38 1 46KB
Anthony Smith: Naționalism și modernism (În mare în concepția lui Hobsbawm) Națiunile sunt „tradiții inventate”. O tradiție inventată este un set de practici guvernate de reguli tacit acceptate, de natură ritualica sau simbolică, care au ca scop impunerea unor anumite norme de comportament prin repetiție. Acestea implică o continuitate cu trecutul. Tradițiile sunt astfel răspunsuri la situațiile noi care iau in considerare situațiile vechi. Tradițiile, fie ele noi sau vechi sunt invariabile. Trecutul impune structuri fixe. Obiceiurile sunt mai flexibile. O transformare rapidă societății slăbește sau distruge structurile sociale pentru care au fost create vechile tradiții, producând altele noi pentru care ele nu se mai aplică. Aceste vechi tradiții și instituțiile care le susțin nu se dovedesc suficient de adaptabile și flexibile și sunt eliminate total sau parțial, fragmente ale lor putând fi preluate de noile tradiții. Odată cu apariția statelor națiune au apărut și simboluri și structuri noi ca steagurile și imnurile. Tot atunci apare și nevoia de continuitate istorică (care s-a manifestat prin semi ficțiune sau fals). Tradițiile sunt de trei tipuri:
Cele care simbolizează coeziunea socială (care țin de apartenența la grup)
Cele care legitimează instituții și autoritate
Cele care țin de valori și convenții de comportament.
Deși majoritatea țărilor nu susțin asta, Națiunile sunt de fapt constructe recente. Oamenii se identifică cu un trecut istoric, cu un steag, cu un imn, însă acestea sunt tradiții inventate recent. Practici precum parade militare, zile naționale, jubilee etc. Au fost inventate ca măsuri de a controla schimbările sociale și de a lua pulsul emancipării populației. Naționalismul este un program politic care are țelul de a crea un stat națiune, fără de care nu poate avea consecințe importante. Autorul crede că națiunile sunt create de naționaliști. Ele sunt invenții și inginerii sociale.
Acesta distinge două tipuri de naționalism:
naționalism politic, de masă, civic și democratic (după modelul promovat de revoluția franceză) prin care doar Națiunile cu un teritoriu și o populație destul de mari pentru a se susține economic pe piață au dreptul la autodeterminare ca state suverane și independente.
naționalism etno lingvistică, în care grupuri mai mici își afirmă au dreptul de a se separa de marile imperii și de a-și crea propriile state având la bază legăturile etnice și lingvistice dintre aceștia.
Națiunile pot fi analizate în două feluri:
după idei, instituții oficiale, adică de sus în jos
sau după credințele și sentimentele populare, adică de jos în sus.
Limba este un produs al formării statului iar limba națională este un construct semi artificial. În perioada sfârșitului de secol 19, început de secol 20 începe o altă epocă pentru naționalism. Orice grupare de oameni ce se considera o națiune au pretins dreptul la autodeterminare. Națiunile au devenit mai numeroase iar etnicitatea și limba au devenit centrale. Mișcările naționaliste caracteristice sfârșitului secolului 20 sunt negative și de diviziune. Era prezentă atunci O insistența pe etnicitate, diferențe lingvistice și religie. Naționalismul îi exclude pe toți cei care nu fac parte din națiune. Astăzi naționalismul și-a pierdut funcțiile de formarea statelor și economiilor. În secolul 19 naționalismul s-a aflat în centrul dezvoltării istorice: a modelat state și a constituit economii naționale definite pe un anumit teritoriu. Globalizarea și diviziunea muncii au eliminat aceste funcții și revoluția mijloacelor de comunicare și migrația internațională subminează posibilitatea existenței unor state națiune teritorial omogene. Autorul spune că naționalismul este un înlocuitor pentru visele pierdute. Statele națiune și-a pierdut din importanță în decursul restructurări supra- naționale a întregului glob. Perioada de vârf a naționalismului a trecut.
În general, Hobsbawm Încearcă să evidențieze ultra modernitatea națiunilor demonstrând natura lor construită. Departe de a avea o vechime istorică, Națiunile e sunt modalități recente prin care elitele au încercat să păstreze oarecare ordine. Atât Hobsbawm cât și Kedourie consideră că naționalismul este o modalitate a elitelor da controla emoțiile maselor și de ale oferi securitate socială și psihologică. (Cei doi istorici
reprezintă două extreme ale spectrului
ideologic, însă în text se analizează cum concepțiile lor despre naționalism se aseamănă) ambii lasă la o parte impactul revoluției franceze asupra națiunilor și naționalismului. La Hobsbawm masele de oameni joacă rolul pasive și sunt manipulate de către elitele politice. În mare parte acestea nu au rezonanță Politică. Legăturile proto naționale ( mituri, tradiție, obiceiuri, grade de rudenie, etnicitate in general) ale populației sunt nerelevante politic. Oamenii Sunt mobilizați emoțional de ideile naționale. Oamenii nu luptă pentru artefacte, ci luptă pentru dealuri interiorizate. Elementul de invenție este de multe ori limitat la forma politică și este ambiguu când este aplicat sentimentului de identitate culturală. (de aici nu mai e Hobsbawm)
Naționalism politic Idealul naționalismului politic este cel al unei societăți civice de cetățeni educați uniți de legi și moravuri comune precum un polis din antichitate Obiectivele sunt moderniste: asigurarea unui stat reprezentativ pentru comunitate astfel încât să poată participa de pe poziție care la o civilizație raționalistă Cosmopolitană în dezvoltare
Naționalism cultural Când vorbim despre naționalism nu trebuie să omitem însă factori precum cultura, identitatea și Patria. Statul este ceva accidental față de esența națiunilor. Esența națiunilor este civilizația lor distinctă, produsul istoriei lor unice, al culturii și al profilului lor geografic.
Națiunea este o expresie primordială a individualității și a forței creatoare a naturii. Națiunile sunt naturale evoluează ca orice altă ființă. Naționalismul cultural este o mișcare de regenerare morală care încearcă să reunească diferite aspecte ale națiunii. Memoria istorică are o mare importanță în formarea națiunii.
Naționalism și globalizare Se discută despre posibilitatea ca naționalismul să lase loc unei culturi cosmopolite Și unei guvernări supra naționale. În contextul globalizării, statele națiune și-au pierdut din importanță. Evoluția tehnologică și din domeniul comunicațiilor a făcut culturile naționale tot mai permeabile.
Identitatea națională și supra naționalism Asistăm la o schimbare fără precedent, la o schimbare de loialitate de la națiune la organismele supra naționale. Ex UE care a reușit să creeze o identitate culturală europeană care însă nu exclude identitatea națională a țărilor membre. Identitatea europeană nu a ajuns încă la nivelul unei identități naționale, unei dedicării din partea populației care să se identifice cu idealul european Dar se presupune că în timp prin practici sociale și politice îndelungate acest lucru este posibil. Acest lucru implică proiectarea unui mit al originii, o istorie inventarea de tradiții ritualuri și simboluri care să fundamenteze identitatea. De asemenea proiectul european are nevoie de un țel comun pentru a mobiliza energia cetățenilor europeni.