Cand Un Guvern Se Teme de Cetateni [PDF]

Zitiervorschau

“Când un Guvern se teme de cetățeni, avem democrație. Când cetățenii se tem de guvern, avem dictatură”. ( THOMAS JEFFERSON)

Despre Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) știm că a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre “părinții fondatori” ai Statelor Unite. Pornind de la ideea președintelui american și aruncând o privere de ansamblu asupra modul de guvernare din România, se poate observa cu ușurință că românii se simt tot mai dezarmați și dezamăgiți față de un stat care-i sacrifică într-un mod grosolan pentru a-și realiza propriile „obiective personale” oricum și oricând. Având în vedere că o bună guvernare trebuie să se bazeze pe eficiență, eficacitate, responsabilitate, dar mai ales transparență, precum și pe respectarea Constituției și a regulilor democrației, încrâncenarea Guvernului de a-și exercita atribuțiile în mod superficial și iresponsabil a scos lumea în stradă de nenumărate ori. Oamenii au nevoie de educație, sănătate, justiție independentă și investiții, iar România nu numai că stă pe loc, dar regresează vizibil și după 30 de ani de la Revoluție continuă să fie în multe clasamente, făcute în diverse domenii, pe locurile din urmă. Democrația trebuie să continue procesul de consolidare și să funcționeze ascultând poporul. Când glasul națiunii este ignorat democrația are de suferit. Totuși, societatea românească este ceva cu totul aparte şi pare să nu aibă de-a face nici cu democraţia, nici cu dictatura. E mai degrabă o struţo-cămilă bizară. Să afirmi că guvernul român se teme de cetăţeni pare de-a dreptul ridicol. Singura temere a guvernanților sunt voturile și ar spune și ar face orice doar pentru a le primi. Manipulările organizate pe toate fronturile, la limita legii și a bunului simț, reușesc să le aducă voturile din partea cetățenilor, care de cele mai multe ori sunt niște apatici și ignoranți. Iar după ce primesc votul și se instalează în posturi nu reprezintă cetățeanul și interesele lui, ci fac ceea ce vor pentru a-și atinge propriile interese. Astfel, încrederea în autorități a scăzut vizibil. E adevărat că nici dictatură clasică nu avem aici. Guvernanţii autohtoni nu sunt tirani, desigur. Dimpotrivă, par bonomi, uneori par înțelepți și cu dragoste de țară, democraţi până-n măduva oaselor. Controlul asupra populației, intimidarea și corupția își găsesc imediat o scuză democratică. Dreptul la mitinguri se cenzurează democratic prin bruiaje, iar dreptul la libera exprimare prin blocări ale conturilor în mediile online sau prin folosirea unor instrumente de 1

manipulare, etichete și lozinci, care lucrează de la sine pentru inhibarea unui subiect incomod pentru guvernanți. Dar asta nu aduce nici pe departe frică față de un stat care pare că te lasă în voia sorții, ba mai mult îți transmite că ești liber să pleci din țară dacă nu îți convine traiul de aici. De altfel, cu cat fiecare cetățean încearcă să-și rezolve problemele singur cu atât cei de la conducere sunt mai bucuroși că au mai puțina treabă și mai puțină presiune din partea maselor. Cum să te temi de un stat care mai degrabă dă impresia că vrea să scape de tine, pe principiul „lasă-mă să te las”? Și atunci, ce fel de sistem este acesta care nici democraţie autentică parcă nu este, nici dictatură parcă nu e? Eu cred că avem de-a face cu o structură statală interesată mai cu seamă de propria ei supravieţuire, de propriile ei pârghii, o structură extrem de flexibilă şi perversă, a cărei latură democratică este în contradicţie cu esenţa sa birocratică.

2