Situatii Financiare Referat [PDF]

Zitiervorschau

CAP. I SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE 1.1 ÎNTOCMIREA ŞI PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

Situaţiile financiare ale unei entităţi economice sunt cel mai important cadru prin care informația contabilă este pusa la dispoziția utilizatorilor săi. La nivel global, poziţia şi performanţa financiară a entităţilor este reglementată prin modul cum ar trebui întocmite situaţiile financiare cu ajutorul Standardelor Internaţionale de Contabilitate. Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate încearcă să armonizeze reglementările, standardele şi procedurile contabile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Întocmirea situaţiilor financiare au ca scop furnizarea unor informaţii utile, verificate şi corelate, pentru adaptarea deciziilor economice. Pentru luarea celor mai bune deczii economice, utilizatorii se axează pe situaţiile financiare, ca fiind principală sursă de informaţie şi de aceea astfel de situaţii financiare trebuiesc elaborate şi prezentate având în vedere necesităţile. În conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului. Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională iar pentru necesităţile proprii de informare entitatea poate opta să ţină contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens”1. Cadrul general de redactare şi prezentare a situaţiilor financiare abordează:  

obiectivul situaţiilor financiare; particularitățile calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile



financiare definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite



situaţiile financiare; conceptele de capital şi menţinere a nivelului capitalului.

1 Legea contabilităţii, legea nr.82/1991, actualizată prin OUG nr. 79 din 10 decembrie 2014

1.1.1 OBIECTIVELE ŞI IMPORTANŢA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE

Obiectivele principale ale situaţiilor financiare sunt: prezentarea situaţiei economicofinanciare a patrimoniului, a performanţelor financiare şi a modificărilor poziţiei financiare a entității, în scopul utilizării acestor informaţii de către utilizatorii interni şi externi, în vederea fundamentării unor decizii economice. Obiectivul situaţiilor financiare anuale îl constituie furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei categorii largi de utilizatori2. Prezentarea situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale este obiectivul principal al bilanţului contabil3. Acesta trebuie să asigure o imagine cât mai clară asupra unor elemente, pentru a putea fi apreciată stabilitatea economico-financiară a entităţii, precum şi situaţia rezultatului. Situaţia financiară oferă informaţii asupra surselor şi a modului de utilizare a acestora, precum şi termenele de scadenţă ale lor, dar şi asupra capacităţii societăţii de a deţine si achiziţiona lichidităţile necesare acoperirii datoriilor, deci asupra solvabilităţii acesteia. Situaţia rezultatului se observă prin reprezentarea cheltuielilor şi veniturilor indicând modificarea capitalului societăţii pe parcursul exerciţiului. Informarea utilizatorilor reprezintă un obiectiv de interes intern. Scopul în acest caz este de a oferi organelor de conducere şi control date cu privire la formarea costurilor şi a preţurilor de vânzare, controlul costurilor şi a eficienţei economice, etc. Pe baza acestor informaţii se vor lua măsuri şi decizii pentru viitor şi se va coordona activitatea de planificare si conducere. Un alt obiectiv al situaţiilor financiare este acela de protecţie a creditorilor. Conturile anuale pun la dispoziţia creditorilor informaţii care sa garanteze investiţiile făcute. De asemenea reprezintă o garanţie pentru bănci că eventualele împrumuturi acordate vor fi rambursate, sau că pot fi contractate noi împrumuturi.

2 OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate 3 Ristea M. & colectiv „Contabilitatea societăţilor comerciale, Ed. Bucureşti 2009, pag. 231

La modul general, situaţiile financiare reprezintă o sinteză a activitătii economico financiare din unitatea patrimonială pe tot parcursul exerciţiului4. ,,Poziţia financiară a entității este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea’’5. Legislaţia la nivel naţional şi internaţional îşi concentrează efortul de armonizare cu preferinţă asupra situaţiilor financiare, ce au ca scop furnizarea unor informaţii utile pentru adoptarea deciziilor economice. Aceasta se datorează faptului că aproape toţi utilizatorii iau decizii economice pentru:        

a decide când să cumpere, să păstreze, sau să vândă părţi din capital; a aprecia răspunderea sau gestionarea managerială; a evalua posibilitatea entității de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi; a aprecia garanţia ce o oferă entitatea faţă de datoriile sale; a stabili politicile fiscale; a calcula profitul şi dividendele ce se pot distribui actionarilor; a crea şi utiliza datele statistice despre venitul naţional; a stabili activitatea entităților. 1.1.2 CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE SITUAŢIILOR FINANCIARE Pentru a adopta cele mai bune decizii economice utilizatorii se axează pe situaţiile

financiare ca fiind principala lor sursă de informare si de aceea acestea trebuie elaborate şi prezentate având în vedere necesităţile lor. Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată dacă acestea sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile6. 4 Feleagă N., Malciu L., Bunea Şt, „Bazele contabilităţii”, Ed. Edecon, 2002, pag.45 5 Ristea Mihai & colectiv ,, Contabilitatea financiară ’’, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 17

6 Pct. 29 din Anexa1 la OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă. Relevanţa informaţiei, prezintă capacitatea informaţiei de a fi folositoare în ceea ce priveşte necesităţile de luare a deciziilor de către utilizatori ajutându-i să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare. Relevanţa este determinată de natura informaţiei şi de pragul său de semnificaţie. O informaţie eronată influenţează deciziile economice ale utilizatorului. Pentru a fi o reprezentare exactă, o descriere trebuie să fie completă, neutră şi fără erori. O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să înţeleagă fenomenul descris, inclusiv explicaţiile necesare. O descriere neutră este cea care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea informaţiilor financiare. O descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea ca informaţiile financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori. Informaţii neutre nu înseamnă informaţii fără scop sau fără influenţă asupra comportamentului acestora. Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru a genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori. Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact7. Comparabilitatea8 este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire de celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O comparaţie necesită cel puţin două elemente. Verificabilitatea ajută în a asigura utilizatorii că informaţiile reprezintă exact fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege că diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens cu privire la faptul că o anumită descriere este o reprezentare exactă. 7 Pct. 30, idem 8 Pct. 39, ibidem

Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca aceştia să ia decizii în timp util. În general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cu atât sunt mai puţin utile9. Inteligibilitatea reprezintă o caracteristică importantă a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare în sensul că acestea trebuiesc înţelese uşor de către utilizatori, cu condiţia ca aceştia să posede cunoştinţe suficiente privind afacerile, activităţile economice şi contabilitatea. Dar nu trebuiesc omise informaţiile complexe pe motiv că acestea sunt prea dificil de înţeles pentru unii utilizatori. 1.1.3 RECUNOAŞTEREA ŞI EVALUAREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE Recunoaşterea elementelor din cadrul situaţiilor financiare şi a contului de profit şi pierdere, reprezintă procesul de înregistrare a activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, elemente ce îndeplinesc criteriile de recunoaştere conform abordării conceptuale specifice cadrului general. Bazele de evaluare ce sunt utilizate în situaţiile financiare includ: costul istoric ,valoarea actuală la iesire, costul curent, valoarea actualizată. Conform OMFP nr.1802/2014, evaluarea se efectuează la data intrării in entitate, la inventariere cu reflectare în bilanţ, la ieşirea din entitate. ,,Evaluarea este procesul de determinare a valorii băneşti la care posturile din situaţiile financiare urmează să fie recunoscute şi înscrise în bilanţ şi contul de rezultate”10. Un activ, respectiv o datorie, se recunoaşte atunci când este posibil ca acesta să aducă entității beneficii economice viitoare, respectiv să genereze ieşirea acestora şi costul său poate să fie evaluat în mod credibil. Activele reprezintă o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare. Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entității, rezultate din evenimente trecute şi prin

9 Pct. 43 din Anexa1 la OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate 10 Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, pag. 26

decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să încorporeze beneficii economice. Criteriile care stau la baza recunoaşterii datoriilor sunt: probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice şi evaluarea să se poată facă în mod credibil. Capitalurile proprii (activele nete) reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele entității, după deducerea tuturor datoriilor . Cu alte cuvinte capitalurile proprii reprezintă diferenţa dintre activele totale şi datoriile totale, fiind indicatorul esenţial pe care bilanţul, în formatul actual, trebuie să-l reprezinte. Veniturile sunt creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, respectiv creşteri de active sau diminuări de pasive, care au ca rezultat creşterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât aporturile la capital. Trebuie făcută distincţia dintre venituri şi câştig, deşi ambele se regăsesc în contul de profit şi pierdere. Astfel noţiunea de câştig implică un rezultat net favorabil dint-o tranzacţie, ca urmare a compensării efectelor (sumelor de bani primite) cu eforturile corespunzătoare (costul bunului).

1.2. CONTINUŢUL ŞI FORMA SITUAŢIILOR FINANCIARE Directiva a IV- a a UE defineşte situaţiile financiare prin apelaţia de conturi anuale care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa sau notele la conturile anuale 11. Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar. Pentru sistemul de bază conform cu Directivele contabile europene, formaţia situaţiilor financiare cuprinde:     

Situaţia poziţiei financiare; Situaţia rezultatului global; Situaţia capitalurilor proprii și a modificărilor acestora ; Poziția fluxurilor de numerar; Notele explicative la situaţiile financiare.

In conformitate cu OMFP 1802/30.12.2014 microentiățile (persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile: total active 350.000euro, cifra de afaceri 700.000euro și numărul de salariați 10) vor întocmi situații financiare formate din bilanț prescurtat, cont cont prescurtat de profit şi pierdere, care să prezinte separat: cifra 11 Ghid pentru înţelegerea şi aplicare Standardelor Internaţionale de Contabilitate, IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2004, pag. 52

de afaceri netă, alte venituri, costul materiilor prime şi al consumabilelor, cheltuieli cu personalul, ajustări de valoare, alte cheltuieli, impozite, profit sau pierdere. Acestea nu au obligaţia elaborării notelor explicative la situaţiile financiare anuale. Entitățile mici definite prin același OMFP, care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile: total active 4.000.000 euro, cifra de afaceri 8.000.000euro și numărul de salariați 50) vor întocmi situații financiare formate din bilanț prescurtat, cont de profit şi pierdere, notele explicative la situaţiile financiare anuale. Opţional ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar12. Entitățile mijlocii și mari, acele persoane juridice care depașesc la data bilan țului cel puțin două din criteriile definite la entitățile mici, vor depune situații financiare formate din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situaţiile financiare anuale. 1.2.1 BILANŢUL CONTABIL, IMAGINEA POZIŢIEI FINANCIARE A ENTITĂȚII Bilanţul, în general este considerat un documentul contabil de analiză ce cuprinde toate elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv provenienţă şi exigibilitate. Bilanţul arată poziţia financiară a entității la un moment dat, respectiv la sfârşitul exerciţiului financiar, însă această poziţie financiară este consecinţa rezultatelor obţinute de entitate de la înfiinţare până la data bilanţului. Bilanţul reprezintă situaţia contabilă reprezentând în mod concentrat, dar separat, activul şi pasivul, cu elementele componente ale unei entităţi economice evidenţiind rezultatele într-o perioadă de timp determinată13. ,,Activul este o sursă controlată de entitate ca urmare a unor evenimente trecute şi din care se prevede că se vor obţine beneficii economice viitoare ( OMFP nr.1802/2014).”

12 OMFP nr. 1802/2014 13 Suciu G., Analiză economico-financiară, Editura Infomarcket, Braşov, 2009, pag. 120

,,Conform OMFP 1802/2014, o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice14.” Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele entității după deducerea datoriilor sale (OMFP nr. 1802/2014). Reglementările contabile naţionale au optat pentru o clasificare a elementelor de activ în active imobilizate şi active circulante, respectând astfel cerinţele din Directiva a-IV-a. În bilanţ, elementele de activ şi de datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv după natură şi exigibilitate. 1.2.2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE Utilizatorii situaţiilor financiare iau decizii economice după evaluarea capacităţii unei entităţii de a genera numerar şi echivalente de numerar cu ajutorul resurselor existente, pe baza informaţiilor focalizate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare ale unei entităţi. ,,Bilanţul este considerat documentul ce descrie poziţia unei entități la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezenţa unui alt instrument de modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea unor concluzii legate de performanţele activităţii entităţii. Acest instrument este cea de-a doua componentă a situaţiilor financiare şi anume contul de profit si pierdere’’15. ,,Conform cadrului contabil general, performanţele entității se reflectă cu ajutorul contului de profit şi pierdere. Acesta cuprinde noțiunile şi principiile teoretice care alcătuiesc structura de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare, precum şi modalităţile de comunicare a informaţiilor. Performanţa unei entități se referă la câştigul sau pierderea acesteia, iar aceste facilităţi sunt reflectate cu ajutorul contului de profit şi pierdere’’16. 14 Ordinul ministrului finanţelor nr. 1802/2014 15 Toma C., Dumitrean E., Berheci I., Haliga I., ,,Contabilitate financiară I”, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005, pag. 113 16 Ristea M., Dima M., „Contabilitatea societăţilor comerciale”, Ed. Universitară, 2004, pag. 194

,,Conform tratatelor de Contabilitate, contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanţele activităţii unei entități, în cursul unei perioade date”17. Definirea performanţei unei entități se face diferit, unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi mai mult de informaţia privind profitul entității, pe când alţi utilizatori urmăresc fluxurile de trezorerie. ,,Contul de profit şi pierdere arată rezultatul ca efect al activităţii şi tranzacţiilor efectuate şi raportează performanţa aferentă unei perioade timp”18. ,,Profesorul Mihai Ristea prezintă performanţa ca fiind economicitate plus eficienţă şi plus eficacitate. Prin economicitate se înţelege procurarea resurselor cu cel mai mic cost, iar prin eficienţă: maximizarea rezultatelor la o unitate de resurse sau invers. Eficacitatea este raportul dintre rezultatele obţinute şi cele aşteptate”. Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei entități de a obţine profit realizând comparaţia între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate pentru a obţine acest rezultat19. Rentabilitatea este una dintre formele de prezentare a eficienţei activităţii economicofinanciare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinând cont de toate etapele circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare. Pentru a măsura rentabilitatea utilizăm două categorii de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalurile sau utilizarea resurselor entității aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii. Cu cât rentabilitatea este mai mare, cu atât se vor forma surse disponibile pentru alte investiţii.

17 Bojian O., ,,Contabilitatea întreprinderilor, contabilitate financiară, contabilitate de gestiune’’, Ed. Economică, 2006, pag. 114 18 Caraiani Chiarta, Dumitrana Mihaela coordonatori ,,Bazele contabilităţii – aplicaţii şi studii de caz “ , Editura Universitară , Bucureşti 2011, pg 48 19 Jianu I., „ Evaluarea ,prezentarea şi analiza performanşei intreprinderii ”, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag.418

Ca indicatori de prezentare în mărime absolută a rentabilităţii se pot avea în vedere: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net al exerciţiului. Analiza rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit şi pierdere, care ne arată modul în care s-a ajuns la rezultatul entităţii. Pentru expunerea în mărime relativă a rentabilităţii se folosesc, de regulă, următoarele rate: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare. Măsurarea performanţelor entităţii are în vedere, în mod deosebit, măsurarea profitului, care poate fi tratată astăzi din trei laturi diferite şi anume: 

o latură patrimoninială, prin compararea valorii unei entități referitoare la două

momente diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare. o Formula principală : ACTIVE – DATORII ═ CAPITAL PROPRIU.  o latură economică prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la aceeaşi perioadă. o Formula de bază : VENITURI – CHELTUIELI ═ REZULTAT  o latură financiară, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie. o CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE – CHELTUIELI CU AMORTIZAREA ŞI PROVIZIOANE ═ REZULTATUL EXERCIŢIULUI A doua clasificare a conturilor de rezultate este făcută după conţinutul informaţional şi anume contul de rezultate cu prezentarea destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor. Contul de profit şi pierdere sub formă de listă răspunde mai bine nevoilor informaţionale ale managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare gestiunii firmei. În funcţie de natura economică a cheltuielilor, permite determinarea valorii adăugată la nivelul entității şi furnizarea de informaţii necesare conturilor naţionale. Informaţia cu privire la performanţa entității este furnizată, în principal, de contul de rezultate, însă contul de profit şi pierdere oferă o imagine incompletă a performanţei fiind necesară folosirea lui împreună cu bilanţul contabil şi un tablou de evoluţie a situaţiilor financiare.

În consecinţă, contul de profit şi pierdere nu poate fi modificat din punct de vedere structural cât şi în ceea ce priveşte formatul de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent, înscrise în contul de profit şi pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea20. 1.2.2.1. FORMA ŞI CONŢINUTUL CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE; SCHEME DE PROFIT ŞI PIERDERE PROPUSE DE DIRECTIVA A IV–A A CEE; STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE ÎN NORMALIZAREA CONTABILA INTERNAŢIONALĂ În cadrul structural al contului de profit şi pierdere întâlnim: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului. Rezultatul pe acţiune se prezintă atât pentru exerciţiul curent, cât şi pentru cel precedent, indiferent că este pozitiv sau negativ. Cu ajutorul acestui document putem afla şi sinteza performanţelor unei entități la sfârşitul exerciţiului financiar. Contul de profit şi pierdere potrivit studiilor de contabilitate cuprinde următoarele elemente principale şi anume: cheltuielile, veniturile şi rezultatul. O cheltuială este definită ca o diminuare de avantaje economice în cursul unui exerciţiu sub forma diminuării unor active sau creşterii unor pasive şi care au generat o scădere a capitalului propriu, alt decât distribuirile către proprietarii de capital. Orice cheltuială este înregistrată în contul de profit şi pierdere atunci când s-a produs o diminuare de activ şi o creştere de pasiv şi atunci când această diminuare poate fi măsurată în mod fiabil. Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa entității este necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea acelui venit.

20 Iacovoiu V., Străoanu Boni M., Teodorescu C. D., „Instrumente şi tehnici de analiză a stării economico – financiare a firmei”, Ed. Karta – Graphic, Ploieşti, 2011 pag. 88

Prin compararea datelor din Bazele Contabilităţii rezultă că o cheltuială include pierderea, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale entității21. Cheltuielile ce apar în cursul activităţii curente ale entității includ contul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele sunt regăsite de obicei sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi: numerarul sau echivalentul în numerar, stocurile, terenurile şi mijloacele fixe. Pierderile reprezintă cheltuieli care pot apărea sau nu pot apărea pe parcursul desfăşurării activităţilor curente ale entității. În categoria pierderilor sunt incluse de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundaţiile sau incendiile, precum şi cele rezultate din ieşirea activelor pe termen lung. ,,Cheltuiala poate fi comparată cu o pierdere sumară”22. Veniturile înseamnă creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune, sub formă de creşteri de active sau de diminuări de pasive, care au ca rezultat creşterea capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital, adică un venit este orice creştere de capitaluri proprii, decât noile capitaluri. În conformitate cu prevederile legale faţă de definiţiile Bazelor Contabilităţii, veniturile cuprind atât venituri din activităţile curente, cât şi câştiguri din orice alte surse. Veniturile din activităţile curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii. Câştigul reprezintă un element care corespunde definiţiei veniturilor şi poate apărea sau nu poate apărea ca rezultat al activităţii curente a entității. Câştigurile includ şi sumele rezultate în urma ieşirii activelor imobilizate pe termen mediu şi lung. Ele sunt creşteri ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri Prezentarea acestuia în cadrul contului de profit şi pierdere se realizează de obicei distinct, deoarece cunoaşterea existenţei acestora este importantă pentru procesul decizional. Câştigurile sunt prezentate de regulă la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente. 21 Sălceanu Al., „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Ed. Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, 2007, pag.167 22 Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N., Analiză economico-financiară, Ediţia a-IIa, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag. 239

Veniturile şi cheltuielile conform O.M.F.P. nr. 1802/2014, constituie elemente direct legate de măsurarea profitului. ,,Măsurarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci a profitului, depind parţial de conceptul de capital şi de menţinere a nivelului capitalului, concepte utilizate de entități în elaborarea situaţiilor financiare”23. ,,Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în contul de profit şi pierdere în diferite moduri, astfel încât să furnizeze informaţia relevantă pentru procesul decizional” 24. Veniturile şi cheltuielile sunt principalele elemente ale contului de profit şi pierdere ce duc la realizarea şi aflarea performanţei unei entități în decursul exerciţiului financiar, la finele acestuia. Aceste clasificări prezintă diferite grade de cuprindere, spre exemplu, contul de profit şi pierdere poate include marja brută, profitul din care activităţile curente după impozitare şi profitul net. ,,Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz, conform Legii Contabilităţii nr.82/1991. Pentru a calcula rezultatul net al exerciţiului trebuiesc luate în calcul toate veniturile şi cheltuielile înregistrate în cursul exerciţiului, în afară de cazul când o normă contabilă internaţională dispune sau autorizează o altă soluţie contabilă. În cazul în care anumite venituri sau cheltuieli prezintă o importanţă, o natură sau o incidenţă, a căror menţionare este utilă pentru a explica performanţa entității în cursul exerciţiului natura şi suma acestor elemente trebuie specificate separat în contul de profit şi pierdere. Contul de rezultate prezintă, deci, fluxurile economice, respectiv cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară. Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de entitate în cursul exerciţiului: 

Consumuri de materii prime (cumpărări + stoc iniţial - stoc final)



Cheltuieli de personal (salarii + cheltuieli sociale)

23 Feleagă N., Malciu L., „Politici şi Opţiuni contabile”, Ed. Economică, Bucureşti, 2009, pag.45 24 Işfănescu A., Analiza Economico - Financiara, Suport de curs CIG - ID, anul III, 2009, pag. 62



Amortizări si provizioane calculate în cursul exerciţiului



Valoarea contabilă a elementelor de activ cedate , distruse sau dispărute Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire (legala a entității) legate sau

nu de activitatea sa normală şi curentă. Partea predominantă a veniturilor o constituie cifra de afaceri realizată de entitate cu terţii in cursul exerciţiului activităţilor sale normale şi curente. Drept urmare, la venituri se cuprind: vânzările (facturate clienţilor), creşterea stocurilor de producţie in curs (neterminată) şi a stocurilor de produse finite, reluări asupra amortizărilor şi provizioanelor şi dobânzile (asupra plasamentelor, etc.). Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli constituie rezultatul (profitul sau pierderea exerciţiului) . Formula rezultatului net al exerciţiului unei entități este: REZULTATUL ORDINAR + REZULTATUL EXTRAORDINAR – CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ═ REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI (+) PROFIT / (-) PIERDERE. ,,Conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991, în contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte lunar, cumulat de la începutul anului, iar rezultatul definitiv al exerciţiului se stabileşte la închiderea exerciţiului.” ,,Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţiile prevăzute de lege, iar pierderea contabilă se acoperă din profitul exerciţiului şi cel reportat, din rezerve, capital social, potrivit normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice şi hotărârii A.G.A.”25 În cadrul contului de profit şi pierdere întâlnim trei mari categorii de cheltuieli şi venituri şi anume: cheltuieli de exploatare şi venituri din exploatare, cheltuieli financiare şi venituri financiare. Veniturile din exploatare sunt generate de activitatea curenta, si reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat şi cuprind următoarele subdiviziuni: venituri din producţia vândută; venituri din producţia stocată; venituri din producţia imobilizată; venituri din

25 Legea contabilităţii, legea nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 454/18.06.2008 actualizată prin OUG 79/2014

subvenţii de exploatare; alte venituri de exploatare; venituri din provizioane privind exploatarea. Se impun câteva precizări între interpretarea contabilă şi cea financiară a veniturilor şi cheltuielilor: 

vânzarea de produs finit reprezintă din punct de vedere contabil un venit, chiar dacă această creanţa va fi încasată mai târziu sau în exerciţiul financiar următor. În schimb, încasarea unei creanţe constituită anterior nu va avea un nou venit (contabil): se va înregistra încasarea şi se va stinge creanţa;



un consum de energie este o cheltuială pentru entitate chiar dacă furnizorul nu va fi plătit până la sfârşitul exerciţiului. Plata furnizorului în exerciţiul următor nu va genera o noua cheltuială pentru acest exerciţiu, ci va fi doar plata unei datorii;



amortizarea anuală a imobilizărilor se înregistrează la cheltuieli de exploatare, dar nu are nici o incidenţă asupra trezoreriei decât dacă într-o zi se impune, de exemplu, înlocuirea unei maşini complet amortizate iar pentru aceasta se va efectua o plată ;



ajustările constituite pentru acoperirea (în viitor) a deprecierii unor active sau provizioane pentru acoperirea unor riscuri se vor contabiliza la cheltuieli şi vor diminua rezultatele exerciţiului, fară consecinţe asupra trezoreriei. Dacă în viitor riscurile au efective, atunci va avea loc o plată. Daca riscul este total acoperit, provizionul rămâne fară obiect şi atunci ele se vor înregistra într-un cont de venituri. El va majora rezultatul exerciţiului dar nu v-a influenţa trezoreria (decât sub incidenţa unor aspecte fiscale). ,,Suma veniturilor26 obţinute din vânzarea de mărfuri, din producţia vândută, producţia stocată, producţia imobilizată, subvenţii de exploatare, alte venituri din exploatare şi veniturile din provizioane privind exploatarea formează veniturile din exploatare.” Cheltuielile de exploatare cuprind: cheltuieli privind mărfurile; cheltuieli cu materiile prime; cheltuieli cu materiale consumabile; cheltuieli cu energia; alte cheltuieli materiale; cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu renumeraţiile personalului; cheltuieli privind asigurările şi protecţia civilă; alte cheltuieli de exploatare; cheltuieli cu amortizările şi provizioanele. Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare permite obţinerea rezultatului din exploatare, care poate fi profit sau pierdere. 26 Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2010, pag. 150

,,Operaţiunile financiare desfăşurate de o entitate generează venituri şi cheltuieli financiare, structurate în contul de rezultate27. Veniturile şi cheltuielile aferente operaţiilor financiare sunt considerate în această categorie, indiferent de caracterul lor ordinar sau extraordinar şi cuprind următoarele venituri financiare: venituri din participaţii, alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din dobânzi, alte venituri financiare, venituri din provizioane. Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din crenţe legate de participanţi, cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, alte cheltuieli financiare, cheltuieli cu amortizările şi provizioanele 28. Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile financiare reprezintă rezultatul financiar care împreună cu rezultatul exploatării formează rezultatul curent al exerciţiului. Ca urmare în contul de profit şi pierdere, veniturile şi cheltuielile sunt recunoscute conform principiului continuităţii exerciţiului, la angajarea lor, indiferent de data încasării veniturilor sau plăţii cheltuielilor. Cheltuielile 29 sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza asocierii directe între conturile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Cheltuielile sunt recunoscute atunci când se aşteaptă să nu se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade contabile şi când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar în mod vag sau indirect. ,,În concluzie, o cheltuială este recunoscută în contul de profit şi pierdere în acele situaţii în care apare o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care datoria apare ca urmare a acordării de garanţii pentru produsele vândute30”.

27 Bojian, O., Bazele contabilităţii - 2003, Ed. Economică. Bucureşti, 2003, pag. 55 28 idem 29 Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N., Analiză economico-financiară, Ediţia a-IIa, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, pag. 239 30 Niculescu, M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică. Bucureşti, 2011, pag. 243

În baza prevederilor Ordinului Ministerului de Finanţe Publice nr. 1802/2014, veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil. Aceasta presupune că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii activelor sau a reducerii datoriilor. Pentru recunoaşterea veniturilor acestea trebuie în primul rând să fi fost obţinute pe baza unor proceduri adaptate în practică şi în mod normal. ,,Modul de prezentare a contului de profit şi pierdere diferă de la o ţară la alta, după conţinutul informaţional şi forma de prezentare. Dacă se are în vedere conţinutul informaţional, există două forme de prezentare31”: 1. după conţinutul informaţional se distinge: 

contul de profit şi pierdere cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor după natura lor,



cont de profit şi pierdere cu prezentarea după destinaţie a cheltuielilor de exploatare.

2. după forma de prezentare deosebim: 

sub formă de listă (vertical) ce prezintă formarea din treaptă în treaptă a



rezultatului exerciţiului,



sub formă de cont (tablou bilateral) unde ,în partea stângă, se prezintă cheltuielile şi



profitul, iar , în partea dreaptă, veniturile şi pierderile. Aceste modele sunt recomandate de Directiva a IV-a a Uniunii Europene. Modelul, în

formă tabelară, cu gruparea veniturilor şi cheltuielilor după natură se prezintă astfel: Tabelul nr. 1.1. Contul de profit si pierdere

31 Vâlceanu Gh, Robu V, Georgescu N, Analiza economico-financiară, ed. A II a, Ed. Economică, Bucureşti,2005,pag.239

Elemente de cheltuieli

Elemente de venituri

în exerciţiul financiar

în exerciţiul financiar

1. Costurile de producţie ale prestaţiilor

1. Mărimea netă a cifrei de afaceri

furnizate, pentru realizarea cifrei de afaceri (inclusiv corectările de valoare) 2. Costurile de distribuţie (inclusiv

2. Alte venituri din exploatare

corectările de valoare) 3. Cheltuielile generale de administraţie

3. Venituri care provin din participaţii, cu menţionarea

(inclusiv corectările de valoare)

separată a celor care provin de la entități legate

4. Corectările de valoare privind

4. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din

imobilizările financiare şi valorile mobiliare creanţe ale activului imobilizat, cu menţionarea aparţinând activului circulant

separată a celor care provin de la entitățile legate

5. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu

5. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea

menţionarea separată a celor care vizează

separată a celor care provin de la entitățile legate

entitățile legate 6. Impozitul asupra rezultatului care provine 6. Rezultatul care provine din activităţi ordinare din activităţi ordinare, după impozitare 7. Rezultatul care provine din activităţi

7. Venituri excepţionale

ordinare, după impozitare 8. Cheltuieli excepţionale

8. Rezultatul exerciţiului

9. Impozitul asupra rezultatului excepţional

--

10. Alte impozite care nu figurează la

--

posturile anterioare 11. Rezultatul exerciţiului

--

În ţara noastră, situaţiile financiare ale entităților mari folosesc Conturile de Profit şi Pierdere de tip format "listă" pentru a deduce performanţele lor la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar32. Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate avem următorul cont de profit şi pierdere tip "listă" cu prezentarea cheltuielilor după natura lor : Tabelul nr. 1.2. Contul de profit si pierdere

32 Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2010, pag. 152

Referenţial national – Formatul contului de profit si pierdere (OMFP nr.1802/2014) 1. Cifra de afaceri netă 2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie 3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată 4. Alte venituri din exploatare 5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile b) Alte cheltuieli externe 6. Cheltuieli cu personalul: a) Salarii şi indemnizaţii b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii 7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depăşesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză 8. Alte cheltuieli de exploatare 9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate 10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate 11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate 12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active circulante 13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor de plătit entităţilor afiliate 14. Impozitul pe profit 15. Profitul sau pierderea după impozitare 16. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus 17. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Noţiuni generale privind calculul principalilor indicatori ce evidenţiază performanţele unei societăţi comerciale sunt: starea patrimoniului si rezultatul economic, analiza structurii activului, analiza structurii surselor de finanţare ale entității, analiza rezultatului economic. Profitul înseamnă succesul în afaceri, ocuparea unei poziţii favorabile pe piaţă. Un rol important în gestiunea activităţii unui agent economic îl are managementul. Acesta trebuie să

cunoască înca de la debutul oricărei activităţi economice mecanismele de stabilire a cererii, a preţurilor, a costurilor, numărul de concurenţi si forţa lor, pentru a putea estima profitabilitatea şi a acţiona în vedera maximizării ei. Profitul reprezintă beneficiul activităţii economice şi se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea unui agent economic. De aici rezulta că profitul este avantajul realizat sub forma băneasca, dintr-o acţiune, operaţie sau activitate economică. Orice activitate sau agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta dacă nu obţine profit. În lipsa profitului, situaţia agenţilor economici şi activitatea lor rămân neschimbate, „îngheaţă” la aceeaşi parametri şi în cele din urmă se degradează. Entitatea reprezintă o formă de organizare a activităţilor economice ce reuneşte şi combină factorii de producţie sub conducerea întreprinzătorului în vederea obţinerii de profit realizat din vânzarea producţiei sau închirierea serviciilor. Profitul total al entității reprezintă diferenţa dintre valoarea totală încasata din distribuirea producţiei şi cheltuielile efectuate considerate ca şi cost total de producţie. Directiva a IV-a a CEE precizează pentru asigurarea imaginii fidele a entită ții scheme obligatorii pentru stabilirea bilanţului şi contului de profit şi pierdere, fixarea conţinutului minimal al anexei şi al raportului de gestiune. Conform Directivei a IV-a, conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor entității. 1.2.3 POLITICI CONTABILE SI NOTE EXPLICATIVE Notele explicative trebuie33: a) să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite; b) să ofere informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi/sau situaţia fluxurilor de numerar, dar sunt relevante pentru înţelegerea oricărora dintre acestea. Deasemenea trebuie să se menţioneze, totodată, dacă situaţiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile cuprinse de reglementările în vigoare. 33 OMFP1802/30.12.2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate

Politicile contabile cuprind reguli de recunoastere, evaluare si prezentare în situaţiile financiare a elementelor de bilanţ şi cont de profit si pierdere, precum şi reguli pentru conducerea contabilităţii în entitate. Exemple de politici contabile; amortizarea imobilizărilor – alegerea metodei şi duratei de amortizare; reevaluarea imobilizărilor corporale sau pastrarea costului istoric;alegerea metodei de reevaluare a stocurilor etc. Notele explicative prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor financiare şi politicilor contabile adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte34. OMFP nr. 1802/2014 prezintă structura următoarelor note explicative: Nota 1 „Active imobilizate”, detaliază variaţia în timp a valorilor brute şi a deprecierilor inclusiv amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierderile de valoare . Nota 2 „Provizioane” detaliază variaţia naturii provizionului; acestea se vor constitui la închiderea exerciţiului financiar când se analizează pierderile probabile şi cheltuielile previzibile. Nota 3 „Repartizarea profitului” arată cum este repartizat profitul pe destinaţii. Aceasta cuprinde profitul net de repartizat, rezerva legală, acoperirea pierderii contabile ,dividende si profitul nerepartizat . Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare” prezintă modul de obţinere a rezultatului din exploatare după destinaţii prin formula; Cifra de afaceri netă - cheltuielile activităţii de bază - cheltuielile activităţilor auxiliare - cheltuielile indirecte de producţie. Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”, clasificate după lichiditate şi exigibilitate; în cadrul acestei note se vor prezenta informaţii despre valoarea datoriilor si natura garanţiilor cu privire la împrumuturi, precum şi valoarea obligaţiilor pentru care s- au constituit aceste provizioane.Se vor prezenta numărul acţiunilor, tipul, valoarea nominală ,drepturile si preţul platit . 34 Petrescu S. ,, Analiză şi diagnostic financiar-contabil ”, CECCAR, Bucureşti, 2006, pag. 22

Nota 6 „Principii, politici şi metode contabile” cuprinde abateri şi modificări de la reglementările naţionale, cu menţionarea naturii şi motivelor, tratamentele contabile alternative, bază de evaluare, ajustări, influenţă asupra rezultatului.Trebuie sa avem în vedere ca valorile prezentate în situatiile financiare să poată fi comparabile, lipsa comparabilităţii trebuie prezentată în notele explicative cu comentarii relevante. Nota 7 „Participaţii şi surse de finanţare” detaliază capitalul social şi tipurile de titluri emise;se vor menţiona existenţa certificatelor de participare ,obligaţiunile convertibile ,acţiunile rascumparabile inclusiv data limită de răscumpărare şi valoarea primei de răscumpărare. Nota 8 „Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie, conducere” cuprinde detalii despre număr mediu salariaţi, credite acordate, avansuri, salarii plătite, asigurări sociale, contribuţii la pensii; Nota 9 „Analiza principalilor indicatori economico-financiari” cuprinde prezentarea indicatorilor de lichiditate, indicatorii de risc – furnizează informaţii despre gradul de îndatorare al entitaţii, indicatorul de profitabilitate este un indicator ce exprimă eficienta entitătii în obtinerea de profit din resursele disponibile, indicatorii de activitate sau gestiune prezintă informaţii cu privire la capacitatea entităţii de a controla fluxurile de trezorerie, viteza de rotaţie a stocurilor, capacitatea de a controla capitalul circulant al entităţii ; Nota 10 „Alte informaţii” se referă la prezentarea entității, cifra de afaceri, relaţiile cu celelalte entități din cadrul grupului. În cadrul acestei note se vor da explicaţii despre natura şi valoarea veniturilor si cheltuielilor extraordinare,a veniturilor şi cheltuielilor în avans .Se vor prezenta informaţiile despre contracte de leasing ,descriindu-se ratele şi dobânzile aferente perioadelor viitoare . În notele explicative la situaţiile financiare, entităţile mijlocii şi mari, precum şi entităţile de interes public prezintă, pe lângă informaţiile cerute conform pct. 468-471 şi oricăror altor dispoziţii ale prezentelor reglementări, informaţii referitoare la următoarele aspecte: a) cifra de afaceri netă, defalcată pe segmente de activităţi şi pe pieţe geografice, în măsura în care aceste segmente şi pieţe diferă substanţial unele faţă de altele, ţinând seama de modul de organizare a vânzării de produse şi a furnizării de servicii;

şi b) totalul onorariilor aferente exerciţiului financiar percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi totalul onorariilor percepute de fiecare auditor statutar sau firmă de audit pentru alte servicii de asigurare, pentru servicii de consultanţă fiscală şi pentru alte servicii decât cele de audit. Se v-a prezenta orice detaliere a situaţiilor financiare anuale atunci când aceste elemente sunt relevante şi importante pentru utilizatorii situaţiilor financiare. 1.2.4. RAPORTUL ADMINISTRATORILOR ,,Consiliul de administraţie (asociatul) pentru fiecare exerciţiu financiar elaborează un raport care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţii entităţii şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor incertitudini cu care se confruntă. În raportul administratorilor se va face o referire şi la controlul intern al entităţii. Raportul va conţine şi informaţii despre35: 

evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar;



dezvoltarea previzibilă a entităţii;



activităţi din domeniul cercetării şi dezvoltării;



informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni;



existenţa de sucursale ale entităţii;



utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare.”

Acest raport al administratorilor are rolul de a ajuta la furnizarea informaţiilor având ca scop înţelegerea situaţiei financiare a entităţii, a rezultatelor activităţii , a fluxurilor de trezorerie,de a evalua sumele în momentul apariţiei gradului de siguranţă a fluxurilor de trezorerie viitoare . Informaţiile prezentate în raportul administratorilor, îi ajută pe utilizatorii situaţiilor financiare la evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare .

35 Ordinul ministrului finanţelor nr. 1802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, M.O. nr. 766 din 10.11.2009, punctul 305

Obiectivele si politicile de gestionare ale riscului, inclusiv politicile de acoperire a acestuia trebuiesc prezentate de entitate36 Raportul administratorilor se aprobă de consiliul administratorilor şi se semnează de preşedintele consiliului.

36 Petre Brezeanu , ,, Analiză Financiară “, Ed. Meteor Press, Bucureşti 2006, pag.287