Despre spiritul legilor, vol. 3 [PDF]


152 33 19MB

Romanian Pages 471 Year 1970

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD PDF FILE

Table of contents :
Partea a şasea......Page 4
XXVII. Despre originea şi evoluţia legilor romane cu privire la succesiuni......Page 5
XXVIII. Despre originea şi evoluţia legilor civile la francezi......Page 19
XXIX. Despre modul de a alcătui legile......Page 109
XXX. Teoria legilor feudale la franci, în raportul lor cu instituirea monarhiei......Page 130
XXXI. Teoria legilor feudale la franci, în raportul pe care îl au ele cu prefacerile ce au avut loc în monarhia lor......Page 194
Apărarea "Spiritului Legilor"......Page 267
Lămuriri asupra "Spiritului Legilor"......Page 322
Răspunsuri şi explicaţii date Facultăţii de Teologie......Page 327
Răspuns la observaţiile lui Grosley asupra "Spiritului Legilor"......Page 356
Note......Page 363
Anexe......Page 406
Indice de materii......Page 407
Indice de nume......Page 426
Vol. I......Page 447
Vol. II......Page 460
Vol. III......Page 466
Papiere empfehlen

Despre spiritul legilor, vol. 3 [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

MONTESQUIEU

DESPRE SPIRITUL LEGILOR III

E D I T U R

A ŞTI "4.-J.�-�-l"-F-rC- A

BUCUREŞTI,

1970

Traducere şi note de ARMAND ROŞU

Indici de materii şi de nume de VLADIMIR KRASNASESCHI

Colecţie îngrijită de SEGALL IDEL

MONTESQUIEU

DE L'ESPRIT DES LOIX

socrETE LES BEL LES LETTRES

Par i s Teme

quatrieme

1961

PARTEA

A

ŞASEA

CARTEA XXVII DESPRE ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA LEGILOR ROMANE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNF

CAPITOL

UNIC

DESPRE LEGILE ROMANE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNI

Această materie se referă la instituţii de o foarte În­ depărtată vechime; şi, pentru a o pătrunde bine, să-mi fie îngăduit a căuta în primele legi ale romanilor ceea ce nu ştiu să se fi observat pînă acum. Se şt ie că Romulusa a împărţit pămînturile din micul 'Său stat între cetăţenii s.ăi; mi se pare că din acest fapt derivă legile romane cu privire la succesiuni. Legea asupra împărţirii pămînturilor cere.a ca bunurile unei familii să nu treacă la a1ta; ca urmare, au fost sta­ tornicite prin lege numai două feluri de moştenitorib: 'Copiii şi toţi descendenţii care trăiau sub puterea tatălui, 'Care se numeşte heredes sui3; iar, în lipsa lor, rudele 'Cele mai apropiate în linie bărbătească, care se numeau agnaţi. Aceasta a mai avut ca urmare şi faptul că rudele în linie femeiască, care se numeau cognaţi, nu trebuiau să aDi o n y s i o s di n Ha l i carnas. cartea II, cap. III, r h, în a sa Comparaison de Numa et de Lycurgue. b Ast si intestato moritur, cui SlLUS haeres nec extabit, ag­ 'natus proximus familiam habeto2, Fragment din Legea celor Dou ăsprezece Table, in U l pi a n u s, ultimul titlu.

PIli t a

8

PARTEA A ŞASEA

poată moşteni: caCI ele ar fi trecut bunurile în altă fa­ milie; şi, ca atare, s-a statornicit această rînduială. De aici a mai rezultat că nici copiii nu trebuiau şă poată moşteni pe mama lor, nici mama pe copiii ei; căci aceasta ar fi transferat bunurile dintr-o familie în alta. De aceea, vedem că în Legea celor Douăsprezece Tablea ei erau excluşi de la succesiune; ea nu chema la succe­ siune decît pe agnaţi, iar fiul şi mama nu erau agnaţi între ei. Era Însă totuna dacă heres sui, ori, în lipsa acestuia, agnatul c el mai apropiat, ar fi fost de sex masculin sau femenin, deoarece, dat fiind că rudele dinspre mamă nu moşteneau, chiar dacă femeia moştenitoare se mărita, bunurile se întorceau tot la familia de la care plecaseră. Tocmai de aceea nu se făcea în Legea celor Douăspre­ zece TaJble nici o deosebire după sex Între persoanele care moşteneaub. De aici a rezultat că, deşi nepoţii de fiu îl moşteneau pe bunic, nepoţii de fiică : nu îl moşteneau; căci, pentru ca bunurile să nu treacă intr-o altă familie, le erau pre­ feraţi agnaţii. Aşa că fiica îl moştenea pe tată, iar copiiic acesteia nu. Ca 'atare, la primii romani, femeile moşteneau, atunci cînd lucrul acesta era în acord cu legea împărţirii pă­ mînturilor; şi nu moşteneau atunci cînd lucrul acesta putea veni în contradicţie «cu ea. Aşa au fost legile succesiunilor la primii romani; şi, cum ele se aflau într-o dependenţă firească de organiza­ rea statului, şi îşi aveau obîrşia în împărţirea pămîntu­ rilor, S'e vede l im pede că ele nu au avut de fel o origine străină şi că nu au fost de loc dintre !acelea pe care le-au adus solii tr imişi în cetăţile ,greceşti. Dionysios din Halicarnasd ne spune că Servius Tullius a Vezi Fragmentele lui U 1 p i a n u s, § B, titlul XXVI, In­ stitutele, titlul III. In proemio ad sen. cons. Tertullianum (In in­ trodl1cerea la senatus-consultul Tertu llian). b Pau 1 ti S, cartea IV, Senten., titlul VIII, § 3. c Institutele, cartea III, t itlul 1, § 15. d Cartea IV, p. 276.

CARTEA

XXVII.

CAPITOL UNIC

9

a repus în vigoate legile lui Romulus şi NUJma asupra împărţirii pămînturilor, care fuseseră abrog.ate, şi a fă­ cut altele noi, pentru a da celor vechi o mai mare greu­ tate. Aşadar, nu poate fi îndoială că legile despre care vorbim, făcute ca -o urmare a ,acestei împărţiri a pămîn­ turilor, sînt opera acestor trei legiuitori ai Romei. Ordinea de succesiune fiind stabilită pe baza unei legi politice, un cetăţean nu trebuia să o tulbure prin­ tr-o manifestare a voinţei sale individuale, ceea ce în­ seamnă că, în primele timpuri ale Romei, nu trebui:a să-i fie cuiva îngăduit de a face un testament. Totuşi, ar fi fost ceva prea crud ca cineva să fie lipsit, în ultimele clipe ale vieţii, de posibilitatea de a săvîrşi binef'aceri. S-a găsit un mijloc de a împăca în această privinţă legile cu voinţa particularilor. Li s-a îngăduit acestora să dispună de bunurile lor într-o adunare a poporului, şi fiecare testament a fost oarecum un a.ct al puterii le­ giuitoare. Legea celor Douăsprezece Table a îngăduit celui care î)i făcea testa.mentul să-şi aleagă ca moştenitor pe orice cetăţean voia. Cauz-a din care legile romane au restrîns atît de mult numărul celor care puteau să moştenească ab intestat a fost legea împărţirii pămînturilor; iar cauza elin care ele au extins atît de mult dreptul de a testa. a fost faptul că, tatăl putînd să-şi vîndă copiiia, el putea, cu atît mai .mult, să-i lipsească de bunurile sale. Erau deci efecte diferite, deoarece ele elecurgeau din cauze deosebite: acesta e spiritul legilor romane în această privinţă. Vechile legi de la Atena nu îngăduiau cetăţeanului să facă testament. Solon a îngăduitb acest lucru, exceptînd pe cei car' e aveau copii; iar legiuitorii Romei, pătrunşi de ideea puterii părinteşti, i-au îngăduit cetăţeanului să aDi on y 5 jo s d in Hal i carn as dovedeşte, b azîndu-se pe o lege a lui Numa, că legea care îngăduia tatălu i să-şi vn î dă de trei ori fiul era o lege a lu i Romu l u s. iar nu a decemv iri lor. Cartea II. b Vezi P 1 u t a r h, Vie de Solon (Viaţa lui SOlon).

10

PARTEA A ŞASEA

testeze, chiar în dauna copiilor. Trebuie să recunoaştem că vechile le:f(i ale Atenei au fost ,mai consecvente decît legile Romei. Pcrmisiunea nelimitată de a testa, acor­ dată la Roma, a lichidat puţin cîte puţin rînduiala poli­ tică privitoare la împărţirea pămînturilor; ea a dat naş­ tere, mai mult ca orice altceva, deosebirii funeste dintre bogăţie şi sărăcie; multe loturi de pămînt s-au adunat în mîinile unei singure persoane; unii cetăţeni au ajuns să aibă prea mult, iar nenumăraţi dintre ei - nimic. De aceea, poporul, lipsit necontenit de loturile sale de pă­ mînt, a cerut fără Încetare o nouă împ.ărţire a pămîntu­ rilor. El a cerut-o în vremea în care cumpătarea, spi­ ritul de economie deosebit de dezvoltat şi sărăcia alcă­ tuiau t:răsătura caracteristică a romanilor, ca şi în vrc­ mea în care luxul lor a întrecut orice măsură. Deoarece testamentele erau, la drept vorbind, legi fă­ cute în adunarea poporului, cei care se aflau în armată erau lipsiţi de posibilitatea de a testa. Poporul a ac-opdat soldaţilor dreptul de a formulaa, în faţa unora dintre ca­ · marazii lor, dispoziţiile testamentare pe care le-ar fi formul'at în faţa luib. Marile adunări ale poporului nu se ţineau decît de două ori pe an; pe de altă parte, spori se la număr popu­ laţia precum şi treburile obşteşti. S-a socotit deci că era potrivit să se îngăduie tuturor cetăţenilor de a-şi face tes­ tamentul înaintea cîtorva cetăţeni romani puberic, care să reprezinte adunarea poporului; se aduceau cinci cca Acest testament, numit in procinctu4, se deosebea de cel care a fost numit militar, care nu a fost instituit decît prin con­ siituţiile impăraţilor. L. 1, Dig. [Cartea XXIX, titlul 1], De mili­ tari testamento (Despre testamentul militar), aceasta a fost ljna di ntre linguşirile lor faţă de soldaţi. b Acest testament nu era scris şi era fă cut fără formalităţi, sine libra et tabulis5, cum spune C i c e r 0, cartea I [53], De l'orateur (Despre Orator). c Institutele, cartea X V, cap. aes et libram6•

cartea II, titlul X, § 1; Au I u s G e I l i u s. XXVII. Acest fel de testament s-a numit per

CARTEA XXVII. CAPITOL

UNIC

11

tăţenia, înaintea cărora moştenitorul cumpăra de la tes­ tator familia sa, adică moştenirea sab; un alt cetăţean ţi­ nea o balanţă pentru a cîntări preţul, căci romanii nu l era însă valabil chiar dacă nu o in s ti tuia ca moştenitoare şi nici nu o dezmoştenea pe fiică. î nţeleg pentru ce era a9a. Cînd nu-l institwa ca moştenitor şi nici nu-l dezmoştenea pe fiu, el aducea un prejudiciu nepotului, care ar fi moşte­ nit ab intestat13 pe tatăl său; dar, neinsiiwind ca moşte­ nitoare şi nic i nedezmoştenind-o pe fiică, nu prejudicia pe copiii fiicei sale, deoarece ei nu ar fi moştenit ab intcstat pe mama lord, fiindcă nu erau ni ci heredes sui şi nici agnaţi. întrucît legile primilor romani cu p rivire la succesiuni nu s-au preo-cupat decît de a se conforma spiritului l eg ii referitoare la împărţirea pămînturilor, ele:> nu au limitat îndeajuns bogăţiile femeilor şi prin aceasta au lăsat o poartă deschisă luxului, care este întotdeauna nedespărţit de aceste bogăţii. între:> al doilea şi al treilea ră zbo i p uni c , acest rău a început să fie înţeles; s-a făcut legea Vocoa Ti tius, fii moş teni torul m eull.

b Cea vul gar ă , cea pu pilar ă , cea exemplară (cvasipup ilariJ,IlZ. c Augustus, di n a numit e moti ve, a început s ă au toriz ez e fid�i-

comi sel e. Institute, cartea II, tit lul XXIII, § 1. d Ad liberos matris intestatae haereditas, [ex] lege Xll tabu­

larum, non pertinebat, quia jeminae suos hael'ed('s non hab entH• Fragmente, titl ul XXV I, § 7.

U 1 P i a n u s,

niaa• Şi, întrucît întoomirea ei a fost d etermin a tă de

considerente deosebit de însemnate, şi cum nu ne-au ră­ mas decît puţine documente privitoare la ea şi nici nu s-a vorbit pînă acuma despre ea decît în chip foarte confuz, voi căuta să o lămuresc. Cicero ne-a păstrat un fragment din ea care interzice' să se instituie ca moşteni�oare o femeie, fie că e măritată, fie că nub.

EpiLoma lui Titus Livius, în care se vorbeşte despre această lege, nu ne spune mai mult în privinţa eFo Din Cicerod şi din Sfîntul AugustinC reiese că fiica, şi chiar

fiica

unică, era inclusă în această interdicţie,

Cato cel Bătrînf şi-a pus în joc t oa tă influenţa de care dispunea pentru a obţine adoptarea acestei legi. Au­

lus Gellius citează un fragment din cuvîntare a pe care a ţinut-o Cato cu acest prilej�, împiedicînd pe femei de a moşteni, el a vrut să înlăture cauzele l u xul ui după '

,

cum, susţinînd legea Oppia, el urmărea să luxul.

In Instit.utele

lui

curme

insuşi

Iustinianl1 şi TheophiF se vorbeşte

despre un capitol al legii Voconia care n:strîngea drep­ tul de a face legate, Citind pe aceşti autod, nu este ni­ meni care să nu observe că acest capitol a fost făcut pentru a evita ca moştenirea să nu fie atît de sărăcită a Ea a f ost pr opusă de către Qui nt us V o conius, tribun al p oporLl luil5, V ezi Ci c e r o, Seconclc harangtte contre Verres (Al doi lea di scurs î mpotr i va lu i Verr es) [1, 421. In Ep it oma lui Ti­ t u s Li v i u s, c ar tea XLI , tr ebui e să se citească Voconius în J oc de Volumni us, b Sanxit.. ne quis haeredem vil'ginem neve mulierem fa­ ceret16• C i c e r o, Seconde harangue contre Verl'es [ ca p, CVrJl. tea

c Legem tulit, ne quis haeredem muliel'em institueret17,

XLI.

d Seconde harangue contre Verres.

e Cartea I II [ ca p. XXII din l,a Cite de Dieu (Ceta tea Du mnezeu), f Epitoma lu i Tit u s Li vi u s, cartea XLI. g Cartea XVII, cap. VI. h Institute, ca rt ea Il, tit lul XXII, i Ibidem.

C