Thomas Jefferson [PDF]

Zitiervorschau

Introducere Thomas Jefferson, autorul Declarației de independență, și-a petrecut copilăria explorând pădurile și studiând cărți pe o plantație îndepărtată din Piemontul Virginia. Datorită prosperității tatălui său, Jefferson a avut parte de o educație excelentă. După ani de școală petrecuți la internat, unde a excelat în limbi clasice, Jefferson înscris în Colegiul William și Mary în localitatea sa de origine, făcând cursuri de știință, matematică, retorică, filozofie, și literatură. El a studiat, de asemenea, legea, și până în momentul în care a fost declarat avocat al Virginiei în aprilie 1767, iar mulți l-au considerat a avea una dintre cele mai bune minți juridice ale națiunii. Modelarea filozofiei politice a Americii Jefferson era timid în persoană, dar stiloul său s-a dovedit a fi cea mai puternică armă a sa. Documentul său intitulat "O vedere de sinteză a drepturilor Americii Britanice", scris în 1774, a articulat independența colonială și a prefigurat multe dintre ideile din Declarația de independență, lucrare pentru care este cel mai faimos. Până în 1774, Jefferson a fost implicat activ în organizarea opoziției față de conducerea britanică, iar în 1776 a fost ales pentru cel de-al doilea Congres continental. Ca un prozator puternic și un reprezentant influent al Virginiei, Jefferson a fost ales pentru a scrie Declarația de independență. Acest document este o afirmare strălucită a drepturilor fundamentale ale omului și servește, de asemenea, drept cea mai succintă declarație a filozofiei sale de guvernare a Americii.

Înainte de a deveni al treilea președinte al națiunii, Jefferson a servit ca delegat la Casa de delegați din Virginia. El a promovat de asemenea libertatea religioasă, contribuind la stabilirea unei separări a țării între biserică și stat, și a pledat pentru o educație publică liberă, idee considerată radicală de contemporanii săi.

În timpul Revoluției, Jefferson a servit doi ani ca guvernator al Virginiei, timp în care el abia a scăpat de captarea de către forțele britanice, fugind la Monticello, unde se afla casa lui. Ulterior, el a fost acuzat de a fi un laș pentru că nu se confrunta cu inamicul. După război, Jefferson a devenit ministru al Americii în Franța, unde a asistat direct la evenimentele dramatice care au dus până la Revoluția franceză. În timp ce se afla în străinătate, Jefferson a colaborat cu membrii Convenției Constituționale, în special asociatul său apropiat din Virginia, James Madison. El a fost de acord să sprijine Constituția și guvernul federal puternic creat. Suportul lui Jefferson, cu toate acestea, articulat pe condiția ca Madison avea să adauge un proiect de lege pentru drepturi sub forma unor zece amendamente. Drepturi pe care Jefferson le-a cerut și insistat – printre care s-au numărat libertatea de exprimare, de întrunire și practica religiei – care au devenit fundamentale și sinonime cu viața americană de atunci. Politica prezidențială Jefferson a fost secretar de stat în Washington, dar certuri cu secretarul de trezorerie Alexander Hamilton asupra viziunii sale în legătură cu ideea de o bancă națională centralizată l-au determinat pe Jefferson să demisioneze din postul său în 1793. La alegerile din 1796, Jefferson a fost favoritul adversarilor democrat-republicani ai administrației de la Washington. El a ajuns pe locul al doilea, după federalistul John Adams, la voturile de la Colegiul Electoral și a devenit vice-președinte al lui Adams.

În 1800, însă, valul politic s-a întors împotriva Partidului federalist al lui Adams și Hamilton. După o alegere contestată cu amărăciune, un vot egal în Colegiul Electoral, și un impas prelungit în Camera reprezentanților, Jefferson în cele din urmă a apărut drept câștigător. În discursul său inaugural, Jefferson a pledat pentru unitatea națională în încercarea de a vindeca rănile unei campanii vicioase și de a obține sprijin din partea Congresului condus federalist. Datorită unui prim termen relativ implacabil, prosperității, impozitelor mai mici și reducerii datoriei naționale, Jefferson s-a ales cu o victorie răsunătoare în 1804. Definirea atributiilor Guvernului Jefferson a crezut într-un "guvern înțelept și frugal, care va împiedica oamenii de la a răni unul pe altul", dar care altfel i-a lăsat liber să reglementeze propriile afaceri. Într-un efort de minimizare a influenței guvernului central, el a redus numărul angajaților guvernamentali, a redus numărul de angajați ai armatei și a redus datoria națională. Similar predecesorului său, John Adams, Jefferson a trebuit să se ocupe de războiul politic purtat între Partidul Republican și federaliști. Luptele s-au concentrat asupra ramurii judiciare a națiunii. Hotărârea reper în Marbury v. Madison, care a stabilit puterea independentă a Curții Supreme, a fost pronunțată în timpul președinției lui Jefferson. Afacerile externe au dominat în atențiile sale cotidiene din timpul acestei președinții, adesea împingându-l spre politici federaliste care contrastau cu filozofia sa politică. Pentru a asigura siguranța navelor americane în marea liberă, Jefferson a încercat să pună capăt mitelor pe care Statele Unite le plătiseră statelor Barbary timp de mulți ani. Acest lucru a dus la un război cu Tripoli, în care Jefferson a fost forțat să-și folosească marina și să-și regândească politica de reducere a armatei americane. În timp ce statele Unite s-au bucurat la început de o explozie economică din cauza războiului dintre Anglia și Franța, practica marinei britanice de a forța marinarii americani în serviciul britanic a dus la suspendarea dezastruoasă a comerțului cu Franța și Anglia. Acest război comercial a devastat economia, a oprit comerțul nord-est și a adus America în război cu Anglia. Negocierea lui genială și legăturile cu Franța au dus la cumpărarea Louisianei pentru 15 milioane de dolari, dublând dimensiunea națiunii. Cu toate acestea, afacerea l-a tulburat pe Jefferson, care nu a dorit să depășească puterile guvernului central, așa cum se subliniază în Constituție, care nu a menționat puterea de a dobândi noi teritorii. Jefferson a fost cel care a autorizat celebra expediție a lui Lewis si Clark (1804-1806), condusă de Meriweether Lewis, un ofițer militar care era funcționarul lui Jefferson la Casa Albă. Un portret privat de contradicții Jefferson a preferat să trăiască un stil de viață simplu în timpul său în birou, de multe ori primind oaspeții săi la cină în haine vechi de casă și o pereche de papuci de dormitor uzați. După ce și-a pierdut iubita soție, Martha Wayles Skelton, în 1782 din cauza unei nașteri, Jefferson și-a pus bazele în cele două fiice ale sale căsătorite și în soția secretarului său de stat, Dolley Madison, ca gaza sa oficială. Deși nu i-a plăcut lauda și afișarea, Jefferson a știut cum să trăiască bine; suma de bani cheltuită pentru vin, la ieșirea din președinție, a depășit $10,000. În 1809, Jefferson s-a retras la casa lui cu plantație din Virginia, Monticello, unde a continuat urmărirea intereselor sale foarte diverse în știință, istorie naturală, filozofie, și clasice. Jefferson, de asemenea, s-a dedicat fondării Universității din Virginia.

Dezbaterile contemporane continuă să fie aprinse – așa cum au făcut-o și în timpul vieții lui Jefferson – în legătură cu relația sa cu Sally Hemings, unul dintre sclavii lui Jefferson, după moartea Martei. Dovezile recente ale ADN-ului prezintă un caz convingător că Jefferson a fost într-adevăr tatăl biologic al copiilor lui Heming, iar majoritatea istoricilor cred acum că Jefferson și Hemings au avut o relație sexuală pe termen lung. Jefferson a fost ambivalent despre sclavie pe tot parcursul carierei sale. Ca tânăr politician, el a argumentat interzicerea sclaviei în noile teritorii americane, dar nu și-a eliberat niciodată proprii sclavi. Cum ar putea un om responsabil pentru scrierea cuvintelor sacre "Noi menținem aceste adevăruri a fi postulate (auto-evidente), acela că toți oamenii sunt creați egali" a fost un proprietar de sclavi? El nu a rezolvat niciodată conflictul său intern cu privire la această chestiune.

După o lungă și fascinantă colaborare cu John Adams în timp ce ambii bărbați erau în amurgul vieții lor, Jefferson a murit la 4 iulie 1826 – exact cincizeci de ani până în ziua de la semnarea Declarației de independență.