Bucataria Romaneasca Intre Orient Si Occident [PDF]

Zitiervorschau

Andreea Gherda Publicitate, anul II + prezentare ppt

Bucătăria românească – între Orient și Occident Cultura Românească reprezintă ansamblul de valori spirituale și materiale produse pe teritoriul țării noastre. România are o cultură unică, fiind produsul geografiei și evoluției sale istorice distincte. Identitatea românească a fost formată pe o fundație de elemente dacice și romanice, cu multe alte influențe. Având în vedere faptul că pentru lungi perioade de timp Principatele Române sau aflat fie sub dominație austo-ungară, fie sub dominație otomană, România are în prezent influențe din ambele părți, locul în care Orientul și Occidentul se întâlnesc. Din perspectivă istorică, Orientul semnifică zona de est a Europei, care cuprinde țările componente ale Imperiului Otoman de Răsărit, iar la polul opus se situează Occidentul, Imperiul Roman de Apus. Din punct de vedere geografic, cuvintele „orient” și „occident” desemnează spațiul situat la apus, respectiv la răsărit. Din punct de vedere cultural, cei doi termeni denumesc spațiile europene caracterizate prin mai multe cupluri de opoziții, cea mai importantă dintre ele fiind de natură religioasă – Occidentul este catolic, Orientul este ortodox. În continuarea lucrării voi prezenta felul în care România are influențe atât occidentale, cât și orientale în ceea ce privește preparatele culinare. Influența Orientală (sec. XIII – anul 1821) Influențele orientale din bucătăria românească sunt în același timp consistente și foarte variate, preluând mâncăruri bizantine, turcești, grecești, armene și arăbești. În această perioadă de conducere otomană apar în Țările

Românești pilaful, zacusca, ciulamaua, tocănițele, sarmalele, musacaua, kebabul, baclavaua ș.a.m.d. De asemenea, apare și un nou stil de viață – ziafetul – care presupunea petreceri cu 30-60 de feluri de mancare, băuturi aromate, tutun și narghilele. Reverberații ale ziafetului se resimt și în ziua de azi în România. De asemenea, tot din Orient am preluat vinetele, rosiile, ceapa, ardeiul, bamele, gutuile și pepenii, dar și obiceiul de a face zacuscă și ghiveciuri. Din cauza faptului că eram obligați să plătim bir Porții – care uneori presupunea grâne și carne de vită – românii au început să cultive porumb și să crească porci, pentru că otomanii nu acceptau niciuna dintre acestea, astfel românii au fost o lungă perioadă de timp „popor de mămăligari”. Tot din partea răsăriteană am preluat și marea majoritate a mâncărurilor de post, deoarece am preluat calendarul acestora de posturi în cadrul bisericii. Foarte multe dintre mâncărurile de proveniență orientală se regăsesc și astăzi în bucătăria românească, printre cele mai populare regăsindu-se sarmalele, salata de vinete, kebab-ul, zacusca și baclavaua. În orașe precum Constanța care au fost mult mai influențate de Orient putem găsi specialități precum șuberek-ul care este o plăcintă tipic turcească umplută cu carne de vită sau berbec, cafeaua la nisip, ghiudemul tătăresc – un soi de cârnat crud-uscat preparat din carne de vită și oaie și lahmacunul adică pizza turcească – aceasta conține carne de vită sau berbec în conținutul blatului. Influența occidentală (după 1821) Începuturile influenței occidentale apar în momentul în care fii boierilor din Țările Românești care își făceau studiile în străinătate în Viena, Paris sau Berlin se întorc în țară aducând cu ei cunoștințe despre bucătăria occidentală și foarte doritori de a aduce țara la nivelul Europei. Tot în această perioadă apar primele cărți cu rețete culinare dintre care poate fi amintită cea a lui Mihail Kogălniceanu și a lui Costache Negruzzi – „200 rețete cercate de bucate,

prăjituri și alte trebi gospodărești” – prin care aceștia considerau că vor revoluționa bucătăria moldovenească. După 1918, în marile orașe din România apar numeroase restaurante, atât de lux cât și destinate publicului larg, în care sunt aduși bucătari din Occident, în special francezi și germani. Una dintre locațiile renumite pentru mâncăruri occidentale era Casa Capșa din București – un complex care cuprindea o cofetărie, un restaurant și un hotel. Grigore Capșa, deținătorul acesteia a introdus pe piața românească brânzeturile de Ementhal și cele olandeze, vinurile franțuzești și multe alte preparate occidentale, acesta mergând des în călătorii în marile orașe europene și aducând cu el atât ingrediente cât și idei noi. În perioada comunistă bucătăria românească a fost considerabil sărăcită din cauza lipsei majore de alimente pe piață, astfel nu se putea vorbi de specialități culinare occidentale, friptura cu cartofi pai fiind un lux pe care foarte puțini și-l permiteau. În prezent influențele occidentale se regăsesc foarte des pe piața culinară din România, alături de cele orientale. Românii au preluat cu entuziasm feluri de mâncare italienești – pastele sau lasagna, nemțești – cârnații, salatele de castraveți și de cartofi, austriece – șnițelul, ștrudelul - și franțuzești - sufleurile, maioneza, savarina, tartele. În concluzie, atât Orientul cât și Occidentul și-au pus amprenta asupra României în ceea ce privește arta gastronomică. În prezent putem găsi în majoritatea orașelor restaurante cu specific turcesc, italienesc sau franțuzesc. Bibliografie:  Nistor, Stelian. Ghidul gastronomic al României, House of Guides, București ,2004