Bazele Compozitiei in Fotografie [PDF]

Zitiervorschau

Această indicaţie metodică este destinată pentru studenţii specialităţii Design Interior (581.4), anul III, care efectuează proiectul de curs la disciplina Fotografia la tema Bazele compoziției în fotografie.

Autori: lector univ. V. Epurean lector univ. I. Cebanița conf. univ., doc. arh. А. Cocin Redactor responsabil: dr., conf. univ. T. Buimistru Recenzent: conf. univ., lect. super. N. Luchianov

@ UTM, 2015

2

INTRODUCERE Astăzi fotografia este considerată universală. Cu cât este mai general mesajul unei fotografii, cu atât ea va fi mai folositoare. Numai un fotograf profesionist va fi capabil să construiască o scenă cu accentul principal, pentru a simula forma de obiecte cu lumină și umbre, să pună accentul pe factură, pentru a identifica punctele forte și caracteristicile interioare. Pentru a putea folosi cu inteligenţă întregul potenţial al fotografiei, trebuie să fim familiarizaţi cu caracteristicile de bază ale acestui mijloc de expresie. Căutările permanente, novatoare, experimentele, valorificarea unor unghiuri deosebite sunt doar câteva dintre posibilităţile care pot fi folosite pentru reţinerea atenţiei privitorilor. Totul depinde de cultura noastră vizuală şi de cunoaşterea bazelor compoziţiei în fotografie. Valorificarea acestei teme Bazele compoziției în fotografie este importantă şi esenţială în procesul de pregătire a tinerilor designeri.

1. PRINCIPIILE, SCOPUL ȘI NOȚIUNILE GENERALE ALE PROIECTULUI DE CURS

1.1. SCOPUL ȘI MISIUNEA CURSULUI Cursul are drept scop consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice acumulate de către studenţi. Misiunea didactică şi de cercetare a specialităţii date este axată pe instruirea în mod teoretic şi practic. Cadrul formativ vizează pregătirea fundamentală şi de specialitate. Fotografia, prin activitatea didactică şi de cercetare pe care o desfăşoară, doreşte să formeze specialişti înzestraţi cu capacitate creatoare şi inventivitate corespunzătoare criteriilor şi cerinţelor societăţii contemporane. O altă misiune a programului de studii este a oferi studentului posibilitatea de a dobîndi cunoştinţe tehnico-practice care să-i permită integrarea pe piaţa muncii şi în diferite domenii conexe. 1.2. OBIECTIVELE CURSULUI Obiectivul fundamental al cursului îl reprezintă însuşirea deprinderii de a face fotografii în diferite maniere şi stiluri. Pentru aceasta vă vom prezenta bazele compoziției în procesul de fotografiere, iar descrierile detaliate ale metodelor şi ale regulilor de compoziție vă vor permite să descoperiţi secretele maeştrilor artei fotografi ce. Cunoştinţele prezentate vă vor ajuta să dobândiţi deprinderi de a obține imagini estetice și corecte din punctul de vedere al compoziției, și anume prin: acumularea deprinderilor de plasare a subiectului în cadru; dobîndirea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul compoziției fotografiei; dezvoltarea aptitudinilor creative; 3

-

însuşirea regulilor de compoziție și cunoştinţelor tehnice necesare. 1.3. COMPETENŢELE PROFESIONALE

-

Competenţa de a fi creator şi practician în domeniul fotografiei; competenţa de a realiza un program personal de cercetare în domeniu; competenţa de a executa la nivel profesionist sesiuni fotografice; abilităţi practice privind bazele compoziției în procesul de fotografiere; dezvoltarea gîndirii creative în procesul de predare. 1.4. CONŢINUTUL PROIECTULUI DE CURS

-

Studierea tipurilor şi caracteristicilor aparatelor de fotografiat; familiarizarea cu comenzile şi afişajele aparatului foto; determinarea avantajelor fotografiei digitale; utilizarea meniurilor aparatului foto; setările de bază și procesul de fotografiere. 1. BAZELE COMPOZIȚIEI ÎN FOTOGRAFIE 2.1. NOȚIUNI DE BAZĂ ȘI ROLUL COMPOZIȚIEI ÎN FOTOGRAFIE

O fotografie este formată din două elemente-cheie: subiectul şi mediul care îl înconjoară. Atunci când aceste elemente se combină formând un tot unitar, subiectul este bine delimitat, iar mediul din jur conduce ochiul către subiect, putem spune că avem o fotografie reuşită. Compoziţia fotografică s-a inspirat, cum era de aşteptat, din regulile de compoziţie utilizate de pictori. Pictorii au totdeauna posibilitatea să nu picteze un anumit element din cadru, să introducă altul sau să modifice rapoartele dintre ele. Fotograful, însă, nu are acest avantaj; el trebuie să decidă ce elemente intră în cadru, să vadă unghiul de abordare cel mai corect, lumina cea mai favorabila şi să aleagă cea mai bună expunere. Rolul compoziției este de a atrage atenția asupra imaginii - să creeze o stare, un sentiment, să îmbogățească imaginea cu semnificații. Unitatea se ob ține prin con ținut și formă de prezentare. Din punct de vedere al conținutului, în imagine nu trebuie să se regăsească decît elementele strict necesare pentru prezentarea subiectului și pentru clarificarea circumstanțelor de loc, timp și mod în care se află acesta. Informa țiile suplimentare care afectează claritatea mesajului se vor elimina. Din punct de vedere al formei de prezentare, se va apela la un stil corelat cu subiectul ales. Primul element ales va fi mărimea cadrului (prin alegerea punctului de stație și a distanței focale). Mărimea cadrului (planul imaginii) va clarifica poziția autorului față de subiect, iar dispunerea elementelor de imagine în cadru va crea traseul după care privitorul va recepta mesajul, în ritmul și tensiunea impuse de autor. Acest efort la care fotograful participă din plin cu imaginație, intuiție și talent îl vom numi compoziție. 4

Echilibrul relațional permite privitorului să descopere întreaga complexitate a situației în care se află subiectul, menţinîndu-i continuu trează atenția și obligîndu-l să parcurgă cu privirea imaginea într-un anumit sens, pînă la descifrarea mesajului con ținut de imagine. Această formă de prezentare a subiectului trebuie să conducă în final la realizarea unității și la stabilirea unei percepții clare și ordonate într-o anumită succesiune pînă la dezvăluirea unui context, care nu este totdeauna prezentat explicit în imagine. Contextul sugerat va fi descoperit treptat de privitor, ceea ce îl va determina să acorde în permanenţă atenție imaginii. Fără participarea activă a privitorului, imaginea poate fi parcursă fugitiv fără a fi receptat mesajul conceput de autor. 2.2. PRINCIPIILE ȘI ELEMENTELE SPECIFICE ALE COMPOZIȚIEI Pentru păstrarea orizontalității și verticalității cadrului, elementele imaginii trebuie distribuite pe suprafața acestuia după anumite principii, păstrînd astfel echilibrul reprezentării imaginii de interior. Încercările de definire conceptuală dar şi de detaliere a acestor principii au fost dezbătute pe larg în numeroase lucrări de specialitate şi, totuşi, la sfârşitul analizelor s-a ajuns la concluzia că nu există legi imuabile în încercarea de a obţine o fotografie reuşită. Există doar unele principii și elemente care, aplicate cu talent, realizează o fotografie plăcută. Câteva dintre acestea sunt: a) Organizarea în plan a imaginii - plasarea subiectului în cadrul imaginii se face după principii devenite clasice, care au în vedere punerea lui în maximum de valoare. Cadrul imaginii fotografice este standardizat şi se caracterizează prin raportul laturilor. Linii şi puncte forte ale cadrului (anexa nr.1): Unind mijlocurile laturilor cadrului, obţinem axele de simetrie, iar intersecţia lor ne dă centrul de simetrie al cadrului. Dacă reţinem privirea câteva clipe asupra acestui punct, vom constata că nu-l mai vedem decât pe el, restul câmpului cadrului, cu cât este mai mare, cu atât estompează până la dispariţie. Acesta este motivul pentru care subiectul nu se plasează în centrul de simetrie al cadrului: excesul de simetrie duce la scăderea importanţei celorlalte elemente compoziţionale ale imaginii; de aceea, este considerat un punct slab (ca efect) al cadrului. Linia orizontului: Pentru a evita simetria, linia de orizont a unui peisaj marin sau de câmpie nu se suprapune niciodată peste axa orizontală de simetrie a cadrului, pentru a nu obliga ochiul să privească sau sus, sau jos, în loc de a privi concomitent întregul câmp al imaginii. Ea trebuie suprapusă peste linia forte orizontală cea mai de jos a cadrului. În acest caz, lipsa de detalii – cum sunt norii, de exemplu, în partea de deasupra orizontului, produce un efect dezolant, de gol, care strică imaginea. Suprapunerea ei pe orizontala forte superioară produce o impresie de strivire a detaliilor aflate în partea de jos. b) Organizarea în adâncime a imaginii - în desfăşurarea adâncimii subiectului din cadru, distingem trei planuri: Primul plan este cel care se vede dintâi când privim imaginea şi cuprinde elementele compoziţionale ale subiectului situate cel mai în faţă, mai aproape de noi, cum sunt frunzişul unor ramuri sau nişte arbori etc. Primul plan are rolul de a conduce privirea spre planul de mijloc, în care se situează, de obicei, subiectul. Prezenţa primplanului în fotografie nu constituie o condiţie şi nu este nici posibilă şi nici necesară întotdeauna. 5

Planul subiectului (de mijloc) conţine elementele compoziţionale principale ale subiectului, între care există o legătură de idei. Ultimul plan (fondul imaginii) creează spaţiul, ambianţa în care se desfăşoară acţiunea subiectului. Un subiect interesant, proiectat însă pe un fond nepotrivit, îşi poate pierde total valoarea artistică. Un fundal este nepotrivit atunci când culoarea lui este asemănătoare cu cea a subiectului sau prea contrastant faţă de acesta. Rolul fundalului este să scoată în evidenţă subiectul şi pentru aceasta trebuie să-i fie subordonat ca tonalitate, claritate. c) Perspectiva - pentru ca fotografia să păstreze şi să redea aceeaşi impresie de relief pe care o avem cînd privim obiectele în realitate, e necesar ca mărimea relativă, ordinea spaţială şi coloritul elementelor să respecte anumite reguli care sunt date de perspectivă. Dacă ne referim la forma şi mărimea relativă a elementelor, avem perspectiva liniară (fig.2.1), iar dacă ne referim la variaţia tonalităţii culorilor, avem perspectiva aeriană. Perspectiva se poate modifica prin folosirea unor obiective cu distanţă focală diferită sau modificarea înălţimii punctului de staţie.

Fig. 2.1. Perspectiva, liniile conducătoare în cadru

d) Relieful (plastica imaginii) - impresia de relief rezultă din jocul de lumini şi umbre asupra volumelor proprii ale unui corp. Pentru ca acest lucru să se întâmple, obiectul asupra căruia cade lumina trebuie să aibă elemente situate în diferite planuri. Ne dăm mai bine seama de toate acestea observând cele două extreme ale iluminării materiale: o zi cenuşie, fără soare, în care totul apare şters, lipsit de viaţă şi 6

parcă lipsit de fondul de care de-abia se detaşează şi, dimpotrivă, o zi cu soare, în care lumina creează distanţele între plane (fig.2. 2.), evidenţiind detaliile. Maximum de relief îl obţinem atunci când umbrele sunt cele mai lungi – se întâmplă dimineaţa şi seara, la răsăritul şi apusul soarelui, când lumina cade lateral asupra subiectului.

Fig. 2.2 Plastica imaginii, relieful e) Liniile - din punct de vedere grafic, o imagine se compune din linii drepte, frânte, curbe sau ondulate, care închid şi delimitează suprafeţe şi volume. Îmbinarea armonioasă şi echilibrată a acestor elemente grafice ne dă o senzaţie estetică, senzaţia de frumos care ne face plăcere. Prin forma şi direcţia lor în cadrul imaginii, elementele grafice contribuie la crearea impresiei emoţionale a fotografiei asupra privitorului. Liniile drepte – cu cât sunt mai lungi, cu atît creează impresia de continuitate, de monotonie, de repaus. În general, liniile verticale se caracterizează prin arbori înalţi, lucruri zvelte, trezeşte ideea de demnitate, de maiestuos. Cu cât sunt mai înalte ele lasă impresia de stabilitate şi, uneori, de severitate. Liniile orizontale creează senzaţia de calm, de linişte, de nesfârşit, precum întinderea mării. Excesul de linii în compoziţia fotografiei oboseşte ochiul dacă nu intervin şi alte elemente care să întrerupă această monotonie (fig.2.3).

7

Fig. 2.3. Plastica imaginii, relieful Liniile înclinate dau un accent dinamic imaginii prin diagonala forte (stânga jos, dreapta sus), sugerează ideea de efort, sensul urcuşului (fig.2.4), și prin diagonala slabă (stânga sus – dreapta jos) sugerează ideea de coborâre şi este mai dinamică decât prima întrucât, datorită atracţiei gravitaţionale, coborâm mai repede decât urcăm. Liniile curbe – sunt cele care dau imaginii graţie. Liniile curbate în jos (cu concavitatea în sus) au un caracter vesel şi succesiunea lor dă impresia de rapiditate. Liniile curbate în sus (cu concavitatea în jos), sugerează tristeţea, resemnarea, amintind de sălciile plângăreţe de pe malul apelor. Repetarea, cu oarecare regularitate, a unei curbe, creează ideea de ritm ce se propagă.

Fig. 2.4. Liniile conducătoare în cadru 8

Liniile frânte – verticale şi orizontale, cum sunt fulgerul, crestele munţilor, dau impresia de energie, de asprime. Cu cât unghiurile frângerilor sunt mai ascuţite, cu atât aceste efecte sunt mai pronunţate şi caracterul lor mai dinamic. Şi aici apare efectul de ritm, dacă frângerile se succed oarecum regulat. Liniile care se încrucişează în toate direcţiile, conduc privirea în afara imaginii şi o derutează, dacă fotografia nu conţine elemente opuse care să le echilibreze. f) Suprafeţele – indiferent de forma lor, contribuie la tonalitatea psihologică a imaginii prin senzaţia care o produc. Suprafeţele mari, neîntrerupte, sunt statice şi monotone. Suprafeţele mici, cu tonuri sau culori variate, însufleţesc imaginea, sugerând varietate, mişcare, neastâmpăr. Suprafeţele luminate dau un efect calm, prietenos, sugerând buna dispoziţie, ca de exemplu reflexele de lumină pe suprafaţa uşor încreţită de vânt a unui lac. Suprafeţele întunecate posomorăsc imaginea, dându-i un caracter grav, neliniştit, cum este un cer cu nori ameninţători de furtună, un zid înalt, întunecat. Suprafeţele triunghiulare creează senzaţii asemănătoare cu cele date de liniile frânte. Triunghiul este forma cea mai comună care intervine în construcţia imaginii, de exemplu capul şi umerii într-un portret. Triunghiul dă impresia de stabilitate când este aşezat pe o latură. g) Volumele – după cum liniile delimitează suprafeţe, suprafeţele delimitează volume pe care jocul de umbre şi lumini le scoate mai bine în relief, dând valenţe plastice fotografiei. Repartizarea lor justă şi echilibrată pe suprafaţa imaginii este de mare importanţă, mai ales în fotografiile de arhitectură. Un alt exemplu în care imaginea capătă relief, volum, datorită umbrelor proiectate în stânga este reprezentat în figura 2.5.

Fig. 2.5. Imaginea capătă volum datorită umbrelor h) Culoarea – noţiunea de culoare se referă simultan la două fenomene: senzaţia subiectivă de culoare și proprietatea unui corp de a fi colorat. Aceste două fenomene, profund deosebite prin mecanismul lor intim, au o caracteristică comună: depind de lumină, căci în întuneric dispar atât senzaţia cromatică, cât şi culoarea corpurilor. Culorile, în afară de senzaţia vizuală, obiectivă, mai produc asupra noastră şi senzaţii subiective, de ordin afectiv. 2. REGULI DE COMPOZIȚIE ÎN FOTOGRAFIE 9

3.1. PARTICULARITĂŢILE REGULILOR DE COMPOZIȚIE Regulile compoziţiei în fotografie ne ajută să recreăm scena originală, adăugându-i sau accentuând formele, profunzimea, spaţiul, mişcarea, viaţa, etc. şi realizând fotografii cu impact asupra privitorilor. În continuare vom descrie principalele reguli ale compoziţiei în fotografie: 1. Regula treimilor (anexa nr.2) este una dintre cele mai populare tehnici cu care fotograful este familiarizat. Plasarea subiectului în centrul fotografiei nu este, de multe ori, o idee bună. Un subiect central nu este foarte atrăgător pentru privitor și creează o atmosferă statică. Pentru a capta atenția și pentru o compoziție dinamică este recomandat să respectăm regula treimilor. Elementele compoziţionale importante sunt plasate de-a lungul liniilor imaginare, care împart imaginea în treimi, atît orizontal cît şi vertical. Elementele de interes deosebit pot fi plasate la intersecţia acestor linii, pentru o compoziţie mai expresivă şi mai dinamică, aşa cum este demonstrat în figura 3.1.

Fig. 3.1. Regula treimilor în compoziția fotografică Pentru o compoziție bine echilibrată, subiectul principal al fotografiei se plasează pe una dintre liniile de forță sau la punctul de intersecție dintre acestea. Regula treimilor a fost enunţată prima oară de pictorul John Thomas Smith în 1797. Totuşi, exemple de artă care foloseşte acest tip de compoziţie pot fi găsite în tradiţii artistice datînd chiar şi din antichitate. Arta Est-Asiatică este în mod deosebit cunoscută pentru folosirea compoziţiilor asimetrice. 2. Regula secţiunii de aur. Regula tăieturii de aur a devenit celebră în timpul Renașterii, deși a fost descoperită încă din antichitate. Regula secțiunii de aur arată că cea mai importantă zonă dintr-o imagine este situată în apropierea colțului dreapta-jos, aproximativ la un sfert pe înălțime și un sfert pe lățime. De ce colţul din dreapta jos? În principal, pentru că teoretic, cînd "citim" o fotografie, procedăm în mod similar cu citirea unui text: de la stânga la dreapta și de sus în jos. Și, întrucât lectura se termină în colțul din dreapta jos al paginii, această zonă ne reține atenția pentru cel mai lung timp, deoarece aici fie că textul se termină, fie ca facem o pauză pentru a întoarce foaia. Aceste "dreptungiuri de aur" au proporții pe care grecii antici le considerau extrem de armonioase și plăcute ochiului. Plasarea elementelor compoziționale în interiorul sau 10

la intersecția acestor dreptunghiuri le poate oferi o proeminență sporită și poate crea o imagine bine echilibrată, precum cea pe care o vezdeţi mai jos (fig.3.2).

Fig. 3.2. Regula secţiunii de aur 3. Elemente de compensare (balancing elements). Plasarea subiectului principal în cadru, ținând cont de regula treimilor, creează o fotografie mai interesantă, dar cu toate acestea se poate lăsa un gol în scenă, care poate face ca fotografia finală sa fie „goală”. Astfel, trebuie să echilibram "greutatea" subiectului principal cu un alt obiect, inclusiv, de o importanţă mai redusă pentru a umplea spațiul în cadru (fig.3.3).

Fig. 3.3. Elemente de compensare în compoziția fotografică

11

4. Linii conducătoare în cadru (leading lines), perspectiva. Într-o fotografie există un subiect pe care autorul dorește să-l promoveze ca principal. Pentru a atrage aten ția privitorului spre subiect, sunt posibile numeroase metode. Una dintre aceste metode este utilizarea liniilor conducătoare în cadru. O linie conducătoare oferă dinamica cadrului, atrage atenția privitorului și o conduce către subiectul de interes. Linia conducătoare poate fi un drum, parapet etc. Liniile orizontale sugerează stabilitate, echilibru, nemișcare sau chiar rigiditate (fig.3.4).

Fig. 3.4. Perspectiva fotografică Liniile conducătoare curbe sau în forma de S sunt elegante, grațioase, fermecătoare. Ele generează liniște, calm și chiar senzualitate. Perspectiva este una dintre cele mai eficiente metode de a reprezenta profunzimea și distanțele dintr-o imagine (fig.3.5).

12

Fig. 3.5. Linii conducătoare de perspectivă 5. Simetrie şi tipare (simmetry and patterns). Suntem înconjuraţi de simetrie şi modele (tipare), atât naturale cât şi create de om. Ele pot da naştere, printr-un ochi antrenat, unei compoziţii plăcute în situaţii neaşteptate. O altă modalitate foarte bună de a le utiliza este de a rupe simetria sau modelul de tipare, introducînd tensiune şi un punct focal în scenă (fig.3.6).

Fig. 3.6. Simetria imaginii

6. Punctul de observație (viewpoint). Înainte de a fotografia subiectul, e nevoie de timp pentru a decide unde (din ce unghi) îl vom fotografia. Punctul de observație (locul din care vom realiza fotografia) are un impact masiv asupra compoziţiei fotografiei şi, ca rezultat, poate afecta foarte mult mesajul pe care îl transmite. O fotografie realizată de la nivelul ochilor de cele mai multe ori nu constituie un cadru spectaculor. Dacă încercăm să fim creativi și îndrăzneți putem încerca un punct de 13

stație de la nivelul solului, din laterală, din spate ori dintr-un loc mai ridicat, astfel cadrele vor fi mult mai spectaculoase și dinamice (fig.3.1.7).

Fig. 3.7. Punctul de observație 7. Fundalul (background). Deseori credem că am fotografiat o scenă deosebită, dar în final am văzut că imaginea finală nu are impact, deoarece obiectul principal se amestecă într-un fundal aglomerat. Ochiul uman face o distincţie excelentă între diferitele elemente dintr-o scenă, în timp ce un aparat de fotografiat are tendinţa de a aplatiza prim-planul de fundal, iar acest lucru poate ruina de multe ori o fotografie care este reuşită. De aceea se optează pentru un fundal simplu şi discret (fig.3.8), care compune imaginea astfel încât aceasta să nu distragă atenţia sau să se abată de la subiect.

Fig. 3.8. Fundalul închis pune în evidenţă subiectul imaginii 8. Adâncimea (depth). Pentru că fotografia este un mediu bidimensional, avem de ales compoziţia noastră cu atenţie pentru a transmite sentimentul de adâncime, prezent în scena reală. Putem crea efectul de adâncime într-o fotografie incluzînd obiecte în primplan, planul de mijloc şi de fundal (fig.3.9).

14

Fig. 3.9. Efectul adîncimii în compoziția fotografică O altă tehnică utilă este folosirea compoziţiilor care se suprapun. Ochiul uman recunoaşte aceste straturi şi le separă, creând unei imagini profunzime. 9. Încadrarea (framing). Lumea e plină de obiecte care fac cadre naturale. Plasarea acestora în jurul cadrului compoziţiei va ajuta la izolarea subiectului principal de lumea exterioară (fig.3.10). Rezultatul este o imagine mult mai concentrată, care atrage ochiul în mod natural către principalul punct de interes.

Fig. 3.10. Încadrarea subiectului principal în cadrul compoziției fotografice 10. Decuparea (cropping). De multe ori o fotografie este lipsită de impact, deoarece subiectul principal este atât de mic încât se pierde printre aglomerarea de obiecte din împrejurimile sale. Prin decupare în jurul subiectului principal se elimină "zgomotul" de fond, asigurând atenția privitorului, nedivizată și concentrată, asupra subiectului principal (fig.3.11). 15

Fig. 3.11. Decuparea subiectului principal 11. Experimentarea (experimentation). Cu începutul erei digitale în fotografie, nu mai avem de ce să ne facem griji cu privire la costurile de procesare și comprimare a fotografiilor. Experimentarea cu compoziţia fotografiilor a devenit o reală posibilitate de modificare a tonurilor de culoare şi ştergerea obiectelor nedorite mai târziu, fără nici un cost suplimentar. Fotografia digitală ne permite să experimentăm cu diferite compozi ții până când o vom obţine pe cea perfectă. Din acest motiv, în final, instinctul, experiența și originalitatea fotografului hotărăsc compoziția cea mai potrivită pentru o fotografie (fig.3.12).

Fig. 3.12. Experimentarea. Decuparea subiectului din imagine şi crearea unei noi compoziţii 12. Foto alb-nergu. Alb-negrul ne pune aproape instant față în față cu o nouă modalitate de a vedea lumea și lucrurile. Îndepărtând culoarea, imaginea capătă de multe ori o cu totul altă interpretare. Elementele vizuale importante precum tonurile, formele sau texturile sunt acum revelate, înainte fiind eclipsate de culoare. Este important să înțelegem totuși că nu orice imagine arată bine în alb-negru. Uneori culoarea contribuie din plin la impactul final al fotografiei, cum ar fi o fotografie cu un curcubeu. Culoarea joacă în acest caz un rol definitoriu. Pe de altă parte, însă, există situații în care o imagine monocromă va evidenția mult mai bine un subiect sau îi va conferi noi valențe, noi interpretări, insesizabile în color (fig.3.13).

16

Fig. 3.13. Fotografia alb-nergu Desigur, aceste reguli reprezintă numai o mostră din miriada de tehnici aflate la dispoziție pentru obținerea unei compoziții plăcute. Unele sunt formulate în jurul ideii de echilibru al culorii, focus selectiv, raport prim-plan - plan secundar, încadrare, geometrie etc. Regulile despre care s-a discutat pot fi un bun punct de start pentru gândirea în mod critic asupra compoziției în fotografie. 3.2 SFATURI ŞI RECOMANDĂRI ÎN COMPOZIŢIA FOTOGRAFICĂ Exista un număr de reguli de compoziție sau linii de orientare pe care le putem folosi pentru a ne îmbunătăți fotografiile. Cele mai cunoscute au fost formulate de-a lungul secolelor de către artiști care au lucrat într-o varietate de domenii de la arhitectură la pictură și fotografie. Deși, cu toții știm zicala "regulile au fost făcute pentru a fi încălcate", există un avantaj clar în a înțelege, în primul rând, ceea ce încalci (fig.3.14).

Fig. 3.14. O abordare centrală a creat un efect interesant

17

Dacă subiectul este tocmai rozeta cu cercurile concentrice, atunci plasarea acesteia pe centrul de simetrie este foarte reușită (fig.3.15).

Fig. 3.15. Centrul de simetrie Deși nu este natural, unghiul transformă imaginea radical, o scoate din banalitate (fig.3.16).

Fig. 3.16. Unghiul cadrului transformă imaginea Astfel, un copac sau un turn, de exemplu, situat într-un peisaj de câmpie, în centrul de simetrie al imaginii, va pierde mult din efect, mai ales dacă formatul este pătrat, pentru că simetria divizează atât atenţia, cât şi privirea, care este condusă, fie spre o jumătate a imaginii, fie spre cealaltă, tinzând să ocolească tocmai elementul principal al subiectului. Dimpotrivă, aşezându-l după una din axele forte ale imaginii 18

efectul sporeşte, întrucât privirea alunecă de la sine către subiect şi rămâne fixată pe el, deci, se evită simetria, folosind liniile şi punctele forte ale cadrului (fig.3.17).

Fig. 3.17. Liniile şi punctele forte ale cadrului O fotografie nu începe cu aparatul, ci are următoarea abordare: 1. Identificarea subiectului (indiferent că este om, copac, bloc, stradă etc.); 2. Determinarea cadrului (perspectivei) cel mai avantajos pentru acel subiect, ținând cont de plasarea în spațiu, printre lumini și umbre; 3. Alegerea setărilor potrivite și folosirea aparatului, în considerarea condițiilor existente sau necesare în funcție de rezultatul final (intermediar) urmărit. Identificarea subiectului pare ceva simplu, dar dacă ne gândim puțin, nu este chiar așa. De fapt este cel mai dificil pas și, culmea, devine tot mai dificil cu cât experien ța crește, deoarece crește și exigența, iar subiectele cu adevărat interesante, aflate în ipostaze interesante presupune un lucru greu de realizat. Găsirea subiectului presupune efort fizic, căutări şi eșecuri, care depinde în mare măsură și de natura sa. În general o compoziţie bună trebuie căutată, ea vine rar de la sine. Determinarea cadrului și a încadrării optime ține de creativitate, experiență, scopul urmărit şi uneori nu poate fi standardizat.

Sfaturi şi recomandări esenţiale ale compoziției 19

1. Orientarea elementelor din cadru trebuie să fie una naturală. 2. Obiectele aflate în mișcare au nevoie de un spațiu suplimentar pentru a sublinia caracterul dinamic. 3. Obiectele înalte au nevoie de spațiu suplimentar deasupra pentru a nu le „deforma” partea superioară a cadrului. 4. Alegerea corectă a orientării cadrului. Cadrul are 2 orientări: peisaj și portret. 5. Este de preferat să nu cadrăm imaginea dacă aceasta are ca subiect secundar oameni, deoarece aceștia au sau pot avea un rol în compoziția imaginii. 6. Cadrul nu se aglomerează cu mai multe puncte de interes. 7. Dacă este inevitabilă aglomerarea cadrului, putem direcționa atenția asupra subiectului prin diverse metode ca: focus selectiv, adâncime a câmpului vizual redusă, izolarea subiectului cu ajutorul luminii și a umbrelor etc. 8. Folosirea liniilor, liniile au un rol mult mai important și anume, a da perspectivă, a crea adâncime, a echilibra. 9. Subiectul sau elementele principale nu se plasează niciodată la marginile sau colţurile cadrului imaginii. 10. Nu lăsaţi în afara cadrului părţi ale subiectului. Această recomandare se adresează mai ales fotografiei de portret. 11. Deoarece lumina este principalul instrument în realizarea fotografiei, putem spune cu certitudine că se pot obţine nişte fotografii excepţionale doar prin utilizarea inteligentă a jocului de lumini şi umbre. 12. Fotografiile se fac doar atunci cand lumina este propice subiectului. De obicei, cele mai bune ore pentru fotografie sunt dimineaţa şi după-amiază. Lumina, umbrele şi culorile specifice vor face diferenta. 13. Criteriile de compoziție nu sunt obligatorii şi nu trebuie urmărite întotdeauna, dar în majoritatea cazurilor ajută la obținerea unui impact vizual. 14. Regulile de compoziție au ca scop principal evidențierea subiectului şi dirijarea privirii către o anumită zonă din fotografie pentru a transmite în mod direct un mesaj. 15. În fotografie nu sunt reguli stricte (anexa nr.3). Regulile se folosesc ca puncte de plecare, interpretate şi combinate cât mai creativ posibil. Scopul final este imaginea, care la rândul ei trebuie să transmită ceva sau să aparțină unui gen, nu trebuie să fie mereu o manifestare artistică.

BIBLIOGRAFIE 1. DICU, A. Manualul fotografului amator, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961. 20

2. E-BOOK FOTOGRAFIC- 25 de ghiduri fotografice ideale pentru un început şi o evoluţie rapidă în fotografie, 2003. 3. FEININGER, A. Fotograful creator, traducere Eugen Iarovici, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967. 341 p. 4. Freeman, M. 101 ponturi de bază în fotografia digitală, Editura Litera, București, 2010. 5. Freeman, M. Ochiul fotografului-compoziţie şi design pentru cele mai bune fotografii, Editura Litera, București, 2007. 6. Ghid pentru imagini creative, Fotografia alb-negru, Ed.3D Media Commnications, Braşov, 2011. 7. Ghid pentru imagini creative, Fotografia de peisaj, Ed.3D Media Commnications, Braşov, 2012. 8. Ghid pentru imagini creative, Fotografia digitală. Tehnică şi compoziţie, Ed.3D Media Commnications, Braşov, 2011. 9. NEGREA, I. Lecția de fotografie. Editura Albatros, București, 1984. 10. PUIU, C. Fotografia din punct de vedere tehnic. Ed. Tehnica, București, 2003. 11. VUXANOVICI, V. Curs. Fotografie de amator - aproape artă, 2003. 12. БАКАНОВ А. Журнал ФОТОМАГАЗИН №6(61) `2001, Государственное издательство, ИСКУССТВО, Москва, 1959.

ANEXE Liniile conducătoare în cadru

21

ANEXA nr.1

Regula treimilor în compoziția fotografică

22

ANEXA nr.2

Exemple ale compoziției fotografice 23

ANEXA nr.3

ANEXA nr.3 (continuare) 24

CUPRINS: INTRODUCERE................................................................................................. 25

3

1.

PRINCIPIILE, SCOPUL ȘI NOȚIUNILE GENERALE ALE PROIECTULUI DE CURS.............................................................................. 1.1 1.2 1.3 1.4

2.

3.

3

SCOPUL ȘI MISIUNEA CURSULUI..................................................... OBIECTIVELE CURSULUI..................................................................... COMPETENŢELE PROFESIONALE...................................................... CONŢINUTUL PROIECTULUI DE CURS.............................................

3 3 4 4

BAZELE COMPOZIȚIEI ÎN FOTOGRAFIE……………………………..

4

2.1 NOȚIUNI DE BAZĂ ȘI ROLUL COMPOZIȚIEI ÎN FOTOGRAFIE… 2.2 PRINCIPIILE ȘI ELEMENTELE SPECIFICE ALE COMPOZIȚIEI….

4 5

REGULI DE COMPOZIȚIE ÎN FOTOGRAFIE………………………….

10

3.1 PARTICULARITĂŢILE REGULILOR DE COMPOZIȚIE…………... 3.2 SFATURI ŞI RECOMANDĂRI ÎN COMPOZIŢIA FOTOGRAFICĂ…

10 17

BIBLIOGRAFIE................................................................................................. ANEXE.................................................................................................................

21 22

11 13 14 12 15 16 17 20 18 19

26