36 0 52KB
„Tanke, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa
Într-un şir de case se află trei prăvălii ale unor oameni de etnii diferite, şi anume: Take (ce este român), evreul Ianke şi turcul Cadâr. Fiecare dintre aceştia deţine câte o prăvălie, şi astfel ajută oamenii de acolo când au vreo nevoie. Modelul casei lui Take şi cel al lui Ianke nu diferă mai deloc, cu excepţia culorilor, iar chiar şi mărfurile acestora sunt asemănătoare. Uneori îşi schimbă clienţii între ei, pentru ca să nu existe concurenţă. Se petrec multe după venirea Anei (fiica lui Ianke, iar acesta se mândreşte nespus de mult cu ea) - şi cea a lui Ionel, care au studiat la Bucureşti. Cei doi aduc vestea că vor să se căsătorească, ceea ce este un şoc pentru Take şi Ianke. Desigur că vor să îşi vadă fericiţi copiii, dar parcă mai mult le pasă de gura lumii. Lui Take îi este frică fiindcă probabil va intra în încurcătură, iar Ianke e speriat de ideea falimentului afacerii sale, în situaţia în care evreii ar înceta să mai cumpere de la el. Din fericire, Cadâr are soluţia: cei doi tineri "să fugă" departe. Astfel, fricile sufleteşti ale celor doi părinţi se liniştesc. Cadâr se implică extrem de mult în această activitate: îi ascunde pe cei doi în casa lui, şi face rost de bani pentru a porni o nouă afacere, câştigul fiind luat de Take şi Ianke. Noua prăvălie se va numi „La Europa”, pentru ca toate etniile de oameni se aibă acces acolo.
Structura operei dramatice : Actul I :22 de scene Actul al II- lea : 16 scene Actul al III-lea : 3 scene
Piesa: https://www.youtube.com/watch?v=lK92_cVDNAo - partea I https://www.youtube.com/watch?v=yfpSuen5M-Y (partea a II-a)