T.12-Clasa Liliopsida (Monocotyledonatae) [PDF]

Zitiervorschau

Tema 12 CLASA LILIOPSIDA (MONOCOTYLEDONATAE)

Fig. 221: Crocus vernus (Brânduşă de primăvară)

Unităţi de învăţare: 12.1. Subclasa Liliidae – caracterizare, clasificare. Ordinul Liliales. Ordinul Juncales. Ordinul Cyperales. 12.2. Ordinul Poales. Obiectivele temei:  Caracterizarea subclasei Liliidae şi a principalelor subunităţi sistematice  Descrierea familiilor subclasei Liliidae din punct de vedere al caracterelor generale şi al sistematicii acestora  Evidenţierea importanţei principalelor specii Timpul alocat temei: 2 ore Bibliografie recomandată: 1.Ciocârlan V., Berca M., Chirilă C., Coste I., Popescu Gh., 2004. Flora segetală a României. Edit. Ceres, Bucureşti 2.Ciocârlan V., 2009. Flora ilustrată a României. Edit. Ceres, Bucureşti 3.Chifu T., C. Mânzu, Oana Zamfirescu, B. Şurubaru, 2001. Botanică sistematică: Cormobionta. Edit. Univ. „A.I.Cuza”, Iaşi 4.Georgescu Mihaela Ioana, 2003. Botanică sistematică, ed. Sigma, Bucureşti 5.Hodişan I., I. Pop, 1976. Botanică sistematică, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 6.Popescu Gh., 2009. Introducere în botanica filogenetică. Edit. Sitech, Craiova. 7.Sîrbu Culiţă, Nicoleta-Luminiţa Paraschiv, 2005. Botanică sistematică. Edit. „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

178

12.1. Subclasa Liliidae - caracterizare, clasificare. Ordinul Liliales. Ordinul Juncales. Ordinul Cyperales. 12.1.1. Subclasa Liliidae Specii erbacee (rar lemnoase), de obicei perene având în sol tulpini subterane (rizomi, bulbi, tuberculi sau bulbo-tuberculi). Flori actinomorfe sau zigomorfe, organizate pe tipul 3 având înveliş simplu (rareori dublu), cu elemente libere sau unite la bază; androceul alcătuit din 3 sau 6 stamine, dispuse pe 1-2 cercuri; gineceul gamocarpelar, cu ovar superior sau inferior. Ovule anatrope, biteguminate şi crasinucelate. Fruct simplu – capsulă, achenă, cariopsă sau bacă cu seminţe albuminate (la majoritatea speciilor). Din subclasa Liliidae vor fi prezentate ordinele: Liliales, Juncales, Cyperales, Poales. 12.1.2. Ordinul Liliales 

Familia Liliaceae

Specii erbacee (rar arbuşti), perene, cu rizomi, bulbi sau bulbotuberculi (fig. 222); frunzele sunt alterne, uneori în verticil, de obicei sesile, cu limb variat ca formă, de la ovat până la liniar. Flori în general hermafrodite, actinomorfe sau slab zigomorfe, solitare sau grupate în inflorescenţe variate, cu înveliş de tip perigon petaloid alcătuit din 3 tepale externe şi 3 interne, libere sau unite la bază; androceul - 6 stamine repartizate pe două verticile; gineceul tricarpelar,

cu

ovar

superior;

ovule

numeroase, anatrope. Fruct capsulă, rar bacă. Fig. 222: Lilium candidum – bulb solzos

Veratrum – Ştirigoaie: plante cu frunze tulpinale eliptice, mari, de peste 10 cm lungime, nervaţiunea fiind arcuită. Fruct – capsulă. V.album (fig. 223): specie pernă, întâlnită din etajul fagului până în cel

subalpin,

în

pajişti,

Fig. 223: Veratrum album (Ştirigoaie )

buruienişuri, locuri târlite, uneori invadantă. Plantă toxică, cu efect insecticid şi medicinală. Colchicum: specii cu flori formate pe tulpini subterane, Fig. 224: Colchicum autumnale (Brânduşa de toamnă )

având ovarul în sol la înflorire; tepalele sunt concrescute într-un tub lung; fructul – capsulă. C.autumnale – Brânduşa de toamnă 179

(fig. 224): frecventă în pajişti din etajul gorunului până în cel boreal; toxică, datorită alcaloidului colchicină; medicinală – principiile active importante fiind localizate în bulb şi seminţe. Lilium: specii perene având bulbi solzoşi în sol (fig. 222); tulpinile au frunze numeroase, alterne sau în verticil; perigonul dialitepal, cu tepalele recurbate de la mijloc sau la vârf. L.candidum – Crin alb: plantă ornamentală, originară din sud-vestul Asiei, cu flori odorante, complet albe, având tepalele puţin recurbate la vârf, stamine cu filamente albe şi antere galbene. L.martagon – Crin de pădure: plantă frecventă în păduri sau la marginea acestora, din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal. Scilla: specii cu flori albastre, rar roz sau albe şi fruct capsulă. S.bifolia – Viorele (fig. 225): frecventă în păduri, tufărişuri sau pajişti, din zona de silvostepă până în etajul boreal sau cultivată în parcuri şi grădini, ca specie Fig. 225: Scilla bifolia (Viorele)

ornamentală. Asparagus:

specii

cu

rizom scurt şi tulpini aeriene asimilatoare – cladodii aciforme sau liniare, frunzele fiind reduse la scvame mici, membranoase şi având în axilă flori. Fructul este de tip bacă. Frecvent, în păduri şi tufărişuri din zona silvostepei până în etajul gorunului, este întâlnit A.tenuifolius – Sparanghel sălbatic (fig. 226), ce prezintă cladodii filiforme, de 0,10,2 mm în diametru. Ruscus: plante cu cladodii foliiforme, eliptice, având flori pe partea superioară. Cele două specii spontane din ţara noastră – R.aculeatus – Ghimpe (fig. 227), R.hypoglossum

–

cornişor,

de

Fig. 226: Asparagus tenuifolius (Sparanghel sălbatic)

origine

pontico-

mediteraneană, sunt ocrotite ca monumente ale naturii. Din această familie mai fac parte şi alte specii spontane, întâlnite în păduri sau pajişti, precum: Gagea villosa – Scânteiuţă: frecventă în tufărişuri, plantaţii de salcâm, semănături din zona stepei până în etajul gorunului; Erythronium dens-canis – Măseaua ciutei: Fig. 227: Ruscus aculeatus (Ghimpe)

plantă perenă, întâlnită în păduri de foioase.

180



Familia Alliaceae

Specii perene, având bulbi tunicaţi, uneori inseraţi pe un rizom scurt; tulpinile aeriene sunt scapiforme şi au frunzele grupate la bază; florile hermafrodite, actinomorfe, pe tipul 3, sunt grupate în cime unipare, dispuse umbeliform, învelite la început de 2 hipsofile; fructul - capsulă loculicidă, cu seminţe negre (fig. 228). Plantele conţin uleiuri Fig. 228: Allium ursinum - fructe

eterice cu sulf, ce le imprimă un miros caracteristic.

Allium: specii cu frunze plane sau fistuloase; florile au tepale uninervate, filamente staminale dilatate şi ovar cu poziţie superioară. A.sativum – Usturoi: plantă cultivată, originară din Asia Centrală, având bulbul alcătuit din bulbili; frunzele sunt plane. Plantă alimentară, dar şi cu proprietăţi medicinale – sucul obţinut din bulbili are acţiune bacteriostatică şi micşorează tensiunea arterială. A.cepa – Ceapă: plantă perenă, în cultură bi sau trianuală, originară din Asia Centrală, având bulb mare, disciform sau globulos, tulpină fistuloasă, umflată spre bază şi frunze semicirculare în secţiune transversală, de asemenea fistuloase. Cultivată încă din Antichitate pe valea Nilului, în Grecia şi Imperiul roman, nu este cunoscută în stare spontană. Importantă plantă alimentară, dar şi medicinală, fiind recomandată în astenii, afecţiuni respiratorii, gripă, diabet etc. A.porrum – Praz: plantă originară din regiunea mediteraneană, cu bulb alungit, cilindric şi frunze plane, de 2-5 cm lăţime, cultivată ca alimentară Dintre speciile spontane amintim: A.ursinum – Leurdă: plantă întâlnită frecvent în păduri de foioase, cu miros caracteristic, de usturoi; A.scorodoprasum – Aiul şarpelui: buruiană frecventă din silvostepă până în etajul gorunului, în pajişti sau locuri cultivate. 

Familia Iridaceae

Specii

erbacee

perene,

având

în

sol

rizomi,

bulbotuberculi sau, mai rar, bulbi; tulpini aeriene foliate sau scapiforme, cu frunze liniare sau enziforme, dispuse altern sau grupate

bazal;

flori

hermafodite,

actinomorfe,

uneori

zigomorfe, cu perigon petaloid, gamotepal, pe tipul 3; Fig. 229: Iris pseudacorus (Stânjenei galbeni)

181

androceul alcătuit din 3 stamine; gineceu tricarpelar, gamocarpelar, cu ovar inferior; fructcapsulă. Iris - Stânjenei: specii cu rizom şi tulpină foliată, flori actinomorfe şi stigmate mari, petaloide, fiecare acoperind câte o stamină. I.pseudacorus – Stânjenei galbeni, Stânjenei de baltă (fig. 229): plante higrofile, răspândite pe malul apelor, în stufărişuri, zăvoaie, din zona stepei până în etajul fagului. Crocus: specii cu bulbotuberculi în sol, lipsite de tulpini aeriene; frunzele au o dungă albă, longitudinală, pe mijloc. C.sativus: plantă cultivată, originară din Asia de est, cu flori albastre-violacee, odorante ce apar toamna; stigmatele lungi, papiloase, portocalii, conţin uleiuri eterice, glicozidul protocrocină ş.a., fiind folosite drept condiment şi colorant alimentar. Dintre speciile spontane cu flori violet, este frecventă C.vernus – Brânduşe de munte, Brânduşe de primăvară (fig.221), întâlnită în pajişti din etajul gorunului în cel boreal, iar cu flori galbene – C.flavus – Brânduşă galbenă: comună în pajişti, rarişti şi margini de păduri din silvostepă până în etajul gorunului. 12.1.3. Ordinul Juncales 

Familia Juncaceae

Plante erbacee, de obicei perene, cu rizom în sol. Frunzele plane sau îngust-cilindrice, alterne, alcătuite din teacă şi limb, pot fi uneori reduse la teci. Florile hermafrodite, actinomorfe, dispuse în inflorescenţe cimoase, având perigonul sepaloid, membranos, alcătuit din 6 tepale repartizate pe două cercuri, androceu cu 6 stamine pe două verticile, uneori cercul intern este redus la staminodii şi gineceu tricarpelar, cu ovar superior. Fructul este capsulă valvicid-loculicidă. Juncus – Pipirig (fig. 230): plante glabre, cu teaca frunzei deschisă, ce formează fructe cu numeroase seminţe. J.trifidus – Părul porcului: plantă furajeră, întâlnită în pajişti, în staţiuni vântuite, pe soluri scheletice din etajele subalpin şi alpin. J.effusus – Spetează: frecventă din zona de stepă până în etajul boreal, în pajişti înmlăştinite. J.inflexus: specie perenă, comună în pajişti, locuri mlăştinoase, şanţuri, din zona stepei până în etajul boreal. Luzula: plante cu frunze ciliate şi teci închise; capsula uniloculară are 3 seminţe. L.campestris – Mălaiul cucului: plantă perenă cu stoloni, având perigonul florilor închis la culoare. Întâlnită în Fig. 230: Juncus sp.

182

pajişti, la marginea pădurilor din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal. 12.1.4. Ordinul Cyperales 

Familia Cyperaceae

Plante erbacee anuale sau perene, cu rizomi; tulpina plină cu măduvă, poate fi cilindrică sau 2-3 muchiată; frunzele sesile, alterne, au teaca bine dezvoltată şi închisă; limbul liniar, uneori absent, poate prezenta ligulă la bază; flori hermafrodite sau unisexuate, grupate în spiculeţe care alcătuiesc inflorescenţe compuse; învelişul floral pe tipul 3, format din sete (peri) perigonale, poate lipsi uneori; androceu cu 1-3 stamine; gineceu tricarpelar, ovar superior; fruct – achenă. Cuprinde subfamiliile: Scirpoideae; Caricoideae. Scirpoideae: specii cu flori hermafrodite; învelişul floral de regulă prezent, alcătuit din sete; tulpina cilindrică sau trimuchiată. Bolboschoenus: specii perene, formând stoloni scurţi şi tuberculi; frunzele sunt lipsite de ligulă. B.maritimus – Şovar (fig. 231): foarte frecventă din zona de stepă până în etajul gorunului în stufărişuri, mlaştin.

Fig. 231: Bolboschoenus maritimus (Şovar)

Caricoideae: plante cu flori unisexuate; tulpinile sunt trimuchiate. Carex – Rogoz: specii la care ovarul şi fructul sunt închise într-o bractee în formă de sac, numită utriculă, din care ies stigmatele (fig. 232). C.curvula: specie ce formează pajişti întinse uneori în regiunea alpină (etajul alpin – pe soluri humnico-silicatice). Fig. 232: Carex sp. utricula

C.preacox: frecventă din zona stepei până în etajul gorunului, în pajişti, margini de păduri. Carex riparia: specie halofilă, nefurajeră,

întâlnită în locuri mlăştinoase, eutrofe, la margine bălţilor, în zona de câmpie şi deal.

Test de evaluare 1. Caracterizaţi speciile genului Veratrum şi Colchicum. 2. Bulbul alcătuit din bulbili este întâlnit în familia Alliaceae la: a) Allium scorodoprasum b) Allium porrum c) Allium sativum 3. Caracterizaţi familia Cyperaceae. 183

12.2. Ordinul Poales (Graminales) 

Familia Poaceae (Gramineae) Plante erbacee (în ţara noastră), anuale sau perene, formând rădăcini adventive, fasciculate, uneori cu micoriză (Ţepoşică - Nardus stricta). Tulpina aeriană de tip culm (pai), se ramifică prin înfrăţire: din nodurile bazale, foarte apropiate, numite noduri de înfrăţire, apar lăstari aerieni erecţi, stoloni plagiotropi aerieni sau subterani şi rizomi.

Fig. 233: Hordeum distichon (Orzoaică) – inflorescenţa tip spic compus

Rizomii pot fi groşi, ramificaţi (Costrei – Sorghum halepense) sau fistuloşi (Trestie - Phragmites australis).

Frunzele alterne, aşezate distih, sesile (excepţie: Bambusoideae – frunze peţiolate), având teaca bine dezvoltată, cilindrică şi despicată (cu margini libere), înconjurând internodul inferior, cu prefoliaţie convolută sau conduplicată. Limbul (lamina) este liniar, cu nervuri paralele şi marginea întreagă. La baza limbului, în locul de întâlnire cu teaca, se găsesc anexele foliare – ligula şi urechiuşele, de dimensiuni variate, uneori reduse, absente sau înlocuite cu peri (constituie caractere de recunoaştere a speciilor în stadiul vegetativ). Florile hermafrodite, rar unisexuate (Porumb – Zea mays), sunt alcătuite din 3 stamine (excepţional 6: Fig. 234: Poa pratensis (Firuţa) – inflorescenţa tip panicul

Orez

-

Oryza

sativa),

uneori reduse la 2 (Viţelar –

Anthoxanthum

odoratum) sau 1 (Fulfucă – Vulpia myuros), ovar superior, bicarpelar, gamocarp, continuat cu 2 stile şi stigmate plumoase, rar 1 (Ţepoşică - Nardus stricta) sau 3 (la unele Bambusoideae) şi 2 scvame mici, numite lodicule, uneori 3 (Colilie - Stipa) sau 1 (Melica). Florile sunt învelite în 2 palee, una inferioară, convexă, de obicei aristată – lema şi una superioară, concavă, bicarenată şi membranoasă. Inflorescenţa elementară este spiculeţul, alcătuit din una sau

184

Fig. 235: Setaria pumila (Mohor roşu) – inflorescenţa tip panicul spiciform

mai multe flori, aşezate altern şi sesil pe o axă, protejat la bază de 2 glume (excepţional: 1 la Iarba de gazon – Lolium perenne; reduse până la absente la Ţepoşică - Nardus stricta). Spiculeţele sunt grupate în inflorescenţe compuse ce pot fi: spic compus (spiculeţe sesile, se prind direct pe rahis) (fig. 233), panicul (spiculeţe lung pedunculate) (fig. 234), panicul spiciform (spiculeţe scurt pedunculate)(fig. 235). Uneori pot fi şi întâlnite şi alte tipuri de inflorescenţe, precum: umbelă cu spice (spic digitat), racem cu panicule spiciforme sau spadice cu spiculeţe. Polenizarea este anemofilă. Fructul de tip cariopsă10, poate fi golaşă sau îmbrăcată, învelită sau concrescută cu paleele, uneori şi cu glumele. La unele bambusoidee fructele pot fi baciforme sau drupacee. Endospermul seminţei poate avea o cantitate mai mare de amidon – endosperm făinos sau de proteine (gluten) – endosperm cornos. Familia cuprinde principalele cereale ce formează baza alimentaţiei în întreaga lume (grâul - în Europa, meiul - în Africa, porumbul – în America), precum şi plante furajere, specii medicinale, industriale, toxice ş.a. Cuprinde subfamiliile: Bambusoideae, Pooideae. Subfamilia Bambusoideae: plante cu rizomi groşi, simpodial sau monopodiali ramificaţi. Tulpini lignificate, adesea ramificate, uneori înalte până la 20-30 cm, având 20-25 m în diametru. Frunze scurt sau evident peţiolate, cu limbul rigid (fig. 236). Spiculeţe cu 1 sau mai multe flori, grupate spiciform sau paniculiform. Răspândite în regiunile tropicale sau subtropicale; unele sunt monocarpice, înflorind o singură dată, după 60-100 de ani Fig. 236: Bambusoideae. – frunză peţiolată

(Bambusa), altele sunt policarpice (Sasa). Specii repede crescătoare – în condiţii optime şi în perioada lor de creştere

intensivă, unele specii se pot alungi cu 60-70 cm zilnic; plantele adaptate climatului temperat, rezistă la temperaturi joase de –15oC (–20oC). În SE Asiei, unde se găsesc majoritatea speciilor de Bambusoideae, apar fitocenoze caracteristice, pe suprafeţe mari, în timp ce în America şi în Africa, numărul speciilor este redus. Răspândirea lor pe verticală este considerabilă, ajungând în munţii Himalaia până la 3 000 m altitudine, iar în Anzi până la 4 500 m altitudine. Tulpinile multor specii în ţara lor de origine constituie un material preţios pentru construcţii, iar câteva sunt cultivate ca plante ornamentale. Cariopsele sau fructele baciforme ale unor plante sunt folosite în alimentaţie. În ţara noastră se întâlnesc câteva exemplare aclimatizate în parcul dendrologic din Simeria sau în grădina botanică din Cluj, din genurile Sasa şi Phyllostachys. 10

Numele de cariopsă provine din grecescul karyon – sâmbure, nucleu, datorită morfologiei interne unde ansamblul format din embrion şi endosperm este înconjurat de peretele fructului.

185

Subfamilia Pooideae: plante erbacee, cu frunze sesile. Cuprinde mai multe triburi. Tribul Triticeae: specii cu inflorescenţa spic compus (fig. 237), având spiculeţele aşezate sesil, de o parte şi de alta a rahisului, câte 1- mai multe la un călcâi; spiculeţe alcătuite din 1-5 flori; numărul de bază de cromozomi – x = 7. Triticum: plante anuale, cultivate; limb cu prefoliaţie convolută; urechiuşe evidente; ligula dinţată, uneori păroasă. Spice Fig. 237: Triticum aestivum (Grâu)

păroase pe muchii, având un spiculeţ la călcâi, cu 2 – 5 flori, protejat de glume carenate, nearistate. T.aestivum – Grâu, Grâu

comun: cultivată în toată ţara. Secale - Secară: specii anuale sau perene, având la călcâi câte un spiculeţ cu două flori fertile, protejat de două glume înguste, uninerve. S.cereale: cereală anuală, cultivată pentru cariopse şi ca furajeră în zone mai reci şi pe soluri sărace. Hordeum: specii anuale sau perene, cu ligula scurtă şi urechişe mari, evidente (fig. 238). Spiculeţele uniflore, dispuse câte trei la călcâi, sunt protejate de glume înguste. Cariopsa, de regulă, învelită în palee. H.vulgare – Orz: anuală, cereală de toamnă sau primăvară. H.distichon – Orzoaică (fig. 233): anuală, având spicul cu două rânduri de spiculeţe fertile, cele laterale fiind sterile. Folosită în industria berii. H.murinum – Orz şoricesc: frecventă din zona stepei în etajul gorunului, în locuri

Fig. 238: Hordeum sp. - urechiuşe

ruderale. Elymus:

specii

spontane,

perene,

cu

spiculeţe

multiflore, alipite de rahis, protejate de două glume, scurt aristate. E.repens – Pir târâtor (fig. 239): perenă cu rizomi; specie ruderală şi segetală, întâlnită şi în pajişti, sau lunci din zona de stepă în etajul fagului. Aegilops: plante anuale, cu spic cilindric sau ovoidal, alcătuit din spiculeţe cu 3 sau mai multe flori, protejate de glume rotunjite, la vârf cu 1-4 ariste. A.cylindrica – Ciucure: considerat a fi unul din strămoşii grâului, este întâlnit sporadic Fig. 239: Elymus repens (Pir târâtor) – detaliu spic

186

din zona stepei în etajul gorunului, în locuri nisipoase sau pietroase, ruderale sau în pajişti. Leymus: este reprezentat în ţara noastră de o singură specie. L.sabulosus – Perişor: întâlnită pe nisipuri marine. Tribul Nardeae: plante cu inflorescenţa spic compus, spiculeţele uniflore fiind aşezate unilateral pe rahis. În ţara noastră se găseşte un singur gen – Nardus, având o singură specie. N.stricta – Ţăpoşică: perenă, cu tufa deasă, oligotrofă; creşte pe soluri acide, în pajişti degradate, începând de la 300 m altitudine până în etajul subalpin, alcătuind nardete (asociaţii vegetale caracteristice); valoare furajeră foarte redusă, depreciind pajiştile. Tribul Poeae: specii cu inflorescenţa panicul, rar panicul spiciform sau spic compus, alcătuită din spiculeţe cu două până la numeroase flori, având glume mai scurte decât paleea externă a florii inferioare. Festuca: specii perene cu inflorescenţă panicul. F.pratensis – Păiuşul de livadă: întâlnită pe soluri eutrofe, în pajişti, din zona pădurilor de stejar, până în etajul boreal; cultivată. F.rubra – Păiuşul roşu: frecventă în etajul gorunului şi fagului. F.ovina: frecventă din etajul gorunului în cel boreal. Lolium: specii cu inflorescenţa spic compus. L.perenne – iarba de gazon, raigras englezesc (fig. 240): frecventă din zona stepei până în etajul fagului, în pajişti, locuri cultivate sau ruderale; cultivată ca plantă furajeră şi pentru alcătuirea gazonului. Poa: plante cu panicul lax. P.pratensis – Firuţa (fig. 234): Fig. 240: Lolium perenne ( iarba de gazon )

frecventă din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal, în pajişti, la marginea pădurilor, în locuri ruderale. P.alpina –

firuşca şopârlelor: întâlnită în etajul subalpin şi alpin, în pajişti, stâncării înierbate sau locuri îngrăşate. Puccinellia: specii perene, cu lema păroasă la bază. P.distans – Iarbă de sărătură: întâlnită din zona stepei în etajul gorunului, în pajişti umede şi salinizate. Dactylis: plante perene, având lăstarii tineri, nefloriferi, puternic comprimaţi la bază;

paniculul cu

spiculeţe grupate în glomerule compacte. D.glomerata – Golomăţ (fig.241): răspândită în toată ţara, pe soluri Fig. 241: Dactylis glomerata (Golomăţ )

187

bogate; specie furajeră, cultivată singură sau în amestec cu alte specii. Tribul Bromeae: specii anuale şi perene, cu tecile frunzelor întregi, deschizându-se în partea lor superioară sub forma literei V (fig. 242); inflorescenţa panicul, alcătuită din spiculeţe mari, peste 1 cm lungime, multiflore, cu glume inegale. În ţara noastră sunt întâlniţi reprezentanţii unui singur gen – Bromus - Obsigă. B.inermis – Obsigă nearistată, Târsacă: creşte în pajişti uscate şi în locuri ruderale, din zona stepei, până în etajul gorunului; cultivată ca furajeră.

Fig. 242: Bromus sp. – teaca despicată în V

Tribul Aveneae: plante cu inflorescenţa panicul, rar panicul spiciform, alcătuit din spiculeţe bi- sau multiflore, protejate de glume de aceeaşi lungime cu ele; paleea inferioară este de regulă aristată. Avena: specii anuale; panicul alcătuit din spiculeţe mari (13 cm), nutante după înflorire, cu glume mai lungi decît florile. A.sativa – Ovăz (fig. 243): cereală Fig. 243: Avena sativa (Ovăz)

de

primăvară,

plantă

furajeră. Arrhenatherum: plante cu

inflorescenţa panicul; spiculeţele alcătuite din o floare bărbătească la bază şi una hermafodită. A.elatius – Ovăscior (fig. 244): întâlnită frecvent în pajişti, pe soluri revene şi fertile, din zona stepei până în etajul boreal, cultivată

Fig. 244: Arrhenatherum elatius (Ovăscior)

împreună cu alte specii furajere. Deschampsia: specii perene cu inflorescenţa panicul, alcătuit din spiculeţe biflore, protejate de 2 glume lucioase, mai scurte decât florile. D.caespitosa – Târsă: plantă perenă cu tufa deasă; frecventă din zona pădurilor de stejar până în etajul subalpin, în pajişti, buruienişuri, rarişti şi tăieturi de păduri. Alopecurus: plante având inflorescenţa panicul spiciform cu spiculeţe protejate de glume concrescute la bază. A.pratensis – Coada vulpii: întâlnită în pajişti umede, pe soluri eutrofe, din zona pădurilor de stejar în etajul fagului sau cel boreal. Fig. 245: Deschampsia caespitosa (Târsă)

188

Tribul Stipeae: specii cu inflorescenţa panicul, alcătuit din spiculeţe uniflore protejate de palee pieloase sau cartilaginoase la maturitate. Stipa: plante perene, cu lema lung aristată (1,5 cm), arista geniculată, cu partea inferioară răsucită şi cea superioară dreaptă (fig. 246). S.capillata – Năgară: întâlnită în pajişti aride, adesea pe substrat Fig. 246: Stipa sp. – cariopsa cu aristă

pietros din zona stepei până în etajul gorunului. Tribul Arundineae: plante cu inflorescenţa panicul, alcătuită din spiculeţe cu flori hermafrodite şi bărbăteşti; axa spiculeţului este lungă şi

mătăsos-păroasă. Phragmites: specii perene cu axa spiculeţului acoperită de peri lungi. P.australis – Stuf, Trestie (fig.247): creşte în locuri inundabile, în lungul apelor, în mlaştini şi ca buruiană în culturi pe soluri cernoziomice, freatic-umede, din zona stepei până în etajul fagului. Tribul Chlorideae: specii cu inflorescenţa

Fig. 247: Phragmites australis (Stuf) – rizomi

umbelă cu spice (spic digitat). Cynodon: plante perene cu rizomi. C.dactylon – Pir gros, iarba câinelui (fig. 248): creşte din zona stepei până în etajul gorunului în pajişti, culturi sau locuri ruderale, pe soluri cu textură uşoară, uneori slab sărăturate. Tribul Paniceae: specii cu inflorescenţă variată (panicul, panicul spiciform, racem cu spiculeţe ş.a.); paleele la maturitare mai rigide decât glumele. Echinochloa: plante Fig. 248: Cynodon dactylon (Pir gros) – umbelă cu spice

anuale în ţara noastră, cu inflorescenţa de tip racem cu

panicule spiciforme; frunzele au nervura mediană albicioasă şi sunt lipsite de ligulă. E.crus-galli – Mohor lat: buruiană anuală de vară, foarte frecvent întâlnită în culturi de prăşitoare, mai ales cele irigate sau pe soluri aluviale, din 189

Fig. 249: Echinochloa crus-galli (Mohor lat) – racem cu panicule spiciforme

zona stepei până în etajul fagului. Setaria: specii cu inflorescenţa panicul spiciform; spiculeţele au sete involucrale la bază. S.pumila – Mohor roşcat (fig. 235): buruiană anuală de vară, foarte frecventă în prăşitoare, spiculeţe cu sete galben-brunii la bază. S.viridis – Mohor verde: plantă anuală cu sete verzui la baza spiculeţului; buruiană ruderală şi segetală, frecventă în locuri mai calde şi uscate. Tribul Andropogoneae: inflorescenţe alcătuite din spiculeţe uniflore, grupate câte 2-3 (5), dintre care unul sesil, hermafrodit şi restul pedunculate şi bărbăteşti. Glume mai dure Fig. 250: Sorghum halepense (Costrei) – panicul

decât paleele. Sorghum: plante anuale şi perene cu inflorescenţa

panicul, de dimensiuni mari, cu axul central alungit. S.halepense – Costrei, Bălăur: buruiană termofilă, deosebit de dăunătoare pentru culturile din sudul ţării. Subtribul Tripsacinae: plante cu flori unisexuate, dispuse monoic. Fac parte mai multe genuri, printre care şi Zea, alcătuit din o singură specie. Z.mays – porumbul: specie anuală cu tulpina viguroasă, cu origine necunoscută (cultivată iniţial în Mexic), intens cultivată ca plantă alimentară, industrială şi furajeră.

Test de evaluare 1. Prezentaţi alcătuirea morfologică a frunzei speciilor din Poaceae. 2. La inflorescenţa tip spic compus spiculeţele sunt dispuse pe rahis: a) pe pedunculi lungi b) sesil c) pe pedunculi scurţi 3. Caracterizaţi tribul Triticeae şi daţi exemple de specii în funcţie de gen.

REZUMATUL TEMEI  Speciile subclasei Liliidae sunt plante:  erbacee  cu flori trimere, pentaciclice  care au învelişul floral de tip perigon rar periant, uneori absent; 190

 cu androceul alcătuit din 6, 3 sau 1 stamină şi gineceul gamocarpelar.  Fac parte: ordinul Liliales (familia Liliaceae - specii perene, cu tulpini subterane şi flori cu înveliş de tip perigon petaloid alcătuit din 3 tepale externe şi 3 interne; fruct capsulă sau bacă; familia Alliaceae – plante erbacee cu bulbi tunicaţi şi tulpini aeriene scapiforme; florile grupate în cime unipare, învelite de 2 hipsofile; fructul - capsulă loculicidă; familia Iridaceae - specii perene, cu rizomi, bulbotuberculi sau

bulbi; flori cu perigon

petaloid; androceul alcătuit din 3 stamine; gineceu cu ovar inferior; fruct-capsulă; ordinul Juncales (familia Juncaceae - specii erbacee cu rizom în sol şi frunzele plane sau îngustcilindrice; florile au perigonul membranos; fructul - capsulă valvicid-loculicidă); ordinul Cyperales (familia Cyperaceae - erbacee cu tulpina cilindrică sau 2-3 muchiată; frunze sesile, teaca bine dezvoltată şi închisă; flori cu învelişul floral format din sete (peri) perigonale sau absent; fruct – achenă); ordinul Poales (familia Poaceae – plante erbacee cu tulpini de tip culm şi frunze sesile cu teaca bine dezvoltată, însoţite de anexe foliare - urechiuşe şi ligulă; flori golaşe, protejate de palee, grupate în spiculeţe cu glume la bază; spiculeţele dispuse în inflorescenţe compuse de tip spic compus, panicul sau panicul spiciform sau variaţii ale acestora; fruct cariopsă).

TEST RECAPITULATIV 1.Dintre genurile cu fruct capsulă ale familiei Liliaceae, Colchicum prezintă: a) frunze tulpinale mari, cu nervaţiune arcuită b) bulbi solzoşi c) tepale libere la bază d) tulpini aeriene foliate e) flori formate direct pe tulpina subterană 2.Florile speciilor familiai Alliaceae sunt: a) protejate de sete perigonale b) grupate în cime unipare, dispuse umbeliform c) unisexuate d) grupate în inflorescenţe racemoase e) zigomorfe 3.Bracteea în formă de sac caracteristică genului Carex, se numeşte: a) spată b) palee c) utriculă d) glumă e) ligulă 4.Atunci când spiculeţele sesile se prind direct pe rahis, speciile de graminee au inflorescenţe de tip: a) spic digitat b) panicul spiciform c) spadice cu spiculeţe 191

d) spic compus e) umbelă cu spice 5.În genul Hordeum: a) spiculeţele biflore se prind câte unul la călcâi b) spiculeţele uniflore se prind câte 3 la călcâi c) spiculeţele multiflore se prind câte unul la călcâi d) spiculeţele uniflore sunt aşezate unilateral pe rahis e) spiculeţele multiflore sunt aşezate cu muchia pe rahis

192