Apecte Criminologice Privind Femeia Asasin [PDF]

Zitiervorschau

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA FEMININĂ

INTRODUCERE În cercetarea criminologică se acordă atenţie şi criminalităţii după sex, precum şi după vârstă, poziţie economică, etnie şi altele.Din punct de vedere criminologic interesează în primul rînd în ce măsură şi în ce proporţie participă femeile la criminalitate iar în al doilea rînd la ce fel de infracţiuni participă ele mai frecvent.Astfel, în lucrarea susţinută cu titlul “Aspecte criminologice privind criminalitatea feminină” voi dezbate pe lîngă factorii creditori, anatomici, fiziologici, psihologici, geografici, politici, demografici, economici şi socio-culturali, factori ce contribuie la creşterea criminalităţii şi infracţiunile specifice femeii, probleme ce ţin de victimă şi suicid iar în final voi face referire la teoriile criminologice şi părerile cercetătorilor criminologici. Prin natura ei, femeia este înzestrată cu calm, iubire şi dăruire, după cum se ştie şi tocmai de aceea ea nu va comite infracţiuni prin cruzime şi datorită faptului că este mai firavă decît brbatul şi deci construcţia corpului nu-i permite comiterea unor infracţiuni ce necesită din partea infractorului, forţă şi abilitate.De aceea, femeia nu va comite furturi prin escaladare, crime de razboi sau jafuri în stil mafiot ori infracţiuni precum pirateria. Un alt factor ce duce la creşterea criminalităţii este habitatul conjugal şi actul infracţional din perspectivă etiologică, deoarece toţi aceşti factori pe lîngă agresivitate, contribuie în mod vădit la înfăptuirea actului criminal.Aceste afirmaţii, au fost abordate de mulţi criminologi din ţară. Cu privire la femeie, am afirmat, că aceasta este înzestrată de la natură cu sensibilitate, fineţe, activitate ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate, inteligenţă.Dar, tot prin tradiţie imaginea femeii cu cea a bărbatului (locul şi rolul ei în sistemul activităţii familiale şi sociale) a fost în general devalorizată, bărbaţii mai ales cei căsătoriţi având drepturi depline cu femeia inclusiv de aplicare a sancţiunilor bazate pe agresiune fizică şi verbală.Formele de victimizare la care a fost supusă femeia diferă de la caz la caz. Din această cauză, se poate aprecia faptul că datorită tratamentului inuman la care a fost supusă şi a presiunilor psihice făcute asupra ei, aceasta din urmă ajunge la rândul ei o presoană dură, înrăită şi poate lovi, ataca sau riposta uneori în forme mai puţin grave, alteori poate ajunge până la uciderea celui ce o supune adesea unor tratamente inumane.

7

O altă infracţiune specifică femeii pe care o voi trata, şi-i voi acorda o importanţă deosebită în această lucrare este infracţiunea de pruncucidere, infracţiune ce poate fi comisă de această dată numai de către femeie, respectiv persoana care a dat viaţă pruncului, femeia.

8

CAPITOLUL I CRIMINALUL 1.1. CRIMINALUL – INFRACTORUL

În viziunea profesorului VALERIAN CIOCLEI de la Universitatea Bucureşti, noţiunea de criminal va necesita mai puţine explicaţii deoarece sunt valabile şi în acest caz o mare parte din constatările făcute în legătură cu noţiunea de crimă. În general, termenul de criminal este folosit în acelaşi timp şi de cele mai multe ori în acelaşi înţeles cu termenii de infractor şi delicvent fără a face distincţie între aceştia”¹. Analizat în termeni strict juridici, criminalul este acea persoană care a comis o infracţiune cu vinovăţie sau la care a participat ca autor, complice sau instigator” ². În sens general, infractorul sau delicventul este persoana care a comis o infracţiune. Mai strict în sens penal se adaugă şi condiţia existenţei unei hotărâri definitive de condamnare. Este cunoscut faptul că persoana criminalului a făcut un obiect de studiu exclusiv al cercetării criminologice, dar ulterior o seamă de curente au conferit eficienţa cauzală şi altor factori. Din acest motiv, personalitatea infractorului a încetat să mai constituie un obiect de studiu exclusiv al cercetării criminologice, preocupările acesteia extinzându-se. Ceea ce caracterizează dezvoltarea studiilor cu privire la criminal, din punct de vedere criminologic, este trecerea de la cunoşterea pur obiectivă la o cunoaştere subiectivă. Viaţa organismului este compusă dintr-un lanţ de stimuli, reacţii în care fiecare zala este efectul celei precedente care este în acelaşi timp stimulul urmatoarei zale. Acest lanţ este o serie închisă de condiţionări bio-psihice-sociale care îl determină pe individ să încalce legea. După cum s-a menţionat în literatura de specialitate, există o serie de fapte relativ minore sancţionate de lege şi care sunt comise în mod cu totul întămplător de către persoane ce ar fi în mod greşit clasate în categoria criminologică de delicvenţi. ___________________________________________________________________________ 1.

VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie”, Ed. All Beck, Bucureşti, pag. 14.

2. TUDOR AMZA “Criminologie. Tratat de teorie şi politică criminologică.”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2002, pag. 42. .

9

Pe de altă parte există persoane suficient de abile pentru ca acţiunile lor să nu cadă niciodată sub incidenţa legii, deşi trăiesc într-o stare permanentă de “fraudă a legii penale”. Pe aceştia ar fi foarte grav a-i lăsa în afara criminologiei, deoarece nu se poate observa prea bine ce anume în afara unei abilităţi dovedite îl distinge de delicventul “legal”.¹. Trebuie să ţinem seama şi de o categorie aparte reprezentată de bolnavii psihic şi ne referim la cei ce suferă de maladii grave şi cei ce nu se află în deplinătatea facultăţilor mentale. Acestea din urmă, nu vor putea fi trase la răspundere penală2. Criminologia modernă fără a nega existenţa caracterelor psihice sau biologice ereditare acordă o importanţă esenţială dezvoltării criminale a procesului care conduce un individ la delicvenţă. Acest proces, este studiat de SUTHERLAND şi SELLIN într-o orientare sociologică iar de FREIDLANDER într-o orientare psihanalitică. În căutarea desluşirii motivelor crimei, criminologii vor să cunoască şi caracteristicile indivizilor care au comis acea crimă. În spatele fiecărei crime se află unul sau mai mulţi criminali care pot fi deosebiţi prin vârstă, etnie, nivel socio-economic, etc. M. WOLFGANG şi T. SELLIN de la Universitatea din Pensylvania au demonstrat pe baza unor experimente că delicvenţii juvenili cronici continuă să încalce legea şi că adulţi fiind se implică în acte mult mai grave şi mai primejdioase. Delicvenţa feminină este mai puţin frecventă după maturitate şi cu fapte tot mai puţine care ar implica1acuzaţii. El vede şi defineşte delicventul ca “aceea persoană care a comis o crimă” , spre deosebire de penalist care vede în condamnarea penală criteriul delicventului criminologic se ataşează la realitatea fenomenului şi defineşte delincventul ca “acea persoană care a comis o crimă”.

1

1. G. STEFANI, G. LEVASSEUR, R. JAMBU-MERLIN “Criminologie et science penitentiaire”, Troisieme edition,

Dolloz 1972, pag. 127. 2. VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie”, Ed. All Beck, Bucureşti, pag. 15.

10

1.2.

GENUL INFRACTORULUI.

Genul infractorului are de asemenea o strânsă relaţie cu crima.Cu excepţia infracţiunii de prostituţie, în mod tradiţional specific femeii la toate vârstele, bărbaţii comit mai multe crime decât acestea. După anul 1960 au avut loc descoperiri interesante în privinţa genului infractorului şi a perioadei în care a avut loc criza. Cercetările au arătat că în timp ce rata arestărilor este mai mică la femei, rata delictelor comise de acestea este mai ridicată în comparaţie cu rata faptelor ce vizează încălcarea legii şi care au fost comise de bărbaţi. Mai mult, în ultimii ani se constată o tot mai mare asemănare între rata crimelor comise de bărbaţi şi rata crimelor comise de femei (între cauzele care generează criminalitatea), iar diferenţele tind să devină tot mai mici odată cu egalitatea între sexe, la locul de muncă, acasă şi chiar în politică. Doar în clasele de jos, unde bărbaţii continuă activitatea gospodărească fetele sunt crescute în cultul “treburilor domestice” şi unde recunoscânduli-se libertatea li se reduce posibilitatea de a comite infracţiuni, crime. Cercetătorii Merony, Morash şi Meda Chesney-Lind au dezaprobat această opinie găsind diferenţe de gen, în ceea ce priveşte delicvenţa dintre fete şi băieţi indiferent de tipul de familie din care provin tinerii. Deoarece femeile au o asemenea rată a criminalităţii scăzută, comunitatea stiinţifică şi mijloacele de comunicare în masă au ignorat în totalitate subiecul criminalităţii feminine1. Pentru fundamentarea teoriei sale ,Cesare Lombroso studiază aproape 400 de cranii a unor criminali,( la autopsii ), remarcând o fosă occipitală anormal dezvoltată (nu se specifică numărul bărbaţilor şi al femeilor). De asemenea efectuează examene biologice şi psihiatrice comparative pe un lot de 5900 de condamnaţi şi tot atâtea persoane fără antecedente penale. 2 De aici rezultă următoarele concluzii: 1.

În lanţul filogenetic la omul criminal apare o oprire în dezvoltare, aşa numitele “stigmate”.

2.

A doua fază se referă la unele malformaţii morfo-funcţionale de natură degenerativă, în

componenţa psihică umană stabilind existenţa unor analogii între “nebunul moral şi criminalul 

1. TUDOR AMZA-“Criminologie. Tratat de teorie şi politică criminologică”, Bucureşti 2002, pag 43-44 2. VASILE BABU, DUMITRU CONDULIMAZII “ Criminologie- penologie.Note de curs”Ed. Fundaţiei Români de Mâine, Constanţa 2001 pag 51

11

născut” ceea ce scoate în evidenţă existenţa aceloraşi stigmate ca în cazul “omului criminal” dar de această dată pe baza degenerescenţei1 . Într-o ultimă etapă Lombroso se concentrează asupra studierii “epilepsiei” considerând-o ca fiind una din psihozele cele mai atavistice şi nucleul tuturor degenerescrescenţelor. Constatările lui Cesaro Lombroso despre femeia criminală au fost considerate eronate.Mai târziu, SHELDON şi ELEANOR GRUK au iniţiat un proiect de cercetare despre cauzele biologice şi de mediu ale crimei când au vizat şi delicvenţi femei. Concluzia lor a fost în acel moment că pentru a schimba frecvenţa criminalităţii la femei trebuie să existe modificări referitoare la împrejurările sociale în care cresc femeile. OTTO SOLLACK a fost de acord cu punctul de vedere al lui GLUK, vis a vis de factorii sociali care determină crima. În anul 1952 el a propus ca infracţiunile comise de femei să aibă “un caracter ascuns” adică aceste fapte să nu fie făcute cunoscute, atitudine care deşi protectoare putea să aducă grave prejudicii identificării cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitatea feminină. În 1975 FREDA ADLER a susţinut că aşa cum rolul economic şi social al femeilor s-a schimbat aşa şi participarea lor la criminalitate s-a schimbat, egalizarea venind şi punând punct unor controversii inutile. În concluzie, este necesar de subliniat că în cercetarea criminologică termenul de criminal este folosit deseori ca şi termenii de infractor şi delicvent ².

________________________________________________________________________________ 1. VASILE BABU, DUMITRU CONDULIMAZII “Criminologie – Penologie. Note de curs.”, Ed. Fundaţia România de Mâine, Constanţa 2001, pag. 5 2. TUDOR ATUMZA “Tratat de teorie şi politică criminologică” Ed. Luminalex Bucureşti 2002, pag 44.

CAPITOLUL II 12

PROBLEME DE PRINCIPIU CARE PRIVESC DREPTURILE FEMEII ŞI ALE BĂRBATULUI ÎN CADRUL FAMILIEI PRINCIPII CUPRINSE ÎN DREPTUL FAMILIEI. Dreptul familiei reglementeazĂ raporturile personale şi patrimoniale izvorăte din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte cu raporturile de familie şi scopul ocrotirii şi întăririi familiei. Dreptul familiei în sistemul nostru de drept nu a apărut prin punerea în aplicare a Codului familiei. Acesta a fost precedat de o serie de acte normative care au marcat desprinderea dreptului familiei din dreptul civil.¹ Statul, ocroteşte căsătoria şi familia. Principiul este prevăzut în articolul 1 alin. 1 din Codul Familiei2 în care se arată că Statul sprijină dezvoltarea şi consolidarea familiei, prin măsuri economice şi sociale. Pentru a asigura stabilitatea familiei Codul familiei reglementează condiţiile de fond şi de formă ale căsătoriei, drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor precum şi desfacerea căsătoriei prin divorţ. Ocrotirea căsătoriei se realizează prin egalitatea dintre soţi şi raporturile lor cu copii şi prin obligatia de intreţinere pe care soţii o au unul faţă de celălalt. Codul familiei face referire expresă la egalitatea femeii cu bărbatul în mai multe texte dintre care menţionăm: articolul 1 alin. 25, articolul 97 alin. 1.Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sînt reglemetate în lumina egalităţii dintre bărbat şi femeie. Obligaţia de sprijin reciproc, moral dintre soţi conform Codului familiei constă în sprijinul pe care un soţ trebuie să-l acorde celuilalt soţ, în scopul insuşirii de către acesta a unor noţiuni ce stau la baza efectuării profesiei sale sau în îngrijirile cu caracter personal pe care unul dintre soţi trebuie să-l dea celuilalt, dacă vărsta, starea de sănatate sau infirmitatea acestuia le-ar cere (art. 2 Codul Familiei). __________________________________________________________________________ 1.

ION FILIPESCU “Tratat de dreptul familiei”. Ed. All Beck Bucureşti ,pag 9- 20.

2. CONSTANTIN CRIŞU”Codul şedinţei de judecată- codul familiei”Ed. Juris Argessis, Curtea de Argeş, 1999.

13

Obligaţia de fidelitate nu este prevăzută expres în Codul familiei deşi încălcarea obligaţiei se numeşte adulter, Codul familiei se referă la unele consecinţe ale acestei obligaţii. În Codul Penal la art. 304, adulterul ne este adus la cunostinţă ca fiind fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie, ce se pedepseşte cu închisoare de la o lună la şase luni sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea în prealabil a soţului nevinovat. Soţul nevinovat poate cere oricând încetarea urmăririi penale sau a procesului penal iar după rămânerea definitive a hotărîrii, încetarea executării pedepsei.Proba adulterului se poate face numai prin proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emană de la soţul vinovat. Prezumţia de paternitate prevazută de art. 53 în Codul familiei se întemeiază pe obligaţia de fidelitate a soţiei. Dacă această obligaţie există, pentru femeie, ea există în virtutea principiului egalităţii dintre sexe. Şi pentru bărbat încălcarea obligaţiei de fidelitate poate constitui un element de care să se ţină seama în cadrul motivelor de divorţ. Aşa cum am menţionat mai sus, această încălcare constitue în condiţiile articolului 304 Cod Penal infracţiunea de adulter1. Pentru căsătorie, se impune ca cei doi soţi să locuiască împreună în aceiaşi încăpere, locuinţă aleasă de aceştia de comun acord (articolul 26 din Codul Familie).Din motive temeinice ei pot ajunge la o înţelegere în cazul în care doresc să locuiască în domicilii separate. Soţii administrează, folosesc şi dispun împreună de bunuri comune în perfectă egalitate.Această normă juridică înlatură cu desăvărşire străvechea supremaţie a bărbatului pe care o implica poziţia sa juridică de “cap de familie” şi al “asociaţiei conjugale”. Munca femeii depusă în gospodărie şi pentru educarea copiilor constitue o contribuţie la dobândirea bunurilor comune.Această soluţie se întemeiază pe principiul egalităţii sexelor (art. 1 alin. 2 din Codul Familiei) şi principiul potrivit căruia sunt datori să-şi acorde sprijin moral şi material (art. 2 din Codul Familiei) Codul Familiei dispune prin art. 6 că este oprit să se căsătorească bărbatul căsătorit sau femeia care este căsătorită.

1.

CONSTANTIN CRIŞU “Codul şedinţei de judecată- codul penal”Ed Juris Argessis, 1999 pag 637.

Cu privire la familie tot în Codul Familiei în art. 1 alin. 2 vom găsi şi principiul ocotirii intereselor mamei şi a copilului realizate astfel: obligaţia de întreţinere, măsuri de ocrotire a minorilor, adopţia, 14

exercitarea dreptului efectiv şi continuu de către Autoritatea Tutelara asupra modului cum se îndeplinesc îndatoririle referitoare la persoana şi bunurile copilului. 2.1. PROTECŢIA FAMILIEI ÎN CONVENŢII INTERNAŢIONALE Organizaţia Naţiunilor Unite este principala organizaţie internaţionala, interguvernamentală cu caracter universal.Tratatul constitutiv al acestei organizaţii internaţionale este CARTA NAŢIUNILOR UNITE. Încă din preambulul CARTEI, statele părţi hotărăsc să apere generaţiile viitoare de flagelul războiului care a creat inumanităţi, suferinţe, să proclame din nou credinţa lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane , în egalitatea în drepturi a bărbatilor şi a femeilor, dezvoltând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale pentru soţi fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie 1. Unul dintre cele mai remarcabile documente elaborate în perioada care a urmat constituirii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi care a avut o însemnătate maximală pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului dreptului omului pe plan naţional şi internaţional, este Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 Decembrie 1948. Dintre drepturile înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului mai menţionăm dreptul la cetaţenie, dreptul la muncă, la salariu, dreptul pentru o muncă egală, dreptul de a se asocia în sindicate, dreptul la odihnă, precum şi dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţarii sale. Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale recunoaşte dreptul la muncă în art. 6 ca fiind dreptul oricărei persoane de a avea posibilitatea să-şi căştige existenţa prin exercitarea unei profesii liber aleasă sau acceptată, salariu echitabil şi remuneraţie egală pentru o muncă cu valoare egală fără nici o distincţie, ceea ce însemnă că femeile trebuie să aibă condiţii de muncă şi remuneraţie egală cu cea a bărbaţilor.

1. .POPESCU

CORNELIU LIVIU “Protecţia internaţională a drepturilor omului”.Ed. All Beck, Bucureşti 2000.

Alte drepturi prevăzute în pact sunt: -

dreptul la securitate socială şi asigurări sociale (art.9) 15

-

dreptul familiei, mamelor, copiilor şi adolescenţilor la o protecţie şi asistenţă cât

mai largă posibil –art 10. -

dreptul oricărei persoane de a se bucura de un nivel de viaţă decent pentru el şi

întreaga familie (art. 11). -

dreptul tuturor de a se bucura de sănătate fizică şi mentală (art. 12)

-

dreptul tuturor persoanelor la educaţie şi recunoaşterea libertăţii părinţilor de a alege instituţiile

şcolare în care doresc să-şi trimită copii (art. 13) -

dreptul de a participa la o viaţa culturală, de a beneficia de progresul ştiinţific şi de activităţile

creatoare (art. 15) -

dreptul la respectarea vieţii private, a vieţii de familie , a domiciliului şi a corespondenţei,

dreptul de a se căsători, de a întemeia o familie şi dreptul de egalitate între soţi sunt prevăzute în art 5, 8 şi 12 din Protocolul nr 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se referă la viaţa de familie înglobînd cel puţin raporturile dintre rudele apropiate, cele dintre bunici şi nepoţi. Articolul 12, prevede că :”bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legilor naţionale ce reglementează acest drept” pe când, în art. 5 este prevăzută egalitatea între soţi:”soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în obligaţii cu caracter civil între ei şi în relaţiile cu copii lor în ceea ce priveşte căsătoria pe durata căsătoriei şi au prilejiul desfacerii acesteia”. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei 1 prevede în situaţii de sărăcie că femeile au un acces minim la alimentaţie, servicii medicale, educaţie, pregătire profesională şi angajarea în muncă. Contribuţia femeilor la bunăstarea familiei, la progresul societăţii şi la importanţa maternităţii nu trebuie să fie o cauză de discriminare şi că educarea copiilor necesită o împărţire a responsabilităţilor între bărbaţi, femei şi societate în ansamblul ei. Discriminarea faţă de femei violează principiile egalităţii în drepturi, împiedică participarea femeilor în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa politică, socială, economică şi culturală, creaza obstacole creşterii bunăstării societăţii şi a familiei şi împiedică femeile să-şi servească ţara şi pe cei din jur în deplinătatea posibilităţilor lor. 1. .POPESCU

CORNELIU LIVIU “Protecţia internaţională a drepturilor omului”.Ed. All Beck, Bucureşti 2000.

2.2. PRINCIPII CONSTITUŢIONALE

16

În marea majoritate a sistemelor juridice

drepturile fundamentale ale omului sunt

menţionate în textul Constituţiei. Principiul constituţional al egalităţii dintre bărbat şi femeie poate fi regăsit în mai multe texte ale Constitutiei. Exigenţa egalităţii în drepturi este conţinută în mai multe articole ale Constituţiei Romăniei. Constituţia Romăniei 2003, este forma republicată a Constituţiei Romăniei din 1991 revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referedumul naţional din 18-19 Octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din

22 Octombrie 2003 cu actualizarea denumirilor şi

renumerotarea articolelor. Textul Constituţiei României a fost publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 767 din 31 Octombrie 2003.¹

DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI Articolul 15. UNIVERSALITATEA (1)

Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi

şi au obligaţiile prevăzute de acestea. (2)

Legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai

favorabile Articolul 16. EGALITATEA ÎN DREPTURI (1)

Cetaţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritaţilor publice fără privilegii şi fără

discriminări. (2)

Nimeni nu este mai presus de lege.

____________________________________________________________________________ 1. CONSTITUŢIA

ROMÂNIEI

17

Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenie romănă şi domeniu în ţară.Statul romăn garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. (3)

În condiţiile aderării Romăniei la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care

îndeplinesc cerinţele legii organice, au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile de administraţie publică locală. Articolul 21. ACCESUL LIBER LA JUSTIŢIE (1)

Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a

intereselor sale lgitime. (2)

Nici o lege nu poate îngrădii exercitarea acestui drept .

(3)

Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen

rezonabil (4)

Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite

Principiul constitutional al egalităţii este consacrat în art. 16 alin. 1 al Constituţiei şi prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări . Articolul 4 alin. 2 din Constituţie este mai puţin întîlnit în jurisprudenţa constituţională datorită faptului că intervenţia sa nu este efectiv necesară decît atunci când judecătorul vrea să impună standardul unei egalităţi stricte Raportul între art. 16 alin. 1 şi art. 4 alin. 2 din Constituţie nu este unul ierarhic sau cel dintre o normă generală şi una specială ci unul de corelaţie în cadrul unei interpretări sistematice a textelor legii fundamentale. Capitolul II din Constituţie intitulat „Drepturile şi libertăţile fundamentale ” face referire în art. 22 la Dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică ce sunt garantate la faptul că nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradat. Pedeapsa cu moartea este interzisă¹.

____________________________________________________________________ 1. . CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Articolul 23.LIBERTATEA INDIVIDUALĂ 18

Libertatea indivuduală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Articolul 24. DREPTUL LA APĂRARE Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu Articolul 26. VIATA INTIMĂ, FAMILIALĂ ŞI PRIVATĂ (1)

Autorităţile publie, respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

(2)

Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile

altora, ordinea publică sau bunele moravuri Menţionăm cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale şi articolele: 27.INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI, Articolul 28. SECRETUL CORESPONDENŢEI, Articolul29. LIBERTATEA CONŞTIINŢEI, Articolul 30. LIBERTATEA DE EXPRIMARE, Articolul 31. DREPTUL LA INFORMAŢIE, Articolul 32. DREPTUL LA ÎNVĂŢĂTURĂ, Articolul 33. ACCESUL LA CULTURĂ, Articolul 34. DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂŢII, Articolul 35. DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS, Articolul 36. DREPTUL DE VOT, Articolul 37. DREPTUL DE A FI ALES, Articolul 43. DREPTUL LA GREVĂ, Articolul 44. DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ, Articolul 45. LIBERATEA ECONOMICĂ, Articolul 46. DREPTUL LA MOŞTENIRE, Articolul 47. NIVELUL DE TRAI.¹

Articolul 48. FAMILIA (1)

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi

pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2)

Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

(3)

Copii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

________________________________________________________________________________ 1.CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 2003, revizuită şi aprobată

Articolul 49. PROTECŢIA COPIILOR ŞI A TINERILOR, Articolul 50. PROTECŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP, Articolul 51. DREPTUL LA PETIŢIONARE, Articolul 52. 19

DREPTUL PERSOANEI VĂTĂMATE DE O AUTORITATE PUBLICĂ, Articolul 53. RESTRÂNGEREA EXERCIŢIULUI UNOR DREPTURI SAU AL UNOR LIBERTAŢI Încălcarea acestor prevederi constituţionale, duce la suportarea rigorilor legii.¹

1. CONSTITUŢIA

ROMÂNIEI din 2003, revizuită şi aprobată

CAPITOLUL III - PERSONALITATE, HABITAT CONJUGAL, ACT INFRACŢIONAL 3.1. PROFILUL PERSONALITĂŢII INFRACTORULUI 20

Cercetarea complexă a fenomenului infracţional deschide largi perspective explicaţiei ştiinţifice a mecanismelor şi factorilor cu rol favorizant ce permit o fundamentare realistă a măsurilor generale şi speciale orientate către prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale. O analiză strict psihologică a actului infracţional constă în analiza modului în care personalitatea infractorului rezultă atît din inteligenţă, afectivitate, motivaţie şi voinţa ce se manifestă în pregătirea şi săvîrşirea infracţiunii şi în atitudinea postinfracţională. Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucişeze în cadrul duelului judiciar funcţiile acuzării şi apărării , pentru că în ultimă instanţă peseapsa este impusă infractorului iar efectele sunt condiţionate de această personalitate. Elementele pozitive ale personalităţii vor putea conduce spre o pedeapsă mai usoară, pe cînd cele negative spre o pedeapsă mai aspră. Infractorul, se prezintă ca o personalitate deformată, ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. El apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe de integrare socială, intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societăţii în care trăieşte. Pe această bază, se încearcă a fi puse în evidenţă atât personalitatea infractorului cât şi mecanismele interne (mobiluri, motivaţii, scopuri) care declanşează trecerea la actul infracţional ca atare¹. 3.2. CARACTERISTICI COMUNE ALE CELOR CE ÎNCALCĂ ÎN MOD FRECVENT LEGEA 3.2.1.. INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALĂ Aceasta din urmă se datorează experienţei negative, educaţiei deficitare primite în familie, deprinderilor şi practicilor antisociale însuşite. Delicventul, este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element care în reacţiile sale tradează discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanţa faţă de stimuli. Această instabilitate este o trasătura esentială a 1. TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI “Psihologie judiciară. Tratat universitar”Ed. Fundaţiei România de Mâine.

personalităţii dizarmonic structurate a persoanei adulte sau minore o latură unde traumatizarea personalităţii se evidenţiază mai bine decît pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotivă face parte din stările de dereglare a afectivităţii delicvenţilor care se caracterizează prin lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, 21

slaba dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale.Toate acestea, duc la lipsa unei capacităţi de autoevaluare şi de evaluare adecvată, la lipsa de obiectivitate faţa de sine şi faţa de alţii.¹ 3.2.2. INADAPTAREA SOCIALĂ Din cele menţionate pîna în prezent putem concluziona că este evident că orice infractor este un individ inadaptat din punct de vedere social. Inadaptaţii cu greu educabili din randul cărora se recrutează întotdeauna devianţii, sunt elemente a căror educaţie s-a realizat în condiţii neprielnice şi în mod nesatisfăcător. Investigaţiile arată că în majoritatea cazurilor infractorii, respectiv criminalii, provin din familii dezorganizate şi anume acolo unde părinţii, unul dintre aceştia sau ambii sunt decedaţi, infractori sau alcoolici sau sunt divorţaţi, unde nu există condiţii, priceperea sau preocuparea necesară educării copiilor.² Atitudinile antisociale care rezultă din influenţa necorespunzătoare a mediului, duc la înrădăcinarea unor deprinderi negative care în diferite ocazii nefavorabile, pot fi actualizate, conducând la devianţă şi apoi la infracţiune. Acţiunea infracţională reprezintă un simptom de inadaptare, iar comportamentul este o reacţie atipică.

1. TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI, “Psihologie judiciară. Tratat universitar”, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2001 pag 69.

2. Idem 1

3.2.3. SENSIBILITATEA DEOSEBITĂ 22

Anumiţi factori excitanţi din mediul ambiant exercită asupra infractorilor o stimulare spre acţiune cu mult mai mare decât asupra omului obişnuit, ceea ce conferă un caracter atipic reacţilor acestora. Pe infractor îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii elaborat pe linie socială. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinţe, duce la mobilizarea excesivă a resurselor fizice şi psihice. 3.2.4. DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI Conştient de carcaterul socialmente periculos şi distractiv al actului infracţional, infractorul lucrează în taină, observă, plănuieşte şi execută totul, ferit de ochii oamenilor în general şi ai autorităţilor în special. Reprezentînd o dominanţă puternică a personalităţii, duplicitatea criminalului sau a infractorului este a doua lui latură care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracţională, ci tot timpul. El joacă rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupări de o altă natură decît cele ale „specializării” infracţionale. Acest „joc” atificial îi denaturează actele şi faptele cotidiene făcîndu-l uşor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tăinuirii a „vieţii duble” îi formează infractorului deprinderi care îl izolează tot mai mult de societate, de aspectul normal al vieţii. 3.2.5. IMATURITATEA INTELECTUALĂ Aceasta constă în incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecinţele acţiunii sale antisociale. Există ipoteza că infractorul este strict limitat la prezent, deoarece acordă o mică importanţă viitorului. 1 ________________________________________________________________________________ 1, . TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI “Psihologie judiciară. Tratat universitar”Ed. Fundaţiei România de Mâine Bucureş ti 2001,pag 69-70

3.2.6. IMATURITATEA AFECTIVĂ

23

Constă în decalajul persistent între procesele cognitive şi afective în favoarea celor din urmă.Datorită dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihică, la reacţii disproporţionate, predominând principiul plăcerii în raport cu cel al egalităţii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infatile cum ar fi accese de plâns, crize de isterie, etc, pentru obţinerea unor plăceri imediate, minore şi uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventă faţă de problemele reale şi importante, este lipsit de o poziţie critică şi autocritică, este nerealist şi instabil emoţional. Imaturitatea afectivă asociată cu imaturitatea intelectuală predispune infractorul la manifestări şi comportamente antisociale cu urmări deosebit de grave. 3.2.7. FRUSTRAREA Este o stare emoţională resimţită de infractor atunci când este privat de unele drepturi, recompense, satisfacţii pe care el le consideră că i se cuvin sau când în calea obţinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimţită în plan afectiv-cognitiv ca o stare de criză (o stare critică, de tensiune) care dezorganizează, pentru momentul dat, activitatea instanţei corticale de comandă a acţiunilor, generând surescitarea subcorticală. Infractorii reacţionează diferenţiat la situaţiile frustrante, de la abţinere şi amânarea satisfacţiei până la un comportament agresiv. Cei puternic frustraţi au tendinţa să-şi piardă pe moment autocontrolul actionând haotic, inconştient, atipic, agresiv şi violent, cu urmări antisociale grave. 3.2.8. COMPLEXUL DE INFERIORITATE Este o stare pe care infractorul o resimte ca un sentiment de insuficienţă, de incapacitate personală. Complexul de inferioritate apare în urma unor deficienţe, infirmităţi reale sau imaginare, acestea fiind potenţate şi de dispreţul, dezaprobarea celorlalţi.¹

________________________________________________________________________________ 1 TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI “Psihologie judiciară. Tratat universitar”Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2001,pag 69-7

3.2.9. EGOCENTRISMUL

24

Egocentrismul reprezintă tendinţa de a raporta totul la el însuşi, el şi numai el se află în centrul tuturor lucrurilor şi situaţilor. Atunci cînd nu-şi realizează scopurile propuse, devine invidios şi susceptibil, dominator chiar despotic. Egocentricul nu este capabil să vadă dincolo de propriile dorinţe, scopuri, interese. Este un individ care nu este capabil să recunoască superioritatea şi succesele celorlalţi, se crede permanent persecutat, se consideră că are întotdeauna şi în toate situaţiile dreptate. Îşi minimalizează defectele şi insuccesele, îşi maximizează calităţile şi succesele, iar atunci cînd greşeşte, în loc să-şi reconsidere poziţia, atacă cu virulenţă. 3.2.10. LABILITATEA Labilitatea este trăsătură a personalităţii care semnifică fluctuaţia emotivităţii, capriciozitatea şi o accentuată deschidere spre influenţe. 3.2.11. INDIFERENŢA AFECTIVĂ Ea se caracterizează prin incapacitatea infractorului de a înţelege durerile şi nevoile celorlalţi, prin satisfacţia resimţită faţă de durerile altora. Indiferenţa afectivă redă în fond stările de inhibare şi dezorganizare emotională. Această latură a personalităţii infractorului se formează de la vîrste timpurii, fiind una din principalele carenţe ale procesului socializării, un rol important detinîndu-l în acest plan funcţionarea defectuoasă a structurii familiale, precum şi stilul educaţional adoptat în cadrul acestei structuri. Trăind în conflict cu societatea şi acţionând mereu împotriva ei, prin succesele obţinute în activitatea infracţională devin încrezuţi, orgolioşi, supraapreciindu-se şi ajungând la manifestări de vanitate adeseori puerile¹.

_______________________________________________________________________________ 1 TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI “Psihologie judiciară. Tratat universitar”Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2001,pag 56 ,57

CAPITOLUL IV

25

AGRESIVITATEA Agresivitatea este o caracteristică a comportamentului de conservare prin atac şi apărare a comportamentului de afirmare în lupta cu natura, cu semenii şi cu sine, este o caracteristică a omului şi a animalelor. Agresivitatea de află în noi, în toţi, în forme latente sau manifestate, exprimate direct sau mascat prin refuz şi necooperare. Agresivitatea este “starea sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de conduite ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic cu scopul distrugerii, degradării, constrăgerii, negării sau umilirii unei fiinţe sau lucru investite cu semnificaţie, pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă pentru el o provocare”1 . 4.1 AGRESIVITATEA, STARE PSIHOFIZIOLOGICĂ FEMININĂ ŞI MASCULINĂ Agresivitatea apare atunci când individul este împiedicat să-şi satisfacă dorinţele şi se manifestă printr-un comportament violent şi distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt autoagresivitatea şi heteroagresivitatea. Autoagresivitatea constă în îndreptarea comportamentului agresiv spre propria persoană, exprimâdu-se prin automutilări, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violenţei spre alţii, manifestându-se prin forme multiple cum ar fi: omuciderea, tâlhăria, violul, tentative de omor, vătămarea corporală. S. Pinatel mai distinge două forme ale agresivităţii şi anume: agresivitatea ocazională şi profesională. Agresivitatea ocazională se caracterizează prin spontaneitate şi violenţă, fiind mai des întâlnită în crimele pasionale. Agresivitatea profesională se caracterizează printr-un caracter violent şi durabil care se relevă ca o constantă a personalităţii infractorului, acesta manifestându-se agresiv în mod deliberat , conştient1. ______________________________________________________________________ 1.

CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

Agresivitatea şi violenţa1 se manifestă în forme diferite. În funcţie de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă avem: agresivitatea tănărului şi agresivitatea adultului, agresivitatea 26

masculină şi agresivitatea feminină, agresivitatea individuală şi agresivitatea colectivă, agresivitatea spontană şi agresivitatea premeditată. După mijlocul folosit, ele sunt: fizice (loviri, incendieri, tîlhării, sechestrări, crime), psihomorale (ameninţări, intimidări, jigniri, şantajări, incitări, tăinuiri, încurajări), verbale (ironie, jignire, calomnie, discreditare), imagistice (imagini transmise prin cărti, reviste, în computer), sexuale (viol, pedofilie, incest, prostituţie, proxenetism, pornografie, hărţuire sexuala, atentat la pudoare). Cele mai multe acte de violenţă extremă se explică prin comportamentele patologice ale agresorilor prin bolile psihomentale şi socioafective prin caracteropatii structurate. În actele de agresivitate şi violenţă se refulează suferinţele copilăriei şi adolescenţei, eşecurile şcolare şi profesionale, lipsa de preocupare, şomajul, eşecurile sentimentale. Putem afirma că ereditarea condiţionează violenţa. Agresorii provin din categorii diferite de persoane şi anume: persoane bolnave psihic, persoane cu nivel economic precar şi educativ redus, persoane fără credinţă în Dumnezeu, persoane excluse şi marginalizate de societate .

4.2. FORMELE DE MANIFESTARE A AGRESIVITĂŢII ŞI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE Formele de manifestare a agresivităţii şi violenţei în familie variază, victimele fiind în special femeile, copii şi persoanele vârstnice şi nu în ultimul rând, în anumite cazuri bărbaţii ce cad victime ale agresivităţii soţiilor lor. Cea mai frecventă formă de manifestare a dialogului ostil este cearta, care cu sau fără motiv se derulează pe fondul mâniei , al furiei în care se pierde controlul, se întunecă cunoştinţa şi răbufnesc sentimente.Această manifestare generează adesea în ofense, jigniri, injurii, lovituri, unele cauzatoare de vătămări corporale şi chiar de omoruri. Sub presiunea valului de violenţă familială şi extrafamilială s-au luat măsuri de înăsprire a pedepselor ce îi sancţionează pe agresori şi măsuri administrative de înfiinţare a centrelor de primire

1.

CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

27

în regim de urgenţă, a centrelor de consiliere familială, a centrelor de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei. Lipsa de autoritate a instituţiilor de ordine, lipsa de profesionalism, tendinţa de corupţie, legislaţia defectuoasă, explică exacerbarea actelor de violenţă. Am menţionat această problemă tocmai datorită acestor aspecte grave ale criminalităţii din perioada actuală.

28

CAPITOLUL V. FACTORII CARE DETERMINĂ DEZVOLTAREA CRIMINALITĂŢII FEMININE 5.1. FACTORI EREDITARI ŞI ANATOMOFIZIOLOGICI Cercetarea influenţei asupra criminalităţii s-a făcut prin studierea familiei. Studiile referitoare la familie au avut ca punct de plecare observaţiile că în general în ceea ce priveşte înfăţişarea, comportamentul şi mentalitatea, copii tind să semene cu părinţii. Ereditatea presupune chiar transmiterea însuşirilor sau caracterelor fizice, psihice de la părinţi la copii. Alte situaţii care susţin caracterul ereditar al comportamentului infracţional au fost efectuate pe fraţi gemeni, încercînd să evidenţieze că în cazul în care unul dintre fraţi a comis o infracţiune sau mai multe, celălalt frate geamăn este predestinat la comportamente similare. Studiile referitoare la gemeni au avut ca premise existenţa unei distincţii între gemenii monozigoţi proveniţi dintr-un singur ovul fecundat care sunt aproape identici din punct de vedere psihic şi fizic şi de multe ori nu pot fi deosebiti nici chiar de propria lor familie şi gemenii dizigoti proveniti din mai multe ovule fecundate în acelasi timp care nu seamănă şi nu sunt confundaţi ca gemenii univitelini. Este cunoscut că majoritatea indivizilor împart cu ceilalţi 99% din genele lor, gemenii dizigoţi împart 50% din procentul rămas (99% + 0.5%) iar monozigoţii împart întregul procent rămas (99% + 1%).Mai mulţi investigatori au folosit această premisă în încercarea de a determina rolul eredităţii în cadrul criminalităţii1. Teoriile biologice susţin că anumite anomalii sau disfuncţii fiziologice, constitue factori determinanţi ai comportamentului infracţional. Criminalii “înnăscuţi” sunt caracterizaţi printr-o serie de stigmate fizice precum: faţă asimetrică, urechi sau foarte mari sau foarte mici, frunte retrasă şi îngustă, barbă îngustă, sprâncene proeminente, maxilarul şi obrajii proeminenţi2. __________________________________________________________________________ 1.TEORIA

LUI ERNEST KRETSHCHMER- psihiatru german

2.VASILE BABU, DUMITRU CONDULIMAZI- “Criminologie- penologie. Note de curs” pag 51

29

Aceste caracteristici sunt considerate “atavisme” moştenite de la cele mai îndepărtate în timp, specii umane. În afară de caracteristicile fizice Lombroso a listat şi o serie de “atavisme” fiziologice şi psihologice precum insensibilitatea la durere, cicatrizarea rapidă a rănilor, o mare asemănare între sexe, lenea, lipsa completă a ruşinii, onoarei, remuşcării şi milei, neglijenţa, consumarea de băuturi alcoolice, vanitatea şi o concepţie specială, aparte despre Dumnezeu. Malformaţiile corporale prin ele însele nu pot determina comportamentul deviant, nu există un anumit tip de criminal – tipul criminalului “născut” – care ar moştenii înclinaţii criminale aşa cum moştenesc anumite caracteristici anatomice. Totuşi, anumite defecte anatomo-morfologice (mic de statură, şchiop, ciung) pot influenţa psihicul individului constituind un handicap care îngrădeşte participarea la viaţa socială creînd astfel complexe de inferioritate care imping spre retragere şi comportament deviant. KRETSCHMER consideră că în funcţie de constituţia corporală se pot distinge patru tipuri de indivizi fiecare categorie avînd o inclinaţie mai puternică spre comiterea unor infracţiuni specifice. TIPUL PICNIFOMORF - se caracterizează prin indivizi corpolenţi (chiar graşi), scunzi (cu extremităţi scurte), faţă rotundă, adeseori inteligenţi şi expansivi. Ei se caracterizează printr-o criminalitate vicleană (înşelăciune, fraudă). TIPUL LEPTOMORF (sau astenic). În această categorie intră indivizii înalţi, slabi cu chipul prelung. Ei sunt dotaţi divers din punct de vedere intelectual sau interiorizaţi şi de regulă intergrarea socială este precară. Se caracterizează printr-o criminalitate precoce şi tendinţă spre recidivă. Infracţiunile comise de regulă de aceştia sunt patrimoniale (furt, abuz de încredere) TIPUL ATLETOMORF (sau atletic) mai rar întâlnit la femei, se evidenţiază printr-un sistem osteo-muscular puternic, oscilând între sentimentalism şi brutalitate. Se caracterizează printr-o criminalitate brutală (omoruri, tâlhării) şi o tendinţă spre recidivă indiferent de vârstă¹.

1.VALERIAN

CIOCLEI ” Manual de criminologie “ Ed. All Beck, Bucureşti 1998

30

TIPUL DISPLASTIC cuprinde indivizi înapoiaţi psihic şi morfologic, cel mai adesea foarte slabi, cu deficienţe ale caracterelor sexuale ori, cu malformaţii corporale. Din punct de vedere psiho-medical, regăsim în această categorie debilii mintali şi schizofrenicii. Displasticii comit de regulă delicte sexuale (şi nu numai), îşi încep cariera criminală de regulă după 18 ani şi sunt expuşi recidivei. O persoană normală are 46 de cromozomi, dispuşi în 23 de perechi din care 22 de perechi reprezintă “soma”, adică partea neproductivă, iar o pereche reprezintă germenul (adică partea care asigură reproducerea) alcătuită din cromozomi sexuali pentru femeie. Ambii sunt cromozomi x, iar pentru bărbat unul este x iar celălalt y. În procesul diviziunii apare o anormalitate cromozomială şi anume: în loc să se producă două şiruri de 23 de perechi, poate aparea un extra cromozom x sau y într-un şir. Această structură aberantă pare să producă un om cu înălţime peste medie, cu un IQ sub medie şi cu un posibil comportament antisocial şi agresiv. Cercetarea relaţiei dintre sistemul nervos central şi comportamentul deviant s-a realizat folosind măsurători indirecte. Tehnicile moderne sunt utilizate pentru a vizualiza anormalităţile structurale şi funcţionale din lobii frontal şi temporal, aceasta dând naştere la ipoteza că disfuncţia lobului frontal poate caracteriza delicvenţii violenţi în timp ce disfuncţia lobului temporal poate caracteriza agresiunea sexuală1. Sistemul nervos2 anatomic controlează multe dintre funcţiile involuntare ale corpului ca: presiunea sîngelui, activitatea inimii, a plămânilor, cea intestinală, nivelul hormonilor fiind influenţat de sistemul limbic care la rîndul lui controlează motivaţia, dispoziţia, foamea, setea, furia şi agresivitatea, amintirea şi sexualitatea care joacă un anumit rol în cadrul comportamentului social. Tulburările în dezvoltarea şi funcţionarea sistemului glandular, tiroida suprarenală, au consecinţe asupra funcţionalităţii întregului organism producând modificări comportamentale la unii indivizi. Legătura dintre nivelul hormonal în special testotesteronul şi ciclul menstrual la femei produce un comportament agresiv şi criminal.

__________________________________________________________________________ 1.TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA”Psihologie judiciară”Ed Şansa Bucureşti, 2000 2.GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996

31

Schimbările bilogice (hormonale) survenite înainte şi după ovulaţie sunt asociate cu irascibilitatea şi agresivitatea, ceea ce sugerează că un mic procent dintre femei sunt influenţate de schimbările hormonale (ciclul) care dau naştere unei creşteri a ostilităţii orientate după un anumit tipar.

5.2. FACTORI PSIHOLOGICI Teoriile psihologice pun accentul în special pe caracteristicile persoanei, pe structura şi factorii componenţi ai personalităţii, pe rezultatele învăţăturii şi interacţiunii sociale, ca fiind drept principalele cauze ale comportamentului infracţional. Teoriile psihologice pun mai mult accent pe individ, pe factorii psihologici şi psihosociali ¹. Factorii de natura psihologică sunt analizaţi din perspectiva doctrinei lui SIGMUND FREUD şi se referă la cele trei categorii de forţe iraţionale (id), raţionale (ego), morale (superego), care întotdeauna sunt în dispută privind asigurarea conduitei. În ceea ce priveşte comportamentul delicvent el consideră că orice criminal indiferent că este bărbat sau femeie, suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit, în vederea uşurării stării de vinovăţie datorate sentimentelor incestuoase, inconştiente de tip oedipian din perioada copilăriei. Complexul lui Oedip2 este un fapt psihodinamic fundamental care produce criminalitatea daca nu este rezolvat în mod reuşit. Conform doctrinei freuidione toţi băieţii manifestă o ostilitate faţă de iubire şi faţă de mama, care cuprinde dorinţa sexuală în timp ce fetele sunt mai sensibile şi de multe ori manifestă tocmai contrariul, adică sunt mai ataşate de tată şi manifestă ostilitate faţă de mame. Studiile experimentale, asupra învăţării sociale accentuează interacţiunile dintre persoană şi mediu în vederea identificării condiţiilor în funcţie de care indivizii violează legea.

__________________________________________________________________________ 1. TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA”Psihologie judiciară”Ed Şansa Bucureşti, 2000 2.TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA”Psihologie judiciară”Ed Şansa Bucureşti, 1997

Despărţind fenomenele psihice de cele biologice vom face o clasificare pe trei grupe astfel1: 32

a) Fenomene cognitive: senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie, limbaj şi găndire, sunt factori orientali de cunoastere a situaţiei; b) Procese afective: trebuinţe, aspiraţii (motivaţii), emoţii, sentimente, sunt factori propulsive care determină acţiunea (inclusiv crima); c) Reacţii motorii: reflexe, instincte, deprinderi, acţiuni voluntare, sunt factori de mişcare, de punere în aplicare a dorinţei, a ideii (inclusiv aceea a comiterii crimei); Motivul, este cauza de a acţiona izvorâtă din inteligenţa care implică la agent gândirea şi cauza de ordin intelectual cum ar fi percepţiile, ideile şi judecăţile adică reprezentări2. La baza motivaţiei stă principiul homostazei, potrivit căruia organismele tind să-şi menţină aceiaşi stare, un anume echilibru constant. Când echilibrul este perturbat atunci fiinţa vie reacţionează în vederea restabiliri lui. Dezechilibrul se traduce pe plan psihic prin apariţia unei trebuinţe: nevoia de hrană, apă, căldură, etc. Trebuinţa dă naştere la tendinţe sau impulsuri care dacă nu întâlnesc un obstacol declanşează o mişcare. Stările afective sunt trăiri care exprimă gradul de concordanţă sau neconcordanţă între un obiect, fiinţă sau lucru sau o situaţie şi tendinţele noastre. Stările afective se pot împărţi în două mari grupe: ³ 1. Stări afectice statice: care nu sunt motive de activitate îndelungată deşi pot provoca reacţii momentane puternice. 2. Stări afective dinamice, adică sentimentele şi pasiunile care sunt cele mai puternice şi durabile motive ale comportamentului uman. Astfel, gândirea este o succesiune de operaţii care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realităţii şi la rezolvarea anumitor probleme.

1. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001 2. VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita criminală- Studiu de criminologie judiciară” Ed. All Beck, 1999 Bucureşti. 3. CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

Un alt factor psihologic este inteligenţa, care nu poate fi măsurată direct. Principala

33

unitate de măsură, IQ-ul, poate măsura abilitatea de lecturare, de interpretare sau motivaţia rezolvării sarcinilor. Inteligenţa redusă nu este prin ea insăşi un factor cauzal al crimei. Testele de inteligenţă tind să măsoare gradul în care individul a asimilat şi interiorizat valorile clasei de mijloc. Individul născut şi crescut la periferia oraşului sau în zonele rurale sărace, tinde să dea rezultate slabe la testele de inteligenţă, din cauza valorilor disctinte şi diferenţelor în experienţa de viaţa. Deşi angoasa, frica şi stresul sunt corelative, noţiunea cea mai bine definită este aceea de stres.Orice situaţie neplacută pe care o trăim întamplător, devine un motiv de stresare şi pe această bază adoptăm unele decizii care nu au nici o legătură cu fenomenul ca atare. Noţiunea de stres provine din limba engleză şi înseamnă tensiune, apăsare, încurcare, necaz, dificultate, situaţie neplacută. În timpul vieţii, sistemul hipercomplex al organismului uman execută în fiecare clipă nenumărate procese, comportamente, strategii de adaptare la condiţiile de viaţă. Energia de adaptare determină o disponibilitate (capacitate) de adaptare, aceasta fiind un factor fundamental al vieţii.Însăşi viaţa omului este determinată de cantitatea de energie de adaptare. Este vorba de acţiunea reciprocă dintre sistemul persoanei umane şi factorii de mediu ambietal. Factorii de mediu, în general sunt stimulatori pentru dezvoltarea şi progresul condiţiei umane. Stresul, acţionează asupra întregului organism, determinînd o stare de inconfort, de rău general. El acţionează în primul rînd asupra sistemului endocrin. Toate semnalele (senzaţii, percepţii din exterior şi din interior sunt receptate şi prelucrate de către sistemul nervos. Chiar dacă semnele de afară sunt pozitive, iar rezonanţa psihoafectivă este foarte puternică, se produc dereglări funcţionale prin mecanismul substanţelor chimice (ex.: adrenalina) care se transmit glandelor neuroendocrine: tiroida, timusul, pancreasul, glandele suprarenale şi sexuale. Stresul1 de lungă durată poate produce şi îmbolnăviri ca de pildă ulcerul gastric, diabetul, hipertiroida. Primele efecte ale stresului apar asupra capacităţii de reacţie şi funcţionare decizională a sistemului nervos central şi a proceselor psihologice. Fenomenul începe prin deteriorarea mintală cauzată de o oboseală generală, urmată de o confuzie mentală şi instabilitate. Individul devine sensibil la cei mai slabi stimuli, reacţionînd agresiv la orice neînsemnată altercaţie. ________________________________________________________________________________ 1. TUDOR AMZA “Criminologie” Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1998.

34

Reacţiile de mânie, agresivitate fizică sau verbală îi caracterizează comportamentul obişnuit. Niciodată nu se ştie ce reacţie va avea, chiar faţă de cei apropiaţi. Un fenomen specific societaţii actuale este migraţia unor populaţii numeroase din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare spre cele supradezvoltate. În această situaţie este vorba despre şocul cultural. Schimbările se produc mai ales în modul de a percepe lumea în care intră, ca pe un mediu ostil, dându-i sentimentul de izolare şi ostilitate. Astfel, se naşte sentimentul de insecuritate, de înstrăinare şi depersonalizare, cînd se excerbează, iritabilitatea, agresivitatea şi violenţa. În mai toate statisticile frecvenţa infracţiunilor, a agresiunilor fizice şi a omorurilor este mult mai crescută în rîndul imigranţilor decît in rîndul autohtonilor. Un adolescent neliniştit, dezorientat, presat de normele sociale, de generaţiile vârstnice cu concepte morale fixe, scârbit de un sistem de învăţământ învechit sau nesatisfăcător, obligat să aleagă o carieră într-un mare vacarm social, să adopte un sistem de valori sau un stil de viaţă, va căuta înnebunit o cale pentru a-şi simplifica necesitatea paradoxală a multitudinii de decizii şi va alege calea faptelor: drogarea, vandalismul, sinuciderea, infracţiunea în sine. Clasificarea etiologiei actului infracţional, presupune relevarea rolului, personalităţii infractorului suferind în evoluţia criminologiei interpretări diferite. Personalitatea infractorului este un concept criminologic complex, care înglobează noţiunea psiho-socială de personalitate şi noţiunea juridico-penală de infractor. Personalitatea, reprezintă o sinteză cu un oarecare grad de stabilitate, caracterul primind aici un rol esenţial şi care exprimă mediul specific acestuia şi anume: sentimentele, aptitudinile, temperamentul şi aspiraţiile. Cercetările efectuate, nu au reuşit să demonstreze diferenţele semnificative de natură infracţională între infractor şi neinfractor, decât în sfera deviaţiei patologice. În privinţa femeilor, se comit fapte antisociale. S-a pus accent pe impulsivitate, agresivitate, indiferenţa afectivă, egocentrism, aspecte anterior menţionate şi dezbătute, precum şi tendinţa de opoziţie şi scepticism. Conceptul de personalitate a infractorului este o variantă a viziunii potrivit căreia, persoana este rezultatul influenţelor determinante a factorilor socio-culturali.. Personalităţii infractorului, i-au fost aduse teoriile care pun accent pe frustrare, învăţarea comportamentului infracţional, conflictul de culturi, tulburări de socializare şi identificare1. 1. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE, Criminologie Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna – Constanţa 2000

35

5.3 FACTORI GEOGRAFICI În materia factorilor geografici, Pinatel ¹ face referire la legea termică a criminalităţii formulate de Guerry şi Quetelet şi la studiile americane în materie, care susţin următoarele: -

temperatura afectează echilibrul emoţional;

-

presiunea atmosferică şi criminalitatea echivalentă variază proporţional: cînd presiunea scade,

creşte violenţa şi criminalitatea; La noi, criminologii, apreciază că factorii de mediu geografic se pot constitui în circumstanţe care, de la caz la caz, favorizează săvîrşirea infracţiunilor, deci, pot constitui condiţii şi nu cauze în sensul analizat. În ceea ce priveşte relaţia dintre factorii naturali şi criminalitate, Enrico Feri face referire la factorii cromo-telurici. Influenţa mediului fizic asupra comportamentului omului este mai mică decît asupra plantelor şi animalelor, omul inventând numeroase mijloace pentru a rezista intemperiilor naturii. Variaţilor termice şi barometrice nu li se pot recunoaşte o influenţă reală asupra criminalităţii; în aceiaşi măsură nici condiţiile geologice ale regiunilor nu influenţează criminalitatea. 5.4.FACTORI POLITICI Politicul, generează socialul, iar influenţa factorilor politici asupra criminalităţii este deosebită în timpul perioadelor de criză: războiul şi revoluţia. Rata criminalităţii creşte în timpul războiului şi a perioadei postbelice, în special datorită creşterii greutăţilor economice. __________________________________________________________________________ 1. JAN PINATEL,

jurist şi magistrat, inspector general în administraţia franceză, a fost preşedintele Societăţii

Internaşionale de Criminologie.

36

Revoluţia este o criză de mare amploare finalizată pe cale conflictuală prin care se urmăreşte înlăturarea de la putere a unui grup conducător, cucerirea puterii politice şi schimbarea orînduirii sociale. Momentul de criză se repercutează grav asupra sistemului legislativ care nu mai este respectat precum şi asupra organelor de control social care fie sunt eliminate , fie nu-şi mai pot îndeplini atribuţiile. Atât în timpul desfăşurării afective a evenimentelor revoluţionare cât şi în perioadele de tranziţie care urmează, pentru motivele arătatate, crimininalitatea cunoaşte o adevarată explozie. Revenirea la limite normale de stabilitate este dificilă, presupunând modificări structurale de ordin politic, social şi nu în ultimul rând, readaptarea structurilor de personalitate a indivizilor. 5.5 FACTORI DEMOGRAFICI Preocupările pentru studierea relaţiilor existente între factorii demografici şi criminalitate sunt de dată relativ recentă. S-a constatat statistic că exploziile în rata natalităţii, structura demogrfică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei, reprezintă factori criminogeni importanţi. 5.5.1 RATA NATALITĂŢII S-a dovedit că în viaţa indivizilor, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional se situează între 18-30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vîrstei de 25 de ani. Din acest motiv, exploziile demografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delicvenţiei juvenile (în Romănia de exemplu, ca urmare a interzicerii avortului între anii 1975-1985) Relaţia dintre rata natalităţii şi criminalitate este de natura indirectă, la amplificarea delicvenţei juvenile contribuind o multitudine de alţi factori printre care menţionăm:membrii din care este compusă familia, incapacitatea instructiv-educativă precum şi rolul în unele cazuri negative al mass-media1.

___________________________________________________________________________ 1. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000

37

5.5.2 MOBILITATEA SOCIALĂ ŞI URBANIZAREA Prin mobilitate socială se înţelege mişcarea populaţiei umane în plan geografic, profesional ori social. Mobilitatea geografică este determinată cel mai adesea de urbanizare şi are consecinţe criminologice certe. Urbanizarea s-a realizat în mai multe etape dar a cunoscut un avînt de excepţie în secolul nostru datorită industrializării. Mobilitatea puternică a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza instituţiile sociale existente şi de a vrea altele noi, în toate domeniile de activitate.¹ Familia a avut de suferit în primul rând datorită divorţurilor, despărţirilor şi abandonurilor familiale, diminuării autorităţii părinteşti, angajării în muncă a ambilor soţi, şcolarizarea copiilor şi căsătoria lor prematur, au schimbat profund instituţia familiei. Creşterea rapidă a mediului urban nu a permis amenajarea cartierelor, a habitatului la nivel satisfăcător. Rapiditatea transformărilor socio-culturale în mediul urban a supus personalitatea umană la perturbaţii şi a plasat-o frecvent în situaţii conflictuale. În consecinţă, au început să apară inadaptaţii, alienaţii şi nu în ultimul rând, infractorii. Scăderea controlului social atât de informal cât şi formal a avut ca efect creşterea delicvenţei. Mobilitatea verticală (profesional ori social) poate avea efecte la fel de negative atunci când ea este forţată de necesitatea schimbării locului de muncă în urma disponibilizărilor de personal ca rezultat al recesiunii economice, falimentelor. 5.5.3 CRIMINALITATEA URBANĂ SI RURALĂ În problema dinamicii criminalităţii în spaţiu s-a acordat si se acordă atenţie tot mai mare criminalităţii rurale şi urbane.Conform definiţiei, criminalitatea urbană reprezintă totalitatea infracţiunilor săvârşite în centrele urbane (oraşe). Această criminalitate reprezintă totalul criminalităţii judecate spre deosebire de criminalitatea sesizată precum şi formele acesteia după natura ei. Criminalitatea urbană s-a calculat avându-se în vedere mărimea oraşelor; după mărimea ² populaţiei socotindu-se numărul condamnaţilor la 100.000 locuitori .

________________________________________________________________________________ 1. ION OANCEA “Criminologie ”, Ed. All Beck. Bucureşti 1999, pag 51- 54 2. GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN ,,Criminologie” Ed. Europa Nova , Bucureşti 1996

38

Cercetările statistice precum şi cele monografice efectuate cu privire la criminalitatea urbană, arată că aceasta în comparaţie cu criminalitatea rurală este mai ridicată. În oraşele cu populaţie pană la 5.000 locuitori, s-a arătat că sunt 399 de condamnaţi l-a 100.000 locuitori, iar în oraşele cu populaţie între 5.000 si 10.000 locuitori s-a arătat că sunt 439 condamnaţi la 100.000 locuitori.¹ Cercetările întreprinse cu privire la criminalitatea urbană se fac pe sectoare sau cartiere dovedit fiind faptul că aceasta nu se poate face la fel in diferite sectoare. Se face deosebirea între infracţionalitatea din sectorul comercial de cea din sectorul rezidenţial (locuinţe), de infracţionalitatea din zona de cartier mărginaş (periferie), infracţionalitatea urbană caracterizându-se şi prin natura infracţiunilor care predomină in structura ei. Aici sunt incluse o gamă mare de infracţiuni, începând cu cele contra autoritaţii statului, avutului, cele contra unor activităţi reglementate prin lege, infractiuni contra bunurilor (abuz de încredere, inşelăciune). Modul de viaţa urban, cu viaţă economică intensă, trepidantă este mai greu iar adaptarea socială a oamenilor este mai dificilă. Este demonstrat faptul că industrializarea si urbanizarea atrag mase noi de oameni in oraşe, sub presiunea noilor condiţii de viaţă devenind în acelaşi timp incapabili de intregrare imediată. Oamenii necunoscându-se între ei, în oraş dispare controlul social,

iar cei ce cad in

infracţionalitate scapă observaţiei şi urmăririi penale într-o oarecare măsură, ei ascunzându-se “în mulţime”, pe când în sate oamenii cunoscându-se mai bine între ei, comiterea şi ascunderea infracţiunii este mai dificilă iar în cazul în care acestea au fost comise, sunt descoperite mai uşor tocmai datorită numărului mic de locuitori. Criminalitatea rurală, cuprinde totalitatea infracţiunilor săvârşite în mediul rural, adică in comune si sate într-o ţară dată şi într-un timp dat (se include criminalitatea judecată adică cea legală şi criminalitatea sesizată sau aparentă). Criminalitatea rurală² este interesantă de urmărit după natura infracţiunilor săvârşite (infracţiuni contra persoanei, infracţiuni contra bunurilor) şi criminalitatea după felul persoanelor care săvârşesc infracţiuni (minori, tineri, majori, bărbaţi şi chiar femei în cazul nostru). Cunoaşterea infracţionalităţii rurale duce la concluzia că aceasta prezintă trăsături specifice şi că este favorizată şi de unii factori specifici, fără a elimina factorii comuni. Cu privire la natura infracţiunilor săvârşite în mediul rural, cele mai frecvente infracţiuni sunt cele contra persoanei, îndeosebi lovituri simple, lovituri grave, încăierări dar nu în ultimul rând omoruri. __________________________________________________________________________ 1. ION OANCEA ,,Criminologie” Ed. All Beck , Bucureşti 1999 pag. 51, 54 2. RODICA MIHAELA STĂNOIU, “Criminologie” Ed. Oscar Print. Bucureşti 1998.

39

5.6 FACTORI ECONOMICI Una din teoriile economice acceptate este aceea conform căreia baza economică determină suprastructura specială, politică, culturală şi instituţională. În consecinţă, situaţia economică a unui stat sau a unei zone mai restrânse determină anumite comportamente

umane, inclusiv

comportamentul infracţional. Raportul de cauzalitate dintre starea economică şi criminalitate au evidenţiat faptul că fenomenul infracţional este atât de complex încât el poate fi generat atât de prosperitate cât şi de sărăcie1. 5.6.1 INDUSTRIALIZAREA Industrializarea este considerată un factor de progres economic şi social, dar statistic s-a constatat că progresul socio-economic a fost insoţit de creşterea criminalităţii. Ca urmare a unor efecte secundare, pe care le produce industrializarea vom reţine următoarele: -

creşterea masivă a mobilităţii

unei întregi populaţii rurale ce se deplasează spre zone

industrializate în speranţa îmbogăţirii rapide în vederea unui trai mai decent. Înlocuirea mediului rural cu cel urban, este în masură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocând grave mutaţii în structura personalităţii lor; -

industrializarea prin munca “pe bandă”, produce o specializare cu efecte de înstrăinare, omul nemaiavând posibilitatea să-şi manifeste spiritul creator;

-

echilibrul ecologic din zonele industrializate este adesea grav afectat, producând efecte care genereaza starea de stres a muncitorilor şi a populaţiei;

-

ritmul industrializării constituie şi el un factor criminogen ca urmare a imposibilităţii

asigurării unor condiţii sociale edilitare minime pentru populaţia atrasă în acest sector. 5.6.2 ŞOMAJUL Influenţa şomajului se exercită prin scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai atacând echilibrul interior al individului precum şi structura familiei la baza sa, autoritatea tatălui diminuâdu-se considerabil rolul sau de susţinător al familiei fiind serios afectat2. ________________________________________________________________________________ 1. GHRORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN, “Criminologie ” Ed.Europa Nova, Bucureşti 1996 2. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000

40

Inversarea rolurilor familiale, poate produce stări de confuzie, dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinţa de revanşă împotriva societăţii. Justin Stanca, un ofiţer de poliţie cu reale înclinaţii pe marginea cercetării criminologice afirma că: “şomerii, oamenii ce trăiesc intens sentimentul marginalizării, inutilităţii sociale, care nu găsesc cu ce să-şi ocupe timpul, îndeosebi tinerii, rezistă mai greu presiunilor exercitate asupra lor de forţele extremiste antrenate în acţiuni destabilizatoare şi de tulburare a ordinii si liniştii publice”. Şomajul este prezentat ca o sursă reală de nemulţumiri şi care în cazul unor manifestaţii stradale pot să contribuie la producerea unor acte de dezordine (atât în cazul femeilor cât şi în cazul bărbaţilor). 5.6.3 CRIZELE ECONOMICE Crizele economice sunt accentuate de scăderea nivelului de trai, al păturilor sociale defavorizante fiind afectată producţia, nivelul salariilor si şomajul ¹. O bună parte a ţărilor din Europa Centrala şi de Est care parcurg în prezent tranziţia ² către economia de piaţă se află într-o stare de recesiune economică cu consecinţe economice ca: -

reducerea capacităţii de producţie şi a productivităţii

-

pierderea pieţelor externe de desfacere a mărfurilor

-

blocaj financiar

-

şomaj

-

inflaţie. Creşterea explozivă a criminalităţii în aceste ţări poate fi explicată, în mare masură prin

impactul acestor factori criminogeni³. 5.6.4 SĂRĂCIA ŞI INEGALITATEA ECONOMICĂ Sărăcia a reprezentat şi reprezintă suficiente argumente care să ne demonstreze că stă la baza multor situaţii nedorite, cum ar fi: îmbolnăvirea, disperarea, vagabondajul iar in cazul femeilor chiar prostituţia, pruncuciderea si de ce nu crima. _____________________________________________________________________ 1 . RODICA MIHAELA STĂNOIU, “Criminologie” Ed. Oscar Print. Bucureşti 1998.

2. RODICA MIHAELA STĂNOIU ,,Tranziţia şi criminalitatea”, Ed. Oscar Print , Bucureşti 1994 3. ION OANCEA “Criminologie ”, Ed. All Beck. Bucureşti 1994.

41

Din cele afirmate tragem concluzia că: însăşi sărăcia cauzează crima. Se poate observa că acolo unde există şomaj şi criminalitate există şi sărăcie.S-a dat posibilitatea cotării sărăciei şi prin inventarierea oamenilor săraci dintr-o anumită localitate sau regiune, aceasta pentru a stabili dacă zonele care au mai mulţi săraci au şi mai multe crime. Alţii au creat şi un indice al “sărăciei structurale”, incluzând aici şi luarea în calcul a natalităţii infantile, educaţia scăzută şi familiile cu doar un singur părinte apreciind faptul că familia are un rol mai mare, mai important decât venitul pe care îl realizează ca familie¹. Bogăţia sau sărăcia poate fi apreciată numai în raport cu nivelul câştigurilor individuale sau familiale, pentru că la aceleaşi venituri unii oameni sunt sau se consideră bogaţi, iar alţii săraci. Chiar dacă ţara este mai prosperă din punct de vedere economic, criminalitatea creşte nu datorită acestei proprietăţi, ci datorită accentuării decalajului dintre speranţe şi realitatea nivelului de trai. Din acest punct de vedere, se cer a fi clarificate următoarele: a) Sărăcia se referă la lipsa unui nivel fixat de individ pentru a dispune de bunurile materiale necesare unei existenţe minimale. b) Inegalitatea economică se referă la compararea nivelului material ridicat cu cel puţin unul scăzut şi nivelul material al altor grupuri din acea societate. Ţările unde toţi cetăţenii au un nivel material adecvat, au sărăcie puţină sau chiar deloc. Ele pot avea un mare grad de inegalitate economică dacă există o diferenţă mare între aceia care au cel mai puţin şi aceia care au cel mai mult. c) lipsa relativă combină inegalitatea relativă cu sentimentele de ciudă şi injustiţie al acelora care au cel mai puţin în societate. Aceştia sunt nemulţumiţi deoarece ei cred că distribuirea bunăstării materiale este injustă. Dacă nu distingi între aceste trei concepte rişti ca evaluarea relaţiei dintre criminalitate şi condiţiile economice să sufere un şoc. Concluzie: conform celor menţionate, rezultă faptul că criminalitatea se datorează ineglitaţii economice dintre clasele sociale concretizate printr-un trai mai puţin decent, nevoi materiale crescute şi îngrădirea multor altor dorinţe datorate în mare parte lipsei banilor şi nu numai.

__________________________________________________________________________ 1. TUDOR AMZA “Criminologie” Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1998

42

5.7 FACTORI SOCIO-CULTURALI Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor şi care îi conduc la săvârşirea faptelor antisociale1. 5.7.1 FAMILIA Familia, considerată celula de bază a societăţii asigură copilului siguranţă, căldură, dragoste, îngrijire şi înţelegere, necesare dezvoltării normale a acestuia, socializarea lui prin imprimarea unui anumit standard valoric precum şi atitudini de acceptare sau respingere faţă de anumite valori sociale2, disctincţia intre bine si rău, etc. Relatiile de familie ascund insa un paradox.Considerata spatial celor mai profunde relatii, refugiul din calea adversitatilor, familia este centrul cel mai active de agresivitate, poate si datorita faptului că în familie fiecare îşi poate dezveli adevărata faţă a personalităţii sale în diferite moduri. Se pare că în cadrul familiei agresivitatea este în diferite împrejurări extrem de puternică, violenţa intrafamilială constituind un secret de grup foarte bine păzit si de cele mai multe ori mistificat din cauza solidarităţii în păstrarea unei imagini sacrosante a instituţiei familiei. Formele agresivităţii intrafamiliale sunt nu numai numeroase, dar şi foarte diferite, corespunzatoare diversificării situaţilor familiale; foarte multă vreme s-a pus accentul pe copii maltrataţi, dar un loc important îl ocupă şi femeile bătute sau maltratate. Aceste două forme de agresiune sunt extrem de periculoase pentru mărirea tensiunilor sociale şi proliferarea agresivitaţii. Au fost sesizate frecvent comportamente agresive cu manifestări de brutalizare fizică, sexuală, morală între soţi, părinţi şi copii, între fraţi şi surori, etc.3.

_______________________________________________________________________________ 1 . GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996 pag 151. 2. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000 3. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

43

Concluzie: însăşi maltratarea femeii conduce în cele din urmă la transformarea acesteia dintr-o persoană paşnică într-o persoană răzbunătoare capabilă să comită acte de violenţă rară ce nu-i stau în fire . Datorită presiunilor psihice şi fizice din cadrul familiei femeia se va păzi în continuare de cel ce o va asupri ripostând de multe ori prin violenţa ajungând în cele din urmă la comiterea în multe cazuri a infracţiunii de omor. Conflictul conjugal este definit ca o patologie de cuplu determinatǎ de problematica legǎturilor complexe conjugale În condiţiile societǎţii contemporane. Conflictul conjugal produce comportamente agresive, femeiea ocupând un loc special în cadrul victimelor agresivităţii bārbatului, datoritā în primul rând inferioritāţii sale fizice. Ea însā suportā şi tendinţa inconştientā a bārbatului de posesiune exclusivā şi totalā, asupra careia el îşi poate manifesta o sumedenie de drepturi si interdicţii nu de puţine ori umilitoare. Aceastā concepţie vine din antichitate şi chiar din istoria modernă, în special cea a Helldei pāstreazā cu strālucire cele douā ipostaze ale femeii: zeitate adoratā farā rezerve şi obiect de vânzare, plăcere şi umilire. Emanciparea femeii în societatea contemporanā a perturbat statutul sāu afectiv şi moral. Unul dintre scopurile fundamentale, naturale şi socio-morale ale familiei este acela de a garanta integritatea dezvoltării fiinţei biologice şi a personalitāţii copilului. Relaţia afectivă de iubire între parteneri constitue un liant benefic al cuplului. Perturbarea prin conflicte majore a acestui univers transformă copilul în victimă şi-i zdruncină echilibrul neuropsihic cât şi bazele psihonormale ale personalităţii. Sindromul copilului maltratat atât de mamă cât si de cātre tatā constitue o cauzā de invaliditate permanentā şi de moarte prin fracturi, hemoragii, hematoame multiple1, tulburări atipice de creştere, leziuni buco-nazale, oculare, otice, etc. Brutalizarea se pare că este considerată, mai ales în cadrul familiilor de nivel mediu sau slab dezvoltate cultural, ca fiind nu numai permisă dar chiar indicate pentru obţinerea unor rezultate educaţionale bune.De cele mai multe ori, agresorul din familie este mama.N. Lukianowikz 2 considera ca mama apare ca agressor in 80% din cazurile fară urmări fatale. Când este vorba de cazurile letale, tatāl este agresor in 53% din cazuri. ________________________________________________________________________________ 1. VALENTIN IFTENIE “Medicină legală” Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti 2002 2. CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994, pag. 90- 96.

44

Concluzie: se pune întrebarea; de ce mama îşi agresează copii? Oare datorită faptului că procesul de educare al copilului presupune o atenţie şi un efort deosebit din partea mamei în aducerea pe drumul cel bun al copilului? Oare datorită lipsurilor şi nevoilor materiale, a stresului? Părerea mea cu privire la această problemă este cā femeia devine brutalā în principal cu copii datoritā faptului cā ea se implicā direct în problemele lor, toti taţii ocupându-se mai puţin de problemele copiilor lor. Cazurile de maltratări a copiilor, cresc în funcţie de starea socio-economicā a familiei, de statutul sāu juridic şi moral precum şi de nivelul cultural. Existā factori declanşatori care determinā trecerea la act. Elementul determinant este structura psihologicā a pārintelui agresor: tatāl alcoolic (46,6%), mama alcoolicā (16,4%), sau amândoi pārinţii (19,9%) si mame debil mintale (23,8%). Reţinem rolul pe care alcoolismul îl deţine în cadrul agresionării copilului de către părinţi. Literatura psihologicā surprinde totuşi trăsături de caracter şi de personalitate ale persoanelor adulte care brutalizeazā astfel: comportament impulsiv, comportament sado-masochist, comportament egocentrist, narcisic, hiperexigent. Manifestarea acestei agresivitāţi este generatā de diverse situaţii: plþnsul copilului, neglijarea împlinirii unor funcţii fiziologice elementare ,( alimentaţie), instabilitatea psiho-motorie, pasiunea pentru joc. Maltratarea copilului poate avea şi un caracter episodic, ea constituind o punere la punct, o sancţiune exemplarā a copilului, ca urmare a unui act de nesupunere sau o greşeală banală. În felul acesta încārcātura conflictualā a pārinţilor se adunā în profunzimea afectivă a copilului. La rândul sāu copilul ajunge la pragul maxim al rezistenţei şi reacţioneazā cāutând şi el obiecte interzise (jucārii, lucruri la care pārinţii ţin cel mai mult) sau persoane care nu se pot apāra, de obicei fraţi mai mici, bunici, bătrâni, handicapaţi1, animale, pe care le maltratează verbal sau fizic ajungând pânā la comportament sadic. Brutalizarea verbalā sau fizicā, prin umilirea şi frustrarea afectivā, respingerea copilului, produce un efect dezastruos în formarea personalitāţii: sistemul de devalorizare a eului copilului şi consecutive sentimentului de inferioritate.În cele mai multe cazuri aceşti copii cautā o compensare în acte de violenţă, devenind conflictuali şi manifestând diverse forme de delicvenţā juvenilā. ________________________________________________________________________________ 1. CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

45

Concluzie: La fetiţe spre exemplu, agresivitatea se manifestă în diferite forme; stricând o păpuşā, dovedeşte că este un copil stresat care-şi revarsā furia asupra lucrului favorit. Brutalitatea apare din nefericire încă de la vârste fragede fiind exprimată diferit de la caz la caz în funcţie de trăirile interioare ale fiecărei persoane. Astfel, o mamă poate fi rea ,

răzbunatoare mai târziu pe

propriul sāu copil în māsura în care aceasta a fost maltratată la rândul ei de cātre pārinţi.

5.7.2. CRIMINALITATEA DUPÃ SEX În cercetarea criminologicā se acordā atenţie si criminalităţii dupā sex , fiind un fapt dovedit cā la criminalitate participā nu numai bārbaii ci şi femeile. Din punct de vedere criminologic intereseazā în ce māsurā participā femeile la criminalitate, iar în al doi-lea rând, la ce fel de infracţini participă ele mai frecvent1. Diferenţa dintre caracterele anatomice, fiziologice şi psihologice ale sexelor precum şi condiţiile sociale, morale şi economice ale acestora este relevantă şi pentru criminalitate, incât nu este un fenomen impersonal, ci este expresia personalitāţii criminalului. Între bărbat şi femeie există diferenţe de ordin anatomic, fiziologic, psihologic, intellectual şi moral şi chiar de ordin social ,determinate de sex. între bārbat şi femeie sunt deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte natura, originea, proporţiile şi efectul acestor deosebiri şi prin urmare a inegalitāţii dintre sexe. Şi în societatea de astăzi există deosebiri între bărbat şi femeie în ceea ce priveşte situaţia lor socială, morală şi juridică. Deosebirile şi inegalitāţle dintre sexe nu au o cauzā profound organicā. Sexul mai tare, bārbatul, în mod arbitrar impune femeii umilinţa inegalităţii şi subordonării. Ele au la baza lor presiunea socială şi juridicā pe care o aplicā bārbatul femeii2.

________________________________________________________________________________ ¹. ION OANCEA “Criminologie ”, Ed. All Beck. Bucureşti 1999, pag. 47 ². DORU LUMINOSU, VASILE POPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timişoara 1995 Deosebirile anatomice şi fiziologice dintre bărbat şi femeie ar fi constituţia anatomică, fizică mai puternică a bărbatului decât a femeii, scheletul, osatura femeii mai mică, mai slabă decât a 46

bărbatului: talia, statura femeii mai mică, greutatea corporală a femeii mai mică, musculatura femeii mai mică decât a bārbatului atât în volum cât şi în vigoare, de unde rezultă că femeia are putere mai mică, mişcări mai ample şi mai slabe, mai puţin precise şi mai puţin rapide decât ale bārbatului, cantitatea şi calitatea sângelui inferioară la femeie, adică aceasta are sânge mai puţin şi conţine o proporţie mai mică de globule roşii şi o proporţie mai mare a globulelor albe, inima femeii în general este mai mică şi mai uşoară decât a bărbatului¹. Însā caracterele şi însuşirile distincte ale bărbatului şi femeii se completează şi armonizează pentru a colabora unite. Unele caractere şi însuşiri sunt superioare la barbaţi, iar altele la femei. Inferioritatea unor caractere sau însuşiri ale unui sex ce completează cu superioritatea altor caractere sau însuşiri. Nu se poate vorbi de superioritatea unui sex asupra celuilalt ², femeia fiind atât superioară bărbatului cât şi inferioară acestuia. 5.7.3 ALCOOLISMUL ŞI DROGURILE LA FEMEI Alcoolismul este un factor criminogen important, producând tulburări mentale cu efecte în planul comportamentului. Starea alcoolica, ca factor criminogem este influenţatā în mod direct de temperamentul psihotic sau nevrotic³. Deşi alcoolismul este cunoscut sub denumirea de alcoolemie, se operează o oarecare deosebire între acesta şi drogomanie. Drogomnia se caracterizează prin dorinţa şi nevoia de neînvins de a consuma drogurile continuu şi de a le procura prin orice mijloace. De asemenea, se manifestă prin tendinţa de a mări în permanenţă doza prin formarea unor dependenţe psihice şi chiar fizice ale efectelor drogului4. În cazul toxicomaniei alcoolice, fenomenele sunt absenţa tendinţei de a mări doza de lichid, alcoolicii mai vechi reducând consumul. Tulburările de sevraj sunt mai puţin importante, chiar inconstanţa la alcoolici. __________________________________________________________________________ ¹. DORU LUMINOSU, VASILE POPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timişoara 1995. ². Idem 1 ³ GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996 pag 151. 4

DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000, pag

100

Fazele de instalare ale alcoolismului sunt: -

apetitul pentru alcool 47

-

toleranţa

-

obişnuinţa

-

dependenţa. Pentru om, alcoolul a avut o valoare hedonică şi chiar mistică, el devenind un element cu

ajutorul căruia se marcau şi se marchează şi astăzi reuniunile unei comunităţi în scopul de a sărbători un eveniment, de a încheia o afacere, de a exprima o bucurie sau o tristeţe. Trezirea apetitului pentru ingerarea acestui lichid este foarte precoce la copii, adolescenţi şi tineri, el devenind un simbol al maturităţii sociale, un semn al autonomiei, independenţei şi emancipării. Alcoolismul este o maladie socială şi în acelaşi timp individuală. Concentrarea statistică a alcoolopatiei se evidenţiază în funcţie de profesie sau grupele profesionale: muncitori manuali, hamali de porturi, tăietori de lemne, muncitori agricoli, viticultori, marinari, comis-voiajori, cei cu munci montane, comercianţii de băuturi alcoolice. Toleranţa reprezintă relaţia dintre concentraţia de alcool absorbită şi efectele toxice determinate în organism. Această toleranţă, variază în funcţie de vârstă, sex şi alţi factori cum ar fi predispoziţii ereditare, modul de alimentaţie, starea organică şi psihică, vechimea intoxicaţiei1. O altă fază de instalare a alcoolismului este obisnuinţa în care alcoolul devine un fel de supliment, acesta devenind necesar în echilibrul metabolic. Un fenomen consecutiv al celor doua este dependenţa de alcool. Ea se instalează lent, la câţiva ani de la debutul alcoolismului, prin mărirea constantă a dozei de alcool ingerată. Persoana şi personalitatea alcoolicului prezintă unele perturbări care sunt datorate conflictualităţii intrapsihice. Ceea ce frapează la un alcoolic este fizionomia feţei (congestia obrajilor, buhăirea lor, culoarea întunecată sau cenuşie a feţei) şi expresia mimicii care poate exprima o stare de excitaţie psihică specială. Apar tulburări de limbaj, vorbire precipitată, tremurături ale aparatului fonoarticular, transpiraţie.

¹. CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

Starea fizică este marcată de tulburări ale aparatului digestiv, gastrite hiperacide, sete impetuoasă, pierderea poftei de mâncare. 48

Cele mai vizibile sunt însă tulburările nervoase: -

tremuraturile mâinilor şi a limbii

-

crampe musculare

-

spasme musculare nocturne

-

dureri in muşchi, uneori atrofie

-

nevrite optice

-

hipertensiune arterială

-

insuficienţă cardiacă. Toate aceste tulburări organice sunt cumulate cu tulburările de personalitate ale alcoolicului.

Iritabilitatea este starea permanentă de a reacţiona la semnalele exterioare prin mânie şi furie, acompaniate de expresii mimice şi comportamente agresive exagerate, cum ar fi: -

jignirea orgoliului

-

neâmplinirea unei dorinţe

-

ameninţarea

-

zgomotele puternice

-

contrazicerea, care modifică claritatea stării afective şi a conştiinţei prin acte motorii (loviri, maltratări, cuvinte jignitoare şi ajungându-se la accidente letale)1. Această stare se întâlneşte mai mult la bărbaţi decât la femei. Impulsivitatea reprezintă o

manifestare de ieşire la suprafaţă a dorinţelor, trebuinţelor, pulsiunilor, al substratului complexual şi inconştient al fiinţei, comportamentele impulsive manifestându-se deopotrivă în raporturile hetero si autoagresive, cât şi în crime, violenţe sado-masochiste, crize de agitaţie furibundă, acte incendiare, vagabondaj, omoruri. Alcoolismul la femeie constitue un episod aparte în marea dramă a alcoolismului, acesta având un caracter secret şi este controlat de pudoare şi de sentimentul culpabilităţii, ceea ce îl face să fie un tip de alcoolism solitar.

¹. DORU LUMINOSU, VASILE POPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timişoara 1995. Alcoolismul femeii se grefează pe organizarea nevortică a personalităţii. Este vorba de o nevroză situaţională a eşecului afectiv sau profesional, singurătaţii, situaţiei de abandon, singurătate şi situaţii maritale. Există două forme de alcoolism la femei şi anume: 49

-

forma impulsivă în care pulsiunile persoanei caută o satisfacţie imediată fiind considerată o conduită alcoolică perversă;

-

forma compulsivă care este caracterizată prin anxietate, prin lupta interioară, prin apariţia sentimentului de culpabilitate. Evoluţia alcoolismului femeii prezintă şi ea anumite caracteristici, fiind vorba de decăderea

morală şi socială a femeii, întrucât i se neagă statutul său moral şi biologic matern, urmată de modificări ale personalităţii şi comportamentelor. Femeia alcoolică este supusă oprobiului social, aşa că are două alternative: stoparea impregnării, deci renunţarea la alcool sau eşuarea moralsocială, cu toate consecinţele sale dramatice1. Formele patologice ale alcoolismului atât la femeie cât şi la bărbat sunt psihozele alcoolice. Alcoolul are efecte şi asupra sistemului nervos, el fiind cel mai frecvent factor de declanşare a comportamentelor agresive. Există trei tipuri de beţie: -

beţia excito-motorie care se manifestă printr-un raptus impulsiv, furios, anunţat de un rău

nedefinit, cefalee, angoasa; betivul, manifestă forme de furie, sparge, urlă, loveşte orbeşte; ameninţă şi chiar pune în aplicare ameninţările. -

beţia halucinatorie are un caracter dramatic, prin halucinaţii vizuale şi auditive care o însoţesc; subiectul trăieşte evenimente imaginare şi reale, ca de exemplu scene de infidelitate corporală, comportamente injurioase, cu posibilităţi de reacţii producatoare de omoruri prin impulsivitate.

-

beţia delirantă, în care fabulaţia este dominantă şi bogată; beţivul, se autoacuză la politie de o crima pe care a comis-o de fapt un personaj cunoscut; tema centrală a delirului este gelozia; beţivei i se pare că vede şi aude de presupuse amante ale soţului sau iubitului şi adesea îşi descarcă mânia, care poate merge până la crimă. Una din formele periculoase ale delirului alcoolicei este senzaţia că are o altă personalitate, cu puteri depline imorale şi iresponsabile, fapt care împinge alcoolicul la furturi, spargeri şi rareori omoruri. __________________________________________________________________________ ¹. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

Consumul de droguri este şi el legat de violenţă, dar relaţia dintre acesta şi crimă este

50

mai puţin clară, în sensul că aceasta conduce către crimă sau comportament criminal ce precede abuzul de droguri¹. Drogul, este o substanţă psihotropă de origine naturală sau industrială, având sau neavând o aplicaţie terapeutică, întrebuinţată abuziv şi dependent cu scop nemedical pentru efecte euforizante, sau halucinogene².Efectul drogului nu depinde numai de proprietaţile psihofarmacologice de dozaj, de modul de administrare, de frecvenţa întrebuinţării lui, de starea sănătăţii, de mediul înconjurător, de ceea ce se asteaptă să se obţină de la drog. Drogul a fost iniţial considerat tabu, ulterior a devenit totem, iubit şi adorat precum o zeitate. Dovada în acest sens este creşterea vertiginoasă a drogomaniei în rândul adolescenţilor. Utilizarea drogurilor trebuie explicată prin datele caracteristice comportamentului nevrotic: -

actele ratate în viaţa cotidiană (laps-uri, uitări involuntare)

-

vicierea sau tulburarea funcţiei de relaţionare între sine şi ceilalţi, ca rezultat al unor ratări

traumatizante a dorinţei de a stabili relaţii afective cu părinţii, cu fraţii, cu alţii; -

suprastimularea oedipiană, prin subordonarea principiului realităţii celui al plăcerii cu orice

preţ; impulsurile plăcerii erotice din stadiile primare, plăcerea interzisă³. Indiferent de secvenţa temporară sau cauzală a abuzului de droguri şi crimă, frecvenţa şi gravitatea crimei creşte. Abuzul de droguri poate sau nu cauza comportamentul criminal, dar îl intensifică.

¹. JENICĂ DRĂGAN MARIANA ŢIPIŞCĂ, GHEORGHE ALECU, “Dreptul drogurilor”Ed Dobrogea, Bucureşti 2001

².

CONSTANTIN PĂUNESCU. “Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994

³ . SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 223

În ceea ce priveşte consumul de droguri şi alte fapte penale ce se comit în legatură cu drogurile în România ne aflăm într-o fază incipientă. Totuşi, trebuie subliniat faptul că legislaţia naţională româna are ca obiect reglementarea relaţiilor sociale privind fabricarea , condiţionarea, depozitarea, 51

transportul, prescrierea, administrarea şi consumul acestor substanţe şi produse în mod legal ori ilicit1. Recrudescenţa traficului şi consumului illicit de droguri în România postrevoluţionară este un tip clasic de solicitare a intervenţiei juridice din partea statului în scopul asigurării cadrului normativ necesar îndiriguirii unui fenomen în expansiune, care poate perturba evoluţia normală a societăţii2. Concluzie: Este ştiut faptul că acest fenomen al consumului de droguri a luat amploare odată cu extinderea economiei de piaţă şi a traficului deschis între România şi ţările europene. De menţionat faptul că problema drogurilor la femei în România a apărut atât voluntar cât şi involuntar. Femeia fiind o fire mai sensibilă şi chiar credulă este de multe ori pusă în situaţia de a avea încredere în anumite persoane care le propun implicarea în diverse “afaceri” cum ar fi cele de trafic de droguri, trafic de persoane şi de ce nu, proxenetism. Deşi unele sunt cooptate în aceste cercuri vicioase de către alte persoane, tind şi ele la rândul lor să coopteze alte femei în acelaşi scop, dând dovada la fel ca barbaţii de slăbiciune şi totodată de ataşare faţă de această situaţie. Aşadar, nu putem afirma că în privinţa consumului de alcool şi droguri sunt implicaţi doar bărbaţii, ci şi femeile. De reţinut este faptul că deşi în unele cazuri îşi dau seama de urmările grave pe care le presupune consumul de drog şi alcool, acestea nu încetează de obicei a le consuma, dimpotrivă îndeamnă şi alte persoane direct sau indirect.

¹. LEGEA 143/ 2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 2. GHEORGHE ALECU, MARIANA ŢIPIŞCĂ, Ed. Dobrogea, Bucureşti 2001.

5.7.4 RELIGIA Deşi dealungul timpului au existat numeroase controverse în privinţa religiei ca factor criminogen, nu s-a ajuns la puncte de vedere unanim acceptate, întrucât acest factor nu a putut fi izolat de alte variabile cum ar fi in cazul nostru grupul etnic.

52

Unele secte religioase practică infracţionalismul în vederea obţinerii unor avantaje materiale, iar în perioadele de criză economice şi politice profunde pot avea loc şi fenomene infracţionale cu substrat religios cum ar fi spre exemplu: spargerea unor lăcaşe sfinte, furtul din interiorul acestora de lucruri sfinte şi obiecte de cult, şi nu în ultimul rând profanări de morminte. Religia în ansamblul său , joacă un rol puternic , inluenţabil în vederea diminuării şi combaterii criminalităţii. Chiar în biblie sunt enumerate şi “incriminate” poruncile Domnului: -să nu furi; -să nu minţi; -

să nu ucizi,etc Acestea din urmă şi nu numai,sunt incriminate de lege.

Concluzie: Putem afirma şi susţine ideea ca religia se interpune cu dreptul într-o oarecare măsură.

5.7.5 CLASA SOCIALĂ , RĂSA, ETNIA. Cu toate că de cele mai multe ori variaţiile criminalităţii pe considerente de rasă, etnie, clasă socială sunt puse pe seama tradiţiei sistemului, în aproape orice societate există diferenţe în rata criminalităţii semnificativ mai mică ,în fucţie de concepţiile fiecărei etnii în parte. Chiar acceptând discriminarea în sistemul justiţiei, ratele ridicate ale criminalităţii printre negrii, spre exemplu, nu pot fi negate.¹ Datele ne arată că “negrii ” sunt omni prezenţi printre cei arestaţi şi condamnaţi pentru crime de stradă, însă conform opiniei mele, nu doar bărbaţii pot comite furturi sau tâlhării ci şi copiii de vârste diferite şi etnii, rasă şi clasă socială. ________________________________________________________________________________ ¹. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 224.

5.7.6. PROFESIA 53

Toate statisticile relevă o rată extrem de diversăţ a delicvenţei profesionale. Majoritatea profesiilor oferă condiţii pentru săvârşirea de infracţiuni¹. Criminologul american Sutherland defineşte criminalitatea “gulerelor albe”

ca fiind o

infracţiune săvârşită de persoane socialmente respectabile care ocupă un statut social elevat. Aceasta este criminalitatea de afaceri, a cadrelor superioare din administraţie, a personalităţilor politice, sindicale. Din punct de vedere juridic, criminalitatea “gulerelor albe” nu diferă de cea săvârşită de alte categorii infracţionale, în schimb are unele caracteristici speciale: -

beneficiază de o indulgenţă generalizată, determinată atât de poziţia socială a infractorilor,

cât şi de modalităţile rafinate prin care ei realizează faptele antisociale; -

reputaţia persoanelor implicate nu este alterată;

-

factorii criminogeni obişnuiţi nu joacă un rol specific în etiologia infracţiunilor comise de

aceste persoane, determinantă fiind structura lor de personalitate.

5.7.7. ŞCOALA ŞI ANTURAJUL Influenţa şcolii ² în formarea persoanlităţii este incontestabilă. Ea este menită să dezvolte aptitudinile, să transmită cunoştinţele profesionale, să formeze, să dezvolte şi să

consolideze

aptitudini pozitive, pregătind pentru viaţă tânăra generaţie. Apar uneori disfuncţii în realizarea obligaţiilor şi menirii acestui important instrument de integrare a tinerei generaţii. Disfuncţiile traduc în realitate atitudini negative vremelnice ale unor colective de clasă şi ale unor cadre didactice, atitudini de genul indiferenţei faţă de minorii cu abateri disciplinare şi rezultate slabe sau mediocre la învăţătură, de lipsa unui control exigent asupra copiilor “problemă”. __________________________________________________________________________ ¹. RODICA MIHAELA STĂNOIU, “Criminologie” Ed. Oscar Print. Bucureşti 1998. ². SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 224- 225. Aplicarea unor sancţiuni disproporţionate în raport cu gravitatea abaterilor comise de unii minori sau tineri sunt susceptibile uneori să atragă reacţii de respingere şi fuga de la şcoală. Cunoaşterea superficială de către cadrele didactice a situaţiei socio-economică şi a unor relaţii 54

conflictuale acite în familia unor elevi “problemă” au drept consecinţă lipsa unor intervenţii energice şi perseverente din partea cadrelor didactice pentru neutralizarea şi ameliorarea surselor conflictuale intrafamiliale. Anturajul, alături de familie şi şcoală, joacă un rol important în socializarea pozitivă sau negativă a individului. Glueck1 a relatat că mai mult de 98% din cei 500 de delicvenţi observaţi, in mare masură perieteni delicvenţi, în timp ce ceilalţi 500 nondelicvenţi mai puţin de 8% aveau perieteni delicvenţi. Tinerii observă şi invaţă în interacţiunile grupului, că unele comportamente delicvente sunt incurajate şi recompensate de grup şi că recompensele anticipate depăşesc în greutate posibilele costuri sau pedepse asociate cu aceste comportamente în anumite situaţii. Rolul creşterii delicvenţei ca urmare a impactului activităţilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integrării. Neintegrarea economică şi socială a tinerilor absolvenţi conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care generează infractionalitatea. 5.7.8. MASS-MEDIA Reprezintă principalul mijloc de informare şi influenţare negativă a comportamentului deoarece: -

promovează criminalitatea prin constanta informare şi exagerare a criminalităţii

(incidenţei); -

interfereză cu justiţia prin procesele prezentate, distorsionează informaţiile şi dezvăluie

publicului inclusiv infractorului cu privire la planurile poliţiei, procurorului; -

amplifică importanţa unei situaţii date pentru a produce panică în scop comercial; Daca s-ar interzice relatarea unor cazuri reale de omor, furt, delapidare, amanunţit prezentate ar

duce practic la dezinformarea altor infractori care datorită relatărilor amănunţite prin mass-media au de învăţat sau chiar pun în practică cele auzite sporind astfel creativitatea şi activitatea infracţională.Totodată pentru copii, spre exemplu apare şi noţiunea infracţiunii. ________________________________________________________________________ 1. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN, ,,Criminologie”, Ed. Sylvi, Bucureşti 2001, pag. 224, 225

CAPITOLUL VI VICTIMA ŞI VICTIMOLOGIA 55

Din punct de vedere istoric, rădăcinile academice ale victimologiei sunt legate de o serie de lucrări apărute în perioada anilor 1940-1950. S-a considerat că victimile sunt elemete pretenţioase de studio, deoarece ele apar ca jumătate a “diadei” (perechii infractor-victima). Von Henting s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusă a unor categorii de indivizi cum ar fi: cei foarte tineri, foarte bătrâni, imigranţii recenţi, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburări mentale. Wolfgang a studiat unele categorii de indivizi, luând în atenţie factori precum: vârsta, sexul, rasa, ale căror acţiuni au contribuit la moartea lor violentă. Crimele de stradă comise de persoane total străine ce pot fi comise şi de femei au ca motive infracţiunile de furt, tâlhărie, avănd ca obiect principal jefuirea victimei. Cercetările efectuate prin “Ancheta naţională asupra crimei” au scos în evidenţă aspecte ca: bărbaţii în vârstă sunt mai frecvent victimizaţi decăt femeile în vârstă, negrii mai mult decât alibii, persoanele separate sau divorţate mai des decât cei căsătoriţi, în general sunt supuşi victimizării bătrânii singuratici. Maltratarea bătrânilor se referă la o serie de acte victimizante intenţionate cum ar fi: -

agresiunea fizică

-

agresiunea psihică

-

exploatarea financiară prin minciună şi furt illegal

-

neglijarea lor prin ignorarea prezenţei lor

-

privarea de hrană şi medicamente. În cazul familiei, cei care victimizează persoanele în vârstă sunt cei cu care locuiesc: fiul,

fiica, nepoţii, iar în cazul instituţiilor sociale de asistenţă, persoanele obligate prin lege a-i îngriji: profesori, institutori, etc. Victima femeii¹ poate fi: propriul său, copil sau părinte. Datorită stresului şi stării de anxietate, a rutinei de zi cu zi, a infidelităţii soţului, a nesupunerii copiilor şi a frustărilor specifice femeii aceasta le poate face rau celor iubiţi prin diferite acţiuni sau inacţiuni. Cel mai adesea cad _____________________________________________________________________________ 1. A. KARMEN ,,Crime victims. An introduction victimology”. Brooks / code Publishing, California 1990, pag. 8, 9

victime copii, datorită faptului că ei sunt mai fragili şi deci mai usor de doborât. Nu ne referim doar la maltratarea fizică sau psihică a copilului ci spre exemplu, la înfometarea acestuia, supunerea la tratamente inumane prin interzicerea anumitor lucruri cum ar fi părăsirea unei anumite încăperi, 56

folosirea unor anumite lucruri necesare, consumarea unor alimente necesare nutriţiei, spălarea, dezinfectarea sau chiar interzicerea de a vorbi sau juca cu anumite persoane de vârsta lui. În multe cazuri, s-a auzit vorbindu-se de femei ce-şi victimizează copii accidental sau chiar intenţionat, dând dovadă încă o dată de neglijenţă faţă de propriul copil. În alte cazuri, s-a vorbit despre femei care îşi abandonează copii, datorită sărăciei sau în favoarea unui bărbat ca să nu mai spunem că adesea sunt înfometaţi de cele ce le-au dat viaţă, sau pot fi chiar abandonaţi. În cadrul familiei dacă fiicele sunt abuzive, victimizarea ia în mod uzual forma neglijării emoţinale. 6.1. FACTORI DE RISC VICTIMAL. FACTORI DE ORDIN SUBIECTIV Utilizând criterii bilogice şi sociale, putem clasifica factorii de risc victimal în funcţie de gradul de vulnerabilitate victimală: a) factori persoanli: retardaţii mintali sau cei normali dar cu o valoare mai scazută a gradului de inteligenţă, imigranţii noi, indivizii cu achiziţii modeste pe linie aducaţională sau cei cu o redusa experienţă socială şi interacţională pot fi usor victimizaţi de infractori care folosesc minciuna şi frauda. Indivizii care sunt handicapaţi fizic, persoanele foarte în vârstă sau fragile, minorii, femeile, este posibil de asemenea să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi. De asemenea consumatorii de alcool şi stupefiante faţă de alte categorii de victime sunt în mai mare masură expuse procesului de victimizare. Astfel, Hans Von Hentig arata că, din totalul bărbaţilor asasinaţi într-o anumită perioadă, 66.6% erau alcoolici. Foarte frecvent, consumatorii de alcool sunt expuşi acţiunii victimizante ale hoţilor de buzunare, cartoforilor, iar consumatorii de droguri sunt expuşi pericolului de autovictimizare (în special). b) factori situaţionali: unii indivizi sunt în mai mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decât alţii în anumite perioade de timp sau când se află în anumite situaşii. De exemplu, indivizii temporal deprimaţi, datorită nivelului scăzut al reactivităţii fizice şi psihice, pot să cadă uşor pradă victimizării, indivizii singuratici sunt vulnerabili la victimizare, deoarece cu greu pot suporta singuratatea şi frustrările, mai ales sentimentele la care i-a supus viaţa. Starea lor psihică generală le conferă o credulitate mărită, expunându-i la multiple pericole de victimizare precum: furturi, fraude, înşelătorii, crime. Turiştii constitue un grup vulnerabil, infractorii atacându-i fără teamă, ştiind că datorită unor consideraţii legate de timp, bani, puţini dintre aceştia sunt dispuşi să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar. 57

Predominarea proceselor evolutive, reducerea treptată a potenţialului energetic şi a capacităţii vitale, adoptative –diminuarea capacităţii de efort fizic, a rezistenţei la suprasolicitări şi la acţiunea factorilor perturbatori din mediul extern, accentuarea fenomenelor de screlozare, scăderea labilităţii funcţionale a organelor de simţ şi a sistemului nervos, a mobilităţii şi a rapidităţii mişcărilor. Din punct de vedere psihologic, bătrâneţea prezintă dezorganizări mai puţin ample decăt cele în plan bio-fiziologic: -

concentrarea şi stabilitatea atenţiei, vivacitatea şi spontaneitatea imaginaţiei, stabilitatea

emoţională, sentimentul de insecuritate, slăbirea dinamismului instinctiv, factori stresanţi. Bătrânii pot să trăiască separate de urmaşii lor, având casă şi bunuri proprii sau pot să locuiască cu alte persoane, fie descendenţii lor, fie persoane ce nu se află în relaţii de rudenie cu ei, dar care îi îngrijesc. Procesul de victimizare poate avea loc în cadrul mediului familial de apartenenţă, cei care îi victimizează fiind rude sau persoane străine ce le poartă de grijă. 6.2. RISCUL VICTIMAL DETERMINAT DE VÂRSTĂ Încercările de clasificare a victimelor nu sunt noi, ele fiind iniţiate chiar de către “părintele victimologiei “, Hans Von Henting. În ultimile sale lucrări, utilizând drept criterii factori psihologici, bilogici şi sociali, Henting conturează urmatoarele categorii de victime: 1. victime nevârstince; 2. victime vârstnice. Victime nevârstince constitue o categorie care se pune uşor la îndemâna agresorilor. Fiind neevoluaţi fizic, lipsiţi aproape complet de posibilităţi de apărare, capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, în special a adulţilor, având capacitate redusă de inţelegere a efectelor unor acţiuni proprii sau ale altora, capacitate empatică redusă, nivelul înalt de credulitate, copii pot fi uşor victimizaţi. ________________________________________________________________________________ 1. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 91

Printre cele mai frecvente forme de victimizare, menţionăm răpirea lor, mai ales dacă părinţii sunt bogaţi sau dacă au asigurare de viaţă; utilizarea lor de către infractorii adulţi drept complice la diferite infracţiuni, maltratarea sau abuzul sexual.

58

Forme grave de victimizare se întâlnesc şi în cadrul familiei cum ar fi:bătaia şi incestul cu consecinţe

extrem

de

nefavorabile

asupra

procesului

de

dezvoltare

şi

maturizare

psihicomportamentală a copilului. În ceea ce priveşte bătaia, unii teoreiticieni susţin că aceasta are o dublă valoare retroactivă – durere fizică şi morală resimţită pentru o conduită greşită şi provocative, adică inhibarea pentru viitor a unor asemenea acte comportamentale. Violenţa manifestată în cadrul familiei asupra copiilor a atras mai demult atenţia specialiştilor care, la rândul lor, au încercat să evidenţieze structurile de personalitate specifice celor ce maltratează copii, mecanismele şi dispozitivele motivaţionale care susţin asemenea forme de conduită, consecinţele imediate şi de perspectivă supra stării de sănătate psihică a copiilor supuşi unui asemenea tratament. În unele cazuri, ca urmare a unor ameninţări şi agresiuni fizice, soţiile pot comite ele însele infracţiuni, inclusiv crime1 : EXEMPLU :

Anul

Sotii ucise de soti % din nr. Total Numar de cazuri

Soti ucisi de sotii % din nr. total al Numar de cazuri

1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988

al victimelor 4,8 5,5 5,2 5, 4,8 5,2 5,2

victimelor 3,4 3,9 3,2 3,0 7,2 2,7 2,3

935 1027 868 930 924 1045 1075

662 723 526 526 520 543 475

_____________________________________________________________________________ 1. A. KARMEN ,,Crime victims. An introduction victimology”. Brooks / code Publishing, California 1990, pag. 8, 9

Se poate observa că femeile sunt în mult mai mare măsură victimizate de catre soţi, deşi numărul crimelor comise de soţii este destul de mare. Şi în ceea ce priveşte victimizarea soţilor de către soţii, motivele sunt diverse. Cea mai dificilă situaţie o prezintă cauzele în care soţiile victimizate, maltratate mai mult, ajung la rândul lor să victimizeze, adică să îşi ucidă soţii. Asemenea cazuri par a fi paradoxale: victima iniţială apare în calitate de infractor (criminal). Stabilirea gradului de vinovăţie a celor doi membrii ai cuplului penal este extrem de dificilă. Pâna la 59

comiterea crimei, soţul şi-a victimizat soţia (dar este posibil ca aceasta să-l fi provocat prin diferite acte comportamentale) soţia nemaiândurând tratamentul violent aplicat de către soţ, raspunde prin violenţă şi îl ucide. În stabilirea responsabilităţii victimei este necesar să fie cunoscută “istoria relaţiei interpersonale intramaritale, frecvenţa şi evoluţia conflictelor conjugale în vederea evaluării potenţialului conflictogen, stabilirea răspunderilor fiecăruia”. 6.3 . ROLUL VICTIMEI ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII După ¹cum ne este redat în definiţie, victima este întotdeauna fiinţa umană lezată în urma unor acţiuni infracţionale sau de altă natură.Victima este acea persoană care “fără să-şi fi asumat conştient riscul, deci fără să vrea, ajunge în cele din urmă să fie jertfită în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale”.De aceea nu pot fi considerate victime cazuri precum: - poliiştii, care în îndeplinirea misiunilor sunt răniţi sau îşi pierd viaţa - militarii căzuţi la datorie -

criminalul care îşi pierde viaţa.

În concepita marelui profesor Stanciu există două tipuri de victimologii: 1. Una se concretizează aspra personalităţii victimei unui act criminal. 2. Cea de a doua se axează pe evaluarea aspectelor materiale a prejudiciilor aduse victimei. Rolul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor latente ale infractorilor este important de studiat, deoarece s-a ajuns la concluzia că direct sau indirect şi victima poartă o parte din vină, în desfăşurarea acţiunii infracţionale. Este cunoscut faptul că peste tot în lume numărul victimelor este mai mare decât numărul infractorilor, ceea ce înseamnă că un infractor este capabil să facă mai munlte victime¹.

________________________________________________________________________________ 1. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 91.

Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a două categorii de factori: a) factori personali-reprezentat prin retardaţii mintali sau indivizii cu achiziţii modeste pe linia educaţională, sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor victimizaţi de infractori sau folosesc minciuna şi frauda b) factori situaţionali-aceştia sunt reprezentaţi prin categoria turiştilor 60

6.4. ASPECTE PRIVIND TIPOLOGIA ÎN VICTIMOLOGIE

După opinia lui A.Karmen, se deferenţiază următoarele categorii de victime:

¹

1) copiii dispăruţi ; 2) copiii maltrataţi fizic; 3) persoane în vârstă; 4) femei maltratate; 5) victime ale atacului sexual; 6) victime ale şoferilor în stare de ebrietate,etc. Alte clasificări au însă în vedere criteriul privind gradul de implicare şi responsabilitate al victimelor în comiterea infracţiunii. Astfel, MENDELSOHN deferenţiază urmatoarele categorii de victime: 1) complet inocent; 2) având o vinovăţie minoră; 3) la fel de vinovat ca şi infractorul; 4) mai vinovat decât infractorul; 5) cel mai vinovat ; 6) simulant sau cofabulator,etc.

Într-un alt studiu efectuat de către M.Amir şi S.Nelson (1973) s-a urmărit dacă există vreo legătură statistică între răspândirea prostituţiei şi creşterea cazurilor de viol, plecându-se de la ideea că prostituatele sunt mai expuse la riscul victimal decât alte persoane feminine de aceeaşi categorie de vârstă. _____________________________________________________________________________ 1. A. KARMEN ,,Crime victims. An introduction victimology”. Brooks / code Publishing, California 1990, pag. 8, 9

În urma cercetărilor efectuate s-au constatat urmatoarele : -

victimizarea prostituatelor se înfăptuieşte foarte frecvent;

-

creşte numărul violurilor;

-

sunt mult mai frecvente violările în grup.

61

O altă formă de violenţă o reprezintă maltratarea femeii de către bărbat în cadrul familiei, de multe ori ajungându-se chiar la uciderea acesteia. Si în ceea ce priveşte soţiile motivele pentru care acestea îşi ucid soţii sunt diverse.Cea mai dificilă situaţie o reprezintă cazurile în care soţiile victimizate (agresate, maltratate, ameninţate şi asuprite fizic sau verbal) ajung în cele din urmă la rândul lor să victimizeze sau chiar să-si ucidă soţii. Asemenea cazuri par a fi paradoxale, victima iniţială apărând în calitate de infractor sau chiar criminal.Stabilirea gradului de vinovăţie a celor doi membrii ai cuplului penal(victimă-infractor) este extrem de dificilă.Până la comiterea crimei, soţul şi-a victimizat soţia, dar este posibil ca şi aceasta (soţia)să-l fi provocat continuu prin diferite acte comportamentale, iar după un timp, soţia nemaiindurând tratamentul violent şi totodată inuman aplicat de către soţ, răspunde prin violenţă printr-o reacţie firească de a se apăra, rănindu-l sau chiar omorându-l. Se impune cunoaşterea în acest caz a istoriei relativ interpersonale intramaritale precum şi frecvenţa şi evoluţia conflictelor coniugale, în vederea evaluării potenţialului conflict, stabilirea răspunderii fiecăruia, privitoare la distorsiunile din cuplul conjugal. Victimizarea soţiei după cum am arătat se poate datora în întregime conduitei ostile şi agresive a soţului dar totodată poate exista şi o contribuţie mai mare sau mai mică a conduitei soţiei, în sensul că ea poate provoca prin răspunsurile sale comportamentale, actele de victimizare a soţului său¹

________________________________________________________________________________ ¹.NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 91-95.

6.5 VICTIMIZAREA COPILULUI

Copilul , ¹ face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută, datorită particularităţilor psihocomportamentale şi de vârstă specifice, fiind lipsiţi aproape complet de posibilităţi fizice de apărare, capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau 62

ale altora.Datorită acestor caracteristici, ei pot fi uşor victimizaţi, pot fi manevraţi , minţii, determinaţi să comită acte ale căror consecinţe negative nu pot să le prevadă. O altă categorie de persoane ce pot victimiza copilul sunt chiar parinţii acestora, tutorii legali, istitutorii, profesorii, educatorii ,adică chiar cei ce se presupune prin legea firii că îi îndrumă pe cei mici pe calea cea bună printr-o educaţie bună.In familie, mama prin natura ei fiind inzestrată cu iubire,mult calm şi dăruire are menirea de a-i învăţa, educa şi maturiza pe cei mici.Însă după cum se ştie copilul prin natura sa este supus greşelii prin acte de insubordonare datorate capacităţii sale de percepere şi distincţie înre bine şi rău.În urma insubordonării şi neexecutării unor acte impuse de către mamă acesta este îndreptat după cum se ştie de către mamă în măsura în care aceasta îşi pierde cumpătul, prin apostrofări, ameninţări interzicerea anumitor lucruri , înfometare ajungându-se de multe ori lnvoluntar sau accidental chiar la uciderea copilului. În cazul în care instituţiilor competente li s-a adus la cunoştinţă despre comportamentele inumane şi suferinţă celor mici datorate comportamentului ostil şi violent al părinţilor , acestea din urma vor proceda la excluderea minorului din mediul degradant şi inuman constatat în cele din urmă şi de către asistenţii sociali veniţi la faţa locului să constate cele menţionate.

________________________________________________________________________________ ¹. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 1

CAPITOLUL VII

SUICIDUL.

63

O categorie aparte de victime¹ sunt peroanele care orientează procesul victimizări către sine , acesta devenind proces de autovictimizare ,cea mai cunoscută formă fiind suicidul. Modalităţi prin care se realizează sinuciderile: -spânzurări -intoxicaţii voluntare ; -plăgi tăiate,inţepate ; -electrocutare; -prin aruncare în faţa trenului ; -plăgi împuşcate,etc. 7.1 SUICIDUL –AMENINTARE Indivizii care ameninţă cu suicidul practic vor mai mult să trăiască decât să moară , iar ameninţările lor sunt folosite drept mijloace de atingere a unor scopuri . Aceasta nu înseamnă însă că nu vor pune în aplicare ameninţările lor . 7.2. SUICIDUL-TENTATIVĂ. Spre deosebire de cei care ameninţă , cei care încearcă să se sinucidă , sunt mult mai ambigue în intenţia lor . Aceştia afirmă foarte des “Nu-mi pasă dacă mor sau trăiesc”. Astfel sinucigasi sunt mult mai puţin expliciţi în comunicarea sentimentelor lor suicidare . Cele mai frecvente metode sunt : -tăiatul venelor ; -ingerarea unor cantităţi mari de pastile de somn ; -asfixierea cu gaz în casă sau în maşină , etc. ________________________________________________________________________________ ¹. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 122, 123

7.3. SUICIDUL-REUŞIT Aproximativ 2/3din cei care se sinucid sunt cunoscuţi a fi avut cel puţin o tentativă ,iar cei mai mulţi dintre ei au comunicat ,direct sau indirect , ideea lor suicidară altor persoane. Sinucigaşii pot avea sentimente de scuză şi apărare în raport cu unele persoane.¹

64

________________________________________________________________________________ ¹. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 122, 123

CAPITOLUL VIII TEORII CRIMINOLOGICE

8.1. TEORIA ANORMALITĂŢII BIO-PSIHO-SOCIALE 65

Această teorie este reprezentată de mai multe tipuri de criminali: 1. Criminalii nebuni. Din această categorie¹fac parte toate cazurile patologice, inclusiv maladii mentale precum:manii, idiotism epilepsie.O varietate aparte a acestei categorii o reprezintă persoana lipsită de simţul moral. 2.Criminalii născuţi sunt cei cu caracteristici speciale relevate de antropologia criminală, criminalul născut fiind rezultatul”tiraniei inexorabile a tendinţelor congenitale”.S-a ajuns la concluzia că majoritatea recidiviştilor este alcătuită din criminali născuţi şi criminali din obişnuinţă. 3. Criminalii obişnuiţi sau din obişnuinţă dobândită sunt caracterizaţi prin slăbiciune morală, fiind acele persoane ce-şi încep cariera la o vârstă fragedă prin comiterea unor infracţiuni contra proprietăţii. 4.Criminalii de ocazie. Din această categorie fac parte cei ce nu sunt deschişi către delict dar care sunt împinşi să comită fapte penale, ţiut fiind faptul că la criminalul de ocazie o parte din cauzele care determină delictul aparţin ordinii antropologice, deoarece fără dispoziţiile particulare ale individului, impulsurile exterioare nu ar fi de ajuns. 5. Criminalii din pasiune. Aceştia reprezintă de fapt, o varietate a criminalilor de ocazie, fiind foarte rari în comparaţie cu celelalte categorii, şi comit adesea atentate contra persoanei.Din această categorie pot face parte indivizi a căror viaţă a fost fără pată până în momentul comiterii crimei. Ei se manifestă printr-un temperament sanguin nervos şi o sensibilitate exagerată.

__________________________________________________________________________ 1. VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie” Ed. All Beck 2000, pag 98

8.2. TEORIA INADAPTĂRII BIO-PSIHICE Această teorie a fost formulată de criminologul OLOF KINBERG . El reia ideea unei antropologii criminale ce caută să deceleze caracterele fundamentale ale delicventului ,afinităţile sale cu determinismul pozitivist fiind evidente.

66

8.3. TEORIA CONSTITUŢIEI CRIMINALE Prin constituţie criminală¹ autorul înţelege o tendinţă specifică crimei, dovedită prin capacitatea care există în anumiţi indivizi de a comite actec criminale, datorate unor instigări exterioare. Autorul încearcă să determine factorii ce conduc la formarea unei personalităţi criminale. Un prim factor este ereditatea,aceasta trebuie considerată ca o posibilitate sporită, nu ca o determinare absolută. Însă, această predispoziţie spre crimă poate avea adesea ca sursă şi unele disfuncţionalităţi cerebrale, hormonale,etc . Un alt factor ce prezintă importanţă este vârsta, deoarece pubertatea precum şi procesele involutive ale îmbătrânirii, pot conduce la tulburări de comportament dar nu în ultimul rând la crimă. Se poate afirma că predispoziţia spre crimă este expresia unui ansamblu de condiţii organice şi psihice ereditare,născute sauu dobândite, care permite individului să devină criminal. Se poate spune că mediul nu devine un factor criminogen decât dacă poate exersa asupra individului o influenţa degenerativă sau patologică şi poate provoca un dezechilibru psihic acompaniat de instigări criminogene. 8.4. TEORIA ASOCIAŢIILOR DIFERENŢIATE Aceasta aparţine criminologului Edwin Sutherland. Condiţiile cărora le sunt atribuite cauzele delicvenţei trebuie să fie totdeauna prezente.

__________________________________________________________________________ ¹. VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie” Ed. All Beck 2000, pag 108, 109.

Autorul constată că există două tipuri de explicaţii ştiinţifice ale fenomenului criminal: -fie în funcţie de elementele care intră în joc în momentul în care infracţiunea este comisă, -

fie în funcţie de elementele care şi-au exercitat influenţa anterior, în viaţa delincventului.

67

EXPLICAŢIA ACTULUI CRIMINAL. În opinia lui SUTHERLAND , comportamentul criminal este învăţat, nu este ereditar,iar cel ce nu a primit o “pregătire”criminală nu inventează crima.învăţarea se realizează în contact cu alte persoane, printr-un proces complex de comunicare.Învăţarea are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de persoane. Procesul de învăţare presupune orientarea: -mobilurilor; -tendinţelor impulsive; -raţionamentelor; -atitudinilor. Un individ devine criminal în măsura în care interpretările defavorabile respectului legii domină interpretările favorabile, acesta constituind principiul asociaţiilor diferenţiate.Cei ce devin în cele din urmă criminali, o fac pentru că sunt în contact cu modele criminale. O rată a criminalităţii ridicată este datorată unei organizări sociale diferenţiate¹.

__________________________________________________________________________ ¹. VALERIAN CIOCLEI “Manual de criminologie” Ed. All Beck 2000, pag 112, 113.

CAPITOLUL IX INFRACŢIUNI SPECIFICE FEMEII 9.1. AVORTUL – Art. 185 Cod.Penal. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI 68

Legea pedepseşte întreruperea cursului sarcinii prin orice mijloace săvârşite în una din următoarele împrejurări: a) În afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; b) De către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate; c) Dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni. Constitue infracţiune întreruperea cursului sarcinii în orice condiţii fără consimţământul femeii însărcinate. Elementul material al infracţiunii se realizează numai printr-o acţiune susceptibilă să provoace întreruperea cursului sarcinii prin mijloace interne ingerând substanţe avortive sau mijloace externe cum ar fi loviturile sau masajele menite să provoace avortul. Nu are importanţă însă dacă sarcina decurge normal sau anormal. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca fătul să nu fi decedat anterior momentului efectuării acţiunii avortive. 9.2 . RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI Articolul 306 Cod .Penal. incriminează punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost incredinţat spre creştere şi educare. Elementul material al infracţiunii se concretizează prin măsuri sau tratamente de orice fel care pot consta fie în acte comisive fie în acte omisive. Urmarea imediată constă în punerea în primejdie a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului. Daca fapta are ca urmare o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătaţii se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni¹. ________________________________________________________________________________ 1 CODUL PENAL.

9.3.

CONTAMINAREA

IMUNODEFICITAR

VENERICĂ

ŞI

TRANSMITEREA

SINDROMULUI

DOBÂNDIT

Articolul 309 Cod .Penal. incriminează transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală.

69

Elementul material al infracţiunii îl constitue acţiunea de transmitere a unei boli venerice care se poate face prin raport sexual, relaţiii sexuale între persoane de acelaşi sex şi acte de perversiune sexuală. Sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratamentul medical se pedepseşte cu închisoare. Dacă ambele persoane sunt bolnave de boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare răspunde pentru fapta prevazută în articolul. 309 Codul Penal. 9.4. ABANDONUL DE FAMILIE Articolul 305 Codul Penal-Constitue infracţiune săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, a uneia dintre urmatoarele fapte: a) Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l pe cel avut în grijă, la suferinţe fizice şi morale. b) Neândeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere prevazută de lege c) Neplata cu rea crdinţă a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Elementul material al infracţiunii de abandon, constă în diferite acţiuni sau inacţiuni şi anume: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere. Se cere condiţia ca în urma abandonului de către mamă sau chiar tată, copilul să fie supus la suferinţe fizice sau morale¹. 9.5. LEGEA NR. 47 /7 IULIE 1993 CU PRIVIRE LA DECLARAREA JUDECATOREASCA A ABANDONULUI DE COPII – publicata in Monitorul Oficial nr. 153 din 8 Iulie 1993 Art. 1. Copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat, legal constituită sau încredinţat în condiţiile legii unei perosane fizice poate fi declarat prin hotărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinţii (sau în unele cazuri mama, dacă aceasta este necăsătorită) s-au dezinteresat de el în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni. ________________________________________________________________________________ 1. CODUL PENAL

Prin dezinteres se inţelege încetarea inputabilă a oricăror legături între părinţi şi copil, legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale. Dezinteresul manifestat faţă de copil poate fi dovedit cu orice mijloc de probă. Instituţiile care au în îngrijire copii sunt obligate să comunice Autorităţii Tutelare sau Instanţei de judecată la cererea acestora, numarul vizitelor efectuate, precum şi orice fapte ale parinţilor/ părintelui care să poată caracteriza comportamentul părintesc al acestora faţă de copil. 70

Art. 2 din Lege prevede că la cererea pentru declararea abandonului se va anexa ancheta efectuată de Autoritatea Tutelară competentă cu privire la condiţiile abandonării copilului, situaţia parinţilor, starea psihofizică de instruire şi educare a copilului, condiţiile pe care le are şi modalitatea de înbunatăţire a acestora precum şi orice alte date interesând creşterea, instruirea şi educarea. În cadrul anchetei sociale Autoritatea Tutelară va opina în legatură cu poziţia sa faţa de cererea de declarare judecătorească a abandonului. 9.6. BIGAMIA Articolul 303 Cod Penal defineşte bigamia ca fiind încheierea unei noi căsătorii de catre o persoană pe care o stie căsătorită. Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană care este căsătorită. Noua căsătorie trebuie să-şi găsească concretizarea într-un act de căsătorie, valabil întocmit adică de ofiţerul stării civile în urma luării consimţământului viitorilor soţi care semnează actul ulterior înregistrat în Registrul de stare civilă. Bigamia poate fi comisă atât de femeie cât şi de bărbat. 9.7. ADULTERUL ŞI CONCUBINAJUL Pentru definirea adulterului şi concubinajului trebuie menţionate doar coordonatele principale, ambele fiind atitudini agresive faţă de legile morale, familiale şi sociale şi constitue comportamente sociale deviante. O mare parte asupra atentatelor asupra vieţii, sunt rezultatul devianţei sexuale a relaţiilor sexuale în afara familiei. Se poate afirma că la criminalitatea familială ia parte şi femeia . Când ea nu este autoarea de “facto” a crimei, femeia este de cele mai multe ori instigatoarea¹. ________________________________________________________________________________ 1. CODUL PENAL

Femeia adulteră comite acte agresive, care pot merge până la crimă atunci când îşi apără aşa zisul drept de a fi infidelă, ca o consecinţă a vieţii sexuale în cadrul căminului. Actele ei sunt violente, pentru că opinia publică este mult mai severă şi mai necruţătoare faţă de femei decât faţă de bărbaţi. În cazul adulterului bărbatului căsătorit, reacţia soţiei faţă de rivală este extrem de violentă, îmbrăcând forme agresive diferite şi laborios pregătite. Femeia adoptă o poziţie de pedepsire a 71

bărbatului prin refuzul relaţiilor sexuale, ceea ce face ca bărbatul să răspundă prin atitudini de mare violenţă, violuri, maltratări. Un element agravant îl constitue refugiul în alcoolism, fie al femeii, foarte frecvent în ultimii ani, dar mai ales al bărbatului. Alcoolismul se înscrie în cel mai periculos factor de risc al agresiviăţii intraconjugale. Există însă şi acţiuni agresive ale adulterinilor şi concubinilor, care ajunşi în impas sau fiind descoperiţi vor să scape de parteneri prin forţă sau ucidere. Atât concubinajul cât şi adulterinul sunt generatoare de violenţe verbale care, din punct de vedere psihologic sunt uneori mai traumatizante decât agresivitatea fizică, pentru ele sunt purtătoare de umilinţe, dispreţ, batjocură, culpabilitate. Relaţiile adulteriene transformă atmosfera conjujgală într-un veritabil iad, în care crima îşi găseşte usor loc. O altă infracţiune ce poate fi comisă de ambii soţi este incriminată de legea penală concretizată prin acţiunea de a avea relaţii sexuale în afara căsătoriei. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială ce privesc familia pentru fidelitatea şi devotamentul ce trebuie să caracterizeze aceste relaţii. 9.8. ARTICOLUL 203 – INCESTUL Legea incriminează raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. Obiectul juridic special al infracţiunii îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală care trebuie să se desfăşoare în condiţii care să nu afecteze calităţile biologice şi morale ale speciei umane. Infracţiunea presupune obligatoriu un raport sexual între două persoane de sex diferit. Incestul este o infracţiune bilaterală cu subiect activ, plural, ambele persoane între care are loc raportul sexual răspunzând pentru infracţiune. Urmarea imediată constă în atingerea valorilor sociale ocrotite de lege¹. ________________________________________________________________________________ 1. CODUL PENAL

9.9. ARTICOLUL 177 C.P. PRUNCUCIDEREA Codul Penal defineşte pruncuciderea ca fiind uciderea copilului nou născut, savârşită imediat după naştere de către mamă aflată înr-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale: 72

- să existe un copil nou născut. Copilul este considerat nou născut când acesta se află până într-a zecea sau a patrusprezecea zi de viaţă. - acţiunea de suprimare a vieţii nou-născutului să aibe loc imediat după naştere. - a treia cerinţă esenţială este reprezentată de starea de tulburare a mamei pricinuită de naştere Este vorba de acele psihoze care se ivesc în cazul unor mame, care sunt pricinuite de naştere. Această infracţiune este specifică femeii. În cazul în care tatăl îşi omoară copilul nou născut acesta nu va fi învinovăţit de pruncucidere ci de omor, deoarece numai mama poate comite infracţiunea de pruncucidere aşa cum am menţionat anterior¹

9.10. PROSTITUŢIA art. 328 C.P. Fapta persoanei care işi procură mijloacele de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane se pedepseşte conform legii. Pentru înfăptuirea acestei infracţiuni nu se cere ca femeia să fie căsătorită sau necăsătorită. Se reţine infracţiunea de prostituţie în momentul în care femeia percepe o sumă de bani, după efectuarea actului sexual sau în vederea consumării actului sexual. În lipsa acestei condiţii de efectuare a unei plăţi ulterioare sau anterioare actului sexual nu se poate dovedii infracţiunea de prostituţie, considerându-se a fi un simplu act sexual. Până în prezent, nu s-au semnalat cazuri de prostituţie la bărbaţi, de unde rezultă că şi această infracţiune de prostituţie este specifică femeii. Mai grav este faptul că prostituţia este practicată şi de către minore. În acest caz, va răspunde în faţa legii şi bărbatul pentru raport sexual cu o minoă, infracţiune prevăzută de art. 198 Cod Penal. Pentru reţinerea acestei infracţiuni se cere ca fata să nu fi împlinit vârsta de patrusprezece ani. ________________________________________________________________________________ ¹. GHEORGHE DIACONESCU “Curs de drept penal. Partea specială”.Ed. Fundaţiei România de Mâine

9.11. PROXENETISMUL Art. 329 Cod .Penal. defineşte proxenetismul sau constrângerea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, 73

precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie, ori traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc. Proxenetismul¹, prezintă un grad de pericol social mai mare decât prostituţia, proxeneţii procurându-şi sau mărindu-şi veniturile din exploatarea sexuală a unor femei. S-a observat că în ultimul timp, contrar aşteptărilor, proxeneţilor (bărbaţilor) li s-au alăturat şi femeile cu acelaşi scop, de exploatare a semenelor sale în vederea “comercializării” acestora pentru o anumită sumă de bani. Alte infracţiuni ce pot fi comise de către femei dar nu în ultimul rând de către bărbaţi sunt omorul prevăzut de art. 174 în toate formele sale, lovirea sau alte violenţe art. 180 - vătămarea corporală art. 181-182 - furtul art. 208 - gestiunea frauduloasă art. 214 înşelăciunea art. 215 - delapidarea art. 215 - abuzul în serviciu art. 246-248 - luarea de mită art. 254 - darea de mită art. 255 - traficul de stupefiante art. 312

________________________________________________________________________________ ¹. CODUL PENAL

CAPITOLUL X CRIMINALITATEA FEMININĂ – DESCRIEREA COMPORTAMENTULUI INFRACTORILOR / INFRACTOARELOR 74

10.1. COMPORTAMENTUL CRIMINAL LIBER ALES

Omul este dotat cu inteligenţă şi raţiune, aceste două caracteristici fiind cele care stau la baza explicării comportamentului său. Aşadar, oamenii sunt în măsură de a se inţelege pe ei înşişi şi ca atare, ei vor acţiona pentru promovarea propriilor interese1. De altfel, tot mai mulţi sunt aceia care au devenit conştienţi că progresul unei societăţi depinde de gradul de instruire şi educare a membrilor săi. În aceste contexte, fiecare perosnă este stăpână pe destinul său, fiind posesoarea unui cumul de libertăţi constituţionale (ca de altfel şi de obligaţii). În interiorul acestui cadru, crima şi criminalul sunt definiţi dintr-un punct de vedere strict legal. Din punctul de vedere al comportamentului uman liber ales, susţinătorii acestuia afirmă că trebuie să privim crima (în sensul larg, criminologic) ca pe un produs al violenţei individuale a persoanei care înainte de a comite fapta, analizează costurile comiterii infracţiunii şi ce poate câştiga, dar şi ce poate pierde. Evident, societatea este interesată să sporească costurile şi să descrescă beneficiile până la punctul care îi determină pe indivizi să renunţe la fapta criminală. De altfel, societatea trebuie să încerce testarea unui sistem de pedepse care să conducă la o criminalitate cât mai redusă. Aceasta trebuie să fie perspectiva oricărei teorii criminologice.

_______________________________________________________________________________ ¹. NICOLAE POPA “Teoria generală a dreptului” Ed. Actami, Bucureşti, 1994, pag 59

10.2. COMPORTAMENTUL CRIMINAL CAUZAT În cazul comportamentului criminal cauzat, se apreciază că factorii care îl determină sunt independenţi de voinţa şi controlul individului. Dacă lucrurile stau aşa, atunci trebuie să admitem că individul nu poate face, totuşi, ceea ce doreşte ci ceea ce inteligenţa îl îndeamnă. 75

Gândirea şi motivarea unei fapte sunt mai degrabă procese complicate ale raţiunii, în care individul justifică cursul unor acţiuni predeterminate de procese în care liberul arbitru şi inteligenţa aleg ceea ce vor să facă. În istoria sa, evident, fiinţa umană a evoluat şi s-a dezvoltat datorită inteligenţei, care a condus la creşterea opţiunilor raţionale, însă cadrul de referinţă al criminologiei pozitiviste, ca şi al gândirii pozitiviste în domeniul filosofiei, psihologiei şi sociologiei a fost acela că omul se comportă într-un anumit fel datorită existenţei acelor factori superiori controlului individual. Aceste teorii au apărut pe scena cercetării criminologice, după ce teoriile clasice au eşuat în încercarea lor de a considera sistemul de pedepse drept principalul argument de reducere a criminalităţii. Problema pe care încercau să o rezolve, era în ultimă instanţă identificarea cauzelor comportamentului criminal. În acest sens, iniţial, criminologii pozitivişti au luat în calcul factorii biologici însă ulterior, cercetătorii în domeniu au optat pentru factorii psihici şi sociali. Aproape toate teoriile criminologice şi îndeosebi cele mai moderne, se apleacă asupra identificării cauzelor comportamentului criminal. Pe parcusrsul acestei lucrări vom încerca să prezentăm diferitele explicaţii ale acestor cauze. În acest sens, se cuvine să evidenţiem că şi teoriile marxiste se apleacă asupra acestor cauze care determină comportamentul criminal, ca o extensie a ceea ce ele susţin, că sistemul economic capitalist este cel care a stat la baza proliferării criminalităţii. Alţi criminologi, totuşi, susţin că explicarea cauzelor comportamentului criminal nu este neapărat şi singura cale de a explica crima. Astfel se cuvine a exemplifica opinia lui Mannhein,¹ care susţine că, criminologia trebuie să studieze toate comportamentele antisociale, indiferent dacă, legal, acestea sunt considerate infracţiuni (crimă) sau nu1. Sellin a definit crima în sensul că au fost violate normele de conduită ale unui grup. ________________________________________________________________________________ ¹. HERMANN MANHEIM, “Comparative criminology”, Houghton Miffin, Boston 1965, pag 14-15

10.3. FEMEIA ASASIN 10.3.1. OBSERVATORI PARTICIPANŢI ŞI OBSERVATORI NEPARTICIPANŢI

76

Cercetătorii ce se angajează în observaţii cu participare şi farapare au diferite obiective. Observarea este modul cel mai direct de a studia comportamentul. Investiigaţiile pot juca diferite roluri în observarea situaţilor sociale. Când se angajează într-o observare fără participare, ei nu se alatură activităţilor grupului pe care îl studiază; ei doar observă activităţile zilnice, le fixează şi înregistrează ce au văzut. Investigatorii care se angajează într-o observaţie cu participare iau parte la multe din activităţile grupurilor, dar în general fac clară propunerea de participare. Anne Campbell, un criminolog ce a petrecut doi ani ca un observator participant la stilul de viaţă al unor membrii ale unei benzi (găşti) de fete, explică: “Eforturile mele de a întâlni membrele unei benzi de femei au început cu o instrucţie la Departamentul de Politie al oraşului New York. În planurile lor de a se apropia de aceste benzi, ofiţerul Josn Galea, m-a introdus prima dată în gaşca femeilor dintr-o serie de găsti din Brooklin. După ce le-am asigurat că vreau doar să vorbesc cu femeile din gaşcă, liderele acestora mi-au dat OK-ul si am facut aranjamentele de a mă întâlni cu şefele benzilor sau cu matroanele. La început, ele erau rezervate în apropierea lor faţă de mine. Ele m-au întrebat o mulţime de lucruri despre viaţa mea, despre trecutul meu şi motivele pentru care aşteptam să tratez cu ele. La fel ca mulţi dintre noi, cumva, lor le-a facut plăcere să vorbească despre ele şi după perioada de 6 luni pe care am petrecut-o cu fiecare dintre cele 3 femei din grup, au deschis o afacere bună, stând la stopuri noaptea sau socializând (petrecând) cu alte grupuri aliate.” Observarea grupului în locul lor natural au afundat cercetatorii înlăuntrul comportamentului şi atitudinilor care nu puteau fi obţinute prin alte tehnici de supraveghere şi experimentare. Un raport din 1960 aducea câteva date interesante, femeile în acest an deţineau un număr total de 11% din totalul arestărilor efectuate, în perioada actuală numărul lor s-a ridicat la 19%. În timp ce procentul arestărilor la femei este încă mult scăzut comparativ cu al bărbaţilor, rata de creştere a criminalităţii feminine este supusă unui risc din ce în ce mai mare, mai rapid decăt al bărbaţilor¹. ________________________________________________________________________________ ¹. FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “Criminology- second edition”

Unele rapoarte ne arată multe similitudini în activitatea feminină a bărbaţilor şi a femeilor. Aceste rapoarte demonstrează cauzele ce conduc la activitatea de delicvenţă feminină şi masculină , ce au devenit mult mai asemănătoare. John Hagan şi asociaţii săi sunt de accord, dar numai cu aspectul faţă de fetele crescute în clasele mijlocii în care soţul şi soţia au aceleaşi poziţii de putere acasa şi la 77

locul de muncă. Ei argumentează că fetele crescute în clase sociale mici, au crescut şi cresc în general într-un climat în care tatăl este dominatorul creşterii lor într-o “cultură a domesticului” care reduce libertatea lor şi aceasta nu este decât rezultatul delicvenţei. Pentru că femeia tradiţională are o rată a criminalităţii mai scăzută, comunitatea ştiinţifică şi mass-media, au în general, o atitudine de ignorare a acestui subiect al criminalităţii feminine. Freda Adler a luat un nou look al criminalităţii feminine, în lumină fiind femeia în noul rol al său în societate. Acesta spune că drept rezultat al noului rol social şi economic al femeii în lume, participarea acesteia la criminalitate se va schimba. În concordanţă cu acest argument, tentaţiile, stresul, calificările fiecărei femei la care a fost supusă au fost principalele subiecte care au determinat acţiunea sau inacţiunea lor în aceeaşi manieră în care bărbaţii reacţionau consistent la aceeaşi stimuli. Egalizarea socială a adus în ambele tabere aceeaşi legalitate şi ilegalitate, de partea bărbaţilor şi femeilor. Pentru a fura o maşină, de exemplu, trebuie să ştie cum să conducă. Rita Simon a luat o poziţie similară. Ea, de asemenea, a argumentat că femeile criminale trec printr-o serie de schimbări comportamentale. Dar, aceste schimbări, după Simon, au loc doar în privinţa unor anumite infracţiuni împortiva proprietăţii, cum ar fi: furturi, hotii si fraude sau delapidări. Femeile au devenit mult mai implicate în aceste crime pentru că , au o mai mare oportunitate de a le comite. De când tendinţa bărbaţilor şi a femeilor de a comite crime nu mai este esenţial diferită, tot mai multe femei muncesc zilnic într-o arie tot mai largă de servicii, rata criminală a femeilor continuând să crească. Unii criminologi au condamnat părerile lui Adler si Simon. Multe întrebări au fost puse despre aşa numitul fenomen “criminalitate feminină. Oare există? Dacă da, comit ele(femeile) mai multe infracţiuni decât vechile crime comise de femei? În ce tipuri de crime sunt ele implicate? Este femeia încă implicată în primul rând în delicte contra proprietăţii ori delicte mult mai violente? Cercetătorii diferă în răspunsuri. Unii susţin că, criminalitatea feminină nu s-a schimbat în decursul anilor, dar crimele comise de femei sunt mult mai des întâlnite în rapoarte şi instanţe¹.

________________________________________________________________________________ ¹.FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “Criminology- second edition”

Alţii argumentează că, criminalitatea feminină întradevăr sporeşte, dar ei o consideră nonviolentă, o parte a delictelor importiva proprietăţii, reflectă rolul femeii tradiţionale. Mai mult, unii cercetători susţin că din acest punct de vedere, femeia are încă dezavantaje.Alţi cercetători susţin 78

ideea lui Adler şi Simon, că rolul femeii s-a schimbat şi că aceste schimbări intradevăr au condus femeia să comită acelaşi tip de crime ca şi bărbaţii. Cercetătorii par a fi de acord că, crimele comise de femei depind de poziţia lor socio-economică. Asocierea dintre poziţia socială şi criminalitate a devenit o arie de preocupare în cadrul cercetării criminologice contemporane.

10.3.2. SUBCULTURA FEMEII DELICVENTE În ultimile studii, se arată subcultura femeii delicvente ¹, asemănătoare cu cea a băbaţilor, membre care au fost frustrate şi au făcut eforturi pentru a ajunge la un anumit nivel de viaţă. Femeile au intrat într-o subcultură ce le-a oferit un înlocuitor de statut, deşi era în afara legii statului. Drogurile folosite şi prostituţia au devenit inevitabile. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că cele ce făceau parte din aceste clase de la început erau femeile afro-asiatice provenite din clase inferioare, dar aceste cercetări nu pot fi generalizate la toate femeile ce aparţin acestei clase şi subculturi. La 25 de ani după aceste cercetări Anne Campbel a publicat prima lucrare despre femeile ce aparţin anumitor găşti. A petrecut 2 ani în 3 găşti: o gaşcă numită Hispanica (the Sex Girls), o gaşcă de negrii (the Five Percent Nation) şi una rasială mixtă (the Sandman Ladies). Ea demonstrează că fetele ca şi băieţii se alătură pentru suport mutual, protecţie şi sens de a exista. Ei de asemenea câştigă un statut alăturăndu-se găştii. Campbel de asemenea a notat că aceşti tineri vor sfârşi probabil undeva sus, aşa cum au făcut mamele lor, trăind în bunăstare din ajutor într-un apartament dintr-un cartier mărginaş. Bărbaţii vor veni şi vor pleca din vieţile lor, dar după zile petrecute cu gaşca femeile simt că au pierdut sentimentul grupului şi se simt ameninţate de sentimentul de izolare. Aproape 10% din membrii unei benzi într-o naţiune sunt femei. Multe din ________________________________________________________________________________ 1.FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “Criminology- second edition”

femeile dintr-o bandă sunt afiliate la o bandă de bărbaţi, des oferind suport pentru tinerii bărbaţi, referindu-se la acestia cu denumirea de “băieţi de casă (homeboys)”. Ele au propriile lor ritualuri de iniţiere (în care se imită ritualurile bărbaţilor de iniţiere dar sunt mult mai puţin violente) şi propriile 79

lor concepte şi puternicele alianţe existente între membrele fiecărei benzi. Pentru mulţi dintre aceşti tineri, banda ia locul familiei. De exemplu, un tânar abandonat sau făcând parte dintr-o familie a-i cărei membrii sunt consumatori de droguri sau de alcool, hotărăşte să devină un membru al unei găşti pentru a se sprijinii singur; aceeaşi situaţie se intămplă şi cu tinerii care nu au părinţi. Acest tip de familie nu este neobişnuit printre membrii unei benzi. Nu toate femeile din găşti sunt primite de către bărbaţi. Cercetările făcute asupra unor femei din diferite găşti au arătat că afilierea prietenilor lor la obiceiurile şi scopul grupului nu aduce profitul şi munca în mod complet. Tinerele femei care conduc “rock house” pun alte femei la dispoziţia clientelei masculine, angajându-şi in acelaşi timp perosane care să îi “stimuleze” pe cei care nu vor să plătească folosindu-se de bărbaţi doar pentru motivul de a-şi recupera banii.

10.3.3. RELATIV ŞI CUNOSCUT

Aproape jumătate din crime sunt cunoscute (39% dintre relaţii necunoscute). În acest tip de crime, în care femeile îşi ucid partenerii primesc o atenţie particulară. Cercetătorii dau o atenţie deosebită constatării motivului care a determinat crima. În urama unor studii s-a constatat că unul din motivele acestui tip de crime este abuzul suferit de femei, iar un alt motiv ce a fost determinat de studii mai recente în urma analizelor facute de doi psihologi spun că aceste crime sunt rezultatul eforturilor bărbatului de a controla femeia şi efortul femeii de a ramâne independentă. Unele tendinţe sunt de asemenea notabile; are loc o creştere a omorului comis de femei ¹ în mediul casnic, tot mai multe dintre ele(omoruri) sunt plănuite şi tot mai puţine sunt acceptate ca

_____________________________________________________________________________ 1.FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “Criminology- second edition”

80

autoapărare în asemenea cazuri. Copii suportă deasemena un risc foarte mare al morţii în asemenea familii. Rata foarte mare de copii omorâţi persistă în noua arie de acoperire a legii. Încâ o dată mulţi cercetători condamnă subcultura exasperării. Acum, un alt semn de schimbare a dinamicii este reprezentat de pericolul benzilor feminine. Odată confidente ale găştilor masculine, tinerele femei şi-au format propriile găşti, ele rulează propriile operaţiuni ilegale, distribuind droguri, nutrind un sens de identitate proprie. Deşi membrii benzilor sunt tineri de aproximativ 12 ani, cea mai potrivită vârstă pentru membrii găştilor de stradă este cuprinsă între 19-20 ani, nu sunt uitaţi nici cei care au aproximativ 30 de ani. A fi membru al unei benzi, a început să devină o carieră. Unele benzi au afinităţi pentru propria ţară; altele, sunt independente; unele sunt naţionale, altele doar locale; unele au membrii tineri de 20 de ani, altele de 30 de ani; unele sunt implicate în vânzarea şi folosirea armelor şi drogurilor, altele încearcă să supravieţuiască în cartier. Dacă aceste benzi au ceva în comun este faptul constând din diversitatea modului de operare al acestora.

10.3.4. PROSTITUŢIA Nu de mult, era considerată o infracţiune, legea pedepsea femeia care intreţinea relaţii sexuale cu mai mulţi bărbati şi implicit contra unor sume de bani. Într-un raport întocmit în 1992, un sfert din prostituate aveau vârste cuprinse între 25-29 de ani, astăzi, prostituatele sunt comercializate de la vârsta de 15 ani până la 65 de ani. Multe persoane iau o prostituată pentru puţin timp după care revin la stilul de viaţă. În unele state, poliţia are puţin timp să se ocupe de acest fenomen. ¹ Sensibilitatea psiho-temperamentală a femeii asasin o predispune pe aceasta ca în mod predilect să dezvolte relaţii etiopatologice între isterie şi personalitatea antisocială¹.

_______________________________________________________________________________ ¹. TUDOREL BUTOI SEVERIN, “Psihanaliza crimei- femeia asasin”Ed. Societatea Ştiinţifică şi Tehnică, bucureşti 1996.

². FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “ Criminology- second edition “ 10.3.5. INFRACŢIUNI COMISE CU PRECĂDERE DE CĂTRE FEMEIE Cel mai frecvent întâlnite şi comentate sunt : 81

-omorurile pasionale, -

vătămările corporale,

-

- provocarea unor leziuni cauzatoare de moarte,

-

-mutilări, incendieri din răzbunare,

-

-infaticidul din răzbunare. Ele pot fi comise în stări de efect patologic cu îngustarea sau suspendarea crepusculară a

conştiinţei, ceea ce va afecta variabil calitatea discernământului sau în cadrul unui delir erotoman dezvoltat prin mecanismul “delirului senzitiv de relaţie” descris de Kretschemer la “fetele bătrâne” când discernământul poate fi de asemenea afectat1. În vederea unui diagnostic diferenţial psihiatric cât mai complet, necesar unei cât mai detaliate inţelegeri a cauzalităţii, amintim două circumstanţe clinice ale delirului de gelozie conjugală si aşa-zisa “paranoia conjugală”. Gelozia conjugală constitue “trăirea infidelităţii nu ca reală ci ca posibilă, virtuală”, uneori putând exista situaţia paradoxală, ca deşi “infidelitatea să fie reală, gelozia să fie patologică”. “Paranoia conjugală” sau sindromul lui Othello este o posibilitate clinică a paranoiei cu tematica de gelozie manifestată la soţ şi care se dezvoltă de la suspiciozitate până la delir. Aprecierea medico-legală va ţine seama de intensitatea tulburării de modificare a conştiinţei în sens delirant, când discernământul va fi considerat abolit. Fuga patologică insoţită de crepusculul conştiinţei nu va presupune prezenţa discernământului în situaţiile în care se însoţeşte de consecinţe penale. Plecând de la aceste considerente vom pleda pentru tratarea circumstanţială, în sensul reţinerii atenuantelor pentru femeia-asasin, dat fiind disponibilităţile sale bogat affective şi sensibilităţii psiho-temperamentale, în general demonstrate în viaţa de relaţie. Criminalitatea femeilor, în raport cu cea a bărbaţilor este mult mai restrânsă, este un fapt de observaţie curentă şi din totdeauna femeile comit mai puţine infracţiuni, că ele participă mai puţin la criminalitate. Procentul actual de participare este de 10%. Trebuie totuşi subliniat că procentul mai mic al participării femeii la infracţionalitate nu-I un procent fix, ci dimpotrivă, unul variabil. ______________________________________________________________________________ ¹. ION OANCEA , “Criminologie” Ed. All Beck, Bucureşti 1999.

82

În măsura în care femeia participă tot mai mult la viaţa economică, socială, politică, în masura în care ea este tot mai mult antrenată în viaţa socială, în aceeaşi măsură se oferă mai multe ocazii de a comite infracţiuni, ceea ce conduce la participarea într-o mai mare măsură la criminalitate2. Este caracteristic că, fetele tinere adeseori imită pe mamele şI pe surorile lor mai în vârstă delicvente. Tinerele participă la violări de domiciliu cu efracţiune, la furturi de automobile şi chiar la bande specializate în extorcare în care atacă camarade de clasă, în şantaje şi chiar în criminalitatea organizată. O modificare a formei şi dimensiunii criminalităţii, chiar printe delicventele tradiţionale: peostituatele manifestă mai multă agresivitate şi independenţă faţă de protectorii lor, toxicomania creşte în rândul femeilor, pe masură ce acestea sunt din ce în ce mai supuse tensiunilor şi ispitelor care, până în prezent, erau rezervate bărbaţilor. Concluzie: este un lucru notoriu că femeile comit un cerc mai mic de infracţiuni, că sunt infracţiuni specifice femeii (pruncuciderea, prostituţia), că sunt apoi o seamă de infracţiuni care pot fi savârşite de bărbaţ şi nu pot fi săvârşite de femei (unele infracţiuni de violenţă, vătămare corporală, tâlhărie). Femeile săvârşesc şi infracţiuni contra persoanei, chiar şi infracţiuni de omor, cu menţiunea că folosesc mijloace adecvate. Femeile care săvârşesc delicte economice au din ce în ce mai mult ocazia de a-şi mări sfera activităţilor delicvente, care merg de la furturi de buzunar la delapidări, de la furtul de automobile la fraudele comerciale şi sfârşesc uneori chiar prin participarea la acţiuni teroriste. 10.4. CRIMINALITATEA MASCULINĂ ŞI CEA FEMININĂ.ELEMENTE DE DIFERENTIERE STATISTICI PRIVIND CRIMINALITATEA MASCULINĂ ŞI CEA FEMININĂ, PE PLAN INTERN ŞI INTERNAŢIONAL Criminalitatea din România se înscrie în contextul criminalităţii din intreaga lume, având unele comportamente comune dar şi anumite particularităţi ce decurg din specificul dezvoltării economice şi culturale, şi în mod deosebit din evoluţia societăţii româneşti în ultima jumătate de secol.¹ _______________________________________________________________________________ ¹. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “Criminolgie”Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000

83

Starea criminalităţii în România se explică prin existenţa anterior anului 1989, a unor cauze şi condiţii favorizatoare, care au persistat şi s-au amplificat ulterior şi prin apariţia altora noi, corespunzătoare stărilor de fapt specifice amplelor transformări de structură ce s-au produs pe toate planurile vieţii sociale din ţara noastră în ultimul deceniu al tranziţiei la economia de piaţă 3. După anul 1989, slăbirea mecanismelor de control social, criza de autoritate şi de credibilitate a unor instituţii fundamentale ale statului, toleranţa nepermisă manifestată de unii factori de decizie, ineficienţa sistemului de sancţiuni şi pedepse au constituit cadrul favorabil amplificării fromelor clasice ale criminalităţii precum şi apariţia unor forme noi, inclusiv a crimei organizate. Cu privire la cauzele şi condiţiile care determină sau înlesnesc săvârşirea infracţiunilor de omor (şi în general a celor de violenţă, se pot reţine următoarele: -

accentuarea fenomenului violenţei reflectă starea de criză actuală: situaţia economică

instabilă provoacă o creştere a inegalităţii economice şi amplifică sentimentele de nesiguranţă şi de frustrare. -

printre cauzele sociale şi economice se pot menţiona: slăbirea funcţiilor familiei şi ale

şcolii; creşterea influenţei negative a mediului social în care se formează personalitatea tinerilor; infestarea zilnică a vieţii spirituale prin mijloace de informare în masă, care propagă violenţa extremă şi imoralitatea, cauzând un dezechilibru psihologic cu efect criminogen; dezrădăcinarea şi alienarea unor largi categorii ale populaţiei, ca efect al industrializării şi urbanizării; inadaptarea la o formă de cultură (pendularea între sat şi oraş) ceea ce determină un libertinaj al conduitelor, atât în mediul urban cât şi in cel rural; recesiunea economică, creşterea şomajului, inflaţia, cu consecinţe grave şi imediate asupra nivelului de trai, imposibilitatea satisfacerii unor nevoi materiale strigente. -

Printre factorii favorizanţi ai infracţiunilor de violenţă sunt: alcoolismul, care dobândeşte

proporţii din ce în ce mai mari, slăbirea controlului social, mergând uneori până la eliminarea lui din viaţa unor comunităţi, atât în mediul urban cât şi în mediul rural; neadaptarea unei conduite preventive din partea victimelor potenţiale1. În ceea ce priveşte infracţiunile contra patrimoniului se reţin următoarele cauze şi condiţii: furturile şi tâlhăriile în dauna avutului public şi privat sunt comise în marea majoritate a cazurilor de persoane ce au un nivel educaţional redus, fără ocupaţie, fără mijloace de existenţă şi care duc un mod de viaţă parazitar, marcat uneori de consumul exagerat de băuturi alcoolice. ____________________________________________________________________________ 1. COSTICĂ PĂUN, GHEORGHE NISTOREANU ,,Criminologie”, Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996

84

Pe fondul crizei economice, managerii unor intreprinderi, au cauzat prejudicii de miliarde de lei, prin acte ilicite, evaziuni fiscale privatizării frauduloase, cecuri fără acoperire. Săvârşirea infracţiunilor de corupţie, la nivelul unor organe de conducere şi a altor persoane având funcţii de decizie, este strâns legată de activităţi economice desfăşurate în diferite sectoare şi de amploarea unor mari afaceri ilegale, imposibil de realizat fără sprijinul vinovat al unor angajaţi corupţi (falimentarea băncilor prin acordarea unor credite uriaşe fără acoperire, privatizări dubioase, circuitele de tip CARITAS şi fondurile de investiţii). Fenomenul corupţiei se manifestă în conexiune cu infracţiunile crimei organizate: activităţi de spălare a banilor murdari, traficul de droguri, traficul de arme, materii explosive sau radioactive, falsificarea de monedă, traficul de carne vie, traficul de autovehicule furate, traficul de operă de artă, marea contrabandă, criminalitatea economico-financiară violenţa în sfera crimei organizate. Având în vedere că fenomenele infracţionale ce caracterizează crima organizată se multiplică, iar corupţia are deja un vast teren câştigat, pentru asigurarea succesului în combaterea şi prevenirea criminalităţii se acţionează în continuare, prin acţiuni complexe şi conjugale ale instituţiilor statului şi ale comunităţii în ansamblul său. Analiştii şi experţii occidentali înmaterie de criminalitate mărturisesc cu amărăciune şi statisticile confirmă participarea din ce în ce mai mare a femeilor la criminalitate. Din datele statistice comunicate Biroului de Cercetari (FBI) din S.U.A., aflăm că numărul femeilor arestate a crescut de trei ori mai repede decât cel al bărbaţilor. Numărul femeilor arestate pentru furt a crescut cu 277% în timp ce pentru bărbaţi cifra corespunzatoare este de 169%. O situaţie analoagă există în ceea ce priveşte deturanrea de fonduri (208% la femei, 50% la bărbaţi) furturi simple (303% la femei, 82% la bărbaţi) şi furturile cu spargere (168% la femei, 63% la bărbaţi). În Japonia, Cartea Alba a delicvenţei a semnalat că procentul delicvenţelor în raport cu numărul total al delicvenţilor a trecut de la 9,8% la 13,6% în 1972. În Germania procentul delicvenţelor în raport cu numărul total al delicvenţilor a trecut de la 15,4% in 1963 la 17,1% in 1970. Statisticile canadiene arată tendinţe similare: în anul 1969 femeile reprezentau 14% din numărul total al persoanelor inculpate în delicte faţă de 75% în 1960. În Noua Zeelandă, cu excepţia unei slabe descreşteri în timpul războiului a urmat o creştere constantă şi dramatică, care a durat în toată decada 1960-1970. În Norvegia, rezultă din statistici că de-a lungul perioadei 1860-1958 femeile nu reprezentaseră niciodată mai mult de 4% din toţi delicvenţii oficiali inregistraţi. După 1958 s-a 85

iniţiat o tendinţă de creştere, iar femeile reprezintă actualmente circa. 10% din numărul delicvenţilor din această ţară. Din datele provenite din Brazilia rezultă că procentul a rămas constanta (4 si 5%) între 1957 şi 1971, numărul infracţiunilor săvârşite de femei a trecut de la 1.310 la 2.479, adică o creştere de 89%, în timp ce acela al infracţiunilor comise de bărbati a trecut de la 32.139 la 46.268, deci, cu o creştere de 43%. În India, după statisticile Biroului Central al Serviciilor Corectionare, procentul delicvenţelor în raport cu numărul total al inculpaţilor a crescut de mai mult de 4 ori mai repede decât acela al bărbaţilor în cursul perioadei 1962-19651.

________________________________________________________________________________ ¹. AUREL DINCU “ Bazele criminologiei ” Ed. Pro-Arcadia, Bucureşti 1993

86

ANEXA 1

STUDIU DE CAZ În rechizitoriul Parchetului General din 15 Februarie 1995 s-a dispus trimiterea În judecată a Roxanei Calin, de 35 de ani, medic pediatru la Dispensarul Urban nr. 9, Ploieşti, pentru asasinarea la 16 Iunie 1994 a Iulianei, soţia amantului său Bogdan Ţinteanu. Iniţial, Roxana Călin a fost arestată pentru infracţiunea de omor calificat. După ce procurorii din Ploieşti au tergiversat finalizarea cercetărilor, cazul a fost preluat de Parchetul General. În urma investigaţiilor intreprinse, infracţiunea de omor calificat a fost schimbată cu infracţiunea de omor. Rezultatul expertizei psihologice a demonstrat că Roxana Călin nu a prezentat tulburări care sa-i fi afectat capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi a avut discernământul păstrat în raport cu fapta comisă. În rechizitoriul întocmit de Parchetul General, Bogdan Ţinteanu a fost scos de sub urmarire penală, după ce a stat arestat aproape 5 luni. SCURT ISTORIC Cuplurile Doru şi Roxana Călin şi Bogdan şi Iuliana Tinteanu, erau prieteni de familie încă din anul 1986. În luna Mai 1993, între Roxana şi Bogdan se înfiripă o legatură amoroasă. Unele bănuieli în legatură cu relaţiile intime ale celor doi au ajuns la cunoştinţa soţilor lor. în discuţiile pe care le-au avut soţii, ambii au negat că ar întreţine o asemenea relaţie, dar au recunoscut o afecţiune sentimentală reciprocă. În urma acestei situaţii, ambii au avut raporturi tensionate cu soţii lor, dar nu au divorţat şi în cercul de prieteni s-au manifestat ca având o viaţă de familie normală. În prezenţa prietenilor Roxana Călin şi Iuliana Ţinteanu erau aparent bune prietene, însă atunci când nu se aflau alte persoane de faţă, aceasta o ironiza şi o apostrofa pe Roxana, avertizând-o în acelaşi timp să nu contribuie la destrămarea familiei sale. Fiind stăpânită de un sentiment de culpabilitate, Roxana Călin, nu a ripostat, însă sub aparenţa menţinerii raporturilor dintre cele două familii, a continuat să se întâlnească cu BogdanŢinteanu şi să întreţină cu acesta relaţii intime, la sediul societăţii sale de proiectare din Str. Zimbrului, apoi într-un imobil din apropierea cinematografului “Modern” şi în fine, într-un apartament din zona Malu Roşu. În luna Februarie şi Aprilie 1994, fiica victimei Iuliana Ţinteanu – minora MonicaŢinteanu în vârstă de 4 ani, a fost spitalizată cu diagnosticul “miocardită acută”.Ca urmare a acestei situaţii şi 87

suspectându-se de transmiterea unei boli ereditare fiicei sale, Iuliana i-a solicitat Roxanei Calin să-i faciliteze prin relaţiile ei ca medic, efectuarea unor analize serologice. Aceasta, a fost de accord să o ajute şi în dimineaţa zilei de 16 Iunie 1994 i-a telefonat rugând-o să treacă a doua zi pe la ea pe acasă şi împreună să meargă la laborator. DESFĂŞURAREA CRIMEI În ziua de 16 Iunie în jurul orei 9 15 Iuliana a venit la locuinţa Roxanei din Ploieşti, Str. Cuza Voda Nr. 2, Bl. B2, Et. 2, Ap. 4, Judeţul Prahova. Aici, sub pretextul unei probe de sânge, Roxana i-a injectat Iulianei conţinutul unui flacon de thiopental – medicament cu efect anestezic. Imediat după administrarea medicamentului, Iuliana a devenit inconştientă. Roxana a târat-o în camera de baie, a dezbrăcat-o şi cu un cuţit de vânătoare, având lama lungă de 14,5 cm, laţimea de 3 cm, un singur tăiş şi vârf ascuţit, i-a secţionat artera carotidă şi vena jugulară la nivelul zonei latero-cervicale dreapta, provocându-I moartea. După uciderea prietenei sale, Roxana a secţionat cadavrul acesteia, segmentele dispersate lea împachetat în mai multe colete şi în zilele de 16 şi 17 Iunie, le-a abandonat în diverse locuri din oraşul Ploieşti, cu excepţia unui singur colet conţinând organe: ficatul, plămânii şi inima – pe care la uitat în congelatorul frigiderului din locuinţa sa.

DESCOPERIREA COLETELOR MACABRE

La 16 Iunie 1994 în jurul orei 1200 la Dispeceratul Poliţiei Municipiului Ploieşti s-a primit o sesizare despre faptul că în staţia C.R.F. Ploieşti Sud într-un pasaj de trecere pe sub liniile de cale ferată au fost găsite gambele unei persoane de sex feminin. În seara aceleaşi zile, ora 2115 Bogdan Ţinteanu, a sesizat organele de poliţie despre dispariţia soţiei sale, precizănd semnalmentele acesteia, vestimentaţia şi că de dimineaţă când a plecat de acasă i-a spus că urma să se întâlnească cu prietena ei Roxana Călin. Pe baza coroborării datelor rezultate din cele două sesizări, cercetările au fost orientate spre persoana medicului Roxana Călin ţi aceasta la primul interogatoriu în ziua de 18 Iunie 1994 a recunoscut săvârşirea faptelor iar ulterior a condus în teren şi a indicat locurile în care a abandonat segmente ale cadavrului victimei.

88

Din diversele locuri unde au fost transportate şi abandonate, fragmentele de cadavru (cu excepţia coapselor) au fost găsite şi ridicate. CONSTATĂRILE MEDICILOR LEGIŞTI Constatarea medico-legală efectuată de laboartorul judeţean de Medicină Legală, Prahova, după reconstituirea în parte şi identificarea cadavrului, a concluzionat că moartea lui Ţinteanu Iuliana a fost violentă şi s-a datorat anemiei acute consecutive unei plăgi tăiate sub - mandibulară dreapta cu secţionarea arterei carotide şi venei jugulare drepte în 1/3 superioară a gâtului cu hemoragie externă secundară. Leziunile traumatice constatate au putut fi produse prin tăierea cu un corp tăietor înţepător, posibil cuţitul presupus corp delict, în timp ce victima se afla în decubit dorsal. Investigaţiile de laborator (serologice, toxicologice şi histopatologice) au evidenţiat apartenenţa de grupă sanguine a victimei, grupa A, un rezultat toxicologic negativ pentru substanţa medicamentoasă (thiopental - stricnină) precum şi a altor toxici cercetaţi (cianura, mercur, arsen, pesticide) rezultat care, având în vedere starea cadavrului şi modul rapid de difuzare şi eliminare a thiopentatului, exclude posibilitatea ca victimei să i se fi injectat o fiolă de thiopental. Raportul unei noi expertize medico-legale, în nr. A5/31/1995 din 19 Iunie 1995, efectuat la nivelul Institutului de Medicina Legală, Bucureşti, a concluzionat: -

leziunile din regiunea submandibulară dreapta, cu secţiuni vasculare (artera carotidă, vena

jugulară) au prezentat caracter vital, acestea constituind cauza mortâţii victimei Ţinteanu Iuliana -

leziunile din regiunea submandibulară dreapta au fost produse cu un obiect tăietor cu lama

bine ascuţită. Elementele de ordin medico-legal nu permit precizarea poziţiei agresor-victima. Cu un cuţit, corpul delict (având lama lungă de 14,5 cm, lăţimea maximă de 3 cm, un singur tăiş şi vârf ascuţit), se puteau produce atât leziunile de la nivelul gâtului care au determinat moartea, cât şi cele produse pentru depesajul cadavrului, ţinând seama că nu s-au constatat leziuni osoase, ci numai dezarticulări. Acţiunea şi formarea dinamică a thiopentalului au fost detaliate în adresa I.M.L. Bucureşti nr. A12/8929 din 29 Noiembrie 1994, cu menţiunea că în literatura de specialitate nu se citeză accindente grave în doze terapeutice şi în cazul injectării lente,în mod cu totul excepţional, se pot produce manifestări alergice care însă nu sunt de natură a determina decesul.

89

PROBAŢIUNEA CAUZEI – INCULPAREA ROXANEI CĂLIN Cercetarea la faţa locului efectuată la domiciliul inculpatei Călin Roxana din Ploieşti, Str. Cuza Vodă, Nr. 2, Bl. B2, Et. 2, Ap. 4, Judeţul Prahova şi la cabinetul medical particular al acesteia din Ploieşti, Str. Mihai Bravu, Nr. 2, Bl. 4A, Judeţul Prahova a condos la descoperirea: -

în congelatorul frigiderului a unui colet cu organe: ficat, plămâni şi cord, de provenienţă

feminine -

pe pardoseala camerei de baie a unui fragment osos şi urme de sânge de provenienţă

umană -

în şifonierul din dormitor, mai multe pungi din material plastic, mănuşi de damă de culoare

neagră, una pereche pantaloni blue-jeans şi un tricou din bumbac cu dungi orizontale albe şi bluemarin aparţinând Roxanei Călin şi prezentând ume de sânge apartinând grupei AII, grupa de apartenenţă a victimei Ţinteanu Iuliana, cu menţiunea că inculpata Călin Roxana are grupa sanguină AB IV Din probatoriile administrate, respective cercetarea la faţa locului, constatările medicolegale, expertizele criminalistice şi declaraţiile unora dintre martorii audiaţi în cauză se poate concluziona că victima a fost ucisă, că omorul s-a produs la domiciliul familiei Călin, iar depesajul cadavrului a fost făcut în locuinţa Roxanei Călin pentru a-l îndepărta din locuinţa ei cu forţe proprii şi nu ajutată de altă persoană. Fiind interogată cu privire la mobilul şi imprejurările în care a săvârşit faptele, Roxana Călin a declarat în mod constant că până în momentul în care i-a injectat victimei thiopentalul nu luase rezoluţia suprimării vieţii acesteia. Când i-a administrat anestezicul, nu a vrut să o ucidă, ci numai să o determine să tacă, întrucat victima o acuza că în dimineaţa respectivă, ea nu ar fi avut intenţia să o conducă la laborator ca să i se recolteze probe de sânge ci numai să o îndepărteze de soţul ei Bogdan Ţinteanu pentru a rămâne numai cu el. A susţinut că după ce i-a injectat acesteia anestezicul, Iuliana a devenit inconştientă şi a început să prezinte manifestări convulsive, şi-a dat seama că nu mai poate să o reanimeze şi atunci a luat cuţitul de vânătoare şi i-a secţionat vasele de sânge din zona cervicală, intenţia fiind de a scăpa de imaginea victimei şi de corpul acesteia care nu vroia să fie găsit la ea în casă, iar cadavrul l-a depesat pentru a face colete mai uşoare şi mai puţin voluminoase, pe care să le poată scoată afară şi să le arunce. Este de menţionat că susţinerile Roxanei Călin pe parcursul cercetărilor, au avut o evoluţie graduală, parcurgând patru etape: 1. De la data primului interogatoriu – 18 Iunie 1994 şi până la data de 12 August 1994, 90

inculpata Călin Roxana a arătat debutul relaţiilor sale cu victima şi împrejurările în care a ucis-o. 2. Începând cu 12 August 1994 a susţinut că uciderea victimei i-ar fi fost sugerată de soţul acesteia, Bogdan Ţinteanu, fără să facă alte precizări privind implicarea lui în săvârşirea faptelor. 3. De la data de 22 August 1994, a susţinut că în noaptea de 16/17 Iunie 1994 după ce ea ucisese victima şi mai avea în casă colete cu segmente din corpul acesteia, a fost vizitată de Bogdan Ţinteanu şi la rugămintea ei, acesta a coborât din apartament în pivniţă şi a dus două dintre coletele pe care ea a doua zi le-a aruncat în oraş. În sprijinul dovedirii veridicităţii susţinerilor sale, Roxana a invocat faptul că o batistă în locuinţa sa, precum şi faptul că în aceiaşi seară i-ar fi dat acestuia un inel de argint pe care l-a scos de la mâna victimei după ce a ucis-o şi că acel inel s-a găsit ulterior la domiciliul lui Bogdan Ţinteanu. 4. După 14 Decembrie 1994, când cauza a fost preluată de Parchetul General şi Roxana Calin a declarat că discuţiile pe care le-a avut cu Bogdan Ţinteanu şi în cadrul cărora el s-a exprimat că, decât să se sinucidă ea, mai bine să moară soţia, victima Ţinteanu Iuliana – nu a fost de natură să o determine să ia hotărârea suprimării vieţii acesteia. Inculpata Călin Roxana a admis că Bogdan Ţinteanu şi-ar fi putut uita batista respectivă cu altă ocazie în locuinţa ei şi nu neapărat vizitând-o în noaptea de 16/17 Iunie 1994, iar atunci când i s-a solicitat să arate cu ce poate să argumenteze faptul că victima a avut pe deget inelul respectiv în momentul în care ea a ucis-o, a răspuns că susţinerea ei este reală dar că nu o poate dovedi. În cauză, la 18 Iunie 1994 Călin Roxana a fost inculpată şi arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi pedepsită de art. 175 Cod Penal raportat la art. 175 lit. A si D Cod Penal şi la 10 August 1994 soţul victimei Ţinteanu Bogdan a fost inculpat şi arestat preventiv pentru instigare la infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 25 Cod Penal raportat la art. 174 Cod Penal, raportat la art. 175 litera A si D Cod Penal. La inculparea şi arestarea preventivă a Roxanei Călin şi al lui Bogdan Ţinteanu au fost avute în vedere relaţiile anterioare săvârşirii omorului, locul în care a fost ucisă victima, folosirea medicamentului thiopental, cu efecte anestezice precum şi susţinerile Roxanei Călin precum că Bogdan Ţinteanu “i-ar fi sugerat” să ucidă victima acasă în noaptea de 16/17 Iunie 1994 şi ar fi ajutat-o la depozitarea în pivniţă a două colete cu segmente ale cadavrului victimei, pe care a doua zi ea le-a transportat şi le-a aruncat pe raza Municipiului Ploieşti.

91

PROBE PENTRU CARE A FOST INCULPAT BOGDAN ŢINTEANU În ziua de 30 August 1994, la locuinţa inculpatei a fost descoperită o batistă depsre care soţul inculpatei, martorul Călin Doru Cristian a declarat că nu îi aparţine, iar Roxana a descris-o ca fiind cea pe care a uitat-o Bogdan în locuinţa sa, cu ocazia vizitei pe care i-a facut-o în noaptea zilei de 16/17 Iunie 1994. În ziua de 25 August 1994, la locuinţa părinţilor lui Bogdan Ţinteanu au fost descoperite şi ridicate 5 inele din metal alb, printe acestea aflându-se şi cel despre care inculpata a decalarat că l-a scos de pe mâna victimei după ce a ucis-o şi în noaptea de 16/17 Iunie 1994 l-a restituit lui Bogdan Ţinteanu. RAŢIUNILE PENTRU CARE, ÎN LEGĂTURĂ CU IMPLICAREA LUI BOGDAN ŢINTEANU, A FOST DISPUSĂ MĂSURA REVOCĂRII ARESTĂRII PREVENTIVE În contextul relaţiilor de prietenie ale familiilor Călin şi Ţinteanu, vizitele reciproce pe care şi le-au făcut la domiciliu, posibilităţii inculpatei de a cunoaşte şi a descrie inelele din argint ale victimei primite cadou cu ocazia unor aniversări, la cumpărarea cărora a contribuit şi Călin Roxana, invocarea de către aceasta a prezenţei în locuinţa sa a unei batiste a lui Ţinteanu Bogdan, precum şi descrierea inelului victimei pe care pretinde că i l-a scos de pe deget în ziua în care a ucis-o şi i l-a remis soţului, nu sunt de natură să demonstreze că în noaptea de 16/17 1994, inculpatul Bogdan Ţinteanu a vizitat-o pe Roxana acasă. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a constatat că verigheta şi o perche de cercei din aur, un lănţişor de argint şi ceasul pe care victima le-a avut asupra sa, în ziua în care a fost ucisă, Roxana nu le-a reţinut, ci le-a aruncat separat sau împreună cu segmente din cadavrul victimei. Bogdan Ţinteanu a declarat în mod constant că nu a instigat-o pe Roxana Călin ca să-i ucidă soţia şi nici nu s-a deplasat la locuinţa inculpatei în noaptea de 16/17 Iunie 1994 ci până la ora 100 a stat acasă lângă telefon, la dispozitia lucrătorilor de poliţie care efectuau primele cercetări iar dupa ora 100 până în jurul orei 200 s-a aflat la sediul Poliţiei Judeţene Prahova, fapt confirmat de doi ofiţeri de Poliţie. În raport de această situaţie de fapt şi de declaraţiile Roxanei Călin din care rezultă că discuţiile pe care le-a avut cu Bogdan Ţinteanu nu au fost de natură să o determine să i-a hotararea suprimării vieţii victimei. Prin ordonanţa nr. 194/P/1994 din 22 Decembrie 1994 s-a dispus revocarea măsurii de arestare preventive a lui Bogdan Ţinteanu . 92

CONCLUZII FINALE CU PRIVIRE LA SPEŢĂ, DATE DE CĂTRE INSTANŢĂ VINOVĂŢIA – culpa (accident), intenţia (premeditare) CAUZA MORŢII – NECONVINGĂTOARE – IMPRECISĂ GESTUL CRIMINAL (CONŞTIENT, AUTOMAT – IRAŢIONAL, URMARE A INSTIGĂRII SUGESTIE) De altfel apărarea ridică obiecţii la care subscriu în întregime: a) metoda de a ucide victima cu thiopental este puerilă, greu de executat, nu are efecte letale (nu au fost găsite seringa, corpul delict şi fiola de thiopental) b) “ne punem problema încadrării juridice şi a verdictului şi nu ştim cum a murit victima” – citat din pledoarie c) Atmosfera sălii de judecată permanent tensionată de o mulţime isterizată, intimidantă Descoperirea adevărului în această dramatică pricină judiciară s-ar fi putut infăptui sub toate aspectele sale intime dacă s-ar fi respectat dezideratul Djuvara: “este o necesitate inexorabilă pentru acei care aplică legile, atât judecători cât şi avocaţi ca să caute cât mai mult posibil prin mijloace ştiinţifice să cunoască realitatea adică să cunoască intenţiunea agentului vinovat” . Ori “intenţiune” înseamnă în psihologie – perversităţi, viclenii, simulări, iraţionalităţi, dinamici psihanalitice, orientărilor şi realizărilor emoţionale, tendinţelor instinctuale etc nu le putea răspunde în acest caz decât: 

DETECŢIA CONDUITELOR SIMULATE A CELOR DOUĂ TRAGICE PERSONAJE

INCULPATE INIŢIAL 

INTEROGATORIUL DIN PERSPECTIVA PSIHANALITICĂ, APLICAT CELOR DOI

INCULPAŢI N-a fost să fie…Nefericita Roxana Călin, psihanalitic înlanţuită până la posesia persoanei iubite (ataşare de obiect) işi refulează tendinţa de afirmare până când tensiunile acumulate îi dictează distrugerea rivalei (OBSTACOL) îşi realizează CATHARSISUL printr-un gest de îngustare a câmpului de reflexie şi abordare a realităţii… O astfel de dinamică psihanalitică ne obligă să fim receptivi nuanţelor instigatoare cărora pe o astfle de structură nu le mai este necesară persistenţa, respectabilitatea şi înscrierea lor în probe 93

materiale ci doar o “incitaţie nevinovată” – decât să te sinucizi tu, mai bine să moara soţia mea – restul vine de la sine, aşa cum a fost demonstrat. Fără îndoială, nefericita Călin Roxana îşi va duce o cruce meritată, dar ce-o va chinui cel mai mult în timpul anilor care vor trece pe lânga ea, va fi sentimentul că poarta o cruce strâmbă.

94

ANEXA 2 STUDIU DE CAZ Inculpata Chirciu Elena, din judeţul Tulcea, mamă a doi copii, Adela majoră şi Simona minoră, prima rezultată din relaţiile cu Ivănică Eugen iar cea de-a doua în timpul căsătoriei cu Chirciu Gheorghe. În anul 1979, inculpata s-a căsătorit cu Chirciu Gheorghe, care la începutul căsătoriei, aşa cum a declarat aceasta la 11 septembrie 1996 ,ar fi fost un inveterat consumator de băuturi alcoolice sub influenţa cărora o insulta şi o bătea. Conform afirmaţiilor inculpatei, ex- soţul acesteia, Chirciu Gheorghe ar fi avut acelaşi comportament violent şi faţă de mama ei, Ene Eleonora, la care au locuit împreună. La data de 23 aprilie 1983,ziua prenumelui fostului soţ a inculpatei, Chirciu Gheorghe, acesta iarăşi s-a îmbătat şi a înjurat apoi a bătut-o pe inculpată, după care a lovit-o şi pe fiica lor Chirciu Simona. În după-amiaza zilei de mai sus, în curtea mamei inculpatei au fost fratele acesteia, Ene Ştefan şi ex-soţia lui, Ene Ioana, actualmente Caramangiu Ioana, care, observând starea în care se află Cheorghe, au plecat. Enervată de conduita lui Chirciu Gheorghe , inculpata Chirciu Elena, când acesta se afla în bucătărie, l-a îmbrâncit,doborându-l. În momentul în care acesta era pe un scaun, tot în bucătărie profitând de starea de ebrietate a soţului său, inculpata i-a legat mâinile cu un cablu electric, în aşa fel încât firele de la un capăt îi atingeau mâinile, iar firele de la celălalt capăt le-a introdus în priza din sala locuinţei mamei sale, unde a stat câtva timp, după care s-a întors în bucătărie şi a constatat că numitul Chirciu Gheorghe, căzut la sol, era în stare inertă.Inculpata, convinsă fiind că acesta decedase, căci nu mai respira şi nu se mai mişca, i-a dezlegat cablu de la mâini şi l-a dus pe acesta într-o magazie, unde l-a lăsat până a doua zi. În această zi, inculpata I-a zis fratelui ei , Ene Ştefan că l-a omorât pe Chirciu Gheorghe, rugându-l s-o ajute să scape de cadavru, apoi la solicitarea ei, s-au deplasat ambii la şalupa “Ruleta”, la care se afla Chitaef Neculae şi de unde Ene Ştefan a plecat, lăsând-o pe sora lui acolo.

95

Tot în ziua de 24 aprilie 1983 , după ce i-a spus lui Chitaef Neculae ceea ce a făcut, adică faptul că l-a omorât pe Chirciu Gheorghe, i-a propus acestuia s-o ajute să transporte cadavrul fostului soţ până la Dunăre pentru a-l arunca în apă. Acceptând propunerea inculpatei, în seara de 24 aprilie 1983, în jurul orei 21,00 ,Chitaef Neculae s-a deplasat cu aceasta, cu o barcă până la plaja din dreptul Dunării, apoi pe jos până în curtea mamei inculpatei, de unde, el şi inculpata au ridicat cadavrul lui Chirciu Gheorghe din magazie, transportându-l circa 50 de metrii, pe o scară, apoi l-a luat în spinare şi l-a dus până la malul Dunării, unde era acostată barca. În urma lui Chitaef Neculae a mers inculpata, care a luat cu ea scara şi o toporişcă precum şi un cuţit. După ce inculpata a aruncat scara în Dunăre, s-a urcat în barca în care Chitaef Neculae aşezase cadavrul lui Chirciu Gheorghe şi ambii au plecat în aval, ajungând în dreptul navelor marinei militare, unde inculpata, cu toporişca şi un cuţit, a tăiat capul victimei Chirciu Gheorghe, apoi tot cu cuţitul i-a împuns abdomenul şi împingându-i capul acesta a căzut în Dunăre. Ulterior , inculpata a aruncat şi restul corpului victimei în apă, precum şi toporişca şi cuţitul. În aceeaşi noapte, inculpata s-a întors acasă împreună cu Chitaef Neculae, înţelegându-se cu acesta şi cu mama ei , care-i văzuse când ridicaseră victima din magazie şi o puseseră pe scară să nu spună la nimeni ceea ce au făcut. De altfel, numita Ene Eleonora mama inculpatei, a văzut-o pe aceasta, cu o zi înaainte de ridicarea cadavrului lui Chirciu Gheorghe din magazie, având în mâini un cablu pe care vroia să-l lege de o mână a victimei. După circa două săptămâni de la data când au aruncat cadavrul în Dunăre, Chitaef Neculae şi Chirciu Elena s-au întâlnit într-o garsonieră, în municipiul Tulcea unde au întreţinut raport sexual. Întrucât până în prezent nu a apărut nici un fragment al cadavrului, nu s-a putut întocmi un raport de expertiză medico-legală, dar pe baza datelor furnizate de cercetările întreprinse în speţă, sa menţionat că decesul lui Chirciu Gheorghe s-ar fi putut produce prin electrocutare, cocluzionânduse în acelaşi timp că în eventualitatea unei supravieţuiri miraculoase urmate de şoc, secţionarea capului, ar fi dus la deces prin decapitare. Faţă de cele expuse fapta inculpatei, care în seara de 23 aprilie 1983, legând un cablu electric de mâinile fostului soţ Chirciu Gheorghe, ce se afla în bucătăria din curtea numitei Ene Eleonora şi introducând într-o priză celălalt capăt al cablului, a determinat electrocutarea acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de articolul 174, 175 literele cod Cod Penal.

96

Din ziua de 23 aprilie 1983, Chirciu Gheorghe nu a mai fost văzut de către rude, cunoscuţi, motiv pentru care tatăl victimei a anunţat organele competente dispariţia fiului său, întocmindu-se fişa de identificare a acestuia. Mama numitului Chirciu Gheorghe, Ivanov Dumitra a declarat că din ziua de “Sfântul Gheorghe” a anului 1983 nu a mai apărut acasă, nu a mai căutat-o şi nici nu I-a scris, trăgând o concluzie că ar fi fost omorât de către Chirciu Elena. Minora Chirciu Simona, fiica lui Chirciu Gheorghe şi a inculpatei Chirciu Elena, actualmente în vârstă de 15 ani, a precizat in declaraţia sa din 16 octombrie că a aflat din ziar şi de la unchiul ei, Ene Stefan, că mama sa l-ar fi omorât pe tatăl ei, în anul 1983, prin electrocutare. Numitul Ene Ştefan, fratele inculpatei şi fostul cumnat al victimei a declarat că din anul 1983 şi până în momentul relatării nu l-a mai văzut pe Chirciu Gheorghe din ziua de “Sfântul Gheorghe” a anului 1983 a dispărut, nemaivăzându-l. Căpitanul remorcherului , pe care Chirciu Gheorghe a fost îmbarcat ca motorist, a declarat că după anul 1980, fără a-şi aminti ziua şi anul, mecanicul şef i-cerut aprobarea să-l învoiască pe Chirciu Gheorghe, întrucât în acea zi se sărbătorea”Sfântul Gheorghe”, după care acesta nu s-a mai prezentat la navă, dispărând. Negăsirea cadavrului victimei Chirciu Gheorghe s-ar putea datora acţiunii diverselor specii de peşti care au devorat părţile cărnoase ale acestuia, iar oasele au rămas pe fundul Dunării, dar ea nu constituie un obstacol de neânlăturat în scopul stabilirii adevărului în speţă, atât timp cât mijloacele de probă administrate reiese cu claritate săvârşirea abominabilei fapte. După uciderea în chip bestial a numitului Chirciu Gheorghe, inculpata Chirciu Elena a trăit liniştită, fără remuşcări şi a avut mai mulţi bărbaţi cu penultimul trăind 5 ani în concubinaj în casa mamei inculpatei, cu excepţia perioadelor în care acests de trei ori s-a aflat în executarea pedepselor privative de libertate. În luna iulie 1995 numitul Popovici Ioan s-a liberat din penitenciar şi l-a invitat la locuinţa mamei concubinei pe tovarăşul său din penitenciar, numitul Colesnincenco. Mai târziu, aflaţi sub influenţa alcoolului ccei doi au început s-o înjure pe inculpată şi au încercat s-o lovească “concubinul” dar a intervenit inculpatul Calesnicenco. Într-un târziu, concubinul Popovici Ioan a adormit, timp în care inculpata a ieşit în curte , a luat un topor pe care I l-a dat numitului Colesnicenco îndemnându-l să-I omoare concubinul. Căzând de acord cu inculpata Colesnicenco a luat toporul şi a intrat în camera unde se afla acesta , aplicându-I două lovituri cu muchia toporului la cap. În aceeaşi noapte ambii inculpaţi l-au scos pe cel mort în curte, lăsându-l în faţa casei. 97

În continuare, inculpatul Colesnicenco a plecat spre locuinţa unei vecine, în curtea căreia a pătruns, de unde a luat un căruţ metalic, în care au aşezat cadavrul lui Popovici Ioan şi toporul folosit la uciderea acestuia, transportându-l pe malul stâng al Dunării. În acest loc inculpatul a tăiat capul cadavrului, aruncândul în cele din urmă în Dunăre. Pe urmă, întorşi acasă, au dat foc actelor decedatului, au întreţinut relaţii sexuale şi au convenit să declare dacă vor fi întrebaţi cu privire la numitul Popovici Ioan că acesta ar fi plecat la sârbi. Cadavrul a fost găsit pe canalul Sulina la data de 25 octombrie 1995. Fapta inculpatului Colesnicenco întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav.S-a reţinut şi infracţiunea de furt, deoarece a sustras căruciorul din curtea vecină, rezultând de aici concursul de infracţiuni. Întrucât inculpatul este recidivist,liberându-se din penitenciar cu 311 zile mai devreme, se va ţine seama şi de restul zilelor rămase de executat. În cursul cercetărilor cei doi incriminaţi au recunoscut săvârşirea faptelor,însă ulterior, inculpatul Coleniscenco a revenit asupra declaraţiilor date ,afirmând că a săvârşit singur infracţiunea de omor deosebit de grav, iar inculpata Chirciu Elena a precizat că nu l-a îndemnat pe acesta să-l omoare pe Popovici Ioan şi nici nu I-a adus toporul.Evident este faptul că noile afirmaţii au avut menirea de a o absolvi pe Chirciu Elena de răspunderea penală. Înainte de a fi învinuiţi, ambii inculpaţi au fost cu testul poligraf, remarcându-se prezenţa unor note specifice comportamentului simulat. Din raportul de expertiză medico-legal psihiatric, privind pe inculpatul Coleniscenco Apostol rezultă că acesta nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor date, avănd discernământul păstrat. Aceleaşi concluzii au fost înscrise şi în raportul de expertiză medico-legală privind pe inculpata Chirciu Elena, dar cerându-se o nouă expertiză motivată de împrejurarea că din datele vizând ambele fapte comise de către aceasta s-a relevat dorinţa patologică a inculpatei de a-şi ucide soţul, apoi concubinul, în scopul de a avea relaţii sexuale cu alţi bărbaţi rezultă faptul că acest comportament este similar cu complexul Clytemnestra. Dialogul psihiatric a evidenţiat amoralitate,asociat absenţacompletă a oricăror valori morale, pe care nici nu le are engramate, impulsivitate de tip agresiv complet, o viaţă sexuală dezordonată, fără implicaţii afective ,morale sau materiale, cu aspect mai curând pervers, lipsă de rezonanţă afectivă faţă de ideea de omor, indiferentism faţă de victime-trăind liniştită timp de 13 ani după comiterea primei crime-, capacitate de a se apăra. Acesta este profilul care se întâlneşte cel mai frecvent la subiecţii cu reacţii criminale. 98

În acelaşi raport s-a mai concluzionat că inculpata Chirciu Elena prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial şi că atât la datele comiterii faptelor cât şi la data examinării avea şi are capacitate psihică de apreciere critică asupra conţinutului consecinţelor faptelor de care este învinuită şi faţă de care discernământul este păstrat.

99

ANEXA3 STUDIU DE CAZ Era într-o zi din luna martie.Un grup de oameni ce se aflau în faţa unui hotel, au observat cadavrul unui bărbat ce era purtat de valurile apei.Au fost sesizaţi imediat lucrătorii postului de poliţie din comună. Apăruţi la faţa locului acţionează pentru scoaterea cadavrului la mal.La o primă examinare, poliţiştii constată prezenţa unui cablu metalic strâns în jurul gâtului, determinându-i să aprecieze că aveau de-a face cu o moarte suspectă. În buzunarele de la treningul cu care era îmbrăcată victima, nu s-a găsit nici un document. Cine este victima? Răspunsul trebuia dat înainte de a fi transportat cadavrul la I.M.L. pentru autopsiere în vederea stabilirii cauzei morţii.În vederea depistării identităţii cadavrului s-a declanşat o acţiune în zona fermelor agricol de pe raza localităţii, semnalmentele victimei fiind prezentate mai multor persoane. O parte dintre acestea au declarat că ar putea fi vorba de Nicolau Silviu, mecanic de întreţinere la ferma avicolă.S-a stabilit că acesta locuia cu soţia şi cei 3 copii minori fără forme legale într-o casă a fermei. Poliţia se ocupă cu ajutorul câinelui de găsirea urmei de miros lăsată de victimă. Acesta parcurge un culoar până la marginea lacului şi se opreşte, semn că de aici Nicolau a fost aruncat în apă.Pe taseu s-au observat şi urmele lăsate de cele patru roţi ale căruciorului. În continuare se pune problema identificării autorului şi mobilului crimei. Sa stabilit faptul că din februarie 1996 familia Nicolau se stabilise la această fermă. Domiciliul îl aveau în oraşul Mangalia. Silviu avea 50 de ani, iar soţia Maria 36 de ani.Din relatările vecinilor reiese faptul că în familia celor doi era scandal aproape zilnic, de frică copii fugeau de acasă şi se ascundeau în pădurea învecinată. În continuare s-a trecut la audierea Mariei care a rămas surprinsă de moartea soţului, ea ştiind că a plecat să-şi viziteze părinţii din Ploieşti. De aici încep să apară inexactităţile, deoarece doi dintre vecini î-l văzuseră şi chiar se salutaseră cu el în dimineaţa de 8 martie,soţia relatând că soţul plecase la părinţi pe data de7 martie. Demonstrându-i-se cu probe ce făcuse soţul ei în ziua respectivă, inclusiv ora când venise acasă, a avut un şoc puternic şi a încput să plângă. Fata cea mare Andreea i s-a adresat cu

100

următoarele cuvinte:”Mai potoleşte-te, dragă, o dată… ”Ai un pic de sânge rece în tine… spune ce am făcut. Şi până la urmă au spus amândouă. Acest bărbat m-a chinuit şaisprezece ani, nu era zi să nu mă bată. Consuma tot felul de băuturi alcoolice ,inclusiv spirt medicinal. Fiind mai tânără cu patrusprezece ani decât el, mă bănuia şi mă acuza că trăiesc şi cu alţi bărbaţi. Din cauza geloziei de care suferea ne-am mutat din Mangalia, în comuna Pantelimon.Cu toate că mi-a promis că nu mă mai bate şi că se lasă de băutură nu s-a ţinut de cuvânt, ba mai mult a devenit mai agresiv,ajungând să-i maltrateze şi pe copii.

101

CONCLUZII FINALE CU PRIVIRE LA TEMA ABORDATĂ . Cu privire la cele menţionate în prezenta lucrare, în care am abordat şi dezbătut aspecte ce ţin de criminalitatea feminină, considerăm că obiectul cercetării îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social global. Viziunea sistemică asupra criminalităţii, permite sesizarea relaţiilor dintre criminal şi victimă, dintre factorii ce determină crima şi scopul urmărit de infractor. Crima ,săvârşită în diferite forme şi împrejurări, a existat din totdeauna fiind comisă de toate categoriile de oameni. Instinctul criminal există în fiecare dintre noi, însă depinde de noi dacă-l “activăm ” sau nu. Aşa cum reiese din studiul efectuat şi relatat în cuprinsul lucrării, criminalitatea se datorează în mare măsură unor neajunsuri în plan economic, a unor nemulţumiri în plan profesional, afectiv şi nu numai, deoarece pot fi comise şi crime din culpă, neavând la bază un imbold propriu. Ceea ce trebuie reţinut este că studiul criminalului nu poate fi dispersat din studiul crimei, iar crima nu poate fi concepută izolat ca o entitate abstractă ci numai ca o faptă conştientă, comisă cu intenţie sau din culpă. În viziunea înfăţişată , obiectul criminologiei, fenomenul criminalităţii integrează elementele componente- infracţiunea, infractorul- într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg. În cadrul aceleiaşi teme am acordat atenţie şi relaţiei infractor victimă, unde am dezbătut probleme cu privire la vina ce o poate avea una sau ambele părţi, deoarece s-a observat că în unele cazuri victima contribuie la determinarea infractorului să comită fapte antisociale.Spre exemplu , în cadrul familiei dezorganizate unde au loc frecvent certuri între soţi , copii sunt cel mai adesea marcaţi de actele de violenţă, aceştia din urmă putând să devină la rândul lor agresivi cu cei din jur, tocmai datorită frustrărilor interioare. Şi copiii pot fi la rândul lor cei ce determină conflictul, prin nesupunere, neascultare sau comiterea unor acte infracţionale, ce duc la iscarea unr certuri în familie. Cu privire la tipul infracţiunilor comise de către femei, am menţionat că acestea sunt din cele mai diverse, datorate trecerii timpului şi emancipării femeii, începând de la infracţiuni specifice femeii cum ar fi pruncuciderea, prostituţia, avortul săvârşit în mod ilegal şi terminând cu furturi, delapidări şi chiar crime. Se poate concluziona că femeia în comparaţie cu bărbatul comite mai puţine crime.

102

BIBLIOGRAFIE 1. AUREL DINCU “ Bazele criminologiei ” Ed. Pro-Arcadia, Bucureşti 1993 2. CONSTANTIN CRIŞU” Codul şedinţei de judecată- codul familiei”Ed. Juris Argessis, Curtea de Argeş, 1999. 3. CONSTANTIN CRIŞU “ Codul şedinţei de judecată- codul penal”Ed Juris Argessis, 1999 pag 637. 4. CONSTANTIN PĂUNESCU. “ Agresivitatea şi conduita umană” , Ed . Tehnică, Bucureşti 1994 5. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI 6. DOLTU IOAN, DRĂGHICI VASILE “ Protecţia juridică a drepturilor omului”, Ed. Fundaţie Andrei Şaguna, Constanţa 1999 pag 66-67. 7. DOLTU IOAN DRĂGHICI VASILE “Criminologie” Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa 2000 8. DORU LUMINOSU, VASILE POPA “Criminologie” Ed. Helicon, Timişoara 1995 9. FREDA ADLER, GREHARD O .W.MUELLER, WILLIAM S. LAUFER “ Criminology- second edition “ 10. G. STEFANI, G. LEVASSEUR, R. JAMBU-MERLIN “ Criminologie et science penitentiaire”, Troisieme edition, Dolloz 1972, pag. 127.

11. GHEORGHE NISTOREANU, COSTICĂ PĂUN “ Criminologie” Ed. Europa Nova, Bucureşti 1996 12. GHEORGHE DIACONESCU “ Curs de drept penal. Partea specială”.Ed. Fundaţiei România de Mâine 13.HERMANN MANHEIM, “ Comparative criminology”, Houghton Miffin, Boston 1965, pag 1415. 14. ION OANCEA , “Criminologie” Ed. All Beck, Bucureşti 1999. 15. ION P. FILIPESCU. “ Tratat de dreptul familiei”, Ed. All Beck, pag 4, 5 16. JAN PINATEL, jurist şi magistrat, inspector general în administraţia franceză, a fost preşedintele Societăţii Internaşionale de Criminologie 17. JENICĂ DRĂGAN MARIANA ŢIPIŞCĂ, GHEORGHE ALECU, “Dreptul drogurilor”Ed Dobrogea, Bucureşti 2001 .18. LEGEA NR. 47 /7 IULIE 1993 CU PRIVIRE LA DECLARAREA JUDECATOREASCA A ABANDONULUI DE COPII – publicată în Monitorul Oficial nr. 153 din 8 Iulie 1993 19. LEGEA 143/ 2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 103

20. NICOLAE MITROFAN, VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI “ Psihologie judiciară”.Ed Şansa Bucureşti 2000 pag 91. 21. NICOLAE POPA “ Teoria generală a dreptului” Ed. Actami, Bucureşti, 1994, pag 59 22. POPESCU CORNELIU LIVIU “ Protecţia internaţională a drepturilor omului”.Ed. All Beck, Bucureşti 2000. 23. RODICA MIHAELA STĂNOIU, “ Criminologie” Ed. Oscar Print. Bucureşti 1998. 24. SANDU ION EUGEN, SANDU FLORIN “ Criminologie”, Ed. Silvy ,2001, pag 224- 225. 25. TĂNĂSESCU SIMINA ELENA.” Principiul egalităţii în dreptul romînesc”. Ed All Beck, Bucureşti 1999, pag 44-45 26. TUDOR AMZA “ Criminologie. Tratat de teorie şi politică criminologică.”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2002, pag. 42. 27. TUDOR AMZA “ Criminologie” Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1998 28. TUDOREL BUTOI, VOICU ZDRENGHEA” Psihologie judiciară”Ed Şansa Bucureşti, 2000 29. TUDOREL BUTOI SEVERIN, “ Psihanaliza crimei- femeia asasin”Ed. Societatea Ştiinţifică şi Tehnică, bucureşti 1996. 30. TUDOREL BUTOI, IOANA TEODORA BUTOI, “ Psihologie judiciară. Tratat universitar”, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2001 pag 69.

31. TEORIA LUI ERNEST KRETSHCHMER- psihiatru german 32. VALERIAN CIOCLEI “ Manual de criminologie” Ed. All Beck 2000, pag 98. 33. VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita criminală- Studiu de criminologie judiciară” Ed. All Beck, 1999 Bucureşti. 34. VALERIAN CICLEI, “ Mobilul în conduita criminală- Studiu de criminologie judiciară” Ed. All Beck, 1999 Bucureşti. 35. VASILE BABU, DUMITRU CONDULIMAZI- “ Criminologie- penologie. Note de curs” pag 51. 36. VASILE BABU, NIŢU ION “ Dreptul familiei. Note de curs”, Ed. Europolis, Constanţa 2003.

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA FEMININĂ 104

PLANUL LUCRĂRII CUPRINS

INTRODUCERE. SCURT ISTORIC………………………………………………pag 7 CAPITOLUL I – CRIMINALUL…………………………………………………pag 9 1.1 CRIMINALUL- INFRACTORUL……………………………….. ..pag 9 1.2 GENUL INFRACTORULUI……………………………………… .pag 11

CAPITOLUL II – PROBLEME DE PRINCIPIU CARE PRIVESC DREPTURILE FEMEII ŞI ALE BĂRBATULUI ÎN CADRUL FAMILIEI…………………..pag 13 2.1. PROTECŢIA FAMILIEI ÎN CONVENŢII INTERNAŢIONALE …………pag 15 2.2. PRINCIPII CONSTITUŢIONALE…………………………………………….pag 17 CAPITOLUL III- PERSONALITATE, HABITAT CONJUGAL, ACT INFRACŢIONAL ………………………………………………………………. pag 21 3.1. PROFILUL PERSONALITĂŢII INFRACTORULUI…………………………pag 21 3.2. CARACTERISTICI COMUNE ALE CELOR CE ÎNCALCĂ ÎN MOD FRECVENT LEGEA………………………………………………………………………………pag 21 3.2.1.. INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALĂ…………………………….. pag 21 3.2.2. INADAPTAREA SOCIALĂ………………………………………………...pag 22 3.2.3. SENSIBILITATEA DEOSEBITĂ…………………………………………..pag 23 3.2.4. DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI………………………………pag 23 3.2.5. IMATURITATEA INTELECTUALĂ……………………………………….pag 23 3.2.6. IMATURITATEA AFECTIVĂ………………………………………………pag 24 105

3.2.7. FRUSTRAREA………...…………………………………………………….pag 24 3.2.8. COMPLEXUL DE INFERIORITATE………………………………………pag 24 3.2.9. EGOCENTRISMUL…………………………………………………………pag 25 3.2.10. LABILITATEA……………………………………………………………. pag 25 3.2.11. INDIFERENŢA AFECTIVĂ……………………………………………… pag 25 CAPITOLUL IV AGRESIVITATEA…………………………………………….pag 26 4.1 AGRESIVITATEA, STARE PSIHOFIZIOLOGICĂ FEMININĂ MASCULINĂ………………………………………………………………………pag 26

ŞI

4.2. FORMELE DE MANIFESTARE A AGRESIVITĂŢII ŞI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE…………………………………………………………………………..pag 27 CAPITOLUL V………………………………………………………………… pag 29 FACTORII CARE DETERMINĂ DEZVOLTAREA CRIMINALITĂŢII FEMININE……………………………………………………………………… pag 29 5.1. FACTORI EREDITARI ŞI ANATOMOFIZIOLOGICI…………………….pag 29 5.2. FACTORI PSIHOLOGICI……………………………………………………pag 32 5.3. FACTORI GEOGRAFICI…………………………………………………….pag 36 5.4. FACTORI POLITICI………………………………………………………….pag 36. 5.5.FACTORI DEMOGRAFICI……………………………………………………pag 37 5.5.1. RATA NATALITĂŢII……………………………………………….pag 37 5.5.2. MOBILITATEA SOCIALĂ ŞI URBANIZAREA…………………..pag 38 5.5.3 CRIMINALITATEA URBANĂ SI RURALĂ………………………pag 38 5.6. FACTORI ECONOMICI………………………………………………………pag 40 5.6.1. INDUSTRIALIZAREA ……………………………………………..pag 40 5.6.2. ŞOMAJUL……………………………………………………………pag 40 5.6.3. CRIZELE ECONOMICE…………………………………………….pag 41 106

5.6.4. SĂRĂCIA ŞI INEGALITATEA ECONOMICĂ……………………pag 41 5.7. FACTORI SOCIO-CULTURALI …………………………………………….pag 43 5.7.1. FAMILIA…………………………………………………………….pag 43 5.7.2. CRIMINALITATEA DUPÃ SEX…………………………………..pag 46 5.7.3. ALCOOLISMUL ŞI DROGURILE LA FEMEI……………………pag 47 5.7.4. RELIGIA……………………………………………………………pag

53

5.7.5 CLASA SOCIALĂ , RĂSA, ETNIA………………………………..pag 53 5.7.6. PROFESIA………………………………………………………….pag 54 5.7.7. ŞCOALA ŞI ANTURAJUL…………………………………………pag 54 5.7.8 MASS-MEDIA……………………………………………………….pag 55 CAPITOLUL VI VICTIMA ŞI VICTIMOLOGIA.………………………… pag 56 6.1. FACTORI DE RISC VICTIMAL. FACTORI DE ORDIN SUBIECTIV…..pag 57 6.2. RISCUL VICTIMAL DETERMINAT DE VÂRSTĂ………………………pag 58 6.3 . ROLUL VICTIMEI ÎN COMITEREA INFRACŢIUNII…………………..pag 60 6.4. ASPECTE PRIVIND TIPOLOGIA ÎN VICTIMOLOGIE…………………pag 61 6.5 VICTIMIZAREA COPILULUI……………………………………………..pag 63 CAPITOLUL VII SUICIDUL………………………………………………… pag 64 7.1 SUICIDUL –AMENINTARE………………………………………………pag 64

107

7.2. SUICIDUL-TENTATIVĂ ………………………………………………..pag 64 7.3. SUICIDUL-REUŞIT………………………………………………………pag 65 CAPITOLUL VIII TEORII CRIMINOLOGICE………………………… pag 66 8.1. TEORIA ANORMALITĂŢII BIO-PSIHO-SOCIALE……………………pag 66 8.2. TEORIA INADAPTĂRII BIO-PSIHICE …………………………………pag

67

8.3. TEORIA CONSTITUŢIEI CRIMINALE…………………………………pag 67 8.4. TEORIA ASOCIAŢIILOR DIFERENŢIATE……………………………pag 67 CAPITOLUL IX INFRACŢIUNI SPECIFICE FEMEII………………… pag 69 9.1. AVORTUL – Art. 185 Cod.Penal. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI.. …………………………………………………………………………………. pag 69 9.2 . RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI………………………pag 69 9.3. CONTAMINAREA VENERICĂ ŞI TRANSMITEREA SINDROMULUI IMUNODEFICITAR

DOBÂNDIT………………………………………….pag 70

9.4. ABANDONUL DE FAMILIE. ………………………………………….pag 70 9.5. LEGEA NR. 47 /7 IULIE 1993 CU PRIVIRE LA DECLARAREA JUDECATOREASCA A ABANDONULUI DE COPII – publicata in Monitorul Oficial nr. 153 din 8 Iulie 1993…………………………………………………………pag 70 9.6. BIGAMIA………………………………………………………………….pag 71 9.7. ADULTERUL ŞI CONCUBINAJUL……………………………………..pag 71 9.8. ARTICOLUL 203 – INCESTUL………………………………………….pag 9.9. ARTICOLUL 177 C.P. PRUNCUCIDEREA……………………………..pag 108

72 73

9.10. PROSTITUŢIA art. 328 C.P……………………………………………..pag 9.11. PROXENETISMUL……………………………………………………..pag

73 74

CAPITOLUL X CRIMINALITATEA

FEMININĂ

–

DESCRIEREA

COMPORTAMENTULUI

INFRACTORILOR / INFRACTOARELOR………………………………. …. pag 75 10.1. COMPORTAMENTUL CRIMINAL LIBER ALES…………………….….pag 75 10.2. COMPORTAMENTUL CRIMINAL CAUZAT…………………………...pag

76

10.3. FEMEIA ASASIN……………….………………………………………....pag

77

10.3.1. OBSERVATORI PARTICIPANŢI ŞI OBSERVATORI NEPARTICIPANŢI. ……………………………………….…………………………………………pag 77 10.3.2. SUBCULTURA FEMEII DELICVENTE……………………………….pag 79 10.3.3. RELATIV ŞI CUNOSCUT ……………………………………………..pag 80 10.3.4. PROSTITUŢIA…………………………..…………………………………pag 81 10.3.5. INFRACŢIUNI COMISE CU PRECĂDERE DE CĂTRE FEMEIE………pag 82 10.4.

CRIMINALITATEA

MASCULINĂ

ŞI

CEA

FEMININĂ.ELEMENTE

DIFERENTIERE…………………………………………………………………..pag

DE

83

STATISTICI PRIVIND CRIMINALITATEA MASCULINĂ ŞI CEA FEMININĂ, PE PLAN INTERN ŞI INTERNAŢIONAL………………………………………...…pag 83 ANEXA 1 STUDIU DE CAZ…………………………………………………..pag

87

ANEXA 2 STUDIU DE CAZ ………………………………………… ………pag 95

109

ANEXA 3 STUDIU DE CAZ…………………………………………………...pag 100 CONCLUZII FINALE…………………………………………………………...pag 102 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….pag 103

110