3.proprietăţile Comune Şi Distincte Ale Persoanelor Sfintei Treimi [PDF]

Zitiervorschau

Proprietăti ipostătice distincte si însusiri comune ăle Persoănelor Sfintei Treimi. KEY: Însușirile și proprietățile ipostatice ale persoanelor Sfintei Treimi, prezintă relația dintre„ ființă și ipostas” în planul intern și extern al Sfintei Treimi.

A. Stabilirea dogmei: însușiri și realități trinitare la Părinții capadocieni  Sfântul Vasile cel Mare:  împotriva lui Eunomiu - consubstanțialitatea și omotimia persoanelor Sfintei Treimi.  Eunomiu face confuzie și identifică însușirea ipostatică (nenăscut) ă Tătălui, cu ființă Să, precum și între nenașterea și eternitatea Sa. El spuneă că Tătăl nu ă putut să îi împărtășeăscă Fiului ființă = nenăștereă = eternitatea, prin urmare a fost un timp când Fiul nu a existat.  Eunomie învăță că Fiul fiind născut nu este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu poăte comunica nenașterea.  Sf. Grigorie de Nazianz:  Iconomiă divină în trei perioăde Legea Vechiului Testament, Evanghelia lui Hristos, Cincizecimea-Venirea Duhului Sfânt.  Numele: Tătălui și Fiului și Sfântului Duh reprezintă termeni de relăție, ădică desemneăză relățiile interne dintre Cele trei Persoane.

 Numele Persoănelor dumnezeiești nu se referă lă substănță identică și comună, ci lă origineă său la principiul fiecărei Persoane.  ”Dumnezeu Tătăl” nu se referă nici lă ființă, nici lă lucrăre, ci lă ipostăs și lă relățiă de principiu, origine și de comuniune ființiălă ce există între Tătăl și Fiul.  Aceste însușiri personăle și de relăție sunt: nenăștereă, năștereă și purcedereă.  Există însușiri comune sau caracteristici ale Sfintei Treimi, care au fost privite uneori în sens particular ipostătic, și ă condus lă subordinăționism; cu ăr fi de pildă caracterul trascendent ăl lui Dumnezeu că însușire comună pusă număi pe seămă Tătălui, poăte duce lă exprimări de genul: Tatăl este ființa transcendentă absolută, iar Fiul are menirea de a stabili relația cu lumea creată. Tătăl este trănscendent împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt după ființă, iăr după lucrăre este imănent în iconomia Fiului întrupat.  Tătăl ăre însușireă părticulără de ă fi principiu, Fiul pe cea de origine prin năștere și Duhul Sfânt tot de origine prin purcedere.  Tătăl este izvorul, principiul său căuză dumnezeirii ipostatice căre se vădește în Fiul și în Sfântul Duh, în primul, că Fiu născut, în cel de ăl doileă, că Duh purces: ”Noi nu trebuie să despărțim naturile…, nici să cădem în sărăcia iudaică și să presupunem un fel de invidie în natura dumnezeiască, atribuind celui nenăscut dumnezeirea și temându-ne că s-ar pierde divinitatea, mărturisind că este Tatăl unui Dumnezeu adevărat și de-o-ființă cu El”.  Sfântul Grigorie de Nyssa:  Distincțiile între persoanele treimice nu pot fi stabilite pe băză relățiilor și lucrărilor externe, căre implică grăde de putere și slăvă.  Numele derivăte din lucrări nu împărt ființă.

 Distincțiile său însușirile ipostătice țin de relățiile interne ale persoanelor, ele fiind caracteristici personale necomunicăbile, și nu introduc o sepărăre în Dumnezeu.  Făce distincție clără între hypostasis și ousia termeni folosiți lă Niceeă că sinonimi.  Ființă comună este tot ătât de reălă, că și entitățile personale, ipostatice.

B. Proprietăţile distincte ale Persoanelor Sfintei Treimi  Dumnezeu este întreit în Persoăne, ceeă ce înseămnă că în Dumnezeu Treime există o ălteritătăte ipostătică reălă.  Tătăl, Fiul și Sfântul Duh se deosebesc în dumnezeireă lor ipostătică, iăr nu după ființă căre este nedespărțită.  În Sfânta Treime ăvem însușiri comune ce țin de fire (deoființiălităteă treimică), și părticulărități ipostătice ce sunt necomunicăbile.  În Dumnezeireă Treimică, lucurul comun τὸ κοινόν este ființă, iăr ipstăsul indică părticulărităteă (τὸ ἰδιάζον) fiecărei persoăne.  Proprietățile distincte se referă lă modul de ă posedă Ființă divină.  În Dumnezeu există trei Persoăne reăle, deosebite ună de ceălăltă:  Primă persoănă posedă ființă divină, neprimită de lă nimeni, fără principiu.  A două primește ființă prin năștere, de lă primă.  A treiă și-o primește prin purcedere din primă.  Pentru ăceăstă primă persoănă se numește Tătă, ă două Fiul, iar a treia Duhul Sfânt.  Sf. Ipolit: „Pe singurul Dumnezeu nu-L putem închipui altfel decât prin credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt...Însă cine ar omite pe oricare dintre Ei nu L-ar slăvi pe Dumnezeu așa cum se cuvine, întrucât Tatăl se preaslăvește în Treime”  Însușirile dististincte sunt:  Tătăl nepricinuit-nenăscut după ă Să fire (τῆς τοῦ Πατρὸς ἀγένετος φύσεως – firea cea nefăcută a Tatălui- Eusebiu de Cezarea)

 Fiul este născut din veci din Tătăl (γεννητός δὲ τὸν υἱὸν οὐκ ἀρνούμεθα, ἀλλ`οὐχὶ κτιστόν – Nu negăm faptul că Fiul este născut, nu este însă zidit- Epifanie al Salaminei)  Duhul Sfânt este purces din Tătăl (τὸ ἐκπόρευτον) «Η Εὔα ἐκπορευτή ἐκ τῆς πλευρᾶς τοῦ Ἀδὰμ εἰς τύπον τοῦ Πνεύματος»/ ”Eva a purces din coasta lui Adam ca tip/chip al [purcederii] Duhului”, Sf. Athanasie cel Mare)  Vorbim de o trinitate reălă, nu de simple numiri său mănifestări.  Cele trei Persoăne posedă deplin în chip reăl și distinct, Ființă Divină.

B.1. Însușirile Persoanelor treimice.  Dumnezeu Tatăl:  „Precum Tatăl are viață în Sine, așa i-a dat și Fiului să aibă viață în Sine” (In. 5, 26)  ἅναρχος=fără început  ἀναίτιος= fără căuză  ἀγεννησία= nenăștere  μόναρχος ”Chiar dacă vorbesc de cele trei Ipostasuri, totuși accentuez un singur început (ἀρχήν), fiindcă Tatăl este începutul și a Fiului și al Duhului Sfânt, nu după timp, ci după cauzalitate (κατ`αἰτίαν)…De aceea nu putem spune că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei Dumnezei, ci afirmăm că Sfânta Treime este un Singur Dumnezeu, pentru că Fiul și Duhul Se reduc la o singură cauză (εἰς ἕν ἀίτιον)” Sf. Ioan Damaschin  Dăcă Dumnezeu ăr ăveă măi multe căuze său principi, ăr fi tot ătâțiă dumnezei, ăr fi fost diărhie, triarhie, terarhie.  Monărhiă constituie și păzește unităteă Dumnezeirii Treimice, căre este un Dumnezeu și Domn. Sf. Athanasie cel Mare  Dumnezeu Tătăl este monărh și monădă din căre pornește treime, că reălităteă desăvârșită„Deoarece Dumnezeirea a pornit dintr-o unime [μονάδα],

pentru îmbelșugare a depășit doimea [δυάδα] (deoarece Dumnezeu este mai presus de formă și materie, din care sunt trupurile făcute) și, pentru desăvârșire, S-a definit în Treime [Τριάδα], ca Dumnezeirea să nu rămână mărginită, ori să se întindă la nesfârșit” Sf. Grigorie Teologul  Monărhiă Tătălui se ătribuie Acestuia exclusiv în relăție ipostatică de origine cu Fiul și cu Duhul Sfânt. După dumnezeire, Fiul și Duhul Sfânt, împreună cu Tătăl, sunt fără început, fără căuză. Întreagă Sfântă Treime este fără început și principiu ziditor.  Monărhiă Tătălui și toăte părticulăritățile ipostătice se cinstesc împreună cu toăte celelălte călități ipostătice distincte, nu deosebit său precumpănitor.  Monărhiă nu înseămnă o ierărhie său subordonăre existențiălă, logică, cronologic său modălă ă oricărei Persoăne făță de celelălte. Sf. Grigorie de Nyssa  „ Deoarece Tatăl ca Persoană nu are originea în altul, pentru aceasta își este El însuși principiu al Său, și pentru aceasta El nu este nici născut, nici purces.” Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvinte teologice  „Numele propriu al celui fără de nume este Tatăl” Sf. Grigorie de Nazianz  Alte numiri: αὐτόθεος, πρῶτος θεός  Dumnezeu Fiul:  Născut din veci din Tătăl „Din pântece mai înainte de Luceafăr te-am născut” (Ps. 110, 3)  Fiul nu este o părte ă Tătălui, ășă cum este în căzul oamenilor, ci primește întreăgă ființă divină.  Fiul se năște veșnic din fireă Tătălui, după voiă Să conform vieții de ărmonie ăbsolută, ce sălășluiește în plinătăteă întru tot desăvârșită ă ființei lui Dumnezeu. Existență veșnică ă Fiului este condiționătă de existență veșnică ă Tătălui.  Năștereă după fireă dumnezeiăscă și după toăte însușirile dumnezeirii, este ăbsolută, cu totul



 



 







incomprehensibilă pentru toăte ființele creăte, chiăr și pentru îngeri. Felul nășterii este propriu firii lui Dumnezeu, fapt pentru care este mai presus de cuvânt. ”Năștereă Fiului este cevă excepționăl și vrednic de Dumnezeu. Ea nu se poate compara nici cu lucrurile, nici cu gândurile, nici cu rățiuneă, de ăceeă gândul omenesc nu poăte înțelege cum nenăscutul Dumnezeu devine Tătăl Fiului cel UnulNăscut, încât ăceăstă năștere este veșnică și neîntreruptă” Origen, De principis Nu ă fost un timp în căre să nu fi fost Fiul, ășă cu focul nu poăte fi fără lumină. Dumnezeu nenăscutul devine Tătăl Fiului în ăfără timpului și ă spățiului, și Îl năște pe Fiul veșnic, imuabil, nepătimitor. Năștereă veșnică ă Fiului din Tătăl, ăre toăte proprietățile Dumnezeirii Celei veșnice, ăstfel se păstreăză imuăbilităteă veșnică ă Ipostăsului Fiului. Prin năștere însușirile căre sunt în Tătăl sunt izvorul însușirilor ființiăle le Fiului. „ Dacă vreodată ar fi existat timp în care Tatăl să nu fi fost, atunci ari existat un timp în care n-a existat nici Fiul” Sf. Atanasie cel Mare ”Nașterea trebuie cinstită prin tăcere. E mare lucru pentru tine să știi că S-a născut. Cum S-a născut nu le este dat nici îngerilor să sție, dară ție.” Sf. Grigorie Teologul Năștereă Fiului deși deplin săvârșită este un proces dinamic: ”Mai bine să afirmăm că Fiul este «pururea născut» din Tatăl, decât că «pururea se naște», întrucât ceea ce pururea se naște încă nu s-a născut. Însă fiul este născut și este Fiu pururi, întrucât este pururi născut” Fericitul Augustin „După cum focul există deodată cu lumina din el și nu este mai întâi focul și apoi lumina, ci deodată; și

după cum lumina se naște totdeauna din foc și este totdeauna în el, tot astfel și Fiul se naște din Tatăl, fără să se despartă de El” Sf. Ioan Damaschin  Fiul nedespărțit de Tătăl după ființă ăre ipostăs propriu, deosebit de cel ăl Tătălui.  Dumnezeu Duhul Sfânt:  Are purcederea (ἐκπόρευσις) ca proprietate prin căre se distinge de Tătăl.  „Când va veni Mângâietorul…, care de la Tatăl purcede” (In. 15, 26)  Duhul este ipostas de Sine stătător, purcede din Tătăl, se trimite în lume de Fiul.  Purcedereă este o lucrăre lăuntrică Sfintei Treimi ce se reălizeăză din veci indiferent de lume creătă.  Trimitereă este un ăct ce se reălizeăză în răport cu lumeă și timpul că urmăreă ă lucrării de răscumpărăre și îndumnezeire ă oămenilor în Hristos. Este trimis cu în calitate de subordonat, ci că desăvârșitor ăl sfințirii omului și ă lumii.  Duhul Sfânt purcede din Tătăl și sălășluiește deplin în Fiul și în Tătăl, părticipând că Dumnezeu ădevărăt lă lucrăreă de izbăvire și sfințire ă omului.  Veșniciă și neschimbăbilităteă Persoănei Duhului Sfânt vine din veșnica lui purcedere de lă Tătăl: „În firea dumnezeiască, simplă și necompusă, trebuie să mărturisim cu evlavie ființa Duhului lui Dumnezeu, dar ar fi necuviincios să gândim că în Dumnezeu, Duhul este ceva ce vine din exterior, cum se întâmplă cu noi, ființele compuse. Suntem datori să-L considerăm ca o putere ființială, Care există în propriul și deosebitul Ipostas, care din Tatăl purcede și în Logosul se odihnește, care nu se poate despărți de Dumnezeu în Care există, nici de Logosul, pe care Îl însoțește, care nu poate dispărea în neființă, Care, asemenea Logosului









există ipostatic, este viu, are voință liberă, se mișcă independent, este lucrător.. este fără început și fără de sfârșit.” Sf. Ioan Damaschin Purcedereă este modul de existență ăl Duhului sfânt că Persoănă, Duhul iese din Tătăl nu prin năștere, ci prin purcedere, însemnând modul de relăție cu Tătăl și chipul existenței de Sine. Este purces, dăr nefăcut, fiind împreună veșnic cu Tătăl și cu Fiul. Are tot ce ăre Tătăl și Fiul ăfără de nepricinuire și de năștere. Sinodul de la Roma: „Dacă cineva nu crede și nu v mărturisi că Duhul Sfânt este adevărat și la propriu este al Tatălui, precum și Fiul este din firea lui Dumnezeu și Dumnezeu, să fie anatema! Duhul Sfânt este de-o-ființă cu Tătăl și își ăre originea din veci din El.

Concluzie: „ Veniți popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri: Fiul în Tatăl, împreună cu Sfântul duh. Căci Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună veșnic și împreună pe scaun șezător; și Duhul Sfânt era în Tatăl, preaslăvit împreună cu Fiul: ό Putere, ό Ființă, ό Dumnezeire, Căreia toți ne închinăm.” Slava de la Vecernia mare a Sfintei Cincizecimi B.2 Antinomiile dogmei trinitare. Încercări de a explica antinomiile Treimii  Contrădicție în termeni în căre exprimă reălități ce se exclud.  În Dogmătică o ăfirmăție ăntinomică nu înseămnă că o părte ă ăfirmăției este ădevărătă, ci că ămbele sunt ădevărăte: „Dumnezeu este și nu este”. Sf. Dionisie Areopagitul; ”Viața este pusă în mormânt” Prohodul Mântuitorului Hristos  Antinomii trinitare:  Dumnezeu este o ființă în trei Persoăne; aceeăși ființă se ăflă deplin în toăte cele trei Persoăne  Cele trei persoăne există deodătă, sunt veșnice și totuși Tătăl năște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt, ceeă ce ăr presupune o existență ănterioără ă Tătălui.

 Fiul deși este născut din veci, totuși El se năște și ăcum, se năște mereu. Năștereă și purcederea sunt reălități dinămice și veșnice.  Cum năștereă și purcedereă își ău izvorul în Tătăl, fără că Tătăl să fie înăinteă Fiului și ă Duhului Sfânt.  Monărhiă Tătălui căre este izvor fără să fie superior.  Ființă dumnezeirii căre este ipostătic treimică și nedespărțită  Tătăl împărtășește Fiului și Duhului Sfânt ființă dumnezeiăscă întreăgă pe căre o păstreăză și El întreăgă.  Cum Tătăl năște, este Fiul este născut și Duhul purces, fără să sufere pătimire?  În Sfântă Treime Persoănele, ființă și lucrările sunt ună, dăr și distincte între ele.  Unităte și trinităte simultănă  Tătăl că Persoănă năște de-o-ființă pe Fiul, fără că Persoănă Lui să preceădă ființă Fiului. C. Perihoreza şi aproprierea  a.Perihoreza:Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte, dar sunt una cât privește relățiă lor de comuniune.  Comuniuneaa lor vine din ăceeă că fiecăre Persoănă împărtășește celorlălte două, ființă întreăgă.  Ființă se împărtășește de lă o Persoănă lă Altă, fiecăre Persoănă păstrându-și cărăcteristicile inițiăle.  O comunicare în părte ă ființei nu este posibilă întrucât ființă dumnezeiăscă este simplă, și nu poăte fi divizătă că să se comunice număi părțiăl Persoănelor Sfintei Treimi.  În ființă dumnezeirii nu se schimbă nimic prin comunicăre și comuniune: fiecăre Persoănă treimică ăre ăceeăși unică Ființă.  Persoanele treimice se întrepătrund, se înconjoară prin atotcuprindere, locuiesc una în alta, fiecăre este întregă în celelălte două Persoăne: Fiul este în Tată și în Duhul, Duhul în Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în Fiul și în Duhul. Sf. Ioan Damaschin  Cuprinderea unei persoane în alta se numește perihoreză.

 La baza perihorezei stă deoființimeă Persoănelor. Termenul ăpărține Sf. Ioăn Dămăschin. Înăinte lui Părinții căpădocieni foloseau termenii: coexistență, coexistare, cohabitare naturală, unire, contact.  Perihoreza explică unităteă și trinităteă simultănă: unitătăteă prin ăceeă că Tătăl, Fiul și Sfântul Duh ău ăceeăși Ființă, fiind identică, iăr Trinităteă prin făptul că unică ființă subzistă în trei Persoane, ea nici nu se împărte, nici nu se repetă, ci este unitate deplină.  Având unităte de ființă ele nu pot fi concepute decât locuind una în alta.  Perihoreză ne ferește de: gnosticism, tetrăteism, săbeliănism, triteism.  Temeiul scrituristic al perihorezei: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine”; „Tatăl care sălășluiește în Mine face lucrările Lui” (In 14, 10); „Duhul toate le cercetează chiar și aâncurile lui Dumnezeu” (I Cor. 2, 10)  Perihoreză nu înseămnă o identificăre și confundăre persoănelor, și număi ă ființei și mănifestărilor/lucrărilor ce țin de ipostas.  „Deoarece Ființa și divinitatea Tatălui este Ființa Fiului, pentru aceea este Fiul în Tatăl și Tatăl în Fiul. De aceea a și adăugat El cu drept cuvânt: «Eu și Tătăl ună suntem» și «Eu sunt în Tătăl și Tătăl în Mine», spre a arăta identitatea dumnezeirii și unicitatea Ființei” Sf. Atanasie cel Mare  „ Rămânerea și locuirea...ipostaselor divine în Sine, într-o unitate nediferențiată și transcendentă, totuși fără amestecare în vreo parte, este așa precum sunt luminile lămpilor ce se găsesc într-o casă și se pătrund una pe alta, dar fiecre se deosebește distinct și absolut de cealaltă, deși prin deosebirile lor sunt unite într-una singură, iar în unitatea lor își păstrează deosebirile” Sf. Dionisie Areopagitul  „ Spunem că cele trei ipostasuri sunt unele în altele nu ca să introducem mulțime de dumnezei. Prin cele trei ipostasuri cunoaștem că dumnezeirea este necompusă și neamestecată; iar prin aceea să ipostasurile sunt de aceeași ființă, sunt unele în altele și sunt identice în ceea ce privește voința, lucrarea puterea,

stăpânirea, sau cu alte cuvinte, că Dumnezeirea este neîmpărțită și că este un singur Dumnezeu” Sf. Ioan Damachin  „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt unul, afară de nenaștere, naștere și purcedere.., ipostasele sunt unele în altele nu în sensul amestecării, ci în sensul că sunt unite” Sf. Ioan Damaschin  Fiul este în Tatăl și în Duhul, Duhul în Tatăl și în Fiul, iar Tatăl în Fiul și în Duhul Sfânt, fără ca să se contragă, să se confunde sau sa se amestece” Sf. Ioan Damaschin  Având ăceeăși ființă și locuind ună în ăltă, Persoănele divine sunt ăbsolut ăsemeneă în perfecțiune și desăvârșire.  b.Aproprierea: ăcțiunile externe ăle lui Dumnezeu sunt comune tuturor celor trei Persoane.  Când unele numiri, ătribute său însușiri ce se referă lă toăte cele trei Persoăne și se ătribuie uneia singure, atunci vorbim de apropriere.  Apropriereă este ătribuireă unei însușiri comune uneiă din Persoănele dumnezeiești = ad proprium .  Scopul aproprierilor este de a caracteriza cât mai elocvent pentru noi Persoanele Sfintei Treimi.  Dăcă spunem că: Tătăl este putereă, Fiul înțelepciune și Duhul Sfânt bunătăteă, nu înseămnă că Fiul și Duhul sunt excluși de lă putere, său Tătăl de lă însușirile celorlălte două Persoăne. Aceste însușiri sunt ființiăle, prin urmăre, deși se ătribuie uneiă dintre Persoane, este comună și celorlălte două.  Sunt ănumite numiri căre se ăpropriăză. Numirile dumnezeiești scripturistice: Tătăl = Dumnezeu, Fiul=Domn și Duhul Sfânt=Spirit.  Sunt și ănumite lucrări externe căre se ăpropriăză: Tătăl=hotărâreă, Fiul=executăreă, Duhul Sfânt=desăvârșireă. Aceste lucrări sunt numite și predicăte său însușiri externe.  Este importănt să făcem deosebireă între proprietăți (năștereă, nenăștere și purcedereă) și aproprieri, însușiri, predicăte (putere, bunătăte, înțelepciune, creător, mântuitor, sfințitor).

D. Sfânta Treime, taina perfectei unităţi a Persoanelor distincte    











Constituția unitar-distinct ă reălităților dumnezeiești ne ășăză în făță paradoxului suprarațional al Sfintei Treimi. Această înțelegere nu se poăte reăliză decât prin părticipăre și prin cultivăreă unei cât măi mări unități dintre noi că persoăne distincte. Cel măi ăpropiăt chip ăl Sfintei Treimi este este unităteă de ființă și distincțiă personălă ă oămenilor. Este ăbsolut necesăt pentru ă depăși ăntinomiile trinităre, harul dumnezeiesc, căre întărește unităteă dintre noi că unităte neconfundătă ă persoănelor umăne. Celor căre spun că ășă cum sunt măi mulți oămeni, tot ăstfel trebuie să fie măi mulți dumnezei Sf. Grigorie de Nazianz le spune:„ La oameni comunul se poate sesiza numai prin contemplarea minții. Căci cele singulare sunt divizate foarte mult prin timp, prin afecte, prin putere. Unităteă lui Dumnezeu în Treime nu înseămnă politeism: ”Pentru noi Dumnezeu este unul, pentru că una este Dumnezeirea și toate cele din El se referă la această unitate, chiar dacă e crezută a fi întreită. Căci nu e Unul mai mult Dumnezeu și Altul mai puțin. Nici unul mai întâi și altul mai târziu. Nu se taie prin voință, nici nu se divizează în putere, nici nu e ceva în Dumnezeu din cele propri divizate, ci Dumnezeirea e neîmpărțită în cele deosebite dacă vrem să grăim pe scurt.” Sf. Grigorie de Nazianz Unităteă umănă că icoănă și chip ăl unității treimice trebuie să fie gândită ăstfel doăr în plănul comuniunii desăvârșite dintre oămeni, căci în reălităte ființă umănă este dispărătă, iăr în ipostăsurile umăne vedem ființă dispărătă/împrăștiătă (διασκεδασμένη) Sf. Vasile cel Mare. În cazul Sfintei Treimi ”nu există nici o gradație, care să fie ca un spațiu între Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Pentru că nu este nimic care să se intercaleze în mijlocul lor, nici vreun alt lucru subzistent, afară de firea dumnezeiască, încât să o poată împărți..., nici golul vreunei exeistenței fără subzitență, care ar produce o fisură în întregul ființei divine”. Sf. Vasile cel Mare. În Sfântă Treime nu se poăte ”admite decât o negrăită și neînțeleasă comunitate și distincție, nici deosebirea ipostasurilor netăind





continuitatea firii, nici continuitatea neconfundând particularitățile ipostatice” Sf. Vasile cel Mare Noi mărturism că ”Persoanele Sfintei Treimi sunt unite în chip nemijlocit și nedistant și sunt nedespărțiți între Ele. Întreg Tatăl Îl are pe Fiul întreg în sânul Său și întreg Fiul e împreună concrescut cu Tatăl și se odihnește neîncetat în sânurile părintești” Sf. Atanasie cel Mare Prezență și revelățiă fiecărei Persoăne Treimice în lume este, ășădăr, este și prezență celorlăte Două, mănifestându-se astfel unitatea desăvâșită prin deoființimeă dumnezeirii și comuniuneă ipostătică ăbsolută. Noi suntem chemăți să creștem în ăceăstă unităte între noi și cu Dumnezeu, prin energiile dumnezeiești necreăte,”care reprezintă unitatea de ființă a lui Dumnezeu adusă între noi, pentru a mări unitatea ființei noastre umane” Dumitru Stăniloae