Agentii Puterii Lui Solomon [PDF]

Zitiervorschau

î Cristopher Knight (în colaborare cu Robert Lomas) jetul lui Hiram) |A1 doilea Mesia) arul lui Uriel) artea lui Hiram) iteribr de Alan Butler ţiuter Disc (CD-ul Epocii Bronzului) •tBankers (Războinicii şi bancherii) :«m (Rezistenţa cavalerilor templieri) Ml and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja) şi Alan Butler ta civilizaţie) pine a construit Luna)

AGENŢII

PUTERII'LUI SOLOMON

Cristopher Knight şi Alan Butier

Editura Aquila

topher Knight and Alan Butler 2007

jrs. The Secrete of Freemasonry, The Church and the

a'93 translation ediţia în limba română sunt rezervate Editurii Aquila'93. :rări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin ce alt mod, fără acordul scris, dat în prealabil de Editura

CIP a Bibliotecii Naţionale a României terii lui Solomon/1 rad.: Simona Abrudan, ştiinţific: Radu David - Oradea: Aquila'93, 2007 .-973-714-218-4

rudan, Simona (trad.) vid, Radu Calin

ngleză: Simona Abrudan adu David Danubiu a Ferche na Tăutan

DEDICAŢIE Această carte este dedicată memoriei contelui William Sinclair, cel care a construit Capela Rosslyn şi a fondat francmasoneria

iirect, numeroşi oameni au sprijinit apariţia acestei i tuturor, în mod special, dorim să aducem calde mulpoastre de viaţă, Caroline Knight şi Kate Butler, pentru ti îngăduinţa lor. stru, Michael Mann, care ghidează şi sfătuieşte, dar nu Iciodată. ntly, care pentru editarea acestei cărţi a depăşit cu mult sale de serviciu. phie, atât pentru permisiunea de a utiliza surse scrise kpela Rosslyn, cât şi pentru excelentele fotografii pe l permis să le utilizăm. | asemenea să adresăm mulţumiri profesorilor Philip kck Miliar şi James Charlesworth.

l

Cuprins

vin ix . xi

Ilustraţii Planşe Introducere l

Capitolul Capitolul Capitolul Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 6 Capitolul 7 Capitolul 8 Capitolul 9 Capitolul 10 Capitolul 11 Capitolul 12 Capitolul 13

începuturile Copilul vestit de Stea Pentru salvarea unui imperiu Ridicarea Familiilor Stelei Cei adormiţi se trezesc Prima nouă ordine mondială O faptă mârşavă Noul templu al „stelei" Shekinah Secretul sfânt Cu toţii fraţi Lumea Nouă şi Noul Ierusalim Francmasoneria şi Revoluţia Sfârşitul începutului

Postfaţă

Chestiunea Rosslyn

282

Cronologie Bibliografie

285 288

25 54 69 87 100 122 138 173 188 207 223 251

na care indică originea astronomică a simbolului ebraic ecetea) lui Solomon, sau Steaua lui David. |lecorată cu un leu a oraşului Ierusalim, iii heraldic al Normandiei (doi lei aurii pe un fundal igliei (de asemenea auriu, pe fundal roşu, asemenea iei). egatului Unit. ranţei, indicând oraşul Paris şi oraşele principale din agne şi Burgundia de Nord. a Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu). Tasului Halifax. capelei Rosslyn, ilustrând Triplul Tău şi Sigiliul lui |ă reprezintînd Castelul Rosslyn, avându-1 în prim-plan cu toiagul şi arborele său. |] vieţii, conform Cabalei. Fiecare glob reprezintă un şea asociată cu primul grad al francmasoneriei. Ilul luminii" din capătul estic al capelei Rosslyn (vedere i astronomică indicând apariţia Sfintei Shekinah, la 21 i (Ziua Sfântului Matei). piscis. zentare din secolul al XlX-lea a simbolului masonic al are a gradului trei - origine necunoscută, copie a unui •ierican. tul heraldic al familiei Washington (stele şi linii roşii pe

I

iu). oraşului Washington D.C., indicând modelul ce aminu cinci colţuri, format de străzile acestuia (pentagrama i de Alan Butler).

vin

PLANŞE

Fotografia 1. Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul S f. Bernard de Clairvaux - Alan Butler. Fotografia 2. Capela Rosslyn, aşa cum arăta ea în 1917 - prin amabilitatea lui Peter Stubbs, Edinburgh. Fotografia 3. Ruinele fostei Capele St. Matthews, acum într-un cimitir din apropierea Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui John Ritchie. Fotografia 4. Reprezentare a Sf. Bernard de Clairvaux, care poate fi văzută acum în Catedrala Troyes, împreună cu moaştele Sf. Bernard - Alan Butler. Fotografia 5. Catedrala Troyes din Champagne, Franţa. Troyes a fost sediul Familiilor Stelei între secolele XI şi XIV - Alan Butler. Fotografia 6. Fereastra estică a Capelei Rosslyn, având tunelul luminii arătat clar în vârful arcului - prin amabilitatea lui John Ritchie. Fotografia 7. Interiorul tunelului luminii din capela Rosslyn este foarte reflectorizant, aşa cum se demonstrează aici prin plasarea în deschizătură a unei torţe aprinse - prin amabilitatea lui John Ritchie. Fotografia 8. O stea cu cinci colţuri, sau o pentagramă, sculptată într-o biserică din Yorkshire, Anglia. Acest exemplu din secolul al XV-lea demonstrează că pentagrama a fost adesea folosită ca simbol creştin -Alan Butler. Fotografia 9. Este aceasta o reprezentarea în piatră a Sfintei Shekinah deghizată ca înger? - prin amabilitatea lui John Ritchie. Fotografia 10. Această sculptură din interiorul Capelei Rosslyn este considerată o reprezentare a unei iniţieri în stil masonic într-o vreme când masoneria nici nu exista încă - prin amabilitatea lui John Ritchie. Fotografia 11. Exemple de sculpturi cu teme vegetale din interiorul Capelei Rosslyn. Aici este reprezentat un fel de cactus sau aloe - prin amabilitatea lui John Ritchie. IX

ÎBNTII PUTERII LUI SOLOMON

ticul Stâng al Capelei Rosslyn - prin amabilitatea lui , sculptură foarte rară din Capela Rosslyn, aceasta neie Verde - prin amabilitatea lui John Ritchie. f sculptură reprezentând Omul Verde, din exteriorul i - prin amabilitatea lui John Ritchie. pul Contelui sau Stâlpul Maestrului din Capela Rosslyn ptea lui John Ritchie. tiidos Om Verde, din exteriorul Capelei Rosslyn - prin [ John Ritchie. j-numitul Stâlp al Ucenicului din Capela Rosslyn prin l John Ritchie. tioşii trei stâlpi din Capela Rosslyn - prin amabilitatea Ie şapte virtuţi, într-o sculptură din Capela Rosslyn — pa lui John Ritchie. zonul oraşului Halifax, din Anglia, reprezentând capul torul şi Agnus Dei, cu steagul templierilor şi toiagul Sf. at pe porţile clădirii Piece Hali - Christopher Knight. pere spre est de la Capela Rosslyn - prin amabilitatea

Introducere

Ce s-a întâmplat cu mine? m-am întrebat. Seara începuse în mod obişnuit, dar apoi m-am trezit dezbrăcat şi acoperit de zdrenţe. Obiectele de valoare îmi fuseseră luate şi eram împins înainte, din ambele părţi, de oameni care mă ţineau strâns de braţe. De îndată ce am pătruns în încăpere nu am mai văzut nimic - întunericul era aproape complet. Cu toate acestea, am putut distinge grupul mare de oameni ce mă înconjura - zgomotul accidental produs de un scaun, o tuse înăbuşită, mişcarea ocazională a picioarelor. Cei care mă ghidau m-au purtat pe o distanţă considerabilă, dintr-un punct în altul, în timp ce, din vreme în vreme, mi se puneau întrebări. Apoi gardienii mei m-au oprit şi m-au eliberat puţin din strânsoare. O figură s-a apropiat deodată de mine. Deşi ochii mi se obişnuiseră până la acel moment cu întunericul, nu am reuşit să-i disting trăsăturile feţei, dar mi s-a părut foarte înalt. A început să-mi spună o poveste - ceva legat de un constructor din vechime şi de un templu din Ierusalim. Cuvintele lui n-aveau nicio noimă pentru mine şi am închis ochii pentru o clipă sau două. I-am deschis chiar la timp pentru a putea distinge o umbră care se îndrepta spre mine prin întuneric şi am simţit o lovitură în obraz, înainte de a putea clipi, mâini necunoscute m-au apucat, forţândumă să îngenunchez. Când m-am ridicat în picioare am primit de îndată a doua lovitură, şi apoi pe a treia, drept în frunte. Am fost împins tot mai jos, iar apoi am fost înfăşurat într-un cearşaf de multe mâini nevăzute. XI

ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

m-am simţit, desigur, ca într-un vis ciudat. Aerul era unei orgi care intona un marş funebru, iar numeroase se mişte în jurul corpului meu întins la pământ. Toate ntr-odată, după aproximativ un minut, iar cearşaful mi-a ţa. Un bărbat mi-a scos mâna din giulgiu şi a încercat n căzut din nou când mâna i-a alunecat. Şi următoarea ridica a eşuat, dar apoi am simţit o mână puternică etura braţului drept, şi am fost adus în poziţie verticală, juţină lumină. Totul era în semiîntuneric, dar mulţumită în formă de stea, care venea de deasupra umărului m putut distinge zecile de feţe care umpleau încăperea tul din faţă a indicat un obiect din spatele meu şi mi-a şi să privesc spre locul unde stătusem întins. Acolo, la e stele, am văzut o grămadă de lucruri. La început nu espre ce era vorba, dar ulterior am reuşit să disting un ;va oase lungi ale unui schelet, eiase în acel moment şi, în timp ce îmi îmbrăcam din i şi cravata, m-am alăturat fraţilor mei la festivitate, a avea un nou maestru mason. Din acea clipă, eram un dul trei, perfect pregătit. din urmă, mi s-a permis să le pun fraţilor mei masoni alurile la care fusesem supus în cele şase luni de di.teresant", mi-am spus. cruri se petreceau în septembrie 1976. Trecuseră treizeci isem din templul masonic purtând micul şorţ de piele on, care mi-a fost dat prin acceptul Marii Loji Unite a Ieşit de curiozitate şi de entuziasm - dar nu aveam nicio Iul în care seara aceea avea să-mi schimbe viaţa. ;er, m-am alăturat „Iniţiaţilor" din simplă curiozitate, făceau în spatele uşilor închise acei oameni a căror actere multor zvonuri. Ştiam că francmasoneria reprezenta e acţiona în special în Europa şi în locurile din lume lanic, sau unde mlădiţa care s-a născut din acesta, SUA, •codată influenţa. Dar oare era vorba de organizaţia de a să fie, sau exista şi o scop secret, aşa cum au sugerat tate rânduri? ar un proaspăt maestru mason, am început să-mi dau u încetul, că niciunul dintre francmasonii cu titluri XII

INTRODUCERE

importante nu cunoştea cu precizie semnificaţia ritualurilor. După terminarea ritualurilor de seară, ei aveau obiceiul să stea la masă şi să consume multă bere, complimentându-se unii pe ceilalţi în legătură cu „sinceritatea" cu care au pronunţat incantaţiile fixate în memorie — fără a discuta vreodată despre originea şi semnificaţia acestora. Din Calcutta la Calgary şi de la Canberra la Cape Town, bărbaţi purtând splendidele - şi oarecum ciudatele — însemne ale regalităţii se întâlneau în încăperi fără ferestre pentru a lua parte la ritualuri secrete pe care de fapt nu le înţelegeau. Aceste ritualuri sunt transmise din generaţie în generaţie, cuvânt cu cuvânt, dar cu ce scop? Asemeni oricărui alt candidat la gradul al treilea, am fost nevoit să joc rolul lui Hiram Abif, omul despre care se spune că ar fi proiectat Templul lui Solomon din Ierusalim, cu aproape trei mii de ani în urmă. O legendă descrie modul în care Hiram a fost atacat de propriii lui muncitori, pentru a fi forţat să dezvăluie un secret. După ce arhitectul a refuzat, a fost ucis de cea de-a treia lovitură, care i-a fost aplicată în cap. Am început investigaţiile în privinţa originilor francmasoneriei de îndată ce mi-am dat seama că nu existau răspunsuri la multele mele întrebări. După mai mulţi ani de cercetare, am început să descopăr câteva aspecte uimitoare, iar în minte mi-a încolţit gândul că o carte care să prezinte aceste idei ar putea fi de mare interes. Am cerut ajutorul unui frate mason, Robert Lomas, iar după câţiva ani rezultatele cercetărilor mele au fost publicate sub titlul Secretul lui Hiram. Unul dintre oamenii care a citit această carte a fost Alan Butler, care a descoperit imediat puncte comune între scrierea mea şi propriile sale cercetări. El a luat legătura cu mine şi am început să ne împărtăşim descoperirile făcute în legătură cu francmasoneria şi cu extraordinara ştiinţă străveche ce stă la baza acesteia. Alături de Alan, am făcut cercetări timp de cel puţin zece ani. Aceasta este cea de-a treia carte pe care o publicăm împreună, şi se referă la o perioadă încheiată cu trei mii de ani în urmă, când un grup de mari preoţi din Ierusalim a pornit în aventura schimbării lumii. Secretul lui Hiram a fost cartea care a dezvăluit originile francmasoneriei, dar, în mod inevitabil, a ridicat mai multe întrebări decât răspunsurile furnizate. Scopul acestei cărţi este să ofere o investigare mai atentă şi la scară mai largă a problemei, pentru a urmări, pas cu pas, traseul parcurs de preoţimea străveche numită, conform ritualurilor masonice, de către regele Solomon. Aceşti oameni aproape că au format un cult în cadrul unui XIII

ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

deţineau secretele mişcării unei stele scăpărătoare .ceasta minune astronomică, strălucitoare, a luminat înainte de ivirea zorilor la închinarea Templului lui t din nou, la momente potrivite, pentru a anunţa mari isiv naşterea lui Mesia, un mileniu mai târziu, or deţinători secreţi ai puterii - pe care noi îi numim - era reprezentat de două triunghiuri echilaterale, sucelălalt astfel încât să formeze o stea cu şase colţuri, im vom arăta în Capitolul I, reprezentarea Ierusalimului mici. [iilor Stelei a fost ascuns- lumii exterioare până în clipa ropei au fost determinate, sub influenţa Familiilor Steierusalim, de unde acestea fuseseră expulzate cu secole rea romană, pentru a recupera oraşul sfânt din mâinile «st mijloc a fost utilizat atunci de aripa militară a cavalerii templieri. Astăzi, simbolul stelei reprezintă o pentru francmasoni şi a fost adoptat, după îndelungate rael. Irmează vor urmări modul în care continuatorii puterii lui nţat, sau chiar au direcţionat, evoluţia lumii occidentale, lurile Bisericii Romano-Catolice şi ale guvernelor nale noastre scot la lumină un îndrăzneţ şi surprinzător joc de la momentul înălţării Templului lui Solomon din |la Casa Albă din Washington D.C. punctul de plecare al tuturor ritualurilor şi miturilor 'artea Facerii. Vom încheia cu unele consideraţii asupra care pare să se îndrepte în mod alarmant spre sfârşit. ight, 06

XIV

CAPITOLUL 1

începuturile

în biografia lui Dumnezeu nu e doar blândeţe şi lumină La început, după cum este scris în Cartea Facerii, Dumnezeu a creat cerul şi pământul, apoi apele şi uscatul, plantele, animalele şi, în cele din urmă, omul. Ordinea în care au fost înfăptuite aceste acte de creaţie variază în funcţie de diferitele tradiţii din Vechiul Testament, dar în legătură cu Dumnezeu ştim două lucruri importante, din versetul 26 al Cărţii biblice amintite mai sus, care spune: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră". Aflăm astfel, din Cartea Facerii, că Dumnezeu este, cel puţin în privinţa înfăţişării, bărbat, şi, de vreme ce vorbeşte la persoana întâi plural, la fel sunt şi celelalte două părţi ale Sfintei Treimi. Astăzi, majoritatea evreilor şi creştinilor acceptă punctul de vedere ştiinţific conform căruia Universul are o vechime de mai multe miliarde de ani, iar omul modern a evoluat, până la stadiul în care se află astăzi, într-o perioadă de 115.000 de ani. Rezultă din acest fapt că între facerea cerului şi a pământului şi crearea lui Adam şi a Evei s-a scurs o perioadă de timp extrem de îndelungată. După apariţia primilor oameni pe Pământ, au trecut mai mult de 110.000 de ani până când Dumnezeu a interacţionat cu făpturi asemenea Lui. Deşi există numeroase momente, narate în Biblie, care sugerează că Dumnezeu a îndrumat prin cuvânt oameni din Orientul Mijlociu, ca Noe, Enoh şi Avraam, exegeţii Bibliei sunt în general de acord că acestea erau

iNŢII PUTERII LUI SOLOMON

mai multe zeităţi, tradiţii care au fost omogenizate estament de către oamenii care au scris pentru prima 3ibliei, un mileniu sau două mai târziu, aţiuni, prima relatare a apariţiei lui Iahve pe Pământ , proximativ 3.500 de ani. Acolo El apărea ca zeu al re se ocupa cu prelucrarea metalului şi locuia în zona ei Sinai, o regiune deşertică, în formă triunghiulară, Mediterană la nord, Golful Suez la vest şi Golful ;ste îndepărtat şi neospitalier, având puţine resurse în aţe de pietre preţioase şi minerale, care au fost exploaa stăpânirii egiptene. Probabil că membrii clanului sub numele de cheniţi, duceau o viaţă grea, extrăgând, nontane sau dintre dunele de nisip, metalele pentru râu atât de vestiţi, în Vechiul Testament se vorbeşte >r în arta prelucrării bronzului şi a fierului, mai ales ;a instrumentelor muzicale. ;s acest nume deoarece se considerau descendenţi ai im şi al Evei, iar dumnezeul lor era Iahve, considerat in munţii Sinai.

!>uie să fi fost foarte liniştită, şi ne putem imagina cât aceşti oameni, care trăiau în izolare, atunci când au it de oameni îndreptându-se spre ei, printre culmile i crestate care se înalţă la mai mult de doi kilometri i care le înconjoară. Aceşti străini le-au povestit cum t, unde fuseseră captivi, şi cum au trecut chiar prin ndrumarea unui fost general de armată în vârstă de umeMoise1. u le era întru totul străin cheniţilor. îl cunoşteau bine, stor pentru ei timp de patruzeci de ani. Acest călător, •bă, fusese iniţial un general cu faţa bărbierită în armata i din secolul I, Josephus (Antichităţi iudaice, 2:10), Moise a irmata egipteană în timp ce a participat la un război important ilor. în cartea The Works of Josephus, William Whiston Biblia nu menţionează în mod explicit că Moise ar fi fost un faptele Apostolilor 7:22 confirmă probabil această istorie.

ÎNCEPUTURILE

egipteană şi un membru de vază al curţii regale, până în momentul în care a comis o crimă şi a fugit în deşertul Sinai. Moise fusese căsătorit cu Sefora, fiica lui Reuel, care era „ietro", sau mare preot şi lider al cheniţilor. Moise şi fratele său Aaron au fost iniţiaţi în ritualurile preoţiei practicate de cheniţi şi au început să se închine zeului venerat de aceştia, Iahve. La un moment dat, Moise a plecat de lângă poporul său şi a urcat pe cea mai înaltă culme din Sinai. Acolo a avut o întâlnire cu stăpânul furtunilor, Iahve. Dumnezeu i-a prezentat fostului soldat o serie de instrucţiuni de viaţă, inclusiv cele zece porunci pe care le cunoaştem astăzi, însă relaţia dintre Dumnezeu şi Moise nu a fost mereu cordială. La un moment dat, Sefora a fost nevoită să-1 salveze pe Moise (şi, conform unor exegeţi biblici, şi pe fiul lor cel mai mare, Gherşom) de mânia al lui Iahve care, dintr-un motiv necunoscut, hotărâse să-1 ucidă. Moise a anunţat că poporul său nomad urma să-şi continue călătoria, luându-1 cu el pe dumnezeul cheniţilor într-o cutie special confecţionată, pe care au numit-o „Chivotul Legii". Planul era să se îndrepte înspre nord-est în căutarea pământului făgăduit lor de Iahve. însă sute de triburi de cananeeni ocupau deja acel teritoriu. Chivotul în care îşi purtau divinitatea avea un aspect specific egiptean. Era confecţionat din lemn de shittim, sau salcâm, - singurul copac ce creştea în zonele aride ale deşertului — şi pe el erau aşezate două efigii aurite, reprezentând heruvimi înaripaţi. Când Moise vorbea cu Dumnezeu, vocea acestuia se auzea din interiorul chivotului. Grupul evreilor care scăpaseră din Egipt şi-a continuat drumul alături de divinitatea care crease întregul Univers, pe care o purtau în mica lor cutie ce fusese prevăzută cu pârghii exterioare pentru a putea fi transportată prin zonele abrupte pe care evreii au fost nevoiţi să le străbată. Iahve a ghidat cu eficienţă întregul grup, dictând ritmul de înaintare, făcând chivotul extrem de greu atunci când dorea să îi oprească din drum, sau uşor, atunci când dorea să îi determine să meargă mai repede. Pe măsură ce evreii străbăteau deşertul, chivotul era purtat la o distanţă de circa un kilometru în faţa grupului principal. Şi, conform tradiţiilor străvechi, ştim că Iahve a deschis calea poporului său ales arzând şerpii, scorpionii şi spinii, cu două limbi de foc ce ieşeau de sub chivot ca dintr-un aruncător de flăcări. Din nefericire pentru cei care îl urmau pe Moise, divinitatea căreia i se închinau era cuprinsă uneori de mânie. De exemplu, atunci când nepoţii lui Moise, Nadav şi Avihu, au folosit o sursă nepotrivită pentru a aprinde

MTII PUTERII LUI SOLOMON

ertta lui Iahve, ei au fost imediat arşi de o săgeată rm Vechiului Testament, a fost trimisă de Iahve din Iahve a continuat să fie irascibil. Preoţii care purtau ie atenţi la fiecare mişcare, deoarece chiar o privire la un moment nepotrivit i-ar fi ars, cauzându-le

ficată? e vedere, călătoria de patruzeci de ani a israeliţilor inului nu a fost un eveniment accidental; mai mult avia egipteană, ea poate fi considerată o revenire lor ţară de baştină. prul că, înainte cu aproximativ două sute de ani meteorologice s-au schimbat subit, iar pământul deşert datorită temperaturile foarte ridicate. Oraşele teritoriului au fost aproape părăsite pe măsură ce c neaşteptate au dus la secarea surselor de apă şi linte ca acestea să fie culese. Satele mici au pierdut ;e încercarea de a trăi de pe urma solului ars de soare ;eta fără sfârşit a fost percepută ca un blestem din ;ura modalitate de izbăvire era fie călătoria spre sud, rtile din apropierea fluviului Nil şi munca în slujba iptarea spre nord, către zona de climă temperată a ii târziu, clima a revenit la normal, la fel de subit cum de un deceniu sau două, verile din Canaan au început le, nu un adevărat cuptor. Râurile au început să curgă, nple din nou de apă. Oamenii au pornit atunci înapoi )rd, cât şi din sud. le Moise, şi mai apoi de succesorul acestuia, losua entru Salvator), s-a îndreptat spre nord-est, către tea să devină iarăşi un „pământ al belşugului". In i ajuns acolo au început să distrugă fiecare oraş care ru a se putea aproviziona cu hrană şi apă. Următorul de sânge pe care Dumnezeu pare să le-o fi dictat. Domnul: ;,Iată, încep să-ţi dau pe Sihon Amoreul, şi pământul lui; începe a stăpâni pământul lui. Iar

l

ÎNCEPUTURILE

Sihon, regele Heşbonului, cu tot poporul său, ne-a ieşit înainte să se lupte la Ihaţ. Dar Domnul Dumnezeul nostru 1-a dat în mâinile noastre şi 1-am bătut pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui. în vremea aceea am luat toate cetăţile lui, bărbaţi, femei şi copii, şi n-am lăsat pe nimeni viu. Numai vitele lor şi cele jefuite din cetăţile cuprinse de noi ni le-am luat"2. Urmând în mod evident instrucţiunile explicite ale lui Dumnezeu, toţi bărbaţii, femeile şi copiii au fost ucişi, iar prăzile luate din localităţi şi oraşe sunt prea numeroase pentru a fi amintite aici. Cu trecerea timpului, Iahve şi poporul său au ajuns să stăpânească cea mai mare parte a „pământului făgăduinţei". După mai mult de patru secole, poporul ales al lui Dumnezeu a intrat în oraşul sfânt Ierusalim, care a fost în cele din urmă supus de către David, regele israeliţilor. Se spune că David a angajat 30.000 de oameni pentru a transporta chivotul şi conţinutul divin al acestuia către noua capitală, în ultima parte a călătoriei, casa mobilă a lui Iahve a fost aşezată pe un car nou, tras de Uza şi Ahio, fiii lui Abidanab. în timp ce carul înainta, chivotul a fost la un moment dat pe punctul să cadă, iar Uza şi-a întins mâinile ca să-1 sprijine, însă a fost imediat ucis de foc. David s-a temut arunci de mânia Domnului şi a decis să nu ducă chivotul mai departe. Cu toate acestea, după câtva timp s-a hotărât continuarea călătoriei, iar David a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-1 mulţumi pe Dumnezeu, sacrificând un viţel la fiecare şase paşi şi, conform tradiţiei cananeene, oamenii lui dansau şi cântau în jurul carului care era împins pe drum.

Templul lui Iahve Ajuns la Ierusalim, David a hotărât să ridice un templu pentru Dumnezeu şi Chivotul Legii, în locul de deasupra oraşului unde se credea că şi Avraam a intenţionat să-1 sacrifice pe fiul său Isaac, probabil cu aproape o mie de ani înainte, aşa cum scrie în capitolul 22 al Cărţii Facerii. Israeliţii s-au stabilit în noua lor capitală. Atunci, conform Cărţii a Doua a Regilor, David s-a îndrăgostit de o femeie frumoasă, numită Batşeba, pe care a zărit-o de la fereastră în timp ce ea se îmbăia. Batşeba era soţia lui Urie, unul dintre ofiţerii lui David, dar cu toate acestea el a adus-o pe Batşeba în camera sa şi s-a culcat cu ea. Femeia a rămas 2 Deuteronomul, 2:31-35.

ENTII PUTERII LUI SOLOMON

j le a decis, în mod viclean, să-1 cheme pe Urie înapoi de bătălie pentru a se relaxa, a-şi spăla picioarele şi a iziteze" soţia - în speranţa că sarcina îi va fi atribuită iizat oferta regelui, spunând că nu se putea duce să |i să se culce cu soţia lui" în timp ce tovarăşii lui de iţi pe câmpul de bătălie. David nu putea să atragă j general apreciat, aşa încât a aranjat ca acesta să fie iii ale frontului, unde curând a fost ucis. l pe Batşeba de soţie, iar aceasta a dat naştere fiului purit, în ciuda multelor rugăciuni pe care David i le-a reme Batşeba i-a dăruit lui David un alt fiu. Conform pgilor, 12:25, acestuia i s-a dat numele ledida, adică ', cu toate că în versetul anterior se menţionează că lise numele Solomon (Shelomoh în limba ebraică), au încercat să explice această situaţie prin faptul că ai a fost ledida, dar a devenit Solomon atunci când a |ă ce perioada de patruzeci de ani hărăzită lui David la Iceastă explicaţie este logică deoarece „Solomon" este ([ananeean, făcând trimitere la vechiul zeu al oraşului, nprinde un joc de cuvinte cu referire la Salem, numele nului - ce desemna planeta Venus - care la rândul său de pace (la fel ca rădăcina cuvântului shalom din L a fost cel care a construit ceea ce reprezintă probabil 3lu din istorie - un templu care urma să devină punctul ar francmasonice. a lui Solomon a avut loc în anul 971 î.C., sau poate ţ următor, aşa cum susţin atât cercetătorul E. R. Thiele, înainte de aceasta, David a adunat materiale pentru |ou templu la Ierusalim, o casă pentru Dumnezeu şi nânt al Acestuia, Chivotul Legii, [[patruzeci de ani de domnie, Solomon s-a înconjurat de . caracteristice unui monarh din Canaan, având, după l de soţii şi 300 de concubine. Clădirea ridicată pentru buit să fie extrem de spaţioasă — de fapt depăşea cu mplul ridicat pentru Iahve şi Chivotul Legii. Solomon

ÎNCEPUTURILE

este preţuit în memoria oamenilor pentru marea înţelepciune de care a dat dovadă şi nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că primii ani în care a domnit au sporit bogăţia şi influenţa micului regat Israel. Pe lângă tradiţionala închinare către Iahve - Dumnezeul adoptat în vremea Ieşirii şi păstrat acum într-o cutie ferecată cu aur - specifică evreilor, Solomon a mai venerat şi alte zeităţi. Venerarea mai multor divinităţi era un semn al viziunii largi a unui monarh, iar la vremea respectivă ideea ca poporul lui Israel să se închine unui singur Dumnezeu nu prinsese încă rădăcini. Solomon însuşi - spre deosebire de savanţii evrei de mai târziu, care au început să dea formă Bibliei — nu vedea nicio greşeală în închinarea la mai multe zeităţi. Printre cele mai neplăcute obiceiuri pe care le-a îmbrăţişat a fost sacrificarea unuia dintre propriii copii zeului Moloh, o divinitate solară a locuitorilor din Canaan. O astfel de faptă era considerată necesară de către cananeenii care doreau să devină adevăraţi regi - numiţi şi împuterniciţi de zeităţile cerului. Acest obicei a fost păstrat de evrei timp de sute de ani până când, în cele din urmă, s-a renunţat la această practică. Probabil că lui Solomon nu i-a fost prea greu să-şi trimită gărzile pentru a alege câţiva dintre copiii născuţi de numeroasele sale concubine şi să-i sacrifice zeului Moloh. Chiar numele acestui zeu este derivat din rădăcina cuvântului malak, care înseamnă rege. Ad litteram, cuvântul „Moloh" se referă la actul de a deveni sau a fi un monarh care conduce sub protecţia divinităţii. Sacrificiul adus lui Moloh era singura modalitate de asigurare a puterii absolute, pe baza autorităţii provenite din afara lumii oamenilor. Conform Cărţii întâi a Regilor, 11:7, Solomon a ridicat un „templu" pentru Moloh „pe muntele din faţa Ierusalimului". Acest templu, unde erau sacrificaţi copiii, se afla la sud-vest de oraşul Ierusalim, într-o zonă din Valea Hinnom cunoscută şi cu numele de „Valea copiilor", în apropierea căreia se crede că ar fi mormântul lui David. Obiceiul de a sacrifica unul dintre copiii regelui a continuat vreme de sute de ani, până când a fost, în cele din urmă, scos în afara legii, în Cartea a Patra a Regilor, capitolul 23, se spune că „nimeni să nu mai treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc lui Moloh". Indiferent dacă acest fapt se datora sau nu sacrificiilor aduse, Solomon şi oamenii lui au prosperat şi s-au aliat cu Hiram I, regele fenician al Tirului, care i-a acordat mult sprijin lui Solomon în activităţile legate de construcţii ^ mai ales la ridicarea templului închinat lui Iahve.

îENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii"SKekinah la, dovezile sugerează că, deşi Chivotul Legii era ţinut în jjp ridicată iniţial nu era închinată lui Iahve. Politeismul i un templu care să permită legătura cu zeii - un fel de licaţii" care să-i asigure regelui „o cale către împărăţia Cheia unei astfel de construcţii era dată de înţelegerea ce şi, mai ales, de mişcarea pe termen lung a planetei preţ. |ei Aştoret (cunoscută şi sub numele de Astarte, Iştar, it, Balaat-Gebal şi Aşerah) era de o importanţă crucială Aştoret era o zeitate ce guverna fertilitatea, sexualitatea nbolurile ei erau leul, calul, sfinxul, porumbelul şi, în " i încadrată de un cerc - indicând planeta Venus, care era pilă a acestei zeităţi astrale. i interiorul orbitei parcurse de Pământ în jurul Soarelui, ;tanţă faţă de Soare, după planeta Mercur. Văzută de pe Ifenus e cel mai strălucitor astru de pe cer, după Soare |-se fie înainte de zori ca „Luceafărul de dimineaţă", fie i întunericului, ca „Luceafărul de seară". De asemenea, |a cerească este foarte interesant în timp. i de opt ani, Venus revine în acelaşi punct de pe cer, dar agă ea sunt astăzi altele; din punct de vedere astronomic, t cu o cincime pe traiectoria ei în zodiac. După fiecare ace un „salt" complet prin zodiac, revenind la punctul Această mişcare are o exactitate extraordinară, şi astfel Irept ceas precis şi calendar de către preoţii-astrologi. în T, planeta pare să descrie o stea cu cinci colţuri în jurul l traseu stă la baza pentagramei, imagine cu o valoare nenii din toate culturile. on, ciclul de exact patruzeci de ani al planetei Venus crucială. Asemenea regilor de dinainte şi de după lui, el credea că fiecare aspect important al vieţii era la perioadă divină de patruzeci de ani, aşa cum ilustrează lent: şi-a îndrumat oamenii prin pustiu timp de patruzeci de j momentul în care el era în vârsta de 80 de ani (începutul p-al treilea ciclu al planetei Venus pentru el) şi până când

ÎNCEPUTURILE

a împlinit 120 de ani, momentul morţii sale (finalul celui de-a treilea ciclu al planetei Venus din timpul vieţii sale). • în Vechiul Testament se spune că Dumnezeu a permis de multe ori pământului să se odihnească timp de patruzeci de ani. • Poporul lui Israel a greşit, iar Dumnezeu i-a dat un duşman timp de patruzeci de ani. • Eli a fost judecător (un proto-rege) al Israelului timp de patruzeci de ani. • Saul, primul rege uns al Israelului, s-a urcat pe tron la vârsta de patruzeci de ani şi a domnit exact patruzeci de ani. • Işboşet (fiul lui Saul) era în vârstă de patruzeci de ani la începutul domniei sale. • Regele David, tatăl lui Solomon, a fost rege timp de patruzeci de ani. Solomon ştia că el va putea domni doar patruzeci de ani, după cum s-a şi întâmplat. Exista doar o singură putere astrală mai mare decât cea a planetei Venus şi a ciclului ei de patruzeci de ani: Stanţa Shekinah. Această „stea" strălucitoare apărea pe cer la fiecare al doisprezecelea ciclu al planetei Venus - la fiecare 480 de ani - şi strălucea pe cer timp de câţiva ani, după care dispărea din nou. De fapt, Shekinah era, şi continuă să fie, cauzată de conjuncţia planetelor Venus şi Mercur - ceea ce înseamnă că, privite de pe Pământ, acestea, fiind suprapuse, apar ca o stea unică, foarte strălucitoare. Se crede că apariţia „stelei" Shekinah a anunţat marile momente din istoria Israelului şi a evreilor. Totuşi, o semnificaţie mai importantă avea cea de-a treia apariţie a acestei stele - care avea loc la fiecare l .440 de ani - când astrul strălucitor ajunge în exact acelaşi punct al zodiacului (stelele de pe fundal). O astfel de apariţie a „stelei" Shekinah urma să aibă loc odată cu solstiţiul de iarnă, în anul 967 î.C., iar Solomon a ordonat pregătirea terenului de pe vârful unei coline din nordul oraşului, pentru ca aşezarea pietrei de temelie a templului pe care îl proiectase să poată avea loc exact în ziua respectivă. Conform calculelor făcute de preoţi, divina Shekinah trebuia să apară pe cerul întunecat al dimineţii, ca o lumină strălucitoare care să anunţe zorii. Se spunea că acea dată marca trecerea a exact 1.440 de ani de la momentul în care arca lui Noe, cu întreaga încărcătură de vietăţi, a atins uscatul, după lunga perioadă de potop descrisă în Biblie, când norii de

jENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l în sfârşit şi lumina divină a strălucit printre ei, anunţând atre Dumnezeu şi omenire, în plus, Solomon şi preoţii |pau că apariţia anterioară a „stelei", cu 480 de ani în i momentul în care Moise şi-a îndrumat poporul prin t să fie mai importantă decât Iahve, Aştoret, sau oricare Somon înţelesese faptul că lumina glorioasei Shekinah Inităţilor cu întreaga lume a oamenilor. Forţele tuturor iau să se unească. Acest lucru însemna că întreaga se unea cu împărăţia divină — Cerul şi Pământul deina stelei de pe cer, ca principiu masculin, urma să eminin" şi fertil; când unirea ar fi ajuns la punctul atea masculină s-ar fi contopit cu cea feminină. Reual, aceste principii se contopeau, iar graniţele dintre neau ambigue prin unire. Blândeţea şi fermitatea, fizicul ivitatea şi iubirea, durerea şi extazul. Toate polarităţile simbol feminin, şi raza de lumină, simbol falie, s-au şi s-au amestecat - masculin şi feminin în acelaşi timp, -un extaz al puterii şi fertilităţii, iul cinci î.C., templele au fost construite în aşa fel în'ătrunderea luminii planetei Venus prin deschizături teologice importante. Probabil cea mai importantă st gen, care mai dăinuie şi în ziua de astăzi, este cea din Irlanda. Fiind cu o mie de ani mai veche decât i mult de două mii de ani decât Templul lui Solomon, traordinară permite luminii planetei Venus să pătrundă ,lă la fiecare al optulea solstiţiu de iarnă3. Solomon trebuie să fi fost cu siguranţă mai complexă iţă de a îndeplini visul tatălui său David de a ridica un l spre lauda lui Iahve. El dorea mai mult - un templu ca un mecanism care să dea un răspuns luminii trimise . Acesta trebuia să fie mai deosebit decât un templu hinării, deoarece se dorea un punct din care să se poată u toţi zeii. Avea rolul de centru de telecomunicaţii între tuturor divinităţilor care Controlau viitorul şi puteau .vingători sau învinşi. |mas, R., Aparatul lui Uriel, Editura Aquila, 2006.

10

ÎNCEPUTURILE

Pentru a deveni rege în adevăratul sens al cuvântului, un rege a cărui putere să nu fie pusă la îndoială, Solomon avea nevoie de un sistem de comunicare care 1-ar fi pus în legătură, prin intermediul lui Iahve, cu întregul cosmos. Din păcate, nici el şi nici vreunul dintre preoţii săi nu cunoşteau secretul construirii unei astfel de structuri.

Hiram, constructorul Chivotul Legii şi conţinutul divin al acestuia trebuiau aşezate la locul potrivit, pentru a primi lumina glorioasei Shekinah. Cu toate acestea, deşi Solomon cunoştea torul despre apariţiile „stelei", nici el, nici vreunul dintre oamenii săi nu aveau ştiinţa construirii unui templu care să funcţioneze ca un observator perfect pentru Shekinah. Din acest motiv, Solomon a fost nevoit să ceară ajutorul lui Hiram, noul rege al oraşului-stat fenician Tir, aflat pe coasta Libanului de astăzi, pentru a-i furniza lemnul de construcţie potrivit, muncitori calificaţi şi un preot-inginer care să aibă cunoştinţele necesare pentru ridicarea construcţiei. Solomon a plătit cu generozitate acest ajutor, trimiţând spre Tir, cu corăbiile, cantităţi uriaşe de ulei, grâu şi vin. Locuitorii sofisticaţi ai Tirului erau bogaţi şi învăţaţi. Aştoret, sau Astarte, era zeitatea principală căreia i se închinau, iar cunoştinţele lor cu privire la mişcarea planetei Venus erau fără egal, chiar în comparaţie cu cele ale preoţilor astronomi din Egipt sau Babilon. Omul trimis de către regele fenician pentru a proiecta templul din Ierusalim a fost Hiram Abif, un maestru în arta construcţiilor şi mare preot, un posibil descendent din clanul cheniţilor. Toţi zidarii selectaţi pentru ridicarea templului erau şi preoţi - şi probabil că, pe lângă Aştoret şi Iahve, venerau toate celelalte divinităţi. Este posibil ca Hiram să fi fost descendent al cheniţilor deoarece era, înainte de toate, un priceput meşter în prelucrarea metalelor, şi a fost creatorul celor doi stâlpi împodobiţi, din bronz, numiţi Boaz şi lachin, care au fost ridicaţi în faţa Templului, marcând la orizont extremele soarelui în timpul solstiţiului. Cu ajutorul lui Hiram Abif, piatra de temelie a noului Templu a fost aşezată, conform planului, în anul 967 î.C., la patru ani după ce Solomon urcase pe tron la Ierusalim şi Ia doi ani după ce Hiram a devenit rege al Tirului. Se pare că printre primele acte oficiale semnate de regele Hiram s-a numărat şi cel care viza trimiterea unui om, cu acelaşi nume ca el, 11

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sa templului din Ierusalim. Ar fi fost nevoie de cel puţin Jru a realiza observaţiile astronomice şi calculele necesare |emplu care să corespundă apariţiei „stelei" Shekinah. ai trebuia să fie plasat exact pe colina din nordul luntele Moria, aşa încât lumina soarelui ar fi apărut la : precise în partea estică de deasupra colinei, în tot timpul jăsare exact la est de două ori pe an, o dată primăvara şi L ocazia celor două echinocţii, când ziua şi noaptea sunt e ore. ire ar vizita locul unde fusese ridicat templul în fiecare n, începând cu momentul echinocţiului de primăvară, e răsare tot mai devreme şi mai înspre nord pe linia de trei luni, până la solstiţiul de vară - momentul din lai lungă. Din acel moment, zorii vor apărea mai târziu, re soarele răsare va reveni spre est, ajungând din nou la j(exact la est) trei luni mai târziu, cu ocazia echinocţiului i vor continua să apară tot mai târziu, pe măsură ce soarele pre sud, până când, după alte trei luni, va ajunge la un [ ocazia solstiţiului de iarnă - cea mai scurtă zi a anului. ar fotografia răsăritul în fiecare dimineaţă şi ar face îlm, efectul produs ar aminti de un limba unui pendul între punctul central marcat de echinocţii şi extremele două solstiţii. Astfel de cunoştinţe erau esenţiale pentru ii de acum 3.000 de ani. : se află situat Ierusalimul nu a fost ales în mod accidental, :rea perspectiva ideală asupra răsăritului şi apusului de de umbră format odată cu răsăritul şi apusul soarelui ie de longitudine. La Ecuator, fiecare zi este mai mult :gal împărţită în perioade de lumină şi de întuneric, iar tact la est şi apune exact la vest. La poli, soarele nu apune ioada de vară, şi nu răsare deloc în timpul iernii, între e, unghiul dintre cele două solstiţii creşte pe măsură tidepărtarea de Ecuator. Ierusalimul este situat la 31°47' i, ceea ce înseamnă că unghiul de umbră format de |ă, respectiv de iarnă, are exact 60°. serva acest lucru era nevoie doar de trasarea unui cerc |>lasarea unui pilon în partea estică şi a altuia în partea

E

12

ÎNCEPUTURILE

în dimineaţa solstiţiului de iarnă, pilonul de la est va forma un unghi de umbră de 30 de grade spre nord faţă de centru, iar în seara zilei respective va forma un unghi de 30 de grade la sud-vest. Reversul se va produce odată cu solstiţiul de vară, iar în interiorul cercului se va forma o structură asemănătoare cu un diamant. O linie trasată de la nord la sud de-a lungul ambelor unghiuri va forma un semn specific pentru această latitudine - iar la Ierusalim formează o stea cu şase unghiuri, cunoscută cu numele de Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui David. Astfel, simbolul adoptat relativ recent de lumea iudaică şi de statul modern Israel reproduce o diagramă solară care anunţă remarcabila poziţionare geografică ocupată de oraşul Ierusalim. Hiram Abif trebuie să fi înţeles foarte bine acest lucru, care era şi motivul pentru care Ierusalimul fusese un faimos centru religios încă din Epoca Pietrei. El era însă interesat şi de alte aspecte, nu numai de cele legate de răsăritul şi apusul soarelui, în limba vorbită de cananeeni, numele „Ierusalim" înseamnă „bază pentru observarea răsăritului planetei Venus", iar Hiram era interesat să calculeze mişcarea planetei Venus şi modelul descris de Shekinah când aceasta se ridică deasupra soarelui. Oricărui vizitator al Ierusalimului de astăzi i se spune că Templul lui Solomon a fost ridicat pe locul unde Moscheea Domului Stâncii dăinuie de aproximativ paisprezece secole şi jumătate. Este vorba de cel mai înalt punct al Muntelui Moria - dar nu este locul în care Templul evreilor a fost ridicat odinioară. Noi suntem de părere că Templul lui Solomon a fost construit puţin mai la nord, în locul numit astăzi „Templul Spiritelor". Motivul acestei opinii este alinierea Ierusalimului spre vest faţă de colină, ceea ce-1 face să ocupe o poziţie cu totul specială. Acest mic templu are o vechime de doar câteva sute de ani, dar sub el se află cel mai sfânt loc de pe Pământ. Acesta marchează axa de la est la vest care porneşte de pe vârful Muntelui Măslinilor, privit prin Poarta de Aur şi cele două bolţi ale Bisericii Sfântului Mormânt din vest. în Mişna (Mishnah - o carte sacră a evreilor) se spune că Marele Preot obişnuia să sacrifice Viţelul Roşu pe culmea Muntelui Măslinilor, în timpul acestei ceremonii, Marele Preot trebuia să privească spre Sfânta Sfintelor şi să verse sângele adus ca sacrificiu în direcţia aceea. Şi mai important e faptul că razele „stelei" Shekinah se ridicau deasupra culmii dinspre est, treceau prin Poarta de Aur şi pătrundeau prin fereastra de fronton a Templului lui Solomon, unde străluceau asupra Chivotului Legii. 13

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

de cercetările făcute de Chris Knight în zona respectivă, r Kaufman de la Universitatea Notre Dame a emis o teorie face însă vreo referire la Shekinah. ilmani, conduşi de califul Omar, au ocupat Ierusalimul şi |în anul 638, cu intenţia de a construi o mare moschee pe pre îl cunoşteau cu denumirea de stânca Shtiah (conform nane, Mahomed s-a înălţat la cer de aici). Oamenii loperit cu precizie locul printre ruinele Templului, datorită «evrei, care le-au indicat acel punct printre grămezile de Şu (691), califul Abd el-Malik a ridicat Moscheea Domului bucăţii de stâncă. Acest fapt este înregistrat în multe atât de evrei, cât şi de oameni ce nu aparţin acestei l se menţionează că evreii 1-au însoţit la Ierusalim pe Omar pcul în care se ridica Templul. Se spune că ghizii evrei au ea la iveală a stâncii Shtiah (pe care evreii cred că Avraam iacrifice pe fiul său, Isaac). istea, evreii sunt revoltaţi de devastarea templului lor, cel lumii iudaice. Desigur, bunul simţ ar sugera că ei au dat informaţii eronate oricărui străin care intenţiona să va pe un loc atât de sfânt. Jjnoi, asemenea profesorului Asher Kaufman, creăm unele punerea în discuţie a acestui aspect, şi niciun reprezentant ei religii din Ierusalim nu va lua în considerare ipotezele idei convenţionale, oricât de eronate ar putea fi, tind să oar adevăraţii cunoscători le vor pune în discuţie, [lim la vremea lui Solomon. năm momentul apariţiei „stelei" Shekinah, aşa cum fusese il 967 î.C., la 1.440 de ani după Potop - şi clipa aşezării Jie pentru Templu. Steaua strălucitoare s-a ivit dintr-o dată scânteietoare luminând întregul peisaj, iar cei prezenţi punerii atunci când lumina cerească s-a revărsat asupra | a continuat timp de aproximativ zece minute, până când ^u apărut la orizont.

i fustrarea modului în care Sigiliul lui Solomon, sau |id, este formată prin trasarea axelor dintre punctele fi răsăritul şi apusul soarelui în vremea solstiţiilor, la tare se situează Ierusalimul. 14

ÎNCEPUTURILE

15

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iplului ^, la fel ca astăzi, cunoaşterea era sinonimă cu puterea. . de la meşterul fenician Hiram Abif nu doar construirea văluirea secretelor astronomiei şi ritualurilor care ar fi trucţie o cale deschisă către divinitate, ent nu insistă asupra detaliilor legate de construcţia nţionarea acestora în tradiţia orală a francmasoneriei jitoare. Aceasta face referiri foarte detaliate la evenimente pea Templului regelui Solomon, iar ritualul masonic de zintă o parte importantă a informaţiilor de acest gen. ptul că mulţi vor privi cu mult scepticism dovezile aduse ât de misterios ca ritualurile unei organizaţii secrete care e multe intenţii necinstite, de la practici sataniste până ce subversive. Insă ritualurile au arătat că se bazează re nu ar fi putut fi accesibile unei organizaţii ca Frăţia &re nu poate avea o vechime mai mare de 550 de ani. aiului de gradul trei al francmasonilor (pentru rangul spune că Solomon, regele Hiram şi Hiram Abif erau i. Aceasta înseamnă că ei deţineau o funcţie în cadrul secrete, care a avut legătură, sau era similară, cu Frăţia : spune că ei s-au întâlnit într-o cameră secretă, amplasată Sfintelor - în sanctuarul subteran în care a fost aşezat lAceastă încăpere era legată printr-un pasaj de reşedinţa l sudul oraşului. Jnoaşterii masonice, exprimată în timpul ritualului de tiomentul în care templul era aproape gata, un număr Ie mari preoţi-constructori evrei, care aveau rolul de l au început să fie îngrijoraţi datorită faptului că nu ajuntoate secretele, aşa că au hotărât să le afle prin orice dacă ar fi fost necesar apelul la violenţă. Natura exactă : nu este dezvăluită de tradiţia masonică, dar, din punctul s, ele ar avea legătură cu ştiinţa despre atragerea puterii Iii în interiorul templului. Ii-constructori răzvrătiţi au hotărât să-1 sechestreze pe jnă, cu forţa, secretele deţinute de acesta, însă doisprezece |oţi au considerat planul prea periculos şi au renunţat. Cei . care au mai rămas s-au aşezat la intrările în templul care

E {

16

ÎNCEPUTURILE

era aproape terminat, respectiv la est, nord şi sud, şi au aşteptat până când maestrul constructor a intrat pentru a se închina zeului soarelui. Ei ştiau că acesta era obiceiul lui zilnic la ora prânzului, când soarele era la zenit. După ce s-a săvârşit închinat, Hiram a încercat să iasă prin poarta de est, unde a fost atacat de primul preot care, conform legendei, se înarmase cu o riglă grea de plumb. Ridicând arma în mod ameninţător asupra lui Hiram, preotul 1-a somat să-i dezvăluie secretele Maestrului Constructor (în engleză mason — de aici şi termenul de masonerie, n. ed. rom.), prevenindu-1 că refuzul de a-i răspunde la întrebare va duce la moartea sa. Harim Abif i-a răspuns că doar trei oameni din întreaga lume cunoşteau secretele şi că, fără cooperarea celorlalţi doi (regii Hiram şi Solomon), el nici nu putea, nici nu dorea dezvăluirea acestora, şi că era gata să fie ucis mai degrabă decât să trădeze secretele care îi fuseseră încredinţate. Atacatorul a încercat să-1 lovească în cap pe Hiram, dar nu a reuşit să-i nimerească fruntea, ci doar tâmpla dreaptă, ceea ce 1-a făcut pe maestrul constructor să ameţească şi să cadă pe genunchiul stâng. Revenindu-şi din acest şoc, s-a îndreptat spre ieşirea dinspre nord. Aici a fost atacat de cel de-al doilea dintre complotişti, înarmat cu o nivelă pentru constructori. Hiram a refuzat din nou să dezvăluie tainele şi a primit iar o lovitură puternică, de data aceasta la tâmpla stângă, care 1-a făcut să cadă pe genunchiul drept, înţelegând că nu avea cale de scăpare prin acele două puncte, Hiram s-a îndreptat, sângerând şi cu puterile slăbite, spre ieşirea din est, unde îl aştepta cel de-al treilea conspirator, înarmat cu un ciocan greu de lemn. După ce Hiram a refuzat pentru a treia oară divulgarea secretelor, cel de-al treilea preot i-a aplicat o lovitură fatală în frunte. Maestrul constructor a căzut mort la picioarele acestuia. Cei trei conspiratori au intrat în panică atunci când şi-au dat seama că 1-au ucis pe constructor fără a obţine cheia marilor enigme. Au înfăşurat cadavrul şi s-au îndreptat spre colină, unde 1-au aşezat într-o groapă puţin adâncă, săpată în grabă, pe care au însemnat-o cu o ramură de salcâm. Absenţa lui Hiram a fost imediat remarcată şi, îngrijoraţi că se petrecuse ceva îngrozitor, câţiva dintre marii preoţi au venit la Solomon pentru a-i anunţa dispariţia maestrului. Regele a ordonat imediat cercetarea muncitorilor din toate domeniile, şi curând a ieşit la iveală faptul că cei trei supraveghetori dispăruseră, în aceeaşi zi. cei doisprezece preoţi-constructori care se alăturaseră iniţial conspiraţiei au venit în faţa regelui şi au mărturisit de bunăvoie tot ce ştiau, până la momentul în care s-au retras din acţiunea conspirativă. 17

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

on i-a selectat urgent pe cincisprezece dintre oamenii şi le-a ordonat să-1 caute cu atenţie pe Hiram, pentru mai era încă în viaţă, sau dacă fusese omorât în timp încercau să-1 determine să le dezvăluie secretele. Au de căutări fără rezultat, până când unul dintre oameni (tufiş care a ieşit surprinzător de uşor din pământ. La o ;entă şi-a dat seama că pământul fusese săpat de curând răşii săi, bărbatul a săpat puţin până când a descoperit îngropat al lui Hiram. L-au acoperit imediat, cu mult leraţie, iar pentru a marca locul au aşezat o ramură de mormântului. Grupul a revenit apoi direct la Ierusalim igelui Solomon trista veste. itunci când regele şi-a mai potolit mânia şi durerea, le-a or săi să revină şi să aducă trupul lui Hiram Abif pentru a .şa cum se cuvenea. După ce acest lucru a fost îndeplinit, [ost să-i găsească pe cei care săvârşiseră crima. Oamenii .spre Joppa (Jaffa din ziua de azi) şi erau pe cale să revină d, trecând pe lângă deschizătura unei peşteri, au auzit eamăt ce venea din interior. ;şteră, i-au găsit pe cei trei bărbaţi care corespundeau pe care îi căutau. Se spune că suspinele lor se datorau prinsese atunci când şi-au dat seama de gravitatea crimei Buzaţi de omor, şi fără vreo şansă de a mai scăpa, şi-au Au fost apoi legaţi şi duşi la Ierusalim, unde regele damnat la o moarte îngrozitoare. fost tenninat în cele din urmă, dar, conform ritualului le au rămas îngropate până în ziua de astăzi.

> a lumii dictată de Solomon |egele Solomon i-a convocat la un consiliu pe toţi preoţii şi a decis că toate credinţele şi divinităţi le venerate i singur adevăr. El a declarat că, oricâte denumiri ar fi Ivinităţii, exista doar o singură prezenţă divină, în ciuda liverse ale acesteia. Deducem de aici că Solomon a afirmat : aceste spuse) că toate divinităţile erau de fapt fragmente ; entităţi, care este unul şi singurul Dumnezeu, la fel cum Irţi componente ale umanităţii. 18

ÎNCEPUTURILE

Pentru noi, acest concept este foarte important. Francmasonii de astăzi acceptă orice credinţă într-un singur Dumnezeu - fiind, de exemplu, incluşi în această categorie şi hinduşii, care cred în mai multe zeităţi. Acestea sunt însă privite doar ca fărâme ale unei forţe uriaşe care este prezentă în întregul univers, aşa că se poate afirma, în cele din urmă, că şi hinduşii se închină unui singur Dumnezeu4. Pentru israeliţi, chiar şi diavolul este o parte din Dumnezeu, în Cartea Jubileelor, revelată lui Moise de către un înger pe Muntele Sinai, se spune că relele sunt cauzate de acţiunea lui Mastema - care reprezintă de fapt partea întunecată a lui Iahve5. Prin urmare cuvântul diavol, pe care îl folosim astăzi, desemna iniţial acţiunea negativă a lui Dumnezeu. Solomon avea un respect deosebit pentru tradiţiile lui Enoh, cândva mult mai importante pentru evrei decât cele propovăduite de Moise. Conform tradiţiei străvechi, Enoh (care este menţionat accidental, dar oarecum enigmatic, în Cartea Facerii, 5:18-24) a trăit cu aproape două mii de ani înainte de naşterea lui Moise, iar preoţia enohiană pare să fi existat din vremuri ce preced cu mult chiar apariţia conceptului de iudaism. Există un grad masonic numit „Arcul regal al lui Enoh", care datează încă din 1740, cât şi un document străvechi, cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh. Această scriere era foarte cunoscută în rândurile primilor creştini (este citată în Epistola către evrei, din Noul Testament), dar a început să fie privită cu suspiciune în jurul anului 500 d.C., când multe dintre exemplarele ei au fost distruse. Scrierea a fost pierdută pentru creştinătatea occidentală o perioadă de mai lungă de o mie de ani. Cu toate acestea, a continuat să fie cunoscută în regiuni izolate din Etiopia, unde este inclusă în Biblia etiopiana până în ziua de astăzi, în secolul al XVIII-lea, francmasonul scoţian James Bruce a pornit în căutarea acestei cărţi pierdute. El a descoperit-o în anul 1774 - la aproape trei decenii după ce a fost înfiinţat ritualul masonic cu acelaşi nume. Autorii îşi cer scuze cititorilor hinduşi care ar putea considera bine-intenţionata noastră explicaţie destul de simplistă. Diavolul a devenit un concept separat doar în momentul în care Biserica Creştină a transferat responsabilitatea pentru tot răul îngerului căzut al luminii, numit Lucifer, care ulterior a început să fie cunoscut drept Satana (un cuvânt care iniţial avea sensul de „adversar" în Manuscrisele de la Marea Moartă). Lucifer este numele străvechi al planetei Venus, iar acţiunea Bisericii de a atribui lui Lucifer, aducătorul luminii şi al cunoaşterii, întregul rău, a reprezentat o încercare de a pune în umbră vechile credinţe legate de venerarea planetei Venus, care nu se potriveau propriei sale interpretări despre viaţa lui Isus. Planul Bisericii a reuşit, iar adevărul a fost răsturnat.

19

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

lasonic nu a fost „utilizat" timp de mai bine de două |ate că foloseşte un triunghi cu unghiuri de 60 de grade, pita lui Enoh". Este vorba, desigur, de unghiul de umbră solstiţiilor la Ierusalim (vezi pag. 15). Conform acestui olosit de acest triunghi exact în locul în care a fost ridicat mon cu mii de ani mai târziu. Se susţine, de asemenea, că colo au fost îngropate o serie de secrete importante care te cu ocazia construirii Templului, in Cartea Iui Enoh recuperat de fratele Bruce a fost conat de către lumea academică pentru a putea corespunde îl cuprindea o mulţime de materiale ştiinţifice legate de rvaţională şi de efectele latitudinii asupra răsăritului şi e, ori asupra solstiţiilor. Din text reiese cu claritate şi vizitat structurile megalitice de la Stonehenge din Anglia, ^wgrange, din Irlanda6. stea, odată cu descoperirea şi descifrarea manuscriselor irtă, cu mai mult de cincizeci de ani în urmă, s-a dovedit i multe dintre acestea erau copii ale cărţii lui Enoh - deci ruce nu a fost un fals. 3nic descrie felul în care regele Solomon a decis să inau|din preoţesc, bazat pe misterele şi ritualurile preoţimii lui i misiunea acestuia trebuia să ducă la instaurarea unei noi Pupă cum deducem noi, aceasta urma să fie o lume în care ar fi fost percepute ca parte a unui singur tot. E simplu de Imon a inventat conceptul modern de monoteism - bazat |ţei unei singure divinităţi atotcuprinzătoare, concentrată > a lui Iahve, un amalgam al tuturor interpretărilor legate f e. Această nouă divinitate supremă este Dumnezeul iui, al creştinismului şi al islamului. Inului preoţesc al lui Solomon intrau în posesia secretelor, l apoi transmise din tată în fiu noilor generaţii de preoţi. p ridicarea unei lumi prin care să îşi exercite influenţa, divinităţile să fie onorate întru gloria unui Dumenzeu ' era unificarea întregii lumi într-o singură societate, paşunde Dumnezeu şi-ar fi exercitat puterea prin intermediul ;:nţii Săi pe Pământ. Ei urmau să-şi atingă acest obiectiv ice, inclusiv prin utilizarea chibzuită a banilor, a influenţei i toate aceste mijloace ar fi eşuat, cu ajutorul forţei. Lomas, R: Cartea lui Hiram, Editura Aquila, 2004.

20

ÎNCEPUTURILE

în mod evident, centrul acestui nou ordin urma să fie Ierusalimul. Preoţimea enohiană a devenit o castă ereditară, care a dus mai departe, de la o generaţie la alta, cunoştinţele străvechi ale celor dintâi iniţiaţi. Aşa cum urmează să demonstrăm, după două mii cinci sute de ani aceşti preoţi îşi continuă misiunea sub identitatea unui ordin denumit francmasonerie. Conform tradiţiei, Solomon a realizat apoi un „sigiliu", care să fie simbolul forţei sfinte a demnităţii de care se bucura. El a apelat la simbolul „stelei" Shekinah. Aşa cum s-a observat, acest însemn - Sigiliul lui Solomon - era simbolul astronomic al Ierusalimului, derivat din unghiurile de umbră formate de răsăritul şi apusul soarelui la momentul celor două solstiţii. Pentru Solomon, acesta era semnul puterii cereşti ce coboară pe pământ şi al puterii regelui şi oamenilor săi de a accede spre împărăţia Cerului. Sigiliul lui Solomon urma să devină un însemn al puterii care îşi va dedica 3.000 de ani în scopul construirii „Noului Ierusalim" - statul şi societatea ideală - pe teritoriul întregii planete. Linia genealogică ce a dus misiunea mai departe a ajuns să fie cunoscută cu denumirea de „Familiile Stelei": preoţi aleşi în funcţie în mod ereditar, care vor duce misiunea lor secretă în cele patru colţuri ale lumii. După moartea lui Solomon, ţara pe care a condus-o el s-a prăbuşit, datorită problemelor economice lăsate în urmă de rege. Teritoriul acesteia s-a divizat în două regate. Primul, situat la nord, a primit numele de Israel, iar cel din sud a devenit ludeea. De-a lungul timpului, regatul nordic a dobândit o importanţă politică şi economică mai mare decât cel din sud, iar sub conducerea regelui Ieroboam al II-lea (782-746 î.C.) Israelul a cunoscut o perioadă de mare prosperitate. Iahve era divinitatea cea mai importantă, însă divinităţile cananeenilor erau încă slăvite în temple de seamă, ca cel de la Bethel, Dan şi alte „locuri înalte", marcate de cercuri de piatră preistorice, similare celor din vestul Europei, cum ar fi Stonehenge. Ritualurile practicate de poporul evreu, care sunt amintite în documente, au o vechime identică celor practicate în construcţiile circulare de piatră, în jurul cărora oamenii dansau şi participau la orgii sexuale, similare celor practicate în anumite locuri de pe teritoriul arhipelagului britanic. Atât Israelul cât şi ludeea au ajuns într-o stare de mare decadenţă - iar preoţii secreţi ai lui Solomon nu puteau fi mulţumiţi de o astfel de stare. Profeţii Amos şi Osea au menţionat înrăutăţirea lucrurilor:

21

A.GENŢII PUTERII LUI SOLOMON

e credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; pte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge." iinţă foarte răspândită conform căreia Iahve îşi sprijinea ;me cât i se aduceau, din când în când, omagii şi sacrificii. >ameni care anunţau distrugerea regatului drept pedeapsă Doporului.

iţelor israeliţilor •egelui Ieroboam al II-lea, regatul Israel a început să se ta succesiunii unor perioade de instabilitate şi de scurtă nonarhi care au ajuns pe tron săvârşind crime şi care au idul lor de următorul aspirant la demnitatea de rege. Cu rită menţionat aici faptul că adevărul aparţine întotdeauna "ele mai multe povestiri negative despre Israel ne-au pro:>ii din regatul duşman, ludeea. în acelaşi timp, cea mai xpansiune din regiune, Asiria, urmărea cu atenţie evoluţia re cele două state care se interpuneau în faţa sa, blocând iccesul la Marea Mediterană. rmă, în 722 î.C., regele asirian Sargon al II-lea a invadat inscripţie descoperită printre ruinele palatului lui Sargon scrie felul în care acesta a luat captivi 27.290 de oameni tul evreu din nord s-a transformat în provincia asiriană de străini s-au stabilit acolo. Din căsătoriile mixte între oameni aparţinând altor popoare au rezultat samaritenii, a itinuă să fie, până în ziua de astăzi, diferită de iudaism. c al ludeei şi-a menţinut independenţa timp de încă un ;, dar în 586 î.C. a căzut în mâinile unei alte puteri, care a cea asiriană, respectiv Imperiul Babilonian, condus de (numitNebucadneţarînBiblie).ArmataluiNabucodonosor ;ii mare parte a oraşului Ierusalim, iar o bună parte dintre nţă cei care ocupau poziţii influente) au fost luaţi prizonieri n. O mare parte a preoţimii aleasă în secret de Solomon a special pe insula Elefantina de pe fluviul Nil, în apropiere 'e se spune că au ridicat un templu identic cu cel al lui

22

ÎNCEPUTURILE

Aceste evenimente au făcut ca doar cei mai săraci ţărani să rămână pe teritoriul ludeei. Se pusese capăt independenţei poporului lui Israel.

După exil în anul 538 î.C., regele persan Cirus, care i-a învins pe babilonieni, a dat un edict prin care li se permitea evreilor de pe teritoriul său să revină la locurile de baştină. Cu toate acestea, mulţi dintre iudeii stabiliţi în Babilon nu au revenit acasă după perioada exilului, ci au format o diasporă evreiască ce a continuat să trăiască printre popoarele din afara teritoriului lor ancestral. De asemenea, Cirus a mâi decretat că Templul din Ierusalim trebuia ridicat din nou, şi a ordonat ca potirele sfinte din templu, luate de Nabucodonosor, să fie returnate. Cu toate acestea, aşa cum se relatează în Cartea lui Ezdra, munca pentru ridicarea Templului a fost împiedicată de conflictele dintre diferite facţiuni, şi nu a putut demara decât după câţiva ani, sub conducerea regelui Darius. Conducătorul persan i-a permis lui Zorobabel, moştenitorul pe linie regală al lui David, să ducă la îndeplinire decretul său şi să ridice, fără a fi împiedicat, Templul din Ierusalim. Un document străvechi, cunoscut sub numele de Cartea lui Ezdra, vorbeşte despre ghicitoarea pe care tânărul conducător al evreilor a trebuit să o dezlege pentru a i se permite ridicarea templului lui Iahve - al cărei răspuns era: „Vinul este tare, regele e şi mai puternic, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul cucereşte totul" (III Ezdra, 4:14-39. în mai puţin de un an, în anul 487 î.C., a fost aşezată piatra de temelie a noului templu, un eveniment care a coincis cu reapariţia „stelei" Shekinah, la exact 480 de ani după aşezarea fundaţiilor templului lui Solomon. Iudeilor li se arăta un viitor nou, încurajator. Deşi încă provincie a Imperiului Persan, dar liberă să ia decizii în privinţa religiei, ludeea a început să se închine exclusiv lui Iahve. în timpul perioadei de exil, iudeii au pornit un proces de purificare a propriei religii şi au pus bazele iudaismului (strict vorbind, doar din acest moment se poate vorbi de „evrei" - urmaşii religiei iudaice regenerate). Ei au căutat să „îndrepte" multele contradicţii din istoria lor neclară, amestecată cu mitul şi legenda, în acel moment s-a început compunerea unei mari părţi din Biblie (partea numită de creştini „Vechiul Testament") - îmbinând mai multe tradiţii, în vederea realizării unei povestiri coerente. După acest nou început, devoţiunea pentru Iahve a devenit un element central 23

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

• religiile şi divinităţile străine nu au mai fost tolerate, aşa ase anterior. Cei ce nu erau evrei au fost persecutaţi, iar au fost eliminate. ludeea a devenit teritoriul unde oamenii nai lui Iahve. Icole înaintea exilului, întreg poporul lui Israel credea că, furierul omului trecea într-o grotă subterană, prăfuită şi . Sheol, unde rămânea o scurtă perioadă de timp, iar apoi |neant. După exilul babilonian, preoţii lui Solomon, aflaţi ceput să dezvolte ideea că răul era o forţă a întunericului, |it-o Satana, opusul lui Iahve. Ei au adoptat, de, asemenea, jiaţa de apoi, conform căreia dreptatea se putea afla doar nu în timpul vieţii pe pământ, ceea ce a condus la ideea |i fiecărui individ în parte pentru faptele sale.

f

lesia îl secolului al II-lea î.C., membrii acestui grup clandestin •ă tot mai mult de iudaismul oficial, anticipând marile aveau urmeze. Timp de o mie de ani după domnia regelui niliile Stelei" au încercat să aducă schimbarea. Ele au eroase obstacole în perioada în care babilonienii le-au gieze în Egipt, în anul 64 î.C., au trecut din nou prin |le, atunci când armatele romane le-au ocupat teritoriul. stea, „Familiile Stelei" au continuat să creadă că apariţia ah va anunţa venirea unui mare salvator al neamului, uns"). Shekinah a răsărit, după cum era aşteptat, în anul 480 de ani de la aşezarea pietrei de temelie a Templului să niciun mare lider nu a apărut. 480 de ani mai târziu, membrii Familiilor Stelei anunţau următoarea apariţie a ucitorului astru pe cerul Ierusalimului. Urma oare Mesia acea ocazie? Este de înţeles faptul că apariţia „stelei" iteptată cu nerăbdare de toţi oamenii locului — chiar şi de ta, aşezat de invadatorii romani pe tronul ludeei, regele

24

CAPITOLUL 2

Copilul vestit de Stea

în anul 8 î.C., revenirea iminentă a „stelei" Shekinah nu mai reprezenta un secret. Aproape toţi evreii ştiau că trecuseră 960 de ani de când Solomon aşezase piatra de temelie a Templului, deci venise vremea să apară din nou „steaua" Shekinah. Şi mai important era faptul că fusese parcurs un ciclu complet de l .440 de ani de când Moise condusese mulţimile prin Marea Roşie, moment ce fusese mereu asociat cu ritualul prin care s-a născut poporul evreu - despărţirea apelor prin voia lui Dumnezeu fiind similară cu revărsarea fluidului amniotic al unei mame ce urmează să nască. Deoarece se scurseseră exact l .440 de ani, Shekinah urma să apară în exact acelaşi loc din zodiac (pe acelaşi fundal stelar). Prin urmare, astrul trecuse prin toate cele douăsprezece semne zodiacale, care erau puse în legătură cu cele douăsprezece triburi ale israeliţilor. Revenirea la punctul de pornire de pe cer era asociată cu faptul că viaţa poporului lui Israel se va reînnoi, şi un „nou Moise" va apărea, pentru a scoate poporul ales al lui Dumnezeu din mâna asupritorilor.

Un nou templu Când Shekinah traversa zodia Săgetătorului, evreii se aflau în sclavie în Egipt, dar acum acum teritoriul le era ocupat de romani, care îi ţineau captivi pe evrei pe pământul dăruit lor de Dumnezeu. Conducător în Israel era regele-marionetă Irod („cel Mare", care a domnit între 30-4 î.C.), care 25

GENŢII PUTERII LUI SOLOMON

: sau interes pentru supuşii săi, dar era cunoscut pentru n de construcţii. Nu se mai întâmplase aşa ceva de pe ion, iar Ierusalimul începea să arate mai impresionant ani înainte de noua apariţie a „stelei" Shekinah, în anul tomandă ca templul vechi de 500 de ani al lui Iahve să fie as, pe un Munte al Templului mult mai întins. Neavând evreii au luat în serios planul numai în momentul în care ţa perimetrului de construcţie toate materialele necesare construirii noului templu. Oricât de mult dispreţ ar fi lor, era vorba de o ocazie de a-şi restaura templul sfânt, 0 puteau pierde. oului templu au lucrat doar zidari care erau şi preoţi - la ase pe vremea lui Solomon şi atunci când templul a fost lui Zorobabel. Se spune că nu mai puţin de 10.000 de .t la construirea templului lui Irod, care a durat aproape treilea templu a fost distrus în anul 70 d.C. 3r evreieşti, Dumnezeu hotărâse localizarea şi dimensişa că Irod nu avea posibilitatea de a-1 muta sau de a-i \ sau lăţimea. Totuşi, templul putea fi înălţat şi construit t mai impresionante, întreaga energie de construcţie Uzată spre ridicarea unei noi şi vaste platforme, care oictură de rezistenţă somptuoasă. Extinzând suprafaţa ui spre nord, vest şi sud, Irod a creat un platou artificial rafaţă de 14,5 hectare. Cu toate acestea, zidul estic ce 1 Văii Chedron a rămas aşa cum fusese dintotdeauna, ului ca lumina „stelei" Shekinah să poată pătrunde în h a apărut cu adevărat, aşa cum se anunţase, la puţină ivirea zorilor, în ziua de 21 decembrie a anului 8 î.C., iilor era încă în stare incipientă, iar vechiul templu era ;zare, datorită demolărilor făcute cu atenţie şi a utilizării ijin temporare.

sia anştient că la acea dată evreii aşteptau venirea „noului ? a detrona şi va pune bazele unui nou „regat al lui 26

COPILUL VESTIT DE STEA

Dumnezeu". Acest nou lider era numit „mesia" - sensul acestui termen fiind cu totul diferit pentru evreii de acum două mii de ani decât cel cunoscut de creştinii de astăzi. Cuvântul mesia (din ebraicul mashiach) însemna literal „cel uns" sau „uns cu ulei" - referindu-se la un act ritual ce semnifica recunoaşterea virtuţii unui preot sau a unui rege. Nu avea un alt sens, iar cu siguranţă evreii nu puteau crede că acest mesia era însuşi Dumnezeu, sau „Fiul lui Dumnezeu". Aceste concepte urmau să apară mult mai târziu, printre străinii cu alte credinţe religioase. Poporul lui Israel aştepta un om care să le devină rege şi să îi conducă spre victorie în marele război împotriva duşmanilor lor, mai ales a romanilor. Evreii aveau motive întemeiate să nu îl agreeze pe Irod. După urcarea pe tron, el a ordonat asasinarea rivalilor săi din dinastia hasmoneană (macabeană), care îl precedase (înainte de instaurarea ocupaţiei romane în anul 63 î.C., Macabeii se aflaseră la conducerea ultimului stat independent Israel, înainte de cel format în secolul XX), şi a confiscat averea aristocraţiei din Ierusalim pentru a-şi plăti armata şi datoriile către Roma. Irod pretindea că era evreu, dar în realitate provenea dintr-un tată idumeean şi o mamă arabă nabateeană. Cu un secol în urmă, Macabeii îi cuceriseră pe idumeeni - numiţi edomiţi în Biblie, care trăiau la sud de ludeea şi s-au numărat mereu printre duşmanii israeliţilor. Antipater, tatăl de origine idumeeană al lui Irod, fusese numit procurator al ludeei cu patruzeci de ani în urmă, în timpul lui lulius Cezar, iar acum Irod devenise conducător local, împuternicit de romani. El le făcuse de curând viaţa grea fariseilor, membrii unei secte evreieşti tradiţionaliste, datorită insistenţei lor asupra faptului că noul mesia va pune capăt stăpânirii romane. Regele Irod trebuie să fi fost foarte iritat de opinia generală conform căreia rămânerea sa la tron era ameninţată, în ciuda eforturilor depuse pentru a le construi evreilor o capitală de înaltă clasă. Nu are însemnătate dacă Irod credea sau nu cu adevărat în noul Mesia care urma să apară: supuşii săi evrei aşteptau acest lucru, ceea ce nu putea conduce decât la probleme. Regele, la fel ca toţi ceilalţi, ştia de „profeţia stelei". Aceasta era menţionată în Vechiul Testament, Numerii 24:17 „îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din lacov; un sceptru se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii Iui Set îi va zdrobi."

27

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Ic punea venirea lui Mesia în legătură cu revenirea „stelei" lumina divină a apărut cu adevărat, în ziua solstiţiului de j 8 î.C. Mercur şi Venus se aflau în conjuncţie perfectă şi lumină aprinsă pe cerul Ierusalimului, puţin înainte de lilei de 21 decembrie. jsteia a fost atât de strălucitoare încât toţi oamenii au fost iionaţi, iar evreii au început să-1 caute pe Mesia. Shekinah ta Steaua Betleemului în tradiţia creştină ulterioară) este anghelia după Matei (2:1) printr-o referire desluşită la "eţiei Stelei:

s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod i magii de la Răsărit au venit la Ierusalim întrebând: : regele Iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui". i erau magi, adică preoţi-astrologi originari din Persia dată termenul se folosea în legătură cu orice om care avea ameniul astrologiei sau al astronomiei, în decursul istoriei, bsedau ştiinţa de a prezice mişcările aştrilor erau consideraţi Iteri ce depăşeau capacitatea de înţelegere a omului de rând, Joderne ale cuvintelor „magic" sau „magician" conţin, în itul respectiv, originar din persană. E foarte probabil ca ni să fi fost angajaţi chiar de Irod, pentru a calcula data ih urma să apară, astfel încât să se poată pregăti de orice |rmă de neascultare din partea locuitorilor. 2 din Evanghelia după Matei ni se spune de asemenea ordonat uciderea tuturor copiilor sub vârsta de 2 ani din regiunile înconjurătoare. Oricât de agasat ar fi putut fi Irod ţirii lui Mesia, povestea despre masacra este cu siguranţă iventată de primii creştini. Cu toate acestea, ea reflectă iracterul necruţător al lui Irod atunci când era vorba de ului său — către sfârşitul vieţii acestuia, de când datează şi [nnorât câţiva membrii ai familiei sale. j modern este organizat în funcţie de presupusul an al Cristos, iar istoria se împarte în două, înainte şi după t, î.C. (înainte de Cristos) şi d.C. (după Cristos, sau Anul bă denumirea latină). Astăzi mai sunt utilizaţi termenii 28

COPILUL VESTIT DE STEA

î.e.n. (înaintea erei noastre) şi e.n. (era noastră). Nu a existat un an zero, deci Isus Cristos s-a născut în anul l, ceea ce înseamnă că o mulţime de oameni au sărbătorit venirea noului mileniu cu un an mai devreme, deoarece sărbătorirea naşterii lui Cristos ar fi trebuit să aibă loc în anul 2001, nu în anul 2000. Dar e sigur că acest mod de calcul este greşit, deoarece sursele scrise indică în mod clar că Irod a murit la Ierihon la scurt timp după împlinirea vârstei de şaptezeci de ani, la începutul lunii mai sau sfârşitul lunii aprilie a anului 4 î.C. - eveniment petrecut imediat după o eclipsă de Lună. Această dată a pus noi probleme cercetătorilor creştini, deoarece Irod nu ar fi putut ordona uciderea unor copii care s-au născut la patru ani după moartea sa. Conform estimărilor noastre, şi luând în considerare tradiţiile legate de Shekinah, Isus s-a născut în anul 8 î.C., nu în anul l, Anul Domnului, după cum consideră încă mulţi creştini, aşa încât vieţile celor doi s-au intersectat cu adevărat. Prin urmare este posibil ca Isus Cristos să se fi născut în anul în care Shekinah a strălucit pe cer în ziua de 21 decembrie. Cu toate acestea, e mult mai probabil că relatările legate de naşterea lui Isus Cristos sunt doar ficţiuni, menite să justifice pretenţiile ulterioare conform cărora el ar fi fost noul Mesia, însă Isus Cristos nu este singura personalitate care a fost considerată Mesia. Există dovezi că mulţi dintre evrei au crezut cu adevărat că Mesia venise, însă numele lui era loan, nu Isus.

loan Cristos? Conform Noului Testament, numeroşi oameni 1-au considerat pe loan Botezătorul drept Mesia cel aşteptat, figura lui fiind cu adevărat proeminentă, în Evanghelia după Luca (1:15-17) ni se spune despre loan că:

„Va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit." Iar în aceeaşi Evanghelie după Luca (3:15) ni se spune „Iar poporul era 29

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

foţi se întrebau despre loan în cugetele lor: Nu cumva este nulţi, dacă nu chiar toţi membrii „Bisericii din Ierusalim" In era Mesia cel promis (în greacă, christos - Cristosul). tfânt şi 1-a botezat pe Isus, ca şi pe toţi cei care îl urmau, pare a fost interpretat în aşa fel încât să se înţeleagă că el a alea pentru Isus. loului Testament, loan făcea parte din familia de preoţi ai Bate acestea, o facţiune importantă, madianiţii, îşi dispută Madianiţii reprezintă un cult străvechi, tainic şi monoteist, bs pe teritoriul de sud al Irakului şi în provincia iraniană a apărut la Ierusalim, pe vremea lui Isus, iar un cercetător „o comunitate restrânsă dar tenace", care „a adoptat o |ie de gnosticism" şi „practică iniţierile, extazul şi unele • care s-a spus că ar semăna cu cele ale francmasonilor" 1, [consideră că loan Botezătorul, pe care îl numesc Yahia, lia (Cartea lui loan), a fost ultimul şi cel mai important şi resping ideea că Isus Cristos (Yshu Mshihd) a fost Mesia itre profeţi. Pentru ei, loan Botezătorul a fost singurul şi Sia. foarte interesant faptul că o sectă veche, în a cărei memorie ke despre Ierusalimul primelor decenii ale secolului I d.C., |ica ritualuri asemănătoare francmasonilor. Nu mai puţin : şi ideea că a existat un grup de oameni care 1-au slăvit pe Ibă decât pe Isus, încă de dinainte de începerea misiunii lui \ în ziua de astăzi. ie dubii în privinţa faptului că şi alte grupări au împărtăşit fterale ale gândirii madianiţilor. Conform opiniei lui Hugo al dintre cercetătorii principali ai Manuscriselor de la Marea aţe exista nicio îndoială că loan a fost prima personalitate Dndatorul „Căii" - mişcarea ce s-a transformat în Biserica ple existente sugerează că loan era considerat Mesia cel fost executat chiar din acest motiv de către autorităţile Hani3. Josephus Flavius, istoricul evreu din primul secol ale vet Societies (Societăţile Secrete), Tandem, 1969. The Essene Odyssey (Odiseea eseniană), Element, 1984. Js m Antichităţi iudaice (Cartea 18, Capitolul 5, paragraful 2): „Unii 30

COPILUL VESTIT DE STEA

cărui scrieri sunt considerate de majoritatea cercetătorilor o sursă mult mai credibilă decât Evangheliile, a menţionat faptul că Irod (adică Irod Antipa, unul din fiii lui Irod cel Mare) 1-a ucis pe loan cu scopul de a reprima o posibilă răscoală în anul 36 d.C. Această însemnare îi pune în dificultate pe teologii creştini, care sunt de părere că loan a murit înainte de uciderea lui Isus, iar despre acesta din urmă se crede că a fost crucificat cu trei ani înainte de data menţionată mai sus. Cu toate acestea, aşa cum urmează să arătăm, nu poate fi vorba de o problemă, deoarece există dovezi clare că moartea lui Isus a survenit după cea a lui loan. De fapt se pare că Isus a fost succesorul lui loan la conducerea Bisericii din Ierusalim. Prin urmare ambii au fost consideraţi a fi Mesia - şi putem fi siguri că evreii erau cu adevărat convinşi că Mesia venise. Recent a fost descoperit un document care aduce o mulţime de clarificări. Acesta spune: „O stea a pornit de la lacov, un sceptru s-a ridicat în Israel, care va dărâma templul lui Moab, şi-i va distruge pe fiii lui Set"4. Referinţa se găseşte într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartă, vechile documente ale evreilor ascunse în peşterile din deşertul Qumran al ludeei, şi descoperite în 1947. Primul verset confirmă faptul că Mesia cel promis venise la vremea anunţată, iar în cel de-al doilea, că El urma să înceapă războiul împotriva duşmanilor poporului evreu. Sceptrul este simbolul regalităţii în aproape toate culturile, şi prin urmare se confirmă statutul de rege mult-aşteptat, asociat cu Mesia. Totuşi, naşterea noului Mesia nu ar fi putut să aibă loc la Betleem, aşa cum se scrie în mod eronat dintre evrei au crezut că armata lui Irod a fost pierdută, pe bună dreptate, de Dumnezeu, drept pedeapsă pentru ceea ce se săvârşise împotriva lui loan, care era numit Botezătorul: pentru că Irod îl ucisese pe el, care era un om bun şi îi îndemnase pe evrei să practice virtutea, atât sub forma corectitudinii unii faţă de alţii, cât şi a pietăţii faţă de Dumnezeu, şi astfel să vină să se boteze; deoarece acea scufundare în apă se făcea spre folosul lor şi nu pentru a da la o parte (sau a ierta) doar unele păcate, ci cu scopul purificării trupului; acest lucru se putea întâmpla doar dacă sufletul era purificat în prealabil prin îndeplinirea celor drepte, în momentul în care mulţimile s-au strâns în jurul lui, deoarece cuvintele lui le mişcau puternic, Irod, care se temea că marea influenţă pe care loan o avea asupra poporului ar fi putut conduce la izbucnirea unor revolte (pentru că oamenii păreau să pună în aplicare orice i-ar fi sfătuit), s-a gândit că ar fi mai bine să prevină, prin uciderea lui loan, orice neplăcere sau dificultate ar putea cauza acesta, pentru că, lăsând în viaţă un astfel de om, ar fi putut ajunge să se căiască mai târziu. Prin urmare loan a fost făcut prizonier, datorită suspiciunilor lui Irod, la Machaerus, fortăreaţa despre care am vorbit anterior, şi apoi ucis. 4 1QM (Manuscrisele de la Qumran) 11:16. 31

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

upă Matei, deoarece acel mic oraş este situat în statul sudic se ridica din mijlocul vechiului pământ al Israelului, aşa :, el trebuia să apară, în lume dintr-o regiune nordică, ca de Nazaret din Galileea (în acest context ne referim la Israel iginară, şi nu la ţara întreagă de astăzi). Jl a baza creştinismului porneşte de la venirea unui Mesia intr-o fecioară, Ia lumina unei stele strălucitoare din est. minuni şi a fost în cele din urmă ucis, după care a înviat şi ruri. şti dacă cel pe care astăzi îl numim Isus Cristos s-a născut >ariţiei „stelei" Shekinah, dar putem fi siguri că atât el, cât urmat, pretindeau că el ar fi fost regele Mesia, care venise înţat de lumina stelei divine. Autorul Apocalipsei, care a ;1 puţin 40 de ani după moartea lui loan şi cea a lui Isus, :tul 22:16, cuvintele lui Isus: „Eu sunt odrasla şi rădăcina a care străluceşte dimineaţa". puţine detalii despre primii ani ai vieţii lui Isus, dar e aptul că s-a născut în Galileea, probabil într-un mic cătun şi a trăit la Capernaum, care se află în Galileea. glezesc „Jesus" (Isus) provine din latinescul lesus şi us, ambele fiind redări ale numelui evreiesc ortografiat prezintă contragerea numelui Yehoushua (Yahoshua), care orul lui Iahve". 'ristos" provine din grecescul khristos. Acesta reprezintă traducerea directă a cuvântului ebraic mashiach - care, lenţionat anterior, însemna „uns cu untdelemn" (mir) şi a îndreptăţirea preoţilor sau a regilor de a ocupa astfel de ţi oameni consideră cuvântul „Cristos" un nume de familie, s Cristos" ar fi un echivalent al numelui englezesc modern Dar „Cristos" era de fapt un titlu, aşa încât „Isus Cristos" p ept „Joshua King" (Isus Rege), ci „Joshua the King" (Isus ece acest Isus a fost hărăzit să fie rege al evreilor. se crede că Isus a fost tâmplar, la fel ca tatăl său. însă se original, folosit în evangheliile Noului Testament, era eamnă doar „meşteşugar" - de cele mai multe ori făcând maestru constructor, care ciopleşte în piatră. Nu poate 32

COPILUL VESTIT DE STEA

exista îndoială în privinţa faptului că, dacă afirmaţiile din Evanghelii conform cărora lui Isus i se pretinde o descendenţă din rândul preoţilor şi a seminţiei lui David (Matei 1:1-17, Luca 3:23-28) sunt cât de cât exacte, el ar fi dobândit funcţia de preot în mod ereditar, şi este foarte probabil ca el să fi făcut parte din rândurile celor 10.000 de oameni sfinţi care au venit la Ierusalim pentru a lucra ca meşteri constructori la ridicarea marelui templu nou. De fapt existau puţini tâmplari în Ierusalim, deoarece pe vremea aceea lemnul era puţin folosit la ridicarea construcţiilor, iar locul era împânzit de nenumăraţi preoţi constructori, care lucrau la ridicarea noului templu al lui Irod. Nu există niciun dubiu asupra faptului că Isus era preot - deci nu putea fi un umil cioplitor în lemn. în Prima Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru (omul care, după cum se pretinde, a avut funcţia de primul papă de la Roma), 2:4-9, ni se spune, în cuvinte legate de meşteşugul prelucrării pietrei, că Isus a fost un preot cu ascendenţă regală, iar puterea lui este asemănată luminii strălucitoare a „stelei" Shekinah (sublinierile ne aparţin):

„Apropiaţi-vă de El, ca de o piatră vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă şi de preţ; Şi voi înşivă, ca pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă duhovnicească, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, prin lisus Hristos; Pentru că este scris în Scriptură, „lată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ: şi ca cel ce va crede în ea, nu se va ruşina". Pentru voi deci, care credeţi, (Piatra) este preţioasă: iar pentru cei ce nu cred „piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului" şi „piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au fost puşi. Iar voi sunteţi o seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina sa cea luminată.'''' Astăzi, cei mai mulţi cercetători acceptă faptul că grecescul tekton are un sens mai larg, şi suntem mulţumiţi de faptul că traducerea acestui cuvânt prin „tâmplar" a început să fie privită drept o eroare evidentă. Există puţine dovezi sau raţionamente logice în sprijinul acestei redări. Sunt însă o mulţime de argumente ce vin în sprijinul traducerii cuvântului prin „pietrar". Evangheliile în limba engleză folosesc de 13 ori 33

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

•i" (rabin) şi de 47 de ori termenul „învăţător" cu referire la denumiri au sensul de „mare preot". Ni se spune că străinii i îi cereau să-i elibereze de demoni, să-i însănătoşească pe -i împace pe cei certaţi. E logic deci că El trebuia să arate :omportament sau îmbrăcăminte, sau sub ambele aspecte, t ca atare. Deci putem accepta faptul că e mult mai logic Isus era, sau pretindea a fi următoarele: e regală, descendent din David şi Solomon. nomentul apariţiei „stelei" Shekinah, aşa cum se anunţase Stelei - la exact 1.440 de ani după ce Moise şi-a condus j prin apele Mării Roşii. esia, care urma să devină rege al evreilor şi să conducă o răsIjpotriva romanilor. de înalt rang, care a lucrat ca meşter pietrar la ridicarea jtmplu.

[jacul secolului XX s-a crezut că vocabularul Bisericii reprezenta ceva cu totul nou şi original, însă, odată cu şa-numitelor Manuscrise de la Marea Moartă, acest punct st contrazis. are făceau parte din grupul care i s-a alăturat iniţial lui loan jii apoi lui Isus, se considerau unii pe alţii adepţi ai „Căii", şi edificii numite de obicei biserici. Dar la fel făcea, aşa cum .iscrisele, şi grupul de la care ne-au parvenit fragmentele de iţe la Qumran, în deşertul Iudeii. Este foarte probabil, aşa ji numeroşi cercetători ai Bibliei, că aceste două grupuri, turat înşişi loan şi Isus, erau parte a unei singure mişcări: jtia reprezentau o comunitate formată din evrei foarte s-au îndepărtat cu mult de iudaismul oficial. Diferenţa ;onsta în faptul că ei îşi structuraseră calendarul şi zilele de mişcarea Soarelui şi nu a Lunii, aşa cum făceau evreii în mscrisele de la Marea Moartă, esenienii se autodenumesc în le exemplu „Fiii luminii", „Cei cu mintea clară", „Sărmanii" •mează „Calea", în timp ce duşmanii lor sunt numiţi „Fii ,ui". Propriile lor însemnări arată că se considerau „sfinţi", 34

COPILUL VESTIT DE STEA

trăind în „casa sfinţeniei" deoarece îl aveau pe „Duhul Sfânt", învăţăturile lor pledau pentru iubirea de Dumnezeu, de virtute şi de oameni. Persoanele care au compus Manuscrisele de la Marea Moartă se descriu prin trăsături specifice celor ce 1-au urmat pe Isus. Ei se referă la cei credincioşi cu cuvintele „cei aieşi" şi „copiii luminii", folosite în Noul Testament pentru a-i descrie pe creştini (Tit 1:1,1 Petru 1:2, Efeseni 5:8) Cu toate acestea, în Biblia creştină sau în alte scrieri iudaice de mai târziu nu se face nicio referire la acest grup. în vremea lui Isus au existat mai multe grupuri importante, care jucau un anumit rol atât în viaţa religioasă şi în cea politică a Ierusalimului, în întreaga ţară. Printre acestea, cele mai importante erau fariseii, saducheii, irodienii şi esenienii. în Noul Testament nu se face nici măcar o referire accidentală la esenieni, deşi celelalte grupări sunt frecvent menţionate. Această omisiune este extrem de ciudată, mai ales că o mulţime de scriitori necreştini ai vremii - Filon, Pliniu cel Bătrân şi Josephus - i-au menţionat. într-o relatare despre esenieni a filozofului Filon din Alexandria (20 î.C. - 40 d.C.), acesta estima că ei erau în număr de peste patru mii, fiind răspândiţi mai ales în mediul rural, în toate zonele locuite de evrei. In scrierile lui Filon se menţionează faptul că doar bărbaţii maturi puteau face parte din gruparea amintită, care prefera traiul în mediul rural celui de la oraş. Ei aveau grijă de cei bolnavi sau în vârstă, şi erau fermieri, păstori de oi şi vite, apicultori, artizani şi meşteşugari, dar nu confecţionau arme şi nu făceau comerţ. Esenienii respingeau ideea de sclavie, considerând că doar frăţiile reprezentau o ilustrare a relaţiilor normale dintre oameni, însă acestea se puteau destrăma din pricina invidiei. Deşi citeau mult, ei nu erau interesaţi de filozofie, ci numai de morală. Reveneau de la muncă plini de bucurie, ca şi cum ar fi participat întreaga zi la o petrecere, şi cea mai mare bogăţie era considerată înţelepciunea. Membrii grupului erau îndrumaţi spre pietate şi sfinţenie. Dragostea lor de oameni a fost dovedită, după spusele lui Filon, de bunăvoinţa şi de spiritul lor de egalitate, care îi făcea să împartă tot ce aveau unii cu alţii. Pliniu cel Bătrân (23 d.C. - 79), naturalistul roman, a scris că scopul esenienilor era să asculte „căinţa celorlalţi" şi a afirmat de asemenea că esenienii se adună în „grupuri" şi se consideră „născuţi din nou". Pe scurt, esenienii trăiau după normele pe care astăzi le asociem cu creştinismul şi utilizau o terminologie pe care astăzi o considerăm întru totul creştină. 35

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

u doreau să deţină bunuri pământeşti, pe care le împărţeau au şi foarte scrupuloşi în privinţa curăţeniei - ceea ce im;u apă rece şi purtarea de haine exclusiv albe. Ei interziceau urămintele - cu excepţia celor pe care le rosteau atunci când ibri ai grupului - şi respingeau participarea la schimburi esenienii îşi recrutau membrii dintre oamenii care renunţaeşti şi care erau pregătiţi să „se nască din nou". Dar principala ;ată de ei pentru a-şi spori numărul era adoptarea de copii, hărăziţi lui Dumnezeu. Această idee explică nişte cuvinte tat, atribuite lui Isus în Evanghelia după Luca, 18:16:

i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copiii să vină la -i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora uent de gânditori spirituali, concentraţi la Ierusalim, purtau !el mai adesea erau numiţi „Sărmanii", în ebraică Ebyonim iai târziu a dus la apariţia denumirii de ebioniţi. is că aceşti oameni sfinţi îşi concentrau întreaga atenţie i moralei, o morală izvorâtă din legile poporului lor, care, ar fi putut izvorî din mintea umană tară a fi fost inspirate criitorul menţionează şi faptul că aceste legi erau explicate ales în ziua a şaptea a săptămânii, deoarece „Ziua a şaptea ă sfântă, când ei evită orice muncă şi vizitează sinagogile, te aceste locuri". :ermenului „sinagogă" de către Filon pare să confirme, •e, identitatea evreiască a acestor oameni - deşi nu este e vremea aceea, evreii din ludeea se duceau la Templul din a-şi venera divinitatea, şi nu existau sinagogi în sensul ântului. Filon a făcut apel la un termen grecesc pentru a ui din limba aramaică (utilizată în Palestina atunci) folosit care desemna „o casă de întâlnire" pentru cei consideraţi neni ai lui Dumnezeu". probabil ca o „casă de întâlnire" pentru „oamenii lui se fi numit „casa Domnului", sau domos kuriakos - din .vântul englezesc „church" (biserică). Cea care funcţiona moartea lui Isus era „Biserica din Ierusalim", despre care i fost condusă de lacov, fratele lui Isus.

COPILUL VESTIT DE STEA

Filon a explicat modul în care funcţionau aceste biserici:

„Apoi cineva deschide cartea sfântă şi citeşte din ea, iar bărbatul cu cea mai îndelungată experienţă iese în faţă şi explică părţile mai puţin clare, fiindcă numeroase precepte sunt exprimate în expresii enigmatice, la modul alegoric, după vechiul obicei, iar oamenii sunt îndemnaţi să fie pioşi şi sfinţi, drepţi şi economi, sunt informaţi despre ştiinţa organizării statului, ori despre lucrurile care sunt în mod natural bune sau rele, sau indiferente, fiind sfătuiţi să aleagă binele şi să evite răul, prin intermediul unor definiţii, reguli şi criterii diverse, cum ar fi dragostea pentru Dumnezeu, pentru virtute şi omenire." Aici Filon descrie utilizarea parabolelor de către marii preoţi esenieni — la fel cum se spune, în Evangheliile creştine, că ar fi făcut şi Isus. Iar noi credem că Isus făcea parte din grupul esenienilor.

Viaţa şi ritualurile esenienilor Autorul care a scris cel mai mult despre evrei, în secolul I d.C., a fost Josephus Flavius (37 d.C. - 100). El sugerează că ar fi fost iniţiat în practicile frăţiei esenienilor. în cele două cunoscute cărţi ale sale, Războiul evreiesc şi Antichităţi iudaice, el scrie că majoritatea esenienilor nu se căsătoreau. Esenienii din unele ordine, cu toate că aveau reguli stricte în privinţa relaţiilor sexuale, se căsătoreau totuşi. Ei considerau orice plăcere o sursă a răului şi îşi formau o autodisciplină în privinţa reţinerii şi controlului de sine; ei purtau haine albe şi se denumeau „Lebanon", ceea ce în aramaică înseamnă „alb". Conform scrierilor lui Josephus, aceşti oameni îşi începeau fiecare zi îndreptându-şi faţa spre est şi rugându-se, ca şi cum „s-ar fi închinat răsăritului soarelui". Ei se spălau adesea în bazine cu apă rece şi se adunau pentru o masă rituală într-o încăpere în care doar cei iniţiaţi aveau voie să intre. După o rugăciune de smerenie rostită de preot, ei împărţeau pâinea şi un singur fel de mâncare. Masa se încheia cu o rugăciune de slavă, adresată lui Dumnezeu, dătătorul hranei. Josephus a mai spus că viaţa esenienilor era organizată de „supraveghetori" (în greacă episkopos, de la care a apărut şi termenul „episcop"), care stabileau sarcinile zilnice şi permiteau membrilor comunităţii să facă doar două lucruri după propria lor voinţă: ajutarea nevoiaşilor şi ac37

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ie. lacov, fratele lui Isus, era episkopos, sau episcop, în r

eni membru al comunităţii eseniene, un prozelit trebuia p de un an, după normele impuse de „supraveghetori"; mat şi botezat. După aceea, timp de doi ani trebuia să principii de viaţă pentru a dovedi că era îndreptăţit să Doar după această perioadă de timp depunea jurământul ea membru deplin al comunităţii, fiind admis să ia parte la ie. Novicele trebuia să jure credinţă faţă de Dumnezeu, enii şi să nu facă vreun rău membrilor grupului din care u bună ştiinţă, fie îndemnat de alţii.

jrau: ti faţă de Dumnezeu pţi cu toţi oamenii Otaţi tuturor oamenilor, dar mai ales autorităţilor i mereu adevărul j:e secretul doctrinei nsiderau „aleşi" ai lui Dumnezeu şi prezintă toate calităţile fi consideraţi membri ai preoţimii „Familiilor Stelei", mit încă de pe vremea lui Solomon. Oricine abjura de la na sau era găsit vinovat de vreun păcat era pedepsit prin ibiserică. o sancţiune drastică, deoarece expulzatul nu putea primi £ la vreun om fără aprobarea episcopului, şi murea, în din pricina înfometării. Prin urmare, excomunicarea era [condamnare la moarte, dat fiind faptul că niciun esenian bună voie jurământul, chiar şi atunci când era respins de ităţii sale. De fapt, aceştia din urmă îi reprimeau pe cei ce 'se considera că au primit pedeapsa potrivită. de astfel de mod de acţiune, caracteristic esenienilor, Testament, într-o poveste al cărei sens nu poate fi uşor :nţa cunoştinţelor despre regulile şi pedepsele aplicate ^nimentul are loc după ce lacov, fratele lui Isus, le cere lor comunităţii conduse de el să îşi vândă avuţiile şi să ii banii obţinuţi de pe urma lor. Cuplul format din Anania at o parte din banii câştigaţi în urma vânzărilor. Aşa cum se 38

COPILUL VESTIT DE STEA

menţionează în Faptele Apostolilor, 5:1-11, Petru pare să cauzeze moartea celor doi pentru lipsa lor de onestitate, în realitate, lucrurile s-au întâmplat în felul următor: Un bărbat numit Anania şi soţia lui, Safira, s-au „născut din nou" în momentul în care au devenit membri ai comunităţii eseniene, condusă de lacov, fratele lui Isus. Ei şi-au vândut posesiunile pentru a da bani Bisericii, dar, conform zvonurilor, ei şi-au reţinut o parte din aceştia. Anania a adus banii obţinuţi de pe urma vânzării şi i-a înmânat lui Simon (Petru), care 1-a întrebat cu asprime: „De ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhul Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?" Anania a privit îngrozit, fără a răspunde. „Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu!", i-a spus Petru. Din acel moment, Anania a fost considerat „mort". Tocmai i se revocase statutul de a fi fost „născut din nou", prin excomunicarea din Biserică. A fost dat apoi afară din incinta templului şi aruncat printre cei „morţi". Trei ore mai târziu, soţia lui Anania, Safira, a intrat şi ea în biserică, fără a şti că greşeala le fusese descoperită, iar soţul ei excomunicat. Petru o aştepta: „Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât?", a întrebat el. Safira a confirmat că vânzarea avusese loc, dar a minţit apoi în privinţa preţului obţinut. „De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului?", a întrebat Petru, „lată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine". Femeia a fost imediat considerată „moartă", asemenea soţului ei. Cei care mai târziu au redactat Faptele Apostolilor, fără a fi esenieni, au interpretat greşit acţiunea lui Petru ca pe o ucidere propriu-zisă a celor doi, nu ca pe o excomunicare datorită minciunii. Această neînţelegere asupra sensului cuvintelor folosite de acei evrei i-a făcut pe unii creştini să considere că principalul apostol şi-ar fi executat membrii propriei comunităţi. Iar atribuirea uciderii acelor oameni, pentru o abatere relativ minoră, direct lui Dumnezeu ar fi pus sub semnul întrebării conceptul creştin al unui Dumnezue iubitor şi iertător. La fel de greşit interpretată este şi acţiunea lui Isus de a învia morţii, ca o favoare făcută prietenilor. Povestea despre Lazăr este un exemplu 39

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

est punct de vedere. E evident că Lazăr nu murise de fapt, tiunicat pentru o perioadă de patru zile, până când Isus i-a aarcă printre cei „vii". La fel ca toţi ceilalţi esenieni, Isus |rea morţilor - prin care toţi urmau să treacă la sfârşitul enirea împărăţiei Cerurilor. E sigur că cei care L-au urmat |regele lor, Mesia, să-i învie pe morţi, aducându-i înapoi în idee li s-ar fi părut o nebunie, licărea din Biserică nu era un lucru bun, nici în timpul i, nici în cea care urma. Spre deosebire de alte comunităţi enii credeau că, după moartea trupului, „fiii luminii" vor trei zile în împărăţia lui Dumnezeu. Doar ei urmau să hou viaţă în acea lume ideală, deoarece se numărau printre Jfecţi în faţa lui Dumnezeu. Totul urma să se petreacă la fel ntească, doar că în stare ideală - împărăţia lui Dumnezeu , însă păcatul nu va mai exista. Cei aleşi urmau să trăiască ri ferite de stricăciune, drept răsplată pentru că au urmat deosebeau în mod fundamental de celelalte comunităţi s, după cum am arătat, datorită faptului că îşi organizau ncţie de mişcarea Soarelui, şi nu a Lunii. Josephus vordul în care copiii pe care îi adoptau erau iniţiaţi în disîce, şi de faptul că erau faimoşi pentru cunoştinţele lor iul lor de viaţă, curat şi îngrijit, alături de priceperea în cinei, i-au ajutat să trăiască mai mult. Tot Josephus meni dintre esenieni au trăit mai mult de o sută de ani5.

j| Mesia esenian hbitori de pace erau răspândiţi pe arii întinse, din Alexandria |în Damasc, dar locaţia în care trăiau cei mai mulţi era în rea Moartă, în zona de la cea mai joasă altitudine de pe 400 de metri sub nivelul mării. Aici, pe ţărmurile de cestui lac extrem de sărat - în punctul cel mai apropiat j se află aşezarea Qumran, care a dăinuit de la mijlocul ba î.C. până în anul 68 d.C. Regiunea a fost părăsită pentru nn anul în care Irod a devenit rege în ludeea, deoarece un ptor dărâmase zidurile ridicate în acest avanpost părăsit îs; Războiul evreiesc, 2:8:10. 40

COPILUL VESTIT DE STEA

- un eveniment care trebuie să fi contribuit la mânia lui Irod şi la dorinţa de a fi martor la venirea lui Mesia cel prevestit. în peşterile de la Qumran s-au găsit între anii 1947 şi 1956 faimoasele Manuscrise de la Marea Moartă. Au putut fi identificate rămăşiţele a circa 870 de manuscrise. Aceste documente nepreţuite atestă faptul că esenienii reprezentau o sectă mesianică, ce credea în Apocalipsă, ai cărei membri se botezau şi considerau că făcuseră un „legământ nou" cu Dumnezeu. Manuscrisele descriu modul în care ei au urmat un conducător pe care îl numeau „învăţătorul Dreptăţii", un om care a fost contestat şi probabil ucis de preoţimea oficială din Ierusalim. Un fragment din manuscrisele de la Marea Moartă, dat de curând publicităţii şi cunoscut drept „Apocalipsă Mesianică" (4Q521), face trei menţiuni importante, care pun în legătură comunitatea eseniană cu primele forme ale Bisericii creştine, în primul rând, în texte se vorbeşte de un Mesia, care urma să stăpânească Cerul şi Pământul. Apoi se descrie în mod explicit faptul că se aştepta ridicarea din morminte a celor morţi în timpul aceluiaşi Mesia, în final, se vorbeşte de modul în care se va putea identifica venirea lui Mesia. Manuscrisul esenian menţionează: „El va da sănătate celor bolnavi, îi va ridica pe cei morţi şi îi va milui pe cei săraci". Isus a venit în ludeea din Galileea, pretinzând că ar fi fost Mesia cel promis atunci când i-a spus lui loan Botezătorul: „Morţii învie şi săracilor li se binevesteşte"6. Nu poate exista niciun dubiu că, de îndată ce 1-a succedat pe loan, Isus a înţeles că trebuia să îndeplinească aşteptările mesianice care erau specificate în tradiţia eseniană. Aceştia din urmă se considerau „vii", în timp ce restul oamenilor erau „morţi". Iar Isus reuşea să-i aducă pe mulţi dintre evreii obişnuiţi la noua biserică, ridicată pentru „Poporul lui Dumnezeu". Isus era Mesia cel războinic - noul rege care urma să pornească războiul apocaliptic mult aşteptat, dintre marele Satana (romanii) şi Fiii lui Dumnezeu. Noua ordine a lumii era, în cele din urmă, anunţată. Cuvintele lui Isus privitoare la ridicarea din moarte însemnau că El era 6 Luca, 7:22-23, Matei, 11:4-5 41

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i cel promis, care îşi va conduce întregul popor pe calea i că trebuia să îndeplinească toate criteriile de mai jos: e fi născut la momentul în care Shekinah a răsărit la est; stăpânul Cerului şi al Pământului, deci al împărăţiei i cel Sfânt se va pogorî asupra celor săraci; i pe cei credincioşi; ||ere orbilor; ţd şi iubitor; fiătoşi pe cei bolnavi; |ele bune săracilor; tor" al „turmei" celor sfinţi care îl vor urma; Ut „Fiul lui Dumnezeu". piurilor străvechi ale regilor evrei, orice domnie se întindea batruzeci de ani. Saul, David, Solomon şi alţi mari regi au (le de timp similare, iar Moise i-a scos pe evrei din robia Itervalul de vârstă dintre 80 şi 120 de ani. Iptul că Isus s-a născut în anul 8 înaintea erei noastre şi şi-a Jtea mesianică în jurul vârstei de 40 de ani, înseamnă că el nii 35-36, când loan Botezătorul nu mai era în viaţă 7. La iii după acel eveniment, Isus a fost crucificat. i mai sus este confirmată de ceea ce i se spune lui Isus în T>ă loan, 8:57:

ai cincizeci de ani" bil să adresezi astfel de cuvinte unei persoane de patruzeci li cinci de ani, ele nu ar fi potrivite pentru o persoană aflată jjizeci de ani. jcelorlalţi esenieni, Isus a predicat evanghelia păcii şi a t El, cât şi cei care îi urmau, ştiau că nu putea fi evitat un Era de aşteptat ca El să conducă lupta ce urma să dureze kt. înţelepciunea Lui se trăgea şi din cunoaşterea tradiţiilor j conform cărora orice acţiune trebuia să fie săvârşită Intui şi în modul potrivit. De vreme ce Isus se născuse sub Vameş, the Brother ofJesus (lacov, fratele lui Isus) 42

COPILUL VESTIT DE STEA

lumina „stelei" Shekinah, în momentul în care a împlinit patruzeci de ani Venus parcursese un ciclu de exact patruzeci de ani. Manuscrisul esenian descoperit la Qumran şi cunoscut cu numele de „Legea Comunităţii" menţionează faptul că niciun membru al colectivităţii nu avea voie să „se îndepărteze de la hotărârea divină privind momentele stabilite; ei nu trebuiau să acţioneze nici mai devreme, nici mai târziu de data stabilită". 8 Lor li se cerea să acţioneze în armonie cu „legile Marii Lumini Cereşti".9 Cei care au urmat lumina „stelei" Shekinah erau consideraţi „Fii ai luminii" - „cei născuţi din adevăr", care urmau calea păcii, a smereniei, a răbdării şi a bunătăţii. Toţi ceilalţi, inclusiv evreii care urmau calea Lunii (deci şi preoţii oficiali de la Ierusalim din perioada respectivă) erau „copii ai întunericului", născuţi „din minciună". Manuscrisele de la Marea Moartă vorbesc despre modul în care, sub conducerea prinţului acestei congregaţii, Fiii Luminii vor ataca armata lui Satan - eliminându-i mai întâi pe evreii nevrednici şi apoi pe romani. Războiul urma să fie dificil şi sângeros, până în clipa în care Dumnezeu însuşi va interveni, pentru a aduce victoria Fiilor săi. Atunci era aşteptată cu adevărat perioada lui Mesia, „care ne va da învăţătura dreptăţii până la sfârşitul veacurilor". Se aştepta ca, din acel moment, toţi cei drepţi să învie, pentru a se bucura de împărăţia Veşnică. Isus şi-a început ultima parte a misiunii sale rezistând, timp de patruzeci de zile, ispitelor trimise de Satana. Fiecare zi a petrecută s-a referit de fapt la un an, iar cuvântul „ispită" poate fi înţeles printr-o „încercare a puterilor". Isus ştia ce trebuia săvârşit. Pământul şi oamenii ce locuiau acolo reflectau cu precizie împărăţia Cerului. Dumnezeu urma să readucă în lume echilibrul de la început, în cer şi pe pământ. Creştinii din lumea întreagă se roagă azi fără a înţelege că reproduc fragmente din rugăciunile mesianice ale esenienilor:

„Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe Pământ." Acesta este cu siguranţă momentul pentru care regele Solomon a pus bazele sistemului de moştenire, pe linie ereditară, a funcţiei de preot. Familiile Stelei, alese de el, urmau să transforme în realitate viziunea 8 IQs 1:13-15 (Manuscrisele de la Marea Moartă) 9 l Manuscrisele de la Marea Moartă 12:5 43

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

jechime. Isus ştia că vremea Lui venise - anunţată cu multă de înţelepţi, dictată de mişcările aştrilor şi de autoritatea umnezeu. Armatele sale de pe pământ erau puţine la număr nu aveau mcio şansă împotriva puterii „stelei" Shekinah Ivma. Drept rezultat al încrederii neclintite pe care o avea în Imitaţii, Isus a intrat în Templu, unde atât el cât şi discipolii ulburări, răsrurnând tarabele comercianţilor (să ne amintim respingeau comerţul). Ia Isus şi discipolii săi vorbeau în numele păcii, ei erau conbpiul urma să fie înspăimântător de real. Isus i-a ales pe cinci p: cei doi cu numele de Simon, Iuda, lacov şi loan, pe care i-a j „m ai furtunii". Unul dintre apostoli, cu numele de Simon adica un om priceput în mânuirea pumnalului, în Evanghelia 12:35-38, Isus le spune apostolilor că a venit vremea pentru • pace să se înarmeze: -am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălj aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. (să cel ce are o pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce «abie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie." |e, iată aici două săbii". i după Matei, 10:34, Isus adaugă: „N-am venit să aduc pace, fost să fie aşa. Isus nu era Mesia cel promis dacă nu asista la împotriva Satanei. Romanii 1-au arestat pe aşa-zisul Mesia |n pe care le vom numi „de terorism", aproape de îndată ce început misiunea. In scurtă vreme, Isus a fost executat iar (Ierusalim a trebuit să se regrupeze sub conducerea fratelui I acestuia, lacov cel Pios. lacov cel Drept, fratele lui Isus II Mesia al grupului.

s ar s imai departe, iar evreii esenieni se gândeau la posibilitatea ^t a împărăţiei lui Dumnezeu. Nici lacov nu s-a dovedit 44

COPILUL VESTIT DE STEA

a fi Mesia, iar numele lui s-ar fi pierdut din istorie dacă nu ar fi existat un străin care a venit la Ierusalim la câţiva ani după momentul crucificării. Acesta era originar din Tars, capitala provinciei Cilicia, din Asia Mică, unde religia principală era mithraismul - o formă de închinare la soare specifică persanilor, cunoscută la vremea respectivă în întreaga lume romană. Contextul cultuul şi religios din care provenea Pavel urma să influenţeze în mod esenţial percepţia sa asupra iudaismului. Străinul se născuse într-o familie ce adoptase iniţial mithraismul, dar se convertise la iudaism. Fiind evrei vorbitori de limba greacă, părinţii au dat copilului lor atât un nume ebraic, Saul, cât şi unul grecesc, Paulos. Astăzi îl cunoaştem cu numele de Pavel. Pavel a fost un bărbat cu un fizic robust, fiind făuritor de corturi, dar avea unele probleme psihice. La sosirea în Ierusalim, a fost angajat de Marele Preot saducheu din Ierusalim în funcţia de „supraveghetor", pentru a-i ţine la distanţă pe oamenii care se opuneau religiei oficiale. Curând a ajuns cunoscut pentru modul dur în care îi trata pe evreii aparţinând unei secte recalcitrante, discipoli ai unui rebel executat de curând, care prelinsese că era regele promis al iudeilor - Mesia. La un moment dat însă, puternicul apărător al saducheilor a trecut printr-o „experienţă mistică". Pavel trebuie să fi auzit multe despre esenianul care pretinsese că era Mesia, cel care i-a ridicat pe morţi din mormânt, dar care avusese parte de o moarte cruntă. Ecourile religiei mithraice, cu care se familiarizase în copilărie, i-au revenit lui Pavel în memorie atunci când a realizat, dintr-odată, că acestea corespundeau cu principiile iudaismului esenian. Doar el era capabil să înţeleagă potrivirea respectivă. Familia şi discipolii lui Isus nu au înţeles lucrul respectiv, dar, într-un moment subit de inspiraţie, Pavel a priceput că lui i se revelaseră nişte adevăruri esenţiale şi că Dumnezeu i-a vorbit lui, doar lui. Din descrierea experienţei „divine" a lui Pavel, şi datorită orbirii temporare de care a suferit în timp ce se afla în drum spre Damasc, medicii au tras concluzia că halucinaţiile au fost probabil cauzate de o criză de epilepsie. Oricare ar fi fost motivul real, ideea care a pătruns în mintea fabricantului de corturi s-a transformat în evenimentul care a dus la formarea unei noi religii: creştinismul. Se pare că problema medicală de care suferea Pavel 1-a condus pe acesta la convingerea că Dumnezeu I-a dezvăluit că misiunea lui Isus era complet diferită de cea a lui lacov, fratele lui Isus, sau de a celorlalţi discipoli apropiaţi ai lui Isus, care se mai aflau încă în viaţă la acea vreme. Acest străin a pretins că Dumnezeul evreilor îi revelase doar lui adevărul, 45

AGINTII PUTERII LUI SOLOMON

-I misiunea de a-1 face cunoscut şi celor care nu se născuseră ai proba >il datorită faptului că oamenii care ştiau adevărul nu at nici n acar un moment: ind a bi evoit Dumnezeu ... Să descopere pe Fiul Său |ine, per :ru ca să-I prevestesc la neamuri."10 cu mar Irie că intenţiona să se facă rob tuturor, iudeu când fucereas ;ă pe iudei, şi că nu avea de gând să se supună cuiva lui Iac >v, fratele lui Isus, care era pe arunci conducătorul dorea s i reuşească prin orice mijloc ce i-ar fi fost la îndel că idee? morţii şi a învierii lui Isus se află în centrul religiei cetători serioşi ştiu că aceasta e fundamentată mai degrabă lat pe . Un reputat expert în originile creştinismului a st; ncă

Iţele lui 'avei: „Să descopere pe Fiul Său întru mine" jident, ci rioase... ele reprezintă cu adevărat o |dinară, pretenţie om cu iar şi cu totul absurdă, mai ales că provine ; că Pa> antecedentele lui Pavel ... Părerea la care se i bine J exprimă un tip de interpretare ce ar putea fi descrisă drept tradiţională sau istorică."12 itător al ti iceputurilor bisericii creştine a afirmat:

Iheliile i unt mărturia unei credinţe sau pretenţii cărei: j Isus a fost o semi-divinitate, născut prin fea legi )r naturii şi care a învins moartea. Această coresp nde încă cu credinţa primilor discipoli ai lui Iniei El i u S-a revendicat în acest fel. ele lui I ivel sunt primele documente, creştine sau jtură, pi de cu toa e ivitoare la originile creştinismului, care ea adev; s-au acestea, ele sunt cel mai puţin utile pentru rului legat de Isus."13 atre Galal |9:2-25. }.R, The f Bisericii l: The O

mi a Sfântului Apostol Pave!, 1:15-16. 'all ofJerusalem and the Christian Church (Căderea leru-.reştine), S.P.C.K., 1951. ier Side oftheStoiy (Cealaltă faţă a poveştii), Cassall, 1953.

46

COPILUL VESTIT DE STEA

Pavel şi lacov au fost în contradicţie de la bun început, cel din urmă devenind conducătorul bisericii din Ierusalim după crucificarea fratelui său. lacov, asemenea lui Isus, era un preot ce provenea din Familiile Stelei şi cunoştea foarte bine învăţăturile fratelui său care se înălţase la Ceruri. Pavel însă nu asistase la evenimentele care 1-au implicat pe Isus sau pe apostolii acestuia. El era un străin şi nu avea nici cea mai vagă idee despre conceptul adevăratei misiuni a evreului Mesia. El nu ştia nimic despre Shekinah, iar cunoştinţele lui despre Isus erau de mâna a treia, într-un moment în care diversitatea sectelor şi a luptelor politice interne erau la ordinea zilei în Ierusalim. Pavel era un om care căuta să se dedice unei cauze, iar dacă nu a găsit vreuna care să fie pe gustul său, a pornit să „rescrie" povestea lui Isus, în aşa fel încât aceasta să slujească obiectivelor pe care le avea. însă Pavel nu a fost prea original în construirea relatării sale fictive despre Isus. Fiecare aspect al „noii" poveşti corespunde descrierilor privitoare la Mithra - zeitate binecunoscută în oraşul natal al lui Pavel, Tars. Conform credinţei mithraice, Mithra s-a născut dintr-o fecioară, într-un staul, la 25 decembrie, cu şase sute de ani înaintea lui Isus. El a murit şi a înviat în ziua de Paşti, aşa încât să poată deveni mediator între umanitate şi Dumnezeu în Ziua Judecăţii. Această relatare fictivă a misiunii lui Isus, provenită de la Pavel, o persoană care nu aparţinea poporului evreu şi care până de curând fusese un duşman pe faţă al discipolilor lui Isus, a revoltat întreaga comunitate bisericească din Ierusalim. A urmat o perioadă de confruntări puternice între Pavel şi lacov, dar vicleanul făuritor de corturi era un om carismatic şi un mai bun cunoscător al aspectelor legate de lumea romană decât lacov, care promova o formă pură, dar complexă, a teologiei acceptate de evrei. Deoarece relatările lui Pavel nu au reuşit să aibă vreo influenţă în ludeea, acesta a pornit într-o serie de călătorii îndelungate, într-o lungă perioadă de timp, el a vizitat comunităţi dintr-o mare parte a lumii aflată sub stăpânirea romană, dar mai ales din Asia Mică, modificând mesajul original al lui Isus şi dând naştere, în mod treptat, doctrinei creştine, despre care a intuit corect că va fi mai uşor acceptată de popoare cu o sensibilitate diferită de cea a evreilor. Reuşita lui consta în a le vorbi oamenilor cărora lacov nu le încredinţase încă adevăratele secrete legate de Isus şi de mesajul original al Acestuia. Pavel pretindea că le propovăduia Evanghelia celor necircumcişi - adică celor ce nu erau evrei, lăsându-1 pe lacov să le vorbească acestora din urmă. 47

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

spândit o poveste despre un om divin din neamul evreilor, a înviat şi s-a întors la Ceruri. Aceasta era, desigur, lipsită ru evreii din ludeea, dar celelalte popoare ce se aflau sub in'1 s-au identificat cu istoria relatată de Pavel. Acest lucru s-a i că povestea le era familiară datorită mithraismului. ivel a fost ucis la Roma, evangheliile selectate ulterior penîn Noul Testament au fost scrise în Cipru, Egipt, Turcia şi • oameni care nu călcaseră vreodată prin Ierusalim, excepţie lelia lui loan, al cărei autor ar fi putut cunoaşte oraşul, dat L include descrieri exacte ale acestuia.

ea Templului reoţii din Ierusalim lucrau la ultima etapă a noului Templu. e acestuia erau relativ reduse, însă platforma care îl înconjura arat gigantică. Pereţii păstraţi ai Templului Muntelui erau pietre mari şi bine tăiate - chiar şi cele mai mici dintre nai mult de două tone. Din loc în loc, la baza zidurilor de ar fi în colţul de sud-vest, construcţia extrem de masivă a area unor pietre ce cântăreau până la 50 de tone. Acestea au şiruri alternative, aliniate pe direcţiile est-vest, nord-sud, iarte. Zidurile au fost aşezate în fundaţii adânci, pe paturi pentru lipirea pietrelor nu s-a folosit nici mortar, niciun alt de legătură, stabilitatea fiind asigurată de greutatea uriaşă e uşoara reducere a fiecărui rând de pietre cu trei până la ri. stodă de construcţie era atât de des utilizată în vremea lui denumită „irodiană", fiind folosită şi ca temă decorativă lin Ierusalim, identificate ulterior ca datând din vremea resţii au muncit din greu la terminarea noului templu, ei ştiau că : ->trus în războiul profeţit, în subteranul templului se găseau e ascunse, a căror organizare le era cunoscută doar preoţilor i seră, deoarece acolo şi-au făurit „locurile secrete", menite ectelor importante de care ar fi avut nevoie la venirea împănezeu. (erau că „marele război" împotriva Satanei începuse deja - la treizeci de ani după moartea lui Cristos - în anul 66. 48

COPILUL VESTIT DE STEA

Pentru evrei, stăpânirea romană şi tirania ei ajunsese la culme în anul 64, sub conducerea proconsulului Gessius Florus. Germenii „marelui război" prinseseră rădăcini, iar evreii erau încrezători în privinţa faptului că Dumnezeu se va arăta pentru a-i salva şi a-i răzbuna. Anul 66 a marcat debutul războiului împotriva opresorilor. Conflictul a izbucnit în Cezareea şi Ierusalim, iar până la începutul lunii noiembrie forţele romane fuseseră alungate din Oraşul Sfânt, lăsând în urmă 600 de soldaţi morţi şi pe Marele Preot ucis datorită bănuielilor că ar fi colaborat cu romanii. împăratul roman Nero a fost foarte nemulţumit şi a ripostat prin emiterea a două ordine: distrugerea Ierusalimului şi a Templului acestuia. Pentru a reprima revolta evreilor, Nero 1-a ales pe generalul în vârstă de cincizeci şi şapte de ani Vespasian, care urma să primească sprijin din partea fiului său, Titus. Generalul îşi câştigase o reputaţie extraordinară datorită rezolvării problemelor din Britania, iar spre ludeea s-a îndreptat cu gândul de a asedia Ierusalimul. Până spre final, evreii au ajuns atât de aproape de câştigarea luptei încât romanii au fost nevoiţi să facă apel la toate forţele militare pentru a-şi asigura victoria. Romanii erau conştienţi de faptul că, dacă evreii urmau să-şi câştige independenţa, întregul imperiu s-ar fi ridicat imediat împotriva lor. Comanda trupelor evreieşti i-a fost încredinţată şi lui Josef ben Matthias (Mathitjahu). însă patrioţii evrei extremişti nu au fost mulţumiţi cu măsurile relativ blânde, aplicate în război de acest om iubitor de pace. Masacre şi contramasacre sângeroase s-au succedat cu o cruzime de neimaginat. Evreii au dat dovadă de un curaj şi de o inteligenţă care au fost în măsură să contracareze până şi cele mai surprinzătoare manevre ale legiunilor romane. Acestea au suferit pierderi uriaşe, dar au reuşit, în numele măreţiei Romei, să îşi continue înaintarea, ocupând oraş după oraş. Pentru suferinţa ce le-a fost cauzată, romanii s-au răzbunat masacrând populaţia fiecărui oraş, fără a le da oamenilor posibilitatea de a se preda, chiar dacă evreii ar fi optat pentru acest lucru. După primul an de luptă, Gabara, lotapata, lafa, Tariceea, Giscala, Gamala şi Jopa deveniseră oraşe-fantomă, iar romanii îşi redobândiseră controlul asupra Galileei, Samariei şi ţărmului de la vest de ludeea. în cursul anului următor, Vespasian a reuşit să recucerească toate oraşele, doar cetăţile Herodium, Machareus, Masada şi Ierusalim nefiind încă învinse. Esenienii continuau să creadă în prezicerile străvechi, conform cărora războiul urma să fie aproape pierdut înainte ca Dumnezeu să le trimită 49

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ilă, aşa că au început procesul ascunderii documentelor şi a iportante ale Templului pe care puseseră stăpânire. ||:ă ce timpul trecea, losef ben Matthias a început să fie îngria războiului, prevăzând catastrofa care îi aştepta pe evrei. bbat orientarea, alăturându-se romanilor, în speranţa că va pubzastrul care urma să se abată asupra poporului său. în rândul l fost cunoscut cu numele de Josephus Flavius, iar mai târziu a faimos istoric al evreilor. zboiul părea pierdut pentru evrei, aceştia au început să spere că feţie va deveni realitate. Romanii şi-au abătut puţin atenţia de 'existau zvonuri că Roma se confrunta cu probleme. Legiunile aniole, alături de gărzile pretoriene, se răsculaseră împotriva l'Nero, forţându-1 să plece din capitala imperiului. Senatul 1-a jîmpărat inamic public, iar acesta s-a sinucis în ziua de 9 iunie . confruntărilor în războiul cu evreii i-a permis lui Vespasian ta la Roma, unde a devenit împărat, lăsându-1 în ludeea pe fiul Jerioada de acalmie a fost de scurtă durată, căci Titus a pornit 6ra Ierusalimului în primăvara anului 70. aoment, Oraşul Sfânt era plin de oameni, datorită sărbătorilor l când Titus a blocat accesul la resursele de apă şi hrană, masele aflate sub asediu au suferit cumplit. Cei care au încercat să se l fost crucificaţi în faţa zidurilor, spre a servi drept exemplu orni scrierilor lui Josephus, foametea a fost atât de cruntă încât, ;mt dat, o mamă a mâncat din carnea propriului ei prunc. dorea distrugerea Templului, şi a promis să-i cruţe pe evrei l care aceştia nu ar mai fi opus rezistenţă. Josephus a fost trimis jpcerca să-şi convingă poporul să capituleze - dar evreii au Brand în intervenţia lui Dumnezeu în favoarea marii lor cauze. tanţii evrei loan din Giscala şi Simon Ben Giora au luptat cu bere, atrăgând duşmanii în strâmtori: atunci când zidurile erau pdatorii erau forţaţi să intre în mici cotloane, unde puteau fi jfişi imediat. Cu toate acestea, înaintarea numeroaselor armate la putut fi stopată, iar multe clădiri au fost incendiate, în ziua de Io august 70, până şi Templul a fost cuprins de flăcări. Ia zi, evreii nu au mai adus niciodată jertfe Dumnezeului lor. Lipte crâncene, întregul oraş a căzut în luna septembrie a anu|şul Sfânt a fost ocupat şi incendiat, iar Legiunea a X-a şi-a 50

COPILUL VESTIT DE STEA

organizat tabăra pe locul fostului templu, care a fost făcut una cu pământul. Romanii au ucis cu sabia fiecare bărbat, femeie sau copil care le-a ieşit în cale. Josephus a menţionat faptul că, din cele două milioane şi jumătate de oameni adunaţi în oraş cu ocazia sărbătorii Paştelui, un milion au pierit în timpul asediului, iar 347.000 şi-au pierdut viaţa în alte părţi. Dintre cei rămaşi, 97.000 au fost luaţi în captivitate, iar 11.000 au murit de foame. Totuşi Josephus ne mai spune că, şi după ce templul a fost distrus, labirintul subteran de tuneluri a fost folosit drept loc de ascunzătoare de mulţi dintre luptătorii evrei: Acest Simon (ben Giora) a locuit în oraşul de la suprafaţă în timpul asediului; dar atunci când armata romană a pătruns în interiorul zidurilor cetăţii, jefuind întregul oraş, el, alături de cei mai credincioşi prieteni şi de câţiva cioplitori în piatră, care au luat cu ei uneltele necesare meşteşugului lor şi suficiente provizii pentru mai multe zile, a coborât într-unul dintre pasajele secrete. Apoi Josephus spune că Simon şi tovarăşii săi au apărut pe neaşteptate în mijlocul taberei romane, aflată chiar pe locul fostului templu: Simon... şi-a îmbrăcat haina albă, peste care şi-a legat o manta roşie şi a ieşit din pământ chiar în mijlocul lor, exact în locul în care odinioară se ridicase templul. Spectatorii, luaţi prin surprindere la început, au rămas nemişcaţi; apoi, însă, s-au apropiat de el şi 1-au întrebat cine era ... Apariţia Iui Simon din subteran a dus, printre altele, la descoperirea mai multor rebeli în pasajele subterane, în timpul acelor zile.14 Simon îmbrăcase veşmântul alb al esenienilor şi se acoperise cu mantaua purpurie, emblema regilor. Haina albă şi mantaua purpurie fuseseră cu siguranţă pregătite dinainte deoarece, chiar şi în acel moment, Simon şi cei care îl urmau mai nădăjduiau în intervenţia lui Dumnezeu pentru a transforma o înfrângere grea într-o victorie a Fiilor Luminii. Simon s-a înşelat, însă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui nu le-au dat romanilor indicaţii despre minunile ascunse în adânc, în pasajele secrete de sub Muntele Templului. 14 Aceste două citate au fost preluate din Războiul evreiesc. 51

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

j 66 şi 70 d.C., o mare parte din populaţia evreiască a fost abie, însă Noul Testament nu face nicio aluzie la dispariţia |re au format însăşi baza creştinismului, mulţi dintre aceştia lla botezul, predicile şi crucificarea lui Isus. Suntem de părede omisiune, exceptând probabil pasajul din Evanghelia i 1:20, unde se face referire la aceste evenimente în forma •făcute de Isus, demonstrează faptul că noile evanghelii ale Ii nu au nicio legătură cu evreii şi căutarea acelui Mesia pe au. Iar făuritorul de corturi din Tars a creat dintr-o nălucire o Iţă a unei vechi religii bazate pe misterii, dând naştere până i dintre cele mai răspândite religii din lume. din afara Israelului care au aflat ciudatele interpretări ale Irivinţa vieţii şi morţii lui Isus au fost libere să răspândească l povestea inventată, pentru că mai rămăseseră puţini oameni au adevărul. Străinii 1-au adoptat pe „Mesia din neamul ; propriul lor Mântuitor, dar nu s-au considerat o sectă evreacces la o versiune trunchiată a poveştii Fiilor Luminii, ei au poporului evreu, mergând până la a-1 face, în mod eronat, • uciderea propriului lor Mesia, urmaş al regelui David.

lecţii Familiilor Stelei muriseră. Mulţi dintre ei se refugiaseră câţiva au rămas în ludeea, în speranţa că ar putea izbucni |i. La mai puţin de jumătate de secol după războiul dintre , anul 132 d.C., un alt membru al Familiilor Stelei credea că i să iasă în lume sub chipul lui Mesia. Numele lui era Simon : a preluat titlul de Bar Kohba - „Fiul Stelei". fee asigura că armata lui era formată doar din cei mai neînpri, Fiul Stelei a hotărât că doar aceia care îşi vor smulge mâna dreaptă muşcându-1 pot fi consideraţi demni de a fi iurile armatei sale. 200.000 de oameni au trecut acest test. s-a renunţat la această probă, iar la încheierea recrutărilor j/ea o armată enormă, formată din 580.000 de luptători neînnou mesia şi-a început atacurile prin ocuparea, rând pe ne din ţară, a unor fortăreţe şi oraşe, până când a reuşit să : întreaga Palestina pentru evrei şi Dumnezeul lor. roman Hadrian a ripostat prin trimiterea celui mai bun 52

COPILUL VESTIT DE STEA

general al său, lulius Severus, tocmai din Britania. Au fost adunate douăsprezece legiuni din Egipt, Britania, Siria şi alte regiuni, care erau gata să ia parte la bătălie. Datorită numărului mare de insurgenţi evrei, în loc să pornească la un război deschis, Severus a asediat fiecare fortăreaţă, blocând sursele de hrană, până când forţele evreilor au slăbit. Doar în momentul în care a atacat punctele centrale s-a angajat la un război direct. Romanii au demolat toate cele 50 de fortăreţe ale evreilor şi 985 de sate. însă şi ei au suferit pierderi importante, iar Hadrian nu a trimis Senatului obişnuitul său salut „Eu şi armatele suntem bine". în final, Bar Kohba s-a retras într-o zonă fortificată din Ierusalim, numită Betar, care era considerată impenetrabilă, însă şi aceasta a căzut. O jumătate de milion de evrei au murit pe câmpul de luptă. Restul au fost vânduţi ca sclavi, s-au ascuns în peşteri sau au fugit în alte ţări. Existenţa poporului evreu pe teritoriul său ancestral se încheiase. Hadrian a reconstruit Ierusalimul, închinându-1 planetei Jupiter, numindu-1 Aelia Capitolina. Evreilor le-a fost interzisă apropierea de oraş. însă Biserica Ierusalimului nu pierise. Unnumăr restrâns, dar important, de discipoli ai lui loan, Isus şi lacov supravieţuiseră. Comunitatea numită în mod obişnuit a ebioniţilor (de la ebraicul Ebyonim, adică „cei săraci") şi-a continuat existenţa în provincia romană ludeea (o regiune mai extinsă decât ludeea, care fusese concentrată în jurul Ierusalimului), în timpul primelor secole d.C. Din punct de vedere teologic ebioniţii au fost în conflict cu creştinii lui Pavel şi cu gnosticii, chiar înainte de distrugerea Ierusalimului. Mai mulţi cercetători moderni, printre care Hyam Maccoby, Robert Graves, Hugh Schonfield şi Keith Akers sunt de părere că ebioniţii au respins învăţăturile lui Pavel din Tars şi le-au păstrat pe cele transmise de loan, Isus şi lacov cel Drept. Departe de tulburările de pe Pământul Sfânt, preoţii Familiilor Stelei şi-au continuat existenţa. Ei trebuiau să aştepte momentul potrivit pentru continuarea misiunii sfinte şi pentru aşezarea bazelor noii ordini a lumii lui Dumnezeu, în secolele care au urmat, puterea Romei imperiale a început să scadă, însă cultul făuritorului de corturi a devenit tot mai puternic. Familiile Stelei aveau de luptat acum cu puternica religie a creştinilor.

53

iL3

:ru salvarea imperiu

Hm Tars a fost cea mai importantă personalitate din istoria creş|imci înseamnă că locul al doilea ar trebui să fie ocupat de un roman, numit Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus nai ales sub numele de Constantin I. |in s-a născut la Naissus (azi Niş, în Serbia), în 27 februarie iu, Constantius Chlorus, era general în armata romană, iar ena, era fiica unui hangiu care s-a alăturat armatei. )5, Constantius a fost numit cezar al Occidentului, dar a murit hor, la 25 iulie, la Eboracum (York), în Britania, unde purta | triburile picţilor din Scoţia. Fiul său Constantin, în vârstă de itru de ani, se afla lângă patul de moarte al tatălui său în ziua în loiale memoriei celui răposat 1-au proclamat împărat. Relaţiile lantin şi celălalt împărat, Licinius, au devenit conrlictuale şi |st ucis în anul 324. Noul împărat al ambelor părţi (de est şi de periului Roman a demarat numeroase reforme administrative Inclusiv restructurarea armatei şi separarea responsabilităţilor ivile, o modificare concepută în special pentru a reduce posi|ducătorilor militari de a acapara puterea. Noul guvern cen-yndus direct de Constantin şi consiliul acestuia, cunoscut sub le sacrum consistorium. 54

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Constantin şi religia După ce a realizat schimbări majore în privinţa funcţionării administraţiei civile şi a celei militare, Constantin şi-a îndreptat atenţia asupra problemelor religioase, cu scopul de a crea o stabilitate cât mai mare în rândul cetăţenilor pe care îi conducea. Constantin era adeptul unui cult solar, bazat pe venerarea unui Deus Sol Invictus („Zeul Soarelui Invincibil"), numit mai simplu Sol Invictus — o religie care era fie strâns legată, fie identică mithraismului. Această religie fusese introdusă de împăratul Aurelian ca principală religie oficială a Imperiului, în vremea în care s-a născut Constantin. Aurelian inaugurase templul închinat zeului Sol Invictus la Roma în ziua de 25 decembrie a anului 274, în cadrul unui festival numit Dies Natalis Solis Jnvicti sau „Naşterea Soarelui Invincibil". La 7 martie 321, Constantin a decretat că ziua de duminică (Dies Soli pentru romani) urma să fie zi de odihnă, în cinstea zeului Soare. El a afirmat: „în sfânta zi a Soarelui, magistraţii şi locuitorii oraşelor să se odihnească, iar atelierele să fie închise. Spre deosebire de aceştia, agricultorii îşi pot continua munca, deoarece uneori nu toate zilele sunt potrivite pentru strângerea cerealelor sau plantarea viilor; ca să nu se piardă momentul potrivit pentru astfel de activităţi, iar darurile cerului să se piardă." Fără îndoială, cultul lui Sol Invictus şi religia bazată pe misterii a lui Mithra erau foarte răspândite pe teritoriul Imperiului Roman la vremea în care Constantin a ajuns la putere, deşi acestea nu erau singurele. Creştinismul prospera alături de ele, chiar dacă nu într-o formă organizată. Existau diferite variante, născute în urma activităţii misionare a lui Pavel, şi se aflau în circulaţie numeroase „evanghelii" şi alte texte religioase. Putem fi siguri că Familiile Stelei au continuat să fie active în timpul acestei perioade, nu doar în interiorul şi în împrejurimile Ierusalimului, ci şi mult mai departe, spre vest. Investigaţiile de ordin istoric şi arheologic cu privire la trecutul îndepărtat al Franţei şi Marii Britanii au indicat faptul că, de foarte devreme, creştinismul a fost prezent şi în aceste locuri, însă forma acestuia era foarte diferită de modelul propovăduit de Pavel. După cum vom vedea în cele ce urmează, dezvoltarea creştinismului culdean în extremitatea celtică a Europei a oferit un adăpost sigur preoţilor din 55

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iei, în provincii care erau atât de îndepărtate încât nu puteau itrolate de episcopiile care se dezvoltau mult mai la est. 1 creştinilor a luat sfârşit în mod oficial în anul 313, când j n, cât şi partenerul său la conducerea imperiului, Licinius, ureună Edictul de la Milano, prin care creştinismul devenea .ta în Imperiul Roman. Faptul că Elena, mama lui Constantin, avut probabil o influenţă considerabilă. ;t în general tolerantă în privinţa diverselor credinţe adoptate săi cetăţeni. Primii conducători romani nu numai că au acfiecărui individ de a practica religia pe care o dorea, ci şi iţi locale aduse la Roma din regiunile îndepărtate, pe care panteonul lor. In ce-i priveşte însă pe împăraţii secolelor au ar fi reacţionat în mod diferit în privinţa creştinismului i :estuia nu ar fi negat posibilitatea ca împăraţii înşişi să fie dacă ar fi acceptat că oamenii trebuiau să se supună mai conducătorilor acesteia. Sunt bine cunoscute cuvintele prin liniat diferenţa dintre Dumnezeu şi împăraţii lumeşti: „Daţi ce este al lui Dumnezeu, şi cezarului ce este al cezarului". ilţi creştini ar fi dorit să trăiască în pace şi respectând legile, in secolele I-III d.C. au fost cuprinşi de indignare la refuzul 1 accepta prerogativele divine sau autoritatea supremă. Zeci, e mii de creştini au murit în închisorile imperiului, sau au în amfiteatre sau la margini de drum - mulţi dintre aceştia ăţăturile evreului Isus, despre care nu ştiau aproape nimic, as care a înviat din morţi, imaginat de Pavel din Tars. a fost un om pragmatic, indiferent la religiile care erau tre supuşii săi, dar ţinea la conformitate. El a intuit capacimlui de a se transforma într-o religie stabilă şi universală, ntrolată de la Roma. El mai ştia şi că acel lucru nu se putea vreme cât exista o largă varietate de credinţe diferite, chiar or ce credeau că omul Isus era totodată şi Dumnezeu.

|a unei credinţe: Sinodul de la Niceea suşi Constantin a prezidat primul sinod ecumenic al bisericii Niceea (oraşul Iznik din Turcia de astăzi), care reprezenta adunare a episcopilor şi liderilor Bisericii de până atunci. 56

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Episcopii din Europa, Africa de Nord şi Asia care s-au întâlnit la Niceea, urmau să aibă o influenţă majoră asupra dezvoltării unui cult religios cu o vechime de doar trei secole, în această perioadă de timp relativ scurtă, creştinismul a învăţat să se adapteze circumstanţelor care predominau şi să păstreze elemente „locale" în multe dintre regiunile geografice unde prinsese rădăcini, în unele regiuni, la Roma de exemplu, noua religie adoptase elemente specific „latine", deoarece interpretarea promovată de Pavel prin prisma influenţelor mithraice s-a potrivit foarte bine credinţei legate de Sol Invictus. Astfel, nu numai că duminica (ziua Soarelui) a înlocuit pentru creştini ziua Sabatului, ci a fost admisă şi reprezentarea lui Isus şi a diverşilor sfinţi cu un soare strălucitor deasupra capului, ca semn al sfinţeniei. Imaginea acestui soare a devenit pentru creştini o „aură". Primele reprezentări ale lui Isus se aseamănă cu zeul Soare al grecilor, Helios, care îşi mâna carul de aur pe cer în fiecare zi. Helios era echivalentul direct al zeului roman Sol, în jurul căreia se dezvoltase cultul lui Sol Invictus. Sarcina principală a lui Constantin a fost aceea de a decide care documente să intre în alcătuirea „Cărţii Sfinte" a noii religii romane, care urma să fie numită pe scurt „Biblia" - cuvânt care în limba greacă înseamnă „cărţi". Deoarece existau atât de multe variante, o parte dintre acestea au trebuit să fie complet eliminate, iar materialul din evangheliile rămase trebuia să fie prelucrat cu mare atenţie. De exemplu, Evanghelia după Filip, care fusese acceptată de grupurile gnosticilor până la acel moment, a fost respinsă, la fel cum s-a întâmplat şi cu gnosticismul, din cauza ereziilor de care era învinuit. Evanghelia după Filip cuprinde un pasaj remarcabil, în care discipolii se plâng de faptul că Isus pare să o prefere pe Măria Magdalena, sugerându-se că aceasta i-ar fi fost soţie. Evanghelia ebioniţilor, cunoscută în rândurile Familiilor Stelei, moştenitoare ale credinţei şi ideilor regelui Solomon, a fost o altă scriere respinsă, învăţatul din secolul IV, Epifanie, a descris această carte, despre care a pretins că ar fi fost o versiune „falsificată şi mutilată" a Evangheliei după Matei, excluzând datele privitoare la naşterea lui Isus şi la momentul învierii. Cu toate acestea, Familiile Stelei, formate din preoţi evrei ereditari, şi care făcuseră parte din adevărata Biserică Ebionită a Ierusalimului, ştiau că Isus fusese un mare învăţător - însă nu la fel de important ca fondatorul „Căii": loan Botezătorul. Ei considerau că la conducerea bisericii din Ierusalim s-au succedat loan, Isus şi apoi lacov, şi respingeau toate elementele mithraice care fuseseră adăugate vieţii lui Isus. Aşa că 57

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Ic i aşa-numita „falsificare" a adevărului, cuprinsă în scrierile reprezinte de fapt o primă versiune a Evangheliilor, care îi >tanţă lui loan Botezătorul şi nu includeau pasajele fictive ultul mithraic străin, adăugate de Pavel. Este posibil ca oă Matei - considerată de cercetători drept cea mai evreiască :liile creştine - să fi fost mult modificată prin includerea care Matei nu le-a scris niciodată. m foarte cunoscut de mulţi dintre creştinii din acele vremuri, creştinii din Ierusalim, era Cartea lui Enoh. Aceasta a stat ilor străvechi pe care se bazau Familiile Stelei. Şi Cartea t respinsă din versiunea oficială a Bibliei, iar exemplarele st distruse. Q cincisprezece cărţi au fost fie modificate, fie distruse de Je episcopii care au realizat Noul Testament în forma pe cern astăzi. Fiecare carte inclusă a devenit o „evanghelie cele care au fost respinse au fost denumite „eretice". •ezintă momentul unei întâlniri mai mult sau mai puţin desastantin şi episcopi, deşi e posibil ca multe dintre deciziile >are la direcţia pe care creştinismul trebuia să o urmeze, au , -aţele uşilor închise. Forma finală a canonului creştin a fost i.i Niceea, cât şi în anii imediat următori, la Niceea, sprijinit de romani şi influenţat de ideile lui Palinimalizeze rolul lui lacov, fratele lui Isus, şi să exagereze istolului Simon Petru. Secretarii lui Constantin au ajuns la ; dntr-o editare judicioasă, se va putea stabili o succesiune de onducerea Bisericii, bazată pe cuvintele ambigue ale lui Isus, nai mult ca sigur o adăugare ulterioară la Evanghelia după astă piatră voi zidi Biserica mea" (Matei, 16:18). Se pretinde orit în final la Roma, unde a devenit supraveghetor (episcop) acolo şi, în cele din urmă, primul papă. Prin acest mijloc, ••ei primeau mandatul de la însuşi Isus, şi astfel dreptul lor Bisericii creştine putea fi privit drept incontestabil, în plus, > voriza Roma, ceea ce corespundea intenţiei lui Constantin. -sta un lucru care ar fi putut pune sub semnul întrebării ei de a-şi exercita puterea şi controlul asupra credincioşilor: misă de adevăraţii descendenţi ai lui Isus. E sigur faptul că ; ;aţilor de la Niceea nu erau intenţionat lipsite de onestitate, /emea respectivă nu exista conceptul de „adevăr" absolut 58

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

- adevărul era acceptat în funcţie de nevoile de ordin politic. Dovezile şi documentele pe care s-au bazat acei oameni sugerau cu fermitate că Isus fusese căsătorit şi avusese copii - dar o astfel de situaţie ar fi făcut ca descendenţii lui Petru să devină complet lipsiţi de importanţă, deoarece urmaşii pe linie de sânge ai lui Mesia ar fi contrazis pretenţiile Romei în privinţa deţinerii întâietăţii. Drept urmare, Evanghelia după Filip a fost respinsă, la fel ca şi alte documente sau pasaje care făceau referire la faptul că Isus ar fi putut avea o familie şi copii.

Ritualurile mithraice în ciuda interesului faţă de rezolvarea problemelor legate de creştinism, nu e certă convertirea lui Constantin la această religie - conform tradiţiei, el a fost botezat pe patul de moarte, la 22 mai 337, însă poate fi vorba doar de o legendă care a izvorât în mijlocul unei biserici ce îşi datora puterea intervenţiei acestuia. O privire mai atentă asupra vieţii împăratului de dinainte şi de după momentul Niceea demonstrează faptul că el a continuat să practice varianta „Sol Invictus" a mithraismului, pe care o adoptase în tinereţe. Chiar şi după Sinodul de la Niceea, Constantin şi-a menţinut titlul tradiţional de Pontifex Maximus, deoarece marele preot al lui Apollo şi banii lui au continuat să fie închinaţi vechii religii: SOLI INVICTO COMIŢI, „Invincibilului Soare, Ce stă alături de împărat". Zeul Mithra provine din zoroastrism, o veche religie a persanilor, a căror zeitate supremă a fost Ahura Mazda. Cu trecerea vremii, a început să se creadă că Mithra era egal zeităţii supreme. Povestea vieţii lui Mithra era cunoscută cu secole înainte de naşterea lui Isus. Despre acesta se spunea că s-a născut într-o peşteră, din mamă fecioară, în ziua de 25 decembrie, şi că păstorii au venit să se închine la naşterea sa. Acestei zeităţi i se atribuia puterea de a salva suflete şi se spunea că fusese ucisă la momentul din an în care astăzi se sărbătoresc Pastele, iar după trei zile a înviat din moarte. Prin intermediul cultului închinat lui Sol Invictus, mithraismul s-a contopit aproape în totalitate cu creştinismul, inclusiv în privinţa idealurilor cu privire la smerenie şi dragostea frăţească, botez, împărtăşanie, utilizarea apei sfinţite şi credinţa în nemurirea sufletului, Ziua de Apoi şi înviere. Mithraiştii credeau de asemenea în viaţa veşnică şi în Rai, ca şi în chinurile îndurate de păcătoşi după moarte. Multe dintre aceste credinţe şi ritualuri erau specifice mithraismului şi nu au fost afirmate oficial ca parte a credinţei creştine decât în secolul al IV-lea. 59

, AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

î1 î niciun dubiu în privinţa faptului că marele ideal al lui t unirea minţilor şi sufletelor supuşilor săi prin amalgamarea Iţe credinţe şi practici cu putinţă într-o religie unică, fapt ă apoi un merit al imperiului. El a avut strălucita intuiţie lui Jupiter din Roma, druizii din vestul îndepărtat sau o i: se închina la Isis, Demetra sau Mithra vor accepta în cele 1 ui lui Isus, datorită faptului că anumite aspecte ale acestuia i imiliare. Lui Mithra oamenii nu i se închinau atât de deschis, stradă, ca lui Isus. Dimpotrivă, pentru a deveni un adept Mithra, un aspirant trebuia să devină mai întâi familiar cu : uitaţi de adorare, toate acestea secrete. Mithraismul a fost : itâi doar de soldaţii romani şi de lucrătorii din administraţie, i a la această religie a dobândit un caracter marţial pronunţat, ie lui Mithra aveau acces doar bărbaţii, femeile neavând re în ceremoniile ce aveau loc acolo. Mithraismul a avut \e în comun cu celelalte religii bazate pe misterii, care erau teritoriul întregului imperiu, dar, la fel ca acestea, nu putea t unealtă politică. ichinate Iui Mithra erau mici, adesea subterane sau construite >ă se asemene unor peşteri. Ele puteau fi întâlnite pretutindeni ia, până în îndepărtata Britanic, însă doar recent a început să i i olul acestor structuri mici, dreptunghiulare. Templele mithrai ari de scaune de-a lungul a două părţi, partea centrală şi cea lisate libere, deoarece acolo erau oficiate ceremonii puţin înţe. mithraice care au fost scoase la iveală în urma excavaţiilor că în ele puteau să încapă cel mult 40 de oameni. ; ;ut faptul că existau diverse „grade" de iniţiere în mithraism. robabil în număr de şapte, prin raportare la corpurile cereşti cea vreme: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter ta iniţiaţi în primul grad al acestei religii, aspiranţilor li se parte la ceremoniile de bază, însă cei care oficiau erau aleşi or ce primiseră învăţătura necesară parcurgerii tuturor celor singura parte din ceremonial despre care ştim câte ceva este a acţiunii lui Mithra de a ucide un bou sacru, dar chiar şi ia! ciudat rămâne în esenţă un mister. îl a fost o religie la care participau exclusiv bărbaţii, însă •spondent dedicat femeilor, format în jurul zeiţei frigiene :ută credincioşilor ei drept „Maica Domnului". Preoţii lui 60

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Mitra erau numiţi „taţi", iar preotesele Cybelei erau „mame". Faptul că cei care au dat formă cultului romanizat al lui Isus sunt cunoscuţi drept „Părinţi ai Bisericii" nu mai pare deloc surprinzător. Până în ziua de astăzi, preoţii romano-catolici se adresează unul altuia cu apelativul „părinte". După botezarea şi iniţierea în misteriile lui Mithra, novicelui i se marca fruntea cu semnul crucii, pe linia ecuatorului eliptic şi a celui ceresc. Mithraiştii mai aveau o sărbătoare a dragostei, în cadrul căreia se aduceau bucăţi de pâine decorate cu cruci şi vin - trupul şi sângele lui Mitra. Pe măsură ce vremea trecea, momentul trecerii de la denumirea de mithraism la cea de creştinism, realizată de Constantin, a fost aproape uitat, însă lipsa de originalitate în privinţa principalelor aspecte ale biografiei lui Isus a determinat autorităţile Bisericii să semneze o bulă papală (decret papal) pentru a explica acest lucru. Conform acestei bule, povestea despre Isus era cea originală, însă diavolul 1-a aşezat prin vicleşug pe Mithra mai în urmă în decursul istoriei decât ar fi trebuit să fie, special pentru a cauza necazuri şi a-i face nesiguri pe adevăraţii creştini! Desigur, aceste idei nu au sens şi este o realitate faptul că naşterea într-o iesle, din mamă fecioară, crucificarea şi învierea după trei zile - şi o mulţime de alte tradiţii şi credinţe asociate cu viaţa lui Cristos - au apărut mai întâi în cadrul religiei mithraice şi au fost ataşate ulterior mitului lui Isus. \

Triumful bisericii romane în decurs a numai câteva luni, Constantin şi-a atins toate scopurile propuse. El spera cu siguranţă că religia creştină se va răspândi mult mai departe în lumea cunoscută, dar a decis mutarea centrului creştinătăţii din Palestina, unde cultul a început să se dezvolte, la Roma. Din acel moment, orice persoană care dorea îndrumare şi reglementări trebuia să ceară aprobarea Bisericii din Roma, oraşul care era în acelaşi timp şi centrul administraţiei civile şi legale. Astfel Constantin urmărea reabilitarea importanţei şi relevanţei Romei, cât şi asigurarea de noi puncte de sprijin pentru imperiul confruntat cu probleme. Este foarte probabil ca unii dintre participanţii la Sinodul de la Niceea să fi fost în legătură cu Biserica Ierusalimului, dar era vorba de oameni care învăţaseră să tacă. Adevărata natură a vieţii şi misiunii lui Isus reprezenta un blestem pentru Roma, fiind atât de mult pusă în legătură cu revoltele constante ale iudeilor şi cu distrugerea, în final, a ţării acestora de către legiunile romane, încât menţionarea ei - chiar la o distanţă de trei 61

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

fi atras fără îndoială moartea celor care ar fi făcut acest lucru. iliilor Stelei au înţeles curând că trebuiau să fie atât răbdători, ioşi, dacă doreau ca Noul Ierusalim să se mai devină vreodată i erau conştienţi de faptul că forma romană a creştinismului de ostilă pe cât le era imperiul însuşi. Influenţa familiilor era Iar, aşa cum urma să se întâmple în numeroasele secole ce au

scunsă şi subtilă în mod deliberat.

Kminin ui Sinodului de la Niceea, creştinii se închinau deja Sfintei ttoscută nouă astăzi ca fiind formată din Tatăl, Fiul şi Duhul, l, Sfânt, încă de la începuturi, creştinismul a fost mult influenţat si de limba greacă, care era un fel de lingua franca în partea (imperiului Roman. Celei de-a treia părţi componente a Treimii, îiserica să adopte în cele din urmă termenul „Spiritul Sfânt", adesea Sophia, un substantiv feminin grecesc, care înseamnă jţelepciune. Acest concept străvechi poate fi întâlnit în Vechiul şi a reprezentat un element central al gândirii gnostice, i se închinau lui Mithra au acceptat un lucru pe care primii u considerat firesc şi care era evident pentru familiile Stelei tea fi vorba de vreun Tată sau un Fiu în absenţa unei Soţii şi a ;. Nu există nimic special în legătură cu acest lucru care era o rtantă a altor religii bazate pe misterii, care s-au răspândit în ioadă cu mithraismul şi creştinismul. Printre acestea, cea mai dintre cele care au înflorit în perioada creştinismului timpuriu sntată de misteriile zeiţei Demetra, o sărbătoare ce avea loc în ecare an. a, care înseamnă pur şi simplu „Mama Glie", era o zeitate erată în cea mai mare partea a Europei şi a Asiei încă din . funcţie de zonă, este posibil ca „Marii Zeiţe" să i se fi asociat ie. Nu există niciun dubiu asupra faptului că aceasta a ocupat Linte în viaţa oamenilor timp de mii de ani. Venerarea ei s-a din Europa spre Creta minoică şi spre ţărmurile Canaanului, Ht îmbrăţişată cu entuziasm, în special de fenicieni. Ea le-a fost strămoşilor evreilor, care au păstrat în memorie ideea „unirii ||tre principiul masculin şi cel feminin, care avea loc, aşa cum se lomentul apariţiei „stelei" Shekinah.

S

62

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Până la momentul în care Demetra a devenit o zeitate proeminentă, perioadă pe care o numim acum „clasică" în istoria Greciei (începând cu anul 500 î.C.), conceptul Marii Zeiţe era deja cunoscut de mii de ani, iar cultul Demetrei a ajuns să reflecte o mare parte din elementele esenţiale ale venerării zeiţei. O poveste răspândită relata că Demetra ar fi fost zeiţa vegetaţiei şi ar fi acordat o atenţie deosebită umanităţii. Ea avusese o fiică, Persefona, care a fost răpită de Hades, zeul lumii subterane. Furioasă, Demetra s-a adresat fratelui lui Hades, Zeus, regele zeilor, pentru a cere eliberarea fiicei sale. Zeus a fost de acord să intervină, dar a anunţat că Persefona nu putea părăsi lumea subterană decât îndeplinind condiţia de a nu mânca nimic în perioada întemniţării sale acolo. In cele din urmă a reieşit că fiica Demetrei a fost păcălită să mănânce un sâmbure de rodie, iar Zeus a hotărât ca din acel moment Persefona să petreacă o treime din an în Hades şi celelalte două treimi alături de mama sa. Se spunea că Demetra a fost şi continuă să fie atât de îndurerată de faptul că fiica ei stă închisă o treime din an în lumea subpământeană, încât opreşte creşterea întregii vegetaţii. Astfel explicau grecii prezenţa iernii. Aceasta este probabil o variantă a unui mit care a circulat în Creta minoică şi, cu siguranţă, într-o mare parte a lumii antice mediteraneene. în plus, Demetra era asociată cu un alt personaj, care îi apare ca soţ în unele povestiri, ori ca fiu în altele. Numele acestuia era Dionysos, şi a fost una dintre cele mai cunoscute zeităţi ale grecilor. Era în primul rând un zeu al vegetaţiei, dar în special al viţei-de-vie şi vinului. Legendele despre Dionysos relatează cum acesta a fost atacat de tâlhari, care 1-au omorât, iar apoi i-au prăjit şi i-au mâncat carnea. Prin intervenţia zeiţei Demetra, corpul lui a fost readus la viaţă, iar episodul a devenit un eveniment ciclic, sărbătorit în fiecare an. Venerarea zeiţei Demetra se făcea de două ori pe an, în apropiere de Atena. Sărbătorile celebrate acolo au ajuns să fie cunoscute sub numele de „Misteriile zeiţei Demetra", deoarece nicio relatare exactă a acestor ritualuri nu este cunoscută. Acest fapt reprezintă un semn al respectului pe care oamenii îl aveau pentru aceste ceremonii şi veneraţia pe care o inspirau, în plus, secretele trebuiau să fie păstrate de cei iniţiaţi, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. Mai spre sud, în Egipt, a existat şi o altă versiune a zeiţei-mame. Numele ei era Isis şi era faimoasă nu doar în Egipt, ci şi în întreaga lume romană şi chiar dincolo de aceasta. Isis a fost percepută iniţial ca o zeitate lunară, iar prezenţa ei în religia 63

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

;te atât de veche încât se pare că a existat încă de la apariţia te pe malurile Nilului. In mitologia egipteană, ea era consiui Osiris, cel mai iubit zeu al egiptenilor, care era un zeu al al vieţii de apoi. Osiris a domnit iniţial pe pământ, până în care a fost înşelat de un alt zeu, Set, care a contribuit la i Osiris într-un sarcofag pecetluit, lăsat să plutească pe Nil. arte îndurerată, şi a început să-şi caute soţul cu stăruinţă. îs la mal în îndepărtatul Biblos, şi s-a oprit într-o tufă de : ulterior a devenit un copac, cu sarcofagul închis în trunchiul liblosului a admirat atât de mult copacul încât 1-a transformat de susţinere pentru palatul său. Până la urmă Isis a găsit şi-a eliberat soţul. icestea, Set nu s-a liniştit. Când Isis a fost plecată, el a făcut Osiris să fie tăiat în paisprezece părţi, pe care le-a răspândit tne. Isis a călătorit îndelung, adunând bucăţile şi reconstruind mă trupul lui Osiris. Apoi, cu ajutorul magiei, i-a redat viaţa mit timp cât să conceapă un fiu, pe Horus. Cu toate acestea, ; spun că Isis a găsit toate părţile corpului soţului său, cu sului şi, pentru a-1 concepe pe Horus, a confecţionat un falus îlbine. Osiris a pătruns apoi în Duat, lumea subpământeană, j ă de viaţa tuturor celor care îl veneraseră pe el şi pe soţia sa. eva elemente comune în legendele despre Isis şi Demetra. In i există o oarecare ambiguitate în privinţa relaţiei între zeiţă i zeul este soţul zeiţei, în alte relatări îi este fiu. în amândouă , trupul zeului este tăiat în bucăţi şi apoi reconstituit de zeiţă, icio îndoială de ce există astfel de poveşti. Osiris şi Dionysos ;u un zeu cunoscut din vremuri străvechi şi denumit „Zeul timp ce Marea Zeiţă este eternă şi reprezintă forţele naturii, •r se naşte în fiecare an, asemenea cerealelor care cresc, sunt iezmembrate" pentru că oamenii au nevoie de hrană. Atât şi Osiris reprezintă, din acest punct de vedere, nu atât natura rurile care izvorăsc din ea în fiecare primăvară, iclor se află în centrul religiei creştine, cel puţin din perspecliilor. Acest lucru devine evident spre sfârşitul vieţii lui Isus, unoscut cu numele de Cina cea de Taină. Această masă riturisă în detaliu în Biblia creştină. Se presupune că ar fi avut .ainte de arestarea, judecarea şi crucificarea lui Isus de către imane. în acest moment special, Isus a pus vin într-un pahar 64

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

şi 1-a dat, pe rând, apostolilor. După cum se spune în Evanghelia Sfântului Apostol Luca, 22:17: „Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-1 între voi". Isus a continuat prin a le explica faptul că vinul era chiar sângele Său. Apoi Şi-a îndreptat atenţia spre pâine. Conform aceleiaşi evanghelii menţionate mai sus, 22:19, „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea." Este puţin probabil ca acest eveniment să fi avut loc cu adevărat. O astfel de idee li s-ar fi părut respingătoare tuturor evreilor din vremea aceea, deoarece sângele şi carnea moartă erau considerate un blestem. Ca „rege al iudeilor", Isus ar fi pierdut întregul sprijin al apostolilor dacă ar fi făcut afirmaţii atât de scandaloase. Scena Cinei cea de Taină reprezintă o extrapolare menită să-i atragă pe romanii care, de secole, obişnuiau să bea sângele zeităţilor lor. Cel mai probabil, Cina cea de Taină se referă la obişnuita masă comună la care luau parte majoritatea evreilor în ajunul Paştelui. Conceptul pâinii şi vinului este mult mai vechi decât momentul apariţiei în lume a lui Cristos, aşa cum ni se spune chiar în Biblie, în Cartea Facerii 14:18 aflăm că Melchisedec (adică „regele dreptăţii), marele preot şi rege în Ierusalim, a adus pâinea şi vinul înaintea poporului cu sute de ani înainte de apariţia în istorie a primilor evrei. Nu este loc de ambiguitate aici. Atât Melchisedec cât şi Isus sau oricine a scris mai întâi aceste naraţiuni, făcea referire la Zeul Grânelor din Antichitatea străveche. Ceea ce conferă şi mai multă importanţă evenimentului din Noul Testament este faptul că analogia se referă în mod specific la pâine, care, desigur, este făcută din cereale. Dacă Isus s-a substituit Zeului Grânelor, sau discipolii săi au făcut aceast lucru, ne putem aştepta să găsim şi o reprezentare a Marii Zeiţe în cadrul acestei poveşti, şi aşa se şi întâmplă. Ea nu este alta decât Fecioara Măria.

Măria, Maica Domnului Importanţa Fecioarei Măria pentru ritualurile specifice Bisericii Creştine rămâne esenţială, iar rolul ei este primordial în cadrul religiei creştine. Măria fusese deja venerată încă înainte de primul Sinod Ecumenic de la Niceea. în anumite zone, mai ales printre grecii din Asia Mică (Turcia de azi), ea era deja denumită Theotokos, „Maica Domnului", în anul 553, 65

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ie îi era atribuit în mod oficial în întreaga lume creştină. Cu j, locul special pe care îl ocupă în cadrul creştinismului a fost guu, datorită câtorva motive importante, îl Constantin s-a folosit de momentul Sinodului Ecumenic de la u a impune o versiune a creştinismului care să vină în sprijinul >e care le avea. La Niceea s-a hotărât că Isus şi Dumenezeu ră entitate — cu alte cuvinte, Isus era „consubstanţial" cu Dumcum menţionează crezul niceean. în această situaţie - lucru "ermitate de Biserica din Ierusalim — divinitatea Fecioarei >ate fi pusă la îndoială, pentru că doar o divinitate ar fi putut nui Dumenzeu adevărat. Lucrurile se complică şi mai mult ă, dacă se acceptă că Dumnezeu a fost tatăl lui Isus, iar Măria tuia, Ea trebuie să fi fost şi soţia lui Dumnezeu. Iar dacă icelaşi timp Dumnezeu, înseamnă că Măria i-a fost şi soţie, met de vedere, Măria se aseamănă atât cu divinitatea greacă t şi cu cea egipteană, Isis. iocieri nu i-au scăpat nici lui Constantin, nici celor ce au venit ar Biserica creştină a creat, timp de multe secole, o ambiguitate sziţiei ocupate de Măria în cadrul religiei. Constantin nu pare rte deranjat de aceste complicaţii, mai ales că este posibil ca t moştenite din mithraism. Fecioara Măria este denumită şi le Biserica Romano-Catolică, cât şi de Bisericile Ortodoxe ,Maica Domnului" sau „împărăteasa Cerurilor". I se mai spuori şi „Mireasa lui Cristos" sau „Mireasa lui Dumnezeu", ezintă acelaşi lucru, având în vedere că Isus şi Dumnezeu singură fiinţă. Toate aceste lucruri au fost înţelese şi acceptate Stelei, deşi nu în modul în care credeau creştinii romani, 'iile Stelei, asocierea zeiţei cu Zeul Cranelor care în fiecare an pentru a renaşte era parte a unei credinţe care data dinainte daismului, dintr-o perioadă când importanţa Zeului şi a Zeiţei . Ei priveau legendele despre Zeiţă şi Zeul grânelor la modul pe nişte modalităţi prin care oamenii puteau să accepte până icsaj mult mai profund privitor la genul Zeului principal.

l creştinismului orturilor susţinute ale lui Constantin, religia oficială nu a reuşit [lâne inevitabilul, în decurs de două sute de ani, marele Imperiu 66

PENTRU SALVAREA UNUI IMPERIU

Roman s-a prăbuşit, puterea acestuia continuând să se menţină doar în est, în jurul Constantinopolului. însă creştinismul răspândit de Pavel, cu o organizare eficientă şi ierarhia concentrată la Roma, a supravieţuit incursiunilor „barbarilor" care au distrus infrastructura romană din Occident. Dar şi barbarii au fost convertiţi în curând, iar credinţa a continuat să câştige teren, ajungând până la urmă la graniţele extreme ale Europei, de exemplu în Irlanda, unde oamenii au opus rezistenţă acestui cult eclectic timp de mai multe secole, în cele din urmă, creştinismul a devenit o religie unanim acceptată în întreaga Europă. Pe măsură ce s-a extins, creştinismul a devenit tot mai intolerant faţă de celelalte culte care existau încă la momentul Sinodului de la Niceea. Creştinismul a respins în mod special obiceiul venerării planetei Venus, considerată sacră, care data de atât de multă vreme, încât nimeni nu mai ştia când a început. Venus era în legătură cu Sfânta Shekinah şi a fost asociată unui mod sacru de organizare a timpului. Ea reprezenta puterea supremă a zeiţei, şi era corespondenta, în spaţiul roman, a zeităţii egiptene Isis şi a Afroditei din Grecia, care la rândul lor nu erau altceva decât variante ale Marii Zeiţe. Venus era şi un simbol al Sfântei Fecioare, fapt ce nu a fost uitat de francmasoni în secolele ce au urmat, deoarece practicile lor aveau legătură cu credinţa acceptată de Familiile Stelei. în cele din urmă, creştinismul a respins cu totul venerarea planetei Venus. Aceasta s-a mai păstrat numai la graniţele lumii creştine, mai ales în Peninsula Scandinavă, unde Lucifer, Stăpânul Luminii, a devenit Sf. Lucia, sărbătorită în vremea solstiţiului de iarnă, când aprinderea de lumânări şi de focuri a fost asimilată obiceiurilor creştine locale, însă Venus, ca reprezentare fie masculină, fie feminină, a fost atacată în mod incorect. Lucifer, o zeitate sau semizeitate asociată iniţial cu Venus, a început să fie considerat un alt nume pentru Satana. Asocierea matematică magică dintre mişcarea planetei Venus şi cea a Soarelui, aşa cum erau percepute de pe Pământ, a devenit uitată şi interzisă, deoarece creştinii i-au persecutat până şi pe cei care priveau spre cer exclusiv din curiozitate intelectuală. Pălăriile înalte şi ascuţite purtate de „vizionari", preoţii-astrologi de demult, au devenit acum un simbol al vrăjitoarelor, iar obiectele lor astronomice au început să fie denumite „mături". Orice deviere de la linia oficială a Bisericii era considerată un „păcat" şi o „erezie". Accesul la viaţa de apoi depindea de supunerea absolută faţă de noul cult născut din îmbinarea credinţelor legate de Mithra şi de Isus. Lumina lui Lucifer a fost stinsă. Ignoranţa a triumfat asupra înţelep67

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

superstiţia a luat locul logicii. Biserica a aruncat un văl întunecat ppei, iar adevărul a fost înlocuit cu opusul său. Intoleranţa devenit normă, iar supunerea oarbă era considerată o mare |i care au continuat să adere la religia bazată pe înţelegerea . astronomiei au fost numiţi păgâni, un termen utilizat încă de ^ntru a-i denumi pe cei pe care îi consideră needucaţi şi răi. . Epoca întunericului.

68

CAPITOLUL 4

Ridicarea Familiilor Stelei

Familiile continuatoare ale preoţimii evreieşti care a supravieţuit nimicirilor romanilor din timpul Primului Război Evreiesc (66-70) şi al celui de-al Doilea Război Evreiesc (132-135) (vezi Capitolul 2), şi-au părăsit îndrăgitul pământ natal. De pe ţărmuri străine, au urmărit evenimentele şi au aşteptat. Unii au renunţat la credinţa în venirea împărăţiei lui Dumnezeu, alţii s-au întărit din nou, iar alţii au acceptat faptul că momentul prielnic va veni atunci când va fi voia lui Dumnezeu. Confruntarea directă cu cei care îi oprimau părea lipsită de speranţă, iar ultimul grup care a încercat să elibereze teritoriul evreu de sub stăpânirea romană prin forţă 1-a urmat pe conducătorul Bar Kohba, „Fiul Stelei"... în uitare.

Apocalipsa lui loan Un membru faimos al Familiilor Stelei, dar, în mod paradoxal, necunoscut, numit loan, şi-a transpus gândurile în cuvinte. El a compus un document puternic şi plin de pasiune în care a vorbit despre nemulţumirile poporului său, document care a fost inclus în Noul Testament, în încheierea scrip69,

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ine. în Cartea Apocalipsei, scrisă probabil în decursul a zece ;i de ani, în timpul Primului Război Evreiesc, misteriosul ge pierderea Oraşului Sfânt, dar scrie însufleţit de speranţă, jre salvare şi anunţând noi înfruntări între forţele binelui şi ale rile lui au în mod cert un caracter enohian, deosebindu-se de ii Testament; ele amintesc de părţi apocaliptice ale Vechiului ;um ar fi lezechiel şi Daniel. Cumva, cartea a reuşit să treacă ivăţăturii promovate de Pavel. lat faptul că Apocalipsa a trecut de selecţia realizată în vremea in, dar controversele în privinţa surselor ei nu au încetat nitrecut secole până când Biserica Romano-Catolică a elucidat tenticităţii acestei cărţi. Cu cinci sute de ani în urmă, Martin igul care a pornit reforma protestantă, a recunoscut faptul că iu are legătură cu restul Noului Testament. El a remarcat: ta niciun profet în Vechiul Testament, ca să nu mai de Noul, care să opereze atât de exclusiv cu viziuni ni. Din punctul meu de vedere, cred că se aseamănă patra a lui Ezdra; nu descopăr niciun argument în I ideii că ar fi fost revelată de Duhul Sfânt. lintre Părinţii Bisericii au respins această carte ă vreme în urmă... învăţătura lui Cristos nu este ttă sau menţionată în ea. )calipsa este redactată în stil enohian ne conduce spre ipoteza fi compusă de o persoană apropiată Bisericii Ierusalimului, uranţă în legătură cu esenienii. Aşa cum am mai menţionat, oh era cunoscută în rândurile primilor creştini, dar a dispărut ;alitate în decurs de aproximativ un mileniu şi jumătate. Enoh era deja pierdută pentru omenire în vremea lui Martin semnificativ faptul că acesta a remarcat elementele comune ocalipsei cu ceea ce el a numit A Patra Carte a lui Ezdra :eastă lucrare e cunoscută acum cu numele de 2 Ezdra, şi senţială în organizarea francmasoneriei din Scoţia cu mult mea lui Luther. psa 5:10, loan spune:

70

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

„Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împăraţi pe pământ." Aici se pare că avem o descriere a Familiilor Stelei, oamenii care descind, pe linie de sânge, din regii şi preoţii unşi de Dumnezeu - cei a căror îndatorire divină era crearea unei noi ordini a lumii, pentru a îndrepta omenirea spre împlinirea destinului său. în capitolele 20 şi 21, loan anunţă că, după l .000 de ani de la căderea Ierusalimului, un grup de răufăcători, cărora li se spune Gog şi Magog, vor ataca oraşul lui Iahve. însă de această dată, cei sfinţi se vor ridica şi îşi vor redobândi pământul natal. loan spune: Şi am văzut un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi 1-a legat pe mii de ani, şi 1-a aruncat în adânc şi 1-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat câtăva vreme... ...Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.... Şi către sfârşitul miilor de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui, Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit... Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi eu, loan, am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. Templul evreilor pierise în anul 70. înţelesul exact al termenilor „Gog şi Magog" nu este cunoscut astăzi, dar cercetătorii Bibliei cred că aceşti termeni erau utilizaţi cu referire la duşmanii din nord. Astfel, loan a prevăzut că o nouă invazie unna să aibă loc după o mie de ani, şi că „morţii" vor fi ridicaţi din mormânt după trecerea în noul mileniu. Nu poate fi 71

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

||decât de o referire la revenirea Familiilor Stelei, sugerând nu că cestora ar fi fost cu adevărat morţi, ci că îşi pierduseră influenţa . Atacul trebuia să fie urmat de o victorie a celor reveniţi, care | la ivirea Noului Ierusalim - un Nou Ierusalim „global", în cazeul evreilor va conduce lumea. Aceasta va fi, aşa cum spune ne „fără mări" - cu alte cuvinte, o lume unită, fără bariere între | oamenii raţionali, ideea prezicerii viitorului pare imposibilă, prinzător faptul că profeţiile pe termen lung, care descriu evei detaliu, se dovedesc a fi complet greşite. Desigur, cei ce cred Mural (aşa cum credeau mulţi oameni înainte de descoperirile ] simt că există căi de a transcende legile naturii. Profetul Ilie a rea unui nou Mesia odată cu revenirea „stelei" Shekinah. Din pdere astronomic, se ştia cu siguranţă că Shekinah urma să apară anoscuta şi, deoarece oamenii îl aşteptau pe Mesia, profeţia lui |)lină de sens - până când a fost contrazisă de moartea lui Isus. cum urmează să arătăm, indiferent de motivul sau modul în ; să scrie, viziunea lui loan asupra viitorului, cuprinsă în Cartea ^i, s-a dovedit surprinzător de precisă.

i Stelei în Franţa al la care loan a redactat Cartea Apocalipsei, un grup important Iţeni de-ai săi rătăciseră pe la marginile imperiului, după care pat cu încetul în Galia (Franţa) - un loc suficient de prosper, jidepărtat, pentru a asigura securitatea exilaţilor. Porturile din isemnate, dar ocupau un loc secundar ca puncte comerciale, ^nt de aproape de Roma, centrul puterii, pentru a fi considerate puse, dar suficient de îndepărtate pentru a nu conta prea mult. teritorii cosmopolite din jurul porturilor sudice ale Galiei, |telei reprezentau doar un alt grup de străini care s-au integrat ţii europene, acceptând protecţia oricărui cult religios care le îşi păstreze identitatea secretă. Răspândirea creştinismului fost o binecuvântare pentru ei, deoarece se puteau prezenta l care se convertiseră la noua credinţă a imperiului. Nu există l unii dintre ei şi-au păstrat semnele distinctive ale apartenenţei evreu, deoarece evreii erau în general toleraţi, mai ales în tominant comerciale. 72

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Chiar şi pentru cei care acceptaseră, cel puţin la suprafaţă, noua religie, exista o diferenţă în privinţa intenţiilor pe care le aveau. Atunci când îl slăveau pe Isus Cristos, ei venerau sincer un om care a fost aproape de Mesia pe care îl aşteptaseră, şi nu o manifestare a lui Iahve, aşa cum propovăduise Pavel. Având în vedere tradiţiile evreieşti, ei trebuie să fi respins ideea incredibilă că un om putea fi şi Dumnezeu, însă poporul nordic în mijlocul căruia trăiau atunci vedea reflectări ale divinităţii pretutindeni - mai ales în persoanele regilor lor, care au fost adesea bolnavi psihic. Pentru membrii Familiilor Stelei, Isus nu putea fi Dumnezeu, dar fusese cu siguranţă unul dintre adevăraţii profeţi ai lui Iahve, un om a cărui influenţă s-a dovedit fundamentală pentru lume. Cu toate acestea, Isus nu era singurul profet pe care îl venerau şi, cu toate că loan Botezătorul fusese marginalizat de creştinii lui Pavel, acesta a rămas întâiul şi cel mai important proroc pentru Familiile Stelei. Este aproape sigur că aceşti preoţi împărtăşeau credinţe similare cu cele ale madianiţilor, care îl considerau pe loan Botezătorul adevăratul Mesia — adevăratul Cristos. Activităţile ulterioare ale diverselor organizaţii legate de aceste familii au sprijinit această ipoteză. La un sfert de mileniu după căderea Templului, aceşti descendenţi ai Bisericii Ierusalimului trebuie să fi fost nemulţumiţi, dar nu surprinşi, în momentul în care Constantin şi episcopii creştini au acceptat asocierea lui Isus nu numai cu o divinitate, ci cu Dumnezeu însuşi. Constantin şi episcopii săi, cei mai mulţi dintre ei nefiind evrei, nu numai că 1-au acceptat pe Iahve, dar L-au şi contopit, în mod oficial, cu cel care nu reuşise să se dovedească adevăratul Mesia al evreilor. Aşa cum am văzut, scopul lui Constantin era exclusiv de natură politică, şi nu teologică, deoarece el viza menţinerea Imperiului Roman, în curs de dezintegrare, într-o structură unică. Dacă nu reuşea să controleze populaţia prin forţă fizică, el urmărea să realizeze acest lucru prin mijloace psihologice. Totul a fost însă în zadar, în ciuda eforturilor susţinute ale lui Constantin şi ale împăraţilor care i-au urmat, nimic nu a mai putut salva uriaşul şi greoiul Imperiu Roman. Hoarde de războinici din est au început să năvălească în Imperiul Roman de Apus, şi chiar şi triburile locale, care fuseseră ţinute la distanţă de forţa legiunilor, au observat că era posibil să se revolte. Până la jumătatea secolului al V-lea legiunile care apărau Galia şi Britania au fost retrase, astfel încât forţele de apărare să poată fi concentrate la Roma. 73

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

;vrei ce pretindeau a fi creştini, membrii Familiilor Stelei i Galia au exploatat schimbările care se petreceau în jurul le invazia francilor, care a urmat prăbuşirii puterii romane, treptat dar sigur, să ocupe poziţii influente în mai multe onducerea noilor stăpânitori de origine germanică. Ei au râiască în regiunile sudice timp de mai multe generaţii, încetul s-au stabilit în nord, în Burgundia şi Normandia. : comerţ şi căsătorii încheiate cu multă atenţie, ei au ajuns conţii feudali şi alte persoane din aristocraţia formată după imanilor de la putere. mdit o mai mare influenţă în regiunea Champagne, o zodar extrem de importantă, situată între regatul francilor unde „Franţa") la nord şi Burgundia la sud. Chiar dacă nu nele acelor persoane, o serie de evenimente care au avut :le XI-XIII, legate de acestea, dovedesc influenţa exercitată itelei asupra sistemului politic din Europa occidentală şi )iat, de la baza din Champagne. ;zi clare conform cărora conţii de Champagne şi familiile te la putere în regiune erau formate din creştini ebioniţi - reEuropa occidentală, ai Bisericii Ierusalimului. Originile : de acţiunea lor conjugată. Preoţii Familiilor Stelei erau în a, fiind adevăraţii diriguitori ai evenimentelor ce urmau să itregii lumi.

elei şi normanzii rţinând Familiilor Stelei şi-au exercitat influenţa mai spre ea care avea să fie cunoscută sub numele de Normandia. nfruntat în cele din urmă cu un alt grup de nou-veniţi. kingii, care veniseră din Peninsula Scandinavă. Mânaţi de ;rire, vikingii au invadat regiunea în secolul al IX-lea, iar t urmate de stabilirea lor şi în alte zone. Regii Franţei le-au T în anul 911 o mare parte din teritoriile aflate la vest de -egale, şi astfel a fost înfiinţat ducatul Normandiei - ţara nord. itul secolului al X-lea, preoţii evrei, care îşi ţineau secretă fost confruntaţi cu credinţele vikingilor, descoperind că nu isţinători ai secretelor, aşa cum crezuseră mereu. Membrii 74

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Familiilor Stelei trebuie să fi fost uimiţi când au descoperit că aveau multe în comun cu aceste populaţii nordice, necivilizate. La fel ca evreii, vikingii nu erau creştini - cel puţin nu în accepţiunea obişnuită a termenului. Ducele Rollon (sau Hrolf) a fost primul dintre vikingii din Normandia care s-a creştinat. Dar există numeroase dovezi că atât el, cât şi mulţi dintre cei care 1-au urmat, şi-au păstrat interesul pentru credinţa lor ancestrală. Zeiţa lor tutelară purta numele de Freyja şi, spre surprinderea preoţilor din Familiile Stelei, nu reprezenta altceva decât planeta Venus, cunoscută sub numele de „Regina Cerurilor" - acelaşi nume pe care îl folosiseră şi evreii, încă din vremuri ancestrale. Normanzii şi-au abandonat în mare parte limba maternă în favoarea dialectelor franceze locale, dar nu au renunţat la aproape nimic din vechea lor teologie. S-a dovedit că ei cunoşteau complet ciclurile parcurse de Venus şi cunoşteau fenomenul astronomic denumit „coarnele" - o idee despre care Familiile Stelei trebuie să fi crezut că aparţinea exclusiv tradiţiei lor. In vremurile străvechi, evreii (la fel ca toate celelalte popoare din Canaan) considerau coarnele aşezate pe capul oamenilor drept un semn al sfinţeniei şi al puterii sacre, deoarece traseul descris de Venus, ca stea a dimineţii, şi apoi ca astru de seară, se asemăna cu o pereche de coarne reflectate pe ambele părţi ale cerului - la est, la răsărit, şi la vest, la apus. Era ca şi cum Venus ar fi creat coarne pentru întreaga planetă. în timp ce coarnele aveau o importanţă simbolică majoră pentru normanzi, ideea că vikingii purtau în mod obişnuit coifuri cu coarne este greşită. Este vorba de incapacitatea de a înţelege interesul de natură religioasă pentru coarne al vikingilor. Această imagine eronată a vikingilor datează din secolul al XlX-lea. Apoi s-a răspândit prin intermediul unor reprezentări romantizate din perioada respectivă, aşa încât „coifurile cu coarne" ale vikingilor au rămas în memoria generaţiilor care au urmat. Nu există nicio îndoială asupra faptului că Familiile Stelei erau mai puţin comunicative în privinţa credinţei lor de bază decât tovarăşii lor de suflet, şi ne putem imagina că trebuie să fi avut discuţii în contradictoriu cu privire la măsura în care aceste lucruri trebuiau dezvăluite celor din afară - chiar şi a celor cu o credinţă asemănătoare, în cele din urmă au trebuit să aleagă un mod de explicare a felului în care mişcările planetei Venus influenţau apariţia divinei Shekinah şi de ce mari profeţi precum || Enoh şi Moise erau reprezentaţi ca purtând o pereche de coarne, pentru a li se marca sfinţenia. 75

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

vele religioase ale primilor normanzi şi ale evreilor din ;lei erau inexplicabil de apropiate, iar neîncrederea lor comună lomei trebuie să fi contribuit imediat la crearea unei legături .mbele grupări şi-au dat seama curând că după preluarea de •a Romană a controlului asupra creştinismului, ideile nedorite u fost interzise, cărţi şi biblioteci întregi au fost distruse, iar liştii executaţi. Cunoaşterea astronomiei, care a stat la baza Isus, a fost considerată de neacceptat, iar simbolul sfânt al fost asociat, în mod chiar ridicol, cu Satana. Până în secolul ândrului aducător al luminii şi al cunoaşterii, arhanghelul ;-au asociat nişte coarne ca semn al răutăţii sale. însemnele bun şi dumnezeiesc au fost asociate clar unui concept care unoscută drept „diavolul". Esenţa sistemului de credinţă ; Isus Cristos a fost înlocuit de povestiri magice aparţinând sân care nici măcar nu mai supravieţuise. iliile Stelei şi normanzii cunoşteau mai bine adevărul, grupuri posedau credinţe străvechi, organizate în jurul unor ;alitice - cercurile preistorice formate din pietre, descoperite vestice ale Europei şi în Israel. Când Moise şi losua i-au dus imântul Canaanului, acolo au găsit numeroase altare de piatră ru observaţii astronomice. Primul loc, despre care se vorbeşte rin care evreii au ales să intre în „pământul promis" după ce Iordan, a fost cel numit Gilgal - cuvânt care înseamnă „cerc atră". Se pare că preoţii evreilor au realizat un vechi sistem neean, bazat pe observarea cerului din locuri împrejmuite cu irea lui Saul ca prim rege al evreilor a fost salutată lângă un " circular din piatră. imiliare vikingilor erau acoperite cu zeci de mii de astfel trăvechi din piatră, mai ales cele din insulele arhipelagului faptul că împărţeau aceleaşi secrete a favorizat înrudirea ii prin căsătorii mixte şi formarea unor loialităţi ciudate, încrederea în Biserică şi pe dorinţa de a permite ideilor mi înţelepte să iasă la suprafaţă. Normanzii erau cunoscuţi derea lor spre nou şi pentru dorinţa de a se alătura planului a Noului Ierusalim. uite detalii, vezi Knight, C. şi Lomas, R., Cartea lui Hiram, Editura

76

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

în Apocalipsa 5:5, autorul spune:

Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Leul lui Iuda este un simbol tradiţional pentru regele David şi pentru oraşul pe care 1-a fondat spre a-i fi capitală, Ierusalimul. Expresia „rădăcina lui David" este mesianică, fiind asociată preoţimii ereditare, şi prin urmare construirii Noului Ierusalim. Leul apare pe stema Ierusalimului. Poate nu e surprinzător faptul că familiile formate prin alianţa normanzilor şi Familiile Stelei, concentrate în Normandia, au adoptat ca simbol acelaşi leu, reprezentat în dublă ipostază (altfel alegerea unui astfel de animal ar fi fost neobişnuită pentru reprezentanţii unui popor originar din nordul Europei). în 1066, ducele Normandiei William a invadat cu succes Anglia, iar Leul lui Iuda a devenit curând simbolul teritoriului cucerit - emblema „Noului Ierusalim" despre care loan vorbea în Apocalipsa.

1.Figura 2: Leul ca emblemă a oraşului Ierusalim

2.Figura 3: însemnul heraldic al Normandiei (doi lei aurii pe fundal roşu).

77

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Figura 4. Leul Angliei (auriu, pe fundal roşu, la fel cum apare şi pe emblema Normandiei)

Figura 5: Stema Regatului Unit.

stema Marii Britanii include nouă animale - dintre care opt licornul înlănţuit al Scoţiei este singura creatură de alt tip. e acestea, în ciuda imaginii unicornului, cea a unui singur leu izată mai întâi de normanzi, continuă să fie un simbol heraldic :ntru Scoţia. 78

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

Familia Contelui Rognvald O anumită familie pare să fi jucat un rol esenţial în unirea Familiilor Stelei cu cele ale normanzilor. Familia normandă în cauză coboară pe linia contelui Rognvald, care a stăpânit More, o parte a Norvegiei din apropierea oraşului Trondheim de astăzi. Acestei familii i-au fost încredinţate insulele scoţiene nordice Orkney şi Shetland, unde fratele lui Rognvald, Sigurd cel Putenic, a condus ca regent al celui dintâi. Fiul lui Rognvald, Hrolf (Rollon), a invadat Franţa, preluând controlul asupra Normandiei, şi apoi s-a căsătorit cu Popa, fiica unui membru al Familiilor Stelei, contele Berenger de Bayeux. Copiii acestora proveneau din familiile conducătoare ale vikingilor şi ale preoţilor evrei, în 912, într-un sat de pe râul Epte, Hrolf a semnat un tratat de pace cu regele Carol cel Simplu al Franţei, cunoscut ulterior ca Tratatul de la St. Clair-sur-Epte, prin care Hrolf devenea duce al Normandiei. Pentru a pecetlui contractul, Hrolf s-a căsătorit, a doua oară, cu Gizelle, fiica regelui Carol. Hrolf More şi verii lui au decis să adopte numele „St. Clair". Acest nume a fost creat cu puţin timp înainte de un membru al familiei ce s-a autodenumit Guillermus de Saint Clair - care în traducere înseamnă William al Sfintei Lumini Strălucitoare. Nu există niciun dubiu asupra faptului că „lumina sfântă şi strălucitoare" era cea a Sfintei „stele" Shekinah. în 1057, un membru al ramurii St. Clair a familiei More a părăsit Normandia cu scopul de a se alătura curţii din Anglia a prinţesei Margareta, nepoata regelui Edmund Ironside şi vară primară a regelui Eduard Confesorul. William St. Clair era văr cu ducele William al Normandiei, iar când ducele a cucerit Anglia, în 1066, William St. Clair a escortat-o pe prinţesa Margareta în exil în Ungaria. Acolo, regele Ştefan i-a dăruit o bucată din „adevărata Cruce", ca zestre, cu ocazia căsătoriei ei cu regele Malcolm Canmore al III-lea al Scoţiei. Când perechea de miri a ajuns în Scoţia, regele Malcolm i-a dat lui William St. Clair pământuri în regatul său. William este considerat un precursor al clanului scoţian Sinclair. Aici, în bătrânul Albion, prin amestecul cu linia de sânge normandă, Familiile Stelei credeau că au aşezat fundaţiile noului Ierusalim.

Cruciadele: Familiile Stelei preiau iniţiativa în jurul anului 1070, Familiile Stelei, răspândite acum pe teritoriul Franţei, Angliei şi Scoţiei, şi-au amintit că trecuseră o mie de ani de când 79

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

j Titus distruseseră Ierusalimul şi Templul acestuia, în anul 70. at din nou să citească din Biblie fragmentele din Apocalipsă în descria felul în care oraşul lor sfânt va fi din nou atacat de Satan după un mileniu. Cuvintele cuprinse în capitolul 20 erau ire, dar înţelesul lor apărea cu claritate:

prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi a, şi 1-a legat pe mii de ani. Şi I-a aruncat în adânc şi chis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească urile, până când se vor sfârşi miile de ani. După aceea ;bui să fie dezlegat câtăva vreme. întâmplat. 1076, vestea că turcii selgiucizi ocupaseră Ierusalimul, distruproape în totalitate, trebuie să se fi răspândit cu repeziciune smbrii Familiilor Stelei, împrăştiate la acea vreme prin Anglia, :oţia. Prima parte a profeţiei se împlinise, deci venise vremea ca lizeze pe cea de-a doua: ei, descendenţii preoţilor care apăraseră :1 cu o mie de ani înainte, trebuiau să redobândească templul iereze documentele secrete şi comorile ce stăteau ascunse la ;estuia. în momentul în care Ierusalimul s-ar fi aflat din nou în •, ar fi putut reinstaura autoritatea lui Iahve şi ar fi putut construi nnă de domnia acestuia. n ar fi putut ei să obţină victoria într-un teritoriu atât de îndepărtat, potriva forţelor uriaşe de care dispuneau turcii musulmani? ţie ar fi fost asocierea cu prietenii lor normanzi din Anglia, dar fiecare familie nonnandă ar fi fost de acord să li se alăture la arul lor ar fi fost în continuare prea mic pentru a străbate lumea hoardele musulmane de pe pământul lor de baştină. ;are a fost conceput poate fi considerat cel mai genial exemplu militară la care lumea a asistat vreodată. Conceperea lui a le dezbateri, negocieri, planuri, şantaj şi jocuri ale puterii de le. Ideea era extrem de îndrăzneaţă. Dacă doreau să reuşească, L poată controla mai întâi Sfântul Scaun - prin folosirea iapale, pentru a mobiliza întreaga creştinătate în marele război are a Ierusalimului. :ntul să revenim acum la Familiile Stelei care trăiau în reimpagne. Evenimentele ce urmau să se desfăşoare în decursul or secole sunt concludente în privinţa infiltrării complete a 80

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

credinţelor ebionite şi a membrilor Familiilor Stelei în elita conducătoare din zona Champage. Unul dintre aceşti membri, pe nume Odo de Lagery, înrudit cu conţii de Champagne, era cel mai potrivit pentru a ocupa poziţia de care era nevoie - un papă provenind din rândul Familiilor Stelei. Cu ajutorul normanzilor, acest lucru a devenit realitate. Născut în 1042 la Châtillon-sur-Marne, în Champagne, Odo provenea dintr-o familie aristocrată de rang înalt. De la o vârstă fragedă a fost dedicat unei vieţi în slujba Bisericii, devenind curând arhidiacon al marii catedrale din Reims, situată tot în Champagne. După o perioadă petrecută în mănăstirea benedictină de la Cluny (care, în decursul secolelor, s-a dovedit a fi centrul de iniţiativă pentru multe dintre acţiunile Familiilor Stelei), Odo a fost trimis la Roma pentru a-i sluji papei Grigore al VH-lea. Odo a strălucit ca o stea în mijlocul tulburatei Biserici Romano-Catolice. Statutul lui a devenit mai proeminent datorită sprijinului acordat papei Grigore în lupta tenace a acestuia de a elibera Biserica din mâinile laicilor, ca de exemplu cele ale împăratului romano-german. Succesorul lui Grigore al VH-lea la conducerea bisericii a fost Victor al III-lea, însă din motive necunoscute şi destul de ciudate acesta a murit după câteva luni de la instalarea în funcţie, la Monte Cassino. în momentul decesului era înconjurat de cardinalii care sosiseră în Italia pentru a lua parte la lucrările unui sinod al Bisericii. Majoritatea cardinalilor prezenţi în momentul decesului lui Victor proveneau din Champagne şi Burgundia, sau erau de origine normandă, şi imediat după anunţarea morţii papei au informat întreaga lume că, înainte de a-şi da sufletul, Victor 1-a propus pe Odo ca succesor al său. Veridicitatea acestor cuvinte nu va fi cunoscută niciodată, însă, pe 2 martie 1088 Odo a devenit papa Urban al II-lea. Venirea lui la Roma, contestată de unele părţi, a fost posibilă doar cu ajutorul trupelor normande. Acest eveniment a avut loc în noiembrie 1088, dar în ciuda sprijinului din partea normanzilor, Urban a petrecut aproape trei ani în exil în sudul Italiei, o zonă aflată pe atunci sub stăpânire normandă. El a avut numeroase probleme cu împăratul romano-german, iar viaţa i-a fost mereu pusă în pericol, în momentul în care circumstanţele au devenit favorabile, Urban a convocat un sinod la Clermont, în Franţa, în noiembrie 1095. Acolo, în mijlocul nobilimii din Europa şi a grupurilor reunite de cardinali şi episcopi, el a cerut începerea unui război sfânt împotriva turcilor care ameninţau să pună stăpânire asupra Bisericii Răsăritene. El a subliniat faptul că scopul final era redobândirea Ierusalimului pentru lumea creştină. 81

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

prezentat planul unei cruciade şi le-a cerut celor din audienţă rândurile acesteia. Apoi le-a încredinţat episcopilor sarcina de Irce în eparhiile lor, unde să încerce să îi convingă şi pe alţii să ia Jruciadă. Urban a prezentat şi o strategie conform căreia grupuri de cruciaţi, provenind din diverse ţări ale Europei, urmau să 'inul către est în august 1096. Fiecare grup trebuia să se autosă asculte de propriul lider şi să pătrundă mai întâi în capitala , Constantinopol, unde cu toţii urmau să se unească într-o ampactă. De acolo, alături de împăratul bizantin şi de armata si plănuiau să lanseze un contraatac împotriva selgiucizilor care . Anatolia. După ce regiunea ar fi trecut în mâinile creştinilor, jrmau să se lupte cu musulmanii din Siria şi Palestina, obiectivul tind Ierusalimul. file s-au desfăşurat aproape în felul în care fuseseră stabilite Armatele au mărşăluit prin Anatolia şi Siria, şi până în 11099 cruciaţii au ajuns în oraşul sfânt Ierusalim. Au început lestuia, iar maşinile de asediu - construite din ambarcaţiuni ale lor, datorită lipsei lemnului - au fost aşezate in faţă, pentru a iresionantele forţe de apărare concentrate la Ierusalim. Oraşul a Jele din urmă, în ziua de 15 iulie 1099. Odată aflaţi în interiorul Icetăţii, cruciaţii au început să distrugă orice lucru sau persoană |ieşit în cale. Un martor la acel eveniment, Foulque de Chartres, alterior ceea ce a văzut: j-i Ia ora prânzului, în sunet de trompete, în mijlocul mişcări de mase şi strigând „Dumnezeu să ne ajute", : au pătruns în oraş. Când păgânii au văzut stindardul înfipt în zid, s-au descurajat complet, iar toată vitejia rit; au început să se retragă prin străzile înguste ale ii. Iei care deja se îndepărtau au făcut acest lucru cu şi bare repeziciune. Contele Raymond şi oamenii săi, care iu zidul din partea opusă, nu ştiau încă ce se întâmpla, l când i-au văzut pe sarazini sărind de pe zid în faţa lor. acel moment au intrat cu bucurie în oraş pentru a-şi iri şi ucide infamii duşmani, aşa cum făcuseră şi tovarăşii jînă atunci... Mulţi s-au urcat pe acoperişul Templului lui ion [Moscheea Domului Stâncii], unde au fost străpunşi 82

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

de săgeţi, căzând apoi morţi la pământ, în acel templu au fost ucişi aproape zece mii de oameni. Dacă aţi fi fost martori la acel eveniment, aţi fi văzut că picioarele ne erau mânjite până la glezne de sângele celor morţi. Ce să vă mai spun? Niciun duşman nu a fost lăsat în viaţă; nu au fost cruţate nici femeile, nici copiii.2 Mulţi dintre evreii care s-au aliat cu turcii nu au reuşit să perceapă gravitatea situaţiei şi au fost ucişi cu brutalitate. încă o dată, oraşul lui Dumnezeu a devenit scena sălbăticiei nestăpânite a omului. La o săptămână după ocuparea Oraşului Sfânt, zonele centrale au fost curăţate de mormanele de cadavre, iar Valea Hinnom din sudul Ierusalimului şi zonele din afara porţilor s-au transformat în cimitire. De la focurile uriaşe care ardeau zi şi noapte pentru a transforma în cenuşă carnea în descompunere a celor ucişi recent se înălţa un fum cu miros acru. Valea respectivă fusese şi înainte locul în care copiii erau sacrificaţi zeului Moloh, înainte de ridicarea Templului şi, încă din vremea lui Cristos, a reprezentat un loc de ardere a gunoaielor provenite din întregul oraş. Se pare că această mică vale a fost elementul de inspiraţie pentru imaginea flăcărilor iadului. în clădirea Al-Asqa (care la acel moment nu mai era o moschee), Godefroy de Bouillon, conducătorul cruciaţilor care au spart zidurile oraşului, a primit coroana Ierusalimului. El era nepotul lui Godefroy al III-lea, duce al Lorenei Inferioare, care a avut un rol esenţial în formarea unui grup de preoţi radicali la mănăstirea Cluny. Godefroy complotase iniţial împotriva papei, dar a fost prezent la momentul în care Urban al II-lea a cerut începerea cruciadei, şi a devenit faimos datorită faptului că şi-a vândut întreaga avere pentru a se alătura expediţiei spre Ierusalim şi a o conduce. Ca membru al Familiilor Stelei, Godefroy ştia că nu putea să preia titlul de „rege al Ierusalimului", deoarece el nu era Mesia. A cerut în schimb să fie numit Advocatus Sancti Sepulchri, adică „avocat" sau „apărător" al Sfântului Mormânt. Problemele au început să apară când un preot normand numit Arnulf de Chocques, aflat în funcţia de patriarh temporar al Ierusalimului, a fost înlocuit de un om ce nu aparţinea Familiilor Stelei, numit Dagobert de 2 Foulque de Chartres, Gesta Francorum Jerusalem Expugnatium

83

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

abert intenţiona să transforme noul regat al Ierusalimului într-o bondusă de papă şi de patriarh, ca reprezentant al acestuia din pefroy a amânat problema, promiţând să redea coroana papei în J în care cruciaţii vor fi cucerit Egiptul - ştiind că acest lucru nu npla.

j pentru putere toriei glorioase de la Ierusalim a ajuns la urechile papei Urban al Jpă-amiaza zilei de sâmbătă 29 iulie 1099, la doar două săptămâni area zidurilor cetăţii. Papa a fost fără îndoială încântat, la fel ca i Familiilor Stelei, care au formulat planurile puse în aplicare de |pare însă că Urban şi-a schimbat ulterior atitudinea, ameninţând ptul. El şi-a anunţat intenţia de a muta sediul Bisericii Creştine pa în oraşul sfânt Ierusalim. Această dorinţă ar fi putut avea faptul că securitatea papilor care se succedaseră la Roma era :ă, iar Italia devenise un centru al conflictelor dintre familiile li o „ţintă" pentru împăraţii romano-germani. Pe de altă parte, pgerii lui Urban ar fi putut să fie mândria de a deveni primul papă sediul la Ierusalim, oraşul lui Cristos. Până la urmă acest lucru nu kt. în aceeaşi seară, Urban a început să se simtă rău şi s-a retras în |nde a adormit curând. Nu s-a mai trezit niciodată. 1100, la doar trei zile după prima aniversare a redobândirii |lui, Godefroy de Bouillon a decedat şi el subit. Este foarte patriarhul Dagobert să fi fost responsabil de moartea acestuia. Idacă acesta a fost sau nu adevărul, moartea lui Godefroy a Jtru o scurtă perioadă de timp nelinişte în rândul Familiilor ales atunci când Dagobert a pretins pentru sine Ierusalimul, intervenit înainte ca acesta să-şi poată duce planul la înjroclamându-1 pe fratele lui Godefroy, Balduin (Baldovin) de | noul rege al Ierusalimului. Balduin a fost cel puţin la fel de jrivinţa acceptării acestui titlu ca şi fratele său, dar, datorită pitice, doar un rege putea garanta siguranţa oraşului în viitor, s-a consolat cu ideea că în lume existau mulţi regi, fără ca htre aceştia să pretindă a fi Mesia. Putea să fie, prin urmare, un ară a se face vinovat de blasfemie. pentul desfăşurării acestor evenimente, Dagobert nu era în oraş, jid, a trebuit, deşi fără nicio plăcere, sâ-1 încoroneze pe Balduin 84

RIDICAREA FAMILIILOR STELEI

la Betleem, deoarece refuzase ferm desfăşurarea ceremoniei la Ierusalim, în absenţa acceptului papei. Disensiunile dintre Balduin şi Dagobert au continuat timp de doi ani, până în momentul în care Dagobert a plecat la Roma. în lipsa lui, regele Balduin a încercat să numească în locul lui un membru al Familiilor Stelei, un preot neînsemnat pe nume Ehremar. Acesta a fost dat la o parte imediat după revenirea lui Dagobert. Normanzii şi-au păstrat interesul pentru evenimentele ce aveau loc în Ţara Sfântă, şi mulţi dintre ei au luptat alături de cruciaţi. Cu toate acestea, noua lor bază din Anglia era mult mai greu de cucerit decât crezuse William Cuceritorul, ducele Normandiei. Deşi îl învinsese pe regele Angliei, Harold al II-lea, la Hastings, în 1066, inimile englezilor nu erau atât de uşor de cucerit. De-a lungul unei mai mari părţi a domniei sale ca rege al Angliei, din 1066 şi până la moartea sa în 1087, el a trebuit să străbată ţara, reprimând răscoale şi întărindu-şi autoritatea în teritoriu. încet dar sigur, William a pregătit Anglia pentru crearea Noului Ierusalim. Au fost ridicate numeroase biserici, într-un ritm fără precedent, iar William a fost suficient de înţelept pentru a-i asigura pe papii zilei că era un fiu adevărat al bisericii oficiale. Nu acelaşi lucru se poate spune despre colericul şi nerăbdătorul rege care i-a urmat, William al II-lea, cunoscut cu numele de William Rufus, datorită tenului său rubicond. William al II-lea moştenise ferocitatea tatălui său, dar nu şi talentele diplomatice ale acestuia. El nu s-a sfiit să profaneze bisericile din Anglia şi să acapareze proprietăţile lor atunci când urmărea să-şi îndeplinească vreun scop, nefăcând niciun efort pentru a-şi ascunde ura faţă de Biserica oficială. Indiferent de simpatia pe care preoţii Familiilor Stelei o aveau pentru ideile lui William Rufus - deoarece nu agreau mai mult Biserica decât acesta din urmă - ei erau conştienţi de faptul că lucrurile nu vor mai putea fi ţinute sub control. William încerca înlocuirea Bisericii de la Roma cu o variantă englezească, condusă chiar de el, ce ar fi avut la bază teologia acceptată de Familiile Stelei. Acest lucru era periculos. Familiile nu doreau o schismă în cadrul Bisericii Occidentale deoarece, indiferent cât de mult le displăcea varianta romană a creştinismului, continuitatea acesteia făcea deocamdată parte din planurile lor. în ziua de joi, 2 august 1100, William al II-lea a organizat un excursie cinegetică prin New Forest, un teren de vânătoare realizat de tatăl său în apropiere de Winchester. Se spune că William avusese un somn neliniştit cu o noapte înainte, visând că s-a ridicat la ceruri. S-a trezit brusc, a 85

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

se aducă lumină, şi le-a cerut servitorilor să rămână alături tare din vremea respectivă ne indică pregătirile făcute pentru lin ziua ce urma:

iurier a venit şi i-a prezentat regelui şase săgeţi. Regele it imediat cu multă încântare, lăudându-i priceperea a şti ce urma să se întâmple, a reţinut pentru sine iintre acestea, iar pe celelalte două le-a dat unui numit Walter Tyrell.... Spunând: „E drept să se dea ii ascuţite săgeţi omului care poate ţinti cu cea mai recizie.3" a urmărit prada, dar William şi Walter Tyrell, lord de Poix, rtat de grupul principal. A fost ultima dată când William a fost ţa. S-a susţinut ulterior că Walter ar fi trimis cu forţă o săgeată :rb, însă, în loc să-1 atingă pe animal, aceasta a ajuns, în mod ', în pieptul lui William. •tanţele politice erau mult mai stabile în Champagne, iar urapă a planului de subminare a Bisericii Romane fondate de urma să fie înlocuită de o variantă mai apropiată de intenţiile itelei, era deja în desfăşurare cu un an înainte ca forţele occi;ucerească Ierusalimul, şi cu doi ani înainte de asasinarea lui fus. Acest plan era legat de un alt aristocrat din Champage, al era Robert de Molesme.

ui Orderic Vitals, un membru al Familiilor Stelei şi cronicar, devenit tlaCluny,în 1132. 86

CAPITOLUL 5

Cei adormiţi se trezesc

Organizarea primei cruciade a fost un eveniment de proporţii uriaşe, dar nu a reprezentat singurul proiect ce urma să fie orchestrat cu atenţie de Familiile Stelei. Marea lor dorinţă era excavarea porţiunii de sub templul ruinat din Ierusalim, cu scopul de a reintra în posesia comorilor şi a documentelor sacre despre care ştiau că fuseseră îngropate acolo. Erau conştienţi de dificultatea extremă şi de timpul îndelungat necesar realizării acestei sarcini, deoarece comorile fuseseră îngropate la mare adâncime, şi orice excavare evidentă ar fi atras o atenţie nedorită asupra misiunii lor.

Noii esenieni în 1076, când se discutau planurile pentru o cruciadă, în perioada de după acapararea Ierusalimului de către turci, liderii familiilor au decis înfiinţarea unui nou ordin al esenienilor. Se intenţiona ca acesta să reprezinte o reţea de oameni sfinţi şi pioşi care şi-ar fi păstrat obiectivitatea şi nu ar fi avut vreun interes personal, de dragul îmbogăţirii. Noul ordin urma să îşi aibă 87

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

>rd-estul Franţei, sediul puterii Familiilor Stelei angajate în >ă asigure un sprijin spiritual, dar şi politic, celor ce ar fi fost rmă selectaţi să realizeze excavarea comorii esenienilor. inui astfel de grup de încredere, în perioada premergătoare cruenţială deoarece în cazul în care acţiunea ar fi fost încununată •usalimul putea să fie imediat asaltat de occidentalii aflaţi în imori. Pentru armatele medievale devenise un obicei să prade într-un oraş după căderea lui. ucru de care Familiile Stelei aveau nevoie era ca zvonurile rile ascunse sub Muntele Templului din Ierusalim să se răsintre grupurile de soldaţi lacomi şi hoţi din lumea creştină, nteriorul bisericii exista corupţie. Nicio persoană din afara estrâns nu putea fi considerată de încredere. Până în secolul joritatea oamenilor nu mai ştiau nimic de esenieni. Familiile itaseră, însă, şi le-au utilizat ştiinţa în mod profitabil. Stelei aveau nevoie de un element de propulsie pentru noul : trebuia să fie în mod evident, sau măcar să pară, în întregime fel de asociaţie trebuia planificată cu atenţie, deoarece altfel tinată pieirii încă din faşă, dacă ar fi afişat orice semn de evoie de un călugăr cu personalitate, care să fie pe deplin :at sfinţeniei celei adevărate. Un astfel de individ nu ar fi trescă niciunul dintre din adevăratele scopuri, ci doar să poată l pentru cauză şi să se bucure de respectul lumii din afară, •ebuia să trăiască suficient de puţin pentru a nu sta în calea venimentelor ulterioare. Stelei cunoşteau un candidat perfect pentru sarcina vizată, •ra Robert de Molesme. Era fiul unor nobili din Champagne. nise stareţ al mănăstirii benedictine St. Michel de Tonnere, eterizat pe călugări drept leneşi şi lipsiţi de principii ferme. să impună o mai mare izolare, o disciplină severă şi mai , însă eforturile lui au eşuat în totalitate. Prin urmare, a pus aănăstiri benedictine la Molesme. Faptul s-a dovedit a fi o apt o reuşită mult prea mare, deoarece a devenit atât de bo;ălugării de la Molesme au devenit treptat la fel de leneşi şi irincipii ca toţi ceilalţi din vremea lor. în anul 1098, Robert igur şi amărât care se apropia de vârsta de şaptezeci de ani, t să fi fost oarecum surprins de vizita pe care i-au făcut-o lin Champagne, care îi ofereau fonduri pentru a pune bazele

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

unui nou ordin călugăresc - un ordin care să nu îşi dezmintă chemarea şi care să renunţe cu totul la cele lumeşti. Robert s-a bucurat de posibilitatea de a primi bani şi pământuri pentru ridicarea unui ordin nou şi respectabil, închinat Domnului, în consecinţă a plecat de la Molesme, însoţit de douăzeci şi unu de călugări selectaţi cu grijă, şi s-a îndreptat spre regiunea ce îi fusese încredinţată de ducele Odo al II-lea de Burgundia. Acolo, cu sprijin financiar atât din Burgundia, cât şi din Champagne, el a fondat un ordin călugăresc complet nou, ai cărui membri urmau să poarte, aşa cum au indicat cei ce 1-au sprijinit, straie în totalitate albe şi să se numească cistercieni, după numele locului pe care se ridica noua mănăstire, Cîteaux. Obiceiul de a purta haine albe este prima asociere evidentă cu esenienii, care se îmbrăcau la fel. Numele de „cistercieni" ar putea fi o altă legătură directă cu evreii ce trăiseră în sfinţenie cu mai mult de un mileniu în urmă. Conform opiniei unor specialişti, denumirea Cîteaux provine din arhaismul francez cisteaux, însemnând trestie, plantă care erau foarte întâlnită în zona mlăştinoasă în care s-a ridicat noua mănăstire. Alţi cercetători sugerează însă că denumirea Cîteaux reprezintă un derivat al cuvântului latin cista, care se referă la un rezervor de apă. Pe locul pe care a fost ridicată mănăstirea exista apă din abundenţă, deci cu siguranţă că monahii cistercieni se spălau des. Acest lucru se întâmpla foarte rar în perioada respectivă, chiar şi în rândul călugărilor, aşa că poate fi pus în legătură cu dorinţa esenienilor de curăţenie spirituală şi fizică. în ciuda ajutorului financiar, noul ordin al esenienilor şi-a început activitatea cu dificultate, dezvoltându-se foarte încet - dar acest lucru nu era important la momentul respectiv. Pe tabla formată din lumea cunoscută se juca un mare joc de şah, iar mulţi dintre marii oameni ai epocii au fost de fapt doar nişte pioni, sacrificaţi uneori pe măsură ce strategia era pusă în aplicare. Ritmul jocului era surprinzător. La câteva luni de la fondarea ordinului cistercian, Ierusalimul a fost preluat de armatele creştine, iar după patru zile de la acel eveniment, Godefroy de Bouillon a devenit rege. Aşa cum am arătat anterior, la două săptămâni după aceea, papa Urban al II-lea a trecut la cele veşnice, fiind urinat la distanţă de mai puţin de un an de Godefroy de Bouillon - moartea acestuia fiind datorată fie unei boli, fie unei săgeţi, fie otrăvii. La doar două săptămâni după moartea lui Godefroy, acesta a fost urmat în mormânt de William al II-lea al Angliei, ucis în mod „întâmplător" de o săgeată care i s-a înfipt în piept.

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

comorilor Templului târziu, Familiile Stelei au ales un om potrivit pentru a primi echipei trimisă să descopere comorile esenienilor şi manuopate sub ruinele Templului. Acesta era Hugues de Payens, ss, conte de Champagne, care deţinea domenii în oraşul franHugues de Payens luase parte la prima cruciadă, probabil în irţelor conduse de Godefroy de Bouillon. 104, contele de Champagne a convocat la Troyes o întâlnire la ă a participat şi Hugues de Payens, alături de alţi participanţi Ierusalim, inclusiv un cavaler cu numele Andre de Montbard /ârstă de 14 ani al lui Andre, Bernard, urma să devină una tai influente personalităţi din toate timpurile). Este posibil ca ilui ordin cistercian să fi fost de asemenea prezenţi, datorită >r direct în proiectul de redobândire a comorilor. : exacte din cadrul acestei întâlniri nu se cunosc, dar, la doar mâni mai târziu, contele Hugues se afla în drum spre leru1 de Hugues de Payens şi Andre de Montbard. Hugues de recut acolo patru ani înainte de a reveni la Troyes. Nu se ştie olo în tot acest timp, dar evenimentele care au urmat sugecă a supravegheat probabil platforma uriaşă pe care cândva mplul din Ierusalim. în următorii zece ani nu a mai avut loc niciun eveniment datoreze restricţiilor de ordin politic şi religios. Existau la persoane în măsură să împiedice excavaţia planificată: regele Ierusalimului, fratele şi succesorul lui Godefroy de Bouillon, îl al II-lea, care i-a urmat lui Urban al II-lea, la scurtă vreme idirea Ierusalimului. :ă papa a avut puţină implicare în amânarea acţiunilor, deoamare parte din timp îi era ocupată cu disputele cu împăratul ian Henric al IV-lea. După ce Henric al IV-lea a fost înfrânt de i-a luat tronul, noul lider al Germaniei, Henric al V-lea, i-a cee încoronat împărat la Roma. Acest lucru s-a putut realiza doar nul pontif a fost aruncat în închisoare şi după ce a fost respinsă 2 eliberare a acestuia de către normanzi. Conflictul dintre papă a încetat până la moartea papei, survenită la 21 ianuarie 1118. duin al Ierusalimului a fost cel care a împiedicat săpăturile, fi fost foarte precaut. A angajat cu siguranţă persoane de 90

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

încredere pentru a degusta mâncarea pe care urma să o consume, pentru a nu fi eliminat de membrii Familiilor Stelei, care doreau să accelereze ritmul misiunii lor. Până la urmă Balduin i-a supravieţuit papei doar două luni de zile. Pe 2 aprilie 1118 a murit în timpul unei vizite în Egipt, după ce a gustat din mâncarea pregătită dintr-un peşte abia pescuit din Nil. Nu se ştie dacă peştele a fost otrăvitor, sau dacă cineva a adăugat o substanţă letală în mâncare, însă eliminarea lui a deschis calea pentru Hugues de Payens şi echipa sa. De îndată ce vestea despre dispariţia lui Balduin a ajuns în Europa, Hugues de Payens şi alţi opt cavaleri au plecat din nou din Troyes, pe drumurile prăfuite ale Orientului. Intenţia lor declarată — cel puţin aşa cum a notat un cronicar de mai târziu, Guillaume de Tyre - era formarea unei frăţii care să păzească drumurile de la graniţele Levantului şi până la Ierusalim, cu scopul de a-i proteja pe pelerinii care se îndreptau spre Ţara Sfântă sau veneau de acolo, însă un grup atât de restrâns de cavaleri nu ar fi fost capabili să asigure o astfel de protecţie - şi nici nu au făcut aşa ceva. Aceşti oameni erau: Hugues de Payens, Andre de Montbard, Geoffroy de St. Omer, Payens de Montdidier, Achambaud de St. Amand, Geoffroy Bisol, Gondemare, Rosal şi Godfroy. Prin raportare la locul de origine al cavalerilor, acolo unde acesta se cunoaşte, putem spune că ei proveneau din regiunea Champagne, cu excepţia lui Payens de Montdidier şi Achambaud de St. Amand, care erau originari din Flandra. Balduin I, regele decedat al Ierusalimului, nu a avut urmaşi, aşa că a fost succedat la tronul Ierusalimului de vărul său, Balduin al Il-lea. Regele Balduin al Il-lea era din Ardennes, o zonă ai cărei conducători aveau legături de sânge cu nobilii din Champagne, şi el a sprijinit întrutotul planul excavării locaţiei templului. Cei nouă cavaleri şi-au aşezat tabăra într-o parte a templului ruinat cunoscută sub numele de „Grajdurile lui Solomon", unde au rămas timp de nouă ani, mulţumită sprijinului financiar şi logistic direct din partea lui Balduin al Il-lea. Echipa lui Hugues de Payens a început imediat săpăturile, construind adesea tuneluri prin stâncă. După şapte secole şi jumătate, un alt grup de oameni a hotărât să cerceteze zona de sub Muntele Templului, în 1867, o expediţie armată britanică, aflată sub comanda locotenentului Warren de la Royal Engineers, a început să-şi croiască drum sub platforma gigantică a templului 1. l Kenyon, K.M., Digging up Jerusalem (Săpături sub Ierusalim), Benn, 1974.

91

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

lucru pe care 1-au descoperit a fost un labirint de tuneluri, lăsat le micul grup de săpători format din membrii Familiilor Stelei, britanici au recuperat o serie de obiecte care au aparţinut se pare ii Hugues de Payens, şi care sunt păstrate astăzi la Edinburgh. im câte detalii cunoştea echipa lui Hugues despre structurile !, dar ştiau cu siguranţă că primul lucru pe care îl aveau de făcut erarea Manuscrisului de Cupru. Acest document, gravat în metal, fi fost fără îndoială cea mai fabuloasă hartă a comorilor realizată în timpul războaielor cu romanii din anii 66-70, Familiile Stelei două Manuscrise de Cupru. Prima versiune a fost descoperită n, în 1952, printre manuscrisele de la Marea Moartă, iar după fost deschisă, pentru a fi citită pentru prima oară după aproape nii. în acest manuscris se spune că cel puţin douăzeci şi patru de »e importante au fost ascunse sub Muntele Templului, alături de e comori şi o a doua versiune, mai detaliată, a Manuscrisului de i fost notate următoarele idei:

(

ota din partea nordică, într-o gaură ce se deschide spre a cărei deschidere este acoperită cu pământ, se află o i a acestui document, ce cuprinde explicaţii şi măsurători, ventar al fiecărui lucru, cât şi altele2. Jrise şaizeci şi una de locaţii, cât şi obiectele preţioase ascunse in Allegro, un cercetător pasionat şi obiectiv al Manuscriselor de loartă, a scris despre uimirea care 1-a cuprins în momentul în şt detalii despre conţinutul documentului:

ăsură ce cuvintele deveneau mai clare, şi semnificaţia lentului evidentă, abia mi-am putut crede ochilor ... ie de la Qumran au creat cea mai mare surpriză — un Itar al comorilor sacre, ce cuprindeau aur, argint, vase i jertfe şi alte vase de cult, de diverse feluri...3. pro a explicat şi scopul Manuscrisului de Cupru:

.M., The Treasure of the Copper Scroll (Comoara Manuscrisului de den City, N.Y., Doubleday, 1960. M., The Dead Şea Scrolls and the Christian Myth (Manuscrisele de la l şi mitul creştinismului), Prometheus Books, 1984.

(

92

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Manuscrisul de Cupru şi copia (sau copiile) acestuia erau menite să-i informeze pe evreii care ar fi supravieţuit războiului care se purta atunci despre locul unde fuseseră îngropate acele materiale sacre, astfel încât, dacă ar fi fost descoperite, să nu fie pângărite prin utilizări nepotrivite. Documentul mai era şi un ghid cu ajutorul căruia se putea recupera comoara. Este evident faptul că persoanele care au îngropat acele documente şi comori nu şi-au imaginat că urmaşii lor vor avea nevoie de mai mult de o mie de ani pentru a le putea recupera. Dar aceştia au revenit până la urmă. Manuscrisul de Cupru le-a indicat lui Hugues şi echipei sale drumul spre comori. De exemplu se menţionează la un moment dat următoarele: In camera interioară, formată din cei doi piloni gemeni care sprijină arcul porţii duble, îndreptată spre est, la intrare, îngropat la o adâncime de trei coţi, se află ascuns un vas, iar în acesta se găseşte un manuscris, sub patruzeci şi doi de talanţi. în recipientul ascuns la adâncime de nouăsprezece coţi în faţa porţii de est, se află alte vase, iar în gaura care se află în interior se găsesc zece talanţi. în curtea (ilizibil), la nouă coţi sub colţul sudic, se găsesc vase din aur şi argint pentru bucăţile de pâine, stropitoare, căni şi vase pentru sacrificii. Vase pentru libaţie, în număr de şase sute nouă. Cei nouă cavaleri au găsit cu siguranţă manuscrisele, sume uriaşe de bani şi grămezi de obiecte din aur şi argint. Succesul lor a fost atât de mare, încât în anul 1125 Hugues, conte de Champagne, a renunţat la titlul său nobiliar, a plecat la Ierusalim şi s-a lăsat îndrumat de Hugues de Payens. Contele fusese înainte seniorul lui Hugues de Payens, şi o astfel de răsturnare de roluri a fost o acţiune fără precedent în Europa feudală. Există şi alte dovezi care descriu modul în care s-au desfăşurat excavatiile cu scopul redobândirii documentelor şi comorilor aflate sub templul dărâmat, în mod surprinzător, aceste relatări provin din ritualurile francmasonilor, despre care vom discuta imediat.

93

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i templieri: soldaţii lui Yahve * -a îndeplinit sarcina ce i se încredinţase, micul grup de vânători de la Ierusalim s-a transformat într-un ordin militar pentru căijutorul fraţilor lor cistercieni, la revenirea în Europa au adoptat ;şmânt alb (care mai târziu a fost decorat cu o cruce roşie pe faţă). Tot cu ajutorul cistercienilor, ei s-au denumit Pauperes • es Christi Templique Salomonis, care în traducere înseamnă: i săraci pentru Cristos şi Templul lui Solomon". Numele sub unoscuţi însă este mult mai scurt: cavalerii templieri. ; brmat din mai multe cuvinte pare să fie în totalitate creştin ste aşa. Fiecare creştin crede că termenul „Cristos" se referă la isocierea e greşită. Aşa cum am arătat anterior, numele provine cui khristos („cel uns"), şi este o traducere a cuvântului ebraic nashiach) - „cel care este uns cu untdelemn", un însemn al Cristos reprezintă un titlu şi nu un nume, aşa că denumirea iu se referă în mod specific la Isus, ci la loan Botezătorul, la a oricare conducător al preoţilor evreilor şi a oamenilor acestora uă ordine a lumii. La vremea aceea, acelaşi titlu i-a fost acordat lui Balduin al II-lea, regele din Ierusalim. Istoria a demonstrat avaleri templieri, ca reprezentanţi ai Familiilor Stelei, şi prin oniţi, îi acordau mai multă atenţie lui loan Botezătorul, fonjpării lor, decât succesorului acestuia, Isus. Acest lucru ne dem că întregul ordin, sau cel puţin conducătorii acestuia, au că loan fusese adevăratul „Cristos" sau Mesia, nu Isus. fi siguri de faptul că denumirea cavalerilor templieri avea senlat mai sus deoarece ei se descriau drept „luptători săraci ai lui Jtilizarea termenului „comiliton" arată că se considerau egali oi discipoli. Se poate presupune că orice călugăr creştin s-ar :pt „luptător sărac pentru Isus Cristos şi pentru Templul lui Cuvântul „tovarăş/comiliton" schimbă accentul. Din fericire, nimeni nu s-a întrebat ce legătură avea Templul lui Solomon •istos. Templul lui Solomon nu are o legătură directă cu Acesta, moanelor creştine. In orice caz, baza cavalerilor templieri s-a aproape de palatul lui Balduin de la Ierusalim, aşa că numele lor 'i în legătură cu locul în care îşi stabiliseră tabăra la Ierusalim, a fost indusă în eroare. Nimeni nu a observat că titlul noului ca scop sprijinirea misiunii Familiilor Stelei, iniţiată de regele 94

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Solomon, aceea de a construi Noul Ierusalim care a fost promis de secole. „Copiii lui Israel" - adevărata armată a lui Iahve - porniseră din nou la drum.

Bernard de Clairvaux Reveniţi în Franţa, membrii ordinului cistercian au prosperat, iniţial datorită unui englez pe nume Stephen Harding, şi mai apoi lui Bernard, tânărul nepot al lui Andre Montbard. Bernard era fiul lui Tescelin, lord de Fontaines, nobil din nordul Burgundiei, şi al Alethei, o femeie de viţă nobilă din Montbard, din provincia Champagne. Cei doi au avut mai mulţi copii, dar inteligenţa şi talentele lui Bernard au fost imediat remarcate. Deşi mic de statură, el urma să se dovedească Ia fel de măreţ ca cei mai puternici regi, prinţi sau papi. în 1113, la vârsta de douăzeci şi trei de ani, Bernard a plecat la câteva mile distanţă înspre sud, de la Fontaines spre Cîteaux, pentru a intra în prima mănăstire cisterciană. In decursul anului respectiv a fost urmat de nu mai puţin de treizeci dintre rudele sale - de fapt nu au intrat în ordinul respectiv, ci mai degrabă 1-au preluat. Trei ani mai târziu, tânărul în vârstă de douăzeci şi şase de ani avea propria sa mănăstire, foarte aproape de Troyes, în Champagne. Numele acesteia era „Clairvaux", ceea ce înseamnă „Valea luminii", şi cu toate că Cîteaux a rămas matca ordinului deciziile majore au fost luate în următorii treizeci de ani la Clairvaux. Bernard (care a devenit curând cunoscut drept Bernard de Clairvaux) a început imediat să joace un rol important în politica Bisericii, mai întâi în zona Champagne, dar curând după aceea în întreaga lume creştină, în momentul în care Hugues de Payens şi echipa lui au început săpăturile la Ierusalim, Bernard a iniţiat o campanie de stabilire a unei excelente reputaţii pentru cavalerii ce săpau tunele la Ierusalim, prezentându-i ca pe cei mai demni de laudă războinici din lume, şi nu doar nişte călugări retraşi. Cuvintele folosite de el sunt de factură poetică:

Ei nu pornesc la luptă cu capul înainte, ci cu grijă şi prevedere, liniştiţi, ca nişte adevăraţi copii ai lui Israel. Insă de îndată ce războiul începe, ei se năpustesc fără întârziere asupra duşmanului... fără să cunoască teama... unul luptându-se adesea cu o mie; două, zece mii... mai blânzi decât mieii, dar mai feroce decât leii; ei au blândeţea călugărilor şi bravura cavalerilor. 95

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iu cu adevărat „copii ai lui Israel", rd, mărinimosul cistercian, a fost cel care a atras atenţia papei al II-lea asupra celor nouă cavaleri, pentru care a intervenit cu a-i transforma într-un ordin călugăresc ce urma o serie de reguli de conduită şi acţiune - care reflectau îndeaproape principiile se ghidau cistercienii, pentru a-şi dobândi legitimitatea şi un în cadrul Bisericii. iţă cerere nu a primit răspuns, însă piesele de pe tabla de şah aveau mbe în curând locul. Papa Gelasius al II-lea a murit subit după :inci zile de activitate, în timp ce se afla în vizită la mănăstirea i loc de mare importanţă pentru Familiile Stelei din Champagne. afla o pepinieră pentru ideile benedictine reformatoare şi punctul pentru mai multe ordine monastice, ceea ce ne face să credem că Stelei fie au creat-o, fie au utilizat-o pentru atingerea propriilor ri. Este aproape sigur faptul că, la vremea respectivă, cele mai iative luate de Familiile Stelei din Europa şi din întreaga lume la cale în Champagne, regiune care poate fi considerată cartierul îl, cel puţin în decursul secolelor XI-XIV. Mănăstirea Cluny se ropiere. în mod oportun, Guido a devenit următorul papă, el lucelui William al II-lea de Burgundia, deci rudă cu Bernard şi l Familiilor Stelei. a devenit papa Calixt al II-lea şi a aprobat imediat ideea lui ie a forma o forţă combatantă de elită pentru lumea creştină, inducă lupta împotriva musulmanilor. Bernard a indicat faptul :1 de forţă, în sprijinul Bisericii Occidentale, deşi restrânsă, ia, fiind formată din Hugues de Payens şi de tovarăşii săi. Tot |cat că, prin raportarea la anumite reguli şi prin adoptarea unei asemănătoare ordinului cistercienilor, aceştia s -ar fi putut ia curând exact în armata de care era nevoie - un grup mare şi î cavaleri bine antrenaţi şi înarmaţi, a căror misiune specială ar tejarea Ţării Sfinte - şi mai ales a Ierusalimului, care la vremea i se afla din nou în pericol de a cădea în mâinile musulmanilor, tai interesantă propunere pentru papă era faptul că aceşti cavaleri -elaşi timp, şi călugări. Bernard a sugerat că astfel, datorită im: plan internaţional a noului ordin, acesta s-ar situa în afara Disericeşti obişnuite, nefiind supus vreunui episcop, arhiepiscop ^i alte autorităţi - bisericească sau laică. Ar fi trebuit să dea somi în faţa papei. 96

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

Strategia a fost strălucită. Crearea noului ordin nu îl costa nimic pe papă şi, cu toate acestea, succesul acţiunii acestuia 1-ar fi aşezat într-o lumină favorabilă, în plus, într-o perioadă în care papii erau atacaţi nu doar de probleme complicate de ordin ecleziastic, ci şi de armate străine, ideea de a avea un fel de gardă personală, dedicată slujirii pontifului, trebuie să-i fi părut atractivă lui Calixt. El era conştient de rapiditatea cu care cistercienii câştigau teren, şi nu se poate să nu fi ştiut cât de important era rolul jucat de Bernard, care fondase deja zeci de mănăstiri. Dacă omul cel scund din Champagne putea face atât de mult pentru cistercieni, ar fi putut cu siguranţă să pună bazele armatei papale. însă Calixt a murit înainte de a semna înfiinţarea noului ordin, sarcină care i-a revenit papei Honorius al II-lea: acesta i-a transformat pe cavalerii templieri într-un ordin monahal, prin formularea unor reguli, a unei „constituţii". Acest lucru s-a petrecut în ziua de 31 ianuarie 1128, când Hugues de Payens a fost adus în faţa consiliului special convocat la Troyes. Acest corp impresionant de clerici era prezidat de cardinalul Albano, nunţiul papal, şi-i includea pe arhiepiscopii de Reims şi Sens, alături de nu mai puţin de zece episcopi şi câţiva stareţi importanţi, inclusiv Bernard de Clairvaux. Propunerea de a le asigura cavalerilor templieri un statut formal a fost acceptată, iar acestora li s-a dat dreptul de a purta pelerina albă, asemenea esenienilor. Datorită influenţei exercitate de Bernard, grupul de cavaleri care petrecuseră nouă ani în sărăcie, săpând sub Muntele Templului, au devenit dintr-odată extraordinar de bogaţi, deoarece noului ordin i s-au adus daruri în bani şi terenuri, de către donatorii pioşi. în curând, templierii aveau să transforme lumea prin programul lor de construcţii şi prin inventarea sistemului bancar global, în paralel cu dezvoltarea de către cistercieni a comerţului cu lână şi a marilor târguri internaţionale organizate în regiunea Champagne. Toate aceste iniţiative au anunţat începutul epocii „moderne".

Bernard cel mistic Rolul lui Bernard în cadrul teologiei creştine a fost fără egal. în cele din urmă a fost sanctificat, devenind Sf. Bernard de Clairvaux, deşi reputaţia lui în istoria Bisericii este cea a unui „mistic", abordarea creştinismului de către el fiind foarte neobişnuită. Două obsesii au dominat viaţa lui Bernard, acestea fiind reflectate în toate acţiunile pe care le-a întreprins, în primul rând, el era pasionat de 97

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

feminin al divinităţii, personificat în Sfânta Fecioară Măria, pe t enera. Respectul acordat femeilor a avut un impact deosebit în ui curţilor regale, unde statutul femeilor s-a modificat datorită llor lui Bernard. El părea să împărtăşească credinţa lui Isus Cristos pamenii aveau aceeaşi valoare în faţa lui Dumenzeu şi fiecare om, iau femeie, trebuia să stabilească o înţelegere cu Dumnezeu pentru tea pune bazele unei noi ordini în lume. doilea rând, Bernard era fascinat de Cântarea Cântărilor, sau l lui Solomon. în timpul vieţii sale a scris o mulţime de predici Icau Cântarea Cântărilor, una dintre cele mai surprinzătoare cărţi •iei. prima vedere, Cântarea Cântărilor pare să fie un poem lung şi lat al dragostei împărtăşite de mire şi mireasă. Se face referire Solomon, dar e puţin probabil că această scriere i se datorează , mulţi cercetători atribuind-o populaţiilor din mediul rural din sraelului. Specialiştii au identificat sursele Cântării Cântărilor rie de poezii populare adunate în jurul anului 300 î. C. 4 - exact în i constituirii comunităţii eseniene. în esenţă, Cântarea Cântărilor noasă poveste erotică, fără vreun conţinut religios - Dumnezeu nenţionat nici măcar o dată - dar evreii o considerau o alegorie ce mitere la relaţia lui Dumnezeu cu Ierusalimul, tmii din vremea lui Bernard de Clairvaux au dezlegat înţelesul Cântărilor la fel ca evreii de altă dată, deşi s-a insistat mai mult pe tarea relaţiei alegorice dintre Isus şi Biserică. Bernard a adoptat sastă interpretare, cel puţin la suprafaţă, dar înţelesul dat de el inarei cărţi a fost probabil mai apropiat de cel acceptat de misticii emenea învăţaţilor evrei din vremea lui, Bernard a perceput Cântărilor ca pe o poveste uşor voalată despre noua fondare a jiului şi despre relaţia dintre Dumnezeu şi Noul Ierusalim. pine cunoscut faptul că Bernard era fascinat de religia iudaică, usalimul a fost ocupat prin forţă, doar cu o generaţie în urmă, i oraş fuseseră măcelăriţi cu la fel de puţine scrupule cum fuseseră jsulmanii. în Europa secolului al XH-lea, evreii ocupau o poziţie H5. Ei participau la activităţile comerciale şi erau utili în probleme

f

The Song of Solomon (Cântarea Cântărilor), Peak's cornmentary IA.S., le,Nelson, 1963. , Engels, Haverkamp şi Heberer, The Jews of Europe in the Middle Ages i Europa în Evul Mediu), Hatje Cantz, 2005.

98

CEI ADORMIŢI SE TREZESC

de ordin financiar, doar pentru faptul că li se permitea să împrumute bani cu dobândă, ceea ce creştinii nu puteau face, cel puţin în principiu. Acţiunea de a pretinde o dobândă pentru împrumut era denumită „camătă" şi era considerată de creştini împotriva regulilor bisericeşti. Evreii nu erau restricţionaţi de o astfel de regulă, iar împrumutul de bani reprezenta unul dintre puţinele mijloace prin care evreii din Europa puteau să prospere. Din păcate, evreii erau adesea hărţuiţi, fiind denumiţi „duşmanii lui Cristos" şi „ucigaşi Lui", rolul Bisericii fiind esenţial în această privinţă. Bernard de Clairvaux a avut însă o atitudine diferită. De mai mute ori în cursul vieţii sale, chiar în ciuda programului său aglomerat, el a călătorit zile întregi pentru a împiedica pogromurile împotriva evreilor şi se crede că la mănăstirea lui din apropiere de Troyes a adus cabalişti evrei şi specialişti în limba ebraică. înclinaţia sa spre misticism 1-a făcut mult mai respectat. El a fost fără îndoială unul dintre marii intelectuali ai vremii sale — odată 1-a descris pe Dumenzeu ca fiind „înălţimea şi mărinimia, adâncimea şi lărgimea" - şi a spus că pe Dumnezeu îl putem găsi mai degrabă printre stânci şi arbori decât în orice biserică ridicată de mâna omului. Faptul că Familiile Stelei s-au bucurat de momentul cel mai propice instaurării unei noi ordini în lume, în jurul anului 1130, se datorează în mare măsură lui Bernard. După şaizeci de ani de manevre şi crime, familiile preluaseră controlul asupra Occidentului şi a teritoriilor cruciaţilor din Orient. Bernard a contribuit la remodelarea mentalităţilor şi în Biserică, şi la curţile regale ale Europei, în vreme ce cavalerii templieri şi cistercienii se pregăteau să iniţieze schimbări nemaiîntâlnite în istoria omenirii.

99

a nouă ordine d ia la

plieri s-au răspândit cu repeziciune în toate ţările creştine, itre aceste locuri a fost numit un maestru din noul ordin, mducătorului templierilor, Marele Maestru, titlu acordat pe i trei ranguri în interiorul acestui ordin cavaleresc, şi anume fraţii din mediul rural" şi „capelanii". Mai exista grupul Fratres conjugaţi, care aveau voie să se căsătorească. jrtau o pelerină neagră sau maro, pe care era aplicată o cruce |u a fi deosebiţi de fraţii lor celibatari, ce adoptaseră tradiţiile (documentele atestă faptul că şi în mijlocul esenienilor exista oameni căsătoriţi). i rândurile ordinului se făcea prin participarea la o ceremonie -are a dat naştere în curând unor zvonuri privitoare la pracitualuri necreştine. Astfel de suspiciuni ar fi putut pune în -le mai puţin importante, dar cavalerii templieri, prin bogăţia care le aveau, puteau să le ignore. Ei nu duceau lipsă de -buiau să fie de viţă nobilă, fii legitimi, deoarece niciun om la nu putea să devină cavaler, şi nici să renunţe la întreaga î legământul sărăciei, castităţii, pietăţii şi supunerii. 100

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA

Dacă scopul promovat în mod public al templierilor era de natură militară, mulţi dintre fraţi îşi dedicau timpul activităţilor comerciale şi de construcţie iniţiate de ordinul lor. Templierii au început curând direcţionarea resurselor lor financiare spre construirea de numeroase fortificaţii pe întreg teritoriul Ţării Sfinte, fiind fără îndoială cea mai pricepută şi mai disciplinată forţă de luptă din vremea lor. Regula lor principală era să nu renunţe niciodată. Curajul şi intransigenţa lor, combinate cu excelenta lor pregătire şi armele de care dispuneau, i-au transformat în perioada medievală în nişte formidabile trupe de elită, în memoria oamenilor s-a păstrat imaginea unor oameni îmbrăcaţi cu pelerine albe, cu o cruce roşie pe piept, asociată în mod greşit astăzi cu cavalerii cruciaţi.

Protejarea tezaurului Templului Prima problemă cu care s-au confruntat templierii a fost cea privitoare la manuscrisele eseniene salvate de sub templul ruinat din Ierusalim. Comorile pe care le aduseseră la suprafaţă (vezi capitolul cinci) trebuiau protejate de hoţi, dar obiectele în sine nu ar fi creat suspiciuni, în privinţa documentelor, situaţia era diferită. Acestea erau extrem de preţioase, iar datorită conţinutului lor erau în pericol de a fi distruse în cazul în care ar fi ajuns în atenţia Bisericii. Transportarea lor în regiunea Champagne sau în alte părţi din Franţa nu părea o soluţie potrivită, deoarece zona era considerată periculoasă, datorită influenţei unei elite puternice a Bisericii, existente chiar şi acolo unde prezenţa Familiilor Stelei era remarcabilă. Cei responsabili de documente par să fi optat pentru găsirea unei locaţii potrivite cât mai departe de Roma. Planurile lor în privinţa acestor documente trebuiau să rămână strict secrete în acel moment, însă legendele orale ale francmasoneriei au înregistrat ceea ce s-a întâmplat de fapt. Conform unei unui ritual al celui de-al douăzecilea grad al aşa-numitului „Rit Scoţian Antic şi Acceptat", în anul 1140 o lojă a templierilor din Ierusalim a pornit spre Kilwinning, un mic port de pe ţărmul vestic al Scoţiei. Se relatează în continuare faptul că grupul ducea cu sine documente străvechi, cu scopul de a le depozita într-o mănăstire special construită în Kilwinning. Această informaţie este surprinzătoare, deoarece nu se poate înţelege cum cei care au formulat ritualurile relativ recente ale francmasoneriei ar fi putut avea ştiinţă despre existenţa manuscriselor esenienilor, sau 101

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

jtivităţile secrete ale templierilor. Până în momentul descoperirii lelor de la Marea Moartă şi al descifrării manuscrisului de cupru, 950, se presupune că nimeni nu a avut ştiinţă că existau lucruri ub Templul din Ierusalim. cu ani înainte de descoperirea manuscriselor de la Marea bara esenienilor de la Qumran, un mare expert în masonerie, a menţionat faptul că „mănăstirea [Kilwinning] nu fusese na în 1140, iar legenda nu face nicio referire la locul în care •] s-au aflat între anii 70 şi 1140". iformaţiilor provenite de la francmasoni, Ward a înţeles că :nte existau încă de dinainte de dărâmarea Templului din au ajuns la Kilwinning 1070 de ani mai târziu. Concluzia aţe ajunge pornind de la aceste premise este că infonnaţia cavalerii templieri a devenit parte a tradiţiilor masonice. ne necunoscut locul în care au fost păstrate documentele în upă excavaţiile realizate de templieri în 1128 şi construirea la Kilwinning în 1140 - plus întrebarea chinuitoare: ce s-a documentele după această dată? ?a Kilwinning a fost considerată de obicei „benedictină", L afirmaţie nu este precisă. Lăcaşul a fost ridicat pe pământul familia St. Clairs (sau Sinclair), una din Familiile Stelei, care Scoţia înainte ca William Cuceritorul să invadeze Anglia, lăcaş ugh de Morville, un prieten al regelui David I al Scoţiei. Hugh e a adus un grup de călugări din Kelso pentru a ridica noua s trăi în ea, dar aceştia nu erau oficial benedictini - aparţineau ordinului cunoscut cu denumirea de „tironensieni".

Ii masoni: tironensienii iii rămân unii dintre cei mai misterioşi călugări dintre toate bnedictine reformate. Autoarea canadiană Francine Bernier a idiu amănunţit în privinţa lor, apărut recent, în anul 2005'. ire îi înconjoară pe tironensieni se referă la modul în care găresc atât de înfloritor, care cândva a deţinut controlul mănăstiri, a putut să dispară complet din documentele Tîe Great Architects ofTiron, The Steps ofZion (Marii arhitecţi de • Sionului), ULT, Arizona, 2005. Acest document poate fi accesat la Aw.frontierpublishing.n1/fbj:iron.pdf

102

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

istorice. Bernier a petrecut ani de zile cercetând cărţi şi documente pentru a realiza o descriere amănunţită a tironensienilor, care, deşi aproape necunoscuţi astăzi, au jucat în mod evident un rol important în dezvoltarea monahismului şi a arhitecturii din secolele XII-XIV. Ordinul tironensienilor a fost fondat în anul 1107, preluându-şi numele de la Tiron, sau Thiron, cuvânt ce desemnează „o culme înaltă", unde a fost ridicată prima lor mănăstire, situată la circa 65 de kilometri vest de Chartres, în Franţa, întemeietorul lor a fost un călugăr benedictin pe nume Bernard de Tiron care, asemenea lui Bernard de Clairvaux şi fondatorilor cistercienilor (vezi Capitolul 5), considera că viaţa monahală devenise prea lipsită de principii ferme. în anul 1113, fraţii tironensieni au fost chemaţi în Scoţia de regele David I - unde creştinismul avea o fonnă mai apropiată de concepţiile lor, deoarece creştinii din Scoţia păstraseră elemente culdeene, pe care tironensienii le practicau cu asiduitate. (Alan Butler a demonstrat2 legătura strânsă a lui Bernard de Clairvaux cu creştinismul culdean, deoarece el a îmbrăţişat principiile acestuia. Este aproape sigur că acest grup (al culdeenilor), care a fost răspândit în epoca post-romană în Anglia şi Scoţia, cunoştea îndeaproape practicile preoţilor din Familiile Stelei. Ei au fost de multe ori în contradicţie cu Biserica romană, ceea ce a determinat organizarea unui sinod al Bisericii la Whitby, în anul 664, în vederea atragerii lor în rândurile Bisericii Romano-catolice - încercare ce a eşuat, mai ales în privinţa Scoţiei). Tironensienii erau faimoşi pentru talentele lor de constructori - care le depăşeau pe cele ale oricărui ordin benedictin. Ei au contribuit decisiv la înflorirea arhitecturii în acea epocă. De asemenea, au susţinut şi condus la Chartres o instituţie academică fondată în 1117 de contele Theobald al Vl-lea de Blois, Troyes, Champagne şi Chartres. Deşi aproape în totalitate uitat, acest colegiu a continuat să asigure expertiza necesară ridicării unora dintre cele mai impunătoare construcţii din vremea respectivă, inclusiv, după cum este menţionat în documente, a catedralei din Chartres, reconstruită ulterior între anii 1194 şi 1250 (vezi informaţiile de mai jos). Alţi experţi sunt de părere că banii necesari ridicării noii catedrale, într-o perioadă de timp atât de mică au fost asiguraţi

2 Butler, A., The Goddess, the Grail and the Lodge (Zeiţa, Graalul şi Loja), O Books, 2004; şi The Virgin and the Pentacle (Fecioara şi Pentagrama), O Books, 2005.

103

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii templieri3, care se pare că au contribuit şi cu priceperea lor la rea acestei construcţii remarcabile. l lucru este foarte plauzibil, şi se pare că templierii au colaborat ape cu tironensienii pentru a stabili tehnicile de construcţie, în flegiului de la Chartres. pe la început, Bernard de Tiron şi-a ales membrii ordinului şi priceperilor pe care aceştia le aveau şi de care era nevoie - era |i ales de pietrari, constructori în general. Atât în mănăstirile tirocât şi la colegiul din Chartres, aceşti călugări constructori şi-au IJcunoştinţele noilor iniţiaţi, determinându-i pe novici să treacă ormă de ucenicie ecleziastică, dar pregătindu-i cu grijă şi pentru naeştri în meşteşugul lor. ur că nu se pregăteau doar constructori (în engleză masoni). nai avea nevoie de tâmplari, vopsitori, fermieri, fierari şi toate leserii necesare traiului în secolul al Xll-lea. însă de cea mai feciere se bucurau experţii în lucrări de construcţii. J, trebuie acceptat faptul că fondarea şi specializarea îmbrăţişată jrdin călugăresc a fost hotărâtă de Familiile Stelei, aşa cum se Je şi în cazul mai bine cunoscuţilor cistercieni, un alt ordin bene|brmat (vezi Capitolul 5), cu care tironensienii au avut multe jjcomune, inclusiv abordarea neobişnuită a creştinismului. am vom vedea în continuarea acestui capitol, se pare că sarcina |ilor şi a templierilor privea formarea unor baze economice pentru isalim, sprijinindu-se mai ales pe comerţul cu lână, cistercienii l-se de materia primă, iar templierii de finanţarea internaţională prea acestei iniţiative. Credem că tironensienii, aproape uitaţi astăzi, au primit sarcina de a se specializa în construcţii - ei fie responsabili de supravegherea ridicării Noului Ierusalim. gerată şi ideea că marile inovaţii din domeniul arhitecturii, înI jurul anilor 1130 (vezi mai jos) s-au datorat în egală măsură Inilor, templierilor şi cistercienilor. tnsienii au ridicat multe biserici în parohiile din Scoţia şi în Je în care au locuit. Prima mănăstire tironensiană din Scoţia a rk, fondată în 1113, urmată de Kelso în 1128, şi Kilwinning în |iteresant de menţionat faptul că ridicarea mănăstirii din Kelso a i acelaşi an cu sinodul de la Troyes şi revenirea templierilor din entier, L., The Mysteries ofthe Chartres Cathedral (Misterele \i din Chartres), A B Academic Publishers, 1997. 104

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

Ierusalim. Mănăstirea a fost construită la cererea specială a regelui David I, un mare prieten al cistercienilor. Despre Kelso se spune că ar fi fost cea mai frumoasă mănăstire din Scoţia. Dat fiind că documentele descoperite de primii templieri au ajuns în cele din urmă la Kilwinning, care era un locaş ridicat de fraţii tironensieni din Kelso, iar mănăstirea Kelso a fost fondată în 1128, e foarte probabil ca documentele să fi fost duse mai întâi la Kelso - o mănăstire care ar fi putut fi ridicată special pentru a le adăposti, însă istoria avea să dovedească lipsa de siguranţă a documentelor la mănăstirea Kelso, prea apropiată de graniţa cu Anglia, aşa că ciudatul ordin călugăresc a ridicat o altă mănăstire, în regiunea mai sigură de lângă Kilwinning. Rezultă că acesta a fost motivul pentru care documentele au fost transportate acolo în anul 1140.

Secretele manuscriselor ascunse întrebarea cea mai importantă şi mai fascinantă care aşteaptă răspuns priveşte informaţiile conţinute în aceste manuscrise. Astăzi ştim o mulţime de lucruri despre manuscrisele descoperite la Qumran, şi este posibil ca informaţiile ascunse sub templu să fi fost în mare parte identice cu cele cuprinse în „Manualul Disciplinei" şi „Regulile Comunităţii", care vorbesc despre modul în care un grup asemănător celui al esenienilor trebuia să-şi organizeze viaţa. Ipoteza pare logică, având în vedere similitudinile dintre esenieni, cistercieni şi templieri. Printre numeroasele reguli menţionate se găsesc şi cele privitoare la importanţa respectului arătat atât lui Dumnezeu cât şi oamenilor de către oricare aspirant la titlul de membru al comunităţii; la viaţa trăită conform legilor comunităţii; la râvna de a-1 descoperi pe Dumnezeu; la a face ceea ce este bine, cu dreptate şi dragoste pentru toţi „copiii luminii". Novicilor li se cerea să-şi dedice „întreaga gândire, forţă şi avere" comunităţii lui Dumnezeu. Ei trebuiau să se păstreze smeriţi, mărinimoşi, drepţi faţă de fraţii lor, răbdători şi miloşi. Să-şi demonstreze apartenenţa la comunitate atât prin aplicarea doctrinei, cât şi prin contribuţia economică la bunăstarea ei; urmau să formeze în Israel o bază solidă pentru adevăr şi să se unească pentru vecie într-o legătură indisolubilă. Pentru a atinge aceste idealuri, fiecare membru trebuia să fie supus celor de rang superior în probleme legate de muncă şi de bani. Comunităţile cavalerilor templieri erau conduse după reguli aproximativ similare celor ale esenienilor şi ale fraţilor lor, cistercienii. La fel 105

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i frăţiilor din vechime, sau ale celor din vremea lor, templierii a norme democratice. Aşa cum scria şi în „Regulile Comunităţii" r, ofiţerii, liderii locali şi regionali, chiar şi marele conducător al ordin, erau aleşi, iar oricare dintre aceştia îşi putea pierde rolul uşea să îndeplinească ceea ce se aştepta de la el. manuscrise vorbesc despre modul în care autorii lor visau la a unei noi ere în care, ca aleşi ai lui Dumnezeu, ei ar deveni licirii păgânilor şi ar cauza revenirea la un mod mai potrivit de ntr-un templul purificat, sub îndrumarea unor preoţi merituoşi. iient denumit „Manuscrisul Războiului" conţine detalii priviazboiul ce va fi purtat de Fiii Luminii împotriva Forţelor ui. Acesta nu reprezintă o simplă prezentare a unui conflict include detalii specifice privitoare la armata care va lupta în bre va fi componenţa acesteia, cum va fi echipată şi condusă, 'lanuscrisului Războiului, va exista atât o infanterie, cât şi o cainamenrul ambelor categorii de forţe fiind descris foarte exact, i fi supuse voinţei unui comandant suprem. Fiecare podoabă, if lance sau sabie sunt descrise detaliat, atenţia concentrâncrticalitatea morală a combatanţilor. Manuscrisul Războiului i reagă armată care mărşăluieşte şi luptă conform intenţiilor şi > reilor. Este foarte probabil ca ordinul cavalerilor templieri să u după informaţia cuprinsă în Manuscrisul Războiului. iiotive care ne fac să credem că sub templu au fost ascunse dornai importante — în apropiere de Sfânta Sfintelor - locul în care ;;se aşezat Chivotul Legii. Datorită progreselor remarcabile în rhitecrurii realizate de cavalerii templieri, s-a sugerat că ei ar •va acces la informaţii privitoare la geometria construcţiilor şi mor arte şi ştiinţe străvechi - provenind probabil din tradiţiile : egiptenilor şi evreilor. Fundamentele unei astfel de ipoteze nu ! ite, dar e cert faptul că, odată cu intervenţia templierilor şi a ; r, arhitectura occidentală a înregistrat, aproape peste noapte, n majore.

arhitectonice rii cât şi cistercienii au fost constructori extraordinari, ocucentral în perioada construirii marilor biserici şi catedrale, Europa de nou-descoperitele secrete arhitectonice. 106

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALĂ

Frumuseţea şi calitatea inginerească a monumentelor ridicate după 1130, în stilul ce avea să se numească „gotic", sunt cu adevărat uimitoare. Constructorii de catedrale au creat arcuri uriaşe şi contraforturi înalte, : lăsând loc pentru ziduri subţiri şi ferestre enorme. John Ochsendorf, inginer specializat în construcţii şi istoric al arhitecturii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (M.I.T.), este uimit de realizările breslelor de constructori din Evul Mediu. El relatează momentul în care s-a aflat pe cupola capelei de la King's College, Cambridge: „Te afli la 80 de picioare deasupra pământului, pe o structură subţire de piatră ... Poţi chiar să simţi mici vibraţii. Şi nu poţi să nu te gândeşti la stăpânirea de sine pe care au avut-o acei oameni!4" Bolta capelei are o înălţime de aproape 15 m, deşi suportul curbat al acoperişului are o grosime de doar 10 cm - un raport înălţime/grosime identic cu cel al unei coji de ou. Ochsendorf lucrează la adaptarea unui program pe computer în încercarea de a descoperi cunoştinţele secrete ce au stat la baza construirii arcurilor şi cupolelor catedralelor gotice, care ar „revoluţiona" designul arhitectural modern şi ar ajuta la ridicarea unor clădiri care să respecte mediul înconjurător. Ochsendorf adaugă: „Aceşti oameni au dezvoltat adevărata ştiinţă a construcţiilor şi au atins un grad .i de stabilitate foarte înalt. Sunt pur şi simplu uimit că nu am reuşit încă să f! îi depăşim." i Nici măcar cuvântul „modern" nu este o invenţie nouă. A fost utilizat pentru prima dată în Franţa, la mai puţin de zece ani de la definitivarea excavaţiilor realizate de templieri, cu referire la catedralele ridicate în noul stil gotic, construite sub îndrumarea templierilor şi a cistercienilor. Cunoştinţele inginereşti de care aceştia au dat dovadă nu au reprezentat singura inovaţie remarcabilă: alte aspecte, cum ar fi vitraliile pentru ferestre, sunt şi ele dovada unui progres tehnologic inexplicabil. Catedralele aveau o înălţime cu mult mai mare decât se visase vreodată până atunci, mai multe ferestre, nave mai mari şi spaţii interioare mai largi, neîntrerupte de coloane. Cunoaşterea ştiinţifică păşise, într-adevăr, în epoca „modernă". Mulţi specialişti au căzut de acord asupra faptului că templierii au fost implicaţi în finanţarea şi planificarea construirii acestor catedrale gotice. Influenţa templierilor în privinţa geometriei şi a proiectării a dus la crearea unor structuri similare catedralei din Chartres. Monumentul pe 4 Ochsendorf, J., Bridging the void (Unind spaţiul), articol din revista New Scientist, 10 iunie 2006. 107

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

!

?m admira astăzi a fost ridicat cu o extraordinară rapiditate, i re anii 1194-1250. Catedrala din Chartres este considerată de ; sericii drept un rezultat al eforturilor reunite ale orăşenilor, aţă de pe urma comerţului destinat pelerinilor. O astfel de standard nu reuşeşte să explice infuzia masivă şi imediată de : csar pentru plata transportului pietrei şi pentru numărul uriaş .culptori şi alţi meşteşugari care trebuie să fi fost angajaţi în :a unui edificiu atât de vast şi complex, într-o perioadă de timp >rtă. Este puţin probabil că resursele provenite de la pelerinii u oraşul Chartres în perioada construirii catedralei ar fi putut Ituielile pentru vitraliile ferestrelor, şi cu atât mai puţin pentru şi decorarea întregii clădiri. Ordinul cavalerilor templieri la vremea aceea singura sursă de finanţare care ar fi putut ; ursele necesare. a, breslele de meşteşugari purtau numele de compagnonnages, i în construcţii care au ridicat marea catedrală erau numiţi Solomon". Aceştia fuseseră instruiţi în arta geometriei sacre 'onensieni5, cavalerii templieri şi călugării cistercieni, şi au siv cu aprobarea lui Bernard de Clairvaux. Acesta le-a asigurat i Solomon un „set de reguli" în martie 1145, cu referire la c viaţă şi de muncă ce se impuneau. opii ai lui Solomon trebuie să se fi bazat foarte mult pe „cava.ilui lui Solomon" pentru finanţare şi instruire, şi există motive ,ă credem că templierii i-au supus pe constructori unor ritualuri Ar fi fost logic ca, în cazul în care primul grup de templieri idevărat să descopere informaţiile îngropate, referitoare la oţilor-constructori care au ridicat Templul din Ierusalim, ei ca cei ce primeau iniţierea să păstreze, sub jurământ, secre1 acesta trebuie să se fi format ierarhii în cadrul breslelor de i - legate strâns de cele ale cavalerilor templieri.

şi acţiunile templierilor ipid - de fapt într-o perioadă de timp extrem de scurtă, luând are dificultăţile de ordin logistic — templierii au devenit o cu adevărat multinaţională, ceea ce i-a determinat să călătoli u. Acest fapt presupunea existenţa unor drumuri mai bune şi, îi capitolul zece. 108

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

pe cât posibil, posibilitatea de a naviga pe fluvii sau pe mare. Templierii au acceptat orice provocare cu care s-au confruntat. Au construit garnizoane în zonele îndepărtate în care se ştia că acţionau tâlharii, au nivelat drumuri şi au construit poduri. Au realizat şi corăbii de transport solide şi galere pentru război, care puteau fi manevrate cu uşurinţă. Infrastructura lor s-a îmbogăţit în aşa măsură cu biserici, ferme, castele, porturi la mare, sau chiar mici orăşele, încât templierii au ajuns să formeze o mică societate în interiorul societăţii. Ei nu erau supuşi niciunui fel de taxe şi trebuiau să răspundă doar în faţa Marelui Maestru - care la rândul său dădea socoteală exclusiv papei - putând să trăiască în afara legilor impuse de nobilii sau regii pe pământul cărora prosperau. Cavalerii templieri au ajuns să deţină proprietăţi de diverse extinderi, răsfirate în toată Europa, din Danemarca, Scoţia şi insulele Orkney la nord, până la Franţa, Italia şi Spania la sud. Numai în Anglia şi Ţara Galilor aveau mai mult de 5.000 de proprietăţi. Sfera lor de interes s-a extins şi spre Africa, prezenţa fiindu-Ie remarcată în Etiopia, unde câteva secole mai târziu a fost redescoperită Cartea lui Enoh. Există motive întemeiate să credem că templierii au străbătut oceanul, înaintând spre vest, către America, în Europa au format două baze navale principale: una în insula Majorca, care le permitea accesul la Marea Mediterană, şi alta în portul La Rochelle, pe coasta atlantică a Franţei. Mulţi oameni cred că de acolo au făcut comerţ cu Groenlanda şi cu continentul nord-american. Acum câţiva ani, Chris Knight a avut o lungă conversaţie cu magnatul navigaţiei, norvegianul Fred Olson, care i-a spus că străbaterea oceanului către America de Nord era destul de des realizată înainte de naşterea lui Cristofor Columb, şi că ar fi surprins dacă o forţă comercială asemănătoare celei reprezentate de cavalerii templieri nu ar fi navigat într-acolo. El a indicat existenţa unei rute sigure din nordul Scoţiei spre America, pe care, urmând-o, un navigator nici măcar nu trebuia să piardă din ochi uscatul. în decurs de cincizeci de ani de la fondarea ordinului lor, cavalerii templieri au reuşit să egaleze, în privinţa activităţilor comerciale, mai multe state; în decurs de o sută de ani ei deveniseră precursorii corporaţiilor multinaţionale, iar implicarea lor în toate formele de activitate comercială a făcut ordinul mai bogat decât oricare regat al Europei. între timp, sub îndrumarea lui Bernard de Clairvaux, ordinul cistercian, care cândva se lupta pentru existenţă, începuse să se dezvolte într-un ritm asemănător celui al templierilor, în timpul vieţii lui Bernard, cistercienii au fondat peste 300 de mănăstiri pe teritoriul Europei. Dacă misiunea pe 109

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ng a celor două ordine era identică, modul în care încercau să ;ască era diferit. Cistercienii au ajuns să fie cunoscuţi drept i frontierelor", datorită refuzului lor de a accepta pământuri în le marile aglomerări de oameni şi preferinţei lor de a-şi plasa minte în zonele muntoase sau îndepărtate ale Europei creştine, bire de ei, templierii s-au concentrat în zonele populate şi în aţe în mod strategic în apropierea principalelor rute comerciale naj. :rii s-au dovedit a fi deopotrivă oameni de afaceri abili şi răz;mut. Ei au făcut investiţii substanţiale în pământuri, agricultură triile care asigurau materialele de bază pentru proiectul lor onstrucţii. Aşa cum am mai arătat, evreii au furnizat mereu jtinilor, deoarece aceştia nu considerau acceptabilă camătă îl cu dobândă). Până la urmă, aceşti evrei cu faţă de creştini devină primii bancheri internaţionali ai lumii. Ei au inventat ansferului de credit printr-o „notă de mână", ceea ce reprezenta fel de cec bancar sau bilet de credit şi prin urmare o formă pre• cărţilor de credit. 11 surprinzător, aceşti afacerişti/luptători/constructori/călugări au creat şi varianta medievală a industriei turismului. După ce 'at rutele spre locurile de închinare, au început să furnizeze sernplete pelerinilor care se îndreptau spre Roma, Compostela în n i Ierusalim. Templierii au făcut înţelegeri cu hangiii, deţinătorii , cu cei ce efectuau transportul cu bacul şi cu alţi oameni ii asigurarea unei vacanţe „confortabile". Insă, la fiecare dintre 11 racte, profitul lor a crescut. invenţiile templierilor se numără şi cecul de călătorie. Cea mai a pelerinilor din acele vremuri era să nu fie jefuiţi, şi niciunul i ar fi dorit să fie prins la drumul mare cu o sumă substanţială unte de apariţia templierilor, oamenii aveau puţine opţiuni, ătoria necesita bani. Infrastructura pusă la punct de templieri ia perfectă. Pelerinul trebuia doar să viziteze un trezorier local i depozit echivalent sumei care ar acoperi cheltuielile pentru torie, incluzându-le pe cele pentru transport, cazare şi donaţiile finte de pe traseu sau de la destinaţie. Trezorierul elibera o călătorie, pe care era înscris un cod secret al templierilor, veni fraudele - un procedeu asemănător tranzacţiilor făcute iitermediul internetului. 110

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

La fiecare oprire de pe traseu, pelerinul se prezenta în faţa unui reprezentant al templierilor, care evalua datoriile ce trebuiau achitate, scădea suma corespunzătoare acordată, codifica din nou chitanţa şi o rerurna călătorului. Revenit acasă, pelerinul prezenta mult-utilizata chitanţă trezorierului templier care o emisese iniţial, care returna orice sumă rămasă în cont sau încasa ceea ce călătorul cheltuise în plus. Bancherii templieri asigurau şi siguranţa transferurilor de fonduri pentru comerţul internaţional sau local în beneficiul Bisericii, precum şi pentru alte afaceri ale statului. Ei îi împrumutau pe episcopii angajaţi în proiecte de construire de biserici şi pe regii şi împăraţii care construiau ori aveau cheltuieli de război şi, desigur, pe cruciaţi. Membrii cei mai importanţi ai ordinului templierilor erau evrei la origine, şi prin urmare nu aveau nicio obiecţie împotriva cametei. Totuşi, datorită necesităţii ca organizaţia să afişeze, cel puţin la exterior, o faţă „creştină", templierii au căutat o cale pentru a împrumuta bani în mod profitabil, fără a fi acuzaţi de camătă. Ei au argumentat că, atâta vreme cât era permisă arendarea sau perceperea taxelor pentru închiriere, profitul pe care ei îl obţineau în urma împrumuturilor putea fi considerat echivalent acestora. Prin intermediul acestei complexe infrastructuri comerciale, răspândită în Europa, a început să fie instaurată o „nouă ordine a lumii", iar lumea creştină occidentală s-a transformat într-un loc mult mai dinamic şi mai stabil. Noile beneficii de pe urma securităţii financiare şi a siguranţei călătoriilor, alături de comerţul stabil şi eficient realizat la distanţe mari, au condus la acumularea de capital şi la apariţia unei noi clase prospere de comercianţi, burghezia urbană. Apariţia comercianţilor din oraşe a înclinat balanţa puterii spre oraşe, care apăruseră cu ceva vreme în urmă datorită nevoii de siguranţă, şi nu datorită comerţului. Ordinul cavalerilor templieri se asemăna unei corporaţii internaţionale, dar poate fi perceput şi ca precursor al Uniunii Europene — o instituţie la scara întregii Europe, ale cărei acţiuni comerciale nu erau împiedicate de graniţe şi beneficiau de pe urma fluxului de capital din întreaga lume.

Târgurile din Champagne Schimbările aduse de templieri şi de tovarăşii lor cistercieni nu s-au văzut nicăieri cu mai multă claritate decât în cadrul târgurilor din Champagne. în zona respectivă aveau loc activităţi comerciale încă din secolul al X-lea, iar negustorii se îndreptau într-acolo din zone îndepărtate, pentru a 111

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sau a vinde diverse bunuri. Regiunea Champagne era extrem de •aţă şi uşor accesibilă dar, cu toate că târgurile organizate acolo îs treptat, ele au rămas totuşi o afacere la scară redusă, în zonă niciun oraş mare, iar comercianţii participanţi la târguri trebuiau ize corturile pe unde puteau, în consecinţă, ei şi mărfurile lor se ameninţarea tâlharilor, iar tranzacţiile ce implicau sume mari râu riscante. Această situaţie s-a schimbat odată cu ridicarea lui al 11-lea la demnitatea de conte de Champagne, în 1125. jbald provenea dintr-o importantă şi influentă Familie a Stelei, am arătat anterior, contele Hugues de Champagne a hotărât să se ivarăşilor săi din Ierusalim, devenind unul dintre primii membri ordin al cavalerilor templieri, în acel moment, Hugues a renunţat său de nobil - dar, credem noi, nu şi la influenţa pe care o putea es nu a avut fii, dar a avut trei nepoţi - fiii fratelui său Stephen, iBlois şi Chartres, care a fost unul din liderii cruciaţilor, dar care le câmpul de luptă în 1102. Când, începând din 1128, templierii Jsfonnat treptat înrr-o putere mondială, controlul exercitat de i Stelei a devenit cu adevărat uimitor. Jomentul plecării lui Hugues în Orient, titlul de conte de ne a fost moştenit de nepotul său, Theobald (sau Thibaud), venit Theobald al II-lea. Un alt nepot, Henric, conte de Blois, se educat la Cluny, sediul central al Familiilor Stelei, a plecat în tide a devenit episcop de Winchester, la un an după înfiinţarea templierilor. Cel de-al treilea nepot, Stephen, a străbătut şi el lânecii; în 1135, în urma morţii unchiului său Henric I, fiul lui | Cuceritorul, Stephen a devenit rege al Angliei. Imediat după ansformat funcţia de episcop de Winchester, ocupată de fratele una mai importantă decât cea a arhiepiscopului de Canterbury, ad astfel controlul asupra Bisericii Angliei în mâinile lui Henric, ie el se afla la conducerea statului. l moartea lui Henric, problema succesiunii s-a discutat îndelung, f era evident că Stephen fusese aşezat pe tronul Angliei pentru că, larionetă în mâinile Familiilor Stelei, el putea asigura stabilitatea l atâta timp cât nici inteligenţa, nici talentele sale politice nu 1-ar jă se ridice pe propriile puteri la acel rang. Walter Map, un scriitor J vremuri, avea o părere proastă despre regele Stephen: „Era adept l marţiale, dar nu era decât un nătâng în celelalte aspecte". 112

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

într-adevăr, Stephen s-a dovedit a fi o persoană nepotrivită pentru funcţia pe care o ocupa, de vreme ce, în loc să contribuie la stabilitatea regatului, a cauzat complicarea situaţiei acestuia. Cu toate acestea, în timpul domniei lui Stephen a fost adoptat simbolul cavalerilor templieri, crucea roşie pe fond alb, ca emblemă pe steagul Angliei. Este posibil ca Hugues, influentul unchi al lui Henric, să fi avut un cuvânt greu de spus în adoptarea emblemei de pe pelerinele lor ca simbol al Noului Ierusalim. Theobald al H-lea, nepotul lui Hugues şi moştenitor al titlului de conte de Champagne, a trăit în acelaşi timp cu Bernard de Clairvaux, ambii fiind născuţi în anul 1090. Se pare că au fost prieteni apropiaţi, iar Theobald a primit avantajosul titlu în Champagne chiar înainte ca influenţa lui Bernard să înceapă să fie proeminentă în interiorul Bisericii. Pe lângă faptul că era conte de Champagne, Theobald mai era şi conte de Chartres, deţinând câteva fiefuri importante în Burgundia, cum ar fi Auxerre, Maligny, Evry şi Troyes (oraşul care era capitala lui Theobald). Din momentul în care a venit la putere, Theobald a început să impună un caracter mai deosebit târgurilor din Champagne, care până atunci fuseseră doar nişte afaceri la scară mică. Nu ar fi exagerat dacă am afirma că decizia luată arunci de Theobald a avut o influenţă majoră asupra dezvoltării ulterioare a Europei occidentale6. Curând au început să se ţină nouă târguri anuale în Champagne. Principalele aveau loc la Lagny în ianuarie şi februarie, la Bar-sur-Aube în martie şi aprilie, la Troyes în iulie şi august, la Provins în septembrie şi octombrie, şi din nou la Troyes în noiembrie şi decembrie, în cele din urmă, acestora li s-au adăugat patru alte târguri mai mici, până când s-a ajuns la situaţia în care aproape în fiecare zi a anului se ţinea un iarmaroc în Champagne. întâmplarea a făcut ca în cadrul acestor târguri de la Champagne să se introducă „livra" ca unitate de măsură, unitate care astăzi se asociază cu lumea anglo-saxonă, dar care a pierdut în faţa sistemului metric7. Francezii denumeau această unitate „livra avoirdupois", şi o împărţeau (ca şi astăzi) în şaisprezece uncii. Era o unitate de măsură foarte veche, care a fost probabil introdusă de Familiile Stelei - pornind de la manuscrisele recuperate din subteranele Templului din Ierusalim. 6 New Cambridge Medieval History, voi. 5, perioada 1198-1300, Cambridge University Press, 1999. 7 Merită menţionat faptul că termeni similari „livrei" sunt folosiţi în mod colocvial în Franţa (livre), Germania (pfund), pentru a desemna o jumătate de kilogram. 113

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1

; stat american Thomas Jefferson a fost primul care a remarcat rdinar în legătură cu „livra avoirdupois". în ziua de 4 iulie •son a realizat un raport privitor la greutăţi şi unităţi de măsură, jrezenta Casei Reprezentanţilor din Philadelphia (pe atunci telor Unite ale Americii). El a menţionat câteva ciudăţenii şi

ta corespondenţă remarcabilă se poate stabili între i şi unităţile de volum, Pentru că 1.000 de uncii iipois de apă pot încăpea într-un recipient de un picior exactitate matematică."8 potrivire perfectă sugerează existenţa unei legături între picior, e măsură modernă, şi livră - ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla louă elemente nu ar fi avut o străveche origine comună. E tul Marii Britanii imperiale (0,571) are legătură cu aşa-numita dupois", deoarece douăzeci de uncii de apă echivalează cu un Theobald a luat măsuri ferme pentru a se asigura că negustorii parte vor putea beneficia de pe urma avantajelor noilor târguri agne. în primul rând s-a asigurat că existau suficiente locuri entru vizitatori, precum şi spaţii sigure de depozitare pentru cestora. Propriile lui gărzi asigurau siguranţa deplasărilor pe ; târguri, iar comunitatea evreilor din Troyes era protejată, esteia realizând schimburi valutare şi acordarea de credite şi , i în caz de nevoie, înainte ca templierii să-şi fi format propria ruciadă care, trebuie să amintim, a fost pusă la cale tot de elei din Champagne, deschisese calea spre Orientul Apropiat iţea comercializării articolelor de lux provenite din Orientul Marile pieţe din Levant ofereau bunuri aduse chiar şi din înhină. Produse exotice de toate felurile şi-au făcut drum spre :, fie prin Italia şi munţii Alpi, fie prin porturile din sudul prin Spania. Condimente, mătăsuri, parfumuri şi o mulţime iri ajungeau în târguri din sud, blănurile erau aduse din Rusia i//yale.edu/lawweb/avalon/jeffplan.htm o explicaţie mai amănunţită, vezi Knight, C. şi Butler, A. Prima iitura Aquila, 2006.

114

PRIMA NOUA ORDINE MONDIALA

şi Germania, iar vinurile fine veneau din toate regiunile din jurul zonei Champagne. Produsul cel mai important, esenţial pentru succesul final al târgurile din Champagne, a fost stofa de lână, adusă din Flandra pentru a fi schimbată la târgurile din Champagne pe bunuri provenite din sud şi din Orient. Iniţial, pieţele de la Champagne s-au concentrat pe comerţul cu lână, şi nu ar fi o exagerare dacă am sugera că lâna a fost motorul care a pus în mişcare comerţul internaţional, fiind cea care a asigurat succesul târgurilor.

Spre Flandra

Troyes (capitala regiunii Chanmagne) * Mănăstirea f Clairvaux f Spre sud şi Italia . . D>i, on m . r,. .. * m (capitala Burgundiei) . Mănăstirea Cîteaux

Figura 6. Harta Franţei, indicând Parisul si oraşele principale din Champagne şi nordul Burgundiei.

115

l

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i ia bazată pe creşterea oilor, promovată de ini nicio coincidenţă în privinţa existenţei pe piaţă a unor tribadedelână. Cistercienii posedau turme uriaşe de oi în Flandra şi ;lia. în Flandra, ei drenaseră sute de mii de acri de teren, acoperit .re, pentru a face loc animalelor, iar în Britania descopereau h'ce păscutului în regiuni întinse, considerate pământuri sterpe, ienii au crescut oi în orice loc în care s-au stabilit. Ideea lor a ă, deoarece oile sunt cele mai uşor de crescut şi mai productive )inestice.10 Pot trăi în teritorii izolate şi suportă fluctuaţii mari itură. Se poate spune că modul de viaţă al cistercienilor era po•u creşterea oilor, dar în acelaşi timp se poate sugera că forma icism adoptată de cistercieni a avut în vedere intenţia de a se i. ă beneficiilor obţinute în urma creşterii oilor, mănăstirile fonrea Britanic, şi mai ales în nordul Angliei, au evoluat rapid de unor mici instituţii construite şi conduse de grupuri restrânse religioşi, la cel de unităţi economice cum nu se mai întâlneau Europa occidentală. Mănăstiri precum Rielvaux, Kirkstall, şi :lin Yorkshire au ajuns să posede turme de zeci de mii de oi. • nu le era greu să găsească terenurile necesare pentru păscut, istercienii reprezentau un fel de emblemă al zelului monahal, ilii feudali, faptul de a le permite cistercienilor accesul pe păor echivala cu garantarea primirii în paradis, mai ales că acei eferau terenurile care la vremea respectivă nici nu puteau fi intru altceva. Cistercienii au pus stăpânire asupra acelor teilizate şi, cu ajutorul oilor, le-au transformat în pământul verde ederii, ce se asemăna cu Noul Ierusalim, în care doreau să insulele britanice. tul ce pare ciudat în legătură cu preocuparea obsesivă a cispentru oi este faptul că, de la înfiinţarea ordinului şi timp de riii după aceea, Cistercienii au fost complet vegetarieni. Doar t sau bolnavi aveau permisiunea de a consuma carne, mai ales |rept că unele oi erau sacrificate, astfel încât pieile lor să poată tete în pergament pentru manuscrisele realizate la mănăstire ^., Sheep (Oile), O Books, 2006. 116

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

- dar era vorba de un număr mic în comparaţie cu mărimea turmelor. Cistercienii creşteau oi din mai multe motive. De exemplu, odată ce o porţiune de teren era înconjurată de un ţarc mai mare, animalele începeau să pască, îngrăşând în acelaşi timp pământul şi transformându-1 într-o zonă cultivabilă. Acest lucru poate fi de înţeles, însă cele mai multe profituri le-au obţinut de pe urma comerţului cu lână. Nu doar că oile erau ieftin de crescut şi tuns, însă şi obţinerea lânii se făcea aproape gratuit. Acţiunea lor nu a fost întâmplător identică cu cea semnalată în alte părţi. Este sigur că se formula un „mare plan", deoarece mecanismele necesare pentru a sprijini comerţul cistercienilor cu lână au fost puse în aplicare în perioada imediat premergătoare punerii temeliilor imperiului lor economic, bazat pe creşterea oilor. Eforturile fraţilor lor îmbrăcaţi în alb, templierii, le-au asigurat siguranţa deplasărilor şi le-au garantat mijloace de plată la nivel internaţional. Atât Marea Britanic cât şi Flandra au fost puncte de propulsie pentru îndeplinirea acestui plan.

Influenţa flamandă în decursul secolului al XH-lea, Flandra se întindea pe cea mai mare parte a teritoriului Belgiei de astăzi, a unei părţi din Olanda, şi în nordul Franţei. Asemenea regiunii Champagne, constituia un comitat (condus de un conte), care semnase un act de loialitate faţă de regele Franţei, dar de fapt acţiona cu o libertate surprinzătoare, în 1125, când contele Theobald a ajuns la putere în Champagne, Flandra era condusă de contele Charles I. Deşi avea o fire blândă şi era foarte plăcut, acesta nu pare să fi fost omul potrivit din perspectiva Familiilor Stelei. Charles I a murit în circumstanţe ciudate în 1127 şi, după o scurtă perioadă de lupte pentru putere, la conducerea comitatului a ajuns Thierry, cel mai tânăr fiu al lui Thierry al II-lea de Lorena, un om cu care Familiile Stelei puteau colabora. Contele Thierry era un cruciat şi un sprijinitor apropiat al cavalerilor templieri, mai ales către sfârşitul vieţii sale. Domnia lui, care a durat patruzeci de ani (1128-68), a coincis cu creşterea semnificativă a puterii economice a acestora. Prima soţie a lui Thierry, Marguerite de Clermont, a murit în 1133 şi, pe când participa la o cruciadă, el s-a căsătorit cu Sybilla de Anjou, fiica regelui de atunci al Ierusalimului, Foulque de Anjou, un alt membru al Familiilor Stelei. Thierry a fost şi un sprijinitor ferm al cistercienilor, iar pe pământul deţinut de el s-au ridicat multe mănăstiri. 117

iP ce Theobald era ,. t-— ~~ "i6aui^aica largunior din fhierry se concentra asupra consolidării puterii sale în sigurand o penoadă de pace, care a permis industriei lânu leja m oraşe precum Gent şi Bruges, să se extindă şi să prospere' Iruri se petreceau într-o vreme în care eistercienii, mai ales cei l Bntame, ransformau creşterea oilor într-un sector important KI naţionale. In acest timp, în Flandra creştea numărul şi eficiaielor de ţesut, iar materia primă furnizată a devenit curând i pentru ţesătorii şi torcătorii flamanzi. Lâna cistercienilor din jbme pnmita, şi astfel călugării au ajuns în curând să exporte andra sute şi apoi mii de tone de lână. Deţinătorii de pământ Britanie le-au urmat imediat exemplul, astfel încât, în câteva :area Bn anie a devenit ţara de producţie a lânii naturale, o măi de buna calitate. de lână neprelucrată erau transportate spre Flandra de pe ui Marii Britanii, unde aceasta era dărăcită, toarsă şi transe- Produsul final era transportat în Champagne, unde era »c bunun care proveneau din sud sau din est. La început pro -alare Ş1 uscare a lanii se fâcea tot fa ^^ dar ^ •pentru matenale mai bogate şi mai viu colorate s-a dezvoltat Itu. comitat a fost preluat de Italia, şi m : interesanta şi probabil frecvent întâlnită ar fi fost aceea în « din Anglia ar fi călătorit la târgul de la Troyes din le, unde ar fi negociat vânzarea lânii neprelucrate cu un negustor pyes din Flandra. Comerciantul englez ar fi putut achiziţiona un • i - ', UX ,m Florenta> care ar fi putut fi realizat din lâna ne Iei o vanduse la târg cu un an în urmă Străm Şii

ţntlt!**^^

°

E'e^r ^ ^ Sri^nr^acaeas lta- Atlfera^formi drn |ţu evreilor care reuşiseră să prospere în mediile neprietenoase LmentTfir! ^ ^ ^ e me d i u l P^ceperilor de care au dat •uomenml financiar şi cel de afaceri şi care i-au f" t ~ Itral în cadrul economiei lumii creştine " ^ Sa °CUpe P t mflUenţate de c S e Tde ? ±Familiile - r £ f ' "Stelei, " " şi ^ multe " f ° Sdintre pecauzate aceste transformări '• şi de oamenii din ziua de astăzi. Un bun exemplu din

118

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

acest punct de vedere este utilizarea simbolului Agnus Dei. Sintagma se referă la „Mielul lui Dumnezeu" şi poate fi explicată în felul următor. Pe vremea vechilor evrei, Mielul lui Dumnezeu era mielul pascal, tăiat în ajunul sărbătorii Pastelul. Această sărbătoare marca momentul Ieşirii din Egipt şi naşterea poporului evreu, iar în tradiţia creştină a fost preluată ideea „naşterii" religiei creştine, adusă de presupusa înviere a lui Isus Cristos. în liturghia creştină, Isus este „mielul lui Dumnezeu, care eliberează lumea de păcate". Cavalerii templieri au fost cei care, începând cu secolul al Xll-lea, au suprapus simbolului Agnus Dei crucea roşie, emblemă a ordinului lor. Aceasta poate fi observată adesea în biserici, fie cioplită în piatră sau lemn, fie reprezentată în vitralii. Sfântul loan Botezătorul, a cărui emblemă era tot un miel, a devenit sfântul patron al ţesătorilor de lână şi a ocupat un loc de cinste în cadrul breslelor acestora. Un aspect interesant al acestei idei are legătură cu oraşul Halifax, din Yorkshire. Halifax era situat în centrul crescătoriilor de oi ale cistercienilor şi, deşi iniţial a fost doar un mic sat, a devenit unul dintre cele mai puternice centre de producţie a stofelor de lână din Marea Britanic. Simbolul heraldic al acestui oraş este o revelaţie. Biserica din Halifax a fost închinată Sfântului loan Botezătorul la începutul anului 1100, iar breslele de ţesători de lână au fost puternice în regiune încă de la început. Când a fost creată stema oraşului, bunii orăşeni din Halifax au apelat la o imagine foarte potrivită pentru a reprezenta credinţa şi modul de acţiune al Familiilor Stelei. Emblema oraşului Halifax cuprinde imaginea capului Sfântului loan Botezătorul şi Agnus Dei, alături de toiagul Sfântului loan şi de steagul templierilor. De asemenea, mai apar şi trandafirii din Yorkshire (trandafirii sunt atât simbolul planetei Venus, cât şi al Zeiţei) şi o tablă de şah, ca fundal pentru un scut cu simboluri francmasonice evidente. Probabil cel mai semnificativ este motto-ul în limba latină: Nisi Dominus custodierit civitatem (Doar Dumnezeu va tine oraşul). Acest motto este inspirat din primul vers al Psalmului 127 (conform numerotării evreieşti), care cuprinde următoarele cuvinte: „Dacă Domnul nu le va înălţa casa, vor trudi în zadar. Dacă Dumenzeu nu le va ţine oraşul, paznicul va păzi în zadar". Acest psalm face parte dintr-un grup (120-134) cu subtitlul „Cântec de înălţare", iar unii cercetători au sugerat că erau psalmodiaţi sau cântaţi iniţial în timpul procesiunilor rituale spre sanctuarul din Templul 119

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Figura 7. Imaginea Agnus Dei (Mielul lui Dumnezeu)

Figura 8. Stema oraşului Halifax, Yorkshire, Anglia, de la intrarea în Piece Hali.

PRIMA NOUĂ ORDINE MONDIALA

din Ierusalim. Dar Cântecele de înălţare aveau şi o semnificaţie aparte pentru esenieni - care i-au inclus în Manuscrisul Psalmilor (care cuprinde aproximativ patruzeci de psalmi) şi care a fost descoperit printre manuscrisele de la Marea Moartă. Nu e surprinzător să aflăm că aceste Cântece ocupau, şi continuă să ocupe, un loc central în timpul liturghiei săvârşite de cistercieni. Asocierea dintre „casă" şi „oraş" din Psalmul 127 nu este întâmplătoare, căci termenii se referă la templu, respectiv la Ierusalim - sau, în cazul esenienilor şi cistercienilor, la Noul Ierusalim pe v care încercau să-1 construiască. Conform unor tradiţii locale străvechi, capul lui loan Botezătorul a fost adus la Halifax şi îngropat în biserica ce poartă numele sfântului sau în apropierea ei. Deşi povestea nu are nicio bază reală, combinarea simbolurilor Familiilor Stelei şi a tradiţiilor străvechi, incluse în stema şi mitologia oraşului demonstrează influenţa deosebită exercitată, începând cu secolul al Xll-lea, de cistercieni şi templieri asupra comunităţilor ce se ocupau cu prelucrarea lânii. „Epoca modernă" a debutat mult mai devreme decât au bănuit majoritatea istoricilor, însuşi cuvântul „modern" este legat de clădirile ridicate de templieri, iar dezvoltarea bancară şi comercială creată de ordinele gemene de noi esenieni în straie albe a asigurat bazele Revoluţiei Industriale ce urma să înceapă în Anglia abia în secolul XVIII. în secolul al XVIII-lea, regiunile producătoare de lână ale Angliei au trecut de la ateliere şi manufacturi la fabrici, odată cu perfecţionarea motoarelor cu aburi acţionate prin arderea cărbunilor, în Yorkshire şi Lancashire au apărut noi fabrici pentru toarcerea şi ţeserea unor cantităţi mari de lână, precum şi a unor materiale noi, precum bumbacul, care provenea din America. Noile canale şi drumuri au dus la posibilitatea transportării materiilor prime, fapt care a încurajat înfiinţarea unor uzine metalurgice şi a ingineriei grele, care s-au răspândit cu rapiditate în Europa şi America. De fapt, templierii au marcat lumea pentru totdeauna. La sfârşitul secolului al XlII-lea, ei deveniseră mai bogaţi şi mai puternici decât ar fi trebuit. Li se prevedea deci sfârşitul.

121

UL7

p ta mârşavă

> noiembrie a anului 1268 se năştea la Fontainbleau, în Franţa, urma să devină unul dintre cei mai mari duşmani ai membrilor clei. Prinţul Filip era cel mai mare fiu al regelui Filip al IlI-lea al soţiei acestuia, Isabella de Aragon. Copilăria prinţului a ie a fi liniştită, şi au existat momente în care facţiunile care se 1 preluarea coroanei i-au pus viaţa în pericol. Acelor situaţii -ă poate faptul că Filip a devenit un om suspicios, întunecat, ,i complet lipsit de scrupule. ui secolului al XHI-lea, comitatul Champagne era deranjant îl Franţei, menţinându-şi un statut aproape independent şi arte mult de pe urma târgurilor. Conducătorii acestei regiuni stăpânii cărora le erau vasali, adică pe regii Franţei, în economice şi a influenţei pe care o exercitau. Evenimentele nniei lui Ludovic al VH-lea, care a invadat pentru o scurtă a Champagne, au dovedit că un asalt deschis, direct, asupra a o idee aplicabilă. Champagne se afla în continuare în r care se succedau, aşa că dacă se dorea supunerea acestei TU putea fi realizat doar prin viclenie şi diplomaţie, fectă a apărut în anul 1284, în persoana unei fete de trei-

122

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Ioana de Navarra Din anul 1135, conţii de Champagne au devenit şi regi de Navarra, un mic teritoriu din Pirinei, la graniţa dintre Franţa şi Spania. Primul conducător al celor două regiuni, regele Theobald I (Theobald al II-lea de Champagne) era un mare cruciat, care sprijinea acţiunile templierilor şi avea o curte asemănătoare celei ce se dezvoltase în Champagne. Fiul lui Theobald, regele Theobald al II-lea (Theobald al III-lea de Champagne) a urmat exemplul tatălui său, dovedindu-se un conducător bun şi drept. El a început procesul modernizării statului feudal Navarra, iar pentru a putea realiza acest lucru s-a bazat mai mult pe taxele obţinute de la supuşii săi de rând decât pe sprijinul nobililor săi. Deşi supusă la numeroase taxe, populaţia a acceptat situaţia respectivă, deoarece regele Theobald al II-lea le-a acordat drepturi extraordinare, un prestigiu şi o forţă de exprimare politică mai mare decât în oricare altă parte a Europei feudale. Toate aceste strategii au fost cu putinţă datorită faptului că Navarra, spre deosebire de Champagne, era un regat, şi prin urmare nu era supusă niciunui alt stat. Dinamismul politic şi economic înregistrat în timpul domniei celor doi regi cu numele de Theobald în Navarra s-a datorat tot Familiilor Stelei din Champagne. Navarra era exact tipul de stat pe care Familiile Stelei îl doreau - neameninţat, sigur, unde populaţia avea un rol în luarea hotărârilor care o priveau. Comparativ cu structurile statale din lumea modernă, Navarra secolului al Xlll-lea era la un nivel mult mai avansat decât orice altă formaţiune statală din vremea aceea. Regele Theobald al II-lea a fost ucis la Tunis în timpul Cruciadei a Opta, iar datorită faptului că nu a avut copii controlul asupra regiunilor Champagne şi Navarra i-a revenit fratelui său mai tânăr, cel care a devenit Henric l de Navarra şi contele Henric al III-lea de Champagne. Noul rege era poreclit Henri le Gros de francezi şi Enrique el Gordo de spanioli - deoarece era foarte gras. Acest monarh supraponderal a domnit doar trei ani, şi a murit sufocat în iulie 1274. Singura moştenitoare a lui Henric a fost fiica sa, Ioana I, regină de Navarra şi contesă de Champagne. La vremea morţii tatălui ei, Ioana (Jeanne) avea doar trei ani, aşa că responsabilitatea pentru guvernarea Navarrei şi a celorlalte regiuni aparţinând acesteia i-a revenit mamei sale, Blanche de Artois. La doar câteva săptămâni de la moartea lui Henric, vulturii au început să se rotească pe deasupra regatului şi a conducătoarei minore a acestuia. Blanche a început să caute sprijin cu disperare. Soluţia ideală ar fi 123

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i să fie logodită cu un prinţ englez, dar niciunul nu era diserată, şi încercând probabil să câştige mai mult timp şi măcar :ţie, Blanche însăşi s-a măritat în 1275 cu prinţul Edmund de iul din fiii mai tineri ai regelui Henric al III-lea al Angliei. cuse în 1245 şi fusese căsătorit înainte cu Aveline de Fortibus, la un an după căsătorie, în 1272. itul căsătoriei cu Blanche, Edmund, poreclit „cel cu crucea larece purta mereu crucea roşie a cavalerilor pe spate, a făcut gest de a se auto-proclama „conte palatin" de Champagne. ilatin" era un stăpân feudal cu o autoritate cvasi-regală în care le conducea, însă Edmund păşea pe un teren nesigur ie. Se putea spune că îşi exercita puterea în numele soţiei anea Champagne nu îi aparţinea lui Blanche. Ea era doar guo, în locul tinerei ei fiice. :ăsătoriei lui Blanche cu Edmund de Lancaster era tot mai dorea salvarea regatului fiicei ei, singura alternativă era să or într-o direcţie la care nu ar fi dorit să apeleze - regii Franin urmă a trebuit să se refugieze la curtea regelui Filip al fost cât se poate de încântat să o primească. Slavarra a fost promisă fiului regelui, prinţul Filip, iar nunta 16 august 1284 - el avea şaisprezece, iar ea treisprezece de Lancaster a fost imediat convins să renunţe la pretenţia iii Champagne de către Filip al III-lea, care la rândul său a ante la o serie de castele pentru a încheia înţelegerea. Regele rit în anul următor acestei înţelegeri, iar tronul i-a revenit ii Filip al IV-lea. Datorită faptului că era chipeş, şi-a dobândit lip cel Frumos, dar despre el au rămas înregistrate în istorie cruri pozitive. De îndată ce a ajuns la tron, s-a transformat re cei mai nemiloşi regi care au domnit vreodată în Franţa. :rcitat asupra regiunii Champagne nu putea fi deplin atâta ia sa era în viaţă, şi avea nevoie de un moştenitor, atât pentru pentru vastele teritorii controlate de soţia sa.

Iui Filip împotriva templierilor l secolului al XlII-lea, puţini dintre regii Europei occidentale le că sunt total stăpâni pe tronurile pe care le ocupau, în acel plierii deveniseră atât de puternici încât îşi puteau impune 124

O FAPTĂ MÂRŞAVA

pur şi simplu voinţa. La fel ca predecesorii şi contemporanii săi, Filip a moştenit un regat plin de datorii, în parte către cămătarii evrei, dar cel mai mult către cavalerii templieri. Filip nu doar că le datora bani acestora, dar se simţea şi umilit de ei. Supuşii săi nu îl iubeau, ba chiar de mai multe ori a fost salvat de templieri din mâinile mulţimilor înfuriate şi a fost dus la loc sigur, în cartierul lor general din Paris. Acolo a văzut, fără îndoială, minunăţiile care îl înconjurau şi a cugetat asupra bogăţiei templierilor. Se spune că cererea lui de a deveni cavaler templier onorific, un titlu acordat unor monarhi ca Richard I al Angliei, a fost refuzată. Filip era un dictator neiertător şi trădător, şi era posibil ca ura sa să se nască chiar şi numai pentru un astfel de refuz. Nu ar fi fost dificil pentru Filip să îşi dea seama că, dacă exista o cale de a-i da afară pe evrei din Franţa şi de a distruge puterea templierilor, l nu ar mai fi datorat bani nimănui. Bancherii şi negustorii evrei bogaţi [ erau o ţintă relativ „uşoară". Dar puternicii templieri erau cu totul altceva k - cum s-ar fi putut împotrivi oare Filip unei organizaţii militare, politice şi ?• financiare multinaţionale, care nu răspundea decât în faţa papei? l Insă circumstanţele s-au întors în favoarea lui Filip. Lucrurile nu mergeau bine în Ţara Sfântă, în ciuda frecventelor încercări de susţinere a aşezărilor cruciaţilor de acolo, în anul 1290, singura fortăreaţă creştină din Levant mai era oraşul Acra. Acesta a fost atacat de forţele sultanului Al-Ashraf Khalil în mai 1291. Oraşul a fost cucerit, iar templierii au suferit numeroase pierderi, inclusiv pe marele conducător al templierilor, De Beaujeu. în doar câteva săptămâni, forturile din exterior ale templierilor au fost abandonate, iar prezenţa europenilor în Ţara Sfântă, care a durat exact 200 de ani, s-a încheiat. Conform zvonurilor, templierii dăduseră dovadă de laşitate la Acra, sfătuindu-1 pe comandantul de acolo să pledeze pentru pace. însă templierii, care erau strategi pricepuţi şi îi cunoşteau bine pe duşmanii lor musulmani, şi-au dat imediat seama că negocierile erau de preferat luptelor, deoarece intuiau puţinele şanse ca garnizoana din Acra să reziste. E sigur că nu au fost nişte laşi; atunci când încercările lor diplomatice au eşuat, ei au luptat cu bărbăţie până la sfârşit. Chiar dacă templierii şi-au putut justifica modul de acţiune de la Acra, nu au reuşit să facă nimic pentru a modifica reputaţia pe care şi-o câştigaseră până în acel moment. Mulţi oameni îi considerau abuzivi, iar datoria lor de a colecta taxe atât pentru papă cât şi pentru conducătorii laici nu i-a făcut iubiţi de cea mai mare parte a populaţiei. 125

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

bea popularităţii templierilor după episodul de la Acra a reprepnmă şansă pentru Filip. Cu toate acestea, i-ar fi fost greu să i acţiunea împotriva templierilor dacă papa nu putea fi mai întâi a-i abandoneze. Templierii le erau folositori papilor, nu doar • de colectori de taxe, ci şi pentru că reprezentau o ameninţare ie s-ar fi împotrivit pontifului. Prin urmare, Filip a fost nevoit strategie specifică Familiilor Stelei. Dacă nu-1 putea influenţa le atunci, el trebuia să găsească un altul, st ajutat de o altă circumstanţă favorabilă, în 1294, un călugăr ademnat să devină papă sub numele de Celestin al V-lea în iului său pontificat, Celestin a înfiinţat doisprezece posturi noi |1, m opt dintre acestea fiind numiţi francezi. Acţiunea respectivă l evenimentele care s-au petrecut după treisprezece ani. Celestin al V-lea a renunţat la funcţie foarte repede şi a fost înloInedetto Gaetano, care a primit numele de Bonifaciu al VlII-lea ntrat în conflict cu Filip în numeroase privinţe. Problema prinj părerea lui Filip că papii exercitau o influenţă mult prea mare iarhilorŞisuPuşiloracestora.FiliPaconfiscatadeseaproPrietăţile k numit singur episcopi şi i-a respins pe oamenii Bisericii numiţi j Sena de dispute dintre Filip şi Bonifaciu a continuat până fele din urma, papa 1-a sancţionat formal pe rege, ameninţând Iţmce, ceea ce ar fi însemnat că populaţia creştină nu ar mai fi fia sa fie loială suveranului. Filip a ripostat prin trimiterea unei pduse de un luptător aristocrat pe nume Guillaume de Nogaret, :sta pe papă la Roma. Nogaret şi mercenarii lui nu 1-au ucis . dar 1-au umilit în aşa măsură încât ar putea fi consideraţi ie moartea acestuia, survenită în octombrie 1303. i a fost Niccolo Boccasini, care a preluat numele de Benedict [Sub pretextul de a reconcilia coroana Franţei cu papalitatea Jlea a trimis un ambasador la Roma. Benedict, considerând fără acest lucru era în avantajul ambelor părţi implicate a ridicat "! privinţa lui Filip şi a curţii acestuia, dar nu a dorit să le şi lui Guillaume de Nogaret şi tovarăşilor acestuia, care au icaţi, urmând să fie aduşi în faţa papei pentru a fi pedepsiţi ntalmre nu a aut niciodată loc, deoarece, la doar opt luni c, Benedict al Xl-lea a murit subit la Perugia. La vremea s-a crezut, şi încă se consideră o ipoteză plauzibilă, că papa a prin uneltirile lui Nogaret. 126

ii

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Conclavul, reunit pentru a decide cine ar fi un succesor potrivit pentru Benedict al Xl-lea, a avut o sarcină dificilă. Regele Filip demonstrase că nu va aproba un papă cu care nu era de acord. Tot el s-a asigurat ca la Roma să existe suficienţi cardinali francezi, care au reuşit să determine alegerea cardinalului Bertrand de Got, prieten de o viaţă cu Filip al IV-lea. Exasperaţi probabil, cardinalii italieni au consimţit în cele din urmă. Se pare că a avut loc o întâlnire secretă între noul papă Clement al V-lea şi Filip, imediat după învestirea papei în funcţie, în iunie 1305. Aceasta ar fi avut loc în pădurea de la Saint Jean-d'Angely, în Franţa. Din acel moment, Clement al V-lea a devenit omul lui Filip, iar soarta templierilor a fost pecetluită. între timp soţia lui Filip, Ioana de Navarra, murise cu două luni înainte, la naştere. Filip şi Ioana au avut mai mulţi copii, dintre care unul era moştenitorul tronului - Ludovic, născut în 1289. La moartea mamei sale, Ludovic a devenit rege al Navarrei şi, mult mai important din perspectiva tatălui său, conte de Champagne. însă băiatul avea doar 16 ani când mama sa a murit, iar atâta vreme cât a fost minor titlurile i-au revenit tatălui său. Prin urmare, Filip dobândise la vremea aceea controlul asupra regiunii Champagne, locul în care ordinul templierilor fusese creat şi de unde aceştia primeau cel mai mare sprijin. Champagne era şi regiunea unde se întocmeau planurile Familiilor Stelei şi unde locuiau liderii acestora. Filip se bucura în acel moment şi de sprijinul papalităţii — iar pentru a demonstra acest lucru a insistat ca papa Clement al V-lea să-şi mute reşedinţa de la Roma la Avignon, un teritoriu papal aflat în sudul Franţei.

Căderea templierilor Fără a mai putea fi restricţionat în vreun fel, Filip a reuşit, în decurs de câteva luni, să-i aresteze şi să-i deporteze pe toţi evreii din Franţa, confiscându-le averile. Dintr-o lovitură a reuşit să se scape de o parte din datorii şi să-şi umple vistieria. Cu toate acestea, nu s-a gândit să folosească acele resurse ca să-şi achite datoriile faţă de cavalerii templieri. La vremea respectivă, templierii nu se bucurau de o prea mare popularitate, şi mulţi oameni puneau sub semnul întrebării rostul existenţei unor forţe monastice care să lupte pentru protejarea Ţării Sfinte, de vreme ce aceasta fusese pierdută pentru creştinismul occidental. Filip şi alţi monarhi europeni îşi puteu pune întrebări în legătură cu planurile pe care le aveau templierii, temându-se ca aceştia să nu formeze un stat propriu în 127

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i gândeau şi la un posibil loc pentru acel stat. Cel mai probabil forma pe teritoriul Franţei, de unde se trăgeau atât fondatorii J cât şi majoritatea membrilor acestuia, şi unde templierii deItorii şi averi uriaşe, în plus, Filip le era dator. Distrugerea 1-ar fi permis să se elibereze de datorii şi să pună mâna pe averea Ipficiul instituţiei regale a Franţei. Nimic nu mai stătea în calea |are luase o hotărâre în direcţia respectivă. brii trebuiau să dispară. ai întâi, Filip a trebuit să-i atragă pe comandanţii templierilor l pupă cum s-a dovedit în cele din urmă, Jacques de Molay, aestru, a fost chemat în Franţa în 1307, nu de către Filip al i cum s-a spus, ci de către papă. Ei ar fi trebuit să poarte discuţii | cu o posibilă unire între cavalerii templieri şi un alt faimos Liciaţi, cavalerii Sf. loan (cunoscuţi şi cu numele de cavalerii Itâlnirea a avut loc la Poitiers, însă nu se cunosc rezultatele ei. .pî, ideea papei a devenit curând lipsită de relevanţă. Filip urmărea îndeaproape evenimentele, plănuindu-şi [mişcare. La vremea respectivă, în Franţa au început să iasă la Sbuzaţii incriminatoare la adresa templierilor şi a credinţelor şi |neortodoxe sau chiar eretice ale acestora. De Molay dorea să ste zvonuri, iar papa a fost de acord să numească o comisie de 1124 august 1307. în timp ce aceasta îşi îndeplinea îndatoririle, l se afla la Paris, iar regele Filip a profitat de această ocazie. |reme în ziua de vineri, 13 octombrie 1307, de Molay şi toţi ibri proeminenţi ai ordinului au fost arestaţi la ordinele secrete fi Soldaţii lui Filip fuseseră instruiţi să supravegheze toate prosţinute de templieri şi să-i reţină pe toţi membrii ordinului din pcrezut faptul că Jacques de Molay a fost luat întru totul prin b. Ordinul templierilor avea membri pretutindeni, chiar şi în inpţii regale, în ceea ce îi privea, ameninţarea exista de mai multă • fi surprinzător să aflăm că nu au acţionat în niciun fel pentru pe ei şi proprietăţile de valoare pe care le deţineau, cu mult evenimentele din octombrie 1307. Alan Butler şi cercetătorul lafoe consideră că, fără ştirea regelui Filip, o mare parte din Jrdinului aflaţi în Franţa s-au refugiat în bazele deţinute de i Alpi, departe de sfera de influenţă a regelui Franţei1. |.., şi Dafoe, S., The Star Warriors and the Bankers (Luptătorii Stelei şi 128

i

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

Conform tradiţiei, se spune că întreaga flotă a templierilor care acostase la baza lor din La Rochelle, în Franţa, a ridicat ancora şi a pornit către o destinaţie necunoscută, în seara de dinaintea arestărilor. Jacques de Molay şi alţi ofiţeri superiori ai ordinului, alături de sute de membri obişnuiţi din rândurile templierilor, au fost cu siguranţă torturaţi pentru a fi determinaţi să mărturisească aşa-zisele lor practici eretice. Cel care a condus asaltul a fost nimeni altul decât Guillaume de Nogaret, „omul de forţă" necruţător al regelui Filip. Sub tortură, Marele Maestru a mărturisit o serie întreagă de crime (dar ulterior a retractat în mod public tot ceea ce a declarat - vezi paginile ce urmează).

„Crimele" săvârşite de templieri Lista acuzaţiilor aduse împotriva templierilor din Franţa cuprindea următoarele: l .Nerecunoaşterea lui Cristos şi necinstirea Crucii. 2.închinarea la un idol. 3.Legarea printr-un jurământ solemn pervertit 4.Crime rituale 5.Purtarea unui şnur a cărui semnificaţie era o erezie. 6.Practicarea sărutului ritual, T.Modificarea liturghiei şi apelul la forme neortodoxe de iertare. 8.Practici homosexuale. 9.Trădare faţă de celelalte grupuri din cadrul forţelor creştine. \ Regele Filip i-a determinat pe ceilalţi monarhi din Europa să îl urmeze în acţiunea lui împotriva templierilor. Puţini dintre aceştia s-au grăbit să dea curs solicitării lui Filip, iar papa a trebuit să se străduiască din greu să îi facă să accepte. Pentru a-i face dreptate papei, trebuie să spunem că el a condamnat iniţial atacul asupra templierilor din 1307, dar a fost convins de vina acestora prin dovezile care i s-au adus. Dacă apărătorii moderni ai templierilor încearcă să demonstreze că toate acuzaţiile aduse acestora erau false, noi suntem siguri că, de fapt, se făceau vinovaţi de câteva dintre ele. Este aproape sigur că mulţi dintre cei cu rang inferior se considerau credincioşi catolici obişnuiţi, însă nu trebuie să uităm că templierii erau o creaţie a Familiilor Stelei, ale căror credinţe ar fi fost considerate eretice de Biserica Catolică din secolul al XlV-lea - cel puţin bancherii), Templar Publishing, Toronto, 1999. 129

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

considerării lui loan Botezătorul ca superior lui Isus. E posibil cavalerii şi liderii ordinului să fi practicat o formă ebionită a lului, ilustrată de practicile religioase realizate în biserică, ucru este adeverit de o parte dintre dovezile strânse de inchie persoanele care i-au torturat pe templieri. Se spune de exemplu rii se închinau unui chip misterios, cu barbă, pe care îl numeau ît". S-a emis ipoteza că această denumire ar fi provenit de la ahomet sau Muhamad, şi prin urmare că templierii ar fi avut i islamul. Cu toate acestea, citind această denumire cu ajutorul reiese cunoscut drept Cifrul Atbash, aflăm că Baphomet Sophia, adică „înţelepciune", un concept care a jucat un rol jîn concepţia Familiilor Stelei. S-a sugerat la vremea respectivă i barbă" era o reprezentare a lui loan Botezătorul, ceea ce ar b. Familiile Stelei considerau că loan ar fi avut acelaşi statut ca i că ar fi fost chiar mai important, deoarece 1-a precedat pe Isus ţilor descendenţi din regele David. târziu, în secolul al XlX-lea, Biserica Catolică i-a acuzat pe că ar fi corespondenţi evidenţi ai templierilor. Sfântul loan t important de francmasoni, iar într-un discurs papal solemn, X-lea (l 846-78) i-a asociat atât pe templieri, cât şi pe franc oaniţii", sau discipolii străvechi ai lui loan Botezătorul (nu spre cavalerii ospitalieri, n. ed. rom.) Papa a declarat:

i atribuiau lui loan Botezătorul fondarea Bisericii te, iar marii conducători ai sectei se autodenumeau , , Cei Unşi sau Consacraţi, şi se pretindeau a fi descenli lui loan Botezătorul printr-o linie directă. Cel care, ioada fondării ordinului templierilor, pretindea a fi torul unor astfel de prerogative imaginare, era numit et; acesta îl cunoştea pe Hugueş de Payens, I-a iniţiat iile şi aspiraţiile pretinsei sale Biserici, 1-a sedus cu de preoţie suverană şi regalitate supremă, şi în cele 1-a desemnat succesor al său. nonstrează că Biserica Catolică a ştiut mereu în ce credeau le menţionat faptul că templierii s-au numit iniţial „Săracii luptători i Templul lui Solomon"; ei nu s-au numit niciodată „Săracii luptăCristos şi Templul lui Solomon".

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

templierii, şi că aceştia adoptaseră poziţia ioaniţilor în practicile şi doctrinele secrete. Ideea că templierii obişnuiau să scuipe crucifixul sau să calce pe el este aproape sigur exagerată, dar există şi o dovadă relevantă. Un tânăr templier francez a explicat sub tortură modul în care fusese iniţiat de un frate mai vârstnic. Acesta i-a aşezat în faţă un crucifix, spunându-i să nu aibă prea multă încredere în acel simbol, care era prea nou. Acest lucru ar corespunde ideilor membrilor Familiilor Stelei. Aceştia nu repudiau importanţa rolului lui Isus, dar respingeau credinţa Bisericii că acesta ar fi fost „Cristosul", adică unicul Mesia. Ei respingeau ideea naşterii din fecioară şi a învierii - şi e posibil ca ofiţerul superior să fi făcut aluzie la doctrinele relativ „noi" ale Bisericii, în ce le priveşte pe Familiile Stelei, descendenţa lor coboară în perioada de dinainte de loan Botezătorul şi Isus, care au fost doar „servitori" ai unei cauze, şi nu cauza în sine. Cât despre acuzaţia că templierii ar fi practicat jurăminte solemne pervertite şi ar fi modificat liturghia, ei ar fi putut fi consideraţi vinovaţi din perspectiva doctrinei Bisericii Catolice. Nu avem nicio modalitate de a afla ce tipuri de ceremonii aveau avut loc în spatele uşilor închise ale lăcaşurilor de cult ale templierilor, dar ştim cu certitudine că orice mesă ori sacrament ce nu se conforma întru totul practicilor catolice ar fi fost considerate o erezie. Ordinul templierilor a fost dizolvat în cele din urmă printr-un ordin papal emis în anul 1312. Au existat dispute în privinţa destinaţiei proprietăţilor templierilor, dar până la urmă s-a decis, dat fiind faptul că era imposibilă returnarea darurilor şi donaţiilor acordate ordinului într-o perioadă de aproape două secole, ca întreaga avere a templierilor să le revină cavalerilor Sfântului loan, asupra cărora nu plana niciun fel de suspiciune. Regele Filip al IV-lea şi-a însuşit multe dintre proprietăţile templierilor de pe teritoriul Franţei - cu scopul declarat de a acoperi costurile pentru detenţia şi procesele intentate acestora. Filip a înregistrat un triumf personal, dar condamnarea ordinului nu a avut un caracter universal. Anglia a tergiversat cercetările, iar în cele din urmă a declarat un grup de templieri vinovaţi de erezie, însă şi aceştia puteau obţine iertarea din partea maestrului lor. în ţări ca Portugalia, Spania, Germania, Cipru şi cea mai mare parte a Italiei, templierii au fost declaraţi nevinovaţi. Templierii din Portugalia s-au transformat pur şi simplu în „cavalerii lui Cristos", continuând aceleaşi practici pe care le urmaseră şi înainte. Papa însuşi, deşi a fost forţat prin presiuni să dizolve ordinul, a refuzat să îl declare întrutotul eretic. El considera că nu existau 131

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

pvezi pentru a demonstra că ideile ordinului - spre deosebire '" ; aduse câtorva dintre membrii acestuia - reprezentau în fapt bctul lui de vedere a fost sprijinit de imposibilitatea altor ţări a Franţei - de a condamna întregul ordin al templierilor, acestea fie mult mai precaute în privinţa investigaţiilor decât Franţa.

rii din Scoţia doptat o poziţie aparte în timpul persecuţiei templierilor, de •egele ei, Robert Bruce, ca şi întreaga naţiune de altfel, se'afla aceea în afara influenţei Romei. Pentru a ajunge la tron, Robert in rival, pe John Comyn, în anul 1306, fapt pentru care atât t şi regatul său, au fost excomunicaţi de către papă. Berii nu au fost judecaţi în Scoţia, deşi, după ce au fost reprimiţi le Bisericii, după 1320, regele Robert a fost nevoit să sprijine, nai, dorinţele papei. Până atunci a trecut însă destulă vreme, din Scoţia au avut ocazia de a-şi asuma noi roluri în plan l pare verosimilă sugestia făcută de unii autori, conform căreia rii care au dispărut din La Rochelle ar fi navigat spre Scoţia, hiciun document în această privinţă. Anglia supraveghea rutele : Franţa şi insulele britanice, şi nu ar fi putut să nu observe |>tă a templierilor aflată în drum spre nord. să păreri conform cărora cavalerii templieri ar fi luptat alături npotriva englezilor, în timpul bătăliei de la Bannockburn, din i nu există vreo dovadă concludentă, posibilitatea nu trebuie emplierii din Scoţia ar fi putut considera că nu aveau nimic acordând sprijin regelui Scoţiei, mai ales că Anglia urmase papei, arestându-i pe templieri şi acaparându-le pământurile, templierii aveau suficiente motive pentru a-i considera pe smani. în plus, pentru a evita soarta fraţilor lor de mai la sud, leşul lor să împiedice extinderea stăpânirii engleze în Scoţia, notiv ar fi fost gestul de recunoştinţă pentru ultimul lor Mare : fiind faptul că victoria scoţienilor la Bannockburn a venit Ii i luni după ce Jacques de Molay fusese ars pe rug la Paris, stru şi unul dintre tovarăşii săi de rang înalt a fost invitat să-şi â vina în mod public, însă a respins „confesiunile" făcute •ele Filip al IV-lea s-a înfuriat şi a ordonat arderea pe rug a lin ziua respectivă. (E interesant faptul că De Molay a respins 132

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

majoritatea acuzaţiilor aduse templierilor, însă nu a respins acuzaţia principală, aceea de a fi negat divinitatea lui Isus Cristos.)

Urmările: Elveţia în Franţa, regele Filip al IV-lea a reuşit să distrugă în doar câţiva ani tot ceea ce Familiile Stelei făuriseră cu grijă de-a lungul secolelor. Greşelile făcute în privinţa Flandrei au condus la distrugerea aproape în totalitate a infrastructurii industriale, ceea ce a însemnat că lâna nu mai ajungea aproape deloc în târgurile din Champagne. Această situaţie nu a avut o importanţă crucială, dat fiind faptul că târgurile se aflau deja în declin, tot datorită lui Filip şi politicii promovate de acesta. Datorită dispariţiei influenţei evreilor şi a templierilor, liniile de credit s-au întrerupt, iar lipsa ţesăturilor din lână provenite din nord a redus numărul comercianţilor care luau parte la aceste târguri. în mod destul de straniu, la un an după executarea lui De Molay la Paris şi de la presupusa acceptare a sprijinului templierilor în lupta scoţienilor împotriva englezilor, a avut loc un eveniment semnificativ, la est de Franţa. Cu câţiva ani mai devreme, trei mici state din Alpi - Uri, Schwyz şi Unterwalden - îşi declaraseră independenţa faţă de curtea imperială a habsburgilor. Aceste teritorii se aflau la graniţa cu o importantă trecătoare din Alpi, St. Gotthard, o regiune mult preţuită de habsburgi. Pentru a învinge cele trei state, ducele Leopold I de Austria, fratele ducelui Ludovic al al IV-lea de Bavaria, s-a îndreptat în anul 1315 spre regiunea respectivă, însoţit de o armată formată din aproximativ 5.000 de oameni, cu intenţia de a pune capăt oricărei intenţii de autoguvernare în zonă. Forţele lui şi cele ale confederaţiei celor trei state s-au întâlnit în lupta de la Morgarten, ce a avut loc în 15 noiembrie 1315. Leopold şi-a îndrumat trupele spre o zonă de unde spera să poată lua prin surprindere armatele reunite ale statelor Uri, Schwyz şi Unterwalden, pe care să le atace dinspre sud, trecând peste lacul Aegeri şi străbătând trecătoarea Morgarten. Armatele confederate se aşteptau la un atac dinspre est, unde şi-au făcut fortificaţii considerabile. Totuşi, o persoană numită „Cavalerul de Huenenburg" i-a avertizat pe ţărani să fie atenţi la trecătoarea Mortgarten „în ziua de Sfântul Otmar". Prin urmare, armatele confederate erau în alertă şi în aşteptare. Ele au surprins într-o ambuscadă forţele habsburgilor în trecătoarea din munţi, cauzând derută în rândurile acestora şi înregistrând o victorie ce i-a zdruncinat pe habsburgi. în pri133

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

liei de la Bannockburn, există numeroase legende conform 3ria a fost obţinută cu sprijinul cavalerilor în pelerine albe. dintre cele trei state a devenit un canton în independenta c ' eţia, numită oficial Confederaţia Elveţiană, cel mai vechi stat Europei. Aşa cum s-a întâmplat şi în Statele Unite, statelor a alăturat în cele din urmă şi alte regiuni. Elveţia rămâne e mai ciudate şi mai puţin înţelese ţări din lume. De fapt, în parte a destinului său istoric, nici măcar nu a fost o ţară, ci : de cantoane foarte deosebite, care au cooperat în scopuri •otejată împotriva puternicilor săi vecini mai ales de poziţia Upi, Elveţia a supravieţuit în ciuda celor mai neprevăzute itoriul ei se vorbesc câteva limbi distincte, iar ţara ar fi putut , ;ze datorită cumplitelor conflicte religioase care au urmat j secolul al XVI-lea. în ciuda numărului mare de catolici de sţinători ai protestantismului au căutat siguranţa în Elveţia nţiona în această privinţă pe Jean Calvin, care a propovăduit al la Geneva. ; puţine lucruri despre funcţionarea internă a vechiului iar această ţară continuă să reprezinte o enigmă, în ciuda cole la rând, a dat cei mai respectaţi luptători (aceştia fiind ijaţi pe post de mercenari, inclusiv în garda papei), Elveţia constant neutralitatea. ră este faimoasă, în mod justificat, pentru sistemul ei banile acestuia se pierd în negura timpului, deoarece în Elveţia icheri particulari încă înainte de secolul al XV-lea, când florentin Cosimo de Medici a fondat o bancă în Basel. ivaţi" ai Elveţiei erau angrosişti sau agenţi de vânzări, aţi în tranzacţiile realizate prin credit, dar existenţa lor este natică, deoarece au apărut de nu se ştie unde prin secolul al t fapt ar putea fi o dovadă în plus că templierii francezi şi-au l în Alpi, unde au continuat activităţile pe care le realizau 'eţia este faimoasă pentru că protejează caracterul secret >r bancare, lucru care ar putea fi explicat prin faptul că la i stat un ordin religios eretic, care fusese abandonat şi apoi j rii de către Biserică. j veţia este privită mai îndeaproape, cu atât devine mai | 2nţa templierilor şi a Familiilor Stelei în zonă. în vreme l t neutralitatea, Elveţia a adus mereu argumente pentru 134

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

pacea în lume (este statul fondator al „Crucii roşii", totodată şi emblema templierilor.) Steagul elveţian are o cruce albă pe fond roşu, o inversare a culorilor simbolului templierilor. Elveţia nu are o faimă bună în privinţa modului în care i-a tratat pe evreii care au trăit în interiorul graniţelor sale, dar expulzarea şi persecutarea evreilor nu a început mai devreme de mijlocul secolului al XlV-lea. Până în acel moment, în cantoanele elveţiene locuiau un număr mare de evrei care trăiau în armonie cu toţi vecinii lor. Oraşul Basel a adăpostit cândva cea mai largă comunitate de evrei din Europa, proveniţi în special din Franţa şi Germania. La Berna, St. Gali, Ziirich, Schaffhausen, Diessenhofen şi Lucerna trăiau în secolul al XHI-lea comunităţi evreieşti, majoritatea fiind implicate în activităţi bancare - la fel cum se întâmplase în Champagne. Din anumite puncte de vedere, tipurile de tranzacţii ce aveau loc în cantoane erau similare celor din târgurile din Champagne. Utilizarea creditului de către comercianţi a devenit o obişnuinţă, aceştia evitând să-şi transporte averea şi bunurile prin Europa, aşa cum făcuseră anterior. Elveţia era situată pe o rută comercială ce traversa Alpii, iar refuzul ei constant de a se implica în alianţe internaţionale ce puteau duce în cele din urmă la războaie şi invazii a transformat-o într-un loc favorit pentru comercianţii europeni, care îşi depozitau aici o parte din rezervele financiare. Ei puteau fi siguri, în măsura în care siguranţa era posibilă la vremea respectivă, că banii lor se aflau în siguranţă. Pe lângă activităţile de ordin financiar, Elveţia a fost printre primele ţări ale Europei care a pus bazele unei industrii textile extinse şi profitabile, care a început probabil să câştige teren pe la începutul secolului al XI V-lea. Comerţul din acest domeniu se baza pe in şi mai ales pe lână - care a reprezentat mereu o preocupare importantă pentru cistercieni şi templieri. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Marii Britanii, câştigurile Elveţiei de pe urma comerţului s-au bazat pe prelucrarea lânii oilor, însă, spre deosebire de Marea Britanie, Elveţia a rămas un stat închis în sine, suspicios în privinţa vecinilor ei, care a refuzat cu orice preţ să sacrifice libertatea şi natura distinctă a cantoanelor componente. Pe scurt, Elveţia pare să fie un stat ce-şi datorează existenţa templierilor, care s-au refugiat pe teritoriul ei înainte de atacul orchestrat de Filip al IV-lea. De când Alan Butler şi Stephen Dafoe au sugerat această idee, la sfârşitul anilor 1990, ea s-a răspândit în rândul cercetătorilor fenomenului cavalerilor templieri, iar astăzi pare să constituie explicaţia general acceptată pentru dispariţia majorităţii templierilor din Franţa. Se pare că mai 135

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

be la sută din numărul acestora au căzut victimă atacurilor lui [jea, la începutul secolului al XlV-lea. îi am analizat toate evenimentele importante inspirate de cei care legiunea Champagne începând cu sfârşitul secolului al Xl-lea, de identificat o strategie evidentă, care s-a manifestat timp Iţe secole. Metoda aplicată de Familiile Stelei din Champagne lilizarea unor „agenţi" obişnuiţi pentru a obţine rezultate „extra)rganizarea primilor cruciaţi, odată cu ocuparea Ţării Sfinte alelor rute comerciale, formarea ordinului cistercienilor şi al (templieri, formarea unei baze industriale sănătoase în Flandra, târgurilor din Champagne nu pot fi privite ca fenomene izolate. comun al tuturor acestor strategii, indiferent de cum ar putea când sunt privite separat, a fost de natură economică. De ele I nu doar regiunea Champagne, ci au atras întreaga Europă ::lin afara ei - într-un nou tip de relaţii, cauzate de dezvoltarea h ta a comerţului internaţional. apunea că atât cistercienii, cât şi templierii aparţineau unor oraşe, dar cu toate acestea se poate vedea că rezultatele finale pe auzat datorează mai mult politicii sau economiei decât creştiite în ansamblu, deciziile sugerează existenţa unui agent cu nen lung şi influenţă uriaşă, cu un scop specific - erodarea feudal în general şi a Bisericii Catolice în particular. Nefapt şi încăpăţânarea de a susţine că toate evenimentele e din regiunea Champagne, timp de trei secole, nu ar avea ele şi ar fi pur accidentale, ar echivala cu ignorarea unor convingătoare. ibită a Elveţiei, exact în momentul în care templierii au .fără legii iar influenţa Familiilor Stelei în Champagne a bilă atâta vreme cât regiunea se afla sub dominaţia Franţei, ovadă a existenţei unei „raţiuni". Elveţia şi importantele e ale acesteia, cât şi proximitatea noilor centre bancare şi se dezvoltau în nordul Italiei, au asigurat o bază de operare ' amiliile Stelei. Aflate în siguranţă în Alpi, în centrul a ceea jlevină unul dintre cele mai secretoase state din câte au existat Serii Familiilor Stelei au avut posibilitatea de se reorganiza. |rea ordinului templierilor ar fi putut să fie un recul major iliile Stelei. Geniul comerţului fusese însă eliberat, şi nici luă de regi Filip nu 1-ar fi putut închide la loc. Singurul lucru 136

O FAPTĂ MÂRŞAVĂ

pe care acesta şi ascultătorul său papă au reuşit să-1 facă a fost tăierea capului Hidrei, în locul lui au crescut însă altele. Rutele comerciale nu mai treceau acum prin Champagne, deoarece Familiile Stelei nu mai aveau control asupra regiunii. Elveţia reprezenta o opţiune mult mai sigură, având securitatea asigurată în mod natural de munţii care fac parte din topografia statului. La Morgarten, câteva sute de ţărani distruseseră o întreagă armată, formată din 5.000 de cavaleri înarmaţi. Nimeni nu a pierdut din vedere acest lucru, iar Elveţia nu a mai fost invadată până la urcarea pe tron a lui Napoleon Bonaparte - simpla idee a dezastrului era mult prea copleşitoare. In plus, Elveţia s-a făcut curând utilă tuturor statelor ce o înconjurau, dar şi celor mai îndepărtate. Datorită faimoasei sale neutralităţi, nu avea nici prieteni, nici duşmani, în mijlocul vicisitudinilor sorţii cu care se confrunta Europa, Elveţia a rămas o citadelă a siguranţei, în decursul celor trei secole de influenţă în Champagne, Familiile Stelei au învăţat o regulă foarte importantă: nu persoana care deţine puterea militară conduce lumea, ci aceea care stăpâneşte puterea financiară. ***

Pe măsură ce secolul al XlV-lea se apropia de sfârşit, Europa se afla în faţa unei revoluţii începute odată cu Prima Cruciadă şi cucerirea Orientului Apropiat. Activităţile comerciale au continuat, şansele s-au ivit sau au dispărut, iar statele naţionale s-au ridicat sau au căzut, în nordul Italiei se experimenta democraţia, nu de către regi sau nobili implicaţi în conflicte, ci de către comercianţii şi bancherii care îi sprijineau. Dar dacă forţa Noului Ierusalim urma să fie regăsită în Alpii elveţieni, inima sa se afla departe, spre vest, în locul în care erau ţinute în siguranţă comorile sacre descoperite de templieri la Ierusalim. O serie de circumstanţe neobişnuite au permis Familiilor Stelei să găsească un adăpost permanent pentru comorile aflate în posesia lor. Acesta a fost creat de dinastia de preoţi care a protejat interesele Familiilor Stelei întotdeauna. Noul Ierusalim, în manifestarea sa concretă, de piatră, urma să fie ridicat de St. Clairs, preoţii Sfintei Lumini Strălucitoare. Următoarea apariţie a „stelei" Shekinah avea să fie urmărită de aceşti preoţi nu de pe platforma de piatră din Ierusalim ci de pe un deal înverzit din Scoţia.

137

î[_8

l Templu al „stelei" tinah

iah apăruse ultima dată în afara semnului zodiacal al Săgenul 8 î.C., în momentul în care preoţii de taină ai lui Solomon, ilor Stelei, au aşteptat venirea lui Mesia, pentru a îndepărta ; ei le asociau răului din ţara lor (vezi Capitolul 2). Shekinah cum fusese prevestită, iar în urma ei s-au ridicat liderii şi icii din Ierusalim - loan Botezătorul, Isus şi lacov - însă >u Ierusalim nu se ivise încă. Dimpotrivă, poporul evreu a it cu năpaste nemaiîntâlnite. im văzut, Familiile Stelei au reuşit totuşi să supravieţuiască, ire au urmat, atât acestea cât şi forma specifică de iudaism seniană pe care au adoptat-o s-au extins şi au înflorit, până nit un rival invizibil, dar puternic, al catolicismului roman paulină (numit astfel după Sfântul Pavel), pe care 1-au urât ârjire. Anii ce s-au scurs de la prima cruciadă şi perioada până la momentul de măreţie al templierilor au reprezentat l puterii şi influenţei Familiilor Stelei. Apoi totul a fost n pierderea influenţei în Ţara Sfântă, acţiunile lui Filip al iţei şi pontificatul lui Clement al V-lea. Nu este surprinzător faptul că Familiile Stelei aşteptau noua apariţie a „stelei" 138

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Shekinah, care ar fi anunţat revenirea sorţii de partea lor. Urmărind ciclul apariţiilor ei anterioare, se aşteptau ca aceasta să răsară la exact l .440 de ani după anul 8 î.C., cu alte cuvinte în 1432. însă cei care au aşteptat-o în acel an au fost dezamăgiţi, deoarece Shekinah nu a apărut. Astronomii pricepuţi ai Familiilor Stelei au ştiut cu destul de multă siguranţă că Shekinah nu avea să apară la data aşteptată. Cunoaşterea în domeniul astrologiei era tot mai extinsă în secolul al XV-lea, iar astronomii arabi, în special Ibn al-Shatir (1304-75), dezvoltaseră un sistem matematic pentru a prevedea mişcările planetelor cu mai multă acurateţe. După toate probabilităţile, ştiinţa acestora s-a transmis membrilor Familiilor Stelei prin Spania şi curtea de la Navarra. Motivul pentru care Shekinah nu a apărut era simplu. Intr-un interval de o mie de ani, toate ciclurile se modifică, ev un pas aproape imperceptibil de fiecare dată. Sistemul solar este asemenea unui ceas minunat, iar Venus este minutarul extraordinar al acestuia, însă nu există o repetare perfectă a ciclurilor astrale. Ciclul urmat de Mercur şi Venus, care a dus al apariţia „stelei" Shekinah în anul construirii Templului lui Solomon şi al aşteptării venirii lui Mesia, parcursese deja o perioadă de o mie de ani. Analizând cu rapiditate ciclul „stelei" Shekinah pe un planetariu, se poate observa faptul că Mercur şi Venus fac treptat un pas înapoi înspre Soare, până când, în cele din urmă, se apropie într-atât încât se suprapun discului Soarelui, iar Shekinah nu mai poate fi distinsă. Aşa s-a întâmplat în anul 1432.

Noua Shekinah însă ceea ce Venus ia înapoi, dăruieşte apoi în alte feluri. Foîosindu-se de laboratoarele astronomice de care dispuneau şi de tehnicile matematice pe care le învăţaseră de-a lungul secolelor, mai ales din mediul arab, as" tronomii Familiilor Stelei ar fi putut să stabilească un nou model pentru apariţia „stelei" Shekinah. Această nouă Shekinah nu ar mai fi apărut odată cu solstiţiul de iarnă, aşa cum se petrecea în vechime, ci la momentul echinocţiului de toamnă. Datorită particularităţilor legate de orbita pe care Pământul o realizează în jurul Soarelui, aşa cum se poate observa din orice punct de pe scoarţa terestră, Soarele pare să răsară şi să apună în locuri diferite pe linia orizontului, pe măsură ce zilele anului înaintează, în emisfera nordică, soarele răsare la sud-est în timpul iernii şi la nord-est vara - şi astfel se formează anotimpurile. Punctele extreme pentru răsărit şi pentru apus apar în momente opuse ale anului. Solstiţiul de iarnă este considerat 139

l

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

care soarele răsare la sud-est, în ziua de 21 decembrie, în iţiul de vară are loc atunci când soarele răsare la nord-est, iunie. Aceste două momente poartă numele de solstiţiu de iv de vară (cuvântul „solstiţiu" înseamnă de fapt „stagnarea oarece, privit cu ochiul liber, Soarele pare să se oprească re a parcurs traseul nord-sud sud-nord, şi îşi începe drumul uşă). Solstiţiile aveau o importanţă majoră pentru strămoşii ui perioadei dintre solstiţii au loc echinocţiile. Acestea sunt momentul în care Soarele se află exact la jumătatea traseului bate de la sud spre nord sau de la nord spre sud. Echinocţiul are loc în ziua de 21 martie, iar cel de toamnă în jurul datei )rie. în fiecare an, la cele două momente, soarele răsare exact ie exact la vest, iar ziua şi noaptea sunt egale (echinocţiu pte şi zi egale). şi echinocţiile sunt cunoscute drept cele patru „staţii" sau anului şi au fost recunoscute, studiate şi chiar venerate de a şi-a ridicat privirea plină de uimire şi curiozitate spre cer. :kinah, a cărei importanţă era supremă pentru evrei şi pentru ;tora, apăruse cu ocazia solstiţiului de iarnă - un moment solemnă, dar şi de teamă, pentru toţi oamenii din vechime. >ştri cei mai îndepărtaţi le-a fost probabil teamă ca soarele să : drumul spre sud altcândva decât la momentul solstiţiului, "u s-ar fi întâmplat, vremea s-ar fi răcit, iar viaţa ar fi sfârşit na în gheţuri necruţătoare şi munţi de zăpadă. Din vremuri sfera nordică aveau loc tot felul de ceremonii prin care igurau că se luau măsurile potrivite pentru a-i convinge pe î Soarele din nou spre nord, aşa încât primăvara să poată rei să poată renaşte. ;eremonii erau închinate şi celorlalte momente cruciale ale are erau închinate solstiţiului de vară erau pline de veselie, rile naturii erau gata de a fi primite, însă erau marcate şi de o ia, în cazul în care Soarele şi-ar fi continuat înaintarea către ar fi atras mai multă căldură şi prin urmare uscarea şi, în distrugerea culturilor. Echinocţiile erau de asemenea foarte Cel de primăvară marca un moment de mulţumire, deoarece s întunecate luaseră sfârşit, iar cele mai lungi erau aproape. e toamnă era un moment de mulţumire pentru darurile 140

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

naturii, ceea ce implica însă şi ideea de sacrificiu, ori de conştientizare a apropierii zilelor întunecate. Ceremoniile practicate în cele patru momente ale anului de către diferitele popoare de pe glob au fost probabil foarte diferite, însă darurile oferite zeităţilor sau oricărei puteri ascunse, de care depindea bogăţia recoltelor, trebuie să fi fost asemănătoare; la unele popoare acestea includeau sacrificii animale sau chiar umane. Oamenii trebuiau să facă tot ce le stătea în putinţă pentru a-i îmbuna pe zei, pentru a se asigura că ciclurile cunoscute vor continua, permiţând vieţii umane să meargă mai departe. Aceste lucruri merită reţinute arunci când se ia în considerare reacţia astronomilor Familiilor Stelei atunci când, făcând calcule pentru a desluşi mişcarea viitoare a planetelor, au observat că un nou ciclu al „stelei" Shekinah urma să pornească nu de la momentul solstiţiului de iarnă, ci de la cel al echinocţiului de toamnă. Primul echinocţiu de toamnă, concomitent cu apariţia „stelei" Shekinah, urma sa aibă loc la data de 21 septembrie 1456. Acel moment promitea probabil un nou început, care cu siguranţă nu putea fi lipsit de o semnificaţie biblică. Conform Bibliei, cele două mari temple de la Ierusalim - primul ridicat de Solomon, iar cel de-al doilea de Zorobabel, după captivitatea din Babilon (şi care ulterior a fost restaurat şi înfrumuseţat de Irod) - au fost închinate, amândouă, la momentul echinocţiului de toamnă, în privinţa Templului lui Solomon ni se spune:

„Atunci a adunat Solomon la el în Ierusalim pe bătrânii lui Israel, căpeteniile seminţiilor şi pe toţi capii de familii ai fiilor lui Israel, ca să aducă chivotul cu legea Domnului, adică din Sion. Şi s-au adunat la regele Solomon toţi israeliţii în zilele sărbătorilor din luna lui Etanim, care este a şaptea lună."1 Luna lui Etanim este cunoscută cu numele de Tişri în calendarul ebraic2. 1

III Regi, 8:1-2

2 Calendarul oficial al evreilor este raportat la ciclurile Lunii, aşa încât începutul oricărei luni nu poate fi identic cu cel al lunilor din calendarul solar occidental. Tişri corespunde lunilor septembrie sau octombrie, în funcţie de Luna Nouă, deoarece prima apariţie a Lunii după perioada ei întunecată anunţă începutul lunii la evrei. După exilul babilonian, majoritatea evreilor au adoptat calendarul lunar babilonian, iar Rosh HaShanah (Anul Nou) a coincis cu momentul echinocţiului de toamnă şi nu cu al celui de primăvară. Cu toate acestea, esenienii au menţinut calendarul solar. O scrisoare descoperită la Qumran blamează utilizarea calendarului lunar, care a făcut ca zilele sfinte să cadă în momente nepotrivite ale săptămânii sau lunii. 141

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i! luna a şaptea a calendarului, aceasta marchează începutul anului Ic, prilej de sărbători şi ceremonii însemnate. Cea mai importantă ţcstea este Sărbătoarea Tabernacolelor, care începe în cea de-a scea zi din Tişri. Această sărbătoare este de fapt închinată revechii evrei, ca şi pentru toate societăţile axate pe agricultură, de toamnă marca bogăţia recoltelor, apogeul verii fiind asoor de cereale şi fructe ce urmau să le ajungă oamenilor pe lungilor şi întunecatelor zile de iarnă. Spicele înalte şi aurii, ractele pomilor, erau absolut necesare supravieţuirii. Aceste iu fi însă pierdute în orice moment, ca urmare a unei primăveri a unor furtuni de vară violente sau a altor condiţii nefavorabile. redeau în caracterul capricios şi neprevăzut al graţiei divine i că o formă potrivită de închinare şi dovezi de mulţumire mari asigura bogăţia recoltelor, rul sărbătorilor de toamnă, pentru cele mai multe dintre formele ligios, se afla conceptul de sacrificiu - adică rerurnarea unei (darurile primite. Natura dăduse rod din trupul ei, un rod pe itatea îl secera fără milă şi-1 folosea pentru propriile nevoi. de sacrificiu asociat Zeului recoltei, (vezi Capitolul 3) este atât jîncât e imposibil de afirmat când şi unde a apărut. Dar, asemenea e aspecte legate de religiile străvechi, nu a fost niciodată uitat. ! deja că însuşi Isus, fie în fapt, fie prin intermediul legendei, s-a mod conştient cu Zeul sacrificat al recoltei în cuvintele rostite le săvârşite la Cina cea de Taină. Misteriile închinate zeităţilor au Mithra reprezentau la vremea echinocţiului de toamnă sărbârtante, în care se vorbea despre moarte şi înviere. Sinclair de la Rosslyn •i IShekinah urma să apară în acest moment al anului era deci extrem |icativ. Importanţa coincidenţei dintre echinocţiul de toamnă şi stelei" Shekinah, în anul 1456, a fost evidentă pentru un grup al familiilor Stelei. Aceştia erau aşa numiţii St. Clairs (sau Sinclairs) isoarea amintită, biblioteca de la Qumran cuprinde 18 copii ale Cărţii care descriu în amănunt calendarul esenian. Este adevărat faptul că sepai.nilor de preoţimea de la Ierusalim a fost cauzată în primul rând de i calendarului.

142

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

- preoţii Sfintei Lumini Strălucitoare. Prezenţa lor în Scoţia datează de dinainte de invazia Angliei de către ducele William al Normandiei, în 1066. în acel moment, speranţele saxonilor erau concentrate asupra unui prinţ saxon dezmoştenit, cunoscut cu numele de Edgar Atheling. Edgar se refugiase în Scoţia după ce condusese o rebeliune împotriva lui William, în anul 1068; după ce a petrecut o vreme în Ungaria, sora lui, Margareta, a revenit şi ea în Scoţia. Margareta s-a căsătorit cu regele Malcolm al III-lea al Scoţiei, devenind astfel regină. Este cunoscut faptul că membrii familiei St. Clairs erau prezenţi la curtea Scoţiei în acel moment deoarece unul dintre ei, William „Cuviinciosul" era paharnicul reginei Margareta, drept pentru care primise în stăpânire vaste domenii, inclusiv în regiunea Midlothian. El o însoţise pe Margareta în scurta perioadă de exil în Ungaria, numărându-se în mod evident printre favoriţii acesteia. începând din acel moment, clanul Sinclair (vom utiliza ortografia modernă de acum încolo) nu s-a mai îndepărtat de curtea regală a Scoţiei. Combinând diplomaţia, căsătoriile bine gândite şi loialitatea neclintită, ei au reuşit să rămână pe poziţie în ciuda vicisitudinilor cu care Scoţia s-a confruntat de-a lungul istoriei, devenind adesea mai bogaţi decât însuşi regele. Ferindu-se mereu de subterfugiile politicii şi de luptele între nobili, clanul Sinclair a primit în timp titluri şi onoruri, iar în cele din urmă a dobândit controlul asupra importantelor insule Orkney şi Shetland, către sfârşitul secolului al XlV-lea. Pe la mijlocul anului 1440, William Sinclair, cel de-al treilea/ar/ de Orkney (cuvântuly'ar/ inseamnă „conte" sau „prinţ" în limba utilizată în insulele amintite), era un aliat de care regele James al II-lea al Scoţiei nu se putea dispensa. Printre altele, William deţinea şi titlul de Mare Amiral al Scoţiei, iar în 1454 a fost ridicat la rangul de Lord Cancelar al Scoţiei - practic adjunctul regelui. Sediul familiei lui William Sinclair era castelul Rosslyn (sau Roslin) din Midlothian, în apropiere de sediul puterii regale, unde a avut loc un episod esenţial legat de preoţii lui Solomon, pe care îl vom prezenta mai jos. Aşa cum am văzut, documentele descoperite de primii cavaleri templieri sub ruinele Templului de la Ierusalim, în secolul al XH-lea, fuseseră duse în Scoţia, probabil în 1128, fiind probabil depozitate în mănăstirea tironensiană Kelso, înainte de a fi aşezate în siguranţă, în 1140, la mănăstirea Kilwinning (vezi Capitolul 6). După doar două secole au fost mutate din nou, de această dată în castelul Rosslyn, situat cu circa 10 kilometri mai la sud de Edinburgh, pe un promontoriu deasupra râului Esk. Rosslyn era sediul familiei Sinclair. 143

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l respectiv se aflase încă din secolul al XH-lea un castel, dar re încă există parţial şi astăzi nu a început să fie construită ie de 1304. Castelul a fost mult mărit şi modificat atunci când iclair, conte de Rosslyn, şi-a dobândit titlurile, în anul 1417. siguri astăzi că preţioasele documente din subsolul Templului im au fost transportate de la Kilwinning la castelul Rosslyn, e de începutul anului 1447. Prima dovadă, deşi întâmplătoare, i unui document privitor la un incendiu izbucnit la castel, în J ui amintit:

pe atunci [1447| a izbucnit în cămară un incendiu ;astelul Rosslyn), datorită căruia ocupanţii castelului ist nevoiţi să se retragă din clădire. Văzând acestea, şi !tindu-şi de scrierile stăpânului său, capelanul prinţului elui Sinclair], a mers în beciul în care acestea erau ţinute scos afară patru cufere în care erau păstrate acestea, ci când vestea despre incendiu a ajuns al urechile ului datorită ţipetelor înspăimântate ale doamnelor şi «eratelor, el a privit din locul în care se afla, şi anume îl Colledge [sic], părându-i rău doar pentru pierderea avelor şi a altor documente scrise; însă atunci când calul, care se salvase coborând pe funia clopotelor, legată de lidă, i-a povestit cum fuseseră protejate toate hrisoavele ierilc, s-a bucurat şi a plecat să-şi liniştească prinţesa şi ilelalte doamne |sic]"3 cum un om ca William, conte de Rosslyn şijarl de Orkney, o imoasă pentru generozitatea şi firea sa blândă, a fost îngrijorat i de câteva documente legale decât de soarta soţiei şi a celorlalţi castelului său. Pe de altă parte, durerea lui ar fi fost de înţeles utut să se teamă, pentru un scurt dar îngrozitor moment, că e sacre ce îi fuseseră date în grijă de către membrii Familiilor ii pericol de a fi distruse. Acestea erau sfinte şi de neînlocuit. risele fuseseră de câteva ori în pericol de la momentul inIjicmplului din Ierusalim şi a distragerii acestuia, în anul 70 d.C. fost luate din ascunzătoarea lor de către cavalerii templieri, reluat din Wallace-Murphy, T,: An Illustrated Guide to Rosslyn Chapel ţat al capelei Rosslyn), editură şi dată a publicării necunoscute.

144

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

au fost mereu în pericol de a fi descoperite şi distruse. Călătoria pe mare, din Ţara Sfântă şi până în Scoţia, trebuie să fi reprezentat un moment îngrijorător, deoarece corăbiile eşuau adesea în timp ce străbăteau Golful Biscaya sau navigau de-a lungul coastei, pe Marea Irlandei. Momentul în care au fost mutate din nou şi transportate în sudul Scoţiei a fost o altă perioadă vulnerabilă - fapt demonstrat de incendiul de la castel. Insă de această dată documentele ajunseseră la destinaţie. William Sinclair se asigurase că ele vor fi în siguranţă între zidurile unui templu al Noului Ierusalim, pe care urma să-1 ridice la Rosslyn.

„Al treilea"Templu Această nouă structură urma să fie ridicată din acelaşi tip de piatră ca şi Templul din Ierusalim, la mare distanţă de acesta, dar pe acelaşi sistem geologic de roci. Avea să fie o copie cât mai fidelă a celui de-al doilea templu, cel irodian. Structura subterană, reproducând-o pe cea a Templului, nu a reprezentat o problemă, deoarece contele William Sinclair beneficia de relatările cavalerilor templieri ce realizaseră excavaţiile. în privinţa construcţiei de la suprafaţă, singurele informaţii legate de templul original priveau o parte a zidului de vest, care dăinuise distrugerilor cauzate de armatele lui Titus, în anul 70. Oamenii contelui au reconstruit parţial acest zid vestic, după care au ridicat partea principală a noului templu, folosindu-se de un plan cunoscut a fi exact, pornind de la bazele subterane ale zidurilor distruse. Cu toate acestea, principala parte a capelei Rosslyn trebuia să fie nouă, şi astfel a fost realizat un design original, de fapt o interpretare strălucită a viziunii lui Ezechiel asupra Noului Ierusalim, descriere realizată cu ocazia distrugerii de către babilonieni a primului Templu din Ierusalim, cel al lui Solomon. Contele William nu s-a folosit de constructori locali. El a selectat meşteri din cadrul breslelor din Europa - grupuri care foloseau încă ritualurile transmise lor de către cavalerii templieri în timpul perioadei construirii marilor catedrale, în secolul al XH-lea. Aceşti oameni îşi celebrau ritualurile în aşa-numita criptă din subsolul capelei Rosslyn, care a fost terminată înaintea începerii construirii părţii principale a capelei. Construirea acestui edificiu special a început pe un promontoriu înalt, la doar două minute de mers depărtare de castel. Conform tradiţiei, contele William a început excavaţiile pentru realizarea încăperilor subterane şi realizarea fundaţiilor clădirii încă din 1440. însă prima piatră de temelie a noii ascunzători pentru comorile templierilor nu a putut fi aşezată înainte 145

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

tiţiei „stelei" Shekinah - care fusese calculată pentru ziua de , ie 1456. contele William nu a putut împărtăşi nimănui din afara cercului liliilor Stelei faptul că intenţiona să reconstruiască vechiul reilor. Pentru binele lumii întregi, noul şi impresionantul edii fie denumit „Biserica Sf. Matei". Astăzi poartă numele de lyn. dicarea legendarului său templu, Solomon se folosise de ai Hiram Abif, deci şi contele William a avut nevoie şi de ară de propria pricepere, pentru a-şi definitiva bijuteria de care i-a fost aproape în momentul ridicării capelei Rosslyn a :rt Haye. Născut în anul 1405, Haye provenea dintr-o vestită ană care, asemenea clanului Sinclair, fusese mereu aproătorilor Scoţiei. Haye fusese educat la noua universitate St. de s-a dovedit un strălucit cărturar, în 1428 se afla în Franţa, lis iniţial ca emisar al regelui scoţian, unde a zăbovit până în nd bibliotecar principal al regelui Franţei şi reuşind să adune cărţi ce putea rivaliza cu cele din bibliotecile Florenţei sau Haye a fost un lingvist extraordinar, şi putea să vorbească şi i nu mai puţin de şaisprezece limbi - ceea ce 1-a făcut valoros -ea cu constructorii străini convocaţi pentru ridicarea noului ăit într-una din cele mai agitate perioade din istoria Franţei, i susţinut-o pe tânăra luptătoare Ioana d'Arc. El a devenit pricu moştenitorul tronului, prinţul Carol, şi a fost un musafir emom'a încoronării acestuia, sub numele de Carol al Vll-lea, .curtă vreme după încoronare, noul rege 1-a investit pe Haye cavaler. 1456, la vârsta de cincizeci şi doi de ani, aflat în culmea glo;ului în Franţa, Haye a luat neaşteptata decizie de a reveni în latul castel Rosslyn. Fără prea multe avertismente, el a părăsit ta în cadrul uneia dintre cele mai importante curţi europene respectivă, pentru a ocupa, aşa cum ne spun sursele istorice, le tutore al copiilor contelui William Sinclair, ru nu pare prea verosimil. Noi credem că Haye a avut un nportant pentru a se alătura contelui William. Din punctul iere, misiunea lui era aceea de a deveni un nou Hiram Abif Haye trebuie să-1 fi considerat mai presus ca oricare altul. 146

Fotografia l (deasupra) Mănăstirea Clairvaux, Champagne, sediul Sf. Bernard de Clairvaux Fotografia 2 (dedesubt) Capela Rosslyn, aşa cum arăta ea în 1917

(deasupra) Blazonul oraşului Halifax, din Anglia, reprezentând capul lui loan | Agnus Dei, cu steagul templierilor şi toiagul Sf. loan, reprezentat pe porţile clădirii ' (dedesubt) Vedere spre est de la Capela Rosslyn

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Au umat şi mai multe surprize. Contele William şi-a păstrat locul privilegiat la curţile regilor care s-au succedat la conducerea Scoţiei, iar în anul 1452 a primit şi rolul de conetabil al Scoţiei - de fapt conducător al armatei - pe lângă cele pe care le deţinuse anterior. Cu toate acestea, la începutul anului 1456, în acelaşi an în care Haye a părăsit curtea regală de la Paris, contele a renunţat la funcţiile pe care le ocupa la curtea regală din Edinburgh, pentru a se putea dedica noului său proiect. Istoricul Barbara E. Crawford a fost surprinsă de această aparent inexplicabilă dispariţie de la curte şi s-a întrebat daca nu cumva contele ar fi putut avea o neînţelegere cu regele James al II-lea şi ar fi căzut din favorurile acestuia4, însă dovezile existente nu vin în sprijinul acestei teorii, dat fiind faptul că Sentimentele regelui nu s-au schimbat în privinţa lui William. Prin 1455, el a primit domenii importante, printre care şi cel de Caithness, şi a continuat să-1 sprijine pe rege în conflictele acestuia cu rebelii din clanul Douglas. Apoi, în iunie 1456, regele Scoţiei şi-a aşezat semnătura pe un document care atribuia satului Roslin statutul de burg. (Satul, ca şi domeniul contelui, e denumit în general „Roslin", deşi capela este asociată de obicei cu o ortografiere alternativă a acestei denumiri, respectiv Rosslyn). Prin urmare avea dreptul să organizeze un târg în fiecare duminică şi unul anual, bucurându-se în acelaşi timp de toate privilegiile atribuite unui orăşel, în acel moment, contele William a părăsit satul Roslin, care se întindea de-a lungul unei vâlcele la est de castelul său, şi a început să pună bazele unei comunităţi complet noi la vest. Toate aceste evenimente ne conduc la concluzia că, în ciuda faptului că unele relatări ne asigură că începerea construcţiei capelei Rosslyn a avut loc în anul 1440, ridicarea edificiului de la suprafaţă nu a debutat mai devreme de anul 1456. Contele avea nevoie de mâna de lucru a unor constructori pricepuţi, iar aceştia şi familiile lor aveau nevoie de cazare şi astfel a apărut noul sat, cu un nou statut civic. Identificarea anului 1456 ca moment al înfiinţării noului sat demonstrează faptul că în apropiere de locul capelei nu a existat o comunitate prea mare anterior acestei date. După toate probabilităţile, activităţile realizate înainte de 1456 au constat 4 Crawford, Barbara, E., William Sinclair, Earl of Orkney, and His Family: A Study in the Politics of Survival (William Sinclair, conte de Orkney şi familia acestuia: studiu asupra politicii supravieţuirii), în K.T. Stringer (ed), Essays on the Nobility of Medieval Scoţiană (Studii despre nobilimea Scoţiei medievale), Edinburgh, 1985. 147

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

|a unor tunele şi camere subterane, mult sub nivelul capelei de i aşezarea fundaţiilor, t din afară a aflat că Rosslyn urma să fie o biserică-colegiu. Nu era sru cu o biserică de parohie. Bisericile „colegiu" fuseseră iniţial ie învăţământ, administrate de un grup de oameni cunoscuţi cu de „canonici laici" sau „canonici nereglementari". Asemenea T, aceste biserici deţineau domenii, de obicei ferme. Aceste erau arendate, iar beneficiile de pe urma lor erau folosite de j;ile-colegiu se mai deosebeau de cele de parohie şi într-un alt artant. Bisericile de parohie se aflau sub jurisdicţia unui episAcesta era superiorul direct şi absolut al preotului bisericii de eea ce nu era valabil în cazul bisericilor-colegiu. Permisiunea icarea acestora din urmă era dată direct de papă şi, odată ele se aflau în afara influenţei directe a membrilor ierarhiilor bi1456, pontif era un om cu puţină fermitate şi nehotărât, Calixt • puterea adevărată, din spatele scaunului papal, era deţinută ilul Enea Silvio Piccolomini. Acesta, devenit în 1458 papa Pius ra un cunoscut al contelui William şi prieten al Familiilor Stelei liar un membru al acestora. e William Sinclair dorea ca Rosslyn să devină o biserică-colegiu lotive. în primul rând, avea să fie un tip ciudat de biserică- după |ază să vedem, nu a fost de fapt o biserică, în al doilea rând, el nu îrarhia locală a Bisericii să intervină în aplicarea planurilor sale, ;ă urmărească îndeaproape activităţile desfăşurate acolo, bun început, capela Rosslyn a fost proiectată să devină un ^ozitare a documentelor descoperite la Ierusalim în secolul al a chiar mai mult, ea a devenit o copie a templului irodian ruinat lini, inspirată din relatările primilor cavaleri templieri care au ruine. Crearea unei astfel de structuri implica depăşirea unor nu atât în privinţa procesului de construcţie, cât a aspectului l final şi a reacţiilor în legătură cu acesta. Contele William şi Şir aye trebuie să se fi gândit îndelung la problema receptării unei i atât de neobişnuite. Se puteau aştepta la întrebări dificile. Cei evăzut însă o soluţie atât de inteligentă, încât poate fi considerată bnială.

I

148

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Un gest de tăinuire Era necesar mai întâi să se ştie că monumentul final urma să fie o construcţie destul de convenţională pentru perioada respectivă. Asemenea multor altor biserici, era proiectată să includă o capelă a Fecioarei Măria, situată la est, dincolo de care s-ar ridica un transept de la nord la sud, şi apoi o navă, îndreptată spre vest. Planurile pentru biserica-colegiu au fost aduse în faţa membrilor ierarhiei bisericeşti, părând splendide, dar totuşi nu foarte diferite de alte construcţii de acelaşi gen de pe teritoriul ţării. Vizitatorii oficiali au fost chiar invitaţi să facă un tur al fundaţiilor, aşezate în şanţuri săpate pe deal, de la înaltul zid de vest şi până la „capela Fecioarei" din est. Aceste fundaţii erau de fapt grămezi de pietre ce arătau asemenea temeliilor pentru biserica-colegiu. în cele din urmă nu s-a mai ridicat nicio biserica-colegiu. în momentul în care „capela Fecioarei" a fost definitivată, întreaga activitate a fost dintr-o dată suspendată. Astăzi, explicaţia oficială constă în faptul că familia Sinclair nu a mai avut fonduri sau protecţie pentru definitivarea proiectului, însă noi o considerăm incorectă. Suntem siguri că nu a existat vreodată intenţia de se a ridica mai mult decât „ capela Fecioarei". Planurile pentru ridicarea unei biserici mari, în limitele convenţiilor, nu au fost un paravan pentru intenţiile lui Sinclair şi Haye. John Wade, un bun prieten al lui Chris Knight, este un excelent cunoscător de greacă şi latină, şi membru deplin al primei loje masonice de cercetare, cunoscută cu numele de Quatuor Coronati. Wade a fost iniţial convins că Rosslyn a fost proiectată ca o simplă biserica-colegiu. John şi Chris s-au întâlnit imediat după ce John a revenit dintr-o vizită la Rosslyn, iar John s-a declarat convins de argumentul privitor la biserica-colegiu. Motivul era faptul că scanerele detectaseră părţi ale fundaţiei bisericii proiectate iniţial. Chris a subliniat faptul că fundaţiile false au fost esenţiale pentru a putea convinge autorităţile că edificiul va avea forma obişnuită de crucifix. De fapt nu pot exista dubii că fundaţiile erau pur şi simplu false. Dovada a venit de la un cercetător de primă talie, Jack Miller, Şeful Departamentului de Studii Geologice de la Universitatea Cambridge, membru al Societăţii de Geologie. Vizitând Rosslyn în compania lui Chris, Miller a indicat faptul că zidul de vest, mult prea masiv, al capelei Rosslyn, presupus a fi fost o parte din biserica-colegiu nedefinitivată, nu a fost corect asamblat în cadrul 149

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ii proiectat. Orice tentativă de a construi mai mult ar fi cauzat Ja întregii structuri. • a afirmat: „Există o singură posibilitate — trebuie să îţi spun că feptate. Totul a fost o nebunie". anctul său de vedere, nu există dubii în privinţa faptului că munau avut niciodată intenţia de a construi nici măcar un inci mai Calitatea proiectului şi priceperea meşterilor erau de un nivel înalt pentru a fi vorba doar de o greşeală colosală, a fost cel care i-a atras pentru prima dată atenţia lui Chris în naterialelor folosite pentru realizarea acelui proiect. Fiind geolog, | în măsură să afirme categoric că piatra provenea din acelaşi i utilizat pentru Templul din Ierusalim. Pentru a contrazice pol teoriei privitoare la biserica-colegiu, el a afirmat că marele zid l reprezenta o parte a unei mari structuri nedefinitivate, ci copia aţă a unei ruine. Tot el a spus: „Dacă muncitorii au întrerupt ttorită lipsei fondurilor sau a plictisului, ei ar fi lăsat în urmă o ic formată din pietre frumos tăiate în formă cubică, însă acestea pecial realizate pentru a părea distruse - asemenea unei ruine. Iu s-au erodat pur şi simplu ... ele au fost tăiate în aşa fel încât să tente ale unui zid ruinat". cursul anilor, Chris a adus la Rosslyn mai mulţi specialişti, toţi pnd locul drept extrem de ciudat. Profesorul Phillip Davies, o mondială în privinţa Manuscriselor de la Marea Moartă şi a Bui timpuriu, a fost uimit de ceea ce a văzut. După ce a înconjurat la afirmat că i-a părut a fi o construcţie specific evreiască, mai [lecât o biserică de orice fel. Sentimentul lui a fost că zidul de : ridicat în stil irodian. lorul Jim Charlesworth de la Universitatea Princeton, un alt speI manuscrisele de la Marea Moartă şi profesor de arheologie la , a fost de acord cu opinia exprimată de Davies, făcând următoarea | „Aceasta nu este o construcţie creştină". El a mai indicat şi faptul ; vest are un design complet irodian, iar proiectanţii şi constructorii mult pentru a imita ruinele de la Ierusalim. Pe lângă faptul afesor, Charlesworth este şi cleric, fapt pentru care a refuzat să Iţa slujba planificată duminica, deoarece a considerat nepotrivită l unei slujbe creştine într-un edificiu cu caracter evreiesc evident, porul Charlesworth a dedicat mulţi ani căutării manuscriselor ie la Marea Moartă, despre care se ştie că au existat cândva, 150

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

fiind de acord că acestea ar putea fi ascunse sub capela Rosslyn. El a petrecut o perioadă considerabilă de timp pentru a aduna o echipă de arheologi care să realizeze excavaţii, dar până în acest moment, cel puţin după cunoştinţele pe care le avem, cei chemaţi nu au răspuns invitaţiei, în ciuda promisiunii că echipa va fi formată din experţi reputaţi. Nu există nicio îndoială în privinţa faptului că, la momentul în care contele William înălţa capela Rosslyn, el a trebuit să o conceapă ca pe o biserică, deoarece, dacă oricare dintre membrii ierarhiei bisericeşti ar fi avut suspiciuni că era vorba de o construcţie specific evreiască, viaţa lui ar fi fost pusă în pericol. Un element necesar în timpul ridicării oricărei biserici era închinarea ei unui sfânt, apostol, sau Fecioarei Măria, în cazul capelei Rosslyn, alegerea i-a aparţinut probabil lui Şir Gilbert Haye. Aceasta a fost semnificativă pentru credinţele împărtăşite de Familiile Stelei şi a oferit un motiv plauzibil pentru orientarea geografică a construcţiei (dat fiind faptul că trebuia să primească reflectarea luminii „stelei" Shekinah). încă de la începuturile creştinismului a existat în Occident obiceiul ca bisericile să fie construite, pe cât posibil, în aşa fel încât altarul să fie îndreptat spre est - spre Ierusalim. Pentru cei mai mulţi oameni însă, estul reprezenta un concept relativ, respectiv locul de pe linia orizontului unde soarele răsărea în fiecare dimineaţă. Atunci când se realiza planul bisericilor, se urmărea locul în care soarele răsărea în ziua în care se sărbătorea sfântul căruia biserica îi era închinată. De exemplu, dacă era ales Sf. Edmund, martirul englez, ziua avută în vedere era 6 noiembrie. Locul în care soarele răsărea în ziua de 6 noiembrie era considerat „estul" pentru biserica respectivă, iar întreaga orientare a edificiului se făcea în funcţie de punctul respectiv. Până şi astăzi e posibil de aflat, în cazul bisericilor vechi din Scoţia, Anglia sau Ţara Galilor, sfântul căruia i-a fost închinată iniţial biserica, prin simpla utilizare a unei busole şi analizarea unei cărţi a sfinţilor, în timp ce topografia unui loc anume influenţează momentul apariţiei primelor raze de soare, aliniamentul zidurilor de nord şi de sud vor identifica una sau două zile din an, şi prin urmare închinarea la unul sau la altul dintre sfinţii sărbătoriţi în zilele respective. în cazul construirii capelei Rosslyn a fost extrem de important ca edificiul să fie îndreptat exact spre est, pentru a reproduce structura şi orientarea Templului din Ierusalim. Acest fapt a însemnat că închinarea capelei Rosslyn putea fi făcută doar unui sfânt sărbătorit fie cu ocazia echinocţiului de primăvară, fie a

i

151

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1

una, deoarece doar în aceste zile soarele răsare exact la est. ilbert Haye 1-au găsit cel mai potrivit pe Sf. Matei.

fântul Matei cru ciudat în legătură cu ziua de Sfântul Matei, cel puţin din Bisericii Catolice. O serie de documente datând din momente din istoria Bisericii, probabil din jurul anilor 200, atestă faptul nurit în data de 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorinrespectivă. Cu toate acestea, în Occident, pe cât putem noi mai sigur de pe vremea istoricului numit Beda (672-753), ziua se sărbătoreşte la data de 21 septembrie - ziua echinocţiului de ivul pentru o astfel de situaţie rămâne şi astăzi un mister. Sf. Matei a fost foarte potrivită şi din alte motive, nu doar în care este sărbătorit. Conform tradiţiei Bisericii, Sf. Matei iintre apostolii lui Isus. Noul Testament ne spune că el era ixe, profesiune urâtă de majoritatea evreilor în vremea ocupa- şi cu toate acestea Isus 1-a chemat şi 1-a acceptat. Deşi faptul lat în mod clar în evangheliile pe care le avem astăzi, se spune a stat alături de Fecioara Măria şi de Măria Magdalena în faţa i gol al lui Isus, iar apostolul Matei este identificat, conform evanghelistul Matei. Evanghelia lui era singura pe care se ţii: iniţial a fost scrisă în ebraică sau în aramaică, şi nu făcea ne cu privire la naşterea lui Isus. Mai mult, evanghelia scrisă atei îl prezenta pe loan Botezătorul într-o lumină mult mai ;cât cea în care apare ulterior, în versiunea grecească sau în nghelii.

i ale comorii ascunse >, Chris a suprapus în mod accidental două coli de acetat pe ai retroproiector şi a descoperit că planul capelei Rosslyn este •l al zidurilor subterane ale Templului lui Irod. Investigaţiile alizate de Chris au scos la iveală două trăsături de natură în aspectul planului de bază al capelei Rosslyn. Primul din:ste o cruce formată din trei „Tău" (în forma literei T, tău acă fiind numele dat literei T; aceasta este şi ultima literă ebraic). Pentru francmasoni, acesta este simbolul „pietrei gradului Arcului Regal, făcând trimitere, printre altele, şi la erosolymae (Templul din Ierusalim); Clavis ad Thesaurum 152

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

(cheia comorii); Theca ubi res pretiosa deponitur (locul în care este ascuns un obiect preţios); sau Res ipsa pretiosa (obiectul preţios în sine). Acest ritual masonic, pe care nimeni nu îl poate înţelege astăzi, pare să fie cheia misterului capelei Rosslyn. Templul din Ierusalim, cheia unei comori, un loc unde un obiect de preţ a fost ascuns şi obiectul preţios în sine - toate acestea sunt de fapt capela Rosslyn! Se pare că William Sinclair a dat naştere acestui ritual pentru a fi transmis din generaţie în generaţie, ca o cheie pentru dezlegarea tainei capelei Rosslyn. Acest lucru poate fi adevărat deoarece primul Mare Maestru al francmasoneriei a fost un descendent al constructorului capelei Rosslyn şi a purtat numele de William St. Clair. Ritualul Arcului Regal, cel de-al patrulea grad al francmasoneriei (în alte rituri ocupă alt grad, n. ed. rom.), descrie modul în care s-au făcut excavaţii la templul ruinat din Ierusalim, francmasonii coborând în mod simbolic pe funii pentru a investiga camerele ascunse din subteranele Templului, cu scopul recuperării documentelor străvechi. Imaginea în formă de triplu T are o însemnătate specială pentru francmasoni şi, aşa cum a demonstrat Chris, poate fi formată prin trasarea liniilor ce unesc cele opt coloane din partea cea mai de est a capelei Rosslyn. Chris a înţeles că singurul simbol care lipseşte din capelă este cel al Sigiliului lui Solomon, sau Steaua lui David. în vechiul grad al Arcului Regal, sigiliul lui Solomon era descris în felul următor:

„Piatra preţioasă a Arcului Regal este reprezentată printr-un triunghi dublu, numit uneori Sigiliul lui Solomon, încadrat de un cerc de aur; la baza acesteia se află un manuscris pe care apar cuvintele Nil nisi clavis deest - Nimic nu e mai de dorit decât cheia - iar în interiorul cercului apare legenda Si tatlia jungere possis sit tibi scire posse - Dacă poţi înţelege aceste lucruri, ştii destul." Chris a explicat mai detaliat în altă parte modul în care trasat o linie pe la baza coloanelor din imaginea în formă de triplu T, apoi a aşezat două busole la marginile exterioare ale planului clădirii şi a descris un arc pornind de la fiecare zid. Aceste două arcuri se intersectează exact între coloanele de la extremitatea vestică, formând un triunghi echilateral. Apoi a trasat o altă linie de-a lungul lăţimii clădirii, între cele două coloane de la intrarea de vest şi a descris încă două arcuri în direcţia estului; acestea 153

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ectat exact în centrul coloanei centrale din imaginea în triplu când exact Sigiliul lui Solomon. Cei doi piloni din interiorul au fost plasaţi exact în punctele de întâlnire ale liniilor ce neaua5. Planul Capelei Rosslyn Coloana Contelui (sau a Maestrului)

O O O O O O -st

Corul

O O O O O >'

Intrarea dinspre sud

l

"Ti

/ Coloana Prinţului Scări care duc(Ucenicului) spre criptă

Intrarea m criptele secrete

O

Sigiliul lui Solomon

Imaginea în formă de triplu T

. Planul capelei Rosslyn, cu simbolul Triplu T şi Sigiliul Iui Solomon

rul Dan Brown pare să fi fost influenţat de descoperirile lui Chris, ie capela Rosslyn, în Codul lui Da Vinci, ca având Sigiliul lui |\ at Ia scară mare pe pardoseală. De fapt nu este marcat acolo, dar ar

154

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Aşa cum a mai observat Chris:

„Exact în centrul sigiliului invizibil al lui Solomon, în bolta arcuită, se află o mare proeminenţă suspendată în forma unui vârf de săgeată decorat, care indică exact spre o piatră importantă din pardoseală. După părerea noastră, această piatră trebuie ridicată pentru a pătrunde în criptele reconstruite ale Templului lui Irod şi pentru a recupera Manuscrisele Nasoreene6. Construcţia este ridicată în stil gotic, deşi, spre deosebire de multe edificii gotice, are un acoperiş în formă de boltă arcuită. Ea are 32 de tipuri de arcuri, însă ceea ce o diferenţiază în mod special sunt ornamentele extrem de bogate, atât din exteriorul, cât şi în interiorul clădirii. Probabil că nicio altă construcţie din Europa nu posedă atât de multe sculpturi în piatră pe o suprafaţă atât de mică.

O pădure de piatră Este fascinant să-i priveşti pe oamenii care vizitează capela Rosslyn pentru prima dată. Când intră pe poartă, prima impresie pe care o au este aceea că locul este mai mic decât se aşteptaseră, însă odată aflaţi înăuntru, când ochii li s-au obişnuit cu interiorul oarecum întunecat, ei sunt uimiţi şi încearcă să cuprindă minunăţia ce se arată în faţa lor. Pereţii sunt complet acoperiţi cu basoreliefuri ce reproduc elemente naturale - frunze, fructe, plante şi flori. Doar după mai multe vizite se poate înţelege că toate aceste decoraţiuni pornesc de fapt dintr-un punct specific al clădirii. La extremitatea estică a capelei Rosslyn se află trei coloane de piatră, diferite de toate celelalte din clădire, plasate la intrarea altarului. Două dintre aceste coloane sunt bogat ornamentate, în timp ce a treia este mai simplă ca aspect. De fapt întregul decor porneşte din dreptul coloanei din dreapta. Aceasta poartă numele de Coloana Prinţului sau Coloana Ucenicului. La baza ei se află câţiva dragoni, iar deasupra are aspectul unui trunchi de copac foarte stilizat, în jurul căruia se încolăcesc mai multe nervuri mari, dar delicat sculptate. Acestea sunt încolăcite în jurul coloanei, transformându-se, în dreptul capitelului, într-o mulţime de ramuri de piatră şi frunze care se întind pe toată suprafaţa încăperii. 6

Vezi Secretul lui Hiram, Editura Aquila, 2002. 155

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

•cui acestor frunze, pe capetele unor protuberante ce se ivesc ipar numeroase reprezentări ale Omului Verde, o imagine celhe ce constă într-un chip uman acoperit cu crengi sau cârcei rmat complet din astfel de elemente. Există mai mult de o sută tari ale acestui Om Verde în capelă, iar numărul creşte mereu, ;e noi şi noi imagini sunt recunoscute, nenii Verzi nu sunt singuri, în capelă se mai pot observa şi zeci :fun reprezentând îngeri. Cam jumătate dintre aceştia ţin în mâise sau cărţi, au coafuri complicate şi sunt minunat şi extrem prezentaţi. Mai ales în extremitatea estică apar reprezentări ale n, lorzi, regi, muzicieni sau creaturi fantastice - toate având o rţie evidentă pentru cei care le-au realizat, dar care par o structură Hţeles pentru vizitatorul modern.

file Coloanei Ucenicului am arătat mai sus, coloana ornamentată de la care pornesc le este numită Coloana Ucenicului. Legenda comunicată vil are m centru pe maestrul constructor al capelei Rosslyn care arcmarea de a realiza faimoasa coloană, a simţit că era necesar isca la Roma, fie pentru a se inspira, fie pentru a privi o coloană i Cetatea Eternă. Doar după revenirea de acolo s-ar fi simţit în •Uzarea unei astfel de pretenţioase şi minunate creaţii, în timp irte, ucenicul său a luat hotărârea de a realiza de unul singur nle, pe care le-a şi terminat până la revenirea maestrului său st atât de uimit de frumuseţea operei şi de priceperea ucenicului :u şi-a mai putut stăpâni mânia şi, luând în mână un ciocan 1-a andu-1 pe loc. Se spune că unul dintre chipurile din apropierea LI, nu departe de coloana amintită, este cel al ucenicului care a cap. a aceasta este după toate aparenţele o variantă a istoriei lui t (vezi Capitolul 1) însă, aşa cum aveau să descopere Alan i cercetător din zonă, John Ritchie, adevărul despre Coloana este şi mai fantastic decât naraţiunea relatată mai sus John Ritchie au colaborat la realizarea cărţii intitulate Rosslyn Dezvăluiri despre capela Rosslyn), care s-a dorit cea mai cercetare de până acum asupra capelei, a istoriei acesteia şi sculpturilor sale. In privinţa adevărului din spatele Coloanei 156

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Ucenicului ei au descoperit o serie de scrieri ale unor teologi din vechime, cunoscuţi sub numele de „părinţii de dinainte de Niceea", pentru că au scris înainte de Sinodul din anul 325 (vezi Capitolul 3). Aceste scrieri se referă la numeroase tradiţii care nu sunt prezentate cu acurateţe în scripturi. De exemplu este în mare parte acceptat faptul că numele mamei Fecioarei Măria a fost Ana, deşi în Scripturi nu există nicio informaţie care să sugereze acest lucru. Există însă un astfel de detaliu în scrierile părinţilor de după Sinodul de la Niceea, sau în numeroasele scripturi ne-canonice. Alte tradiţii creştine pornesc şi ele de la aceste scrieri, cum ar fi cele privitoare la vieţile apostolilor, după ridicarea la ceruri a lui Isus, ale sfinţilor, sau predici rostite de primii părinţi ai Bisericii. în timp ce căutau o explicaţie pentru alegerea Sfântului Matei ca protector al capelei Rosslyn, Alan şi John au descoperit o povestire fascinantă privitoare la evenimentele ce au precedat şi au dus la martiriul Sfântului Matei. Această povestire fantastică, scrisă de un autor necunoscut, probabil în jurul anilor 200, relatează călătoria Sfântului Matei într-un oraş numit Mirna. E posibil ca acesta să fi fost situat în Asia Mică, pe teritoriul Turciei de astăzi, în povestire se sugerează că Sfântul Matei, după ce a petrecut patruzeci de zile în post în apropiere de Mirna, a avut revelaţia apropierii unui prunc ceresc. Iniţial a crezut că era vorba de un înger sau de unul dintre copiii ucişi de regele Irod. De fapt era vorba de Isus, apărut în ipostaza unui copil. După o convorbire îndelungată, Isus i-a înmânat câteva lucruri lui Matei, instruindu-1 să le îngroape pe o colină din apropierea bisericii din Mirna. ; Matei a îndeplinit această poruncă, iar urmările 1-au surprins atât pe el, cât şi pe locuitorii oraşului. De îndată ce obiectele au atins pământul, acolo a început să crească un copac uriaş, în jurul trunchiului acestuia se încolăceau cârcei, iar de ramurile lui atârnau frunze şi fructe din toate '.' soiurile posibile, în vârful copacului era un stup de albine, din care curgea miere în cascade spre locuitorii oraşului, iar la baza acestuia s-a format un lac în care înotau nenumărate vietăţi. Detaliile poveştii şi felul în care corespundeau imaginile sculpturilor văzute în capela Rosslyn i-au condus pe Alan sau pe John la concluzia că aventurile Sfântului Matei la Mirna ar fi putut reprezenta sursa de inspiraţie pentru decoraţiunile de pe Coloana Ucenicului şi a celor care \ pornesc de la aceasta. Toate detaliile poveştii lui Matei se regăsesc în (, capela Rosslyn, chiar şi aluzia la un stup de albine. Unul din turnuleţele 157

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ă deasupra acoperişului a fost lăsat gol în mod intenţionat de J: tructori, pentru a le permite albinelor sălbatice accesul acolo. i găsit în turn un sălaş bun, timp de secole, iar localnicii spun că ea uneori miere pe pereţii capelei. irul poveştii a fost întărit şi de descoperirea unei gravuri în lemn lui Rosslyn. Nu se cunoaşte momentul din care datează, dar, vedere că reprezentarea castelului indică o formă definitivă a probabil că a fost realizată pe la 1650, deoarece la acel moment . fost afectat ca urmare a Războiului Civil din Anglia. Imaginea tea estică a castelului, în faţa căreia stă un personaj misterios, într-o pelerină şi ţinând un obiect în mâna stângă, în spatele se află copacul din poveste, în ziua de azi nimeni nu înţelege itui personaj din faţa castelului, dar este foarte probabil să fie o are a legendei despre Sfântul Matei. um au sugerat Alan şi John Ritchie în cartea intitulată Rosslyn ' (Dezvăluiri despre capela Rosslyn), orice demnitar al Bisericii ta capela în secolul al XV-lea, uimit de bogăţia şi de complesoreliefurilor de la Rosslyn, ar fi dorit să afle care era semnificaţia Atunci când se făcea trimitere la povestea lui Matei şi a întâme la Mirna, totul părea în ordine, edificiul redând, chiar dacă în ntativ, paradisul pe pământ ce a apărut din darurile divine încreli Matei. i noi această legendă nu poate reprezenta o explicare a numeroa|gini cioplite în piatră, dar nu e nicio îndoială că aceste idei 1-ar fi pe oricare episcop sau cardinal, care ar fi fost astfel încredinţat im era un adevărat fiu al Bisericii şi un mare protector al artei l

ede că multe dintre sculpturile din capela Rosslyn sunt legate de Iile francmasone, însă multe dintre asocierile care se fac par false. J acestea, una dintre sculpturi pare să îl reprezinte pe un candidat ge etapele ritualului de Gradul întâi (ucenic). Novicele este un laspăt bărbierit, legat la ochi şi îngenuncheat, având un ştreang gâtului. Capătul ştreangului este ţinut în mână de un bărbat cu : pare să poarte îmbrăcămintea specifică templierilor. Picioarele îngenuncheat au forma unui pătrat, iar în mâna stângă acesta Irte. în faţa lui se află două coloane. Numărul corespondenţelor |eastă sculptură şi ritualul masonic modern este prea mare pentru i de o simplă coincidenţă. 158

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Figura 10. Gravură a castelului Rosslyn, avându-1 în planul apropiat pe Sfântul Matei cu obiectele şi copacul din legendă. Intrarea din spatele Sfântului Matei ar fi putut reprezenta pasajul ce face legătura între castel şi capela Rosslyn. Alte sculpturi par să fi fost inspirate de un desen cunoscut cu numele de The Heavenly Jerusalem (Ierusalimul ceresc). Exemplarul existent a fost realizat în anul 1120 de un anume Lambert de St. Omer şi este păstrat în Biblioteca Universităţii din Gent. Primele investigaţii făcute de Chris Knight 1-au condus pe acesta la ipoteza că reprezentarea Ierusalimului ceresc era copia unui document descoperit de cavalerii templieri în subsolul Templului de la Ierusalim, în mod logic, Chris a ajuns la concluzia că reproducerea a fost realizată atunci când adjunctul lui Hugues de Payens, Geoffroy de St. Omer, a luat o parte din documentele găsite la Ierusalim pentru a fi interpretate de un învăţat bătrân din oraşul său, St. Omer, din Franţa. Acest învăţat, Lambert, era un lingvist recunoscut, care şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii compunerii primei enciclopedii a lumii, rămasă neterminată la moartea lui. Concluzia inevitabilă a fost că sculpturile din capela Rosslyn nu au fost copiate după versiunea lui Lambert a Ierusalimului ceresc, ci pornind de la documentul original, după care Lambert a realizat în grabă o copie - şi care a ajuns în cele din urmă la Rosslyn, alături de alte documente 159

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Acest desen al Ierusalimului include imagini cum ar fi echere gasuri, care pot fi recunoscute până şi de un francmason modern, jle ilustrate de acestea sunt cele ce stau şi la baza ritualurilor şi ar francmasonice - mai ales cele asociate gradului Arcului Re' cluzie, rezultă că, deşi sculpturile din jurul Coloanei Ucenicului iuţea fi mai potrivit numită Coloana Sfântului Matei - ar putea fi 3 rin referire la reprezentarea oraşului Mirna din povestea despre Matei, ele sunt legate de fapt de Ierusalimul istoric şi străvechiul acolo.

i şi Cabala rea celor trei coloane importante din capela Rosslyn, respectiv ^Ucenicului, Coloana Calfei şi Coloana Maestrului, ne trimit la o altă obsesie a lumii medievale, care îşi are rădăcinile în oterică străveche a evreilor numită Cabala. Aceasta a constituit : centrală pentru preoţii Familiei Stelei, a devenit aproape o obsesie printre intelectualii şi filozofii i Evului Mediu, deşi rădăcinile ei se găsesc exclusiv în tradiţia nsuşi termenul Cabala, care este ortografiat în moduri diverse, centrul practicilor şi credinţelor ezoterice iudaice, deşi nu a fost J mod oficial până în secolul al XlV-lea. i constă din două cărţi specifice, la care s-au adăugat nenumărate ti şi explicaţii. Acestea sunt Zoharul („Cartea Splendorii" pina") şi Sepher Yetzirah (în traducere aproximativă „Cartea ). Dintre cele două, Sepher Yetzirah este aproape cu siguranţă eche în formă scrisă, fiind probabil creată de către misticul rabin |ba în preajma anilor 100 d.C. Zoharul, deşi probabil la fel de |i Sepher Yetzirah în forma orală a acesteia, nu a apărut în formă |ât în secolul al XlV-lea, fiind se pare compilat şi transcris de un un spaniol pe nume Moise de Leon. barte probabil ca ideile filosofice şi spirituale ce stau la baza i fie cu adevărat de provenienţă străveche, mai ales că, în parte, rinzător de asemănătoare, incluzând aspecte privitoare la alte te vechi, cum ar fi hinduismul. Cabala a apărut din nevoia strindefini cumva inexplicabilul. Dumnezeul iudaismului are un aarte abstract. Chiar şi pronunţarea numelui Său sfânt a fost şi 160

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

continuă să fie o blasfemie, probabil datorită faptului că un astfel de lucru ar echivala cu o „personalizare" a divinităţii şi prin urmare o minimalizare atât a acesteia, cât şi a poziţiei pe care o ocupă în Univers. Cabala afirmă în mod explicit că Dumnezeu este atât de superior, de neatins şi de indefinibil, încât orice formă de adresare directă este sortită eşecului. Pe scurt, Cabala sugerează că la Dumnezeu se poate ajunge doar prin intermediul emisarilor Acestuia - o serie de fiinţe spirituale cunoscute cu numele de serafimi. Oamenii nu sunt nici în măsura de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, nici de a putea să comunice cu el, însă serafimii sunt în stare de acest lucru. Serafimul, care poate fi considerat un fel de înger, este de obicei reprezentat prin raportarea la o structură geometrică, formată din trei linii verticale, conectate prin numeroase alte linii. Structura respectivă este numită de obicei „pomul cabalistic al vieţii" (vezi figura 11). Fiecare serafim reprezintă un aspect distinct al Divinităţii. Prin cunoaşterea şi înţelegerea tuturor serafimilor, şi prin urmare şi a liniilor ce îi leagă pe serafimi unii de alţii, oamenilor obişnuiţi le este posibilă măcar o înţelegere palidă a Divinităţii. Cabala oferă şi sfaturi în privinţa modului celui mai potrivit de a urma căile Domnului şi de a duce prin urmare o viaţă virtuoasă şi fericită. Cu toate acestea, subiectul rămâne extrem de complicat şi datorită faptului că este ascuns în spatele unor coduri lingvistice, toate bazate pe literele alfabetului ebraic. Fiecare serafim se raportează la o literă a alfabetului ebraic, însă Cabala se află în legătură şi cu aspecte privitoare la numerologie. Din reprezentarea pomului cabalistic se poate observa faptul că toate liniile de legătură între serafimi pornesc de la serafimul care ocupă poziţia de la bază şi totodată cea mai centrală, numele lui fiind Shekinah. Deşi toţi serafimii sunt interdependenţi şi niciunul dintre ei nu poate fi considerat mai mult sau mai puţin important decât ceilalţi, comunicarea cu ei se poate face cu ajutorul meditaţiei şi al rugăciunii, prin intermediul serafimului Shekinah. Importanţa acestui lucru pentru preoţii străvechi, din perioada preiudaică, dar şi a urmaşilor acestora din Familiile Stelei, a fost subliniată în capitolele precedente. în cadrul Cabalei, Shekinah dobândeşte o însemnătate mai mare chiar decât manifestarea ei astronomică, respectiv conjuncţia dintre planetele Mercur şi Venus. Aici se referă la mijlocul prin care se obţine comunicarea cu fiinţele spirituale şi în cele din urmă cu Dumnezeu. De îndată ce a apărut în formă scrisă, Cabala a început să-i fascineze 161

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Keter

Hokhmah

Binah

Din

Hod

Yesod

Shekinah

['omul cabalistic al vieţii. Fiecare glob reprezintă un serafim, iar aceştia sunt fin linii de legătură (vezi textul principal).

>e misticii şi învăţaţii evrei, ci şi pe cei creştini. De fapt, a fost u siguranţă cunoscută şi examinată mult înainte de secolul al ^hiar şi în rândurile unor presupuşi creştini. S-a sugerat de mai că St. Bernard de Clairvaux (vezi Capitolul 5) i-a adăpostit în a pe care o conducea la Clairvaux, în Champagne, pe câţiva tainele Cabalei; se presupune că au existat şcoli de studiu al >alistice în oraşul Troyes şi în alte oraşe din sudul Franţei sau în perioada premergătoare acţiunilor violente ale Inchiziţiei, iudaismul a avut o lungă şi faimoasă istorie, există nicio dovadă definitivă că ştiinţa Cabalei ar fi influenţat încetarea şi construirea capelei Rosslyn, această posibilitate dei credibilă pe măsură ce se examinează capela şi arhitectura irin raportarea la un alt aspect specific francmasoneriei. 162

II

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Cele trei coloane Francmasoneria se bazează pe un număr foarte mare de simboluri şi imagini, printre cele mai importante dintre acestea fiind nişte plăci cu diferite reprezentări. Prezente în toate lojile, acestea sunt reprezentări de picturi sau icoane, fiecare placă având anumite semnificaţii pentru fiecare aspect sau grad al francmasoneriei. Plăcile au apărut cu siguranţă în atelierele cioplitorilor în piatră. Adesea trasate cu cretă pe pavajele pătrate de piatră de pe pardoseala atelierului, ele reprezentau desene la scară ale construcţiilor proiectate. Pentru francmasoni, desenele în cretă s-au transformat în cele din urmă în bucăţi de pânză aşezate pe podeaua templelor masonice, iar apoi în picturi puse pe pereţi. O placă foarte interesantă este cea asociată în mod specific Primului Grad al francmasoneriei (figura 12). Toate aceste plăci conţin şi mesaje, care îi sunt de obicei prezentate ucenicului francmason ce se ridică în timp ce urmează diferitele cărări ale iniţierii, deşi este posibil ca unele mesaje să fie greşit înţelese sau total necunoscute astăzi, chiar şi celor consideraţi cunoscători. Placa asociată Primului Grad reprezintă trei coloane, fiecare ilustrând un alt stil arhitectonic clasic (ionic, doric şi corintic). Fiecare are o denumire proprie şi o anumită poziţie, raportându-se în mod alegoric la un atribut specific la care aspiră viitorul francmason. Coloana din stânga este cunoscută cu numele de „Strength" (putere în engleză), de aici litera S care apare la baza acesteia. Cea din dreapta poartă numele „Beauty" (frumuseţe) şi este însemnată cu litera B, iar coloana centrală este marcată cu W şi este numită ,,Wisdom" (înţelepciune). Cele trei figuri feminine aşezate pe scara ce duce spre coloana centrală reprezintă virtuţile Credinţei, Speranţei şi Dragostei. S-a subliniat în numeroase rânduri faptul că se pot stabili paralele evidente între cele trei coloane de pe placa asociată Primului Grad şi cele trei coloane ale Pomului Cabalistic, încă din secolul al XlX-lea, atât suporterii cât şi opozanţii francmasoneriei au sugerat că există aspecte specifice Cabalei la baza practicilor francmasone, fapt ilustrat şi de această placă. Cu toate acestea, ceea ce nu a fost acceptat înainte este faptul că cele trei coloane de pe placa Primului Grad îşi au originea aproape sigur în cele trei coloane de la extremitatea de la răsărit a capelei Rosslyn. Acest aspect a devenit şi mai evident odată cu redescoperirea fantei care permite trecerea luminii la Capela Rosslyn (vezi mai jos) şi datorită faptului că, 163

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Iaca asociată Primului Grad al francmasoneriei 164

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

aşa cum urmează să demonstrăm, francmasoneria îşi datorează existenţa în mare parte capelei. Cele trei coloane ale francmasoneriei sunt cunoscute cu numele de Putere, Frumuseţe şi înţelepciune, pe când cele ale Cabalei sunt denumite Milă, Severitate şi Blândeţe. Atributele cabalistice sunt surprinzător de asemănătoare tradiţiilor de sorginte francmasonă, iar legăturile dintre acestea nu pot fi puse la îndoială. Rezultă, prin urmare, că iniţiatorii francmasoneriei cunoşteau „adevărata" poveste din spatele celor trei coloane de la Rosslyn, cât şi semnificaţiile cabalistice ale acestora. Cu toate acestea, afirmarea deschisă a legăturii cu evreii în decursul secolului al XV-lea ar fi atras persecuţii din partea Bisericii. Din acest motiv, francmasonii au atribuit coloanelor alte denumiri şi legende, pentru a acoperi legătura lor cu cele trei coloane ale pomului cabalistic al vieţii. E aproape sigur că astăzi semnificaţiile acestora s-au pierdut, şi nu mai sunt cunoscute nici măcar de francmasonii cu rang înalt. Chiar deasupra intrării în criptă, deci aproximativ în acelaşi loc cu sculpturile ce amintesc de reprezentările Ierusalimului, sunt scrise singurele cuvinte din interiorul capelei Rosslyn. Acestea sunt redate în latina medievală, iar în traducere înseamnă „Vinul e puternic, regele e mai puternic, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul". Această propoziţie poate părea ciudată, dar face parte din ritualul francmasonic. Ea apare în cadrul unui grad numit „Ordinul Cavalerilor Crucii Roşii a Babilonului", asociat îndeaproape cu gradul Arcului Regal. Aşa cum am indicat în Capitolul Unu, aceste cuvinte provin din Cartea lui Ezdra, o scriere necanonică ce exista în primul secol d.C., şi care se referă la un eveniment petrecut în timpul robiei evreilor în Babilon. Ritualul acestui grad masonic constă din trei acte ce povestesc incidente preluate din cartea biblică Ezdra, capitolele 1-67, şi Antichităţi iudaice a lui Josephus Flavius, cartea 11, capitolele 1-4. Subiectul acestui grad nu este altceva decât reconstruirea Templului din Ierusalim. Ritualul este deschis de întâiul francmason, numitMaestrul Desăvârşit, cu întrebarea: „Excelenţa Voastră, Mare Gardian, cât este ora?" 7 Cărţile lui Ezdra şi Neemia din Biblia catolică erau cunoscute iniţial drept Prima şi cea de-a Doua Carte a lui Ezdra (Ezdra este ortografierea grecească a numelui Ezra). Cartea necanonică a lui Ezdra a fost numită prin urmare Cartea a Treia a lui Ezdra (ca în Biblia ortodoxă), însă azi e denumită de obicei Prima Carte a lui Ezdra (l Ezdra), sau pur şi simplu Cartea lui Ezdra.

165

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

sul cuprinde cuvintele: a reconstruirii Templului". continuă cu pronunţarea frazei „Vinul e puternic, regele e :, femeile sunt şi mai puternice, dar adevărul învinge totul", iţă răspunsul la ghicitoarea pe care regele babilonian Darius a timpul captivităţii evreilor. Zorobabel, conducătorul evreilor, sul corect la această ghicitoare şi astfel i s-a permis să revină alături de poporul său, pentru a reconstrui Templul. In plus, nis să le redea averea furată de babilonieni din Templu, ingurele cuvinte gravate în interiorul capelei Rosslyn sunt mit reconstruirea Templului lui Iahve. Mai e nevoie de vreo •u a înţelege ce a făcut de fapt contele William?

tterană secretă jră dintre Templul lui Solomon, francmasonerie şi capela st revelată cu ocazia descoperirii recente, exact sub Sigiliul a unei cripte subterane, legată de castel printr-un lung pasaj ualul celui de-al paisprezecelea grad al Ritului Scoţian Antic al francmasoneriei, denumit „Mason Sublim" (sau Mare i Sacre), descrie exact un astfel de pasaj subteran, care lega Solomon de palatul regelui din Ierusalim. Ritualul include

iolomon a construit o criptă secretă, în care se păprin prin alte opt cripte, toate subterane, de Ia care in pasaj lung şi îngust, ce ducea la palat. Cel de-al arc, sau cea de-a noua criptă, se afla imediat sub fintelor din templu, în acel loc, regele Solomon stătea ; taină cu regele Hiram şi cu Hiram Abif. iclair, un om de afaceri care şi-a dedicat o mare parte din /ere cercetării capelei Rosslyn, i-a spus lui Chris Knight că up de oameni, printre care şi el, au săpat sub capela Rosslyn rit cripta şi lungul pasaj ce porneşte de la castelul aflat la ; metri depărtare. ativă şi topografia capelei şi a castelului Rosslyn sunt foarte cu cele ale Templului şi ale palatului regelui Solomon din ibele tuneluri conduc mai mult sau mai puţin spre sud şi se . vale. 166

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Nimeni nu ştie dacă Templul lui Solomon a fost la fel de magnific cum a fost descris în Biblie. Putem fi însă siguri că William Sinclair a crezut acest lucru, şi i-a cunoscut structura secretă. Posibilitatea de a fi vorba de o simplă coincidenţă în privinţa potrivirii între aspectele caracteristice ale capelei Rosslyn - care sunt atât de aparte faţă de alte „biserici" şi descrierile găsite în ritualurile masonice este practic nulă. Există şi alţi factori care ne fac să credem că există cu siguranţă o legătură între Ierusalim, Rosslyn şi francmasonerie. Vom rezuma în cele ce urmează argumentele principale: 1.Singura inscripţie existentă în interiorul capelei Rosslyn este o propoziţie care, conform legendei, este veche de cel puţin 2.500 de ani şi a reprezentat cheia reconstruirii Templului din Ierusalim. 2.Un grad masonic care îşi numeşte membrii „Ordinul Cavalerilor Crucii Roşii" (cu alte cuvinte, cavalerii templieri) se descrie ca fiind preocupat de reconstruirea Templului din Ierusalim şi citează aceeaşi propoziţie ce apare la Rosslyn. 3.Cuvintele utilizate în ritualurile unui alt important grad masonic explică elementele simbolice aflate la Rosslyn, de exemplu: „ Templul din Ierusalim " „ Cheia unei comori" „ Un loc în care e ascuns un obiect de preţ" „ Obiectul de preţ în sine " „Nimic nu e mai de dorit decât cheia" ,J)acă puteţi pricepe aceste lucruri, ştiţi suficient de mult". 4.Ritualul francmasonic descrie de asemenea o trăsătură secretă a Templului regelui Solomon. Este vorba de o încăpere aflată sub Sfânta Sfintelor, ce se afla în legătură cu palatul regelui. Şi capela Rosslyn este conectată la castel printr-un astfel de pasaj de legătură. 5.Rosslyn este singura „capelă" medievală despre care se ştie că ar avea o încăpere subterană secretă, legată printr-un tunel de castelul din apropiere. 6.Zidul de vest al capelei Rosslyn este, după cum s-a demonstrat, o nesăbuinţă din punct de vedere arhitectural, iar fundaţiile bisericii-colegiu au fost nişte simple aparenţe; cu toate acestea, arhitectura zidului de vest este în mod evident şi intenţionat o copie a Templului irodian. 7.Piatra utilizată pentru ridicarea capelei Rosslyn este identică cu cea utilizată pentru Templul lui Irod din Ierusalim. 167

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

n este într-adevăr un fals - nu este şi nu a fost niciodată o ă. Cu toate acestea, mulţi oameni insistă asupra asocierii ei serică, în ciuda numeroaselor dovezi şi cercetări ce dovedesc iul.

ă multe secrete în privinţa acestui edificiu. luminii" "perire recentă, făcută tot de Alan Butler şi de John Ritchie, portanta capelei Rosslyn din punct de vedere al aşezării ice şi a cunoştinţelor de natură astronomică posedate de ei. Mulţumită informaţiilor furnizate de unul dintre verii :mbru al personalului capelei, John şi Alan au remarcat o ciudată, ce poate fi văzută în exteriorul capelei, deasupra 'ui mai înalt al marii ferestre dinspre est. O serie de cercetări l ite au scos la iveală faptul că era vorba de o descoperire de :ajoră, deoarece nu e vorba de un simplu ornament, ci de un at, creat în mod intenţionat pentru a permite pătrunderea în dirii a luminii emanate de orice obiect strălucitor, el are o formă pentagonală, dar este aşezat într-o piramidă. e acoperit în interior cu un material foarte reflectorizant, care ficient, încât atunci când străluceşte o lumină prin el, reflexia orbitoare. La capătul interior al „tunelului" se află un fel de ă roşie, iar astfel lumina care ajunge prin tunel în interiorul osie ca sângele. sat exact în centrul părţii estice a clădirii, „tunelul luminii" t spre orizontul îndepărtat. Astfel, de exemplu, atunci când ; exact în punctul central al orizontului, la est, la momentul de toamnă şi de primăvară, lumina ajunge în toată intensitatea îl capelei prin acest „tunel". Acest lucru poate avea loc deoa:a capelei Rosslyn este „exact" de la est spre vest. loar soarele răsare exact la est cu ocazia echinocţiilor de de toamnă, ci şi planetele Venus şi Mercur. Figura 14 reirtă dintr-un planetariu realizat pe calculator. Ea ne indică a orizontului, aşa cum se observă din dreptul capelei am ar fi apărut la aproximativ o oră înainte de zorii zilei de e 1456. 168

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

Figura 13. „Tunelul luminii" din partea estică a capelei Rosslyn (vedere din exterior).

Figura 14. Hartă astronomică ce prezintă apariţia Sfintei Shekinah în ziua de 21 septembrie 1456 (ziua de Sfântul Matei)

169

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

urbată din josul imaginii reprezintă orizontul, iar litera „E" punctul central de la est. Mercur şi Venus stau una lângă vită cu ochiul liber, lumina lor combinată pare convergentă, jela era abia începută la acel moment, dar după ce „tunelul >st realizat, acesta ar fi captat astfel de momente şi ar fi trimis tenorul capelei Rosslyn. numai lumina emisă de Venus ar fi fost suficientă pentru a gul interior al bisericii prin acest tunel, deoarece acesta are terior şi transmite eficient lumina care pătrunde în el. Totuşi, ir fi fost posibil numai arunci când Venus ar fi fost foarte oare, ca stea a dimineţii, la vremea echinocţiilor. Atunci când le Soare şi răsărea cu mult înainte de acesta, Venus se ridica la est, călătorind apoi spre sud pe măsură ce se ridica pe cer. ţie, lumina ei nu ar mai fi pătruns prin „tunelul luminii". ;u ocazia echinocţiilor se întâmplă ca Venus să-şi trimită lumelul luminii", însă în secolul al XV-lea ar fi fost nevoie de unui astronom foarte competent pentru a afla când ar fi putut t lucru. De exemplu, Soarele va pătrunde prin „tunel" în ziua atei a anului 2007 şi, cu toate că la acel moment Venus va iare stea a dimineţii, ea va pătrunde prin „tunel" doar după 8 noiembrie, la ora 3:05. Se va mai reflecta apoi în „tunel" )t ani, la 8 noiembrie 2015, iar apoi tot în aceeaşi zi, din opt 'e, ar putea fi realizat un grafic al trecerii luminii planetei anelul luminii" cu fiecare ocazie, iar după ce aceste rezultate ir putea fi consultate ori de câte ori este necesar. Lumina iiekinah, mai exact cea cauzată de conjuncţia planetelor - nus imediat înainte de ivirea zorilor, ar pătrunde rar prin îsant faptul că arhitectura acestei ferestre datează doar de :colului al XlX-lea. Deoarece noua arhitectură reproduce un „tunel al luminii" original, este posibil ca în decursul IX-lea să mai fi existat oameni care cunoşteau importanţa şi a. Acest fapt atestă şi supravieţuirea Familiilor Stelei până v recentă - şi faptul că mai sunt active probabil până în ziua illiam Sinclair şi Gilbert Haye trebuie să fi fost conştienţi de :xistente în calendarul utilizat în vremea lor. In perioada de 170

NOUL TEMPLU AL „STELEI" SHEKINAH

glorie a romanilor, lulius Cezar introdusese un nou calendar, astfel încât să existe o armonie între anul oficial şi cel ceresc, în calendarul iulian, după cum a fost numit, anul avea 365 de zile, la care se adăuga încă o zi la fiecare patru ani, pentru a se potrivi cu anul solar, care are 365 de zile şi încă un sfert de zi. Deşi mult îmbunătăţit, nici acesta nu a fost suficient de exact, deoarece anul are de fapt mai mult de 365,25 de zile. Anul oficial rămânea în urmă cu o zi întreagă la fiecare 128 de ani faţă de anul solar. La momentul construirii capelei Rosslyn, discrepanţa dintre calendarul oficial şi cel celest era de aproximativ nouă zile. Deci, atunci când s-a început ridicarea capelei, ziua Sfântului Matei şi echinocţiul de toamnă nu au coincis, aşa cum ar fi trebuit, încă din secolul al XV-lea existau cereri pentru modificarea calendarului oficial, iar capela Rosslyn a fost ridicată cu ştiinţa faptului că schimbarea va fi implementată mai devreme sau mai târziu. Noul calendar gregorian, decretat de papa Grigore al Xlll-lea în 1582, a ajustat vechile discrepanţe şi a început să fie utilizat aproape imediat în ţările catolice, în alte părţi însă a fost acceptat treptat, iar în Scoţia protestantă nu a fost implementat decât în 1752, astfel că ziua Sf. Matei şi cea a echinocţiului de toamnă nu au coincis la Rosslyn până la acea dată. Capela Rosslyn reprezintă un monument deosebit pentru arhitectura britanică, dar şi pentru cea europeană, ocupând un loc aparte, dat fiind faptul că nu mai există vreun edificiu similar în lume. Singura concluzie logică ce se poate trage de pe urma dovezilor existente este că monumentul constituie o reprezentare a credinţelor împărtăşite de membrii Familiilor Stelei, care au realizat, deasupra unei frumoase zone înverzite din Scoţia, o replică foarte fidelă a unui edificiu de importanţă majoră pentru ideile pe care le promovau - Templul din Ierusalim. Aşa-numita „capelă" reprezenta un adevărat punct de atracţie pentru „cunoscători", însă ar fi putut atrage urgia atât asupra celor din familia Sinclair, cât şi asupra documentelor îngropate, în cazul în care Biserica Catolică ar fi înţeles care era de fapt semnificaţia şi scopul ei adevărat. Prin urmare, păstrarea secretelor ascunse în capela Rosslyn era esenţială. Ea era considerată Templul Noului Ierusalim şi adăpostea manuscrisele preţioase recuperate de cavalerii templieri din subteranele Templului lui Irod. William Sinclair considera că era important ca secretele clădirii să fie transmise de la o generaţie la alta, în mod exact şi corect, fără ca oamenii care făceau acest lucru să poată înţelege cifrul. în acest scop, Sinclair a adăugat noi ritualuri la cele practicate iniţial de Familiile Stelei şi de cavalerii templieri. El le-a corelat cu cele adoptate

i

171

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

meşterilor pietrari, care fuseseră iniţiate de cavalerii templieri, eraţii mai târziu, un alt William Sinclair avea să devină primul ;tru mason al Scoţiei - titlu devenit ereditar începând din acel !e Templului din Ierusalim fuseseră păstrate intacte, aşteptând din viitor pentru a fi readuse la viaţă. Grupul Familiilor Stelei, mul St. Clair sau Sinclair din Scoţia, îşi aleseseră bine numele.' s Rosslyn" înseamnă, în dialect local, „ştiinţa străveche, trans;neraţie în generaţie" 8. Desigur că St Clair a fost iniţial un ez de inspiraţie latină, însă dubla asociaţie pe care o poartă tiva dialectului local devine mult mai interesantă în context William Sinclair a fost un om de geniu. Rosslyn reprezenta r francmasoneria a păstrat mai departe „perla preţioasă". Mai oar de aşezat împreună cele două părţi componente, pentru a

nată de Tessa Ransford, director al Scottish Poetry Library (BiblioScoţiană).

172

,

CAPITOLUL 9

Secretul sfânt

A fost nevoie de o forţă de muncă destul de impresionantă pentru ridicarea capelei Rosslyn. Minunatele ei arcade gotice şi sculpturile uimitoare care îi acoperă pereţii, atât în interior cât şi în exterior, au necesitat prezenţa unor artişti de primă mână - o serie de specialişti care în mod sigur nu puteau fi găsiţi în zonă. Marea majoritate a celor care au ridicat şi împodobit capela Rosslyn au fost aduşi din Europa continentală, iar documentele locale indică nu numai faptul că William Sinclair le-a ridicat acestora locuinţe în noua aşezare Roslin, ci le-a oferit şi remuneraţii extraordinar de mari. William a fost atent cu constructorii nu doar datorită priceperilor acestora, ci mai ales pentru faptul că aceşti oameni mai practicau ritualurile de iniţiere ce le fuseseră transmise de dispăruţii cavaleri templieri. Orice zidar priceput ar fi putut garanta faptul că edificiul va fi ridicat, însă nu ar fi garantat păstrarea secretelor aflate la baza acestuia. Cu mulţi ani înainte de sosirea constructorilor, un grup de membri ai Familiilor Stelei au săpat şanţuri adânci sub locul în care urma să fie ridicat noul templu. Episodul dramatic al salvării documentelor din incendiul care a avut loc la castelul Rosslyn în 1447 demonstrează faptul că manuscrisele eseniene nu erau îngropate la acel moment. Nouă ani mai târziu însă, în 1456, locul era pregătit pentru aşezarea fundaţiilor de piatră. Nu se ştie dacă a fost sau nu o coincidenţă răstimpul de nouă ani necesar reascunderii manuscriselor, o perioadă similară cu cea de care 173

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i avut nevoie pentru a le salva de sub ruinele de la Ierusalim, de trei secole în urmă. lentul în care Chris Knight a făcut publică ideea că ar exista sseniene sub capela Rosslyn1, aproape toată lumea a aşteptat unei cripte subterane, ferecată cu o uşă întărită, în care s-ar rând pe o scară ascunsă. Nimic nu e mai departe de adevăr, ntul lui William Sinclair este construit pe un strat de nisip cu Je 40 de metri2. Decizia de a face un astfel de lucru nu putea fi i de a reaşe/a fiecare document într-o locaţie corespunzătoare nai, respectiv sub Templul din Ierusalim. Templierii vor fi ;ezarea fiecărui document în parte, conform descrierilor făiscrisul de Cupru.

lin Oak Island ;ută aici o digresiune de la firul principal al relatării, pentru •a asupra unei mici insule din largul coastei provinciei Nova Scoţie), în estul Canadei. Insula Oak, cu o suprafaţă de 0,5 •aţi, este situată la doar câţiva kilometri de oraşul Halifax (acum gional), care are aceeaşi denumire cu orăşelul din Yorkshire legătură cu loan Botezătorul. Aceasta este şi următorul port >ul St. Johns - denumit după loan Botezătorul. k pare să fie locul unde a fost ascunsă comoara templierilor, plecat din portul francez La Rochelle cu o noapte înainte ca l IV-lea al Franţei să întindă cursa în care urmărea să prindă ierilor. Această teorie nu pare să fie lipsită de fundament, nsulei Oak a început odată cu excavaţiile făcute în 1795 de mme Daniel McGinnis şi de doi dintre prietenii acestuia, odgonul unei bărci atârnând de o creangă, şi o adâncitură le lângă copacul respectiv. Ei au săpat o groapă adâncă de i au descoperit un nivel de dale de piatră, a căror prezenţă nu istificată pe o insulă ce nu fusese locuită vreodată. Săpând în ;ă trei metri în adâncime, au dat peste o platformă din lemn apoi, continuând căutarea, au găsit alte două platforme, la tiv nouă metri adâncime. lui Hiram, Editura Aquila, 2002. nizate de dr. Jack Miller în urma unor explorări geografice.

174

SECRETUL SFÂNT

Câţiva ani mai târziu, un grup de oameni de afaceri din zonă au format o companie numită Onslow Syndicate, cu scopul de a continua explorarea, sperând să descopere ascunzătoarea unei comori ascunse de piraţi. Ei au continuat să descopere platforme de stejar până când, la 25 de metri în adânc, săpătorii au descoperit o piatră pe care fusese gravat un cod. Pornind de la acesta, au dedus că, la încă circa 12 metri adâncime, s-ar putea găsi comoara. Totuşi, codul ar fi putut reprezenta o indicaţie falsă, ce i-ar fi condus spre o capcană, deoarece locul s-a umplut rapid cu apă de mare, şi a împiedicat excavarea în următorii două sute de ani. Curând însă a devenit evident că se săpaseră tuneluri pornind din golfurile aflate în ambele părţi ale insulei. Până astăzi au fost scoase la iveală doar un lanţ de aur, nişte foarfeci de fier, o bucată de pergament acoperit de un scris ilizibil, în ciuda milioanelor de dolari investite în excavaţii - şi a celor cinci oameni care şi-au pierdut viaţa. Descoperirile de pe insula Oak datează fie de pe vremea templierilor, fie din perioada de după căderea lor, şi se dovedesc a fi reprezentative pentru tehnicile folosite de templieri, ceea ce poate constitui un indiciu în privinţa obiectelor ce s-ar putea găsi sub capela Rosslyn. La fel ca în cazul insulei Oak, secretele de la Rosslyn sunt îngropate la mare adâncime în pământ - şi e de aşteptat să fie întinse curse pentru cei ce nu au reuşit să dezlege cifrurile ascunse în ritualul masonilor. Lucrările realizate în subteran înainte de 1456 au fost complexe, iar tunelul ce leagă castelul de capela Rosslyn trebuie să fi fost o dovadă de curaj ingineresc.

Breasla secretă a lui Sinclair Când a fost vorba de ridicarea principalei clădiri a „capelei", contele Sinclair a fost nevoit să angajeze muncitori, pietrari şi zidari, alături de artişti, deoarece iniţial toate basoreliefurile din capela Rosslyn au fost pictate în culori vii. Pentru ca documentele să poată fi aşezate în siguranţă în noua lor ascunzătoare din subteran, iar el şi familia lui să nu mai cadă pradă aceloraşi forţe care i-au distrus pe templieri, Sinclair a fost nevoit să găsească o modalitate de a-i separa pe muncitori de oamenii din afară, încă o dată a apelat la cunoştinţele şi ingeniozitatea lui Şir Gilbert Haye. Gilbert scrisese o mulţime de cărţi, şi tradusese şi mai multe. Era expert în călărie, arta guvernării, filozofie şi ştiinţă, dar studiase şi ceva de o importanţă primordială - cercetase şi scrisese mult despre breslele meseriaşilor. 175

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

!

^ul de breaslă a apărut atât de devreme în istorie, încât cerce;ste greu să afirme cu siguranţă când au funcţionat acestea a dată. Iniţial au existat diverse tipuri de bresle, unele reîle sociale sau formate ca urmare a existenţei unor interese ;omune, însă toate au reprezentat grupuri de indivizi reuniţi voinţă pentru o cauză comună. Breslele comercianţilor au ; devreme în Anglia (cel puţin pe la 1090). Ele îşi aveau de l într-un loc anume, cum ar fi Bristol, Canterbury sau Londra, aţii a căror intenţie principală era protejarea tuturor activităţilor 2 prestate de membrii unei bresle dintr-un anumit loc. jlucru e de înţeles în ce priveşte legea şi ordinea, deoarece bresTcianţilor îşi aveau propriile regulamente. Ele erau interesate ăsură de profit şi de aspecte de ordin moral, sau privitoare la legii în legătură cu comerţul. Fiecare membru al unei bresle comercianţi plătea o sumă anuală, din care se acorda sprijin niliile cu membri bolnavi sau decedaţi, sau pentru educarea estora. Acţionând şi negociind de comun acord, breslele color reuşeau să-şi protejeze interesele şi să asigure cinstea şi propriilor membri. meseriaşilor erau în esenţă identice cu cele ale comercianţilor, a fel de vechi. Printre primele şi cele mai importante bresle ilor a fost cea a pietrarilor, a cărei existenţă pare să dateze din lui Athelstan al Angliei (ce a domnit între anii 924 şi 939). :ă exclusivismul era în interesul celor implicaţi într-o anumită Prin formarea unei asociaţii strânse, ei îşi puteau organiza aci reuşeau să păstreze privilegiile care le asigurau continuarea jîn viitor. O breaslă era atât un fel de sindicat, cât şi o federaţie , acestea fiind importante pentru toţi cei implicaţi. Tinerii ce numită meserie erau în mod invariabil fii ai unor oameni în activităţi similare. Ei erau daţi în grija unui maestru, ca^ponsabil doar de pregătirea lor în meseria aleasă, ci şi de >r morală şi spirituală. >erioadă de ucenicie îndelungată, stabilită prin contract, tâlea statutul de „calfă". Apoi, după o perioadă de activitate şi priceperilor în faţa semenilor săi, „calfa" devenea maestru în lutând să pornească de unul singur o afacere. area pietrei, mai mult decât alte meserii, era considerată o proape sfântă. Dacă în epoca medievală aceasta era considerată

SECRETUL SFANŢ

o meserie ca oricare alta, familiile din care s-au ridicat cavalerii templieri nutreau o altă convingere, încă din Epoca Pietrei, astronomii - cei ce înţelegeau funcţionarea universului - se alegeau din rândurile preoţilor, iar aceşti oameni sfinţi indicau modul în care trebuiau realizate construcţiile din piatră. Toate structurile preistorice de piatră au avut fie scopul de a observa şi de a măsura lumea dată de Divinitate, fie au privit aspecte legate de moarte şi de viaţa de apoi. Formaţiuni ca Maes Howe din Scoţia, Newgrange din Irlanda, Bryn Celli Ddu din Ţara Galilor sau Avebury din Anglia au reprezentat puncte de observare a fenomenelor cereşti şi care au transformat modul de viaţă al oamenilor. Acei astronomi-preoţi-pietrari erau atât de avansaţi încât au reuşit să creeze, cu mai mult de 5.000 de ani în urmă, un sistem de măsurare bazat pe o unitate de măsură internaţională, stabilită pe baza observării mişcării de rotaţie a Pământului în raport cu planeta Venus. Alexander Thom, profesor de inginerie la Universitatea din Oxford, care a identificat pentru prima dată existenţa unităţii de măsură respective, a denumit-o „yard megalitic", iar a patruzecea subdiviziune a acestuia a fost numită „inci megalitic". Yardul megalitic era atât de exact, încât putea determina o fracţiune din lăţimea unui fir de păr. Şi mai surprinzător este faptul că Familiile Stelei par să fi cunoscut această unitate de măsură ce datează din Epoca Pietrei. Livra, utilizată pentru prima dată la târgurile din Champagne, este raportată la cantitatea de cereale ce putea să încapă într-un cub cu marginile de 4 inci megalitici. Când este umplut cu apă, acelaşi cub poate primi o cantitate echivalentă unui pint imperial! în momentul în care templierii au recuperat manuscrisele, în 1118, ei au început să controleze breslele zidarilor prin intermediul unor ritualuri de iniţiere care nu mai fuseseră folosite de pe vremea lui Cristos. Atunci când Irod cel Mare a finanţat reconstruirea Templului din Ierusalim, în anul 19 î.C., doar preoţilor-constructori li s-a permis participarea la ridicarea edificiului sfânt, în timpul reconstrucţiei au fost angajaţi nu mai puţin de 10.000 de astfel de preoţi, iar fiecare dintre ei trebuie să fi parcurs ritualul ce-i permitea să lucreze conform priceperilor şi gradului pe care îl deţinea, începând cu secolul al XH-lea, cei mai pricepuţi constructori în piatră din Europa luau parte la astfel de ritualuri sfinte. Această nouă instituţie a Familiilor Stelei a funcţionat în aproximativ acelaşi mod cu cea care a precedat-o. Cei care deveneau cistercieni sau templieri, în perioada de glorie a acestor organizaţii, nu aveau cunoştinţă 177

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Familiilor Stelei sau de credinţa unică şi aparte pe care acesla bază. Credinţa respectivă a rămas la fel de misterioasă abil 90% dintre călugării cistercieni sau cavalerii templieri, pe itregii lor existenţe. Doar celor aleşi, bărbaţilor inteligenţi care în rang şi au ajuns să ocupe poziţii înalte în cadrul ierarhiei, li uit „secretele de interior" ale ordinelor amintite. Aceşti oameni •şi dovedească loialitatea şi capacitatea de a păstra secrete mai nu aveau probabil o importanţă reală. Posibilii candidaţi la înalte de iniţiere erau atent monitorizaţi, probabil timp de câi, înainte de a li se împărtăşi ceva cu adevărat important. rii pricepuţi aduşi la Rosslyn fuseseră deja iniţiaţi în ritualurile mplieri, şi fuseseră folosiţi pentru păstrarea secretelor, astfel ir şi Haye să poată fi siguri că cele de la Rosslyn nu vor fi niciodată, însă contele a adăugat o întreagă serie de ceremonii itualurilor constructorilor în piatră — jurăminte şi reguli care ;at o asociere de breaslă într-o frăţie mult mai profundă şi mai ceasta asociere se pot identifica rădăcinile grupării ce urma să ta cu numele de francmasonerie.

i ritualurile masonice al francmasoneriei moderne (cel de ucenic) datează aproape Vremea Vechiului Testament, iar al treilea grad are o vechime de ii de ani, în timp ce elementele-cheie privitoare la reînvierea planetei Venus au cu siguranţă origini pre-cananeene. Printre care au fost create s-a numărat şi foarte importantul grad al gal (maestru). Aşa cum am discutat deja, acest grad priveşte ea Templului Sfânt şi descrie modul în care săpăturile la locul ruinat au condus la descoperirea documentelor ce cuprindeau retă importantă. am observat, gradul face referire la „chei" figurative, care putui procesului necesar înţelegerii secretelor de la Rosslyn. ea, vorbeşte despre modul în care Templul lui Solomon a fost aşa fel încât să permită luminii „stelei" Shekinah să pătrundă secrete care au fost descoperite probabil în manuscrisele ese-

el a fost constructorul inspirat al Sfântului Tabernacol, 178

SECRETUL SFANŢ

pe care 1-a construit pentru a adăposti Sfânta Sfintelor şi pentru a permite luminii Sfintei Shekinah să strălucească deasupra lui. Arhitectura lui a devenit un model pentru Templul regelui Solomon şi se conformează unui model indicat lui Moise de către Dumnezeu, pe Muntele Horeb, celui ce avea să devină Marele Maestru al Lojii lui Israel. Această favoare i-a fost inspirată fratelui de apariţia la est a divinei Shekinah, ce reprezintă gloria lui Dumnezeu, apărută pe Muntele Sinai la momentul înmânării Legii Sfinte. In cadrul aceluiaşi ritual se menţionează faptul că apariţia „stelei" Shekinah nu este neapărat un eveniment obişnuit şi predictibil. Ritualul avertizează că Dumnezeu poate să aleagă să ne lipsească de semnul bunăvoinţei Lui:

La sfinţirea Sfântului Tabernacol, iar mai apoi la închinarea Templului lui Dumnezeu de către regele Solomon, divina Shekinah a coborât în aşa fel încât lumina ei a strălucit asupra locului Chivotului Milei, aflat în Sfânta Sfintelor, acoperit de aripile heruvimilor, unde a apărut mai multe generaţii la rând, până când evreii s-au dovedit necredincioşi în privinţa Divinităţii. La fel şi lumina masoneriei ar putea fi luată celor ce se dovedesc necredincioşi faţă de Dumnezeul lor. Drept mijloc suplimentar de protecţie, cei iniţiaţi în frăţia contelui Sinclair erau obligaţi să facă jurăminte de legământ. Până recent, francmasonii au continuat să repete un fel de jurământ creat la Rosslyn — care ameninţa cu pedepse teribile, inclusiv secţionarea sau tăierea unor părţi ale corpului, în cazul în care secretele nu erau păstrate. Desigur, francmasonii moderni înţeleg că e vorba doar de un ritual — o ameninţare simbolică - dar în Scoţia secolului al XV-lea lucrurile erau diferite. Erau vremuri violente, iar oamenii puternici, precum contele Sinclair, nu reprezentau legea pe domeniile lor, ci erau însăşi legea. Probabil că ritualurile, practicile şi iconografia utilizate de frăţia de la Rosslyn nu diferă prea mult de formele cele mai vechi cunoscute în cadrul francmasoneriei. Urmând practicile obişnuite ale breslelor, iniţiaţii - care în acest caz erau toţi cei implicaţi în ridicarea capelei Rosslyn — erau numiţi Ucenici şi apoi se ridicau la gradul de Calfe şi apoi de Maeştri Masoni. 179

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

că oricare persoană implicată în proiect trebuie să fi fost nurolul pe care îl juca, deoarece câteva dintre secretele cele le exemplu locaţia criptei subterane secrete, au fost probabil na şi de cei mai simpli şi mai puţin educaţi dintre muncitori, scopul contelui era să creeze un „club" privat, în care toţi cei u membri ai unui nivel sau al altuia. ; puncte de vedere, Rosslyn poate fi considerată prima lojă , deoarece trebuie să fi inclus „neoperativi" în cadrul ritualului ire, asemenea celor mai mulţi dintre masonii moderni, nu •zis maeştri în prelucrarea pietrei. Printre aceşti oameni se tele William Sinclair şi Şir Gilbert Haye. irul în care capela Rosslyn a fost definitivată, iar manuscrisele ml „templu al Ierusalimului", a doua şi a treia generaţie de fost nevoiţi să-şi găsească un loc de muncă în altă parte. Insă nai departe ritualurile. i francmasonilor moderni, ei s-au bazat probabil pe semne şi ioduri specifice de a-şi da mâna, expresii sau gesturi speciale cmbrii se puteau recunoaşte între ei imediat. le membru al acestei prime lojă francmasonice atrăgea intaje considerabile. In cazul în care oricare dintre fraţi se se îmbolnăvea, familia acestuia primiea sprijin, iar copiii aţi şi instruiţi în meseria construcţiilor din piatră. Chiar şi lemente ar fi putut reprezenta stimulente, într-o perioadă în i de orice fel lipsea în mod evident. Membrilor li se asigurau de locuit, şi toţi deveneau parte a unei comunităţi strânse ribuit la păstrarea secretelor din jurul misterioasei construcţii . în felul acesta tradiţia s-a extins şi a fost menţinută de-a i perioade în care a fost ridicată construcţia. e posibil ca aceasta să fi fost singura intenţie pe care ia a avut-o la început, respectiv un mijloc de asigurare a iţii prin crearea unei frăţii oarecum secrete, bazate pe înirijinită de unul dintre cei mai bogaţi oameni din Scoţia. :rea vremii şi cu modificarea circumstanţelor s-a ajuns la tuaţiei. Familiile Stelei aveau să fie confruntate curând cu iţare, atrasă în mod paradoxal chiar de ele însele. La scurtă îrminarea capelei Rosslyn, evenimentele din cadrul lumii it o întorsătură neaşteptată. Ceea ce s-a întâmplat a schimbat a naştere francmasoneriei propriu-zise. 180

SECRETUL SFÂNT

Intre timp însă, în anul 1482 contele Sinclair a decedat, fiind succedat în funcţia de lord de Rosslyn de către Olivier, fiul său din cea de-a doua căsătorie. Cel de-al doilea titlu major pe care 1-a deţinut contele, cel de conte de Caithness, i-a revenit lui William, un alt fiu de-al său. La moartea bătrânului conte, capela Rosslyn nu era complet definitivată. Anumite documente din vremea respectivă indică faptul că în decursul primei părţi a secolului al XVI-lea, Rosslyn a fost utilizată drept capelă de către familia Sinclair şi de către locuitorii din satul Roslin. Se pare că familia Sinclair participa la slujbe oficiate în criptă, nu în capelă. Acolo se ajungea printr-un şir de scări ce porneau din partea dreaptă (sudică) a Coloanei Ucenicului, în criptă se afla un altar, şi nu putem decât să bănuim ce fel de slujbe s-au oficiat acolo în deceniile ce au urmat definitivării acestui nou Templu din Ierusalim. în mod neobişnuit pentru o biserică, Rosslyn a avut cândva obloane ce puteau acoperi toate ferestrele de jos ale edificiului. S-a încercat explicarea prezenţei acestora prin faptul că ferestrele nu aveau vitralii. Fotografiile cele mai vechi, din anii 1840, arată că ferestrele erau foarte deteriorate, dar se observă cu claritate că cele de jos aveau vitralii. Totuşi, e adevărat că nu ştim când au fost pictate acestea. După cum am arătat deja, au existat momente în care lumina planetei Venus pătrundea prin „tunelul luminii" de deasupra ferestrei din est, la primele ore ale dimineţii, în cazul în care în capelă ar fi avut loc ceremonii de natură masonică la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, obloanele ar fi fost necesare pentru a ascunde aceste ritualuri de privirile celor ce nu erau membri ai grupului de. iniţiaţi, în plus, acoperirea tuturor ferestrelor, cu excepţia „tunelului luminii", ar fi sporit în mod semnificativ efectul strălucirii planetei Venus în clădire.

Ruperea creştinătăţii Pe când capela Rosslyn era definitivată, deasupra Europei catolice se strângeau nori întunecaţi. După moartea umanistului papă Pius al 11-lea (Enea Silvio Piccolomini), în anul 1464, s-a pus capăt în modnemilos liberalismului şi umanismului celor treizeci de ani de dinainte de acest moment. Umaniştii, sprijiniţi probabil de Familiile Stelei, au reacţionat. A avut loc un atentat la viaţa reacţionarului papă Paul al 11-lea în anul 1468, dar încercarea a eşuat. Papii care au urmat au devenit şi mai agresivi şi mai conservatori în privinţa forţelor umanismului, reprezentate de Familiile Stelei. 181

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

nocenţiu al VUI-lea (1484-92) a întărit Inchiziţia, extinzând : rug a vrăjitoarelor şi magicienilor. Succesorul lui Inocenţiu, i al Vl-lea (1492-1503) — al cărui nume real era Rodrigo Borgia ut drum spre scaunul papal prin comploturi şi omucidere. \lexandru al Vl-lea, situaţia a evoluat din rău în mai rău. Chele enorme pe comori de artă şi obiecte de lux, papii care s-au au adus instituţia papalităţii într-o stare de sărăcie. Practici ca le indulgenţe, introdusă pentru prima dată în secolul al XlV-lea, mulate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către papa luliu >entru a obţine fonduri pentru reconstruirea Bazilicii Sf. Petru, leveni cea mai splendidă biserică a creştinătăţii. O indulgenţă >t o cale rapidă către rai. Orice catolic avea posibilitatea de ii accesul spre rai, lui sau chiar rudelor sale, în schimbul unei urne de bani, care oferea eliberarea de chinurile purgatoriului, erau foarte răspândite, deoarece bogaţii şi săracii erau şantajaţi lăsură cu ameninţarea focurilor iadului de către vânzătorii de , complet lipsiţi de scrupule. Datorită administrării profitabile ' de pelerinaj, a comercializării aşa-ziselor relicve sfinte şi a abuzuri făcute în numele Bisericii, papalitatea a început să fie ; numeroşi oameni cu corupţia şi viciul, ttul a fost o reacţie inevitabilă, iniţiată de Martin Luther (1483itrălucit profesor, teolog şi călugăr augustinian din Germania, remea în care se definitivau lucrările la capela Rosslyn. După at o serie de predici împotriva indulgenţelor, Luther a scris în o listă de nouăzeci şi cinci de „teze" privitoare la reformarea latolice, invitând la o discuţie publică pe tema acestora. El dorea ^ a lucrurilor pe care indulgenţele le puteau şi respectiv nu le ura, deşi nu a pus sub semnul întrebării puterea papei de a ! lucruri. La momentul respectiv, Luther nu avea nicio intenţie la o schismă în biserica-mamă, ci viza doar o dezbatere urgentă ^formării acesteia. : şi-a expus tezele pe uşa bisericii castelului din Wittenberg, nbrie 1517, Luther a trimis o copie a acestora superiorului Piscopul Albrecht de Mainz, alături de o scrisoare în care îşi jgrijorarea în privinţa comerţului cu indulgenţe în arhidioceza t. Deşi Luther nu a pus direct sub semnul întrebării autoritatea recht a trimis imediat scrisoarea la Roma, sugerând că Luther Tiod implicit, pe papă. 182

SECRETUL SFANŢ

Cu câteva generaţii în urmă, acest gest ar fi rămas o problemă locală a Bisericii germane, însă o inovaţie tehnologică recentă - tiparul - a făcut posibilă citirea traducerii în limba germană a scrisorii lui Luther în toate regiunile Germaniei, în decursul a două săptămâni, în două luni, numele lui Luther a devenit cunoscut în întreaga Europă catolică. La început Roma l-a catalogat pe Luther drept „un german beţiv care, atunci când va fi treaz, îşi va schimba părerea". Papa Leon al X-lea a cerut analizarea argumentelor aduse de Luther, în urma căreia s-a hotărât că Luther ataca într-adevăr autoritatea papală. Roma l-a declarat prin urmare eretic. Dar Luther nu şi-a schimbat ideile, ci dimpotrivă. Sprijinul tot mai mare pe care îl dobândea în Germania, combinat cu ostilitatea Romei, l-a făcut şi mai hotărât. Punctele lui de vedere au devenit şi mai radicale, ajungând în curând să declare întreaga Biserică a Romei, începând cu papa, drept materialistă, coruptă, lipsită de autoritate legitimă, o antiteză a Bisericii fondate de Cristos (sau mai exact, fondate de Sf. Pavel). Astfel a debutat Reforma, care urma să transforme faţa religioasă şi politică a Europei. Rând pe rând, începând din Germania, liderii laici din nordul Europei 1-au urmat pe Luther în respingerea autorităţii papale, mişcare ce le-a permis acapararea bunurilor Bisericii în timpul acestui proces. Viitorul a început să se devină sumbru pentru multe dintre vechile instituţii catolice, inclusiv pentru mănăstiri. Pământurile şi clădirile acestora au fost confiscate, iar călugării au devenit simpli membri ai societăţii, beneficiind de mici pensii sau de posibilitatea de a-şi asigura traiul aşa cum puteau. Printre victimele acestei importante schisme din interiorul creştinismului occidental a fost şi enigmaticul ordin tironensian al călugărilor constructori în piatră (vezi Capitolul 6), care au dispărut de pe scena istoriei. Reforma a cauzat nenumărate probleme Familiilor Stelei şi organizaţiilor afiliate acestora. Pentru ele, credinţa protestantă era mai rea decât orice existase până atunci. Ele petrecuseră sute de ani pătrunzând în rândurile Bisericii din Roma, iar credinţele de sorginte ebionită ale Bisericii din Ierusalim şi ale Familiilor Stelei au rezistat multă vreme în cadrul Bisericii Catolice, ascunse în obiectele, ceremonialul şi iconografia catolică. Prin comparaţie, protestantismul era lipsit de fundament, era auster, neproductiv şi foarte dedicat Bisericii lui Pavel, pe care Familiile Stelei o dispreţuiau atât de mult. Ideile ebioniţilor supravieţuiseră ascunse în credinţa catolică, asemenea vâscului pe un copac, însă ramurile protes183

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

, asemenea interioarelor albe ale bisericilor protestante, nu iibilitatea de a ascunde ceva. intismul, în forma calvină a acestuia, a devenit în cele din urmă ială în Scoţia, în anul 1560, atunci când parlamentul scoţian • ctrinele, practicile şi supremaţia Bisericii Romano-Catolice. nii din afară, familia Sinclair de la Rosslyn părea să rămână |căpâţânare vechii biserici, chiar şi atunci când un astfel de pţiona o punea în pericolul de a-şi pierde influenţa, prestigiul în cele din urmă, vieţile membrilor săi. De fapt, situaţia era iţă. Asemenea multor moştenitori ai Familiilor Stelei, ei erau ciocan şi nicovală, în general, ebioniţii nu puteau renunţa la iei biserici unde îşi formaseră cel puţin o nişă, doar pentru alteia, pe care o găseau mai greu de acceptat din punct de inar, şi care nu avea colţuri întunecate ce le-ar fi putut asigura îl lungilor ani de conflicte religioase din Scoţia, Familiile ţinut capul plecat şi au supravieţuit cum au putut. In timpul )licei Mary (Măria), regina scoţienilor (1561-1568), un grup ţi furioşi din Edinburgh au atacat capela Rosslyn. Aceştia toate statuile aşezate în nişele din exteriorul edificiului, sfăipoi în mii de bucăţi. După toate probabilităţile ar fi mers mult dacă nu ar fi existat un bărbat iute la minte, pe nume Cochran, ': mulţimea spre pivniţa de vinuri a castelului Rosslyn, unde i cinstit cu vin şi au furat tot ce au putut înainte de sosirea aproape miraculos, majoritatea basoreliefurilor din interiorul Imas intacte, deşi astăzi poartă semnele eroziunii cauzate de nord, care au pătruns în interior decenii de-a rândul, după ce iu distrus iar ferestrele au fost sparte.

u m înainte îligioase din secolul al XVI-lea au cauzat o stagnare, unele tând un sprijin total protestantismului reformator, în timp ce fi Franţa sau Spania, au rămas în continuare sprijinitoare ale >lice. Când praful a început să se aşeze, Familiile Stelei au ă găsească o cale de a merge mai departe. Hotărârea lor de ui Ierusalim şi de a crea regatul lui Dumnezeu pe pământ a 184

SECRETUL SFANŢ

rămas de neclintit, însă a devenit evident că niciun cult religios creştin din Europa nu va fi de acord cu punerea în aplicare a acelor planuri. Desigur, cei mai mulţi membri ai Familiilor Stelei au fost obligaţi să prezinte de formă adeziunea la credinţa catolică sau la cea protestantă, în funcţie de locul în care trăiau, de vreme ce doar creştinismul, indiferent de felul acestuia, era tolerat în mod oficial. Concomitent, însă, mulţi membri ai Familiilor Stelei au devenit sprijinitori ai unor grupuri semioficiale, cum erau rozicrucienii, o formă ciudată de pseudocreştinism mistic ce reprezenta mai evident credinţele şi idealurile împărtăşite de Familiile Stelei. De asemenea, au adoptat ideea de deism - prin care se accepta existenţa lui Dumnezeu, fără a se încerca încadrarea Acestuia în limitele unei anumite categorii - şi au contribuit la întărirea forţelor umanismului, la susţinerea căruia au participat în decursul secolului al XV-lea. în Scoţia, forţele calvinismului protestant erau atât de puternice şi de intolerante, încât orice credinţă alternativă nu era nici măcar luată în considerare. Acolo, singura modalitate pentru ca Familiile Stelei să-şi poată exprima idealurile era prin intermediul unei societăţi secrete. Desigur că Familiile Stelei din Scoţia erau deja organizate într-o astfel de societate. Aceasta fusese creată cu un scop foarte precis, dar a continuat să funcţioneze şi după construirea capelei Rosslyn, iar influenţa ei a devenit tot mai răspândită, în noul climat religios, această societate secretă urma să devină o organizaţie care să le permită indivizilor să-1 slăvească pe Dumnezeu în orice formă ar fi preferat ei. Adevărata francmasonerie era pe cale de a se naşte.

Legile Schaw Prima dovadă documentară privitoare la existenţa francmasoneriei, care sigur nu este legată de actul de a tăia şi de a prelucra piatra, provine din Scoţia anilor 1598 şi 1599. înaintea acestui moment s-au mai făcut menţionări în privinţa francmasoneriei, dar nu e sigur dacă acestea se refereau sau nu la masonii operativi, adică la cei implicaţi în arta construcţiilor, sau la masonii speculativi. Adevărata francmasonerie (cea speculativă) s-a născut odată cu legile Schaw. Figura centrală la vremea aceea era regele James (lacob) al Vl-lea al Scoţiei (ulterior James I al Angliei) care era, după toate probabilităţile, un descendent al coaliţiei dintre Familiile Stelei şi normanzi. El provenea din rândurile unei dinastii de origine normandă, născută din unirea familiilor 185

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

uart) şi Bruce. Primul membru cunoscut al casei de Stewart a ui Flaald, un nobil breton de origine normandă din secolul al mp ce familia Bruce se trăgea din Robert de Brus, un cavaler re venise în Anglia alături de William Cuceritorul, şi căruia i iniţial domenii în Yorkshire. James 1-a numit pe William Schaw în postul de Maestru al }lin Scoţia în anul 1584. Paisprezece ani mai târziu, Schaw a 1 document care conţinea regulile şi regulamentele după care >nii trebuiau să-şi ghideze comportamentul. Este posibil ca, ; Schaw să se fi referit într-o primă etapă strict la cioplitori relucrau piatra, însă hotărârile lui nu au convenit tuturor şi, n an, el a fost nevoit să organizeze o altă adunare, pentru e dintre aspectele pe care primul statut nu a reuşit să le _ relevant probabil faptul că adunarea ce a dus la crearea celui statut Schaw a fost ţinută în ziua de 24 iunie — sărbătoarea Sf. torul. sonii din Kilwinning erau în special nemulţumiţi de faptul că a referiri specifice la lojile din Edinburgh, fără a le menţiona Qlwinning, ai căror membri pretindeau întâietatea în faţa tutuloji, în virtutea vechimii lor. Schaw a făcut referire la acest le-al doilea statut, publicat în 1599. Acolo se făcea referire ig şi vechimea acestei loji, despre care se spunea că „a fost ştia că ar fi apărut) în scrierile noastre străvechi", remarcat în mod special că tipul de exprimare caracteristic jilea statut Schaw pare să ţină seamă de faptul că, la cea dată, bria era mai mult decât o breaslă obişnuită a meseriaşilor. Stelei din Scoţia ştiau că responsabilitatea lor era mare, ele oarele documentelor esenienilor, aflate în noul Templu Sfanţ (vezi Capitolul 8). Ritualurile iniţiate de contele William i a păstra şi a proteja secretele capelei Rosslyn fuseseră ritualuri străvechi, transmise din generaţie în generaţie, de îgelui Solomon. în acel moment, acele ritualuri începeau să o scară mai largă, pentru a-i reuni pe toţi oamenii, fie ei lestanţi sau chiar evrei. [iţele privitoare la Loja din Scoon (sic) şi Perth nr. 3, care

din 1598, atestă faptul că regele James al Vl-lea a devenit jîn ziua de 15 aprilie 1601. Imediat după această dată, James dori să devină Marele Maestru Mason al Scoţiei, în ciuda 186

SECRETUL SFANŢ

acestei dorinţe, el a fost infonnat în mod politicos că nu putea ocupa o astfel de funcţie deoarece era vorba de un titlu ereditar — deţinut de cei din familia Sinclair de la Rosslyn. în anul 1603, la Edinburgh a ajuns vestea morţii reginei Elisabeta I a Angliei, care îl numise moştenitor al său pe regele Scoţiei. James al Vl-lea a pornit imediat spre sud, la Londra, pentru a deveni regele James (lacob) I al Angliei - şi i-a luat şi pe francmasoni alături de el.

187

JL10

pţii fraţi

rege m J ames l al Angliei pentru francmasonerie trebuie să fi gmaţla curtenilor de la palatul regal din Greenwich, unde noul e o , nUn H ™ Icoţian). In ciuda mexistenţei vreunui document al lojilor prin Infirme pr e zenţa francmasonilor în oraş, diferite surse inLă deT,aUH '"T*' ° a me n i l ° r rs de un deceniu sau două.

d e d l fe r it e

P r o fe si! din

ţele lojilor, care s-au mai păstrat în Scoţia, demonstrează că

|1 drept pretext pentru activităţile lor de natură francmasonă (bune, ei notau aspecte privitoare la masonerie, iar când exise negative faţă de aceasta, menţionau doar activităţile legate )c cu mingea şi crosa. ' c lc g d ie iu ne-a parvenit niciun document privitor la activităţile reale din Anglia m prima jumătate a secolului al XVIl'-lea fie '

'

^

'

^ Pent m Că 3U f°St dlst — k n lacobiţilor, în anul 1715. Cu toate

Că u lia avea loc acelaşi proces de înnobilare, pe măfine cu funcţii de conducere intrau în rândurile frăţiei

3. The Origins of F reemasonry: Scotland's Centurv 1590 77/fl Irnasonenei: secolul scoţian, 1590-1710). Cambridge Univershy

188

CU TOŢII FRAŢI

Documentul lui InigoJones Marele arhitect Cristopher Wren a fost Mare Maestru al francmasonilor în cea de-a doua parte a secolului al XVII-lea. însă a mai existat încă un arhitect, la fel de faimos, care a fost membru al Frăţiei încă din primii ani de domnie ai regelui James I. Numele lui este Inigo Jones. Jones s-a născut în 1573, la Londra, şi a petrecut mulţi ani studiind arhitectura în italia, fiind apoi numit topograf al regelui, post ocupat ulterior de Cristopher Wren. Una dintre cele mai faimoase clădiri proiectate de Wren este Queen's House (Casa reginei) din Greenwich, construită pentru soţia regelui James, regina Ana de Danemarca. Regele şi-a adus curtea la Greenwich, loc ce a devenit un centru pentru francmasonii vremurilor respective, în acest loc, arhitectul a redactat în anul 1607 un document masonic cunoscut cu numele de „Manuscrisul lui Inigo Jones". Acest document încearcă să descrie originile străvechi ale francmasoneriei:

Dragi fraţi şi tovarăşi, scopul nostru este să vă spunem cum şi în ce mod a apărut această frăţie onorabilă a masoneriei; apoi vă vom vorbi despre modul în care a fost susţinută şi încurajată de regi şi prinţi merituoşi, ori de alţi oameni de bine. De asemenea, pentru cei ce se află aici, vom cere parte în funcţie de ceea ce fiecare mason deţine; pentru că, pe bună dreptate, dacă îi acordăm masoneriei atenţia cuvenită, ea merită să fie bine îngrijită, deoarece este o frăţie onorabilă, o ştiinţă misterioasă şi una dintre ştiinţele liberale. Numele celor şapte ştiinţe liberale sunt următoarele: I.Gramatica, ce îl învaţă pe om cum să vorbească şi să scrie corect. II.Retorica, ce îl învaţă pe om să vorbească bine, cu abilitate. III.Logica, ce îl învaţă pe om să separe adevărul de minciună. IV.Aritmetica, ce îl învaţă pe om să realizeze socoteli cu toate felurile de numere. V.Geometria, care îl învaţă pe om modul de măsurare a pământului şi a tuturor celorlalte lucruri. VI.Muzica, ce îl face pe om priceput la cântat, şi îl învaţă în mod metodic arta compoziţiei şi a cântatului la diferite instru189

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

|, cum ar fi orga sau harpa. stronomia, care îl învaţă pe om cum pot fi cunoscute rile Soarelui, ale Lunii sau ale stelelor. entul continuă cu relatarea modului în care această mare ştiinţă smisă, începând cu vremea Potopului şi continuând apoi cu mstruirii Templului lui Solomon de către Hiram Abif. Continuă vestea reconstruirii Templului din Ierusalim de către Zobobabel ; Irod. Jones pretinde că zidarii şi pietrarii din Ierusalim au stonbury, în Anglia, în anul 43 d.C. t de regalitate şi de Biserică, Inigo Jones - a cărui biserică 'el din Covent Garden a fost prima din Anglia în stil clasic — a pară importantă a societăţii engleze din primii ani de domnie ames şi până la moarte, în 1652. Nu există prin urmare nicio Frăţia prospera la Londra în decursul secolului al XVII-lea.

re Războiul Civil tea lui Jones, în 1652, Oliver Cromwell îl înlăturase pe monarh armatei parlamentare. La o atare situaţie se ajunsese datorită ilari de evenimente ale căror ramificaţii urmau să influenţeze ieria timp de aproape două secole. lames I este în general considerat unul dintre oamenii cei mai lai intelectuali ajunşi vreodată pe tronul Angliei. El a continuat (dintele, literatura şi artele, aşa cum făcuse şi regina Elisabeta )m de ştiinţă talentat, lucru demonstrat de câteva tratate (punim), ca The True Law of Free Monarchies (Adevărata lege lor libere), sau primul exemplu de propagandă împotriva fulounterblast to Tobacco (Argument împotriva fumatului) i semnificativă lucrare asociată cu numele regelui este o nouă JBibliei, denumită Biblia regelui James (King James Bible). A i în anul 1604, iar prima ediţie a apărut după şapte ani. lucerea la Biblia regelui James este exprimată ostilitatea faţă Catolică, într-un paragraf se spune:

om fi defăimaţi de reprezentanţii papalităţii în ţară itrăinătate, reprezentanţi care ne vor înfiera deoarece i nişte biete instrumente în slujba răspândirii printre 190

CU TOŢII FRAŢI

oameni a adevărului sfânt al lui Dumnezeu, pe care ei doresc să îl păstreze în necunoaştere şi întuneric ... trebuie să stăm liniştiţi, având drept sprijin lăuntric adevărul şi nevinovăţia unei conştiinţe fără pată. Această respingere agresivă a catolicismului indică o schimbare de perspectivă, conform căreia „oamenii" sunt percepuţi ca având dreptul „să cunoască", spre deosebire de punctul de vedere specific catolicilor, bazat la vremea aceea pe menţinerea controlului asupra credinţei, prin împiedicarea educaţiei în afara celei realizate în interiorul Bisericii. James a murit la 27 martie 1625, iar fiul său a devenit regele Charles (Carol) I. Acesta a început să fie imediat privit cu suspiciune datorită faptului că s-a căsătorit cu o prinţesă franţuzoaică, în vârstă de şaisprezece ani, Henrietta Măria, de religie catolică - ceea ce a dat naştere temerii că regele va ridica restricţiile împotriva catolicilor şi va submina protestantismul. Prosperitatea de care Anglia se bucurase în timpul lungii şi judicioasei domnii a reginei Elisabeta I şi a regelui James I condusese la apariţia unei clase de mijloc puternice. Aceasta era formată atât din mica nobilime proaspăt împroprietărită, cât şi din numeroşi comercianţi, mulţi dintre aceştia nemulţumiţi de atitudinile şi acţiunile lui Charles, şi mai ales de tendinţele absolutiste ale acestuia. Asemenea tatălui său, Charles credea cu tărie în conceptul numit „dreptul divin al regelui", cu alte cuvinte în ideea că monarhii erau unşi ai lui Dumnezeu, şi prin urmare răspunzători doar în faţa Divinităţii. Deşi Charles I susţinea anglicanismul, învăţăturile Bisericii sale nu erau pe placul protestanţilor mai radicali, care erau cunoscuţi cu numele de puritani. La vremea aceea, Camera Comunelor era dominată de comercianţii şi micii nobili puritani. Astfel, erau de aşteptat conflicte cu intransigentul Charles. Regele Charles a încercat să ia o serie de măsuri puţin populare, iar atunci când Parlamentul s-a opus, el 1-a dizolvat pur şi simplu, în mai multe rânduri a domnit de unul singur, schimbând obiceiurile prin încercarea de a ridica taxele fără aprobarea Parlamentului, în anul 1642, conflictele dintre rege şi Parlament au dus la izbucnirea războiului civil. Acest conflict s-a sfârşit în 1646 cu înfrângerea lui Charles, însă a izbucnit iar în 1648. La scurtă vreme, în ianuarie 1649, Charles a fost judecat pentru trădare şi executat. Monarhia a fost abolită în Anglia, care a fost declarată republică de liderul forţelor parlamentare, Oliver Cromwell.

191

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

documente despre francmasonii din Anglia \ă importantă perioadă datează şi primele documente care s-au privinţa ritualurile de iniţiere ale francmasonilor din Anglia 42). La data respectivă, Robert Moray a fost adus în rândurile Icătre alţi scoţieni din Newcastle, în timpul unei rebeliuni din sprijinul regelui Charles (ale cărui acţiuni nepopulare au dus ea conflictelor în Scoţia, chiar mai devreme de începutul Răz|ril din Anglia), noment este considerat o primă formă de pătrundere a francmateritoriul Angliei, deşi se spune că regele francmason James la Londra în 1603, iar documentul lui Inigo Jones apăruse în urmare, e puţin probabil ca Moray să fie cu adevărat primul iniţiat pe teritoriul Angliei. Cu toate acestea, este vorba de ie în legătură cu care s-au păstrat documente, •elatare cuprinzătoare cu privire la modul în care un englez a ncmason datează din vremea Războiului Civil, în 1646, după de la Oxford, Ashmole a călătorit spre nord, la Warrington, lit iniţierea în francmasonerie în ziua de 16 octombrie, aşa cum irnalul său:

6:30. Am fost făcut mason (sic) la Warrington, în ;hire, alături de Henry Mainwaring de Karincham. i făceau parte Richard Penket, James Collier, Richard Sankey, ^r, John Ellam, Richard Ellam şi Hugh Brewer. imediat următoare, Ashmole a pornit spre Londra, fortăreaţa lamentare. Călătoria a fost atât dificilă - în căruţă, pe drumuri k cât şi periculoasă, deoarece tuturor foştilor ofiţeri regalişti ierzis prin lege pătrunderea pe teritoriul situat la zece mile în i. Cu toate acestea, vizita lui nu a fost clandestină, deoarece 650 menţionează: „El (Ashmole) a trebuit să se stabilească la iuda Actului Parlamentar care cerea contrariul" 2, a lui Ashmole de la Oxford la Londra prin Warrington a fost, i, parte a unui plan. Se pare că singura lui speranţă de a fi admis •cupată de forţele parlamentare era să devină francmason. in data de 14 mai 1650, la Biroul de Documente Publice, Londra, AcInterregnum A. 192

CU TOŢII FRAŢI

Mulţi au sugerat că însuşi Cromwell ar fi fost francmason, dar nu există nicio confirmare documentară în această privinţă. Totuşi, e aproape sigur că mulţi dintre ofiţerii săi superiori erau membri ai Frăţiei. De exemplu, Thomas Fairfax, comandantul „Armatei Noului Model" a lui Cromwell a fost francmason, iar la reşedinţa familiei sale din Ilkley, în Yorkshire, mai există şi astăzi un templu masonic ce datează de pe vremea acestuia. Ashmole, probabil prin intermediul noilor sale legături din cadrul Frăţiei, a primit aprobarea de a pătrunde în Londra şi de a rămâne acolo. La câţiva ani după război, la 17 iunie 1652, el scrie despre întâlnirea pe care a avut-o la „Blackfriers" (sic) cu „Doctorul Wilkins şi domnul Wren". Wren era astronomul şi arhitectul Cristopher Wren, ce avea să reconstruiască bisericile Londrei după incendiul din 1666, inclusiv capodopera asociată cu numele său, Catedrala Sfântul Paul. Wren era destinat să devină Marele Maestru al francmasonilor din Londra. Pe vremea aceea, Wren era un tânăr universitar de la Colegiul Wadham din Oxford, unde era rector dr. John Wilkins, de asemenea francmason. Wilkins era şi cumnatul lui Cromwell, iar mai târziu a devenit episcop de Chester şi membru fondator - alături de Robert Moray, care devenise mason la Newcastle, în 1641 - al Societăţii Regale (Royal Society). Aceştia erau câţiva dintre oamenii cei mai importanţi ai vremii lor, iar francmasoneria pare să fi constituit elementul ce i-a unit. Deşi jurnalul lui Ashmole reprezintă primul document scris privitor la faptul că un englez a devenit francmason, se pare că la Londra, dar şi în oraşe ca Warrington, exista o infrastructură francmasonă cu mult înainte de 1646. Monarhia a fost reinstaurată în 1660, după moartea lui Oliver Cromwell, survenită în 1658 şi după o scurtă perioadă de conducere a fiului lui Cromwell, Richard. Noul rege, Charles al 11-lea, a revenit din exilul .în Europa promiţând mai multă toleranţă religioasă şi cerându-şi iertare în faţa tuturor, cu excepţia celor ce semnaseră sentinţa la moarte a tatălui său.

O nouă societate masonică în luna noiembrie a aceluiaşi an, Robert Moray a convocat un grup de oameni de ştiinţă şi de gânditori influenţi la o întâlnire la Colegiul Gresham din Londra. Mulţi dintre ei erau deja masoni, iar alţii urmau să devină în curând. Regele avea nevoie de consilieri, iar Moray era hotărât să-i adune pe cei mai buni pe care îi putea găsi - indiferent de loialităţile lor anterioare. Rezultatul acelei întâlniri a fost formarea Societăţii Regale, prima instituţie ştiinţifică autentică din lume. 193

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

1 Societăţii Regale, care se autodenumea „Colegiul Invizibil", ă se reunească în mod informai la Colegiul Gresham încă 645. Unii analişti pretind că nu există nicio dovadă pentru a că cei ce făcuseră parte din Colegiul Invizibil erau masoni, j de la prima ei întâlnire, Societatea Regală s-a ghidat după «reluate direct de la francmasonerie. Asemenea oricărei alte Jice, societatea avea trei ofiţeri oficianţi şi a decis, încă de la evite cu stricteţe discuţiile de natură politică sau religioasă, temui de votare utilizat de membri era identic cu cel folosit în cmasoneriei. Date fiind circumstanţele, pare corect să sugerăm >arte dintre membrii Societăţii Regale erau deja francmasoni la acesteia. ii care au format Societatea Regală erau exact aceiaşi indivizi dăduse însărcinarea de a reconstrui Londra, după ce marele strusese două treimi din oraş în zilele de 2 şi 3 septembrie 1666. ucnit la o brutărie şi s-a răspândit cu rapiditate datorită vântului nii dintre puritani au interpretat situaţia ca pe o pedeapsă de la , date fiind acţiunile lui Charles al Il-lea şi ale curtenilor săi, în i oameni erau doar uimiţi de distrugerea unui oraş atât de mare er. Inima comercială a Angliei fusese distrusă, la fel şi o mare : bisericile oraşului. le nemulţumiţi ar fi fost de pierderea proprietăţilor personale din >rii Societăţii Regale nu se poate să nu fi interpretat situaţia ca >portunitate. Londra care avea să se ridice din propria-i cenuşă j un model al aspiraţiilor şi simbolismului francmasonilor.

1

(

lestrul Mason al Angliei Wren ocupa un loc central printre membrii Societăţii Regale, |re de decizie în orice domeniu de creaţie. La fel ca Wren, membrii francmasoni ai Societăţii Regale credeau că Londra ar putea reprezenta Noul Ierusalim într-un sens foarte real şi i importantă clădire ce fusese distrusă de flăcări era Catedrala îl. Aceasta ar fi putut fi ridicată din nou în forma sa medievală, care fusese numit să o reconstruiască, a văzut aici o ocazie de cu o structură total diferită. a născut în 1632 în East Knowle, Wiltshire, fiind fiul unui cleiu mergea cu treburi la Londra sau la Windsor, unde Wren 1-a 194

CU TOŢII FRAŢI

cunoscut pe Charles, fiul cel mare al regelui Charles I. Cei doi au devenit prieteni, ceea ce 1-a avantajat pe Wren după ce Charles a devenit rege. în timp, Wren a devenit un om de ştiinţă cu preocupări diverse, fiind interesat de astronomie, dar având cunoştinţe solide de anatomie şi arhitectură. Epoca respectivă nu insista pe specializarea într-un domeniu ştiinţific, aşa că nu este surprinzător faptul că Wren era interesat de domenii diverse. Cu toate acestea, mintea lui, strălucită încă din perioada tinereţii sale, nu a rămas neremarcată. Un contemporan din cadrul Societăţii Regale spunea despre el: „Varietatea abilităţilor sale este deopotrivă uimitoare şi frustrantă pentru noi, după cum poate că e şi pentru el însuşi"3. în 1657, cu trei ani înainte de restaurarea monarhiei, Wren a devenit profesor de astronomie la colegiul Gresham, aceeaşi instituţie în cadrul căreia avea să se nască Societatea Regală câţiva ani mai târziu, un loc influenţat fără doar şi poate de Familiile Stelei. A fost totodată şi membru al Colegiului Invizibil care se reunea în aceeaşi clădire în mod neoficial şi neregulat. Deşi era de obicei ocupat de studii din domeniul astronomiei şi matematicii, Wren îşi dovedise încă din 1663 talentul de arhitect, atunci când proiectase capela Colegiului Pembroke din Cambridge. Aproape imediat după incendiu, Wren a fost însărcinat cu reconstruirea Londrei. Munca sa a fost fenomenală. A proiectat nu mai puţin de cincizeci şi una de biserici, pe lângă alte multe clădiri orăşeneşti, publice sau private. Din fericire pentru Londra şi în ciuda oboselii cauzate de muncă, Wren a avut o viaţă lungă. Rezultatul eforturilor sale s-a materializat în faptul că o mare parte din zona numită „the City of London", care se păstrează şi astăzi, este o dovadă a perseverenţei şi talentului lui Wren. Nu se ştie exact când a devenit Wren francmason. Conform anumitor surse, acest lucru s-a întâmplat pe la 1691, însă un alt fondator mason al Societăţii Regale, John Aubrey, a pretins că Wren ar fi fost în fruntea francmasoneriei încă din 1660, ceea ce e mult mai probabil. De fapt, dacă analizăm două dintre creaţiile sale, legătura lui Wren cu francmasoneria pare să fie evidentă înainte de 1691. Cele două capodopere sunt Catedrala Sf. Paul, cea mai mare operă a sa, şi monumentul închinat comemorării marelui incendiu, amplasat pe locul de unde ar fi izbucnit flăcările.

3 J. Summerson, Şir Cristopher Wren, P.R.S., Note şi documente ale Societăţii Regale din Londra. 195

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

iplu al Londrei editorului Adrian Gilbert4, când Wren a început să realizeze întru noua Catedrală Sf. Paul, el a hotărât să orienteze clădirea ide la nord faţă de est, o diferenţă substanţială în comparaţie original. (Aşa cum am mai afirmat, cele mai multe biserici din mie erau aliniate înspre partea orizontului estic de unde răsărea iua în care se sărbătorea sfântul căruia îi fuseseră dedicate. In rei, în ziua Sfântului Paul (Pavel), la 29 ianuarie, acel loc ar fi e grade sud faţă de est, şi nu cu opt grade spre nord), orientare a catedralei făcea ca partea vestică a bisericii să tlirectă cu Biserica Temple, aflată într-un cartier ce nu fusese acari. Biserica Temple, care mai dăinuieşte şi astăzi, se ridică fie s-a aflat sediul ordinului cavalerilor templieri din Londra. line că Wren s-a gândit la Ierusalim atunci când a luat decizia Şiserica Temple din Londra, asemenea multor altor biserici ale ; este o copie a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, iar :eia cu Sf. Paul este identică cu cea dintre Biserica Sfântului cea a Domului Stâncii din Ierusalim. rea acelui fapt însemna că dealul Ludgate, pe care se înalţă c ântul Paul - locul probabil al primului templu precreştin din preluat poziţia Templului lui Solomon din Ierusalim. E puţin Wren să nu fi cunoscut topografia Oraşului Sfânt, pe care reprezinte, în mod simbolic, în Londra reconstruită.

ment al Frăţiei tântul Paul este un edificiu impresionant, dar din punctul de "ancmasonilor, monumentul închinat marelui incendiu din năşeşte. Deşi e vorba de o creaţie la scară mai redusă, bogatul 1 este reprezentativ pentru francmasonii din Londra perioadei pentru credinţele şi aspiraţiile lor reale, nrul este amplasat pe strada Fish. Este vorba de o coloană ;e include un rând de scări pe care vizitatorii pot ajunge pe oară a monumentului. Având o înălţime de 202 picioare (61 obabil că a depăşit cu mult toate clădirile ce îl înconjurau la The New Jerusalem (Noul Ierusalim), Corgi, Londra, 2002. 196

CU TOŢII FRAŢI

momentul în care a fost definitivat, în anul 1677. în mod oficial, monumentul era o structură ridicată cu scopul de a comemora Marele Incendiu, însă Wren a ascuns în această construcţie o serie întreagă de mesaje codificate ce ar fi putut să fie înţelese doar de aleşii din cadrul Frăţiei. Ideea de monument implica faptul că înălţimea acestuia trebuia să fie similară distanţei dintre bază şi brutăria din Pudding Lane, unde au izbucnit flăcările. Dar de ce să fi stabilit Wren o distanţă de 202 picioare, când ar fi trebuit să aleagă doar 200? Conform opiniei lui Gilbert, secretul constă în umbra pe care monumentul o proiectează. Poziţia Londrei pe glob face ca la vremea solstiţiului de vară (21 iunie), soarele să parcurgă o linie ce uneşte de două ori orizontul de la vest şi de la est cu zenitul (înălţimea maximă), odată aproximativ la ora 9:22 la est, şi a doua oară în jur de ora 16:43 la vest. în ambele cazuri, un observator va remarca faptul că umbra formată de monument are 350 de picioare. Aceasta creează un raport de l: V3 între înălţimea monumentului şi lungimea umbrei acestuia. Date fiind exactele sale cunoştinţe de astronomie şi matematică, Wren nu ar fi putut să nu aprecieze acest lucru, care este probabil şi motivul pentru care monumentul a trebuit să aibă 202 de picioare înălţime, nu doar 200. Acest raport este identic cu cel din vesica piscis (băşica peştelui), o figură geometrică străveche pe care arhitecţii o utilizau mereu pentru a determina aşezarea unei clădiri, dar mai ales a bisericilor. Vesica piscis, cunoscută şi cu numele de mandorla („migdală") este o imagine formată prin intersectarea a două sfere, fiind o figură cu o mare încărcătură simbolică, în vremurile străvechi, se credea că ar fi reprezentat unirea dintre Zeu şi Zeiţă (probabil deoarece sugerează şi intrarea vaginului). Prin urmare ar putea fi interpretată şi ca un simbol al Figura 15 „stelei" Shekinah. Desigur că e vorba de un simbol Vesica Piscis cu multe conotaţii mistice, fiind asociat şi semnului zodiacal şi constelaţiei Fecioarei. Privită separat, relaţia dintre umbra şi înălţimea monumentului nu ar fi altceva decât o coincidenţă ciudată - doar că avem mai multe dovezi în privinţa modului de a gândi al oamenilor care au creat structura. La baza monumentului se află o serie de frize în relief. Una dintre acestea a fost creată de Caius Gabriel Cibber, însă a fost ordonată de Wren. Aceasta reprezintă oraşul Londra ca pe o zeiţă, însă o zeiţă care este în mod evident 197

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ibătrânită, Sabia Dreptăţii (unul dintre simbolurile Londrei) să-i scape din mână. Adrian Gilbert asociază această imagine ain Plângerile lui Ieremia din Biblie: „O, cum a rămas pustie i cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă..." Idescris în „Plângerile lui Ieremia" nu e altul decât Ierusalimul. sezată în dreapta „zeiţei" Londrei putem vedea alte două zeiţe, j ele revărsând „cornul abundenţei" peste oraş. Acest corn este «specific francmasonilor. |ceste simboluri trimit la ideea de renaştere, foarte potrivită în econstruirii oraşului. Ele nu ar fi avut o semnificaţie deosebită neiniţiaţi, care au privit monumentul prin raportare la destinaţia acestuia. Insă pentru francmasoni, Londra părea să parcurgă jiul celui de-al „treilea grad", al morţii şi reînvierii. : că Wren a intenţionat ca statuia zeiţei să fie aşezată în partea | a monumentului, însă acest lucru ar fi fost prea costisitor. La npă (şi estimarea lui Wren e oarecum surprinzătoare) ar fi fost j doua imagine sugerată, cea a păsării Phoenix. în cele din urmă i preferat, la sugestia lui Wren, o urnă mare, din care se ivea o ră. Nu e surprinzător că Wren a oferit în cele din urmă această |oarece ea este o parte din codul necesar dezlegării raportului tiument şi umbra propagată de acesta, la solstiţiul de vară. |a reflectă şi alegoria solară din centrul gândirii francmasonice. Ii fascinaţie pentru mişcarea Soarelui a fost dovedită de esepşert, cu 1600 de ani înainte de arderea şi renaşterea Londrei. Tstraseră calendarul solar la vremea în care iudeii îl adoptaseră adus din Babilon. Această hotărâre de a păstra moştenirea iţilor special aleşi de regele Solomon a fost unul din motivele lentru care esenienii au devenit o grupare distinctă.

iminilor Civil şi austeritatea dictaturii militare a puritanilor, . monarhiei a deschis drumul către un secol al luminilor, carac|o extraordinară creativitate. Oarecum târziu, revenirea la stilul rhitectură, care în Italia începuse de pe vremea Renaşterii, a J Anglia în perioada la care ne referim. A predominat, cel puţin urtă vreme, un sentiment de mare încredere în privinţa viitorului. Şosebiri între religii păreau să fi dispărut, şi în perioada de domnie 198

CU TOŢII FRAŢI

a regelui Charles al II-lea s-a instalat un „armistiţiu" între catolici şi protestanţi. Comerţul şi afacerile au revenit la normal şi apoi au prosperat. Dovezile sugerează că tot mai mulţi oameni din clasa de mijloc şi dintre liber-cugetătorii mai radicali, al căror număr crescuse începând cu Renaşterea şi Reforma din secolele anterioare, deveneau membri ai francmasoneriei. Este posibil ca la vremea respectivă ritualul francmasonic să fi fost de asemenea îmbogăţit prin influenţe neaşteptate, ce nu fuseseră prevăzute de cei care îl creaseră. A apărut şi un interes sporit faţă de studiul istoriei, tiparul a progresat, limba engleză a început să fie tot mai utilizată în locul limbii latine în scrierile savante, iar cărţile au devenit accesibile unei clase de mijloc tot mai instruite şi informate, care a devenit fascinată de misterele trecutului. Dramaturgii şi poeţii slăveau o perioadă cvasi-mitică, senină, pe care o asociau cu Grecia antică, perioadă ce era caracterizată de idealizarea mediului rural, unde oamenii trăiau în armonie cu natura şi legile firii. Fascinaţia pentru o Arcadie pierdută a dus la creşterea interesului pentru religiile misteriilor din epoca clasică, mai ales cele ale zeiţelor Demetra şi Isis. Călătorii îndrăzneţi reveneau acasă cu imagini ale splendorii fostului Babilon sau Egipt, în timp ce trecutul misterios al Britanici - perioada druizilor aproape mitici şi a construirii marilor monumente megalitice, cum ar fi Stonehenge - a hrănit de asemenea imaginaţia în ultima parte a secolului XVII şi începutul secolului XVIII. Aspecte ale acestui trecut puţin cunoscut şi totuşi surprinzător şi-au găsit loc şi în mişcarea francmasonă, aflată în curs de dezvoltare. în centrul francmasoneriei au rămas totuşi misterele originare, aşezate acolo de Familiile Stelei cu scopul de a păstra secretele ce nu erau pentru marea majoritate a oamenilor. Mai presus de orice, francmasonii continuau să îmbrăţişeze imperativele ebioniţilor ioaniţi, de vreme ce Reforma eliberase lumea de restricţiile creştinismului oficial. Francmasoneria oferea „o cale aparte", ce putea fi apreciată de cei cu vederi largi. Li se potrivea oamenilor de ştiinţă, a căror importanţă a fost marcată de crearea Societăţii Regale la Londra. Doar- cei care studiaseră din greu şi îndelung, asimilând cele mai mistice aspecte legate de francmasonerie, ar fi putut înţelege piatra preţioasă ce stătea la baza ei. Francmasoneria a mai reprezentat şi o punte de legătură importantă între dogmele creştinismului oficial şi destinaţia mai puţin sigură din punct de vedere spiritual a ştiinţei. Prin însăşi natura ei, francmasoneria a adoptat libertatea de conştiinţă, care urma să devină un cuvânt de ordine în întreaga lume în secolele ce 199

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

răţişând ideea că orice persoană putea să atingă propriul gnosis ea lui Dumnezeu, ori înţelegerea Universului, fără a face apel pa sau predicator. lutul secolului al XVIII-lea, lumea privea spre tot mai proslie, stimulată de zorii revoluţiei în agricultură şi de primele industrializării, începând să vorbească despre această ţară ca l Ierusalim". Parcurgând suişurile şi coborâşurile unui trecut familiile Stelei - ai căror membri reuşiseră să pătrundă cu întrul societăţii londoneze - trebuie să fi fost suficient de ;i poată urma obiectivele prin intermediul francmasoneriei, ta mască pentru continuarea credinţelor şi activităţilor lor. cele din urmă într-o poziţie de unde nu mai aveau nevoie iunei biserici. Acest lucru era important deoarece le dădea s a sta departe de conflictele dintre facţiuni, caracteristice -lor Stuarţi.

ia tumultuoasă Jles (Carol) al II-lea avusese o politică judicioasă în aspectele ;ligie. însă James (lacob), fratele şi moştenitorul său, era ă moartea lui Charles, în 1685, a început să creeze imediat itre măsurile devenite imediat nepopulare, luate de James t şi încercarea de a elimina legile împotriva catolicilor şi Controlului strict asupra Bisericii Anglicane. Alături de alte 'sta a creat nemulţumire pe plan naţional, iar în 1688 James " fugă peste graniţă. Parlamentul a acordat tronul fiicei şi |, Mary şi William de Orania, conducătorii Olandei, ambii filliam era nepotul lui James al II-lea şi vărul lui Mary. lui James al II-lea a devenit cunoscută cu numele de tevoluţie", deşi a fost vorba de fapt de o lovitură de stat orgalament, în timpul căreia s-a vărsat puţin sânge (deşi stabilirea Iui James în Irlanda a dat naştere unei campanii militare în fost în cele din urmă învins, în anul 1690). pi William în Britania, alături de o armată formată din 15.000 ^st facilitată de un grup cunoscut cu numele de „Cei Şapte .ceştia erau în marea majoritate aristocraţi, iar cel puţin rancmasoni. Cei Şapte Nemuritori erau sprijiniţi de o mare ei, şi e interesant de reţinut faptul că membri importanţi ai 200

l

CU TOŢII FRAŢI

Societăţii Regale, în special Isaac Newton, şi-au riscat nu doar cariera, ci şi viaţa pentru a lupta împotriva lui James al II-lea. Regele William al III-lea (1688-1702) şi regina Mary a II-a (16881695) erau veri (ambii fiind nepoţi ai lui Charles I) şi au condus împreună ca suverani. Copiii lor nu au supravieţuit, aşa că la moartea lui William, survenită în 1702 (Mary decedase în 1695), tronul i-a revenit surorii lui Mary, Anne. Aceasta a domnit timp de doisprezece ani, dar niciunul dintre copiii ei - a purtat nu mai puţin de optsprezece sarcini - nu i-a supravieţuit. Actul de Succesiune la Tron din 1701 le-a împiedicat catolicilor accesul la tron, astfel că la moartea reginei Anne, coroana i-a revenit în 1714 celui mai apropiat moştenitor pe linie masculină, George de Hanovra, care era un strănepot al regelui James I. Odată cu urcarea pe tron a regelui George I, perioada de domnie a dinastiei Stuart a luat sfârşit, şi a început perioada de conducere a dinastiei de Hanovra. însă Stuarţii din exil nu au renunţat la pretenţiile lor, având chiar şi susţinători, cunoscuţi cu numele de iacobiţi (de la Jacobus, numele latin al lui James), în 1715 s-a produs în Scoţia o mişcare în sprijinul lui James Stuart („Vechiul Pretendent"), fiul lui James al II-lea, însă aceasta a suferit o dublă înfrângere din partea casei de Hanovra, în bătăliile de la Preston, în Lancashire, şi Sheriffmuir, în apropiere de Stirling. James Stuart a luat din nou calea exilului, plecând în Franţa. Conducătorii iacobiţilor, lorzii Derwentwater şi Kenmure, au fost decapitaţi în mod public la Londra. Alţi şapte nobili implicaţi în rebeliune au fost executaţi, altora li s-au confiscat domeniile, iar sute de soldaţi şi susţinători au fost deportaţi în Caraibe şi în coloniile din America.

Bănuieli în privinţa francmasonilor Dintr-o dată, francmasonii au început să se simtă în pericol. In ciuda încercărilor de a nu se implica în conflicte religioase, în Londra au început să circule zvonuri că francmasonii ar simpatiza cu iacobiţii, datorită legăturilor lor anterioare cu regii din dinastia Stuart. Oamenii ştiau ca francmasoneria îşi avea originea în Scoţia şi că era foarte populară în Franţa (vezi Capitolul 12); totuşi, niciun om din afara organizaţiei nu ştia ce se petrecea în cadrul întâlnirilor masonice, sau care era scopul societăţii. Secretele au dat naştere la suspiciuni care au dus curând la agitaţii. Mulţi francmasoni se temeau de posibile cercetări în privinţa activităţilor pe care le desfăşurau. Dacă membrii nu îi preţuiau foarte tare pe 201

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

)jile deţineau numeroase materiale legate de o varietate de şi alte aspecte ezoterice, care ar fi putut fi asociate cu uşurinţă lism sub acoperire - sau chiar vrăjitoriei - de către orice perT fi avut interesul de a le găsi o vină. nare, majoritatea francmasonilor şi-au părăsit lojile şi au căutat pa atenţia asupra lor; mulţi dintre ei şi-au renegat apartenenţa la lojă în mod public, astfel că acestea au început să se închidă alta. Chiar şi marele maestru Cristopher Wren a pretins, cel blic, că nu mai avea nimic de-a face cu Frăţia, vea motivele sale pentru a se ţine la distanţă. Pe lângă faptul s mare maestru al francmasonilor, era şi membru fondator al zofice a Druizilor", încă din 1674, şi condusese „Loja Mecca " în 1675. Acestea nu erau activităţi ce puteau fi trecute uşor , în cazul în care noul regim ar fi iniţiat o cercetare oficială în Frăţia şi conducătorii acesteia.

>jă şi Străvechiul Ordin al Druizilor ii francmasonilor din Londra au înţeles că pentru supravieţuirea lecesară adaptare radicală a acesteia la noile realităţi politice. :le joi, 24 iunie 1717 - sărbătoarea Sfântului loan Botezătorul, ioose and Gridiron a avut loc întâlnirea celor şase loji care mai seră. noment, două dintre loji au decis că era prea periculos să paratâlnire atât de puţin secretă, şi s-au retras. Cele trei loji care hanul Goose and Gridrion la data stabilită, veneau din Apple i din Covent Garden, The Crown Ale House din apropiere de t şi Rummer & Grapes Tavern din Channel Row, Westminster. tra era chiar Loja Goose and Gridiron. itre loji aveau câte cincisprezece membri, doar Rummer lomina prin impresionantul număr de şaptezeci. Cu ocazia :le patru loji londoneze s-au reunit într-una singură, denumită ă" din Londra şi Westminster. Anthony Sayer a fost primul ~i al noii loji. Alţi doi membri importanţi ai noului ordin erau all şi Joseph Elliot. airea noii Mari Loji, Sayer şi ofiţerii săi superiori au ridicat iminării din cadrul masoneriei a unor idei care nu mai coordinului renăscut. Următoarea lor întâlnire a avut loc după 202

CU TOŢII FRAŢI

doar trei luni, la hanul Apple Tree din Covent Garden, în ziua echinocţiului de toamnă. Acolo au inaugurat, alături de mulţi alţii, „Anticul Ordin al Druizilor" (Druidh Uileach Braithrearchas), care ulterior a fost cunoscut cu denumirea de „Cercul Britanic al Legăturii Universale". Cel care a condus acea întâlnire a fost teologul irlandez John Toland, care în ziua respectivă a fost ales şi ca prim mare maestru al ordinului. Asemenea francmasonilor, druizii erau organizaţi în trei grade, la care se ajungea prin parcurgerea unor ritualuri de iniţiere, în ambele cazuri, elementul aflat la baza acestor grade era astronomia observaţională, şi în special mişcarea soarelui în decursul anului. Astfel s-a stabilit ca în 1717 francmasoneria să renască în cea mai lungă zi a anului, în timp ce Ordinul Druizilor s-a născut cu ocazia echinocţiului de toamnă — arunci când ziua şi noaptea au un număr egal de ore - respectiv ziua Sfântului Matei. John Toland a rămas mare maestru al druizilor până în 1722, când a fost înlocuit de William Stukely, care s-a menţinut în poziţia respectivă timp de patruzeci şi trei de ani. Stukely a rămas în memoria oamenilor ca un om ce şi-a dedicat viaţa cercetării structurilor megalitice de la Stonehenge şi Avebury, şi stabilirii poziţionării acestora în raport cu Soarele şi Luna. Stukely poate fi iertat pentru faptul că a asociat monumentul de la Stonehenge unui străvechi templu masonic. Activităţile lojii au loc în interiorul unei clădiri ce reproduce structura Templului din Ierusalim, unde maestrul reprezintă soarele ce se înalţă la est, supraveghetorul inferior din sud marchează amiaza, iar supraveghetorul superior indică locul apusului de soare. Cele două coloane, Boaz şi lachin, care erau amplasate la intrarea în Templul din Ierusalim, sunt prezente pentru a indica punctele extreme prin care soarele trece cu ocazia solstiţiilor de iarnă şi de vară. Boaz marchează răsăritul de soare în ziua solstiţiului de vară, în timp ce lachin indică locul unde soarele răsare cu ocazia solstiţiului de iarnă, între cele două coloane a fost aşezată pe perete o stea strălucitoare, ce se ridică de la est chiar înainte de ivirea zorilor. Ea este luminată pentru scurtă vreme la momentul crucial, din cadrul ritualului gradului al treilea, când candidatul este readus din moarte la viaţă pentru a deveni maestru mason. Această lumină a fost re-creată în mod simbolic de către „tunelul luminii" de deasupra ferestrei estice a capelei Rosslyn (vezi Capitolul 8).

Cluburile Hell Fire (Focul Iadului) în 1722, în anul în care Stukely a devenit mare maestru al druizilor, Filip, duce de Wharton, a devenit mare maestru al francmasoneriei (care la acea 203

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

numea deja Marea Lojă a Angliei, şi avea sub protecţie mai locale mai mici), însă ducele avea interese diferite, chiar mai :oarece era şi fondator al clubului londonez Hell Fire. Aceasta tuţie faimoasă pentru faptul că promova excesele de orice fel, privinţa actelor sexuale, de obicei realizate în mod public, în tembrilor îmbătaţi de gin ai clubului. i le di verselor cluburi Hell Fire apărute la vremea aceea erau opuse ovate de francmasoni. Francmasoneria susţinea moderaţia, pe j:rile Hell Fire promovau excesele; francmasoneria îşi obliga l respecte legile morale şi să fie cetăţeni oneşti; cluburile Hell ijau beţia, desfrâul şi ignorarea convenţiilor sociale. ătura dintre francmasonerie şi cluburile Hell Fire nu a fost îne. Clubul Hell Fire din Dublin fusese fondat de un alt mason, jrsons, conte de Rosse, şi primul mare maestru al Irlandei. Se şi reprezentau antiteza aparentă a francmasoneriei cluburile icludeau o mare parte din membrii şi liderii acesteia. ziua de astăzi, Marea Lojă Unită a Angliei, care se consideră ala Lojă a lumii, afirmă că nu se poate şti nimic în privinţa ieriei mai devreme de anul 1717. O astfel de amnezie de grup e avantaje din punct de vedere politic. Din păcate, unii dintre •c au legătură astăzi cu această Lojă au început să creadă aceste :adevărate.

şi „Modernii" - au făcut încercări de a se păstra ritualurile originale ale franc. Până în 1751, Marea Lojă a Angliei degenerase în mod v. Loj ile rnai mici se despărţeau de ea într-un ritm fără precedent, ?rau forţate şi prost conduse, iar mari maeştri deveneau adesea cri, aleşi pentru rangul lor din cadrul societăţii şi nu pentru e lor în privinţa francmasoneriei, ori pentru rectitudinea lor plus, Marea Lojă a început să excludă anumite loji cu care nu d. motivaţia pentru o astfel de evoluţie era dorinţa de a obţine i partea guvernului condus de cei din casa de Hanovra, prin 'raţiei de acuzaţiile de simpatie faţă de iacobiţi. Aceştia din voltaseră din nou în 1745-1746, pentru a-1 sprijini pe Charles jart („Tânărul Pretendent"), nepotul lui James al II-lea. însă 204

CU TOŢII FRAŢI

un număr important de masoni deplângeau aceste modificări şi aveau sentimentul că erau subminate idealurile Frăţiei. Drept rezultat, în 1751 s-au despărţit şi au format Marea Lojă a „Anticilor", pentru a se deosebi de „Moderni". în esenţă, „Anticii" considerau că Marea Lojă transforma treptat ritualurile, învăţăturile şi simbolurile masonice. Pentru ei, ceea ce se pierdea era de importanţă majoră. Ei se plângeau, printre altele, de faptul că Marea Lojă nu mai sărbătorea, aşa cum s-ar fi cuvenit, ziua Sfântului loan şi nu mai recunoştea gradul Arcului Regal - deci nu mai reprezenta francmasoneria în forma originară a acesteia. E important de remarcat faptul că „Anticii" primeau mult sprijin din Irlanda şi din Scoţia, aşa că membrii grupării lor ar fi putut să fie mai aproape de originile francmasoneriei decât colegii lor „Moderni". Ei erau conduşi de un irlandez vorbitor de ebraică, pe nume Lawrence Dermott. Ruptura a durat 60 de ani, până când „Modernii" i-au ameninţat pe „Antici" cu urmărirea în justiţie în baza Actului Societăţilor Nelegitime din 1799, pentru care „Modernii" votaseră, însă reunificarea forţată a reuşit cel puţin să se asigure ca cele mai importante elemente ale credinţei străvechi, aflate la baza francmasoneriei, să fie readuse în cadrul Frăţiei. Francmasoneria s-abucurat de cea mai mare popularitate în Anglia exact în vremea în care se puneau bazele imperiului colonial britanic. Evoluţia imperiului se datora în măsură destul de mare primilor francmasoni, care îl serviseră pe regele Charles al 11-lea, organizaţi în Societatea Regală. Unul dintre scopurile principale ale întâlnirilor din cadrul Societăţii Regale, la începuturile acesteia, a fost găsirea unor modalităţi de a întări forţele navale regale. Nu poate fi pus la îndoială, faptul că forţele navale regale s-au dovedit a fi elementul-cheie pentru expansiunea imperială a Marii Britanii şi mijlocul prin care imperiul şi-a învins rivalii europeni, în special Franţa, în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea.

Ierusalimul lui Blake Deoarece ne apropiem de finalul secolului al XVIII-lea, ar fi bine să revenim pentru un moment la Ordinul Druizilor, noua organizaţie de orientare francmasonă, în 1796, Druizii şi-au ales un nou mare maestru: pe William Blake, una dintre personalităţile creatoare cele mai remarcabile din istoria Angliei. Apartenenţa lui Blake la Ordinul Druizilor este bine cunoscută, dar nu poate fi pus la îndoială nici faptul că era şi francmason, 205

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

: atât de multe dintre desenele sale sunt tributare simbolisticii iilor. El este la fel de remarcabil şi ca poet, fiind probabil cel moscut datorită poemului Ierusalim: ii din vremile străvechi leat pe-a Angliei înălţimi? irul Miel al Domnului iscut pe-a Angliei păşuni? irea chipului divin a noastre negre dealuri? ;-aceste-ntunecate mori ălţat vreodat' Ierusalimul? i arcul cel strălucitor! i-mi săgeţile dorinţei! i suliţa! Iar voi, nori, risipiţi-vă! i carul cel de foc! landului nu va-nceta, bia-n mână nu-ini va adormi, al Angliei verde pământ i vatra Noului Ierusalim. l dovedeşte că, şi la mai multe decenii după ce francmasoneria nată la Londra, mai exista dorinţa clară de a urma planul Itelei, care a fost formulat cel puţin din secolul al Xl-lea - e ielaşi plan pe care contele William Sinclair a încercat să îl oţia secolului al XV-lea. i în care francmasoneria se dezvolta şi se extindea în Marea ilţi dintre britanici călătoreau în ţinuturi îndepărtate şi formau mai multe dintre acestea devenind ulterior state naţionale de re. Aceşti colonişti au răspândit francmasoneria, proces care foltarea lumii pe care o cunoaştem astăzi.

206

CAPITOLUL 11

Lumea Nouă şi Noul Ierusalim

E imposibil de stabilit momentul în care francmasoneria a pătruns pe teritoriul nord-american, deoarece nu există documente care să ateste acest fapt mai devreme de anul 1717. Fără îndoială că Frăţia a fost prezentă acolo mai demult, poate chiar înainte ca aşa-numiţii „părinţi pelerini" să fi fondat colonia Plymouth din Massachusetts, în 1620. E posibil să fi existat francmasoni şi printre fondatorii primei colonii engleze de la Jamestown, Virginia, în 1607. Primii francmasoni care au ajuns în Lumea Nouă trebuie să fi fost probabil colonişti din Scoţia, însă nu există niciun document în legătură cu ei. în mod surprinzător, prima menţionare cunoascută cu privire la francmasonii din America se găseşte într-un document din 1730 - mult după formarea Marilor Loji în Anglia şi Irlanda — şi aparţine unui bostonian în vârstă de 24 de ani, pe nume Benjamin Franklin. Acesta atestă faptul că în colonii existau deja mai multe loji masonice înainte de momentul amintit. Primele loji din America au fost formate din oameni care s-au reunit pentru a îndeplini ciudatele ritualuri pe care le învăţaseră de la cei de dinainte de ei. La vremea aceea nu exista un anumit model după care lojile să fi apărut, în 1730 a sosit din Londra vestea că francmasonii din America nu erau consideraţi „acreditaţi". Se spunea despre ei că nu puteau 207

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i a ti adevăraţi francmasoni dacă nu aveau o acreditare de la un Istrativ superior, cum era de exemplu Marea Lojă din Londra. " şa-numită lojă „acreditată" din America de Nord a fost Loja f. loan) din Boston, acreditată la Londra în 1733, urmată de le, care au primit autorizaţii din partea Marii Loji a Irlandei. tre aceste loji din coloniile americane au fost sprijinite de irmatei britanice, ceea ce a dus la o mare răspândire de loji e printre soldaţi şi oamenii de afaceri locali. Din acel moment st autorizaţii pentru marile loji provinciale din colonii, iar Frăut să se extindă cu rapiditate, mai ales în marile oraşe de pe [aticului.

n colonii e au stimulat tensiunea dintre coloniile americane şi metropola nt bine cunoscute. Din punctul de vedere al britanicilor, lui simple: coloniile din America costau bani pentru a fi apărate u exista vreun motiv pentru care coloniştii să nu contribuie la jieli. Prin urmare, în colonii au fost impuse o serie de taxe, pe jjcn le-au perceput ca nejustificate. tn aveau sentimentul că Londra nu dorea ca ei să aibă vreun nra propriilor probleme administrative. Până la urmă, ei are făcuseră ordine în sălbăticie, care se luptaseră cu indienii i şi aşezaseră bazele unor localităţi rurale, care ulterior au (e şi mai apoi mari oraşe. Cu toate acestea, nu aveau dreptul monopolul instaurat de britanici, fiind forţaţi să cumpere produs de la importatorii britanici, la preţuri exagerat de situaţie a culminat cu aşa-numitul eveniment „Boston Tea a de ceai din Boston), din 16 decembrie 1773, când coloniştii apele golfului Boston încărcătura de ceai de pe trei corăbii L semn de protest faţă de taxele impuse de britanici în privinţa e ceai. Taxele respective fuseseră impuse de parlamentul a fi aprobate prin legislaţia coloniilor. Sloganul „Nicio taxă aprobare" putea fi auzit pretutindeni. Până în 1775 disputa Britanic şi colonii s-a transformat într-un conflict armat, iar idependenţă din America a început. licio îndoială în privinţa faptului că protagoniştii „Partidei de Iton" erau francmasoni din loja St. Andrews, care se întâlneau na numită The Green Dragon (Dragonul verde). Acesta a l

P

208

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

fost adevăratul început al rezistenţei împotriva dominaţiei britanicilor în America, sub conducerea francmasonilor, în ciuda protestelor unor istorici, se poate demonstra pe larg că aproape fiecare etapă crucială a conflictului între coloniile rebele şi Marea Britanie a fost în mare parte pusă la cale şi dirijată de francmasoni. Această afirmaţie poate fi sprijinită prin mai multe argumente. De exemplu, în vreme ce regimentele britanice care luptau împotriva coloniştilor erau bine organizate şi echipate, coloniştii nu au avut o astfel de coeziune la început. Ei reprezentau un grup disparat, unit doar prin ideea de opoziţie faţă de formele de conducere ale britanicilor, chiar în lipsa unor moduri de organizare de bază. în acest fel era puţin probabil să reuşească să înfrunte armata extrem de disciplinată şi de bine antrenată a ocupanţilor. Diferitele aşezări de pe coasta Americii de Nord erau lipsite de orice coeziune esenţială, aşa că, în situaţia în care, de exemplu, o comunitate mare precum cea din Boston ar fi avut resentimente în privinţa tratamentului incorect din partea britanicilor, nu exista o structură viabilă prin intermediul căreia Bostonul să poată coopera cu aşezările şi oraşele din vecinătate, pentru a asigura o rezistenţă organizată. De fapt, singura formă de organizare în cadrul coloniilor din întreaga regiune - mai ales în privinţa bărbaţilor din colonii - putea veni de la tot mai extinsa şi mai populara francmasonerie, în cadrul lojilor, care se întâlneau în mod invariabil în taverne unde membrii acestora consumau băuturi tari, vorbitorii mai radicali îndrăzneau să dea glas nemulţumirilor unor regiuni precum oraşul Boston. „Partida de ceai din Boston", condusă de grupuri reunite de francmasoni din cadrul lojii St. Andrews, a demonstrat rezultatul.

Strigătul libertăţii Este foarte probabil ca Familiile Stelei, deja prezente în colonii (cum e cazul familiei Washington), să fi influenţat francmasoneria „georgiană" sau „hanoveriană", predominantă în Statele Unite, pentru a o transforma în ceva cu totul diferit. După secole de încercări de a se ţine departe de persecuţii religioase şi politice, Familiile Stelei trebuie să fi văzut în America o ocazie extraordinară pentru instaurarea Noului Ierusalim, lucru pe care nu îl reuşiseră în Europa. Strigătul lor de pornire, „Libertate", este extrem de relevant. Libertatea înseamnă practic „puterea de a acţiona, a crede sau a exprima liber dorinţa fiecăruia" şi „eliberarea de represiune sau sclavie". 209

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ui „libertate" provine din latinescul libertas. Termenul a fost . de „Libertas", o veche zeiţă a romanilor, care era venerată He sclavii care îşi câştigaseră libertatea. Atributele asociate cu iu preluate parţial de la o zeitate etruscă mai veche, numită liţa zorilor. Aceste idei ne pot da un indiciu în privinţa a ceea l libertatea pentru preoţii Familiilor Stelei, care au stat la baza benei aflată în formare în America, în cadrul Cabalei, Shekinah, Ivit şi mai respectat simbol, ocupa o poziţie esenţială la baza Bieţii" (vezi Capitolul 8). Pe lângă faptul că era manifestarea 'a vizibilă ce stătea în centrul credinţei evreilor, Shekinah mai rată atât „mireasa lui Dumnezeu", cât şi „îngerul justiţiei şi . enţru adevăraţii cunoscători, prin urmare, Libertatea era un alt pi" Shekinah - a cărei primă şi cea mai importantă promisiune Bevăratei şi eternei comuniuni dintre oameni şi Dumnezeu, în •bertăţii însă, Shekinah a devenit mai mult, deoarece, în mod i fost transformată într-un concept ce putea fi îmbrăţişat chiar |i puţin sofisticaţi ori religioşi membri ai societăţii, indicat faptul că mulţi dintre cei are au ocupat un'loc important tea coloniilor din America, în timpul îndelungatei şi dificilei ţwa britanicilor, nu erau religioşi în mod evident - cel puţin l istoric şi creştin al cuvântului. Afirmaţiile lor demonstrează butut păstra o credinţă adâncă şi supusă în Dumnezeu, ei erau bnceptului de Biserică organizată şi împotriva implicării ei în •societăţii civile, aşa cum se întâmplase cu Biserica Anglicană tndament adus Constituţiei Statelor Unite, semnat în iunie l clar: luiesc restrânse drepturile civile ale niciunei persoane i credinţei religioase adoptate, nici nu trebuie să existe |mă naţională de religie, sau să fie împiedicate în vreun Jturile depline şi egale în privinţa conştiinţei. Vashington, un lider francmason care a devenit mai întâi cokem al forţelor americane în conflictul cu britanicii, iar apoi fedmte al noii naţiuni, a spus: „Fiecare om trebuie să aibă l de a se închina zeităţii dictate de propria conştiinţă". Ii timp, un alt francmason, Benjamin Franklin, care a jucat lai atât în Revoluţia Americană cât şi în cea franceză, a trimis iurmătoarele rânduri: 210

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Atunci când religia este bună, cred că se va putea întreţine singură; atunci când nu reuşeşte acest lucru, şi Dumnezeu nu are grijă să o sprijine, astfel încât profesorii ei sunt nevoiţi să ceară ajutorul forţelor civile, este un semn, după părerea mea, că nu este o religie bună. Cel mai direct dintre toţi în privinţa acestui subiect a fost Thomas Jefferson, un alt lider al luptei americane pentru independenţă, şi cel de-al treilea preşedinte al Statelor Unite. Jefferson, care nu era francmason dar a fost puternic influenţat de valorile promovate de aceştia, era în conflict cu Biserica Romano-Catolică, ce a pretins în mod constant ca oamenii să i se conformeze. El a afirmat la un moment dat:

Este uniformitatea posibilă? Milioane de oameni inocenţi, bărbaţi, femei sau copii, au fost, din momentul oficializării creştinismului, arşi, torturaţi, obligaţi să plătească taxe sau aruncaţi în închisoare; cu toate acestea nu s-a făcut nici măcar un pas de un inci spre uniformizare. Care a fost efectul impunerii cu forţa? Transformarea unei jumătăţi a lumii în proşti, iar a celeilalte jumătăţi în ipocriţi. Hoţia şi eroarea au fost sprijinite pretutindeni în lume. Acestea nu sunt cuvintele unor atei. într-un fel sau altul, toţi aceşti trei oameni s-au dovedit a fi „credincioşi", deşi e clar că elementul în care credeau se opunea creştinismului oficial. Dacă Thomas Jefferson a ales să nu devină membru al vreunei loji, nu se poate nega faptul că atât George Washington cât şi Benjamin Franklin au îmbrăţişat cu entuziasm Frăţia, la fel ca mulţi alţii dintre cei care au semnat Declaraţia de Independenţă faţă de Marea Britanie, în 1776, şi - mult mai importantă din punct de vedere istoric — Constituţia Statelor Unite, în 1787. Dintre cele 56 de persoane care au semnat Declaraţia de Independenţă la 4 iulie 1776, mulţi sunt consideraţi francmasoni, următorii fiind atestaţi prin documente ca membri ai Frăţiei: William Ellery Prima Lojă din Boston William Hooper Loja Hanovra, Benjamin Franklin Masonborough, NC John Hancock Mare maestru în Pennsylvania Joseph Hewes Loja St. Andrew, Boston Loja Unanimităţii 211

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

VtcKean •eat Paine •itockon IWalton vVhipple

Loja Perseverenţei, Harrisburg, PA Marea Lojă din Massachussetts Loja St. John, Princeton Loja lui Solomon Nr. l Loja St. John, Portsmouth, NH

|0 de semnatari ai Constituţiei SUA, cincisprezece au fost sau jancmasoni. Alţi treisprezece au putut fi francmasoni, dar nu erit dovezi documentare în această privinţă.

iaestru Franklin ];ştia, Benjamin Franklin ocupă un rol central. Franklin (1706: Maestru de Pennsylvania, a fost o personalitate complexă şi l enciclopedist. A fost editor, om de ştiinţă, inventator, filozof plomat de frunte, dar şi Mare Maestru mason şi un hedonist |ă centrală a iluminismului, Franklin s-a bucurat de recukmenilor de ştiinţă şi a intelectualilor din Europa. Cu ocazia J sale vizite la Londra şi Paris, el a reuşit să asigure credibilitatea |în conştiinţa oamenilor de stat din Europa. Un geniu al diplopklin a fost unanim admirat de francezi, în vremea când a al Americii la Paris, fiind o personalitate crucială pentru relaţiilor pozitive franco-americane. Nu există îndoială în ului că succesul în asigurarea sprijinului militar şi financiar ranţei a contribuit în mod esenţial la victoria americanilor îmknicilor. poliglot remarcabil, fluent în cinci limbi, Franklin a devenit bntru operele sale ştiinţifice, inclusiv pentru descoperirile şi jprivinţa electricităţii şi a dezvoltării cateterelor medicale, a Ir şi a ochelarilor bifocali. Pe lângă faptul că a fost om de linţă, a fost şi un filantrop, şi - după toate probabilităţile - un jiat. Se poate ca Franklin să fi avut idealuri înalte, dar a avut Jirte lumeşti. A avut o serie de legături extraconjugale, inclusiv i a rezultat fiul său nelegitim William Franklin, devenit ulterior jîn New Jersey. S-a pretins adesea că ar fi fost membru al |donez Hell Fire, unde lua parte la orgii în timpul cărora se Uit alcool.

212

LUMEA NOUĂ Şl NOUL IERUSALIM

Francmasoneria şi formarea unei naţiuni Războiul de Independenţă a durat din 1775 până în 1783, dar chiar şi după înfrângerea britanicilor activitatea revoluţionarilor a fost departe de a fi încheiată. Oamenii care i-au condus pe colonişti spre victoria militară se confruntau cu necesitatea de a uni treisprezece state într-unul singur. Comandanţii principali în acea încercare au fost francmasoni, şi există numeroase dovezi care confirmă faptul că dorinţa lor era aceea de a pune bazele unui stat fondat pe principiile francmasoneriei. E adevărat că francmasoneria şi simbolurile ei sunt esenţiale pentru cei care deţin puterea în Statele Unite, deci prezenţa Frăţiei nu poate fi contestată. Cele mai importante acţiuni ale acestor oameni, cunoscuţi sub numele de Părinţii Fondatori, sunt o dovadă nu doar a implicării lor în mişcarea francmasonă, dar şi a înţelegerii imperativelor Familiilor Stelei. Un bun exemplu în această privinţă este data la care primii delegaţi au ales să semneze Constituţia Statelor Unite. Declaraţia de Independenţă din 1776 a fost în mod esenţial un mijloc de a-i uni pe colonişti spre atingerea unui scop unic şi clar - sfârşitul dominaţiei britanicilor şi fondarea unui nou stat. însă natura precisă a noului stat era o altă problemă, iar decizia în privinţa acesteia a trebuit să aştepte până după îndeplinirea mult mai presantei nevoi de a câştiga războiul. Noile State Unite ale Americii nu puteau deveni o republică cu adevărat funcţională înainte de a avea o constituţie, iar semnarea unui astfel de document important nu a avut loc decât în 1787. Au fost aleşi delegaţi din toate statele, care s-au reunit la Philadelphia, capitala Statelor Unite înainte de fondarea oraşului Washington D.C., în mai 1787. La acea vreme devenise clar faptul că şubreda confederaţie de state care supravieţuise în timpul luptei cu britanicii nu mai era mulţumitoare. Pentru ca Statele Unite să devină o realitate, era nevoie de o conducere centrală, şi acela a fost lucrul pe care 1-au realizat delegaţii din Philadelphia. Discuţiile preliminare au durat mai multe săptămâni, iar documentul a fost gata de semnat la începutul lunii septembrie, însă există dovezi că ratificarea acestuia a fost amânată până în ziua de luni, 17 septembrie, încă din vechime, ziua respectivă a fost socotită unică de către Biserică, deoarece este închinată Fecioarei Măria şi este cunoscută până în prezent cu numele de „Sărbătoarea Alinătoarei Durerilor noastre". Această zi comemorează zilele în care Fecioara Măria a deplâns suferinţele Fiului său Isus, dar, fiind considerată şi prima zi a recoltei de toamnă, în sărbătorirea 213

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

letit elementele păgâne cu cele creştine. Cei mai mulţi dintre ii nu sunt conştienţi de faptul că este vorba şi de un festival monialului celui de-al treilea grad al francmasoneriei. Ine utilizată în legătură cu ceremonialul celui de-al treilea grad ,tă, în mod obişnuit, „Frumoasa Fecioară al Celui de-al Treilea figura 16). lai multe variante ale acestei imagini. Toate sunt mai mult sau iemănătoare, iar explicaţia dată francmasonilor este aceea că a o frumoasă fecioară ce deplânge pierderea lui Hiram Abif, l pe jumătate mitic al Templului lui Solomon (vezi Capitolul frântă din faţa acesteia reprezintă un epitaf, iar figura din ;a a Tatălui Timp. însă asocierea cu Hiram Abif, constructorul ai Solomon, este cel puţin tendenţioasă, în povestea lui Hiram io femeie, nici în Biblie şi nici în mitul propriu-zis, iar pentru ipacitatea de a înţelege, imaginea îşi dezvăluie semnificaţiile ;ni. :a Frumoasei Fecioare din figura 16 este în mod deosebit eoarece cuprinde informaţii de natură astronomică ce astăzi incluse în noile reprezentări. Informaţia se referă la o dată, inul zodiacal din faţa tinerei femei este cel al Fecioarei, locul :nneni astrologiei, soarele se află între sfârşitul lunii august şi li septembrie. ;pectivă religioasă, această perioadă a fost mereu de maximă :. Zilele din preajma echinocţiului de toamnă (21 septembrie), |soarele. trece din semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei, iţe de oameni timp de milenii şi au fost asociate morţii şi ;ului Cranelor. Cei care au realizat imaginea Frumoasei Fecioae-al Treilea Grad nu puteau ignora aceste semnificaţii. :ecioarei aminteşte de vechile zeiţe Isis şi Demetra. Isis, iilor, a suferit pentru soţul ei ucis, Osiris, al cărui sicriu 1ins într-un trunchi de tamarisc, copac ce a fost transformat mă de susţinere pentru palatul din Biblos. în imagine este coloana ruptă. Zeiţa grecilor, Demetra, deplângea şi ea amnei, deoarece acela era momentul în care fiica ei, Persefona, să părăsească tărâmul luminii şi să-şi înceapă călătoria prin lume subpământeană, Hades, unde trebuia să petreacă fiecare Capitolul 3). Tot din luna septembrie datează şi asocierea zeiţei |Dionysos. Dionysos, zeul vegetaţiei, era ucis în mod ritual şi 214

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Figura 16. O reprezentare de la sfârşitul secolului al XlX-lea a Frumoasei Fecioare a Celui de-al Treilea Grad' consumat în luna septembrie, soarta acestui zeu fiind o altă reprezentare a morţii şi renaşterii Zeului Vegetaţiei, cu a cărui imagine se înrudeşte şi cea a lui Isus Cristos. în vremurile străvechi, în Grecia avea loc în fiecare an o sărbătoare. Aceasta era cunoscută cu numele de Misteriile zeiţei Demetra. Cei care o venerau pe zeiţă veneau din toate părţile lumii pentru a lua parte la misterii, care cuprindeau un ritual al morţii şi reînvierii pentru fiecare persoană în l Brown, R.H., Stellar Theology and Masonic Astmnomy (Teologia stelară astronomia masonică), D. Appleton and Co., New York, 1882

215

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

i celui ce are loc în ritualul de ridicare a francmasonilor la fca. j zeiţei Demetra începeau în ziua de 17 septembrie, atunci au sacrificii la Atena, iar apoi grupul adepţilor pleca spre alJusis, pentru a lua parte la ritualul propriu-zis. în ziua de 17 i sărbătoreşte Ziua Alinătoarei Durerilor noastre, zi în care în pat şi Constituţia Statelor Unite. nintit faptul că această perioadă din septembrie a fost crupul construirii capelei Rosslyn, deoarece piatra de temelie a lezat în ziua de 21 septembrie, sărbătoarea Sfântului Matei. ţeastă săptămână importantă din septembrie poartă o semniipentru America, în 2001, preşedintele George W. Bush a jcereri făcute pentru prima dată de Congresul american în nat o lege prin care perioada dintre 17 şi 23 septembrie este ptămâna Constituţiei". Această perioadă coincide exact cu nisteriilor zeiţei Demetra şi marchează un interval în care lin semnul zodiacal al Fecioarei în cel al Balanţei. Fecioara pdiacal al sacrificiului şi servitutii, în timp ce Balanţa este pptatea, egalitatea şi libertatea. •să pentru intonarea imnului în onoarea Constituţiei Statelor le Mercur şi Venus se ridică pe cer înaintea soarelui. Alături le află în semnul zodiacal al Fecioarei, în anul 1787, ziua Irie a căzut într-o zi de luni. în duminica ce a urmat, la 23 (avut loc un eveniment de o importanţă uriaşă: planetele jis au apărut împreună înainte de ivirea zorilor şi au format-o tinah - exact în ziua când avea loc, în zilele străvechi ale \ Demetra, ultimul ritual sacru. Irul va considera aceasta o coincidenţă întâmplătoare, va i ne îndreptăm atenţia spre un alt eveniment crucial pentru |lor State Unite. Este vorba de aşezarea pietrei de temelie a i Washington D.C. Nu există în Statele Unite o altă clădire lipeze mai bine idealul de autocontrol şi democraţie decât această clădire, reprezentanţii aleşi ai Statelor Unite se reujropune, a discuta şi a institui legile federale. Prin urmare nu faptul că realizarea acestui edificiu a fost considerată de o cială de George Washington şi de tovarăşii lui francmasoni ba Statelor Unite. Pentru a demonstra acest lucru ne putem Jţia asupra ceremonialului aşezării pietrei de temelie, ca216

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

re are o nuanţă vădit francmasonă. Evenimentul a avut loc în ziua de miercuri, 18 septembrie 1793. în ziua respectivă, soarele se pregătea să iasă din semnul zodiacal al Fecioarei. Atât Mercur cât şi Venus răsăriseră înainte de soare, ca stele ale dimineţii, iar la ora 11:00, atunci când s-a aşezat piatra de temelie, Venus, invizibilă în lumina soarelui, se afla exact la zenit, în cele ce urmează vom reproduce o relatare a acestui eveniment, publicată într-un ziar:

Miercuri a avut loc una dintre cele mai importante procesiuni masonice, cu scopul de a aşeza piatra de temelie pentru Capitolul Statelor Unite, în jurul orei 10, Loja 9 din Maryland a primit vizita Lojei 22 a Virginiei, cu toţi ofiţerii şi liderii acesteia. Imediat s-a putut vedea, pe malurile sudice ale marelui fluviu Potomac, una dintre cele mai de seamă companii de artilerişti voluntari ce a fost văzută în ultimul timp, mergând în paradă pentru a-1 întâmpina pe preşedintele Statelor Unite, care a apărut imediat, alături de însoţitorii săi, cărora militarii le-au dat onorurile. Excelenţa sa, alături de însoţitori, a trecut fluviul Potomac şi a fost primit în Maryland de către ofiţerii şi fraţii Lojii 22 Virginia şi ai Lojii 9 Maryland, iar preşedintele s-a îndreptat înspre ele, precedat de un grup de muzicieni; Trecând în marş solemn, campania de voluntari de artilerie Alexandria a pornit către Piaţa Preşedintelui, în oraşul Washington, unde au fost întâmpinaţi şi salutaţi de [loja] nr. 14 a oraşului Washington, ai cărei membri erau toţi împodobiţi cu hainele şi simbolurile lor elegante2. Procesiunea a mers apoi la pas în cea mai demnă solemnitate, în sunete de muzică şi ritmuri de tobe, în timp ce drapele fluturau iar spectatorii priveau cu bucurie, parcurgând traseul din Piaţa Preşedintelui spre Capitolul din Washington, unde Marele Mareşal a ordonat o oprire, cerând fiecărui şir al procesiunii să se încline, unii la stânga şi alţii la dreapta, unii în faţa celorlalţi, formând un dreptunghi alungit cu centrul liber, prin care Marele Purtător al Săbiei a condus avangarda, fiind urmat de Marele Maestru P.T. la stânga, preşedintele Statelor 2 Şorţul masonic al lui George Washington poate fi văzut la Muzeul Templului Masonic din Philadelphia. 217

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

l centru, iar Maestrul Lojii Virginia nr. 22 la dreapta; Helalte ordine care formau procesiunea au avansat |ea inversă a numărului ordinului lor, din Piaţa Pre|ui spre colţul sud-estic al Capitoliului, iar artileria a Un teren destinat ei pentru a-şi realiza manevrele şi a Ive; preşedintele Statelor Unite, Marele Maestru P.T., [le Maestrul Nr. 22, au ocupat locuri în partea estică petre uriaşe, în timp ce toată Frăţia a format un cerc jt. Piatra de temelie a Capitolului Statelor Unite a fost |fiupă ceremonialul masonic potrivit. ^-ecvente, artileria trăgea cu tunul. Ceremonia s-a încheiat cu anoruri masonice şi cincisprezece salve de artilerie. _". întâlnim o mare ceremonie masonică în timpul celei mai ţPtămâni - cele şapte zile din 17 până în 23 septembrie, în care atât Mercur cât şi Venus sunt astre ale dimineţii' be cer înaintea soarelui. jian Butler aduna informaţia astronomică prezentată aici3, de a Atlanticului a apărut o altă carte, rezultat al cercetărilor son. In mod independent unul de celălalt, Alan şi Ovason, lioscători ai astronomiei şi astrologiei, au remarcat fascinaţia ncmasonilor pentru astronomie şi mai ales pentru semnul jioarei. Ovason a umplut 600 de pagini cu observaţii privitoare Jmgton D.C., descriind cu atenţie cele mai importante clădiri jbtuia, demonstrând cât de important a fost semnul zodiacal Intru planificarea şi construirea acestuia4. jlia oraşului Washington indică această importanţă, deoarece imbia este aşezat pe linia care desparte regiunile Maryland inumirea Maryland provine de la numele reginei Henrietta jjgelui Charles I, în timp ce Virginia a fost numită după re|[, regina-fecioară. Cu toate acestea, asocierea dintre cuvini „Fecioară" trimite la caracterul creştin cel mai apropiat cal al Fecioarei, şi prin urmare la Demetra, Isis şi Shekinah ului". • detalii, vezi Alan Butler, The Virgin and the Pentacle (Feama), O Books, 2005. |n, The Secret Zodiacs of Washington DC (Zodiacul secret al ora\DC), Arrow Books, 2000.

218

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

Este ciudat faptul că, în estul oraşului Washington, dincolo de fluviul Potomac - în apropiere atât de Casa Albă cât şi de Pentagon - se află o zonă numită Rosslyn.

Masonul George Washington în cele din urmă, alegerea locaţiei pentru noua capitală federală i-a revenit preşedintelui George Washington. Acesta s-a dovedit un bun cunoscător atât în privinţa francmasoneriei cât şi a idealurilor şi obiectivelor Familiilor Stelei. Semnificaţia simbolică a întâlnirii dintre Maryland şi Virginia, în locul pe care el 1-a ales pe fluviul Potomac, nu a fost cu siguranţă întâmplătoare. în final, capitala a preluat numele lui Washington, iar drapelul naţional a fost tot o invenţie a preşedintelui. George Washington provenea dintr-o familie de aristocraţi originară din comitatul Durham din Anglia, de pe vremea formării ordinului templierilor. Domeniile lor se întindeau iniţial în jurul localităţii Hartburn de pe râul Tees, dar ulterior au fost schimbate pe teritorii la nord de malurile râului Wear, la Wessyngton (Washington), de unde familia şi-a preluat numele. Ulterior s-au aşezat mai spre sud, la conacul Sulgrave, în centrul Angliei. Familia avea strămoşi normanzi şi era cu siguranţă o Familie a Stelei. După decăderea templierilor, în 1342, familia Washington şi-a modificat simbolul heraldic iniţial (leul roşu fioros al Ierusalimului) cu cea ilustrată aici. Fundalul era iniţial argintiu, iar liniile şi stelele erau roşii. Stelele pot fi o trimitere la apartenenţa familiei Washington la grupul Familiilor Stelei. Simbolul heraldic a ajuns în America în 1666, dus acolo de doi fraţi, dintre care unul, colonelul John Washington, era Figura 17. Simbolul străbunicul lui George Washington. Mereu heraldic al familiei s-a spus că George Washington a avut Washington (stele şi linii sentimente ambivalenţe în legătură cu roşii pe fundal argintiu) strămoşii săi aristocraţi din Anglia, însă a fost atent să păstreze simbolul heraldic al familiei sale, pe care 1-a utilizat adesea.

I^^^H

219

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

(tinerele State Unite au avut nevoie de un steag propriu, folosit, fără îndoială, propriul simbol al familiei drept bl puţin, acelaşi mod de gândire a stat la baza simbolurilor al Statelor Unite era format din treisprezece linii roşii şi : - reprezentând primele treisprezece state - şi treisprezece i albe pe fundal albastru. Utilizarea stelelor cu cinci colţuri coincidenţă, fiind un simbol cu semnificaţii adânci pentru li, aşa cum am văzut, şi pentru credinţele împărtăşite de li şi pentru cunoştinţele acestora în privinţa mişcării planetei

cmasonilor es locaţia pentru noua capitală federală, acţiunile s-au desI rapid. Realizarea proiectului pentru oraşul Washington a dinţată unui inginer francez care servise în armata revojbricanilor. Numele lui era Pierre Charles L'Enfant, şi era şi pn. S-a sugerat, şi nu doar de către David Ovason, că ideile ticmasonă ale lui L'Enfant s-au reflectat în planul oraşului Un bun exemplu în această privinţă poate fi observat în are steaua cu cinci colţuri este suprapusă planului oraşului 0alizat de L'Enfant, conectând prin intermediul străzilor i dintre cele mai importante clădiri ale acestuia. Ia un om irascibil şi dificil, şi a părăsit comisia din care linte ca planurile oraşului să fie definitivate. Prin urmare, j preluate de Benjamin Banneker, un sclav care s-a educat a fost eliberat, şi care fusese unul dintre asistenţii lui beker era un om remarcabil şi, cu toate că L'Enfant a luat işului cu el arunci când a plecat, Banneker a fost în stare să In memorie. Nu există nicio dovadă că Banneker ar fi fost Icni puţin probabil la vremea respectivă, date fiind originile |.r se ştie că era un bun cunoscător al astronomiei, şi pare să |ile originale ale lui L'Enfant pas cu pas. \ exhaustivă realizată de David Ovason în legătură cu străI din Washington pe o perioadă de aproape două sute de " cât de conştienţi au fost arhitecţii oraşului în privinţa Ivason prezintă în mod special un număr convingător de 220

LUMEA NOUĂ ŞI NOUL IERUSALIM

^X.

£C-S*Vf,J

*- ».'

l

~î *L»> t,

Figura 18. O veche hartă a străzilor din Washington, cu o stea în cinci colţuri suprapusă peste ea. Punctul de la baza sudică a stelei marchează Casa Albă. situaţii în care constelaţia zodiacală a Fecioarei a fost încorporată în planurile străzilor, clădirilor, fântânilor, statuilor şi vitraliilor. Cel mai recent exemplu în această privinţă datează din secolul XX, ceea ce pare să indice faptul că ştiinţa pe care o stăpâneau primii constructori ai capitalei Americii nu a fost pierdută, ci, într-un fel, a fost păstrată până aproape de zilele noastre. în rezumat, putem afirma că francmasoneria a fost aproape distrusă după urcarea casei de Hanovra pe tronul Marii Britanii, însă şi-a revenit, găsindu-şi cea mai clară expresie politică în Statele Unite, însă nu s-a limitat la teritoriul Americii, deoarece în 1789, la mai puţin de doi ani de la semnarea Constituţiei Statelor Unite, având drept slogan „Noi, poporul!", în Franţa a izbucnit Revoluţia. Revoluţia Franceză a fost stimulată în mare măsură de francmasonii din America, mai ales de Benjamin Franklin. Mai mult, există numeroase dovezi pentru a demonstra că, de la început până la sfârşit, revoluţia a

221

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

şi orchestrată de multe loji francmasonice puternice, care ; ivească pe teritoriul Franţei. :a o nouă ordine mondială, şi, cu toate că vechile structuri i ale starului contraatacau cu tenacitate, Familiile Stelei se e o pantă ascendentă.

222

CAPITOLUL 12

Francmasoneria şi Revoluţia

Nimeni nu ştie cu siguranţă când şi unde a apărut francmasoneria pentru prima dată în Franţa, deoarece în momentul izbucnirii Revoluţiei Franceze, francmasonii au adunat toate documentele privitoare la originile Frăţiei şi le-au ascuns. Aceste documente au fost ulterior „eliberate" de către un francmason scoţian, la sfârşitul războaielor napoleoniene, iar astăzi pot fi găsite în biblioteca Marii Loji a Scoţiei, sub numele de Colecţia Morrison, unde aşteaptă încă să fie catalogate. (Chris Knight a parcurs o parte din aceste documente, multe dintre ele fiind scrise frumos de mână, având şi reprezentări ale unor hărţi astronomice legate de triburile din Israel). Francmasoneria pare să fi prins rădăcini între 1726 şi 1730, dar e posibil ca în ritul scoţian să fi existat mai demult, dată fiind relaţia strânsă tradiţională dintre cele două ţări. Garda personală a regilor Franţei a fost, timp de secole, formată parţial din soldaţi scoţieni, care formau un corp de pază de elită, mult mai loial chiar decât propriile trupe ale regilor Franţei. Conform Marelui Orient al Franţei (organizaţia ce cuprinde de departe cel mai mare procent de francmasoni francezi), Frăţia a pătruns în Franţa prin intermediul marinarilor, mai ales a celor din Anglia, care au pus bazele unor loji masonice în porturi ca Bordeaux şi Dunkerque. Indiferent de modul în care a pătruns, francmasoneria a prins imediat rădăcini şr a înflorit. 223

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Absolutist jjecolului al XVIII-lea, nemulţumirile în rândul oamenilor slor de rând din Franţa au devenit tot mai mari. Timp de mai regii Franţei fuseseră foarte autoritari, tendinţă iniţiată de IV-lea, marele duşman al templierilor (vezi Capitolul 5), pe scolului al XlV-lea. Situaţia nu a fost foarte diferită de cea dinainte de Războiul Civil din secolul al XVII-lea, care a xecutarea regelui Charles I. Asemenea familiilor Stuart din iţia, regii Franţei ţineau mult la doctrina „dreptului divin". e, legitimitatea regelui era dată direct de Dumnezeu, ceea ce cio instituţie parlamentară, sau de orice altă natură, nu putea ;gelui. Biserica încerca şi ea să ocupe o poziţie similară, în or Reformei, Franţa a rămas o ţară profund catolică, iar în : de spiritualitate, Biserica juca un rol identic cu cel al regilor gândul lor căutau să obţină un control cât mai mare asupra Franţa (o tendinţă cunoscută cu numele de galicanism). considera în legătură directă cu Dumnezeu, iar cuvântul său absolută. Regii conduceau şi decretau legi prin intermediul compus în mare măsură din aristocraţi. Cetăţenii obişnuiţi |re tot mai marea lor nemulţumire, clasele profesiunilor de veau aproape niciun cuvânt de spus în cadrul acestui regim. voluţia din 1789 Franţa a rămas în mare parte un stat feudal, se din zilele lui Carol cel Mare, cu o mie de ani în unnă. [in parlament, Adunarea Stărilor Generale, dar era rareori luat 3, fiind un corp consultativ, fără putere legislativă. Acesta era prezentanţii celor trei „stări" sociale: primul grup era cel prezentând aproximativ unu la sută din populaţie; cel de-al ilimii, reprezenta doi la sută. Cel de-al treilea grup („starea sporului, reprezenta 97 la sută din populaţie, a, care conducea ţara, a făcut aşa încât să fie scutită de plata cum era şi clerul. Membrii cu diverse profesiuni din cel grup se foloseau de educaţia şi cunoştinţele pe care le aveau i taxele împovărătoare, aşa că acestea cădeau pe umerii celor bneni, cărora, după achitarea numeroaselor taxe, de-abia le Iu bani de pâine. Această situaţie s-a înrăutăţit spre sfârşitul ţVIII-lea, atunci când s-a ajuns la un moment de criză datorită : şi a proastei gospodăriri a finanţelor.

Î ţ

(

224

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Mulţi dintre intelectualii francezi ai secolului al XVIII-lea au privit cu interes monarhia constituţională din Marea Britanic, instalată după „Glorioasa Revoluţie" din 1688. începând cu 1688, niciun monarh din Marea Britanie nu se mai putea gândi să ridice taxele sau să conducă fără aprobarea parlamentului. Nici măcar nobilimea nu forma un grup închis, cum se întâmpla în Franţa: în marea Britanie, oricine putea obţine un titlu nobiliar, indiferent de provenienţă, în Franţa nu se auzise de o astfel de mobilitate socială, iar nobilii monopolizaseră toate poziţiile importante din stat, de la armată până la serviciul civil. Faptul cel mai grav însă era că aşa-numitul ancien regime nu mai funcţiona, în ciuda unor încercări de a se realiza o reformă financiară, întregul sistem de taxe regale şi feudale era prea complex pentru ca micile cârpituri să mai poată schimba ceva. Franţa a trecut dintr-o criză financiară în alta, situaţia fiind înrăutăţită şi de războaiele costisitoare şi fără succes. Ca de obicei, povara a căzut pe umerii celor mai săraci, a căror suferinţă contrasta puternic cu viaţa risipitoare a nobililor, în 1754, Jean-Jacques Rousseau, unul din marii filozofi ale căror idei au influenţat Revoluţia Franceză, a afinnat în concluziile la Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni'.

Este în mod evident contra legilor naturii, oricum le-am defini ... ca o mână de oameni să se îndoape cu tot ceea ce au în exces, în timp ce mulţimile înfometate trăiesc în lipsa celor necesare.

Francmasonii şi ideile revoluţionare Cu toate acestea, nu muncitorii săraci sau ţăranii au fost cei care au adoptat ideile filozofice şi politice ce au dus la izbucnirea Revoluţiei Franceze. Acest lucru nu e surprinzător, deoarece marea majoritate a ţăranilor francezi din vremea aceea nici măcar nu ştiau să citească sau să scrie. Educaţia oamenilor de rând era fie rudimentară, fie lipsea cu desăvârşire. Ideile specifice atât iluminismului, cât şi francmasoneriei, s-au răspândit în rândurile literaţilor şi ale oamenilor educaţi, de diferite profesii. Grupul larg, aflat în expansiune, al celei de-a treia stări, era numit burghezie, de la cuvântul „burger" (orăşean), fiind format din medici, avocaţi, comercianţi, bancheri şi profesori universitari, care fuseseră cel mai probabil influenţaţi de ideile unor filozofi ca Voltaire sau Rousseau. Din 225

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ere social, aceştia erau corespondenţii acelei clase sociale ce [onarhia şi câştigase Războiul Civil în Anglia şi care, în 1776, oluţia în America. Acei oameni erau totodată mai potriviţi pentru a întări lojile tot mai extinse ale francmasonilor, care it curând pe tot teritoriul Franţei, dar mai ales în centrele 789, mulţi dintre membrii burgheziei începuseră să nu mai uderea lor efectivă de la guvernarea naţiunii. Asemenea insti•oluţiei din America, ei au reprezentat solul fertil în care se [a, prin intermediul francmasoneriei, idealurile Familiilor puţin exagerat să afirmăm că Revoluţia Franceză a fost „ins)jile în expansiune ale francmasonilor, dar nu e greşit să francmasoneria a reprezentat unul din factorii majori care au p Revoluţia. ji care oamenii se puteau întâlni pentru a discuta reforme poţine într-un stat autoritar, în care o persoană putea fi arestată, au chiar executată pentru rebeliune. Cu toate acestea, francată fiind istoria ei cu jurăminte şi secrete absolute, a oferit stul de sigur pentru discutarea reformelor radicale. Şi când i transformat într-o adevărată revoltă, în 1789, au existat lotive pentru a se crede că aceasta a fost organizată, la nivel nai, de numărul tot mai mare al lojilor Marelui Orient, icmasonii britanici încercau cu grijă să evite suspiciunea de itate faţă de dinastia de Hanovra şi se eliberaseră de orice 'luţionare, în cadrul lojilor Marelui Orient nu s-a întâmplat Jtru oricine începe să înţeleagă puterea şi influenţa exercitată Btclei, următorul text este foarte interesant:

Romano-Catolică a dorit să exercite o putere totasensul cel mai strict al cuvântului, adică în toate societăţii civile, politice şi economice, unde religia |ntreaga putere. 'a acestei puteri s-au manifestat dorinţe succesive, l de vagi, de eliberare politică, spirituală, sau de ami. în Evul Mediu, aceste mişcări s-au născut chiar în bericii Catolice, însă ele au fost imediat considerate eliminate rapid. I d cea a evoluat începând cu primii :ori, şi a progresat până la filozofii secolului al 226

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

XVIII-lea, însă a fost totuşi asociată cu două idei diferite în privinţa libertăţii: libertatea de idei o societate care cerea libertatea politică, împotriva acestor idei, Biserica Catolică, condusă de instituţia papalităţii, fără a se putea sprijini nici măcar pe textele ei fundamentale, a preferat să se ascundă în spatele refuzului libertăţii tuturor grupurilor, în Franţa, asocierea de o mie de ani dintre rege şi Biserică a făcut disputele pe teme religioase de neevitat, odată ce disputele politice au început1. Francmasonii francezi nu au nicio reţinere în privinţa exprimării ideilor lor politice, şi sunt atât de vehemenţi în privinţa felului în care acestea sunt exprimate încât au căzut din graţiile altor instituţii masonice din lume, deoarece francmasonii britanici, cel puţin, evită cu stricteţe discuţiile de natură religioasă sau politică.

Cataclismul din 1789 în Franţa, situaţia a „explodat" în 1789. Aflat în faţa unei noi crize financiare, combinată cu o secetă extremă şi chiar cu foametea, regele Ludovic al XVI-lea a convocat la începutul verii „Adunarea Stărilor Generale". S-a decis ca votarea să se facă de către fiecare stare, nu de către delegaţii individuali, ceea ce a însemnat că orice reformă propusă de starea a treia ar fi fost cu siguranţă blocată de „stările" reunite ale aristocraţiei şi clerului. Evenimentele s-au succedat rapid. Cei mai mulţi dintre francmasonii din „starea a treia" au înţeles curând că, pentru ca Noul Ierusalim să poată răsări vreodată pe teritoriul Franţei, era nevoie de acţiuni drastice. Membrii stării a treia s-au retras şi s-au reunit în „Adunarea Naţională Constituantă" - singurul parlament legitim al Franţei - şi au refuzat să fie demobilizaţi. Li s-au alăturat o parte dintre clericii şi nobilii moderaţi. Pe 14 iulie 1789, burghezia a primit sprijinul unei mari părţi din populaţia Parisului, în primele ore ale dimineţii, o mulţime furioasă a pătruns în închisoarea mvalides, unde au găsit 32.000 de flinte, însă nu şi muniţie. Conform zvonurilor, praful de puşcă fusese depozitat într-o închisoare şi mai sigură: Bastilia. Mai târziu în cursul aceleiaşi zile, Bastilia a fost luată l Text preluat de pe pagina web a Lojii Marelui Orient al Franţei, http.Y/www. godf.org/foreign/uk/index_uk.html 227

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

Iminent reţinut de istorie ca începutul efectiv al Revoluţiei |/enind de la vânătoare, în seara acelei zile, regele Ludovic scris un singur cuvânt în jurnal: „Rien" (Nimic). Când un [îs vestea de la Paris, regele a întrebat: „Este vorba de o re: ministrul a răspuns: „Nu, sire, este o revoluţie". L fost preluat rapid din mâinile bine-intenţionatului dar nesiIdc. A urmat o luptă prelungită, sângeroasă, între moderaţii tumele de girondini şi intelectualii radicali, numiţi iacobini. ||in care făceau parte mulţi francmasoni, fuseseră iniţial în care avea în calitate de membri gânditori de seamă ca trat şi Robespierre. Şi acest grup fusese moderat iniţial, | curând mult mai radical prin cererile pe care le exprima, imanii de membri, a devenit rapid una dintre cele mai puterFranţa. La momentul culminant al exercitării influenţei Hui Franţei existau între cinci şi opt mii de secţiuni, ale căror pau cifra de jumătate de milion. i cel mai interesant lider al iacobinilor a fost Georges-Jacques |ocat din Champagne care îşi practica meseria la Paris. Asedintre contemporanii săi din Clubul Iacobinilor, era şi un iportant, cu un mare respect pentru Loja celor Nouă Surori | fusese denumită după constelaţia cunoscută în mod obişnuit 3 leiadele. Acea lojă masonică mică şi puţin cunoscută oferikemnificativ Revoluţiei din America, şi a contribuit şi la pin Franţa. Jouă Surori fusese rezultatul gândirii lui Jerome Lalande, cel |vină unul dintre cei mai faimoşi astronomi şi matematicieni |a fusese creată în 1776 cu intenţia declarată de a asigura oamenilor de ştiinţă, intelectualilor şi artiştilor masoni, mai mari gânditori francezi ai veacului erau membri ai clusiv Voltaire, care a devenit mason la o vârstă destul de oja celor Nouă Surori, în ziua de joi, 7 aprilie 1778. Moant al ceremoniei a fost marcat de clipa în care un frate vizită, Benjamin Franklin din Philadelphia, i-a înmânat al masonic pe care îl purtase marele filozof şi francmason Helvetius (1715-71). Voltaire a ridicat şorţul spre buzele i şi 1-a sărutat. jlNouă Surori a contribuit mult la încurajarea revoltei din pzboiului de Independenţă care a urmat. Membrii acestei 228

J

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

loji i-au sprijinit în mod deschis pe revoluţionarii americani, iar cei mai bogaţi dintre ei au dat sume mari de bani pentru a sprijini războiul împotriva dominaţiei britanice, în anul 1779, Franklin a fost ales mare maestru al Lojii celor Nouă Surori, putând astfel să influenţeze guvernul Franţei în privinţa declarării războiului împotriva Marii Britanii, şi să acorde prin urinare sprijin noilor State Unite. Loja celor Nouă Surori a încercat aproape obsesiv să înţeleagă originile francmasoneriei, despre care credea că ar putea fi descoperite în vremuri străvechi. Mulţi membri respectaţi ai Academiei de Ştiinţe sau ai altor foruri respectate susţinuseră conferinţe în care au explicat felul în care francmasoneria a preluat mituri şi tradiţii importante din literatura egipteană, greacă sau romană. Aceste conferinţe au avut loc în cadrul a două întâlniri culturale majore din anul 1779, unele dintre ele fiind şi publicate. Odată începută, Revoluţia Franceză a luat imediat forma unui bumerang de nestăpânit. Până în 1792, când regele fusese deja deposedat şi întemniţat, iacobinii preluaseră conducerea regimului republican, care însă era departe de idealul democratic al Statelor Unite, în următoarele câteva luni, comitetul numit eufemistic „Comitetul Siguranţei Publice" trimisese sute de aristocraţi, clerici şi opozanţi politici la ghilotină, în cadrul a ceea ce avea să fie denumit „Regimul Terorii". Regele Ludovic al XVI-lea a fost executat în ziua de 21 ianuarie 1793, urmat în decursul aceluiaşi an de soţia sa. - Puterea a trecut în mod succesiv de la un grup la altul, şi au existat momente în care cei mai fervenţi şi mai violenţi dintre revoluţionarii iniţiali au devenit ţinta terorii tot mai accentuate ce zguduia ţara. Astfel, atunci când facţiunea lui Danton s-a despărţit de cea a lui Robespierre, acesta din urmă a reuşit să se asigure că Danton va fi ghilotinat, înainte ca el însuşi să devină victima unei alte facţiuni. Indiferent însă de grupul care deţinea puterea la Paris, un lucru era sigur: se pusese capăt puterii absolute a monarhiei şi a Bisericii — în ciuda ridicării lui Napoleon, care a fost primit ca un om ce urma să pună capăt haosului şi modului arbitrar de conducere al revoluţionarilor - iar acestor instituţii nu li se mai putea permite să redobândească puterea pe care au avut-o înainte de 1789. Strigătul de libertate care s-a auzit pe teritoriul nou-născutelor State Unite a răsunat cu o forţă şi mai mare în Franţa, în ambele părţi, „libertatea" a fost mai mult decât un slogan - aşa cum am văzut deja, a avut şi o manifestare fizică. 229

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

ui guvernului revoluţionar al Franţei, creştinismul a fost pod oficial ca religie de stat în noiembrie 1793. Pentru a :ul, la 10 decembrie, în Catedrala Notre-Dame din Paris, actriţă tânără şi frumoasă, pe nume Malliard. Acolo a fost itr-un costum clasic şi aşezată pe marele altar al catedralei. Jt a fost o ceremonie improvizată, în cadrul căreia „zeiţa" irins o făclie, cunoscută cu numele de lumina raţiunii. lei tinere femei a devenit cunoscută cu numele de „Zeiţa un corespondent direct al zeiţei libertăţii din Statele Unite. [raia a fost cunoscută cu denumirea de Templul Raţiunii. ;ant să ne amintim că cea mai faimoasă imagine a libertăţii ,eiţa Raţiunii — provenea de fapt din Franţa, fiind o creaţie asonică. Este vorba desigur de Statuia Libertăţii, care îmul New York. Statuia, plătită prin subscripţiile publice din ă în dar Statelor Unite la centenarul acestora, a fost defi:ă în octombrie 1886. O placă de la baza ei specifică faptul complet de poporul francez, Statuia Libertăţii reprezintă lin partea Lojii Francmasonice a Marelui Orient din Frantuie uriaşă poartă o torţă ce reprezintă făclia aprinsă de .lliard în catedrala Notre-Dame în 1793. fcibil de demonstrat faptul că Revoluţia Franceză a fost ir de francmasonerie, însă cu siguranţă mişcarea franc^ se fi aflat în centrul acelor evenimente furtunoase. Cu măsură ce diferite facţiuni cădeau şi se ridicau la Paris, icmasoni şi-au aflat sfârşitul sub ghilotină, iar o anumită francmasoneria a fost scoasă în afara legii de către guver•. Totuşi, Biserica Catolică a acuzat şi continuă să acuze pentru evenimentele ce au avut loc în Franţa anului 1789, •e a început să lupte cu tenacitate împotriva existenţei

otriva Frăţiei uccedat au fost de părere că Revoluţia Franceză a fost doar dorinţei francmasonilor de a distruge puterea Bisericii, lat şi hotărât al Romei, îndreptat împotriva Frăţiei, a cul:area unui document ciudat în anul 1860 de către papa \cesta a fost intitulat Alta Vendita, iar dacă este original 230

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

ne confirmă observaţiile legate de supravieţuirea Familiilor Stelei şi de modul în care acestea au făcut uz de orice instituţie pentru a-şi atinge obiectivele finale. înainte de a analiza documentul în sine, ne vom concentra asupra contextului istoric. Deşi Pius al IX-lea 1-a făcut public, documentul a trecut chipurile prin mâinile predecesorului său, papa Grigore al XVI-lea. Grigore nu a rămas în istorie cu faima de cel mai inteligent sau liberal ocupant al înaltei demnităţi ce i-a fost încredinţată în februarie 1831. E adevărat că nu s-a bucurat de un moment favorabil pentru a-şi începe pontificatul, deoarece imediat după ce a ocupat scaunul papal, în Italia a avut loc o revoltă majoră. Chiar şi Statele Papale - pe vremea aceea papa era şi un monarh laic, guvernând peste o parte importantă a Italiei centrale - au fost ocupate temporar de rebeli, care au instaurat în regiune un „guvern provizoriu". Doar cu sprijinul Austriei catolice s-a reuşit înlăturarea revoluţionarilor de la putere. Noul papă, al cărui nume de naştere era Bartolomeo Capellari, şia ales numele de Grigore, după Grigore al XV-lea, un papă din secolul al XVlI-lea, cunoscut pentru contribuţia la fondarea unei mişcări a Bisericii, numită Propaganda Fidei („Pentru Propagarea Credinţei"), mişcare ce urmărea introducerea romano-catolicismului în teritoriile noudescoperite. Grigore al XVI-lea a fost un opozant conservator şi rigid al liberalismului de orice fel. Pontificatul său a coincis cu o perioadă de schimbări importante, nu doar în Italia, ci şi în întreaga Europă. Moştenirea Revoluţiei Franceze şi a erei napoleoniene care a urmat era încă proaspătă în mintea multora, iar mişcările revoluţionare, în favoarea schimbărilor democratice, izbucneau aproape pretutindeni pe teritoriul Europei. In iulie 1830, cu un an înainte de alegerea lui Grigore, Franţa fusese din nou zguduită de o revoluţie, care s-a soldat cu alungarea regelui Carol al X-lea, eveniment ce a pus capăt conducerii dinastiei de Bourbon, care fusese restaurată după înfrângerea lui Napoleon, în favoarea regimului mai liberal al regelui Ludovic Filip. în această atmosferă de profunde transformări politice şi tulburări civile, Grigore a privit cu suspiciune orice organizaţie sau instituţie care părea să promoveze neliniştea, regimul republican sau orice altă schimbare majoră, fie ea în domeniul politic sau, dimpotrivă, în domeniul vieţii sociale.

231

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

tanizaţie, care scădea în popularitate în momentul în care pnit papă, era cunoscută cu numele de carbonarii. Nu se le acestei instituţii formate în manieră tipic francmasonă, apărut pentru prima dată în Franţa sau în Italia, pe la sfâr11 XVIII-lea, dar nu s-au făcut remarcaţi decât în anul 1814, şnizaţia părea o imitaţie intenţionată a francmasoneriei, lonarii" înseamnă „cei care ard cărbunii", iar dacă francyenţională se bazează pe riturile, istoria şi ceremoniile Iilor în piatră, carbonarii au adoptat nişte practici similare, rofesiunii celor care produceau mangal, rbonarilora fost formată din intelectuali din clasa de mijloc, lintre aceştia fiind susţinători ai revoluţiei ce avusese loc leva decenii în urmă. E posibil ca ea să fi apărut ca urmare eonilor din rândul soldaţilor lui Napoleon, care ocupaseră l Europei, inclusiv Italia. Ceea ce nu poate fi pus la îndoială Jceşti carbonari au văzut asemănări clare între practicile 3r şi cele ale francmasoneriei, în aşa măsură încât orice j care ar fi participat la întâlnirile carbonarilor s-ar fi putut deplin şi absolut, tulburărilor politice extrem de complicate cu care Italia i a doua parte a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a t-lea, s-a presupus că neliniştea a fost mereu alimentată de p poate stabili în ce măsură este adevărată această afirmaţie, rii fonnaţiunii carbonarilor trebuiau să facă jurăminte de lelor, la fel ca francmasonii. ilului de membru al organizaţiei era un proces aproape arbonari şi pentru francmasoni, în locul lojilor, carbonarii lele vendite (la singular venditd), numele dat locului unde Junii. Lojile lor purtau numele de barrache (la singular ui italian pentru cabană, iar loja-mamă a carbonarilor era Uta Vendita („Marea Lojă"), o versiune a „Marii Loji" a . Vendita se reuneau diferiţi delegaţi ai celorlalte vendite. tău împărţiţi în două categorii, respectiv ucenici şi maIlare cu cele ale francmasonilor. Recunoaşterea se făcea tfice de strângere a mâinii şi prin intermediul anumitor 3oar de carbonari. De fapt, un aspect major în care car232

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

bonarii se deosebesc de masoni este prezenţa unui element creştin în cadrul ritualurilor lor2. Cei mai mulţi dintre carbonari erau, măcar cu numele, romano-catolici. Organizaţia lor avea un respect deosebit pentru un sfânt pe nume Theobald. La început, acest lucru nu a părut foarte important, dar dacă privim cu mai multă atenţie vom observa un lucru foarte surprinzător. Theobald s-a născut la începutul secolului al Xl-lea în regiunea Provenţa din Champagne. Acesta poate fi un element de legătură interesant, mai ales că Theobald nu a fost fiul unei familii oarecare. Conform tradiţiei, tatăl său a fost Arnulf, conte de Champagne, un strămoş direct al cenţilor Hugues şi Theobald al II-lea (Thibaud) din Champagne. Aşa cum am arătat (vezi Capitolul 6), conţii de Champagne au condus una dintre cele mai importante Familii ale Stelei din nordul Europei. Cercetări mai atente au scos la iveală faptul că anul cel mai probabil al naşterii sfântului a fost 1017. Pregătit pentru o carieră militară, el a părăsit acest mod de viaţă la sfârşitul adolescenţei, primind din partea tatălui său permisiunea de a deveni pustnic. A locuit în diferite locuri şi a călătorit mult, dar în cele din urmă s-a stabilit la Salanigo, în Italia. Acolo a dus o existenţă foarte izolată, deşi în 1066, puţin înainte de a muri, a devenit călugăr în cadrul ordinului Camaldolese, ai cărui membri purtau veşminte albe, la fel ca şi cistercienii. Nu se ştie de ce carbonarii 1-au adoptat pe Sfântul Theobald ca patron, însă poate fi pur şi simplu vorba de faptul că a dus o existenţă atât de izolată încât aceasta s-a asemănat cu cea pe care cărbunarii erau nevoiţi să o ducă datorită profesiei lor. în ciuda afinităţilor lor cu catolicismul şi a închinării la Sfântul Theobald, carbonarii au fost mereu în conflict cu Biserica. Se spune că în timpul întâlnirilor lor înscenau o versiune a patimilor lui Isus, ceea ce era o blasfemie din punctul de vedere al Bisericii. Şi mai interesant în legătură cu unele evenimente asociate cu carbonarii, care au avut loc în timpul pontificatului lui Grigore al XVI-lea, este că organizaţia a dispărut, cel puţin aparent, în momentul în care acesta a ocupat scaunul papal. Se spune că ei ar fi luat parte la revoluţia din Franţa din 1830, aceasta fiind ultima lor menţionare în istorie înainte de apariţia documentului Alta Vendita, publicat trei decenii mai târziu, care conţinea 2 Francmasoneria este de acord cu creştinismul, dar nu este o extensie a acestuia. Chiar dacă mulţi dintre francmasoni sunt creştini, singura cerinţă pentru a putea deveni membra al francmasoneriei este acceptarea existenţei unei divinităţi.

233

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

:ntru o răsturnare a Bisericii prin intermediul unei revolte rbonari. Documentul a fost făcut public de succesorul lui Pius al IX-lea. Se crede că Grigore a pus primul mâna pe t, dar nu se ştie de ce nu 1-a publicat el însuşi. Un singur până în 1860, carbonarii au dispărut din documentele

l Alta Vendita ocument rămâne un mister. Papa Grigore a lăsat în mod tiuni ca provenienţa acestuia să fie ascunsă cu grijă. El a noştea personal pe câţiva dintre cei implicaţi în redactarea iar secretul pe care a dorit să-1 păstreze a fost probabil o i proteja pe anumiţi indivizi. Trebuie spus de asemenea , care este cunoscut şi astăzi cu numele de Alta Vendita, fals, inventat de însuşi papa Grigore sau de unul dintre lali, iar această posibilitate nu poate fi deloc ignorată. Au stăzi mulţi oameni inteligenţi în ierarhia papală. Cu toate "n vedere evenimentele despre care am vorbit şi care s-au ;stul Europei încă din secolul al Xl-lea, şi convinşi fiind )uri de oameni au atacat în mod constant, deşi clandestin, bă, pentru noi Alta Vendita pare un document adevărat, din acest document ni se pare cel mai incitant:

:ru final este cel al Iui Voltaire şi al Revoluţiei Fran•ugerea definitivă a catolicismului şi chiar a ideii im... ricine ar fi el, nu va veni niciodată la societăţile e deci de datoria societăţilor secrete să facă primul y îiserică| cu scopul de a le cuceri pe amândouă3, la care jirmează să ne angajăm nu este una care zi sau o lună; poate să dureze mai mulţi ani, sau |:ol; dar în rândurile noastre soldaţii mor, iar lupta nţionăm să-i câştigăm pe papi de partea noasa-i face cunoscători ai principiilor noastre, promumele „amândouă" se referă la cele două tipuri de creştinism, iotestant, clar s-ar putea referi şi la Biserica Catolică şi la papă. 234

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

pagatori ai ideilor noastre. Acesta ar fi un vis ridicol; iar dacă evenimentele se transformă într-un anumit fel, dacă prelaţii sau cardinalii, de exemplu, din voinţă proprie sau din întâmplare, vor ajunge să cunoască o parte a secretelor noastre, nu este deloc un motiv pentru a ne dori ridicarea la Scaunul Iui Petru. Această ridicare ne-ar ruina. Numai voinţa i-ar conduce spre apostazie, iar cerinţele puterii i-ar forţa să ne sacrifice pe noi. Ceea ce trebuie să cerem, ceea ce trebuie să căutăm şi să aşteptăm, aşa cum evreii îl aşteaptă pe Mesia, este un papă pe măsura nevoilor noastre... Alături de el vom porni cu mai multă siguranţă asaltul împotriva Bisericii, decât cu ajutorul pamfletelor fraţilor noştri din Franţa, sau chiar cu cel al aurului din Anglia. Vreţi să cunoaşteţi motivul acţiunii noastre? Cu ajutorul acesteia, în scopul de a distruge piatra pe care Dumnezeu şi-a clădit Biserica, nu mai avem nevoie de oţetul lui Hannibal, sau de praf de puşcă, sau chiar de braţele noastre. Avem influenţă asupra succesorului lui Petru (papa) în cadrul complotului, iar această influenţă este la fel de bună pentru această cruciadă pe cât ar fi toţi Urbanii al 11-lea şi toţi Sfinţii Bernard ai creştinătăţii. Nu ne îndoim că vom atinge acest scop suprem al eforturilor noastre. Dar când? Şi în ce fel? Necunoscutul nu nea fost încă revelat. Cu toate acestea, deoarece nimic nu ne va abate de la planul pe care 1-am stabilit, ci dimpotrivă, totul va converge spre acesta, ca şi cum chiar mâine succesul va încununa activitatea pe care abia am schiţat-o, dorim, prin aceste instrucţiuni, care le vor fi secrete celor abia iniţiaţi, să le dăm oficialilor răspunzători de Vente (Vendita, Vendite?) câteva sfaturi pe care ei trebuie să le insereze apoi în mintea fraţilor, în forma unor instrucţiuni sau a unui memorandum.... Acum, pentru a ne asigura de existenţa unui papă croit după tiparele noastre, e nevoie să găsim mai întâi o formă ... pentru acest papă, o generaţie demnă de conducerea la care visăm. Cei bătrâni sau de vârstă matură vor fi lăsaţi de-o parte; să ne îndreptăm atenţia spre cei tineri sau, dacă 235

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

chiar spre copii... Veţi obţine, cu costuri minime, o de buni catolici şi puri patrioţi. el de reputaţie va uşura accesul Ia doctrinele noastre clericilor tineri, la fel şi în inima mănăstirilor, în ii, prin forţa împrejurărilor, aceşti tineri clerici îşi leplinit toate funcţiile; ei vor forma consiliul suver or fi chemaţi să aleagă un pontif care va trebui să Şi acest pontif, Ia fel ca toţi contemporanii săi, va jilţ sau mai puţin îndoctrinat cu principiile italiene piste pe care vom începe a le pune în circulaţie. E 0 mică sămânţă de muştar negru pe care o sădim t; însă lumina justiţiei îi va da cea mai mare putere, :i veţi vedea bogăţia recoltei pe care această micuţă a fi produs-o. •area pe care o deschidem pentru fraţii noştri sunt ncole de trecut şi dificultăţi de diferite feluri, ce >ăşite. Ei vor triumfa asupra lor prin experienţă ne; însă scopul este atât de minunat încât merită Ini toate pânzele în vânt pentru a-1 atinge. Dacă revoluţionăm Italia, priviţi la portretul papei pe realizat. Dacă doriţi să-i punem la conducere pe tentru a ocupa tronul prostituatei Babilonului, mini să mărşăluiască sub stindardul vostru, cu clintită că înaintează sub steagul apostolic. Inistră este de a face să dispară ultimele vestigii ale 1 opresorilor; lepădaţi-vă de ispite ca Simon (Sf. irăsiţi-Ie în sacristii, în seminarii şi mănăstiri, mai ecât în adâncurile mării: dar dacă nu vă grăbiţi, vă că veţi obţine ceva şi mai miraculos. Pescarul de (ţveni pescar de oameni; veţi aduce prieteni în jurul apostolic. Veţi fi anunţat o revoluţie în tiara şi în ;ând înainte cu crucea şi cu stindardul, o revoluţie nevoie doar de puţină încurajare pentru a aprinde colţuri ale lumii4. f\lta Vendita ne-au atras atenţia mai mulţi factori. In prily, The Roman Church and Revolution (Biserica Romei şi revolunecunoscut.

236

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

mul rând e vorba de metoda prin care carbonarii - în condiţiile în care documentul este original - au sugerat că Biserica Catolică ar putea fi, în cele din urmă, înfrântă. Nu se aştepta un război sau o confruntare directă, deoarece, prin aplicarea unei strategii inteligente, atacurile armate s-ar fi dovedit inutile. Modalitatea de a învinge catolicismul roman era, conform iniţiatorilor Altei Vendita, subminarea din interior a puterii Bisericii. Tinerii devotaţi carbonarilor ar fi fost trimişi la seminarii, unde ar fi fost educaţi şi făcuţi clerici. Ei şi-ar fi păstrat simpatia pentru carbonari şi ar fi urcat treptat rangurile preoţiei, devenind episcopi, cardinali şi probabil, într-o zi, chiar papi. Documentul denumeşte Roma în mod explicit „prostituata din Babilon". Este vorba de o aluzie la textul biblic, în special la Cartea Apocalipsei. în capitolul 17, autorul este confruntat cu o femeie şezând pe o bestie de culoare purpurie, cu şapte capete. Ei i se spune „prostituată" sau „târfă a Babilonului", iar autorul nu ascunde asocierea acesteia cu Roma, care este construită pe şapte coline. Femeia este îmbrăcată în purpuriu şi violet culorile purtate de împăraţii romani (şi mai târziu de cardinali şi de papi), iar pe fruntea ei este scris: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.". Ni se spune că această femeie se îmbătase cu sângele sfinţilor şi al martirilor, iar scriitorul încheie capitolul cu sugestia că „femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului"5. Autorul sugerează că acest oraş, în toată decăderea şi răutatea lui, va trebui să fie înlăturat de la putere înainte ca adevărata împărăţie a lui Dumnezeu să se manifeste pe pământ iar Noul Ierusalim să fie ridicat. Un alt paragraf foarte relevant din Alta Vendita este cel de-al cincilea din citatul de mai sus, în care autorul sugerează că forţa armată nu constituie un mijloc eficient pentru a distruge Biserica Catolică: este nevoie mai degrabă de influenţa asupra „succesorului lui Petru" (papa), care este suficientă pentru a câştiga bătălia. Paragraful se încheie cu sugestia: „această influenţă este la fel de bună, pentru această cruciadă, pe cât ar fi toţi Urbanii al II-lea şi toţi Sfinţii Bernard ai creştinătăţii". Este interesant că autorul Altei Vendita foloseşte aceste două nume în mod special. Aşa cum am discutat în Capitolul 4 şi în Capitolul 6, cei doi bărbaţi proveneau din familii aristocratice din Champagne şi fiecare a jucat un rol important pentru povestea noastră de până acum. Papa Urban al II-lea, pe numele său adevărat Odo de Lagery, este ponti5

Apocalipsa, 17:18. 237

\GENTII PUTERII LUI SOLOMON

|(cazie ca fiind „înălţimea şi lărgimea, adâncimea şi lăţilui mistice privitoare la creştinism sugerau că ştiinţa L fi studiată doar în scopul contribuţiei acesteia la viaţa |enţa esenţială dintre Bernard şi Amalric este aceea că cel puţin să nu se îndepărteze de ideile oficiale, dat deile şi convingerile lui personale nu au fost mult opuse lericii. El s-a inspirat mereu din surse biblice, chiar dacă (sori confuze, obscure şi aparent necreştine, cum e cazul >r. într-o oarecare măsură, Bernard a ocupat şi o poziţie foarte puternică. El nu s-a temut de papii care se succedau, se pe câţiva dintre ei să ajungă la putere. ;pudiat sau chiar a încercat să-i distrugă pe toţi cei care fi întrutotul neoplatonicieni. Acest concept părea mult itru o organizaţie ce nu permitea alegerea personală şi ităţile civile au fost de acord, deoarece toţi conducătorii ievală erau despotici, astfel că nu se putea auzi de nicio ie liberă sau democraţie. tinismul a fost oarecum influenţat de gândirea neoplatoa avut o însemnătate marcantă pentru un număr important nai ales în gândirea sufistă, care este o formă mistică a j lucru nu i-a fost necunoscut lui Adam Weishaupt, deoa': Iluminaţi a fost fondat pe principii sufiste — într-o astfel i fost acuzat, chiar în timpul vieţii sale, că s-ar fi convertit i amalricienilor au continuat să existe, mai întâi în mod i secret, în diferite părţi, dar mai ales în Champagne, până /-lea. Ideile lor au influenţat multe alte comunităţi, cum |rzilor din Koln. Amalric 1-a impresionat şi pe un bărbat Iste cunoscut şi astăzi în cercurile religioase. Născut cu tines Eckhart von Hochheim, acest călugăr dominican, nele de Meister Eckhart, a pus şi el în circulaţie idei

242

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Adam Weishaupt După ce amalricienii şi alte grupări asociate lor au fost pierdute din vedere, termenul „Illuminati" a dispărut din uz în secolul al XlV-lea, şi nu a mai fost folosit până în secolul al XVIII-lea. Nu se ştie cu claritate în ce măsură a fost influenţat Adam Weishaupt de Fraţii Spiritului Liber şi de alte grupări înrudite cu aceştia, însă e sigur că moştenirea lor îi era cunoscută, la fel ca şi alte tendinţe similare din cadrul islamismului. Adam Weishaupt s-a născut la 6 februarie 1748, într-o familie de evrei convertiţi la creştinism, şi a primit educaţie în şcolile iezuiţilor, pe toată perioada copilăriei sale. Deoarece s-a dovedit un tânăr promiţător, mai ales în ştiinţa lingvisticii, autorităţile bisericeşti locale 1-au hărăzit preoţiei şi în special misionarismului. Adam nu a fost însă de acord şi s-a folosit de educaţia pe care o primise într-un mod foarte diferit. Datorită bunelor legături ale familiei sale şi propriului său talent, a reuşit să ocupe postul de profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt. Acest lucru i-a înfuriat pe liderii Bisericii locale, dat fiind faptul că era pentru prima dată când un astfel de post era oferit unui laic. Weishaupt era foarte interesat de istorie, însă a studiat şi filozofia. Mintea lui era foarte vie şi a demonstrat o fascinaţie specială pentru Egiptul antic, despre care se cunoşteau puţine lucruri, efectiv, la vremea respectivă. în 1771, pe când avea doar 23 de ani, Weishaupt a decis să pună bazele unei societăţi secrete. Scopul acesteia era transformarea rasei umane şi abolirea tuturor puterilor laice şi bisericeşti, în organizarea a ceea ce a fost denumit curând „Illuminati", Weishaupt s-a bazat pe mai multe surse, şi a avut nevoie de cinci ani pentru a-şi fonnula pe larg strategia. în societatea „Iluminaţilor" urmau să existe trei categorii distincte de membri. Cei mai puţin importanţi erau reprezentaţi de „novici" şi cei „mai puţin iluminaţi". A doua categorie purta numele de „cavalerii scoţieni", iar cei de primă categorie erau formaţi din două grade de preoţi, respectiv „preoţi şi regenţi" şi „magi şi regi". Toate aceste idei, mai ales denumirea de „cavaleri scoţieni", indică influenţa francmasoneriei asupra ideilor lui Weishaupt. Este surprinzător că Iluminaţii au reuşit totuşi să câştige adepţi, deoarece erau aproape fanatici în privinţa secretelor pe care jurau să le păstreze. Niciun membru nu îşi cunoştea adevăraţii superiori. Recruţilor nu li se spunea nimic specific în legătură cu momentul apariţiei societăţii 243

}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

cine se afla în spatele acesteia. Aspiranţii erau făcuţi i ginea Iluminaţilor ere străveche şi că membrii acestei landurile înaltei societăţi şi ale Bisericii. Orice persoană pvină parte a acestei organizaţii era obligată să păstreze au încredinţate, şi tuturor li se cerea supunerea absolută. ute cinci dintre obiectivele Iluminaţilor, după cum urlonarhiilor. ituror formelor de proprietate privată şi a moştenirilor. triotismului şi naţionalismului. ieţii de familie şi a căsătoriei, alături de promisiunea că educaţi în mod identic, în cadrul comunităţii. |turor formelor de religie organizată. : au fost formulate cu mult înainte de Karl Marx. Istoria a |le acestora de reuşită erau mari, privite pe termen lung. are să fi împărtăşit convingerea că aproape orice acţiune sprijinul idealurilor Iluminaţilor era justificată, şi, de unoştea legitimitatea niciunui tip de guvern, nu s-a simţit eo lege. El pare să fi fost un adept al maximei promovate .mişti: „scopul scuză mijloacele". Cu toate acestea, se |ipt nu a fost un om crud sau nepăsător din fire. Cândva cat e doar-ceea ce răneşte", iar din acest punct de vedere de discipolii lui Amalric, care au ajuns la concluzia că u exista, ci era doar o descriere a unor acţiuni greşite, fost de asemenea un discipol fervent al gânditorului frans Rousseau şi, la fel ca acesta, visa la o lume eliberată Bisericii şi ale statului, în care oamenii ar fi trăit într-o ne cu natura. Există şi numeroase asemănări între shaupt şi cea a amalricienilor. în perioada educaţiei sale, |ns să urască catolicismul şi în special pe iezuiţi - deşi de organizare şi a utilizat unele dintre principiile de or^tora în cadrul societăţii Iluminaţilor, ia, membrii cei mai de jos ai Iluminaţilor, novicii, se 0 doză de îndoctrinare. Ei erau iniţiaţi în filozofia ilu1 adevărata identitate a profesorilor lor le rămânea aarece orice membru al organizaţiei folosea un pseuai Adam Weishaupt era „Spartacus", numele liderului • împotriva romanilor din anul 73 î.C. Atât novicii, cât şi

I

244

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

profesorii încercau mereu să atragă noi membri, iar organizaţia a dobândit rapid un statut internaţional. Novicilor le rămânea necunoscut scopul final al Iluminaţilor, până în momentul în care reuşeau să ajungă la cel mai înalt nivel al organizaţiei. La atingerea acestui nivel, li se făceau cunoscute cuvintele lui „Spartacus":

Prinţii şi naţiunile trebuie să dispară de pe faţa pământului! Da, va veni vremea când oamenii nu vor accepta o altă lege în afara marii cărţi a naturii; această revelaţie trebuie să fie rezultatul activităţii societăţilor secrete şi acesta este unul dintre marile noastre mistere. în mod destul de surprinzător, Iluminaţii au avut o vreme succes, şi au avut reprezentanţi în cele mai multe dintre ţările vest-europene. încă de la început, una dintre intenţiile lor a fost aceea de a se infiltra în lojile masonice, considerate o foarte bogată sursă de noi recruţi. Un alt conspirator, alături de Weishaupt, a fost un aristocrat gennan, baronul Knigge, în seama căruia a rămas supravegherea apropierilor de lojile masonice. Pe toată perioada activităţii lor, Iluminaţii au încercat să convingă autorităţile că aveau în intenţie doar săvârşirea faptelor bune, urmând exemplul lui Isus Cristos. Din păcate pentru ei, „voinţa lui Dumnezeu", ca să spunem aşa, a schimbat cursul evenimentelor, în 1784, în Bavaria, un membru al societăţii Iluminaţilor a fost lovit de fulger, iar atunci când poliţia a examinat cadavrul au fost găsite asupra sa scrisori semnate de Weishaupt, cusute în căptuşeala hainei. Câţiva membri ai societăţii au fost cuprinşi de panică, iar patru dintre ei, conduşi de un om cu rol important în cadrul formaţiunii Iluminaţilor, pe nume Utschneider, s-au predat autorităţilor, dezvăluind adevăratele scopuri şi intenţii ale organizaţiei. Weishaupt a trebuit să se ascundă pentru a-şi salva viaţa, găsind refugiu în oraşul Gotha din Saxonia. Acolo situaţia lui s-a complicat. Şi înainte avusese probleme în privinţa disciplinării partenerilor săi egocentrici, iar moravurile uşoare şi comportamentul incorect al acestora îl aduseseră în pragul disperării. Cazul lui a devenit şi mai complicat odată cu scandalul legat de relaţia avută cu propria lui cumnată, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată iar Weishaupt a încercat să aranjeze un avort ilegal. Adam Weishaupt a murit la Gotha, în 1830, şi în ciuda zvonurilor care au circulat din vremea aceea şi până în prezent, conform cărora Iluminaţii 245

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

joace un rol important în instaurarea a ceea ce grupurile [apta numesc astăzi „Noua Ordine Mondială", nu există |ovadă clară în această privinţă. i că Iluminaţii nu au jucat niciun rol în transformarea EurotVIII-XIX este nefondată, şi ar duce la o înţelegere greşită fete în urmă de Weishaupt şi de adepţii săi, |lui Weishaupt nu au fost aplicate niciodată aşa cum a ". se poate pune la îndoială rolul jucat de organizaţia înL evenimentele ce s-au desfăşurat în Europa la vremea exemplu răspândirea ideilor care au condus la Revoluţia - poate nega nici faptul că Iluminaţii sunt o organizaţie pla introducere a cuvântului „Illuminati" pe orice motor kternet vă va pune la dispoziţie 6.490.000 de pagini pe "nul 2007). Cele mai multe dintre acestea sunt asociate ne de dreapta din America, care pretind că Iluminaţii nu tu Weishaupt şi că organizaţia mai există şi astăzi -'fiind o ramură secretă şi ciudată a francmasoneriei. | mai probabil este că Ordinul Iluminaţilor, aşa cum a fost shaupt, nu a supravieţuit morţii fondatorului său. Ordinul T un răspuns intelectual la evenimentele ce aveau loc la : a fost creat, însă tocmai mecanismul prin care urma să 11-a făcut inoperabil încă de la început. Desigur că este l oameni să afirme că Iluminaţii îşi continuă existenţa ca t ca scop distrugerea societăţii - însă dacă acest lucru' ar fi na că cercetările noastre atente nu au reuşit să descopere bilă în acest sens. jîxistenţei .Ordinului Iluminaţilor ca entitate istorică punctul nostru de vedere de dovezile pe care le-am u realitatea şi influenţa Familiilor Stelei. Iluminaţii au |ietate incorect concepută, cu o existenţă scurtă, şi care, jţii precise, nu a găsit o modalitate viabilă de a le pune nul lui Weishaupt pare o organizaţie anarhică, faţă de elei nu ar fi avut nici cel mai mic interes. E posibil ca jii să fi urmărit scopul de a asigura libertatea personală a "mjloacele de atingere a acestuia au fost radical diferite t în parte. Nu putem şti dacă membrii Familiilor Stelei fetre membrii grupului Iluminaţilor, însă noi considerăm astfel de posibilitate. 246

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

Eliphas Levi Nu există dovezi nici în privinţa implicării lui Adam Weishaupt sau a Iluminaţilor în practicarea „artelor negre". Şi masonii sunt frecvent acuzaţi de legături cu satanismul, luminaţii fiind mereu citaţi drept dovadă a existenţei satanismului în ritualurile Frăţiei. Acest lucru se datorează în mare parte unui individ pe nume Eliphas Levi. Născut la Paris în 1810, Levi — al cărui nume real era Alphonse Louis Constant - avea origini umile, însă şi-a dovedit inteligenţa şi isteţimea de la o vârstă fragedă. Datorită acestor calităţi, Constant a fost admis la Seminarul din Paris, cu intenţia de a primi o educaţie formală, pentru a deveni preot romano-catolic. Din nefericire pentru toţi cei aflaţi în cauză, a fost vorba de Seminarul St. Sulpice. / Dintre toate seminariile din Franţa secolului al XlX-lea, St. Sulpice avea reputaţia cea mai ciudată, în perioada în care Constant a studiat acolo, acesta devenise o pepinieră a gândirii alternative, un loc în care studiile ezoterice şi oculte se combinau cu credinţa catolică oficială. Câteva dintre persoanele cele mai faimoase pentru tradiţia ezoterică din Franţa erau în mod direct asociate cu seminarul St. Suplice, iar nume precum cel al faimoasei cântăreţe de operă Emma Clave şi al compozitorului Charles Debussy au făcut ca discutarea metodelor neortodoxe de predare puse în practică la St. Sulpice să devină un subiect de discuţie la modă în saloanele din Paris, unde ocultismul reprezenta un element de interes. Bun cunoscător al curentelor subterane ale seminarului St. Sulpice, Constant s-a implicat imediat în gândirea şi practicile oculte. De fapt nu a fost un preot prea bun. în 1846, imediat după ce a fost hirotonisit, a întâlnito pe Neomie Cadot, pe atunci în vârstă de 17 ani, cu care s-a căsătorit. Mariajul lor a fost curând anulat, iar Constant, demis din rândurile Bisericii, a început să-şi câştige existenţa cu succes de pe urma jurnalismului. însă educaţia sa ezoterică 1-a făcut să se îndrepte curând spre zone publicistice mai puţin ortodoxe. Cu pseudonimul Eliphas Levi, Constant a publicat în 1861 Dogma şi ritualurile magiei înalte. Această publicaţie a fost urmată imediat de o Istorie a magiei, Magia transcendentală şi Cheia marilor mistere. Levi a contribuit în mod indirect la mânjirea numelui francmasoneriei, deşi nu a făcut niciodată în mod explicit vreo legătură între aceasta şi satanism. Practic, el a adus doar explicaţii în privinţa simbolurilor asociate stelei cu cinci colţuri, care a fost, din vremuri de demult, un simbol important pentru masoni. 247

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

pa că, atunci când această stea apărea în formă inversată, luperior în jos, ea reprezenta un simbol satanist puternic. ptării sale, această reprezentare putea fi asociată desenului al utilizat adesea pentru reprezentarea diavolului, iar ima[ această asociere au devenit imediat comune. i faptul că steaua cu cinci colţuri a fost adesea utilizată , deoarece societatea era însetată de „revelaţii" de tipul : de Levi. Nu a durat mult până când agenţiile ce militau Iilor, mai ales cele asociate Bisericii Catolice, au subliniat l cu cinci colţuri pentru francmasonerie, de unde s-a ajuns aţă că masonii ar fi satanişti. it agravată de un om pe nume Albert Pike care, în mod i istorie ca un francmason de frunte al Americii.

Ihusetts în 1809, Pike fost contemporan cu Eliphas Levi. Tike a urmat puţine şcoli, dar s-a dovedit cel puţin la fel : imaginativ. A reuşit să înveţe sanscrita, ebraica, greaca, devenind un călător pasionat, iar în cele din urmă s-a as, unde a început cariera care 1-a făcut celebru, cea de hembru unei loji masonice, iar în anul 18596 a fost ales Suveran al Ritului Scoţian, post pe care 1-a ocupat până venită după treizeci şi doi de ani. In această perioadă a considerabile şi ireparabile francmasoneriei. lat în stabilirea multor ritualuri ale Ordinului - în ciuda ea nici cea mai vagă idee despre ceea ce însemna cu Soneria. Pentru el era un fel de joc intelectual, pe care şi utiliza după cum dorea, însă ideea ce stă la baza Ira că nicio persoană nu are îndreptăţirea de a schimba ualurile, iar dacă toţi ar fi adoptat perspectiva lui Pike, it la fel de variată şi de confuză ca numeroasele forme ; după ce a devenit mason, la începutul Războiului Civil din uimit comandant general de brigadă în Teritoriile Indiene, unmente confederate de cavalerie indiană. Adesea putea fi văzut le indienilor. Pike este singurul ofiţer militar confederat sudist idicat o statuie în Washington DC.

ţ

248

FRANCMASONERIA ŞI REVOLUŢIA

de creştinism. Pike a hrănit în mod nechibzuit şi imaginaţia opozanţilor masonilor, în 1871 a publicat o carte intitulată Morala şi dogmele Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al francmasoneriei. Cei care consideră francmasoneria o societate secretă malefică afirmă că Pike a admis că francmasoneria ar fi o „religie", a cărei ideologie este cea a lui „Lucifer". Aceştia se folosesc de următoarele pasaje din lucrarea lui Pike: „Fiecare lojă masonică este un templu al religiei; iar învăţăturile acesteia sunt instrucţiuni de natură religioasă" „Adevăratul nume al lui Satan, aşa cum afirmă cabaliştii, ar fi cel al lui Yahve, citit în ordine inversă; deoarece Satan nu este un zeu al întunericului... Lucifer, purtătorul luminii! Ce nume ciudat pentru Spiritul întunericului! Lucifer, Steaua Dimineţii! El este cel care aduce lumina, care orbeşte cu splendoarea lui sufletele slabe, căzute în robia simţurilor sau pe cele egoiste? Să nu vă îndoiţi!" Pike credea că există două mari puteri ale universului. El a refuzat să le numească Dumnezeu şi Diavolul, preferând numele „Lucifer" şi „Adonai". Amândouă aceste nume se referă la planeta Venus. Lucifer (aducătorul luminii) este vechiul nume dat planetei Venus, atunci când se arată ca stea a dimineţii, iar Adonai este manifestarea planetei Venus ca astru de seară. Pike a considerat că Lucifer şi Adonai ar reprezenta forţe opuse, dar la fel de puternice - niciuna nefiind rea sau bună. Cu toate acestea, numele Lucifer devenise deja (în mod incorect) asociat Diavolului, aşa încât creştinii au tras imediat propriile lor concluzii. Ei i-au considerat practicanţi ai satanismului, datorită legăturii cu Lucifer, atât pe Pike, cât şi pe francmasoni, care trebuiau contrazişi prin tot ce era bun în cadrul creştinismului. Responsabilitatea pentru un astfel de punct de vedere, care continuă să fie susţinut cu multă fermitate în unele cercuri chiar şi în ziua de astăzi, atât de mult încât niciun argument raţional nu îl poate anula, îi revine în mod hotărât lui Albert Pike. „Revelaţiile" lui Pike privitoare la Lucifer şi Adonai - care în niciun caz nu sunt rezultatul vreunei practici masonice pe care noi o cunoaştem - au venit în sprijinul ideilor promovate de Biserica Catolică, care era oricum ferm împotriva francmasoneriei şi ideilor aflate la baza acesteia. Pike nu a făcut nicio favoare masonilor prin afirmaţiile sale vădit anticatolice, care au fost atribuite imediat de către catolici francmasonilor în general. 249

}ENŢII PUTERII LUI SOLOMON

nale ale lui Pike, alături de cele emise de Eliphas fie folosite drept „argumente" în privinţa faptului că nu doar împotriva creştinismului, ci au ca scop distrulinţelor „adevărate" şi înlocuirea acestora cu „noua de inspiraţie satanistă. Francmasonii care resping în e idei sunt într-o situaţie fără ieşire - protestele lor ie respinse drept o încercare de a ascunde „adevărul". lului demonic" a pătruns atât de puternic în conştiinţa -ăţia continuă să fie privită cu suspiciune - şi nu doar de paranoice, de extremă dreaptă, mai ales cele din Statele ază despre masoni şi despre „noua ordine mondială". din multe ţări occidentale se străduiesc nu doar să se sonerie, dar au şi votat legi împotriva deţinerii de către iţii importante în stat. staza de grup care se susţine singur, francmasoneria a în mod eficient, deoarece simpla bănuială că o persoană nţată în vreun fel de apartenenţa la această organizaţie tarea şi împiedicarea promovării acesteia. O astfel de Marea Britanic în privinţa politicienilor, funcţionarilor, re, ofiţerilor de poliţie şi membrilor justiţiei, între timp, iglicane sau ai formaţiunilor creştine nonconfonniste, partenenţa la francmasonerie a fost cândva o normă, Frăţia pe propriul risc. i lungii noastre perioade de cercetare, acuzaţiile aduse cmasoneriei par a fi asemenea zăvorârii uşii grajdului git. In ultimul capitol vom încerca să demonstrăm că au atins deja principalele scopuri şi că francmasoneria iţă temporară din arsenalul acestora, în plus, influenţa ; agenţii puterii lui Solomon nu trebuie să fie asociată ecum cea a francmasoneriei, care, oricât de temerare e doar o umbră a ceea ce a reprezentat până şi în epoca

250

CAPITOLUL 13

Sfârşitul începutului

în capitolele anterioare am susţinut ideea că instituţii ca cele ale tironensienilor, ale cistercienilor, cavalerilor templieri sau ale comercianţilor din Champagne, alături de mult mai modernii francmasoni, nu trebuie analizate în mod izolat. Aşa cum asemănările dintre evangheliile Noului Testament după Matei, Marcu şi Luca au dus la concluzia că fiecare dintre acestea s-ar baza pe o sursă „pierdută" - o colecţie de afirmaţii şi fapte ale lui Isus pe care cercetătorii o numesc „Q" (de la cuvântul german Quelle, care înseamnă „sursă") - putem vedea că în spatele cistercienilor, templierilor şi al celorlalţi amintiţi mai sus se află un agent puternic, aflat în legătură cu fiecare dintre aceste grupări, dar care totuşi a rămas în afara lor. Regele Solomon şi-a însărcinat marii preoţi cu misiunea pe termen lung de a crea o lume în care Yahve să poată domni aşa cum se cuvine. Pentru Solomon şi contemporanii săi, interacţiunea dintre lumea oamenilor şi cea a divinităţii era percepută la un nivel mult mai complex decât cel perceput de orice religie de astăzi. Singura religie modernămajoră care amenţinutun nivel de complexitate comparabil cu scopul lui Solomon este şi cea ale cărei rădăcini sunt cele mai vechi: hinduismul. Originile acesteia se pierd în negura timpului, însă s-a păstrat credinţa într-un mare spirit cosmic unic (Brahma), care este venerat prin intermediul unor diverse manifestări, de exemplu Vişnu, Siva sau Şakti. în oricare dintre formele sale, hinduismul rămâne o religie monoteistă, legată de mai multe divinităţi, un crez tolerant care acceptă drept valid orice drum către marea putere cosmică. 251

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

at text al hinduismului este Rig Veda, care este totodată şi colecţie de idei ale omenirii, cu excepţia probabil a poveştii u Ghilgameş. Ea cuprinde următoarele cuvinte: „Adevărul ir; brahmanii îl numesc în mai multe feluri"1. ;răm că regele Solomon a avut o percepţie similară. Yahve poporului său, centrul atenţiei acestuia, însă dincolo de narea forţă cosmică a cărei manifestare terestră era divina altor popoare trebuiau respectaţi, însă toţi erau inferiori i, aflată dincolo de cer şi de pământ.

Familiilor Stelei lă faptul că în programul Familiilor Stelei nu a figurat ducerea „religiei de stat a evreilor" pe teritoriul întregii i/a lor asupra divinităţii era mult mai complexă decât cea a islamismului sau iudaismului rabinic (un mod de gândire :e diferit de cel adoptat de Familiile Stelei). Ele acceptau iţe aceste opţiuni teologice, dar le considerau secundare rcm. Ceea ce conta era formarea unei lumi în care oamenii e Dumnezeu, indiferent de forma pe care au ales-o, şi să r-o manieră ce ar fi rezonat cu spiritul „stelei" Shekinah. ipresupus existenţa unei societăţi bine ordonate şi prospere, kcie, depravare sau rea-voinţă de orice fel. tarea unui atare obiectiv era nevoie în primul rând de structuri politice potrivite. ilei nu au avut altă opţiune decât să folosească creştinismul ecanism, deoarece după prăbuşirea Imperiului Roman nu > altă reţea a puterii care să acopere aproape toată Europa :est plan nu a fost atât de cinic pe cât pare, deoarece n privinţa faptului că mulţi membri ai Familiilor Stelei ii în adevăratul sens al cuvântului. Bărbaţi ca Sfântul îux nu au putut să fie o minciună vie. Acesta, asemenea i de frunte din rândurile Familiilor Stelei, trebuie să fi ină ca pe un excelent mijloc de a cuprinde relaţia dintre r. Doar că el a priceput mai mult decât a fost divulgat :les importanţa lui loan Botezătorul pentru adevăratul dinainte de Apostolul Pavel, şi semnificaţia „stelei" 46 252

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Shekinah şi a aspectelor feminine ale divinităţii - reuşind să ghideze Biserica Catolică spre un viitor mai sofisticat, bazat pe aceste concepte, fără ca cineva să poată înţelege ce făcea de fapt. Astăzi, Biserica Romano-Catolică a devenit o religie matură, cu o complexitate care îi justifică statutul de forţă mondială în probleme legate de spiritualitate. Acest lucru se datorează, nu în mică măsură, eforturilor lui Bernard şi ale Familiilor Stelei. Credem că odată cu trecerea timpului Familiile Stelei şi-au remodelat în mai multe rânduri perspectiva, iar oameni de alte religii, chiar agnostici, au făcut parte din rândurile lor. Mulţi au rămas probabil adepţi ai lui loan Botezătorul, însă, indiferent de credinţa lor, Biserica a fost mereu baza lor de operare. Conceptul unilateral de creştinism, care a fost introdus de împăratul roman Constantin I la Niceea (vezi Capitolul 3), a asigurat o singură cale de acces spre Dumnezeu pentru întreaga Europă. Cu timpul, Familiile Stelei au înţeles că adevărata forţă a duşmanului lor era arma lor cea mai puternică - ei puteau pătrunde în structura labirintică a Bisericii Romano-Catolice, extinsă pe tot teritoriul Europei, şi îşi puteau introduce treptat ideile şi planurile purtând stindardul lui Cristos. Cu toate acestea, apariţia ulterioară a protestantismului (vezi Capitolul 9), urmată de proliferarea unor secte creştine necatolice, a dus la faptul că nu mai exista o singură cale prin care agenţii puterii lui Solomon îşi puteau atinge obiectivele. Aceştia au înţeles că drumul înainte era legat de noile organizaţii laice. Terenul pe care operau reţelele laice ale Europei începuse să fie bătătorit odată cu dezvoltarea comerţului internaţional, iniţiat de producătorii de lână cistercieni, şi cu fondarea unui sistem bancar de către templieri. Foarte important este şi faptul că dominarea gândirii oamenilor de către Biserică a scăzut în intensitate, mulţumită eforturilor unor gânditori moderaţi ca Bernard de Clairvaux. Evoluţia de-a lungul secolelor şi al mileniilor a modului în care agenţii puterii lui Solomon şi-au interpretat misiunea nu poate fi pusă la îndoială, deoarece gânditorii de mai târziu au reevaluat definiţia lui Solomon privitoare la „noua ordine mondială" (am dori să subliniem faptul că utilizăm această expresie în sensul unei lumi bazate pe valorile Familiilor Stelei, nu în legătură cu formula utilizată de grupările extremiste la care s-a făcut referire în Capitolul 12). Valorile lor au rămas aceleaşi, însă modalităţile de a le pune în aplicare s-au transformat în funcţie de evenimente care, de multe ori, nu puteau fi controlate. 253

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

aţiune laică ce a devenit mijlocul de realizare a misiunii pi a fost francmasoneria. Ritualurile din care aceasta s-a Jvechi şi se bazau pe credinţa în puterea „stelei" Shekinah, j pe vremea regelui Solomon, dar existând probabil cu mulnaintea acelei perioade, în vremea cruciadelor, templierii laţie rituri asociate meseriei zidarilor şi pietrarilor, iar alte Jlui francmason de mai târziu au fost iniţiate în Scoţia de i Sinclair, ca mijloace de transmitere a secretelor preoţilor kle Templului din Ierusalim, ridicat din nou în forma capeli Capitolul 8 şi Capitolul 9). Igioasă care a debutat în secolul al XVI-lea a făcut necesară tnţială a strategiei, iar ritualurile, iniţial destinate doar câ(t fundamentul unei frăţii cu o bază largă. A fost vorba de o ară care urma să impulsioneze întreaga omenire din punct l, intelectual şi mai ales în direcţia democraţiei. Ii mult de trei secole, după domnia regelui James (lacob) piune a coincis cu o relansare a masoneriei din Anglia, şi la celei din coloniile americane, francmasoneria a devenit ioc de propagare a voinţei Familiilor Stelei. Pe măsură poua parte a secolului al XVIII-lea, în Anglia se dezvolta „Antici" şi „Moderni", în alte părţi ale lumii, cum ar fi nţa, Frăţia a reprezentat motorul ce a determinat o refrea socială, în America, oamenii au ridicat din nimic o lîn timp ce în Franţa poporul a preluat puterea din mâinile jternicei aristocraţii, în aceste două republici, creştinismul snentă importantă a vieţii sociale, însă s-a trasat o linie de Itre Biserică şi stat. A fost momentul de debut al societăţii fus cu sine conceptul de egalitate între oameni. îl Rudyard Kipling a exprimat această egalitate în poezie, | în care momentele de stagnare din viaţa de zi cu zi sunt al lojilor masonice:

şa de des mesagerul vă aduce ni Solomon: „Uitaţi aceste lucruri! şetorilor, tovarăş al regilor, | prinţilor - uită aceste lucruri! ii, uitaţi aceste lucruri!2" anquet Night (Noaptea banchetului) 254

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Noua masonerie engleză Francmasoneria din Anglia, spre deosebire de Frăţia din America sau din Franţa, s-a dovedit până la urmă un sol neroditor pentru ideile şi idealurile Familiilor Stelei. Deşi a continuat să promoveze libertatea şi ştiinţa, francmasoneria engleză şi-a modificat radical ritualurile şi practicile în decursul secolului al XVIII-lea, pentru a se ajusta nevoilor politice ale regilor protestanţi din dinastia de Hanovra. Acest lucru a coincis cu pierderea tuturor principiilor vechi ale masoneriei, în special ale imperativelor Familiilor Stelei, până în anul 1800. însă acestea nu au fost pierdute chiar pentru toţi oamenii. Un exemplu de astfel de nou francmason englez este întruchipat de un personaj descris în amănunt de un romancier din secolul al XlX-lea, Anthony Trollope, un mare portretist al claselor de mijloc din epoca victoriană. El a fost foarte inspirat atunci când s-a referit la Biserica Anglicană şi la relaţia acesteia cu starul. Anthony Trollope, fiul unui avocat bun dar sărac, s-a născut în 1815 şi a fost educat la şcolile din Harrow şi Winchester, în 1834, Thomas, tatăl lui Anthony, s-a mutat cu întreaga familie în Belgia, la Bruges, pentru a evita să fie arestat pentru datorii. Anthony a revenit curând în Anglia şi a obţinut o slujbă în cadrul poştei britanice, unde a rămas până la pensie (el a inventat cutia poştală). De îndată ce a fost trimis în Irlanda, în 1841, Trollope a devenit francmason. La 8 noiembrie 1841, el a primit iniţierea în Loja Banagher Nr. 306 şi a fost ridicat la un grad mai înalt, în cadrul aceleiaşi loji, la 31 decembrie 1841. Nu se ştie cât de mult s-au extins rădăcinile masonice ale lui Trollope, dat fiind faptul că a păstrat discreţia asupra vieţii sale particulare, însă nu a putut opri pătrunderea anumitor idei în romanele sale, mai ales prin felul în care a descris unele personaje. Acestea reflectă aspecte ale vieţii autorului, cum ar fi cazul personajului numit de Trollope dr. John Thorne. Acesta apare în romanul Barchester-Towers (Turnurile Barchester), publicat în 1857. Trollope pare să sugereze că Thorne era mason, iar ceea ce ne spune despre el este surprinzător:

Cu toate acestea, el [Thorne] şi alţi oameni din anturajul său, care păstraseră încă aceleaşi principii ferme în privinţa protejării secretelor - oameni ca el însuşi, care erau prea adevăraţi pentru fi clintiţi de strigătul unei mulţimi -, aveau 255

AGENŢII PUTERII LUI SOLOMON

' modalitate de a se consola. Erau, simţeau că erau, evăraţi păstrători ai misteriilor eleusine, ale unor ecifice de închinare, profunde şi uimitoare, prin tăţile puteau fi invocate aşa cum se cuvenea.

I

Deferă la un grup de oameni ce deţineau cunoaşterea unei îirăvechi către Dumnezeu. El continuă prin a spune că i~ îşi transmite cunoştinţele în mod secret: ii lor le-a fost dat acum să cunoască aceste lucruri mai departe, pe cât posibil, prin educarea atentă copiilor lor. : că acei oameni păstrau aspectul unor adevăraţi creştini |i ară, însă în mod privat puneau în practică propriile lor

; »re modul în care forme de închinare particulare fost transmise de la o generaţie la alta în familii ochii celor din jur, au adoptat principiile unei loscute. L-a fel s-a întâmplat şi în cazul domnului învăţat să asculte cu mult calm atunci când se otecţia secretelor era un element al trecutului, dâncul sufletului că aceasta era încă ţinută în e experienţă mistică. Simţea chiar o oarecare t isdul că această cunoaştere, care lui îi fusese îni ebuia să rămână necunoscută mulţimii. Iptul că Thorne era o creaţie fictivă, şi acceptând totodată l autorului şi apartenenţa lui la frăţia masonă, este proI să fi vorbit în Barchester Towers despre aspecte care îl îşi. bpe este de origine normandă, familia lui fiind o ramură ui clan normand, Le Loup (Lupul), nume care a fost bnit Lupus. Familia Lupus se trăgea direct din Hugues : Loup), unul dintre sprijinitorii cei mai fervenţi ai lui Irul în perioada când el a invadat Anglia în 1066. Cei i au devenit în 1071 conţi de Chester, făcând parte din 256

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

cercul apropiaţilor lui William Cuceritorul, fiind aproape cu siguranţă şi membri ai Familiilor Stelei. Motto-ul adoptat de familia Trollope este foarte relevant în această privinţă; în traducere din latină, acesta înseamnă: „Aud, dar nu spun nimic". Este evident totuşi faptul că modul în care Trollope a realizat portretul doctorului Thorne face trimitere la ceva mult mai adânc şi mai vechi decât francmasoneria. Aproape întregul fragment citat din Barchester Towers ne duce cu gândul la credinţa Familiilor Stelei şi la modul în care aceasta a fost transmisă din generaţie în generaţie, în timp ce a rămas, aşa cum spune Trollope, „necunoscută mulţimii".

Familiile Stelei şi epoca industrială Un grup cândva secret, format din oameni de ştiinţă şi cugetători, cunoscuţi sub numele de „Colegiul Invizibil", a devenit în anul 1660 Societatea Regală. Aceasta a fost prima organizaţie din lume care s-a eliberat de constrângerile de ordin religios şi a îmbrăţişat metoda investigaţiei obiective, utilizând facilităţile oferite de ştiinţă. Majoritatea acestor oameni, dacă nu chiar toţi dintre ei, erau masoni şi acţionau conform idealurilor Familiilor Stelei. Cu cât descopereau mai multe taine ale universului şi minuni ale acestuia, cu atât erau mai uimiţi de marea forţă cosmică, suprema zeitate întruchipată în tradiţia Familiilor Stelei de Shekinah, care se ridica deasupra oricărei dogme religioase înguste a oamenilor. Familiile Stelei au dat frâu liber imaginaţiei şi investigaţiei ştiinţifice în lumea occidentală, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea schimbarea a pătruns peste tot. Pe când americanii şi francezii puneau bazele unor noi republici, noile tehnologii şi forme de muncă duceau cu rapiditate spre aşa-numita Revoluţie Industrială. Acest moment de cumpănă pentru civilizaţie a debutat în Marea Britanic şi s-a răspândit imediat în întreg Occidentul. Economia, bazată încă de la începuturile istoriei pe munca manuală, a fost înlocuită cu cea buzata pe maşini care produceau materiale textile, alimente şi bunuri de tot felul, în mori sau fabrici uriaşe. Sporul care s-a înregistrat a fost exponenţial, deoarece au apărut maşini care puteau produce alte maşini, mai bune. Mai ales în Marea Britanie, în paralel cu industria s-a dezvoltat şi transportul, mai întâi prin reţeaua existentă de canale, pentru a duce dintr-un loc în altul cărbunii şi alte materii prime, apoi prin îmbunătăţirea 257

A.GENTII PUTERII LUI SOLOMON

uimiri, iar în cele din urmă prin căile ferate. Lumea nu se atât de mult din perioada Neoliticului, când dezvoltarea s la schimbări majore în cadrul societăţii, prin asigurarea rană necesare, şi, mai important, datorită faptului că să întreţină un grup de oameni care aveau timp pentru a ;stiga şi a inventa. iţă însă, schimbările au fost surprinzător de rapide, în mai ani, între 1750 şi 1900, Europa occidentală a fost transogres tehnologic ce părea de nestăvilit. Oamenii cei mai enit nu cei care deţineau sau dominau pământul, ci aceia ijloacele de producţie, secolului XX, faimosul francmason Henry Ford a afirmat

r o singură regulă pentru industriaş, iar aceasta ducătorul unor bunuri de cea mai înaltă calitate Ia cel mai mic preţ posibil, plătind cele mai mari ţintă." prima linie de asamblare din lume în fabrica lui din Vlichigan, la l decembrie 1913, şi a redus imediat timpul ii autoturismului Model T, de la doisprezece ore la doar de minute. Posibilitatea de a produce în masă cantităţi ise ieftine a dus, spre mijlocul secolului XX, la începutul rismului" în Occident, iar tipul de sărăcie prezentată în kens, caracteristică unor largi segmente sociale în perioaire, a devenit tot mai rar întâlnit. Acest aspect se asemăna iilor Stelei.

ei şi Estul e s-a concentrat până acum asupra influenţei exercitate lei în Europa occidentală şi în America. Care era însă Se pare că în perioada ce a unnat divizării şi prăbuşirii an Familiile Stelei au ignorat iniţial Bizanţul - partea n Imperiul Roman - şi alte teritorii, unde predominantă )doxă. Probabil că provocarea de a se infiltra în ierarhia xe era prea mare, dat fiind faptul că aceasta se afla încă 258

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

sub influenţa instituţiilor imperiale, sau poate că planul a fost de a obţine mai întâi controlul asupra Occidentului fragmentat din punct de vedere politic şi de a absorbi apoi Estul. în cele din urmă, Bizanţul a intrat în sfera de influenţă a islamului, situaţie care a culminat cu momentul căderii Constantinopolului, în 1453. Statutul de moştenitori ai Bizanţului a fost preluat de conducătorii ortodocşi ai Imperiului Rus. Aflată în afara sferei catolice, Rusia nu s-a bucurat niciodată de beneficiile aduse Occidentului de cistercieni, templieri sau alţi agenţi ai Familiilor Stelei. Până în secolul al XlX-lea, structurile sociale şi economice ale acestei ţări au fost în esenţă feudale. Biserica Catolică nu a putut asigura Familiilor Stelei o cale spre Rusia, iar Biserica Ortodoxă rusă era condusă cu stricteţe de ţari. Totuşi, francmasoneria a reprezentat pentru Familiile Stelei un mijloc excelent de a influenţa cursul istoriei în Rusia. Primele informaţii de încredere despre masonii din Rusia datează din jurul anului 1731, când Marea Lojă a Angliei 1-a numit pe căpitanul John Phillips Mare Maestru al Rusiei, titlu prin care acesta primea autorizaţia de a înfiinţa loji în Rusia - sub controlul Londrei. Se ştiu puţine lucruri despre acest englez care a dus, se pare, francmasoneria pentru prima dată în Rusia, însă situaţia este foarte diferită în privinţa următorului mare maestru al Rusiei, deoarece acesta aparţinea fără îndoială Familiilor Stelei, iar misiunea lui era aceea de a influenţa acţiunile aristocraţiei ruse. Onorabilul James Keith provenea dintr-o familie normandă care primise în 1150 pământurile din „Keth" de la regele David I al Scoţiei. Strămoşul lui James Keith, Şir Robert de Keith, s-a aflat în fruntea cavaleriei scoţiene în timpul bătăliei de la Bannockburn, din 1314, unde, după cum se crede, cavalerii templieri au înclinat balanţa luptei în favoarea scoţienilor. Liderii familiei Keith au primit titlul ereditar de Mari Mareşali ai Scoţiei din partea regelui Robert de Bruce, iar ca lideri ai cavaleriei scoţienilor membrii familiei Keith au fost implicaţi în cele mai importante bătălii din Scoţia din decursul secolelor. Tatăl lui James Keith, cel de-al nouălea conte de Keith, a condus cavaleria iacobiţilor în bătălia de la Sheriffmuir, în 1715, iar reprezentanţii familiei Keith au sprijinit revolta iacobiţilor din 1745. Asemenea conţilor de Rosslyn, familia Keith şi-a pierdut teritoriile, castelele şi titlurile datorită lipsei de loialitate faţă noii monarhi din dinastia de Hanovra. Keith a plecat să lucreze în slujba ţarului Petru al II-lea, cu o scrisoare 259

m t

~ -»-»-"-«ai..ui,|

|nă cu cuvintele latine ne ventomn, f torită " că acest cta Z "«J „Adevărul

-ă,

se îrmnge

totu ^

i 3rmatei

prm

conducătoare ale asupra „oii generatil' t de francmasonerie în mod ab henta schimbarea.

' Pocniţi sigunmp să câstlge *™^ Stelei s-fu m yloc perfect de a im

'

. o g a ţ i l e pe care lor. Iobagi nu şi erau nevoit! să de oblcei cincizeci l şu d secolului al XJX-lea jumătl d f 6 PŞ1 erauŞ1io Pr°dUSele lor' pe ^ mânturile şi resursele erl? ™ bagi C mUnitate izate intri fim^t^ST * ° ' - -mpu„le ţie de calitatea soluL. ^ ^ r cTpăm^ T * P3rCeIe ' dlSt*U1 Ca taţ, ci de clasa moşiefilof Pontul nu era deţinut de acesJagJaafostînceledinunuâ * s-au asigurat că acel lucnTnu's "" — * CreS°Ut'însă; Şi economice au început" ° Va mtamP'a- Unele \ eze economia de piaţă Deşi acest ^""f °ând ţara a încercat să măsură 3U liberaii f stnicrurile economice J T zat într-o CUltoale încercările d Inna sistemul politlc au Cbl^ate ^ ' ^ 260

SFÂRŞITUL ÎNCEPI TULII

vină de la vârf ' acelas, timp,

filnd' câ schimba

însă

rea trebui,

8 Sto foi n a T

fem

' °U

că ln timpui mandatui

-

-»»

bnitalltate chiai

a cu ril teritoriul imperiului cu o vio P GuVemul a rduat co r ' ?'ta » « *« -ie cu mare dificultate i formă de constituţie cc^ ' a res plns alegen le pent™ dumă asigurat § o ma de dreapta Prim car e au t r ansl at gncuZ dn R u ^^ ^ dm 19°6-11 ^ele, fapt care a Jor, ^^^ «^ să « -^ A D P mtKZ fluenţa francmasoneriei şi a FamilLrt ' * ™ in" Stolipin sau ale altor ^o^^^ care s-au străduit să scoată imperiul d? f ?' ™ P£ res ectivă P ' cea mai mare parte a Europei occidentale ' "

-S^S haosul Primului Război Moldll

^^

RuSia 3 f St CU rinsă de

°

P

Revoluţia Rusă din punct dTv" d^sod^^l^81"5 aVUtnevoie sfatul ţarist, schimbător îde au fost *J^^9^^«^.C*^trapele în rebeliune deschisă împotava „fif 8,^ în PfagUl prăbuşirii iar In luna mar tie a a celui a n Se a T " ^ 3 ^^ r e V ° 1 U Î i a ' un guvern provizoriu, moderai d s°ân ea " ^^ fimd ^^ de ECeSta & f St la parte în octombrie de radicalul Partid BolseX 6 C nsiliul mu ° ^ ° condus de Vladimir Ilici Lenin A CP^ ° ncitorilor sovietici, urmă la fondarea Uniunii Republicilor So'vT? 6 '" C ° ndUS în Cde *" Oamenii asemenea lui Stol p n cret f ^ S° CialiSte ' fa 1922' - Păşească spre modernizare p™ m^" '* ™ R™* PUf msa, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul R i ^ ?mce Ş1 constltuîlonale' cările sociale s-au extm's £^^«*™^ ***erit cadavrul papei, când de fapt a fost vorba de călugăriţa ifeaua. S-a mai spus că papa citea din Thomas â Kempis Urmarea lui Cristos), cu toate că, la momentul decesului, a la Veneţia. Vaticanul a ascuns cu siguranţă şi momentul us în circulaţie idei contradictorii privitoare la starea de S-a sugerat că sănătatea şubredă a fost cauzată de faptul că îtor înrăit - cu toate că acesta nu fumase niciodată.

aticanului cu băncile • torul britanic David Yallop pretinde că a fost convocat rcumstanţele morţii papei loan Paul I „la cererea anu-

t

272

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

mitor rezidenţi de la Vatican, care erau nemulţumiţi de muşamalizarea lucrurilor". El a realizat investigaţii timp de trei ani, înainte de a-şi publica descoperirile într-un volum4 în care a afirmat că papa era „în posibil pericol" datorită corupţiei pe care o bănuia în „Institute per le Opere Religiose" (instituţie cunoscută cu numele de Banca Vaticanului), care deţinea multe acţiuni într-o altă bancă, Banca Ambrosiano. Yallop a identificat două crime în care au fost implicaţi doi angajaţi cu funcţii importante în cadrul Băncii Ambrosiano, respectiv arhiepiscopul Paul Marcinkus, preşedintele Băncii Vaticanului, şi preşedintele Băncii Ambrosiano, Roberto Calvi - care a fost ulterior găsit spânzurat sub podul Blackfriars din Londra. Yallop a analizat şi activităţile unei loji masonice numită Propaganda Due (P2), care se pare că opera în interiorul Vaticanului. Banca catolică Ambrosiano fusese înfiinţată în 1896, pentru a contrabalansa băncile „laice" ale Italiei, devenind curând cunoscută cu denumirea de „banca preoţilor". Roberto Calvi a fost numit preşedinte în 1975 şi a lărgit sfera de acţiune a băncii prin fondarea unui număr de companii în Bahamas şi America de Sud, şi prin implicarea într-o serie de afaceri riscante. Calvi a început şi colaborarea cu Banca Vaticanului, fiind un apropiat al lui Marcinkus. Reţeaua complexă de bănci şi companii din străinătate, fondată de Calvi, i-a permis acestuia să scoată bani în afara Italiei, să ridice preţul acţiunilor şi să acorde împrumuturi masive neasigurate. Loja masonică P2 a fost fondată în 1877 sub autoritatea Lojii Marelui Orient a Italiei, spre beneficiul francmasonilor care vizitau Vaticanul. In jurul anului 1965 avea doar paisprezece membri permanenţi, însă din momentul în care Licio Gelli a devenit maestru al lojii, în 1960, numărul membrilor acesteia s-a extins la peste o mie, toţi provenind din rândul elitelor mediilor de afaceri şi guvernamentale ale Italiei. O expansiune atât de neaşteptată era puţin obişnuită, iar Loja Marelui Orient a Italiei, bănuind existenţa unor activităţi ilegale, a retras autorizaţia acesteia în 1976, interzicându-i lui Gelli să mai aibă vreo legătură cu francmasoneria. în ciuda acestor interdicţii, P2 şi-a continuat existenţa în mod neoficial şi a fost cercetată de poliţie în 1981, când s-au descoperit dovezi incriminatoare împotriva lui Calvi, care a şi fost arestat, judecatei condamnat la patru ani de închisoare. Cu toate acestea, a fost eliberat în urma unui recurs, menţinându-şi şi postul ocupat în cadrul băncii. 4

Yallop, D, In Cod s Name (în numele Domnului), Jonathan Cape, 1984. 273

•NTII PUTERII LUI SOLOMON

ţici a descoperit o listă a membrilor P2, care cuprindea Printre francmasonii implicaţi se regăseau numeroşi inţi şi o serie de oficiali militari cu grade înalte. Merită â pe listă apărea şi numele lui Silvio Berlusconi, cel ce n-ministru al Italiei, şi al lui Victor Emmanuel, prinţ de d fostei dinastii conducătoare a ţării, din casa de Savoia vinşi, este o Familie a Stelei, nt descoperit de poliţie era intitulat Piano de Rinascita de Renaştere Democratică), şi reprezenta o declaraţie anunţa marele plan de a forma o nouă elită politică şi ;a să conducă Italia spre o formă de democraţie mai aum a cauzat căderea guvernului din Italia şi concedierea nte persoane din serviciile secrete, care, pe bună dreptate ociate cu planul. ,ând Calvi era încă în libertate în baza recursului, s-a ca Ambrosiano nu avea acte justificative pentru mai mult de dolari. Calvi a fugit la Londra. Secretara personală a cis, aruncându-se de la fereastra biroului în care lucra. 'st descoperit spânzurat de podul Blackfairs, în ziua de .tanţele nu sugerau un suicid, deşi acesta a fost verdictul nicilor. Banca Ambrosiano s-a prăbuşit imediat, iar Vaicele din urmă de acord să plătească o sumă substanţială tr-adevăr tulburi, însă francmasoneria şi Vaticanul par să timp de mai mulţi ani, în ciuda scopurilor lor divergente, rât secretul asupra modalităţii lor de acţiune, şi ambele mai încearcă încă, să influenţeze viitorul omenirii, într-o u un preot romano-catolic, am afirmat că ne îndoim că linali mai cred în mitul lui Cristos - sau chiar în existenţa care ascultă rugile oamenilor. Am fost uimiţi când ni s-a Iu punerea noastră era probabil întemeiată, şi că misiunea i ului e mai mult de natură politică decât teologică. •.'ic să existe două facţiuni diferite şi distincte în interiorul ,, i acestea ar putea fi asociate cu grupurile conservatoare, c liberale, intuiţia noastră istorică ne face să ne gândim l ml elitei conducătoare a Bisericii Catolice, care datează |i icdievală. Nu se poate pune la îndoială faptul că membrii au ocupat în anumite momente poziţii înalte în cadrul 274

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Vaticanului, sau că diverşi papi au fost membri ai Familiilor Stelei. Evenimentele care au dus la recentele şi dramaticele schimbări în modul de practicare a cultului catolic, moartea papei loan Paul I şi „afacerea" Calvi ar putea indica faptul că prezenţa Familiilor Stelei este încă puternică în spatele acelor ziduri străvechi şi sfinte.

O lume în evoluţie Guvernele şi organizaţiile globale încearcă să programeze viitorul tuturor. Fie datorită, fie în ciuda lor, viaţa majorităţii oamenilor din Occident se îmbunătăţeşte, iar cea din ţările lumii a treia devine puţin mai uşoară. Oricât de greu ar fi să se ajungă la un acord global, popoarele şi guvernele încearcă să găsească politici comune care să contracareze nedreptăţile trecutului, nu doar cele ce au fost în detrimentul semenilor noştri, ci şi în cel al planetei pe care trăim. Cel puţin în Occident, a sporit responsabilitatea individuală în anumite probleme care erau cândva lăsate în grija elitelor conducătoare, dându-ni-se tuturor posibilitatea de a avea ceva de spus în privinţa destinului personal şi al semenilor noştri, în perioadele de criză, oameni obişnuiţi din Occident se grăbesc să-i ajute pe cei înfometaţi şi să-i vindece pe cei bolnavi, deşi aceştia se află în teritorii îndepărtate cu care nu au o legătură directă, personală. Desigur, există multe situaţii în care oamenii sau statele acţionează doar în interes propriu, din lăcomie, ipocrizie sau duplicitate, dar dacă ne dăm seama de o astfel de situaţie înseamnă că putem merge înainte spre bine şi putem continua lupta de a transforma lumea într-un loc mai bun şi mai echitabil. Aşa cum a afirmat Dalai Lama, faptul că „ştirile" sunt aproape întotdeauna negative înseamnă că veştile bune, sau chiar veştile neimpresionante, sunt mult prea frecvente pentru a merita să fie prezentate. Oricum am privi lucrurile, suntem departe de a fi ridicat Noul Ierusalim care a fost păstrat în inimile şi minţile vizionarilor din ultimele trei milenii, însă conceptul a rămas viu în minţile noastre, iar pentru că mai avem un lung drum de parcurs, trebuie Să ne aducem aminte de proverbul chinez „Călătoria de o mie de mile începe cu primul pas".

Grupul Bilderberg Nu ar fi exclus ca Familiile Stelei să deţină în continuare puterea în structurile superioare ale francmasoneriei, deşi ne îndoim de acest lucru. Aşa 275

5NTII PUTERII LUI SOLOMON

ia şi-a jucat rolul din punctul ei de vedere. Cu toate |1 ca influenţa Familiilor Stelei să fi dus la iniţierea ", o reuniune anuală neoficială la care participarea se invitaţii, adresate unui număr de aproximativ 100 de l afacerilor, din cel universitar, din cel politic şi din acestor elite s-a întâlnit în fiecare an, începând cu iulie ori în secret, în staţiuni exclusiviste ale lumii, de ir uneori şi în Statele Unite sau Canada, grupului Bilderberg era aceea de a facilita înţelegerea r est şi America de Nord. în fiecare an, un „comitet iţe invitaţii unor personaje selectate de pe o listă ce [00 de nume. Locul întâlnirii nu mai este secret, iar cipanţilor sunt făcute publice, însă, pentru a încuraja ;tă între participanţi, subiectele întâlnirii sunt ţinute asistă la lucrări nu divulgă ceea ce s-a discutat. curenţi ai grupului Bilderberg se numără fostul pre, Tony Blair, Angela Merkel (cancelarul Germaniei), prim-ministru al Canadei), Stephen Harper (prim-miimano Prodi (prim-ministrul Italiei şi fostul preşedinte , Henry Kissinger (fostul secretar de stat american), l secretar al apărării din Statele Unite) şi Donald l apărării din Statele Unite). influenţa Familiilor Stelei asupra grupului Bilderberg, : să aibă un sens al direcţiei mai clar decât orice altă [rberg în sine poate avea prea puţină putere pentru a r a esenţial în lume, însă membrii acestuia sunt indivizi :cizie în societatea occidentală, sau exercită o influenţă •ea deciziilor la nivel înalt. E posibil ca membri puBilderberg, Clinton sau Blair, să nu facă parte din să fie influenţaţi de membri din cadrul grupului care

ilului blemă importantă de analizat înainte de a prezenta ii noastre. De ce Statele Unite continuă să sprijine iese nimic în schimb, cu excepţia nemulţumirilor tot musulmană, care în unele cercuri islamice radicale 276

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

se manifestă sub forma terorismului? Dezastrul din 11 septembrie nu ar fi avut probabil loc dacă americanii nu ar fi acordat arme şi sprijin politic Israelului timp de mai multe decenii, demonstrând mult mai puţin interes pentru problemele palestinienilor. Mai mulţi ani la rând, observatorii din lumea întreagă nu au reuşit să înţeleagă de ce Washingtonul a continuat acordarea unui uriaş sprijin militar, financiar şi diplomatic Israelului. Anual se acordă Israelului un ajutor militar şi economic în valoare de peste 3 miliarde de dolari, fapt care nu este respins de liberalii din Congres, care ridică de obicei obiecţii în privinţa sprijinului pe care Statele Unite îl dau guvernelor care violează drepturile omului, sau de conservatori, care se opun ajutoarelor de orice fel. Chiar dacă toate ţările occidentale sunt de acord cu dreptul Israelului de a exista în pace şi de a-şi menţine securitatea, niciuna dintre ele nu acordă sprijin militar sau diplomatic pe măsura celui dat de Statele Unite. SUA este uneori singurul stat din cadrul Naţiunilor Unite, sau din cadrul altor foruri, care acordă sprijin necondiţionat Israelului atunci când se ridică obiecţii privind violarea de către Israel a dreptului internaţional. Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe decizii politice internaţionale, sprijinul pe care Statele Unite 1-au dat guvernelor ce s-au succedat la conducerea Israelului este justificat prin apelul la aspecte de ordin moral, însă există puţine dovezi că imperativele morale ar juca un rol esenţial în orientarea politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Mulţi americani consideră că asigurarea supravieţuirii statului Israel este o datorie morală, dar acest lucru nu justifică impresionantul sprijin financiar, militar sau diplomatic pe care guvernul lor îl acordă Israelului. Acesta depăşeşte nevoile de protejare a securităţii Israelului, în limitele graniţelor recunoscute la nivel internaţional. Sprijinul Statelor Unite include ajutor pentru politica în teritoriile ocupate, şi depăşeşte adesea standardele etice şi legale de comportament internaţional. O explicaţie simplă adusă adesea pentru a justifica sprijinul unilateral dat Israelului de Statele Unite este că acesta ar fi determinat de bogaţii evrei americani care exercită presiuni asupra guvernelor succesive pentru a menţine şi a spori sprijinul acordat ţării lor spirituale. Acest răspuns este puţin probabil adevărat. Noi considerăm că la Washington există la fel de mult antisemitism pe cât există şi sprijin pentru „cauza evreilor" - iar cei mai mulţi dintre politicieni au cu siguranţă o atitudine ambivalenţă în această privinţă. Desigur, preţul pentru sprijinul din partea Statelor Unite este mult prea mare pentru se datora doar influenţei exercitate de un grup 277

1NTII PUTERII LUI SOLOMON

ar fi vorba de unul atât de influent ca şi „comunitatea „lobby evreiesc" ar fi cauza sprijinului acordat Israe Unite, ne-am aştepta ca acest sprijin să fi început lui Israel, în 1948. însă ajutorul militar şi economic apărat înainte de războiul din 1967. Ajutorul militar nite pentru Israel a început realmente doar după ce ra forţa dominantă în regiunea din jurul Ierusalimului antă. Israelul a demonstrat că se putea apăra singur :cine, indiferent dacă acestea acţionau împreună sau şi că urma să fie adevăratul stăpân pe termen lung al că Statele Unite au fost mai interesate să sprijine trola Pământul Sfânt, şi nu neapărat statul evreiesc. ;ordat de Statele unite Israelului este relevantă în toria decisivă în războiul din 1967, ajutorul Statelor la sută. ui civil din Iordania, din 1970-1971, când puterea :a mişcările revoluţionare din afara graniţelor sale .tele Unite au mai crescut subvenţiile cu un uimitor .ta. Ulterior, după ce Israelul a respins cu succes iu lansat un atac surprinzător în războiul de Yom torul militar din partea Statelor Unite a mai sporit sraelului dădea mai multe dovezi că era capabil să u atât mai mult sporea ajutorul Statelor Unite, în i Statele Unite au semnat un acord de înţelegere tegice şi a planificării militare, după care s-au lanu comun aeriano-naval, Israelul a primit un ajutor ii valoare de 1,5 miliarde de dolari, dar şi sprijin ui nou avion de luptă. irdat câştigătorului în cursa pentru controlul asutinuă şi în ziua de astăzi, în ciuda cuvintelor de onservatori remarcabili din administraţia lui George l secretar de stat Colin Powell), prin care se afirmă necondiţionat acordat guvernului statului Israel ar loperării guvernelor ţărilor arabe în campania unda. 278

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Un alt factor demn de a fi menţionat este că dreapta creştină din Statele Unite, care a adus milioane de voturi pentru Partidul Republican, a acordat un sprijin impresionant Israelului. Punctul acesteia de vedere pare să se bazeze pe o teologie mesianică, ce percepe revenirea evreilor în Ţara Sfântă ca un semn al celei de-a doua veniri a lui Mesia. Conflictul dintre Israel şi ţările vecine arabe este, din punctul lor de vedere, doar o continuare a luptei dintre israeliţi şi filisteni - un semn al venirii epocii mesianice: zorii Noii Ordini Mondiale. Probabil că acelaşi lucru se află în spatele motivaţiei Statelor Unite de a sprijini Israelul. Ni se pare suspect că singurul sprijin de necontestat cu ocazia invadării Irakului în 2003 a venit din partea prim-ministrului britanic Tony Blair. Se părea că cei doi oameni (Bush şi Blair) au nişte dovezi care erau ţinute ascunse de ochii publicului şi de cei ai altor şefi de state — chiar din interiorul NATO. Şi, încă o dată, atunci când Israelul a invadat Libanul în 2006, aceşti doi lideri influenţi din Occident au fost la început singurii care nu au pledat pentru încetarea conflictului, în ciuda apelurilor făcute de lumea întreagă. Cei doi oameni la care ne-am referit sunt creştini. Preşedintele Bush este metodist, iar Tony Blair este anglican, dar cu simpatii declarate pentru Biserica Catolică (soţia sa, un avocat recunoscut, este catolică, iar prim-ministrul a luat parte la o slujbă religioasă catolică). Ar fi posibil ca ei să cunoască un secret legat de Israel? Ar putea exista un plan mai măreţ care să implice Familiile Stelei, sau care să fi fost iniţiat de ele?

Jocul final: o lume unită In decursul zecilor de ani pe care cei doi autori i-au dedicat cercetării, au fost analizate cantităţi uriaşe de informaţii complexe. Utilizând tehnica detectivistică, am reuşit să identificăm un model clar în legătură cu evoluţia istorică a lumii, care, aşa cum am mai spus, indică prezenţa unui grup numit de noi „Familiile Stelei". Când privim în ansamblu faptele din trecut şi nu le analizăm izolat, pare absurd să negăm că evenimente ca cele care au avut loc în Europa şi în Ţara Sfântă, în secolul al Xll-lea, nu sunt legate unele de altele. Totuşi, este mult mai dificil să priveşti asupra prezentului cu aceeaşi claritate, deoarece unele evenimente relevante s-ar putea să nu fi avut încă loc. Prin urmare este necesar să facem unele speculaţii. Cercetările ne-au detenninat să înţelegem şi chiar să fim de acord cu valorile şi obiectivele 279

NŢII PUTERII LUI SOLOMON

de agenţi ai puterii, fondat în vremea regelui SoQp ce facem speculaţii în privinţa prezentului şi a întrebarea: „Cum am acţiona în locul lor?" :)al al Familiilor Stelei este unificarea - crearea unei e Dumnezeu să poată domni. Dorinţa lor este aceea internaţionale şi de a-i uni pe oameni cu Dumnezeu, tul oamenilor de a adera la forma de religie pe care o iptuirea unei societăţi globale tolerante, unde comertia se distribuie în mod egal. ii şi prosperitatea sunt, din punctul lor de vedere, une de a preveni izbucnirea războaielor decât acuimeninţarea cu distrugerea. Astfel, dacă am fi fost :i de astăzi, am urmări crearea blocurilor de state »unct de vedere economic, care se pot dezvolta atât al extinderii, cât şi al stabilităţii. Icerca să constituim un bloc comercial unic din mai [zi în conflict. Acesta ar deveni tot mai stabil prin jor structuri cum ar fi legislaţia comerţului, codul i şi modul de taxare, în acelaşi timp am încerca să 'agerea ţărilor din jur, până când o regiune sau un se perceapă ca unică entitate - ca un popor unit. ior procesul formării Comunităţii Economice Eu'lanului Marshall. Recent, în doar câteva decenii, ică Europeană a devenit o cvasi-confederaţie de doce vor împărţi un viitor comun sub steagul Uniunii îtatele admise au făcut parte înainte din Pactul de ă nu demult duşmane ale Occidentului, naţiuni ce inii Sovietice. Douăsprezece dintre aceste state au ă, euro. Croaţia, Macedonia şi Turcia sunt de asea deveni membre ale Uniunii Europene. Cât va mai a va dori să devină membră? nenţionat că moneda euro a avut iniţial o valoare irului american. Acest lucru nu se poate să fi fost o fel de pas ar fi evident pentru oricine, pentru orice i'tenţialul monedelor lumii. După cum a afirmat Paul aţe al Rezervei Federale: „ O economie globală are dcă". ece oare până când Statele Unite ale Americii şi 280

SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI

Statele Unite ale Europei vor adopta o monedă unică? Nu credem că va fi nevoie de foarte multă vreme. Când Mexicul şi Canada, partenerii Statelor Unite în noua Zonă Nord Americană de Comerţ Liber, vor accepta ca monedă dolarul american, ceea ce se va întâmpla cu siguranţă, atunci un dolar american va fi egal ca valoare cu un peso sau cu un dolar canadian. Va fi la fel ca atunci când Germania de Vest a oferit o marcă germană pentru marca est-germană, aproape lipsită de valoare, cu ocazia reunificării celor două Germanii? Privind peste o nouă generaţie, lumea unită va avea nevoie de o capitală globală. Dacă am fi agenţii puterii lui Solomon, am avea doar o singură alegere: Ierusalimul. Oraşul se află la răscruce, din punct de vedere geografic, politic şi social, în centrul lumii, pe oricare hartă veche, se află oraşul Ierusalim. Chiar şi astăzi, acesta se află între Europa, la nord, Africa, la sud, Asia, la est, şi America, la vest. Oraş sfânt al iudeilor, creştinilor şi musulmanilor, acesta asigură o locaţie unică şi neutră pentru Noua Ordine Mondială. Credem că ar fi posibil ca, atunci când statul Israel va reuşi să aibă o relaţie relativ stabilă cu vecinii săi, o persoană influentă ar putea să sugereze discret numele Ierusalimului pentru noul sediu al Naţiunilor Unite, un teritoriu neutru, care să nu aparţină vreunei ţări. Persoana respectivă va fi probabil secretarul general al Naţiunilor Unite. El sau ea se vor exprima în cuvinte, însă ideea nu le va aparţine. Va veni din rândul Familiilor Stelei. Din acel moment al unificării naţiunilor şi monedelor naţionale, va mai fi doar un pas până la transformarea Ierusalimului în capitala globală a Pământului Unit. Viziunea regelui Solomon va deveni atunci realitate, dar într-un mod foarte deosebit de cel planificat. Cel mai enigmatic, şi uneori cel mai trist oraş, care a fost mereu centrul lumii, îşi va fi atins destinaţia. Unitatea armonioasă a omenirii.

281

nea

l în care credem că un mic grup de familii au influenţat >ccidentale, din momentul în care s-au împrăştiat prin Ierusalimului, în anul 70. Dovezile pe care le-am adus lult prea puternice pentru a fi respinse ca o serie de nuri străvechi. rcetării noastre este neobişnuită pentru zilele de azi, nsâmblul, şi nu elementele particulare în mod izolat, domeniu la altul într-o manieră care nu este practicată ;tăzi. Noi ne asemănăm unor „detectivi ai istoriei" mai persoane care cataloghează evenimentele din trecut, cialiştii unui departament de istorie din universităţile acestea, nu există niciun element semnificativ pentru oi care să nu provină din surse academice respectabile, i fi analizat cu uşurinţă de cercetători, iare am facut-o a fost dificilă şi de durată, şi credem mod clar aceleaşi „amprente" ce pot fi identificate cu imentelor importante ce au avut loc în ultimele două ror fi cei care vor respinge punctul nostru de vedere, prezintă ceea ce ar dori să audă de fapt. Aceştia vor ui că trecutul este doar o serie de evenimente separate, 282

,

CHESTIUNEA ROSSLYN

fără legătură între ele. însă viaţa este de fapt o serie de legături influente, relaţii şi, uneori, conspiraţii. Dacă vrem să înţelegem trecutul, fiecare eveniment crucial trebuie privit într-un context cât mai larg cu putinţă, pentru a obţine imaginea unei structuri de bază. Aşa cum ne-a spus un cercetător eminent: Nu pot afirma dacă aveţi sau nu dreptate, dar aţi unit punctele istoriei mai bine decât orice predecesor al vostru". Deci, avem dreptate? Credem că avem de-a face cu un caz persuasiv, care ne furnizează cea mai convingătoare explicaţie pentru stadiul în care lumea se află astăzi. Nu există o altă teorie care să aibă sens în contextul tuturor dovezilor existente. Totuşi credem că există o dovadă potenţială, care ar putea şi ar trebui să fie investigată. Este vorba de micul edificiu din Scoţia, cunoscut astăzi sub numele de capela Rosslyn. în decursul anilor, Chris Knight a adus la Rosslyn o serie de experţi de primă talie, iar aceştia ne-au întărit convingerea că edificiul este cu totul special. Cei care sunt experţi în Ierusalimul străvechi şi în Templul lui Yahve au identificat imediat o legătură de netăgăduit. Cei care cunosc structura rocilor au confirmat faptul că ambele edificii au fost construite cu materiale provenind din acelaşi tip de rocă. Explicaţia standard - conform căreia capela Rosslyn a fost proiectată ca biserică-colegiu - este fără îndoială greşită. Posibilitatea corectitudinii unei astfel de teorii este nulă, deoarece, aşa cum a indicat dr. Miller de la Universitatea din Cambridge (vezi Capitolul 8), zidul de vest nu face corp comun cu structura clădirii principale, şi orice încercare de a construi în continuare ar fi dus la prăbuşirea întregului edificiu. Susţinătorii teoriei biscricii-colegiu vor folosi ca argument „fundaţiile", pregătite pentru o astfel de structură, despre care se spune că ar putea fi identificate pe dealul care înconjoară capela. Dar atrăgând atenţia asupra acestor dovezi, ei vin de fapt în sprijinul argumentaţiei noastre. După cum am mai explicat, aceste fundaţii nu sunt ceea ce par, deoarece contele William Sinclair şi asociaţii săi le-au aşezat cu scopul a induce lumea în eroare. Ei construiau ceva ce nu era autorizat şi trebuia ţinut ascuns de ochii lumii în general, şi de cei ai Bisericii în special. Dat fiind faptul că toţi experţii în iudaismul străvechi care au fost aduşi la Rosslyn (de exemplu Philip Davies şi James Charlesworth) au confirmat nu doar influenţa iudaică, ci şi pe cea irodiană în privinţa arhitecturii, 283

ÎNŢII PUTERII LUI SOLOMON

făcută de noi între capela Rosslyn şi Templul din fie corectă. De asemenea, pentru că singurele cuvinte unt cele care au fost esenţiale şi în cazul reconstruirii abel din Ierusalim, credem că este vorba de un caz ce doială. Jre a trăit toată viaţa în satul unde a fost construită pst iniţial un adept al explicaţiei date în mod obişnuit la construcţie, însă atunci când a început să analizeze Iţă atenţie, a devenit un susţinător al ideilor prezentate fituri de Alan Butler, el a scos la lumină noi dovezi Ipelei, care este închinată Sfântului Matei, pe care pitolul 85. l la lansarea cărţii lui Chris, Secretul lui Hiram, la J cei patru tutori ai capelei a afirmat în mod public că •arheologice. Arheologul şi cercetătorul documentelor |profesorul James Charlesworth, este de acord cu opicăreia manuscrisele esenienilor au fost ascunse în islyn, şi a făcut o cerere de investigare, i s-a dat curs. br dovezi pe care le avem, considerăm ilogică împieI a unei astfel de cercetări arheologice. Capela Rosslyn atenţie. Isăm tuturor celor care au legătură cu Rosslyn şi mai că o invitaţie de a participa la o dezbatere publică, pe facă o evaluare obiectivă şi corectă a dovezilor, le la atitudinea dispreţuitoare şi la relatarea în mod iveşti inexacte, deoarece ar trebui ca faptele reale să liderare. um să privească realitatea trecutului în faţă - şi să [iitorul. Documentele străvechi ale evreilor, care au crete, trebuie să fie recuperate.

l J., Rosslyn Revealed-A Library in Stone (Dezvăluirilede \ în piatră), O Books, 2006.

284

ANEXĂ

Cronologie

LC 967 586 539 166 19 7 4

Aşezarea pietrei de temelie pentru Templul regelui Solomon Distrugerea Templului lui Solomon de către babilonieni începutul construirii celui de-al doilea templu de către Zorobabel Fondarea comunităţii de la Qumran de către preoţii esenieni Irod cel Mare începe reconstruirea celui de-al doilea Templu Naşterea lui Isus, sub lumina „stelei" Shekinah Moartea lui Irod cel Mare

d.C. 32 33 36 62 66 68 70 325

loan Botezătorul este ucis Isus îşi începe opera mesianică la vârsta de 40 de ani Cea mai recentă estimare a posibilei date a crucificării lui Isus Uciderea în templu a lui lacov, fratele lui Isus începutul războiului evreilor împotriva romanilor Manuscrise şi comori sunt îngropate sub Templu Titus distruge Ierusalimul şi Templul împăratul Constantin convoacă Sinodul de la Niceea 285

v ŢII PUTERII LUI SOLOMON

ceresc Anglia, sub conducerea lui William I ies de Payens izi ocupă Ierusalimul ard de Clairvaux îi Cruciade ;te ocupat de cruciaţi; Godefroy de Bouillon este iri de St. Clair primeşte titlul de baron de Roslin cartea papei Urban al II-lea Toy de Bouillon, primul rege al Ierusalimului. m al II-lea al Angliei. Balduin I devine rege al ayens călătoreşte la Ierusalim, alături de contele lampagne ie membru al ordinului cistercienilor ayens şi Hugues de Champagne vizitează din nou i ne episcop de Clairvaux. :i, sub conducerea lui Hugues de Payens, încep h ruinele Templului njou depune jurământul pentru a deveni templier lampagne depune jurământul la Ierusalim, devenind ^rezecelea templier Troyes acordă templierilor dreptul de a se organiza âlugări militari ;s de Payens msportă în Scoţia documentele îngropate sub Temlea devine rege al Franţei la vârsta de 17 ani Molay este ales ultimul Mare Maestru al templi'•a arestează toţi templierii din Franţa 'c îngropate sub Templul din Ierusalim ajung la ;re a unei loji masonice ! >) al Vl-lea al Scoţiei devine mason lea devine James I al Angliei s I; Charles (Carol) I devine rege , loray devine mason la Newcastle 286

CRONOLOGIE

1642 1646 la 1649 bazele 1658 1660 1688 fuge; 1714 1715 1717 1724 1736 1745 1801 treilea 1813 1877 1947 1951 1954 1955 1976

începe Războiul Civil în Anglia Sfârşitul principalei etape a Războiului Civil din Anglia; Oxford, Elias Ashmole devine membru al Lojii Warrington Charles l este executat; de asemenea, tot acum se pun şi republicii (Commonwealth) Moare Oliver Cromwell Charles al II-lea este readus pe tronul Angliei Are loc „Glorioasa Revoluţie" în Anglia. James al II-lea William al lll-lea şi Mary a Il-a devin rege şi regină Prima atestare a Marii Loji de York Prima răscoală a iacobiţilor, în scopul restaurării monarhiei Stuart, este înăbuşită Formarea Marii Loji a Londrei Formarea Marii Loji a Irlandei Formarea Marii Loji a Scoţiei Cea de-a doua răscoală a iacobiţilor Este format Consiliul Suprem al celui de-al treizeci şi grad pentru Statele Unite Formarea Marii Loji Unite a Angliei Este fondată la Vatican loja masonică Propaganda II (P2) Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă, la Qumran încep excavaţiile la Qumran Este format Grupul Bilderberg, un grup al intelectualilor şi elitelor politice ale lumii Este deschis şi descifrat Manuscrisul de Cupru, care conţine un inventar al comorilor ascunse sub templul din Ierusalim. Arhiepiscopul Bugnini, refonnatorul liturghiei catolice, este acuzat de legături cu francmasoneria Papa loan Paul I moare la 33 de zile după ce a devenit pontif Roberto Calvi este găsit spânzurat de podul Blackfriars Publicul larg are acces la colecţia completă a Manuscriselor de

1978 1982 1991 la Marea Moartă

287

rafie ie sunt preluate din ediţia ortodoxă a Bibliei, Editura de Misiune al Bisericii Ortodoxe din România,

,7flf Şea Scrolls and the Christian Myth, Prometheus asure of the Copper Scroll, Garden City, New York, Architects ofTiron. The Steps ofZion, ULT, Arizona, (// ofJerusalem and the Christian Church, London, Theology and Masonic Astronomy, New York, D. 382. î, S., The Warriors and the Bankers, Templar o, 1999. looks, 2006.

•ss, the Grail and the Lodge, O Books, 2004. and the Pentacle, O Books, 2005. 'ercamp and Herberer, The Jews of Europe in the e Cantz, 2005. Mysteries of Chartres Cathedral, AB Academic William Sinclair, Earl ofOrkney, and his Family: A cs ofSurvival, Edinburgh, 1985. oman Church and Revolution, Editură necunoscută,

288

BIBLIOGRAFIE

Daraul, A, A History of Secret Societies, Tandem, 1969. Davies, M., Liturgica! Time Bombs in Vatican //, Tan Books, 1998. Eisenman, R.H., James, the Brother ofJesus, Londra, Watkins, 2002. Furneaux, R., The Other Side of the Story, Londra, Cassell, 1953. Gilbert, A., The New Jerusalem, Londra, Corgi, 2002. Herbert, A.S., Peak's Commentary on the Bible: The Song of Solomon, Londra, Nelson, 1963. Kenyon, K.M., Digging itp Jerusalem, Londra, Benn, 1974. Kipling, R., Banquet Night Knight, C., şi Butler, A., Civilization One, Londra, Watkins, 2004. Knight, C., şi Lomas, R., The BookofHiram, Londra, Century, 2003. Knight, C., şi Lomas, R., Uriel's Machine, Londra, Century, 1999. Knight, C., şi Lomas, R., The Hiram Key, Londra, Arrow Books, 2006. Miller, J., Geologica! surveying Information New Cambridge Medieval History, Voi. 5, Cambridge University Press, 1999. Ochsendorf, J., Bridging the Voice, Reported in The New Scientist, 10 iunie 2006. Ovason, D., The Secret Zodiacs of Washington DC, Londra, Arrow Books, 2000. Schonfield, H., The Essene Odissey, Shaftesbury, Anglia, Element, 1984.

Stevenson, D., The Origins of Freemasonry: Scotland's Century 15901710, Cambridge University Press, 1988. Summerson, J., Şir Cristopher Wren PRS, Note şi documente ale Societăţii Regale din Londra. Wallace-Murphy, T., An lllustrated Guide to Rosslyn Chapel, Editor şi dată a publicaţiei necunoscute. Whiston, William, The Works ofJosephus, Hendrickson Publishers Inc., 1987. Williamson, G. A., şi Josephus Flavius, Jewish War, Harmondsworth, Anglia, Penguin, 1981. Yallop, D., In Gods Name, Londra, Jonathan Cape, 1984.

289