Sadhguru - Ingineria Interioara (A5) [PDF]

Zitiervorschau

SADHGURU

INGINERIA INTERIOARĂ ghidul unui yoghin către starea de bucurie „Magia” unora este ingineria altora - Robert A. Heinlein Cuvântul din patru litere Să îţi spun o poveste... Un client care se pregătea să intre în farmacia lui Shankaran Pillai a văzut afară un bărbat care îmbrăţişa un stâlp. Ochii i se roteau nebuneşte în cap. După ce a intrat, el a întrebat: - Cine este acel bărbat? Ce nu este în regulă cu el? Shankaran Pillai i-a răspuns netulburat: - O, acela... Este unul din clienţii mei. - Dar ce se întâmplă cu el? - Mi-a cerut un remediu pentru tuse măgărească. lam dat exact ce îi trebuia. - Ce anume? - O cutie cu laxative. L-am pus să ia unul chiar aici. - Laxative pentru tuse măgărească?! De ce - Doamne iartă-mă - i-ai dat aşa ceva? - O, fii serios, doar l-ai văzut. Crezi că acum îi mai pasă de tuse? Cutia cu laxative a lui Shankaran Pillai este emblematică pentru orice tip de soluţie oferită în lumea modernă celor care caută fericirea. Acesta este principalul motiv pentru care cuvântul „guru” a devenit

un cuvânt din patru litere (Această expresie este consacrată în spaţiul anglo-saxon şi face referire la fuck, respectiv la orice cuvânt pornografic, insultător, degradant, (n. tr.)). Din păcate, noi am uitat adevărata semnificaţie a cuvântului. Literal, „guru” înseamnă „cel care alungă întunericul”. Contrar credinţei populare, funcţia unui guru nu este să predea, să îndoctrineze sau să convertească. Gurul se află aici pentru a aduce lumină asupra unor dimensiuni care transcend percepţiile senzoriale şi dramele psihologice, cu alte cuvinte, a unor dimensiuni care nu pot fi percepute în mod obişnuit. În esenţă, gurul se află aici pentru a aduce lumină asupra naturii înseşi a existenţei. În lumea modernă există multe învăţături periculoase în vogă. Una dintre acestea este: „trăieşte clipa”. Prezumţia care pare să stea la baza acestei învăţături este că dacă ai vrea, te-ai putea afla în altă parte. Cum ar fi posibil aşa ceva? Momentul prezent este singurul loc în care te-ai putea afla. Dacă trăieşti, trăieşti cu siguranţă în acest moment. Dacă mori, mori în acest moment. Momentul prezent este sinonim cu eternitatea. Cum ai putea evada din el, chiar dacă ai încerca? Problema cu momentul prezent este că tu suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat acum zece ani sau din cauza a ceea ce s-ar putea întâmpla poimâine. Aceste evenimente nu reprezintă adevăruri vii, ci doar un joc al memoriei şi al imaginaţiei tale. Înseamnă acest lucru că pentru a atinge starea de pace interioară trebuie să îţi anihilezi mintea? Nici vorbă. Înseamnă doar că trebuie să preiei controlul asupra ei. Mintea ta are o memorie enormă şi o imaginaţie incredibilă, ambele fiind rezultatul unui proces evoluţionist care a durat milioane

de ani. Dacă o poţi folosi atunci când doreşti, lăsând-o deoparte atunci când consideri de cuviinţă, mintea poate fi un instrument fantastic. Ignorarea trecutului şi neglijarea viitorului ar însemna să nu te foloseşti de această facultate minunată. În acest context, „trăitul clipei” devine o restricţie psihologică limitativă, care îţi neagă însăşi realitatea existenţială. Un alt slogan popular folosit în literatura de dezvoltare personală este: „rezolvă fiecare lucru pe rând”. Ce rost are însă să te ocupi de un singur lucru în condiţiile în care mintea este o maşinărie multidimensională fenomenală, capabilă să opereze simultan pe mai multe nivele de activitate? De ce ţi-ai dori să o neutralizezi, în condiţiile în care ai putea să înveţi să o struneşti? Ce rost are să optezi pentru o lobotomie voluntară, în condiţiile în care te-ai putea bucura la maxim de activitatea ta mentală? O altă expresie care a devenit un clişeu prin folosirea ei excesivă este cea care face referire la „gândirea pozitivă”. Dacă este simplificată prea mult şi transformată într-un fel de mantra de rezolvare rapidă a problemelor, gândirea pozitivă devine o modalitate de îndulcire sau de înălbire a realităţii. Dacă eşti incapabil să procesezi informaţiile în timp real şi să îţi controlezi dramele psihologice, tu apelezi la „gândirea pozitivă” ca la un tranchilizant. La început, aceasta pare să îţi confere o încredere nouă şi foarte mult optimism, dar în esenţă rămâne limitată. Pe termen lung, dacă vei continua să negi sau să amputezi anumite părţi ale realităţii, vei rămâne cu o perspectivă deformată asupra vieţii. Mai există apoi străvechea afacere a exportării bunăstării umane în rai, afirmând că esenţa universului este iubirea. Iubirea este o posibilitate umană. Dacă

simţi nevoia unui curs de perfecţionare, ia lecţii de la câinele tău. Acesta este plin de iubire! Nu trebuie să ajungi în nu ştiu ce rai pentru a descoperi în el iubirea. Toate aceste filozofii puerile derivă din prezumţia că omul există în centrul existenţei. Această idee ne-a făcut să ne pierdem complet bunul simţ, săvârşind câteva dintre cele mai inumane şi mai hidoase crime din istorie. Astfel de crime continuă să se producă inclusiv la ora actuală. În calitate de guru, eu nu am nicio doctrină de propovăduit, nicio filozofie de împărtăşit şi nicio convingere de propagat. Singura soluţie pentru toate relele care afectează umanitatea este transformarea de sine. Aceasta nu este totuna cu o îmbunătăţire graduală de sine. Ea nu se realizează prin morală, etică sau diferite schimbări ale atitudinii şi comportamentului, ci prin experimentarea naturii nelimitate a esenţei noastre. Transformarea de sine este de aşa natură încât nimic din vechiul nostru eu nu mai rămâne. Ea reprezintă o schimbare dimensională a felului în care percepem şi experimentăm viaţa. Yoga este înţelegerea acestui lucru. Yoghinul este cel care îl pune în aplicare, iar gurul este cel care îl călăuzeşte. Scopul pe care mi l-am propus în această carte este să te ajut să îţi faci din bucurie tovarăşa ta permanentă. În acest scop, nu îţi voi oferi o predică, ci o ştiinţă. Nu îţi voi oferi o învăţătură, ci o tehnologie. Nu îţi voi oferi un precept, ci o cale. A sosit timpul să explorezi această ştiinţă, să pui în practică această tehnologie şi să păşeşti pe această cale. Din perspectiva acestei călătorii, gurul nu este destinaţia, ci harta. Dimensiunea interioară este un teren necartografiat. Dacă trebuie să explorezi un teren

nefamiliar, nu ar fi mai bine să dispui de nişte indicatoare? Probabil că ţi-ai putea găsi şi singur calea, dar cine ştie de câte vieţi ai avea nevoie în acest scop? Atunci când păşeşti pe un teren nefamiliar, cel mai bine este să ai lângă tine o călăuză. Pe un anumit nivel, acesta este singurul rol al gurului: de hartă, sau de GPS - Guru Pathfinding System! (Sistemul de identificare a căii oferit de guru. (n. tr.)) Aşa se explică de ce există acest cuvânt „infam” din patru litere. Ca să îţi uşurez şi mai mult înţelegerea, m-am gândit să dublez acest număr de litere, transformând cuvântul într-unul din opt litere... ...Sadhguru

Partea întâi

O notă pentru cititor Există multe modalităţi de a aborda o carte ca aceasta. Una constă în a trece direct la practică, fără a mai aştepta. Pe de altă parte, această carte nu se pretinde un manual de dezvoltare personală. Ea are într-adevăr o orientare practică amplă, dar nu se rezumă la aceasta. O altă modalitate de a o citi constă în a te rezuma la latura ei teoretică. Nu trebuie să uiţi însă că această carte nu este un simplu exerciţiu de retorică intelectuală. Personal, nu am citit niciodată integral un tratat de yoga. Tot ce ştiu provine din experienţa mea lăuntrică. Abia în ultima parte a vieţii am ajuns să răsfoiesc Yoga-Sutra-e\e lui Patanjali, un text yoghin extrem de semnificativ. Mi-am dat seama atunci că aveam deja un anumit acces la esenţa sa interioară, întrucât îl abordam din perspectiva experienţelor mele, nu doar din punct de vedere teoretic. A reduce o ştiinţă sofisticată precum yoga la o simplă doctrină este la fel de tragic ca şi reducerea ei la un simplu exerciţiu cardiovascular. În consecinţă, am împărţit această carte în două secţiuni. Prima cartografiază terenul, iar cea de-a doua te ajută să navighezi pe acesta. În secţiunea de faţă nu vei găsi o lucrare de expertiză academică, ci o serie de viziuni fundamentale care reprezintă fundamentul sau temelia pe care poate fi construită arhitectura părţii a doua a cărţii, cu o orientare mai practică. Aceste viziuni nu reprezintă precepte sau învăţături, şi cu siguranţă nu reprezintă concluziile mele. Ele sunt

simple indicatoare ale unei călătorii pe care nu o poţi face decât tu. La baza lor stă o perspectivă pe care am dobândit-o în urma stării superioare de conştiinţă la care am ajuns după o experienţă care mi-a transformat viaţa şi pe care am trăit-o în urmă cu 33 de ani. Această secţiune începe cu o notă autobiografică. Vei afla astfel câte ceva despre autorul care te va însoţi până la capăt, dacă vei opta pentru a continua să citeşti această carte! în continuare, voi examina o serie de idei de bază, explorând unele concepte larg folosite (uneori de-a dreptul abuziv) precum destin, responsabilitate, stare de bine, dar mai ales yoga, cel mai fundamental dintre toate. Unul din capitolele din această secţiune se încheie cu o sadhana. Cuvântul sanscrit „sadhana” înseamnă aparat sau instrument. Astfel de instrumente ale explorării îţi oferă şansa de a pune în practică ideile discutate în paginile respective, pentru a verifica astfel în ce măsură funcţionează acestea în cazul tău. (Astfel de sadhane vor apărea mai frecvent în partea a doua a cărţii.) Foarte mulţi oameni îmi spun că mă consideră un guru „modern”. Răspunsul meu este inevitabil acelaşi: eu nu mă consider nici modern, nici străvechi, nici New Age, nici Old Age. Sunt contemporan cu ei, şi aşa au fost toţi maeştrii în raport cu discipolii lor. Numai învăţaţii, pundiţii şi teologii pot fi antici sau moderni. O filozofie sau un sistem de convingeri poate fi vechi sau nou, dar un guru este întotdeauna contemporan. Aşa cum spuneam mai devreme, un guru este o persoană care risipeşte întunericul, deschizând o uşă în faţa ta. Nu are nicio relevanţă dacă voi deschide mâine o uşă în faţa ta sau dacă am făcut-o ieri cu altcineva.

Singurul lucru care contează este deschiderea unei uşi în faţa ta acum. Prin urmare, putem spune că adevărul este atemporal, dar tehnologia şi limbajul sunt întotdeauna contemporane. Dacă nu ar fi astfel, nu ar merita să fie puse în practică. Nicio tradiţie, indiferent cât de străveche şi de onorată este, nu merită să îşi continue existenţa altfel decât ca o piesă de muzeu dacă şi-a pierdut relevanţa. În această carte, eu voi explora o tehnologie străveche, dar care continuă să fie mai actuală ca oricând. Sincer să fiu, nu îmi propun să ofer cuiva ceva nou. Ceea ce mă interesează pe mine este să le prezint altora ceva autentic. Sper însă că vei întâlni în secţiunea care urmează cel puţin câteva momente în care cele două aspecte să conveargă. În astfel de puncte de intersecţie, atunci când condiţiile sunt pregătite iar o viziune este articulată din perspectiva conştientă a clarităţii interioare, fiind receptată corect de către cititor, un adevăr străvechi poate deveni incredibil de alchimic. Subit, el capătă viaţă şi vitalitate, ca şi cum ar fi rostit şi auzit pentru prima dată în istorie. Am devenit atunci un bărbat Care nu făcea decât să urce Dealul Aveam timp să ucid Dar nu am ucis decât ceea ce eram Eu şi Al Meu. Când Eu şi Al Meu au dispărut Mi-am pierdut întreaga voinţă şi toate capacităţile lată-mă astfel un vas gol în slujba Voinţei Divine Şi a puterii infinite a acesteia. În oraşul Mysore există o tradiţie: dacă ai ceva de făcut, trebuie să urci pe Dealul Chamundi. Dacă nu ai nimic de făcut, trebuie să urci pe Dealul Chamundi. Dacă te îndrăgosteşti, trebuie să urci pe Dealul

Chamundi. Dacă iubirea ta se destramă, trebuie să urci pe Dealul Chamundi. Într-o după-amiază, când nu aveam nimic de făcut, iar una din iubirile mele se destrămase, am urcat pe Dealul Chamundi. Mi-am parcat motocicleta şi m-am aşezat pe o stâncă situată la circa două treimi de la baza dealului. Aceasta a devenit pentru mine „piatra contemplaţiei” mele. Între timp m-am dus de multe ori în acest loc. O tufă de mur şi un copac îşi prinseseră cu tenacitate rădăcinile într-o fisură a suprafeţei stâncoase. Sub mine se întindea imaginea panoramică a oraşului. Până în acel moment m-am identificat întotdeauna cu corpul şi cu mintea mea. Acestea erau „eul” meu, iar lumea exterioară era undeva „acolo”, diferită de mine. Subit, nu am mai putut face diferenţa dintre mine şi restul lumii. Continuam să îmi ţin ochii deschişi, dar aerul pe care îl respiram, stânca pe care stăteam, atmosfera din jurul meu - totul devenise una cu mine. Eram una cu tot ceea ce exista. Eram conştient, dar îmi pierdusem simţurile. Natura diferenţiatoare a simţurilor mele nu mai exista. Cu cât încerc mai abitir să descriu această experienţă, cu atât mai nebuneşte sună ea, căci tot ce mi s-a întâmplat atunci a fost indescriptibil. Eu existam pretutindeni. Această existenţă nu mai avea graniţe şi hotare clar definite. Tot ce exista undeva exploda şi devenea una cu tot restul existenţei. Am devenit astfel o unitate adimensională, de o perfecţiune absolută. De atunci, viaţa mea nu a mai fost altceva decât o prelungire indefinită a acelui moment. Când mi-am revenit la simţurile normale, mi s-a părut că nu trecuseră decât zece minute, dar ceasul îmi arăta ora 7:30 seara! Trecuseră patru ore şi jumătate. Ochii îmi erau în continuare larg deschişi, soarele

asfinţise, iar afară era întuneric. Eram plenar conştient, dar tot ceea ce considerasem până atunci că sunt eu dispăruse complet. Nu am fost niciodată genul lacrimogen, dar iată-mă acum, la vârsta de 25 de ani, pe o stâncă de pe Dealul Chamundi, într-o stare de extaz atât de profundă încât lacrimile îmi curgeau liber pe obraji, udându-mi complet cămaşa! Întotdeauna am fost un om fericit şi senin. Mi-am trăit viaţa exact aşa cum mi-am dorit. Am crescut prin anii 60, epoca Beatles-ilor şi a blugilor. Am citit cărţi de filozofie şi de literatură europeană - Dostoievski, Camus, Kafka şi aşa mai departe. Acum explodasem însă într-o dimensiune complet diferită a existenţei, despre care nu ştiam nimic, şi mă simţeam scăldat într-o emoţie la fel de inedită - un fel de exuberanţă sau de extaz - pe care nu mi-am imaginat-o niciodată până atunci. Când am încercat să găsesc o explicaţie pentru ceea ce mi se întâmpla cu ajutorul minţii mele sceptice, singurul lucru pe care mi l-a putut spune aceasta a fost că poate înnebuneam! Nu conta însă prea mult pentru mine: ceea ce mi se întâmpla era atât de frumos încât nu doream să mai pierd vreodată această stare. Nu am putut niciodată să descriu ce mi s-a întâmplat în acea după-amiază. Cred că cea mai corectă modalitate de a-mi descrie experienţa ar fi să spun că am urcat dealul, dar nu am mai coborât niciodată. M-am născut la Mysore, un oraş princiar frumos din sudul Indiei, capitala unui stat indian, renumită pentru palatele şi pentru grădinile sale. Tata era medic, iar mama casnică. Eu am fost cel mai mic din cei patru copii ai familiei. Şcoala mă plictisea. Îmi era imposibil să particip la ore, întrucât îmi dădeam seama cu uşurinţă că

profesorii vorbeau despre lucruri care nu însemnau nimic pentru viaţa lor. Când aveam doar patru ani, eram însoţit la şcoală de guvernantă, căreia îi spuneam să mă lase în faţa porţii de la intrare şi să nu intre în clădire. De îndată ce pleca, mă aventuram în canionul cu care se învecina şcoala şi în care exista o varietate incredibilă de forme de viaţă. Am început să colectez foarte multe insecte, broaşte şi şerpi, în sticle pe care le obţineam de la cabinetul medical al tatălui meu. După câteva luni, când părinţii mei au descoperit că nu mă duceam la şcoală, au devenit mult mai puţin impresionaţi de explorările mele biologice. Peste noapte, mi-au interzis să mai merg în canion, în expediţiile mele. Copleşit, aşa cum mă simţeam adeseori, de ceea ce mi se părea a fi lumea rigidă şi lipsită de imaginaţie a adulţilor, mi-am focalizat atenţia în alte direcţii şi mi-am găsit altceva de făcut. În anii care au urmat, am preferat să îmi petrec zilele rătăcind prin pădure, unde prindeam şerpi, pescuiam, mergeam pe cărări ascunse şi mă urcam în copaci. Obişnuiam să mă caţăr până în vârful celor mai înalţi copaci, aşezându-mă pe cea mai de sus creangă, cu ghiozdănelul în care aveam prânzul şi sticla mea de apă. Mişcarea unduitoare a ramurilor îmi inducea o stare de transă, în care mi se părea că sunt adormit, deşi eram cât se poate de treaz. Uitam complet de timp atunci când eram căţărat într-un copac. Obişnuiam să stau astfel de la 9:00 dimineaţa până la 4:30 dupăamiază, când suna clopoţelul şi elevii plecau acasă. Mult mai târziu, mi-am dat seama că ceea ce făceam în această etapă primară a vieţii mele era sinonim cu un rudiment de meditaţie. Mai târziu, când am început să îi învăţ pe oameni să mediteze, am folosit întotdeauna tehnica legănatului. De bună seamă, la acea vârstă nu

auzisem încă cuvântul „meditaţie”. Pur şi simplu îmi plăcea felul în care mă legăna copacul, făcându-mă să intru într-o stare între cea de somn şi cea de veghe. Orele de clasă mi se păreau în continuare plicticoase, iar pe mine mă interesa orice altceva - felul în care era construită lumea, structura solului, maniera în care trăiau oamenii. Obişnuiam să merg cu bicicleta pe drumurile noroioase de la ţară, făcând cel puţin 35 de kilometri pe zi. Când ajungeam acasă, eram acoperit din cap până-n picioare de noroi şi de praf. Îmi plăcea cu deosebire să îmi construiesc hărţi mentale ale drumului parcurs, astfel încât mai târziu, atunci când eram singur, să pot închide ochii, redesenând în mintea mea întregul peisaj pe care l-am văzut în după-amiaza respectivă - fiecare piatră, recoltele de pe câmp şi copacii. Eram fascinat de diferitele anotimpuri şi de maniera în care se schimba pământul atunci când era arat, şi mai târziu, atunci când începeau să germineze plantele sădite. Această pasiune m-a atras către opera lui Thomas Hardy, datorită descrierilor pe care le făcea peisajelor englezeşti, care se întind pe pagini întregi. Şi eu făceam acelaşi lucru cu lumea din jurul meu, în mintea mea. Chiar şi astăzi, în mintea mea se derulează filme video nesfârşite. Dacă doresc, pot viziona de la bun început tot ce am observat de-a lungul anilor, cu o claritate incredibilă. Am fost multă vreme un sceptic absolut. Încă de la vârsta de cinci ani, atunci când familia mea mergea la templu, eu aveam foarte multe întrebări. Cine este Dumnezeu? Unde se află El? Sus în cer? Unde este acest cer? Pe la şapte ani aveam încă şi mai multe întrebări. La şcoală ni s-a spus că Pământul este rotund. În acest caz, de unde putem şti ce înseamnă „sus”? Nimeni nu mi-a putut răspunde vreodată la aceste întrebări, aşa că

nu am mai intrat niciodată în templu. Din acest motiv, părinţii mei erau nevoiţi să mă lase în grija celui care supraveghea încălţămintea lăsată afară de cei care intrau în templu. Acesta era tot timpul cu ochii pe mine, conştient că la cea mai mică neglijenţă a sa, aş dispărea! Mai târziu, nu am putut să nu remarc faptul că cei care ies dintr-un restaurant par mult mai fericiţi decât cei care ies dintr-un templu. Acest lucru m-a intrigat. Deşi eram un sceptic, nu m-am identificat niciodată cu această etichetă. Aveam foarte multe întrebări legate de absolut orice, dar nu simţeam niciodată nevoia de a trage concluzii. Mi-am dat astfel seama de la o vârstă foarte fragedă că nu ştiam nimic despre niciun lucru. În consecinţă, am devenit extrem de atent la toate lucrurile din jurul meu. Dacă cineva îmi dădea un pahar cu apă, mă uitam la el minute în şir. Dacă luam de pe jos o frunză, aceasta mă fascina. Noaptea mă uitam pur şi simplu la întuneric. Dacă priveam o pietricică, imaginea acesteia se rotea la nesfârşit în mintea mea, astfel încât ajungeam să îi cunosc fiecare aspect, din toate unghiurile. De asemenea, am înţeles de timpuriu că limbajul nu este altceva decât o conspiraţie inventată de oameni. Dacă cineva vorbea, el nu făcea decât să scoată anumite sunete, cărora eu le atribuiam anumite sensuri. Prin urmare, am încetat să mai atribui sunetelor sensurile obişnuite, iar acestea au devenit dintr-odată foarte amuzante. Puteam vedea cu ochii liberi cum din gurile oamenilor ies tipare, nu simple sunete. Dacă mă uitam fix la ei, aceştia se dezintegrau şi păreau să se transforme într-un vârtej de energie. Singurele lucruri care mai rămâneau în final erau tiparele! Aflat în această stare la limita ignoranţei absolute, aproape orice îmi putea capta atenţia. Fiind medic,

dragul meu tată s-a gândit că am nevoie de o evaluare psihiatrică. După cum s-a exprimat el însuşi: „Acest băiat se uită tot timpul în gol, fără să clipească. Cred că şi-a pierdut minţile!” Mie mi s-a părut întotdeauna uimitor faptul că oamenii nu păreau să realizeze imensitatea stării de „nu ştiu”. Cei care distrug această stare prin convingerile şi prin prezumţiile lor ratează complet o posibilitate fantastică - aceea de a cunoaşte. Ei uită că „nu ştiu” este singura poartă către contemplaţie şi către cunoaştere. Mama m-a învăţat să fiu atent la profesorii mei. Şi am făcut-o. Le-am acordat o atenţie pe care nu cred că au mai primit-o vreodată de la altcineva! Nu aveam nici cea mai mică idee ce spuneau, dar atunci când mă duceam totuşi la ore, mă uitam la ei cu o intensitate de neclintit. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu a părut foarte mulţumit. Unul dintre profesori a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a obţine un răspuns de la mine. Când a văzut că prefer să rămân tăcut, m-a prins de umăr şi a strigat agresiv la mine: „Ori eşti un sfânt, ori eşti diavolul pe Pământ”, după care a adăugat: „Eu cred că eşti diavolul!” Nu m-am simţit deloc insultat. Până în acel moment am abordat tot ce exista în jurul meu - de la un fir de praf şi până la Univers - dintr-o perspectivă a minunării. În toată această reţea complexă de întrebări exista însă întotdeauna o certitudine care nu dispărea niciodată: „eu”. Acea izbucnire a profesorului meu a declanşat în mine un nou set de întrebări. Cine eram eu? Eram om, eram un sfânt, eram diavolul? Am încercat să mă contemplu pe mine însumi pentru a afla răspunsul, privindu-mă. Nu mi-a reuşit. Prin urmare, am închis ochii şi am încercat să aflu astfel răspunsul. Minutele s-

au transformat astfel în ore, iar eu am continuat să stau cu ochii închişi. Când am deschis în sfârşit ochii, totul mă intriga: fiecare furnică, fiecare frunză, norii de pe cer, florile, întunericul - absolut totul. Spre uimirea mea, am descoperit însă că atunci când îmi ţineam ochii închişi erau mult mai multe lucruri care îmi atrăgeau atenţia: maniera în care pulsează corpul, în care funcţionează diferitele organe, canalele de-a lungul cărora curge energia, maniera în care este aliniată anatomia şi faptul că hotarele par limitate la lumea exterioară. Acest exerciţiu m-a făcut receptiv la întreaga mecanică a fiinţei umane. În loc să mă conducă la un răspuns simplu, în sensul că eram „cutare” sau „cutare”, el m-a făcut să realizez treptat că dacă îmi doream cu adevărat, puteam fi absolut orice. Cu alte cuvinte, nu am ajuns la nicio concluzie. Până şi certitudinea „eului” meu a dispărut. Simultan s-a trezit însă în mine un simţ mai profund al ideii de fiinţă umană. Dacă până atunci mă considerasem o persoană autonomă, acum această convingere a început să se destrame. Am devenit astfel o fiinţă nebuloasă. În pofida sălbăticiei mele, singurul lucru pe care am reuşit să îl practic într-o manieră uimitor de disciplinată a fost yoga. Am început să practic yoga într-o vacanţă de vară, pe când aveam 12 ani. În fiecare an, familia mea se întâlnea cu rudele noastre la casa ancestrală a bunicului. În curtea acesteia se afla o fântână veche, cu o adâncime de peste 45 de metri. În timp ce fetele se jucau de-a v-aţi ascunselea, jocul preferat al băieţilor (eu şi verii mei) era săritul în fântână şi căţăratul înapoi până sus. Atât săritul cât şi căţăratul erau o provocare pentru noi. Dacă nu săream corect, ne puteam lăsa creierii pe zidul lateral al puţului. La întoarcere nu era

cu nimic mai uşor, întrucât nu existau trepte, aşa că trebuia să ne împingem bine în suprafaţa de piatră, pentru a nu aluneca înapoi. Din cauza acestei presiuni, ajungeam adeseori sus cu degetele însângerate. Doar câţiva băieţi puteau face acest lucru. Eu eram unu] dintre ei şi adevărul este că mă pricepeam de minune. Într-o zi, a apărut un bătrân de peste 70 de ani. După ce s-a uitat o vreme la noi, a sărit în fântână. Am fost convinşi că acolo şi-a lăsat oasele, dar el a ieşit afară chiar mai rapid decât mine. Mi-am călcat atunci peste mândrie şi l-am întrebat: - Cum ai reuşit? - Vino şi învaţă să practici yoga, mi-a răspuns el. L-am urmat ca un căţeluş. Astfel am devenit adeptul lui Malladihalli Swami (după cum era cunoscut bătrânul), apucându-mă de yoga. În trecut, trezirea mea în fiecare dimineaţă era un proiect al întregii familii. Membrii acesteia se străduiau să mă facă să mă ridic din pat, dar eu cădeam şi adormeam la loc. Mama îmi dădea periuţa de dinţi, dar după ce mi-o băgăm în gură adormeam. Disperată, mama mă împingea în baie, dar adormeam şi acolo. La doar trei luni după ce m-am apucat de yoga, corpul meu a început să se trezească singur la 3:40 dimineaţa, fără să îmi propun acest lucru. Acest lucru mi se întâmplă inclusiv astăzi. După ce mă trezeam, practicile de yoga curgeau de la sine, indiferent unde şi în ce situaţii mă aflam, fără să sar vreodată peste vreo zi. Această formă simplă de yoga, numită angamardana (un sistem de yoga fizică ce întăreşte tendoanele şi membrele) - mă făcea să mă diferenţiez în orice grup de oameni, din punct de vedere fizic şi mental. Dar lucrurile se opreau aici. Sau cel puţin aşa credeam eu.

În timp, mi-am pierdut complet încrederea în educaţia structurată. Nu se pune problema că devenisem un cinic. Eram încă suficient de plin de viaţă şi de energie pentru a mă implica în tot felul de lucruri, dar principala mea calitate era - chiar şi la vârsta aceea - claritatea mentală. Nu încercam în mod deliberat să descopăr inconsistentele şi găurile în materia predată, dar le vedeam pur şi simplu. Nu am căutat niciodată ceva anume, în toată viaţa mea. Pur şi simplu mă uitam în jurul meu, şi exact asta încerc să le predau astăzi oamenilor: dacă doreşti să cunoşti cu adevărat spiritualitatea, nu căuta ceva anume. Oamenii cred că spiritualitatea înseamnă să îl cauţi pe Dumnezeu, să cauţi adevărul sau absolutul. Problema este că în acest fel, tu ţi-ai definit deja ce cauţi. În realitate, nu obiectul căutării este important, ci facultatea inefabilă de a căuta. Oamenii din lumea modernă au uitat complet de capacitatea de a privi pur şi simplu, fără a avea un motiv. Toţi oamenii sunt creaturi psihologice. Ei încearcă să dea sens tuturor lucrurilor. Căutarea spirituală nu are însă nimic de-a face cu căutarea unui obiect anume, ci cu îmbunătăţirea percepţiei, a facultăţii necondiţionate de a vedea. După ce am terminat liceul, m-am înscris într-un program de dezvoltare personală organizat la Biblioteca Universitară din Mysore. Eram întotdeauna prima persoană care venea la bibliotecă la 9:00 dimineaţa şi ultima care era dată afară, la 8:30 seara. Între micul dejun şi cină, nu mă hrăneam decât cu cunoaştere. Deşi eram întotdeauna înfometat, am sărit peste prânz un an întreg. Citeam tot ce îmi cădea în mână, de la Homer la Mecanica pentru toţi, de la Kafka la Kalidasa, sau de la Dante la Dennis the Menace (Carte de benzi desenate

pentru copii, (n. tr.)). Am încheiat acel an cu mai multe cunoştinţe, dar şi cu mai multe întrebări ca oricând. Lacrimile mamei m-au determinat să mă înscriu, împotriva dorinţei mele, la Universitatea din Mysore, la facultatea de literatură engleză. Am continuat să am însă în minte un miliard de întrebări, pe care le purtam pretutindeni cu mine, ca pe un nor întunecat. Nici cunoaşterea pe care am dobândit-o la bibliotecă, nici profesorii de la universitate nu au reuşit să îmi umple acest gol interior. La fel ca în timpul şcolii, îmi petreceam mult mai mult timp în afara sălilor de clasă decât în interior. Mi-am dat seama rapid că singurul lucru care se întâmpla la ore era dictarea şi luatul notiţelor, şi cu siguranţă nu îmi doream să devin stenograf! Am rugat odată o asistentă universitară să mă lase să îi copiez la xerox notiţele, astfel încât să nu se mai obosească să citească după ele, iar eu să particip la ore. În cele din urmă am făcut un târg cu toţi profesorii (care s-au dovedit mai mult decât fericiţi să nu mai particip la orele lor). În fiecare zi a lunii, ei mă treceau prezent în clasă. În ultima zi a lunii înregistrau prezenţele studenţilor, iar eu verificam catalogul, pentru a mă asigura că se ţineau de cuvânt! Am început să mă întâlnesc cu mai mulţi colegi sub un arbore banyan uriaş din curtea campusului. Cineva ne-a numit Clubul Arborelui Banyan, iar numele a rămas. Clubul avea un motto: „Nu facem decât ceea ce ne distrează”. Obişnuiam să ne adunăm sub copac pe motocicletele noastre, discutând ore în şir despre cele mai variate subiecte, de la cum să ne facem motocicletele Jawa să meargă mai rapid şi până la cum să construim o lume mai bună. De bună seamă, nu ne dădeam niciodată jos de pe motociclete, sub niciun motiv. Acest lucru ar fi fost un sacrilegiu!

Până să termin facultatea, am călătorit prin întreaga ţară. La început, am mers prin sudul Indiei pe bicicleta mea. Mai târziu am călătorit prin întreaga ţară pe motocicletă. Am început apoi să trec frontierele naţionale. Când am ajuns la frontiera dintre India şi Nepal, mi s-a spus însă că actele motocicletei şi carnetul de şofer nu îmi erau suficiente. Aveam nevoie de mai multe acte. Visul meu a devenit să pot câştiga suficienţi bani pentru a vedea lumea pe motocicleta mea. Nu era doar un moft. Adevărul este că nu aveam astâmpăr. Îmi doream să cunosc ceva. Nu ştiam exact ce şi nu îmi dădeam seama unde trebuie să ajung pentru a obţine cunoaşterea respectivă, dar în adâncurile fiinţei mele îmi doream mai mult. Nu m-am considerat niciodată un om impulsiv, dar îmi doream să trăiesc la maxim. Îmi cântăream cu siguranţă consecinţele acţiunilor, dar cu cât acestea se dovedeau mai periculoase, cu atât mai mult mă atrăgeau. Cineva mi-a spus odată că îngerul meu păzitor trebuie să fi fost extrem, de activ, lucrând încontinuu ore suplimentare! îmi doream tot timpul să mai depăşesc o graniţă sau să mai traversez o prăpastie. Nu mă întrebam niciodată ce şi de ce, ci doar cum. Privind retroactiv acea perioadă din viaţa mea, îmi dau seama că nu m-am gândit niciodată ce îmi doream să „devin când voi fi mare”. Mă gândeam doar cum îmi doream să îmi trăiesc viaţa şi eram conştient că eu eram singurul care putea stabili acest lucru. La acea vreme, în India s-a produs un mare boom economic în domeniul creşterii puilor. Îmi doream să fac nişte bani pentru a-mi finanţa dorinţa de a călători fără restricţii, oriunde pofteam. Prin urmare, m-am apucat să cresc pui. Tata m-a întrebat: „Ce le voi spune oamenilor, că fiul meu creşte găini?” Eu mi-am construit însă ferma

de pui, şi asta de la zero, fără să apelez la nimeni. Afacerea mea a prins aripi, iar profiturile au început să curgă. Îmi dedicam patru ore în fiecare dimineaţă afacerii. În restul zilei citeam şi scriam poezie, înotam, meditam şi visam cu ochii deschişi sub un arbore banyan uriaş. Succesul m-a făcut şi mai aventuros. Tata se plângea întotdeauna că fiii altor vecini deveniseră ingineri, industriaşi, se înrolaseră în serviciul civil sau plecaseră în America. Toţi cei pe care îi cunoşteam prietenii mei, rudele, foştii profesori de la şcoală şi de la facultate - îmi spuneau: „O, credeam că vei face ceva cu viaţa ta, dar nu faci decât să ţi-o risipeşti”. Am acceptat această provocare. Împreună cu un prieten inginer civil, am intrat într-o afacere de construcţii. În doar cinci ani am devenit una din marile companii de construcţii din Mysore. Tatei nu îi venea să creadă, fiind extrem de încântat de mine. Eram exuberant şi sigur pe mine, plin de adrenalină şi gata oricând să răspund la orice provocare. Atunci când ai tot timpul succes, începi să crezi că planetele se învârt în jurul tău, nu al Soarelui! Aceasta a fost perioada în care s-a produs acea după-amiază fatidică din septembrie 1982, când m-am decis să mă urc pe motocicleta mea şi să urc pe Dealul Chamundi. Ceea ce nu ştiam atunci era că viaţa mea nu va mai fi niciodată la fel. Mai târziu, când am încercat să discut cu prietenii mei despre ceea ce mi s-a întâmplat în acea zi pe munte, tot ce mi-au putut spune aceştia a fost: „Ai băut ceva? Ai luat vreo pastilă?” Niciunul nu avea habar de această nouă dimensiune care explodase subit în viaţa mea.

Chiar înainte de a începe să procesez ce mi s-a întâmplat, experienţa a revenit. Incidentul s-a produs o săptămână mai târziu. Stăteam la masă cu familia mea. Mie mi s-a părut că a durat doar două minute, dar a durat şapte ore. Stăteam acolo perfect conştient, doar că „eul” cu care mă identificam de regulă nu mai exista; tot restul continua să existe. Iar timpul zbura. Ceilalţi membri de familie mă băteau pe umăr, mă întrebau ce s-a întâmplat şi mă invitau să mănânc. Eu mi-am ridicat o mână şi i-am rugat să plece. Erau de mult timp obişnuiţi cu felul meu ciudat de a fi, aşa că m-au lăsat în pace. Abia la 4:15 după-amiaza am revenit la simţurile mele „normale”. Experienţa a început să se repete din ce în ce mai frecvent. Atunci când se producea, nu mâneam şi nu dormeam ore în şir. Nu făceam decât să rămân ancorat în locul în care mă aflam. Într-o astfel de ocazie, experienţa a durat 13 zile. S-a întâmplat să fiu într-un sat când a început, copleşindu-mă cu acea linişte şi cu acel extaz indescriptibile. Sătenii s-au adunat în jurul meu şi au început să şuşotească: „O, trebuie să fie în samadhi” (o stare beatifică ce transcende corpul fizic, bine documentată în tradiţiile spirituale indiene). India are o înţelegere tradiţională a spiritualităţii, despre care eu nu aveam habar. Când am ieşit din acea stare, cineva a dorit să îmi pună în jurul gâtului o ghirlandă. Altcineva a dorit să îmi atingă picioarele. Mi se părea o nebunie. Nu îmi puteam imagina de ce şi-ar dori cineva să facă astfel de lucruri. Altădată, îmi luam prânzul. Tocmai îmi introdusesem o bucăţică de mâncare în gură, când acea stare de conştiinţă a explodat în mine. În acel moment am putut experimenta miraculoasa alchimie a digestiei umane, procesul prin care o substanţă exterioară, o

bucăţică din această planetă, devine parte integrantă din mine. Cunoaştem cu toţii acest proces din punct de vedere intelectual. Noi ştim că planeta ne hrăneşte trupul, pentru ca într-o bună zi acesta să redevină parte integrantă din ea. Când am trăit însă această cunoaştere prin experienţă directă, ea mi-a transformat pentru totdeauna perspectiva fundamentală. Relaţia mea cu lumea înconjurătoare, inclusiv cu planeta, a trecut printr-o tranziţie dimensională. Am devenit conştient de inteligenţa ieşită din comun care există în noi toţi, fiind capabilă să transforme o bucată de pâine sau un măr într-un ţesut din corpul nostru, într-o singură după-amiază. Nu este deloc un proces minor! Când am început să intru în contact în mod conştient cu această inteligenţă care era sursa creaţiei mele, în jurul meu au început să se producă evenimente aparent inexplicabile. Lucrurile pe care le atingeam se transformau într-o formă sau alta. Oamenii se uitau la mine şi izbucneau în lacrimi. Mulţi dintre ei erau convinşi că s-au eliberat de diferite suferinţe fizice sau mentale doar uitându-se la mine. În doar câteva ore mă vindecam eu însumi de afecţiuni a căror vindecare ar fi durat luni de zile dacă aş fi apelat la sistemul medical. Nu prea îmi păsa însă de aceste lucruri... Această capacitate de a-mi transforma dramatic realitatea externă şi internă a continuat să se amplifice în mine şi în jurul meu, până astăzi. Nu am încercat niciodată să obţin în mod conştient această capacitate, dar atunci când cineva intră în contact cu această dimensiune mai profundă a inteligenţei, care reprezintă însuşi fundamentul existenţei noastre pe Pământ, viaţa sa se transformă într-o manieră miraculoasă. După circa şase sau opt săptămâni, această experienţă incredibilă a devenit o realitate vie pentru

mine. În această perioadă din viaţa mea, totul s-a schimbat dramatic în jurul meu. Însăşi forma mea fizică - ochii, faţa, vocea şi chiar alinierea corpului meu - au început să se transforme atât de profund încât oamenii din jurul meu au remarcat la rândul lor acest lucru. Ceea ce se întâmpla în interiorul meu era încă şi mai fenomenal. În doar şase săptămâni, o cantitate uriaşă de amintiri a pogorât asupra mea. Erau amintiri care nu puteau fi adunate decât în vieţi la rând. Am devenit astfel conştient de milioane de lucruri diferite care se întâmplau în interiorul meu în fiecare moment. Era ca un caleidoscop. Mintea mea logică îmi spunea că aceste lucruri nu puteau fi adevărate, dar ceea ce vedeam în interiorul meu era mai clar ca lumina zilei. În sinea mea speram însă să fie lucruri false. Întotdeauna m-am considerat un tânăr inteligent, dar dintr-odată m-am trezit că sunt un prost inocent, şi nu mă puteam împăca cu acest lucru. Spre durerea mea, tot ce îmi spunea noua mea memorie s-a dovedit a fi adevărat. Până în acest moment am refuzat întotdeauna să accept acele lucruri din viaţa mea care nu se încadrau într-un cadru de referinţă logic şi raţional. Încetul cu încetul, am început să înţeleg însă că inteligenţa supremă este viaţa însăşi. Intelectul uman nu este altceva decât o deşteptăciune care ne ajută să supravieţuim, dar adevărata inteligenţă este însăşi viaţa şi sursa ei. Nimic altceva. Oamenilor li s-a spus că Divinul este iubire şi compasiune, dar dacă examinezi cu atenţie creaţia, constaţi că sursa creaţiei este înainte de toate cea mai înaltă inteligenţă care poate fi imaginată. În loc să ne conectăm cu această inteligenţă atotputernică ce vibrează în interiorul nostru, noi preferăm să ne folosim

de intelectul nostru logic, care este util în anumite situaţii, dar în esenţă este extrem de limitat. Am început să experimentez de asemenea o sensibilitate amplificată în faţa sentimentelor celor din jurul meu. Uneori, simpla vedere a unei persoane necunoscute de pe stradă mă făcea să izbucnesc în plâns, căci îi sesizam durerea sufletească. Nu îmi venea să cred ce suferinţe atroce pot suporta oamenii, în condiţiile în care eu dădeam pe-afară de extaz, fără niciun motiv evident. A durat o vreme până când am înţeles că ceea ce mi se întâmpla era un fenomen „spiritual”. Am realizat cu această ocazie că ceea ce mi se întâmpla mie era considerat de tradiţiile sacre şi de scripturi experienţa supremă, că ceea ce experimentam eu era cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe umane. În fiecare clipă, toate celulele corpului meu explodau într-un extaz suprem. Oamenii moderni ridică în slăvi copilăria, căci copiii pot râde şi se pot simţi fericiţi fără niciun motiv evident. Eu am înţeles însă că şi adulţii se pot simţi extatici. Această experienţă le este accesibilă tuturor, căci totul vine din interiorul nostru. Am început să înţeleg astfel că transformarea fizică a formei mele era de fapt o realiniere cu constituţia mea interioară. Am practicat posturile fizice (sau hatha-yoga) încă de la vârsta de 12 ani. Cei 13 ani de practică yoga au început să dea acum roade. În esenţă, yoga este o tehnică de recreare a corpului, astfel încât acesta să poată sluji unui scop superior. Corpul uman poate funcţiona ca o simplă bucată de carne, sau ca însăşi sursa creaţiei. Există o întreagă tehnologie pentru transformarea unui om într-o fiinţă divină. Coloana vertebrală a omului nu reprezintă doar o colecţie de vertebre osoase, ci

însuşi axul central al Universului. Totul depinde de felul în care îţi reorganizezi sistemul. În cazul meu, după ce am fost o persoană extrem de fizică, am învăţat să îmi port corpul ca şi cum acesta nu ar exista deloc. În acest fel, corpul meu fizic a devenit extrem de relaxat. Anterior, toată această intensitate era centrată în corpul meu. Oamenii puteau simţi când intram într-o încăpere. Eram orientat exclusiv către acţiune. Acum am învăţat însă să îmi port corpul într-o manieră complet diferită. Cu această ocazie, am înţeles că aceasta era adevărata yoga: această experienţă a uniunii cu existenţa, cu unitatea întregii vieţi, cu nemărginirea. Mult timp am crezut că setul simplu de posturi yoghine (sau asana-e) pe care le practicam zilnic îmi confereau doar o anumită stare fizică de bine. După experienţa pe care am trăit-o însă pe Dealul Chamundi, am înţeles că ceea ce făceam era un proces care mă putea elibera întro dimensiune care transcende cu mult planul fizic. Peste ani, aveam să le spun multor oameni: „Chiar dacă vă apucaţi de yoga din motive greşite, aceasta dă oricum roade!” Există ceva în interiorul oricărui om care detestă hotarele, tânjind să devină nemărginit. Natura umană ne face să tânjim întotdeauna după ceva mai mult decât suntem în momentul de faţă. Indiferent cât de multe realizăm, noi ne dorim să fim întotdeauna mai mult. Dacă am examina mai îndeaproape acest fenomen, am constata că, de fapt, noi nu ne dorim să fim sau să avem mai multe, ci să fim totul. Cu toţii ne dorim să fim infiniţi. Singura problemă este că noi încercăm să devenim astfel în rate. Imaginează-ţi că eşti închis într-un cubicul de 1,5 pe 1,5 metri. Oricât de confortabil ar fi biroul tău, ţi-ai dori să te eliberezi din el. Dacă ţi s-ar da a doua zi un

cubicul mai mare, de 3 metri pe 3, te-ai simţi cu siguranţă mai bine o vreme, dar în scurt timp ai reveni la dorinţa de a transcende şi aceste hotare. Nu contează cât de extinse sunt hotarele între care trăieşti. În clipa în care devii conştient de ele, dorinţa de a le transcende apare instinctiv. În Orient, această aspiraţie este recunoscută de toate culturile ca fiind ţelul suprem al activităţii umane. Eliberarea - mukti sau moksha - este considerată aici o aspiraţie naturală a tuturor oamenilor şi destinaţia lor ultimă. Noi încercăm să ne împlinim în rate această dorinţă supremă numai pentru că suntem inconştienţi de ea. În consecinţă, noi încercăm să ne-o satisfacem prin achiziţionarea de putere, de bani, de iubire sau de cunoaştere. Sau prin marea pasiune a zilelor noastre - cumpărăturile! În momentul în care am înţeles că oamenii nu îşi doresc ceva anume, ci doar să se dilate indefinit, în mine a apărut o anumită claritate. Când am realizat că orice om este capabil să trăiască ce trăiam eu, mi s-a părut cât se poate de natural să îmi doresc să le împărtăşesc celorlalţi toate aceste lucruri. Începând din acel moment, singurul meu obiectiv a devenit să le transmit celorlalţi modalitatea prin care puteau experimenta ce trăiam eu şi să îi ajut să înţeleagă că nimeni nu le poate nega această stare de bucurie, de libertate şi de nemărginire atât timp cât nu se opuneau ei înşişi efervescenţei naturale a vieţii. Această condiţie a stării de bine extatice, pe care am continuat să o experimentez începând din acea dupăamiază de pe Dealul Chamundi, nu reprezintă o posibilitate vagă sau un vis efemer, capabil să se împlinească doar într-un viitor îndepărtat. Ea poate deveni o realitate vie pentru cei care doresc acest lucru, întrucât este dreptul prin naştere al tuturor oamenilor.

Tot ce ai făcut până acum a fost urmărirea unui singur lucru. Indiferent dacă ţi-ai propus să îţi construieşti o carieră, dacă ai început o afacere, dacă ai acumulat bani sau dacă ţi-ai întemeiat o familie, la baza tuturor acestor acţiuni a stat dorinţa ta de a trăi starea de bucurie. Din păcate, undeva de-a lungul drumului, viaţa ta a devenit din ce în ce mai complicată. Dacă nu te-ai fi născut ca om, lucrurile ar fi fost mult mai simple pentru tine. Nevoile tale ar fi fost strict fizice. Dacă ai fi avut stomacul plin, te-ai fi considerat împlinit în ziua respectivă. Dacă ai un câine sau o pisică, uită-te la ei: de îndată ce au stomacul plin, animalele devin absolut împăcate. Lucrurile nu stau însă la fel pentru oameni. Un stomac gol reprezintă cu siguranţă o problemă: foamea. Dar un stomac plin? Acesta reprezintă o sută de probleme! Atunci când supravieţuirea devine o problemă, ea ne ocupă întreaga atenţie, dar dacă nu mai este o problemă, uităm cu desăvârşire de ea. În cazul oamenilor, viaţa nu se rezumă la supravieţuire, ci doar începe cu ea. La ora actuală, procesul de supravieţuire al generaţiei noastre este organizat mai bine ca oricând în trecut. Dacă doreşti, te poţi duce într-un supermarket şi poţi cumpăra de aici tot ce îţi trebuie pentru întregul an. Poţi face acest lucru chiar şi fără să ieşi din casă! Niciodată în istoria umanităţii nu a fost posibil aşa ceva. Lucruri pe care nici chiar regii nu şi le puteau permite acum o sută de ani le sunt accesibile astăzi oamenilor de rând. Suntem generaţia care trăieşte cel mai confortabil de când există umanitatea pe Pământ. Problema este că acest lucru nu ne face să ne simţim nici mai fericiţi, nici mai plini de iubire, nici mai senini.

De ce? Oamenii au încercat să schimbe la maxim mediul exterior. Dacă ar forţa şi mai mult această schimbare, probabil că am rămâne cu toţii fără planetă! Chiar şi aşa însă, noi nu suntem cu nimic mai fericiţi decât strămoşii noştri de acum o mie de ani. De vreme ce aceste schimbări exterioare nu au dat rezultatele scontate, nu crezi că a sosit timpul să vedem ce anume nu este în regulă? Ce sens are să continuăm să facem ceva care nu funcţionează de o mie de ani? Cât timp o să continuăm să trăim urmând tipare care nu şi-au onorat niciodată promisiunile? A sosit timpul pentru o schimbare de paradigmă. Să începem aşadar cu o întrebare simplă: ce înseamnă pentru noi starea de bine? Pe scurt, starea de bine este o senzaţie profundă de plăcere interioară. Dacă organismul nostru simte o stare de plăcere, noi numim acest lucru sănătate. Dacă starea devine foarte plăcută, o numim confort. Dacă mintea noastră simte o stare de plăcere, o numim pace. Dacă starea devine foarte plăcută, o numim bucurie. Dacă emoţiile noastre simt o stare de plăcere, o numim iubire. Dacă starea devine foarte plăcută, o numim compasiune. Dacă energia noastră vitală simte o stare dc plăcere, o numim beatitudine. Dacă starea devine foarte plăcută, o numim extaz. Oamenii nu caută niciodată altceva decât plăcere - interioară şi exterioară deopotrivă. Atunci când plăcerea derivă din interior, ea este numită pace, bucurie, fericire. Dacă mediul exterior devine la rândul lui plăcut, îl numim succes. Dacă nu suntem interesaţi de aceste lucruri şi ne dorim să ajungem în rai, ce căutăm de fapt? Acelaşi succes, dar în lumea de dincolo! Aşadar, în esenţă întreaga experienţă umană se rezumă la plăcere şi la neplăcere, în diferite grade.

De câte ori ţi s-a întâmplat însă să trăieşti o întreagă zi într-o stare beatifică, fără nici cel mai mic moment de anxietate, agitaţie, iritare sau stres? De câte ori ai trăit într-o stare de plăcere absolută timp de 24 de ore? Când a fost ultima oară când ţi s-a întâmplat aşa ceva? Partea cea mai uimitoare este că în cazul celor mai mulţi dintre oameni, aceştia nu au experimentat nici măcar o singură zi în care lucrurile să se desfăşoare exact aşa cum şi-au dorit ei! De bună seamă, nu există om care să nu fi trăit când şi când o stare de bucurie, de pace sau chiar de beatitudine, dar aceste momente sunt întotdeauna extrem de efemere. Oamenii nu le pot prelungi. Ei reuşesc să ajungă pe culme, dar apoi se prăbuşesc. Şi nici măcar nu au nevoie de evenimente prea dramatice pentru a se prăbuşi. Chiar şi cele mai simple lucruri îi dezechilibrează, alungându-le pacea interioară. Lucrurile se petrec cam aşa. Să spunem că ieşi în oraş şi cineva îţi spune că eşti cea mai frumoasă persoană din lume. Simţi că pluteşti în al nouălea cer. Ajungi apoi acasă, şi membrii familiei tale îţi spun cum eşti cu adevărat, Dintr-odată, te prăbuşeşti! Îţi sună familiar? De ce simte omul nevoia de a experimenta o stare de bine interioară? Răspunsul este evident: atunci când te afli într-o stare de plăcere interioară, tu devii plăcut pentru toţi ceilalţi din jurul tău. Nu ai nevoie de nici o scriptură şi de nicio filozofie pentru a fi bun cu ceilalţi. Aceasta este consecinţa naturală a faptului că te simţi bine în sinea ta. Starea interioară de bine este cea mai sigură cale dc a construi o societate senină şi o lume fericită. De asemenea, succesul tău în lumea exterioară depinde fundamental de cât de bine îţi struneşti puterile

corpului şi ale minţii. Prin urmare, starea interioară de bine reprezintă o premisă esenţială pentru a dobândi succesul. Dar mai presus de toate, există dovezi medicale şi ştiinţifice substanţiale în lumea modernă că trupul şi mintea funcţionează la apogeu atunci când te simţi bine în sinea ta. Se spune că dacă poţi rămâne într-o stare de fericire timp de 24 de ore, capacitatea ta intelectuală se dublează. Este suficient să laşi mâlul interior să se depună şi să laşi claritatea să iasă la suprafaţă pentru a obţine această realizare. Energia vitală pe care o numeşti „eu” se simte uneori extrem de fericită, alteori profund nefericită, uneori foarte împăcată, iar alteori extrem de agitată. Aceeaşi energie a vieţii este capabilă de toate aceste stări contradictorii. Dacă ai avea de ales între expresiile prin care doreşti să îţi exprimi energia interioară, pe care ai alege-o? Bucuria sau suferinţa? Plăcerea sau neplăcerea? Şi de această dată, răspunsul este evident. Căile pot varia de la un om la altul, dar indiferent dacă încerci să faci bani, să bei cât mai mult sau să ajungi în rai, adevăratul tău scop rămâne starea interioară de bine. Chiar dacă declari că nu eşti interesat de această lume şi că singura ta menire în viaţă este să ajungi în rai, ceea ce cauţi tu este aceeaşi stare interioară de bine. Dacă ţi s-a spus din copilărie că Dumnezeu se află în rai, dar acesta s-ar dovedi un loc oribil, ţi-ai mai dori să ajungi în el? De bună seamă că nu! în esenţă, nivelul cel mai înalt al stării interioare de bine este definit ca fiind raiul. Iadul este nivelul suprem al neplăcerii interioare. Unii îşi găsesc „raiul” în vin, iar alţii cred că singura mântuire este Dumnezeu, dar toţi caută acelaşi lucru: starea interioară de bine.

Singurul lucru care stă între tine şi starea interioară de bine este un aspect foarte simplu: tu le-ai permis gândurilor şi emoţiilor tale să primească instrucţiuni de la lumea exterioară, nu de la cea interioară. Într-o bună zi, o femeie s-a dus la culcare. În somn, ea a avut un vis. Se făcea că vede un bărbat voinic care se uita la ea, apropiindu-se din ce în ce mai mult. Bărbatul a ajuns atât de aproape de femeie încât aceasta îi putea simţi respiraţia. Ea a început să tremure, dar nu de teamă. Apoi l-a întrebat: - Ce ai de gând să îmi faci? - Păi, cucoană, este visul tău! Ceea ce se întâmplă în mintea ta este visul tău. În mod normal, acesta ar trebui să se deruleze aşa cum îţi doreşti tu, nu-i aşa? Chiar dacă lumea nu evoluează aşa cum ţi-ai dori, măcar gândurile şi emoţiile tale ar trebui să ia cursul dorit de tine. La ora actuală, ele nu primesc instrucţiuni de la tine, căci tu operezi accidental mecanismul uman. Mecanismul uman este cea mai sofisticată formă fizică de pe această planetă. Tu eşti o capodoperă tehnologică, dar problema este că nu ştii unde se află panoul de comandă. Este ca şi cum ai opera un supercomputer cu o şurubelniţă şi o cheie franceză! Din cauza acestei ignoranţe, cele mai simple procese ale vieţii sunt suportate cu greu de umanitate. La urma urmelor, ce au de făcut oamenii? Să îşi câştige traiul, să se reproducă, să îşi crească familia şi apoi să moară - mare brânză! Este uimitor ce eforturi depun oamenii pentru a face ceea ce realizează fără niciun efort orice vierme, insectă, pasăre sau animal. Metaforic vorbind, ecologia noastră interioară este un haos. Noi credem că prin schimbarea condiţiilor

exterioare vom reuşi să ne rezolvăm toate problemele interioare, dar ultimii 150 de ani dovedesc exact contrariul: că tehnologia ne poate aduce un confort sporit, dar nu şi starea interioară de bine. Noi trebuie să înţelegem că atât timp cât nu vom face ceea ce trebuie, nu ni se va întâmpla nimic bun. Acest lucru este valabil nu numai în ceea ce priveşte lumea exterioară, ci şi lumea interioară. Într-o zi, un taur şi un fazan stăteau pe o pajişte. Taurul păştea, iar fazanul culegea căpuşele prinse de pielea lui. Cei doi alcătuiau un parteneriat perfect. Privind copacul uriaş de la marginea câmpului, fazanul a spus nostalgic: - Vai mie, cândva puteam zbura până pe creanga cea mai de sus. Acum nu mai am putere să ajung nici măcar la creanga cea mai de jos. Taurul i-a răspuns cu nonşalanţă: - Mănâncă puţin din baliga mea în fiecare zi, şi vezi ce se va întâmpla. În numai două săptămâni vei ajunge din nou pe creanga de sus. - Fugi de-aici, i-a răspuns fazanul! Astea-s prostii! Ce vrei să spui cu asta? - Încearcă şi vei vedea. Întreaga umanitate se foloseşte de baliga mea. La început ezitant, fazanul a început să ciugulească din baligă. Într-adevăr, încă din prima zi el a reuşit să zboare din nou pe prima creangă. După două săptămâni, el a ajuns pe creanga cea mai de sus, unde a rămas, bucurându-se de peisaj. Bătrânul fermier, care se legăna pe balansoarul său pe verandă, a văzut o pasăre frumoasă şi grasă în vârful copacului, aşa că a împuşcat-o.

Morala: Dacă mănânci rahat, poţi ajunge într-adevăr în vârf, dar nu vei putea rămâne de prea mult timp acolo! Într-o manieră similară, dacă te pretezi la orice pentru a trăi stări emoţionale mai intense, într-o primă instanţă tu poţi ajunge la o anumită stare de bine, dar aceasta nu va fi durabilă. Va fi suficientă schimbarea vremii sau prăbuşirea bursei pentru a-ţi strica buna dispoziţie. Şi chiar dacă bursa nu se va prăbuşi, simplul gând că acest lucru s-ar putea întâmpla vreodată va fi suficient! Cultivat încontinuu, acest gând poate deveni o tortură, fiind chiar mai rău decât dezastrul propriu-zis. Prin urmare, atât timp cât viaţa ta interioară va depinde de conjuncturile exterioare, starea ta de spirit va rămâne extrem de precară. Pur şi simplu nu se poate altfel. În acest caz, care este calea de ieşire? Calea de ieşire constă într-o simplă schimbare a direcţiei. Tu trebuie să înţelegi că sursa şi fundamentul experienţei tale există în interiorul tău. Experienţele umane pot fi stimulate sau catalizate de situaţiile exterioare, dar sursa lor rămâne în interior. Durerea şi plăcerea, bucuria şi suferinţa, agonia şi extazul - nu se pot petrece decât în interiorul tău. În nebunia lor, oamenii încearcă întotdeauna să îşi extragă bucuria din mediul exterior. Acesta poate fi folosit ca un stimul sau ca un factor de declanşare, dar trăirea propriu-zisă rămâne sută la sută interioară. Tu ţii acum în mână o carte. Unde o vezi? Arată cu degetul locul în care o vezi. Crezi că această imagine este exterioară ţie? Mai gândeşte-te. Îţi mai aminteşti de la orele de biologie cum funcţionează mecanismul vederii? Lumina cade pe carte. Aceasta o reflectă, iar lumina ajunge în lentilele ochilor

tăi, unde este proiectată ca o imagine inversată pe retină - cred că îţi mai aduci aminte... Prin urmare, tu vezi cartea în interiorul tău. Unde vezi întreaga lume exterioară? La fel: în interiorul tău. Tu ai experimentat tot ce ţi s-a întâmplat vreodată în interiorul tău. Lumina şi întunericul, durerea şi plăcerea, agonia şi extazul - toate s-au petrecut în interiorul tău. Dacă cineva te ia de mână în momentul prezent, ţi se pare că atingi o mână exterioară, dar de fapt tu nu experimentezi decât senzaţiile din mâna ta. Întreaga experienţă rezidă în interiorul tău. Toate experienţele umane sunt sută la sută interne (create de sine). Dacă este adevărat că gândurile şi emoţiile tale sunt create de tine, înseamnă că le poţi modela aşa cum îţi doreşti. La ora actuală există dovezi ştiinţifice care atestă că omul se poate îmbăta singur, fără să consume nicio picătură de alcool. La fel, că el poate ajunge la starea de euforie fără să consume vreun drog. Chimistul organic israelian Raphael Mechoulam şi echipa sa de cercetători au iniţiat un proiect prin care au izolat o „moleculă a beatitudinii” în organismul uman. În termeni profani, ei au descoperit că creierul uman are propriii săi receptori naturali ai canabisului. De ce? Deoarece el este capabil să îşi producă propriile narcotice. Organismul uman este capabil să îşi producă propria beatitudine fără niciun stimul exterior, şi desigur, fără mahmureala de după! Motivul pentru care diferite substanţe chimice precum alcoolul sau drogurile recreaţionale sunt considerate periculoase este că ele reduc luciditatea, ruinează sănătatea, dau dependenţă şi în ultimă instanţă te distrug complet. Există însă o substanţă narcotică creată şi consumată de propriul organism! Ea are un impact fantastic asupra sănătăţii şi

stării personale de bine! Cu alte cuvinte, sistemul uman este construit atât de perfect încât îşi poate asigura tot ce are nevoie. Mai recent au fost descoperite şi alte substanţe chimice similare, dar cea de care vorbim a fost numită „anandamidă”, pornind de la cuvântul sanscrit ananda, care înseamnă beatitudine. Acest lucru ne face să credem că fericirea nu este altceva decât consecinţa chimiei interioare. La fel şi starea de pace interioară. De fapt, orice senzaţie de bine pe care o experimentăm inclusiv pacea, bucuria sau extazul - au un corespondent chimic. Yoghinii au ştiut dintotdeauna acest lucru. Există o tehnologie a stării interioare de bine, care poate crea baza chimică necesară unei existenţe beatifice. Aceasta este una din dimensiunile procesului pe care eu îl numesc „ingineria interioară”. Dacă eşti conştient, tu îţi poţi activa în aşa fel sistemul încât simplul act al respiraţiei să îţi producă o plăcere enormă. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să fii atent la mecanismul tău interior. Pentru ca acest lucru să devină posibil, trebuie să îţi modifici dramatic înţelegerea. Nu mai căuta o modalitate exterioară de ieşire din starea de suferinţă. Nu există decât o singură cale de ieşire din această stare, iar ea este interioară. Marea majoritate a oamenilor cred că obiectivele vieţii spirituale sunt pacea şi bucuria. Această convingere este greşită. Pacea şi bucuria sunt premisele de bază ale unei vieţi trăite într-o stare de bine. Dacă doreşti să te bucuri de cina din această seară, trebuie să te simţi senin şi fericit. Dacă doreşti să te bucuri de familia ta, de munca pe care o prestezi şi de lumea în care trăieşti, trebuie să te

simţi senin şi fericit. Pacea şi bucuria nu sunt obiectivele finale ale vieţii, ci însuşi fundamentul acesteia. În cazul în care consideri că pacea este scopul tău final, nu vei atinge această stare decât atunci când „te vei odihni în pace”! Cuvântul „spiritualitate” este unul dintre cele mai puţin înţelese cuvinte din această lume. Nu păşi pe calea spirituală pentru a te bucura de pace. Din păcate, oamenii experimentează într-o măsură atât de mică această stare fundamentală de spirit încât au ajuns să o considere o aspiraţie supremă. În urmă cu câţiva ani, pe când mă aflam la Tel Aviv, mi s-a spus că shalom este salutul suprem. Am întrebat de ce. Mi s-a răspuns: „Pentru că înseamnă pace”. „De ce trebuie să fie pacea cea mai înaltă aspiraţie a omului, dacă nu trăieşti în Orientul Mijlociu?”, am spus. Dacă te-ai afla pe o insulă pustie şi ai răbda de foame zece zile la rând, cum ţi-ai dori să apară Dumnezeu în faţa ta: sub forma unei lumini strălucitoare, sau a unei pâini? în India, anumite comunităţi venerează hrana considerând-o divină, întrucât au fost private de ea foarte mult timp. În California, Dumnezeu este considerat a fi iubire! Lucrul de care ai fost privat cel mai mult devine aspiraţia ta supremă. Trebuie să înţelegi însă că primirea lucrului respectiv nu te va satisface pe termen lung. Omul aspiră către o expansiune nelimitată. Aceasta este singurul lucru care îl poate satisface pentru totdeauna. Procesul de căutare spirituală nu este o alegere cultivată sau indusă din afară, ci o aspiraţie naturală. Dacă nu îl gestionezi însă într-o manieră conştientă, el nu va avea efecte durabile. Atunci când starea de pace, de fericire şi de bucurie devine naturală (nu un efort), omul începe în mod firesc să caute, dorindu-şi să

înţeleagă natura vieţii. Misticismul a evoluat pe această planetă numai în acele locuri în care oamenii au învăţat tehnologia extazului prin însăşi natura lor. Tu nu te poţi afla într-o stare de receptivitate spirituală maximă dacă nu te simţi beatific, şi astfel, nu vei încerca să explorezi toate aspectele vieţii. Dacă nu te simţi din start beatific, pur şi simplu nu vei îndrăzni să cauţi altceva, căci nu îţi vei putea asuma alte provocări în condiţiile în care te confrunţi cu marea provocare a suferinţei. Să îţi spun o poveste... Un bărbat de 85 de ani a plecat să pescuiască în Louisiana. Pe când se pregătea să îşi încheie ziua, a prins o broască. Tocmai era pe punctul de a-i da drumul înapoi în iaz, când broasca i-a vorbit: „Sărută-mă cu pasiune, iar eu mă voi transforma într-o tânără frumoasă”. Bătrânul s-a uitat mult timp ta broască. Aceasta şia deschis buzele, anticipând sărutul. În final, bătrânul a pus broasca în bagajele sale. - Nu m-ai auzit? a ţipat broasca. Dacă mă vei săruta, mă voi transforma într-o tânără extrem de frumoasă! - La vârsta mea, i-a răspuns bătrânul, nu prea mai pot face mare lucru cu o tânără frumoasă. Dacă m-aş putea transforma eu însumi într-un prinţ tânăr şi frumos sărutându-te pe tine, ar fi altceva. În schimb, o broască vorbitoare... asta da, mi-ar putea aduce foarte mulţi bani! Alegerile pe care le faci din cauza neputinţei nu reprezintă soluţii pentru viaţă. Incapacitatea de a te bucura din cauza naturii tale poate face ca până şi cele mai simple probleme ale vieţii să pară complexe şi greu de soluţionat. La ora actuală, atingerea stării de pace şi de bucurie este considerată cea mai importantă problemă a existenţei umane. Din cauza dorinţei lor

obsesive de a atinge această stare, oamenii distrug întreaga planetă. Motivul pentru care lucrurile cele mai simple precum starea de pace, de bucurie şi de iubire - au devenit aspiraţii supreme este că oamenii trăiesc fără a fi conştienţi de procesul vieţii. Atunci când spun „viaţă”, cei mai mulţi dintre ei se referă la accesoriile vieţii munca, familia, relaţiile, casa în care trăiesc, maşina pe care o conduc, hainele pe care le poartă sau zeii la care se roagă. Singurul lucru pe care îl ratează este viaţa însăşi - procesul vieţii, care reprezintă însăşi esenţa lor. Atunci când faci această greşeală fundamentală de a te identifica cu ceva diferit de tine, viaţa tinde să devină o luptă inutilă. Fundamentul stării de pace şi de beatitudine nu constă în obţinerea unor lucruri exterioare, ci în accesarea şi organizarea naturii tale interioare. Tu nu poţi experimenta altceva decât propriile tale senzaţii interioare. Dacă îţi poţi dilata suficient de mult aceste frontiere ale senzaţiilor, tu îi poţi experimenta pe toţi ceilalţi ca fiind una cu tine. Poţi merge chiar mai departe, experimentând întregul cosmos ca fiind propriul tău corp. Atunci când am trăit personal această experienţă, am înţeles că scopul suprem al existenţei umane nu este iubirea şi compasiunea. Viaţa trăită în empatie nu este un principiu ezoteric, ci însăşi esenţa omului. Dacă vei renunţa să te mai identifici cu ceea ce ai acumulat până acum, inclusiv cu corpul şi cu mintea ta, vei putea să experimentezi şi tu acest lucru. Iluminarea nu este o realizare, ci o întoarcere acasă. Simţurile tale îţi dau impresia că experimentezi lumea exterioară, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Atunci când vei înţelege că tot ce experimentezi rezidă în

interiorul tău, tu te vei întoarce acasă şi vei trăi starea de iluminare. Eu mi-am dedicat întreaga viaţă creării unor metode care să le permită oamenilor să experimenteze această stare de inclusivitate. Dacă ne dorim să creăm soluţii relevante pentru toţi oamenii, noi trebuie să experimentăm starea de inclusivitate absolută. Iar acest lucru este perfect posibil. Motivul pentru care oamenii nu sunt iluminaţi în mod natural este că ei au împărţit lumea în bine şi rău, în Dumnezeu şi în diavol, în sus şi jos, în sacru şi sacrilegiu, în pur şi impur, în rai şi iad. Acestea sunt linii paralele; ele nu se vor intersecta niciodată. Dacă ţi-ai fracturat existenţa împărţind-o în acest fel, tu nu vei putea obţine niciodată starea de bine şi starea de libertate. Ţi s-a spus să îţi iubeşti duşmanul, dar dacă începi prin a eticheta pe cineva drept duşman, încercând apoi să îl iubeşti, ţi se va părea o tortură! Atât timp cât ai fragmentat creaţia în acest fel, îţi va fi imposibil să ajungi la starea de inclusivitate absolută. Problema este că oamenii au uitat de distincţia fundamentală dintre interior şi exterior, dintre existenţa lor şi maniera lor de a tranzacţiona cu lumea exterioară. Tranzacţiile sunt diferite, în funcţie de natura unei situaţii sau a unei relaţii. Indiferent cât de intime sau de distante parcele sunt guvernate întotdeauna de legi şi de norme. În ceea ce priveşte însă natura interioară, aceasta nu este guvernată decât de un singur principiu: unitatea fără limite. Lumea noastă fizică şi cea socială sunt guvernate de existenţa hotarelor. Lumea interioară nu are însă nevoie de astfel de frontiere. Pentru a atinge extazul unităţii fără limite, care este starea ta naturală, tot ce trebuie să faci este să te ghidezi după principiul că

întreaga experienţă umană este generată din interior, cu sau fără suportul stimulilor externi. Asta-i tot. Dacă vei înţelege la modul absolut acest lucru în interiorul tău, consecinţele tranzacţiilor tale exterioare nu te vor mai apăsa ca o povară. Ce vreau să spun cu asta? Foarte mulţi oameni îmi spun: „Poate că acest lucru este posibil pentru tine, întrucât eşti yoghin, dar cum ne putem elibera noi, cei care trăim în ,lumea reală’, de fricţiuni în interacţiunile noastre?” Eu le reamintesc că nici eu nu trăiesc într-o peşteră. Eu însumi desfăşor o activitate extrem de intensă în toată lumea, conducând peste un milion de voluntari. Acest lucru nu este deloc simplu, căci fiind voluntari, asta înseamnă că nu sunt antrenaţi pentru munca pe care o prestează, şi că nu îi pot concedia! în consecinţă, viaţa mea ar trebui să mi se pară mult mai împovărătoare decât a lor! Cu toate acestea, eu nu mă simt niciodată stresat, întrucât nu mă consider sclavul lumii exterioare. Această realizare nu are nimic de-a face cu lumea de dincolo. Toţi oamenii pot trăi în acest fel. Dacă încă mai crezi că cineva „acolo sus” va veni să te mântuiască şi să îţi rezolve toate problemele, aminteşte-ţi că trăieşti pe o planetă rotundă, care se mai şi învârteşte pe deasupra. Prin urmare, ori de câte ori te uiţi „în sus”, tu te uiţi în direcţia greşită! Ce înseamnă sus şi jos în acest cosmos imens, care continuă să se dilate? Nicio parte din el nu conţine eticheta „cu această parte în sus”! Singura distincţie pe care o poţi face în momentul de faţă este „interior/exterior” (deşi pentru un yoghin nici chiar această distincţie nu mai există). Cu mii de ani în urmă, un yoghin a apărut pe un munte din Himalaya. El a rămas cunoscut sub numele de Adiyogi, primul yoghin, şi a lăsat ştiinţa yogăi unui

număr de şapte discipoli, care au răspândit-o apoi în întreaga lume. Adiyogi le-a împărtăşit acestor discipoli un sistem al explorării şi transformării de sine de o profunzime inimaginabilă, bazat pe premisa radicală că este posibil ca o fiinţă umană să evolueze conştient. Spre deosebire de evoluţia biologică, ce se produce fără participarea noastră conştientă, cea spirituală se poate produce în mod conştient. Singurul lucru necesar este voinţa, susţine Adiyogi. Dacă ar fi să distilăm esenţa înţelepciunii în doar câteva cuvinte, acestea ar fi următoarele: sus şi jos, bun şi rău, sacru şi profan - toate aceste principii opuse sunt asumate. Singurul context pe care îl putem cunoaşte şi cu care putem lucra este dihotomia interior/exterior. Aceasta a fost cea mai semnificativă contribuţie a lui Adiyogi la evoluţia umanităţii, pe cât de profundă, pe atât de durabilă: „Singura cale de ieşire se află în interior”. Să îţi spun o poveste... Cineva a venit să caute odată Centrul de Yoga Isha din sudul Indiei. El a ajuns într-un sat din vecini şi l-a întrebat pe un băiat localnic: - Cât mai este până la Centrul de Yoga Isha? Băiatul s-a scărpinat în cap şi i-a răspuns: - 24.996 de mile. Bărbatul a rămas şocat. - Cât?! Atât de mult? Băiatul i-a răspuns: - Da, dacă mergi în direcţia în care te îndrepţi acum. Dar dacă vei face cale întoarsă, nu sunt decât patru mile. Dacă te îndrepţi către exterior, te aşteaptă o călătorie nesfârşită. Dacă te vei întoarce însă către interior, călătoria ta nu va dura decât un singur moment.

În acel moment, totul se poate schimba. Nu numai că nu vei mai căuta bucuria, dar viaţa ta va deveni o expresie a bucuriei tale interioare. La o conferinţă internaţională pe tema eliminării sărăciei de pe planetă au luat parte mai multe personalităţi eminente aflate în poziţii de responsabilitate publică, inclusiv numeroşi laureaţi ai Premiului Nobel. La un moment dat, un practicant a spus: - De ce încercăm să rezolvăm aceste probleme? Nu reprezintă ele voinţa divină? I-am răspuns: - Ba da. Dacă altcineva moare sau se simte înfometat, este cu siguranţă voinţa divină, dar dacă stomacul tău este gol sau copilul tău moare de foame, cu siguranţă vei încerca să faci ceva în această privinţă, nui aşa? Ori de câte ori trebuie să facem ceva în privinţa propriei noastre vieţi, noi preluăm rezolvarea problemei în propriile noastre mâini. Atunci când vine vorba de nenorocirile altor oameni, ne este mult mai uşor să le explicăm printr-un singur cuvânt: destinul! Acest cuvânt este foarte convenabil. Destinul este ţapul ispăşitor universal, o modalitate simplă de a face faţă eşecului, un şiretlic fatalist menit să ne reconcilieze cu cele mai neconfortabile situaţii. Orientarea către interior este primul pas de la pasivitate către acţiune, de la statutul de victimă către cel de stăpân al propriului destin. Foarte multe boli considerate „voinţa lui Dumnezeu” în urmă cu doar o sută de ani au ajuns astăzi sub controlul nostru, pentru simplul motiv că ne-am asumat responsabilitatea vindecării lor. Un astfel de exemplu este poliomielita. Nu cu foarte mult timp în urmă, acest cuvânt stârnea teroare. În copilărie, am văzut mulţi copii

de vârsta mea loviţi de poliomielită, la şcoală sau în vecini, nevoiţi să îşi trăiască viaţa în scaunul cu rotile. Această privelişte era ceva obişnuit, iar oamenii considerau normal ca aceşti copii să nu mai poată merge vreodată, în toată viaţa lor. Boala lor era privită ca un act al lui Dumnezeu sau al destinului. La începutul secolului XX, poliomielita era una dintre cele mai temute boli din ţările industrializate, paralizând ireversibil mii de copii. Vaccinurile care au fost inventate au eliminat practic această boală prin anii 50-60. De îndată ce a fost recunoscută ca o problemă majoră în ţările dezvoltate, acestea au dezvoltat programe de imunizare împotriva ei. În anul 1988, poliomielita a afectat 350.000 de copii din întreaga lume. În anul 2013, numărul lor a scăzut la 416. În 2012, India nu mai era pe lista ţărilor care sufereau de o pandemie de poliomielită. Implicarea politică în combinaţie cu parteneriatul public şi privat, cu introducerea unor vaccinuri cu preţuri rezonabile, cu participarea comunităţii şi cu specialiştii medicali au dovedit că eradicarea bolii este posibilă chiar şi într-o ţară atât de vastă ca India, reuşind să depăşească toate obstacolele, în pofida greutăţilor întâmpinate. A fi om înseamnă a putea modela situaţiile cu care te confrunţi aşa cum doreşti. Din păcate, marea majoritate a oamenilor moderni se lasă modelaţi de situaţiile cu care se confruntă, nu invers. De fapt, ei nu fac decât să reacţioneze la situaţiile care le ies în cale. Întrebarea inevitabilă care apare este: „De ce am ajuns în această situaţie? Nu este acesta destinul meu?” Ori de câte ori nu dorim să ne asumăm responsabilitatea pentru situaţiile cu care ne confruntăm şi pe care nu le înţelegem, noi ne grăbim să le punem eticheta de

„destin”. Acest cuvânt ne consolează, dar ne şi privează de puterea noastră. Pentru a putea modela situaţiile aşa cum îţi doreşti, trebuie să ştii mai întâi de toate cine eşti. Marea problemă este că tu nu ştii cine eşti. Identitatea ta nu are nimic de-a face cu suma totală a acumulărilor tale. Tot ce numeşti la ora actuală „eu” este de fapt o acumulare. Corpul tău este o acumulare de hrană. Mintea ta este o acumulare de impresii, adunate cu ajutorul celor cinci simţuri. Ceea ce acumulezi îţi poate aparţine, dar nu este totuna cu tine. În acest caz, cine eşti tu? Dacă nu cunoşti răspunsul la această întrebare, înseamnă că nu ai trăit încă experienţa identităţii tale de sine. Ea continuă să fie inconştientă pentru tine. Tu încerci să îţi trăieşti viaţa în funcţie de ceea ce ai acumulat, nu de ceea ce eşti. Mai mult decât atât, tu nu eşti sută la sută conştient nici măcar de tot ce ai acumulat vreodată! De-a lungul anilor, tu ai dobândit anumite tendinţe, în funcţie de impresiile acumulate. Acestea pot fi transformate în totalitate. Dacă vei practica anumite tehnici şi dacă vei implementa anumite tehnologii interioare, tu te vei putea remodela complet, indiferent de tendinţele tale actuale, de experienţele tale trecute, de factorii genetici şi de mediul în care te afli! Tot ce există se produce în mod natural, în funcţie de o lege organică sau alta. Dacă ajungi să înţelegi natura vieţii din interiorul tău, tu poţi prelua controlul asupra acestui proces, dar numai în interiorul parametrilor mai ampli creaţi de legile naturii. Ce vreau să spun cu asta? Să luăm un exemplu concret. Deşi suntem creaturi lipsite de aripi, noi am reuşit să zburăm în ultima sută de ani. Cum? Nu prin încălcarea legilor naturii, ci prin înţelegerea lor mai profundă. Într-o

manieră similară, tehnologia pe care o vom explora în această carte face parte integrantă dintr-o ştiinţă mai vastă, care îi permite adeptului să preia controlul asupra procesului vieţii şi morţii sale. Destinul tău este scris inconştient chiar de tine. Dacă deţii controlul asupra corpului fizic, 15-20% din viaţa şi din destinul tău se vor afla în mâinile tale. Dacă deţii controlul asupra minţii tale, 50-60% din viaţa şi din destinul tău se vor afla în mâinile tale. Dacă deţii controlul asupra energiei tale vitale, întreaga ta viaţă şi întregul tău destin se vor afla în mâinile tale. Tu îţi alegi chiar acum viaţa pe care urmează să o duci, dar faci acest lucru într-o inconştienţă totală. De bună seamă, tu poţi face însă acest lucru inclusiv într-o manieră conştientă, schimbându-ţi astfel viaţa într-un mod dramatic. Aceasta este diferenţa dintre ignoranţă şi luminare. Neplăcerile din viaţa ta, care iau forma mâniei, fricii, anxietăţii şi stresului, apar deoarece facultăţile tale de bază - corpul, mintea şi energia ta vitală - evoluează pe cont propriu. Mintea şi corpul nu există decât pentru a sluji viaţa din interiorul tău. Atunci, de ce este această viaţă sclava lor? Această distorsiune inversează premisele după care ar trebui să funcţioneze viaţa. Asumarea destinului în propriile mâini nu înseamnă că se va întâmpla absolut tot ce îţi vei dori. Lumea exterioară nu ţi se va supune niciodată în totalitate, întrucât conţine mult prea multe variabile. Dorinţa de a supune în totalitate lumea exterioară este calea cuceririi, a tiraniei şi a dictaturii. Să îţi spun o poveste... Shankaran Pillai (un domn din sudul Indiei despre care am vorbit în introducere şi pe care îl vei mai întâlni de câteva ori în această carte) a ieşit odată la băut cu prietenii săi. Era convins că va bea

un păhărel-două şi că va ajunge acasă până la ora 8:00. Şi chiar asta a făcut. A băut un păhărel, apoi încă unul, şi încă unul. Şi încă unul. Când s-a uitat la ceas, era deja 2:30 noaptea. (Alcoolul îi face pe oameni să uite de timp, la fel ca yoghinii.) Shankaran s-a ridicat de la bar. Lumea este atât de nedreaptă: oamenii trebuie să meargă pe o planetă rotundă, care se mai şi învârte pe deasupra! Shankaran a reuşit să se echilibreze cumva şi şi-a început călătoria către casă. În timp ce traversa parcul pentru a scurta drumul, a căzut într-un tufiş de trandafiri. Faţa i s-a umplut de sânge. A reuşit să se ridice şi a pornit-o din nou la drum. A ajuns în sfârşit acasă, şi a încercat să găsească gaura cheii. Din păcate, găurile moderne ale cheilor sunt atât de mici! Aşa se face că procesul a mai durat 20 de minute. În cele din urmă, Shankaran a reuşit să intre în casă şi s-a împleticit către baie. Din fericire, soţia sa dormea tun. Shankaran s-a uitat în oglinda din baie. Faţa îi era complet zgâriată. A deschis dulăpiorul cu medicamente, a luat un dezinfectant şi nişte plasturi, pe care şi i-a aplicat cum a putut el mai bine. Apoi s-a băgat liniştit în pat. A doua zi dimineaţa, soţia sa l-a trezit vărsând o găleată cu apă rece ca gheaţa peste el. Shankaran s-a trezit speriat, visând că se îneacă. - De ce? De ce? şi-a întrebat el soţia. Astăzi e duminică! - Nenorocitule, i-a strigat ea, iar te-ai apucat de băut? - Nu, scumpa mea, i-a răspuns el, doar ţi-am promis acum şase luni. De atunci nu m-am mai atins de un strop de băutură. Ea La tras de cămaşă, l-a târât în baie şi i-a arătat: toţi plasturi erau lipiţi pe oglindă!

Ori de câte ori simţi o stare de mânie, de durere sau de suferinţă, uită-te în interiorul tău, nu în jurul tău. Pentru a te bucura de starea de bine, singurul lucru pe care trebuie să îl corectezi eşti tu. Nu uita că atunci când eşti bolnav, tu ai nevoie de medicamente, nu altcineva. Când îţi este foame, tu ai nevoie de mâncare. Singurul lucru pe care trebuie să îl corectezi în viaţa ta eşti tu, dar înţelegerea acestui lucru simplu poate dura uneori vieţi la rând! Crearea propriului destin nu înseamnă că trebuie să controlezi absolut toate situaţiile din lume, ci doar să te îndrepţi hotărât către binele tău şi către natura ta supremă, indiferent ce îţi rezervă viaţa. Înseamnă de asemenea să nu te laşi strivit de situaţiile şi de evenimentele din jurul tău, ci să planezi pe deasupra lor. Procesul spiritual nu are nimic de-a face cu impunerea ideilor tale asupra existenţei, ci cu transformarea ta în aşa fel încât întreaga creaţie şi Creatorul ei, ba chiar fiecare atom al existenţei, să simtă nevoia de a te asista. Atunci când îţi urmăreşti preferinţele şi fugi de antipatii, tu te simţi singur în această existenţă vastă. Te simţi tot timpul nesigur, instabil şi pus la încercare din punct de vedere psihologic. Dar dacă existenţa te asistă, tu ajungi automat într-un loc al graţiei, în care fiecare pietricică, fiecare stâncă, fiecare copac şi fiecare atom îţi vorbesc într-un limbaj pe care îl înţelegi. În fiecare moment există milioane de miracole care se întâmplă în jurul tău: o floare care înfloreşte, o pasăre care ciripeşte, o albină care bâzâie, o picătură de ploaie care cade sau un fulg de zăpadă care pluteşte lin prin aer într-o seară frumoasă. Magia te înconjoară de pretutindeni. Dacă vei învăţa să te obişnuieşti cu ea, întreaga viaţă ţi se va părea un miracol continuu.

Indiferent cine ai fi, viaţa nu te va favoriza decât dacă vei face ceea ce trebuie. Poate că te consideri un om bun, dar dacă nu îţi uzi grădina, nicio floare nu va înflori în ea. Dacă îţi doreşti să obţii rezultate, trebuie să faci ceea ce trebuie. Judecăţile legate de bine şi de rău sunt prin excelenţă umane şi condiţionate din punct de vedere social. El sunt chiar foarte utile, dar numai ca norme sociale. Existenţa nu este preocupată însă de aceste concluzii. Ea nu judecă pe nimeni, ci îi tratează pe toţi în acelaşi fel. Într-o dimineaţă de iarnă, un bătrân din Michigan a ieşit să pescuiască la copcă. Era 10:00 dimineaţa. El a tăiat o gaură mică în gheaţă şi s-a aşezat pe marginea ei cu o ladă de bere lângă el. Bătrânul ştia foarte bine că pescuitul nu ţine doar de prinderea peştelui, ci este un joc al răbdării. Prin urmare, el şi-a introdus firul undiţei în apă şi a început să aştepte. Una câte una, sticlele de bere au început să se golească, dar coşul pescarului nostru a rămas tot gol. Ziua a continuat să treacă. La 4:00 după-amiaza, coşul pescarului era încă gol. La fel şi lada de bere. La un moment dat, de bătrân s-a apropiat un băiat. Acesta avea la el nişte boxe din care se auzea o muzică heavy metal asurzitoare. El a tăiat o gaură în gheaţă şi s-a aşezat să pescuiască, cu muzica bubuind. Bătrânul s-a uitat la el cu un dispreţ de-abia mascat. „Eu stau aici de azi-dimineaţă, în linişte, şi nu am prins un singur peşte, iar prostovanul ăsta crede că va prinde ceva cu muzica bubuind la maxim, la 4:00 după-amiaza! Nu există prost mai mare decât un prost tânăr!” Spre uimirea lui, după doar zece minute băiatul a prins un păstrăv uriaş! Bătrânul nu l-a luat în seamă,

considerând acest lucru norocul începătorului, dar peste alte zece minute băiatul a prins un alt păstrăv mare. Acum, bătrânul nu îl mai putea ignora. El s-a uitat Şocat la băiat. Chiar atunci, ca pentru a-i spori şi mai mult uimirea, băiatul a mai prins un păstrăv uriaş. Bătrânul s-a decis să îşi înghită mândria şi s-a îndreptat încet către băiat. - Care este secretul tău? l-a întrebat. Eu am stat aici întreaga zi, iar coşul meu este gol. Tu ai prins deja trei păstrăvi foarte mari. Cum este posibil? Băiatul i-a răspuns: - Ru ra ra ra ru ra rum. Bătrânul şi-a dus mâna pâlnie la ureche şi l-a întrebat: -Ce? Băiatul a dat muzica mai încet şi a repetat: - Ru ra ra ra ru ra rum. - Nu înţeleg nimic din ce îmi spui, i-a spus bătrânul siderat. Băiatul a scuipat ceva în mână şi i-a răspuns mai clar: - Trebuie să ţii viermii la căldură. Dacă nu faci ceea ce trebuie, nu vei obţine ceea ce îţi doreşti. Principiile şi filozofiile nu au decât cel mult consecinţe sociale. A sosit timpul să te trezeşti şi să devii o fiinţă existenţială, o fiinţă vie, nu doar un subiect psihologic. În acest fel, tu îţi vei asuma propriul destin. Acesta va fi al tău şi numai al tău, în proporţie de sută la sută. Aceasta nu este o simplă promisiune, ci un lucru garantat.

Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară Să îţi spun o poveste... Într-o seară, doi soţi au început să se certe din cauza unei chestiuni arzătoare: cine urma să încuie astăzi uşa de la intrare? Nu era deloc o chestiune uşoară. Sau de râs... Astfel de lucruri sunt foarte serioase în situaţiile domestice. Cine urmează să încuie uşa de la intrare astăzi, cine trebuie să stingă luminile din grădină, cine trebuie să scoată câinele la plimbare - astfel de întrebări pot conduce cu uşurinţă la un divorţ. Cearta celor doi a devenit din ce în ce mai aprinsă. Soţia a decis în sinea ei: „în fiecare zi, eu sunt cea care mă dau bătută. Astăzi nu am de gând să fac acest lucru”. Nici bărbatul nu era însă mai puţin hotărât: „Mă trimite tot timpul de colo-colo, să fac diferite lucruri. Astăzi nu mai am de gând să cedez, orice-ar fi”. A fost unul din acele momente de cumpănă. La ora actuală, orice cămin are propriul său sistem de rezolvare a unor astfel de certuri. În familia despre care povestesc, atunci când se confruntau cu un impas, cei doi soţi optau pentru a păstra tăcerea. Cel care rostea primul cuvânt trebuia să se ducă şi să încuie uşa. Aşa se face ca cei doi au rămas într-o tăcere deplină. Minutele care se scurgeau s-au transformat în ore. Cina era pe masă. Dacă bărbatul ar fi spus că doreşte să mănânce, ar fi trebuit să încuie uşa. Dacă soţia ar fi fost cea care ar fi propus să înceapă să mănânce, ea ar fi trebuit să încuie uşa. S-a făcut astfel miezul nopţii. Cei doi continuau să aştepte ca celălalt să cedeze. Nişte hoţi treceau prin faţa casei. Ei au văzut uşa deschisă, luminile aprinse şi

faptul că în casă nu părea să fie cineva, întrucât tăcerea era deplină. Dornici să vadă ce se întâmplă, ei s-au apropiat de ferestre şi i-au văzut pe cei doi soţi stând imobili, fără să spună ceva. Hoţii i-au privit cu surpriză pe cei doi, după care au decis că au o şansă excelentă de a jefui casa. Au intrat şi au început să ia lucrurile valoroase din sufrageria în care stăteau cei doi. Aceştia nu au spus niciun cuvânt. Hoţii erau de-a dreptul amuzaţi. Din ce în ce mai îndrăzneţi, ei s-au aşezat la masă şi au început să mănânce. Cei doi soţi au păstrat cu eroism aceeaşi tăcere. Hoţii erau din ce în ce mai consternaţi. Ce naiba se întâmpla în această casă? Devenind tot mai îndrăzneţi, unul dintre ei a sărutat-o pe femeie. Niciunul dintre soţi nu a spus însă nimic. La urma urmelor, cel care ar fi rostit primul cuvânt ar fi trebuit să încuie uşa de la intrare. Aşadar, miza era prea mare! Niciunul dinte ei nu dorea să rişte şi să piardă. Hoţii au început să se simtă deranjaţi de această tăcere macabră. Ei au decis că a sosit timpul să plece, dar nu înainte de a-şi lăsa o ultimă amprentă. În acest scop, ei au decis să radă mustăţile bărbatului. Unul dintre ei s-a apropiat de acesta cu un brici în mână. Cu nervii întinşi la maxim, bărbatul a vorbit în sfârşit: - Bine, la naiba! O să încui eu uşa! Să nu îmi spui că în viaţa ta nu există situaţii de acest fel, în care principala întrebare este „cine este responsabil?”, chiar dacă scenariile diferă de la caz la caz. Cine este responsabil? Nu este o întrebare oarecare. Haide să fim puţin mai precişi: cine este responsabil pentru că te afli în situaţia curentă?

Genele tale? Tatăl? Mama? Soţia? Soţul? Profesorii? Şeful? Soacra? Dumnezeu? Guvernul? Toţi aceştia, şi alţii? Această întrebare este universală. Dacă vei întreba pe cineva: „De ce te afli în această situaţie?”, există şanse mari ca el să îţi răspundă: „Ştii, când eram copil, părinţii mei...” Este aceeaşi poveste veche, cu foarte puţine variaţiuni. Există o ştiinţă străveche referitoare la crearea suferinţei, pe care oamenii o aplică cu sârg. Aproape că nu există om pe Pământ care să nu fie un expert în acest domeniu. Ei dau vina unii pe alţii, în o sută de maniere diferite în fiecare zi. Străvechiul joc al proiectării vinovăţiei a fost rafinat la nivel colectiv, devenind o artă sublimă. Calitatea vieţii noastre este determinată de capacitatea noastră de a reacţiona în faţa situaţiilor complexe cu care ne confruntăm. În cazul în care capacitatea noastră de a reacţiona inteligent, cu competenţă şi sensibilitate este compromisă de reacţia noastră impulsivă sau obsesivă, noi devenim sclavii situaţiei respective. Cu alte cuvinte, noi permitem circumstanţelor exterioare să ne influenţeze natura experienţelor personale, în loc să fim noi înşine cei care stabilim ce fel de experienţe dorim să trăim. Asumarea responsabilităţii plenare este sinonimă cu o conştientizare plenară a lucrurilor. Corpul tău nu este altceva decât suma totală a alimentelor pe care le-ai ingerat de-a lungul vieţii. Mintea ta nu este altceva decât suma totală a impresiilor pe care le-ai acumulat prin intermediul simţurilor. Tu nu eşti una cu acestea, ci le transcenzi. Cu alte cuvinte, tu eşti ceva ce nu ai acumulat niciodată. A fi viu înseamnă a fi conştient. Toţi oamenii sunt mai mult sau mai puţin conştienţi, dar nu

poţi intra în contact cu sursa conştiinţei decât atunci când pătrunzi într-o dimensiune care transcende corpul şi mintea. Cu această ocazie, îţi dai seama că întregul univers este conştient. Tu locuieşti într-un cosmos viu. Dimensiunea fizică şi cea psihologică aparţin lumii polarităţilor: durere-plăcere, iubire-ură, masculinfeminin şi aşa mai departe. Acestea nu pot exista independent, căci sunt cele două faţete ale aceleiaşi monede. Atunci când pătrunzi în dimensiunea fundamentală a identităţii tale reale, tu transcenzi toate polarităţile. Îţi recunoşti acum natura autentică, iar acest lucru îţi conferă o stare de beatitudine. Devii astfel stăpânul propriului destin. A sosit timpul să ne asumăm excepţionala putere transformatoare a responsabilităţii. Aplică această putere în viaţa ta şi contemplă magia căreia îi dă naştere. Pentru început, haide să vedem ce înseamnă acest cuvânt. „Responsabilitate” este un concept foarte puţin înţeles. El a fost folosit atât de des şi fără nicio discriminare încât şi-a pierdut o bună parte din semnificaţia lăuntrică. Asumarea responsabilităţii nu înseamnă că trebuie să preiei asupra ta întreaga povară a lumii. Ea nu înseamnă ca trebuie să accepţi vina pentru ceea ce ai făcut sau nu; nici că trebuie să trăieşti într-o stare permanentă de vinovăţie. Responsabilitatea se referă pur şi simplu la capacitatea ta de a reacţiona. Dacă iei decizia: „Sunt responsabil”, tu ai capacitatea de a reacţiona. Dacă iei decizia: „Nu sunt responsabil”, tu nu ai această capacitate. Lucrurile sunt cât se poate de simple. Tot ce trebuie să faci este să înţelegi că eşti responsabil pentru tot ceea ce eşti sau nu eşti şi pentru tot ceea ce ţi se întâmplă sau nu.

Acesta nu este un joc al minţii, o strategie de dezvoltare personală pentru o viaţă trăită mai comod sau o teorie filozofică. Aceasta este realitatea însăşi. Existenţa ta fizică este posibilă numai datorită capacităţii absolute a corpului tău de a reacţiona în faţa întregului Univers. Dacă organismul tău nu ar avea această capacitate, tu nu ai putea exista nici măcar o singură clipă. Poţi înţelege acest lucru? Tu inspiri în momentul de faţă ceea ce expiră copacii, şi expiri ceea ce inspiră ei. Acest schimb continuă la infinit. Indiferent dacă eşti conştient sau nu de acest lucru, jumătate din sistemul tău pulmonar atârnă chiar acum pe creanga unui copac! Tu nu ai experimentat niciodată această interdependenţă; cel mult te-ai gândit la ea din punct de vedere intelectual. Dacă ai fi experimentat direct această conexiune, crezi că ar mai trebui să ţi se spună: „Plantează copaci, protejează pădurile, salvează lumea în care trăim”? Ar mai fi necesar acest lucru? Asumarea responsabilităţii nu este o filozofie convenabilă pentru a te reconcilia cu realitatea aşa cum este ea. Este pur şi simplu o trezire la realitate. Această capacitate de a reacţiona în faţa întregului Univers este deja o realitate fizică. Ceea ce mai lipseşte este ca gândurile şi emoţiile tale să devină conştiente de ea. Să spunem că un proiect dă greş la locul tău de muncă. Poate că eşti convins că acest lucru este consecinţa incapacităţii unui coleg. Îl poţi mustra pe acesta, îţi poţi pierde cumpătul sau îl poţi chiar concedia. În acest fel, tensiunea îţi creşte, atmosfera de la birou devine otrăvită, iar tu Şi colegii tăi veţi continua să resimţiţi efectele furiei tale 2he şi săptămâni la rând după acest incident. Dacă vei dori să restabileşti pacea

şi încrederea reciprocă la locul de muncă, va trebui să munceşti din greu. Tu ai însă şi o altă opţiune. Ai putea vedea situaţia exact aşa cum este ea, asumându-ţi responsabilitatea pentru ea. Aşa cum spuneam, asumarea responsabilităţii nu înseamnă acceptarea vinovăţiei în locul proiectării ei asupra altcuiva, ci doar o reacţie conştientă în faţa unei situaţii. Atunci când îţi asumi responsabilitatea, tu explorezi invariabil diferite modalităţi de a corecta situaţia creată. Cu alte cuvinte, începi să cauţi soluţii. Dacă vei cultiva în permanenţă această stare de spirit, capacitatea ta de a-ţi modela situaţiile vieţii aşa cum îţi doreşti va continua să se amplifice. Această competenţă sporită de a-ţi gestiona viaţa cu multiplele ei complexităţi te va ajuta să te înalţi pe poziţii noi ale puterii şi posibilităţilor. Dacă îţi asumi în sinea ta responsabilitatea absolută pentru tot ce se întâmplă în jurul tău, tu devii astfel centrul oricărei situaţii petrecute acasă, la slujbă sau chiar în Univers. Dat fiind că devii indispensabil pentru aceste situaţii, nu mai simţi nicio nesiguranţă şi nu te mai consideri incomplet. Tu nu te poţi bucura de libertatea de a te modela aşa cum îţi doreşti să fii, nu ca o simplă reacţie la situaţiile exterioare, decât dacă înţelegi că eşti responsabil pentru ele. Reactivitatea înseamnă sclavie. Asumarea responsabilităţii înseamnă libertate. Atunci când devii capabil să te modelezi aşa cum îţi doreşti să fii, tu îţi poţi crea viaţa pe care ţi-o doreşti. Chiar dacă viaţa exterioară nu va fi întotdeauna sută la sută sub controlul tău, cea interioară va fi. Pe de altă parte, prima reacţie - mânia - conduce inevitabil la o acţiune lipsită de inteligenţă. Mânia înseamnă din start o înfrângere personală. Dacă îţi vei

contempla cu atenţie viaţa, vei observa că ai făcut cele mai idioate şi mai stupide lucruri atunci când ai fost mânios. Mai presus de orice, ai acţionat atunci împotriva intereselor tale. Ori de câte ori îţi sabotezi singur propriul bine, acţionând împotriva intereselor tale personale, tu optezi în mod evident pentru lipsa de inteligenţă ca mod de viaţă. Ceea ce propun eu nu este un tip de morală. Nu vreau să spun că nu trebuie să îţi pierzi firea, pentru că acest lucru este greşit din punct de vedere etic. Dacă mânia reprezintă o experienţă plăcută pentru tine, fă-ţi de cap! La urma urmelor, de ce nu? Drama este însă că mânia este o stare excesiv de neplăcută, atât pentru tine cât şi pentru cei asupra cărora o proiectezi. În plus, este contraproductivă şi extrem de ineficientă. Eu nu propun nici o strategie de control al furiei sau de management al iritării. Când am venit pentru prima dată în Statele Unite, am auzit multă lume vorbind despre „managementul stresului”, iar acest lucru m-a uimit. De ce şi-ar dori cineva să îşi gestioneze stresul? Am fost convins întotdeauna că noi ne gestionăm numai lucrurile cele mai valoroase - banii, afacerile sau familia. Am avut nevoie de timp ca să înţeleg că oamenii pornesc de la premisa că stresul trebuie să facă inevitabil parte integrantă din viaţa lor! Ei nu înţeleg că acesta este în totalitate autocreat şi autoindus. Atunci când preiei controlul asupra vieţii tale, stresul dispare complet. Problema este că mânia este ancorată în falsa percepţie că tu poţi schimba situaţia care te nemulţumeşte pierzându-ţi firea. Experienţa de viaţă te învaţă însă mereu şi mereu că lucrurile stau chiar pe dos: că nicio situaţie nu poate fi schimbată în bine prin ignorarea bunului simţ şi a inteligenţei. Mânia nu poate decât să înrăutăţească şi mai mult lucrurile. Atunci

când înţelegi foarte clar acest lucru, Poţi spune că ai făcut deja primul pas către schimbare. De altfel, există dovezi medicale şi ştiinţifice substanţiale care confirmă faptul că mânia otrăveşte literalmente organismul. Acest lucru poate fi verificat printr-o simplă analiză a sângelui. Atunci când eşti furios, chimia ta interioară se schimbă, iar sistemul tău organic devine toxic. Acest haos chimic poate reveni la normal în timpul activităţii intense şi a somnului. Dacă te înfurii însă foarte frecvent, tu te îndrepţi automat către un dezastru fizic şi psihic. Nu există nicio îndoială în această privinţă. Există o convingere larg răspândită în faptul că furia produce rezultate benefice; nimic nu se întâmplă în această lume fără un flux de adrenalină şi fără furie. Un personaj emblematic al Revoluţiei din Cuba, Che Guevara, a făcut o declaraţie rămasă faimoasă: „Dacă tremuri de indignare în faţa injustiţiei umane, eşti camaradul meu”. Se prea poate, dar atunci când te înfurii, tu devii una cu un anumit grup de oameni; atunci când te calmezi, devii una cu Universul. Să îţi spun o poveste... Odată, un domn cu un bebeluş în braţe călătorea cu trenul de la Londra la Bristol. Un alt bărbat a intrat în compartiment, a lăsat jos cele două valize mari pe care le avea şi s-a aşezat lângă el. După cum ştii probabil, englezii nu intră foarte uşor în vorbă unii cu ceilalţi. Prin urmare, primul gentleman a aşteptat o vreme, din politeţe. În final, el s-a întors către al doilea bărbat şi i-a spus: - Ţinând cont de valizele tale, presupun că eşti un vânzător ambulant. Şi eu sunt. - Da, sunt un vânzător ambulant, i-a răspuns bărbatul.

A urmat o nouă pauză lungă, după care primul pasager l-a întrebat pe vecinul său: - Ce produse vinzi? - Roţi zimţate, i-a răspuns acesta. A urmat o nouă pauză, apoi al doilea bărbat l-a întrebat pe primul: - Şi tu, ce vinzi? - Eu vând prezervative. Şocat, al doilea gentleman i-a spus: - Vinzi prezervative şi îţi iei fiul cu tine? Ţi se pare adecvat? - Acesta nu este fiul meu, i-a răspuns primul pasager. Este o reclamaţie pentru un produs defect pe care l-am vândut în Bristol. Oamenii se ocupă tot timpul cu reclamaţiile. Le poartă cu ei de parcă ar fi o insignă de onoare, un semn al identităţii lor. Foarte mulţi oameni se lamentează că viaţa a fost nedreaptă cu ei, mai mult decât cu alţii. Pentru a-şi dovedi punctul de vedere, ei citează diferite lucruri teribile care li s-au întâmplat, şansele pe care nu le-au primit şi numeroasele nedreptăţi pe care le-au suferit. Multe din aceste argumente pot fi adevărate. Ceea ce uită cei mai mulţi dintre oameni este că trecutul nu mai există decât ca o amintire. Amintirile nu au o existenţă obiectivă. Ele nu sunt existenţiale, ci pur psihologice. Dacă îţi controlezi reacţiile, amintirile din trecut pot deveni un atu, dar dacă rămâi captiv în ciclul compulsiv al reactivităţii, ele îţi pot distorsiona percepţia momentului prezent, iar gândurile, emoţiile şi acţiunile tale pot deveni disproporţionate prin comparaţie cu stimulul. Alegerea îţi aparţine întotdeauna. Tu poţi fie să reacţionezi în mod conştient la ceea ce ţi se întâmplă în momentul prezent, fie să reacţionezi compulsiv. Diferenţa

dintre cele două tipuri de reacţii este uriaşă, iar ele pot conduce la rezultate la fel de diferite. Dacă ţi s-au întâmplat diferite lucruri groaznice, în mod normal ar trebui să fi devenit mai înţelept. Dacă ţi s-au întâmplat lucruri mai groaznice decât altora, ar trebui să fii mai înţelept decât ei. Din păcate, marea majoritate a oamenilor nu devin mai înţelepţi în urma nenorocirilor lor, ci doar mai răniţi în plan emoţional. Atunci când reacţionezi conştient, tu te poţi folosi de orice situaţie - oricât de neplăcută ar fi ea - ca de o oportunitate pentru a creşte din punct de vedere psihologic şi spiritual. Dacă porneşti însă de la premisa că: „Sunt aşa cum sunt din cauza altora”, tu te foloseşti de situaţiile vieţii doar pentru a te autodistruge sau pentru a stagna. Am auzit odată o poveste emoţionantă despre o femeie care s-a folosit de una dintre cele mai oribile situaţii care i s-ar fi putut întâmpla pentru a se transforma într-o fiinţă umană absolut minunată. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, mai mulţi soldaţi nazişti au intrat cu forţa într-o casă din Austria. Ei i-au luat pe adulţi, iar pe cei doi copii - o fată de 13 ani şi un băiat de 8 ani - i-au dus la gară. În timp ce aşteptau împreună cu alţi copii sosirea trenului, băieţii au început să se joace, aşa cum procedează toţi copiii, ignorând soarta care îi aştepta. În gară a oprit un tren de marfă, iar soldaţii i-au vârât înăuntru pe cei mici. Fetiţa a observat că frăţiorul ei a uitat să îşi ia pantofii. Era o iarnă austriacă, grea. Dacă nu aveai pantofi în picioare, îţi puteai pierde degetele. Fetiţa s-a enervat. Ea şi-a scuturat fratele mai mic, l-a tras de urechi şi l-a certat:

- Prostule! Nu avem şi-aşa destule probleme? Nu ştim unde ne sunt părinţii, sau unde suntem duşi, iar acum îţi pierzi pantofii? Ce o să mă fac cu tine? La gara următoare, băieţii şi fetele au fost separaţi. Acesta a fost ultima dată când s-au văzut fratele şi sora. Trei ani şi jumătate mai târziu, fata a fost eliberată dintr-un lagăr de concentrare. Ea a descoperit că era singura supravieţuitoare din familia ei. Toţi ceilalţi pieriseră, inclusiv fratele ei. Fetei nu îi mai rămăseseră decât cuvintele grele pe care i le-a adresat fratelui ei ultima dată când l-a văzut în viaţă. În acel moment, ea a luat o decizie care avea să îi schimbe întreaga viaţă: „Indiferent cu cine mă voi întâlni de acum încolo, nu îi voi mai vorbi niciodată într-o manieră pe care aş putea să o regret mai târziu, căci această întâlnire ar putea fi ultima”. Fata şi-ar fi putut petrece tot restul vieţii măcinată de regrete şi de remuşcări, dar ea a preferat să ia această decizie simplă, care i-a transformat dramatic viaţa. În acest fel, ea a trăit o viaţă plină şi extrem de bogată. Cele mai oribile lucruri din viaţă pot fi o hrană spirituală dacă accepţi faptul că: „Sunt responsabil pentru ceea ce sunt acum”. Chiar şi cele mai mari adversităţi pot fi transformate într-o piatră de temelie pentru creşterea personală. Dacă îţi asumi în proporţie de sută la sută responsabilitatea pentru ceea ce eşti în momentul prezent, este posibil ca ziua de mâine să fie mai bună pentru tine. Dacă nu îţi asumi însă responsabilitatea pentru momentul prezent, dând vina pe părinţi, prieteni, soţ sau soţie, iubit sau iubită, colegi etc., pentru că eşti aşa cum eşti - tu arunci un stigmat asupra viitorului tău chiar înainte ca acesta să se producă.

Tu ai venit în această lume fără nicio posesiune, şi vei pleca din ea cu mâinile goale. Bogăţia vieţii rezidă în experienţele pe care le acumulezi. Din noroi poate creşte cea mai plăcut mirositoare floare. Bălegarul pus la rădăcina unui mangotier se poate transforma în aroma fructelor de mango. Nicio adversitate nu poate deveni un impediment dacă te afli într-o stare de reactivitate conştientă. Indiferent cu ce situaţie te confrunţi, aceasta nu poate decât să îţi îmbogăţească experienţa de viaţă, dacă îi vei permite. Resentimentele, mânia, invidia, durerea fizică sau sufletească şi depresia sunt otrăvuri pe care le bei tu, aşteptându-te apoi sa moară altcineva. Viaţa nu operează însă în acest tel. Cei mai mulţi dintre oameni au nevoie de vieţi la rând pentru a putea înţelege acest adevăr extrem de simplu. Acum că am stabilit ce este responsabilitatea, a sosit timpul să vedem ce nu este ea. Haide să începem prin a lămuri câteva erori fundamentale. Pe de o parte, foarte mulţi oameni cred că asumarea responsabilităţii le-ar compromite libertatea. Pe un nivel foarte simplist, acest lucru pare să fie adevărat din punct de vedere logic. La nivel existenţial însă, această percepţie este complet greşită. Haide să examinăm un scenariu concret. Să spunem că îţi cade penarul de pe masă. Dacă porneşti de la premisa că tu eşti cel responsabil pentru acest lucru, ai din start câteva alegeri pe care le poţi face. Spre exemplu, te-ai putea apleca, ridicând penarul. Dacă nu poţi face acest lucru dintr-un motiv sau altul, ai putea ruga pe altcineva să te ajute. Dacă nu te simţi înclinat să acţionezi în momentul prezent, îl vei putea ridica mai târziu. Pe scurt, ai o sumedenie de opţiuni.

Pe de altă parte, dacă nu îţi asumi nicio responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat, ce poţi face? Absolut nimic. În ce constă libertatea? În a avea mai multe opţiuni, sau în a nu avea niciuna? Mintea logică îţi spune: „Renunţă la orice responsabilitate şi vei fi liber”, dar experienţa de viaţă te învaţă că cu cât poţi reacţiona mai uşor la ceea ce se întâmplă în jurul tău, cu atât mai liber devii! Dimensiunea logică şi cea existenţială a vieţii operează în direcţii diametral opuse. Logica nu este lipsită de valoare, dar ea nu te poate ajuta decât să îţi gestionezi mai bine aspectele materiale ale vieţii. Dacă îţi vei baza întreaga viaţă numai pe logică, aceasta va deveni un haos. Pe de altă parte, foarte mulţi oameni confundă responsabilitatea cu reactivitatea. Am arătat deja mai devreme că există o mare diferenţă între cele două. Prima se naşte din conştientizare, iar a doua din inconştienţă. Prima echivalează cu libertatea, iar a doua cu sclavia. A sosit timpul să mai facem o distincţie. Responsabilitatea nu reprezintă o reacţie, dar nici o acţiune. Responsabilitatea şi acţiunea aparţin unor dimensiuni diferite. Capacitatea de a reacţiona îţi conferă libertatea de a acţiona, dar şi de a nu o face. Ea te pune în scaunul şoferului în ceea ce priveşte propria ta viaţă, nu a pasagerului de lângă el. Îţi acordă puterea de a decide natura şi intensitatea acţiunilor pe care doreşti să le întreprinzi. Responsabilitatea nu este totuna cu acţiunea impulsivă. Ea îţi conferă libertatea de a-ţi alege acţiunile.

Poţi face orice doreşti în lumea exterioară? Nu, dar poţi reacţiona aşa cum doreşti. Acţiunea asumată trebuie să fie judicioasă, depinzând de analiza atentă a resurselor de care dispui: putere, capacităţi, energie, vârstă, situaţie. Capacitatea ta de a acţiona este întotdeauna limitată, dar nu şi aceea de a reacţiona. Dacă doreşti, tu poţi reacţiona la absolut orice. Spre exemplu, tu eşti responsabil pentru copiii tăi, dar nu poţi face orice doresc aceştia. În caz contrar, le-ai da complet peste cap viaţa. Simţul responsabilităţii te determină să faci anumite lucruri pentru ei, dar nu şi altele. În consecinţă, responsabilitatea nu este sinonimă cu acţiunea fără discernământ. Dimpotrivă. Probabil că te întrebi cum ai putea fi responsabil pentru violenţa şi pentru nedreptatea din această lume? Pentru războaie şi pentru vărsările de sânge, pentru atrocităţile împotriva celor marginalizaţi şi lipsiţi de privilegii? De bună seamă, nu eşti responsabil pentru aceste lucruri, dar atât timp cât eşti conştient de ele, tu poţi reacţiona, fie prin îngrijorare, iubire, afecţiune, ură, mânie, indignare, fie chiar direct, prin diferite acţiuni. Din păcate, astfel de reacţii sunt cel mai adesea inconştiente. Dacă îţi asumi în mod conştient responsabilitatea pentru reacţiile tale, în tine se naşte o putere colosală. Geniul tău instinctiv începe să înflorească. Poţi reacţiona tu în vreun fel în faţa Lunii? De bună seamă, nu, dar corpul şi energia ta vitală pot face acest lucru. De vreme ce oceane întregi se înalţă ca reacţie la ciclurile Lunii, crezi tu că apa din organismul tău nu o face? Chiar dacă nu eşti astronaut şi nu poţi ajunge pe Lună, tu poţi reacţiona în faţa acesteia. De fapt, o faci deja. Întrebarea rămâne: o faci conştient sau inconştient?

Ajungem astfel la o a patra eroare comună: foarte mulţi oameni cred că responsabilitatea este sinonimă cu capacitatea de a trece la fapte. Şi această convingere este greşită. Capacitatea de a trece la fapte poate juca un anumit rol în ceea ce priveşte acţiunea, dar reacţia interioară nu depinde decât de voinţă. Dacă vezi pe cineva care moare pe stradă, te poţi considera responsabil pentru acest lucru? Atât timp cât îţi doreşti să reacţionezi însă, tu poţi explora mai multe opţiuni. Dacă eşti medic, poţi încerca o intervenţie directă pentru a salva persoana muribundă. Dacă nu eşti, poţi suna la 112. Dacă altcineva face deja acest lucru, îţi poţi face cel puţin griji pentru sărmana persoană. Dacă nu îţi asumi însă nicio responsabilitate, nu vei face decât să stai acolo ca o stană de piatră, privind cum cineva moare în faţa ta. Capacitatea ta de a reacţiona ţine de existenţa ta. Aceea de a acţiona este conectată cu lumea exterioară, dar prima nu este. Responsabilitatea nu are nimic de-a face cu vorbitul, gânditul sau acţionatul, ci cu existenţa. Viaţa nu este o bula independentă, ci un dialog constant cu Universul. Nu trebuie să faci ceva anume în acest scop, ci doar să percepi realitatea aşa cum este ea. Să mergem mai departe. Dacă este adevărat că responsabilitatea este „capacitatea de a reacţiona” în faţa unei situaţii, îngăduie-mi să îţi pun o altă întrebare: este capacitatea ta de a reacţiona limitată sau nelimitată? Eşti tu capabil să reacţionezi în faţa unei plante? Da, eşti. În faţa unui străin pe stradă? Da.

În faţa Lunii? Da. În faţa Soarelui şi a stelelor? Da. În faţa întregului cosmos? Da. De fapt, aşa cum am văzut, fiecare particulă subatomică din corpul tău reacţionează într-o manieră nelimitată la marele dans al energiilor cosmice. Singurul motiv pentru care nu experimentezi procesul vieţii în toată măreţia şi profunzimea sa este starea ta curentă de rezistenţă mentală. Structura ta psihologică este ca un zid de piatră. Dacă ţi-ai dori acest lucru, fiecare moment al vieţii tale ar putea fi o experienţă fantastică. Simpla inspiraţie şi expiraţie ar putea deveni o poveste colosală de iubire. De ce opune mintea rezistenţă acestei conştientizări? Deoarece este distorsionată de propria sa logică limitată, care îi spune: „Asumarea responsabilităţii pentru o persoană sau două îmi dă dureri de cap. Dacă mi-aş asuma responsabilitatea pentru întreaga lume, ce s-ar întâmpla? Aş înnebuni!” De-a lungul milioanelor de ani de evoluţie, natura te-a prins în capcana anumitor hotare. Aceasta este drama umană. Această închisoare nu funcţionează însă decât la nivel biologic. La nivelul conştiinţei umane, tu eşti practic o pasăre într-o colivie fără uşă. Ce ironie tragică! Tu refuzi să îţi iei zborul din cauza unor obişnuinţe vechi de mii de ani. Viaţa a lăsat toate uşile deschise în aşa-zisa ta închisoare. Existenţa nu blochează niciodată nimic, pentru nimeni. Dacă doreşti, tu poţi avea acces la întregul Univers. Cineva a spus odată: „Bate şi ţi se va

deschide”. Adevărul este că nici măcar nu trebuie să baţi, căci nu există nicio uşă. Totul este deschis. Tot ce trebuie să faci este să treci prin acest spaţiu. Asta-i tot. Acesta este singurul scop al procesului spiritual. Viaţa şi opera fiecărui ghid spiritual care a trăit vreodată pe Pământ, în orice cultură, a constat în a le arăta oamenilor că uşa coliviei nu există. Este alegerea ta conştientă dacă preferi să îţi iei zborul sau dacă optezi pentru a rămâne în interiorul coliviei. Posibilitatea libertăţii supreme li se pare extrem de ameninţătoare multor oameni. În realitate, ea nu reprezintă o ameninţare decât pentru limitările lor. Tu ce îţi doreşti? Să trăieşti o viaţă într-o închisoare voluntară? Limitarea responsabilităţii personale echivalează cu auto- sufocarea pe diferite nivele: fizic, intelectual şi emoţional. Din păcate, foarte mulţi oameni confundă această sufocare a vieţii cu siguranţa şi cu securitatea. Să luăm cazul unei seminţe. Dacă aceasta va încerca în permanenţă să se salveze, ea nu va putea da vreodată naştere unei vieţi noi. Sămânţa face tot ce îi stă în puteri pentru a-şi pierde identitatea - siguranţa şi integritatea - şi pentru a deveni vulnerabilă, astfel încât din ea să crească un arbore maiestuos şi plin de crengi, care să producă apoi frunze, flori şi fructe. Dacă sămânţa nu şi-ar asuma această vulnerabilitate, această deschidere voluntară în faţa transformării, ea nu ar putea da naştere unei forme noi de viată. Lina dintre cele mai mari probleme în lumea modernă este singurătatea. Pare de-a dreptul incredibil! Planeta găzduieşte şapte miliarde de oameni, dar aceştia se simt singuri! Dacă cineva se simte bine în singurătate, nu este nicio problemă. Drama este însă că cei mai mulţi dintre oameni suferă din cauza

singurătăţii! Ei trec prin probleme psihice grave din cauza ei. Dacă te simţi singur, acest lucru este consecinţa faptului că ai optat pentru a fi o insulă. Nimeni nu te obligă însă. Neasumarea responsabilităţii te face incapabil să te înţelegi cu ceilalţi oameni. La extremă, tu ajungi să nu te mai înţelegi nici măcar cu tine însuţi. Tu ajungi să crezi astfel că nu eşti responsabil nici măcar pentru ceea ce se întâmplă în interiorul tău! Ce uită mintea este că abilitatea de a reacţiona reprezintă însuşi fundamentul vieţii. Dacă vei recunoaşte în mod voluntar (conştient) această capacitate, tu vei deveni beatific. Dacă nu o vei recunoaşte însă, te vei simţi mizerabil. Asumarea responsabilităţii echivalează cu asumarea controlului asupra propriei tale vieţi. Ea înseamnă că ai făcut un prim pas radical pentru a deveni o fiinţă umană completă - plenar conştientă şi pe deplin umană. Atunci când îţi asumi responsabilitatea şi îţi începi călătoria către 0 viaţă trăită conştient, tu pui capăt vechilor tipare ale proferării vinovăţiei asupra altora sau asupra lui Dumnezeu. Începi astfel cea mai mare aventură pe care o poate oferi viaţa: călătoria în interiorul tău. Aşa cum probabil ai observat, această idee de responsabilitate pare să conducă de la sine către un alt concept, la fel de important şi având implicaţii uimitor de asemănătoare. Cu toţii cunoaştem acest cuvânt, poate chiar mult prea bine, întrucât este unul dintre cele mai folosite, dar şi mai abuzate cuvinte din câte există. Iubirea. Cunoşti învăţăturile, desigur. În întreaga lume, oamenilor li se spune că iubirea este valoarea supremă, absolută, divină, că trebuie să ne iubim aproapele şi aşa

mai departe. Este o învăţătură minunată, dar atunci când încerci să devii plin de iubire, ea se dovedeşte extrem de dificilă şi adeseori sfârşeşte prin a părea exagerată. Nu ai remarcat niciodată? Pare infinit mai uşor să nu iubeşti deloc decât să încerci să pari plin de iubire! A fi plin de iubire nu este însă altceva decât dorinţa de a reacţiona liber şi deschis. La ora actuală, ea este limitată la o persoană sau două din viaţa noastră, dar această capacitate poate fi extinsă astfel încât să cuprindă întreaga lume. Înseamnă acest lucru că trebuie să ieşi pe stradă şi să îi îmbrăţişezi pe toţi cei care îţi ies în cale? Nu. Ar fi o nebunie, ba chiar ceva iresponsabil. Aşa cum am mai spus, responsabilitatea nu are nimic de-a face cu acţiunea, ci reprezintă o stare existenţială. Iubirea nu este un lucru pe care îl faci, ci un fel de a fi. La ora actuală, tu ai lăsat o singură fereastră deschisă în viaţa ta, pentru un număr mic de oameni. Ai făcut acest lucru pentru că ţi-ai dat seama că dacă vei închide complet fereastra, vei înnebuni. Singurele tale opţiuni ar fi nebunia sau sinuciderea. Mai există însă o modalitate de a aborda această problemă. Trebuie oare să deschizi o altă fereastră, sau poate o uşă? Eu îţi propun o soluţie mai eficientă: ce-ar fi să dărâmi întregul zid? Iubirea nu are nimic de-a face cu celelalte persoane. Ea se referă exclusiv la tine. Iubirea este un mod de a exista. În esenţă, ea constă în îndulcirea tuturor emoţiilor tale. Dacă cineva drag ar călători într-o ţară străină, l-ai mai iubi? Desigur. Dacă el ar muri, l-ai mai putea iubi? De bună seamă. Chiar dacă cel drag nu mai este lângă tine din punct de vedere fizic, tu continui să fii capabil de iubire faţă de el. În acest caz, ce este

iubirea? Este o calitate care îţi aparţine în proporţie de sută la sută. Tu te foloseşti de cealaltă persoană doar ca de o cheie, pentru a deschide ceea ce există deja în interiorul tău. Ce rost are însă să cauţi chei în condiţiile în care nu există nicio încuietoare, nicio uşă şi niciun zid? Tu îţi creezi ziduri şi uşi iluzorii, iar apoi chei iluzorii, pe care apoi începi să le cauţi! Atunci când găseşti o astfel de cheie, eşti îngrozit la gândul că ai putea-o pierde! În cazul celor mai mulţi dintre oameni, iubirea începe ca o stare de bucurie, dar după o vreme se transformă în anxietate. De ce? Deoarece această „cheie” are picioare şi o voinţă proprie. Tu nu o poţi ţine în buzunar şi nu ţi-o poţi atârna la gât. Dacă încerci să faci acest lucru, relaţia ta se va îndrepta automat către un dezastru! Dacă apeşi butonul „Repetă” pentru bucurie, tu poţi spune că ţi-ai actualizat tehnologia. Nu mai eşti sclavul unei surse exterioare, indiferent dacă este vorba de o persoană sau de o situaţie. Devii astfel capabil să iubeşti şi sa fii fericit fără a face ceva anume, doar stând liniştit, indiferent cum se comportă restul lumii. Dacă vei ajunge să experimentezi această libertate interioară, nu vei mai cunoaşte niciodată starea de nesiguranţă. De altfel, dacă vei deveni o fiinţă umană beatifică, toţi ceilalţi îşi vor dori în mod natural să se afle în preajma ta! Beatitudinea înseamnă că viaţa se derulează într-o manieră exuberantă. De altminteri, viaţa nici nu îşi doreşte altceva. Prin urmare, cum poate fi actualizată această tehnologie interioară? Vom răspunde pe larg la această întrebare în capitolele următoare. Până atunci, vom aminti doar că un pas fundamental ar consta în recunoaşterea

conştientă a unui fapt esenţial: „Capacitatea mea de a reacţiona este nelimitată, dar cea de a acţiona este limitată. Sunt sută la sută responsabil pentru tot ceea ce sunt şi nu sunt, pentru capacităţile şi incapacităţile mele, pentru bucuria şi suferinţa mea. Eu sunt cel care determină natura experienţelor mele în această viaţă şi în lumea de dincolo. Eu sunt creatorul propriei mele vieţi”. Nu ai nevoie de nimic altceva - de nicio reacţie, de nicio acţiune, de nicio capacitate - decât să fii conştient de faptul elementar că responsabilitatea ta este nelimitată. Este suficient să stai liniştit şi să fii conştient de acest lucru. La fel de bine, poţi merge pe stradă, fiind conştient de el, sau poţi munci, găti ori sta în pat, conştientizându-l. Îngăduie-mi să îţi pun o altă întrebare: indiferent de religia sau de mediul tău cultural, ce înţelegi tu prin cuvântul „Dumnezeu”? Formele, numele şi ideile sunt diferite, dar în esenţă, atunci când spui „Dumnezeu” tu te referi automat la sursa care este responsabilă pentru tot ceea ce există în Univers. Gândeşte-te ce ar însemna dacă Dumnezeu ar spune: „Nu am de gând să fiu responsabil pentru tine”. Cu siguranţa l-ai concedia! Cuvântul „Dumnezeu” înseamnă o responsabilitate nelimitată. Aşadar, responsabilitatea nu este o învăţătură morală, ci cea mai simplă şi mai uşoară modalitate de aţi exprima propria divinitate. Întregul demers al procesului spiritual constă în a anula hotarele pe care ţi le-ai trasat singur şi în a-ţi experimenta propria imensitate. Scopul său este de a te debloca din identitatea limitată pe care ţi-ai creat-o singur, din cauza ignoranţei, şi a trăi aşa cum te-a creat

Creatorul: într-o stare responsabilitate absolută.

de

beatitudine

şi

de

După experienţa pe care am trăit-o pe Dealul Chamundi mi-a devenit foarte clar un lucru: în viaţă nu există „acesta” sau „acela”, ci doar „acesta” şi „acesta”. Cu alte cuvinte, totul există aici şi acum. Accesul la absolut orice există aici şi acum, şi rezidă în capacitatea de a reacţiona - adică de a experimenta şi de a exprima divinitatea. Nu există „da” şi „nu”. Există numai „da” şi „da”! Alegerea îţi aparţine. Tu ai libertatea de a reacţiona în faţa vieţii prin „da” şi „nu”, adică prin divizarea perpetuă a acestei existenţe, care stă la baza ciclurilor repetitive ale conflictelor şi suferinţei, sau de a deveni tu însuţi un mare DA spus vieţii. Responsabilitatea limitată reprezintă o modalitate de a trasa hotare. Tu nu crezi că eşti responsabil decât pentru lucrurile din interiorul frontierelor trasate de tine. Pentru celelalte nu te consideri responsabil. Responsabilitatea nelimitată se extinde mult dincolo de nivelul tău actual de înţelegere şi de percepţie. Viaţa înseamnă infinit mai mult decât lucrurile de care eşti conştient în momentul de faţă. Dacă optezi pentru a deveni conştient de această realitate simplă - capacitatea mea de a reacţiona este nelimitată - viaţa din interiorul tău va începe să se recunoască într-o lumină complet nouă, iar tu vei cunoaşte noi grade de libertate înlăuntrul tău. În acest fel, viaţa ta va deveni o călătorie sublimă şi exuberantă a descoperirii de sine. Lumea exterioară a trăit multe revoluţii însângerate. Acestea au fost violente deoarece unii oameni şi-au dorit schimbarea, iar alţii nu. La nivelul vieţii interioare nu există însă decât un singur tip de revoluţie, şi anume

una tăcută. Aceasta se referă la tranziţia de la lipsa de voinţă la voinţă. Întrebarea este: ce anume îţi doreşti să fii: o fiinţă umană plenară sau una parţială? Dacă îţi limitezi capacitatea de a reacţiona, scopul şi dimensiunea experienţei tale vor fi previzibile, limitate şi înguste, adică deloc surprinzătoare. A fi o fiinţă umană plenară înseamnă a reacţiona cu o intensitate maximă la absolut orice. Nu trebuie să faci ceva anume. Trebuie doar să devii un fragment viu de viaţă în acest cosmos viu şi glorios. Responsabilitatea nu reprezintă o povară. Singura povară este cea creată de hotare. Dacă îţi trasezi o frontieră, indiferent dacă este vorba de o ideologie, de o castă, de un crez, de o rasă sau de o religie, tu nu mai poţi trece dincolo de ea, aşa că sfârşeşti prin a fi blocat, deşi nimeni nu te obligă. Aceste hotare nu pot conduce decât la teamă, la ură şi la mânie. Cu cât sunt mai solide, cu atât mai împovărătoare devin ele. Dacă îţi asumi însă o responsabilitate infinită, ce hotare ai mai putea avea? Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară. Aceasta este marea schimbare care trebuie să se producă la nivelul conştiinţei umane. Atunci când se va produce, cosmosul nu se va schimba, dar tu vei deveni o fiinţă cosmică. Această tranziţie nu are nimic de-a face cu transcende- rea, ci reprezintă o simplă întoarcere acasă. Nu trebuie să crezi tot ceea ce citeşti. Singura modalitate de a afla dacă ceva este sau nu adevărat constă în a experimenta respectivul lucru. Nu mai căuta argumente interioare în favoarea sau în defavoarea sa, ci

testează-l direct. Calea yoghină nu este o cale a convingerilor moştenite, ci una a experimentării. Iată o modalitate pragmatică de a începe. Cu prima ocazie în care mănânci ceva, nu mai vorbi cu nimeni timp de 15 minute. Reacţionează conştient şi activ la alimentele pe care le consumi, la aerul pe care îl respiri şi la apa pe care o bei. Aşa cum spuneam mai devreme, organismul tău face oricum acest lucru, doar că tu nu eşti conştient de el. Devino conştient. Nu mânca gândindu-te la altceva decât la acest morcov, acest măr sau această pâine. Dacă nu ai nimic de mâncare timp de două zile, cu siguranţă nu te vei gândi la Dumnezeu, ci numai la mâncare. Aceasta te hrăneşte şi îţi dă viaţă chiar în acest moment. Ea reprezintă însăşi substanţa corpului tău. În consecinţă, reacţionează la modul absolut în faţa ei, acordându-i atenţia ta totală. Acest fruct, acest ou, această pâine, această legumă - toate fac parte integrantă din procesul vieţii, iar acum doresc să se transforme în tine. Tu ai fi dispus să faci acest lucru pentru altcineva? Nu cred. Cu siguranţă nu eşti dispus să îţi pierzi identitatea şi să fuzionezi cu altcineva. Nu cred că ai fi dispus să renunţi nici măcar la degetul tău mic în favoarea altcuiva. La ora actuală nu te abandonezi decât într-o măsură foarte mică, de regulă atunci când ai nevoie de ceva. Poveştile tale de iubire sunt consecinţa unei abandonări de sine, dar una extrem de calculată. În schimb, hrana, care reprezintă ea însăşi o formă de viaţă, ţi se dăruieşte în totalitate, fiind dispusă să devină parte integrantă din tine. Mai târziu, gândeşte-te (în sinea ta) la o idee simplă: „Responsabilitatea mea este nelimitată. Dacă doresc, eu pot reacţiona la absolut orice”. Fă acest lucru de-a

lungul întregii zile, până când adormi, iar a doua zi, când te trezeşti din somn, reaminteşte-ţi acest gând. Dacă vei reuşi să susţii în mod conştient această idee timp de cel puţin un minut, în tine se va produce o transformare fantastică. Un minut pare foarte puţin, dar vei vedea că îţi trebuie un anumit efort de voinţă pentru a putea susţine această idee. Un singur minut este suficient pentru a te proiecta într-o dimensiune complet diferită a experienţei şi a funcţionării. La ora actuală, atenţia ta este haotică. Acum eşti conştient, iar în momentul următor ai uitat de sine. Nu-ţi face probleme. Reaminteşte-ţi o dată la fiecare oră. Experimentează cu această luciditate, per- mite-i să se amplifice şi vezi ce se întâmplă. Reacţia conştientă te proiectează automat într-o stare mai profundă şi mai durabilă de conectare cu viaţa - nu doar cu o idee sau cu o emoţie, ci cu viaţa însăşi. Prin această implicare activă şi conştientă în procesul vieţii, tu te laşi îmbrăţişat de aceasta, iar această îmbrăţişare te conduce direct către sursa creaţiei. Nu ai nevoie de altceva pentru a-l atinge pe Creator decât de un act de voinţă conştientă.

„... Şi acum Yoga” Yoga-Sutra-ele lui Patanjali, una dintre cele mai profunde lucrări despre ştiinţa yogăi, începe cu un rând ciudat: „... Şi acum, yoga”. Un document extrem de important despre viaţă începe cu o jumătate de frază! De ce? Deoarece nu poţi ajunge la yoga decât dacă înţelegi că ceea ce îţi doreşti în esenţă este nemărginirea, şi că nimic altceva nu te va satisface. Orice om trăieşte într-o stare perpetuă de insuficienţă. Indiferent cine eşti şi ce ai realizat, tu îţi doreşti mai mult decât ai la ora actuală. Aşa funcţionează dorinţa umană. Dorinţa fundamentală a oricărui om este expansiunea nemărginită. Cei mai mulţi dintre oameni nu sunt conştienţi de natura aspiraţiei lor. Atunci când aceasta îşi găseşte o expresie inconştientă, noi o numim lăcomie, cucerire sau ambiţie. Atunci când această expresie devine conştientă, o numim yoga. Dacă încă mai crezi că totul va fi bine atunci când îţi vei găsi o nouă iubită, când vei primi o mărire de salariu sau când îţi vei cumpăra o casă ori o maşină nouă, înseamnă că încă nu eşti pregătit pentru yoga. Dacă ai încercat toate aceste lucruri şi altele, şi ai ajuns la concluzia că nici unul nu îţi va fi vreodată de ajuns, înseamnă că eşti pregătit. Deci acum, yoga. Ce anume este yoga ? Dacă închizi ochii şi te gândeşti la o imagine legată de yoga, cel mai probabil aceasta descrie un corp răsucit într-o postură aproape imposibilă. Foarte mulţi oameni

definesc yoga prin aceste posturi care par să îndoaie oasele şi să înnoade muşchii, un fel de contorsionism care te face să scrâşneşti din dinţi! La ora actuală, acest trend tinde să se schimbe întro anumită măsură. Tot mai multe studiouri de yoga predau de asemenea tehnici de respiraţie şi de meditaţie. Prin urmare, pentru alţii imaginea yogăi este asociată cu o faţă care zâmbeşte senin şi cu un corp perfect care stă fără niciun efort în postura lotusului. Atunci când vorbesc despre ştiinţa yogăi, eu nu mă refer însă la aşa ceva. Yoga nu este o practică sau o tehnică. Imaginile din conştiinţa populară fac trimitere către o formă abreviată şi redusă la extrem a yogăi, care s-a răspândit la o scară globală. Ele nu reprezintă decât un travesti al unei ştiinţe de o grandoare şi de o profunzime ieşite din comun, care a apărut pe subcontinentul indian. Pe scurt, ştiinţa yogăi este ştiinţa vieţii trăite într-o aliniere perfectă, într-o armonie desăvârşită şi într-o sincronizare absolută cu existenţa. Numeroasele fluctuaţii ale lumii exterioare ne influenţează pe toţi, dar yoga reprezintă ştiinţa creării unor situaţii interioare exact aşa cum ni le dorim. Atunci când îţi armonizezi întreaga viaţă interioară, astfel încât totul ajunge să funcţioneze perfect înlăuntrul tău, aceste capacităţi ieşite din comun tind să se proiecteze inclusiv în afara ta. Cu siguranţă ai remarcat faptul că atunci când te simţi fericit, tu funcţionezi automat mai bine. Ţi se pare că ai acces la o rezervă infinită de energie. Poţi continua la nesfârşit cu ceea ce faci, chiar dacă nu mănânci şi nu dormi. O cantitate oricât de mică de fericire te eliberează de limitările obişnuite ale energiei şi capacităţilor tale.

Atunci când corpul şi mintea ta se află într-o stare de relaxare, este uşor inclusiv să te vindeci de diferite afecţiuni extrem de neplăcute. Să spunem că te duci la birou cu o durere de cap teribilă. Aceasta nu reprezintă o boală gravă, dar pulsaţia pe care o simţi în interiorul capului este suficientă pentru a-ţi reduce aproape complet capacitatea de a munci şi entuziasmul legat de ceea ce faci (uneori, chiar întreaga poftă de viaţă). O simplă durere de cap poate transforma cele mai importante lucruri pentru tine într-o sursă de iritare şi chiar de suferinţă. (Mecanismul funcţionează inclusiv invers: atunci când enervezi pe cineva drag, acesta îţi poate da dureri de cap!) Atunci când practici yoga, corpul şi mintea ta sunt menţinute pe nivelul lor maxim de eficienţă şi de funcţionare. Cu toate acestea, yoga nu este un simplu instrument de dezvoltare personală pentru sporirea eficienţei mentale şi fizice, inclusiv pentru vindecarea durerilor de cap. Deşi are într-adevăr aceste efecte, ea înseamnă mult mai mult. Ştiinţa modernă ne spune că întreaga existenţă este o energie care se manifestă în diferite maniere şi forme. Cu alte cuvinte, aceeaşi energie care există aici sub forma unei pietre se poate transforma în noroi, apoi se poate înălţa sub forma unui copac, poate alerga sub forma unui câine sau poate lua forma ta, citind această carte. Aşadar, tu eşti un crâmpei din energia universală care animă sistemul mult mai mare al cosmosului. Viaţa ta nu este independentă de restul Universului. Tu nu poţi trăi fără lumea exterioară, căci între tine şi aceasta există un schimb profund, care se derulează în fiecare moment. Deşi tot ce există în Univers reprezintă aceeaşi energie, aceasta funcţionează pe nivele extrem de diferite

şi în forme diferite. De pildă, într-o anumită plantă ea poate da naştere unor trandafiri, iar într-o alta unor flori de iasomie. Din materialul din care oamenii confecţionau altădată oale din lut se construiesc la ora actuală computerele, maşinile şi chiar navele spaţiale! Materialul este acelaşi, dar oamenii au început să îl utilizeze pentru posibilităţi din ce în ce mai înalte. În esenţă, procesul evoluţiei naturale este un fenomen similar: materialul planetei Pământ a realizat o călătorie formidabilă, de la amibă la fiinţa umană! La fel se petrec lucrurile şi cu energiile noastre interioare. Yoga este tehnologia care permite actualizarea, activarea şi rafinarea acestor energii interioare, în vederea folosirii lor în scopuri mai înalte. Subit, capacităţile tale pot atinge un nivel de strălucire pe care nu ţi l-ai fi imaginat niciodată. O viaţă accidentală şi limitată se poate transforma, devenind aproape miraculoasă. Yoga îndeplineşte însă şi alte funcţii, mult mai profunde decât simpla asigurare a stării de bine fizice, mentale şi energetice. La modul literal, ea înseamnă „uniune” sau „fuziune”. Atunci când exişti în starea de yoga, totul devine una în experienţa ta. Aceasta este esenţa acestei ştiinţe, şi scopul ei suprem. În ce constă această uniune? Cine se uneşte cu cine? În momentul de faţă, tu eşti conştient de un „eu” şi de „ceilalţi”. Ceilalţi pot fi diferite grupuri de oameni, întregi comunităţi şi naţiuni, dar în esenţă „eu” şi „ceilalţi” reprezintă fundamentul oricărui conflict din Univers. Întregul scop al yogăi este să te conducă la o experienţă în care să nu mai existe „eu” şi „ceilalţi. Totul devine „eu”! Orice proces care te ajută să atingi această stare de unitate poate fi numit yoga.

Cum poate fi atinsă această stare? Există mai multe modalităţi. Să începem însă cu începutul, respectiv cu ideile noastre legate de ceea ce reprezintă un individ. Dacă ţi-aş spune nişte lucruri pe care nu le cunoşti, ai avea de ales: să mă crezi sau să nu mă crezi, în ambele cazuri, tu ţi-ai concretiza propriile prezumţii, fie ele pozitive sau negative. Cu alte cuvinte, tu te-ai folosi de imaginaţia ta pentru a-ţi justifica propriile convingeri. Yoga este altceva. Ea te conduce pas cu pas şi etapă cu etapă de la ceea ce cunoşti la o lume complet necunoscuta. Yoga este o ştiinţă sută la sută empirică. Ea nu îţi cere să crezi pe cineva pe cuvânt, ci te invită să experimentezi pas cu pas calea indicată de acesta. Aşadar, haide să vedem ce înţeleg oamenii prin cuvântul „eu”. În momentul de faţă, „eu” înseamnă pentru tine corpul, mintea (care include gândurile şi emoţiile tale) şi energiile tale. Chiar dacă nu îţi recunoşti întotdeauna energiile, tu le poţi deduce: de vreme ce corpul şi mintea ta funcţionează într-un anumit fel, înseamnă că trebuie să existe o anumită formă de energie care le dinamizează. Aceste trei calităţi - corpul, mintea şi energia - sunt ceea ce cunoşti. Simultan, sunt materiile prime cu care poţi lucra. Yoga ne spune că noi suntem alcătuiţi de fapt din cinci „învelişuri”, straturi, sau mai simplu, corpuri. Aşa cum există o fiziologie medicală, există inclusiv una yoghină, care ne conduce de la nivelul cel mai grosier al realităţii la cel mai subtil. Ca de obicei, nimeni nu te obligă să crezi în aceste lucruri, dar ele reprezintă o premisă utilă pentru a ne începe explorarea. Principala zonă de interes pentru tine sunt însă realităţile de care eşti conştient.

Primul înveliş sau strat asupra căruia insistă yoga este corpul fizic - annamayakosha, sau mai literal, corpul hranei. Ceea ce tu numeşti „corp” în momentul de faţă este practic un cumul de alimente. El este produsul tuturor alimentelor pe care le-ai consumat dea lungul anilor. De aici şi numele său. Cel de-al doilea strat este manomayakosha sau corpul mental. La ora actuală, medicii vorbesc foarte mult despre bolile psihosomatice. Asta înseamnă că ceea ce se întâmplă în interiorul minţii influenţează ceea ce se întâmplă în interiorul corpului, pentru că „mintea” nu este sinonimă cu creierul. Ea nu este localizată într-o anumită parte a anatomiei umane. Fiecare celulă este înzestrată cu propria sa inteligenţă. Prin urmare, există un întreg corp mental şi o întreagă anatomie a minţii. Tot ce se întâmplă în corpul mental se întâmplă inclusiv în corpul fizic, şi invers. Orice fluctuaţie produsă la nivelul minţii generează o reacţie chimică şi orice reacţie chimică generează o fluctuaţie la nivelul minţii. Corpul fizic şi cel mental sunt similare unui echipament hardware şi softului aferent. Cele două echipamente nu pot face nimic dacă nu dispun de o sursă de energie. Aşadar, al treilea strat al sinelui este pranamayakosha sau corpul energetic. Dacă îţi menţii corpul energetic într-un echilibru perfect, nicio boală nu îţi va putea afecta corpul fizic sau cel mental. La ora actuală există dovezi ştiinţifice care atestă că impactul memoriei genetice asupra fiinţei umane nu este absolut. Cu excepţia aspectelor cele mai fundamentale ale ADNului, aproape orice poate fi schimbat, inclusiv trendurile genetice ale predispoziţiei la diferite boli. Bolile infecţioase apar din cauza unor organisme externe, dar cele cronice sunt produse zi de zi de către oamenii înşişi.

Atunci când corpul energetic vibrează la maxim şi se află într-un echilibru perfect, bolile cronice nu pot exista. Ţiaş putea prezenta mii de oameni care şi-au vindecat diferite afecţiuni fizice şi psihice prin simpla practică a unor tehnici simple de yoga. Aceste practici nu au fost create pentru a vindeca diferite boli, ci doar pentru a induce o stare de armonie şi de vitalitate la nivelul corpului energetic. Acestea sunt cele trei dimensiuni ale sinelui tău de care eşti conştient în momentul de faţă: cea fizică, cea mentală şi cea energetică. În esenţă, ele au o natură fizică, deşi fiecare este mai subtilă decât cea precedentă. Este ca şi cum am vorbi despre un bec, despre electricitate şi despre lumină - toate sunt fizice. Pe unul îl poţi ţine în mână, pe cealaltă o poţi simţi, iar pe a treia o poţi experimenta cu ajutorul unui receptor sensibil la lumină, cum ar fi ochii, dar în esenţă toate sunt fizice, motiv pentru care le poţi experimenta prin intermediul organelor simţurilor. Există însă şi un al patrulea strat, numit vijnanamaya-kosha, sau corpul eteric. Jnana înseamnă „cunoaştere”. Vishesh jnana înseamnă „cunoaştere extraordinară” - care transcende percepţiile simţurilor. Această stare este de tranziţie. Ea nu este nici fizică, nici nefizică, ci un fel de punte de legătură între cele două. Nu o poţi experimenta pe nivelul tău actual de conştiinţă, întrucât experienţa ta este limitată la cele cinci organe ale simţurilor, care nu pot percepe realitatea nefizică. Este posibil ca cei care descriu experienţe în apropierea morţii să alunece accidental in această stare de conştiinţă. Această experienţă apare atunci când - dintr-un motiv sau altul - corpul fizic, cel mental şi cel energetic al omului au devenit foarte slăbite. Dacă poţi învăţa să capeţi un acces conştient în

această dimensiune, vei face un salt cuantic în capacitatea ta de a cunoaşte fenomenele cosmice. Mai există şi un al cincilea înveliş, aşa-numitul ananda-Wayakosha, care transcende complet dimensiunea fizică. Ananda înseamnă „beatitudine” şi nu are nimic de-a face cu lumea fizică. O dimensiune care transcende lumea fizică nu poate fi descrisă în cuvinte sau definită, aşa că yoga vorbeşte despre ea doar din perspectiva experienţei. Atunci când ne aflăm în contact cu acest aspect care transcende planul fizic, noi devenim beatifici. Nu se pune problema că în interiorul structurii fizice există o bulă de beatitudine, ci doar că atunci când accesezi această dimensiune indefinibilă, tu experimentezi o stare de fericire copleşitoare. Beatitudinea nu este însă un scop în sine. Dacă vei atinge dimensiunea non-existenţei, beatitudinea îţi va fi garantată. În această stare tu nu mai contezi în propria ta viaţă. Atunci când nu îţi mai pasă de tine însuţi, tu poţi explora fără teamă ceea ce există în lumea de dincolo. Atunci când atingi această dimensiune care nu poate fi definită, impactul timpului şi spaţiului dispare. Aşa se explică numeroasele poveşti legate de yoghini care stau nemişcaţi perioade foarte lungi de timp. Acest lucru este posibil nu datorită unei rezistenţe fizice ieşite din comun, ci pentru că atunci când ajung în această stare, ei ies complet în afara timpului, atingând o dimensiune care transcende toate contradicţiile din lumea lui „aici şi acolo, acum şi atunci”. Această dimensiune echivalează cu un ocean al vidului în care nu mai există nici înlănţuire, nici eliberare, ci doar o existenţă care transcende existenţa.

Yoga nu îţi cere să lucrezi decât cu lucrurile pe care le cunoşti. Ea îţi spune că atunci când corpul fizic, cel mental şi cel energetic sunt perfect aliniate, tu poţi avea acces la corpul tău beatific. De lucrat, nu trebuie să lucrezi însă decât cu primele trei corpuri. Când vine vorba de realitatea exterioară, capacităţile oamenilor diferă de la unul la celălalt. Nu toţi pot face ceea ce fac unii. Când vine însă vorba de realităţile interioare, cu toţii avem aceleaşi capacităţi. În lumea fizică nu există nicio garanţie că vei putea cânta, dansa, urca un munte sau face bani numai pentru că îţi doreşti acest lucru. În schimb, orice om este capabil să îşi transforme lumea interioară într-una beatifică. Nimeni nu îţi poate nega accesul la aceasta, dacă tu îţi doreşti acest lucru. Dacă vei învăţa să controlezi anumite tehnologii yoghine de bază ale stării interioare de bine, călătoria ta prin viaţă poate continua fără nici cel mai mic efort. Vei putea să îţi manifeşti astfel potenţialul maxim fără nici cel mai mic stres. Vei putea să te joci cu viaţa aşa cum vei dori, fără ca ea să te poată afecta în vreun fel. În consecinţă, singurul lucru de care ai nevoie pentru a putea experimenta starea de bine este un anumit control asupra celor trei dimensiuni: a corpului, a minţii şi a energiei. Succesul în lumea exterioară depinde de capacitatea ta de a controla cele trei dimensiuni, în funcţie de nevoile generate de situaţiile prin care treci şi de activităţile pe care doreşti să le îndeplineşti. Yoga este ştiinţa care permite alinierea acestor trei dimensiuni astfel încât să poţi atinge starea supremă de uniune extatică cu viaţa însăşi. Cum poate fi atinsă această uniune supremă?

Yoga ne spune că există mai multe căi fundamentale. Dacă te foloseşti de corpul fizic pentru a atinge această stare de uniune absolută, vorbim despre karma yoga, sau despre yoga acţiunii. Dacă te foloseşti de inteligenţa ta pentru a-ţi cunoaşte natura supremă, vorbim despre jnana yoga, sau despre yoga inteligenţei. Dacă te foloseşti de emoţiile tale pentru a-ţi realiza natura suprema, vorbim despre bhakti yoga, sau despre yoga devoţiunii. În sfârşit, dacă te foloseşti de energiile tale pentru a atinge această experienţă supremă, vorbim despre kriya yoga, sau despre yoga transformării energiilor. Fiecare om este o combinaţie unică a acestor ingrediente. Toate aceste aspecte - karma, jnana, bhakti şi kriya - trebuie să funcţioneze într-o manieră integrată pentru a putea ajunge la destinaţia dorită. Dacă cele patru dimensiuni - corpul, mintea, emoţiile şi energia nu cooperează, rezultatul final va fi un haos indescriptibil. Să îţi spun o poveste... Patru bărbaţi mergeau odată prin pădure. Primul era un jnana-yoghin, al doilea un bhakti-yoghin, al treilea un karma-yoghin, iar al patrulea un kriya-yoghin. În mod normal, este aproape imposibil să strângi un astfel de grup. Jnana-yoghinii dispreţuiesc toate celelalte tipuri de yoga. Yoga pe care o practică ei este yoga intelectului, şi la fel ca toţi intelectualii, ei îi dispreţuiesc pe toţi ceilalţi oameni, îndeosebi pe cei cu o înclinaţie devoţională, care se uită la cer şi cântă tot timpul numele lui Dumnezeu. Aceştia li se par nişte idioţi celor dintâi. La rândul lor, bhakti-yoghinii sau devoţii cred că jnana, karma şi kriya yoga reprezintă o pierdere de timp. Ei îi deplâng pe cei care nu înţeleg că singurul lucru de

care au nevoie este să ştie că Dumnezeu există, abandonându-se în mâinile sale. Din punctul lor de vedere, toată această filozofie care despică firul în patru şi toate aceste tehnici de yoga care îţi torturează corpul sunt absurde. Există apoi karma-yoghinii, oamenii dedicaţi acţiunii. Aceştia cred că toţi ceilalţi oameni sunt pur şi simplu leneşi. Viaţa lor li se pare o comoditate continuă. Dar cei mai dispreţuitori dintre toţi sunt kriyayoghinii. Aceştia râd de toţi ceilalţi. Oare chiar nu înţeleg aceştia că întreaga energie este energie pură? Dacă nu îţi transformi energia nu se va întâmpla nimic, indiferent dacă aspiri către Dumnezeu sau către orice altceva! Pur şi simplu nu poate exista nicio transformare. Aşadar, aceste patru tipuri de oameni nu se înţeleg de regulă deloc. În cazul nostru, s-a întâmplat însă ca patru dintre ei să se plimbe împreună printr-o pădure. Subit, a început o furtună, care a devenit din ce în ce mai violentă. Ploaia cobora în rafale. Uzi până la piele, cei patru yoghini au început să fugă, căutând disperaţi un loc în care să se adăpostească. Bhakti-yoghinul (devotul) a spus: - Dacă vom merge în această direcţie, vom da de un templu vechi. Haideţi să mergem acolo. (Ca urmare a orientării sale devoţionale, era extrem de bine familiarizat cu geografia templelor.) Cei patru au început să alerge în direcţia respectivă. Ei au ajuns într-adevăr la un templu vechi, dar acesta era aproape prăbuşit. Doar acoperişul mai rămăsese în picioare, susţinut de patru coloane. Cei patru s-au grăbit aşadar să intre în templu, nu din devoţiune faţă de Dumnezeu, ci doar ca să se adăpostească de ploaie. Chiar în centrul templului trona o zeitate din piatră. Rafalele de vânt băteau din toate direcţiile, aşa că cei

patru nu prea aveau de ales decât să se apropie de statuie. Aşa se face că au sfârşit prin a o îmbrăţişa, de voie, de nevoie. În clipa în care cei patru au îmbrăţişat idolul de piatră, în faţa lor a apărut Dumnezeu. În mintea tuturor celor patru a apărut instantaneu aceeaşi întrebare: „De ce acum?” Iată cam ce gândeau ei: „Am aplicat cele mai profunde şi mai subtile filozofii, neam închinat la toate altarele sacre, mai mari sau mai mici, am slujit cu altruism foarte mulţi oameni, am făcut penitenţe greu de suportat, dar până acum nu ne-ai apărut niciodată. Acum, când nu dorim decât să ne ferim fie ploaie, ne-ai apărut în faţă. De ce?” Dumnezeu le-a răspuns: - În sfârşit, v-aţi unit, idioţilor! Pe scurt, yoga este ştiinţa care îi uneşte pe cei patru idioţi. În momentul de faţă, cele patru dimensiuni sunt aliniate în direcţii diferite în cazul celor mai mulţi dintre oameni. Mintea ta gândeşte într-un anumit fel. Emoţiile tale te trag în altă direcţie. Corpul tău fizic te conduce într-o a treia direcţie, iar energia într-o a patra. În acest fel, viaţa ta devine un dezastru iminent, un accident pe punctul de a se produce. Tu eşti deturnat, tras în toate cele patru direcţii cardinale. A sosit timpul să te dedici aventurii alinierii de sine, practicând remarcabilul sistem empiric numit yoga, care îţi permite să devii în acelaşi timp un alchimist şi un experimentator, un subiect şi un obiect. Următoarea secţiune a cărţii va avea o valoare pragmatică. După ce am cartografiat terenul, ne putem îmbarca împreună în călătoria propriu-zisă, o călătorie conştientă a descoperirii de sine şi a asumării. În acest scop, vom explora în continuare natura şi posibilităţile

primelor trei straturi sau învelişuri de care vorbeşte yoga: corpul, mintea (care include gândurile şi emoţiile) şi energia. De asemenea, îţi voi prezenta strategiile care îţi vor permite să te foloseşti de toate aceste straturi ca de nişte unelte ale transformării şi ale cunoaşterii. Problema este că nebunii religioşi din lumea întreagă au exportat tot ce este frumos în legătură cu fiinţa umană în lumea de dincolo. Dacă le vorbeşti despre iubire, ei fac referire la iubirea divină. Dacă le vorbeşti despre fericire, amintesc imediat despre beatitudinea divină. Dacă le vorbeşti despre pace, insistă asupra păcii divine. Ei au uitat că aceste calităţi sunt prin excelenţă calităţi umane. Un om este perfect capabil să experimenteze bucuria, iubirea şi pacea. Ce sens are să exportăm aceste calităţi într-un rai ipotetic? Motivul pentru care se vorbeşte atât de mult despre Dumnezeu şi despre rai este exact acela că oamenii nu au realizat încă imensitatea fiinţei umane. Este evident că sursa supremă a vieţii vibrează în tine, într-un fel sau altul. Simultan, ea este însă sursa tuturor celorlalte forme de viaţă şi a întregii creaţii. Această dimensiune a inteligenţei sau a conştiinţei există în noi toţi. Eliberarea fiinţelor umane rezidă în descoperirea accesului la această dimensiune a nemuririi. Capacitatea de a fi fericit şi senin în fiecare moment al vieţii şi de a percepe viaţa dincolo de limitările ei fizice nu reprezintă nişte calităţi supraumane. Ele sunt pur şi simplu nişte posibilităţi accesibile tuturor oamenilor. A fi yoghin nu înseamnă a fi un supraom, ci a realiza că nu există nimic mai sublim decât să fii om.

Partea a doua

O notă pentru cititor A doua secţiune a cărţii va fi mai specifică. Ea te va conduce într-o explorare mai profundă a celor trei învelişuri fundamentale ale identităţi de sine, cele pe care le cunosc toţi oamenii. În consecinţă, ea va fi împărţită în trei secţiuni: Corpul, Mintea şi Energia. Scopul meu este să te ajut să îţi extinzi cu fiecare secţiune citită ideile referitoare la ceea ce înseamnă corpul fizic, cel psihologic şi cel pranic (sau energetic). De-a lungul acestui proces, este posibil să începi să îţi pui întrebări legate de anumite prezumţii de bază, să renunţi la anumite clişee, să îţi redefineşti anumiţi termeni (de uz curent) şi să explorezi anumite perspective mai puţin obişnuite. Nu trebuie să crezi însă nimic din cele citite în continuare. Aşa cum am mai spus, yoga te invită să experimentezi şi te încurajează să faci acest lucru fără teamă. În consecinţă, această secţiune va oscila între informaţii şi diferite sugestii de practici şi de exerciţii de autoobservare. Ea va defini anumite concepte şi îţi va sugera modalităţi de implementare a anumitor idei. De-a lungul procesului, vei putea descoperi singur dacă aceste concepte capătă noimă pentru tine sau dacă sunt simple aiureli. Care este cea mai bună modalitate de a aborda această secţiune? Poate că nu te simţi înclinat să pui în practică toate exerciţiile prezentate în casetele intitulate „Sadhana ”. Nu-ţi face însă probleme. Motivul pentru care vei găsi o gamă largă de practici şi de sfaturi este exact acela de a avea de unde alege, de a opta pentru cele pe care le preferi. Scopul acestor tehnici nu este

altul decât de a te ajuta să faci tranziţia de la teorie la practică, de a-ţi oferi libertatea de a testa toate aceste ipoteze în laboratorul vieţii tale de zi cu zi. Cu alte cuvinte, scopul acestei secţiuni este de a te transforma dintr-un cititor pasiv într-unul activ, dintr-un yoghin în fotoliu într-un practicant dinamic al magiei unei vieţi trăite în mod conştient şi aleasă în mod liber. A sosit timpul să renunţi la ideile tale preconcepute şi să începi fără inhibiţii o explorare a incredibilei vieţi care reprezintă însăşi esenţa ta.

Corpul Maşinăria supremă Partea cea mai intimă a creaţiei fizice este pentru fiecare dintre noi propriul nostru corp. Acesta este primul dar de care devenim conştienţi în această lume. Totodată, el reprezintă o maşinărie incredibil de sofisticată. Toate celelalte maşinării de pe planetă au derivat într-un fel sau altul din el. Aşa cum spuneam mai devreme, ştiinţele yoghine nu vorbesc despre minte sau despre suflet. Ele vorbesc exclusiv despre corpuri sau învelişuri, indiferent dacă ne referim la corpul hranei, la cel mental, la cel energetic, la cel eteric sau la cel al beatitudinii. Această perspectivă conţine o înţelepciune extrem de profundă, întrucât nu ne permite să evadăm în amăgitoarele stări psihologice sau în abstracţiile metafizice, ci ne menţine ferm ancoraţi în universul tangibil, chiar dacă ne conduce în lumi din ce în ce mai subtile ale dimensiunii fizice, şi în cele din urmă în lumea de dincolo. Corpul fizic este conceput şi structurat astfel încât să funcţioneze de la sine, fără prea multe intervenţii. Spre exemplu, tu nu trebuie să îţi determini inima să îţi bată, ficatul să îţi funcţioneze în toată complexitatea operaţiunilor sale chimice, şi nici chiar să respiri. Tot ce este necesar pentru buna funcţionare a existenţei fizice se derulează de la sine. Corpul este un instrument complet şi independent. Dacă se întâmplă să fii fasciat de maşinării, află nu există alta mai sofisticată decât propriul tău corp! Aceasta este cea mai complexă maşinărie de pe această planetă, care combină cel mai înalt nivel al mecanicii cu

un nivel la fel de înalt al electronicii şi cu cele mai sofisticate circuite electrice pe care ţi le-ai putea imagina vreodată. Să spunem că în această după-amiaza mănânci o banană. Până seara, aceasta a devenit deja una cu tine. Charles Darwin susţine că a fost nevoie de milioane de ani pentru ca o maimuţă să se transforme într-un om, dar în doar câteva ore tu poţi transforma o banană sau o bucată de pâine într-o fiinţă umană! în mod evident, cea care funcţionează în interiorul tău este însăşi sursa creaţiei. Există o inteligenţă care operează în tine cu mult dincolo de mintea logică, şi care poate transforma un aliment în cea mai eficientă maşinărie tehnologică ce există în natură. Dacă ai putea realiza această transformare într-un mod conştient (nu inconştient), respectiv dacă te-ai folosi măcar de un crâmpei din această inteligenţă în viaţa ta de zi cu zi, tu ai putea trăi într-un mod magic, fără să mai suferi, aşa cum se întâmplă la ora actuală. După ce a experimentat sursa creaţiei care vibra în el, misticul indian Basavanna, care a trăit în secolul XII, a numit corpul: un templu „în mişcare”. „Picioarele mele sunt piloni, scrie el într-unul dintre cele mai cunoscute versete din literatura mistică sud-indiană, corpul meu este un altar, capul îmi este o cupolă de aur..”. „Există în om un aspect căruia nu îi plac zidurile” Este nevoie de multă luciditate pentru a înţelege limitările acestei maşinării fantastice. De fapt, corpul reprezintă o maşinărie impecabilă. Singura problemă este că nu te poate conduce nicăieri. El se naşte din pământ şi se întoarce în acesta.

Nu este acest lucru suficient? Dacă te uiţi la el strict din perspectiva fizică, acest lucru este suficient. Şi totuşi, în acest mecanism minunat s-a impregnat cumva o dimensiune care transcende lumea fizică. Aceasta este însăşi sursa vieţii şi reprezintă adevărata noastră identitate. Viaţa este una, dar sursa vieţii este cu totul altceva. Aceasta din urmă operează în toate creaturile, în toate plantele şi în toate seminţele. Într-o fiinţă umană, această sursă a vieţii este extrem de evidentă, în toată măreţia şi gloria ei. Din cauza ei, după o vreme toate darurile sublime pe care ni le oferă corpul ajung să ni se pară irelevante şi triviale. Sursa vieţii este motivul pentru care toţi oamenii par să ducă o luptă constantă între planul fizic şi dimensiunea care îl transcende. Deşi suntem constrânşi cu toţii de planul fizic, conştiinţa noastră ne face să ne dorim să transcendent acest plan. În interiorul tău rezidă două forţe fundamentale. Cei mai mulţi dintre oameni cred că acestea sunt conflictuale. Unul este instinctul de autoconservare, care te obligă să îţi construieşti ziduri în jur, pentru a te proteja. Celălalt este dorinţa constantă de expansiune, de a transcende hotarele. Aceste două aspiraţii - de a te autoconserva şi de a te dilata - nu sunt forţe opuse, deşi par să fie astfel. Ele sunt direct legate de două aspecte diferite ale vieţii tale. Una din cele două forţe te ajută să te ancorezi cât mai bine în viaţa trăită pe această planetă, iar cealaltă te conduce în lumea de dincolo. Autoconservarea trebuie limitată la corpul fizic. Dacă dispui de suficientă luciditate pentru a separa cele două instincte, între acestea nu mai există niciun conflict. În schimb dacă te identifici cu planul fizic, în loc să

colaboreze, cele două forţe fundamentale vor deveni o sursă de tensiune. Toate conflictele de tip „material versus spiritual” ale umanităţii derivă din ignoranţă. Atunci când spunem „spiritualitate”, noi vorbim despre o dimensiune care transcende planul fizic. Dorinţa umană de a transcende limitările fizice este cât se poate de naturală şi de firească. Fundamentul procesului spiritual este călătoria de la corpul individual bazat pe hotare la sursa nemărginită a creaţiei. Zidurile ridicate astăzi de instinctul de autoconservare devin zidurile închisorii de mâine. Tu vei percepe hotarele pe care le-ai stabilit astăzi în viaţa ta pentru a te proteja ca pe nişte constrângeri. Robert Frost a sesizat un crâmpei dintr-un adevăr profund atunci când a scris: „Există în om un aspect căruia nu îi plac zidurile”. Tu îţi construieşti inconştient aceste ziduri deoarece instinctul tău de conservare îţi spune: „Fără ele, nu vei fi în siguranţă”. Mai târziu, vei intra în conflict cu ele. Acest ciclu nu are sfârşit. Creaţia nu refuză să deschidă în faţa ta porţile ce conduc către lumea de dincolo. Practic, nu cu un astfel de refuz te lupţi tu, ci cu zidurile rezistenţei pe care ţi le-ai construit singur în jur. Aşa se explică de ce sistemul yoghin nu vorbeşte deloc despre Dumnezeu, despre suflet sau despre rai. Astfel de discuţii conduc invariabil la halucinaţii. Yoga nu vorbeşte decât despre barierele pe care şi le construiesc singuri oamenii, învăţându-i că trebuie să renunţe la această rezistenţă. Creatorul nu îşi doreşte atenţia ta. Frânghiile care te leagă de zidurile care te blochează sunt construite în totalitate de tine. Tot ce trebuie să faci ca să te eliberezi este să le deznozi şi să te

desprinzi de ele. Tu nu ai o problemă cu existenţa în sine, ci doar cu existenţa pe care ţi-ai creat-o singur. Dacă ar fi să folosesc o analogie, aş vorbi despre o suprapunere a gravitaţiei cu graţia. Am putea asocia gravitaţia cu instinctul fundamental al autoconservării, care există în orice fiinţă umană. Noi suntem ancoraţi pe această planetă din cauza gravitaţiei. Avem un corp din cauza acesteia. Gravitaţia încearcă să ne menţină în sfera de forţă a planetei, în timp ce graţia încearcă să ne tragă în sus. Dacă vei reuşi să te eliberezi de forţele fizice ale rezistenţei, graţia te va învălui din toate direcţiile. Ca şi gravitaţia, graţia este activă în permanenţă, dar trebuie să o invoci. În cazul gravitaţiei, nu prea ai de ales, întrucât eşti supus ei vrei nu vrei. Dacă te identifici prea puternic cu planul fizic, tu nu cunoşti altceva decât gravitaţia. În ceea ce priveşte graţia, aceasta trebuie invocată. Trebuie să devii receptiv la ea. Indiferent ce practici spirituale ai adoptat, ceea ce încerci tu este să devii receptiv în faţa graţiei. Atunci când te deschizi cu adevărat în faţa graţiei, viaţa ta devine magică. Să spunem că ai fi singurul om de pe planetă care poate merge cu bicicleta. Tu le-ai părea celorlalţi oameni o creatură magică! La fel se petrec lucrurile şi cu graţia. Dacă începi să te deschizi în faţa ei, tu le apari celorlalţi oameni care o creatură magică, dar în realitate nu faci decât să devii receptiv la o nouă dimensiune a vieţii. Această posibilitate le stă la dispoziţie tuturor oamenilor. Sadhana Este posibil să fi observat deja până acum că ori de câte ori trăieşti o stare de bine interioară, tu îţi doreşti să te dilaţi; în schimb, ori de câte ori trăieşti o stare de

teamă, tu îţi doreşti să te contracţi. Încearcă următorul experiment: rămâi aşezat timp de câteva minute în faţa unei plante, de pildă a unui copac. Reaminteşte-ţi că inspiri aerul pe care îl expiră copacul şi că acesta inspiră aerul pe care îl expiri tu. Stabileşte o conexiune psihologică cu arborele, chiar dacă nu eşti încă plenar conştient de aceasta. Repetă acest proces de mai multe ori pe zi. După câteva zile, vei constata că te conectezi altfel cu lucrurile din jurul tău. Cu alte cuvinte, nu te vei mai limita exclusiv la copac. Pornind de la acest proces simplu, noi, cei de la Centrul de Yoga Isha, am creat o iniţiativă ecologică în statul sud-indian Tamil Nadu, plantând 21 de milioane de copaci începând din anul 2004. Am petrecut mai mulţi ani plantând copaci în mintea oamenilor, care este terenul cel mai dificil! Am continuat apoi cu transplantarea acestor copaci înapoi în mediul lor fizic, aproape fără niciun efort. Simţul vieţii: cunoaşterea procesului vieţii dincolo de simţuri Cum percepe corpul fizic lumea exterioară? Care este sursa cunoaşterii sale? Răspunsul este evident: prin intermediul celor cinci simţuri. Tot ce ştii tu despre această lume sau despre sine sunt informaţii pe care le-ai acumulat prin intermediul celor cinci organe ale simţurilor: văzul, auzul, mirosul, gustul şi atingerea. Dacă nu ai dispune de aceste organe, tu nu ai putea cunoaşte lumea exterioară, şi nici pe tine însuţi. Atunci când adormi seara, oamenii din jurul tău dispar. Întreaga lume dispare, inclusiv tu. Eşti încă în viaţă, tot ce există în jurul tău rămâne neschimbat, dar

în experienţa ta personală totul pare să dispară, întrucât cele cinci organe ale simţurilor devin „pasive”. Organele simţurilor sunt limitate. Ele nu pot percepe decât aspectele fizice ale realităţii. Dacă percepţia ta este limitată la cele cinci simţuri, întregul scop al vieţii tale va fi limitat automat la planul fizic. În plus, simţurile nu pot percepe decât în relaţie cu altceva. Spre exemplu, dacă eu ating un obiect de metal şi acesta mi se pare rece, această senzaţie se datorează temperaturii corpului meu, care este mai caldă. Dacă aş reuşi să îmi reduc temperatura corpului suficient de mult, obiectul mi s-ar părea cald. Percepţiile simţurilor sunt nişte instrumente excelente pentru supravieţuirea omului pe Pământ. Ele sunt activate în momentul naşterii, fiind absolut esenţiale pentru supravieţuirea în lumea exterioară. Dacă îţi doreşti însă ceva mai mult decât doar să supravieţuieşti, ele nu mai sunt suficiente. Simţurile conferă o percepţie distorsionată a realităţii, întrucât sunt extrem de relative (percepţiile lor depind unele de altele). Dacă eşti interesat cu adevărat să cunoşti viaţa în toată profunzimea şi în toate dimensiunile ei, este foarte important să priveşti în interior, nu în exterior. De ce? Deoarece natura esenţială a vieţii nu rezidă în expresia fizică sau psihologică a corpului şi a minţii, ci în sursa lor. Privitul orientat către interior nu este însă foarte uşor. Este nevoie de un anumit efort, căci tu nu dispui încă de mecanismele perceptuale necesare pentru a privi în interior. Marea problemă a oamenilor este următoarea: sediul experienţei există în interiorul lor, dar percepţia lor este orientată în totalitate către exterior. Aşa se explică de ce există o deconectare atât de profundă între interior şi exterior. Tu poţi vedea ce există

în exteriorul tău, dar nu şi ce există în interiorul tău. Dacă cineva îţi şopteşte la ureche, tu îi poţi auzi şoapta, dar enorma activitate care se derulează în interiorul corpului tău eludează capacitatea auzului tău obişnuit. Dacă ceva se târăşte pe pielea ta, tu îl poţi simţi imediat, dar nu îţi poţi simţi propriul sânge care îţi curge prin vene. Organele simţurilor tale nu pot înregistra decât senzaţiile exterioare ale văzului, auzului, mirosului, gustului şi atingerii, dar sursa tuturor experienţelor rezidă în interiorul tău. O experienţă poate fi declanşată de un stimul exterior, dar originea ei este întotdeauna internă. Uneori, aceeaşi experienţă poate fi generată chiar fără ajutorul unui stimul exterior. Principalul scop al yogăi este amplificarea experienţelor care transcend cele cinci simţuri. Întradevăr, există o dimensiune care transcende percepţiile acestor simţuri. O poţi numi cum doreşti: „sine”, „divin” sau „Dumnezeu”. Alegerea terminologiei nu depinde decât de tine. Chiar dacă nu te afli în căutarea divinului sau a sinelui, amplificarea percepţiei poate juca un rol vital în asigurarea nivelului fundamental al stării tale de bine. Indiferent dacă eşti doctor, poliţist, inginer, artist, casnic sau student, cea care îţi determină succesul şi eficienţa activităţilor este calitatea percepţiei tale. De ea depind toate lucrurile pe care le poţi face pe această planetă. Expansiunea percepţiei senzoriale dincolo de hotarele actuale ale simţurilor poate conduce la rezultate fenomenale, aducând în viaţa ta o dimensiune nouă şi aparent magică. Întrebările care mi se pun cel mai frecvent sunt: „Este extrem de dificil să îmi amplific percepţia? Trebuie să mă retrag în Himalaya pentru a mă putea interioriza?”

Deloc. Această posibilitate nu devine actuală doar atunci când stai pe un vârf de munte. Ea rezidă în interiorul tău. Singurul motiv pentru care până acum ţia rămas inaccesibilă este că ai fost prea preocupat de ceea ce se întâmplă în lumea exterioară sau de propria ta dramă psihologică interioară. Cea care le neagă oamenilor posibilitatea de a descoperi ce rezidă în interiorul lor este lipsa atenţiei lor. Focalizarea către interior nu are nimic de-a face cu gândurile, ideile, opiniile sau filozofiile. Cu alte cuvinte, ea nu are nimic de-a face cu activitatea psihologică a minţii tale. Amplificarea percepţiei se referă la îmbunătăţirea capacităţii tale de a percepe viaţa exact aşa cum este ea. Dacă eşti dispus să îţi consacri măcar câteva minute pe zi acestei activităţi, vei constata automat o schimbare. Simplul proces al focalizării atenţiei asupra naturii tale interioare îţi va transforma calitatea vieţii într-o manieră absolut remarcabilă. Sadhana Începe prin-ţi focaliza atenţia asupra tuturor aspectelor cu care te identifici, înainte de culcare: asupra gândurilor şi emoţiilor tale, asupra părului, pielii, hainelor sau machiajului tău. Porneşte de la premisa că nimic din toate acestea nu este una cu tine. Nu te grăbi să tragi o concluzie referitoare la „identitatea" ta reală şi la „adevărul" tău interior. Adevărul nu este niciodată o concluzie. Dacă te vei baza pe concluziile trase până acum, adevărul îţi va aluneca printre degete. Experienţa nopţii este oarecum similară. Soarele nu dispare cu adevărat în timpul nopţii; atâta doar că planeta nu se mai uită la el. Tu gândeşti, citeşti şi vorbeşti despre tine, dar numai pentru eşti prea

ocupat să priveşti în direcţia opusă! Nu ai fost niciodată suficient de atent până acum pentru a şti cine este şinele tău. Cu alte cuvinte, nu ai nevoie de o concluzie, ci doar de o întoarcere a privirii. Dacă vei reuşi să adormi în această stare de conştiinţă, se va întâmpla ceva semnificativ. În timpul somnului nu vor mai exista interferenţe exterioare, aşa că experienţa va continua, devenind din ce în ce mai intensă, în timp, vei pătrunde într-o dimensiune care va transcende tot ce ai acumulat până acum în această viaţă. Ascultarea vieţii Există mai multe modalităţi de a atinge starea de fericire durabilă şi de uniune supremă. Ele sunt diferite, dar au fost create într-o manieră echilibrată şi integrată. Nu există nicio diviziune sau ierarhie între aceste abordări aparent diferite. Yoga este o ştiinţă unificatoare: ea se foloseşte de toate aspectele fiinţei umane pentru a te conduce la destinaţia ta ultimă. Corpul reprezintă un aspect extrem de important al identităţii tale curente, pe nivelul tău actual de înţelegere. Ştiinţa folosirii corpului pentru a-ţi accelera procesul evoluţionist se numeşte hatha yoga. Ha înseamnă soare, iar tha înseamnă lună. Hatha yoga este ştiinţa echilibrării celor două dimensiuni polar opuse în sistemul uman. Corpul are propriile sale atitudini, propria rezistenţă şi propriul temperament. Să spunem că iei următoarea decizie: „începând de mâine, mă voi trezi la 5:00 dimineaţa şi voi ieşi la plimbare”. îţi pui apoi alarma să sune la această oră. Dimineaţa, alarma sună. Începi să te agiţi, dar corpul tău mormăie şi îţi spune: „Taci şi lasă-mă să dorm”. Cam aşa se întâmplă lucrurile, nu? Hatha yoga este o modalitate de a lucra cu corpul, de a-l

disciplina, de a-l purifica şi de a-l pregăti pentru nivelele energetice superioare şi pentru alte posibilităţi mai măreţe. Hatha yoga nu reprezintă un set de exerciţii fizice. Scopul ei este să te ajute să înţelegi mecanica corpului tău, să creeze o anumită atmosferă interioară şi să se folosească de posturile fizice pentru canalizarea energiei tale în anumite direcţii precise. Acesta este scopul diferitelor asane sau posturi. Postura corporală care îţi permite să îţi accesezi natura superioară nu este niciodată întâmplătoare. Ea este o asana yoghină. Yoga este ştiinţa alinierii geometriei interioare cu cea cosmică. Pentru a înţelege mai uşor: prin simpla observare a manierei în care stau oamenii, tu poţi afla enorm de multe lucruri despre ceea ce se întâmplă cu ei, îndeosebi dacă îi cunoşti suficient de bine. Aşa cum probabil ai observat, atunci când te simţi furios tu stai într-un anumit fel. Atunci când te simţi fericit, stai într-o cu totul altă postură. Atunci când te simţi deprimat, la fel, postura se schimbă. Pentru fiecare nivel de conştiinţă sau stare psihologică, corpul are tendinţa naturală de aşi asuma anumite posturi. Asumarea conştientă a posturilor corporale pentru a trăi anumite stări psihologice sau spirituale specifice este ştiinţa asanelor. Prin poziţionarea deliberată a corpului în diferite posturi, tu îţi poţi eleva starea de conştiinţă. Corpul poate deveni un instrument al creşterii spirituale sau poate deveni un obstacol în calea acesteia. Să presupunem că te doare o anumită parte corporală, cum ar fi o mână, un picior sau spatele. Dacă durerea este acută, este greu să aspiri către un nivel de conştiinţă superior, căci durerea îţi domină viaţa. Dacă în momentul de faţă te doare spatele, singura problemă din univers care te preocupă este spatele tău. Chiar

dacă ceilalţi oameni nu înţeleg acest lucru, pentru tine aceasta este cea mai mare problemă dintre toate. Dacă Dumnezeu ar apărea în acest moment în viaţa ta, singura rugăminte pe care i-ai adresa-o probabil ar fi să îţi alunge durerea de spate! Nu i-ai cere nimic altceva, atât de mare este puterea pe care o are asupra ta corpul tău fizic. Atunci când acesta nu funcţionează aşa cum trebuie, el îţi poate priva viaţa de orice altă aspiraţie. Atunci când corpul suferă, toate celelalte dorinţe se estompează până la dispariţie. Este nevoie de o voinţă uriaşă pentru a căuta lumea spirituală în condiţiile în care ai mari dureri, iar marea majoritate a oamenilor nu dispun de o astfel de voinţă. Există nenumăraţi oameni care au reuşit să îşi vindece durerile coloanei vertebrale prin practicarea unor asane simple. Medicii le-au spus că vor avea nevoie de o operaţie chirurgicală, dar ei au reuşit să o evite complet. Într-o manieră similară, tu îţi poţi vindeca atât de bine spatele încât să nu mai ai niciodată nevoie de vreo vizită la chiropractician. De altfel, nu doar coloana ta vertebrală devine mai flexibilă cu această ocazie; tu însuţi devii mai flexibil, şi astfel mai dispus să asculţi. Nu este vorba de ascultarea discuţiilor altor persoane, ci de ascultarea vieţii înseşi. A învăţa să asculţi reprezintă esenţa vieţii trăite inteligent. Consacrarea unui anumit efort şi a unui interval de timp zilnic pentru ca trupul să nu devină un obstacol este importantă. Un corp în dureri poate deveni un obstacol, la fel ca un corp compulsiv. Chiar şi cele mai simple obsesii, cum ar fi foamea sau pasiunea sexuală, te pot influenţa atât de puternic încât nu-ţi vor permite să cauţi dincolo de planul fizic. În aceste condiţii, este uşor să uiţi că trupul este doar o componentă a ta, care nu poate deveni niciodată totalitatea ta. Asanele te ajută

să îţi echilibrezi corpul, astfel încât acesta să revină la rolul său natural, fără să te influenţeze excesiv. Pe măsură ce avansezi către dimensiunile mai profunde ale meditaţiei, energiile tale vor tinde să urce, deschizându-te în faţa unor experienţe pe dimensiuni din ce în ce mai profunde. În consecinţă, este foarte important ca trupul să nu aibă canalele blocate. Dacă acestea sunt blocate, energiile nu vor putea urca. Prin urmare, pregătirea suficientă a corpului înainte de trecerea la formele mai intense de meditaţie este extrem de importantă. Hatha yoga are grijă ca organismul să poată susţine fără probleme, ba chiar cu bucurie, ascensiunea energiilor. În cazul multor oameni, creşterea spirituală este extrem de dureroasă, din cauză că nu şi-au pregătit corpul fizic. Din păcate, marea majoritate a oamenilor sau lăsat modelaţi în totalitate de situaţiile externe. De aceea, creşterea spirituală dureroasă tinde să devină din ce în ce mai mult o normă în întreaga lume. Ea se poate produce însă inclusiv într-o manieră beatifică, dar numai prin pregătirea corespunzătoare a corpului şi a minţii. Asanele te pregătesc în vederea creşterii şi a transformării prin crearea unui fundament solid şi stabil la nivelul corpului tău. La ora actuală, hatha yoga pe care o învaţă oamenii nu reprezintă această formă clasică de yoga în toată profunzimea şi măreţia ei. „Yoga de studio” predată astăzi nu include decât aspectele fizice ale acestei ştiinţe. Predarea exclusivă a acestor aspecte echivalează cu naşterea unui copil mort. Nu numai că este ineficientă, dar reprezintă o veritabilă tragedie. Dacă ne dorim un proces viu, yoga trebuie transmisă într-o manieră care să includă şi celelalte dimensiuni ale yogăi.

Hatha yoga nu înseamnă să stai pe cap sau să îţi ţii respiraţia. Esenţa ei rezidă în maniera în care este practicată. Într-o anumită epocă din viaţa mea, am predat eu însumi hatha yoga în cadrul unui program de două zile. De regulă, participanţii erau copleşiţi de intensitatea acestor programe. Mulţi dintre ei ajungeau să plângă cu lacrimi extatice, prin simpla practică a asanelor. De ce nu trăiesc aceeaşi experienţă toţi cei care practică hatha yoga? Deoarece această ştiinţă este predată ca un scop în sine, nu ca un sistem pregătitor. În consecinţă, deşi hatha yoga predată la ora actuală în lume aduce într-adevăr o stare de pace interioară unora şi de sănătate altora, pentru cei mai mulţi dintre participanţi nu reprezintă altceva decât un circ dureros. Ea le este de ajuns celor care nu îşi doresc altceva decât o stare de pace şi de sănătate, dar dacă îţi doreşti să te transformi într-un receptor al dimensiunii care transcende cele cinci simţuri, va trebui să abordezi hatha yoga în forma ei clasică. Sadhana Priveşte în jurul tău. Poţi spune că toţi cei din familia ta, din rândul colegilor sau al prietenilor, au acelaşi nivel al percepţiei? Observă-i cu atenţie. Dacă identifici oameni cu o percepţie mai clară decât a altora, observă-le posturile corporale. Vei constata că aceştia adoptă adeseori anumite posturi, chiar dacă nu practică yoga. Practica te poate conduce însă mult mai departe. Dacă vei sta cu coloana vertebrală dreaptă timp de câteva ore pe zi, vei constata că acest lucru are un efect copleşitor asupra vieţii tale. Vei începe să înţelegi astfel la ce mă refer eu atunci când vorbesc despre geometria existenţei tale. Simpla

manieră în care îţi poziţionezi corpul determină aproape tot ce te înconjoară. O altă modalitate de a asculta viaţa constă în focalizarea atenţiei asupra ei, dar într-o manieră directă, nu intelectuală sau emoţională. Alege un aspect personal, cum ar fi respiraţia, bătăile inimii, pulsul sau degetul mic de la mână. Focalizează-ţi atenţia asupra acestui aspect timp de 11 minute. Fă acest lucru de trei ori pe zi. Concentrează-te asupra unei senzaţii şi continuă atât timp cât îţi face plăcere (chiar mai mult de 11 minute, dacă simţi nevoia). În cazul în care constaţi că ai uitat să te concentrezi la aspectul respectiv, nu-ţi face probleme. Întoarce-te pur şi simplu la starea de concentrare. Această practică te va ajuta să treci de la simpla luciditate mentală la cea existenţială/spirituală - la conştiinţa-martor. În acest fel, calitatea experienţelor tale de viaţă va începe să se schimbe. Descărcarea cosmosului Până recent, dacă trăiai în India, după fiecare furtună trebuia să te urci pe acoperişul casei şi să îţi ajustezi antena TV. Dacă aceasta nu era orientată într-o anumită direcţie, restul lumii nu putea pătrunde în sufrageria ta, prin intermediul televizorului. De multe ori, chiar când îţi urmăreai telenovela favorită sau un meci de fotbal, ecranul se umplea de purici şi nu mai vedeai nimic. Corpul uman este similar unei antene: dacă îl menţii într-o anumită poziţie, el devine receptiv la tot ce există. Dacă îl poziţionezi altfel, vei rata tot ce există în dimensiunea care transcende cele cinci simţuri fizice. Iată o altă analogie: corpul poate fi comparat cu un barometru. Dacă ştii cum să îl citeşti, el îţi poate spune

tot ce doreşti despre tine însuţi şi despre lumea înconjurătoare. Corpul nu minte niciodată. Yoga ne învaţă să avem încredere în corpul nostru. Noi ne transformăm corpul fizic astfel încât seria interminabilă de obsesii compulsive ale cărnii, sângelui şi hormonilor să devină un proces conştient, un instrument atotputernic al percepţiei şi al cunoaşterii. Dacă ştii cum să îţi citeşti corpul, acesta îţi poate vorbi despre potenţialul tău, despre limitările tale, ba chiar şi despre trecutul, prezentul şi viitorul tău. Aşa se explică de ce yoga fundamentală începe întotdeauna cu corpul fizic. Lucrurile sunt cât se poate de simple. Cu cât ştii mai multe lucruri despre telefonul tău „inteligent” sau despre un alt gadget electronic, cu atât mai bine te poţi folosi de el. Cu câţiva ani în urmă, companiile de telefonie mobilă au realizat un sondaj, în urma căruia au descoperit că 97% din oameni nu foloseau decât şapte procente din capacităţile telefonului. Şi nu vorbesc acum despre telefoanele „inteligente”, ci despre cele „stupide” (generaţia anterioară)! Deşi aceste aparate erau relativ simple, oamenii nu foloseau decât 7% din capacităţile lor. Aşa cum spuneam mai devreme, corpul uman este maşinăria supremă, un gadget care reprezintă o veritabilă capodoperă tehnologică. Ce procent din capacităţile acestei maşinării crezi că foloseşti tu? Mult mai puţin de 1%! Pentru a-ţi asigura supravieţuirea în această lume fizică, tu nu ai nevoie nici măcar de un singur procent din capacităţile corpului tău. Noi facem tot felul de lucruri triviale cu el pentru că în momentul de faţă, percepţia noastră legată de viaţă este limitată la natura fizică a existenţei. Corpul tău este capabil să perceapă însă întregul Univers. Dacă ţi-l vei pregăti în mod corespunzător, vei constata că el

poate cunoaşte tot ce există, întrucât - într-un fel sau altul - tot ce există îţi influenţează corpul fizic. În esenţă, întreaga creaţie fizică reprezintă o geometrie perfectă. Fără geometrie, forma fizică nu ar putea exista. Dacă înţelegem corect geometria corpului uman, acesta poate reflecta geometria mai mare a cosmosului în interiorul lui, permiţându-ne astfel să experimentăm acest cosmos. Cu alte cuvinte, corpul uman este capabil să descarce în sine întregul cosmos. Sadhana Aşează-te într-o postură confortabilă, cu coloana vertebrală dreaptă (dacă este necesar, poate fi susţinută de un spătar). Rămâi liniştit şi permite-i atenţiei tale să se liniştească la rândul ei. Fă acest lucru timp de şapte minute în fiecare zi. Vei observa astfel că respiraţia ta îşi încetineşte ritmul. Care este semnificaţia încetinirii ritmului respirator? Să fie aceasta o simplă acrobaţie yoghină? Nu, nici vorbă, în mod normal, un om respiră de 12-l5 ori pe minut. Dacă respiraţia ta se stabilizează la 12 cicluri inspiraţie/ expiraţie pe minut, tu poţi cunoaşte ce se întâmplă în atmosfera Pământului (cu alte cuvinte, devii sensibil la fenomenele meteorologice). Dacă ea se stabilizează la 9 cicluri pe minut, tu poţi cunoaşte limbajul celorlalte creaturi care trăiesc pe această planetă. Dacă ea se stabilizează la 3 cicluri pe minut, tu poţi cunoaşte însuşi limbajul sursei creaţiei. Nu vorbim aşadar de o simplă amplificare a capacităţii tale aerobice, şi încă şi mai puţin de o privare forţată de oxigen. O combinaţie de hatha yoga cu o practică yoghină avansată numită kriya îţi poate spori gradual capacitatea pulmonară, dar mai presus de toate, te

poate ajuta să obţii o anumită aliniere, o anumită uşurinţă, astfel încât sistemul tău să evolueze către o stare de stabilitate perfectă, fără zgomote statice. În această stare, tu poţi percepe absolut orice. Intensitatea inactivităţii Din punct de vedere logic, am putea crede că cineva care nu face niciodată vreun efort cât de mic poate deveni astfel maestrul lipsei de efort. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Dacă doreşti să cunoşti cu adevărat ce înseamnă lipsa efortului, va trebui să cunoşti mai întâi ce înseamnă efortul. Atunci când ajungi la apogeul efortului, ceea ce faci devine fără niciun efort. Numai cine înţelege ce înseamnă să munceşti ştie ce înseamnă să te odihneşti. În mod paradoxal, cei care se odihnesc tot timpul nu pot cunoaşte odihna, ci se scufundă într-o stare de letargie. Aşa funcţionează viaţa. Întreaga viaţa a marelui balerin rus Nijinski a fost concentrată în jurul dansului. În anumite momente ale carierei sale, acesta făcea salturi în aer până la o înălţime considerată imposibilă pentru un om. Chiar dacă muşchii sunt foarte bine antrenaţi, omul nu poate sări dincolo de o anumită limită naturală. În cazul lui Nijinski, acesta părea să transceandă în anumite momente această limită. Foarte mulţi oameni l-au întrebat: - Cum reuşeşti acest lucru? - Eu nu aş putea face niciodată aşa ceva, le răspundea el. Acest fenomen nu se întâmplă decât atunci când Nijinski nu este prezent. Atunci când cineva dă totul din el, apare inevitabil un moment în care el îşi depăşeşte toate limitele şi în care ajunge să acţioneze fără nici cel mai mic efort. Lipsa de efort nu înseamnă că trebuie să stai nedezlipit de

canapeaua ta. Înseamnă să îţi transcenzi nevoia de acţiune fizică. Acest lucru nu devine posibil decât atunci când devii capabil să îţi întinzi corpul la maxim şi să susţii un efort maxim. Există oameni în lumea modernă care declară că preferă să opteze pentru calea spirituală zen, întrucât li se pare că aceasta constă în a nu face nimic! în realitate, zenul presupune o activitate enormă, întrucât se confundă practic cu viaţa de zi cu zi. Spre exemplu, un călugăr zen poate pierde săptămâni întregi pentru a aranja pietricele într-o grădină zen. Prin astfel de activităţi, tu poţi atinge o stare de non-acţiune, în timpul căreia ajungi să transcenzi experienţa subiectului care acţionează, într-o astfel de stare, tu poţi experimenta un crâmpei din lumea de dincolo. Dacă atingi o astfel de stare printr-o activitate intensă, la fel ca Nijinski sau alţii ca el, aceste momente vor fi considerate întotdeauna (de tine şi de alţii) magice. Dacă ajungi însă în aceeaşi stare printr-o inactivitate extrem de intensă, vorbim automat de o postură de yoga. Avantajul este că această stare poate fi susţinută mult mai mult timp. Esenţa dhyana-ei sau a stării de meditaţie rezidă în forţarea de sine pentru a atinge o stare de intensitate maximă, până la dispariţia completă a efortului. În acest fel, meditaţia nu mai este o simplă acţiune, ci consecinţa naturală a intensităţii realizate. Tot ce îţi mai rămâne acum de făcut este sa exişti pur şi simplu. O astfel de stare existenţială necompulsivă creează atmosfera necesară pentru transformarea individului într-o posibilitate cosmică. Dacă societatea şi indivizii vor continua să permită trecerea momentelor fără crearea unei atmosfere favorabile unei astfel de înfloriri, ei vor rata o posibilitate colosală. Există foarte multe discuţii infantile despre rai

şi despre plăcerile care există în acesta, dar numai pentru că aproape nimeni nu a explorat vreodată imensitatea fiinţei umane. Dacă îţi vei duce la apogeu umanitatea, divinitatea te va urma şi te va sluji, pentru simplul motiv că nu are de ales. Un fragment de Pământ Aşa cum ne reaminteşte yoga, corpul fizic este annamayakosha - un corp al hranei. În esenţă, el este alcătuit din totalitatea alimentelor pe care le consumi. La rândul lor, acestea nu sunt decât fragmente din acest Pământ. Tu nu eşti altceva decât o mică recoltă a acestei planete, care se plimbă de colo-colo, pretinzând că este o entitate autonomă. Dat fiind că eşti o mică extensie a Pământului, tot ce i se întâmplă planetei ţi se întâmplă inclusiv ţie, într-o manieră mai mult sau mai puţin subtilă. Pe de altă parte, planeta Pământ face parte integrantă dintr-un corp mai mare, pe care noi îl numim sistemul solar. Tot ce i se întâmplă acestui sistem afectează inclusiv planeta. La rândul lui, sistemul solar face parte integrantă dintr-un corp mai mare, pe care noi îl numim Univers. Chiar dacă la ora actuală ţi se pare că nu poţi percepe în niciun fel Universul, realitatea este că forma ta fizică face parte integrantă din planeta Pământ, care face parte integrantă din Univers, deci tot ce se întâmplă în orice colţ al Universului ţi se întâmplă ţie, pe un anumit nivel! Oricât de incredibil ar părea, dacă îţi vei menţine corpul fizic într-un anumit fel, tu vei putea deveni conştient de schimbările subtile care se produc pe planetă şi în cosmos. Dacă vei deveni receptiv la acestea, corpul tău va ajunge să perceapă tot ce se întâmplă în

jurul lui. Dacă îţi vei investi într-o mai mare măsură timpul şi atenţia pentru a studia ce se întâmplă cu Pământul, această receptivitate se va amplifica dramatic. Personal, am trăit câţiva ani la o fermă. În satul meu exista un bărbat surd, pe nume Chikkegowda. Neputând auzi, el nu le răspundea niciodată oamenilor, care îl considerau un idiot. Sătenii îl respingeau şi îşi băteau joc de el. Eu l-am angajat însă ca mână de lucru la fermă. Era un tovarăş plăcut pentru mine, căci nici eu nu eram foarte vorbăreţ, iar el nu putea vorbi din cauză că era aproape surd. Deci, nu aveam nicio problemă unul cu celălalt! În acea epocă nu apăruseră încă tractoarele agricole, aşa că aram cu plugul tras de boi. Într-o zi, la 4:00 după-amiaza, l-am văzut pregătind plugul. - Ce se întâmplă? l-am întrebat. - Pregătesc plugul, domnule, mi-a răspuns el pe ghicite. - Dar cum vei reuşi să ari? Astăzi nu plouă. - Va ploua mai târziu. M-am uitat pe cer. Era absolut senin. - Ce prostie, i-am spus. Unde sunt norii? - Nu, domnule, am spus că va ploua mai târziu. Şi într-adevăr, a plouat. Nu am putut dormi nopţi la rând după acest incident. De ce nu am putut simţi eu însumi ce a simţit acel om? Mi-am ţinut mâinile în diferite poziţii, încercând să simt umiditatea şi temperatura aerului, pentru a „citi” cerul. Am citit diferite cărţi despre meteorologie, dar mi se părea că mă aflu în faţa unui zid. Mai târziu, prin observarea atentă a corpului meu şi a mediului înconjurător, am descoperit cea mai mare greşeală pe care o facem cu toţii: faptul că noi privim ingredientele din care este alcătuit corpul nostru, cum ar fi

pământul, apa, aerul şi hrana, ca pe nişte mărfuri, şi nu ca pe un aspect organic al procesului vieţii. După ce am perseverat timp de 18 luni, am înţeles în sfârşit. La ora actuală, dacă afirm că o să plouă, în 95% din cazuri va ploua. Nu este vorba de astrologie sau de magie, ci de simpla observare atentă a unui nivel complet diferit al sistemului uman şi al interacţiunii constante a acestuia cu planeta, cu aerul şi cu tot ce ne înconjoară. Dacă urmează să plouă astăzi, în corpul tău se va produce o schimbare. Marea majoritate a orăşenilor nu mai pot simţi acest lucru, dar foarte mulţi oameni care trăiesc la ţară îl percep. La fel şi insectele, păsările şi animalele. Un copac ştie întotdeauna că urmează să plouă. Strămoşii noştri au recunoscut aceste schimbări minore ale sistemului planetar şi au încercat să se folosească de ele nu doar pentru a atinge o stare de bine, ci chiar pentru a transcende acest plan fizic. Ecuatorul magnetic al planetei trece prin India. Încă de acum câteva mii de ani, yoghinii au indicat locul exact prin care trece ecuatorul magnetic, construind un şirag de temple în această zonă, din motive foarte precise. Unul dintre cele mai faimoase temple din India de Sud este cel de la Chidambaram, care a fost construit pentru cei ce căutau starea de fuziune spirituală supremă. În epoca în care a fost construit, templul era situat exact pe ecuatorul magnetic (între timp, acesta şi-a schimbat poziţia). Foarte mulţi aspiranţi spirituali s-au adunat la Chidambaram de-a lungul secolelor în acea epocă în care planeta noastră avea o anumită poziţie. Unul din altarele din acest templu a fost consacrat de Patanjali, părintele yogăi, lui shoonya, un concept care se traduce prin „starea de vid” sau de „nimic”. Nu este vorba de un

simplu simbolism. La nivelul ecuatorului magnetic, atracţia către nord este neutralizată de cea către sud. Prin urmare, câmpul magnetic devine zero, favorizând un anumit echilibru şi o anumită detaşare în viaţa aspirantului spiritual. Această detaşare poate fi un instrument puternic pentru eliberarea de limitările lumii fizice, motiv pentru care această regiune reprezintă o locaţie geografică ideală pentru aspiranţii spirituali. (Este important să reţii însă că ecuatorul magnetic este diferit de cel geografic.) O altă semnificaţie specială a templului de la Chidambaram este localizarea acestuia la 11 grade latitudine. Atunci când a fost construit, ecuatorul magnetic a convers către această latitudine - întâmplare rară, dar importantă. Înclinaţia axului planetei face ca forţele centrifugale să devină aproape verticale, fapt care împinge energia în sus, inclusiv cea din sistemul fiziologic uman, în acest fel, ascensiunea energiei umane - scopul întregii călătorii spirituale - este efectiv asistată de natură. Fiind o sursă excepţională de încurajare pentru aspiranţii spirituali, întreaga regiune a fost considerată sacră. (Nu este deloc o coincidenţă faptul că Centrul de Yoga Isha din India de Sud este localizat la latitudinea de 11 grade.) Sistemul spiritual descris mai sus se foloseşte de fenomenele naturale pentru a susţine efortul uman al creşterii spirituale. Un alt sistem - cel al meditaţiei sau al interiorizării - ignoră complet schimbările care se produc în creaţie şi insistă exclusiv asupra călătoriei interioare. Acestea sunt cele două sisteme fundamentale prin care poate fi abordată călătoria spirituală: tu poţi fie avansa pas cu pas, într-un ritm foarte lent, acceptând orice ajutor din partea naturii care îţi stă la dispoziţie, fie ignora complet toţi paşii, făcând un salt în interior. A

doua cale presupune retragerea din situaţiile exterioare oferite de viaţă; cea dintâi presupune însă o implicare obligatorie în acestea. Oamenii sunt liberi să îşi aleagă calea care li se potriveşte cel mai bine, în funcţie de temperamentul lor. În epoca actuală, cea mai bună cale rămâne de regulă cea de mijloc, care echilibrează cele două extreme. Sadhana Corpul uman reacţionează în momentul în care atinge pământul. Aşa se explică de ce indienii obişnuiau să meargă cu picioarele goale şi să stea întotdeauna direct pe pământ, într-o postură care să le permită un contact cât mai mare cu acesta. În acest fel, corpul îşi reaminteşte direct că face parte integrantă din această planetă. Corpul nu trebuie să îşi uite niciodată originile. În caz contrar, el începe să aibă pretenţii exagerate şi absurde. Dacă i se reaminteşte însă constant de originea sa, el îşi ocupă locul firesc. Acest contact cu pământul echivalează cu o reconectare vitală a corpului cu sursa sa fizică. Aceasta restaurează stabilitatea sistemului şi îi amplifică organismului capacitatea de a se regenera. Aşa se explică de ce foarte mulţi oameni susţin că viaţa lor sa transformat ca prin magie atunci când au început să practice o activitate exterioară simplă, precum grădinăritul. La ora actuală, numeroasele maniere artificiale prin care ne distanţăm de pământ - inclusiv pavajele şi clădirile cu mai multe etaje, sau chiar tendinţa larg răspândită de a purta pantofi cu tocuri înalte - conduc la o alienare a omului de mediul său şi la o sufocare a procesului vieţii, care se manifestă la scară globală prin diferite boli autoimune şi alergii cronice.

Dacă ai tendinţa de a te îmbolnăvi foarte uşor, încearcă să dormi direct pe podea (eventual pe un preş organic). Vei simţi imediat o diferenţă uriaşă. De asemenea, încearcă să stai mai aproape de pământ atunci când stai în poziţia şezând. Dacă întâlneşti un copac care ţi se pare extrem de viu, în sensul că este plin de frunze şi de flori, petrece mai mult timp în jurul lui. Dacă este posibil, serveşte micul dejun sau prânzul sub el. În timp ce stai sub copac, reaminteşte-ţi: „Acest copac este corpul meu. Iau acest corp născut din pământ şi i-l înapoiez pământului. O rog în mod conştient pe Mama Pământ să mă susţină, să mă ia în braţele ei şi să mă menţină sănătos." Vei descoperi astfel că abilitatea corpului tău de a se vindeca este mult îmbunătăţită. Dacă nu îţi iese în cale niciun copac (căci oamenii iau transformat pe toţi în piese de mobilier), adună nişte pământ proaspăt şi acoperă-ţi mâinile şi picioarele cu el. Rămâi astfel timp de 20-30 de minute. Această tehnică te poate ajuta şi ea foarte mult să te vindeci. La unison cu Soarele Surya namaskar este o suită de posturi familiară multora dintre cei care au practicat sau ştiu câte ceva despre yoga. În general, oamenii consideră această tehnică un exerciţiu fizic. Alţii o privesc cu suspiciune, considerând-o un fel de adoraţie a Soarelui. În realitate, nu este nici una, nici alta. Este foarte adevărat că îţi întăreşte coloana vertebrală şi musculatura, având multe alte beneficii fizice, dar nu acesta este scopul ei. În acest caz, care este scopul acestui aşa-numit „salut al Soarelui”? Mai întâi de toate, nu este vorba de un salut. Tehnica Permite reorganizarea eficientă a energiilor

solare din fiinţa umană, pornind de la premisa logică potrivit căreia toate formele de viaţă de pe această planetă sunt susţinute de energia solară. Soarele este sursa vieţii pentru planeta Pământ. Indiferent ce mănânci şi ce bei, plus aerul pe care îl respiri - conţin această energie solară. Tu nu poţi beneficia plenar de pe urma acestui proces decât dacă ajungi să „digeri” mai bine energia solară, integrând-o în sistemul tău. Cei care practică în mod regulat surya namaskar descoperă că bateria corpului lor durează mai mult timp, având mai rar nevoie să fie reîncărcată. În plus, surya namaskar contribuie la echilibrarea sau la reorganizarea energiilor interioare din cele două părţi laterale ale corpului, care corespund dimensiunii lunare şi celei solare. În acest fel, ea conduce la un echilibru fizic şi psihologic perfect, care este un mare avantaj în viaţa de zi cu zi. Aşa cum spuneam mai devreme, când eram copil, mama făcea un efort fantastic ca să mă trezească din somn. După ce am început să practic yoga, corpul meu a început să se trezească singur la o anumită oră de dimineaţă, fără niciun efort. De atunci, viaţa mea a început să se deruleze infinit mai uşor. În esenţă, tehnica surya namaskar armonizează în aşa fel corpul uman încât ciclurile fizice ale acestuia devin sincrone cu cele ale Soarelui, care durează 12 ani şi un sfert. Nu este deloc accidental faptul că acest exerciţiu conţine 12 posturi corporale. Dacă sistemul tău va vibra pe o anumită frecvenţă şi va deveni suficient de receptiv, ciclurile tale lăuntrice se vor sincroniza în mod natural cu cele ale Soarelui. Cele mai avantajate de această tehnică sunt femeile tinere, care sunt sincronizate inclusiv cu ciclurile lunare. Acesta reprezintă un mare avantaj, deşi multe

dintre ele îl consideră un blestem. Faptul că organismul lor este sincronizat cu ambele cicluri (cu cel solar şi cu cel lunar) reprezintă o posibilitate fantastică. Natura le-a înzestrat pe femei cu acest avantaj deoarece ele au responsabilitatea de a propaga rasa umană. De aceea, ele au primit o serie de privilegii suplimentare. În mod regretabil, acestea au ajuns să fie considerate la nivel social nişte dezavantaje. Femeile nu ştiu cum să fructifice energia suplimentară generată în aceste momente, tratând-o ca pe un blestem, ba chiar ca pe un fel de nebunie. (Aşa cum se ştie, cuvântul „lunatic” (nebun) derivă de la „lunar”.) Corpul fizic este o trambulină fantastică pentru atingerea unor posibilităţi superioare, dar pentru cei mai mulţi dintre oameni funcţionează ca un obstacol. Aceştia nu reuşesc să îşi înalţe nivelul de conştiinţă din cauza impulsurilor corpului lor. Practicarea tehnicii surya natnaskar menţine starea de echilibru şi de receptivitate fizică, transformând corpul într-un instrument extrem de sensibil. Între ciclul menstrual, care este cel mai scurt dintre toate (durează 28 de zile), şi cel solar, care durează peste 12 ani, există numeroase alte tipuri de cicluri. Cuvântul „ciclic” înseamnă repetiţie, dar şi învârtitul în cerc, fără a ajunge nicăieri. Pe un anumit nivel, repetiţia înseamnă într-adevăr un impuls compulsiv. Astfel de impulsuri nu favorizează dezvoltarea conştiinţei. Orice aspect fizic, de la atom la cosmos, este ciclic. Nu există decât două posibilităţi: fie călăreşti ciclul, la fel ca un val, fie te laşi strivit de el. Practica yoga te învaţă întotdeauna cum să călăreşti ciclul, astfel încât să îţi creezi un fundament stabil pentru evoluţia conştiinţei. Nu trebuie să uiţi că natura repetitivă a mişcărilor sau a sistemelor ciclice, pe care o numim în mod

tradiţional samsara, oferă stabilitatea necesară pentru crearea vieţii. Dacă existenţa ar fi complet haotică, ar fi imposibil sa creezi o maşinărie capabilă să susţină viaţa. Ancorarea în natura ciclică a sistemului solar, dar şi a individului, conferă un fundament solid şi o anumită stabilitate vieţii. Însăşi natura lumii fizice este ciclică. Când viaţa atinge însă nivelul de evoluţie al fiinţei umane, este natural ca ea să aspire nu doar către stabilitate, ci şi către transcendenţă. Pe acest nivel, depinde de fiecare individ uman în parte dacă rămâne în capcana ciclicităţii sau dacă doreşte să se folosească de aceste cicluri pentru a-şi amplifica starea de bine, iar în final pentru a transcende complet ciclicitatea. Dacă eşti o fire compulsivă, situaţiile, experienţele, gândurile şi emoţiile tale vor avea o natură ciclică. Ele vor reveni la tine într-o formă asemănătoare la fiecare 6 sau 18 luni, la fiecare trei sau şase ani, în funcţie de gradul tău de impulsivitate. Dacă îţi vei examina retrospectiv viaţa, vei putea observa acest lucru. Dacă aceste evenimente vor reveni doar o dată la 12 ani, putem spune că dispui de un sistem foarte receptiv şi perfect echilibrat. Surya namaskar este un proces important, care facilitează această echilibrare. Pe un nivel rudimentar, el reprezintă un sistem complet de exerciţii fizice pentru corp, pe care îl poţi practica fără vreo aparatură. Dar mai presus de toate, el este un instrument important pentru transcenderea tiparelor compulsive care au tendinţa să se repete în viaţa ta. Există mai multe variante ale acestei practici, în funcţie de aspiraţiile fiecărui individ în parte. Cine îşi doreşte mai degrabă un exerciţiu de fitness muscular poate practica un proces de bază numit surya shakti. Prin practică, el poate atinge un anumit nivel de

stabilitate şi de control asupra corpului său, caz în care poate trece la practicarea unui proces mai puternic şi mai semnificativ din punct de vedere spiritual, numit surya kriya. În timp ce surya namaskar insistă mai mult asupra echilibrării celor două dimensiuni - solară şi lunară (masculină şi feminină) - în corpul uman, surya kriya insistă asupra conectării acestor diviziuni fundamentale în vederea continuării creşterii spirituale. Un yoghin legendar Raghavendra Rao, maestrul de yoga pe care l-am cunoscut în copilărie, a trăit o viaţă pe care mulţi ar putea-o considera supraumană după standardele convenţionale. El a rămas cunoscut sub numele de Malladihalli Swami, întrucât provenea dintr-un sat numit Malladihalli, aflat în statul Karnataka, din India de sud-vest. Malladihalli Swami obişnuia să facă câte 1.008 tehnici de surya namaskar pe zi. Mai târziu, pe la 90 de ani, a redus acest număr la 108 (nu pentru că nu mai putea să facă mai multe exerciţii, ci pentru că nu mai avea suficient timp). Aceasta a fost practica lui spirituală. Pe lângă faptul că era un maestru de yoga, Malladihalli Swami era inclusiv un medic ayurvedic minunat. Era unul dintre puţinii nadi vaidya care mai rămăseseră - medici tradiţionali care diagnostichează boala prin ascultarea pulsului. Îţi putea spune astfel nu doar boala de care sufereai în ziua respectivă, ci şi bolile de care vei suferi cel mai probabil în următorii 10-l5 ani. Simultan, îţi indica anumite tehnici pe care trebuia să le practici pentru a preveni bolile. Într-o anumită zi a săptămânii, el putea fi găsit întotdeauna la ashramul său, putând fi consultat ca un doctor ayurvedic.

Indiferent în ce loc din India se afla, el pleca întotdeauna duminica seara către ashramul său, pentru a putea consulta oamenii în ziua de luni. Dacă se întâmpla să se aşeze într-un anumit loc la 4:00 dimineaţa, el rămânea acolo până la 6:00 sau la 7:00 seara, fără să se mişte. Diferiţi voluntari veneau în schimburi pentru a-l ajuta, dar el nu se mişca din loc întreaga zi. Mai mult decât atât, avea câte o glumă pentru fiecare pacient al său. Mulţi pacienţi uitau astfel că veniseră la el pentru a primi un tratament. Zilele de luni nu păreau zile de consultaţii medicale, ci un veritabil festival! Odată, când Malladihalli Swami avea 83 de ani, el se afla într-o duminică seara într-o gară situată la 75 de kilometri de ashramul său. Era însoţit de doi oameni. Cei trei au aflat însă că în ziua respectivă angajaţii companiei de căi ferate se aflau în grevă, aşa că nu venea niciun tren. Angajamentul lui Malladihalli Swami faţă de munca sa era atât de mare încât el şi-a părăsit cei doi tovarăşi în gară şi a alergat pur şi simplu 75 de kilometri de-a lungul căii ferate! A doua zi la 4:00 dimineaţa, el se afla ca de obicei în ashramul său, gata să îşi trateze pacienţii. Nicio persoană din ashram nu şi-a dat seama că a alergat până acolo. Abia când au ajuns cei doi prieteni ai săi a aflat lumea ce făcuse Swamiji! Aşa se derula viaţa incredibilă a acestui yoghin. Malladihalli Swami a trăit până la vârsta de 106 ani şi a predat yoga până în ultima zi. O greşeală elementară Viaţa este un joc alcătuit din doar cinci ingrediente. Chiar şi o pizza are nevoie de mai multe ingrediente! Yoga consideră însă că organismul uman şi cosmosul sunt bazate pe magia a doar cinci elemente: pământul,

apa, focul, aerul şi eterul. Corpul este un fenomen incredibil de complex, şi totuşi nu conţine decât cinci variabile! Deloc surprinzător, cei care ating realizarea de sine numesc adeseori viaţa o glumă cosmică. Odată, pe când mă aflam la volanul maşinii după miezul nopţii, m-am apropiat de un munte. În timp ce mă apropiam de el, am văzut că aproape jumătate din munte era în flăcări! Nu sunt genul care să fugă de pericol, aşa că am continuat să mă apropii, dar cu prudenţă, întrucât ştiam că mă aflam într-o maşină al cărei rezervor era plin de combustibil inflamabil, iar pe scaunul din spate se afla fetiţa mea. Era ceaţă, şi cu cât avansam mai mult pe versantul muntelui, cu atât mai departe părea focul. La un moment dat, mi-am dat seama că deşi versanţii pe care îi vedeam de jos păreau să fie în flăcări, atunci când mă apropiam de ei flăcările dispăreau. Când am ajuns la focul propriu-zis, am văzut un camion tras pe dreapta din cauza unei defecţiuni. Şoferul şi încă doi pasageri făcuseră un mic foc de tabără, întrucât le era frig. Când ceaţa s-a condensat în picături de apă care pluteau prin aer, fiecare acţionând ca o prismă, ea a creat un fenomen iluzoriu care a transformat micuţul foc într-un veritabil incendiu de pădure. Privit de jos, părea că întregul munte este cuprins de flăcări! Acest incident m-a uimit la culme. Creaţia este un fenomen similar, mărit ca printr-o lupă. Cei care au privit cu atenţie în interiorul lor au înţeles că nu este necesar să privească versiunea macro a Universului, întregul cosmos este o proiecţie mărită a unui mic fenomen care se produce în interiorul tău: jocul celor cinci elemente. Nu este nevoie de nimic altceva pentru a deveni o fiinţă umană plenar realizată!

Dorinţa ta poate fi individuală, sau poate fi universală, dar indiferent dacă îţi doreşti să realizezi potenţialul plenar al acestui mecanism uman sau să fuzionezi cu mecanismul cosmic mai mare, ceea ce trebuie să faci este să controlezi cele cinci elemente. În caz contrar, nu vei cunoaşte nici plăcerea de a fi un individ plenar realizat, nici beatitudinea fuziunii cu cosmosul. Corpul tău poate fi o trambulină sau un obstacol în calea ta către starea de bine. Totul depinde de maniera în care ştii să controlezi cele cinci elemente. Dacă acestea nu cooperează, nu ţi se va întâmpla nimic semnificativ, dar dacă ele cooperează, viaţa ta va deveni subit o posibilitate colosală, de la cele mai joase la cele mai înalte aspecte ale sale. Corpul este ca o poartă. Dacă te uiţi tot timpul la o poartă închisă, aceasta devine pentru tine un obstacol. Dacă este însă întotdeauna deschisă, ea devine o posibilitate. Se spune că durata unui minut depinde de ce parte a uşii de la baie te situezi! Persoana din interior spune: „Doar un minut, ies imediat”. Pentru cel situat afară însă, acest minut pare o eternitate! Orice practică spirituală din lume este asociată întrun fel sau altul cu organizarea acestor cinci elemente. Cea mai fundamentală practică din sistemul yoghin este bhuta shuddhi - curăţarea elementelor din sistemul fizic pentru ca acestea să opereze într-o manieră armonioasă. Toate tehnicile yoghine sunt derivate în esenţă din curăţarea acestor elemente. Fundamentul existenţei individuale este memoria, care pătrunde adânc în aceste cinci elemente. Curăţarea elementelor de tendinţele compulsive generate de memoria mentală, genetică, evoluţionistă şi karmică a individului conduce la crearea unei armonii perfecte între individ şi cosmos. (Vom

examina mai detaliat rolul memoriei într-un capitol ulterior.) Atunci când atingi un anumit nivel de expertiză în practica yoga, tu realizezi ceea ce se numeşte bhuta siddhi - controlul asupra elementelor. Prin obţinerea acestui control, viaţa îşi revarsă automat abundenţa asupra ta. Nimeni nu te mai poate împiedica să te bucuri de sănătate, fericire, claritate şi iluminare. Aşadar, viaţa poate fi experimentată ca o mare posibilitate sau ca un mare obstacol. Totul depinde de măsura în care cele cinci elemente cooperează cu tine. Eliberarea şi înlănţuirea depind de cele cinci elemente. Existenţa te poate prinde în capcana iluziei, dar te poate inclusiv susţine. Acesta este paradoxul procesului vieţii. Iubirea şi ura, libertatea şi înlănţuirea, viaţa şi moartea sunt interdependente. Dacă ar fi separate, nu ar exista nicio problemă, fiind uşor de evitat sau de urmărit. Problema este însă că ele sunt indisociabile. Dacă încerci să eviţi viaţa, vei evita inclusiv moartea! În India antică existau curtezane maestre în arta seducţiei. Ele purtau bijuterii complicate, care păreau imposibil de scos. Întregul lor corp era acoperit cu ornamente. Dacă doreai să le scoţi una câte una, ar fi durat foarte mult timp. Mânaţi de dorinţă, bărbaţii îşi doreau să dezbrace rapid femeia aleasă, dar acest lucru se dovedea imposibil. Curtezanele îi încurajau oferindule de băut, dar cu cât beau mai mult, cu atât mai dificilă se dovedea sarcina lor, aşa că în cele din urmă bărbaţii adormeau epuizaţi. Secretul curtezanelor consta într-un ac. Dacă îl scoteai, toate podoabele lor cădeau automat de pe ele. Numai ele cunoşteau însă acest secret. Sadhana

Viaţa aminteşte de acest truc. Ea pare o reţea incredibil de complexă, dar există un ac de care depinde această complexitate, iar acesta este identitatea ta. Jocul celor cinci elemente este incredibil de complicat, dar secretul libertăţii este individualitatea limitată. Dacă o scoţi din priză, aceasta dispare pur şi simplu, iar tu devii liber. Dacă ştii cum să te deconectezi de ea, întreaga complexitate a vieţii dispare şi totul devine incredibil de simplu. Subit, te trezeşti perfect aliniat cu existenţa. Cel mai simplu lucru pe care îl poţi face pentru a-ţi schimba starea de sănătate şi structura fundamentală a corpului este să tratezi cele cinci elemente cu devoţiune şi cu respect. Încearcă următorul exerciţiu: ori de câte ori te afli într-un contact conştient cu unul din cele cinci elemente (lucru care se întâmplă în fiecare moment al vieţii tale), fă o încercare conştientă de a-l identifica cu idealul tău spiritual suprem, indiferent dacă acesta este Shiva, Ramna, Krishna, Dumnezeu, Allah (sau chiar Marx!). În momentul de faţă tu eşti o fiinţă psihologică, iar mintea ta este plină de ierarhii. Acest proces va egaliza aceste ierarhii. După o vreme, ele nu vor mai conta deloc pentru tine, iar numărul momentelor conştiente din viaţa ta va creşte. Aceasta este marea schimbare. Aerul pe care îl respiri, hrana pe care o consumi, apa pe care o bei, solul pe care calci şi chiar spaţiul care te susţine - toate reprezintă o posibilitate divină pentru tine. Construirea de temple pentru cele cinci elemente În India de Sud există cinci temple majore, care au fost construite pentru cele cinci elemente. Aceste temple

nu au fost construite în scopul adoraţiei, ci pentru a facilita un anumit tip specific de practici spirituale. Spre exemplu, dacă doreşti să îţi purifici elementul apă, trebuie să te duci la unul din aceste temple şi să aplici anumite practici specifice. Pentru a-ţi purifica elementul aer trebuie să te duci la un alt templu şi aşa mai departe. În acest fel, au fost construite cinci temple minunate pentru toate cele cinci elemente, impregnate cu energia necesară pentru a facilita anumite practici spirituale precise. În mod tradiţional, aspiranţii spirituali călătoreau de la un templu la altul pentru a fi iniţiaţi în practicile menite să le confere controlul asupra celor cinci elemente, astfel încât să se poată bucura în final de sănătate, mulţumire şi chiar transcendenţă. Cele cinci temple au fost construite astfel încât să funcţioneze ca un singur sistem. Tehnologia folosită a fost absolut uimitoare. Cei care cunoşteau practicile spirituale corecte se puteau folosi de acestea. Chiar şi cei care nu le cunoşteau beneficiau de simpla lor prezenţă în interiorul templului. Aceste temple continuă să existe şi astăzi, şi chiar şi cei care nu le înţeleg funcţia energetică se minunează de măreţia arhitecturii lor. Când rahatul a ajuns până la tavan Să îţi spun o poveste... Într-o zi, împăratul Akbar şia întrebat curtenii: - Ce credeţi că îi oferă omului cea mai mare plăcere? S-a auzit imediat un cor de răspunsuri. Spre exemplu, unul din curteni i-a răspuns: - Cea mai mare plăcere este slujirea lui Dumnezeu, Măria Ta. Toţi împăraţii sunt înconjuraţi de linguşitori, aşa că un altul i-a răspuns:

- Mărita Ta, slujirea ta este cea mai mare plăcere la care mă pot gândi! Un al treilea curtean i-a răspuns: - Simpla privire a feţei tale îmi oferă bucura supremă! Şi astfel, curtenii s-au întrecut care mai de care să îi ridice osanale împăratului. Numai înţeleptul Birbal tăcea plictisit. Akbar l-a întrebat: - Birbal, de ce eşti atât de tăcut? Tie ce anume îţi oferă cea mai mare plăcere? - Defecaţia, i-a răspuns Birbal. Până atunci, Akbar se simţise excelent ascultând răspunsurile pline de adoraţie ale curtenilor săi. Acum el s-a enervat însă. - Pentru că ai rostit o astfel de obscenitate la curtea mea, i-a spus el, îţi dau ocazia să dovedeşti ce ai spus. Dacă nu poţi dovedi acest lucru, îţi rişti capul. - Acordă-mi două săptămâni, Măria Ta, i-a răspuns Birbal, şi îţi voi dovedi. - S-a făcut, i-a spus Akbar. În weekendul următor, Birbal a organizat o vânătoare pentru Akbar, având grijă să ia în pădure şi toate femeile din palat, nu doar curtenii. El a organizat tabăra în aşa fel încât cortul lui Akbar să fie situat chiar în centru. În jurul lui a plasat diferitele familii, femeile şi copiii. În continuare, a dat ordin bucătarilor să prepare cel mai alese mâncăruri. Aceştia au creat nişte veritabile delicatese, iar Akbar a mâncat foarte bine. La urma urmelor, era în vacanţă. În dimineaţa următoare, când s-a trezit din somn, împăratul şi-a dat seama că nu exista niciun cort folosit ca toaletă. El s-a întors în cortul său şi a început să se plimbe de colo-colo, dar presiunea se acumula în intestinele sale. A încercat să se ascundă în pădure, dar

Birbal avusese grijă ca femeile să se plimbe peste tot în jur. Presiunea din intestinele împăratului creştea de la o clipă la alta. Pe la amiază, Akbar nu a mai putut-o suporta. Era pe punctul să facă pe el. Birbal, care asistase discret la întreaga scenă, a continuat să se plimbe prin jur, murmurând: „Cortul-toaletă, unde să îl plasez, unde să îl plasez...?” De fapt, nu făcea decât să creeze o stare de confuzie şi să tărăgăneze şi mai mult lucrurile. Pe scurt, împăratul era plin de rahat, iar când nu mai putea suporta nicio secundă, cortul-toaletă a fost în sfârşit înălţat. Akbar s-a grăbit să intre în el şi a gemut de uşurare. Birbal, care îl aştepta afară, l-a întrebat: - Acum eşti de acord cu mine, Măria Ta? - Chiar este cea mai mare plăcere dintre toate, i-a răspuns Akbar. Atunci când te eliberezi de ceva ce nu mai poţi ţine în tine, aceasta este cea mai mare plăcere dintre toate, nu-i aşa? Nu contează despre ce este vorba! Aşadar, corpul poate deveni o problemă, şi încă una foarte mare. El poate deveni o barieră dintre tine şi bucuria de a trăi. Dacă doreşti să îţi păstrezi corpul într-o stare de sănătate, este important să fii atent la activităţile care îi fac plăcere acestuia: alimentaţia, somnul şi sexul. Ne vom ocupa de fiecare dintre acestea în paginile următoare. Sadhana Este foarte important să nu mănânci întruna. Dacă ai mai puţin de 30 de ani, trei mese pe zi sunt suficiente. Dacă ai depăşit 30 de ani, cel mai bine este să reduci

numărul meselor la două pe zi. Corpul şi creierul lucrează cel mai bine atunci când stomacul este gol. De aceea, mănâncă uşor, astfel încât la două ore şi jumătate de la masă stomacul să se golească complet, iar în 12-l8 ore hrana să părăsească în totalitate organismul. În acest fel, vei experimenta mult mai multă energie, agilitate şi luciditate. Acestea sunt ingredientele unei vieţi de succes, indiferent ce alegi să faci cu ea. Hrana privită ca un combustibil Corpul fizic nu este altceva decât o acumulare de hrană. Yoga insistă foarte mult asupra hranei, pornind de la premisa că aceasta are un impact uriaş asupra corpului pe care ţi l-ai construit. Există o întreagă ştiinţă yoghină în spatele alimentaţiei, care îţi spune ce, cum şi când trebuie să mănânci. Calitatea alimentaţiei determină calitatea corpului şi cât de confortabil se simte acesta. Tu îţi pregăteşti acest corp astfel încât să poţi alerga graţios ca o gazelă, sau îl îndopi până nu mai poţi, ajungând să cântăreşti o sută de kilograme? îţi pregăteşti corpul astfel încât să îţi facilitezi stările meditative superioare? Există alimente recomandate pentru fiecare înclinaţie, în funcţie de ceea ce doreşti să faci cu viaţa ta. Maniera în care mănânci nu îţi determină numai starea de sănătate fizică, ci şi gândurile, sentimentele şi felul în care experimentezi viaţa. Adoptarea unei alimentaţii inteligente presupune înţelegerea tipului de combustibil de care are nevoie corpul tău şi furnizarea acestuia, astfel încât organismul tău să funcţioneze la modul optim. Să spunem că ţi-ai cumpărat o maşină pe benzină, dar pompezi în ea motorină (combustibilul pentru

motoare diesel). Aceasta poate funcţiona inclusiv cu motorină, dar nu la capacitatea ei optimă. În plus, durata ei de viaţă va fi semnificativ redusă. Într-o manieră similară, dacă nu înţelegem pentru ce tip de combustibil este conceput acest corp, forţându-l să mănânce orice, el nu va funcţiona niciodată la capacitatea sa optimă, iar longevitatea sa va fi compromisă. Compatibilitatea combustibilului cu maşinăria care îl foloseşte joacă un rol decisiv, îndeosebi pentru cei care doresc să îşi calibreze corpul în anumite scopuri precise. Pentru ce tip de hrană este conceput organismul uman? Dacă mănânci anumite alimente, corpul tău se simte fericit. Dacă mănânci altele, el devine letargic şi inert, iar tu începi să dormi din ce în ce mai mult. Dacă dormi opt ore pe noapte şi trăieşti o sută de ani, înseamnă că ţi-ai petrecut o treime din viaţă dormind! Alte 30-40 de procente sunt cheltuite pe alimentaţie, toaletă şi alte necesităţi. În acest fel, îţi rămâne foarte puţin timp pentru a trăi efectiv! În principiu, omul mănâncă pentru a căpăta energie. Ce simţi însă atunci când mănânci prea mult: te simţi plin de energie, sau letargic? în funcţie de calitatea hranei consumate, tu simţi la început o stare de letargie, urmată treptat de una plină de energie. De ce? Unul din motive este că organismul tău nu poate digera hrana gătită la foc fără ajutorul unor enzime. Nu toate enzimele necesare sunt prezente în corp. Multe dintre ele sunt conţinute direct de alimente. Atunci când găteşti la foc alimentele, 80-90% din enzime sunt distruse. În acest caz, corpul se vede nevoit să înlocuiască el însuşi aceste enzime. Enzimele pe care le

distrugi prin gătire nu pot fi reconstituite niciodată în totalitate, aşa că aproximativ 50% din hrana consumată se transformă într-un deşeu. Un alt aspect de care trebuie să ţinem seama este stresul asupra sistemului. Corpul trebuie să proceseze toată această hrană pentru a obţine o mică doză de energie de care are nevoie pentru activităţile sale de zi cu zi. Dacă am mânca alimente care conţin enzimele necesare, sistemul uman ar funcţiona pe un nivel superior de eficienţă, iar raportul hrană-energie ar fi complet diferit. Consumul alimentelor naturale în starea lor crudă (negătită la foc), în care celulele sunt încă vii, conferă o sănătate şi o vitalitate enormă organismului uman. Este foarte uşor să faci experimente în această direcţie. Nu-ţi mai întreba doctorul, nutriţionistul sau instructorul yoga ce trebuie să mănânci. Întrebă-ţi corpul ce alimente îl satisfac cel mai mult. Nu-ţi lăsa însă limba (papilele gustative) să ia toate deciziile. Alimentaţia ideală este întotdeauna cea care îţi determină organismul să se simtă cel mai confortabil. Învaţă să îţi asculţi corpul. Pe măsură ce vei deveni din ce în ce mai conştient de corpul tău, vei înţelege din ce în ce mai uşor cât de benefice îţi sunt diferite alimente. Nici măcar nu va trebui să le mănânci. Există un tip de sensibilitate care poate fi cultivată şi care îţi permite să ştii ce impact poate avea un aliment asupra corpului tău prin simpla lui privire sau atingere. Sadhana Fă următorul experiment: pregăteşte-ţi o masă ideală, înainte de a începe să mănânci însă, enervează-te dintr-un motiv oarecare, blestemă întreaga lume, apoi

mănâncă. Observă apoi cum te simţi după ce ai mâncat. La masa următoare, tratează-ţi mâncarea cu respectul cuvenit unui combustibil care alimentează însuşi procesul vieţii în tine. Observă din nou cum te simţi după ce ai mâncat. (De bună seamă, dacă eşti hipersensibil, nu aplica decât partea a doua a experimentului!) Marea majoritate a oamenilor pot reduce hrana consumată la o treime. În acest fel, ei se simt mult mai plini de energie, şi nici măcar nu slăbesc. Totul depinde de receptivitatea pe care şi-o cultivă. Corpul lor este atât de receptiv cât îi permite conştiinţa. Dacă este adevărat că poţi munci la fel de mult şi îţi poţi susţine toate procesele corporale cu doar o treime din hrana consumată, este evident că maşinăria corpului tău va deveni mult mai eficientă. Seminţele Valoarea pranică a seminţelor de orice fel este uriaşă, întrucât acestea reprezintă forme de viaţă extrem de concentrate. La aceasta se adaugă şi o valoare nutriţională fantastică. O nucă nu este altceva decât o sămânţă, iar o sămânţă este o posibilitate sublimă. Ea conţine în sine viitorul întregii plante. O singură sămânţă este capabilă să umple întreaga planetă cu vegetaţie. În consecinţă, consumul seminţelor de orice fel poate îmbunătăţi sănătatea corpului uman pe foarte multe nivele. Dacă este posibil, înmoaie seminţele în apă timp de 6-8 ore înainte de a le consuma, îndeosebi dacă sunt uscate. Toate seminţele au o autoprotecţie chimică naturală. Înmuierea lor în apă scoate la suprafaţă aceste substanţe toxice, care pot fi eliminate prin decojirea seminţelor. În plus, procesul înmuierii le reduce

conţinutul proteic concentrat, care îngreunează uneori digestia lor. Bucătăria iadului Există o dezbatere extrem de controversată între susţinătorii vegetarianismului şi opozanţii lor. Foarte mulţi oameni mă întreabă ce alimentaţie este mai bună. Vegetarienii sunt adeseori înclinaţi să fie „mai catolici decât Papa”, în timp ce non-vegetarienii susţin că sunt mai robuşti şi mai bine pregătiţi pentru a face faţă lumii exterioare, dat fiind că includ în meniul lor toate speciile planetei. Au apărut chiar filozofii importante pornind exclusiv de la alegerile alimentare. Yoga nu priveşte alimentaţia dintr-o perspectivă religioasă, filozofică, spirituală sau morală. Singurul lucru care îi interesează pe yoghini este cât de compatibilă este hrana cu tipul nostru de corp. Această compatibilitate depinde de diferitele scopuri pe care ni le propunem. Dacă îţi doreşti să fii mare, se recomandă anumite tipuri de alimente. Dacă îţi doreşti un corp care să susţină un anumit nivel de inteligenţă, dar mai ales de conştiinţă, de luciditate şi de agilitate, ai nevoie de cu totul alte alimente. Dacă nu te mulţumeşti exclusiv cu o stare de sănătate relativ optimă şi cu plăcerile obişnuite ale vieţii, ci îţi doreşti un corp suficient de receptiv pentru a putea descărca întregul cosmos, trebuie să îţi schimbi radical modul de a te hrăni. Dieta trebuie gestionată în funcţie de aspiraţiile tale. Dacă aceste aspiraţii implică şi alte dimensiuni, este foarte important să îţi asiguri un anumit echilibru alimentar. Dacă facem însă abstracţie de scopuri şi de aspiraţii, pentru ce tip de combustibil este conceput corpul uman? Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui

să fim foarte atenţi la ceea ce îşi doreşte organismul nostru. Modificările, ajustările şi adaptările pot veni mai târziu. Dacă nu îţi doreşti decât să supravieţuieşti, mănâncă orice vrei. Dacă nevoile de bază ale supravieţuirii îţi sunt însă asigurate şi ai de ales, începe să mănânci conştient. Nu te lăsa controlat numai de impulsurile papilelor tale gustativele! ascultă-ţi corpul în profunzime. În lumea animalelor, acestea pot fi clasificate în erbivore şi carnivore. Primele nu consumă decât plante, iar celelalte sunt de regulă prădătoare, consumând carnea altor animale. Între aceste două categorii de creaturi există diferenţe fundamentale de design şi de construcţie a sistemului fizic. De vreme ce ne propunem să înţelegem mai bine alimentaţia, haide să explorăm puţin sistemele digestive ale ambelor categorii. Canalul alimentar este un tub digestiv care conduce de la gură la deschizătura anală. Dacă analizăm acest tub, constatăm că există diferenţe fundamentale între erbivore şi carnivore. Să le analizăm pe cele mai semnificative. Pe de o parte, dinţii carnivorelor nu le permit acestora decât să taie, în timp ce cei ai erbivorelor le permit inclusiv să mestece. Fiinţele umane au o dantură asemănătoare cu a erbivorelor. De ce există această diferenţă de design? Dacă iei nişte orez negătit şi îl ţii în gură timp de un minut sau două, poţi observa că acesta devine dulce. Acest fenomen se datorează faptului că enzimele din gură transformă carbohidraţii din orez în zahăr (acesta fiind un aspect esenţial al procesului digestiv). Enzima responsabilă este numită „ptialină” şi este conţinută în salivă. Ptialina este prezentă în saliva tuturor erbivorelor, dar nu şi în cea a carnivorelor. Prin urmare, carnivorele trebuie să îşi taie hrana în bucăţi mai mici,

pe care le înghit, în timp ce erbivorele trebuie să o mestece. Masticaţia presupune măcinarea alimentelor şi amestecarea lor cu salivă. Aşa se explică forma maxilarelor erbivorelor, care este diferită de cea a carnivorelor. Dacă procesul masticaţiei este realizat corect, circa 50% din procesul digestiv se încheie la nivelul gurii. Cu alte cuvinte, stomacul se aşteaptă să primească o hrană parţial digerată pentru a putea încheia în mod eficient procesul digestiei. În viaţa modernă, oamenii sunt atât de grăbiţi încât înghit „pe nemestecate” alimentele în pauza de prânz, fără să apuce să le mestece suficient, aşa cum ar necesita un proces digestiv corect. Activitatea stomacului este îngreunată nu doar de hrana nedigerată, ci şi de cea parţial distrusă. Bucătăriile moderne au devenit nişte locuri în care alimentele sunt distruse cu eficienţă. Alimentele pline de substanţe nutritive şi de vitalitate sunt degradate sistematic prin intermediul procesului de gătire, care le privează de valoarea lor nutriţională şi de cea pranică (respectiv, de capacitatea lor de a susţine viaţa spirituală). Mai departe, dacă examinăm lungimea canalului digestiv, constatăm că erbivorele au un tub digestiv de 5-6 ori mai mare decât lungimea corpului lor. Tubul digestiv al carnivorelor nu depăşeşte decât de 2-3 ori lungimea corpului lor. Cu alte cuvinte, carnivorele au un canal alimentar mult mai scurt decât erbivorele, iar această diferenţă arată clar ce tip de hrană trebuie să consume fiecare specie. Atunci când consumi carne crudă, aceasta are nevoie de 70-72 de ore pentru a trece prin sistemul digestiv. Carnea gătită are nevoie de 50-52 de ore.

Legumele gătite au nevoie de 24-30 de ore, cele negătite de 12-15 ore, iar fructele doar de 1,5-3 ore. Dacă ţii carnea negătită afară timp de 70-72 de ore, ea intră în putrefacţie. Este suficientă o bucăţică de carne în putrefacţie pentru a te scoate afară din casă, din cauza mirosului! Putrefacţia apare mult mai rapid vara, când temperatura şi umezeala aerului o favorizează. Stomacul uman este un loc „tropical”. Cu alte cuvinte, carnea care rămâne în el timp de 72 de ore intră într-un proces de putrefacţie foarte accelerat. Activitatea bacteriană devine excesivă, iar organismul trebuie să cheltuiască foarte multă energie pentru a reduce acest nivel al microorganismelor, pentru ca el să nu depăşească graniţa dintre sănătate şi o boală infecţioasă. Cu siguranţă, dacă vizitezi un prieten la spital, nu îi duci o pizza sau o friptură. Marea majoritate a oamenilor care fac vizite la spital le duc celor dragi fructe. Dacă teai pierde în sălbăticie, ce alimente ai mânca înainte de toate? Fructe, de bună seamă. (Până şi Adam a mâncat un măr în grădina raiului, deşi ştim cu toţii câte probleme i-a creat acest lucru!) Ar urma apoi rădăcinile, uciderea unui animal, gătitul lui, şi în sfârşit cultivarea unei recolte. Fructele sunt alimentele cele mai uşor de digerat, şi toţi oamenii ştiu instinctiv acest lucru. Majoritatea carnivorelor nu mănâncă în fiecare zi, şi cu siguranţă nu de trei ori pe zi! Ele ştiu că hrana pe care o consumă se mişcă foarte lent prin tubul lor digestiv. Se spune că un tigru nu mănâncă decât o dată la 6-8 zile. Atunci când îi este foame, el devine foarte agil şi capturează o pradă, după care mănâncă o masă grea, de 25 de kilograme de carne, după care dormitează sau se plimbă leneş prin jur. O cobră mănâncă echivalentul a 60% din greutatea corpului său la o singură masă, dar

nu mai des de o dată la 12-15 zile. Pigmeii din Africa Centrală vânau cândva elefanţi, cărora le mâncau organele şi carnea crudă, şi le beau sângele, după care dormeau încontinuu peste 40 de ore. Pe măsură ce stilul de viaţă a devenit mai urban şi mai sedentar, oamenii nu au mai reuşit să susţină însă acest mod de viaţă. Nimeni nu şi-ar putea permite astăzi să trăiască în acest fel. Noi trebuie să mâncăm în fiecare zi şi să ne odihnim în anumite momente specifice tocmai din cauză că tubul nostru digestiv este similar celui al erbivorelor. Dezbatere pe tema proteinelor În zilele noastre se pune un accent foarte mare pe consumul de proteine. Este important să înţelegi că numai 3% din corpul nostru este alcătuit din proteine şi că orice exces de proteine poate conduce la cancer. Carnea este foarte bogată în proteine. Este suficientă o cantitate foarte mică de carne pentru a acoperi necesarul de proteine al omului. Diferenţa călătoreşte foarte lent prin tubul digestiv şi poate conduce la o gamă largă de probleme, cum ar fi activitatea bacteriană excesivă, creşterea duratei somnului, o mai mare inerţie la nivelul corpului şi o scădere a procesului de regenerare celulară. La rândul lor, toate aceste simptome pot reduce sensibilitatea percepţiei umane. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care carnea nu este considerată favorabilă pentru procesul spiritual, care îşi propune înainte de toate îmbunătăţirea percepţiei dincolo de limitările fizice. Drama digestiei proaste Un alt aspect de care trebuie să ţinem seama este acela că digestia anumitor alimente produce substanţe

alcaline, iar cea a altor alimente produce substanţe acide. Dacă aceste alimente sunt amestecate, stomacul devine confuz şi produce ambele tipuri de substanţe, care se neutralizează reciproc, astfel încât sucurile digestive îşi pierd puterea. În consecinţă, alimentele rămân în stomac mai mult timp decât este necesar, slăbind capacitatea organismului de a se regenera la nivel celular. Acelaşi mecanism conduce la tamas (un concept yoghin care face referire la inerţie) la nivelul sistemului energetic. De-a lungul timpului, acest lucru afectează negativ calitatea fiinţei şi blochează transformarea în bine a acesteia. În mod tradiţional, oamenii din sudul Indiei obişnuiau să nu amestece între ele alimentele. La ora actuală, foarte puţini oameni mai mănâncă de dragul binelui lor. Alimentaţia a devenit un obicei social. Oamenii mănâncă la restaurante şi dineuri, iar varietatea hranei este considerată mai importantă decât îmbunătăţirea stării de sănătate şi amplificarea stării de vitalitate. Principala întrebare nu se referă la ceea ce nu trebuie să mănânci, ci la cantităţile benefice ale alimentelor consumate. Nu este vorba de o simplă chestiune morală, ci chiar de viaţa însăşi. Dacă trăieşti la oraş, tu ai nevoie de o minte agilă şi eficientă, dar şi de un echilibru fizic şi mental. În plus, foarte mulţi oameni au aspiraţii spirituale, chiar dacă doar din când în când! Prin urmare, fiecare individ trebuie să ajungă la propriul său echilibru dietetic, nu prin asumarea unui legământ, ci prin observaţia directă şi prin conştientizare. Este foarte important să nu te transformi într-un obsedat al alimentaţiei. Hrana nu trebuie să devină niciodată un subiect obsesiv. Practic, toate creaturile de

pe Pământ ştiu ce trebuie să mănânce şi ce nu. În aceste condiţii, de ce este alimentaţia umană atât de problematică? Deoarece oamenii nu sunt suficient de lucizi şi nu ştiu să se informeze corect. În esenţă, ştiinţa yogăi operează cu lumea interioară a omului. Prin studierea profundă a mecanismului uman, ea s-a divizat în timp în mai multe ramuri. Un astfel de sistem derivat din yoga este Ayurveda, care tinde să redevină extrem de popular în această epocă modernă. Cuvântul ayur înseamnă „durată a vieţii”, iar cuvântul veda înseamnă „ştiinţă” sau „cunoaştere”. Aşadar, Ayurveda este ştiinţa extinderii vieţii umane. Ea reprezintă un sistem care se foloseşte de viaţa vegetală şi de elementele Pământului pentru a susţine sănătatea şi pentru a corecta neregularităţile sistemice. Astfel de sisteme ale cunoaşterii au fost create cu scopul de a-i asista pe cei incapabili să aplice tehnicile necesare de yoga pentru a ajunge la aceleaşi scopuri. Sadhana Consumul zilnic al unei linguri de unt clarificat (pe care indienii îl numesc ghee) cu câteva minute înainte de masă face minuni pentru sistemul digestiv. Dacă vei mânca unt clarificat amestecat cu zahăr, el va fi digerat şi se va transforma în grăsime, dar dacă îl vei mânca fără zahăr, el îţi va curăţa, îţi va vindeca şi îţi va lubrifia tubul digestiv. În plus, curăţarea colonului va conduce foarte rapid la o revitalizare a pielii, care va începe literalmente să strălucească. Chiar şi oamenii care preferă să nu consume produse lactate pot face acest experiment, întrucât untul clarificat trece prin sistemul digestiv fără a fi digerat aproape deloc.

Codul evoluţionist Dacă nu te poţi abţine de la hrana nevegetariană, cel mai recomandabil aliment este peştele. Pe de o parte, acesta este uşor de digerat şi are o valoare nutriţională foarte mare. Pe de altă parte, peştele lasă amprenta cea mai redusă asupra ta. Ce înseamnă acest lucru? Corpul nostru - tot ceea ce mâncăm, excretăm şi ceea ce este incinerat sau îngropat în final - este pământ pur. Programul soft al sistemului nostru are grijă ca dacă mănânci un fruct, acesta să fie transformat într-un corp uman, nu într-unul de maimuţă sau de şoarece. Eficienţa sistemului neutralizează programul care a transformat solul într-un fruct şi creează un soft nou, care transformă fructul într-o formă umană. În cazul creaturilor mai evoluate, îndeosebi al mamiferelor, softul acestora este mai distinct şi mai individualizat. În consecinţă, sistemul uman are dificultăţi mai mari de a neutraliza softul unor astfel de creaturi dacă le consumi şi încerci să le suprapui programul personal cu unul nou. În rândul animalelor, peştele reprezintă o formă mai timpurie de viaţă care a apărut pe această planetă, aşa că are un cod de software mai uşor de neutralizat, putând fi mai uşor de integrat în codul personal. Animalele înzestrate cu o inteligenţă mai mare, îndeosebi cele capabile de o gamă largă de emoţii (cum ar fi vacile şi câinii), îşi păstrează propriile memorii. Cu alte cuvinte, noi nu putem integra complet creaturile mai evoluate, mai inteligente şi mai bine înzestrate cu emoţii în sistemul nostru. În comunităţile mai primitive, care rezonau mult mai bine cu pământul, oamenii vânau şi consumau animale, dar reuşeau să neutralizeze într-o mai mare măsura consecinţele printr-o activitate fizică

extrem de intensă. Oamenii moderni trăiesc însă o viaţă în mare măsură sedentară. Pe fundalul acesteia, dieta nevegetariană conduce la un nivel foarte mare de aciditate, care explică în bună măsură stresul neobişnuit de mare experimentat la ora actuală în lume. În plus, animalele de talie mare, îndeosebi vacile, sunt conştiente de măcelărirea lor iminentă cu mult timp înainte de producerea acesteia. De aceea, ele experimentează un mare stres, care le acidifică în mare măsură propriul sistem. La rândul lui, acesta are un mare impact negativ asupra celor care le consumă mai târziu carnea. Simţul gastronomic Dacă vei observa ciclul natural al corpului tău, vei descoperi că acesta include o mandala. O mandala este un ciclu de 40-48 de zile prin care trece organismul uman. În fiecare astfel de ciclu există trei zile în care corpul nu are nevoie de mâncare. Dacă eşti conştient de maniera în care funcţionează corpul tău, îţi poţi da seama că în anumite zile acesta nu are nevoie de mâncare. În aceste zile tu poţi renunţa fără niciun efort la hrană. Chiar şi câinii sau pisicile au astfel de zile în care nu mănâncă. Ziua în care sistemul optează pentru a nu mânca este o zi de purificare. Dat fiind că marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de aceste zile, în calendarul indian a fost fixată special în acest scop ziua Ekadashi. Ekadashi este cea de-a 11-a zi a segmentului lunar, repetându-se la fiecare 14 zile. Ea este considerată în mod tradiţional ca o zi oportună pentru a posti. Cei care nu sunt capabili să postească din cauza activităţii fizice intense pe care o desfăşoară şi cei care nu au o practică spirituală adecvată care să susţină

acest post pot opta pentru o dietă uşoară, bazată exclusiv pe fructe. Dacă te forţezi să ţii post fără a-ţi pregăti într-o măsură suficientă corpul şi mintea, nu vei face decât să îţi deteriorezi şi mai mult sănătatea. Pe de altă parte, dacă mintea, corpul şi energia ta sunt pregătite în mod corespunzător printr-o serie de practici adecvate, postul îţi poate aduce mari beneficii. Oamenii care consumă constant nicotină şi cafeină descoperă rapid că postul este foarte dificil pentru ei. De aceea, înainte de post pregăteşte-ţi corpul printr-o alimentaţie adecvată, care să includă îndeosebi legume şi fructe, adică alimente cu un conţinut ridicat în apă. Nu toţi oamenii au de câştigat de pe urma postului, dar dacă acesta este realizat corect, beneficiile lui pot fi remarcabile. Întregul scop al yogăi este spargerea coconului corpului fizic şi trezirea corpului senzorial mai mare, care permite experimentarea tuturor lucrurilor ca parte integrantă din sine. Postul reprezintă o extensie a acestei logici, o modalitate de a te hrăni fără nicio ingerare activă. În zilele noastre el este practicat adeseori ca un proces de detoxificare, dar adevărata lui raţiune este aceasta. Aşa se explică de ce toate tradiţiile spirituale din lume au fixat perioade de post pentru adepţii lor. În tradiţia yoghină, perioada de post a fost fixată în funcţie de ciclul lunar, întrucât capacitatea fiinţei umane de a asimila energia apei, aerului şi luminii solare este mai mare în anumite zile a ciclului lunar. În unele religii, perioada de post a fost fixată în toiul verii, când consumul de apă şi de energie solară este ridicat în mod natural. Străbunica mea, o bătrână adorabilă, considerată adeseori excentrică de către cei care nu o cunoşteau

suficient de bine, îşi dăruia adeseori hrana furnicilor şi vrăbiilor. Ori de câte ori făcea acest lucru, faţa i se inunda de lacrimi de fericire. Oamenii din jur îi spuneau: - De ce nu mănânci, bătrâno? - Pentru că sunt sătulă, le răspundea ea. Una peste alta, cei care îi dădeau astfel de sfaturi au murit cu mult timp înaintea ei. Străbunica mea a murit la venerabila vârstă de 113 ani! Şi mama a moştenit acest obicei. Înainte de a-şi mânca micul dejun, ea hrănea cu o mână de mâncare furnicile. Abia apoi se punea la masă. Această tradiţie este foarte veche în rândul femeilor din numeroase familii. Furnica este cea mai mică creatură vie pe care o putem vedea în jur, cel mai lipsit de importanţă organism la care ne putem gândi. De aceea, el este primul care trebuie hrănit. Într-un fel, este o ofrandă adusă nu zeilor sau altor fiinţe celeste, ci celei mai mici creaturi pe care o cunoaştem. Această planetă le aparţine acestora la fel de mult cum ne aparţine nouă. Nu este greu de înţeles că toate creaturile de pe această planetă au acelaşi drept de a trăi ca şi noi. Această înţelegere ne poate ajuta să creăm în jurul nostru o atmosferă mentală şi fizică oportună, care să ne faciliteze creşterea conştiinţei. Adeseori, un act simplu de acest fel este suficient pentru a te elibera de identificarea cu corpul fizic. Cu cât te identifici într-o mai mică măsură cu corpul, cu atât mai mult ţi se amplifică luciditatea în ce priveşte celelalte dimensiuni ale tale. Atunci când îţi este foarte foame, singurul lucru pe care şi-l doreşte corpul tău este să mănânce. Aşteaptă însă două minute, şi vei constata o mare diferenţă. Atunci când îţi este foarte foame, tu te

identifici exclusiv cu corpul. Dacă îi vei acorda însă acestuia puţin spaţiu, vei constata subit că nu mai eşti una cu el. Gautama Buddha a mers până acolo încât a declarat: „Dacă îţi este foarte foame, dar îi oferi altcuiva mâncarea ta, vei deveni mai puternic”. Eu nu merg atât de departe. Nu fac decât să te invit să aştepţi câteva minute! îţi garantez că în final te vei simţi mai puternic. Dacă acţionezi foarte compulsiv atunci când îţi este foame, merită să sari în mod conştient peste câte o masă, încearcă următorul lucru: într-o zi în care îţi este foarte foame şi ai la dispoziţie câteva din mâncărurile tale favorite, încearcă să sari peste masă. Nu îţi propun acest lucru pentru a te tortura, ci dimpotrivă, pentru a te elibera din camera de tortură în care se poate transforma foarte uşor corpul tău. Esenţa postului ţine de tipurile de alimente pe care le mănânci, de cantităţile consumate, de felul în care mănânci şi de transformarea alimentaţiei dintr-un act compulsiv într-unul conştient. Sadhana Fă următorul experiment. Începe cu 25% alimente vii, sută la sută naturale şi neprocesate (fructe şi legume), iar în următoarele 4-5 zile creşte acest procent până la 100%. Mănâncă în acest fel o zi sau două, iar în următoarele cinci zile redu cantitatea de alimente crude cu câte 10% pe zi, până când ajungi la 50%. Acest procent este ideal pentru cei mai mulţi dintre oamenii care îşi doresc să fie activi timp de 16-l8 ore pe zi. Reţine: dacă vei mânca alimente gătite, vei avea nevoie de 15 minute pentru a mânca o masă. Dacă vei mânca însă crudităţi, vei avea nevoie de ceva mai mult

timp pentru a mânca aceeaşi cantitate de alimente, întrucât va trebui să le mesteci mai mult timp. Natura organismului uman este însă de aşa natură că după 15 minute corpul tău îţi va spune că nu mai are nevoie de mâncare. În acest fel, oamenii au tendinţa de a mânca mult mai puţin şi de a slăbi considerabil. În acest scop, nu trebuie decât să fii puţin mai conştient de ceea ce mănânci. De la agitaţie la relaxare Faptul că dormi noaptea face ca dimineaţa şi seara să te simţi extrem de diferit. Diferenţa rezidă în nivelul de relaxare pe care îl conferă somnul. Dacă ţi-ai putea păstra relaxarea de-a lungul activităţilor zilei, seara te-ai simţi la fel de plin de energie şi de entuziasm ca dimineaţa. Dacă te trezeşti plin de prospeţime dimineaţa, acesta este un lucru bun, dar pe măsură ce nivelul tău de relaxare se reduce, tu începi să te simţi treptat din ce în ce mai stresat. Stresul nu are nimic de-a face cu munca. Este foarte important să înţelegi acest lucru. Nu ceea ce faci te stresează. Foarte multe slujbe creează provocări dificile, indiferent dacă este vorba de un şef răutăcios, de colegi certăreţi, de şedinţe interminabile sau de termenelimită imposibile. Unii oameni trăiesc literalmente în mijlocul unui război! Dar aceste situaţii nu sunt stresante într-o manieră inerenta. Cea care ne stresează este reacţia noastră compulsivă la situaţiile respective. Stresul reprezintă un anumit nivel de fricţiune internă. Mecanismul interior poate fi lubrifiat cu uşurinţă, cu puţină muncă interioară şi cu ajutorul lucidităţii. Aşadar, cea care te stresează cu adevărat este incapacitatea ta de a-ţi gestiona propriul sistem. Pe un

anumit nivel, tu nu ştii cum să îţi gestionezi corpul, mintea şi emoţiile. Aceasta este marea problemă. Cum îţi poţi menţine sistemul eliberat de stres, astfel încât să îţi păstrezi nivelul de entuziasm, de relaxare şi de fericire, indiferent dacă este dimineaţa sau seara? Pulsul unui om obişnuit pe stomacul gol este de 70 sau chiar 80. O persoană obişnuită cu anumite practici de meditaţie are un puls mult mai scăzut, de 30-40. Chiar şi după un prânz copios, pulsul ei nu depăşeşte cu mult 50 de bătăi ale inimii pe minut. Acest parametru indică starea de relaxare pe care o experimentează organismul în fiecare clipă. Starea de relaxare defineşte practic capacitatea de regenerare şi de reîntinerire a corpului. Nu trebuie însă să îţi încetineşti sistemul prin reducerea automată a activităţii. Ceea ce este necesar este să îţi menţii sistemul astfel încât activităţile practicate să nu îşi lase amprenta asupra lui. Chiar dacă devii epuizat din punct de vedere fizic, nu trebuie neapărat să fii afectat de stres. Dacă eşti capabil să fii extrem de activ fără să îţi pierzi nivelul de relaxare, te vei simţi infinit mai bine. Dacă vei începe anumite practici simple de yoga, după 3-4 luni pulsul îţi va scădea cu cel puţin 8-20 de bătăi pe minut. Acest lucru se traduce printr-o eficienţă mult mai mare a corpului tău, dublată de o stare de relaxare accentuată. Corpul nu are nevoie de somn, ci de relaxare. Dacă îţi menţii organismul extrem de relaxat de-a lungul zilei, tu nu vei mai simţi o nevoie atât de mare de a dormi. Dacă munca pe care o prestezi, plimbările sau exerciţiile fizice te vor relaxa, vei simţi o nevoie încă şi mai mică de a dormi.

În zilele noastre, oamenii complică totul. Văd adeseori oameni care se plimbă prin parc într-o stare de tensiune interioară. Dacă tot te plimbi (sau chiar dacă faci jogging), de ce nu ai face-o într-o stare de relaxare şi de bucurie? în caz contrar, exerciţiul fizic îţi poate face mai mult rău decât bine, întrucât îl practici ca şi cum ai merge la război! Nu te război cu viaţa. Gândeşte-te ca nu eşti împotriva vieţii, ci pro-viaţă. Pune-te la unison cu ea şi vei constata că vei trece mult mai lin prin ea. Cultivarea stării de fit- ness şi de sănătate nu reprezintă o bătălie. Fă ceva ce îţi place: joacă un joc, înoată, plimbă-te sau aleargă. Dacă nu îţi place să faci altceva de-a lungul zilei decât să mănânci cheesecake, ai într-adevăr o problemă! în caz contrar, nu există nicio incompatibilitate între a fi activ şi a fi relaxat în acelaşi timp. De cât somn are nevoie corpul? Depinde de nivelul de activitate fizică în care eşti angrenat. Nu trebuie să îţi fixezi numărul caloriilor pe care le consumi sau al orelor de somn. După părerea mea, este o prostie să îţi programezi anticipat aceste lucruri. Lasă-ţi corpul să decidă singur cât doreşte să mănânce astăzi. Nu o face în locul lui. Dacă nu depui un efort fizic intens astăzi, probabil că vei dori să mănânci mai puţin. Dacă mâine vei depune un efort fizic mai intens, vei dori cu siguranţă să mănânci mai mult. La fel se petrec lucrurile şi cu somnul. Atunci când corpul se simte suficient de relaxat, el se trezeşte, indiferent dacă este 3:00, 4:00 sau 8:00 dimineaţa. Când vine vorba de mâncare şi de somn, cel mai bun judecător rămâne corpul. Dacă organismul fizic ajunge la un anumit nivel de conştientizare şi de luciditate, vei observa că se trezeşte de îndată ce se simte odihnit - cel puţin dacă îşi doreşte să trăiască la maxim. De bună seamă, dacă te foloseşti

de pat ca de un mormânt, poţi spune că ai o problemă. Menţine-ţi corpul într-o formă fizică bună, astfel încât să îşi dorească să se trezească cât mai devreme. Sadhana Dacă vei dormi fără pernă sau cu o pernă foarte mică, ce nu permite îndoirea coloanei vertebrale, regenerarea neuronală a creierului şi cea celulară a sistemului neurologic vor fi mult mai bune. Dacă te decizi să dormi fără pernă, cel mai bine este să dormi pe spate, nu pe laterală. În yoga, această postură este numită shavasana. Ea îmbunătăţeşte purificarea şi regenerarea corpului, favorizează curgerea liberă a energiilor şi conferă relaxare şi vitalitate. Nu trebuie însă să devii prea dogmatic în această privinţă (măcar în privinţa somnului, nu lua o poziţie!) De la existenţa carnală la cea cosmică Existenţa este un dans între lumea manifestată şi cea nemanifestată. În momentul în care vorbim de manifestare, vorbim automat de dualitate: de lumină şi întuneric, de masculin şi feminin, de naştere şi de moarte şi aşa mai departe. Deşi unitatea este principala urzeală a creaţiei, dualitatea îi conferă acesteia textură, design şi culoare. Toate manifestările pe care le percepi în lumea exterioară sunt ancorate în dualitate. Atât timp cât există două principii, vorbim deja de o multiplicitate. Dacă nu ar exista decât un singur lucru, nu am putea vorbi de o existenţă. Jocul vieţii nu începe decât atunci când apare dualitatea. Odată cu dualitatea apare şi sexul. Ceea ce noi numim sex reprezintă două aspecte ale acestei dualităţi care încearcă să devină una. Natura se foloseşte de acest

proces pentru a-şi îndeplini anumite funcţii, cum ar fi procrearea şi perpetuarea speciei. Întreaga dualitate aspiră către unitate, căci ceea ce a fost cândva una a ajuns să se manifeste prin două aspecte. În consecinţă, acestea aspiră în permanenţă să redevină una. Această aspiraţie de a redeveni una îşi găseşte expresia în multe feluri. Atunci când eşti tânăr şi inteligenţa îţi este deturnată de hormoni, ea se manifestă în principal sub forma sexului. Dacă nu mai eşti atât de tânăr, iar inteligenţa îţi este deturnată de emoţii, ea se manifestă în principal sub forma iubirii. Dacă ai îmbătrânit şi hormonii nu mai sunt foarte activi în tine, ea se manifestă sub forma rugăciunii. Indiferent de vârstă însă, dacă transcenzi aceste nivele şi cauţi unitatea pe un nivel mult superior de conştiinţă, vorbim deja de yoga. În cazul în care cauţi unitatea cu ajutorul corpului fizic, trebuie să fii conştient că aceste corpuri rămân întotdeauna două, orice ai face. Timp de câteva momente apare o senzaţie de unitate, dar apoi cei doi parteneri se despart. Dacă divorţul nu rezolvă lucrurile, o va face moartea, mai devreme sau mai târziu. Acest lucru este imposibil de evitat. Sexul nu este altceva decât încercarea a doi parteneri de a deveni una. Individualitatea nu se referă numai la falsele hotare mentale pe care ţi le-ai creat singur, legate de preferinţele şi de antipatiile tale, de gusturi şi de opinii. Ea înseamnă inclusiv faptul că eşti prins în capcana corpului tău fizic. Chiar dacă nu eşti conştient de acest lucru, viaţa din interiorul tău încearcă să transceandă aceste hotare. Dacă aspiri către transcenderea hotarelor mentale, îţi doreşti să ai o conversaţie serioasă, să citeşti o carte, să consumi alcool sau un drog, ori să faci ceva ciudat. Dacă aspiri către

transcenderea hotarelor fizice, este posibil să îţi doreşti să îţi faci un piercing sau un tatuaj, să îţi vopseşti părul ori să recurgi pur şi simplu la vechea metodă: o partidă de sex. Intenţia sexului este excelentă, dar metoda este inutilă. Sexul implică o stare de plăcere, deci atrage doi oameni unul către celălalt. Ei nu pot atinge însă starea de unitate decât pe moment. De aceea, ei încearcă în celelalte domenii: cel al emoţiilor şi cel al intelectului. Oamenii încearcă întotdeauna să găsească un numitor comun: „Ne place acelaşi tip de îngheţată; suntem amândoi blonzi; ne plac jocurile video; avem acelaşi semn zodiacal; ne plac aceleaşi emisiuni TV...” Atât timp cât nu veţi înţelege însă că nu puteţi deveni niciodată una, nu veţi putea învăţa să vă bucuraţi de aspectul polar opus. Aceste două energii pe care noi, oamenii, le numim „masculin” şi „feminin”, încearcă întotdeauna să se unifice, dar sunt diametral opuse. Într-un fel, ele sunt iubiţi şi inamici în acelaşi timp. În cazul în care caută similitudini, nu prea găsesc multe, dar atracţia faţă de aspectul polar opus nu dispare niciodată. Foarte mulţi oameni nu suportă actul fizic propriuzis, pe care îl consideră murdar, aşa că au inventat tot felul de decoraţiuni pentru a-l „înfrumuseţa”. Ei îi adaugă întotdeauna emoţiile lor, fără de care îl consideră hidos. Într-un fel, ei încearcă să îşi întunece viziunea asupra realităţii cu ajutorul acestor decoraţii. Sexul este ceva natural. El face parte integrantă din corpul fizic. Sexualitatea este cu totul altceva; ea este inventată de oameni, fiind un aspect psihologic. În clipa în care sexul pătrunde în minte, el devine o perversiune. Sexul nu are nimic de-a face cu mintea. El reprezintă un

aspect minor al corpului fizic, dar în lumea modernă a devenit ceva uriaş. Mulţi îl confundă cu viaţa însăşi. În societatea modernă, oamenii îşi cheltuiesc 90% din energie fie urmărind, fie evitând sexul. Acesta nu este altceva decât un truc al naturii, pentru a ne reproduce. Dacă această atracţie a principiilor polar opuse nu ar exista, speciile ar dispărea în scurt timp. Oamenii au creat însă o distincţie atât de mare între bărbaţi şi femei, de parcă aceştia ar fi specii diferite. Nicio altă creatură de pe planetă nu are o problemă cu sexul. Numai oamenii au. În cazul animalelor, nevoia sexuală apare doar în anumite perioade de timp. În restul timpului ele sunt eliberate de ea. În cazul oamenilor, ea nu dispare niciodată din mintea lor. Unul din motivele pentru care se întâmplă acest lucru este că în trecut, foarte multe religii au negat acest proces fizic simplu, făcând din el un păcat. Neputând să accepte biologia umană, ele au încercat să nege complet limitările procesului biologic, în loc să încerce să îl transceandă. Dacă nu am avea o problemă cu biologia, noi nu am face o distincţie atât de mare între bărbaţi şi femei. Toţi oamenii ar fi cunoscuţi pentru valoarea lor intrinsecă, indiferent de sexul pe care îl au. Exploatarea femeilor a început atunci când oamenii nu au mai putut accepta diferenţele fundamentale dintre bărbaţi şi femei. Biologia nu trebuie sacralizată, dar nici nu trebuie considerată murdară. Ea este un simplu instrument al vieţii. Tu exişti în această lume datorită ei. Dacă ştii cum să o trăieşti fără a o pune pe un soclu, dar şi fără a o considera ceva murdar, vei constata că ea are o frumuseţe inerentă a ei. Senzualitatea este o invitaţie chimică pentru a experimenta ceva ce nu face parte integrantă din tine să devină una cu tine. Aceasta este maniera Naturii de a te

atrage către starea de unitate, sau de yoga. Deşi natura senzualităţii este bucuria, ea este în acelaşi timp discriminatorie. Atunci când doi indivizi trăiesc o experienţă amoroasă, ei exclud tot restul lumii, ca şi cum aceasta nu ar exista deloc pentru ei. Pentru ca celebrarea să dureze, senzualitatea sau pasiunea amoroasă trebuie să includă tot restul lumii. În acest caz, o numim yoga. Aşadar, nu negarea este răspunsul; singurul răspuns este expansiunea. Dacă nu ai cunoscut senzualitatea respiraţiei dătătoare de viaţă, pe care trebuie să o practici în fiecare clipă a vieţii tale, cum ai putea cunoaşte un alt tip de senzualitate? Experimentarea naturii orgasmice a procesului respirator este numită ana pana sati yoga yoga inspiraţiei şi a expiraţiei. Ana pana înseamnă „în interior” şi „în exterior”. Sati înseamnă „consoartă feminină”. Aşadar, expresia face în mod clar referire la o uniune orgasmică. Cu alte cuvinte, ana pana sati yoga este un proces care te iniţiază într-o fuziune profundă şi conştientă cu respiraţia ta, arătându-ţi cum poate deveni inspiraţia şi expiraţia sursa unui extaz nenumit. Sadhana Posibilităţile superioare ale vieţii sunt găzduite de corpul uman. Corpul fizic este o platformă care permite experimentarea tuturor posibilităţilor, de la cele mai grosiere la cele mai sacre. Spre exemplu, el îţi permite să mănânci, să dormi şi să faci sex într-o manieră vulgară, sau să realizezi aceleaşi acţiuni dintr-o perspectivă sacră. Această sacralitate poate fi realizată prin impregnarea acestor acţiuni cu gândurile, emoţiile şi intenţiile tale. Mai presus de orice, aminteşte-ţi că vulgaritatea sau sacralitatea unei acţiuni sunt decise în

mare măsură de inconştienţa şi de lipsa ta de voinţă, versus conştientizarea şi exprimarea voinţei tale. Fiecare respiraţie, pas, acţiune simplă, gând şi emoţie pot căpăta o aură sacră dacă sunt realizate prin recunoaşterea sacralităţii persoanelor sau obiectelor implicate în ele. Dintre actele pline de iubire pe care le pot realiza oamenii, actul extrem de simplu al ţinerii de mână poate deveni unul dintre cele mai intime. De ce? Deoarece natura mâinilor şi picioarelor permite concentrarea energiilor în aceste părţi ale corpului într-o manieră absolut singulară. Două mâini care se unesc pot genera o intimitate mult mai mare decât contactul dintre alte părţi corporale. Poţi încerca acest lucru chiar acum. Nici măcar nu ai nevoie de un partener diferit. Atunci când îţi uneşti mâinile, cele două dimensiuni energetice ale tale (latura dreaptă şi cea stângă, cea masculină şi cea feminină, cea solară şi cea lunară, yin şi yang etc.) se conectează într-o anumită manieră, iar tu începi să experimentezi o senzaţie de unitate. Aceasta este logica salutului (namaskar) indian tradiţional. Acesta reprezintă o manieră de a-ţi armoniza sistemul. Cea mai simplă modalitate de a experimenta această stare de fuziune este aşadar yoga namaskar: uneşte-ţi cele două palme şi focalizează-ţi atenţia plină de iubire asupra unui obiect pe care îl foloseşti sau pe care îl consumi, ori asupra oricărei forme de viaţă care îţi iese în cale. Prin acest gest extrem de simplu, dublat de conştientizare, tu poţi experimenta viaţa într-o manieră pe care nu ai mai experimentat-o până acum. Există chiar posibilitatea de a unifica întreaga lume prin simpla unire a palmelor tale!

Deturnarea hormonală Cineva m-a întrebat odată: „Nu ţi se pare ciudat că oamenii sunt mai obsedaţi de sex decât de orice altă nevoie fizică?” Nu, nu mi se pare deloc ciudat. Acest lucru se datorează deturnării hormonale despre care am vorbit mai devreme. De altfel, nu sexul reprezintă nevoia fizică cea mai puternică, ci foamea. În cea mai mare parte a timpului, gândurile la sex sunt doar un comportament compulsiv. Când erai copil, nu îţi păsa ce organe sexuale are cineva. De îndată ce sistemul hormonal s-a activat în tine, nu te-ai mai putut gândi la altceva. După ce vei depăşi o anumită vârstă, iar sistemul tău hormonal îşi va încetini activitatea, această obsesie va dispărea de la sine. Îţi vei privi retroactiv viaţa şi nu îţi va veni să crezi cât de obsedat erai cândva în privinţa sexului. Corpul nu este ceva rău, dar este limitat. De altfel, nu este nimic rău nici măcar în a fi limitat. Dacă vei merge exclusiv pe calea corpului, vei putea experimenta anumite plăceri. Nu este o crimă să îţi doreşti să fii limitat, dar nici nu vei trăi o viaţă cu adevărat împlinită. Să spunem că printr-un act de magie, toate femeile sau toţi bărbaţii din lume ar tânji după tine. Mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că acest lucru nu te mai satisface. Vei experimenta anumite plăceri şi anumite dureri, dar nu vei trăi decât în sfera de acţiune a corpului tău. Acesta nu cunoaşte altceva decât instinctul de supravieţuire şi cel de procreaţie. Altminteri, el se îndreaptă direct către mormânt, căci nu poate cunoaşte altă direcţie. Corpul tău este doar un împrumut pe care ţi l-a acordat această planetă. Ceea ce tu numeşti „moarte”

este doar înapoierea acestui împrumut Mamei Pământ. Întreaga viaţă de pe această planetă este doar o reciclare a planetei Pământ. Poate crezi că te îndrepţi către biroul tău, către casă sau către un meci de fotbal, dar în realitate corpul tău se îndreaptă cu fiecare pas către mormânt. Poate că ai uitat acest lucru, dar încetul cu încetul, pe măsură ce timpul va continua să treacă, îţi va deveni din ce în ce mai evident, căci aceasta este natura corpului. Dacă toată viaţa nu ai cunoscut altceva decât corpul, pe care urmează să îl pierzi, anxietatea şi teama te vor însoţi pretutindeni. Tot mai mulţi oameni încep să creadă că teama reprezintă un aspect natural al existenţei. Greşesc însă. Teama este doar consecinţa unei existenţe incomplete. Dacă nu ai explorat viaţa în toată măreţia şi multidimensionalitatea ei, limitându-te la experimentarea corpului tău fizic, teama te va însoţi pretutindeni. Ai auzit vreodată de George Best? Acesta a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti englezi ai epocii sale. Best s-a decis să îşi trăiască viaţa la maxim. Mass-media a vorbit adeseori despre el, întrucât se cupla tot timpul cu o actriţă de cinema sau cu un super-model. Cu toate acestea, la 35 de ani era falit, frustrat şi neîmplinit. La 59 de ani era mort. Moartea este inevitabilă, dar ceea ce poţi schimba este maniera în care îţi trăieşti viaţa. La prima vedere, George Best a avut la picioare întreaga lume. Cu toate acestea, el a trăit o viaţă de nimic. Aşa cum am mai spus, planul fizic este circumscris de alte dimensiuni, mai înalte. În consecinţă, corpul fizic nu poate juca decât un rol limitat în viaţa ta. Dacă încerci să experimentezi întreaga viaţă cu ajutorul lui, tu îi forţezi limitele şi îţi creezi o viaţă falsă. Viaţa cunoaşte

un milion de modalităţi de a te îngenunchea şi de a te pune cu botul pe labe. Hormonii nu sunt ceva rău în sine, dar dacă te limitezi să îţi trăieşti viaţa într-o manieră compulsivă, tu nu eşti altceva decât un sclav. Chiar dacă totul merge bine în viaţa ta - afacerile, familia, relaţiile - pe măsură ce devii sclavul impulsurilor tale compulsive tu începi să te simţi din ce în ce mai mizerabil. Există în tine un aspect care nu îşi doreşte să fie un sclav. Foarte mulţi oameni sunt mânaţi către acţiuni disperate de dorinţa lor obsesivă de a se îmbogăţi şi de a experimenta diferite plăceri fizice. Este suficient să răzuieşti puţin pojghiţa subţire a civilizaţiei umane pentru a descoperi cele mai abominabile abuzuri. Oamenii nu îşi cruţă nici măcar propriii copii. Acestea sunt consecinţele neintegrării tuturor dimensiunilor umane şi ale limitării la domeniul îngust al planului fizic. În zilele noastre, oamenii suferă mai mult ca oricând, din cauza fetişizării corpului lor. În mod paradoxal, ei dispun de cele mai bune condiţii materiale din istorie, în ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii, asigurările, casele şi maşinile. Generaţia actuală dispune de condiţii de confort mult superioare celor în care au trăit generaţiile anterioare. Cu toate acestea, niciodată în istorie nu a fost suferinţa atât de mare pe Pământ. În societăţile bogate, un om din cinci ia medicamente numai pentru a-şi păstra echilibrul mental. Dacă trebuie să iei o pastilă în fiecare zi pentru a-ţi păstra bunăstarea psihică, cu greu putem vorbi despre bucuria de a trăi. Oamenii sunt pe punctul de a ceda psihic, dintr-un motiv cât se poate de simplu: ei şiau redus întreaga viaţă la cel mai minor aspect al acesteia: planul fizic.

Mortalitate şi profunzime Viaţa nu poate fi recunoscută în toată profunzimea ei decât de către cei care îşi recunosc natura muritoare. Abia atunci începe procesul spiritual. Să îţi spun o poveste... Doi bărbaţi de peste 80 de ani s-au întâlnit odată. Unul dintre ei l-a recunoscut pe celălalt şi i-a spus: - Nu ai luptat în cel de-al Doilea Război Mondial? - Ba da, i-a răspuns al doilea. - În ce batalion? l-a întrebat primul. Al doilea bărbat i-a răspuns. - Doamne! a exclamat cel dintâi. Nu mă recunoşti? Am stat în aceeaşi tranşee. Cel de-al doilea bărbat şi-a adus aminte. Şi astfel, cei doi au început să depene amintiri. În realitate, ei nu au stat împreună decât 40 de minute în timpul luptelor, dar au discutat acum despre fiecare glonţ care le-a trecut pe la urechi, ratându-i cu puţin. Au vorbit astfel patru ore despre cele 40 de minute petrecute pe timpuri împreună. După ce au epuizat subiectul războiului, unul dintre ei l-a întrebat pe celălalt: - Şi ce ai făcut de la război încoace? - A, în ultimii 60 de ani am fost un simplu comisvoiajor. Cele 40 de minute le-au definit celor doi viaţa din cauză că mortalitatea lor le-a fost pusă la grea încercare în fiecare moment. În timpul luptei, cei doi şi-au creat o legătură extrem de profundă. În rest, viaţa bărbatului care i-a răspuns celuilalt a putut fi sintetizată într-o singură frază: a fost un simplu comis-voiajor. Atunci când îţi realizezi natura muritoare, tu trăieşti o experienţă extrem de profundă. Dacă nu ţi-ai realizat natura eternă, cel puţin ţi-ai realizat-o pe cea muritoare.

Moartea nu reprezintă sfârşitul vieţii, ci doar al corpului fizic. Dacă ţi-ai trăit întreaga viaţă identificându-te cu corpul, apropierea morţii te va cutremura, căci ea va marca sfârşitul corpului tău. Aspiraţia către transcenderea planului fizic nu devine cu adevărat autentică decât atunci când îţi confrunţi propria mortalitate - sfârşitul potenţial, dar inevitabil, al învelişului tău fizic.

Mintea Un miracol sau un haos? Să îţi spun o poveste... Un bărbat şi-a propus odată să dobândească puteri supranaturale. El s-a dus de la un guru la altul, căutând disperat instrucţiuni. În cele din urmă, a reuşit să ajungă la un ermitaj izolat în sălbăticia munţilor Himalaya. Gurul din ashram a ghicit imediat scopul străinului şi a încercat să îl convingă să renunţe la el: - Ce ai de gând să faci cu aceste puteri? La ce îţi va folosi dacă vei învăţa să mergi pe apă? După trei zile, vei constata că ţi-ar fi mai utilă o barcă! Nu-ţi irosi viaţa cu aceste căutări irelevante. Învaţă mai bine arta meditaţiei. Maestrul a făcut mai multe astfel de încercări de a-l convinge pe eroul nostru, dar acesta a rămas neclintit. În cele din urmă, gurul i-a spus: - Bine, dacă eşti atât de ferm hotărât, scaldă-te în râu mâine la 4:00 dimineaţa şi apoi vino la mine ca să te iniţiez în secretele supranaturalului. Bărbatul s-a umplut de entuziasm. El a făcut o baie dimineaţa devreme în apa îngheţată a râului himalayan, s-a învineţit, dar a venit şi s-a aşezat plin de speranţă în faţa maestrului. Gurul i-a spus: - Lucrurile sunt foarte simple. Cunosc o mantra secretă. Dacă o vei rosti de trei ori pe zi în următoarele 40 de zile, vei dobândi toate puterile supranaturale. I-a dezvăluit apoi mantra: „Asatoma sadgamaya”. „Condu-mă de la ignoranţă la adevăr”. Gurul i-a spus: - Trebuie să repeţi această mantra sacră de trei ori pe zi în următoarele 40 de zile şi vei dobândi toate

puterile supranaturale. Mai există însă un lucru foarte important: atunci când rosteşti mantra, nu trebuie să te gândeşti la maimuţe. Bărbatul s-a minunat de simplitatea tehnicii. - Asta-i tot? a întrebat el, plin de bucurie. Pot să plec acum? - Da, i-a răspuns gurul. Pleacă şi întoarce-te în 40 de zile. Bărbatul a plecat, încântat la culme. „Ce prost mai e şi gurul ăsta, s-a gândit el. Mi-a împărtăşit toate secretele sale, fără măcar să îmi perceapă vreun tarif! Şi mi-a mai şi spus să nu mă gândesc la maimuţe. De ce m-aş gândi la maimuţe? Este ridicol!” El a coborât la poalele munţilor şi a ajuns pe malul râului Gange. A făcut o baie în râul sacru şi s-a aşezat pe mal, pentru a-şi începe practica. Nici nu a apucat însă să rostească cuvântul „asatoma” că a şi început să se gândească la maimuţe! Ori de câte ori în minte îi apărea imaginea unei maimuţe, el se scălda din nou în râu. A încercat să repete mantra în diferite posturi de yoga, dar de-abia apuca să rostească prima silabă că se şi gândea la maimuţe. După o săptămână de practică intensă, nici nu mai avea nevoie de mantra, căci mintea sa nu se mai putea gândi la altceva decât la maimuţe. Bărbatul trăia un coşmar. Hărţuit de nenumăratele maimuţe şi incapabil să mai facă ceva, el s-a întors la guru şi i-a spus: - Nu îmi mai doresc nenorocitele alea de puteri supranaturale. Tot ce vreau este să mă eliberezi de maimuţele astea! Dacă îţi spui că nu doreşti să te gândeşti la un anumit lucru, exact la acela te vei gândi! Aceasta este natura minţii umane.

În zilele noastre s-au realizat foarte multe cercetări referitoare la activitatea creierului. Dacă analizezi maniera în care acţionează neuronii din creier, vei constata că aceasta este foarte coerentă. Această coerenţă se traduce prin funcţionarea eficientă a corpului. Corpul realizează un miliard de activităţi extrem de sofisticate datorită dansului perfect coordonat şi extrem de complex al neuronilor. Pe de altă parte, mintea celor mai mulţi dintre oameni a devenit un circ. De fapt, această comparaţie nu este foarte adecvată, căci circul este o activitate extrem de bine coordonată, chiar dacă la prima vedere pare haotică. Chiar şi clovnul este un gimnast foarte bun. El joacă rolul unui bufon, dar investeşte în acest rol un talent enorm şi foarte mult efort. Metafora clovnului sintetizează perfect experienţa celor mai mulţi dintre oameni legată de activitatea lor mentală. Cum a devenit mintea un clovn, în condiţiile în care este o gimnastă extrem de talentată? Cum s-a transformat acest instrument miraculos într-o maşinărie care produce atâta suferinţă? Aşa cum am mai spus, ceea ce caută oamenii este o stare de bine, interioară şi exterioară. Problema este că lumea exterioară conţine un miliard de ingrediente, pe care nimeni nu le poate controla în totalitate. În schimb, lumea interioară nu conţine decât un singur ingredient: eul. Tu poţi fi singurul arhitect şi creator al vieţii tale interioare, dar nu ştii cum să faci. Aceasta este marea dilemă. Dacă ai deţine cu adevărat controlul asupra lumii tale interioare, cu siguranţă nu ai fi atât de nefericit (nefericire pe care ţi-o produci singur). Una din libertăţile fundamentale de care dispui este aceea de a gândi absolut orice îţi doreşti. În acest caz, ce te opreşte să emiţi gânduri plăcute?

Problema este că mintea ta nu acceptă instrucţiunile primite de la tine. Imaginează-ţi un om primitiv din Paleolitic care loveşte cu pumnul tastatura unui computer. De bună seamă, pe ecran nu vor apărea decât nişte purici! Yoga este o tehnologie care creează o distincţie între tine şi mintea ta. Există un spaţiu între tine şi tot ce ai acumulat în planul fizic şi în cel mental. Primul pas către libertate constă în a deveni conştient de acest spaţiu. Tiparele ciclice din viaţa ta actuală (şi chiar de după aceasta) sunt cauzate de acest conţinut fiziologic şi psihologic acumulat. Dacă poţi deveni conştient în permanenţă de acest spaţiu dintre tine şi corpul, respectiv mintea ta, tu te deschizi în faţa unei dimensiuni a posibilităţilor nelimitate. Nu există decât două forme de suferinţă în această lume: cea fizică şi cea mentală. Dacă distanţa faţă de corpul şi de mintea ta va deveni un factor constant al experienţei tale, tu poţi spune că ai terminat pentru totdeauna cu suferinţa. Odată cu eliminarea fricii de suferinţă, vei putea explora cu alţi ochi viaţa, fără să te mai temi de necunoscut. Capacitatea ta de a te folosi de acest fenomen atât de sofisticat al ansamblului mintecorp va pătrunde într-o dimensiune nouă, dacă vei reuşi să te distanţezi de acestea. Poate părea paradoxal, dar este adevărat. Cu cât spaţiul dintre tine şi mintea ta devine mai mare, cu atât mai puţin haotică devine mintea. Aceasta se transformă într-o simfonie măreaţă, într-o posibilitate colosală care te poate conduce pe cele mai înalte culmi. Yoga este o călătorie către o realitate în care poţi experimenta natura supremă a existenţei, care este unitatea fără hotare. Această experienţă nu devine posibilă decât dacă eşti capabil să susţii acest spaţiu

între tine şi corpul, respectiv mintea ta. Este foarte important să îţi aminteşti că această unitate fără hotare este o experienţă directă, nu o idee, o filozofie sau un concept. Dacă priveşti unitatea Universului doar ca pe o teorie intelectuală şi o expui altora, ea îţi poate aduce o anumită popularitate la petreceri sau câteva aplauze la un seminar. Cine ştie? Ai putea câştiga chiar Premiul Nobel! Dar utilitatea ei se va opri aici. Pe de altă parte, experienţa unităţii nemărginite te poate proiecta într-o dimensiune complet diferită - o dimensiune a iubirii şi a beatitudinii, care transcende cu mult activitatea cerebrală. Poate fi chiar periculos să consideri că totul este una doar din punct de vedere intelectual. Oamenii au inventat tot felul de teorii filozofice care spun că trebuie să devii una cu întregul cosmos, să iubeşti întreaga lume - până când viaţa îi învaţă o lecţie. Când vine vorba de bani, graniţa dinte sine şi restul lumii este extrem de clară. În acest caz, nimeni nu se mai consideră una cu ceilalţi! Să îţi spun o poveste... Shankaran Pillai s-a dus odată la un curs de Vedanta. Vedanta este o şcoală de metafizică indiană care vorbeşte despre non-dualitatea sinelui şi a divinului. Maestrul, un filozof foarte învăţat, avea o retorică foarte elocventă: - Voi nu sunteţi cutare sau cutare. Sunteţi pretutindeni. Nu există „al vostru” şi „al meu”. Totul este al vostru, căci voi sunteţi totul. În esenţă, totul este una. Ceea ce auziţi, ce vedeţi, ce mirosiţi, ce gustaţi şi ce atingeţi nu este realitatea. Toate acestea sunt maya - o simplă iluzie. Această retorică vedantică l-a ameţit complet pe Shankaran Pillai. Acesta s-a dus acasă şi a adormit gândindu-se la ea. Dimineaţa, s-a trezit plin de energic.

De regula îi plăcea să doarmă mai mult dimineaţa, dar din cauza gândurilor care îl obsedau, s-a dat imediat jos din pat. Primul gând care i-a trecut prin minte a fost: „Nu există nimic care să nu îmi aparţină. Toată această lume este a mea, şi totul este maya. ” Indiferent de gândurile filozofice ale omului, foamea apare întotdeauna la ore regulate. Aşa se face că Shankaran Pillai s-a dus la restaurantul său favorit, a comandat un mic dejun copios şi l-a consumat cu plăcere, spunându-şi: „Toată această mâncare este a mea. Cel care mă serveşte sunt eu, la fel ca şi cel care mănâncă”. Asta spune Vedanta! Shankaran Pillai şi-a terminat micul dejun. Fiind într-o stare de conştiinţă atât de „înaltă”, nici prin gând nu i-a trecut să îl plătească însă, aşa că s-a ridicat şi a ieşit din restaurant. Când totul este al tău, ce sens ar mai avea să achiţi o notă de plată? Pe când trecea pe lângă casierie, s-a întâmplat ca proprietarul restaurantului să întoarcă privirea către altcineva. Shankaran Pillai a văzut un morman de bani, pe care i-a luat imediat, gândindu-se: „Totul este al meu. Nu există nicio diferenţă între al meu şi al tău”. Dat fiind că nu stătea tocmai bine cu finanţele, el şi-a umplut buzunarele cu banii luaţi şi s-a grăbit să iasă din restaurant. La urma urmelor, nu jefuia pe nimeni; nu făcea decât să practice Vedanta! Subit, câţiva oameni din restaurant au ieşit şi au început să alerge după el, dar Shankaran Pillai le-a spus: - Pe cine încercaţi să prindeţi? Voi sunteţi cei care aleargă după mine, dar sunteţi şi eu însumi. Cu alte cuvinte, vă prindeţi practic pe voi înşivă. De vreme ce nu există eu şi voi, pe cine aş putea plăti?

Proprietarul restaurantului era însă furibund! El nu ştia decât un singur lucru: - Banii mei sunt în buzunarul tău! Shankaran Pillai încercă însă să îi explice: - Cel care mă prinde sunt eu. Tot eu sunt cel prins. Proprietarul nu ştia cum să se descurce în această situaţie încurcată. La capătul puterilor, l-a dus pe Shankaran Pillai la tribunal. Aici, acesta şi-a continuat argumentaţia filozofică. Judecătorul a încercat în fel şi chip să îl convingă că a săvârşit un furt, dar în zadar. În final, el a cedat şi l-a condamnat pe Shankarai la zece lovituri de bici. Prima lovitură... Shankaran Pillai a ţipat. Judecătorul i-a spus însă: - Nu-ţi face griji. Totul este maya. Nu există plăcere şi durere. A doua lovitură... Shankaran Pillai a ţipat: - Ajunge! Judecătorul i-a spus: - Cel care te biciuieşte eşti chiar tu. Cel biciuit eşti tot tu. A treia lovitură... Shankaran Pillai a început să strige: -Opriţi-vă! Opriţi-vă! - Nu există început şi oprire, i-a răspuns judecătorul. Totul este maya. Şi dialogul a continuat în acest fel de-a lungul celor zece lovituri de bici. La sfârşitul acestora, în mintea lui Shankaran Pillai nu mai exista nici urmă de Vedanta! Înţelegerea intelectuală care nu este susţinută de cunoaşterea prin experienţă directă poate conduce la jocuri ale minţii şi la stări de amăgire. Dacă cineva devine una cu realitatea la nivelul experienţei, el nu va acţiona imatur. Dimpotrivă, acest proces mistic conduce

la o experienţă fabuloasă a vieţii, care te transformă pentru totdeauna. Universalitatea nu reprezintă o idee, ci un adevăr existenţial. Doar individualitatea reprezintă o idee. Yoga nu este altceva decât chitta vritti nirodha. Cu alte cuvinte, dacă activitatea minţii tale încetează, dar continui să rămâi lucid, tu te afli în starea de yoga. Nu încerca însă să îţi opreşti forţat activitatea mentală, căci rişti să înnebuneşti. În cazul minţii, toate pedalele sunt de acceleraţie. Nu există frâne şi ambreiaj. Nu ai observat niciodată până acum? Pe orice pedală ai apăsa, mintea nu face decât să îşi accelereze viteza. Dacă nu îi acorzi însă nicio atenţie, gândurile se liniştesc mai devreme sau mai târziu, lăsându-te într-o stare de tăcere extrem de bogată în semnificaţii. Sadhana Reaminteşte-ţi cel puţin o dată pe oră că toate lucrurile pe care le duci cu tine - poşeta, banii, relaţiile, povara din inimă şi corpul tău - sunt simple lucruri pe care le-ai acumulat de-a lungul timpului. Dacă vei deveni din ce în ce mai conştient de acest lucru fundamental, înclinând din ce în ce mai mult către dezidentificarea cu lucrurile, chiar dacă te implici din ce în ce mai plenar în ele, te vei elibera progresiv de suferinţa şi de nebunia specifice minţii umane, apropiindu-te de starea de meditaţie.

Gândeşte-te că te situezi în afara vieţii Tu nu poţi gândi decât pentru că exişti. Gândurile tale au devenit însă atât de proeminente încât lumea ta

subiectivă nu mai este existenţială, ci psihologică. Această inversare a devenit atât de acută încât ai ajuns să crezi că exişti pentru că gândeşti! Fundamentele filozofiei occidentale se bazează pe faimoasa axiomă a filozofului francez Rene Descartes din secolul XVII: „Gândesc, deci exist”. A sosit timpul să reafirmi un adevăr fundamental: exişti, deci poţi gândi. Acest adevăr este existenţial. El nu are nimic de-a face cu filozofia, fie ea occidentală sau orientală. Este pur şi simplu o realitate existenţială. Tu poţi „exista” chiar dacă nu optezi pentru a gândi. Cele mai frumoase momente din viaţă - cele de fericire, de bucurie, de extaz sau de pace - au fost momente în care nu te-ai gândit la nimic. Nu ai făcut decât să exişti. Existenţa este, nefiind afectată de gânduri. Ce sunt de fapt gândurile? Simple informaţii acumulate şi reciclate. Crezi tu că eşti capabil să te gândeşti la altceva decât lucrurile pe care le-ai acumulat în mintea ta? Mintea umană nu face decât să recicleze vechile date. Aşadar, te întreb: tu ce îţi doreşti, să fii o simplă fiinţă vie, sau o fiinţă gânditoare? în momentul de faţă, în 90% din timp tu te gândeşti la viaţă, nu o trăieşti. De ce ai venit în această lume: pentru a experimenta viaţă sau pentru a te gândi la ea? Procesul mental este infim prin comparaţie cu viaţa însăşi, dar el a căpătat o importanţă absolută pentru tine. A sosit timpul ca oamenii să reînveţe să experimenteze direct procesul vieţii. Această necesitate este extrem de urgentă. Însăşi viaţa noastră depinde de ea. Să îţi spun o poveste... (Este aproape sigur o poveste apocrifă, dar nu contează, întrucât pare adevărată.) Aristotel, părintele logicii moderne şi marele intelectual al Greciei antice, se plimba odată pe plajă. În faţa lui

soarele asfinţea magnific, dar el nu avea timp pentru astfel de evenimente minore, întrucât se gândea foarte serios la o problemă existenţială măreaţă. Pentru mintea intelectuală, existenţa este întotdeauna o problemă, iar Aristotel era pe punctul de a o rezolva. Pierdut în gândurile sale solemne, el se plimba încolo şi încoace pe plajă. Pe aceeaşi plajă se mai afla însă un om, care făcea o activitate extrem de intensă - atât de intensă încât după o vreme chiar şi Aristotel l-a observat. Spun asta deoarece oamenii care sunt scufundaţi în propria lor realitate psihologică sfârşesc prin a ignora complet viaţa din jurul lor. De regulă, ei nu au ochi pentru a privi o floare, un asfinţit, un copil sau o faţă care zâmbeşte. Dacă se trezesc în faţa unei feţe care nu zâmbeşte, ei nu simt înclinaţia de a o face să zâmbească, căci nu consideră că au o astfel de îndatorire sau preocupare minoră în raport cu lumea exterioară! Sunt mult prea ocupaţi cu rezolvarea marilor ghicitori ale existenţei. Intensitatea acestui bărbat era însă atât de mare încât nici chiar Aristotel nu l-a putut ignora. Observându-l atent, el a remarcat că bărbatul se apropie de ocean, iar apoi se întoarce, extrem de focalizat. Aristotel şi-a întrerupt reflecţiile filozofice şi l-a întrebat: - Ce faci, de fapt? Bărbatul i-a răspuns: - Te rog să nu mă deranjezi, întrucât fac ceva extrem de important. Şi-a continuat apoi activitatea în aceeaşi stare de intensitate absolută. Aristotel a devenit din ce în ce mai curios. - Bine, dar ce faci, mai exact? Bărbatul i-a răspuns:

- Nu mă mai deranja. Este foarte important ce fac eu. - Dar în ce constă acest lucru atât de important? Bărbatul i-a arătat o mică gaură pe care o săpase în nisip şi i-a spus: - Golesc oceanul şi îl mut în această gaură. Avea în mână o linguriţă. Aristotel a privit scena şi a început să râdă. Să ne înţelegem: Aristotel era genul de om care putea să petreacă un an întreg fără măcar să chicotească o dată. Ai nevoie de inimă ca să râzi. Intelectul nu ştie să râdă. Tot ce ştie el este să disece. Chiar şi aşa, Aristotel a început să râdă, spunându-i bărbatului: - Este ridicol! Eşti cu siguranţă nebun. Ştii cât de vast este oceanul? Cum l-ai putea goli, mutându-l în această gaură infimă? Şi culmea, cu o linguriţă! Măcar dacă ai fi avut o găleată, poate că tot mai aveai o şansă! Renunţă la ce faci! Este o nebunie! Bărbatul s-a uitat serios la Aristotel, a aruncat linguriţa şi i-a spus: - O, dar mi-am îndeplinit deja sarcina. - Ce vrei să spui cu asta? l-a întrebat Aristotel. Nu numai că nu ai golit oceanul, dar nici măcar nu ţi-ai umplut gaura. Cum poţi spune că ţi-ai îndeplinit sarcina? Bărbatul i-a răspuns: - Eu încerc să golesc oceanul de apă şi să îl mut în această gaură cu o linguriţă, iar tu îmi spui că sunt nebun, dar ce încerci tu să faci? Ştii cât de vastă este existenţa? Aceasta poate conţine miliarde de astfel de oceane, iar tu încerci să o goleşti şi să o muţi în mica gaură a minţii tale, şi folosindu-te de ce? De nişte

linguriţe numite gânduri!! Renunţă. Este ridicol ce încerci să faci. Celălalt bărbat era Heraclit, celălalt mare filozof grec. Prin demersul său, el i-a arătat lui Aristotel cât de penibilă era existenţa sa atât timp cât încerca să îşi extindă logica aplicând-o tuturor aspectelor vieţii. Dacă doreşti să cunoşti dimensiunile concrete ale vieţii, procesul mărunt al gândirii nu te va ajuta prea mult. Chiar dacă ai avea creierul lui Einstein, procesul gândirii tale ar fi surclasat, căci gândirea nu poate circumscrie niciodată viaţa. Gândirea nu poate fi altfel decât logică, funcţionând între două polarităţi. Dacă doreşti să cunoşti viaţa în toată imensitatea ei, tu ai nevoie de altceva, nu de intelect. Tu ai de făcut o alegere fundamentală: fie poţi învăţa să trăieşti la unison cu creaţia, fie îţi poţi confecţiona propria ta creaţie în minte. Ce opţiune preferi? Această planetă se roteşte într-un ritm extrem de precis. Acesta nu este un eveniment minor. Toate galaxiile se descurcă de minune, păstrându-şi ritmurile celeste, întregul cosmos se simte bine. Numai tu ai o problemă din cauza unui gând minor care îţi trece prin minte, şi brusc ai o zi proastă! Problema ta este că trăieşti într-un spaţiu psihologic care nu are nicio legătură cu realitatea. Din această cauză, te simţi nesigur, căci lumea ta interioară se poate prăbuşi în orice moment. Dacă te raportezi la vastitatea şi la grandoarea spaţiului cosmic, tu însemni mai puţin decât un fir de praf, dar eşti convins că gândirea ta, care este mai puţin decât un fir de praf ce există în interiorul tău, poate determina natura existenţei! Asta arată că ţi-ai pierdut perspectiva asupra vieţii. Aceasta este marea problemă.

Ai auzit cu siguranţă de „Buddha”. Numele real al acestuia era Siddhartha Gautama, şi el a devenit un Buddha. Gautama nu a fost însă singurul Buddha. Orice om care şi-a transcens intelectul - dimensiunea discriminatorie şi cea logică a vieţii sale - este un Buddha. Oamenii au inventat milioane de modalităţi de a suferi. Toate acestea există însă numai în mintea lor. Dacă nu te mai identifici cu mintea ta, tu poţi experimenta viaţa dincolo de orice limitare. A fi un Buddha înseamnă a deveni martorul propriului tău intelect. Aşa cum am mai spus, esenţa yogăi constă în a crea un spaţiu între tine şi mintea ta. Dacă vei reuşi acest lucru, viaţa ta va fi caracterizată de o claritate superioară, o percepţie amplificată şi o libertate absolută. Aceasta este naşterea adevăratei libertăţi. Limitele logicii Fără ajutorul gândirii logice, tu nu ai putea supravieţui pe această planetă. La antipod însă, prea multă logică echivalează cu sinuciderea. Să spunem că te trezeşti mâine dimineaţă şi începi să gândeşti sută la sută logic. Nu te gândi la răsăritul soarelui, la păsările de pe cer, la faţa copilului tău sau la florile care înfloresc în grădină. Doar gândeşte logic. Ridică-te din pat, mergi la toaletă, spală-te pe dinţi, mănâncă, lucrează, mănâncă, lucrează, mănâncă, dormi. În dimineaţa următoare, fă aceleaşi lucruri. În următorii 30, 40 sau 50 de ani, trebuie să faci exact aceleaşi lucruri. După cum poţi constata, dacă gândeşti sută la sută logic, tu nu ai practic niciun motiv de a trăi! Odată, un bărbat din New York se întorcea seara acasă de la serviciu. Subit, i-a venit o idee romantică. A intrat într-o florărie, a cumpărat un buchet mare de

trandafiri roşii, s-a dus acasă şi a bătut la uşa de la intrare. La răspuns soţia. Cum l-a văzut, aceasta a început să se plângă: Astăzi am avut o zi groaznică. Robinetul a început să curgă, subsolul s-a inundat, copiii s-au bătut cu mâncare, iar eu a trebuit să curăţ casa, câinelui i-a fost rău, mama nu se simte bine, iar tu ai tupeul să vii acasă beat! Dacă gândeşti sută la sută logic, nu poţi trăi cu adevărat! Momentele de logică extremă sunt momente suicidale. Viaţa nu devine cu adevărat frumoasă decât dacă ştii când să te foloseşti de logică şi când trebuie să o transcenzi. Sadhana Încearcă următoarea practică simplă. Deschide foarte puţin robinetul, astfel încât să nu curgă decât 5-l0 picături pe minut. Încearcă să observi fiecare picătură în parte: cum se formează, cum cade, cum se sparge când se izbeşte de chiuvetă. Fă acest lucru timp de 15-20 de minute pe zi. Vei constata astfel că vei deveni din ce în ce mai conştient de multe lucruri din jurul tău de care la ora actuală nu eşti conştient. Acest exerciţiu simplu poate iniţia un proces de sensibilizare şi de amplificare a puterii tale de concentrare, generând beneficii mult mai mari decât îţi poţi imagina la ora actuală. Prin acest proces simplu, tu explorezi practic o ramură faimoasă a yogăi, numită dharana. În traducere, acest cuvânt sanscrit înseamnă „care curge". El nu se referă însă la apă, ci la atenţie, adică la conştiinţă. Scopul este să îţi laşi atenţia să curgă şi să se conecteze cu obiectul focalizării tale, în cazul de faţă apa. Acesta nu este un exerciţiu de observare sau de apreciere, ci de atenţie,

transformând ceea ce este sporadic şi intermitent într-o curgere continuă. (La o scară mai mare, apa şi cu tine sunteţi deja una. Individualitatea ta nu reprezintă decât o idee.) Funinginea identităţii Intelectul este precum un bisturiu. Funcţia lui este să taie crâmpeie din realitate şi să te ajute să deosebeşti lucrurile unele de altele. Dacă un cuţit poate tăia orice fără niciun efort, este important să te asiguri că nimic nu se lipeşte de el. Un cuţit lipicios devine un accesoriu ineficient. Să spunem că foloseşti un cuţit pentru a tăia o prăjitură. A doua zi îl foloseşti pentru a tăia carne, iar în următoarea zi pentru a tăia fructe. Dacă toate aceste alimente ar lăsa reziduuri pe cuţit, în timp acesta ar deveni un instrument inutil. Probabil că ţi s-a întâmplat deja acest lucru. Dacă tai fructe de mango sau mere după ce ai tăiat o ceapă, totul capătă gust de ceapă! Un astfel de cuţit devine mai degrabă un inconvenient decât un ajutor. În mod deliberat, atunci când intelectul se ataşează de ceva, el devine înlănţuit în identificările sale, lăsându-te cu o perspectivă complet distorsionată asupra lumii. Să îţi spun o poveste... Din motive politice, marele împărat Akbar a fost separat în copilărie de mama sa. În consecinţă, o altă femeie care dăduse recent naştere a fost adusă pentru a-l alăpta. Aceasta l-a hrănit la sân pe Akbar, iar mai târziu i s-a oferit o răsplată pentru serviciile sale. Băiatul ei, care era încă un copil, cu doar câteva săptămâni mai mare decât Akbar, a primit un număr de sate şi a devenit un mic moşier. Peste ani, Akbar a fost încoronat ca împărat. Fratelui său de lapte îi lipseau însă inteligenţa şi capacităţile necesare unui

lider, aşa că şi-a irosit resursele, a pierdut tot ce avea şi a sărăcit. Într-o zi, pe când avea 32 de ani, i-a venit o idee genială. El s-a gândit: „De vreme ce împăratul şi cu mine am băut acelaşi lapte de mamă, suntem într-un fel fraţi. Şi cum sunt mai mare decât el, înseamnă că eu sunt fratele mai mare!” După ce s-a gândit mult timp la acest lucru, s-a dus la Akbar şi i-a spus ce gândea: - Vezi tu, noi suntem fraţi, iar eu sunt mai mare decât tine. Cu toate acestea, eu sunt sărac lipit, iar tu eşti împărat! Cum mă poţi lăsa în această stare? Akbar s-a simţit emoţionat. El l-a primit pe fratele său de lapte la palat şi l-a tratat ca pe un rege. Acesta nu era însă obişnuit cu ceremonialul curţii, aşa că a făcut multe greşeli stupide. În generozitatea lui, Akbar la iertat însă de fiecare dată, spunând: „Este fratele meu mai mare. Am băut laptele aceleiaşi mame”. El a mers până acolo încât l-a prezentat tuturor ca fiind fratele său mai mare. O vreme, lucrurile s-au oprit aici. La un moment dat, bărbatul a trebuit să se întoarcă însă în satul său pentru unele treburi. Akbar i-a spus: - Fratele meu, tu ai pierdut satele care ţi-au fost date în copilărie. Îţi voi da cinci sate noi pentru a domni peste ele. În acest fel, vei avea propriul tău regat micuţ. Bărbatul i-a răspuns: - Trăind la curte, am constatat că ai un succes atât de mare deoarece există foarte mulţi oameni inteligenţi în jurul tău. Eu nu am pe nimeni cu care să mă sfătuiesc, aşa că mă simt pierdut. Dacă aş fi avut la rândul meu câţiva consilieri şi miniştri foarte pricepuţi, mi-aş fi putut construi un imperiu măreţ. Mai presus de toate, tu îl ai pe Birbal! Acesta este incredibil de

inteligent. Dacă aş fi avut şi eu pe cineva ca el, aş fi fost un împărat la fel de măreţ ca tine. În compasiunea lui, Akbar i-a răspuns: - Dacă doreşti, poţi să îl iei pe Birbal cu tine. El l-a chemat imediat la el pe Birbal şi i-a poruncit: - Trebuie să mergi cu fratele meu mai mare. Birbal i-a răspuns: - Măria Ta, fratele tău mai mare merită pe cineva mai bun decât mine. De ce nu l-ai trimite cu el pe fratele meu mai mare? Lui Akbar, ideea i s-a părut excelentă, căci nu îşi dorea să îl piardă pe Birbal. În consecinţă, el i-a spus încântat: - Cheamă-l chiar acum. A doua zi, „fratele” împăratului trebuia să părăsească palatul regelui, aşa că la curte s-a organizat o mare petrecere de rămas bun. Toată lumea aştepta cu emoţie sosirea fratelui mai mare al lui Birbal. În cele din urmă, Birbal a intrat în palat cu un taur. - Ce înseamnă asta? l-a întrebat Akbar. - Acesta este fratele meu mai mare, i-a răspuns Birbal. Akbar era furios. - Încerci să ne insulţi pe mine şi pe fratele meu? - Nu, Măria Ta, i-a răspuns Birbal. Acesta chiar este fratele meu mai mare. Amândoi am băut lapte de la aceeaşi vacă. Atunci când intelectul - sau buddhi, după cum este numit el în limbajul conceptual yoghin - ajunge să se identifice cu ceva, universul tău devine colorat de această identificare. Toate gândurile şi emoţiile tale derivă din această identificare. Să spunem că te identifici ca bărbat. În acest caz, toate gândurile şi emoţiile tale derivă din această identificare. Dacă te identifici cu naţionalitatea sau cu religia ta, gândurile şi

emoţiile tale vor fi puternic influenţate de acestea. Indiferent ce gânduri şi ce emoţii ai, aceste identificări îţi generează anumite prejudecăţi. De fapt, mintea însăşi reprezintă până la un punct o prejudecată. De ce? Deoarece funcţionează bazându-se pe date limitate şi este condusă de un intelect discriminativ. Din toate aceste motive, mintea ta, care ar fi trebuit să fie un instrument menit să te conducă la divin, rămâne ancorată în mediocritate, ba chiar coboară când şi când în iad. Identificarea cu funcţiile intelectului este numită ahamkara. Pentru a continua analogia anterioară cu cuţitul, mâna care ţine cuţitul este identitatea. Cu alte cuvinte, cea care îţi gestionează şi îţi controlează intelectul este identitatea ta. Atunci când foloseşti un cuţit, este important ca acesta să aibă nu numai o lamă bine ascuţită, dar şi un mâner stabil. Fără un astfel de mâner, te poţi tăia în o mie şi unul de feluri. Cea mai mare parte din suferinţa oamenilor nu se datorează situaţiilor exterioare. Acestea îi afectează, dar într-o mică măsură. Suferinţa lor este amplificată însă de propria lor minte! Atunci când te identifici cu ceva ce nu eşti, mintea devine un tren de mare viteză care nu mai poate fi oprit. Dacă îţi pui mintea să lucreze la capacitate maximă, iar apoi încerci să îi pui frână, vei constata că ea este de neoprit. Dacă reuşeşti însă să te detaşezi de lucrurile cu care te-ai identificat, fără a fi una cu ele (cu alte cuvinte, dacă reuşeşti să te dez-identifici, cum s-ar spune), vei constata că mintea ta devine complet goală. Atunci când doreşti să te foloseşti de ea, o poţi face fără probleme, dar în rest ea rămâne goală, fără niciun fel de interferenţe psihologice. De altfel, acesta este mecanismul normal. La ora actuală, tu te identifici însă

cu foarte multe etichete. Nu este de mirare că atunci când încerci să îţi opreşti mintea, constaţi că îţi este imposibil. Indiferent cu ce te identifici, atunci când te confrunţi cu moartea, toate identificările dispar. Dacă oamenii ar învăţa să renunţe într-o manieră voluntară la aceste identificări, viaţa lor ar deveni beatifică. Dacă nu îţi mai încarci intelectul cu povara tuturor acestor identificări - cu corpul, cu sexul, cu familia, cu calificările tale, cu societatea, rasa, casta, crezul, comunitatea, naţiunea şi chiar societatea umană natura ta supremă îţi este revelată într-un mod natural. În caz contrar, moartea îţi va anihila oricum identificările. Nu trebuie să ai nicio îndoială în această privinţă! Dacă încerci să îţi revelezi natura supremă folosindu-te de inteligenţă, tu mergi pe o cale numită jnana yoga, sau yoga cunoaşterii. Jnana-yoghinii nu îşi pot permite să se identifice cu absolut nimic. În caz contrar, ei ajung la capătul călătoriei lor. Din păcate, susţinătorii jnana-yogăi (cel puţin din India) au ajuns să cultive anumite convingeri deliberate: „Eu sunt Sufletul Universal, Absolutul, Fiinţa Supremă”. Ei sunt convinşi că le ştiu pe toate, identificând sufletul cu forma şi mărimea Universului! Din păcate, ei au citit toate aceste lucruri într-o carte. Aceasta nu este jnana yoga. Orice informaţie care nu reprezintă o experienţă directă este irelevantă. Oricât de sacră ar părea, ea nu te poate elibera, ci doar înlănţui! Odată, un taur păştea pe un câmp. El a intrat în pădure, şi după câteva săptămâni de păscut iarba bogată din aceasta s-a îngrăşat foarte tare. Un leu trecut de mult de prima tinereţe, care avea dificultăţi cu urmărirea prăzii, a văzut acest taur gras şi frumos, care

nu mai putea fugi foarte tare, pe de o parte din cauza propriei grăsimi şi pe de alta din cauza copacilor, aşa că a sărit pe el, l-a ucis şi l-a mâncat. Foarte satisfăcut de isprava sa şi cu stomacul plin, el a scos un răget. Câţiva vânători care treceau pe acolo au auzit răgetul, au depistat leul şi l-au împuşcat. Morala: dacă eşti plin de rahat de taur, nu-ţi deschide gura! Foarte puţini oameni au intelectul necesar pentru a merge în proporţie de sută la sută pe calea jnana yogăi. Cei mai mulţi dintre ei au nevoie de numeroase preparative anterioare. Există un întreg proces yoghin menit să ascută intelectul până când acesta devine ca o lamă de ras, astfel încât să nu se lipească de nimic. Procesul consumă însă foarte mult timp, căci mintea este foarte lipicioasă. Ea este capabilă să se ataşeze de un milion de iluzii. Jnana yoga este o cale spirituală foarte bună, dar nu merită să fie urmată ca o cale exclusivă, ci doar ca un accesoriu (cu câteva excepţii). Sadhana Stai singur timp de o oră. Nu citi, nu te uita la televizor, nu vorbi la telefon, nu comunica cu nimeni. Contemplă-ţi gândurile dominante care îţi trec prin minte, indiferent dacă se referă la hrană, la sex, la maşină, la mobila din casă, la bijuterii sau la orice altceva. În cazul în care con- staţi că te gândeşti în mod recurent la anumite persoane sau lucruri, înseamnă că te identifici în principal cu corpul. Dacă te gândeşti preponderent la ceea ce îţi doreşti să faci în lumea exterioară, înseamnă că te identifici mai mult cu mintea. Toate celelalte gânduri ale tale derivă din această

identificare primară. Nu te judeca în funcţie de concluzia la care ai ajuns. Aceasta reprezintă doar o evaluare a etapei din viaţa ta în care te afli. Rapiditatea evoluţiei tale de acum înainte depinde doar de alegerile tale. Scufundă-ţi intelectul în luciditate (conştiinţă) Potrivit sistemului yoghin de clasificare, mintea are 16 dimensiuni grupate în patru categorii. Astfel, vorbim de capacitatea diferenţiatoare (care discerne) a minţii sau de intelect (buddhi); de capacitatea de acumulare a minţii sau de memorie (manas), care adună informaţii; şi de luciditatea (chitta) minţii, care transcende intelectul şi memoria. Despre a patra dimensiune a minţii, abamkara, am discutat mai devreme. Acesta este aspectul mental din care derivă simţul identităţii personale. Prima dimensiune - intelectul sau buddhi - este absolut crucială pentru supravieţuirea ta. Tu nu poţi discerne o persoană de un copac decât datorită intelectului. Ştii că trebuie să treci printr-o uşă deschisă, nu prin perete, numai datorită intelectului. Fără această dimensiune a discernământului, tu nu ai şti cum să supravieţuieşti pe această planetă. Pe nivelele sale cele mai complexe şi mai sofisticate, intelectul a contribuit enorm la cultura şi la civilizaţia umană. Drama este că în zilele noastre intelectul a căpătat un rol disproporţionat de mare. Educaţia modernă încurajează dezvoltarea excesivă a acestui aspect al minţii. Esenţa intelectului constă în a diviza. În consecinţă, umanitatea s-a îmbarcat într-o călătorie a diviziunilor, a discriminării şi a fragmentării. Oamenii au ajuns să disece absolut totul. Chiar şi invizibilul atom a fost divizat.

Atunci când îi dai frâu liber intelectului tău, acesta disecă tot ce întâlneşte în cale. El nu îţi permite să exişti în totalitate. Deşi este un instrument minunat pentru supravieţuire, intelectul reprezintă totuşi o barieră teribilă între tine şi experienţa unităţii vieţii. Cum putem rezolva această problemă? Yoga oferă o cale de ieşire din acest impas. În epoca noastră, ea nu reprezintă doar o strategie utilă, ci poate singura cale de inversare a călătoriei care pare să ne conducă spre autodistrugere. Intelectul a devenit o barieră din cauză că este ancorat în permanenţă în memorie (manas) - partea acumulativă a minţii. Dacă îţi vei face o introspecţie, vei constata că toate gândurile care îţi trec prin minte îşi au rădăcinile în informaţiile pe care le-ai acumulat deja, conştient sau inconştient. Cu alte cuvinte, intelectul tău este scufundat în trecut. Prin urmare, el nu permite nicio posibilitate nouă, devenind practic o capcană. Metaforic vorbind, partea acumulativă a minţii este coşul de gunoi al societăţii, o simplă sumă de impresii acumulate din lumea exterioară. Toţi oamenii pe care iai întâlnit vreodată au lăsat ceva în mintea ta, după care şi-au văzut de drum: părinţii, profesorii, prietenii, duşmanii, preoţii, ştiriştii de la televizor, absolut toţi. Tu nu poţi face o alegere între persoanele de la care doreşti să primeşti ceva şi cele de la care nu doreşti să primeşti nimic. În clipa în care îţi spui: „Nu îmi place această persoană”, tu primeşti mai mult de la ea decât de la alţi oameni! Ce-i drept, ai capacitatea de a procesa informaţiile receptate, dar atât. Atotputernicul intelect a fost redus la un simplu instrument de reciclare a gunoiului acumulat de-a lungul timpului. Nenumăratele informaţii pe care le primeşte zilnic mintea ta pătrund în aceasta exclusiv prin intermediul

celor cinci organe ale simţurilor. Aşa cum am mai spus, acestea nu percep lucrurile decât prin comparaţie cu altele. Ori de câte ori există o comparaţie, vorbim automat de dualitate. Să spunem că îţi arăt mâna mea. Deşi îi poţi vedea o latură, tu nu i-o poţi vedea pe cealaltă. Dacă ţi-aş arăta cealaltă latură a ei, nu ai putea-o vedea pe prima. Percepţia umană prin intermediul organelor simţurilor este întotdeauna fragmentată. Ea îţi poate conferi iluzia integralităţii, dar în realitate nu poate înţelege totalitatea. Atunci când îţi menţii intelectul ancorat în această dimensiune limitată, fragmentată şi acumulativă a minţii, tu tragi concluzii complet distorsionate legate de viaţă. Cu cât devin mai ferm scufundaţi în gândirea lor, cu atât mai puţin fericiţi devin oamenii. Această realitate este foarte tristă. Doresc să clarific un lucru însă: nu gândirea este marea problemă. Oamenii care gândesc în mod lucid pot fi fericiţi. Din păcate, foarte mulţi oameni devin incapabili să mai zâmbească numai pentru că gândesc prea mult! Problema este că ei îşi reduc facultatea discernământului la percepţiile simţurilor lor limitate. Intelectul poate fi însă ascuţit, prin scufundarea în celălalt aspect al minţii: luciditatea sau chitta. Dacă doreşti să îţi realizezi natura supremă cu ajutorul minţii, trebuie să îţi transformi intelectul într-un instrument cu adevărat discriminatoriu, în sensul absolut al cuvântului. Acesta nu se referă la divizarea realităţii în bine şi rău, corect şi greşit, sus şi jos, rai şi iad, sacru şi profan etc. Ceea ce trebuie să faci este să înveţi să discerni realitatea de iluzie, adică ceea ce este autentic din punct de vedere existenţial de ceea ce este adevărat doar din punct de vedere psihologic.

Dacă îţi vei ancora intelectul în luciditate, dimensiunea care discerne a minţii tale se poate transforma într-un instrument miraculos al eliberării. Ea poate deveni ascuţită ca o lamă de ras, separând ceea ce este adevărat de ceea ce nu este şi prezentânduţi astfel o dimensiune complet diferită a vieţii. Învaţă să îţi plasezi intelectul în teaca lucidităţii tale, nu în sacul memoriei şi al identificării. Dacă vei face acest lucru, acest instrument fabulos te va putea ajuta să discerni fără probleme realitatea supremă de iluzie. Sadhana Dacă mergi în mod conştient pe sârmă, nu ai de ales decât să fii extrem de atent. Dacă intelectul tău alege în permanenţă între bine şi rău, el poate rămâne cu prejudecăţi profunde. Dacă atenţia ta este focalizată asupra împărţirii lumii în bine şi rău atunci când mergi pe sârmă, vei cădea cu siguranţă de pe aceasta. Această metaforă nu trebuie luată neapărat la modul literal. Poate că nu încerci altceva decât să îţi induci o anumită precizie mişcărilor tale corporale. (Dacă practici hatha yoga, acest lucru se întâmplă de la sine, vrei nu vrei.) Spre exemplu, dacă vezi o linie dreaptă pe jos, încearcă să păşeşti strict peste ea, cu pasul uşor. Acest exerciţiu nu cultivă conştiinţa de sine, ci precizia, încearcă să îţi induci o precizie maximă fiecărei mişcări şi fiecărui gest al tău. În acest fel, intelectul tău va avea tendinţa să se ancoreze în luciditate (să devină mai conştient). Luciditatea echivalează cu viaţa De fapt, ce înseamnă cuvântul „luciditate”? La ce face el referire, şi cum putem accesa această calitate?

Mai întâi de toate, trebuie să facem o distincţie importantă: luciditatea (conştiinţa) nu este totuna cu atenţia (focalizarea) mentală. Atenţia mentală nu poate decât să îţi amplifice capacitatea de a supravieţui în această lume. Chiar şi animalele au acest tip de atenţie, care este utilă pentru autoprezervare, dar nu şi pentru expresia de sine. Luciditatea nu este ceva ce faci, ci ceva ce eşti. Ea este sinonimă cu viaţa. Dimensiunea minţii pe care societăţile moderne au ajuns să o ignore complet, riscând distrugerea completă, este luciditatea sau chitta. Aceasta poate fi definită ca o inteligenţă care nu depinde în niciun fel de memorie. Aceasta este dimensiunea cea mai profundă a minţii, conectându-te cu însuşi fundamentul creaţiei. Atunci când eşti în contact cu această dimensiune, tu te afli într-o stare de luciditate sporită, care îţi permite să fii plenar conştient şi să te simţi absolut beatific - fără a fi stimulat de vreun stimul exterior! Atunci când înveţi să îţi accesezi chitta, beatitudinea (fericirea) devine starea ta naturală de spirit. Somnul, starea de veghe şi moartea - sunt doar nivele diferite ale lucidităţii. Să presupunem că dormi şi cineva te trezeşte, scuturându-te. Bum! întreaga lume îţi reapare în faţă, dintr-o singură mişcare! Acesta nu este un lucru mărunt. Tu ţi-ai recreat practic întreaga realitate, instantaneu. Lumea exterioară, pe care în starea de somn nu o mai experimentai, reapare, şi nu în şapte zile - ci într-o singură clipă. Cum poţi şti dacă această lume există sau nu? Doar prin experienţă. Nu există nicio altă dovadă. Aşadar, luciditatea sau conştiinţa este cea care poate crea sau anihila această existenţă. Atât de mare este magia conştiinţei...

Tu îţi poţi stimula luciditatea pe nivele diferite. Pe măsură ce devii din ce în ce mai conştient, în faţa experienţei tale se deschid noi şi noi dimensiuni ale existenţei. Lumi pe care nu ţi le-ai fi imaginat nici în cele mai fantastice vise ale tale devin acum o realitate vie pentru tine. Atunci când dormi, lumea exterioară nu mai există pentru tine, întrucât nu eşti conştient de existenţa ei. Cu toate acestea, nu eşti complet inconştient. Diferenţa dintre o persoană care doarme şi una moartă rezidă în luciditate, într-o manieră similară, între o persoană aflată în stare de veghe şi una iluminată sau trezită din punct de vedere spiritual există o anumită diferenţă. Un om trezit din punct de vedere spiritual doarme la fel ca unul neiluminat, dar o anumită parte a lui rămâne trează. Organele simţurilor sale se închid, corpul său se odihneşte mai bine, dar conştiinţa sa nu adoarme deloc, căci luciditatea ei este mult mai mare decât a omului obişnuit. Luciditatea este un proces al incluziunii, o modalitate de a îmbrăţişa întreaga existenţă. Ea nu poate fi practicată, dar tu poţi crea condiţiile necesare pentru ca ea să devină activă. Nu încerca să fii conştient, căci nu va funcţiona. Dacă îţi vei menţine corpul, gândurile, emoţiile şi energiile aliniate, luciditatea va înflori de la sine în tine. Vei ajunge astfel să te simţi mult mai viu decât în momentul de faţă. Atunci când intri în mod deliberat în contact cu conştiinţa/luciditatea ta, tu capeţi acces la cea mai subtilă dimensiune a lumii fizice: akasha, Aşa cum am mai spus, Universul nu este altceva decât un joc al celor cinci elemente: apa, focul, pământul, aerul şi eterul. Creaţia nu este altceva decât o combinaţie a acestor elemente. În terminologia yoghină, eterul este numit

„akasha”. Toţi oamenii au o anumită dimensiune a acestui al cincilea element în jurul lor. Celelalte elemente se regăsesc chiar în corpul lor fizic, dar dimensiunea eterică sau akashică circumscrie corpul, de regulă până la o distanţă de 45-55 cm. Dat fiind că acest element este totuşi fizic, el conţine informaţii. Tot ce se întâmplă pe un anumit nivel de intensitate sau de profunzime în viaţa ta este scris în acest câmp akashic din jurul tău. Atunci când capeţi acces conştient la conştiinţa ta, tu capeţi automat acces la dimensiunea akashică din jurul corpului tău, dar şi la cea din jurul planetei, a sistemului solar şi a întregului Univers. Deşi nu dispuneau de instrumentele tehnologiei moderne, înţelepţii din India antică şi din alte părţi ale lumii au reuşit să acumuleze foarte multe informaţii legate de cosmos, prin accesul la chidakasha, sau la dimensiunea akashică a inteligenţei umane. Atunci când te afli în contact cu conştiinţa, tu nu mai trebuie să încerci să realizezi ceva. Nu mai ai nici măcar dorinţe sau vise, căci ţi se întâmplă inevitabil ce este mai bine pentru tine. În literatura yoghină populară se spune că dacă înveţi să ai acces la această dimensiune, divinul devine „sclavul” tău. Cu alte cuvinte, de acum înainte Dumnezeu lucrează pentru tine. Ce înseamnă de fapt acest lucru? înseamnă că dacă înveţi să te distanţezi de compulsivitatea generată de informaţiile tale genetice şi karmice, viaţa ta devine extrem de flexibilă, fără niciun efort. Cu alte cuvinte, tu nu o mai percepi ca pe o povară. Această dimensiune transcende intelectul, identificarea, memoria, judecata, karma şi diviziunile de orice fel, căci vorbim de însăşi inteligenţa existenţei. Pe acest nivel, viaţa se derulează

exact aşa cum ar trebui, cu uşurinţa absolută a unui râu uriaş care curge fără ca ceva să îi stea în cale.

Sadhana Dacă eşti conştient (lucid) în momentul morţii, vei rămâne conştient şi după moarte. În acest scop, începe să practici cu somnul. Somnul nu este altceva decât o moarte temporară. În fiecare noapte, tu ai la dispoziţie o posibilitate fabuloasă - de a deveni conştient de dimensiunea de dincolo de moarte. În această noapte, încearcă următorul experiment, încearcă să rămâi conştient de momentul în care treci de la starea de veghe la cea de somn. Dacă poţi rămâne conştient până în ultimul moment al acestei tranziţii, vei rămâne conştient inclusiv în timpul somnului. Vei vedea în scurt timp că este nevoie de foarte multă muncă, lată ce altceva mai poţi face. Dacă eşti obişnuit să te trezeşti la sunetul unei alarme, înlocuieşte-l cu o melodie sau un sunet care îţi aminteşte să fii conştient. Nu este deloc greu să te antrenezi astfel încât să faci această asociere. Sunetul sau melodia respectivă poate deveni o alarmă pentru conştientizare, nu pentru trezire. De bună seamă, nu poţi folosi o alarmă pentru a adormi, dar dacă nu te vei dez-identifica de corpul fizic, nu îţi va fi uşor să treci în mod conştient de la starea de veghe la cea de somn. De îndată ce te trezeşti, încearcă să devii conştient de ceva, de pildă de respiraţia sau de corpul tău. Acest lucru te va ajuta mai târziu, când vei dori să te culci.

Dacă vei reuşi să te trezeşti plenar conştient şi să adormi la fel de conştient, vei deveni practic nemuritor. Chiar dacă va trebui să îţi părăseşti la un moment dat corpul fizic, tu o vei face plenar conştient. Chiar şi simpla apropiere de această stare de conştiinţă îţi va modifica funcţia corporală şi cea mentală, dar mai presus de toate îţi va transforma dramatic calitatea vieţii. Cunoaşterea fără gândire Ai privit vreodată de aproape un stup de albine? Chiar dacă ai studiat ingineria pe nivelul cel mai avansat, tot mai ai ceva de învăţat de la albine. Un stup reprezintă o mostră de inginerie fără egal, cel mai ideal complex de apartamente pe care ţi l-ai putea imagina, fabulos conceput şi structurat, şi incredibil de rezistent. Nu cred că ai văzut vreodată un stup de albine căzând dintr-un copac, indiferent de vremea de afară. Deşi stupul reprezintă o veritabilă capodoperă, nu putem spune că albinele fac planuri şi planşe de inginerie. Cu toate acestea, aceste planuri există în corpul lor genetic. Albinele ştiu exact ce trebuie să facă, întrucât au un tipar setat chiar în sistemul lor. Cunoaşterea spirituală a fost transmisă dintotdeauna în acest fel - nu prin gânduri sau prin cuvinte, ci la fel cum îşi transmit albinele cunoaşterea referitoare la construirea unui stup, de la o generaţie la alta. Atunci când această cunoaştere este transmisă sau „descărcată” (ca să ne folosim de un termen din informatică), tot ce trebuie să ştii există deja în interiorul tău. Atunci când descarci un anumit program de software în computerul tău, tu nu trebuie să înţelegi în totalitate cum funcţionează acesta. Cu alte cuvinte, nu trebuie să citeşti fiecare cuvânt al softului. Este suficient

să apeşi pe o tastă şi vei obţine un anumit rezultat. Dacă vei apăsa pe o altă tastă, vei obţine un rezultat diferit. Subit, tu ai acces la un întreg fenomen. Eu fac o distincţie între cunoştinţe şi cunoaştere. În esenţă, cunoştinţele reprezintă informaţii acumulate. Toate informaţiile din lume sunt legate exclusiv de natura fizică a existenţei. Pe de altă parte, cunoaşterea este o inteligenţă vie. Indiferent dacă ai sau nu acces la ea, ea există. Tu ai opţiunea de a te situa în interiorul sau în afara ei. Există în tine o inteligenţă inerentă care, aşa cum spuneam mai devreme, este capabilă să transforme o bucată de pâine într-un ţesut al corpului tău. Această maşinărie incredibil de sofisticată a corpului (inclusiv creierul) a fost creată de această inteligenţă. În momentul de faţă tu nu te foloseşti decât de o porţiune limitată a creierului şi eşti convins că aceasta reprezintă inteligenţa. Nu reprezintă. Există în tine o putere care poate crea un întreg creier uman, în toată măreţia şi complexitatea lui funcţională. Această putere funcţionează complet altfel decât ştim noi. Spre exemplu, eu nu gândesc cu capul, ci cu toate celulele corpului meu. De aceea, gândirea mea este organică şi integrată, întrucât implică întreaga mea fiinţă, nu doar creierul meu. Dacă nu optez în mod deliberat pentru a gândi, eu nu am în cap niciun gând. La nivelul existenţei nu există niciodată ceva nelalocul lui. Doar în societăţile umane există astfel de dizarmonii. Noi putem compara o formă de viaţă cu o alta, dar inteligenţa care stă la baza întregii vieţi nu are un termen de comparaţie sau un context, căci nu mai există nimic asemănător. De asemenea, nu putem spune că în acest moment funcţionează sau nu, pentru că ea funcţionează întotdeauna. Ar fi imposibil să fie altfel.

Scopul yogăi este să te ajute să faci tranziţia de la mica inteligenţă cerebrală la marea inteligenţă a cosmosului. Oamenii fac o alegere tragică atunci când optează pentru inteligenţa finită a creierului uman în detrimentul cunoaşterii infinite a Universului. Sadhana Încearcă să îţi scoţi din minte ideea că gândirea este sinonimă cu inteligenţa. Întregul proces al creaţiei, de la atom la cosmos, nu este altceva decât o expresie fantastică a inteligenţei. Chiar acum există în interiorul corpului tău o inteligenţă vibrantă care reprezintă însăşi sursa creaţiei. Deşi îi acorzi o importanţă atât de mare intelectului tău, tu nu poţi înţelege în întregime nici măcar activitatea unei singure celule din corpul tău. Primul pas către eliberarea din capcana intelectului şi către integrarea în inteligenţa cosmică este recunoaşterea faptului că toate aspectele vieţii - de la un fir de praf la un munte, de la o picătură la marele ocean sau de la un atom la întregul cosmos - reprezintă o manifestare a unei inteligenţe mult mai ample decât măruntul nostru intelect. Dacă vei face acest pas, viaţa îţi va apărea într-o lumină complet nouă. Credinţă versus căutare Să îţi spun o poveste... Într-o zi, doi irlandezi lucrau pe stradă, în faţa unui bordel londonez. La un moment dat, ei au văzut un preot protestant venind către ei. Acesta şi-a ascuns gulerul caracteristic, şi-a aplecat capul şi s-a strecurat în bordel. Cei doi bărbaţi s-au uitat unul la celălalt şi au exclamat: „Ai văzut? La ce altceva te-ai fi putut aştepta de la un preot protestant?”, după care şi-au văzut de

muncă. Nu peste mult timp a apărut un rabin. Acesta şi-a acoperit faţa cu un fular şi a intrat la rândul lui în bordel. Cei doi bărbaţi au exclamat cu tristeţe: „Ce s-a întâmplat? Vremurile s-au stricat de tot. Să vezi un om religios într-un bordel! Lumea a luat-o razna!” După o vreme a apărut şi episcopul local. Acesta s-a uitat în stânga şi în dreapta, s-a înfăşurat mai strâns în mantia lui şi s-a strecurat la rândul lui în bordel. De această dată, unul din cei doi bărbaţi (care erau catolici) i-a spus celuilalt: - Probabil că una dintre fete este foarte bolnavă! Atunci când te identifici foarte puternic cu ceva, tu îţi pierzi perspectiva asupra vieţii! Ideile legate de bine şi de rău, de corectitudine şi incorectitudine, sunt simple constructe mentale. Ele nu au nimic de-a face cu viaţa. Ceea ce era considerat moral în urmă cu o sută de ani este considerat intolerabil astăzi. Copiii tăi dispreţuiesc ceea ce tu consideri a fi foarte bun. Ideile tale legate de bine şi de rău nu sunt altceva decât prejudecăţi la adresa vieţii. În clipa în care te identifici cu ideile tale limitate legate de moralitate, tu devii complet distorsionat. Intelectul tău jonglează cu aceste identificări în aşa fel încât tu nu mai vezi lumea aşa cum este ea. Dacă îţi doreşti un strop de spiritualitate în viaţa ta, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să renunţi la aceste idei rigide legate de virtute şi de viciu, şi să înveţi să priveşti viaţa exact aşa cum este ea. Una dintre cele mai mari probleme în lumea de astăzi este sistemul moral inflexibil inoculat în mintea oamenilor încă din copilărie. Tu te identifici în mod natural cu tot ceea ce consideri a fi bun. În cazul în care consideri că ceva este rău, tu îl respingi automat. Această atracţie şi această aversiune reprezintă

fundamentul oricărei identificări. Natura minţii umane face ca aceasta să fie dominată exact de lucrurile pe care le respinge. Moraliştii şi predicatorii le-au spus de sute de ani oamenilor să îşi respingă „gândurile necurate”. Din păcate, aceasta este cea mai sigură strategie de a obţine efectul contrar! Dacă încerci să te opui unui gând aşa-zis „necurat”, în mintea ta nu mai rămâne nici un alt gând, decât acesta. Ideea de superioritate morală a fost sursa prea multor acte inumane pentru a putea fi ignorată. Este foarte greu să trăieşti lângă cineva care se consideră virtuos. Acesta îşi petrece întreaga viaţă încercând să evite ceea ce consideră „greşit” sau „păcătos”, ceea ce înseamnă că nu se gândeşte la altceva decât la aceste lucruri. A evita un lucru nu echivalează cu eliberarea de el. Acest gen de moralitate se bazează pe excluziune. La antipod, spiritualitatea se bazează pe incluziune. Natura esenţială a umanităţii a fost atât de distorsionată şi de suprimată încât oamenii au inventat substitutul „moralităţii”, pentru a readuce o oarecare ordine şi puţin echilibru în viaţa lor. Acest lucru s-a întâmplat deoarece aproape nimeni nu a făcut nimic pentru a-şi menţine vie umanitatea. Dacă umanitatea noastră ar fi vie, noi nu am mai avea nevoie de vreo moralitate. Moralitatea diferă întotdeauna de la un om la altul, în funcţie de epocă, de loc, de situaţie şi de convenienţe. În schimb, indiferent ce expresie şi-a găsit umanitatea oamenilor, în orice moment al istoriei şi în orice cultură, ea a fost întotdeauna aceeaşi, şi la fel va rămâne de-a pururi. Pe un nivel superficial, oamenii sunt extrem de diferiţi în ceea ce priveşte valorile, morala şi etica, dar dacă am căuta suficient de adânc în ei pentru a le descoperi umanitatea, am constata că sunt cu toţii la fel.

Pentru a impune moralitatea, nu trebuie să te implici în discuţii personale. Trebuie doar să impui dictatele: „Fii bun. Vorbeşte cu blândeţe. Dacă vei vorbi la mânie, consecinţele vor fi drastice”, şi aşa mai departe. În schimb, dacă doreşti să aprinzi umanitatea într-o persoană individuală, este nevoie de o implicare mult mai mare. Acest lucru presupune o dăruire de sine. Moralitatea este un lucru bun, întrucât contribuie la menţinerea ordinii sociale. Pe de altă parte, ea poate produce un veritabil haos interior. Dat fiind că nimeni nu trăieşte la înălţimea standardelor propovăduite de marea majoritate a religiilor, cea mai mare parte a umanităţii trăieşte într-o stare de vinovăţie, ruşine şi teamă permanentă. O astfel de existenţă este extrem de chinuită şi de tragică. La antipod, cultivarea umanităţii poate conduce la rândul ei la ordine socială, dar fără nicio presiune din exterior. Fă o listă cu toate lucrurile pe care marile religii ale lumii le numesc „păcate” şi vei descoperi că simplul fapt de a fi în viaţă reprezintă un păcat. Dacă te-ai născut pe acest pământ, ai comis deja un păcat. Dacă te afli la menstruaţie, comiţi un păcat. Dacă faci sex, la fel. De fapt, chiar şi simplul consum al unei ciocolate reprezintă un păcat. Dat fiind că însuşi procesul vieţii este un păcat, tu ajungi să trăieşti într-o stare permanentă de vinovăţie şi de teroare. Dacă oamenii nu ar fi atât de schilodiţi de teamă şi de vinovăţie, templele, moscheile şi bisericile lumii nu ar fi nici pe departe atât de arhipline ca în prezent. Dacă te-ai simţi fericit în mod natural, tu te-ai duce la plajă sau ai asculta foşnetul frunzelor. Tu te simţi ruşinat de propria ta biologie pentru simplul motiv că religiile te-au impregnat cu toată această teamă şi ruşine! în consecinţă, simţi nevoia de a te duce întrun loc „sacru” pentru a te spăla de ele.

Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a impune valori, morale şi etici, dar dacă te simţi fericit în mod natural, lumea din jurul tău ţi se pare plăcută. Spiritualitatea nu presupune o îndepărtare de viaţă. Dimpotrivă, presupune să devii sută la sută viu, la modul cel mai plenar. Pe măsură ce avansezi în vârstă, capacităţile tale fizice se pot diminua, dar bucuria de a trăi poate rămâne aceeaşi. Dacă această bucurie intră în declin, tu te sinucizi practic în rate. Din păcate, în zilele noastre există tot felul de sisteme de convingeri care trec drept spiritualitate. Procesul spiritual este întotdeauna o căutare. Există o diferenţă semnificativă între a crede şi a căuta. A crede înseamnă a-ţi asuma ceva ce nu cunoşti. A căuta înseamnă a realiza că nu cunoşti ceea ce cauţi. Această perspectivă este infinit mai flexibilă. În momentul în care crezi ceva, tu îi impui procesului vieţii o anumită rigiditate. Aceasta nu este o simplă atitudine, ci are repercusiuni asupra tuturor aspectelor vieţii tale, generând o cantitate uriaşă de suferinţă. Societatea umană reflectă experienţa lăuntrică a indivizilor care o alcătuiesc. Crearea unor fiinţe umane flexibile şi dornice să privească existenţa din jurul lor fără prejudecăţi, cu ochi de copil, fără a fi prinse în închisoarea convingerilor şi opiniilor lor, ar conduce la o societate complet diferită de cea actuală. Yoga este o metodă care a funcţionat perfect în cazul meu, dar şi al multor milioane de oameni. Ea reprezintă o metodă sută la sută ştiinţifică, neavându-şi originea în credinţă sau în convingeri, ci într-o înţelegere profundă a mecanismului uman. Ea nu derivă dintr-un optimism naiv. Premisa de la care porneşte yoga este foarte simplă: dacă ai o sămânţă bună şi creezi o atmosferă propice, aceasta va germina. Yoga nu face altceva decât

să creeze o atmosferă propice pentru minte şi pentru corp. În rest, nu mai ai nimic de făcut. Nu trebuie să predici moralitatea sau să ţii un discurs metafizic. Dacă umanitatea ta se trezeşte, tu devii o fiinţă umană frumoasă. Tot ce consideră lumea actuală că este negativ derivă din limitare. Identitatea limitată pe care ne-o impunem singuri se traduce prin „eu” versus „ceilalţi”. Toate crimele şi toate formele de negativitate se nasc în acest spaţiu al diviziunii şi al separării. Aşadar, aspiraţia către infinitate reprezintă cea mai sigură garanţie împotriva tuturor tendinţelor negative. Ca rasă, umanitatea are nevoie la ora actuală de o viaţă eliberată, nu de un control şi mai mare. Singura cale către fericire este cea care conduce de la limitare la eliberare. Copacul care împlineşte toate dorinţele Mintea se poate afla în una din cinci stări posibile. Ea poate fi inertă, respectiv complet inactivă. Această stare este foarte rudimentară. Dacă primeşte energie, mintea devine activă, dar împrăştiată. Dacă primeşte şi mai multă energie, ea devine mai puţin împrăştiată, dar foarte oscilantă. Dacă primeşte în continuare energie, ea devine focalizată (unidirecţională). În sfârşit, dacă primeşte suficientă energie, ea devine conştientă, şi astfel viaţa devine magică, un veritabil miracol, o punte de legătură cu lumea de dincolo. Mintea inertă nu reprezintă o problemă. Oamenii cu mintea simplă şi cu intelectul subdezvoltat nu consideră că au probleme. Ei mănâncă şi dorm foarte bine. Doar cei care gândesc prea mult îşi pierd somnul şi apetitul! Oamenii simpli au un corp mult mai funcţional decât aşa-zişii intelectuali. Ei se bucură chiar de o anumită pace interioară, întrucât este nevoie de inteligenţă

pentru a crea tulburări şi haos. O minte inertă este mai apropiată de natura animală decât de cea umană. În momentul în care începi să îţi impregnezi mintea cu energie, aceasta devine activă, dar împrăştiată. Când cineva începe o practică spirituală, el experimentează o efervescenţă mai mare, pe care nu o poate controla întotdeauna, dacă nu trăieşte într-o atmosferă adecvată. Mulţi oameni interpretează această efervescenţă mentală dinamizată de nivelul lor energetic sporit ca pe o tulburare. Există o paranoia foarte larg răspândită în rândul oamenilor, care se tem de tot ce este nou. În realitate, ei trec însă printr-un proces natural, de la inerţie la un nivel superior al procesului vieţii. Atunci când o persoană cu o minte foarte împrăştiată începe practica spirituală, mintea ei devine gradual mai puţin difuză. Pe de altă parte, ea începe să oscileze: într-o zi se deplasează într-o anumită direcţie, iar în ziua următoare în direcţia opusă. Chiar şi aşa, acest proces reprezintă o îmbunătăţire radicală în raport cu împrăştierea mentală, când mintea se deplasa în fiecare moment în zece direcţii diferite. În cazul în care continuă să primească energie, mintea începe să oscileze din ce în ce mai puţin, devenind din ce în ce mai concentrată, sau „focalizată (unidirecţională)”, aşa cum spunem noi în yoga. Această stare este mult superioară prin comparaţie cu cea precedentă. Dar cea mai înaltă stare pe care o poate atinge mintea este cea conştientă. Cel mai miraculos instrument dintre toate nu este computerul, maşina sau o navă spaţială, ci mintea umană - dar numai în măsura în care este folosită într-un mod conştient. Motivul pentru care unele persoane ating atât de uşor şi de natural succesul, în timp ce altele trec dintr-un conflict în altul, este că primele şi-au organizat mintea astfel

încât să se gândească numai la ceea ce îşi doresc, în timp ce gândirea celorlalte se împotriveşte propriilor lor interese. O minte umană bine organizată este numită kal-pavriksha - copacul care împlineşte toate dorinţele. Cine are o astfel de minte îşi vede toate dorinţele îndeplinite. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să îţi dezvolţi mintea până când aceasta devine un copac care îndeplineşte toate dorinţele, nu o sursă de nebunie. O minte care poate manifesta orice doreşte este descrisă în yoga ca fiind o minte în starea de samyukti. Această calitate derivă din starea de detaşare. Atunci când gândurile devin perfect organizate, emoţiile se mulează după ele. Încetul cu încetul, energiile şi corpul fizic se organizează la rândul lor, urmând aceeaşi direcţie. Ordinea organizării acestor dimensiuni poate varia însă, în funcţie de lucrurile pentru care eşti pregătit. Spre exemplu, în zilele noastre marea majoritate a oamenilor nu sunt pregătiţi pentru un sistem care nu le convinge mai întâi de toate intelectul. În final, dacă toate gândurile, emoţiile, energiile şi corpul sunt orientate în aceeaşi direcţie, capacitatea de a crea şi de a manifesta ceea ce îţi doreşti devine incredibilă. Ştiinţa modernă a dovedit că întreaga existenţă este o reverberare continuă a energiei, o vibraţie nesfârşită. Gândurile noastre sunt acelaşi lucru. Dacă emiţi cu putere un gând, acesta are tendinţa inevitabilă de a deveni manifest. În acest scop, este important însă să nu îl slăbeşti prin crearea unor tipare negative sau autodistructive. În general, oamenii se folosesc de credinţa lor pentru a izgoni gândurile negative. Îndoielile macină însă orice minte gânditoare. Mintea noastră are o astfel

de natură că chiar dacă ne-ar apărea în faţă Dumnezeu, noi nu ne-am grăbi să ne abandonăm în faţa iui, ci neam propune să facem o investigaţie pentru a ne convinge că ceea ce vedem este adevărat, nu o halucinaţie. Există însă o alternativă la credinţă, şi anume angajamentul. Dacă te angajezi să creezi ceea ce îţi doreşti cu adevărat, gândurile tale devin perfect organizate. Ele curg liber către ceea ce îţi doreşti, iar manifestarea dorinţei tale devine astfel o consecinţă naturală. Pentru a crea ceea ce îţi doreşti, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îţi manifeşti dorinţa la nivel mental. Îţi doreşti cu adevărat acest lucru? Gândeşte-te bine. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să crezi că „asta este - asta îmi doresc”, pentru ca atunci când dorinţa ţi se împlineşte să constaţi că nu asta îţi doreai de fapt? Aşadar, începe prin a explora ce anume îţi doreşti cu adevărat. Dacă acest lucru îţi devine foarte clar şi eşti perfect angajat să manifeşti această realitate, începe să generezi un proces mental continuu în această direcţie. Dacă îţi poţi menţine fluxul constant al gândurilor fără a le schimba direcţia, dorinţa ta va deveni reală mai devreme sau mai târziu. Există procese yoghine care te ajută să atingi o altă dimensiune a inteligenţei, nepângărită de memorie, numită chitta, despre care am mai vorbit. Realizarea puterii chitta-ei este numită chit shakti. Este vorba de un proces simplu, dar puternic, prin care poţi avea acces la însăşi sursa creaţiei din interiorul tău. Mitul „cap versus inimă” Foarte mulţi oameni susţin să mintea îi conduce într-o anumită direcţie, în timp ce inima îi trage în alta. În yoga, noi pornim de la premisa fundamentală că omul

este o singură persoană, o fiinţă unificată. În consecinţă, nu există nicio separaţie între capul şi inima sa, căci el este o totalitate. Să vedem mai întâi ce se înţelege prin „cap” şi prin „inimă”. În general, oamenii îşi asociază gândurile cu capul şi emoţiile cu inima. Dacă analizăm însă cu atenţie şi cu o sinceritate absolută ce se întâmplă, constatăm că noi gândim întotdeauna ceea ce simţim, şi invers. De aceea, yoga include gândurile şi emoţiile în acelaşi corp, cel mental, sau manomayakosha. Ceea ce tu numeşti în mod normal „minte” este de fapt procesul gândirii, sau intelectul. Mintea are însă mai multe dimensiuni. Una este aspectul ei logic; alta este aspectul emoţional, mai profund. Intelectul este numit buddhi. Dimensiunea mai profundă a minţii este numită în mod convenţional inimă. În yoga, această minte emoţională profundă este numită manas. Manas este un amalgam complex de amintiri care ne modelează emoţiile într-un anumit fel. Aşadar, ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi sunt activităţi ale aceleiaşi minţi. Este foarte simplu. Dacă eu cred că eşti un om minunat, voi emite emoţii pozitive legate de tine. În cazul în care cred că eşti un om oribil, voi emite emoţii negative legate de tine. Dacă încerci să îţi iubeşti un duşman, vei constata că îţi este foarte greu. Nu are niciun sens că complicăm inutil lucrurile. Tu simţi ceea ce gândeşti, dar gândurile şi emoţiile tale par foarte diferite. De ce? Deoarece gândurile au o anumită claritate şi sunt mai rapide. Emoţiile sunt mult mai lente. Astăzi, cutare persoană ţi se pare minunată, aşa că nutreşti emoţii pline de iubire faţă de ea. Dacă aceasta face ceva ce nu îţi convine, ţi se pare subit că este oribilă. Gândurile tale iţi spun acest lucru, dar emoţiile tale nu se pot schimba la fel de rapid. În tine se

dă astfel o luptă. Dacă te simţi bine in acest moment, nu te poţi simţi rău în momentul următor. Tu ai nevoie de timp pentru a-ţi schimba starea de spirit. În funcţie de intensitatea emoţiilor tale, acestea au nevoie de trei zile, de trei luni sau poate chiar de trei ani pentru a se schimba, dar mai devreme sau mai târziu o vor face. Nu este deloc util să creezi un conflict între cap şi inimă. Emoţiile nu sunt altceva decât partea cea mai savuroasă a gândurilor. Te poţi bucura de dulceaţa lor, dar cele care le conduc sunt gândurile tale, indiferent dacă îţi dai sau nu seama de acest lucru. Emoţiile nu sunt bătute în cuie. Ele oscilează, dar nu sunt la fel de rapide ca gândurile. Dat fiind că au nevoie de mai mult timp pentru a se schimba, iar intensitatea lor este de regulă mult mai mare decât cea a gândurilor, ţi se pare că emoţiile sunt diferite de acestea din urmă. În realitate, ele nu sunt mai separate decât trestia de zahăr de sucul său dulce. În experienţa celor mai mulţi dintre oameni, gândurile nu sunt la fel de intense ca emoţiile. (De cele mai multe ori, oamenii nu gândesc la fel de intens ca atunci când sunt furioşi, spre exemplu.) Există totuşi posibilitatea de a genera un gând atât de intens încât acesta să te copleşească în totalitate. Numai 5-10% din populaţie este capabilă să genereze gânduri atât de intense încât să nu mai aibă nevoie de emoţii. 90% din populaţie nu poate genera decât emoţii foarte intense, deoarece aceşti oameni nu au lucrat suficient de mult la cultivarea gândirii lor. Aşa cum spuneam însă, există oameni care au gânduri extrem de intense. Ei nu au emoţii la fel de intense, dar sunt nişte gânditori extrem de profunzi.

Cel mai bine este să nu creezi o astfel de polaritate în interiorul tău. În caz contrar, rişti să ajungi la război civil şi la schizofrenie. Gândurile şi sentimentele nu sunt fundamental diferite între ele. Primele sunt mai uscate, iar celelalte sunt mai zemoase. Asta-i tot. Cel mai bine este să le savurezi pe ambele. Cunoaştere şi devoţiune În cultura yoghină, cuvântul shi-va are două aspecte, în sensul său literal, el înseamnă „ceea ce nu există”. Tot ce există derivă din „ceea ce nu există”. Dacă priveşti cerul nopţii, poţi observa multe stele şi alte corpuri cereşti, dar cea mai mare prezenţă rămâne spaţiul gol. Dansul creaţiei se derulează în sânul acestui vid, care reprezintă fundamentul fără de care creaţia nu ar putea exista. El este cel numit „shi-va”. O altă dimensiune a lui Shiva este Adiyogi, primul yoghin, cel care a revelat pentru prima oară incredibila ştiinţă a yogăi umanităţii. Cultura yoghină oscilează între invocarea lui shi-va ca fundament al creaţiei şi invocarea lui Shiva ca prim yoghin. În acest fel, shiva a devenit personificat sub forma lui Shiva. Ţi se pare o contradicţie? Nu este, căci atunci când apare starea de yoga sau de unitate absolută, nu mai există nicio distincţie între realitatea supremă şi cel care o experimentează. În acord cu această logică, cultura yoghină prezintă două modalităţi de a atinge starea supremă: a deveni una cu totul şi a deveni una cu vidul - cu alte cuvinte, calea lui jnana, cunoaşterea, şi calea lui bhakti, devoţiunea. Dacă doreşti să experimentezi starea de shi-va, sau dimensiunea care transcende planul fizic, trebuie fie să te pui la unison cu legile care guvernează lumea nefizică, fie să te dizolvi complet în această dimensiune,

eliberându-te astfel de legile care guvernează lumea fizică. Dacă doreşti să experimentezi un vârf de munte, poţi fie să te urci pe el, fie să îl contempli de la bază. Acestea sunt cele două modalităţi fundamentale. În caz contrar, nu ai avea cum să devii una cu muntele. Cunoaşterea te ajută să aspiri către „ceea ce nu există”, până când te întâlneşti faţă în faţă cu vidul. Devoţiunea te ajută să îţi anihilezi personalitatea limitată şi rigidă, evoluând către o stare mai flexibilă, de pe nivelul căreia poţi aborda dimensiunea care transcende cadrul preferinţelor şi antipatiilor tale (acestea reprezintă fundamentul personalităţii tale individuale). Natura nesfârşită a dorinţei umane reprezintă o expresie a aspiraţiei către natura infinită a vieţii ce transcende existenţa fizică. Infinitatea şi numărul zero nu sunt altceva decât o expresie pozitivă şi respectiv negativă a aceleiaşi realităţi. Devoţiunea presupune renunţarea la dualitatea preferinţelor şi antipatiilor, a ataşamentelor şi aversiunilor. Ea arată că pentru tine nu mai există „bine” şi „rău”, căci totul a devenit bine. Atunci când un aspirant devoţional afirmă că „Dumnezeu există pretutindeni” şi că „totul este Dumnezeu”, ceea ce vrea să spună el este că „totul este bine”. Prin cultivarea convingerii că Dumnezeu există pretutindeni, el ajunge la o stare profundă de acceptare, care îl transformă şi îl eliberează. Bhakti (calea devoţiunii) include totul în sine, fără să facă discriminări. De altfel, chiar aceasta este natura realităţii supreme. Încă din cele mai timpuri, devoţiunea a fost considerată cea mai importantă cale spirituală, întrucât este cea mai rapidă. Ea are însă capcanele ei. Calea cunoaşterii este mai dificilă, dar reprezintă o cale a „ochilor deschişi”. Devoţiunea este o cale pe care te

aventurezi „cu ochii închişi”. Atunci când mergi pe calea cunoaşterii, tu ştii încotro te îndrepţi la fiecare pas pe care îl faci. Atunci când mergi pe calea devoţiunii, nu îţi poţi da seama dacă te apropii de destinaţia finală a eliberării sau dacă ai căzut într-o capcană. În general, emoţiile sunt mult mai intense decât gândurile. Aşa se explică de ce ele sunt ridicate în slăvi, fiind considerate mai presus de celelalte căi. Fără o înţelegere şi o înţelepciune adecvată, calea devoţiunii poate conduce însă la tot felul de amăgiri. Devoţiunea este un instrument ce permite transcenderea naturii duale a logicii. Marele risc constă însă în negarea logicii, în locul transcenderii ei. Aşadar, este foarte important să îţi construieşti o platformă logică stabilă înainte de a te arunca pe calea fluidă a devoţiunii. Invers, foarte mulţi oameni cred că devoţiunea nu are ce căuta în universul logicii. Acest lucru nu este adevărat însă. În esenţă, logica este un instrument al discernământului. Ea este ca o macetă bine ascuţită. Atunci când analizezi ceva, tu divizi automat lucrul respectiv. Pe de altă parte, dacă scalpelul logicii tale este foarte bine ascuţit, poţi face o incizie mică, lăsând apoi lucrul respectiv aparent neschimbat. Se spune că dacă un spadasin iscusit taie în două un copac cu sabia sa, nici măcar copacul nu ar trebui să îşi dea seama ce ^se întâmplă, rămânând în picioare la fel ca până atunci. Într-o manieră similară, dacă intelectul tău devine extrem de rafinat, vei constata că devoţiunea se integrează perfect cu logica ta. Devoţiunea poate fi minunat de frumoasă, extatică şi beatifică, dar fără claritatea cunoaşterii poate conduce la stagnare. Pe de altă parte, fără emoţie, practicile spirituale pot deveni aride, uscate şi lipsite de viaţă.

Fără bhakti, jnana devine pur şi simplu un exerciţiu de despicare a firului în patru. Aşa cum spuneam mai devreme, dacă îţi doreşti să experimentezi un vârf de munte, trebuie fie să te urci pe el, fie să îl contempli de la bază. Aspirantul devoţional este conştient că dacă va reuşi să urce pe vârf, încă se va afla lângă el. În schimb, dacă va deveni una cu valea, va putea ţine întregul munte în poala sa. Yoga şi beţia extatică Potrivit legendei, Adiyogi a băut somarasa, sucul îmbătător al Lunii. El s-a impregnat pur şi simplu cu esenţa distilată a razelor de lună. Textele vorbesc despre el afirmând că se afla în permanenţă într-o stare de beţie extatică. Yoghinii nu se împotrivesc plăcerii, dar nu se mulţumesc cu plăcerile minore! Ei ştiu că dacă vei bea un pahar de vin, acesta te va ameţi puţin, dar mâine te va durea capul. Yoghinii nu se mulţumesc cu atât. Pentru a savura cu adevărat o stare de beţie trebuie să fii sută la sută beat (euforic), dar totuşi perfect lucid. Personal, nu am consumat niciodată droguri halucinogene, dar cine se uită în ochii mei îşi poate da seama că eu sunt întotdeauna „drogat” (euforic). Sunt sută la sută beat, dar totuşi perfect lucid. Aceasta este una din marile plăceri pe care le oferă yoga. Scopul final al yogăi nu este însă simpla beţie extatică. Această stare beatifică elimină teama de suferinţă. În această stare de extaz nenumit nu mai exista griji legate de supravieţuire. Aşa se explică de ce oamenii aflaţi în această stare de conştiinţă excepţională pot realiza uneori acte care altora li se par supraumane. Tu nu vei îndrăzni niciodată să explorezi plenar viaţa până când nu te vei elibera de anxietatea generată

de instinctul de supravieţuire. În caz contrar, nu îţi vei dori decât să îţi prezervi viaţa actuală. Odată eliminată teama de suferinţă, te vei putea scufunda în orice situaţie fără nicio ezitare. Chiar dacă ai fi condamnat la iadul etern, te-ai duce bucuros acolo, căci nu te-ai mai teme vreodată de suferinţă! Într-o epocă în care toată lumea vorbea despre mersul în rai, Gautama Buddha a declarat: „Voi spuneţi că totul este bine în rai, dar ce aş avea eu de făcut acolo? Eu prefer să merg în iad pentru a-i ajuta pe cei de acolo, căci oricum eu nu pot cunoaşte suferinţa”. Atât timp cât persistă teama de suferinţă, nu vei îndrăzni niciodată să explorezi dimensiunile mai profunde ale vieţii. Numai corpul fizic necesită protecţie. Niciun alt aspect al fiinţei tale nu necesită. Dacă eşti dispus să renunţi la ideile, filozofiile şi sistemele tale actuale de convingeri (de care eşti ataşat), îţi poţi recrea întreaga viaţă chiar în următorul moment. Mantra iubirii Ce putem spune despre iubire? Există într-adevăr aşa-numita iubire necondiţionată? Pot două fiinţe umane să se iubească în acest fel? Foarte mulţi oameni îşi pun astfel de întrebări. Într-o zi, Shankaran Pillai s-a dus în parc. El a văzut aici o femeie atrăgătoare stând pe o bancă de piatră. S-a aşezat imediat lângă ea. Peste câteva minute, s-a tras mai aproape de ea. Femeia s-a îndepărtat însă de el. Când el s-a apropiat din nou de ea, ea s-a tras către marginea băncii. Shankaran Pillai s-a tras însă şi mai aproape de ea şi a prins-o de mijloc cu un braţ. Femeia l-a respins. Atunci, el s-a lăsat în genunchi, a rupt o floare, i-a înmânat-o şi i-a spus:

- Te iubesc aşa cum nu am mai iubit vreodată pe cineva, în toată viaţa mea. Soarele asfinţea. Shankaran Pillai avea o floare în mână şi o privea pe femeie cu o privire topită. Una peste alta, condiţiile erau ideale, aşa că femeia a cedat. Cei doi s-au lăsat pradă instinctelor şi şi-au făcut de cap. Înserarea a fost înlocuită de noapte. Shankaran Pillai a ţâşnit brusc în picioare şi i-a spus femeii: - Este ora 8:00. Trebuie să plec. - Ce?! Tocmai acum? Parcă spuneai că mă iubeşti mai mult decât ai iubit vreodată... - Da, da, aşa este, dar mă aşteaptă nevastă-mea. În general, noi ne construim relaţii într-un cadru care ni se pare confortabil şi avantajos. Oamenii au nevoi fizice, psihice, emoţionale, financiare şi sociale pe care încearcă să şi le împlinească. În acest scop, una dintre cele mai sigure metode constă în a-i spune altcuiva „Te iubesc”. Această aşa-zisă iubire a devenit un fel de mantra, de tip „Sesam, deschide-te”. Oamenii obţin ceea ce îşi doresc prin simpla repetare a acestor cuvinte. Iubirea este o calitate, nu ceva ce poate fi practicat împreună cu altcineva. Orice acţiune a noastră urmăreşte să ne împlinească o anumită nevoie. Dacă poţi înţelege acest lucru, există o posibilitate ca iubirea să crească în tine, transformându-se într-o calitate naturală. Tu te poţi amăgi însă singur, spunându-ţi că relaţiile pe care ţi le-ai făcut de dragul convenienţelor, confortului şi binelui personal sunt relaţii de iubire. Nu vreau să spun neapărat că iubirea nu are nicio legătură cu relaţiile tale, ci doar că expresia ei este extrem de limitată. Indiferent cât de des ţi-ai proclamat iubirea, dacă aşteptările şi nevoile tale nu sunt împlinite, relaţia ta se va destrăma. În esenţă, relaţiile dintre oameni sunt aranjamente în beneficiul reciproc.

În realitate, nu există o iubire condiţionată şi una necondiţionată. Există doar condiţii exterioare şi iubire. În sine, iubirea trebuie să fie necondiţionată. În clipa în care începi să îi pui condiţii, tu o transformi într-o tranzacţie. Poate fi o tranzacţie convenabilă, un aranjament avantajos, dar cu siguranţă nu te va împlini şi nu te va putea conduce într-o dimensiune superioară. Este doar o convenienţă. De altfel, iubirea nu este întotdeauna convenabilă. De cele mai multe ori nu este. Ca să reziste, ea necesită o mare investiţie personală. Practic, trebuie să îţi investeşti în ea întreaga ta viaţă, pe tine însuţi. Atunci când te îndrăgosteşti cu adevărat, tu nu mai exişti. Expresia anglo-saxonă „a cădea în iubire” (To fall in love - a te îndrăgosti, (n. tr.)) este extrem de semnificativă. Oamenii nu simt că urcă atunci când se îndrăgostesc. Ei nu simt că stau în picioare sau că zboară, ci că se prăbuşesc. Într-adevăr, ceva din tine trebuie să se topească pentru a putea fuziona cu celălalt. Există o distincţie între o tranzacţie şi o poveste de iubire. O poveste de iubire nu presupune neapărat o altă persoană. Tu te poţi îndrăgosti de viaţă însăşi. Ceea ce faci sau nu faci depinde de circumstanţele în care te afli. Acţiunile noastre se mulează întotdeauna după cerinţele pe care ni le impun situaţiile externe. Iubirea este însă o stare lăuntrică, iar relaţia ta cu tine însuţi poate fi necondiţionată. „Actele” de iubire pot deveni obositoare şi stresante în timp, căci iubirea nu este ceva ce poţi face, ci ceva ce eşti. Sadhana Iubirea nu este niciodată ceva care se întâmplă între doi oameni. Ea devine manifestă strict în interiorul tău,

iar esenţa ta interioară nu trebuie să devină sclava nimănui, încearcă următorul exerciţiu timp de cel puţin 15 minute: stai lângă un obiect care nu înseamnă nimic pentru tine în momentul de faţă, cum ar fi un copac, o pietricică, un vierme sau o insectă. Fă acest lucru câteva zile la rând. După o vreme, vei descoperi că îl poţi privi cu aceeaşi iubire cu care îţi priveşti soţul sau soţia, mama sau copilul. Poate că viermele respectiv nu ştie acest lucru, dar nu contează. Dacă poţi privi absolut totul cu iubire, întreaga lume ţi se va părea frumoasă. Devoţiunea: o schimbare dimensională Marea majoritate a oamenilor trăiesc foarte prudent, dozându-şi cu atenţie iubirea şi bucuria, de teama de a nu le risipi, rămânând fără ele. Cea mai generoasă manieră de a trăi constă în a da un exemplu restului lumii prin trăirea vieţii la maxim şi fără nicio limitare. Dacă eşti atât de contractat încât nu poţi iubi, râde sau trăi în totalitate, înseamnă că eşti ceea ce indienii numesc un kanjoos - un om sărman pe toate nivelele! Devoţiunea înseamnă că nu eşti un kanjoos, că eşti plin de ardoare! Un aspirant devoţional este o persoană care încearcă să exploreze şi să experimenteze viaţa cât mai plenar posibil. Devoţiunea nu presupune disecarea vieţii, ci îmbrăţişarea ei totală. Ea nu este o poveste de iubire, ci o veritabilă nebunie. Iubirea însăşi este o nebunie, dar care nu şi-a pierdut complet raţiunea. Dintr-o poveste de iubire încă te mai poţi recupera. Aspiranţii devoţionali experimentează viaţa în dulceaţa ei extremă. Ceilalţi oameni îi consideră nişte idioţi, dar nimeni pe această planetă nu se simte la fel de bine ca ei. Deci, cine este adevăratul idiot?!

Atunci când vorbesc despre „devoţiune”, eu nu mă refer la credinţă. Credinţa este similară moralităţii. Oamenii care au o credinţă fermă se consideră adeseori superiori altora. În realitate, singurul lucru care se întâmplă atunci când crezi cu tărie ceva este că prostia ta capătă încredere în sine. Încrederea şi prostia reprezintă o combinaţie extrem de periculoasă, dar merg de multe ori mână în mână. Dacă vei privi cu atenţie lumea din jurul tău, vei realiza că ceea ce ştii tu este atât de infim încât nu ai cum să acţionezi cu încredere. Un sistem de convingeri înlătură această problemă. El îţi conferă o încredere enormă, dar nu te vindecă automat de prostie. Devoţiunea nu este un act. Ea nu este direcţionată către un lucru sau altul. Obiectul devoţiunii este imaterial. Devoţiunea conduce la dizolvarea întregii rezistenţe din tine, astfel încât divinul să ţi se reveleze la fel de uşor cum respiri. Divinul nu este o entitate care există undeva acolo, ci o forţă vie care îţi animă fiecare moment al vieţii. Devoţiunea te ajută să înţelegi acest lucru. Să îţi spun o poveste... La o cină tradiţională a unei familii catolice, bărbatul casei a venit la masă, s-a uitat la mâncare şi, ca de obicei, a început să o înjure pe nevastă-sa şi tot restul lumii. După ce a terminat cu insultele şi toată lumea s-a aşezat la masă, el a rostit următoarea rugăciune catolică: „Dragă Doamne, îţi mulţumesc pentru pâinea cea de toate zilele şi pentru toate mâncărurile minunate de pe masă”. Fetiţa lui în vârstă de cinci ani stătea pe un scaun cu perne. Ştii cum sunt copiii de cinci ani: li se pun tot felul perne pe scaun, dar tot nu ajung bine până la farfurie. Aşadar, fetiţa noastră şi-a ridicat faţa micuţă către tatăl ei şi l-a întrebat:

- Taţi, Dumnezeu aude toate rugăciunile noastre? „Creştinul” din bărbat s-a trezit pe loc, aşa că acesta i-a răspuns imediat fetiţei: - Da, sigur. El aude toate rugăciunile pe care i le adresăm. Fetiţa s-a lăsat mai jos pe scaun, afundându-se în gândurile sale. După o vreme, ea a spus: - Dar, tati, ascultă El şi celelalte lucruri pe care le spunem? - Da, Dumnezeu ascultă în fiecare moment tot ce spunem şi vede tot ce facem. Fetiţa s-a scufundat şi mai mult în pernele sale şi la întrebat cu o voce micuţă pe tatăl ei: - în acest caz, oare ce anume crede el mai mult, tati? Spune-mi: ce ar trebui să creadă Dumnezeu: rugăciunile sau înjurăturile tale? Probabil că este foarte confuz, renunţând de mult să îşi mai bată capul cu noi, oamenii. Noi sistematizăm sau instituţionalizăm aspectele cele mai subtile ale vieţii, aşa că totul devine arid şi anost pentru noi. Toată lumea repetă aceleaşi cuvinte, ca nişte papagali, dar nimeni nu le mai acordă vreo semnificaţie. Dacă rostim cuvinte care nu înseamnă nimic pentru noi (sau cel puţin nu mare lucru), cuvintele noastre au valoarea unei minciuni. Ar fi mai bine să păstrăm tăcerea. Noi încercăm întotdeauna să îi imităm pe cei pe care îi considerăm mentorii şi modelele noastre. Atunci când un astfel de mentor a spus ceva similar în urmă cu 2.000 de ani, el a făcut acest lucru pentru că a însemnat ceva pentru el, pentru că inima lui deborda de pasiune şi de viaţă, nu doar de dragul cuvintelor rostite. Devoţiunea nu este o cale a blândeţii şi a moderaţiei. Numai cei foarte aprigi, care trăiesc la maxim, o pot

practica. Ceilalţi risca să se consume complet în focul arzător al devoţiunii. Akka Mahadevi În urmă cu 900 de ani, în India de Sud a trăit o femeie mistică pe nume Akka Mahadevi, care şi-a consacrat viaţa lui Shiva. Încă din copilărie, ea l-a privit pe Shiva ca pe iubitul sau pe soţul ei. Nu a fost însă o simplă fantezie, ci o realitate vie pentru ea. Într-o zi, regele a văzut-o pe această femeie frumoasă, aşa că s-a decis să o ia de soţie. Akka l-a refuzat, dar regele nu a cedat şi i-a ameninţat părinţii, aşa că Akka a sfârşit prin a accepta. Ea s-a măritat cu regele, dar nu a acceptat să întreţină relaţii intime cu el. Regele a încercat să o constrângă, dar refrenul ei constant era: „Soţul meu este Shiva”. Timpul a trecut, iar răbdarea regelui s-a redus direct proporţional. Furios, el a încercat să o atingă, dar Akka l-a refuzat din nou, spunându-i: „Am un alt soţ. Numele lui este Shiva. Mă vizitează şi mă dăruiesc lui, aşa ca nu pot fi cu tine”. Dat fiind că pretindea că are un alt soţ, ea a fost adusă în faţa tribunalului şi pusă sub acuzaţie. Se spune că Akka a declarat în plin tribunal: „Faptul că sunt regină nu înseamnă nimic pentru mine. Voi pleca”. Văzând cu câtă uşurinţă renunţă la tot, regele a făcut o ultimă tentativă de a-şi salva demnitatea. El i-a spus: - Tot ce ai pe tine - bijuteriile şi hainele -- simt ale mele. Lasă-le aici şi pleacă. Fără să ezite, Akka şi-a dat jos bijuteriile şi hainele în mijlocul mulţimii, după care a plecat, complet goală. Începând din acea zi, ea a refuzat să mai poarte haine, deşi foarte mulţi oameni au încercat să o convingă. La

acea vreme părea neverosimil ca o femeie să meargă goală pe străzile din India, iar Akka era tânără şi frumoasă. Ea şi-a trăit viaţa ca o ascetă rătăcitoare şi a compus o seric de poezii devoţionale de o rară frumuseţe, care s-au păstrat până astăzi. Într-un astfel de poem (tradus în limba engleza de A. K. Ramanujan), ea spune: Oamenii, Bărbaţi şi femei, Roşesc când veşmântul care le acoperă ruşinea Cade la pământ. Ce sens are însă această pudoare În condiţiile în care Domnul care a creat viaţa Trăieşte în această lume fără să poarte o faţa? Ce poţi ascunde de Domnul tău, În condiţiile în care întreaga lume rezidă în ochiul acestuia? Astfel de adepţi devoţionali trăiesc în această lume, dar nu fac parte integrantă din ea. Puterea şi pasiunea cu care îşi trăiesc viaţa inspiră generaţii succesive de oameni. Akka continua să fie o prezenţă vie în subconştientul colectiv indian, iar poemele sale lirice au rămas până astăzi parte integrantă din patrimoniul literar al Indiei de Sud. Acceptarea misterului Numai o inteligenţă juvenilă analizează lucrurile şi ajunge la o concluzie. Cei care au o inteligenţă suficient de evoluată şi de matură înţeleg că cu cât analizezi mai mult, cu atât mai mult te îndepărtezi de orice concluzie.

Cu cât pătrunzi mai adânc într-un aspect al vieţii, cu atât mai mult te îndepărtezi de orice concluzie. Viaţa devine din ce în ce mai misterioasă pentru tine. Cu cât te scufunzi mai plenar în viaţă, cu atât mai nemărginit şi mai impenetrabil ţi se pare acest proces. Viaţa nu poate fi înţeleasă cu intelectul limitat, căci tu eşti una cu ea. Atunci când realizezi prin experienţă directă că fiecare atom, fiecare fir de nisip, fiecare pietricică şi fiecare formă de viaţă, de la cea mai mică la cea mai măreaţă, sunt de nepătruns, vei sfârşi prin a te închina cu o devoţiune absolută în faţa întregii realităţi. Chiar dacă nu vei face altceva decât să stai şi să respiri, vei cunoaşte viaţa mai bine decât prin orice analiză intelectuală. Atunci când disecăm totul, încercând să surprindem adevărul ascuns de natura fizică, noi pătrundem în dimensiunile infime ale ştiinţei particulelor. Ajungem astfel la protoni, neutroni şi electroni, şi în continuare, la neutrino, bozoni şi particulele super-simetrice, pătrunzând din ce în ce mai adânc în profunzimile materiei. Acestea ţin însă de natura fizică. Fizicienii moderni susţin că Universul conţine mai multă materie întunecată decât materie obişnuită. Această materie întunecată nu este alcătuită din atomi, ci din particule de un tip necunoscut. Ia în mână un pahar cu apă şi priveşte-l. Ce poţi cunoaşte în legătură cu el? Spre exemplu, de ce se combină oxigenul cu hidrogenul pentru a produce apa? Sau ia în mână o pietricică şi contempl-o îndelung. De ce are ea această formă particulară, această greutate, această mărime şi această textură? Mulţi oameni spun: „Eu mă aflu în această lume datorită părinţilor mei”. Dar de ce eşti aşa cum eşti? Ce anume îţi determină această formă, acest corp şi această individualitate?

În mod tradiţional, indienii consideră că trebuie să te înclini în faţa tuturor lucrurilor din faţa ta. Nu contează dacă îţi iese în cale un copac, o vacă, un şarpe sau un nor - trebuie să te apleci în faţa sa. Atunci când te înclini în faţa tuturor lucrurilor, fie eşti un idiot, fie un iluminat care a înţeles natura vieţii în profunzimea sa absolută. La prima vedere, diferenţa dintre un idiot şi un iluminat nu este foarte mare. Cei doi par destul de asemănători, dar între ei există o veritabilă prăpastie. Un idiot nu trage concluzii deoarece este incapabil. Un mistic nu le trage deoarece nu doreşte acest lucru. Ceilalţi oameni, dintre aceste două extreme, se laudă cu concluziile lor, pe care le consideră cunoştinţe. Idiotul ştie să se bucure de cunoştinţele sale minore. Iluminatul îşi savurează la maxim cunoaşterea absolută a vieţii. Ceilalţi oameni trăiesc în conflict şi suferă. Într-o dimineaţă, un individ a intrat în biroul său şi i-a spus şefului său: - Şefule, doresc să te informez că sunt vânat de trei mari companii. Trebuie neapărat să îmi oferi o mărire de salariu. - Ce?! a exclamat şeful său. Ce companii? Cine te vânează? - Compania de electricitate, cea de telefonie şi cea de gaze, i-a răspuns angajatul. Oamenii aşa-zis inteligenţi, care au concluzii răspicate legate de viaţă, nu pot sta o clipă locului. Ei caută întotdeauna altceva. Un idiot poate sta fără probleme liniştit. La fel şi un mistic. Ceilalţi oameni nu pot însă. Devoţiunea este metoda cea mai simplă de dizolvare a obstacolelor întâlnite în cale. Dacă cei care au probleme cu ţinerea sub control a „minţii agitate ca o

maimuţă” o apucă pe calea devoţiunii, dialogul lor mental dispare pur şi simplu. La prima vedere, înclinarea în faţa tuturor lucrurilor, considerându-le mai presus decât tine, nu pare de bun augur pentru respectul de sine, dar devoţiunea anihilează rigiditatea, conferind foarte multă flexibilitate. Copacul care se apleacă nu se rupe. (Acesta este principalul motiv pentru care se recomandă să practici hatha yoga în fiecare dimineaţă - pentru ca trupul tău să rămână flexibil!) La fel se petrec lucrurile şi cu tine. Din păcate, în zilele noastre chiar şi aşa-zişii lideri spirituali vorbesc despre respectul sau preţuirea de sine. În realitate, atât „şinele (egoul)” cât şi respectul reprezintă o problemă. Ambele sunt entităţi extrem de limitate. Ambele sunt fragile şi ambele se simt nesigure. Dacă nu ai niciun respect de sine, foarte bine. Dacă nu mai ai nici măcar un ego, şi mai bine!

Sadhana Atunci când te confrunţi cu ceva mult mai măreţ decât tine, te vei înclina în mod natural în faţa lui. Dacă doreşti să devii un aspirant devoţional, uneşte-ţi palmele şi înclină-te în faţa obiectului sau persoanei din faţa ta, cel puţin o dată de oră. Nu contează în faţa cui te înclini, aşa că nu face alegeri. Poate fi vorba de un copac, de un câine, de o pisică - de orice. Actul devoţional nu trebuie nici măcar să fie fizic. Poate fi o acţiune lăuntrică. Ceea ce contează este să îl repeţi o dată la fiecare oră. Dacă poţi, practică-l mai des, poate chiar o dată pe minut.

Dacă îl practici atât de frecvent, nu mai trebuie să îţi uneşti palmele şi să te înclini. Păstrează pur şi simplu o atitudine de reverenţă interioară. Dacă ai reuşit să îţi cultivi această stare de spirit, poţi spune că eşti un aspirant devoţional. Chiar dacă le-ai studia o viaţă întreagă, tu tot nu ai putea să înţelegi o frunză, un elefant, o furnică sau un atom. Nu poţi înţelege nici măcar o moleculă de ADN. Tot ce nu poţi înţelege se află într-o stare de inteligenţă existenţială mai înaltă decât tine. Dacă poţi înţelege măcar acest lucru, te poţi considera un aspirant devoţional. Un aspirant devoţional este o persoană care aspiră să se dizolve în obiectul devoţiunii sale. Dacă eşti un aspirant devoţional al vieţii, tu poţi deveni una cu aceasta. Nu privi procesul vieţii ca un outsider. Devino un aspirant devoţional al lui. Dizolvă-te în el.

Energia Pe calea pranică La ora actuală, oamenii se identifică cu corpul şi cu mintea lor în foarte multe feluri. În esenţă, ceea ce tu numeşti „eu” este doar un crâmpei de energie. Ştiinţa modernă a dovedit dincolo de orice îndoială că întreaga existenţă este alcătuită din aceeaşi energie, care se manifestă în miriade de feluri diferite. Celebra formulă E = mc2 a lui Einstein nu înseamnă altceva decât că tot ce există în Univers poate fi privit ca o energie singulară. Religiile din întreaga lume susţin acelaşi lucru, folosind însă o terminologie diferită, atunci când spun că „Dumnezeu este pretutindeni”. Ştiinţa modernă a ajuns la concluziile sale prin intermediul deducţiei matematice. Religia a ajuns la propriile sale concluzii prin intermediul credinţei. Yoghinul nu se mulţumeşte însă cu simplele deducţii sau convingeri. El îşi doreşte să experimenteze realitatea supremă prin intermediul percepţiei sale individuale amplificate. În consecinţă, tradiţia yoghină nu îl menţionează pe Dumnezeu, dar nici nu îl neagă. Omul care doreşte să îşi dilate conştiinţa este o simplă expresie a inteligenţei supreme lipsite de formă, care reprezintă însăşi sursa noastră. În loc să găsim sursa aspiraţiei noastre, noi încercăm să o manifestăm în lumea exterioară. Dată fiind natura simţurilor noastre orientate către exterior, noi suntem amăgiţi să credem că această expresie exterioară ne va aduce împlinire. Atunci când interpretăm greşit expresia, confundând-o cu cauza, aceasta nu ne poate aduce decât înlănţuire, nu eliberare.

Singurul scop al energiilor vitale ale oricărui individ este să atingă infinitatea - esenţa ultimă a existenţei noastre. Acestea nu cunosc niciun alt scop. Mintea ta se poate gândi la bani sau la o casă nouă; corpul tău îşi poate dori hrană sau somn; dar energiile tale vitale aspiră întotdeauna către spulberarea hotarelor create de structura ta fizică şi de cea mentală. Încetul cu încetul, de-a lungul vieţii, marea majoritate a oamenilor au încetat să mai urmărească traiectoria energiilor lor vitale, ajungând să creadă că sunt nişte entităţi separate sau autonome. În realitate, separarea nu reprezintă decât un simplu mit. Întregul conţinut al corpului tău fizic şi al celui mental a fost acumulat din exterior. Aceste corpuri îţi aparţin, dar nu sunt una cu tine. Dacă doreşti să îţi urmezi corpul, este bine să ştii că acesta se îndreaptă glonţ către mormânt. La fel, tot ce cunoşti la nivelul minţii este o sumă de cunoştinţe acumulate de-a lungul timpului. Obiectivele minţii sunt create în întregime de ea (într-o manieră egotică şi limitată). Chiar dacă ţi se par în regulă în momentul de faţă, ele te vor îndepărta cel mai probabil de procesul vieţii. În consecinţă, dacă îţi urmăreşti mintea, trebuie să ştii că aceasta te va conduce către o creaţie psihologică alternativă. Oricât de fascinantă, de stimulativă sau de reconfortantă ţi s-ar părea o vreme, ea nu are nimic de-a face cu realitatea existenţială. Întregul proces yoghin are drept scop alinierea ta cu aspiraţia naturală a vieţii către dilatarea în nemărginire. El nu face altceva decât să dea o expresie conştientă acestei nevoi umane de bază. Diferitele practici spirituale predate de ştiinţele yoghine îşi propun să asiste această aspiraţie pe trei nivele: cel al corpului fizic, cel al corpului mental şi cel al corpului energetic sau

pranamayakosha, cel de-al treilea strat sau înveliş al mecanismului uman. Yoga te ajută să experimentezi procesul mental şi cel fizic într-o manieră distinctă, nu ca un fundament al identităţii tale, ci ca ceva cauzat de tine. Dacă poţi controla conştient aceste două instrumente (corpul şi mintea), experienţele vieţii tale devin în proporţie de sută la sută creaţia ta. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să îţi creezi o distanţă între tine şi tot ce ai acumulat din lumea exterioară. Tot ce ai acumulat în această viaţă te însoţeşte oriunde te-ai duce. Aceste acumulări sunt profund ataşate de tine, la fel cum tu eşti profund ataşat de ele pe un nivel inconştient. Din păcate, ele devin o povară, căci tu nu ştii când să le laşi deoparte şi când să le ridici din nou. Ele sunt ca un sac pe care îl duci tot timpul pe umeri. Este însă posibil să le laşi deoparte. În acest fel, vor rămâne în continuare lângă tine, dar cel puţin nu te vor mai apăsa la fel de tare! Este cu siguranţă posibil să creezi o distanţă între tine şi ceea ce ai acumulat până acum. Tu poţi folosi atunci când doreşti aceste acumulări, dar nu eşti obligat să te identifici cu ele. Dacă nu poţi menţine această distanţă, întreaga ta viziune asupra vieţii devine neclară. Memoria şi imaginaţia ta, care includ toate ideile, convingerile şi emoţiile tale, aparţin universului tău psihologic. Viaţa nu poate fi testată şi transcensă decât atunci când există o distincţie între universul psihologic şi cel existenţial. Procesul spiritual presupune o întoarcere la viaţă. El presupune urmărirea inteligenţei profunde a energiilor tale vitale. Există multe modalităţi de a recunoaşte încotro doresc să meargă energiile tale vitale. Dacă te vei dez-identifica de procesele tale psihologice şi fiziologice,

vei înţelege cu claritate acest lucru. Tu nu vei descoperi detaşarea şi armonia decât atunci când îţi vei urmări într-un mod conştient energiile vieţii. Numai atunci când această stare devine stabilă poţi îndrăzni să explorezi cele mai înalte nivele ale exuberanţei, aventurându-te în misterele cele mai profunde ale vieţii. Durere, nu suferinţă Pe când obişnuiam să merg cu motocicleta, am călătorit foarte mult prin India. Într-o zi, mă aflam într-o zonă îndepărtată, când am avut un accident, iar muşchiul gambei mi s-a despicat, lăsând să se vadă osul. M-am dus imediat la clinica locală şi i-am cerut doctorului să îmi vindece piciorul. Acesta mi-a examinat rana şi mi-a spus că nu are cum să facă acest lucru, întrucât nu dispune de o secţie de anestezie. Mi-a sugerat apoi să merg la primul spital mai mare şi să solicit asistenţă medicală de urgenţă. I-am răspuns că nu am timp şi că trebuie să îmi continui călătoria, întrucât trebuia să respect un anumit program. Am încheiat spunându-i că trebuie să îmi vindece cu orice preţ piciorul. Medicul m-a refuzat însă. Sângeram puternic. aşa că în cele din urmă a cedat, căci făcusem deja o baltă de sânge în jurul meu. Prin urmare, mi-a pus muşchii secţionaţi la locul lor, fără nicio anestezie, operaţie care a necesitat 52 de suturi pe trei nivele diferite. De-a lungul întregului proces am continuat să conversez cu el. Medicul a transpirat şi a pufnit tot timpul operaţiei. La sfârşit, m-a întrebat şocat: - Chiar nu te doare deloc? Ba da, mă durea. Era o durere teribilă, de nesuportat, dar durerea este un fenomen natural, deci un lucru bun. Fără ea nu aveam de unde să ştiu dacă piciorul îmi era amputat. Suferinţa este însă cu totul

altceva. Durerea este destul de rea în sine. Ce rost mai are să o amplificăm printr-o suferinţă psihica? Suferinţa este în întregime creată de minte, deci orice om are de ales: să sufere sau nu. Nu cred că este nevoie de o inteligenţă foarte mare pentru a alege a doua alternativă. Enigma karmică Să îţi spun o poveste... Într-o zi, Shankaran Pillai stătea într-un bar cu amicii săi. Deodată, el a auzit bătăile ceasului, care anunţa ora 8:00. Fără să spună niciun cuvânt, Shankaran Pillai şi-a pus paharul jos, s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat către uşă. Prietenii săi l-au întrebat: - Hei, ce se întâmplă? Unde pleci? De ce nu îţi termini băutura? Dar Shankaran Pillai a continuat să avanseze către uşă, fără niciun cuvânt, mergând ca un zombi. Prietenii săi au început să râdă şi i-au spus: - Aha, am înţeles! Este ora 8:00 şi trebuia să fii acasă. Te temi de nevastă-ta, nu-i aşa? Ce eşti tu, bărbat sau şoarece? Atunci, Shankaran Pillai s-a oprit, s-a întors şi le-a răspuns amicilor săi: - Eu sunt bărbatul casei. Dacă aş fi fost un şoarece, nevastă-mea s-ar fi temut de mine! După care şi-a văzut de drum. Regula impusă de soţia sa era să ajungă acasă până la ora 8:00. Din păcate, discuţia în contradictoriu cu prietenii şi mersul împleticit (băuse destul) l-au împiedicat pe Shankaran Pillai să ajungă acasă la timp. Aşa se face că soţia lui îl aştepta pe verandă, cu nişte andrele periculoase în mână. Ea s-a răstit la el: - Măgarule, iar ai băut? Lasă că pun eu mâna pe tine...

Shankaran Pillai era un bărbat slăbuţ, dar foarte agil. El s-a îndreptat aparent supus către nevastă-sa, dar apoi s-a ferit de ea şi s-a strecurat rapid în casă. Femeia s-a ridicat şi s-a grăbit să intre la rândul ei. Shankaran a făcut-o să alerge după el prin întreaga casă, convins că nu îl va prinde niciodată. După multă alergătură, el s-a strecurat în dormitor şi s-a băgat sub pat. Soţia lui l-a urmat îndeaproape, dar era o femeie masivă, aşa că nu încăpea sub pat. În timp ce Shankaran se simţea în siguranţă, ea i-a strigat cu dispreţ: - Laşule! Ieşi de sub pat! Ce eşti tu, bărbat sau şoarece? Shankaran Pillai i-a răspuns: - Eu sunt bărbat în casa asta, aşa că am libertatea de a sta oriunde doresc! Acela era singurul loc din casă în care se simţea în siguranţă, dar Shankaran simţea nevoia să îşi proclame libertatea! Din păcate, marea majoritate a oamenilor fac acelaşi lucru: ei îşi etichetează obsesiile compulsive şi limitările drept alegeri personale. Dacă poţi face cu bucurie ceea ce este necesar într-o situaţie dată, poţi spune că te bucuri de libertate. Dacă te limitezi însă să faci numai ce îţi place, acest mod de a trăi este incredibil de compulsiv. Această compulsivitate este un truc al karmei. Karma este un cuvânt străvechi a cărui semnificaţie profundă a fost deturnată de folosirea lui excesivă. Ce este de fapt karma? La modul literal, karma înseamnă „acţiune”. Acţiunile sunt de trei feluri: corporale, mentale sau energetice. Tot ce faci cu corpul, mintea şi energia ta lasă o anumită amprentă reziduală. Aceasta creează un tipar, pe care îl porţi tot timpul cu tine. Atunci când

acumulezi un număr uriaş de impresii de acest fel, acestea dau în timp naştere unor tendinţe, iar tu devii un fel de jucărie automată, sclavul propriilor tale tipare, un fel de marionetă care repetă la infinit vechile tipare din trecut. Karma este ca un soft vechi pe care l-ai scris inconştient pentru tine. În funcţie de acţiunile pe care le realizezi, tu îţi scrii propriul soft, iar sistemul tău începe să acţioneze în consecinţă. Informaţiile din trecut generează tipare ale memoriei, care se activează într-o manieră recurentă. Viaţa însăşi este ciclică. Aşa se explică de ce vechile tipare tind să revină mereu şi mereu în viaţa ta. Chiar dacă au mici variaţiuni, ele rămân în esenţă neschimbate, repetându-se dea lungul a generaţii întregi. După o vreme, această tendinţă de a se repeta poate deveni letală. Este foarte important să înţelegi că aceste tipare te conduc din interior, nu din afară. Nu este deloc necesar ca altcineva să exercite vreun control exterior asupra ta. Propriul tău despot interior te conduce în permanenţă, iar tu nici măcar nu crâcneşti. Chiar dacă ţi se pare că astăzi trăieşti o zi nouă, în realitate tu eşti captiv în trecutul tău. Circumstanţele exterioare par să se schimbe, dar experienţele tale interioare sunt aproape identice cu cele din trecut. Şi astfel, cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât mai neschimbate rămân ele - nu la nivel fizic, ci la nivelul experienţei! Asta înseamnă să fii prins fără nicio scăpare în capcana rutinei karmice. Libertatea interioară a ajuns o expresie lipsită de semnificaţie, căci maniera în care gândeşti, simţi şi înţelegi viaţa - chiar şi felul în care stai jos sau în picioare, ori în care te mişti - sunt condiţionate de impresiile tale trecute. Începând din clipa în care te-ai născut, părinţii, familia, prietenii, educaţia primită, locul

în care ai trăit şi cele în care ai călătorit - toate au ajuns să decidă pentru tine. Karma este gravată în toate aspectele vieţii, în memoria ta mentală, în esenţa corpului tău, în biochimia ta, în însăşi energia ta. Toate acestea sunt sisteme de backup. Chiar dacă îţi pierzi corpul sau mintea, tu nu îţi poţi pierde karma! Sistemele de backup sunt incredibil de eficiente. Ceea ce consideri a fi personalitatea ta - suma de trăsături şi tendinţe care te definesc - nu este altceva decât totalitatea informaţiilor pe care le-ai acumulat inconştient. În mod tradiţional, acestea sunt numite vasane. Literal, cuvântul vasana înseamnă „miros”. În funcţie de gunoaiele adunate într-un coş, acesta va avea un miros caracteristic. Într-o manieră similară, în funcţie de mirosul pe care îl emiţi, tu atragi către tine diferite situaţii concrete. Să spunem că în coşul de gunoi există nişte peşte în putrefacţie. Tu îl percepi ca fiind urât mirositor, dar alte creaturi sunt atrase de el. În altă zi, dacă arunci la coş nişte flori, el va mirosi diferit şi va atrage cu totul alte creaturi. Când am fost pentru prima dată la sud de oraşul Coimbatore, în urmă cu aproape 30 de ani, am fost găzduit de un medic. Acesta era plin de umor şi mi-a povestit un incident care i s-a petrecut familiei sale. Aceasta locuia în regiunea de coastă a Indiei, iar fiicei sale mai mari îi plăcea în mod deosebit peştele. Fata era studentă undeva în regiunea deluroasă Dehradun, situată mai la nord, unde nu se găsea peşte, aşa că ori de câte ori venea acasă în vacanţă dorea să mănânce zilnic acest aliment. Soţia doctorului era vegetariană, dar era nevoită să gătească zilnic peşte, deşi nu îl consuma.

Peştii micuţi şi uscaţi au un miros caracteristic, pe care toţi locuitorii acelei zone îl recunosc cu uşurinţă. Ei au un miros extrem de intens. Dacă sunt transportaţi cu camionul, trebuie să conduci la trei kilometri în spate sau să îţi ţii respiraţia atunci când depăşeşti un astfel de camion. Prepararea acestor peşti acasă este o modalitate ideală de a scăpa de vecini! Ei bine, exact acest tip de peşte dorea să mănânce eroina poveşti noastre! Când familia prăjea peşti uscaţi, întreaga casă părea deratizată. Mirosul era atât de intens încât putea trezi şi morţii! Mama intra în bucătărie şi le spunea bucătarilor cum să pregătească peştele, dar de îndată ce mirosul începea să iasă din tigaie, era nevoită să se refugieze într-o altă cameră, întrucât atmosfera din bucătărie devenea insuportabilă. În schimb, fata, care se afla în camera ei, alerga în bucătărie, atrasă de miros. Din cauză că alergau în direcţii opuse, fata şi mama se ciocneau deseori, iar mama s-a ales chiar cu nasul spart într-o astfel de ocazie! Am menţionat acest incident nu ca o ilustraţie a răsplăţii şi pedepsei karmice, ci pentru a descrie consecinţele posibile ale ataşamentelor şi aversiunilor foarte puternice. Atunci când îţi laşi viaţa dominată de acestea, este inevitabil să intri într-o coliziune. Vasanele sau tendinţele interioare sunt generate de numeroasele impresii cauzate de acţiunile tale fizice, mentale şi energetice. Ceea ce tu numeşti personalitate este doar o expresie a acestor tendinţe. Dacă faci ceva într-un anumit fel şi cineva te întreabă de ce nu procedezi altfel, tu îi răspunzi: „Aceasta este natura mea. De ce să nu fac ce îmi place?” în realitate, nu aceasta este natura ta, iar tu nu faci ce îţi place. Pur şi simplu urmăreşti nişte tendinţe care au devenit compulsive (obligatorii) pentru tine. Practic, eşti

înlănţuit, urmând un soft pe care ţi l-ai scris singur, inconştient. Odată softul scris, ţi se pare că nu mai poţi merge decât pe o singură cale, toată viaţa ta, ca şi cum destinul ţi-ar fi predeterminat. Procesul spiritual presupune hotărârea de a rescrie în mod conştient acest soft. În India, karma este un cuvânt folosit foarte frecvent. Dacă cineva are un comportament compulsiv, cei din jurul lui declară imediat: „O, asta este karma lui”. Cu alte cuvinte, şi-a făcut singur patul în care doarme. Dulceaţa sau amărăciunea unei experienţe nu ţin de evenimentul propriu-zis, ci de maniera în care îl percepi şi în care reacţionezi în faţa lui. O experienţă dureroasă pentru cineva poate fi extrem de plăcută pentru altcineva. Odată, un bărbat îndurerat stătea în faţa unei pietre funerare, plângând amarnic şi izbindu-se cu capul de ea. - O, ce viaţă cumplită! Corpul meu nu mai este decât o carcasă inutilă, acum că ai plecat din această lume. Ce bine ar fi fost dacă ai fi trăit în continuare, dacă soarta nu ar fi fost atât de crudă cu mine! Cât de diferită ar fi fost viaţa mea dacă nu ai fi părăsit această lume! Un preot din apropiere l-a auzit şi i-a spus: - Presupun că persoana îngropată aici a fost foarte importantă pentru tine... - Importantă? O, da, s-a jelit în continuare bărbatul, plângând cu suspine. A fost primul soţ al soţiei mele! Calitatea vieţii tale este decisă întotdeauna de maniera în care îţi trăieşti viaţa, nu de ceea ce îţi oferă aceasta. Este important să îţi aduci aminte că acest cuvânt, karma, nu este negativ. Karma este cea care conferă

stabilitate şi structură vieţii tale. Impresiile îţi inundă în fiecare moment sistemul prin intermediul celor cinci organe ale simţurilor, şi toate sunt înregistrate. Nu este nimic rău în a acumula informaţii. Acestea îţi sunt extrem de utile pentru supravieţuire. Dacă le-ai şterge pe toate, tu nu ai şti cum să te descurci nici măcar în cele mai simple situaţii de viaţă. Procesul spiritual nu îşi propune să demoleze acest depozit de impresii karmice, dar te ajută să devii mai conştient de ele şi să îţi creezi un mic spaţiu, astfel încât să te situezi în afara lui. Cu alte cuvinte, softul tău nu reprezintă în sine o problemă. El nu devine o astfel de problemă decât dacă ajunge să îţi controleze viaţa. A vorbi despre karma bună sau rea este ca şi cum ai vorbi despre o înlănţuire bună sau rea. Nu există aşa ceva. Karma este creaţia ta. Ea nu este nici bună, nici rea. Este un simplu soft care îţi poate fi extrem de util, dacă nu deţine controlul asupra ta. Exact asta îşi propune procesul spiritual: să slăbească chingile în care te ţine karma ta. Indiferent ce karma ai acumulat în trecut, conştientizarea te poate ajuta să preiei controlul asupra karmei tale curente. Dacă îţi doreşti să te transformi şi să îţi vezi de viaţă, tu trebuie să transcenzi tiparele ciclice ale karmei tale. Tot ce este ciclic se mişcă încontinuu, dar nu ajunge nicăieri. Dacă eşti o persoană foarte sensibilă în faţa vieţii, cu siguranţă ţi-ai dat deja seama de acest lucru până acum, încă din tinereţe. Dacă eşti mai puţin sensibil, îţi vei da oricum seama mai devreme sau mai târziu, pe măsură ce vei îmbătrâni. Dacă ai o karma pozitivă, totul pare să îţi meargă bine: ai o viaţă profesională înfloritoare, din ce în ce mai mulţi bani, o familie armonioasă - dar tu nu avansezi nicăieri. Cu cât obţii mai rapid succesul, cu atât mai rapid înţelegi acest lucru. Atât timp cât te simţi nesatisfăcut, tu îţi faci iluzia

că totul va fi bine atunci când îţi vei împlini visele, dar dacă toate visele ţi se împlinesc foarte rapid, tu îţi dai seama că deşi ai obţinut tot ce ţi-ai dorit, continui să te simţi neîmplinit şi îţi doreşti altceva. Până când vei întrerupe acest ciclu, tu nu vei putea face alegeri reale în viaţa ta. Uneori ţi se va părea că ai experimentat o revelaţie. Lucrurile se vor schimba şi te vei simţi excelent pentru câteva zile, dar apoi vei recădea în aceeaşi rutină. De câte ori nu ţi s-a întâmplat deja acest lucru? Explicaţia este simplă: atât timp cât eşti înlănţuit de karma ta, tu nu dispui de o libertate autentică a gândurilor, emoţiilor, acţiunilor tale, dar mai presus de toate a experienţelor tale. Pe de altă parte, nici evitarea cu orice chip a karmei nu reprezintă un răspuns. Într-o primă instanţă, aceasta îţi va conferi un anumit echilibru şi o anumită stabilitate în viaţa de zi cu zi, dar pe termen lung ea te va face să îţi pierzi pofta de viaţă şi bucuria. Nu poate exista o karma mai negativă de atât. Negarea, suprimarea sau evitarea vieţii reprezintă cea mai dură formă de înlănţuire. Ele nu au nimic de-a face cu libertatea. Dorinţa „nu vreau să îmi ispăşesc karma” reprezintă în sine o karma foarte dură! Procesul vieţii nu este altceva decât un proces de disoluţie a karmei. Dacă îţi trăieşti viaţa la maxim în fiecare moment, fără nicio rezervă, tu îţi dizolvi o cantitate enormă de karma. Atunci când experimentezi extrem de intens tot ce îţi iese în cale, cu o intensitate absolută, fără să te laşi distras de gânduri sau de emoţii şi fără să cazi pradă dramelor psihologice, tu eşti eliberat de procesul vieţii şi al morţii. Nu numai că devii mai viu, dar devii viaţa însăşi. Yoga te învaţă să te distanţezi nu doar de karma ta, ci chiar de sursa acesteia, care este intelectul

discriminatoriu.

Ea îţi oferă în fiecare clipă posibilitatea de a alege între a fi o victimă sau un spectator, pe de o parte, ori stăpânul propriei tale vieţi, pe de alta parte. Cu puţin efort şi cu puţină practică, tu îţi poţi rescrie softul vieţii, astfel încât să trăieşti în bucurie şi în bunăstare. Sadhana Atunci când înţelegi că toate realizările materiale par valoroase numai prin comparaţie cu oamenii care nu dispun de ele, îţi dai seama că această bucurie derivă din suferinţa altcuiva. Practic, aceasta nici măcar nu poate fi numită o bucurie autentică. Ea pare mai degrabă o boală care trebuie vindecată. Dacă ai fi singur pe această planetă, ce ţi-ai dori? Pune-ţi această întrebare şi vezi unde te conduce ea. Încearcă acest exerciţiu: stai singur timp de cinci minute şi întreabă-te cum ar fi viaţa ta dacă ai fi absolut singur în această lume. Ce ţi-ai dori dacă nu te-ai mai putea compara cu nimeni? Ce ar conta cu adevărat pentru tine dacă nu ar exista nimeni care să te aprecieze sau să te critice? Dacă vei practica zilnic acest exerciţiu, te vei alinia cu aspiraţiile tale reale, distanţându-te de hăţişul karmic cu care te identifici la ora actuală. Mecanica vieţii În esenţă, kriya înseamnă „acţiune internă”. O acţiune internă este un act care nu implică mintea, corpul sau dimensiunile fizice ale energiei. Aşa cum spuneam mai devreme, corpul şi mintea îţi aparţin, dar îţi sunt exterioare, fiind simple acumulări. Corpul este o acumulare de hrană, iar mintea de idei. Chiar şi amprentele din corpul energetic sunt o acumulare a

impresiilor primite prin intermediul celor cinci simţuri. Dacă ai capacitatea de a realiza acţiuni cu aspectul nefizic al energiei tale, acest lucru este numit kriya. Poate suna ezoteric, dar adevărul este că tu nu poţi practica o kriya decât dacă eşti ajutat de cineva care controlează universul energetic. Dacă acţiunile tale îşi asumă o acţiune exterioară care implică trupul, mintea şi dimensiunile fizice ale energiei, vorbim de karma, dar dacă te interiorizezi şi realizezi o acţiune care transcende toate cele cinci dimensiuni fizice, vorbim automat de kriya. Karma este un proces care te înlănţuie, în timp ce kriya este procesul care te eliberează. Aspectul cel mai semnificativ al yogăi este realizarea de acţiuni care transcend dimensiunile fizice ale energiei, între cele patru dimensiuni ale universului fizic, tu eşti cel mai conştient de acţiunile corpului tău, ceva mai puţin conştient de cele mentale, încă şi mai puţin conştient de cele emoţionale şi aproape deloc conştient de cele energetice. Dacă vei învăţa să realizezi acţiuni cu aspectul nefizic al energiei tale vitale, vei trece automat pe un nivel nou de libertate interioară şi exterioară. Cum poţi avea acces la aspectul nefizic al energiei vieţii tale? Practicile de yoga precum posturile, exerciţiile de respiraţie, cultivarea anumitor atitudini mentale şi activarea energiei sunt orientate în principal către alinierea primelor trei nivele ale corpului: cel fizic, cel mental şi cel energetic. Tu nu poţi căpăta acces la dimensiunile care transcend planul fizic, adică la energia fundamentală a vieţii înseşi, decât prin alinierea lor. Personal, am văzut foarte mulţi oameni care au început să practice o kriya simplă, pentru a deveni apoi atât de creativi încât au putut realiza lucruri pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată posibile. Acest lucru a fost

posibil deoarece ei şi-au slăbit puţin fundamentul karmic. Cu alte cuvinte, ei au început să opereze cu energia vieţii, fără să mai fie prinşi în capcana proceselor fizice ale corpului, minţii şi energiei lor. Toţi oamenii pot învăţa să facă acest lucru. Kriya yoga este un instrument foarte puternic pe calea spirituală, dar şi extrem de solicitant. Cei mai mulţi dintre oamenii moderni nu sunt obişnuiţi să îşi folosească trupul la capacitatea lui maximă. De aceea, kriya yoga li se pare acestora dificilă şi inumană. Întradevăr, kriya-ele sunt complexe şi presupun foarte multă disciplină, focalizare şi exactitate. Cei mai mulţi dintre oameni nu dispun de corpul, atitudinea şi stabilitatea emoţională necesare pentru această cale de yoga, îndeosebi pentru că s-au obişnuit să trăiască încă din copilărie - într-o stare perpetuă de efort. De altfel, marea problemă nu constă în obişnuinţa cu confortul fizic, ci în căutarea permanentă a acestuia. Acest tip de atitudine şi de emoţie nu este adecvat pentru calea kriya yoga. Pe de altă parte, kriya yoga nu poate fi practicată de oamenii care vorbesc tot timpul despre „libertate”. Ea nu este potrivită pentru cei care întreabă agasant: „De ce nu am libertatea de a mânca îngheţată? De ce nu mă pot trezi atunci când doresc? De ce nu pot mânca, bea sau face sex atunci când doresc, cum doresc şi cu cine doresc?” Dacă mergi pe calea kriya, este strict necesar să impui o anumită disciplină fundamentală tuturor proceselor fizice, psihice şi emoţionale. Dacă doreşti să ajungi pe culmea conştiinţei tale, acest tip de disciplină este absolut esenţial. Nu poţi petrece până dimineaţa, încercând să urci apoi pe Everest a doua zi! Aceeaşi logică se aplică şi în acest caz.

Atunci când maestrul îţi dă un regim de kriya yoga, tu trebuie să îl respecţi. Poate că vei înţelege necesitatea acestei discipline pe măsură ce vei avansa cu practica, dar aceasta nu îţi poate fi explicată niciodată în totalitate. De altfel, dacă nu poţi trăi fără aceste explicaţii, tu ratezi practic esenţa kriya yogăi, căci aceasta este un instrument de transcendere a logicii şi experienţei pentru a avea acces la dimensiunile nefizice considerate mistice sau spirituale. Dacă mi-aş propune să te învăţ practicile kriya, miar fi simplu să le descriu într-o carte din care le-ai putea învăţa şi memora. Pentru a fi însă un proces viu, impregnat în sistemul tău într-un anumit fel precis, kriya necesită o anumită disciplină, dedicaţie şi receptivitate. Atunci când păşeşti pe un teren complet nou, dacă nu ai încredere în cel care te ghidează, călătoria ta poate deveni mult prea lungă şi dificilă. În general, pe calea kriya majoritatea maeştrilor îşi fac discipolii să aştepte. În mod tradiţional, atunci când un aspirant mergea la un guru ca să înveţe kriya yoga, i se spunea să măture podeaua timp de un an, iar apoi să spele vasele timp de un alt an! Dacă încrederea discipolului rămânea neclintită, gurul începea să se gândească în mod serios să îl iniţieze în kriya yoga. Există un motiv pentru toate acestea: dacă îi dai cuiva puterea de a-şi face sistemul să vibreze dincolo de standardele normale, el îşi poate face foarte mult rău dacă atitudinea şi emoţiile sale nu sunt disciplinate ferm. Din păcate, în lumea modernă este foarte greu să găseşti oameni dispuşi să investească atât de mult timp încât să ajungă la nivelul necesar de încredere pentru a-i impregna aceste kriya-uri. Nu este absolut imposibil, dar şansele de a găsi un astfel de om sunt foarte rare.

Personal, mi-am petrecut 21 de ani din viaţă transformând o kriya extrem de puternică numită Shambhavi Mahamudra, pentru a o putea preda unui număr cât mai mare de oameni moderni. În acest scop, a trebuit să protejez anumite elemente ale tehnicii, care le-ar da oamenilor puterea de a-şi face rău lor înşişi sau altora, ori de a influenţa elementele din jurul lor. În acest fel, nu au rămas decât beneficiile fizice, psihice şi spirituale. În aceste două decenii m-am ferit în mod deliberat de ieşirile în public, focalizându-mă în principal asupra remodelării acestei kriya, pentru a mă asigura ca o pot revela public fără a produce vreun efect advers. Kriya yoga este o cale spirituală în sine, extrem de importantă pentru cei interesaţi să exploreze dimensiunile mistice ale vieţii. Dacă nu eşti interesat decât de starea de bine sau de o realizare minoră, kriyaele pot fi aplicate la scară mică. În acest caz, nu este necesar să practici integral kriya yoga, căci aceasta poate fi extrem de solicitantă. Dacă urmezi calea kriya fără o ghidare din partea unui maestru, vei avea nevoie de câteva vieţi la rând pentru a obţine toate beneficiile ei. Dacă dispui însă de un maestru care să te călăuzească activ de-a lungul procesului, kriya poate deveni o cale minunată şi puternică de explorare a fenomenelor mistice şi ale naturii tale interioare. În caz contrar, ea devine un fel de buclă pe care o repeţi la infinit. Această cale nu se adresează celor care caută exclusiv starea de bine, fericirea sau realizarea, ci celor care doresc să descopere însăşi mecanica sau ingineria vieţii. De aceea, acest proces este de lungă durată. Oamenii care avansează pe calea kriya au o prezenţă diferită de a celorlalţi, întrucât deţin controlul asupra

energiilor lor. Ei pot desface viaţa în bucăţi, montând-o apoi la loc. Dacă mergi pe o altă cale, cum ar fi jnana, tu îţi poţi ascuţi la maxim intelectul, dar nu vei putea face mare lucru cu energiile tale. Într-o manieră similară, dacă mergi pe calea bhakti (a devoţiunii), tu nu poţi face mare lucru cu energiile tale. (De altfel, nici nu îţi pasă, căci singurul lucru care te interesează este dulceaţa emoţiilor tale, dizolvarea în obiectul devoţiunii tale.) Dacă mergi pe calea karma yoga, tu poţi face multe lucruri în lumea exterioară, dar nu şi în interiorul tău. La antipod, kriya-yoghinii pot face absolut orice doresc în lumea lor interioară, dar şi în cea exterioară. Sadhana Maniera în care operează structura karmică în oameni este în esenţă ciclică. Dacă îi vei observa îndeaproape, vei putea remarca imediat repetarea acestor cicluri de-a lungul aceleiaşi zile. Dacă eşti foarte atent, vei putea remarca spre exemplu că la fiecare 40 de minute tu treci printr-un ciclu fiziologic. Dacă vei înţelege acest lucru, tu vei putea - printr-o conştientizare sporită - să călăreşti acest ciclu, depăşindu-i limitările şi avansând către transcendenţă. Aşadar, viaţa îţi prezintă o oportunitate la fiecare 40 de minute: aceea de a deveni conştient. De asemenea, la fiecare 40-48 de minute respiraţia dominantă se schimbă de la o nară la cealaltă. Ea predomină în nara dreaptă un anumit interval de timp, după care devine predominantă în nara opusă. Devino conştient de acest lucru, astfel încât să ştii că ceva legat de fiinţa ta s-a schimbat. Această conştientizare poate fi dusă apoi mai departe, incluzând influenţele solare şi lunare asupra corpului tău. Dacă îţi poţi armoniza

corpul fizic cu ciclurile solare şi lunare, sănătatea fizică şi psihică ţi-e garantată. Labirintul energiilor Sistemul yoghin ne oferă o perspectivă cuprinzătoare şi complexă asupra anatomiei corpului energetic uman. Yoghinii au identificat 72.000 de canale energetice (sau nadi-uri, după cum mai sunt numite) în corpul nostru. Prana sau energia se deplasează prin aceste canale. La rândul lor, aceste 72.000 de canale derivă din doar trei canale principale. Cel din dreapta este numit pingala, cel din stânga ida, iar cel central sushumna. Aceste trei canale reprezintă baza sistemului energetic. Pingala este considerat simbolic un canal masculin, iar ida un canal feminin. În cazul de faţă, cuvintele „masculin” şi „feminin” nu fac referire la diferenţele biologice, ci la anumite calităţi naturale identificate în acest fel. Ele sunt reprezentate de aceste două canale. Dacă pingala unei persoane este foarte activă, ea va avea calităţi exploratorii dominante, fiind interesată îndeosebi de lumea exterioară. În cazul în care canalul mai activ este ida, ea va avea calităţi receptive şi reflexive dominante, fiind interesată îndeosebi de lumea interioară. Nu contează dacă persoana respectivă este de sex masculin sau feminin. Există bărbaţi care au ida dominantă, la fel cum există femei care au pingala dominantă. Pingala şi ida sunt simbolizate de Soare şi de Lună. Soarele reprezintă principiul masculin şi Luna principiul feminin. Soarele este agresiv şi emisiv; Luna este receptivă şi reflectorizantă. Ciclurile Lunii sunt conectate într-o manieră intimă cu corpul feminin. La

nivelul minţii, pingala reprezintă dimensiunea logică, iar ida cea intuitivă. Cele două dualităţi reprezintă fundamentul sferei fizice a vieţii. Corpul uman nu este complet decât atunci când cele două tipuri de energie cea masculină şi cea feminină - funcţionează plenar şi sunt perfect echilibrate. Sushumna, canalul central, este cel mai semnificativ aspect al fiziologiei umane, dar rămâne în mare măsură neexplorat. El este independent de cele 72.000 de nadi-uri, dar reprezintă axul central al întregului sistem uman. Atunci când energiile pătrund în sushumna, omul experimentează un anumit echilibru, indiferent ce se întâmplă cu el. Este posibil ca în momentul de faţă să fii relativ echilibrat, dar la cel mai mic dezechilibru al situaţiei exterioare tu vei recepta această perturbare. Atunci când energiile pătrund însă în sushumna, lumea ta interioară nu mai depinde de lumea exterioară, întrucât acest canal este independent de cele 72.000 de nadi-uri. În zilele noastre se vorbeşte foarte mult de chakre. Cuvântul chakra înseamnă „roată” şi are o semnificaţie foarte specifică în sistemul yoga. În lume există „centre de aliniere a roţilor” care pretind că îţi echilibrează chakrele, îţi elimină blocajele şi te vindecă de bolile din trecut, prezent şi viitor. Foarte mulţi oameni „se ocupă” de chakre în aceste zile. Acestea au devenit o modă universală, dar lucrul cu ele poate fi periculos. A sosit timpul ca acest subiect extrem de subtil să fie abordat cu atenţie şi cu precizie. Nadi-urile nu au manifestări fizice. Dacă tai corpul şi te uiţi în interiorul lui, nu le poţi găsi, dar dacă devii mai conştient, poţi observa că energia nu se mişcă la întâmplare prin corpul tău, ci prin anumite canale foarte precise.

Chakrele sunt centri de forţă puternici ai fiziologiei umane, în care nadi-urile se intersectează într-o manieră particulară pentru a crea un vortex energetic. La fel ca nadi-urile, şi chakrele au o natură subtilă şi nu au o manifestare fizică. Ele au o formă de triunghi (nu de cerc, aşa cum le sugerează numele). Părţile în mişcare ale maşinăriilor au întotdeauna o formă de cerc, întrucât mişcările acestuia generează cea mai mică rezistenţă. Aceşti centri energetici sunt numiţi „roţi” deoarece acestea sugerează mişcarea sau dinamismul. Există 114 chakre în organismul uman. Două sunt exterioare corpului fizic, iar 112 există în interiorul acestuia. Intre cele din urmă, 7 chakre sunt considerate principale. În cazul celor mai mulţi dintre oameni, doar trei chakre sunt active. Celelalte sunt adormite sau funcţionează foarte slab. Nu trebuie să îţi activezi toate cele 114 chakre pentru a-ţi trăi viaţa fizică. Poţi trăi o viaţă completă având doar câteva chakre activate. Dacă ţi-ai activa toate cele 114 chakre, tu nu ţi-ai mai percepe deloc corpul. Scopul yogăi este de a activa sistemul energetic astfel încât conştiinţa corporală să se reducă în permanenţă; cu alte cuvinte, pentru a rămâne în corp, fără a te mai identifica cu el. În India de Sud a trăit un yoghin legendar pe nume Sadashiva Brahmendra. Acesta a fost un nirkaya, care înseamnă literal „yoghin fără corp”, întrucât nu îşi percepea deloc corpul. Unui om aflat în această stare de conştiinţă nici măcar nu îi trece prin minte să poarte haine. Prin urmare, Sadashiva umbla complet gol. De asemenea, cei aflaţi în această stare de conştiinţă nu simt nevoia să aibă o casă, proprietăţi sau hotare fizice. Într-o zi, Sadashiva a nimerit în grădina regelui, situată pe malul râului Kaveri. Regele se afla acolo, relaxându-se cu reginele sale. Sadashiva Brahmendra s-

a plimbat prin grădină, inconştient de propria sa nuditate. Când l-a văzut, regele s-a înfuriat. - Cine este acest nebun care îndrăzneşte să se plimbe gol prin faţa reginelor mele? El şi-a trimis soldaţii după Sadashiva. Aceştia l-au strigat din spate, dar el nu s-a întors către ei, ci a continuat să se plimbe. Înfuriat, unul dintre soldaţi şi-a scos sabia şi l-a lovit în plin, tăindu-i braţul drept. Sadashiva Brahmendra nici măcar nu a tresărit, ci şi-a continuat liniştit plimbarea. Văzând acest lucru, soldaţii au intrat într-o stare de şoc, dându-şi seama că nu aveau în faţă un om obişnuit. În cele din urmă, regele şi soldaţii săi au alergat după Sadashiva, s-au prosternat în faţa lui, i-au cerut iertare şi l-au adus din nou în grădină. El şi-a trăit restul zilelor în grădina regelui, iar în cele din urmă şi-a lăsat corpul acolo. Există nenumărate exemple de acest fel în tradiţia yoghină. Atunci când energiile personale sunt foarte purificate, simţul corpului fizic devine atât de rarefiat încât poţi rezista fără hrană zile la rând. Care este rolul exact al chakrelor în sistemul uman? Există şapte chakre fundamentale: muladhara, localizată în zona perineului, spaţiul dintre deschizătura anală şi organele genitale; swadhishthana, situată chiar deasupra organelor genitale; manipuraka, situată la 2 cm sub ombilic; anahata, situată în punctul în care cutia toracică întâlneşte diafragma; vishuddhi, situată la baza gâtului; ajna, situată în punctul central dintre sprâncene; şi sahasrara sau brahmarandra, situată în regiunea fontanelei din creştetul capului (locul moale la nou-născuţi). Chakrele reprezintă şapte dimensiuni diferite prin care se pot manifesta energiile personale. Experienţele

subiective precum mânia, suferinţa, pacea, bucuria şi extazul, reprezintă nivele diferite ale energiilor vieţii. Dacă aceste energii sunt dominante în muladhara, principalii factori din viaţa ta vor fi hrana şi somnul. Dacă ele predomină în swadhishthana, caracteristica dominantă a vieţii tale va fi plăcerea, ceea ce înseamnă că vei savura realitatea fizică în diferite maniere. Dacă energiile prevalează în manipuraka, vei fi un om de acţiune, care va realiza multe lucruri în această lume. Dacă energiile sunt dominante în anahata, vei fi un om extrem de creativ. Dacă ele prevalează la nivelul lui vishuddhi, vei avea o prezenţă puternică. Dacă ele predomină la nivelul lui ajna, vei fi un om realizat în plan intelectual. Această realizare îţi va conferi o anumită pace şi stabilitate interioară, indiferent de ceea ce se va întâmpla în lumea exterioară. Acestea sunt nivele diferite de intensitate. Un om care caută plăcerea îşi trăieşte viaţa mai intens decât unul care se limitează să mănânce şi să doarmă. Un om care iniţiază o acţiune menită să schimbe ceva în această lume trăieşte mai intens decât unul care se limitează la căutarea plăcerilor vieţii. Un artist sau un om creativ trăieşte mai intens decât ceilalţi oameni pe care i-am descris mai sus. Vishuddhi conferă o intensitate şi mai mare a trăirii, iar ajna încă şi mai mult. Când energia ajunge în sahasrara, omul trăieşte o stare de extaz inexplicabil. El se simte fericit fără niciun stimulent sau motiv exterior, pentru simplul motiv că energiile sale au atins această culme. Este greşit să vorbim despre chakre inferioare sau superioare. Este ca şi cum am compara fundaţia unei clădiri cu acoperişul. Acoperişul nu este superior, la fel cum fundaţia nu este inferioară. Calitatea, durata vieţii, stabilitatea şi siguranţa clădirii depind în mai mare

măsură de fundaţie decât de acoperiş. Într-o manieră similară, energiile personale trebuie să rezide în muladhara într-o anumită măsură. Mula înseamnă rădăcină sau sursă, iar adbara înseamnă fundaţie. În ingineria corporală, acest centru reprezintă temelia. Prin urmare, dacă doreşti să creşti din punct de vedere spiritual, tu trebuie să îţi întăreşti acest centru. Chakrele au inclusiv o dimensiune spirituală, nu doar una fizică. Dacă o conştientizezi în suficientă măsură, muladhara poate fi transformată atât de mult încât să nu mai ai deloc nevoie de hrană şi de somn. Chakrele se încadrează în două dimensiuni diferite: muladhara, swadhishthana, manipuraka şi chakrele asociate cu ele menţin stabilitatea şi fundamentul corpului. Ele reprezintă calităţi asociate cu pământul şi cu instinctul de autoprezervare. Atunci când energiile predomină în aceste chakre, calităţile tale sunt terestre şi depinzi într-o mai mare măsura de natură. Chakrele superioare - vishuddhi, ajna, sahasrara şi cele asociate cu acestea - sunt centri de forţă care te trag în sus, departe de atracţia Pământului. Ele manifestă aspiraţia către infinitate, făcându-te receptiv în faţa unei forţe pe care o numim de regulă graţie divină. Chakra din mijloc, anahata, reprezintă puntea de legătură dintre cele două dimensiuni. Ea face tranziţia între chakrele de jos şi cele de sus, între instinctul de supravieţuire şi cel de eliberare spirituală. În consecinţă, această chakra este simbolizată de două triunghiuri care se intersectează, unul cu vârful în jos şi celălalt cu vârful în sus, care formează împreună o stea cu şase colţuri. Multe tradiţii religioase folosesc steaua ca un simbol sacru, pornind de la experienţa fiinţelor iluminate din cultura respectivă, care şi-au realizat natura primordială prin intermediul lui anahata,

descoperind în interiorul lor triunghiurile intersectate ale acestei chakre. Vishuddhi, chakra localizată la baza gâtului, înseamnă literal „filtru”. Dacă această chakra devine puternică, tu capeţi capacitatea de a filtra toate informaţiile care pătrund în tine. Cu alte cuvinte, atunci când vishuddhi devine foarte activă, tu devii atât de puternic încât natura exterioară nu mai are nicio influenţă asupra ta. Iconografia indiană îl prezintă pe Adiyogi sau Shiva cu gâtul albastru, întrucât el era capabil să filtreze toate otrăvurile din lumea exterioară, împiedicându-le să pătrundă în sistemul său prin filtrul de la nivelul gâtului. Dacă energiile tale ajung în ajna, chakra localizată în punctul central dintre sprâncene, tu devii iluminat din punct de vedere intelectual, dar nu şi un eliberat spiritual (în planul experienţei). Marele filozof mistic indian Adi Shankara, care a trăit în secolul VIII, s-a plimbat pretutindeni în India, înfrângând legiuni de erudiţi în dezbateri metafizice. Logica sa era imbatabilă, căci starea de conştiinţă la nivelul lui ajna conduce la o viziune şi o percepţie intelectuală ieşită din comun. Cea de-a şaptea chakra, sahasrara, este localizată puţin în afara corpului. În cazul celor mai mulţi dintre oameni, ea rămâne adormită. Această chakra poate fi activată prin practica spirituală sau printr-o manieră extrem de intensă de a trai. La nivelul lui sahasrara, experienţa nu mai este intelectuală. Conştiinţa explodează într-o serie de extaze inexplicabile şi în faţa ei se deschid cele mai profunde lumi mistice. Dacă practica spirituală nu este suficientă pentru a crea echilibrul necesar între planul fiziologic şi cel psihologic, unele stări extatice de acest fel se pot dovedi inconfortabile. În tradiţia indiană, astfel de mistici

extatici erau numiţi avadhuta. Ei trăiau stări de conştiinţă modificată atât de profunde încât trebuiau să fie adeseori hrăniţi şi îngrijiţi de cei din jurul lor, întrucât erau incapabili să se descurce singuri în lumea exterioară. În esenţă, orice calc spirituală poate fi descrisă ca o călătorie de la muladhara către sahasrara, ca o evoluţie de la o dimensiune Ia alta. Sistemul yoghin conţine o gamă largă de practici spirituale care îi permit omului să îşi mute energiile dintr-o chakra în cealaltă. De la ajna la sahasrara nu mai există însă nicio cale. Fie faci saltul în sus, fie te prăbuşeşti. Acesta este unul din motivele pentru care în tradiţia spirituală indiană se pune un accent atât de mare pe gurii. Saltul de la ajna la sahasrara presupune o credinţă enormă. Să spunem că te confrunţi cu un abis fără fund şi cineva îţi cere să te arunci în el. Trebuie să fii complet nebun, extraordinar de curajos sau să crezi sută la sută în persoana respectivă pentru a face acest lucru. Foarte puţini oameni sunt suficient de nebuni pentru a-şi trăi

INGINERIA INTERIOARĂ viaţa într-o stare totală de abandon. Cei mai mulţi dintre ei trăiesc cu grijă şi simt o nevoie copleşitoare să îşi protejeze hotarele. De aceea, lucrul cel mai necesar în viaţa a 99,9% din oameni este încrederea. Fără ea, aceştia nu vor putea face niciodată marele salt. De altfel, abisul nu trebuie asociat neapărat cu imaginea terifiantă a unei prăpăstii. El nu este altceva decât un spaţiu în care nu poate exista suferinţa, o dimensiune complet nouă şi nerepetitivă, care transcende comparaţiile şi contextul. Dacă te vei scufunda în el, nu te vei mai conştientiza ca un simplu individ, ci ca o fiinţă cu o natură infinită omniprezentă, aflată într-o stare de pace interioară care transcende chiar şi beatitudinea. Aşadar, merită să faci acest salt. De fapt, el este marele secret care transformă abisul fără fund într-o libertate nemărginită. Sadhana Prin concentrarea cu ochii deschişi asupra unui punct situat la 15-25 cm de punctul central dintre sprâncene timp de 12-48 de minute, tu îţi poţi realiza natura şi structura chakrelor tale individuale (în funcţie de durată şi de nivelul de concentrare). Această percepţie te poate ajuta să îţi stabilizezi mişcarea haotică a chakrelor din fiziologia ta, generată de situaţiile exterioare stresante. Acesta este doar unul din aspectele unei forme extrem de sofisticate de kriya yoga, care îţi permite să îţi accesezi dimensiunea eterică sau akashică interioară.

Calea necartografiată Cea de-a şasea etapă a yogăi este numită dhyana şi se referă în esenţă Ia transcenderea hotarelor fizice şi mentale. Dhyana a ajuns din India în China, fiind predată de călugării budişti. Ea a fost numită aici Ch’an. Mai târziu, ea a ajuns în Japonia, trecând prin ţările din Asia de Sud-Est, şi a ajuns să fie numită Zen, găsindu-şi expresia sub forma unui sistem integral al percepţiei directe, fără niciun accent pus pe doctrină. Zenul este o cale spirituală fără scripturi, cărţi, reguli sau practici rigide. Cu alte cuvinte, este o cale necartografiată. Prima folosire înregistrată istoric a metodei numite astăzi Zen a avut loc în urmă cu aproape 8.000 de ani, cu mult timp înainte de epoca lui Gautama Buddha. Regele Janaka a fost un om de geniu şi un aspirant spiritual plin de ardoare, care îşi dorea cunoaşterea spirituală mai presus de orice. Pentru a o dobândi, el a chemat la el toţi maeştrii spirituali din regat, dar niciunul nu l-a putut ajuta cu adevărat, întrucât toţi predau cunoştinţe obţinute din cărţi. Janaka îşi dorea să cunoască pe cineva care să deţină o cunoaştere derivată din experienţa interioară directă. Într-o zi, regele s-a dus la vânătoare. După ce a avansat adânc în interiorul junglei, el a întâlnit un yoghin, aşa că s-a oprit. Acesta era aşezat în faţa unui mic ermitaj şi se numea Ashtavakra, fiind unul dintre cei mai realizaţi maeştri yoghini şi spirituali ai epocii. În consecinţă, Janaka s-a pregătit să se dea jos de pe cal pentru a-l saluta. Tocmai când, era pe punctul de a descăleca, Ashtavakra i-a spus: - Opreşte-te! Janaka a rămas în acea poziţie, cu un picior în aer. Era o poziţie dureroasă, dar el a rămas nemişcat, privindu-l pe Ashtavakra. Istoria nu ne spune cât l-a

ţinut gurul în această poziţie, ci doar că la un moment dat, Janaka a atins iluminarea perfectă. Metoda folosită de Ashtavakra era asemănătoare celei folosite de maeştrii zen moderni. Să îţi spun o poveste... A fost odată un maestru zen extrem de respectat, dar care nu avea nicio învăţătură de împărtăşit. El purta întotdeauna un sac mare pe umeri, unde ţinea multe lucruri, inclusiv dulciuri. În orice oraş sau sat ajungea, copiii se îngrămădeau în jurul lui, iar el le împărţea dulciuri, după care pleca. Oamenii îi cereau învăţături, dar el se mulţumea să râdă şi îşi vedea de drum. Într-o zi, un bărbat renumit el însuşi ca maestru zen a venit să îl vadă. Scopul lui era să îl evalueze, pentru a stabili dacă acest bărbat cu un sac în spinare era întradevăr un maestru zen sau nu. Prin urmare, el l-a întrebat: - Ce este zenul? Eroul nostru şi-a lăsat imediat sacul jos şi a rămas drept. Apoi, maestrul l-a întrebat: - Care este scopul zenului? Eroul nostru şi-a pus din nou sacul în spinare şi şia văzut de drum. Despre asta vorbeşte yoga şi orice altă practică spirituală. Dacă îţi doreşti să ajungi la realizare prin yoga sau prin zen, trebuie să îţi laşi jos povara, să te eliberezi şi să rămâi vertical. Acest lucru este important. Dacă îţi ţii povara în spinare, tu nu vei putea rămâne niciodată perfect vertical. Şi care este scopul yogăi? Să îţi asumi din nou această povara, de data aceasta conştient însă. În acest fel, tu nu o vei mai percepe niciodată ca pe o povară! Ştiinţa sacră

Ce înseamnă să sfinţeşti sau să consacri un spaţiu? Cuvântul „consacrare” este folosit frecvent, dar puţini mai cunosc astăzi semnificaţia lui profundă. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, el face referire la diferite ritualuri care nu oferă decât cel mult o anumită frumuseţe şi poezie vieţii noastre, dar nu îndeplinesc nicio funcţie utilă. Alţii cred că este un simplu jargon menit să dea strălucire procesului spiritual şi să exploateze majoritatea oamenilor temători şi naivi. A sosit timpul să uităm de această semnificaţie superficială şi să căutăm sensul profund al cuvântului. Dacă transformăm noroiul în hrană, noi numim acest lucru agricultură. Dacă transformăm hrana în carne şi oase, îl numim digestie. Dacă transformăm carnea trupului nostru, sau chiar o simplă piatră ori spaţiul gol, într-o posibilitate mai înaltă, noi numim acest lucru consacrare. Consacrarea este un proces viu. Cuvântul sanscrit care îi corespunde este pratishtha. Aşa cum am mai discutat, ştiinţa modernă susţine că tot ce există este aceeaşi energie, care se manifestă în miriade de maniere diferite. Dacă acest lucru este adevărat, ceea ce numim divin, piatră, bărbat, femeie sau demon - reprezintă aceeaşi energie, care funcţionează diferit în fiecare caz în parte. Dacă dispui de tehnologia necesară, tu poţi transforma chiar şi simplul spaţiu din jur într-o experienţă beatifică şi divină. La fel, poţi lua o piatră şi o poţi transforma într-un zeu sau într-o zeiţă. Acest fenomen este numit consacrare. S-a vorbit enorm despre consacrare, încă din cele mai vechi timpuri, îndeosebi în India. Indiferent cât de bună este viaţa ta sau cât de mult trăieşti, mai devreme sau mai târziu aspiraţia fundamentală umană, de a intra în contact cu sursa întregii creaţii, va deveni cu

siguranţă manifestă. Dacă nu este capabilă să le asigure tuturor cetăţenilor săi posibilitatea de a avea acces la aceste dimensiuni mai profunde, nu putem spune că societatea le asigură acestora o bunăstare reală. Pornind de la această premisă, societatea indiană a construit nenumărate temple, pe fiecare stradă. Scopul ei nu a fost acela de a crea o competiţie între temple, ci de a le asigura tuturor cetăţenilor posibilitatea de a trăi într-un spaţiu consacrat. Nimic nu se compară cu viaţa trăită într-un spaţiu consacrat. Atunci când trăieşti într-un astfel de spaţiu, viaţa ta devine extrem de diferită. Poate că te întrebi: „Bine dar nu pot trăi şi fără un astfel de spaţiu?” Ba da. Dacă ştii cum să îţi transformi propriul corp într-un templu, nu mai are niciun rost să te duci la un templu real. Problema este însă: eşti tu capabil să îţi menţii corpul în starea de consacrare? Toate iniţierile spirituale au ca scop consacrarea corpului uman pentru ca acesta să devină un spaţiu asemănător unui templu. În continuare, el trebuie menţinut însă în această stare. Aplicarea zilnică a unei practici spirituale reprezintă una din modalităţile prin care sistemul uman poate fi menţinut într-o stare energetică înaltă după o iniţiere. Personal, am oferit consacrări extrem de puternice unor oameni, în diferite momente, uneori formal, iar alteori informai. Consacrarea unui obiect neanimat, cum ar fi o piatră, presupune un preţ enorm sub forma energiei vitale. Transformarea unei fiinţe umane într-un templu viu este mult mai puţin costisitoare şi mai prietenoasă cu mediul înconjurător. În plus, fiinţele umane sunt mobile! Există foarte multe avantaje, dar problema este că oamenii trebuie să îşi dedice o anumită perioadă de timp, o anumită cantitate de energie şi să investească o anumită

focalizare pentru a menţine energia înaltă a consacrării, în caz contrar, nu va funcţiona. Atunci când oamenii sunt prea distraşi şi nu doresc să se transforme în temple vii, construirea de temple din piatră devine o necesitate. Principalul scop al construirii unui templu este de a le veni în ajutor marii majorităţi a oamenilor, care nu au o practică spirituală. Dacă cineva realizează o practică spirituală într-un astfel de spaţiu consacrat, eficienţa ei se dublează. Un templu exterior este nepreţuit, îndeosebi pentru cei care nu ştiu cum să îşi transforme propriul corp într-un templu. Consacrarea sau prathishtha se realizează în diferite feluri, cele mai uzitate fiind ritualurile, mantrele, sunetele, formele şi diferite alte ingrediente. Menţinerea lui constantă este o necesitate absolută. Ritualurile din temple nu sunt realizate de dragul enoriaşilor, ci pentru a menţine vie zeitatea sau energia care le animă. Ce este o zeitate? Aceasta este un instrument pentru un scop specific: realizarea împlinirii în diferite aspecte ale vieţii. Cuvântul tradiţional pentru zeitate este yantra, care se traduce literal prin maşinărie sau formă energetică funcţională. Înţelepciunea tradiţională i-a sfătuit întotdeauna pe oameni să se ferească de idolii din piatră aduşi acasă, căci energia acestora trebuie menţinută zilnic prin anumite procese specifice. Dacă o zeitate este consacrată cu ajutorul mantrelor, iar energia ei nu este menţinută printr-o practică zilnică, zeitatea se retrage şi poate face foarte mult rău oamenilor care trăiesc în apropiere. Din păcate, foarte multe temple au devenit simple ruine, nefiind întreţinute corespunzător de oameni, care nu ştiu cum să le menţină vii. Prana pratishtha este diferită, în sensul că se foloseşte de propria energie vitală pentru a consacra ceva. Atunci când consacri o formă în acest fel, ea nu

mai necesită niciun fel de întreţinere, durând de-a pururi. Când mi-am împlinit menirea în viaţă, care a constat în consacrarea lui Dyanalinga (o formă subtilă de energie care permite operarea la capacitate optimă a tuturor chakrelor, la Centrul de Yoga Isha din Coimbatore, India de Sud, în anul 1999), am realizat acest lucru prin prana pratishtha. Aşa se explică de ce în acest templu nu se practică ritualuri. Pur şi simplu, acestea nu se fac. Dhyanalinga nu necesită niciun fel de întreţinere, întrucât vibraţia ei nu va oscila niciodată. Chiar dacă am elimina structura de piatră a ansamblului, forma lui energetică va rămâne aceeaşi. Indiferent de schimbările fizice petrecute în timp, această formă energetică nu va pieri niciodată, căci este construită dintr-o dimensiune nefizică. Ea este practic indestructibilă. Templele indiene nu au fost niciodată locuri de rugăciune. Tradiţia impunea să faci un duş dimineaţa devreme şi să te duci direct la templu, să stai acolo o vreme şi abia apoi să îţi începi ziua. Templul era un spaţiu de încărcare a bateriilor. Foarte mulţi oameni din zilele noastre au uitat de aceste obiceiuri. Ei se duc la templu, cer ceea ce îşi doresc şi apoi pleacă. Această practică este inutilă. Scopul este să stai în templu şi să te încarci cu energia sa. La Templul Yoghin Dhyanalinga din Coimbatore nu ţi se cere să „crezi” în ceva anume pentru a obţine un beneficiu. Nu trebuie să te rogi sau să aduci vreo ofertă rituală. Eşti încurajat doar să stai o vreme cu ochii închişi în acest spaţiu. Dacă ai încerca acest lucru, ai constata că experienţa este copleşitoare. Dhyanalinga reprezintă forma cu cel mai înalt nivel de intensitate posibil. Chiar şi cei care nu ştiu absolut nimic despre

meditaţie, dar vin aici, devin de la sine meditativi - atât de eficient este acest instrument. Dacă aş dispune de suportul necesar şi dacă aş avea oportunitatea, mi-ar plăcea să consacru întreaga planetă! Acesta este lucrul la care mă pricep cel mai bine: să transform chiar şi aerul într-un spaţiu cu o energie enormă, iar metalul sau piatra într-o reverberaţie divină. Visul meu este că va veni o zi în care întreaga umanitate va trăi într-un spaţiu consacrat. Casa ta ar trebui să fie consacrată. La fel şi strada pe care locuieşti, sau biroul tău. Toate locurile în care îţi petreci timpul ar trebui să fie consacrate. Atunci când trăieşti într-un astfel de spaţiu, procesul evoluţiei tale iese din cadrul darwinist, iar tu poţi sări direct în etapa stării de bine şi a libertăţii supreme. În India, marea majoritate a templelor din vechime iau fost consacrate lui Shiva, adică „celui care nu există”. Există mii de temple consacrate lui Shiva, marea majoritate nea- vând vreun idol, ci doar un simbol reprezentativ: un linga. Cuvântul linga înseamnă „formă”. Atunci când creaţia a început să devină manifestă din vidul nemanifestat, prima formă care a apărut a fost un elipsoid, adică o elipsă tridimensională. Această formă este numită linga. Ulterior, ea şi-a asumat noi şi noi forme. Dacă pătrunzi într-o stare de meditaţie foarte profundă, vei descoperi că înaintea disoluţiei ultime, energia îşi asumă din nou forma de linga. Cosmologii moderni au identificat faptul că centrul oricărei galaxii este întotdeauna un elipsoid. În general, linga este considerat în yoga forma perfectă şi fundamentală a existenţei. El reprezintă prima formă, dar şi forma finală. În spaţiul dintre aceste două forme se derulează creaţia. Ceea ce există dincolo

de creaţie este „ceea ce nu există”, adică shi-va. Aşadar, forma de linga este o deschizătură în urzeala creaţiei. Poarta din faţă care conduce la creaţia fizică şi cea din spate, care permite ieşirea din această creaţie, este întotdeauna un linga! Templul devine astfel o deschizătură în urzeala lumii fizice. Dacă ieşi prin ea, tu poţi ajunge într-o lume transcendentă. Tocmai de aceea reprezintă linga o posibilitate atât de fantastică. Simbolul linga apare peste tot în lume. În Africa există astfel de forme din teracotă, folosite pentru scopuri oculte. La Delfi, în Grecia, există un linga subteran, numit „ombilicul Pământului”. Acesta este un manipura-linga, fiind destinat promovării prosperităţii şi bunăstării pur materiale. Când cineva mi-a arătat o imagine a lui, mi-am dat seama pe loc ce fel de oameni au consacrat acest linga. El a fost realizat cu siguranţă de către yoghinii indieni, în urmă cu mii de ani. Nu am nici cea mai mică îndoială în această direcţie. Atunci când am consacrat „Adiyogi: Sălaşul Yogăi” din Tennessee în anul 2015, evenimentul a reprezentat o piatră de temelie pentru yoga clasică în lumea occidentală, având un impact spiritual considerabil. După ce am văzut mai multe locuri străvechi de interes, sunt ferm convins că în toată America de Nord (ba chiar în toată emisfera occidentală), în ultimii 3.000 de ani nu a mai existat niciun loc cu o semnificaţie energetică atât de profundă. Consacrat prin prana-pratishtha, acest spaţiu îi este dedicat lui Adiyogi, primul yoghin al lumii. Fiind dedicat exclusiv practicii yoga, acest spaţiu reprezintă un templu viu al celui mai înalt nivel energetic şi de exuberanţă, oferind o posibilitate spirituală unică aspiranţilor spirituali din Occident. Majoritatea linga-urilor din India reprezintă la ora actuală doar o chakra, cel mult două. Ele sunt invariabil

consacrate bunăstării materiale. Există de asemenea unele linga-uri pe anahata consacrate promovării stării de pace şi de bucurie. Unicitatea Dhyanalinga constă în faptul că acesta energizează la maxim toate cele şapte chakre. Crearea a şapte linga separate pentru cele şapte chakre ar fi fost mult mai uşoară, dar impactul lor nu ar fi fost la fel de profund. În consecinţă, Dhyanalinga este comparabil cu corpul energetic al unei fiinţe extrem de evoluate, pe care cultura yoghină o numeşte „Shiva”, care le stă la dispoziţie tuturor. Aceasta este cea mai înaltă manifestare posibilă. Dacă împingi energia pe un nivel maxim de intensitate, aceasta nu îşi poate menţine forma decât până la un anumit punct. În continuare, ea îşi pierde complet forma, iar marea majoritate a oamenilor nu mai sunt capabili să o experimenteze. Dhyanalinga a fost astfel consacrat încât energia s-a cristalizat pe cel mai înalt nivel, dincolo de care şi-ar pierde forma. În acest fel, orice aspirant spiritual care stă aici trăieşte experienţa intimităţii alături de un guru în viaţă. Mai presus de orice, ceea ce transformă Dhyanalinga într-o posibilitate spirituală imensă şi fără precedent este faptul că el (Dat fiind că linga şi derivatele sale sunt asociate în general cu principiul masculin suprem (Shiva), am articulat acest cuvânt considerându-l de gen masculin, (n. tr.)) reprezintă oportunitatea de a experimenta viaţa în toată profunzimea şi plenitudinea ei. Cine pătrunde în sfera sa de influenţă este afectat pe nivelul corpului eteric sau akashic, numit vijnanamayakosha. Dacă realizezi o transformare a corpului, fizic, mental sau energetic, aceasta se poate pierde de-a lungul vieţii, dar dacă o realizezi la nivelul corpului eteric, ea rămâne pentru totdeauna. Chiar dacă continui să te reîncarnezi, această sămânţă a eliberării

va aştepta oportunitatea ideală pentru a germina şi pentru a înflori. Mi-a luat trei ani şi jumătate, timp în care am realizat un proces de consacrare extrem de intens, pentru a încheia Dhyanalinga. Numeroşi yoghini şi adepţi au încercat să creeze un astfel de linga, dar nu au reuşit niciodată să atragă toate ingredientele necesare, din diferite motive. De altfel, această realizare nu a fost voinţa mea, ci a gurului meu. Deşi nu am avut decât un contact de scurtă durată cu maestrul meu, aceasta mi-a influenţat decisiv fiecare pas din viaţa mea, inclusiv naşterea. Am reuşit să realizez astfel Dhyanalinga, prin graţia gurului meu, dar şi cu ajutorul iubirii, susţinerii şi înţelegerii foarte multor oameni, pe care mi le-au oferit conştient sau inconştient. Le sunt recunoscător tuturor. Sadhana Dacă vei învăţa să aplici cele cinci elemente într-o formaţie geometrică simplă, dar specifică, vei putea crea un spaţiu energetic extrem de benefic pentru tine, lată un exerciţiu simplu prin care poţi face acest lucru. Desenează o figură precum cea de la pagina următoare din făină de orez sau din alte cereale. Plasează în centrul ei o lampă cu unt clarificat (ghee) în centrul unei farfurii pline cu apă. Pune o floare în apă. Ai creat astfel o figură geometrică prin folosirea elementelor apă, foc şi aer. Floarea din apă simbolizează pământul. De bună seamă, akasha sau eterul este întotdeauna prezent. Realizează acest proces simplu în fiecare seară. Vei constata rapid că energia din camera ta se modifică întro manieră subtilă, dar puternică. În acest fel, tu îţi poţi energiza zilnic camera sau biroul.

Munţi de graţie Marea problemă a foarte multor yoghini şi mistici a fost incapacitatea de a împărtăşi fructele realizării lor cu oamenii din jur. Nu este întotdeauna uşor să găseşti pe cineva capabil să recepteze cunoaşterea la care ai ajuns. Dacă poţi găsi măcar o singură persoană de acest fel, te poţi considera norocos. În consecinţă, majoritatea maeştrilor spirituali şi-au descărcat cunoaşterea în locuri îndepărtate, dar nu complet inaccesibile. Ei au ales adeseori culmi muntoase, deoarece în astfel de locuri traficul şi perturbaţiile specific umane sunt mult diminuate. Există multe locuri sublime de acest fel în India. Locul în care a fost depozitată foarte mult timp cantitatea maximă de cunoaştere, într-o formă energetică, a fost Muntele Kailash (o culme muntoasă din vestul Tibetului, considerată un loc sacru cu o putere spirituală imensă). Kailash este cea mai mare bibliotecă mistică de pe planetă. Aproape toate religiile din Orient îl consideră un munte extrem de sacru. În mod tradiţional, hinduşii îl consideră sălaşul marelui zeu Shiva şi al consoartei acestuia, Parvati. Budiştii îl consideră sacru deoarece cred că trei din marii lor Buddha trăiesc aici. Jainiştii

cred că primul lor mare maestru (tirthankara) a atins aici eliberarea spirituală. Religia Bon (religia cea mai veche a Tibetului) consideră la rândul ei că acest munte este sacru. În ultimi 11 ani am condus multe pelerinaje la Kailash. În anul 2007, am făcut acest lucru într-o stare de sănătate foarte precară. Timp de câteva săptămâni, am vizitat numeroşi medici din întreaga lume, care miau pus o gamă largă de diagnostice, printre care: malarie, febră dengue, febră tifoidă şi chiar cancer. În disperare de cauză, unii medici mi-au pus diagnosticul de „boală ezoterică” după ce mi-au văzut analizele sângelui! în cele din urmă, m-am decis să lucrez eu însumi pentru îmbunătăţirea stării mele de sănătate. Câteva zile mai târziu, m-am dus la Kailash. Mă simţeam deja mai bine, dar eram încă extrem de slăbit. Când m-am uitat la munte, am văzut imediat că acesta conţinea o cunoaştere uriaşă, care aştepta să fie accesată. Mi-am racordat imediat sistemul energetic la energia muntelui, folosind o anumită tehnică. Vitalitatea mea s-a amplificat imediat, iar corpul meu energetic golit (de cele aproape opt săptămâni de febră) a revenit la normal. Am început să arăt mai tânăr, m-am simţit plin de energie, ba chiar şi vocea mi s-a schimbat - şi totul doar într-o jumătate de oră! Rezultatele au fost vizibile pentru toată lumea (aproape 200 de oameni au asistat la această scenă). Există şi alte locuri cu o energie enormă în care misticii au descărcat roadele practicii lor spirituale. Astfel de spaţii sunt foarte des întâlnite în Himalaya. Numeroşi mistici şi yoghini şi-au făcut sălaş în aceşti munţi. Trăind aici, ei au lăsat în mod natural în urma lor o anumită dimensiune energetică, iar munţii Himalaya au căpătat un fel de aură.

Spre exemplu, Kedarnath este un mic templu din Himalaya. Nu există nicio zeitate aici, ci doar o stâncă, dar acesta este unul dintre cele mai puternice locuri din lume! Dacă încerci să îţi îmbunătăţeşti receptivitatea, iar apoi vizitezi un astfel de loc, vei rămâne înmărmurit. Există foarte multe astfel de locuri în Orient, dar munţii Himalaya atrag cei mai mulţi oameni. Mai există un loc numit Kumara Parvat, în statul sud-indian Karnataka. Parvat înseamnă „munte”. Kumara face referire la fiul lui Shiva, al cărui nume a fost Kartikeya. El a dus multe lupte, încercând să transforme lumea, dar când şi-a dat seama de inutilitatea demersului său, a venit în acest loc. Aici, el şi-a spălat sabia de sânge pentru ultima dată, înţelegând că chiar dacă ar lupta încă o mie de ani, tot nu ar putea schimba lumea, căci o soluţie violentă generează zece probleme noi. Prin urmare, el s-a căţărat pe munte şi a rămas pe culme. În mod normal, atunci când un yoghin doreşte să îşi părăsească pentru totdeauna corpul, el stă culcat sau şezând, dar fiind un războinic extrem de semeţ, Kartikeya a rămas în picioare. Atunci când cineva îşi poate părăsi la voinţă forma fizică, fără a-i face vreun rău, acest lucru indică un control absolut asupra procesului vieţii. Tradiţia indiană numeşte acest proces: maha-samadhi sau „desprinderea glorioasă”. În astfel de locuri traficul şi perturbaţiile specific umane sunt mult diminuate. Există multe locuri sublime de acest fel în India. Locul în care a fost depozitată foarte mult timp cantitatea maximă de cunoaştere, într-o formă energetică, a fost Muntele Kailash (o culme muntoasă din vestul Tibetului, considerată un loc sacru cu o putere spirituală imensă). Kailash este cea mai mare bibliotecă mistică de pe planetă. Aproape toate religiile din Orient îl consideră un

munte extrem de sacru. În mod tradiţional, hinduşii îl consideră sălaşul marelui zeu Shiva şi al consoartei acestuia, Parvati. Budiştii îl consideră sacru deoarece cred că trei din marii lor Buddha trăiesc aici. Jainiştii cred că primul lor mare maestru (tirthankara) a atins aici eliberarea spirituală. Religia Bon (religia cea mai veche a Tibetului) consideră la rândul ei că acest munte este sacru. În ultimi 11 ani am condus multe pelerinaje la Kailash. În anul 2007, am făcut acest lucru într-o stare de sănătate foarte precară. Timp de câteva săptămâni, am vizitat numeroşi medici din întreaga lume, care miau pus o gamă largă de diagnostice, printre care: malarie, febră dengue, febră tifoidă şi chiar cancer. În disperare de cauză, unii medici mi-au pus diagnosticul de „boală ezoterică” după ce mi-au văzut analizele sângelui! în cele din urmă, m-am decis să lucrez eu însumi pentru îmbunătăţirea stării mele de sănătate. Câteva zile mai târziu, m-am dus la Kailash. Mă simţeam deja mai bine, dar eram încă extrem de slăbit. Când m-am uitat la munte, am văzut imediat că acesta conţinea o cunoaştere uriaşă, care aştepta să fie accesată. Mi-am racordat imediat sistemul energetic la energia muntelui, folosind o anumită tehnică. Vitalitatea mea s-a amplificat imediat, iar corpul meu energetic golit (de cele aproape opt săptămâni de febră) a revenit la normal. Am început să arăt mai tânăr, m-am simţit plin de energie, ba chiar şi vocea mi s-a schimbat - şi totul doar într-o jumătate de oră! Rezultatele au fost vizibile pentru toată lumea (aproape 200 de oameni au asistat la această scenă). Există şi alte locuri cu o energie enormă în care misticii au descărcat roadele practicii lor spirituale. Astfel de spaţii sunt foarte des întâlnite în Himalaya.

Numeroşi mistici şi yoghini şi-au făcut sălaş în aceşti munţi. Trăind aici, ei au lăsat în mod natural în urma lor o anumită dimensiune energetică, iar munţii Himalaya au căpătat un fel de aură. Spre exemplu, Kedarnath este un mic templu din Himalaya. Nu există nicio zeitate aici, ci doar o stâncă, dar acesta este unul dintre cele mai puternice locuri din lume! Dacă încerci să îţi îmbunătăţeşti receptivitatea, iar apoi vizitezi un astfel de loc, vei rămâne înmărmurit. Există foarte multe astfel de locuri în Orient, dar munţii Himalaya atrag cei mai mulţi oameni. Mai există un loc numit Kumara Parvat, în statul sud-indian Karnataka. Parvat înseamnă „munte”. Kumara face referire la fiul lui Shiva, al cărui nume a fost Kartikeya. El a dus multe lupte, încercând să transforme lumea, dar când şi-a dat seama de inutilitatea demersului său, a venit în acest loc. Aici, el şi-a spălat sabia de sânge pentru ultima dată, înţelegând că chiar dacă ar lupta încă o mie de ani, tot nu ar putea schimba lumea, căci o soluţie violentă generează zece probleme noi. Prin urmare, el s-a căţărat pe munte şi a rămas pe culme. În mod normal, atunci când un yoghin doreşte să îşi părăsească pentru totdeauna corpul, el stă culcat sau şezând, dar fiind un războinic extrem de semeţ, Kartikeya a rămas în picioare. Atunci când cineva îşi poate părăsi la voinţă forma fizică, fără a-i face vreun rău, acest lucru indică un control absolut asupra procesului vieţii. Tradiţia indiană numeşte acest proces: maba-samadhi sau „desprinderea glorioasă”. Când am vizitat Kumara Parvat în urmă cu foarte mulţi ani, cei din grupul meu mi-au ridicat un cort mic. Mi-am propus să dorm în el, dar când am încercat să mă întind, corpul meu s-a ridicat involuntar în picioare,

dărâmând cortul. Nu am putut sta jos întreaga noapte, căci corpul meu dorea să stea în picioare. Cu această ocazie, am înţeles mai bine viaţa lui Kartikeya. Deşi acesta a trăit în urmă cu 12.000 de ani, vibraţia pe care a lăsat-o în urmă este mai vie ca oricând. Acest tip de vibraţie nu mai poate fi anihilat. Atunci când cineva creează ceva cu energiile sale vitale, el produce o posibilitate care nu mai poate fi neutralizată vreodată. Munca şi prezenţa unei persoane care a experimentat cât de puţin cu dimensiunile interioare nu mai poate fi distrusă vreodată. Spre exemplu, se spune că Gautama Buddha a trăit în urmă cu 2.500 de ani, iar lisus în urmă cu 2.000 de ani, dar din punctul meu de vedere amândoi continuă să fie realităţi cât se poate de vii. Atunci când creezi o operă cu energiile tale vitale, aceasta rămâne permanentă la nivel energetic, iar timpul nu o mai poate distruge. Dacă lucrezi cu corpul tău fizic, acesta are o durată de viaţă limitată. Dacă îţi foloseşti mintea, durata de viaţă a operei tale este ceva mai lungă, dar dacă lucrezi cu energiile fundamentale ale vieţii tale, opera ta va dăinui de-a pururi. Culmile argintii Încă din copilărie, vedeam un anume vârf de munte oriunde mă uitam în zare. Abia la 16 ani însă, când am discutat cu prietenii mei, care mi-au spus: „Eşti nebun! Unde vezi tu munţi?”, mi-am dat seama că nimeni altcineva nu mai vedea munţi cu privirea lor periferică. O vreme am crezut că aş putea localiza acest munte, dar apoi am renunţat la idee. Să spunem că ai o pată pe ochelari. După o vreme, te obişnuieşti cu ea. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu muntele pe care îl vedeam eu. Mult mai târziu, când mi-

am adus aminte de această poveste şi mă aflam în căutarea unui loc pentru Dhyanalinga, am început să caut în mod conştient muntele care mi-a dominat atâta vreme privirea. În acest scop, am călătorit pretutindeni. Am parcurs drumul de peste 1.000 de kilometri dintre Goa şi Kanyakumari (punctul cel mai sudic din India) de 11 ori. În total, am călătorit mii şi mii de kilometri. Întâmplarea a făcut ca într-o bună zi, cu mulţi ani în urmă, să ajung într-un sat de lângă Coimbatore. După ce am luat o curbă, în faţă mi-a ieşit A Şaptea Culme a Munţilor Velliangiri. Aici am găsit muntele pe care l-am văzut din copilărie. De îndată ce am văzut muntele care îmi era atât de familiar, el mi-a dispărut din privirea periferică, devenind o realitate vie. Subit, am ştiut că acesta este spaţiul ideal pentru opera vieţii mele. Dacă m-ai întreba: „Care este cel mai măreţ munte de pe întreaga planetă?”, eu ţi-aş răspunde: „Velliangiri”, căci m-am născut cu amprenta sa vizuală în ochi şi el m-a bântuit întreaga mea viaţă. A trăit în mine şi a fost sistemul meu de navigaţie, radarul meu interior. Acest munte nu este doar un loc geografic pentru mine, ci rezervorul întregii cunoaşteri de care aveam nevoie pentru a crea Dhyanalinga. Cuvântul „Velliangiri” înseamnă „munte argintiu”. Acest lanţ muntos este numit astfel deoarece culmile sale sunt învăluite de nori pe aproape întreaga durată a anului. Mai este cunoscut şi sub numele de „Kailash” din sud, întrucât Adiyogi sau Shiva însuşi a petrecut peste trei luni în aceşti munţi. Când a venit aici, el nu se afla în starea sa beatifică obişnuită. (Potrivit legendei, era supărat pe sine din cauză că nu îşi putuse respecta cuvântul în faţa uneia dintre cele mai devotate adepte ale sale.) în consecinţă, el se afla într-o stare de spirit

extrem de intensă şi de cruntă, lucru care poate fi simţit inclusiv astăzi. Nu întâmplător, yoghinii care au trăit aici au creat o tradiţie mult mai furibundă decât altele. Ei şi-au realizat aici practica spirituală şi au dobândit această calitate a ardorii extreme. Practic, ei nu au fost furioşi pe cineva anume, dar trăiau într-o stare de intensitate fără egal. Mai presus de toate, acest munte este important pentru mine deoarece aici şi-a părăsit gurul meu corpul fizic. Din această perspectivă, el este ca un templu viu pentru mine, fiind echivalent cu un torent de divinitate sau cu o cascadă de graţie. Calea misticului Există cercuri de oameni extrem de curioşi în privinţa experienţelor mistice. Mulţi dintre ei pretind că au trăit experienţe paranormale ieşite din comun, pe care le citează ca o dovadă a evoluţiei lor spirituale. Unul din cuvintele care au intrat în vocabularul spiritual al oamenilor moderni este samadhi, o stare considerată a fi certificatul realizării mistice. Ce este de fapt starea de samadhi? Este o stare de detaşare profundă în care intelectul îşi transcende funcţia obişnuită a discriminării. Acest lucru creează un spaţiu între om şi corpul său, slăbind înlănţuirea de acesta. Există mai multe tipuri de samadhi, care au fost clasificate (mai mult din punct de vedere metodologic) în opt categorii. Între acestea există două categorii principale: savikalpa (starea de samadhi cu atribute sau calităţi, care sunt întotdeauna extrem de plăcute, beatifice sau extatice) şi nirvikalpa (o stare de samadhi fără atribute sau calităţi, care transcende chiar şi beatitudinea sau extazul), în cazul nirvikalpa-samadhi,

nu mai există decât un contact punctual cu corpul fizic. Restul energiei este liberă şi neimplicată în planul fizic. Astfel de stări sunt menţinute pe durata anumitor perioade de timp, pentru a-i ajuta pe practicanţi să facă o distincţie între sine şi corpul lor. Samadhi reprezintă un pas important către evoluţia spirituală, dar nu este destinaţia finală. Experimentarea unui anumit tip de samadhi nu înseamnă că te-ai eliberat de ciclurile existenţei, ci doar un nivel nou al experienţei. Când erai copil, tu ai experimentat viaţa într-un anumit fel. Când ai devenit adult, ai început să o experimentezi pe un nivel nou. Deşi experimentezi aceleaşi lucruri, tu le percepi diferit în momente diferite ale vieţii tale. La fel se petrec lucrurile şi cu stările de samadhi. Unii oameni ajung pe un anumit nivel al stării de samadhi, rămânând pe el ani la rând, din cauza plăcerii pe care o simt. Ei nu mai percep timpul şi spaţiul şi nu mai au probleme corporale, întrucât şi-au dizolvat într-o anumită măsură barierele fizice şi psihice. Această stare este însă temporară. În momentul în care aceşti oameni ies din ea, toate nevoile lor fizice şi obişnuinţele lor mentale revin neschimbate. În general, prin comparaţie cu cineva treaz, un om uşor beat experimentează o anumită exuberanţă şi o experienţă diferită. Atunci când se trezeşte, aceste stări dispar însă. O stare de samadhi nu este altceva decât o modalitate de a trăi o astfel de euforie fără ajutorul vreunei substanţe chimice. Dacă intri într-o astfel de stare, în faţa ta se deschide o dimensiune nouă, dar tu nu eşti transformat în totalitate. Cu alte cuvinte, tu nu pătrunzi într-o realitate nouă. Nivelul experienţei tale devine mai profund, dar tu nu devii liber în înţelesul absolut al cuvântului.

Fiinţele cele mai iluminate nu au rămas niciodată în starea de samadhi. Gautama Buddha nu a rămas ani la rând în starea de meditaţie după ce a atins iluminarea. Mulţi dintre discipolii săi au făcut meditaţii prelungite, dar Gautama nu, căci el a înţeles că acest lucru nu mai era necesar pentru el. El a practicat şi a experimentat toate cele opt tipuri de samadhi înainte de a atinge iluminarea, dar apoi a renunţat la ele, declarând: „Nu asta caut”. El a înţeles că aceste stări nu îl vor conduce la realizarea spirituală. Samadhi nu este decât un nivel superior de experienţă, un fel de LSD intern fără nicio substanţă chimică, ce generează stări de conştiinţă modificată. Riscul constă în a deveni obsedat de el, căci este infinit mai savuros decât realitatea exterioară, dar aşa cum ştim, chiar şi cele mai frumoase experienţe devin plicticoase în timp. Dacă ţi-ai făcut din realizarea spirituală principalul scop în viaţă, tot ceea ce nu te apropie de libertatea supremă îşi pierde semnificaţia. Să spunem că urci pe Muntele Everest. Tu eviţi orice pas lateral, conştient că ai nevoie de fiecare dram de energie pentru a ajunge în vârf. Într-o manieră similară, dacă doreşti să ajungi pe culmea conştiinţei tale, tu ai nevoie de fiecare picătură de energie de care dispui. Şi tot nu este de ajuns! În consecinţă, nu eşti dispus să faci nimic care te-ar putea distrage de la scopul tău principal. De fapt, ce înseamnă această realizare de sine? La urma urmelor, oamenii nu îşi doresc altceva decât sănătate, fericire, bogăţie, iubire şi succes. De ce ai avea nevoie de realizarea de sine? Există un răspuns foarte simplu. Pentru a-l înţelege mai bine, vom începe cu o comparaţie: nu este adevărat că cu cât ştii mai multe despre computerul tău, cu atât mai bine îl poţi folosi? Capacitatea ta de a te folosi de un

instrument sau de un aparat este direct proporţională cu cunoaşterea ta legată de acesta. Un adevărat expert poate folosi un instrument bun într-o manieră aproape magică. Ai văzut vreodată oameni care fac lucruri cu totul ieşite din comun pe o placă de surfing? Ei se folosesc de o simplă bucată de plastic, dar fac dovada unei graţii şi a unei agilităţi aproape neverosimile! Într-o manieră similară, cu cât înţelegerea ta legată de mecanismul uman este mai profundă, cu atât mai magică poate deveni viaţa ta. În toate culturile au existat oameni care au realizat anumite acţiuni ce i-au făcut pe ceilalţi să creadă în miracole. În realitate, astfel de acţiuni au fost posibile datorită accesului mai mare al acestor oameni la energia vieţii. Aşa cum am repetat în nenumărate rânduri, acest acces le stă la dispoziţie tuturor oamenilor, în măsura în care aceştia sunt dispuşi să îl caute. Tantra: o tehnologie a transformării La ora actuală există numeroase practici asociate cu ştiinţele oculte şi care se pretind procese spirituale. Să spunem că eu trăiesc în India, iar tu în America. Eu doresc să îţi trimit o floare, dar nu sunt dispus să repet călătoria lui Cristofor Columb. Dacă reuşesc să materializez floarea direct în poala ta, acest eveniment este etichetat drept ocult. În realitate, el nu are nimic spiritual, nefiind decât o modalitate diferită de a gestiona dimensiunea fizică a vieţii. În India sunt cunoscute numeroase procese oculte sofisticate. Există oameni care pot privi o fotografie, influenţând în bine sau în rău viaţa altei persoane. Ei pot face ca persoana respectivă să contracteze o boală pe care corpul ei nu ar fi contractat-o în mod normal întrun interval atât de scurt de timp. Aceşti practicanţi

oculţi pot crea la fel de uşor starea de sănătate, dar din păcate cei mai mulţi dintre ei îşi folosesc puterile în sens negativ, întrucât sunt mult mai bine plătiţi. Nu contează însă dacă aceste puteri sunt folosite într-un scop pozitiv sau negativ. Ideea este că ele nu sunt recomandate. Tradiţia yoghină este plină de poveşti legate de marele yoghin Gorakhnath. Unii spun că acesta a trăit în secolul XI, dar numeroase înregistrări istorice îl plasează într-o epocă mult mai veche. El a fost un discipol al lui Matsyendranath, un yoghin la fel de ilustru. Nivelul său de realizare era atât de înalt încât mulţi îl considerau o reîncarnare a lui Adiyogi sau a lui Shiva. Literatura populară ne spune că Matsyendranath a trăit circa 600 de ani. Acest lucru nu trebuie acceptat la modul literal, dar nici respins ca atare. El indică doar faptul că Matsyendranath a trăit o viaţă excepţional de lungă şi că oamenii epocii sale îl considerau o legendă în viaţă. Gorakhnath a devenit discipolul lui Matsyendranath, venerându-şi maestrul. El era un om foarte intens. Matsyendranath a sesizat imediat acest foc interior în discipolul lui, inclusiv faptul că acesta nu avea un autocontrol pe măsură. Focul poate arde multe lucruri bune, aşa că Gorakhnath şi-a ars zidurile ignoranţei şi s-a trezit subit cu o putere foarte mare. Matsyendranath şi-a dat seama că puterea discipolului său era mai mare decât autocontrolul său, aşa că i-a spus: „Pleacă şi nu te mai întoarce timp de 14 ani. Trebuie să te îndepărtezi de mine, căci absorbi prea multă putere de la mine”. Acesta era cel mai greu lucru pe care i l-ar fi putut cere lui Gorakhnath. Dacă Matsyendranath i-ar fi cerut să îşi dea viaţa pentru el, ar fi făcut-o fără să ezite, dar nu putea suporta ideea să se despartă de el. Dat fiind

însă că asta îi ceruse maestrul său preaiubit, l-a ascultat şi a plecat. Timp de 14 ani, el a numărat zilele şi orele, aşteptând momentul întoarcerii. În clipa în care perioada s-a scurs, el s-a grăbit să se întoarcă. A găsit însă un discipol păzind peştera în care trăia Matsyendranath. Gorakhnath i-a spus acestuia: - Vreau să îl văd pe maestrul meu! Yoghinul care păzea peştera i-a răspuns: - Nu am primit nicio instrucţiune în această direcţie, aşa că va trebui să aştepţi. Gorakhnath s-a inflamat imediat: - Am aşteptat timp de 14 ani, idiotule! Nu ştiu când ai ajuns tu aici. Poate că ai venit abia alaltăieri. Cum îndrăzneşti să mă opreşti? El l-a împins pe yoghin la o parte şi a intrat în peşteră. Matsyendranath nu era însă aici. Gorankhnath a ieşit şi l-a zgâlţâit pe discipol, spunându-i agresiv: - Unde este? Vreau să îl văd pe maestru chiar acum! Discipolul i-a răspuns: - Nu am primit nicio instrucţiune de a-ţi spune unde este. Gorakhnath şi-a ieşit din minţi. El s-a folosit de puterile sale oculte, s-a uitat în mintea discipolului şi a identificat locul în care se afla Mastyendranath. A pornit imediat în direcţia respectivă. Gurul îl aştepta la jumătatea drumului. De îndată ce l-a văzut, Matsyendranath i-a spus: - Te-am trimis departe de mine timp de 14 ani deoarece am văzut că începeai să fii atras de ocultism, uitând de procesul spiritual şi savurând puterile pe care ţi le dădea acesta. Când te-ai întors, primul lucru pe care l-ai făcut a fost să te foloseşti de ocultism pentru a

deschide mintea fratelui tău discipol. În consecinţă, va trebui să mai aştepţi alţi 14 ani. Aşa că l-a trimis din nou de lângă el. Există multe poveşti despre rătăcirile lui Gorakhnath prin acest tărâm interzis, numai pentru a fi pedepsit apoi din nou şi din nou de către Matsyendranath. În final, el a devenit însă cel mai mare discipol al lui Matsyendranath. Aşa a fost tratată practica ocultismului în cultura yoghină. Ea nu a fost tratată niciodată cu respect, fiind considerată doar o rătăcire în sfere interzise. Ocultismul nu era practicat decât de către oamenii obsedaţi de putere sau de bani. Pe de altă parte, el nu este întotdeauna ceva rău. Şia căpătat această reputaţie doar din cauza folosirii sale greşite. În esenţă, ocultismul este o tehnologie. Nicio ştiinţă şi nicio tehnologie nu este negativă în sine. Dacă începem să ne folosim de o tehnologie pentru a ucide sau pentru a tortura oameni, mai devreme sau mai târziu ajungem să ne spunem: „M-am săturat de această tehnologie nenorocită!” La fel s-au petrecut lucrurile şi cu ocultismul. Mult prea mulţi oameni s-au folosit de el în interesul lor personal. De aceea, marea majoritate a maeştrilor spirituali îl resping. Ceea ce numim în general ocultism poartă numele de tantra. Din perspectiva societăţii, tantra foloseşte metode neortodoxe şi inacceptabile din punct de vedere social, dar în sensul său clasic, ea înseamnă pur şi simplu „tehnologie”. Tantra nu are nimic de-a face cu sexualitatea descătuşată. Este important să facem o distincţie clară între tantra ocultă şi cea spirituală. Acestea sunt numite „tantra de mâna stângă” şi „tantra de mâna dreaptă” şi au naturi complet diferite.

Tantra de mâna stângă presupune folosirea unor ritualuri care li se par extrem de ciudate marii majorităţi a oamenilor. Ea este o cale exterioară, care necesită diferite materiale şi aranjamente elaborate. Practicile oculte, numite în general tantra de mâna stângă, le conferă oamenilor puterea de a comunica la mare distanţă, de a apărea în două locuri diferite în acelaşi timp şi de a-şi folosi energiile în beneficiul lor personal şi în detrimentul altora. Tantra de mâna dreaptă este mult mai interioară. Ea te ajută să îţi foloseşti energiile pentru a produce diferite efecte. Această tantra se foloseşte chiar şi de cele mai simple aspecte ale vieţii ca de o ştiinţă subiectivă, cu scopul de a te ajuta să te interiorizezi şi să te transformi. Tantra de mâna stângă este o tehnologie rudimentară, care le stă cu uşurinţă la dispoziţie celor neiniţiaţi, dar cea de mâna dreaptă este o ştiinţă extrem de rafinată, care nu le stă la dispoziţie decât celor care trec prin iniţieri puternice. Tantra reprezintă o capacitate. Fără ea nu poate exista un proces spiritual. Dacă nu dispui de tantra, tu nu dispui de tehnologia necesară pentru a-i transforma pe oameni. Nu dispui decât de cuvinte. Cuvintele pot inspira şi orienta, dar nu pot transforma pe nimeni. Un erudit nu poate fi confundat cu un guru. Fără o tehnologie de transformare, nu putem vorbi de un maestru. În consecinţă, nu există guru fără tantra. La ora actuală, foarte mulţi oameni se pretind a fi guru, dar marea majoritate nu fac altceva decât să citeze din scripturi. Adevărata sarcină a unui guru este să reseteze întregul mecanism uman pentru a-l elibera de tiparele ciclice dobândite ale karmei şi pentru a-l orienta către posibilitatea sa supremă. Ei aminteşte de munca unui mecanic, cu diferenţa că gurul extirpă nodurile karmice!

Dacă un om nu deţine tantra sau tehnologia, el nu poate fi considerat un guru. Puterea şarpelui La modul literal, cuvântul kundalini înseamnă „energie”. El se referă la un anumit tip de energie din interiorul fiinţei umane, care este în mare măsură latentă şi nemanifestată. Kundalini a fost simbolizată întotdeauna în tradiţia yoghină sub forma unei cobre încolăcite. O cobră încolăcită duce nemişcarea până la perfecţiune. Atunci când un şarpe stă nemişcat, tu nu îl poţi observa, chiar dacă este chiar în faţa ta. Tu nu îl poţi vedea decât atunci când se mişcă. Aceste spire ascund însă un dinamism extrem de volatil. Kundalini este comparată cu o cobră încolăcită deoarece această energie colosală există în interiorul oricărei fiinţe umane, dar până când nu se pune în mişcare, nimeni nu îşi dă seama că ea există acolo. Pentru a trăi o viaţă fizică la modul plenar, este suficientă o cantitate infimă din această energie fizică. Ea nu trebuie cu adevărat trezită decât atunci când apare nevoia de a transcende planul fizic, caz în care te poate ajuta să ieşi din această realitate. Diferenţa este similară celei dintre energia necesară pentru a călători prin aer cu avionul şi cea necesară pentru a lansa o rachetă. Zborul prin atmosferă este una, iar ieşirea în afara barierei atmosferice şi călătoria în spaţiul cosmic este cu totul altceva. Într-o manieră similară, transcenderea planului fizic necesită o energie complet diferită. Nu există niciun templu indian în care să nu existe imaginea unui şarpe. Acest lucru nu se datorează faptului că indienii ar fi o cultură care venerează şerpii,

ci face referire la spaţiul sacru care permite posibilitatea trezirii energiilor nemanifestate din interiorul fiinţei umane. Şerpii sunt creaturi extrem de perceptive. (Unul din motive este că sunt complet surzi, neputând percepe decât vibraţiile.) Ei sunt cu deosebire atraşi de persoanele care meditează. Tradiţia susţine că dacă un yoghin meditează undeva, în imediata lui apropiere se va afla întotdeauna un şarpe. Atunci când energiile fiinţei umane devin perfect liniştite, şerpii sunt atraşi în mod natural de aceasta. Deşi din perspectiva fizică diferenţa dintre un şarpe şi un om este uriaşă, din punct de vedere energetic ea este mult mai mică. Dacă întâlneşti o cobră în sălbăticie, este foarte uşor să pui mâna pe ea, căci energiile voastre sunt similare. Dacă chimia ta corporală nu reprezintă un semnal de alarmă pentru el, şarpele nu are nicio intenţie să te atace cu veninul său, care reprezintă bogăţia sa (proprietăţile medicinale ale veninului de cobră sunt recunoscute pe scară largă la ora actuală). De-a lungul istoriei, şarpele a beneficiat de o publicitate extrem de negativă, din cauza legendei biblice a lui Adam şi Eva. Dacă vei examina însă cu atenţie această legendă, vei înţelege că şarpele a fost cel care a iniţiat viaţa pe această planetă. Dacă nu ar fi existat el, Adam şi Eva ar fi rămas un cuplu de oameni tâmpi, care nu ştiau ce să facă unul cu celălalt. Nici eu, nici tu, nu am exista acum dacă nu ar fi existat acel şarpe minunat! În ultimă instanţă, ascensiunea energiei kundalini pune bazele unei percepţii mult mai vaste a vieţii. Imaginile tradiţionale ale lui Adiyogi sau Shiva îl prezintă pe acesta în compania unui şarpe, care arată că percepţia sa era la apogeu. Numai atunci când energia se ridică pe un anumit nivel de intensitate şi de volum

poate fi percepută realitatea în puritatea ei absolută. În caz contrar, amprentele karmice (care merg până la creatura unicelulară care am fost cu mii de ani în urmă) interferează cu maniera în care percepem noi realitatea.

Bucuria Începutul Bucuria este un vizitator foarte rar în viaţa oamenilor. Intenţia acestei cărţi a fost ca aceasta să îţi devină un tovarăş de viaţă pe termen lung. Bucuria nu este un scop spiritual evaziv, ci mediul strict necesar pentru ca celelalte aspecte ale vieţii tale să se dezvolte în cea mai magică şi mai sublimă manieră. Dacă bucuria nu reprezintă fundalul vieţii tale, chiar şi cele mai plăcute activităţi ale vieţii devin o povară. Problemele care îţi ies în cale pot fi rezolvate în funcţie de capacităţile tale, dar dacă bucuria este tovarăşa ta constantă de viaţă, poţi spune cel puţin că tu nu mai reprezinţi o problemă în viaţa ta. Viaţa devine astfel o călătorie a unei celebrări şi descoperiri nesfârşite. Pentru prima dată în istoria umanităţii, noi dispunem de resursele, capacităţile şi tehnologia necesare pentru a rezolva toate problemele planetei, cum ar fi hrana, sănătatea, educaţia etc. Ştiinţa şi tehnologia ne-au pus la dispoziţie instrumente fantastice, suficient de puternice pentru a anihila de mai multe ori întreaga lume. Dacă nu vom combina însă aceste instrumente cu o compasiune profundă, cu cultivarea simţului inclusivităţii, al echilibrului şi al maturităţii, noi ne-am putea autodistruge la o scară globală. Urmărirea constantă a bunăstării exterioare a adus deja această planetă în pragul anihilării complete. Nicio generaţie anterioară nu a cunoscut confortul şi utilităţile din lumea modernă. Cu toate acestea, noi nu

suntem nici pe departe generaţia cea mai fericită sau mai plină de iubire din istorie. Foarte mulţi oameni trăiesc într-o stare constantă de anxietate şi de depresie. Unii suferă din cauza eşecurilor lor, dar ironia face ca foarte mulţi alţii să sufere consecinţele succesului lor. Unii oameni suferă din cauza limitărilor, dar alţii suferă din cauza libertăţii prea mari. Ceea ce lipseşte este conştiinţa umană. Tot restul creaţiei este la locul lui, dar oamenii nu sunt. Dacă ei nu şi-ar mai bloca singuri calea către propria fericire, celelalte soluţii le-ar sta cu uşurinţă la îndemână. Această lume nu poate fi transformată fără a transforma mai întâi indivizii. Personal, mi-am dedicat întreaga viaţă pentru a-i ajuta pe oameni să preia controlul asupra propriului lor destin şi pentru a-i aduce într-o stare de inclusivitate, astfel încât posibilitatea de a-şi realiza potenţialul absolut să nu treacă pe lângă ei la nivelul întregii noastre generaţii. Bucuria, suferinţa, iubirea, agonia şi fericirea ta - se află în mâinile tale. Aşa cum spuneam, există o cale de ieşire din impas, iar aceasta constă în interiorizare. Numai prin interiorizare vom putea crea noi o lume a iubirii, a luminii şi a râsului. Această carte îşi doreşte să fie o poartă de intrare în această lume. Haide să o transpunem în practică.

Glosar Adiyogi Literal, primul yoghin. Omul care a revelat pentru prima dată ştiinţa yogăi, cunoscut inclusiv sub numele de Shiva. Ahankara Simţul identităţii unei persoane. Una din consecinţele sale este egoul. Ajna Centrul cunoaşterii şi al iluminării. Este unul din cei şapte centri energetici principali ai corpului uman. La nivel fizic, este localizat în punctul central dintre sprâncene. Mai este cunoscut sub numele de „al treilea ochi”. Akasha Eterul. Plan intermediar între cel al creaţiei şi sursa acesteia. Akasha creează peisajul fizic subtil din care derivă tot restul creaţiei. Anahata Chakra sau centru energetic important din sistemul uman. Este cunoscută sub numele de „chakra inimii”. Este simbolizată de două triunghiuri care se intersectează, dând naştere unei stele cu şase colţuri. Triunghiul cu vârful în sus face referire la planul fizic, iar cel cu vârful în jos la dimensiunea care transcende acest plan. Anandamayakosha Literal, corpul beatitudinii. Unul din învelişurile energetice care alcătuiesc corpul uman, potrivit fiziologiei yoghine. Dimensiune nefizică. Ana pana sati yoga Sistem complet de yoga care presupune conştientizarea respiraţiei. Angamardana Serie de 31 de procese dinamice menite să revigoreze corpul fizic astfel încât acesta să atingă apogeul stării fizice de bine. Angamardana înseamnă literal dobândirea unui control perfect asupra membrelor, organelor şi celorlalte părţi ale corpului.

Tehnica revitalizează toate sistemele fiziologice, cum ar fi cel muscular, cel osos, cel nervos, cel circulator şi cel respirator. Annamayakosha învelişul fizic în fiziologia yoghină. Mai este cunoscut sub numele de corpul hranei, întrucât corpul fizic este alcătuit în esenţă din alimentele consumate. Asana, Yogasana Yoga înseamnă uniune sau fuziune, în timp ce asana înseamnă postură fizică. Face referire la acele posturi care îi permit omului să obţină starea de unitate cu natura sa superioară. Reprezintă una din cele opt etape ale yogăi. Avadhuta Om care s-a ridicat mai presus de dualitate. În general, face referire la un yoghin sau la un sfânt aflat într-o stare constantă de beatitudine. Ayurveda, Ayurvedic Literal, ştiinţa vieţii. Sistem nutriţional şi medicinal indian străvechi, care utilizează plante medicinale şi alte elemente telurice pentru a corecta dereglările sistemice şi pentru a promova starea de sănătate şi de bine. Bhakti yoga Literal, yoga devoţiunii. Face referire la calea spirituală a realizării de sine prin intermediul iubirii şi a devoţiunii. Este caracterizată prin dorinţa arzătoare de unitate cu obiectul devoţiunii personale. Este una din cele patru căi de yoga. Bhuta shuddhi Cea mai importantă practică din yoga, Bhuta shuddhi înseamnă purificarea celor cinci elemente din interiorul sistemului uman. Bhuta siddhi Stare în care omul dobândeşte controlul asupra celor cinci elemente din interiorul sistemului uman. Nivel de expertiză care favorizează starea de bine şi capacitatea de a accesa dimensiunile care transcend planul fizic.

Brahmarandra Brahma înseamnă suprem, iar randra înseamnă deschidere sau cavitate. Este un alt nume pentru sahasrara chakra, care este localizată în fontanela, punctul care corespunde locului moale din creştetul capului bebeluşilor. Buddhi Capacitatea de a discerne, a analiza, a gândi logic şi raţional. Intelect. Chakra Literal, roată. De asemenea, face referire la intersectarea nadi-urilor (canalelor) din corpul energetic uman. Deşi în general se vorbeşte de şapte chakre asociate cu corpul uman, în total există 114 chakre, din care două sunt exterioare corpului fizic. Chidakash sau Chidakasha Dimensiunea eterică a inteligenţei. Chitta Inteligenţa pură, nepângărită de memorie. Este cea mai profundă şi mai fundamentală dimensiune a minţii umane. Se spune că cei aflaţi în contact cu această dimensiune au acces la însăşi sursa creaţiei. Chit shakti Literal, puterea minţii. Este de asemenea o meditaţie concepută de Sadhguru pentru a amplifica puterea minţii. Dharana Proces yoghin prin care subiectul îşi menţine o focalizare neîntreruptă asupra unui obiect, creând astfel un contact cu el la nivelul experienţei directe. Este una din cele opt etape ale yogăi. Dhyana sau Dhyan Proces yoghin de menţinere a focalizării, prin care subiectul şi obiectul concentrării sale devin una. Este una din cele opt etape ale yogăi. Dhyanalinga Formă energetică extrem de puternică a Centrului de Yoga Isha din India. A fost consacrată de Sadhguru exclusiv pentru scopul meditaţiei. Guru Literal, cel care alungă întunericul. Maestru spiritual; fiinţă realizată care îi călăuzeşte pe aspiranţii spirituali către eliberare.

Hatha yoga Formă de yoga care implică posturile şi practicile fizice. Este folosită în scop de purificare, dar şi de pregătire în vederea meditaţiei şi a dimensiunilor superioare ale experienţei spirituale. Ida Unul din cele trei canale pranice principale din corpul uman. Este localizat în partea stângă a corpului. Are o natură feminină şi intuitivă Jnana, Jnana yoga Realizare a unei stări în care inteligenţa este folosită pentru revelarea naturii personale supreme. Este una din cele patru căi de yoga. Kalpavriksha Literal, copacul care împlineşte dorinţele. În yoga, face referire la o minte perfect armonioasă, cunoscută şi sub numele de kalpavriksha. Karma Literal, acţiune. Termen folosit cu referire la expresia compozită a acţiunilor din trecut, care leagă spiritul de corpul fizic şi determină multe din caracteristicile persoanei. Karma yoga Yoga acţiunii. Ştiinţa realizării de acţiuni care eliberează, nu înlănţuie fiinţa umană. Este una dintre cele patru căi de yoga. Kriya, Kriya yoga Literal, acţiune internă. Transformarea energiilor interioare în scopul realizării naturii supreme. Este una dintre cele patru căi de yoga. Kundalini Energia fundamentală a vieţii. Poate intra în ascensiune prin practica yogăi. Este ilustrată sub forma unui şarpe încolăcit la baza coloanei vertebrale. Lingă Lit. Formă primară sau primordială. Elipsoid perfect. Reprezintă forma fundamentală a geometriei cosmice. Mahasamadhi Cea mai înaltă formă de detaşare, care presupune disoluţia sau neutralizarea completă a aspectelor personale în principiul universal şi transcenderea tuturor caracteristicilor individuale. Mai

este cunoscută şi sub numele de Nirvana sau Mahaparinibbana în alte tradiţii spirituale orientale. Manas Dimensiune a minţii, distinctă de intelect, care reprezintă un amalgam complex de amintiri. Modelează gândurile şi emoţiile. Mandata Face referire la ciclul fizionomie de 40-48 de zile - o perioadă naturală pentru numeroase procese fiziologice ale corpului. Manipuraka Chakra sau centru energetic, localizat puţin sub ombilic. Este asociată cu energia vitală necesară pentru supravieţuire şi cu angrenarea activă în lumea exterioară. Manomayakosha Corpul mental. Unul din cele cinci învelişuri în fiziologia yoghină. Muladhara Localizată în zona perineului, muladhara reprezintă fundaţia corpului energetic. Nadi Canalele prin care circulă prana sau forţa vitală prin corpul energetic. Namaskar Practică indiană tradiţională care constă în unirea palmelor pentru armonizarea celor două dimensiuni ale persoanei (dreapta-stânga, masculinfeminin etc.). Promovează unitatea şi suveranitatea la nivelul sinelui, pe care le recunoaşte inclusiv în ceilalţi oameni. Nirvikalpa Literal, fără calităţi. Tip de samadhi sau de detaşare care transcende toate calităţile şi atributele. În această stare, contactul persoanei cu corpul său este minimal. Pingala Unul dintre principalele canale energetice ale corpului. Este localizat în partea dreaptă a corpului. Se consideră că Pingala are o natură masculină. Prana Energia fundamentală a vieţii. Energie vitală. Pranamayakosha Corpul energetic. Unul din cele cinci învelişuri din fiziologia yoghină.

Pratishtha Procesul de consacrare sau de energizare a unui obiect sau a spaţiului. Aceste procese sunt în principal de două feluri: mantra pratishtha, care constă în incantarea unor mantre specifice şi îndeplinirea anumitor ritualuri; şi prana pratishtha, care constă într-un proces direct ce implică energia personală, pra- na-shakti, sau energiile vitale ale persoanei care face consacrarea. Sadhana Literal, instrument sau unealtă. Practici spirituale folosite pentru realizarea de sine. Sahasrara Chakra sau centru energetic din sistemul uman, localizat în zona fontanelei sau în creştetul capului. Samadhi Stare profundă de detaşare; una din cele opt etape ale yogăi. Extrem de celebrată în tradiţia spirituală indiană, starea de samadhi este terapeutică şi are o natură puternic transformatoare. Samsara Natura ciclică şi repetitivă a lumii fizice şi domeniu al karmei, care conferă stabilitatea necesară creării vieţii. Samyukti Stare de armonie mentală, în care mintea nu lucrează împotriva propriei fiinţe. Savikalpa Literal, cu calităţi. Face referire la un tip de samadhi - cea cu calităţi sau cu atribute. Shavasana Literal, postura cadavrului. Una din cele 84 de asane descrise de yoga clasică. Este practicată pentru capacitatea ei de a favoriza starea de relaxare şi pentru impactul ei regenerator asupra sistemului fiziologic uman. Shi-va, Shiva Literal, cel care nu există. Face referire la spaţiul nemărginit, dar şi la Adiyogi, primul yoghin, care a experimentat o stare de uniune cu acest spaţiu nemărginit.

Sushumna Canalul central al corpului energetic, prin care circulă kundalini sau forţa vitală. Surya kriya Proces puternic de activare a soarelui lăuntric. Surya înseamnă soare, iar kriya înseamnă proces energetic intern. A fost conceput ca un proces holistic pentru susţinerea sănătăţii şi a stării de bine interioare, dar surya kriya este inclusiv un proces spiritual complet. Surya namaskar Practică yoghină străveche. Nu numai că echilibrează sistemul, dar permite inclusiv amplificarea receptivităţii faţă de energia solară, pornind de la premisa că întreaga viaţă de pe Pământ este susţinută de această energie. Surya shakti Practică yoghină care stimulează soarele lăuntric al omului. Swadhishthana Literal, sălaşul sinelui; chakra sau centru energetic situat chiar deasupra organelor genitale. Tamas Inerţie. Face referire la una din cele trei calităţi ale existenţei. Celelalte două sunt: rajas sau dinamismul şi sattva sau detaşarea. Tantra Literal, tehnologie. Tehnologia transformării spirituale. Vasane Tendinţe sau înclinaţii. Trăsături subliminale ale fiinţei umane. Reziduuri ale dorinţelor şi acţiunilor. Vedanta Literal, sfârşitul cunoaşterii perceptibile. Filozofie sau învăţătură descrisă în Upanişade, comentariile speculative şi metafizice ale Vedelor. Vijnanamayakosha Unul dintre cele cinci straturi ale corpului, considerat un corp de tranziţie. Facilitează tranziţia de la planul fizic la cel nefizic. Vishesh Jnana Cunoaştere ieşită din comun, care transcende percepţia simţurilor.

Vishuddhi Una dintre cele şapte chakre principale, vishuddhi este centrul puterii şi al viziunii. Este localizat la baza gâtului. Yantra Literal, formă. Formă energetică ce poate fi desenată şi consacrată în diferite feluri pentru a conferi prosperitate şi fericire. Yoga Literal, a înjuga sau a uni. Stare existenţială în care individul experimentează o stare de uniune cu existenţa. Poate face referire inclusiv la ştiinţa spirituală străveche ce prezintă metodele şi tehnologiile necesare pentru a atinge această stare. Yoghin Persoană care a cunoscut unitatea existenţei. Persoană aflată în starea de yoga.

Ingineria Interioară Online Conceput de Sadhguru, cursul de Inginerie Interioară Online (Inner Engineering Online) este un curs de şapte şedinţe care te ajută să îţi creezi viaţa pe care ţi-o doreşti. El îţi oferă oportunitatea de a-ţi explora lumea interioară prin folosirea unor metode care reprezintă esenţa distilată a ştiinţelor yoghine, oferinduţi numeroase tehnici şi învăţături practice menite să te ajute să îţi gestionezi mai bine corpul, mintea, emoţiile şi energia fundamentală a vieţii din interiorul tău. Programul Ingineriei Interioare reprezintă pasul următor pentru cei care doresc să îşi exploreze dimensiunea interioară pentru a câştiga o profunzime mai mare. Vizitează site-ul www.InnerEngineering.com/BookNextStep pentru a afla mai multe despre ofertele speciale pentru cititorii cărţii de faţă. Ingineria Interioară este oferită inclusiv sub forma unui seminar de patru zile prezentat în diferite oraşe din America de Nord, precum şi la Institutul Isha al Ştiinţelor Interioare, într-un format pentru acasă. Vizitează site-ul www.InnerEngineering.com pentru a afla mai multe despre evenimentele live, despre datele şi locaţiile în care se ţin acestea.

Fundaţia Isha Fondată de Sadhguru în anul 1992, Fundaţia Isha este o organizaţie internaţională condusă de voluntari, nereligioasă, nonprofit şi dedicată serviciului public, care se adresează tuturor aspectelor bunăstării umane. Are sediul în Statele Unite, la Institutul Isha al Ştiinţelor Interioare, situat pe spectaculosul Podiş Cumberland din centul statului Tennessee, şi la Centrul de Yoga Isha din sudul Indiei, în luxurianta pădure tropicală de la poalele Munţilor Velliangiri, de lângă Coimbatore. Dincolo de frumuseţea lor naturală, spaţiile consacrate din aceste locaţii conţin o energie extrem de puternică, ce poate asista procesul creşterii individuale, oferind numeroase beneficii pentru diferite aspecte ale vieţii. Fundaţia este susţinută de peste trei milioane de voluntari din întreaga lume, activităţile sale oscilând între diferite proiecte umanitare globale din domeniul sănătăţii publice, ecologiei şi educaţiei, şi programe de yoga pentru indivizi, cu scopul transformării interioare. Programul Acţiune pentru Regenerarea Rurală asigură îngrijiri medicale gratuite şi programe de reabilitare a comunităţii pentru mai bine de şapte milioane de oameni din 4.600 de sate din sudul Indiei. Proiectul GreenHands este un efort masiv de reîmpădurire, voluntarii săi plantând peste 28 de milioane de copaci până în prezent. Proiectul a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare număr de copaci plantaţi - peste 850.000 într-o singură zi - şi a primit cea mai înaltă distincţie pentru activităţi ecologice a Indiei. Programul Isha Vidya îşi propune să transforme viaţa copiilor defavorizaţi din mediul rural, prin asigurarea unei

educaţii de bună calitate la un preţ redus pentru peste 70.000 de copii. Principalul obiectiv al tuturor activităţilor Fundaţiei este să îi ajute pe oameni să îşi realizeze potenţialul suprem din interiorul lor, promovând un climat global al inclusivităţii şi armoniei. Vizitează site-ul isha.sadhguru.org pentru a afla mai multe informaţii.

CUPRINS Partea întâi ................................................................... 7 O notă pentru cititor ............................................... 8 Acolo unde nu există hotare, nu există nici povară 52 Partea a doua .............................................................. 90 O notă pentru cititor ............................................. 91 Corpul .................................................................. 93 Simţul vieţii: cunoaşterea procesului vieţii dincolo de simţuri ........................................... 98 Ascultarea vieţii ............................................ 102 Descărcarea cosmosului ............................... 107 Intensitatea inactivităţii ................................ 110 Un fragment de Pământ ................................ 112 La unison cu Soarele .................................... 117 Un yoghin legendar....................................... 121 O greşeală elementară .................................. 122 Construirea de temple pentru cele cinci elemente ....................................................... 126 Când rahatul a ajuns până la tavan ............. 127 Hrana privită ca un combustibil ................... 130 Bucătăria iadului.......................................... 134 Drama digestiei proaste ................................ 138 Simţul gastronomic ...................................... 142 De la agitaţie la relaxare ............................... 146 De la existenţa carnală la cea cosmică .......... 149 Deturnarea hormonală ................................. 155 Mortalitate şi profunzime .............................. 158 Mintea ................................................................ 160 Gândeşte-te că te situezi în afara vieţii ......... 167 Limitele logicii .............................................. 172

Funinginea identităţii ................................... 174 Scufundă-ţi intelectul în luciditate (conştiinţă) ..................................................................... 180 Luciditatea echivalează cu viaţa.................... 183 Cunoaşterea fără gândire ............................. 188 Credinţă versus căutare ............................... 190 Copacul care împlineşte toate dorinţele ........ 195 Mitul „cap versus inimă” ............................... 198 Cunoaştere şi devoţiune ............................... 201 Yoga şi beţia extatică .................................... 204 Mantra iubirii ............................................... 205 Devoţiunea: o schimbare dimensională ......... 208 Akka Mahadevi ............................................. 211 Acceptarea misterului ................................... 212 Energia ............................................................... 217 Pe calea pranică ........................................... 217 Durere, nu suferinţă ..................................... 220 Enigma karmică ........................................... 221 Mecanica vieţii .............................................. 230 Labirintul energiilor ...................................... 236 Calea necartografiată .................................... 245 Ştiinţa sacră ................................................. 246 Munţi de graţie ............................................. 255 Culmile argintii............................................. 260 Calea misticului ........................................... 262 Tantra: o tehnologie a transformării.............. 265 Puterea şarpelui ........................................... 270 Bucuria............................................................... 273 Începutul ...................................................... 273 Glosar ....................................................................... 275 Ingineria Interioară Online ........................................ 283 Fundaţia Isha ............................................................ 284