50 0 74KB
Către TRIBUNALUL IAȘI SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnata , cu domiciliul, titulară a C.I. seria XX, nr. 123456, având calitatea de reclamant, reprezentată prin avocat X, cu sediul în Iași, județul Iași, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI, prin Primarul Municipiului Iași, cu sediul în Iași, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 11. Județul Iași formulez prezenta CERERE DE ANULARE A ACTULUI ADMINISTRATIV CU CARACTER INDIVIDUAL emis de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI, prin Primarul Municipiului Iași, la data de 05.05.2018 prin care s-au dispus încetarea raporturilor de serviciu și eliberarea din funcția publică de consilier juridic.
MOTIVARE În fapt, am fost angajată pe funcția de consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Iași începând cu data de 1.04.2017 pe durată nedeterminată, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului individual de muncă. Prin Decizia nr.123 din 05.05.2018, emisă de Primarul Municipiului Iași, județul Iași, mi s-a adus la cunoștință încetarea raporturilor de serviciu și eliberarea din funcția pe care o ocupam începând cu data de 06.05.2018, fără o eventuală justificare, motivele care au determinat concedierea, elemente prevăzute de art. 76 din Codul muncii ca fiind obligatorii lipsind, și fără un termen de preaviz, așa cum este prevăzut din punct de vedere legal. 1
Menționez că am formulat, în conformitate cu articolul 7 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, plângerea prealabilă. Urmare a plângerii prealabile, pârâta, Primăria Municipiului Iași, prin Primar, a refuzat revocarea deciziei de încetare a raporturilor de serviciu și reîncadrarea în funcția publică deținută anterior. În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile articolului 75 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 care dispune faptul că persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d) al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare, pe dispozițiile articolului 76 care prevede: Decizia de concediere se comunică salariatului și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64, respectiv, pe dispozițiile articolului 78 din cadrul aceluiași act normativ: Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută. Reiterez, totodată, Decizia nr. 8/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Completul competent să judece recursul în interesul legii) referitoare la recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere a Curții de Apel Constanța și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 Codul muncii, raportat la prevederile art. 76 lit. b) din același act normativ, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 138 din 24 februarie 2015 potrivit căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din același cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere. Având în vedere cele expuse, vă solicit admiterea prezentei cereri și dispunerea măsurilor legale care se impun în acest caz, respectiv anularea Deciziei nr. 123/2018 emisă de Primarul Municipiului Iași de încetare a raporturilor de serviciu și repunerea mea în situația anterioară emiterii susmenționatei dispoziții – reintegrarea mea în funcția de consilier juridic. Solicit încuviințarea folosirii probei cu înscrisuri. Anexez chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei. Data 2
06.06.2018 Semnătură .........................
DOMNULUI PREȘEDINTE AL TRIBUNALULUI IAȘI
3