Simeon Kraiopoulos [PDF]

Zitiervorschau

ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS PARINTI SI COPII. ABORDARE TEOLOGICA, DUHOVNICEASCA SI PSIHOLOGICA VOL. I, EDITURA BIZANTINA, 2005 Traducere – Pr. Prof. Dr. Constantin COMAN, Garoafa COMAN

Arhim. Simeon Kraiopoulos Părintele Simeon Kragiopoulos, a cărui moarte recent a fost umplut cu tristețe mulți oameni care cunoșteau munca lui a fost una dintre marile figuri spirituale ale Bisericii contemporane, „flacara luminată”, a activat ca duhovnic, predicator și scriitor, părinte spiritual al frățiilor monahale. Pentru unii, contribuția sa cea mai mare constă în tratamentul complet original și adecvat al bolilor mintale, care este în mod deosebit afectat de omul modern. Părintele Simeon a fost un pustnic în pustia lumii. A asociat viața în pustnicie cu viața de fiecare zi a lumi de azi. A fost un părinte cu o personalitate multilaterală care foarte greu poate fi descrisă în cuvinte puține. Trăsătura caracteristică a lui era respectul față de libertatea sufletului umaă. (monahia Filotheia Misira)

Părintele Simeon Kraiopoulos a fost un om foarte smerit, a avut un duh al discernământului foarte dezvoltat, un om iubitor și cu foarte multă înțelegere. Îl asemăn cu Părintele Sofian, pentru că asemenea lui, era un reflex al bunătății dumnezeiești. (Pr. Prof. Constantin Coman)

Cuprins Partea generala – pozitionari teoretice 1. Iubirea-temelia familiei 2. Trei adevaruri fundamentale 3. La capatul drumului 4. De ce copilul nostrum a devenit cee ace a devenit ? 5. Atmosfera din casa 6. Cand incepe educatia copiilor ? 7. A fi parinte este o profesiune ? 8. Vrem o solutie ! 9. Aprofundrea caderii omului 10. Crucea copilului 11. Invatand cuvantul adevarului 12. Taina Sfantului Botez 13. Procedez ca un parinte nascut din nou ?

Partea speciala – viata cotidiana 1. Copilul nervos 2. Terapia copilului nervos 3. Parinti nervosi 4. Parintii nelinistiti 5. Intelegerea copiilor din partea parintilor 6. Cat egoism manifestam fata de copii ? 7. Incurajarea copilului 8. Modurile gresite de a actiona ale copilului descurajat 9. Copilul trebuie sa traiasca consecintele faptelor sale

Extras din capitolul I. Iubirea – temelia familiei Tema cu care ne vom ocupa anul acesta la intrunirile noastre este: Parinti si copii. Vom examina aceasta tema din perspectiva psihologica si din perspectiva crestina. In zilele noastre, mai ales zilele acestea cand sarbatorim saptamana dedicata copilului, se spun multe despre parinti si despre copii din punct de vedere psihologic si pedagogic. Uneori insa, toate acestea sunt lipsite de perspectiva crestina, de lumina Evangheliei, de adevarul Domnului nostru Iisus Hristos. Si fara acest adevar, toate cele spuse sunt neinsufletite si nu pot ajuta atat cat promit. Insa lumea, in majoritatea ei, spera si se sprijina mult pe acestea. Eu personal cred ca, psihologia singura si pedagogia singura, daca nu primesc pecetea harului lui Dumnezeu, harul Duhului Sfant, nu pot ajuta cu nimic, ba mai mult, pot fi chiar vatamatoare. Premize pentru temelii sanatoase in viata omului Dupa psihologia contemporana si dupa stiinta pedagogiei, temeliile vietii omului se pun in primii cinci-sase ani ai copilariei. Intr-un fel anume, forma pe care o ia copilul in acesti ani, trairile pe care le are copilul in acesti primi cincisase ani sunt acelea care determina si influenteaza viata omului pana la adanci batranete, pana la moartea sa. Si cunoastem bine ca la aceasta varsta, copilul, de regula, este in mana parintilor si mai ales in mainile mamei., intrucat nu merge inca la scoala. Daca ceea ce spun psihologia si pedagogia este adevarat, si se pare ca este, dar nu intr-o masura absoluta, desigur – vom vedea mai tarziu de ce – daca, in orice caz, pana la un anume punct asa stau lucrurile, atunci acest lucru este foarte important si trebuie sa-i dam atentia cuvenita noi toti si Biserica care se ingrijeste de formarea credinciosilor ei si in special a copiilor mici. Din moment ce, la aceasta varsta la care sunt asezate temeliile vietii omului, copilul este in mainile parintilor, ale mamei in special, trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a avea cei mai buni parinti, si in special cele mai bune mame. Adica, sa fie, cat este posibil bine formati, dar mai ales sa fie ei insisi echilibrati psihologic, renascuti duhovniceste, pentru a-si putea ajuta copiii. Nu numai sa nu le faca rau, sa nu le provoace traume – lucru care se intampla din nefericire adeseori – nu numai sa-i fereasca de rau, ci sa-i ajute pe copiii care vin in aceasta lume cu diferite predispozitii, intr-o directie sau alta, pentru a evita pericolele cu care se vor confrunta in viata si pentru a deveni, astfel, oameni corecti si echilibrati.

Extras din partea speciala, capitolul I, Copilul nervos „Doctore, copilul meu este foarte nervos!” Aceasta este replica, de obicei a fiecarei mame atunci cand aduce in discutie unui medic de specialitate. Cand medicul ii spune mamei sa explice mai clar ceea ce inseamna „copil nervos”, ea incepe sa insire ceea ce o deranjeaza pe ea, si anume : „se catara peste tot. Nu se opreste in a-i deranja pe fratii si surorile lui. Isi roade unghiile. Se fataie permanent. Nu vrea sa manance si face fel de fel de scene…intr-un cuvant, ne terorizeaza”. La toate acestea medicul respunde : „caracterul comun al acestor copii care sunt calificati drept nervosi se pare ca poate fi exprimat prin urmatoarea formulare: este mai curand un caracter care enerveaza si nu unul nervos”. Sunt copii care se exteriorizeaza aceasta tensiune si sunt copii care par cuminti, dar pastreaza tensiunea, insa acestia doar par linistiti. La toate conflictele, Arhim. Simeon spune ca trebuie sa actionam cu rabdare si afectiune deoarece copiii neputand sa se raporteze sau sa se ridice la nivelul moralei adultilor, creaza o stare a moralitatii lor bolnavicioase. Cine se apleaca cu afectiune si rabdare asupra acestot copii stiu cat de mult isi deschid inima si cata recunostinta simt pentru putina atentie si dreptate care li se ofera.

Nu exista reguli consacrate care sa ne arate cum sa ne incurajam copiii Text de analiza: „George are zece ani. Este un copil agitat, acasa si la scoala. Face o gramada de planuri pentru diferite lucruri, dar nu le concretizeaza niciodata. Notele lui sunt de mijloc. Este cel mai mare dintre cei trei frati. Mijlociul are opt ani, iar cel mic trei. Ii place sa se joace cu cel mic, dar se cearta mereu cu cel mijlociu, cu Marius. Marius are note bune la scoala, dar interesele lui nu sunt atat de etinse ca ale lui George. Intr-o zi, George terminase de legat o carte. Deoarece mama lui era preocupata de faptul ca George nu termina niciodata lucrurile pe care le incepea, s-a gandit sa-l incurajeze: Este foarte frumoasa legatura! Faci lucruri frumoase, George! Surpriza ei a fost

foarte mare vazandu-l pe George izbucnind in plans si aruncand cartea cat colo si strigand: Nu este frumoasa, este chiar foarte urata! Si a iesit din atelier, mergand in camera lui”. (p. 196)

-

Nu exista reguli tipizate de incurajare

-

Sunt diferite tipologii de copii

-

Apropierea necesita timp si osteneala