Semnificatia Filozofica A Muncii [PDF]

Zitiervorschau

1 Semnificatia filozofica a muncii In perioada antica munca insemna robia amului care nu poate poate supravietui in nautra decit prin truda si oteneala.Munca este semnul instrainarii omului de suflet si de constiinta intelectuala. La Grecii Antici munca semnfica mizeria omului si nu a nobletei. Munca semnifica legarea noastra de “lumea pesterii” ( adica de lumea materiei, de cea de zi cu zi) in tipm ce intelepciunea ne face sa uitam ca omul este supus lumii material. La latini se disting 2 termeni: Otium-timpul pentru studii; Negotium- timpul pentru afaceri si munca. Pentru latini munca are un sens negative si semnifica lipsa de timp liber.In dogmatic crestina, munca semnifica o pedeapsa pentru pacatele care le-a savirsit, pe de alta parte este o metoda de rascumparare pentru pacatele realizate. Munca este act excluziv uman, unealta pe care o utilizeaza omul semnifica inteligenta. Sensul uman al muncii este o transformare inteligenta a naturii.Acest sens consta in utilitatea sa. A medita asupra muncii inseamna a intelege ca omul nu este nici spirit pur si nici o fiinta pur biologica. 2.Evolutia sociala a muncii Dintotdeauna, munca a avut rolul fundamental în existenţa omului şi a comunităţilor sociale. Statutul muncii a evoluat în timp, acesta fiind determinat şi influenţat de gradul dezvoltării socialeconomice şi de maturitatea creativă şi socială a celor care au prestat munca. Folosirea instrumentelor preistorice in perioada Antica si progresul pina la uzinele si fabricile existente in sec. XXI se realizeaza ca mediatori intre om si natura. O data cu acest progress are loc indreptarea omului de natura. Mii de ani oamenii s-au servit de unelte acestea fiind o prelungire directa a corpului uman. Inlocuirea uneltei prin masina este etapa care a scos omul din natura, facindu-l mai pragmatic in acest nou mediu-tehnic. Este motivate introducind omului in acest nou mediu prin realitatea societatii (revolutiile-masina cu aburi, a II revolutie industrial- motorul cu aredere interna, energia electrica cu ajutorul fortei apei, a III – energia atomica). Folosirea masinelor(in activitatea omului) in procesul productiei, bunurile materiale transforma radical conditiile existentei umane, astfel are loc cresterea productivitatii, vitezii de lucru. 3.Realitatile si tendintele in sfera economica in sec XXI

4.Formele istorice de comunitate umana

Preistoria – este cea mai îndepărtată şi cea mai îndelungată epocă din istoria omenirii – se mai numeşte şi epoca străveche sau primitivă – se împarte în două perioade mai mici: epoca pietrei şi epoca metalelor. – a început odată cu apariţia omului îndemânatic (Homo habilis), adică a primului făuritor de unelte şi arme. – s-a încheiat atunci când au apărut primele state şi prima scriere. Formele de comunitate umană – cete de vânătoare – ginţi (gintă = familie mare ce cuprindea toţi urmaşii unui strămoş comun) – triburi (trib = mai multe ginţi la un loc). Cultura imbraca in procesul sau istoric de dezvoltare forme specifice corespunzatoare tipurilor de comunitate umana. Fiecarui tip de comunitate umana ii este propriu un anumit tip de cultura. Cultura reflecta caracteristicile comunitatii umane in care se constituie si pe care o reproduce. 6.Individ si societate Omul este o fiinta sociala, el traieste in si prin societate. Se spune chiar ca cea mai veche nevoie a omului este nevoia de celalalt. In afara societatii, in conditii de salbaticie, omul risca sa piara sau sa se dezumanizeze. Interactionand cu semenii sai, omul invata limba, valorile si regulile convietuirii sociale, devine parte integranta a societatii. Pentru a intelege cum e posibila viata sociala, cum functioneaza societatea, sa analizam mai intai locul si rolul individului in societate, modul in care indivizii, grupurile, colectivitatile se integreaza in societate. a). Statut social-Fiecare om ocupa un anumit loc si joaca un anumit rol in societate. Locul (statutul) pe care-l ocupa ii confera anumite drepturi si indatoriri. Deoarece indivizii fac parte in acelasi timp din mai multe grupuri sociale, ei vor avea mai multe statute. Din ansamblul statutelor (pozitiilor sociale) pe care le detine o persoana, unele sunt foarte importante, ii afecteaza viata in mare masura, altele sunt mai putin importante. Unele din statutele pe care individul le detine le-a primit la nastere, de la societate: sexul, rasa, religia, nationalitatea etc.; nu le-a ales, i-au fost date. Ele se mai numesc si statute atribuite. Pentru alte statute avem posibiliatea sa optam. Ne alegem, de exemplu, profesia, prietenii, sotul /sotia etc. Aceste statute depind, in mare masura, de preferintele, calitatile noastre. Ele se numesc statute dobandite. b). Rol social- De la persoana care ocupa un anumit statut, societatea asteapta un anumit comportament. Rolurile se refera deci la comportamentele corespunzatoare unui statut. Ele reprezinta punerea in act a drepturilor si indatoririlor prevazute de statutul corespunzator. Societatea ne acorda drepturi numai in masura in care ne asumam responsabilitatile care decurg din aceste drepturi. Nerespectarea (neindeplinirea) indatoririlor atrage dupa sine pierderea dreptului in cauza si este sanctionata de societate. Integrarea sociala este un

schimb de drepturi si obligatii, de costuri si beneficii intre indivizi si societate. Raportul intre beneficii si costurile integrarii nu este acelasi in toate comunitatile, grupurile, societatile. Normele sociale indica modurile de comportament, conduita dorita de societate: ce se cade, se cuvine, se face, trebuie, ai voie sau nu ai voie sa faci in tot felul de situatii: pe strada, in familie, la scoala, in vizita, la serviciu etc. 7. Raportul dintre generatiile umane Raportul dintre generaţii constă în continuitatea dintre ele, procesul translării reciproce, a însuşirii, păstrării şi utilizării valorilor materiale şi spirituale, a informaţiei sociale şi experienţei generaţiilor precedente şi existente. Continuitatea în viaţa socială reprezintă legătura firească dintre trecut, prezent şi viitor, care asigură integritatea dezvoltării istorice. Ea exprimă însuşirea selectivă şi aditivă a ceea ce este necesar pentru funcţionarea şi dezvoltarea progresivă a generaţiilor. Un rol important în procesul continuităţii generaţiilor îl exercită tradiţiile, care reprezintă o componentă esenţială a conştiinţei de sine a unui popor, biografia sa intelectuală, o carte de vizită pentru intrarea în istorie şi deci în viitor. Tradiţiile, în opinia noastră, reprezintă şi o parte foarte impunătoare a memoriei sociale a unui popor care ne ajută să răspundem celor şase „de ceuri” pe care le presupune cunoaşterea de sine: Cine sînt? De ce sînt? Cum sînt?, şi mai ales, Pentru ce sînt? Unde? Cînd? Prin ele noi ne edificăm propriul sens, distinct de al tuturor celorlalte fiinţe existente, asemenea nouă, un scop, ambele însă, accesibile tuturor conştiinţelor, putînd fi înţeles, împărtăşit sau negat. Generaţia: o varietate umană în sensul riguros conferit conceptului de „varietate” de către naturalişti. Membrii ei vin pe lume înzestraţi cu anumite caractere tipice, cu anumite dispoziţii şi preferinţe care le împrumută o fizionomie comună şi-i diferenţiază totodată de generaţia anterioară”