Un An de Lupta Impotriva Ecumenismului Dupa ''Sinodul'' Din Creta [PDF]

Zitiervorschau

Portal de gândire și atitudine ortodoxă www.glasulstramosesc.ro

ISBN 978-973-0-25690-1

Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din Creta

Un an de luptă împotriva ECUMENISMULUI după ’’sinodul’’ din Creta CARTE DOCUMENT Selecție de texte realizată de Gabriel Samoilă

București

2017

[2]

INTRODUCERE Motto: “Rogu-vă pe voi, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să grăiți la fel totdeauna și nu fie între voi schisme”(I corinteni 1,10) ca să păziți cu siguranță, ca pe o comoară bună, credința noastră cea adevărată și predată de Părinți, nimic adăugând, nimic scoțând. Căci nu am avut până acum o credință cu lipsuri, nici nu am avut nevoie de vreun sinod sau hotărâre de credință [oros], ca să aflăm ceva mai nou, noi, fiii și ucenicii Sinoadelor Ecumenice și ai Părinților care au luminat în acestea și între acestea.” (Sfântul Marcu Evghenicul - Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag 127) Anul 2016 s-a arătat un an de răscruce pentru Biserica lui Hristos. Între 16 și 27 iunie în insula Creta, în localitatea Kolimbari a avut loc așa-numitul “Sfântul și Marele Sinod”. Acesta pe lângă faptul că nu a realizat o clară delimitare între Biserică și erezii, folosindu-se de unele teorii protestante (teoria ramurilor, teoria baptismală ș.a.) a schimbat întreaga ecleziologie și pe baza unui fals “minimalism dogmatic” a recunoscut, în ultimă instanță, ereziile ca fiind biserici eterodoxe sau neortodoxe. După învățătura Sfinților Părinți știm că Biserica este una și unica. Sfântul Iustin Popovici spune: “…Biserica este una și unica, precum Dumnezeu-Omul Hristos, este unul și unic. Ca urmare, despărțirea sau împărțirea Bisericii este din punct de vedere ontologic cu neputință. Împărțirea Bisericii nu a fost niciodată, nici nu poate să fie, ci au fost și vor fi căderi din Biserică, așa cum vițele care de bunavoie rămân sterpe cad, uscate, din Via Dumnezeiesc-omenească cea veșnic vie. Din Biserica cea una, unica și de nedespărțit a lui Hristos, s-au despărțit și au căzut în felurite vremuri ereticii și schismaticii, și prin aceasta au încetat a mai fi mădulare ale Bisericii și de un trup cu trupul ei Dumnezeiescomenesc. Astfel au căzut mai întâi gnosticii, apoi arienii, pnevmatomahii, monofiziții, iconoclaștii, romano-catolicii,

protestanții, uniații… și pe rând, toți ceilalți care aparțin legiunii eretico-schismatice.’’ (Sfântul Iustin Popovici - Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Ediția 2012, pag. 66) Nu intrăm în amănuntele documentelor ratificate și semnate la Creta, lăsăm cititorul să descopere singur în paginile cărții, multitudinea abaterilor eclesiologice. Sinodul de la bun început și-a încălcat propriul regulament de organizare. Au lipsit 4 din cele 14 biserici locale invitate, ceea ce trebuia să ducă la amânarea sinodului, iar pe agenda sinodului au intrat și documente ce n-au avut o aprobare unanimă în cadrul ședințelor presinodale. Chiar înainte de întrunire sinodul a iscat o multitudine de reacții de opoziție prin refuzul unor biserici locale de a fi prezente, prin opoziția unor importante organizații bisericești, prin organizarea unor conferințe și dispute teologice publice la care au participat ierarhi, teologi de marcă mondială, preoți, monahi și mireni. În cadrul sinodului s-au exercitat presiuni pentru ca documentele acestuia să fie ratificate și semnate. Dintre toți ierarhii prezenți, 33 au refuzat să semneze documentul al 6-lea, aceștia reprezentând 20% din ierarhii prezenți. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație formată din 24 de ierarhi având în frunte pe P. F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Delegația B.O.R. este singura care a semnat în unanimitate documentul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblu lumii creștine”, la polul celălalt situându-se delegația Bisericii Ortodoxe a Serbiei din care 17 ierarhi au refuzat să semneze. Semnarea documentului al 6-lea a generat reacții de opoziție din partea clerului și laicatului. Astfel în România, în Grecia, în Republica Moldova și alte țări ortodoxe numeroși preoți, monahi și mireni au recurs la îngrădirea de ecumenism și ierarhii semnatari prin aplicarea Canonului XV de la Sinodul Local I-II Constantinopol. S-au constituit sinaxe ale clericilor, monahilor și laicilor care s-au străduit să gestioneze cu prudență această situație de criză generată de sinod. Au fost organizate și două sinaxe naționale, în Grecia la Tesalonic și în România la Botoșani, unde au fost prezentate importante referate teologice și au fost

semnate rezoluții. La sinaxa de la Botoșani au fost prezenți pe lângă preoți peste 1000 de credincioși. Cartea de față cuprinde importante documente edificatoare:         





Documentele sinodului în traducere de pe site-ul Patriarhiei Române- basilica.ro Documentele originale în copie cu semnătura ierahilor Studii ale unor teologi cunoscuți în întreaga Ortodoxie Scrisori oficiale de întrerupere a pomenirii trimise de preoți, monahi și monahii ierarhilor B.O.R. Scrisori ale unor credincioși cu o conștiință teologică bine conturată Scrisori ale unor oameni simpli, dar curați și cinstiți, preocupați de mântuirea lor și a familiilor lor Texte ale unor conferințe pe tema sinodului ținute de unii monahi aghioriți Diferite documente de corespondență dintre părinți nepomenitori și ierarhii lor Diferite sancțiuni scrise din partea ierarhilor (opriri de la slujire, caterisiri, excluderi din monahism și interdicții de a purta haina clericală și monahală) Articole ce prezintă evacuari și presiuni făcute asupra preoților, monahilor și credincioșilor nepomenitori din unele mănăstiri și biserici în care slujeau Dezinformări ale unori oficiali B.O.R.

Cartea de față, prin documentele pe care le prezintă, realizează o pagină de istorie bisericească românească și își dorește să aducă lumină asupra evenimentelor generate de Sinodul din Creta. În același timp ea se constituie ca un ghid pentru cei ce se ostenesc să afle adevărul și să-l urmeze în vederea mântuirii sufletului. Editorul

Capitolul 1. Documentele oficiale ale ’’sinodului’’ din Creta conform Basilica.ro (site-ul oficial al Patriarhiei Române) 1.1 Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit Evanghelia în primii ani de viață ai Bisericii. Mulțumim Dumnezeului slăvit în Treime că a binevoit să ducem la bun sfârșit în deplin acord lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, pe care l-a convocat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu voința comună a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale. Urmând cu fidelitate exemplul Sfinților Apostoli și al Părinților de Dumnezeu insuflați, am aprofundat din nou Evanghelia libertății, „fiindcă Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). La baza căutărilor noastre teologice a stat certitudinea că Biserica nu viețuiește pentru sine. Ea transmite mărturia Evangheliei Harului și Adevărului și oferă întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Crucii și a Învierii și așteptarea veșniciei. 1. Prioritatea majoră a Sfântului și Marelui Sinod a fost proclamarea unității Bisericii Ortodoxe. Bazată pe Dumnezeiasca Euharistie și succesiunea apostolică a episcopilor, această unitate trebuie întărită ca să aducă roadă nouă. Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică este comuniune divino-umană, pregustare și experiență a celor viitoare în Sfânta Euharistie. Asemenea unei continue Cincizecimi, ea este un glas profetic necontenit, prezența și mărturia Împărăției Dumnezeului iubirii. Fidelă Tradiției Apostolice unanime și experienței sacramentale, Biserica Ortodoxă constituie continuarea autentică a Bisericii celei Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică, după cum

mărturisim în Simbolul de Credință (Crez) și după cum este confirmată de învățătura Părinților Bisericii. Biserica noastră trăiește taina dumnezeieștii iconomii în viața sacramentală, centrată pe Sfânta Euharistie. Biserica Ortodoxă exprimă unitatea și universalitatea (sobornicitatea) ei în cadrul Sinodului. Sinodalitatea îi pătrunde organizarea (structura), modul ei de luare a deciziilor și îi determină drumul. Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică. Fiecare Biserică locală, aducând Sfânta Euharistie, reprezintă prezența și manifestarea Bisericii celei Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică la nivel local. În privința Diasporei Ortodoxe din diferite țări din lume, a fost hotărâtă continuarea funcționării Adunărilor Episcopale, până la aplicarea rigorii canonice (acriviei). Aceste Adunări se compun din episcopii canonici, desemnați de fiecare Biserică Autocefală, care continuă să fie supuși respectivei Biserici. Funcționarea consecventă a Adunărilor Episcopale asigură respectarea principiului ortodox al sinodalității. În timpul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod a fost accentuată importanța Sinaxelor Întâistătătorilor care au avut loc și a fost făcută propunerea ca Sfântul și Marele Sinod să devină o instituție care să se repete. 2. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia de după Sfânta Liturghie și să dăm mărturia credinței celor de aproape și celor de departe, în conformitate cu porunca clară a Domnului, înainte de Înălțarea Sa: „și veți fi mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu Lau cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a Bisericii. 3. Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în principal cu creștinii eterodocși. În acest mod, și ansamblul lumii

creștine poate cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de credință. 4. Explozia fundamentalismului care se observă în sânul diferitelor religii reprezintă expresia unei religiozități morbide. Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și a reconcilierii. Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor militare. Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea violenței militare, persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, forțarea schimbării credinței religioase, comerțul cu refugiați, răpirile, tortura și execuțiile îngrozitoare. Ea denunță distrugerea bisericilor, simbolurilor religioase și monumentelor culturale. În special, își exprimă grija profundă pentru situația creștinilor și a tuturor minorităților persecutate în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii. Biserica Ortodoxă face apel la comunitatea mondială pentru protejarea ortodocșilor indigeni, a celorlalți creștini și a tuturor populațiilor din zonă care au dreptul inalienabil de a rămâne în patria lor în calitate de cetățeni cu drepturi egale. Sinodul nostru apelează la toți cei implicați să facă eforturi sistematice, fără întârziere, pentru a încheia conflictele militare din Orientul Mijlociu și de oriunde persistă ostilitățile armate și pentru repatrierea celor expulzați. Adresăm apelul nostru în special către cei în poziții de putere pentru ca pacea și dreptatea să prevaleze în țările de origine ale refugiaților. Îndemnăm autoritățile civile, cetățenii și creștinii ortodocși din țările în care au găsit refugiu cei persecutați să continue să le ofere sprijin în măsura posibilităților lor sau chiar dincolo de acestea. 5. Secularizarea contemporană urmărește autonomizarea omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe care o identifică arbitrar cu conservatorismul. Civilizația occidentală poartă, însă, pecetea de neșters a contribuției diacronice a creștinismului. În plus, Biserica subliniază

semnificația mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, și a Trupului Său, ca fiind locul și modul de viețuire în libertate. 6. Cu privire la abordarea contemporană a căsătoriei, Biserica Ortodoxă consideră relația indisolubilă de dragoste dintre bărbat și femeie „o taină mare… în Hristos și în Biserică”. În mod similar, numește familia, care rezultă din căsătorie și constituie singura garanție pentru creșterea copiilor, „biserică mică”. Întotdeauna, Biserica a subliniat valoarea cumpătării. Asceza creștină, însă, diferă fundamental de orice ascetism dualist care îl desparte pe om de viață și de semeni. Spre deosebire de aceasta, asceza creștină îl leagă pe om de viața sacramentală a Bisericii. Cumpătarea nu se referă numai la viața monahală. Etosul ascetic este caracteristic vieții bisericești în toate manifestările ei. ** Sfântul și Marele Sinod, pe lângă temele specifice asupra cărora a luat decizii, menționează pe scurt și următoarele probleme contemporane importante: 7. În privința relațiilor credinței creștine cu științele naturale, Biserica Ortodoxă evită plasarea investigațiilor științifice sub tutelaj și nu adoptă o poziție cu privire la fiecare problemă științifică. Ea îi mulțumește lui Dumnezeu care dăruiește oamenilor de știință darul de a descoperi dimensiuni necunoscute ale creației divine. Dezvoltarea modernă a științelor naturale și a tehnologiei aduce schimbări radicale în viața noastră. Aduce beneficii importante precum facilitarea vieții cotidiene, tratarea unor afecțiuni grave, o comunicare mai facilă, explorarea spațiului etc. Cu toate acestea, are și multe consecințe negative precum manipularea libertății, pierderea graduală a tradițiilor prețioase, distrugerea mediului natural, negarea valorilor morale. Cunoașterea științifică, oricât de repede ar avansa, nu motivează voința omului, nici nu oferă răspuns la problemele importante de ordin moral și existențial sau la căutarea sensului vieții și al lumii. Aceste aspecte necesită o

abordare duhovnicească, pe care Biserica Ortodoxă încearcă să o ofere prin bioetică, știință fundamentată pe morala creștină și

învățătura patristică. Pe lângă respectul ei pentru libertatea cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază demnitatea umană și destinul divin al omului. 8. Este limpede că situația de criză ecologică de astăzi se datorează unor cauze spirituale și morale. Rădăcinile sale sunt legate de lăcomie, avariție și egoism, care conduc la utilizarea necugetată a resurselor naturale, umplerea atmosferei cu substanțe poluante dăunătoare și schimbările climatice. Răspunsul creștin la problema aceasta necesită pocăință pentru abuz, cumpătare și gândire ascetică, ceea ce reprezintă un antidot pentru supraconsum și, în același timp, cultivarea conștiinței că omul este „iconom” (administrator) al creației și nu un posesor al ei. Biserica nu încetează să sublinieze că și generațiile viitoare au dreptul la resursele naturale oferite nouă de Creator. De aceea, Biserica Ortodoxă participă activ în diferite inițiative ecologice internaționale și a stabilit data de 1 Septembrie ca zi de rugăciune pentru protecția mediului natural. 9. Ca răspuns la standardizarea egalizantă și impersonală promovată în diferite feluri, Ortodoxia propune respectul pentru caracteristicile personale ale oamenilor și popoarelor. Se opune autonomizării economiei din cauza nevoilor umane de bază și transformării acesteia într-un scop în sine. Progresul umanității nu este legat doar de creșterea standardelor de viață sau de dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor spirituale. 10. Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Vocea ei rămâne distinctă dar și profetică, fiind o intervenție benefică pentru om. Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la crizele și convulsiile sociale și politice, urmărind protejarea cetățeanului de puterea arbitrară a statului. Biserica adaugă la acestea și obligațiile și responsabilitățile cetățenilor, precum și nevoia unei auto-critici constante atât din partea politicienilor, cât și a cetățenilor, în vederea îmbunătățirii substanțiale a societății. În principal, Biserica subliniază că idealul ortodox privind omul depășește orizontul drepturilor omului stabilite și că dragostea „este mai mare decât toate”, după cum ne-a descoperit Hristos și

au experimentat toți cei care L-au urmat. Insistă, de asemenea, că un drept fundamental al omului este protejarea libertății religioase, adică a libertății de conștiință, de credință, de cult (religie) și a tuturor expresiilor individuale și colective ale acesteia, incluzând și dreptul fiecărui credincios și fiecărei comunități religioase de a-și manifesta credința liber de orice intervenție a statului, precum și dreptul la educație religioasă publică. 11. Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire. Ea îi cheamă să se alăture în mod conștiincios Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniștile, problematicile și așteptările lor. Tinerii nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ la nivel local și mondial. 12. Sfântul și Marele Sinod a deschis orizonturile noastre către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat responsabilitatea în spațiu și timp, având întotdeauna perspectiva veșniciei. Biserica Ortodoxă, păstrându-și intact caracterul sacramental și soteriologic (mântuitor), este sensibilă la durerea, necazurile și strigătul pentru dreptate și pace al popoarelor. Ea „binevestește din zi în zi mântuirea Lui. Veștește între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Psalmul 95, 2-3). Să ne rugăm ca „Dumnezeul a tot harul, Care ne-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce vom suferi puțină vreme, ne va duce la desăvârșire, ne va întări, ne va împuternici, ne va face neclintiți. A lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin!” (1 Petru 5, 10-11).

1.2 Enciclica Sfântului și Marelui Sinod În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Cântare de mulţumire înălţăm Dumnezeului închinat în Treime, Celui Care ne-a învrednicit să ne întâlnim împreună în zilele Cincizecimii în insula Creta, cea sfinţită de Apostolul Neamurilor, Pavel, şi de ucenicul său, Tit, „adevăratul fiu după credinţa cea de obşte” (Tit 1, 4), şi, cu insuflarea Duhului Sfânt, să încheiem lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, convocat de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în acord comun cu Preafericiţii Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, spre slava numelui Său celui binecuvântat şi spre binele poporului lui Dumnezeu şi al lumii întregi, împreună mărturisind cu dumnezeiescul Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1). Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică reprezintă o mărturie autentică a credinţei în Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, prin întrupare, prin toată activitatea Sa pe pământ, prin jertfa pe Cruce şi prin învierea Sa, L-a descoperit pe Dumnezeul în Treime ca iubire nemărginită. Aşadar, cu o singură gură şi o inimă adresăm cuvântul „nădejdii din noi” (1 Petru 3, 15) nu numai către fiii Preasfintei noastre Biserici, ci şi către toţi oamenii, „celor de departe şi celor de aproape” (Efeseni 2, 17). „Nădejdea noastră” (1 Timotei 1, 1), Mântuitorul lumii, S-a descoperit „Dumnezeu cu noi” (Matei 1, 23) şi ca Dumnezeu „pentru noi” (Romani 8, 32), „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Vestind mila şi netăinuind binefacerea, cunoscând cuvintele Domnului că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), cu „bucuriedeplină” (1 Ioan 1, 4), binevestim cuvântul credinţei, al nădejdii şi al dragostei, privind înainte către „ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit” (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, II, PG 29, 52).

Faptul că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20), nu contestă, ci întăreşte mărturia noastră în lume. Prin aceasta, urmăm tradiţiei Apostolilor şi Părinţilor noştri care L-au binevestit pe Hristos şi prin trăirea mântuitoare a credinţei Bisericii prin El, teologhisind „pescăreşte”, adică apostolic către oamenii de orice vârstă, pentru a le transmite Evanghelia libertăţii „întru care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). Biserica nu trăieşte pentru sine. Ea se oferă pentru întreaga omenire, pentru înălţarea şi înnoirea lumii în ceruri noi şi pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 21). Astfel, ea oferă mărturia evanghelică şi împarte lumii darurile lui Dumnezeu: iubirea Sa, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Învierii şi aşteptarea veşniciei. I. Biserica: Trupul lui Hristos, chipul Sfintei Treimi 1. Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică este o comuniune divino-umană după chipul Sfintei Treimi, o pregustare şi vieţuire a celor din urmă în Sfânta Euharistie şi descoperire a slavei lucrurilor viitoare, şi, ca o Cincizecime continuă, este un glas profetic netăcut în lume, prezenţa şi mărturia „Împărăţiei lui Dumnezeu, venind întru putere” (Marcu 9, 1). Ca Trup al lui Hristos, Biserica „adună” (Matei 23, 37) lumea la El, o transfigurează şi o adapă cu „apa, curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4, 14). 2. Urmând cuvintelor constituente ale Domnului, Întemeietorul Bisericii, la Cina de Taină împreună cu ucenicii Săi despre Taina Sfintei Euharistii, tradiţia apostolică şi patristică a subliniat caracterul Bisericii ca „trup al lui Hristos” (Matei 26, 26; Marcu 14, 22; Luca 22, 19; 1 Corinteni 10, 16-17; 11, 2329), punând-o întotdeauna în legătură cu taina întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. În acest duh, întotdeauna a fost subliniată legătura indisolubilă atât dintre întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în Hristos şi taina Bisericii, cât şi dintre taina Bisericii şi Taina Sfintei Euharistii, care este confirmată în mod continuu în viaţa sacramentală a Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt. Biserica Ortodoxă, fidelă acestei tradiţii apostolice unanime şi experienţei sacramentale, constituie continuarea autentică a

Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, după cum este mărturisită în Simbolul de credinţă şi confirmată de învăţătura Părinţilor Bisericii. Astfel, ea este conştientă de marea ei responsabilitate nu numai pentru trăirea autentică a experienţei sale de către trupul eclezial, ci şi pentru mărturia credibilă a adevărului înaintea tuturor oamenilor. 3. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi sobornicitatea (n.trad. plenitudinea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală a continuat în mod neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare, de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879880) și Marile Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484 pentru respingerea conciliului unionist de la Florența (1438- 1439), cele din anii 1638, 1642, 1672 și 1691 pentru respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872 pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie ecleziologică. 4. Sfințenia omului nu poate fi concepută în afara trupului lui Hristos, „care este Biserica” (Efeseni 1, 23). Sfințenia izvorăște de la Cel ce este singurul Sfânt. Ea este participarea omului la sfințenia lui Dumnezeu în „comuniunea sfinților”, după cum este propovăduită în ecfonisul rostit de preot în timpul Sfintei Liturghii: „Sfintele sfinților” și în răspunsul credincioșilor: „Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază faptul că Hristos, „fiind Sfânt prin fire, ca Dumnezeu, (…) Se sfințește pentru noi în Sfântul Duh (…). Și (Hristos) făcea aceasta pentru noi, nu pentru Sine, ci pentru ca de la El și întru El,

primind primul începutul sfințirii, harul sfințirii să treacă deci la tot neamul” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 74, 548). Prin urmare, potrivit Sfântului Chiril, Hristos este „persoana noastră comună”, prin recapitularea întregului neam omenesc în umanitatea Sa proprie, „căci noi toți eram în Hristos, și omenescul comun redobândește viața în Persoana Lui” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 73, 157-161), de aceea și este singurul izvor de sfințire a omului în Duhul Sfânt. În acest duh, sfințenia este participarea omului atât la taina Bisericii, cât și la Sfintele ei Taine, având în centru Sfânta Euharistie, care este „o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1). „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Romani 8, 35-37). Sfinții întrupează identitatea eshatologică a Bisericii ca doxologie veșnică înaintea tronului pământesc și ceresc al „Împăratului slavei” (Psalmul 23, 7), închipuind Împărăția lui Dumnezeu. 5. Biserica Ortodoxă Sobornicească este alcătuită din paisprezece Biserici locale Autocefale, recunoscute la nivel panortodox. Principiul autocefaliei nu poate funcționa în detrimentul principiului sobornicității și unității Bisericii. Prin urmare, considerăm că înfiinţarea Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă, alcătuite din toți episcopii recunoscuți canonic din fiecare regiune, care continuă să fie sub jurisdicțiile lor canonice, de care depind astăzi, reprezintă un pas pozitiv în vederea organizării lor canonice, iar funcționarea acestor Adunări asigură respectarea principiului ecleziologic al sinodalității II. Misiunea Bisericii în lume 6. Lucrarea apostolică și propovăduirea Evangheliei, cunoscută ca misiune, stau la baza identității Bisericii, ca păstrare și respectare a poruncii Domnului: „Mergând învățați toate neamurile” (Matei 28, 19). Aceasta este suflarea de viață, pe care

o insuflă Biserica în societatea umană și care îmbisericește lumea prin Bisericile locale nou-înființate de pretutindeni. În acest duh, credincioșii ortodocși sunt și trebuie să fie apostoli ai lui Hristos în lume. Această misiune trebuie să fie îndeplinită nu agresiv, ci în mod liber, cu iubire și respect față de identitatea culturală a oamenilor și popoarelor. În acest demers trebuie să participe toate Bisericile Ortodoxe cu respectul cuvenit pentru ordinea canonică. Participarea la Sfânta Euharistie este un izvor de râvnă apostolică pentru evanghelizarea lumii. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru lume în adunare sfântă, suntem chemați să continuăm „liturghia de după Liturghie” și să oferim mărturia despre adevărul de credință în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, împărtășind darurile lui Dumnezeu cu întreaga omenire, ascultând de porunca clară a Domnului, dinaintea Înălțării Sale: „Şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Cuvintele de dinaintea Dumnezeieștii Împărtășiri, „Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește”, subliniază faptul că Hristos, ca „miel al lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29) și ca „pâine a vieții” (Ioan 6, 48), ni Se oferă ca Iubire veșnică, unindu-ne cu Dumnezeu și unul cu altul. Ne învață să împărțim darurile lui Dumnezeu și să ne oferim pe noi înșine tuturor într-un mod asemănător lui Hristos. Viața creștinilor este mărturia de necontestat despre înnoirea tuturor în Hristos – „dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17) – și chemarea tuturor oamenilor de a participa personal întru libertate la viața veșnică, la harul Domnului nostru Iisus Hristos și la iubirea lui Dumnezeu Tatăl, pentru a experimenta comuniunea Sfântului Duh în Biserică. „Taina mântuirii se lucrează numai în cei ce vor, nu și în cei ce rămân sub stăpânirea care-i robește” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scurtă tâlcuire a rugăciunii Tatăl nostru, PG 90, 880). Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile contemporane secularizate, precum și evanghelizarea celor care

nu L-au cunoscut încă pe Hristos, reprezintă datoria necontenită a Bisericii. III. Familia: Icoana iubirii lui Hristos faţă de Biserică 7. Biserica Ortodoxă consideră unirea indisolubilă de iubire dintre bărbat şi femeie „taină mare… în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32), iar familia ce rezultă din aceasta, care constituie singura garanţie pentru naşterea şi creşterea copiilor, în conformitate cu planul dumnezeieştii iconomii, o consideră „mică biserică” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Efeseni, 20, PG 62, 143), oferindu-i sprijinul pastoral corespunzător. Criza contemporană a căsătoriei şi familiei este rezultatul crizei libertăţii ca responsabilitate, al restrângerii acesteia la o realizare de sine orientată spre plăcere, al identificării ei cu mulţumirea de sine individualistă, cu autosuficiența şi autonomia, şi al pierderii caracterului sacramental al unirii bărbatului cu femeia, precum şi al neglijării etosului jertfelnic al iubirii. Societatea contemporană secularizată abordează căsătoria prin criterii pur sociologice şi pragmatice, considerând-o o simplă formă de relaţionare, una dintre multe altele, toate acestea pretinzând dreptul egal la garantare instituţională. Căsătoria este laboratorul vieţii în iubire, alimentat de Biserică, şi darul inegalabil al harului lui Dumnezeu. „Mâna din înălţime” a lui Dumnezeu, „Cel ce uneşte”, „este prezentă nevăzut şi pe cei ce se însoţesc îi uneşte” cu Hristos şi unul cu altul. Cununile care se aşază pe capul mirelui şi cel al miresei, în timpul săvârşirii Tainei, fac trimitere către dimensiunea de jertfă şi devotament deplin faţă de Dumnezeu şi a unuia faţă de altul. De asemenea, fac referire la viaţa Împărăţiei lui Dumnezeu, descoperind finalitatea eshatologică a tainei iubirii. 8. Sfântul şi Marele Sinod se adresează, cu iubire şi atenţie deosebită, copiilor şi tuturor tinerilor. În mijlocul haosului definiţiilor contradictorii cu privire la identitatea copilăriei, Preasfânta noastră Biserică subliniază cuvintele Domnului: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în

împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3) şi „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17), precum şi toate cele pe care le spune Mântuitorul despre cei care îi „împiedică” (Luca 18, 16) pe copii să se apropie de El şi despre cei care „îi smintesc” (Matei 18, 6). Biserica le oferă tinerilor nu doar „sprijin”, ci şi „adevărul” noii vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi trebuie să conştientizeze că sunt purtători ai tradiţiei seculare şi binecuvântate a Bisericii Ortodoxe. În acelaşi timp, ei sunt şi continuatorii acestei tradiţii, care vor păzi plini de curaj şi vor cultiva cu dinamism valorile veşnice ale Ortodoxiei pentru a oferi mărturia creştină dătătoare de viaţă. Din rândul lor vor veni viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Aşadar, tinerii nu sunt doar „viitorul” Bisericii, ci şi expresia activă a vieţii iubitoare de Dumnezeu şi de oameni a Bisericii în prezent. IV. Educaţia în Hristos 9. În zilele noastre, se observă noi tendinţe în domeniul formării şi educaţiei referitoare la conţinutul şi scopurile educaţiei, la abordarea vârstei copilăriei, la rolul profesorului şi al elevului, precum şi al şcolii contemporane. De vreme ce educaţia nu se referă doar la ceea ce este omul, ci şi la ceea ce trebuie să fie şi la conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că imaginea pe care o avem cu privire la om şi la sensul existenţei sale ne determină viziunea cu privire la educaţia sa. Şi Biserica Ortodoxă este îngrijorată profund de sistemul educaţional secularizat şi individualist dominant astăzi, care agasează generaţia tânără. În centrul grijii pastorale a Bisericii se află o educaţie care urmăreşte nu doar cultivarea intelectuală, ci şi edificarea şi dezvoltarea întregii persoane umane ca fiinţă psihosomatică şi spirituală, în conformitate cu principiul întreit: Dumnezeu, om, lume. Prin cuvântul său catehetic, Biserica Ortodoxă, cu multă grijă, cheamă poporul lui Dumnezeu şi, în special, tinerii să participe conştient şi activ la viaţa Bisericii, care cultivă în ei „dorinţa desăvârşită” a vieţii în Hristos. Astfel, plenitudinea creştinilor află un sprijin existenţial în comuniunea divino-umană

a Bisericii şi experimentează în aceasta resurecţională a îndumnezeirii prin har.

perspectiva

V. Biserica în faţa provocărilor contemporane 10. Biserica lui Hristos se confruntă astăzi cu expresii extreme sau chiar provocatoare ale ideologiei secularizării, prezente în evoluţiile politice, culturale şi sociale. Un element de bază al ideologiei secularizării a fost din totdeauna şi continuă să fie până astăzi deplina autonomizare a omului faţă de Hristos şi faţă de influenţa duhovnicească a Bisericii, prin identificarea arbitrară a Bisericii cu conservatorismul, precum şi prin caracterizarea ei nefundamentată istoric drept un pretins impediment în calea progresului şi dezvoltării. În societăţile secularizate contemporane, omul, îndepărtat de Dumnezeu, identifică libertatea sa şi sensul vieţii sale cu autonomia absolută şi eliberarea de scopul său veşnic, având ca rezultat o serie de neînţelegeri şi falsificări deliberate ale tradiţiei creştine. Astfel, dăruirea de sus a libertăţii în Hristos şi înaintarea la „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) sunt considerate ca potrivnice tendinţelor omului de mântuire proprie. Iubirea jertfelnică este apreciată ca fiind incompatibilă cu individualismul, în timp ce caracterul ascetic al etosului creştin este considerat ca o provocare insuportabilă în calea fericirii individului. Identificarea Bisericii cu conservatorismul, incompatibil cu progresul civilizaţiei, este arbitrară şi inadecvată, de vreme ce conştiinţa identităţii popoarelor creştine poartă amprenta de neşters a contribuţiei diacronice a Bisericii, nu doar asupra moştenirii lor culturale, ci şi asupra dezvoltării sănătoase a civilizaţiei seculare în general, de vreme ce Dumnezeu l-a aşezat pe om ca administrator (iconom) al creaţiei divine şi colaborator al Său în lume. În locul „omului-dumnezeu”, Biserica Ortodoxă îl aşază pe „Dumnezeu-Omul” ca măsură ultimă a tuturor lucrurilor: „Nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat” (Sfântul Ioan Damaschin, Expunere exactă a credinţei ortodoxe, III, 2, PG 94, 988). Biserica descoperă adevărul mântuitor al Dumnezeului-Om şi al Trupului Său, Biserica, drept loc şi mod al vieţii în libertate, ca „ţinere a adevărului în iubire”

(Efeseni 4, 15) şi ca participare, încă de pe pământ, la viaţa lui Hristos Cel înviat. Caracterul divino-uman, „nu din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), al Bisericii, care hrăneşte şi călăuzeşte prezenţa şi mărturia ei „în lume”, este incompatibil cu orice mod de conformism al Bisericii faţă de lume (Romani 12, 2). 11. Prin dezvoltarea contemporană a ştiinţelor şi a tehnologiei, viaţa noastră se schimbă radical. Iar ceea ce aduce schimbare în viaţa omului necesită discernământ, pe de o parte, de vreme ce, pe lângă beneficiile semnificative, cum sunt, de exemplu, facilitarea vieţii cotidiene, tratarea cu succes a unor boli grave şi explorarea spaţială, ne confruntăm, de asemenea, cu efectele negative ale progresului ştiinţific. Există pericolul manipulării libertăţii umane, al folosirii omului ca simplu mijloc, al pierderii treptate a tradiţiilor valoroase, al ameninţării sau chiar al distrugerii mediului împrejurător. Din nefericire, ştiinţa, prin însăşi natura ei, nu dispune de mijloacele necesare pentru prevenirea şi rezolvarea multora dintre problemele pe care le creează direct sau indirect. Cunoaşterea ştiinţifică nu motivează voinţa morală a omului, care, deşi cunoaşte pericolele, continuă să acţioneze ca şi când nu le-ar cunoaşte. Răspunsul la problemele existenţiale şi morale importante ale omului, la sensul veşnic al vieţii sale şi al lumii nu poate fi oferit fără o abordare spirituală. 12. În epoca noastră, este foarte răspândit entuziasmul pentru evoluţiile impresionante din domeniile biologiei, geneticii şi neurofiziologiei. Este vorba de realizări ştiinţifice, ale căror aplicare pe scară largă poate produce dileme serioase de ordin antropologic şi moral. Utilizarea necontrolată a biotehnologiei la începutul, pe durata şi la sfârşitul vieţii, pune în pericol deplinătatea autentică a acesteia. Omul face experimente tot mai intens cu propria sa natură într-un mod extrem şi periculos. Există pericolul transformării sale într-o maşină biologică, într-o unitate socială impersonală sau într-un dispozitiv cu gândire controlată. Biserica Ortodoxă nu poate rămâne în afara discuţiilor cu privire la unele aspecte antropologice, morale şi existenţiale atât de

importante. Ea se sprijină pe criterii învăţate de Dumnezeu, descoperind relevanţa antropologiei ortodoxe în faţa răsturnării contemporane a valorilor. Biserica noastră poate şi trebuie să exprime în lume conştiinţa ei profetică în Iisus Hristos, Care prin întrupare a luat asupra Sa omul întreg şi reprezintă Prototipul absolut al înnoirii neamului omenesc. Ea subliniază sacralitatea vieţii şi calitatea omului de persoană, încă din momentul conceperii. Dreptul la naştere este primul dintre drepturile omului. În calitate de comuniune divino-umană, în care fiecare om reprezintă o fiinţă unică, destinată pentru comuniunea personală cu Dumnezeu, Biserica se opune oricărei tentative de obiectivare a omului, de transformare a sa într-o cantitate măsurabilă. Nu este permis niciunei descoperiri ştiinţifice să atingă demnitatea omului şi scopul său divin. Omul nu este definit numai de genele sale. Pe această temelie se fundamentează bioetica din punct de vedere ortodox. Într-o epocă în care imaginile despre om sunt conflictuale, bioetica ortodoxă, spre deosebire de viziunile antropologice seculare autonome şi reducţioniste, subliniază crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi destinul său veşnic. Astfel, ea contribuie la îmbogăţirea dezbaterii filosofice şi ştiinţifice cu privire la aspectele bioetice prin antropologia biblică şi experienţa spirituală a Ortodoxiei. 13. Într-o societate globală, orientată către „a avea” şi către individualism, Biserica Ortodoxă Sobornicească evidenţiază adevărul vieţii în Hristos şi conforme lui Hristos, concretizate în mod liber în viaţa cotidiană a fiecărui om prin lucrările sale „până seara” (Psalmul 103, 23), prin care acesta devine împreunălucrător cu Părintele cel veşnic – „împreună-lucrători suntem cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9) – şi cu Fiul Său, „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Harul lui Dumnezeu sfinţeşte prin Duhul Sfânt lucrările mâinilor omului, care împreună-lucrează cu Dumnezeu, descoperind în acestea afirmarea vieţii şi a comuniunii umane. Aici se încadrează şi asceza creştină, care se diferenţiază fundamental de orice ascetism dualist, care îl îndepărtează pe om de viaţă şi de semeni. Asceza creştină şi înfrânarea, care îl leagă pe om de viaţa sacramentală a Bisericii, nu privesc doar viaţa monahală, ci

caracterizează viaţa eclezială în toate manifestările ei, ca mărturie tangibilă a prezenţei duhului eshatologic în vieţuirea binecuvântată a credincioşilor. 14. Rădăcinile crizei ecologice sunt de ordin spiritual şi moral, prezente înlăuntrul inimii fiecărui om. În ultimele secole, această criză a devenit mai acută din cauza diferitelor diviziuni provocate de patimile omeneşti precum lăcomia, avariţia, egoismul şi rapacitatea şi de consecinţele lor asupra planetei, cum este cazul schimbărilor climatice, care ameninţă într-o măsură tot mai mare mediul înconjurător, „casa” noastră comună. Ruptura relaţiei dintre om şi creaţie este o pervertire a utilizării autentice a creaţiei lui Dumnezeu. Abordarea problemei ecologice pe baza principiilor tradiţiei creştine necesită nu doar pocăinţă pentru păcatul exploatării resurselor naturale ale planetei, adică o schimbare fundamentală a mentalităţii şi comportamentului, ci şi ascetism, ca antidot al consumismului, al divinizării nevoilor şi al posesivităţii. Presupune, de asemenea, marea noastră responsabilitate de a transmite generaţiilor viitoare un mediu înconjurător viabil şi utilizarea acestuia după voia şi binecuvântarea divină. În Tainele Bisericii, este afirmată creaţia, iar omul este întărit să acţioneze ca administrator (iconom), protector şi „preot” al creaţiei, oferind-o Creatorului în chip doxologic – „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” – şi cultivând o relaţie euharistică cu creaţia. Această abordare evanghelică şi patristică ortodoxă ne atrage atenţia şi asupra dimensiunilor sociale şi a consecinţelor tragice ale distrugerii mediului înconjurător. VI. Biserica în faţa globalizării, a fenomenelor extreme de violenţă şi migraţie 15. Ideologia contemporană a globalizării, care este impusă tacit şi se extinde rapid, provoacă deja şocuri puternice în economie şi societate la scară mondială. Impunerea acesteia a creat noi forme de exploatare sistematică şi de nedreptate socială, a planificat neutralizarea treptată a impedimentelor din partea tradiţiilor naţionale, religioase, ideologice, precum şi a altor tradiţii. Aceasta deja a condus la slăbirea sau chiar la degradarea totală a realizărilor sociale, desigur, sub pretextul unei nevoi de

reconstruire a economiei mondiale, lărgind, astfel, distanţa dintre bogaţi şi săraci, dinamitând coeziunea socială a popoarelor şi alimentând noi focare de tensiune globală. Împotriva omogenizării nivelatoare şi impersonale promovată de globalizare, precum şi împotriva extremelor naţionalismului, Biserica Ortodoxă propune protejarea identităţii popoarelor şi întărirea identităţii locale. Ca exemplu alternativ pentru unitatea umanităţii, ea propune organizarea articulată a Bisericii pe baza egalităţii Bisericilor locale. Biserica se opune ameninţării provocatoare asupra omului contemporan şi a tradiţiilor culturale ale popoarelor, pe care o implică globalizarea şi principiul „autonomiei economice” sau al economismului, adică autonomizarea economiei faţă de nevoile vitale ale omului şi transformarea ei într-un scop în sine. Biserica propune o economie viabilă, fundamentată pe principiile evanghelice. Astfel, călăuzită de cuvântul Domnului că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), Biserica nu corelează progresul umanităţii doar cu creşterea nivelului de trai sau cu dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor duhovniceşti. 16. Biserica nu se implică în politică în sensul strict al cuvântului. Însă, ca grijă purtată faţă de om şi faţă de libertatea sa spirituală, mărturia ei este în mod esenţial politică. Cuvântul Bisericii a fost întotdeauna distinct şi va rămâne mereu o intervenţie benefică pentru binele omenirii. Bisericile Ortodoxe locale sunt chemate astăzi să clădească o nouă formă de solidaritate constructivă cu statul secular de drept, în noul cadru al relaţiilor internaţionale, conform învăţăturii biblice: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21). Solidaritatea aceasta trebuie să păstreze identitatea specifică atât a Bisericii, cât şi a statului, şi să asigure cooperarea lor onestă pentru a proteja demnitatea unică a omului şi drepturile sale care decurg din aceasta şi pentru a asigura dreptatea socială. Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la crizele şi revoltele sociale şi politice actuale şi pentru protejarea libertăţii individului. Abordarea drepturilor omului de către Biserica Ortodoxă se centrează pe pericolul reducerii dreptului

individual la individualism şi la o cultură a revendicării drepturilor. O astfel de pervertire funcţionează în detrimentul conţinutului social al libertăţii, conduce la transformarea arbitrară a drepturilor în pretenţii la fericire şi la ridicarea la rang de „valoare universală” a identificării precare a libertăţii cu libertinajul individual, ceea ce subminează temeliile valorilor sociale, ale familiei, ale religiei, ale naţiunii, şi ameninţă valorile morale fundamentale. Înţelegerea ortodoxă a omului se opune, aşadar, divinizării arogante a omului şi a drepturilor lui, precum şi înjosirii umilitoare a persoanei umane în vastele structuri economice, sociale, politice şi comunicaţionale contemporane. Tradiţia Ortodoxiei este un izvor nesecat de adevăruri fundamentale pentru om. Nimeni nu a cinstit omul şi nu s-a îngrijit de el precum au făcut Hristos, Dumnezeu-Omul, şi Biserica Sa. Un drept fundamental al omului este protejarea principiului libertăţii religioase sub toate aspectele ei, şi anume, libertatea conştiinţei, credinţei, cultului şi a tuturor expresiilor individuale sau colective ale libertăţii religioase. Acestea includ şi dreptul fiecărui credincios de a-şi manifesta credinţa liber de orice intervenţie a statului, precum şi libertatea predării publice a religiei şi condiţiile de funcţionare a comunităţilor religioase. 17. Astăzi experimentăm o creştere a fenomenelor crude de violenţă în numele lui Dumnezeu. Izbucnirea fundamentalismului în sânul comunităţilor religioase riscă să conducă la prevalenţa ideii că fundamentalismul aparţine esenţei fenomenului religios. Însă, adevărul este că fundamentalismul, ca „râvnă, dar fără cunoştinţă” (Romani 10, 2) reprezintă expresia unei religiozităţi morbide. Creştinul adevărat, după modelul Domnului răstignit, se jertfeşte pe sine şi nu jertfeşte pe alţii şi, de aceea, este cel mai aspru critic al fundamentalismului de orice provenienţă. Dialogul interreligios sincer contribuie la dezvoltarea încrederii reciproce, la promovarea păcii şi reconcilierii. Biserica se străduieşte pentru ca „pacea de sus” să fie mai simţită pe pământ. Adevărata pace nu se dobândeşte cu forţa armelor, ci doar prin intermediul dragostei, care „nu caută ale sale” (1 Corinteni 13, 5). Uleiul credinţei trebuie folosit pentru a alina şi vindeca rănile altora şi nu pentru a reaprinde noi focare de ură.

18. Biserica Ortodoxă urmăreşte cu durere şi rugăciune şi ia act de marea criză umanitară contemporană: proliferarea violenţei şi a conflictelor armate, persecutarea, exilarea şi uciderea membrilor minorităţilor religioase, expulzarea forţată a familiilor din căminele lor, tragedia traficului de persoane, încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi ale popoarelor, convertirile forţate. Ea condamnă categoric răpirile, torturile şi execuţiile atroce. Ea denunţă distrugerea locaşurilor de cult, a simbolurilor religioase şi a monumentelor culturale. Biserica Ortodoxă este preocupată, în mod deosebit, de situaţia creştinilor şi a altor minorităţi etnice şi religioase persecutate în Orientul Mijlociu. Ea adresează un apel, mai ales, către guvernele din regiune, pentru protejarea populaţiilor creştine – ortodocşi, vechi orientali şi ceilalţi creştini – care au supravieţuit în leagănul creştinismului. Creştinii autohtoni şi celelalte populaţii au dreptul inalienabil de a rămâne în ţările lor în calitate de cetăţeni cu drepturi egale. Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi cei implicaţi, indiferent de convingerile lor religioase, să lucreze pentru reconciliere şi pentru respectarea drepturilor omului, în special pentru protejarea darului divin al vieţii. Trebuie ca războiul şi vărsările de sânge să înceteze, trebuie să domine dreptatea, pentru a restaura pacea şi pentru a fi posibilă întoarcerea celor exilaţi în pământurile lor strămoşeşti. Ne rugăm pentru pace şi dreptate în ţările Africii aflate în suferinţă şi în încercata Ucraină. Repetăm mai accentuat, în cadrul Sinodului, apelul nostru către cei responsabili de a-i elibera pe cei doi arhierei răpiţi din Siria: Paul Yazigi şi Ioan Ibrahim. Ne rugăm pentru eliberarea tuturor semenilor noştri care sunt luaţi ostatici sau se află în captivitate. 19. Problema actuală a refugiaţilor şi migranţilor, mereu în creştere din motive politice, economice şi climatice, se află în centrul atenţiei mondiale. Biserica Ortodoxă s-a îngrijit mereu şi se îngrijeşte continuu de cei persecutaţi, de cei în pericol şi în nevoi, bazându-se pe cuvintele Domnului: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la

Mine” (Matei 25, 35-36) şi „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). În tot decursul istoriei, Biserica s-a aflat alături de cei „osteniţi şi împovăraţi” (Matei 11, 28). Activitatea filantropică a Bisericii nu s-a limitat niciodată la facerea de bine în funcţie de circumstanţe faţă de cel în nevoi sau de cel suferind, ci a căutat, mai degrabă, să elimine cauzele care provoacă problemele sociale. „Lucrarea slujirii” Bisericii (Efeseni 4, 12) este recunoscută de către toţi. Deci, mai întâi de toate, facem apel către cei care au puterea de a elimina cauzele producerii crizei refugiaţilor să ia deciziile pozitive necesare. Facem apel la autorităţile civile, la credincioşii ortodocşi şi la ceilalţi cetăţeni ai ţărilor în care refugiaţii s-au retras şi continuă să se retragă să le ofere orice ajutor posibil, chiar şi din puţinul lor. VII. Biserica: mărturisire în dialog 20. Biserica manifestă sensibilitate faţă de cei care au întrerupt comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei. Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume, Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei apostolice. În acest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de a oferi, Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic. Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic

„veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8). *** În acest duh, Biserica Ortodoxă din întreaga lume, fiind manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu în Hristos, trăieşte întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în viaţa ei sacramentală, centrată întotdeauna pe Sfânta Euharistie, în care ne oferă nu o hrană perisabilă şi stricăcioasă, ci însuşi Trupul dătător de viaţă al Stăpânului, „pâinea cea cerească”, „care este leacul nemuririi şi doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Dumnezeu prin Iisus Hristos, curăţire care depărtează răul” (Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, XX, PG 5, 756). Sfânta Euharistie constituie nucleul central al funcţionării sinodale a trupului eclezial, precum şi confirmarea autentică a ortodoxiei credinţei Bisericii, după cum propovăduiește şi Sfântul Irineu de Lyon: „Învăţătura noastră este în acord cu Euharistia, iar Euharistia adevereşte învăţătura noastră” (Împotriva ereziilor, IV, 18, PG 7, 1028). Vestind Evanghelia la toată lumea, după porunca Domnului, „Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Luca 24, 47), avem datoria ca pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm şi să ne iubim unii pe alţii, mărturisind întrun gând „pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită”. Adresând acestea în Sinod către fiii Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe din întreaga lume, precum şi întregii lumi, urmând Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor sinodale de a păstra credinţa primită de la părinţii noştri şi de „a ne angaja în facerea de bine” în viaţa noastră cotidiană, cu nădejdea „învierii de obşte”, slăvim Dumnezeirea în Trei Ipostasuri cu cântări dumnezeieşti: „Părinte Atotţiitorule şi Cuvinte şi Duhule, Fire ceea ce eşti una în trei Ipostasuri, mai presus de fiinţă şi de Dumnezeire. Întru Tine ne-am botezat şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii” (Canonul Paştilor, cântarea a 8-a). † Bartolomeu al Constantinopolului, Preşedinte

†Teodor al Alexandriei †Teofil al Ierusalimului †Irineu al Serbiei †Daniel al României †Hrisostom al Noii Iustiniane şi al întregului Cipru †Ieronim al Atenei şi al întregii Elade †Sava al Varşoviei şi al întregii Polonii †Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii †Rastislav al Prešovului, al ţinuturilor Cehe și Slovaciei Delegația Patriarhiei Ecumenice Delegația Patriarhiei Alexandriei Delegația Patriarhiei Ierusalimului Delegația Bisericii Serbiei Delegația Bisericii României Delegația Bisericii Ciprului Delegația Bisericii Greciei Delegația Bisericii Poloniei Delegația Bisericii Albaniei Delegația Bisericii ţinuturilor Cehe și Slovaciei

1.3 Misiunea Bisericii în lumea contemporană Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură „Fiindcă Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel UnulNăscut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar nu este „din lume” (Ioan 17, 11, 14-15). În calitate de Trup al Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu (Ioan Gură de Aur, Omilie înainte de plecarea în exil, II, PG 52, 429), Biserica este „prezența” vie, semnul și chipul Împărăției lui Dumnezeu în Treime, în istorie, care binevestește „făptura cea nouă” (2 Corinteni 5, 17), „ceruri noi și pământ nou, în care locuiește toată dreptatea” (2 Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor (ai oamenilor) și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apocalipsa 21, 4-5). Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie adunând „laolaltă” (1 Corinteni11, 20) fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați (Ioan 11, 52), fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă condiție, într-un trup în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28; Coloseni 3, 11), într- o lume a reconcilierii, păcii și dragostei. Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturii celei noi”, a lumii transfigurate, prin sfinții săi, care, prin asceză și prin virtuțile lor, au devenit încă din această viață chipuri ale Împărăției lui Dumnezeu, demonstrând și asigurând astfel că așteptarea unei lumi a păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11, 1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și prin nevoința duhovnicească a omului. Inspirată continuu de această așteptare și această pregustare a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă față de problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la suferințele și la problemele lui existențiale, ridicând, ca Domnul ei,

durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și, precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn și vin (Luca 10, 34) „prin cuvânt de răbdare și mângâiere” (Romani15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru lume nu are scopul principal de a judeca sau de a condamna lumea (Ioan 3, 17; 12, 47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și încredințarea că răul, în orice formă ar fi, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie lăsat să-i dicteze cursul. Transmiterea mesajului evanghelic privind ultima poruncă a lui Hristos „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19) reprezintă misiunea durabilă a Bisericii. Această misiune nu trebuie desfășurată cu agresivitate sau prin diferite forme de prozelitism, ci cu dragoste, smerenie și respect pentru identitatea fiecărei persoane și particularitatea culturală a fiecărui popor. Toate Bisericile Ortodoxe trebuie să contribuie la efortul misionar. Bazându-se pe aceste principii și cu ansamblul experienței și al învățăturii tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă participă la grijile și la temerile care preocupă pe omul contemporan, cu privire la probleme existențiale fundamentale, dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru ca pacea lui Dumnezeu „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), reconcilierea și dragostea să stăpânească în lume. A. Valoarea persoanei umane 1. Valoarea persoanei umane, care decurge din creația omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii, care au aprofundat taina iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a doua lume, macrocosmos în microcosmos, ca un alt înger, un închinător cu fire dublă, un contemplator al creației vizibile, un inițiat al lumii inteligibile, împărat peste toate de pe pământ, (…) o ființă vie în această lume aspirând la o alta,

încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7. PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2, 15), „a îndumnezeit, astfel, omul întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre” (Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A). Fiindcă așa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg neamul omenesc („Cel Unul-Născut S-a făcut om … ca să ne recapituleze și să urce la starea de la început neamul căzut al oamenilor”, (Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Ioan IX, PG 74, 273D-275A). Această învățătură a Bisericii este sursa inepuizabilă a oricărui efort creștin de apărare a valorii și demnității persoanei umane. 2. Pe această bază, cooperarea intercreștină este indispensabilă în toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles, în aceeași măsură, binele păcii, astfel încât eforturile pacifiste ale tuturor creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă greutate și putere. 3. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premisă pentru o colaborare mai extinsă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea și cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără a implica orice tip de sincretism religios. 4. Suntem încredințați că, fiind împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni3, 9), putem progresa în această slujire împreună cu toți oamenii de bună voință, care iubesc pacea plăcută lui Dumnezeu, spre binele societății umane, la nivel local, național și internațional. Această slujire este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 5, 9). B. Libertate și responsabilitate 1. Libertatea este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om. Cel ce l-a zidit pe om dintru început liber, l-a lăsat și cu voință liberă, îngrădindu-l numai prin legea poruncii (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 14, Despre

iubirea de săraci, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze spre desăvârșirea duhovnicească, dar implică, în același timp, și pericolul neascultării, adică al independenței față de Dumnezeu și, în consecință, al căderii, de unde provin și consecințele tragice ale existenţei răului în lume. 2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și neajunsurile, care predomină în lumea contemporană: secularizarea, violența, degradarea vieţii morale, fenomene negative precum flagelul drogurilor și alte forme de dependență în special în cazul unor tineri de azi, rasismul, cursa înarmării, războaiele și catastrofele sociale cauzate de ele, opresiunea asupra unor grupuri sociale, comunități religioase şi popoare întregi, inegalitățile sociale, limitarea drepturilor omului în domeniul libertății de conștiință și, în mod particular, în domeniul libertății religioase, dezinformarea și manipularea opiniei publice, sărăcia economică, distribuirea disproporționată sau absenţa completă a bunurilor esenţiale pentru trai, foametea care afectează milioane de oameni, deportările forţate de populaţii şi traficul de fiinţe umane, criza refugiaților, distrugerea mediului, folosirea necontrolată a biotehnologiei genetice şi a biomedicinei la începutul, în timpul și la sfârșitul vieții umane. Toate acestea întrețin angoasa nesfârșită în care se zbate omenirea zilelor noastre. 3. În fața acestei situații, care a dus la degradarea noţiunii de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe este astăzi de a pune în valoare, prin predică, prin teologie, prin cultul său și prin activitatea sa pastorală adevărul libertății în Hristos. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?” (1 Corinteni 10, 23-24; 29). Libertatea fără responsabilitate și fără dragoste duce în final la pierderea libertății. C. Despre pace și dreptate 1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic centralitatea păcii și dreptății în viața oamenilor. Însăși

revelația a

în

Hristos

este

caracterizată

ca

„Evanghelie

păcii” (Efeseni 6, 15), fiindcă Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17) și a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2, 14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Fiindcă pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnităţii şi măreţiei persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; al universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii creștine între oameni şi popoarele lumii. Adevărata pace este rodul stăpânirii pe pământ a tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pentru care Biserica Ortodoxă se roagă totdeauna în cererile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință. 2. Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de „Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12, 27), se roagă totdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „nici eu nu aș putea crede că fără dragoste reciprocă și fără ca să fac tot ce este cu putință pentru a trăi în pace cu toți m-aș putea socoti slujitor vrednic al lui Iisus Hristos” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B). Acest lucru este, după același Sfânt Părinte, atât de firesc pentru un creștin, încât se poate spune „că nimic nu este atât de propriu unui creștin decât să facă pace” (Epistola PG 32, 528B). Pacea lui Hristos este puterea tainică ce își are sursa în reconcilierea omului cu Tatăl său Ceresc, prin purtarea de grijă a lui Iisus care lucrează toate în toți și aduce pacea negrăită și dinainte de veac hotărâtă și ne împacă pe noi cu Sine și în Sine cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numirile dumnezeiești, 11, 5. PG 3, 953AB). 3. Trebuie să subliniem, în același timp, că darurile spirituale ale păcii și dreptății depind și de conlucrarea omului. Sfântul Duh acordă daruri duhovnicești atunci când omul caută prin

pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri ale păcii și dreptății se realizează acolo unde creștinii fac eforturi în lucrarea credinței, dragostei și speranţei în Iisus Hristos, Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1, 3). 4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordiile, crimele și războaiele și consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, ci și boala însăși, care este păcatul. 5. În același timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii (cf. Romani 14, 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele, care constituie familia umană. Ea împreună-pătimește cu toți oamenii, din diferite părți ale lumii, care sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății. D. Pacea și împiedicarea războiului 1. Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, pe care îl consideră consecință a răului și a păcatului în lume: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4, 1). Fiecare război constituie o amenințare distructivă pentru creație și pentru viață. Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează moartea unui număr incalculabil de ființe umane, ci, mai mult, pentru că viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Acestea ar cauza boli incurabile, mutații genetice și alte efecte negative, care ar afecta grav generațiile viitoare. Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și toate formele de armament, ce creează o iluzie de supremație și de dominare asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și de lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând în primul rând războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează orice inițiativă și orice efort de evitare și prevenire a războiului, prin dialog și orice alte mijloace potrivite. În cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va continua să se roage și să poarte grijă pastorală de fiii săi care sunt implicați în conflicte militare pentru apărarea vieții și a libertății lor, depunând toate eforturile pentru restabilirea păcii cât mai repede posibil. 3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de conflicte și de războaie, motivate de fanatism, bazat pe principii religioase. Tendința permanentă de creștere a opresiunilor și persecuțiilor împotriva creștinilor și a altor comunități din cauza credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul său istoric suscită o preocupare profundă. Astfel, sunt amenințate relațiile interreligioase și internaționale existente și, în același timp, mulți creștini sunt forțați să-și părăsească locuințele. Ortodocșii din lumea întreagă suferă împreună cu frații lor creștini și cu toți ceilalți persecutați în această regiune și fac apel la găsirea unei soluții echitabile și permanente a problemelor din regiune. Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii. E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor 1. Domnul, Regele dreptății (cf. Evrei 7, 2-3), dezaprobă violența și nedreptatea (cf. Psalm 10, 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Marcu 25, 41-46; Iacov 2, 15-16). În Împărăția Sa – care este închipuită și prezentă în Biserica Sa pe pământ – nu este niciun loc pentru ură, dușmănie sau intoleranță (cf. Isaia 11, 6; Romani 12, 10). 2. Poziția Bisericii Ortodoxe față de acest subiect este foarte clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu „a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Faptele Apostolilor 17, 26) și că în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai

este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi” (Galateni 3, 28). La întrebarea „cine este aproapele meu?”, Hristos a răspuns prin parabola samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Astfel, El ne-a învățat să înlăturăm orice barieră de dușmănie și de prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă, gen, naționalitate sau limbă – este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi are drepturi egale în societate. Potrivit învățăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane. 3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și tratamentului egal al oamenilor, urmărește să aplice aceste principii în lumina învățăturii sale despre Sfintele Taine, despre familie, despre locul bărbatului și al femeii în Biserică și despre valorile tradiției bisericești în general. Biserica are dreptul să dea mărturie despre învățătura sa în spațiul public. F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în slujire 1. Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă poartă grijă în mod activ de toți oamenii care au nevoie de ajutor, de cei flămânzi, de săraci, de bolnavi, de persoane cu dezabilități, de persoane în vârstă, de cei oprimați, de captivi, de prizonieri, de cei fără adăpost, de orfani, de victimele catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și ale oricărei forme contemporane de sclavagism. Eforturile Bisericii Ortodoxe pentru depășirea sărăciei extreme și a nedreptății sociale sunt o expresie a credinței sale și o slujire adusă Domnului Însuși, Care se identifică, astfel, cu toți oamenii, mai cu seamă cu cei în nevoi: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în întreaga diversitate a slujirii sale sociale. 2. Antagonismele și ostilitățile din lume conduc la nedreptate și inegalitate în ceea ce privește participarea oamenilor și a națiunilor la bunurile creației divine. Ele privează milioane de oameni de bunurile de primă necesitate și duc la sărăcirea

3.

4.

5.

6.

personalității umane. Ele provoacă migraţii masive de populații, dau naștere la conflicte etnice, religioase și sociale, care amenință coeziunea internă a societăților umane. Biserica nu poate să rămână indiferentă la procesele economice care influențează negativ întreaga omenire. Biserica insistă asupra necesității de a fonda economia pe principii morale și, de asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul, urmând învățătura Apostolului Pavel „fiindcă ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35). Sfântul Vasile cel Mare scrie că „în munca sa, fiecare trebuie să aibă drept scop slujirea celor aflați în nevoi și nu folosul propriu” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile cele mari, PG 31, 1025 A). Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește în mod dramatic din cauza crizei economice, care, de obicei, este rezultatul unei speculații necontrolate din partea anumitor reprezentanți ai unor cercuri financiare, a acumulării de bogăție în mâinile unui număr mic de persoane și a unei activități economice pervertite, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în final necesităților reale ale omenirii. O economie viabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și cu solidaritatea socială. În aceste condiții tragice, se înțelege imensa responsabilitate a Bisericii în lupta împotriva foametei și a tuturor formelor de sărăcie din lume. Acest fenomen al epocii noastre, când țările trăiesc într-un sistem de economie globalizată, scoate în evidență criza gravă de identitate a lumii moderne. Foametea nu pune în pericol numai darul dumnezeiesc al vieții pentru popoare întregi, ci afectează, de asemenea, demnitatea înaltă a persoanei umane și, în același timp, aduce ofensă lui Dumnezeu Însuși. Din această cauză, dacă grija pentru propria noastră hrană este un subiect material, grija pentru hrana aproapelui nostru este un subiect de ordin spiritual (Iacov 2, 14-18). Este, deci, o datorie a tuturor Bisericilor Ortodoxe să manifeste solidaritate și să organizeze ajutorarea de o manieră eficientă față de frații în nevoi. Sfânta Biserică a lui Hristos, care uneşte în trupul său sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarității

umane și o cooperare mai intensă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor. 7. Biserica este îngrijorată, în acelaşi timp, de impunerea asupra omenirii a unui mod de viață din ce în ce mai consumist, lipsit de orice suport al valorilor morale creștine. În acest sens, acest consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor. 8. Mijloacele de comunicare în masă (mass-media) cad adesea sub controlul ideologiei globalismului liberal și devin promotoare ale unei ideologii consumiste și ale imoralității. Cazurile de tratare fără respect, chiar blasfemiatorie, a valorilor religioase provoacă discordii și revolte în sânul societății, suscitând o anumită neliniște. Biserica previne pe credincioșii ei de pericolul manipulării conștiințelor prin mass-media și de folosirea acestora nu pentru apropierea dintre oameni și popoare, ci pentru manipularea lor. 9. În transmiterea învățăturii sale și în împlinirea misiunii sale mântuitoare pentru omenire, Biserica se confruntă din ce în ce mai frecvent cu manifestări ale secularizării. Biserica lui Hristos este chemată să exprime din nou și să pună în evidență mărturia sa profetică în lume, bazată pe experiența credinței, amintind astfel adevărata sa misiune, prin vestirea Împărăției lui Dumnezeu și cultivarea conștiinței unității turmei sale. Astfel se deschid perspective largi, deoarece, ca element esențial al învățăturii sale eclesiologice, ea promovează lumii fragmentate comuniunea și unitatea euharistică. 10. Voința unei creșteri constante a prosperității și a unui consum neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și o epuizare a lor. Lumea, creată de Dumnezeu și dată omului „ca să o lucreze şi să o păzească” (cf. Facerea 2, 15), este supusă consecințelor păcatului omenesc: „Fiindcă făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 20-22).

Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală, face imperativă obligația Bisericii de a contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea creației lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane. Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și la distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea” (Psalm 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea responsabilității omului față de mediul înconjurător, dăruit de Dumnezeu, evidențiind valoarea virtuților chibzuielii și cumpătării. Trebuie să ne amintim că nu doar generațiile actuale ci și cele viitoare au dreptul la bunurile naturale pe care ni le-a dăruit Creatorul. 11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare științifică a lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, pe lângă această afirmație, Biserica Ortodoxă subliniază, în același timp, și pericolele pe care le implică anumite realizări științifice. Biserica Ortodoxă consideră că omul de știință este liber să facă cercetări, dar și trebuie să întrerupă cercetarea atunci când sunt încălcate principiile creștine și umane: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12); „Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea teologică1, 4 PG 36, 16C). Acest punct de vedere al Bisericii se dovedește a fi din mai multe rațiuni indispensabil pentru delimitarea corectă a libertății și pentru valorificarea roadelor științei, în aproape toate domeniile ei, și în special în biologie, în care sunt preconizate atât succese, cât şi riscuri. În acelaşi timp, subliniem caracterul sacru de necontestat al vieţii umane, încă de la conceperea sa. 12. Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea rapidă a ştiinţelor biologice, precum şi a biotehnologiilor legate de acestea. Multe realizări ale acestora sunt considerate benefice pentru om, deși provoacă dileme de natură morală, în timp ce altele sunt considerate neacceptabile. Biserica Ortodoxă consideră că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de țesuturi și de organe și că el nu este determinat numai de factori biologici. Omul este creat „după chipul lui Dumnezeu”

(Facerea 1, 27) și ar trebui tratat cu respectul ce i se cuvine. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atât în timpul cercetărilor științifice, cât și al aplicării în practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie apărate dreptul absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect și onoare în orice stadiu al vieții sale și voința lui Dumnezeu, așa cum a fost descoperită prin creație. Cercetarea trebuie să țină cont de principiile morale și spirituale și de învățăturile creștine. În același timp, trebuie arătat respectul imperios pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a dat-o Dumnezeu ( cf. Facerea 2, 15). 13. În aceste vremuri ale secularizării, se observă în special necesitatea de a sublinia importanța sfințeniei vieții în perspectiva crizei spirituale, ce caracterizează civilizația modernă. Confuzia între libertate și viața libertină duce la creșterea criminalității, a distrugerii și a profanării lucrurilor demne de cinste și la dispariția respectului față de libertatea aproapelui și față de sacralitatea vieții. Tradiția ortodoxă, fiind formată prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de caracter ascetic, ce trebuie evidențiate și promovate în mod special în zilele noastre. 14. Grija pastorală specială a Bisericii pentru educarea tineretului în Hristos este continuă și neschimbată. Este de la sine înțeleasă extinderea responsabilității pastorale a Bisericii față de instituția familiei, dăruită de Dumnezeu, deoarece ea s-a bazat întotdeauna și în mod necesar pe Sfânta Taină a Cununiei creștine, ca unire dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5, 32). Aceasta devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare în anumite țări și de justificare teologică în anumite comunități creștine a formelor de coabitare opuse tradiției și învățăturii creștine. Biserica, așteptând recapitularea tuturor în Trupul lui Hristos, reamintește tuturor oamenilor care vin în lume că Hristos se va întoarce la a Doua Sa Venire „să judece viii şi morţii” (1 Petru 4, 5) și că „împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1, 33). 15. În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul profetic și pastoral al Bisericii, cuvântul mântuitor al Crucii și al Învierii, se adresează inimii omului și îl cheamă să adopte și să

trăiască, împreună cu Apostolul Pavel, toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4, 8). Biserica propune iubirea jertfelnică a Domnului Său Răstignit, ca singura cale spre o lume a păcii, a dreptății, a libertății și a solidarității între oameni și popoare, ale căror ultimă măsură este întotdeauna Domnul Care S-a jertfit pentru viața lumii (cf. Apocalipsa 5, 12), adică iubirea nemărginită a lui Dumnezeu în Treime, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

1.4 Diaspora Ortodoxă Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a ocupat cu tema organizării canonice a Diasporei Ortodoxe. Astfel, a discutat documentele referitoare la Diaspora Ortodoxă și Regulamentul de Funcționare a Adunărilor Episcopale în Diaspora, înaintate de cea dea IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy, 2009) și de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale (21-28 ianuarie 2016), aprobându-le cu mici amendamente, după cum urmează: 1. a) Se afirmă că este voința comună a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe ca problema Diasporei Ortodoxe să fie rezolvată cât mai curând posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu eclesiologia ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe. b) De asemenea, se afirmă că în faza actuală nu este posibil, din motive istorice şi pastorale, să se treacă imediat la ordinea strict canonică a Bisericii în această problemă, adică existenţa unui singur episcop în acelaşi loc. Din acest motiv, se decide păstrarea Adunărilor Episcopale, stabilite de cea de-a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă până la momentul potrivit, când toate condițiile vor fi împlinite, pentru a aplica rigoarea canonică (acrivia). 2. a) Adunările Episcopale ale regiunilor menționate mai jos sunt alcătuite din toţi episcopii recunoscuți canonic din fiecare regiune, care vor continua să se supună jurisdicțiilor canonice cărora se supun în prezent. b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toţi episcopii din fiecare regiune aflaţi în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe şi vor fi prezidate de cel dintâi dintre ierarhii Bisericii Constantinopolului iar, în absenţa acestora, în conformitate cu ordinea dipticelor. Aceste Adunări vor avea un Comitet Executiv alcătuit din cei dintâi ierarhi ai diferitelor jurisdicţii existente în regiune. c) Activitatea şi responsabilitatea acestor Adunări Episcopale va fi grija pentru manifestarea unităţii Ortodoxiei, pentru dezvoltarea acţiunii comune a tuturor ortodocşilor din fiecare regiune, care să se

adreseze nevoilor pastorale ale ortodocşilor care trăiesc în acea regiune, pentru reprezentarea comună a tuturor ortodocşilor în raport cu alte credinţe religioase şi cu societatea din regiune în ansamblul ei, pentru cultivarea cunoaşterii teologice şi a educaţiei bisericeşti etc. Deciziile asupra acestor subiecte vor fi luate prin consensul Bisericilor reprezentate în acea Adunare. 3. Regiunile în care se vor crea Adunări Episcopale, într-o primă etapă, sunt stabilite după cum urmează: i. Canada ii. Statele Unite ale Americii iii. America Latină iv. Australia, Noua Zeelandă şi Oceania v. Marea Britanie şi Irlanda vi. Franţa vii. Belgia, Olanda şi Luxemburg viii. Austria ix. Italia şi Malta x. Elveţia şi Liechtenstein xi. Germania xii. Ţările Scandinave (cu excepţia Finlandei) xiii. Spania şi Portugalia 4. Episcopii din Diaspora, care trăiesc în Diaspora și au în grijă pastorală parohii în mai multe regiuni, vor fi membri ai Adunărilor Episcopale și ai regiunilor acestora. 5. Adunările Episcopale nu le anulează episcopilor membri competenţele lor administrative şi caracterul canonic şi nici nu le restricţionează drepturile în Diaspora. Adunările Episcopale au ca scop formularea unei poziţii comune a Bisericii Ortodoxe asupra diferitelor probleme. Episcopii membri nu sunt opriţi în nici un caz să rămână în continuare răspunzători faţă de propriile lor Biserici şi de a exprima opiniile propriilor lor Biserici în lumea din afară. 6.Preşedinţii Adunărilor Episcopale convoacă şi prezidează toate întrunirile comune ale Episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative etc.). În ceea ce priveşte problemele de interes mai general ce necesită o abordare panortodoxă, cu aprobarea

Adunării Episcopale, preşedintele Adunării le va transmite Patriarhului Ecumenic pentru acţiuni panortodoxe ulterioare. 7. Bisericile Ortodoxe sunt obligate să nu promoveze acţiuni care ar putea împiedica procesul prezentat mai sus pentru o rezolvare canonică a problemei Diasporei, cum ar fi conferirea arhiereilor unor titluri deja existente, şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale şi restabilirea ordinii canonice normale în Diaspora. Regulamentul de Funcţionare a Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă

Articolul 1 1. Toţi episcopii ortodocşi din fiecare regiune, din regiunile definite de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, aflați în comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, formează fiecare Adunare Episcopală. 2. Episcopii ortodocşi care nu au rezidenţă în regiune, dar care au slujire pastorală în parohiile din regiune, sunt, de asemenea, membri ai Adunării Episcopale. 3. Episcopii retrași şi episcopii vizitatori în Regiune, în măsura în care întrunesc cerinţele paragrafului (1), pot fi invitaţi să participe la Adunare, dar fără drept de vot. Articolul 2 Scopul Adunării Episcopale este să manifeste unitatea Bisericii Ortodoxe, să promoveze cooperarea între Biserici în toate aspectele slujirii pastorale şi să menţină, să păstreze şi să dezvolte interesele comunităţilor dependente de episcopii ortodocşi canonici din Regiune.

Articolul 3 Adunarea Episcopală va avea un Comitet Executiv alcătuit din primii episcopi ai fiecărei Biserici canonice din Regiune. Articolul 4 1. Adunarea Episcopală şi Comitetul său Executiv vor avea un preşedinte, unul sau doi vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, precum şi oricare altă funcţie de responsabilitate pe care o poate desemna Adunarea. 2. Preşedintele este ex officio primul dintre episcopii Patriarhiei Ecumenice iar, în absenţa acestuia, cei conform dipticelor. Preşedintele Adunării Episcopale convoacă întrunirile, conduce activitatea acesteia şi prezidează la concelebrări. În ceea ce priveşte problemele discutate în timpul întrunirii Adunării Episcopale asupra cărora s-a ajuns la o decizie unanimă, preşedintele (sau un alt membru al Adunării Episcopale desemnat de acesta) prezintă Statului, societăţii şi altor organizaţii religioase poziţia comună a Bisericii Ortodoxe din regiune. 3. Vicepreşedintele sau vicepreşedinţii sunt numiţi ex officio dintre episcopii membri ai Adunărilor, din rândul Bisericilor ce urmează în ordinea dipticelor Bisericilor Ortodoxe. Secretarul, trezorierul şi cei cu alte funcţii de responsabilitate sunt aleşi de Adunare şi pot să nu facă parte din rândul episcopilor. Articolul 5 1. Competenţele Adunării Episcopale sunt următoarele: a. să vegheze şi să contribuie la păstrarea unității Bisericii Ortodoxe din regiune în ce priveşte obligaţiile sale teologice, eclesiologice, canonice, spirituale, filantropice, educaţionale şi misionare. b. coordonarea şi promovarea activităţilor de interes comun în domeniile păstoririi, catehezei, vieţii liturgice, publicaţiilor religioase, mass-media, educaţiei religioase etc. c. relaţiile cu alte eterodocșii și cei de alte religii. d. tot ceea ce ţine de obligaţiile Bisericii Ortodoxe în relaţiile sale cu

societatea şi autoritățile de stat. e. pregătirea unui plan de organizare a ortodocşilor din regiune pe o bază canonică. 2. Definirea ariei acestor competenţe nu trebuie să interfereze în nici un caz cu responsabilitatea fiecărui episcop faţă de jurisdicţia sa eparhială sau să restricţioneze drepturile Bisericii sale, inclusiv în privinţa relaţiilor sale cu organismele internaţionale, guvernele, societatea civilă, mass-media, celelalte confesiuni, cu alte organisme naţionale şi interconfesionale, precum şi cu alte religii. În privinţa problemelor lingvistice, educaţionale şi pastorale ale unei anumite Biserici, Adunarea Episcopală poate coopera, de asemenea, cu autoritatea eclesiastică a Bisericii respective, astfel încât diversitatea tradiţiilor naţionale să poată asigura unitatea Ortodoxiei în comuniunea de credinţă şi în legătura dragostei. Articolul 6 1. Adunarea Episcopală acceptă şi înregistrează alegerea episcopilor din regiune, precum şi relaţia lor cu preasfintele Biserici Ortodoxe autocefale. 2. Ea examinează şi determină statutul canonic al comunităţilor locale din regiune care nu au legătură cu preasfintele Biserici Ortodox autocefale. 3. Ea trebuie să înregistreze orice decizie legată de clerici, pronunţată de episcopii lor, pentru ca această decizie să fie aplicată în cadrul tuturor Bisericilor Ortodoxe din regiune. Articolul 7 1. Adunarea Episcopală se întruneşte cel puţin o dată pe an, la invitaţia preşedintelui. Ea se poate întruni, de asemenea, ori de câte ori Comitetul Executiv consideră necesar, sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii Adunării. 2. Comitetul Executiv se întruneşte o dată la trei luni şi de câte ori este necesar, la invitaţia preşedintelui sau la cererea scrisă şi motivată a unei treimi dintre membrii săi.

3. În absenţa unor circumstanţe excepţionale, invitaţiile pentru convocarea Adunării Episcopale trebuie trimise cu două luni înainte, iar pentru convocarea Comitetului Executiv, cu o săptămână înainte. Ele trebuie însoţite de ordinea de zi şi de documentele legate de aceasta. 4. Ordinea de zi trebuie aprobată la prima sesiune a Adunării şi nu poate fi modificată decât printr-o hotărâre luată de majoritatea absolută a membrilor prezenţi. Articolul 8 Cvorumul necesar pentru Comitetul Executiv este de două treimi, iar pentru Adunare, majoritatea absolută a membrilor, incluzând preşedintele. Articolul 9 Lucrările Adunării Episcopale se desfășoară în conformitate cu principiile tradiţiei sinodale ortodoxe sub conducerea preşedintelui, care are responsabilitatea de a supraveghea implementarea deciziilor acesteia. Articolul 10 1. Deciziile Adunării Episcopale sunt luate prin unanimitate. 2. Problemele de interes mai general, care necesită, cu aprobarea Adunării Episcopilor, o abordare panortodoxă, sunt transmise Patriarhului Ecumenic de către preşedintele Adunării, pentru acţiune conform practicii panortodoxe în vigoare. Articolul 11 1. Prin decizia Adunării Episcopale, membrii acesteia se pot constitui în Comisii pentru probleme misionare, liturgice, pastorale, financiare, educaţionale, ecumenice etc., prezidate de unul dintre episcopii

membri ai Adunării. 2. Membrii acestor Comisii, clerici sau laici, sunt desemnați de către Comitetul Executiv. În plus, consilieri şi experţi pot fi invitaţi să participe la Adunarea Episcopală sau la Comitetul Executiv, fără drept de vot. Articolul 12 1. Adunarea Episcopală poate stabili propriul său Regulament intern pentru a completa şi amenda prevederile de mai sus, în conformitate cu nevoile regiunii şi cu respectarea dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe. 2. Toate problemele juridice şi financiare legate de funcţionarea Adunării sunt decise în contextul legilor civile ale ţărilor din regiunea în care membrii Adunării îşi exercită jurisdicţia. Articolul 13 Formarea unei noi Adunări Episcopale, divizarea sau desfiinţarea unei Adunări Episcopale existente sau fuziunea a două sau mai multe Adunări au loc numai prin decizia Sinaxei întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la cererea unei Biserici sau a preşedintelui unei Adunări Episcopale adresată Patriarhului Ecumenic.

1.5 Autonomia şi modul ei de proclamare

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul „Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează. Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă la: a. noţiunea, conţinutul şi diferitele forme ale instituţiei Autonomiei; b. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locală, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii Autocefale, de care aparţine; c. competenţa exclusivă a Bisericii Autocefale de a începe şi încheia procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică; Bisericile Autonome nu se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe; d. consecinţele acestui act eclezial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica Autocefală, de care aparţine, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale; 1. Instituţia Autonomiei exprimă, din punct de vedere canonic, statutul de independenţă relativă sau parţială al unei părţi ecleziale specifice în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale de care aparţine canonic. a) Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclezială s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde. b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii Autocefale, al cărei Întâistătător este pomenit de către Întâistătătorul Bisericii Autonome şi de care acesta (din urmă n.tr.) depinde în mod canonic. c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de

aplicare a ei în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependenţă al Bisericii Autonome faţă de Biserica Autocefală. d) În unele forme de autonomie, gradul de dependenţă al Bisericii Autonome se exprimă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului ei la Sinodul Bisericii Autocefale. 2. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii Autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă. Astfel: a) Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti, canonice şi pastorale necesare, depune cererea sa în acest sens la Biserica Autocefală de care depinde, explicând motivele importante care au impus înaintarea cererii sale; b) La primirea cererii, Biserica Autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, ea eliberează Tomosul respectiv, care stabileşte limitele geografice şi relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească. c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii Autonome. d) În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica Autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii Autocefale de la care a primit autonomia. e) Fiecare Biserică Autocefală poate să acorde statutul de autonomie numai în limitele circumscripției sale teritoriale canonice. În spaţiul Diasporei Ortodoxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după un consens panortodox asigurat de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

f) În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei din partea fiecăreia, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să identifice soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în vigoare. 3. Consecinţele pentru Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica Autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele: a) Întâistătătorul Bisericii Autonome pomeneşte doar numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale. b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în diptice. c) Biserica Autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica Autocefală. d) Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi, instalaţi şi judecaţi de organismul bisericesc competent propriu. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii Autonome în acest sens, aceasta este asistată de către Biserica Autocefală de care depinde.

1.6 Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta I. Căsătoria ortodoxă 1. Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție indispensabilă. 2. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2, 23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa (cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32). 3. Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V. 2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare a curăției ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4). 4. Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel

mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în dragostea lui Dumnezeu. 5. Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății. 6. Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelul de blândețe al Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală, existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei. Sensibilitatea pastorală este necesară nu numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre legătura firească a căsătoriei și taina Bisericii, ci și pentru că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie, care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de Biserică. 7. În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția

familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25). 8. În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi. 9. Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea. 10. Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică. 11. Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.

II. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext) și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la acest subiect. 1. Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii; 2. Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei, oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este strict interzisă; 3. Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie; 4. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau ne-creștini, s-a hotărât: i. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului. iii. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.

5. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești. *** acrivie – rigoare, stricteţe. iconomie – pogorământ, îngăduinţă.

1.7 Importanţa postului şi respectarea lui astăzi 1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, fiindcă el a fost instituit în paradis” (Despre post. Cuvântul 1, 3. PG 31, 168 A). El este o mare nevoință duhovnicească şi cea mai bună expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi întreaga tradiţie patristică, a afirmat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului pentru viaţa duhovnicească a omului şi pentru mântuirea lui. Pe parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiţia şi învăţătura patristică despre post, pentru trezvia continuă şi neîncetată a omului şi dedicarea lui pentru nevoința duhovnicească. Postul este prezentat în imnurile Triodului ca har prealuminat, armă nebiruită, temelie a luptelor duhovniceşti, cărarea cea bună a virtuților, hrană a sufletului, izvor a toată înțelepciunea, viețuire nestricăcioasă şi imitarea vieții îngerești, „mamă” a tuturor bunătăţilor şi virtuţilor. 2. Ca instituţie foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-7) şi este afirmat în Noul Testament. Însuşi Domnul a postit timp de patruzeci de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) şi a dat povățuiri cu privire la practicarea postului (Matei 6, 16-18). În Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de cumpătare, de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească (Marcu 1, 6; Faptele Apostolilor 13, 2; 14, 23; Romani 14, 21). Încă din perioada apostolică, Biserica a susţinut importanţa postului şi a fixat miercurea şi vinerea ca zile de post (Didahia 8, 1), şi, de asemenea, postul înainte de Paşti (Sf. Irineu de Lyon, în Eusebiu, Istoria Bisericească 5, 24, PG 20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească evidențiată de-a lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către Episcopul Vasilide, PG 10, 1277), ci şi în legătură cu numărul şi conţinutul altor perioade de post, adoptate sub influenţa unor factori diferiţi, mai ales de ordin liturgic şi monastic, cu scopul unei pregătiri adecvate înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post şi cult exprimă măsura şi scopul postului şi pune în valoare caracterul său spiritual, motiv pentru care toţi credincioşii sunt chemaţi să se conformeze,

fiecare după puterea și posibilităţile proprii, fără a permite, totuşi, libertatea de a neglija această instituţie sfântă: „Vezi să nu te abată cineva de la această cale a învăţăturii […]. Fiindcă dacă poţi să porţi jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ceea ce poţi. Cu privire la mâncăruri, ține ce poți” (Didahia 6, 1-3). 3. Postul adevărat, ca nevoință duhovnicească, este legat de rugăciunea neîntreruptă şi de pocăinţa sinceră. „Pocăinţa fără post este nelucrătoare” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A), de asemenea, postul fără fapte de binefacere este mort; mai ales în vremea de astăzi, când distribuirea inegală şi nedreaptă a bunurilor lipseşte popoare întregi de însăşi pâinea zilnică. „Postind, fraților, trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura nedreptății. Să rupem încărcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe săracii cei fără case să-i ducem în casele noastre” (Stihira idiomelă din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia 58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abţinere formală numai de la anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abţinerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abţinerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea, postul este un lucru bun” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31, 196 D). Abţinerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum şi cumpătarea – nu numai cu privire la felul, dar şi la cantitatea alimentelor – constituie elementele vizibile ale luptei duhovniceşti, care este postul. „Postul este abţinere de la mâncare, după cum arată termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai mult sau mai puțin drepţi. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana este simbolul vieţii, iar lipsa de hrană este simbolul morţii, tot aşa şi noi oamenii trebuie să postim de cele lumești ca să murim față de lume şi, după aceasta, împărtășindu-ne de hrană dumnezeiască, vom trăi pentru Dumnezeu” (Clement Alexandrinul, Ecloge profetice, PG 9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.

4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de postire pentru credincioşi. Acesta activează participarea lor la ascultarea de Domnul, ca prin post „să primim prin respectare, ceea ce am pierdut prin nerespectare” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântarea 45, La Sfintele Paşti, 28, PG 36, 661 A). Înțelegerea hristocentrică a caracterului spiritual al postului, în special al Postului Mare, este o regulă generală în întreaga tradiție patristică și este rezumată caracteristic de Sfântul Grigorie Palama: „Astfel, dacă posteşti, nu numai că vei pătimi şi vei muri împreună cu Hristos, dar vei şi învia şi vei împărăţi cu El în veşnicie; fiindcă devenit una cu El, prin participarea în asemănarea morţii Lui, vei fi părtaş învierii şi vei fi şi moştenitor al vieţii întru El” (Omilia 13, în Duminica a cincea a Postului, PG 151, 161). 5. Potrivit tradiţiei ortodoxe, măsura desăvârşirii spirituale este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) şi oricine doreşte să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai de aceea, asceza şi nevoința duhovnicească nu se sfârșesc în viaţa spirituală, la fel cum nici desăvârşirea celor desăvârşiţi. Toţi sunt chemaţi să răspundă, după puterile lor, acestui înalt ideal ortodox, pentru a se îndumnezei după har. Şi chiar şi aceştia, deşi împlinesc toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc că „suntem slujitori nevrednici şi am făcut ceea ce trebuie să facem” (Luca 17, 10). Conform învăţăturii ortodoxe despre viaţa duhovnicească, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a postului, ci să se încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu pentru slăbiciunile sale, în duhul smeririi de sine și pe deplin conştient de nevrednicia stării sale. Fiindcă este imposibil să se ajungă la viaţa duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului. 6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de folos pentru mântuire şi a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului, ca „păzitoare” de la Dumnezeu ale vieţii noi a credincioşilor în Hristos, împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Urmând Sfinţilor Părinţi, Biserica păzeşte, ca şi mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi sfintele tradiţii; ea arată totdeauna sfintele posturi ca cea mai bună cale în efortul credincioşilor pentru desăvârşirea lor sufletească şi pentru mântuirea lor; ea susține necesitatea respectării de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului

Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al Înălţării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului şi al Tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, precum şi toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către credincioşi. 7. Totuşi, cu discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de postire și limitele iconomiei iubitoare de oameni. Drept urmare, ea a prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor, după judecata responsabilă şi grija pastorală a episcopilor Bisericilor locale. 8. Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza condiţiilor de viaţă, oricare ar fi acestea, mulţi credincioşi nu respectă toate hotărârile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a sfintelor rânduieli privind postul, fie generale, fie individuale, trebuie însă abordate de Biserică cu grijă pastorală, întrucât Dumnezeu „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea postului. De aceea, este lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale, condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în procurarea unor alimente de post etc.) pentru a ușura, în aceste condiții speciale, „asprimea” sfintelor posturi. Toate acestea, însă, trebuie să aibă loc în condiţiile menţionate mai sus şi fără a diminua importanţa postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie exercitat de Biserică cu multă atenţie şi, în orice caz, cu mai multă îngăduinţă în cazul acelor posturi pentru care tradiţia şi practica Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme. „(…) Este bine să posteşti în fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În aceste situaţii să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să conduci cu forţa turma încredinţată de Dumnezeu; mai degrabă să fie folosite îndemnul, blândeţea şi cuvântul dres cu sare” (Sf. Ioan Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).

9. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine fac” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii. Credincioşii trebuie să se obişnuiască să postească în semn de pocăinţă, ca împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în alte împrejurări asemănătoare.

1.8 Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. 1. Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană. 2

3

4

5

Biserica Ortodoxă îşi fundamentează unitatea pe faptul întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos şi pe comuniunea în Sfânta Treime şi în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică şi prin tradiţia patristică şi este trăită până astăzi în sânul ei. Biserica Ortodoxă are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă Bisericii caracterul ei universal. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi la dezvoltarea ei ulterioară. De altfel, datorită spiritului ecumenic şi filantropic care o caracterizează, cerând după porunca divină, „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4), Biserica Ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine. Astfel, participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a

6

7

8

9

căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, unitatea tuturor creştinilor. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată. Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică. Astfel, ea are o abordare favorabilă, atât din motive teologice, cât şi pastorale, faţă de dialogul teologic la nivel bilateral şi multilateral cu ceilalţi creştini şi, de o manieră mai generală, faţă de participarea la Mişcarea Ecumenică contemporană, având convingerea că pe calea dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului în Hristos şi a comorilor sale duhovniceşti tuturor celor care se află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate. În spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ la dialogurile teologice oficiale şi, majoritatea dintre ele, în diferite organisme intercreştine naţionale, regionale şi internaţionale, în pofida crizei profunde prin care trece Mişcarea Ecumenică. Această activitate multidimensională a Bisericii Ortodoxe izvorăşte din sentimentul responsabilităţii şi din convingerea că înţelegerea reciprocă şi cooperarea sunt esenţiale „pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12). Desigur, purtând dialoguri cu ceilalţi creştini, Biserica Ortodoxă nu ignoră dificultăţile unei asemenea acţiuni; mai mult, ea cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii(stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă (rugăciune la hirotonie). În acest sens, în relaţiile sale cu ansamblul lumii creştine, Biserica Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care poartă dialogurile, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul Domnului, Care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21). Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunţate de către Conferinţele panortodoxe, sunt expresia hotărârii unanime a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care sunt chemate să participe activ şi continuu la desfăşurarea lor, pentru ca astfel mărturia unanimă a Ortodoxiei spre slava lui Dumnezeu Celui în

Treime să nu fie împiedicată. În cazul în care o Biserică locală decide să nu-şi desemneze reprezentaţi la un dialog sau la o întrunire anume, iar dacă această decizie nu este luată la nivel panortodox, atunci dialogul continuă. Absenţa unei Biserici locale trebuie, în orice caz, să fie discutată în cadrul unei comisii ortodoxe pentru dialog înainte de începerea dialogului sau a întrunirii în cauză, pentru a exprima solidaritatea şi unitatea Bisericii Ortodoxe. Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox. 10 Problemele care apar pe parcursul discuţiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente pentru revocarea unilaterală de către vreo Biserică Ortodoxă locală a reprezentanţilor ei sau pentru întreruperea definitivă a participării ei la dialog. Retragerea din dialog a vreunei Biserici trebuie să fie evitată, de regulă, depunându-se eforturile necesare la nivel interortodox pentru restabilirea reprezentativității complete a Comisiei teologice ortodoxe angajate în dialogul respectiv. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe locale refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte teologice a unui dialog anume din motive eclesiologice, canonice, pastorale sau morale, Biserica sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhului Ecumenic şi tuturor Bisericilor Ortodoxe, potrivit practicii panortodoxe. În timpul consultării panortodoxe ulterioare, Patriarhul Ecumenic va urmări consensul celorlalte Biserici Ortodoxe pentru a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv o reevaluare a procesului unui dialog teologic, în cazul în care se va considera, prin unanimitate, ca fiind necesară. 11 Metodologia urmată în timpul desfăşurării dialogurilor teologice are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor diferenţieri apărute mai recent şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine. Ea presupune şi informarea corespunzătoare a întregii Biserici (pleromei) despre evoluţia diferitelor dialoguri. În cazul imposibilităţii depăşirii vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate continua după ce a fost înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme punctuale şi comunicându-se despre acest dezacord tuturor Bisericilor Ortodoxe locale în vederea luării măsurilor care se impun.

12 Este evident că în timpul desfăşurării dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în iubire. Însă deosebirile teologice şi eclesiologice existente permit desigur o oarecare ierarhizare în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea realizării scopului stabilit la nivel panortodox. Specificul problemelor fiecărui dialog bilateral presupune diferenţierea metodologiei de urmat în fiecare caz; dar nu şi o diferenţiere în ceea ce priveşte scopul, deoarece scopul este unitar în toate dialogurile. 13 Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activităţii diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea existentă a Bisericii Ortodoxe trebuie să se descopere şi să se manifeste şi în cadrul acestor dialoguri. 14 Finalizarea oricărui dialog teologic anunţat oficial corespunde încheierii lucrării Comisiei teologice mixte corespunzătoare; iar atunci, Preşedintele Comisiei interortodoxe înaintează un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunţă încheierea dialogului. Niciun dialog nu este considerat încheiat înainte de a fi anunţat ca atare printr-o astfel de hotărâre panortodoxă. 15 În cazul încheierii cu succes a lucrărilor unui dialog teologic, hotărârea luată la nivel panortodox de restabilire a comuniunii eclesiale trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale. 16 Unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Anumite Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu şi, mai apoi, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB este un organism intercreştin structurat, în pofida faptului că nu reuneşte în cadrul său toate bisericile şi confesiunile creştine eterodoxe. În acelaşi timp, există şi alte organizaţii intercreştine şi organisme regionale, precum Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu şi Consiliul Panafrican al Bisericilor. Acestea, alături de CMB, îndeplinesc o misiune importantă pentru promovarea unităţii lumii creştine. Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997, iar a doua în 1998, fiindcă aveau o părere proprie despre activitatea Consiliului Mondial al

Bisericilor şi, drept urmare, ele nu participă la activităţile intercreştine desfăşurate de CMB şi de alte organizaţii intercreştine. 17 Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB, participă pe deplin şi în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor şi contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la promovarea coexistenţei paşnice şi a colaborării cu privire la principalele provocări socio-politice. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa referitoare la constituirea unei Comisii speciale privind participarea ortodoxă la CMB, conform mandatului Conferinţei interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile fixate de Comisia specială, care au fost propuse de ortodocşi şi au fost acceptate de către CMB, au dus la constituirea unui Comitet permanent de colaborare şi de consens, au fost ratificate şi încorporate în Statutul şi în Regulamentul de funcţionare ale CMB. 18 Biserica Ortodoxă, fidelă eclesiologiei sale, identităţii structurii sale interne şi învăţăturii Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă. 19 Bisericile Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceoconstantinopolitan. Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu. Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între

20

21

22

23

biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2). Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe şi a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite. Biserica Ortodoxă doreşte să susţină lucrarea Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi urmăreşte cu viu interes contribuţia teologică a acesteia adusă până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, prin contribuţia valoroasă a teologilor ortodocşi, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxă are rezerve în ceea ce priveşte unele aspecte fundamentale legate de credinţă şi constituţie, pentru că bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credinţă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic). Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin. De aceea şi consideră că este necesar ca acest dialog să fie totdeauna însoţit de mărturia în lume prin acţiuni de înţelegere reciprocă şi iubire, care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism, uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator. În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale Evangheliei, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat

pe modelul omului nou în Hristos, la problemele spinoase ale lumii contemporane. 24 Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale. Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).

1.9 Semnăturile ierarhilor români de pe documentele oficiale ale ’’sinodului’’ din Creta

Capitolul 2. SIMBOLURI OCULTE ASCUNSE ÎN SIGLA “SINODULUI PANORTODOX” DIN CRETA 2016

Imaginea din partea stângă reprezintă icoana ortodoxă Etimasia sau "tronul pregătirii". Este numele "scaunului gol" pregătit lui Hristos pentru Judecata universală. Imaginea din partea dreaptă reprezintă sigla adoptată de către adunarea ,,sfântului și marelui sinod panortodox ce a avut loc în luna iunie 2016. Aceasta conține anumite elemente străine de canonul iconografic ortodox / bizantin, elemente ce fac parte din alte credințe, străine de Tradiția Bisericii Ortodoxe: În partea stângă spătarul în trei arcade simbolizează Sfânta Treime. Sfânta Cruce cea de viață dătătoare, cu coroana de spini, sulița și buretele, stă drept mărturie a jertfei Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este prezentă și în ornamentele de pe tron sub formă stilizată. Porumbelul cu aureolă apare într-o atitudine smerită este simbol al Duhului Sfânt.

Sfânta Scriptură este prezentată într-o formă tradițională, cu elemente decorative specifice cultului ortodox. Ștergarul și pernița de pe tron sunt pictate fără să aibă vreo simbolistică aparte. Potirul din fața tronului este simbol al Sfintei Euharistii. În partea dreaptă spătarul ogival - este specific catolic, asemănător mitrei papale și nu este folosit în iconografia ortodoxă. Simbol al stăpânirii și dominării.

Pasărea albă cu picioare negre, nu are aureolă în jurul capului ca în icoană. Are o atitudine mândră, mai mult de vultur decât de porumbel smerit. Vulturul este reprezentat pe emblemele mai multor state, însă nu se cunoaște că acest simbol a fost introdus de masonerie pentru importanța sa ascunsă. Vulturul este de fapt o pasăre Pheonix care îl reprezintă pe Lucifer cel căzut și care renaște din propria-i cenușă întinzându-și aripile către cer spre a- și împlini gândul de milenii, acela de a-L detrona pe Dumnezeu pentru a-I lua locul.

Cartea de sub pasăre seamănă mai degrabă cu una din variantele bibliilor protestante, iar crucea prezentă pe ea nu are nici o asemănare cu sfânta cruce ortodoxă.

Ștergarul care acoperă tronul seamănă cu un șorț masonic și are pe el imprimate cele 3 puncte masonice.

Cele trei puncte în formă de triunghi de pe ștergar reprezintă cele trei lumini din loja masonică (echerul, compasul și cartea sacră) cu care se semnează membrii lojelor masonice, care se mai numesc și frații 3 puncte .:.

Covorul roșu de la baza tronului, simbol masonic al dârei de sânge lăsată de regele decapitat și târât afară din palat - aceasta este semnificația tuturor covoarelor roșii așezate între coloane pe treptele de la intrarea în templele masonice.

Pernița de pe tron este însemnată cu Hexagrama / steaua lui David - schițată cu puncte galbene (care sunt tot hexagrame) pe fond roșu.

Brațele verticale ale tronului - reprezintă cei doi stâlpi masonici Iachin și Booz. Boaz înseamnă în ebraică în forţă, iar Jakin (cum e scris în textul masoretic) înseamnă Dumnezeu va edifica, va stabili cu certitudine. Acestea sunt cele două coloane care stăteau în pridvorul Templului lui Solomon. Stilizată în extremitățile perniței apare și tabla de șah care simbolizează opoziția dintre bine și rău, susținându-se că nu se poate ajunge la cunoașterea binelui/adevărului până nu experimentezi mai înainte răul.

Potirul inversat la 180 grade – Sfântul Potir din icoana ortodoxă, este stilizat într-o formă inversă, ascunsă, ca negare a creștinătății și a Sfintei Împărtășanii.

10 Pietre de pe tron – reprezintă pietre ale arborelui sefirotic – Arborele vieții - simbol kabalistic, 10 sfere (sefire), considerate regiuni distincte ale Universului, iar între ele există 22 căi de legătură. Este o sinteză a universului, o cheie care permite descifrarea misterelor creaţiei în ezoterism.

Studiu realizat de Ieromonahul Macarie Banu

Capitolul 3. REACȚIA PLIROMEI FAȚĂ DE ’’SINODUL’’ DIN CRETA 2016. Scrisori deschise către ierarhii Bisericii Ortodoxe Române 3.1 Scrisoare deschisă către PF Daniel despre sinodul din Creta

Preafericite Părinte Patriarh, Ne adresăm Preafericirii Voastre în calitate de creştini ortodocşi preocupaţi de deciziile pe care le-a luat pentru întreaga Ortodoxie sinodul panortodox din Creta, desfăşurat anul acesta. Am urmărit cu deosebit interes semnalele de alarmă pe care le-au lansat teologi de vază şi mari duhovnici ai Ortodoxiei în legătură cu pericolele ce decurg din aplicarea la viaţa Bisericii a acestor decizii sinodale. După un studiu îndelungat şi o consultare intensă cu teologi şi duhovnici care cunosc problematica acestui sinod, ne-am format opinia că foarte multe dintre hotărârile sinodale pot influenţa negativ viaţa spirituală creştină în Biserica noastră şi, implicit, capacitatea Bisericii de a mântui credincioşii ortodocşi. Dintre multele probleme teologice care ne-au atras atenţia şi ne-au provocat o nelinişte spirituală puternică cu privire la acest sinod din Creta, Vă supunem atenţiei câteva. Nu a stabilit limite între Ortodoxie şi erezie Contrar tradiţiei celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, acest sinod nu a stabilit nicio limită între ortodoxie şi erezie, ci, dimpotrivă, a şters hotarul existent până acum, stabilit de sinoadele anterioare. Sinodul nu a condamnat ereziile şi schismele apărute de la ultimul sinod ecumenic, dimpotrivă, unora le-a acordat caracter eclesial. De asemenea, sinodul s-a mulţumit să sesizeze unele ideologii lumeşti cu un puternic impact asupra conştiinţei creştine, necondamnându-le şi neoferind niciun remediu spiritual ortodox.

Toate sinoadele ecumenice au condamnat ereziile dinaintea lor şi pe cele pentru care s-au întrunit. Astfel, după ce recunoaşte deciziile dogmatice ale Sinodului I Ecumenic, canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic anatemizează toate ereziile apărute între cele două sinoade: “Au hotărât sfinţii părinţi cei adunaţi în Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare şi a se anatemisi toate eresurile şi cu deosebire cel al evnomianilor, adică al evdoxianilor, şi cel al imiarienilor [jumătate arieni] sau al pnevmatomahilor [luptătorii Duhului]. Şi cel al savelienilor, şi cel al marchelianilor, şi cel al fotinianilor, şi cel al apolinarianilor [1] (s.n.). Canonul 7 al Sinodului al III-lea Ecumenic reafirmă credinţa stabilită la Niceea şi inspiraţia acelui sinod de către Sfântul Duh, anatemizează pe oricine ar avea altă mărturisire de credinţă: “Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă credinţă nimănui a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Niceenilor, împreună cu Duhul Sfânt; iar pe cei ce îndrăznesc ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o produce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres; aceştia de ar fi episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie şi clericii de clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească”[2]. Canonul anatemizează şi pe mireanul care învaţă ceva contrar învăţăturii sinodului al III-lea, pe clerici caterisindu-i. Canonul I al Sinodului al IV-lea Ecumenic recunoaşte toate deciziile canonice ale sinoadelor precedente: “Canoanele cele aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare sinod până acum, am îndreptuit a se ţinea”[3]. Cea mai sintetică trecere în revistă a luptelor sinoadelor ecumenice contra ereziei o face canonul 1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, care enumeră cele cinci sinoade anterioare la care adaugă în mod natural deciziile acestui al VI-lea sinod, recunoscându-le inspiraţia din partea Duhului Sfânt şi întărindu-le învăţăturile dogmatice, hotărând ca “lepădând şi noi şi anatematisind pe toţi cei care i-au lepădat şi i-au anatematisit (şi ei), ca pe vrăjmaşi ai adevărului şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu şi nedreptate au cugetat spre înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu vor ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de Dumnezeu şi nu vor slăvi şi nu vor propovădui aşa şi s-ar apuca a

meşteşugi împotriva acestora fie anatema, după hotărârea cea acum aşezată de către proarătaţii sfinţii şi fericiţii Părinţi... Căci noi nici a se adaoge, nici iarăşi a se scoate după cele mai înainte hotărâte nicidecum am socotit, nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.'' [4] Canonul 2 al aceluiaşi sinod recunoaşte valabilitatea tuturor canoanelor emise înainte, fie de către cele cinci sinoade ecumenice anterioare, sau de către Sfinţii Apostoli, sau de sinoade locale, sau chiar de diverşi sfinţi părinţi. Acelaşi duh reiese din canonul 1 al Sinodului al VII-lea Ecumenic, care reafirmă toate hotărârile emise de “trâmbiţele Duhului” (Sfinţii Apostoli, sinoadele locale, sinoadele ecumenice sau diferiţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii), anatemizând pe toţi cei anatemizaţi de sinoadele anterioare. Nu a dat răspuns marilor probleme ale lumii Sinodul nu a abordat multe dintre marile probleme ale Ortodoxiei, ale vieţuirii ortodoxe într-o lume secularizată şi duşmană a lui Hristos, iar celor cărora le-a acordat atenţie, le-a oferit rezolvări confuze, care au scos Biserica Ortodoxă din sfera naturii sale teantropice, plasându-o în multitudinea de instituţii omeneşti “preocupate de binele umanităţii”. Documentul despre relaţia Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii este un document politic, mai mult decât unul eclesial. În acesta, se vorbeşte despre realizarea păcii mondiale prin colaborare cu cei din afara Bisericii, uitându-se că pacea este un dar al lui Dumnezeu care se dă ca rezultat al credinţei. O pace lumească, realizată cu preţul ascunderii adevărului de credinţă al Bisericii, sau al relativizării acestuia, pentru a se încadra în conceptul de “unitate în diversitate”, este inacceptabilă. De asemenea, documentul a făcut concesii majore pe linia corectitudinii politice predicate în zilele noastre în societatea laică. Nediscriminarea “de orice altă natură”, nediscriminarea “de gen” sunt doar câteva formulări care pun Bisericile Ortodoxe în dificultatea de a se apăra contra ofensivei puternice a ideologiei LGBT.

Angajamentul Bisericii de a participa la “marile proiecte ecologice internaţionale” reprezintă iarăşi un motiv de consternare, ştiut fiind că ecologia este o armă ideologică a religiei mondialiste New Age, care creşte în societatea occidentală de la zi la zi, inclusiv în România, unde este propovăduită în şcoli, în societatea civilă, în media. Din păcate, Biserica Ortodoxă şi-a dat mâna cu asemenea forţe prin această decizie sinodală, dar şi prin anunţul făcut de enciclica patriarhală, potrivit căruia 1 septembrie va fi declarată zi de meditaţie pentru mediu, ca şi când Biserica noastră nu ar fi avut în cursul anului atâtea prilejuri liturgice de a sfinţi cu rugăciunile ei creaţia lui Dumnezeu. Această eroare majoră s-a întâlnit, într-un efort uluitor de a combina ecologia new-agistă cu ecumenismul, cu propunerea similară a romano-catolicismului, care a dedicat această zi de 1 septembrie “rugăciunii ecumenice cu ortodocşii”. Angajează Biserica în continuare în Mişcarea Ecumenică În documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (pe care îl vom denumi în continuare Documentul 6) se face într-adevăr enunţarea faptului că Biserica Ortodoxă este “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, însă această afirmaţie este invalidată câteva pasaje mai jos de angajamentul participării Bisericii Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, cu scopul declarat al “refacerii unităţii creştine”. Articolul 19 al Documentului 6 afirmă că premisele unui document ecumenist extrem de controversat, Declaraţia de la Toronto, sunt “de o importanţă capitală pentru participarea BO la mişcarea ecumenică”. Documentul 6 citează următoarea premisă din Declaraţia de la Toronto: “Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul sens al cuvântului”. Aceasta este a doua teză a premisei pozitive 4 din Declaraţie. Prin urmare, afirmarea cu emfază a faptului că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu serveşte la nimic în perspectiva participării Bisericii în dialogurile ecumenice, deoarece, dacă Bisericile Ortodoxe nu sunt obligate să recunoască în celelalte confesiuni creştine „biserici”, este de la sine înţeles că niciuna dintre celelalte membre ale CMB nu este obligată să recunoască Biserica Ortodoxă drept Biserică în adevăratul sens al cuvântului, prin urmare nu

este obligată nici să admită afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Mai mult, niciun alt membru al CMB nu este obligat să-şi modifice eclesiologia, prin urmare nu este obligat să recunoască în vreun fel că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată. Asociază Mişcarea Ecumenică Sinoadelor Ecumenice Documentul 6 creează o confuzie puternică în rândul credincioşilor ortodocşi prin faptul că legitimează Mişcarea Ecumenică prin menţionarea ei într-un context care lasă să se înţeleagă că ea este continuatoarea Sinoadelor Ecumenice. În plus, se creează o confuzie regretabilă şi între spiritul ecumenic al Bisericii şi spiritul ecumenist al Mişcării Ecumenice, care sunt două lucruri cu totul diferite. Susţine teoria refacerii unităţii pierdute a creştinilor “Căutarea unităţii pierdute a creştinilor” este expresia unor teorii protestante (teoria ramurilor, teoria undelor de har, teoria baptismală etc.) care susţin ideea că unitatea Bisericii primare s-a spulberat prin crearea diferitelor confesiuni creştine, iar refacerea unităţii acestei Biserici este motivul pentru care există Mişcarea Ecumenică, după cum spune şi pasajul citat din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… este de a realiza un contact viu între biserici, de a promova studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”. Din acest pasaj reiese că CMB urmăreşte rezolvarea problemelor ce privesc unitatea Bisericii, însă expresia “unitatea Bisericii” din documentul ecumenist nu se referă desigur la unitatea Bisericii Ortodoxe, ci a “Bisericii creştine” aşa cum este aceasta concepută de către Mişcarea Ecumenică. Apartenenţa la această “Biserică”, despre care vorbeşte documentul de la Toronto, este “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trup eclesial” (Declaraţia de la Toronto IV.3). Cu alte cuvinte, documentul 6, în articolul 5, ne spune că Biserica Ortodoxă participă activ, în cadrul Mişcării Ecumenice, la refacerea unităţii pierdute a creştinilor, adică la refacerea a ceea ce Declaraţia de la Toronto numeşte “Sfânta Biserică Catolică mărturisită de Crezuri”. Acest lucru este de altfel stipulat şi în Constituţiile CMB: „Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor

este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută întro singură credinţă şi spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul şi în viaţa comună în Hristos, prin mărturie şi slujire către lume, şi de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă” (Constituţia CMB, III). Şi Constituţia CMB este menţionată şi legitimată în Documentul 6 al sinodului din Creta. Acceptă statutul de “biserică între biserici” pentru Biserica Ortodoxă Vorbind despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, art. 4 al Documentului 6 precizează că aceasta nu este “contrară naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe”. Din acest pasaj ar trebui să înţelegem că participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii creştine se face cu scopul readucerii acestor creştini la Biserica Ortodoxă, însă, în realitate, documentele Mişcării Ecumenice nu recunosc nicăieri că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Dimpotrivă, tot documentul de la Toronto ne arată că Biserica “pe care crezurile o mărturisesc” este un ideal (în realitate o viziune eclesiologică protestantă) pe care creştinii participanţi la ME se străduiesc să îl împlinească: “Mişcarea Ecumenică îşi datorează existenţa faptului că acest articol de credinţă a fost din nou readus în actualitate pentru membrii multor biserici cu o putere extraordinară. Pe măsură ce se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că există şi poate exista doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici ale lui Hristos care nu trăiesc în unitate unele cu altele, ei resimt o sfântă nemulţumire faţă de actuala situaţie. Bisericile îşi dau seama că este o datorie creştină elementară pentru fiecare biserică membră să facă tot ce poate pentru manifestarea Bisericii în unicitatea sa şi să lucreze şi să se roage ca scopul dat de Hristos Bisericii sale să se îndeplinească” (Declaraţia de la Toronto IV,2). Din acest document rezultă că Biserica Ortodoxă este una dintre acele Biserici, nicidecum nu este Biserica lui Hristos, existentă deja în lume, în jurul căreia să se construiască întreaga activitate de refacere a “unităţii pierdute a creştinilor”. Mai mult decât atât, Declaraţia de la Toronto argumentează această viziune a Bisericii creştine care trebuie

“rezidită” printr-o afirmaţie a unei delegaţii ortodoxe din 1937, care, la Edinburgh, a spus: “În ciuda diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru comun este Unul singur – Iisus Hristos – care ne va conduce către o şi mai profundă colaborare pentru edificarea Trupului lui Hristos” (Toronto, IV,1). Afirmaţia delegaţiei ortodoxe de la Edinburgh este considerată a fi răspunsul la întrebarea: “Cum pot oameni cu convingeri diferite aparţine uneia şi aceleiaşi federaţii a credincioşilor?”. Susţine minimalismul dogmatic Articolul 18 al Documentului 6 pune accent pe minimalismul dogmatic, pe care îl numeşte condiţie sine qua non. Termenii acestui minimalism dogmatic sunt citaţi din Constituţia CMB, transformată pe această cale şi ea în izvor de drept bisericesc ortodox, şi se referă la condiţiile în care cineva poate participa la CMB şi deveni partener de dialog în acel for al Bisericilor Ortodoxe: “credinţa în Domnul Iisus ca Mântuitor şi Dumnezeu, potrivit Scripturilor şi mărturisirea Dumnezeului în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit sinodului niceo-constantinopolitan”. În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar condiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a modului în care cele Trei Persoane ale Treimei există deofiinţă. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în BO). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine

să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele. Acceptă denumirea heterodoxe

de

“biserici”

pentru

confesiunile

Una dintre cele mai puternic contestate afirmaţii ale documentului 6 este cea referitoare la acceptarea denumirii istorice de “biserici” pentru unele confesiuni creştine. Nu se poate accepta nici măcar denumirea istorică de “biserici”, pentru că “denumirea istorică” reprezintă acceptarea faptului că aceste erezii s-au autointitulat sau au fost numite de-a lungul timpului “biserici” pentru nişte motive pe care le acceptăm, la rândul lor. Denumirea este rezultatul unui proces cognitiv prin care este surprinsă esenţa lucrului denumit. Acceptarea denumirii înseamnă acceptarea caracteristicilor esenţiale ale lucrului denumit. Dacă acceptăm denumirea de “biserică” dată unei comunităţi eretice, acceptăm ideea că învăţăturile şi practicile eretice sunt însuşiri accidentale ale acesteia, nu însuşiri esenţiale, care o definesc. Or, această idee contravine complet eclesiologiei patristice şi referatelor biblice, potrivit cărora căderea într-o chestiune de doctrină cât de mică antrenează căderea din har a Bisericii respective, transformarea sa în erezie şi încetarea caracterului său bisericesc, adică încetarea capacităţii sale de a mântui, pentru că, până la urmă, Biserica este depozitara harului mântuitor şi există în măsura în care are capacitatea de a mântui. Pe lângă această argumentare logică a imposibilităţii de a numi ceva într-un fel, în acelaşi timp contestând motivele pentru care îl numeşti aşa, această acceptare a denumirii istorice de “biserici” se înscrie pe linia Declaraţiei de la Toronto, în care se spune clar că membrii CMB nu trebuie să se recunoască drept Biserici depline (expresie ce duce cu gândul la teoria protestantă a “Bisericilor nedepline”), dat fiind că, în realitate, niciuna dintre ele nu este Biserică deplină, potrivit aceluiaşi document (Biserica deplină este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial).

Articolul IV.4 al Declaraţiei de la Toronto spune că membrele CMB consideră relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile (şi care nu este Biserica Ortodoxă sau oricare altă biserică membră CMB) ca subiect de consideraţie reciprocă. Mai interesantă este în acest articol precizarea că “aceste Biserici divizate, chiar dacă nu se pot accepta încă una pe alta ca Biserici adevărate şi curate, consideră că nu ar trebui să rămână în izolare una faţă de cealaltă şi, în consecinţă, s-au asociat în cadrul CMB”. Recunoaşterea celorlalte “biserici” ca denumiri istorice se înscrie pe linia neacceptării lor încă drept Biserici adevărate şi curate, însă acest încă din documentul de la Toronto deschide posibilitatea ca în viitor aceste “biserici” să fie recunoscute ca “Biserici adevărate şi curate”. Mai mult decât atât, premisa 5 a Documentului de la Toronto, ne spune că “bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Prin urmare, acceptând această premisă şi validându-o în acest sinod, Bisericile Ortodoxe semnatare ale documentului au acceptat faptul că denumirea istorică de “biserică” nu este doar o formă de politeţe, ci o recunoaştere a acestor vestigia Ecclesiae (elemente ale Bisericii). Această afirmaţie contravine cu totul doctrinei ortodoxe care susţine că în afara Bisericii Ortodoxe nu operează nicio Sfântă Taină săvârşită de eretici, lucru afirmat tranşant de către Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa despre Biserica Ortodoxă şi ecumenism. Legitimează Declaraţia de la Toronto O eroare foarte gravă a acestui sinod este referirea la premisele Declaraţiei de la Toronto, pe care documentul, în art. 19, le consideră “de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei... de o importanţă capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde,

vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB...”. Dat fiind faptul că acest document este emis de către un sinod panortodox, care reprezintă în acest moment istoric autoritatea legislativă bisericească cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă, în lipsa unui sinod ecumenic, referirea la Declaraţia de la Toronto o transformă pe aceasta în izvor de drept bisericesc ortodox. Iată care sunt premisele numite “pozitive”, care vin în completarea câtorva afirmaţii despre ce nu este CMB [5]: 1. Bisericile membre ale Consiliului cred că discuţia, cooperarea şi mărturia comună a Bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea comună a faptului că Hristos este Capul divin al Bisericii. 2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, pe baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una. 3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial. Ele caută, prin urmare, să intre în contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul. 4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile reprezintă un subiect de consideraţie reciprocă. Totuşi, apartenenţa nu implică că fiecare dintre Biserici trebuie să privească celelalte biserici membre ca biserici în adevăratul sens al cuvântului. 5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă la o discuţie serioasă una cu cealaltă, cu speranţa că acele elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin. 6. Bisericile membre ale Consiliului sunt dispuse să se consulte pentru a încerca să afle de la Domnul Iisus Hristos ce mărturisire doreşte El ca ele să aducă lumii în numele Său. 7. O implicare practică mai activă a apartenenţei comune la Consiliul Mondial este faptul că Bisericile membre trebuie să-şi recunoască solidaritatea una cu cealaltă, să-şi acorde asistenţă

în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni incompatibile cu relaţiile frăţeşti. 8. Bisericile membre ar trebui să intre într-o relaţie spirituală, prin care să încerce să înveţe una de la alta şi să se ajute reciproc, pentru ca Trupul lui Hristos să fie edificat, iar viaţa Bisericilor să fie reînnoită. Premisele acestei Declaraţii, unele dintre ele discutate mai sus, prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante nu poate pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa 5 spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin”. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [în afara zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara

Bisericii]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”]. Admite mentalitatea ecumenistă în familie Articolul II.5.ii al documentului intitulat “Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” consacră posibilitatea aplicării de către Sfintele Sinoade locale a iconomiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie între ortodocşi şi neortodocşi. Faţă de această decizie, Patriarhia Georgiei a considerat că “este inacceptabilă anularea unui canon al unui sinod ecumenic (canonul 72 al Sinodului Quinisext), care interzice căsătoriile mixte, pentru a considera acceptabilă participarea unui neortodox la o Taină a Bisericii” [6]. Acesta a fost unul dintre motivele principale ale neparticipării acestei patriarhii la sinod. Articolul II.6 al documentului respectiv precizează că “la aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să ţină cont, în egală măsură, de prescripţiile legislaţiei civile cu privire la acest subiect, fără să depăşească limitele iconomiei bisericeşti”. Rămâne neclar ce se poate întâmpla dacă legislaţia civilă va considera că apartenenţa la acelaşi sex nu se mai constituie în impediment la căsătorie, iar considerarea sa ca atare se constituie în discriminare pe motive sexuale. Cum se va împăca iconomia bisericească cu o astfel de decizie? Se afirmă de către cei ce susţin că sinodul din Creta nu a greşit cu nimic faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii că sinodul nu a dat dogme noi, prin urmare, nu putea să greşească. În realitate însă, prin ataşamentul său la valorile Mişcării Ecumenice, sinodul din Creta a ştirbit sau chiar anulat dogme vechi, chiar dacă nu a formulat unele noi, or, aceasta face ca el să fie la fel de eretic ca şi cel ce a aprobat dogme noi greşite. Pentru toate aceste motive şi încă foarte multe altele care numai pentru enumerare ar umple zeci şi zeci de pagini, prin care ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul

timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?), vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de acesta. Vă rugăm să țineți cont și de faptul că documentul intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu a fost semnat de 33 de ierarhi, adică 20% din participanții prezenți la lucrările sinodului. Astfel, 17 ierarhi din Biserica Ortodoxă Sârbă, 5 ierarhi din Patriarhia Ecumenica, 4 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ciprului, 3 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Greciei, 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ierusalimului și 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Alexandriei.[7] Ne-am fi bucurat ca și din delegația Bisericii Ortodoxe Române să fi fost măcar un singur ierarh care să fi avut conștiința, măcar lumească dacă nu duhovnicească, de a nu semna și acela ați fi putut fi Preafericirea Voastră, mai ales că ne este cunoscut faptul că ați luat o atitudine fermă cu privire la denumirea de ’’biserici’’ a confesiunilor heterodoxe. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

[1] Pidalion, ed. cit., p. 173. [2] Ibidem, p. 192. [3] Ibidem, p. 202. [4] Ibidem, p. 236. [5] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/centralcommittee/1950/toronto-statement. [6] http://basilica.ro/sfanta-taina-a-cununiei-si-impedimentele-laaceasta-document-oficial/.

[7] Conform documentului oficial (copie)“Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” atașat la scrisoare Un grup de credincioși Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_pf_d aniel_despre_sinodul_din_creta/2016-09-15-171

3.2 Scrisoare deschisă către ÎPS PIMEN În atenţia Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Mânați de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune: „Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie a spune: . Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?” Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) (Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț de la 1844): „Se cuvine sã ne îngrãdim pe noi înșine și sã ne separãm de episcopii care, în chip vãdit, stãruie în greșealã privitor la cele ce țin de credințã și de adevãr, așadar se vãdesc a fi eretici sau nedrepți.” „Zice încã si dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La început era Cuvântul) „Nu te amãgeascã pe tine o ascultãtorule adunãrile ereticilor, cã au Botez dar nu luminare, ci se boteazã cu trupul, iar cu sufletul nu se lumineazã.” Ci si Sfântul Leon în Epistolia cea cãtre Nichita zice: „Nici un eretic nu dã sfințenie prin taine.” Iar Ambrosie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rãu cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește” Am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic. Și anume: – Decretul pct. 22 din “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism

administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane,desființând modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr via ța și învățătura Bisericii. – Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârilor privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor, iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a numit dintotdeauna eretice sau chiar schismatice. Sfântul Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă ”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”. Tot Sf Grigorie Palama spune că tăcerea este al treilea tip de ateism dupa ateismul în sine şi erezia. De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește prin conținutul Canonului I „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.”

Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…”. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare: „Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.” De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudocreştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).” Recunoscând altor confesiuni și comunități eretice ca fiind ”Biserici” ați încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

– La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează: „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.” Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.” Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”. Grea alegere, ca și viața fără Hristos! Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”. Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea). – Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între

ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.” Oficierea căsătoriei este contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar: „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.” Sunt și exemple de Episcopi care s-au ridicat și au combătut acest Sinod din Creta: În eparhia Sfinţiei Voastre s-au întâmplat de-a lungul anilor mai multe încălcări de canoane conform marturiei mai multor preoţi. De exemplu:  

 



Îngăduiţi oficierea de slujbe cu ereticii fără a lua măsuri canonice. După ce unii preoţi au încercat în parohiile lor să fie în rânaduială cu Sf Părinţi, comunităţile respective s-au tulburat, iar Sfinţia Voastră în loc să îi mustraţi pe oameni i-aţi certat pe preoţi că sunt prea asprii. Slujiţi împreună cu ierarhi care anual oficiază rugaciuni cu ereticii Recent într-un sinod local aţi afirmat despre cununiile mixte între ortodoxi şi neortodoxi că se pot oficia în anumite condiţii, deşi nici un canon nu zice aşa ceva ci din contră, oricare ar fi motivul sau contextul, fără trecerea ereticului la dreapta credinţă conform rânduielii, nu se poate oficia cununie religioasa. În ultimii ani fenomenul a luat o amploare îngrijorătoare şi Sfintia Voastră nu faceţi nimic. Tot la acest sinod local aţi afirmat că posturile sunt prea dure pentru vremurile actuale si ar mai trebui modificate cum era în

vechime, dar uitaţi să amintiţi ce fel de viaţă duceau creştinii de atunci în comparaţie cu cei de acum. În momentul când patimile iau amploare, doar o rânduială mai aspră ne poate îndrepta nicidecum slăbirea posturilor care efectiv duce la o împătimire şi mai adâncă. Hotărârile luate la acest Sinod reprezintă o frământare a tuturor creştinilor, iar dacă nu ieşiţi public să mărturisiţi că sunteţi împotriva Sinodului din Creta, să militaţi în sinoade şi peste tot unde puteţi să ieşim din CMB, să nu mai slujiţi cu preotii şi ierarhii care sunt în comuniune cu ereticii şi cum bine ştiţi anual se fac rugaciuni cu ereticii, trebuie să vă spunem cu demnitate și smerenie că „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Faptele Apostolilor 5, 29) și mai mult decât atât, nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin aceste hotărâri, iar preotii vor întrerupe pomenirea sfinţiei voastre. Dacă veţi da un comunicat şi nu va conţine un răspuns afirmativ ci nişte răspunsuri ambigue şi nimic clar şi concret, rezultă că sunteţi deacord cu sinodul şi cu toţi ierarhii care se află în înşelare, atunci vom aplica cele specificate mai sus. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă taceţi. Nu din duh de răzvrătire vom face aceasta, ci alăturându-ne sfinţilor care s-au îngrădit de învăţăturile eretice, convingând şi pe alţi creştini să urmeze exemplul. Un grup de credinciosi Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ pimen/2016-08-31-162

3.3 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1 (Sf. Teodor Studitul) Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 11, apud PR. VASILE SORESCU, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112. 1

pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4) Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea! Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: NU ESTE DE AJUNS! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în

Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos! Înaltpreasfinţia Voastră, Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 - 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă. Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal. În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă. Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos. Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” 2 Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent. În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta - afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea SF. FOTIE CEL MARE, Epistola I către papa Nicolae, apud PR. VASILE SORESCU, Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113. 2

apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3 Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe. Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri IPS IEROTHEOS VLACHOS, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132 https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/02/ips-ierotheos-vlachos-explica- dece-nu-a-semnat-documentul-referitor-la-relatiile-cu-non-ortodocsii/ 3

4

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor” 5, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii. Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele - neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală - ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondialadoreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/ 5

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului? „Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?” 6 Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primito în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod: 1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său. 2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea. 3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice. SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud ARHIMANDRIT VASILIOS PAPADAKIS, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523. 6

4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale. 5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una. 6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului. 7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşanumitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.” 8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii. 9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei. 10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial. 11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale. 12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu. În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă: 1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR. 2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris, cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

- teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline; - teoria „unităţii pierdute” a Bisericii; - existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una; - oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea. 3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste. În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența. Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă

aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători. De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi - în mod sincer, iar nu mincinos - ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.7 Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox. Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului. http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilorsinodului-din-creta/ 8 http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblullumii-crestine-document-oficial/ 9 http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-inilegalitate-a-crestinismului/ 7

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte. „«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». [...] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât - în general - întreaga Biserică, sau - în special - întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? [...] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.”10 Notă: Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii: Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului. SF. VINCENTIU DE LERINI, Commonitorium, XXII, în vol. PREOT DR. MIRCEA FLORIN CRICOVEAN, Vincenţiu din Lerini - Commonitorium - Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157. 10

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate). Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente. Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta. Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani. Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi. Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti - măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta. Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă). SEMNATARI: Ieroschim. Simeon Zaharia Protos. Antim Gâdioi Protos. Ieronim Cozma Ierom. Ioan Chițu Pr. Mihail Popescu Pr. Ioan Ungureanu Teolog Mihai-Silviu Chirilă Jurnalist Irina Nastasiu

3.4 Scrisoare adresată membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la sinodul din Creta

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi, Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă câteva obiecţii faţă de documentele sinodului din Creta, cu rugămintea de a le analiza în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române convocate pentru a dezbate şi hotărî cu privire la aprobarea sau nu a acestor documente. Cele mai multe obiecţii sunt faţă de documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (numit în continuare Documentul 6). 1. Acest sinod s-a deosebit de toate celelalte prin faptul că nu a statornicit un hotar clar între erezie şi ortodoxie, dimpotrivă, a şters distincţii stabilite de sinoade anterioare. S-a spus de multe ori că acest sinod nu a dat dogme noi, în schimb este evident că a adus atingere unor dogme vechi. 2. Spre deosebire de alte sinoade generale ale Bisericii Ortodoxe (ecumenice sau panortodoxe), acest sinod nu a anatemizat nicio erezie apărută în lume de la ultimul sinod ecumenic încoace, nici nu a întărit hotărârile sinoadelor anterioare prin care diverse erezii şi schisme au fost anatemizate. Sinodul avea obligaţia să dea unele răspunsuri concrete la preocupările şi provocările pe care au creştinii ortodocşi contemporani, vieţuitori într-o lume profund ostilă lor şi Bisericii lui Hristos. 3. Este legiferată la cel mai înalt nivel participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, în ciuda faptului că această organizaţie a fost catalogată de mai multe personalităţi teologice (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Rose, Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Cuviosul Părinte

Ilie Cleopa, pr. acad. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii) şi de sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, Biserica Ortodoxă Georgiană) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică, iar la întâlnirea panortodoxă de la 1948, de la Moscova, s-a recomandat neparticiparea la aceasta. 4. Relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină este concepută exclusiv prin participarea la Mişcarea Ecumenică, ceea ce anulează aspiraţiile Bisericii de readucere a celor “de aproape sau de departe” la Biserica lui Hristos cea ortodoxă, întrucât, în cadrul Mişcării Ecumenice, “nicio Biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după accederea în Consiliu... După includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19 al Documentului 6, citat din Declaraţia de la Toronto II). Aceasta înseamnă că proclamarea în articolul 1 a Bisericii Ortodoxe ca “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” nu produce niciun efect la nivelul dialogului ecumenic, de vreme ce niciuna dintre membrele CMB nu este obligată să recunoască faptul că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi nici să îşi modifice propria eclesiologie pentru a accepta că Ortodoxia este adevărata Biserică. Mai mult, în cadrul CMB, vocea Bisericilor Ortodoxe reprezintă o minoritate şi nu poate influenţa în mod clar deciziile care se iau acolo. Acesta a fost şi unul dintre motivele de nemulţumire ale participanţilor la întâlnirea interortodoxă de la Tesalonic, din 1998, când s-a emis o Declaraţie în care se afirmă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor” (s.n.). 5. În articolul 1 al Documentului 6 se spune că “Biserica Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Ideea unităţii creştine promovate de Mişcarea Ecumenică este extrem de controversată, deoarece din punct de vedere ortodox unitatea creştină se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, între cei ce mărturisesc ortodox pe Hristos, după cum o concepe Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care

mărturisesc credinţa ortodoxă[1]; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”[2]. Acest articol al Documentului 6 indică o acceptare la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe a unei doctrine de tip occidental cu privire la catolicitatea (universalitatea, sobornicitatea) Bisericii. Biserica Ortodoxă concepe catolicitatea ca fiind deplinătatea prezenţei harului divin şi a trăirii ortodoxe în unire şi libertate[3] a tuturor membrilor săi oriunde s-ar afla în lume, pe când romano-catolicismul concepe catolicitatea exclusiv ca pe o extensie spaţială a Bisericii peste întreaga lume, iar protestanţii, ca pe o unire pur umană şi fragilă între cei mărturisesc aceeaşi credinţă şi aceeaşi interpretare a Scripturilor[4]. În vreme ce în Ortodoxie catolicitatea este realizată prin natura comună a Bisericilor locale (catolicitatea se manifestă prin sinodalitate), catolicitatea de tip occidental este concepută ca o unire jurisdicţională a tuturor sub aceeaşi conducere spirituală (papa roman sau, mai nou, CMB). În măsura în care are ortodoxia doctrinei, a slujirii şi a vieţuirii, fiecare Biserică ortodoxă locală din lume are deplinătatea harului, fiind, în virtutea catolicităţii (universalităţii, sobornicităţii), Biserica Ortodoxă deplină, manifestată în acel loc, nu o părticică a unui întreg care există ca întreg doar prin unirea cu celelalte părticele. Or, articolul 1 ne vorbeşte despre o “unitate a creştinilor din lumea contemporană”, incluzându-i pe cei ce nu au mărturisire, slujire şi trăire ortodoxe, ceea ce ne face să credem că de fapt acest sinod îşi însuşeşte concepţia occidentală despre catolicitate, renunţând la catolicitatea (sobornicitatea) ortodoxă a comunităţilor deplin ortodoxe care se unesc firesc în comunitatea (oicumene) ortodoxă, în favoarea unei extensii a Bisericii la toţi cei ce se numesc creştini, indiferent că au ortodoxia mărturisirii şi trăirii sau nu. Această idee este sprijinită şi de alte formulări din acest document: “refacerea unităţii pierdute a creştinilor”, “unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5). 6. Afirmaţia din articolul 4: “Biserica a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea” nu are nicio bază istorică, fiind contrară postulatului biblic enunţat de către Sfântul Apostol Pavel, care spune: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). Din această poruncă biblică vedem că modul “dialogului” cu cei ce se separă de Biserică este mustrarea, nicidecum negocierea teologică. Despre dialogul ecumenic, sfântul Iustin Popovici afirmă că “«dialogul» contemporan al «dragostei», care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism [110]

găunos este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă, sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (2Tesaloniceni 2,18), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (2 Tes. 2,10) mântuitoare”[5]. Condamnând distincţia umanistă între dragoste şi adevăr, sfântul sârb canonizat pe 29 aprilie 2010 şi serbat de către Biserica Sârbă pe 1 iunie, avertiza: “există şi un «dialog al minciunii», atunci când cei ce dialoghează se înşală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolului... Nu există «dialog al dragostei» fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog este nefiresc şi mincinos”[6]. Relaţia dintre Biserică şi schismatici şi eretici este descrisă şi de sfintele canoane ca o primire a celor rătăciţi la Biserica Ortodoxă, nu ca o refacere în manieră sincretistă a unei unităţi creştine exterioare, deoarece unitatea creştinilor dreptslăvitori există şi este garantată în Biserica Ortodoxă aşa cum este ea acum. Astfel, canonul 45 apostolic spune: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”[7]. Acest canon arată clar limitele “dialogului cu cei înstrăinaţi de Biserică”. Canonul 46 apostolic prevede că dreptcredinciosul şi ereticul nu pot avea niciun fel de conglăsuire: “episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic este referenţial pentru modul în care trebuie condusă revenirea la Ortodoxie a ereticilor. Prima parte a canonului spune: “Pe cei ce din eretici se adaug la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după spusa urmare şi obicei. …îi primim dânduşi libele (adică mărturisirea credinţei) şi anatematisind pe tot eresul care nu cugetă cum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. […]”[8]. Această hotărâre sinodală este reluată, întărită şi completată de către canonul 95 al Sinodului al VIlea Ecumenic, care reia aproape verbatim textul sinodului al II-lea. Din aceste canoane desprindem ideea de venire a ereticilor la Ortodoxie, de reprimire a lor în rândul dreptslăvitorilor care ţin dreapta credinţă, nicidecum de împreună participare a ortodocşilor cu ereticii la opera de redescoperire a unei unităţi creştine care să însemne altceva decât venirea la Ortodoxie a celor ce au plecat din ea. 7. Există o confuzie indusă în expresia “unitatea creştinilor”, reluată şi sub alte forme în text “refacerea unităţii pierdute a creştinilor” etc. Prin această expresie se încearcă transmiterea ideii că [111]

Biserica Ortodoxă participă la refacerea unităţii creştinilor, nu a “bisericilor” creştine. În felul acesta, se sugerează că mesajul Bisericii Ortodoxe se adresează membrilor celorlalte comunităţi creştine, nu comunităţilor în sine sau conducerii acestora. În realitate însă, relaţia Bisericii Ortodoxe, aşa cum o concepe acest document, este între conducerea Bisericilor Ortodoxe şi conducătorii acelor comunităţi eretice, nu între Biserica Ortodoxă şi cei ce vieţuiesc în interiorul acelor comunităţi. Declaraţia de la Toronto şi Constituţia CMB vorbesc despre dialoguri între “bisericile membre”, nicidecum între vreuna dintre ele şi membrii direcţi ai acelor “biserici membre”. Dialogul cu conducătorii acestor comunităţi eretice este zădărnicit de modul în care sunt concepute relaţiile ecumenice în cadrul CMB, şansele ca mesajul mântuitor al Biserici Ortodoxe să ajungă la credincioşii acelor comunităţi fiind nule. Mai mult, relativizarea la care este supusă Biserica Ortodoxă în cadrul Mişcării Ecumenice, unde este asimilată tuturor celorlalte comunităţi creştine, face ca niciuna dintre comunităţile eretice să nu mai poată să o vadă ca Biserică mântuitoare, ci doar ca pe încă o comunitate creştină oarecare. 8. Articolele 3 şi 5 ale Documentului 6 introduc o confuzie periculoasă între Sfintele Sinoade Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă faptul că Mişcarea Ecumenică ar fi cumva continuatoarea Sfintelor Sinoade Ecumenice, sau măcar că participarea ortodoxă la această mişcare s-ar face în spiritul degajat de aceste sinoade, ceea ce este fals. Articolul 3 spune că “responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice”, ceea ce este adevărat, aplicat la unitatea Bisericii Ortodoxe şi la misiunea ei universală de a ţine Ortodoxia şi a o împărtăşi celor ce o caută. Când însă aceste cuvinte sunt folosite pentru a justifica participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, atunci ele sunt folosite într-un scop greşit. 9. Articolul 4 afirmă că “Biserica s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unităţii creştine”, lăsând să se înţeleagă că s-a străduit pentru refacerea unităţii creştine aşa cum este ea concepută în general de Mişcarea Ecumenică, ceea ce este fals. Chiar şi cuvintele ecteniei “pentru pacea de sus şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” par a fi folosite de către acest document în sens ecumenist, deoarece Biserica nu se roagă pentru unirea Bisericii Ortodoxe cu alte comunităţi eretice, ci pentru

unirea tuturor oamenilor în cadrul Bisericii Ortodoxe, prin (re)descoperirea de către aceştia a adevărului de credinţă ortodox. 10. Există o confuzie în termeni în a doua parte a art. 4 şi în art. 5, unde se vorbeşte despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, care nu este în contradicţie cu conştiinţa Bisericii Ortodoxe, şi respectiv despre “scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare şi a celor Şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor”. În aceste expresii se pare că asistăm la o dedublare a conştiinţei ortodoxe a celor care le-au conceput, deoarece, fie textul afirmă că mişcarea (Mişcarea Ecumenică) pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini are ca scop readucerea tuturor comunităţilor eretice la Biserica Ortodoxă, definită mai sus ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, fie autorii folosesc aici subtil concepţia ecumenistă potrivit căreia Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică (numită de Declaraţia de la Toronto “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”) este “Biserica primară”, care s-ar fi pierdut în mileniul al II-lea şi pe care Mişcarea Ecumenică încearcă să o regăsească. Nu există nicio menţiune în vreun document al Mişcării Ecumenice din care să rezulte că această mişcare ar considera Biserica Ortodoxă drept Biserica lui Hristos, în care să se înfăptuiască “unitatea pierdută a creştinilor” prin revenirea acelora la Ortodoxie. De asemenea, surprinde faptul că se vorbeşte cu o stranie detaşare despre Biserica primară a celor Şapte Sinoade, de ca şi când aceasta nu ar fi însăşi Biserica Ortodoxă actuală. Peste tot în documentul 6 apare un limbaj dublu, de ca şi când acesta ar avea doi adresanţi: ortodocşii, pe de o parte, cărora li se adresează un mesaj în aparenţă ortodox, şi partenerii din Mişcarea Ecumenică, pe de altă parte, cărora li se transmite mesajul că Biserica Ortodoxă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în CMB. 11. Articolul 6 al Documentului 6 a stârnit cele mai multe controverse, deoarece în acest articol se face o recunoaştere oficială a “denumirii istorice a bisericilor şi confesiunilor creştine heterodoxe”, cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comuniune. Cei ce au încercat să explice acest document au afirmat că, deşi li se recunoaşte denumirea istorică acestor comunităţi, nu li se recunoaşte statutul teologic de “biserici”. Astfel de abordare este o transpunere în practică

a premisei eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto care prevede că “nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Toronto II, citat în art. 19, Documentul 6) [9]. O asemenea doctrină este inexistentă în cugetarea Sfinţilor Părinţi, în legiuirile bisericeşti şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe, care concepe existenţa unei singure Biserici a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, continuatoarea Bisericii Apostolilor, a Bisericii celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Recunoaşterea statutului de “biserici” pentru confesiunile creştine eretice înseamnă recunoaşterea ca întemeiate a motivelor pentru care acestea s-au autodenumit sau au fost denumite în istorie “biserici”. Formularea unei astfel de doctrine poate fi înţeleasă şi din perspectiva altei premise eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto, care stipulează că „bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate” (Toronto IV.5). Acceptarea faptului că aproape toate confesiunile creştine eretice se numesc “biserici” reprezintă de fapt o acceptare a vestigia Ecclesiae, pe care acestea le-ar avea. Recunoaşterea “denumirii istorice de biserică” ereticilor şi schismaticilor este contestată avant la lettre de către Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri... Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor... este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”[10] (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare”. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină. 12. În continuarea art. 6 se spune că “relaţiile Bisericii Ortodoxe cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a

învăţăturii lor generale despre Taine, preoţie, har şi succesiune apostolică”. Ce înseamnă mai precis “clarificarea” eclesiologiei, când celelalte membre participante la CMB au impus deja propria eclesiologie mişcării ecumenice înseşi? Cum se poate face această clarificare când niciuna dintre membrele CMB nu este ţinută de obligaţia de a-şi revizui propria eclesiologie? Ce anume ar putea fi acceptabil în relaţia dintre Bisericile Ortodoxe şi aceste comunităţi în privinţa eclesiologiei, când, în realitate, ele ar trebui să renunţe la propria viziune eclesiologică şi să revină la eclesiologia ortodoxă, sau, ca să folosim exprimarea documentului, ar trebui să îşi clarifice eclesiologia în aşa măsură încât ea să devină deplin ortodoxă, pentru ca între ele şi Bisericile Ortodoxe să existe o relaţie reală? Ce fel de clarificare poate exista în privinţa Tainelor, harului, preoţiei şi succesiunii apostolice, când aceste comunităţi au o învăţătură total opusă celei pe care o are despre aceste doctrine Biserica Ortodoxă? Cum rămâne cu celelalte aspecte fundamentale ale învăţăturii dogmatice a Bisericii, care despart Biserica Ortodoxă de toate aceste confesiuni eretice (mariologia, cinstirea Sfintei Cruci, cinstirea moaştelor şi a sfinţilor, acceptarea Tradiţiei, acceptarea faptelor bune ca necesare mântuirii etc.)? 13. Articolul 8 lasă impresia că acţiunea de participare la Mişcarea Ecumenică a Bisericilor Ortodoxe se află sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt. Ba mai mult, impresia este că Duhul Sfânt este implicat direct în lucrarea de dialog din cadrul Mişcării Ecumenice: “Duhul Sfânt, Care constituie întreagă instituţia Bisericii va plini cele cu lipsă”. Dat fiind faptul că există un adevărat curent de gândire în interiorul Bisericii Ortodoxe, susţinut de sfinţi canonizaţi, teologi de renume mondial, duhovnici de mare trăire spirituală şi de foarte mulţi credincioşi de rând, care consideră ecumenismul ca erezie, putem spune că această afirmaţie care sugerează participarea Duhului Sfânt la procesul de dialog din cadrul ME poate fi considerată o hulă împotriva Duhului Sfânt (cf. Mt. 12,28, 3132). 14. În articolul 11 al Documentului se spune că metodologia dialogurilor ecumenice “presupune informarea corespunzătoare a întregii Biserici (plerome) despre evoluţia diferitelor dialoguri”. În realitate, această informare nu a existat până acum la nivelul pleromei, ea fiind restrânsă la un grup select de teologi, studenţi în teologie etc., cărora li s-a făcut o prelucrare favorabilă a acestor evoluţii ale dialogurilor. Acest lucru se verifică cel mai bine în

răspunsul foarte hotărât pe care pleroma îl dă în zilele acestea, pe măsură ce ia cunoştinţă de adevărul implicării Bisericilor Ortodoxe în Mişcarea Ecumenică. Cea mai mare eroare tactică a acestui sinod a fost tocmai scoaterea la suprafaţă a unei relaţii ecumeniste de decenii, care până acum a fost ţinută departe de ochii poporului credincios. Documentul 6 este doar o “încununare” a decenii de concesii doctrinare ortodoxe în cadrul acestor dialoguri ecumenice, care nu au produs niciun rezultat pozitiv pentru Biserica Ortodoxă şi mai ales pentru ereticii şi schismaticii din afara ei, cărora se presupune că teologii ortodocşi proecumenişti se adresează. Iată cum analizează Declaraţia de la Tesalonic a teologilor ortodocşi, din mai 1998, participarea ortodoxă la CMB: “După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate[11] în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”[12] (s.n.). Să se fi schimbat în ultimii douăzeci de ani ce nu s-a reuşit a se schimba în primul secol de ecumenism? 15. Începând de la art. 8 până la sfârşitul documentului se legiferează maniera de relaţie dintre Biserica Ortodoxă universală şi Mişcarea Ecumenică. În art. 16 se spune că “Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor... fiindcă aveau o părere proprie despre activitatea CMB”. Biserica Georgiei a părăsit CMB în urma unui memoriu al unor aşezăminte monahale care au acuzat Mişcarea Ecumenică de erezie, iar Biserica Bulgară a părăsit CMB din motivele sintetizate[13] în Declaraţia de la Tesalonic. Prin această formulare, Documentul 6 arată că se desolidarizează de motivele pentru care Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei au părăsit mişcarea, care sunt de fapt perfect ortodoxe şi ar trebui însuşite de către toate Bisericile Ortodoxe locale. 16. În art. 18 se afirmă că “Biserica Ortodoxă... nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. Unitatea Bisericii căutată în CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă”. Această afirmaţie va fi infirmată în articolul 19, unde este ratificată Declaraţia de la Toronto, în care se

spune că unitatea Bisericii se realizează prin simpla prezenţă a tuturor creştinilor în dialogul interconfesional impus de către Mişcarea Ecumenică, nu prin împărtăşirea de către toţi a eclesiologiei ortodoxe. În condiţiile impuse de cadrul documentului fundamental Declaraţia de la Toronto şi de către alte documente ecumeniste, dorinţa Bisericii Ortodoxe de a realiza unitatea Bisericii căutată în CMB prin “unitatea de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă” este irealizabilă, mai ales că în premisa IV.3 din Declaraţie se spune că: “premisa fundamentală a Mişcării Ecumenice este că fiecare Biserică are un rol pozitiv de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină este de a căuta prietenia cu toţi cei ce sunt împreună membri ai Trupului mistic, chiar dacă nu sunt membri ai aceluiaşi Trup vizibil”. Trupul mistic despre care se vorbeşte aici este evident altceva decât Biserica Ortodoxă. 17. Articolul 19 transformă Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto în izvoare de drept bisericesc ortodox. Sinodul panortodox este expresia autorităţii juridice eclesiale supreme în Biserica Ortodoxă universală a acestui moment (după cum reiese şi din art. 22 al documentului), în condiţiile lipsei unui sinod ecumenic. După ce sunt aprobate de către Bisericile locale, hotărârile sinodului panortodox capătă valoare de lege pentru întreaga lume ortodoxă. Citarea unor pasaje din cele două documente ecumeniste menţionate mai sus face ca acestea să devină izvor de doctrină bisericească, cu forţă juridică pentru viaţa Bisericii Ortodoxe. Atât documentul Constituţia CMB, cât şi mai ales Declaraţia de la Toronto conţin principii inacceptabile pentru eclesiologia ortodoxă, care, puse faţă în faţă cu cugetarea Sfinţilor Părinţi şi cu legislaţia canonică, sunt eretice. Pasajul din Constituţia CMB este citat aproximativ în documentul sinodal. El este numit în Constituţie baza, constituindu-se în articolul 1 al acesteia: “Consiliul Mondial al Bisericilor este o asociere de Biserici, care Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi caută, prin urmare, să îndeplinească chemarea comună, spre slava Unuia Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[14]. Textul constituţional vorbeşte despre o “asociere de biserici” şi despre o “chemare comună a tuturor membrilor CMB”, concepte inacceptabile din punct de vedere ortodox, deoarece înseamnă asocierea Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi afirmarea unei împreună-lucrări pentru un scop spiritual. Referitor la Sfânta Treime, textul Constituţiei nu spune că aceasta este mărturisită în conformitate „cu sinodul niceo-

constantinopolitan”, aşa cum precizează documentul din Creta (dogma Sfintei Treimi a suferit numeroase alterări în Occident, începând cu celebrul adaos Filioque şi continuând cu modul în care o expun diferite comunităţi protestante). Când vorbeşte despre scopul CMB, Constituţia spune că: “Scopul fundamental al asocierii de biserici în Consiliul Mondial al Bisericilor este de a se chema una pe alta la unitatea vizibilă într-o singură credinţă şi o singură asociere euharistică, exprimată în cult şi viaţă comună în Hristos, prin mărturisire şi slujire în lume, şi de a merge înspre această unitate, pentru ca lumea să creadă”[15] (s.n.). Chiar dacă în Declaraţia de la Toronto se face precizarea că CMB nu se doreşte a fi “o superbiserică”, aceasta nu înseamnă că rezultatul activităţii sale nu ar putea fi astfel de structură, dacă este să coroborăm acest text cu scopul principal impus în Constituţie. În ceea ce priveşte Declaraţia de la Toronto, documentul consideră premisele eclesiologice ale acesteia “de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei... de o importanţă capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde, vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB...”. O dovadă în plus că toate premisele eclesiologice au fost adoptate o constituie faptul că în faza presinodală articolul 19 cita doar una dintre premisele din Declaraţie (cealaltă fiind adăugată după formularea “biserici şi comunităţi eterodoxe”, din articolul 6, pentru a o justifica), însă pasajul făcea referire tot la plural la “premisele eclesiologice”[16]. Dacă era vorba doar de premisele citate în text, ar fi trebuit să spună că consideră premisa (citată) ca fiind de importanţă capitală pentru participarea la CMB. Premisele acestei Declaraţii prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante la dialogul CMB nu poate pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că

conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa IV.5 spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin”[17]. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul”[18]. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [«în afara zidurilor Bisericii»], care aparţin aliquo modo [«în egală măsură»] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [«Biserică în afara Bisericii»]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”]. 18. Articolul 18 consacră minimalismul dogmatic ca bază a colaborării în cadrul Mişcării Ecumenice, prin citarea acelui articol fundamental din Constituţia CMB care spune că baza acceptării în CMB este credinţa în Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor şi mărturisirea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie

sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar condiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Tainei Întrupării şi a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a modului corect în care se poate exprima adevărul existenţei unui Dumnezeu unic în fiinţă, dar Întreit în Persoane. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în Bisericile Ortodoxe). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele. Un exerciţiu de imaginaţie ne poate ajuta să vedem ce consecinţe absurde poate provoca minimalismul dogmatic: în sfintele evanghelii sinoptice avem un pasaj în care o legiune de demoni Îl recunosc pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu şi Fiul al Celui Preaînalt (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28). Cu alte cuvinte, Îl recunosc ca Dumnezeu şi Mântuitor, Îl recunosc pe Tatăl ca Tată şi pe Fiul ca Fiu în cadrul Sfintei Treimi. Dacă ar fi făcut şi o menţiune cu privire la existenţa Celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, “mărturisirea” legiunii de demoni ar fi îndeplinit condiţiile acceptării acelora ca… membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor şi parteneri de dialog în acest for religios ai Bisericii noastre, ceea ce este inacceptabil!!! 19. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a [120]

Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. La această concluzie ne duce şi faptul că prevederea este pusă într-un text care vorbeşte intens despre participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, mai ales în condiţiile în care toate formele de dezordine în Biserică sunt sancţionate de secole de către legislaţia canonică. 20. Afirmaţia că “păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal” pare a exclude de la procesul de receptare a deciziilor sinoadelor ecumenice sau panortodoxe pleroma Bisericii. Este adevărat că Sfântul Sinod este autoritatea supremă în aspecte de credinţă şi reguli canonice, dar învăţăturile dogmatice ale sinoadelor ecumenice şi cele dogmatice şi canonice ale sinoadelor panortodoxe trebuie receptate de către pleroma Bisericii, care, condusă de către Duhul Sfânt, poate recunoaşte sau nu caracterul inspirat şi ortodox al unei astfel de decizii. 21. S-a afirmat opinia că Biserica Ortodoxă îşi reevaluează prezenţa în CMB. Însă în ultimele două articole ale documentului se afirmă “conştiinţa comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin”, faptul că “Biserica Ortodoxă este conştientă că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi... este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea divizată”, “ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun”. Toate aceste formulări sugerează un angajament clar de continuare a prezenţei active în cadrul CMB. Evaluări ale prezenţei în CMB s-au făcut şi după Declaraţia de la Tesalonic, dar decizia de a se întrerupe prezenţa în CMB nu a fost luată nici după aproape două decenii de la adoptarea acelui document teologic. Pentru toate aceste motive, se cuvine ca documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” să fie respins în totalitate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În afară de aceste obiecţii faţă de Documentul 6, pe care îl consider o declaraţie ecumenistă, nicidecum una ortodoxă, există câteva obiecţii şi faţă de documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea contemporană, la cel referitor la importanţa postului şi la cel referitor la Sfânta Taină a Cununiei. [121]

Astfel, documentul referitor la Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană pare mai mult o declaraţie politică decât un document teologic. 1. Documentul se mulţumeşte să constate unele ideologii contrare spiritului creştin, fără a le condamna deschis: secularizarea, globalizarea, feminismul, propaganda LGBT, devalorizarea omului etc. 2. Se fac concesii filosofiilor personaliste existenţialiste, prin formularea “valoarea persoanei umane” (secţiunea A1), ştiut fiind, pe de o parte, că Sfinţii Părinţi au folosit termenul biblic de om, rezervându-l pe cel de persoană Persoanelor Treimice sau Persoanei divino-umane a lui Hristos, iar pe de alta, că sensul actual de persoană identifică natura umană cu păcatul, deviindu-se de la tradiţia Sfinţilor Părinţi[19]. 3. Biserica Ortodoxă lasă impresia aderării la principiile iluministe ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii: “Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii şi fraternităţii”. Egalitatea (dreptatea), libertatea şi fraternitatea sunt principii pe care iluminismul le-a impus în Occidentul Europei, dând naştere unei mişcări sociale puternice a cărei coordonată fundamentală a fost o atitudine virulent anticreştină. 4. Articolul E2 al documentului introduce o formulare destul de imprecisă despre “discriminarea de altă natură”, care poate crea confuzii, în condiţiile în care se poate interpreta că discriminarea de orice altă natură se poate referi şi la discriminarea pe criterii de orientare sexuală de exemplu. În proiectul de Constituţie a României din 2012 a existat o asemenea încercare. Iniţial, se dorise reproducere exactă a articolului din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, însă ulterior, la presiunea asociaţiilor creştine, s-a optat pentru o variantă în care discriminarea pe criterii de orientare sexuală să fie înlocuite de “criterii de altă natură” sau “de natura acestora”[20]. 5. La litera E, paragraful 2, a documentului, “Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă, gen, naționalitate sau limbă – este creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi are drepturi egale în societate”, sinodul introduce, în mod stupefiant, nediscriminarea de gen, deosebită de nediscriminarea de sex, despre care vorbeşte în paragrafele anterioare (paragraful 3, de la început). Ceea ce e şi mai greu de înţeles este faptul că ideea este susţinută chiar prin invocarea unui pasaj din

Sfânta Scriptură, “nu mai e nici iudeu, nici elin, nici rob, nici liber, nu mai este parte bărbătească, nici parte femeiască” (Gal. 3,28), în care expresia “nu mai e nici parte bărbătească, nici parte femeiască” pare a fi luată într-un sens al teoriilor de gen, cu totul străin celor afirmate de Sfântul Apostol Pavel. Teoriile de gen sunt nişte forme de propagandă LGBT, menite să distorsioneze învăţătura creştină despre taina fiinţei umane, a relaţiei dintre bărbat şi femeie şi despre importanţa familiei şi a Tainei Căsătoriei. 6. Sfârşitul paragrafului E2 este foarte neinspirat formulat: “Potrivit învăţăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între persoane”. Din această formulare, rezultă, per a contrario, că Biserica agreează alte forme de discriminare, neenumerate în paragraful anterior. Încercând să aibă un limbaj diplomatic, în locul unei afirmări clare a faptului că Biserica nu acceptă ideologiile LGBT, deoarece acestea sunt contrare revelaţiei şi tradiţiei, autorii documentului lasă să se înţeleagă că Biserica nu refuză discriminarea pe alte criterii decât cele enumerate mai sus, dar enumerate, de exemplu, în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene[21]: originea socială, caracteristicile genetice, convingerile, opiniile politice, averea, naşterea, un handicap, vârsta. În realitate însă, Biserica nu a practicat şi nu practică niciun fel de discriminare, nici faţă de comunităţile homosexuale, cărora le atrage doar atenţia că viziunea lor este contrară Scripturii şi voii lui Dumnezeu şi că obligarea creştinilor, care urmează calea Scripturii, să accepte această viziune este un abuz. 7. Pasajul F10 pare a conţine un pasaj dintr-un mesaj ecologist: “Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală, face imperativă obligația Bisericii de a contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea creației lui Dumnezeu”; “Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea responsabilității omului față de mediul înconjurător”. Cele două concepte: criza ecologică, cu schimbările climaterice şi încălzirea globală şi necesitatea responsabilizării omului faţă de mediul înconjurător reprezintă ideologii politice ale ecologismului. Ecologia este, la rândul său, arma ideologică a mişcării New Age, o mişcare religioasă care doreşte să devină religie planetară. Cu atât mai nepotrivită este proclamarea, în enciclica patriarhală, a zilei de 1 septembrie ca zi de meditaţie faţă de mediul înconjurător, mai ales că romanocatolicismul a proclamat-o de asemenea ca zi de rugăciune pentru

creaţie, argumentând că este o “zi de rugăciune ecumenică cu ortodocşii”. 8. Referirea la pace din acest document pare a invoca colaborarea de tip ecumenist a “creştinilor” (ortodocşi şi heterodocşi) pentru obţinerea păcii (C3). Pacea şi dreptatea sunt daruri ale Duhului Sfânt, dar se dăruiesc celor ce slujesc lui Dumnezeu în adevărul ortodox, nu se realizează printr-o lucrare ecumenică omenească. Unitatea rasei umane, care pare a fi baza acestei colaborări, este dată, din punct de vedere ortodox, de opera de mântuire realizată de Hristos în lume, prin care toţi suntem chemaţi la dobândirea vieţii veşnice şi a harului mântuitor, bucurându-ne de prezenţa Duhului Mângâietor, Care ne curăţeşte de toată întinăciunea şi ne dă adevărata pace, nu doar de faptul că suntem urmaşii aceloraşi protopărinţi. În condiţiile în care în lumea actuală se practică o corectitudine politică în care adevărul este relativizat sau brutal suprimat de dragul convieţuirii sociale dintre ortodocşi şi neortodocşi, efortul de a căuta o astfel de pace lumească, cu preţul sacrificării adevărului, reprezintă de fapt o condamnare la sclavie spirituală a credincioşilor ortodocşi faţă de cei cu care se presupune că se colaborează în acest proces presupus pacifist. Referitor la documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi. Respectuos Vă rog, în consecinţă, să supuneţi analizei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române toate aceste observaţii şi să militaţi pentru neaprobarea Documentului 6 şi revizuirea celorlalte documente în baza amendamentelor formulate mai sus şi a altora pe

care le-au formulat diferiţi teologi ortodocşi români sau străini sau sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale. 28 octombrie 2016

Cu deosebit respect, Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române [1] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 93. [2] Ibidem. [3] Pr. Andrew Louth, Introducere în teologia ortodoxă, Doxologia, Iaşi, 2014, p. 153. [4] Ibidem, p. 154. [5] Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 188. [6] Ibidem, p. 190. [7] Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193). [8] Pidalion, p. 182. [9] Premisa a fost adăugată şi citată în art. 19 al Documentului 6 pentru a justifica şi apăra acceptarea în timpul sinodului a termenului “biserici eterodoxe”, care a înlocuit expresia “comunităţi ortodoxe”. În documentul presinodal, această premisă nu era citată. [10] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335. [11] Vezi supra, p. 2. [12]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wccprogrammes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/memberchurches/special-commission-on-participation-of-orthodoxchurches/first-plenary-meeting-documents-december1999/thessaloniki-statement. „Tendinţele mai sus menţionate” despre care se vorbeşte în text sunt: limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios (Declaraţia de la Tesalonic, punctul 9). [13] https://www.questia.com/magazine/1G1-21066275/bulgarianorthodox-church-to-quit-wcc.

[14] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201 3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules. [15] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201 3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules. [16] http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumiicrestine/. [17] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/centralcommittee/1950/toronto-statement. [18]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/centralcommittee/1950/toronto-statement. [19] Vezi, în acest sens, argumentarea IPS Ierotheos Vlachos, http://www.aparatorul.md/mitropolitul-ierotheos-vlachos-hotararilesinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pentru-sfantul-si-marele-sinodsi-rezultatul-final-al-acestora/. [20] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/RaportForumul-Constitutional-2015.pdf. [21]http://anp.gov.ro/documents/10180/1863054/LexUriServ.pdf/39 25bd4c-b834-4719-801c-0789b45dc392.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_adresata_membrilor _sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romane_cu_privire_la_sino dul_din_creta/2016-10-28-196

3.5 Scrisoare deschisă către ÎPS CIPRIAN „Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1] (Sf. Teodor Studitul) Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințiți Părinți, Preasfințiți Părinți și Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop Ciprian, Am citit și noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfântul și Marele Sinod din Creta” așa cum este numit el. Aceste texte le-am găsit pe site-ul oficial al Patriarhiei Române basilica.ro. Și, în calitate de membri ai aceluiași Trup al lui Hristos care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească am încercat să înțelegem, punând înainte gândul cel bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta. În primul rând, ne punem întrebarea legitimă dacă acest Sinod este unul Panortodox sau este o etapă pentru pregătirea unui Sinod Panortodox, așa cum afirmă Patriarhia Rusă, Patriarhia Antiohiei sau personalități cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de Diokleea. Și aceasta datorită faptului că din 15 Biserici Autocefale au participat doar 10, The Orthodox Church of America nici măcar nu a fost invitată…, iar Patriarhia Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă au refuzat să participe.

Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis[2] numește Sinodul din Creta în Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință - Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoade autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot? În practică, cei care au ratificat textele au fost doar Întâistătătorii, ceilalți, chiar dacă nu au semnat un text sau altul, sau au avut comentarii de făcut, nu au influențat ratificarea textelor. Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos (participant la Sinod) care a scris o amplă scrisoare în care explică de ce nu a semnat textele „despre căsătorie” și „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și care numește acest Sinod: „Sinod lărgit al Întâistătătorilor”. Tot el afirmă: „Vreau să atrag atenția că textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat textul final. Am făcut-o în mod deliberat[3].” Am început cu textul pe care îl considerăm cel mai important și anume: „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Chiar titlul ne derutează. În primul rând că, în limba greacă și engleză, pe site-ul oficial al Sinodului[4] nu apare cuvântul „ansamblu”, ci apare cuvântul „restul” lumii creștine. Cuvântul „ansamblu” are o altă conotație decât cuvântul „restul”, iar într-o astfel de lucrare sinodală ar trebui să se păstreze acrivia termenilor, fără nicio interpretare. Să analizăm paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”

Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Până aici e foarte corect și se evită formularea Conciliului II Vatican care spune că „Biserica cea Una rezidă în Biserica Romano-Catolică”. Dar mai departe avem o problemă, fraza nu mai este clară, și naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice. Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, așa cum se poate observa din următoarele paragrafe, atunci acest paragraf este condamnabil de un Sinod Ecumenic și de Sinoade Locale și de Pliroma Bisericii (Părinți, Profesori, Patriarhi, Episcopi, mireni, Monahi, etc.) Biserica niciodată nu a permis ambiguități în textele sale dogmatice, iar aici avem de-a face cu o afirmație eclesiologică, deci dogmatică. O afirmație neclară, am putea spune vicleană. În paragraful 2 se specifică că „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca și cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată ce nu se poate sfășia, și, în același timp, să spună că el caută să-și coasă haina, ca să fie din nou întreagă… Nu cumva asistăm la o schizofrenie? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată spitale pentru dezaxați, ci au fost locul unde Părinții luminați de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situații grele, nu le-au încurcat și nici nu au debusolat credincioșii.

În paragraful 4 confuzia crește exponențial: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…” Iarăși vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor. Apoi, se vorbește de dialog. Dar să vedem ce fel de dialog ne spune Evanghelia că trebuie făcut. În primul rând că Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărteazăte”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare! Atunci când spui „restaurare a unității”, afirmi că ceva s-a stricat și trebuie reparat, pe când Biserica nu s-a divizat, nu s-a stricat și nu trebuie refacută. Doar ereticii au căzut din Ea. Această frază este o blasfemie la adresa Bisericii, ceea ce, în acest cadru, reprezintă erezie. Erezia este schizofrenia, ambiguitatea si viclenia textelor. Blasfemia continuă prin următoarea afirmație din același paragraf: „participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi.” Iarăși, limbajul de lemn ecumenist „restaurarea unității” prin participarea la mișcarea de restaurare a unității (Consiliul Mondial al Bisericilor) nu ar fi împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Ieroteos spune: „Participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul Athanasie cel Mare sau pe Sfântul Vasilie cel Mare participând la un consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea [130]

lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, Achindin, Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale epocii lor[5].” Paragraful 5 este în același duh cu paragraful 4. Paragraful 6 a fost cel mai dezbătut paragraf al textului sinodal: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată.” Aceasta este o frază ortodoxă: într-adevăr, Biserica nu se poate diviza, Ea rămâne mereu Una, chiar dacă grupuri sau persoane o părăsesc și devin schismatici și eretici, deci nu se mai găsesc în interiorul Bisericii. „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii…” Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Dar ce caută un astfel de terminus tehnicus întrun oros sinodal? Aici, când prin Sinod (dacă e Sinod) se exprimă învățătura clară, nealterată a Bisericii, poți să te joci cu termeni tehnici, poți fi duplicitar? Iată că acest „Sinod” arată mai mult a Sinodul Ferrara-Florența, sau a Henoticonului lui Heraklie, sau a altor orosuri a sinoadelor mincinoase și tâlhărești. Aici se potrivește foarte bine ideea de desfrânare duhovnicească. Un bărbat are o soție cu care este cununat legal, dar mai are și alte femei (ibovnice) care nu sunt soția, dar, ca să le dea un soi de legalitate, le numește și pe ele soții (pentru că trăiește de mult cu ele, și istoric pot fi numite soții). Iată că, așa cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre Patriarhul Atenagoras, că a iubit o altă femeie, mai cochetă... (adunarea papistășească) la fel și acum, prin acest „Sinod”, avem o oficializare a curviei spirituale care se petrecea, oricum și până acum, dar fără o ratificare. Acum avem și ratificarea. [131]

La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul II Vatican. Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic? La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.” După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19 care afirmă pe față, de data asta, că „pot fi membri (ai CMB) numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!). Tot aici se vorbește de Declarația de la Toronto ca bază a participării la corpul eretic numit CMB: „… Nicio biserică nu este obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).”

Deci diavolul e mulțumit că te-ai vârât în cloaca sa, nu e nevoie să îi recunoști ca biserici depline, ci ca biserici nedepline. Iată teoria eclesiologică eretică ce susține că există Biserici depline (Ortodocși) și biserici nedepline (monofiziți, protestanți, biserici ce s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii, etc). Prin acest act se promovează o erezie ecleziologică teribilă, care relativizează definiția Bisericii. Pentru ortodocși nu mai este clar prin ce se caracterizează Biserica, călcându-se în picioare Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. Biserica s-a delimitat de eretici prin anateme, iar acum, în acest text, nu mai există nici eretici, nici anateme, ci toți sunt biserici. Iată cum diavolul a adus tulburare și întunecarea minții. Aceste texte sunt scrise și acceptate de oameni schizofrenici, de oameni cu patimi și căderi grave, nu de oameni cu Duhul Sfânt. În paragraful 22 se condamnă orice tentativă de distrugere a unității Bisericii. Întrebarea noastră este prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi, azi în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic, după cum se arată în analiza multor teologi și Ierarhi (Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Ieroteos Vlachos, Pr. Gheorghios Metallinos, Mitr. Athanasios de Limassol, Mitr. Ieremia de Gortina, Mitr. Pavlos de Glyfada, Mitr. Gavriil de Lovech, Prof. Dimitrios Tselenghidis, Pr.Theodoros Zisis, etc.). A se vedea și Rezoluția de la Chișinău în privința Sinodului din Creta, dar și Rezoluția Clericilor și monahilor din Grecia. Acest așa-zis sinod, prin acest paragraf în care se socoate criteriul ultim – sistemul sinodal - este ridicat la rang de papism în Biserică. Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credință și criteriul crediței revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în Sinod sunt luminați de Duhul Sfânt. Nu am luat aici în discuție decât acest text; asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci

conțin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave, etc. Concluziile pe care le tragem sunt că acesta nu este un Sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea adevărului de credință ci și alterarea prin omisiune și lipsa de definire a termenilor și lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica învățătura de credință, atunci când apare o erezie, în schimb acest așa-numit Sinod nu numai că nu clarifică, ci amețește și nu spune nimic, folosind limbaj duplicitar și inducând în eroare și tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă. Domnul Prof. Dimitrios Tselenghidis, ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, are adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insiduoasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește întrun grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod viclean, golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile (adică au putere mântuitoare), atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire. Declarația de la Chișinău spune foarte clar că acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică. Conduce, cu alte cuvinte, la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și cea a unei biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Declarația de la Chișinău ne mai spune că Trupul lui Hristos, Biserica, este prezentată de Sinodul din Creta în chip ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”, ci un Hristos cu multe ”păreri”, adică cu credințe dogmatice diferite. Și, cu toate că Biserica este

mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”, ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”. Conform Profesorului Tselenghidis și Enciclica „ Sfântului și Marelui Sinod” prezintă neconcordanțe teologice. Spre exemplu, în paragraful al 20-lea se menționează în mod caracteristic următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre Ortodoxie…”. Însă, Profesorul Tselenghidis ne spune că această afirmație este contrazisă de către documentele comune semnate și de către Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și Bussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă, Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut ca biserică pe eretici, așa cum a încercat să facă această „Adunare a Arhiereilor” în Creta. Analizând textul care vorbește despre căsătorie constatăm că și acesta este unul problematic și eretic. Deși, la început, prima frază este ortodoxă și spune: “căsătoriile mixte sunt interzise” și vorbesc și despre Sinodul Ecumenic și de Canonul de la Sinodul Ecumenic care interzic cu desăvârșire căsătoriile mixte, însă, în mod viclean apoi, lasă ca fiecare Biserică Autocefală să judece singură dacă să se facă căsătoria mixtă sau nu. Aceasta arată care este scopul acestui sinod. În felul acesta se taie hotărârea unui Sinod Ecumenic, iar aceasta este o mare problema. Se reduce, deci, se taie, un Canon. Sinoadele

Ecumenice nu pot fi anulate, nu poți anula un Canon atât de important al unui Sinod Ecumenic. Acest lucru duce la existența a patru mari probleme: 1. Primul lucru este că anulează Canonul care spune că sunt interzise căsătoriile mixte, ceea ce este erezie; 2. Al doilea lucru este ca şi cum am recunoaşte „botezul” neortodoxului, deoarece în Taina Căsătoriei și în fiecare Taină nu putem să aducem pe cineva care nu este botezat. În Tainele ortodocșilor, primesc Tainele Ortodoxe numai cei care sunt ortodocși botezați. Deci, ca să participe cineva care nu este orotodox, este ca şi cum ai considera că el are Botez. 3. A treia mare problemă este faptul că se creează un fel de schismă în interiorul Bisericii deoarece, cu singuranță, vor exista Biserici care nu vor fi de acord cu aceasta. Astfel, o Biserică Locală, care face de foarte mult timp căsătorii mixte, de acum încolo, prin această hotărâre, poate spune că face căsătorii mixte în mod canonic, legal. Pe de altă parte, dacă într-o altă Biserică Locală, ei nu vor accepta căsătoriile mixte, cum va fi posibil ca într-o Biserică să existe căsătorii mixte și într-o altă Biserică să nu existe căsătorii mixte? Deci, va exista o oarecare schismă, o îndepărtare, o rupere între creștini. Și, să nu ne pară ciudat, dacă vom vedea perechi neortodoxe să se ducă la alte biserici Ortodoxe ca să se căsătorească. 4. Și a patra problemă care rezultă, mai gravă, este: deoarece căsătoria mixtă aduce ecumenismul în interiorul familiei, ce fel de urmași va lăsa această familie? Pur și simplu vor spune că noi suntem uniți în iubire la fel cum spun și ecumeniștii. Deci, iată că se anulează chiar motivul pentru care cineva se căsătorește. Pentru că știm: căsătoria se face pentru ca doi oameni să meargă împreună către Hristos. Dar, atunci când unul dintre cei doi tineri este eretic, cum vor merge aceștia către Hristos? Și apoi, copiii acestora ce fel de Hristos vor lua? Deci, această hotărâre luată este de fapt negarea și anularea Evangheliei. De aceea, se vede imperios necesar convocarea unui Sinod Ecumenic care să condamne așa-zisul Sinod din Creta și să proclame Dogma Eclesiologică împotriva ereticilor ecumeniști. Până la convocarea unui astfel de Sinod Ecumenic, vă cerem ca în

Sinodul BOR să vă lepădați de acest Sinod tâlhăresc și să îl condamnați! Iar episcopul locului să condamne acest sinod chiar până la convocarea Sinodului BOR. Dacă nu se va petrece acest lucru, responsabilitatea se va muta de pe umerii voștri pe umerii noștri, și vom aplica în felul acesta Canonul 15 de la Sinodul I – II Constantinopol (861), întrerupând pomenirea Episcopului Locului până când va fi condamnat sinodul eretic iar credincioșii nu vor mai participa la slujbele unde vor fi pomeniți ierarhii care nu condamnă acest Sinod Tâlhăresc. În felul acesta, vom feri Biserica de schisme și tulburări, pentru că a accepta acest sinod înseamnă a intra în schismă cu Biserica lui Hristos, care nu caută o unitate omenească, ci Unitate în Adevărul lui Hristos. Și chiar dacă turma este mica, acolo în acea turmă se păzește Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Așteptăm degrabă decizia și răspunsul Înaltpreasfințiilor Voastre. Bibliografie 1. http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/ 2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-mareluisinod/ 3. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evalu are-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-lachisinau/ 4. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/08/sinax a-clericilor-si-monahilor-din-grecia-au-declarat-ca-sinoduldin-creta-nu-poate-fi-nici-sinod-nici-mare-nici-sfant/ 5. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/02/noua -eclesiologie-a-patriarhului-ecumenic-bartolomeu/ 6. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ipsierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-cretaacest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-alteologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/

7. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/mitro politul-ierotheos-vlachos-precizari-importante-despresinodul-din-creta-in-materie-de-credinta-nu-incape-loc-dediplomatie/ 8. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/12/mitr irineu-de-baska-membru-al-delegatiei-bisericii-sarbe-lasinodul-din-creta-nu-am-semnat-documentul-din-cauzacontinutului-ambiguu-ecleziologic/ 9. https://youtu.be/chD21moX7C4 10. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/09/comu nicat-oficial-patriarhia-antiohiei-nu-recunoaste-marelesinod-ortodox-din-creta/

[1] Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112. [2] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios - tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod [3] http://parembasis.gr [4] https://www.holycouncil.org/ [5] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ ciprian/2016-08-30-159

3.6 Maramureşenii lui Hristos. Scrisoare deschisă către PS Iustin Sigheteanul Către Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Vă scriem cu adâncă îngrijorare și tristețe pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie, lucruri care nimicesc învătăturile Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți și potrivnice tuturor Sfintelor Canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice și locale. Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt “ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învătăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Pare întradevăr să fi sosit timpul când oamenii “nu mai suferă învătătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc învătături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat către basme.” (II Timotei 4,3-4). Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate la Sinodul care a avut loc în Creta, în iunie 2016. Ecumenismul religios de astăzi este o miscare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor întruuna singură, uriasă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este ca întreg crestinismul, si în special Ortodoxia, singura care deţine Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare data cînd a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau. ”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mare, este cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.” 1

Sf. Iustin Popovici: ”Ecumenismul e numele de obște pentru toate creștinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor, toate umanismele europene cu papismul în frunte.(…) Nu e nicio deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte ale căror nume este legiune.” 2 Tot Sfântul spune că: ”În istoria neamului omenesc sunt 3 căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.” Pr. Arsenie Papacioc: "Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?” Arhim. Iustin Pârvu: ”Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr. Dacă ecumeniștii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar dezmoșteni Adevărul de valoarea și bogăția spirituală a Tradiției Bisericii, a Sfinților Părinți.”3 Pr. Dumitru Stăniloaie: ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăși vor să relativizeze credința adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. Biserica catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt două surori. Nu există decât un Cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori e improprie.”4 Toți ortodocșii avem datoria sfântă să denunțam acest ecumenism blestemat de Dumnezeu și să ne unim împotriva lui. Toți trebuie să știe că ecumenismul urmărește îngroparea Ortodoxiei, a Bisericii Una, Sfantă, Sobornicească și Apostolească, și că duce la surparea însuși a neamului nostru. În această privință Sfântul Teodor Studitul spunea: "Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea. Dacă e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: "Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câstigă existenta? ... Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?" "Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre păzirea Canoanelor... și nici unuia dintre ierarhi nu I s-a dat stăpânirea de a încălca aceste Canoane, fără numai să le aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți [140]

cei dinaintea noastră... Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei." "Avem porunca de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învată ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și decât este scris de canoanele Sinoadelor Ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefacând parte din clerul sfințit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu sar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o." (…) ”Și dacă am fi păcătoși în multe, totuși suntem ortodocși, mădulare ale Bisericii Universale, îndepărtându-ne de orice erezie și urmând oricărui sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Și nu numai acestora, ci și hotărârilor pe care le-au luat și le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desăvârșit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credință, dar nu se alătură dumnezeieștilor Canoane.(Migne, PG Epistola II, 81)”5 Sfântul Paisie Aghioritul spunea: ”Mulți Sfinți Mucenici, atunci când nu știau dogma, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfinții Părinți“. Dacă cineva spunea asta, mărturisea! Adică nu știau să aducă dovezi prigonitorilor pentru credința lor și să-i convingă, ci aveau încredere în Sfinții Părinți. Se gândea: “Cum să nu am încredere în Sfinții Părinți? Aceștia au fost și mai cu experiență, mai virtuoși și sfinți. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească cineva pe Sfinții Părinți?” Să avem încredere în tradiție. Astăzi, din păcate, a intrat politețea europeană și vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. “Să existe o religie” – îți spun, și le nivelează pe toate. Au venit și la mine unii și miau spus: “Toți cei care credem în Hristos, să facem o religie”. “Asta este ca și cum am lua aur și aramă, aur de atâtea karate și toate cele ce au fost separate de el, și să le amestecăm din nou și să facem una. Este corect să le amestecăm iarăși? Intrebați un aurar: E bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă, ca să strălucească dogma”. Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: “Nu numai cu cel eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile și conferințele lor. Este o prezență”. Ce prezența? Le rezolvă toate cu rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că și problemele duhovnicești pot intra în Piața Comună. Ceea ce se [141]

impune fiecărui ortodox este să pună neliniștea cea bună și în heterodocși, să înțeleagă adică, faptul că ei se află în înșelare ca să nu-și odihnească în mod mincinos gândul lor și să se lipsească și în această viață de binecuvântările bogate ale Ortodoxiei și în cealaltă viață de și mai multele și veșnicile binecuvântări ale lui Dumnezeu”.6 Motivele pentru care Sinodul de la Creta,16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc 1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă; 2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale; 3) Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente; 4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal; 5) Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe; 6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie

să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe; 7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”; 8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos; 9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia); 6 Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003) 10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox. 11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă. 12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe. 13)Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub

amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile lui. 14)Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns. Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (basilica.ro). Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016 1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă; În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul. Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește viață virtuasă, dacă credința nu este sănătoasă.”7 Unul dintre participanții la sinod, mitropolitul de Nafpaktos, IeroteosVlachos, afirmă legat de documentele finale: ”Vreau să atrag atenția, că textul, în întregul său, are lipsuri și este cotradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, cine sunt cei care s-au rupt de Biserica cea Una, Sobornicească și care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie.” Amintim câțiva termeni care lasă loc de interpretare: • Substantivul ansamblu din documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, este definit ca fiind un tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate, conform DEX - (https://dexonline.ro/definitie/ansamblu), dar în limba greacă, pe site-ul oficial al sinodului, nu apare cuvântul ansamblu, ci cuvântul restul, care are o alta conotatie, potrivit DEX:

ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu după ce s-a luat cea mai mare parte; rămășiță; • Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească, crede cu tărie, în constiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii crestine în lumea contemporană.” Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice. • Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum si misiunea ei universal au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă si comuniunea sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? • Paragraful 4: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape si cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor si a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos si a participat la Miscarea Ecumenică…”. Vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii să se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare! • Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici si confesiuni crestine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede si cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii si, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har,

preoţie si succesiune apostolică.” Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar. • La paragraful 8 Biserica „cunoaste obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare si nădăjduieste că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul II Vatican. • Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic? • La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor si în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci si al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine si trăită în Biserica Ortodoxă.” După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19, care afirmă pe față de data asta, că „pot fi membri CMB numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor, potrivit Scripturilor, si mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!). • Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseste întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie

dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă si reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).” Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag. 17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi azi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schism este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic. Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare care au dus mai apoi la Schismă (1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, pe care ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor: 1. Filioque – catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf. Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26); 2. Supremația papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru; 3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale; 4. Purgatoriul – învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva; 5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii; 6. Imaculata concepție – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii; 7. Substanțialitatea – la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;

8. Celibatul preoților – preoților catolici nu li se permite să se căsătorească, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoții de mir să aibă familie; 9. Indulgențele papale – această practică a catolicilor prevede întrun mod blasfemiator că dacă îi plătești papei anumite sume de bani, poți să săvârșești oricâte păcate, că ești iertat și dezlegat de acestea; 10. Meritele prisositoare – consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune; 11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări. 12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia sunt miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu. În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană. Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă. Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, care s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei care militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică îi pot face cunoscuți întregii lumi pe Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie să recunoască că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare. Sf. Grigorie Palama: ”Pe latini, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.8 I- am răbdat pe ecumeniști și pe moderniști vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile,

inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri care s-au smintit să revină în sânul Bisericii. Nu îi vom lăsa și pe alții să plece. Vom înceta comuniunea cu cei care comunica cu papa cel eretic si schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, să meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, să meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.”(Apocalipsa 4.11). Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, care să condamne pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică: 1. Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita ”Săptămână de rugaciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care sunt invitați eretici, să predice în fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu; [Reprezentanții B.O.R care fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Biserreprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei. Așteptăm ca aceștia să dea semne de pocăință public, așa cum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.] • Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): ”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela să se afurisească.” • Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.” • Canonul 64 de la Sfinții Apostoli care oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii: ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, să se caterisească și să se afurisească.” • Canonul 32 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343) (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

• Canonul 33 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.” • Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818): ”Vă sfătuim, că în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să se aprindă candele și lumânare.” • Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ): ”Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres.” Sf. Atanasie, patriarhul Constantinopolului a strălucit cu viețuirea în mănăstirile Athonului, Galisiului și Ganosului. În perioada viețuirii sale isihaste la Muntele Athos, împăratul Mihail îi prigonea pe monahi spre a-i determina să se supună planurilor sale unioniste (unirea cu catolicii). Aceste presiuni lau silit pe sfânt, la fel ca pe mulți alți monahi, să părăsească Sfântul Munte. Îi indemna pe credincioși să se păzească de rătăcirea latină care ii depărtează de Dumnezeu. Înfuriat de toate acestea, episcopul de Ganos, care fusese înscăunat de patriarhul Vekos, l-a chemat pe sfânt, împreună cu ucenicii săi: ”Le-a cerut să fie părtași cel puțin la rugăciunea dinaintea mesei și să se împărtășescă din mâncarea comună. Când însă nebunul arhiereu a văzut că sfântul era de neînduplecat și în aceasta și aducea în discuție Canonul Apostolic al 10-lea care zice că: ”Dacă s-ar ruga cineva împreună chiar și în casă cu cel afurist, acela să se afurisească.”, n-a mai putut să rabde spiritul vitejesc si neînfrânt de nedreptate al marelui părinte. Umplându-se de mânie, s-a ridicat de pe tronul său, l-a apucat pe sfânt de cinstita sa barbă și l-a doborât la pământ cu amandouă mâinile. Îl lovea din toate puterile, îl târa și-i sfâșia carnea de pământ , îl umplea de răni, îl călca în picioare, lovindu-I cele dinlăuntru ale sale , fără de rușine și-I zdrobea spinarea cu multe lovituri. Nu se temea tiranul c-ar putea să se pogoare un fulger din cer și sa-l ardă.”9 Sf Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare sau băutură sau simplă relație.10 [150]

2. Participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii; 3. Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor; 4. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din biserică; 5. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor); 6. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui să refacem unitatea Ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni; 7. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romanocatolicilor; • Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE): ”Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul, care a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni, 6,15) Sf. Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf. Leon, in Epistola cea către Nichita:”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar Ambrosie, în Cuvântul pentru cei care se catehizesc, zice: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalion de la Neamț 1844)11 Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”12 Arhim. Iustin Pârvu, cel mai mare duhovnic al neamului din sec. XX, condamnă tratatul de la Balamand din 1993: ”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut si s-au semnat pe ascuns. Ierarhii nostri nu au cerut părerea si acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înstiințați. Doamne fereste, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai [151]

cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greselile lor dogmatice. Si vom ține la hotărârile celor 7 sfinte Sinoade Ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credință a celor 7 Sinoade Ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii nostri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință si cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeste prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand si Biserica să îsi revizuiască poziția ortodoxă, spre linistea poporului nostru ortodox. ”Biserica” catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce discuta cu niste fățarnici care si-au inventat propria lor ”biserică” în afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă si de sine stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îsi ridice alt scaun pe tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credinciosilor bisericii lor porțile Împărăției cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la Vatican. Au încercat să ne subjuge si pe noi, aruncând în ograda noastră sopârla uniatismului, dar sângele martirilor nostril mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste compromisuri ale ierarhilor nostri se săvârsesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei stiu prea bine adevărul, ci se poartă asa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e usor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim si să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice si să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă. Noi, cei care am rămas ortodocsi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile si compromisurile lor.”13 2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de

invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale; Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod să decidă asupra recunoașterii caracterului ecclesial sau nu, al acestor comunități eretice. Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, și anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică să participe la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în calitate de vinovați, ca să ceară iertare și nu ca invitați de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale. Sf. Ap. Iacov spune: ”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).” ”Din roadele lor îi veți cunoaște (Matei VII, 15-16)”. Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică: ”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor îi veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Așa și voi îi veți cunoaște pe unii ca aceștia din roadele lor. Și, cunoscându-i, să nu-i primiți în casă, nu vă plecați lor, nu îi învredniciți de cuvânt, nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.” ”Auziți toți care mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate să fie prieten al împăratului și nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă și mai rele.” ”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți să vă apropiați de Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(I Corinteni X, 21).”

”Să nu le faceți vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri sau în băutură sau în prietenie, sau prin legături cu ei sau prin dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face pe sine străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă ca să nu pieriți prin necredința lor.”14 Ierarhii participanți la Sinodul din Creta, după învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Canoane trebuia să-i mustre pe față pe eretici pentru rătăcirea lor și să îi lămurească să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. • Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor, și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum și apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”15 • Sf. Maxim Mărturisitorul (662): ”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”(din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.) ”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți să se unească cu părerile mizerabililor eretici.”16 • Sf. Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace care desparte de Dumnezeu.” • Sf. Marcu Evghenicul: ”Bine este să fim împăcați cu toți, dar să mărturisim când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea care se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămator.” ”E imposibil să chemăm pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, care s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.” ”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne spun să ne ferim de acești eretici și de împărtășirea cu ei.” • Cuv. Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”17 • Sf. Valsamon arată că de eretici ”trebuie să ne scârbim ca și de niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”18

• Sf. Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”19 • Sf. Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”20 • Sf. Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”21 3. Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente; Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut să proclame că accept ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și că doresc să continue această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880. 4. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal; Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis22 numește Sinodul din Creta în scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință - Congres, nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală să aibă doar un vot? 5. Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din

octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe; Sf. Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”23 Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.” Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.” Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosință (adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem Predaniile pe care le-am primit, primind și îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin cris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu accept nimic a înoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina cu ceva.”24 6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe; 7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu

”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”; Sf. Grigore Palama spune: ”Defapt cei ce se țin de Biserica lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”25 8. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos; Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Este un Domn, o credinţă, un botez. (Efeseni, IV, 5). În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune: ”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât să nu fie îngăduit nimănui să facă public, adică să scrie, să alcătuiască, să învețe sau să arate o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.” Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: "Cei care vor dezerta de la Ortodoxie și vor pãrãsi pãrinteștile și dreptele dogme ale credinței și Predaniile obstești ale Bisericii și vor decãdea și se vor îndepãrta cu inovații si cu credințe absurde și cu obiceiuri eterodoxe și vor falsifica și vor mãslui adevãrul Ortodoxiei, acestia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevãrat, ci se taie și se despart de totalitatea mãdularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște eterodocși și inovatori și se izgonesc afarã din sfântul staul ca niște oi râioase și mãdulare putrede." Sf. Maxim Grecul(1470-1556) –este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor. ”Cum ziceți că Biserica Latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (...) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (...) Voi latinii care nu numai pe acesta (Simbolul de Credință), ci și multe alte predanii ale Bisericii le-ați strâmbat și le-ați stricat, sunteți vrednici să vă numiți, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii care săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor și Canoanelor Apostolești și Părintești. (...) Deci

de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să avem împărtășire cu voi, care cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (...) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii și valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică. ”26 ”Știm cu siguranță, cu siguranță știm, și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui și a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice. ”27 Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserica a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzești toate, fără nicio excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Pentru că, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți să le păzească. Și toți câți păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei care nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.” Sf. Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind pe papistași a zis: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda la adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca și noi.”28 9. Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar in Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia); 10. În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox; Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra Florența, de pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri și

învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, așa cum se cuvine unei adunări ecumenice. Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor pe care îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică liberă, ci una ce slujea scopuri politice.” Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos. Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-I înfricoșa și a-i face să semneze. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s- au lăsat în chip rușinos să fie mituiți cu bani, iar unii chiar au fost convinși de argumentele latine.”29 11.Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, întrun comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă; Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele urmatoare: • Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA 343): ”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.” • Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA 343): ”Niciun eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc că se fac creștini.” • Canonul 23 al Sf. Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar dacă vor stărui în această căsătorie, să se afurisescă.”

• Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICII ȘI NECREȘTINII): ”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie și căsătoria(însoțirea nelegiuită) să se desfacă, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar călca cele rânduite de noi să se afurisească.” Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune: ”Cine își va însura întraltă credință fetele și feciorii, unii ca eceia să aibă pocăință 5 ani; așișjderea și popii ceia ce-I vor cununa și aceia să aibă pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100) Sf. Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune să anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiut Părinții Bisericii noastre.” 30 12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe. 13.Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini care nu vor primi hotărârile lui. Potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor si Marilor Sinoade Ecumenice care privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății și aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox; Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie să ascultăm fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă asta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori. Câți episcopi si patriarhi nu au adoptat și învățat erezii și câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii să facă ascultare și să urmeze rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme [160]

sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschim, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței și au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschim, Sf. Teodor Studitul. Au fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisercii care este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii și sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm de episcopi și de sinoade când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii care veghează pentru suflete noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin la noi cu altă învățătură, nu numai ca nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii care nu au păstrat Tradiția Bisericii.”31 Episcopii trebuie să se învrednicească de a fi ascultați de credincioși, când ei înșiși ascultă de adevărul Bisericii, după cum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia sunt succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevarului și credinței, îl scoate pe episcop în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5,29) • Canonul 58 de la Sfinții Apostoli:”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului și neînvătându-i pe aceștia dreapta credința, să se afurisească, iar stăruind în nepasare și în lenevie, să se caterisească.” Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul- Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credin_ei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox care păstrează curată credin_a și acel episcop? Cum putem noi să tăcem, când între ierarhii și preoții noștri sunt care susțin că tainele catolicilor sunt valide?! Sf. Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”32 [161]

Sf. Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face acesta, deșartă e Evanghelia, zadarnice Canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i sar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”33 Mitropolitul Augustin de Florina:”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție ca episcopul să asculte de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de episcopi. (…) Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.”34 Oprirea pomenirii episcopului locului are temei canonic: • Canonul 15 al sinodului al 9-lea local de la Constantinopol, numit si sinodul I-II (861): ”Cele rânduite pentru prezbiteri, episcopi, si mitropoliţi, cu mult mai vârtos pentru patriarhi se potrivesc. Drept aceea dacă vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni a se depărta de împărtăsirea cea către patriarhul său, si n-ar pomeni numele lui precum este hotărât si rânduit întru dumnezeiasca mistagogie, ci mai înainte de sinodiceasca înfăţisare si de deplinita lui osândire ar face schismă, aceasta a hotărât Sfântul Sinod, cu totul a fi străin de toată ierarhia (preoţia), dacă numai se va vădi că a nelegiuit acest lucru. Si mai ales s-au pecetluit si s-au hotărât acestea pentru cei ce cu pricinuire de oarecare vinovăţie se depărtează de ai lor întâi sezători si fac schismă, si rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sinesi de împărtăsirea cea către întâiul sezător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, si cu capul descoperit îl învăţa, unii ca acestia nu numai

canonicestii certări nu sunt supusi, îngrădindu-se pe sinesi despre împărtăsirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci si de cinstea cea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi si minciuno-învăţători. Si nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme si de împărţiri.35 Tâlcuirea din Pidalion: Cele ce Canoanele cele mai de sus au rânduit pentru episcopi si mitropoliţi, aceleași le rânduieste cu mult mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă acestea să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem, sau ierosilii (adică furare de cele sfinte) si altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăsirea cu întâiul sezător al lor, iar dacă întâi sezătorii cei numiţi ar fi eretici si eresul lor l-ar propovădui întru arătare, si supusii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca acestia despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci si de cinstea cea cuvenită ca niste dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schism Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă si eresul minciuno-episcopilor acelora.36 Canonul face foarte clar distincția între greșelile morale și cele dogmatice. În cazul în care un episcop este învinuit de abateri morale iar preotul întrerupe pomenirea lui, acel preot se face vinovat de schismă pentru că nu a așteptat judecata sinodală și prin îngrădirea sa l-a considerat și judecat vinovat pe episcopul său înainte să se pronunțe o hotărâre a judecății sinodale. Dar alta este situația în cazul în care abaterile sunt în legătură cu credința. Astfel în cazul în care episcopul însuși învață și propovăduiește o erezie în mod public, prin cuvânt vorbit sau scris, de care iau cunoștință cei din jurul său, iar acea erezie a fost condamnată de Sinoade sau de Sfinții Părinți, preotul nu mai e dator să aștepte judecata sinodală, aceasta deoarece episcopul însuși se arată pe sine de partea acelei erezii pe care o propovăduiește, fără să fie acuzat de nimeni, iar acea erezie fiind condamnată deja, singur se vădește pe sine vinovat. Deci preotul are acest drept de a recurege la această măsură de îngrădire, fără să greșească în ceva anume și fără să se facă vinovat de schismă, ci chiar este vrednic de laudă fiindcă de fapt apără Biserica de schismă și de răspândirea ereziei.

Așa cum specifică canonul foarte clar, îngrădirea se face față de minciuno-episcopi (pseudoepiscopi), adică față de erezia mărturisită și de cel care o mărturisește și nu de Biserică. Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, pentru că nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe. Sf. Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul care învață neortodox: ”Trebuie ascultat de învățători și de preoti și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm.” (Omilia 2, Epistola 2 Timotei). Sf. Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna și acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna să nu tăcem atunci cînd este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, să tacă atunci când cei ce caută să statornicească rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a zis un mare Parinte, ce om binecinstitor poate să tacă?”37 Sf. Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”38 ”Acei clerici care recunosc Biserica noastră și voiesc să țina credința predanisită de Sfinții Părinți, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii îi vor afurisi (cu scopul de a-i convinge să se supună bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui care a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane și i-au primit pe episcopii străini și uzurpatori și le-au dat mâna, semn al supunerii și al înrobirii.” Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”39

Sf. Cuv. Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor si păstorilor mărturisitori cu principii patristice”. Sf. Ioan Iacob de la Neamț (1960) spunea: ”Iar câțiva din slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei zic: «Canoanele de multă vechime care le au, au ruginit. » Nu zic că lor, de multă grăsime si nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzânule și părul, și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.” 40 Sf. Tarasie patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, ca să-i ascultăm. Și din acestea să extragem și să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce a învățat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit.”41 Sf. Ioan Damaschin (749): ”Auziți popoare, seminții, limbi, bărbați, femei și copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora pe care le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți și de la Sinoade, să nul ascultați, nici să primiți sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte. și chiar dacă var învăța un înger sau un împărat în afara acestora pe care leați primit, astupați-vă urechile.”42 Sf. Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor celora.”43 ”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? .”(II Corinteni 6,14-15) Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii

continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.” La Sfântul Teodor Studitul găsim că ”Niciun sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.”44. Tot același sfânt sustine că ”cei care nu accept toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”45 Arhim. Filotei Zervakos mărturisește că: ”aceia care au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor să lupte, s-au moleșit. și nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm și s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pamânt si mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați ca să ia ostateci și să adune prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocși și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință să ne mântuim.”46 Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viată. Este bine însă ca tu să cunoști semnele venirii lui și să întarești mai dinainte.”47 Sfântul Marcu Evghenicul, care a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara Florența, din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând si acceptând unirea cu catolicii, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând să semneze orice document prin care se accepta unirea cu catolicii. ”Văzând că nu e nicio nădejde să îl înduplece pe

efesean (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune dacă nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât zicând: Sinoadele au osândit pe cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât să păstrez în chip neclintit, învățătura curată și neprihănită pe care Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei (...). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc să mă abat de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie să judecați învățătura în care cred și apoi să mă judecați pe mine. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă și dreptslăvitoare, așa cum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”48 Faptul că Sf. Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă și cinstit de popor ca un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost mustrați. Oamenii îi ocoleau pe episcopii care semnaseră și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor care au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor: ”Ne- am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, neau silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”49 La Sinodul care a avut loc în Creta, treizecișitrei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni și asupra lor, de ce delegația B.O.R a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva

acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul să mărturisească adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea și interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele oamenilor sunt ignorate? Ce atitudine ar trebui să avem, noi, cei care nu suntem luați în considerare de acești ierarhi? Ar trebui să lăsăm bisericile goale, să nu mai participăm la slujbele lor, până ce ei nu se leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul. ”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postulu Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră unirea cu latinii.”50 Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii care semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui. ”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul să creadă că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii și că leapădă unirea si dogmele latine.” Apoi a spus:”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), și de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.” Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă să nu se apropie nici de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, să nu slujească împreuă cu patriarhul si clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade să nu se amestece cu unioniștii și să rămână osebiți de ei, până când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își afierosise întreaga viață.”51 Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel să fie cu adevărat păstor al turmei sale și să lucreze cele sfinte. Sf. Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume e Mahara scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut să spui

preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh (autorul unei erezii) la Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”52 Dacă Domnul a zis ”nu judecați ca să nu fiți judecați”, mulți îsi pun întrebarea cu ce drept îi judecăm pe mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim. Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam sau scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător și vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis să judece aproapele. Dar să spui și să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele și poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai ca nu este interzis să judeci, ci se și impune să faci aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă și nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat-o pe femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre cei născuți din femeie și dintre prooroci, Sfântul Înaintemergător, care locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia și liniștea și s-a ridicat împotriva lui Irod, fără sa-I fie teamă de puterea împărătească și i-a spus cu mult curaj și îndrăzneală:”Impărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite să iei pe femeia fratelui tău!” Nu i-a zis: «Eu sunt judecător și am venit să te judec.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu ca să-l înspăimânte și să înceteze fărădelegea. În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie și mănăstiri, Antonie, Eftimie, Teodor Studitul și mulți alții, ci ar și stâlpnicii, în vremuri și împrejurări diferite, văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei, preoți, monahi și mireni eretici au părăsit pustiile și mănăstirile lor și s-au dus grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Și înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților și stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile și ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări și prigoniri, preferând să moară pentru Adevăr și Ortodoxie. Și dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciunea și amăgirea, cu ereziile și cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.”53

14. Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor” (CMB) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns. Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în CMB, se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate: ”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință și spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul și în viața comună în Hristos, prin mărturie și slujire către lume, și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă.” (Constituția CMB, III) În Declarația de la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale CMB, se afirmă: ”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (...) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquot modo), sau chiar că există biserică în afara bisericii. (ecclesia extra ecclesiam).” Noi nu putem accepta că toate membrele CMB, inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului CMB, iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la CMB că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea și apostolicitatea, Îl neagă pe Hristos și Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nicio știrbire. ”Iisus Hristos, ieri si azi si în veci, este acelasi.” (Evrei 13, 8) Sf. Cuv Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă și de toate discuțiie lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește in Credința Otrodoxă, își va mîntui sufletul.”54 Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie [170]

și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a demascat pe cei care luptă împotriva Ortodoxiei, pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului. ”Într-adevăr e de neînțeles că luăm parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii să mergem la consilii ecumenice unde se străduiesc să zădărnicească Ortodoxia. Ce căutăm noi, în acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută să surpe Ortodoxia? Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (...) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și puțin ”Creștinism” ca să facă să pară adevărată, minciuna lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i credeți! Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. ”Biserica” CMB-ului nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. (...) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu articulații demonice și aspirații masonice ce încearcă să zguduie temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind și delegații Bisericii Ortodoxe, care discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar heterodocș i, rărăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în ecumenism află nădejdea izbăvirii. Această ide îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”55 Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „CMB”, se întreba încă din 1973: „De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor CMB, în ciuda încălcării [171]

vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate si a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveste în însăsi calea mântuitoare a Ortodoxiei? [...] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase si cu totul distructive care rezultă din participarea la CMB, nu se retrage din el?”56 Și întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii care vorbesc despre aceste abateri din cadrul „CMB”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar și a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „CMB”? Nu sunt străine în istoria B.O.R actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi și clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras și nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu, care este mentorul și inițiatorul acestui sinod tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. - -conform DEX]. Relatăm mai jos o întâmplare ce a avut loc în Sf. Munte Athos, pe vremea patriarhului Ioannis Vekkos: Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea si prigonirea Athoniţilor Între anii 1276 si 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia si a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma si împreună-slujirea cu papistasii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, si că va aseza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, asa încât preoţii si monahii l-au anatemizat pe Patriarh si în aproape nicio biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuse miscarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată si de clerici papistasi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nicio mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit

soldaţilor să îi tortureze si să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu, au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească si să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi si au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri. De asemenea, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi, scufundândui în mare cu corabia lor cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind Sfânta Liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei si de sapte monahi, precum si de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 si după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei sapte monahi si ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul si cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit si, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeste o lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit si au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre si o înfăţisare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele sapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au si rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai sederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord si a murit pe loc. Acesta a fost si motivul pentru care au fost dusi într-o pesteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au asezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt si cele mai înfricosătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o pesteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi. O întâlnire înfricosătoare Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, si care au slujit cu el. Se

îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele acestea si cerceta neobosit si întreba dacă se găseste cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă si să nu mai aibă îndoieli. Si întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Asa a venit si m-a întrebat dacă cunosc ceva si dacă i-am văzut cu ochii. Si l-am înstiinţat că eu i-am văzut si că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu, am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci si era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci. Am mers si pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am si rămas peste noapte, iar unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând: „Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră si au slujit împreună cu Ioannis Vekkos si cu ai lui, pe care eu i-am văzut si altădată, dar pentru că esti tânăr si e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta si să spună unii că sunt minciuni toate astea si că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem si să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul si altul mai apoi, pentru că spune si Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”. Si spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, si îmi spune: „Aici este”. Eu eram curios să îi văd si îi spun: „Tu râzi de mine?”. El însă a zâmbit si mi-a spus: „Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost pusi, ca să le vadă oamenii si să-si facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea si atunci vei crede…”. Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă si după mult efort, am iesit afară si, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri si apoi am văzut o pesteră si am intrat si văd acolo o priveliste vrednică de tânguire: Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele si cu centurile, cu ochii deschisi, părul si barba, la toţi trei, lungi si albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel si mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari

de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi si pantofi… Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată si oase, dar nu ma lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…” În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Si atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul si nu pot să dorm zi si noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă. Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul si Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Nasterea Înaintemergătorului si Botezătorului Ioan”. Din cele relatate considerăm că mai marii Bisericii ar fi trebuit să ia atitudine încă de la începutul sec. XX când au avut loc primele întruniri interconfesionale, ce au deschis drumul pentru înfierea, constituirea si dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului. Din motivele enumerate mai sus, nu putem considera Sinodul din Creta nici „sinod”, nici „sfânt” si nici „mare”, ci mai degrabă un abuz si o inovaţie sinodală întrucât a înselat si asteptările pliromei Bisericii. Făcând parte din Biserică, în calitate de mădulare vii ale trupului tainic a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem dreptul de a interveni în problemele legate de Biserica și Credința noastră Ortodoxă și a pune cuvânt și mărturie, ca aceasta să nu aibă de suferit. Preasfințite Părinte, noi, ortodocșii creștini, nu recunoaștem și respingem categoric hotărârile sinodului din Creta (iunie 2016), care nu a respectat învățăturile dogmatice, Sfânta Tradiție și Sfintele Canoane, care au fost date la cele șapte Sinoade Ecumenice și locale ale Bisericii Ortodoxe. Așteptăm un răspuns oficial, public, care să nu lase loc de interpretare. Rugămintea noastră este: a) Să vă deziceți de Sinodul tâlhăresc din Creta; b) Să condamnați ecumenismul și să vă deziceți de el, prin fapte și prin cuvânt; c) Să catehizați poporul, aducându-le la cunoștință gravitatea lepădării de credință prin ecumenism; d) Să ieșiți din Consiliul Mondial al Bisericilor și din toate organismele ecumeniste.

Vă rugăm din suflet să rămâneți FERM și să APĂRAȚI ORTODOXIA așa cum la rugăciunea de hirotonie întru arhiereu ați făgăduit că: ”Dau anatema pe Arie și pe cei împreună cu dânsul cugetători și părtași ai relei și neasemănatei lui păreri, pe Macedonie și pe cei împreună cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea pe Nestorie și pe ceilalți ereziarhi, și pe cei de un cuget cu aceștia îi lepăd și îi dau anatema, și cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!”[…] ”Peste acestea încă mai mărturisesc, că voi păstra și voi urma cu sfințenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate canoanele celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și locale; învățăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinți; tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe. De asemenea o altă rugăciune de la hirotonie spune: ”Tu, Hristoase, și pe acesta ce s-a arătat iconom al scaunului arhieresc, fă-l următor Ție, adevăratului Păstor, punându-și sufletul pentru oile Tale, povățuitor orbilor, lumina celor dintru întuneric, certător celor neînțelepți, învățător pruncilor, luminător în lume: ca, desăvârșind sufletele cele ce i s-au încredințat lui în viața aceasta, să stea nerușinat înaintea judecății Tale și să primească plata cea mare pe care ai gătit-o celor ce s-au luptat pentru propovăduirea Evangheliei Tale."58 Vă dorim din toată inima să rămâneți devotat sfintei noastre Credințe Ortodoxe, slujind pe adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Amin. Această scrisoare este susținută prin semnaturile a sute de credincioși din această eparhie, care se pot pune la dispoziție la nevoie. Data: 18.09.2016 Semnătura: Preot Oros Emanuel, Parohia Ortodoxă Mestesteacăn 1 Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii – Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 377 2 Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul – Fundația Iustin Pârvu, pag.87 3 Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul – Fundația Iustin Pârvu, pag 8

4 Interviu preluat din Ortodoxia și internaționalismul credincios, Ed. Scara, 1999 5 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, pag.55-56 6 Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003) 7 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, pag. 53 8 Sf. Grigorie Palama, Despre purcederea Sf. Duh, Omilia Iisus, pag. 184 9 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag.372 10 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag153 11 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, pag.64-64 12 Ibidem pag. 99 13 Revista Atitudini nr.19 14 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag. 167,170-171, 184 15 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.173 16 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița, 2009, pag. 102 17 Ibidem, pag. 103, 104,105, 110 18 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 549 19 Ibidem pag. 151 20 Ibidem pag. 152 21 Ibidem pag. 152 22 https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios - tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/ 23 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița, 2009, pag 293 24 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, pag 94-95

25 Viața și nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Grigore Palama, Ed. Cartea Ortodoxă, pag. 125 26 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 470 27 Ortodoxia și ecumenismul, pag. 212 28 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, pag.98 29 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, pag 120 30 Stupul Ortodox 1999 31 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița, 2009, pag. 292 32 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.181 33 Ibidem pag 21 34 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița, 2009, pag. 274-275 35 Pidalion, Ed. Credința Strămoșească, 2007, pp. 266-267. 36 Ibidem, p. 267. 37 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag.499 38 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag.335-334, 372 39 Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844 40 Sf. Ioan Iacob – ”Hrană duhovnicească”, Buc. 2000 41 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița, 2009, pag. 115 42 Ibidem 23 43 Ibidem 23, pag. 54 44 Teodor Studitul, Epistola 1,24, pag. 99, 985B 45 Teodor Studitul, Epistola 1,25, pag. 99, 989A 46 Pr. Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag. 31 47 ”Despre ispita crestinilor din veacul de acum”, vol. ”Hrană Duhovnicească” 48”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”pag.116-117

49 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”,pag. 125 50 Ibidem [11], pag127 51 Ibidem [11], pag146 52 ”Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf. Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag159 53 Pr. Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag 82,83 54 Patericul peșterilor din Kiev, 1806, Editura Egumenita 55 Arhim. Haralambie D. Vasilopoulus – ”Ecumenismul fără mască”, pag. 155-156 56 CONSTANTIN D. MOURATIDIS, Mişcarea Ecumenică..., pag. 8788 apud SFÂNTA CHINOTITĂ A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, Memoriu ... 57 (Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004) 57 Graiul Ortodox via http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm / și din http://pneymatiko.wordpress.com 58 Arhieraticon , Ed Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc. 1993, pag. 93, 99 Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/maramuresenii_lui_hristos_sc risoare_deschisa_catre_ps_iustin_sigheteanul/2016-09-22-173

3.7 Scrisoare deschisă către ÎPS Varsanufie Către Înaltpreasfințitul Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului,

”Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut, ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea…”. (Psalm 1, 1-2) ”Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu, în toate e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu”. (Părintele Justin Pârvu) Cu multă durere în suflet vă scrie câteva rânduri o mamă îndurerată din Eparhia Râmnicului, pe care o păstoriți, cu voia Domnului, Înaltpreasfinția voastră. Am socotit că este necesar să vă scriu aceste simțăminte ale mele, care coincid cu ale altor câteva familii, mame și surori în Domnul nostru Iisus Hristos. Cu mila și ajutorul Domnului am ”crescut” la umbra marilor duhovnici din Sfânta Mănăstire Frăsinei (micul nostru Athos), cuvioșii părinți: Paisie, Ghelasie, Lavrentie și anul acesta, plecând la cereștile locașuri, dragul nostru părinte Neonil. Dragii noștri ”luminători” ne-au învățat că noi mamele nu lăsăm nimic mai de preț și mai scump pe acest pământ, copiilor noștri, decât credința ortodoxă, pe care ne-au transmis-o și nouă, din generație în generație, cu mari jertfe mamele, bunicile și străbunicele noastre. După cum bine știm cu toții (cei preocupați cu mântuirea, bineînțeles) ne aflăm într-un moment greu, într-un moment de răscruce al credinței celei adevărate și, de fapt, al mântuirii noastre.

[180]

Eu, o mamă slăbănogită de păcate, netrebnică și nevrednică, dar, conștientă de pericolul care ne așteaptă, strig din toată inima către Înaltpreasfinția voastră: ”Să stați bine, să stați cu frică, să luați aminte”, să nu cădeți în prăpastia înspăimântătoarei lepădări de credință și în marea înșelăciune a acestui sinod ”mare și sfânt”, la care, din motive binecuvântate nu ați ajuns și mult ne-am bucurat. Știu că în curând vă veți întâlni cu frații Înaltpreasfinției voastre, în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (respectiv, copiii noștri dragi, care au semnat acele documente viclene, conform Sfinților Părinți) să nu recunoașteți acest sinod și să ne rămâneți vrednic episcop: ”drept învățând cuvântul Adevărului” (Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie), în aceste ”zile rele”, de cernere, să rămâneți mărturisitor al Sfintei Credințe Ortodoxe. Nu întâmplător păstoriți, cu voia Domnului, această Eparhie, care a dat atâtea jertfe pentru păstrarea dreptei credințe ortodoxe (mă gândesc la Sfinții Brâncoveni, la Sfântul Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului, care după cum bine știți, nici nu era român, și privindu-i sfârșitul avem cu toții de luat aminte, dar și la Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul Arhiepiscopiei noastre dragi, cum s-a comportat Sfinția sa la Sinodul I Ecumenic în anul 325, pălmuindu-l pe ereticul Arie. La ceilalți ocrotitori ai Arhiepiscopiei: Sfântul Nectarie, la Sfântul Calinic de la Cernica, și nu în ultimul rând, la ceilalți Sfinți din raclă, pe care îi cinstim și-i rugăm să mijlocească pentru noi toți înaintea Domnului). Personal, v-am întâlnit, când ați venit în Eparhia Râmnicului, acum aproximativ 2 ani, la hramul Schitului Pahomie și m-am bucurat când v-am cunoscut și ați vorbit cu noi (eu, soțul și copiii), a doua oară la o mănăstire foarte dragă nouă celor din oraș și din împrejurimi, Sfânta Mănăstire Pătrunsa, tot la hram (hramul Sf. Cuv. Parascheva), anul trecut. În mintea și inima mea a încolțit atunci bucuria că mai marele nostru păstor este un trăitor autentic al Sfinților Părinți și rugător în Duh și Adevăr. Multă bucurie a pornit din inima mea spre Înaltpreasfinția voastră (și a tuturor celor care o cunoșteau) anul acesta, când prietena mea întru Hristos, Mihaela, ulterior, Maica Salomeea, i-ați aprobat [181]

cererea duhovnicului, de a îmbrăca haina îngerească. Această fericită nevoitoare ”pustnica din mijlocul orașului”, cum o numea o jurnalistă din revista ”Lumea Credinței”, a câștigat cerul în doar șase ani. Într-un pelerinaj, aproximativ cu șase ani și două luni în urmă, la o predică, în conștiința dânsei s-a făcut lumină și a realizat deșertăciunea acestei lumi și ”drumul” pe care dânsa mergea. Dar, Bunul Dumnezeu, ca să o ajute și mai mult a binecuvântat-o cu această boală, cancer, și luptând cu boala pe teren duhovnicesc, Domnul a întors balanța și acum dânsa se roagă din Cer pentru Înaltpreasfinția voastră și pentru noi toți, înaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului și a Tuturor Sfinților. În continuarea smeritelor mele rânduri vă voi împrospăta memoria cu câteva rânduri ale marelui duhovnic mărturisitor și supraviețuitor al temnițelor comuniste, părintele Justin Pârvu (pe care, eu și familia mea am avut binecuvântarea și bucuria să îngenunchem smerit la picioarele sfinției sale, și a cărui mână am sărutat-o pentru ultima dată la înmormântare, și care, era la fel de caldă și moale cum o sărutasem ultima dată în viață). Aceste rânduri de mai jos au apărut în decursul anilor 2007-2013, în Revista Atitudini și în cărțile „Ne vorbește Părintele Justin” volumele I și II. Moto: „Am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele acestea tinere şi va aduce câte o lumânare în întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus, acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt. Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole şi se vor îndrepta.” Părintele Justin Pârvu Cum vedeţi urgentarea Sinodului panortodox, care a fost anunţat pentru luna iunie?11

11

Acest interviu a fost realizat în aprilie 2013, cu puţin timp înainte de trecerea Părintelui la Domnul şi a apărut în Revista Atitudini Nr. 28. Încă din acel an se avea în vedere întrunirea unui Sinod Panortodox, amânat însă ulterior pentru anul 2016.

O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care, cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins scopul, de aceea şi iese la iveală, ca să îşi finalizeze planurile. Despre mărturisirea dreptei credinţe Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi începutul luptelor. Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără ascunzişuri. Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa, biruinţa pas cu pas. Adevărul trebuie scos la lumină, dar numai adevărul, pentru că lumea nu mai ştie de unde vine şi încotro merge. Din păcate, manualele teologice prezintă realitatea Bisericii trunchiat şi copiii noştri nu vor avea acces la o învăţătură autentică a istoriei bisericeşti. Sistemul politic a urcat şi până la vârful ierarhiei bisericeşti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, aşa e şi acum. Şi tot aşa va şi supravieţui: prin jertfă şi mărturisire. Însă nu ieşim din staul şi nu trecem la nicio altă biserică schismatică, chipurile, „ortodoxă”. Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă. Deocamdată nu se pune problema unei erezii vădite în Biserica noastră. Avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor bisericeşti, de a vădi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistaşii sau cu alte comunităţi bisericeşti care sunt căzute din Har, nu mai au succesiune apostolică şi nu mai

păstrează adevărul întreg al Bisericii Soborniceşti, stabilit prin cele 7 Sinoade ecumenice. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de unire necanonică! Atunci nu va mai fi har întro astfel de biserică. Dar Dumnezeu îşi va păstra aleşii Lui şi va păzi Biserica Ortodoxă, după cum ne-a făgăduit. Să ne rugăm să ne păzească în acele vremuri şi să nu cădem în mreaja înşelării. Însă tot erezie este şi să te desparţi de Trupul Bisericii fără întemeiere canonică, aşa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet înţelept şi un adevărat apostol al vremurilor noastre are discernământul mărturisirii şi nu mărturiseşte cu patimă, fără socoteală, ci ştie să se facă tuturor toate, fără să se abată de la Adevăr. El caută mereu să lupte să poată trezi în ceilalţi sentimentul de apărare a Adevărului. Acesta este rostul mărturisirii lui, dar, din păcate, ţara noastră nu are un astfel de mărturisitor la ora actuală. Rostul mărturisitorilor este să se facă ostaşi ai apărării Ortodoxiei. Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi raţiunea îţi va fi mai puţin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire. Toată viaţa creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să moară martir. Dumnezeu să vă ţină într-o rugăciune deplină, să vă ţină întro unitate, să faceţi cât mai mult ca Biserica noastră să trăiască, dacă nu mai mult decât suntem acum, dar măcar să se menţină aşa, în duhul care este, ca în felul acesta, să putem suporta şi preîntâmpina toate conflictele eretice care se abat asupra noastră. Nu putem, să ştiţi, să răzbim, decât prin unitatea noastră, rugăciunea noastră şi printr-un duh creştin. Duhul de nevoinţă ne ajută să intrăm în rânduiala Sfinţilor Părinţi. Nevoinţa noastră înseamnă respectul nostru faţă de nevoinţele lor, arată evlavia noastră faţă de duhul patristic. Lenevirea este moartea călugărului şi el are datoria să lupte zi de zi cu sine prin pocăinţă să nu cadă în această delăsare, care pe zi ce trece, se transformă în obişnuinţă şi din care cu greu te mai ridici. Cea mai mică neluare aminte şi greşeală nepocăită nimicesc puterea de îndreptare. Suntem responsabili pentru moştenirea duhovnicească ce o lăsăm generaţiei viitoare. Prin nepăsarea ta strici nu numai sufletul tău, dar şi duhul ortodox în genere pe care-1 vor moşteni cei de după tine. Fiecare în parte are un rost temeinic în acest organism, Trup al

Bisericii. Nu trebuie să învinovăţim atâta condiţiile exterioare! Fiecare în parte formează această obşte decăzută, iar ea se reface prin nevoinţa bună a fiecăruia, atât pe cât îi stă în putere să se silească spre împlinirea poruncilor evanghelice şi a făgăduinţelor monahale. Păi, rolul preotului este numai să cunune şi să înmormânteze? Nu. El este sarea pământului şi lumina oamenilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale acestui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumină oamenilor. Nu ei sunt urmaşii Apostolilor, cărora Mântuitorul le-a poruncit: «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura» (Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă. Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări, care într-adevăr să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare, eu nu înţeleg îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii. Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn; să nu avem o poziţie de laşitate. Iar poporul cum să se mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri? Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămână, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi până şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa. Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor, avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie, dar cât durează această strategie, măi? Suferă poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic. Şi cine sunt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Biserica luptătoare? Luptătoare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva puterilor întunericului. O asceză

retrasă în individualitatea ei, nu mai este un adevăr mărturisit în plenitudinea lui. Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu. Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul - „Ei, n-are nimica!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, nare nimica” şi tot aşa... toate nu au nimic. Nihilismul a născut acest libertinaj şi această stare te îndreptăţeşte pe tine cumva să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem ucenici ai lui Hristos. Cum vedeţi ratificarea tratatului de la Balamand, din 1993, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe tema raportului dintre Biserica Ortodoxă şi cea catolică? Toate celelalte Biserici Ortodoxe au respins sinodal acele declaraţii din tratat, ca fiind eretice, numai Biserica Română fiind singura care nu l-a respins nici până azi... ”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înştiinţaţi. Doamne fereşte, mâine, poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor dogmatice. Şi vom ţine la hotărârile celor 7 Sfinte Sinoade ecumenice cu preţul vieţii. Pentru noi aceasta este sfânt: mărturisirea de credinţă a celor 7 Sinoade ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinţii Părinţi prin Duhul Sfânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privinţa dogmelor. Ierarhii noştri când sunt investiţi în episcopie, depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credinţă şi cele 7 Sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun sfinţilor ierarhi, păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinţilor Părinţi, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinţii

Părinţi, nu prin minţi îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziţia ortodoxă, spre liniştea poporului nostru ortodox. Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepţi condiţia de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă. Noi, cei care am rămas ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor. Au intrat lupii în turma noastră pentru că semănătorii sunt puţini, lipsesc teologii în măsură să poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de credinţă. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să mărturisească nişte realităţi dureroase din sânul Bisericii. Pentru că ei, când vin din străinătate, aşteaptă o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi pună guleraşe frumoase, genţi strălucitoare şi maşini luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta formează Biserica Ortodoxă, Biserica Ortodoxă o formează poporul simplu de rând, binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânare cu lacrimi în ochi şi ţăranul care nu cedează Ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Bisericii noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care S-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar trebui să înţeleagă că păstorii supremi sunt Sfinţii Părinţi şi slavă Domnului sunt atâtea cărţi publicate. Nimeni nu poate spune că nu a ştiut. Teologilor noştri le lipseşte râvna sau scânteia dragostei de adevăr. Să învăţăm de la greci care,

aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunţă la principiile ortodoxe ale Bisericii, ei fac educaţie religioasă, catehetică şi dogmatică de mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut intr-un mediu bizantin şi înţelege uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăţi. Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă erau, erau fără atitudine. Au fost câţiva buni dar puţini, cum a fost Părintele Arsenie Papacioc; mai mult cei simpli şi fără carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulţească Domul secerătorii că sunt puţini! Orice credincios trebuie să îşi însuşească un minim de cunoştinţe dogmatice, catehismul ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învăţătură cu uşurinţă de la oricine, numai de la Sfinţii Părinţi şi preoţii mărturisitori. Să fim vigilenţi pentru că sectele iau amploare şi în curând Ortodoxia românească, dacă o ţine tot aşa, o să iasă la pensie... Monahii sunt păzitori ai adevărului Care a fost atitudinea monahismului din primele secole creştine? Aceasta? Nepăsătoare la durerile aproapelui lor? Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă puterea să vedem rănile fraţilor noştri. Şi ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos decât aceea că ai salvat un suflet de la pieire? Dar dacă nu vrei să îl salvezi, măcar nu te descuraja! Nu au fost ei cei care au dat tonul şi au fost prezenţi în toate problemele care frământau Creştinătatea? Martirii nu au fost călugării? Ce învăţătură vin ei să ne aducă nouă acum? Ce a făcut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos călugării şi i-a adus în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor, ca să fie modele de înfrânare, de virtute, de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este smerenia, să dormi liniştit la chilia ta? Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe al Creştinătăţii. Deci, monahii sunt candele vii şi ochii permanent trezvitori ai vieţii noastre creştine. Să le spună întotdeauna de unde bate vântul şi încotro se îndreaptă ca să se pregătească creştinul şi să ştie cum să se apere. Şi aşa, împreună, să înfruntăm greutăţile acestui veac şi să ne facem moştenitori vieţii celei veşnice! Călugării să se gândească la faptul că ei sunt oamenii de lumină ai poporului, că pe lângă rostul pravilei şi al Liturghiei,

Vecerniei, Utreniei şi Pavecerniţei, mai au şi rostul de apărători direcţi ai acestor valori, de veghetori ai neamului. Noi nu ne putem prezenta la Dumnezeu numai cu Utreniile şi cu Vecerniile pe care le-am făcut aici. Vom da răspuns cum am apărat adevărurile unor lucruri ce privesc mântuirea noastră. Părinţii noştri din mănăstiri trebuie să se gândească serios că ei sunt lumina lumii şi lor li se cere acum un cuvânt de spus, în vremurile în care trăim. Autorităţi mici sau mari, cum sunt ei puşi în rânduială, să nu se gândească doar la un pătrişor de chilie călduroasă, împodobită cu icoane şi cu ramuri de măslin, aduse din toate părţile lumii. Să se gândească la o viaţă mult mai aspră, mult mai grea, dacă nu la cea veşnică unde ne aşteaptă o aspră judecată. Pe lângă aceste obligaţii călugăreşti, de ce ai venit frate aici? „Am venit, dorind viaţă pustnicească”. Viaţa pustnicească este a osândei, este viaţa grea a călugăriei, a tuturor defăimărilor şi a loviturilor. Un călugăr care poartă în sufletul lui schima, care poartă rasa, semnele acestea ale biruinţei, trebuie să conştientizeze că aceste biruinţe nu vin decât prin suferinţe, greutăţi, prin necazuri, că ai venit, frate, ca să aduci aici jertfa ta, să aduci suferinţele tale, lupta ta şi rănile tale. Aceasta este crucea pe care ne-am luat-o noi la călugărie, în faţa altarului. Şi eu cred că miile de călugări care au căzut în faţa Sf. Altar, împreună cu nevoinţele părintelui Arsenie Papacioc, cu rugăciunile părintelui Ilarion Argatu, cu rugăciunile părintelui Ilie Lăcătuşu, cu rugăciunile părintelui Antim Găină de la Secu şi mulţi alţii, lângă dânşii formăm şi noi oarecum pârghia de rezistenţă ortodoxă. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aceasta este pregătirea noastră pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri. Despre eretici şi erezii La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se

ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa adevărului. Ereziile şi învăţăturile strâmbe să le curăţim pe cât e posibil, să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate. Adică să atragem atenţia asupra rătăcirilor unora sau altora dar fără să învinuieşti; să nu arăţi cu degetul! Aşa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru că, să ştiţi, nu suntem fără de vină. Cu toţii răspundem pentru rătăcirile din Biserică şi din societate - ori că nu am acţionat la timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăinţă, cu toţii purtăm vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuşi să întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuşi să facem Ortodoxie curată şi să curăţim învăţătura Bisericii de zgura rătăcirilor. Deci nu zic să taci, căci este ateism, dar vezi în ce duh mărturiseşti, căci dacă nu ştii să întorci degetul spre tine, te poziţionezi tot în afara Ortodoxiei, care este trăire. Astăzi asistăm la cea mai grea încercare abătută asupra Bisericii Ortodoxe, pentru că nici în primele veacuri ale creştinismului nu exista atâta vicleşug şi atâta eroare de a putea suci minţile oamenilor ca acum. Acum sunt parcă susţinuţi şi plătiţi chiar din cadrul - cu părere de rău, spun aceasta - chiar din cadrul Bisericii noastre. Dar aşa cum au fost 12 Apostoli şi unul s-a pierdut, aşa şi în Biserica noastră, să îmi fie cu iertare, sunt astfel de elemente plătite foarte bine şi introduse pentru a deforma adevărul ortodox. În Biserica noastră, de-a lungul istoriei, lucrurile acestea s-au tot petrecut, rătăciţi şi apostaţi au tot fost, încercări cu interesul de a lovi Biserica Ortodoxă şi care continuă şi azi sub forme diferite. Mântuitorul spune limpede: «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu» (Ioan 3:5). Eu nu pot să mă fac judecător în locul lui Dumnezeu, nu e în competenţa mea să spun cine se mântuieşte sau nu, avem însă o rânduială stabilită de Sf. Părinţi şi nişte Sfinte Canoane. Nu putem să spunem noi altfel decât Sfintele Canoane. Pentru că aşa se face sminteală. Cădem sub anatema Bisericii dacă îndrăznim din voia noastră să adăugăm la cele stabilite prin Sinoadele Bisericii o iotă, sau să scoatem ceva.

[190]

Eu am spus-o şi o repet: trebuie să mărturisim Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Sf. Cuv. Iustin Popovici, ca să ne putem mântui în aceste vremuri, când ecumenismul vrea să distrugă Singurul Adevăr Ortodox. Sfântul Iustin spunea: „Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudocreştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. ... Fără să ţinem seama de calea Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, fără a urma Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi după Acela care este singurul şi adevăratul Dumnezeu în toate lumile, şi fără de închinarea înaintea singurului şi adevăratului, şi veşnic viului Dumnezeu, a Dumnezeu-Omului şi Mântuitorului Hristos, este neîndoielnic că omul se va afunda în marea moartă a civilizatelor închinări europene la idoli, şi, în locul viului şi adevăratului Dumnezeu, se va închina idolilor mincinoşi ai veacului acestuia, întru care nu este mântuire, nici înviere, nici îndumnezeire pentru fiinţa cea nenorocită care se cheamă om” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru-Vodă). Mântuirea este aşadar doar în Biserică şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este mântuire. Dar este vreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei rătăciţi pe cale. Despre căsătoriile mixte Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu leam spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost?... Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!... Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e [191]

astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a Canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula. Tocmai aici este marea dramă - este un zid între păstori şi turmă. Păstorul nu mai ajunge la inima credincioşilor. Misiunea preoţilor se rezumă la mese şi ospeţe, se suie în maşină şi circulă în toată lumea asta. Iar poporul aşteaptă în sărăcie şi durere. Aceasta este adevărata dramă pentru că s-a despărţit omul de păstor. Iar bietul creştin aşteaptă şi tot aşteaptă nişte vremuri mai bune. Şi cred că răbdarea şi suferinţa poporului român nu vor rămâne nerăsplătite. Numai să cerem şi ni se va da; bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla. În Apus, creştinismul s-a laicizat foarte mult. Papa a transformat religia în cultură, dar nici măcar o cultură bună. Apusul s-a aliniat la toată ştiinţa satanică. Şi cultura are rostul şi importanţa ei, dacă este sub protecţia religiei, dar dacă este sub stăpânirea ştiinţei, atunci nu mai e bună la nimic. Papismul va pica, dar Ortodoxia va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Cerul şi pământul vor trece, dar Ortodoxia va rămâne, căci este adevărul cuvântului lui Hristos. ... Ştim foarte bine că şi patriarhii au azi susţinere şi interese politice, pentru că nu mai există nicio instituţie nedirijată la ora actuală. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii. Au mai fost în istoria Bisericii conflicte între Patriarhii, dar au ţinut mai presus de toate neştirbită unitatea Bisericii, călcând în cele din urmă peste toate orgoliile şi neînţelegerile lor. Dacă, azi, capii bisericilor se bat de la o bucăţică de pământ, ce încredere să mai aibă credincioşii în ei? Cum mai pot ei propovădui neagoniseala şi smerenia? Noi fericim pe făcătorii de pace şi nu preafericim pe făcătorii de dezbinare. Duşmanii Bisericii dănţuiesc de bucurie, uitându-se la conflictele dintre ortodocşi, iar aceşti patriarhi, cu voie sau fără voie, cad în laţurile lor, făcând jocul acestor neiubitori de adevăr. Să ne rugăm pentru pacea şi unitatea lor!

Occidentul apostat Lumea este împărţită în trei mari concepţii: Biserica Ortodoxă care este sobornicească şi a primit învăţătura apostolească, catolicismul - forţa politică, alături de luteranism forţa cunoaşterii - şi ateismul. Aceste două forţe s-au întâlnit cu o a treia: ateismul, de distrugere a credinţei. Lupta se duce în aceste trei mari concepţii. Fără Maica Domnului, fără Cruce, fără Hristos, vedem Occidentul ruinat, în stare de descompunere venind ca o avalanşă peste noi, cu toate negaţiile lui. Noi, cum spune Nae Ionescu, n-avem ce căuta la Occident pentru că încă din 1938, el era o cenuşă. Lipsa de catehizare a preoţilor Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. în ce constă această răspundere? în propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viaţă: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa» spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din Seminar, apoi în Facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoţi? În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului care nu a existat. Şi poate că mulţi nu au ştiut. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune - e uşor de zis -, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: «bate-voi păstorul şi se vor risipi oile». Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate ?(...)

A pătruns dihonia mondialistă, care vine cu înşelăciunea unei păci false, în care să nu mai poţi spune adevărul, să ne facă justificabilă tăcerea. Preotul din faţa altarului nu vorbeşte nimic; tălmăceşte acolo un fragment evanghelic şi încolo nimic, la cât ar fi nevoie, cu câte ne confruntăm cu greutăţile astea şi cu necazurile care vin asupra noastră; credinciosului i se explică prea puţin cum să se lupte în lumea de azi şi astfel intră în derută. Tocmai asta este esenţial în taina duhovniciei, ca omului să îi spui atunci când are nevoie, să răspunzi la nevoile lui, nu numai aşa să dai nişte sfaturi reci din cărţi. Dacă îi oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poţi să îl ţii legat de Biserică, dar dacă mai mult îi tulburi înţelegerea, atunci el se îndepărtează. Oricum la noi, la români, tăcerea este o calitate veche în rândul clerului; dacă mai vorbesc aşa sporadic, pe ici colo. Dacă înainte era ateismul comunist, să nu credem că acum nu mai este acelaşi ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a nu mărturisi, prin tăcere. Creştinismul este picătura de var care limpezeşte apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este sângele martirilor? Sămânţa creştinismului. Şi eroii noştri, martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizaţi, din puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului - aceştia trebuie să fie modelul şi ajutorul nostru. Creştinii noştri, să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze faptele şi sfaturile! Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când există azi atâtea mijloace de informare... Dacă te minţi pe tine însuţi, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiţi. Acesta este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „A, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alţii cum pot, măi, să îşi exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze Biserica Ortodoxă, curată şi invincibilă? Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui, pentru că

Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înţelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune, Biserica nu-i spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească. Cine să le spună oamenilor să citească Sfinţii Părinţi? Puţini sunt preoţii care îşi povăţuiesc turma şi o educă în duhul Sfinţilor Părinţi. Acum de la amvon se predică din noile manuale de dogmatică bisericească. Ei şi-au făcut singuri manuale, pe care credinciosul mai este şi obligat să le cumpere. Nu numai că se strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar ştiinţa de a se adresa într-un limbaj atractiv educativ. Nimeni nu citeşte ce scriu ei. Cateheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul şi alte personalităţi ale satului se uneau şi organizau tabere de vacanţă, în care făceau cateheze cu elevii, se discutau lucruri şi de cultură şi practice şi se şi bucurau de frumuseţea vieţii. Trebuie să ştii mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este misiunea preotului. Azi nu mai are nimeni grija catehizării, din ce în ce mai puţini sunt cei care se implică să formeze creştinul de mâine, atât un cetăţean drept şi onest, cât şi un creştin evlavios, cunoscător al tradiţiei şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu copiii lor. La noi lipseşte o cultură teologică profundă. Mamele ar trebui de mici să le pună în braţe copiilor lor cărţi de rugăciune, povestiri cu sfinţi, cateheze şi mai departe cărţi teologice, învăţăturile Sfinţilor, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă. Despre dogme şi canoane Canoanele Sfinţilor Părinţi nu sunt numai pentru noi, românii, Biserica Ortodoxă, sunt pentru toată lumea creştină. Aşa încât, scopul nostru este, cum am spus şi adineaori, este mântuirea omului. Acestea sunt mijloace de mântuire a omului. Cum noi am început să eliminăm, să facem concesii pe aceste baze, am început să ne destrămăm şi morala şi viaţa noastră creştină.

Aşa încât scopul nostru este de a ridica pe om, cu slăbiciunile lui, spre înălţimea, linia Bisericii, linia canonică, nu să scoborâm noi Canoanele şi rânduielile Sfinţilor Părinţi la slăbiciunea şi neputinţa omenească. Că tocmai aici se vrea să se şi ajungă. Să ajungem la desfiinţarea lor şi omul rămâne în toată splendoarea, în toată neputinţa lui ca şi cum peste el nu mai există nimeni. Ori aceste Canoane, aceste rânduieli sunt formate de sfinţi şi rămân sfinte şi noi trebuie să ne conformăm. Neconformarea faţă de ele înseamnă pieirea noastră sufletească şi sufocarea noastră spirituală. Adevărul şi Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se învecheşte, Dumnezeu acelaşi este. Dar dacă noi supunem Biserica Statului, o facem o instituţie omenească, în care păstorii sunt aleşi de politicieni... Iar cum politica se schimbă, aşa şi cei care se ghidează după guvernări politice. Noi mai întâi trebuie să fim oameni ai Bisericii, apoi ai Statului. Ierarhul nu amestecă politica cu Biserica, merge după dispoziţiile Domnului, nu ale Statului. Ca cetăţeni ne facem datoria faţă de Stat, dar dăm Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Mulţimea însă cunoaşte păstorul cel bun şi creştinul adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulţimea de credincioşi cunoaşte legea şi Canoanele Bisericii, scrierile Sfinţilor Părinţi, atunci şi episcopul va fi în ton cu credincioşii. Suntem datori să arătăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte „biserici” neortodoxe. Convieţuim, cum am mai spus, împreună, nu avem nimic cu cei de alte credinţe, dar nu ne amestecăm şi dizolvăm cultul creştin; fiecare slujeşte în legea lui, fără conflicte religioase, respectând dreptul fiecăruia de credinţă. De ce vin ei acum şi ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi ştim că ei vor să formeze o biserică unică mondială, după modelul politic. Va trebui să le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar aşa rătăcită, ci conştientă de nişte realităţi, să conştientizeze că acestei turme i se cere un model adecvat, nu unul jignitor pentru turma unui împărat Atotputernic... Căci până şi cea din urmă creştină a turmei îşi face cruce de această îndrăzneală şi

cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se pronunţă în numele unui Sinod. Cum poţi să dormi liniştit când dai o ţară întreagă în mâna diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să dai sufletul unei naţii - Biserica?! De aceea să fim responsabili, pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu conştiinţa că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă că s-a luptat pentru adevăr, că în aceste momente grele, creştinii au apărat cu preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa după cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma în mână şi urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim şi noi conştienţi că predăm testamentul Ortodoxiei nepoţilor şi strănepoţilor noştri. La astfel de înşelare şi minciună, cum trebuie să reacţionăm ? Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor, adevărul la suprafaţă. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluţia. Domnul este Cel Care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Creştinul simplu dacă este informat şi i se explică adevărul el imediat se implică, şi pe lângă bucata de pâine strigă şi pentru credinţă. Dar dacă nimeni nu îl ia la braţ să îi spună ce trebuie să facă, de unde să ştie singur, fără păstor? Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile

sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică! Ecumenismul şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) Ecumenismul nu este altceva decât o lucrare masonică care este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului. Toate întrunirile acestea nu au niciun rezultat. Nu s-a ajuns la niciun punct comun. Nu fac altceva decât să frâneze bunul mers al Bisericii. Nu este altceva decât o lucrare masonică care este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului. Este un fals care se duce în istorie şi acum parcă s-a atins oarecum culmea. NATO este o forţă militară şi politică, ori noi n-avem nici în clin nici în mânecă cu această forţă. Este numai inducerea în eroare a unui popor, a unei naţii. Poporul nostru este de două mii de ani strajă şi poartă de apărare a Occidentului. Poporul român n-a ucis pe niciunul, nici de altă credinţă, nici de aceeaşi credinţă. Dacă a ucis vreodată a făcut-o numai din apărare. A stat două mii de ani aici, a luptat cu toate greutăţile şi a rămas creştin-ortodox. Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează Adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei Biserici

în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun Canon să fie eretici? Şi care este de fapt falsul? Îţi arată numai exteriorul bisericii catolice, al bisericii protestante, că în exterior ele sunt asemănătoare, dar luate în esenţă lucrurile nu mai sunt aşa. Lovesc la ţintă, că lumea asta priveşte, în prostimea ei, exteriorul. Oamenii trăiesc pentru formă şi sunt aşa de timoraţi încât nici nu mai vor să afle Adevărul. Acum acest curent te învaţă o falsă iubire şi prin asta ei urmăresc nu numai să te dezmoştenească de Ortodoxie, dar să schimbe şi structura Ortodoxiei. Asta urmăresc\ei acum, să schimbe structura Ortodoxiei şi structura firii umane. Ortodoxia înseamnă trăire, înseamnă viaţă, înseamnă lucrare practică. Dar acum încearcă să te dezmoştenească, să îţi schimbe rădăcina, un fel de mutaţie genetică, că tot e la modă, văd. Astfel încât în minţile unora vor reuşi să dea o altă întorsătură bazelor creştinismului şi le vor perverti şi trăirea, astfel încât vor simţi sub spectrul înşelării, şi tot aşa, prin iubire, prin dragoste, prin bunătate. Noi trebuie să fim cu urechile ciulite acum şi să nu primim uşor orice învăţătură, trebuie să vedem de unde vine acea învăţătură şi încotro bate, de la cine şi din ce împrejurări vine. În curând nu vom mai avea la cine să ne spovedim, foarte puţini preoţi dacă vom găsi şi comunicarea va fi anevoioasă. Dragostea care nu e în adevăr derutează sufletul şi nu este rodnică şi oricum, deocamdată se mai vede că nu este în adevăr, pentru că clericul nostru de azi una spune la Petru-Vodă, una spune la Putna, una spune la Secu şi tot aşa. Dar acesta este şi scopul lor, de altfel, ca să ne deruteze, să nu mai ştim ce să credem; ei vor să introducă această stare de neîncredere. Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte. La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra

apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte Soboare ecumenice, aceste Sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi, ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi Sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie, peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă - noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne deformăm. ***+*** Eu cred că acest „sinod” certifică ecumenismul. În textul Sinodal „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul (restul) lumii creştine” se vorbeşte despre Unitate. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creştină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, şi anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învăţăturilor eretice aşa cum se făcea înainte ca Biserica Ortodoxă să fie membră în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Dacă se înţelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de tip ecumenist, aşa cum se poate observa din text, atunci acest text este condamnabil de Sinoadele Ecumenice și de Sinoadele

Locale si de Pleroma Bisericii (Părinţi, Profesori, Patriarhi, Episcopi, Mireni, Monahi, etc.) Biserica Ortodoxă nu poate recunoaşte denumirea istorică de „biserică” pentru celelalte comunităţi creştine eterodoxe care au fost anatematízate de sfinţii părinţi, numindu-le comunități eretice. În mărturisirea de credinţă, în crezul nostru ortodox, spunem „cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică“. Care este? Cea înfiinţată de IISUS HRISTOS şi propovăduită nouă de apostoli fiind neschimbată până în zilele noastre şi până la sfârşitul veacurilor - BISERICA ORTODOXĂ. Un singur cap al bisericii - IISUS HRISTOS, O SINGURĂ BISERICĂ. Biserica niciodată nu a permis ambiguităţi în textele sale dogmatice, iar aici avem de a face cu o afirmaţie eclesiologică, deci dogmatică. O afirmaţie neclară, am putea spune vicleană, care stârneşte confuzii şi derute. Scopul oricărui Sinod Mare şi Sfânt este acela de a înfiera o erezie, de a delimita Adevărul ortodox de minciuna ereticilor. Întotdeauna într-un Sinod Panortodox se condamnă ereticii nepocăiţi, cei care schimbă învăţătura de credinţă. Acest „sinod” nu vorbeşte despre eretici. Deci să înţelegem că ereticii nu mai există? Erezii nu mai există? Acest „sinod” vorbeşte despre recunoaşterea denumirii de „Biserici istorice” pentru Romano-Catolici, Protestanţi şi Monofiziţi (Anticalcedonieni - Armeni, Copţi, Malabarieni) ceea ce înseamnă că nu îi mai denumim eretici, că suntem mai „iubitori” decât Sfinţii Părinţii luminaţi de Duhul Sfânt, care la Sinoade au dat anatema pe eretici şi ereziile lor. Acest „Sinod” are pretenţia că este fără de greşală fără însă a întruni condiţiile unui Sinod următor al Duhului Sfinţilor Părinţi. Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credinţă şi criteriul credinţei revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în Sinod sunt luminaţi de Duhul Sfânt, sunt sinceri şi nu ratifică texte prefabricate. Nu am luat aici în discuţie decât acest text, asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci conţin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave, etc.

Acest „sinod” susţine participarea activă în platforma protestantă numită „Consiliul Mondial al Bisericilor” care reprezintă cel mai grav lucru al acestui „sinod”, dialogul nesfârşit, fără roade, şi chiar cu pierderea exactităţii Dogmei şi acceptarea compromisurilor, aşa cum vedem la Pusan, Porto Alegre, etc. Un Mitropolit Grec spunea că nu şil poate imagina pe Sfântul Vasile cel Mare stând la masă, la dialog cu ereticii arieni ai vremii lui. Sfinţii Părinţi şi Biserica niciodată nu a procedat aşa, împrumutând modele protestante cu riscul relativizării propriei credinţe pentru o unitate mincinoasă, imposibil de realizat fără distrugerea propriei conştiinţe bisericeşti că aparţii singurei Biserici a lui Hristos şi că trebuie să dai mărturia cu durere şi dragoste către eretici, nu în dialoguri şi împreună rugăciuni pe platforme romano-catolice şi protestante. Concluzia pe care o tragem este că acesta nu este un sinod ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea adevărului de credinţă ci și alterarea prin omisiune şi lipsa de definire a termenilor şi lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica învăţătura de credinţă, atunci când apare o erezie, în schimb acest numit „sinod” nu numai că nu clarifică ci creează confuzii şi nu spune nimic concret, foloseşte un limbaj duplicitar şi induce în eroare, tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă. Organizatorii acestui sinod l-au numit „Mare” deşi sunt câteva patriarhii ortodoxe care nu-1 recunosc nici măcar ca fiind panortodox; s-a numit de la sine „Sfânt” fără a accepta o comparaţie cu învăţătura sinoadelor recunoscute de întreaga Biserică Ortodoxă sau dreptul de a i se aduce contestaţii, în plan teologic, de către cler şi popor. În ce mod caută Biserica Ortodoxă să refacă „unitatea” pierdută? Dacă Biserica este Una şi Unică, şi nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca şi cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată, ce nu se poate sfâşia, şi în acelaşi timp să spună că el caută să-şi coase haina, ca să fie din nou întreagă... Nu cumva asistăm la o schizofrenie teologică? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată întruniri lumeşti, ci au fost locul unde Părinţii luminaţi de Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situaţii grele, nu le-au încurcat şi nici nu au debusolat credincioşii. Cumplita mucenicie a călugărilor atoniţi, martirizaţi în mănăstirile Zografu, Vatopedu, Iviron şi schitul Karyes. a fost

ordonată de împăratul Mihail Paleologul (azimitul) şi de patriarhul Ioan Bekkos. Prigonitorii au venit în Sfântul Munte, fiindcă aceşti părinţi atoniţi refuzau unirea cu Papa, precum şi „recviemul” latin (slujba de înmormântare romano-catolică, diferită de cea ortodoxă) impusă de patriarhul papistaş Bekkos (1275-1282). Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), editorul ,,Filocaliei’, prăznuit la 14 iulie: „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne osebim de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală în cele ce ţin de credinţă şi de adevăr. Aşadar, se vădesc a fi eretici sau nedrepţi.” Canonul 45 al Sinţiior Apostoli: „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârşească ceva ca şi clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.“ Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.” Cuviosul Paisie Velicikovski - de la Neamţ (1722-1794), stareţul Mănăstirilor Neamţ și Secu, prăznuit la 15 noiembrie: „Au ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii), cu al lor papă? Ştiu bine că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte, şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc”. „Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pus.de patriarhii Răsăritului nu doar pentru oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare, şi neclătit, şi nedezlegat cu darul lui Hristos.” Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolei (820-891), prăznuit la 6 februarie: „Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragoste adevărată... Nu există nimic mai minunat decât Adevărul. Nu există nimic mai plin de iubire decât Adevărul!”. „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, aceasta gândim, aşa credem, pe acestea le vestim”. Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfântul Marcu Evghenikos, Mitropolitul Efesului (13921444), singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist” de la Ferrara-Florența (1438-1439), prăznuit la 19 ianuarie: „Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Părinţilor noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei!'’ Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată îndrăzneala, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi: credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit vom pleca de aici, luând cu noi, cel puţin... Ortodoxia!” Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (1714-1779), prăznuit la 4 august (în calendarul Bisericii Ortodoxe Greceşti la 24 august): „Fraţii mei - dacă ar fi cu putinţă să mă urc la cer, şi să strig cu glas mare şi să vestesc cu glas mare că numai Hristos e Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu, şi Dumnezeu adevărat şi Viaţa a toate aş vrea să o fac!” „Pe papa al Romei să-l blestemaţi, fiindcă el e cauza. Antihristul e unul papa, iar altul - cel care e în capul nostru. Înţelegeţi care, fără să-i spun numele.” „Noi avem o poruncă, ce spune să dăm anatemei pe oricine schimbă sau nu crede în vreun lucru, cât de mic, din cele pe care le-au legiuit Părinţii Bisericii noastre.” „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate sunt ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept, adevărat, dumnezeiesc, ceresc, corect, desăvârşit, atât pentru mine însumi, cât şi pentru voi: că numai credinţa creştinilor ortodocşi binecinstitori e bună şi sfântă, ca să credem în ea şi să ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Preafericitul Timotei, Patriarh al Ierusalimului în anii 1935-1955: ..Bunule Iisuse Hristoase, în Biserica Ta sunt oameni care nu sunt apostolii Tăi şi care nu se roagă ţie. Ei au uitat de Ierusalim şi au acceptat Geneva (sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor), unde au creat noi table ale legii. Dar şi tu, Geneva, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei coborî.” Sfântul Arhimandrit si Mărturisitor Iustin Popovici (1894-1979): „Ecumenismul este numele de obşte al pseudo-

creştinismului, al falselor biserici din Apus. El cuprinde în sine întregul umanism european, în frunte cu papismul. Pseudo-

creştinismul şi pseudo-bisericile nu sunt altceva decât erezie peste erezie. Numele lor este pan-erezie, a-tot-erezie. De ce? Pentru că de-a lungul istoriei, erezii deosebite au negat sau au depreciat anumite calităţi ale Dumnezeului-Om Iisus Hristos, iar aceste erezii înlătură pe Dumnezeu-Omul, punând în locul Lui pe om. în această privinţă, nu e deosebire esenţială între papism, protestantism,ecumenism şi alte erezii, al căror nume este legiune.” Părintele Dumitru Stăniloaie (1903-1993): „Eu nu sunt pentru ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică. Deci noţiunea de biserici surori este improprie.” Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai si San Francisco (1896-1966): „Anatema celor ce se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe şi susţin că Biserica lui Hristos s-a împărţit în aşazise ramificaţii, ce diferă una de alta după doctrină şi moduri de viaţă; sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate ramificaţiile, sau părţile, sau confesiunile, şi chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup! Anatema şi celor care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de preoţia şi tainele ereticilor, şi afirmă că botezul şi euharistia ereticilor sunt de ajuns pentru mântuire. De aici, anatema şi celor ce au legături cu ereticii amintiţi, sau susţin, propovăduiesc şi i-au apărarea ereziei ecumeniste, nou apărute, a acestora, sub pretextul pretinsei dragoste frăţeşti, sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi...” Sfântul, Preacuviosul, fratele nostru Teodor Studitul (759-826), mărturisitor al Sfintelor Icoane, prăznuit la 11 noiembrie: „Atunci când credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa?... Nu am nici cădere - zice - nici vreun interes în chestiunea aceasta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători , atunci pietrele vor striga” „Avem poruncă, de la însuşi Apostolul Pavel că - atunci când cineva ne învaţă, ori ne sileşte a face vreun alt lucru decât am primit şi decât este prescris de Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi locale -

acesta urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit.” „Sfântul Ioan Gură de Aur a spus descoperit că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), prăznuit la 5 august: „Iar câţiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane - Canoanele insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinţii Părinţi ai celor şapte Sfinte Soboare a toată lumea numindu-le bariere ruginite şi zicând: Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit. Şi nu zic că lor, de multa lor grăsime şi nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea şi au năpârlit, căzându-le părul, şi barba, şi mustaţa, făcându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului şi al Sfinţilor, şi cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcă în picioare, dar predică sus şi tare că sunt ortodocşi.” Dacă acesta era un Sinod Ortodox ar fi condamnat toate ereziile ecleziologice care sunt vehiculate în Biserica Ortodoxă, cum ar fi ecumenismul şi toate teoriile lui, şi ar fi condamnat participarea oricărei Biserici Locale la dialogul pe platforme eretice, cum ar fi Consiliul Mondial al Bisericilor (ereziilor). Cerem condamnarea Sinodului din Creta şi cei care au semnat să îşi retragă semnăturile şi să se lepede de acest Sinod, pentru a rămâne ortodocşi şi a nu cădea în schismă cu Biserica Ortodoxă. Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții Părinți să ne ajute să ducem mai departe învățătura și pilda vieții Părintelui Justin, rămas în sufletul poporului ca – Duhovnicul Neamului Românesc. Cu profundă smerenie și dragoste, Neacșu Gherghina (căsătorită Popescu) 14.10.2016 (Sfânta Cuv. Parascheva)

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_ varsanufie/2016-10-25-193

3.8 Nu recunosc Adunarea din Creta –Biserica luptătoare a Moldovei NU TACE ȘI NU TRĂDEAZĂ ADEVĂRUL Preasfințite Părinte Episcop Corneliu, Ascultând de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune: „Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie a spune: Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?”, vă scriem acum că am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic. Și anume: - Punctul 22 din textul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, desființând modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale pentru anumiți Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățăturaBisericii. – Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârilor privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici eterodoxe” în sensul întăririi teoriei eretice a ramurilor,

iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a numit dintotdeauna eretice sau chiar schismatice. Sfântul Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă: ”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”. De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește aceasta, prin conținutul Canonului I: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.”Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într -UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…” Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare: „Nu este cu putință, nu este, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.” De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii.

Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).” De ce Biserica Ortodoxă Română și-a retras propunerea (propunere autentic ortodoxă) către „Sfântul și Marele Sinod” anume să-i numească pe eretici ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”? Recunoscând altor confesiuni și comunități eretice ca fiind ”Biserici” s-a încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. – La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează: „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte) să se caterisească.” Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.” Avva Filothei Zervakos zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”. Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de

grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”. Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Valsamon spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea). – Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.” Oficierea căsătoriei este contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar: „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.” Având în vedere ca la acest Sinod nu au participat toate Bisericile Ortodoxe,ca au fost multi ierarhi care au refuzat sa semneze documentele,văzând și atâtea reacții negative din partea mai multor Părinti, Ierarhi și mari teologi precum: Mitropolitul Ieremia de Gortina, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Mitropolitul Serafim de Pireu, teologul Theodor Zisis, teologul Dimitrie Tselenghidis și alții, vă rugăm și pe Preasfinția Voastră să analizați și să vă delimitați de hotărârile acestui Sinod care nu au fost în duhul Sfinților Părinți. Hotărârile luate la acest Sinod, faptul ca ierarhii noștri au semnat aceste documente a provocat o mare frământare multor creştini din [210]

eparhia noastră. Noi, avându-vă ca Pastor păzitor și îndrumător pe calea mântuirii, nădăjduim ca fiind următor al învățăturilor Sfinților Părinti, vă veți dezice de hotărârile Sinodului din Creta, pentru ca astfel să îngrădiți turma de învățăturile eretice. Cu smerenie și cu dragoste fiască Vă sărutăm dreapta, Preasfințite Părinte Corneliu!

Data: 22-08-2016 Această scrisoare a fost semnată de 150 de ortodocși, ale căror date sunt în posesia expeditoarei acestei scrisori. Lista rămâne deschisa. PS: Menționăm că până la data publicării, 1 septembrie 2016, nu am primit răspuns la această scrisoare din partea ierarhului nostru.

Nela Suciu din Bârlad Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/01/nurecunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-15-biserica-luptatoare-amoldovei-nu-tace-si-nu-tradeaza-adevarul/

[211]

3.9 Scrisoare deschisă către ÎPS Serafim Joantă Înaltpreasfințitului Serafim Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord Înaltpreasfințite, Ne adresăm în același timp, cu inima deschisă, în pace și dragoste dvs și către toți ierarhii și clericii din Biserica Ortodoxă Română. Suntem oameni simpli, neteologi, mădulare ale Bisericii celei Una, oi, însă cuvântătoare, care simțim obligativitatea și dreptul exprimării cu privire la evenimentele produse în ultimul timp și care pun în pericol mântuirea sufletelor noastre, ca urmare a hotărârilor neortodoxe luate de preasfințiții episcopi în ultimii ani și care au culminat în iunie 2016. Nu dorim a judeca sau critica pe nimeni, ci gândindune la iminenta Judecată, ne facem datoria față de propriile suflete, semnalând și fraților care ar dori să ia la cunoștință de îngrijorările noastre profunde,- știind că „prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu”, conform Sfântului Grigorie Teologul, iar după Sfântul Teodor Studitul că: “Atunci când credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de credință, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” Iubim și am vrea să îmbrățișăm pe toți arhiereii, preoții și monahii, dorind a nu atrage ura cuiva asupra noastră, căci nici noi nu urâm pe nimeni, – ci doar erezia ecumenismului despre care părintele Dumitru Stăniloae spune că „este produsul masoneriei” și definită de arhim. Haralambie Vasilopoulos astfel:

„Ecumenismul este asemenea unei vijelii înspăimântătoare care se pregătește să dărâme, după cum își închipuie, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care își concentrează toată nebunia distructivă împotriva Ortodoxiei, pentru a o nimici și a o face să dispară”. Părinte mitropolit, Datorită păcatelor noastre, în zilele cele mai de pe urmă satana a reușit să înșele și pe cei aleși. Ba chiar i-a adunat într-un sobor cretan și acolo i-a viclenit precum pe Adam și Eva, întorcându-i împotriva Domnului Hristos, a Măicuței Domnului și a Sfinților Părinți. Căci acest „sinod” a fost organizat, s-a desfășurat și a luat hotărâri în totală contradicție cu Sfintele Sinoade, încălcând Sfintele Dogme și Canoane stabilite în Duhul Sfânt, de-a lungul veacurilor, de dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, așa că în Creta a sălășluit duhul celui răzvrătit. Drept urmare, din motive de conștiință, respingem hotărârile luate la „sinodul „din Creta ca fiind neortodoxe și arătăm: 1. „Sinodul” a „beneficiat” de un regulament nelegitim, tiranic, care a dat drept de vot doar unui număr de 14 episcopi-patriarhi, ceilalți 1000 fiind ignorați, precum cardinalii de către papa, astfel că principiul Sinodalității prin care Domnul Iisus Hristos conduce Biserica Sa a fost anulat. Mai mult, Patriarhia Antiohiei arată: „Primul lucru pentru Bisericile care nu au fost în Creta este în mod esențial de a se poziționa în raport cu calificarea juridică a reuniunii: este un Sinod sau nu este? Și, ceea ce este clar, este că în raport cu ceea ce a fost spus la reuniunea din Creta, este că această reuniune a fost convocată cu acordul celor 14 Biserici, ceea ce nu este adevărat pentru ca Biserica Antiohiei nu a semnat (din motive dogmatice n.n.) această decizie. Deci, pentru Biserica din Antiohia, aceasta reuniune, aceasta întâlnire care a avut loc în Creta este importantă, dar nu este un Sinod din punct de vedere juridic, și deci nu poate implica un proces de primire a canoanelor sau a deciziilor care au fost luate, sau a documentelor care au fost adoptate”.

Tot din motive dogmatice, Bisericile Locale ale Rusiei, Bulgariei, Georgiei (și a Antiohiei) care reprezintă mult peste 50% din totalitatea credincioșilor ortodocși, nu au participat la evenimentul din Creta, acestea numindu-l „întâlnire” sau „reuniune”, însă mai potrivită este expresia folosită de directorul Academiei Ortodoxe din Creta, domnul Zorbas, care chiar înainte de a începe „sinodul” l-a numit „piesă de teatru”, ce s-a dovedit a fi și o capcană mortală în care din nefericire au căzut mulți episcopi, semnând textele eretice. 2. „Sinodul” considerându-se ultimul criteriu în probleme de credință, recunoaște ca „biserici”, ereziile: papistașă, protestante, monofizite. Acestea, conform arhim. Serafim Alexiev, au numai chip de Biserică, dar nu sunt Biserică, iar Sfântul Iustin Popovici ne învață că „..nu există nici o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, a căror nume este legiune”. Este dreptul lor să-și spună cum vor, însă motivația vehiculată că la 1484, 1848 sau altă dată, părinții noștri ierarhi au folosit același termen este nejustificată și nesinceră (dovedim mai jos), întrucât ei numeau eretici pe cei căzuți din Biserică, iar Molitvelnicul vechi, la lepădările de la Botez arată cel mai bine acest lucru. Însă în prezent se procedează în totală contradicție cu Sfânta Tradiție, Sfânta Evanghelie și Sfinții Părinți, provocând durere și neliniște în sufletele noastre, văzând cu ochii și auzind cu urechile fapte desfășurate împotriva Ortodoxiei, dintre care amintim: 3. a) În urma Acordului de la Chambesy din 1993, monofiziții sunt recunoscuți – fără temei – ca fiind ortodocși, adică Biserică,- însă la nivel sinodal o face numai B.O.R.-, deși aceștia resping Sfintele Sinoade Ecumenice IV, V, VI și VII. De aceea, plin de mâhnire, Sfântul Paisie Aghioritul întreabă: „Oare atâția Sfinți Părinți care au fost luminați de Dumnezeu și au trăit în aceeași vreme cu ei (cu monofiziții) i-au înțeles greșit, și venim noi acum după atâtea veacuri, ca să-i corectăm pe Sfinții Părinți? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală ? Oare și ea a înțeles greșit cartea ereticilor ?” Știm ce s-a întâmplat în anul 45, când 630 de Sfinți Părinți s-au adunat la Calcedon, la al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, în biserica Sfintei Mare Mucenițe Eufimia. Întrucât

conducătorii monifiziți Dioscor, Maxim, Eutihie și alți arhierei stăruiau în erezie, precum că Domnul Iisus Hristos are o singură fire, la propunerea Patriarhului ortodox Anatolie al Constantinopolului, fiecare parte a scris o carte cu învățătura lor, apoi în prezența împăratului au deschis racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Eufimia și au pus scrisorile pe pieptul ei. Au sigilat și asigurat cu pază postind cu toții 3 zile, iar în a patra, în prezența împăratului și a tuturor participanților s-au desfăcut pecețile și s-a deschis racla. Tomos-ul monofizit era la picioarele sfintei, iar tomos-ul ortodox era în mâna sa dreaptă, pe care a întins-o spre împărat și patriarh dându-le scrisoarea, arătând astfel rătăcirea monofizită și punând capăt discuțiilor. Înduioșător este faptul că în data de 27 februarie 1974, Sfânta Mare Muceniță Eufimia, însoțită de Sfântul Evanghelist Luca, a venit la coliba Sfântului Paisie Aghioritul și l-a lămurit în chestiuni de credință, cum însuși s-a exprimat. Trecuseră 1523 de ani de când Apărătoarea Dogmei Ortodoxe sau Stâlpul Ortodoxiei făcuse marea minune de la Calcedon, când aruncase sub tălpile sale tomos-ul eretic monofizit, însă nu a întârziat să vină în Sfântul Munte pentru a alunga frământările Sfântului Paisie, care de atunci i-a purtat o adâncă recunoștință și dragoste. Sfânta Mare Muceniță a lui Hristos a arătat și întărit prin minune, că monofiziții sunt eretici ! b) La pct. 14 din Acordul de la Balamand din 1993 este menționat: „Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin.” La pct.13 se declară că avem aceleași Taine, succesiune apostolică a episcopilor, unica Preoție care săvârșește unica jertfă a lui Hristos și că rebotezarea este exclusă, la fel ca și orice formă de prozelitism – pct.18. „Spălarea creierelor” preoților, teologilor și tuturor celor cu activități pastorale este prevăzută la pct.30: „Educaţia lor trebuie să fie, în mod obiectiv, pozitivă cu privire la cealaltă Biserică.(!) Toţi trebuie să fie informaţi, mai întâi despre succesiunea apostolică a celeilalte Biserici şi de autenticitatea vieţii ei sacramentale.” La nivel sinodal toate Bisericile Ortodoxe au respins

documentul ca eretic, în afară de Patriarhia Română. c) Astfel, a urmat firesc, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, unde a fost primit și îmbrățișat de ierarhii noștri, ca arhiereu al lui Hristos, ca episcop al Bisericii și nu ca ereziarh- președinte al unui stat politic, fiind primii după 1000 de ani, care am deschis ușa să intre lupii în staulul oilor. d) În 2002, Preafericitul Teoctist întoarce vizita, fiind iarăși prima dată după 1054, când un patriarh ortodox se întâlnește cu papa la Vatican. Cu aceste ocazii s-a vorbit oficial de Biserici-surori și de cei doi plămâni ai Bisericii, oficiindu-se slujbe ortodoxe și respectiv mesa, cu participarea ambelor părți. Deci în Creta, era necesar a se recunoaște la un nivel superior titulatura de „biserici” ereticilor, pentru a se putea face pașii următori, conform graficului ecumenist. Însă atragem atenția că ceea ce se petrece este neplăcut Sfinților Părinți, și mai ales dorita unire cu Roma, fără ca aceasta să renunțe la demonicele rătăciri. Amintim de înfricoșătoarea minune a Sfântului Ierarh Spiridon, petrecută în insula Corfu în anul 1716, când trimis fiind de Dumnezeu, a pedepsit aspru pe ereticii papistași care voiau să ridice în biserica sa, unde are Sfintele Moaște, o masă de marmură și unde cu anumite ocazii să facă rugăciunile lor. În cartea „Judecata Cerului” (accesibilă pe internet), Sfântul Atanasie din Paros descrie cutremurătoarea minune, dând date, ore, numele persoanelor implicate, martori, reacția naturii, explicând pe larg și teologic cele petrecute. Au murit atunci 900 de suflete din garnizoană, printre care comandantul Andrei Pizani și teologul său Francisc Frangipani – în condiții cu totul deosebite. Recomandăm citirea cărții, în care sfântul autor, concluzionează: „După Judecata Cerului, nu mai pot avea loc nici discuții în contradictoriu (dispute), nici nu mai poate să rămână vreo îndoială cu privire la catolici. În mod clar, de netăgăduit, catolicii sunt de lepădat, excluși,vrăjmași și străini de Dumnezeu și de sfinții Săi. Făclia aprinsă a Sfântului Spiridon demonstrează nimicnicia oricărui silogism (raționament).” Sfântul Spiridon în anul 325, la Sinodul I Ecumenic a arătat prin minune Taina Sfintei Treimi. Și tot el, după 1391 de ani, ne arată că papistașii nu sunt în Biserica Domnului Hristos, întrucât au denaturat această Dogma statornicită pentru veșnicie, de Duhul Sfânt

și Sfinții Părinți, urmarea fiind prăbușirea lor în alte multe erezii. Ecumeniștii, vor primi răspunsul dat în Corfu de Sfântul Spiridon, precum și de la toți Sfinții și Mucenicii Sfintei Ortodoxii – ei fiind prietenii și casnicii Domnului Hristos. e) Documentul de la Ravenna (2007) „…vorbeşte despre ”Biserica romano-catolică”. Nu este vorba de un termen tehnic … Dimpotrivă, i s-a dat un conţinut teologic deplin, aşa încât dialogul să aibă loc cu premiza că Biserica romano-catolică este adevărată, Biserică ortodoxă (drept-slăvitoare). Reprezentanţa ortodoxă a cedat inadmisibil în acest punct. Prin textul de la Balamand (1993) a recunoscut Biserica Romano-Catolică drept Biserică în sensul deplin al termenului…” – arhim. Gheorghe Kapsanis. Dacă ar fi fost Biserică, la papistași ar fi coborât Lumina Sfântă la Mormântul Domnului și Norul Luminos pe Muntele Taborului; apele Iordanului s-ar fi întors; Măicuța Domnului nu i-ar numit „dușmani ai mei și ai Fiului meu”; Minunea din Corfu care îi arată vrăjmași nu ar fi avut loc; apa sfințită de ei nu s-ar fi împuțit la Alba Iulia pe timpul lui Mihai Viteazul; Sfântul Nectarie nu ar scris cartea: „De ce papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos”; monahii din Sfântul Munte nu ar fi fost exterminați pe motivul că au refuzat unirea cu latinii; tâlhăriile, hoțiile, violurile, măcelurile cruciadelor nu ar fi existat; de crunta și blestemata uniație nu s-ar fi auzit, nici de Sinoadele VIII si IX sau de Anatema de la 1054; crimele papalității nu ar fi avut loc; nu ar fi folosit sabia,vărsarea de sânge, forța, tortura, teroarea, distrugerile, corupția, închisoarea, pentru catolicizarea lumii; papa nu s-ar fi făcut pe sine dumnezeu s.a.m.d. Iar la Ravenna s-a recunoscut „primatul papal” al Patriarhului Ecumenic, însă în Sfânta Tradiție Ortodoxă, acesta a deținut „primatul cinstirii” – „primul intre egali” și nu un primat al puterii, precum ereticul papă al Romei. f) De ani buni, s-a instituit la noi „săptămâna de rugăciune ecumenică”, însă în fapt rugăciunea în comun cu ereticii se întinde pe întregul an, cu prilejul diferitelor evenimente, inclusiv la sărbători mari ortodoxe, la Sfintele Slujbe asistând alături de arhiereii noștri, „ierarhii” lor, fiind cazuri când clerici papistași, s-au aflat la Sfânta Liturghie în Sfântul Altar. „Icoane” cu „sfinți” papistași sunt expuse la închinare în bisericile noastre; se fac pomeniri, ectenii în timpul

Sfintei Liturghii pentru persoane decedate eterodoxe și parastase pentru papistași, motivându-se dragostea (în fapt este sminteală maximă și hulă). Însă dragostea adevărată este atunci când le spui: „Fraților sunteți în rătăcire! Dacă vreți să vă mântuiți, dați anatemei ereziile voastre și primiți Botezul prin care intrați în Biserică”, căci Sfântul Ciprian al Cartaginei și toți sfinții învață (și noi credem cu tărie) că în afara ei nu există mântuire. Și orice dialog trebuie să se facă pe această bază ortodoxă, altfel este un dialog al minciunii- spre bucuria tatălui ei, diavolul. Sfintele Canoane, care au caracter mântuitor, sunt ignorate, categorisite ca învechite, însa Dumnezeu nu trage de mânecă pe fiecare, ci ne-a lăsat libertate deplină. Totuși, din marea Sa iubire de oameni a dat semne mari (câteva minuni sunt expuse mai sus), lămurindu-ne desăvârșit cu acestea, spre a ști a ne apăra, iar mai jos amintim și unele din 1274: prăbușirea din temelie a mănăstirii Xiropotamu și a turnurilor ei, în momentul în care călugării ortodocși apostați au slujit cu papistașii, omorând mare parte dintre ei; Maica Domnului vorbește din icoană unui călugăr și îi numește pe asediatorii papistași „dușmani ai mei și ai Fiului meu”; 7 trupuri de monahi neputrezite -demonice la vedere-, deoarece au slujit cu papistașii (s-au aflat la vedere secole la rând, însă întrucât provocau groază, la sfârșitul sec. XIX, au fost așezate 3 într-o peșteră și 4 în alta, din apropierea mănăstirii Marea Lavra). 3. „Sinodul” din Creta permite căsătoria mixtă, călcând Sfintele Canoane și lipsind astfel familia de posibilitatea mântuirii. În fapt, prin acceptarea botezului eretic ca valid, se recunoaște că ereziile creștine au Sfinte Taine (deci că ar fi Biserică) ceea ce contravine învățăturii Bisericii Domnului și reprezintă hulă la adresa Duhului Sfânt, Care prin Sfinții Părinți a hotărât legi dumnezeiești cu valabilitate veșnică. 4. „Sinodul” întărește calitatea de membru (o altă blasfemie) a Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor, recunoscându-l ca fiind un organism ce „promovează unitatea creștinilor în lume”. Întrucât se face în text referire la o dorită „restaurare a unității celor care cred în Hristos …”, inclusiv prin CMB ne arătăm nedumerirea la ce unitate se referă, ținând cont că Sfântul Ioan Gură de Aur spune: rugăciunea lui Hristos: „ca toți să fie una s-a împlinit deja în

Biserică prin unanimitatea interioară a credinței, în ciuda apostaziei ereticilor, care este rodul superficialității lor”. „În Biserica Ortodoxă, prin sintagma „unirea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că acei care au căzut în păcat trebuie să se întoarcă la credința ortodoxă și să arate umilință față de Sfânta Biserică și, atunci, prin pocăință, ei pot fi primiți în Biserica Ortodoxă. În afară de Sfânta Biserică Ortodoxă, nu există alte Biserici, ci doar eretici.” – Sf. Sinod Bulgar. În CMB ortodocșii nu fac misionarism, ci întinează Biserica cu erezia si apostaziază. Nici un membru CMB nu a devenit ortodox, în schimb sunt primite învățături eretice, străine de Drepta Credință. Un text al congresului CBM de la Busan din 2013, prevede că „nici o Biserică nu poate să susțină că este Biserica Universală, dacă nu este unită cu celelalte biserici” – pr. Teodor Zisis, iar IPS Nifon al Târgoviștei s-a întrebat în plenul adunării: „Care este adevărata Biserică născută la Ierusalim și împrăștiată în toată lumea ? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe sau atât de puține în comun?…. Unitatea Bisericii a fost pierdută…” Iată la ce blasfemii se poate ajunge prin participarea la dialogul nesfârșit, găunos și păgubos și părtășia cu ereticii în CMB. Dumnezeu să-l ierte pe ÎPS Nifon și să-i dăruiască pocăință, spre mântuirea sa ! 5. Conform pr. Teodor Zisis: „Sinodul” a fost antisonodal, putând fi numit și tâlhăresc și pe motivul că s-a folosit violența injurioasă și „presiuni psihologice” asupra mitropolitului Hierotheos Vlachos pentru refuzul său de a semna textele eretice. Totodată a fost exercitată presiunea psihică asupra Arhiepiscopului Ieronim și a altor ierarhi greci de către Bartolomeu și acoliții lui”, determinând astfel retragerea din text a poziției grecilor- care cereau ca ereticii să fie numiți confesiuni și nu biserici. A fost un sinod tâlhăresc, întrucât din 24 episcopi sârbi,17 nu au semnat în Creta și totuși votul patriarhului Serbiei a fost considerat valid ! Iar patriarhul Ciprului a semnat în locul unor episcopi care au refuzat semnarea textelor eretice ! Sinodalitatea a fost înlocuită de despotism, minciună și fals.

Sărutăm dreapta cu adâncă recunoștință celor 33 de arhierei ortodocși care au respins erezia în Creta și au apărat Dreapta Credință ! Mulțumim, și ne plecăm cu smerenie și bucurie în fața sutelor de episcopi ortodocși din cele patru Biserici Locale, care au refuzat să participe la deșarta ”piesă de teatru” înșelătoare și antihristiă din insula Creta, regizată de dușmanii Sfintei Biserici. A fost un sinod tâlhăresc, pentru că în loc să înfiereze erezia ecumenismului deja anatemizată de Sfântul Sinod al ROCOR, a instituționalizat-o în Biserică. Și din dragoste, vă spunem tuturor ecumeniștilor: „Fraților, sunteți sub anatema Bisericii ! Pocăiți-vă, lepădați-vă de erezie și mântuiți-vă !” Înalpreasfințite Serafim, Întrucât nu vrem altceva decât să rămânem în duhul Sfinților Părinti (fără de care nu ne putem mântui) , respingem hotărârile „Sinodului” din Creta ca fiind neortodoxe-antidogmatice-anticanonice, și cu smerenie rugăm pe toți arhiereii din cadrul Bisericii noastre: 1. Să vă retrageți public semnăturile de pe documentele eretice elaborate sau oficializate în Creta. Temeți-vă a rămâne despărțiți de Domnul Hristos, luați aminte la moartea lui Arie și reveniți la Cale până există posibilitatea pocăinței ! Mare bucurie ați face în cer și pe pământ ! 2. Sfântul Sinod să hotărască retragerea imediată a BOR din cadrul CMB. 3. Intrarea în dialog panortodox pentru revenirea la vechiul calendar, dovedit fiind faptul că prin schimbarea pe nou s-a dorit și reușit fărâmițarea unității Bisericii. 4. Condamnarea ecumenismului la nivel sinodal precum și a acordurilor de la Chambesy, Balamand, Ravenna și a „Sinodului din Creta”, apoi intrarea în dialog cu stiliștii pentru readucerea lor în Biserica cea Una mântuitoare.

[220]

5. Eliminarea din școlile de teologie a ecumenismului -otravă care se inoculează în mintea viitorilor păstori, și întoarcerea în totalitate la Sfinții Părinți. De asemenea în sistemul de învățământ laic, la ora de religie să se predea nu istoria religiilor și ecumenism, ci Dreapta Credință mântuitoare, iar celor din alte confesiuni sau religii sa li se predea după dorința lor. 6. Interzicerea burselor și studiilor efectuate în Apus- în alte centre decât cele ortodoxe-, de către teologii români, indiferent de rangul lor. Diplomele, titlurile, doctoratele creează în mare parte victime, pervertesc conștiința ortodoxă, care în pastorație va îndepărta turma de calea mântuirii. Asupra cursanților din Vest se desfășoară, cu abilă viclenie, presiuni, în urma cărora nu puțini ortodocși se împărtășesc la eretici, iar despre aceasta spune Sfântul Teodor Studitul că „înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului”. Ce vor păți oile cu un astfel de păstor ? 7. Vă rugăm ca odată cu ridicarea împotriva ereziei să declarați război total împotriva „anticoncepționalelor” și a avortului, război pe toate fronturile și în toate direcțiile, astfel încât să fie recunoscut dreptul la viață al pruncilor, încă de la concepție, iar românii să nu mai folosească demonicele „pilule”. Un exemplu de urmat este Polonia dar și alte țări. Prin folosirea „contraceptivelor” -în fapt sunt avortive-, popoarele Europei au fost înșelate și astfel decimate -ca urmare a unor planuri diabolice-, și înlocuite de către alte nații de pe alte continente. Aceeași catastrofă trăim și noi poporul român, iar în calitate de păstori, aveți obligația de a apăra națiunea română exterminată de forțe oculte, prin mijloace satanice, care urmăresc în primul rând slăbirea Bisericii, împuținându-i membri -pe de o parte, iar pe de alta atrăgându-i în erezii, ucigând astfel și trupul și sufletul românesc cel mult urgisit. Ridicați-vă și pentru reîntoarcerea acasă (cu tot ce implica aceasta) a românilor, în scumpa Patrie, din robia Vestului în care am fost târâți spre pierzare, căci mama noastră, Țara, ne așteaptă însingurată și înlăcrimată. Dacă arhipăstorii nu-și pun chiar și viața pentru turmă, aceasta va fi risipită și pierdută. Fie-vă milă de ea! Doamne Iisuse Hristoase, [221]

Te rugăm, ține poporul român în Dreapta Credință, pe care ne-ai dăruit-o prin primul Tău chemat, Sfântul Apostol Andrei ! Ocrotește Doamne, păstorii drept slăvitori ! Măicuța Domnului, te rugăm apăra-ne Ortodoxia, cum știi tu ! Amin ! Cu dragoste pentru Biserica Domnului Hristos și națiunea română, îmbrățișăm deopotrivă pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc, Viena, 26.09.2016 Semnatari: Baciu Emil, Viena, Austria Radu Silviu Cristian, Enns, Austria Radu Luminița Gabriela, Enns, Austria Ioan Haiduc, Viena, Austria Bordeus Johann Sebastian, Wiener Neustadt, Austria Bordeus Maria, Wiener Neustadt, Austria Epure Gruia Nicolae, Linz, Viena Bucila Ioan, Viena, Austria

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/07/scrisoarea-nr-21-nurecunosc-adunarea-din-creta-un-alt-fel-de-vals-vienez/

3.10 Scrisoare deschisă către ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputei, mintea și limba, spre marturisirea Ta, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult! Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Calinic, Cu smerenie vă scriu, în calitate de creştin ortodox român, care îmi duc viaţa în eparhia pe care o păstoriţi, pentru a-mi exprima neliniştea pe care mi-a provocat-o aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe”, desfăşurat în luna iunie a acestui an, în Insula Creta. Istoria va judeca şi va aşeza la locul potrivit acest „Sinod”, aşa cum s-a întâmplat cu toate sinoadele desfăşurate până acum, pentru că „Biserica, porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Până la acel moment al Adevărului, neliniştea îşi face tot mai simţită prezenţa în inima mea, pentru că văd că s-a aşternut o tăcere sumbră în întreaga Biserică Ortodoxă Română şi puţinele voci care au încercat să o străpungă au fost suprimate. Nu am studii teologice, am doar dorinţă fierbinte de mântuire şi teamă să nu-L trădez pe Hristos Domnul, pe care L-am supărat prea destul cu viaţa mea păcătoasă. Înaintaşii noştri pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu, au ştiut să-şi apere credinţa în orice împrejurare, de multe ori chiar şi cu preţul vieţii. Noi trebuie să facem acelaşi lucru, fără diplomaţie şi compromis, pentru că nimic nu este mai sfânt decât credinţa şi neamul nostru românesc. Iar „porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei” (Sf. Teodor Studitul)[1], căci „dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Înaltpreasfinţite Părinte, tulburarea produsă de acest „Sinod” în întreaga lume ortodoxă nu semnalează nimic bun. Hotărârile luate în

Creta nu sunt, după cât îmi pot da seama, în duhul Sfinţilor Părinţi, pentru care adunările ereticilor nu se numeau „biserici”, iar ecumenismul era considerat pan-erezia timpului nostru. Acest „Sinod” face primul pas către oficializarea ecumenismului, care se întinde ca o plagă infectată în trupul Bisericii. Porunca dată de Domnul nouă tuturor, dar mai cu seama păstorilor, este de a nu schimba „o iotă sau o cirtă din Lege” (Matei 5, 18). Credincioşii au sesizat imediat schimbările aduse de „Sinodul” cretan, chiar dacă ele sunt voalate şi subtile. Păstorul şi-a „acordat” chemarea la vremurile acestea trecătoare şi oile „vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10, 5) şi va fi „vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7). Biserica Ortodoxă Bulgară, a Antiohiei şi cea a Georgiei au hotărât, în Sinoadele lor, să respingă documentele „Sinodului” din Creta. Biserica Ortodoxă a Bulgariei, în sinodul său ţinut anul acesta, a condamnat chiar erezia ecumenismului! Însă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la sfârşitul lunii octombrie 2016, a validat „Sinodul” din Creta, „luând act” de conţinutul documentelor semnate acolo. Mai mult decât atât, un al doilea Sinod BOR, întrunit la sfârşitul lunii decembrie 2016, a hotărât să sancţioneze administrativ şi canonic „clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”[2]. Iată cum, acest aşa-zis „Sfânt şi Mare Sinod” devine pe zi ce trece motiv tot mai puternic de dezbinare între ierarhi şi credincioşi, între ortodocşii români, iar dispoziţiile lui despotice devin mai importante decât grija şi dragostea pe care Biserica este rânduit să o aibă faţă de credincioşii ei. Doresc să rămân în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, nu să mă fac părtaşă la vreo schismă şi nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu, vreau săL mărturisesc alături de fraţii mei ortodocşi români. Tocmai de aceea, declar că NU sunt de acord cu hotarârile „Sinodului” din Creta, pe care le consider străine de ortodoxia curată predanisită nouă de Sfinţii Părinţi. Cu smerenie vă rog să luaţi atitudine cu privire la acest „Sinod”, să vă deziceţi de el, să procedaţi precum păstorul cel bun care îşi apără oile de lupii cei înţelegători.

Înaltpreasfinţite Părinte, nu este prea târziu să vă ridicaţi împotriva ereziilor care ameninţă Sfânta Biserică Ortodoxă Română! Aşa să vă ajute Dumnezeu! Cu nădejde, Magdalena Horiş 9 februarie 2017, Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului

1„Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş 2 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-indezbinare/ Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/39_39_doresc_sa_raman_in_ sfanta_noastra_biserica_ortodoxa_nu_sa_ma_fac_partasa_la_vreo _schisma_si_nu_vreau_sa_l_supar_pe_dumnezeu_39_39/2017-0325-372

3.11 Scrisoare de mărturisire către ÎPS Irineu Popa 1. Sfântul Apostol Pavel Timotei 1.8 2. Sfântul Apostol Petru 1 Petru 5. 23 3. < Mânia Domnului se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. > Romani 1.18 Galateni 6.7 Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Îngeri, ale Sfinţilor Părinţilor noştri, ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. A trecut aproape un an de la aşa zisul “sinod” din Creta şi singurele roade vizibile ale sale sunt tulburarea şi dezbinarea care macină unitatea Bisericii iar, pe de altă parte, ştim din istorie că erezia are ca şi consecinţă schisma... Prin urmare protestăm: I. Împotriva hotărârilor “sinodului panortodox” din Creta 16 – 26 iunie 2016, așa-zis „Mare și Sfânt“;

II. Împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă în virtutea hotărârilor Sinodului din Creta, în ciuda prevederilor Constituției României ce garantează libertatea manifestării credinţei;

III. Împotriva măsurilor de caterisire a unor preoți, a alungării din mănăstire a unor monahi și monahii; a măsurilor “sinodului“ B.O.R din 29 octombrie 2016 - ce ratifică deciziile “sinodului panortodox” din Creta - care desfiinţeză, apriori, drepturi prevăzute de Sfintele Canoane ale tuturor credincioşilor ortodocşi - a unora ce s-au opus deja cât şi a altora ce intenţionează să se opună hotărârilor acestui ”sinod” din Creta şi a măsurilor sale abuzive care pervertesc şi restrâng îndatoriri creştineşti; IV. Împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B), o platformă de discuţii protestantă şi antiortodoxă; V. Împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 augumentată în hotărârea 638 / 2009 ce ţine de problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice, decizie ce constituie poziţia oficială a B.O.R. până în prezent cu privire la actele electronice cu CIP, împotriva voinţei a unei parţi importante a pliromei Bisericii manifestată prin repetate proteste de stradă. Menţiuni şi explicaţii: 1. Sinodului Panortodox din Creta va purta acronimul - S.P.C.; 2. Biserica Ortodoxă Română va purta acronimul - B.O.R.; 3. Consiliul Mondial al Bisericilor va purta acronimul – C.M.B.; 4. Pliroma Bisericii constituie totalitatea credincioşilor - P.B.O.; I. Argumente pentru care considerăm textele ”sinodului” din Creta ca fiind ale unui sinod eretic care legalizează erezia – ecumenismul: 1. Sinodul ROCOR alcătuit din 40 episcopi adunaţi la Schitul Schimbarea la Faţă, Mansonville, Canada, din 28 iulie / 10 august

1983, Sinod care a dat anatemă ecumenismul dimpreună cu ecumenistii, iar în septembrie 2006, Sinodul episcopilor ROCOR a reconfirmat Anatema din 1983, ca făcând parte din actele de comuniune canonică cu Patriarhia Moscovei. În cadul acestui Sinod ROCOR, şi , a celor care susțin că botezul şi euharistia ereticilor, sub pretextul dragostei frăţeşti sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, sunt valabile pentru mântuire, au fost date ANATEMEI. 2. Adunarea de la Creta din 16 – 26 iunie 2016 cu pretenţii anunţate de Sinod Panortodox a avut loc în realitate fără informarea şi consultarea poporului din faţa Sfântului Altar, nici înainte şi nici după acest eveniment cosmic, adevăr pe l-a constatat fiecare dintre credincioşii prezenţi la viaţa Bisericii. Această atitudine neortodoxă, comportamentul amoral trădează interese ascunse şi antiortodoxe care s-au vădit şi în sigla “sinodului”, fiind elemente străine de Tradiţia Bisericii Ortodoxe, prezente în alte credinţe, adică simboluri papistaşe, masonice, oculto-iudaice şi ezoterico-sataniste (gen Arborele Vieţii din Kabala). Evenimentul vădeşte abateri grave de la Dreapta Credinţă şi recunoaşte ecumenismul ca dogmă; 3. Prezenţa la lucrările sinodului a delegaţiilor comunităţilor eretice – invitaţi oficiali în calitate de “fraţi”; 4. S.P.C. şi-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toţi termenii Sfintelor Canoane bine dogmatisite de Sinoadele Ecumenice anterioare, aşa încât să se facă continuitate organică; 5. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină de Ortodoxie, documentele fiind votate doar de cei 14 capi – Patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe, după modelul papal; 6. Sinodul din Creta – în teza a acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, acceptând, prin aceasta, ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică“. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).

7. Prin hotărârile semnate, S.P.C. încalcă însuşi Crezul – Simbolul de credinţă Ortodox: Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică . - Semnatarii S.P.C. renunţă la unicitate - UNA Ortodoxă, acceptând termenul de pe care-l atribuie ereziilor din afara Bisericii Ortodoxe, acreditând teoria “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii cea UNA nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând Unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe. - Semnatarii S.P.C renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii acceptând documentul care face vorbire despre realizarea “Sfintei Biserici Catolice”, prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor C.M.B., pornind de la această bază minimală a celor care, “manifestă unitatea în Hristos”. 8. A oficializat erezia ecumenismului ca practică prin legalizarea posibilităţii căsătoriilor mixte între ortodox şi eretic, mutând hotarul pus de Sfinţii Părinţi şi anulând graniţa pusă de Duhul Sfânt prin Sfintele Canoane între lumină şi întuneric. Tâlcuirea din Pidalion a căsătoriilor mixte este „nelegiuita nuntă”; cum poate preotul să cunune şi să invite la a deveni „un singur Trup” pe un eretic cu un ortodox, administrând Sfintele Taine ale Bisericii, forţat fiind de ordinul ierarhului de a uni împotriva Voinţei Lui Dumnezeu cele de neunit ? Chiar din textele „sinodului“ din Creta se vădeşte renunţarea la acrivia Sfântului Canon 72 Trulan la care se face trimitere, Sfânt Canon ce obligă la desfacerea căsătoriilor mixte în cazul în care acestea ar fi fost făcute. Aşadar s-a anulat practica Unitară la nivel de Ortodoxie, lăsând decizia la latitudinea discreţionară a fiecarei Biserici Autocefale, ceea ce aduce dezbinare şi vrajbă în sânul Bisericii. - În fapt, s-a legalizat posiblitatea oficierii acestor căsătorii mixte prin - dispensă şi primirea ne-ortdocşilor în Biserică fără Sfânt Botez Ortodox ! - Această practică ecumenistă constă în forţarea mâinii preoţilor

obligaţi (sub sancţiunea neascultării de superior) să aplice pe de o parte un regulament intern al B.O.R. numit şi pe de altă parte o Practică bisericească a primirii fără Botez în virtutea obligaţiei preotului de a respecta hotările luate de B.O.R. la Lima în 1982 privind recunoaşterea reciproca (interconfesională) a Botezului, Euharistiei şi Ministeriu (ţine loc de Sfânta Taină a Preoţiei).

9. Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, “sinodul“ din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”. S.P.C a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale (L.G.B.T.), a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important. II. Argumente invocate împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă Pct. 22 din documentul încalcă în primul rând jurământul şi promisiunea facute în faţa poporului din faţa Sfântului Altar de către Mitropolitul Olteniei Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la Slujba de Ipopsifiere. Deciziile canonice şi dogmatice ale unui Sinod Ecumenic sau Panortodox sunt receptate în Biserica Ortodoxă prin acceptare sau [230]

respingere de către pliroma Bisericii, adică de către clerul inferior şi poporul dreptcredincios, care este în măsură să conteste deciziile eretice ale unui Sinod, lucru atestat ca practică în toată istoria Bisericii din toate timpurile şi orice manual de drept bisericesc ortodox. III. Argumente aduse pentru anularea măsurilor luate la nivelul Sinodal B.O.R. împotriva ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor (pliroma Bisericii) care se opun hotărârilor Sinodului din Creta şi măsurilor abuzive instituite de către acesta Procesul de desfigurare şi anulare a comuniunii de credinţă ortodoxă în B.O.R. este alimentat şi de renunţarea în B.O.R. la sistemul de organizare sinodal şi acceptarea la nivelul B.O.R. a unui sistem de organizare papistocentrist - de tip iezuit, bazat pe secretomanie extremă şi supunere ierarhică oarbă - fără discernământ întâlnite la sistemele inchiziţiei de tristă amintire. Această stare de lucruri se reflectă pană la nivelul de jos al mirenilor care sunt lipsiți de minimă informare, cateheză şi consultare în chestiunile Bisericii Ortodoxe, iar dovadă în acest sens stau hotărârile S.P.C. care obligă la pedepsirea oricărui fel de comunicări şi consultări interne în Biserică, în schimb, fiind favorizat dialogul extern angajat ca misiune a Bisericii Ortodoxe cu adunările organizate ale ereticilor, ce sunt afară din Biserica Ortodoxă. Nu putem să rămânem orbi, nemişcându-ne durerea fraţilor noştri întru Hristos, duhovnicii nostri, preoţi, monahi şi monahii care primesc represaliile mărturisirii credinţei Ortodoxe prin prigonirea, ponegrirea şi calomnierea, caterisirea, retrogradările din funcţii, evacuările din mănăstiri, silniciile operate la nivel de B.O.R. prin instaurarea unui climat de frică şi teroare a celui care ar îndrăzni firesc să-și păstreze sufletul şi credința curată în vederea mântuirii lui sau, în cazul duhovnicilor și păstorilor noștri, a turmei pe care o păstoresc. Enumeram o parte din abuzurile înregistrate până la data prezentă: -Evacuarea din mănăstire a celor 13 monahii de la Sfânta Mănăstire Văratec în plină iarnă şi a celor de la Mănăstirea Podul Bulgarului; -Prigoana monahilor de la schitul Rădeni, a Părintelui Pamvo şi a monahilor; -Caterisirea, excuderea din monahism şi interdicţia purtării hainei monahale a ieromonahului Onisim Adrian Banu din Făgeţel, judeţul [231]

Harghita; -Caterisirea preotului Staicu Ciprian din Braşov, caterisirea preotului Claudiu Buză din Urziceni; hărţuirea Părintelui Ioan Miron din Turdaş (Alba), silnicia Părintelui Grigorie şi a monahilor de la schitul Lacul Frumos – Vâlcea. IV. Argumente împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Romane (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericii (C.M.B) Prin însăşi calitatea de membru, B.O.R. se înscrie în afara Duhului Ortodoxei care ne îndeamnă la mărturisirea Adevărului și nu la tăgăduirea Lui prin discuții şi dialog, cuvinte care nu se găsesc niciunde în Sfânta Scriptură sau în Textele Patristice ale Sfintei Tradiții Ortodoxe. V. Argumente împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 privind poziţia oficială a B.O.R. în legătură cu actele electronice cu CIP ce conțin date biometrice. Această decizie sinodală fundamentează poziţia oficială a B.O.R. cu privire la actele electronice cu CIP, pozitie ce ne restrange libertatea de a alege şi ne împiedică a avea posibilitatea, în faţa tuturor instituţiilor de publice de stat, de a beneficia de o alternativă creştinească la actele electronice cu CIP, ştiind că aceste lucrări premerg pecetea antihristică -“semnul“, “numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” – prorocită în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Noi, un număr de credincioși din Mitropolia Olteniei: Considerăm S.P.C o adunare eretică ce produce efecte negative împotriva Bisericii şi fată de care trebuie să ne îngrădim, iar acceptarea sa părtășie la erezia ecumenismului “a-tot-erezie (panerezie)” aşa cum este definit. Din acestă cauză am decis să nu mai participăm la Sfintele Slujbe, acolo unde sunt pomeniți ierarhii care sau făcut părtași deciziilor „sinodului“ din Creta şi pe care le-au aprobat prin semnătură. E o datorie de conștiință să ne îngrădim de erezie alături de preoții care au întrerupt pomenirea rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română. Drept pentru care, prin prezenta, vă anunţăm oficial că mai înainte de sinodiceasca cercetare am întrerupt comuniunea de credinţă cu Înaltpreasfinţia Voastră Părinte Irineu şi cu toţi cei aflaţi în această părtăşie de credinţă. - Cerem respectarea dreptului de a ne păstra şi apăra credința ortodoxă ca pe un drept divin la mântuire. - Vă rugăm să vă pocăiți și să îndrăzniți întru Hristos de a vă dezice de panerezia ecumenistă oficial legalizată prin „sinodul” local B.O.R. din octombrie 2016 care a ratificat textele „sinodului” din Creta pe care leați semnat alături de delegația B.O.R. - Vă asigurăm de tot sprijinul nostru necondiţionat întru Hristos, ca parte vie şi conştiinţă trează a poporului român ortodox din Mitropolia Olteniei – Biserica Ortodoxă Română, în toată strădania Sfinţiei Voastre de întoarcere la Dreapta Credinţă dogmatisită de Sfintele Canoane ale Sfinţilor Părinţi din cumplita panerezie – ecumenismul – sincretismul religios sub care, cu ştiintă şi cu neştiinţă aţi catadicsit să îngropaţi mântuirea neamului românesc. - Cerem să se creeze cadrul instituţional bisericesc care să facă posibillă revenirea la o realitate a practicii consfinţită în B.O. care a fost abandonată şi eliminată, prin care se oferă adevărata cale de venire (convertire) la Dreapta Credinţă a eterodocsilor - celor din afara Bisericii Ortodoxe, fie ei eretici sau păgâni, numai prin Sfântul Botez făcut cu trei afundări, prin lepădările de erezii şi catehizarare a

catehumenilor. - Vrem să nu întinați memoria și istoria adevărată a poporului român, scrisă cu sângele atâtor Martiri pentru păstrarea Sfintei Tradiții a Scumpei noastre Ortodoxii, pentru care Sfinții Părinți ai Bisericii cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească au bine dogmatisit la Sfintele Sinoade Ecumenice. Ne dezicem și condamnăm regretabila cădere în Biserica Ortodoxa Română cu ocazia semnării acordului de la Chambesy din 1993, falsa unire între ortodocsi şi monofiziţi, unde hotărârile au fost semnate în secret de către fostul Patriarh – Teoctist şi de către ierarhii Nestor Vornicescu, Teofan Sinaitul și Irineu Slătineanul, prin care se ridicau anatemele şi s-a decis restabilirea unităţii ecleziale. De asemenea, am constatat cu mâhnire şi regretăm participarea Înaltpresfinţiei Voastre la sărbătoarea evreiască Hanukka din decembrie 2015 încălcând Sfântul Canon 70 apostolic, grav compromis pe care un episcop şi cu atât mai mult un mitropolit cu conștiința autentică ortodoxă nu ar trebui să-l facă niciodată, mai ales într-o ţară cu Tradiţie profund ortodoxă a unui popor român ce este cunoscut pentru conştiinţa sa ortodoxă şi care a dat Sfiinţi şi Martiri Bisericii Ortodoxe. Noi, unii din credincioşii Mitropoliei Olteniei ţinem a vă ruga prin prezenta scrisoare ca la eventualele situaţii din viitor în care preoţii şi monahii din Mitropolia Olteniei vor proceda canonic la întreruperea pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre în calitate de ierarh al locului să binevoiţi a cugeta că motivaţia preoţilor şi monahilor nu este aceea de a se revolta contra Înaltpreasfinţiei Voastre ci este o măsură canonică de apărare a turmei contra ereziei ecumenismului oficializată în Creta şi, totodată, o invitaţie de a vă dezice public de toate ereziile hotărâte la “sinodul„ din Creta ! Ca mireni ai Mitropoliei Olteniei, semnatari ai acestei scrisori şi mădulare vii ai Bisericii lui Hristos vrem să respectăm cu acrivie Sfintele Canoanele ale Sfinţilor Părinți urmând linia trasată şi urmată de Sfinţii ocrotitori ai Olteniei, marii duhovnici şi teologi români între care amintim: Sfântul Nicodim cel sfinţit, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta Muceniţă Tatiana, Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, Sfântul Ioan de la Prislop, Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Sfântul Ioan Iacob cel

Nou (Hozevitul), Sfântul Ilie Lăcătuşu, Părintele Iustin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Sofian Boghiu, Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care au avut o atitudine fermă, neclintită în faţa păgânismului, papismului, ateismului, ecumenismului şi tuturor încercărilor prin care poporul românesc a trecut prin timp. Ne dorim cu nădejde, credinţă şi dragoste în Dumnezeu să urmaţi Sfânta cale a Mitropoliţilor Ţării Munteneşti (Muntenia), Sfântul Ierarh Nifon, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ca împreună cu tot clerul şi poporul binecredincios, îmbrăcându-ne cu toate armele lui Dumnezeu să luptăm pentru Adevăr şi pentru Sfânta noastră învătătură şi rânduială Ortodoxă pentru ca, la Judecata de Apoi, împreună să putem fi o turmă şi un păstor şi fără teamă să puteţi da raspunsul bun “Ia-tă eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Aşa să ne ajute Dumnezeu. AMIN !

9-03-2017

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_oltenilor_scrisoare_de_ marturisire_catre_ips_irineu_popa/2017-03-15-366

3.12 Scrisoare către PS Visarion - Episcopul Tulcii Preasfinţite Părinte Episcop, Ca urmare a evenimentelor petrecute în Iunie 2016 la Creta (aşazisul “Sfânt şi mare Sinod”) şi apoi confirmate/aprobate în luna Octombrie de Sinodul BOR (prin luare de act şi cunoştinţă de hotărârile sinodale din Creta), din dorinţa de a urma linia trasată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinţii Părinti, canoane, vă aduc la cunoştinţă hotărârea de a nu mai participa la slujbele unde nu se ia atitudine împotriva acestor evenimente. Consider că şi pomenirea episcopilor care încuviinţează şi aprobă hotărârile acestui sinod din Creta este un compromis faţă de Adevăr, deoarece acest sinod promovează ecumenismul devenind astfel un sinod ERETIC. Prin neparticipare la slujbele menţionate mai sus (aici se includ toate slujbele, nu doar Liturghia), doresc să întrerup astfel orice comuniune duhovnicească cu părtaşii şi adepţii acestei erezii. Prin faptul că întrerup comuniunea menţionata mai sus, nu înseamnă că ma rup de Biserică sau fac schismă, deoarece continui să merg la Sfânta Liturghie, doar acolo unde s-a luat atitudine corectă împotriva acestui sinod şi a hotărârilor aduse de el (şi Slăvit să fie Domnul că încă mai am unde să merg la Sfânta Liturghie) Canoanele, lăsate ca îndrumare de Sfinţii Părinţi, permit îngrădirea de erezie şi faţă de cei care o promovează, chiar dacă cei care o promovează sunt preoţi sau episcopi (canonul 15 I, II Constantinopol – aici chiar dacă se referă la preoţi, totuşi se subînţelege că este valabil şi pentru mireni; Omilia 2 – Epistola 2 Timotei a Sfântului Ioan Gură de Aur.) Motivele pentru care consider acest sinod ca fiind unul eretic sunt: 1. Nu a ţinut cont de hotărârile sinoadelor ecumenice anterioare, cu privire la hotarul dintre Ortodoxie şi erezie. 2. Documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” atesta ecumenismul despre care s-a menţionat mai sus şi

despre care mulţi sfinţi declară că este erezie (Ignatie Briancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul) În consecinţă, reafirm începutul scrisorii: întrerup orice comuniune duhovnicească cu cei care promovează şi acceptă hotărârile ecumeniste ale acestui sinod (în cauză episcopul Visarion – din a cărui “turmă duhovnicească” făceam şi eu parte – şi toţi preoţii ce îl urmează în aceste vremuri) 07.01.2017

Cu deosebit respect, Gheorghiţă David, ostaş Gheorghiţă Oana Georgiana

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_mirenilor_scrisoare_cat re_ps_visarion_episcopul_tulcii/2017-01-16-282

3.13 Nu recunosc Adunarea din Creta (Păstori buni, nu despotici) Către Înaltpreasfințitul Teofan, Vă scriu cu durere pentru că văd ce se întâmplă în societatea noastră. Nu mai este dragoste, iar prigonirea a și început. Nu demult sa scris o scrisoare către sfinția voastră în care ne-am arătat dezacordul față de sinodul din Creta, dacă poate fi numit sinod. În această scrisoare s-au pus listele cu semnăturile celor care sunt împotriva acestui sinod. Aceste liste trimise sfinției voastre au fost returnate la protoierie și de aici către parohii pentru a-și identifica fiecare preot enoriașii. După această identificare au început presiunile asupra celor care au semnat, presiuni făcute de preoții din parohii. Aceste presiuni constau în aceea că preoții au amenințat enoriașii că nu-i mai botează, nu-i mai cunună, nu-i mai îngroapă și așa mai departe. Vi se par creștinești aceste amenințări? Preotul are datoria să boteze cu timp și fără timp, să cunune, să îngroape și toate celelalte. Am rămas profund dezamăgită de acești preoți, dacă se pot numi așa. Eu cred că datoria preotul este sa informeze creștinii despre tot ce se întâmplă pe plan bisericesc și duhovnicesc, ca niște părinți, nu ca despoți. În aceste parohii s-au săvârșit nenumărate căsătorii mixte. Aș vrea să vă întreb câți preoți au fost canonisiți pentru aceasta? S-a mai spus că noi vrem să vă dăm jos, nu este adevărat, vrem ca și sfinția voastră să mărturisiți adevărul. Acest adevăr este Hristos Mântuitorul nostru și Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Serdaru C. Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/16/nurecunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-16-pastori-buni-nudespotici/

3.14 Către sinodalii B.O.R. – glasul mirenilor Către Patriarhul Daniel și către toți ierarhii Sinodului B.O.R. Eu, ca simplu mirean, practicantă a Ortodoxiei, constat cu mâhnire și neliniște că un duh străin de Sfânta noastră Ortodoxie pătrunde în Biserica noastră, demolând granița care o îngrădește de erezii și mă refer la adunarea din Creta, dar nu numai. Am în minte cuvintele Arhanghelului Mihail: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte… Căci, așa cum spunea un părinte dreptcredincios că la răstignirea Mântuitorului un apostol a trădat și ceilalți 11 au stat drept, la sfârșitul vremurilor unul va sta drept și ceilalți Îl vor trăda pe Hristos. Să nu fim noi printre ei! Iată că trăim aceste timpuri viclene. Vă rugam, sfințiți părinți, să ne fiți nouă apărători și nu trădători, căci dacă a mai rămas ceva curat în țara asta, aceasta este Biserica Ortodoxă, Cea Una, de Hristos întemeiată. Aceasta să îmi fie mie ca o modestă mărturisire înaintea lui Dumnezeu: NU ACCEPT SINODUL DIN CRETA! Dumnezeu să ne lumineze pe toți! MIHAELA DUȚU, Câmpina Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/12/19/catresinodalii-b-o-r-glasul-mirenilor/

Capitolul 4. Preoți, monahi și monahii care au întrerupt comuniunea cu ierarhii părtași la erezie În acest capitol veti găsi numai scrisorile de întrerupere a pomenirii ce au fost publicate în presa ortodoxă. În realitate numărul preoților ce au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici este mult mai mare. 4.1. Ieromonah Macarie Banu, schitul Oituz – Bacău Scrisoarea de întrerupere a pomenirii.

Către Întai-Stătătorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, cu durere în suflet și cu dragoste nețărmurită pentru Adevăr, După multă rugăciune înălțată către Preabunul Dumnezeu și îndelungi sfătuiri cu ierarhi, stareți ai unor mănăstiri, duhovnici, teologi ortodocși și după ce am studiat cu atenție documentele și hotărârile finale ale așa-numitului „Sinod Panortodox” din Creta 2016, vă aducem la cunoștință decizia pe care am luat-o, împreună cu obștea pe care o conduc, alături de toți fiii duhovnicești, care sunt mădulare vii ale Bisericii Ortodoxe cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Începând cu Duminica Sfinților Români – 3 iulie 2016, noi, leromonahul Macarie Banu, starețul Schitului OituzBacău și leromonahul Atanasie Parfeni, am întrerupt pomenirea Dumneavoastră ca ierarh al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la toate sfintele slujbe bisericești și vom rămâne în această decizie până în momentul în care vă veți dezice public de abaterile de la Dreapta Credință pe care vi le semnalăm. Acest fapt l-am justificat teologic, dogmatic și canonic, în fața credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, întemeindu-mă pe [240]

învățătura Sfintei Scripturi, Dogmele și Canoanele Bisericii (Canonul 15 Sinodul I-II). Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe ne învață să păstrăm credința ortodoxă autentică, nefalsificată și neîntinată de virusul mortal al ereziei, să ne luam măsuri și să punem în practică, prin Harul lui Dumnezeu, calea bisericească a întreruperii pomenirii numelor pseudo-episcopilor care nu mai învață drept Cuvântul Adevărului. Concret, motivele pentru care am luat această decizie extremă sunt următoarele: a. Sunteți susținător al prezenței Bisericii Ortodoxe Române în C.M.B., organizație de tip protestant, care promovează conceptul de „unitate în diversitate” (specific doctrinei antihristice New Age) și militează pentru unirea creștinilor cu celelalte religii. Biserica Ortodoxă este prezentată ca “una dintre biserici”. Dar pentru noi, una și singura este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu există mai multe. b. Ani la rând ați binecuvântat și susținut întâlnirile ecumeniste, desfășurate pe tot cuprinsul eparhiei în „saptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, dintre preoții ortodocși și pseudo-preoții papistași (franciscani și capucini), lucru argumentat în Memoriul Nr. 1127, din 16.05.2016 depus la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. c. Ați acceptat participarea la Sfânta Liturghie în mod necanonic, la Sinaxa stareților din 2015, a unui protosinghel dovedit a fi mason, fapt osândit de hotărârea Sinodului din 1937 și reafirmata ân 2014 de B.O.R.. Nici ulterior acestei sinaxe nu ați luat măsurile care se impuneau, deși vi s-au înaintat documente clare care dovedeau aceasta apostazie a lui. d. Ați acuzat sistematic (prin reprezentanți) în întâlnirile cu preoții de mir și cu profesorii de religie, cât și în sinaxa stareților din 13.06.2016 ca fiind „schismatici și eretici” cei care se opun ecumenismului, osândesc masoneria și au avut o poziție critică asupra Adunării din Creta, fără să aduceți argumente în acest sens. e. Ați îngăduit tacit săvârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai eparhiei Romanului și Bacăului. [241]

f. Ați transmis pleromei ortodoxe, pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Comunicatul intitulat “Adevărul nu se negociază”, folosind un limbaj ecleziastic duplicitar, care conține următoarele afirmații și expresii potrivnice învățăturii Bisericii: „De aceea restaurarea unității văzute nu este o problemă de centralizare bisericească, nici de pluralitate confesională, nici de uniformitate, ci de sinteză de credință comună, de unitate în diversitate și în comuniune. Răspuns : „Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată unitatea de credință și de împărtășire în Sfântul Duh și nu acceptă teoria restaurării unității a celor care cred în Hristos, deoarece Ea crede că deja există unitatea respectivă, între cei care sunt copiii Săi botezați. Această unitate există între ei și Hristos, în credința cea dreaptă a Bisericii, care nu există în rândul ereticilor și al schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să se întoarcă în sânul Ortodoxiei prin pocăință.” (Mitropolitul Atanasie de Limassol) “unitate în diversitate” Răspuns : Marea minciună a tâlcuirii ecumeniste a versetului din Rugăciunea Mântuitorului (“ca să fie una, precum Noi una suntem” – loan 17, 22) constă în proiectarea în viitor a acestei unități deja realizate în Biserică. A o propune ca obiectiv înseamnă a nega, practic, faptul că această unitate este deja o realitate în Biserică, „singurul” lucru care mai trebuie făcut fiind propovăduirea ei și extinderea, prin acceptarea ortodoxiei, la toate neamurile. Așadar, degeaba, în limbajul ecumenist recent, se pune accentul pe „păstrarea identității proprii, prin contrast cu ecumenismul diluant și adogmatic. Acest lucru nu înseamnă deloc a respecta Adevărul și Biserica, pentru că se ajunge la același rezultat: negarea într-un mod mai subtil a unicității lucrării Duhului Sfânt în Biserică. De ce? Pentru că, dacă pornim de la premisa că ”unitatea” este o țintă și nu o realitate existentă în Biserica Ortodoxă, singura urmașă a tradiției Apostolilor, dacă mai și spunem că „avem de învățat din această atitudine europeană, în care se dorește și păstrarea

identității fiecărei comunități religioase, dar și integrarea în societate” atunci este clar că modelul de unire este Europa cu a sa unitate în diversitate și nu Biserica. (Cuvantul Ortodox, 2014) „Dumnezeu lucrează prin toate religiile în moduri și grade diferite, în funcție de evoluția istorică, “Dumnezeu lucrează unde voiește, nu numai în Ortodoxie, pentru că nu poți limita lucrarea lui Dumnezeu” Răspuns : Afirmațiile Dumneavoastră pot fi considerate adevărate doar în ce privește energiile proniatoare ale lui Dumnezeu și nu în cazul harului necreat sfințitor care lucrează doar în Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe (Mitropolitul Hierotheos Vlahos Nafpaktos). “Autoritatea supremă de conducere în Bisericile Ortodoxe naționale este sinodul sau soborul”. Răspuns: Noi știm că tradiția bisericească recunoaște ca judecător suprem al chestiunilor de credință conștiința turmei credincioșilor Bisericii, căreia îi dau glas persoane singulare sau sinoade ale ierarhilor sau poporul credincios și care se adeverește prin hotărâri sinodale. “Trebuie admis faptul că există elemente convergente și complementare în toate Bisericile creștine” Răspuns: Este inacceptabila și contradictorie din punct de vedere doctrinar denumirea de „Biserici creștine eterodoxe și confesiuni”. Confesiunile eterodoxe nu pot fi numite“Biserici” deoarece exact de aceea le denumim „etero” (terțe, altele), au dogme eretice și prin urmare ca eretice nu pot fi numite “Biserici”. (Mitropolitul Serafim de Pireu) „Adevărul nu-i pe cale de dispariție și n-are nevoie nici de paznici și, cu atât mai puțin, de avocați.” Răspuns: „Statul de veghe” la căpătâiul dogmelor și al canoanelor este o datorie și nu o opțiune. „Nu trece hotarele vechi pe care le-au pus Părinții tăi” (Pildele lui Solomon, 22-28). Sfântul Apostol Pavel ne

da următorul îndemn: “Deci, fraților, stați neclintiți și țineti predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15). g. Ași participat și ați semnat documentele așa-zisului „Sinod Panortodox” din Creta. Nu recunoaștem acest sinod pentru că: 1. Nu a participat pleroma Bisericii Ortodoxe, nici măcar toți Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe. 2. Nu s-a respectat Regulamentul de organizare și funcționare al Sinoadelor Ecumenice anterioare, ceea ce a făcut posibil ca, deși nu toți episcopii au semnat hotărârile, acestea să poată fi adoptate. 3. S-a întrunit sub o Siglă straină de orice reprezentare ortodoxă. 4. Au fost invitați ca observatori reprezentanți ai comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. 5. S-au facut slujbe la care au participat ereticii, ca împreună-rugători, ceea ce este interzis și osândit de Sfintele Canoane. 6. A folosit în documentele finale expresii neortodoxe precum: “restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Răspuns: Se induce ideea că noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut ca și ereticii, concepție fundamental greșită teologic și care legitimează în Biserică așa numita „Teorie a ramurilor”; – „acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine neortodoxe”, adică „Teoria trunchiului comun”.

Amintim doar câteva dintre Canoanele pe care ne bazăm în nepomenirea pseudo-ierarhului: Canonul 15, Sin I-II (OSÂNDA SCHISMEI). SCHISMA FAȚĂ DE PATRIARH. CARE DESPĂRȚIRE NU ESTE SCHISMĂ?) „ Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea în fața sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se departează de întâii lor stătători și fac schismă, și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește adică, de comuniunea cu acela care propovaduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându–se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbavească Biserica de schisme și de dezbinari”. Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul 6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local de la Antiohia (341), Canoanele 10, 11 și 92 al Sinodului Local de la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451), Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12, 13, 14 ale Sinodului I-II (861), Canonul 10 Apostolic, Canonul 45 apostolic, Canonul 62 apostolic. Sfinții care au întrerupt pomenirea pseudo-episcopului, au continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și

toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul pseudo-episcop de care aparțineau. În numele obștii Schitului Oituz, afirm cu tărie că nu vom ceda nici unei presiuni ulterioare, de orice fel ar fi ea și că vom ramane, până la moarte, fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe, dorindu-vă cu toată ardoarea să faceți același lucru în viitor, iar dacă din neștiință sau din constrângere v-ați abătut de la respectarea libbelo-ului, a celor trei mărturisiri de credință depuse la hirotonia întru arhiereu, când ați jurat că veți respecta dogmele și canoanele neștirbite, vă dorim sinceră pocăință și vă pomenim la rugăciunile personale pe care cu umilință le înălțăm către Atotputernicul și Iubitorul de bine Dumnezeu. Nu acceptăm să fim numiți schismatici și eretici, pentru că nu ne-am separat de Biserica noastră, recunoaștem autoritatea Bisericii Ortodoxe Române, dar denunțăm ca fiind eretici pe unii slujitori ai aceste Sfinte Biserici. Nu ceea ce susținem noi se abate de la dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe, ci ceea ce întreprindeți Dumneavoastră și alți ierarhi ai Bisericii noastre este erezie. Secole de-a rândul mucenicii s-au jertfit exact pentru a apăra Dogmele și Canoanele, care acum se încalcă flagrant de unii ca Dumneavoastră. Adevărul nu poate fi negociat sau relativizat, este unul singur și cei care îl apără, chiar dacă sunt puțini, pot afirma despre cei care îl încalcă (oricât de mulți ar fi aceștia) că aceia sunt eretici și schismatici, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul vremurilor, chiar în cazul unor întregi sinoade, numite ulterior tâlhărești. Ne rezervăm dreptul de a folosi toate mijloacele legale care ne stau la dispoziție (justiție, mass-media), ca cetățeni vremelnici ai acestei lumi, pentru ca viitorul Schitului Oituz să nu fie umbrit de diverse atacuri sau denigrări. „Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe tine, credință moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori

vom muri pentru tine, urmând învățăturilor Sfinților Părinți, care ne-au arătat calea spre Împărăția lui Dumnezeu chiar cu prețul

vieții lor. Noi suntem chemați să păstrăm în toată curăția sfânta Ortodoxie lăsată nouă ca moștenire de Sfinții Părinți. Cu orice preț vom apăra credința Ortodoxă, urmând învățăturilor dogmatice, Sfintei Tradiții și sfintelor canoane care au fost date la cele sapte Soboare Ecumenice și Locale ale Bisericii Ortodoxe”. (Episcopul Longhin de Banceni) Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu! 11 iulie 2016 Starețul Schitului Oituz leromonah Macarie Banu Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/romania_ortodoxa_se_trezeste _primul_act_canonic_firesc_de_intrerupere_a_pomenirii_unui_ier arh_eretic_in_bor/2016-07-15-118

4.2 Ieromonah Grigorie Sanda, Schitul Lacul Frumos – Vâlcea Mânăstirea Lacul Frumos din Vâlcea întrerupe pomenirea ÎPS Varsanufie Înaltpreasfinția Voastră, În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul Bisericii Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obștea Mănăstirii Lacul Frumos, com. Vlădesti, Jud Vâlcea vă facem cunoscute următoarele: 1. Organizarea Sinodului în multele sale aspecte, se abate de la tradiția Sinoadelor ecumenice și locale instaurând infailibilitatea papală in Biserica Ortodoxă; 2. Documentul ″Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine″ reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizita a ereziei ecumeniste. 3. Tot în acest document la punctul 22 se specifică faptul că ″păstrarea credintei ortodoxe autentice este asigurata numai prin sistemul sinodal″ și acest sistem este ″cea mai înaltă autoritate in aspecte de credință si reguli canonice″. Însa cea mai mare autoriate in materie de dogme este conștiința trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare iar altele ca fiind tâlhărești. 4. Prin documentul ″Sfânta taina a cununiei și impedimentele la aceasta″ în cadrul capitolului II intitulat ″impedimente la căsătorie și aplicarea iconomiei″ se introduce posibilitatea aplicării iconomiei la căsătorille dintre ortodocși și eterodocși încălcând astfel Canonul 72 al Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt interzise. 5. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.07.2016 ați evitat sa ne comunicați pozitia oficiala a Înaltpreasfinției Voastre referitoare la situația Sinodului din Creta.

6. Până în prezent nu ați arătat o poziție de Veto in privința Sinodului. Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol (861) care face referire la încetarea pomenirii ierarhului, noi Obștea Mânăstirii Lacul Frumos, decidem încetarea pomenirii in cadrul slujbelor a Înaltpreasfinției Voastre. Obștea Mânăstirii Lacul Frumos În atenția Înaltpreasfințitului Varsanufie, Ahiepiscopul Râmnicului

Data: 01.08.2016

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/manastirea_lacul_frumos_din _valcea_intrerupe_pomenirea_ierarhului_ips_varsanufie/2016-0801-126

Ieromonah Grigorie cu obştea Mănăstirii Lacul Frumos: De ce am întrerupt pomenirea chiriarhului? Poate mulți nu au înţeles întru totul decizia noastră de a înceta pomenirea ierarhului. Cu ceva vreme înainte (câteva luni înaintea întrunirii “sinodului” din Creta) noi am cercetat documentele prevăzute a fi discutate şi ratificate la acest “sinod’ şi implicaţiile pe care acesta le generează. Astfel, ne-am pus în temă şi cu unele comentarii ale unor ierarhi şi teologi care s-au exprimat cu privire la „sinod” (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis profesor al Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, Mitropolitul Ieremia al Gortinei, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Ierotheos Vlachos). În Grecia în Sala „Melina Mercuri” a Stadionului „Pace şi Prietenie” din Pireu în ziua de 23 martie 2016 chiar a avut loc o dezbatere deschisă asupra “sinodului”din Creta. De asemenea am avut cunoștința de părinţi din muntele Athos care s-au exprimat prin mai multe epistole în privinţa acestui „sinod”, epistole adresate Sf. Chinotite, către toți arhiereii şi pliroma Bisericii Sobornicești[1] Toate acestea le-am comparat cu scrierile Sfinților Părinţi, le-am pus în lumina evenimentelor istorice ale Bisericii Universale referitoare la situații similare (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Marcu Evghenicul, Sf. Fotie Patriarhul Constantinopolului, Sf. Teodor Studitul, Sf. Grigorie Palama, etc.). De asemenea am consultat învăţăturile unor sfinţi contemporani (Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Nichita Remesianul, Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, Sf. Ierarh Ghennadios Scholarius, Sf. Ilarion Troitski, Sf. Anatolie de la Optina, etc.). Am consultat învăţăturile unor duhovnici contemporani ai lumii (Arhiep. Averchie de Jordanville, Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Arhim. Iustin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Filothei Zervakos, Arhim. Haralambos Vasilopoulos, Arhim. Serafim Alexiev, Mitr. Augustin de Florina, etc.). Putem spune că ne-am făcut o părere obiectivă, de ansamblu, asupra „sinodului” –când iei decizia de a întrerupe pomenirea ierarhului trebuie să fii foarte bine documentat. De asemenea, am înmulțit [250]

rugăciunea, rugând pe Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne ajute să luăm hotărârea dreaptă conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Am lecturat cărţi întregi („Singur Ortodoxia” – Arhim. Arsenie Papacioc, „Străjerii Ortodoxiei” – Arhim. Vasilios Papadakis, „Ecumenismul fără mască” – Arhim. Haralambos Vasilopoulos, „Împotriva falsei uniri bisericești” – Dr. Alexandros Kalomiros, „Biserica Ortodoxa şi Ecumenismul” – Sf. Iustin Popovici, „Marea Apostazie” – Arhiep. Averchie Tausev, etc.), am citit sute de pagini, am consultat Pidalionul, cu toată râvna am citit cât de mult am putut (şi încă citim) despre dreapta credință, despre Sfinții Părinţi, etc. Am cunoscut faptul istoric (precedentele istorice) din multele Athos în care multe mănăstiri, chilii şi părinţi aghioriţi au întrerupt pomenirea patriarhilor ecumenici care au făcut compromisuri dogmatice cu eterodocșii – compromisuri mai puțin grave decât cele din prezent. În zilele noastre timp de 3 ani (1970-1973) aproape jumătate din mănăstirile din Sf. Munte, toate schiturile şi cele mai multe chilii, prin acordul şi îndemnul Sf. Paisie Aghioritul, alături de Mitr. Augustin de Florina, Mitr. Pavlos de Paramythia şi Ambrozie de Eleftheropoli, au întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora ce a ridicat anatemele urmând o poziție filo-papistă. În continuare facem referire la canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861), referitor la întreruperea pomenirii ierarhului. Poate fi întreruptă pomenirea unui ierarh în următoarele cazuri: - Când ierarhul se face vinovat de delicte morale (curvie, simonie, comportament violent, etc.) acest lucru fiind stabilit de către un sinod. - Când ierarhul propovăduiește public erezia, caz în care nu se mai așteaptă condamnarea de către un sinod. IPS Varsanufie nu a propovăduit public erezia, dar a acceptat-o prin tăcere. Faptul de a tăcea când erezia este ratificată, când ecumenismul este pus în legalitate, reprezintă a treia formă de ateism după Sf. Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama spune:prima formă de ateism este negarea existenţei lui Dumnezeu, a doua este erezia care desfigurează adevărul despre Dumnezeu iar a treia este tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism[2]. [251]

Am luat în considerare refuzul de a da un răspuns oficial la solicitarea noastră din 20.07.2016 în care îi ceream IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte hotărârile neortodoxe ale “’sinodului”’ din Creta, cât şi faptul că până în prezent nu a exprimat o poziție de condamnare a hotărârilor adunării din Creta. Documentele ratificate la „sinodul” din Creta încalcă hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, intră în contradicție cu Sfinții Părinţi şi aşează pliroma Bisericii Ortodoxe sub anatema acestora. Conform acestor aspecte din care rezultă clar că Înaltpreasfinţitul Varsanufie aproba tacit hotărârile sinodului din Creta şi că tolerează şi acceptă ecumenismul, noi, obştea Mănăstirii Lacul Frumos am întrerupt pomenirea pentru a nu ne face părtași ereziei ecumeniste (panerezia după Sf. Iustin Popovici), pentru a rămâne în Adevăr, în Biserica Ortodoxă. Pentru a ne feri de erezie, pentru a ne păstra în Biserica Ortodoxă, în Biserica lui Hristos, am aplicat acest protest canonic (Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol 861) de întrerupere a pomenirii ierarhului. Încheiem cu mesajul unor părinţi athoniţi din scrisoarea din data de 13.05.2016 adresată Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfintei Chinotite, tuturor Bisericilor ortodoxe autocefale şi către toată pliroma Bisericii lui Hristos: „…Vă rugăm să rămâneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța „drept cuvântul adevărului”, atunci să știți că: Ați sfâșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și

afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punându- vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» …” „...Rezultă din acestea că și noi suntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul Canon 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare papistaşă (romano-catolică) și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sânt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica Ortodoxă prin Sinod”. 16 August 2016, Prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Bibliografie : 1. http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-simarelui-sinod-in-limba-romana/ 2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-mareluisinod/ 3. http://acvila30.ro/teolog-dimitrios-tselenghidis-scurtaevaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/ 4. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html 5. http://www.atitudini.com/2016/07/scrisoarea-deschisa-aunor-parinti-aghioriti-catre-chinotita-sf-munte-in-privintasinodului-din-creta/ 6. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html 7. http://www.atitudini.com/2016/07/declaratia-de-lachisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

8. http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/12/document-final-alsinodului-panortodox-din-creta-relatiile-bisericii-ortodoxe-cuansamblul-lumii-crestine-document9. http://www.atitudini.com/2016/07/sinaxa-clericilor-si-amonahilor-ortodocsi-impotriva-sinodului-din-creta/ 10. https://youtu.be/chD21moX7C4 11. http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9162-lemesouathanasios-gia-logous-suneidiseos-den-to-upegrapsa 12. Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre prorocii mincinoși, PG 59, 553-568. 13. Sf. Apostoli în epilogul cuvântării Canoanelor, Pidalion. 14. Relatări din cadrul unui dialog al IPS Ierotheos cu un grup de maici de la m-rea Paltin Petru Vodă. 15. Ierotheos Vlachos, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. 16. Sf. Teodor Studitul, Scrisoarea a 24-a, Lui Teoctist Magistrul, preluat din Dreapta credință în scrierile Sf. Părinți, vol I, Ed. Sophia, trad. de Pr. Marcel Hancheș. 17. Aceste studii le puteți citi și online pe http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheosvlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfantsi-mare-sinod-din-creta/, cât și în scrierile sale teologice. 18. cf. http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheosvlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfantsi-mare-sinod-din-creta/ 19. http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/2303-2016_14.html 20.https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parintidin-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din06-06-2016/ 21. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/05/30/scris oarea-mitropolitului-serafim-al-kithirelor-catre-patriarhulilias-al-georgiei-despre-sinodul-panortodox/ 22. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/

[1] https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-dinsfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016/ https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/08/03/scrisdoaredeschisa-a-unor-monahi-ai-sfantului-munte-catre-sfanta-chinotitadespre-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/ [1] Sfântul Grigorie subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de ateism şi de aceea atunci când e în pericol credinţa TĂCEREA ESTE VINOVATĂ.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_cu_obstea_ma nastirii_lacul_frumos_de_ce_am_intrerupt_pomenirea_chiriarhului /2016-08-16-142

Ieromonah Grigorie - Mănăstirea Lacul Frumos: Cuvânt rostit în ziua de Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin! Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, fii credincioşi ai Bisericii Sale, Slăvit să fie Domnul pentru purtarea Sa de grijă, care vrea ca tot omul să se mântuiască şi la cunoștința Adevărului să vină! Trăim iată, vremurile cele de pe urmă, vremuri pe care Sfinţii şi le-ar fi dorit să le apuce. Iată că este vremea cernerii, vremea în care nu putem avea o poziţie neutră. Ori luptăm duhovniceşte pentru Adevăr, care este izvorul vieţii, ori ne compromitem în lucrarea potrivnicului, ne facem duşmani ai Adevărului şi moştenim osânda veşnică! Vremea cernerii a început. Dacă în primele secole creştine Biserica era prigonită din afara ei, iată că astăzi aceasta s-a transferat în interiorul ei. Pierzătorul neamului omenesc a semănat neghina în aria curată pe care Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au lucrat-o. Au apărut astfel ereziile. Trăim astăzi un fapt cu totul deosebit: erezia tuturor ereziilor, ecumenismul, prin „sinodul” din Creta din 16-27 iunie anul acesta este ratificat, este votat şi devine noua religie a creştinilor ortodocşi. Prin documentele ratificate la „sinodul” din Creta, iată că Bisericile Locale care au semnat au căzut, ele se află în erezie. Sincretismul devine noua religie a creştinului ortodox. Acum prin sinodul din Creta ecumenismul este în legalitate. Pentru a ne păstra în credinţa ortodoxă trebuie să ţinem calea Sfinţilor Părinţi, calea Adevărului şi să ne dezicem şi să condamnăm acest „sinod”. Fraţilor, prin acest „sinod” a fost exclusă posibilitatea mântuirii. Comuniunea cu cei ce ne impun hotărârile acestui ”sinod” duce la osânda veşnică! Cele Şapte Sinoade Ecumenice, precum şi cele Locale nu pot fi alterate, nu pot fi modificate. Cel ce va scoate sau va schimba ceva cade sub anatema Sfinţilor părinţi care le-au statornicit. Să ne trezim şi să vedem unde ne aflăm! Suntem în prezent în aceiași oală cu romano-catolicii şi celelalte erezii. Astăzi mâncăm la aceiași masă cu ereticii. Sfinţii Părinţi i-au

dat anatema pe eretici, azi noi am intrat într-o horă cu aceştia şi ne îndreptăm spre pierzare. În materie de Dogme şi Canoane nu există compromis. Dumnezeu vrea o comuniune cu Sine întru Adevăr, căci ce părtăşie are Hristos cu Veliar, întunericul cu lumina şi binele cu răul? Vrem să rămânem întru întuneric? Acceptăm compromisul. Vrem să fim fiii luminii? Să mărturisim fraţilor, să ne dăm viaţa pentru adevărul Evangheliei! Există două căi, Raiul și Iadul. Unde vrem să fim? Aveţi curaj, nădăjduiţi în Domnul, duceţi lupta cea bună şi păstraţi-vă curaţi de orice întinăciune! Petreceţi întru pocăinţă, întru smerenie şi frică de Dumnezeu! Prin hotărârile „sinodului” din Creta, Bisericile Locale care au semnat acele erezii sunt în schismă cu Biserica Sobornicească a lui Hristos. Nu cei ce se dezic şi condamnă acest „sinod” fac schismă în Biserică, ci cei care acceptă ”sinodul” tâlhăresc. Noi, iubiţi credincioşi am întrerupt pomenirea arhiepiscopului nostru pentru a nu ne face părtaşi la această mare fărădelege, pentru a ne păstra în dreapta credinţă cea predanisită de Sfinţii Părinţi. Nu vrem să ne compromitem, nu putem negocia, ce ţine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale. Mântuitorul Iisus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Vreţi să vă mântuiţi în Hristos Domnul, atunci petreceţi întru adevăr, alungaţi minciuna! Documentele „sinodale” din Creta sunt duplicitare, amestecă Ortodoxia cu erezia, adevărul cu minciuna, grâul cu neghina. Făina ce rezultă de aici este amară, este otrăvitoare şi duce la moartea veşnică. Să plângem şi să ne pocăim pentru păcatele noastre, să petrecem întru smerenie şi umilinţă şi să rugăm pe Domnul să scoată lucrători vrednici la secerişul Său! Vremea secerişului a venit, se separă grâul de neghină: neghina va ajunge „în foc” iar „grâul va fi pus la adăpost în hambar”. Să rugăm pe Domnul ca ori de vrem, ori de nu vrem, să ne mântuiască aşa cum ştie şi cum voieşte!

Să nu vă înspăimântaţi că veţi fi prigoniţi pentru Adevăr! Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Cel ce duce lupta. El dă curaj, voinţă şi putere. Să vă ajute Bunul Dumnezeu, să vă îngrădească cu harul Său şi să vă facă fii ai Împărăţiei Sale, unde alături de Sfinţii îngeri şi de toţi sfinţii să slăvim Sfânta Treime, cea în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin! Să vă ajute Bunul Dumnezeu! 06.08.2016

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_man_lacul_fru mos_cuvant_rostit_in_ziua_de_schimbarea_la_fata_a_domnului_d umnezeului_si_mantuitorului_nostru_iisus_hristos/2016-08-16-143

Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos cere Arhiepiscopiei Râmnicului încetarea abuzurilor comise și lepădarea de erezia din Creta

Înaltpreasfinţia Voastră,

Am primit Adresa nr. 15/04.01.2017, pe care aţi avut bunăvoinţa să mi-o trimiteţi, în care vă manifestaţi grija de a ne convinge “să revenim la starea canonică de comuniune în mănăstire, cu stareţul, chiriarhul Arhiepiscopiei Râmnicului şi cu ierarhii, clerul, monahii şi dreptmăritorii creştini din Biserica Ortodoxă Română”. Am luat cunoştinţă cu durere de comunicatul emis de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016, în care îşi manifesta ataşamentul faţă de “ecumenismul lucid”, în ciuda faptului că toţi Sfinţii Părinţi ai secolului XX(Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul şi mulţi alţii) au condamnat la unison ecumenismul ca erezie şi chiar panerezie. Faţă de acest comunicat împărtăşesc deplin şi subscriu la cele afirmate în răspunsul “Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le arătaţi ereticilor”, adresat Sfântului Sinod de către părinţii şi credincioşii mărturisitori antiecumenişti din Neamţ. Din acest motiv, consider că demonstraţia de acolo este suficientă pentru clarificarea afirmaţiilor Sfântului Sinod cu privire la ecumenism, la pseudosinodul din Creta şi la măsurile ce se propun faţă de cei ce refuză să accepte deciziile eretice adoptate cu acea ocazie. Ne bucură să auzim că Înaltpreasfinţia Voastră manifestă faţă de noi “grijă părintească” şi că doriţi să ne ascultaţi cu “dragoste părintească”. Profităm, prin urmare, de ocazie pentru a vă spune că, din ziua în care am aplicat măsura canonică a întreruperii pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre, ca urmare a sinodului din Creta, cu ale cărui documente eretice aţi fost de acord, am fost supuşi unui şir de abuzuri atât pe linie bisericească, cât şi de natură penală.

Deşi canonul 31 apostolic, în conglăsuire cu canonul 15 I-II Constantinopol, prevede că preotul ce se desparte de ierarhul său pentru că acesta propovăduieşte o erezie nu poate fi sancţionat, ci trebuie lăudat ca unul care apără Biserica de schismă, eu am fost îndepărtat din funcţia de egumen şi am fost obligat să mă retrag în chilia mea, fără a mai putea participa la săvârşirea celor sfinte, aşa cum se cuvine unui ieromonah, întrucât în locul meu a fost adus alt stareţ, care a decis ca la slujbe să se pomenească numele Înaltpreasfinţiei Voastre. În lumina canoanelor mai sus menţionate, schimbarea mea din funcţie a fost abuzivă. De astfel de abuzuri au avut parte şi părinţii care mi-au fost alături în acţiunea de oprire a pomenirii. Pentru că noul stareţ nu a reuşit să ne determine să părăsim schitul sau să participăm la slujbe unde sunteţi pomenit, la începutul anului a fost instalat un alt stareţ, în persoana părintelui Sebastian Mihalcea. În mod cu totul nejustificat, la numirea părintelui stareţ, preasfinţitul Emilian Lovişteanu a invitat o maşină a poliţiei rurale, cu scopul vădit de a ne intimida pe noi, vieţuitorii nepomenitori, şi pe credincioşii care ne urmează. În cuvântul de numire, preasfinţitul a arătat că scopul schimbării stareţului a fost de “a se face ordine în această mănăstire”. Preasfinţia Sa a ţinut să arate şi că noi, cei ce am întrerupt pomenirea, am înţeles greşit prevederile documentelor sinodale, că ne informăm prea mult de pe internet şi că se vor lua măsuri pentru remedierea acestei situaţii. La rândul său, noul stareţ a promis că va fi mai dur decât precedentul şi că “va rezolva” cazul părinţilor nepomenitori. Măsurile nu au întârziat să apară. În după-amiaza zilei următoare, câţiva enoriaşi au dorit să vină să se spovedească la mine, iar noul stareţ i-a împiedicat să intre în chilia mea, săvârşind cu această ocazie un abuz incalificabil sub aspect canonic – împiedicarea săvârşirii Sfintei Taine a Spovedaniei de către un preot care are preoţie lucrătoare şi nu se află sub nicio caterisire oficială şi validă –, dar şi sub aspect penal, împiedicând nişte creştini să participe la un serviciu religios, în speţă Sfânta Taină a Spovedaniei, faptă pedepsită de articolul 381, alin. 1) Noul Cod Penal, care stipulează: “(1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După ce credincioşii [260]

au reuşit în cele din urmă să intre la mine, nu au mai putut părăsi, după spovedanie, decât cu greu schitul, fiind practic sechestraţi înăuntru o perioadă, deoarece, între timp, poarta fusese din nou închisă. În ziua următoare, noul stareţ a schimbat toate încuietorile la uşi şi a pus lăcate la toaletă şi bucătărie, gest care contravine chiar şi principiilor umanitare laice, ca să nu mai vorbim de cele ale filantropiei creştine. Prin această măsură, am fost practic sechestraţi în propriul schit, ceea ce în limbaj juridic penal se poate traduce prin infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205, alin. 1) Noul Cod Penal: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani”. Sub pretextul că am spart yalele cele noi pentru a ne elibera din starea de sechestru în care ne aflam, stareţul a chemat în ziua următoare poliţia, care, la faţa locului, a constatat că cele reclamate de stareţ nu făceau obiectul de activitate al poliţiei, plecând din schit fără a lua niciun fel de măsură. Un fapt deosebit de grav s-a produs în ziua de Bobotează, când, după ce a încercat să îi împiedice pe oameni să participe la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari şi a acatistului, pe care le-am săvârşit în chilia mea, nereuşind, noua conducere a chemat poliţia, care, la faţa locului, a încercat să-i disperseze pe cei aflaţi la slujbă, încălcând în mod grosolan libertatea de exprimare religioasă garantată de Constituţie. Pentru acest abuz, şi eu, şi credincioşii prezenţi la slujbă vom depune câte o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra libertăţii de exprimare religioasă pedepsită de art. 381 Noul Cod Penal. Prin urmare, Vă solicităm ca, în baza afirmaţiei că ne purtaţi o grijă părintească, să dispuneţi de urgenţă încetarea abuzurilor săvârşite de stareţul proaspăt numit la Mănăstirea Lacul Frumos împotriva vieţuitorilor nepomenitori şi a credincioşilor care îi urmează pe aceştia. „Un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”, aşa cum propuneţi Înaltpreasfinţia Voastră, nu se poate desfăşura în condiţiile în care nouă ni se încalcă de către funcţionari ai Episcopiei drepturi ale omului fundamentale, demnitatea de [261]

oameni, de monahi şi de ieromonahi şi, mai ales, dreptul nostru de a urma propria conştiinţă în deciziile pe care le luăm cu privire la mântuirea noastră. În conformitate cu canonul 31 apostolic şi cu canonul 15 I-II Constantinopol starea noastră de canonicitate este perfect ortodoxă şi în regulă, întrucât, întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre pentru că v-aţi făcut părtaş la erezia ecumenismului aprobată în sinodul din Creta, noi ne-am despărţit de erezie, nu de Sfânta Biserică Ortodoxă, nici de comuniunea cu sfinţii şi cu cei ce au trăit înainte, trăiesc acum şi vor trăi în viitor în duhul Ortodoxiei. Cei care au nevoie să reintre în “stare de canonicitate pentru mântuirea sufletelor lor” sunt cei ce s-au despărţit de Biserică prin participarea la erezia ecumenismului, devenind minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca spune, interpretând canonul 31 apostolic, că “dacă vreun cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie”[1] (s.n.). Comentând canonul 15 I-II Constantinopol, acelaşi renumit profesor afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat, nu s-au răsculat împotriva lui”[2]. Din acest comentariu extragem următoarele concluzii: 1) clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul lor imediat ce iau la cunoştinţă că acesta propovăduieşte o erezie; 2) pentru această decizie ei nu pot fi sancţionaţi în niciun fel, ci lăudaţi ca apărători ai Ortodoxiei; 3) acţiunea lor este legală din punct de vedere canonic; 4) nepomenirea nu este o revoltă contra episcopului, prin urmare nu poate fi tratată ca atare şi nici nu poate fi sancţionată ca schismă, neaplicându-i-se articolul 11, alin. 1) din Regulamentul autorităţilor canonice discipliniare şi al

instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, deoarece nu este o abatere disciplinară, ci o măsură de păzire a Ortodoxiei. Cu ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române vom relua comuniunea prin pomenirea la sfintele slujbe în momentul în care ei se vor lepăda de deciziile eretice ale sinodului din Creta, când vor denunţa ecumenismul ca ceea ce este, o erezie a tuturor ereziilor, nu “o atitudine spirituală de dialog între creştini”, şi vor lua decizia abandonării “ecumenismului lucid”, pentru a practica misionarismul lucid în rândul propriilor credincioşi mai întâi, iar apoi în rândul celor din afara Bisericii care doresc să cunoască Ortodoxia şi să se mântuiască în interiorul Bisericii Ortodoxe, singura Biserică a lui Hristos. Nu este întâmplător faptul că dragostea faţă de eretici şi schismatici i-a determinat pe participanţii la sinodul din Creta să dedice un document întreg acestora, în timp ce pentru problemele reale ale creştinilor ortodocşi nu s-a acordat nici măcar o singură frază în vreunul dintre documentele sinodului, în condiţiile în care vieţuitorii ortodocşi în această societate anticreştină şi antihristică se confruntă cu nenumărate provocări care cer o rezolvare de la un astfel de sinod. Singura referire mai consistentă la credincioşii ortodocşi este cea din articolul 22 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care oricine se opune ecumenismului şi deciziilor sinodului din Creta este osândit pentru “tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”[3]. Participarea ortodoxă la mişcarea ecumenistă nu a produs niciun rezultat misionar notabil, în sensul conştientizării lumii “postcreştine” occidentale că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi al întoarcerii la Ortodoxie a ereticilor şi schismaticilor. Aceste rezultate nici nu puteau şi nu pot fi aşteptate, atât timp cât Consiliul Mondial al Bisericilor este construit pe baza principiilor eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, însuşite şi de ierarhii ortodocşi participanţi la sinodul din Creta, potrivit cărora “apartenenţa la Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la corpul eclesial propriu” (premisa IV.3), cu corolarul că există “Biserică în afara Bisericii” şi “membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii”; sau teoria romano-catolică a “bisericilor

nedepline”, promovată de către Conciliul II Vatican şi aprobată de către sinodul din Creta sub forma premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, care prevede că “prin admiterea în Consiliu, nici o biserică nu este obligată să recunoască altă biserică drept biserică în adevăratul sens al cuvântului”, având ca aplicaţie practică “admiterea denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe”[4] din articolul 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine; sau premisa potrivit căreia “bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elementele ale adevăratei Biserici” (premisa IV.5), în baza căreia se admite, mai mult sau mai puţin discret, că ereziile ar avea Sfinte Taine sau că “predică Evanghelia iubirii”, aşa cum atât de nefericit se exprimă textul sinodal pe care mi-l citaţi în scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o. În schimb, prezenţa ortodoxă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor a produs o slăbire a conştiinţei dogmatice ortodoxe, o contaminare a Ortodoxiei cu diferite idei protestante sau romanocatolice, pătrunse atât de adânc în gândirea teologică ortodoxă, încât ele sunt din ce în ce mai dificil de detectat şi înlăturat. Nu în ultimul rând, acest “dialog spiritual” cu ereticii îmbracă forme care sunt condamnate de către Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe (rugăciunile comune pentru “unitatea creştinilor” sunt condamnate de către canoanele 45 şi 46 apostolic, admiterea bisericităţii ereziilor încalcă Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan etc.). Din această perspectivă, nu este de mirare că toată ierarhia ortodoxă priveşte acţiunile noastre ca pe o schismă, deoarece duhul ecumenist care stăpâneşte teologia noastră actuală face imposibilă perceperea şi înţelegerea de către ierarhi a mesajului nostru ortodox. Atât de mult a pătruns relativismul ecumenist în mentalul ortodox, încât strigătul nostru de durere faţă de pervertirea valorilor Ortodoxiei nu mai este auzit şi înţeles de nimeni dintre cei ce cârmuiesc poporul ortodox. Pentru aceea, prin acţiunea noastră, noi rămânem în Biserica Ortodoxă, în mijlocul Bisericii, şi nu ne vom despărţi de ea niciodată. Aşteptăm, la rândul nostru, ca Înaltpreasfinţia Voastră să vă lepădaţi de părtăşia la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, să dispuneţi încetarea oricărei persecuţii contra noastră şi a

credincioşilor care ne urmează, conştienţi de faptul că cei ce se îngrădesc de erezie, nu săvârşesc schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare.

06.01.2017

Cu deosebit respect, Ieromonah Grigorie Sanda

Înaltpreasfinţiei Sale Varsanufie, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului

[1] Arhid, Prof. Dr.Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 2005, p. 26. [2] Ibidem, p. 347. [3]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/ [4] Ideea de “biserici istorice” fiind ea însăşi o teorie eclesiologică protestantă, în baza căreia, distrugându-se unitatea văzută a Bisericii, prin schismele din 1054 şi 1530, în locul Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească au apărut “bisericile istorice”. Ideea este susţinută în cuvântul de întâmpinare a “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta, adresat de către reprezentantul luteranilor din România. http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciuneecumenica/. Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_de_la_man _lacul_frumos_cere_arhiepiscopiei_ramnicului_incetarea_abuzurilo r_comise_si_lepadarea_de_erezia_din_creta/2017-01-09-271

Părintele Grigorie împreună cu obștea refuză să părăsească mănăstirea, conform deciziei NECANONICE a Arhiepiscopiei Râmnicului Răspunsul Părintelui Grigorie, la decizia Arhiepiscopiei Râmnicului din data de 21 Februarie 2017:

Înaltpreasfinţia Voastră, Am primit Deciziile din 21.02.2017 ale Arhiepiscopiei Râmnicului (n.n. vedeți la sfârșitul articolului), prin care ne puneţi în vedere că trebuie să ne întorcem la mănăstirile de metanie. Din analiza textului, ne permitem să vă reţinem atenţia cu câteva consideraţii legate de modul absolut insolit în care interpretaţi cele două canoane 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Într-adevăr, conform canonului 31 apostolic, preoţii vinovaţi de ieşirea de sub ascultarea canonică a episcopului lor sunt caterisiţi pentru că au provocat schismă, cu o singură excepţie, anume cazul în care au ieşit de sub ascultarea ierarhului din pricina participării acestuia din urmă la erezie. O lectură atentă a canonului v-ar putea arăta şi această excepţie extrem de importantă. Pentru că deciziile invocă pe profesorul Ioan Floca drept autoritate canonică, aşa cum şi este, Vă propunem spre o lectură sine ira et studio, dar şi cu un pic de pricepere în probleme canonice, tâlcuirea acestui canon, aşa cum o face profesorul de drept Floca: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice, se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se

despartă de acesta fără nici o formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”1. Modul în care este interpretat canonul 15 I-II ne face să credem că interpreţii acestuia au citit o variantă cu totul şi cu totul necunoscută până acum a canonului respectiv. Urmând ediţiilor consacrate şi cunoscute de toţi ale canoanelor bisericeşti, Vă supunem atenţiei câteva consideraţii referitoare la interpretarea corectă a canonului 15 I-II, apelând la două dintre cele trei surse autoritative pe care le-aţi recunoscut în Deciziile episcopale. Canonul 15 I-II are două părţi. Prima parte vorbeşte despre schisma provocată de mitropoliţii care nu îşi pomenesc patriarhii “pentru orice vinovăţie” a acestora din urmă şi este o continuare a canoanelor 13 şi 14. Partea a doua a canonului introduce o excepţie de la schisma prevăzută de canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15 I-II. Astfel, în partea a doua a canonului se spune că, faţă de cele spuse mai sus referitoare la schisma provocată de nepomenire pentru orice formă de vinovăţie găsită episcopului nepomenit şi nedovedită încă, există o situaţie în care nepomenirea este admisă. Această situaţie este cazul în care episcopul propovăduieşte o erezie în mod public. Pidalionul tâlcuieşte partea a doua a canonului 15 I-II în felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici.Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”2. Opinia Pidalionului coincide cu interpretarea pe care o oferă profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare:

“Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)3. Aşadar, din această interpretare a Pidalionului şi a profesorului Ioan Floca rezultă că preotul care observă că episcopul său propovăduieşte erezia în mod deschis poate şi trebuie să se separe de episcopul părtaş la erezie imediat, fără nici o formalitate, înainte de cercetarea sinodicească a episcopului pentru erezia pe care o propovăduieşte. Pentru această atitudine, el nu poate fi în nici un caz sancţionat, ci elogiat ca unul care a apărat Ortodoxia de schismă. Nicăieri nu se spune în cele două canoane că preoţii care nu se supun episcopului care propovăduieşte erezia, înainte de sinodiceasca cercetare a acestuia, trebuie deferiţi Sinodului episcopal pentru caterisire. Nicăieri nu se spune că acel canon sancţionează pe preoţi şi mirenii care “se erijează în judecători” ai episcopului acuzat de erezie, pentru că întreruperea pomenirii nu este un act de acuzare sau judecată, ci este unul de constatare a unei stări de fapt şi de luare de măsuri în consecinţă. Pretenţia că nimeni nu are voie să se erijeze în judecător al episcopului propovăduitor al ereziei, dacă ar fi reală, ar anula cu totul dreptul preotului de a constata că episcopul este eretic, în cazul în care este, şi ar fi contrară canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II, deoarece nu ar mai permite în niciun fel nepomenirea pe motiv de erezie a episcopului. Astfel de pretenţie ar fi contrară total opiniilor Sfinţilor Părinţi, care au permis constatarea ereziei episcopilor şi măsura îndepărtării de aceştia. Iată câteva exemple: Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”.

Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”. Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Aceste cuvinte ale Sfântului Nicodim sunt o aplicare directă a prevederilor canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II. Prin urmare, respingem interpretarea din Decizii a canoanelor menţionate, deoarece este trunchiată, alcătuită din punerea cap la cap a unor frânturi de canon care se referă la situaţii cu totul diferite şi intră în conflict cu adevăratul sens al canoanelor respective. În ceea ce priveşte prevederile Regulilor vieţii monahale, întotdeauna am trăit şi am cugetat în funcţie de prevederile acestora. Situaţia în care ne aflăm acum a fost provocată de acţiunile abuzive luate împotriva noastră în momentul în care am decis să ne apărăm libertatea de conştiinţă ortodoxă şi am întrerupt pomenirea ierarhului părtaş la erezia sinodului din Creta. Din acest motiv, nu putem fi considerati vinovati pentru faptul că, apărându-ne de erezie, am ajuns să nu ne mai putem desfăşura activitatea normală de preoţi şi monahi. Vinovaţi sunt pentru această situaţie cei ce au impus acest regim de opresiune. În consecinţă, respectuos Vă anunţăm că refuzăm să punem în aplicare Deciziile episcopale prin care ni se cere să părăsim Schitul şi să ne întoarcem la mănăstirile de metanie, deoarece motivarea acestor

decizii nu are niciun temei canonic sau în Regulamentul vieţii monahale şi operează cu ideea că episcopul nu ar fi în niciun fel vinovat de părtăşie la erezie, lucru care este contrazis de conţinutul documentelor acceptate ale sinodului eretic din Creta. Cu respect, Ieromonah Grigorie, Schitul Lacul Frumos Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului 1 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26. 2 Ibidem. 3 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_impreuna_ cu_obstea_refuza_sa_paraseasca_manastirea_conform_deciziei_nec anonice_a_arhiepiscopiei_ramnicului/2017-02-25-335

[270]

Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos a fost ''caterisit'' de ERETICI Astăzi, 19 mai, părintele Grigorie de la Schitul Lacul Frumos, a primit vestea ,,caterisirii” sale. A primit-o cu seninătate, cu bucurie și cu nădejde bună că Domnul, a privit spre osteneala lui cea bună ca slujitor neobosit și plin de dragoste al lui Hristos. Aștepta acest moment, întărit în Dumnezeu, fiindcă știa că toți preoții care mărturisesc Adevărul, vor fi prigoniți și caterisiți. Motivele caterisirii sfinției sale sunt următoarele: 1. 2. 3. 4. 5.

A făcut schismă în Biserică; A contestat poziția oficială a Bisericii; Nu a făcut ascultare de mai marii săi; A tulburat liniștea obștii; A părăsit mănăstirea mai mult de opt zile, fără înștiințarea chiriarhului; 6. A spovedit în chilie și în casele oamenilor; 7. A oficializat Sfinte Taine și Ierurgii în chilie; 8. A fost acuzat că organiza un fel de ,,complot”, împreună cu fii duhovnicești chemați pentru spovedanie și catehizare, împotriva celor ,,certați” cu Ortodoxia; Aceste acuzații aduse părintelui Grigorie sunt neîntemeiate și lipsite de adevăr. Realitatea este următoarea: 1. Părintele nu a făcut schismă, ci a apărat Biserica de schismă (Can 15 I II Constantinopol); 2. A contestat ecumenismul, care se pare că a devenit poziția oficială a Bisericii și s-a îngrădit de acesta prin întreruperea pomenirii ierarhului; 3. Ieromonahul Grigorie a făcut mereu ascultare de mai marii săi, până la trădarea Ortodoxiei de către BOR; 4. Arhiepiscopia a fost cea care a tulburat liniștea obștii prin măsurile abuzive pe care le-a luat împotriva părintelui și a ucenicilor săi; [271]

5. Părintele Grigorie nu a părăsit mănăstirea mai mult de opt zile. Atunci când a plecat în Sfântul Munte, a avut binecuvântare; 6. A spovedit acolo unde s-a putut pentru binele fiilor duhovnicești. Până la momentul prigoanei, spovedea întotdeauna la biserică; 7. Toți preoții care au fost ,,opriți de la slujire” sau ,,caterisiți” de minciuno-episcopi, oficilalizează slujbele Bisericii acolo unde este posibil, pentru binele Bisericii, după rânduiala Sfinților Părinți la vreme de prigoană; 8. Așa numitul complot, este de fapt o catehizare a fiilor duhovnicești pentru aceste vremuri de apostazie, ca ei să înțeleagă importanța îngrădirii conștiente de panerezia ecumenismului și de promotorii ei; Împreună cu părintele Grigorie, au fost sancționați și ucenicii săi: monahul Chiriac și fratele Valerică, care au fost excluși din monahism și au primit interdicția de a purta haină monahală. Se pare că prigonitorii Bisericii lui Hristos, nu vor să lase nimic nepedepsit. Vor, probabil până la venirea papei în 2018, să nu mai existe nicio licărire a dreptei credințe prin slujitorii lui Hristos. Însă, El este Cel care ne spune: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33) Vrednic este părintele nostru drag, Grigorie! Vrednici sunt Chiriac monahul și fratele Valerică! Preot Claudiu Buză Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_a_fost_39_ 39_caterisit_39_39_de_eretici/2017-05-19-411

4.3 Protosinghel Elefterie Tărcuță – Catedrala Arhiepiscopală a Romanului și Bacăului Scrisoarea de întrerupere a pomenirii CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI SI BACĂULUI „Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a caștigat-o cu însuşi sângele Său.” (FAPTELE SF.APOSTOLI 20,28) Subsemnatul, Protos. Elefterie Tărcuţa, preot slujitor și duhovnic de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului si Bacăului, momentan împins în iadul ereziei pentru păcatele mele, de către Părintele și Arhiepiscopul Ioachim, am găsit totuși putere de la Bunul Dumnezeu să strig din acest iad după ajutor. În această perioadă de 24 de ani am ascultat şi cunoscut durerile multor credincioşi şi chiar necredincioşi. De multe ori am fost pus într-o situație penibilă, să răspund de ce unii preoți și ierarhi ai Sfintei Biserici comit nedreptăţi şi smintesc prin comportamentul lor. Mă simt și eu printre ei, cu păcatele mele, dar nu ca eretic. Întotdeauna a trebuit să găsesc o scuză sau un motiv, într-un mod protector, pentru a nu denigra slujitorii și Sf. Biserică. Acum, când ca ierarhi ne-aţi trădat într-un mod mişelesc Ia acest „sinod” din Creta, ba ați mai implicat și preoții, cerându-le să nu vorbească credincioșilor despre hotărârile luate cu acest prilej, acum când aţi pus lumina sub obroc, nouă oare ce ne rămane de făcut?! Să aşteptăm să vorbească pietrele?… „Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.” (Ev. Luca 19,40) Da, sunt o mică piatră, am înca viață, aşa cu păcate, totuşi mai am puţină conștiintă, mă doare că ne-aţi sfărâmat sub picioare și trebuie să strig.

„Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârsim adevărul.”(I, Sf.Ap.Ioan 1, 5-6) Oare ați uitat avertismentul Sf. Apostol Petru: „Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși care vor strecura eresuri pierzatoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor o grabnică pieire; Și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; Și din pofta de avere și cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregatită, nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu lanțurile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată; Și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără credință. Și cetățile Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit. Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea ăi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept din pricina faptelor lor nelegiuite.”(II Sf. Ap. Petru 2, 1-8) – „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor făţarnici! Că închideți Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați.”(Ev. Matei 23,13) – Și iarăși… „Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față.”(Sf. Ap. Pavel, Efeseni 5,11) – „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!”(Isaia 5,20)

– „Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale.”(Ev. loan 10,11)

– „Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru caştig urât, ci din dragoste.”(I Petru 5,2) – „Prin aceasta cunoaștem pe fiii lui Dumnezeu și pe fii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său.”(I Sf. Ap. loan 3,10) Lumina lui Hristos luminează tuturor. Sfinții Părinți ne-au lăsat adevărata teologie dobândită prin viața lor ascetică. Astăzi „teologia” se face uneori la mese festive și la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), dobândind o nouă conotaţie ideologică care s-ar mai putea numi theos-manipulare psihologică a credincioșilor. Așa s-a infestat trupul Bisericii Ortodoxe. Așa s-a ajuns ca „teologia” să „omoare” veşnicia. Vindecarea va veni doar prin iesirea din acest organism plin de viermi al iadului. Eu nu am dreptul să vă învăt sau să vă judec, ne va judeca Dumnezeu pe toți, dar eu, piatra sfărâmată fiind și văzând conștiința credincioșilor zdrobită în picioare și aruncată în beznă, în întunericul cel mai din adanc, lipsit de Adevar, mă intreb: nu ne mai temem oare de Dumnezeu? N-am înțeles încă ce urmăresc mai marii lumii de azi?! Nu vedem că România este vândută politic, teritorial, economic? „Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mişună pretutindeni.” (Ps. 11, 8) Mai trebuie să fie și Biserica noastră Ortodoxa părtaşă la demolarea țării și a credinţei strămoşeşti? Participând la sinodul din Creta v-ați dat implicit acordul – prin semnatură – la toate prevederile stipulate în memorandum! Trebuia încă o dată salvat Baraba și vândut Domnul nostru Iisus Hristos?!! Și iată turma aruncată în întunericul cel mai din adanc: ECUMENISMUL! Explicați-le enoriașilor ce duh diabolic are aceasta „erezie a ereziilor”: vorbiți-le – nu cu diplomație – ci clar, răspicat, să înțeleagă și omul mai simplu.

„Este un Domn, o credință, un botez.” (Sf. Ap. Pavel, Efeseni 4,5) Ați intrat prin ușile împărătești în Sf. Altar al Catedralei Arhiepiscopale cu un episcop eretic armean, ați îngăduit să-i binecuvânteze pe credincioși, iar aceștia să-i sărute mâna. Botezați prin stropire și îngăduiți ca preoții să boteze la fel, și nu prin afundare de trei ori în cristelniță. Ați binecuvântat și susținut întâlnirile ecumeniste pe tot cuprinsul Eparhiei. Ați îngăduit tacit savârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai Eparhiei Romanului și Bacăului. Îngăduiți ca vinul folosit pentru Sf. Euharistie să provină din comerț (acesta având diverse adaosuri). Toate acestea le-am observat și le spun cu TOATĂ DUREREA. În anul 2003, 18-19 oct. a avut loc în România un referendum prin care se cerea fiecărui cetățean să-și exprime acordul sau dezacordul privind revizuirea Constituției. În Legea nr. 429 din oct. 2003, emisă de Parlamentul României, găsim la art. 145: „(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.” Ca să devină lege aceste articole, erau implicați și unii ierarhi care trebuiau să încurajeze cetăţenii să meargă Ia vot. La aceeași dată era prevăzută și sfințirea bisericii Sf. Dimitrie din Bacău. Coincidență?! Aproape de ușa bisericii era plasată urna de vot; după ce credincioșii erau îndemnați să treacă prin Sf. Altar, să sărute Sf. moaşte, la iesire li se cerea să-și exprime acordul „fărădelegii”.

Atunci, ierarhii noștri ne-au învățat să facem primii paşi spre Europa atee/eretică si să ne închinăm ei. Adevărul despre eșecul lucrărilor acestui sinod l-au spus Prea Sfințiții Părinti și cei care trăiesc teologia ortodoxă și vrednici vor fi în veac! Î.P.S. Serafim de Pireu, Î.P.S. Ierotheos Vlachos, P.S. Longhin Jar, Protopresviterul Theodoros Zisis, prof. Dimitrie Tselenghidis… La acest sinod s-au acceptat tacit Teoria trunchiului comun, Teoria ramurilor și Teoria baptismală, adică globalizarea lumii și a Bisericii; numai că la Dumnezeu teoriile nu funcționează. Arborele are rădăcinile în pământ, iar Biserica are rădăcină, izvorul în CER, la Hristos Care este și Cap al ei. Ce părtășie are Biserica, pentru care S-a răstignit Hristos, cu aceasta globalizare?! A fost odată blestemat un smochin, va fi și acest arbore blestemat din rădăcină de Domnul nostru Iisus Hristos! Acum gustăm din roadele lui otrăvite… Aceste abateri atât de grave la care ați consimțit, sub semnătură proprie, în deplină cunoștință, m-au determinat să revad o serie de canoane ale Sfinților Părinți și astfel, la CANONUL 15, SIN. I – II (861) „OSÂNDA SCHISMEI. SCHISMA FAȚĂ DE PATRIARH. CARE DESPĂRȚIRE NU ESTE SCHISMĂ?”, am găsit următoarele: „Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi și mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi… Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Părinți, firește adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Că ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.” Conform acestui canon de mai sus sunt și CANONUL 3 APOSTOLIC, CANONUL 6 DE LA SINODUL LAOD, DE LA GANGRA (340), CANONUL 5 AL SINODULUI LOCAL DE LA ANTIOHIA (341), CANOANELE 10, 11, 12 ALE SINODULUI LOCAL DE LA CARTAGINA (491), CANONUL 19 DE LA SINODUL 4 ECUMENIC

(451), CANONUL 31 SI 32 ALE SINODULUI VI ECUMENIC (691). Deplin conștient, cu frică de Dumnezeu, cu durere în suflet și, în același timp, cu inima împăcată și cu rugăciunile Sfinților Părinți, eu personal nu v-am mai pomenit după acest sinod din Creta și nu vă voi mai pomeni până nu veți retrage acea semnatură de la sinodul din Creta. Dacă ereticii și sincretițtii se vădesc prin lipsa sincerității și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie, noi ce facem? Sfinții și Părinții înaintași ai noștri, care au întrerupt pomenirea pseudoepiscopului au continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar, îngrădindu-se de numitul episcop de care aparțineau. Întrucât sunteți cel care ați încălcat cele trei mărturisiri de credință depuse la hirotonia întru arhiereu, când ați jurat că veți respecta dogmele și canoanele neștirbite, nu vom accepta, atât subsemnatul, cât și dreptcredincioșii, să fim numiți schismatici sau eretici. „UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNAȚI ÎN NUMELE MEU, ACOLO SUNT ȘI EU ÎN MIJLOCUL LOR.” (Ev. Matei 18, 20) „BISERICA MEA PORȚILE IADULUI NU O VOR BIRUI.” (Ev. Matei 16, 18) Cu adâncă durere în suflet, mărturisesc ca fiind prima dată, în 30 de ani de monahism, când adopt o astfel de atitudine. Pot să o mărturisească cei care m-au cunoscut. Dar acum am devenit nebun în acest veac. Glasul Sf. Scripturi și al Sf. Părinți sunt aici de față și m-au sfătuit să iau aceasta decizie. 17 august 2016 Aşa să-mi ajute Dumnezeu! AMIN. Protos. Elefterie Tărcuţa Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/incep_sa_se_clatine_mitrele_ masonice_protos_elefterie_tarcuta_a_intrerupt_pomenirea_ips_ioa chim_bacaoanul/2016-08-17-144

Răspunsul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Părinte Elefterie, „Regret că ai luat o decizie pripită și iresponsabilă, declarându-te rupt de Biserica mântuitoare cea care te-a purtat la sânul ei atâta vreme și te-a hrănit cu atâta dragoste, ieșind de sub omoforul oblăduitor care te-a ocrotit atâta vreme. Până acum ai fost la adăpostul unei cetăți. De vreme ce ai ales libertatea, vei simți asperitatea pustiului și vei înfrunta singur ispitele și furtunile lumii deșarte, stăpânită de diavoli. Credeam că ai discernământul să distingi esențialul de non esential, dar n-ai avut, asumându-ți un text sectar, plin de erori dogmatice, canonice și eclesiologice pe care l-ai semnat. Ți-ai semnat de fapt, singur în mod deliberat, calitatea de fiu risipitor. Se vede simplitatea gândirii tale, refuzând dialogul și contorsionând Adevărul mântuitor. Cea mai mare eroare care ai comis-o este că te-ai erijat în a fi un fel de „papă infailibil”, spălând mințile unor credincioși, îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios, substituindu-te lucrării lui Dumnezeu în lume. Să știi că nu ți s-a dat puterea de a trimite în Iad sau în Rai pe cineva, înlocuind iubirea cu ura, pacea cu războiul, liniștea cu gâlceava.” 19.08.2016 Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/diavolul_ecumenismului_racn este_39_39_schisma_schisma_39_39_comentariu_la_raspunsul_ip s_ioachim_catre_protosinghelul_elefterie_tarcuta/2016-08-20-148

Răspunsul Părintelui Elefterie Tărcuță CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI BACĂULUI Subsemnatul, Protos. Elefterie Tărcuță, preot slujitor și duhovnic la Catedrala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vă aduc la cunoștință următoarele: În data de 17.08.2016 am de pus la secretariatul Arhiepiscopiei o scrisoare înregistrata cu nr. 2021, prin care îmi exprimam nemulţumirea față de Sinodul din Creta. În ziua următoare - 18.08.2016 - am intrat în concediu de odihnă, timp în care m-am rugat și am reflectat asupra deciziei luate anterior, pe care o menţin în continuare. La acea scrisoare mi-ați răspuns în data de 19.08.2016 acuzându-mă de următoarele: - faptul că am "luat o decizie pripită, iresponsabilă și declarândumă rupt de Sf. Biserică". Este total neadevărat, mai ales că nu-mi cunoașteți durerea din suflet și conștința mea. - că "nu am discernământul să disting esenţialul de non esenţial". Se vede clar că la Dvs esenţialul este PREGĂTIREA pentru globalizarea lumii și instalarea unui conducător politico - militar și lider religios pe care Sf. Scriptură și Sf. Părinţi îl numesc ANTIHRISTUL, și nu păstorirea și mântuirea turmei cuvântătoare. - că "mi-am asumat un text sectar plin de erori dogmatice, canonicești și eclesiologice, semnându-mi deliberat calitatea de fiu risipitor" Care consideraţi că ar fi acel "text sectar?" Să ne aducem aminte că acum 2000 de ani și Domnul nostru lisus Hristos și Sfinţii Apostoli erau consideraţi de poporul evreiesc sectari, iar lucrurile la care m-am referit în scrisoarea anterioară se întemeiază tocmai pe învățăturile Mântuitorului și a Sf. Apostoli. Însemnă că în [280]

concepţia Dvs. atât Domnul cât și Apostolii săi prezintă o multitudine de erori?!!!

[280]

- că "m-am erijat a fi un fel de papă infailibil spălând minţile unor credincioşi, îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios" și astfel "trimițându-i în iad". În felul acesta arătați faptul că ori nu ați citit scrisoarea, ori nu i-ați dat suficientă atenție, ori nu aveţi "ochi de văzut" Adevărul care nu este altul decât Hristos Domnul. Infaibilitatea papală de care menţionaţi, s-a instaurat din nefericire în insula Creta atunci când v-ați permis să anulaţi toate hotărârile de neschimbat în veac, stabilite în sfintele cu adevărat Sinoade ale Sf. Apostoli și ale Sf. Părinţi pe care se întemeiază toată învățătura Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească - care nu este alta decât Biserica Ortodoxă. Prin urmare acuzaţiile pe care mi le aduceţi mie, de fapt le adresaţi în mod indirect Sfinţilor Apostoli, Sf. Părinţi și implicit Domnului Hristos și membrilor Bisericii Sale celei Adevărate care se află în duhul ortodoxiei, dovedind astfel că Dvs. sunteți cel care se consideră un papă infailibil care se află mai presus chiar și decât Dumnezeu. Menţionez faptul că așa "vinovat" cum mă consideraţi, pe data de 01.09.2016, când voi reveni din concediul de odihnă, îmi doresc să am parte de acea dragoste părinteasca față de " fiul risipitor", de care ați menționat în răspunsul la scrisoarea anterioară. Cu durere și multă dragoste față de Arhipăstorul meu, Protosinghel, Elefterie Tărcuță, 23 august 2016 Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/protos_elefterie_tarcuta_catre _ioachim_bacaoanul_se_vede_clar_ca_la_dvs_esentialul_este_preg atirea_pentru_instalarea_lui_antihrist/2016-08-24-153

[281]

Răspunsul părintelui Elefterie Tărcută către IPS Ioachim Băcăuanul din data de 12.09.2016 Înaltpreasfinţite Părinte, În atenţionarea pe care mi-o trimiteţi, mă somaţi să mă dezic de “utopica, necugetata şi eretica decizie de a nu mai pomeni la slujbe chiriarhul acestei eparhii”şi mă informaţi că sunt “oprit de la lucrarea celor sfinte pentru neascultare şi apostazie”. În conformitate cu canoanele: 31 Apostolic, 18 al Sinodului al-IV-lea Ecumenic, 10, 31, 34 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, 6 al sinodului din Gangra, 10, 11, 62 ale sinodului din Cartagina, 5 al sinodului din Antiohia şi 12, 13, 14, 15 I-II Constantinopol, recurgerea la nepomenirea ierarhului de către preot din orice motive (“pentru oarecare vinovăţii”) în afară de erezie a ierarhuluise consideră schismă, nicidecum erezie sau apostazie. Potrivit părţii a doua a canonului 15 I-II (invocat de canonul 31 Apostolic) nepomenirea pentru motiv de erezie a ierarhului nu este nici măcar schismă, ci izbăvire a Bisericii de schisme şi împărţiri. Schisma este definită de către dreptul canonic ortodox ca o separare de Sfânta Biserică pe motive administrative sau teologice uşor de surmontat (cf.Canonul 1 al sfântului Vasile cel Mare), însă fără niciun motiv dogmatic. Schisma nu implică nicio diferenţă de credinţă dogmatică a celor consideraţi schismatici, ci doar o rupere administrativă de Biserică. Erezia înseamnă, potrivit dreptului canonic, aderarea la o învăţătură greşită, pe care Sfânta Biserică nu o propovăduieşte. Apostazia este, potrivit dreptului canonic, lepădarea de dreapta credinţă şi îmbrăţişarea unei credinţe noi. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către Zonaras şi Balsamon, cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se

învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” 1. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”2. Prin urmare, preoţilor le este interzis să se despartă de episcopul lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să se despartă prin nepomenire de episcopul dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul eretic este atât un drept, cât şi o obligaţie3. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic face ca însăşi legătura cu canonul 15 I-II, demonstrând că partea a doua a acestui canon (15 IIIConstantinopol) nu se referă doar la relaţia dintre mitropolit şi patriarh, cum greşit se interpretează, ci la orice treaptă clericală care reacţionează faţă de o erezie mărturisită pe faţă de către ierarhul nemaipomenit la sfintele slujbe. Atitudinea mea de întrerupere a pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre se bazează pe faptul că aţi semnat documentele sinodului din Creta, ale căror prevederi sunt eretice. Pentru demonstrarea caracterului eretic vădit al acestor documente, este deajuns să aduc următoarele argumente: 1. Sinodul din Creta a legiferat participarea oficială a Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, considerată de către mari teologi (sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, părintele Iustin Pârvu, acad. preot prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae etc.), dar şi de sinoade ale Bisericilor locale (sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, Sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene) drept erezie sau chiar panerezie eclesiologică. 2. Prin citarea unor documente ecumeniste: Constituţiile CBM şi Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta a transformat aceste documente în izvor de drept bisericesc ortodox cu forţă juridică pentru Biserica noastră, deoarece acest sinod este cea mai înaltă instanţă juridică eclesială ortodoxă la ora actuală. Cele două documente cuprind de la un capăt la altulereziae clesiologicăa ecumenismului, care consideră că

“Biserica lui Hristos” este mai cuprinzătoare decât fiecare dintre membrele CMB (inclusiv Biserica Ortodoxă), că “trebuie refăcută unitatea văzută a creştinilor” (teoria protestantă a unităţii pierdute a creştinilor), că există “biserică în afara Bisericii” (ecclesia extra ecclesiam), erezie protestantă care infirmă postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea că “în afara Bisericii nu există mântuire” (extra ecclesiam nulla salus) şi multe alte erezii protestante la care Bisericile Ortodoxe sunt asociate acum, împotriva deciziilor sinoadelor ecumenice care au condamnat învăţăturile acestor culte şi confesiuni eretice (sinodul al II-lea ecumenic a condamnat erezia pnevmatomahică, sinodul al IV-lea ecumenic a statornicit cinstirea Maicii Domnului, condamnându-i pe cei ce nu o cinstesc, sinodul al VII-lea ecumenic a condamnat lipsa de respect faţă de icoane, faţă de Sfânta Cruce, faţă de moaşte etc., sinodul sfântului Fotie şi cel al sfântului Grigore Palama au condamnat direct romano-catolicismul). 3. Prin recunoaşterea “denumirii istorice de biserici” unor erezii occidentale, în spiritul documentelor ecumeniste, care consideră că toate membrele, inclusiv Bisericile Ortodoxe, sunt “biserici” egale şi posesoare ale unor rămăşite (vestigiaEcclesiae) ale “Sfintei Biserici Catolice mărturisite de Crezuri”,şi prin acceptarea aplicării iconomiei bisericeşti în materie de căsătorii mixte se încalcă definiţia Simbolului de Credinţă de la Niceea-Constantinopol, care afirmă “Într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, respectiv canonul 72 Quinisext, care interzice cu desăvârşire căsătoriile mixte. În conformitate cu canonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic, orice hotărâre sinodală care contravine sinoadelor ecumenice este lipsită de orice valabilitate, ceea ce face ca aceste prevederi ale sinodului din Creta să fie nule de drept. Un sinod care are prevederi contrare sfintelor sinoade anterioare nu poate fi ortodox în ansamblul său. 4. Prin decizia de a participa la “evenimente ecologice internaţionale” Bisericile Ortodoxe s-au angajat să susţină ecologia, care este arma ideologică a ereziei contemporane numite New Age.

Pentru toate aceste motive, consider că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi făcut părtaş la erezia eclesiologică a ecumenismului, pe care aţi propovăduit-o în mod public, în faţa întregii planete, prin semnarea documentelor sinodului din Creta, şi pe care o susţineţi “cu capul descoperit”, adică cu convingere şi emfază, şi împotriva celor ce condamnă acest sinod şi ecumenismul în general. Adaug la acestea practica colaborării cu cultele eretice din regiunea noastră, în special cu cel romano-catolic, sau afirmaţiile făcute de către consilieri eparhiali care au elogiat, atunci când i-au răspuns părintelui Macarie de la Oituz, “unitatea în diversitate” 4. În realitate, “unitatea în diversitate” este în sine o erezie eclesiologică, un concept ecumenist inaplicabil din punct de vedere ortodox, deoarece nu poate exista unitate în diversitate dogmatică, canonică sau liturgică între Ortodoxie şi heterodoxie, aşa cum propun cultele şi confesiuniledin CMB. Ţinând seama de toate cele expuse până acum, Vă rog să luaţi notă de faptul că: 1. Motivul pentru care eu am oprit pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre este părtăşia pe care o aveţi cu erezia, ceea ce Vă obligă să judecaţi gestul meu potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol cu privire la nepomenirea pentru motiv de erezie vădită a ierarhului, nicidecum după canonul 13 I-II Constantinopol, care pedepseşte oprirea de la pomenire de către preot pentru “orice vinovăţie” în afară de erezie. 2. Măsura nepomenirii ierarhului, pe care am adoptat-o, este perfect legitimă, deoarece, în conformitate cu interpretarea canonului 31 Apostolic şi cuprevederea părţii a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, în calitate de slujitor al altarului,am dreptul să mă îngrădesc împotriva ereziei ecumeniste înainte de cercetarea sinodală a ereziei propovăduite de către chiriarhul locului, iar pentru acest lucru nu se cuvine să fiu supus canoniceştii cercetări, adică nu se cuvine să mi se aplice niciun fel de sancţiune: nici mustrare, nici oprire de la slujirea celor sfinte, nici caterisire.

3. Nepomenirea ierarhului din orice motiv invocabil se poate constitui cel mult în schismă, nicidecum în erezie sau apostazie, iar în cazul nepomenirii pe motiv de erezie este interzis să se considere că nepomenirea ar fi schismă. 4. Prin aplicarea unor sfinte canoane nu am săvârşit niciun fel de neascultare faţă de Înaltpreasfinţia Voastră, săvârşind, în schimb, ascultare desăvârşită faţă de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi faţă de Sfintele Canoane ale acesteia. Prin urmare, consider că avertismentele pe care Înaltpreasfinţia Voastră mi le-aţi dat şi măsura de a mă opri de la slujire nu au absolut nicio bază canonică sau au o încadrare canonică total eronată, motiv pentru care, respectuos Vă rog să reveniţi asupra lor şi să dispuneţi repunerea mea în toate drepturile pe care le am în calitate de slujitor al altarului. 12.09.2016 Protosinghel Elefterie Tărcuţă

1. Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70. 2. Ibidem, p. 362. 3. Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24. 4. https://mont.ro/stiri/?editia=20160720&pagina=1&articol=43 106.“Cât despre unitatea în diversitate se vorbeşte, de asemenea, de multă vreme.Suntem diverşi, dar trebuie să fim uniţi întru Hristos”.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/raspunsul_parintelui_elefterie _tarcuta_catre_ips_ioachim_bacauanul/2016-09-13-168

4.4 Preot Claudiu Buză – Urziceni

Scrisoarea unui păstor de suflete către ierarhul său

Preasfinţite Părinte Episcop, Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, cât şi faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea şi cu ascultarea. Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane: ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea, hotărârile şi urmările acestui sinod. Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau această atitudine sunt următoarele: 1. Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”. Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare. Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.

2. Sinodul din Creta nu a respectat principiile fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi ale Sinoadelor Ecumenice în special. La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la o formă clară de catolicism. 3. Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă. Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil. Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se continuă apoi spunânduse ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a Botezului? De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist, neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace derestaurare a unităţii celor care cred în Hristos”. În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”, recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca „biserici”. Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”

Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” care,,promovează unitatea creştină în lume”. Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie paneretică şi cum poate ea să funcţioneze alături de singura Biserică a lui Hristos? Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii, anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se urmăreşte reducerea la tăcere a pleromei Bisericii spunând că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul dreptcredincios. Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi vor să-l impună în mod silnic şi viclean. 4. Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse, chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”. Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele. 5. În documentul despre ,,Taina Cununiei şi impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura dogmatică despre Tainele Bisericii. Prin nesocotirea canonului 72 Trulan al Sinodului Ecumenic

Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico – dogmatice pentru

existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să realizeze căsătorii mixte, acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox (Teoria baptismală), rugăciune în comun şi a ecumenismului în viaţa de familie. 6. Prezenţa observatorilor eterodocşi la Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

lucrările

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări, mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia. Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare membru al Bisericii. Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul molipsirii cu boala ereziei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016). Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie (cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta,studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului [290]

Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea panereziei ecumenismului la nivel de eparhie. Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre. 18.11.2016 Preot Buză Claudiu Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/inca_un_marturisitor_se_ingr adeste_de_erezia_cumplita_a_ecumenismului_marturisirea_parinte lui_claudiu_buza/2016-11-19-212

[291]

Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

S-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la Viaţa în Hristos. Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii nau dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea. Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel. Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.

N.a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că „nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinodal-bor-ia-act-de.html ). Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi. Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune: Expresia conştiinţei noastre alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii. Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului! L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop

(n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei. A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ. Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos? Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste! Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos! Preot Claudiu Buza Urziceni - 19 noiembrie 2016

O decizie înțeleaptă. Scrisoarea Părintelui Claudiu Buză către PS Vincențiu Grifoni Preasfințite Părinte Episcop, Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în urma deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie 2017, decât dacă: 1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul întregii Patriarhii; 2. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul 15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al aceluiași Sinod; 3. Hotărârea abuzivă și necanonică de oprire de la slujire o veți suprima, iar învinuirea de schismă pe care mi-ați adus-o fără nici un fundament canonic prin Citația nr. 4773/18 noiembrie 2016 o veți anula; Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al Sin. I - II), ci din dragoste față de Hristos și Biserica Lui, al cărui slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai departe. 16. 01. 2017

Preot Buză Claudiu

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/o_decizie_inteleapta_scrisoare a_parintelui_claudiu_buza_catre_ps_vincentiu/2017-01-17-283

Mesajul Părintelui Claudiu Buză pentru ieromonahii și preoții care-l numesc ''schismatic'' Doamne ajuta! Scriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între credincioși. E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii! Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde, de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a fost până acum; este nimicitor! Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului, foarte bine! Ce faceți sfințiile voastre? Cum luptați împotriva panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt pomenirea că sunt în afara Bisericii! Cum îi aratați lui Hristos că Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu e nici un pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în mănăstirea/parohia sfințiilor voastre! Nu asteptați ca erezia să vină în chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la mine, verificati sursele patristice! Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ,,Biserica este acolo unde Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe episcopii uniați, iar ecumeniștii pomenesc pe episcopii ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserica; cu toate

acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniata (greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire). Un alt lucru important pe care vreau să îl precizez, este următorul: Știați că la Sinaxa panortodoxă din martie 2017 se vor impune trei lucruri?! 1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB; 2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta; 3. Întreruperea pomenirii; Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt! Nu de noi, nevrednicii, ci de ierarhii, preoții, monahii și mirenii ortodocși din toată lumea! Asta e singura cale de a rămâne în Biserică! Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi condamnați, chiar dacă se consideră antiecumeniști, pentru că urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie! Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?! Preot Claudiu Buză Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mesajul_parintelui_claudiu_b uza_pentru_ieromonahii_si_preotii_care_l_numesc_39_39_schism atic_39_39/2017-01-28-300

Părintele Claudiu Buză: ascultarea de duhovnic, ca și cea de ierarh, se face până la erezie. Trebuie să ne îngrădim de molima ecumenismului! Fiindcă sunt multe persoane dragi mie, preoți, monahi și mireni, care mi-au cerut lămuriri cu privire la situația în care mă găsesc ca urmare a întreruperii pomenirii, vreau să aduc următoarele precizări, cu speranța că mă voi face înțeles. În urma întreruperii în mod canonic a pomenirii ierarhului, vinovat împreună cu întregul Sinod BOR de legiferarea panereziei ecumenismului, am fost oprit de la slujire de către episcopul locului, fiind considerat ,,schismatic” și responsabil de ,,ruperea unității Bisericii.” Judecat în două rânduri de Consistoriul eparhial pe temeiuri canonice false, am refuzat participarea la a treia înfățișare, condiționându-o printr-o scrisoare în trei puncte (vezi anexă), la care nu am primit răspuns nici până astăzi. Judecat în lipsă, am primit o citație prin care am fost îndemnat ,,părintește și frățește” să-mi cercetez DUHOVNICUL și Sfintele Canoane, până la o nouă înfățiare care va avea loc pe 09 februarie 2017. Am făcut lucrul acesta îndemnat de conștiința mea și sugestia venită pe cale oficială, concluzia fiind aceeași cu cea prezentată prin declarații și viu grai: îmi mențin întreruperea pomenirii și condamn panerezia ecumenismului prin scrisori, articole, predici, cateheze și ,,suplimentar”, pentru prima oară în fața credincioșilor: citirea Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei (5 martie), o rânduială uitată voit de promotorii ecumenismului și dușmanii Bisericii. Redau în rândurile următoare cele două scrisori prin care îmi condiționez participarea la judecata Consistoriului eparhial, ca răspuns la afirmațiile oficiale a reprezentanților eparhiali. Preasfințite Părinte Episcop, Subsemnatul Buză Claudiu, preot coslujitor la Parohia Sfânta Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, numit în mod necanonic ,,preot

suspendat” ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului, vă aduc la cunoștință că am primit citația cu Nr. 256/19 ianuarie 2017, din care rezultă, că mi s-a acordat, de către Forul de judecată al eparhiei, un nou termen, anume data de 09 februarie 2017, ,,cu nădejdea că vă (îmi) va fi de folos spre trezire și îndreptare”. În acestă citație mi-ați cerut ca, ,,pentru luminare și izbăvirea de dezbinare”, să ,,cercetez DUHOVNICUL și Sfintele Canoane 31, 55, 74 Apostolic, 6 Sin. II ec.; 3 sin III ec; 18 sin IV ec; 31, 34 Trulan, 6 Gangra; 3, 14 Sardica; 5 Antiohia; 13, 14, 15 Constantinopol; 10, 11 Cartagina”. Răspunsul meu la ,,îndemnul părintesc și frățesc” de mai sus, este unul afirmativ, de acceptare a unei bune rânduieli, de la cei ce sunt învățători și vor binele Bisericii lui Hristos. Așadar, mi-am cercetat duhovnicul și Sfintele Canoane enumerate mai sus și am ajuns la aceleași concluzii ca cele prezentate până acum, în scris sau dialog, cu Preasfinția Voastră și cu Forul de judecată al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Aceste concluzii, sunt următoarele: 1. Ascultarea de duhovnic, ca și cea de ierarh, se face până la erezie. De aceea, atunci când apare pericolul de a fi ,,despărțit de Dumnezeu” prin păcatul ereziei, ierarhul, preotul, monahul sau mireanul, trebuie să se îngrădească față de această molimă și să facă ascultare de cel care ,,drept învață cuvântul Adevărului”. Adică, nu urmând necondiționat, orbește și cu lipsă de discernământ pe duhovnic, chiar și în păcatul ereziei, după cum spun unii: ,,ne va scoate Hristos și din iad pentru ascultarea noastră” (mărturia unui creștin cu ,,bună ascultare”!). Ca urmare a acestui fapt, pentru a nu rămâne fără duhovnic sau în ,,neascultare” față de cel căruia mi-am încredințat sufletul până la momentul ,,Creta”, am hotărât să ascult de îndemnurile unui părinte duhovnicesc cu convingeri sănătoase, ortodoxe, care a întrerupt în mod canonic pomenirea ierarhului său din aceleași considerente, alegându-mi-l ca duhovnic pentru o nouă etapă a pastorației mele în

Biserica lui Hristos. Așadar, îndemnurile canonice și patristice ale sfinției sale sunt de a continua slujirea ca preot și de a menține întreruperea pomenirii ierarhului, a Preasfinției Voastre, conform Canonului 15 al Sinodului I II Constantinopol, păstrând unitatea Bisericii și apărându-o de schismă; 2. Canoanele enumerate mai sus, nu au nici o legătură cu motivul pentru care eu am întrerupt pomenirea, deoarece nu am adus nici o acuzație sau vreo vinovăție împotriva Preasfinţiei Voastre, ci atitudinea mea, îndreptățită canonic, are drept scop îngrădirea de erezie și apărarea Bisericii de schismă (Can. 31 Apostolic, Can. 15 sin I II); Prin urmare, acuzațiile nedrepte și necanonice pe care mi le-ați adus, anume de schismă și neascultare față de ierarh și suspendarea temporală de la slujire sunt, din punct de vedere canonic nule și mă îndreptățesc, ca preot al lui Hristos, să continui slujirea și iau atitudine față de erezia ecumenismului prin mărturisire scrisă și orală, spre slava lui Dumnezeu și apărarea Bisericii Ortodoxe. Totodată, anexez precedenta scrisoare prin care mi-am condiționat participarea la a treia înfățișare la judecata Consistoriului eparhial, la care încă nu am primit un răspuns și pe care o folosesc ca temei și condiție pentru înfățișarea pe data de 09 februarie 2017. ,,Preasfințite Părinte Episcop, Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în urma deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie 2017, decât dacă: 1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe

data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul întregii Patriarhii; 2. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul 15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al aceluiași Sinod; 3. Hotărârea abuzivă și necanonică de oprire de la slujire o veți suprima, iar învinuirea de schismă pe care mi-ați adus-o fără nici un fundament canonic prin Citația nr. 4773/18 noiembrie 2016 o veți anula; Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al Sin. I – II), ci din dragoste față de Hristos și Biserica Lui, al cărui slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai departe.” 7. 02. 2017, Preot Buză Claudiu Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor Preot Claudiu Buză Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_ascult area_de_duhovnic_ca_si_cea_de_ierarh_se_face_pana_la_erezie_t rebuie_sa_ne_ingradim_de_molima_ecumenismului/2017-02-07313

Părintele Claudiu Buză a fost caterisit de ecumeniști. Redăm mai jos comunicatul semnat de PS Vincențiu: CUVÂNT PASTORAL PREACUCERNICILOR PĂRINȚI ȘI DREPT MĂRITORILOR CREȘTINI DIN SFÂNTA EPARHIE A SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR, "De-ţi va greşiţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân și vameş.” (Matei 18, 15-17). Cuvintele revelate, pline de har divin, ale Sfântului și Slăvitului Apostol și Evanghelist Matei, sunt actuale și în zilele noastre, mai ales prin îndemnul duhovnicesc spre un echilibru responsabil în viața creștină, prin raportul exprimat între iubire și dreptate, între păcat, căința păcătosului și Adevărul Hristos. Echilibrul între iubirea și dreptatea divină se pierde în societatea noastră secularizată, mai ales prin păcat și neascultare. Prin paradigma valorilor creştine peremptorii, fără ascultare nu se ajunge la mântuire. Având în vedere că atât episcopul, preotul sau diaconul, cât şi orice credincios, are ca sens al vieţii dobândirea mântuirii, ascultarea reprezintă o condiţiesine qua non. Cu durere în suflet, dar și cu responsabilitate pentru turma lui Hristos dată Nouă în grijă, vestim tuturor credincioșilor din urbea Urziceniului și din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, faptul că dl. Buză Claudiu, fost slujitor la parohia Sfânta Treime din Urziceni, prin faptele sale îndreptate împotriva Bisericii - cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog și ascultare exprimate continuu în perioada noiembrie 2016 – martie 2017 și mai ales prin voința sa întărită în rău, după numeroasele încercări susținute de autoritățile bisericești eparhiale pentru îndreptarea, revenirea și păstrarea sa în comuniune cu Biserica Ortodoxă, a fost supus ultimei pedepse a caterisirii

din preoție și a fost întors în rândul laicilor. Prin faptele sale, de

schismă și neascultare, întărite și asumate în rău, ca un nou Iuda, dl Buză Claudius-a golit de tot harul și lucrarea preoțească. Caterisirea fiind consecința schismei și neascultării continue, dl Claudiu Buză nu mai este îndreptățit și nici împuternicit de către Biserica Ortodoxă să săvârșească sfintele slujbe, nici să poarte sfintele veșminte, fiind întors în rândul laicilor și sfătuit părintește să-și lucreze mântuirea personală, fără să devină piatră de poticnire și ispită fraților în credință. Arhieria Noastră, în a cărei grijă canonică și părintească se află și comunitatea bisericească a parohiei Sfânta Treime din Urziceni, aduce cuvânt de pace după învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă , nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ioan 14, 27); ” Căutaţi pacea cu toţişisfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14), îndemnând la responsabilitate în lucrarea sfântă a mântuirii. Al vostru Arhipăstor și pururea rugător către Domnul,

Slobozia, 24 Februarie 2017 †VINCENŢIU Episcopul Sloboziei şiCălăraşilor

NOTA: Greșelile Călărașilor

de redactare aparțin

Episcopiei Sloboziei și

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_a_fost _caterisit_de_ecumenisti/2017-02-26-337

4.5 Ieromonah Onisim Banu – Mănăstirea Făgețel jud. Harghita Ieromonahul Onisim Banu se îngrădeşte de cumplita erezie a ecumenismului. Scrisoare către PS Andrei

Preasfinția Voastră, Subsemnatul, ieromonah ONISIM BANU, viețuitor al Mănăstirii Făgețel, județul Harghita, din Episcopia Covasnei și Harghitei, Vă anunț că începând din data de 10 ianuarie 2017 am întrerupt pomenirea Preasfinției Voastre la toate sfintele slujbe. În ultimele șase luni, după desfășurarea pseudo- sinodului din Creta, am stăruit în analizarea celor hotărâte acolo și am constatat cu mâhnire și cu durere sufletească că sunteți de acord cu ele, le aplicați în activitatea pastorală din Eparhia pe care o cârmuiți, deși ele au un vădit caracter eretic, iar consecința aplicării lor în Episcopia Covasnei și Harghitei este răspândirea ereziei papistășești și înșelarea celor pe care ar trebui să îi călăuziți ”la tot adevărul.” Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel, precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și Harghitei). Toate aceste fapte ale Preasfinției Voastre, prin care ați aplicat, dea lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în viața Mănăstirii Făgețel și apoi a întregii Eparhii a Covasnei și Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.

Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai ales în perioada de studii post-universitare pe care le-ați făcut în Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu, am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo sancțiune lumească și astfel am hotărât ca din acea zi să întrerup pomenirea. Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care trebuia să întrerup pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi spre mântuire turma încredințată de Hristos, sunt următoarele: 1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă (am fost martor ocular, de la strană, la cele întâmplate). 2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget cu aceștia (am fost de față la cele petrecute, mâhnindu-mă profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine, pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice, pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe). 3. La începutul activității arhierești ca întâi-stătător al Episcopiei Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul ortodocșilor din cele două județe, ci și al grecocatolicilor.Această afirmație este suficientă pentru ca Dvs. să fiți pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal înregistrate, fiind chemat de unul dintre viețuitorii mănăstirii, care auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate

cu câteva zile în urmă ca veridice și de actualul stareț al Mănăstirii Făgețel. 4. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor unor viețuitori din această mănăstire, planează suspiciunea clară că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la greco- catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor obștii monahale toplițene, pe vremea păstoririi ÎPS Ioan Selejan, arhimandritul Emilian a primit în biserica Mănăstirii Toplița (pe vremea când încă nu era numit stareț, dar coordona activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonicoliturgice. 5. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al Mănăstirii Doamnei de la Moglănești-Toplița, sus-numitul arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un copil eterodox, adus la Mănăstirea Toplița de maicile mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al lor. 6. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscânduse astfel validitatea botezului eretic. Deoarece sunteți membru al Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar din practică se vede că o aplicați în mod constant.

7. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui Hristos, adică prin întreită afundare. 8. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la internatul acestuia, aflat în proprietatea maicilor catolice din zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism, sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că, devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la serviciul religios. Toată această situație este acceptată de Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile, dar sunt puse în fața apostaziei. 9. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică, patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale pseudo-sinodului din Creta (iunie, 2016), ați hotărât să îl caterisiți, membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind pe cei care luptă împotriva minciunii și a ereziei. Prin urmare, mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui. Sunt convins că în perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura Bisericii Ortodoxe pe care le săvârșiți sau le încurajați au

depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea. Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului III Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească. Miercurea-Ciuc, 13 ianuarie 2017 Ieromonah Onisim Banu Preasfinției Sale, Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ieromonahul_onisim_banu_se _ingradeste_de_cumplita_erezie_a_ecumenismului_scrisoare_catre _ps_andrei/2017-01-14-279

Ieromonahul Onisim Banu a fost caterisit de ecumenişti Comunicat de Presă Serviciul Prezidial Consistoriul Eparhial Monahal Ieromonahul Onisim-Adrian Banu, vieţuitor al Mănăstirii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” - Făgeţel, judeţul Harghita, a fost deferit judecăţii Consistoriului Eparhial Monahal al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru abateri grave de la rânduiala vieţii monahale şi disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Prin Hotărârea nr. 1/26.01.2017 Consistoriul Eparhial Monahal i-a aplicat pedeapsa “CATERISIRII, EXCLUDERII DIN MONAHISM ŞI INTERDICŢIA DE A PURTA HAINA MONAHALĂ”, conform art. 4 lit. p) şi lit. r) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Episcopia Covasnei și Harghitei

4.6 Preot Ciprian Staicu – Covasna

Răspuns la un început de prigoană… Înștiințarea nr. 1082 din 6 septembrie 2016

Preasfinția Voastră,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă că după primirea înştiinţării nr. 1082, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o trimite (în care mă informaţi că, în conformitate cu Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015, mi se interzice în mod desăvârşit să public în mediul virtual fără acordul prealabil al Chiriarhului locului) și după răspunsul meu ca, în pofida sentimentului de siluire a conștiinței, să Vă dau ascultare, Dumnezeu, Care poartă de grijă celor Care Îl cinstesc pe El în Duh și în Adevăr, a privit la nimicnicia mea și mi-a scos în cale o familie de ortodocși, el fiind un bun cunoscător al Dreptului Canonic al B.O.R., iar ea înalt magistrat. Le-am dat înștiințarea Preasfinției Voastre, având în vedere că nicăieri în ea nu scrie că este confidențială și, din moment ce îmi era adresată personal, am dreptul legal de a dispune cum doresc de propria corespondență. Menționez că am solicitat aparatului administrativ eparhial să mi se trimită o copie a deciziei chiriarhale nr. 1957 din 22.09.2015, menționată în înștiințarea nr. 1082 din 06.09.2016 și folosită de Preasfinția Voastră ca temei legal împotriva mea, dar până în prezent nu am primit nici un răspuns. Drept urmare, Vă prezint analiza juridică a celor doi specialiști în canoane și legi, urmând ca în final să adaug concluzia lor și cea personală. Am trecut expunerea la persoana I singular, asumându-mi ceea ce scriu ei: [310]

Faţă de decizia-înștiințarea scrisă nr. 1082 din 06.09.2016 a Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei pot formula două obiecţii legale: I) Decizia de a interzice publicarea în mediul virtual a unor materiale prin care apăr credinţa ortodoxă şi nu aduc nicio atingere învăţăturii Bisericii contravine, pe de o parte, misiunii Bisericii de a mărturisi cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, în orice circumstanţă, iar pe de altă parte, angajamentelor pe care Sfânta noastră Biserică şi le-a asumat faţă de stat, de a nu aduce nicio atingere drepturilor fundamentale ale omului, mai precis, dreptului fundamental la liberă exprimare. a) Articolul 123 (7) din Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române prevede că “raportul dintre personalul clerical şi Centrul eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată, conform mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de fiecare candidat înaintea hirotonirii întru preot” (s.n.). În mărturisirea solemnă m-am angajat la ascultare faţă de Chiriarh şi la comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Am respectat şi am de gând să respect acest angajament, conştient şi de faptul că ascultarea faţă de superior se face necondiţionat, atâta timp cât Chiriarhul mărturiseşte dreapta credinţă şi nu se face vinovat de vreo ”rea socoteală” (conform canonului 31 Apostolic). Este la fel de adevărat însă că în acea mărturisire mi-am luat şi un angajament care defineşte conţinutul spiritual al activităţii mele ca preot: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”. Mai mult, pentru că am fost hirotonit în Grecia, de Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de Veria, iar în practica grecească preotul nu mai depune jurământ la hirotonia sa, eu am insistat și l-am depus, traducând în limba greacă și spunând în biserică cuvintele de mai sus. În toate activităţile mele în spaţiul virtual am fost fidel acestui angajament, apărând Ortodoxia în faţa atacurilor de orice fel. Articolele mele despre sinodul din Creta publicate în presa electronică reprezintă manifestări ale fidelităţii faţă de acest angajament-obligaţie asumat înainte de hirotonie. Cum aceste articole nu aduc atingere [311]

integrităţii Bisericii Ortodoxe, conform canonului 15 I-II Constantinopol, care prevede că acel cleric care luptă contra ereziei trebuie recunoscut şi cinstit ca apărător al credinţei, neavând a suferi nicio o certare [e.g. interdicţie în presa online] sau caterisire, consider că nu mi-am încălcat nici angajamentul de ascultare şi fidelitate faţă de Chiriarh, pe care mi-l reaminteşte înştiinţarea Preasfinţiei Voastre. Hotărârile sinodului din Creta sunt contrare şi învăţăturii Sfintei Evanghelii, şi celei a Sfinţilor Apostoli, şi Sfintelor Canoane şi învăţăturii Sfinţilor Părinţi, deoarece sunt în esenţă un angajament faţă de erezia eclesiologică ecumenistă, lucru demonstrat atât de mine, cât şi de alţi teologi şi duhovnici români sau din alte părţi ale lumii ortodoxe. Ba mai mult, prin hotărârea sa, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, în august 1983, după Adunarea ecumenistă de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul (Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe și susțin că Biserica lui Hristos s-a împărțit în așa-zise “ramificații”, ce diferă una de alta după doctrină și modul de viață, sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate “ramificațiile” sau părțile, sau confesiunile și chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup. Anatema – și celor care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de “preoția” și “tainele” ereticilor, dar afirmă că botezul și euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De aici anatema – și celor ce comunică în mod conștient cu ereticii amintiți sau susțin, propagă și iau apărarea ereziei ecumeniste proaspăt apărute a acestora, sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a creștinilor scindați!”) Așadar, cele hotărâte în 2016 în Creta de ecumeniști sunt erezii aflate DEJA sub anatema Bisericii Ortodoxe. Datoria sfântă a Sinodului BOR este de a face la fel. Mediul virtual este un spaţiu extrem de fluid, în care informaţia circulă cu o rapiditate care face ca orice întârziere a reacţiei să devină o piedică în calea eficacităţii mesajului. Este contraproductiv ca un preot să fie împiedicat sau ţinut de obligaţia de a primi mereu binecuvântarea chiriarhală să facă misiune creştină în spaţiul virtual, în condiţiile în care mare parte a vieţii sociale s-a mutat în acest spaţiu. Este la fel de contraproductiv ca preotul să fie dezbrăcat de calitatea sa de preot atunci când doreşte să scrie în spaţiul virtual, ştiut fiind, pe de o parte, că haina preoţească dă greutate mesajului şi,

pe de altă parte, că preotul nu se poate dedubla, ci rămâne preot în orice condiţii ale vieţii. b) Decizia de a-mi interzice exprimarea în spaţiul virtual, fără nicio motivare plauzibilă, riscă să încalce angajamentele asumate de către Biserica Ortodoxă în relaţia sa cu statul român. Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)” Decizia episcopală riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus. Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. În concluzie, consider că Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 se referă la orice formă de apariţie în public a unui preot în mediul virtual, mai puţin la apariţia sa în calitate de smerit mărturisitor al credinţei lui Hristos şi învăţător al dreptei credinţe, pentru care a primit deja binecuvântarea Chiriarhului odată pentru totdeauna, în momentul hirotonirii.

II) Cea de-a doua obiecţie a mea se referă la afirmaţia că hotărârile Sinodului din Creta trebuie lăsate exclusiv în seama Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Consider că prin această exprimare se exclude rolul pliromei Bisericii în actul de receptare a deciziilor unui sinod, recunoscut şi acceptat de-a lungul secolelor de către Sfânta noastră Biserică, în baza principiului infailibilităţii Bisericii, care prevede că hotărârile unui sinod inspirat de Duhul Sfânt vor fi receptate, prin lucrarea Aceluiaşi Duh, de către poporul binecredincios, care va recunoaşte astfel şi valabilitatea acestor hotărâri, şi caracterul inspirat al sinodului respectiv. Este adevărat că în cazul unui sinod panortodox, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe locale este chemat să hotărască şi să aprobe sau să respingă aceste hotărâri, însă este la fel de adevărat că Sfântul Sinod nu poate acţiona fără a ţine seama în niciun fel de reacţia pliromei acelei Biserici. Studiind Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, în art. 14, litera b) se spune faptul că Biserica „examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic şi pastoral-misionar, pe care o soluţionează în conformitate cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi hotărăşte, potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor bisericeşti de orice natură” (s.n.). Din acest articol reiese că şi procesul de analiză şi decizie a hotărârilor sinodului panortodox trebuie să se facă în baza învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, care acordă întregii plirome un rol în receptarea hotărârilor unui sinod cu caracter panortodox sau ecumenic. Acest lucru a fost recunoscut şi în cadrul Conferinţei Panortodoxe presinodale din 1976, unde s-a decis ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului trebuie să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”[1]. Așadar, nu ierarhii ecumeniști hotărăsc validitatea hotărârilor luate în Creta, ci Biserica Ortodoxă în ansamblul ei (cler și popor). Prin urmare, consider că activitatea mea legată de sinodul din Creta se înscrie în mod firesc în procesul de receptare a hotărârilor acestui sinod.

Concluzia prietenilor mei juriști este următoarea: ”ceea ce v-a trimis PS Andrei are ca scop să vă prindă cu ceva la capitolul disciplină, pentru a vă putea caterisi pe alte motive decât hotărârile Sinodului din Creta.” Concluzia mea, Preasfinția Voastră, este că răspunsul pe care vi lam trimis acum câteva zile nu mai este actual din punct de vedere al promisiunii mele de a face precum mi-ați poruncit (a nu mai scrie nimic și a nu semna ca preot), ci pentru că susținerea canonică și constituțională a înștiințării eparhiale nr. 1082 este nulă, îmi reconsider poziția și îmi voi apăra credința ca și până acum, oral și scris. Desigur, nu am absolut nimic împotriva persoanei Preasfinției Voastre, nici a demnității arhierești, și Vă voi asculta întru toate, trecând prin filtrul conștiinței mele cele ce îmi veți porunci în calitate de chiriarh al meu. Cu alte cuvinte, îmi voi apăra preoția până în pânzele albe, indiferent cine și cum o atacă. Nu sunt dator nimănui pentru ea, decât Bunului Dumnezeu care mi-a dat-o și voi răspunde în fața Lui de modul în care am făcut-o lucrătoare. Cu tristețe vin în fața Preasfinției Voastre pentru faptul că am simțit necontenit în ultimele 18 luni, de când ați fost instalat ca episcop al Covasnei și Harghitei, că anumite resentimente pe care le aveți în primul rând față de familia mea și apoi față de mine nu s-au stins. Încă o dată îmi cer iertare dacă V-am greșit cu ceva și îmi doresc ca activitatea mea pastorală să fie cel puțin la fel de rodnică până acum. Cu mila lui Dumnezeu, iată, în 6 zile, deja sunt 7865 de vizualizări pe youtube ale interviului plin de bun simț, demnitate, adevăr, realizat cu pr. prof. dr. Theodoros Zisis, care a provocat mâhnirea Preasfinției Voastre și emiterea înștiințării nr. 1082 în condițiile enunțate în analiza juridică de mai sus. Deci, procesul de receptare a hotărârilor Adunării din Creta este în desfășurare. Eu voi continua să scriu și să vorbesc atâta vreme cât îmi va bate inima în piept și nădăjduiesc să nu mă abat de la Adevăr, ci să rămân și să cresc în El, cu rugăciunile și sub ascultarea Preasfinției Voastre. Vă anunț că înștiințarea nr. 1082 și această scrisoare le voi posta acum pe internet. Iar de mâine activitatea mea pastorală va continua, fără tulburare sau părtinire, ca și până acum. În cazul în care vor exista alte

tensiuni și amenințări, voalate sau directe, mă încredințez ocrotirii Maicii Domnului, cu ale cărei sfinte rugăciunii să ne mân-tuim toți, cei cei slujim ortodox pe Fiul ei și Dumnezeul nostru. Cu fiiască supunere, dr. Ciprian-Ioan Staicu Preasfinției Sale, Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

[1] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.

”Înșelări” și ”înșelați” – răspuns la acuze ecumeniste

Ieri, 11 noiembrie 2016, la biserica din cartierul Tractorul, municipiul Brașov, Înaltpreasfințitul Prof. Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în cuvântul arhieresc de învățătură cu ocazia praznicului Sfântului Mare Mucenic Mina, a spus public, referitor la persoana mea, următoarele: ”este ”unul” în Sfântu-Gheorghe, care se află în înșelare, a fost păcălit de un profesor din Grecia, care nici el habar nu are de nimic și încă nu iau masuri împotriva lui, pentru că este în înșelare și a ținut o conferință în Brașov cu călugării din Grecia, care n-aveau ce căuta aici, să iasă din mănăstire.” Deoarece în biserică se afla un prieten de-al meu, care locuiește în Brașov, venit la slujbă ca orice ortodox, dornic de har și de adevăr, și care și-a dat seama că va urma un atac ecumenist, și-a scos telefonul mobil și a filmat continuarea predicii, până la final, înregistrare care poate fi vizionată integral mai sus. Ideile principale ale Înaltpreasfinției Sale, surprinse în această înregistrare, sunt următoarele: – Mântuitorul S-a rugat ca toți să fie una – ceea ce înseamnă să fie relații de prietenie între noi, ortodocșii și celalalte confesiuni; – se spune de unii ca dacă vrem să fim prieteni cu ceilalți vecini, cu eterodocșii, am fi eretici; – în Occident sunt sute de biserici date de catolici și de protestanti românilor noștri, ca să slujească acolo;

– dacă românii cei super-ortodocși ar avea posibilitatea să cumpere biserici în Occident, gata, nici nu am mai vrea să îi vedem pe catolici; – noi am vrut să renunțăm la acest document (nr. 6 din Creta, referitor la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine), însă grecii au insistat, noi am adus multe amendamente bune și în final, acest document de fapt întărește Ortodoxia, nu o diminuează cu nimic; – călugărul nu iese din mănăstire decât cu bilet de voie; – bulgarii nu au venit în Creta din sărăcie, că nu au avut cu ce plăti, iar rușii nu au venit din mândrie; – documentele din Creta nu sunt dogmatice, nu s-a făcut o nouă învățătură, ci doar s-au discutat probleme de relații între creștini. Pentru că nu vreau să răpesc din timpul Înaltpreasfinției Voastre, dăruit grijii pastorale pentru mântuirea întru adevăr a credincioșilor încredințați spre păstorire de Iisus Hristos, voi fi foarte succint, nu din lipsă de argumente, ci deoarece cu neadevărurile acestea nu merită să pierd prea mult timp. Răspunsul meu, în calitate de doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, titlu pe care eu lam obținut având ca și conducător al comisiei de doctorat chiar pe Înaltpreasfinția Voastră, este următorul: A. Referitor la afirmațiile despre Adunarea din Creta

Înaltpreasfinției

Voastre

1. Îi spun Adunare și nu Sinod pentru faptul că rușii ”cei mândri”, adică peste 50% dintre ortodocșii din lume, precum și antiohienii – adică Biserica Martirică a Siriei, unde jertfa vieții proprii pentru Hristos este un fapt cotidian – nu recunosc această întâlnire ca fiind Sinod, ci o adunare interortodoxă.

2. Rugăciunea Mântuitorului ”ca toți să fie una” nu are absolut nici o legătură cu prietenia între popoare, ci se referă strict la împărtășirea de lumina cea necreată a celor uniți sub mărturisirea adevărului ortodox (a se vedea opera Sf. Grigorie Palama; sunt sigur că profesorii universitari ecumeniști de la Sibiu vor găsi ușor argumente în acest sens). Hristos S-a rugat ca toți să fim uniți în Duhul Sfânt, ca ucenici ai Lui. Nu prea cred că duhurile de la adunările penticostale au vreo legătură cu Duhul Sfânt! A fi ”una” de exemplu cu penticostalii înseamnă că în viitor vom da ochii peste cap și ne vom scutura ca niște îndrăciți la liturghiile ecumeniștilor, așa cum fac penticostalii acum la adunările lor? 3. Prietenia dintre oameni nu se identifică cu mărturisirea aceleiași credințe. Dacă raționamentul expus aici de Înaltpreasfinția Voastră ar fi adevărat, atunci ar însemna că prietenii adunați la un birt, la o bere, două, trei, automat au aceeași credință. Poate aceeași patimă, dar credință nu neapărat. Așa cum aceeași patimă o au și eterodocșii și ecumeniștii: iubirea minciunii și ura venială față de adevăr. 4. Adevărul este că în Occident se surpă bisericile pustii de zeci de ani ale papistașilor și protestanților, iar românii curăță mizeria din ele și le fac mai frumoase decât au fost vreodată, cu scopul de a sluji Adevăratului Dumnezeu, nu idolului papă sau idolului-rațiune. Adică după ce că românii le dau bani pe chirie, să își mai vândă și credința? Asta este ca și cum te muți la cineva în chirie și în afară de suma stabilită îi mai dai și unul dintre propriii copii, să facă ce vrea cu el… 5. Documentul 6 semnat în Creta (nu de majoritatea, căci din 165 de episcopi prezenți nu au semnat 33, adică oamenii cu conștiința trează, nu cozi de topor ale ecumenismului) este o batjocură și o blasfemie la adresa Ortodoxiei, a eclesiologiei și a hristologiei ei. Puneți-i pe unii dintre profesorii de la Sibiu, mai ales pe cel de dogmatică, părintele Moșoiu din Brașov, să mai studieze și izvoare ortodoxe, nu numai teologie protestantă. Îmi aduc aminte cu dezgust de cursurile de dogmatică pe care le-am răbdat din partea părintelui Moșoiu la master (2001-2002). Nu numai că erau lipsite de conținut teologic ortodox, dar nici măcar nu putea să le articuleze cu propria lui gură. Iată cine predă teologie ortodoxă studenților însetați de adevăr. 6. Călugării nu sunt CAP-iștii ierarhilor, sunt oameni ai rugăciunii, ai adevărului. A nu se confunda smerenia monahală cu teologia bâtei și a

ascultării ecumeniste. Este posibil ca oricine întreabă în țara asta care sunt argumentele ortodoxe ale Adunării din Creta să i se răspundă fără respect, cu minciuni și cu manipulări? Cine este Biserica? Numai ierarhii sau și noi? S-a transformat BOR în Vatican și noi nu am aflat de pe basilica? Cât despre monahii athoniți, există dovezi video că de fapt au fost trimișii Athosului, nu intruși nebinecuvântați. 7. Dacă bulgarii nu au avut cu ce plăti, de ce nu au făcut celelalte Biserici Ortodoxe SURORI chetă și să îi ajute? Sau să li se facă o reducere? Cred că se mulțumeau și cu hotel de 3 sau 4 stele. Cât despre ruși, au semnat prin patriarhul Kiril în Cuba lucruri mai grave decât ortodocșii luptători în Creta, recunoscând validitatea totală a botezului papistaș. Adevărul este că ierarhii ruși au primit semnale clare din partea poporului că dacă se duc în Creta, izbucnește revoluția. La noi, nu vă faceți griji, era o vorbă la Sibiu: dormi în pace, țara tot popă te face. 8. Documentele din Creta cuprind mult adevăr, dar mustesc de minciuni și de erezii. Au recunoscut-o toți cei care nu au vrut să le semneze. Iar motivul nesemnării nu a fost nici sărăcia, nici mândria, ci CONȘTIINȚA. B. Referitor la afirmațiile Înaltpreasfinției Voastre despre persoana mea 1. Acel ”unul” se numește Staicu Ciprian-Ioan și nu se teme sub nici un chip de amenințările ecumeniste. 2. ”Înșelarea” în care mă aflu eu este demnitatea și bunul simț cu care răspund la orice acuzații și manipulări mincinoase. În cazul în care alta este ”înșelarea”, vreau să știu care și să văd argumentele TEOLOGICE în acest sens. Nu datorez nimănui nimic pentru cei 21 de ani de când sunt în teologie, întotdeauna am fost printre primii la învățătură, iar celor interesați le pot trimite CV-ul meu actualizat. 3. Profesorul din Grecia la care faceți referire este Pr. Prof. Univ. Dr. Theodoros Zisis, pe care îl respectă tot mapamondul, cu excepția papistașilor și a ecumeniștilor. Că părintele Theodor ”nu știe [320]

nimic” este o afirmație care frizează ridicolul, cu excepția faptului dacă nu cumva se referă la aceea că el: nu știe să mintă, nu știe să înșele, nu știe să amenințe, nu știe să trădeze, nu știe să acuze pe nedrept etc. Sau, dacă vrem să mergem pe argumentele aduse de Sf. Grigorie de Nyssa și de Sf. Maxim Mărturisitorul, care spun că răul este de fapt ”nimic”, el nu are ființă, este doar refuzul binelui, atunci putem spune că ”acel profesor nu știe nimic.” 4. Am fost acuzat și în ziarele locale brașovene – culmea, același articol apărut în două ziare care NICIODATĂ nu s-au înțeles, au fost în concurență, acum a fost de ajuns un copy-paste – că am organizat conferința din Brașov. Mă opresc aici, pentru că trebuie să mă duc la Sfânta Vecernie. M-aș bucura nespus ca măsurile de care vorbiți – probabil oprirea de la slujire și caterisirea – să devină realitate, le-aș considera mai de preț decât titlul de doctor în teologie. Cu mila lui Dumnezeu, în orice situație voi fi, nădăjduiesc să rămân pe aceeași linie. Însă rămân cu o nedumerire: unde este respectul datorat muncii cinstite a unui om, că eu nu am avut parte de el în relația cu Înaltpreasfinția Voastră. Mă refer la următoarele: Relatez pe scurt următoarea întâmplare, petrecută în noiembrie 2008, la care am martori pe ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei, profesorul de morală Cosma de la Caransebeș, pr. Irimia Ioan din Suceava și soția mea, Ioana-Alina, prezenți la susținerea tezei mele de doctorat în teologie ortodoxă, la Sibiu. Am început să îmi susțin teza în fața comisiei, condusă în calitate de decan chiar de către Înaltpreasfinția Voastră. Când am ajuns la subcapitolul despre erezia feminismului, ca fiind parte integrantă a ecumenismului contemporan, Înaltpreasfinția Voastră m-ați întrerupt și mi-ați spus: ”Să treci peste capitolul acesta.” V-am răspuns cu tot respectul: ”Dacă eu sar acest capitol, mă va sări și Dumnezeu de la mântuire.” Înaltpreasfinția Voastră a replicat: ”Dacă vorbești despre feminism, eu ies afară din sală.” V-am [321]

răspuns: ”Înaltpreasfinția Voastră, eu am venit să îmi susțin teza, faceți cum vă îndeamnă conștiința.” M-ați întrebat: ”Cât durează treaba asta?” V-am spus că maxim 10 minute. Ați plecat supărat, iar după câteva minute ați deschis puțin ușa sălii profesorale unde avea loc susținerea tezei și mi-ați zis: ”Bă, ai terminat?” Cu respect v-am răspuns că mai am câteva minute. Ați trântit ușa și ați revenit după un sfert de ceas. Am luat ”magna cum laude”, am depus jurământul, iar în capelă, de față cu mine și cu toți cei menționați mai sus, în final ÎPS Irineu v-a întrebat: ”nu îl faci iconom stavrofor?” (așa cum prevede regulamentul). Ați răspuns, ați zis tare, de față cu toți membrii comisiei: ”Pe ăsta? Nu vreau.” Și cu asta am plecat la masă. În concluzie, eu totuși Vă respect și Vă doresc mântuire întru adevărul Sfintei Ortodoxii. Sf. Gheorghe 12 noiembrie 2016

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Prof. Univ. Dr. LAURENȚIU STREZA Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Răspuns la ’’cadoul’’ oferit de ecumeniști Preasfinția Voastră, Subsemnatul, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, paroh, cât va mai îngădui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al parohiei Sf. Gheorghe III din municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna, Vă anunț că am primit, din păcate cu întârziere, doar luni, 5 decembrie 2016, la ora 13.05, adresa nr. 1645, emisă la Centrul Eparhial în data de 2 decembrie 2016 și purtând semnătura Preasfinției Voastre. Îmi pare rău și îmi cer scuze că nu am venit la ora stipulată în document (9.30), însă probabil că aceasta a fost voia Domnului. Oricum, Vă asigur de respectul meu ca om, deși nu Vă mai pomenesc la sfintele slujbe începând cu data de 29 octombrie 2016, pe motiv de părtășie la panerezia ecumenistă, anatematizată de Sinodul ROCOR în anul 1983 și înfierată de Sfinți ai Bisericii precum Sfântul Justin Popovici. Vă doresc să redeveniți un mărturisitor al Ortodoxiei, așa cum ați jurat la hirotonia întru arhiereu, căci altă cale de mântuire nu există pentru nici unul dintre noi. Voi relua cu bucurie nespusă pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe de îndată ce vă veți dezice de hotărârile Adunării tâlhărești din Creta și de alte manifestări ecumeniste personale (precum ”sfințirea” unei troițe la unitatea militară din Gheorgheni alături de un cleric papistaș, conform mărturiilor unora dintre angajații unității). Acestea fiind spuse în introducere, să trec la tema principală. Adresa nr. 1645 reprezintă un fals în acte și voi dovedi acest lucru: – în primul paragraf se menționează: ”Vă aducem la cunoștință faptul că, întrucât nu ați răspuns solicitării adresate Preacucerniciei Voastre de către PC Părinte Protopop Bercu Ioan, temei nr. 208/29.09.2016, privind efectuarea inspecției anuale a gestiunii Parohiei Ortodoxe Sf. Gheorghe III…” – conținutul adresei nr. 208 din 29 septembrie 2016 este următorul: vezi textul integral mai jos. Paragraful 5 vorbește de Execuția bugetară pe semestrul I și nu de inspecția anuală sau revizia contabilă a actelor parohiei Sf. Gheorghe III. Într-adevăr, în altă adresă, cea cu nr. 187 din 30.08.2016 se spune: ”Pentru revizia contabilă vă veți prezenta la sediul Protopopiatului când veți fi convocat telefonic sau în scris.”

– deci, într-un act emis cu o lună înainte de cel menționat în adresa primită azi, se spune clar că voi fi ”convocat telefonic sau în scris”. Aici este problema. Nu am fost convocat la sediul Protopopiatului, cu toate că am tot așteptat acest lucru. Toți preoții au fost chemați, actele au fost verificate, li s-a comunicat frumos și calm unde au greșit – este normal să mai fie greșeli, pentru că nu suntem contabili, deși vânzători de lumânări ne ”lăudăm” a fi, lucru pe care secretarul Dvs personal l-a numit într-o ședință la Protopopiatul nostru ca fiind măsura după care este judecată activitatea pastorală a unui preot. Adică suntem preoți buni dacă vindem lumânări multe, deci aducem venit gras Centrului Eparhial. Din acest punct de vedere, ca unul care mi-am plătit către Protopopiat toate lumânările vândute, cred că aș merita felicitări, neavând restanțe, ca alți preoți, care au parte însă de oblăduire chiriarhală. Subliniez că motivul pentru care nu am fost la ultimele întâlniri de la sediul Protopopiatului este că mi s-a acrit de atâta miștocăreală și calomnii, încurajate de părintele protopop, care uită că preoții nu sunt prestatori de servicii și aducători de fonduri la ”buget”, ci slujitori ai lui Hristos. – însă astăzi, în discuția mea telefonică cu părintele consilier bisericesc se auzea o voce în fundal – nu știu a cui – SĂ VINĂ NEAPĂRAT ASTĂZI CU TOATE ACTELE. Din câte văd, conform adresei nr. 1645, am dreptul să vin cu un consilier sau cu epitropul. Astăzi nu pot veni pentru că fiica mea este bolnavă și soția mea nu este acasă (nu pot lăsa un copil de 10 ani, bolnav, singur), iar epitropul, cu care aș fi venit, astăzi este de serviciu. Acestea sunt datele problemei. Acum, ca un om care – chiar dacă sunt considerat naiv sau chiar prost – totuși nu sunt așa, vreau să specific următoarele, succint pentru a nu răpi timpul Dvs prețios: 1. Cred că s-a intenționat să fiu chemat cu toate actele, pentru a mi se lua, poate să se ”piardă” unele dintre ele și să mă trezesc apoi cu probleme juridice. Mă iertați, chiar mă credeți lipsit de minte? Acum fotografiez absolut toate actele contabile ale parohiei, înainte de a le preda, așa că voi avea oricând TOATE dovezile referitoare la veniturile și cheltuielile ei. Miercuri dimineață le voi

depune la Protopopiat – este dreptul meu să apelez la autoritatea superioară directă și obligația legală a contabilei să mă ajute, căci nu am vreo rea intenție. 2. După ce actele vor fi verificate la Sf. Gheorghe și voi face modificările necesare datorate neștiinței, nu relei voințe, pot fi verificate oricât doriți la Episcopie. Părintele consilier bisericesc m-a mințit azi, când mi-a spus că TOȚI preoții au fost convocați la această supra-verificare la nivel eparhial. Eu am vorbit între timp cu câțiva preoți și NICIUNUL nu a fost chemat. Concluzia: nu arde țara dacă actele ajung miercuri la Protopopiat, sunt verificate si apoi trimise la Episcopie. Cu atât mai mult cu cât, conform raportului pe care îl anexez acestei scrisori, singurul aflat în pierdere sunt eu, căci toate dările mi le-am plătit, toate cheltuielile le-am achitat, doar salariul meu, care este de peste 2.000 de lei, a rămas lunar sub 500 lei, pentru că am preferat să investesc în biserica mare. Reamintesc Centrului Eparhial că, cu toate că sunt cel mai bine pregătit teologic preot ortodox din Episcopia Covasnei și Harghitei, din ”dragostea” Preasfinției Voastre de când am fost numit paroh aici, la biserica cu hramul Bunavestire, nu am primit nici un leu de la stat. Însă Dumnezeu m-a ajutat înzecit. 3. Consider că de ambele părți trebuie să existe respect și legalitate. Adresa nr. 1645 este ilegală, căci primul ei paragraf conține un fals în acte: eu de fapt nu am refuzat să merg cu actele la Protopopiat, așa cum sunt acuzat, pentru faptul că OFICIAL nu am fost NICIODATĂ chemat. 4. Sunt sigur să lupta mea antiecumenistă a condus la inventarea acestei ”soluții” de a mă lăsa fără acte, ca apoi să fiu dat afară și să se trâmbițeze faptul că sunt un hoț sau mai știu eu ce. 5. Eu zic, cu tot respectul, să lăsăm deoparte astfel de preocupări total nepotrivite pentru perioada Postului, de încercare de stopare a activității mele pastorale. 6. Acum vreo două luni eram pe locul 3 pe o ”listă patriarhală” de

caterisiri. Nu am să îngădui să fiu caterisit din alt motiv decât pentru lupta antiecumenistă pe care o duc, nădăjduiesc că demn și frumos. Aveți cuvântul meu de preot în acest sens. Sf. Gheorghe, 5 decembrie 2016 Cu respect, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu Preasfinției Sale, Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei

CONTESTAȚIE Către Centrul Eparhial, În atenția Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei Am primit decizia nr. 1670 din 7 decembrie 2016 referitoare la transferul meu la Ghelința. De la început vreau să spun că nu accept această hotărâre, care de fapt ascunde lașitatea dvs. de a mă opri de la slujire din acest moment al vieții mele, pentru activitatea mea antiecumenistă și implicit pentru tulburarea conștiinței dvs la tragerea semnalului de alarmă al întreruperii pomenirii la sfintele slujbe pe motiv strict de mărturisire a ereziei (fapt la care am fost îndreptățit de canonul 15 al Sinodului I-II Trulan, canon cu valoare ecumenică, deci veșnică). Am slujit 10 ani ca și cântăreț bisericesc la catedrala ”Sfântul Nicolae” din Sf. Gheorghe, orașul meu natal, apoi 5 ani ca diacon și 5 ani ca preot tot acolo. Fără absolut nici un motiv m-ați dat afară în primăvara anului 2015. Apoi am slujit în frica lui Dumnezeu și mam implicat în lucrările de finalizare a bisericii cu hramul Bunavestire, iar după nici doi ani mă văd transferat în munți, la o sărăcie lucie, la câțiva credincioși, care în afara cultului sunt de fapt vorbitori de limbă maghiară. Motivele pe care le-ați invocat le voi analiza și combate în cele ce urmează, urmând ca această scrisoare personală, care nu este act al parohiei Sf. Gheorghe III, ci este primul meu strigăt de revoltă față de samavolnicia cu care vreți să mă reduceți la tăcere, să o fac publică pe toate căile: 1. Primul dvs argument este ”starea conflictuală existentă” între mine și pr. Dorin Cucu. Răspunsul meu: a) am fost primit la biserica Bunavestire cu ostilitate vădită, iar până în ziua de astăzi nu am beneficiat pentru slujire decât de un umil sertăraș în sfântul altar pentru a-mi pune câteva lucruri. Nu mai vorbesc de starea de mizerie în care am găsit sfântul lăcaș, mai ales altarul; b) în duminicile mele de rând pr. Cucu Dorin sau unii dintre

apropiații lui veneau și luau credincioșii chiar din fața bisericii și îi duceau în altă parte, unii dintre cei care nu voiau să meargă fiind admonestați de acoliții lui de ce vin la slujbă aici, când slujesc eu; în schimb eu am slujit tot timpul, în duminicile lui de rând, alături de pr. Dorin Cucu. Deci starea conflictuală pe care el a dorit să o mărească continuu, eu am dezamorsat-o mereu, pentru ca să fie pace. Aceste afirmații le pot dovedi oricând cu mărturia scrisă și/sau verbală a unui număr mare din enoriașii bisericii noastre. Dvs. însă prezentați o stare de fapt deformată. 2. Referirea mea la crucea lui Baphomet, pusă pe biserica mare a parohiei este justă, pentru că: a) această cruce cu trei brațe orizontale este cunoscută ca fiind simbol masonic, deci satanist. Dacă ați avea intenția să vă informați puțin (internetul este la îndemâna oricui), ați găsi foarte multe articole și poze care susțin afirmația mea. O astfel de ”cruce” nu are ce căuta pe o biserică ortodoxă, altminteri vă atrageți mânia lui Dumnezeu; b) spuneți că această ”cruce” a fost pusă cu binecuvântarea ÎPS Ioan, ctitorul bisericii. Nu știu ce binecuvântare a fost, dar instalarea ”crucilor” (3 la număr) s-a făcut în primăvara anului 2015, când ÎPS Ioan nu mai era episcop eparhiot de Covasna și Harghita de câteva luni de zile. De instalarea lor s-a ocupat exclusiv pr. Dorin Cucu, eu nu. Concluzia mea este că ați dat dvs binecuvântarea așezării acestor simboluri masonice pe o biserică ortodoxă. Concluzia dvs din același paragraf este că ”pentru liniștea mea sufletească” mă trimiteți într-o parohie în care să slujesc singur. Stranie logică! Eu înțeleg că satana să rămână, să troneze pe biserica închinată Maicii Domnului, iar eu, preotul potrivnic acestei mârșăvii, să fiu alungat pe nedrept – acesta este realmente sensul ”transferului”. 3. Mă acuzați că am publicat pe net corespondența de la Episcopie. Vă răspund: a) este plin netul de asemenea publicări ale unor acte chiriarhale care hotărăsc samavolnicii ca și acest transfer. Ce ar fi trebuit să fac? Să tac și să vă las să atentați la viața fiilor mei

duhovnicești, așa cum v-o doriți cu venialitate? b) publicarea pe net a materialelor despre întreruperea pomenirii și neparticiparea la ședințele de la protopopiat – este o altă acuză. V-am scris că am întrerupt pomenirea pentru faptul că ”ați luat” act la Sinodul din toamnă de hotărârile din Creta, deci le-ați acceptat, ori acele hotărâri sunt eretice, așa cum recunosc peste 70% dintre ortodocșii din lume. La ședințele de la Protopopiat eu am participat ani de zile, doar în ultimele luni nu am fost, pentru că atmosfera de acolo era una de batjocură atât la adresa mea sau a altor frați preoți, cât și la adresa dreptei credințe și se pregătea o punere la zid a mea de către preoții ecumeniști (iar la două ședințe eu nu am participat din motive medicale, având dovada în acest sens, pe care v-am trimis-o atunci pe mailul-ul Episcopiei). Punctul principal al contra-argumentării mele la aceste acuze este următorul: dacă considerați că am oprit pe nedrept pomenirea dvs la slujbe, de ce nu m-ați oprit de la slujire, cum au făcut cu preoții antiecumeniști ierarhii români din alte eparhii (a se vedea cazul pr. Claudiu Buză din Urziceni)? Singurul motiv care mă îndreptățea să opresc pomenirea era erezia ierarhului, orice alte motive aducându-mi o pedeapsă binemeritată. Cum puteți să mă trimiteți într-o altă parohie, unde nu vă voi pomeni, devreme ce dvs nu vă lepădați de ecumenism? Iar tipul de ecumenism pe care îl practicați este slujirea adesea, pe la sfințiri de troițe sau chiar de biserici ortodoxe, cu eretici papistași, fapt care vă face pasibil, conform, Sfintelor Canoane, de imediată caterisire din treapta de arhiereu. Deci, dacă acceptați întreruperea pomenirii, prin mutarea mea și slujirea liberă în altă parohie, înseamnă că recunoașteți că acuza mea că aveți cuget eretic ecumenist este reală. Aceasta este concluzia teologică și logică. Dar, pentru că vă ascundeți de realitate, vreți să mă surghiuniți, să mă faceți să nu vă ”accept oferta” și să aveți apoi motiv, pe principiul neascultării, pentru a mă caterisi, așa cum mă și amenințați în penultimul paragraf al deciziei dvs.

4) Cât despre ”salariul de la stat”, eu nu am primit decât un stat de plată lunar, a trebuit să îmi procur salariul traiul meu și al familiei mele prin desfășurara unor activități licite, compatibile cu statutul de preot, a fost foarte greu și am trăit cu un sfert din salariul legal, investind în lucrările de la biserică și plătind toate dările și lucrările în care am fost implicat. Am vrut să fie bine pentru biserică și… am fost dat afară. 5) Ultimul paragraf mă obligă să predau actele parohiei și ștampila azi, 8 decembrie 2016. La ora 8 azi dimineață am fost prezent la Protopopiat, am fost anunțat telefonic de pr. protopop Ioan Bercu, pe care l-ați însărcinat, conform aceleași adrese nr. 1670 de mai sus, să se ocupe personal de predare, că nu poate veni, deci aveți subalterni care nu vă ascultă hotărârile arbitrare, cum să le ascult eu, cel alungat pe nedrept? Dimineață am făcut cerere de amânare la Protopopiat, pe baze legale, mai ales că mă aflu în plin proces de revizie contabilă, la care m-am prezentat din proprie-inițiativă, neacceptând să vin la Episcopie să predau toate actele ca apoi, nemaiavându-le, să îmi puteți găsi și alte ”motive” de pedepsire. În concluzie, îndemnul din final, înaintea semnăturii dvs, sună așa: ”cu părintesc îndemn la îndreptare”. Vă mulțumesc, dar nu înțeleg ce anume este ”părintesc” în toată această samavolnicie. Voi lupta pe toate căile împotriva ei și nu voi accepta ca un om aflat în funcția de ierarh să își recunoască de facto mărturisirea eretică ecumenistă, iar pe de alta să hotărască în mod arbitrar cum să își bată joc de fiii mei duhovnicești, de viața, familia și slujirea mea preoțească. De asemenea, vă anunț că în cazul în care în perioada următoare, datorită acestor acte de ”execuție de tip digital” pe care mi le aplicați, neavând dorința sau curajul ca măcar să ne vedem, ca oameni, față către față sau minimul respect, ca om care veți răspunde și de sufletul meu înaintea lui Dumnezeu, ca să mă certați personal la telefon, deci în cazul în care starea de sănătate a vreunui membru al familiei mele se va înrăutăți sau va interveni vreun episod nedorit și ireversibil legat de sănătatea ei, vă veți face responsabil de aceasta, cel puțin din punct de vedere moral, fapt care ar trebui să vă readucă aminte că suntem oameni, chipul lui Dumnezeu în lume, nu simple obiecte, care pot fi aruncate oricând la gunoi.

[330]

Eu de luni, 12 decembrie 2016, aș intra în săptămâna de rând la biserica Bunavestire. Vă rog până duminică seara, probabil în același stil ”digital” (”dintr-o semnătură”, cum vă place să afirmați), să îmi comunicați dacă pot continua să slujesc acolo sau sunt oprit de la slujirea celor sfinte. La Ghelința nu voi merge sub nici o formă. Așa să îmi ajute Bunul Dumnezeu și Preacurata Născătoare de Dumnezeu ! Sf. Gheorghe 08.12.2016 Cu sincer îndemn la îndreptarea dvs din erezia ecumenistă, pe care v-o doresc, spre mântuire, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu P.S. – Câtă vreme este formulată și este în dezbatere această contestație, cred că măsura transferului ar trebui să se suspende, până la soluționarea contestației.

[331]

Mascarada de proces de care a avut parte părintele Ciprian la Miercurea – Ciuc (10 ianuarie 2017) Hristos a înviat! Vă întâmpin pe toți cu acest salut pascal, pentru că el exprimă exact starea mea sufletească. Îmi cer iertare pentru întârziere, dar am ajuns acasă de la București numai azi-noapte la ora 12. Voi încerca să fiu cât mai succint, ca nimeni să nu piardă prea multă vreme citind o relatare foarte lungă. Înainte de orice, vreau să mulțumesc din toată inima mea de păcătos și nevrednic celor care s-au rugat pentru mine. Din câte știu, au fost cel puțin 1.000 de ortodocși, din țară și din diaspora, români și de alte neamuri. S-a format o conștiință ortodoxă lucrătoare, care este exact ceea ce ne trebuie nouă de acum înainte, căci lupta cu erezia va fi lungă și grea, dar încununată de biruință, pentru că lui Hristos slujim, nimănui altcuiva. În fața Consistoriului Eparhial m-am temut de un singur lucru: de mine însumi, de patimile și de neputințele mele. Însă, cu toate că ”judecătorii”, cunoscându-mă de multă vreme, au încercat constant să mă întărâte, să găsească un argument în favoarea acuzațiilor lor, eu am intrat la judecată cu pace în suflet și am ieșit cu o nespusă fericire, lucru datorat exclusiv lui Hristos și rugăciunilor celor mulți și smeriți. Așadar, în dimineața zilei de 10 ianuarie 2017, după ce am slujit, alături de Gheron Sava Lavriotul, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am plecat, alături de câțiva fii duhovnicești, la Miercurea-Ciuc, pentru ”judecata” de la ora 10 (care în final nu s-a deosebit prea mult de… știrile de la ora 17 de la ProTv). Afară era -30 grade C. Am ajuns cu bine, la ora 10 fără un minut și am filmat o scurtă introducere, în afara spațiului Episcopiei, care este prezentată mai jos.

Am intrat în curte; ne aștepta un preot consilier (nu voi da nume, pentru că îi compătimesc sincer pe toți cei care au fost obligați, într-un

fel sau altul, să participe la mascarada ce a urmat). Ne-a spus că doar eu pot intra, iar părintele Sava și ceilalți ortodocși să meargă la catedrala episcopală (aflată la vreo 500 m depărtare de Episcopie). Pe fața consilierului se citea tema, rușinea, întărâtarea etc. Domnul să îl miluiască și pe el! Am intrat, cu Hristos, la ”judecată.” Mă aștepta completul (3 preoți), acuzatorul, grefierul și doi membri supleanți, în total 7 preoți, toți din Episcopia Covasnei și Harghitei. După rostirea rugăciunii ”Împărate ceresc”, s-a dat citire acuzațiilor. Le-am spus din start că s-a săvârșit ilegalitatea ca prin citația pentru proces nr. 1687 din 12 decembrie 2016 (pe care eu am primit doar în data de 29 decembrie 2016), nu s- au specificat care sunt acuzațiile, le aud acum clar pentru prima oară și am fost privat de pregătirea dreptului la apărare. Puteam să mă ridic atunci și să plec, însă, din respect pentru frații preoți, am zis să mai stau (și am stat în total peste două ore și jumătate). Apoi mi s-a dat cuvântul. Am prezentat o întâmpinare foarte bine documentată, la alcătuirea căreia m-au ajutat doi judecători și un avocat. Întâmpinare În esență, prin ea resping acest simulacru de proces, arătând ilegalitățile comise prin modul lui de convocare și organizare, referindu-mă și la articole din Codul Penal. Ei (de fapt ierarhul Andrei) au crezut că, devreme ce statul nu intervine în procesele bisericești, acestea se pot organiza și pe șest. Problemele majore erau: antepronunțarea ierarhului, lipsa acuzațiilor trimise dinainte, refuzul de avea apărare etc. Citiți, dacă aveți răbdare, mai jos. Cu toate că Regulamentul Instanțelor de Judecată ale B.O.R. stipulează clar că este interzisă întreruperea acuzatului în timp ce își prezintă pledoaria (întâmpinarea), am fost în repetate rânduri întrerupt. Le-am primit pe toate cu răbdare, rugându-l pe președintele Consistoriului (al cărui nume îl voi menționa: pr. Măciucă Ioan-Ovidiu din Covasna) să își facă datoria și să fie disciplină și ordine în timpul procesului. Concluzia mea finală despre sfinția sa a fost că nu a reușit

să își facă datoria, manifestând 90% din timp muțenie, nicidecum atitudine de președinte al Consistoriului.

Cel mai interesant a fost că membrii Consistoriului în mai multe rânduri s-au certat între ei, nu s-au lăsat să vorbească, unul s-a ridicat chiar în picioare ca să poată spune ceva; era culmea: în loc să ”se ia” de mine, ei se certau între ei, iar eu, în locul președintelui, încercam să îi împac și să îi rog să se lase reciproc să vorbească. Unul dintre ei a început să plângă, altul se întreba cu voce tare după două ore când poate să meargă acasă. Preasfințite Andrei, eu știu că Episcopia noastră, a Covasnei și Harghitei, nu are neapărat numai niște oameni bine pregătiți, dar chiar în halul acesta să constituiți un Consistoriu, numai ca să îmi oferiți mie toate argumentele ca la o instanță superioară să se anuleze ”munca” subalternilor dvs, care nu au avut habar că se află totuși la un proces, nu în piață? Mai lipsea niște pop-corn și un film cu Luis de Funnes și măcar nu pierdeam nici unul dintre noi aproape trei ceasuri din viață ca să satisfacem orgoliul celui care a spus: ”Atâta vreme cât eu sunt episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian Staicu nu va mai fi preot.” Cu greu am reușit să trec la următorul punct al apărării, rugând Consistoriul să îl lase pe părintele Sava, care a venit de la 2.000 de km depărtare, care a trimis scrisoare de intenție în termen legal, ca să îmi fie apărător sau avocat sau expert consilier. Nici vorbă! Dacă nu locuiește în Covasna și Harghita și nu este preot, nu se poate. Unde scrie asta în Regulament? Nicăieri, dar nu-i bai, așa am hotărât noi! Mapa articole anti Creta Am depus la dosar mapa aceasta, cu 179 de pagini, a cărei variantă pdf o aveți atașată mai sus, cuprinzând peste 60 de documente care arată gravitatea problemei pseudo-sinodului din Creta, din cauza căruia eu am întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist. În final am scris următorul lucru – inspirație de moment: ”Cinstiți părinți, M-am prezentat înaintea acestui Consistoriu Eparhial pentru a vă prezenta argumentele necesare în vederea întreruperii pomenirii și de

către sfințiile voastre a ierarhului ecumenist Andrei al Covasnei și Harghitei.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” (datat și semnat) Bieții de ei, au rămas mască! Iertați expresia. Am încercat să relatez câteva din titlurile din respectiva mapă, cu această ocazie spunând și câte ceva despre ce s-a întâmplat în Creta. Am fost întrerupt și mi s-a spus că nu îi interesează, eu am fost chemat acolo pentru altceva. Vă spun eu pentru ce: să mă bată la cap, să mă scoată din sărite (ei știu că sunt cam vulcanic) și să găsească ASTFEL dovezi pentru acuzarea mea. Dar pacea lui Hristos a fost – cu rugăciunile voastre ale tuturor – sublimă, unică. Niciodată nu am mai simțit așa ceva. Mă gândisem să îmi pun în față o foaie pe care să scriu ”taci”, adică nu te tulbura. Minunea a fost că nici măcar nu am simțit tendința de a mă tulbura. Toate acestea pentru că Hristos era acolo, cu mine și Îi mulțumesc din toată ființa mea. La un moment dat un ”judecător” a folosit expresia ”noi și voi” (”noi” era Consistoriul, iar ”voi” eram eu). Și am luat cuvântul: iată că recunoașteți că, deși sunt singur în fața voastră, mai este Cineva cu mine: este Hristos cu Care m-am împărtășit azi-dimineață la Sfânta Liturghie, căci oprirea mea de la slujire decretată cu o lună în urmă a fost ilegală, anticanonică, iar ”nerespectarea” ei era datoria mea sfânta față de Hristos. Apoi un ”judecător” a început să vorbească despre copiii lui, despre preotese, despre prefect, iar la interpelarea mea la adresa președintelui Consistoriului de ce discutăm lucruri care nu sunt la subiect, nu mi s-a răspuns. M-au acuzat că am încălcat Sfintele Canoane. Le-am spus să îmi dea un exemplu. N-au putut. Un părinte a spus că are trecut pe foaie un canon. Am insistat să aducă cineva un Pidalion, că doar o fi având o Episcopie ortodoxă și așa ceva, nu? Răspunsul: pauză. Când nu aveau răspuns, schimbau subiectul. Doamne, dă-le minte! Am fost acuzat că sunt trădător de țară, de neam, că nu am ascultat de duhovnicul meu, nici de preoteasă. Le-am spus celor prezenți că duhovnicul meu – ieromonahul Iulian Prodromitul – a întrerupt pomenirea ereticului patriarh ecumenic Bartolomeu, alături de toată obștea Schitului Prodromu, precum și faptul că mi-a dat Dumnezeu o

soție numai datorită căreia, în anumite momente personale de slăbiciune, totuși nu am dat înapoi. Eu ce să fac dacă în alte familii de preoți ”cântă găina”? Soția mea este trup și suflet alături de mine, iar lupta pe care o ducem este cot la cot. Le doresc tuturor preoților căsătoriți asemenea soții, pentru a se putea mântui! Să nu uit: Regulamentul de judecată pe care eu l-am avut la îndemână se pare că nu era ultima ediție, apărută cred în 2015, dar totuși a fost valabil mulți ani, fiind emis tot de Sinodul B.O.R. Așa că articolele atacate de mine în întâmpinare nu aveau exact același număr ca în varianta cea nouă, de care eu nu aveam cunoștință, luând de pe internet tot Regulamentul în format pdf, singurul disponibil. Ceea ce nu înseamnă că argumentele legale și canonice nu mai sunt valabile, după cum a insistat acuzarea. Nici măcar nu au vrut să caute pe loc corespondența numărului articolului invocat, ci au aruncat ”la gunoi” toată apărarea mea. Am insistat, în repetate rânduri, să fie primit, măcar cinci minute, părintele Sava. Refuzul a fost total. Consecința: părintele Sava este hotărât să meargă până la capăt, în spiritul legii, pentru ca cei care au încălcat clar articole CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului), articole din Constituția României și din Codul de procedură penală să își primească răsplata conform legii. Dar asupra acestui fapt vom reveni în curând. M-au întrebat dacă recunosc Sinodul BOR, Regulamentul lui de organizare, autoritatea bisericească etc. Am răspuns că recunosc orice ÎN MĂSURA în care acestea sunt continuatoare și se supun învățăturii Bisericii lui Hristos, dogmelor Sfinților Părinți și Sfintelor Canoane. Am subliniat acest aspect: ”în măsura în care.” Grefierul nota doar când vorbeau acuzatorii, cuvintele și argumentele mele nu. L-am întrebat de ce și mi-a spus că nu poate scrie atât de mult de mână, că îl doare mâna. No comment! În final, după ce în mod repetat am încercat să îi fac să se împace, să se lase reciproc să vorbească (atmosfera din ”sala de judecată” m-a făcut să cred că li se promisese vreun ”premiu” pentru cine va fi mai activ sau poate au primit amenințări că au de pierdut dacă nu sunt foarte incisivi contra mea), urându-le sănătate și bucurie, m-am

ridicat să plec. M-au pus să semnez procesul verbal al ședinței. Am întrebat dacă am dreptul la o copie și mi s-a spus că voi primi doar decizia. Am subliniat faptul că, în tăcere, am observat ”modul” de redactare a celor discutate de către grefier și NU am semnat nimic. Împăcat, fericit și fără nici o supărare contra cuiva, i-am lăsat să delibereze, subliniind că am pretenția să îmi fie trimisă hotărârea NU pe mail, ci prin poștă, cu aviz de primire. Am ieșit, m-am întâlnit cu frații mei înghețați de frig (părintele Sava venise în România în haine subțirele), apoi am filmat lângă Episcopie cele de mai jos (cu un … regizor bun, dar și prieten adevărat). Părintele Sava a insistat să fie primit, dar consilierul ”responsabil cu ordinea” ne-a condus frumos iar afară din Episcopie. Ne-am întors la Sf. Gheorghe, dezghețându-ne pe drum. Am luat două mărturii ”la cald”, apoi am plecat cu părintele Sava la București. Ieri, 11 ianuarie 2017, l-am condus pe părintele Sava la aeroportul Otopeni și a plecat în Grecia. Urma ca ieri seară s-a aibă conferință antiecumenistă la Katerini, tur de forță pentru un om plin de iubire, care are Duhul lui Hristos în el. Deși îi spusesem dinainte că poate ar fi bine să nu vină la proces, mi-a răspuns că este datoria lui să fie alături de fratele lui aflat la nevoie și că ajutorul nu trebuie redus la vorbe, ci manifestat în fapte. La proces i-am anunțat pe ”judecători” că din ziua de 10 ianuarie 2017 mai este un preot din Episcopia noastră care a întrerupt pomenirea. Au rămas șocați. Să le dea Dumnezeu înțelepciune și pocăință! Eu rămân în Episcopia Covasnei și Harghitei, nu îl recunosc pe pseudo-episcopul eretic Andrei și mă rog lui Dumnezeu ca acest trădător al Bisericii să fie judecat și să avem parte de un păstor adevărat (să îi dea Dumnezeu pocăință, iar dacă se opune până la capăt adevărului Bisericii, își va lua plata sa). Actualul posesor al titlului de întâi-stătător al Episcopiei noastre a declarat public, la radio, cu peste un an de zile în urmă că el nu este doar episcopul românilor ortodocși din Covasna și Harghita, ci și … al greco-catolicilor. Această afirmație ar trebui să fie deajuns pentru

caterisirea lui imediată de către Sfântul Sinod, ca unul care are un duh papistășesc, ecumenist, deci eretic și ”călăuzește” turma, din iadul în care el se află, spre același iad. Lupta merge înainte, este nevoie ca starea aceasta de rugăciune să devină permanentă, căci nu noi salvăm ceva, ci Hristos biruiește tot răul. Noi trebuie doar să ne ferim a-L trăda. Părintele Sava, ca reprezentant al părinților athoniți antiecumeniști venit la ”procesul” meu, vă transmite tuturor că Athosul este alături de români și că toți preoții care se vor ridica împotriva panereziei ecumeniste vor avea parte de sprijinul real al nevoitorilor din Grădina Maicii Domnului. Cu astfel de prieteni, cui îi mai pasă de dușmani? Tuturor, dă-ne, Doamne, pocăință și să Te iubim curat, ortodox, până la moarte! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Cu multă prețuire în Hristos și cu metanie adâncă, Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

,,Caterisirea”

Pe data de 12.01.2017, ecumeniștii s-au pronunțat, ,,caterisindu-l” pe părintele Ciprian Ioan Staicu, pe motiv de ,,neascultare și nesupunere față de autoritatea bisericească”. Părintele Ciprian, după cum era de așteptat, a primit ,,vestea bună” a minciuno-caterisirii cu multă bucurie și seninătate, slujind în continuare în Biserica lui Hristos, conștient de nulitatea acestei hotărâri. Hristos a înviat!

4.7 Maicile de la Mănăstirea Văratec. Monahia Grigoria Nicolau, Monahia Evpraxia Talabă, Monahia Salomeea Lucanu, Monahia Iuliana Butnaru, Monahia Calinica Formagiu, Monahia Xenia Velicu, Monahia Teodula Filip, Monahia Teodosia Curmei, Monahia Fanuria Buliga, Monahia Leontia Chirilă, Monahia Ecaterina Popa, Monahia Filoteia Filiţă, Rasofoare Iunia Burlacu Mărturisirea maicilor de la VĂRATEC care RESPING adunarea eretică din Creta Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce lau aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie. Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt: 1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, [340]

2.

3.

4.

5.

6.

conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă,acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist. [341]

7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic. 8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească,cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie. 9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la

CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească? 10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă? 11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”? 12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie

eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică“premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto. 13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia,ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?

14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice. 15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea 2 sobornicească?»” (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină. 16.Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi

membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică. 17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici. 18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist. 19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la

latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil. 20.Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi. Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici,

considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni. 02. 12. 2016 Semnături Monahia Grigoria Nicolau Monahia Evpraxia Talabă Monahia Salomeea Lucanu Monahia Iuliana Butnaru Monahia Calinica Formagiu Monahia Xenia Velicu Monahia Teodula Filip Monahia Teodosia Curmei Monahia Fanuria Buliga Monahia Leontia Chirilă Monahia Ecaterina Popa Monahia Filoteia Filiţă Rasofoare Iunia Burlacu 1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumiicrestine/.

2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335. 3 Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70.

Dragostea ecumeniștilor se revarsă asupra maicilor antiecumeniste de la mănăstirea Văratec, evacuându-le in miez de iarnă Astăzi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta. La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie. Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc. La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii lea pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel. Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără. În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1

martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”. Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică. Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândirea şi trăirea monahală ortodoxă… Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/dragostea_ecumenistilor_se_r evarsa_asupra_maicilor_antiecumeniste_de_la_manastirea_varatec _evacuandu_le_in_miez_de_iarna/2017-01-26-296

[350]

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei trimite maicile antiecumeniste de la Văratec în... staţiune balneoclimaterică pentru 60 de zile! Joi, 26 ianuarie, conducerea Mănăstirii Văratec a luat, în cadrul unui consiliu duhovnicesc, decizia de a sancţiona cele treisprezece maici antiecumeniste care se opun sinodului din Creta cu dezbrăcarea de însemnele monahale şi cu excluderea din mănăstire. În urma apariţiei în presa online a ştirii referitoare la acest eveniment şi a impactului pe care aceasta l-a avut în rândul credincioşilor ortodocşi (articolul de pe ortodoxinfo.ro, de exemplu, a avut 20.310 de citiri în doar trei zile de la publicarea ştirii), care şi-au exprimat stupefacţia faţă de această decizie şi sprijinul faţă de maicile pedepsite pentru că ţin cu tărie dreapta credinţă, Exarhatul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a emis o adresă către maici, pe care le-a prezentat-o pe data de 28 ianuarie părintele exarh al Mitropoliei, arhimandritul Nichifor Horia, împreună cu maica stareţă a mănăstirii Văratec, care, la rândul său, şi-a manifestat surprinderea că relatarea de presă despre consiliul duhovnicesc a apărut în presa electronică la doar câteva ore după desfăşurarea acestuia. Într-o atmosferă conciliantă, diferită de cea din celelalte întâlniri la care maicile au fost invitate pentru a da socoteală pentru poziţia lor, oficialul mitropolitan a prezentat “oferta” Exarhatului, cuprinsă în adresa pe care le-a înmânat-o maicilor (n.n. din imaginile de mai sus). Documentul ia notă “cu durere şi mâhnire” de “atitudinea de îndepărtare de comuniunea de rugăciune” cu obştea Mănăstirii Văratec, însă evită să spună o vorbă despre motivul acestei pretinse îndepărtări: participarea la erezia ecumenistă a ierarhului locului, prin semnarea documentelor sinodului din Creta. În discuţia cu părintele exarh, maicile au abordat această temă, arătând că, pentru a elimina efectele, trebuie tratată cauza problemei, participarea ierarhului la erezia din Creta, precizând că, atunci când ierarhul va retragerea susţinerea sa faţă de documentele eretice ale acelui sinod, ele vor reveni imediat în comuniunea liturgică şi în ascultarea canonică pe care o datorează în cadrul obştei. Într-un stil care deja a devenit propriu argumentărilor bisericeşti oficiale pe tema sinodului din Creta, este invocat canonul 80 Trulan, pentru a justifica “ruperea comuniunii canonice şi liturgice cu Eparhia” de către maici, ca urmare a neparticipării în trei duminici la rând la [351]

biserică. Interpretarea dată de MMB acestui canon ignoră câteva aspecte fundamentale, care le exonerează pe cele 13 maici de orice prevedere a canonului invocat: 1. Canonul 80 Trulan nu prevede ca monahul, laicul sau clericul să frecventeze anumită biserică (parohială, de mănăstire etc.), ci impune obligativitatea de a merge măcar o dată la trei săptămâni la slujbele bisericeşti. 2. Cele treisprezece maici au fost împiedicate să participe la slujbele oficiate în cadrul mănăstirii Văratec de o “neputinţă evidentă” (situaţie în care prevederile canonului nu le sancţionează): pomenirea la slujbe a ierarhului părtaş la erezia ecumenistă. Practica neparticipării la sfintele slujbe acolo unde sunt pomeniţi ierarhii părtaşi la erezie este consemnată de Tradiţia Bisericii Ortodoxe. Sfântul Gherman cel Nou al Constantinopolului, de exemplu, îi sfătuia în 1229 pe ortodocşii din Cipru: “Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi singuri în casele voastre lui Dumnezeu, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latinocugetători”1. 3. De luni de zile, cele treisprezece maici participă cu osârdie la fiecare slujbă bisericească ţinută în această perioadă, despre acest lucru putând depune mărturie cel puţin 400500 de oameni din comunitatea în care merg la biserică, care le văd în fiecare sărbătoare la slujbe şi se bucură de buna-cuviinţă, de smerenia, bunătatea şi hărnicia acestor vieţuitoare întru Hristos, ce fac cinste oriunde se duc mănăstirii din care provin şi nu merită să fie astfel răsplătite pentru conduita lor. “Starea de schismă” în care MMB consideră că s-ar afla maicile din cauza neparticipării lor la slujbele ţinute la Văratec este argumentată, la fel de neconvingător, şi prin două citate din opera Sfântului Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, cu totul rupte de contextul în care sunt aplicate. Citatul din Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre schismă produsă pe orice altă temă decât erezia, iar cei ce îl folosesc ignoră faptul că nepomenirea ierarhului pentru părtăşia sa la erezie nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă şi erezie (conform canonului

15 I-II Constantinopol), adevăr pe care Sfântul Ioan îl susţine în scrierile sale, în care povăţuieşte: “De episcopul eretic fugi, fugi, fugi ca de un şarpe”. Pasajul din opera Sfântului Vasile se referă la ascultarea monahului faţă de superiorul din mănăstire în toate activităţile spirituale specifice ale monahului, care îl ajută în urcuşul pe scara virtuţilor (sunt citate cumpătarea şi toată osteneală trupească). Poate cineva crede însă că Sfântul Vasile se referă aici la ascultarea necondiţionată a monahului faţă de cel părtaş la erezie, în condiţiile în care, în altă parte, Sfântul sfătuia: “De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”2; “Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine să se întoarcă dinspre ei”3 (s.n.)? Nu putem să nu constatăm cu părere de rău că, asemeni tuturor documentelor oficiale emise de MMB pe această temă, şi acesta argumentează pornind de la ideea că în Creta nu s-a produs nicio erezie şi niciun derapaj de la dreapta credinţă şi că ierarhul locului nu are nicio părtăşie cu vreo erezie oarecare. Partea cea mai surprinzătoare a adresei Exarhatului este propunerea finală ca maicile să se mute pentru 60 de zile… în staţiunea Bălţăteşti, clădirea de acolo aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor, unde li se asigură cazare, masă, rugăciune şi cele necesare traiului pentru o perioadă de 60 de zile. Această propunere uimitoare pare a fi determinată de faptul că MMB a înţeles că izgonind maicile din mănăstire în miezul iernii încalcă prevederile articolului 896 din Codul de Procedură Civilă, riscând o chemare în judecată şi oprobriul public. Contraoferta de a le duce într-o staţiune balneoclimaterică timp de 60 de zile pare o încercare de a contrabalansa impresia creată prin decizia de alungare din mănăstire în plină iarnă, dar poate şi înţeleasă şi ca o strategie prin care MMB ar putea încerca să se conformeze într-un fel prevederii din Codul de Procedură Civilă, care cere ca cel evacuat să aibă o locuinţă în care să locuiască la momentul evacuării, pentru a

putea fi scos din locuinţa în litigiu pe perioada 1 decembrie – 1 martie. Este posibil ca în cazul unui refuz din partea maicilor de a accepta să meargă în staţiune, MMB să se considere îndreptăţită, şi legal, şi moral, să continue evacuarea propusă iniţial, pe motiv că li s-a asigurat o altă locuinţă în momentul evacuării, dar au refuzat-o. Aceste strategii exced însă prevederilor articolului din Codul de Procedură Civilă, riscând să nu fie favorabile, în ochii justiţiei, celor ce ar putea încerca să le folosească. Necunoscutele acestei propuneri sunt: 1. De ce insistă MMB să le scoată pe maici de la Văratec pentru a le caza într-o staţiune şi de ce nu le lasă încă 60 de zile în casele lor din mănăstire? 2. Când începe derularea perioadei de 60 de zile, pusă la dispoziţie de generoasa ofertă a MMB, din momentul primirii comunicatului respectiv sau din momentul acceptării ofertei? Până în acest moment, cele treisprezece maici au refuzat oferta de a se muta la staţiune şi au decis să părăsească mănăstirea atunci când vor considera de cuviinţă, iar dacă o vor face, să se ducă acolo unde le va îndruma bunul Dumnezeu. Maicile mulţumesc tuturor credincioşilor ortodocşi care şi-au manifestat sprijinul faţă de încercările grele prin care trec şi îi asigură că îi poartă mereu în rugăciunile lor. 1. Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2005, p. 215. 2. Sf. Vasile cel Mare, Patrologia Graeca, 160:101C. 3. Sf. Vasile cel Mare, Regulile morale, 72:1. Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mitropolia_moldovei_si_buco vinei_trimite_maicile_antiecumeniste_de_la_varatec_in_statiune_b alneoclimaterica_pentru_60_de_zile/2017-01-30-302

Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din Creta

[355]

Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din Creta

[356]

4.8 Monahia Antonia şi monahia Teodora de la Mănăstirea Podul Bulgarului – Buzău Monahia Antonia şi monahia Teodora de la Mănăstirea Podul Bulgarului - Buzău, nu mai participă la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii ecumenişti Preacuvioasei Maici Ecaterina Taman Subsemnatele , vieţuitoare în obştea mănăstirii “Sfânta Treime ” – Podul Bulgarului din judeţul Buzău , în urma consfătuirii de obşte din 28 decembrie 2016 , cu suflet îndurerat vă aducem la cunoştinţă că din motive de conştiinţă şi pentru îngrădirea de erezie nu putem reîncepe participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care au luat parte la sinodul din Creta şi ierarhi care au aprobat prin luare de cunoştinţă în cadrul sesiunii Sfântului Sinod BOR. 03 ianuarie 2017 Monahia Antonia Coman Monahia Teodora Măcreanu

4.9 Ieromonah Tihon Bivoleanu – Mănăstirea Petru Vodă - Neamț Ieromonah Tihon (măn. Petru Voda): "Am fost judecat în sinaxa mănăstirii PE NEDREPT ŞI TÂLHĂREŞTE FĂRĂ A SE ARĂTA ADEVĂRUL monahilor, fără a se explica monahilor greşeala care am făcut-o (vina mea a fost că eu ca preot am primit mărturisirea unui duhovnic batrân care a dorit să moară cu conştiinţa împăcată dupa ce a fost înşelat să semneze acte că se dezice de cele 4500 de semnături ÎN SINAXA, stareţul Hariton Negrea a propus excluderea din mănăstire a ieromonahului TIHON când canonul spune următoarele (Nu 24 Nichifor EGUMENUL SĂ NU-I GONEASCĂ PE CĂLUGĂRI DIN MĂNĂSTIRE. Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul ucenicului şi să-l alunge pe acesta din mănăstire.) Din 45 de voturi au fost 7 excludere, 5 abtineri, 33 de voturipentru a fi canonisit cu canonul ales de staret care este a sluji cu toti preoti in sobor care pomenesc episcopul semnatar in creta. În cazul in care ieromonahul Tihon nu va sluji (SI NU SE VA LEPADA DE ADEVAR) ATUNCI VA FI DAT AFARA. DIN 80 de calugari au fost prezenti doar 45. Prima măsură pentru a mă prigoni a fost că am fost depărtat din biserică sâmbătă de la pomelnice pentru a fi izolat de popor și pentru a nu putea pe viitor a spune credincioșilor adevărul de credință. "Avem această datorie". Patriarhul Daniel le cere preoților să-și facă pagini de Facebook, dar le transmite și un avertisment. http://stirileprotv.ro/…/avem-aceastadatorie- patriarhul-da… Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această

respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)” Decizia SINAXEI mănăstirii riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus. Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Sinaxei este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Ieromonahul Tihon îl roagă pe starețul măn. Petru Vodă să onoreze amintirea Părintelui Iustin întrerupând pomenirea şi sprijinind Schitul Rădeni Preacuvioase Părinte Stareţ, Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo. Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt: 1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de

organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de vot doar patriarhilor[1], ceilalţi episcopi participând la vot în interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al “majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea documentului respectiv[2]). 2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare, determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia. 3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate ereziile existente actualmente în lumea creştină. 4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi, pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii [360]

5.

6.

7.

8.

de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia publică ortodoxă. Sinodul nu a rezolvat niciuna dintre problemele actuale ale creştinilor ortodocşi din lume, confruntaţi cu secularizarea agresivă, cu agresiunea sprijinită de stat asupra modului creştin de viaţă, cu avansul periculos al tehnologiei biometrice, care riscă să îngrădească şi chiar să distrugă libertatea personală, cu avansul extrem de periculos al anumitor forme de tehnologie care dezumanizează şi pun în pericol identitatea şi demnitatea umană etc. Preocuparea pentru problemele creştinilor ortodocşi a fost invers proporţională cu cea faţă de conlucrarea cu ereticii şi schismaticii, în ciuda faptului că colaborarea cu aceştia din urmă este osândită şi interzisă de sfintele canoane ale Bisericii. Sinodul a aprobat ecumenismul ca modalitate de gândire eclesiologică şi de misiune în raport cu ereticii şi schismaticii din afara Bisericii. Deşi a fost condamnat de către cei mai mari sfinţi părinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Paisie Aghioritul, de sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil (anatemă confirmată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, odată cu unirea acesteia cu Biserica Rusă din Exil), de către Conferinţa Panortodoxă de la Moscova din 1948, de către Mitropolitul Serafim al Pireului şi de alţi mari teologi contemporani ca erezie şi panerezie, ecumenismul a fost adoptat de către sinodul din Creta ca singura manieră de relaţionare cu cei din afara Bisericii. Sinodul a promovat ideea că dialogul cu ereticii este o practică dintotdeauna a Bisericii, afirmaţie lipsită de orice bază teologică sau istorică, deoarece Biserica a dialogat doar cu ereticii care doresc să revină la Ortodoxie şi vor să afle ce să facă spre a se mântui, nu a negociat niciodată doctrina ortodoxă cu ereticii. Sfântul apostol Pavel învaţă că “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). S-a admis “denumirea istorică de biserici” acordată ereticilor. Această eroare eclesiologică fundamentală este o recunoaştere în mod eretic a unui caracter [361]

eclesiologic ereziilor şi schismelor. Prin aceasta, Biserica Ortodoxă şi-a însuşit doctrina romano-catolică promovată de Conciliul II Vatican referitoare la “bisericile nedepline”, pe filiera premisei IV.4 aDeclaraţiei de la Toronto, care spune: “Apartenenţa la Consiliul Mondial nu implică faptul că bisericile trebuie să privească celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”. Această premisă susţine ideea eretică potrivit căreia există o Biserică deplină, în cazul nostru Biserica Ortodoxă, în cazul Conciliului II Vatican, “Biserica” Romano-Catolică, şi mai multe “biserici nedepline”. În realitate, există o singură Biserică deplină, Biserica Ortodoxă, şi mai multe erezii şi schisme, care sunt în afara Bisericii şi nu pot aspira la statutul de Biserică. Acest adevăr este stabilit clar de către Sfinţii Părinţi, fiind definit succint de către Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă”[3]; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”[4] Despre faptul că ereziile nu pot fi numite “biserici” ne vorbeşte şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri... Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor... este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”[5] (s.n.). Termenul “biserică” nu poate fi atribuit ereziilor şi schismelor fără a le atribui şi o anumită bisericitate, întrucât un lucru nu poate fi denumit într-un anumit fel fără ca el să aibă anumite caracteristici care să impună denumirea respectivă. Expresia “biserici eterodoxe” este un nonsens, deoarece ea presupune existenţa unui Iisus ortodox, Capul Bisericii Ortodoxe, şi a unuia eterodox, care să

conducă acele erezii şi schisme, concluzie cu desăvârşire eretică. 9. Sinodul a vorbit excesiv despre “unitatea creştinilor”, “refacerea unităţii creştinilor”, sugerând că scopul misionar al Bisericii Ortodoxe în dialogurile ecumeniste este mărturisirea mesajului creştin ortodox în rândul acelor erezii şi schisme. În realitate, discuţiile se poartă exclusiv cu conducătorii ereziilor şi schismelor respective, iar pretinsa refacere a “unităţii creştinilor” este de fapt un proiect de unire sincretistă între Ortodoxie şi toate ereziile şi schismele din afara ei. Unitatea creştinilor se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe, iar în ceea ce îi priveşte pe eretici şi schismatici, ei se pot uni cu Biserica Ortodoxă doar prin întoarcerea la Ortodoxie, prin lepădarea de erezie, pocăinţă, botez şi mărturisire şi trăire a dreptei credinţe. 10. Sinodul a aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto şi le-a transformat în izvoare de drept bisericesc ortodox. Cele două documente ecumeniste sunt pilonii pe care se sprijină întregul demers la Consiliului Mondial al Bisericii.Constituţia CMB impune principiul eretic al minimalismului dogmatic ca mod de realizare a “unităţii creştinilor”, acreditând că pentru a participa la CMB în calitate de “biserică” tot ce se cere este mărturisirea credinţei în Hristos Mântuitorul, aşa cum Îl propovăduiesc Scripturile (principiul protestant sola Scriptura), fără a conta cum Îl învaţă şi sfintele sinoade ecumenice, care explicitează Scripturile, clarificând Taina Treimii şi Taina Întrupării, şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Adaosul “aşa cum este mărturisită de către Sinodul Niceo-Constantinopolitan” aparţine sinodalilor din Creta, ea nefiind impusă de către Consiliul Mondial al Bisericilor. La rândul său, Declaraţia de la Torontoconţine premise eclesiologice eretice, de inspiraţie protestantă, pe care sinodul din Creta le consideră “de importanţă capitală pentru participarea BO la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aşa cum se vede din formularea articolului 19 a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine[6], sinodul a aprobat toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei. Dacă ar fi aprobat doar premisele citate în text, ar fi trebuit să facă o precizare în acest sens, de exemplu: „Ele au convingerea profundă că următoarele două (ulterior, patru) premise

ale Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericii, însă nu le acceptă pe cele care nu au un caracter ortodox”. În schimb, textul face o referire generală la premisele eclesiologice ale Declaraţiei, iar faptul că în documentul presinodal este citată o singură premisă şi este parafrazată încă una, iar în documentul final sunt citate două şi parafrazate alte două arată că au fost aprobate toate premisele, însă au fost citate dintre ele doar cele necesare argumentării textului sinodal (de exemplu, premisa IV.4 a fost introdusă pentru a explica expresia “biserici eterodoxe” din articolul 6 al documentului). Altfel, cum se poate înţelege că documentul presinodal aproba doar două premise, iar în forma finală a mai inclus încă două dintre cele care iniţial nu erau considerate în acord cu eclesiologia ortodoxă? Chiar dacă am admite ideea că au fost acceptate doar cele citate sau parafrazate în textul sinodal, acestea ridică probleme grave, deoarece prima postulează ideea că Consiliul Mondial al Bisericilor “realizează un contact viu între biserici”, promovând “studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”[7] (premisa III.2), fără a ne spune la ce face referire expresia “unitatea Bisericii”. Este vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe pentru care luptă CMB? Are Biserica Ortodoxă nevoie de refacerea unităţii sale interne? Premisa care spune că admiterea în Consiliul Mondial nu înseamnă că bisericile membre trebuie să vadă în celelalte biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, aprobată pentru a argumenta faptul că sinodul recunoaşte denumirea de biserici ereziilor fără a le recunoaşte şi caracterul eclesial deplin (un nonsens, în realitate), anihilează complet mărturisirea ortodoxă a unicităţii, sobornicităţii, apostolicităţii şi sfinţeniei Bisericii Ortodoxe, deoarece permite tuturor membrelor CMB să judece şi să afirme, după propria lor eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este Biserică în deplinul sens al cuvântului sau nu. Astfel de relativizare a caracterului eclesial al Bisericii Ortodoxe este eretică. 11. Acceptarea Declaraţiei de la Toronto implică acceptarea ideii expuse în premisa IV.3, că “apartenenţa la Biserica universală este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial”, “toate Bisericile creştine afirmă că nu există identitate

completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică”, adică Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât Biserica Ortodoxă. Această idee protestantă este eretică. De asemenea, conform premisei IV.5, “bisericile membre recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Cu alte cuvinte, conform acestei premise, membrele CMB recunosc reciproc existenţa unor taine, a predicării cuvântului şi a învăţăturii Scripturii. Or, tainele şi predicarea eretice nu pot fi recunoscute de către Biserica Ortodoxă. 12.Documentul referitor la posturile ortodoxe permite anumite pogorăminte în cadrul posturilor, care să fie decise de Bisericile locale, slăbind astfel unitatea de practică în cadrul Ortodoxiei. Acceptarea ideii că Biserica Ortodoxă respectă în egală măsură impedimentele civile şi pe cele religioase la cununie deschide calea acceptării căsătoriilor homosexuale, în ciuda condamnării lor în interiorul documentului, deoarece există riscul ca însoţirile homosexuale să se reglementeze de către legea civilă prin înlăturarea impedimentului la căsătorie al apartenenţei la acelaşi sex. 13.Documentul referitor la Sfânta Taină a Cununiei permite căsătoriile mixte între ortodocşi şi eterodocşi, slăbind practica unitară ortodoxă în acest domeniu, deoarece deciziile sunt lăsate la latitudinea Bisericilor locale, şi introduce ecumenismul la nivel de familie, considerând familie unirea dintre ortodocşi şi eretici. 14.Documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea contemporană face concesii inacceptabile religiei panteiste New Age, prin accentul pus pe implicarea Bisericii Ortodoxe în proiecte ecologice internaţionale, ştiut fiind că ecologia este arma ideologică a New Age. De asemenea, pe această linie se înscrie şi aprobarea zilei de 1 septembrie ca zi de rugăciune pentru mediu şi de rugăciune pentru mediu, împreună cu romano-catolicii, care, au proclamat şi ei această zi de rugăciune pentru creaţie. Pentru toate aceste motive, am considerat hotărârile sinodului din Creta eretice, în contradicţie cu Sfintele Sinoade Ecumenice şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi am urmat paşii prescrişi de sfintele

canoane pentru a mă îngrădi de această erezie prin nemaipomenirea ierarhului care s-a făcut părtaş la sinodul din Creta. Această măsură este permisă de canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Canonul 31 apostolic prevede că preotul să se caterisească, dacă se desparte de episcopul său “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, însă dacă ştie o astfel de vină, preotul are voie să se despartă de episcopul care învaţă eretic, conform canonului, explicat de tâlcuirea sa din Pidalion: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”[8]. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca interpretează acest canon în maniera următoare: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”[9]. Din această explicaţie rezultă că în cazul abaterii episcopului de la dreapta credinţă clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor prin nepomenire şi să iasă de sub ascultarea acestuia. Interpretând prevederea canonului 15 I-II, profesorul afirmă că în această situaţie preotul se poate despărţi de episcopul părtaş la erezie fără nicio formalitate, adică fără să ia în calcul dacă episcopul se află sau nu în comuniune cu alţi episcopi sau cu alte biserici, scuză care s-a invocat mereu de când a început această stare de părtăşie la erezie a episcopilor după sinodul cretan, sau să aştepte un sinod care să judece această părtăşie la erezie a episcopului. Foarte importantă este şi precizarea că prin nepomenire, preotul nu se desparte de episcop, ci de erezia propovăduită de acesta.

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima vorbeşte despre schisma care se creează atunci când patriarhul nu mai este pomenit de către mitropoliţi din alte motive decât erezia; această parte este în continuarea canoanelor 13 şi 14 I-II şi se referă la despărţirea de episcop “pentru oarecari vinovăţii”, adică pentru orice vinovăţie în afară de erezie. Cea de-a doua parte a canonului vorbeşte despre o situaţie excepţională, aplicabilă tuturor celor menţionaţi de către canoanele 13, 14 şi 15 (prima parte): situaţia în care episcopul nepomenit învaţă ceva potrivnic sfintelor sinoade ecumenice sau Sfinţilor Părinţi. Tâlcuirea dinPidalion interpretează acest canon în felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”[10]. Din această interpretare aflăm că preotul se poate despărţi de episcop prin nemaipomenire înainte de cercetarea sinodală a vinovăţiei episcopului, fără a putea fi sancţionat pentru aceasta, trebuind, dimpotrivă, cinstit ca apărător al Ortodoxiei şi că nepomenirea episcopului pentru motivul participării acestuia la o erezie nu poate fi considerată schismă, fiind de fapt o apărare a Bisericii de schismă. Părintele profesor Floca interpretează acest canon astfel: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)[11]. Din această tâlcuire aflăm că preotul are dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul eretic imediat, că nu poate fi sancţionat, deoarece a condamnat legal pe cel vinovat. Mai aflăm şi că nepomenirea ierarhului nu este o revoltă contra acestuia, ci o despărţire de erezie. Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre importanţa pe care o are episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al episcopului presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie să

înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de el prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine părtaş la erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă. Despre necesitatea separării prin nepomenire de episcopul părtaş la erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor.Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți”. Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”[12]. Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi care s-au despărţit de episcopii lor: sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos, sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii. Despărţirea de episcopul eretic nu face ca liturghia să nu mai fie validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel, atunci Sfinţii Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15 I-II. Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu este el sursa acestui har, ci Hristos. Pentru toate aceste considerente, vă rog să binevoiţi a-mi accepta poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea pomeniri ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia

ecumenistă şi îi ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie pentru a lua măsurile ce se impun, în vedere eliminării consecinţelor adoptării documentelor eretice ale sinodului. Pentru această poziţie nu trebuie să fiu persecutat în niciun fel, ci trebuie să mi se ofere posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah fără nicio constrângere administrativă sau de altă natură. Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea iubitului nostru Părinte Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului în întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea Părintelui şi duce, în acest moment, lupta cea bună pentru apărarea credinţei ortodoxe. 09.01.2017

Cu respect, Ieromonah Tihon Bivoleanu

Susţinători: Monah Averchie Capră Monah Pamfil Bonaci

Preacuvioşiei Sale Arhimandrit Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

[1]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-asfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[2]http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/07/scrisoarea-nr-21nu-recunosc-adunarea-din-creta-un-alt-fel-de-vals-vienez/. [3] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 93. [4] Ibidem. [5] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335. [6]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/. [7]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/. [8] Pidalion, Cârma Bisericii Strămoşească”, 2007, p. 70.

Ortodoxe,

Editura

“Credinţa

[9] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26. [10] Ibidem. [11] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347. [12] http://www.aparatorul.md/fragmente-din-procesul-intentat-depatriarhia-constantinopolului-sfantului-maxim-marturisitorulpentru-ca-a-rupt-comuniunea-cu-ea-2/. Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_tihon_il_roaga_pe_star etul_man_petru_voda_sa_onoreze_amintirea_parintelui_iustin_int rerupand_pomenirea_si_sprijinind_schitul_radeni/2017-01-10-274

[370]

Ieromonah Tihon: Tolerarea ereziei până la “limita Potirului comun”, o scuză mincinoasă pentru amânarea luptei

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum. Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici “să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt [371]

eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu. Nu voi răspunde acuzaţiilor în cascadă ce mi s-au adus, întrucât ele sunt simple afirmaţii, pentru care ar trebui să îl credem pe cel ce le face. Chiar şi dreptatea omenească impune celui ce face acuzaţiile să le şi dovedească, cel acuzat fiind obligat să se dezvinovăţească doar în faţa unor evidenţe clare. Cât timp calomniile pe care le-aţi rostit la adresa mea sunt sprijinite pe afirmaţii generale sau pe “martori” care participă la acest “proces” doar cu iniţialele numelor lor reale, consider că nu se cuvine să spun mai multe despre această parte a scrisorii dumneavoastră, lăsându-i pe cititorii ei, mai ales pe cei ce mă cunosc personal, să îşi facă o părere personală despre onestitatea cu care ea a fost scrisă. Pe parcursul acestor rânduri voi dezvălui şi motivul care v-a împins să denigraţi un slujitor al altarului, contrar sfintelor canoane, în văzul tuturor. Mă voi referi în acest răspuns doar la puţinele lucruri din scrisoarea dumneavoastră care merită cu adevărat atenţie. Voi analiza mai întâi singura afirmaţie adevărată din toată scrisoarea dumneavoastră: recunoaşterea faptului că există “anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Din păcate până şi acest adevăr este alăturat unei afirmaţii nesusţinute de fapte: “nimeni din Mănăstire nu este de acord cu anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Textul scrisorii sfinţiei voastre arată că cel puţin o persoană din Mănăstire este de acord cu acele abateri, de vreme ce nu este dispus să facă nimic pentru a le îndrepta. Afirmaţia că la Creta au avut loc “anumite abateri de la învăţătura Bisericii” se traduce în limbaj dogmatic şi canonic astfel: “în Creta s-a căzut în erezie”, deoarece expresia edulcorată “abateri de la învăţătura Bisericii” este definiţia clasică a termenului “erezie”. Prin urmare, singura afirmaţie reală din scrisoarea sfinţiei voastre este: în Creta sa căzut în erezie. Este de la sine înţeles că “anumitele abateri de la învăţătura Bisericii” nu s-au putut exprima, ca să zicem aşa, pe ele însele în Creta, ci au fost

formulate şi exprimate de către participanţii la acest sinod. Aceşti participanţi au formulat textele cu abateri de la învăţătura Bisericii, leau semnat, le-au adus în Biserica locală, “au luat notă” de faptul că ele sunt o mărturisire ortodoxă de credinţă, le-au impus Bisericii şi le apără în continuare, motivând că acele abateri sunt de fapt expresie a “ecumenismului lucid”, pe care susţineţi sfinţia voastră că doriţi să îl anatemizaţi. Unul dintre participanţii la sinodul din Creta, care “a exprimat anumite abateri de la învăţătura Bisericii” este şi ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Teofan, care, odată întors în ţară, a fost rugat insistent să se dezică de acele abateri şi să le anatemizeze, însă a refuzat constant să facă acest lucru. Ca urmare a discuţiilor repetate cu Înaltpreasfinţia Sa şi a refuzului repetat de a se dezice de abaterile pe care le menţionaţi, mai mulţi preoţi şi ieromonahi au decis să aplice canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, care reglementează exact o astfel de situaţie. Nici în canonul 31 apostolic, nici în canonul 15 I-II nu se face nicio referire la procedura pe care o invocaţi sfinţia voastră cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze un preot care constată că episcopul său participă la o erezie, ci se spune clar că atunci când preotul îl aude pe episcopul său predicând un eres, dacă vreţi “anumite abateri de la învăţătura Bisericii”, el poate şiare datoria să se despartă imediat şi fără nicio formalitate de episcopul său prin nepomenire, înainte de sinodala cercetare a eresului respectiv, iar acest gest al său nu poate fi supus niciunui fel de sancţiuni, deoarece prin aceasta, el nu se desparte de episcop, ci de erezie, nu se revoltă împotriva episcopului şi nu se află în schismă[1], deoarece motivul invocat de el nu este una dintre “vinovăţiile oarecare”, despre care vorbeşte canonul şi care conduce la schismă, ci este singurul motiv pentru care preotul are voie să se despartă de episcopul său prin nepomenire: părtăşia la erezie a episcopului. Procedura pe care o imaginaţi sfinţia voastră în pagina a patra a tristei epistole pe care aţi scris-o la ceas de noapte (care se vede că nu v-a fost deloc un sfetnic bun) cu privire la acuzele aduse episcopilor nu pare inspirată din sfintele canoane, sau mai precis, pare o compilaţie a mai multor canoane, interpretate într-o manieră personală. Întrucât nu aţi

binevoit să ne indicaţi precis ce canoane prevăd procedura pe care aţi expus-o, îmi rămâne să încerc să aproximez eu o încadrare canonică a acesteia, cu speranţa că voi reuşi să o fac, pentru a înţelege cu această ocazie ce anume canoane nu am respectat în opinia sfinţiei voastre. Mai întâi spuneţi că “dacă aş fi respectat Predania” şi sfintele canoane, aş fi adus acuza episcopului în scris în mod personal, iar nu public. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că acuza se aduce mai întâi “la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei)”, iar dacă aceia nu sunt de competenţă pentru a rezolva problema se merge la episcopii diocezei[2], iar în ultimă instanţă acuza este adusă în faţa sinodului ecumenic. Potrivit canonului 107 al sinodului local Cartagina, “un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii”[3]. Este evident de aici că o acuză la adresa unui episcop nu se poate supune spre rezolvare episcopului respectiv, indiferent dacă o aducem de o sută de ori, nu de trei ori, cum propuneţi sfinţia voastră, pentru că episcopul nu are competenţa de a rezolva o plângere adusă împotriva sa. În tâlcuirea la canonul 74 apostolic, canonistul arhid. prof. dr. Ioan N. Floca explică: “acuza împotriva episcopului se înaintează mitropolitului şi/sau patriarhului, rânduiala fiind ca ea să se adreseze căpeteniei sinodului de care depinde episcopul în cauză (can. 6 II ec, 19 Cartagina)”[4]. Canonul 74 apostolic spune că episcopul pârât “pentru oarece” de “un om de încredere” să fie chemat de către episcopii ceilalţi de trei ori, iar dacă nu se supune, să fie judecat în lipsă. Nu acuzatorul trebuie să meargă la forul superior până la trei ori, ci episcopul pârât poate fi chemat de până la trei ori, după care se pronunţă sentinţa în lipsă[5]. În canonul 74 există două elemente pe care doresc să le analizez, unul pe care v-aţi clădit sfinţia voastră toată demonstraţia, celălalt care v-o distruge complet. Expresia “om de încredere” are în vedere calităţile morale şi religioase pe care trebuie să le îndeplinească cel ce aduce plângerea contra episcopului. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că pentru oarecare pâră bisericească acuzaţia trebuie formulată de oameni care au o reputaţie creştină bună: nu sunt excomunicaţi, sau schismatici, sau eretici, sau cu un comportament imoral dovedit.

Aţi procedat la întregul rechizitoriu din primele pagini împotriva mea din dorinţa de a argumenta, cu ajutorul prevederilor canonice referitoare la condiţia morală a celui ce aduce acuze episcopului, că ceea ce consideraţi a fi o acuză a mea la adresa episcopului nu poate fi luată în considerare de nicio instanţă de judecată bisericească, deoarece eu nu sunt ceea ce canonul 74 numeşte un “om de încredere”. Cel de-al doilea element, care vă desfiinţează întreaga argumentare, este expresia “pentru oarece”. În canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic se foloseşte expresia “oarecare pâră bisericească”, iar tâlcuirea din Pidalion a canonului ne arată natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele”[6]. Niciunul dintre canoanele care reglementarea judecarea acuzelor aduse episcopului de către mireni sau laici nu se referă la erezie sau schismă, ci la orice altă chestiune bisericească. Ajungem în felul acesta la miezul problemei: natura întreruperii pomenirii pentru părtăşia la erezie a episcopului. Conform canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii episcopului pentru părtăşie la erezie este o îngrădire de erezia propovăduită de episcopul respectiv, nu o acuză de genul celor despre care vorbesc canoanele analizate mai sus. Prin măsura nepomenirii ierarhului eu nu fac decât să mă apăr de erezie, lăsând instanţelor bisericeşti sinodale sarcina de a cerceta şi rezolva problema dreptei credinţe a episcopului respectiv, în sesiunile sinodului care, potrivit canonului 37 apostolic, trebuie să se adune de două ori pe an pentru a “cerceta împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele (controversele) bisericeşti care se pot ivi”[7]. Canoanele 31 apostolic şi 15 I-II nu vorbesc nicăieri de faptul că întreruperea pomenirii trebuie însoţită de o punere sub acuzare a episcopului de către preotul care întrerupe pomenirea, nici nu fac legătura cu procedurile reale ale punerii sub acuzare a episcopilor din canoanele care se ocupă cu această procedură, cu atât mai puţin cu procedurile imaginate de sfinţia voastră, care nu îşi au o reflectare în prevederile canonice analizate mai sus. Explicarea motivului pentru care am întrerupt pomenirea ierarhului nu se constituie într-o punere a acestuia sub acuzare de către mine, ci doar într-o

argumentare a faptului că nu mă despart de episcop pentru alte motive decât participarea sa la o erezie, necesară pentru a evita caterisirea mea pentru faptele prevăzute de canoanele 31 apostolic şi 13 I-II, care pedepsesc pe clericii care se despart de episcopi pentru orice altă vină decât participarea acestora la erezie. În concluzie, măsura mea de nepomenire a ierarhului nu încalcă niciun canon, iar eu sunt în deplină comuniune cu Sfânta Biserică Ortodoxă, nicidecum în schismă, aşa cum încercaţi sfinţia voastră să-i convingeţi pe cititorii scrisorii pe care aţi publicat-o. Ajung în sfârşit la ultimul aspect pe care doresc să-l abordez în aceste rânduri: interpretarea “marca Petru Vodă” a reacţiei ortodoxe faţă de erezie. În scrisoarea sfinţiei voastre motivaţi continuarea pomenirii ierarhului prin faptul că nu a atins “limita”, care este “numai cazul în care aceştia se împărtăşesc din Potir comun”. Această ideologie o puneţi pe seama “iconomiei”, deşi în materie dogmatică nu operează iconomia, ci acrivia, a Sfinţilor Părinţi şi mari duhovnicii “ai noştri”, fără a ne numi măcar unul dintre aceşti Sfinţi Părinţi şi mari duhovnici care au afirmat că lupta contra ereziei trebuie să înceapă odată cu “Potirul comun”. Mai vorbiţi şi de o “descoperire dumnezeiască” pe care aţi fi avut-o, stârnind un hohot de râs homeric pe tot internetul. Din argumentări anterioare pe aceeaşi temă, teoreticienii mănăstirii mai pun această idee şi pe seama părintelui Iustin, răstălmăcind cuvintele sale pentru a justifica laşitatea urmaşilor săi. “Limita potirului comun” implică o nouă definiţie pe care o daţi ereziei, care nu mai este o învăţătură dogmatică greşită, ci doar o practică liturgică interzisă. Prin aceasta, condamnaţi efectul (împărtăşirea liturgică comună cu ereticii), iertând cauza (părtăşia la învăţătura eretică), ignorând complet condiţia pe care o impune canonul 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezie: propovăduirea publică a unei erezii. Propovăduirea este acţiunea de a învăţa pe cineva o anumită învăţătură. Sfânta Biserică a prescris măsuri de luptă contra ereziei încă de la apariţia acesteia în corpul Bisericii, la nivel de învăţătură greşită. Toate sinoadele ecumenice s-au desfăşurat pentru a corecta învăţături greşite, care contravin Sfintelor Scripturi şi Sfintei Tradiţii.

Împărtăşirea comună cu ereticii este momentul culminant al procesului de împreună petrecere cu ereticii. A începe să reacţionezi doar în momentul acela se aseamănă cu o încercare zadarnică de a-i da medicamente unei persoane aflate în stare de metastază. Consecinţa catastrofală a “teologiei limitei potirului comun”, pe care o susţineţi, este acceptarea ecumenismului aşa cum se manifestă acesta cel puţin la actualul său stadiu, în ciuda afirmaţiei că “cereţi anatema ecumenismului”. De vreme ce limita potirului comun este momentul în care sunteţi dispuşi să trageţi un semnal de alarmă serios, înseamnă că de fapt acceptaţi ecumenismul şi toate învăţăturile sale eretice eclesiologice, cu excepţia potirului comun. Ducând argumentarea până la capăt, există posibilitatea să acceptaţi şi unirea ortodocşilor cu ereticii în “Biserica mărturisită de Crezuri” pe care o visează Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp cât ea se desfăşoară după principiul “unităţii în diversitate”, care nu implică neapărat, cel puţin în stadiile incipiente ale proiectului, părtăşia potirului comun. Rezumând, întreaga argumentare pe care o faceţi în scrisoarea sfinţiei voastre este lipsită de relevanţă din perspectiva aplicării canoanelor care permit îngrădirea de episcopul părtaş la erezie. Chiar şi argumentul că mi-am luat preoţia de la episcopii de care acum mă îngrădesc, în ciuda faptului că ei practică ecumenismul de decenii, nu se susţine, deoarece, până la sinodul din Creta, toate angajamentele ecumeniste pe care le-au făcut acei episcopi au fost erori personale, pentru care ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu, dar care nu leau afectat capacitatea de a transmite harul preoţiei, care se pierde decât după caterisirea de către un sinod a episcopului părtaş la erezie. Sinodul din Creta a împlinit însă condiţia “propovăduirii cu capul descoperit” a ereziei, pentru că a legiferat erezia ecumenismului ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”[8], expresie care, în sine, pune ortodocşii şi ereticii pe acelaşi palier, numindu-i la grămadă “creştini”, ceea ce, evident, după logica sfinţiei voastre, este grav, dar nu atât de grav încât să se ia măsurile canonice necesare, de vreme ce “cooperarea dintre creştini” nu a ajuns la potir. Din acest motiv, am decis îngrădirea de erezie acum, iar nu în urmă cu mulţi ani.

Reiau rugămintea de a analiza cu discernământ scrisoarea mea şi de a urma linia impusă în mănăstirea Petru Vodă de întemeietorul acesteia, care a fost categoric împotriva ecumenismului şi a pângăririi credinţei noastre ortodoxe. 10.01. 2017 Cu nădejde la Hristos Domnul, Ieromonah Tihon Bivoleanu Preacuvioşiei sale Hariton, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

[1] Arhid. prof. dr., Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 2005, pp. 26, 347. [2] Ibidem, p. 75. [3] Ibidem, p. 302. [4] Ibidem, 48. [5] Ibidem, 49. [6] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 180.

Editura

[7] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, ed. cit., p. 30. [8]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/. Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_tihon_tolerarea_erez iei_pana_la_limita_potirului_comun_o_scuza_mincinoasa_pentru_ amanarea_luptei/2017-01-11-276

4.10 Ieromonah Pamvo Jugănaru – Schitul Rădeni, Neamț Vieţuitorii şi credincioşii Schitului “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din Rădeni Neamţ, resping erezia cretană Prea Cuvioase Părinte Exarh, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, În ultimele săptămâni Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la Rădeni, Neamţ, a fost ţinta unor presiuni exercitate de la nivelul Centrului eparhial, cu scopul de a determina reluarea pomenirii ierarhului sau, în caz contrar, părăsirea schitului de către preoţii slujitori şi înlocuirea lor cu alţii. Vă adresăm acest memoriu cu speranţa că va reuşi să explice poziţia noastră, în aşa fel încât aceste presiuni să înceteze, iar vieţuitorii schitului Rădeni şi credincioşii care îşi găsesc refugiu spiritual aici să poată participa în linişte la slujbe şi la viaţa duhovnicească a aşezământului.

În vara acestui an, în localitatea Kolimbari, în insula Creta, s-a desfăşurat ceea ce s-a numit “Marele şi Sfântul Sinod”, o întâlnire care s-a dorit a fi panortodoxă şi şi-a propus cu emfază “să manifeste unitatea sinodală a Ortodoxiei”, dar a produs, prin deciziile sale, o dezbinare fără precedent în rândul Sfintelor Biserici Ortodoxe. Adunarea din Creta a adoptat hotărârea eretică de introducere în Ortodoxie, ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, a ecumenismului, ideologie condamnată ca erezie şi panerezie de sfinţi ai Bisericii, precum sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Paisie Aghioritul, de teologi renumiţi, precum părintele academician preot profesor Dumitru Stăniloae, părintele Serafim Rose, de duhovnici recunoscuţi precum părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, de sinoade locale, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene, sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Întreg documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” este o recunoaştere şi o parafare a ecumenismului ca nou mod de gândire eclesiologică în Ortodoxie, prin acceptarea celorlalte comunităţi creştine ca “biserici”,

prin ratificarea premiselor eclesiologice ecumeniste ale Declaraţiei de la Toronto, considerate “de importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”, în ciuda faptului că aceste premise eclesiologice sunt cu totul eretice, vorbind despre “adevărata Biserică”, “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, expresii care se referă la o entitate religioasă inspirată de ideologia protestantă, pe care CMB încearcă să o realizeze sub sloganul “unităţii Bisericii”, cu participarea şi a unor ierarhi şi clerici ortodocşi. Documentul sinodal mai sus menţionat acceptă dreptul membrilor CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica mântuitoare şi chiar de a nu o recunoaşte nici măcar ca “Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului”[1]. Acelaşi ecumenism l-au propus sinodalii din Creta şi în relaţiile familiale, prin acceptarea căsătoriilor mixte, şi chiar în maniera de înţelegere a postului, prin lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a modului de aplicare a pogorămintelor referitoare la acesta[2], afectând astfel practica unitară de până acum a Ortodoxiei. În privinţa raporturilor cu lumea, în loc să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o ancoră morală şi spirituală într-o lume debusolată şi complet tulburată, documentul referitor la relaţiile cu lumea prezintă Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie internaţională oarecare, angrenată în procesul globalizării şi al realizării distopiei paradisului terestru pe care îl propovăduieşte societatea materialist-ateistă din zilele noastre. Nu în ultimul rând, în Creta s-a încercat schimbarea conceptului de sinodalitate, de la modelul propus de primele nouă sinoade ecumenice (cele şapte sfinte sinoade “clasice” şi sinodul Sfântului Fotie şi cel al Sfântului Grigore Palama) şi de 2000 de ani de vieţuire sinodală a Bisericii, la un model papalist, în care egalitatea harică a episcopilor nu mai este respectată (prin modul în care a fost conceput procesul de adoptare a deciziilor sinodale), iar poporul nu mai are niciun rol în receptarea hotărârilor din Creta şi ale celor ale sinoadelor ce vor veni. Vocea pliromei a fost amuţită de prevederile art. 22 al documentului despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine, în care se dă de înţeles că cine se opune “sinodului” din Creta şi ecumenismului în general este un “fanatic”, un “taliban” şi chiar un “pretins ortodox”. În felul acesta, aşa cum s-au asigurat că disidenţa episcopală faţă de deciziile sinodului nu va influenţa decizia finală a Bisericii Autocefale căreia aparţine episcopul disident[3], “sinodul” s-a asigurat şi că procesul de receptare de către pliroma merge fără dificultăţi, prin etichetarea apriori a celor ce ar putea contesta hotărârile sale sau ar aplica prevederile canonice de [380]

întrerupere a pomenirii ierarhului în astfel de situaţii ca “schismatici” şi „duşmani ai unităţii Bisericii”.

Hotărârile “sinodului” din Creta au fost contestate şi considerate ca problematice, adică eretice, de teologi de renume, precum profesorul Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter prof. Theodoros Zisis, de peste 30 de episcopi participanţi în Creta, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, chiar şi de o parte a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, de duhovnici de marcă şi de o parte a pliromei, care a fost stupefiată de acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi în Ortodoxie. Chiar şi sinoade favorabile “sinodului” din Creta, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Române, au recunoscut că mai e loc de “explicitări, nuanţări şi dezvoltări”[4] ale textelor, iar mitropolitul Ierotheos Vlachos, care a peregrinat prin Moldova, încercând să-i convingă pe moldoveni de ortodoxia mărturisirii arhiereului local, în ciuda faptului că acesta a semnat toate documente în Creta şi le-a mai aprobat odată prin “luare de act” şi în sinodul BOR din 29 octombrie 2016, a fost citat, şi aprobat astfel, de agenţia de ştiri patriarhală Basilica ca spunând că textele “trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod”[5] (s.n.). Acelaşi mitropolit Ierotheos Vlachos a scris un întreg studiu referitor la caracterul eretic al “sinodului” din Creta, ceea ce face greu de înţeles afirmaţia făcută în Moldova că participanţii la acest sinod sunt ortodocşi şi vrednici de a fi urmaţi cu statornicie, deşi sinodul în sine este eretic[6]. Discuţiile contradictorii sterile, manipulative, şi argumentările prosinod arată cât de puternic este pătruns spiritul relativist şi reducţionist al ecumenismului în Biserica Ortodoxă şi cum acesta face ravagii încă înainte ca sinodul să fi aprobat oficial ecumenismul. În încercarea de a măslui adevărul cu privire la erezia adoptată în Creta, s-au folosit tot felul de argumentări: argumentul “teologic”, în care sfinţi precum Vasile cel Mare, sinoade, precum cel de la 1484, sau enciclice patriarhale, precum cea din 1848, au fost luaţi drept “complici” la recunoaşterea denumirii de „biserici” acordate ereticilor; argumentul că “nu s-a schimbat nimic”, de ca şi când faptul că eclesiologia Bisericii a fost infestată cu sincretismul religios ecumenist ar fi “nimic”; argumentul că “sinodul nu produce niciun efect”, ignorând evidenţa consemnată în art. 13 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care prevede [381]

că “aceste texte au autoritate panortodoxă”; argumentul serghianist că “atât s-a putut”, de ca şi când ar exista vreo scuză pentru trădarea Ortodoxiei; argumentul ridicol că “dacă nu se semna, se pierdea unitatea teritorială a ţării”; argumentul ilogic că “s-a recunoscut denumirea de biserici, dar nu statutul eclesiologic de biserici”, de ca şi când poţi numi ceva “biserică” fără ca cel denumit aşa să fie perceput ca atare; argumentul “aşteptării potirului comun”, care exonerează cauza (erezia), dar condamnă doar efectul (comuniunea liturgică) şi goleşte de sens conceptul de “erezie”, înţeleasă de către teologie îndeobşte ca învăţătură greşită propovăduită public, faţă de care canonul 15 I-II statuează dreptul Bisericii de a se apăra din faza de învăţătură greşită, pentru a nu se ajunge la faza de potir comun, când de fapt Biserica este cu totul cuprinsă de erezie.

În faţa realităţii irefutabile că arhiereii români prezenţi la “sinodul” din Creta s-au făcut părtaşi la ereziile adoptate acolo, iar acum încearcă să le relativizeze şi să le facă acceptabile poporului ortodox prin diferite mijloace, vieţuitorii schitului Rădeni din Neamţ au luat măsura, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II Constantinopol, a întreruperii pomenirii ierarhului locului, până în momentul în care acesta va reveni la ortodoxia mărturisirii. Cele două canoane ne permit să ne îngrădim prin nepomenire de ierarhul care “propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, o erezie, ceea ce s-a întâmplat în cel mai public mod, în faţa întregii planete, prin semnarea actelor “sinodului” din Creta şi prin reconfirmarea lor în sinodul românesc, la sfârşitul lunii octombrie. Tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic explică: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[7] (s.n.). Este făcută astfel şi legătura cu partea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, care precizează: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciunoînvăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”, ceea ce spulberă argumentarea neserioasă că de fapt canonul 15 I-II s-ar adresa numai relaţiei dintre mitropolit şi patriarh şi ar fi, în întregime, o continuare a canoanelor anterioare 13 şi 14, care se referă la întreruperea

pomenirii pe orice alt motiv decât erezia. Prin urmare, preoţilor le este interzis să înceteze pomenirea episcopului lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să înceteze pomenirea episcopului dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul părtaş la erezie este atât un drept, cât şi o obligaţie[8]. Mai mult, preoţii care întrerup pomenirea trebuie să rămână în Biserică şi în biserici, adică nu pot fi izgoniţi din bisericile în care slujesc pentru faptul că au întrerupt pomenirea, aşa cum arată clar canonul 15 I-II. Partea a doua a canonului 15 I-II răspunde şi acuzaţiei că, prin întreruperea pomenirii, am fi devenit schismatici, afirmând că, procedând astfel, am devenit de fapt “silitori în a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Aşa cum v-am comunicat şi duminică, 27 noiembrie 2016, când ne-aţi cercetat, la Rădeni, noi am aplicat canonul 15 I-II, care ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului şi atât. Nu ne-am separat de Sfânta Biserică Ortodoxă Română, am rămas şi vom rămâne în Biserică, nu am intrat sub ascultarea vreunui alt episcop şi nu avem de gând să facem acest lucru, nu contestăm prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Tainelor, pentru a nu cădea în erori săvârşite de alţii în trecut (grupările stiliste etc.), încercăm să ne împărtăşim în stare de vrednicie, necontaminaţi de erezia cretană, pentru a ne fi spre luminare, nu spre osândă, nu am primit şi nu vom primi antimise de la alţi episcopi, aşa precum aţi putut constata şi preacuvioşiile voastre, când aţi inspectat sfântul altar al bisericii. Îl respectăm pe ierarhul locului şi aşteptăm să facă dovada ortodoxiei propovăduirii sale, prin lepădarea de erezia din Creta, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom relua pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale şi ascultarea ce i se cuvine. Îi respectăm pe toţi preoţii ortodocşi care încă nu au întrerupt pomenirea ierarhului şi ne rugăm pentru ca toţi să aibă curajul de a face ceea ce trebuie făcut, îi respectăm pe toţi creştinii ortodocşi şi ne rugăm pentru ei să ia atitudinea corectă, care să-i justifice ca pliroma ortodoxă de veghe la respectarea ortodoxiei credinţei noastre. Nu cerem decât să ni se respecte şi nouă dreptul de a putea să slujim şi să ne închinăm în biserica de la Rădeni.

Respingem ca lipsite de sens afirmaţiile episcopocentrist-papiste că fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie liturghia nu este valabilă, deoarece acest argument este infirmat de însăşi prevederea canonică a

celor două canoane, 31 apostolic şi 15 I-II, care permit încetarea pomenirii episcopului. Dacă ar fi ştiut că, prin această măsură, liturghia săvârşită fără pomenirea ierarhului ar fi invalidă, oare ar mai fi statornicit-o Sfinţii Părinţi, inducându-ne astfel în eroare? A susţine astfel de argument este o insultă la adresa Părinţilor care au statornicit canoanele şi a Duhului care i-a inspirat să o facă.

Pentru toate aceste motive, considerăm că orice măsură represivă împotriva noastră este necanonică şi neconstituţională. Măsura este necanonică, deoarece, aşa cum spune canonul 31 apostolic, “unii ca aceia [preoţii care întrerup pomenirea episcopilor care propovăduiesc erezii] nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Prin urmare, orice măsură represivă din partea Mănăstirii Petru-Vodă sau a Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor reprezintă un abuz, deoarece îngrădirea de erezie nu poate fi supusă cercetării canonice, adică penalizărilor de orice fel, ci “cuviincioasei cinstiri”. Măsura este neconstituţională, deoarece încercarea de reeducare la care suntem acum supuşi, la care au fost supuşi înaintea noastră şi vieţuitorii Schitului Codrii Paşcanilor (schit care a fost scos pur şi simplu din uz, în urma unor acţiuni abuzive de genul celor ce se doresc a se desfăşura împotriva noastră), vieţuitoarele antiecumeniste din Mănăstirea Văratec şi alţi slujitori ai altarului, contravine articolul 29, alin. (1) al Constituţiei României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Cu alte cuvinte, noi nu putem fi constrânşi să aderăm la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox, sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserica noastră. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.).

În consecinţă, credem că avem dreptul să ne desfăşurăm activitatea liturgică fără a fi deranjaţi, fără a se face presiuni asupra noastră, fără

a fi ameninţaţi cu închiderea schitului sau cu dislocarea comunităţii vieţuitorilor şi mutarea lor altundeva. La Schitul Rădeni s-a creat o comunitate foarte puternică, alcătuită din oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru a asista la slujbe ortodoxe ferite de ecumenism, pentru a se bucura de prezenţa confraţilor ortodocşi, veniţi de la sute de kilometri pentru a urma preoţilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. În aceste zile se împlinesc cuvintele profetice ale Părintelui Iustin, care, atunci când l-a trimis pe părintele Pamvo să zidească schit la Rădeni, a fost întrebat de către acesta: “Pentru cine să îl fac? Cine va veni acolo?”, iar părintele i-a răspuns: “Va veni o zi în care va fi plin de lume”. Acea zi a venit. Schitul Rădeni este bucuros să ducă mai departe moştenirea spirituală a Părintelui Iustin, de care mulţi dintre vieţuitorii de la Petru Vodă, angrenaţi în susţinerea ierarhiei care a semnat în Creta, au uitat între timp. Respectuos vă rugăm să ţineţi seama de cele scrise mai sus şi să acceptaţi dreptul nostru de a ne ruga în linişte, în biserica de la Schitul Rădeni, fără a fi tulburaţi de nimeni. Dacă doriţi să participaţi la slujbe la Rădeni, puteţi să o faceţi fără a cere să coliturghisiţi cu slujitorii din ziua respectivă, deoarece acest lucru nu se poate, decât dacă decideţi să întrerupeţi şi preacuvioşiile voastre pomenirea ierarhului. Dacă doriţi să discutaţi aspecte administrative legate de schit, o puteţi face în afara programului liturgic.

Orice încercare de a tulbura sfintele slujbe care se desfăşoară la schit, prin manifestarea dorinţei de a sluji cu preoţii care nu pomenesc ierarhul şi de a-l pomeni, ne va obliga să părăsim biserica în timpul sfintelor slujbe, ceea ce va îndeplini elementele infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 381 din Noul Cod Penal, care prevede: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După cum vedeţi, Codul Penal vorbeşte despre tulburarea unei slujbe religioase, fără a face precizări cu privire la cine este cel tulburat sau cine este cel ce tulbură. Prin urmare, părerea că dreptul de jurisdicţie vă permite să obligaţi obştea de la Rădeni să vă accepte ca slujitori la sfântul altar, în condiţiile în care continuaţi să fiţi părtaşi la erezie, nu vă va putea apăra de prevederile acestui articol din Codul Penal, atunci când 300-400 de oameni vor putea depune plângere penală că au fost obligaţi să părăsească biserica în timpul Sfintei Liturghii, fiind

împiedicaţi să participe la aceasta, deşi aveau dreptul să o facă şi din punct de vedere legal şi mai ales din punct de vedere canonic. Schitul Rădeni este realizat în mare parte din munca asiduă a locuitorilor din localitate şi din satele învecinate şi din contribuţia unor donatori. Schitul se află în fază de construcţie şi nu a fost sfinţit, prin urmare nu a intrat în “circuitul normal de funcţionare”, pentru ca donaţia şi munca celor ce l-au clădit să fie ireversibile, în conformitate cu art. 11 din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale[9]. Prin urmare, în condiţiile în care se va încerca schimbarea egumenului schitului sau aducerea unei obşti noi, favorabile “sinodului” din Creta, locuitorii din zonă, care au muncit la schit, şi donatorii vor putea avea dreptul să revendice contribuţia lor la clădirea schitului. La acest drept al lor se adaugă şi regimul general al donaţiilor, care prevede că „donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul” (art. 1020 NCC), în cel de-al doilea caz, sarcina donatarului era să construiască un schit care să deservească nevoile spirituale ale donatorului. Donatorii nu au dorit să contribuie la clădirea unui schit în care să se propovăduiască erezia ecumenistă.

În concluzie, sperăm ca viaţa liturgică a Schitului “Cuvioasa Parascheva” din Rădeni să reintre în parametrii normali, ca presiunile la adresa slujitorilor săi şi a credincioşilor care îl frecventează să înceteze, pentru ca înţelegerea creştină să ia locul acţiunilor de destabilizare şi intimidare care se desfăşoară în prezent, mai mult sau mai puţin subtil. 30 noiembrie 2016 [1] Sinodalii din Creta au făcut uz de acel principiu din Declaraţia de la Toronto pentru a-şi justifica acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereziilor şi schismelor, însă efectul pervers al acestei justificări a fost că au recunoscut şi celorlalţi membri CMB dreptul de a aplica acelaşi tratament Bisericii Ortodoxe. [2]http://sinodultalharesc.tk/document-final-al-sinoduluipanortodox-din-creta-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi/. [3] Articolul 12, alin. (2), (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod prevede că părerile contrare

se notează, dar că votul final se va da cu o “majoritate internă”, care să nu permită niciun fel de surpriză. http://basilica.ro/regulamentul-deorganizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericiiortodoxe/. În felul acesta, dezbaterile au fost transformate într-un fel de “Colţ al Oratorilor” din celebrul Hyde Park londonez. [4]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-ladesfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericiiortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/. [5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedintaextraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/. [6] Acest artificiu logic este o versiune teologică a lui “cine a tras în noi după ’22?” sau a constatării că există “corupţie fără corupţi”. [7] Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70. [8] Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24. [9] http://www.nistea.com/regula.htm.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/petitie_de_sustinere_a_memo riului_vietuitorii_si_credinciosii_schitului_radeni_neamt_resping_e rezia_cretana/2016-12-08-248

RĂSPUNSUL Ieromonahului Pamvo către Mitropolitul Teofan = o adevărată LECŢIE DE TEOLOGIE Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016, pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei Mănăstirii Petru Vodă, semnată de preoţii slujitori de la Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul, protopresbiter prof. univ. dr. Theodoros Zisis, pr. Matei Vulcănescu. În acea scrisoare anunţam întreruperea pomenirii ierarhului locului, din motiv de participare la sinodul eretic din Creta, de semnare a documentelor eretice ale acelui sinod şi de susţinere a lor în continuare. Scopul demersului era de a ruga exarhatul şi stăreţia să înceteze presiunile asupra schitului şi să ne permită să ne desfăşurăm activitatea în linişte, în condiţiile prevăzute de sfintele canoane pentru astfel de situaţie. Vă mulţumesc pentru grija părintească pe care o purtaţi credincioşilor de la Rădeni şi pentru răspunsul pe care mi-l adresaţi, în care încercaţi să mă convingeţi că am săvârşit o greşeală întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre şi îmi cereţi să reiau pomenirea, pentru a nu risca sancţiuni disciplinare. Aşa cum menţionaţi în cel de-al doilea paragraf al scrisorii pe care miaţi trimis-o, grija unui ieromonah este de a rămâne în dreapta credinţă şi de a nu se abate de la rigorile tradiţiei bisericeşti. Exact această acribie în păstrarea dreptei credinţe şi grija de a nu mă abate de la rigorile tradiţiei m-au determinat să întrerup pomenirea ierarhului, atunci când am observat că, prin sinodul din Creta, la care Înaltpreasfinţia Voastră aţi participat şi ale cărui documente le-aţi semnat, în învăţătura Bisericii Ortodoxe au fost introduse învăţături noi şi extrem de nocive, care contravin învăţăturii şi tradiţiei

bisericeşti, în speţă a fost acceptat ecumenismul ca linie de gândire eclesiologică şi misionară a Bisericii Ortodoxe, în ciuda faptului că această erezie eclesiologică a fost condamnată de sfinţi ai Bisericii, precum Ignatie Brancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul, de teologi mari precum părintele Dumitru Stăniloae, Serafim Rose, de duhovnici mari precum părintele Arsenie Papacioc, părintele Justin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Iulian Prodromitul, de sinoade locale precum Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, de teologi de marcă contemporani, precum Dimitrios Tselenghidis, pr. prof. Theodoros Zisis, pr. prof. G. Metallinos şi alţii Ştiu şi îmi asum faptul că ieromonahul este dator să asculte de episcopul său, că are obligaţia să îl pomenească la sfintele slujbe şi că, prin întreruperea pomenirii ierarhului, preotul se exclude din comuniunea Bisericii, însă precizez că toate aceste afirmaţii corecte din scrisoarea Înaltpreasfinţiei Voastre operează în orice situaţie imaginabilă în care preotul s-ar revolta împotriva episcopului său, cu o singură excepţie: cazul în care episcopul s-a făcut părtaş la o erezie, pe care „o propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, în cazul de faţă părtăşia la erezia ecumenistă propovăduită în Creta, prin semnarea documentelor acelui sinod, prin reconfirmarea lor în sesiunea din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi prin apărarea lor, chiar şi în această scrisoare, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o adresa. În această situaţie, sfintele canoane pe care le invocaţi în continuarea scrisorii îmi permit să întrerup pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre înainte de cercetarea sinodală a situaţiei create prin semnarea acelor documente eretice. Resping acuzaţia că invocarea canonului 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii episcopului ar fi un abuz, din următoarele motive: 1. Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează

relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public. Cea de-a doua parte nu are legătură cu canoanele 13, 14, 15 (prima parte), deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte 1), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâişezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II. 2. Canonul 31 apostolic vorbeşte despre osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul său pentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea canonului: “oricare prezbiter ar defăima pe episcopul său şi, fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept”2 (s.n.). Când însă preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie laerezie a ierarhului, el nu poate fi supus niciunei represiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”3 (s.n.). 3. Legătura dintre canonul 31 apostolic şi partea a doua a canonului 15 I-II o face tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic, după cum se vede din citatul de mai sus, şi o respectă toţi canoniştii ortodocşi. Acesta este duhul canonului 31 apostolic, la care face referire Înaltpreasfinţia Voastră, şi aceasta este interpretarea corectă a celor două canoane, iar [390]

asupra acestei interpretări, pe care o consemnează Pidalionul însuşi, nu îşi poate permite niciun teolog contemporan să facă interpretări personale, în funcţie de interese de moment. În consecinţă, precizarea că “după a doua şi eventual a treia chemare preotul trebuie să fie pedepsit” nu se aplică acestei situaţii, deoarece, aşa cum arată clar tâlcuirea canonului 31 apostolic, în caz de părtăşie la erezie a episcopului, preotul care întrerupe pomenirea “nu este supus certării celor mai de sus”4. 4. Canonul 15 I-II vorbeşte despre propovăduirea unor eresuri condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi. Eresul ecumenist, semnat la Creta, este condamnat atât de către Sfintele Sinoade, care ne vorbesc despre o singură Biserică, cea ortodoxă, neadmiţând nicio altă formă de bisericitate pentru erezii şi schisme, cu atât mai puţin ideile sincretiste ale ecumenismului, care caută realizarea “unităţii Bisericii” prin punerea laolaltă a ortodocşilor cu ereticii, cât şi de către Sfinţii Părinţi din secolul XX, care au condamnat la unison ecumenismul, şi de către Sfinţii Părinţi din vechime, care condamnă ereziile pe care sinodul din Creta le numeşte “biserici eterodoxe” şi consideră inacceptabilă orice sincretism teologic între ortodocşi şi eretici. Această realitate reiese şi din cuvintele Părintelui Iulian Prodromitul: “Mărturisesc că nu recunosc sinodul ţinut în Creta, între 16-27 iunie 2016, întrucât a încălcat învăţătura celor Şapte Sfinte Sinoade şi promovează ecumenismul, care este erezie absolută şi pregăteşte venirea lui antihrist”5. 5. Este un abuz întreruperea pomenirii ierarhului canonic pentru orice motiv, însă nu pentru părtăşia la erezie a acestuia. Canonul 15 I-II permite întreruperea pomenirii episcopului care s-a făcut părtaş la erezie “înainte de sinodiceasca cercetare”6, sinodul putând să se pronunţe, dacă este cazul, şi asupra stării canonice a episcopului, ca urmare a părtăşiei sale la erezie. 6. Canonul 15 I-II nu condiţionează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că acesta continuă să se afle sau nu în comuniune cu restul episcopilor (în cazul de faţă, foarte mulţi dintre ei părtaşi la aceeaşi erezie) sau că Bisericile locale însele, participante sau nu la propovăduirea unei erezii, se află încă în comuniune. Întreruperea pomenirii este o măsură pe care [391]

preotul are dreptul să o ia pentru a se păzi pe sine şi turma sa de erezie, până când Biserica va judeca, prin intermediul unui sinod ortodox, în problema acelei erezii. Prin urmare, ideea că întreruperea pomenirii unui episcop părtaş la erezie, menţinut încă în comuniune cu Sinoadele locale ale Bisericilor Ortodoxe (multe dintre ele părtaşe la aceeaşi erezie, în situaţia de faţă), ar fi schismă nu are nicio bază canonică. În consecinţă, consider că interpretarea canoanelor 15 I-II şi 31 apostolic, ca de altfel toată argumentarea scrisorii, ignoră faptul că motivul pentru care am întrerupt pomenirea este părtăşia la erezie, şi nu vreun alt motiv. Această interpretare pare a susţine ideea că, din punctul de vedere al Înaltpreasfinţiei Voastre, în Creta nu s-a produs niciun fel de deviere de la dreapta credinţă şi de la rigorile tradiţiei bisericeşti ortodoxe. În realitate, sinodul din Creta a admis erezia eclesiologică a ecumenismului ca mod de gândire în Biserica Ortodoxă, deoarece a ratificat minimalismul dogmatic al Constituţiei Consiliului Mondial al Bisericilor şi premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto. Faptul că sinodalii înşişi au adoptat eclesiologia ecumenistă a Declaraţiei de la Toronto se vădeşte din alăturarea articolelor 6 şi 19 ale documentului sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care“acceptarea denumirii istorici de biserici eterodoxe” este justificată prin premisa eclesiologică eretică din Declaraţia de la Toronto care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.2) 7. Astfel, trecând peste două milenii de eclesiologie ortodoxă, care ne învaţă că există o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, iar restul sunt erezii şi schisme, sinodul din Creta admite o convenţie eclesiologică eretică, potrivit căreia pot exista diferite grade de bisericitate, mai mult sau mai puţin deplină, mai mult sau mai puţin adevărată, de dragul legitimării partenerilor de dialog ecumenic. Unde s-a mai auzit aşa ceva în istoria Bisericii? Mai grav, prin ratificarea acestei premise eclesiologice, Biserica Ortodoxă este de acord cu această viziune relativistă a CMB şi admite că oricare dintre membrii CMB poate uza de această premisă pentru a judeca, în funcţie de propria eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al

cuvântului” sau nu. O astfel de greşeală este erezie în sine, deoarece permite punerea în discuţie şi relativizarea caracterului de Biserică unică şi adevărată a Bisericii Ortodoxe şi, în plus, anulează ataşamentul exprimat iniţial faţă de afirmaţia din Crez, potrivit căreia Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Mai mult, acceptarea premisei III.2 a Declaraţiei de la Toronto face ca Biserica Ortodoxă să fie de acord cu “scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (s.n.). Nebăgând de seamă că prima parte a premisei este infirmată de cea de-a doua, specific de altfel limbajului duplicitar al textelor ecumeniste ale CMB, sinodalii din Creta au admis că Biserica Ortodoxă este de acord cu scopul CMB de realizare a unui contact viu între “biserici” (termenul goleşte de conţinut eclesial real toate participantele la acest contact viu, inclusiv Biserica Ortodoxă), de studiu şi dezbatere a problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Dat fiind că “unitatea Bisericii” din acel document nu priveşte Biserica Ortodoxă, ci structura pe care doreşte să o creeze CMB prin “redescoperirea Bisericii Catolice pe care o mărturisesc Crezurile, Biserica adevărată”, rezultă că sinodul din Creta angajează Biserica Ortodoxă într-un proces sincretist de unire a Ortodoxiei cu eterodocşii, ceea ce este erezie, condamnată de Sfintele Sinoade şi de către Sfinţii Părinţi. Acestea sunt câteva dintre “nemulţumirile legate de Sinodul din Creta şi a participanţilor”. Canonul 15 I-II ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului, lăsând în seama “celor în drept”, cum bine precizaţi, să prezinte unui sinod acuzaţiile împotriva episcopilor cu privire la participarea la erezie. Prin poziţia adoptată, Schitul Rădeni a luat doar la cunoştinţă faptul că ierarhul nostru s-a făcut părtaş documentelor eretice din Creta şi a procedat în funcţie de ceea ce sfătuiesc canoanele 15 I-II şi 31 apostolic în această situaţie, neerijându-ne în judecătorii nimănui. Este adevărat că schisma poate izvorî din contestarea autorităţii sinodului, însă prin întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezia cretană nu se contestă autoritatea sinodului de a legifera pe tărâm dogmatic sau canonic, nici statutul său de organ legislativ şi judecătoresc suprem în Biserică, ci doar erorile dogmatice produse prin aplicarea eretică a acestei

autorităţi sinodale incontestabile de către ierarhii care au participat la acest sinod sau au acceptat în vreun fel hotărârile acestuia. Din acest motiv, invocarea citatului Sfântului Ioan Gură de Aur, care a acceptat un verdict sinodal abuziv de caterisire a sa, în anul 403, „nearogându-şi slujirea”, nu are nicio legătură cu contextul discuţiei, deoarece situaţia în care a fost pus Sfântul Ioan Gură de Aur nu se referea la propovăduirea vreunei erezii, ci cu maşinaţiuni politice stârnite de ura faţă de râvna sa pentru impunerea unei morale creştine publice. De altminteri, Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică, în alt loc, atitudinea sa corectă de a nu rupe unitatea Bisericii din pricina unei persecuţii abuzive şi a unor păcate omeneşti ale persecutorilor săi, învăţându-ne însă ca, atunci când vine vorba de erezie, să ne îngrădim de învăţătorii mincinoşi şi chiar să îi judecăm: “Trebuie ascultat de învăţători și de preoţi și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm. […] Dacă preotul are o credinţă stricată (greşită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui”8. Iată cât de tranşant este Sfântul Ioan în privinţa atitudinii pe care trebuie să o avem faţă de preotul (evident şi de ierarhul, de la care preotul are această învăţătură) care are credinţă stricată, adică este părtaş la erezie, şi cum ne îndeamnă să ne abţinem de la judecarea preotului pentru motive lumeşti (exact ce a făcut el în pasajul din Omilia la Epistola către Efeseni), dar ne cere să ne îngrădim de el pentru motive de părtăşie la erezie. După ce citim aceste cuvinte, ni-l putem închipui pe Sfântului Ioan Gură de Aur îndemnându-ne să rămânem în comuniune cu cel ce este părtaş la erezie? Aşa cum bine aţi remarcat, rolul poporului în Biserică este “să atragă atenţia asupra unor probleme pe care le identifică în viaţa bisericească”. Când aceste probleme sunt create de un sinod panortodox, care a luat decizii greşite, această atragere a atenţiei se numeşte receptare nefavorabilă a hotărârilor sinodului şi este o prerogativă a poporului credincios, chemat de acelaşi Duh care a inspirat un sinod ortodox să recunoască ortodoxia doctrinelor stabilite de către acesta, iar în cazul în care ele nu au fost inspirate de Duhul, să le respingă ca eretice. Această măsură de siguranţă pe care Biserica a luat-o a făcut ca sinoadele ecumenice din trecut să nu cadă într-o

infailibilitate de tip papistaş şi a fost recunoscută până şi de Conferinţa Panortodoxă presinodală din 1976, care a stabilit ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic” 9. Din păcate, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Mare Sinod acordă importanţă scăzută rolului pliromei Bisericii, decizând, în art. 12, că după ce hotărârile sinodului se vor fi aprobat, ele vor fi comunicate poporului, după care vor avea autoritate panortodoxă10. Mai mult, documentul despre relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină osândeşte, în articolul 22, orice formă de contestare a acestui sinod, de către “persoane individuale sau grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”11. Prin această decizie, pe care şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei o pune în aplicare prin atitudinea faţă de cei ce au contestat în Moldova sinodul din Creta, vocea pliromei este redusă la tăcere, ceea ce viciază procesul de receptare a hotărârilor sinodului din Creta. Chiar dacă revine unui sinod obligaţia şi competenţa de a judeca documentele sinodului din Creta şi de a decide în mod ortodox în privinţa lor, acest lucru nu ştirbeşte dreptul pliromei de a accepta aceste documente sau a le respinge ca eretice. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a arătat că există posibilitatea explicitării, nuanţării şi dezvoltăriidocumentelor sinodului din Creta, nu a “îmbunătăţirii, modificării şi completării”, aşa cum speră Înaltpreasfinţia Voastră. Această diferenţă de termeni se vede şi în traducerea în limba greacă a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care apare termenul “a schimba”, în loc de a “nuanţa”12, versiune pe care probabil a cunoscut-o şi IPS Ierotheos Vlachos, când a venit în Moldova, crezând că sinodul naţional român a decis că textele “trebuie să fie corectate, interpretate, să schimbe alte teme”13. Ce alt sinod din istorie, pretins “mare şi sfânt”, a creat probleme teologice grave, pe care să le lase spre rezolvare unor sinoade ulterioare? Următoarele “sinoade mari şi sfinte” nu vor fi organizate de către aceiaşi ierarhi care l-au organizat pe acesta? Ce şanse sunt să se rezolve greşelile grave pe care le-a făcut sinodul din Creta? Cine să judece dacă un ierarh actual este sau nu părtaş la erezie, de vreme ce cei mai mulţi dintre ierarhii participanţi la acel sinod sunt la fel de părtaşi la erezia cretană? Cum pot fi nuanţate nişte texte profund eretice, în

aşa fel încât ele să ajungă să fie ortodoxe, când cele mai optimiste definiţii pentru ecumenişti din DEX ale termenului “nuanţă” spun că înseamnă “aspect uşor diferit al sensului de bază al cuvântului, ceea ce se adaugă esenţialului, modificându-l uşor”? Documentul Relaţiile Bisericii cu ansamblul lumii creştine nu are nevoie de nuanţe, de uşoare modificări, ci de anularea sa cu totul, în acelaşi timp cu întreruperea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor. Am răspuns chemării pe care mi-aţi adresat-o de a discuta cu Înaltpreasfinţia Voastră în 25 noiembrie 2016, ajungând la Mitropolie cu întârziere, datorită unor condiţii meteorologice nefavorabile. Faptul că am fost în acea zi la mitropolie îl poate confirma părintele exarh Nichifor, cu care am discutat pe holurile Centrului eparhial. În ziua în care m-aţi invitat la Popăuţi nu am putut participa, deoarece în acea zi a trebuit să particip la slujba de înmormântare a unui creştin care a decedat în drum spre sfânta biserică, în zi de duminică, în urma unui atac de cord, provocat, pe lângă alte cauze medicale, şi de stresul pe care l-a resimţit, ca om de bază al comunităţii, ca urmare a presiunilor ce s-au făcut asupra schitului în ultima perioadă. Sunt deschis oricând discuţiei pe baza documentelor sinodului din Creta, pentru ca, printr-o analiză teologică onestă, să se stabilească în ce măsură acestea sunt în concordanţă cu ceea ce Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna, în toate locurile şi pe toţi. Faptul că nu am reuşit să răspund chemării Înaltpreasfinţiei Voastre de două ori nu înseamnă în niciun fel că mă aflu acum la a treia mustrare, după care poate surveni pedeapsa, întrucât, aşa cum am arătat mai sus, prevederea canonului 31 apostolic referitoare la faptul că preotul care face schismă poate beneficia de trei mustrări “cu dulceaţă şi blândeţe”14 din partea episcopului, după care poate fi supus pedepsei, nu se aplică în acest caz, în care operează prevederea canonului 15 I-II, potrivit căruia preoţii ce se îngrădesc de episcopul părtaş la erezie nu pot fi supuşi cercetării canonice sau pedepselor, ci sunt vrednici de cinstire, ca unii care au luptat împotriva schismei şi divizării Bisericii. Orice sancţiune aplicată împotriva mea pe motivul nepomenirii ierarhului pentru părtăşie la erezie nu va avea nicio valabilitate canonică, din motivele arătate mai sus, lucru consemnat şi în Hotărârea Sinaxei Clericilor şi

Monahilor din Volos, desfăşurată în 14 decembrie 2016, care a dat odeclaraţie de susţinere a tuturor preoţilor nepomenitori din România15. Ţinând seama de toate cele afirmate mai sus, Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice. Îmi asum toate consecinţele acestei decizii, cu conştiinţa că fac ceea ce permit canoanele Bisericii în situaţia dată. În această decizie mă bucur de susţinerea tuturor celor care de luni întregi îşi găsesc un refugiu sufletesc la Schitul Rădeni. Reafirm că prin această decizie nu m-am separat de Biserică, ci am rămas şi rămân în continuare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cu nădejdea că aceasta îşi va regăsi liniştea în momentul în care se va curăţi de erezia ecumenismului. Sper într-o atitudine părintească din partea Înaltpreasfinţiei Voastre, prin care să permiteţi ca la Rădeni să se desfăşoare în continuare activitatea liturgică netulburată, în aşa fel încât cei ce, din motive de conştiinţă, nu doresc să fie părtaşi la erezia din Creta, să îşi poată găsi un loc în care să se roage bunului Dumnezeu. Întreaga obşte din Rădeni se roagă pentru ca Dumnezeu să Vă dea puterea de a lua decizia ortodoxă în privinţa sinodului din Creta. 16.12.2016 Cu deosebit respect, Ieromonah Pamvo Jugănaru Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei 1 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 362. 2 Idem, p. 68. 3 Idem, p. 70. 4 Pidalion, p. 70. 5 „Sfântul şi Marele Sinod” (Creta, 2016). Între providenţă şi eşec, Oradea, 2016. 6 Pidalion, p. 362.

7 Această premisă nu era citată în documentul presinodal, ea apărând odată cu expresia “biserici eterodoxe”. 8 Omilia la 2 Timotei, http://www.ioanguradeaur.ro/638/omilia-ii2timotei/. 9 Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90. 10 http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-asfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/ 11 http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/ 12 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-borrespins-sinodul-din-creta.html 13 http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/surprizetraducere-cu-cantec-ips.html 14 Pidalion, p. 70 15 https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/15/hotarareasinaxei-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-din-grecia-vine-in-apararearomanilor-care-au-oprit-pomenirea-ierahilor/

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/raspunsul_parintelui_pamvo_ catre_mitropolitul_teofan_o_adevarata_lectie_de_teologie/2016-1221-256

Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le-o arătaţi ereticilor! Răspunsul rezistenţei ortodoxe de la RĂDENI la comunicatul Patriarhiei Schitul Sfânta Cuvioasa Parascheva Localitate Rădeni, Judetul Neamt. Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi Arhiepiscopi şi Episcopi, Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presă Orice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de“dialogul şi colaborarea între creştini”, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an. Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1. Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin

Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printro simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2. Afirmaţia că niciun sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca “panerezie” este combătută de anatema dată ecumenismului în 1983 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care din 2007 a revenit în componenţa Bisericii Ruse, neanulând acea anatemă), în care acesta a fost numit “erezie”. Se poate oare afirma că, deşi a dat titani ai teologiei ortodoxe a secolului XX, precum arhiepiscopul Averchie Tauşev, mitropolitul sfânt Ioan Maximovici3, părintele Seraphim Rose sau mitropolitul Filaret şi s-a recunoscut mereu parte a Bisericii Ortodoxe istorice ruseşti, ROCOR nu avea un sinod canonic în momentul în care a condamnat ecumenismul şi că era în afara Ortodoxiei la acel moment? Biserica Ortodoxă Georgiană a ieşit din CMB, în 1997, la presiunea unor centre monahale puternice din acea ţară, care au denunţat ecumenismul ca erezie şi “erezie a ereziilor”4. În anul 1972,

patriarhul Alexandriei Nicolae al VI-lea a numit ecumenismul “erezie şi panerezie”5, considerându-l “îndreptat împotriva Ortodoxiei”. Imediat după sinodul din Creta, mitropolitul Ieremia de Gortina, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, participant nesemnatar al documentului despre ecumenism al sinodului din Creta, a declarat că “noi, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu,condamnăm oficial ecumenismul ca panerezie”6, numindu-l “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte ׂ «crezuri»mincinoase şi să o falsifice”. În Duminica Ortodoxiei din 2012, Mitropolitul Serafim al Pireului a rostit anatema asupra panereziei ecumeniste: “Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenist intercreştină şi interreligioasă, anatema!”7 (s.n.). Potrivit chiar şi scurtei istorii a ecumenismului propuse în comunicatul sinodal, Mişcarea Ecumenică s-a clădit iniţial ca o federaţie protestantă, iar ecumenismul este un produs al său, ceea ce face ca el să fie deja condamnat de către Sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii, de vreme ce cele mai multe dintre doctrinele protestante sunt variante mai noi ale ereziilor din primul mileniu (negarea Sfintei Treimi de către comunităţile unitariene, negarea Sfântei Tradiţii, negarea statutului de Născătoare de Dumnezeu al Pururea Fecioarei Maria, negarea cultului icoanelor, a cultului Sfintei Cruci, a cultului sfinţilor, a cinstirii sfintelor moaşte etc.), condamnate şi anatemizate de către Sfintele Sinoade Ecumenice. Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11; s.n.). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10). În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult. Argumentul că ecumenismul nu este erezie pentru că nu a fost condamnat de niciun sinod local încă lasă să se înţeleagă că nicio

învăţătură greşită nu are caracter eretic până în clipa în care este condamnată oficial de către un sinod şi este scoasă în afara trupului Bisericii ca erezie. Într-o scrisoare adresată de către episcopul Alexandru al Alexandriei către toate Bisericile cu privire la Arie, înaintea sinodului de la Niceea, episcopul alexandrin spune: “Eusebiu, acum în Nicomedia… protejează pe aceşti apostaţi şi scrie peste tot pe unde a uneltit, lăudându-i, dar în felul acesta atrag cumva pe unii neştiutori la această erezie nenorocită ridicată împotriva lui Hristos”8. Pentru că ereziile sunt erezii din momentul propovăduirii lor de către ereziarh, când corpul Bisericii constată că sunt în disonanţă cu tot ceea ce Biserica învaţă dintotdeauna, pretutindeni şi pe toţi, iar sinoadele le judecă şi le condamnă ca atare în mod oficial, curăţind Biserica de ele şi restaurând Ortodoxia, ecumenismul este eretic ca orice erezie, iar participarea la el nu este mai puţin periculoasă, doar pentru că multe dintre sinoadele locale îl practică încă în loc să îl condamne. Sfântul Iustin Popovici, marele dogmatist, a numit ecumenismul “panerezie” înaintea condamnării sale de către un sinod (cartea sa a apărut în 1975). Comunicatul emis de Sfântul Sinod precizează că “ecumenismul lucid… este o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”9. Dacă această atitudine de dialog spiritual şi cooperare s-ar desfăşura între creştinii ortodocşi din lume, ar fi acceptabilă. Din păcate însă, dialogul şi cooperarea cu ortodocşii din propria Biserică interesează prea puţin pe promotorii ecumenismului, întreaga atenţie fiind acordată “participării la mişcarea de dialog între creştinii de confesiuni diferite”. Despre cooperarea cu ereticii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au statornicit că ea trebuie să se reducă la mustrarea acestora şi la dialogul cu ei doar în vedere revenirii la Ortodoxie. În anul 377, sfântul Vasile cel Mare îi scrie călugărului Urbikios: “Te rog să faci în aşa fel încât aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos”10 (s.n.). Avva Teodor din Fermi spune că trebuie să-i ajutăm pe cei căzuţi în erezie să se întoarcă la dreapta credinţă, dar dacă nu reuşim, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru a nu ne trage şi pe noi în rătăcire11. Avva Isaia învaţă să nu stăm de vorbă cu ereticii, pentru ca nu cumva să ne vatăme cu otrava

lor cea de moarte purtătoare, nici să le citim cărţile pentru a nu da morţii sufletele noastre12.După 60 de ani de ecumenism, în care ereticii nu au făcut un niciun pas spre Ortodoxie, nu e timpul ca BOR să îi asculte pe Sfinţii Părinţi şi să se retragă din “dialogul iubirii” cu neortodocşii? Despre “rugăciunile comune pentru unitatea creştinilor”, sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe prevăd: canonul 45 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” (s.n.)13; canonul 46 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Despre acest canon sfântul Iustin Popovici spune: “Este un lucru bătător la ochi chiar şi pentru cei ce nu au ochi: această poruncă hotărăşte în mod imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nicio Sfântă Taină şi să socotim toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de har”14. O lectură a paginii dedicate de siteul oficial www.basilica.ro “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta ne arată că membri ai clerului ortodox român s-au rugat cu reformaţii, cu evanghelicii luterani, cu greco-catolicii, cu armenii şi cu romano-catolicii15. Comunicatul Patriarhiei Române începe cu fraza: “Ca în fiecare an, în a treia săptămână a lunii ianuarie (18-25 ianuarie 2016), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină” 16 (s.n.), din care vedem că denumirea de “biserici” acordată ereziilor este acceptată de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre înainte de sinodul cretan. În 2015, “săptămâna de rugăciune comună” a început la Arad şi a avut ca parteneri pe romano-catolici, pe greco-catolici, pe evanghelici, pe reformaţi şi pe mozaici 17. În prezentarea săptămânii de rugăciune comună din 2012 găsim direct formula aprobată de sinodul din Creta cu privire la denumirea de “biserici” a ereziilor: “Alături de credincioșii din Capitală şi delegaţi ai instituţiilor Statului prezenţi la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine”18. Din perspectiva acestei activităţi ecumeniste intense, se poate explica surprinderea ierarhilor ortodocşi faţă de acuza că deciziile sinodului din Creta sunt eretice!

Aflăm cu uimire de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că la începutul secolului XX “misionarii creştini occidentali predicau Evanghelia iubirii”. Că este vorba despre “creştinii neortodocşi” reiese şi din comunicat şi din istoria întemeierii CMB, aceşti misionari fiind în mare parte predicatori protestanţi, care predicau popoarelor asiatice şi africane doctrinele protestante blasfematoare la adresa Sfintei Fecioare Maria, a sfinţilor, a sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintei Tradiţii, a Sfintelor Taine, a preoţiei sacramentale, a cinstirii moaştelor, nicidecum Evanghelia iubirii. Această interpretare a începuturilor mişcării ecumeniste poate fi înţeleasă doar prin prisma premisei eclesiologice eretice IV.5 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici”… “Diferitele Biserici învaţă, în general, că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate… Astfel de elemente sunt: predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintei Scripturi şi administrarea Tainelor”19 (s.n.). Ereziile nu pot predica niciodată Evanghelia iubirii, deoarece nu au adevărul de credinţă, fără de care nu există iubire creştină, ci un iubirism lumesc. Numai misionarii ortodocşi au predicat, în toate secolele, Evanghelia iubirii şi Adevărului. Comunicatul sinodal afirmă că Biserica Ortodoxă s-a implicat în mişcarea de dialog dintre diferite “confesiuni creştine” pentru a participa la “refacerea”, pe baza credinţei Bisericii Ortodoxe, “a unităţii creştinilor neortodocşi dezbinaţi între ei de-a lungul timpului”. După aproape un secol de ecumenism, se poate spune că diferitele confesiuni protestante s-au împăcat între ele, dar nu pe baza credinţei celei adevărate a Bisericii Ortodoxe, ci pe baza ideologiei sincretismului de tip protestant. În 1998, la Tesalonic, teologii ortodocşi au emis o declaraţie în care se dădea glas nemulţumirii că participarea ortodoxă la ecumenism este ineficientă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor. După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile

teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”20(s.n.). La 20 de ani de la momentul Declaraţiei de la Tesalonic, sinodul din Creta recunoaşte că Mişcarea Ecumenică “trece printr-o criză profundă”21. Există la ora actuală un singur document oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor în care să se recunoască faptul că “Sfânta Biserică Catolică a Crezurilor”, „adevărata Biserică”, „Biserica lui Hristos” descrisă de Declaraţia de la Toronto este Biserica Ortodoxă? Dimpotrivă, Declaraţia despre unitate a celei de-a zecea Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor, din Busan, Coreea de Sud, din 2013 afirmă: “Credincioşi chemării noastre comune, vom căuta împreună deplina unitate vizibilă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, când vom exprima unitatea în jurul aceleiaşi Mese a Domnului. Căutând unitatea Bisericii, ne vom deschide pentru a primi darurile tradiţiilor fiecăruia şi a oferi darurile noastre unul altuia…”22 (s.n.). Vorbind despre “Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, au precizat autorii declaraţiei că aceasta este Sfânta Biserică Ortodoxă? Evident, nu. Interesează oare realmente pe cineva, la nivelul CMB, faptul că Biserica Ortodoxă mărturiseşte că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, de vreme ce CMB propune un concept propriu de “Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească” şi, în conformitate cu premisa IV.323 din Declaraţia de la Toronto, considerată de sinodul din Creta “de importanţă vitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, “toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei [şi Biserica Ortodoxă, care nu a abrogat această teză la sinodul din Creta – n.n.] afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria biserică” (s.n.)? Cinci episcopi greci au contestat adunarea de la Busan, spunând lumii că, cu acea ocazie, Bisericii Ortodoxe i s-a pretins să-şi ceară iertare pentru divizarea lumii creştine: “La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în

Coreea de Sud, au fost formulate poziţii contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins şi Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creştină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, «multi-dogmatică»…”24. Dacă influenţa ortodoxă asupra mentalităţii ecumeniste se lasă aşteptată, constatăm, în schimb, că se împlinesc avertismentele sfântului Vasile, ale avvei Teodor şi ale avvei Isaia, iar învăţătura ortodoxă este expusă unor influenţe eretice foarte periculoase. Iată câteva exemple de practicare a “ecumenismului lucid” de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum apar ele în media religioase ortodoxe: 1. În cadrul celei de-a 10-a Adunări Generale CMB de la Busan, Coreea de Sud, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei, a afirmat că unitatea Bisericii s-a pierdut în forma sa actuală; că Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine; că nu mai putem cunoaşte care este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului; că toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, Sfântul Botez fiind doar o etapă superioară, în cadrul rudeniei spirituale existente între aceştia25.“Unitatea Bisericii a fost pierdută, scopul nostru nu este să creăm o nouă Biserică, ci să o restaurăm pe cea una Biserică în neîntrerupta ei continuitate în plinătatea ei sacramentală. Timpul când se va defini forma finală pe care Biserica cea una, odată reconstituită (restaurată), o va lua, încă nu a sosit… Să trecem pentru graniţele confesionale, răbdare, muncă grea”26. “Cea mai mare provocare rămâne eclesiologia. Care este Adevărata Biserică născută la Ierusalim şi împrăştiată în toată lumea? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe, sau în anumite cazuri, atât de puţin în comun?…”27. 2. Într-o emisiune televizată, înainte de a deveni mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan face următoarea afirmaţie: “Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfă considerată Sfântă Taină şi argumentul, raţiunea, ar fi faptul că cele două Biserici cred că pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar, este prezent acelaşi Cristos, care S-a născut în

Betleem, care S-a jertfit pe Golgota, care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi care va veni să mă judece pe mine, pe noi, pe toată lumea. În mod real. Acelaşi Cristos… Cel care are credinţă puternică simte că acolo pe Sfânta Masă este Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos… În Bisericile de natură protestantă şi mai ales neoprotestantă este o pâine, pe care o putem numi sfinţită, un vin sfinţit, care aminteşte de o cină care a avut loc acum nu ştiu câte mii de ani în urmă…”28 (s.n.). Această explicare a diferenţelor referitoare la învăţătura despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei pare a fi o simplă enumerare a doctrinelor pe această temă, însă viitorul înalt ierarh nu însoţeşte, cel puţin în imaginile pe care internetul le pune la dispoziţie din acea emisiune, expunerea de un comentariu critic, în care să arate că nu există două Biserici, ci doar una, cea ortodoxă, şi că, indiferent de cât de puternică este credinţa celor din “Biserica RomanoCatolică”,Biserica Ortodoxă nu crede că acolo, pe altarul roman, se află Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Când vorbeşte despre “pâinea sfinţită şi vinul sfinţit” ale protestanţilor, viitorul mitropolit face comentariul “pe care o putem numi sfinţită”, deşi, în realitate, nu putem numi nici pâinea, nici vinul de la ritualurile protestante sfinţite în vreun fel. 3. Întrebat în urmă cu câteva zile dacă o persoană nominalizată pentru o funcţie publică în stat ar putea să depună jurământul pe Coran, în cazul în care va fi numită în acea funcţie, Înaltpreasfinţitul Teodosiei, arhiepiscop al Constanţei, a afirmat: “Cred că poate să jure şi pe Biblie, că şi musulmanii cred în Hristos29”. În realitate, musulmanii nu cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet oarecare, mai mic ca însemnătate decât profetul Mohamed, întemeietorul religiei lor. 4. Într-un interviu pentru Radio Vatican, ÎPS Serafim Joantă face următoarele afirmaţii: “E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun… Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe, pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea Bisericilor creştine, ca toate

Bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii… Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul mileniu când Biserica era una”30. Reţine atenţia afirmaţia că Biserica era una doar în primul mileniu, acum nu mai este una, şi că ecumenismul trebuie să meargă mai departe pentru a realiza unirea Bisericilor creştine. 5. Manualul de Religie de clasa a IV-a, apărut cu binecuvântarea Patriarhiei Române, prin adresa nr. 2987 din 01.04.2016, are o pagină (pagina 10) în care se spune că diferenţele confesionale şi interreligioase nu ne împiedică să fim “prieteni şi uniţi în faţa lui Dumnezeu”31. Cine ne uneşte în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce necreştinii nu cred în Hristos, Cel Care îi uneşte pe oameni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică, iar eterodocşii au o credinţă profund viciată de ereziile pe care le împărtăşesc? Într-o explicaţie a termenului “baptist”, se spune că baptiştii sunt “protestanţi, membri ai unei biserici creştine care practică botezul la vârstă adultă”. Definiţia reprezintă o aplicare practică avant la lettre a articolului 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. În pagina 11 a manualului se face o legătură subtilă între ecologie, armă ideologică a religiei panteist-idolatre New Age, îmbrăţisată de sinodul din Creta prin instituirea unei sărbători anuale dedicate rugăciunii pentru mediu, şi porunca dată de Dumnezeu omului de a avea grijă de creaţia Sa. În pagina 13 găsim sloganul cu iz globalist “Lumea, casă pentru toţi oamenii” etc. Exemplele ar putea continua, cu situaţia defunctului mitropolit Nicolae Corneanu, care a săvârşit comuniune euharistică cu eterodocşii, cu exemplul Preasfinţitului Sofronie Drincec, care a săvârşit Sfinţirea Aghiazmei Mari împreună cu greco-catolicii, cu obişnuita de acum “săptămână de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor”, care încalcă sfintele canoane ale Bisericii, aşa cum am văzut mai sus, şi cu multe altele. Având în vedere că, aşa cum spune comunicatul, “niciun creştin nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alţi creştini dacă are teamă că-şi pierde credinţa ortodoxă”, ar fi indicat ca ideea întreruperii dialogului şi cooperării cu eterodocşii să fie analizată, înainte ca practicanţii ecumenismului să-şi piardă credinţa ortodoxă.

Repetarea afirmaţiei potrivit căreia Biserica Ortodoxă aduce „în dialogul cu ceilalţi creştini” mărturia că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească este contrazisă chiar de documentul sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, unde, prin invocarea şi acceptarea premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta admite dreptul tuturor membrelor CMB de a judeca Biserica Ortodoxă după propria eclesiologie şi a decide dacă aceasta este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu: “Din includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.4). Dacă Bisericile Ortodoxe se pot prevala de acest principiu general din CMB, ce le împiedică pe celelalte membre ale CMB să aplice acest principiu Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, ce fel de mărturie aduce Biserica Ortodoxă în CMB cu privire la faptul că ea este Biserica adevărată a lui Hristos? Documentul de la Busan ne face să credem că niciuna. Comparaţia între Sinodul al II-lea Ecumenic şi viitorul “sfânt şi mare sinod” pe care actualele Patriarhii îl plănuiesc este deplasată şi lasă să se înţeleagă că sinodul al II-lea ar fi corectat erori ale primului sinod ecumenic, ceea ce nu corespunde adevărului. “Cele trei omisiuni şi 10 adăugiri” despre care vorbeşte comunicatul sunt dezvoltări fireşti ale doctrinei corect expuse de către Sinodul I Ecumenic, nicidecum corecturi aduse simbolului proclamat de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic. Acest lucru reiese din canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic: “Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare” 32. Viitorul “mare şi sfânt” sinod nu va putea spune ceea ce a spus Sinodul al II-lea Ecumenic, deoarece, pentru a reinstaura Ortodoxia în documentele actualului sinod, va trebui să anuleze complet documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi să amendeze serios celelalte documente, care, la rândul lor, conţin prevederi neortodoxe. Niciunul dintre preoţii şi ierarhii din cele două Biserici surori vizate nu a întreprins vreo acţiune anticanonică pe teritoriul Patriarhiei Române. Mesajele de încurajare faţă de cei ce se opun sinodului din Creta au fost în deplin duh ortodox şi au ajutat la evitarea unor excese,

care s-ar fi putut produce în situaţia de faţă. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să le mulţumească pentru contribuţia la înţelegerea modului canonic corect în care această situaţie poate fi gestionată, în duhul creştin al dragostei şi respectului, pentru a se evita pericolul apariţiei schismelor sau tulburărilor de orice fel în interiorul Sfintei Biserici. Antepenultimul paragraf vorbeşte despre “chemare la îndreptare spre dialog paşnic” după ce mai înainte partenerii acestui dialog au fost catalogaţi “clerici, monahi şi mireni implicaţi în acţiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”, “persoane răzvrătite”, care, “în mod pătimaş şi dăunător au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi, afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”. Cei ce se opun sinodului din Creta s-au adunat pentru că i-a adus laolaltă dragostea pentru Ortodoxie, nu pentru că i-a păcălit sau instigat cineva să se revolte contra Bisericii, lucru pe care cei incriminaţi de comunicatul sinodal nu l-au făcut, nici nu îl vor face vreodată. Din acest paragraf se poate înţelege că vor fi chemaţi la “îndreptare prin dialog” toţi cei implicaţi în “acţiuni de denigrare a Sinodului din Creta”, inclusiv cei ce au crezut că singura formă de protest contra sinodului din Creta este dialogul, petiţionarea, conferinţele etc., criticându-i şi desolidarizându-se de cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanţi la Creta, ca formă de atenţionare a ierarhilor respectivi cu privire la erorile comise de către acel sinod, admisă de canonul 15 I-II Constantinopol şi de către canonul 31 apostolic. Transformarea criticilor aduse sinodului din Creta în delict de “denigrare a sinodului din Creta” arată cât de diversioniste au fost întotdeauna unele opinii ale apărătorilor sinodului, care încercau să acrediteze ideea că sinodul din Creta nu are nicio valoare, că nu trebuie luat în serios, că nu are nicio autoritate şi că nu se aplică (în ciuda art. 13, alin. 2, al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care spune: “Aceste texte au autoritate panortodoxă”). Întregul paragraf este o aplicare a articolului 22 din documentul sinodului cretan Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi dă de înţeles că scopul acestei lămuriri canonice a [410]

denigratorilor şi eventuala lor sancţionare pentru persistenţă în “înşelare” este lichidarea oricărei forme de protest faţă de sinodul din Creta, ceea ce contravine practicii Bisericii, în care vocea pliromei a fost cea care a aprobat sau respins un sinod ecumenic sau panortodox. Faptul că un alt sinod are dreptul să judece şi eventual să îndrepte ce a greşit un sinod anterior nu afectează cu nimic dreptul pliromei de a respinge deciziile unui sinod, atunci când acestea sunt neortodoxe. Relaţia dintre Sfântul Sinod şi pliroma, din acest punct de vedere, poate fi înţeleasă printr-o analogie, mutatis mutandis, cu relaţia dintre Parlamentul statului şi Curtea Constituţională: aşa cum Curtea sesizează că o anumită lege nu respectă principiile constituţionale, o anulează şi o retrimite în Parlament pentru a fi refăcută, în acord cu Constituţia, fără a o reface Curtea însăşi, pliroma Bisericii constată că o anumită învăţătură dogmatică nu are caracter ortodox, o respinge şi o remite Sinodului, pentru ca acesta să o refacă în aşa fel încât ea să fie cu desăvârşire ortodoxă. Preoţii care au întrerupt pomenirea şi creştinii care i-au urmat nu au săvârşit niciun act de dezbinare în Biserică, ci au acţionat exact în cadrele stabilite de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care prevăd că, atunci când preotul constată că episcopul său învaţă cu capul descoperit o erezie (în speţă ecumenismul, lucid sau nu), acesta se poate îngrădi de acea erezie, înainte de sinodala cercetare, prin nemaipomenirea ierarhului respectiv la slujbe. În conformitate cu prevederea canonului 15 I-II, preoţii şi laicii care nu acceptă hotărârile sinodului din Creta nu pot fi supuşi niciunui fel de sancţiuni disciplinare canonice sau administrative, pentru că ei apără Biserica de schismă şi erezie, nu o dezbină, iar dacă sunt supuşi totuşi unor astfel de sancţiuni, acelea nu au nicio valoare. Conştienţi de greutatea deciziei lor şi de spusele sfântului Ioan Gură de Aur despre cât de gravă este dezbinarea în Biserică,părinţii nepomenitori şi creştinii care îi urmează au respectat strict linia trasată de canonul 15 I-II, pe care au adoptat-o urmând un alt sfat al sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. În legătură cu pericolul dezbinării în Biserică, Părintele ieroschimonah Iulian Prodromitul a oferit cea mai onestă soluţie posibilă: “Cei care au [411]

aprins focul, aceia să-l stingă!”33, cu referire la ierarhii semnatari ai documentelor sinodului din Creta. Motivele pentru care Biserica Bulgară consideră că trebuie să rămână în comuniune cu cei ce au participat la sinodul din Creta îi privesc pe membrii şi conducătorii Bisericii bulgare şi pot fi discutate cu aceştia. Biserica Bulgară a părăsit CMB, nu a participat la sinodul eretic din Creta, nu a semnat documentul din Chieti, care a avut ca temă “dreptul de primat de onoare (presbeia tes times) al episcopului roman în întreaga Biserică”, când mai firesc era poate ca acest dialog teologic cu romano-catolicii să aibă ca punct de pornire o discuţie onestă despre ortodoxia şi catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii din primul mileniu. Biserica Bulgară şi–a făcut datoria faţă de poporul său şi îşi poate permite să întreţină relaţii diplomatice cu celelalte Biserici, în speranţa că exemplul ei va putea fi urmat de Bisericile care împărtăşesc încă ideologia ecumenistă. În consecinţă, Vă rugăm ca pe nişte părinţi ai Bisericii noastre, să ne acordaţi măcar o parte din dragostea creştină şi înţelegerea pe care le-o acordaţi eterodocşilor, cu care sunteţi angajaţi în dialogul pentru “restaurarea unităţii creştinilor”, şi să acceptaţi că nu suntem schismatici, nu dorim să creăm dezbinare în Biserică, nu dorim să părăsim Biserica, nu acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei, dar, din motive de conştiinţă, nu putem accepta hotărârile sinodului din Creta, pe care le considerăm eretice. Ne rugăm pentru ca bunul Dumnezeu să dăruiască pace sfintei Sale Biserici Ortodoxe Române. 25 decembrie 2016 Cu deosebit respect, Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 1http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

2 Vezi infra, https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-deunitate-new-delhi/. 3 Recunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX chiar şi de siteul mitropolitan Doxologia: http://www.doxologia.ro/sfantulierarh-ioan-maximovici. 4 http://orthodoxinfo.com/ecumenism/georgia.aspx. 5http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismulfost-anatemizat-de-un-sinod.html. 6http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremiade-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-detradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/. 7http://www.aparatorul.md/spicuiri-dintre-anatemele-rostite-inmitropolia-pireului-rostirea-anatemelor-in-duminica-ortodoxiei/. 8 Cassiodor, Scrieri, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 58. 9http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/. 10 Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 262, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 428. 11 Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Editura Egumeniţa, 2015, p. 75. 12 Ibidem. 13 Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193). 14 Sfântul Iustin Popovici, op. cit., p. 194.

15 http://basilica.ro/programul-saptamanii-de-rugaciune-pentruunitatea-crestina-2016/. 16 Ibidem. 17 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-a-inceput-inarhiepiscopia-aradului/. 18 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-la-patriarhie/. 19https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/centralcommittee/1950/toronto-statement. 20https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wccprogrammes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/memberchurches/special-commission-on-participation-of-orthodoxchurches/first-plenary-meeting-documents-december1999/thessaloniki-statement. 21http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericiiortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/. 22https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2 013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement. 23https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/centralcommittee/1950/toronto-statement. 24 https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitatenew-delhi/. 25 Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, 2014. 26https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspunspentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-sise-numeste-biserica-ortodoxa/.

27https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspunspentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-sise-numeste-biserica-ortodoxa/. 28http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/videomitropolitul-teofan-savu-semnat.html. 29 http://www.evz.ro/ips-teodosie-ii-iubesc-pe-musulmani-imi-suntapropiati.html. 30 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/28/ipsserafim-joanta-la-radio-vatican-totul-este-aproape-comun-intreortodocsi-si-catolici-scopul-ecumenismului-este-unirea-bisericilorcrestine/. 31 Manual pentru clasa a IV-a, Religie. Cultul Ortodox, semestrul I, Editura Corint Educaţional, Bucureşti, 2016, p. 10. 32 Pidalion, Cârma Bisericii Strămoşească”, 2007, p. 173.

Ortodoxe,

Editura

“Credinţa

33 http://aparam-ortodoxia.ro/2016/11/15/cuvant-de-folos-de-laparintele-iulian-prodromitul-oct-2016/. Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/oferiti_le_si_ortodocsilor_o_f arama_din_dragostea_si_grija_pe_care_le_aratati_ereticilor/201612-29-258

Ieromonah Pamvo: avertismentul scris al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu are niciun fundament canonic, nepomenirea va continua Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Am primit adresa nr. 16648 din 22.12.2016, prin care sectorul Exarhat al Centrului Eparhial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îmi aduce la cunoştinţă că am fost sancţionat cu avertisment scris pentru “săvârşirea abaterii de schismă”, ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului la sfintele slujbe. Faţă de această decizie regretabilă, doresc să exprim câteva considerente. 1. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare. 2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite

de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. 3. Toate temeiurile canonice invocate în avertismentul pe care mi l-aţi trimis se referă la abateri ale clerului pentru orice alte motive decât părtăşia la erezie a episcopului. Canonul 31 apostolic, invocat de Exarhat, cere caterisirea preotului care sa despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”[1]. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede

că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”[2]. Din interpretarea corectă a acestui canon se degajă ideea că măsura luată de Exarhat în cazul meu nu are niciun fundament canonic. La rândul său,canonul 39 apostolic nu are nicio legătură cu motivul pentru care eu am întrerupt pomenirea ierarhului, pentru că tâlcuirea sa arată ce fel de fapte nu poate săvârşi preotul fără încuviinţarea episcopului locului (a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se pocăiesc…, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare…, a nu hirotonisi anagnost, sau monahi şi altele asemenea)[3]. Canonul 31 apostolic nu prevede o joncţiune cu prevederea canonului 39, în sensul că preotul ar trebui să ceară permisiunea episcopului său pentru… a nu-l mai pomeni. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic prevede ca atunci când asupra episcopului se aduce o “bisericească pâră”, să se caute la faţa pârâtorului, iar dacă acesta nu este eretic, sau schismatic, sau oprit de la cele sfinte pentru vreo pricină, atunci pâra să se judece de instanţele de judecată, iar dacă pârâşul îl nedreptăţeşte pe pârât, adică pe episcop, să primească pedeapsa pe care o cerea pentru episcopul respectiv. Tâlcuirea ne vorbeşte despre natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele”[4], de unde rezultă că nici una nu are legătură cu părtăşia la erezie a episcopului respectiv. Canonul 13 I-II are o prevedere foarte clară, anume despărţirea de episcop “pentru oarecare vinovăţii”. Expresia “pentru oarecare vinovăţii” este explicată în tâlcuirea canonului 15 I-II, unde se spune: “pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (furare de cele sfinte) şi altele ca acestea”[5]. Spre deosebire de aceste învinuiri pentru fapte ordinare, partea a doua a canonului 15 I-II introduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea

cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciunoepiscopilor acelora”[6]. Din această argumentare a Pidalionului rezultă că acuzaţia de schismă pe care mi-o aduceţi nu are niciun fel de temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi,pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)[7]. Potrivit profesorului Floca, în momentul în care am constatat că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi făcut părtaş ereziei ecumenismului, adoptată oficial de către sinodul din Creta, aveam dreptul şi datoria de a mă despărţi imediat prin nepomenire de erezia la care V-aţi făcut părtaş. Dacă aveam datoria, cel puţin morală, dacă nu şi canonică, de a mă despărţi imediat de erezie, iar prin acest lucru nu m-am răsculat contra Înaltpreasfinţiei Voastre, ci am procedat legal, pentru ce motiv mi se acordă un avertisment scris şi sunt ameninţat şi cu caterisirea? 4. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul invocat, mai consideră ca motive de schismă a preotului: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul

de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.) [8]; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare). Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei. 5. Întregul document arată că această sancţiune disciplinară porneşte de la premisa că ierarhul locului nu s-ar fi făcut părtaş la nicio erezie şi că sinodul din Creta ar fi fost complet ortodox. Caracterul eretic al deciziilor sinodului din Creta a fost demonstrat în nenumărate ori în aceste luni, de teologi, de către episcopii care nu au semnat documentele, de către Biserici locale care nu au recunoscut sinodul, l-am demonstrat şi noi, în corespondenţa cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi a fost recunoscut indirect şi de către Înaltpreasfinţia Voastră şi de către membrii Sfântului Sinod, când au admis, discret, că este posibilă “explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea” deciziilor din Creta, iar în traducerea greacă a textului au afirmat chiar că este posibilă “explicitarea, corectarea şi înlocuirea” deciziilor din Creta. De asemenea, ecumenismul pe care sinodul din Creta l-a acceptat ca mod oficial de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, sau, în formularea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”[9], a fost condamnat atât de către Sfinţii Părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Ioan Maximovici şi alţii), cât şi avant la lettre de către Sfintele Sinoade Ecumenice (care interzic colaborarea teologică cu ereticii şi condamnă şi ereziile confesiunilor protestante şi ale romano-catolicismului, partenerii de ecumenism ai Bisericii Ortodoxe), împlinindu-se astfel condiţia expusă în canonul 15 I-II, care prevede ca [420]

preotul să se îngrădească prin nepomenire de ierarh, dacă îl va auzi propovăduind “un eres condamnat de Sfintele Sinoade Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi”. La toate argumentele aduse, pe care nu le vom repeta acum, Vă rog să admiteţi un argument oferit de către “fraţii creştini” parteneri de “ecumenism lucid” ai Patriarhiei Române, cu ocazia anunţării săptămânii de “rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” din 2017. Reprezentantul în România al romano-catolicismului a vorbit despre faptul că anul acesta stă sub semnul reconcilierii dintre romano-catolici şi protestanţii luterani, la împlinirea a cinci secole de la reforma protestantă. Mai mult, el a reamintit că Hristos vrea biserica Sa “una, sfântă, catolică şi apostolică”, conform Crezului de la Niceea. Oare a vrut să spună că Hristos doreşte ca Biserica Sa să redevină ortodoxă, în lumina documentelor sinodului din Creta, despre care se spune că “au mărturisit că Biserica ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, sau că refacerea unităţii creştine se face în jurul “Scaunului lui Petru”? Vorbind despre istoria zbuciumată a creştinismului în mileniul al II-lea, reprezentantul evanghelicilor luterani din România a explicat că în 1054 şi 1530 “au avut loc dezbinări mari în creştinătate, care au dus la despărţirea de «una, sfânta, soborniceasca biserică» şi la înfiinţarea bisericilor, astăzi numite istorice”[10]. Nu se pare că reprezentantul luteran ar fi recepţionat mesajul sinodului din Creta, că Biserica Ortodoxă este Biserica “una, sfântă, sobornicească şi apostolică”, pentru că, dacă ar fi fost aşa, discuţiile de reconciliere şi unire ar fi avut loc cu Biserica Ortodoxă, nu cu Roma. Despre sinodul din Creta reprezentantul luteran spune: “Conciliul panortodox din Creta cu întâistătătorii a zece biserici ortodoxe din iunie şi întâlnirea cu slujba ecumenică lutheranăromano-catolică, cu întâistătătorii celor două biserici din 31 octombrie la Lund/Suedia, sunt numai două exemple pe scară largă care arată necesitatea şi importanţa adunării rândurilor între creştini, care trebuie completate cu iertare si reconciliere din partea bisericilor si fraţilor şi surorilor întru credinţa creştină şi la nivel naţional, regional şi local”[11] (s.n.). Având în vedere că slujba ecumenică din Lund a avut ca scop pregătirea revenirii [421]

luteranilor în comuniune cu romano-catolicismul, oare ce va fi avut în vedere când a pus-o pe acelaşi loc cu “conciliul panortodox din Creta”? În ce fel crede oare reprezentantul luteran că a contribuit “conciliul de la Creta” la „adunarea rândurilor între creştini”? Iată cum înţelege partenerul luteran al Bisericii Ortodoxe Române realizarea reconcilierii dintre creştini: “În România Biserica evanghelică de Confesiune Augustană cheamă celelalte biserici şi creştini să lăsăm în urmă «lucrurile vechi» omeneşti care ne separă, să fim evanghelici, deci fideli Evangheliei lui Hristos, să ne reformăm, deci să ne reînnoim credinţa în unul Mântuitor Hristos, să ne ortodoxim, deci să fim creştini cu credinţa şi fapta dreaptă, să ne catolicizăm, deci să conştientizăm, credinţa este universală şi o împărţim cu mulţi alţii şi să fim protestanţi, unde adevărul este călcat în picioare” (s.n.). Aceasta este o aplicare a teoriei unităţii în diversitate dogmatică, propovăduite de către Consiliul Mondial al Bisericilor, însuşită şi de către Bisericile Ortodoxe prin aprobarea Declaraţiei de la Toronto în cadrul sinodului din Creta, şi aplicată la nivel naţional de către ecumeniştii români de diferite confesiuni. Despre modul în care vede cultul greco-catolic din România realizarea „unităţii creştinilor” vorbeşte reprezentantul acestuia în acest dialog ecumenist: “În acest sens, noi, creştinii greco-catolici, credem cu tărie că unitatea este posibilă. Prin jertfa şi dăruirea lor, făuritorii Unirii de la 1700, revenind la deplina comuniune de credinţă cu Scaunul lui Petru, nu au făcut decât să revină la casa părintească”[12] (s.n.). Nu pare aceasta o invitaţie discretă adresată celorlalţi, inclusiv Bisericii Ortodoxe, de a se reîntoarce la “casa părintească” a “Scaunului lui Petru”? În locul unui protest oficial faţă de această interpretare a unei istorii bisericeşti comune, care a cauzat suferinţe uriaşe ortodocşilor din Ardeal, Patriarhia Română adresează binecuvântări partenerilor săi de “rugăciune comună”. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei poate argumenta, desigur, că în Moldova nu se mai petrec astfel de rugăciuni comune, dar ele se petrec la Patriarhia Română, din care Mitropolia Moldovei face parte, iar Înaltpreasfinţia Voastră nu aţi protestat oficial faţă de asemenea practici, aflate sub osânda canoanelor 45 şi 46 apostolice, care impun caterisirea clericilor participanţi la slujbe cu ereticii. Aceste rugăciuni comune cu

ereticii sunt o aplicare practică a deciziilor din Creta, pe care Înaltpreasfinţia Voastră le apăraţi şi le susţineţi cu fiecare ocazie, inclusiv prin acest avertisment pe care mi-l daţi mie, pregătindu-Vă să mă caterisiţi pentru că refuz să încalc canoanele 45 şi 46 apostolice şi alte canoane ale Sfintelor Sinoade şi Sfinţilor Părinţi, sau să particip la elogierea “Unirii de la 1700”, sau să dau curs invitaţiei de a mă “reforma, catoliciza, ortodoxiza sau protestantiza” după model ecumenist.

Pentru toate motivele indicate mai sus, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că, din punctul meu de vedere, avertismentul scris pe care mi l-aţi adresat este total lipsit de fundament canonic şi că voi continua nepomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre la toate slujbele, până când Vă veţi dezice de hotărârile sinodului din Creta sau un alt sinod va anula toate deciziile ecumeniste ale acestuia.

6.01.2017

Cu deosebit respect, Ieromonah Pamvo Jugănaru

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

[1]Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 70. [2] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

[3] Pidalion, ed. cit., pp. 79-80. [4] Pidalion, ed. cit., p. 180. [5] Pidalion, ed. cit., p. 362. [6] Ibidem. [7] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347. [8] Pidalion, ed. cit., p. 475. [9]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/. [10] http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciuneecumenica/, [11] Ibidem. [12] Ibidem. Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_pamvo_avertisment ul_scris_nu_are_niciun_fundament_canonic_nepomenirea_va_cont inua/2017-01-06-268

Ieromonah Pamvo: Oprirea mea de la slujire este lipsită de temei canonic, la Rădeni nu se impune delegarea altui preot slujitor Prea Cuvioase Părinte Exarh, Am luat cunoştinţă de adresa nr. 1445/07.02.2017, prin care îmi comunicaţi decizia de a mă opri, din încredinţarea Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la slujirea preoţească pe o perioadă de 30 de zile. Aşa cum v-am comunicat şi cu ocazia scrisorii din 6 ianuarie, ca răspuns la dojana arhierească, sancţiunea disciplinară îndreptată împotriva mea este lipsită de temei canonic, întrucât nu mă fac vinovat de schismă, aşa cum sunt acuzat, pentru că am întrerupt pomenirea ierarhului părtaş la erezia ecumenistă din Creta. Cu acea ocazie, am demontat toate acuzaţiile din punct de vedere canonic, motiv pentru care consider că sancţiunea opririi de la slujire pe perioada de 30 de zile este cu atât mai neavenită, cu cât eu am arătat clar că oprirea pomenirii ierarhului pentru participarea sa la erezie este un drept şi o datorie a preotului, izvorâte din prevederile canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Studiind prevederile celor două canoane, se poate constata că acestea îi permit preotului să analizeze personal comportamentul episcopului şi, în cazul în care constată că acesta învaţă public o erezie contrară Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiţii şi Sfintelor Canoane, să ia decizia întreruperii pomenirii înainte de cercetarea canonică a episcopului. Prin urmare, faptul că ceea ce Prea Cuvioşia Voastră numiţi “interpretare personală a Sinodului din Creta şi a deciziilor sale” nu este împărtăşită de Biserica Ortodoxă este atât irelevant, cât şi inexact. Este irelevant, deoarece cele două canoane nu condiţionează în niciun fel întreruperea pomenirii episcopului părtaş la erezie de către preot de opinia sau acţiunea Bisericilor locale sau a altor eparhii. Nu scrie nicăieri în canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constatinopol că, înainte de a întrerupe pomenirea

ierarhului, preotul trebuie să se uite la ce fac Bisericile rusă, georgiană, bulgară sau antiohiană sau să ceară consimţământul ierarhilor care nu au semnat la Creta documentul despre relaţiile cu lumea creştină. Canoanele spun că preotul poate opri imediat pomenirea, în clipa în care observă că episcopul său propovăduieşte în public o erezie. Atât. Este inexact, deoarece dovada că nu mă aflu în niciun fel de înşelare mi-o oferă tocmai cei invocaţi cu atâta obstinaţie de toate documentele oficiale, anume cele patru Biserici locale şi episcopii care nu au semnat. De ce nu au participat cele patru Biserici locale la Sinodul din Creta, dacă au avut certitudinea că documentele presinodale sunt ortodoxe? De ce nu le-au semnat episcopii prezenţi, dacă au avut certitudinea că ele nu sunt eretice? Cum se face că mitropolitul Ieremia de Gortina, participant la sinodul din Creta, nesemnatar al documentului despre relaţiile cu lumea creştină, la întoarcerea de la sinod a anatemizat ecumenismul şi a declarat sinodul din Creta eretic? Faptul că ceilalţi episcopi participanţi şi nesemnatari nu au făcut la fel ţine de cu totul alte considerente decât cel teologic şi nu vă îndreptăţeşte să credeţi că ei nu au afirmat că sinodul a fost eretic. Cele patru Biserici pe care le invocaţi mereu nu au receptat hotărârile sinodului, ceea ce demonstrează că, în ochii lor, deciziile respective sunt eretice, chiar dacă în declaraţiile oficiale, fie din diplomaţie bisericească, fie dintr-un pogorământ temporar, au decis să nu acuze direct sinodul că ar fi fost eretic. Nici nu aveau motive prea multe să o facă, de vreme ce nu au participat la el şi i-au respins şi deciziile. De ce ar fi exprimat “rezerve, critici şi propuneri de îmbunătăţire” unor documente care nu sunt eretice? Chiar şi părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, căruia i-aţi trasat sarcina de a mă înlocui cu părintele Ioan Şişmanian pe perioada celor 30 de zile în care sunt oprit de la slujire, a recunoscut, într-un document de tristă amintire, în care la mărturisirea ortodoxă a părintelui Tihon Bivoleanu a răspuns cu un cazier penal, că în Creta “s-au produs unele abateri de la doctrina ortodoxă”, adică, cu alte cuvinte, în Creta “s-au produs unele erezii”. Un mare adevăr. Un argument că sinodul din Creta a fost eretic îl poate constitui şi faptul că, în toate luările de poziţie oficiale ale MMB, argumentul forte nu este niciodată cel teologic, ci doar acela că Bisericile locale

neparticipante şi ierarhii nesemnatari nu au întrerupt încă pomenirea. Nu există până în acest moment o argumentare teologică a “ortodoxiei” sinodului din Creta, ci numai păreri teologice vagi, oficiale, circumstanţiale, lipsite de relevanţă teologică. Preoţilor li s-a cerut să păstreze o tăcere deplină cu privire la acest eveniment, în aşa fel încât nimeni nu a aflat din biserică ce s-a petrecut în Creta. De ce toată această taină, dacă sinodul a fost “mare şi sfânt” şi a fost şi “ortodox”? Pentru că dacă nu a fost eretic, în mod obligatoriu a fost ortodox. Varianta că sinodul nu a fost chiar ortodox, dar nici eretic nu a fost este cu totul exclusă de către doctrina canonică ortodoxă şi de către istoria bisericească, în care sinoadele au fost fie ortodoxe, fie eretice. În data de 19 ianuarie la Schitul Rădeni au slujit preoţi opriţi de la slujire de ierarhii lor exact pe acelaşi motiv pentru care încercaţi să mă opriţi de la slujire pe mine, pentru nepomenirea ierarhului datorată participării acestuia la erezia din Creta. Prin urmare, la acea slujbă nu a slujit niciun preot care să fie oprit dintr-un motiv disciplinar real, aşa încât eu nu am săvârşit nicio o abatere de la disciplina canonică a Bisericii, ci m-am conformat canonului 15 I-II, care spune că preoţii care se îngrădesc prin nepomenire de erezie trebuie cinstiţi ca apărători ai Bisericii. În consecinţă, vă rog să reveniţi asupra sancţiunii de oprire a mea de la slujire, care nu are niciun temei canonic şi este contrară prevederilor canonului 15 I-II, neavând, din acest motiv, nicio valabilitate. Întrucât nu am săvârşit nicio abatere canonică, în baza căreia să pot fi înlăturat de la slujirea celor sfinte, voi continua să slujesc ca ieromonah la Schitul Rădeni şi consider fără obiect decizia de delegare ca slujitor a ieroschimonahului Ioan Şişmanian (Laurenţiu) la Schitul Rădeni, comunicată prin adresa nr. 1451/07.02.2017, deoarece programul liturgic este împlinit exact în conformitate cu tipicul bisericesc al vieţii de mănăstire. Decizia de a delega un preot pomenitor în locul meu reprezintă o sfidare la adresa celor peste 500 de credincioşi ortodocşi care frecventează Schitul Rădeni din toată ţara pentru a participa la o

slujbă ortodoxă necontaminată cu erezia ecumenistă. A venit momentul ca aceşti oameni să nu mai fie trataţi ca o turmă de rătăciţi, ci ca nişte creştini ortodocşi care merită tot respectul şi grija părintească a întâistătătorilor lor. Cu atât mai mult cu cât aceia dintre ei care sunt ctitori ai Schitului nu acceptă ca donaţia lor, care, din motivele binecunoscute şi explicate cu alte ocazii, nu a intrat în patrimoniul bisericesc şi deci este încă revocabilă, să fie folosită de către donatar cu o întrebuinţare contrară celei pe care i-au dat-o ei şi sunt gata să lupte pe cale juridică pentru apărarea drepturilor lor. 08.02.2017 Cu respect, Ieromonah Pamvo Jugănaru Prea Cuvioşiei Sale, arhim. Nichifor Horia, Exarhul Arhiepiscopiei Iaşilor Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_pamvo_oprirea_mea _de_la_slujire_este_lipsita_de_temei_canonic_la_radeni_nu_se_i mpune_delegarea_altui_preot_slujitor/2017-02-08-317

Ecumeniștii au fost rușinați astăzi la Schitul Rădeni. Oare ce va urma? Astăzi, 9 februarie 2017, în jurul orei 7.30, la Schitul Rădeni s-a prezentat protopopul de Târgu Neamţ, însoţit de câţiva preoţi, unul dintre ei din judeţul Botoşani. Cu o atitudine agresivă, fără a se legitima, fără a explica motivele prezenţei lor acolo, fără a prezenta un document care să îi împuternicească să intre şi să tulbure desfăşurarea sfintelor slujbe, protopopul şi ceilalţi preoţi au încercat să intre în Sfântul Altar, unde nu au fost primiţi, deoarece nu fuseseră invitaţi de părintele Pamvo, egumenul schitului, nici nu aveau ce căuta cu forţa într-o unitate monahală, ei fiind preoţi de mir. O credincioasă din sat a afirmat că la parohia Rădeni preotul i-a informat pe credincioşi încă de duminica trecută cu privire la faptul că joi va avea loc la schit “o slujbă mare” şi că va fi ultima zi de slujire a părintelui Pamvo. Confruntaţi cu refuzul de a fi primiţi în Sfântul Altar şi cu reproşurile creştinilor tulburaţi din rugăciune, aceşti preoţii au aşteptat un moment liturgic în care Sfintele Uşi ale altarului au fost deschise, pentru a forţa intrarea în Sfântul Altar. Din relatările celor care erau prezenţi în acel moment în biserică aflăm că, spre stupoarea tuturor, protopopul din Târgu Neamţ a intrat pe brânci în Sfântul Altar, pe uşile împărăteşti, deşi nu avea nici veşminte liturgice, nici dreptul de a da buzna pe acele uşi, în timpul unui moment din Sfânta Liturghie în care, conform tipicului, nu putea intra pe uşile împărăteşti nici dacă ar fi fost împreună slujitor. Revoltaţi de acest sacrilegiu, câţiva credincioşi l-au invitat şi l-au însoţit afară din biserică, dimpreună cu însoţitorii cu care au venit. După ce a plecat din Schitul Rădeni, protopopul a ales să se victimizeze, pretinzând, în mod mincinos şi descalificant pentru un preot, că a fost agresat de către cei prezenţi în schit şi a depus o plângere penală la poliţia din localitate. Împotriva sa şi a celor cu care a venit s-a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicare a exercităţii libertăţii de exprimare religioasă, pedepsite de către Noul Cod Penal,

prin articolul 381, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Plângerea a fost semnată de credincioşi prezenţi în acel moment în biserică pentru a se ruga şi a căror rugăciune a fost tulburată cu această ocazie. Ca urmare a plângerii penale depuse de protopopul de Târgu Neamţ, peste aproximativ o jumătate de oră au apărut organele de menţinere a ordinii, mai precis câţiva poliţişti din localităţile învecinate. Cu ei a venit şi stareţul Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton Negrea, însoţit la rândul său de câţiva jandarmi. Pentru a se evita repetarea infracţiunii prevăzute de art. 381 NCP, un grup de credincioşi l-au întâmpinat pe stareţ şi l-au rugat respectuos să spună care este scopul vizitei pe care o face. Părintele Hariton a încercat să acrediteze ideea că este stareţul acelui schit şi că, în această calitate, poate să se prezinte la Sfânta Liturghie. I s-a cerut să facă dovada că Mănăstirea Petru Vodă este cu adevărat proprietarul Schitului Rădeni, a prezentat un document care nu era titlu de proprietate care să îi ateste drepturile asupra schitului. I s-a cerut să facă dovada că există o hotărâre judecătorească executorie care să îi permită să intre în forţă în schit, în ciuda voinţei poporului ortodox aflat în acel moment la rugăciune, şi nu a putut face dovada existenţei unui astfel de document. În aceste condiţii, i s-a cerut respectuos să revină la schit numai când poate face dovada unei hotărâri judecătoreşti care să îi dea dreptul să intre în biserică şi să evacueze pe cei aflaţi acolo. Părintele stareţ a fost de acord să înceapă procedurile juridice pentru obţinerea unui act juridic prin care să intre în legalitate cu privire la pretenţiile asupra schitului Rădeni. Cei prezenţi au contestat vehement actul abuziv de oprire de la slujire a părintelui Pamvo, argumentând că părintele nu a făcut decât să îşi urmeze conştiinţa de preot şi de monah, aplicând canoanele 15 I-II şi 31 apostolic, întrerupând pomenirea unui ierarh părtaş la erezie, iar pentru acest lucru nu poate fi judecat, în conformitate cu sfintele canoane. [430]

Locuitorii din Rădeni, adevăraţii proprietari ai schitului, l-au asigurat pe stareţul Mănăstirii Petru Vodă că nu vor accepta niciodată ca părintele Pamvo să fie înlocuit cu alt preot şi nici nu vor permite ca ctitoria lor să fie ocupată de vreun preot care pomeneşte ierarhul părtaş la erezie. Stareţului i s-a amintit că Mănăstirea Petru Vodă a avut o contribuţie nesemnificativă la ridicarea schitului, că schitul nu a fost sfinţit şi prin urmare nu a fost preluat în circuitul patrimonial de către BOR, că prin urmare BOR nu poate avea pretenţia de proprietar asupra aşezământului şi că donaţiile din care schitul s-a făcut sunt încă revocabile, conform regulamentelor bisericeşti şi art. 1020 NCC, pe motivul neîndeplinirii de către donatar a sarcinilor asumate, atunci când s-a făcut donaţia. S-a subliniat ideea că nu doresc neapărat să redevină proprietari asupra schitului sau să îl scoată de sub autoritatea MMB, ci doar să se respecte dreptul lor de a participa la o slujbă ortodoxă în ctitoria lor. Întrebat cu ce autoritate a venit protopopul la prima oră a dimineţii, părintele stareţ a afirmat că el are dreptul să se implice, deoarece schitul se află în raza sa de jurisdicţie. I s-a arătat decizia exarhatului de înlocuire a părintelui Pamvo cu părintele Ioan Şişmanian, care era adresată exclusiv Stăreţiei Mănăstirii Petru Vodă, nu şi protopopiatului, însemnând că desemnat cu aducerea părintelui Şişmanian era doar stareţul mănăstirii, nu şi protopopul de Târgu Neamţ. La întrebarea referitoare la cine l-a autorizat pe protopop, părintele stareţ Hariton a spus că protopopul a acţionat cu acordul Înaltpreasfinţiei Sale Mitropolitul Teofan. Acelaşi răspuns a dat şi la întrebarea referitoare la cine l-a chemat pe preotul din Botoşani. Concluzia trasă de credincioşii de la Rădeni a fost că, în cazul în care protopopul a acţionat aşa cum a făcut-o la indicaţiile mitropolitane, atunci Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan s-ar putea face vinovat de a-l fi instigat pe protopopul de Târgu Neamţ la săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 381 Noul Cod Penal. Întrebat dacă nu îl deranjează că doreşte să aducă în schit un preot la care nu va veni nimeni la slujbă, deoarece pomeneşte ierarhul, părintele stareţ a opinat că poporul credincios nu [431]

trebuie să vină la schit, ci trebuie să se ducă la parohii. I s-a sugerat să îi trimită la parohii şi pe cei ce vin la mănăstire la Petru Vodă. Părintelui i s-a adus aminte că a recunoscut erezia din Creta în celebrul răspuns oferit părintelui Tihon Bivoleanu, care a făcut o mărturisire publică de nepomenire a ierarhului părtaş la erezie şi a primit în schimb, în loc de răspuns teologic, un fel de cazier penal. Cu acea ocazie, părintele stareţ a afirmat că la Creta “s-au produs unele abateri de la dreapta credinţă”, ceea ce în limbaj dogmatic înseamnă că “s-au produs unele erezii”. I s-a cerut să se delimiteze de aceste abateri de la dreapta credinţă. La un moment dat, părintele stareţ a încercat să acrediteze ideea mincinoasă că la Rădeni este pomenit PS Longhin Jar, voind să argumenteze că cei de la Rădeni sunt schismatici şi au ieşit din Biserica Ortodoxă. I s-a răspuns că la Rădeni sunt pomeniţi toţi arhiereii ortodocşi, iar dacă Înaltpreasfinţitul Teofan este ortodox înaintea lui Dumnezeu, atunci este pomenit implicit şi nu are niciun motiv să se supere pe cei de la Rădeni. La rândul său, părintele Ioan Şişmanian a fost rugat să nu se facă instrumentul unor acţiuni în forţă pornite contra celor ce apără dreapta credinţă. I s-a atras atenţia că pe internet sunt foarte mulţi oameni stupefiaţi de decizia preacucerniciei sale de a deveni luptător în favoarea ecumenismului şi cel prin care să se aducă distrugerea schitului Rădeni. După mai multe ore de discuţii, în care părintele stareţ a afirmat că este împiedicat să meargă în biserică şi i s-a răspuns că poate intra în orice moment, cu condiţia să nu agreseze conştiinţa celor ce se roagă acolo prin pomenirea ierarhului părtaş la erezie, preacuvioşia sa şi toţi cei ce îi însoţeau au părăsit schitul Rădeni, pentru a merge la Primăria din localitate, cu speranţa descoperirii unor documente care să ateste că Petru Vodă este proprietar al schitului Rădeni. Li s-a pus în vedere celor de la Primărie că părintele stareţ nu are nicio calitate pentru a cere astfel de documente, deoarece nu poate demonstra că este proprietar asupra schitului şi, prin urmare, nu i se pot elibera documentele cerute.

S-a aflat că părintele este foarte interesat de autorizaţia de construcţie a schitului şi s-a tras concluzia că motivul pentru care ar putea dori acest document ar putea fi determinarea instituţia abilitată cu verificarea autorizaţiei de construcţie să o verifice, în speranţa că, neexistând astfel de autorizaţie, autorităţile ar putea lua decizia demolării schitului. Din relatările unui martor, înainte de a părăsi zona, părintelui Hariton i s-ar fi pus în vedere de către cineva din forţele de poliţie să nu mai pună poliţia pe drum decât în momentul în care va avea o hotărâre judecătoreasc executorie. Un sfat corect, conform legii, pe care i l-au oferit şi credincioşii cu care a discutat mai înainte.

Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ecumenistii_au_fost_rusinati_ astazi_la_schitul_radeni_oare_ce_va_urma/2017-02-09-320

Ieromonahul Pamvo este oprit de la slujire şi chemat în Consistoriu

Mitropolitul Moldovei a decis să treacă la caterisirea părinţilor care se opun sinodului eretic din Creta. Prima caterisire este propusă a fi cea a Părintelui Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului Radeni. Printre acuzele care i se aduc Părintelui Pamvo sunt şi unele insolite: instigarea la atitudini şi fapte negative sau insultă, calomnia, defăimarea şi clevetirea în public. Aceste acuzaţii se referă la fapte ce ţin de conviețuirea socială a preotului, iar demonstrarea lor de către consistoriul monahal din Iaşi va trebui făcută cu probatoriul specific acestor fapte. Cu privire la celelalte acuzaţii, Părintele Pamvo s-a exprimat în fazele anterioare ale sancţiunilor ce i-au fost aplicate, când a arătat că oprirea pomenirii pentru cazul de participare la erezie a episcopului nu poate fi considerată schismă., nici neascultare, cu atât mai puţin contrazicerea poziţiei oficiale a Bisericii, de vreme ce prin oprirea pomenirii episcopului părtaş la erezia din Creta se mărturiseşte poziţia oficială a Bisericii dintotdeauna.

Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_pamvo_este_oprit_d e_la_slujire_si_chemat_in_consistoriu/2017-03-12-362

Ieromonahul Pamvo de la Schitul Rădeni a fost ''caterisit'' de ERETICI. Luni, 22 mai 2017, Părintele Pamvo a fost invitat de IPS Teofan la Durău, unde a fost informat că s-a hotărât caterisirea sfinției sale în Consistoriul Eparhial Monahal Iași. Înaltul ierarh a citat corect opțiunile pe care art. 132, alin. (2) RACDIJBOR i le oferă: de a aproba hotărârea, de a o respinge sau de a o modifica. Motivul invocat pentru acea întâlnire a fost dificultatea cu care se ia o astfel de decizie și dorința de a mai discuta o dată cu părintele Pamvo înainte de a o lua. Procedura nu este cerută de către RACDIJBOR, nici nu este interzisă. Prin decizia Înaltpreasfinției Sale de a discuta cu Părintele Pamvo și de a lua decizia după acea discuție, Înaltpreasfinția Sa și-a asumat deschis rolul de judecător direct al cauzei, dat fiind că de decizia pe care a luat-o în urma discuției cu Părintele Pamvo a depins validarea sau invalidarea deciziei pe care o luaseră consistorialii înainte. În acea discuție, Părintele Pamvo a ridicat obiecția legată de recuzarea unuia dintre membrii Consistoriului, întrebând cum s-a putut lua o decizie doar cu doi membri ai Consistoriului. Înaltul ierarh a spus că răspunsul se va vedea în hotărâre. Cu prilejul unei întrevederi avute în ziua în care a depus cererea de recuzare, Înaltpreasfinția Sa i-a spus Părintelui Pamvo că dacă un membru va fi recuzat… vor judeca ceilalți doi, lucru nepermis de regulamentul instanțelor de judecată. S-a ridicat obiecția legată de incompatibilitatea judecării propriei cauze de către episcop, consemnată de canonul 118/107 al sinodului din Cartagina. Înaltpreasfinția Sa a considerat acel argument canonic „interpretare personală”. Tot „interpretare personală” a fost considerată și obiecția la argumentul că prin întreruperea pomenirii Părintele ar fi comis schismă. Înaltpreasfinția Sa a susținut că, în ciuda documentelor sinodului din Creta, ceilalți episcopi ai Bisericii nu au întrerupt comuniunea euharistică cu Înaltpreasfinția Sa. La acest argument, Părintele Pamvo a replicat că, pe de o parte, nu e de mirare,

de vreme ce toți sunt implicați, într-o formă sau alta, în erezia ecumenistă semnată în Creta, iar pe de altă parte, canonul 15 I-II

Constantinopol nu condiționează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că se află sau nu în comuniune cu ceilalți ierarhi, ci de faptul că predică o erezie condamnată de cugetarea Sfinților Părinți sau de hotărârile dogmatice ale sinoadelor Bisericii. Argumentul comuniunii cu ceilalți episcopi este singurul argument pe care MMB l-a produs în această dispută teologică, de la începutul acesteia, în august anul trecut. Întrebat dacă dorește “să reintre în rânduială”, Părintele Pamvo a spus că o va face imediat ce Înaltpreasfinția Sa va retrage semnătura de pe documentele din Creta, adăugând că, în acest stadiu, nici măcar nu i se cere să rupă comuniunea euharistică cu ceilalți episcopi rămași părtași ai ereziei din Creta, ci doar să se îngrădească pe sine și să ne îngrădească pe noi, credincioșii din Moldova, de acea erezie. Înaltpreasfinția Sa a refuzat acest lucru. După toată această discuție, Părintele Pamvo a fost informat vineri în legătură cu caterisirea sa și cu aprobarea acesteia de către Înaltpreasfințitul Teofan. La o primă lectură a sentinței se observă caracterul personal al acestei dispute, subliniat și de discuția de luni, în care Înaltpreasfinția Sa a demonstrat că este atât judecător indirect, prin Consistoriu, cât și judecător direct, prin dreptul de veto conferit de art. 132 RACDIJBOR, al unei cauze în care este implicat direct. Elementul de noutate față de toate sentințele pronunțate până acum în cazul preoților nepomenitori este că două capete de acuzare au fost retrase. Motivul real pare a fi dorința de a da impresia unei judecăți imparțiale, încercându-se prin aceasta să se facă uitate gravele vicii de procedură semnalate de-a lungul acestui proces. Motivul invocat este și el pertinent, anume imposibilitatea de a proba acele acuze pe baza probatoriului existent. Sentința de caterisire a Părintelui Pamvo reține în seama părintelui numai acuzațiile legate strict de nepomenirea ierarhului, de celelalte acuze, legate de fapte oarecum de drept comun (clevetire, defăimare, insultă, instigare etc.), părintele fiind exonerat, pe motiv că acuzarea nu a reușit să le probeze așa cum trebuie.

În cele peste 30 de pagini de motivare a sentinței se întâlnesc printre altele interpretări tendențioase ale unor fapte, minciuni sfruntate ale martorilor acuzării, consemnate de către Consistoriu, în ciuda cererii apărării de a se renunța la acești martori, aflați într-o stare de incompatibilitate evidentă. Din această motivare se degajă câteva rațiuni pentru care, în cererea de apel, dacă o va face, părintele Pamvo va putea invoca faptul că sentința este nulă de drept. Cel mai important motiv de nulitate absolută a sentinței este faptul că a fost dată de un judecător propus spre recuzare. La pagina 11 a motivării se spune că Consistoriul a decis nerecuzarea părintelui arhimandrit Gavriil Alexa, “reținând punctul de vedere al părintelui Gavriil Alexa, care a arătat că motivul de recuzare formulat la adresa sa nu se încadrează între motivele de recuzare prevăzute de art. 138”. Motivul de recuzare formulat la adresa părintelui Alexa fusese acela că a discutat cazul cu o persoană la telefon și s-a pronunțat în dosarul Părintelui Pamvo, exprimând opinia că acesta a greșit când a afirmat că în Biserică nu mai este har. Afirmația rostită de către arhimandritul Gavriil Alexa era preluată din depoziția starețului Hariton, consemnată în pagina 18 a motivării sentinței, în care acesta afirma: “Părintele Pamvo a anunțat în mod public în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii din duminicile perioadei noiembrie 2016-februarie 2017, faptul că la Rădeni este singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile și faptul că celelalte persoane care nu vor apela la serviciilor religioase de acolo sunt sortite muncilor iadului”. Această depoziție este mincinoasă, deoarece în perioada noiembrie 2016-februarie 2017 părintele Pamvo nu a ținut aproape niciodată cuvânt de învățătură, această sarcină fiind delegată altcuiva, iar de la altarul Schitului Rădeni nu s-au afirmat niciodată că Rădeni e singurul loc din țară unde Sfintele Taine sunt valabile sau că cine nu vine la Rădeni merge în muncile iadului. Pe lângă faptul că s-a antepronunțat în privința vinovăției Părintelui Pamvo, încălcând articolul 138, litera d), care consideră motiv de recuzare “dacă și-a manifestat public ori privat opțiunea, înainte de a se pronunța hotărârea”, iar această antepronunțare a fost probată cu o declarație semnată de către persoana cu care

părintele Alexa a vorbit și care și-a manifestat dorința și disponibilitatea de a se constitui în martor al apărării, pentru a se complini procedura care cere ca depozițiile martorilor să se ia în instanță, părintele arhimandrit Gavriil Alexa a încălcat și articolul 94, alin. (1), care spune că ședințele Consistoriului nu sunt publice, divulgând informații din dosar unor persoane care nu trebuia să aibă acces la acestea, în condițiile în care Consistoriul a refuzat să îi ofere informațiile solicitate părintelui Pamvo, în legătură cu maniera în care i s-au rezolvat solicitările făcute, invocându-se tocmai acest articol (pagina 9 din motivarea sentinței). Cu toate acestea, colegii de consistoriu l-au considerat vrednic de a judeca în continuare în acel proces. Un al doilea motiv de nulitate a întregului demers îl reprezintă maniera în care s-a rezolvat cererea prin care se solicita comunicarea modului în care a fost trimis în judecată părintele Pamvo. În înștiințarea de chemare în judecată din 08 martie 2017, părintelui Pamvo i se comunică faptul că a fost trimis în judecată în baza art. 62, alin. (1), litera b) RACDIJBOR, care reglementează etapele instrumentării unei sesizări. Conform acestui articol, sesizările trebuie să fie cercetate disciplinar. În pagina 5 a motivării sentinței, se spune că Consistoriul a constatat că trimiterea în judecată s-a făcut în baza art. 60, litera (b) RACDIJBOR, adică prin raport direct de inspecție. Problema pe care Consistoriul nu a constatat-o și nici nu a rezolvat-o în niciuna dintre ședințele sale este necorespondența dintre art. 60 și art. 62. Articolului 60, litera (b) RACDIJBOR îi corespunde în art. 62, invocat de chemarea în judecată primită de părintele Pamvo, alin. (2), iar nu alin. (1), litera b). În consecință, această discrepanță pare a fi o reîncadrare ad hoc, operată pentru ca lipsa cercetării disciplinare să nu se constituie întrun motiv de nulitate a întregului raport de trimitere în judecată și deci a întregii judecăți. În caz contrar, înștiințarea de chemare în judecată a Părintelui Pamvo suferă de o greșeală materială, nerectificată niciodată, în ciuda atragerii atenției asupra ei, ceea ce o face nulă.

Cheia întregii decizii de caterisire și cel mai grav motiv de nulitate a acesteia o constituie raționamentul din pagina 29 a motivării sentinței: “Justificarea principală indicată în apărarea sa, respectiv aceea că episcopul locului a învățat cu capul descoperit o erezie, iar aceasta ar justifica îngrădirea preoților de acesta, nu poate fi primită, întrucât pronunțarea asupra presupusei erezii a fost făcută de un grup restrâns de persoane care au decis acest lucru. Primind această justificare s-ar crea un precedent periculos, prin care oricine ar putea decide că episcopul locului se face vinovat de o presupusă erezie, iar aceasta ar îndreptăți un preot certat cu disciplina bisericească să se îngrădească de episcopul său” (s.n.). Mai departe, citatul arată că numai Sfântul Sinod are dreptul de a judeca dacă episcopul este eretic și de a-l condamna, dar deocamdată nu există nicio hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens. Această argumentare uluitoare ne arată următoarele: 1. Părintele Pamvo putea să vină în fața consistoriului și să se apere pe fond cu ce argumente dorea sfinția sa, apărarea i-ar fi fost respinsă apriori, din cauza acestei interpretări eronate a Sfintelor Canoane, cu care membrii Consistoriului porniseră la drum și care este “doctrina juridică oficială” la nivel de BOR pe această temă. 2. Această interpretare neagă existența și mai ales conținutul canoanelor 31 apostolic, 15 I-II Constantinopol și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic. Canonul 31 apostolic face distincție între preoții care opresc pomenirea pe motive de ceartă cu disciplina bisericească și cei ce invocă erezia episcopului, iar canonul 15 I-II stabilește clardreptul preotului de a constata personal că episcopul învață public o erezieosândită de către sinoadele Bisericii sau de către cugetarea Sfinților Părinți și să se despartă prin nepomenire de acesta înainte de cercetarea sinodală a acelui episcop. Prin urmare, pretinsul “precedent periculos” îl stabilește canonul 15 I-II, care spune că preotul este cel ce poate (și trebuie) să constate o erezie osândită de sinoade sau de cugetarea patristică. Aici intervine canonul 3, care lămurește expresia “osândită de Sfintele Canoane sau de cugetarea Sfinților Părinți”, lărgind

sfera acesteia și asupra ereziilor care, deși nu au fost condamnate încă de un sinod, sunt condamnate de către sinoadele deja ținute prin faptul că învățătura lor este contrară Revelației, așa cum este aceasta explicată de către Sfinții Părinți și de către hotărârile Sfintelor Sinoade. Preoții pe care îi repune în treaptă sinodul al III-lea ecumenic se opuseseră ereziei lui Nestorie, care încă nu fusese condamnată explicit de către un sinod, dar care fusese condamnată implicit de către hotărârile sinoadelor anterioare și de către cugetarea Bisericii, exprimată de Sfinții Părinți. Nu există, prin urmare, niciun pericol ca un preot certat cu disciplina bisericească să îl acuze pe episcop de erezie, fără a se condamna el de schismă și defăimare a episcopului respectiv, deoarece acuzația trebuie demonstrată, erezia respectivă trebuie să existe, trebuie să fie propovăduită în public și să fie contrară Sfintelor Sinoade sau cugetării Sfinților Părinți. Toate aceste condiții obligatorii, care fac distincția între preoții “certați cu disciplina” și mărturisitorii dreptei credințe au fost împlinite de către sinodul din Creta, la care s-au luat decizii contrare sfintelor sinoade și cugetării Sfinților Părinți, decizii propovăduite de către episcopii semnatari în fața întregii lumi. Argumentul MMB este cu desăvârșire anticanonic și ignoră existența celor trei canoane invocate mai sus. 3. Negând evidența canonică, sentința pronunțată este nulă, deoarece încalcă principiul de bază al justiției bisericești, expus de art. 3, litera g) RACDIJBOR, care spune că unul dintre principiile canonice fundamentale este “respectarea prevederilor canonice”, și cade sub prevederile canonului 8 de la sinodul al III-lea ecumenic, care spune că orice decizie contrară deciziilor sfintelor sinoade este nulă și nu are nicio forță juridică. Canoanele 15 I-II și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic sunt decizii ale Sfintelor Sinoade, pe care MMB le neagă. 4. La luarea deciziei de caterisire au contribuit delațiunile celor doi martori ai acuzării, care au fost în același timp și autori ai rapoartelor de incriminare a Părintelui Pamvo, ambii în dispută clară cu părintele, incompatibili cu funcția de martor, recuzați de apărarea Părintelui Pamvo, dar păstrați de Consistoriu.

[440]

Motivația sentinței face și aprecierea eronată că Părintelui Pamvo i s-a garantat dreptul la apărare, prin faptul că i s-a permis să își vadă dosarul. În realitate: 1. Părintele Pamvo a avut acces la dosar timp de două ore, timp în care l-a putut studia în compania unor preoți MMB, care lau ținut mai tot timpul de vorbă. 2. Nu i s-a permis să îl xerocopieze sau să îl studieze alături de o persoană competentă în materie canonică și juridică. 3. Nu a avut acces la avocat bisericesc, deoarece în această speță avocații bisericești erau la fel de incompatibili ca și membrii consistoriului, care aveau deja o “doctrină” paralelă cu cea canonică despre cum trebuie interpretate canoanele care îl dezincriminau pe Părintele Pamvo, după cum am văzut mai sus din citatul prezentat. 4. Nu i s-a rezolvat niciuna dintre multele vicii de procedură semnalate. Nu i s-a prezentat nicio dovadă care să ateste că este preot în Mitropolia Moldovei, existând posibilitatea ca Consistoriul Monahal Iași să fi judecat un preot hirotonit în Mitropolia Clujului; nu i s-a prezentat nicio dovadă a cunoștințelor juridice ale membrilor consistoriului, existând posibilitatea ca hotărârea să fie nulă și din acest punct de vedere; nu au fost retrași martorii acuzării, aflați în incompatibilitate. 5. Faptul că a semnalat toate viciile grave de procedură i s-a reținut ca o circumstanță agravantă, considerându-se că, apărandu-se, “a arătat rea credință și atitudine disprețuitoare”. Părintele Pamvo va face apel în privința caterisirii sfinției sale. Între timp, la Rădeni viața duhovnicească merge înainte netulburată. Caterisirea Părintelui Pamvo nu a schimbat situația în niciun fel. Canonul 3 de la sinodul al III-lea ecumenic garantează că nici de acum încolo nu se va schimba ceva din acest punct de vedere. Rămâne din toată motivarea sentinței de caterisire a Părintelui Pamvo o singură nedumerire: de mai multe ori se menționează faptul că Părintele Pamvo i-a convocat telefonic pe cei de la Rădeni. De unde știu martorii acuzării că Părintele Pamvo i-a convocat pe [441]

oameni… telefonic? De prezentat vreo probă a acestei afirmații nu s-a pus problema.

Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_pamvo_de_la_schit ul_radeni_a_fost_39_39_caterisit_39_39_de_eretici/2017-05-30426

4.11 Preot Ioan Miron – Turdaș, jud Alba Părintele Ioan Miron din Turdaş - jud. Alba a fost chemat la judecată de ecumenişti pe 23 februarie 2017

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron. Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și

slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească. Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!” Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos. Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști). Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu. pr. Ciprian Staicu

Acuzaţiile aduse părintelui Ioan Miron sunt pretext pentru a elimina abuziv un opozant al sinodului din Creta Părintelui Ioan-Septimiu Miron de la parohia Turdaş, jud. Alba, i se aduc patru acuzatii nefondate pentru care este citat ca, în 23 febr. 2017, să se prezinte în faţa “judecătorilor oficiali”. În realitate, aceste acuzaţii sunt pretext de a elimina, în mod abuziv, un opozant al “Sinodului” din Creta. Să le luam pe rând: 1. “Contrazicerea publică, in scris, a poziţiei oficiale a Bisericii” ÎPS Irineu consideră că poziţia oficială a BOR este mai presus decât învăţătura Sfinţilor Părinţi despre ecumenism. Poziţia oficială este influenţată politic, în timp ce învăţăturile marilor noştri duhovnici: Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae etc., au fost insuflate de Duhul Sfânt pentru că ei au fost trăitori în Hristos, nu diplomaţi la birou. Mărturiile acestor duhovnici au valoare mai mare decât semnăturile, delegaţiei oficiale a BOR, depuse în mare grabă sub supravegherea unor cardinali catolici care au participat (ca observatori) la acel pseudosinod. Pe lângă mărturiile marilor noştri duhovnici, merită amintit ce spune Sfântul Iustin Popovici, canonizat de Biserica Ortodoxă, pentru sfinţenia vieţii sale: „Ecumenismul este panerezia timpului nostru”. Destul de clar, pentru cine vrea să priceapă. Să nu uităm că „poziţia oficială” a Bisericilor Bulgariei, Georgiei, Antiohiei contrazic „poziţia oficială” a Bisericii României. Asta ar trebui să ne dea de gândit. Biserica Greciei, a respins erezia din Creta fără a condamna însă acel pseudosinod. Faptul că a respins erezia ecumenistă decretată în Creta este rezultatul unor ierarhi care au luptat în Sinodul Bisericii Elene pentru aceasta.

Biserica Rusiei a negat că „Sinodul” din Creta ar avea valoare panortodoxă, urmând să se pronunţe şi asupra documentelor semnate acolo. 2. „Schismă” Părintele Ioan Miron nu poate fi acuzat de schismă deoarece nu a părăsit Biserica Ortodoxă şi nici nu are de gând să o părăsească vreodată. Pentru mai multe lămuriri vă recomand să cercetaţi un document de mare importanţă intitulat "Expresia constiintei noastre", semnat şi de sfintia sa. Documentul original poate fi văzut aici: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wpcontent/uploads/2016/11/ comunicat-16.11.2016.pdf 3. “Neascultarea de autorităţile bisericeşti” Sfinţii Părinţi spun că ascultarea se face până la păcat. Cât timp ierarhul său nu ascultă de învăţăturile Bisericii Ortodoxe, nici părintele Ioan Miron nu ascultă de cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă. E dreptul său, nu? 4. „Nerespectarea mărturisirii depuse la hirotonie” Nu este corect. Prin hotărârea nr. 4218/2010 a BOR, în urma propunerilor sinoadelor mitropolitane, s-a stabilit un formular de jurământ la hirotonia fiecărui preot. În acest JURĂMÂNT, printre altele, se spune: „Mă voi strădui să apăr Sfânta Biserică, păzind-o de defăimare şi de dezbinare, stând permanent în ascultare față de Chiriarhul meu şi în comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă”. Ce defăimare mai mare poate fi decât erezia? Ce dezbinare mai mare poate fi decât ca “Biserica oficială” să se rupă de învăţătura Bisericii Apostolice? Ascultarea faţă de chiriarh se face până la păcat, asta am lămurit-o la punctul 3. În documentul "Expresia constiintei noastre", preotul Ioan Miron arată că rămâne în comuniune cu Biserica Ortodoxă. Refuzul său de a asculta atunci când i se cere să ascundă adevărul, referitor la

cele semnate de către delegaţia României în Creta, este de înţeles, chiar dacă această atitudine deranjează pe cei ce au făcut compromisul. Ieromonah Eftimie Mitra

Preot Ioan Miron: cel care aderă la hotărârile sinodului din Creta este un ERETIC! Indiferent că este episcop, preot sau mirean ''Joi, 23 februarie, 2017, am fost la Alba-Iulia, pentru a participa la procesul părintelui Ioan Miron, în calitate de martor. Când am ajuns acolo, am văzut că părintele se hotărâse să accepte sfatul doamnei avocat Iulia Tipa de a aborda acest ”proces” din perspectiva faptului că nu are baze legale, adică să îl conteste total. Așa că părintele Ioan a intrat singur în sala de judecată, unde a stat aproximativ o jumătate de oră, străduindu-se să îi facă pe membrii Consistoriului să înțeleagă realitatea: nu le recunoaște autoritatea de a-l judeca, atât legal, cât și duhovnicește (dacă au acceptat sinodul din Creta, înseamnă că nu mai sunt ortodocși, deci nu pot judeca un ortodox). Noi am stat afară în compania poliției, trimisă în mod ”preventiv.” Doamna avocat Iulia Tipa și domnul Silviu-Mihai Chirilă au încercat un dialog cu un consilier al Arhiepiscopiei, care a ieșit la un moment dat afară din clădire, însă lungimile de undă nu s-au potrivit, acest părinte consilier nedorind să ofere vreo explicație referitoare la prezența poliției, la interdicția de a participa martorii la proces. Mai mult, i-am dat părintelui consilier o mapă cu 12 pagini, conținând o broșură cu 40 de argumente că sinodul din Creta NU a fost în duhul Sfinților Părinți. L-am rugat să i-o dea părintelui Ioan – nu apucasem, căci am fost să o trag la xerox între timp – și să fie depusă la dosar, ca argumentație teologică a poziției anti-Creta a părintelui Ioan Miron. Consilierul a luat mapa, s-a dus cu ea înăuntru, promițându-mi că aduce o copie după prima pagină, cu un număr de înregistrare. În final a ieșit cu tot cu mapă, fără număr de înregistrare, mi-a înmânat-o, spunând că membrii Consistoriului au refuzat-o la dosar, pe motiv că în timpul procesului NU se pot depune înscrisuri. Asta a fost culmea! Păi când să le depui? De fapt, am înțeles, că doar am trecut și eu prin ”procedura” aceasta, dar la Miercurea-Ciuc. A primi înscrisuri – dreptul inalienabil al

acuzatului la apărare – presupune să dai în final un nou termen, ca să poți în calitate de judecător să analizezi probele puse la dosar. Dar ei AU ORDIN SĂ NE EXECUTE PE LOC. Cum fac cu creștinii cei din ISIS. Numai că aceia transformă creștinii direct în mucenici. Noi mai trebuie să așteptăm. Ce să mai încărcăm dosarul cu probe? Asta a fost. Ei au rămas … în deliberare, noi rămânem cu Hristos. Nădăjduim. Sunt sigur că dacă ar veni acum Hristos și ar fi dus în fața unui consistoriu din acesta și ar vrea să depună la dosar… Evanghelia, judecătorii ar refuza-o fără să clipească. Domnilor din consistoriu, îl condamnați pe părintele Ioan? Pe voi vă condamnați. Acolo de fapt semnați – ACEASTA ESTE REALITATEA – propria voastră caterisire. Să nu fie! Post plin de har dorim tuturor ortodocșilor, iar ecumeniștilor le arătăm doar Crucea lui Hristos. Cu Cel răstignit pe ea se războiesc. Iar sorți de izbândă nu au. Pr. Ciprian Staicu PS – Am uitat ceva: pe turlele catedralei arhiepiscopale din Alba-Iulia tronează crucile satanice ale lui Baphomet. Am făcut 5 ani de seminar acolo, am amintiri minunate din acea biserică, dar acum NU am intrat în ea. S-a transformat – ca să îl citez pe părintele Ioan Miron – întro biată capiște idolească. Doamne, dă-le pocăință hulitorilor lui Hristos!''

Părintele Ioan Miron a fost încununat de ecumeniști printro ''caterisire'' necanonică... Pe 9 martie, ecumeniștii au fost la Părintele Ioan ca să preia parohia, cu această ocazie i-au și înmânat sentința de caterisire NECANONICĂ. Probabil s-au speriat de Părintele Ioan, precum dracul de tămâie, după episodul din 23 februarie când au fost reduși la tăcere în 20 de minute. Așa că tot într-o zi de 9 martie a fost și hirotonit și ''caterisit'' de către IPS Irineu, care i-a și spus că-l va face mucenic.

[450]

4.12 Preot Cosmin Tripon – Beiuș

Părintele Cosmin Tripon se îngrădeşte de erezia ecumenismului. Scrisoare către PS Sofronie Drincec

“Nu pot săruta mâna care a semnat documentele eretice din Creta” Unul dintre mărturisitorii antiecumenişti ai Bisericii noastre Ortodoxe este părintele Cosmin Tripon de la Parohia Beiuş IV din Episcopia Oradei. Sfinţia sa a întrerupt pomenirea ierarhului încă din toamna trecută. În acest material părintele îşi anunţă publicului larg decizia de a nu mai pomeni ierarhul locului, după ce a primit binecuvântarea duhovnicului sfinţiei sale să facă acest lucru. Episcopul Oradei a fost anunţat de încetarea pomenirii în ianuarie anul acesta, iar poporul credincios din parohia în care părintele Cosmin slujeşte au aflat încă din toamna anului trecut, după cum se poate vedea din materialele ce urmează. Vom ţine la curent cititorii noştri, în materiale viitoare, cu evoluţia situaţiei părintelui. Dumnezeu să îl întărească în lupta pe care o duce pentru păstrarea dreptei credinţe ortodoxe! Preasfinţia Voastră, Subsemnatul, Cosmin Florin Tripon, preot coslujitor la Parohia Beiuş IV, prin prezenta Vă aduc la cunoştinţă faptul că am întrerupt pomenirea Preasfinţiei Voastre la sfintele slujbe ale Bisericii din motive de conştiinţă, întrucât aţi semnat şi acceptat hotărârile sinodului din Creta, pe care eu nu le primesc, ci le resping, considerându-le eretice. Prin acceptarea acelor hotărâri, aţi introdus în Sfânta Biserică tirania ereziei ecumeniste, care are drept consecinţă tocirea conştiinţei veghetoare a Bisericii şi facilitarea compromisului dogmatic, ceea ce [451]

deja s-a şi întâmplat. Personal, doresc să mărturisesc şi să propovăduiesc pe Hristos Domnul în sfânta şi adevărata Biserică Ortodoxă a Sfinţilor Părinţi de la sinoadele ecumenice şi a urmaşilor fideli acestora, într-o atmosferă de dragoste faţă de Dumnezeu şi semeni, fără nici o constrângere despotică, care anulează libertăţi fundamentale ale omului (dreptul la liberă informare şi exprimare, dreptul la opinie personală, dreptul şi obligaţia de a păstra credinţa strămoşească nealterată ş.a.), aşa cum învailor conduşi de Cuvântul lui Dumnezeu; cetate neîmpresurată de vrăjmaşi şi nestrâmtorată de nici o tiranie, în care se împlineşte voia dumnezeiască; căci precum lucrare este voia lui Dumnezeu, şi aceasta se numeşte lume, tot aşa vrerea Lui este mântuirea omului, şi aceasta se cheamă Biserică. Biserica este dimpreună maică, dar şi fecioară şiţă şi Sfântul Clement al Alexandriei, care zice: „Biserica este alcătuirea şi mulţimea oamen mireasă a lui Hristos, iar noi suntem mădularele lui Hristos. Capul împărătesc al Bisericii este Hristos”1. Biserica lui Hristos este doar cea ortodoxă, după cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog, care o defineşte astfel: “Biserică sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care mărturisesc credinţa ortodoxă”2; “adevărata Biserică este unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”3. Urmând cuvântul lui Dumnezeu, Care spune: “Nu oricine îmi spune Doamne, Doamne, va intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt.7,21), Sfântul Simeon ne învaţă că Biserica universală nu este adunarea tuturor celor ce se numesc pe sine creştini, aşa cum postulează “unitatea creştinilor” pe care o propovăduiesc documentele din Creta, pe care le-aţi semnat, ci doar a dreptslăvitorilor, care mărturisesc credinţa ortodoxă. Biserica se poate ruga pentru întoarcerea ereticilor la ortodoxie, dar nu poate milita pentru unirea cu ereticii şi schismaticii, deoarece “oricine s-a separat de Biserică se uneşte cu adultera, se izolează de făgăduinţele Bisericii; şi cine părăseşte Biserica lui Hristos nu va ajunge la răsplătirile lui; este nelegiuit, este străin, este duşman”4. Cum să se roage şi să militeze Biserica pentru unirea cu străinii de Hristos şi cu duşmanii Săi, aşa cum îi numeşte sfântul Ciprian pe eretici şi schismatici? Cu cei care, nemaiavând Biserica drept mamă, nu Îl mai pot avea pe Dumnezeu ca Tată, după cum se exprimă acelaşi sfânt?

Prin oprirea pomenirii Preasfinţiei Voastre, n-am făcut altceva decât să-mi protejez sufletul, cugetul şi simţirea, atât mie, cât şi turmei cuvântătoare încredinţată mie de Mântuitorul Hristos, prin Biserică, prin Taina Hirotoniei, de răspândirea otravei ereziei, care este moartea sufletului şi despărţire de Dumnezeu. Măsura este un drept şi, potrivit unor canonişti, chiar o datorie impusă de canoanele 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”5. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”6. Din aceste motive, mă puneţi în situaţia de a nu mai putea sluji cu Preasfinţia Voastră sau cu oricine altcineva care acceptă hotărârile sinodului din Creta. Măsura nepomenirii Preasfinţiei Voastre se va menţine până când Vă veţi dezice de documentele eretice din Creta. Beiuş,

22.10.2016

Smeritul preot al Împăratului Hristos, Cosmin Florin Tripon Preasfinţiei Sale Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_cosmin_tripon_se_i ngradeste_de_erezia_ecumenismului_scrisoare_catre_ps_sofronie_ drincec/2017-01-31-303

Lupta Părintelui Cosmin Tripon pentru păstrarea Ortodoxiei la Beiuş

Părintele Cosmin Tripon slujeşte, cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni şi cu cucernicie, la Parohia Beiuş IV, din Episcopia Oradiei. A întrerupt pomenirea episcopului local, preasfinţitul Sofronie Drincec, în septembrie 2016 din cauza acceptării de către ierarh a deciziilor eretice din Creta. Situaţia din parohia în care slujeşte este diferită de cea a altor preoţi din ţară care au oprit pomenirea, deoarece nu slujeşte singur, iar colegul său, care este preot paroh, nu a oprit pomenirea. Scrisoarea publicată în acest material a fost pregătită de Părintele Cosmin pentru data de 23 octombrie 2016, când Episcopul Oradiei a săvârşit o liturghie arhierească la paraclisul parohiei Beiuş IV, ca răspuns la o invitaţie făcută de cei doi preoţi în primăvara anului 2016, cu câteva luni înainte de sinodul din Creta, dar nu a primit binecuvântarea duhovnicului de a o înmâna ierarhului de la Oradea. Din acest motiv, Părintele Cosmin nu a participat la acea liturghie, considerând că, de vreme ce a oprit pomenirea episcopului său, nu poate săruta mâna care a semnat documentele eretice de la Creta, şi nici primi Împărtăşania de la acesta. Scrisoarea a ajuns în cele din urmă la Episcopie în 17 ianuarie, 2017, fiind trimisă acestuia prin consilierii episcopali care s-au întâlnit cu Părintele Cosmin la sediul Protopopiatului din Beiuş, unde, timp de aproape patru ore şi jumătate, au discutat despre motivele opririi pomenirii ierarhului orădean şi despre starea de tulburare creată la paraclisul unde slujesc cei doi preoţi. Tulburarea se datorează faptului că, din porunca expresă a episcopului, celălalt preot intervine cu pomenirea acestuia la slujbele pe care le săvârşeşte Părintele Cosmin, fiind întâmpinat cu strigăte de „Nevrednic este!” din partea unor credincioşi, printre care se numără şi ctitorul paraclisului şi al bisericii aflate în construcţie în această parohie, care, în conformitate cu vechile legiuiri bisericeşti ortodoxe, ar trebui să fie ascultat şi respectat, deoarece are drepturi speciale ce decurg din statutul său de ctitor unic al aşezământului eclesial.

La şedinţa de Consiliu Parohial din 29.12.2016, Părintele Cosmin ia cerut în scris colegului său să-i respecte conştiinţa şi să nu-i tulbure liniştea de la slujbe, propunându-i un program liturgic alternativ, astfel încât fiecare din ei să slujească conform propriei conştiinţe. Parohul a refuzat din start asemenea propunere. În aceste condiţii, Părintele Cosmin a fost nevoit sa-l înştiinţeze pe colegul său că prin nerespectarea conştiinţei sale dogmatice şi prin împiedicarea sa şi a credincioşilor care se opun sinodului din Creta să participe la slujbele religioase în linişte şi pace sufletească, fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie, se face pasibil de săvârşirea infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 318 din Noul Cod Penal precum şi de încălcarea art. 29, alin. (1) din Constituţia României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Raportat la speţa în discuţie, articolul constituţional garantează că niciun preot sau credincios ortodox nu poate fi constrâns să adere la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserică sau pentru mântuirea noastră, nici nu poate fi obligat să pomenească un ierarh eretic sau să participe la slujbele unde acesta este pomenit. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.). Părintele Cosmin i-a înştiinţat atât pe credincioşii din parohie, cât şi pe colegul său că începând cu data de 01.01.2017, nu va mai participa la slujbele săvârşite de acesta unde se pomeneşte episcopul părtaş la erezie, cu excepţia înmormântărilor, ceea ce a şi făcut. În tot acest timp, Părintele Cosmin a fost supus unei presiuni din partea Episcopiei Oradiei, exercitată prin protopopul Beiuşului, care l-a chemat la sediul Protopopiatului Beiuş de vreo patru ori la discuţii, cu scopul de a-l determina să reia pomenirea. Deocamdată, în afara acestor presiuni şi a şicanelor permanente provenite din partea colegului său, care contină să-l pomenească pe episcop la slujbele săvârşite de Părintele Cosmin, împotriva acestuia nu s-au luat măsuri concrete, însă, cu

ocazia întâlnirii de la Beiuş cu consilierii Episcopului Sofronie, aceştia i-au sugerat că se poate aştepta oricând la anumite măsuri de ordin administrativ, fără a face referire directă la oprirea de la slujire sau la caterisire.

1Sfântul Clement al Alexandriei, Pedagogul, 1,6; Stromatele, 7,5; Stromatele, 3,6, apud Sfîntul Nectarie de Eghina, De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 96-97. 2Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 93. 3Ibidem,p. 93. 4Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, EIMBOR, Bucureşti, 2013, pp. 53-54. 5Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70. 6Ibidem, p. 362. Situaţia din parohia în care slujeşte este diferită de cea a altor preoţi din ţară care au oprit pomenirea, deoarece nu slujeşte singur, iar colegul său, care este preot paroh, nu a oprit pomenirea. Scrisoarea publicată în acest material a fost pregătită de Părintele Cosmin pentru data de 23 octombrie 2016, când Episcopul Oradiei a săvârşit o liturghie arhierească la paraclisul parohiei Beiuş IV, ca răspuns la o invitaţie făcută de cei doi preoţi în primăvara anului 2016, cu câteva luni înainte de sinodul din Creta, dar nu a primit binecuvântarea duhovnicului de a o înmâna ierarhului de la Oradea. Din acest motiv, Părintele Cosmin nu a participat la acea liturghie, considerând că, de vreme ce a oprit pomenirea episcopului său, nu poate săruta mâna care a semnat documentele eretice de la Creta, şi nici primi Împărtăşania de la acesta. Scrisoarea a ajuns în cele din urmă la Episcopie în 17 ianuarie, 2017, fiind trimisă acestuia prin consilierii episcopali care s-au întâlnit cu Părintele Cosmin la sediul Protopopiatului din Beiuş, unde, timp de aproape patru ore şi jumătate, au discutat despre motivele opririi pomenirii ierarhului orădean şi despre starea de tulburare creată la paraclisul unde slujesc cei doi preoţi. Tulburarea se datorează faptului că, din porunca expresă a episcopului, celălalt preot intervine cu pomenirea acestuia la

slujbele pe care le săvârşeşte Părintele Cosmin, fiind întâmpinat cu strigăte de „Nevrednic este!” din partea unor credincioşi, printre care se numără şi ctitorul paraclisului şi al bisericii aflate în construcţie în această parohie, care, în conformitate cu vechile legiuiri bisericeşti ortodoxe, ar trebui să fie ascultat şi respectat, deoarece are drepturi speciale ce decurg din statutul său de ctitor unic al aşezământului eclesial. La şedinţa de Consiliu Parohial din 29.12.2016, Părintele Cosmin ia cerut în scris colegului său să-i respecte conştiinţa şi să nu-i tulbure liniştea de la slujbe, propunându-i un program liturgic alternativ, astfel încât fiecare din ei să slujească conform propriei conştiinţe. Parohul a refuzat din start asemenea propunere. În aceste condiţii, Părintele Cosmin a fost nevoit sa-l înştiinţeze pe colegul său că prin nerespectarea conştiinţei sale dogmatice şi prin împiedicarea sa şi a credincioşilor care se opun sinodului din Creta să participe la slujbele religioase în linişte şi pace sufletească, fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie, se face pasibil de săvârşirea infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 318 din Noul Cod Penal precum şi de încălcarea art. 29, alin. (1) din Constituţia României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Raportat la speţa în discuţie, articolul constituţional garantează că niciun preot sau credincios ortodox nu poate fi constrâns să adere la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserică sau pentru mântuirea noastră, nici nu poate fi obligat să pomenească un ierarh eretic sau să participe la slujbele unde acesta este pomenit. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.). Părintele Cosmin i-a înştiinţat atât pe credincioşii din parohie, cât şi pe colegul său că începând cu data de 01.01.2017, nu va mai participa la slujbele săvârşite de acesta unde se pomeneşte episcopul părtaş la erezie, cu

excepţia înmormântărilor, ceea ce a şi făcut. În tot acest timp, Părintele Cosmin a fost supus unei presiuni din partea Episcopiei Oradiei, exercitată prin protopopul Beiuşului, care l-a chemat la sediul Protopopiatului Beiuş de vreo patru ori la discuţii, cu scopul de a-l determina să reia pomenirea. Deocamdată, în afara acestor presiuni şi a şicanelor permanente provenite din partea colegului său, care contină să-l pomenească pe episcop la slujbele săvârşite de Părintele Cosmin, împotriva acestuia nu s-au luat măsuri concrete, însă, cu ocazia întâlnirii de la Beiuş cu consilierii Episcopului Sofronie, aceştia i-au sugerat că se poate aştepta oricând la anumite măsuri de ordin administrativ, fără a face referire directă la oprirea de la slujire sau la caterisire.

1Sfântul Clement al Alexandriei, Pedagogul, 1,6; Stromatele, 7,5; Stromatele, 3,6, apud Sfîntul Nectarie de Eghina, De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 96-97. 2Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 93. 3Ibidem,p. 93. 4Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, EIMBOR, Bucureşti, 2013, pp. 53-54. 5Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70. 6Ibidem, p. 362. OrtodoxINFO.ro

Sancţionat pentru mărturisire, Părintele Cosmin Tripon răspunde: “Dojana este lipsită de temei canonic, nepomenirea continuă”

Răspunsul Părintelui Cosmin Tripon: Preasfinţia Voastră Cu tristeţe în suflet am luat la cunoştinţă de Decizia Chiriarhală nr. 170/1 februarie 2017, prin care îmi comunicaţi că sunt sancţionat cu dojană arhierească pentru fapte pretins neconforme cu prevederile Sfintelor Canoane şi cu regulamentele bisericeşti. Din coroborarea prevederilor invocate ale articolului 159 al Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, care permite clericului deferit unei instanţe de judecată să solicite să fie apărat de un avocat bisericesc acreditat, şi art. 11 (1) din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care defineşte abaterea dogmatică de schismă, deduc că sunt acuzat de schismă şi sunt deja deferit unei instanţe de judecată. Dojana este motivată prin invocarea canoanelor 31 şi 39 apostolice, 6 al Sinodului al II-lea Ecumenic şi 13 I-II Constantinopol. Faţă de această motivare, doresc să fac următoarele precizări: 1. Canonul 31 apostolic prevede caterisirea preotului care se face vinovat de schismă, ca urmare a întreruperii comuniunii cu ierarhul pentru orice motiv, în afara cazului în care “îl vădeşte cu ceva vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii”1. În tâlcuirea canonului, profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că “şi complicii clericilor cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă vreun preot constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de episcopul său fără nicio formalitate (canon 15 I-II), pentru că nu se desparte de episcop, ci de o erezie” (s.n.)2. Prin urmare, canonul 31 apostolic invocat arată că de fapt eu am avut [460]

dreptate să întrerup pomenirea Preasfinţiei Voastre, ca urmare a faptului că aţi achiesat la deciziile sinodului eretic din Creta, care a oficializat ecumenismul, erezia ereziilor, ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştinii” 3, idee eretică ce desfiinţează orice graniţă între ortodocşi şi eretici, tratându-i pe toţi drept “creştini”, între care nu ar exista decât diferenţe minore, iar nu diferenţa fundamentală că ortodocşii se află în Biserică, în timp ce ceilalţi sunt în afara ei. 2. Canonul 39 apostolic vorbeşte despre obligaţia preotului de a nu face nimic fără încuviinţarea episcopului.Tâlcuirea sa din Pidalion arată ce fel de fapte nu poate săvârşi preotul fără încuviinţarea episcopului locului (a nu spovedi, nici ierta pe cei ce se pocăiesc…, a afierosi lui Dumnezeu pe fecioare…, a nu hirotonisi anagnost, sau monahi şi altele 4 asemenea) . Interpretarea pe care o dă acestui canon profesorul de drept Ioan N. Floca explică faptul că dependenţa strictă faţă de episcop din vremea în care a fost scris acest canon se datora condiţiilor Bisericii primare, în care “preoţii şi diaconii îndeplineau funcţii sacerdotale în dependenţă strictă faţă de episcop”. Profesorul continuă: “Când mai târziu, preoţii au dobândit unităţi pastorale, pe care le cârmuiau pe proprie răspundere, aşa cum este situaţia de azi, această dependenţă strictă de episcop cu privire la orice lucrare a preoţiei a încetat, ei rămânând totuşi supuşi supravegherii şi controlului din partea episcopului, căruia îi datorează ascultare canonică” 5 (s.n.). Ascultarea canonică pe care preotul o datorează episcopului este explicată de către profesorul Floca într-o notă de subsol, în care spune: “Canonul nu trebuie înţeles în sens unilateral, adică în sensul că într-adevăr preoţii şi diaconii nu ar putea să săvârşească nimic fără încuviinţarea episcopului, ci în acel sens mai larg în care canonul 34 apostolic îi obligă pe episcopi să nu săvârşească nimic mai important fără încuviinţarea întâistătătorului lor, mitropolit, arhiepiscop etc. Preotul însuşi este un păstor, deţinând puterea harică şi misiunea de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i duce la mântuire, iar această lucrare o desfăşoară pe baza dreptului său propriu, şi nu numai ca simplu delegat al episcopului” (s.n.). Această interpretare, care desfiinţează viziunea [461]

episcopocentrică şi, pe alocuri, episcopolatră, cu privire la relaţia dintre episcop şi preot, arată că eu, în calitate de preot, am dreptul, în baza puterii harice conferite mie şi misiunii de a sfinţi vieţile credincioşilor şi a-i duce la mântuire, să iau decizii personale, mai ales în situaţii ca cea de faţă, în care erezia pune în pericol mântuirea credincioşilor. Prin urmare,invocarea canonului 39 apostolic mă exonerează de învinuirea de schismă care mi se aduce. 3. Canonul 6 al Sinodului al II-lea Ecumenic, care reglementează modul în care se introduc acţiuni juridice împotriva episcopilor, nu are nicio legătură cu acuzaţia de schismă adusă mie, deoarece eu nu am introdus nicio pâră sau acţiune bisericească împotriva Preasfinţiei Voastre. Prin acţiunea mea, eu m-am îngrădit de erezie prin nepomenirea Preasfinţiei Voastre la slujbe, iar poziţia mea publică are ca scop explicarea motivării pentru care am luat această decizie, pentru a nu cădea sub prevederile canonice care condamnă schisma pentru orice pricină în afară de schismă. Simplul fapt că am explicat motivele pentru care am întrerupt pomenirea nu înseamnă că am introdus o acţiune contra Preasfinţiei Voastre. Chiar dacă ar fi fost aşa, potrivit canonului 6, mă încadram fără probleme în criteriile care îmi permiteau să fac astfel de acţiune juridică. Având în vedere că nu am reclamat nici instanţelor bisericeşti, nici celor statele, nu văd rostul invocării acestui canon în speţa mea. 4. Canonul 13 I-II pedepseşte ca schismatic pe preotul care se desparte de episcopul său “pentru oarece vinovăţie” înainte de judecarea şi condamnarea episcopului de către un sinod. În tâlcuirea canonului 15 I-II, Pidalionul explicănatura acestor vinovăţii invocate: “Însă aceasta să se facă dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (adică furare de cele Sfinte) şi altele ca acestea s-ar despărţi de împărtăşirea cu întâistătătorul său” 6(s.n.). După care, Pidalionul introduce o excepţie: “iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru asta se despart de ei înainte de sinodiceasca judecată, pentru eresul acela, unii ca aceştia, despărţindu-se de aceia, nu numai nu se osândesc, ci

şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici”7 (s.n.). Canonul 13 I-II nu poate fi interpretat fără partea a doua a canonului 15 I-II, deoarece canonul 15 I-II “întregeşte canoanele 13 şi 14”8. Despre raportul dintre ele, profesorul Floca spune: “având în vedere prevederile canoanelor 13 şi 15, se menţionează că acestea prevăd numai situaţia când cei vizaţi provoacă schisma faţă de superiorul lor, invocând anumite delicte săvârşite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior”9 (s.n.).Condiţia de propovăduire a ereziei este îndeplinită, deoarece aţi profesat-o în faţa întregii planete, împreună cu ceilalţi episcopi care au semnat documentele de la Creta. Ecumenismul, prin natura sa, este osândit avant la lettre şi de către Sinoadele Ecumenice, care au condamnat în deciziile lor “dialogul spiritual şi cooperarea” cu cei ce se opun deciziilor dogmatice ale Bisericii, cu cei ce l-au proclamat pe episcopul Romei ca locţiitor al lui Hristos pe pământ, cu cei ce hulesc pe Sfânta Fecioară Maria, Sfintele Icoane, Sfânta Cruce, Sfintele Moaşte, Sfânta Preoţie, Sfânta Tradiţie, Sfintele Taine etc., dar şi de către învăţăturile Sfinţilor Părinţi, întrucât, exprimând consensus Patrum cu Sfinţii din veacuri, toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe din secolul XX au condamnat ecumenismul, erezia epocii în care au vieţuit, considerându-o “erezia ereziilor”, “panerezie”, unii dintre ei (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Sfântul Paisie Aghioritul) luând exact măsura pe care o iau eu acum, de oprire a pomenirii ierarhului eretic şi primind cununa sfinţeniei prin recunoaştere sinodală din partea Bisericilor ai căror patriarhi i-au nepomenit la un moment dat. În consecinţă, datorită naturii speciale a motivului înteruperii pomenirii de către mine, invocarea canonului 13 I-II Constantinopol este lipsită de temei. Consider că invocarea, pe baza canoanelor analizate mai sus, a schismei, aşa cum este definită de către articolul 11 (1) dinRegulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, este lipsită de asemenea

de temei, deoarece eu nu am dat o interpretare deosebită unor norme de disciplină, morală sau cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii, ci am aplicat cu precizie învăţătura canonică raportată la situaţia în care Biserica este infestată de erezie. De altfel, din nota care însoţeşte în Regulament încadrarea canonică a art. 11, alin. 1, vedem care sunt considerate motivele de schismă la care se referă acest articol: legarea cu jurământ a preoţilor pentru a conspira contra episcopului (canonul 18 al sinodului al IV-lea ecumenic; can. 34 trulan); adunările organizate în afara Bisericii şi slujbele în afara Bisericii (can. 6 al sinodului din Gangra); defăimarea episcopului pentru motivele indicate de canonul 31 apostolic, altele decât erezia (can. 5 al sinodului din Antiohia); răzvrătirea preotului care a fost nedreptăţit de episcop (can. 10, 11 ale sinodului Cartagina), cu precizarea extrem de importantă a tâlcuirii canonului 11 că “trebuie să se facă cu amănuntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri şi vinovăţii ale Episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci rămâne nevinovat)” (s.n.)10; modul de judecare şi reprimire în Biserică a schismaticilor sau ereticilor (can. 1 al sfântului Vasile cel Mare). Din toate aceste canoane rezultă că între motivele de schismă pentru care se pot aplica pedepsele prevăzute de art. 11, alin. 1, al Regulamentului nu se află situaţia în care clericul se desparte de episcopul care se face părtăş la erezie, o astfel de situaţie nefiind reglementată în niciun fel de către Regulament, deoarece ea nu reprezintă o abatere de la comportamentul discipliniar, moral şi cultic al Bisericii Ortodoxe, ci o măsură legitimă de apărare contra ereziei. În ceea ce priveşte neascultarea faţă de episcop, aşa cum am văzut din tâlcuirea canonului 39 apostolic, ea nu este orbească, aşa cum o învaţă doctrina papofronă a teologilor ortodocşi contemporani, ci ţine seama de conştiinţa preotului, mai ales în situaţii legate de salvarea sufletelor credincioşilor de moartea veşnică pe care o aduce cu sine erezia. Toată tradiţia Bisericii ne învaţă că ascultarea este o obligaţie, în condiţiile în care episcopul este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. În momentul în care episcopul se întinează cu oarece erezie, lui nu i se mai datorează ascultare, deoarece el, la rândul său, nu dă ascultare lui Hristos şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi,

fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Consider dojana arhierească lipsită total de temei canonic, după cum am demonstrat mai sus, şi contrară prevederilor canonului 15 I-II, a cărui tâlcuire prevede că cei ce opresc pomenirea pentru erezie nu pot fi sancţionaţi, ci trebuie respectaţi: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor” 11. Prin urmare, vă anunţ că nepomenirea Preasfinţiei Voastre va continua până în momentul în care vă veţi dezice de deciziile eretice ale sinodului din Creta. Beiuş, 06.02.2017

Cu deosebit respect, Pr. Cosmin Tripon

Preasfinţiei Sale, Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei 1 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, ediţie îngrijită de dr. Sorin Joantă, Sibiu, 2005, p. 26. 2 Ibidem. 3 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credintatrebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare 4 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, “Credinţa strămoşească”, 2007, pp. 79-80 5 Ioan N. Floca, op. cit., p. 32 6 Pidalion, ed. cit., p. 362. 7 Ibidem. 8 Ioan N. Floca, op. cit., p. 347. 9 Ibidem.

10 Pidalion, ed. cit., p. 475 11 Pidalion, ed. cit., p. 70

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/sanctionat_pentru_marturisire _parintele_cosmin_tripon_raspunde_dojana_lipsita_de_temei_can onic_nepomenirea_continua/2017-02-06-312

Victorie importantă pentru Părintele Cosmin Tripon: Episcopia Oradei obligată să reprogrameze Consistoriul Ca urmare a invocării unei nulităţi de procedură, constând în nerespectarea timpului de 7 zile, prevăzut în Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, pentru a-şi cita martorii, prin aceasta vătămându-i-se dreptul constituţional de a-şi formula apărarea, dar şi a faptului că i s-a aplicat o sancţiune temporară de o lună şi, înainte de scurgerea perioadei, timp pe care Regulamentul instanţelor de judecată îl consideră afectat meditaţiei şi rezolvării amiabile a situaţiei, încă una, ale cărei consecinţe pot fi permanente şi definitive înainte de expirarea lunii permise pentru îndreptare pe cale amiabilă,Părintele Cosmin Tripon a reuşit să obţină o amânare a procesului în care este acuzat de cinci abateri de la conduita clericală, care i-ar putea aduce caterisirea. Noul termen a fost fixat în ziua în care, în mod normal, s-ar fi scurs cele 30 de zile afectate sancţiunii temporare. Dat fiind însă că luna februarie are doar 28 de zile, termenul se încheie de fapt pe data de 16 martie, nu pe 14, ceea ce face ca noul termen propus să sufere de acelaşi inconvenient ca şi primul şi să atragă o nouă invocare a nulităţii de procedură. În apărarea pe care şi-o va face, Părintele Cosmin nu va avea nicio problemă în a demonstra că toate capetele de acuzare sunt lipsite de temei canonic, lucru pe care l-a demonstrat deja şi cu prilejul dojanei arhiereşti care i s-a adresat imediat ce a făcut publică încetarea pomenirii. Părintele Cosmin Tripon este preot în localitatea bihoreană Beiuş, fiind unul dintre primii preoţi din ţară care au întrerupt pomenirea ierarhului, din cauza participării acestuia la erezia ecumenistă a sinodului din Creta. La începutul acestui an, sfinţia sa a anunţat publicului larg decizia sa de a nu mai pomeni ierarhul, care, la rândul său, fusese informat încă din octombrie de acest demers.

În momentul anunţului oficial pe siteul ortodoxinfo.ro., Episcopia Oradei a luat primele măsuri represive contra Părintelui. Pe lângă măsurile canonico- administrative oficiale, s-au dispus măsuri prin care să fie înlăturat din viaţa liturgică a parohiei. Acele măsuri sunt atât necanonice, cât şi ilegale, deoarece paraclisul la care slujeşte este ctitorit de un credincios care susţine demersul părintelui şi nu este de acord ca ctitoria sa să fie folosită pentru pomenirea ierarhului părtaş la erezie. În plus, paraclisul nici nu este intrat în patrimoniul B.O.R. Faptul că are dreptate şi e nevinovat înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii şi neprofesionalismul celor ce îi instrumentează trimiterea în Consistoriu pentru nişte acuzaţii care pot fi demontate cu cea mai mare uşurinţă îl îndreptăţesc pe părintele Cosmim să spere că, în cazul sfinţiei sale, procesul la care este invitat nu va fi doar o formalitate necesară aplicării unei sentinţe mult prea previzibile.

Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/victorie_importanta_pentru_p arintele_cosmin_tripon_episcopia_oradei_obligata_sa_reprogramez e_consistoriul/2017-02-22-331

Episcopia Oradei recunoaşte, în premieră în BOR, că nepomenirea ierarhului părtaş la erezie NU ESTE SCHISMĂ! Părintele Cosmin Tripon, preot coslujitor al Parohiei Beiuş IV, Judeţul Bihor, este aşteptat să compară în faţa Consistoriului Eparhial al Episcopiei Oradiei, unde trebuie să se apere împotriva a cinci acuzaţii formulate împotriva sa de către Episcopie: 1. 2. 3. 4.

Nesupunere și neascultare faţă de autorităţile bisericeşti; Provocare de tulburări și certuri în parohie; Contrazicerea publică a poziţiei oficiale a Bisericii; Lipsa nemotivată de la serviciu și de la slujbele săvârșite în parohia în care a fost numit; 5. Participarea la slujbe în altă Eparhie fără binecuvântările chiriarhale necesare şi slujirea în sobor cu preoţi pedepsiţi. Dintre toate aceste acuzaţii, numai neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti este sancţionabilă cu caterisirea, în funcţie şi aceasta de gravitatea faptei. Pentru celelalte, pedeapsa cea mai gravă poate fi destituirea din slujirea clericală, în funcţie de gravitatea faptei. Cel mai important aspect al chemării în Consistoriu a Părintelui Cosmin Tripon este faptul că Consistoriul Eparhial al Episcopiei Oradei nu reţine ca vină a Părintelui schisma, în condiţiile în care, fără excepţie, toţi preoţii nepomenitori judecaţi de consistorii până acum au fost caterisiţi pentru schismă, care le-a fost imputată ca cea mai gravă dintre vinovăţii, deoarece, în condiţii normale, adică atunci când este săvârşită pentru motive lumeşti, se constituie într-o abatere dogmatică deosebit de gravă. Părintele Cosmin Tripon a fost chemat în faţa instanţei judecătoreşti bisericeşti în data de 21 februarie 2017, însă, datorită unei contestaţii legate de nerespectarea procedurii citării martorilor şi de suprapunerea unei pedepse cu caracter temporar cu una cu caracter permanent, judecarea s-a amânat pentru data de 14 martie. Prin urmare, chemarea în consistoriu i-a fost adresată Părintelui de două

ori, de fiecare dată acuza de schismă fiind eliminată dintre capetele de acuzare pentru care este chemat în instanţă. Această situaţie survine în condiţiile în care, în Decizia Chiriarhală nr. 170/1 februarie 2017, prin care Părintele Cosmin primea o dojană arhierească, era înştiinţat în mod indirect, prin invocarea art. 159 al Statutului BOR şi a art. 11 (1) dinRegulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, că va fi deferit judecăţii consistoriale pentru acuzaţia de schismă. Cu acea ocazie, Părintele şi-a alcătuit un răspuns pe care l-a făcut public, în care argumenta că acuza de schismă este neîntemeiată, ea contravenind prevederilor canonice care permit preotului să se îngrădească prin nepomenire de ierarhul părtaş la erezie. În consecinţă, acuzaţia de schismă a fost eliminată dintre acuzele aduse părintelui. Prin aceasta, în mod indirect,Episcopia Oradei recunoaşte, în premieră în Biserica Ortodoxă Română, că nepomenirea ierarhului la sfintele slujbe pentru părtăşia acestuia la erezie nu este schismă. Este exact poziţia canonică a Bisericii Ortodoxe, consemnată în canonul 15 I-II, care spune: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”1. 1 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 362.

[470]

[471]

4.13 Preot Vasile Savin – Neamț Părintele Vasile Savin din Neamţ a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist pe 19 februarie. Pe 8 martie a fost destituit. În seara zilei de 8 martie 2017, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, condusă de preotul inspector Florin Chirilă şi de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Marian Timofte, au descins la Parohia Sfinţii Voievozi din Dochia, Neamţ, unde i-au adus Părintelui Vasile Savin un “cadou de ziua de naştere”: destituirea din oficiul de preot paroh, în care a fost numit un preot proecumenist, şi mutarea în funcţia de preot II, în parohia pe care a slujit-o cu devotament timp de 19 ani. Motivul invocat a fost cel al “necesităţilor misionare”, însă momentul ales poate fi uşor interpretat ca o reacţie disproporţionată şi necanonică faţă de decizia părintelui Vasile Savin de a întrerupe, în data de 19 februarie, pomenirea ierarhului pentru părtăşia acestuia la hotărârile eretice ale sinodului din Creta. Mai ales că în decizia de înlocuire din funcţia de paroh şi de numire ca preot II nu se specifică niciun motiv care să impună această măsură cu aspect de sancţiune disciplinară. Părintele Vasile Savin a întrerupt pomenirea după o îndelungă chibzuinţă şi cercetare a conţinutului documentelor aprobate de către sinodul din Creta, perioadă în care i-a lăsat suficient timp ierarhului moldav să revină asupra deciziei luate în urmă cu opt luni şi să se dezică de documentele respective. În momentul în care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a decis “să rezolve problema”, într-o manieră care să nu implice nicio referire la problema sinodului din Creta şi la întreruperea pomenirii, părintele Vasile îşi pregătea cu seriozitate credincioşii pentru a înţelege necesitatea pentru mântuire a gestului pe care sfinţia sa l-a făcut, urmând ca, după aceea, să anunţe public întreruperea pomenirii.

În conformitate cu art. 4, litera d) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, destituirea din oficiul de paroh este una dintre sancţiunile aplicabile în cadrul sistemului juridic bisericesc. În conformitate cu art. 5 al Regulamentului, pedeapsa destituirii din oficiul de paroh este o sancţiune fără drept de constestare, deoarece este considerată o pedeapsă mai uşoară faţă de altele, care au un caracter permanent, precum destituirea din slujirea de preot sau caterisirea. Acelaşi art. 5 precizează că destituirea este o sancţiune ce poate fi aplicată de către Chiriarhul locului, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, în baza unei anchete regulamentare, a unui raport sau referat al organismelor administrative din subordine. Aşteptăm clarificări din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei atât legate de motivele destituirii, cât şi de modul în care au fost urmaţi toţi paşii procedurali descrişi de art. 5 al Regulamentului instanţelor de judecată ale BOR. Prezentăm în continuare 1. Scrisoarea deschisă a Părintelui Vasile Savin, prin care îl anunţă oficial şi public pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, că a întrerupt pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale; 2. Scrisoarea deschisă a Părintelui Vasile Savin adresată credincioşilor şi confraţilor preoţi, în care le explică gestul sfinţiei sale; 3. Procesul verbal, încheiat de către funcţionarii MMB, în care Părintele Vasile îşi face pentru prima oară mărturisirea de credinţă antiecumenistă; 4. O filmare a modului în care a decurs vizita oficialilor MMB la Parohia Dochia.

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Subsemnatul, preot Vasile Savin, de la parohia Dochia, Protopopiatul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, cu smerenia datorată Vă aduc la cunoştinţă următoarele: 1. Am luat şi eu act de hotărârile „sinodului” din Creta 2016 şi de hotărârile lui, ca fiind obligatorii. Le-am studiat îndelung şi, după 8 luni de zile, cu strângere de inimă, am luat decizia de a opri pomenirea numelui Înaltpreasfinţiei Voastre la slujbele bisericeşti pe care le săvârşesc, începând cu ziua de duminică, 19 februarie 2017, şi urma ca, în timpul cel mai scurt, să Vă fac cunoscută decizia mea. Motivul acestei decizii este participarea Înaltpreasfinţiei Voastre la „sinodul” din Creta 2016 şi semnarea documentelor în care s-ar fi putut face o mărturisire de Credinţă ortodoxă completă, dar, din motive pe care nu le cunosc, nu aţi reuşit acest lucru şi, implicit, sunteţi în comuniune cu cei care, poate din convingere, le-au semnat. Prin pomenire ne facem părtaşi cu toţii la această erezie: ecumenismul. Prin urmare, am oprit pomenirea. Ea va fi reluată în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră vă veţi dezice public, ca mărturisire de Credinţă, de această semnătură. 2. Am luat act de decizia Înaltpreasfinţiei Voastre de a numi alt preot în locul meu pe postul de preot paroh, eu fiind numit pe postul II, de preot coslujitor, fără a se menţiona vreun motiv pentru această destituire. De aceea, contest această decizie, pe care aţi luat-o în mod arbitrar, şi pe care, din bunăcuviinţă şi ascultare, am semnat-o. Ale mele sunt două: una – ascultarea de Dumnezeu şi de Înaltpreasfinţia Voastră, în măsura în care urmaţi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi cealaltă – mărturisirea pe faţă, „cu capul descoperit”, a Adevărului de Credinţă Ortodox. 3. Din discuţiile cu cel pe care l-aţi numit în locul meu ca preot paroh, de faţă fiind şi reprezentanţi ai MMB, respectiv P.C. Preot Inspector

Florin Chirilă, P.C. Pr. Vicar Administrativ Marian Timofte şi P.C. Preot Protopop Valentin Tofan, am constatat că acesta are orientare ecumenistă, pe care eu o refuz. Nu sunt de acord cu această lucrare zis bisericească şi, de aceea, nu putem sluji împreună. Nu accept această împreună slujire, această intercomuniune. Nu pot sluji la doi domni. 4. Din acest motiv, propun rezolvarea acestei probleme în următoarea manieră: să slujim pe rând fiecare în câte o duminică, separat. 5. Am cunoscut în ultimul timp foarte mulţi creştini care refuză categoric hotărârile „sinodului” din Creta şi ale ecumenismului în general. Aduc mărturie că cei mai mulţi dintre ei sunt foarte evlavioşi, foarte bine educaţi de duhovnicii lor, foarte bine intenţionaţi şi buni cunoscători ai învăţăturilor Bisericii. A-i izgoni pe aceştia din bisericile în care ei vor să meargă, este o mare greşeală. A-i prigoni tocmai pe aceştia arată că suntem în vremurile de pe urmă, chiar înaintea instalării lui Antihrist. SĂ LUĂM AMINTE!! Aceşti creştini nu doresc să mai meargă la bisericile unde se pomenesc ierarhii ecumenişti. Acesta este un semn că cei care vor să se mântuiască nu mai acceptă ca ierarhii şi preoţii ortodocşi să participe la lucrarea ecumenistă. SĂ LUĂM AMINTE!! Dacă în numele dragostei pentru eterodocşi ne prigonim tocmai copiii noştri (preoţi, ieromonahi, monahi, monahii, creştini) cei foarte râvnitori pentru Adevăr, este un semn rău, apocaliptic chiar. Iertaţi-mă, Preot Vasile Savin Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Iubiţi fraţi preoţi, Iubiţi credincioşi, Sunt preotul Vasile Savin, preot al Parohiei „Sfinţii Voievozi” din Dochia, Protopopiatul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ. Slujesc la această parohie din luna februarie 1998, făcând cele ale preoţiei cu dragoste şi ascultare. Întotdeauna am slujit cu mare drag şi i-am iubit pe toţi oamenii, învăţându-i, după a mea slabă putere, să părăsească păcatele şi să se apropie de Dumnezeu. Niciodată nu am pretins vreo sumă de bani pentru servicii religioase, ci am îngăduit întotdeauna pe fiecare să contribuie cu cât poate. Bănuţii bisericii i-am investit cu multă atenţie, nimănui să nu-i fiu dator: nici statului, nici Mitropoliei, nici celor de sus, nici celor de jos; mai-marii mei bisericeşti pot confirma adevărul acestor spuse. Martor îmi sunt Dumnezeu şi toţi cei cărora le-am slujit: Biserica şi familia. Pe cât am putut, m-am îngrijit ca biserica, locaş de închinare, să fie frumos împodobită, ca o mireasă plăcută lui Dumnezeu. Mulţumesc celor care au contribuit la toate acestea. Mi-a dăruit Dumnezeu o soţie preoteasă bună şi evlavioasă şi 9 copii „sănătoşi şi întregi la minte”, pe care i-am crescut şi educat cu mare drag. În acest moment, 3 sunt căsătoriţi, iar 6 necăsătoriţi, fiind studenţi şi elevi de liceu. Toţi au învăţat carte; 6 din 9 au fost sau sunt studenţi la facultate. Mulţumesc lui Dumnezeu! Singurul lucru care a mai stârnit mânia unora a fost fost faptul că, în timpul celor 30 de ani de preoţie (la 3 parohii), am vorbit foarte deschis, pe faţă, vertical, împotriva păcatului şi a neorânduielilor acestei lumi. De aceea, mulţi m-au îndrăgit şi mă îndrăgesc, iar alţii mau urât şi mă urăsc. Nu le ştiu numărul, nici la unii, nici la alţii. Dumnezeu îi ştie pe toţi. Şi inima fiecăruia. Pe cei cărora le-am greşit cu ceva, îi rog să mă ierte, că sunt păcătos şi neputincios. Am spus mai sus că întotdeauna am vorbit deschis, pe faţă, vertical, nefiindu-mi frică de nimeni, pentru că Adevărul trebuie mărturisit pe faţă, public.

Două lucruri care se petrec în societatea noastră, în Biserică, m-au sensibilizat la maximum: introducerea actelor biometrice obligatorii pentru toţi oamenii şi ecumenismul sincretist religios.Împreună, acestea două slăbănogesc credinţa omului şi-l duc la apostazie. Ceea ce se şi petrece. Ce este ecumenismul religios? Este o lucrare care trebuie să ducă la amestecul Bisericii Ortodoxe cu celelalte culte, cu dispariţia Bisericii Ortodoxe în final, ceea ce nu se va întâmpla, deoarece Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos, este Biserica întreagă şi ea va dăinui până la sfârşit. Biserica Ortodoxă este Adevărul, iar Adevărul este Hristos. Cine mărturiseşte şi va mărturisi Adevărul este şi va rămâne în Biserica lui Hristos. Ecumenismul, ca mişcare de amestecare a tuturor credinţelor într-una singură, inclusiv a Ortodoxiei, estepanerezia timpului nostru, pe care au înfierat-o Sfântul Justin Popovici, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Nicolae Velimirovici şi alţi Sfinţi ai Bisericii, Părintele Prof. Dumitru Stăniloae, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Cleopa, Părintele Justin Pârvu şi alţi Părinţi mărturisitori. Citind cu atenţie scrierile lor, la mişcarea de contestare a ecumenismului m-am alăturat şi eu, vorbind pe faţă că trebuie să ne îngrădim de această panerezie (erezia tuturor ereziilor) luând, cu multă strângere de inimă, hotărârea de a întrerupe pomenirea la slujbele religioase a numelui ierarhului nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, începând cu data de 19 februarie 2017. Am luat această decizie şi după o consultare cu părinţi aghioriţi din Muntele Athos, precum Iulian Prodromitul, Avva Gavriil şi alţii. Menţionez că această întrerupere a pomenirii numelui ierarhului la slujbele religioase este doar o atenţionare a ierarhului, prin care îi spun că participarea la „sinodul” din Creta şi mai ales semnarea documentelor reprezintă un compromis care nu face bine Bisericii Ortodoxe. Dimpotrivă. Şi-l rog să se dezică de această participare şi de semnarea documentelor neortodoxe. Iar în măsura în care va face public o decizie în acest sens, eu, preot slujitor, voi relua pomenirea.

De ce spun acestea? Pentru că această semnătură pe documentele amintite îl face pe ierarh cel puţin părtaş la erezie şi, prin pomenire, mă face şi pe mine, preot în comuniune cu el, părtaş la erezie. Ceea ce eu nu primesc. Cu părere de rău, dar nu primesc! Ca urmare a acestei decizii şi a punerii ei în aplicare, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei m-a destituit din funcţia de preot paroh în seara zilei de 8 martie 2017, ziua mea de naştere, decizia fiind adusă pe înserate, de o delegaţie formată din: P.C. Preot Inspector Florin Chirilă, P.C. Pr. Vicar Administrativ Marian Timofte, P.C. Preot Protopop Valentin Tofan, însoţiţi de Preotul CătălinConstantin Chifu, de la parohia vecină Bahna-Dochia, de alt preot tânăr pe care nu-l cunosc (din alt Protopopiat probabil) şi de vreo 2-3 cântăreţi de strană de la biserici din Piatra-Neamţ. Delegaţia amintită l-a prezentat pe cel nou-numit preot paroh în locul meu, care a fost instalat în timpul unei slujbe (Sfântul Maslu) la care au participat vreo 15 enoriaşi din parohie. Momentul a fost bine ales, în sensul că, fiind într-o zi de lucru din timpul săptămânii şi pe înserate, au fost prezenţi foarte puţini credincioşi, fără să li se spună motivele pentru care s-a făcut această destituire. Bineînţeles că „în numele dragostei”… În decizia dată nu mi s-au specificat nici mie motivele care au condus la destituirea mea şi înlocuirea din slujirea de preot paroh. În realitate, motivul poate fi unul singur: refuzul meu de a îmbrăţişa erezia ecumenismului. Cu mare grabă şi foarte iute dusă la îndeplinire această lucrare, am fost „retrogradat” pe postul II, înfiinţat în aceeaşi zi de 8 martie 2017 la cancelaria Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, zice-se „pentru nevoi misionare ale parohiei”, după spusa delegaţiei oficiale. În acelaşi timp, a apărut o problemă deosebită, inedită, cel puţin din punctul meu de vedere: părintele numit în locul meu (dar oare a fost vreun concurs pentru ocuparea acestui post?) nu are un cuget curat ortodox, îmbrăţişând convingerile ecumeniste şi, din acest motiv, nu putem sluji împreună.

În încheiere, mulţumesc celor care m-au ajutat ca aceste gânduri ale mele să se facă cunoscute „pe faţă, cu capul descoperit” (canonul 15 III Constantinopol). Nădăjduiesc că nu supăr pe nimeni. Îi rog pe toţi să mă înţeleagă şi pe mine că nu pot accepta această erezie a ereziilor şi nu pot fi în comuniune cu cei care o susţinşi cu cei care n-o tăgăduiesc (ambele, forme de lepădare). Cu dragoste în Hristos, Preot Vasile Savin Parohia „Sf. Voievozi” – Dochia Judeţul Neamţ

[480]

[481]

PROCES VERBAL Încheiat astăzi 8.03.2017, cu ocazia instalării P.C. Preot Andrei Todiraşcu în funcţia de paroh al Parohiei Dochia şi a numirii P.C. Preot Savin Vasile în funcţia de preot coslujitor la aceeaşi parohie. Preotul paroh Andrei Todiraşcu a preluat de la P.C. Pr. Savin Vasile în prezenţa P.C. Preot Vicar Administrativ, al P.C. Inspector şi al P.C. Părinte Protopop, cheile bisericii. Inventarul parohiei va fi preluat în zilele următoare. Pr. Andrei Todiraşcu Pr. Savin Vasile Pr. Tofan Valentin Pr. Florin Chirilă Subsemnatul Preot Savin Vasile, preot al Parohiei Dochia, jud. Neamţ, consider că această înlocuire a mea din postul de preot paroh s-a făcut într-o manieră cu totul nepotrivită nearătându-se nici un motiv care să îndreptăţească Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la această decizie. Cer Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan să analizeze această acţiune şi să spună public motivele pentru care a făcut această înlocuire a mea din postul de preot paroh. Mi s-a făcut o mare nedreptate şi consider că singurul motiv pe care îl invocă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este acela că eu, preotul Savin Vasile, nu sunt de acord cu ecumenismul şi cu hotărârile Sinodului din Creta (2016), şi pe care eu le consider a fi cu totul neortodoxe, chiar eretice, şi care mi se impun. Rog pe reprezentanţii Mitropoliei, oficialii ei, să cugete adânc că ecumenismul propovăduit şi susţinut public este panerezia timpului nostru aşa cum ne-au învăţat Sfântul Justin Popovici, Părintele profesor Dumitru Stăniloae şi alţi părinţi ai Bisericii. Dacă ecumenismul este refuzat de creştinii ortodocşi – şi este – de ce sunt prigoniţi monahii, monahiile, preoţii şi alungaţi din mănăstiri şi din parohii?

Deci: înlocuirea mea din postul de preot paroh este o nedreptate, o prigonire. azi 8 martie 2017, de ziua mea de naştere, Preot Savin Vasile Sfârşitul îmi aparţine Au fost confiscate cheile preotului bisericii fără a fi predat inventarul Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_vasile_savin_din_ne amt_a_intrerupt_pomenirea_ierarhului_ecumenist_pe_19_februari e_pe_8_martie_a_fost_destituit/2017-03-10-358

4.14 Preot Ioan Ungureanu – Botoșani Părintele Ioan Ungureanu de la Schitul Orăşeni, primeşte dojana arhierească pentru întreruperea pomenirii

Părintele Ioan Ungureanu este preot la Schitul Orăşeni, din judeţul Botoşani, ctitorie a unor monahi ruşi, veniţi în Moldova prin 1614, în epoca numită în istoriografia rusă “vremurile tulburi”, în care împărăţia răsăriteană se confrunta cu o puternică propagandă papistaşă, datorită prezenţei pe tron a unor ţari poloni sau filopoloni, precum regele polon Vladislav al IV-lea Vasa, ţar al Rusiei, cel puţin cu numele, în epoca în care monahii ruşi ajung în zona Botoşaniului. Aşezământul, numit în tradiţia locală 1. “Taborul Botoşanilor”, este ocrotit de sfinţii cuvioşi Sila, Natan şi Paisie de la Sihăstria Putnei, a căror canonizare se va desfăşura anul acesta, cuviosul Sila fiind chiar vieţuitor al schitul Orăşeni, la începutul secolului al XVIIIlea. Cu munca asiduă a Părintelui Ioan, a preotesei sfinţiei sale şi a credincioşilor, Schitul arată ca un adevărat colţ de rai. Părintele Ioan este unul dintre semnatarii din august 2016 ai Scrisorii adresate ierarhilor cu privire la sinodul din Creta de către un grup de preoţi, ieromonahi şi teologi ortodocşi din Moldova, demers susţinut de cel puţin 4500 de credincioşi, prin care se cerea ierarhului să se dezică de erezia cretană, pentru a se evita nepomenirea la slujbe. De la momentul opririi pomenirii, august 2016, Părintele Ioan şi-a continuat activitatea de slujire a aşezământului care îl are ca preot paroh, dar şi de catehizare a credincioşilor cu privire la Sinodul din Creta şi la consecinţele sale asupra sufletelor lor. Ca urmare a lucrării de catehizare, în decembrie anul trecut a primit semnături de adeziune

faţă de decizia sa de a nu mai pomeni ierarhul participant la sinodul din Creta din partea tuturor membrilor parohiei sale, care şi-au arătat astfel sprijinul necondiţionat faţă de poziţia sa. În tot acest timp, protopopul de Botoşani şi exarhul local al mănăstirilor au depus eforturi susţinute de a-l intimida, ameninţa şi tracasa, dar, cu rugăciunile sfinţilor protectori ai aşezământului, Părintele Ioan a rezistat şi rezistă tuturor presiunilor din partea MMB, apărându-şi turma şi cu armele duhovniceşti şi, după cum vom vedea, şi cu cele ale legii de cei ce intenţionează să i-o risipească şi cad astfel sub osânda cuvintelor Sfântului Evanghelist Ioan, care spune: “Vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că nu m-au cunoscut nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu” (In. 16,2-3). Prezentăm în continuare Mărturisirea de credinţă a părintelui Ioan, semnată de toţi credincioşii parohiei Orăşeni, ca răspuns la dojana arhierească primită de curând. Mărturisirea preotului paroh şi a credincioşilor din satul Schit Orăşeni, judeţul Botoşani, care resping adunarea eretică din Creta Subsemnaţii, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, că odată cu întreruperea pomenirii numelor ierarhilor participanţi la adunarea din Creta, realizată şi anunţată oficial de către preotul paroh Ioan Ungureanu încă din data de 11 august 2016, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi,considerăm şi noi, împreună cu păstorul nostru de suflete, sinodul din Creta a fi eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au

participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic, de către canonul 15 I-II din Constantinopol (anul 861), de canonul 11 al Sinodului din Cartagina şi de practica Bisericii de-a lungul secolelor în situaţii în care episcopul cade şi persistă în erezie sau în părtăşie cu erezia, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie. Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt: 1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare. 2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic. 3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice. 4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua. 5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate,

care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale. 6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB,parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist. 7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic. 8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că“din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, căsinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în

adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie. 9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească? 10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă? 11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5

a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”? 12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto. 13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că“apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o“Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că existăecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul

din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Torontos-a acceptat tocmai contrariul? 14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există“elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice. 15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare [490]

pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină. 16.Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul NiceoConstantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică. 17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici. 18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Ageului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist. 19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin [491]

urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de“căsătorii” la nivel civil. 20.Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi. Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin nepomenire şi respectiv neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” 3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”4. Unii afirmă sus şi tare că a opri

pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar aceşti oameni se pare că nu au noţiunea de ce înseamnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia. Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioşii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc. Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie! Pleiada de sfinţi ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului. Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau minciuno-episcop – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care

aparţinea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturiseşte ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoţi. Din momentul încetării pomenirii, nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei. Iată că sintagma „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor. Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat şi Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliţi din Biserica Greacă şi Sfântul Paisie Aghioritul ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă, între anii 1970-1973. Despre Mănăstirile din Sfântul Munte avem mărturia unui preot grec, Matei Vulcănescu, care mărturiseşte că sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre

Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Numai cei răuvoitori şi ignoranţi îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie… Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonelor amintite mai sus. Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii. Mulţi sfinţi mari (Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh. Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei şi mustrare faţă de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este acelaşi lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenţia unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greşite (înşelări şi erezii) şi de delimitare faţă de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale. Din acest motiv, considerăm că este o datorie de

conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, de unii duhovnici cu viaţă sporită şi de mulţi vieţuitori din schituri şi mănăstiri, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuşi niciunei cercetări disciplinare sau represiuni. Nu a existat şi nici nu va exista nici cea mai mică intenţie de a ne separa de Biserica Ortodoxă, în care ne-am născut duhovniceşte şi continuăm să viem, pe care am moştenit-o din moşi-strămoşi neschimbată de două mii de ani şi o mărturisim ca singura adevărată Biserică a lui Hristos. Cei 25 de arhierei români prezenţi la sinodul din Creta au creat un precedent unic în viaţa Bisericii, prin care au introdus o autoritate şi un reper normativ pe linie de Credinţă, semnând documente în numele întregii BOR şi erijându-se în reprezentanţi ai întregii plirome ortodoxe româneşti. Considerăm că acest nou tip de autoritate, care doreşte să se impună ca normă de Credinţă, este o abatere de la practica de milenii a Bisericii, instituind o formă de conducere unilaterală, ruptă şi de comuniunea existentă în Biserică, şi de elementul sobornicesc al acestei comuniuni. Lipsa noastră de reprezentare ortodoxă în sinod ne justifică să nu acceptăm aceste documente, elaborate şi semnate împotriva conştiinţei noastre ortodoxe. Pentru ce s-a semnat la sinod trebuie să răspundă cei implicaţi. Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

Ne exprimăm cu indignare regretul că preotul nostru paroh a ajuns să fie etichetat în fel şi chip, deşi noi cunoaştem foarte bine, după 16 ani de slujire, “păstorul care-l doare inima de oi”, apoi că am ajuns zilele în care la slujbele noastre din biserica satului să fim înregistraţi şi ascultaţi regulat de tot felul de spioni trimişi “de sus” şi că ne este ameninţată libertatea de exprimare religioasă aşa cum ne-a rânduit-o Dumnezeu prin cel pe care ni l-a trimis preot şi cum este stipulată prin Constituţie. Nu dorim a nuanţa şi celelalte calificative la adresa noastră preferate de unii preoţi sau stareţi din zonă care deja produc prejudicii grave de imagine faţă de noi şi comunitatea noastră prin ucenicii acestora. De aceea, ne manifestăm dorinţa de a ni se respecta dreptul canonic şi cetăţenesc de a ne ruga în linişte în biserica Schitului Orăşeni, fără a fi supuşi presiunilor pentru faptul că nu este pomenit ierarhul locului şi respingem ca nefondate acuzaţiile că, prin nepomenirea episcopului pentru motiv de părtăşie la erezie şi participarea la slujbele unde episcopul părtaş la erezie nu este pomenit, preotul paroh cu familia sa şi credincioşii din Schit Orăşeni, precum şi alţii care au făcut acest lucru în alte locuri din ţară, ar fi devenit schismatici şi ar fi ieşit din Biserică. “Cine se află în apostazie şi în schismă?” îi întrebăm pe cei ce se manifestă ca proecumenişti şi adepţi ai acestui sinod ? O studiere profundă şi în frica de Dumnezeu măcar a Sfinţilor Părinţi şi a Marilor Duhovnici şi teologi ai secolului XX le va demonstra că sunt în totală contradicţie cu aceştia cu privire la aceste grave probleme. Ne referim în mod deosebit la: Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Hozevitul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Ierarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, Sfântul Luca al Crimeii, Mitropolitul Averchie Tausev, Cuviosul Filothei Zervakos, Părinţii Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu. Cum se poate face abstracţie în mod atât de ostentativ, la nivelul B.O.R., al teologiei româneşti şi

implicit al pregătirilor şi deciziilor sinodului din Creta, de poziţia şi Teologia acestor mari trăitori şi Mărturisitori ai Ortodoxiei contemporane în gravele probleme cu care se confruntă Biserica şi lumea actuală? Există unele voci care susţin că aceste luări de poziţie au menirea să înlăture Mitropolitul. La ce folosesc aceste dezinformări într-o dezbatere care se doreşte pentru Adevărul de Credinţă? Poporul credincios simte, prin Harul Credinţei curate pe care o trăieşte, unde este Adevărul. Grav este când păstorii îi hrănesc cu un adevăr viciat, sau cu jumătăţi de adevăr şi mai grav apoi, când ne ameninţă preotul satului şi fac dovada unei campanii bine instrumentate de calomniere a celor ce îndrăznesc să creadă altfel decât le este impus să o facă. De aceea, lipsa condamnării la acest sinod şi după întoarcerea celor ce au participat la el a oricăror forme de erezii şi schisme, precum şi a tuturor ideologiilor distructive, fără precedent în întreaga omenire, conduce la concluzia că toate documentele au fost pregătite şi hotărâte în mod premeditat şi semnate intenţionat, cu bună ştiinţă, fapt dovedit şi de toate celelalte nereguli şi presiuni semnalate de ierarhii care nu au semnat şi de celelalte Biserici care nu au participat. Lipsa condamnării presupune asumare, părtăşie şi consimţire la care nu putem adera prin participanţii la sinod. Cu ce nu conteşti eşti de acord. Tocmai de aceea şi în acest context noi am întrerupt pomenirea ierarhului şi nu recunoaştem acest pseudosinod, pentru a nu ne face părtaşi acestor grave compromisuri. Prin urmare, până în momentul în care Mitropolitul nostru se va dezice de hotărârile sinodului din Creta, îşi va retrage semnătura de pe acele hotărâri şi va milita pentru invalidarea acestora în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ne vom ruga la Sfânta Liturghie şi în ecteniile celorlalte slujbe bisericeşti în care sunt pomeniţi întâistătătorii Bisericii, prin glasul părintelui nostru, cu expresia“pe toţi arhiereii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului”. Prin aceasta este

pomenit implicit şi arhiereul locului, în măsura în care este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. Pomenirea la sfântul altar a ierarhului se va relua în momentul în care se va dezice de deciziile sinodului şi-şi va retrage semnătura de pe documentele sinodale. Demersul de nepomenire a ierarhului nu reprezintă o dovadă de neascultare şi neorânduială în Biserică, menită să producă tulburare, ci dorinţa noastră de a rămâne în frica lui Dumnezeu. Măsura vizează îngrădirea împotriva ereziei sau a părtăşiei cu erezia, nicidecum separarea de Sfânta Biserică Ortodoxă, ai cărei fii credincioşi continuăm să fim, potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, care atenţionează că cei ce, prin nepomenirea ierarhului, se îngrădesc de erezie sau de părtăşie cu erezia nu se vor supune certării sau caterisirii, deoarece “nu cu schismă au rupt unitatea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” (ultima teză a canonului 15, I-II Constantinopol). Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de orice formă de rătăcire şi de părtăşia cu erezia! Amândouă produc căderea din har şi din duhul curat ortodox. Sfântul Ierarh Luca al Crimeii spunea prin anii ’50 căci dacă ecumenismul va fi recunoscut oficial în Biserica Ortodoxă, atunci vom asista la instaurarea totalitarismului spiritual în sânul acesteia. Şi dacă înţelepciunea poporului care zice că între fals şi original, timpul face diferenţa, s-a probat cu prisosinţă, atunci şi demersul nostru are şi va avea acelaşi ecou, dacă a fost de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Noi, dacă vrem mântuirea, nu ne ridicăm împotriva ierarhilor sau a Mitropolitului, ci vrem să rămânem în Adevăr şi în lupta cea bună alături de toţi Sfinţii din decursul veacurilor şi vrem să-i spunem Înaltului nostru cu smerenie şi cu dragoste că aceasta este calea de urmat şi că nu avem nimic cu el personal. Dacă se va alătura Sfinţilor şi la ceea ce-i cerem noi în lumina Sfinţilor, va fi mare bucurie pentru nenumărate suflete, iar dacă nu, trebuie să-i spunem cu demnitate şi

smerenie că “noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” ( Faptele Apostolilor 5, 29) şi că noi nu dorim să ne facem eretici, nici să ne dăm bisericile ereticilor. Data, Preot paroh, 20.12.2016 Pr.ic.stavr. Ioan Ungureanu Presbitera, Prof.înv.primar Violeta Ungureanu 1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumiicrestine 2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335. 3 Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70 4 Ibidem, p. 362. OrtodoxINFO.ro

Mitropolia Moldovei și Bucovinei încearcă schimbarea cu poliția a Părintelui mărturisitor Ioan Ungureanu de la Schitul Orășeni din Botoșani

O delegație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a încercat astăzi o acțiune în forță împotriva părintelui mărturisitor antiecumenist Ioan Ungureanu de la Schitul Orășeni din județul Botoșani, pe care doresc să îl schimbe din funcția de preot paroh și să îl înlocuiască cu un preot ecumenist. Din delegația MMB a făcut parte vicarul administrativ Marian Timofte, inspectorul bisericesc Florin Chirilă și protopopul de Botoșani. Din informațiile pe care le avem, s-a făcut o mobilizare masivă a preoților din zonă, aproximativ 30 de preoți au fost prezenți la fața locului. Sătenii din localitate au ieșit cu toți să-și apere preotul și credința ortodoxă. La fața locului au fost și forțe ale Jandarmeriei. Părintele Ioan le-a cerut celor de la Mitropolie o hotărâre judecătorească executorie, pe care aceștia nu au putut-o prezenta, și fără de care acțiunea lor este și ilegală, pe lângă faptul că este profund necanonică, deoarece preotul care se îngrădește de ierarhul părtaș la erezie nu poate fi schimbat din funcție, în conformitate cu canoanele 15 I-II și 3 de la sinodul al III-lea ecumenic. Reprezentanții MMB au adus o decizie mitropolitană de oprire de la slujire a Părintelui Ioan Ungureanu și încearcă să îl înlocuiască cu un preot ecumenist. Poporul credincios se opune cu îndârjire. Părintele Ioan Ungureanu a oprit pomenirea episcopului părtaș la erezia din Creta începând din august 2016, fiind unul dintre semnatarii Scrisorii adresate mitropolitului Moldovei și Bucovinei prin care poporul îi cerea înaltului ierarh să se dezică de sinodul din Creta, lucru care nu s-a întamplat.

Acțiunea de astăzi a Mitropoliei Moldovei seamănă cu asaltul din februarie 2017 asupra Schitului Rădeni, soldat cu un eșec lamentabil pentru MMB și cu grave deservicii de imagine. Acest abuz din partea MMB survine cu o săptămână înainte de canonizarea oficială a Sfântului Sila, protectorul Schitului Orășeni. Mai-marii de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de la Protopopiatul Botoşani, au venit să-l anunţe pe confratele lor, preotul Ioan Ungureanu, că este oprit de la oficierea de slujbe. „Şi dacă nu e pomenit numele lui, de ce să se supără aşa tare? Aici sunt alte interese, vă spun eu. Lumea n-o să lase biserica. Mi-au cerut cheia de la Biserică, ştampila, documentele, chitanţierul, tot. După ce munceşti 17 ani şi investeşti şase miliarde de lei şi ca să ce?, să aducă alt preot? Nu a dat nimeni niciun leu instituţional, e biserică- monument istoric şi Ministerul Culturii nu a dat un leu. Şi vii după 17 ani de muncă şi opt luni de filaj, ameninţări telefonice… eu stau cu fântâna încuiată, vin tot felul de deghizaţi pe aici. Ieri au venit inspectorii de la Mitropolie, cu maşina de la Mitropolie, au dat geamul jos, au făcut două poze şi au plecat. Păi de ce să nu stea să vorbească cu oamenii, cu comunitatea? Cum vii după 17 ani de muncă şi-mi spui: dă cheile şi ştampila că a venit altul?”, susţine părintele Ioan Ungureanu. Potrivit părintelui, „oamenii nu sunt de acord cu ecumenismul şi nu vor ca numele Mitropolitului să mai fie pomenit în Biserică”. „Aceşti oameni au semnat public şi oficial un document: vor slujbă în care să nu fie auzit numele mitropolitului ce a semnat documentul din Insula Creta. Dacă au semnat acest document, trebuie să li se respecte această libertate de gândire şi de conştiinţă. Şi dacă ei preferă un preot care nu-l pomeneşte pe Mitropolit, ce treabă ai tu? Nu-l pomenim din cauza faptului că a avut un derapaj în gândirea, în linia iclisiologică a Bisericii, prin semnarea unor documente eretice, ecumeniste. Dar noi am arătat unde este problema, noi am discutat.. pe lângă mine mai sunt părinţi din mânăstiri, preoţi de mir care am iniţiat acest demers şi l-am rugat pe părintele mitropolit să se gândească bine înainte de a ne obliga să acceptăm ecumenismul. Noi respectăm celelalte religii şi culte, dar nu putem să le amestecăm

cu ele. Nu pot să fac o cununie dintre o fată ortodoxă din satul meu şi un musulman, doar aşa, că dă Mitropolitul dispensă. Noi nu vom primi niciodată ecumenismul!”, a adăugat părintele Ioan Ungureanu.

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ecumenistii_au_fost_rusinati_ astazi_la_botosani_credinciosii_au_sarit_in_ajutorul_parintelui_io an_ungureanu/2017-05-05-407

Sătenii Parohiei Orășeni cer ÎPS Teofan să ordone funcționarilor MMB să înceteze presiunile asupra comunității lor

Sătenii Parohiei Orășeni din Botoșani au adresat IPS Teofan o scrisoare în care îi cer respectuos să ordone încetarea presiunilor exercitate asupra parohiei lor de către funcționarii MMB, care, de săptămâni întregi, își fac simțită prezența în localitate, uneori alături de forțele de ordine (săptămâna trecută preotul propus să îl înlocuiască pe părintele Ioan a săvârșit o pomenire a morților în cimitirul parohiei cu participarea… forțelor de ordine ale statului!!!), întotdeauna alături de o firmă de protecție, dezinformează grosier prin posturile de radio și televiziune locale, îl șantajează pe Părintele Ioan Ungureanu și încearcă să-i destructureze parohia. Făcând apel la drepturile lor de credincioși ortodocși păstrate în tradiția Bisericii din vechime, locuitorii satului Orășeni își reafirmă atașamentul față de preotul paroh și față de slujirea nepomenitoare a acestuia, condamnând o dată în plus sinodul din Creta și aprobarea documentelor acestuia de către ierarhul locului. Ultima manipulare a funcționarilor MMB s-a produs la un post de radio local, unde aceștia ar fi afirmat că părintele Ioan va fi scos cu jandarmii din parohie. Această afirmație mincinoasă vine cu o câteva zile înainte de procesul pe care Părintele Ioan îl are la Iași, în fața Consistoriului Eparhial, și se poate considera un fel de antepronunțare a instituției ca atare, din care Consistoriul face parte integrantă, în cazul pe care îl are în judecată.

Mitropolitul Teofan dezlănțuie o persecuție totală contra preotului mărturisitor Ioan Ungureanu, reafirmându-și atașamentul față de sinodul din Creta

În cursul săptămânii trecute, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a informat pe părintele Ioan Ungureanu cu privire la caterisirea sa și a inițiat o persecuție totală contra acestuia, cu scopul de a-l determina să părăsească parohia pe care o păstorește de 17 ani cu vrednicie și cu sprijinul, manifestat în mod public și oficial, al credincioșilor Parohiei Schit Orășeni. În plin scandal care pune la îndoială moralitatea unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Mitropolia Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan l-a caterisit pe nedrept pe preotul Ioan Ungureanu, din Parohia Schit Orășeni, pentru “vina” de a fi apărat Ortodoxia împotriva deciziilor eretice ale sinodului ecumenist din Creta, desfășurat anul trecut. Sentința i-a fost comunicată preotului la câteva zile după încercarea eșuată a MMB de a-i atrage pe oamenii din parohie, cu ocazia unui Sfânt Maslu organizat în casa unui sătean, la care nu a dorit să participe niciun credincios, deoarece preotul lor nu a fost invitat la săvârșirea acelei Sfinte Taine, nici nu și-a dat acordul ca ea să se săvârșească în parohia sa. Caterisirea pe care preotul Ioan Ungureanu a primit-o săptămâna trecută fusese pronunțată de către Consistoriul Eparhial în ședința din 9 iunie 2017. Cu câteva zile înainte de data ultimei ședințe a Consistoriului, părintele Ioan Ungureanu depusese o sesizare de antepronunțare și scurgere de informații din dosarul său, ca urmare a unor declarații pe care vicarul administrativ preot Marian Timofte le-a făcut în publicațiile botoșănene, în care numea strategiile de apărare ale preotului “contestări răuvoitoare” și nespecifice tribunalelor

bisericești, deși acesta nu făcuse decât să își apere dreptul la un proces echitabil, invocând doar încălcarea unor articole din regulamentul instanțelor bisericești. Anunțarea caterisirii părintelui Ioan Ungureanu a fost însoțită de o scrisoare semnată de mitropolitul Teofan însuși și livrată de către angajații MMB în sat, însoțită, după cum spun surse din localitate, de diferite daruri, pe care puținii adepți ai politicilor prozelitiste MMB din sat au încercat să le împartă sătenilor. Peste câteva zile, aceeași scrisoare a mitropolitului a sosit pe adresa fiecărui cetățean, fiind livrată de către Poșta Română. Nu se știe de unde a avut MMB adresele tuturor cetățenilor, cine i le-a dat și mai ales în baza cărui drept și-a permis să folosească aceste date personale fără consimțământul cetățenilor respectivi, pentru a-l denigra pe preotul lor și pentru a-i înspăimânta cu afirmații potrivit cărora, dacă îl urmează pe părintele Ioan, își riscă propria mântuire. Utilizarea discreționară a datelor personale ale cetățenilor nu este o noutate pentru MMB, care, în 2016, a trimis tabelele conținând peste 4500 de semnături ale credincioșilor împotriva sinodului din Creta în parohii, iar preoții parohi au pornit o persecuție ilegală contra semnatarilor acelor liste, încercând să-i determine să se dezică de acestea. Din informațiile obținute de la părintele Ioan Ungureanu, un aliat de nădejde al planurilor MMB de evacuare a sa din parohie ar fi devenit primarul Comunei Cristești, pe raza căreia se află Parohia Schit Orășeni, care a afirmat că a primit o solicitare din partea Mitropoliei de a construi un paraclis în cimitirul satului și că va construi acest paraclis, deși primăria nu are nicio atribuție în domeniul inițierii unor construcții cu caracter religios și nici nu se află în subordinea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, singura ei atribuție legală fiind de a sprijini solicitarea de construcție a unui astfel de lăcaș de cult formulată de către delegatul MMB din teritoriu, preotul paroh,

care duce la îndeplinire o solicitare a consiliului parohial, ceea ce nu este

cazul, deoarece consiliul parohial al Parohiei Schit Orășeni, constituit și funcționând legal, nu a formulat astfel de cerere. Potrivit informațiilor obținute de către părintele Ioan Ungureanu, primarul din localitate a afirmat că în două săptămâni părintele va fi evacuat din localitate, a început o muncă de intimidare a unor donatori ai parohiei și și-a exprimat chiar păreri teologice cu privire la caracterul valid al lucrării preoțești pe care preotul o desfășoară. Acțiunea MMB de delațiune la adresa părintelui Ioan Ungureanu și de intimidare a credincioșilor din parohia sa este una fără precedent în Patriarhia Română de când a început lupta contra sinodului din Creta. Scrisoarea semnată de mitropolitul Moldovei este însoțită de o foaie în care sunt trecute canoanele care îl opresc pe preotul caterisit pentru motive reale să săvârșească cele sfinte și de o declarație irelevantă a Sfintei Chinotite a Muntelui Athos, în care aceasta își manifestă sprijinul faţă de sinodul din Creta, pe care îl numește “mare și sfânt”, deși recunoaște indirect că și în Sfântul Munte conștiințele vii rămase în rândul viețuitorilor acestuia se opun sinodului. . Scrisoarea pe care mitropolitul a trimis-o credincioșilor din parohia Schit Orășeni este înțesată cu neadevăruri și interpretări personale ale realității teologice deosebit de grave create în Biserică în urma sinodului eretic din Creta. Mai întâi de toate, mitropolitul Moldovei afirmă că sancțiunea aplicată preotului Ioan Ungureanu s-a datorat “necunoașterii, neînțelegerii sau răstălmăcirii a ceea ce s-a decis la Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”. Preotul Ioan Ungureanu este unul dintre semnatarii scrisorii preoților și credincioșilor din Moldova adresate în august 2016 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și însoțită de șapte anexe în care se face demonstrația faptului că cei ce au redactat scrisoarea au înțeles perfect ceea ce s-a întâmplat la sinodul din Creta. Contribuția părintelui la redactarea scrisorii și a anexelor a fost esențială.

Înaltpreasfințitul Teofan numește minciuno-sinodul din Creta “Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”, arătând prin aceasta atașamentul Înaltpreasfinției Sale față de noua viziune de tip papist asupra sinodalității Bisericii noastre, promovată de către sinodul din Creta, care a impus transferarea puterii de decizie dinspre soborul tuturor episcopilor ortodocși, egali în har, către cei paisprezece patriarhi, care se comportă ca niște papi locali, uzurpând adevărata sinodalitate a Bisericii, aflată timp de două milenii la baza organizării și funcționării acesteia. În ultima parte a scrisorii sale, Înaltpreasfințitul Teofan îi asigură pe credincioșii din Schit Orășeni că “sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, nu a schimbat dogmele Bisericii, nu a adoptat nicio erezie, nu a stabilit vreo unire cu eterodocșii creștini. Dimpotrivă, s-a afirmat cu tărie că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfintă, Sobornicească și Apostolească, adică de credința Bisericii Ortodoxe. Orice nelămurire sau problemă legată de sinodul din Creta va fi deslușită și clarificată la un viitor sinod”. Se cuvine să facem o scurtă analiză a acestei fraze, prin care mitropolitul Moldovei și Bucovinei își reafirmă atașamentul de nezdruncinat față de deciziile sinodului din Creta, într-o manieră categorică în care nu a mai făcut-o niciun ierarh ortodox român până acum: 1. Într-adevăr, sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, ci doar a ratificat negocierile pe care ecumeniștii ortodocși le-au făcut cu credința ortodoxă cu prilejul tuturor adunărilor ecumeniste anterioare (și chiar posterioare, dacă luăm în calcul negocierea cu papistașii a primatului papal, desfășurată în septembrie 2016, la Chieti, în Italia). Un exemplu în acest sens îl reprezintă adoptarea Declarației eretice de la Toronto, pe care ecumeniștii ortodocși au negociat-o încă din anii 1950.

Toate întrunirile ecumeniste la care au participat ortodocșii au fost prilejuri de negociere a credinței ortodoxe și, în cele mai multe cazuri, de diluare a acesteia. Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trasează liniile directoare ale unor viitoare negocieri între ortodocși și eterodocși a credinței ortodoxe, prin intermediul așa-numitelor “dialoguri teologice” din cadrul organismelor decizionale ale CMB și al forurilor decizionale ecumeniste de la nivel regional, național și local (art. 6, 7). 2. Sinodul din Creta a acceptat eclesiologia ecumenistă și teoriile ecumeniste despre Biserică, ceea ce echivalează cu o schimbare a dogmei eclesiologice a Bisericii. Sinodul din Creta a acceptat teoria “bisericilor nedepline”, formulată de Conciliul II Vatican cu aplicare la romano-catolicism, prezentă în Declarația de la Toronto șiadaptată în Creta cu aplicație la Biserica Ortodoxă. Potrivit acestei teorii, în afara Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească a lui Hristos ar mai exista diferite grade de bisericitate, adică niște “biserici nedepline”, în care tainele sunt lucrătoare, chiar dacă nu deplin, și care sunt capabile să mântuiască. Din acest motiv, sinodul din Creta a acceptat “denumirea istorică de biserici și comunități eterodoxe”, făcând o distincție inacceptabilă între “biserici” și “confesiuni” eterodoxe, din care se înțelege clar că “Sinodul Bisericii Ortodoxe întrunit în Creta” operează, în stilul Conciliului II Vatican, o clasificare a ereticilor în „eterodocși de aproape”, care au vestigia Ecclesiae (adică cu urme de bisericitate) și “eterodocși de departe”, fără niciun fel de bisericitate. Articolul 6 din varianta presinodală a documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine vorbea despre recunoașterea “existenței bisericilor și confesiunilor creștine eterodoxe”, iar cea mai evidentă formă de recunoaștere a acestei bisericități graduale o constituie articolul 16, în care se spune că “CMB este un organism intercreștin

structurat, în pofida faptului că nu reunește în cadrul său toate bisericile și confesiunile creștine” (s.n.). 3. Sinodul din Creta a stabilit o unire cu eterodocșii creștini. Chiar dacă nu a fost enunțată plenar, ca un plan pe puncte, cu un calendar precis, unirea cu eterodocșii a fost enunțată în toate referirile eretice referitoare la “refacerea unității creștine” (art. 4: “Biserica ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unității creștine”), “netezirea căii spre unitate” (art. 6), “dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19, ratificarea Constituției ecumeniste a CMB); “restaurarea unității cu ceilalți creștini” (art. 4: “Participarea ortodoxă la mișcarea pentru pentru restaurarea unității cu ceilalți creștini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică [adică în “Biserica” pe care o defineșteDeclarația de la Toronto ca fiind „Biserica lui Hristos” din mileniul I, care între timp s-a pierdut – n.n.] nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe”); “restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire” ( art. 11: “Este evident că în timpul desfășurării dialogurilor teologice, scopul comun al acestora este restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire”). 4. Afirmarea “cu tărie” că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești este formulată puțin diferit în textul documentului sinodal, unde se spune textual: “Bisericile și confesiunile nonortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21). Privite în sensul ecumenist al documentului despre relațiile BO cu lumea creștină, aceste cuvinte înseamnă mult mai mult decât le spune mitropolitul Moldovei credincioșilor de la Schit Orășeni. În primul rând, în text nu se vorbește despre îndepărtarea “bisericilor și confesiunilor nonortodoxe” de Biserica Ortodoxă, ci de “Biserica Una, Sfântă, [510]

Sobornicească și Apostolească”. Pentru ecumeniști, “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” înseamnă “Biserica lui Hristos”, „Biserica Crezurilor”, “Sfânta Biserică Catolică” descrisă de Declarația de la Toronto, adică “biserica” pe care încearcă ei să o reconstruiască după modelul pierdut în mileniul I. Mai pe scurt, ecumeniștii numesc cu acest nume “biserica” ecumenistă pe care încearcă să o construiască. Niciunul dintre ecumeniști nu recunoaște Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și pentru faptul că toate participantele la dialogul ecumenist au această pretenție. PrincipiulDeclarației de la Toronto, acceptat de partea ortodoxă ca fiind de importanță capitală pentru prezența ortodoxă în CMB, potrivit căruia niciuna dintre participantele la CMB nu este obligată să-și modifice eclesiologia, împiedică afirmarea Ortodoxiei ca singura și reala Biserică Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și face inutilă afirmarea acestui lucru de către sinodul din Creta. După logica ecumenistă, se poate spune că nu numai “bisericile și confesiunile nonortodoxe” s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, adică de la credința “bisericii” ideale, nevăzute, de tip protestant, pe care și-o închipuie ecumeniștii, ci toate formele de manifestare creștină, inclusiv Biserica Ortodoxă. Nu numai că se poate spune acest lucru, dar colegul de Sfânt Sinod al Înaltpresfinției Sale Teofan, Înaltpreasfințitul Nifon Târgovișteanul, o și spune. La Busan: “Unitatea Bisericii s-a pierdut, iar în forma sa actuală, din moment ce e divizată, Biserica este deficitară din punctul de vedere al Sfintelor Taine. Nu mai putem cunoaște care dintre Bisericile creștine este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului” 1. Evident că pentru această afirmație eretică înaltul ierarh român nu a pățit nimic, în timp ce pentru contestarea ei preotul Ioan Ungureanu a [511]

fost caterisit. În al doilea rând, textul pe care mitropolitul Moldovei îl propune ca pe o afirmație cu tărie a ortodoxiei sinodului din Creta, poate și pentru că este contribuția personală a Înaltpreasfinției Sale la acel sinod, reflectă din plin teoria “bisericilor nedepline”, despre care am vorbit mai sus. Se păstrează distincția eretică “biserici și confesiuni nonortodoxe”, eliminându- se cu totul denumirea de erezii, pe care Biserica Ortodoxă o dă tuturor formelor neortodoxe de manifestare creștină. Se vorbește despre o “îndepărtare” (în text se numește “abatere”) de la adevărata credință a Bisericii Una, ignorându-se faptul că ereziile nu s-au abătut de la adevărata credință, așa cum le descrie teoria papistă a “bisericilor nedepline”, care vorbește, ca și art. 4 al documentuluiRelațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine despre “dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, ci s-au rupt complet de aceasta. Se face referire la o “adevărată credință”, evitându-se expresia “credința ortodoxă”, care să ne lase să înțelegem că este vorba despre o separare de Ortodoxie, nu de o îndepărtare de idealul ecumenist de Biserică. 5. Ideea că orice nelămurire legată de sinodul din Creta va fi clarificată la un viitor sinod este cu totul străină practicii sinoadelor ecumenice, unde nu se admite ca problemele teologice să fie lămurite incomplet și lăsate pentru dezbateri ulterioare. O astfel de practică este contrară și principiului inspirației Duhului Sfânt asupra sinoadelor ecumenice. Cine își poate închipui un sinod ecumenic pe care Duhul Sfânt îl insuflă parțial, amânând unele teme de dezbatere pentru alt sinod? După ce încearcă să-i liniștească pe credincioși cu astfel de interpretări ale sinodului eretic din Creta, mitropolitul Moldovei îl ia ca martor al caterisirii abuzive a părintelui Ioan Ungureanu pe Sfântul Ignatie al Antiohiei, din care citează un pasaj în care se vorbește despre liturghia

deplină săvârșită cu pomenirea ierarhului, încercând să acrediteze ideea că fără pomenirea Înaltpreasfinției Sale la slujbe, liturghiile săvârșite de către părinții mărturisitori nu au nicio valoare. Pe lângă faptul că omite să explice că Sfântul Ignatie al Antiohiei vorbește despre episcopul ortodox, care ține dreapta credință, atunci când spune că trebuie să-l urmăm pe acela, așa cum Îl urmează Hristos pe Tatăl, argumentarea Înaltpreasfinției Sale îl plasează pe Sfântul Ignatie în poziția de a contesta canoanele 31 apostolic și 15 III, care prevăd o situație în care liturghia este perfect validă și fără pomenirea episcopului la slujbe: situația în care episcopul mărturisește cu capul descoperit o erezie, în cazul de față erezia ecumenismului promovată de sinodul din Creta, pe care întâistătătorul din Moldova o mărturisește public și cu capul descoperit în fața credincioșilor din Schit Orășeni prin această epistolă pe care le-a trimis-o. Aceeași interpretare o dă înaltul ierarh și canonului 74 apostolic, folosind ideea corectă că pentru “comportamente condamnabile” sinodul este singurul acreditat să judece un episcop, pentru a contracara, în mod necanonic, prevederea canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să oprească pomenirea episcopului înainte ca un sinod să îl judece pe episcop pentru erezia sa. Afirmațiile referitoare la nevaliditatea tainelor săvârșite de către părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt anulate de prevederea canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a anulat toate caterisirile săvârșite de ereticul Nestorie înainte de condamnarea sa ca eretic, arătând prin aceasta că orice caterisire săvârșită de un episcop părtaș la erezie înainte de judecarea sa ca eretic împotriva unui preot ortodox mărturisitor este lovită de nulitate canonică. Prin urmare, tainele săvârșite de părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt perfect valabile, așa cum au fost și cele săvârșite de către Sfântul Grigore Palama, după ce a fost caterisit

de către ereticul Ioan Calecas și a continuat să slujească, ignorând caterisirea primită din mâna celui părtaș la erezie, după cum au fost și ale preoților caterisiți de către Nestorie, pe care sinodul al III-lea ecumenic i-a repus în funcție. Din același motiv, este absolut irelevantă și lista de canoane însoțitoare a scrisorii mitropolitane, deoarece ele vorbesc despre situația în care un preot caterisit în mod canonic continuă să slujească cele sfinte. Părintele Ioan Ungureanu a fost caterisit în mod abuziv de către un ierarh părtaș la erezie, care și-a judecat propria cauză, fiind chemat, în instanța superioară să aprobe recursul la judecata pe care a aprobat-o în instanța inferioară. Un lucru rămâne totuși neclar: dacă “fostul preot” „se întoarce din rătăcirea în care se află” el poate redeveni “actualul preot”? Cum se face acest lucru? Este cumva rehirotonit în preot? Dacă ne grăbim să îi spunem “fostul preot” încă înainte de prima instanță de recurs, oare nu riscăm să ne punem într-o situație dificilă, în condițiile în care instanțele superioare l-ar putea confirma ca preot, anulând o caterisire făcută cu toate încălcările posibile ale sfintelor canoane și ale regulamentelor bisericești? 1 Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura Părinții Aghioriți, Sfântul Munte Athos, 2014, p. 55. Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/19/mitropolitul-teofandezlantuie-o-persecutie-totala-contra-preotului-marturisitor-ioanungureanu-reafirmandu-si-atasamentul-fata-de-sinodul-din-creta/

Credincioșii din Orășeni răspund scrisorii mitr. Teofan: „Continuăm nepomenirea. Vă așteptăm să reveniți la Ortodoxie și ne rugăm pentru Înaltpresfinția Voastră”

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, Subsemnații, credincioși ai Parohiei Schit Orășeni, Protopopiatul Botoșani, respectuos Vă aducem la cunoștință că am primit scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre și Vă mulțumim pentru grija părintească pe care ne-o purtați. Când am fost chemați la Poșta Română pentru a primi plicul, am crezut că Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit a găsit de cuviință să ne trimită în sfârșit un răspuns la memoriile pe care i le-am trimis, în care îl informam, cu respectul cuvenit, că suntem alături de preotul nostru paroh, Părintele Ioan Ungureanu, care ne păstorește de 17 ani și ne conduce cu vrednicie pe calea cea strâmtă și cu chinuri către Împărăția Cerurilor. Am sperat că ați înțeles că suntem alături de preotul nostru în decizia sa de a nu se face părtaș ereziei pe care ați consimțit-o cu semnătura Înaltpreasfinției Voastre la sinodul din Creta, că vom fi alături de sfinția sa, indiferent ce măsuri va lua Mitropolia Moldovei și Bucovinei împotriva sa și a familiei sale și că nu vom accepta alt preot în parohia pe care am clădit-o cu munca noastră, cu entuziasmul credinței noastre, sub părinteasca grijă a părintelui Ioan Ungureanu. Am avut speranța că Înaltpreasfinția Voastră ne-a făcut cinstea de a ne comunica personal părerile de rău pentru acceptarea documentelor eretice din Creta, care ne pun în pericol viața veșnică a tuturor credincioșilor ortodocși din Biserica Ortodoxă Română. Am sperat căci cu acest prilej ne veți anunța decizia mult așteptată de a retrage

semnătura de pe acele documente, pentru a putea să reintrăm în rânduiala firească a vieții bisericești, în care Înaltpreasfinția Voastră să fiți cu adevărat părintele nostru spiritual, episcopul pe care să îl pomenim la sfintele slujbe, cu certitudinea că veghează neîncetat și neabătut la păstrarea cu orice preț a dreptei credințe, singura capabilă să ne mântuiască. Vă imaginați cât de mare a fost dezamăgirea noastră când, deschizând scrisoarea Înaltpreasfinției Voastre, am găsit patru pagini de invective la adresa preotului nostru paroh, în care ați încercat să ne convingeți că preotul nostru este un rătăcit, care nu a înțeles niciodată textele documentelor de la Creta, ne-a indus în eroare și ne-a prezentat acele texte ca pe o amenințare la adresa ortodoxiei Bisericii noastre. Tot acest efort pentru a ne face să acceptăm caterisirea sa la capătul unui simulacru de proces, în care nu a avut nicio șansă să se apere de acuzațiile ce i s-au adus. O lectură mai atentă a documentelor pe care vi le-am trimis de-a lungul acestor luni v-ar fi făcut să înțelegeți nu numai că preotul nostru paroh a înțeles perfect litera și spiritul eretice ale documentelor din Creta, dar ne-a ajutat și pe noi, oameni simpli, să înțelegem acele texte exact în spiritul în care ele au fost scrise. Din cât am înțeles noi, din citirea textelor, dar și din explicarea lor de către părintele nostru paroh și de către alți teologi din țară și din întreaga lume ortodoxă, din expunerile de la sinaxa ortodoxă națională, desfășurată la Botoșani la mijlocul lunii iunie, niciuna dintre afirmațiile pe care Înaltpreasfinția Voastră le-ați făcut în scrisoarea trimisă nouă cu privire la realizările sinodului din Creta nu este adevărată. Sinodul din Creta a încurajat negocierea credinței ortodoxe, prin aprobarea unor angajamente de continuare a dialogului ecumenist, în cadrul cărora credința noastră este negociată și slăbită continuu; a schimbat dogma despre Biserică, prin acceptarea unor idei

protestante despre ce înseamnă Biserica și, în special, prin recunoașterea ereticilor ca “biserici”; a nesocotit canonul care spune că în Biserica Ortodoxă nu se pot oficia căsătorii între ortodocși și eretici; a aprobat ecumenismul ca mod de relaționare cu ereticii, deși toți sfinții mari ai Bisericii secolului XX au condamnat ecumenismul ca erezie și chiar ca erezia ereziilor. Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, considerăm sinodul din Creta eretic și un pas înainte pe calea înfăptuirii așa-zisei “unități creștine” prin renunțarea treptată și subtilă la ortodoxia credinței noastre. Acest proces se vede cu ochiul liber în toate parohiile, acolo unde preoții au o mentalitate ecumenistă. Considerând sinodul din Creta eretic, suntem de acord cu părintele nostru că participarea Înaltpreasfinției Voastre la acest sinod v-a făcut părtaș la erezia pe care sinodul respectiv a propovăduit-o: ecumenismul. Indiferent dacă în Mitropolia Moldovei și Bucovinei vă străduiți să vă comportați ca un episcop ortodox, în Creta ați fost de acord cu o viziune ecumenistă despre Biserica Ortodoxă, iar acest lucru vă face părtaș la acea viziune, până când veți decide să vă eliberați de ea și să o condamnați oficial, împreună cu ecumenismul și toate manifestările sale, așa cum cere Rezoluția sinaxei ortodoxe naționale de la Botoșani, cu care noi, toți, suntem întrutotul de acord. Până atunci, în Parohia Schit Orășeni nu veți mai fi pomenit la sfintele slujbe, pentru că așa cer Sfintele Canoane și așa ne învață Sfinții Părinți. Aceleași sfinte canoane ne învață pe noi, credincioșii, că preotul care luptă pentru dreapta credință împotriva pornirilor eretice ale unui episcop este un apărător al dreptei credinței, care nu poate fi supus niciunei pedepse bisericești, iar dacă este supus unei astfel de pedepse, pedeapsa respectivă este nulă și nu produce niciun efect.

Din acest motiv, credem cu tărie că părintele Ioan Ungureanu continuă să fie un preot cu preoție lucrătoare, ale cărui lucrări preoțești sunt întrutotul valide și nu acceptăm alt preot în locul sfinției sale, în baza dreptului nostru multisecular de a decide, în calitate de popor credincios, dacă preotul nostru este vrednic sau nu. Mulțumindu-vă pentru oferirea unei alternative, respectuos Vă informăm că niciunul dintre noi nu va apela la serviciile generoase ale preotului din Draxini, după cum ați putut constata și în urmă cu două săptămâni, când MMB a organizat un Sfânt Maslu la care preotul nostru nu a fost invitat și niciunul dintre noi nu a participat. Cu respectul pe care vi-l datorăm, Vă rugăm cu toată stăruința să puneți capăt persecuției împotriva preotului nostru paroh și să ne arătați respectul necesar, permițându-ne să ne desfășurăm viața bisericească în liniștea pe care l-ați acuzat în Consistoriu pe preotul nostru că ne-a tulburat-o, acuzație atât de neserioasă, încât până și un Consistoriu cu totul părtaș Mitropoliei nu a avut curajul să o incrimineze. Vă rugăm să îi retrageți din satul nostru pe angajații Mitropoliei, care în ultimele luni au desfășurat o acțiune concertată de denigrare a preotului nostru și de prejudiciere a imaginii Bisericii Ortodoxe, aruncând asupra lui acuzații ridicole, pe care nici măcar nu au fost în stare să le argumenteze în Consistoriul Eparhial, care l-a declarat pe preotul nostru nevinovat de calomnie, defăimare, instigare la fapte negative etc. Ne exprimăm indignarea față de strategiile de campanie electorală utilizate de angajații MMB, care își permit să creadă despre noi că vom vinde credința noastră pentru câteva cadouri pe care ni le trimit prin intermediul puținilor săteni care sunt de acord cu acțiunile lor.

Vă asigurăm că, până la momentul în care veți reveni asupra semnăturii din Creta și vă veți lepăda de acel sinod și de ecumenism, rămânem în stare de nepomenire a ierarhului, în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Rămânem în comuniune cu toate parohiile, episcopiile sau Bisericile locale care nu au acceptat sinodul din Creta și resping ecumenismul, nu vom intra sub ascultarea niciunui alt episcop, nu vom înființa o parohie separată de Biserică, nu vom adera la diferite grupări sectare sau schismatice. Vă vom aștepta cu răbdare să reveniți la Ortodoxie, rugându-ne Bunului Dumnezeu pentru luminarea și încurajarea Înaltpreasfinției Voastre! Cu deosebit respect, sătenii din Schit Orăşeni, care semnează înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor Varianta web: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/22/credinciosii-dinoraseni-raspund-scrisorii-mitr-teofan-continuam-nepomenirea-vaasteptam-sa-reveniti-la-ortodoxie-si-ne-rugam-pentru-inaltpresfintiavoastra/

4.15 Monahiile Ecaterina şi Emanuela - Mănăstirea Miclăuşeni Monahiile Ecaterina şi Emanuela de la Mănăstirea Miclăuşeni resping sancţiunile aplicate pentru mărturisirea împotriva sinodului tâlhăresc Răspunsul Maicii Ecaterina: Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că împotriva mea s-a emis Decizia nr. 22/2017, prin care se revocă numirea mea“ în postul de cântăreţ bisericesc” la Mănăstirea Miclăuşeni, pe motivul neîndeplinirii „raporturilor de misiune specifice postului”. Faţă de această Decizie, doresc să fac următoarele precizări: 1. Decizia mitropolitană ia notă de caracterul strict teologic al

refuzului meu de a participa la slujbele bisericeşti şi de a întrerupe comuniunea cu obştea mănăstirii care pomeneşte numele ierarhului participant la “sinodul panortodox” din Creta, însă nu oferă nici un temei canonic sau regulamentar din care să rezulte că atitudinea mea încalcă în vreun fel legislaţia canonică sau regulile monahale ale Sfintei noastre Biserici. Din acest motiv, invocarea articolului 23, alin. 1) şi 2) din Legea 489/2006, care prevede dreptul cultelor de a sancţiona disciplinar personalul propriu pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări nu are nicio bază, deoarece, din motivarea Deciziei, nu rezultă că întreruperea participării la slujbe ar provoca o încălcare de către mine a principiilor doctrinare sau morale ale Sfintei Biserici, pentru că, în fapt, nici nu am încălcat vreun principiu doctrinar sau moral al Bisericii.

[520]

2. Articolul 8, alin. 1) din Legea Cultelor, pe care Decizia îl invocă,

spune că cultele “se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi”. În baza prevederilor constituţionale şi ale Legii Cultelor, eu am dreptul la libertate de conştiinţă, chiar şi în condiţiile în care sunt monahie şi am depus votul ascultării. Astfel, Constituţia României afirmă, în art. 29, alin. 1), teza a doua: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”. Acest principiu este preluat de articolul 1, alin. 2) al Legii 489/2006, a Cultelor. Alineatul 1 al Legii spune şi că: “Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României” (s.n.), iar articolul 5, alin. 4) impune Bisericii Ortodoxe obligaţia de a ţine seama de aceste drepturi fundamentale: “În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.). 3. Singura care poate invoca prevederile constituţionale sau ale Legii Cultelor sunt, în această situaţie, eu, deoarece mie mi se încalcă, prin această Decizie, dreptul la manifestarea libertăţii de conştiinţă religioasă, fiind sancţionată pentru refuzul de a accepta opinia contrară convingerilor mele potrivit căreia sinodul din Creta nu ar avea un caracter eretic şi că, prin urmare, protestul meu nu ar avea niciun motiv şi s-ar constitui într-un act de indisciplină. 4. Pentru încălcarea articolului 29 al Constituţiei şi a articolului 1, alin. 2) al Legii 489/2006 există o sancţiune cuprinsă în art. 381, alin. (2) din Noul Cod Penal, care spune: “Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani sau cu amendă”. Chiar dacă eu aparţin cultului ortodox şi am depus voturile monahale, nu pot fi obligată să particip la serviciile religioase ale cultului ortodox, atât timp cât, în cadrul acestora, se manifestă părtăşia cu erezia ecumenistă a sinodului din Creta. Orice sancţiune care mi [521]

se aplică pentru atitudinea mea poate fi considerată, în acest caz, o formă de constrângere prin care sunt obligată să particip la aceste servicii religioase. 5. Decizia mea de a întrerupe participarea la slujbele din mănăstire şi de a rupe comuniunea liturgică cu obştea mănăstirii se datorează participării ierarhului locului la sinodul din Creta şi acceptarea de către acesta a deciziilor eretice ale acelui sinod. Motivez dreptul meu de a face acest lucru prin practica Bisericii de a întrerupe pomenirea ierarhului părtaş la erezie, în baza canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, şi de a recomanda credincioşilor să îi urmeze pe preoţii care nu pomenesc ierarhul părtaş la erezie, fără a mai participa la slujbele celor care sunt în comuniune cu acesta. În acelaşi timp, afirm că am continuat să îmi fac datoria în cadrul obştei, însă nu mi s-a mai încredinţat din partea conducerii nicio ascultare, după ce am întrerupt participarea la sfintele slujbe din motivul arătat mai sus. 6. Afirmaţia că am întrerupt comuniunea “cu întreaga Biserică Ortodoxă Română” este eronată, deoarece eu am întrerupt comuniunea numai cu cei ce se fac părtaşi la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, rămânând în Biserica Ortodoxă Română, în comuniune cu toţi membrii ortodocşi ai acesteia, din toate timpurile, şi cu cei din această generaţie care nu acceptă erezia ecumenistă din Creta. În consecinţă, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că resping sancţiunea impusă prin Decizia nr. 22/2017, deoarece nu are niciun temei canonic sau regulamentar şi îmi voi continua activitatea în Mănăstirea Miclăuşeni. Cu respect, Monahia Ecaterina (Emilia) Olariu Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Răspunsul Maicii Emanuela: Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că împotriva mea s-a emis Decizia nr. 22/2017, prin care se revocă numirea mea“ în postul de călugăriţă” la Mănăstirea Miclăuşeni, pe motivul neîndeplinirii „raporturilor de misiune specifice postului”. Faţă de această Decizie, doresc să fac următoarele precizări: 1. Decizia mitropolitană ia notă de caracterul strict teologic al refuzului meu de a participa la slujbele bisericeşti şi de a întrerupe comuniunea cu obştea mănăstirii care pomeneşte numele ierarhului participant la “sinodul panortodox” din Creta, însă nu oferă nici un temei canonic sau regulamentar din care să rezulte că atitudinea mea încalcă în vreun fel legislaţia canonică sau regulile monahale ale Sfintei noastre Biserici. Din acest motiv, invocarea articolului 23, alin. 1) şi 2) din Legea 489/2006, care prevede dreptul cultelor de a sancţiona disciplinar personalul propriu pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări nu are nicio bază, deoarece, din motivarea Deciziei, nu rezultă că întreruperea participării la slujbe ar provoca o încălcare de către mine a principiilor doctrinare sau morale ale Sfintei Biserici, pentru că, în fapt, nici nu am încălcat vreun principiu doctrinar sau moral al Bisericii. 2. Articolul 8, alin. 1) din Legea Cultelor, pe care Decizia îl invocă, spune că cultele “se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi”. În baza prevederilor constituţionale şi ale Legii Cultelor, eu am dreptul la libertate de conştiinţă, chiar şi în condiţiile în care sunt monahie şi am depus votul ascultării. Astfel, Constituţia României afirmă, în art. 29, alin. 1), teza a doua: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”. Acest principiu este preluat de articolul 1, alin. 2) al Legii 489/2006, a Cultelor. Alineatul 1 al Legii

spune şi că: “Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României” (s.n.), iar articolul 5, alin. 4) impune Bisericii Ortodoxe obligaţia de a ţine seama de aceste drepturi fundamentale: “În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.). 3. Singura care poate invoca prevederile constituţionale sau ale Legii Cultelor sunt, în această situaţie, eu, deoarece mie mi se încalcă, prin această Decizie, dreptul la manifestarea libertăţii de conştiinţă religioasă, fiind sancţionată pentru refuzul de a accepta opinia contrară convingerilor mele potrivit căreia sinodul din Creta nu ar avea un caracter eretic şi că, prin urmare, protestul meu nu ar avea niciun motiv şi s-ar constitui într-un act de indisciplină. 4. Pentru încălcarea articolului 29 al Constituţiei şi a articolului 1, alin. 2) al Legii 489/2006 există o sancţiune cuprinsă în art. 381, alin. (2) din Noul Cod Penal, care spune: “Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani sau cu amendă”. Chiar dacă eu aparţin cultului ortodox şi am depus voturile monahale, nu pot fi obligată să particip la serviciile religioase ale cultului ortodox, atât timp cât, în cadrul acestora, se manifestă părtăşia cu erezia ecumenistă a sinodului din Creta. Orice sancţiune care mi se aplică pentru atitudinea mea poate fi considerată, în acest caz, o formă de constrângere prin care sunt obligată să particip la aceste servicii religioase. 5. Decizia mea de a întrerupe participarea la slujbele din mănăstire şi de a rupe comuniunea liturgică cu obştea mănăstirii se datorează participării ierarhului locului la sinodul din Creta şi acceptarea de către acesta a deciziilor eretice ale acelui sinod. Motivez dreptul meu de a face acest lucru prin practica Bisericii de a întrerupe pomenirea ierarhului părtaş la erezie, în baza canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, şi de a recomanda credincioşilor să îi urmeze pe preoţii care nu

pomenesc ierarhul părtaş la erezie, fără a mai participa la slujbele celor care sunt în comuniune cu acesta. În acelaşi timp, afirm că am continuat să îmi fac datoria în cadrul obştei, însă nu mi s-a mai încredinţat din partea conducerii nicio ascultare, după ce am întrerupt participarea la sfintele slujbe din motivul arătat mai sus. 6. Afirmaţia că am întrerupt comuniunea “cu întreaga Biserică Ortodoxă Română” este eronată, deoarece eu am întrerupt comuniunea numai cu cei ce se fac părtaşi la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, rămânând în Biserica Ortodoxă Română, în comuniune cu toţi membrii ortodocşi ai acesteia, din toate timpurile, şi cu cei din această generaţie care nu acceptă erezia ecumenistă din Creta. În consecinţă, respectuos Vă aduc la cunoştinţă că resping sancţiunea impusă prin Decizia nr. 22/2017, deoarece nu are niciun temei canonic sau regulamentar şi îmi voi continua activitatea în Mănăstirea Miclăuşeni. Cu respect, Monahia Emanuela (Felicia) Guraliuc Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/monahiile_ecaterina_si_eman uela_de_la_manastirea_miclauseni_resping_sanctiunile_aplicate_p entru_marturisirea_impotriva_sinodului_talharesc/2017-03-01-342

Exarhul Nichifor Horia „profețește” aplicarea la Miclăușeni a “soluției” de la Frumoasa contra maicilor antiecumeniste

În urmă cu câteva săptămâni, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost nevoită să-și ceară scuze de la cele două maici de la Mănăstirea Frumoasa pentru faptul că au fost agresate de către celelalte viețuitoare ale mănăstirii și alungate în stradă, una dintre maici având nevoie de spitalizare. Din păcate, MMB nu pare a fi înțeles ceva din cazul Frumoasa, amenințându-le în urmă două zile pe maicile nepomenitoare de la Miclăușeni cu alungarea din mănăstire. După cum rezultă din înregistrarea de mai jos, părintele exarh Nichifor le-a dat maicilor de la Miclăușeni trei opțiuni: să plece în două zile din mănăstire oriunde vor dori; să fie sancționate conform art. 5 litera j) din RACDIJBOR cu o sancțiune temporară; sau să fie evacuate cu ajutorul legii statului. Despre care lege a statului anume le va scoate în stradă, părintele exarh nu a spus. Așa cum nu ne-a explicat nici unde există în RACDIJBOR varianta plecării “unde dorește” a monahului, la invitația superiorilor săi ierarhici. Părintele exarh a vorbit despre “aceeași familie religioasă” a celor ce nu pomenesc ierarhul locului și a încercat să facă o comparație între schimbarea calendarului din 1925, care, deși a fost o gravă eroare sub aspectul unității liturgice a Bisericii Ortodoxe, nu s-a constituit într-o cădere dogmatică, așa cum s-a constituit legiferarea ecumenismului la nivelul întregii Ortodoxii și acordarea unui statut eclesial ereziilor și sectelor, încercând să le spună maicilor că părintele Ioanichie Moroi și părintele Ilie Cleopa nu au plecat din mănăstire când s-a schimbat calendarul. Când maicile au spus că ar dori și ele să li se lase timp să

mediteze, părintele exarh a spus că “dacă ați fi avut viață sfântă”, Dumnezeu le-ar fi luminat deja. Într-adevăr, viața sfântă este greu de dobândit; ea e cu atât mai greu de dobândit cu cât ești mai departe de centrele eparhiale și mitropolitane. La foarte pertinenta observație a uneia dintre maici că “și-a schimbat ierarhul credința”, părintele exarh a răspuns: “după părerea ta și a celor cu tine”, neștiind probabil că în asemenea chestiuni nu încap păreri, pentru că schimbarea credinței se vede cu ochiul liber, atunci când se petrece, iar ierarhul și-a schimbat credința, pentru că a plecat de la Iași cu dorința de a apăra Ortodoxia la Creta, după cum le-a promis unor credincioși, și s-a întors cu niște documente semnate, prin care ecumenismul era legiferat la nivel de întreagă Ortodoxie, iar ereticii și schismaticii erau numiți “biserici și confesiuni”, “mai aproape sau mai departe de Biserica Ortodoxă”, după definiția clasică a “teoriei bisericilor nedepline” a Conciliului II Vatican. A plecat cu credința că le poate băga Ortodoxia în cap ecumeniștilor și s-a întors cu credința că e bine și așa rău, că știe el Zizioulas ce face, că poate la sinodul următor va fi mai mult timp, pentru a piguli mai pe îndelete textele alea, să nu mai spună „persoanele individuale sau grupuri, sub pretextul păstrării sau apărării unei presupuse Ortodoxii autentice” că ele nu ar fi ortodoxe… Ultima explicație BOR a acestui fenomen a fost “că nu a fost timp pentru clarificarea documentului 6”… Părintele exarh aduce argumentul că “toți ceilalți ierarhi din lume nu sunt dezbinați între dânșii”, uitând, pe de o parte, că nu sunt chiar toți, și, pe de altă parte, că îi ține uniți părtășia la aceeași erezie ecumenistă. La afirmația maicilor că a recunoscut de față cu Înaltpreasfinția Sa, în vizita de la Crăciun, că “au avut loc abateri de la dreapta credință”, dar

că acestea nu au fost grave, părintele a spus evident… că nu își amintește. Ceea ce e firesc, de vreme ce Crăciunul a fost în urmă cu luni bune… Superb a fost și răspunsul la întrebarea referitoare la motivul pentru care ar putea fi sancționate: “nu vă privește pe voi”. Într-adevăr, în orice sistem juridic respectabil inculpatul va afla la un moment dat de ce este condamnat. Nu trebuie să se grăbească cu iscoditul… O cercetare a Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor ne arată că nicăieri nu se găsește cuvântul “chiriaș”. Monahul este definit de către art. 26 al regulamentului ca “dar lui Dumnezeu”, pe care se aduce pe sine prin tundere în monahism, nicidecum ca chiriaș. Unde o fi găsit părintele exarh această analogie cu chiriașul în regulamentul vieții monahale, de vreme ce monahul trebuie să trăiască toată viața în mănăstire, conform acestui regulament? Dacă mănăstirea devine casa sa, nu se cheamă că el este înfiat de mănăstirea aceea, care îi devine casă, nu chirie? Rămâne o întrebare: de ce este represiunea atât de brutală mai ales în cazul monahiilor? Mihai Silviu Chirilă Varianta web: http://ortodoxinfo.ro/2017/06/28/exarhul-nichiforhoria-profeteste-aplicarea-la-miclauseni-solutiei-de-la-frumoasacontra-maicilor-antiecumeniste/

Capitolul 5. Articole apărute în presa ortodoxă despre ‘’sinodul’’ din Creta. Conferințe

Părinți din Sfântul Munte Athos despre „Sfântul” MARE SINOD din 06.06.2016. SCRISOARE DESCHISĂ A PĂRINȚILOR SFÎNTULUI MUNTE CĂTRE PATRIARHIA ECUMENICĂ, CĂTRE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE, CĂTRE SFÎNTA CHINOTITĂ A SFÎNTULUI MUNTE, CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII NUMELUI LUI HRISTOS

BISERICII CEI PURTĂTORI AI

Cunoaștem foarte bine din istoria bisericească faptul că întrunirea unui sinod are în vedere întîi de toate legiuirea și întărirea dogmelor Bisericii și delimitarea acesteia de erezie. Adică, Biserica socotește ca o datorie a ei sine qua non combaterea oricărei erezii și dreapta-învățare a cuvîntului adevărului. Marele dascăl și Părinte al Bisericii, Sfîntul Nicodim Aghioritul, punctează limpede că trebuie ”ca toate dogmele și canoanele formulate de sinoade să fie ortodoxe, bine-cinstitoare și în conglăsuire cu dumnezeieștile Scripturi și cu Sinoadele Ecumenice de mai înainte”, și că ”acestea sînt hotarele veșnice pe care le-au pus părinții noștri și legile care există în veac… pe care prin Sfîntul Duh leau legiuit Sinoade Ecumenice și locale” (Pidalionul, ed. Rigopoulos, Tessalonic, 1991, p. 16) Contribuind, așadar, și noi, ca monahi athoniți și ca mădulare vii ale Bisericii, la lucrarea de trezire duhovnicească și de întărire a felului ortodox de a cugeta al poporului credincios, dorim să înfățișăm înaintea tuturor mărturia noastră. Așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», care, cum se știe, urmează să se țină în Iunie ce vine în Creta (19-6-2016, după calendarul vechi 6-6-2016), constituie o etapă a programului ecumenismului inter-creștin și interreligios sau al mondializării religioase a Noii Ordini Mondiale, care,

după cum este cunoscut, urmărește să supună întreaga omenire prin trei proiecte pregătite sistematic: 1. a) printr-un guvern mondial, 2. b) printr-o economie mondială și 3. c) printr-o religie mondială. Procesul realizării unei religii mondiale a fost inaugurat întîi în lumea protestantă prin așa-numita ”Mișcare ecumenică”, iar în lumea ortodoxă prin cuvîntul de întronizare al Patriarhului Meletie Metaxakis al Constantinopolei (1923) și intens promovat de Patriarhul Atenagora Spyros al Constantinopolei (1948-1972). În loc să condamne sectele existente care acționează zi de zi pentru înșelarea credincioșilor, așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește întîi de toate să recunoască panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religiii – cum îl numește Sfîntul Iustin Popovici – după cum au făcut catolicii la Conciliul II Vatican (1962-1965). Faptul că așa zisul «Sfînt și Mare Sinod» urmărește să recunoască ecumenismul sincretist inter-creștin și inter-religii este dovedit prin următoarele: 1) Textul presinodal al Sinaxei Întîistătătorilor trimis spre a fi adoptat de Bisericile Ortodoxe Autocefale la așa zisul «Sfînt și Mare Sinod», prin aceea că spune, în articolul intitulat «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», că «Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea», nu-i mai recunoaște pe catolici și pe protestanți ca fiind eretici, ci îi încadrează în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească a Simbolului de credință Niceo-Constantinopolitan, punînd accentul pe istoricitatea acestor biserici și trecînd cu vederea în chip scandalos erezia în care ele se află și neținînd seamă de învățătura dogmatică a Bisericii recunoscută chiar de reprezentanțiiPapei Apusului la cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic, de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare (879-880), cînd au votat laolaltă cu Răsăritenii condamnarea adaosului eretic filioque (purcederea Sfîntului Duh și de la Fiul). Este atacată în felul acesta învățătura eclesiologică a Bisericii și se dă naștere unei erezii eclesiologice, avînd în vedere că dogmele credinței sînt hotarele Bisericii, iar Biserica se identifică cu credincioșii ei adevărați, care alcătuiesc Trupul lui Hristos, avînd Cap pe însuși Mîntuitorul, prin credința ortodoxă ținută [530]

cu scumpătate și prin viața duhovnicească dreaptă și nefalsificată, și prin părtășia întru pocăință cu Tainele Sfintei noastre Biserici. 2) Același text presinodal recunoaște Consiliul Mondial al Bisericilor (al sectelor, mai precis), care a fost înființat în 1948 de Noua Ordine Mondială spre a servi scopurilor mondializării religioase, adică a instaurării religiei universale a Antihristului. C. M. B. a avut inițial ca scop promovarea ecumenismului sincretist inter-creștin, iar în continuare, în ultimele decenii, și-a lărgit țintele promovînd și ecumenismului sincretist inter-religii. Recunoaște diferitele texte emise de C. M. B. ca fiind obligatorii pentru «Marele Sinod» și pentru Biserica Ortodoxă. Textele acestea ”nu se sprijină pe nimic. Se îngrijeau de alcătuirea lor niște reprezentanți care își spuneau opiniile și semnau, firește, textele în numele Bisericilor locale; doar că ierarhii acestor Biserici nici habar nu aveau ce decizii luau reprezentanții lor” (prof. Dimitrios Tselenghidis de la Facltatea de Teologie din Tesalonic). Aceasta înseamnă că textul presinodal în discuție atacă și dogma soteriologică a Bisericii, potrivit căreia credinciosul adevărat, prin mila sfîntului și Dumnezeiescului Har și prin lucrările nezidite ale Dumnezeului Treimic, ajunge la mîntuire și, mai concret, dobîndește vederea Feței Theantropice a lui Hristos și fericirea și cunoașterea fără de sfîrșit a lui Dumnezeu care vine din această vedere doar înăuntrul adevăratei Biserici Ortodoxe, în înțelesul ei înfățișat mai sus. Căci, recunoscînd C.M.B.-ul, același text presinodal acceptă prin aceasta teoria că toate ”bisericile”, sau, mai precis, sectele și toate felurile de religii (potrivit recentei extinderi a acestei teorii), ”mîntuiesc” sau, după cum gîndesc ei, conduc, nebulos și sofistic, la aceeași Realitate Transcendentă (Ultimate Reality), care cuprinde în ea toți pseudo- dumnezeii și pseudo-închinările create de ei prin născocire omenească indusă de satana. 3) Recunoașterea de către textul presinodal în discuție a catolicilor ca fiind, chipurile, ”biserică” duce inevitabil la următorul stadiu al proiectului luciferic al ecumenismului sincretist inter-creștin și interreligii, care este ”unirea” sincretistă a Bisericilor Ortodoxe Autocefale cu catolicii prin ”potirul comun” care va urma și prin supunerea acestora sub primatul stăpînitor și sub infailibilitatea căpeteniei eretice care este Papa, adică la transformarea Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Biserici unite cu Roma. Aceasta înseamnă supunerea din punct de vedere dogmatic și administrativ a Bisericilor Ortodoxe [531]

Autocefale față de Papa după modelul Bisericilor Uniate, pe baza planurilor Vaticanului și a Codicelui canonic al Bisericilor Catolice Orientale (Uniate) care a fost emis de Papa Ioan-Paul al II-lea în 1990. După cum este cunoscut, Codicele acesta prevede următoarele patru feluri de Biserici Uniate de drept special (sui generis), în care vor fi încadrate Bisericile Ortodoxe: 1) Biserici Patriarhale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Ortodoxe care sînt Patriarhii), 2) Biserici Arhiepiscopale de drept special (în care se vor încadra Bisericile Autocefale care nu sînt Patriarhii), 3) Biserici Mitropolitane de drept special și 4) alte Biserici de drept special (canoanele 55, 511 și 155 ale aceluiași Codice). 4) Patriarhia Constantinopolei, care a prezidat Sinaxa întîistătătorilor, a respins samavolnic și nu a înaintat spre discutare în așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» propunerea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, din anul 2015, de recunoaștere răspicată a Sinodului de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare ca al VIII-lea Ecumenic – Sinod care a condamnat filioque și primatul papal de stăpînire – și a Sinodului din 1351, din vremea Sfîntului Grigorie Palama – Sinod care a condamnat învățătura eretică latino-catolică care spune că Dumnezeiescul Har este zidit – ca al IXlea Ecumenic. Teologia Sfîntului athonit Grigorie Palama are o însemnătate capitală pentru teologia ortodoxă și de aceea catolicii o urăsc de moarte. Această respingere samavolnică este indiciul clar al orientării așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu spre ortodoxie, ci spre panerezia ecumenismului care destructurează teologia ortodoxă prin legalizarea tuturor ereziilor. 5) Pe cînd în tradiția Bisericii Sfintele și Marile Sinoade, sau Sinoadele Ecumenice, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale și în cadrul lor votau toți arhiereii participanți la Sinod în virtutea egalității hirotoniei lor în treapta episcopală, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod», potrivit regulamentului acestuia adoptat de Sinaxă prin întîistătătorii care au luat parte la ea, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întîistătătorii lor. Adică, în vreme ce membri ai Sinoadelor sînt toți arhiereii eparhioți, la așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» sînt membri doar Bisericile Autocefale, fapt care se împotrivește întru totul eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox.

6) Deși, potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului canonic ortodox, hotărîrile Sfintelor și Marilor Sinoade, sau ale Sinoadelor Ecumenice, care privesc chestiuni de credință trebuie supuse judecății și trebuie aprobate ori respinse atît de arhiereii eparhioți, cît și de clerul, monahii și poporul ortodox, o reglementare a așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod», contrar eclesiologiei ortodoxe, face obligatorii și impune hotărîrile Sinodului în discuție tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe. Mai mult, avertizează că va pedepsi toate grupurile de credincioși creștini care nu vor primi hotărîrile lui. În felul acesta el desființează cu totul sinodicitatea Bisericii Ortodoxe și îndepărtează de la ea harisma Duhului Sfînt a ”deosebirii duhurilor”, care se dăruiește oricărui credincios adevărat care a trecut prin treptele curățirii de patimi, a iluminării și s-a învrednicit să primească îndumnezeirea cea după har, harismă care să dă tuturor mădularelor Bisericii și nu doar episcopilor. Pentru aceasta Sinodul Panortodox era dator să cheme ca membri participanți și persoane învrednicite întru Duhul Sfînt din rîndul preoților, al monahilor și dintre membrii credincioși laici ai Bisericii, așa cum se proceda totdeauna la toate Sinoadele. Însă adeverirea ortodoxiei unui Sinod depinde întîi de toate de corectitudinea și de ortodoxia dogmelor lui: ”canonul cel bine- cinstitor al Bisericii pe acelea le vedea ca sinoade sfinte și bune de primit, cele cărora le-a adeverit corectitudinea dogmelor.” (Sfîntul Maxim Mărturisitorul, PG 90, 148A). În cele din urmă, pentru ca un Sinod Ecumenic să fie considerat cu adevărat ortodox, trebuie ca hotărîrile lui să fie primite nu numai de ierarhi, ci și de toți credincioșii ortodocși, după cum foarte nimerit a legiuit în istorie însăși Patriarhia Ecumenică zicînd: ”…apărător al credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și aceeași cu a Părinților lui” (Enciclica din 6 Mai 1848). 7) Una din temele Sinodului ar trebui să fie problema calendarului care a dezbinat pînă astăzi Biserica Ortodoxă în privința sărbătorilor și constituie cea dintîi lovitură dată de ecumenism Ortodoxiei. În urma celor de mai sus este de datoria noastră să aducem la cunoștința Patriarhiei Constantinopolei, a celorlalte Biserici Autocefale, a Sfintei Chinotite a Sfîntului Munte, precum și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe că noi, părinții athoniți, luptîndu-ne să păstrăm, prin ținerea cu acrivie a credinței ortodoxe, legătura

organică cu Capul Bisericii, Dumnezeu-Omul Domnul nostru Iisus Hristos, și următori făcîndu-ne Sfinților Părinți, nu vom accepta și vom respinge așa-zisul «Sfînt și Mare Sinod» după încheierea lui dacă: 1 Sinodul acesta nu respinge deplin textul presinodal intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. 2) Nu condamnă panerezia, potrivit Sfîntului Iustin Popovici, lucifericului ecumenism sincretist inter-creștin și inter-religii. 3) Nu recunoaște Sinoadele de sub Sfîntul Patriarh Fotie cel Mare și din vremea Sfîntului Grigorie Palama ca al VIII-lea și, respectiv, al IXlea Ecumenic, Sinoade deja recunoscute ca atare în conștiința credincioșilor creștini. 4) Nu votează hotărîrile așa-zisului «Sfînt și Mare Sinod» nu Bisericile Ortodoxe Autocefale prin întîistătătorii lor, după cum prevede regulamentul Sinodului, ci toți arhiereii participanți la el, după cum prevede eclesiologia ortodoxă și Dreptul ortodox. 5) Nu retrag prevederea despre obligativitatea acceptării ulterioare a hotărîrilor luate de către toate treptele de credincioși creștini, prevedere care aduce atingere dreptului de neînlăturat al tuturor mădularelor Bisericii de a judeca din punct de vedere dogmatic și eclesiologic chestiunile puse înainte. 6) Nu retrag temele privitoare la post și la a doua nuntă a clericilor, teme care, prin simplul fapt că au fost puse în dezbatere, constituie încă o dovadă că Sinodul acesta are ca scop desființarea treptată a postului, imitîndu-i în aceasta pe catolici. Fiindcă o Biserică în care nu există nevoință și viață răstignită nu duce niciodată la Înviere, ci la moarte duhovnicească, gonind pe Sfîntul Duh și ducînd la deplina secularizare. În urma tuturor acestora care constituie pentru noi chestiuni ce țin de mîntuire vă rugăm foarte pe voi, sfințiți arhierei, ca la acest Sinod Panortodox să învățați ”cuvîntul adevărului” și să nu îngăduiți să trecem iarăși printr-un sinod de tipul Ferrara-Florența. Dacă veți face așa, sfințiți arhierei, atunci cerul și pămîntul se vor veseli, îngerii și oamenii vor prăznui duhovnicește, numele voastre se vor scrie în

cartea vieții și veți fi cu adevărat atunci ”și părtași obiceiurilor și următori scaunelor” Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți. Vă rugăm să rămîneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța cuvîntul adevărului, atunci să știți că: 1. a) Ați sfîșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească ”punîndu-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii” (Mărturisire de credință împotriva ecumenismului, Sinaxă a clericilor și monahilor, 2009). După cum bine știți, Domnul ne poruncește să nu-i urmăm pe păstorii străini: ”Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tîlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mînă afară, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10, 1-5). b). Rezultă din acestea că și noi sîntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul canon 15 al Sinodului Cinci- șase Ecumenic, portivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare catolică și filouniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la sfîntul disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărîrile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sînt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească pînă ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rîndui Biserica Ortodoxă prin Sinod.

Sfintele canoane ale Bisericii au pentru toată lumea tărie și valabilitate istorică și veșnică și niciun Sinod, Patriarh sau episcop nu le poate anula. Potrivit lor: ”Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din părtășie), acela să se afurisească” (Canonul 10 al Sfinților Apostoli). De asemenea, ”Episcopul sau presviterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să săvîrşească ceva ca clerici (să săvîrşească cele sfinte), să se caterisească” (Canonul 45 al Sfinților Apostoli). Doar din aceste două canoane pe care le consemnăm să socotească fiecare episcop, preot, monah sau creștin ortodox cu cîtă scumpătate sîntem cu toții datori să aplicăm Sfintele canoane. Sfintele canoane sînt ”supapele de siguranță” ale Bisericii și, datorită caracterului lor permanent, nu trebuie ca, ori de cîte ori sînt încălcate, să se facă un nou Sinod pentru a fi ele aplicate de către credincioși. OPRIREA POMENIRII Cinstită Sfîntă Chinotită și sfințiți egumeni, Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare catolică și filo-uniați sînt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită ”iconomie” a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfîntul Munte – ca moștenire sfîntă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfînt insuflată ca, ori de cîte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine. Amintim că Sfîntul Munte a oprit, din 1924 pînă în 1974, pomenirea Patriarhului, întîi pentru introducerea inovației schimbării calendarului și, în al doilea rînd, din pricina ridicării anatemelor sub Patriarhul Atenagora.

Voi sînteți, sfințiți egumeni, cei care, venind, majoritatea, împreună cu obștile voastre din lumea din afară pentru a locui Sfintele Mînăstiri ce rămăseseră fără monahi, ați readus pomenirea Patriarhului, deși nici fostul Patriarh Dimitrios, nici actualul Patriarh Vartolomeu, n-au schimbat ceva înspre mai bine. Cînd Patriarhul Dimitrios a urcat pe tron, vechii athoniți au avut la început bune nădejdi că credința adevărată va fi ”drept învățată” iarăși. Însă cînd a declarat oficial că va urma neschimbat linia marelui său înaintaș Atenagora, au repetat atunci aproape toți că vor continua oprirea pomenirii. Respectînd acest fel ortodox și athonit de cugetare, Sfînta Chinotită, într-o Sinaxă Dublă Extraordinară, a hotărît privitor la această chestiune: ”Pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic ține de conștiința fiecărei Mînăstiri” (Ședința nr. 52 a Sinaxei Duble Extraordinare din 13 Noiembrie 1971). Așadar, în afară de Sfintele canoane, dreptul de a opri pomenirea ni-l dă însăși Sfînta Chinotită, urmînd tradiția sfîntă a Sfîntului nostru Munte. Este, însă, vreodată cu putință să existe Sfîntă Mînăstire sau monah care să nu aibă sensibilitate și conștiință ortodoxă? Oprirea pomenirii se face în semn de protest, cu scopul ultim al osîndirii ereziei și al caterisirii episcopilor eretici, în cazul în care nu se pocăiesc. Într-un răspuns către Sfînta Chinotită, Sfînta Mînăstire Karakalu scria următoarele: ”Sfînta noastră Mînăstire, la punctul 14 al Sinaxei de astăzi, 21.9.1972, a examinat iarăși chestiunea disputată a pomenirii și, cu tot respectul și în ciuda cuvintelor frumoase ale sfințitului ei cap din enciclica pusă înainte, cuvinte pe care le-am cercetat cu luare aminte… a ajuns la hotărîrea de a face cunoscut în scris preasfinției voastre cele de mai jos în legătură cu această gravă chestiune bisericească: Dorim să repetăm cu deplină încredere hotărîrea noastră nestrămutată privitoare la continuarea opririi pomenirii Patriarhului în semn de protest pentru că noul Patriarh ecumenic Dimitrios I va continua pe linia trasată de Atenagora și păstrată de Sfîntul Sinod” (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974).

Mînăstirea Sfîntul Pavel, sub egumenia starețului Andrei, a răspuns în același fel: ”…hotărîrea noastră este aceea că nu putem porni la discuție decît numai dacă Întru-tot-sfinția sa va declara prin presă că nu va urma calea înaintașului lui.” Același părinte egumen Andrei răspundea Sfintei Chinotite: ”Pricini de conștiință bisericească nu-mi îngăduie să reiau pomenirea, fiindcă Patriarhul ecumenic este modernist, calcă pe urmele ecumenistului Atenagora, ale cărui opinii și cugetări eretice nu lea osîndit” ” (vezi Presa Ortodoxă, nr. 213, 1-7-1974). Acesta era, sfințiți egumeni, vechiul Sfînt Munte pe care unii dintre voi l-ați apucat și voi înșivă ați liturghisit de multe ori fără să pomeniți numele Patriarhului, precum făceau aproape toți părinții mînăstirilor athonite și cei de la chilii, dintre care pe mulți îi cinstim astăzi ca duhovnici, stareți și sfinți deosebit de virtuoși. De ce oare nu-i imităm și în această chestiune a opririi pomenirii episcopilor ecumeniști, cum a făcut și sfîntul stareț Paisie? Credeți cumva că Tainele nu sînt valide atunci cînd nu pomenim numele Patriarhului? Atîția ani și atîtea mii de Dumnezeiești Liturghii ce s-au săvîrșit au fost oare fără validitate? Doamne ferește de așa hulă! Cinstită Sfîntă Sinaxă și sfințiți egumeni, după toate acestea dorim să vă informăm și să vă facem răspunzători de faptul că, dacă Sinodul Panortodox ce se pregătește nu osîndește panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religii, noi vă aducem la cunoștință că vom urma tradiția Sfîntului Munte și a cuvioșilor Părinți athoniți din vechime, care din epoca Patriarhului uniat de cugetare catolică Vecos (1272) și, din nou, între 1924 și 1974 au oprit pomenirea. Ca părinți athoniți și ca mădulare ale Bisericii, noi declarăm că nu avem nicio legătură cu vreo grupare zelotistă, sau cu extremismul, sau cu fanatismul, ci, urmînd Sfinților Părinți și aliniindu-ne tradiției athonite de veacuri, celei pecetluite cu sîngele atîtor sfinți cuvioși mucenici, dorim, cu tot respectul ce vă datorăm, să vă pregătim și să vă atragem atenția în legătură cu această chestiune. Socotim aceasta drept îndeplinirea îndatoririi ce-o avem față de Sfinții cuvioși

mucenici și față de Sfînta Tradiție. Vom înceta, deci, și noi oficial pomenirea Patriarhului ecumenic. Nu dorim să urmăm vreodată o ”biserică” secularizată. Fiindcă un astfel de ”Sinod Panortodox” care va acorda caracter de Biserică sectanților și va face ereziile legale, desființează Simbolul de Credință și dărîmă întreaga eclesiologie ortodoxă și introduce în locul lor o ”biserică” secularizată. Însă, precum știm, o ”biserică” secularizată nu poate dărui mîntuire celor ce-o vor urma. Nu sînt oare ”biserici” secularizate Vaticanul și papalitatea, și toate celelalte soiuri de protestanți? Biserica lui Hristos nici nu se rupe, nici nu se împarte, după cum crede Patriarhul cu teoria lui eretică despre ”Biserica divizată”, și nici nu are Biserica nevoie de ecumeniști ca s-o unească. Biserica nu se desparte niciodată fiindcă însuși Hristos este Cap al ei, Cap care este totdeauna unit cu Trupul Lui. Ereticii se taie ei înșiși de la Biserica-viță. ”Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” (Ioan 15, 6). Astfel făcînd, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca ”biserici” încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tîlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărîrile lui se vor osîndi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decît toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decît căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei, fiindcă aceștia nu cunoșteau bine pe Cine tăgăduiesc, ”dacă ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (I Corinteni 2, 8). Ecumeniștii de astăzi, și întîistătătorii lor îndeosebi, cunosc foarte bine pe Cine răstignesc prin panerezia ecumenismului, pe Domnul slavei cel înviat. Cum este cu putință, sfințiți părinți, ca, pe de o parte, să sărbătorim cu priveghere strălucită în sfînta biserică Protaton pomenirea Sfîntului cuvios mucenic Cosma Protosul, care a fost spînzurat, ca și a celorlalți Cuvioși mucenici care au fost uciși mucenicește de latino-cugetătorii acelor vremuri, și, pe de alta, să primim cu onoruri și slavoslovii, în aceeași sfîntă biserică Protaton, atîția și atîția arhierei ecumeniști, filouniați de cugetare catolică din zilele noastre? Ne stă mintea în loc; conștiința noastră nu mai suportă. Marele prooroc Ilie, de-focpurtătorul și rîvnitorul Domnului, i-a spus regelui Ahav și poporului

lui Israil care se abătuseră: ”Pînă cînd șchiopătați de amîndouă picioarele? Dacă Domn este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Vaal, mergeți după el.” Dacă Papa este Biserică, o, sărmani ecumeniști, mergeți deci după el; mergeți la Papa să vă facă cardinali, cum s-a întîmplat cu acel nenorocit Visarion, fost episcop el Nicomidiei, și lăsați-ne în pace să slujim ortodoxiei noastre celei înjosite și înroșite de sîngele mucenicilor. Pînă cînd, sfințiți părinți, vom suporta această schizofrenie duhovnicească și bisericească a ecumeniștilor? Doamne, nu îngădui niciodată să se săvîrșească această trădare a Ortodoxiei. Astăzi, însă, situația bisericească este mai critică decît oricînd. Orice este posibil și trebuie să fim cu toții gata pentru orice. Poate că vom trece încă o dată printr-un sinod după chipul celui de la Ferrara-Florența, cu toate nenorocirile duhovnicești și naționale ce vor urma din pricina trădării credinței. Dorim ca noi toți să ne ținem tari în aceste împrejurări și, cu harul lui Hristos și al Preasfintei Sale Maici, să ne mărturisim credința ortodoxă pînă la sînge de va trebui. Ne rugăm ca Harul lui Dumnezeu Celui în Treime Sfînt, pentru solirile Apărătoarei Sfîntului Munte, a Preasfintei Stăpînei noastre deDumnezeu-Născătoarei, să lumineze pe sfințiții arhierei și să ne păzească pe noi și pe credincioșii creștini de înșelarea cea din vremurile de pe urmă a lui satana, înșelare care este panerezia ecumenismului luciferic inter-creștin și inter-religii, Amin.

Părinții athoniți din Comisia de redactare Gheron Gavriil, Chilia Sfîntului Hristodul, Sf. M-re Cutlumuș Gheron Sava Lavriotul, Sf. M-re a Marii Lavre Gheron Ilarion, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș Gheron Dositei, Chilia Sfîntului Maxim Mărturisitorul, Sf. M-re Cutlumuș [540]

Gheron Chiril, Sihăstria Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Sf. M-re a Marii Lavre Gheron Hariton ieromonahul, Chilia Înălțării Domnului, Sf. M-re Vatoped Gheron Heruvim, Chilia Sfinților Arhangheli, Sf. M-re a Marii Lavre Urmează semnături ale părinților athoniți iar strîngerea acestora continuă. (Tălmăcire din neogreacă îngrijită de părinții Schitului românesc Prodromu de la Sfîntul Munte Athos) Varianta web: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parinti_din_sfantul_munte_at hos_despre_sfantul_mare_sinod_din_06_06_2016/2016-05-12-57

[541]

Patriarhia Sârbă propune amânarea sinodului ’’panortodox’’ Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe Nr. 793 6 iunie 2016 Belgrad Sanctității Sale, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic Kir Kir Bartolomeu Constantinopol Copie: către toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale și Sfintele lor Sinoade Subiect: Sfântul și Marele Sinod Hristos a înviat! Preafericite Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, iubit frate în Hristos și coliturghisitor al smereniei noastre, Kir Bartolomeu, cu cel mai mare respect din toată inima salutăm Preafericirea Voastră cu frățească îmbrățișare în Domnul. Considerăm că este necesar să subliniem măsura nădejdii, sincerul angajament și contribuția, în funcție de capacitatea noastră, cu care Biserica noastră a participat la pregătirea Sfântului și Marelui Sinod și Bisericii Ortodoxe Sobornicești. Cu toate acestea, după ce a luat în considerare: 1. nemulțumirea și remarcile critice ale anumitor Biserici locale în ceea ce privește anumite texte pregătitoare în perioada presinodală;

2. decizia irevocabilă a Patriarhiilor Bulgare și Antiohiene de a renunța să participe la Sinod; 3. problemele în relațiile și comuniunea dintre Biserici (Ierusalim – Аntiohia din cauza Qatar-lui; deteriorării relațiilor dintre noi și Patriarhia România, care acum sunt greu de depășit, din cauza incursiunii anti- canonice a acesteia din urmă în Serbia de Est și fondarea unei eparhii paralele acolo, ceea ce va duce la ruperea comuniunii liturgice și canonice ale celor două Biserici vecine, în cazul în care comportamentul descris mai sus nu i se pune capăt, și așa mai departe), conjugat cu perspectiva neputinței acestor probleme de a fi soluționate la Sinod ci, mai degrabă, să fie amânate pentru perioada de după Sinod, ca și cum orice Comisie poate fi un organ mai mare decât Sinodul panortodox, și 4.lipsa voinței Bisericii noastre Mamă, a Constantinopolului, de a adopta cel puțin una dintre propunerile Bisericii noastre (cum ar fi discuția cu privire la Autocefalie, dreptu