Scala de Evaluare Anxietăţii Hamilton - Scorare [PDF]

Zitiervorschau

Scala de evaluare a anxietăţii Hamilton - scorare și interpretare – H.A.S. a fost concepută pentru a ajuta psihiatrul şi psihologul clinician la cuantificarea simptomelor pacienţilor deja diagnosticaţi ca suferinzi de anxietate neurastenică. Aşa că scala nu a fost concepută în intenţia de evaluare a unor afecţiuni ca depresia, stări obsesive, demenţele organice sau schizofrenia. Scala conține 14 itemi care evaluează dispoziția anxioasă, frica, insomnia, simptomele cognitive, depresia, comportamentul și simptomele gastrointestinale, cardiovasculare, genitourinare, vegetative și tensiunea musculară. Fiecare item este evaluat pe o scală de la 0 la 4; 0 = niciun simptom, 4 = simptome severe. Cotele sunt adunate într-un scor total care poate fi de la 0 la 56 și apoi împărțit la 14. Evaluarea se face în felul următor:  Se adună cifra bifată de la toţi cei 14 itemi şi se împarte la 14. Rezultatul este undeva între 0 şi 4 

Cotele se împart astfel:

0 – absenţa 1 – uşoară 2 – moderată 3 – severă 4 – foarte severă / gravă

FIDELITATE Într-un eşantion de indivizi cu tulburări anxioase, persoane cu depresie şi persoane fără nici un diagnostic, Kosas şi colab. (1993) au găsit o consistenţă internă a întregii scale măsurată prin indicele alpha Crombach de .92. Retestând subiecţii după o săptămână, s-a obţinut un coeficient de fidelitate de 0,96 pentru un subeşantion. Hamilton (1959) a calculat un coeficient de fidelitate internă de 0,89 pentru întregul chestionar, iar Maier (1988) a calculat un coeficient de fidelitate de 0,74 pentru întregul chestionar, 0,73 pentru subscala Anxietate psihică şi 0,70 pentru subscala Anxietate somatică.

VALIDITATE Alte măsurări ale anxietăţii au corelat cu întreaga scală (Lehrer & Woolfolk, 1982; Maier şi al. 1988) şi cu subscale (Maier et al., 1988; Beck & Steer, 1991). Maier (1988) a

descoperit că, deşi persoanele depresive erau destul de anxioase, scorurile totale ale scalei şi scorurile subscalelor diferenţiază între cei anxioşi şi cei depresivi. Kobak et al. (1993) a aflat că un grup de indivizi cu diagnostic de tulburare anxioasă obţine scoruri mult mai înalte la scală decât un grup fără diagnostic psihopatologic. Ei au descoperit şi că persoanele depresive au un scor mai înalt decât cele non-depresive şi chiar puţin mai mari decât cele cu tulburare anxioasă. Astfel, Kobak (1993) a descoperit că scala nu discriminează între persoane cu tulburare anxioasă şi persoane depresive. Ei sugerează acest lucru pentru că anxietatea este adesea un simptom în depresie. Kobak (1993) a comparat scorurile scalei la persoane obsesivcompulsive, cu atacuri de panică şi cu tulburare anxioasă generalizată. Persoanele cu atacuri de panică şi cu anxietate generalizată au obţinut scoruri înalte similare, în timp ce persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă au scoruri relativ scăzute. Aceşti autori explică acest lucru prin funcţia comportamentelor compulsive de a reduce anxietatea.

Numeroase studii au

descoperit că scorurile scalei scad pe măsură ce clienţii avansează cu tratamentul (de exemplu, Enkelman, 1990; Katy, Landau, Lott & Bystritssky, 1992).