Cioran Emil - Schimbarea La Faţă A României [PDF]

Zitiervorschau

SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI de Emil Cioran RECENZIE Motto: “România este fructul unei pasiuni moderniste.” Emil Cioran Editura “Humanitas” ne oferă şansa publicării integrale a operei lui Emil Cioran, aşa cum ne-a dăruit integrala operelor lui Mircea Eliade şi a altor creatori de excepţie din cultura română. Opera “Schimbarea la faţă a României “ e publicată de editura “Humanitas” în anul 2007. Această operă a suscitat multiple comentarii, iar autorul mărturiseşte că a scris-o la 24 ani “cu pasiune şi orgoliu”. “Acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin.” (Emil Cioran, 22 februarie 1990). În perioada interbelică, o strălucită etapă a culturii române, există în mod evident o contradicţie între două orientări fundamentale: modernismul si tradiţionalismul. Cartea lui Cioran, nu numai că promovează orientarea către Occident, dar mai mult decât atât, cere o modificare structurală a atitudinii poporului şi a naţiunii române. Ecourile în epocă ale lucrării au fost numeroase, mai ales că ideile profesorului Nae Ionescu si ale lui Splengler intră in corespondenţă cu acelea ale autorului. Autorul s-a dezvoltat într-un climat efervescent, într-o generaţie căreia îi aparţin Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Petre Ţuţea. Născut la Răşinari ca şi Octavian Goga, Emil Cioran debutează în 1934 cu “Pe culmile disperării ‘, urmată de “Cartea amăgirilor ‘1936, “Schimbarea la faţă a României “ – 1936, “Lacrimi şi sfinţi “ – 1937, “Amurgul gândurilor “ – 1940. Începând cu anul 1949, Cioran publică numai în limba franceză opere cu un deosebit răsunet, cum ar fi: “ Tratat de descompunere”, “Silogismele amărăciunii”, “Ispita de a exista”, “Exerciţii de admiraţie”, etc. Criticul literar Eugen Simion îl defineşte pe autor “ca pe un Iov format la şcoala moraliştilor francezi”¹. “Cioran este în mod incontestabil un spirit care trăieşte în îndoială şi care aşază îndoiala la temelia lumii. Este un sceptic, un om pentru care lumea există pentru a fi negată.”² __________________________________________________________________________ ¹ Eugen Simion – “Scriitori români comentaţi”, Editura Recif, 1994, pag. 106. ² Eugen Simion – “Scriitori români comentaţi”, Editura Recif, 1994, pag. 107. 1

Discursul său este greu de introdus într-o paradigmă a spiritului şi este mai greu de plasat într-un compartiment al gândirii europene din secolul al XX – lea. Cartea este fascinantă prin originalitatea gândirii. Tânărul autor vrea o schimbare, una profundă, comparabilă cu aceea a lui Iisus pe Muntele Tabor. El doreşte o altă Românie, o altă atitudine în faţa istoriei, consideră că acest popor nu mai trebuie să stea cu capul plecat, acceptându-şi cu umilinţă şi cu fatalism destinul. Având neşansa de a ne plasa geografic în Balcani, am fost strânşi ca într-o menghină de o influenţă copleşitoare, ne-am supus pe rând turcilor, grecilor, ruşilor şi ungurilor. Opera are 198 de pagini şi cuprinde 6 capitole: -

I

Tragedia culturilor mici

-

II Adamismul românesc

-

III Golurile psihologice şi istorice ale României

-

IV Război şi revoluţie

-

V

-

VI Spirala istorică a României

Lumea politicului

Autorul consideră că România este o ţară cu un potenţial enorm, cu o extraordinară forţă de regenerare, de ardere a etapelor. Consider că această carte trebuie citită pentru că ea demonstrează că există resurse de schimbare, dar aceasta nu trebuie făcută superficial, ci din rădăcini, însă fără agresiunea susţinută de autor care este considerată un element dinamic. Cioran argumentează ideile sale, apelând la istorie, filozofie, psihologie, morală, raportând România la marile puteri, dar şi la alte naţiuni care au contribuit la scrierea istoriei universale. În primul capitol, “Tragedia culturilor mici”, autorul consideră că există culturi mari, cum ar fi Franţa, Germania, şi culturi minore: “Punctul culminant al unei mari culturi îl văd în extazul forţei sale.” ¹ Autorul consideră că, România, fiind aşezată la periferia istoriei, nu poate lua parte la spectacolul marilor culturi. El reproşează acestei naţiuni lipsa mesianismului şi faptul că nu şi-a proiectat un destin monumental: “ Nu este deloc comod să te fi născut într - ţară de a doua mână, luciditatea devine tragedie.” ² Opinia sa este că nu rămâne după o cultură mică decât praf şi pulbere şi singura modalitate de salvare de la neant este prin cultul forţei. ____________________________________________________________________ ¹ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 20. ² Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 29. 2

În capitolul al doilea, intitulat “Adamismul românesc”, Cioran consideră că “toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că nu am făcut nimic.” (op. cit. pag. 37). Această ţară trebuie creată lăuntric, iar fiecare dintre noi este în situaţia lui Adam pentru că totul trebuie început: în viaţa spirituală, istorică şi politică, fiecare dintre noi poate fi Dumnezeul istoriei noastre. Prin ideea de schimbare la faţă, Cioran înţelege o transfigurare a României, o fanatizare a acesteia: “Un popor devine naţiune numai când ia un contur original şi îşi impune valorile lui particulare ca valabile universal.” ¹ Capitolul al treilea, “Golurile psihologice şi istorice ale României”, este structurat în trei părţi. În prima parte, eseistul se referă la “golul iniţial” care există în structura sufletească a românului, acesta provenind din seria de ratări ale trecutului nostru. O ţară nu se naşte şi nu creşte din afară, ci din condiţii lăuntrice. Autorul constată lipsa unui dinamism primordial cauzată de deficienţe psihologice structurale. Eseistul consideră că forţa este esenţială în evoluţia unui popor şi imaginea ţăranului roman este emblematică pentru destinul acestei ţări: “Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Când va ridica ţăranul român capul în sus? În jos am privit de când ne-am născut.” ² Se creează o antinomie între cultura bizantină şi cea catolică deoarece “goticul este verticala stilului”, iar Cioran aminteşte celebra afirmaţie a celui mai erudit dintre cronicarii moldoveni: “Nu este vremea supt om, ci bietul om supt vremi.” (Miron Costin). Cioran condamnă fatalismul şi scepticismul poporului roman, o adevărată plagă, el aşteptând un salt istoric, mai ales că în cultura română totul este de făcut. Schimbarea la faţă a României se poate face doar printr-o modificare structurală pe bază de orientare colectivă. Dintre valorile culturale ale românilor, Cioran îl apreciază doar pe Eminescu: “Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu există ieşire spre noi înşine” ³ În ceea ce priveşte religia, Cioran consideră că sentimentul religios este nerevoluţionar, iar omul profund religios a fost totdeauna un reacţionar. ”Puţine ţări au fost care ca România - în întreg trecutul lor să nu fi cunoscut un alt mijloc de respiraţie spirituală decât religia. “Creştinismul românesc e pastoral şi nu determină un sens ascendent al comunităţii.” (pag. 78).

¹ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 48. ² Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 59. ³ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 70 3

Totuşi este remarcabil cum într-un secol de cultură România a ,,recuperat’’etapele: România şi-a dat seama de ea numai în secolul trecut. În evoluţia culturii a existat această antinomie: Occident / Orient, modernism / tradiţionalism, iar autorul agreează concepţia lui Lovinescu conform căreia România trebuie să se integreze unui spirit al veacului: “România este fructul unei pasiuni moderniste” (pag.79). România devine puternică şi modernă cu faţa spre Occident. Eliade Rădulescu, prin activitatea lui, a făcut lucruri mai semnificative decat “Junimea”, în opinia lui Emil Cioran. Autorul consideră esenţiale pentru evoluţia culturală oraşul şi industrializarea, nicidecum satul şi ţărănimea, care rămân doar o rezervă biologică. A doua parte a capitolului al treilea se referă la determinantele pe care le are cultura românească: este în general stăpânită de geniul momentului, este o cultură a imediatului. România a fost prea mult o potenţialitate, a întârziat să devină o actualitate istorică. În genere, românii au prea multă umilinţă şi prea puţină pietate faţă de lucruri, iar trăsătura caracteristică, şi anume, omenia, este percepută de Cioran ca un element stagnant. El crede că atunci când românii vor abandona ideea de destin, vor înţelege istoria şi poate i se vor integra. În locul omeniei, Cioran preferă ‘’ardoarea’’ ca însuşire de căpetenie a României şi se întreabă dacă noi n-am fost prea mult popor şi prea puţin naţiune în devenirea noastră istorică: “O cultură nu atinge culmi decât în măsura în care individualităţile ei simt tentaţia demiurgiei. Aş vrea o Românie cu populaţia Chinei şi destinul Franţei”¹. Şansa acestei ţări ar sta în apariţia unui geniu colectiv, dar România nu va scăpa de echivocul culturilor intermediare. În capitolul al patrulea, ’’Război şi revoluţie’’, Emil Cioran formulează idei ce amintesc ideologia de dreapta, el apreciind rolul istoric al unui popor după forţa sa de agresiune. Naţiunile mari au vrut războiul, acesta este un element al devenirii naţionale, prin care ajung la conştiinţa forţei lor şi îşi delimitează conturul în lume. Cioran apreciază că războiul accelerează ritmul de viaţă al unei naţiuni, iar un exemplu în acest sens este Franţa, ţară care nu a ratat nimic, atât în ceea ce priveşte războiul, dar şi revoluţia. Opinia sa este tranşantă: “atâta timp cât un popor n-a purtat un război de agresiune, el nu există ca factor activ al istoriei.” ². Nu există neam care să fi atins universalitatea numai prin forţa spiritului. Cioran reproşează armatelor române faptul că nu au dus nici un război de cucerire, aceasta nu serveşte decât un principiu de apărare şi nu se mişcă în numele unei idei.Existenţa istorică a României a fost totuşi marcată de o poziţie nefavorabilă în Balcani, toate imperiile din jurul ei revendicându-i teritoriul. ______________________________________________________________________ ¹ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 94. 4

² Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 125 Autorul apreciază consecinţele războiului ca fiind mai reduse decât cele ale revoluţiei, idee discutabilă având în vedere ceea ce se va întâmpla la câţiva ani după publicarea cărţii, când cel de-al doilea Război Mondial a transformat întreaga lume, împărţind Europa în două datorită Cortinei de Fier. Capitolul se încheie cu afirmaţia că: ’’Romania nu-şi va rata momentul său revoluţionar, dar revoluţia trebuie să întreacă limitele imanente ale mediocrităţii’’ (pag.146). Capitolul al cincilea se intitulează ,,Lumea politicului’’ şi abordează importanţa pe care o are acest element în evoluţia naţiunilor. Acest capitol este structurat in două părţi şi urmăreşte să identifice prin ce mijloace se dezvoltă viaţa istorică propriu-zisă. Cioran consideră politicul un aspect central al vieţii şi un instrument al evoluţiei societăţii omeneşti. Nu există, după economic, un domeniu care să aibă mai mult caracterul de a fi în lume decât politicul. Cioran realizează un sistem de opoziţii între omul politic şi omul teoretic: “ Omul politic n-are neapărat nevoie de un orizont; el nu se află propriu-zis niciodată în faţa principiilor, ci în faţa faptelor. De aceea, antipodul său nu este artistul, ci omul teoretic.” ¹ Clasele sociale sunt antrenate în funcţie de aceşti factori: bogaţii au avut prea mult simţ politic, iar săracii n-au conştiinţă politică decât în revoluţie. Politicul reprezintă o permanentă structură antinomică, iar autorul crede că nivelul politic al partidelor se alimentează din capacitatea lor agresivă deoarece finalitatea omului politic este puterea. Opinia lui Cioran promovează concepte totalitare: “că pe viitor democraţia trebuie distrusă pentru ca România să nu dispară este o banalitate, nu un imperativ.” ² Eseistul îşi manifestă preferinţa pentru regim dictatorial şi face apel la necesitatea unei solidarităţi a poporului care ar putea duce la un salt al acestei ţări. Partea a doua a acestui capitol revine asupra fascinaţiei pe care Occidentul a realizat-o asupra noastră şi conştiinţa inferiorităţii noastre în ceea ce priveşte evoluţia politică. Opţiunea vădită a autorului este către imperialism, element care va reabilita secolul nostru. După ce se raportează la marile puteri ale lumii: Franţa, Germania, Japonia, autorul revine la România pe care nu mai vrea să o vadă ca pe o umbră a istoriei universale. El consideră că, în locul ethosului eroic, românii sunt caracterizaţi de un dor amăgitor: “Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunţare în faţa timpului şi a spaţiului şi atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristeţe a încercat acest popor de s-a predat sieşi atât de neînduplecat.” ³ _______________________________________________________________ ¹ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 153. ² Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 160. ³ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 178 5

În concluzie, drumul pe care trebuie să-l străbată sufletul românesc este de la infinitul negativ al dorului la infinitul pozitiv al eroismului. Autorul îşi pune întrebarea care este sistemul prin care o ţară devine puternică. Se referă la Franţa unde naţionalismul este reacţionar, iar în România revoluţionar. Se observă că ideologii asemănătoare utilizează aceleaşi expresii pentru realităţi diferite. Anglia a ştiut să facă abstracţie de divergenţele de sistem şi să renunţe la orice concepţie ideologică în politica sa externă. “Faptele istoriei concrete nu rămân mai puţin o probă împotriva idealismului.” (pag. 185). Ultimul capitol se intitulează “Spirala istorică a României”. Finalul cărţii exprimă speranţa autorului ca România să devină o mare putere în Balcani. “Noi românii privim cu dispreţ celelalte popoare balcanice, fără să ne gândim că prezenţa lor s-a conturat în gesturi mai ample. Nu vom putea deveni întâia forţă balcanică decât lichidând ceea ce este balcanic în noi.” ¹ Tânărul eseist apreciază că este o ruşine a condiţiei noastre faptul că am fost condamnaţi să trăim în mijlocul unei comunităţi balcanice. El doreşte ca România să fie singura realitate spirituală şi politică din zonă. ” Balcanii nu sunt numai la periferia geografică a Europei ci şi la cea spirituală.” (pag. 187). România este percepută de Emil Cioran ca singura ţară balcanică al cărei viitor va revela un fenomen original de mare amploare. România viitoare va trebui să devină o fatalitate sud-est europeană care să reabiliteze această periferie. Toată discuţia din veacul trecut referitoare la destinul cultural şi politic al României pleca de la idea imposibilităţii de a construi o ţară pe un ideal de împrumut. Teama de modernism caracterizează unul din elementele complexului de inferioritate al acestei naţiuni. Procesul de creştere al României trebuie să se refere la cultivarea unor idealuri vitale venite din afară: “Dacă Bucureştiul nu va deveni un centru de atracţie pentru această margine a Europei, mai bine l-am dărâma de acum.” ² Eseistul reproşează modul minor al existenţei româneşti şi doreşte avântul ascendent al acestei ţări, spirala istorică a României care se va înălţa până acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. “De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfârşit în începuturile noastre, suntem pierduţi şi nu ne mai rămâne decât să ne câştigăm umbrele trecutului nostru.” (pag. 198). ________________________________________________________________________ ¹ Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 186. ² Emil Cioran - “Schimbarea la faţă a României “, Editura Humanitas, 2007, pag. 194

6

În concluzie, consider că lectura acestei cărţi este extrem de importantă pentru a înţelege sistemul de valori al operei lui Emil Cioran, dar mai ales pentru a înţelege efervescenţa culturala din epoca interbelică. În sufletul acestui scriitor, considerat nihilist de mulţi comentatori, palpită cu ardoare dorinţa de a-şi vedea naţiunea română ca una de excepţie în Europa. El a înţeles, ca şi Eugen Ionescu, dar a preferat ca vocea sa să se facă auzită ulterior într-o limbă de circulaţie internaţională care să permită un ecou mai puternic, un orizont mai profund al receptării, lucru remarcat şi de Mircea Eliade: “Cioran care scrie cea mai frumoasă proză eseistică în româneşte, o scrie acum în franţuzeşte obsedat ca nimeni altul de perfecţiunea expresiei.” ¹ “In felul său, incendiar si mesianic, Cioran scrie la 24 de ani unul dintre manifestele generatiei sale, asumându-şi cu surprinzatoare luciditate, dificila sarcina de a contribui la dislocarea României din blestemul existenţei sale. Ştiind ca un popor trebuie să dispună de dimensiuni universale in suflet, temerarul gânditor porneste de unul singur sa exploreze dimensiunile tragice ale fiinţei omeneşti, rezultatul răsfrângându-se şi asupra imaginei României printre culturile mici şi mari.” ²

________________________________________________________________________ ¹ “Limba şi literatura română” – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 pag. 90 7

² Rădulescu, Carmen Ligia – Emil Cioran – Editura Recif, Bucuresti, 1994 pag 75

BIBLIOGRAFIE

1. Cioran, Emil – Schimbarea la faţă a României, Editura Humanitas, 2007 2. Handoca, Mircea – Emil Cioran în perioada începuturilor, Revista de istorie şi teorie literară, an XXXIII, număr 4, 1985, pag. 135, 136 3. Iancu, Marin - Limba şi literatura română - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 4. Radulescu, Carmen Ligia – Emil Cioran – Editura Recif, Bucuresti, 1994 5. Simion, Eugen – Scriitori români comentaţi, Editura Recif, 1994

8