Adaptarea La Gradinita - Referat [PDF]

Zitiervorschau

Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice, dar şi în ceea ce priveşte planul relaţional. Marea majoritate a copiilor sunt cuprinşi în învăţământul preşcolar, cadrul grădiniţei depăşind orizontul restrâns al familiei şi punând în faţa copiilor cerinţe noi, mult deosebite de cele din familie şi mai ales de cele din etapa anterioară. Aceste diferenţe de solicitări antrenează după ele surescitarea tuturor posibilităţilor de adaptare a copilului, dar şi diversificarea conduitelor sale. Lărgirea cadrului relaţional, constituie una dintre premizele dezvoltării psihice a copilului în toate planurile. Copilul devine mai deschis la însuşirea unor reguli şi norme comportamentale; achiziţionarea unor deprinderi alimentare, igienice, de îmbrăcare sporeşte gradul de autonomie a copilului. Copilul, la vârsta preşcolară este foarte puţin deosebit de antepreşcolar. El are dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei deoarece este dependent de mamă, dar şi datorită faptului că nu înţelege prea bine ce i se spune şi nu ştie să se exprime destul de clar. Intrarea în grădiniţă este un eveniment social important. Procesul adaptării la noua situaţie nu este foarte uşor. În funcţie de mediul socio- cultural sau familial din care provin, nu toţi copiii se adaptează la fel de repede,pentru a beneficia de acelaşi mod de predare. Unora le este greu să se integreze la grădiniţă. Un refuz care durează câteva zile, la început, este normal, mai ales la un copil care n-a părăsit niciodată căminul familial, dar plânsetele prelungite, ori cele care revin repetat, cer să fie înţelese în mod specific. Cele mai frecvente, sau cele mai evidente sunt furia şi plânsetele. În fiecare dimineaţă, acelaşi ritual reîncepe, copilul se agaţă de mama sau de tatăl său, refuzând să-i lase să plece. Alţi copii îşi vor manifesta refuzul prin suferinţe fizice nejustificate, ori prin boli uşoare, repetate. La grădiniţă unii copii îşi manifestă

1

neliniştea printr-o atitudine agresivă, care îi fac să fie repede înlăturaţi de ceilalţi copii. Alţii dimpotrivă, vor rămâne abătuţi, indiferenţi şi inactivi. Cauzele acestor refuzuri de durată sunt extrem de variate: un copil supraprotejat de mama lui, care încă nu este autonom şi de aceea este convins că nu se poate descurca fără ea; certurile din familie, iar de aici teama de ceea ce s-ar putea întâmpla în lipsa lui; gelozia faţă de un frate mai mic, pentru că mama se ocupă în mod special de el, iar exemplele ar putea continua. Pentru un copil neliniştit, a fi adus la grădiniţă înseamnă excludere şi lipsa de dragoste din partea părinţilor. Important este însă rolul familiei care trebuie să-l pregătească pe copil pentru acest moment. Aceasta înseamnă a-l obişnui pe copil cu gândul că pentru părinţi el este foarte important, ca şi pentru bunici sau alte persoane din familie. De asemenea, trebuie obişnuit să gândească că el se poate descurca foarte bine atunci când e lăsat singur ori când se joacă în parc alături de alţi copii. El trebuie să ştie clar de ce este necesar să meargă la grădiniţă: pentru a cunoaşte alte jocuri, pentru a vedea cum sunt alţi copii, pentru că acolo este o lume a lor, creată pe măsura lor şi pentru că acolo sunt doamnele educatoare care ştiu o mulţime de lucruri şi care îi vor învăţa şi pe ei tot ceea ce este necesar să ştie un copil de vârsta lor. Acesta este un prim examen al său. Acum vor vedea cum au ştiut să-şi îndeplinească rolul, cum şi-au ajutat copilul, pentru că în acest moment copilul este ceea ce părinţii au făcut din el. De aici încolo va interveni rolul grădiniţei. Preşcolarul mic, la intrarea în grădiniţă, are de înfruntat dificultatea integrării într-un colectiv mare, diferit de cel familial, trebuie să înveţe să acţioneze alături de parteneri de aceeaşi vârstă şi să ţină seama de indicaţiile educatoarei. Ei nu manifestă dorinţa de a se juca cu alţi copii ori nu şi-o exteriorizează din cauza timidităţii. Sub îndrumarea educatoarei, ei învaţă să se joace tot mai mult cu ceilalţi. Se obişnuieşte cu viaţa de colectivitate, deşi la început se teme puţin de ceilalţi copii. „Ceilalţi” reprezintă pentru el o ameninţare, ca pe cineva care îl poate deranja, îi poate lua jucăriile sau răsturna construcţiile. Copilul trebuie să găsească la grădiniţă un climat de siguranţă ca să se poată simţi bine. Dificultăţile începutului sunt absolut normale. Ele nu trebuie nici negate, nici minimalizate. În principal, obiectivele socializării copiilor în grădiniţă urmăresc familiarizarea copilului cu joaca şi lucrul în echipă şi vizează interiorizarea unor valori morale şi a unor comportamente specifice altor grupuri sociale decât familia. Este important ca în cadrul grupului de preşcolari să se creeze un climat psihoafectiv benefic pentru valorificarea potenţialului fiecărui copil în parte, iar acest lucru trebuie realizat încă de la intrarea copilului în invăţământul preşcolar.

2

Nou veniţi în grădiniţă, copiii au nevoie de ajutor pentru a căpăta încredere şi respect de sine în relaţiile cu ceilalţi, mai ales în prima etapă a integrării. Este important ca preşcolarii să fie încurajaţi să-ţi asume roluri în activitate. Dacă în perioada iniţială acesta nu depăşeşte ideea de partener momentan de joacă, pe măsură ce copilul se adaptează la viaţa de grup este dorit ca prieten de ceilalţi. A împărţi jucării este primul pas în dezvoltarea unor relaţii sociale pozitive. Dacă la început activitatea ludică este la început solitară, pe parcurs copiii încep să comunice şi să se asocieze, realizând veritabile raporturi sociale. Autonomia şi adaptarea socială sunt complementare. Autonomia semnifică conformarea la mediul social. Interpretate în corelaţie, rezultă că integrarea trece prin adaptarea la realitate, adaptare ce nu se poate realiza în afara unei autonomii pe care copilul o câştigă pe parcursul învăţării rolurilor care îi marcheză la fiecare vârstă atât iniţiativele cât şi limitele. La grădiniţă copilul trebuie să înveţe să colaboreze cu cei din jur, atât cu adulţii, cât şi cu cei de-o seamă cu ei, trebuie să înveţe să coopereze, să dobândească o relativă autonomie şi să se raporteze la ceilalţi. Prin varietatea şi natura activităţilor propuse copilului, instituţia preşcolară contribuie la adaptarea şi socializarea lui. Ea impune un orar diversificat şi complex, ceea ce constituie noi solicitări de adaptare. Rigorile impuse, afecţiunea mult mai reţinută decât în familie şi o mare solicitare de a controla personal propria igienă, modul de a mânca, de a se spăla pe mâini,etc., toate solicită eforturi de adaptare. Adaptarea la mediul grădiniţei oferă însă un potenţial foarte mare de socializare a copilului.

3