Amenda Penala [PDF]

Zitiervorschau

Amenda penală

1.Noţiune şi caracterizare Pedeapsa amenzii este prevăzută în partea generală a codului penal în Titlul III, capitolul III, secţiunea III, art. 63 şi 631, aceasta reprezentând o pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de bani pe care condamnatul este constrâns să o plătească în contul statului. Caracterul coercitiv al pedepsei amenzii rezultă din micşorarea silită a patrimoniului condamnatului, situaţie presupune implicit o oprimare a existenţei acestuia.1 Amenda, din acest punct de vedere, este o atingere adusă mijloacelor de existenţă ale condamnatului şi, ca atare, are un caracter de constrângere. Ca sancţiune juridică, amenda este cunoscută în legislaţie ca sancţiune penală, ea putând fi aplicată şi ca sancţiune administrativă, civilă, fiscală, procedurală. Spre deosebire de toate aceste sancţiuni, amenda penală are un caracter pur coercitiv, fiind consecinţa răspunderii penale a făptuitorului, ea se aplică numai de instanţa judecătorească, fiind pronunţată în cadrul procesului penal.2

1 Costel Niculeanu, Curs de drept penal – Partea generală, Editura Sitech, Craiova, p.292 2 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român-Partea generală, Universul juridic, Bucureşti, 2010, p.201 1

Fiind o pedeapsă principală , amenda se înscrie în cazierul judiciar al infractorului, constituind un antecedent penal al persoanei condamnate. Ca sancţiune penală, amenda prezintă unele avantaje incontestabile. Ea evită izolarea condamnatului de mediul său obişnuit de viaţă şi contactul cu infractorii înrăiţi, este adaptabilă, şi permiţând o perfectă individualizare, este remisibilă. Datorită acestor calităţi, sub rezerva asigurării funcţiei sale de constrângere prin stabilirea unui cuantum corespunzător, pedeapsa amenzii este preferată printre sancţiunile penale. 3 Marele avantaj al aplicării acestei pedepse este faptul că amenda este foarte uşor de individualizat, permiţând o mare libertate în stabilirea acesteia în funcţie de gravitatea încălcării normei sociale şi ţinând seama de persoana făptuitorului.4 Ca orice pedeapsă, amenda prezintă şi ea unele neajunsuri. Astfel, amenda se poate răsfrânge şi asupra altor persoane decât infractorul, încălcându-se principiul personalităţii pedepsei, nu este egală pentru toţi făptuitorii, nu asigură totdeauna exemplaritatea etc. Cu privire la egalitatea de tratament faţă de toţi făptuitorii, în doctrină5s-a exprimat opinia conform căreia, pentru unii, amenda maximă înseamnă puţin, iar pentru alţii, amenda minimă înseamnă mult.

3 Costică Bulai , Manual de drept penal. Partea generală, Editura All Beck , Bucureşti 1997, pag 300 4 Aurel Teodor Moldovan, Drept penal. Partea generală, Editura Lux Libris, Braşov, 2009, p.86 5 V. Dongoroz, Drept penal, partea generală, Bucureşti, Institutul de arte grafice,1939, p.624 2

De aceea, în aplicarea pedepsei amenzii trebuie să se ţină seama de aceste neajunsuri, pentru a se evita, în limitele posibilităţii, efectul negativ al acestora. Pentru a se asigura caracterul personal al pedepsei în cazul persoanei fizice şi a se limita răsfrângerea acesteia asupra familiei condamnatului, legiuitorul român a prevăzut prin dispoziţiile art.63 alin.(5) ca la stabilirea sau aplicarea amenzii penale, instanţa de judecată să ţină seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal,aşa încât să se dea eficienţă principiului proporţionalităţii, amenda stabilindu-se într-un cuantum care să nu-l pună pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale.6 S-a urmărit prin această dispoziţie asigurarea caracterului personal al pedepsei amenzii, dar şi evitarea situaţiilor în care persoanele lipsite de sprijinul condamnatului ar fi expuse mizeriei sau pericolului de a luneca pe panta delincventei.7 În cadrul incriminărilor, amenda poate apărea ca pedeapsă unică sau alternativ cu pedeapsa închisorii, în unele legislaţii penale, amenda este prevăzută şi ca pedeapsă complementară, care se cumulează cu pedeapsa privativă de libertate.8

6 Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea Specială, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2011, p. 152. 7 Costică Bulai , Manual de drept penal. Partea generală, Editura All Beck , Bucureşti 1997, pag 301 3

Amenda poate să fie prevăzută ca singura pedeapsă pentru anumite infracţiuni, ca pedeapsă unică, dar ea poate fi prevăzută şi ca pedeapsă alternativă, adică închisoare sau amendă, instanţa fiind îndrituită să aplice una din cele două, în funcţie de gradul de pericol social al acestei infracţiuni. Amenda penală ca pedeapsă unică este prevăzută in legislaţia românească pentru un număr foarte mic de infracţiuni însă ea este prevăzută, în cele mai multe cazuri, ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa închisorii şi se aplică numai în limitele prevăzute de lege.

2. Limitele pedepsei amenzii Potrivit art. 53, pct.1, lit. c),aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, limitele generale ale pedepsei amenzii sunt de la 100 lei la 50.000 lei . Limitele speciale ale amenzii sunt stabilite pentru fiecare infracţiune în parte. Este posibil ca legiuitorul să nu prevadă limitele speciale ale amenzii ci doar faptul că infracţiunea respectivă se pedepseşte cu amendă. În asemenea situaţii sunt aplicabile dispoziţiile din partea generală a codului penal, care în art.63 alin. (2) şi (3) prevede că : „Ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei. Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30.000 lei.”

8 Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal şi Drept procesual penal, Curs selectiv pentru licenţă, Editura AII Beck Bucureşti 2005, p.118 4

În conformitate cu dispoziţiile art.64 alin. (4), limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c) Cod penal nu pot fi depăşite nici chiar în cazul aplicării cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor.

3. Executarea pedepsei amenzii Amenda, ca şi celelalte pedepse, devine eficientă în măsura în care ea este pusă în executare şi în măsura în care este executată în mod efectiv de condamnat.9 În situaţia în care ca urmare a comiterii unei infracţiuni, inculpatul este sancţionat cu pedeapsa amenzii penale, acesta are obligaţia de a o executa. Deşi Codul penal nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la executarea pedepsei amenzii, procedura executării pedepsei amenzii penale este reglementată în partea specială a Codului de procedură penală, în art. 425 dar şi în legi speciale.10 Din interpretarea dispoziţiilor art. 425 Cod procedură penală se poate deduce că in funcţie de atitudinea condamnatului faţă de hotărârea de condamnare există două modalităţi de executare a amenzii penale, şi anume: executarea voluntară şi executarea silită .

Executarea voluntară a amenzii penale Potrivit dispoziţiilor alin. (1) al articolului mai sus menţionat, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a

9 Matei Basarab, Drept penal, partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 203 10 A se vedea Titlul II din Legea Nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal 5

hotărârii.

Odată cu depunerea recipisei de plată, pedeapsa amenzii se socoteşte

executată, iar condamnatul absolvit de executarea pedepsei. Amenda penală poate fi achitată integral prin plata întregii sume de bani sau în situaţia în care cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita in mod complet amenda în termenul de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, instanța de executare poate dispune, la cererea condamnatului, eșalonarea plății amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare. alin.(2). Se poate observa ca există şi o a doua modalitate voluntară de executare a pedepsei amenzii, similară cu prima, anume plata în rate lunare a amenzii. Această modalitate de executare a amenzii prezintă avantajul că, pentru condamnaţii cu dificultăţi materiale, plata se face într-un termen mai lung iar ratele de plată, fracţiuni ale cuantumului amenzii penale, sunt sume mai mici ce pot fi mai uşor de executat. După plata tuturor ratelor, pedeapsa se socoteşte executată.

Executarea silită a amenzii penale. Există situaţia când executarea amenzii nu se face de bună voie, prin plata integrală a amenzii sau prin plata ratelor lunare , situaţii ce atrag procedura executării silite a hotărârii de condamnare. În cazul nerespectării termenului de achitare integrală a amenzii sau a neachitării unei rate a acesteia, atunci când plata amenzii a fost eşalonată, executarea pedepsei amenzii se face potrivit regulilor privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziții. Dacă şi de la executarea silită condamnatul se sustrage cu rea-credinţă pentru a asigura autoritatea hotărârii judecătoreşti de condamnare şi realizarea

6

funcţiei coercitive şi preventive a pedepsei, în codul penal a fost prevăzută posibilitatea înlocuirii amenzii cu închisoarea.11

Înlocuirea pedepsei amenzii. Pentru a asigura eficienţa pedepsei amenzii, autoritatea hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat această pedeapsă şi, în ultimă analiză, autoritatea legii penale, s-a prevăzut posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul în care condamnatul se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii.12 Conform art. 631 Cod penal, dacă cel condamnat se sustrage cu rea credinţă de la executarea amenzii, instanţa de judecată poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,

ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Dispoziţia privitoare la înlocuirea amenzii cu închisoarea, în caz de neexecutare a celei dintâi, a fost introdusă în Codul penal prin Legea nr. 6/1973, în scopul de a asigura executarea amenzii în acele situaţii excepţionale în care ea nu este executată, pe căile obişnuite, datorită relei-credinţe a condamnatului. 11 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român.Partea generală, universul juridic, Bucureşti, 2010, p.202 12 Costică Bulai , Manual de drept penal. Partea generală, Editura All Beck , Bucureşti 1997, pag 301 7

Art. 63¹ C. penal prevede că înlocuirea amenzii cu închisoarea se dispune în situaţia în care cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la plata amenzii.O asemenea sustragere presupune anumite acţiuni sau inacţiuni prin care se tinde a nu se plăti amenda. Condamnatul, deşi are mijloace de plată, venituri, bunuri, nu plăteşte amenda, invocând cu rea-credinţă alte cheltuieli personale sau familiale, care nu sunt reale sau,pur şi simplu, refuză să plătească. Reaua-credinţă se deduce din atitudinea condamnatului, care deşi conştientizează situaţia sa şi prezintă mijloacele materiale pentru executarea obligaţiei pecuniare constrâns să o execute, se eschivează sau refuză să plătească . Pentru a se face dovada că persoana condamnată la pedeapsa amenzii penale, se sustrage cu rea-credinţă de la plata acesteia sau a unei rate, va trebui ca Biroul executări penale să se documenteze cu privire la persoana condamnată cu privire la următoarele aspecte: dacă locuieşte cu forme legale la adresa menţionată în sentinţa de condamnare; dacă nu şi-a schimbat domiciliul între timp; dacă are venituri care să îi asigure existenţa lui şi familiei sale, dacă lucrează cu sau fără carte de muncă, dacă nu este plecat la muncă în străinătate; dacă posedă bunuri mobile sau imobile,precum şi cu privire la alte date pe care le consideră necesare în vederea executării sentinţei de condamnare. De asemenea va trebui să se ţină seama de către instanţa de judecată la aplicarea pedepsei cu amenda penală cât şi când este sesizată de Biroul executări penale, pentru neplata amenzii cu rea-credinţă, în vederea transformării ei în închisoare, de vârsta persoanei condamnate, avându-se în vedere că au fost înregistrate nenumărate cazuri de transformare a amenzii penale în închisoare la persoane fără venituri şi care aveau o vârstă foarte înaintată ( 75-87 ani ). 13 Prin înlocuirea amenzii cu închisoarea, instanţa judecătorească reindividualizează sancţiunea penală prevăzută pentru infracţiunea săvârşită.14

13 CRIŞAN CONSTANTIN MIRCEA, AMENDA PENALĂ. ÎNLOCUIREA AMENZII PENALE CU PEDEAPSA ÎNCHISORII, Revista de drept a UNIVERSITATĂŢII ,,1 DECEMBRIE 1918’’ ALBA IULIA 14 Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român-Partea generală, universul juridic, Bucureşti, 2010, p.203

8

Nu se poate dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea persoanei fizice pedeapsa unică a amenzii sau dacă la aplicarea amenzii s-a ajuns ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi a aplicării dispoziţiilor art.76 lit. e), teza a II-a Cod penal.15 Amenda poate fi înlocuită cu închisoarea în limitele în care aceasta este prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. Aceasta înseamnă că înlocuirea este posibilă numai la infracţiunile la care amenda este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii, nu şi în cazurile în care amenda este prevăzută singură. Când amenda a fost stabilită ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante iar pedeapsa prevăzută de lege este amenda alternativ cu închisoarea ori numai închisoarea ce avea un minim de 3 luni ori mai mare , este posibilă înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea ce va avea ca limite speciale, potrivit art.76 lit. e, minimul special al pedepsei închisorii prevăzut pentru infracţiunea respectivă şi minimul general al pedepsei închisorii.(15 zile). În cazul în care instanţa înlocuieşte pedeapsa amenzii cu închisoarea, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă, în înţelesul arătat, ea trebuie să individualizeze această pedeapsă ţinând seama nu numai de limitele legale, dar şi de partea din amendă care a fost achitată, în aşa fel încât durata pedepsei cu închisoarea înlocuitoare să fie corespunzătoare restului de amendă ce a mai rămas de executat.16 ICCJ a decis ca dispoziţiile art. 631 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţa nu poate fi decât cu executare efectivă. ÎCCJ a evidenţiat că instanţele au dat interpretări diferite privind aplicarea dispoziţiilor art. 631 din Codul penal. Unele instanţe, constatând că persoana 15 Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea Specială, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2011, p. 153 16 Costică Bulai , Manual de drept penal. Partea generală, Editura All Beck , Bucureşti 1997, pag 302 9

condamnată se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, au înlocuit-o cu pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse. În schimb, alte instanţe au înlocuit pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii şi au dispus ca aceasta să fie executată în mod efectiv. ICCJ confirmă prin Decizia nr. 50/2007 că aceste instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii. În decizia sa, ICCJ a precizat că prin articolul 631 din Codul Penal „legiuitorul a limitat atribuţiile ce revin instanţei de judecată, restrângându-le la dispoziţia de înlocuire a amenzii şi la stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, fără a-i da posibilitatea să o reindividualizeze în ceea ce priveşte modul de executare.”17 În lumina deciziei ICCJ se poate conchide că instanţa de judecată înlocuind pedeapsa amenzii penale cu închisoarea, potrivit art.631 Cod penal, nu va putea să dispună suspendarea condiţionată ori suspendarea executării sub suprveghere ori executarea acesteia la locul de muncă.

Bibliografie 17 Recursuri în interesul legii în materie penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.252-254 10

A.CĂRŢI 1. Recursuri în interesul legii în materie penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008 2. Aurel Teodor Moldovan, Drept penal. Partea generală, Editura Lux Libris, Braşov, 2009 3. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal şi Drept procesual penal, Curs selectiv pentru licenţă, Editura AII Beck Bucureşti, 2005 4. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român-Partea generală, Universul juridic, Bucureşti, 2010 5. Costel Niculeanu, Curs de drept penal – Partea generală, Editura Sitech, Craiova 6. Costică Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura All Beck , Bucureşti 1997 7. Matei Basarab, Drept penal, partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983 8. Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea Specială, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2011 9. V. Dongoroz, Drept penal, partea generală, Bucureşti, Institutul de arte grafice,1939

B. SURSE DE DOCUMENTARE ELECTRONICE 1. http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/ crisan_1_ro.pd

11

12

13

14

f

15