Tehnologia Protezelor Mobilizabile Proteza Totala 2009-1-1 [PDF]

Zitiervorschau

ANCA MIHAELA VIŢALARIU 9

TEHNOLOGIA PROTEZELOR MOBILIZABILE PROTEZA TOTALĂ

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 9

VIŢALARIU, ANCA MIHAELA Tehnologia protezelor mobilizabile : proteza totală / Anca Mihaela Viţalaru. - Iaşi : PIM, 2009 Bibliogr. ISBN 978-606-520-400-3 616.314

PIM

EDITURA Şoseaua Stefan cel Mare nr. 11 Iaşi -700498 Tel. / fax: 0232-212740 e-mail:[email protected] www.pimcopy.ro EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI 66/01.05.2006

ISBN 978-606-520-400-3

CUPRINS Prefaţă.......................................................................................................................... 1. MODELUL PRELIMINAR ...................................................................................7 2. PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ...................................................................19 2.1. Portamprenta individuală din placă de bază.................................................23 2.2........................................................................................................................... Po rtamprenta individuală din acrilat termopolimerizabil..........................................26 2.3........................................................................................................................... Po rtamprenta individuală din acrilat autopolimerizabil.............................................30 2.4. Portamprenta individuală din răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile... 34 2.5........................................................................................................................... Po rtamprenta individuală din materiale termoplastice..............................................40 2.6........................................................................................................................... Po rtamprenta individuală din materiale hidroplastice...............................................43 2.7. Portamprenta individuală din materiale polimeriyabile la microunde.........44 3. MODELUL FUNCŢIONAL.................................................................................47 4. MACHETELE DE OCLUZIE..............................................................................57 5. MONTAREA ÎN SIMULATOR..........................................................................69 5.1. Montarea în ocluzor.......................................................................................72 5.2. Montarea în articulator..................................................................................78 5.2.1. Montarea în articulatorul mediu........................................................78 5.2.2. Montarea în articulatorul programabil..............................................80 6. MACHETA PROTEZEI TOTALE......................................................................83 6.1. Alegerea dinţilor artificiali............................................................................84 6.2. Realizarea bazei machetei...........................................................................100 6.3. Realizarea arcadei artificiale.......................................................................104 6.3.1................................................................................................................. M ontarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi .......................................................................................................................... 104 6.3.2................................................................................................................. M ontarea dinţilor artificiali după Pedro Saizar

3

.......................................................................................................................... 115 6.3.3. Montarea dinţilor artificiali după repere anatomice (antropometrice). 117 6.3.4. Montarea gerontologică.....................................................................119 6.3.5. Tehnici speciale de montare (atipice)................................................121 7. DEFINITIVAREA MACHETEI........................................................................125 7.1. Perfectarea funcţiei fizionomice..................................................................126 7.2. Perfectarea funcţiei fonetice........................................................................130 7.3. Perfectarea menţinerii şi stabilităţii.............................................................132 7.4. Perfectarea rezistenţei mecanice.................................................................134 7.5. Perfectarea obiectivului igienico-profilactic...............................................135 8................................................................................................................................. TR ANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ........................................137 8.1. Ambalarea machetei....................................................................................137 8.2. Realizarea tiparului......................................................................................147 8.3. Prepararea pastei polimerice.......................................................................150 8.4. Introducerea pastei în tipar..........................................................................152 8.4.1. Introducerea pastei prin presare........................................................152 8.4.2. Introducerea pastei prin turnare........................................................157 8.4.3. Introducerea pastei prin injecţie.........................................................157 8.5. Polimerizarea pastei polimerice..................................................................164 8.5.1. Polimerizarea la rece (autopolimerizarea).........................................164 8.5.2. Polimerizarea la cald (termopolimerizarea)......................................165 8.5.2.1....................................................................................................... Ter mopolimerizarea cu căldură umedă..........................................................165 8.5.2.2....................................................................................................... Ter mopolimerizarea cu căldură uscată..........................................................167 8.5.3. Polimerizarea la cald şi presiune (termobaropolimerizarea).............168 8.6. Dezambalarea protezei totale......................................................................170 8.7. Prelucrarea mecanică a protezei totale........................................................172 8.8. Realizarea protezei totale în tipar de hidrocoloid reversibil.......................180 8.9. Verificarea şi remontarea protezelor totale în articulator...........................184 9................................................................................................................................. RE OPTIMIZĂRILE PROTEZEI TOTALE..................................................................187 9.1. Căptuşirea ...................................................................................................188 9.2. Rebazarea................................................................................................... 197 9.3. Reparaţii......................................................................................................199 10............................................................................................................................... PR OTEZA TOTALĂ DIN MATERIALE TERMOPLASTICE..................................211 11............................................................................................................................... PR

4

OTEZA TOTALĂ CU BAZĂ ARMATĂ...............................................................221 11.1. Armarea cu fibre de carbon.......................................................................222 11.2. Armarea cu fibre de sticlă..........................................................................223 11.3. Armarea cu fibre de polietilenă.................................................................226 11.4. Armarea cu inserturi metalice..................................................................228 12. PROTEZA TOTALĂ CU BAZĂ METALICĂ...............................................233 12.1. Proteza totală cu bază din aliaje nenobile.................................................235 12.2. Proteza totală cu bază din aur realizată prin electroformare.....................249 12.3. Proteza totală cu bază din titan..................................................................251 13. PROTEZA TOTALĂ DIN MATERIAL FOTOPOLIMERIZABIL..............253 15. SUPRAPROTEZAREA (OVERDENTURE).....................................................259 Bibliografie................................................................................................................279

Prefaţă

Realizarea protezelor mobilizabile tinde să devină, din păcate, „o artă pierdută”... Obţinerea unei proteze care să răspundă în egală măsură cerinţelor specialistului (adaptare şi funcţionalitate perfectă) precum şi aşteptărilor mari ale pacientului (în special estetice) nu e chiar la îndemâna oricui, fiind cu adevărat o combinaţie de ştiinţă şi artă. Cu tot dezinteresul manifestat de unii specialişti pentru protezele mobilizabile-în general, şi pentru proteza totală- în special, ele reprezintă încă o prezenţă constantă ce ocupă o pondere semnificativă în practica stomatologică, iar cercetătorii şi firmele producătoare de aparatură şi materiale dentare depun în continuare eforturi pentru a optimiza aceste metode de tratament. Creşterea speranţei de viaţă a populaţiei cu aproximativ 25 de ani este o garanţie a faptului că numărul edentaţilor total va creşte iar proteza

5

totală va fi şi în viitor o opţiune terapeutică, fie ca soluţie tranzitorie, fie ca alternativă în rezolvarea edentaţiilor subtotale sub forma supraprotezării, fie ca variantă de protezare socială ce se adresează unui segment populaţional deloc de neglijat (cel puţin la noi în ţară). Aceste aspecte, sumate evoluţiei noilor clase de materiale şi a tehnologiilor lor de prelucrare, constituie argumente care au stat la baza derulării acestui demers ştiinţific. Conţinutul

cărţii

se

adresează

în

egală

măsură

studenţilor

specializărilor Tehnică Dentară şi Medicină Dentară, în ideea de a-i ajuta să asimileze, coreleze şi să aplice în practică într-o manieră optimă noţiunile specifice tehnologiei realizării protezei adjuncte totale. Volumul de faţă, dorit a fi primul dintr-o trilogie dedicată tehnologiei protezelor mobilizabile, urmăreşte acoperirea necesităţii de pregătire fundamentală şi practică într-un domeniu în care “de la foarte bine la foarterău nu este decât un singur pas “ cu un material judicios selectat şi prezentat sistematic, ca element de reper necesar în egală măsură atât tehnicienilor dentari cât şi medicilor stomatologi, a căror activitate în perfectă coordonare algoritmică asigură succesul terapeutic.

Conf.dr. Anca Mihaela Vitalariu t

P.S. Aşa cum în umbra unui parfum bun stă un NAS profesionist, în spatele unei proteze reuşite stau adesea MÂINI dibace....Vreau să mulţumesc tuturor MÂINILOR care şi-au lăsat amprenta asupra acestui demers editorial, fără de care iconografia n-ar mai fi fost atât de ofertantă....

6

1.

MODELUL PRELIMINAR

Definiţie: Modelul preliminar este reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat total, ce redă cu fidelitate zona de sprijin şi cu aproximaţie zona de succiune. Roluri: - completarea examenului clinic - realizarea portamprentei individuale - document medico-legal Elemente componente: ❖ soclul > grosime: 1,5-2 cm > formă geometrică: pentagon (maxilar), trapez (mandibulă) ❖ modelul propriu-zis Material: gips tip II (gips alabastru) CLASIFICAREA GIPSURILOR (normele internationale ) 1. Conform DIN 13911: I gips pentru amprentă II alabastru

III gipsuri dure IV gipsuri extradure 2. Conform ISO şi specificarea ADA nr.25 : I impression plaster II model plaster III dental stone IV dental stone, high strength V dental stone, high strength, high expansion Gipsul alabastru - tipul II (gipsul alb de model) -este un p-semihidrat de sulfat de calciu (Ca2SO41/2H2O) care se obţine în urma arderii uscate (la 110-120°C) a dihidratului de sulfat de calciu -proporţia : 100 g pulbere/ 50-60 ml apă -este un gips moale -după reacţia de priză are structură poroasă -este puţin solubil -timp de priză 6 - 30 minute (în medie 7-12 minute) -dilatare de priză 0,3% -rezistenţă la compresiune 9 N/mm2 -rezistenţă la încovoiere 4 N/mm2 -preţ de cost scăzut -indicat numai pentru realizarea modelelor de studiu (din cauza structurii poroase şi a rezistenţei scăzute la abrazie) Modelul preliminar se realizează prin turnarea pastei de ghips în amprenta preliminară, ce se înregistrează cu o portamprentă standard (fig. 1.1). Portamprenta standard este suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă preliminară.

Fig.1.1. Portamprente standard

Portamprentele standard - pot fi realizate din metal sau mase plastice - sunt prevăzute sau nu cu orificii pentru retenţionarea materialului de amprentă preliminară - sunt disponibile în mai multe dimensiuni, atât pentru maxilar, cât şi pentru mandibulă (de obicei dimensiunea este inscripţionată pe mâner) Alegerea portamprentei standard se poate face cu un compas special, cu care se măsoară distanţa dintre crestele alveolare (fig.1.2). Dacă în dotare nu există un astfel de instrument, se alege o portamprentă care să fie mai largă cu 3 mm decât conturul crestei alveolare, iar distal să depăşească cu 5 mm tuberozităţile maxilare şi tuberculii piriformi.

Fig.1.3. Amprente preliminare înregistrate cu: gips, mase termoplastice, alginat

Fig.1.2. Alegerea portamprentei stndard cu ajutorul compasului

Amprenta preliminară se poate înregistra cu diferite tipuri de materiale: ghips tip I (tehnică depăşită), mase termoplastice şi alginate (cel mai frecvent) (fig.1.3).

Tehnica de lucru

1. Igienizarea amprentei preliminare constă în: ❖ spălare cu apă - pentru îndepărtarea urmelor de sânge şi salivă ❖ dezinfectarea - se poate face prin două metode: > prin imersia amprentei în soluţii antiseptice, antimicrobiene, antifungice şi antivirale (hipoclorit de sodiu 1%, glutaraldehidă 2%) > prin pulverizare cu spray-uri speciale pe baza de alcool izopropilic (ex. Dimenol/ Septodont) - se pulverizează peste amprentă, se aşteaptă 15 minute şi se clăteşte cu grijă; nu atacă suprafaţa amprentei şi nu produce variaţii dimensionale. 2. Examinarea amprentei preliminare - se verifică dacă a cuprins în totalitate suprafaţa de sprijin a câmpului protetic, dacă marginile amprentei sunt modelate, dacă materialul de amprentă este susţinut de portamprentă, dacă nu sunt discontinuităţi sau goluri pe suprafaţa materialului de amprentă

ERORI POSIBILE

CAUZE

1. Acoperirea incompletă a suprafeţei de sprijin

- portamprentă standard prea mică - material de amprentă insuficient

2. Portamprenta poate transpare prin materialul de amprentă

- portamprentă standard prea mică - presiune exagerată în timpul amprentării

3. Porţiuni de material amprentă nesusţinute portamprentă 4. Deformarea ţesuturilor de la periferia câmpului protetic

de de - portamprentă standard prea mică

- portamprentă standard prea mare

- amestecarea necorespunzătoare a 5. Redarea incompletă a detaliilor alginatului de la suprafaţă - priza prea rapidă - alginat mixat necorespunzător 6. Bule de aer în materialul de - alginat introdus în portamprentă în amprentă mod necorespunzător 7. Grosime neuniforma a materialului de amprentă

8. Distorsionarea amprentei

- poziţionarea necentrată a portamprentei standard pe câmp - dezinserţia în mod necorespunzător - dezinserţia înaintea prizei materialului - amprenta trimisă prea tarziu la laborator

9. Desprinderea materialului de pe - lipsa retenţiilor portamprentă standard

pe

portamprenta

3. Trasarea periferiei câmpului protetic (fig.1.4J - În cazul în care medicul nu a trasat pe amprenta preliminară limitele câmpului protetic, acest lucru poate fi realizat de către tehnician. Cu un creion chimic se evidenţiază trecerea de la mucoasa fixă la cea mobilă, inserţiile formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic (plicile alveolo-jugale, frenurile labiale şi cel lingual). Conturul trasat pe materialul de amprentă se va transfera pe gipsul modelului preliminar, constituind un ghid util tehnicianului în realizarea portamprentei individuale.

Fig.1.4. Trasarea periferiei câmpului protetic pe amprenta preliminară

4. Prepararea pastei de ghips se face respectând proporţia de 3 părţi gips/ 1parte apă (100g gips/35ml apă). Dozarea - metode: • Metoda saturaţiei progresive (fig.1.5): apa, măsurată cu un cilindru gradat, se introduce în bolul de cauciuc iar pulberea de gips se presară deasupra încet, pentru ca aceasta să absoarbă apa în cel puţin 20 sec. Niciodată nu pune apa peste pudra, nici nu e mai adaugă apă dacă pasta este prea groasă.

Fig.1.5. Dozarea apei şi a pulberii de gips

Malaxarea pastei de gips se face manual (cu spatula) sau la un vacuum-malaxor mecanic, până se obţine o consistenţă smântânoasă (fig.1.6). Este recomandată utilizarea vacuum-malaxorului deoarece conferă o calitate superioară materialului printr-o omogenizare optimă, fără incluziuni de aer. Timpul de spatulare (pentru o cantitate de 400 g gips) este de 30 secunde (la vacuum-malaxor) sau 1 minut (manual, câte 2 mişcă ri/secundă) • Metoda amestecului predozat (fig.1.7) - apa şi pulberea de gips sunt predozate şi se găsesc în recipiente separate. În momentul preparării

Fig.1.6. Prepararea pastei de gips: a) la vacuum malaxor mecanic, b) manual

Fig.1.7. Prepararea pastei de gips prin metoda amestecului predozat (Handimix/Vertex)

pastei de gips, se introduce apa în recipientul în care se găseste pulberea, se agită energic, apoi se toarnă în amprentă.

5. Turnarea modelului preliminar trebuie realizată în maxim 15 minute în cazul amprentelor înregistrate cu alginat sau maxim 24 de ore pentru amprentele din materiale siliconice. Portamprenta este aşezată pe măsuţa vibratoare iar pasta de gips este introdusă progresiv, începând cu zona cea mai proeminentă a amprentei (bolta palatină - la maxilar, marginile - la mandibulă) până se acoperă toată suprafaţa mucozală a amprentei cu un strat de gips de aproximativ 1 cm. Vibrarea în timpul turnării favorizează curgerea pastei în toate detaliile amprentei, împiedică formarea bulelor de aer şi favorizează obţinerea unui model compact (fig.1.8 a). Frecvenţa vibraţiilor trebuie corelată cu capacitatea de curgere a pastei, deoarece dacă frecvenţa este prea mare, pasta poate sări peste unele detalii ale amprentei. În cazul în care nu există o măsuţă vibratoare în dotare, vibrarea poate fi obţinută prin lovirea uşoară a portamprentei de masa de lucru (fig.1.8 b,c).

Fig.1.8. Turnarea pastei de gips prin vibrare: a) pe masuţa vibratoare; b,c) vibrare manuală

6. Realizarea soclului Metoda cCasică: - restul de pastă de gips, aflată încă în fază plastică, se aşează pe masa de lucru iar peste ea se răstoarnă amprenta preliminară cu modelul turnat anterior. Se presează până când înălţimea soclului ajunge la 1,5 - 2 cm iar suprafaţa portamprentei este paralelă cu planul mesei de lucru (fig.1.9). Pasta se ridică de-a lungul marginilor amprentei cu spatula. Se îndepărtează surplusul de ghips la distanţă de 0,5-1 cm de marginile portamprentei, prin secţionare cu ajutorul cuţitului pentru gips. Soclul modelului mandibular va cuprinde şi zona planşeului bucal, pentru a asigura rezistenţa modelului.

Fig.1.9. Realizarea soclului modelului preliminar prin metoda clasică

Fig.1.10. Realizarea soclului modelului preliminar în conformator

Metoda modernă: pasta de ghips se introduce într-un conformator prefabricat, peste care se aşează portamprenta cu modelul turnat anterior. Utilizarea aceastei metode elimină etapa de soclare şi fasonare, deoarece conformatorul asigură soclului o formă semicirculară (fig.1.10). 7. Priza - fenomenul prin care un material trece din stare plastică în stare neplastică; priza gipsului are loc în două etape: imediată (15 minute) şi definitivă (45 minute) şi este o reacţie exotermă (cu eliberare de căldură, aproximativ 40°C) Etapele reacţiei de priză: - dizolvarea semihidratului în apă - până ce soluţia devine saturată - hidratarea semihidratului - semihidratul dizolvat se hidratează, în urma reacţiei exoterme rezultând dihidrat de sulfat de Ca dizolvarea dihidratului în apă - dihidratul de sulfat de Ca se dizolvă în soluţia saturată de semihidrat până când aceasta se suprasaturează cu dihidrat, moment în care dihidratul devine mai puţin solubil decât

semihidratul. Se formează astfel un gel în urma precipitării dihidratului, care constituie o reţea în ochiurile căreia se află soluţia saturată de semihidrat şi suprasaturată de dihidrat. -

TIMPUL DE PRIZĂ -reprezintă timpul necesar materialului să se întărească şi ste format din două etape: priza iniţială - timpul scurs de la amestecarea pulberii cu apa până când pasta are consistenţa necesară pentru a fi manevrată - priza finală - timpul necesar pentru cristalizarea întregii paste. Timpul de priză este influenţat de: a) Factori fizici: - Temperatura - sub 30°C - invers proporţional cu temperatura - între 30 - 50°C - nu este influenţat - peste 50°C - invers proporţional cu temperatura - Raportul apă/pulbere : cu cât cantitatea de apă este mai mare, cu atât creşte timpul de priză - Timpul de spatulare - invers proporţional - Dimensiunea particulelor - direct proporţionala b) Factori chimici : acceleratori de priză - cloruri (NaCl) sau sulfaţi alcalini (Na 2SO4); peste o numită concentraţie ei pot deveni însă inhibitori (5% pentru NaCl şi 12% pentru Na2SO4) inhibitori de priză - citraţi, acetaţi sau boraţi alcalini. Timpul de priză se măsoară cu dispozitivul lui Vicat (inventatorul cimentului artificial 1817) care prezintă la partea inferioară un recipient cilindric în care se introduce pasta de gips, iar în partea superioară o tijă metalică rigidă conectată la o scală gradată; tija pătrunde în gips atât timp cât plasticitatea gipsului îi permite iar timpul scurs se citeşte pe scală (fig.1.11).

Fig.1.11. Dispozitivul lui Vicat

8. Demularea - este operaţia de desprindere a modelului din amprentă şi se realizează diferit, funcţie de materialul cu care s-a înregistrat amprenta: - prin tracţiune exercitată pe mâner (în cazul materialelor de amprentă elastice)(fig.1.12) - prin introducere în baie de apă la 70-80°C (pentru masele termoplastice) - prin ciocănire cu un ciocan de corn (în cazul amprentelor înregistrate cu pastă de gips) 9. Soclarea - este operaţia prin care i se conferă soclului dimensiunea optimă

Fig.1.12. Demularea în cazul amprentelor preliminare înregistrate cu materiale elastice

(1,5-2 cm) şi forma geometrică specifică (pentagonală - maxilar, trapezoidală - mandibulă). Se poate realiza manual sau la aparatul de soclat (fig.1.13). Soclarea nu mai este necesară în situaţia în care s-a utilizat un conformator pentru soclu (fig.1.14)

Fig.1.12. Soclarea modelelor preliminare

Fig.1.14. Aspect final după realizarea soclului: a) la soclator, b) în conformator

2.

PORTAMPRENTA INDIVIDUALĂ

Definiţie. Portamprenta individuală este suportul rigid, nedeformabil, pentru materialul de amprentă funcţională, ce corespunde particularităţilor individuale ale fiecărui câmp protetic. Elemente componente 1. BAZA 2. ELEMENTE ACCESORII 2.1 - mâner 2.2 - butoni de presiune 2.3 - elemente de întărire 2.4 - borduri de ocluzie (rar) 1. BAZA - elementul care acoperă suprafaţa de sprijin a câmpului protetic (fig.2.1) Rol: reprezinta suportul pentru materialul de amprentă funcţională Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească: -să fie realizată strict în limitele câmpului protetic -să fie rigidă, nedeformabilă

-să aibă grosimea de 1,5-2 mm pentru a rezista la presiunile exercitate în timpul amprentării -să fie intim adaptată pe zona de sprijin a câmpul protetic (să nu basculeze) -marginile să se oprească în zona de mucoasă neutră, să fie rotunjite şi să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului protetic.

Fig.2.1. Portamprenta individuală maxilară: elemente componente

2. ELEMENTELE ACCESORII ❖ Mânerul - este situat pe mijlocul crestei alveolare, obligatoriu pe linia mediană, pentru a permite centrarea portamprentei pe câmp; deoarece frenul labial este de multe ori paramedian, pentru poziţionarea mânerului se urmăreşte linia mediană a bolţii palatine (fig.2.1) formă paralelipipedică, cu feţele laterale uşor concave (pentru a facilita priza între degetele celui care o utilizează dimensiuni: înălţimea unui incisiv central superior, lăţimea a doi incisivi centrali superiori - înclinarea în sens vestibulo-oral este asemănătoare cu cea a incisivilor centrali, pentru a permite funcţionalitatea buzelor în timpul amprentării - există şi alte forme de mâner, destul de des întâlnite în practică: mai lung şi înclinat mult spre vestibular, fixat tot pe mijlocul crestei alveolare în zona incisivilor centrali (foarte asemănător cu mânerul portamprentelor standard), sau forma “în crestă de cocoş” care se amplasează pe linia mediană a bolţii palatine (fig.2.2.)

Fig.2.2. Alte forme de mâner pentru portamprenta individuală

Rolul mânerului: manevrarea portamprentei şi centrarea ei în cavitatea orală ❖ Butonii de presiune (fig.2.3) se realizează numai la portamprenta individuală mandibulară se aplică pe mijlocul crestei, în zona corespunzătoare premolarilor sau în zona cea mai declivă a crestei alveolare au formă paralelipipedică (L=10-15 mm, l= 4-6mm, h= 5-7 mm); înălţimea şi lăţimea se corelează de obicei cu cea a crestelor alveolare Rol: exercitarea de presiuni uniforme şi echilibrate pe câmpul protetic de câtre medic în timpul amprentării funcţionale

Fig.2.3. Portamprentă individuală mandibulară

❖ Elementele de întărire - pot fi plăcuţe metalice sau anse de sârmă cu diametrul 1,5 mm şi lungimea 10 cm, aplicate în grosimea versantului lingual al portamprentei mandibulare sau pe mijlocul crestei alveolare (fig.2.4) Rol: măresc rezistenţa bazei portamprentei realizate din placă de bază, în special a celei mandibulare

Fig.2.4. Element de întărire

❖ Bordurile de ocluzie sunt utilizate rar, numai la indicaţia medicului, în cazul amprentelor funcţionale înregistrate sub presiune ocluzală şi a celor piezografice (28,71) (fig. 2.5)

Fig.2.5. Portamprente individuale cu borduri de ocluzie

Materiale pentru realizarea portamprentei individuale > placă de bază (din răşini naturale-shellac sau artificiale - polistiren) > răşini acrilice autopolimerizabile (Duracrol/Spofa, Candulor C Plast/ Candulor, GC Ostron/GC Europe, Trayplast/Vertex Dental) > răşini acrilice termopolimerizabile (rar) > răşini diacrilo-compozite fotopolimerizabile (Palatray/Kulzer, Individo Lux/Voco, Ultra Tray/Candulor, SR Ivolen/ Ivoclar) > materiale termoplastice (prelucrabile prin termoformare) > materiale hidroplastice > metale (prin ştanţare sau turnare) Tehnici: a) direct pe model - au contact cu toată suprafaţa câmpului protetic; sunt indicate când mucoasa are rezilienţă normală, pentru amprentele funcţionale înregistrate cu pastă de oxid de zinc-eugenol (ZOE) sau ceară de amprentă b) cu distanţări selective -în zonele ce nu suportă presiuni sau în locurile deosebit de retentive

c) cu distanţare totală - sunt prevăzute cu butoni de distanţare, situaţi pe faţa mucozală a portamprentei, în dreptul incisivilor şi a molarilor de şase ani; sunt recomandate atât câmpurilor foarte moi cât şi celor foarte dure d) cu contact marginal - sunt o variantă a celor cu distanţare totală; indicate când se urmăreşte un efect mărit de ventil intern. Nu au butoni de distanţare (3)

2.1.

-

Realizarea portamprentei individuale din placă de bază

Plăcile de bază - caracteristici: au formă trapezoidală (cele pentru portamprenta maxilară) sau de V (pentru portamprenta mandibulară) şi grosimea de 1,5 mm compoziţia chimică: răşini naturale (Shellac) sau sintetice (polistiren), alături de care se regăsesc diverşi coloranţi. sunt materiale termoplastice şi se plastifiază la flacăra becului de gaz sunt utilizate în special pentru realizarea portamprentelor individuale maxilare

Avantaje: - tehnică uşoară şi rapidă - preţ de cost redus Dezavantaje: - rezistenţă mecanică redusă - se fracturează uşor, sunt casante - se deformează la temperaturi ridicate Indicaţie: pentru amprenta funcţională maxilară luată cu materiale de consistenţă fluidă (ZOE)

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Material şi instrumentar necesar (fig.2.6): placă de bază modele preliminare substanţă izolatoare (apă, pudră de talc, soluţie izolatoare) bec de gaz pompiţă de aer foarfece

7. spatulă de modelat 8. creion chimic sau marker permanent 9. sârmă pentru întărituri cu diametrul de 1-1,5 mm

Fig.2.6. Material şi instrumentar necesar

Tehnica de lucru: Pe modelul preliminar se trasează periferia câmpului protetic (fig.2.7): ► pe modelul maxilar: conturul începe la frenul labial, merge de-a lungul sulcusului vestibular, ocoleşte plicile alveolo-jugale, tuberozitatea maxilară, se continua de-a lungul liniei Ah, apoi continuă simetric în cealaltă jumătate a modelului. ► pe modelul mandibular: conturul porneşte de la frenul buzei inferioare, ocoleşte plicile alveolo-jugale, se continuă de-a lungul sulcusului vestibular, ocoleşte 2/3 anterioare ale tuberculului piriform, apoi merge de-a lungul sulcusului lingual până la frenul lingual, de unde continuă în mod similar pe cealaltă jumătate a modelului.

Fig.2.7. Trasarea limitelor câmpului protetic

2 4

- se izolează modelul preliminar prin imersie în apă (5 minute) sau cu pudră de talc (pentru ca placa de bază să nu adere de model) - se plastifiază uniform placa de bază la flacara becului de gaz (fig.2.8 a) şi se adaptează pe model în limitele trasate anterior, prin presiune manuală, începând dinspre bolta palatină spre periferie (la maxilar) şi dinspre versantul lingual spre cel vestibular (la mandibulă) se secţionează cu foarfecele excesul de placă de bază (fig.2.8 b) lăsând totuşi un plus de 2-3 mm, care se răsfrânge pe faţa externă, astfel încât marginile să se încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi să aibă grosimea de 1,5-2 mm

Fig.2.8. a) Plastifierea plăcii de bază; b) Secţionarea excesului

- se aplică elementele de întărire - segmentul de sârmă modelat în formă de semielipsă se încălzeşte şi se aplică în grosimea plăcii de bază, corespunzător vârfului crestei alveolare sau în grosimea versantului lingual, realizând o buclă pe linia mediană, ce va servi drept suport pentru mâner (fig.2.9 a)

Fig.2.9. a) Realizarea elementelor de întărire; b) Realizarea mânerului

2 5

- realizarea mânerului - excesul de placă de bază se plastifiază, se aplică peste bucla de sârmă şi se modelează de formă paralelipipedică, cu feţele uşor concave şi dimensiunea a doi incisivi centrali superiori realizarea butonilor de presiune - tot din excesul de placă de bază se modelează doi butoni de formă paralelipipedică, cu lăţimea 4-6mm, lungimea 10-15mm şi înălţimea de 5-7 mm, care se lipesc pe mijlocul crestei alveolare mandibulare, în zona corespunzătoare premolarilor inferiori (fig.2.10) - prelucrarea portamprentei individuale - se realizează cu freze de prelucrat acrilatul, cu prudenţă, fără exercitare de presiuni, pentru a evita fracturarea şi deformarea cauzată de căldura degajată de instrumentarul rotativ (fig.2.11) - în final portamprenta individuală se dezinfectează prin imersie în soluţie de glutaraldehidă 2% timp de 10 minute

Fig.2.10. Realizarea butonilor de presiune Fig.2.11. Prelucrarea mecanică

2.2.

Realizarea portamprentei individuale din acrilat termopolimerizabil

Realizarea portamprentei individuale din acrilat termopolimerizabil impune realizarea unei machete din ceară care apoi va fi transformată în portamprentă finită. Avantaje: - rezistenţă mecanică mult mai mare decât a celor din placă de bază - pot fi utilizate şi pentru realizarea bazei machetei de ocluzie sau a viitoarei proteze Dezavantaje:

2 6

-

tehnică laborioasă timp de lucru mărit (multe faze de lucru) preţ de cost mai ridicat decât în cazul plăcii de bază indicaţie: pentru orice tip de material de amprentă funcţională -

-

Material şi instrumentar necesar: modele preliminare folii de ceară roz bec de gaz spatulă creion (marker) chiuvete pentru ambalare gips obişnuit apă bol de cauciuc spatulă pentru gips substanţă izolatoare acrilat termopolimerizabil

Tehnica de realizare: a. Direct pe model se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic se izolează modelul se plastifiază o folie de ceară roz la flacara becului de gaz şi se adaptează pe model, în limitele trasate anterior; excesul de ceară se îndepărtează prin secţionare cu spatula (fig.2.12)

Fig.2.12. Realizarea machetei bazei portamprentei

2 7

- elementele accesorii (mâner, butoni de presiune) se realizează în acelaşi mod ca şi în cazul portamprentei individuale din placă de bază (fig. 2.13) b. La distanţă de model (cu contact marginal)

Fig.2.13. Realizarea elementelor accesorii

- se trasează periferia câmpului protetic (cu un creion cu mină neagră) - se trasează limita zonei de sprijin (o linie paralelă cu limita câmpului protetic, la distanţă de aproximativ 2mm de aceasta) cu un creion cu mină roşie - se plastifiază o folie de ceară roz şi se adaptează pe modelul izolat, în limita zonei de sprijin; surplusul se îndepărtează prin secţionare cu spatula (fig.2.14). Rolul foliei este de a crea un spaţiu între portamprentă şi câmpul protetic, necesar pentru materialele de amprentă funcţională cu consistenţă mai ridicată.

Fig.2.14. Realizarea distanţării

2 8

- se izolează prima folie de ceară cu vaselină şi pudră de talc - se plastifiază o altă folie de ceară şi se aplică pe model peste prima, adaptând-o în limitele câmpului protetic (conturul negru); surplusul se îndepărtează - se realizează elementele accesorii (fig.2.15)

Fig.2.15. Realizarea machetei portamprentei individuale la distanţă de model, maxilar şi mandibular

- transformarea machetei în portamprentă finită implică parcurgerea următoarelor etape: ambalarea (fig.2.16), tiparul, prepararea şi introducerea pastei de acrilat în tipar, polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea mecanică a portamprentei finite.

Fig.2.16. Ambalarea machetei portamprentei individuale

2 9

2.3. Realizarea portamprentei individuale din acrilat autopolimerizabil Portamprentele individuale din răşini autopolimerizabile sunt utilizate pe scară largă, pentru orice fel de câmp protetic, dar mai ales în cazul celor deficitare, cu atrofie marcată a crestei. Răşinile acrilice autopolimerizabile polimerizează la temperatura mediului ambiant, reacţia de polimerizare fiind iniţiată chimic, la contactul dintre pulbere (polimer) şi lichid (monomer).

-

-

-

Avantaje: rezistenţă mult mai mare decât a portamprentei din placă de bază stabilitate volumetrică satisfăcătoare tehnică de realizare simplă permite amprentarea cu orice tip de material de amprentă Material şi instrumentar necesar (fig.2.17): modele preliminare acrilat autopolimerizabil (Duracrol/Spofa, Vertex Trayplast/Vertex Dental, Candulor C Plast/Candulor, Formatray/Kerr, GC Ostron/GC Europe, Trayresin/Dentsply, etc) substanţă izolatoare (apă, soluţii alginice, lacuri speciale) bol de sticlă sau porţelan spatulă creion sau marker instrumentar rotativ pentru prelucrarea finală

Fig.2.17. Kit acrilat autopolimerizabil

3 0

Tehnica de lucru (pentru Vertex Trayplast/Vertex Dental) se trasează limitele câmpului protetic pe modelul preliminar (fig.2.18)

Fig.2.18. Trasarea limitelor câmpului protetic

- Se izolează modelul preliminar cu substanţe alginice (Vertex Divosept) - prepararea pastei de acrilat: se dozează pulberea şi lichidul (4,2 g/1ml), se introduc într-un recipient de sticlă sau porţelan (întâi monomerul şi apoi polimerul) şi se amestecă timp de 1 minut (fig.2.19) - modelarea bazei: pasta de acrilat ajunge în fază plastică (consistenţă de

Fig.2.19. Dozarea polimerului şi a monomerului (90)

aluat) în maxim 10 minute; în această fază se framântă cu degetele câteva minute (se recomandă purtarea mănuşilor de latex), apoi se aplică pe suprafaţa modelului prin presiune digitală; - excesul se îndepărtează cu spatula iar marginile se modelelază rotunjite, uşor îngroşate, ocolind formaţiunile mobile de la periferia câmpului protetic (frenuri labiale, plici alveolo-jugale (fig.2.20)

3 1

Fig.2.20. Realizarea bazei portamprentei din acrilat autopolimerizabil

-

elementele accesorii se realizează din excesul de acrilat rămas încă în stare plastică şi se lipesc pe suprafaţa portamprentei prin umezirea locului în care se aplică cu puţin monomer (fig.2.21) - definitivarea polimerizării are loc în apă caldă (55°C), la presiunea de 2,5 bari, timp de 10 minute (fig.2.22) - prelucrarea portamprentei - după polimerizare marginile se netezesc şi se

Fig.2.21. Realizarea mânerului

Fig.2.22. Definitivarea polimerizării

finisează cu instrumente rotative pentru prelucrat acrilatul (fig.2.23)

Fig.2.23. Instrumentar pentru prelucrarea mecanică

3 2

Tehnica de realizare din acrilat autoplimerizabil Royaldent • Se introduce pulberea în recipient apoi se adaugă monomerul până când toată pulberea este umezită şi are un aspect de cristale de zăpadă (fig. 2.24a) • Se lasă 7-10 minute • După 3-4 minute (la jumătatea perioadei) se amestecă energic cu spatula până cănd amestecul devine omogen, apoi se acoperă cu o plăcuţă de sticlă şi se lasă în repaos până la expirarea celor 7-10 minute (fig.2.24b) Fig.2.24

• • •

Modelul preliminar se hidratează prin imersie în apă 3-4 minute Materialul autopolimerizabil este îndepărtat din recipient cu degetele umede şi aplicat între două plăcuţe de sticlă umezite în prealabil Se presează materialul între cele două plăcuţe de sticlă până se obţine o folie de acrilat cu grosimea dorită (aproximativ 2mm) (fig.2.25)

Fig.2.25 .

3 3

• • -

Folia de acrilat se aplică şi se adaptează pe model,apoi se îndepărtează excesul, din care se modelelază elementele accesorii Polimerizarea poate decurge în două moduri: autopolimerizare clasică - se obţine o portamprentă opacă (fig.2.26a) autopolimerizare la rece - la 40°C şi presiune de 4 bari, timp de 4 minute se obţine o portamprentă transparentă (fig.2.26b) Fig.2.26. Aspectul portamprentei după polimerizare

a

2.4. Realizarea portamprentei din răşini diacrilocompozite fotopolimerizabile Utilizarea materialelor compozite fotopolimerizabile în tehnologia protezelor adjuncte este de dată mai recentă. Această tehnologie are marele avantaj că permite modelarea materialului pe model suficient de mult timp, favorizând adaptarea optimă a acestuia la nivelul marginilor (5). Răşinile diacrilo-compozite fotopolimerizabile pentru realizarea portamprentelor individuale (Palatray XL/ Heraeus Kulzer, Individo Lux/Voco, Triad/ Dentsply, SR-Ivolen/Ivoclar, UltraTray/Candulor, Megatray/Megadenta, Fastray LC/Bosworth, Light Curing Trayplate/Vertex etc.) sunt livrate sub formă de plăcuţe plastice preformate, de formă trapezoidală sau de potcoavă, cu grosimea de 2 mm, protejate de lumina ambientală (naturală sau artificială) printr-un ambalaj special de culoare închisă. Plăcuţele sunt ambalate în cutii negre, dearece lumina poate determina pierderea plasticităţii şi, consecutiv, întărirea lor (fig.2.27)

3 4

Fig.2.27. Materiale fotopolimerizabile pentru realizarea portamprentei individuale

Fotopolimerizarea are loc în incinte speciale cu halogen sau lumină ultravioletă: TRIAD (Dentsply), SPECTRAMAT (Ivoclar), INDIVIDO LIGHT BOX (Voco), Polylux (Bredent). Timpul necesar polimerizării este diferit de la un aparat la altul, dar în medie este de aproximativ 3-5 minute (fig.2.28).

-

Avantaje: tehnică de lucru foarte uşoară timp de lucru practic nelimitat portamprentă rezistentă, foarte rigidă nu condiţionează materialul de amprentă finală

Dezavantaj: - necesită dotare specială (incintă de fotopolimerizare) - preţ de cost mai ridicat

-

Material şi instrumentar necesar: model preliminar plăcuţe de răşină fotopolimerizabilă incintă pentru fotopolimerizare lichid izolator spatulă creion sau marker alcool etilic 70% folie de ceară calibrată pentru distanţarea de model (în cazul metodei de realizare la distanţă de model)

Fig.2.28. Incintă de fotopolimerizare

3 5

Tehnica de realizare: a) Portamprenta individuală direct pe model - se trasează cu creionul pe modelul preliminar periferia câmpului protetic - se izolează modelul prin imersie în apă 3-5 minute - se adaptează folia de material fotopolimerizabil în interiorul conturului trasat anterior, iar surplusul se îndepărtează prin secţionare cu spatula (fig.2.29) - datorită faptului că timpul de lucru pentru acest material este practic nelimitat, marginile bazei portamprentei pot fi modelate aproape perfect

Fig.2.29. Adaptarea foliei fotopolimerizabile pe modelul preliminar

- din excesul de material se realizează elementele accesorii (mânerul şi butonii de presiune) (fig.2.30)

Fig.2.30. Realizarea elementelor accesorii

- portamprenta împreună cu modelul sunt introduse în incinta de fotopolimerizare, unde se lasă între 2-6 minute (timpul necesar fotopolimerizării este indicat pentru fiecare material de către firma sa

3 6

producătoare). Se îndepărtează modelul iar portamprenta este introdusă din nou în incintă, cu faţa mucozală în sus şi se fotopolimerizează încă 2-6 minute (fig.2.31). La suprafaţă se poate forma un film din cauza oxigenului, care poate fi îndepărtat cu un şerveţel înmuiat in alcool

a

Fig.2.31. Portamprenta în incintă (a) Şi b după polimerizare (b)

- prelucrarea mecanică este minimală deoarece timpul de lucru nelimitat permite tehnicianului modelarea optimă a marginilor; eventualele finisări se realizează cu instrumentarul rotativ pentru prelucrat acrilatul. mulţi tehnicieni realizează, în final, orificii pe toată suprafaţa bazei pentru retenţia materialului de amprentă (fig.2.32), dar acest lucru este incorect în această etapă (3). Perforarea portamprentei individuale este indicată numai după finalizarea adaptării ei marginale în cabinet de către ATENŢIE !! În cursul prelucrării cu instrumentar rotativ a materialelor fotopolimerizabile, cel care execută acestă manoperă (tehnicianul dentar sau medicul dentist) va purta obligatoriu mască de protecţie pentru a evita inspiraţia pulberii rezultate, ce conţine particule de oxid de siliciu, care ajunsă în plamâni provoacă silicoză! (52).

Fig.2.32. Prelucrarea marginilor şi aspectul final al portamprentei

3 7

medic!!!

3 8

b) Portamprenta individuală la distanţă de model - cu un creion roşu se trasează pe model limita zonei de sprijin cu un creion negru se trasează periferia câmpului protetic (la distanţă de 2 mm faţă de conturul zonei de sprijin trasat anterior)(fig.2.33)

Fig.2.33. Trasarea limitelor zonei de sprijin şi a zonei de succiune

- realizarea distanţării: se adaptează o folie de ceară calibrată în limitele zonei de sprijin; grosimea foliei variază între 0,6 şi 2 mm, în funcţie de materialul cu care se va înregistra amprenta funcţională şi de tehnica de amprentare folosită. În locul foliei de ceară, pentru distanţare se poate utiliza un material pe bază de celuloză (ex. Custom Tray Spacer/Whipmix), care, umezit, devine pliabil şi se poate adapta uşor pe suprafaţa modelului (fig.2.34a) izolarea foliei de ceară se face cu un lichid separator, care se aplică prin pensulare (ex. Triad liquid)(fig.2.34b) Fig.2.34. a) Material pentru distanţare, b) Lichid pentru izolarea foliei distanţatoare

a

b

- peste stratul cu care s-a realizat distanţarea se adaptează folia de material fotopolimerizabil, în limitele conturului negru (periferia câmpului protetic) - adaptarea foliei trebuie făcută fără exercitare de presiuni exagerate deoarece, fiind în stare plastică, se poate deforma;

3 9

- excesul se îndepărtează cu spatula şi este folosit la realizarea elementelor accesorii, care se lipesc prin uşoară apăsare pe baza portamprentei (fig.2.35)

Fig.2.35. Conformarea portamprentei individuale din răşini fotopolimerizabile

- portamprenta împreună cu modelul se introduc în incinta de fotopolimerizare pentru 2 minute, apoi se detaşează de pe model şi se îndepărtează folia de ceară cu care s-a realizat distanţarea se pensulează pe toată suprafaţa portamprentei un lichid care să blocheze acţiunea oxigenului („air barrier”) şi se introduce din nou în incinta de fotopolimerizare - după polimerizare se îndepărtează stratul de „air barrier” cu ajutorul unei perii, sub jet de apă - în final se prelucrează la nivelul marginilor cu instrumentarul rotativ

Fig.2.36. Fotopolimerizarea şi aspectul final al portamprentei

- dacă nu s-a aplicat „air barrier”, este posibilă apariţia pe suprafaţa portamprentei a unei pelicule fine, indusă de acţiunea oxigenului, care poate fi însă îndepărtată uşor, prin ştergere cu un şerveţel înmuiat în alcool etilic.

4 0

2.5. Realizarea portamprentei individuale din mase termoplastice prin termoformare

Această metodă constă în plastifierea unei plăci termoplastice şi adaptarea ei perfectă pe model cu ajutorul forţei vidului. Prin termoformare pot fi realizate portamprente individuale, baze pentru machetele de ocluzie, interceptori ocluzali şi diferite tipuri de gutiere (fig.2.37). În funcţie de destinaţia dispozitivului protetic realizat, foliile de material termoplastic din care se realizează vor avea grosimi diferite; de exemplu gutierele utilizate pentru fluorizări sau albiri dentare profesionale au o grosime mai mică decât cele destinate terapiei bruxismului sau protecţiei arcadelor dentare ale sportivilor.

Fig.2.37. Diferite utilizări ale termoformării

Există mai multe tipuri de aparate pentru prelucrarea materialelor termoplastice (Erkoform/Erkodent, Erkopress/Erkodent, Proform, MiniStar, UltraVac, etc), principiul de funcţionare şi elementele componente fiind asemănătoare (fig.2.38): o bază de aspiraţie (sub formă de platou perforat sau de cuvă cu granule) conectată la o sursă de vacuum - o sursă electrică de căldură - un cadru metalic pentru prinderea foliei termoplastice

4 1

Fig.2.38. Materiale şi aparate utilizate pentru termoformare

Plăcile termoplastice utilizate pentru realizarea portamprentelor individuale sunt din polistiren, insolubile în apă, biocompatibile, au capacitatea de a se mula perfect pe model după ce sunt plastifiate cu ajutorul căldurii şi au o bună rezistenţă mecanică (63). Sunt disponibile în mai multe culori (transparent, alb opac, roz opac, bleu opac) şi diferite grosimi (3 mm pentru portamprenta maxilară, 4 mm pentru cea mandibulară). Tehnica de lucru: - se trasează pe modelul preliminar periferia câmpului protetic - se reduce înălţimea soclului modelului - modelul se izolează prin imersie în apă câteva secunde sau cu o soluţie izolatoare, apoi se plasează pe baza de aspiraţie (platoul cu perforaţii sau cuva cu granule, depinde de tipul de aparat utilizat) - pe linia mediană a crestei se poate fixa cu ceară un mâner decupat dintr-o folie neplastifiată (fig.2.39) - folia termoplastică se adaptează în rama de vibrare (de plastifiere)

4 2

Fig.2.39. Aplicarea mânerului pe model şi termoformarea foliei

-

-

se activeaza sursa de căldură iar când folia este plastifiata (formează o convexitate, o „burtă” care devine din ce în ce mai evidentă sub rama în care este fixată) , se apropie repede rama de model iar spaţiul dintre ele se videază prin aspirarea aerului de către pompa de vid a aparatului (4-8 atm) se menţine astfel până când folia se adaptează perfect pe suprafaţa modelului (10-20 sec), apoi se opreşte pompa de vacuum cât încă este caldă folia, se conferă mânerului forma şi înclinarea dorită (fig.2.39) excesul de folie se îndepărtează cu instrumentar rotativ special pentru masele termoplastice (discuri sau freze cilindrice) (fig.2.40) mânerele pot fi şi metalice prefabricate (din aluminiu), situaţie în care se

Fig.2.40. Secţionarea excesului de folie şi aspectul final al portamprentei individuale

fixează prin mici şuruburi la baza portamprentei după termoformare (mâner scurt pentru portamprenta maxilară, mâner lung pentru cea mandibulară) (fig.2.41)

Fig.2.41. Aplicarea mânerului metalic prefabricat

2.6. Realizarea portamprentei individuale din mase hidroplastice Materialele hidroplastice (Hidroplastic/TAK) sunt livrate sub formă de granule de diverse culori (galben, roz, alb, bleu)(fig.2.42) care se plastifiază

4 3

prin imersie în apă caldă (70°C). Avantaj - rezistenţă mai mare decât a plăcii de bază Dezavantaj - adaptatea marginală nu este foarte bună, din cauza gradului de elasticitate al materialului şi al contracţiei apărute la răcire.

Fig.2.42. Mase hidroplastice (Hidroplastic/TAK)

Tehnica de lucru: - se introduce o măsură de granule în apă caldă (70°C)(fig.2.43a) - după un minut materialul devine o pastă nelipicoasă, uşor de manevrat şi se îndepărtează din apă cu ajutorul unui instrument (fig.2.43 b) - se modelează sub formă de folie şi se adaptează pe model (fig.2.43 c)

4 4

-

modelajul marginal se poate realiza prin plasarea portamprentei în apropierea unei surse de căldură se întăreşte prin răcire, care poate fi lentă sau bruscă (în apă rece) elementele acesorii se realizează din acelaşi material

c Fig.2.43. Realizarea portamprentei individuale din mase hidroplastice

2.7. Realizarea portamprentei individuale din materiale polimerizabile la microunde Masele plastice care polimerizează sub influenţa microundelor au apărut pe piaţă în 1985. Mecanismul de acţiune al micrundelor se explică prin creşterea agitaţiei moleculare, care duce la creşterea energiei interne, încălzirea consecutivă a materialului şi declanşarea reacţiei de polimerizare. Din această categorie de materiale fac parte Acron-MC/GC Europe şi Microbase/DeTrey Dentsply (fig.2.44).

Fig. 2.44. AcronMC/GC Europe şi Microbase/ DeTrey Dentsply

4 5

Acron-MC/GC Europe este un produs bicomponent format din pulbere (copolimer de polimetacrilat de metil şi etilacrilat, conţinând şi peroxid de benzoil ) şi lichid (metacrilat de metil cu N,N dimetil-p-toluidină). Este un material de mare precizie şi omogenitate. Tehnică de lucru: - modelul preliminar se izolează cu GC Acro Sep- se formează un film protector la suprafaţa modelului, care asigură obţinerea unei suprefeţe mucozale lucioase - se prepară pasta de răşină prin amestecarea pulberii cu lichidul într-un recipient cu capac; se lasă acoperit 20 minute, după care pasta poate fi utilizată - pasta se adaptează pe model şi se modelelază uşor, pentru că nu este lipicioasă; timpul de lucru este cam de 20 minute - apoi portamprenta se ambalează în chiuvete speciale, din materiale armate cu fibre de sticlă, penetrabile pentru microunde (GC Acron Flask) (fig.2.45) - polimerizarea are loc în cuptorul cu microunde (minim 500W) în 3 minute, după care se lasă să se răcească 30 minute la temperatura camerei şi apoi 20 minute în apă rece

Fig.2.45. Izolatorul Acro Sep şi chivetele Acron Flask

Avantaje: - economie de timp - polimerizare uniformă - stabilitate dimensională excelentă - adaptare excelentă

4 6

-

suprafaţa are duritate şi rezistenţă foarte mare uşor de prelucrat şi lustruit

Cheia sistemului Microbase este un nou biomaterial injectabil în stare plastică şi care se întăreşte rapid sub influenţa energiei electromagnetice. Biomaterialul este reprezentat de o răşină compozită monocomponent pastă, cu matricea organică pe bază de poliuretani. Fiind o răşină sintetică fără conţinut de monomeri, biocompatibilitatea ei a fost confirmată, aspect extrem de benefic atât pentru pacienţi cât şi pentru tehnicienii dentari. Acest biomaterial se solidifică sub influenţa microundelor cu o frecvenţa de 2000 de megaherzi. Reacţia este declanşată când apa pentru cristalizare se încălzeşte iar energia microundelor este transferată răşinii, care se întăreşte sub acţiunea microundelor şi a căldurii. Tehnologia de realizare a portamprentei individuale din Microbase este aceeaşi cu cea de realizare a protezelor parţiale şi totale: - se realizează o machetă a portamprentei - se ambalează macheta în chiuvete speciale, armate cu fibre de sticlă, penetrabile pentru microunde, - serealizează tiparul - în tipar se injectează pasta Microbase, apoi cuveta se introduce în cuptorul cu microunde Micromat (fig.2.46) - polimerizarea durează 6 minute, după care cuveta se lasă la răcit la temperatura camerei 90 minute şi apoi în apă rece alte 90 minute.

Fig.2.46. a) Cuptorul cu microunde Micromat, b) Cuveta introdusă în cuptor

4 7

3

MODELUL FUNCŢIONAL 9

Definiţie: Modelul funcţional (final, de lucru) este copia pozitivă a câmpului protetic edentat total, ce redă cu fidelitate atât zona de sprijin cât şi zona de succiune. Modelul funcţional se realizează pe bază unei amprente funcţionale, înregistrată cu o portamprentă individuală şi diferite tipuri de materiale: paste oxid de zinc-eugenol (ZOE), mase termoplastice, mase bucoplastice, siliconi. Elemente componente: - modelul propriu-zis - soclul Roluri: - completarea examenului clinic (se observă forma, volumul, topografia şi directia crestelor alveolare, a tuberozităţilor maxilare si tuberculilor piriformi, fundurile de sac, insertiile formatiunilor mobile, adâncimea şi forma bolţii palatine, rugile şi torusul palatin) - realizarea machetelor de ocluzie - realizarea machetei protezei - parte componentă a tiparului

4 8

-

Material şi instrumentar necesar. amprentă funcţională folie de ceară roz (sau rulouri de ceară preformate) spatulă de ceară bol de cauciuc, spatulă pentru gips vacuum-malaxor (de preferat) ghips dur de tip III (Moldano) apă de la robinet sau apă distilată, la temperatura camerei măsuţă vibratoare conformatoare pentru soclul modelului (sau, în lipsa acestora, un soclator)

Gipsul dur (tip III)- caracteristici: ❖ fidelitate foarte mare datorită granulaţiei foarte fine ❖ duritate de 10 ori mai mare decât a gipsului tip II (alabastru) ❖ rezistenţă mare la presiune, zgâriere şi orice tip de deteriorare, de aceea este utilizat pentru realizarea modelului funcţional care va fi parte componentă a tiparului ❖ timp de priză: iniţială 8-15 min, finală 45 min. Tehnica de realizare: 1. Igienizarea amprentei funcţionale se realizează prin imersie în soluţii dezinfectante sau pulverizarea lor pe suprafaţa amprentei (se procedează ca şi în cazul amprentei preliminare) 2. Examinarea amprentei funcţionale (fig.3.1) - se verifică: • repartizarea materialului de amprentă pe suprafaţa portamprentei individuale • aderenţa materialului la suprafaţa portamprentei • centrarea amprentei pe suprafaţa câmpului protetic • modelajul marginilor în conformitate cu forma şi dimensiunile fundurilor de sac vestibulare şi orale

Fig.3.1. Amprente funcţionale

4 9

3. Pregătirea amprentei a) Îndiguirea - constă în aplicarea unui rulou de ceară cu diametrul de 3-4 mm la o distanţă de 3-4mm de marginile amprentei funcţionale (fig.3.2).

amprenta funcţionala

Fig.3.2. Aplicarea ruloului de ceară pentru îndiguire

la amprenta funcţională maxilară ruloul se plasează vestibular, de la o tuberozitate la cealaltă, paralel cu marginea, ocolind plicile şi frenul labial iar distal depăşeşte amprenta cu 5-10 mm. În zona posterioară se lipeşte roz pe suprafaţa externă a portamprentei o plăcuţă de ceară cu lăţimea 10-15 mm, care depăşeşte marginea distală a amprentei, prelungeşte portamprenta şi şi uneşte cu cele două prelungiri distale ale ruloului la amprenta funcţională mandibulară ruloul de ceară se plasează atât vestibular cât şi lingual, iar corespunzător planşeului bucal se aplică o plăcuţă de ceară, care dirijează curgerea pastei de gips pentru a rezulta un soclu extins şi rezistent (fig.3.3).

Fig.3.3. îndiguirea amprentelor funcţionale

- ruloul poate fi realizat dintr-o folie de ceară roz de modelat sau poate fi prefabricat şi se fixează prin lipire cu ceară topită, aplicată cu spatula numai pe partea ruloului opusă marginilor amprentei (52) - rulourile prefabricate utilizate pentru conformarea fundurilor de sac sunt mai

5 0

uşor de aplicat datorită faptului că ceara specială din care sunt realizate are proprietăţi adezive Scopul îndiguirii: conservarea pe modelul funcţional a dimensiunilor şi configuraţiei fundurilor de sac vestibulare şi orale, în vederea obţinerii unor proteze cu margini suficient de groase şi rotunjite, care să asigure o închidere marginală perfectă. b) Cofrarea - constă în aplicarea unei folii de ceară cu lăţimea de 2mm, în jurul amprentei funcţionale, tangent la ruloul de ceară cu care s-a realizat îndiguirea (fig.3.4)

Fig.3.4. Cofrarea amprentei funcţionale

Scopul cofrării - obţinerea unui model cu soclul de o anumită grosime, gata fasonat - favorizează turnarea pastei de gips prin vibrare Indicaţiile îndiguirii şi cofrării: - în general pentru amprentele funcţionale înregistrate cu gips, paste ZOE şi mase termoplastice, dar se poate realiza şi în cazul celor cu materiale siliconate deaorece ceara cu care se realizează îndiguirea este uşor adezivă şi aderă la orice tip de material de amprentă (fig.3.5)

5 1

Fig.3.5. Cofrarea amprentelor funcţionale

.Pentru a asigura stabilitatea şi poziţia perfect orizontală a amprentei cofrate în timpul turnării pastei de gips, în zona distală a portamprentei, pe faţa externă, se realizează două “picioruşe” din ceară sau placă de bază, care au înăţimea egală cu cea a mânerului poramprentei (fig.3.5) Pregătirea amprentei funcţionale prin îndiguire şi cofrare este o etapă deosebit de importantă, care din păcate este frecvent omisă sau ignorată cu bună ştiinţă de tehnicienii dentari din cauză că este cronofagă. Ignorarea acestei etape poate duce însă la eşecuri răsunătoare ale terapiei prin proteze totale, de aceea este imperios necesară respectarea cu rigurozitate a acestui procedeu (3). 4. Realizarea modelului Momentul realizării modelului funcţional este dictat de tipul de material de amprentă utilizat (4) : > amprentele realizate cu siliconi de condensare pot fi păstrate 48-72 de ore > cele cu siliconi de adiţie pot fi păstrate mai mult timp > amprentele înregistrate cu paste de eugenol-oxid de zinc (ZOE) pot fi păstrate la rece maximum câteva ore se prepară pasta de gips dur de consistenţă fluidă (recomandabil la vacuum-malaxor pentru obţinerea durităţii maxime a modelului). Pentru modelul funcţional proporţia este de 30 cm3 apă/100g pulbere. - se toarnă (prin vibrare) în amprentă, începând cu zonele cele mai înalte (fig.3.6)

5 2

Fig.3.6. Realizarea modelului funcţional în amprenta funcţională îndiguită şi cofrată

- soclul se realizează din acelaşi tip de gips ca şi modelul propriu-zis; - pentru economie de material, unii tehnicieni realizează soclul din gips obişnuit; în acest caz, trebuie respectate câteva reguli: • stratul de gips dur va avea grosimea de minim 5 mm în toate zonele amprentei (pentru a evita apariţia fisurilor în model din cauza dilatării termice diferite a celor două tipuri de gips) • pe suprafaţa liberă a gipsului dur trebuie realizate macroretenţii • soclul se va realiza numai după priza completă a gipsului dur (40-60 minute), în caz contrar, gipsul obişnuit absoarbe apa din gipsul dur şi-i reduce duritatea de suprafaţă pe soclul modelului funcţional trebuie realizate şanţuri de ghidaj care să faciliteze montarea lui în articulator (pentru realizarea machetei) şi remontarea împreună cu protezele finale (pentru ajustarea ocluzală) (fig.3.7). Utilizarea conformatoarelor permite realizarea modelului propriu-zis cu

Fig.3.7. Realizarea şanţurilor de ghidaj

un soclu primar, care dispune de anumite repere de ghidaj cu sau fără magnet (tehnica split-cast). Peste soclul primar se toarnă un soclu secundar care se va fixa pe braţul articulatorului şi care va permite desprinderea şi repoziţionarea facilă a modelului în simulator ori de câte ori este necesar (fig.3.8).

5 3

Fig.3.8. Tehnica Split-cast după Druke )

5. Demularea este operaţia de îndepărtare a modelului din amprentă după priza gipsului. Se realizează în mod diferit, funcţie de materialul cu care a fost înregistrată amprenta funcţională: ■ prin încălzire şi tracţiune (pentru masele termoplastice, pastele ZOE şi masele bucoplastice) ■ prin tracţiune (pentru siliconi) 6. Soclarea- se realizează numai în situaţia în care amprenta nu a fost cofrată - se realizează manual sau la aparatul de soclat -forma soclului modelului funcţional este semicirculară (fig.3.9)

Fig.3.9. Modele funcţionale

5 4

7. Folierea este procedeul de despovărare a unor zone ale câmpului protetic prin distanţarea lor de viitoarea proteză (fig.3.10) - se realizează selectiv, în funcţie de gradul de rezilienţă al fibromucoasei - zonele care trebuie despovărate de presiunile masticatorii sunt: ► pe modelul funcţional maxilar: ■ papila bunoidă (retroincisivă) ■ zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare ■ rafeul median ■ torusul palatin şi alte eventuale exostoze

Fig.3.10. Folierea modelelor funcţionale

► pe modelul funcţional mandibular: ■ liniile oblice interne ■ muchia crestei alveolare ■ torus mandibular ■ eventuale exostoze Scop: pentru a preveni apariţia leziunilor şi presiunilor dureroase în zone sensibile ale câmpului protetic şi pentru îmbunătăţirea stabilităţii protezei. Material şi instrumentar necesar: - modele funcţionale - folie de plumb sau cositor (0,2-1mm) - foarfece pentru tăiat folia

5 5

-

spatulă de ceară ciment fosfat de Zn spatulă de ciment plăcuţă de sticlă

Tehnică - folierea se face cu folii de Pb sau cositor, cu grosimea de 0,2-1 mm - zonele care trebuie foliate sunt însemnate pe model de către medic, prin trasarea conturului şi haşurarea suprafeţei respective. In funcţie de numărul sensurilor de haşurare (1- 4) tehnicianul va şti exact câte straturi de folie trebuie să aplice - folia se decupează după conturul desenului de pe model, se adaptează şi se fixează cu ciment fosfat de Zn (fig.3.12). In urma folierii, proteza finită va fi distanţată de model în zonele respective, distanţa fiind egală cu grosimea foliei (prin aceeaşi tehnică se obţin şi camerele cu vid) Grosimea folierii va fi cu atât mai mare cu cât fibromucoasa acoperitoare este mai subţire şi ţesuturile din jur mai depresibile.

Fig.3.12. Folierea modelului funcţional maxilar

8. Gravarea Scop - perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic, în special la maxilar. Corespunzător şanţului realizat prin gravare, pe faţa mucozală a protezei va rezulta o nervură de acrilat cu dimensiunile egale cu ale şanţului creat pe model, nervură care prin înfundarea în mucoasa pasiv mobilă desăvârşeşte succiunea în zona distală. Gravarea trebuie făcută obligatoriu de către medic, deoarece el poate aprecia cel mai bine rezilienţa mucoasei şi poate pune în evidenţă zona Ah.

5 6

În funcţie de tehnica folosită pentru determinarea închiderii marginale posterioare, gravarea se poate realiza în diferite etape (61): pe modelul preliminar (transferul înregistrării clinice fiind realizat cu portamprenta individuală - metoda Schreinemakers), în timpul determinării relaţiilor intermaxilare (cu machetele de ocluzie) sau în etapa de verificare a machetei (tehnica clasică). Tehnica de lucru: cu o spatulă de modelat ceara se realizează pe model un şanţ cu un versant distal drept şi unul mezial oblic, cu următoarele caracteristici (16): - pe modelul maxilar: • de-a lungul liniei “Ah” • lăţime 2 - 5 mm • adâncime 1 - 1,5 - 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei) - model mandibular: o în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform o lăţime 1 mm o adâncime 1 mm

Fig.3.13. Gravarea modelului funcţional maxilar

5 7

_____4 MACHETELE DE OCLUZIE

Definiţie. Machetele de ocluzie sunt piese protetice intermediare ce reproduc temporar baza şi arcada dentară artificială a viitoarei proteze. Elemente componente: 1. Baza 2. Bordurile de ocluzie

1. Baza Baza machetei de ocluzie vine în contact cu zona de sprijin a câmpului protetic, este asemănătoare cu cea a portamprentei individuale şi reprezintă suportul pentru bordura de ocluzie (fig. 4.1)

Fig.4.1. Machete de ocluzie: elemente componente

Baza machetei de ocluzie se poate realiza din:

5 8

> > > > >

placă de bază acrilate autopolimerizabile acrilate termopolimerizabile (situaţie în care va fi utilizată ca bază a viitoarei proteze) acrilate fotopolimerizabile mase termoplastice

La fel ca şi baza portamprentei individuale, baza machetei de ocluzie trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: • să fie realizată riguros în limitele câmpului protetic • să se adapteze perfect pe suprafaţa modelului, să nu basculeze • să fie rezistentă la presiunile care se vor exercita asupra ei în timpul determinării relaţiilor intermaxilare • să fie rigidă (să nu se deformeze) • marginile să fie netede şi rotunjite, să ocolească elementele mobile de la periferia câmpului protetic pentru a nu leza părţile moi şi a nu fi antrenate de contracţia elementelor mobile

2. Bordurile de ocluzie Bordurile de ocluzie se pot realiza din ceară (roz sau albă), din mase termoplastice (Stent, Kerr) sau din răşini (auto sau fotopolimerizabile), situaţie în care fac corp comun cu baza machetei de ocluzie (fig.4.2)

Fig.4.2. Machete de ocluzie realizate integral din răşini autopolimerizabile

Caracteristici: - forma este asemănătoare cu cea a arcadei dentare - dimensiuni (fig.4.3):

5 9

• •

în zona frontală : înălţime = 10 mm, lăţime = 6 mm; în zona laterală : înălţime = 6-8 mm, lăţime = 8-10 mm

Fig.4.3. Bordurile de ocluzie- dimensiuni

- după şcoala americană (ex. Ohio State University, College of Dentistry) dimensiunile se măsoară din fundul de sac vestibular până la nivelul planului de ocluzie: maxilar = 20-22 mm, mandibulă =18-20 mm (fig.4.4)

iii;

-III l

Fig.4.4. Dimensiunile bordurilor de ocluzie după şcoala americană

limita posterioară a bordurii este situată corespunzător feţei distale a primului molar (la aproximativ 1,5 cm de limita distală a bazei) suprafaţa ocluzală trebuie să fie paralelă cu soclul modelului - înclinarea versantului vestibular al bordurii în zona frontală este de 2-5° la maxilar şi 2° la mandibulă extremităţile distale sunt tăiate în unghi de 45° pentru a evita apariţia contactelor premature între bordura maxilară şi cea mandibulară în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare (fig.4.5)

6 0

Fig.4.5. Bordurile de ocluzie- caracteristici

forma bordurii este paralelipipedică (pătrată pe secţiune), cu feţele plane şi netede, iar unghiurile rotunjite - trebuie modelate simetric faţă de linia mediană - se fixează prin lipire cu ceară fierbinte pe muchia crestei, cu excepţia zonei frontale maxilare, unde, de cele mai multe ori, se plasează uşor vestibularizat, pentru a compensa resorbţia centripetă a maxilarului şi a reface plenitudinea buzei superioare Rolurile bordurilor de ocluzie: - determinarea, înregistrarea şi transpunerea în laborator a relaţiilor intermaxilare: dimensiunea verticală de ocluzie (DVO), relaţia de postură (RP), relaţia centrică (RC), nivelul şi orientarea planului de ocluzie, curbura vestibulară a arcadei frontale maxilare - trasarea unor repere necesare tehnicianului dentar în vederea alegerii şi montării dinţilor artificiali : linia mediană (pe ambele borduri), liniile caninilor (numai pe bordura superioară), linia surâsului (numai pe bordura superioarămarchează nivelul până la care se ridică buza superioară în timpul surâsului şi stabileşte locul de amplasare a coletelor dinţilor artificiali frontali superiori) (fig.4.6)

Fig.4.6. Reperele trasate pe bordurile de ocluzie

6 1

Material şi instrumentar necesar: ❖ model funcţional ❖ material pentru realizarea bazei (placă de bază, folie de răşină fotopolimerizabilă) ❖ folie de ceară roz pentru bordurile de ocluzie, eventual borduri prefabricate sau batoane de ceară conformate, dreptunghiulare pe secţiune (10 x 12 mm) ❖ bec de gaz, ❖ pară de aer ❖ foarfece, ❖ spatulă de ceară ❖ marker ❖ incintă de fotopolimerizare (în cazul bazei din răşini fotopolimerizabile) ❖ instrumentar rotativ pentru prelucrarea mecanică

Tehnica de lucru: A) Realizarea bazei machetei de ocluzie este asemănătoare cu a bazei portamprentei individuale a) Realizarea bazei din placă de bază se trasează pe modelul funcţional periferia câmpului protetic (fig.4.7 a) - se izolează modelul funcţional se plastifiază placa de bază şi se adaptează pe model, până la periferia câmpului protetic (fig.4.7b)

Fig.4.7.

6 2

se îndepărtează surplusul prin secţionare cu foarfeca, lăsând totuşi un plus de 2-3 mm, care se răsfrânge pe faţa externă, astfel încât marginile să se încadreze în limitele trasate pe model, să fie rotunjite şi să aibă grosimea de 1,5-2 mm (fig.4.8 a) - pe mijlocul crestei alveolare se pot realiza, cu spatula încălzită, retenţii pentru bordura de ocluzie (fig.4.8 b)

Fig.4.8. Realizarea bazei machetei de ocluzie din placă de bază

b) Realizarea bazei din răşini fotopolimerizabile se trasează pe modelul funcţional periferia cămpului protetic - se izolează modelul prin imersie în apă folia de răşină fotopolimerizabilă se adaptează pe model, în limitele trasate anterior - se îndepărtează surplusul de material prin secţionare cu spatula - pe mijlocul crestei se pot realiza retenţii cu spatula pentru bordura de ocluzie - la cerea medicului se poate realiza pe bolta palatină bobiţa Walkhoff (un reper util pacientului pentru poziţionarea vârfului limbii în timpul determinării relaţiei centrice (fig.4.9) - polimerizarea are loc în incinta de fotopolimerizare, timp de 2-6 minute, în funcţie de indicaţiile firmei producătoare - prelucrarea mecanică a marginilor bazei se realizează cu freze pentru acrilat

6 3

Fig.4.9. Baza machetei de ocluzie realizată din răşină fotopolimerizabilă, cu retenţii pentru bordura de ocluzie şi bobiţă Walkoff B) Realizarea bordurii de ocluzie Bordurile de ocluzie pot fi realizate din mase termoplastice

(Stents) şi din ceară roz sau albă. Bordurile din ceară sunt utilizate mai frecvent şi pot fi obţinute prin trei metode diferite: 1. Introducerea cerii topite într-un conformator de paralelipipedică;

formă

b Fig.4.10. a) Conformator pentru realizarea bordurilor de ocluzie, b) borduri de ocluzie realizate în conformator

6 4

2. Din batoane paralelipipedice de ceară prefabricate sau borduri preformate în formă de „U” (fig.4.11) care se adaptează şi se lipesc pe mijlocul crestei edentate;

Fig.4.11. Borduri de ceară preformate

3. Din folie de ceară roz plastifiată şi modelată manual sub formă de rulou, după următoarea tehnică: - se plastifiază o folie de ceară roz şi se modelelază sub formă de rulou (fig.4.12)

Fig.4.12. Realizarea ruloului de ceară

- ruloul obţinut se adaptează şi se fixează pe bază prin lipire cu ceară fierbinte pe mijlocul crestei alveolare (cu excepţia zonei frontale maxilare, unde se fixează mai mult sau mai puţin vestibularizat, în funcţie de gradul de resorbţie a crestei alveolare maxilare)(fig.4.13)

6 5

Fig.4.13. Adaptarea şi fixarea bordurii de ocluzie

Fig.4.14. Secţionarea limitei distale a bordurii de ocluzie

- limita distală a bordurii se plasează corespunzător feţei distale a primului molar şi se secţionează oblic, la 45°, pentru a evita apariţia contactelor premature în timpul înregistrării relaţiilor intermaxilare (fig.4.14) - muchiile bordurii trebuie realizate rotunjit iar suprafeţele vestibulare şi orale se nivelează cu ajutorul unei spatule încălzite suprafaţa ocluzală trebuie să fie perfect plană şi să realizeze unghiuri de 90° cu suprafeţele vestibulară şi orală. Acest lucru se poate obţine fie prin încălzirea feţei ocluzale a bordurii şi aplicarea ei cu uşoară presiune pe masa de lucru, fie cu ajutorul unei spatule late încălzite, care se trece peste suprafaţa ocluzală a bordurii (fig.4.15).

6 6

Fig.4.15. Planarea suprafeţei ocluzale a bordurii

Asigurarea paralelismului între bordura de ocluzie maxilară şi cea mandibulară este o condiţie esenţială pentru înregistarea corectă a relaţiilor intermaxilare. Plastifierea lor uniformă poate fi obţinută cu un dispozitiv creat special în acest scop: Rim former (Candulor). Acesta se manevrează uşor şi permite plastifierea paralelă a celor două borduri de ocluzie, precum şi înclinarea limitelor distale la 45° datorită marginii instrumentului care are această înclinare (fig.4.16) Dacă se optează pentru o înregistrare grafică a relaţiilor intermaxilare,

Fig.4.16. Planarea suprafeţei ocluzale a bordurii de ocluzie cu dispozitivul Rim former/Candulor

atunci baza machetelor de ocluzie se realizează din răşini acrilice (autopolimerizabile, termopolimerizabile) sau răşini diacrilo- compozite fotopolimerizabile, iar bordurile de ocluzie din ceară sau din răşini fotopolimerizabile. Tehnicianul montează pe una din machetele de ocluzie platoul de înregistrare (o plăcuţă metalică acoperită cu un strat de ceară sau negru de fum), iar pe cealaltă un stilet metalic pentru inscripţionarea arcului gotic (unghiului simfizar).

6 7

Pacientul execută mişcări repetate de propulsie şi lateralitate iar acul inscriptor va desena un unghi obtuz cu deschiderea spre anterior (dacă acul este fixat pe macheta inferioară) sau spre posterior (dacă e fixat pe macheta superioară)(8, 35). Cele două machete se solidarizează între ele în relaţie centrică, adică în momentul în care acul se află în vârful unghiului gotic (fig.4.17) şi apoi sunt trimise din nou în laborator pentru a fi montate în simulator.

Fig.4.17. Înregistrarea grafică a relaţiilor intermaxilare O altă posibilitate de înregistrate a relaţiilor intermaxilare este cu ajutorul unui dispozitiv special (Gnathometer, Centrofix) ale cărui elemente

6 8

componente se fixează tot la nivelul machetelor de ocluzie (fig.4.18, fig.4.19).

Fig.4.18. Dispozitivul Gnathometer M (Ivoclar)

Fig.4.19. Dispozitivul Centrofix (Girrbach Dental) Utilizarea acestor dispozitive de înregistrare a relaţiilor intermaxilare asigură condiţiile unui transfer corect al datelor în laborator, în vederea montării în simulator a complexului modele funcţionale/machete de ocluzie.

6 9

____5 MONTAREA ÎN SIMULATOR

Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parţial sau total, mişcările mandibulei, fiind construite după scheletul sistemului stomatognat, şi care menţin modelele funcţionale în poziţie de relaţie centrică, după înregistrarea acesteia în cavitatea orală. În funcţie de complexitatea lor, simulatoarele pot fi: OCLUZOARE ARTICULATOARE 1. OCLUZORUL (ocludatorul) - este cel mai simplu simulator, el imitând numai mişcările verticale ale mandibulei, de închideredeschidere, fără a permite o montare în raport cu axa bicondiliană. Cu ajutorul lui pot fi reproduse numai poziţia de intercuspidare maximă (IM) şi dimensiunea verticală de ocluzie (DVO). Cu toate acestea, cunoaşte încă, din păcate, o largă utilizare în laboratoarele de tehnică dentară.

Ocluzorul (fig.5.1 a) este format din: - două braţe - unul superior, mobil (A) şi unul inferior, fix, angulat la 100-120° (B) o balama - în jurul căruia se deplasează braţul mobil (C) un şurub - care menţine distanţa dintre cele două braţe (D) o contrapiuliţă - care blochează şurubul în poziţia dorită (E)

Fig.5.1. a) Ocluzor; b) Articulator mediu

2. ARTICULATORUL (fig.5.1.b) - spre deosebire de ocluzor, articulatorul are posibilitatea de a reproduce toate mişcările mandibulei: deschidere-închidere, propulsie-retropulsie, lateralitate dreapta-stânga. Schematic, un articulator este format din: un braţ superior, mobil (A) şi unul inferior, fix (B) sistemul de articulare dintre cele două braţe (C) tija verticală care menţine dimensiunea verticală de ocluzie (D) platoul incizal pe care glisează extremitatea inferioară a tijei verticale, format din două versante reglabile după unghiul programat (E) platoul metalic ce materializează planul de orientare protetică (F) - accesoriile pentru montarea modelelor la braţele articulatorului (G) -

Articulatoarele pot fi: -

MECANICE neprogramabile (medii): Protar I, Denar Automark, Optilator, Stratos 100, Whip Mix 100, Hanau-Mate,etc) parţial programabile (semiadaptabile): Whip-Mix, Denar Mark II, Hanau ,

Quick Master

- total programabile (individuale): Denar D5A, Whip Mix 2000, Stratos 300, Hanau modular, Protar Kavo ELECTRONICE (programabile prin computer- înregistrare şi redare electronică a cinematicii mandibulare şi a parametrilor ocluzali şi articulari). Sunt simulatoare mecanice la care s-a adaptat un electromotor ce permite realizarea automată şi repetată a anumitor mişcări ale braţului mobil, evidenţiind interferenţele ocluzale şi pantele de glisare După construcţia lor, articulatoarele pot fi: - tip ARCON - bilele condiliene sunt ataşate la braţul inferior (echivalentul mecanic al mandibulei): Whip Mix, Denar Mark II, Denar D5A, Denar Combi, Denar Advantage, Denar Automark, Denar Anamark Plus, Stratos tip NON - ARCON- bilele condiliene sunt ataşate la braţul superior: Hanau 96H2O, Dentatus, Artex tip S Pentru montarea modelelor în simulator este necesară transferarea datelor înregistrate în cavitatea orală. Dispozitivul de transfer este în funcţie de tipul şi complexitatea simulatorului utilizat: pentru ocluzoare şi articulatoare medii (neprogramabile) - machetele de ocluzie pentru articulatoare parţial şi total programabile - arcurile faciale (fig.5.2) Fig.5.2. Transferul datelor în articular cu ajutorul arcului facial

5.1. MONTAREA ÎN OCLUZOR După determinarea relaţiilor intermaxilare şi trasarea pe bordurile de ocluzie a reperelor necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali, machetele de ocluzie se solidarizează între ele la nivelul bordurilor de ocluzie (prin lipire cu ceară fierbinte sau, mai bine, cu anse metalice in formă de „U” aplicate câte două bilateral şi una paramedian), se repoziţionează pe modele şi se trimit în laborator pentru a fi montate în ocluzor (fig.5.3).

Fig.5.3. Complexul modele funcţionale/machete de ocluzie

Material şi instrumentar necesar: • • • • • • •

complexul modele funcţionale/machete de ocluzie ocluzor gips, apă, bol de cauciuc, spatulă pentru gips spatulă pentruceară creion (marker) riglă gradată

Reguli de montare în ocluzor: 1. Planul de orientare ocluzală, materializat de suprafeţele ocluzale ale bordurilor de ocluzie aflate în contact, trebuie să fie paralel cu un plan orizontal, reprezentat de planul mesei atât în sens antero-posterior cât şi în sens transversal. (dacă baza soclului, greşit fasonată, nu permite ca planul ocuzal să fie orientat orizontal, este indicat să fie orientat oblic, ascendent spre distal; în nici un caz nu se acceptă înclinat în sens transversal, mai sus ori mai jos în dreapta decât în stânga. (fig.5.4)

Fig.5.4. Montarea în ocluzor - regula nr.1

\

Fig.5.5. Montarea în ocluzor a) regula nr.2; b) regula nr.3 2. Planul medio-sagital al complexului machete de ocluzie/modele funcţionale trebuie să se suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular pe axa balama) (fig.5.5 a) a b

3. Distanţa dintre axul balama şi punctul interincisiv (marcat de intersecţia liniei mediene cu planul de ocluzie) trebuie să fie cuprinsă între 9-10 cm (fig.5.5 b) Tehnica de montare în ocluzor: 1. Se alege şi se verifică ocluzorul (să nu prezinte deplasări orizontale din cauza uzurii sistemului de articulare)

2. Se reduce din înălţimea soclurilor, astfel încât să nu depăşească 15 mm şi să rămână un spaţiu de cel puţin 5 mm între soclul modelului maxilar şi braţul superior al ocluzorului (care trebuie să se sprijine pe şurubul de distan ţare!) (fig.5.5). 3. Se realizează pe suprafaţa bazală a soclurilor şanţuri de retenţie în formă de grilă, cu adâncimea de 2-3 mm (fig.5.6 a) 4. Pentru a asigura o mai bună stabilitate în timpul gipsării, se pot solidariza modelele cu beţe de chibrit sau freze lipite cu ceară la nivelul soclurilor, unul frontal şi câte unul lateral (fig.5.6 b) 5. Modele se hidratează prin imersie în apă, pentru a evita ca pasta de

Fig.5.6. a) Şanţuri de retenţie; b) Solidarizarea complexului modele/machete de ocluzie

gips să facă priză instantaneu ca urmare a absorbţiei apei de către modelele uscate 6. Fixarea modelului mandibular: - se prepară pastă de gips şi se depune pe masa de lucru - se introduce braţul inferior al ocluzorului în pasta de gips şi se presează până când ajunge în contact cu masa (fig.5.7 a) - peste braţul inferior se pune o nouă cantitate de gips (fig.5.7 b) - se aşează complexul machete de ocluzie/modele cu partea distală orientată spre axul balama, conform regulilor de montare; se apasă până când soclul modelului inferior atinge braţul inferior al ocluzorului, pentru ca stratul de gips interpus să aibă grosime minimă (fig.5.7 c). - surplusul de gips care a refluat distal se îndepărtează pentru a nu bloca şurubul şi contrapiuliţa

Fig.5.7. Etapele montării modelului inferior

7. Fixarea modelului maxilar: - după priza gipsului cu care s-a fixat modelul mandibular, se verifică dacă între braţul superior al ocluzorului şi soclul modelului maxilar s-a conservat spaţiul de minim 5 mm - se aplică pastă de gips pe soclul modelului superior - se închide braţul superior al ocluzorului (fig.5.8 a) se depune o nouă cantitate de gips, care va fi modelată sub formă de calotă hemisferică (fig.5.8 b)

Fig.5.8. Etapele montării modelului superior

8. Se blochează şurubul distanţator cu ajutorul contrapiuliţei 9. Se transferă reperele de pe bordurile de ocluzie pe modele: - linia mediană - se prelungeşte de pe bordurile de ocluzie pe soclurile celor două modele - liniile caninilor - se trasează numai pe soclul modelului superior - linia surâsului - se transferă trasând două linii paralele cu aceasta pe soclul modelului superior; distanţa dintre ele este egală cu cea dintre linia surâsului şi planul de orientare ocluzală (fig.5.9)

Fig.5.9. Transferul reperelor de pe bordurile de ocluzie

- planul de orientare ocluzală, marcat de întâlnirea dintre bordurile de ocluzie, se trasează pe soclul modelului superior printr-o linie paralelă cu acesta; distanţa dintre acestă linie şi planul de ocluzie se măsoară şi se înscrie pe soclul modelului superior, pe linia mediană - curbura vestibulară a bordurii de ocluzie superioare - reprezintă arcul de cerc pe care se vor monta feţele vestibulare ale dinţilor frontali superiori. Se înregistrează prin amprentare cu gips (rezultă o cheie care va facilita montarea dinţilor artificiali după îndepărtarea machetelor de ocluzie) sau se trasează pe plăcuţa Pedro Saizar (fig.5.10)

Fig.5.10. Trasarea curburii vestibulare

- linia mijlocului crestei alveolare - se trasează de la nivelul caninilor până la tuberozităţile maxilare, respectiv tuberculii piriformi, şi se prelungeşte distal pe soclu; această linie are rol în montarea dinţilor laterali, deoarece şanţul meziodistal al dinţilor artificiali trebuie să se suprapună peste această linie. Pe

modelul mandibular se trasează linia mijlocului crestei alveolare şi în zona frontală (fig.5.11)

Fig.5.11 . Marcarea mijlocului crestei alveolare

a

b

Fig.5.12. Trasarea curburii crestei alveolare mandibulare

- linia curburii crestei alveolare mandibulare în zona laterală se trasează pe soclul modelului mandibular; este o linie curbă, paralelă cu profilul crestei alveolare şi ajută la montarea dinţilor laterali astfel încât să se înscrie în curba sagitală de ocluzie (fig.5.12 a). Se poate trasa cu un creion sau cu ajutorul unui compas special, care are o la o extremitate o mină de grafit iar la cealaltă o tijă curbă ce urmăreste profilul crestei (fig.5.12 b) Dezavantajul montării în ocluzor: ocluzorul poate reproduce numai mişcările în plan vertical ale mandibulei, de ridicare şi coborâre, de aceea montarea dinţilor artificiali se face fără posibilitatea verificării rapoartelor de ocluzie în mişcările în plan orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga).

5.2. MONTAREA ÎN ARTICULATOR 5.2.1. Montarea în articulatorul mediu (neprogramabil) Material şi instrumentar necesar: -

complexul modele funcţionale/machete de ocluzie articulator mediu gips, apă, bol de cauciuc spatula pentru gips spatulă pentru ceară creion (marker)

Tehnica de lucru: Spre deosebire de montarea în ocluzor, montarea în articulator începe cu fixarea modelul maxilar. O altă deosebire constă în faptul că la montarea în articulator machetele de ocluzie nu mai sunt solidarizate una de cealaltă, deoarece se montează separat cele două modele. 1. Pregătirea modelelor pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior se trasează linia medio- sagitală şi încă două linii de orientare, simetrice şi paralele cu aceasta; - modelele sunt hidratate în apă 3-4 minute pentru a împiedica priza instantanee a pastei de gips, cauzată de absorbţia apei de către modelele uscate. 2. Pregătirea machetelor de ocluzie - constă în realizarea unor chei (şanţuri) de reper în zona laterală (fig.5.13 a), dreaptă şi stângă a bordurilor de ocluzie, necesare pentru repoziţionarea lor corectă în momentul montării modelului mandibular; apoi sunt desolidarizate în vederea montării modelului superior 3. Gipsarea modelului superior - se ridică braţul superior al articulatorului se aşează macheta de ocluzie maxilară împreună cu modelul pe planul de orientare protetică astfel încât linia mediană a modelului să coincidă cu cea a articulatorului iar punctul interincisiv să fie contactat de vârful tijei orizontale ce culisează pe tija verticală (a dimensiunii verticale)(fig.5.13 b); - se solidarizează bordura de ocluzie la planul de orientare protetică prin lipire cu ceară fiebinte (fig.5.13 c);

Fig.5.13. Pregătirea şi poziţionarea modelului superior

se prepară pastă de gips de consistenţă smântânoasă şi se aplică pe suprafaţa bazală a modelului superior se coboară braţul superior al articulatorului până când tija verticală contactează platoul incizal, apoi pasta de gips se nivelează şi se modelează sub formă de calotă (fig.5.14)

Fig.5.14. Montarea modelului superior

4. Gipsarea modelului inferior se îndepărtează de pe braţul inferior al articulatorului platoul care materializează planul de orientare protetică - se inversează articulatorul cu braţul superior în jos - modelul mandibular, împreună cu macheta de ocluzie, se repoziţionează peste modelul maxilar în relaţie centrică, cu ajutorul şanţurilor de reper trasate pe bordurile de ocluzie înainte de începerea montării se solidarizează provizoriu cele două borduri (cu ceară topită) - se prepară pastă de gips şi se depune pe soclul modelului mandibular se închide articulatorul până când tija verticală atinge platoul incizal (fig.5.15), apoi se fasonează.

Fig.5.15. Montarea modelului inferior

5.2.2. Montarea în articulatorul individual (programabil) Material şi instrumentar necesar -

articulator programabil arc facial cu accesorii complexul machete de ocluzie/modele funcţionale gips, apă, bol de cauciuc ,spatulă pentru gips Tehnica de lucru:

Tehnica este mai complexă decât cea pentru montarea în articulatorul mediu şi necesită înregistrarea în cabinet a unor date, cu ajutorul arcului facial (fig.5.16) şi trimiterea lor în laboratorul de tehnică dentară: • relaţia centrică • poziţia axei balama • traiectoriile condiliene şi incisive • poziţia modelului superior în raport cu două planuri de referinţă

Fig.5.16. Înregistarea datelor cu arcul facial În cazul pacientului edentat total, pentru transferul poziţiei modelului superior în raport cu două planuri de referinţă, macheta de ocluzie maxilară este fixată pe platoul ocluzal al arcului facial (fig.5.17). Arcul facial se aplică cu platoul ocluzal pe bordura de ocluzie a machetei superioare (aflată pe câmpul protetic), în timp ce pivoturile din braţele laterale sunt fixate în dreptul reperelor trasate pe tegument corespunzător axei balama (54).

Fig.5.17. Fixarea machetei de ocluzie la platoul ocluzal al arcului facial După înregistrarea acestei poziţii, arcul facial împreună cu macheta de ocluzie superioară sunt montate în articulator, cu scopul de a fixa modelul superior într-o poziţie identică cu cea a maxilarului (fig.5.18)

Fig.5.18. Transferul reperelor clinice în articulator cu ajutorul arcului facial

Fixarea modelului superior (fig.5.19): - se trasează linia mediană pe soclul modelului superior se ridică braţul superior al articulatorului şi se introduce modelul în macheta de ocluzie (montată în faza anterioară în articulator împreună cu arcul facial) se prepară pastă de gips şi se aplică pe soclul modelului superior braţul superior al articulatorului se coboară până la contactul dintre tija verticală şi plăcuţa incisivă - se fasonează pasta de gips - arcul facial se îndepărtează numai după priza gipsului

Fig.5.19. Gipsarea modelului superior în articulatorul programabil

Machetele de ocluzie se reintroduc în cavitatea orală, se înregistrează relaţiile intermaxilare şi se solidarizează între ele la nivelul bordurilor. Se îndepărtează din cavitatea orală în vederea montării modelului inferior în articulator. Fixarea modelului inferior se inversează articulatorul cu braţul superior în jos - se aplică machetele de ocluzie pe modelul superior (care este deja montat) modelul inferior se repoziţionează în macheta de ocluzie inferioară (solidarizată la cea superioară) - pe soclul modelului inferior se depune pastă de gips, iar deasupra se aduce braţul inferior până când articulatorul se cuplează. tija verticală de ghidaj este fixată şi platoul incizal se poziţionează după datele stabilite în cabinet. - în final sunt reglate traiectoriile condililor pentru mişcările de propulsie şi lateralitate specifice pacientului respectiv.

6 MACHETA PROTEZEI TOTALE

DEFINIŢIE. Macheta reprezintă copia pozitivă, în ceară, cu dinţi artificiali, a viitoarei proteze. ELEMENTE COMPONENTE: • •

Macheta bazei - din folie de ceară roz, cu grosimea de 2mm Arcada dentară artificială- formată din maxim 14 dinţi, din răşini acrilice, diacrilo-compozite sau ceramică (fig.6.1)

Fig.6.1. Dinţi artificiali: a) din răşini; b) din ceramică (au retenţii mecanice sub formă de crampoane metalice sau găuri diatorice)

ROL: - verificarea în cavitatea orală a reabilitării morfo-funcţionale - obţinerea tiparului

-

Material şi instrumentar necesar: modele funcţionale montate în simulator folii de ceară roz garnituri de dinţi artificiali (din acrilat, compozit sau ceramică) substanţă izolatoare spatulă de ceară bec de gaz Tehnica de lucru:

Etape: > Alegerea dinţilor artificiali > Realizarea bazei machetei > Realizarea arcadei artificiale

6.1. ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI 9

Alegerea dinţilor artificiali se face în funcţie de următoarele categorii de repere: a) Datele din fişa de laborator (fig.6.2): -

forma dinţilor frontali superiori culoarea dimensiuni relieful ocluzal al dinţilor laterali (gradul de cuspidare) - rapoartele interarcadice din zona frontală - diverse artificii de montare - materialul

Fig.6.2. Alegerea dinţilor artificiali în funcţie de datele din fişa de laborator

- FORMA dinţilor frontali superiori - se alege în funcţie de: ■ forma feţei - sunt 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval (fig.6.3a) ■ sexul pacientului - masculin - unghiurile ascuţite, bine exprimate, formele cuboidale, sugerează forţă, vigoare şi putere - feminin - unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează delicateţe, feminitate ■ tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane scunde/ dinţi pătraţi (fig.6.3b) - CULOAREA - trebuie corelată în special cu vârsta şi sexul pacientului, dar se

Fig.6.3. Alegerea dinţilor artificiali trebuie corelată cu: a) forma feţei, b) tipul constituţional

poate ţine cont şi de nuanţa tegumentelor, a ochilor şi a părului (fig.6.4). Dinţii naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă din cauza florei microbiene cromatogene precum şi a pigmenţilor din alimentaţie, tutun, etc. Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o greşeală ce va accentua aspectul de fals!. Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii. Este recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.

Fig.6.4. Alegerea dinţilor artificiali trebuie corelată cu vârsta pacientului

- DIMENSIUNILE dinţilor frontali superiori Înălţimea şi lăţimea dinţilor frontali superiori poate fi determinată şi trecută în fişa de laborator dacă există în dotarea cabinetului dispozitivele necesare măsurării lor: alametrul şi papilametrul. ALAMETRUL Experienţa practică a arătat că există o corelaţie între lăţimea nasului şi lăţimea dinţilor frontali superiori (fig.6.5). Instrumentul numit alametru măsoară distanţa interalară, iar valoarea indicată

Fig.6.5. Corelaţia dintre laţimeanasului şi dimensiunea meziodistală a frontalilor superiori

Fig.6.6. Măsurarea distanţei interalare

reprezintă distanţa canin-canin (între liniile lor mediene), deci lăţimea aproximativă a dinţilor frontali superiori. În funcţie de această valoare tehnicianul alege garnitura optimă de dinţi frontali maxilari (fig.6.6.)

PAPILAMETRU L Este un instrument utilizat pentru determinarea înălţimii dinţilor frontali superiori (fig.6.7a). Cu ajutorul lui se măsoară înălţimea buzei superioare, care este dată de distanţa dintre papila bunoidă şi marginea inferioară a buzei superioare în repaus Papilametrul se ţine în poziţie verticală, perpendicular pe planul orizontal şi se poziţionează astfel încât papila bunoidă să intre în V-ul instrumentului. Se măsoară nivelul până la care coboară marginea buzei superioare în repaus şi apoi se măsoară nivelul până la care se ridică marginea buzei superioare în timpul surâsului (fig.6.7b). Distanţa dintre cele două valori măsurate reprezintă înălţimea (dimensiunea cervico-alveolară) a dinţilor frontali superiori.

Fig. 6.7.a. Papilametrul, b.Măsurarea înălţimii buzei superioare

RELIEFUL OCLUZAL al dinţilor laterali (gradul de cuspidare) trebuie corelat în primul rând cu cel al dinţilor restanţi, cu stereotipul de masticaţie al pacientului şi cu aspectul crestelor alveolare (gradul de atrofie şi resorbţie). În funcţie de înclinarea pantelor cuspidiene, dinţii artificiali laterali pot fi: ■ 1. Cuspidaţi (fig.6.8) a. 33° şi 30° = anatomici b. 20° = semi-anatomici ■ 2. Necuspidaţi: 0° (ne-anatomici) (fig.6.9) ■ 3. Forme speciale

8 9

a Fig.6.8.Dinţi artificiali laterali a) anatomici, b) semi-anatomici

1.a. Dinţii cuspidaţi anatomici (30° şi 33°) Indicaţie: la pacienţii cu creste alveolare bine reprezentate, înalte, deoarece aceşti dinţi au tendinţa de a deplasa proteza în sens orizontal. Din aceste considerente sunt mai indicaţi pentru protezele parţiale decât pentru cele totale. Avantaje: - estetică foarte bună (aspect foarte apropiat de al dinţilor naturali) - eficienţă masticatorie foarte bună - permit realizarea mişcărilor verticale ale mandibulei - pantele cuspidiene asigură obţinerea ocluziei cu balans general şi în poziţii excentrice ale mandibulei Dezavantaje: - mai dificil de echilibrat - pot produce interferenţe ocluzale în mişcările de lateralitate - risc mai mare de apariţie a forţelor orizontale - pot cauza resorbţia crestei alveolare l.b.Dinţii cuspidaţi semi-anatomici (20°) Indicaţie: sunt preferaţi pentru realizarea protezei totale deoarece produc mai puţine deplasări laterale ale protezei decât cei anatomici Avantaje : - uşor de montat şi echilibrat - reduc riscul de apariţie a forţelor orizontale

9 0

- oferă toate avantajele dinţilor cuspidaţi Dezavantaje: - mai puţin estetici decât cei anatomici (cuspizii V sunt mai scurţi) - eficienţă masticatorie mai mică decât a celor anatomici 2. Dinţii laterali necuspidaţi: 0° (ne-anatomici)- au faţa ocluzală plană, fără elemente de relief Indicaţi în cazul pacienţilor cu: creste alveolare atrofiate şi coordonare musculară slabă - ocluzie cl.a-IIa şi cl. a-IIIa - ocluzie inversă - sunt utilizaţi foarte rar dacă antagoniştii sunt naturali Avantaje: - uşor de montat - datorită absenţei pantelor înclinate, crestele sunt supuse doar la presiuni verticale (presiune orizontală minimă) - mai puţine interferenţe antero-posterioare

Fig.6.9. Dinţi laterali necuspidaţi (ne-anatomici)

Dezavantaje: - dificil de obţinut ocluzia cu balans general eficienţă masticatorie redusă, mai ales în cazul alimentelor fibroase şi dure - estetică deficitară

- RAPOARTELE INTERARCADICE din zona frontală Pe fişa de laborator medicul trebuie să menţioneze tipul de raport interarcadic ce trebuie realizat prin montarea dinţilor artificiali (fig.6.10): - - Psalidodont - - Labiodont (cap-la-cap) - - Ocluzie inversă Restabilirea rapoartelor interarcadice optime urmăreşte 3 obiective: - eficienţă masticatorie şi stabilitate maximă - evitarea tulburărilor fonetice - restaurarea fizionomiei

Fig.6.10. a.Raport psalidodont, b. Raport labiodont

ARTIFICII DE MONTARE: treme, diasteme, modificări de poziţie sau culoare a unor dinţi, aplicarea unor obturaţii sau microproteze, simularea abraziei sau retracţiei gingivale (vezi cap.6.3.4.) - MATERIALUL - medicul trebuie să specifice în fişa de laborator materialul din care trebuie să fie dinţii artificilali. o Materiale

organice: o Materiale anorganice: ceramică Dinţii artificiali din materiale organice, din punct de vedere al compoziţiei şi structurii pot fi - din răşini acrilice pe bază de polimetacrilat de metil (PMMA)(fig.6.11a) - din răşini acrilice reticulate (double cross-linked arylics, twin cross resins)(fig.6.11b) -din compozite cu nanoumplutură (NFC- nanofilled composite)(fig.6.11c) 9 2

ba

c Fig.6.11. Dinţi artificiali din materiale organice

Proprietăţi fizice: ❖ rezilienţă destul de mare ❖ duritate satisfăcătoare ❖ rezistenţă relativ redusă la abrazie (PMMA) ❖ aproape insolubili în fluidele orale ❖ suferă modificări dimensionale (PMMA) CERINŢE (specificaţii A.D.A) ■ lipsa porozităţilor pe o adâncime de 2mm de la suprafaţă (observabil la o magnitudine de X10) ■ să nu sufere distorsionări sau modificări de culoare după menţinere 3 ore în apă la 100°C ■ să reziste la zgâriere (înainte şi după polimerizare în baie de apă) ■ doar o uşoară modificare de culoare sub lumină ultraviolet Avantaje: - pot fi prelucraţi cu instrumentar rotativ pentru a fi adaptaţi în spaţii reduse - se leagă chimic de baza protezei, de aceea nu au nevoie de retenţii mecanice - transmit mai puţin forţele masticatorii la creasta subiacentă decât cei din ceramică

9 3

-

nu abrazează smalţul dinţilor antagonişti nu produc zgomot la contactul cu antagoniştii nu se sparg pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi fotopolimerizabili

Pigmenţii fotopolimerizabili pentru dinţii artificiali din răşini sunt furnizaţi sub formă de pastă şi pot fi aplicaţi direct pe suprafaţa dinţilor artificiali. - permit obţinerea unor caracteristici individuale, corelate cu vârsta pacientului - sunt disponibili în 12 culori Tehnică (fig.6.12): 1. 2.

se abrazează cu o freză suprafaţa care trebuie individualizată se sablează întreaga suprafaţă a dintelui cu particule de oxid de aluminiu, sub o presiune de 2 bar, apoi se curăţă suprafaţa cu steamer-ul 3. se aplică un strat de monomer cu ajutorul unei pensule şi se lasă 2-3 minute 4. se aplică un strat foarte subţire de agent bonding (0,2-0,5mm), care se fotopolimerizează 20 secunde

Fig.6.12. Tehnica individualizării dinţilor artificiali din răşini prin aplicarea pigmenţilor fotopolimerizabili

5. se amestecă pastele de pigment pentru obţinerea nuaţei dorite, apoi se aplică pe suprafaţa dintelui cu un penson fin; se fotopolimerizează timp de 20 secunde 6. în final se aplică un strat protector transparent (0,1-0,3mm), care se

fotopolimerizează 5 minute, după care dintele trebuie lustruit perfect Dezavantaje (pentru dinţii din PMMA) - modificarea culorii în timp (“îmbătrânirea acrilatului”) - pot fi solubili în unii solvenţi - rezistenţă mai mică la abrazie - pot determina scăderea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) în timp, din cauza abraziei Indicaţii: - când antagoniştii sunt dinţi naturali sau tot acrilici - când spaţiul cervico-ocluzal este mic - în cazul unei resorbţii accentuate a osului alveolar (nu transmit forţele cu aceeaşi intensitate ca cei din ceramică deoarece sunt mai puţin duri şi absorb o parte din forţele masticatorii) - când pacientul preferă dinţi din acrilat (din considerente financiare) Dinţii din răşini reticulate (fig.6.13) ■ gradul de reticulare influenţează proprietăţile fizico-chimice ale dinţilor din răşini ■ zona cervicală este mai puţin reticulată, în scopul realizării unei bune legături chimice cu baza protezei ■ în zona incizală materialul este mult mai reticulat, pentru a-i mări rezistenţa la abrazie, transparenţa şi transluciditatea. ■ caracteristicile mecanice deosebit de performante ale materialului reticulat le asigură o funcţionalitate îndelungată ■ perfecţiunea lor estetică este determinată de structura pluristratificată care le conferă efectul de perlă

Fig.6.13. Structura pluristratificata a dinţilor din răşini reticulate

Dinţii din compozite cu nanoumplutură (NFC)(fig.6.14)

Materialele compozite cu nanoumplutură utilizate pentru realizarea dinţilor artificiali sunt formate dintr-o matrice de uretan dimetacrilat şi umplutură organică, care le conferă următoarele caracteristici: - rezistenţă foarte mare la abrazie - stabilitate cromatică - posibilitate de lustruire perfectă - nu favorizează aderenţa plăcii bacteriene Avantajul major al materialelor NFC este reprezentat de transparenţa şi transluciditatea extrem de naturală, care conferă dintelui o vitalitatea aparte. Această estetică deosebită este datorată, ca şi în cazul răşinilor reticulate, tot distribuţiei pe 4 straturi interne a materialului

Fig.6.14. Dinţi artificiali din compozite cu nanoumplutură

Dinţii artificiali din răşini pot fi realizaţi: - În laboratorul de tehnică dentară (manufactural) - Industrial Realizarea dinţilor artificiali în laborator - este o tehnologie depăşită de mult timp, dar foarte utilizată cu decenii în urmă, când oferta pieţei de materiale stomatologice era extrem de săracă. Se utilizau tipare din gips, silicon sau metal în care se introducea şi se polimeriza pastă de acrilat (fig.6.15).

9 6

Fig.6.15.Tipare pentru realizarea în laborator a dinţilor artificiali: a) din ghips, b) din metal

Dinţii realizaţi în laborator au următoarele caracteristici: ■ sunt inferiori din punct de vedere calitativ ■ au structura neomogenă sau poroasă ■ rezistenţă redusă la abrazie ■ îşi modifică aspectul (fenomenul de îmbătrânire a acrilatului) Pentru realizarea industrială a dinţilor artificiali din răşini se utilizează tipare speciale, ce permit dispunerea treptată a straturilor de răşină (fig.6.16). Polimerizarea se desfăşoară la temperaturi de 200-250°C şi presiuni de 8-10 daN/cm3. Dinţii realizaţi industrial au următoarele caracteristici:

Fig.6.16. Realizarea indiustrială a dinţilor artificiali din răşini

■ ■ ■ ■

sunt superiori din punct de vedere calitativ au structura omogenă şi densă rezistenţă superioară la abrazie stabilitate cromatică în timp

9 7

Dinţii artificiali din ceramică sunt consideraţi încă standardul în privinţa refacerii esteticii. Sunt disponibili în numeroase forme, dimensiuni şi culori pentru a acoperi o largă varietate de situaţii clinice Se leagă mecanic de baza protezei, de aceea sunt prevăzuţi cu retenţii sub formă de (fig.6.17): - pinuri (crampoane scurte butonate) - la dinţii frontali - găuri diatorice - la dinţii laterali

Fig.6.17. Retenţii sub formă de crampoane butonate şi găuri diatorice

Dinţii artificiali din ceramică se realizează numai industrial. Masa ceramică (cu compoziţia: 81% feldspat, 15% quartz, 4% kaolin, < 1% pigmenţi şi lianţi) este introdusă în tipare strat cu strat şi apoi arsă în vid la temperaturi de peste 1000°C (fig.6.18).

Fig.6.18. Realizarea dinţilor artificiali din ceramică

Indicaţiile dinţilor din ceramică: ■ pacienţi cu creste alveolare bine reprezentate

■ la pacienţi care au purtat cu succes proteze cu dinţi din ceramică ■ dacă antagoniştii sunt tot din ceramică Avantaje ■ Aspect foarte apropiat de cel al dinţilor naturali ■ Mult mai rezistenţi la abrazie ■ Menţin dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) neschimbată mult timp ■ Stabilitate cromatică (nu-şi modifică culoarea în timp) ■ Insolubili în solvenţi ■ Pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi (fig.6.19)

Fig.6.19. Trusă de pigmenţi pentru individualizarea dinţilor artificiali din porţelan

Tehnica de aplicare a pigmenţilor (fig. 6.20): 1. Se prelucrează cu o freză suprafaţa dintelui care trebuie individualizată 2. se sablează toată suprafaţa dintelui cu particlue de oxid de aluminiu, la o presiune de 2 bar, apoi se curăţă cu steamer-ul, penatru a lăsa o suprafaţa perfect curată, fără urme de pulbere sau grăsime 3. prin amestecul culorilor de bază (roşu, albastru şi galben) se obţin nuanţele dorite şi seaplică pe suprafaţa dintelui, cu un penson fin 4. sinterizarea (arderea) pigmenţilor se realizează în cuptorul de ceramică, la temperatura de 800°C, timp de 7 minute (o temperatură mai mică decât cea de sinterizare a dentinei şi smalţului) 5. se aplică un strat de glazură peste suprafaţa pe care s-a aplicat pigmentul 6. se sinterizează glazura (la temperature de 920°C), apoi dintele se lustruieşte perfect

Fig.6.20. Aplicarea pigmenţilor pe dinţii artificiali din porţelan

Dezavantajele dinţilor artificiali din porţelan: ■ nu se auto-ajustează prin abrazie ^ nu pot urma ritmul de resorbţie al ■ ■ ■ ■ ■

osului alveolar ^ protezele necesită frecvent căptuşiri Sunt foarte duri şi transmit forţele masticatorii la osul alveolar cu o intensitate mai mare decât cei din acrilat La contactul cu antagoniştii fac un zgomot caracteristic, care trădează prezenţa protezei Se pot desprinde din baza protezei Sunt casanţi, se pot fractura Abrazează dinţii antagonişti naturali sau din răşini (fig.6.21)

Fig.6.21. Abrazie marcată a dinţilor naturali determinată de antagonişti din ceramică

b) Reperele de pe machetele de ocluzie: -

lăţimea (dimensiunea mezio-distală) dinţilor frontali superiori

este determinată de distanţa dintre liniile caninilor. Astfel, suma lăţimii lor trebuie să fie egală cu distanţa dintre liniile caninilor + 8 mm (pentru că linia caninului marchează vârful cuspidului, nu faţa distală a caninului!)(fig.6.22) înălţimea dinţilor frontali superiori - este dată de distanţa dintre linia surâsului şi planul de ocluzie

-

Fig.6.22. Alegerea lăţimii dinţilor frontali superiori în funcţie de distanţa dintre liniile caninilor

c) Reperele de pe modelele funcţionale •

dimensiunea vestibulo-orală a dinţilor laterali

- este condiţionată în special de lăţimea crestei alveolare, pentru că dinţii artificiali trebuie să fie plasaţi în poligonul de sprijin oferit de creasta alveolară (fig.6.23 a) • dimensiunea mezio-distală a dinţilor laterali - trebuie să permită încadrarea acestora între faţa distală a caninului şi un punct situat la 5- 6mm anterior de tuberozităţile maxilare, respectiv de tuberculii piriformi (dacă nu este loc suficient, se renunţă la montarea molarului secund)

- se stabileşte în funcţie de distanţa dintre creasta alveolară şi planul de ocluzie sau distanţa dintre cele două creste alveolare (în cazul unei edentaţii totale bimaxilare) (fig.6.23 b) Fig.6.23. Reperele de pe modelele funcţionale

• dimensiunea cervico-ocluzală (înălţimea) dinţilor laterali

6.2. REALIZAREA BAZEI MACHETEI Înainte de a realiza macheta bazei protezei, modelele funcţionale trebuie pregătite prin foliere şi gravare. FOUEREA Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii: • Câmpul protetic maxilar: - Papila bunoidă (retroincisivă) - Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare - Rafeul median - Torusul palatin - Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită - Eventuale exostoze • Câmpul protetic mandibular: - Liniile oblice interne - Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită - Torus mandibular

exostoze Scop: - protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic prin crearea unui spaţiu între baza protezei şi mucoasă (spaţiu egal cu rezilienţa mucoasei) MATERIAL - Folie de staniu sau aluminiu de 0,20 mm grosime - Ciment fosfat de Zn TEHNICĂ Folia se decupează după conturul zonei care trebuie foliată şi care a fost trasat pe model de către medic - Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare de pe model (fig.6.24a) şi va fi cu atât mai mare cu cât fibromucoasa acoperitoare este mai subţire iar ţesuturile din jur mai depresibile - Folia se adaptează pe model în limitele desenului şi se fixează cu ciment fosfat de Zn (fig.6.24b) Dacă este necesar un spaţiu mai mare, indicat pe desen printr-o dublă sau triplă haşurare, se aplică 3 sau chiar 4 folii cu grosimea de 0,20mm, care se lipesc între ele tot cu ciment

Fig.6.24. Folierea modelului funcţional

GRAVAREA Poate fi efectuată: în cabinet - de către medicul stomatolog în laborator - de către tehnicianul dentar, la solicitarea medicului Scop- perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic TEHNICĂ

Cu o spatulă de modelat ceara se realizează pe model un şanţ, cu un versant distal drept şi unul mezial oblic - MODEL MAXILAR (fig.6.25) • de-a lungul liniei “Ah” • lăţime 2 - 5 mm • adâncime 1 - 1,5 - 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei) - MODEL MANDIBULAR • în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform • lăţime 1 mm • adâncime 1 mm

Fig.6.25. Gravarea modelului maxilar

Gravarea modelului funcţional maxilar la linia “Ah” trebuie efectuată chiar de către medic, în etapa de verificare intraorală a machetei. Gravarea se face individualizat, la fiecare caz clinic în parte, în funcţie de particularităţile câmpului protetic (forma şi dimensiunile bolţii palatine, gradul de rezilienţă al diferitelor zone de mucoasă,etc). Gravarea se realizează în scopul utilizării presiunii atmosferice pentru menţinerea protezelor totale prin fenomenul de succiune, adică prin realizarea unei închideri marginale în ventil care să circumscrie o cameră de vid, de fapt o presiune mai scăzută decât presiunea atmosferică - între faţa mucozală a protezei şi mucoasa câmpului protetic în totalitate, ori în numai anumite zone- succiune limitată, parcelară, de obicei paramedian. Prin gravarea modelului funcţional, pe faţa mucozală a protezei acrilice vor apare, corespunzător şanţurilor gravate, nervuri din acrilat, cu atât mai proeminente cu cât gravarea s-a făcut mai profund. Aceste nervuri se vor înfunda îm mucoasa depresibilă şi vor delimita astfel acele zone cu joasă

presiune, care permit presiunii atmosferice, care se exercită pe faţa exterioară a protezei, să o apese pe câmpul protetic contribuind astfel la menţinerea ei. Realizarea succiunii limitate se obţine prin gravarea „liniilor americane”. Linia americană presupune gravarea unui şanţ cu adâncimea şi lăţimea de 0,5 mm, la distanţă de cca. 15 mm de mijlocul crestelor alveolare şi de 10 mm faţă de linia A. Se va obţine pe faţa mucozală a bazei o nervură proeminentă care va circumscrie o zonă ce va funcţiona ca o cameră cu „joasă presiune”. În momentul înfundării protezei (sub efectul presiunii ocluzale şi a limbii), aerul va fi eliminat, apărând succiunea. Nervura înfundată în mucoasa depresibilă, realizează „închiderea în ventil” care menţine joasa presiune, nepermiţând aerului din exterior să pătrundă între mucoasa câmpului protetic şi faţa mucozală a protezei. Când sutura mediană este proeminentă şi acoperită cu fibromucoasă subţire, se gravează de o parte şi de alta câte un şanţ care circumscrie două zone simetrice de succiune limitată (52).

REALIZAREA MACHETEI BAZEI Tehnica: modelul este izolat (cu o substanţă izolatoare, nu cu apă) pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă desprinderea machetei de pe model fără riscul de a o deforma. Nu trebuie utilizate pentru izolare substanţe grase, ulei siliconic, ulei de parafină, nici vaselină. Folosirea unor asemenea substanţe va face imposibilă izolarea modelulului funcţional faţă de pasta de acrilat, atunci când modelul funcţional va face parte din tipar. - pe model se trasează linia mijlocului crestelor alveolare, se plastifiază o folie de ceară roz (nu direct în flacără, ci la aproximativ 20 cm deasupra ei) şi se adaptează pe model, în limitele zonei de închidere marginală (succiune); adaptarea se face din centru spre periferie, cu o presiune uşoară şi uniformă iar excesul se îndepărtează cu spatula - se detensionează şi se îndepărtează de pe model pentru a verifica dacă grosimea bazei este uniformă - macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte la nivelul marginilor, cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării dinţilor - se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se lipeşte pe mijlocul crestei alveolare; în acest rulou se vor fixa dinţii artificiali (fig.6.26)

Fig.6.26. Realizarea bazei machetei Există rulouri de ceară prefabricate, de diferite dimensiuni, care datorită consistenţei pot fi manevrate fără a fi încălzite la flacară. Se adaptează uşor pe macheta bazei iar dinţii pot fi fixaţi datorită capacităţii ei adezive (fig.6.27).

Fig.6.27. Rulou prefabricat pentru montarea dinţilor

6.3. REALIZAREA ARCADEI ARTIFICIALE 6.3.1. Montarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi Caracteristici: - utilizează dinţi artificiali anatoformi care reproduc forma şi dimensiunea dinţilor naturali, cu pante cuspidiene între 20° şi 33°(semi-anatomici şi anatomici); modelele funcţionale pe care se realizează macheta sunt montate într-un articulator adaptabil sau semiadaptabil

- este utilizată o riglă specială, concepută de autor (rigla Gysi) care permite măsurarea distanţei dintre crestele alveolare precum şi înclinarea axei interalveolare (fig.6.28)

-

montarea se bazează pe teoria „ocluziei echilibrat balansată” conform căreia în

Fig.6.28. Rigla Gysi

mişcările de propulsie şi lateralitate trebuie să existe contacte dentare atât pe partea activă cât şi pe partea inactivă (de balans)

-

relieful ocluzal, înălţimea şi pantele cuspidiene trebuie corelate cu traiectoriile condiliene;

aceste date trebuie înregistrate cu arcul facial şi transferate pe un articulator

Material şi instrumentar necesar: • complexul machete de ocluzie/modele funcţionale montat în simulator • garnituri de dinţi artificiali anatoformi • ceară roz • spatulă de ceară • bec de gaz REGULI GENERALE DE MONTARE: 1.

Fiecare dinte artificial se articulează cu câte doi dinţi antagonişti, formând unităţi

masticatorii (fig.6.29a).

Excepţie:

incisivul central inferior şi ultimul molar superior (care

au câte un singur antagonist)

2.

Dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât şanţul intercuspidian

mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei (fig.6.29b).

Excepţie:

superiori care se montează uşor vestibularizaţi, din considerente fizionomice.

dinţii frontali

Fig.6.29 a) Realizarea unităţilor masticatorii; b) Montarea pe mijlocul crestei

3. Dinţii celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de ocluzie, care formează trei curbe: sagitală (Spee), transversală şi frontală (fig.6.30) Curba incizală = arcul de cerc în plan transversal pe care sunt dispuşi dinţii frontali superiori. Curba sagitală (Spee) rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinţilor; rolul ei: permite realizarea de contacte atât la nivelul dinţilor frontali cât şi laterali în timpul inciziei alimentelor, asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-posterior. Curba transversală (Wilson) rezultă din înclinarea spre oral a feţelor ocluzale ale dinţilor laterali şi favorizează apariţia punctelor de contact atât pe partea activă cât şi pe cea de balans în mişcările de lateralitate ale mandibulei, asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.

t

b

Fig.6.30. Curbele planului de ocluzie: a) sagitală (Spee),b) transversală (Wilson)

4. În relaţie centrică (RC) se realizează intercuspidare maximă (IM) între cele două arcade. În protruzie trebuie să existe cel puţin 3 puncte de contact: unul frontal şi două laterale, iar în laterotruzie contacte atât pe partea lucrătoare (activă) cât şi pe cea nelucrătoare (de balans)(fig.6.31).

Fig.6.31.Contactele ocluzale în laterotruzie

Reguli individuale de montare - montarea începe cu dinţii maxilari şi se face alternativ, stânga-dreapta, începând de la linia mediană dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul, incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund şi molarul secund MONTAREA DINŢILOR MAXILARI: 5

Incisivul central superior se montează cu faţa mezială în contact cu linia mediană şi atinge planul de ocluzie cu marginea incizală; axul longitudinal al incisivului central superior este înclinat în sens M-D cu 2° iar în sens V-P cu 5-8° (fig.6.32a); nerespectarea acestei înclinări are efecte negative asupra restaurării fizionomiei pacientului. Poziţia celor doi incisivi centrali montaţi este uşor divergentă la nivelul coletelor (fig.6.32b).

Fig.6.32.Principiul de montare a incisivului central superior

Cu spatula încălzită se plastifiază porţiunea de rulou corespunzătoare incisivului central, apoi acesta se poziţionează şi se fixează cu ceară fiebinte. Dacă ceara nu este topită uniform, răcirea se va produce neuniform, ducând la formarea de „buzunare” în ceară, care determină schimbarea

poziţiei dinţilor în urma contracţiei cerii. Nu se trece la montarea dintelui următor până când ceara nu este răcită complet (fig.6.33)

Fig.6.33.Tehnica de montare a incisivului central superior

Fig.6.34. Montarea incisivului lateral superior

Incisivul lateral superior se montează cu faţa mezială în contact cu faţa distală a incisivului central; nu atinge planul de ocluzie, marginea sa incizală fiind la 0,5-1 mm de acesta; este înclinat în sens V-P cu 6-10°, iar în sens MD cu 3° (fig.6.34) Caninul superior vine în contact cu faţa distală a incisivului lateral şi atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului; înclinarea faţă de verticală este de 2-5° în sens V-P şi 1,5° în sens M-D; jumătatea mezială a feţei vestibulare este plasată în acelaşi plan cu grupul frontal, iar jumătatea distală cu grupul dinţilor laterali (fig.6.35)

Fig.6.35. Montarea caninului superior

Premolarul prim superior se montează pe mijlocul crestei alveolare, perpendicular pe planul de orientare ocluzală, cu faţa mezială în contact sau la 0,5-1mm distanţă de faţa distală a caninului; atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului vestibular, cuspidul palatinal fiind la 0,5 mm distanţă de acesta (fig.6.36)

Fig.6.36.Montarea primului premolar superior

Premolarul secund superior se montează tot perpendicular pe mijlocul crestei, cu faţa mezială în contact cu faţa distală a primului premolar; atinge

Fig.6.37.Montarea premolarului secund superior

planul de ocluzie cu ambii cuspizi (fig.6.37) Regula de grup pentru premolarii superiori: linia care uneşte cuspizii primului premolar intersectează linia mediană înapoia acestui dinte (fig.6.38a), iar linia care uneşte cuspizii premolarului secund intersectează linia mediană chiar în dreptul lui (fig.6.38 b) . Fig.6.38 Regula de grup pentru montarea premolarilor superiori

a Tangenta premolară la maxilar constituie reperul amplasării feţelor vestibulare ale premolarilor între convexitatea vestibulară maximă a caninului şi

cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior (3) (fig.6.39a). Această linie delimitează vestibular plasarea premolarilor superiori în armonie cu restul arcadei şi respectarea coridorului bucal, evitând astfel apariţia aspectului de „gură plină de dinţi” (fig.6.39b).

b Fig.6.39. a) Tangenta premolarilor; b) Coridorul bucal (sus) şi aspectul de gură plină de dinţi (jos)

Fig.6.40. Montarea primului molar superior

Molarul prim superior are faţa mezială în contact cu faţa distală a premolarului secund; se montează pe mijlocul crestei alveolare, cu axul uşor înclinat, astfel încât faţa ocluzală este orientată în jos, spre vestibular şi spre distal; atinge planul de ocluzie prin intermediul cuspidului mezio-palatinal (fig.6.40) Molarul secund superior se montează pe mijlocul crestei, numai dacă există spaţiu suficient, cu axul mai inclinat spre mezial şi palatinal decât la primul molar; nu atinge planul de ocluzie cu nici un cuspid, cel mai apropiat fiind mezio-palatinalul (fig.6.41)

Fig.6.41.Montarea molarului secund superior

Montarea dinţilor mandibulari: 9

Molarul prim inferior se montează pe mijlocul crestei alveolare, în raport cu molarul prim superior, conform cheii de ocluzie a lui Angle: cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior se plasează între cuspizii meziovestibular şi centro-vestibular ai molarului prim inferior. În acest angrenaj cuspidul mezio-palatinal al molarului prim superior se află în foseta centrală a molarului prim inferior. În această poziţie se solidarizează cu ceară la nivelul feţei ocluzale a molarului prim superior, apoi se ramoleşte ceara machetei inferioare şi se presează în aceasta (fig.6.42). Montarea se poate face şi direct pe macheta mandibulară, după stabilirea rapoartelor ocluzale corecte.

Fig.6.42. Montarea primului molar inferior

Fig.6.43.Montarea caninului inferior

Caninul inferior se montează aproape vertical, coletul fiind uşor distalizat iar marginea incizală uşor lingualizată. Versantul mezial al marginii incizale are raport cu incisivul lateral superior, iar cel distal cu caninul superior (fig.6.43)

Incisivul central inferior se montează cu faţa mezială în raport cu linia mediană, perpendicular pe creastă; marginea incizală se plasează în spatele feţei palatinale a incisivului central superior, care îl acoperă în sens vertical 1-2 mm şi cu care are raport în 2/3 meziale ale acestuia; în sens sagital se creează un spaţiu de inocluzie de 1-2mm (fig.6.44).

Fig.6.44. Montarea incisivului central inferior

Incisivul lateral inferior se montează ca şi incisivul central, perpendicular pe mijlocul crestei; marginea incizală este plasată cu 0,5 1mm mai sus faţă de a centralului şi are raporturi cu 1/3 distală a feţei palatinale a incisivului central superior şi cu 1/3 mezială a feţei palatinale a incisivului lateral superior (fig.6.45)

Fig.6.45.Montarea incisivului lateral inferior Premolarul prim inferior se montează perpendicular pe mijlocul crestei,

în angrenaj cu versantul distal al marginii incizale a caninului superior şi cu versantul mezial al cuspidului premolarului prim superior (fig.6.46)

Fig.6.46. Montarea primului premolar inferior

Premolarul secund inferior se montează perpendicular pe mijlocul crestei, cuspidul vestibular se articulează între crestele marginale ale premolarilor maxilari, iar faţa ocluzală este uşor lingualizată (fig.6.47)

Fig.6.47. Montarea premolarului secund inferior

Molarul secund inferior se montează numai dacă există spaţiu suficient, perpendicular pe mijlocul crestei, angrenat între cuspidul distovestibular al molarului prim superior şi cuspidul mezio-vestibular al molarului secund superior

REGULILE LUI POUND 1. Feţele linguale ale dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească linia care uneşte faţa mezială a caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform 2. Feţele linguale ale dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească verticala ridicată pe linia oblică internă (fig.6.48)

Fig.6.48. Regulile lui Pound

6.3.2. Montarea dinţilor artificiali după Pedro Saizar Caracteristici: -

foloseşte o plăcuţă imaginată de autor, care materializează planul de ocluzie. plăcuţa are forma arcadei dentare dar este mai mare în suprafaţă decât aceasta şi este confecţionată din tablă cu grosimea de 0,5-1 mm (fig.6.49). este utilizată pentru montarea dinţilor superiori respectă regulile generale şi individuale de montare ale lui Gysi Tehnica montării plăcutei:

-

după montarea în ocluzor se desolidarizează bordurile de ocluzie plăcuţa se fixează cu ceară pe bordura de ocluzie superioară astfel încât circumferinţa sa exterioară să depăşească bordura în exterior cu 5 mm

11 7

(fig.6.44)

1 1 8

Fig.6.49. Montarea plăcuţei Pedro Saizar

-

-

-

-

-

-

bordura inferioară se plastifiază cu spatula fierbinte pe o adâncime de 23 mm, apoi se închide ocluzorul presând plăcuţa în stratul de ceară plastifiată până când şurubul distanţator atinge ramura superioară a ocluzorului se solidarizează plăcuţa de bordura inferioară cu ceară fierbinte se transferă reperele de pe macheta de ocluzie superioară pe plăcuţă: curbura vestibulară frontală, linia mediană şi liniile caninilor (nu şi linia surâsului) pe soclul modelului superior se notează distanţa dintre planul de ocluzie şi linia surâsului se desprinde plăcuţa de pe bordura superioară, apoi macheta de ocluzie superioară se îndepărtează de pe model pe modelul superior, la nivelul dinţilor laterali se trasează linia mijlocului crestei, care se prelungeşte distal şi pe soclu baza machetei se realizează după tehnica cunoscută Tehnica de montare a dinţilor superiori: incisivii centrali se montează de o parte şi de alta a liniei mediane, cu marginile incizale în contact cu plăcuţa, la nivelul curburii vestibulare trasate anterior. Coletul este mai palatinizat cu 2 mm faţă de marginea incizală (înclinare 5-8° vestibulo- palatinal şi 2° mezio-distal) incisivii laterali se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale ale incisivilor centrali, marginea incizală amplasată pe curbura vestibulară trasată pe plăcuţă, dar cu 0,5-1 mm mai sus de aceasta; axul longitudinal înclinat spre distal cu 3° şi vestibulo- oral cu 8-12° caninii se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale ale incisivilor laterali, cuspidul ia contact cu plăcuţa la nivelul curburii

-

vestibulare în dreptul liniei caninului; axul longitudinal este inclinat spre distal cu 1,5° şi vestibulo-palatinal cu 3-5° după montarea dinţilor frontali se controlează încadrarea lor în curbura vestibulară, simetria montării şi poziţia lor (fig.6.50) dinţii laterali se montează pe mijlocul crestei alveolare, respectând înclinările şi contactul cu planul ocluzal ca în montarea dup ă Gysi

Fig.6.50.Montarea dinţilor frontali superiori pe plăcuţa Pedro Saizar

6.3.3. Montarea dinţilor artificiali după repere anatomice (antropometrice) 9

Caracteristici: -

se adresează doar dinţilor frontali superiori reperele anatomice utilizate sunt: papila retroincisivă (bunoidă) şi rugile palatine (fig.6.51) metoda este indicată doar în cazul unei atrofii reduse a crestelor alveolare şi atunci când rapoartele intermaxilare nu sunt modificate substanţial

Fig.6.51. Reperele antropometrice

Tehnica: -

-

incisivii centrali superiori se montează în raport cu creasta alveolară astfel încât faţa lor vestibulară să fie la 8-9 mm (6-7 mm după Lejoyeux) distanţă de centrul papilei bunoide (42)(fig.6.52) caninii superiori se montează cu faţa vestibulară la 10-11 mm de extremitatea distală a primei perechi de rugi palatine (fig.6.53)

Fig.6.52. Montarea incisivilor centrali superiori după repere antropometrice

Fig.6.53. Montarea caninilor superiori după repere antropometrice

- caninii sunt orientaţi astfel încât linia trasată perpendicular pe planul mediosagital ce treace prin centrul papilei bunoide, să atingă vârfurile cuspizilor celor doi caninilor (fig.6.54) - marginile incizale ale frontalilor sunt plasate cu 1,5 mm mai anterior faţă de colet, iar în sens vertical la 18-24 mm de baza crestei alveolare - poziţionarea dinţilor în sens vertical se corelează cu planul de ocluzie - incisivii laterali superiori şi dinţii frontali inferiori se montează în funcţie de poziţia incisivului central superior şi a caninului superior

Fig.6.54. Orientarea caninilor superiori

6.3.4. Montarea gerontologică Caracteristici: este o tehnică de montare clasică dar individualizată prin diverse artificii, în scopul realizării unei fizionomii cât mai adecvate vârstei pacientului garnitura de dinţi trebuie să se armonizeze cromatic cu vârsta şi tegumentul feţei; în general se recomandă dinţi mai închişi la culoare (55) pentru sugerarea retracţiei parodontale pot fi utilizaţi dinţi artificiali „cu colet aparent” (Ivoclar) ce prezintă pe faţa vestibulară striaţii paralele cu marginea gingivală (fig.6.55a) sau au zona cervică mai pigmentată (fig.6.55b)

Fig.6.55. Dinţi artificiali cu colet aparent (Ivoclar)

- se mai numeşte şi „montare cu efecte derutante” pentru că apelează la o serie de artificii pentru realizarea unor aspecte particulare: - suprapuneri sau înghesuiri dentare (fig.6.56 a,b) - treme, diasteme (fig.6.56 c) - faţete de abrazie (fig.6.56 d) - obturaţii (fig.6.56 e) sau proteze unidentare aplicate pe dinţii artificiali

(fig.6.56 f)

Fig.6.56. Montarea gerontologică: efecte derutante

6.3.5. Tehnici speciale de montare (atipice) Caracteristici: -

aceste montări se recomandă când există atrofii marcate ale câmpurilor protetice sau în cazul în care au existat anomalii dento-maxilare în perioada de dentat. - Gysi recomandă tehnicile speciale în atrofiile exagerate ale crestelor

alveolare, când decalajul dintre atrofia centripetă a maxilarului şi atrofia centrifugă a mandibulei face ca înclinaţia liniei interalveolare să formeze cu planul de orientare ocluzală un unghi supero-intern mai mic de 80° (fig.6.57)

Fig.6.57. Înclinarea liniilor interalveolare

Montarea atipică poate fi de două feluri: 1. Montare inversă 2. Montare încrucişată 1. Tehnica de montare inversă (ocluzia inversă) Se recomandă în cazul atrofiilor foarte accentuate ale crestelor alveolare, când liniile interalveolare formează cu planul de orientare protetică un unghi mai mic de 80°, dar mai mare de 20-30°. In aceste condiţii, dacă s-ar realiza o montare normală a dinţilor, ar apărea instabilitatea protezei mandibulare.

Cuspizii vestibulari ai dinţilor mandibulari se montează în afara celor maxilari, astfel încât arcada mandibulară o va circumscrie pe cea maxilară (fig.6.58 a,b). Planul feţelor ocluzale ale premolarilor inferiori prelungite se vor întâlni la aproximativ 5 mm deasupra planului de orientare ocluzală (se inversează curba transversală de ocluzie a lui Monson). Când atrofia crestelor maxilare este foarte marcată, se procedează la montarea inversă totală, care cuprinde şi zona frontală (fig.6,58 c). 2. Tehnica de montare încrucişată

a

b Fig.6.58. Montarea inversă: a) unilaterală, b) bilaterală; c) totală a) Montarea încrucişată unilaterală - dinţii laterali superiori din dreapta sunt montaţi în stânga inferior şi invers (fig.6.59)

dacă nu este spaţiu suficient, premolarul secund superior nu se montează - curba transversală de ocluzie va fi inversată - dinţii frontali se montează în raport labiodont (cap-la-cap)

Fig.6.59.Montarea încrucişată unilaterală

b) Montarea încrucişată bilaterală - dinţii laterali superiori din dreapta sunt montaţi în stânga inferior, cei superiori din stânga în dreapta inferior - dinţii laterali inferiori din dreapta sunt montaţi stânga superior, iar cei din stânga inferior în dreapta superior (fig.6.60) sunt suprimaţi premolarii primi inferiori care nu se montează la proteza superioară, în acest fel obţinându-se congruenţa între perimetrul redus al arcadei maxilare şi dimensiunea mare a dinţilor inferiori montaţi în acest perimetru

-

Prin montarea încrucişată se obţine: poziţionarea dinţilor laterali cu axul central pe creasta alveolară se realizează unităţi de masticaţie se protejează mucoasa obrajilor prin psalidodonţie inversă se creează spaţiu suficient pentru limbă

După montarea dinţilor artificiali, macheta va fi trimisă pentru verificarea intraorală.

în cabinet,

Înainte de a fi trimisă, macheta trebuie obligatoriu igienizată, pentru a evita contaminarea microbiană încrucişată dintre cabinet şi laboratorul de tehnică dentară!

7

DEFINITIVAREA MACHETEI

După verificarea extraorală şi intraorală în cabinet, macheta revine în laborator pentru definitivarea modelajului. Macheta pentru probă a fost modelată doar sumar, de aceea se impune continuarea modelării pentru redarea tuturor detaliilor morfologice. Scopul definitivării: redarea tuturor detaliilor morfologice şi perfectarea următoarelor obiective: ❖ PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE ❖ PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE ❖ PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII ❖ PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE ❖ PERFECTAREA OBIECTIVULUI IGIENICO-PROFILACTIC Material şi instrumentar necesar: • macheta protezei pe modelul funcţional montat în simulator • spatulă de ceară • ceară roz • bec de gaz • pară de aer Înainte de orice manevră insă macheta trebuie igienizată la primirea din cabinet pentru a evita contaminarea!!

7.1. PERFECTAREA FUNCŢIEI FIZIONOMICE Majoritatea pacienţilor purtători de proteze totale amovibile au tendinţa de a-şi ascunde stare de edentaţie, deoarece o consideră drept o infirmitate destul de gravă. Această atitudine este mai accentuată la pacienţii cu vârste mai tinere şi în special la sexul feminin. De aceea ei solicită proteze cu aspect cât mai natural, pentru a masca prezenţa acestora Definitivarea modelajului machetei în scop fizionomic se realizează în special în zona frontală vizibilă, la nivelul versantului vestibular al şeii şi a parodonţiului artificial. 9

1) Versantul vestibular contribuie la refacerea fizionomiei prin: - o grosime adecvată, care să compenseze resorbţia şi atrofia versantului vestibular şi să asigure refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor (fig.7.1); grosimea versanţilor vestibulari trebuie corelată cu gradul de resorbţie al crestei reziduale, precum şi cu tonusul muşchilor orbiculari şi buccinatori

Fig.7.1. Grosimea versantului vestibular trebuie să asigure refacerea plenitudinii buzelor şi obrajilor

12 9

- bosele radiculare - proeminenţe care imită zonele de proiecţie ale rădăcinilor dinţilor naturali; practic se realizează prin picurare de ceară şi modelarea ei prin radiere cu spatula (fig.7.2) - fosele interradiculare - uşoare depresiuni între bosele radiculare; se realizează prin radierea cerii cu ajutorul spatulei - bosele canine - proeminenţe verticale corespunzătoare rădăcinilor caninilor, cu rol în susţinerea comisurilor bucale

Fig.7.2. Modelarea boselor radiculare

2) In modelarea parodonţiului marginal artificial atenţie deosebită trebuie acordată papilelor interdentare şi festonului gingival, care au un rol deosebit de important în fizionomie. a) Modelarea papilelor interdentare trebuie realizată în corelaţie cu vârsta pacientului: - la cei mai tineri, papilele se modelează de formă piramidală, cu vârful la nivelul ariei de contact interdentar, convexe, reliefate, ocupând în totalitate ambrazurile cervicale (fig.7.3 a). - la pacienţii de vârsta a treia trebuie să se ţină seama că, odată cu vârsta, din cauza involuţiei fiziologice, papilele se atrofiază, se retrag, iar ambrazurile cervicale devin din spaţii virtuale spaţii reale. Modelajul papilelor trebuie să sugereze involuţie parodontală, retracţie gingivală, papile sunt reduse dimensional, atrofiate, nu ocupă în totalitate ambrazura (fig.7.3 b).

Fig.7.3. Modelarea papilelor interdentare în raport cu vârsta b) In modelarea festonului gingival trebuie respectat faptul că linia coletului la dinţii frontali nu se înscrie pe o linie dreaptă, nici nu se situează la acelaşi nivel, ci are un traseu ondulat (fig.7.4).

Fig.7.4. Aspectul ondulat al festonului gingival

În funcţie de poziţia marginii gingivale a celor şase dinţi frontali superiori, se pot descrie două clase principale de înălţimi gingivale (91): - clasa I-a - la incisivul central superior este mai ridicată cu 1-2 mm faţă de incisivul lateral, iar la nivelul caninului cu 1-1,5 mm mai apical decât la incisivul central (fig.7.5a) - clasa a-II-a - marginea gingivală la incisivul lateral este mai ridicată decât la incisivul central şi canin (fig.7.5b)

Fig.7.5. Aspectul festonului gingival: a) clasa I-a, b) clasa a-II-a Retracţia gingivala poate fi simulata cu mare efect şi prin utilizarea unor dinţi artificiali speciali (ex.dinţi Ivoclar), ce au la nivel cervical striaţii orizontale, paralele cu marginea gingivala, ce sugereaza joncţiunea smalţcement (fig.7.6)

Fig.7.6. Dinţi Ivoclar ce sugerează retracţia gingivala în zona premolr-molara

7.2. PERFECTAREA FUNCŢIEI FONETICE 9

Proteza totală, prin dimensiunile ei mari, ocupă o parte considerabilă din spaţiul funcţional pentru limbă. Pentru a crea condiţii favorabile restabilirii funcţiei fonetice este imperios necesar ca volumul protezelor să fie cât mai redus posibil pentru a nu modifica în mod substanţial acest spaţiu şi a crea condiţii favorabile fonaţiei. În acest scop macheta bazei va avea grosimea de maxim 2 mm, dimensiune care asigură totodată şi rezistenţa mecanică a viitoarei proteze. Versantul lingual al machetei protezei mandibulare se modelează planconcav pentru conservarea spaţiului funcţional pentru limbă. Tot în scopul perfectării funcţiei fonetice se aleg dinţi frontali superiori cu morfologia feţelor palatinale asemănătoare cu cea a dinţilor naturali, pentru a favoriza pronunţarea consoanelor d şi t. În acest sens se preferă dinţii artificiali din acrilat, care nu necesită acoperirea feţei palatinale cu ceară decât pe 1-2 mm în zona cevicală deoarece se unesc chimic cu acrilatul bazei. Dinţii frontali din porţelan, care prezintă retenţii mecanice, impun acoperirea cu ceară a unor suprafeţe palatinale mai mari, optimizând retenţia dar influenţând negativ fonaţia. Modelajul elementelor de pe faţa orală a machetei trebuie realizat simetric faţă de linia mediană, deoarece limba este un organ care se contractă simetric (fig.7.7a). Rol deosebit de important în refacerea funcţiei fonetice îl are modelarea elementelor morfologice de la nivelul zonei de articulare fonetică (treimea anterioară a bolţii palatine), pentru ca limba să întâlnească şi după protezare reliefuri asemănătoare celor naturale (fig.7.7b): 1. papila retroincisivă sau bunoidă (în spatele incisivilor centrali superiori) - este convexă, ovalară, cu axul longitudinal orientat anteroposterior 2. rafeul median fibros 3. rugile palatine - sunt reliefuri perechi, cu traiect sinuos, simetrice faţă de linia mediană.

13 3

Fig.7.7. Elementele morfologice care trebuie redate pe machetă în treimea anterioară a bolţii palatine

Modelarea reliefurilor din zona de articulare fonetică poate fi realizată prin mai multe metode: a) Modelare prin picurare de ceară - este o metodă imprecisă, subiectivă, care nu dă rezultatele scontate (fig.7.8a)

a

Fig.7.8. Modelarea b rugilor palatine prin picurare

b) Utilizarea de machete prefabricate care au modelate reliefurile din zona de articulare fonetică (fig.7.8b). Metoda de lucru: - se secţionează macheta bazei şi se înlocuieşte cu una prefabricată, de dimensiuni egale - adaptarea pe model este simplă iar trecerea dintre macheta prefabricată şi cea a şeilor se perfectează cu o spatulă fină încălzită Avantaje: - economie de timp - obţinerea unei baze cu grosime uniformă

1 3 4

Dezavantaj: - relieful prefabricat nu reproduce particularităţile anatomice ale pacientului, de aceea adaptarea din punct de vedere fonetic poate întâmpina unele dificultăţi c) Realizarea unei amprente cheie pe model sau în cavitatea orală şi transpunerea ei pe baza machetei; are cele mai bune rezultate, de aceea este cea mai recomandată metodă.

7.3. PERFECTAREA MENŢINERII ŞI STABILITĂŢII Menţinerea şi stabilitatea protezei totale sunt asigurate prin participarea unui complex de factori, dar pentru ca aceştia să acţioneze în modul cel mai favorabil, macheta trebuie modelată cu o anumită configuraţie la nivelul marginilor şi a versanţilor şeilor. Marginile machetei trebuie să fie uşor îngroşate, să ocolească formaţiunile mobile care au inserţie la nivelul limitei câmpului protetic. Forma şi volumul lor trebuie corelate obligatoriu cu cele ale fundurilor de sac pentru a asigura obţinerea unei închideri marginale perfecte „de ventil” (fig.7.9).

Fig.7.9. Forma şi volumul marginilor trebuie corelate cu cele ale fundurilor de sac

In acest scop se picură ceară plastifiată în fundurile de sac de pe modelul funcţional până la umplerea lor (fig.7.10).

Fig.7.10. Definitivarea modelării marginilor machetei

Versanţii vestibulari ai şeilor în zonele laterale se modelează diferit, în funcţie de gradul de atrofie şi resorbţie al crestelor alveolare (fig.7.11): - în cazul unei resorbţii reduse, versantul vestibular se modelelază uşor concav, pentru a permite aplicarea fibrelor orizontale ale muşchilor buccinatori şi orbiculari la acest nivel, contribuind astfel prin contracţia lor la menţinerea protezei pe câmpul protetic. - în cazul unei resorbţii accentuate este necesară realizarea unor versanţi vestibulari uşor convecşi care să asigure suportul pentru musculatura oro-facială. Versantul lingual al machetei protezei mandibulare trebuie modelat plan-concav pentru a conserva spaţiul funcţional pentru limbă; modelarea lui accentuat concavă ar favoriza dislocarea protezei de pe câmpul protetic în timpul exercitării funcţiilor. Cercetările miotonice (Burger, Hofmann, Pose) au demonstrat că în

Fig.7.11. Modelajul versanţilor şeilor

masticaţie, fonaţie şi deglutiţie, musculatura, prin contracţiile ei are raporturi

intense, intermitente, cu suprafaţa protezei, de aceea mulţi autori recomandă modelarea versanţilor vestibulari astfel încât musculatura să se poată aplica pe ea, presând-o în timpul contracţiei pe câmpul protetic. GERBER face următoarele recomandări: - versantul vestibular în zona frontală să fie uşor concav, pentru a favoriza aplicarea fibrelor muşchiului orbicular - versantul vestibular în zona laterală să fie îngroşat pentru a permite aplicarea muşchiului buccinator - marginile să ocolească inserţiile frenurilor şi plicilor alveolo-jugale, pentru ca mişcările musculaturii periprotetice să nu provoace desprinderea protezei de pe câmp sau lezarea acestor formaţiuni - versantul lingual al machetei mandibulare să fie modelat astfel încât să asigure un spaţiu corespunzător pentru limbă SCHREINEMAKERS susţine că modelarea concavă a versantului lingual creează o situaţie asemănătoare articulaţiei coxo-femurale în care cele două extremităţi se mişcă liber. Modelarea unui versant concav înseamnă pentru limbă mărirea spaţiului funcţional util, iar pentru proteză. condiţii mai bune de stabilitate.

7.4. PERFECTAREA REZISTENŢEI MECANICE 9

Solicitările mecanice la care sunt supuse protezele diferă de la un pacient la altul, ele depinzând de: ■ tipul constituţional ■ stereotipul de masticaţie ■ valoarea forţei de contracţie a muşchilor ridicători mandibulei ■ calitatea câmpului protetic ■ preferinţele alimentare ale pacientului ■ eventuale ticuri (contracţii şi mişcări involuntare) Pentru a rezista solicitărilor mecanice, placa protetică palatinală trebuie să aibă o grosime de 2 mm, care este uşor de obţinut, deoarece folia de ceară roz, din care se realizează macheta bazei este calibrată la această dimensiune.

De asemenea, este necesar să se menţină uniformă această grosime pe tot parcursul etapei de realizare a machetei şi acest lucru este posibil dacă folia nu este încălzită prea mult sau presată excesiv pe model. Orice reducere a grosimii bazei sub 2 mm, deşi favorabilă din punct de vedere fonetic şi al confortului pacientului, este însoţită de scăderea rezistenţei mecanice şi apariţia riscului de fractură, de aceea nu poate fi acceptată. Grosimea bazei protezei poate fi redusă sub 2 mm numai în situaţiile în care va fi armată (cu plase de sârmă, fibre de carbon, fibre de sticlă, etc) în vederea creşterii rezistenţei mecanice sau în cazul realizării unei baze metalice (7,8). De reţinut: deşi în majoritatea tratatelor de specialitate se vorbeşte despre armare în această etapă a algoritmului, trebuie subliniat faptul că ea nu se realizează în faza de definitivare a machetei, ci în etapa de transformare a machetei în proteză finită! Tot în scopul perfectării rezistenţei mecanice dinţii artificiali din acrilat trebuie acoperiţi cu ceară la colet pe o distanţă de 2 mm, atât vestibular cât şi oral. Dinţii din ceramică se acoperă cu ceară 2 mm vestibular, iar oral până la includerea completă a sistemelor de retenţie (crampoanele scurte butonate).

7.5. PERFECTAREA OBIECTIVULUI IGIENICOPROFILACTIC Pentru menţinerea unei igiene foarte bune, se urmăreşte, încă din faza de modelare a machetei, obţinerea unor suprafeţe plane, netede, neretentive. Suprafeţele retentive favorizează acumularea resturilor alimentare care devin medii de cultură pentru flora microbiană, întreţin un miros neplăcut (halenă fetidă) şi pot modifica în timp aspectul şi rezistenţa protezei. In scopul obţinerii unor suprafeţe neretentive, macheta trebuie finisată riguros, întreaga suprafaţă externă netezindu-se pînă la luciu. In acest fel proteza finită va necesita o prelucrare mecanică minimă şi vor rezulta suprafeţe externe bine polimerizate care îşi vor păstra luciul timp îndelungat.

Excepţie de la modelajul igienic (neted) face zona frontală vestibulară, unde se realizează un compromis în favoarea modelajului fizionomic (reliefat) (fig.7.12)

Fig.7.12. Aspectul final al machetei

8.

TRANSFORMARE A MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ

Algoritmul transformării machetei în proteză finită presupune parcurgerea următoarelor etape tehnologice: ■ ■ ■ ■ ■ ■ ■

AMBALAREA MACHETEI REALIZAREA TIPARULUI IZOLAREA TIPARULUI PREPARAREA ŞI INTRODUCEREA PASTEI ACRILICE ÎN TIPAR POLIMERIZAREA ACRILATULUI DEZAMBALAREA PROTEZEI PRELUCRAREA MECANICĂ A PROTEZEI

8.1. AMBALAREA MACHETEI Definiţie. Ambalarea este operaţia de învelire a machetei într-un material numit „masă de ambalat”, în scopul obţinerii tiparului. Tiparul este o piesă cavitară, cu pereţii groşi, ce reprezintă copia negativă a machetei. Particularităţi tehnologice ale ambalării machetei protezei totale:

♦ Macheta se ambalează împreună cu modelul funcţional, care va fi o parte componentă a tiparului ♦ Masa de ambalat este reprezentată de gipsul dur (pentru tehnica manuală de introducere a pastei acrilice) şi gipsul extradur (pentru tehnica de introducere a răşinii prin injecţie). Nu sunt necesare materiale refractare deoarece temperatura de polimerizare a răşinii este scăzută ♦ Ambalarea se realizează în conformatoare metalice (chiuvete), de diferite forme şi dimensiuni, formate din două inele şi două capace, prevăzute cu un dispozitiv ce orientează asamblarea lor într-o singură poziţie (fig.8.1.) ♦ Chiuvetele pentru tehnicile de introducere a răşinii prin injecţie sunt metalice sau din materiale plastice şi au design diferit, funcţie de firma producătoare

Fig.8.1. Conformatoare metalice pentru ambalarea machetei

Material şi instrumentar necesar: conformator (chiuvetă) pentru ambalare gips dur (sau extradur, după caz) bol de cauciuc şi spatulă vacuum malaxor măsuţă vibratoare soluţie izolatoare şi pensoane presă (manuală sau hidraulică) Tehnica de lucru - cuprinde două etape: a) pregătirea pentru ambalare b) ambalarea propriu-zisă- care poate fi realizată prin 3 metode: -

- ambalarea directă (cu val) - ambalarea indirectă (fără val) - ambalarea mixtă a) Pregătirea pentru ambalare: înainte de ambalare se verifică dacă cele două jumătăţi ale cuvetei se pot asambla şi coopta corect. Pentru aceasta, se asamblează cele patru piese (cele două jumătăţi cu cele două capace), curăţate minuţios de resturile de gips rămase de la ambalarea precedentă şi se introduc, pentru verificare, în presă se îndepărtează modelul împreună cu macheta din simulator operaţie extrem de simplă dacă s-a utilizat un articulator cu magnet sau alt sistem de prindere a modelelor decât ghipsarea (articulatoarele “plasterless”); Desprinderea modelelor ghipsate se face prin secţionarea soclului cu ferăstrăul pentru gips cu pânză lată. Tot cu ferăstrăul se poate face şi secţionarea soclului, dacă e necesară reducerea înălţimii lui, pentru a putea încape, împreună cu macheta, în chiuveta pentru ambalare. Din păcate, cel mai adesea, în practică, desprinderea modelului din ocluzor se obţine printr-o lovitură fermă, aplicată cu ciocanul pe ghipsul în care se află inclavat braţul ocluzorului. Această tehnică poate cauza fisurarea sau chiar fracturarea modelului funcţional, de aceea este contraindicată. Pentru a putea fi recuperat după termopolimerizare, feţele laterale ale soclului modelului funcţional sunt finisate cu glaspapir fin şi unse cu vaselină. După desprinderea din simulator, modelul este fasonat la soclator pentru a-i reduce dimensiunile şi a îndepărta surplusul de gips rămas de la montare (fig.8.2).

Fig.8.2. Desprinderea modelului funcţional din ocluzor (in vederea ambalam) prin lovire cu ciocanul este contraindicată deoarece poate cauza fisurarea/fracturarea modelului

se curăţă riguros urmele de ceară de pe dinţii artificiali (dacă rămâne ceară, ea se va topi în etapa de realizare a tiparului şi dinţii se vor desprinde

din tipar) macheta este degresată cu solvenţi organici (alcool, benzină, acetonă) pentru a îndepărta urmele de acizi graşi şi a favoriza aplicarea intimă a pastei de masă de ambalat pe suprafaţa machetei - se reduc dimensiunile soclului astfel încât modelul să nu fie mai înalt de 15 mm iar macheta să fie distanţată de pereţii chiuvetei în toate sensurile cu 10 mm. macheta se fixează pe model cu ceară fierbinte (pentru a împiedica pătrunderea masei de ambalat între machetă şi model). Ceara roz topită se aplică de jur împrejur, la nivelul marginilor, umplând jgheaburile care reproduc fundurile de sac vestibulare şi pe cele paralinguale (fig.8.3 a) - modelul se hidratează prin imersie în apă 2-3 minute (fig.8.3 b) interiorul chiuvetei poate fi izolat cu vaselină sau alte substanţe izolatoare, pentru a facilita îndepărtarea gipsului din chiuvetă în etapa de dezambalare (fig.8.3 c)

Fig.8.3. Pregătirea machetei, modelului şi chiuvetei pentru ambalare

b) Ambalarea directă (cu val) Caracteristică: la deschiderea chiuvetei, modelul şi dinţii artificiali se găsesc în aceeaşi parte a chiuvetei Tehnică: - se prepară pastă de gips de consistenţă smântânoasă (la vacuum malaxor) şi se introduce în prima jumătate a chiuvetei (cea care nu are prelungiri de ghidaj) - modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până când soclul atinge capacul inferior al chiuvetei - feţele vestibulare ale tuturor dinţilor, feţele ocluzale ale dinţilor laterali şi 1/3 incizală a feţelor orale ale dinţilor frontali sunt acoperite cu gips, formând un „val” de 6-8 mm, rotunjit,

neretentiv (fig.8.4)

Fig.8.4. Ambalarea cu val

se nivelează suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza după priza gipsului (30 minute) se izolează suprafaţa gipsului cu soluţii izolatoare se asamblează a doua jumătate a chiuvetei şi se umple cu pastă de gips, prin vibrare - se cuplează capacul şi se presează - se şterge pasta de gips care a refluat şi şi lasă la presă 2 ore Avantaj se păstrează înălţimea ocluziei, chiar dacă nu se strâng suficient cele două părţi ale chiuvetei Dezavantaje: - este o metodă greoaie din punct de vedere tehnic, de aceea se foloseşte foarte rar în prezent - valul de gips se realizează cu dificultate - îndepărtarea cerii de pe versantul vestibular al şeii (sub val) se face mai greu - izolarea tiparului este dificilă, în special pe versantul vestibulat - introducerea pastei de acrilat este dificilă şi nu se poate verifica umplerea tiparului în zona vestibulară (sub val) dacă dinţii nu au fost perfect curăţaţi de ceară se pot desprinde din val, iar repoziţionarea lor corectă este dificilă - există riscul spargerii valului de gips în timpul introducerii pastei de acrilat în tipar c) Ambalarea fără val (indirectă sau inversă) Caracteristică: la deschiderea chiuvetei, modelul rămâne în prima jumătate iar dinţii artificiali în a doua jumătate a chiuvetei.

Tehnică: se prepară pastă de gips şi se introduce în prima jumătate a chiuvetei - modelul împreună cu macheta se introduc în pasta de gips până când soclul atinge capacul inferior al chiuvetei; pasta de gips trebuie să ajungă doar până la nivelul marginilor machetei se netezeşte suprafaţa gipsului şi se aşteaptă priza (fig.8.4)

Fig.8.4. Ambalarea fără val

- se izolează suprafaţa liberă a gipsului şi macheta prin pensulare cu soluţii izolatoare, pentru a favoriza desprinderea celor două jumătăţi ale chiuvetei (fig.8.5)

Fig.8.5. Izolarea suprafeţei gipsului din prima jumătate a chiuvetei

- izolarea machetei se poate realiza şi cu geluri sau lacuri siliconate (PolyGel UV/ Bredent). Se aplică gelul pe suprafaţa machetei şi pe feţele laterale ale dinţilor artificiali, cu excepţia feţelor ocluzale şi a marginilor incizale; se întinde într-un strat uniform cu grosimea de maxim 3 mm; deasupra gelului se presară imediat cristale de retenţie şi se fotopolimerizează (fig.8.6). Cristalele de retenţie se fixează pe jumătate în stratul de Poly-Gel, iar cealaltă jumătate va fi inclavată în gipsul ce se toarnă în a doua jumătate a chiuvetei, deci în pereţii viitorului tipar. In acest fel pelicula de silicon va adera de pereţii tiparului, realizând izolarea acestuia. Suprafaţa liberă a gipsului se pensulează cu soluţii izolatoare în maniera obişnuită. - după izolarea suprafeţei libere a ghipsului şi a machetei, se asamblează a

Fig.8.6.Izolarea cu Poly-Gel UV (Bredent) doua jumătate a chiuvetei (fig.8.7 a), se aşează pe masuţa vibratorie şi se umple cu pastă de gips (fig.8.7 b) se cuplează capacul şi se strânge în presă timp de 2 ore (fig.8.7 c,d)

Fig.8.7. a) Asamblarea chiuvetei, b) Chiuveta pe măsuţa vibratoare, c) Chiuveta cu capacul deasupra, d) Chiuveta în presa hidraulică Avantaje: - tehnică mai simplă dinţii îşi păstrează poziţia în tipar, iar în cazul desprinderii lor accidentale se pot repoziţiona cu uşurinţă - ceara se îndepărtează uşor - izolarea tiparului şi introducerea acrilatului sunt mai uşoare Dezavantaje: riscul înălţării ocluziei în cazul asamblării incorecte a chiuvetei sau a introducerii unei cantităţi prea mari de pastă acrilică

În cazul protezelor totale realizate prin injectarea răşinii în tipar, ambalarea machetei se face în chiuvete speciale, din metal sau mase plastice armate cu fibre de sticlă, cu un design diferit (fig.8.8 a,b). În aceste situaţii se utilizează ca masă de ambalat gipsul extradur, pentru a rezista la condiţiile de temperatură şi presiune din timpul injectării şi polimerizării răşinii. Înainte de ambalare se izolează pereţii interiori ai chiuvetelor cu un spray pe bază de silicon (fig.8.8 c) sau cu o substanţă grasă (fig.8.8.d), pentru a favoriza desprinderea gipsului din chiuvetă la dezambalare. Fig.8.8. Tipuri de chiuvete pentru ambalarea machetelor protezelor realizate prin

a

b

injecţie În cazul acestor proteze trebuie realizate, în cadrul etapei de pregătire a machetei pentru ambalare, machetele canalelor de injectare a răşinii, din batoane de ceară prefabricate cu grosimea de aproximativ 7 mm.

Numărul, diametrul şi amplasarea acestor canale diferă de la o tehnică la alta, depinzând de (fig.8.9): - designul protezei (mărimea suprafeţei pe care trebuie să o acopere răşina) - tipul de chiuvetă - tipul de injector utilizat Fig.8.9. Modalităţi de realizare a canalelor de injectare a răşinii: a) Ivocap

a

b

d (Ivoclar); b,c) Microbase (De Trey); d) Polyan (PVS-H), e) MPI

d) Ambalarea mixtă -reprezintă o combinare a tehnicilor de ambalare cu şi fără val: într-o zonă macheta este ambalată cu val (de obicei în zona frontală, atunci când creasta alveolară este retentivă) iar în rest este ambalată fără val (fig.8.10) - la desfacerea chiuvetei, un grup de dinţi rămâne împreună cu modelul în prima jumătate a chiuvetei, iar ceilalţi dinţi într-a doua jumătate a chiuvetei - este o tehnică extrem de rar utilizată

Fig.8.10. Ambalarea mixtă

8.2. REALIZAREA TIPARULUI Definiţie: tiparul reprezintă negativul machetei şi este o piesă cavitară delimitată de pereţi groşi, obţinută în urma operaţiei de ambalare a machetei. Cavitatea tiparului apare evidentă doar după îndepărtarea cerii machetei Material şi instrumentar necesar: - baie de apă - spatulă de ceară - soluţii izolatoare şi pensoane ETAPE: 1. Îndepărtarea cerii machetei 2. Izolarea tiparului Tehnică: 1. Îndepărtarea cerii machetei chiuveta se îndepărtează din presă, se aşează pe un scufundător şi se introduce într-un vas cu apă fierbinte (100°C), unde se menţine 5-6 minute pentru plastifierea cerii machetei (dacă se ţine mai mult de 5-6 minute, ceara se topeşte şi impregnează pereţii tiparului cu grăsimi, făcând dificilă izolarea lor ulterioară)(fig.8.11)

Fig.8.11. Introducerea chiuvetei în apă fierbinte

- se scoate apoi chiuveta din apă şi se desface (cu un aparat special care le desprinde una de cealaltă acţionând un şurub helicoidal sau introducând două spatule între cele două jumătăţi ale chiuvetei, acolo unde sunt prelungirile de ghidaj şi acţionând simultan, astfel încât să nu se producă o basculare a jumătăţii superioare a cuvetei faţă de cea inferioară)(52) ceara plastifiată se îndepărtează manual, iar resturile sunt spălate cu un jet de apă fierbinte (fig.8.12) unii autori recomandă spălarea pereţilor tiparului cu detergenţi casnici pentru îndepărtarea urmelor de grăsimi, dar alţii sunt împotriva acestei manevre deoarece resturi din substanţele componente ale detergenţilor pot rămâne pe sau în textura tiparului (2,3).

Fig.8.12.a. Îndepărtarea manuală a cerii plastifiate din tipar

b

Fig.8.12.b. Spălarea urmelor de ceară din tipar cu apă fierbinte

2. Izolarea tiparului - este operaţia prin care se depune o peliculă fină pe pereţii de gips ai tiparului (nu şi pe dinţii artificiali!) în scopul împiedicării contactului fizic şi chimic dintre răşina acrilică şi gips. a) Izolarea cu soluţii alginice (Pectizol, Izodent, Isoplast) - au consistenţa unui sirop şi se pensulează 2-3 straturi succesive pe suprafaţa pereţilor de gips, care trebuie să aibă temperatura de 40°C. Prin evaporarea soluţiei se formează o peliculă fină de alginat de calciu, insolubilă şi aderentă pe pereţii tiparului (fig.8.13) b) Izolarea cu lacuri siliconate - se realizează în faza de ambalare a machetei (tehnica a fost descrisă la ambalarea machetei - pag.128) c) Izolarea cu clorură de calciu 30% şi silicat de sodiu 86% - este o tehnică perimată, nu se mai utilizează în prezent.

Fig. 8.13. Izolarea tiparului prin pensularea soluţiei alginice

8.3. PREPARAREA PASTEI POLIMERICE Pasta din acrilat termopolimerizabil se prepară prin amestecul de polimer (polimetacrilat de metil) cu monomer (metacrilat de metil) care este un ester metilic al acidului metacrilic. Polimerul se prezintă sub formă de pulbere în diferite nuanţe de roz, dar există şi acrilat incolor, transparent, indicat pentru pacienţii care manifestă intoleranţă la pigmenţii incorporaţi. Monomerul este un lichid incolor, foarte volatil, toxic şi inflamabil, cu un miros caracteristic, înţepător. Poate polimeriza spontan sub acţiunea luminii, de aceea este depozitat în flacoane de culoare brună, ermetic închise şi i se adaugă inhibitori de tipul hidrochinonei sau pirogalolului 1% pentru inhibarea polimerizării. Monomerul fierbe la temperatura de 100,8°C. ^ De reţinut; Amestecul polimerului cu monomerul nu se face niciodată în prezenţa unei surse de căldură cu flacără! Material şi instrumentar necesar: - răşină termopolimerizabilă (ex: Superacryl/Spofa, Trevalon /Dentsply, Pro Base Hot /Ivoclar, etc.) godeu din porţelan sau polietilenă, cu capac - spatulă de sticlă sau oţel inoxidabil Tehnica: - dozarea polimerului şi a monomerului se poate realiza prin trei metode: ♦ ponderală: cântărirea pulberii şi a lichidului (fig.8.14 a) ♦ volumetrică: prin măsurare cu un cilindru gradat (furnizat de producător) ♦ empirică: într-un recipient de sticlă se introduc 7 - 10 ml de monomer şi se adaugă pulbere până la saturaţie - raportul optim pulbere/lichid este indicat de firma producătoare a materialului, în prospect, dar în general este de 3/1 (în proporţie de volum) sau 2/1 (în greutate) - pentru o proteză totală maxilară este necesară o cantitate de 150g pulbere (4,16) amestecul se prepară într-un godeu de porţelan sau polietilenă (fig.8.14 b), apoi se acoperă cu un capac etanş pentru a împiedica evaporarea monomerului şi se aşteaptă câteva minute, timp în care trece prin trei faze: de „zahăr pudră umezit”, filamentoasă (când amestecul se

trage în fire) şi plastică (faza optimă pentru introducerea pastei în tipar).

Fig.8.14. a) Dozarea ponderală; b) omogenizarea amestecului

- nerespectarea proporţiei polimer/monomer are efecte nedorite: ♦ excesul de polimer ■ scade plasticitatea pastei ■ scade rezistenţa mecanică a materialului ■ culoare neuniformă a acrilatului ♦ excesul de monomer ■ creşte coeficientul de contracţie al răşinii ■ acţiune toxică (iritantă) pentru ţesuturi ■ apariţia porozităţilor în structura materialului În cazul răşinilor care se introduc în tipar prin injecţie (ex. SR Ivocap Plus/Ivoclar), pulberea şi lichidul sunt predozate în capsule (20g pulbere/30 ml lichid) iar pasta se obţine prin malaxare mecanică timp de 5 minute (fig.8.15 a,b). În alte situaţii materialul poate fi tip monocomponent-pastă ce nu mai necesită amestecare, fiind gata pregătită pentru injectare (ex. răşina poliuretanică Microbase - fig.8.15 c).

Fig.8.15. a) Capsulele predozate SR Ivocap Plus; b) Malaxarea în dispozitivul Cap Vibrator, c) Răşina poliuretanică monocomponent Microbase

8.4. INTRODUCEREA PASTEI POLIMERICE ÎN TIPAR În funcţie de consistenţa pastei, ea poate fi introdusă în tipar prin mai multe procedee: presare, turnare, injectare

8.4.1. INTRODUCEREA PASTEI PRIN PRESARE Material şi instrumentar necesar: -

tipar izolat pasta de acrilat în fază plastică, nelipicioasă (de „cocă”) folie de celofan sau de polietilenă presă manuală sau hidraulică Tehnica:

- pasta de acrilat în fază plastică se modelează sub formă de rulou (se recomandă purtarea mănuşilor pentru a evita contactul direct cu tegumentul, dar cel mai frecvent acest aspect este ignorat)(fig.8.16 a) în cazul ambalării cu val - se introduce întâi pastă sub dinţii susţinuţi de val iar restul de rulou este aplicat pe bolta palatină, respectiv pe versantul oral al crestei alveolare în cazul ambalării fără val - ruloul de acrilat se introduce în jumătatea de tipar în care se află dinţii artificiali, până acoperă toată zona bazei protezei (fig.8.16 b)

Fig.8.16. a) Modelarea pastei acrilice sub formă de rulou, b) Introducerea pastei în tipar

deasupra acrilatului se aplică o folie de polietilenă, se închide chiuveta şi se presează lent şi progresiv, pentru ca pasta acrilică să pătrundă în toate detaliile tiparului (fig.8.17 a-c) după aproximativ cinci minute chiuveta se scoate din presă şi se desface pentru verificarea umplerii tiparului; se îndepărtează excesul de pastă sau se mai adăugă material, dacă este cazul - presarea finală durează 30-60 minute (fig.8.17d) - în final chiuveta se introduce într-un cadru metalic cu şurub (ring), în care va sta pe tot parcursul termopolimerizării (fig.8.17e) Ringurile metalice au rolul de a ţine chiuveta (sau mai multe chiuvete

b

Fig.8.17. a) Introducerea pastei în tipar, b) Închiderea chiuvetei, c,d) Presarea, e) chiuveta introdusă în rigul pentru polimerizare simultan) sub presiune pe parcursul termopolimerizării şi au diferite forme şi dimensiuni (fig.8.18)

Fig.8.18. Diferite tipuri de ringuri pentru termopolimerizare

In cazul în care se doreşte realizarea unor individualizări cromatice sau

a

b

c

d

pigmentaţii la nivelul gingiei artificiale (fig.8.19 a,b), se utilizează acrilate de diferite nuanţe („acrylic stains”) care se introduc în tipar înaintea acrilatului pentru baza protezei. Aceşti pigmenţi (acrilate ce nu conţin cadmiu) pot fi utilizaţi în combinaţie cu majoritatea răşinilor din care se realizează proteze mobilizabile şi sunt disponibili în nuanţe diverse: roz-pal, roz, roşu aprins şi maroniu (fig.8.19 c) Fig.8.19. a-c) Proteze totale cu pigmentaţii; d) Cheie de culori

Pentru crearea unui aspect cât mai natural al gingiei artificiale trebuie să se ţină cont de aspectele cromatice ale gingiei naturale (18): în general gingia ataşată are o nuanţă mai deschisă decât cea marginală, care este mai vascularizată - gingia marginală şi bosele canine sunt mai deschise la culoare decât ţesuturile învecinate - papilele interdentare au o culoare mai intensă de o parte şi de alta a frenurilor şi a plicilor alveolo-jugale vascularizaţia este mai accentuată La aceste caracteristici generale trebuie adăugate aspectele particulare ale fiecărui pacient legate de rasă, etnie, etc (11) (fig.8.20)

Fig.8.20. Aspecte cromatice ale gingiei naturale

Pigmenţii gingivali se aplică în tipar dinspre vârfurile papilelor interdentare către gingia marginală şi apoi spre cea ataşată. Pigmentul se poate aplica sub formă de pulbere care se fixează cu câteva picături de monomer lichid (fig.8.21 a) sau poate fi aplicat prin pensulare, după amestecarea prealabilă a pulberii cu lichidul într-un godeu. Polimerizarea pigmentului are loc împreună cu pasta acrilică din care

se realizează baza protezei (32,99).

a

b Fig.8.21.a) trusa de pigmenţi, b) Aplicarea pigmenţilor în tipar

De asemenea, tot în etapa de introducere a pastei acrilice în tipar poate fi realizată şi aplicarea unor elemente suplimentare: - pentru identificarea protezei (fig.8.22a)- se inseră la suprafaţa bazei, în stratul de acrilat o plăcuţă de celuloid sau de metal pe care este inscripţionat numele pacientului sau un număr- este o metodă utilizată în special pentru pacienţii instituţionalizaţi în azile sau cămine de bătrâni cu scopul de a împiedica pierderea sau schimbarea protezelor între ei, dar şi pentru identificare în medicina legală (6,80) Fig. 8.22. a) Elemente de identificare, b) Fire textile pentru simularea vascularizaţiei,

a

c c) Reţea metalică pentru armarea extrinsecă a bazei

- fire roşii de nylon care sugerează vascularizaţia mucoasei (fig.8.22 b) - diverse elemente de armare extrinsecă a bazei protezei (reţele metalice, fibre de carbon, de polietilenă sau de sticlă)(fig.8.22c). Tehnica de realizare a protezei totale cu baza armată va fi detaliată la capitolul 12.

8.4.2. INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR PRIN TURNARE Acestă metodă se utilizează în cazul răşinilor acrilice cu fluiditate crescută (ex. Opti-Cast/ Bredent, Castapress/ Vertex Dental, Aesthetic/ Candulor, etc) care se introduc prin turnare (fig.8.23) în tipare realizate din hidrocoloizi reversibili (tehnica de lucru este descrisă la capitolul 8.8)

Fig.8.23. Introducerea acrilatului în tipar prin turnare

8.4.3. INTRODUCEREA PASTEI ÎN TIPAR PRIN INJECŢIE 9

Procedeele moderne de realizare a protezelor mobilizabile se bazează pe principiul injectării sub presiune a unei mase plastice în tipar, urmată de polimerizarea acesteia la temperaturi cuprinse între 50-100°C. Pe toată durata polimerizării presiunea trebuie menţinută constantă. Pentru a

compensa contracţia de polimerizare a materialului, această tehnică asigură injectarea lui continuă în tipar (3). Dispozitivele de injectare pot fi clasificate în funcţie de două criterii: 1. După modalitatea de acţionare a pistonului 2. După tipul materialul injectat 1. După modalitatea de acţionare a pistonului - pot fi: a. manuale: Acrypress/QuattroTi, Unipress/Schutz Dental,etc. (fig.8.24)

Fig.8.24. Sisteme de injectare manuala: a) Acrypress, b) Unipress

b. pneumatice: SR-Ivocap/Ivoclar, Microbase/DeTrey, Succes Injection System/Dentsply, Palajet/Kulzer (fig.8.25)

Fig.8.25. Sisteme de injectare pneumatice: a) Ivocap/Ivoclar, b) Succes Injection System/Dentsply, c)Palajet/Kulzer

2. După tipul materialul injectat a) Sisteme de injectare a răşinilor autopolimerizabile de generaţie nouă (cu polimerizare la rece, t