BI Anul IV PDF [PDF]

Zitiervorschau

SAVUŢA GHEORGHE

ed

ic

in ă

ANIŢĂ ADRIANA-ELENA, ANIŢĂ DRAGOŞ-CONSTANTIN

și

M

BOLI INFECŢIOASE ŞI

a

Ia

de

MEDICINĂ VETERINARĂ

ar

te rin Ve

Fa

cu lta

te

ă

PREVENTIVĂ

2007

ed

ic

in ă

Coperta şi subcoperta: Dragoş ANIŢĂ

te rin

ar

ă

Ia

de

Ve

Fa

cu lta

619::616.9

te

a

I. Aniţă, Adriana-Elena II. Aniţă, Dragoş-Constantin

și

M

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SAVUŢA, GHEORGHE Boli infecţioase şi medicină veterinară preventivă / Savuţa Gheorghe, Aniţă Adriana-Elena, Aniţă Dragoş-Constantin. - Iaşi : PIM, 2007, 218 pag. Bibliogr. ISBN 978-973-716-614-2

ISBN 978-973-716-614-2 © Editura PIM

in ă ic ed Ia

ar

[email protected]

Ve

PRINTED IN ROMANIA

ă

Sos. Stefan cel Mare nr. 11, tel: (0232) 212.740,

te rin

te cu lta

ISBN 978-973-716-614-2

Fa

și

de

2007 2007 PIM , Iaşi

a

Bun de tipar: Apărut: Editura:

Dragoş ANIŢĂ Gheorghe SAVUŢA

M

Tehnoredactor: Corector:

CUPRINS Pg.

in ă

Cap. 1 Modul de recoltare, transport și condiționare a probelor patologice în vederea diagnosticului bolilor infecțioase

Ve

te rin

ar

ă

Ia

de

a

te

cu lta Fa

12 20 26 30 42 47 54 66 78 89 101 114 125 139 146 154 159 166 173 182 188 195

și

M

ed

ic

Cap. 2 Febra aftoasă Cap. 3 Stomatita veziculoasă Cap. 4 Boala veziculoasă a porcului Cap. 5 Pesta porcină clasică Cap. 6 Pesta porcină africană Cap. 7 Boala lui Aujeszky Cap. 8 Rabia Cap. 9 Encefalopatiile spongiforme transmisibile Cap. 10 Pseudopesta aviară Cap. 11 Influența aviară Cap. 12 Infecții cu germeni din genul Mycobacterium Cap. 13 Anemia infecțioasă ecvină Cap. 14 Leucoza enzootică bovină Cap. 15 Pesta rumegătoarelor mici Cap. 16 Pesta bovină Cap. 17 Peripneumonia contagioasă bovină Cap. 18 Boala limbii albastre Cap. 19 Pesta ecvină Cap. 20 Variola ovină şi caprină Cap. 21 Dermatoza nodulară bovină Cap. 22 Febra văii Rift Bibliografie selectivă

3

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

CAP 1. Modul de recoltare, transport și condiționare a probelor patologice în vederea diagnosticului bolilor infecțioase

Ia

ă

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

a

de

și

M

ed

ic

in ă

La recoltarea probelor necesare stabilirii diagnosticului prin examene de laborator trebuie respectate următoarele reguli generale: - proba recoltată trebuie să fie reprezentativă pentru procesul patologic; - se va recolta o cantitate suficientă de material patologic care să permită efectuarea unui examen complex; - se va evita contaminarea probelor, utilizând la recoltare instrumente sterile și respectând măsurile de asepsie; - recoltarea probelor se va face numai de la cadavre proaspete și examinate imediat. Probele trimise pentru examen bacteriologic NU trebuie să provină de la animale tratate cu substanțe antibacteriene; - în cazul recoltării probelor de la animale tratate, se va menționa în mod obligatoriu, în fișa de însoțire, tratamentul aplicat și durata acestuia; - în situația în care probele recoltate nu pot fi trimise imediat la laborator, se vor păstra la frigider pentru a se evita multiplicarea germenilor; - în raport cu diagnosticul cerut, se pot trimite la laborator următoarele probe: o animale în viață cu simptome tipice sau suspecte de boală; o cadavre de animale mici, păsări, albine, viermi de mătase; o organe întregi sau porțiuni de organe, probe de sânge, secreții și excreții, frotiuri. - pentru diagnosticul de laborator al bolilor transmisibile incluse în legislația sanitară veterinară se vor trimite probele indicate prin instrucțiunile speciale de prevenire și combatere a bolii;

3

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

in ă

- probele trimise la laborator se vor expedia cu adresă oficială și notă de însoțire completată și semnată de medicul veterinar; - furajele trebuie recoltate și expediate la laborator în așa fel încât proba să reprezinte valoarea medie a furajului; - din probele recoltate se va face o probă generală care se omogenizează după specificul furajului și din care se prelevă proba medie;

ed

ic

Modul de prelucrare a probe destinate examenelor virusologice, serologice și imunologice

M

I. Prelevarea de probe patologice de la animalele vii

Ia

ă

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

a

de

și

1. Prelevarea probelor de sânge - probele de sânge cu anticoagulant (EDTA, heparină, citrat de Natriu) se pot preleva pentru examenul hematologic cât și pentru examinări directe a virusurilor; - pentru testări serologice se utilizează sânge fără anticoagulanți pentru obținerea serului sanguin; - probele de sânge se vor preleva cât mai steril, obținut prin puncția unui vas de sânge profund ori superficial, de dimensiuni adecvate. - prelevarea se face în tuburi sterile vacumate sau seringi cu ace de unică folosință. Locul de elecție se va dezinfecta cu soluție de alcool de 70%. In unele cazuri se poate colecta și plasma sangvină; - pentru PCR (reacția de polimerizare în lanț) este de preferință utilizarea sângelui pe anticoagulant (EDTA). Este interzisă congelarea probelor de sânge cu anticoagulant, ele păstrându-se la temperatura de +4 -+8°C. Se interzice și prelevarea sângelui de la bovine cu 30 zile înainte și după fătare pentru investigații serologice; - pentru probele de ser, sângele este lăsat la temperatura mediului ambiant (t° camerei) timp de 1-2 ore până coagulul este format. Ulterior serul este separat de coagul, decantat și se centrifughează 10 min la 2000 rot/min, după care este ambalat în mod 4

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

in ă

corespunzător. Probele de sânge pe coagul nu se congelează pentru a se evita hemoliza. Cantitatea de ser necesară pentru investigațiile serologice este de 1,5 ml; - cantitatea minimă de sânge ce se recoltează pentru examene virusologice este de 20 ml de la animalele mari, iar 1-5 ml de la cele mici.

Ia

ă

a

de

și

M

ed

ic

2. Păstrarea probelor de sânge - toate aceste manopere vor fi executate cât mai steril posibil; - probele de sânge prelevate în tuburi cu substanțe anticoagulante se păstrează la frigider până în momentul examinării, la temperatura de 4°C, pentru conservarea integrității morfologice a elementelor sanguine. Probele de ser se pot păstra la temperatura de refrigerare timp de 5-7 zile, iar pentru păstrare mai îndelungată se congelează la -20 °C pe termen de 1 lună și la - 80 °C pe un an și mai mult; - eprubeta este prevăzută cu o etichetă pe care se înscriu: numărul probei; numărul animalului; data prelevării;

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

3. Transportarea probelor de sânge și ser la laborator - înainte de transportarea probelor în laborator este necesar de a coordona cu laboratorul care urmează să cerceteze aceste probe pentru a evita unele probleme tehnice; - la transportarea lor se va face ținând cont de pericolul de răspândire a materialului patologic în mediul înconjurător; - probele recoltate de la animale suspecte de boli extrem de contagioase se vor transporta în minim 3 ambalaje diferite, în containere speciale închise etanș; - probele de sânge se transportă la laborator la temperatura de refrigerare. Intervalul de timp de la prelevarea sângelui până în momentul examinării acestuia nu trebuie să depășească 24 de ore; - este recomandat ca transportul probelor de ser către laborator să se efectueze, la temperatură de refrigerare sau congelate; 5

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

de

și

M

ed

ic

in ă

4. Prelevarea probelor de secreții nazale - pentru prelevarea probelor de secreții nazale în fazele acute de boală, în scopul izolării de agenți virali, se utilizează tampoane sterile din vată sau tifon, care se introduc în cavitățile nazale, executându-se mișcări de rotație și de translație, cu o presiune moderată, evitându-se lezionarea mucoasei; - după prelevare, tamponul se introduce într-un tub steril cu mediu de transport și se menține la temperatură de refrigerare, expediindu-se rapid către laborator; - tampoanele nazale care conțin celulele descuamate de la suprafața mucoasei nazale pot servi la obținerea de frotiuri ca atare, pe lame de sticlă sau consecutiv centrifugării, cu depunerea sedimentului celular pe lame, în vederea detecției de antigen prin imunofluorescenţă sau prin teste imunocitoenzimatice, după uscarea la aer și fixarea în acetonă a frotiurilor.

Ia

ă

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

a

5. Prelevarea probelor de secreție oculară - probele de secreție oculară se prelevează cu ajutorul tampoanelor sterile ce se introduc în sacul conjunctival, sub pleoapa superioară și cea inferioară, după care se imersează în mediul de transport; - pentru detecția directă de antigen se execută frotiuri pe lame de sticlă, iar pentru izolare de virus se fac inoculări; - condiționarea și transportul tampoanelor prelevate pentru izolarea de virus trebuie să îndeplinească aceleași cerințe, din punctul de vedere al compoziției și calității mediului de transport și al menținerii lor la o temperatură de refrigerare între 2-8°C sau de congelare la cel puțin -80°C. 6. Prelevarea probelor de epitelii cutanate sau ale mucoaselor - prelevarea probelor de epitelii se adresează aproape în exclusivitate diagnosticului în bolile veziculoase, precum febra aftoasă, boala veziculoasă a porcului și stomatita veziculoasă; - prelevarea și prelucrarea acestei categorii de probe se fac cu ajutorul truselor ce conțin materialele necesare, iar ambalarea și

6

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

Ia

ă

ar

te

a

de

și

M

ed

ic

in ă

expedierea acestora se fac în condiții speciale, conform prevederilor legale referitoare la bolile veziculoase ale animalelor; - proba ideală prelevată de la orice specie afectată de boli veziculoase este cea de epiteliu al aftelor recent sparte sau proba de lichid din afte nedeschise, extras cu seringa, după care se prelevează cu o forfecuță lamboul epitelial al respectivei afte, în cantitate de cel puțin 1-2 g pentru fiecare probă; - aceste fragmente de epiteliu se prelevează din zonele predilect afectate, de la speciile susceptibile, în special din zona bucală și peribucală, din zona podală, iar de la femele este posibil și din zona mamară; - prelevarea probelor de epiteliu cutanat în alte cazuri decât cel de suspiciune a bolilor veziculoase se poate realiza prin biopsie cutanată, când, sub anestezia locală, se prelevează o zonă de epiderm de formă eliptică, care va cuprinde zona cu leziuni și zona adiacentă nemodificată; - probele se ambalează corespunzător și se pot utiliza pentru izolare de virus sau pentru examene electrono-microscopice; - transportul probelor se realizează la temperaturi de refrigerare cuprinse între 2-8°C, sau de congelare la cel puțin - 80°C.

te rin

Ve

Fa

cu lta

7. Prelevarea probelor de secreții buco-faringo-esofagiene - prelevarea probelor de secreții și epiteliu faringo-esofagian este o metodă alternativă recoltării probelor de epitelii și lichide veziculare în suspiciunile de boli veziculoase, atunci când animalele sunt într-o fază avansată a bolii sau când evoluția este subclinică; - această metodă de prelevare, denumită probang, presupune utilizarea pentru bovine și ovine a unei chiurete speciale, în vederea raclării mucoasei bucofaringiene, iar pentru porcine utilizarea unor tampoane faringiene; - prelucrarea probelor se realizează conform instrucțiunilor și cu ajutorul truselor speciale pentru prelevare, iar ambalarea și 7

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

in ă

expedierea probelor la laborator se realizează conform prevederilor legale cu privire la bolile veziculoase; - transportul probelor se realizează la temperaturi de refrigerare cuprinse între 2-8°C sau de congelare la temperaturi de cel puțin 80°C.

Ia

ă

a

de

și

M

ed

ic

8. Prelevarea probelor de fecale - fecalele servesc ca material patologic pentru izolarea sau detecția de antigen în cazul virusurilor cu tropism digestiv și în diagnosticul suspiciunilor de influenţă aviară; - se prelevează o cantitate mai mare de fecale eliminate recent, fie cu ajutorul unui instrument de prelevare, în recipiente sterile prevăzute cu dop, fie cu ajutorul unor tampoane rectale sau cloacale, în cazul prelevării de probe de la păsări; - aceste tampoane se introduc după prelevare în tuburi sterile; - tampoanele se transportă la laborator uscate sau imersate în mediul de transport specific;

ar

te

II. Prelevarea de probe de la cadavre de animale

te rin

Ve

Fa

cu lta

- prelevarea de probe de la animale moarte sau tăiate în scop de diagnostic se realizează consecutiv efectuării examenului necropsic și constă în prelevarea de organe interne, parenchimatoase sau cavitare, secreții ori excreții, atât de la animale tinere sau adulte, cât și de la avortoni; - este necesară cunoașterea patogenezei virozelor suspicionate, deoarece organul afectat lezional nu este întotdeauna locul predilect al replicării virale; - pentru stabilirea unui diagnostic etiologic cert este necesară uneori și expedierea de probe corespunzătoare prelevate de la animale tăiate în scop de diagnostic; - de la animalele mici, mijlocii și de la categoria tineret a speciilor de animale de talie mare se poate expedia la laborator cadavrul 8

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

Ia

ă

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

a

de

și

M

ed

ic

in ă

întreg, iar de la animalele mari se trimit la laborator organe sau fragmente de organe, prelevate cât mai aseptic posibil; - prelevarea probelor trebuie realizată cât de repede posibil, înaintea invadării cadavrului de către germenii saprofiţi și a apariţiei unor modificări autolitice care ar interfera cu obținerea unor rezultate corecte la investigațiile ulterioare, de exemplu, pentru detecția de antigen prin imunofluorescenţă pe amprente de sistem nervos central, pentru rabie; - în eventualitatea realizării unui diagnostic complex de laborator virusologic, bacteriologic și toxicologic - sunt trimise cantități suficiente din fiecare categorie de probe; - diagnosticul în bolile virale presupune uneori și decelarea prin tehnici histopatologice a leziunilor tipice sau a unor incluzii specifice, produse de exemplu de virusul rabic; - pentru unele boli este necesar să se expedieze la laborator animale muribunde, iar pentru alte boli, cum ar fi cazul unor viroze enterice (rotaviroza); - probele prelevate de la animale moarte sunt ambalate corespunzător în recipiente etanșe sau în saci dubli de plastic; - este necesară menținerea probelor la temperatura de refrigerare pe durata transportului, în special pe durata anotimpului călduros; - organele sau probele de organe se prelevează cu ajutorul unor instrumente adecvate și utilizate numai în acest scop, precum bisturie, cuțite, foarfeci de diferite dimensiuni, clești, dălți, fierăstraie; - în funcție de scopul urmărit, de boala suspicionată și de talia animalului se trimit la laborator organe întregi sau porțiuni de organe parenchimatoase ficat, splină, rinichi, pulmon și saci aerieni, miocard - organe cavitare stomac, vezică urinară, intestin, în special intestin subțire; - organele prelevate sunt însoțite întotdeauna de țesutul limforeticular aferent, alături de tonsile sau bursa Fabricius, pulmon cu limfonodurile bronhice, intestin cu lanțul limfonodal mezenteric;

9

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

Ia

ă

ar

te rin

Ve

Fa

cu lta

te

a

de

și

M

ed

ic

in ă

- de la animale tinere sau de la avortoni se prelevează și timusul; - în cazul expedierii la laborator a unor fragmente de organ, acestea trebuie să fie reprezentative pentru tipul de leziune existent și să conțină zone de țesut normal și zone afectate; - în cazul suspiciunii de viroze neurotrope, precum rabia, boala lui Aujeszky sau encefalite virale, trebuie prelevate probe de sistem nervos central, tot creierul la animale de talie mică și fragmente sau jumătate de emisferă cerebrală de la animale mari, cuprinzând bulb, corn Ammon, pentru detecție de antigen, izolare de virus, bioprobă pe animale de laborator; - în cazul detecției de antigen prin imunofluorescenţă pe amprente din material patologic primar pentru diagnosticul rabiei, între moartea animalului și prelevarea creierului nu trebuie să treacă mai mult de 12 ore vara și 24 de ore iarna; - dacă durata este mai mare de 24 de ore, proba/cadavrul trebuie congelată/congelat; - prelevarea lichidelor organice, precum transsudatele și exudatele din cavitățile virtuale ale organismului - cavitatea pleurală, pericardică și peritoneală - se realizează pentru izolare de virus sau examene serologice; - acestea se prelevează de la avortoni ori de la animale tinere sau adulte. în cazul în care nu se expediază cadavrul în întregime sau organele respective în conexiunile anatomice normale, aceste lichide se pot preleva separat și se introduc apoi în recipiente sterile și etanșe; - în caz de suspiciune de pestă porcină clasică, pentru efectuarea testelor de detecție de antigen sau izolare de virus din măduva roșie hematogenă este necesară expedierea sternului animalelor afectate, tonsile, splină, rinichi și limfonoduri limfatice; - în caz de avort, pe lângă avorton se trimit și fragmente placentare și lichide perifetale; - după prelevare, probele se individualizează cu înscris vizibil ce nu se șterge în cursul manipulărilor și sunt supuse unor operațiuni de condiționare și ambalare, pentru îndeplinirea a două deziderate

10

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

Ia ă ar

te rin Ve

Fa

cu lta

te

a

de

și

M

ed

ic

in ă

majore, și anume: conservarea satisfăcătoare a materialelor patologice cu menținerea viabilității eventualilor agenți virali și excluderea posibilităților de contaminare a mediului pe durata transportului către laborator; - în cursul transportului este necesară menținerea acestor probe la o temperatură optimă, precum temperatura de refrigerare, de congelare pe zăpadă carbonică, uneori fiind posibilă și menținerea acestora pentru o perioadă scurtă de timp la temperatura mediului ambiant, dar constantă, evitându-se variațiile mari de temperatură, nocive pentru infectivitatea virusurilor sau inadecvate menținerii structurilor ce servesc detecției prin teste de laborator; - transportul la laborator se efectuează în condiții care asigură o temperatură aproape de refrigerare și cât mai rapid posibil, mai ales în cazul virusurilor cu rezistență scăzută în mediu sau al suspicionării evoluției unor viroze majore.

11

Îndrumător practic

Boli infecțioase și medicină preventivă

CAP 2. FEBRA AFTOASĂ

ed

ic

in ă

DEFINIȚIE Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală deosebit de contagioasă, cu caracter epizootic sau panzootic, comună mai multor specii de animale biongulate, domestice şi sălbatice, caracterizată clinic prin febră, urmată de o erupţie veziculară pe mucoase şi piele.

Ia

ă

ar

te rin

cu lta

te

a

de

și

M

ETIOLOGE Agentul cauzal: - virus din familia Picornaviridae, genul Aphtovirus - virus ARN lipsit de anvelopă, alcătuit din: o ARN (acidul nucleic fiind responsabil de puterea infectantă); o capsidă formată de 4 proteine structurale (VP1 responsabilă de puterea imunogenă, VP2, VP3 şi VP4); o proteine nestructurale implicate în replicarea virală.

Ve

Fa

Proprietăţile fizice şi chimice ale virusului: - este inactivat de pH