Sensul Vietii - Referat Filozofie ONCESCU CRISTINA Final [PDF]

Zitiervorschau

Referat- Filosofie

Sensul vieții Richard Taylor

Student: ONCESCU C. CRISTINA Grupa: 809

Seria: C

Richard Taylor, născut în Charlotte, Michigan, a fost un filosof american renumit pentru spiritul său uscat și contribuțiile sale la metafizică. Lucrari: Metafizica (1963), Actiune si Scop (1966), Binele si Raul (1970), Etica Virtutiei (1991)

Sensul vieții Omul se naște, crește, trăiește si in cele din urmă, fara drept de alegere – moare. Dar care este sensul vieții noastre? Are viața noastra un sens? Daca privim superficial, putem gasi raspunsul simplu- traim in scopul de a muri in cele din urma. Dar nu este asa! Nu moartea este sensul vietii noastre. Viata ne este data pentru a o trai, altfel de ce ne-am mai naste!? Căutarea sensului vietii este o provocare familiară pentru mulți dintre noi. Cu toate acestea, unii oameni de știință și filosofi materialiști consideră că această preocupare este inutilă. Chiar dacă ne creăm un alt sens în viaţă, prin religie sau altruism, de exemplu, tot ceea ce facem este să urmăm programarea noastră genetică și neurologică. Exista multe concepte filozofice bazate pe sensul vietii, menite pentru a ne ajuta sa ducem o viata mai inteleapta. Unul dintre ele este Teoria ideilor lui Platon: Platon a fost primul care a delimitat lumea materială de „lumea ideilor”, astfel, ideea, în viziunea gânditorului antic, apare ca sursă a meterialului, concepție ce stă la baza fiecărui lucru neînsuflețit concret. O alta interpretare potrivită poate fi mitul peșterii, unde oamenii în locul unor lucruri sau obiecte concrete văd doar umbrele acestora. Astfel, peștera lui Platon este o alegorie folosită pentru a descrie lumea, umbrele de pe perete fiind, în viziunea oamenilor din peșteră, unica metodă de cunoaștere și percepere a realității, și respectiv unica formă posibilă de existență a acesteia. Cunoaștem însă că umbrele sunt doar o iluzie, o iluzie de la care oamenii nu se pot dezice din neputința de a studia critic și obiectiv subiectul sau de a trece peste propria conștiință eronată. Un alt concept este si Criza Existentiala, care a apărut ca urmare a căderii sistemului de valori, din cauza apariției ideilor care declarau lipsa oricărui scop predestinat sau sens al existenței. Această viziune contrazice direct necesitatea oamenilor de a crede că viața umană are

valoare. Dar lipsa unui sens inițial și suprem nu înseamnă inexistența lui. Astfel, doctrina existențialistă formulează sensul vieții ca ceva schimbător, care apare sau dispare în funcție de modul în care omul se afirmă în viață, de alegerile sale pe parcursul acesteia. In opinia mea, Sensul vietii este un concept distosionat intre realitate si fictiune, care este strans legat de constiinta fiecaruia dintre noi. Fiecare persoana are propria sa perceptie si interpretare cand vine vorba de viata si de menirea lor pe acest pamant. Astfel, sensul vietii se incadreaza intr-o mare, mare diversitate, de la superficialism pana la dorinta de absolut. De asemenea, acest concept este puternic influentat si de mediul de dezvoltare in care am crescut. Parintii joaca un rol extrem de important in motivarea si ghidarea copiilor lor. Majoritatea persoanelor cu o copilarie ilipsita de anumite valori umane elementare, anume invatatura, iubirea, atentia, siguranta si empatia, sunt expuse riscului de a capata un dezechilibru psihic major. De exemplu, unii oameni, care au experimentat situatia descrisa mai sus, au tendinta de a isi “focusa” sensul vietii in directia lucrurilor materiale, aprobarii celor din jur, laudelor etc. Mai mult decat atat exista si cazuri extreme, precum cel al unor faimosi criminali in serie, precum Ted Bundy, Arthur Shawcross si Mark David Chapman( cel care l-a impuscat pe John Lenon), a caror copilarie a jucat un rol important in determinarea acestora de a ucide.

În viziunea lui Richard Taylor, insa, ideea sensului vieții este dificil de înteles, însă orice persoană rațională recunoaște că întrebarea dacă viața are un sens sau nu, este o întrebare esentială. Dacă la întrebarea de mai sus nu putem gasi un raspuns concret să ne gandim la cum ar arata o viață lipsită de sens si astfel am putea trage concluzii care ne-ar ajuta sa răspundem la întrebarea initială. Lipsa de sens a existentei Taylor gaseste exemplul perfect al unei existente lipsite de sens în vechiul mit al lui Sisif. Sisif, fiul intemeietorului si regelui cetatii Corint,

trădând secretele divine, a fost

condamnat de zei să rostogolească până în vârful unui munte o stâncă, de unde aceasta cădea imediat, împinsă de propria-i greutate, şi Sisif trebuia s-o urce iarăşi, pentru ca aceasta să cadă din nou şi tot aşa, la nesfârşit. Aceasta este asadar imaginea unei munci zadarnice, a unei

existenţe fără sens, care nu se va sfârşi vreodată. Si nici macar moartea nu poate pune capăt acestui chin. Munca lui zadarnică îi reprezintă realitatea și viața, care desi este lipsită de sens, continua la nesfârșit. Această muncă nu îl conduce la nimic, și din ea nu rezultă nimic. Chiar daca ar urca de 1000 de ori muntele, nu este nimic care să îi dea vreo speranță că va fi absolvit de vină. Astfel, în acest mit este prezentată ideea de activitate ciclică, repetată, care nu duce nicidecum la vreun rezultat. Potrivit mitului original, piatra ar fi atât de grea încât Sisif nu reușește niciodată să o ducă până in vârful muntelui. Dar ceea ce ne înfricoșează este faptul ca însăsi existența lui este lipsită de sens. Chiar dacă stânca lui Sisif ar fi ușoară, ea tot ar continua sa se prăvalească la vale în momentul în care acesta ar urca-o în vârf, procesul repetându-se asa la nesfârsit. Așadar faptul ca greutatea acesteia ar fi considerabil mai mica nu ar schimba nimic. De asemenea, nu truda nesfârsită este cea care privează viața lui Sisif de orice sens, ci zădarnicia ei. Imaginea nu s-ar schimba nici dacă Sisif ar urca de fiecare data o alta piatra, care apoi s-ar rostogoli. Dar daca am presupune că aceste pietre nu s-ar rostogoli inapoi si ar rămane în varful muntelui, unde ar fi folosite pentru a construi un templu frumos si durabil, existența lui Sisif ar căpăta un sens. Astfel munca lui ar duce la un anumit rezultat si ar avea un scop, nu ar mai avea o existen ță lipsită de sens. Richard Taylor merge mai departe cu presupunerile și creează imaginea în care zeii, printr-un gest care s-ar fi dovedit a fi unul milos, i-au implantat lui Sisif o substan ță prin care lau facut sa vrea sa facă ceea ce i-au poruncit. Sisif nu isi mai considera soarta o pedeapsa, unica lui dorință fiind acum aceea de a rostogoli pietre, fiind capabil sa rostogoleasca pietre o vesnicie. Chiar si acum însă, lipsa de sens nu s-a pierdut și existența lui este tot lipsită de sens. Un singur lucru s-a schimbat: Sisif s-a împăcat cu ideea unui astfel de destin, chiar mai mult decât atat, a fost făcut să și-l dorească. Lipsa de sens a vieții Lipsa sensului este, in esență, nesfârșita zădărnicie. Chiar și activitatea extenuantă, indelungată si repetitivă are un sens odată ce are un punct culminant, un scop, un rezultat la care sa ajungi la sfârșit. Dar ceea ce e scris mai sus poate sugera și faptul ca o existență aparent lipsită de sens poate căpata totuși un sens.

Filosoful, ne propune din nou sa ne gandim la acele peșteri adânci si întunecoase din Noua Zeelandă, pline de viermi cu cozi fosforescente. Larva se transformă până la urmă intr-un adult minuscul cu aripi, căruia îi lipsește gura, supraviețuind doar câteva zile. Acești adulți, de îndată ce s-au împerecheat și au depus ouăle, sunt ei înșiși prinși si devorați de viermi ucigași, adesea fără să fi vazut lumina zilei, dar îndeplinind singurul scop al vieții lor. Asta se întâmplă de milioane de ani, fară a se ajunge la vreun rezultat, asigurându-se doar continuarea acestui ciclu lipsit de sens, poate pentru încă un million de ani de acum înainte. Aceasta este însă situația tuturor creaturilor. Larva unui greier se ascunde în întunericul pământului șaptesprezece ani, anotimp după anotimp, pentru a ieși la lumina, sa zboare puțin, săși depună ouăle- povestea repetându- se asa la nesfârșit. Astfel, Richard Taylor ajunge la concluzia ca nu exista nici un rost, aceste fenomene culminand în nimic si conduc doar la propria reiterare. El susține că rostul vieții fiecărei ființe nu este altul decât viața însăși. În viziunea lui, lumea nu este decât o mașinărie ce-și asigură alimentarea singură și merge mereu înainte spre nimic, iar noi oamenii suntem parte a acestei vieți. Acesta gaseste existența lipsită de sens a lui Sisif, foarte asemanătoare cu a noastra. Muncim din greu ca să ne realizăm scopurile, si odata realizat un anumit scop, trecem rapid la urmatorul. Facem mereu aceleași lucruri, umblam dupa lucruri trecatoare, pentru a ne realiza o familie, un camin, pentru a avea copii care sa continuie sa faca ceea ce am facut noi. Si asa procesul se repeta la nesfârsit. Viata noastră pare a se asemăna cu urcatul lui Sisif pe munte, fiecare zi- cu un pas al său. Diferența ar fi că, în timp ce însusi Sisif se întoarce la poalele muntelui pentru a urca din nou stânca, noi lăsăm asta pe seama copiilor nostrii. Realizările nostre, mult dorite si minunate nu sunt nimic, iar în timp vor deveni simple curiozități pentru care la un moment dat am fi fost gata sa ne sacrificăm până si sanatatea. Astfel, Taylor consideră ca imaginea lui Sisif este imaginea existenței fiecărui om, a națiunilor, a speciei umane, a vieții in general. Din nou filosoful ne pune imaginatia la incercare si ne face sa ne imaginam la marginea unui drum ruinele unei case care, odata impunatoare acum este acoperită de buruieni. Ne putem gandi la oamenii care s-au iubit acolo, la copiii care s-au nascut, la ce fericire a fost odata in acea casa, însa nu a mai rămas din ea decât o canapea putrezită. Asadar, cele doua imagini, cea a vietii lui Sisif si cea a vietii noastre par sa ne transmita aceeasi imagine, iar privite de la distanta par chiar identice. Filosoful considera ca din acest

motiv al vietii lipsite de sens, oamenii cauta să îi dea un sens prin religie. Însa ideea acesta este neînteleasă de majoritatea filosofilor si inacceptabilă. Sensul vieții Am observant ca viața lui Sisif ar fi avut un sens daca ar fi dus la un rezultat, daca ar fi existat un rost al muncii sale. Dacă am lua în considerare starea psihică si sentimentele implicate, daca Sisif ar fi avut o dorință arzatoare și nepotolită de a face ceea ce i s-a poruncit să facă, via ța lui nu s-ar fi schimbat dar ar fi capatat un sens. Sa presupunem ca Sisif ar fi urmărit construirea unui templu, fară a fi preocupat de transportarea pietrelor. Dupa ani de truda, cand templul ar fi fost gata, scopul lui ar fi fost realizat, el ar fi fost liber sa-si contemple creația pentru o eternitate. Si dupa ce ar urma? Sisif nemaifăcând niciodata nimic contemplă o operă la care nu mai este nimic de adăugat. Asasar, daca inainte era vorba despre un efort nesfârșit și zadarnic, acum este vorba despre iadul eternei lui absențe. Imaginea în care ni l-am imaginat pe Sisif având o dorința arzătoare de a urca pietre in vârful muntelui din cauza substanței injectate in venele sale, pare a avea un sens, este adevarat, un sens pe care nimeni nu l-ar râvni, dar aici intervin propriile dorinte, si interesul nostru față de lucrurile pe care le facem. In acelasi timp acest straniu sens pe care ele il au este cel al impulsului de a face exact lucrul pe care suntem meniti sa-l facem si continuam asa la nesfârsit. Dupa părerea filosofului, noi oamenii sperăm astfel ca vom ajunge in rai, însă nu facem decât sa evităm iadul. Taylor considera ca ceea ce da sens vieții este actiunea in sine întreprinsă de om la un moment dat si nu rezultatul. Pentru a sustine aceasta idee, el ne da exemplul înfloritoarei civilizații antice, care daca ar vedea acum, cum arheologii dezgroapă ramașițele a ceea ce au realizat ei in trecut cu mare efort, ar avea toată dreptatea sa se întrebe de ce –au mai chinuit atunci daca asta e tot ce a mai rămas din truda lor. Însuși filosoful recunoaște ca obiectivele zilnice, planurile efemere ale oamenilor, sunt lucrurile in care noi ne investim interesul. Iar cu trecerea timpului aceste lucruri devin total nefolositoare. Activitatea nesfarsita a oamenilor, fară vreo țintă precisă, este urmarea voinței lor. Taylor consideră ca o fiintă umană nu se întreabă daca o astfel de activitate are vreo valoare, sau vreo semnificație, ci rostul vietii sale este pur si simplu să trăiască, în sensul că este în natura sa să trăiască. Astfel, omul trece prin viata construindu-si castele, care se prabusesc pe

rând, in timp ce următoarele se ridică. El priveste ca pe o condamnare posibilitatea omului de a contempla lucrurile pe care le-a facut, fiindcă ceea ce contează este capacitatea de a începe o nouă munca, chiar daca nu este durabilă. Aceste lucruri contează numai pentru că trebuie înfaptuite si pentru că omul are voința de a le face si asa va fi si viata copiilor săi. Filosoful concluzionează afirmând faptul ca sensul vieții vine din noi, nefiind un dar din afară. Comparatia dintre pedeapsa lui Sisif si viata noastra este una interpretabila. Depinde de fiecare dintre noi sa reusim sa urcam bolovanul pana in varful muntelui. Pentru unii, aceasta expresie poate insemna chiar atingerea nemuririi sufletesti, scopul vietii acestor persoane e ca acel bolovan sa ramana in varful muntelui chiar si dupa ce acestia nu mai sunt acolo sa impinga. Munca lor va putea fi preluata de o persoana care o va duce mai departe sau poate pur si simplu sa ramana admirata, la fel ca si istoria. Acesta este un scop al existentei umane care a existat inca din perioada greciei antice, cand s-au format primele concepte destre sensul existentei. Fiecare lucru facut de noi, indiferent de cat de nesemnificativ poate parea, are un anumit scop. Sensul vietii poate varia si in functie epoca. Spre exemplu, in era preistorica scopul oamenilor era de a face rost de mancare, de mancare si de siguranta, adica de a ramane in viata. Dar, pe masura ce trece timpul, odata cu evolutia majoritatii oamenilor, s-a dezvoltat si scopul lor. Deja, in era victoriana, statutul , puterea, influenta si bogatia au urcat in topul prioritatilor familiilor cu “sange nobil”. Alti oameni percep sensul vietii ca pe o misiune de a gasi fericirea eterna. Insa, fericirea eterna nu poate fi niciodata obtinuta. Multi oameni pot afirma faptul ca sunt fericiti cu viata lor dar asta nu inseamna ca au descoperit fericirea absoluta. Aceasta idee este una nascocita de om pentru a da un sens vietii, pentru a isi justifica alegerile facute si pentru a isi motiva semenii sa nu se dea batuti si la lupte in continuare. Fericirea absoluta este un sentiment efemer de siguranta, buna dispozitie si iubire, platonica sau romantica. Totusi, toate aceste stari sunt provocate in urma eliberarii unor substante de creierul nostru, de care suntem dependenti. Deci, scopul de a gasi fericirea absoluta este in realitate acela de a ne bucura de fiecare moment al vietii, de a ne asuma deciziile, de a ne impaca cu propriile regrete si de a intampina fiecare obstacol cu multa determinare si cu un zambet pe buze. “Sensul vieţii vine din noi, nu e un dar din afară; el întrece cu mult în frumuseţe şi stăruinţă orice rai la care oamenii au putut vreodată visa sau tânji.” Aceasta afirmatie a lui Richard Taylor pune in lumina individualitatea constiintei speciei noastre, indicand faptul ca fiecare om are propriul sau sens al vietii, care nu

este stabilit de altcineva in afara de propria noastra persoana. In plus, chiar daca, fata de ideea raiului, motivul existentei nu este un concept divin, acesta a fost modelat in functie de unul. Scopul vietii se aseamana cu teoria existentei unei vieti de dupa aceasta, intrucat amandoua sunt percepute drept a fi rezultatul muncii noastre de acum. In aceasta viata oamenii credinciosi muncesc pentru ceva anume, cat si pentru a isi ocupa un loc in rai. Întocmai cum a afirmat Taylor, sensul vieții vine din noi, noi suntem singurii care alegem daca vrem să dam un sens vieții noastre sau să ne mulțumim trăind o viață lipsită de sens, exact ca viața dusă de Sisif. Și, așa cum arată John Wisdom, indiferent dacă viața are sau nu vreun sens, nu este absurd să te întrebi dacă îl are. Prin întrebare, reunifici forma și conținutul, căci altfel… „Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus”.

Bibliografie: - “Sensul lui Sisif” – Albert Camus, Editura RAO, 2006 - Sensul intrebarilor privitoare la viata in “Despre sensul vietii”, John Wisdom – Editura Punct, 2002 - “Despre sensul vietii” – Oana Cristina Marin - “Filozofie – Curs pentru invatamant la distanta”, Sergiu Balan si Stefan Dominic Georgescu - Diverse surse Internet