Rvfi 1-14 + PDF [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROFIL: ECONOMIC SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI, ANUL III FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE

SUPORT DE CURS PROF. UNIV. DR. GHEORGHE M. VOINEA

IAŞI 2020/2021

CUPRINS Introducere .................................................................................................................... CAP. 1. Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale ....................... 1.1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale .................... 1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar-financiare internaţionale .................. CAP. 2. Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar ....... 2.1. Sistemul valutar de la Bretton Woods ............................................................ 2.2. Uniunea Monetară Europeană ........................................................................ CAP. 3. Valutele şi Drepturile Speciale de Tragere .................................................... 3.1. Valutele – concept, forme, regim de schimb ................................................. 3.2. Drepturile Speciale de Tragere ................................................................... CAP. 4. Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile – instrumente de plată internaţionale ........................................................................................................ 4.1. Cambia – instrument de plată în relaţiile economice internaţionale ............... 4.2. Biletul la ordin ................................................................................................ 4.3. Cecul ............................................................................................................... 4.4. Cartea de plată (cardul) .................................................................................... CAP. 5. Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale ....... 5.1. Cursul valutar: concept, funcţii, forme ........................................................... 5.2. Flotarea cursurilor valutare ............................................................................. 5.3. Factori care influenţează cursul valutar ........................................................ 5.4. Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale ........... 5.5. Riscul valutar şi măsuri de protecţie ............................................................... CAP. 6. Pieţele valutare şi pieţele instrumentelor financiare derivate pe valute...................................................................................................................... 6.1. Sfera pieţelor valutare şi participanţii ............................................................. 6.2. Operaţiile pe pieţele valutare .......................................................................... 6.3. Pieţele contractelor futures pe valute ............................................................. 6.4. Pieţele contractelor de opţiuni pe valute ......................................................... CAP. 7. Piaţa valutară din România ............................................................................. 7.1. Politica valutară a Băncii Naţionale a României ........................................... 7.2. Sfera pieţei valutare din România şi operatiunile valutare ............................ 7.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în România ........... 7.4. Operaţiunile pe piaţa caselor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României................................ .......................................................... 7.5. Politica Băncii Naţionale a României privind cursul de schimb.................... CAP. 8. Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale ..................................

133 135 140

8.1. Piaţa eurovalutelor ..........................................................................................

140

2

4 6 6 9 14 14 21 36 36 45 53 54 63 65 67 72 72 76 79 87 92 97 97 99 105 113 124 124 126 131

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale 8.2. Pieţele financiare internaţionale ..................................................................... 8.3. Tehnici financiare de gestiune a riscurilor de pe pieţele financiare internaţionale .............................................................................................. CAP. 9. Investiţiile străine directe ................................................................................ CAP. 10. Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale .......................................... 10.1. Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare ............................. 10.2. Rezervele internaţionale ............................................................................... 10.3. Rezervele internaţionale ale României ......................................................... CAP. 11. Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii .......................................... 11.1. Creditul internaţional: trăsături şi clasificare ................................................ 11.2. Formele creditului internaţional ................................................................... 11.3. Forfaitingul şi factoringul ............................................................................. 11.4. Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România ................ CAP. 12. Modalităţi şi acorduri de plată internaţionale .............................................. 12.1. Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale ........................................................ 12.2. Acreditivul documentar ................................................................................ 12.3. Incasso documentar ...................................................................................... 12.4. Ordinul de plată ............................................................................................ 12.5. Decontările internaţionale prin SWIFT şi MONEY GRAM .............................. 12.6. Scrisoarea de garanţie bancară ..................................................................... 12.7. Compensaţia ................................................................................................. CAP. 13. Balanţa de plăţi ........................................................................................... 13.1. Echilibrul extern şi conexiunile sale ............................................................. 13.2. Conceptul de balanţă de plăţi şi structurarea datelor .................................. 13.3. Capitolele balanţei de plăţi ........................................................................... 13.4. Balanţa de plăţi a României .......................................................................... 13.5. Impactul politicilor monetare şi bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi ............................................................................................................. CAP. 14. Riscul de ţară şi importanţa sa pe plan internaţional ................................ 14.1. Definirea riscului de ţară şi fapte generatoare de risc de ţară ...................... 14.2. Estimarea şi acoperirea riscului de ţară ........................................................ BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................... Anexa 1: Lista valutelor şi siglelor internaţionale ale ţărilor membre ale F.M.I. .... Anexa 2: Feţele specifice ale monedei EURO ........................................................ Anexa 3: Momentele integrării monetare europene ................................................

3

145 156 167 174 174 176 179 182 182 184 186 189 194 194 199 217 225 227 229 233 237 237 238 244 246 250 258 258 263 267 271 277 278

INTRODUCERE

Relaţiile valutar-financiare internaţionale reprezintă un domeniu important şi de actualitate pentru pregătirea la specializarea finanţe-bănci. Disciplina „Relaţii valutar-financiare internaţionale” are drept obiective: cunoaşterea principiilor de formare şi utilizare a fondurilor la nivel internaţional, a teoriilor care explică funcţionarea mecanismelor financiare, dobândirea de capacităţi pentru a adopta decizii fundamentate şi eficiente în domeniul financiar, formarea unui comportament de specialitate care să asigure identificarea factorilor şi a soluţiilor eficiente. În sfera relaţiilor valutar-financiare s-au produs mutaţii profunde din punct de vedere al dimensiunii valorice, precum şi pe planul tehnicilor şi instrumentelor, în ultimii 40 ani, în contextul unor influenţe exercitate de transformările politice din lume, de şocurile petroliere, de integrare şi globalizare. Relaţiile valutar-financiare internaţionale exercită o influenţă însemnată asupra programelor de creştere economică ale ţărilor, asupra schimburilor comerciale internaţionale şi asupra echilibrului extern. În acest context, cunoaşterea relaţiilor valutar-financiare internaţionale de către viitorii specialişti în finanţe-bănci prezintă o importanţă deosebită din perspectiva administrării eficiente a fondurilor la nivel internaţional, a dezvoltării durabile a ţărilor şi a progresului pe plan economic şi social. În structura disciplinei „Relaţii valutar-financiare internaţionale” se încadrează următoarele teme: conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale, sisteme de cooperare monetară la nivel internaţional, valutele şi monedele internaţionale, cambiile , biletele la ordin şi cecurile, cursul de schimb şi impactul său pe plan internaţional, pieţele valutare şi pieţele derivate de valute, piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale, lichiditatea şi rezervele internaţionale, creditul internaţional, plăţile internaţionale, balanţa de

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

plăţi şi riscul de ţară. Instituţiile financiare internaţionale se vor explica printr-o altă disciplină cu acest titlu. Temele din structura disciplinei „Relaţii valutar-financiare internaţionale” au fost elaborate pornind de la abordările din literatura de specialitate română precum şi străină. Sperăm că prin lucrarea Relaţii valutar-financiare internaţionale vom contribui la aprofundarea cercetării relaţiilor valutar-financiare internaţionale şi la îmbunătăţirea pregătirii de specialitate.

Iaşi, aug. 2010

5

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL ŞI SFERA RELAŢIILOR VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: relaţii valutar-financiare internaţionale, relaţii valutare, relaţii financiare internaţionale, credit internaţional, globalizare, risc sistemic, asistenţă financiară pentru dezvoltare.

1.1. Conţinutul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale Relaţiile valutar-financiare internaţionale mijlocesc schimburile de bunuri şi servicii dintre ţări prin intermediul valutelor şi a altor instrumente de plată internaţionale, precum şi formarea şi redistribuirea unor fonduri în valută necesare echilibrării balanţelor de plăţi, dezvoltării economiei ţărilor, cooperării tehnice, ştiinţifice, culturale şi sociale. Relaţiile valutar-financiare internaţionale reflectă raporturile economice de schimb şi de transfer de creanţă, care se exprimă şi se realizează prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată internaţionale în vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a realizării schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale. Raporturile economice de schimb şi de transfer de creanţă care se exprimă şi se realizează prin intermediul valutelor, monedelor internaţionale şi instrumentelor de credit şi de plată, pentru a asigura dezvoltarea economică a ţărilor, desfăşurarea schimburilor comerciale internaţionale sunt cunoscute în mod frecvent cu denumirea de finanţe internaţionale. 6

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

Raporturile economice de schimb şi transfer de creanţă de pe plan internaţional reflectă trăsătura definitorie a finanţelor, exprimarea în formă bănească, precum şi transfer de valoare cu titlu definitiv sau pe baza principiului rambursabilităţii în vederea satisfacerii unor cerinţe cu caracter colectiv. Finanţele internaţionale reflectă procesele economice şi relaţiile sociale ce se formează la nivel internaţional pentru susţinerea schimburilor comerciale, a dezvoltării economice a ţărilor, precum şi pentru asigurarea cooperării economice şi sociale. Relaţiile valutar-financiare internaţionale se deosebesc de alte componente ale relaţiilor economice internaţionale prin următoarele:  relaţiile valutar-financiare mijlocesc schimburile economice internaţionale, colaborarea economică, ştiinţifică, culturală şi socială;  relaţiile valutar-financiare exprimă raporturi economice de formare, repartizare şi utilizare a unor fonduri în valută necesare schimburilor economice internaţionale, dezvoltării economice a ţărilor şi cooperării internaţionale;  relaţiile valutar-financiare se manifestă între state suverane şi independente, între persoane juridice şi fizice din state diferite, precum şi în raporturile cu organisme financiar-bancare internaţionale;  relaţiile valutar-financiare internaţionale se exprimă prin intermediul unei valute sau al unui instrument de plată internaţional. a) Relaţiile valutare asigură comensurarea raporturilor economice de schimb şi de transfer de creanţă la nivel internaţional prin intermediul valutelor sau al altor instrumente de plată internaţionale. Schimburile economice internaţionale, prestările de servicii, formarea şi redistribuirea fondurilor pe plan internaţional, contractarea şi rambursarea unor împrumuturi pe pieţele bancare şi financiare internaţionale, ce se exprimă în valută, formează relaţiile valutare. b) Relaţiile financiare internaţionale reflectă raporturile economice privind constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută necesare dezvoltării economice, schimburilor şi cooperării internaţionale. Fondurile în valută se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut, din resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor, din cotizaţii, ajutoare, donaţii. 7

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Transferul de creanţă ce se realizează prin intermediul relaţiilor financiare internaţionale se exprimă în valută şi se derulează între persoane fizice şi juridice din state diferite şi în relaţiile cu organismele internaţionale. În cadrul relaţiilor financiare internaţionale se individualizează asistenţa financiară pentru dezvoltare, care îmbracă forme diferite: ajutorul public pentru dezvoltare acordat de statele dezvoltate ţărilor sărace, mişcările de capital particular spre ţările în curs de dezvoltare, investiţii directe de capital din ţările dezvoltate în ţările mai puţin dezvoltate. Ţările dezvoltate s-au angajat să acorde un ajutor public pentru dezvoltare (în cadrul deceniilor dezvoltării), într-o anumită proporţie din produsul intern brut, sub formă de donaţii şi împrumuturi pe termen lung din surse oficiale sau sub formă de investiţii în sectorul particular. În cadrul OCDE, Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare (CAD) monitorizează finanţarea externă a ţărilor în curs de dezvoltare. c) Creditul internaţional cuprinde raporturile care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale din diferite state. Relaţiile de credit internaţional se caracterizează prin următoarele:  resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută care provin de la bănci, societăţi comerciale, organisme financiarbancare internaţionale şi din alte resurse;  resursele în valută se mobilizează şi repartizează pe baza rambursabilităţii şi cu condiţia plăţii unei dobânzi. Creditele internaţionale se grupează după părţile care le perfectează în credite guvernamentale ce se acordă de state, credite bancare ce iau naştere între bănci şi clienţi şi credite comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori. Un rol însemnat în mobilizarea disponibilităţilor în valută şi în acordarea creditelor revine băncilor, organismelor financiar-bancare internaţionale şi burselor de valori. Creditele internaţionale se perfectează prin acorduri, convenţii şi contracte externe. Creditele internaţionale se pot acorda persoanelor juridice care efectuează importuri, exportatorilor, statelor şi se utilizează pentru dezvoltarea comerţului exterior şi a serviciilor, a unor ramuri economice, precum şi pentru modernizarea şi introducerea unor tehnologii noi. 8

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

Relaţiile valutar-financiare internaţionale au un rol important în sprijinirea eforturilor ţărilor în vederea modernizării structurilor economice, în reducerea decalajelor economice dintre state, în stimularea dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi în asigurarea echilibrului balanţelor de plăţi. 1.2. Mutaţii şi tendinţe internaţionale

în

relaţiile

valutar-financiare

Relaţiile valutar-financiare internaţionale au înregistrat profunde transformări din punct de vedere al sferei, mecanismelor şi impactului lor asupra schimburilor economice şi cooperării internaţionale. Până la începutul anului 1970, în sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale se încadrau mecanismele şi tehnicile de formare şi utilizare a resurselor în valută necesare schimburilor economice şi cooperării internaţionale şi de asigurare a echilibrului valutar în relaţiile economice internaţionale. În cadrul mecanismelor valutare şi financiare, aurul avea misiunea de menţinere a stabilităţii cursurilor de schimb şi de restabilire a echilibrului în relaţiile economice internaţionale1. Modificările profunde din structura mecanismelor şi tehnicilor valutar-financiare internaţionale au fost determinate de abandonarea cursurilor fixe şi de trecerea la cursurile flotante în anii 1971-1973, de procesele de integrare economică, de liberalizarea mişcărilor de capital, de apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor, de reciclarea capitalurilor provenite din producerea şocurilor petroliere, de renunţarea la aur în calitate de mecanism central al sistemului valutar, de creşterea schimburilor internaţionale şi de programele de dezvoltare economică aplicate în diverse ţări. Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a mişcărilor de capital şi, în acelaşi timp, s-a manifestat o creştere a dezechilibrelor din plăţile internaţionale. Integrarea economică favorizând mobilitatea capitalurilor şi substituţia activelor a contribuit la diversificarea relaţiilor valutarfinanciare. 1

Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 220

9

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Resursele în valută ce se mobilizează şi repartizează în vederea derulării schimburilor economice internaţionale, a investiţiilor şi acoperirii altor cerinţe au înregistrat creşteri importante. Dezvoltarea economică a ţărilor, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii au amplificat fluxurile financiare şi de credit2. Creşterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan internaţional şi diversificarea mecanismelor financiare şi valutare au contribuit la lărgirea sferei relaţiilor valutar-financiare internaţionale. Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării, politicile industriale şi de investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au generat o tendinţă de globalizare în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale. Globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare a mai fost determinată şi de impactul exercitat de către decompartimentare, dereglementare şi dezintermediere3. Din punct de vedere economic globalizarea înseamnă accentuarea integrării economiilor naţionale, adâncirea relaţiilor economice şi extinderea fluxurilor comerciale şi financiare internaţionale. Globalizarea determină schimbări în structurile concurente, presupune amplificarea iniţiativei private şi a răspunderii în administrarea resurselor în valută4. Globalizarea în domeniul relaţiilor financiare internaţionale se reflectă prin creşterea fluxurilor internaţionale de capital şi prin modificările profunde în structura mecanismelor de pe pieţele financiare. Deschiderea spre exterior a pieţelor financiare naţionale, precum şi modificările din unele compartimente au contribuit la extinderea operaţiilor pe pieţele financiare. Înlăturarea delimitărilor dintre activităţile băncilor comerciale şi cele ale băncilor de investiţii, precum şi dintre jobberi şi brokeri au determinat universalizarea operaţiunilor bancare şi financiare. Crearea unor instrumente noi în domeniul financiar a influenţat pieţele financiare internaţionale. Instrumentele financiare au devenit alături

2

Văcărel Iulian, Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 20 3 Henry Bourquinat, Finance Internationale, PUF, Paris, 1992, p. 91- 95 4 Annual Report 2000, International Monetary Fund, p. 36

10

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

de instrumentele de politică monetară mecanisme de influenţare a operaţiilor pe pieţele financiare internaţionale. Mobilitatea ratei dobânzii, volatilitatea cursurilor de schimb au necesitat mecanisme noi de administrare a efectelor instabilităţii valutarfinanciare, cum sunt contractele la termen, opţiunile, operaţiunile swap. Prin intermediul mecanismelor valutare şi financiare s-a îmbunătăţit gestiunea instabilităţii ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb, trecerea de la un compartiment la altul al pieţei şi conversia valutelor. Mijloacele moderne de prelucrare a datelor şi tehnicile de transmitere a informaţiilor au favorizat globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale. Dimensiunile operaţiilor de pe pieţele valutare şi financiare au fost determinate de standardizarea financiară, de diversificarea plasamentelor şi de tehnicile de acoperire a riscurilor5. În contextul extinderii şi diversificării operaţiilor în centrele financiare tradiţionale (Londra, New York, Paris, Frankfurt) se remarcă dezvoltarea spectaculoasă a pieţelor financiare japoneze şi a centrelor financiare din Singapore şi Hong Kong. Pieţele valutare, bursele de valori, pieţele derivate au devenit compartimente ale pieţelor globale. Globalizarea stimulează dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor, conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice internaţionale. Prin intermediul pieţelor globale se măresc şansele de acces la resurse financiare de pe pieţe mai puternice, la tehnologie, la importuri şi exporturi. Participarea pe pieţele globale necesită politici raţionale de valorificare şi sprijinire a ţărilor sărace de către comunitatea internaţională. Globalizarea a imprimat pieţelor pe lângă capacitatea de a atrage şi dirija fonduri importante şi pe aceea de a oferi instrumente de prevenire şi atenuare a riscurilor din relaţiile economice internaţionale. În acelaşi timp, globalizarea a determinat mutaţii în structura riscurilor din relaţiile economice internaţionale. Riscul „sistemic” ce rezultă din funcţionarea sistemului financiar internaţional nu mai poate fi gestionat individual. Procesul de globalizare în cadrul relaţiilor valutar-financiare internaţionale poate să genereze efecte negative datorită volatilităţii cursurilor şi interconectării pieţelor. Efectele 5

Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 17

11

Relaţii valutar-financiare internaţionale

negative ale unor fenomene ce se manifestă pe pieţele valutare şi financiare se propagă rapid în alte domenii ale economiei sau în alte state. Globalizarea a expus la risc atât economiile ţărilor dezvoltate, cât şi pe cele ale ţărilor emergente, dar a oferit prin fluxurile financiare premise de realizare a creşterii economice. Crizele economice complexe au fost determinate, pe de o parte, de influenţele politicilor naţionale şi, pe de altă parte, de mecanismele sistemului financiar internaţional. Politicile şi programele economice care susţin şi consolidează stabilitatea macroeconomică, transparenţa şi deciziile eficiente de guvernare sunt direcţii de acţiune în vederea limitării riscurilor pentru ţările participante pe pieţele globale. În acelaşi timp, la nivel internaţional se pot evita unele efecte negative ale globalizării prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor de către investitori, monitorizarea fenomenelor din principalele centre financiare de către organismele de reglementare şi supraveghere, valorificarea informaţiilor asupra unor instituţii financiare. Procesul de globalizare generează unele efecte pozitive în domeniul relaţiilor valutar financiare-internaţionale, printre care:  ţările beneficiază de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;  liberalizarea mişcărilor de capital asigură o alocare mai eficientă a resurselor datorită instrumentelor de plasament şi de finanţare;  se diversifică activele financiare;  modernizarea sistemelor financiare datorită intensificării concurenţei pe plan internaţional;  finanţarea diverselor activităţi economice se realizează în aceleaşi condiţii;  tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia operatorilor pe pieţele financiare. Ca urmare a globalizării în domeniul relaţiilor financiare şi valutare internaţionale au crescut operaţiile de schimb valutar. Schimburile comerciale, operaţiunile pe pieţele financiare şi derivate au multiplicat vânzările şi cumpărările de valută. Procesul de globalizare financiară necesită mecanisme de control ale autorităţilor monetare şi întărirea controlului prudenţial din partea băncilor care desfăşoară activităţi pe plan internaţional. Creşterea împrumuturilor pe bază de emisiuni de titluri a impus diversificarea mecanismelor şi instrumentelor de pe pieţele financiare 12

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

internaţionale. Pieţele contractelor la termen şi pieţele opţiunilor au contribuit la îmbunătăţirea gestiunii riscurilor din relaţiile economice internaţionale şi la creşterea profitului rezultat din intervenţiile speculative. Globalizarea impune adaptarea managementului instituţiilor financiare internaţionale la problemele dezvoltării economiei mondiale. Întrebări de verificare

1. Care sunt trăsăturile ce individualizează relaţiile valutar-financiar internaţionale? 2. Ce factori au determinat modificări profunde în structura mecanismelor şi tehnicilor valutar-financiare internaţionale? 3. Ce efecte generează globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale? 4. Care sunt principalele avantaje şi riscuri rezultate din globalizarea fluxurilor valutar-financiare internaţionale?

Bibliografie Paul Bran Michel Drouin Simona Gaftoniuc George Soros

Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Le système financier international, Armand Colin, Paris, 2001 Finanţe Internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2002

13

CAPITOLUL 2

SISTEME DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL VALUTAR ŞI FINANCIAR Termeni-cheie: sistem monetar internaţional, sistem valutar, obiectivele sistemului de la Bretton Woods, universalitate, stabilitate, şarpe monetar, sistem monetar european, criterii de convergenţă, monedă unică, zonă monetară, SEBC, BCE.

2.1. Sistemul valutar de la Bretton Woods a) Obiectivele şi principiile sistemului valutar Dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale şi extinderea cooperării dintre state au determinat reconsiderarea locului mecanismelor financiare şi valutare în deciziile macroeconomice ale ţărilor. Criza economică din anii 1929-1933 a exercitat o influenţă însemnată asupra relaţiilor valutare şi financiare internaţionale datorită faptului că s-au depreciat monedele din peste 20 de ţări, ceea ce a antrenat scăderea comerţului internaţional de la 65,9 miliarde dolari SUA în 1929 la 21,8 miliarde dolari SUA în 1933. În perioada crizei economice s-a produs o retragere a capitalurilor din ţările dezvoltate, s-au aplicat măsuri de administrare a devizelor necesare schimburilor internaţionale. Blocul aurului format la Conferinţa Monetară şi Economică de la Londra din anul 1933 urmărea practicarea anumitor parităţi între monedele ţărilor participante şi promovarea cooperării pe plan monetar1.

1

Dorel Oprescu, Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1983, p. 19 14

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Acordul monetar tripartit din septembrie 1936 (SUA, Anglia şi Franţa) a vizat eliminarea restricţiilor comerciale şi valutare dintre ţările participante şi evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive. Efectele negative ale funcţionării sistemelor băneşti bazate pe etalonul aur-devize şi dezechilibrele din relaţiile economice şi monetare din perioada celui de al doilea război mondial au impus organizarea unui sistem valutar prin care să se prevadă norme de conduită în domeniul financiar şi valutar şi să se asigure lichidităţile necesare schimburilor economice2. Conferinţa monetară internaţională de la Bretton Woods din SUA din anul 1944, adoptând cu unele amendamente planul delegaţiei SUA de organizare a relaţiilor valutare şi financiare internaţionale, a însemnat formarea unui sistem valutar. Sistemul monetar internaţional a fost definit de unii autori ca un ansamblu de reguli, aranjamente şi practici prin care se asigură supravegherea derulării relaţiilor valutare şi finanţarea tranzacţiilor internaţionale. După alte opinii3, sistemul valutar constituie un cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar în relaţiile specifice unei lumi interdependente care urmăreşte reglementarea convenită, coerentă a raporturilor de plăţi şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări determinate de schimburile comerciale, de mişcările de capitaluri şi de creşterea economică. În alte accepţiuni, „sistemul monetar internaţional cuprinde totalitatea principiilor, a normelor, a mecanismelor şi a instituţiilor care permit persoanelor fizice sau juridice din diferite ţări să efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar”4 (subl.n.).

2

Marc Bossoni, Problèmes monétaires internationaux, Armand Colin, Paris, 1994, p. 79 Costin Kiriţescu, Moneda – mică enciclopedie, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 282 4 Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale, Editura Recife, Bucureşti, 1992, p. 78 3

15

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Sistemul valutar se poate încadra în sistemul financiar internaţional, care include principiile şi mecanismele de derulare a fluxurilor de capital la nivel internaţional. Sistemul valutar cuprinde norme şi principii ce se stabilesc şi se aprobă de către statele membre în vederea cooperării valutare şi financiare internaţionale, precum şi mecanismele de finanţare a schimburilor economice internaţionale. În cadrul sistemului valutar internaţional se încadrează norme şi principii pe baza cărora se derulează relaţiile de cooperare monetară, principii de formare a raporturilor de schimb dintre valute, mecanisme de asistenţă financiară şi de reglare a sistemului valutar. Normele şi principiile sistemului valutar, mecanismele de finanţare şi intervenţie sunt tratate în studiile de specialitate sub diverse denumiri, cum sunt: sistemul monetar internaţional, sistemul valutar. Termenul de internaţional exprimă faptul că mai multe ţări se angajează să respecte anumite principii şi să utilizeze mecanismele sistemului valutar în vederea restabilirii echilibrului valutar. Sistemul valutar funcţionează în strânsă legătură cu evoluţia comerţului, a mişcărilor de capital, a investiţiilor şi cu procesul de dezvoltare economică al ţărilor. Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, create pe baza acordurilor Conferinţei de la Bretton Woods, funcţionează pe baza unor statute proprii, care cuprind norme şi principii privind promovarea stabilităţii cursurilor de schimb, sprijinirea statelor în echilibrarea balanţelor de plăţi, în reconstrucţia şi dezvoltarea economică şi în cooperarea valutară şi financiară. Sistemul valutar de la Bretton Woods din anul 1944 a avut următoarele obiective:  susţinerea dezvoltării comerţului internaţional şi, implicit, sprijinirea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă;  promovarea cooperării monetare internaţionale, prin mecanisme de consultare şi colaborare în problemele monetare internaţionale;  promovarea stabilităţii raporturilor de schimb dintre monede şi evitarea deprecierilor competitive; 16

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar



sprijinirea creării unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente dintre membri şi eliminarea restricţiilor din schimburile internaţionale;  furnizarea de asistenţă financiară ţărilor membre în vederea reducerii şi înlăturării dezechilibrului din balanţele de plăţi. Sistemul valutar de la Bretton Woods a fost aşezat pe baza principiului universalităţii, conform căruia calitatea de membru este deschisă ţărilor care erau de acord cu prevederile statutului FMI. Promovarea stabilităţii cursului de schimb presupunea definirea monedei statului membru în aur sau dolari SUA, formarea cursului de schimb pornind de la conţinutul în aur şi menţinerea preţului fix al aurului. Cursul de schimb al monedei unei ţări membre faţă de moneda altei ţări avea limite de variaţie de  1%. Modificarea valorii parităţii se efectua la propunerea ţării membre şi cu aprobarea FMI în vederea corectării unui dezechilibru din relaţiile economice externe. Parităţile fixe dintre valute erau menite să susţină climatul de stabilitate necesar dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi să asigure încrederea între ţările membre. Statele membre se angajau să înlăture restricţiile, discriminările şi alte practici protecţioniste din schimburile şi plăţile internaţionale necesare echilibrării balanţelor de plăţi. Monedele ţărilor membre deveneau convertibile dacă ţara nu îşi însuşea avantajele aranjamentelor de tranziţie prevăzute la articolul XIV, paragraful 2 din statutul FMI, pe baza cărora se aplicau restricţii la plăţile şi transferurile provenite din tranzacţiile curente internaţionale pe o perioadă nedefinită. b) Caracterizarea evoluţiei sistemului valutar de la Bretton Woods Sistemul valutar de la Bretton Woods din anul 1944 şi-a propus să elimine restricţiile din relaţiile economice internaţionale, să stimuleze dezvoltarea comerţului şi să ofere mecanisme de asistenţă financiară ţărilor membre care se confruntau cu deficite ale balanţei de plăţi. Mecanismele sistemului valutar de la Bretton Woods au stimulat extinderea comerţului internaţional, au eliminat restricţiile şi 17

Relaţii valutar-financiare internaţionale

au sprijinit statele membre în reducerea cuantumului şi a duratei dezechilibrului balanţei de plăţi. În perioada postbelică, ţările vest-europene au beneficiat de resurse pentru dezvoltarea economică. În condiţiile creşterii fluxurilor de capital american spre economiile ţărilor vest-europene s-a întărit poziţia dolarului american în relaţiile economice internaţionale. Creşterea deficitului balanţei de plăţi a SUA de la începutul anilor ’60, formarea unor depozite în dolari în afara SUA, întărirea puterii economice a ţărilor occidentale şi a Japoniei au determinat scăderea încrederii în dolarul SUA şi preferinţa posesorilor de fonduri pentru plasamente în alte valute. Lichiditatea internaţională era dependentă de evoluţia balanţei de plăţi a SUA. În măsura în care deficitul balanţei de plăţi era mai mare se producea un exces de lichiditate, iar în cazul în care deficitul se reducea nu se asigurau lichidităţile necesare schimburilor internaţionale. Ţara emitentă a monedei de rezervă era privilegiată din punct de vedere al finanţării deficitului balanţei de plăţi. Băncile centrale din alte ţări care îşi formau rezerve în dolari SUA plasau sumele în bonuri ale trezoreriei americane şi contribuiau la finanţarea deficitului de plăţi al SUA. Mecanismul convertibilităţii altor monede în aur era înlesnit de dolarul SUA. Convertibilitatea s-a aplicat cu restricţii din punct de vedere al deţinătorilor, destinaţiei şi mărimii sumelor de schimbat. Un impact important asupra sistemului monetar internaţional au exercitat crizele dolarului SUA, a lirei sterline şi a francului francez din perioada respectivă (a se vedea datele din tabelul nr.1). Pe baza datelor din tabelul nr. 1 se observă că, dolarul SUA, lira sterlină, francul francez şi alte valute au înregistrat deprecieri însemnate în perioada 1961-1971. În perioada 1944-1964, sistemul valutar de la Bretton Woods a asigurat cerinţele circuitului economic şi financiar internaţional datorită convertibilităţii şi principiului cursurilor fixe. SUA se angajau să schimbe orice sumă în dolari în aur, iar băncile centrale ale ţărilor membre se obligau să intervină pe piaţă pentru a asigura menţinerea cursului monedei în limitele unei marje restrânse de variaţie de ±1%. 18

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Tabelul 1. Deprecierea monedelor principalelor ţări capitaliste, în perioada 1961-1971

Dolarul SUA Yenul japonez Marca germană Francul francez Lira sterlină Dolarul canadian Lira italiană Florinul olandez

Indicele valorii monedelor % 1960 = 100 1966 1971 92 74 74 56 86 74 13 65 84 64 90 75 79 66 80 63

Ritm depreciere % 1961-1971 3,6 5,6 2,8 4,0 2,9 4,2 4,4 4,6

1966-1971 4,3 5,4 3,6 3,4 2,8 4,7 5,4 4,0

Din anul 1965 s-au manifestat neconcordanţe între funcţionarea mecanismelor sistemului valutar de la Bretton Woods şi schimburile comerciale şi cooperarea economică internaţională. Convertibilitatea principalelor valute vest-europene promovată din anul 1958 a stimulat creşterea comerţului internaţional şi participarea ţărilor la schimburile economice internaţionale. În perioada 1962-1972, ponderea SUA în comerţul total al ţărilor capitaliste a scăzut de la 17% la 13%, ponderea comerţului ţărilor membre ale Pieţei Comune a crescut de la 38% la 43%, iar a Japoniei de la 3% la 7%. Modificarea ponderii ţărilor dezvoltate în comerţul internaţional şi apariţia unor deficite cronice în balanţa comercială şi de plăţi a SUA au generat o hemoragie de dolari. Inflaţia a contribuit la scăderea continuă a puterii de cumpărare a monedelor şi la reaşezarea raporturilor dintre ele prin devalorizări şi revalorizări. Mecanismele sistemului valutar de la Bretton Woods nu au asigurat ordinea în derularea relaţiilor valutar-financiare internaţionale şi lichidităţile necesare schimburilor internaţionale. Pe piaţa aurului s-au manifestat presiuni în vederea creşterii preţului aurului, care au exercitat influenţă asupra stabilităţii cursurilor de schimb. În anul 1968, piaţa aurului s-a scindat în piaţa oficială a băncilor centrale, 19

Relaţii valutar-financiare internaţionale

pe care se realizau tranzacţii la preţul de 35 dolari SUA/uncie, şi piaţa liberă pe care cursul se forma în funcţie de cererea şi oferta de aur. Decizia administraţiei SUA din august 1971 de a renunţa la convertibilitatea externă a dolarului SUA în aur a contribuit la scăderea încrederii în aur, respectiv în mecanismul central al sistemului valutar de la Bretton Woods. În contextul erodării poziţiei de monedă de rezervă a dolarului SUA şi a influenţei exercitate de către deficitul balanţei de plăţi a SUA asupra lichidităţii internaţionale, Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI a hotărât crearea unei monede de cont şi de rezervă, Drepturile Speciale de Tragere, în anul 1968/1969, care să asigure funcţionarea sistemului valutar şi completarea rezervelor internaţionale. În iulie 1972, Consiliul Guvernatorilor a hotărât crearea „Comitetului celor 20” în cadrul FMI care avea misiunea să analizeze evoluţia sistemului valutar de la Bretton Woods, precum şi factorii care au provocat criza şi să prezinte un plan de reformă. „Comitetul celor 20” a elaborat o schiţă a reformei sistemului valutar care prevedea: accentuarea supravegherii politicilor valutare ale ţărilor membre, elaborarea unor proceduri mai elastice şi eficiente de ajustare a balanţelor de plăţi, continuarea procesului de înlăturare a restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor internaţionale şi creşterea rolului Drepturilor Speciale de Tragere. Modificarea statutului Fondului Monetar Internaţional din anul 1978 a legiferat transformările profunde ale mecanismelor sistemului valutar de la Bretton Woods. c) Sistemul valutar de la Bretton Woods după reformele realizate În condiţiile reformei graduale a sistemului valutar de la Bretton Woods, realizată în perioada 1969-1978, reflectată prin modificarea statutului Fondului Monetar Internaţional, s-au conturat anumite trăsături: • libertatea ţărilor membre ale FMI în opţiunea pentru un anumit regim de schimb al monedei, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, stabilitatea monetară, gradul de deschidere al economiei naţionale, valoarea schimburilor comerciale cu străinătatea; 20

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

• adâncirea cooperării ţărilor membre ale FMI în aplicarea regulilor privind regimul de schimb al monedei; • intensificarea supravegherii ţărilor membre de către FMI în promovarea politicilor de schimb pentru a identifica factorii care exercită influenţă asupra ratei de schimb; • sporirea rolului Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă a sistemului valutar; • amplificarea sprijinului acordat de FMI tuturor ţărilor membre în reducerea şi eliminarea dezechilibrelor din balanţele de plăţi prin mecanisme specifice de finanţare; • racordarea mecanismelor şi regulilor de funcţionare ale sistemului valutar de la Bretton Woods la problemele lumii contemporane: globalizare, sărăcie, populaţie, mediu. 2.2. Uniunea Economică şi Monetară Europeană Tratatul privind Uniunea Europeană a stabilit cadrul necesar cooperării şi dezvoltării economice în vederea realizării următoarelor obiective5:  promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, precum şi a unui nivel înalt al ocupării forţei de muncă, în special, prin crearea unui spaţiu fără frontiere, prin întărirea coeziunii economice şi sociale, precum şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare şi a unei monede unice;  afirmarea identităţii sale pe scena internaţională, în special prin implementarea unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv prin definirea progresivă a unei politici de apărare comune;  întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii;  menţinerea şi dezvoltarea Uniunii ca zonă a libertăţii, securităţii şi justiţiei în cadrul căreia libertatea de mişcare a persoanelor să fie 5

Vezi: Tratatul de la Amsterdam care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, în Documentele de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 258

21

Relaţii valutar-financiare internaţionale

asigurată împreună cu alte măsuri adecvate în domeniile controlului graniţelor externe, azilului, emigrării, precum şi în vederea prevenirii criminalităţii şi a luptei împotriva acestui fenomen. Tratatul de la Roma a prevăzut crearea unui comitet monetar în vederea coordonării politicilor monetare (art. 105). În această direcţie a cooperării monetare a ţărilor din Comunitatea europeană, se înscrie Acordul Monetar European din anul 1958, care a stabilit o marjă de fluctuaţie faţă de dolarul SUA, precum şi instituirea Consiliului Guvernatorilor băncilor centrale ale statelor membre ale CEE din anul 1964 pentru a dezbate problemele politicilor monetare. Un moment deosebit în evoluţia integrării monetare europene îl reprezintă Raportul Werner (1970), care prevedea realizarea unei uniuni economice în cadrul căreia bunurile, serviciile şi capitalurile să circule liber, precum şi o uniune monetară care să asigure stabilitatea monetară, coordonarea politicilor economice şi amplificarea cooperării băncilor centrale. Pe baza unei rezoluţii a Consiliului Guvernatorilor din martie 1972 s-au instituit marje de fluctuaţie între monedele ţărilor Comunităţii Economice Europene, cunoscute sub denumirea de “şarpele monetar”. Băncile centrale din ţările membre se angajau să intervină pentru a susţine încadrarea evoluţiei cursurilor monedelor în marjele de fluctuaţie. Decizia de instituire a unor marje de fluctuaţie între monedele ţărilor din CEE urmărea limitarea fluctuaţiei devizelor europene faţă de dolarul SUA. Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM), care a început să funcţioneze din iunie 1973, a reprezentat un instrument la dispoziţia băncilor centrale ale ţărilor CEE pentru a susţine flotarea concertată a monedelor ţărilor respective, respectiv să faciliteze operaţiunile de susţinere între băncile centrale. În perioada cooperării monetare a ţărilor membre ale CEE pe baza principiilor “şarpelui monetar” nu s-a asigurat stabilitatea monetară, deoarece monedele unor ţări au cunoscut oscilaţii mai mari (marca germană, guldenul olandez, francul belgian). Consiliul European a adoptat în 1978 o rezoluţie care viza crearea unui “Sistem Monetar European” ce reprezenta un ansamblu de reguli 22

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

cu privire la asigurarea stabilităţii cursurilor între monedele ţărilor membre ale CEE, susţinerea lor pe pieţele valutare, crearea unor mecanisme de intervenţie şi de cooperare monetară. Sistemul Monetar European, care a început să funcţioneze la 13 aprilie 1979, era aşezat pe baza următoarelor fundamente:  promovarea unor cursuri de schimb fluctuante între monedele ţărilor membre, cu o marjă de fluctuaţie de ±2,25%;  fiecare bancă centrală a ţărilor participante la sistem se angajase să menţină rata de schimb în banda de fluctuaţie de ±2,25% faţă de cursul pivot;  raportarea monedelor ţărilor participante la sistem la moneda ECU (compozită) pentru a exprima cursul pivot;  ECU reprezenta o unitate monetară de cont, de rezervă şi un mijloc de plată între băncile centrale, a cărei emisiune era garantată cu o parte din rezervele de aur şi devize ale ţărilor CEE participante la sistem;  asigurarea unui cadru de cooperare monetară între ţările CEE participante la sistem, prin intermediul Fondului European de Cooperare Monetară, care administra o parte din rezervele de aur şi devize ale ţărilor respective;  crearea unui mecanism de creditare pe termen scurt pentru susţinerea intervenţiilor băncilor centrale ale ţărilor membre ale sistemului pe pieţele valutare în vederea susţinerii cursului de schimb;  stabilirea unui nivel al cursului de schimb (indicator de divergenţă) care semnala apropierea de limitele de fluctuaţie a monedei faţă de ECU. Evoluţia Sistemului Monetar European a scos în evidenţă unele disfuncţionalităţi, cum ar fi: modificări ale cursurilor monedelor ţărilor membre peste limitele de variaţie, politici monetare autonome menite să ajusteze influenţele unor fenomene economice şi financiare. Grupul de experţi din cadrul CEE, care a analizat în 1987 crearea pieţei unice, a constatat formarea unui triunghi al incompatibilităţilor între 23

Relaţii valutar-financiare internaţionale

laturile reprezentate de fixitatea cursurilor de schimb, libertatea mişcărilor de capital şi autonomia politicilor monetare naţionale. Promovarea unor politici monetare naţionale independente era însoţită de riscul subminării stabilităţii cursurilor de schimb. Aplicarea unor măsuri în vederea asigurării stabilităţii monetare, în contextul liberalizării mişcărilor de capital, presupunea renunţarea la autonomia politicilor monetare naţionale. În acest context, în anul 1989, Consiliul European a examinat Raportul Delors cu privire la prima fază a realizării Uniunii Economice şi Monetare Europene. Tratatul privind Uniunea Europeană a prevăzut realizarea Uniunii Economice şi Monetare în următoarele etape: Prima etapă de la 1 iulie 1990 – decembrie 1993 a cuprins aplicarea unor măsuri şi reforme preliminare pe următoarele planuri: • liberalizarea mişcărilor de capital între statele membre; • pregătirea convergenţei economiilor naţionale prin măsuri corespunzătoare; • lărgirea pieţei unice europene; • cooperarea inter-europeană în domeniul economic, monetar şi fiscal. Etapa a doua: de la 2 ianuarie 1994 – decembrie 1998 a reprezentat faza pregătitoare a monedei EURO, a cuprins: • înfiinţarea Institutului Monetar European pentru a pregăti activitatea Băncii Centrale Europene; • asigurarea independenţei progresive a băncilor centrale naţionale; • urmărirea convergenţei pe plan economic (inflaţie, dobânzi, deficitul bugetar şi datoria publică); • eliminarea barierelor din circulaţia mărfurilor. Etapa a treia - de introducere a monedei EURO - a început la 1 ianuarie 1999 şi s-a finalizat în 2002 - a inclus: • intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene; • introducerea monedei unice – EURO, în calitate de monedă de cont şi de rezervă; • fixarea irevocabilă a parităţilor între monedele participante la EURO. 24

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

În vederea evaluării respectării criteriilor de convergenţă, Comisia Europeană adresează un raport Consiliului European cu privire la progresele statelor în îndeplinirea obligaţiilor care le revin în vederea realizării Uniunii Economice şi Monetare. Comisia examinează modul de îndeplinire a criteriilor de convergenţă, prevăzute la articolul 104c, 109j şi din protocol6, şi anume:  criteriul stabilităţii preţurilor, prevăzut la articolul 109j paragraful 1, constă în faptul că un stat membru are o stabilitate durabilă a preţurilor în condiţiile în care rata inflaţiei în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, nu depăşeşte cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei acelor state membre – cel mult trei – care prezintă cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor;  criteriul finanţelor publice reflectă faptul că un stat membru nu face obiectul unei decizii cu privire la existenţa unui deficit excesiv;  criteriul participării la mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European, care cere ca un stat să se încadreze în marjele normale de fluctuaţie ale monedei şi să nu înregistreze oscilaţii mari în ultimii doi ani;  criteriul convergenţei dobânzilor necesită ca, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, un stat membru să fi avut o rată medie a dobânzii nominale pe termen lung care nu a depăşit cu mai mult de 2% dobânda acelor state membre – cel mult trei – care prezintă cele mai bune rezultate în ce priveşte stabilitatea preţurilor. Comisia Europeană supraveghează evoluţia situaţiei bugetare şi a sumei datoriei publice în statele membre, îndeosebi dacă se respectă valorile de referinţă7:  3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau efectiv şi produsul intern brut la preţurile pieţei; 6

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, art. 109j şi Protocolul privind criteriile de convergenţă prevăzute de art. 109j, în Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 83, 21 7 Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Protocolul privind procedura în cazul deficitelor excesive din Tratatul privind Uniunea Europeană, în Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 72, 217

25

Relaţii valutar-financiare internaţionale



60% pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la preţurile pieţei. În cazul în care un stat membru nu satisface exigenţele criteriilor, sau unele dintre ele, sau dacă se estimează că există un risc de deficit excesiv într-un stat membru, Comisia Europeană elaborează un raport care reflectă factorii ce exercită influenţă asupra deficitului acelei ţări. Pe baza evaluării globale şi ţinând seama de observaţiile statului membru vizat, Consiliul decide cu o majoritate calificată, la recomandarea Comisiei, dacă există deficit excesiv. În situaţia în care Consiliul menţionează că există un deficit excesiv, adresează recomandări statului membru pentru a elimina cauzele deficitului într-un termen determinat. În cazul în care Consiliul constată că în termenul prevăzut nu a fost întreprinsă nici o acţiune la recomandările sale, poate să le facă publice. Prin Pactul de stabilitate s-au prevăzut următoarele măsuri de corecţie:  dacă deficitul bugetar depăşeşte 3% pe an, Comisia recomandă statului membru să acţioneze pentru eliminarea factorilor care au produs deficitul;  dacă deficitul persistă în anul următor, Consiliul poate solicita statului să constituie un depozit la Banca Centrală Europeană;  în condiţiile în care deficitul bugetar se înregistrează pe o perioadă mai mare de timp, depozitul se transformă în amendă ce se virează la bugetul Comunităţii Europene. Mărimea depozitului ce se cere ţărilor membre se formează astfel: o parte fixă egală cu 0,2% din PIB şi o parte variabilă de 0,1% din PIB pentru fiecare 1% din deficit până la 3%. Ţările care aderă la Uniunea Europeană şi Monetară, respectiv care vor trece la moneda unică, sunt monitorizate şi din punct de vedere al convergenţei reale, respectiv: gradul de deschidere a economiei (exporturile şi importurile în raport cu PIB), structura economiei naţionale, ponderea comerţului cu ţările UE, PIB pe locuitor. Principalele obiective ale Uniunii Economice şi Monetare ca expresie a integrării monetare sunt: 26

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar



formarea unei pieţe unice, ca urmare a înlăturării incertitudinilor şi costurilor rezultate din schimburile de monede şi asigurarea comparabilităţii preţurilor şi costurilor produselor din spaţiul european;  adâncirea gradului de integrare pe plan economic şi financiar;  susţinerea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă;  amplificarea competitivităţii spaţiului european. Uniunea Economică şi Monetară, în calitate de formă superioară de integrare pe plan monetar, se individualizează prin cei trei piloni pe care se bazează: monedă unică, banca centrală şi politică monetară unică. Moneda unică reprezintă instrumentul menit să asigure dezvoltarea schimburilor comerciale, a investiţiilor şi creşterea economică în spaţiul european. Procesul de integrare pe plan european reprezintă o modalitate a Europei de a răspunde provocărilor mondializării schimburilor comerciale şi intensificării concurenţei. Teoria zonelor monetare optime, susţinută de Robert Mundell, este considerată fundamentul teoretic al Uniunii Economice şi Monetare Europene. Robert Mundell a demonstrat că un şoc asimetric, care ar antrena o reducere a activităţii economice şi o scădere a numărului locurilor de muncă, ce implică riscul de restabilire a echilibrului economic prin reducerea salariilor reale, poate fi gestionat prin mobilitatea activităţilor economice care asigură deplasarea mâinii de lucru spre regiuni mai prospere. În acelaşi timp, spaţiul european integrat dispune şi de alte condiţii pentru trecerea la o monedă unică, şi anume: transferuri compensatorii de capital, grad de deschidere economică şi diversificarea producţiei. EURO - pilonul Uniunii Monetare Europene a) Funcţiile şi formele monedei EURO8 Emisiunea şi lansarea în circulaţie a monedei EURO este expresia dorinţei popoarelor europene de a adânci cooperarea pe plan economic, 8

Yves Thibault de Silguy, L’EURO, Libraire Générale Française, Paris, 1998, p. 122183

27

Relaţii valutar-financiare internaţionale

monetar şi financiar, de a apropia oamenii şi de a beneficia de avantajele pieţei europene unice. EURO în calitate de monedă a ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară Europeană îndeplineşte următoarele funcţii:  funcţia de etalon monetar prin care asigură măsurarea valorii bunurilor şi serviciilor din relaţiile economice internaţionale;  funcţia de mijloc de plată în relaţiile comerciale dintre ţările Uniunii Europene, precum şi în schimburile internaţionale;  funcţia de mijloc de rezervă. Bancnotele EURO se emit în valori de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 EURO în culori diferite şi în mărimi crescătoare în funcţie de valoarea lor. Aceste șapte cupiuri au constituit bancnotele din prima serie, care au fost emise pentru prima dată în anul 2002. Bancnotele din prima serie sunt înlocuite treptat de cele din a doua serie, denumită seria “Europa”, care este formată din șase cupiuri (5, 10, 20, 50, 100, 200 EURO). Bancnota de 500 EUR nu a fost inclusă în seria „Europa” iar, din data de 27 aprilie 2019, nu mai este emisă9. Grafica de pe bancnote s-a inspirat din tema „Epoci şi stiluri în Europa” în care sunt reflectate ferestrele, porţile, podurile şi stilurile arhitecturale ce caracterizează evoluţia culturii europene: clasicismul, romantismul, renaşterea, arhitectura barocă, arhitectura rococo, arhitectura care utilizează fierul şi sticla. Ferestrele şi porţile, care sunt reprezentate pe bancnotele EURO, ilustrează spiritul de deschidere şi cooperare care domneşte în interiorul Uniunii Europene. Stelele exprimă dinamismul şi armonia Europei contemporane. Podurile reflectate pe bancnotele EURO simbolizează legăturile care unesc popoarele Europei între ele şi Europa de restul lumii. Bancnotele EURO mai reflectă numele monedei, drapelul U.E., iniţialele Băncii Centrale Europene (BCE, ECB, EZB, EKT, EKP) şi semnătura preşedintelui băncii. Bancnotele de 5 EURO sunt colorate în gri, 10 EURO în roşu, 20 EURO în albastru, 50 EURO în portocaliu, 100 EURO în verde, 200 EURO în galben şi 500 EURO în violet. Bancnotele au dimensiune 9

https://www.ecb.europa.eu/euro/banknotes/html/index.ro.html

28

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

crescătoare în funcţie de valoarea lor nominală. Trăsăturile bancnotelor EURO sunt prezentate în tabelul nr. 2. Moneda metalică EURO cuprinde piesele de 1, 2 EURO şi 1, 2, 5, 10, 20, 50 cenţi. Fiecare monedă EURO are o faţă naţională şi o faţă comună. Tabelul 2. Trăsăturile bancnotelor EURO

Cupiuri Dimensiuni mm 500 160/82 200 153/82 100 147/82 50 140/77 20 133/72 10 127/67 5 120/62

Culoare predominantă purpuriu galben-maro verde portocaliu albastru roşu gri

Perioada arhitectonică artă modernă sec. XX arhitectură din oţel şi sticlă baroc şi rococo arhitectură renascentistă gotică romană clasică

EURO are drept simbol caracterul € care s-a inspirat din epsilonul grecesc şi de la prima literă a Europei, fiind tăiat de două linii paralele pentru a reflecta stabilitatea monedei. La 1 ianuarie 2002 s-au pus în circulaţie monedele şi bancnotele exprimate în EURO şi a început retragerea din circulaţie a biletelor şi monedelor ţărilor participante la Uniunea Economică şi Monetară. b) Efectele introducerii monedei EURO Moneda unică EURO este concepută să stimuleze realizarea pieţei unice europene deschisă celor peste 400 milioane consumatori, pe care circulă liber bunurile, serviciile, persoanele şi capitalurile financiare. EURO are misiunea să impulsioneze dezvoltarea schimburilor economice internaţionale în cadrul Uniunii Europene şi în raporturile cu alte ţări. Prin utilizarea monedei EURO se suprimă unele costuri ale tranzacţiilor în devize, se îmbunătăţeşte fluiditatea şi transparenţa tranzacţiilor comerciale. Moneda EURO în calitate de monedă unică pentru spaţiul european este chemată să stimuleze cadrul concurenţial între ţările 29

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Uniunii Europene. Preţurile mărfurilor şi serviciilor fiind exprimate într-o singură monedă se pot face comparaţii asupra nivelului şi eficienţei producţiei din diferite ţări, iar cumpărătorii sunt avantajaţi. Agenţii economici din ţările Uniunii Europene beneficiază de acces la credite în aceeaşi monedă. Amplificarea concurenţei în domeniul serviciilor bancare şi financiare determină îmbunătăţirea calitativă a serviciilor şi reducerea costurilor. Înlăturarea fluctuaţiilor monedelor şi reducerea riscului valutar stimulează activităţile comerciale ale întreprinderilor din Uniunea Europeană. Stabilitatea economică va favoriza o evoluţie corespunzătoare a ratelor dobânzii. EURO favorizează aplicarea unor inovaţii în domeniul financiar şi ameliorarea serviciilor întreprinderilor. EURO protejează întreprinderile în cadrul Uniunii Europene împotriva efectelor devalorizării monedelor din alte state. EURO stimulează creşterea economică în cadrul Uniunii Europene. Utilizarea monedei EURO de către ţările Uniunii Europene contribuie la întărirea climatului de stabilitate, care favorizează creşterea economică şi investiţiile. Ţările Uniunii Europene, care utilizează moneda unică, îşi coordonează politicile economice şi concentrează eforturile în direcţia creşterii economice şi a reducerii şomajului. Analiza evoluţiei criteriului de convergenţă privind dobânzile şi adoptarea unor măsuri corespunzătoare sunt de natură să creeze condiţii de relansare a investiţiilor şi de reducere a şomajului. Ţările din Uniunea Europeană se angajează să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii gestiunii finanţelor publice. Utilizarea monedei EURO reprezintă o garanţie a coordonării acţiunilor şi eforturilor în vederea încadrării în deficitul bugetar şi a asigurării unei gestiuni eficiente în domeniul finanţelor publice. Mecanismele instituţionale şi financiare ale Uniunii Europene urmărind asigurarea stabilităţii preţurilor favorizează îmbunătăţirea repartiţiei resurselor materiale şi financiare în ţările membre. Spaţiul european permite întreprinderilor şi băncilor să obţină avantaje din tranzacţiile internaţionale ce se decontează în EURO şi să reducă impactul monedelor ţărilor dezvoltate. Moneda unică permite 30

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

membrilor Uniunii Europene să-şi exprime schimburile comerciale şi să limiteze dependenţa de dolarul SUA. Moneda unică susţine afirmarea şi întărirea poziţiei Uniunii Economice şi Monetare Europene de pool economic în cadrul economiei mondiale. Moneda EURO exercită influenţă asupra activităţii întreprinderilor din ţările Uniunii Europene pe următoarele planuri: • stabilitatea monetară stimulează dezvoltarea producţiei şi a activităţii comerciale; • diminuează riscul valutar şi costul de asigurare; • elimină costurile generate de schimbul valutar; • simplifică riscurile în domeniul investiţiilor; • asigură facturarea, încasarea şi plata în aceeaşi valută; • îmbunătăţeşte accesul la credite şi reduce dobânzile; • reducerea costurilor tranzacţiilor şi a costurilor de producţie ca urmare a concurenţei se va reflecta în rentabilitate şi în competitivitatea întreprinderilor. Piaţa unică şi moneda unică sunt de natură să facă mai atractiv spaţiul european pentru investitorii şi depunătorii europeni sau străini. EURO permite persoanelor fizice să compare direct preţurile bunurilor din ţările Uniunii Europene, stimulează concurenţa firmelor în satisfacerea cerinţelor persoanelor, în reducerea preţurilor, simplifică operaţiunile la deplasarea persoanelor în străinătate şi protejează economiile personale. c) Euro şi suveranitatea naţională Emisiunea unei monede internaţionale a întâmpinat obstacole datorită faptului că moneda reprezintă un simbol al suveranităţii naţionale. Rezervele manifestate faţă de moneda EURO au invocat implicaţiile sale asupra suveranităţii şi identităţii naţionale a ţărilor membre. Ţările membre ale Comunităţii Europene au constatat că nu se poate realiza o piaţă unică fără o monedă unică. Piaţa unică susţinută de ţările Uniunii Europene poate fi decompartimentată prin suprimarea barierelor în circulaţia bunurilor şi a unor măsuri de altă natură. În realitate, se manifestă 31

Relaţii valutar-financiare internaţionale

o recompartimentare datorită fluctuaţiilor monedelor ţărilor membre care reclamă politici protecţioniste. „Adevărata problemă care se pune este: avem noi interesul să cedăm o parte din suveranitatea naţională şi să o gestionăm în colaborare cu partenerii noştri, sau să urmăm politica monetară pe care ei o vor decide, pentru a păstra integritatea a ceea ce nu ar fi decât o suveranitate iluzorie? Într-un context al creşterii interdependenţelor dintre economii, adoptarea unei politici monetare naţionale ar fi o opţiune fără ieşire”10. Experienţa Comunităţii Economice Europene a demonstrat faptul că transferul progresiv al unor laturi ale suveranităţii naţionale pentru a fi gestionate în comun reprezintă un transfer de suveranitate partajată, ceea ce nu înseamnă diminuarea suveranităţii naţionale. Presupunând un transfer partajat de suveranitate de la nivel naţional la nivel european, moneda EURO stimulează promovarea liberului schimb şi procesul tranziţiei spre o uniune politică. Banca Centrală Europeană – al doilea pilon al Uniunii Economice şi Monetare Europene Creată la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană are drept obiectiv principal “menţinerea stabilităţii preţurilor”, definită de Consiliul Guvernatorilor BCE ca „o creştere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro sub nivelul (dar aproape) de 2%”. Sistemul European al Băncilor Centrale, format din Banca Centrală Europeană şi din băncile centrale naţionale ale statelor membre ale zonei Euro, are drept misiuni fundamentale: • definirea şi implementarea politicii monetare unice în zona EURO; • desfăşurarea operaţiilor de schimb valutar; • păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; • asigurarea funcţionării sistemelor de plăţi; • autorizarea şi urmărirea emisiunii monetare în zona EURO; • promovarea controlului prudenţial de către instituţiile de credit din ţările membre. 10

Francois Descheemaekere, Mieux comprendre l'Euro, Éditions Organisation, 1998, p. 36

32

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Responsabilităţile între Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre ale Uniunii Economice şi Monetare se repartizează pe baza indivizibilităţii deciziei de politică monetară şi a complementarităţii. Decizia de politică monetară este indivizibilă pentru a fi coerentă şi continuă. Elaborarea şi aplicarea politicii monetare se realizează de către Consiliul Guvernatorilor şi Directorat la care participă guvernatorii băncilor centrale. Conform principiului complementarităţii, Banca Centrală Europeană nu intervine în domenii care nu sunt de competenţa sa. În afara deciziilor de politică monetară care revin Băncii Centrale Europeane, băncile centrale naţionale au competenţe asupra unor activităţi, în măsura în care acestea nu interferează cu obiectivele şi misiunile Eurosistemului. Obiectiv principal – Stabilitatea preţurilor

Consiliul Guvernatorilor analizeză informaţiile necesare adoptării deciziilor de politică monetară Analiza economică: analiza evoluţiilor şi a şocurilor economice

coroborarea rezultatelor

Analiza monetară: Analiza tendinţelor monetare

Set complet de informaţii

Fig. 2.1. Strategia de politică monetară a Băncii Centrale Europene Sursa: ECB, The monetary policy of the ECB, 2004 33

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Banca Centrală Europeană urmăreşte ca misiunile încredinţate Sistemului European al Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin propriile atribuţii, în conformitate cu statutul său, şi de către băncile centrale naţionale în limitele competenţelor prevăzute prin statute proprii. Din punct de vedere al strategiei de politică monetară a BCE (a se vedea figura 2.1), aceasta se bazează pe doi „piloni”- analiza economică şi analiza monetară – şi a fost astfel concepută pentru a se asigura luarea în considerare a tuturor informaţiilor necesare pentru adoptarea deciziilor de politică monetară ce vizează menţinerea stabilităţii preţurilor. Instrumentele de politică monetară ale Eurosistemului sunt reprezentate de: operaţiunile de open market, facilităţile permanente (facilităţile de împrumut, facilităţile de depozit) şi rezervele minime obligatorii. Întrebări de verificare 1. Care au fost condiţiile în care s-a format sistemul valutar de la Bretton Woods? 2. Cum se defineşte sistemul valutar? 3. Care erau obiectivele sistemului valutar de la Bretton Woods? 4. Care sunt principalele trăsături ale evoluţiei sistemului valutar de la Bretton Woods? 5. Care sunt obiectivele Uniunii Monetare Europene? 6. Care sunt criteriile de convergenţă solicitate statelor care doresc să adere la Uniunea Monetară Europeană? 7. Cum se evaluează îndeplinirea criteriului de convergenţă privind situaţia finanţelor publice? 8. Care sunt formele şi funcţiile monedei EURO? 9. Care sunt principalele efecte ale introducerii monedei EURO în ţările Uniunii Europene? 10. Care este misiunea Băncii Centrale Europene şi a Sistemului European al Băncilor Centrale?

34

Sisteme de cooperare internaţională în domeniul valutar şi financiar

Bibliografie Liviu Andrei Marc Bossoni, Alain Beitone Andrew Brociner Ariel Buira

Euro, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Problemémes monetaires internationaux, Armand Colin, Paris, 1998 Europa monetară, Institutul European, Iaşi, 1999 Reflections of the International Monetary System, Princeton University, New Jeresy, 1995 Silviu Cerna Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 Daniel Dăianu, Radu România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iaşi, Vrânceanu 2002 Michel Drouin Le système financier international, Armand Colin, Paris, 2001 Victor Jinga Moneda şi problemele ei contemporane, vol. I şi II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 Dorel Oprescu Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1981 John Pinder Uniunea Europeană, Editura BICALL, Bucureşti, 2005 Cornelia Pop Relaţii valutar-financiare intenaţionale, Editura Todesco, Cluj-Napoca, 2005 Frédérich Teulon Sistemul monetar internaţional, Institutul European, Iaşi, 1997

35

CAPITOLUL 3

VALUTELE ŞI DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE Termeni-cheie: valută, devize, convertibilitate, aranjamente ale ratelor de schimb, consiliu monetar, rate de schimb târâtoare, flotare administrată, flotare independentă, monedă internaţională, DST.

Schimburile economice şi prestările de servicii dintre partenerii din ţări diferite necesită folosirea unor mijloace de plată în vederea lichidării obligaţiilor în valută sau a încasării creanţelor comerciale. Mijloacele şi instrumentele de plată reflectă valutele şi devizele ce se utilizează în vederea lichidării obligaţiilor de plată din tranzacţiile internaţionale1. În sfera mijloacelor de plată internaţionale se încadrează valutele, monedele internaţionale, cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile. Mijloacele şi instrumentele de plată internaţionale depind de nivelul şi structura schimburilor comerciale, de cooperarea economică, de interesele părţilor contractante, de locul plăţii, de capacitatea de plată a debitorilor şi de legislaţia valutară de la locul plăţii. 3.1. Valutele – concept, forme, regim de schimb 3.1.1 Conceptul şi formele valutei După unele opinii, devizele se referă la titlurile de credit pe termen scurt care se utilizează în calitate de instrumente de credit şi de plată internaţionale. 1

Didier Pierre, Monod, Moyens, Techniques de Paiement Internationaux, Edition ESKA, Paris, 1993, p. 39 36

Valutele şi monedele internaţionale

În alte accepţiuni, în sfera devizelor se includ alături de metale preţioase, titlurile de credit pe termen scurt şi valutele. Disponibilităţile în valută reprezintă principalul mijloc de plată a obligaţiilor din schimburile economice internaţionale. Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în care îndeplineşte funcţiile de instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice internaţionale. Conform Regulamentului Băncii Naţionale a României valuta reprezintă moneda naţională a altui stat, moneda unei uniuni monetare , precum şi monedele compuse, cum ar fi Drepturile Speciale de Tragere. Valuta se poate prezenta sub formă de numerar (bilete de bancă şi monedă metalică) şi valuta în cont, în cazul în care se află sub formă de disponibil într-un cont bancar. Valuta în numerar se utilizează pentru plăţile privind deplasarea persoanelor în străinătate. În vederea evitării riscurilor ce se manifestă pe perioada deplasării persoanelor, valuta în numerar se înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit. Valuta în cont se păstrează la o bancă din ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului sau la o bancă dintr-o terţă ţară, în funcţie de prevederile legislaţiei valutare. Valuta în numerar se depune în cont şi devine valută de cont, iar pe măsură ce se efectuează retrageri, valuta în cont se transformă în valută în numerar. Depunerile de valută în cont se pot efectua la vedere sau la termen, în funcţie de opţiunile deţinătorului. În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută, se deosebesc valutele convertibile, valute neconvertibile, valute transferabile şi valute liber utilizabile. Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi preschimbată în mod liber în altă monedă la cursul pieţei, fără restricţie din punct de vedere al deţinătorului, al mărimii şi al destinaţiei sumelor de preschimbat. Statutul Fondului Monetar Internaţional cere fiecărei ţări membre să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor şi transferurilor internaţionale curente fără aprobarea Fondului (art. VIII, sect. 2). În al doilea rând, statutul FMI solicită ţărilor membre să evite practicile monetare discriminatorii. În al treilea rând, prin statutul Fondului Monetar 37

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Internaţional ţările membre se angajează să cumpere soldurile în monedă naţională deţinute de un alt stat membru şi care provin din tranzacţii curente (art. VIII, sect. 4)2. În accepţiunea statutului Fondului Monetar Internaţional, moneda unei ţări membre devine convertibilă, dacă ţara nu-şi însuşeşte avantajele aranjamentelor de tranziţie prevăzute de art. XIV, sect. 2 şi notifică Fondului Monetar Internaţional că acceptă obligaţiile ce decurg din prevederile art. VIII din statut. În condiţiile actuale, convertibilitatea reflectă însuşirea unei monede de a fi preschimbată în mod liber pe piaţă, respectiv eliminarea restricţiilor cu privire la suma de schimbat (tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi calitatea persoanei care efectuează schimbul (rezident sau nerezident). Convertibilitatea monedei poate să îmbrace forme diferite, şi anume: convertibilitate generală dacă se referă la tranzacţiile curente şi la mişcările de capital; convertibilitatea externă nelimitată – se aplică la tranzacţiile curente şi la mişcările de capital ale nerezidenţilor; convertibilitatea externă limitată – se asigură nerezidenţilor pentru tranzacţii curente; convertibilitatea internă sau de cont curent – presupune accesul la valută al agenţilor economici pentru plăţi, precum şi dreptul persoanelor fizice de a cumpăra valuta la cursul de schimb în vigoare. Convertibilitatea asigură reflectarea directă a eficienţei schimburilor economice internaţionale, stimulează creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic al produselor, îmbunătăţirea activităţii de producţie şi atragerea investitorilor străini. Principalele riscuri ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de epuizarea rezervelor valutare, creşterea preţurilor mărfurilor importate, pierderea controlului asupra circulaţiei monetare şi amplificarea inflaţiei. Transferabilitatea reflectă dreptul deţinătorului unui activ bancar exprimat în moneda unei ţări de a cere transferarea într-un activ exprimat în altă monedă.

2

Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 29

38

Valutele şi monedele internaţionale

Valuta de rezervă reprezintă moneda unei ţări în măsura în care se atrage, păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a altei ţări , în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi, a susţinerii cursului de schimb şi a garantării solvabilităţii externe a ţării. Eurovalutele reflectă depunerile în monedele unor ţări în conturi la bănci comerciale ce îşi au sediul în afara ţării emitente a monedei respective. Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura exporturilor şi importurilor, de serviciile internaţionale, de orientarea geografică a schimburilor economice, de serviciile bancare, de evoluţia pieţelor valutare. Diversificarea disponibilităţilor în valută este de natură să atenueze influenţele monedelor statelor dezvoltate asupra relaţiilor economice internaţionale. Controlul asupra procesului diversificării urmăreşte îmbunătăţirea gestiunii riscului de transfer pe pieţele valutare. În vederea individualizării valutelor din schimburile internaţionale se atribuie un anumit cod format din litere şi cifre. 3.1.2. Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional Aranjamentul ratelor de schimb, denumit uneori şi regimul de schimb desemnează un ansamblu de norme cu privire la formarea cursului de schimb al monedei unei ţări şi administrarea de către banca centrală. Pornind de la unul din obiectivele Fondului Monetar Internaţional şi anume să asigure un cadru pentru dezvoltarea schimburilor comerciale internaţionale, susţinerea creşterii economice a ţărilor membre, statutul prevede promovarea unor rate de schimb stabile. În acest scop, fiecare ţară membră este invitată să acţioneze pe următoarele planuri3:  politicile economice şi financiare să fie orientate spre stimularea creşterii economice şi ocuparea forţei de muncă;

3

Articles of Agrement, International Monetary Fund, Article IV

39

Relaţii valutar-financiare internaţionale

 promovarea stabilităţii cursului de schimb să contribuie la susţinerea creşterii economice şi la dezvoltarea schimburilor comerciale internaţionale;  evitarea manifestării cursului de schimb pentru a ajusta balanţa de plăţi sau a obţine alte avantaje competitive. Potrivit prevederilor din secţiunea 2 a articolului IV din statutul FMI fiecare ţară membră poate să opteze pentru un anumit aranjament de schimb al monedei cu condiţia să îl comunice Fondului, precum şi să notifice orice modificare. În perioada iunie 1975-septembrie 1976 s-au identificat politicile de curs de schimb prin care ţările membre care susţineau o rată de schimb care varia cu ±2,25% faţă de o altă monedă, sau faţă de o monedă compozit (DST) ţări membre care practicau o ajustare a parităţii ratei de schimb în funcţie de un set de indicatori, ţări cu flotare în marjă şi flotare independentă. În intervalul noiembrie 1976 – decembrie 1981 s-au practicat următoarele aranjamente de schimb ale monedelor: paritate în raport cu o singură monedă, paritate pe baza unei monede compozite; ajustarea parităţii pe baza unui set de indicatori; aranjamente de schimb de tip cooperatist. În cursul perioadei ianuarie 1982 – octombrie 1998, aranjamentele de schimb ale monedelor ţărilor membre ale FMI erau: Aranjamente de schimb fără monedă oficială separată; Aranjamente pe baza Consiliului monetar; Aranjamente convenţionale, de cursuri fixe; Rate de schimb cu paritate bazate pe benzi orizontale; Paritatea târâtoare, Rate de schimb cu benzi de variaţie; Flotare administrată şi Flotare. În intervalul noiembrie 1998-ianuarie 2009 au fost practicate următoarele aranjamente de schimb ale monedelor ţărilor membre ale FMI: aranjamentele de schimb fără monedă oficială separate; aranjamente pe bază de consiliu monetar; alte aranjamente de parităţi fixe convenţionale; rate de schimb cu paritate pe bază de benzi orizontale; paritate târâtoare; rate de schimb cu benzi târâtoare; flotare administrată fără preanunţarea unei rate de schimb; flotare independentă. După generalizarea cursurilor flotante şi eliminarea aurului de la baza sistemelor băneşti, Fondul Monetar Internaţional a formulat câteva 40

Valutele şi monedele internaţionale

recomandări cu privire la politicile de curs de schimb ale monedelor ţărilor membre:  piaţa reprezintă cadrul cel mai bun pentru stabilirea ratei de schimb a monedei unei ţări;  intervenţia băncilor centrale pe piaţa valutară să se realizeze pentru atenuarea fluctuaţiilor pe termen scurt ale valutelor;  ţările pot acţiona pentru stabilizarea ratei de schimb a monedei ţării respective, fără să intervină pentru a modifica tendinţa pe termen lung; Criteriile în funcţie de care, ţările pot opta pentru un anumit aranjament de schimb al monedei sunt4:  nivelul de dezvoltare economică al ţării, populaţia şi suprafaţa;  gradul de deschidere a economiei naţionale, respectiv exporturile, importurile şi structura lor;  integrarea în circuitul financiar internaţional, respectiv dimensiunea, maturitatea şi conexiunile pieţei financiare dintr-o ţară cu celelalte ţări; ţările care dispun de pieţe financiare dezvoltate şi mature pot opta pentru flotare;  rata inflaţiei din ţara respectivă;  apartenenţa la o zonă monetară sau instituţie financiară internaţională. Din anul 1998, Fondul Monetar Internaţional a promovat un sistem de clasificare a aranjamentelor de schimb a valutelor ţărilor membre pentru a susţine transparenţa politicilor privind cursurile de schimb ale ţărilor membre, prin care sunt ordonante aranjamentele în funcţie de gradul de flexibilitate5. Sistemul de clasificare al aranjamentelor ratelor de schimb ale monedelor ţării membre ale Fondului Monetar Internaţional, din anul 2009, cuprinde următoarele categorii 6: 4

C. Paul Halwood, Ronald MacDonald, International Money and Finance, Blackwell, Cambridge, 1994, p. 323 5 International Monetary Fund, Annual Report, 1999,. P. 164 6 După: Karl Habermeier, Annamaria Kokenyne, Romain Veyrune, Harald Anderson, Revised System for the Classification of Exchange Rate Arrangements , IMF Working Paper Monetary and Capital Markets Department, September 21, 2009

41

Relaţii valutar-financiare internaţionale

I. HARD PEGS (Parităţi tari) include: Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată şi Aranjamentele pe bază de Consiliu monetar. 1. EXCHANGE ARRANGEMENT WITH NO SEPARATE LEGAL TENDER (Aranjamente de schimb fără monedă oficială separată). Aranjamentele de schimb fără monedă oficială separată implică ca monedă altei ţări să circule ca mijloc legal de plată pe teritoriul ţării respective. În cazul opţiunii unei ţări pentru un asemenea angajament de schimb, autoritatea monetară nu poate să exercite o politică monetară independentă. 2. CURRENCY BOARD ARRANGEMENT (Aranjament pe bază de Consiliu monetar) presupune o decizie legislativă cu privire la un organism care să menţină rata de schimb fixă dată de moneda altei ţări şi să aplice o serie de restricţii. Potrivit cerinţelor acestui aranjament, moneda acelei ţări se va emite numai contra unor active în monedă străină. Banca centrală nu mai poate să îndeplinească funcţiile de creditor de ultimă instanţă şi de control monetar. Flexibilitatea depinde de regulile de funcţionare a Consiliului monetar. II. SOFT PEGS (Parităţi moi) cuprind: Aranjamente cu paritate convenţională, Aranjamente stabilizate, Parităţi târâtoare, Aranjamente CRAWL-LIKE, Paritate ale ratelor de schimb cu benzi orizontale. 3. CONVENTIONAL PEGGED ARRANGEMENT ( Aranjament cu paritate convenţională) se deosebeşte prin faptul că o ţară decide ca moneda ei să aibă o rată fixă faţă de altă monedă sau un coş de monede. Moneda în funcţie de care se urmăreşte păstrarea unui curs fix denumită moneda ancoră sau coşul de valute se notifică către FMI. Autorităţile monetare sunt pregătite să menţină paritatea fixă faţă de o altă monedă prin intervenţii directe pe piaţa valutară sau prin intervenţii indirecte (rata dobânzii, restricţii de schimb / i. Rata de schimb a monedei poate fluctua cu ± 1% în jurul unei rate centrale; 4. STABILIZED ARRANGEMENT (Aranjament stabilizat), reprezintă un aranjament care implică ca rata de schimb a monedei unei ţări pe piaţa “spot” să se menţină într-o marjă de variaţie pentru cel puţin 42

Valutele şi monedele internaţionale

6 luni sau mai mult. Marja de stabilitate a cursului monedei se apreciază în funcţie de altă monedă sau de un coş valutar. 5. CRAWLING PEG (Parităţi târâtoare) presupune ca rata de schimb a monedei să se ajusteze în mărimi mici pe piaţa valutară faţă de o rată centrală sau ca răspuns la modificarea unor indicatori cantitativi (diferenţa între ţinta de inflaţie şi inflaţia realizată). 6. CRAWL –LIKE ARRANGEMENT (Aranjament CRAWL LIKE) se deosebeşte prin faptul că ţara urmăreşte ca rata de schimb a monedei să se menţină într-o marjă de variaţie îngustă de 2 % în raport cu o tendinţă statistică identificată prin trend pentru şase luni sau mai mult. 7. PEGGED EXCHANGE WITHIN HORIZONTAL BANDS (Parităţi ale ratelor de schimb cu benzi orizontale) Un asemenea aranjament al ratei de schimb implică ca valoarea monedei să se menţină în anumite limite ale fluctuaţiei în jurul unui curs favorabil, sau între o valoare maximă şi minimă a ratei de schimb. Lăţimea benzii de variaţie a monedei şi rate de schimb centrală se notifică către FMI. III. FLOATING ARRANGEMENTS (Aranjamente de flotare) includ: flotarea, flotarea liberă şi alte aranjamente administrate. 8. FLOATING (Flotare). Aranjamentul de schimb pe bază de flotare se deosebeşte prin faptul că rata de schimb se formează pe piaţă, prin intervenţia băncii centrale (directe sau indirecte). Rata de schimb a monedei este influenţată de banca centrală în funcţie de poziţia balanţei de plăţi, rezervele internaţionale şi evoluţia pieţelor financiare. Volatilitatea cursului de schimb în cadrul aranjamentului pe bază de flotare depinde de şocurile care se înregistrează în economia ţării respective. 9. FREE FLOATING ( Flotare liberă) presupune ca rata de schimb a monedei să se stabilească pe piaţa valutară, iar intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară pentru a influenţa cursul de schimb să fie excepţională, respectiv de cel mult trei ori în ultimele şase luni. IV. OTHER MANAGED ARRANGEMENT (Alte aranjamente administrate) se caracterizează prin faptul că ţările înregistrează schimbări frecvente în politicile de curs de schimb. 43

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Aranjamentele privind ratele de schimb ale statelor membre ale Fondului Monetar Internaţional se aplică în contextul unor strategii de politică monetară ale ţărilor respective, care cuprind criterii şi proceduri ce sunt avute în vedere la adoptarea şi implementarea deciziilor băncii centrale în vederea realizării obiectivului fundamental al politicii monetare. Ancora ratei de schimb În situaţia în care o ţară îşi alege drept ancoră rata de schimb, autoritatea monetară se angajeză să cumpere sau să vândă valută la anumite cursuri pentru a menţine rata de schimb la nivelul preanunţat. Rata de schimb serveşte drept ancoră nominală sau ţintă intermediară a politicii monetare. Cursul de schimb fiind ţinta politicii monetare se urmăreşte valoarea ratei de schimb a monedei naţionale faţă de moneda unei ţări, care prezintă stabilitate monetară. Ţările care adoptă ancora ratei de schimb optează pentru aranjamente de schimb fără monedă oficială separată, aranjamente în cadrul consiliilor monetare, rate de schimb fixe cu sau fără intervale de fluctuaţie, rate de schimb târâtoare. Ancora agregat monetar În cadrul unei asemenea strategii de politică monetară, autoritatea monetară utilizează instrumente specifice pentru a urmări o ţintă – evoluţia unui agregat monetar, iar agregatul devine ancoră nominală sau ţinta intermediară a politicii monetare a băncii centrale. Prin această strategie de politică monetară, banca centrală urmăreşte corelaţia dintre cantitatea de monedă şi produsul intern brut. Cadrul ce vizează inflaţia Reprezintă o strategie de politica monetară caracterizată prin adoptarea publică a unei ţinte cantitative de inflaţie pentru unul sau mai multe orizonturi de timp şi asumarea explicită a stabilităţii preţurilor în calitate de obiectiv fundamental al politicii monetare. Banca centrală acţionează pentru realizarea obiectivului în domeniul inflaţiei, urmăreşte evoluţia pieţelor financiare şi impactul inflaţiei asupra stabilităţii economice. Transparenţa comunicării dintre banca centrală, agenţii 44

Valutele şi monedele internaţionale

economici şi populaţie scoate în evidenţă acţiunea băncii centrale în realizarea obiectivului fundamental – stabilitatea preţurilor. Programe monetare sprijinite de Fondul Monetar Internaţional sau alte programe monetare Un program sprijinit de Fondul Monetar Internaţional sau un alt program monetar implică implementarea unei politici monetare şi a ratei de schimb într-un cadru care stabileşte niveluri minime pentru rezervele internaţionale şi plafoane pentru deţinerile nete de active ale băncii centrale. Altele Ţara nu recurge la o ancoră nominală specificată explicit, ci monitorizează anumiţi indicatori, în funcţie de care îşi orientează politica monetară. 3.2. Drepturile Speciale de Tragere Creanţele şi obligaţiile din schimburile economice internaţionale se încasează sau se plătesc şi prin intermediul monedelor internaţionale. În anul 1582, bancherul italian Gasparo Scaruffi a susţinut ideea emiterii unei monede internaţionale cu denumirea „lira imperială” cu o anumită greutate în aur7. John Maynard Keynes a propus, în cadrul planului de reorganizare a relaţiilor valutare internaţionale publicat în anul 1943, emiterea unei monede cu denumirea „bancor” care să fie furnizată ţărilor participante în schimbul aurului. Planul american de reorganizare a relaţiilor valutar-financiare internaţionale publicat înainte de Conferinţa de la Bretton Woods menţiona emiterea unei monede cu denumirea „unitas” echivalentă cu aurul exprimat de 10 dolari SUA, care urma să fie distribuită ţărilor în vederea mijlocirii schimburilor economice internaţionale.

7

Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p. 45

45

Relaţii valutar-financiare internaţionale

În contextul dezbaterilor asupra crizei sistemului valutar internaţional din anii 1960-1970, Robert Triffin a propus emiterea de către Fondul Monetar Internaţional a unei monede echivalente cu aurul care să asigure derularea tranzacţiilor internaţionale. Raportul grupului Ossola susţinea crearea unei unităţi monetare internaţionale cu denumirea Colective Reserve Unit (CRU) ce urma să fie obţinută de statele membre ale Fondul Monetar Internaţional în schimbul monedei proprii. M. Stemp a susţinut emiterea unor certificate de către Fondul Monetar Internaţional care să fie cumpărate de către ţările membre cu anumite sume în monedă naţională şi cu ajutorul lor să se achiziţioneze mărfurile şi serviciile necesare ţării respective. Moneda internaţională se individualizează prin anumite trăsături:  serveşte în proporţie însemnată schimburile comerciale internaţionale ale altor ţări şi ale operatorilor privaţi;  moneda fiind convertibilă generează mai multă încredere partenerilor din schimburile comerciale internaţionale. Spre deosebire de monedele unor ţări care pot dobândi un statut de monedă internaţională în contextul trăsăturilor menţionate, moneda internaţională se individualizează prin faptul că decizia de emisiune nu mai este componentă a suveranităţii naţionale ci este adoptată de un organism supranaţional gestionată în comun de mai multe ţări. Drepturile Speciale de Tragere pot fi considerate monedă internaţională deoarece se emit de către Fondul Monetar Internaţional. Gestiunea emisiunii şi utilizării Drepturilor Speciale de Tragere revine reprezentanţilor ţărilor membre, respectiv Consiliului Guvernatorilor. Consiliul Guvernatorilor în calitate de organ suprem de decizie din cadrul Fondul Monetar Internaţional a hotărât, în anii 1968-1969, crearea Drepturilor Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă a sistemului valutar. Drepturile Speciale de Tragere au fost create pentru a contribui la extinderea comerţului internaţional, la susţinerea stabilităţii cursurilor valutare şi a lichidităţii internaţionale. 46

Valutele şi monedele internaţionale

a) Definirea, emisiunea şi evaluarea Drepturilor Speciale de Tragere Drepturile Speciale de Tragere (Special Drawing Right) reprezintă o unitate monetară de cont şi de rezervă8 emisă şi utilizată de Fondul Monetar Internaţional în vederea susţinerii lichidităţii ţărilor membre, pe baza următoarelor principii: • operaţiunile de emisiune şi utilizare a Drepturilor Speciale de Tragere se efectuează printr-un cont special, diferit de contul ce reflectă operaţiile curente ale Fondului Monetar Internaţional; • ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional care participă la contul DST devin eligibile să primească alocări în această monedă şi o pot utiliza în operaţiile dintre ele; Consiliul Guvernatorilor FMI este îndreptăţit prin statut să decidă asupra deţinerii de DST de către nemembri. • Drepturile Speciale de Tragere se emit în urma constatării insuficienţei de lichidităţii internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor din cadrul FMI. Drepturile Speciale de Tragere sunt considerate active create de Fondul Monetar Internaţional pentru a suplimenta activele de rezervă existente. Drepturile Speciale de Tragere se aseamănă cu drepturile de tragere ale membrilor din contul resurselor generale, dar se deosebesc datorită expresiei „special” care reflectă caracterul acestei monede internaţionale9. Emisiunea Drepturilor Speciale de Tragere se fundamentează pe baza cerinţelor globale de lichidităţi internaţionale pe termen lung şi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu o majoritate de 85% din total. În statutul Fondului Monetar Internaţional din anul 1969 era prevăzut că o unitate DST era echivalentă cu 0,888671 gr. aur fin, respectiv cu greutatea şi fineţea dolarului SUA de la 1 iulie 1944. Din anul 1974, 8

Articles and Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., art. Vezi Anand G Chandavacar, The International Monetary Fund, Its Financial Organisation and Activities, International Monetary Fund, Washington D.C., 1984, p. 62

9

47

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Drepturile Speciale de Tragere s-au evaluat pe baza unui coş format din 16 valute ale ţărilor a căror participare la exportul mondial de bunuri şi servicii era mai mare de 1%. De la 1 ianuarie 1981, numărul valutelor din coş s-a redus de la 16 la 5, şi anume dolarul SUA, marca germană, francul francez, lira sterlină şi yenul japonez. Valoarea unui DST în dolari americani se calculează în funcţie de cantitatea de monedă ce se include în coşul DST, care se transformă în dolari SUA pe baza cursurilor de schimb de pe piaţă. Dolarii echivalenţi se însumeză şi se obţine valoarea unui DST în dolari SUA. Cursurile monedelor din coş faţă de dolarul SUA ce se folosesc la evaluarea DST reprezintă media între cursurile de vânzare şi cursurile de cumpărare de pe piaţa din Londra. În cazul în care piaţa din Londra este închisă se utilizează cursurile de pe piaţa din New York, iar dacă şi această piaţă era închisă, se aplică cursurile de pe piaţa din Frankfurt. De la 1 ianuarie 1999, Fondul Monetar Internaţional a înlocuit cantitatea de mărci germane şi franci francezi din structura compozită a DST cu o cantitate echivalentă de EURO pe baza ratelor de schimb dintre EURO, marca germană şi francul francez. De la 1 octombrie 2016, yuanul chinezesc (Renminbi- RMB) intră in coșul DST. Modul de evaluare a DST poate fi urmărit pe baza datelor din tabelul nr. 3. Tabelul 3: Evaluarea DST la 7 octombrie, 2020 Cantitate Rata de schimb Dolari echivalenţi Yuanul chinezesc 1.0174 6.73430 0.151077 EUR* 0.38671 1.17615 0.454829 JPY 11.900 106.07500 0.112185 GBP* 0.085946 1.28655 0.110574 USD 0.58252 1.00000 0.582520 1 DST = 1.411185 USD 1USD= 0.708624 DST *EUR şi GBP cotează indirect Sursa: http://www.imf.org/external/np/fin/data/rms_sdrv.aspx

48

Valutele şi monedele internaţionale

b) Participanţi şi deţinători de DST Fiecare membru care încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional îşi asumă obligaţiile faţă de Departamentul DST şi adoptă măsurile necesare, devine participant la Departamentul DST. Fondul Monetar Internaţional poate deţine Drepturi Speciale de Tragere în contul de resurse generale, poate accepta şi utiliza DST în operaţiile şi tranzacţiile dirijate prin cont împreună cu participanţii şi în conformitate cu prevederile statutului. Fondul Monetar Internaţional poate desemna şi alţi deţinători de DST din rândul altor instituţii oficiale. Termenii şi condiţiile în care deţinătorii desemnaţi pot deţine, accepta şi utiliza Drepturi Speciale de Tragere în operaţiile şi tranzacţiile cu participanţii la contul DST sau cu alţi deţinători desemnaţi se aprobă de către Consiliul Guvernatorilor cu majoritate de 85% din puterea totală de vot. Prin decizia Consiliului Guvernatorilor, în cadrul deţinătorilor de DST, printre nemembri, se înscriu Banca Africană de Dezvoltare, Fondul African de Dezvoltare, Banca Centrală a Statelor Americane, Banca Reglementelor Internaţionale, BIRD, AID, Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă, Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare Islamică, Banca de Investiţii Nordică. c) Alocarea şi utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere Emisiunea şi alocarea Drepturilor Speciale de Tragere de către Fondul Monetar Internaţional sunt dependente de cerinţele globale de lichidităţi internaţionale necesare schimburilor comerciale şi dezvoltării economice a ţărilor membre. Suma în Drepturi Speciale de Tragere ce se alocă unei ţări membre participante la cont depinde de cota de contribuţie a acesteia. Ţările membre care beneficiază de alocaţii de Drepturi Speciale de Tragere, pot obţine în schimbul lor sume în valută de la alte ţări participante la contul DST prin tranzacţiile de desemnare. Fondul Monetar Internaţional poate să desemneze o ţară membră pentru a ceda valută în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere, în funcţie de rezervele valutare şi de capacitatea de a asigura echilibrul valutar. 49

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Ţări care au nevoie de resurse în DST

DST FMI Moneda liber utilizabilă

Ţări care au disponibilităţi în DST şi echilibru extern

Ţările membre pot obţine cu acordul unei alte ţări participante la contul DST sume echivalente în monedă naţională sau în moneda altei ţări, în schimbul Drepturilor Speciale de Tragere în vederea derulării operaţiilor comerciale internaţionale. Conform prevederilor art. XIX din statut, participanţii la contul DST ale căror balanţe sunt echilibrate pot fi solicitaţi de Fondul Monetar Internaţional să furnizeze valută convertibilă în schimbul unor sume exprimate în DST. Mecanismul de desemnare permite ca, în caz de necesitate, participanţii să folosească DST pentru a obţine valute liber utilizabile necesare reducerii deficitului balanţei de plăţi. Ţările membre ale căror deţineri în DST depăşesc alocările cumulative nete primesc dobândă, iar ţările la care deţinerile sunt mai mici decât alocările cumulative nete plătesc dobândă. Ţările membre ale FMI pot utiliza DST în diverse operaţii pe care le realizează:  în aranjamentele SWAP prin care un stat membru al FMI transferă DST unui alt stat membru, în schimbul unor sume echivalente în valută;  ţările membre pot cumpăra sau vinde DST cu cedarea la o dată viitoare (operaţie la termen), în schimbul unor sume în valută sau a altui activ monetar la o rată de schimb convenită;  contractarea unor împrumuturi în DST, la o rată a dobânzii şi scadenţe stabilite de părţi; 

ţările membre ale FMI pot constitui garanţii în DST pentru îndeplinirea unor obligaţii contractuale.

Fondul Monetar Internaţional poate să primească DST de la ţările membre drept plăţi pentru folosirea resurselor, răscumpărări şi subscrieri de 50

Valutele şi monedele internaţionale

cotă. La rândul său, Fondul Monetar Internaţional poate să transfere DST către ţările membre cu ocazia cumpărărilor prin diverse acorduri, rambursărilor şi perceperii dobânzilor. Drepturile Speciale de Tragere în calitate de monedă de cont şi de rezervă prezintă mai multă stabilitate şi completează rezervele valutare internaţionale ale ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional. Întrebări de verificare 1. Prin ce se individualizează conceptul de valută? 2. Care sunt formele pe care le îmbracă valuta? 3. Ce condiţii sunt necesare pentru asigurarea convertibilităţii unei valute după statutul FMI? 4. Care sunt factorii care influenţează regimul de schimb al monedei unei ţări? 5. Care sunt aranjamentele de schimb mai rigide ale monedelor ţărilor membre ale FMI şi prin ce se diferenţiază ele ? 6. Prin ce se deosebesc aranjamentele de schimb mai flexibile ale ţărilor membre ale FMI ? 7. Care sunt principiile aşezate la baza emisiunii şi utilizării de FMI a Drepturilor Speciale de Tragere? 8. Care sunt momentele în evoluţia definirii Drepturilor Speciale de Tragere? 9. De cine depinde suma alocată în DST de către FMI unei ţări membre? 10. Cum se utilizează Drepturile Speciale? Bibliografie Paul Bran Costin. C. Kiriţescu

Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

51

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cătălin Mihăilescu

Peyrard Josette Gheorghe Voinea

Aspecte ale regimurilor valutare în ţările din Europa Centrală şi de Est, Editura Spectra Medis Press, Bucureşti, 2001 Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007

52

CAPITOLUL 4

CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN, CECURILE ŞI CARDURILE – INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: cambie internaţională, deţinător protejat, trăgător, tras, girant, garant, protest, bilet la ordin, cec, transfer, dezonorare prin neacceptare, dezonorare prin neplată.

Plăţile ce decurg din schimburile internaţionale se pot efectua şi cu ajutorul titlurilor de credit pe termen scurt, cunoscute uneori şi sub denumirea de devize. Titlurile de credit reprezintă documente sau înscrisuri care îi conferă titularului dreptul de a încasa sumele din textul lor la scadenţă şi se caracterizează prin următoarele trăsături: • titlurile de credit se exprimă printr-un înscris sau document, prin care se reflectă formarea, transmiterea şi exercitarea unui drept de creanţă; • dreptul de creanţă cuprins în titlurile de credit se poate exercita pe baza condiţiilor stabilite, respectiv de către persoana care se legitimează ca titular al documentului (literalitate); • titularul documentului dobândeşte un drept propriu şi autonom de raportul economic care îl generează. Titlurile de credit pe termen scurt se utilizează în calitate de instrumente de plată internaţionale datorită următoarelor elemente1: • reflectă certitudinea efectuării plăţii la termen deoarece reflectă angajamentul de plată la scadenţă al trasului; 1

Imireanu M. Gh., Instrumente şi modalităţi de plată în schimburile economice internaţionale, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1982, p. 22 53

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• sunt negociabile, beneficiarii le pot transmite prin scontare băncilor şi pot încasa sumele prevăzute înainte de scadenţă; • pot circula prin girare sau andosare în favoarea unui beneficiar, deţinătorul titlului având posibilitatea să plătească o datorie prin cedarea documentului către o altă persoană faţă de care avea o obligaţie de plată; 4.1. Cambia – instrument de plată în relaţiile economice internaţionale2 În calitate de instrument scris, cambia internaţională cuprinde ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, la cerere sau la un moment definit, este datată şi semnată de trăgător. Utilizarea cambiei în relaţiile de plăţi internaţionale este prezentată în figura 4.1.

Fig. 4.1. Utilizarea cambiei în plăţile internaţionale

În schema de mai sus se observă că firma „A” îşi achită obligaţia de plată internaţională către firma „C” prin predarea cambiei. La scadenţă, firma „C” prezintă cambia trasului (firma „B”) şi încasează suma înscrisă 2

Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNCITRAL) art. 1 şi Legea uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin (Geneva 1930)

54

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

în document. Prin utilizarea cambiei, firma „A” îşi lichidează obligaţia de plată din schimburile economice internaţionale. Cambia îndeplineşte funcţia de instrument de plată deoarece contribuie la încasarea unor creanţe din schimburile comerciale internaţionale. Cambia internaţională se individualizează prin următoarele3:  are caracter internaţional deoarece menţionează cel puţin două dintre locurile prevăzute şi indică faptul că oricare dintre locurile specificate sunt situate în state diferite, fie locul unde este trasă cambia, fie locul indicat lângă semnătura trăgătorului, fie locul indicat lângă numele trasului, fie locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, fie locul plăţii.  necesită promovarea uniformităţii în aplicarea sa;  presupune buna credinţă în respectarea obligaţiilor din tranzacţiile internaţionale derulate prin asemenea instrumente. Cambiile internaţionale cuprind următoarele clauze: denumirea de cambie, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată în valută, numele şi adresa persoanei care trebuie să plătească suma, numele şi adresa beneficiarului, scadenţa, locul plăţii, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului. În cambie se pot înscrie clauze facultative, cum sunt: clauza fără protest, interzicerea de a trage contracambii, excluderea duplicatelor de cambie, clauza documentară, clauza privind dobânzile cuvenite deţinătorului legal al cambiei, clauza de absolvire a trăgătorului de răspundere de plată. a) Interpretarea cerinţelor formale din cambie Suma plătibilă4 prin cambie necesită o definire concretă deoarece suma se poate plăti cu dobândă, în tranşe la date succesive, în tranşe la date succesive cu stipularea pe instrument ca, în cazul neplăţii oricărei tranşe, suma restantă să devină scadentă, conform unei rate de schimb indicate pe instrument sau care va fi determinată aşa cum menţionează instrumentul

3 4

Convenţia UNCITRAL, art. 2 Convenţia UNCITRAL, art. 7

55

Relaţii valutar-financiare internaţionale

sau într-o altă valută, alta decât cea în care este exprimată suma în instrumentul respectiv. În situaţia în care există o discrepanţă între suma exprimată în cuvinte şi suma exprimată în cifre, suma plătibilă prin instrument este suma menţionată în cuvinte. În cazul în care un instrument de plată menţionează că suma trebuie plătită cu dobândă, fără a specifica data de la care curge dobânda, aceasta curge de la data instrumentului. Dobânda poate fi exprimată fie ca o rată definită, fie ca o rată variabilă. Un instrument se consideră a fi plătibil la cerere dacă menţionează că este plătibil la vedere, la cerere sau la prezentare, precum şi în cazul în care nu este exprimat nici un moment de plată în instrumentul respectiv. Instrumentul este considerat plătibil la un moment definit, dacă prevede că este plătibil la o scadenţă specificată sau la o perioadă fixă după o dată specificată sau la o perioadă fixă după vedere. Momentul plăţii unui instrument plătibil la o perioadă fixă este determinat prin referinţa la data menţionată în instrumentul respectiv. Momentul plăţii unei cambii plătibile la o perioadă fixă după vedere este determinat după data acceptării sau, în cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, după data protestului sau după data dezonorării. Momentul plăţii unui instrument plătibil la cerere este data la care instrumentul este prezentat la plată de către deţinătorul său. Dacă un instrument este tras sau emis, plătibil la una sau mai multe luni după o dată menţionată sau după data instrumentului sau după vedere, instrumentul este plătibil la data corespunzătoare a lunii când trebuie făcută plata conform menţiunii din document. b) Transfer Un instrument este transferat prin gir, care presupune livrarea instrumentului de către girant giratarului sau simpla livrare a instrumentului (dacă girul este în alb). Girul trebuie scris pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta şi poate fi în alb sau special („plin”). Girul în alb se reflectă prin semnătura singură sau printr-o semnătură însoţită de o declaraţie în sensul că instru56

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

mentul este plătibil persoanei care este în posesia lui. Girul special („plin”) presupune o semnătură însoţită de indicarea persoanei căreia i se va plăti suma din instrumentul respectiv. Dacă girul conţine expresiile „pentru încasare”, „pentru depozit”, „valoare în încasare”, „prin procură”, „plăteşte oricărei bănci” sau alte expresii prin care se autorizează giratarul să încaseze instrumentul, giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvorâte din instrument, poate gira instrumentul numai în cazul încasării5. În cazul în care girul conţine cuvintele „valoare în garanţie”, „valoare în gaj” sau alte cuvinte similare, giratarul este un deţinător care poate exercita toate drepturile izvorâte din acest instrument, poate gira instrumentul numai în scopul încasării sumei. c) Drepturile unui deţinător al unui instrument de natura cambiei sau a biletului la ordin Deţinătorul unui instrument are toate drepturile care îi sunt conferite prin Convenţia internaţională faţă de părţile la instrument şi poate transfera instrumentul către o altă persoană. Deţinătorul „protejat” este deţinătorul unui instrument care era complet când l-a luat, sau care era incomplet şi a fost completat conform autorităţii sale sau dacă atunci când a devenit un deţinător nu avea cunoştinţă despre o apărare contra obligaţiei privind instrumentul sau nu avea cunoştinţă despre o revendicare valabilă a vreunei persoane asupra instrumentului sau nu avea cunoştinţă despre faptul că a fost dezonorat prin neacceptare sau neplată6. Drepturile unui deţinător protejat asupra unui instrument nu sunt supuse nici unei revendicări asupra instrumentului din partea nici unei persoane, cu excepţia unei revendicări ce rezultă din tranzacţia de bază, dintre el însuşi şi persoana care ridică revendicarea. Drepturile unui deţinător neprotejat sunt supuse oricăror revendicări valabile asupra instrumentului din partea oricărei persoane, numai dacă a luat instrumentul având la cunoştinţă despre o astfel de revendicare sau 5 6

Ibidem, art. 21 Ibidem, art. 27-29

57

Relaţii valutar-financiare internaţionale

dacă instrumentul a fost obţinut prin fraudă sau furt sau a participat în orice moment la fraudă sau furt în privinţa lui. Transferul unui instrument de către un deţinător protejat investeşte orice deţinător ulterior cu drepturile asupra instrumentului pe care le avea deţinătorul protejat. d) Obligaţiile părţilor la un instrument de natura cambiei şi biletului la ordin Conform prevederilor Convenţiei internaţionale, o persoană nu este obligată printr-un instrument decât dacă îl semnează. Trăgătorul7 se angajează ca, la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin neplată şi la orice protest, să plătească suma din cambie deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului care preia şi plăteşte suma din cambie. Trăgătorul poate exclude sau limita propria sa obligaţie pentru acceptare sau plată a sumei printr-o menţiune expresă pe cambie. O asemenea stipulare, care exclude sau limitează obligaţia de plată din cambie, este efectivă numai dacă o altă parte este sau devine obligată prin cambie. Trasul8 devine obligat prin cambie dacă o acceptă, ceea ce înseamnă că după acceptare se angajează că va plăti suma din cambie, conform termenilor acceptării sale, deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte suma din cambie. Acceptarea se menţionează în scris pe cambie prin semnătura trasului însoţită de expresia „acceptat” sau de cuvinte cu sens similar sau prin semnătura trasului. Girantul9 reprezintă persoana care se angajează ca la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau neplată şi la orice protest adresat să plătească suma din instrument deţinătorului sau oricărui girant ulterior, sau oricărui garant al girantului, care preia şi plăteşte instrumentul. Girantul poate exclude sau limita propria sa răspundere printr-o menţiune expresă pe instrument.

7

Ibidem, art. 38 Ibidem, art. 40 9 Ibidem, art. 44 8

58

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

Garantul10 constituie persoana care garantează plata unui instrument, indiferent dacă a fost sau nu acceptat pentru întreaga sumă sau numai pentru o parte a ei. Garanţia se înscrie pe instrument sau pe o prelungire ataşată şi se exprimă prin cuvintele „garantat”, „aval”, „bun ca aval” sau alte cuvinte cu sens similar însoţite de semnătura garantului, pe faţa instrumentului. Garantul poate specifica persoana pentru care garantează. În lipsa unor asemenea menţiuni, persoana pentru care garantează este acceptantul sau trasul în cazul unei cambii. Răspunderea unui garant asupra instrumentului este de aceeaşi natură ca şi aceea a părţii pentru care a devenit garant. Dacă persoana pentru care a devenit garant este trasul, garantul se angajează să plătească la scadenţă suma din cambie deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia, sau dacă cambia este plătibilă la un moment definit, la dezonorare prin neacceptare şi la orice protest necesar să plătească deţinătorului sau oricărei părţi care preia şi plăteşte cambia. e) Prezentarea cambiei pentru acceptare şi dezonorarea prin neacceptare În principiu, o cambie trebuie prezentată pentru acceptare dacă trăgătorul a stipulat în instrument că trebuie prezentată pentru acceptare, precum şi în cazurile în care cambia este plătibilă la o perioadă fixă după vedere sau cambia este plătibilă în alt loc decât la rezidenţa trasului, cu excepţia cazului în care este plătibilă la cerere. Cambia este considerată a fi dezonorată prin neacceptare, dacă trasul, la prezentarea instrumentului în timp, refuză expres să accepte cambia, sau acceptarea nu poate fi obţinută cu stăruinţa rezonabilă sau dacă deţinătorul nu poate obţine acceptarea la care este îndreptăţit. În cazul în care cambia este dezonorată prin neacceptare, deţinătorul poate să exercite dreptul imediat de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor.

10

Ibidem, art. 46

59

Relaţii valutar-financiare internaţionale

f) Prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin neplată Un instrument se consideră a fi prezentat corespunzător pentru plată dacă se respectă anumite reguli11:  deţinătorul prezintă instrumentul trasului sau acceptantului într-o zi de lucru şi la o oră rezonabilă;  dacă trasul, acceptantul sau emitentul sunt morţi, prezentarea se face persoanelor care sunt moştenitori sau persoanelor îndreptăţite să-i administreze averea;  prezentarea pentru plată poate fi făcută unei persoane sau autorităţi alta decât trasul, acceptantul sau emitentul dacă acea persoană este îndreptăţită prin lege să plătească instrumentul;  instrumentul care nu este plătibil la cerere se prezintă pentru plată la scadenţă sau într-una din cele două zile de lucru care urmează după scadenţă;  instrumentul care este plătibil la cerere se prezintă pentru plată în termen de un an de la data emiterii lui;  instrumentul se prezintă pentru plată la locul de plată specificat pe document. În cazul în care nu este menţionat nici un loc de plată, instrumentul se prezintă pentru plată la adresa trasului sau a acceptantului sau a emitentului, indicată în document.. Întârzierea la prezentarea pentru plată a unui instrument este scuzată dacă este cauzată de circumstanţe care sunt în afara controlului deţinătorului şi pe care nu le-a putut evita sau depăşi. În cazul în care instrumentul nu se prezintă corespunzător pentru plată, trăgătorul, giranţii şi garanţii nu sunt răspunzători, dar nu sunt eliberaţi de răspunderea care rezultă din documentul respectiv. Instrumentul este considerat a fi dezonorat prin neplată în următoarele situaţii12:  dacă plata sumei din instrument este refuzată la prezentarea la timp sau dacă deţinătorul nu poate obţine plata la care este îndreptăţit;

11 12

Ibidem, art. 55 Ibidem, art. 58

60

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile



dacă prezentarea pentru plată a instrumentului nu este necesară pentru că s-a renunţat la aceasta. Recursul Dacă o cambie este dezonorată prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de recurs împotriva trăgătorului, giranţilor şi garanţilor. În cazul în care un instrument este dezonorat prin neacceptare sau neplată deţinătorul îşi poate exercita dreptul de recurs numai după ce instrumentul a fost protestat corespunzător pentru dezonorare. Protestul reprezintă o declaraţie de dezonorare, întocmită la locul unde a fost dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană autorizată care cuprinde: persoana la cererea căreia este protestat instrumentul, locul protestului, cererea făcută şi răspunsul dat13. Protestul poate fi făcut pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta sau ca document separat care menţionează instrumentul care a fost dezonorat. În cazul dezonorării unui instrument prin neacceptare sau neplată, deţinătorul are obligaţia să transmită înştiinţări trăgătorului şi ultimului girant, tuturor celorlalţi giranţi şi garanţi care la rândul lor trebuie să transmită înştiinţare de dezonorare ultimei părţi care este obligată prin instrument14. Înştiinţarea de dezonorare poate fi făcută sub orice formă şi în orice termen care identifică instrumentul şi declară că acesta a fost dezonorat prin neacceptare sau neplată. h) Suma plătibilă din instrument Deţinătorul poate exercita drepturile sale asupra instrumentului împotriva oricărei părţi, sau a unora, sau a tuturor părţilor obligate prin ea, şi nu este obligat să respecte ordinea în care părţile au devenit obligate. Oricare parte care preia şi plăteşte instrumentul îşi poate exercita drepturile sale în acelaşi mod contra părţilor obligate faţă de ea. Partea care plăteşte un instrument şi care se eliberează complet sau parţial de obligaţia sa poate recupera de la părţile obligate faţă de ea întreaga sumă, dobânda de la acea sumă şi orice cheltuieli de înştiinţare.

13 14

Ibidem, art. 60 Ibidem, art. 64

61

Relaţii valutar-financiare internaţionale

i) Eliberarea prin plată a sumei din instrument Persoana care primeşte plata unui instrument trebuie să cedeze instrumentul trasului care efectuează plata sau oricărei persoane. În cazul unui instrument plătibil în tranşe la date succesive, trasul sau partea care efectuează plata unei sume, alta decât ultima tranşă, poate cere ca menţiunea plăţii să fie făcută pe instrument sau pe un adaos ataşat şi să-i fie dat documentul de justificare a plăţii. Deţinătorul nu este obligat să primească plata parţială, iar dacă i se oferă şi nu acceptă, instrumentul devine dezonorat prin neplată. În situaţia în care deţinătorul primeşte plata parţială de la tras, de la garant, acceptant sau emitent, aceştia din urmă se eliberează de obligaţia de plată numai în măsura sumei plătite din totalul înscris în instrumente. Dacă deţinătorul primeşte plata de la o altă persoană decât acceptantul, emitentul sau garantul trasului, partea care a plătit se eliberează de obligaţia de plată, iar deţinătorul trebuie să dea acelei părţi o copie certificată a instrumentului. Trasul sau partea care efectuează plata parţială poate cere ca plata să fie menţionată pe instrument şi să primească un document de justificare a plăţii. Deţinătorul are dreptul să refuze să primească plata într-un alt loc decât cel din instrument, iar dacă plata nu se face la locul unde instrumentul a fost prezentat pentru plată, se consideră dezonorat prin neplată. Plata unui instrument se efectuează în conformitate cu anumite prevederi din Convenţia UNCITRAL15:  un instrument trebuie plătit în moneda în care este exprimată suma de plată;  dacă suma de plată este exprimată într-o anumită unitate monetară de cont care este transferabilă, între persoana care face plata şi persoana care o primeşte, plata se face prin transfer de unităţi monetare de cont, dacă se specifică moneda de plată. În cazul în care unitatea monetară de cont nu este transferabilă între acele persoane, plata se va face în moneda specificată pe instrument, sau, dacă aceasta nu este menţionată, în moneda locului de plată; 15

Ibidem, art. 74

62

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile



trăgătorul sau emitentul pot menţiona în instrument faptul că trebuie plătit într-o monedă specificată, alta decât moneda în care este exprimată suma de plată. Suma de plată se calculează conform cursului de schimb prevăzut în instrument. Dacă cursul nu este indicat pe instrument, suma de plată se calculează conform cursului de schimb la vedere sau cursului de schimb din data scadenţei. Dacă instrumentul este dezonorat prin neacceptare, suma de plată se calculează în funcţie de rata de schimb indicată în instrument. În cazul în care nu este indicată nici o rată de schimb, la opţiunea deţinătorului, suma de plată se calculează conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective. În cazul instrumentului dezonorat prin neplată, suma de plată se calculează pe baza ratei de schimb indicate sau, dacă nu este menţionată o rată, la opţiunea deţinătorului conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective. În situaţia unui instrument tras într-o monedă care nu este aceea a locului de plată şi trebuie plătit în moneda locală, suma de plată se calculează conform ratei de schimb pentru trate la vedere din data prezentării sau în vigoare la locul unde trebuie prezentat instrumentul pentru plată16. Cambiile din relaţiile economice internaţionale pot îmbrăca forma cambiilor comerciale, cambiilor bancare şi cambiilor documentare. Cambiile comerciale se completează la contractele comerciale pe credit în vederea garantării îndeplinirii obligaţiei de plată de către importator. Cambiile bancare se utilizează în cazul în care trasul este o bancă comercială. Cambiile documentare prevăd să fie însoţite de documente comerciale. 4.2. Biletul la ordin Biletul la ordin reprezintă un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin care emitentul se angajează să plătească 16

Ibidem, art. 76

63

Relaţii valutar-financiare internaţionale

beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă de bani la data şi locul din document. Un bilet la ordin internaţional reprezintă un înscris care specifică cel puţin două dintre următoarele locuri şi indică faptul că oricare două astfel de locuri specificate sunt situate în state diferite, şi anume: locul unde este întocmit biletul, locul indicat lângă semnătura emitentului, locul indicat lângă numele beneficiarului plăţii, locul plăţii, dacă este specificat pe bilet şi este situat într-un stat contractant. Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin este prezentată în figura 4.2.

Fig. 4.2. Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin

Biletul la ordin este un înscris care conţine o promisiune necondiţionată prin care emitentul se obligă să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, este plătibil la cerere sau la un moment definit, este datat şi semnat de emitent. Caracterul internaţional al biletului la ordin rezultă din faptul că este reglementat de principiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Cambiilor Internaţionale şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNCITRAL) şi părţile se angajează să respecte prevederile din documentul menţionat. Biletul la ordin cuprinde următoarele clauze: denumirea de bilet la ordin, promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată, 64

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

scadenţa, locul plăţii şi adresa beneficiarului, data şi locul emiterii, semnătura emitentului. Funcţia de instrument de plată a biletului la ordin se manifestă datorită faptului că emitentul se angajează să plătească suma la scadenţă către beneficiar. Emitentul se obligă că va plăti biletul la ordin, conform termenilor săi, deţinătorului sau oricărei alte părţi care preia biletul la ordin. Emitentul nu poate exclude sau limita propria răspundere printr-o menţiune pe biletul la ordin. Biletul la ordin semnat de către doi sau mai mulţi emitenţi poate fi prezentat oricăruia dintre ei, cu excepţia cazului în care biletul la ordin indică în mod clar persoana care trebuie să plătească. Dacă un bilet la ordin este dezonorat prin neplată, deţinătorul poate să-şi exercite dreptul de recurs împotriva giranţilor şi garanţilor. 4.3. Cecul Constituie un instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin intermediul căruia titularul unui cont creditor sau beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite suma înscrisă în document. Trăgătorul sau emitentul titlului dispune trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului. Cecul se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului şi cuprinde: denumirea de cec, ordinul de efectuare a plăţii, numele beneficiarului, suma care trebuie plătită, numele şi adresa trasului, locul de plată, data şi locul emiterii, semnătura trăgătorului. Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului este prezentată în figura 4.3.

65

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 4.3. Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului

În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale, cecul se caracterizează prin proviziunea (acoperirea) cu disponibil care se constituie din disponibilităţi bancare sau din credit bancar. Proviziunea cecului presupune îndeplinirea unor condiţii: să se constituie înainte de emitere, la o valoare cel puţin egală cu cea a cecului, să fie certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă. Cecul nominativ indică expres beneficiarul, respectiv persoana îndreptăţită să încaseze suma prevăzută în document. Cecul la purtător este un document care nu indică numele persoanei către care urmează să se efectueze plata, beneficiarul fiind persoana care se află în posesia documentului. Cecul la ordin reprezintă un instrument de plată care menţionează beneficiarul, precum şi dreptul său de a transmite beneficiul plăţii prin girare sau andosare. După modul de încasare se pot emite şi utiliza cecuri nebarate, barate, cecul de virament, cecul documentar, cecul certificat, cecul de voiaj şi cecul circular. Cecul nebarat sau cecul în alb se caracterizează prin faptul că se plăteşte în numerar. Cecul barat reprezintă un instrument la care suma se plăteşte prin virarea din contul emitentului în contul beneficiarului, respectiv prin înregistrarea într-un cont bancar (bararea cecului se realizează prin două linii paralele trase pe faţa documentului). 66

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

Cecul cu barare generală nu cuprinde menţiuni între liniile trase pe document şi poate să circule prin girare. Cecul cu barare specială cuprinde între liniile de pe document condiţiile de plată. Cecul de virament este un instrument de plată ce cuprinde ordinul de virare a sumei într-un cont deschis la o bancă. Cecul documentar reprezintă un instrument de plată prin care emitentul solicită efectuarea plăţii în favoarea beneficiarului în schimbul prezentării unor documente cu privire la expedierea sau prestarea serviciilor. Cecul certificat se deosebeşte prin faptul că presupune existenţa expresă a proviziunii ceea ce obligă trăgătorul să prezinte cecul băncii la care are cont şi disponibil, iar banca certifică în scris existenţa sumei de plată din document. Cecul de călătorie reprezintă un instrument de plată ce se foloseşte pentru achitarea cheltuielilor din cursul unei călătorii turistice a persoanelor. Cecul este plătibil la vedere ceea ce înseamnă că banca îl achită la prezentare sau la un termen scurt de la vedere. Prin această trăsătură se individualizează funcţia de instrument de plată a cecului deoarece contribuie la compensarea unor obligaţii de plată din relaţiile economice internaţionale. 4.4. Cartea de plată (cardul) Cartea de plată (cardul) reprezintă un instrument pe baza căruia deţinătorul are dreptul la o procedură de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor sume de la automatele bancare. Cardul are forma unei cărţi de vizită confecţionată din material plastic rezistent cu dimensiuni tipizate şi standardizate, care cuprinde următoarele menţiuni: • denumirea şi sigla băncii, în cazul cardurilor bancare; • holograma tridimensională care reflectă autenticitatea; 67

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• numărul cardului; • numele posesorului autorizat; • durata de valabilitate; • semnătura trăgătorului; • sfera de aplicabilitate. Instrumentele de plată sub forma cardurilor se pot emite de către bănci, comercianţi sau alte organisme care au sisteme proprii de decontare cu clienţii (companii telefonice)17. În funcţie de modul de stocare a caracteristicilor de securizare se emit carduri cu bandă magnetică şi carduri cu microprocesor. În raport de sursa de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot îmbrăca forma cărţilor de debit (debit-carduri) şi a cărţilor de credit (credit-carduri). Cărţile de debit (debit-carduri) se emit în calitate de instrumente de plată în sumă egală cu disponibilităţile din cont sau în limita unui descoperit de cont pe care banca îl acordă clientului. Debit-cardul se întemeiază pe existenţa unor resurse într-un cont pe baza cărora utilizatorul are dreptul de a efectua cheltuieli în limita soldului disponibil sau de a retrage numerar. Cărţile de credit (credit-carduri) asigură dreptul deţinătorului de a achita bunuri şi servicii cumpărate sau retragerea unor sume pe seama unui credit sau a unei linii de credit acordate. În calitate de instrument de plată din relaţiile economice internaţionale, cardul se individualizează prin anumite avantaje: • diminuează riscurile şi greutăţile în colectarea şi folosirea numerarului; • simplifică operaţiile clientului la cumpărarea şi plata mărfurilor; • reduce perioada de efectuare a decontărilor; • stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine şi implicit promovează vânzările; • băncile percep comisioane mai mici datorită cheltuielilor reduse cu efectuarea decontărilor prin intermediul cardurilor;

17

Cezar Basno, Nicolae Dardac, Operaţiuni bancare – Instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, p. 132

68

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

• cărţile de credit oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit de la bănci în vederea efectuării unor cheltuieli. Plăţile pe care le efectuează persoanele fizice prin intermediul cardurilor se derulează astfel (a se veda figura 4.4):  persoana se adresează unei bănci sau organizaţii care emite şi pune la dispoziţie carduri, încheie un contract pe baza disponibilităţilor din cont sau a creditului aprobat şi primeşte un card;  deţinătorul cardului poate cumpăra mărfuri şi servicii;  deţinătorul cardului prezintă instrumentul de plată comerciantului în vederea achitării mărfurilor şi serviciilor;  comerciantul verifică cardul din punct de vedere formal, respectiv autenticitatea, valabilitatea şi concordanţa datelor;  comerciantul transmite centrului de autorizare numărul cardului, datele de identificare şi suma ce trebuie plătită;  centrul de autorizare transmite cererea de autorizare a plăţii băncii emitente a cardului;  banca verifică contul deţinătorului de card şi autorizează operaţia de efectuare a plăţii;  centrul de autorizare transmite comerciantului că se acceptă plata din contul deţinătorului de card;  comerciantul eliberează marfa însoţită de un document ce reflectă suma plătită, emis în trei exemplare, din care unul se remite plătitorului, unul se păstrează în evidenţa comerciantului şi al treilea se prezintă băncii pentru decontare.

69

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 4.4. Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului

Cardurile mai pot asigura retragerea numerarului de la distribuitoarele automate sau obţinerea de informaţii asupra soldului contului şi a transferurilor efectuate de posesor din contul său. Promovarea şi globalizarea plăţilor prin carduri se realizează prin anumite organizaţii, cum sunt „Visa International”, „Europay International”, „American Express Master Card International”18. Întrebări de verificare

1. Prin ce se individualizează cambia internaţională? 2. Care sunt cerinţele formale ale unei cambii? 3. Care sunt obligaţiile părţilor la o cambie internaţională? 4. În ce constă acceptarea şi dezonorarea cambiei prin acceptare? 18

Radu Popescu şi alţii, Cardul – instrument modern de plată, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 18-32

70

Cambiile, biletele la ordin, cecurile şi cardurile

5. În ce constă prezentarea cambiei pentru plată şi dezonorarea prin neplată? 6. Prin ce se deosebeşte biletul la ordin internaţional şi ce clauze conţine? 7. Prin ce se caracterizează cecul în calitate de instrument de plată internaţional şi care sunt variantele sale? 8. Prin ce se individualizează CARDUL în calitate de instrument de plată internaţional şi cum se derulează o plată prin CARD?

Bibliografie 1. Cezar Basno, Operaţiuni bancare – Instrumente şi tehnici de plată, Nicolae Dardac Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 2. Radu Popescu ş.a. Cardul, instrument modern de plată, Tribuna Economică, Bucureşti, 1998 3. Vasile Turliuc, Monedă şi credit, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, Vasile Cocriş ş.a. 2007 4. Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007 5 *** Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor şi Biletelor la Ordin (UNICTRAL)

71

CAPITOLUL 5

CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU ASUPRA RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: curs de schimb, curs fix, curs flotant, flotare, aprecierea monedei, deprecierea monedei, coeficient de fluctuaţie valutară, cerc vicios, cerc virtuos, risc valutar, clauză valutară, curba în J, zonă obiectiv, factori care influenţează cursul de schimb.

5.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme Schimburile economice internaţionale fiind exprimate în valută presupun cunoaşterea raportului de schimb dintre monede şi a factorilor ce exercită influenţă asupra lui. Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări sau preţul unei valute exprimat în altă valută. Într-o altă formulare, cursul valutar exprimă preţul la care o monedă naţională se schimbă cu altă monedă1. Raportul de schimb dintre valute are un caracter sintetic deoarece permite compararea produsului intern brut, a preţurilor, a salariilor şi a productivităţii muncii din cele două ţări ale căror monede se compară. Cursul de schimb al valutei îşi exprimă menirea prin următoarele funcţii2: 1

Anne O. Krueger, Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timişoara, 1996, p. 22 2 Daniel Dăianu, Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 77 72

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale



funcţia de instrument de evaluare a bunurilor şi a serviciilor din relaţiile economice internaţionale;  funcţia de instrument de conversie şi de comparare a puterii de cumpărare a monedelor din diferite ţări;  funcţia de mecanism de influenţă în relaţiile economice internaţionale prin care pot fi stimulate exporturile, restrânse importurile şi modificat echilibrul valutar. Cursul de schimb se determină în mod diferit, în funcţie de anumite condiţii, astfel:  în condiţiile în care valorile paritare ale monedelor se exprimau în aur, cursul valutar (Cv) se calcula în funcţie de cantităţile de aur reflectate de monede: P Am Cv  B , unde: P m PAm – paritatea aur a monedei A; PBm – paritatea aur a monedei B

   

cursul valutar poate fi stabilit în mod convenţional de autoritatea monetară a unei ţări; cursul valutar se formează prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţa valutară; cursul valutar se calculează în funcţie de raporturile a două monede faţă de o altă monedă (cross-rate); cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede (Pc1) care se raportează la puterea de cumpărare a altei monede (Pc2) (curs real). Din acest raport rezultă numărul unităţilor monetare naţionale (n Mn) pentru o unitate monetară străină (Ms), care poate fi diferit de cursul de schimb nominal.

73

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cv 

Pc1 n  Mn ; Cv  Pc 2 Ms

Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile şi serviciile oferite şi de nivelul preţurilor. Paritatea puterii de cumpărare reflectă bunurile şi serviciile ce se pot achiziţiona cu unităţile monetare din două ţări. În relaţiile economice internaţionale, raportul de schimb al valutei diferă în funcţie de locul de formare, mărime şi de alţi factori. Cursul oficial se caracterizează prin faptul că se stabileşte de autoritatea monetară a unei ţări, fie la paritate, fie la un nivel convenţional. În perioada exprimării valorii monedelor în aur, cursul de schimb se forma în funcţie de cantitatea de aur a monedelor, iar banca centrală se angaja să îl menţină mai multă vreme la acelaşi nivel, fiind cunoscut sub denumirea de curs fix. Cursurile fixe se menţineau la acelaşi nivel prin intervenţia autorităţii monetare pe piaţa valutară, respectiv prin intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară. Cursurile flotante se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa valutară, în funcţie de influenţele factorilor economici, monetari şi financiari, având nivel variabil şi flexibil. Cursurile fluctuante exprimă formarea raporturilor de schimb dintre valute în anumite limite în mod liber (limite de fluctuare mai mari decât cele din perioada cursurilor fixe), iar pe măsura atingerii lor, autoritatea monetară intervine pe piaţă pentru a limita variaţia cursului de schimb. Sistemul valutar de la Bretton Woods (SUA) din anul 1944 a funcţionat pe baza mecanismului cursurilor fixe. Cursurile de schimb ale monedelor ţărilor membre ale F.M.I. oscilau în jurul parităţii în limita de  1%. Ţările membre ale F.M.I. se angajau să menţină cursurile monedelor în limitele marjelor de fluctuaţie prin intervenţii pe pieţele valutare.

74

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

Mecanismul cursurilor de schimb fixe aplicat de ţările membre ale FMI în relaţiile economice internaţionale a fost justificat prin următoarele argumente3: • mecanismul cursurilor de schimb fixe urmărea să formeze şi să menţină stabilitatea în schimburile economice internaţionale; • riscurile reduse din contractele comerciale internaţionale; • mecanismul cursurilor fixe era menit să asigure o administrare eficientă şi echitabilă a resurselor valutare. În perioada aplicării mecanismului cursurilor fixe s-au manifestat unele efecte negative, printre care: • în măsura în care se modifica cursul de schimb peste limitele stabilite se manifesta incertitudine în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale; • banca centrală îşi dirija rezervele valutare spre susţinerea cursului de schimb şi se diminua influenţa lor în asigurarea echilibrului valutar; • uneori, politicile economice ale ţărilor erau orientate spre susţinerea cursului de schimb şi nu spre stimularea schimburilor economice internaţionale. Evoluţia economică a statelor capitaliste în anii 1950-1970, presiunile de pe piaţa aurului şi alţi factori economici şi monetari au exercitat influenţă asupra funcţionării mecanismului cursurilor de schimb fixe. Acordul Smithsonian din decembrie 1971 a prevăzut un sistem de cursuri raportate la dolarul SUA cu marje mai mari de fluctuare de până la  2,25% denumit sistemul cursurilor centrale, ce s-a aplicat până în martie 1973, după care ţările dezvoltate au trecut la flotarea cursurilor valutare. În acest context, cea de a doua modificare a statutului Fondului Monetar Internaţional din anul 1978 a prevăzut principiul potrivit căruia ţările membre se bucură de libertate în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile art. IV din statutul Fondului Monetar 3

Philippe d’Arvisent, Thiery Schowb, Finances Internationale, Hachette Supérieure, Paris, 1995, p. 24-25

75

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Internaţional, ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări membre în aplicarea flotării cursurilor valutare4. Ţările membre se mai angajează să nu manevreze cursul de schimb pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice ajustarea balanţei de plăţi. 5.2. Flotarea cursurilor valutare Flotarea cursurilor valutare exprimă formarea raportului de schimb al unei valute pe piaţa valutară, în funcţie de cererea şi oferta de valută şi de alţi factori economici, monetari şi financiari. Flotarea se realizează în mai multe variante:  flotarea concertată se aplică în cazul în care unele ţări se angajează ca între monedele lor să menţină anumite marje de fluctuare, iar în comparaţie cu monedele altor state cursul monedei se formează liber pe piaţă;  flotarea neconcertată se manifestă în cazul în care cursul unei valute în raport cu altă valută se formează pe piaţa valutară;  flotarea pură (curată) se realizează în situaţia în care cursul unei valute se formează pe piaţa valutară fără intervenţia autorităţii monetare;  flotarea impură (murdară) se caracterizează prin faptul că raportul de schimb al valutei de pe piaţă se formează prin intervenţia autorităţii monetare, respectiv a băncii centrale. Determinarea cursului valutei pe piaţa valutară generează unele efecte pozitive în relaţiile economice internaţionale:  flotarea favorizează echilibrarea spontană a balanţei de plăţi, dacă raportul de schimb al valutei se situează la nivelul de echilibru al cererii şi ofertei de pe piaţa valutară;  flotarea poate să determine reducerea necesarului de rezerve valutare în cazul în care banca centrală nu se mai angajează să intervină pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului de schimb;

4

Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. IV, p. 6

76

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale



formarea cursului de schimb pe piaţa valutară asigură ajustarea economiei naţionale în funcţie de influenţele factorilor economici, monetari şi financiari;  flotarea descurajează intervenţiile speculative deoarece variaţiile cursurilor sunt mai greu de anticipat;  flotarea contribuie la formarea unui nivel fundamentat al cursului de schimb dacă nu se aplică anumite măsuri pentru echilibrarea balanţei de plăţi. În favoarea generalizării cursurilor flotante din anii ’70 s-au invocat următoarele argumente: a) Autonomia politicii monetare; În condiţiile abolirii obligaţiei băncilor centrale de a interveni pe pieţele valutare pentru a menţine cursurile de schimb fixe, autorităţile ţărilor membre ale FMI promovau politici monetare care să asigure ajustarea cursului de schimb; b) Eliminarea asimetriilor din sistemul de la Bretton Woods, care au provocat dezechilibre în relaţiile economice internaţionale; Rolul principal în determinarea ofertei de monedă revenea Sistemului Rezervelor Federale datorită faptului că dolarul SUA reprezenta monedă de rezervă a sistemului valutar de la Bretton Woods. Băncile aveau posibilităţi limitate de a influenţa oferta proprie de monedă naţională. De asemenea, ţările membre aveau posibilitatea să deprecieze moneda în cazul unui dezechilibru fundamental. c) Cursul de schimb era considerat ca instrument de reglare automată a economiei naţionale. Prin cursurile de schimb flotante s-a apreciat că se poate asigura o ajustare a economiei naţionale. Pe baza raportului dintre cerere şi ofertă sporesc exporturile şi se reduc importurile. Principalele dezavantaje ale cursurilor flotante sunt reprezentate de: - băncile centrale nu mai au obligaţia de a menţine cursurile la nivel fix, astfel că ar putea să promoveze politici cu efecte inflaţioniste; 77

Relaţii valutar-financiare internaţionale

- speculaţiile pe piaţa valutară ar putea genera instabilitate pe piaţa valutară şi efecte negative asupra raportului dintre echilibrul intern şi extern; - accentuarea imprevizibilităţii cursurilor de schimb şi influenţarea comerţului şi a investiţiilor internaţionale; - abandonarea coordonării politicilor economice, care ar putea genera restricţii reciproce în relaţiile economice internaţionale; - nu se asigură o autonomie reală în promovarea politicilor macroeconomice. Cursurile flotante generează şi unele efecte negative în relaţiile economice internaţionale:  cursurile flotante amplifică riscurile din comerţul internaţional;  flotarea cursurilor presupune imobilizarea unor sume pentru acoperirea pierderilor din producerea riscului valutar;  cursurile flotante propagă inflaţia ca urmare a tendinţei participanţilor la schimburile internaţionale de a majora preţurile în vederea acoperirii pierderilor din modificarea cursului de schimb;  cursurile flotante influenţează asupra raportului dintre export, import şi producţia internă;  cursurile flotante pot determina aplicarea unor măsuri protecţioniste. Reuniunile reprezentaţilor ţărilor industriale au dezbătut efectele negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale şi au susţinut armonizarea politicilor monetare pentru a limita fluctuaţiile cursului de schimb. În vederea înlăturării efectelor negative ale cursurilor flotante asupra relaţiilor economice internaţionale s-au formulat unele opinii:  unii specialişti au susţinut revenirea la paritatea aur şi adaptarea ei la condiţiile actuale din relaţiile economice internaţionale;  altă soluţie presupune aplicarea unor parităţi pe durate mai mari de timp şi susţinerea lor prin politici monetare convergente ale statelor participante;  politica de flotare controlată pe baza unor indicatori macroeconomici care asigură coordonarea politicilor economice şi valutare; 78

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale



alţi specialişti au apreciat că se pot institui zone obiectiv (target zone) care să limiteze perioadele în afara cărora autorităţile monetare nu sunt pregătite să intervină pe pieţele valutare pentru stabilizarea cursului de schimb. Zonele-obiectiv reprezintă un sistem hibrid de cursuri în care se îmbină unele laturi ale cursurilor fixe cu cele ale cursurilor flotante, şi anume5:  evoluţia cursului de schimb are o marjă de variaţie pe o perioadă determinată;  abaterile cursului de la marjele de variaţie se corectează prin intermediul instrumentelor de politică monetară;  zonele-obiectiv implică intervenţii pe pieţele valutare, dar acestea nu sunt obligatorii;  funcţionarea zonelor-obiectiv poate fi susţinută prin coordonarea strategiilor economice şi a politicilor monetare;  zonele pot fi modificate ca urmare a impactului factorilor economici şi financiari;  în interiorul zonei, cursurile de schimb pot fi influenţate de politica monetară şi prin controlul mişcării capitalurilor. Susţinătorii soluţiei zonelor-obiectiv consideră că volatilitatea ce exprimă variaţia cursului de schimb pe termen scurt se deosebeşte de dereglare care reflectă îndepărtarea cursului de schimb de nivelul de echilibru pe termen lung. Zonele-obiectiv se pot aplica în varianta dură sau moale în funcţie de mărime, frecvenţă, schimbări şi grad de intervenţie. 5.3 Factori care influenţează asupra cursului valutar Raportul de schimb dintre valute este o variabilă care depinde de factori interni şi externi. Din punct de vedere al naturii lor, factorii care

5

Ioan Popa, Tranzacţii internaţionale, Editura Recif, Bucureşti, 1992, p. 82

79

Relaţii valutar-financiare internaţionale

influenţează cursul de schimb pot fi economici, monetari, financiari şi psihologici6. Factori fundamentali de influenţă asupra cursului de schimb a) Unul din factorii cei mai importanţi care influenţează cursul valutar îl constituie situaţia balanţei de plăţi. Echilibrul balanţei de plăţi este dependent de valoarea exporturilor şi a importurilor, de gradul de eficienţă şi competitivitate al produselor, de nivelul preţurilor, de serviciile internaţionale şi de conjunctura de pe pieţele internaţionale. Relaţia dintre cursul valutar şi balanţa de plăţi este prezentată în figura 5.1.

Fig. 5.1. Relaţiile dintre cursul valutar, balanţa de plăţi, cererea şi oferta de monedă

În cazul în care o ţară înregistrează un deficit al balanţei de plăţi, economia naţională nu poate să asigure exporturi corespunzătoare sumelor în monedă naţională existente în străinătate. Deţinătorii de monedă din 6

Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, p. 79-83

80

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

străinătate vând sumele pe piaţa valutară, oferta de valută depăşeşte cererea şi moneda se depreciază. Dacă ţara realizează un excedent al balanţei de plăţi, sumele în valută se pot utiliza pentru cumpărarea mărfurilor şi a serviciilor din străinătate, cererea de valută este mai mare decât oferta şi moneda se apreciază. La rândul său, cursul de schimb influenţează echilibrul balanţei de plăţi externe ca urmare a relaţiei de conexiune dintre ele. Deprecierea valutei stimulează creşterea exporturilor, restrânge importurile şi determină o tendinţă de echilibrare a balanţei de plăţi. Aprecierea valutei contribuie la descurajarea exporturilor, la stimularea creşterii importurilor şi generează dezechilibru în balanţa de plăţi. Balanţa de plăţi

Cursul de schimb

Teoriile de orientare keynesistă au susţinut că raportul de schimb al monedei unei ţări este influenţat îndeosebi de fluxurile din balanţa comercială şi din balanţa contului de capital. Creşterea produsului intern atrage creşterea importurilor, formarea unui deficit în balanţa comercială şi deprecierea monedei ţării respective. ΔY > 0 Import > 0 → Deficit comercial → Deprecierea monedei În condiţiile în care cresc preţurile într-o ţară, pierderea de competitivitate determină reducerea exporturilor, formarea unui deficit comercial şi deprecierea monedei. ΔP > 0 → Export < 0 Pierdere de competitivitate → Deficit → Depreciere Creşterea ratei dobânzii într-o ţară în comparaţie cu dobânda din alte ţări stimulează intrările de capital, creşterea cererii pentru moneda ţării respective şi aprecierea monedei. Δi > 0 → Intrări de capital → Cerere de monedă → Aprecierea monedei 81

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Exporturile unei ţări ca factor de influenţă asupra balanţei comerciale sunt dependente de cererea de bunuri din ţările în care se exportă bunurile respective. Creşterea cererii de bunuri din anumite ţări pentru bunurile unei ţări implică sporirea exporturilor şi asigurarea echilibrului balanţei comerciale. Scăderea cererii de bunuri din străinătate pentru o ţară atrage reducerea exporturilor, apariţia deficitului comercial şi deprecierea monedei. Importurile reprezintă un alt factor de influenţă asupra balanţei comerciale şi depind de produsul intern al ţării respective. În teoriile de orientare keynesistă cursul de schimb este considerat ca o expresie a influenţei fluxurilor cu străinătatea, iar principalele canale de transmisie sunt balanţa comercială şi balanţa contului de capital. b) Raportul dintre cererea şi oferta de monedă este considerat factor fundamental de influenţă asupra cursului de schimb în teoriile monetariste Oferta de monedă (M), care reflectă raportul dintre oferta nominală de monedă şi nivelul general al preţurilor (P) dintr-o ţară, se află în concordanţă cu cererea de monedă (α), care este dependentă de rata dobânzii (i) şi de produsul intern (Y).

M   (i, Y ) P În concepţia monetaristă, cursul de schimb fiind expresia raportului dintre nivelul general al preţurilor din două ţări, poate fi reflectat şi de raportul dintre oferta de monedă sau cererea de monedă din ţările respective. P M  (i, Y ) CV  *  *  * P M  (i, Y ) Excedentul de ofertă de monedă faţă de cererea dintr-o anumită ţară, antrenează o depreciere a monedei naţionale. Sporirea cererii de monedă a unei ţări ca expresie a creşterii produsului intern în raport cu oferta atrage aprecierea monedei ţării respective. 82

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

ΔY > 0 → ΔMc > 0 → Excedent Mc → Apreciere c) Dobânda reprezintă un alt factor fundamental de influenţă asupra cursului de schimb Potrivit teoriei efectului FISHER există o relaţie directă între diferenţele de dobândă din două ţări şi nivelul cursului de schimb. O creştere a ratei dobânzii în ţara „A” în raport cu dobânda din ţara „B” atrage o deplasare a capitalurilor din ţara „B” către ţara „A”. Operatorii din ţara „B” cumpără sume în moneda ţării „A” în vederea plasării şi a obţinerii unei dobânzi mai mari. Creşterea cererii de monedă a ţării „A” contribuie la formarea unui excedent în contul de capital şi la aprecierea monedei ţării respective. Moneda ţării „B” din care capitalurile se transferă în ţara „A” se depreciază ca urmare a deficitului din contul de capital. Ţara „A”

Dobândă ridicată

Ţara „B”

Intrări de valută

Creşterea cererii de monedă

Deficit în contul de capital

Excedent în contul de capital

Deprecierea monedei

Aprecierea monedei

Fig. 5.2. Impactul dobânzii asupra cursului valutar

Politica monetară a băncii centrale de scădere sau de creştere a ratei dobânzii, care implică creşterea, respectiv scăderea cererii interne de bunuri 83

Relaţii valutar-financiare internaţionale

şi servicii şi implicit un nivel al produsului intern şi al importurilor va influenţa şi cursul de schimb. Creşterea sau scăderea ratei dobânzii promovată de o bancă centrală determină modificări ale masei monetare în circulaţie şi influenţe asupra cursului de schimb. d) Cursul de schimb al unei monede este dependent de cantitatea de bunuri şi servicii, care se poate procura cu o unitate monetară a unei ţări comparativ cu unitatea monetară a altei ţări, în viziunea teoriei parităţii puterilor de cumpărare, fundamentată de Gustav Cassel, în lucrarea publicată în anul 1923 „Moneda şi schimbul după 1914”. Paritatea puterilor de cumpărare presupune ca o unitate monetară a unei ţări să se compare din punct de vedere al valorii bunurilor care se pot procura cu unitatea monetară a altei ţări. În compararea puterilor de cumpărare a monedelor din două ţări exercită influenţă fundamentală preţurile din ţările respective. În condiţiile în care raportul dintre preţurile unui produs omogen, exprimate în monedele a două ţări reflectă un curs de schimb, paritatea globală a puterilor de cumpărare dintre monedele a două ţări este expresia raportului dintre nivelul general al preţurilor din cele două ţări (P). Cv 

Pt P*t

Potrivit teoriei parităţii puterilor de cumpărare cursul de schimb dintre monedele a două ţări se modifică pe măsură ce se înregistrează creşterea sau scăderea nivelului general al preţurilor în ţările respective. Alţi factori ce exercită influenţă asupra cursului de schimb a) Raportul dintre cererea şi oferta de valută de pe piaţă exercită influenţă asupra cursului valutar. Cererea de valută depinde de valoarea importurilor, de serviciile internaţionale necesare, de termenele de rambursare a creditelor, de nivelul dobânzilor şi de ieşirile de capitaluri. Oferta de valută este determinată de exportul de mărfuri, de încasările din servicii internaţionale, încasările din rambursări de credite şi dobânzi,

84

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

precum şi de intrările de capital. Unele influenţe ale factorilor care determină cererea şi oferta de valută se pot compensa între ele. De exemplu, influenţa ieşirilor de capital se atenuează prin majorarea exportului de mărfuri sau dezvoltarea serviciilor internaţionale. Creşterea importului de mărfuri se compensează cu influenţa intrărilor de capital. b) Extinderea sau restrângerea creditului neguvernamental în economie influenţează asupra cursului de schimb. Politica de creştere a creditului neguvernamental în economie implică creşterea masei monetare în circulaţie, care poate să determine deprecierea monedei ţării respective. Pe de altă parte, politica de credit stimulează creşterea cererii de bunuri şi servicii în cadrul economiei naţionale, din care o parte provine din import, contribuind la creşterea importurilor, la formarea unui deficit comercial, care va influenţa şi cursul de schimb al monedei. Politica de restrângere a creditului neguvernamental se reflectă în reducerea cererii de bunuri şi servicii în economie, implicit, şi a importurilor, la înregistrarea unui echilibru în contul curent şi la o influenţă pozitivă asupra cursului de schimb al monedei. Restrângerea creditului neguvernamental în economie, atrage reducerea masei monetare în circulaţie şi exercitarea pe această cale a unei influenţe asupra cursului de schimb. c) Creşterea deficitului bugetar necesită contractarea unor împrumuturi de către guvern pentru finanţare, care pot exercita influenţă asupra cursului de schimb al monedei. d) Politica de impozite exercită influenţă indirectă asupra cursului de schimb. În condiţiile unei politici care vizează creşterea impozitelor se poate manifesta tendinţa ca întreprinzătorii privaţi să-şi restrângă producţia, ceea ce determină creşterea importurilor de bunuri şi formarea unui deficit al balanţei comerciale, care va influenţa cursul de schimb al monedei. Politica de relaxare fiscală, contribuie la stimularea creşterii producţiei de către întreprinzătorii privaţi, la satisfacerea în mai mare măsură a cererii interne de bunuri din producţia internă, la reducerea importurilor şi la echilibrarea balanţei comerciale. e) Politica de creştere a cheltuielilor poate antrena creşterea cererii de bunuri şi servicii în economie, sporirea produsului intern brut. În 85

Relaţii valutar-financiare internaţionale

condiţiile în care cererea de bunuri şi servicii nu poate fi satisfăcută din producţia internă se importă mai multe bunuri, care vor accentua deficitul din balanţa comercială şi indirect se va reflecta asupra cursului de schimb. f) Investiţiile reprezintă un factor indirect de influenţă asupra cursului de schimb. În condiţiile în care cresc investiţiile în ramurile productive se creează capacităţi de producţie, care asigură creşterea producţiei interne de bunuri şi servicii, satisfacerea în proporţie mai mare a cererii interne din producţia internă, creşterea exporturilor, restrângerea importurilor, asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi o influenţă pozitivă asupra cursului de schimb al monedei. Datorită investiţiilor mai reduse în economia unei ţări se pot importa mai multe bunuri pentru a satisface cererea internă, se accentuează deficitul şi, implicit, va fi influenţat cursul de schimb. g) Impactul exercitat de productivitatea muncii asupra importului, exportului şi balanţei comerciale a unei ţări a fost abordat de Mihail Manoilescu în teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional. Din punct de vedere al structurii economice a unei ţări, Mihail Manoilescu a identificat următoarele situaţii:7 a) Ţări industriale (dezvoltate din punct de vedere economic) care exportau mărfuri industriale şi importau materii prime şi alimente la care productivitatea medie aferentă mărfurilor de export (pe) era mai mare decât productivitatea generală (pg) şi decât productivitatea muncii aferentă mărfurilor de import (pi). pe > pg > pi În condiţiile în care asemenea ţări schimbă un cuantum mediu al exportului contra unui cuantum mediu al importului înregistrează avantaje pozitive din schimburile comerciale internaţionale. În acelaşi timp, productivitatea medie aferentă mărfurilor de export contribuie la creşterea exporturilor, la echilibrarea balanţei comerciale şi la aprecierea monedei.

7

Mihail Manoilescu, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi schimbului internaţional, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p.311-321

86

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

b) Ţările agricole (respectiv ţările mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic) care exportau cereale, materii prime cu productivitate mai redusă şi importau produse industriale cu productivitate ridicată. pe < pg < pi Ţările din această categorie înregistrează dezavantaje din schimburile comerciale internaţionale deoarece pentru mărfurile industriale importate cedează mărfuri cu productivitate mai redusă. În condiţiile în care o ţară importă mărfuri industriale cu productivitate mai mare şi exportă materii prime se va confrunta cu un deficit al balanţei comerciale, care atrage deprecierea monedei; h) Măsurile de politică economică care vizează creşterea schimburilor comerciale internaţionale pot exercita influenţă şi asupra cursului de schimb; i) În perioada de avânt economic din cadrul ciclului economic, creşterea producţiei şi a exporturilor, se reflectă în aprecierea monedei. În perioadele de recesiune, scăderea producţiei, creşterea şomajului, care exercită influenţă asupra cererii de bunuri şi servicii, vor influenţa negativ asupra cursului de schimb al monedei; j) O influenţă asupra cursului de schimb exercită intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară, precum şi vânzările şi cumpărările de valută de către băncile comerciale; k) Cursul de schimb al monedei reflectă şi impactul exercitat de către estimările individuale şi aşteptările de la moneda unei ţări. 5.4. Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale

Efectele fluctuaţiei cursului de schimb depind de structura schimburilor comerciale, de prestările de servicii, de valuta în care sunt exprimate relaţiile economice internaţionale, de conjunctura de pe pieţele valutare, de situaţia economico-financiară a participanţilor la schimburile internaţionale. În perioada practicării cursurilor de schimb fixe, devalorizarea era expresia deciziei autorităţii monetare de diminuare a puterii de cumpărare a monedei în raport cu aurul şi alte valute (devalorizarea explicită), iar 87

Relaţii valutar-financiare internaţionale

revalorizarea reflecta creşterea puterii de cumpărare a monedei faţă de aur şi alte valute (revalorizare explicită). În condiţiile cursurilor flotante, devalorizarea are caracter implicit datorită reducerii puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă, fiind numită depreciere, iar revalorizarea implicită reflectă creşterea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, ceea ce înseamnă că moneda se apreciază. Deprecierea reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă şi se calculează în funcţie de noul (CV1) şi vechiul curs de schimb (CV0) al monedei faţă de o altă monedă. K dp 

CV1  CV0 CV0

Aprecierea sau revalorizarea implicită a valutei exprimă creşterea puterii de cumpărare faţă de alte valute şi se determină pe baza cursurilor de schimb de dinainte şi de după momentul producerii variaţiei cursului. K ap 

CV0  CV1 CV0

Deprecierea (devalorizarea implicită) monedei stimulează exporturile şi frânează importurile deoarece importatorii având nevoie de sume mai mari pentru a-şi procura mărfurile necesare îşi reduc cantităţile. Deprecierea îi avantajează pe debitori, care îşi achită datorii în monedă depreciată şi îi dezavantajează pe creditori. Aprecierea monedei îngrădeşte exporturile şi stimulează importurile unei ţări. Importurile sporesc ca urmare a efortului valutar mai redus pentru achitarea lor. Aprecierea monedei dezavantajează debitorii, care îşi achită datoriile în monedă mai puternică, iar creditorii sunt avantajaţi în urma încasării creanţelor în moneda respectivă. Teoria elasticităţii a susţinut că devalorizarea sau deprecierea monedei influenţează balanţa de plăţi prin preţurile bunurilor şi serviciilor. Efectele deprecierii monedei asupra echilibrului balanţei de plăţi externe

88

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

depind de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate exporturilor şi elasticitatea preţurilor bunurilor importate. Raportul dintre modificarea relativă a cantităţii de bunuri şi modificarea relativă a preţurilor reflectă fie o cerere relativ elastică la preţ (Ec  1), fie o cerere unitar elastică (Ec = 1), fie cerere relativ inelastică la preţ (Ec < 1). În condiţiile în care elasticitatea cererii pentru import şi export este mai mare decât unu, devalorizarea contribuie la îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi. În cazul în care suma elasticităţii cererii este real mai mică decât unu, devalorizarea influenţează negativ balanţa comercială. După teoria „absorbţiei”, devalorizarea poate să determine modificarea soldului balanţei comerciale prin efectele asupra venitului naţional (Y) şi asupra absorbţiei interne8. Teoria absorbţiei a considerat că devalorizarea are efecte pozitive asupra balanţei comerciale în cazul creşterii produsului naţional brut şi a scăderii absorbţiei interne. Devalorizarea poate să încurajeze utilizarea resurselor interne în vederea creşterii producţiei destinate exportului şi a producţiei necesare acoperirii cererii interne în vederea diminuării importurilor. În cazul în care efectele pozitive ale devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei de plăţi externe nu se manifestă imediat ci după o anumită perioadă de timp se reprezintă grafic prin „Curba în J”9(a se vedea figura 5.3). După devalorizare, importurile cresc datorită influenţei preţurilor de import deşi cantitatea nu se modifică. Pe măsură ce trece o anumită perioadă de timp de la momentul devalorizării, importurile scad, exporturile cresc şi se manifestă tendinţa de echilibru în balanţa comercială. Efectele pozitive ale devalorizării monedei asupra echilibrului balanţei comerciale se manifestă după o anumită perioadă de timp, în condiţiile creşterii competitivităţii mărfurilor, a extinderii relaţiilor 8

Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 178 9 Anne O. Krueger, Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996, p. 41

89

Relaţii valutar-financiare internaţionale

comerciale cu alţi parteneri, a dezvoltării capacităţilor de producţie pentru export şi a transferării ofertei de produse de pe o piaţă pe alta.

Fig. 5.3. Efectele devalorizării valutei sub forma curbei în „J”

Uneori, deprecierea unei monede nu stimulează în suficientă măsură exporturile şi nu descurajează importurile, manifestându-se efectul „pervers”10 sau un efect negativ, opus celui aşteptat. În măsura în care deprecierea monedei nu stimulează creşterea exporturilor şi nu restrânge şi descurajează importurile, care se menţin sau cresc, ţara se încadrează într-un „cerc vicios”(a se vedea figura 5.4). Dezechilibrele structurale din economie şi consumurile mai mari decât resursele contribuie la formarea cercului vicios dintre depreciere şi dezechilibrul balanţei de plăţi, care se propagă prin inflaţie. Profesorul Anghel Rugină consideră devalorizarea ca o sabie cu două tăişuri: „pe de o parte, se pare că ar ajuta momentan la creşterea exporturilor şi ar aduce valută, care ar îmbunătăţi situaţia balanţei de plăţi. În realitate însă, după un scurt timp, situaţia se inversează, şi un nou val de inflaţie opreşte creşterea exporturilor şi încurajează importurile, anulând orice avantaj şi, în plus, are ca o consecinţă deficite bugetare şi şomaj"11. 10 11

Lexique d’ Economie, Dalloz, Paris, 1991, p. 226- 227 Anghel Rugină, Un miracol economic în România este încă posibil!, Editura Porto Franco, Galaţi, 1992, p. 67

90

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

Fig. 5.4. Cercul vicios dintre deprecierea valutei şi deficitul balanţei de plăţi

Dacă aprecierea valutei determină o restrângere moderată a exporturilor şi menţinerea sau creşterea importurilor în limite controlabile, starea de echilibru a balanţei de plăţi se menţine şi ţara se încadrează într-un „cerc virtuos”(a se vedea figura 5.5).

Fig. 5.5. Cercul virtuos dintre aprecierea valutei şi balanţa de plăţi echilibrată

Deprecierea valutei exercită influenţă în direcţia restabilirii echilibrului extern dacă este însoţită de programe care vizează creşterea producţiei şi a exportului, stimularea intrărilor de capital străin, a investiţiilor, descurajarea importurilor şi consolidarea rezervelor valutare. 91

Relaţii valutar-financiare internaţionale

5.5. Riscul valutar şi măsuri de protecţie Riscul valutar reflectă probabilitatea de a se înregistra pierderi din contractele comerciale internaţionale sau din alte raporturi economice datorită modificării cursului de schimb al valutei în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă. Exportatorii sunt supuşi riscului valutar în cazul în care, la data încasării contravalorii mărfurilor, valuta de contract se depreciază faţă de momentul încheierii contractului comercial internaţional. La rândul lor, importatorii suportă efectele riscului valutar dacă valuta de contract se apreciază în perioada de la încheierea contractului şi până la scadenţă. Poziţia de schimb exprimă diferenţa între devizele primite şi de primit, pe de o parte, şi devizele care urmează să fie predate pentru acoperirea unor obligaţii de plată din relaţiile economice internaţionale, pe de altă parte. Poziţia de schimb poate fi lungă, dacă devizele primite şi de primit sunt mai mari decât devizele ce urmează să fie predate (R > D), scurtă în cazul în care devizele primite sunt mai mici decât devizele care urmează să fie predate (R < D) şi fermă dacă cele două mărimi sunt egale (R = D). Variaţia cursului valutei influenţează rezultatele financiare ale unui agent economic astfel12: Poziţia de schimb lungă scurtă fermă

Efecte financiare Apreciere Depreciere câştig pierdere pierdere câştig neutră neutră

Efectele riscului valutar pot fi prevenite sau atenuate prin aplicarea unor măsuri contractuale, care cuprind: alegerea valutei de contract, înscrierea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a preţurilor. Măsurile extracontractuale constau în contractarea unor 12

Christian et Mirelle Zambotta, Gestion financière, Finance de marché, Dunod, Paris, 1997, p. 86

92

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

credite paralele, recurgerea la operaţiuni la termen, hedging valutar şi operaţii de acoperire pe pieţele derivate. În momentul negocierii contractului, părţile analizează legislaţia valutară din ţările de origine, evoluţia pieţei valutare şi impactul previzibil al cursului valutei de contract. La încheierea contractului comercial internaţional, părţile pot acţiona pentru corelarea plăţilor pentru importuri cu momentul realizării încasărilor din exporturi, pentru includerea în contracte a clauzelor de consolidare valutară şi a unor marje de siguranţă în preţuri. A. Măsuri contractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar a) În contractele comerciale internaţionale încheiate până în anul 1971, s-a aplicat clauza aur, care însemna precizarea conţinutului în aur al monedei din momentul încheierii contractului şi a faptului că, în măsura în care se modifică conţinutul în aur al monedei, plata se efectua la noul raport de schimb rezultat din modificarea conţinutului în aur. Din momentul renunţării la definirea valorilor paritare ale monedelor în aur, clauza aur nu se mai aplică în contractele comerciale internaţionale; b) Clauza valutară constă în corelarea valutei de contract cu o valută mai stabilă şi agreată de părţile la contract. Contractul comercial internaţional menţionează cursul dintre cele două valute de la data încheierii şi prevede faptul că, în situaţia în care la scadenţă raportul de schimb dintre valute se modifică peste anumite limite, plata se realizează în funcţie de noul raport de schimb dintre valute. Variaţia cursului valutei de contract faţă de valuta de referinţă se reflectă cu ajutorul unui coeficient (K), care depinde de cursul valutar dintre cele două valute din momentul plăţii (CV1) şi de cursul de la data încheierii contractului (CV0). CV  CV0 CV1 K 1 ; K 1 CV0 CV0

93

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Suma de plată la scadenţă (S1) se determină pornind de la valoarea prevăzută la data încheierii contractului (S0) la care se aplică coeficientul fluctuaţiei cursului de schimb, astfel: S1  S 0  ( S 0  K ); S1  S 0 (1  k ) c) Clauza coşului valutar se deosebeşte prin faptul că valuta în care se exprimă contractul comercial internaţional se raportează la mai multe valute (coş valutar). Pe baza clauzei coşului valutar, abaterea cursurilor dintr-un coş este moderată datorită faptului că unele efecte negative la unele valute se compensează cu efecte pozitive la alte valute. Dacă valutele din coşul valutar deţin ponderi egale, coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de contract faţă de valutele din coş (K) depinde de cursurile valutei de plată faţă de valutele din coş din momentul scadenţei (c1, c1’, c1’’, c1’’’..., c1n), de cursurile valutei de contract faţă de valutele din coş de la data încheierii contractului (c0, c0’, c0’’, c0’’’..., c0n) şi de numărul valutelor din coş (n). K

c 1n  1  c 1 c 1, c 1,,   ,  ,,  ...  n   1 n c0 c0 c0 c0 

În cazul în care valutele din coşul valutar deţin ponderi diferite (p1, p2,...,pn), coeficientul de fluctuaţie a cursului valutei de contract faţă de valutele din coş se determină astfel:  c c, c,, cn  K   p1 1  p2 1,  p3 1,,  ...  pn 1n   1 c0 c0 c0   c0 d) Clauza Drepturilor Speciale de Tragere presupune raportarea valutei din contractul comercial internaţional la Drepturile Speciale de Tragere şi recalcularea drepturilor şi obligaţiilor contractuale în funcţie de evoluţia cursului de schimb de la scadenţa contractului faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului. e) Clauza de revizuire a preţurilor se înscrie în contractele comerciale internaţionale în vederea atenuării efectelor rezultate din modificarea preţurilor în perioada de la data încheierii contractului şi până la încasarea contravalorii mărfurilor contractate.

94

Cursul de schimb şi impactul său în relaţiile economice internaţionale

B. Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar În cazul în care în contractele comerciale internaţionale nu se înscriu clauze de protecţie, efectele negative ale riscului valutar se pot atenua prin aplicarea unor măsuri extracontractuale: • metoda creditelor paralele, conform căreia creditorul, a cărui creanţă la termen se exprimă într-o valută cu tendinţă de depreciere, se împrumută cu o sumă egală şi în aceeaşi valută pe care o utilizează în momentul respectiv. La data scadenţei creanţei comerciale, creditorul încasează suma în valută depreciată şi rambursează împrumutul; • acoperirea la termen presupune ca operatorul, care este supus riscului pierderii din cauza fluctuaţiei cursului de schimb al valutei în care se exprimă tranzacţia comercială, să iniţieze o operaţie de vânzare sau cumpărare pe piaţa valutară la termen; • efectele riscului valutar se mai pot atenua prin solicitarea amânării plăţii sumelor datorate sau solicitarea încasării sumelor în valută din exporturi şi alte operaţii cu anticipaţie; • riscul generat de majorarea preţurilor la produsele schimburilor economice internaţionale se gestionează prin preţuri, care includ rezerve. Întrebări de verificare 1. Cum se defineşte cursul de schimb al unei valute şi ce funcţii îndeplineşte el? 2. Ce forme îmbracă cursul valutei, în funcţie de locul de formare, mărime şi factori? 3. Ce efecte negative s-au manifestat în perioada aplicării cursurilor fixe? 4. Care sunt efectele pozitive şi negative ale cursurilor flotante? 5. Ce factori monetari şi de credit influenţează cursul de schimb? 6. Care sunt principalii factori economici şi financiari ce exercită influenţă asupra cursului de schimb? 7. Care este relaţia dintre balanţa de plăţi şi cursul de schimb? 8. Cum se calculează gradul de depreciere şi ce efecte generează asupra relaţiilor economice internaţionale?

95

Relaţii valutar-financiare internaţionale

9. Cum se calculează gradul de apreciere al unei monede şi ce efecte generează asupra relaţiilor economice internaţionale? 10. Ce reflectă curba în „J” din punct de vedere al impactului deprecierii valutei asupra balanţei de plăţi a unei ţări? 11. Prin ce se deosebeşte riscul valutar de alte riscuri din relaţiile economice internaţionale? 12. Care sunt principalele clauze de protecţie împotriva riscului valutar şi cum se aplică acestea? Bibliografie Paul Bran Michael Burda ş.a. Henry Bourguinat Silviu Cerna ş.a. Simona Gaftoniuc Costin. C. Kiriţescu Anne O. Krueger Paul Krugman, Maurice Obstfeld Minică Boajă Dan Octavian Paxino

Michel Rainelli Gheorghe Voinea

Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002 Finance Internationale, PUF, Paris, 1992 Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005 Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996 International Economics, Theory and Policy, Sixth Edition, Addison Wesley, 2003 Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Politica valutară şi managementul riscurilor în tranzacţiile internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Comerţul internaţional, Editura ARC, Bucureşti, 2004 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007

96

CAPITOLUL 6

PIEŢELE VALUTARE ŞI PIEŢELE INSTRUMENTELOR FINANCIARE DERIVATE PE VALUTE Termeni-cheie: piaţa valutară, intermediari pe piaţa valutară, cotaţie, operaţiuni la vedere, curs “spot”, operaţiuni la termen, curs la termen (forward), deport, report, arbitraj, speculaţie, swap, hedging, contract futures, bază, contract de opţiuni, opţiune CALL, opţiune PUT, preţ de exercitare, prima.

6.1. Sfera pieţelor valutare şi participanţii Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se confruntă cererea şi oferta de valută şi se stabileşte cursul de schimb. Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de schimb care sunt autorizate să vândă şi să cumpere valută în numele clienţilor sau pentru cont propriu. Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le realizează şi de localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe valutare funcţionează la Londra, New York, Tokyo, Frankfurt, Paris, Zurich. Pieţele valutare mijlocesc accesul persoanelor juridice şi fizice la valuta necesară schimburilor economice internaţionale, deplasării în străinătate, oferă deţinătorilor de valută cadrul de piaţă pentru a fi vândută, iar din confruntarea cererii şi a ofertei de valută rezultă cursul de schimb. 97

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Pe pieţele valutare participă băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, societăţile comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior1 (a se vedea figura 6.1). Banca centrală

Oferta de valută

Bănci comerciale

Banca centrală

Cererea de valută

Bănci comerciale

Societăţi comerciale

Societăţi Curs valutar Instituţii publice şi organizaţii

Instituţii publice şi organizaţii

Fig. 6.1. Participanţii pe piaţa valutară

Băncile comerciale intervin pe piaţa valutară sub forma vânzărilor şi cumpărărilor de valută în cont propriu sau în contul clienţilor, intermediază operaţiunile de transformare a valutelor, realizează operaţii de arbitraj şi speculative în vederea obţinerii unor câştiguri. Băncile comerciale pot îndeplini rolul de MARKET MAKER, de formator de piaţă şi de susţinere a lichidităţii pieţei valutare. Curtierii de schimb sunt intermediarii care centralizează ordinele de cumpărare şi vânzare, asigură executarea lor conform cerinţelor clienţilor şi furnizează informaţii asupra evoluţiei cursurilor de schimb. Primirea şi transmiterea ordinelor de vânzare şi cumpărare de valută, precum şi realizarea unor operaţii speculative reprezintă activitatea de Front-office din cadrul băncilor. Back office reflectă activităţile de realizare a contractelor negociate şi gestionarea rezultatelor schimbului de valută de către intermediarii pe piaţa valutară. Băncile centrale intervin pe piaţa valutară în vederea limitării fluctuaţiei cursului, a protejării monedei naţionale, precum şi pentru satisfacerea unor ordine ale clienţilor. Banca centrală reglementează organizarea pieţei valutare şi supraveghează funcţionarea acesteia. 1

Yves Simon, Techniques Financières Internationale, Economica, Paris, 1993, p. 10-12

98

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Societăţile comerciale care realizează importuri şi exporturi adresează ordine de cumpărare şi vânzare de valută prin intermediarii de pe piaţa valutară. Operaţiile de pe pieţele valutare au evoluat sub impactul unor factori, printre care:  extinderea relaţiilor internaţionale, care s-a reflectat în multiplicarea fluxurilor de valută şi în creşterea cerinţelor de conversie prin intermediul pieţelor valutare;  tendinţele de liberalizare a politicilor valutare, eliminarea restricţiilor valutare şi promovarea convertibilităţii;  generalizarea cursurilor flotante, care a determinat diversificarea operaţiunilor speculative şi recurgerea la tehnici specifice de prevenire sau atenuare a efectelor riscurilor din schimburile economice internaţionale;  amplificarea mişcărilor de capital a impulsionat operaţiile valutare provenite din plasamente, schimburi şi repatrierea capitalurilor;  perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a plăţilor internaţionale;  intervenţiile băncilor centrale sub forma vânzărilor şi a cumpărărilor de valută în vederea influenţării cursului de schimb;  îmbunătăţirea serviciilor bancare de gestionare a sumelor în valută ale clienţilor. 6.2. Operaţiile pe pieţele valutare

Pe pieţele valutare se efectuează operaţii la vedere, operaţii la termen, operaţiuni de arbitraj valutar, operaţiuni speculative şi operaţii speciale de acoperire la termen (hedging valutar). a) Operaţiile la vedere (operaţii pe piaţa la vedere sau pe piaţa spot) constau în cumpărarea sau vânzarea de sume în valută cu cedarea imediată sau la cel mult 48 ore. Cursul la care se realizează operaţiile la vedere este expresia raportului dintre ordinele de cumpărare şi de vânzare de valută adresate de participanţii pe piaţa valutară. În cazul în care sporesc ordinele de cumpărare se majorează cursul valutei, iar dacă ordinele de vânzare sunt mai mari decât cele de cumpărare scade cursul 99

Relaţii valutar-financiare internaţionale

valutei. Raportul de schimb la vedere al valutei este determinat şi de alte operaţii ce se efectuează pe piaţa valutară. Cursul valutei se formează şi sub influenţa operaţiilor de pe alte pieţe valutare. Cursul de pe piaţa la vedere rezultă din confruntarea cererii şi a ofertei de valută în fiecare moment, precum şi din operaţiile de pe alte pieţe valutare. Tranzacţiile la vedere cu valută se realizează la cursul „Spot”. Pe piaţa valutară la vedere se stabilesc cursuri pentru operaţiile de cumpărare şi cursuri pentru operaţiile de vânzare. Diferenţa între cursul de vânzare şi cursul de cumpărare al unei valute pe piaţa la vedere este cunoscută sub denumirea de Spread. Spread = (curs de vânzare – curs de cumpărare)/ curs de vânzare x 100 b) Operaţiile la termen (operaţii pe piaţa la termen, Forward Market) reflectă tranzacţiile de cumpărare sau vânzare de valută ce se realizează pe baza predării sumelor la un termen viitor şi la un curs determinat. În general, cursul la termen ar trebui să fie mai mare decât cursul la vedere (CVT > CVS) deoarece la cursul la vedere se adaugă dobânda la valută pentru un termen. Cursul la termen al unei valute este mai bun decât cursul la vedere plus dobânda, în cazul în care se prevede o apreciere a monedei respective. Diferenţa dintre cursul la termen şi cursul la vedere plus dobânda la o valută este cunoscută sub denumirea de „Agio”. În situaţia în care se întrevede o depreciere a valutei, cursul la termen poate fi mai slab decât cursul la vedere şi dobânda, diferenţa fiind numită „Disagio valutar” sau se apreciază că valuta cotează disagio la termen. Diferenţialul valutar reflectă diferenţele între cursurile la termen şi cursurile la vedere ale monedelor pe pieţele valutare. Cursul operaţiilor la termen de pe piaţa valutară depinde de cursul „Spot” (CVS), de diferenţa de dobândă la valute (ΔDb) şi de termenul de negociere (T, exprimat în zile sau luni) a tranzacţiei valutare. CVS  Db  T CVT ( Fwd )  360(12)  100

100

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Cotarea report şi deport

În cazul în care cursul monedei străine exprimat în monedă naţională este mai ridicat la termen decât cursul la vedere se înregistrează un Report sau se apreciază că moneda străină cotează Premium. Reportul unei valute reflectă dobânda mai mică de pe piaţa valutară din ţara emitentă a monedei străine faţă de dobânda de pe piaţa monetară naţională. Curs la termen (CT) = Curs la vedere (CS) + Report (R) CT = CS + R R = CT – CS

Dacă cursul la termen al monedei străine în raport cu moneda naţională este mai scăzut decât cursul la vedere se înregistrează un Deport sau moneda străină cotează Discont. Deportul unei valute exprimă diferenţa de dobândă în plus pe piaţa valutară a valutei respective faţă de dobânda de pe piaţa monetară naţională. Curs la termen (CT)= Curs la vedere (CS)- Deport (D) CT= CS- D D = CS – CT

Reportul şi deportul valutelor exprimat în procente pe an se calculează astfel: R( D) 360(12)  100  Cs T Pe piaţa valutară la termen, valutele cotează la termen de 1 lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni şi 1 an. Cotaţiile monedelor la termen se reflectă şi prin intermediul punctelor swap înregistrate faţă de o anumită perioadă. Cursul la termen se poate menţiona direct sau prin punctele swap (de report sau deport).

101

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Tranzacţiile la termen cu valută pe piaţă influenţează operaţiile din comerţul internaţional astfel2: Curs la termen > Curs la termen < Curs la vedere

Curs la vedere

Importatorii care plătesc în valută

Pierdere

Câştig

Exportatorii care încasează sume în valută

Câştig

Pierdere

Importatorii, care urmează să plătească sume în valută, sunt avantajaţi dacă cursul la termen va fi mai mic decât cursul la vedere şi înregistrează pierderi, dacă moneda cotează mai bine la termen decât la vedere. Exportatorii, care urmează să încaseze sume în valută din contractele comerciale internaţionale, înregistrează diferenţe favorabile dacă cursul la termen este mai bun decât cel la vedere şi pierderi în situaţia în care moneda cotează mai slab la termen decât la vedere. c) Operaţiile de arbitraj valutar Arbitrajul valutar reprezintă o operaţie care constă în vânzarea şi cumpărarea de valută, uneori simultan pe pieţele valutare, în vederea protejării împotriva fluctuaţiei cursurilor valutare, precum şi pentru a beneficia de diferenţele de curs. Operaţiile de arbitraj valutar asigură câştiguri din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe o piaţă la două momente diferite, din diferenţele de curs la aceeaşi valută pe două pieţe diferite şi din diferenţele de curs între două valute şi două pieţe. Termenul de arbitraj3 reflectă operaţiunea prin care se obţine profit din cumpărarea acţiunilor, monedelor şi mărfurilor la un preţ de pe o piaţă şi vânzarea simultană a activelor respective pe altă piaţă la un preţ mai ridicat. Una din trăsăturile care individualizează arbitrajul o constituie atenuarea diferenţelor de preţ între diferite pieţe. 2 3

Phillippe d’Arvisent, Thierry Schowb, op. cit., p. 61 Thomas P. Fitch, Dictionary of Banking Terms Barron’s, Educational Series, USA, 2000, p. 23

102

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

O a doua trăsătură a arbitrajului o constituie obţinerea unui câştig de către cel care realizează tranzacţiile de cumpărare şi vânzare a activelor pe diferite pieţe cu un risc minim. Arbitrajul valutar poate fi direct, la termen şi combinat cu arbitrajul dobânzilor. Arbitrajul valutar direct constă în vânzarea unei sume în valută pe piaţa pe care cotează mai bine şi cumpărarea în acelaşi timp a unei sume în aceeaşi valută pe piaţa pe care cotează mai slab. Arbitrajul valutar la termen se deosebeşte în funcţie de pieţele pe care se realizează tranzacţiile cu valută de către bănci. Arbitrajul la termen pe o singură piaţă urmăreşte obţinerea unui câştig din diferenţa de curs a valutei pe aceeaşi piaţă la momente diferite. Arbitrajul la termen pe două pieţe urmăreşte valorificarea diferenţelor la cursul la termen al unei valute de pe două pieţe. Arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobânzilor presupune să se compare diferenţele de curs valutar cu diferenţele de dobândă la un plasament egal de capital pe cele două pieţe. Operaţiunea de arbitraj valutar devine avantajoasă în măsura în care diferenţa de curs valutar este mai mare decât diferenţa de dobândă. Arbitrajul valutar realizat de către bănci contribuie la echilibrarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţă, la exercitarea unei influenţe asupra cursului valutar, la protejarea sumelor în valută deţinute de clienţi la bănci şi la obţinerea unor câştiguri din diferenţele de curs. d) Operaţiile speculative pe pieţele valutare

Speculaţia valutară reprezintă intervenţia unui operator pe piaţa valutară în vederea realizării unui câştig din diferenţele de curs ale valutelor ca urmare a asumării riscului ce se manifestă în evoluţia cursului de schimb. Termenul de speculaţie exprimă operaţia de cumpărare a unui activ în vederea vânzării într-un timp scurt sau a vânzării în vederea cumpărării unei valute şi a obţinerii un câştig rapid4. Spre deosebire de importatori şi exportatori, care cumpără şi vând valuta pe piaţă în scopuri 4

Tim Hindle, Finance, Ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. 71

103

Relaţii valutar-financiare internaţionale

comerciale, speculatorii urmăresc să obţină profit exclusiv din cumpărarea şi revânzarea monedelor pe piaţă valutară. Trăsătura fundamentală a operaţiilor speculative pe piaţa valutară o constituie obţinerea câştigului din cumpărarea şi vânzarea sumelor în valută prin asumarea riscului. Speculaţia activă la vedere pe piaţa valutară se practică în cazul în care valuta „x” se află în depreciere. Operatorul împrumută o sumă în valuta „x” pentru o anumită scadenţă. Suma împrumutată în valuta „x” o foloseşte pentru cumpărarea unei sume echivalente în valuta „y”, care este mai stabilă. La termenul de rambursare a împrumutului în valuta „x”, operatorul vinde suma în valuta „y” pentru care obţine o sumă mai mare în valuta „x”, rambursează împrumutul şi înregistrează un câştig din diferenţa respectivă. Speculaţia activă la termen se realizează pentru a beneficia de diferenţele dintre cursul la termen şi cursul la vedere pe piaţa valutară. Dacă se estimează faptul că, la un anumit termen, cursul valutei „x” faţă de valuta „y” va fi mai bun decât cursul la vedere, operatorul cumpără o sumă în valuta „x” la termen în schimbul unei sume în valuta „y”. La termen, operatorul vinde suma în valuta „x” pentru care obţine o sumă mai mare în valuta „y”. Speculaţia pasivă la vedere sau la termen se practică pe pieţele valutare în vederea prevenirii şi gestionării efectelor negative ale riscului valutar. În cazul în care un exportator are de încasat, peste 3 luni, o sumă în valuta „x” şi se estimează o depreciere, acesta vinde la termen suma în valuta „x”. La scadenţă, exportatorul încasează o sumă mai mare în valuta „y” în schimbul sumei în valuta „x”. Dacă un importator are de achitat o sumă în valuta „x” peste 3 luni şi se estimează o apreciere, acesta cumpără la termen suma în valuta „x” pentru care plăteşte o sumă în valuta „y” la un curs mai avantajos. e) Operaţiile Swap reprezintă îmbinarea a două operaţiuni valutare simultane şi opuse, una de vânzare de valută şi alta de cumpărare la scadenţe diferite. f) Operaţii speciale de acoperire la termen – hedging valutar Operaţiile speciale de acoperire la termen pe piaţa valutară sunt cunoscute şi sub denumirea de hedging valutar. Exportatorul, care

104

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

estimează că valuta în care se exprimă creanţele din contractul comercial internaţional îşi va modifica puterea de cumpărare, încheie o tranzacţie cu o bancă comercială prin care cumpără la termen o sumă într-o altă valută decât aceea în care se exprimă contractul comercial, dar egală cu valoarea acestuia. Prin operaţiunea specială de acoperire la termen, exportatorul are certitudinea că suma în valută pe care o va încasa de la importator după primirea şi recepţionarea mărfurilor este egală cu suma necesară achitării obligaţiei valutare contractate la termen. Intervenţia Băncii Centrale pe piaţa valutară

Banca centrală intervine pe piaţa valutară, fie sub forma cumpărărilor sau a vânzărilor de valută în vederea protejării monedei naţionale, fie pentru executarea unor ordine ale administraţiei centrale, ale băncilor centrale străine sau ale organismelor financiare internaţionale. Banca centrală poate să influenţeaze şi indirect operaţiile de pe piaţa valutară prin intermediul taxei oficiale a scontului (a ratei dobânzii de referinţă), care are efecte asupra intrărilor şi ieşirilor de valută. În cazul în care banca centrală completează oferta de valută insuficientă sau influenţează cererea, realizează o intervenţie directă. Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se poate produce la orice curs şi în orice moment sau poate fi limitată la o anumită perioadă de timp sau la un anumit nivel de curs. Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se realizează pe seama rezervelor valutare, a operaţiilor SWAP şi a împrumuturilor pe termen scurt de la alte bănci centrale. Operaţiile SWAP realizate de băncile centrale reprezintă înţelegeri între acestea sau între bănci centrale şi Banca Reglementelor Internaţionale prin care părţile se angajează ca în anumite situaţii să împrumute o sumă în moneda naţională, pe termen scurt, pentru intervenţii pe piaţa valutară. 6.3. Pieţele contractelor futures pe valute

Pieţele contractelor futures şi pieţele contractelor de opţiuni pe valute sunt cunoscute sub denumirea de pieţe derivate deoarece produsele 105

Relaţii valutar-financiare internaţionale

(contractele) au o valoare dependentă de fluctuaţiile cursului activelor pe pieţele la vedere şi la termen. Dezvoltarea schimburilor comerciale, instabilitatea cursurilor valutare, nevoile de valută, perfecţionarea tehnicilor de negociere de pe pieţele valutare, amplificarea riscului valutar au determinat apariţia şi evoluţia operaţiilor pe pieţele instrumentelor derivate. Pieţele instrumentelor financiare derivate s-au creat pornind de la practica de pe pieţele de mărfuri, care asigurau protecţia împotriva variaţiei preţurilor. Pieţele contractelor futures şi pieţele contractelor de opţiuni pe valute au diversificat accesul la surse de finanţare, au oferit mecanisme de protecţie împotriva riscului valutar şi de transfer a riscului şi obţinerea unor câştiguri din intervenţiile realizate pe aceste pieţe. „Contractele futures” au fost lansate în anul 19725 în cadrul departamentului „International Money Market” (IMM) din cadrul pieţei Chicago Mercantile Exchange (CME). Contractele futures pe valute se mai negociază pe următoarele pieţe: Philadelphia Board of Trade (PBOT), London International Financial Exchange (LIFFE), New York Futures Exchange (NYFE), Tokyo International Financial Exchange (TIFE), Singapore International Monetary Exchange (SIMEX), Sidney Future Exchange (SFE), precum şi pe pieţele financiare din Elveţia, Germania, Franţa, Australia, Italia, Danemarca, Canada, Suedia, Olanda, Luxemburg, Belgia, Spania şi Portugalia. a) Participanţii pe pieţele futures pe valute Pe pieţele contractelor futures pe valute participă: băncile şi instituţiile care utilizează contractele „futures” în operaţiunile lor; firmele de curtaj care acţionează în numele clienţilor; brokerii care participă în nume propriu sau pentru clienţi; cumpărătorii şi vânzătorii de contracte „futures”; speculatorii care operează cu orizonturi apropiate şi termene scurte.

5

Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couverture, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 83

106

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Fig. 6.2. Participanţii pe piaţa contractelor futures pe valute

Pieţele contractelor futures pe valute se deosebesc de pieţele la termen prin trăsăturile reprezentate de mărimea contractului, localizare, curs şi garanţii. Diferenţele între pieţele futures pe valute şi pieţele la termen Trăsături

Pieţele futures pe valute

Pieţele la termen

Mărimea contractului

Standardizată

Negociere

Scadenţa

Standardizată

Negociere

Localizare

Piaţă

Relaţii directe

Preţ (curs)

Stabilit pe piaţă

Cotaţie

Garanţii

Depozit de garanţie

 --

Vezi: Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couverture. Vuibert Gestion, Paris 1995, p.97 Pieţele futures pe valute se individualizează prin faptul că mărimea contractelor şi scadenţele sunt standardizate. Pe pieţele la termen sumele şi scadenţele se negociază de părţile respective. În vederea participării pe piaţa contractelor futures pe valute operatorii depun o garanţie iniţială, care depinde de valoarea contractului, 107

Relaţii valutar-financiare internaţionale

de variabilitatea valutei, precum şi garanţii suplimentare, în funcţie de evoluţia cursurilor valutelor. Părţile la contractele futures pe valute îşi închid poziţiile iniţiale până la scadenţa contractului prin poziţii inverse. Cumpărătorii de contracte futures pe valute de pe această piaţă le revând, iar vânzătorii de contracte futures răscumpără valoarea acestora. b) Trăsăturile contractelor futures pe valute Contractele futures pe valute exprimă întelegeri scrise între două părţi, de a preda sau de a primi o anumită sumă într-o valută la o dată menţionată şi la un preţ stabilit (preţ futures) în momentul încheierii şi se caracterizează prin: a) au o mărime standardizată (lire sterline 62.500, dolari canadieni 100.000, etc); b) Pe pieţele contractelor futures pe valute se negociază şi se încheie contracte la scadenţe fixe: martie, iunie, septembrie, decembrie, pentru durate de doi ani, ceea ce înseamnă cotaţii la opt termene; c) Valutele care se negociază pe pieţele contractelor la termen sunt dolarul SUA, euro, yenul japonez, lira sterlină, francul elveţian, dolarul canadian şi dolarul australian; d) Fluctuaţia minimă a valorii contractului futures este cuprinsă între 10-12,5 dolari americani pe contract; e) Livrările efective de valută la contractele futures sunt reduse deoarece poziţiile deţinute de cumpărători/vânzători se închid, până la scadenţă, printr-o poziţie inversă în vederea evitării riscului valutar şi a obţinerii unui câştig. Cursul valutelor din contractele futures pe valute se formează în corelaţie cu raportul de schimb de pe piaţa valutară la vedere. Diferenţa dintre cursul valutar „Spot” şi cursul de pe piaţa futures este cunoscută sub denumirea de „bază”. Baza = Cursul spot - Cursul „futures”

În cazul în care, cursul de pe piaţa la vedere este mai mare decât cursul de pe piaţa futures pe valute, baza are o valoare pozitivă. Diferenţa dintre cursul de pe piaţa la vedere şi cursul de pe piaţa futures (baza) tinde către zero pe măsură ce se apropie scadenţa contractului futures (a se vedea figura 6.3.). 108

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Fig. 6.3. Evoluţia cursului futures faţă de cursul spot

Baza de echilibru (BE) depinde de cursul de pe piaţa valutară la vedere (CV), de dobânda de pe piaţa eurodolarilor (IUSD), de dobânda de pe pieţele valutelor (IV) şi de perioada de timp (T). T BE  CV ( I USD  I V ) 360 Contractele futures pe valute se deosebesc prin anumite trăsături de contractele forward aşa după cum se observă din tabelul 4. Tabelul 4: Diferenţe între contractele futures pe valute şi contractele forward: Contract futures

Contract forward

Contracte standardizate cu privire la Contracte negociate de părţi cu privire mărimea activelor monetare şi scadenţă la mărimea şi data livrării activelor monetare Contract standard pentru fiecare partidă Contract privat încheiat între două şi camera de compensaţie părţi: cumpărător şi vânzător Posibilitatea de a negocia o poziţie Dificultate în a adopta o poziţie inversă inversă la scadenţă şi lichiditate mai la scadenţă pentru soldarea contului şi bună lichiditate redusă Contractele sunt valorizate la preţul din Profitul sau pierderea unei poziţii se fiecare zi, ce reflectă un câştig sau o realizează la data livrării activelor pierdere monetare Marja poate fi menţinută pentru a Marja se fixează în prima zi a reflecta mişcarea preţului activelor tranzacţiei monetare

109

Relaţii valutar-financiare internaţionale

c) Operaţiile pe pieţele contractelor futures pe valute

Participanţii pe pieţele contractelor futures pe valute adresează ordine de cumpărare sau de vânzare de valută la anumite termene, prin intermediul brokerilor sau curtierilor agreaţi de organismele de supraveghere a burselor. Brokerii sau curtierii negociază tranzacţiile de vânzare sau cumpărare a contractelor futures pe valute în numele clienţilor, conform ordinelor primite. La scadenţă, se determină efectele operaţiunilor de cumpărare sau vânzare a contractelor futures pe piaţă şi se reglează diferenţele prin intermediul camerelor de compensaţie. Floor traders reprezintă bănci şi instituţii, care intervin pe piaţă în cont propriu şi în scop speculativ. Floor brokers sunt firmele de curtaj, care acţionează în numele şi contul clienţilor şi primesc un comision. Brokers-traders acţionează atât în nume şi cont propriu cât şi în numele şi contul clienţilor. Ordinele de cumpărare sau de vânzare de contracte pe pieţele futures pe valute se pot formula în două variante: • ordine la curs limită (limit order), conform cărora clientul îi menţionează brokerului un curs la care va executa operaţia, dacă se înregistrează un anumit nivel pe piaţă; • ordine la preţul pieţei (market order). Cotaţiile contractelor de pe pieţele futures pe valute se realizează prin licitaţii din care rezultă cursurile de deschidere, cursurile cele mai ridicate, cursurile cele mai scăzute şi cursurile de închidere. Diferenţa din revânzarea contractului futures la scadenţă la un anumit curs (Δc) se poate determina altfel: • pornind de la numărul de contracte (n), ţinând seama de preţul contractului futures în momentul lichidării lui (Pf1), contractului futures în momentul încheierii (Pf0) şi de valoarea standardizată a contractului în valuta respectivă (Vs), ∆c = n×Vs× (Pf1- Pf0) • dacă se ţine seama de numărul de contracte (n), de punctele care reflectă diferenţele de curs (p), de limita minimă a fluctuaţiei valorii contractului în valuta respectivă (fm): c n p fm 110

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

În fiecare zi, pe piaţa contractelor futures se realizează o marcare la piaţă a contractelor futures, în funcţie de preţul înregistrat la sfârşitul zilei de tranzacţionare, prin care se asigură obţinerea unui câştig sau se înregistrează pierdere de către vânzătorii sau cumpărătorii contractelor de această natură. Acoperirea riscului valutar al unui exportator pe piaţa contractelor futures pe valute

Număr contracte futures vândute (n):

n

Valoarea contractului de exp ort (Vce) Valoarea s tan dardizată a contractului futures (Vs)

n

Vce Vs

 Exportatorul vinde un număr (n) de contracte futures pe valută la o scadenţă standardizată şi la un curs futures (Pf0);  La scadenţa creanţei comerciale, exportatorul îşi inversează poziţia

iniţială de vânzător, respectiv cumpără n contracte futures pe valuta respectivă la aceeaşi scadenţă şi la un curs futures (Pf1). Din această participare pe piaţa contractelor futures, exportatorul înregistrează o diferenţă (Df ). Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1) În măsura în care exportatorul încasează, la data scadenţei creanţei comerciale, suma în valută de la importator şi o vinde pe piaţa la vedere poate să rezulte o altă diferenţă de pe această piaţă (Ds). Ds = Vc(Cs1 – Cs0), unde: Vc – valoarea creanţei comerciale din contract; Cs1- cursul la vedere (spot) la momentul scadenţei creanţei comerciale; Cs0- cursul la vedere (spot) la data încheierii contractului comercial. Participarea exportatorului pe piaţa contractelor futures pe valute îi asigură o diferenţă totală (Dt), care reflectă diferenţele de la contractele futures (Df) şi diferenţele de curs de pe piaţa la vedere (Ds). Dt = Df ± Ds

111

Relaţii valutar-financiare internaţionale

După cum se poate constata, exportatorii care vând contracte futures pe valute ce reprezintă creanţe din export se pot proteja de modificarea cursului de schimb al valutei până la scadenţa contractului. Acoperirea riscului valutar al unui importator pe piaţa contractelor futures pe valute Număr contracte futures cumpărate (n)

Vc Vs  Importatorul cumpără un număr (n) de contracte futures în valută la o scadenţă standardizată şi la un curs futures (Pf0);  La data plăţii mărfurilor, importatorul îşi închide poziţia futures iniţială, prin vânzarea a (n) contracte futures pe valuta respectivă, la aceeaşi scadenţă, la un preţ futures (Pf1), obţinând o diferenţă (Df) calculată astfel: Df = n x Vs x (Pf0 – Pf1) În acelaşi timp, cumpără la vedere suma în valută în vederea achitării datoriei comerciale. Ds = Vc (CS1 – Cs0), unde: Vc – valoarea datoriei comerciale; Cs1- cursul la vedere (spot) la momentul scadenţei datoriei comerciale; Cs0- cursul la vedere (spot) la data încheierii contractului comercial. Intervenţia importatorului pe piaţa contractelor futures pe valută îi asigură o diferenţă care să compenseze eventuala diferenţă de curs pe care o înregistrează la cumpărarea valutei de pe piaţa la vedere. Dt = Df ± Ds Importatorii care cumpără contracte futures pe valute pot obţine diferenţe favorabile, care să le compenseze eventualele pierderi de pe pieţele la vedere sau la termen. n

112

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

6.4. Pieţele contractelor de opţiuni pe valute a) Sferă, forme, participanţi pe pieţele contractelor de opţiuni pe valute

Pieţele contractelor de opţiuni pe valute realizează operaţii importante pentru derularea schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale. Pieţe ale opţiunilor de valute funcţionează în SUA, Japonia, Marea Britanie, Singapore, Elveţia, Germania, Franţa, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg, Italia, Spania, Olanda, Portugalia. Pieţele contractelor de opţiuni pe valute sunt formate din următoarele componente6: • piaţa „en detail” la care participă clienţii, care cumpără sau vând contracte de opţiuni pentru a se proteja de efectele riscurilor din relaţiile economice internaţionale; • piaţa „en gross” la care acţionează băncile comerciale şi băncile de investiţii, care urmăresc întărirea poziţiilor clienţilor şi preluarea unor poziţii speculative; Contractele pe opţiuni de valute se deosebesc după modul de negociere astfel:  contracte de opţiuni negociate pe pieţele interbancare, care se deosebesc prin faptul că se schimbă pe bază de înţelegere între bănci şi întreprinderi; • contracte de opţiuni standardizate, care se negociază pe pieţele opţiunilor şi diferenţele se decontează prin camerele de compensaţie. Opţiunile europene se pot exercita la scadenţă, iar opţiunile americane asigură dreptul de exercitare pe durata valabilităţii contractului. Pe pieţele contractelor de opţiuni pe valute participă exportatori, importatori, investitori, arbitragişti, bănci şi speculatori. Pieţele opţiunilor pe valute reflectă tranzacţiile de vânzare şi cumpărare a contractelor standardizate dintre diferiţi participanţi.

6

Josette Peyrard, Les marchés de changes, Operations et couvertoure, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 102

113

Relaţii valutar-financiare internaţionale

b) Trăsăturile contractelor de opţiuni pe valute7 Contractul de opţiuni pe valute exprimă un raport între două părţi prin care se asigură dreptul de cumpărare sau de vânzare a unei sume în valute la un preţ determinat, precum şi de renunţare la o anumită scadenţă.  cumpărătorul unui contract de opţiuni dobândeşte dreptul de a cumpăra (opţiunea call) sau de a vinde (opţiunea put) suma în valută la scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă (opţiuni americane) la un anumit curs, precum şi dreptul de a renunţa la tranzacţie;  vânzătorul unei opţiuni are obligaţia să vândă (în cazul opţiunii call) sau să cumpere (în cazul opţiunii put) suma în valută la scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă (opţiuni americane) la un anumit curs;  valoarea contractului de opţiuni diferă în funcţie de pieţele pe care se negociază opţiunile pe valute;  valutele ce se vând sau cumpără pe pieţele opţiunilor sunt reprezentate de monedele ce se negociază pe pieţele valutare la vedere şi la termen;  preţul de exercitare sau cursul la care se vând sau cumpără valutele se stabileşte de cele două părţi ale contractului de opţiune;  preţul opţiunii denumit „primă” reprezintă suma ce se plăteşte de cumpărătorul opţiunii vânzătorului pentru a compensa o parte din risc;  durata unei opţiuni este limitată prin contract, valutele fiind cotate după data exerciţiului;  opţiunile pot fi revândute sau răscumpărate şi astfel părţile la contract se pot elibera de obligaţii sau pot pierde drepturile din contract. Opţiunea de cumpărare – CALL asigură dreptul cumpărătorului să-şi exercite opţiunea la scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă

7

Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Economica, Paris, 1993, p. 57

114

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

(opţiuni americane), respectiv să primească o sumă în valută la un curs determinat sau să renunţe la cumpărarea sumei respective. Opţiunea de vânzare – PUT oferă cumpărătorului dreptul de a vinde o sumă în valută la o anumită scadenţă (opţiuni europene) sau până la scadenţă (opţiuni americane) la un curs determinat sau să renunţe la vânzarea sumei din contract. Cumpărătorul unei opţiuni CALL dobândeşte dreptul (nu şi obligaţia) de a cumpăra o anumită sumă în valuta A contra unei sume în valuta B în schimbul unei prime sau de a renunţa la opţiunea de cumpărare.

Cumpărător CALL poziţie long

PRIMA

Vânzător CALL poziţie short

exercită opţiunea la scadenţă (sau până la scadentă) ori renunţă

Vânzarea unei opţiuni de cumpărare CALL obligă vânzătorul să predea suma în valută la scadenţa prevăzută şi la cursul stabilit prin contractul de opţiune. Vânzător CALL

PRIMA

Cumpărător CALL

Cedează suma în valută din contract

Cumpărarea unei opţiuni PUT îi dă cumpărătorului dreptul să vândă suma în valuta A în schimbul unei sume în valuta B la cursul din contract sau să renunţe la vânzare, la o anumită scadenţă, sau până la scadenţă.

115

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cumpărător PUT poziţie long

PRIMA

Vânzător PUT poziţie short

Exercită opţiunea sau renunţă

Vânzarea unei opţiuni PUT presupune ca vânzătorul să primească suma în valuta din contract la cursul stabilit, la o anumită scadenţă sau până la scadenţă. PRIMA

Vânzător PUT

Cumpărător PUT Primeşte suma în valută

Prima care se plăteşte la contractele de opţiuni pe valute este formată din valoarea propiu-zisă a unei opţiuni pe valute şi valoarea perioadei. Valoarea propiu-zisă (sau valoarea intrinsecă) a unei opţiuni pe valute reflectă câştigul care se poate obţine dacă opţiunea se exercită imediat. Valoarea propriu-zisă (intrinsecă, Via) a unei opţiuni de cumpărare americane pe valută rezultă ca diferenţă între cursul valutei la vedere (CVs) şi preţul de exercitare (PE) din contract, deoarece opţiunea se poate exercita în orice moment până la scadenţă.

Via = CVs - PE Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de cumpărare europene pe valută (Vie) este egală cu diferenţa între cursul valutei la termen (CVt) şi preţul de exercitare din contract datorită faptului că opţiunea se exercită la scadenţă. Vie = CVt - PE

116

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de vânzare americane pe valută se determină prin diferenţa dintre preţul de exercitare din contract şi cursul valutei la vedere. Via = PE - CVs Valoarea propriu-zisă (intrinsecă) a unei opţiuni de vânzare europene reflectă diferenţa dintre preţul de exercitare din contract şi cursul valutei la termen. Vie = PE - CVt Valoarea perioadei, care reflectă diferenţa dintre preţul opţiunii (primă) şi valoarea intrinsecă, depinde de următorii factori: durata rămasă până la scadenţă (deoarece, pe măsura apropierii de termen, valoarea perioadei se diminuează), de diferenţele între ratele de dobândă la valute şi de volatilitatea cursului valutei. Diferenţele între preţul de exercitare al opţiunii pe valută şi cursul de schimb de pe piaţa la vedere se reflectă astfel: a) Opţiuni In the Money (în bani): - cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL) realizează câştig (C) în cazul în care preţul de exercitare este mai mic decât cursul de pe piaţa la vedere (PECVs) C= PE – CVs b) Opţiuni Out of the Money ( fără bani): - cumpărătorul opţiunii de cumpărare (CALL) înregistrează pierdere (Pi) în cazul în care preţul de exercitare (PE) este mai mare decât cursul de pe piaţa la vedere (PE>CVs) Pi = PE – CVs - cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) poate înregistra pierdere dacă preţul de exercitare este mai mic decât cursul de pe piaţa la vedere (PEPE+p)

Cursul la vedere

Fig. 6.4. Contractarea unei opţiuni de cumpărare pe valută

Cumpărătorul unei opţiuni CALL îşi asumă un risc de pierdere care se limitează la primă, dar poate obţine câştig, dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic. Câştig = Curs la vedere – (Preţ de exercitare + Prima) Vânzarea unei opţiuni de cumpărare poate să asigure vânzătorului un câştig limitat la valoarea primei sau o pierdere, în funcţie de evoluţia cursului de schimb al valutei din contractul de opţiune.

118

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Cursul la vedere

Fig. 6.5. Vânzarea unei opţiuni de cumpărare pe valută

Vânzătorul unei opţiuni de cumpărare pe valută poate să înregistreze pierdere dacă cursul la vedere al valutei din contractul de opţiuni depăşeşte punctul critic. Cumpărarea unei opţiuni de vânzare pe valută poate să asigure câştig în cazul în care cursul de pe piaţa la vedere este mai mic decât preţul de exercitare minus prima la valuta din contractul de opţiuni (CVs < PE -p).

la vedere

Punct critic

Fig. 6.6. Cumpărarea unei opţiuni „PUT” pe valută

Câştig = Preţ de exercitare– (Curs la vedere + Prima) Cumpărătorul opţiunii „PUT” riscă să piardă prima pe care o plăteşte vânzătorului, dar poate să câştige dacă cursul valutei depăşeşte punctul critic.

119

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Vânzarea unei opţiuni „PUT” permite obţinerea unui câştig limitat la primă sau asumarea unui risc de pierdere, în funcţie de evoluţia cursului valutei din contractul de opţiune.

la vedere Punct critic

Fig. 6.7. Vânzarea unei opţiuni „PUT” pe valută

Pierderea care se poate înregistra de către vânzătorul unei opţiuni „PUT” depinde de raportul dintre cursul de pe piaţa valutară la vedere şi preţul de exercitare din contractul de opţiune. Exportatorii, care urmează să încaseze sume în valută din exporturi la anumite termene, cumpără opţiuni de vânzare pentru a se proteja împotriva riscului valutar. Dacă valuta de contract a exportatorului se apreciază până la scadenţă, exportatorul renunţă la opţiunea de vânzare şi vinde valuta din contract la cursul la vedere de pe piaţa valutară. În cazul în care valuta de contract se depreciază până la scadenţă, exportatorul exercită opţiunea de vânzare, deoarece obţine un curs mai bun prin contractul de opţiune decât cel de pe piaţa valutară la vedere. Acoperirea riscului valutar al unui exportator pe piaţa contractelor de opţiuni pe valute  La încheierea contractului de export, cumpără opţiuni „PUT”  La scadenţa sau până la scadenţa contractului de opţiune:

   a)

Mărime standardizată sau negociată Preţ de exercitare (PE) Plăteşte o primă (P) Curs Spot (CVs) < Preţ de exercitare (PE) Cumpărătorul exercită opţiunea de vânzare.

120

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

Rezultatul financiar = PE- (CVs+P) b) Curs Spot (CVs) > Preţ de exercitare (PE) Cumpărătorul renunţă la opţiunea PUT şi pierde prima. Vinde suma în valută din export pe piaţa la vedere.

Importatorii, care au de plătit sume în valută pentru mărfurile cumpărate din străinătate la anumite termene, contractează opţiuni de cumpărare pentru a se apăra împotriva riscului valutar. Dacă valuta de contract se depreciază la termen, importatorul renunţă la opţiunea de cumpărare deoarece îşi procură suma în valută necesară, la un curs mai avantajos, de pe piaţa la vedere. În cazul în care valuta de contract tinde să se aprecieze, importatorul exercită opţiunea de cumpărare datorită faptului că îşi procură valuta prin contract la un curs mai bun decât cel de pe piaţa la vedere. Acoperirea riscului valutar al unui importator pe piaţa contractelor de opţiuni pe valute

 La încheierea contractului comercial, importatorul cumpără opţiuni “CALL” pe valută  La scadenţa sau până la scadenţa contractului de opţiune:

  

Mărime standardizată sau negociată Preţ de exercitare (PE) Plăteşte o primă (P)

a) Curs Spot (CVs) > Preţ de exercitare (PE) Cumpărătorul exercită opţiunea şi cumpără valuta prin contract Rezultatul financiar = CVs- (PE+P) b) Curs Spot (CVs) < Preţ de exercitare (PE) Cumpărătorul renunţă la opţiune, pierde prima şi cumpără valuta de pe piaţa la vedere.

121

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Opţiunile pe valută oferă cumpărătorilor şansa să îşi exercite dreptul de opţiune sau să renunţe, în funcţie de cursul de schimb de pe piaţa la vedere. Întrebări de verificare 1. Cum se definesc pieţele valutare şi care sunt participanţii? 2. Prin ce se deosebesc operaţiile la vedere pe piaţa valutară? 3. În ce constă cotarea DEPORT şi REPORT pe piaţa la termen? 4. Ce reprezintă arbitrajul valutar şi care sunt variantele sale? 5. Ce exprimă speculaţia valutară şi care sunt formele ei principale? 6. Care sunt trăsăturile operaţiunilor SWAP şi de hedging? 7. Ce trăsături prezintă contractele futures pe valută? 8. Care sunt diferenţele între contractele futures pe valute şi contractele forward? 9. Cum se acoperă riscurile exportatorilor pe piaţa futures? 10. Cum se acoperă riscurile importatorilor pe piaţa futures? 11. Ce trăsături prezintă contractele de opţiuni pe valute? 12. Care sunt strategiile de bază de pe piaţa opţiunilor pe valute? 13. Cum se acoperă riscurile exportatorilor şi importatorilor pe piaţa opţiunilor pe valute? Bibliografie Paul Bran Minică Boajă Silviu Cerna Constantin Floricel C. Paul Hallwood

Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economica, Bucureşti, 1995 Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura Economica, Bucureşti, 2003 Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 International Money and Finance, Second Editions,

122

Pieţele valutare şi pieţele derivate pe valute

ş.a. Paul Krugman, Maurice Obstfeld Mariana Negruş Peyrard Josette Cornelia Pop Yves Simon Gh. M. Voinea ***

Blackwell, Oxford UK, Cambridge USA, 1994 International Economics, Theory and Policy, Sixth Edition, Addison Wesley, 2003 Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia III, Ch. Beck, Bucureşti, 2006 Les marchés de changes. Opérations et couverture, Vuibert, Paris, 1995 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Todesco, Cluj – Napoca, 2005 Techniques Financières Internationales, 5edition, Economica, Paris, 1992 Relaţii valutar- financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007 Introducere în studiul pieţelor valutare, Editura Economică, Bucureşti, 2000

123

CAPITOLUL 7

PIAŢA VALUTARĂ DIN ROMÂNIA Termeni-cheie: politică valutară, piaţa valutară interbancară, brokeri, dealeri, operaţiuni valutare curente, operaţiuni de capital, măsuri de salvgardare, operaţiuni forward, operaţiuni swap, front office, back office, case de schimb.

7.1. Politica valutară a Băncii Naţionale a României

Politica valutară în calitate de componentă a politicilor promovate de Banca Naţională a României cuprinde reglementările şi deciziile cu privire la politica de curs de schimb, de organizare şi funcţionare a pieţei valutare, de administrare a rezervelor internaţionale şi de asigurare a echilibrului balanţei de plăţi. Banca Naţională a României elaborează şi aplică politica de curs de schimb, componentă importantă a politicii valutare. În vederea realizării politicii cursului de schimb, Banca Naţională a României este abilitată: a) să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia investiţională internaţională; b) să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiile proprii pe piaţa valutară, să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa statistică. c) să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.

124

În calitate de bancă centrală, Banca Naţională a României are misiunea să organizeze şi să monitorizeze funcţionarea pieţei valutare din România. Banca Naţională a României reglementează şi supraveghează funcţionarea pieţei valutare, autorizează şi supraveghează intermediarii pieţei valutare. Banca Naţională a României poate elabora reglementări ce vizează controlul valutar pe teritoriul ţării, care se referă la1: - autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi supravegherea persoanelor care au obţinut aprobarea de a efectua tranzacţii valutare; - stabilirea de plafoane şi alte limite pentru deţinerea de active externe, operaţiuni cu acestea pentru persoane juridice şi fizice; - stabilirea plafonului şi a condiţiilor îndatorării externe a persoanelor fizice şi juridice care intră sub incidenţa regimului valutar. Banca Naţională a României elaborează reglementări privind monitorizarea, controlul tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării şi emite autorizaţii pentru transferuri în străinătate, tranzacţii pe pieţele valutare. În vederea monitorizării tranzacţiilor valutare, persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni valutare raportează Băncii Naţionale a României asupra tranzacţiilor efectuate. Piaţa valutară interbancară din România a început să funcţioneze din februarie 1991, sub forma licitaţiei organizate de Banca Naţională a României, cu participarea băncilor comerciale. De asemenea, din anul 1991 s-au autorizat operaţiile de schimb de valută în numerar contra monedei naţionale de către persoanele fizice. Din anul 1994, sistemul de vânzarecumpărare a valutei prin licitaţie a fost înlocuit de vânzarea-cumpărarea la nivelul băncilor comerciale. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare din România s-a îmbunătăţit prin reglementările Băncii Naţionale a României din perioada 1997-2005.

1

Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României, art. 10, în M. Of. nr. 582/2004 125

7.2 Sfera pieţei valutare din România şi operaţiunile valutare

Piaţa valutară din România reprezintă o piaţă pe care se efectuează operaţiuni de schimb valutar la cursuri de schimb determinate liber de către intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României. Piaţa valutară din România este formată din piaţa valutară interbancară şi piaţa caselor de schimb valutar şi a altor entităţi. Banca Naţională a României

Intermediari

Cerere de valută persoane juridice şi fizice Cererea de valută a persoanelor fizice

Bănci comerciale

Case de schimb de valută

Oferta de valută a persoanelor juridice şi fizice

Oferta de valută a persoanelor fizice

Piaţa valutară interbancară

Piaţa caselor de schimb valutar şi a altor entităţi

Fig. 7.1. Organizarea pieţei valutare din România

Operaţiunile valutare cuprind încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valute şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau prin alte modalităţi de plată, practicate de instituţiile de credit, în funcţie de natura operaţiunii respective. În sfera operaţiunilor valutare se cuprind operaţiunile valutare curente şi operaţiunile de capital2. Operaţiunile valutare curente – includ raporturile în valută dintre rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din: 2

Regulamentul nr. 4 /2005 al BNR privind regimul valutar, în M.Of. nr. 616/5.09.2007, art. 2 126

a) tranzacţii de comerţ internaţional cu bunuri şi servicii şi alte asemenea tranzacţii, care presupun o contraprestaţie imediată, inclusiv operaţiunile efectuate în scopul acoperirii riscurilor rezultate din tranzacţiile de comerţ internaţional; b) alte operaţiuni care nu sunt de natura operaţiunilor de capital, cum ar fi: plăţi/încasări impozite şi taxe – cu excepţia taxelor succesorale – comisioane, onorarii, cheltuieli de judecată, amenzi, asistenţă tehnică, sume decurgând din drepturi de asigurări sociale, inclusiv pensii într-un sistem public sau privat, câştiguri din jocuri de noroc, leasing operaţional, cheltuieli cu întreţinerea proprietăţilor deţinute în străinătate, cheltuieli de reprezentare, cheltuieli guvernamentale, abonamente la publicaţii, participare la organizaţii, cluburi; c) repatrierea veniturilor nete sub formă de dividende, dobânzi, chirii, provenind din operaţiunile curente şi de capital; d) remiteri de sume reprezentând cheltuieli curente ce decurg din obligaţii legale de întreţinere a membrilor familiei – soţ, soţie, copii ori alte persoane aflate în întreţinere; e) cheltuielile care nu sunt de natura operaţiunilor de capital făcute de rezidenţii deplasaţi în străinătate în scop educaţional sau religios, de recreere, vacanţă, sport, afaceri, vizite la rude sau la prieteni, misiuni, întâlniri, conferinţe, îngrijirea sănătăţii. Operaţiunile de capital cuprind raporturile în valută între rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din3: A. Investiţii directe în România ale nerezidenţilor şi investiţii directe în străinătate ale rezidenţilor; B. Investiţii imobiliare în România ale nerezidenţilor şi în străinătate ale rezidenţilor; C. Operaţiunile cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa de capital. Acestea se referă la: a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă de capital străină şi b) la admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa de capital românească (emisiune prin ofertă publică sau vânzare către emitent în mod direct sau prin intermediar şi cotarea în cadrul bursei). 3

Regulamentul nr. 4 /2005, Anexa 1, Nomenclator 127

D. Operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară: a) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă monetară străină prin: emisiune de ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr-un intermediar, acces pe o piaţă monetară pe baza procedurilor specifice; b) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară românească, prin: emisiune de ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau printr-un intermediar, acces pe piaţa monetară; c) tranzacţii privind achiziţionarea de către nerezidenţi a instrumentelor financiare româneşti pe piaţa monetară; d) tranzacţii privind achiziţionarea de către rezidenţi a instrumentelor financiare străine de pe pieţe monetare străine. E. Operaţiunile cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv – OPC – au ca obiect titlurile de natură participativă la fonduri de investiţii, fonduri mutuale sau la alte entităţi cu sau fără personalitate juridică constituite în scopul realizării de investiţii colective în valori mobiliare. Operaţiunile de această natură cuprind: a) admiterea unităţilor organismelor de plasament colectiv româneşti pe o piaţă de capital străină (emisiune prin ofertă publică sau vânzare de către emitent în mod direct sau prin intermediar, cotarea în cadrul bursei); b) admiterea unităţilor organismelor de plasament colectiv străine pe piaţa de capital românească; c) tranzacţii ale nerezidenţilor cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv româneşti pe piaţa de capital; d) tranzacţii ale rezidenţilor cu unităţi ale organismelor de plasament colectiv străine pe piaţa de capital; F. Credite legate direct de comerţul internaţional la care participă un rezident şi care se acordă de nerezidenţi către rezidenţi sau invers, de rezidenţi către nerezidenţi; G. Credite şi împrumuturi financiare acordate de rezidenţi nerezidenţilor sau invers; H. Garanţii acordate de nerezidenţi către rezidenţi şi invers; 128

I. Operaţiuni în conturi curente deschise de nerezidenţi la instituţii de credit din România (în monedă naţională şi în valută), precum şi de rezidenţi la instituţii de credit din străinătate; J. Operaţiuni în conturi de depozite deschise de nerezidenţi la instituţii de credit din România, precum şi de rezidenţi la instituţii de credit din străinătate; K. Transferuri aferente derulării contractelor de asigurare, care constau din prime, anuităţi, sume asigurate, indemnizaţii ce decurg din plăţi aferente asigurărilor de viaţă, prime şi plăţi aferente asigurărilor de credite, alte transferuri aferente contractelor de asigurare; L. Transferuri de capital cu caracter personal sub formă de împrumuturi, cadouri şi donaţii, dote, moşteniri şi legate, achitarea de către imigranţi a datoriilor în ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa, transferuri de active ale rezidenţilor realizate în cazul emigrării acestora în perioada premergătoare plecării, transferuri de sume reprezentând economii ale imigranţilor depuse pe perioada şederii în România având ca destinaţie ţara în care au avut stabilită anterior reşedinţa; M. Import şi export fizic de active financiare, respectiv valori mobiliare şi alte titluri negociabile şi instrumente de plată. N. Alte mişcări de capital reprezentate de: impozite şi taxe aferente moştenirilor; despăgubiri rezultate din operaţiuni de capital; restituiri de sume în cazul anulării ori rezilierii contractelor sau restituiri de sume necuvenite, decurgând din operaţiuni de capital; drepturi de autor (redevenţe) decurgând din patente, desene, mărci, invenţii, precum şi transmiterea, cesionarea şi transferurile decurgând din acestea. Ca urmare a măsurilor de liberalizare a operaţiunilor de capital, nerezidenţii au dreptul să dobândescă, să deţină şi să utilizeze active financiare exprimate în valută şi în monedă naţională. Sumele în monedă naţională şi în valute deţinute de nerezidenţi pot fi convertite prin intermediul pieţei valutare. Nerezidenţii pot deschide şi menţine conturi în valută şi în monedă naţională la instituţii de credit şi pot repatria şi transfera activele financiare deţinute. Rezidenţii au dreptul să dobândească, să deţină şi să utilizeze active financiare exprimate în valută. Sumele în monedă naţională şi în valute 129

cotate, deţinute de rezidenţi, pot fi convertite prin intermediul pieţei valutare. Rezidenţii pot deschide conturi în valută şi în moneda naţională la instituţii de credit şi alte instituţii asimilate acestora. Măsurile de salvgardare ce se pot aplica de Banca Naţională a României, în situaţiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o mai mare amploare ar exercita presiuni puternice asupra pieţei valuare şi ar provoca perturbări grave în aplicarea politicii monetare şi a cursului de schimb, nu pot depăşi maxim 6 luni şi includ4:  obligarea rezidenţilor şi nerezidenţilor de a notifica Băncii Naţionale a României cu 10 zile înainte, intenţia de a efectua operaţiuni valutare de capital pe termen scurt;  stabilirea de plafoane şi alte limite pentru operaţiuni valutare de capital pe termen scurt ale nerezidenţilor/rezidenţilor, care generează intrări/ieşiri de capital.  reţinerea în cont la Banca Naţională a României, pe o perioadă determinată, a unei părţi din sumele în valută/monedă naţională, care provin din operaţiuni valutare de capital pe termen scurt şi care generează intrări/ieşiri de capital ale nerezidenţilor/rezidenţilor;  aplicarea unui comision la iniţierea tranzacţiilor de pe piaţa valutară interbancară în scopul efectuării de operaţiuni valutare de capital care au ca obiect cumpărarea/vânzarea de valută;  stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii pentru sumele reprezentând intrări de capital pe termen scurt, care sunt deţinute de rezidenţi şi nerezidenţi la instituţiile de credit;  instituirea unor restricţii de scadenţă pentru unele operaţiuni valutare de capital pe termen scurt;  introducerea de măsuri suplimentare de monitorizare a operaţiilor valutare de capital şi/sau de măsuri de control valutar. Banca Naţională a României informează Comisia Europeană şi celelalte state membre asupra adoptării unor astfel de măsuri până cel mai târziu la data intrării lor în vigoare.

4

Regulamentul nr. 4 /2005, cap. III, art. 6, Norma nr. 7/2005 a B.N.R. 130

7.3. Organizarea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în România

Piaţa valutară interbancară reprezintă acel segment al pieţei valutare care asigură operaţiunile de schimb valutar derulate prin intermediari autorizaţi ai pieţei valutare, respectiv instituţiile de credit, atât în nume propriu şi cont propriu, cât şi în nume propriu şi contul clienţilor, precum şi între acestea şi banca centrală. a) Intermediarii pe piaţa valutară interbancară

Operaţiunile de vânzare şi/sau cumpărare de valută se pot efectua pe piaţa valutară interbancară numai prin intermediari autorizaţi de Banca Naţională a României, respectiv, instituţiile de credit. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru participarea pe piaţa valutară interbancară sunt:  existenţa unei structuri organizatorice distincte şi a unui spaţiu specific securizat pentru activitatea de intermediere valutară;  delimitarea atribuţiilor şi departajarea activităţilor pe piaţa valutară pe compartimente distincte (front office, back office);  reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienţii, a relaţiilor cu alţi intermediari, competenţele şi limitele valorice până la care se pot angaja arbitrajiştii, limitele de lucru cu ceilalţi intermediari, penalizările convenite în relaţia cu clienţii şi alţi intermediari, în cazul nerespectării termenelor de decontare ale tranzacţiilor, sistemul de evidenţă contabilă a tranzacţiilor;  desemnarea persoanelor implicate în activitatea de schimb valutar, respectiv prezentarea listei arbitrajiştilor;  relaţii de corespondent stabilite prin conturi deschise în străinătate pentru cel puţin două valute: dolar SUA (USD), euro (EUR);  existenţa unui sistem operaţional specific reprezentat de echipament informaţional tip Reuters, Bloomberg, echipamente tehnice specifice pentru plăţi şi comunicaţii (linii telefonice interne şi internaţionale, sistem de înregistrare a convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax).

131

Brokerul reprezintă intermediarul autorizat care participă pe piaţa valutară în nume propriu, dar în contul clienţilor, pe baza ordinelor primite în schimbul unui comision. Dealerul constituie un intermediar care participă pe piaţa valutară atât în nume propriu şi în cont propriu, cât şi în nume propriu şi în contul clienţilor săi. b) Operaţiuni pe piaţa valutară interbancară din România

Pe piaţa valutară interbancară din România se efectuează operaţiuni la vedere, operaţiuni la termen şi operaţiuni SWAP. Tranzacţia valutară exprimă o vânzare sau cumpărare de valuă contra monedei naţionale sau contra altei valute. Operaţiunile la vedere (spot) reflectă vânzările şi cumpărările de valută cu decontarea după două zile de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi. Operaţiunile la termen (forward) se referă la vânzările sau cumpărările de valute cu decontare după mai mult de două zile de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb negociat de părţi (curs forward). Intermediarii autorizaţi să acţioneze pe piaţa valutară interbancară sunt obligaţi să afişeze permanent în timpul de funcţionare a pieţei valutare interbancare cursurile de schimb la vedere (spot) şi la termen (forward) exprimate în lei pentru următoarele valute: euro (EUR), dolarul american (USD), lira sterlină (GBP), francul elveţian (CHF). Cotaţia pe piaţa valutară interbancară este directă şi are la bază unitatea monetară a României, leul. Data tranzacţiei reflectă data la care se încheie tranzacţia şi poate fi diferită de data la care se decontează tranzacţia (value date) sau poate fi aceeaşi cu data decontării (value today). Operaţiunile swap constau în tranzacţii simultane de cumpărare şi vânzare a aceleiaşi sume în valută, cu aceiaşi contrapartidă, cu decontare la două date (de regulă, spot şi forward), la cursuri de schimb diferite (spot, forward). Cursul de schimb informativ la termen se cotează la scadenţă de o lună (1M), trei luni (3M), şase luni (6M), nouă luni (9M), douăsprezece luni (12M). 132

Cotaţia fermă presupune stabilirea unui preţ ferm care angajează banca, iar cotaţia orientativă (for info only) fixează un preţ orientativ. Cotaţia fermă la care suma în valută şi data valutei sunt acceptate de client sau de intermediarul autorizat presupune ca tranzacţia să se considere încheiată şi se execută necondiţionat. Marja dintre cursurile de vânzare şi cele de cumpărare se determină liber pe piaţa valutară interbancară. Cursurile cotate de bănci diferă în funcţie de natura operaţiei (operaţie în cont sau numerar), de raportul dintre cerere şi ofertă, de relaţiile cu clienţii, precum şi de politica proprie de trezorerie. Operaţiile de schimb valutar derulate de băncile comerciale implică elemente de risc din cauza evoluţiei cursurilor de schimb. În vederea limitării riscului valutar, băncile comerciale au obligaţia să dispună de un sistem de evidenţă, care să asigure înregistrarea operaţiunilor cu valute şi determinarea poziţiilor valutare individuale. Băncile comerciale autorizate să participe pe piaţa valutară sunt angajate să aplice norme şi proceduri interne în vederea supravegherii şi gestionării riscului valutar. De asemenea, procedurile de control ale băncilor comerciale urmăresc respectarea normelor cu privire la riscul valutar. Banca Naţională a Romaniei supraveghează riscul valutar în cadrul băncilor comerciale pe baza poziţiei valutare într-o anumită valută, care reflectă sumele din conturile din cadrul bilanţului şi din afara bilanţului. Poziţia valutară poate fi lungă, atunci când rezultatul este pozitiv şi scurtă, în situaţia în care rezultatul este negativ. În vederea bunei funcţionări a pieţei valutare interbancare şi a armonizării cu practicile internaţionale, Banca Naţională a României recomandă utilizarea de către intermediarii pieţei valutare interbancare a prevederilor Codului de conduită adoptat de ACI – Asociaţia Pieţelor Financiare. 7.4. Operaţiunile pe piaţa caselor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României

Operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul Romaniei pot fi efectuate de următoarele 133

entităţi: instituţii de credit autorizate de Banca Naţională a Romaniei, case de schimb valutar organizate sub forma persoanelor juridice, conform prevederilor Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, persoane juridice şi alte entităţi ce deţin în administrare unităţi hoteliere şi au în obiectul de activitate cumpărarea de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de numerar. Instituţiile de credit şi casele de schimb valutar pot efectua operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar prin intermediul punctelor de schimb valutar. Entităţile care deţin în administraţie unităţi hoteliere pot desfăşura operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar la recepţia hotelului, care este considerată punct de schimb valutar. Organizarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice Instituţiile de credit şi casele de schimb pot efectua următoarele operaţiuni de schimb valutar: • cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice; • vânzare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar (cecuri de călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice; • cumpărare de valute cotate sub formă de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar. Entităţile care deţin în administrare structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică pot efectua următoarele operaţiuni:  cumpărare de valute cotate sub formă de numerar şi substitute de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice, clienţi ai acestora;  cumpărare de valute cotate sub formă de numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice prin intermediul aparatelor automate de schimb valutar. Entităţile autorizate să desfăşoare operaţiuni de schimb valutar au obligaţia să comunice clienţilor: 134

• cursul de schimb pentru operaţiunile de vânzare şi cumpărare de valută prin afişare în interior şi exterior; • cursurile de schimb afişate trebuie să includă şi comisioanele practicate de entitatea respectivă. Schimbul de valută în numerar de către persoane fizice se reflectă în buletinul de schimb ce se emite fiecărei persoane. 7.5.Politica Băncii Naţionale a României privind cursul de schimb

În momentul deschiderii pieţei valutare interbancare din februarie 1991, Banca Naţională a României a stabilit un curs oficial şi un curs pentru operaţiunile pe piaţa valutară legate de dolarul SUA. Decizia Băncii Naţionale a României de a promova două cursuri de schimb a urmărit să diminueze impactul cursului de schimb asupra preţurilor într-o economie care era marcată de începerea procesului tranziţiei la economia de piaţă. Sistemul dual de cursuri a favorizat creşterea importurilor, a determinat o tendinţă a exportatorilor de a păstra disponibilităţile băneşti în cont, plata cu întârziere a obligaţiilor faţă de furnizori şi amplificarea blocajului financiar. Datorită efectelor negative menţionate, în noiembrie (H.G. 763/9 noiembrie 1991)5 s-au unificat cele două cursuri şi s-au adoptat alte măsuri în vederea extinderii convertibilităţii interne a leului la operaţiunile valutare curente. Potrivit Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare din 4.05.19926, piaţa valutară interbancară era deschisă tuturor persoanelor juridice române cu ofertă liberă sau cu cerere justificată de valută, precum şi persoanelor juridice nerezidente numai în calitate de ofertanţi de valută. 5

H.G.R. nr. 763/9.11.1991 cu privire la unificarea cursurilor de schimb ale leului şi extinderea compatibilităţii interne a leului la operaţiunile valutare apărută în M.of. nr. 23/19.11.1991 6 Regulament nr. 3616/4.05/1992 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr. 92/13.05.1992 135

Piaţa valutară interbancară a funcţionat sub forma licitaţiei valutare pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută egale sau peste 50.000 dolari SUA desfăşurată în şedinţele organizate în fiecare zi lucrătoare la sediul Băncii Naţionale a României, în cadrul cărora cursul de referinţă al leului faţă de dolarul SUA se determina ca un curs de echilibru între cererea şi oferta de valută. Cursul de referinţă era stabilit la nivelul la care cea mai mare parte din cererea şi oferta de valută era satisfăcută. În cazul în care cererea şi oferta de valută nu se întâlneau la un curs de echilibru, cursul de referinţă era stabilit de Banca Naţională a României în limita pasului de licitaţie +/5% faţă de cursul de referinţă al zilei şi în sensul raportului cerere-ofertă. Operaţiile în afara licitaţiilor valutare respectiv operaţiunile de vânzare sau cumpărare de valută pentru ordine până la 50.000 dolari SUA se efectuau de băncile comerciale la cursuri care să se încadreze într-un interval de abatere +/-2% faţă de cursul de referinţă în vigoare. Conform Regulamentului nr. 7/19947 privind efectuarea operaţiunilor valutare, piaţa valutară interbancară a devenit o piaţă continuă pe care se efectuau vânzări şi cumpărări de valute la vedere (Spot) şi la termen (Forward) contra monedei naţionale la cursuri de schimb determinate liber de intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României să participe în nume şi în cont propriu sau în nume propriu şi în contul clienţilor. Prevederile din Regulamentul nr. 7/1994 au contribuit la creşterea autonomiei şi flexibilităţii pieţei valutare interbancare în determinarea cursului de schimb de către intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României. Banca Naţională a României avea obligaţia să publice zilnic un curs de referinţă al leului. Intermediarii autorizaţi aveau misiunea să contribuie la creşterea standardului profesional şi a reputaţiei pieţei valutare interbancare.

7

Regulament nr. 7/18/1994 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr. 263/19.09.1994 136

Un moment important în politica Băncii Naţionale a României privind cursul de schimb îl constituie cel din anul 1997 când s-au emis reglementări cu privire la operaţiunile valutare.8 Măsurile prevăzute prin Regulamentul nr. 3/1997 au contribuit la crearea unei pieţe continue pe care se efectuau vânzări şi cumpărări de valută contra monedei naţionale la cursuri de schimb determinate liber de intermediarii autorizaţi de Banca Naţională a României. În anul 1998, România a notificat în scris Fondului Monetar Internaţional, faptul că a acceptat obligaţiile prevăzute la art. VIII, respectiv a eliminat restricţiile la tranzacţiile internaţionale curente şi s-a angajat să asigure convertibilitatea pentru tranzacţiile curente. Notificarea oficială a acceptării obligaţiilor prevăzute la articolul VIII din statutul FMI a contribuit la creşterea încrederii în politica de curs de schimb a Băncii Naţionale a României. Din a doua jumătate a anului 2001, Banca Naţională a României a renunţat la pasul zilnic de depreciere a cursului de schimb promovând libertatea intermediarilor în formarea cursului de schimb. În anul 2001, Banca Naţională a României a elaborat şi aplicat un program gradual de liberalizare a operaţiunilor de capital, care s-a derulat în anii 2001-20069. Din martie 2003, Banca Naţională a României a modificat baza de referinţă în formarea cursului de schimb, respectiv EURO, datorită faptului că o parte însemnată din relaţiile comerciale ale României se realizau cu ţări din Uniunea Europeană. Măsurile adoptate de Banca Naţională a României din anul 2005 au urmărit întărirea flexibilităţii politicii cursului de schimb, limitarea intervenţiilor şi crearea unui mecanism valutar compatibil cu ţintirea inflaţiei. Strategia operaţională a Băncii Naţionale a României privind politica cursului de schimb din anul 2005 se individualizează prin: 8 Regulament nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr. 353/31.12.1997 9 Circulara BNR nr.26/20.11.2001 pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare în M.of. nr. 769/3.12.2001 137

flexibilitatea cursului de schimb, în contextul menţinerii regimului de flotare controlată, sporirea rolului pieţei valutare în determinarea cursului de schimb şi intervenţii mai puţin frecvente ale BNR pe piaţa valutară. Decizia Băncii Naţionale a României de a promova o politică mai flexibilă a cursului de schimb (limitarea intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară) s-a justificat prin creşterea investiţiilor străine directe, a încasărilor din privatizare, prin majorarea intrărilor de valută de la rezidenţii români care lucrează în străinătate şi a rezervelor valutare, prin sporirea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea structurii exporturilor. Strategia operaţională a Băncii Naţionale a României mai presupune accentuarea rolului pieţei valutare în determinarea cursului de schimb şi intervenţii mai reduse ale băncii centrale. Flexibilitatea cursului de schimb este menită să susţină promovarea cadrului de politică monetară de ţintire a inflaţiei şi liberalizarea contului de capital. În acelaşi timp se poate manifesta o amplificare a influenţei fluxurilor financiare externe asupra cursului de schimb. Promovarea unui curs mai flexibil al leului generează unele efecte pe termen scurt, asupra importurilor şi creşterea deficitului comercial. Pe termen lung, promovarea unui curs de schimb mai flexibil accentuează imprevizibilitatea raportului de schimb şi gradul de incertitudine pentru exportatori şi importatori. Întrebări de verificare

1. Ce misiune are Banca Naţională a României pe piaţa valutară şi care sunt principalele sale atribuţii în administrarea regimului valutar? 2. Ce tranzacţii se încadrează în sfera operaţiunilor valutare? 3. Ce cuprind operaţiunile valutare curente? 4. Prin ce se deosebesc operaţiunile de capital? 5. Ce operaţiuni se realizează pe piaţa valutară interbancară? 6. Care sunt condiţiile specifice de autorizare a caselor de schimb valutar pentru schimbul de valută în numerar pentru persoane fizice şi ce operaţii se efectuează? 138

7. Care sunt măsurile de salvalgardare prevăzute de Regulamentul valutar al BNR care pot atenua efectele unor factori pe piaţa valutară interbancară? Bibliografie Nicolae Dardac, Teodora Barbu Vasile Turiliuc, Vasile Cocriş ş.a. Gheorghe Voinea *** *** ***

Monedă, Bănci şi Politici monetare, Editura Economica, Bucureşti, 2005 Monedă şi credit, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2007 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în M. Of. nr.582/2004 Regulament nr. 4/2005 privind regimul valutar, în M. Of. nr. 616/5.09. 2007. Regulament nr. 6/2012 privind modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, M. Of. nr. 341/19.05.2012

139

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROFIL: ECONOMIC SPECIALIZAREA: FINANŢE ŞI BĂNCI, ANUL III FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE

SUPORT DE CURS (Cap. 8-14) PROF. UNIV. DR. GHEORGHE M. VOINEA

IAŞI 2020/2021 1

CAPITOLUL 8

PIAŢA EUROVALUTELOR ŞI PIEŢELE FINANCIARE INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: eurovalute, euro-bănci, operaţii de depozit, operaţii de împrumut, eurocredite, LIBOR, Over the Counter, market maker, ordine de bursă, operaţiuni cash, operaţiuni în marjă, euroobligaţiuni, contracte Forward-Forward, contracte Forward Rate Agreement, obligaţiuni străine, euroefecte, Swap, Hedging, Cap, Floor, Collar.

8.1. Piaţa eurovalutelor a) Formarea şi sfera pieţei eurovalutelor Piaţa eurovalutelor deţine un rol important în formarea şi redistribuirea resurselor în eurovalute necesare tranzacţiilor comerciale internaţionale. Piaţa eurovalutelor s-a format din anul 1957, respectiv din momentul apariţiei şi afirmării eurovalutelor în relaţiile financiare internaţionale. Eurovalutele reprezintă depuneri de valută în conturi la bănci comerciale din afara ţării emitente. În cadrul eurovalutelor o pondere mare deţin eurodolarii (dolarii SUA) depuşi la bănci comerciale din afara SUA, care se utilizează în operaţiuni de creditare pe termen scurt sau mediu pe o piaţă paralelă cu cea oficială. Eurovalutele se deosebesc de depunerile în cont la o bancă din ţara de origine a valutei deoarece nu reprezintă creanţe directe asupra resurselor ţărilor, ci creanţe asupra băncilor. Operaţiile cu eurovalute se caracterizează printr-o libertate mai mare pentru că nu intră în totalitate sub 140

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

incidenţa prevederilor legale din ţara emitentă a valutei şi nici a celor din ţara în care se păstrează disponibilităţile în eurovalute. Valuta utilizată în operaţii de depozit sau de credit nu aparţine ţării în care se realizează, iar persoana nu este rezidentă a ţării emitente a valutei. Piaţa eurovalutelor reprezintă un segment al pieţelor internaţionale pe care se efectuează depuneri bancare şi se acordă credite pe termen scurt sau mediu în eurovalute, necesare schimburilor internaţionale şi dezvoltării economice a ţărilor (a se vedea figura 8.1). Operaţiile de mobilizare şi de redistribuire pe termen scurt şi mediu a resurselor în eurovalute de pe piaţa eurovalutelor se realizează prin intermediul băncilor comerciale din străinătate, denumite eurobănci.

Fig. 8.1. Organizarea pieţei eurovalutelor

Prin confruntarea cererii şi a ofertei de eurovalute pe această piaţă se stabileşte rata dobânzii la împrumuturile pe termen scurt şi mediu. Băncile domiciliate într-o ţară participă pe piaţa eurovalutelor prin operaţiile de atragere a unor sume în depozite, de acordare a creditelor, precum şi prin operaţiile în monedă naţională efectuate în străinătate. Apariţia şi evoluţia pieţei eurovalutelor se explică prin influenţa unor factori din relaţiile economice internaţionale1: • deciziile autorităţilor americane din anul 1960 prin care s-a plafonat dobânda practicată de bănci la depozitele la termen şi s-a interzis

1

Claude Dufloux, Laurent Marguleci, Finance Internationale et Marché de Gré à Gré, Economica, Paris, 1991, p. 16

141

Relaţii valutar-financiare internaţionale

remunerarea depozitelor la vedere până la o anumită perioadă (reglementarea Q); • restricţiile impuse de autorităţile britanice, în anul 1957, băncilor în acordarea creditelor în lire sterline nerezidenţilor; • decizia autorităţilor americane, din anul 1965, de impozitare a dobânzilor percepute de rezidenţii americani la creditele acordate nerezidenţilor pentru a diminua ieşirile de dolari din SUA; • integrarea economică vest- europeană, care a presupus eliminarea restricţiilor din relaţiile economice internaţionale şi liberalizarea mişcării capitalurilor; • dezvoltarea schimburilor economice internaţionale; • amplificarea concentrării industriale şi bancare care necesită mecanisme de finanţare; • deciziile autorităţilor americane, din anul 1969, de împiedicare a societăţilor americane de a dirija sume în dolari în vederea finanţării expansiunii internaţionale şi de a repatria beneficiile realizate de către filialele străine; • crearea şi extinderea zonelor libere (OFFSHORE) au stimulat băncile să realizeze operaţiuni cu eurovalute pentru nerezidenţi. Zonele libere bancare s-au format în spaţiile geografice care au oferit infrastructură modernă, reţele informatice şi de telecomunicaţii, hoteliere şi personal. Operaţiile băncilor din zonele libere bancare au fost stimulate de înlesnirile fiscale, de libertatea de a alege poziţia de trezorerie, de rezervele obligatorii mai reduse, de instabilitatea sistemului financiar internaţional şi de teama blocării unor disponibilităţi datorită unor evenimente politice. Formarea pieţelor eurovalutelor este explicată uneori şi prin prisma unor evenimente politice ce s-au manifestat în perioada respectivă. Conflictele militare şi alte evenimente politice ale perioadei au generat teama de blocare a disponibilităţilor în valută la băncile din ţările dezvoltate. În aceste condiţii, sumele în dolari şi în alte valute s-au

142

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

transferat din ţara de origine la bănci comerciale în străinătate şi s-a format piaţa eurovalutelor2. b) Operaţiile de formare a depozitelor în eurovalute şi de creditare Resursele de pe pieţele eurovalutelor se formează pe următoarele căi: • împrumuturi de la bănci din ţara de origine a valutei, contractate de bănci şi societăţi comerciale din străinătate; • disponibilităţi în valută transferate de băncile comerciale din unele ţări către filialele din străinătate; • disponibilităţi în valută din exporturile de mărfuri şi servicii, care se păstrează la bănci comerciale din străinătate; • depuneri în valută ale persoanelor rezidente la bănci comerciale în străinătate; • depunerile economiilor personale în monedă naţională sau valută la bănci comerciale din străinătate; • plasamentele rezervelor de valută ale băncilor centrale şi ale organismelor monetare oficiale la băncile comerciale din străinătate. Pe piaţa eurovalutelor se efectuează operaţii de depozit şi operaţii de împrumut în eurovalute. Operaţiile de depozit constau în atragerea unor sume în eurovalute în conturi şi păstrarea lor la băncile comerciale pe o anumită perioadă de timp. Tehnicile de depozit de pe piaţa eurovalutelor se deosebesc în funcţie de condiţiile de depozitare şi retragere a sumelor în monedele respective. Împrumuturile ce se contractează pe piaţa eurovalutelor se acordă sub forma liniilor de credit şi a creditelor revolving. Prin intermediul liniilor de credit se aprobă împrumuturi într-o anumită mărime, la o rată a dobânzii şi se utilizează în cadrul unei perioade determinate. Băncile comerciale acordă credite pe durate mari de timp sub forma creditelor revolving.

2

Phillipe d'Arvisent, Thiery Showb, Finances Internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1990, p. 32-33

143

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Împrumuturile pe piaţa eurovalutelor se contractează pentru operaţii de comerţ internaţional pe termen scurt şi pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare (window dressing) a firmelor. c) Piaţa creditului în eurovalute pe termen mijlociu (piaţa eurocreditelor)3 Piaţa eurocreditelor se individualizează în cadrul pieţelor financiare internaţionale prin faptul că mijloceşte contractarea creditelor pe termen mediu (5-7 ani) prin intermediul sindicatelor de bănci. Eurocreditele reprezintă împrumuturi pe termen mediu în eurovalute, de mărimi ridicate ce se acordă guvernelor, agenţiilor guvernamentale, societăţilor multinaţionale la o dobândă variabilă. Eurocreditele reflectă sumele acordate de bănci pe baza depozitelor în eurovalute sau a sumelor împrumutate de eurobănci de pe piaţa interbancară şi care se deosebesc prin următoarele: • nivelul eurocreditelor este variabil în funcţie de cerinţele solicitanţilor; • plasarea eurocreditelor se realizează de către sindicate de bănci care negociază condiţiile împrumutului; • eurocreditele sunt destinate importurilor, exporturilor, investiţiilor sau altor obiective de investiţii; • eurocreditele se utilizează integral sau parţial în decursul unei perioade de tragere; • rambursarea eurocreditelor se efectuează într-o singură tranşă, în tranşe egale, crescătoare sau descrescătoare la scadenţe stabilite; • costul eurocreditelor este format din dobânda variabilă. Montajul unui eurocredit constă în elaborarea de către o bancă a unui document cu privire la mărimea creditului, condiţiile de acordare, mod de rambursare şi garantare. Rata dobânzii la eurocredite depinde de rata dobânzii la depozitele de eurodolari de pe piaţa Londrei (LIBOR) la care se adaugă anumite procente pentru a acoperi riscul băncilor participante. Rata dobânzii la depozitele în eurodolari de pe piaţa Londrei se modifică în funcţie de 3

Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 291

144

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

raportul dintre cererea şi oferta de eurovalute şi de proporţia riscului, iar marja suplimentară de dobândă are un nivel constant. 8.2. Pieţele financiare internaţionale 8.2.1. Sfera pieţelor financiare internaţionale, participanţi, titluri Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii de finanţare din străinătate cu oferta de capital pe termen lung, prin organisme specializate. În sens larg4, pieţele financiare internaţionale cuprind operaţiile de confruntare a cererii de finanţare a instituţiilor financiare internaţionale, a guvernelor, administraţiilor locale, societăţilor comerciale din străinătate cu oferta de capital provenită de la bănci, investitori, societăţi de asigurare, fonduri de pensii şi de la alţi posesori de capitaluri pe termen lung. Resursele în valută de pe pieţele financiare internaţionale se mobilizează şi împrumută prin intermediul acţiunilor, obligaţiunilor, a împrumuturilor pe titluri (lombard) şi a împrumuturilor ipotecare. În sens restrâns, pieţele financiare mijlocesc confruntarea cererii cu oferta de acţiuni şi obligaţiuni, având natura de pieţe ale valorilor mobiliare. Pieţele financiare internaţionale sunt organizate şi funcţionează în cadrul burselor de valori şi a pieţelor interdealeri (Over The Counter). Bursele de valori reprezintă organisme care dispun de un spaţiu în cadrul căruia se efectuează operaţiile cu titluri, respectiv vânzarea şi cumpărarea pe baza unei legislaţii şi regulamente. Bursele de valori funcţionează pe baza unor reglementări ale statelor în care sunt amplasate şi care prevăd structura organizatorică, managementul, valorile mobiliare care se negociază, criteriile de admitere a titlurilor la bursă, modul de realizare a

4

Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 82

145

Relaţii valutar-financiare internaţionale

operaţiilor, sistemul de compensare şi alte raporturi privind operaţiile bursei. Bursele de valori reprezintă barometre ale evoluţiilor economiilor naţionale datorită faptului că prelucrează un volum mare de informaţii economice şi financiare. Informaţiile calculate şi prelucrate de bursele de valori sunt accesibile tuturor persoanelor pentru a asigura transparenţa şi corectitudinea operaţiilor realizate. Evoluţia operaţiilor la bursele de valori se reflectă prin intermediul indicelui de bursă, care se calculează pe baza unui număr de titluri şi de societăţi selecţionate, în funcţie de coeficientul de capitalizare a rezultatelor financiare. Din evoluţia operaţiilor de pe pieţele financiare internaţionale rezultă anumite tendinţe: • accentuarea instituţionalizării, care reflectă creşterea ponderii operatorilor instituţionali, cum sunt societăţile de asigurare, fondurile de investiţii, fondurile de pensii; • dereglementarea, care a contribuit la îmbunătăţirea flexibilităţii operaţiilor de pe pieţele financiare internaţionale şi la negocierea comisioanelor între părţi; • tendinţa de substituire a formelor tradiţionale de credit bancar prin active încorporate în titluri; • extinderea operaţiilor participanţilor pe diverse pieţe financiare a contribuit la o integrare a burselor de valori; • tehnologiile de prelucrare şi de transmitere a informaţiilor de pe pieţele financiare internaţionale asigură mobilitatea capitalurilor, creşterea volumului operaţiilor de pe pieţele financiare şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor financiare. Intermediarii urmăresc armonizarea cerinţelor de capital ale emitenţilor de titluri cu cele ale investitorilor şi furnizarea de servicii de consultanţă. Intermediarii de pe pieţele financiare internaţionale se pot grupa în intermediari care cumpără sau vând titluri de valoare în nume propriu şi în contul clienţilor şi intermediari care cumpără şi vând titluri în nume propriu şi pentru contul propriu. 146

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Brokerii sunt persoanele sau entităţile care acţionează numai în calitate de intermediari pe pieţele financiare între vânzătorii şi cumpărătorii de titluri pentru care încasează comisioane. Dealerii reprezintă persoanele sau entităţile care participă pe pieţele financiare în interesul şi pe riscul propriu, precum şi la cererea clienţilor care dispun de un stoc de valori mobiliare supus riscului de portofoliu. Market maker desemenează persoanele care dispun de un portofoliu de titluri prin care exercită influenţă asupra pieţei financiare, respectiv impun o cantitate minimă de titluri la vânzare şi la cumpărare. Pe pieţele financiare internaţionale mai participă băncile comerciale, băncile de investiţii, societăţile financiare. Unele societăţi financiare mijlocesc distribuirea şi plasarea noilor emisiuni pe piaţa primară, iar altele participă pe piaţa secundară în calitate de broker/dealer. În cadrul pieţelor financiare internaţionale mai acţionează firmele de evaluare a calităţii titlurilor, firmele de audit şi control financiar, firmele de consultanţă şi firmele de marketing financiar. Titlurile de valori ce se negociază pe pieţele financiare internaţionale reprezintă înscrisuri sub formă materială sau înregistrare electronică, care atestă existenţa unor relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi asigură anumite drepturi posesorilor. Titlurile de valori care se negociază pe pieţele financiare internaţionale se deosebesc prin următoarele: • obligaţia reflectată în titlu are un caracter autonom; • titlurile de valori reflectă mişcarea factorilor de producţie, dar valoarea prin bursă are un caracter independent; • valoarea titlurilor depinde de plasament, respectiv de veniturile care se vor realiza; • valoarea pe piaţă a titlurilor se formează în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă şi alţi factori . În funcţie de natura lor, titlurile de valori se grupează astfel: • Titlurile primare sunt reprezentate de înscrisurile emise în vederea mobilizării şi majorării capitalului propriu de către diverse entităţi; • Titlurile derivate se deosebesc prin faptul că acordă anumite drepturi părţilor la contract asupra activelor la o anumită scadenţă; 147

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• Titlurile sintetice sunt instrumentele care se creează de societăţile comerciale pe baza activelor financiare (contracte pe indici bursieri). 8.2.2. Ordinele de bursă şi metode de cotare a titlurilor pe pieţele financiare internaţionale Ordinele de bursă exprimă instrucţiunile investitorilor sau ale altor persoane transmise intermediarilor în vederea realizării unor operaţiuni de cumpărare sau vânzare de titluri pe pieţele financiare internaţionale. Ordinele de bursă necesită menţiuni clare şi simple cu privire la anumite elemente: • natura operaţiunii cu titluri (cumpărare sau vânzare); • delimitarea titlurilor care formează obiectul ordinului de bursă; • numărul titlurilor supuse negocierii; • tipul de ordin; • termenul de valabilitate; • cursul la care urmează să se realizeze operaţiile cu titluri. Ordinele de bursă se pot formula în mai multe variante: • ordine la „primul curs” care se execută la cursul de deschidere a şedinţei de bursă; • ordine la „cursul cel mai bun” prin care operatorul solicită intermediarului să execute operaţia la cel mai bun nivel ce se înregistrează în cursul unei perioade la bursă, care înseamnă vânzarea titlurilor la cursul cel mai mare şi cumpărarea titlurilor la cursul cel mai mic; • ordine „la curs limită” prin care vânzătorul sau cumpărătorul de titluri fixează intermediarului un nivel minim la vânzare şi o limită maximă la cumpărare; • ordine „la curs limită” cu menţiunea „stop” la care cumpărătorul menţionează un preţ sub care se aşteaptă să fie executat ordinul, iar vânzătorul stabileşte preţul peste care va fi executat ordinul adresat; • ordine „legate” prin care se solicită intermediarilor să execute operaţiuni simultane sau condiţionate; • ordine „totul sau nimic”, care se deosebesc prin faptul că instrucţiunile solicită intermediarului să îl realizeze în totalitate sau să nu îl execute, ceea ce înseamnă că nu poate fi realizat parţial. 148

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Cursurile titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale depind de raportul dintre cererea şi oferta de titluri, de situaţia economico-financiară a emitenţilor de titluri, de nivelul dividendelor şi al dobânzilor, de evoluţia conjuncturală a economiei naţionale şi de alţi factori. Cotarea titlurilor pe pieţele financiare internaţionale se realizează prin mai multe metode: a) Metoda cotării prin strigare presupune ca în şedinţa de bursă să se anunţe public titlurile oferite şi cerute, iar în momentul în care se realizează un echilibru între cererea şi oferta de titluri se fixează cursul. Metoda cotării prin strigare asigură transparenţa operaţiilor cu titluri şi cadrul concurenţial operatorilor de la bursă; b) Cotarea prin opoziţie, ce se aplică la titlurile care cotează la vedere şi la termen, constă în colectarea informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri şi cursuri, centralizarea în registrul de opoziţie ţinut de un funcţionar al bursei din care rezultă cursul la punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă; c) Metoda stelajului reprezintă o tehnică scrisă pe baza căreia titlurile ce se oferă şi solicită se grupează în fişe, iar cursul se stabileşte la punctul de echilibru dintre cerere şi ofertă; d) Metoda cotaţiei continue asistate de calculator presupune colectarea informaţiilor cu privire la cererea şi oferta de titluri, prelucrarea lor conform programului informatic şi stabilirea cursului. 8.2.3. Operaţiile de cumpărare şi vânzare a titlurilor pe pieţele financiare internaţionale. Operaţiile de vânzare şi cumpărare a titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale se grupează în operaţii curente şi operaţii la termen. Operaţiile curente se referă la tranzacţiile la care titlurile se predau de către vânzător către cumpărător în termen de cel mult 48 ore. Operaţiile la termen se caracterizează prin faptul că titlurile se cedează la o anumită scadenţă. Tranzacţiile cu titluri la termen urmăresc obţinerea unor câştiguri din diferenţele dintre cursurile la vedere şi cursurile la termen. Operaţiunea à la baisse (bear) reprezintă o intervenţie a unui operator la bursă care mizează pe scăderea cursului titlurilor la termen. În 149

Relaţii valutar-financiare internaţionale

această situaţie, participantul vinde imediat titluri la cursul la vedere şi cumpără titluri la termen. Operaţiunea à la hausse (bull) presupune mizarea în jocul la bursă pe creşterea cursului titlurilor de valoare la termen. În acest caz, operatorii cumpără titluri la vedere şi vând titluri la termen, urmărind obţinerea unui câştig din diferenţa de curs la cele două momente. Pe pieţele financiare americane şi japoneze se realizează operaţii de vânzare-cumpărare a titlurilor primare pe bani gata (cash) şi pe datorie sau în marjă, iar pe pieţele financiare europene operaţii la vedere şi operaţii la termen cu lichidare lunară5. Operaţiile pe bani gata (cash) se deosebesc prin faptul că investitorul care cumpără titlurile achită integral contravaloarea lor, prin virarea sumei în contul de la broker, iar vânzătorul predă titlurile. Termenul de executare este diferit la contractele cu lichidare imediată de cel de la contractele cu lichidare normală. Operaţiile în marjă (margin trading) reflectă cumpărarea de titluri pe datorie din contul în marjă deţinut de client la firma de broker. Brokerul acordă clientului un credit pentru cumpărarea titlurilor de pe piaţa financiară. Operatorul care adresează un ordin de cumpărare a unui număr de titluri nu achită brokerului întreaga valoare ci numai o acoperire sau marjă, iar diferenţa reprezintă împrumutul obţinut de la broker. După cumpărare, titlurile rămân la broker şi reprezintă garanţia sau colateralul. Marja iniţială reprezintă valoarea fondurilor cash sau a titlurilor pe care clientul trebuie să le depună la broker înaintea angajării operaţiei de cumpărare a titlurilor. Operaţiile cu lichidare imediată de pe pieţele europene se caracterizează prin faptul că vânzătorul cedează titlurile la termenul stabilit, iar cumpărătorul plăteşte cash titlurile în termen de până la trei zile. Operaţiile la termen de pe pieţele europene se încheie într-o anumită zi şi se execută la o dată fixă în fiecare lună. Cumpărătorii pot să achiziţioneze titluri fără să dispună în momentul încheierii contractului de resursele necesare, iar vânzătorii sunt obligaţi să le cedeze la scadenţă. Prin 5

Ioan Popa, Bursa, Colecţia bursa, vol. II, Editura Adevărul, Bucureşti, 1993, p. 11

150

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

reglementările bursiere se prevăd titlurile ce se pot negocia la termen şi numărul minim (5, 10, 15, 25, 50, 100). Operatorul de pe piaţa la termen depune o garanţie pentru operaţiile pe care le realizează pe piaţa respectivă. În funcţie de natura operaţiilor cu titluri ce se realizează pe pieţele financiare internaţionale, se deosebesc operaţii ferme şi operaţii condiţionate. Operaţiile ferme se referă la titlurile ce se predau la termenul stabilit, iar operaţiile condiţionate se efectuează pentru anumite titluri cotate la termen. Operaţiile condiţionate pot fi: operaţii cu primă, operaţii de dublu şi operaţii de stelaj. Operaţiile la termen cu primă presupun ca, la scadenţă, cumpărătorul să beneficieze de dreptul de a renunţa la contract în schimbul plăţii unei prime vânzătorului. Operaţiile de dublu constau în faptul că la scadenţă cumpărătorul are dreptul să dubleze cantitatea iniţială a titlurilor negociate. Stelajul reprezintă o operaţiune pe bază de contract prin care cumpărătorul poate să opteze între a cumpăra titluri cu marjă mai mare faţă de cursul pieţei şi a vinde titluri cu o marjă mai mică. Operaţiunea de stelaj urmăreşte variabilitatea preţului titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale între momentul încheierii operaţiunii şi cel al derulării ei. Preţurile titlurilor stabilite prin contract pe baza cărora cumpărătorul are dreptul să opteze pentru o anumită operaţiune sunt denumite bornele stelajului. 8.2.4. Componentele pieţelor financiare internaţionale Pieţele financiare internaţionale asigură confruntarea cererii şi a ofertei de capital în centre financiare internaţionale pe care operează agenţi, indiferent de naţionalitate şi valută. Principalele componente ale pieţelor financiare internaţionale sunt: piaţa internaţională de acţiuni, piaţa obligaţiunilor internaţionale şi piaţa euroefectelor6.

6

Jean Pierre, Allegret, Economie Monetaire Internationale, Hachette Supérieure, 1997, p. 162

151

Relaţii valutar-financiare internaţionale

A. Pieţele internaţionale de acţiuni (euroacţiuni) mijlocesc plasamentele acţiunilor societăţilor comerciale în străinătate prin intermediul sindicatelor bancare sau al caselor de curtaj. Tranzacţii cu acţiuni se efectuează pe pieţele din New York, Tokyo, Londra, Frankfurt, Paris, Bruxelles, Amsterdam, Madrid, Copenhaga, Zürich, Geneva, München. Emisiunea şi plasarea acţiunilor pe pieţele financiare internaţionale asigură accesul la resurse de finanţare pe mai multe pieţe, cunoaşterea societăţii comerciale de către investitori şi alţi parteneri7. Euroacţiunile sunt emise de societăţi rezidente într-o ţară, exprimate în eurodevize şi destinate cumpărării de către nerezidenţi de pe pieţe. Piaţa euroacţiunilor s-a dezvoltat ca urmare a dereglementării, dezintermedierii, a reducerii dobânzilor şi a privatizării societăţilor comerciale. Organizarea emisiunii euroacţiunilor se realizează prin două metode: • metoda subscrierii titlurilor, conform căreia societăţile emitente vând acţiunile unui sindicat bancar internaţional, care se angajează să le plaseze acţionarilor, la un preţ fixat într-o anumită perioadă de timp; • metoda „book building”, conform căreia şeful de filă constituie un sindicat bancar şi de plasament care realizează o cercetare de marketing asupra investitorilor potenţiali. Şeful de filă supervizează operaţiunea, coordonează activitatea, înregistrează oferta de cumpărare, decide în colaborare cu societatea emitentă a acţiunilor preţul de emisiune şi volumul titlurilor. Criteriile de piaţă urmărite de coordonatorul global sunt capacitatea de investiţie deţinută pentru a asigura dezvoltarea ordonată a pieţelor secundare, cantitatea, sensibilitatea cererii la preţ. B. Piaţa obligaţiunilor internaţionale realizează operaţiile de vânzare şi cumpărare a euroobligaţiunilor. Piaţa primară de euroobligaţiuni asigură tranzacţiile cu euroobligaţiuni între emitenţi şi investitori. Emitenţii de euroobligaţiuni pot fi guverne, administraţii locale, firme multinaţionale şi instituţii internaţionale. Investitorii instituţionali sunt reprezentaţi de bănci comerciale, 7

Maria Prisăcaru, Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Editura Corson Iaşi, 1998, p. 11

152

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

bănci de investiţii, fonduri mutuale, case de pensii, societăţi de asigurări, investitori individuali. Euroobligaţiunile reprezintă titluri de credit pe termen mediu şi lung exprimate în eurovalută şi plasate pe europieţele de capital de către un sindicat bancar internaţional. Euroobligaţiunile se emit de mari întreprinderi particulare, stat, instituţii publice, organisme financiar-bancare internaţionale. Tehnica plasării euroobligaţiunilor Euroobligaţiunile se plasează pe europieţele de capital de către sindicatele bancare internaţionale constituite pentru fiecare emisiune şi formate din coordonatorul emisiunii, grupul de subscriere şi grupul de plasare. Coordonatorul emisiunii de euroobligaţiuni, denumit şeful de filă, este reprezentat de o bancă de pe piaţa financiară, care fundamentează clauzele emisiunii cu privire la: mărimea împrumutului, durata, dobânda aferentă şi modul de răscumpărare a titlurilor. Grupul de subscriere este format din instituţii financiare, firme, bănci, care furnizează suma împrumutului pe baza emisiunii de euroobligaţiuni. Etapele plasamentului de euroobligaţiuni pe pieţele financiare internaţionale sunt (a se vedea figura 8.2): • solicitantul de capital se adresează unei bănci pentru a negocia condiţiile împrumutului pe bază de emisiuni de euroobligaţiuni; • banca contactează alte bănci şi le solicită să participe în sindicatul de coordonare a plasamentului de euroobligaţiuni; • banca informează emitentul de împrumut asupra termenilor şi condiţiilor emisiunii de euroobligaţiuni; • banca coordonatoare decide asupra valorii emisiunii, asupra scadenţei şi preţului emisiunii de euroobligaţiuni; • banca coordonatoare comunică băncilor participante repartizarea euroobligaţiunilor; • sindicatul de plasament asigură plasarea euroobligaţiunilor pe piaţă şi mobilizarea capitalurilor disponibile; Pe pieţele de euroobligaţiuni se emit diverse tipuri, astfel: obligaţiuni clasice, obligaţiuni convertibile, obligaţiuni cu certificate de opţiune anexate, obligaţiuni cu dobândă variabilă. 153

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Cursul euroobligaţiunilor pe piaţă financiară evoluează în funcţie de cerere şi ofertă, de dobânda nominală, durata obligaţiunii şi de alţi factori. Pornind de la cursul obligaţiunii, de la dobânda nominală, durata totală şi durata până la scadenţă se calculează randamentul euroobligaţiunilor. Rambursarea împrumuturilor pe bază de euroobligaţiuni se poate efectua la scadenţă, în tranşe, la scadenţe intermediare, prin tragere la sorţi, prin răscumpărarea de către debitor a obligaţiunilor la bursă. Costul total al împrumutului prin emisiunea de euroobligaţiuni depinde de comisionul global, ce se repartizează între şeful de filă, sindicatul de plasament şi sindicatul de garanţie la care se adaugă cheltuieli generale privind emisiunea titlurilor.

Fig. 8.2. Organizarea emisiunilor de obligaţiuni pe pieţele financiare internaţionale8

Lichiditatea unei emisiuni de euroobligaţiuni depinde de numărul formatorilor de piaţă (market maker) şi de marja practicată. Marja de 0Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1995, p. 296

8

154

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

randament este formată dintr-o primă de risc care are tendinţă de a se reduce pe măsură ce se apropie scadenţa şi dintr-o primă de lichiditate care după prima parte a termenului descreşte. Operaţiile de pe piaţa euroobligaţiunilor presupun mecanisme de asigurare a securităţii tranzacţiilor şi a transferurilor din mişcările de capital. În acest sens se pot menţiona Euro-Clear (Centrale de Livraison de Valeurs Mobilières) – societate de drept belgian creată de Morgan Guaranty Trust şi Cedel – societate anonimă de drept luxemburghez, care oferă servicii de gestiune şi conservare a titlurilor, de compensaţie şi de împrumut pe titluri. Obligaţiunile străine se deosebesc de euroobligaţiuni prin faptul că se plasează de un împrumutat nerezident pe piaţă naţională a unei monede. Emisiunea obligaţiunilor străine se realizează în moneda ţării respective, pe baza legislaţiei şi a procedurilor locale. Emisiunile de obligaţiuni străine pe piaţa americană se numesc Yankee Bonds, pe piaţa japoneză Samurai Bonds, pe piaţa britanică Bulldog Bonds Evoluţia împrumuturilor prin emisiuni de obligaţiuni străine depinde de receptivitatea investitorilor naţionali faţă de titlurile străine şi de avantajele oferite de pieţele naţionale. C. Piaţa euroefectelor Euroefectele au apărut la începutul anilor ’80 sub forma biletelor de tresorerie, a euro-notelor şi a altor efecte ce se emit de către întreprinderi, instituţii financiare şi guverne9. Din punct de vedere al naturii lor, euroefectele sunt instrumente hibride care prezintă atât trăsături ale eurocreditelor, cât şi ale euroobligaţiunilor, cum sunt „eurobonurile” şi biletele la ordin pe termen de la 1 la 6 luni. Emisiunea euroefectelor se montează de către o bancă şi se garantează de un sindicat bancar. Plasamentul euroefectelor se efectuează prin intermediul unui grup de bănci, care subscriu la emisiune şi plasează titlurile investitorilor, sau printr-un dealer care îşi asumă misiunea plasamentului. Euroefectele se referă la hârtii euro-comerciale, euronate şi euroefectele pe termen mediu. Hârtiile euro-comerciale şi euronatele sunt euroefecte emise pe o perioadă de 3-6 luni care se plasează prin dealeri de 9

J. Siac, Les marchés d’actifs financiers internationaux, în Finances Internationales, Armand Colin, Paris, 1993, p. 147

155

Relaţii valutar-financiare internaţionale

pe pieţele financiare internaţionale. Efectele pe termen mediu se deosebesc prin faptul că emisiunea se realizează printr-un intermediar care asigură un cost redus al împrumutului şi satisfacerea cerinţelor de finanţare. Eurobiletele de tresorerie reprezintă titlurile pe termen scurt emise de întreprinderi la care subscriu investitorii ce dispun de resurse pe termen scurt. Pe piaţa euroefectelor se contractează împrumuturi pe termen scurt cu o dobândă mai mică. 8.3. Instrumente financiare de gestiune a riscurilor de pe pieţele financiare internaţionale Dimensiunea şi efectele riscurilor financiare necesită utilizarea unor instrumente financiare care să asigure acoperirea eventualelor pierderi ale participanţilor de pe pieţe financiare. a) Forward – Forward (termen contra termen) este considerată o operaţiune pe bază de contract prin care un operator cumpără o rată viitoare a dobânzii la un credit sau la un plasament bancar. Forward – Forward în calitate de operaţiune financiară de gestiune a riscului de dobândă, permite unei entităţi care doreşte să contracteze un împrumut sau să realizeze un plasament la o dată viitoare (perioadă de timp determinată) să evalueze costul împrumutului sau randamentul plasamentului10. Forward – Forward de contractare a unui împrumut se caracterizează prin faptul că o bancă se angajează să acorde un credit, de o anumită mărime, unei întreprinderi sau unui debitor, pe o perioadă de timp şi la o rată a dobânzii în prealabil fixată (garantată). BANCA

Dobândă garantată

Credit

În cadrul unui Forward – Forward de plasament, investitorul se angajează să efectueze un plasament, de o anumită mărime, la o bancă sau 10

Yves Simon, Techniques Financierès Internationales, Economica, Paris, 1993, p. 430

156

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

la o altă instituţie de credit, pe o anumită perioadă de timp şi la o rată a dobânzii în prealabil fixată (garantată). INVESTITOR

Plasament

Dobândă garantată

Rata de dobândă la operaţiunea Forward – Forward11 (rf) depinde de dobânda la împrumut (Re), de durata împrumutului (Te), de dobânda la plasament (Rp), de durata plasamentului (Tp) şi de durata operaţiunii (Tf). (Re Te) − ( RpxTp ) rf = Rp + Tp Tfx (1 + 360 x100 b) Forward Rate Agreement (FRA) constituie un instrument financiar prin care două părţi la un contract urmăresc să se protejeze împotriva variaţiei ratei dobânzii. Cumpărătorul de Forward Rate Agreement (FRA) urmăreşte să se protejeze împotriva creşterii ratei dobânzii, iar vânzătorul vizează protecţia împotriva scăderii ratei dobânzii. Cumpărător FRA

Contract

protecţie împotriva creşterii ratei dobânzii

11

Vânzător FRA

protecţie împotriva scăderii ratei dobânzii

Claude Dufloux, Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 285

157

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Diferenţa de dobândă la o asemenea tehnică financiară (D) depinde de valoarea nominală a operaţiunii (C), de rata de dobândă garantată (rg), de rata dobânzii de pe piaţă (rp) şi de numărul de zile (T)12.

C * (rg − rp) * T rm * T + 360 *100 În calitate de instrument financiar, Forward Rate Agreement se utilizează pentru a reduce costul împrumutului sau pentru a îmbunătăţi randamentul unui plasament bănesc la o anumită perioadă de timp. Forward Rate Agreement se poate practica între o întreprindere şi o bancă sau între două bănci. c) SWAP-ul este definit drept tranzacţia prin intermediul căreia două părţi (persoane) schimbă între ele active financiare13. Conform unei abordări generale, Swap reprezintă o operaţie financiară prin care se schimbă creanţe, datorii sau elemente ce decurg din creanţe şi datorii14. Swap este definită ca o operaţiune prin care o tranzacţie pe piaţa la termen este completată de o tranzacţie simultană pe piaţa la vedere15. Swap reprezintă operaţiunea financiară prin care se realizează schimbul de creanţe sau de datorii între două părţi, ce pot fi reprezentate de întreprinderi, bănci, ţări. În calitate de operaţiune financiară, Swap poate îmbrăca forme diferite, în funcţie de natura activelor care se schimbă, precum şi de părţile antrenate în efectuarea operaţiunii de schimb de creanţe sau de datorii. Swap de schimb constituie operaţiunea financiară prin care deţinătorul unui titlu de valoare (A) îl cedează unui terţ (B) în schimbul unui alt titlu, de aceeaşi valoare. Prin această operaţiune, părţile urmăresc îmbunătăţirea calităţii titlurilor ori valorificarea eventualelor modificări D=

Claude Dufloux, Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 286 Tim Hindle, Finanţe, ghid, The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998, p. 175 14 Lexique de banque et de bourse, Dalloz, Paris, 1990, p. 209 15 Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Ed. Economica, Paris, 1993, p. 28 12 13

158

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

anticipate de randament ale titlurilor de pe pieţele financiare internaţionale. A Titlu de valoare

B Titlu de valoare

Swap de creanţe şi datorii poate să îmbrace mai multe forme: • schimbul de creanţe contra capital (debt equity swap) constituie o operaţiune financiară prin care se asigură convertirea unor creanţe în investiţii directe. Prin această operaţiune o parte îşi valorifică creanţele şi cealaltă îşi achită datoriile; • schimbul de creanţe contra obligaţiuni (debt-for-debt swaps) se deosebeşte prin faptul că o parte care deţine creanţe le poate converti în obligaţiuni emise de cealaltă parte; • un organism specializat răscumpără creanţe şi le schimbă în anumite condiţii (debt-for-debt swaps). Swap între bănci centrale reflectă operaţiunile prin care o bancă centrală deschide o linie de credit în propria monedă la banca centrală a altei ţări, iar aceasta la rândul său deschide la prima bancă centrală o linie de credit în propria monedă. Swap pe rata dobânzii (de dobândă) reprezintă operaţiunea financiară prin care doi agenţi economici schimbă plăţi de dobândă. De exemplu, beneficiarul unui împrumut în franci elveţieni schimbă dobânda pe care o datorează pentru împrumut cu dobânda pe care o datorează beneficiarul unui împrumut în dolari SUA. De asemenea, dacă o entitate economică contractează un împrumut prin emisiune de obligaţiuni cu un nivel de dobândă şi o altă entitate obţine un împrumut prin emisiune de obligaţiuni cu un alt nivel de dobândă, acestea pot schimba dobânda aferentă împrumuturilor obligatare.

159

Relaţii valutar-financiare internaţionale

X

Plata dobânzilor pe baza ratei dobânzii variabile

Y

Plata dobânzilor pe baza ratei dobânzii fixe împrumut la o rată a dobânzii fixă

împrumut la o rată a dobânzii variabilă

d) Hedging reprezintă o operaţiune financiară ce se iniţiază pe pieţele valutare şi financiare, în condiţii de incertitudine a cursurilor de schimb sau a cursurilor titlurilor financiare. Hedge/Hedging este considerat o tehnică financiară de acoperire a riscului fluctuaţiilor preţurilor de pe pieţele financiare16. Hedge, într-o altă accepţiune, constă într-o tranzacţie tinzând către efectul opus al altei tranzacţii, care se iniţiază în vederea minimizării pierderii potenţiale17. Hedging este definit ca o operaţiune bursieră efectuată în scopul acoperirii riscurilor la contractele cash prin deschiderea unei poziţii compensatorii la bursă prin contracte futures şi contracte de opţiuni18. Hedgingul este abordat ca o operaţiune ce se efectuează în situaţia în care pieţele valutare sunt agitate şi evoluţia viitoare a cursurilor de schimb este incertă19. Esenţa hedgingului este reprezentată de operaţiunea

16

Thomas P Fitch, Dictionary of Banking Terms, USA, 2000, p. 224 Graham Bannock, William Manser, Dicţionar internaţional de finanţe, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2000, p. 171 18 Ioan Popa, Bursa, colecţia Bursa, Bucureşti, 1994, vol. II, p.358. 19 N. Murgu, Afaceri şi căderi în lumea capitalului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 192 17

160

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

inversă ce se iniţiază pe o piaţă la acelaşi termen şi de aceeaşi valoare, menită să acopere o poziţie de pe piaţă şi să anihileze un risc. e) Opţiunile pe rata dobânzii Cap, floor şi collar reprezintă contracte de opţiuni pe rata dobânzii negociate pe pieţele financiare, care asigură câştiguri din anticiparea relativă a evoluţiei ratei dobânzii, precum şi garantarea unei dobânzi maxime la un împrumut nou sau a unei dobânzi minime la un plasament bănesc, pe o anumită perioadă de timp. Cumpărătorul unei opţiuni pe rata dobânzii urmăreşte să se protejeze de o creştere a ratei dobânzii de pe piaţa financiară la un moment dat. • CAP (plafon) sau Ceiling reprezintă un contract pe rata dobânzii, care se practică în cazul în care se contractează un împrumut la o rată a dobânzii variabilă şi există riscul creşterii acesteia. Prin această operaţiune se limitează valoarea dobânzii ce trebuie plătită pentru obţinerea împrumutului respectiv. Dacă un operator se împrumută cu o sumă (1.000.000 UM) şi se teme de o creştere a ratei dobânzii, poate să cumpere un CAP, la o rată plafon a dobânzii de 6%, cu o primă de 0,8%. În cazul în care la una din scadenţele trimestriale, dobânda este de 5%, cumpărătorul nu exercită opţiunea deoarece împrumutul se obţine la un cost de (5,0 + 0,8) 5,8%. Dacă dobânda de pe piaţă ajunge la 8%, cumpărătorul exercită opţiunea şi vânzătorul îi achită diferenţa (8-6) de 2%. În acest caz, costul efectiv al împrumutului este de 6,8% (8+0,8-2). În concluzie, prin cumpărarea opţiunii „CAP”, operatorul îşi asigură o rată maximă (plafon) a dobânzii de 6,8% pentru împrumutul contractat.

161

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Limita superioară a dobânzii Diferenţa de dobândă primită de cumpărătorul opţiunii „CAP” Dobânda la împrumut

• Floor (Planşeu) reprezintă un contract prin care cumpărătorul îşi asigură o rată a dobânzii minimă, în cazul unui plasament bănesc, în schimbul plăţii unei prime, la o mărime şi pe o durată determinată. În cazul în care se anticipează o scădere a ratei dobânzii, un operator care a efectuat un plasament bănesc în obligaţiuni se poate acoperi prin cumpărarea unui floor la o rată de exercitare şi cu o primă. Dacă pe piaţă, dobânda (i 1 ) coboară sub nivelul de exercitare, cumpărătorul de floor primeşte de la vânzător diferenţa dintre rata de exercitare şi rata de pe piaţă. Spre exemplu, un operator s-a acoperit cumpărând un floor, la o rată de exercitare de 6%, cu o primă de 0,4% pe an. În cazul în care dobânda coboară pe piaţă sub 6%, cumpărătorul primeşte de la vânzător diferenţa dintre rata de exercitare (i e ) şi dobânda de pe piaţă (i 1 ). De pildă, dacă dobânda de pe piaţa financiară coboară la 4%, cumpărătorul primeşte diferenţa de 2% (6%-4%). Rata efectivă a dobânzii pentru plasamentul realizat este de 5,6% (4%-0,4%+2%).

162

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Dobânda de pe piaţă i1

Diferenţa de dobâdă primită de cumpărătorul opţiunii „FLOOR”

ie

• Collar (Guler) reprezintă operaţiunea prin care un debitor urmăreşte să se protejeze împotriva creşterii ratei dobânzii, prin cumpărarea şi vânzarea simultană a unui CAP şi a unui FLOOR, vizând ca prima primită pentru vânzare să compenseze parţial sau total pe cea plătită pentru cumpărare. Strategie de acoperire contra riscului Cumpărare CAP

Strategie pentru reducerea costului acoperirii Vânzare FLOOR

Cumpărare de COLLAR

Cumpărare FLOOR

Vânzare CAP

Vânzare de COLLAR

Prima plătită (P1)

Prima primită P2

Cost P1-P2

Cumpărarea unui COLLAR constă în combinarea cumpărării unui CAP şi a vânzării unui FLOOR. Vânzarea de COLLAR presupune o combinaţie între o vânzare de CAP şi o cumpărare de FLOOR.

163

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Limitele ratei dobânzii

– Tunelul ratelor de dobândă

– ratei d – bânzii

f) Strategii complexe de natură speculativă pe pieţele financiare internaţionale STRADDLE reprezintă o strategie complexă de intervenţie pe pieţele financiare internaţionale, care se realizează prin combinaţie de opţiuni pe piaţa financiară. Cumpărarea de Straddle (Long Straddle) exprimă o strategie de intervenţie pe pieţele financiare internaţionale ce se iniţiază în momentul în care se anticipează o creştere a volatilităţii cursului activului suport prin combinarea cumpărării unei opţiuni CALL şi a cumpărării unei opţiuni PUT la acelaşi preţ de exercitare. Practicarea unei asemenea strategii de intervenţie pe pieţele financiare internaţionale generează o pierdere reprezentată de primele plătite şi şanse de câştig nelimitate, în funcţie de evoluţia cursului activului suport pe pieţele financiare. Vânzarea de Straddle (Short Straddle) în calitate de strategie de intervenţie pe pieţele financiare constă în combinarea vânzării unei opţiuni CALL şi a vânzării unei opţiuni PUT la acelaşi preţ de exercitare. Vânzarea de Straddle îi asigură celui care o practică pe pieţele financiare internaţionale un câştig limitat la prime şi pierdere probabilă, în funcţie de evoluţia cursului activului suport pe piaţă. STRANGLE constituie o altă strategie ce se realizează pe pieţele financiare prin combinarea cumpărării şi vânzării de opţiuni CALL şi PUT cu scadenţe identice, dar cu un preţ de exercitare la opţiunea CALL mai mare decât la opţiunea PUT. Cumpărarea de Strangle (Long Strangle) reprezintă o strategie ce se practică în cazul creşterii volatilităţii cursului activului suport, care presupune o combinaţie între opţiuni CALL şi PUT, dar la preţuri de exercitare diferite. 164

Piaţa eurovalutelor şi pieţele financiare internaţionale

Protejarea împotriva volatilităţii cursului activului suport se realizează astfel: - contra creşterii cursului, se cumpără o opţiune CALL la preţul de exercitare pe care nu doreşte să-l depăşească; - contra scăderii cursului, se cumpără o opţiune PUT la preţul minim de exercitare. Strategia de cumpărare a unui Strangle presupune o pierdere minimă limitată la valoarea primei şi un câştig nelimitat în funcţie de variaţia cursurilor titlurilor de pe pieţele financiare. Vânzarea de Strangle constă în combinaţia între vânzarea de opţiune CALL şi vânzarea de opţiune PUT cu preţuri de exercitare diferite. Câştigul în urma aplicării unei vânzări de Strangle este limitat la suma primelor, iar pierderea este nelimitată. Întrebări de verificare 1. Ce trăsături prezintă Eurovalutele? 2. Care sunt factorii ce au contribuit la apariţia şi evoluţia pieţei eurovalutelor? 3. Care sunt căile de atragere a resurselor pe piaţa eurovalutelor? 4. Ce operaţii se derulează pe piaţa eurovalutelor? 5. În ce constă sensul larg şi restrâns al pieţelor financiare şi ce tendinţe se manifestă pe pieţele financiare internaţionale? 6. Care sunt principalele titluri şi metode de cotare de pe pieţele financiare internaţionale? 7. Care sunt operaţiunile ce se desfăşoară pe pieţele financiare internaţionale? 8. Prin ce se deosebeşte piaţa internaţională a acţiunilor? 9. În ce constă tehnica plasării obligaţiunilor pe pieţele financiare internaţionale? 10. Care sunt trăsăturile pieţei euroefectelor? 11. Care sunt trăsăturile unui contract Forward-Forward? 12. Care sunt formele contractului Forward-Forward şi relaţia de calcul a ratei? 13. Prin ce se deosebeşte un contract Forward Rate Agreement? 14. Ce se înţelege prin SWAP şi care sunt formele sale?

165

Relaţii valutar-financiare internaţionale

15. Care sunt trăsăturile HEDGINGULUI? 16. Prin ce se deosebeşte un contract „CAP”? 17. Care sunt trăsăturile unui contract „FLOOR”? 18. Ce trăsături individualizează contractul „COLLAR”? 19. Care sunt trăsăturile unui „STRADDLE”? 20. Care sunt elementele care individualizează un „STRANGLE”?

Bibliografie Macroeconomie financiară, Editura CNI “Coresi” SA., Bucureşti, 2000 Blanche Sousi-Roubi Lexique de banque et de bourse, Dalloz, Paris, 1990 Cezar Basno, Nicolae Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice, Dardac Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Claude Dufloux Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002 Tim Hindle Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998 Tim Hindle Termeni de afaceri internaţionale, Editura Nemira, Bucureşti, 2003 Constantin Floricel Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Peyrard Josette Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995 Popa Ioan Bursa, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1994 Yves Simon Techniques Financières Internationales, 5 edition Economica, Paris, 1992 Cristiana Irinel Subscripţia publică internaţională de acţiuni şi de Stoica obligaţiuni, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000 Frédérich Teulon Pieţe de capital, Institutul European, Iaşi, 2001 Thomas P. Fitch Dictionary of Banking Terms, Barron’s Educational Series, USA, 2000 Voinea Gheorghe Realţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007 Michel Aglietta

166

Investiţiile străine directe

CAPITOLUL 9

INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE Termeni-cheie: investiţii străine directe, investiţii străine de portofoliu, ţaragazdă, investitor străin, garantarea investiţiilor străine, facilităţi privind investiţiile străine.

Un flux financiar important din relaţiile economice internaţionale îl constituie investiţiile străine directe ce se realizează în ţările care recunosc dreptul de proprietate al investitorului străin şi îi oferă anumite facilităţi. Potrivit Regulamentului valutar al Băncii Naţionale a României, investiţia directă reflectă o investiţie de orice natură, efectuată în scopul stabilirii sau menţinerii de legături economice durabile şi care se realizează prin următoarele modalităţi:1 a) constituirea sau extinderea unei sucursale ori a unei noi entităţi aparţinând integral persoanei care furnizează capitalul de dotare/capitalul necesar ori achiziţionarea integrală a unei entităţi deja existente; b) participarea într-o entitate nouă sau într-una existentă, în scopul stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile; c) acordarea de credite şi împrumuturi pe termen mai mare de 5 ani, în scopul stabilirii ori menţinerii de legături economice durabile; d) reinvestirea profitului în scopul menţinerii unor legături economice durabile. Investiţiile străine directe (ISD) reflectă plasarea unor capitaluri de către investitori străini (nerezidenţi) în alte ţări în vederea înfiinţării şi dezvoltării firmelor în diverse domenii. Investiţia străină directă reflectă Regulamentul nr. 4/2005 al BNR, Anexa1 Nomenclator, pct. 48 în M.of. nr. 297/8 aprilie 2005 1

167

Relaţii valutar-financiare internaţionale

elemente de extranietate, reprezentate de capital, ţara de plasare, fluxuri de tehnologie, cunoştinţe, management, bunuri şi servicii. Investiţiile străine de portofoliu exprimă plasamentele în străinătate ale rezidenţilor sub forma achiziţionării de titluri de valori mobiliare. Investiţiile străine directe (ISD) se deosebesc de investiţiile de portofoliu prin participarea investitorului la administrarea companiei şi la exercitarea controlului asupra acesteia. Principalele forme ale investiţiilor străine directe după motivaţiile avute în vedere la plasarea capitalurilor în alte ţări sunt: • investiţii străine directe de valorificare a resurselor din ţărilegazdă; • investiţii străine directe de valorificare a pieţelor din anumite ţări; • investiţii străine directe care urmăresc creşterea eficienţei capitalului plasat, precum şi unele avantaje de locaţie. Investiţiile străine directe care urmăresc valorificarea resurselor din ţările-gazdă vizează disponiblitatea şi costul materiilor prime, costul forţei de muncă, gradul de instruire, gradul de dezvoltare al infrastructurii. Investiţiile străine directe care urmăresc pătrunderea pe noi pieţe au în vedere dimensiunile pieţelor, tendinţele, preferinţele, costurile materialelor şi ale forţei de muncă. Investiţiile străine directe ce vizează creşterea eficienţei sunt efectuate în funcţie de costurile de transport, de comunicare şi de costurile altor servicii intermediare. Principalii factori de care depind deciziile firmelor de a investi în străinătate sunt reprezentaţi de: a) cadrul general asigurat investiţiilor străine directe de către ţaragazdă, respectiv: stabilitate politică şi economică, tratamentul echitabil aplicat investitorilor străini, politici de privatizare, politici economice, comerciale, fiscale şi monetare. b) factori economici reflectaţi de produsul intern brut pe locuitor, piaţa, materiile prime, forţa de muncă, infrastructura. 168

Investiţiile străine directe

c) facilităţi fiscale şi de altă natură. Ţările-gazdă sunt interesate de atragerea investiţiile străine directe datorită următoarelor avantaje de care pot beneficia: • transfer de echipamente, de tehnologii, documentaţie tehnică şi managerială; • valorificarea mai eficientă a factorilor interni de producţie; • sporirea capacităţilor de producţie şi implicit a producţiei naţionale; • echilibrarea balanţei de plăţi, respectiv compensarea deficitului contului curent; • asigurarea unui număr de locuri de muncă şi îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă; • asigurarea unui mediu de afaceri bazat pe concurenţă, cu participarea firmelor ce deţin capital străin. La rândul lor, ţările investitoare din care provin investiţiile străine directe sunt interesate de următoarele efecte: • pătrunderea pe noi pieţe de desfacere; • valorificarea capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă; • atragerea unor resurse mai ieftine pentru dezvoltarea producţiei (materii prime, forţă de muncă); • obţinerea unui profit mai ridicat cu un risc mai scăzut; • evitarea unor bariere vamale şi valutare în pătrunderea mărfurilor pe o anumită piaţă. În general, investitorii străini se diferenţiază, după scopul pe care îl urmăresc cu ocazia efectuării investiţiilor străine directe, astfel: • investitori străini, care urmăresc valorificarea unor resurse din alte ţări (materii prime, forţă de muncă, promovarea unor tehnologii moderne); • investitori străini care vizează pătrunderea şi cucerirea de noi pieţe de desfacere; • investitori străini care urmăresc valorificarea mai eficientă a capitalului, respectiv obţinerea unui profit mai mare;

169

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• investitori străini care urmăresc achiziţionarea unor active ale firmelor din alte ţări pentru a promova strategii pe termen lung, diminuarea costurilor tranzacţiilor şi divizarea riscurilor. Investiţiile străine directe depind de capitalurile disponibile, precum şi de mediul de afaceri, garanţiile şi facilităţile oferite de ţările gazdă, astfel: • angajarea ţării că nu va naţionaliza participarea străină prin norme legale sau convenţii internaţionale; • acordarea de facilităţi vamale şi fiscale importurilor destinate investiţiilor străine de pe teritoriul unui stat; • suprimarea unor taxe asupra producţiei şi desfacerii produselor; • acordarea unor înlesniri în amortizarea investiţiilor de către investitorii străini; • asigurarea dreptului de a decide asupra investiţiilor realizate pe teritoriul unui stat; • eliminarea unor restricţii în repatrierea profitului şi a altor fluxuri valutare generate de investiţia străină. În vederea garantării investiţiilor străine directe se pot încheia acorduri de protejare a investiţiilor prin care se asigură un tratament echitabil şi protecţia părţilor, respectiv investitorul străin şi beneficiarul investiţiei directe. De asemenea, ţările pot înfiinţa entităţi care să se preocupe de atragerea investiţiilor străine directe. De exemplu, în România, din anul 2002, a fost creată Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) pentru a aplica politicile guvernamentale de promovare şi atragere a investiţiilor străine. Impactul fluxului de investiţii străine directe asupra economiei unei ţări se măsoară prin valoarea lor totală, prin valoarea pe ramuri ale economiei naţionale, prin valoarea lor pe regiuni, prin structura lor şi prin ponderea în produsul intern brut al ţării respective. Investiţiile străine directe contribuie la stimularea creşterii economice, la îmbunătăţirea utilizării resurselor din ţările gazdă, la 170

Investiţiile străine directe

ocuparea forţei de muncă, la promovarea unor metode moderne de management. În acelaşi timp, fluxul de investiţii străine exercită influenţă asupra echilibrului contului de capital din balanţa de plăţi a ţării gazdă. Creşterea investiţiilor străine poate să compenseze un nivel mai redus al fluxurilor de altă natură şi să asigure un echilibru al balanţei de plăţi sau un deficit ce se acoperă prin intrările de valută de această natură. În România sunt delimitate, în cadrul investiţiilor străine, investiţiile străine directe cu impact semnificativ în economie2 (dacă depăşeşc echivalentul a 1 milion dolari SUA), respectiv care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii economiei, determină un efect pozitiv de antrenare în economie şi creează noi locuri de muncă. În România, investiţiile străine directe noi cu impact semnificativ în economie pot fi efectuate în toate domeniile de activitate, cu excepţia sectorului financiar, bancar, de asigurări-reasigurări, dacă îndeplinesc anumite condiţii, şi anume: • nu încalcă normele de protecţie a mediului înconjurător; • nu aduc atingere intereselor de securitate şi apărare naţională a României; • nu dăunează sănătăţii sau moralei publice. Investiţiile străine directe cu impact semnificativ în economie, realizate în România, nu pot fi expropriate pe întreaga lor durată de existenţă, cu excepţia cauzei de utilitate publică. În acelaşi timp, investitorii străini beneficiază de următoarele drepturi:3 • să transfere integral în străinătate profiturile ce li se cuvin, în condiţiile regimului valutar din România, după plata impozitelor, taxelor şi altor obligaţii;

Vezi: Legea nr. 332/29.06.2001 privind promovarea investiţiilor străine directe cu impact semnificativ în economie, în M.of. nr. 356/3.07.2001, cap. II, art.4 3 Legea nr. 332/2001, cap. III, art.10 2

171

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• să transfere în străinătate, în valuta investiţiei, sumele obţinute din vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale, precum şi cele rezultate din lichidarea investiţiilor, în condiţiile regimului valutar din România; • să transfere în străinătate, în valuta investiţiei, sumele obţinute cu titlu de despăgubire în cazul exproprierii. Facilităţile oferite investitorilor străini de către România cuprind: • utilajele tehnologice, instalaţiile, echipamentele, aparatele de măsură şi control, automatizări şi produse software achiziţionate din import, necesare realizării investiţiei sunt exceptate de la plata taxelor vamale; • bunurile noi de natura celor menţionate anterior achiziţionate din import sau din România necesare realizării investiţiei, beneficiază, pe perioada de realizare a investiţiei, până la punerea în funcţiune, de amânarea plăţii taxei pe valoarea adăugată; • investiţiile noi beneficiază de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora, în luna în care se realizează, numai din punct de vedere fiscal; • investiţiile străine noi cu impact semnificativ în economie beneficiază de utilizarea amortizării accelerate, cu anunţarea, dar fără obligaţia aprobării prealabile din partea organului fiscal teritorial. În cazul în care societăţile care au realizat investiţii străine directe în România se lichidează voluntar într-o perioadă mai mică de 10 ani, acestea sunt obligate să plătească impozitele stabilite potrivit legii pentru întreaga durată de funcţionare a investiţiei, precum şi majorări de întârziere a plăţii taxelor şi impozitelor care ar fi trebuit plătite în absenţa facilităţilor prevăzute. În situaţia în care investitorii înstrăinează bunurile noi achiziţionate din import sau din România necesare realizării investiţiilor, într-un termen mai mic de 2 ani de la introducerea în ţară sau de la achiziţionarea acestora, se vor plăti contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat, precum şi majorările de întârziere a plăţii taxelor şi impozitelor.

172

Investiţiile străine directe

Întrebări de verificare 1. Cum se definesc investiţiile străine şi care sunt formele lor? 2. Care sunt avantajele investiţiilor străine pentru ţările-gazdă? 3. Care sunt avantajele investiţiilor străine pentru ţările investitoare? 4. Care sunt principalele garanţii şi facilităţi urmărite la realizarea investiţiilor străine directe?

Bibliografie Ion E. Anghel Costea Munteanu, Călin Vâlsan ***

Investiţiile străine directe în România, Editura Expert, Bucureşti, 2002 Investiţiile internaţionale, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1995 Legea nr. 332/29.06.2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie, în M.Of. nr. 356/3.07.2001.

173

Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 10

FORMAREA ŞI UTILIZAREA REZERVELOR INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: lichiditate internaţională, lichiditate necondiţionată, lichiditate condiţionată, rezerve internaţionale, rezerve de valută, rezerva aur, rezervele internaţionale ale Romaniei.

10.1. Lichiditatea internaţională: sferă şi forme de exprimare Lichiditatea exprimă capacitatea unui activ de a se transforma în expresie bănească şi de a deveni mijloc de plată. Lichidităţile internaţionale cuprind activele susceptibile de a se transforma în mijloace de plată internaţionale. Lichidităţile internaţionale îndeplinesc funcţiile de finanţare a deficitului balanţei de plăţi şi de protejare a cursului de schimb al monedei1. Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile economice internaţionale2. În sens restrâns, lichiditatea internaţională reflectă capacitatea de finanţare a deficitului balanţei de plăţi externe pe seama disponibilităţilor în valută şi alte active pe care le deţine autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări, fiind cunoscută sub denumirea de „lichiditatea necondiţionată”. În sfera lichidităţii internaţionale „necondiţionate” se cuprind: rezervele valutare existente la banca centrală, rezervele de aur, creditele acordate de organismele financiar-bancare

1

2

Jean Pierre Allegret, Economie Monetaire Internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1997, p. 32 Costin Kiriţescu, Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 123

174

Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

internaţionale şi facilităţile temporare de credit pe bază de reciprocitate dintre băncile centrale. În sens larg, lichiditatea internaţională exprimă capacitatea unei ţări de a-şi acoperi angajamentele externe pe seama rezervelor valutare deţinute de banca centrală şi de particulari, fiind denumită „lichiditate condiţionată”. În această accepţiune, în sfera lichidităţii internaţionale se încadrează rezervele valutare deţinute de banca centrală, rezervele de aur, facilităţile de credit şi resursele în valută ale băncilor, persoanelor juridice şi fizice. Elementele componente ale lichidităţii internaţionale se deosebesc între ele, în funcţie de condiţiile de utilizare. Rezervele de valută şi de aur se află la dispoziţia băncii centrale şi se pot utiliza în orice moment în vederea finanţării deficitului balanţei de plăţi. Facilităţile de credit depind de negocierile dintre părţi. Resursele în valută din conturile băncilor, persoanelor juridice şi fizice se pot utiliza în cazuri deosebite. Există o relaţie între cererea de rezerve internaţionale, export, import şi variabilitatea tranzacţiilor internaţionale. Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al economiei naţionale, gradul de participare al ţării la schimburile internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe pieţele externe. Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori: • lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul raportului dintre rezervele internaţionale (Ri) şi masa monetară în circulaţie (Mm); R Li = i Mm •

lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului dintre rezervele internaţionale şi angajamentele la vedere şi la termen ale băncii centrale (Abc); R Li = i Abc

175

Relaţii valutar-financiare internaţionale

•

lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul dintre rezervele internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi externe (De); R Li = i De

•

raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii internaţionale a unei ţări îl reprezintă cel dintre rezervele internaţionale şi valoarea importurilor (Im). R Li = i Im

Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de timp în care se pot acoperi importurile pe seama rezervelor internaţionale deţinute de banca centrală. În măsura în care o ţară îşi acoperă importurile pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale dispune de lichiditate internaţională, iar ţările la care rezervele internaţionale acoperă valoarea importurilor pentru perioade mai scurte întâmpină dificultăţi în asigurarea lichidităţii internaţionale. Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele internaţionale, iar rezervele să reprezinte factorul de garanţie. 10.2. Rezervele internaţionale Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în alte active ce se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară a unei ţări şi se folosesc pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe şi susţinerea cursului de schimb al monedei. Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace de plată internaţionale prin următoarele: • rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară (banca centrală) a unei ţări; • rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi; 176

Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

•

rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în anumite limite şi la protejarea monedei naţionale; • rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care solicită finanţarea externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi; • excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine resurse din valorificarea lor pe o perioadă de timp. În sfera rezervelor internaţionale se încadrează rezervele în valută, şi în alte active, Drepturile Speciale de Tragere, rezerva de aur şi poziţia ţării la Fondul Monetar Internaţional. Rezervele internaţionale se deosebesc de „acoperirea monetară” prin care erau garantate bancnotele emise de banca centrală deoarece mărimea lor nu mai depinde de masa banilor în circulaţie. a) Rezervele de valută Rezervele de valută reprezintă sumele sub formă de creanţe asupra străinătăţii deţinute şi administrate de băncile centrale, exprimate în anumite valute. Rezervele de valută se află sub forma depunerilor la banca centrală, a plasamentelor în bonuri de tezaur, în obligaţiuni guvernamentale şi în alte titluri. Valuta îndeplineşte funcţia de instrument de rezervă în măsura în care este stabilă, convertibilă şi utilizată în tranzacţiile comerciale internaţionale. Cererea de valută de rezervă depinde de mărimea deficitelor balanţei de plăţi, de regimul de schimb al valutei, de alte obligaţii în valută, de impactul unor factori interni şi externi, precum şi de accesul pe pieţele valutare. Oferta de valută de rezervă este determinată de mărimea încasărilor din exporturi, de situaţia balanţei de plăţi, de politica monetară şi bugetară a ţărilor emitente şi de evoluţia tranzacţiilor pe pieţele valutare3.

3

Colètte Nême, Relations Monétaires Internationale, Hachette Supérieure, Paris, 1994, p. 8

177

Relaţii valutar-financiare internaţionale

b) Drepturile Speciale de Tragere Drepturile Speciale de Tragere reprezintă active de rezervă emise de Fondul Monetar Internaţional şi repartizate ţărilor membre în vederea procurării unor sume în monedă convertibilă, a răscumpărării sumelor în monedă naţională deţinute de alte ţări membre şi pentru achitarea dobânzilor şi comisioanelor către FMI. c) Rezerva aur Rezerva aur este formată din două părţi, şi anume: stocul de consum curent şi stocul permanent. Stocul de consum curent reflectă cantitatea de aur necesară în domeniul cercetării ştiinţifice, medicină, industrie şi producţia de bijuterii. Stocul de consum curent se poate evalua pornind de la consumul din anul de bază în domeniul cercetării ştiinţifice, în medicină şi în industrie, care se corectează cu anumiţi factori ce exercită influenţe de la un an la altul. Stocul permanent de aur sau intangibil reprezintă partea din rezerva de aur ce se păstrează în tezaurul băncii centrale şi se utilizează în situaţii deosebite. Stocul permanent de aur se cuantifică ţinând seama de influenţele unor factori deosebiţi, cum sunt: consumul de grâu al ţării pe un an în caz de secetă, cerinţele pentru apărare naţională, mărimea deficitului balanţei comerciale în cazul întreruperii relaţiilor comerciale şi valutare cu unele ţări. După modificarea statutului FMI din anul 1978, aurul îndeplineşte funcţia de mijloc de rezervă al băncilor centrale, iar în calitate de mijloc de plată se poate utiliza în situaţii deosebite în relaţiile economice internaţionale. d) Disponibilităţile la Fondul Monetar Internaţional În sfera rezervelor internaţionale se pot include şi sumele care rezultă din depăşirea cotei de participare a unei ţări membre la FMI faţă de disponibilităţile în monedă naţională.

178

Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

e) Utilizarea rezervelor internaţionale Rezerva aur se păstrează în tezaurul băncii centrale sau la Banca Reglementelor Internaţionale (depozitar extern). Disponibilităţile în Drepturi Speciale de Tragere se reflectă în conturile administrate de către Departamentul Drepturilor Speciale de Tragere din cadrul FMI. Rezervele de valută sunt deţinute şi administrate de către băncile centrale. O parte din rezervele de valută se păstrează în cont la banca centrală în vederea echilibrării balanţei de plăţi, iar o altă parte se plasează în obligaţiuni şi alte titluri cu dobândă, uşor negociabile pentru a asigura lichiditatea rezervelor. 10.3. Rezervele internaţionale ale României Rezervele internaţionale ale României sunt alcătuite cumulativ sau selectiv din următoarele componente4: • aurul deţinut în tezaur sau depozitat în străinătate; • active externe sub formă de bancnote şi monede metalice sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări pe care le stabileşte Banca Naţională a României; • orice alte active de rezervă recunoscute pe plan internaţional inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de Drepturi Speciale de Tragere; • cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile de Banca Naţională a României; • bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare 4

Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României în M. Of., nr. 582/2004, art. 30

179

Relaţii valutar-financiare internaţionale

interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile de către Banca Naţională a României. În vederea administrării rezervelor internaţionale, Banca Naţională a României este autorizată să efectueze următoarele operaţiuni5: • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu lingouri, monede de aur şi cu alte metale preţioase; • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valute; • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare interguvernamentale; • să cumpere, să vândă şi să facă alte tranzacţii cu valori mobiliare emise sau garantate de către bănci centrale, instituţii financiare internaţionale, societăţi bancare şi nebancare; • să deschidă şi să menţină conturi la bănci centrale, autorităţi monetare, societăţi bancare şi instituţii financiare internaţionale; • să deschidă şi să ţină conturi, să efectueze operaţiuni de corespondent pentru instituţiile financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale, precum şi guverne străine şi agenţiile lor. Pornind de la importanţa lichidităţii internaţionale şi ţinând seama de riscurile specifice activelor externe, Banca Naţională a României are misiunea să fundamenteze şi să menţină rezervele internaţionale la un anumit nivel. Menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel corespunzător tranzacţiilor externe ale statului se urmăreşte de către Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor. În cazul în care rezervele internaţionale ale României se diminuează până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale, cauzele care au determinat o asemenea evoluţie, precum şi propuneri de măsuri în vederea preîntâmpinării reducerii şi refacerii rezervelor internaţionale.

5

Legea nr. 312/2004, art. 31

180

Formarea şi utilizarea rezervelor internaţionale

Întrebări de verificare 1. În ce constă sensul restrâns şi larg al lichidităţii internaţionale? 2. Care sunt indicatorii de exprimare a lichidităţii internaţionale? 3. Prin ce se delimitează rezervele internaţionale de alte sume în valută? 4. Ce reprezintă rezervele de valute şi ce se include în sfera lor? 5. Din ce este formată rezerva aur? 6. Care sunt componentele rezervelor internaţionale ale României?

Bibliografie Costin C. Kiriţescu Nicolae Murgu, Mugur Isărescu Colette Neme George Nicolescu Gheorghe Voinea ***

Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Aurul, mit şi realitate, Editura Junimea, Iaşi, 1981 Relations Monétaires Internationales, Hachette Supérieure, 1994 Magia Aurului, Institutul European Iaşi, 1992 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României în M.of. nr. 582/2004

181

Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 11

CREDITUL INTERNAŢIONAL: TRĂSĂTURI, FORME Termeni-cheie: credit comercial (credit-furnizor), credit de import, (creditulcumpărător), credit de prefinanţare, garantarea creditelor internaţionale, factoring, aderent, forfaiting, forfetor, factor

11.1. Creditul internaţional: trăsături şi clasificare Creditul internaţional reprezintă un mecanism important de mobilizare a resurselor financiare necesare schimburilor internaţionale, cooperării şi dezvoltării economice a ţărilor. Extinderea schimburilor economice internaţionale, programele de dezvoltare economică şi progresul tehnic au determinat participarea însemnată a creditului la susţinerea relaţiilor economice internaţionale. După părţile la contractele de credit din relaţiile economice internaţionale, se deosebesc: creditele guvernamentale ce se negociază între state, creditele bancare ce se contractează cu băncile, creditele comerciale ce se manifestă între exportatori şi importatori. Dacă ţinem seama de durata pentru care se acordă, creditele internaţionale se grupează în: credite pe termen scurt (12-18 luni), credite pe termen mediu (5-7 ani) şi credite pe termen lung. În funcţie de modul de acordare, creditele internaţionale se diferenţiază în credite furnizor ce se acordă de către exportator sub forma livrărilor de mărfuri cu plată amânată. Până la încasarea contravalorii mărfurilor, exportatorii pot contracta credite bancare sau sconta efecte de comerţ la bănci. Creditul cumpărător reprezintă un credit bancar ce se 182

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

acordă de o bancă locală importatorului pentru a achita mărfurile exportatorului. După obiectul creditat se deosebesc creditele pentru operaţii de export-import, de maşini, utilaje, echipamente, materii prime, combustibil, bunuri de consum. Creditele internaţionale se grupează după modul de acordare în credite de scont, credite în cont, credite de rambursare, credite pentru constituirea unor depozite. Creditele de scont se acordă firmelor care exportă mărfuri la o valoare egală cu valoarea efectelor de comerţ din care se scade taxa scontului. Creditele în cont curent sunt destinate achitării unor importuri de bunuri şi servicii. Creditele de rambursare se solicită pentru restituirea unor împrumuturi anterioare. Creditele se mai pot acorda pentru constituirea unor depozite bancare. Creditele internaţionale se acordă în funcţie de valoarea şi natura tranzacţiei comerciale, rentabilitate, bonitate şi garanţiile debitorului. Termenul de creditare depinde de obiectul creditat, de raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţa creditului şi de alţi factori. Durata creditării ce cuprinde intervalul de timp din momentul acordării până la rambursare include o perioadă de graţie în cadrul căreia nu se efectuează rambursări de sume. Creditele internaţionale se pot acorda integral sau în tranşe, în funcţie de obiectul creditat, natura tranzacţiei şi alţi factori. Dobânda la creditele internaţionale depinde de taxa scontului şi de conjunctura de pe piaţa creditului. Dobânda (D) se calculează în funcţie de mărimea creditului (C), de rata dobânzii (Rd) şi de perioada de rambursare (Pm): D=

C  R d  Pm 360  100

Creditele internaţionale se pot rambursa în rate egale, crescătoare sau descrescătoare, pe baza acordului părţilor la contractul de credit.

183

Relaţii valutar-financiare internaţionale

11.2. Formele creditului internaţional a) Creditele comerciale de export (creditele furnizor) Creditele comerciale de export, denumite şi credite furnizor, se caracterizează prin faptul că exprimă un raport de credit între exportator (furnizor) şi importator stabilit prin contractul comercial internaţional. În baza relaţiei de credit comercial, exportatorul (furnizorul) acceptă ca importatorul să achite contravaloarea mărfurilor după o anumită perioadă de timp de la primirea lor. Durata acestei perioade se negociază de către cele două părţi la contract în funcţie de valoarea mărfii şi poate fi cuprinsă între câteva luni şi un număr de ani. Livrările de mărfuri pe credit permit exportatorului să cucerească şi să menţină pieţe de desfacere pentru mărfurile sale şi îi asigură avantaje la plată importatorului. Creditul furnizor presupune completarea capitalului circulant al exportatorului pe o perioadă de timp şi asumarea unor riscuri de natură comercială şi necomercială. În sfera riscurilor de natură comercială preluate de exportatorul de mărfuri pe credit se încadrează insolvabilitatea importatorului (cumpărătorului), neachitarea la termen a mărfurilor de către importator, refuzul nejustificat al importatorului (cumpărătorului) de a accepta plata produselor primite. Riscurile necomerciale la care sunt supuşi exportatorii de mărfuri pe credit se referă la starea de război, schimbarea regimului politic, exproprierea, aplicarea unor restricţii la transferurile de sume în străinătate, anularea unor autorizaţii de export sau import după expedierea mărfii de către furnizor, confiscarea, avarierea sau distrugerea mărfurilor. b) Creditele de import (creditele cumpărător) Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite cumpărător deoarece se acordă importatorului de către o bancă în cazul în care acesta nu dispune de resurse de finanţare corespunzătoare plăţii importurilor. Exportatorul încasează contravaloarea mărfurilor după livrarea lor şi prezentarea documentelor de expediţie. Mărfurile importate se plătesc după primirea şi recepţionarea lor pe seama creditelor de import şi nu mai presupun includerea unor elemente suplimentare în preţ. Pe 184

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

seama creditelor de import se acoperă până la 85% din valoarea tranzacţiei comerciale internaţionale, iar partea cuprinsă între 5-15% se suportă de importator sub formă de avans acordat exportatorului sau plată după primirea mărfurilor. Prin acordarea creditului de import, exportatorul nu mai este supus riscului deoarece încasează contravaloarea mărfurilor după livrare şi depunerea documentelor de decontare. Creditele de import sunt cunoscute sub denumirea de credite financiare, datorită faptului că pe seama resurselor împrumutate de la bancă se achită contravaloarea produselor importate. Exporturile din ţările membre ale OCDE se creditează până la limita de 85% din valoarea lor, pe o durată care depinde de situaţia exportatorului1. c) Credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung Creditele internaţionale se mai diferenţiază în credite de prefinanţare, credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung. Pe seama creditelor de prefinanţare se achiziţionează bunuri, echipamente şi alte servicii necesare realizării producţiei pentru export. Creditele de prefinanţare a exporturilor se acordă sub forma creditelor bancare directe, a avansurilor destinate firmelor care sunt solvabile, a creditelor în cont sub forma unui plafon şi a creditelor necesare fabricării şi pregătirii exporturilor de produse cu ciclu lung de fabricaţie. Creditele pe termen scurt îmbracă forma avansurilor acordate de bănci exportatorilor pe baza documentelor de export, a creditelor de mobilizare a creanţelor comerciale pe termen, a creditelor destinate dezvoltării exporturilor. În SUA, importatorii pot beneficia de credite cu dobândă preferenţială de la EXIMBANK până la 30-35% din valoarea tranzacţiei, iar diferenţa se poate obţine de la băncile comerciale2. 1 2

Josette Peyrard, Gestion Financière Internationale, Vuibert, Paris, 1995, p. 243 Mariana Negruş, Finanţarea schimburilor internaţionale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 102

185

Relaţii valutar-financiare internaţionale

d) Creditul guvernamental de cooperare economică internaţională Creditul guvernamental de cooperare economică se acordă pe baza unei înţelegeri între două state în vederea realizării unor acţiuni de cooperare economică internaţională pe termen lung. Prin intermediul creditului guvernamental, ţara debitoare beneficiază de sume necesare dezvoltării economice, de licenţe, documentaţie tehnică şi alte facilităţi în vederea dezvoltării producţiei interne. Creditul guvernamental îi permite ţării creditoare să-şi utilizeze capacităţile de producţie, să sporească eficienţa şi să-şi extindă vânzările de produse pe diverse pieţe. Principalele documente ce reflectă relaţia de credit guvernamental sunt: acordul guvernamental de cooperare economică, convenţia de cooperare economică pe credit şi aranjamentul interbancar ce se încheie între băncile prevăzute în convenţia de cooperare economică pe credit. 11.3. Forfaitingul şi factoringul Forfaitingul sau forfetarea reprezintă o operaţiune de vânzarecumpărare a unor creanţe (materializate în titluri de credit) în cadrul căreia cumpărătorul (forfetor) renunţă la acţiunea în regres asupra creditorului anterior. Vânzătorul titlului de credit răspunde pentru legalitatea creanţelor, iar riscurile se transferă forfetorului. Forfetarea constituie un produs bancar complex prin care o bancă finanţează pe termen mediu, respectiv plăteşte în avans, creanţe scadente în viitor din exporturi, fără drept de regres împotriva acestora. Mecanismul de finanţare a exporturilor prin forfetare se derulează astfel (a se vedea figura 11.1): • exportatorul tratează cu forfetorul în perioada negocierii contractului asupra valorii şi valutei în care se exprimă contractul, a sumei din cambia ce urmează să se sconteze, condiţiile de plată, garanţiile, avalizarea, natura mărfii, termenul de livrare (1); 186

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

• forfetorul stabileşte în funcţie de elementele prezentate de exportator, nivelul discountului şi comisionul de angajament (2); • exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial către importator (3); • exportatorul prezintă forfetorului spre scontare, cambii trase în cadrul contractului şi încasează suma din documente mai puţin taxa scontului şi comisionul (4); • importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor (5). Suma pe care o plăteşte exportatorul forfetorului, denumită costul forfetării, depinde de dobânzile de pe piaţa eurovalutelor, de perioada de la scontarea efectelor de comerţ şi până la scadenţa lor, de marja pentru acoperirea riscurilor pe care şi le asumă forfetorul şi de cheltuielile de natură administrativă.

Fig. 11.1. Mecanismul operaţiunii de forfaiting

Operaţiunile de forfetare se realizează de către exportatorii care livrează mărfuri pe credit din contractele comerciale internaţionale în vederea încasării contravalorii mărfurilor exportate înainte de scadenţă. Suma ce se încasează pentru titluri de credit vândute unor instituţii financiar-bancare specializate în operaţiuni de forfetare depinde de durata 187

Relaţii valutar-financiare internaţionale

creditului, de valuta în care se exprimă cambiile, de bonitatea debitorului şi de avalizarea sau garantarea cambiei. Factoringul Operaţiunea de factoring se caracterizează prin faptul că are la bază un contract comercial prin care o parte denumită factor se angajează ca în schimbul unui comision să încaseze creanţele sub formă de facturi pe care exportatorul denumit aderent se obligă să i le transmită şi să accepte subrogarea factorului în toate drepturile asupra debitorilor (cumpărători de mărfuri). Operaţiunea de factoring îi permite aderentului să încaseze facturile de la un singur partener, îi garantează plăţile de către factor şi evită cheltuielile de contabilizare şi de urmărire a obligaţiilor clienţilor. Mecanismul de finanţare prin factoring se derulează astfel (a se vedea figura 11.2): • exportatorul tratează cu factorul asupra operaţiei de factoring (1); • exportatorul livrează mărfurile importatorului, conform contractului comercial, şi notifică importatorului subrogarea factorului în drepturile aderentului, pentru ca acesta să plătească către factor; (2); • producătorul de mărfuri pentru export sau furnizorul de servicii remite facturile pe baza contractului încheiat cu factorul (3); • factorul plăteşte aderentului valoarea facturilor, mai puţin comisionul, fie imediat, fie la data scadenţei, dacă s-a prevăzut în contract această clauză (4); • importatorul achită contravaloarea mărfurilor primite către factor (5).

188

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

Fig. 11.2. Mecanismul operaţiunii de factoring

Prin intermediul operaţiunilor de factoring se accelerează finanţarea exporturilor, se pot efectua unele servicii pentru aderenţi, cum sunt selecţionarea clienţilor, aplicarea unor metode moderne de gestiune şi contabilitate şi realizarea unor studii de piaţă. Factoring-ul reprezintă un produs bancar complex destinat agenţilor economici, care urmează să încaseze valută din exportul de mărfuri şi prestări de servicii. Factoringul asigură finanţarea pe termen scurt fără solicitarea de garanţii reale, îmbunătăţirea lichidităţii societăţii comerciale, simplificarea decontărilor, reducerea costurilor tranzacţiilor, protecţia împotriva unor riscuri din relaţiile economice internaţionale, consultanţa în privinţa contractelor externe şi a evaluării partenerilor din schimburile economice internaţionale. 11.4. Creditele în valută acordate de băncile comerciale din România Băncile comerciale din România pot acorda credite în valută persoanelor juridice rezidente pentru importurile de materii prime, materiale, bunuri de consum, servicii, instalaţii complexe, maşini, utilaje, mijloace de transport. 189

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Deciziile de creditare în valută presupun analiza bonităţii clientului, a surselor de rambursare a creditelor, a garanţiilor acoperitoare. În vederea obţinerii creditelor în valută de către persoane juridice se solicită îndeplinirea următoarelor condiţii: • să fie înscrise la Registrul Comerţului; • să posede capital social corespunzător pentru desfăşurarea activităţii; • să prezinte garanţii materiale personale şi morale, precum şi documentaţii şi acte din care să rezulte că îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii şi în conformitate cu statutul de funcţionare; • să îndeplinească condiţiile de bonitate; • să accepte clauzele negociate înscrise în convenţiile de credit cu privire la mărimea creditului, obiectul creditului, garanţii, termene de rambursare, dobândă, comisioane; • să desfăşoare operaţii care să asigure realizarea surselor de rambursare; • să asigure confidenţialitatea operaţiunilor derulate cu banca din punct de vedere al creditului, duratei, dobânzilor, garanţiilor. În scopul acordării creditelor în valută, agenţii economici depun o documentaţie formată din următoarele elemente: cerere de credit, documentaţie de constituire legală a societăţii, raportul explicativ la bilanţul contabil, extrase de cont privind conturile deschise la alte bănci, situaţia creditelor angajate de la alte bănci, planul de trezorerie la creditele pe termen scurt, situaţia fluxului de numerar în lei şi în valută la creditele pe termen mijlociu şi lung, contractul comercial pentru care se solicită credite, studiul de fezabilitate asupra investiţiei, sursele de rambursare a creditului, situaţia contractelor de desfacere a produselor la intern şi extern, studiul de piaţă, garanţii reale şi personale. Principalele categorii de credite în valută acordate persoanelor juridice de către băncile comerciale din România sunt: a) Creditulul pentru (pre) finanţarea exporturilor este destinat finanţării întregului ciclu de exploatare sau pentru desfăşurarea activităţii în perioada dintre livrarea produselor şi încasarea contravalorii lor de la partenerii externi. Din acest credit se pot efectua plăţi pentru aprovizionarea 190

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

de la intern şi/sau din import cu materii prime şi materiale, semifabricate, combustibil, energie, cheltuieli cu manopera şi alte cheltuieli. Creditul se acordă în lei şi/sau valută pe o perioadă de maxim 12 luni. Volumul creditului se determină pe baza portofoliului de contracte de export încheiate şi a analizei cash-flow. Plafonul maxim al creditului este reprezentat de 90% din costurile antecalculate din contractul comercial sau din valoarea produselor livrate / serviciilor prestate. b) Operaţiunile de forfetare practicate de bănci sunt menite să ofere lichidităţi exportatorilor, pe termen scurt sau mediu (30 zile – 3 ani), prin valorificarea creanţelor externe înainte de scadenţă. În cadrul operaţiunilor de forfetare, băncile preiau trate, bilete la ordin, documente din cadrul acreditivelor cu plată diferată, acceptate legal la plată şi avalizate. c) Operaţiunile de factoring furnizate de bănci asigură o finanţare rapidă, pe baza facturilor pe care urmează să le încaseze. Prin intermediul operaţiunilor de factoring, băncile oferă acces la lichidităţi în termen mai scurt şi o protecţie împotriva riscurilor de neîncasare a contravalorii exporturilor realizate. Serviciul de factoring extern poate să asigure finanţarea pe baza facturilor, administrarea, colectarea lor la scadenţă şi protecţie împotriva riscului de neplată. În principiu, unele bănci comerciale oferă finanţare în valută pentru creanţele comerciale reflectate în facturile externe provenite din livrări de mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii până la maximum 90% din contravaloarea facturilor. Finanţarea se realizează pe o perioadă de maximum 180 zile, în funcţie de perioada de timp rămasă de la acceptarea la finanţare până la încasarea facturilor. d) Liniile de credit pentru operaţiuni forward pe cursul de schimb sunt destinate să asigure finanţare în vederea protejării de riscul valutar. Prin intermediul liniilor de credit, băncile oferă credite revolving, cu trageri şi rambursări multiple până la un anumit plafon, clienţilor care realizează operaţiuni de comerţ exterior, în vederea constituirii de garanţii pentru operaţiuni forward pe cursul de schimb necesare acoperirii riscului valutar. 191

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Creditele se pot trage în limitele plafonului liniei de credit, respectiv a valorii încasărilor/plăţilor preconizate sau din contracte în funcţie de operaţiunile forward ce se vor realiza în perioada de valabilitate a liniei de credit. Blocările din plafonul liniei de credit se efectuează pentru fiecare contract forward încheiat la nivelul menţionat în contractul forward (10%, 20%, 30% din noţional) în limita a 85% din valoarea plafonului liniei de credit. e) Credite în valută pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie furnizează suport financiar pentru realizarea produselor complexe, cum sunt utilajele tehnologice, corpuri de nave şi aeronave, linii automate de prelucrare, maşini – unelte, în funcţie de evoluţia cheltuielilor cu producţia în curs de fabricaţie, pe o durată care depinde de ciclul de fabricaţie şi în limita costurilor estimate/antecalculate pentru fiecare contract. f) Credite în valută pentru instrumente de plată, respectiv mesaje SWIFT recepţionate, documente remise spre încasare în cadrul acreditivelor la vedere prin care se acoperă cerinţele de plăţi până la încasarea sumelor, până la maxim 90% din valoarea nominală a documentelor admise la creditare. g) Creditele în valută pentru finanţarea cheltuielilor şi a stocurilor sunt destinate să completeze necesarul de lichiditate al unei companii în vederea desfăşurării activităţii curente şi a fluidizării plăţilor, pe o perioadă de maxim 12 luni pentru plata stocurilor de materiale aprovizionate în perioada anterioară şi neachitate şi a celor care urmează a fi aprovizionate, a cheltuielilor temporare aferente acestor stocuri, precum şi a altor cheltuieli temporare. Creditul în valută solicitat nu poate depăşi încasările obţinute din vânzări de mărfuri pe o perioadă anterioară de 12 luni. h) Creditele în valută pentru investiţii se pot acorda de bănci pentru realizarea de noi capacităţi de producţie, dezvoltarea sau menţinerea la parametrii optimi a capacităţilor de producţie existene, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie, a utilajelor şi clădirilor, până la un plafon de 80% din valoarea totală a investiţiei, cu o perioadă de graţie. Garanţiile depind de natura creditului, specificul activităţii şi de durată. Garanţiile se pot constitui din garanţii reale, imobiliare (ipotecă), 192

Creditul internaţional: trăsături, forme, garanţii

garanţii reale mobiliare (depozit bancar, certificat de depozit, sold creditor al contului curent, titlurile la ordin şi nominative), garanţii personale (scrisori de garanţie bancară, titluri de credit avalizate, garanţii emise de fondurile de garanţie), garanţii emise de statul român şi de autorităţile administraţiei publice locale. Întrebări de verificare

1. Cum se clasifică creditele internaţionale după părţile care le perfectează, după termene, după modul de acordare şi după obiect? 2. Prin ce se deosebesc creditele comerciale de export? 3. Care sunt trăsăturile creditelor de import – credite cumpărător? 4. Prin ce se deosebeşte operaţiunea de FORFAITING? 5. Prin ce se caracterizează FACTORING-ul? 6. Care sunt principalele credite în valută acordate de băncile comerciale din România? Bibliografie Adrian Constantinescu Tim Hindle Simon Yves Dan Radu Ruşanu, Florina Nicolae xxx

Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998 Techniques Financières Internationales, 5 edition Economica, Paris, 1992 Mecanisme de susţinere şi promovare a exportului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006 Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României, EXIMBANK şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, în M.of., partea I, nr. 250/2000

193

Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 12

MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE Termeni-cheie: plăţi internaţionale, plăţi comerciale, plăţi necomerciale, contract de vânzare internaţională de mărfuri, prescripţie, acreditiv, acreditiv irevocabil, acreditiv revocabil, bancă emitentă, banca avizatoare, banca confirmatoare, banca plătitoare, incasso documentar, documente contra plată, ordin de plată, SWIFT, MONEY GRAM, Western Union, Target, scrisoare de garanţie bancară.

12.1. Sfera şi gruparea plăţilor internaţionale Plăţile internaţionale cuprind operaţiunile de stingere a obligaţiilor din contractele comerciale externe prin virarea sumelor corespunzătoare în valută în conturile deschise la bănci. Plăţile internaţionale se grupează, după natura actelor şi faptelor pe care le deservesc, în plăţi comerciale şi plăţi necomerciale. Plăţile comerciale reflectă operaţiunile de stingere a obligaţiilor băneşti internaţionale provenite din exporturi, importuri, din acoperirea cheltuielilor de transport, recepţie, asigurare, transfer de tehnologii. În sfera plăţilor necomerciale se includ plăţile în valută privind reprezentanţele diplomatice, cheltuielile de deplasare în străinătate, plăţile privind dobânzile, cupoanele, anuităţile şi dividendele. Plăţile internaţionale se pot efectua, fie într-un cadru convenţional solemn având la bază texte oficiale scrise şi opozabile ale părţilor semnatare, fie pe baza contractului de vânzare-cumpărare de mărfuri şi servicii. 194

Modalităţi de plată internaţionale

Plăţile convenţionale se referă la lichidarea obligaţiilor în valută din acordurile comerciale şi de plăţi încheiate la nivel guvernamental, semnate de reprezentanţii împuterniciţi ai guvernelor respective sau pe baza unor convenţii sau aranjamente semnate de ministrul comerţului exterior sau de alte organe centrale sau între băncile centrale. Reglementarea relaţiilor economice dintre ţări se poate realiza printr-un singur document convenţional, care se referă la mărfuri, servicii şi la plăţile reciproce, sau prin două documente reprezentate de un acord comercial şi un acord de plăţi. Acordurile comerciale şi de plăţi se ratifică de către organele ţărilor semnatare sau se aprobă de guvern în funcţie de prevederile constituţionale ale fiecărei ţări. Plăţile neconvenţionale cuprind raporturile de lichidare a obligaţiilor în valută dintre părţile la contractele comerciale internaţionale. Plăţile internaţionale se grupează, după modul în care se realizează, în: plăţi efective, plăţi ce se derulează după o anumită perioadă de timp de la livrarea mărfurilor şi plăţi prin compensaţie. Plăţile efective se deosebesc prin faptul că se realizează după livrarea mărfurilor şi prestarea serviciilor prin transferul sumelor corespunzătoare în valută. Plăţile ce se efectuează după trecerea unei anumite perioade de timp de la livrarea mărfurilor sunt determinate de raportul de credit comercial dintre exportator şi importator. Plăţile prin compensaţie se individualizează prin faptul că nu se mai realizează transfer bănesc. Plăţile internaţionale se efectuează prin intermediul băncilor care păstrează şi virează sumele în valută corespunzătoare pentru stingerea obligaţiilor de plată din contractele comerciale internaţionale. În vederea efectuării plăţilor internaţionale, băncile încheie convenţii de corespondent prin care stabilesc conturile deschise reciproc, mecanisme de realizare a plăţilor, modul de înregistrare a sumelor în conturi şi comisioanele ce se percep pentru serviciile de decontare. Operaţiunile interbancare se realizează prin intermediul conturilor deschise de fiecare bancă pentru corespondenţii din străinătate, care evidenţiază încasările şi plăţile în valută. Plăţile internaţionale au un rol important în stimularea schimburilor comerciale şi în promovarea acţiunilor de cooperare internaţională. Din 195

Relaţii valutar-financiare internaţionale

această cauză, se impune alegerea modalităţilor şi instrumentelor de plată şi utilizarea lor pentru a asigura încasarea contravalorii mărfurilor într-un timp mai scurt şi ţinând seama de comisioane, garanţii şi de alte elemente. Participanţii la negocierile din tranzacţiile internaţionale evaluează influenţa pe care o exercită modalităţile şi instrumentele de plată. În conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, părţile la contract au unele obligaţii în efectuarea plăţilor şi în respectarea altor prevederi.1 a) Obligaţiile vânzătorului din contractul comercial internaţional Vânzătorul din contractul comercial internaţional se obligă, în condiţiile prevăzute de contract şi de convenţie, să predea mărfurile, să transfere proprietatea acestora şi, dacă este cazul, să remită cumpărătorului documentele referitoare la marfa livrată. În cazul în care vânzătorul este ţinut să remită documentele care se referă la mărfurile care reprezintă obiectul contractului, el trebuie să exercite această obligaţie la momentul, în locul şi în forma prevăzută în contractul comercial internaţional. În situaţia remiterii anticipate, vânzătorul păstrează, până la momentul prevăzut pentru remitere, dreptul de a remedia orice defect de conformitate a documentelor, cu condiţia ca exercitarea acestui drept să nu cauzeze cumpărătorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile. Vânzătorul trebuie să predea mărfurile în cantitatea şi calitatea prevăzute în contractul comercial internaţional. Vânzătorul este răspunzător, în conformitate cu contractul, de orice lipsă de conformitate care există în momentul transmiterii mărfurilor către cumpărător. b) Obligaţiile cumpărătorului din contractul comercial internaţional Cumpărătorul din contractul comercial internaţional se obligă să preia mărfurile predate în condiţiile prevăzute în contractul 1

Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri şi Legea nr.24/06.03.1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri în M. Of.nr. 54/19.03.91

196

Modalităţi de plată internaţionale

internaţional şi să plătească preţul. Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul include şi angajamentul de a lua toate măsurile şi de a îndeplini formalităţile care să permită plata preţului conform prevederilor din contract şi din alte reglementări internaţionale. Dacă vânzarea este valabil încheiată, fără ca preţul mărfurilor vândute anterior să fi fost determinat în contract, în mod expres sau implicit sau printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, părţile sunt îndreptăţite, în lipsa unor indicaţii contrare, să recurgă în mod tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în ramura comercială respectivă, pentru aceleaşi mărfuri vândute în împrejurări comparabile. În cazul în care cumpărătorul nu este ţinut să plătească într-un alt moment determinat, obligaţia de plată curge din momentul în care, conform contractului comercial internaţional, vânzătorul îi pune la dispoziţie mărfurile sau documentele. În principiu, vânzătorul suportă orice sporire a cheltuielilor accesorii plăţii care rezultă din schimbarea domiciliului plăţii după încheierea contractului comercial internaţional. În cazul în care contractul comercial internaţional implică transportul mărfurilor, vânzătorul poate face expedierea cu condiţia ca acestea sau documentele lor reprezentative să nu fie remise cumpărătorului decât contra plăţii preţului. Cumpărătorul nu este ţinut de plata preţului înainte de a fi avut posibilitatea să examineze mărfurile, în afară de cazul în care modalităţile de predare sau de plată pe care le-au convenit părţile nu-i lasă această posibilitate. Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar cu durată rezonabilă pentru îndeplinirea obligaţiilor sale din contractul comercial internaţional. Cumpărătorul trebuie să plătească preţul la data stabilită prin contract sau care rezultă din contract, fără a fi necesară o cerere sau o altă formalitate din partea vânzătorului. Dacă o parte nu plăteşte preţul sau orice altă sumă, cealaltă parte are dreptul la dobânzi asupra sumei respective, fără a prejudicia asupra 197

Relaţii valutar-financiare internaţionale

daunelor interese pe care ar fi îndreptăţită să le ceară. Daunele interese pot fi reprezentate de pierderea suferită şi câştigul nerealizat de cealaltă parte din cauza neîndeplinirii unei obligaţii din contractul comercial internaţional. Dacă vânzătorul este ţinut să restituie preţul, el trebuie să plătească dobânzi asupra valorii preţului, calculate din ziua plăţii şi până la momentul restituirii. Cumpărătorul poate datora vânzătorului echivalentul oricărui profit care l-a tras din mărfuri sau dintr-o parte a acestora, dacă trebuie să restituie integral sau în parte mărfurile, sau când este în imposibilitate să restituie mărfurile integral ori parţial, sau să le restituie integral sau parţial într-o stare sensibil identică celei în care le-a primit şi când totuşi a declarat contractul rezolvit şi a cerut vânzătorului predarea mărfii de înlocuire. Termenul de prescripţie arată condiţiile în care drepturile şi acţiunile reciproce ale unui cumpărător şi ale unui vânzător născute dintrun contract de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale sau o convenţie referitoare la o contravenţie la acest contract, rezilierea ori nulitatea sa, nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirării unui interval de timp2. Termenul de prescripţie în materie de vânzare internaţională este de 4 ani şi curge de la data la care acţiunea poate fi executată. Termenul de prescripţie poate înceta să curgă, dacă creditorul îndeplineşte orice act care este considerat introductiv al unei proceduri judiciare împotriva debitorului sau dacă părţile au convenit să supună diferendul lor arbitrajului. Termenul de prescripţie poate fi prelungit când creditorul obţine acest lucru sau dacă debitorul îşi recunoaşte în scris obligaţia de plată din contractul de vânzare internaţională. Termenul de modalitate de plată exprimă procedurile, mecanismele şi tehnicile bancare de efectuare a unei plăţi internaţionale între părţile la contractul comercial internaţional. 2

Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1974 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la Viena la 11 aprilie 1980 în M.Of. p. I nr. 46/20.03.1992, art. 2

198

Modalităţi de plată internaţionale

Modalităţile de plată cuprind mecanismele şi tehnicile bancare prin intermediul cărora importatorii virează sumele în valută corespunzătoare mărfurilor primite sau serviciilor prestate către exportatori. 12.2. Acreditivul documentar 12.2.1. Definirea şi funcţiile acreditivului documentar Acreditivul documentar reflectă un angajament scris prin care o bancă se obligă să efectueze plata în favoarea unui terţ pe baza documentelor comerciale care dovedesc expedierea mărfurilor, conform contractului comercial internaţional. Mecanismul de derulare a plăţilor prin acreditivul documentar este reglementat prin broşura „Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documentare" elaborată de Camera de Comerţ Internaţional din Paris şi difuzată sub numele de Publicaţia nr. 600. Termenii importanţi pentru utilizarea acreditivului 3 documentar : • ordonatorul, respectiv importatorul care cere unei bănci să se angajeze în efectuarea plăţii la un contract comercial internaţional; • banca emitentă reprezentată de o bancă comercială ce emite un acreditiv la cererea unui ordonator sau în nume propriu; • beneficiarul acreditivului, respectiv societatea comercială ce livrează mărfurile la export şi este îndreptăţită să încaseze suma din acreditiv; • confirmare înseamnă un angajament ferm al băncii confirmatoare în completarea celui asumat de banca emitentă; • banca confirmatoare care adaugă angajamentul propriu la cel al băncii emitente cu privire la plata mărfurilor din contractul comercial internaţional; • onorare înseamnă: 3

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 2

199

Relaţii valutar-financiare internaţionale

a) să plătească la vedere dacă acreditivul este utilizabil prin plată la vedere; b) să-şi asume un angajament de plată la termen şi să plătească la scadenţă, dacă acreditivul este utilizabil la termen; c) să accepte o cambie (trată) trasă de beneficiar şi să plătească la scadenţă dacă acreditivul este utilizabil prin acceptare. • prezentare exprimă transmiterea de documente în cadrul acreditivului către banca emitentă sau banca desemnată; • prezentare conformă înseamnă o prezentare care este în concordanţă cu termenii şi condiţiile acreditivului, cu prevederile aplicabile acestor reguli şi cu standardele de practică bancară internaţională; • banca desemnată este reprezentată de banca la care este utilizabil acreditivul; • banca avizatoare ce se angajează să anunţe exportatorul asupra deschiderii unui acreditiv documentar la cererea băncii emitente; • negociere înseamnă cumpărarea de către banca desemnată de trate (trase asupra unei bănci, alta decât banca desemnată) şi/sau documente în cadrul unei prezentări conforme prin avansare sau acordul de a avansa fonduri beneficiarului în sau înainte de ziua bancară în care i se cuvine băncii desemnate rambursarea fondurilor. În vederea aplicării prevederilor din Regulile şi uzanţele uniforme privind acreditivele documantare (Publicaţia 600/2007 a Camerei de Comerţ Internaţional din Paris) sunt necesare următoarele interpretări4: ✓ Termeni precum „prima clasă”, „bine cunoscut”, „calificat”, „independent”, „oficial”, „competent” sau „local” folosiţi pentru a descrie emitentul unui document permit oricărui emitent să emită acel document, cu excepţia beneficiarului; ✓ Cuvinte precum „prompt”, „imediat” sau „cât mai curând posibil” vor fi ignorate, doar dacă nu se solicită folosirea lor într-un document; ✓ Expresia „în” sau „în jur de” sau alta asemănătoare va fi interpretată ca o prevedere că un eveniment urmează să aibă loc într-o

4

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 3

200

Modalităţi de plată internaţionale

perioadă de cinci zile calendaristice înainte şi cinci zile calendaristice după data specificată; ✓ Cuvintele „la”, „până la”, „până în”, „de la” şi „între” folosite pentru a determina o perioadă de încărcare includ data sau datele menţionate, iar cuvintele „înainte” şi „după” exclud datele menţionate; ✓ Cuvintele „de la” şi „după” folosite pentru a determina o dată de scadenţă exclud data menţionată; ✓ Termeni ca „prima jumătate” şi a „doua jumătate” ale unei luni vor fi interpretaţi ca de la 1 la 15 şi respectiv de la 16 la ultima zi din lună; ✓ Termeni „începutul”, „mijlocul” şi „sfârşitul” unei luni vor fi interpretaţi ca de la 1 la 10, de la 11 la 20 şi respectiv 21 la ultima zi din lună, toate datele fiind incluse. Acreditivul documentar exprimă un angajament ferm al băncilor în efectuarea plăţilor, independent de contractul comercial internaţional. Obligaţiile băncilor participante la decontarea prin acreditiv documentar provin din clauzele înscrise în acreditiv şi nu din tranzacţia comercială reglementată prin contractul comercial internaţional. Denumirea acestei modalităţi de plată se explică prin faptul că banca este acreditată de către emitent să efectueze plata pe baza documentelor care dovedesc livrarea mărfurilor conform contractului internaţional. Denumirea de acreditiv documentar se mai justifică prin faptul că băncile pot acorda credite exportatorilor care dovedesc deschiderea unor acreditive de către importatori în favoarea lor. Acreditivul documentar reprezintă după Regulile şi uzanţele uniforme ale Camerei de Comerţ Internaţional din Paris „orice aranjament, oricum ar fi numit sau descris, care este irevocabil prin care banca emitentă se angajează ferm de a onora o prezentare conformă către un beneficiar dacă prezintă documentele. Esenţa unei scrisori de credit constă în promisiunea unei bănci emitente de a plăti în schimbul unor documente specificate.5 Din definirea acreditivului documentar în Publicaţia nr. 600 rezultă următoarele trăsături6: David Eiteman, ş.a., Multinational Business Finance, Addison-Wesley Publishing Company, 1995, p. 445 6 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 4, 5, Ediţia revizuită 2007 a Camerei Internaţionale din Paris 5

201

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Acreditive versus contracte • acreditivul documentar reprezintă o tranzacţie separată de vânzările sau de alte prevederi din contractele comerciale internaţionale; • băncile nu sunt în nici un fel implicate sau obligate la contracte, chiar dacă în acreditiv se includ referiri la contracte; • angajamentul unei bănci de a onora, de a negocia sau de a îndeplini alte obligaţii din acreditiv nu pot face obiectul unor reclamaţii sau contestaţii din partea ordonatorului; • beneficiarul nu se poate prevala de relaţiile contractuale existente între bănci sau între ordonator şi banca emitentă; Acreditive versus mărfuri, servicii, contracte Băncile operează cu documente şi nu cu mărfuri, servicii sau alte prestaţii la care se referă documentele. Prima funcţie a acreditivului documentar constă în a asigura derularea schimburilor economice internaţionale, prin garantarea plăţii de către importatori. Acreditivul documentar reprezintă un mecanism de siguranţă deoarece îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate, iar importatorului îi oferă certitudinea efectuării plăţii pe măsura îndeplinirii prevederilor din contractul comercial internaţional. A doua funcţie a acreditivului documentar constă în facilitatea oferită exportatorului de a primi un credit de la banca locală pe baza unui acreditiv irevocabil deschis pe numele său, care îi permite cumpărarea sau pregătirea mărfurilor destinate exportului. Plata efectivă în favoarea beneficiarului se efectuează pe măsură ce documentele prevăzute în acreditiv se depun la ghişeele băncii plătitoare. În principiu, acreditivul documentar se acoperă în momentul deschiderii prin rezervarea sumei într-un cont bancar la banca emitentă. 12.2.2. Clauzele acreditivului documentar Acreditivul documentar cuprinde următoarele clauze: • denumirea şi adresa băncii emitente din străinătate care deschide acreditivul sau la ordinul căreia se deschide acreditivul; 202

Modalităţi de plată internaţionale

•

denumirea şi adresa băncii care confirmă sau deschide acreditivul la ordinul unei bănci; • numărul de ordine al acreditivului documentar; • numele şi adresa importatorului din contract; • numele şi adresa exportatorului din contract; • condiţiile în care beneficiarul acreditivului poate primi un credit documentar; • suma în valută care reprezintă obiectul acreditivului documentar; • termenele intermediare şi finale de valabilitate a acreditivului documentar; • descrierea mărfii pentru care se deschide acreditivul şi preţul în valută al mărfurilor; • enumerarea documentelor de expediţie care se vor prezenta de către exportator, după livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor, la bancă în vederea decontării. Criteriul esenţial pe care se bazează acreditivul documentar stabileşte că documentele prezentate de exportator trebuie să fie întocmite în strictă concordanţă cu prevederile din contractul comercial internaţional şi din documentul de deschidere a acreditivului documentar. Utilizare, data de expirare şi locul prezentării7: • un acreditiv trebuie să menţioneze banca la care acesta este utilizabil sau dacă este utilizabil la orice bancă; • un acreditiv trebuie să menţioneze dacă este utilizabil prin plată la vedere, plată la termen, acceptare sau negociere; • nu trebuie emis un acreditiv utilizabil print-o trată trasă asupra ordonatorului; • un acreditiv trebuie să menţioneze o dată de expirare pentru prezentare. O dată menţionată ca dată de expirare pentru onorare sau negociere, va fi considerată ca dată de expirare pentru prezentare; • locul prezentării este domiciliul băncii la care este utilizabil acreditivul. Locul prezentării în cadrul unui acreditiv utilizabil la orice bancă este domiciliul oricărei bănci. 7

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 6

203

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Angajamentul băncii emitente8 Dacă documentele prevăzute în acreditiv sunt prezentate la banca desemnată sau la banca emitentă şi sunt conforme, banca emitentă trebuie să le onoreze dacă acreditivul este utilizabil prin: ✓ plată la vedere, plată la termen sau acceptare la banca emitentă; ✓ plată la vedere la o bancă desemnată şi acea bancă emitentă nu plăteşte; ✓ plata la termen la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nuşi asumă angajamentul de plată la termen sau deşi şi-a asumat angajamentul de plată la termen nu face plata la scadenţă; ✓ acceptare la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu acceptă o trată trasă asupra sa sau, deşi a acceptat trata trasă asupra sa nu plăteşte la scadenţă; ✓ negociere la o bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu negociază; ✓ Banca emitentă este irevocabil obligată să onoreze din momentul în care emite acreditivul; ✓ Banca emitentă se angajează să ramburseze o bancă desemnată care a onorat sau negociat o prezentare conformă şi a emis documentele către banca emitentă. Angajamentul băncii confirmatoare9 Dacă documentele prevăzute în acreditiv sunt prezentate la banca confirmatoare sau la orice altă bancă desemnată şi ca aceasta constituie o prezentare conformă, banca confirmatoare trebuie: • să onoreze, dacă acreditivul este utilizabil prin: ✓ plată la vedere, plată la termen sau acceptare la banca confirmatoare; ✓ plată la vedere la altă bancă desemnată, iar acea bancă nu plăteşte;

8 9

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.7 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.8

204

Modalităţi de plată internaţionale

✓ plată la termen la altă bancă desemnată, iar acea bancă desemnată nu îşi asumă angajamentul de plată la termen sau, dacă şi-a asumat angajamentul de plată la termen, nu plăteşte la scadenţă; ✓ acceptare la altă bancă desemnată şi acea bancă desemnată nu acceptă o trată trasă asupra sa sau, deşi a acceptat o trată trasă asupra sa, nu plăteşte la scadenţă; ✓ negociere la altă bancă desemnată şi acea bancă nu negociază; • o bancă confirmatoare este obligată în mod irevocabil să onoreze sau negocieze din momentul în care îşi adaugă confirmarea la acreditiv; • banca confirmatoare se angajează să ramburseze o altă bancă desemnată care a onorat sau negociat o prezentare conformă; • să negocieze fără drept de recurs dacă acreditivul este utilizabil prin negociere la banca confirmatoare. În cazul în care o altă bancă este autorizată sau solicitată de banca emitentă să-şi adauge confirmarea la acreditiv, dar aceasta nu este dispusă să se angajeze are obligaţia să informeze banca emitentă. Avizări de acreditive10 a) Un acreditiv şi orice modificare pot fi avizate unui beneficiar prin intermediul unei bănci avizatoare. O bancă avizatoare care nu este o bancă confirmatoare avizează acreditivul şi orice modificare fără nici un angajament de a onora sau a negocia; b) Prin avizarea acreditivului sau a modificării, banca avizatoare atestă că se consideră satisfăcută de aparenta autenticitate a acreditivului sau a modificării şi că avizarea reflectă cu acurateţe termenii şi condiţiile acreditivului şi alte modificări primite; c) O bancă avizatoare poate utiliza serviciile unei alte bănci pentru a aviza acreditivul şi orice modificare către beneficiar; d) O bancă care utilizează serviciile unei bănci avizatoare sau a unei a doua bănci avizatoare pentru a aviza un acreditiv trebuie să utilizeze aceeaşi bancă pentru avizarea oricărei modificări aferente; e) Dacă o bancă este solicitată să avizeze un acreditiv sau o modificare, dar alege să nu o facă, trebuie să informeze fără întârziere banca de la care a primit acreditivul, modificarea sau avizarea; 10

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 9

205

Relaţii valutar-financiare internaţionale

f) În cazul în care o bancă este solicitată să avizeze un acreditiv sau o modificare, dar nu este satisfăcută în privinţa autenticităţii aparente a acreditivului, modificării sau avizării trebuie să informeze fără întârziere banca de la care a primit instrucţiunile. Modificări acreditive11 a) Un acreditiv nu poate fi nici modificat, nici anulat fără acordul băncii emitente, al băncii confirmatoare, dacă este cazul şi al beneficiarului; b) Banca emitentă se angajează irevocabil printr-o modificare din momentul în care a emis o asemenea decizie. Banca confirmatoare îşi poate extinde confirmarea şi asupra modificării şi se va angaja irevocabil din momentul respectiv, sau poate să aleagă să avizeze modificarea, dar să nu-şi extindă confirmarea, când va trebui să anunţe banca emitentă; c) Termenii şi condiţiile acreditivului original vor rămâne în vigoare până când beneficiarul comunică acordul său băncii care i-a avizat modificarea. Beneficiarul este obligat să notifice acordul său cu modificarea. Dacă beneficiarul omite să comunice notificarea, se consideră că a acceptat modificarea şi acreditivul va fi modificat; d) O bancă ce avizează o modificare trebuie să informeze banca de la care a primit modificarea cu privire la orice notificare de acceptare sau de respingere; e) Acceptarea parţială a unei modificări nu este permisă şi o asemenea notificare va fi de respingere a modificării; f) Menţionarea într-o modificare a faptului că modificarea va intra în vigoare dacă nu va fi respinsă de beneficiar într-o anumită perioadă de timp, nu va fi luată în considerare. Acreditive şi modificări teletransmise şi pre-avizate12 a) O teletransmisie autentificată a unui acreditiv sau a unei modificări va fi considerată a fi un acreditiv sau o modificare operativă şi orice modificare letrică primită ulterior nu va fi luată în considerare; În cazul în care o teletransmisie menţionează că „urmează detalii complete” (sau cuvinte cu efect similar) sau stabileşte că acreditivul sau 11 12

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.10 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 11

206

Modalităţi de plată internaţionale

modificarea operativă o constituie confirmarea letrică, teletransmisia nu va fi considerată a fi un acreditiv sau o modificare operativă; b) O avizare preliminară privind emiterea unui acreditiv sau modificarea unui acreditiv (pre-avizare) va fi transmisă numai dacă banca emitentă este pregătită să emită acreditivul sau modificarea operativă. O bancă emitentă care transmite o astfel de preavizare este angajată să emită acreditivul sau modificarea operativă fără întârziere în termeni care să contravină pre-avizării. Desemnarea unei bănci a) Autorizaţia de a onora sau negocia nu impune nici o obligaţie băncii desemnate de a onora sau negocia, dacă banca desemnată nu este bancă confirmatoare, cu excepţia cazului în care banca desemnată nu acceptă în mod expres acest lucru şi informează corespunzător beneficiarul; b) Prin desemnarea unei bănci de a accepta o trată sau de a-şi asuma angajamentul de plată la termen, o bancă emitentă autorizează acea bancă desemnată să plătească anticipat sau să cumpere o trată acceptată sau un angajament de plată la termen asumat de banca desemnată; c) Primirea sau examinarea şi expedierea de documente de către banca desemnată care nu este bancă confirmatoare nu obligă acea bancă desemnată să onoreze sau să negocieze documentele şi nici nu constituie o onorare sau o negociere. Aranjamente de ramburs de la bancă la bancă13 a) Dacă un acreditiv menţionează că rambursarea urmează să fie obţinută de banca desemnată, solicitând plata altei entităţi (banca rambursatoare) acreditivul trebuie să precizeze dacă rambursarea este supusă regulilor ICC pentru rambursări de la bancă la bancă în vigoare la data emiterii acreditivului; b) Dacă acreditivul nu menţionează că rambursarea este supusă regulilor ICC, pentru rambursări de la bancă la bancă se aplică următoarele reguli:

13

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art.13

207

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• Banca emitentă trebuie să-i furnizeze unei bănci rambursatoare o autorizaţie de rambursare în conformitate cu condiţiile prevăzute în acreditiv; • Unei bănci solicitante nu trebuie să i se ceară să transmită băncii rambursatoare o declaraţie de conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului; • Banca emitentă va fi răspunzătoare de orice pierdere de dobândă împreună cu orice cheltuieli care intervin, dacă rambursarea nu este efectuată la prima cerere de banca rambursatoare în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului; • Comisioanele unei bănci rambursatoare sunt suportate de banca emitentă. În cazul în care comisioanele sunt suportate de beneficiar este sarcina băncii emitente să indice acest lucru în acreditiv şi în autorizaţia de rambursare. Dacă comisioanele băncii rambursatoare sunt suportate de beneficiar, ele vor fi deduse din suma datorată băncii solicitante. c) Banca emitentă nu este exonerată de nici una din obligaţiile sale de a asigura rambursarea, dacă aceasta nu este făcută de banca rambursatoare la prima cerere. 12.2.3 Criterii standard pentru examinarea documentelor14 a) Banca desemnată acţionând în baza mandatului primit, o bancă confirmatoare, dacă este cazul, şi banca emitentă trebuie să examineze o prezentare pentru a decide, doar pe baza documentelor, dacă acestea apar a constitui sau nu o prezentare conformă; b) Banca desemnată acţionând în baza mandatului primit, banca confirmatoare, dacă este cazul, şi banca emitentă, vor avea fiecare maximum 5 zile bancare după ziua prezentării, să stabilească dacă aceasta este conformă; c) O prezentare incluzând unul sau mai multe documente originale de transport, trebuie făcută de sau în numele beneficiarului, nu mai târziu de 21 zile calendaristice după data încărcării, dar în orice caz nu mai târziu de data de expirare a acreditivului;

14

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 14

208

Modalităţi de plată internaţionale

d) Informaţiile conţinute de un document, când sunt citite în contextul acreditivului, al documentului şi al practicii bancare internaţionale standard, nu trebuie să fie identice cu acestea, dar nici în contradicţie cu datele din acel document sau alt document prevăzut de acreditiv; e) În documente, altele decât factura comercială, descrierea mărfurilor, serviciilor sau prestaţiilor, poate fi făcută în termeni generici, dar nu în contradicţie cu descrierea lor din acreditiv; f) Dacă un acreditiv cere prezentarea unui document, altul decât un document de transport, document de asigurare sau factură comercială fără să menţioneze de cine urmează să fie emis sau informaţiile pe care trebuie să le conţină, băncile vor accepta documentul aşa cum a fost prezentat dacă conţinutul său apare să îndeplinească rolul documentului cerut; g) Un document prezentat, dar care nu este cerut de acreditiv va fi ignorat de bănci şi poate fi returnat celui care l-a prezentat; h) Dacă un acreditiv conţine o condiţie fără să menţioneze documentul care să indice conformitatea cu condiţia, băncile vor considera o astfel de condiţie ca nemenţionată şi o vor ignora. PREZENTARE CONFORMĂ15 a) Când o bancă emitentă decide că prezentarea este conformă aceasta trebuie să onoreze; b) Când o bancă confirmatoare decide că prezentarea este conformă, aceasta trebuie să onoreze sau să negocieze şi să expedieze documentele către banca emitentă; c) Când o bancă desemnată decide că prezentarea este conformă şi onorează sau onorează sau negociază, aceasta trebuie să expedieze documentele băncii confirmatoare sau băncii emitente. Documentele cu discrepanţe, acceptare şi modificare16 a) În cazul în care banca emitentă stabileşte că documentele nu sunt conforme, o bancă acţionând în baza mandatului primit, banca 15 16

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 15 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 16

209

Relaţii valutar-financiare internaţionale

confirmatoare sau banca emitentă poate refuza să onoreze sau să negocieze; b) Dacă banca emitentă stabileşte că prezentarea nu este conformă, ea poate opta la libera sa apreciere să contacteze ordonatorul pentru a decide asupra acceptării discrepanţelor; c) Când o bancă desemnată, acţionând în baza mandatului primit, o bancă confirmatoare, dacă este cazul, sau banca emitentă decide să refuze să onoreze sau să negocieze trebuie să transmită o simplă notificare entităţii prezentatoare. Notificarea trebuie să precizeze: • că banca refuză să onoreze sau să negocieze; • fiecare discrepanţă în baza căreia banca refuză să onoreze sau să negocieze; • banca păstrează documentele în aşteptarea următoarelor instrucţiuni d) Notificarea cerută trebuie transmisă printr-un mijloc de telecomunicaţii sau dacă nu este posibil printr-un alt mijloc de expediere, nu mai târziu de sfârşitul celei de a 5-a zi bancare după data de prezentare a documentelor; e) Dacă banca remitentă atrage atenţia băncii emitente şi/sau băncii care confirmă asupra unor discrepanţe în documentele existente sau avizează banca că a plătit, că şi-a asumat un angajament de plată diferată, că a acceptat trate sau a negociat sub rezervă sau contra unei scrisori de garanţie referitoare la discrepanţe, banca emitentă şi/sau banca ce confirmă nu sunt scutite de nici una din obligaţiile care le revin din regulile uniforme. Exonerarea documentelor17

de

răspundere

privind

autenticitatea

În conformitate cu prevederile din „Regulile şi uzanţele uniforme”, băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru forma, suficienţa, acurateţea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al oricăror documente sau pentru condiţiile generale sau particulare stipulate în documente. În acelaşi timp, băncile nu îşi asumă obligaţii sau 17

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 34

210

Modalităţi de plată internaţionale

responsabilităţi pentru descrierea, cantitatea, greutatea, calitatea, starea ambalajului, livrarea, valoarea sau existenţa mărfurilor reprezentate de orice documente sau pentru buna credinţă sau actele şi omisiunile, solvabilitatea, îndeplinirea obligaţiilor sau reputaţia exportatorilor, transportatorilor, tranzitarilor, destinatarilor, asigurătorilor mărfurilor sau a oricărei alte persoane. Exonerarea de răspundere privind transmiterea şi traducerea mesajelor18 Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele apărute din întârzierea şi/sau pierderea pe parcurs a oricăror mesaje, mutilarea sau alte erori ivite în transmiterea oricăror mesaje sau în expedierea scrisorilor sau documentelor. De asemenea, băncile nu îşi asumă nici o responsabilitate pentru erorile în traducerea şi/sau interpretarea termenilor tehnici şi îşi rezervă dreptul de a transmite termenii acreditivului fără să-i traducă. Forţa majoră19 Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţe rezultate din întreruperea activităţii lor datorată calamităţilor naturale, revoltelor, tulburărilor civile, insurecţiilor, războaielor, actelor de terorism sau oricăror întreruperi ale activităţii din alte cauze în afara controlului lor. În acelaşi spirit, după reluarea activităţii, băncile nu vor onora sau negocia în cadrul unui acreditiv care a expirat în timpul întreruperii activităţii lor. Exonerarea de răspundere privind acţiunile unei părţi instructate20 În spiritul menţiunilor din „Regulile şi uzanţele uniforme”, băncile care utilizează serviciile unei alte bănci în scopul de a da curs instrucţiunilor ordonatorului o fac pe contul şi pe riscul ordonatorului. Banca emitentă şi banca avizatoare nu îşi asumă nici o obligaţie sau Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 35 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 36 20 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 37 18 19

211

Relaţii valutar-financiare internaţionale

responsabilitate, dacă instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite, chiar dacă au avut iniţiativa în alegerea băncii. Banca care instructează o altă bancă să presteze servicii este răspunzătoare pentru orice taxe, comisioane, costuri sau cheltuieli făcute de acea bancă în legătură cu instrucţiunile sale. Dacă acreditivul precizează că unele taxe sunt în sarcina altei bănci decât banca care instructează şi taxele nu pot fi colectate, banca emitentă rămâne responsabilă de plata lor. Ordonatorul este obligat şi dator să despăgubească băncile pentru toate obligaţiile şi responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele străine. 12.2.4 Documentele pe baza cărora se efectuează plăţile prin acreditiv21 Documentele pentru plata, acceptarea sau negocierea acreditivului se stabilesc în momentul deschiderii de către părţile contractului comercial internaţional. Documentele de decontare se grupează astfel: factura comercială, documente de încărcare şi expediere, documente de asigurare, documente de recepţie calitativă şi alte documente. Documentele de transport pot fi reprezentate de: conosamentul maritim/oceanic, scrisoarea de transport ne-negociabilă, conosamentul charter-party, documentul de transport multimodal, recipise de curier şi poştale, documente de transport emise de tranzitari, documente de transport aerian, documente de transport rutier, feroviar sau pe cale fluvială, documentul de transport „curat”. Dacă nu sunt alte prevederi în acreditiv, facturile comerciale trebuie să răspundă următoarelor exigenţe: • să prezinte aparenţa de a fi emise de beneficiarul desemnat în acreditiv; • să fie întocmite pe numele ordonatorului; • descrierea mărfii din factura comercială să corespundă cu descrierea mărfii din documentul de deschidere a acreditivului.

21

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 18-28

212

Modalităţi de plată internaţionale

Toleranţa la valoarea acreditivului la cantitate şi preţuri unitare22 a) Cuvintele „în jur de” sau „aproximativ” utilizate în legătură cu valoarea acreditivului sau cu cantitatea sau cu preţul unitar menţionate în acreditiv trebuie interpretate ca permiţând o toleranţă care să nu depăşească 10% în plus sau 10% în minus faţă de valoarea, cantitatea sau preţul unitar la care fac referire; b) Toleranţa care să nu depăşească cu 5% în plus sau cu 5% în minus cantitatea de mărfuri este permisă, cu condiţia ca acreditivul să nu prevadă în termenii unui număr menţionat de unităţi de împachetare sau articole individuale şi ca valoarea totală a tragerilor să nu depăşească valoarea acreditivului; c) Chiar dacă livrările parţiale nu sunt permise, o toleranţă care să nu depăşească 5% în minus faţă de valoarea acreditivului este permisă, cu condiţia ca întreaga cantitate de mărfuri, dacă este menţionată în acreditiv, să fie livrată în întregime şi ca preţul unitar să nu fie diminuat. TRAGERI SAU LIVRĂRI PARŢIALE23 a) Trageri sau livrări parţiale sunt permise; b) O prezentare constând din mai mult de un set de documente de transport evidenţiind livrarea pentru acelaşi mijloc de transport şi pentru acelaşi voiaj şi dacă indică aceeaşi destinaţie, nu va fi considerată ca acoperind o livrare parţială, chiar dacă documentele indică date diferite de livrare sau posturi de încărcare, locuri de preluare sau de livrare diferite. O prezentare constând din unul sau mai multe seturi de documente de transport evidenţiind livrarea cu mai mult de un mijloc de transport în cadrul aceleaşi modalităţi de transport va fi considerată ca acoperind o livrare parţială chiar dacă mijloacele de transport pleacă în aceeaşi zi către aceeaşi destinaţie; c) O prezentare constând din mai mult de o recipisă curier, recipisă parţială sau certificat poştal nu va fi considerată o livrare parţială dacă recipisele curier, recipisele poştale sau certificatele poştale par a fi 22 23

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 30 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 31

213

Relaţii valutar-financiare internaţionale

ştampilate sau semnate de acelaşi curier sau serviciu poştal în acelaşi loc şi la aceeaşi dată şi pentru aceeaşi destinaţie. TRAGERI SAU LIVRĂRI ÎN TRANŞE24 Dacă în acreditiv este prevăzută o tragere sau livrare în tranşe, în cadrul unor perioade determinate şi orice tranşă nu este utilizată sau livrată în cadrul perioadei permise pentru acea tranşă, acreditivul încetează a mai fi valabil pentru acea tranşă şi pentru orice tranşa următoare. 12.2.5 Acreditivele transferabile25 Acreditivul transferabil prevede că poate fi făcut utilizabil în totalitate sau parţial unui alt beneficiar (beneficiar secund) la solicitarea primului beneficiar. a) O bancă nu are nici o obligaţie să transfere un acreditiv decât în limita şi în maniera în care aceasta a consimţit în mod expres; Banca transferatoare înseamnă o bancă desemnată să transfere acreditivul. Acreditivul transferat înseamnă un acreditiv care a fost făcut utilizabil unui beneficiar secund de către banca transferatoare. b) Un acreditiv poate fi transferat parţial către mai mulţi beneficiari secunzi dacă tragerile sau livrările parţiale sunt permise; c) Orice solicitare de transfer trebuie să indice dacă şi în ce condiţii modificările pot fi avizate către beneficiarul secund; d) Un acreditiv transferat către mai mulţi beneficiari secunzi, refuzul unei modificări de către unul sau mai mulţi beneficiari nu invalidează acceptarea modificării de către oricare altul din beneficiarii secunzi pentru care s-a transferat acreditivul; e) Acreditivul transferat trebuie să reflecte cu acurateţe termenii şi condiţiile acreditivului, cu excepţia următoarelor elemente: valoarea acreditivului; preţul unitar din acreditiv; data de expirare, ultima dată de livrare. 24 25

Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 32 Reguli şi uzanţe uniforme privind acreditivul documentar, art. 38

214

Modalităţi de plată internaţionale

12.2.6 Mecanismul efectuării plăţilor internaţionale prin acreditiv documentar Această modalitate de plată presupune ca importatorul să dea ordin băncii sale să ţină la dispoziţie o sumă şi să plătească exportatorului contravaloarea mărfurilor livrate pe baza documentelor de expediţie, conform contractului comercial internaţional. Principalele momente ale efectuării plăţilor prin acest mecanism se plată sunt (vezi fig. 12.1): • părţile stabilesc în contractul comercial internaţional să se efectueze plata prin acreditiv documentar (1); • importatorul ordonă unei bănci locale să deschidă un acreditiv în favoarea exportatorului (2); • banca importatorului deschide acreditivul pe seama disponibilului din cont sau din creditul acordat de o bancă la nivelul sumei necesare pentru achitarea la termen a acreditivului şi comunică băncii avizatoare deschiderea acreditivului (3); • banca avizatoare anunţă exportatorul asupra deschiderii acreditivului prin predarea textului integral. Exportatorul verifică concordanţa clauzelor din documentul de deschidere a acreditivului cu cele din contractul comercial internaţional (4); • exportatorul livrează mărfurile cumpărătorului străin, în conformitate cu prevederile contractului comercial internaţional (5); • exportatorul prezintă documentele de expediere a mărfurilor conform contractului unei bănci locale, care verifică sub aspect numeric şi al fondului documentele şi în măsura în care corespund clauzelor acreditivului achită contravaloarea lor (dacă acreditivul este domiciliat în ţara exportatorului) (6); • banca exportatorului remite băncii importatorului documentele care au stat la baza plăţii, debitează contul acesteia cu suma prevăzută în acreditiv sau cere să fie creditată în cont cu suma în valutaă care a fost plătită (7); • banca importatorului prezintă documentele privind mărfurile livrate, solicită plata acestora la nivelul sumei deschise în acreditiv şi debitează contul importatorului (8). 215

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.1: Mecanismul de efectuare a plăţilor prin acreditiv documentar Mecanismul plăţii prin acreditiv documentar scoate în evidenţă principiul potrivit căruia băncile tratează plăţile pe bază de documente privind mărfurile livrate, conform contractului comercial internaţional. Pornind de la acest principiu, băncile răspund pentru verificarea documentelor, pentru erorile produse din neatenţie sau incompetenţă, precum şi pentru întârzierile produse din neglijenţă sau organizare. Ţinând seama de acest principiu, băncile nu răspund dacă marfa nu corespunde clauzelor contractuale sau dacă într-un document s-a produs un fals.

216

Modalităţi de plată internaţionale

12.3. Incasso documentar 12.3.1. Definirea incasso-ului şi părţile implicate Incasso-ul documentar reprezintă un mecanism de plată internaţională prin care exportatorul transmite băncii sale documentele care dovedesc expedierea mărfurilor conform contractului comercial internaţional, iar banca respectivă remite spre încasare documentele unei bănci din străinătate, care se angajează să le prezinte importatorului şi să solicite achitarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor prestate. Mecanismul de plată prin incasso se poate utiliza în cazul în care exportatorul are încredere în bonitatea şi corectitudinea importatorului sau dacă există anumite interdicţii în legislaţia ţării importatorului sau sunt unele uzanţe pe anumite pieţe. Incasso-ul presupune manipularea documentelor de către bănci potrivit instrucţiunilor primite, în vederea acceptării plăţii sau eliberarea documentelor contra plăţii şi/sau contra acceptării sau eliberarea de documente în alte condiţii. Expresia de documente desemnează atât documentele financiare (cambii, bilete de ordin, cecuri, chitanţe de plată), cât şi documentele comerciale, respectiv facturi şi documente de transport. Regulile şi uzanţele bancare care reglementează acest mecanism de plată au fost elaborate în anul 1956, revizuite în anii 1967, 1978 şi 1995 de către Camera de Comerţ Internaţional din Paris, fiind denumite „Reguli uniforme privind incasso-urile” difuzate sub denumirea de „Publicaţia 522”. Funcţia incasso-ului documentar constă în mijlocirea încasării contravalorii mărfurilor livrate şi a serviciilor prestate de către exportator de la partenerul extern. Exportatorul are încredere în importator, respectiv în faptul că acesta va achita preţul mărfii pe măsură ce va fi avizat de o bancă locală. Incasso-ul documentar nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate deoarece se bazează pe încrederea în solva217

Relaţii valutar-financiare internaţionale

bilitatea, seriozitatea şi bonitatea debitorului, respectiv importatorului. Deşi, în unele cazuri, exportatorul poate să ceară importatorului să-i prezinte în prealabil o scrisoare de garanţie prin care să-i garanteze achitarea incasso-ului, nu se poate asigura lichidarea financiară rapidă a tranzacţiei dacă cumpărătorul nu plăteşte la termenul stabilit în contractul comercial internaţional. Părţile implicate în efectuarea plăţilor prin incasso documentar sunt următoarele26: • ordonatorul (emitentul) sau trăgătorul care încredinţează unei bănci ordinul de încasare a documentelor dintr-un contract comercial internaţional; • banca remitentă este acea bancă căreia ordonatorul îi adresează ordinul de încasare a documentelor, conform contractului comercial international; • banca ce asigură încasarea sumelor, respectiv care primeşte documentele de la banca remitentă şi încasează contravaloarea lor; • banca prezentatoare are misiunea să prezinte documentele în conformitate cu ordinul de încasare; • importatorul (trasul), căruia i se prezintă documentele privind mărfurile importate care trebuie plătite în conformitate cu ordinul de încasare. 12.3.2. Mecanismul plăţii prin incasso documentar Principalele momente ale efectuării plăţilor prin incasso documentar (a se vedea figura 12.2) sunt: • exportatorul şi importatorul încheie un contract comercial internaţional în care se prevede plata prin incasso documentar (1); • exportatorul livrează mărfurile conform contractului comercial internaţional (2); • exportatorul prezintă documentele privind mărfurile livrate la export băncii remitente (3);

26

Reguli uniforme privind incasso-urile, Publicaţia 522, art. 3

218

Modalităţi de plată internaţionale

• banca remitentă transmite documentele privind mărfurile livrate la export spre încasare unei bănci corespondente din ţara importatorului (4); • banca corespondentă prezintă documentele privind mărfurile livrate importatorului şi solicită plata sau acordurile de debitare (5); • importatorul, după primirea mărfurilor şi verificarea documentelor de expediţie, se pronunţă asupra efectuării plăţii sau asupra debitării contului său (6); Fig. 12.2. Mecanismul plăţii prin incasso documentar

• banca corespondentă comunică băncii remitente încasarea contravalorii documentelor de export, efectuează creditarea sau transferul sumei corespunzătoare în valută (7); • banca remitentă îl avizează pe exportator asupra încasării contravalorii mărfurilor livrate la export (8). Plata prin incasso documentar este domiciliată în ţara importatorului şi din această cauză contravaloarea mărfurilor livrate la export se încasează într-o perioadă de timp mai mare. Iniţiativa efectuării plăţilor prin incasso documentar revine exportatorului care ordonă băncii remitente documentele de expediţie a mărfurilor. Operaţiunile de incasso se pot grupa în funcţie de documentele prezentate în incasso simplu şi incasso documentar. Incasso-ul simplu constă în încasarea de către o bancă a unei cambii la ordinul unui client. Deţinătorul unei cambii o remite băncii spre încasare. Pe această cale se 219

Relaţii valutar-financiare internaţionale

evită plata efectivă şi se creează un titlu de credit care poate să circule prin negociere pe piaţă. Incasso-ul documentar presupune ca, pe măsură ce exportatorul livrează mărfurile în străinătate şi prezintă băncii locale documentele de expediţie, banca respectivă să remită băncii corespondente din străinătate documentele însoţite de o scrisoare. Pe baza documentelor primite, banca corespondentă din străinătate încasează de la importator suma corespunzătoare mărfurilor livrate sau serviciilor prestate şi creditează contul băncii exportatorului. Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată simplă, care nu presupune o răspundere din partea băncilor şi comision mai redus. Prin această modalitate de plată, debitorul nu îşi imobilizează resursele în valută şi dispune de ele până în momentul plăţii. În cazul în care exportatorul are nevoie de suma în valută care face obiectul incasso-ului înainte de termenul de plată poate să tragă o trată, să o sconteze la bancă şi să încaseze valoarea corespunzătoare mărfurilor livrate, mai puţin dobânda, pentru perioada de la data scontării până la scadenţă. În cazul utilizării acestei modalităţi de plată, lichidarea financiară a tranzacţiei este greoaie datorită parcursului bancar mai îndelungat. Această modalitate de plată nu îi garantează exportatorului încasarea contravalorii mărfurilor livrate la extern, băncile nu se angajează să acorde avansuri sau credite pe baza operaţiunilor de incasso şi solicită garanţii sub forma tratelor sau documentelor de transport în formă negociabilă. 12.3.3. Forma şi structura incasso-urilor Documentele care se trimit spre încasare în străinătate sunt însoţite de un ordin de încasare care menţionează faptul că incasso-ul se supune „Regulilor uniforme privind incasso-urile” şi conţine instrucţiuni complete şi precise. Ordinul de încasare cuprinde următoarele informaţii: • denumirea, adresa, codul SWIFT, numărul de telex, telefon, fax al băncii de la care s-a primit ordinul de încasare; • denumirea, adresa, numere telefon, telex, fax ale ordonatorului; • denumire, adresă, numere telefon, telex, fax ale trasului; 220

Modalităţi de plată internaţionale

• • •

banca ce prezintă documentele, denumirea şi adresa; suma care urmează să fie încasată şi valuta în care se exprimă; lista de documente care se prezintă şi numărul de exemplare din fiecare document; • termenii şi condiţiile în care se obţine plata şi/sau acceptarea; • modul de încasare a spezelor bancare; • dobânda, perioada de calcul şi baza de calcul; • metoda de plată şi forma avizului de plată; • instrucţiuni în caz de neplată, neacceptare sau neîndeplinire a unor prevederi; • adresa completă a trasului sau domiciliul la care trebuie făcută prezentarea. Ordinul de încasare trebuie să menţioneze perioada exactă de timp în care poate acţiona trasul. După „Regulile uniforme privind incassourile” nu se admit expresii ca: „primul”, „prompt”, „imediat” şi, dacă se folosesc, băncile nu le iau în considerare. În vederea executării instrucţiunilor ordonatorului, banca remitentă va utiliza ca bancă însărcinată cu încasarea banca desemnată de ordonator sau, dacă nu sunt asemenea menţiuni, va utiliza orice bancă la alegere în ţara în care are loc plata sau acceptarea sau în ţara în care se îndeplinesc anumite condiţii. Documentele şi ordinul de încasare pot fi trimise direct de către banca remitentă la banca însărcinată cu încasarea sau prin intermediul altei bănci. Dacă banca remitentă nu nominalizează o bancă prezentatoare, banca însărcinată cu încasarea (colectarea) poate să utilizeze o bancă aleasă de ea. În cazul documentelor plătibile la vedere, banca prezentatoare trebuie să furnizeze pentru plată documentele. La documentele plătibile la un anumit termen de la vedere, banca prezentatoare le supune acceptării, iar pentru plată se prezintă documentele până la data scadenţei. Documentele comerciale se eliberează contra plată (D/P) sau contra acceptare (D/A). În cazul documentelor contra plată, banca eliberează cumpărătorului documentele, numai după achitarea sumei de plată. Documentele contra acceptare presupun ca banca să elibereze 221

Relaţii valutar-financiare internaţionale

cumpărătorului documentele contra acceptării (semnării) unei cambii sau a unei trate la termen, prin care promite că va plăti la o dată viitoare. Incasso-ul care conţine o trată plătibilă la o dată ulterioară presupune ca ordinul de încasare să precizeze dacă documentele comerciale vor fi eliberate contra acceptare (D/A) sau contra plată (D/P). Dacă nu sunt alte menţiuni, documentele se eliberează numai contra plată, iar banca însărcinată cu încasarea nu va fi răspunzătoare pentru nici o consecinţă decurgând din orice întârziere în eliberarea documentelor. În cazul în care banca remitentă stabileşte ca banca însărcinată cu încasarea să întocmească documentele care nu au fost anexate la incasso, va furniza forma şi modul de redactare a documentelor. Banca însărcinată cu încasarea nu este obligată sau răspunzătoare pentru forma şi modul de redactare a documentelor. Regulile uniforme privind incasso-urile delimitează obligaţiile şi responsabilităţile băncilor implicate în derularea plăţilor prin incasso astfel: a) Băncile sunt chemate să acţioneze cu bună credinţă şi grijă rezonabilă la primirea şi redactarea documentelor de plată; b) Mărfurile nu se expediază direct pe adresa unei bănci sau trecute sub responsabilitatea sau la ordinul unei bănci, fără acordul prealabil al băncii remitente. În cazul în care mărfurile se expediază direct pe adresa unei bănci sau se plasează sub responsabilitatea unei bănci pentru a fi eliberate unui tras contra plată sau acceptare fără să existe un acord prealabil din partea băncii, aceasta nu are nici o obligaţie cu privire la livrarea mărfurilor. Băncile nu au nici o obligaţie să întreprindă măsuri cu privire la mărfurile care se decontează prin incasso, inclusiv cu privire la depozitarea şi asigurarea mărfurilor, chiar dacă există instrucţiuni speciale. În cazul în care băncile iau măsuri pentru a proteja mărfurile, indiferent că au primit sau nu instrucţiuni, nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate cu privire la soarta şi/ sau starea mărfurilor sau cu privire la acte şi omisiuni din partea unui terţ căruia i s-a încredinţat custodia sau protecţia mărfurilor.

222

Modalităţi de plată internaţionale

c) Lipsa de răspundere privind acţiunile unei părţi instructate Băncile care utilizează serviciile altor bănci pentru a da curs instrucţiunilor ordonatorului o fac în contul şi pe riscul ordonatorului. Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate în cazul în care instrucţiunile pe care le transmit nu sunt îndeplinite, chiar dacă au avut iniţiative în alegerea unor astfel de bănci. Partea care instructează o altă parte să presteze servicii este obligată să garanteze şi să indemnizeze partea instructată pentru toate obligaţiile şi responsabilităţile impuse de legile şi uzanţele străine. d) Lipsa de răspundere privind documentele primite Băncile sunt obligate să verifice documentele primite, să constate dacă corespund în mod aparent celor enumerate în ordinul de încasare şi trebuie să avizeze imediat, prin mijloace de telecomunicaţii sau alte mijloace de expediere, partea de la care s-a primit ordinul de încasare, de lipsa unor documente sau dacă se constată că sunt altele decât cele stabilite. În cazul în care documentele nu apar a fi cele enumerate, banca remitentă nu trebuie să intre în controversă cu privire la felul şi numărul documentelor primite de către banca însărcinată cu încasarea. e) Lipsa de răspundere privind corectitudinea documentelor În conformitate cu menţiunile din „Regulile uniforme privind incasso-urile”, băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate privind forma, suficienţa, acurateţea, autenticitatea, falsificarea sau efectul legal al oricărui document sau privind condiţiile generale sau particulare menţionate în documente sau impuse suplimentar. Băncile nu îşi pot asuma obligaţii sau responsabilităţi privind descrierea mărfii, cantitatea, greutatea, calitatea, starea, ambalajul, livrarea, valoarea sau existenţa mărfurilor reprezentate de vreun document şi nici pentru buna credinţă, acte, omisiuni, solvabilitate, prestare sau poziţia cărăuşilor, expeditorilor, destinatarului sau asiguratorului mărfurilor. f) Lipsa de răspundere privind întârzierile, pierderile cauzate de transmiterea şi traducerea mesajelor Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele care decurg din întârzierea sau pierderea pe parcursul transmiterii oricăror mesaje, sau pentru orice întârziere, sau alte erori 223

Relaţii valutar-financiare internaţionale

rezultate din transmiterea mesajelor, precum şi pentru erori în transmiterea şi interpretarea termenilor tehnici. De asemenea, întârzierile pentru obţinerea unor clarificări privind instrucţiunile primite nu constituie o obligaţie sau răspundere a băncilor. g) Forţa majoră „Regulile uniforme privind incasso-urile” stabilesc că băncile nu îşi pot asuma nici o obligaţie sau responsabilitate pentru consecinţele care decurg din întreruperea activităţii lor produsă de cazuri de forţă majoră, revolte, tulburări civile, insurecţii, războaie sau alte cauze aflate în afara controlului lor, sau provocate de greve şi blocaje. Plata incasso-ului Conform prevederilor din „Regulile uniforme privind incassourile”, plata poate fi fără întârziere, în monedă locală şi în valută. Plata fără întârziere presupune ca sumele încasate (mai puţin spezele şi comisioanele) să fie puse fără întârziere la dispoziţia părţii (băncii) de la care s-a primit ordinul de încasare în spiritul termenilor şi condiţiilor din ordinul de încasare. În cazul documentelor plătite în moneda ţării unde se face plata, banca prezentatoare trebuie să elibereze documentele trasului numai contra plată în monedă locală, dacă moneda este imediat disponibilă. Dacă documentele se plătesc într-o valută, banca prezentatoare trebuie să elibereze documentele trasului contra plata în valută specificată şi remisă imediat. Plăţile parţiale la incasso-urile simple pot fi acceptate dacă şi în măsura în care sunt autorizate de către legislaţia de la locul de plată. Documentele financiare se eliberează trasului numai după ce a fost primită plata lor integrală. La incasso-urile documentare, plăţile parţiale se prevăd în mod expres în ordinul de încasare. Banca prezentatoare va elibera documentele trasului numai după ce s-a primit integral plata. Banca prezentatoare nu este responsabilă pentru nici o consecinţă privind remiterea documentelor. Dobânzi, comisioane şi cheltuieli Ordinul de încasare trebuie să menţioneze rata dobânzii, perioada pentru care se percepe dobânda şi baza de calcul. 224

Modalităţi de plată internaţionale

Băncile au dreptul de a cere plata în avans a comisioanelor şi/sau spezelor de la partea de la care s-a primit ordinul de încasare pentru a îndeplini instrucţiunile. 12.4. Ordinul de plată Ordinul de plată reprezintă un document prin care titularul unui cont dă dispoziţie băncii sale comerciale să plătească o sumă în valută unei persoane fizice sau juridice. Părţile care sunt implicate în efectuarea plăţii prin ordin de plată sunt: debitorul – ordonator, banca comercială la care are deschis cont debitorul, banca corespondentă care plăteşte suma înscrisă în ordin şi beneficiarul sumei din ordinul de plată. Mecanismul de efectuare al plăţilor prin ordin de plată documentar cuprinde următoarele momente (a se vedea figura 12.3): • ordonatorul, respectiv debitorul, cere băncii la care are deschis contul să plătească o sumă în valută unei persoane fizice sau juridice (1); • ordonatorul comunică beneficiarului ordinul de plată (2); • banca ordonatorului debitează contul ordonatorului cu suma în valută înscrisă în ordinul de plată (3); • banca ordonatorului dispune transferul sumei sau creditează contul băncii corespondente (4); • beneficiarul sumei remite băncii sale documentele cerute prin ordinul de plată (5); • banca beneficiarului înregistrează suma în valută în contul beneficiarului (6); • banca beneficiarului remite documentele primite de la beneficiar băncii ordonatorului (7); • beneficiarul confirmă ordonatorului încasarea sumei în valută din ordinul de plată (8). În cazul decontării unei sume prin ordin de plată simplu nu se mai solicită prezentarea şi/sau remiterea unui document.

225

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.3. Mecanismul plăţilor internaţionale prin ordin de plată documentar

Ordinul de plată poate fi necondiţionat (simplu), dacă nu conţine explicaţii cu privire la scopul plăţii, şi condiţionat (documentar) în cazul în care se solicită prezentarea unui document comercial sau de altă natură. Ordinul de plată se caracterizează prin faptul că iniţiativa în efectuarea plăţii revine debitorului, nu presupune un angajament bancar faţă de debitor şi poate fi revocabil până în momentul în care se virează suma beneficiarului. Caracterul revocabil al ordinului de plată este o expresie a voinţei ordonatorului şi nu este însoţit de un angajament bancar privind virarea sumei către beneficiar. În principiu, ordinul de plată se poate utiliza pentru plăţile internaţionale, în cazul în care între creditor şi debitor există o creanţă certă, formată înainte de momentul în care se dă dispoziţia de plată. De asemenea, ordinul de plată se mai foloseşte dacă raporturile comerciale între creditor şi debitor se bazează pe încredere şi pe respectarea obligaţiilor reciproce. Prin intermediul ordinului de plată se decontează cheltuielile de transport, navlu, comisioane, contrastalii, bonificaţii, taxe vamale, asistenţă tehnică, rate la importurile de maşini şi utilaje primite pe credit comercial şi avansurile din contractele comerciale internaţionale.

226

Modalităţi de plată internaţionale

12.5. Accelerarea plăţilor internaţionale prin Swift, Money Gram, Western Union şi Target În vederea reducerii perioadei de efectuare a plăţilor internaţionale s-au instituit o serie de proceduri bancare. a) SWIFT reprezintă o societate comercială creată în anul 1973 de către bănci americane, canadiene şi europene în vederea accelerării plăţilor internaţionale prin prelucrarea informaţiilor cu ajutorul sistemelor informatice. SWIFT (Society for Worldwide Interbanck Financial Telecommunications) cuprinde o reţea de teletransmisie a informaţiilor cu privire la plăţile internaţionale formată din centre care comunică între ele. Băncile participante la Swift centralizează informaţiile cu privire la obligaţiile de plată şi sumele de încasat în valută şi le transmit centrelor internaţionale ce le dirijează spre destinatari din anumite ţări. Mesajul privind plăţile internaţionale prin Swift parcurge următoarele faze (a se vedea figura 12.4): • într-o primă fază, mesajul de plată este înregistrat pe un terminal de un operator care îl plasează într-un fişier de aşteptare; • în a doua etapă, mesajul privind plăţile este verificat de un controlor şi este introdus într-un fişier de plecare; • calculatorul aflat la banca emiţătoare verifică mesajul şi îl transmite centrului de comutare de la nivel internaţional; • mesajele de la centrul de comutare se transmit destinatarilor din anumite ţări. Decontările internaţionale prin Swift prezintă următoarele avantaje: • contribuie la reducerea intervalului de decontare; • mijloacele de prelucrare a informaţiilor sunt echipate cu programe de detectare şi corectare a erorilor; • mesajele schimbate între acumulatori de la nivel naţional şi centrele de prelucrare sunt înregistrate pe calculator;

227

Relaţii valutar-financiare internaţionale

•

decontările internaţionale prin Swift implică cheltuieli mai reduse.

Fig. 12.4. Dirijarea mesajului de plată prin intermediul Swift b) Serviciul Money Gram reprezintă o modalitate rapidă şi sigură de a remite şi primi bani în oricare ţară prin reţeaua proprie de agenţi. Serviciul Money Gram este disponibil la bănci, case de schimb valutar, agenţii de turism, oficii poştale, agenţii Thomas Coock, American Express şi în unele ţări în supermarketuri, aeroporturi şi autogări. Sistemul Western Union derulat prin reţeaua Eurogiro asigură transferul rapid al sumelor de bani în orice parte a lumii în care operează agenţi proprii ai acestui sistem. Target (Transfer Expres Automat Trans European de Compensare Globală) reprezintă un sistem prevăzut de tratatul de la Maastricht prin care 228

Modalităţi de plată internaţionale

se realizează transferul resurselor în EURO între conturile de la băncile centrale. TARGET este format dintr-o reţea de comunicaţii şi un ansamblu de proceduri comune care asigură efectuarea plăţilor. În vederea realizării plăţilor prin TARGET sunt implicaţi agenţi de reglementare din diferite ţări. 12.6. Scrisoarea de garanţie bancară Uzanţele uniforme privind garanţiile comerciale cuprind reguli şi principii ce se aplică oricărei garanţii, cauţiuni sau angajament similar, indiferent de denumire sau descriere, dacă se menţionează că se supune „Regulilor uniforme privind garanţiile de participare, de bună executare şi de restituire”, elaborate de Camera de Comerţ Internaţional din Paris (Publicaţia 523)27. Părţile implicate în garanţiile internaţionale sunt (a se vedea figura 12.5): • beneficiarul, respectiv partea care emite o cerere de ofertă sau organizează o licitaţie şi doreşte să primească o sumă de bani compensatorie în cazul în care ofertantul nu îşi respectă obligaţiile rezultând din ofertă sau dacă ofertantul nu îşi onorează oferta în termen; • ordonatorul sau partea care oferă sau care câştigă licitaţia nu vrea să fie obligată să depună o sumă de bani cu titlu de garanţie pentru buna îndeplinire a obligaţiilor; • garantul reprezentat de o bancă, companie de asigurări sau de altă parte, care să-şi onoreze angajamentul în termenii garanţiei fără a fi amestecat în disputa dintre beneficiari şi ordonatori.

27

Reguli uniforme privind garanţiile de participare, de bună executare şi de restituire, Publicaţia 523

229

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fig. 12.5. Părţile implicate în garanţiile internaţionale

Principalele tipuri de garanţii reglementate de Camera de Comerţ Internaţional din Paris se individualizează prin anumite trăsături: a) Garanţia de participare exprimă un angajament asumat de o bancă, o societate de asigurare sau de o altă persoană la cererea unui ofertant (ordonatorul garanţiei) sau a unei bănci, societate de asigurare sau a unei alte persoane autorizate luată în favoarea unei părţi care a solicitat oferta, prin care garantul se obligă ca în cazul în care ordonatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din ofertă să plătească sume în limitele stabilite către beneficiar. b) Garanţia de bună executare reprezintă un angajament al unei bănci, societăţi de asigurare sau al altei persoane (garantul) la cererea unui furnizor de mărfuri sau servicii sau a oricărui întreprinzător (ordonatorul) sau la instrucţiunile unei bănci, societăţi de asigurare sau a unei alte persoane autorizate de către ordonator luat în favoarea unui cumpărător sau antreprenor prin care garantul se obligă ca, în cazul în care ordonatorul nu execută corespunzător contractul încheiat (între ordonator şi beneficiar), să plătească beneficiarului o sumă în limitele stabilite sau dacă garanţia prevede la alegerea garantului, să asigure executarea contractului. c) Garanţia de restituire exprimă angajamentul unei bănci, societăţi de asigurare sau al altei persoane, la cererea unui furnizor de mărfuri şi servicii sau a oricărui întreprinzător sau la instrucţiunile unei bănci, societăţi de asigurare luată în favoarea lui, prin care garantul se 230

Modalităţi de plată internaţionale

obligă ca, în cazul în care ordonatorul nu restituie conform contractului încheiat între ordonator şi beneficiar sumele avansate sau plătite, să efectueze plata sumelor în limitele stabilite. Garanţiile trebuie să stipuleze: ordonatorul, beneficiarul, garantul, contractul în baza căruia a fost necesară garanţia, suma maximă de plată şi moneda, data limită, condiţiile de efectuare a plăţii. Scrisoarea de garanţie bancară constituie un înscris prin care o bancă garantă se angajează în mod irevocabil să achite o sumă corespunzătoare beneficiarului, în cazul în care o anumită persoană fizică sau juridică denumită debitor principal nu va plăti la un termen suma stabilită în scrisoare, Garanţia se acordă de o bancă sub forma unei scrisori, care cuprinde următoarele menţiuni: denumirea şi adresa băncii garante, numele şi adresa persoanei garantate, numele şi adresa beneficiarului garanţiei, obiectul garanţiei, valoarea garanţiei exprimată într-o sumă determinată, termenul de plată al sumei, durata de valabilitate şi clauzele speciale. Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un instrument elaborat pe baza contractului comercial internaţional şi din această cauză condiţia de emitere şi clauzele trebuie să fie în concordanţă cu prevederile din contractul internaţional. Executarea garanţiei bancare se produce în momentul în care debitorul principal sau ordonatorul nu respectă obligaţiile din contractul comercial internaţional. În acest caz, beneficiarul se poate adresa băncii garante pentru a-i achita suma din scrisoare. Garanţia bancară simplă se manifestă atunci când beneficiarul poate să urmărească debitorul principal, iar în cazul în care acesta nu achită suma datorată sau nu respectă altă obligaţie conform contractului, banca se angajează să plătească suma din scrisoare beneficiarului. Garanţia bancară solidară reprezintă o formă a garanţiei prin care beneficiarul poate solicita executarea băncii fără ca în prealabil să urmărească debitorul principal şi fără ca banca garantă să poată obiecta. Scrisorile de garanţie bancară se pot grupa, din punct de vedere al obiectului, astfel: 231

Relaţii valutar-financiare internaţionale

•

scrisoare de garanţie prin care o bancă se angajează să plătească contravaloarea documentelor primite, să achite rate la exporturile pe credit sau să accepte, avalizeze şi să plătească cambii; • scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează executarea contractului internaţional de către exportator; • scrisoarea de garanţie prin care o bancă garantează importatorului restituirea avansului acordat exportatorului, în cazul în care acesta nu a livrat mărfurile conform contractului comercial internaţional; • scrisoarea de garanţie pentru participarea la licitaţii prin care se garantează încheierea contractului, conform caietului de sarcini în cazul adjudecării ofertei; • scrisoarea de garanţie prin care banca garantează restituirea mărfurilor primite în consignaţie sau achitarea contravalorii lor. Scrisorile de garanţie bancară se mai clasifică în: scrisori de garanţie bancară emise la operaţiunile de export şi import; scrisori de garanţie bancară primite la operaţiunile de import şi export. Comisioanele pentru plăţile internaţionale Plăţile pentru compensarea livrărilor de mărfuri şi a prestărilor de servicii pe plan internaţional se efectuează de bănci din ţări diferite. Cheltuielile pe care le efectuează băncile pentru serviciile prestate depind de modalitatea de plată şi de garanţiile bancare. Pentru serviciile bancare privind plăţile internaţionale şi garanţiile oferite se percep comisioane şi speze bancare, ce se pot repartiza între părţile din contractul comercial internaţional astfel: • conform voinţei părţilor din contractul comercial internaţional din care rezultă modul în care băncile solicită achitarea comisioanelor bancare. Contractul comercial internaţional stabileşte condiţiile în care părţile suportă comisioanele bancare şi obligaţia părţii din contract ce se adresează unei bănci pentru efectuarea unui serviciu de a comunica prevederile contractuale; • în cazul în care nu există o înţelegere expresă sau lipsesc instrucţiuni clare în domeniul suportării serviciilor bancare, 232

Modalităţi de plată internaţionale

se aplică principiul potrivit căruia serviciile se plătesc de partea care le solicită. Comisioanele bancare se diferenţiază, în funcţie de serviciile bancare şi de garanţiile aferente, astfel: • comisioane pentru servicii simple, cum sunt cele de intermediere a plăţilor, schimbările de notificări între partenerii de contract, servicii de preavizare, notificare, modificare sau anulare a acreditivelor, manipularea unor documente în cadrul acreditivelor, notificarea refuzurilor de plată, modificări ale condiţiilor de garanţie bancară, decontări de cecuri şi alte operaţiuni în cont; • comisioane ce presupun gestiunea bancară asupra sumelor ce se decontează, care depind de cheltuielile efective ale băncilor la care se adaugă anumite marje pentru acoperirea cheltuielilor determinate de securitatea informaţiilor, depozitare, prelucrare şi urmărirea valorilor gestionate de bancă pentru contul clienţilor; • comisioane pentru servicii care angajează patrimonial băncile se percep pentru operaţiunile de emitere, confirmare de acreditive, plăţi în cadrul acreditivelor proprii sau în mandat, emiteri de garanţii pentru acoperirea unor obligaţii contractuale, acceptările sau garantările de efecte de comerţ. 12.7. Compensaţia Compensaţia reprezintă operaţiunea de stingere a obligaţiilor din schimburile economice internaţionale prin livrări corespunzătoare de mărfuri şi prestări de servicii, fără transfer de valută. Compensaţia se utilizează în cazul în care se aplică anumite restricţii în domeniul valutar şi se obţin greu mijloacele de plată astfel că importatorii nu îşi pot achita obligaţiile din schimburile economice internaţionale. Compensaţia comercială reprezintă schimbul de marfă contra marfă şi este cunoscută sub denumirea de compensaţie particulară. Tranzacţiile prin compensaţie se mai grupează astfel: barterul, tranzacţiile reciproc legate, tranzacţiile valutare prin compensaţie. 233

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Barterul reprezintă schimbul comercial nemijlocit dintre partenerii de afaceri caracterizat prin lipsa transferului bănesc deoarece mărfurile exportate se compensează valoric cu mărfurile importate. Tranzacţiile reciproc legate presupun achiziţionarea unor mărfuri din străinătate în schimbul vânzării altor mărfuri către partenerii străini. La aceste tranzacţii se încheie două contracte, şi anume un contract de import şi un contract de export. Tranzacţiile valutare prin compensaţie se deosebesc prin faptul că furnizorii de maşini şi utilaje acceptă plata completă sau parţială sub formă de mărfuri. Operaţiunile de compensaţii se mai grupează în compensaţii la care nu se realizează transfer de valută şi compensaţii cu transfer de valută. În cazul compensaţiilor fără transfer de valută, documentele de export – import se schimbă pe baza prevederilor contractuale între parteneri fără să mai intervină banca. Întrebări de verificare 1. Cum se grupează plăţile internaţionale după natura actelor şi faptelor pe care le exprimă şi după părţile care le perfectează? 2. Ce obligaţii revin unui vânzător şi unui cumpărător din contractele comerciale internaţionale? 3. Care este termenul de prescripţie la contractele comerciale internaţionale? 4. Cum se defineşte acreditivul documentar în calitate de modalitate de plată internaţională şi care sunt funcţiile lui? 5. Care sunt trăsăturile principale ale acreditivului documentar şi clauzele sale? 6. Care sunt criteriile principale de examinare a documentelor de către bănci, la decontarea prin acreditiv documentar? 7. Care sunt documentele pe baza cărora se efectuează plata prin acreditiv documentar? 8. Care este funcţia incasso-ului şi care sunt părţile implicate în efectuarea plăţilor prin incasso?

234

Modalităţi de plată internaţionale

9. Care sunt momentele plăţii prin incasso? 10. Prin ce se deosebeşte ordinul de plată? 11. Care sunt fazele decontării prin Swift şi efectele ei? 12. Care sunt părţile antrenate în emiterea unei garanţii internaţionale şi formele principale ale garanţiilor? 13. Ce clauze se cuprind într-o scrisoare de garanţie bancară? 14. Ce reprezintă comisioanele pentru plăţile internaţionale şi cine le suportă?

Bibliografie Dicţionar Internaţional de Finanţe, Editura Universal, Bucureşti, 2000 Noile tipuri de contracte în relaţiile economice internaţionale, Editura Niculescu, Bucureşti, 2005 Simona Gaftoniuc Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Mariana Negruş Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia a III-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2006 Didier Pierre Monod Moyens. Techniques de Paiement Internationaux, Edition ESKA, Paris, 1993 Dorel Mihai Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică, Paraschiv Bucureşti, 2003 Gheorghe Voinea Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007 Diane Vancea Plăţi şi finanţări în operaţiunile de comerţ exterior, Editura Expert, Bucureşti, 2003 *** Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, Legea nr. 24/1991 privind aderarea României la Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, în M. Of. nr. 54/19.03.1991 *** Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1979 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la 11 aprilie 1980 la Viena în M. Of. nr. 46/1992 Graham Bannok, Willian Manser Andrei Dobrescu

235

Relaţii valutar-financiare internaţionale

***

***

Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documentare, Broşura nr. 600, Camera de Comerţ Internaţional din Paris Reguli uniforme privind incassourile, Broşura nr. 522, Camera de Comerţ Internaţional din Paris

236

Balanţa de plăţi

CAPITOLUL 13

BALANŢA DE PLĂŢI Termeni-cheie: echilibru monetar, echilibru real, echilibru extern, balanţa de plăţi, balanţa comercială, balanţa contului curent, balanţa contului de capital, structura balanţei de plăţi, balanţa de plăţi excedentară, balanţa de plăţi deficitară, soldul contului curent, investiţii, economisire, poziţie investiţională.

13.1. Echilibrul extern şi conexiunile sale Echilibrul extern reprezintă o latură importantă a echilibrului financiar deoarece reflectă concordanţa dintre încasările şi plăţile în valută ale unei ţări dintr-o anumită perioadă de timp. Echilibrul extern depinde de valoarea şi eficienţa exporturilor, de mărimea importurilor, de prestaţiile de servicii internaţionale, de operaţiunile necomerciale şi financiare, de activitatea de cooperare internaţională, de nivelul şi eficienţa producţiei, de preţurile şi conjunctura de pe pieţele internaţionale şi de alţi factori care acţionează asupra fluxurilor valutare ale unei ţări. Echilibrul extern se fundamentează şi realizează în strânsă legătură cu echilibrul economic general. Echilibrul extern este dependent de echilibrul economic general, respectiv creşterea economică, de nivelul dezvoltării ramurilor economiei naţionale, de gradul de eficienţă şi competitivitate al mărfurilor pe pieţele externe, de cerinţele pieţei interne de bunuri şi servicii din străinătate. Echilibrul extern exercită influenţă asupra echilibrului economic prin relaţia dintre încasările în valută din exporturi şi din alte acţiuni şi cerinţele de valută pentru importurile de mărfuri şi serviciile internaţionale. 237

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Conexiunea dintre echilibrul economic general şi echilibrul valutar rezultă din concordanţa dintre produsul intern (Y) şi importuri (M), pe de o parte, şi exporturi (E), consumul final (Cf), investiţiile (I), pe de altă parte. Y + M = Cf + E + I Y = Cf + I + (E – M) Încasările în valută din exporturi şi din acţiuni de cooperare internaţională se utilizează pentru acoperirea importurilor, care stimulează dezvoltarea producţiei necesare satisfacerii cerinţelor pieţei interne sau destinate exportului. Echilibrul extern se realizează în strânsă legătură cu echilibrul financiar datorită conexiunilor dintre întreg şi parte. Creşterea volumului şi a eficienţei exporturilor, mărimea şi dinamica importurilor, prestaţiile de servicii internaţionale exercită influenţă asupra echilibrului financiar. În măsura în care se realizează o concordanţă între obiectivele prevăzute şi resursele financiare necesare se manifestă o influenţă pozitivă asupra echilibrului extern. O altă relaţie de interdependenţă a echilibrului extern se manifestă cu echilibrul monetar. Preţurile bunurilor importate influenţează produsul intern brut şi masa banilor în circulaţie. Raportul dintre masa banilor în circulaţie şi sumele de bani necesare derulării operaţiunilor economice exercită influenţă asupra cursului valutar şi, prin acesta, asupra exporturilor, importurilor şi a altor fluxuri valutare şi financiare internaţionale. 13.2. Conceptul de balanţă de plăţi şi structurarea datelor Schimburile economice internaţionale generează creanţe de încasat şi obligaţii de plată în valută. Tabelul economic care reflectă creanţele de încasat şi obligaţiile de plată în valută din schimburile internaţionale de mărfuri şi servicii şi din mişcările de capital dintr-o anumită perioadă de timp este cunoscut sub denumirea de balanţă de plăţi. În vederea reflectării creanţelor şi datoriilor din raporturile cu străinătatea, ţările dispun de un „document întocmit de organele 238

Balanţa de plăţi

competente ale statului, care cuprinde înregistrarea sistematică a ansamblului încasărilor şi plăţilor determinate de tranzacţiile reale şi financiare dintr-o perioadă dată ale unei ţări cu restul lumii – balanţa de plăţi globală – sau cu o ţară”.1 După alte opinii, balanţa de plăţi este un document statistic care evidenţiază toate operaţiile comerciale, financiare şi monetare efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi în cursul unei perioade determinate (un an)2. Balanţa de plăţi înregistrează fluxurile de resurse între economia unei ţări şi alte ţări, regiuni, mişcările de active şi angajamentele externe rezultate din tranzacţiile economice şi transferurile fără contrapartidă3. În accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi reprezintă un tablou statistic în care se înregistrează sistematic, pentru o perioadă de timp, tranzacţiile unei ţări cu celelalte ţări ale lumii sub formă de bunuri, servicii şi venituri. Din concepţia Fondului Monetar Internaţional asupra balanţei de plăţi rezultă două trăsături: • balanţa de plăţi exprimă fluxurile diverse între o economie şi restul lumii pe o perioadă determinată de timp; • balanţa de plăţi reflectă tranzacţiile de bunuri, servicii şi venituri care determină fluxuri de resurse în valută. Tranzacţiile internaţionale ce se reflectă în balanţa de plăţi exprimă schimbul de proprietate asupra bunurilor materiale şi/sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii şi alte operaţiuni. În balanţa de plăţi se înregistrează fluxurile reale şi fluxurile financiare între rezidenţii unei ţări şi nerezidenţi. Fluxurile reale se referă la schimburile internaţionale dintre ţări, iar fluxurile financiare vizează diverse transferuri exprimate în valută, între rezidenţi şi nerezidenţi precum şi între ţări. Costin C. Kiriţescu, Moneda, mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 36 2 Josette Peyrard, Gestion financière internationale, Vuibert Gestion, Paris, 1996, p. 39 3 Ion Stoian, Aurel Berea, Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 6 1

239

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Înregistrările în balanţa de plăţi se bazează pe principiul partidei duble, al înscrierii în credit şi debit. Balanţa de plăţi îmbracă forma unui document contabil cu două coloane principale, credit şi debit, iar a treia coloană o reprezintă soldul. În vederea încadrării operaţiilor în coloanele de credit sau debit din balanţa de plăti se aplică două metode: • metoda care face distincţie între operaţiunile autonome şi operaţiile deduse. Operaţiunile autonome se înscriu în credit dacă generează venituri şi în debit cele care ocazionează cheltuieli, iar operaţiile deduse se înscriu în credit sau debit în funcţie de efectele pe care le generează; • metoda care porneşte de la patrimoniul în care se reflectă bunurile, drepturile financiare şi monetare, angajamentele financiare şi monetare. Înscrierea operaţiunilor din balanţa de plăţi în credit sau în debit depinde de influenţele exercitate asupra patrimoniului persoanei respective. Din punct de vedere al operaţiunilor comerciale şi financiare care se reflectă în balanţa de plăţi a unei ţări, se deosebesc: • balanţa de plăţi bilaterală, care exprimă intrările şi ieşirile de valută din tranzacţiile comerciale şi financiare dintre două ţări; • balanţa regională, care evidenţiază relaţiile valutar-financiare ale unei ţări cu un grup de ţări dintr-o anume regiune; • balanţa de plăţi globală, care înregistrează fluxurile de intrări şi ieşiri de valută din tranzacţiile internaţionale ale unei ţări cu toate ţările. În funcţie de scopul pentru care se elaborează, balanţa de plăţi poate să îmbrace formele de balanţă de plăţi program, balanţă de piaţă, balanţă de creanţe şi angajamente externe şi balanţă de plăţi externe. Balanţa de plăţi program reflectă previziunile asupra fluxurilor de intrări şi ieşiri de valută ale unei ţări cu celelalte ţări din perioada următoare. Balanţa de piaţă exprimă încasările şi plăţile în valută din operaţiile de pe piaţa valutară din cursul unei perioade de timp. Balanţa de creanţe şi angajamente externe cuprinde creanţele în valută de încasat şi angajamentele de plată la un moment dat (la finele anului). 240

Balanţa de plăţi

Fig. 13.1. Balanţa de plăţi Solduri parţiale4

Balanţa comercială exprimă încasările în valută din exporturi şi plăţile în valută pentru importuri de bunuri ale unei ţări pentru o anumită perioadă de timp i (prima linie).

4

După Jean Pierre Allegret, Economie Monétaire Internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1997, p. 22

241

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Balanţa de bunuri şi servicii evidenţiază fluxurile financiare provenite din exportul şi importul de mărfuri şi servicii ale unei ţări (a doua linie). Balanţa operaţiunilor curente (tranzacţiilor curente) evidenţiază fluxurile financiar-valutare generate de exporturi şi importuri de bunuri şi servicii şi din transferuri unilaterale nete (a treia linie). Balanţa de bază este expresia fluxurilor financiar-valutare provenite din exporturi, importuri, servicii, transferuri unilaterale şi mişcări de capital pe termen lung (a patra linie). Balanţa de plăţi globală reflectă fluxurile valutare ce decurg din exporturi, importuri, servicii, transferuri unilaterale nete, mişcări de capital pe termen lung, din mişcări de capital pe termen scurt ale sectorului nebancar şi din operaţiuni monetare ale sectorului bancar şi public. Structura datelor în balanţa de plăţi Structura balanţei de plăţi depinde de schimburile internaţionale ale unei ţări, de prestaţiile de servicii, de relaţiile financiare cu alte ţări. Datele şi informaţiile din balanţa de plăţi se pot structura pe capitole, astfel: • tipul 1, în care datele şi informaţiile se grupează în balanţa de plăţi externe pe următoarele componente: balanţa mărfurilor, balanţa serviciilor şi balanţa mişcărilor de capital; • tipul 2, în care datele şi informaţiile se reflectă în balanţa de plăţi pe două componente: balanţa contului curent şi balanţa mişcărilor de capital şi aur monetar; • tipul 3, în care datele şi informaţiile se structurează în balanţa de plăţi externe pe trei componente: balanţa mărfurilor şi a serviciilor, balanţa plăţilor de transfer şi balanţa mişcărilor de capital şi aur monetar. Balanţa de plăţi, în structura după tipul al doilea, cuprinde informaţii şi date grupate astfel: • balanţa contului curent în care se reflectă balanţa comercială, balanţa serviciilor, balanţa veniturilor, balanţa transferurilor unilaterale publice şi particulare; 242

Balanţa de plăţi

•

balanţa mişcărilor de capital care include fluxurile valutare din mişcări de capital pe termen scurt şi pe termen lung. Fondul Monetar Internaţional promovează un proiect al balanţei de plăţi în care datele se grupează pe titluri astfel: contul tranzacţiilor curente, contul de capital, contul operaţiunilor financiare, erori şi omisiuni nete5 (a se vedea tabelul de mai jos). Tabelul 4. Structura balanţei de plăţi în concepţia FMI

Titluri

Credit

Debit

Sold

1. Contul tranzacţiilor curente 2. Contul de capital 3. Contul operaţiunilor financiare 4. Erori şi omisiuni nete Structurarea datelor în balanţa de plăţi asigură determinarea soldurilor din balanţă şi a poziţiei externe a ţării. Soldul contului curent şi al contului de capital exprimă capacitatea de finanţare sau cerinţele de finanţare ale unei ţări. Poziţia externă a ţării reflectată de soldul creanţelor şi angajamentelor pe termen scurt şi lung poate fi creditoare sau debitoare. Structurarea datelor din balanţa de plăţi externe oferă informaţii cu privire la evoluţia schimburilor internaţionale, a prestărilor de servicii, evoluţia mişcărilor de capital, modificarea rezervelor şi a poziţiei de debitor sau creditor a unei ţări în relaţiile economice internaţionale. Balanţa de plăţi oferă informaţii cu privire la competitivitatea externă a economiei unei ţări, precum şi în ceea ce priveşte poziţia investiţională a ţării. Pe baza informaţiilor structurate în balanţa de plăţi se fundamentează deciziile de dezvoltare a schimburilor internaţionale, a prestărilor de servicii, de creştere a eficienţei şi competitivităţii mărfurilor

5

Jean Pierre Allegret, op. cit., p.26

243

Relaţii valutar-financiare internaţionale

la export, de necesitate a importurilor şi de cuantificare a efectelor schimburilor asupra economiei unei ţări. 13.3. Capitolele balanţei de plăţi Balanţa de plăţi cuprinde, pe de o parte, un activ şi, pe de altă parte, un pasiv ce se desfăşoară pe capitole şi subcapitole. Principalele capitole ale balanţei de plăţi sunt: balanţa comercială, balanţa serviciilor, balanţa veniturilor, balanţa transferurilor şi balanţa contului de capital. Balanţa comercială cuprinde, pe de o parte, mărfurile care se exportă şi încasează în valută şi, pe de altă parte, valoarea mărfurilor ce se importă şi se plătesc în valută într-o anumită perioadă de timp. Din compararea încasărilor în valută din exporturi cu plăţile în valută cu termene scadente în aceeaşi perioadă rezultă următoarea situaţie a balanţei comerciale: • balanţa comercială activă (excedentară), în cazul în care încasările în valută din exporturi sunt mai mari decât plăţile pentru importuri din cursul unei perioade de timp (E>M); • balanţa comercială pasivă (deficitară), în situaţia în care plăţile în valută pentru importuri sunt mai mari decât încasările în valută provenite din exporturi pe o anumită perioadă de timp (E - BCC Echilibru sau deficit al balanţei de plăţi + BMC < - BCC Fig. 13.2: Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice în condiţiile cursurilor fixe

b) Politicile monetare şi bugetare şi impactul lor asupra echilibrului balanţei de plăţi în condiţiile cursurilor flotante 253

Relaţii valutar-financiare internaţionale

În cazul practicării unor cursuri flotante, politica monetară expansionistă presupune reducerea ratei dobânzii, ieşiri de capital din ţara respectivă şi înregistrarea unui deficit în balanţa contului de capital (a se vedea figura 13.3). Politica monetară expansionistă

Reducerea ratei dobânzii Creşterea cererii interne

Ieşiri de capitaluri

Creşterea PIB şi a importurilor

Deprecierea monedei

Creşterea exporturilor Echilibrul balanţei de plăţi

Fig. 13.3: Politica monetară expansionistă în condiţiile cursurilor flotante

Creşterea producţiei interne şi a exporturilor pe seama creditelor cu dobânzi mai reduse, precum şi a importurilor, se va reflecta în echilibrul balanţei de plăţi. Deprecierea monedei naţionale îmbunătăţeşte competitivitatea produselor pe pieţele externe şi restabilirea echilibrului extern afectat de creşterea importurilor. 254

Balanţa de plăţi

În condiţiile practicării cursurilor flotante, politica monetară este mai eficientă deoarece efectul iniţial de scădere a ratei dobânzii este suplinit de relansarea exporturilor, ca urmare a deprecierii monedei naţionale. Politica monetară expansionistă contribuie la formarea unor deficite în alte ţări şi la îndatorarea lor. Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice (expansionistă) determină creşterea produsului intern, sporirea importurilor şi formarea unui deficit al balanţei contului curent (a se vedea figura 13.4). Politica bugetară expansionistă

Creşterea cererii interne de bunuri şi servicii

Creşterea cererii de monedă şi a ratei dobânzii

Intrări de capitaluri

Creşterea importurilor

Deficit al balanţei contului curent - BCC

Aprecierea monedei

Excedent al balanţei contului de capital Excedent al balanţei de plăţi Fig. 13.4: Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice în condiţiile cursurilor flotante

În acelaşi timp, creşterea ratei dobânzii atrage intrări de capital care asigură un surplus în balanţa contului de capital care poate să compenseze 255

Relaţii valutar-financiare internaţionale

deficitul balanţei contului curent şi să asigure echilibrul pe total în balanţa de plăţi. Tendinţa de echilibrare a balanţei de plăţi este corectată de aprecierea monedei naţionale, care poate să deterioreze competitivitatea produselor. Mobilitatea ridicată a capitalurilor limitează efectele politicii bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi datorită faptului că generează o apreciere a monedei, care frânează exporturile şi stimulează importurile. În situaţia unei mobilităţi mai reduse a capitalurilor, deficitul balanţei contului curent nu mai poate fi compensat de intrările de capital. Tendinţa de deficit din balanţa de plăţi determină deprecierea monedei naţionale, care îmbunătăţeşte competitivitatea produselor şi restrânge importurile. Aprecierea monedei atrage reducerea exporturilor, creşterea importurilor, respectiv reducere excedentului balanţei contului de capital. Politica bugetară de creştere a cheltuielilor publice a fost compensată de reducerea activităţii întreprinderilor exportatoare şi a întreprinderilor ale căror produse sunt în competiţie cu cele importate. Datorită aprecierii monedei, producţia naţională este supusă concurenţei internaţionale, iar, pe de altă parte, aprecierea monedei stimulează cererea de bunuri din străinătate. Robert Mundell a susţinut că fiecare instrument de politică economică ar trebui orientat spre obiectivul la care eficacitatea relativă este mai mare. După Robert Mundell, politica monetară este mai potrivită în vederea realizării echilibrului extern, iar politica bugetară pentru realizarea echilibrului intern. Întrebări de verificare

1. Care este relaţia dintre echilibrul extern, echilibrul economic, echilibrul financiar şi monetar ?

256

Balanţa de plăţi

2. Cum se defineşte balanţa de plăţi şi care sunt formele sale? 3. Care este accepţiunea FMI asupra balanţei de plăţi? 4. Ce fluxuri cuprinde balanţa contului curent şi ce factori exercită influenţe asupra ei? 5. Ce fluxuri se reflectă în balanţa mişcărilor de capital? 6. Care sunt factorii interni şi externi ce exercită influenţă asupra fluxurilor din balanţa de plăţi? 7. Care sunt componentele balanţei de plăţi a României? 8. Ce relaţii dintre variabile macroeconomice şi indicatori reflectă balanţa de plăţi a României? 9. Cum influenţează politica monetară asupra echilibrului balanţei de plăţi? 10. Cum se manifestă influenţa politicii bugetare asupra echilibrului balanţei de plăţi?

Bibliografie Michael Burda, Charles Wyplasz Silviu Cerna ş.a. Claude Dufloux ş.a. Dăianu Daniel Simona Gaftoniuc C. Paul Hallwood, Ronald MacDonald Josette Peyrard Yves Simon Stoian Ion, Berea Aurel Gheorghe Voinea

Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003 Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005 La Balance des Payments, Economica, Paris, 1994 Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000 International Money and Finance, Second Edition, Blackwell, Oxford, UK, Cambridge, USA, 1994 Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995 Techniques Financieres Internationales, 5 edition Economica, Paris, 1992 Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2007

257

Relaţii valutar-financiare internaţionale

CAPITOLUL 14

RISCUL DE ŢARĂ ŞI IMPORTANŢA SA PE PLAN INTERNAŢIONAL Termeni-cheie: risc, incertitudine, risc de ţară, risc suveran, risc de transfer, fapte generatoare de risc de ţară, macro-risc, micro-risc, efectele riscului de ţară, estimarea riscului de ţară, acoperirea riscului de ţară.

14.1. Definirea riscului de ţară şi faptele generatoare Riscul se poate delimita de incertitudine, care exprimă gradul de îndoială în producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoştinţe şi a adoptării unor măsuri de prevenire împotriva producerii sale. Riscul presupune o abordare a unui fenomen simetric, care poate să determine apariţia unor pierderi la manifestare, precum şi oportunitatea unui câştig. În general, riscul de ţară este considerat ca un risc de materializare a unui „sinistru” rezultat din contextul economic şi politic al unui stat1. „Sinistrul” poate fi cauzat de imobilizările de active (confiscarea bunurilor în străinătate, blocaj de fonduri), pierderea unei pieţe în străinătate din motive necomerciale şi atingerea securităţii persoanelor. Riscul de ţară este perceput ca un pericol ce vizează stabilitatea sistemului economic şi social şi care influenţează plăţile unei ţări. Riscul de ţară reflectă probabilitatea modificării valorii patrimoniului datorită

1

Bernard Marois, Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris,1990, p. 6

258

Riscul de ţară

neachitării obligaţiilor, confiscărilor, impozitelor şi altor măsuri adoptate pe plan internaţional2. „În sens larg, riscul de ţară exprimă probabilitatea de a se înregistra pierderi financiare în afacerile internaţionale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice ţării”3. Riscul de ţară include riscul suveran şi riscul de transfer. Riscul suveran reflectă probabilitatea ca un stat suveran să nu îşi onoreze obligaţiile externe, respectiv să nu achite datoria externă publică sau garantată public. Riscul de transfer se referă la faptul că guvernul nu ar putea să asigure accesul firmelor private la valuta necesară achitării importurilor sau să împiedice transferul valutei în străinătate. După alte accepţiuni, riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc monetar. Riscul suveran derivă din acţiuni directe ale guvernului sau ca urmare a unei guvernări ineficiente, care împiedică statul să-şi respecte obligaţiile internaţionale. Riscul monetar se manifestă datorită schimbării cursului monedei de contract sau de credit4. Riscul de ţară se deosebeşte de alte categorii de riscuri prin dimensiunea complexă şi prin impactul asupra economiei unei ţări. În sfera riscului de ţară se încadrează componenta politică, riscul de naţionalizare, confiscări, exproprieri, restricţii asupra transferului de fonduri, produse şi tehnologii (a se vedea figura 13.5). În structura riscului de ţară se individualizează dimensiunea socialpolitică şi dimensiunea economico-financiară. În general, riscul de ţară se produce datorită manifestării unor factori naturali, a unor factori din contextul social-politic şi a unor factori din mediul economico-financiar. Macro-riscul este expresia manifestării unor fenomene la nivelul economiei naţionale, iar micro-riscul reflectă probabilitatea producerii unor fenomene la un agent economic sau la un proiect economic.

2

Donald Lessard, Country Risk and the Structure of International Financial Intermediation in Dilep&Das, International Finance Contemporany, Issues, New York, 1993, p. 451 3 Dudian Monica, Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p. 5 4 D. Eiteman, Stonehill, Moffett, Multinational Business Finance, 1995, p. 423-424

259

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Fenomene social- politice Risc de transfer Fenomene naturale

RISC DE ŢARĂ

Fenomene financiare

Risc suveran

Fenomene economice Fig. 13.5: Sfera riscului de ţară şi contextul manifestării sale

• • • • •

Riscul de ţară se poate materializa sub forme diferite5: pierderea de active reale din naţionalizarea unor bunuri, confiscarea, distrugerea sau nerambursarea unor datorii; un cost de oportunitate rezultat din anularea unor contracte, fiscalitate discriminatorie; deteriorarea mijloacelor de producţie, reducerea fabricaţiei din motive ecologice; pericole care ameninţă viaţa persoanelor sau le împiedică să-şi exercite meseria sau să-şi desfăşoare activitatea; pierderea unor resurse datorită unor fenomene din relaţiile economice internaţionale. Fapte generatoare de risc de ţară

Riscul de ţară poate fi generat de contextul politic dintr-un anumit stat şi de cadrul economico-financiar. Măsurile politice cu privire la investiţiile străine sau în cazul unor conflicte interstatale, care au la bază motivaţii ideologice, economice, sociologice şi psihologice au efecte asupra relaţiilor economice 5

Bernard Marois, op. cit., p. 10

260

Riscul de ţară

internaţionale. Riscul generat de contextul politic se manifestă cu ocazia naţionalizărilor, exproprierilor, deteriorării producţiei, restructurării unor datorii sau anulării unor contracte6. Cadrul economico-financiar conţine un alt grup de factori generatori de risc de ţară. În măsura în care într-un stat se adoptă anumite politici monetare, se măreşte deficitul bugetar, se aplică restricţii la importuri pentru a proteja producătorii interni, se implementează politici fiscale inadecvate. Riscul de ţară care rezultă din cadrul economicofinanciar se manifestă prin inflaţie galopantă, lipsa devizelor, scăderea valorii monedei naţionale, discriminări aplicate societăţilor străine. Manifestarea riscului de ţară poate să fie expresia influenţei unor factori endogeni sau exogeni. Dintre factorii exogeni se pot menţiona prăbuşirea pieţelor externe, războaiele. Din manifestarea riscului de ţară rezultă efecte, care îmbracă forme complexe7: • prejudicii cu privire la activele deţinute în străinătate, respectiv distrugerea, sechestrarea şi obstrucţionarea funcţionării normale; • prejudicii privind pieţele de export, care se referă la pierderi ce se pot înregistra în urma restricţiilor adoptate de unele ţări şi alte prejudicii din alte măsuri aplicate; • prejudicii privind creanţele bancare, care se manifestă sub forma unor sume nerambursate, întârzieri în plata dobânzilor, ratelor sau în recuperarea unor sume împrumutate unor persoane publice şi private; • prejudicii produse securităţii persoanelor prin sechestrare, răpire, şantaj, rănire, vătămări grave, deportări. A. Principalii indicatori economici pe baza cărora se evaluează riscul de ţară sunt8: • produsul intern brut pe locuitor; • creşterea produsului intern brut; • inflaţia; Josette Peyrard, Gestion financière internationale, Vuibert, Gestion, Paris, 1995, p.164 Bernard Marois, op. cit., p.27 8 Monica, Dudian, Evaluarea riscului de ţară, Editura All Beck, 1999, p. 71. 6 7

261

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• deficitul bugetar în raport cu PIB; • economii/PNB; • rata dobânzii. B. Indicatori care reflectă starea echilibrului extern al unei ţări: a) Indicatori privind eficienţa şi competitivitatea comerţului exterior al unei ţări: • ritmul de creştere al importurilor; • ritmul de creştere al exporturilor; • gradul de acoperire a importurilor prin exporturi; • elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele importate; • elasticitatea cererii funcţie de venit la produsele exportate. b) Indicatori ce reflectă volatilitatea veniturilor unei ţări: • exporturi către principalii parteneri în total exporturi; • dependenţa de export (valoarea principalelor produse exportate la total export); • rezervele internaţionale în raport cu importurile; • ponderea importului de bunuri şi servicii în PIB; • ponderea importurilor petroliere în total importuri; • ponderea importurilor de bunuri de consum în total importuri. c) Indicatori care exprimă sustenabilitatea deficitului contului curent al unei ţări: • soldul contului curent în raport cu încasările din contul curent; • soldul contului curent în raport cu PIB. d) Indicatorii datoriei externe a unei ţări • datoria totală raportată la PIB; • datoria externă în raport de exportul de bunuri şi servicii; • dobânda la datoria publică în raport de exportul de bunuri şi servicii; • serviciul datoriei externe. În perspectiva evaluării impactului factorilor social-politici se analizează structura socială, instituţiile, personalităţile, cadrul democratic, cadrul regional, cadrul internaţional.

262

Riscul de ţară

14.2. Estimarea şi acoperirea riscului de ţară Previziunea presupune estimarea stabilităţii politice şi a solvabilităţii ţării, respectiv acoperirea laturii socio-politice şi a laturii economico-financiare a riscului de ţară. Estimarea stabilităţii politice a unei ţări se poate efectua prin mai multe metode. a) Previziunea comparativă se realizează prin compararea ţărilor între ele în funcţie de poziţia pe o scară de risc sau prin proiecţia ţărilor pe un plan cu două axe. • estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea ţărilor după gradul de risc. Clasamentul se realizează în funcţie de anumite criterii care pot avea caracter subiectiv datorită preferinţelor în alegerea lor şi atribuirii notelor; • estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe un plan cu două dimensiuni, în funcţie de anumiţi parametrii economici, financiari şi politici. b) Estimările analitice presupun utilizarea unor metodologii de previziune diferenţiate: • estimarea riscului de ţară pe baza raportului unui expert este o metodă simplă, cu cheltuieli reduse şi cu un caracter subiectiv. Grila de evaluare pentru previziunea riscului politic include următoarele variabile: regimul de putere, număr de partide, frecvenţa violenţelor politice, numărul prizonierilor politici, numărul loviturilor politice. Variabilele de natură economică în funcţie de care se estimează riscul sunt: venitul pe locuitor, cheltuielile de educaţie pe locuitor, indicele alimentar, cheltuielile cu apărarea, stabilitatea monedei, prezenţa şi rolul sindicatelor în viaţa profesională, stabilitatea preţurilor, fiscalitatea; • estimarea probabilistică a riscului de ţară constă în formularea unor scenarii ce se pot produce în viitor; • estimarea sociologică a riscului de ţară se realizează prin diverse procedee tehnice de tipul segmentării dinamice a populaţiei;

263

Relaţii valutar-financiare internaţionale

• estimarea prin sistemele expert porneşte de la informaţiile de la o bancă de date, care identifică corelaţiile şi prevede evoluţiile fenomenelor sociale şi economico-financiare. Previziunea solvabilităţii unei ţări constă în estimarea capacităţii ei de a rambursa datoriile şi de a plăti dobânzile. Metodele comparative de estimare a solvabilităţii unei ţări cuprind estimarea pe bază de clasament, pe bază de multicriterii, prin piaţă şi prin reprezentare grafică: • estimarea pe bază de multicriterii a riscului de ţară presupune utilizarea unor criterii, cum sunt produs naţional/locuitor, soldul balanţei comerciale, importurile în raport cu rezervele internaţionale şi datoria externă faţă de exporturi; • estimarea riscului prin piaţă constă în evaluarea capacităţii unei ţări de a-şi rambursa datoriile sale; • estimarea riscului de solvabilitate prin reprezentare grafică presupune reflectarea pe abscisă a gradului de securitate economică determinat de rata de creştere economică, modelul de dezvoltare, potenţialul industrial şi situaţia balanţei de plăţi, iar pe ordonată a gradului de solvabilitate exprimat prin nivelul datoriilor, rezervele de devize şi valoarea exporturilor. Ţările se pot clasifica pe baza unei grile, care cuprinde o serie de variabile: PNB, PNB/locuitor, creşterea PNB/locuitor, rata inflaţiei, creşterea masei monetare, gestiunea bugetară, structura exporturilor, dinamica exporturilor, rezervele internaţionale, importuri, soldul balanţei curente, nivelul datoriilor, datorii externe. Acoperirea riscului de ţară. Exportatorii pot diminua expunerea la risc prin diversificarea geografică a exporturilor, prin selectarea partenerilor, aplicarea unor clauze de consolidare, includerea în preţ a unei prime de risc. Exportatorii pot recurge la metode externe de acoperire a riscului, cum sunt mecanismele de decontare, asigurări, operaţii la termen. Bancherii acţionează pentru eliminarea riscului prin transferarea riscului către un terţ, pentru diminuarea riscului prin renegocierea datoriilor, conversia creanţelor şi schimbul creanţelor pe piaţa secundară. Analiza contextului politic şi a cadrului economico-financiar în vederea estimării riscului de ţară urmăreşte cunoaşterea condiţiilor politice, 264

Riscul de ţară

economico-financiare şi conjuncturale din ţara în care se derulează tranzacţia comercială. Analiza de risc de ţară se materializează într-un raport elaborat de specialişti, care reflectă previziuni asupra situaţiei politice, economice, financiare a ţării respective. Riscul de ţară reprezintă un concept care prezintă importanţă deosebită pe plan internaţional datorită implicaţiilor sale. De pe poziţia ţărilor care pot reprezenta subiecte ale relaţiilor economice şi de cooperare internaţionale, pe baza informaţiilor cu privire la riscul de ţară îşi pot fundamenta politicile cu privire la schimburile comerciale internaţionale. Din punct de vedere al operatorilor din schimburile comerciale internaţionale (exportatori, importatori, prestatori de servicii), riscul de ţară este important pentru evaluarea impactului unor fenomene social-politice şi economice asupra tranzacţiilor comerciale şi pentru alegerea unor metode de gestiune a riscurilor. Riscul de ţară reprezintă un criteriu important de care ţin seama investitorii străini în deciziile cu privire la realizarea investiţiilor directe în străinătate. Entităţile interesate de accesul pe pieţele financiare internaţionale vor atrage resurse prin intermediul acestora, la un cost care este influenţat de riscul de ţară. Întrebări de verificare

1. Cum se defineşte riscul de ţară? 2. Care sunt formele de materializare a riscului de ţară? 3. Care sunt faptele generatoare ale riscului de ţară ? 4. Care sunt principalii indicatori utilizaţi în estimarea riscului de ţară? 5. Ce metode se utilizează pentru estimarea riscului de ţară? 6. Ce importanţă prezintă riscul de ţară pe plan internaţional?

265

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Bibliografie Monica Dudian David Eiteman, Arthur Stonehill, Michaell Moffett Tim Hindle Bernard Marois Cristian Păun, Laura Păun Peyrard Josette Petru Prunea Theodor Tudoriu

Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BACK, Bucureşti, 1999 Multinational Business Finance, Addison-Wesley Company, 1995 Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998 Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris, 1990 Riscul de ţară, Editura Economică, Bucureşti, 1999 Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995 Riscul în activitatea economică, Editura Economică, Bucureşti, 2003. Riscul de ţară, Aspecte teoretice şi abordări metodologice, Editura Lucretius, Bucureşti, 1998

266

BIBLIOGRAFIE

Jean Pierre Allegret Michel Aglietta Graham Bannok, William Manser Michael Burda ş.a. Cezar Basno, Nicolae Dardac Henry Bourguinat Paul Bran Ariel Buira Claude Dufloux, Laurent Margulici Claude Dufloux Claude Dufloux Adrian Constantinescu Silviu Cerna ş.a. Daniel Dăianu Daniel Dăianu, Radu Vrânceanu François Deecheemarkense

Economie Monétaires Internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1997 Macroeconomie financiară, Editura CNI “Coresi” SA., Bucureşti, 2000 Dicţionar internaţional de Finanţe, Editura Universal, Bucureşti, 2000 Macroeconomie. Perspectivă europeană, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002 Operaţii bancare – Instrumente şi tehnici de plată, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996 Finance Internationale, PUF, Paris, 1992 Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Reflections of the International Monetary System, Princeton University, New Jersy, 1995 Finance Internationale et Marchés de Gré à Gré, Evolution et tehniques, Economica, Paris, 1991 Pieţe financiare, Editura Economică, Bucureşti, 2002 La Balance des Paiements, Economica, Paris, 1994 Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005 Funcţionarea economiei şi echilibrul extern, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 România şi Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iaşi, 2002 Mieux Comprendre L'Euro, Editions Organisation, 1998

267

Relaţii valutar-financiare internaţionale

Nicolae Dardac, Cezar Basno Monica Dudian David Eiteman, Arthur Stonehill, Michaell Moffett Tim Hindle Constantin Floricel Simona Gaftoniuc Jacques Généreux Victor Jinga Costin. C. Kiriţescu Costin. C. Kiriţescu Anne O. Krueger Paul R. Krugman, Maurice Obstfeld C. Paul Hallwood, Ronald MacDonald Bernard Marois Minică Boajă Didier Pierre Monod

Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BACK, Bucureşti, 1999 Multinational Business Finance, Addison-Wesley Company, 1995 Finanţe. Ghid The Economist Books, Editura Nemira, Bucureşti, 1998 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Economie Politică. Macroeconomie în economia deschisă, Editura ALL BACK, Bucureşti, 2000 Moneda şi problemele ei contemporane, vol. I şi II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 Moneda – mică enciclopedie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Relaţiile valutar-financiare internaţionale, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Determinarea cursului de schimb, Editura Sedona, Timişoara, 1996 International Economics,Theory and Policy, Sixth Edition, Addison Wesley, 2003 International Money and Finance, Second Edition, Blackwell, Oxford, UK, Cambridge, USA, 1994 Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris, 1990 Relaţii financiare şi valutare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Moyens. Techniques de Paiement Internationaux, Edition ESKA, Paris, 1993

268

Mariana Negruş Colette Neme George Nicolescu Dorel Oprescu Dorel Mihai Paraschiv Zenovia-Doina Penea Josette Peyrard Josette Peyrard Philippe d'Arvisent, Thiery Showb Ioan Popa Radu Popescu ş.a. Maria Prisacaru Anghel Rugină Yves Simon Jean-Marc Siroën Ion Stancu Ion Stoian, Aurel Berea Fréderich Teulon Yves-Thibault de Silguy

Plăţi şi garanţii internaţionale, Ediţia a III-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2006 Relations monétaires internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1994 Magia Aurului, Institutul European, Iaşi, 1992 Sistemul monetar internaţional, Editura Academiei, Bucureşti, 1981 Tehnica plăţilor internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003 Moneda Euro, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999 Les marchés de changes. Operations et couverture, Vuibert, Paris, 1995 Gestion financière internationale, Vuibert, Paris, 1995 Finance internationale, Marchés et techniques, Hachette Supérieure, Paris, 1995 Bursa, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1994 Cardul, instrument modern de plată, Tribuna Economică, Bucureşti, 1998 Tranzacţii la bursele de valori şi gestiunea portofoliului, Editura Corson, Iaşi, 1998 Un miracol economic în România este încă posibil, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1992 Techniques Financières Internationales, 5 edition, Economica, Paris, 1993 Finances internationales, Armand Colin, Paris, 1993 Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 1995 Balanţa de plăţi externe, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977 Sistemul monetar internaţional, Institutul European Iaşi, 1997 L'Euro, Le livre de poche, Libraire Générale Française, Paris, 1998

269

Relaţii valutar-financiare internaţionale

George Soros Văcărel Iulian Voinea Gheorghe (coordonator) *** *** *** *** *** *** ***

***

***

***

Despre globalizare, Editura Polirom, Iasi, 2002 Relaţii financiare internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995 Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 2008 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1995 Convenţia Naţiunilor Unite asupra Cambiilor şi Biletelor la Ordin Internaţionale (UNICTRAL) Dictionnaire Enciclopédique de la Finance, Paris, 1993 Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999 Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în M. Of. Nr. 582/2004 Regulament privind regimul valutar, Banca Naţională a României, în M. Of. nr. 297/8.04 2005 Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, Legea nr. 24/1991 privind aderarea României la Convenţia asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, în M. Of. nr. 54/19.03.1991 Convenţia asupra prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri încheiată la 14 iunie 1979 la New York şi Protocolul de modificare a convenţiei încheiat la 11 aprilie 1980, la Viena în M. Of. nr. 46/1992 Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documentare, Broşura nr. 600, Camera de Comerţ Internaţional din Paris Reguli uniforme privind incassourile, Broşura nr. 522, Camera de Comerţ Internaţional din Paris

270

Anexa 1

Lista valutelor şi siglelor internaţionale ale ţărilor membre ale F.M.I. Ţara

Nr.crt.

Valuta

Subdiviziuni

Codul

Regim de schimb

1.

Afganistan

Afgani

100 puls

AFA004

Flotare

2.

Africa de Sud

Rand

100 cents

ZAR710

Flotare

3.

Albania

Leka

100 qindarka

ALL008

Flotare

4.

Algeria

Dinar algerian 100 centimes

DZD012

Coş valutar

5.

Angola

Kwanza

100 lweis

AOA024

Flotare administrată

6.

Antigua şi Barbuda

Dollar

100 cents

XCD951

USD

7.

Arabia Saudită

Riyal saudit

100 halalat

SAR682

USD Flex.limitată

8.

Argentina

Peso argentinian100 centavos

ARS032

Flotare

9.

Armenia

Dram

100 luma

AMD051

10.

Australia

Dollar

100 cents

AUD036

Flotare

11.

Austria

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

12.

Azerbaidjan

Manat

100 gopik

AZM031

13.

Bahamas

Dollar

100 cents

BSD044

USD

14.

Bahrain

Dinar

1000 fils

BHD048

Usd Flex.limitată

15.

Bangladesh

Taka

100 paisa

BDT050

Coş valutar

16.

Barbados

Dollar

100cents

BBD052

USD

17.

Belarus

Rubla bielorusă 100 kopeiki

BYB112

Flotare administrată

18.

Belgia

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

19.

Belize

Dollar

100 cents

BZD084

USD

20.

Benin

Franc CFA

100 centimes

XOF952

EURO

21.

Bhutan

Ngultrum

100 chetrum

BTN064

Rupia indiană

22.

Bolivia

Boliviano

100 centavos

BOB068

Flotare

23.

Bosnia-Hertegovina

Marca bosniacă 100 fening

BAM577

EURO

24.

Botswana

100 thebe

BWP072

Coş valutar

25.

Brazilia

Real

100 centavos

BRL986

Flotare

26.

Brunei

Ringgit

100 sen

BND096

USD

27.

Bulgaria

Leva

100 stotinki

BGL100

EURO

28.

Burkina-Faso

Franc

100 centimes

XOF952

EURO

29.

Burundi

Franc burundez 100 centimes

BIF108

Coş valutar

30.

Cambodgia

Riel

100 sen

KHR116

Flotare administrată

31.

Camerun

Franc CFA

100 centimes

XAF950

EURO

32.

Canada

Dollar Canadian 100 cents

CAD124

Flotare

33.

Capul Verde (Insule)

Escudo

CVE132

Coş valutar

100 centavos

271

34.

Cehia

Koruna

100 haleru

CZK203

Flotare

35.

Chile

Peso chilian

100centavos

CLP152

Indicatori

36.

China

Yuan

10 jiao =100 fen

CHJ156

Flotare administrată

37.

Ciad

Franc

100 centimes

XAF950

EURO

38.

Cipru

Lira cipriotă

100 cents

CYP196

EURO

39.

Columbia

Peso columbian 100 centavos

COP170

Flotare administrată

40.

Comore

Franc

100 centimes

KMF174

EURO

41.

Republica Democrată Franc

100 centimes

XAF950

EURO

Congo 42.

Coreea de Sud

Won

100 chon

KRW

Flotare

43.

Costa Rica

Colon

100 centimos

CRC188

Flotare

44.

Coti d'Ivore

Franc

100 centimes

XOF952

EURO

45.

Croaţia

Kuna

100 lipas

HRK191

Flotare

46.

Damenarca

Krone

100 Øre

DKK208

EMS II

47.

Djibouti

Franc

100 centimes

DJF262

USD

48.

Dominica

Dollar

100 cents

XCD951

USD

49.

Ecuador

Sucre

100 centavos

ECS218

Flotare

50.

Egipt

Pound(lira)

100 piasters

EGP818

51.

El Salvador

Colon

100 centavos

SVC222

52.

Elveţia

Franc

100 centimes

CHF756

Flotare

Dirham

100 fils

AED784

USD Flex.

administrată Flotare administrată Ancova rata de schimb elveţian 53.

Emiratele Arabe Unite

limitată

54.

Eritreea

Nafka

100 cents

ERN232

55.

Estonia

Kroon

100 senti

EEK233

56.

Etiopia

Birr

100 cents

ETB231

Flotare

57.

Fiji

Dollar

100 cents

FJD242

Coş valutar

58.

Filipine

Peso

100 centavos

PHP608

Flotare

59.

Finlanda

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

60.

Franţa

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

61.

Gabon

Franc

100 centimes

XAF950

EURO

62.

Gambia

Dalasi

100 bututus

GMD270

Flotare

63.

Georgia

Lari

100 tetri

GEL268

Flotare

64.

Germania

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

65.

Ghana

New Cedi

100 psewas

GHC288

Flotare

66.

Grecia

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

67.

Grenada

Dollar

100 cents

XCD951

US-$

272

Nafka

68.

Guatemala

Quetzal

100 centavos

GTQ320

Flotare

69.

Guinea

Syli

10 francs

GNS324

Flotare

70.

Guinea-Bissau

Franc

100 centimes

XAF950

71.

Guinea Ecuatorială

Franc

100 centimos

GQE226

72.

Guyana

Dollar

100 cents

GYD328

Flotare

73.

Haiti

Gourde

100 centimes

HTG332

Flotare

74.

Honduras

Lempira

100 centavos

HNL340

Flotare

75.

India

Rupee

100 paise

INR356

Flotare

76.

Indonezia

Rupiah

100 sen

IDR360

Flotare

77.

Insulele Solomon

Dollar

100 cents

SBD090

Coş valutar

78.

Iordania

Dinar

100 fils

JOD400

Coş valutar

79.

Irak

Dinar

100 fils

IQD368

USD

80.

Iran

Rial

10 rials = toman

IRR364

USD

81.

Irlanda

Euro

100 cents

IEP372

Flotare

82.

Islanda

Krona

100 aurar

ISK352

Coş valutar

83.

Israel

New Shekel

100 new agorots

ILS376

Flotare

administrată EURO

administrată

administrată

administrată 84.

Italia

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

85.

Jamaica

Dollar

100 cents

JMD388

Flotare

86.

Japonia

Yen

100 sen

JPY392

Flotare

87.

Kazahstan

Tenge

100 tiyn

KZT398

Flotare

88.

Kenya

Siling

100 cents

KES404

Flotare

Kenyan 89.

Kiribati

Dollar

Australia

Ancora rata de

90.

Kuweit

Dinar

1000 filis

KWD414

Coş valutar

schimb kuweitian 91.

Kyrgyzstan

Som

100 tyyn

KGS417

Flotare

92.

Laos

New kip

100 ats

LAK418

Flotare

93.

Lesotho

Loti (maloti)

100 lisente

LSL426

94.

Letonia

Lat

100 santims

LVL428

DST

95.

Liban

Lira libaneză

100 piastres

LBP422

Flotare

96.

Liberia

Dollar

100 cents

LRD430

USD

97.

Libia

Dinar libian

1000 dirhams

LYD434

DST

administrată Rand Africa de Sud

273

98.

Lituania

Litas

100 centu

LTL440

99.

Luxemburg

Euro

100 cents

EUR978

EURO

100.

Macedonia

Denar

100 deni

MKD807

Coş valutar

101.

Madagascar

Ariayarys

1 franc=100

MGF450

Flotare

Flotare

centimes 102.

Malawi

Kwacha

100 tambala

MWK454

Flotare

103.

Malaysia

Ringgit

100 sen

MYR458

Flotare administrată

104.

Maldives

Rufiyaa

100 lari

MVR462

Flotare administrată

105.

Mali

Franc

100 centimes

XOF952

EURO

106.

Malta

Lira malteză

100 cents

MTL470

Coş valutar

107.

Marchall Islands

Dolar SUA

100 cents

108.

Maroc

Dirham

100 centimes

MAD504

Coş valutar

109.

Mauritania

Ouguiya

5 khoums

MRO478

Coş valutar

110.

Mauritius

Rupee

100 cents

MUR480

Coş valutar

111.

Mexic

Peso

100 centavos

MXN484

Flotare

Ancora rata de schimb

Mexican 112.

Micronezia

Dolar SUA

100 cents

113.

Moldova

Leu

100 bani

MDL498

Flotare

moldovenesc 114.

Mongolia

Tugrik

100 mongos

MNT496

Flotare

115.

Mozambic

Metical

100 centavos

MZM508

Flotare

116.

Myanmar

Kyat

100 pyas

MMK107

USD

117.

Namibia

Dollar

100 cents

NAD516

Rand Africa de Sud

118.

Nepal

Rupee

100 paise

NPR524

Coş valutar

119.

Nicaragua

Cordoba oro

100 centavos

NIQ558

Indicatori

120.

Niger

Franc

100 centimes

XOF952

EURO

121.

Nigeria

Naira

10 kobo

NGN566

USD

122.

Norvegia

Coroana

100 Øre

NOK578

Flotare

100 cents

NZD554

Flotare

norvegiană 123.

Noua Zeelandă

Dollar neozeelandez

124.

Olanda

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

125.

Oman

Rial

100 baizas

OMR912

USD

126.

Pakistan

Rupee

100 paisas

PKR586

Flotare administrată

127.

Panama

Balboa

100 centisimos

PAB590

Ancora rata de

128.

Papua Noua

Kina

100 toeas

PGK598

Coş valutar

Guarani

100 centimos

PYG600

Flotare

schimb Guinee 129.

Paraguay

274

130.

Peru

Sol

100 groszy

PEN604

Flotare

131.

Polonia

Zlot

100 cents

PLZ616

Flotare administrată

132.

Portugalia

Euro

100 dirhams

EUR978

Flotare

133.

Qatar

Rial

100 pence

QAR634

USD

134.

Regatul Unit Marea

Pound

100 centimes

GBP826

Flotare

Britanie

sterling

Republica

Franc

100 centimes

XAF950

-

135.

Centraficana 136.

Republica Congo

Franc

100 centavos

CDF180

USD

137.

Republica

Peso

100 bani

DOP214

Flotare administrată

Dominicană 138.

România

Leu

100 kopecks

ROL642

Flotare

139.

Rusia

Rubla

100 centimes

RUB180

Flotare

140.

Rwanda

Franc

100 centimos

RWF676

DST

Dobra

100 centines

STD690

Flotare administrată

rwandez 141.

Sao Tome si Principe

142.

Senegal

Franc CFA

100 cents

XOF952

EURO

143.

Seychelles

Rupee

100 cents

SCR690

DST

144.

St. Lucia

Dollar

100 cents

XCD951

USD

145.

St. Cristofor şi

Dollar

100 cents

XCD951

USD

Dollar

100 cents

XCD951

USD

Nevis 146.

Sf. Vicente şi Grenadine

147.

Sierra Leone

Leone

100 cents

SLL694

Flotare

148.

Singapore

Dolar

100 cents

SGD702

Flotare administrată

singaporez 149.

Siria

Lira siriană

100 piasters

SYP760

USD

150.

Slovacia

Koruna

100 hailieroy

SKK703

Flotare

151.

Slovenia

Tolar

100 stotinov

SIT705

Flotare administrată

152.

Somalia

Shilling

100 centisimi

SOS706

Flotare

153.

Spania

Euro

100 cents

EUR978

Flotare

154.

Sri Lanka

Rupee

100 cents

LKR144

Flotare administrată

155.

Sudan

Dinar

100 piastres

SDP736

Flotare administrată

sudanez 156.

Suedia

Krona

100 ore

SEK752

Flotare administrată

157.

Suriname

Gulden

100 cents

SRG740

Flotare administrată

158.

Swaziland

Liliageni

100 cents

SZL748

Rand sud african

159.

Tadjikistan

Somon

100 dirams

TIS762

160.

Tailanda

Baht

100 stang

THB764

275

Flotare

161.

Tanzania

Shilling

100 cents

Flotare

tanzanian 162.

Togo

Franc CFA

100 centimes

XOF952

EURO

163.

Tonga

Pa'anga

100 sentini

TOP776

Coş valutar

164.

Trinidad-Tobago

Dollar

100 cents

TTD780

Flotare

165.

Tunisia

Dinar

1000 millimes

TND788

Flotare administrată

100 kurus

TRL792

Flotare administrată

tunisian 166.

Turcia

Lira turcească

167.

Turkmenistan

Manta

100 tenga

TMM795

USD

168.

Ucraina

Hrivna

100 kopiykas

UAH980

Flotare

169.

Uganda

Shilling

100 cents

UGX800

Flotare

170.

Ungaria

Forint

100 filler

HUF348

Coş valutar

171.

Uruguay

Peso

100 centisimos

UYU858

Flotare administrată

172.

USA

Dollar

100 cents

USD840

Flotare

173.

Uzbekistan

Sum

100 tiyin

UZS860

174.

Vanuatu

Vatu

100 centimes

VUV548

Coş valutar

175.

Venezuela

Bolivar

100 centimos

VEB862

Flotare

176.

Vietnam

Dong

10 hao sau 100

VND704

Flotare administrată

XU 177.

Yemen

Rial yemenit

100 fils

YER886

Flotare

178.

Zambia

Kwacha

100 ngwee

ZMK894

Flotare

179.

Zimbabwe

Dollar

100 cents

ZMD716

Flotare

180.

Serbia şi

Dinar

100 paras

YUM891

-

Muntenegru

276

Anexa 2

Feţele specifice ale monedei euro Austria Belgia Finlanda

Franţa

Germania

Grecia Irlanda Italia Luxemburg Olanda Portugalia

Spania

Design diferit pentru fiecare monedă cu influenţe provenite din artă, arhitectură şi flori. Portretul regelui Albert al II-lea. Trei desene bazate pe motivele utilizate la moneda naţională. Moneda de 2 euro are o faţă acoperită cu zmeură şi flori de zmeură, moneda de 1 euro lebede în zbor. Subdiviziunile prezintă un leu heraldic. Monedele de 1 şi 2 euro au desenate un copac care simbolizează continuitatea şi creşterea, iar pe celelalte monede s-a imprimat imaginea unui semănător sau a unei Marriane (o fată, personificare a Republicii Franceze). Simbolul tradiţional al suveranităţii germane, acvila, înconjurată de stelele Uniunii, este prezentă pe monedele de valoare mai mare, în timp ce poarta Brandenburg este desenată pe monedele cu valori mici Design diferit pentru fiecare monedă, cu influenţe provenind din mitologia, istoria, politica sau navigaţia Greciei. Harpa celtică şi cuvântul „Eire” (fosta denumire a Irlandei) Fiecare monedă are un design diferit. Desenele sunt alese din capodoperele artiştilor italieni: Leonardo da Vinci, Umberto Boccioni. Toate monedele sunt inscripţionate cu profilul Marelui Duce Henry. Monedele de 1 şi 2 euro diferă de celelalte monede, dar regina Beatrix este prezentă pe fiecare dintre ele. Pe monedele de 1 şi 2 euro apare Sigiliul regal din 1144. Sigiliul regal din 1142 este inscripţionat pe monedele de 10, 20 şi 50 cenţi şi primul sigiliu din 1134 apare pe monedele de 1, 2 şi 5 cenţi. Monedele de 1 şi 2 euro au portretul regelui Carlos I de Bourbon, în timp ce Miguel Cervantes este desenat pe monedele de 10, 20 şi 50 cenţi. Restul monedelor poartă imaginea catedralei din Santiago de Compostela.

277

Anexa 3

Momentele integrării monetare europene •

• •

• •

•

•

Crearea UNIUNII EUROPENE DE PLĂŢI formă de cooperare a Belgiei, Franţei, Italiei, Olandei şi Republicii Federale Germania, care a asigurat compensarea plăţilor din schimburile comerciale bilaterale; TRATATUL DE LA ROMA care prevedea crearea unui Comitet Monetar în vederea coordonării politicilor monetare; Decizia Consiliului European de instituire a Consiliului Guvernatorilor băncilor centrale din ţările membre ale CEE în calitate de organism de dezbatere a problemelor monetare; Planul Raymond Barre care susţinea crearea unei Uniuni Monetare; Raportul (Planul) Werner privind realizarea unei UNIUNI ECONOMICE ŞI MONETARE cu următoarele mecanisme: - raporturi de schimb între monedele ţărilor membre; - convertibilitatea monedelor; - coordonarea politicilor monetare; - crearea unei bănci centrale europene. Rezoluţia Consiliului şi a reprezentanţilor guvernelor ţărilor membre ale CEE asupra realizării Uniunii Economice şi Monetare având ca bază planul Werner cu accent pe: - sprijinul financiar pe termen mediu; - întărirea coordonării politicilor economice pe termen scurt; - întărirea cooperării băncilor centrale. Rezoluţia Consiliului Guvernatorilor şi a reprezentanţilor ţărilor membre de instituire a marjelor de fluctuaţie între monedele ţărilor

- 278 -

1950 septembrie

1957 martie 1964 mai

1969 1970

1971 martie

1972 martie

•

• • •

• • • •

•

membre, cunoscute sub denumirea de ŞARPELE MONETAR în tunel; Decizia de a lăsa monedele ţărilor din CEE să fluctueze în mod liber faţă de dolar păstrând între ele o marjă de fluctuaţie (şarpele în afara tunelului); Decizia de constituire a Fondului European de Cooperare Monetară; Rezoluţia Consiliului European cu privire la formarea Sistemului Monetar European; Decizia Consiliului European de la Paris, de intrare în funcţiune a SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN care presupunea: - stabilirea cursurilor de schimb ale monedelor ţărilor membre prin raportare la ECU; - monedele ţărilor membre aveau o marjă de fluctuaţie în jurul cursului pivot de ±2,25%; - ECU reprezintă monedă de cont şi de rezervă a ţărilor participante la SISTEMUL MONETAR EUROPEAN ; - mecanisme de susţinere şi de credit în favoarea ţărilor membre ;

1973 16 februarie

1973 21 martie 1978 decembrie 1979 13 martie

SISTEMUL MONETAR EUROPEAN a contribuit la : stabilizarea preţurilor; relativa stabilitate a ratelor de schimb; stimularea creşterii economice. Decizia Conferinţei reprezentanţilor guvernelor statelor membre ale CEE asupra introducerii în tratat a unei referinţe cu privire la Sistemul Monetar European; Intrarea în vigoare a Actului Unic European cu privire la întărirea cooperării monetare în cadrul 279

1985 17/28 februarie

1987 1 iulie

• • •

• • -

SME; Directiva Consiliului pentru aplicarea art.67 din Tratatul de la Roma cu privire la liberalizarea mişcărilor de capital; Examinarea de către Consiliul European a raportului DELORS cu privire la Uniunea Economica şi Monetară Europeană; Tratatul de la Maastricht a prevăzut a prevăzut realizarea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape: prima etapă: în care s-au aplicat o serie de măsuri pregătitoare: întărirea Uniunii Economice prin acţiuni de realizare a Pieţei Unice; amplificarea coordonării politicilor economice şi monetare; pregătirea convergenţei economiilor naţionale; extinderea la modelele ţărilor a mecanismului de schimb SME şi creşterea rolului ECU; liberalizarea mişcărilor de capital între ţările membre. a doua etapă în care s-au realizat : înfiinţarea Institutului Monetar European; adoptarea măsurilor necesare asigurării independenţei băncilor centrale; urmărirea îndeplinirii criteriilor de convergenţă pentru a participa la Uniunea Monetară; crearea Băncii Centrale Europene; eliminarea barierelor din circulaţia mărfurilor. a treia etapă: intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene; introducerea monedei EURO în calitate de monedă de cont si de rezerva; fixarea parităţilor între monedele ţărilor membre şi EURO. 280

1988 24 iunie

1989 1992 1 iulie 1990 decembrie 1993

1 ianuarie 1994 31 decembrie 1998

1 ianuarie 1999

Scenariul trecerii la moneda unică EURO • • •

etapa I care a presupus următoarele măsuri: definitivarea denumirii, a structurii cupiurii mondei EURO; decizie cu privire la simbolistica monedei EURO; începerea fabricaţiei monedei EURO; crearea Băncii Centrale Europene. etapa II în care s-au aplicat următoarele măsuri: implementarea monedei EURO în calitate de monedă de cont şi de rezervă; intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene; stabilirea raporturilor de schimb între cursurile monedelor şi EURO; intrarea monedei EURO pe pieţele valutare şi financiare. etapa III – în care s-a pus moneda EURO în circulaţie şi a început retragerea monedelor naţionale ale ţărilor participante la Uniunea Monetară.

281

1992-1999

1999-2001

2002 1 ianuarie

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE Anul III zi, FINANŢE ŞI BĂNCI - 2020/2021 -

Resurse didactice, curs și seminar: Gheorghe M. Voinea, Relații valutar-financiare internaționale, suport curs, an universitar 2020-2021 Angela Roman, Bogdan Gabriel Zugravu, Relaţii valutar - financiare internaţionale. Aplicaţii practice şi probleme, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008

 Parola materiale RVFI21

Criterii evaluare Nota finală la disciplina RVFI este formată din:

1

50% nota la examen (TEST grilă, cap. 7-14).

2

50% EVP • 4 puncte – lucrare curs (test grilă): 3 dec.2020, orele 20, Moodle/FEAA, cap. 1-6; • 2 puncte – lucrare scrisă (seminarii) susținută pe data de 16 dec.2020, orele 20, Moodle/FEAA;

4•

3 puncte – implicarea activă la activitatea de seminar;

• 1 punct – prezența la orele de seminar.

Cap. I

Conceptul şi sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale

Conţinutul RVFI:  reflectă raporturi economice de schimb şi de transfer de creanţe care se exprimă şi se derulează prin intermediul valutelor şi altor mijloacelor de plată internaţionale sunt cunoscute şi sub denumirea de finanţe internaţionale

 mijlocesc schimburile şi cooperarea internaţională

Trăsături ale RVFI:

 exprimă raporturi economice de formare, repartizare şi utilizare a unor fonduri în valută  se manifestă între state suverane şi independente, între persoane juridice şi fizice din state diferite, în raporturile cu organisme financiar-bancare 4 internaţionale;  se exprimă prin intermediul unei valute sau al unui instrument de plată internaţional.

Sfera RVFI Relaţiile valutare

Relaţiile financiare internaţionale

Relaţiile de credit internaţional

 asigură comensurarea raporturilor de schimb şi de

transfer de creanţă  asigură4 evaluarea schimburilor fondurilor, împrumuturilor.

comerciale,

Relaţiile financiare internaţionale  exprimă

raporturi privind constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută necesare schimburilor economice, dezvoltării economice şi cooperării internaţionale

 Fondurile în valută se formează pe seama :  unei părţi din PIB  resursele disponibile în valută ale băncilor  disponibilităţile de pe pieţele financiare internaţionale  cotizaţii, ajutoare, donaţii.  asistenţa financiară pentru dezvoltare:  ajutorul public pentru dezvoltare  mişcările de capital  investiţii directe de capital

Relaţii de credit internaţional  raporturi care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale Trăsături:  resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută  principiul rambursabilităţii şi al plăţii unei dobânzi. State

CREDIT GUVERNAMENTAL

Bănci

CREDIT BANCAR INTERNAŢ.

Exportatori

CREDIT COMERCIAL

State

Clienţi

Importatori

Mutaţii în relaţiile valutar-financiare internaţionale I.

II.

Lărgirea sferei RVFI ilustrată de operaţiile de pe pieţele valutare şi financiare internaţionale Modificări în structura mecanismelor şi tehnicilor

valutar-financiare internaţionale determinate de:

 renunţarea la aur în calitate de mecanism central al sistemului Management

valutar

 trecerea la cursurile flotante  procesele de integrare economică

4

 liberalizarea mişcărilor de capital  apariţia şi dezvoltarea pieţelor eurovalutelor

 creşterea schimburilor economice internaţionale

Tendinţa de globalizare GLOBALIZARE

 globalizarea: accentuarea integrării economiilor naţionale  factori care au contribuit la tendinţa de globalizare:  Decompartimentarea Management  Dereglementarea

“3 D”

 Dezintermedierea  inovaţia în domeniul finanţelor

4

 mobilitatea ratei dobânzii  volatilitatea cursurilor de schimb

 mijloacele moderne de prelucrare a datelor

Efecte ale globalizării financiare alocare mai eficientă a resurselor financiare

se diversifică activele financiare modernizarea sistemelor financiare tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia anagement operatorilor pe pieţeleM financiare

creşterea volumului operaţiilor de schimburi şi transferuri de

valută propagarea 4 mai rapidă a unor efecte negative în sistemul

financiar riscul sistematic nu mai poate fi gestionat individual

Cerinţe ale gestionării efectelor procesului de globalizare

 mecanisme de control ale autorităţilor monetare

 întărirea controlului prudenţial Management

 diversificarea tehnicilor de gestiune a unor riscuri din relaţiile valutar-financiare internaţionale  adaptarea managementului instituţiilor financiare internaţionale 4

“Now is the time to take advantage of this opportunity to build a better world” (https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2020/06/t urning-crisis-into-opportunity-kristalina-georgieva.htm)

Management

4

Kristalina Georgieva

PAUZĂ

Cap. II

SISTEME DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL VALUTAR ŞI FINANCIAR

“Now is the time to take advantage of this opportunity to build a better world” (https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2020/06/t urning-crisis-into-opportunity-kristalina-georgieva.htm)

Management

4

Kristalina Georgieva

SISTEMUL VALUTAR DE LA BRETTON WOODS

ÎNCERCĂRI DE COOPERARE VALUTARĂ:  BLOCUL AURULUI (1933): -parităţi aur stabilite între monedele ţărilor participante

 ACORDUL MONETAR TRIPARTIT (1936): -eliminarea restricţiilor comerciale şi valutare - evitarea deprecierii monedelor în scopuri competitive CAUZE: 4  criza economică din anii 1929- 1933  dezechilibrele din relaţiile economice şi monetare din perioada celui de al doilea război mondial

SISTEMUL VALUTAR CONŢINUT: cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar

principii, norme, mecanisme şi instituţii care permit persoanelor fizice sau juridice din diferite ţări să efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar CUPRINDE:

norme și principii de cooperare pe plan monetar principii de formare a raporturilor de schimb mecanisme de asistență financiară mecanisme de corecție a unor disfuncționalități în sistem

Principii de organizare a sistemului valutar de la Bretton Woods: Universalitatea sistemului  Stabilitatea cursului de schimb Eliminarea restricțiilor din schimburile comerciale şi cooperarea pe plan internaţional

OBIECTIVE  susținerea creșterii comerțului internațional

 promovarea cooperării monetare internaționale  promovarea stabilității raporturilor de schimb dintre monede

și evitarea deprecierii competitive  furnizarea de asistență financiară țărilor membre în vederea reducerii și înlăturării dezechilibrului din balanțele de plăți

Impact pozitiv  extinderea schimburilor comerciale internaționale

 eliminarea restricțiilor din schimburile comerciale și

cooperarea internațională  sprijinirea țărilor în reducerea cuantumului și duratei

dezechibrului balanței de plăți

4

Efecte negative  Lichiditatea internațională dependentă de evoluția

balanței de plăți a SUA  Avantaje ale țării emitente a monedei de rezervă a

sistemului valutar  Convertibilitatea care s-a aplicat cu anumite

restricții

4  Scăderea încrederii în USD

Sistemul valutar de la Bretton Woods după reformele realizate

Libertatea țărilor membre ale FMI în opțiunea pentru un anumit regim de schimb al monedei;  Sporirea rolului DST în calitate de monedă de cont și de rezervă a sistemului valutar

 Amplificarea sprijinului financiar acordat țărilor membre ale FMI în reducerea și eliminarea dezechilibrelor din balanțele de plăți  Racordarea mecanismelor și regulilor de funcționare ale sistemului valutar de la Bretton Woods la problemele lumii contemporane: globalizare, sărăcie, populație, mediu.

UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ EUROPEANĂ

Jacques Rueff

„Europa va fi făurită prin crize şi va fi suma soluţiilor adoptate pentru depăşirea acestora” (Jean Monnet)

UNIUNEA MONETARĂ EUROPEANĂ

Tratatul de la Maastricht a prevăzut realizarea Uniunii Economice și Monetare în 3 etape: I.

I etapă:1 iulie 1990- decembrie 1993

II.

A II a etapă:1 ianuarie 1994- 31 decembrie 1998

III.

A III a etapă:1 ianuarie 1999-2002

1

• Criteriul stabilităţii durabile a preţurilor • Ri ≤ 1,5%

2

• Criteriul de convergenţă al dobânzilor • Rdn ≤ 2%

3

• Criteriul situaţiei finanţelor publice • Db ≤ 3% din PIB

4

• Criteriul situaţiei finanţelor publice • Dat. publică ≤ 60% din PIB

4 5

• Criteriul participării la mecanismul de cursuri fixe al SME

Criteriile de la Maastrich (indicatori de convergență nominală)

Sursa: BNR, Raport anual, 2019, p. 235 Valoarea de referinţă pt rata inflaţiei: La calcularea nivelului de

referinţă au fost luate în considerate Portugalia, Cipru și Grecia.

Evoluția încadrării în criteriile de la Maastricht

Sursa: Dăianu, D. (coordonator) și alții, Romania – Zona Euro Monitor, Nr. 4, 2020, p. 33, https://bnr.ro/Studii,-analize,-puncte-de-vedere-4009.aspx

Evoluția ratei inflației, august, 2020

Sursa: Eurostat, accesat 5 octombrie, 2020

OBIECTIVE ALE UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE EUROPENE Formarea unei piețe unice Adâncirea gradului de integrare pe plan economic și financiar Amplificarea competitivității europene, susținerea creșterii economice și a ocupării forței de muncă

Fundament științific ale Uniunii Economice și Monetare Europene: teoria zonelor monetare optime susținută de Robert Mundell

Cadrul instituţional al politicii monetare unice Sistemul European al Băncilor Centrale Banca Centrală Europeană

BCN ale statelor UE 27 BCN ale statelor UM 19

EUROSISTEMUL

Euro area annual inflation is expected to be -0.3 % in September 2020, down from -0.2 % in August 2020. (https://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Inflation_in_the_euro_area)

MONEDA EURO

EURO

Funcțiile EURO

Moneda țărilor din Uniunea Europeană care participă la cooperarea prin Uniunea Monetară Europeană

 Funcția de etalon monetar  Funcția de mijloc de plată  Funcția de mijloc de rezervă

Sursa: ECB, The international role of the euro, June, 2020, p. 4

Structura MONEDA EURO METALICĂ

BANCNOTE

SIMBOLISTICĂ

1,2 EURO MONEDA DIVIZIONARĂ 1,2,5,10,20,50 CENȚI 5 (gri), 10 (roșu), 20 (albastru), 50 (portocaliu), 100 (verde), 200 (galben), 500 (violet) -Epoci și stiluri în Europa reflectate de ferestre, porți, poduri -Stelele, drapelul UE -Inițialele B.C.E. - semnătura preşedintelui BCE

Bancnotele euro din seria „Europa”

Sursa: https://www.ecb.europa.eu/euro/banknotes/europa/html/index.ro.html

2 EUR Belgia

efigia Regelui Albert al II-lea, monograma regală şi anul emiterii în partea centrală a monedei.

2 EUR Grecia 2 EUR Germania

2 EUR Irlanda

Moneda prezintă o scenă dintr-un mozaic din Sparta (secolul al III-lea d. Hr.), în care Zeus, metamorfozat în taur, o răpeşte pe Europa. 2 EUR Franţa

EFECTELE INTRODUCERII MONEDEI EURO LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE  Stimularea realizării pieței unice

 Impulsionarea schimburilor internaționale  Înlăturarea fluctuațiilor monedelor și reducerea riscului

valutar  Îmbunătățirea accesului la credite

 Stimularea creșterii economice în U.E.  Îmbunătățirea gestiunii finanțelor publice

LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR  Stimulează dezvoltarea producției și activității comerciale  Diminuarea riscului valutar  Eliminarea costurilor legate de schimbul valutar  Îmbunătățirea accesului la credite  Reducerea costurilor  Stimularea investițiilor

LA NIVELUL PERSOANELOR FIZICE  Stimularea concurenței și îmbunătățirea satisfacerii cerințelor populației  Simplificarea operațiunilor de deplasare a persoanelor în spațiul european  Protejarea economiilor personale.

În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori:  Belgia,

Franţa, Germania, Italia, Luxemburg,Olanda (1952) Alte 21 state au aderat succesiv:  1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit  1981: Grecia

 1986: Portugalia, Spania 1995: Austria, Suedia, Finlanda

 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria  2007: Bulgaria, România  2013: Croaţia

CE ŢĂRI AU ADOPTAT EURO ŞI CÂND 1999

Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și Finlanda

2001

Grecia

2002

2007 2008 2009 2011

Introducerea bancnotelor și monedelor euro Slovenia Cipru, Malta Slovacia Estonia

2014

Letonia

2015

Lituania

PAUZĂ

3. VALUTELE ŞI DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE

VALUTELE: CONCEPT, FORME, REGIM DE SCHIMB

• Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în care îndeplineşte funcţia de instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice internaţionale • Forme ale valutei : numerar şi valută în cont • În funcţie de condiţiile de preschimbare: convertibilă, neconvertibilă transferabilă  liber utilizabile • Alte forme ale valutelor: de rezervă, eurovalute

Valuta convertibilă în accepţiunea statutului F.M.I: o eliminarea restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor internaţionale curente o evitarea practicilor monetare discriminatorii o angajarea de a cumpăra soldurile în monedă naţională deţinute de un alt stat membru Formele convertibilităţii monedei unei țări:

 convertibilitate generală  convertibilitate externă nelimitată  convertibilitate externă limitată  convertibilitate internă sau de cont curent

Aranjamentele ratelor de schimb ale monedelor ţărilor membre ale FMI  Definiţie:  ansamblu de norme cu privire la formarea cursului de schimb al monedei unei ţări şi administrarea de către banca centrală.

 Recomandări ale FMI:  piaţa reprezintă cadrul cel mai bun pentru stabilirea ratei de schimb a monedei unei ţări;  intervenţia băncilor centrale pe piaţa valutară să se realizeze pentru atenuarea fluctuaţiilor pe termen scurt ale valutelor;

 ţările pot acţiona pentru stabilizarea ratei de schimb a monedei ţării respective, fără să intervină pentru a modifica tendinţa pe

termen lung

Criterii ce stau la baza alegerii regimului valutar optim pentru fiecare țară în parte gradul de deschidere al economiei naționale; rata inflației; nivelul PIB; deficitul balanței externe; mărimea rezervelor valutare.

SISTEMUL DE CLASIFICARE A ARANJAMENTELOR RATELOR DE SCHIMB ALE MONEDELOR - F.M.I. 2009 -

1. ARANJAMENTE DE SCHIMB CARE AU LA BAZĂ PARITĂŢI TARI (HARD PEGS ) 1.1. ARANJAMENTE DE SCHIMB FĂRĂ MONEDĂ OFICIALĂ SEPARATĂ (EXCHANGE ARRANGEMENT WITH NO SEPARATE LEGAL TENDER)

1.2. ARANJAMENT PE BAZĂ DE CONSILIU MONETAR (CURRENCY BOARD ARRANGEMENT)

1.1. ARANJAMENTE DE SCHIMB FĂRĂ MONEDĂ OFICIALĂ SEPARATĂ

 moneda altei ţări circulă în calitate de mijloc unic de plată legal sau statul aparţine unei uniuni monetare sau valutare  nu permit autorităţilor monetare să promoveze politici monetare independente şi să exercite control monetar 1.2. ARANJAMENTE ÎN CADRUL UNUI CONSILIU MONETAR (CURRENCY BOARD ARRANGEMENTS)  se bazează pe angajamentul legislativ de a schimba moneda naţională pe o monedă străină specificată, la o rată de schimb fixă  moneda naţională se emite contra unei valute

2. ARANJAMENTE DE SCHIMB CARE AU LA BAZĂ PARITĂŢI MOI (SOFT PEGS ) 2.1. ARANJAMENTE CU PARITATE CONVENŢIONALĂ ţara stabileşte un curs de schimb faţă de o altă valută sau de un coş de valute şi se angajează să menţină artificial cursul respectiv prin intervenţii ale băncii centrale pe piaţa valutară cursurile monedelor pot fluctua pe piaţa valutară într-un interval îngust de cel mult ±1% în jurul unui curs central Limita superioară

Intervenţia băncii centrale

Rată pivot Limita inferioară

Intervenţia băncii centrale

2.2. PARITĂŢI ALE RATELOR DE SCHIMB CU BENZI ORIZONTALE  valoarea monedei se menţine în cadrul unei marje de fluctuaţie, care este mai mare decât +/- 1% faţă de cursul central

 Cursul

se ajustează periodic cu valori mici până la o rată fixă dinainte anunţată sau ca răspuns la modificările unor indicatori cantitativi selectaţi  impune constrângeri în politica monetară

2.4.ARANJAMENT STABILIZAT (STABILIZED ARRANGEMENT) reprezintă un aranjament care implică ca rata de schimb a monedei unei ţări pe piaţa “spot” să se menţină într-o marjă de variaţie pentru cel puţin 6 luni 2.5. ARANJAMENT CRAWL LIKE (CRAWL – LIKE ARRANGEMENT) ţara urmăreşte ca rata de schimb a monedei să se menţină într-o marjă de variaţie îngustă de 2% în raport cu o tendinţă statistică identificată prin trend pentru şase luni sau mai mult.

3. FLOATING ARRANGEMENTS (Aranjamente de flotare) 3.1. FLOTARE (FLOATING) •rata de schimb se formează pe piaţă, prin intervenţia băncii centrale (directe sau indirecte) •Rata de schimb a monedei este influenţată de banca centrală în funcţie de poziţia balanţei de plăţi, rezervele internaţionale şi evoluţia pieţelor financiare

3.2. FLOTARE LIBERĂ (FREE FLOATING): rata de schimb a monedei să se stabilească pe piaţa valutară intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară să fie excepţională, respectiv de cel mult trei ori în ultimele şase luni  Australia, Canada, Republica Cehă, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Japonia, SUA 4. ALTE ARANJAMENTE ADMINISTRATE (OTHER MANAGED ARRANGEMENT)

ţările înregistrează schimbări frecvente în politicile de curs de schimb Rusia (pana in 2015), Venezuela

Ancora agregat monetar

Strategii de politică monetară

Ancora ratei de schimb

Țintirea inflației

Programe monetare sprijinite de FMI

Altele

CATEGORIILE DE ARANJAMENTE DE SCHIMB ALE MONEDELOR ŢĂRILOR MEMBRE ALE FMI, 2019 SISTEM DE CLASIFICARE 2009

2019

1. PARITĂŢI TARI HARD PEGS

24

 -

Exchange Arrangements with no Separate Legal Tender Aranjamente de schimb fără monedă legală separată

13

 -

Currency Boards Arrangement Aranjamente de Consiliu monetar

11

2. PARITĂŢI MOI SOFT PEGS

89

 Conventional Pegged Arrangement - Aranjamente cu parităţi convenţionale

42

 Pegged Exchange Rate within Horizontal Bands - Rate de schimb bazate pe benzi orizontale

1

 Crawling Peg - Parităţi târâtoare

3

 Stabilized arrangement - Aranjament stabilizat

25

 Crawling Like Arrangement

18

3. ARANJAMENTE DE FLOTARE FLOATING ARRANGEMENTS

66

 Floating - Flotare

35

 Free Floating - Flotare liberă

31

4. ALTE ARANJAMENTE OTHER MANAGED ARRANGEMENTS

 TOTAL

13

192, din care 189 țări membre plus trei teritorii (Aruba, Curaçao și Sint Maarten și Hong Kong SAR.)

Sursa: IMF, Annual Report on Exchange Arrangements and Exchange Restrictions 2019, Washington, DC, 2020, https://www.imf.org/en/Publications/Annual-Report-on-Exchange-Arrangementsand-Exchange-Restrictions/Issues/2020/08/10/Annual-Report-on-Exchange-Arrangementsand-Exchange-Restrictions-2019-47102

Ponderea țărilor FMI, care practică diferite aranjamente de curs de schimb, 2019

Sursa: calcule pe baza IMF, Annual Report on Exchange Arrangements and Exchange Restrictions 2019, Washington, DC, 2020

DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T) o DST reprezintă unitatea monetară de cont şi de rezervă emisă şi utilizată de FMI o active de rezervă create de FMI pentru a suplimenta activele de rezervă existente Principiile așezate la baza emisiunii și utilizării DST

o operaţiunile de emisiune şi utilizare a DST se efectuează printr-un cont special o ţările membre care participă la contul DST devin eligibile să primească alocări în această monedă o DST se emit în urma constatării insuficienţei lichidităţii internaţionale de către Consiliul Guvernatorilor

EVOLUŢIA BAZEI DE EVALUARE:

1969 – o unitate DST= 0,888671 g aur 1974 – o unitate DST= coş 16 valute 1981– o unitate DST= coş 5 valute 1999 – o unitate DST= coş 4 valute (USD – 44%, EUR – 34%, JPY -11%, GBP -11%) 2016 – o unitate DST = coş 5 valute (USD – 41,73%, EUR – 30,93%, CNY10.92%, JPY -8,33%,, GBP -8,09%)

Alocarea și utilizarea DST  Suma în DST ce se alocă unei ţări membre participante la cont depinde de cota de contribuţie a acesteia Procurare de sume în valută prin tranzacţii de desemnare ale FMI

Ţări care au nevoie de resurse în DST

DST FMI

Ţări care au disponibilităţi în DST

Monedă liber utilizabilă Procurare de sume în valută prin tranzacţii directe între ţările membre  aranjamente swap  cumpărare şi vânzarea de DST la termen contractarea de împrumuturi în DST garanţii în DST

4. CAMBIILE, BILETELE LA ORDIN, CECURILE ŞI CARDURILE – INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE -

 Titlurile de credit - documente sau

TITLURILE DE CREDIT

înscrisuri care îi conferă titularului dreptul de a încasa sumele din textul lor la scadenţă  Utilizarea titlurilor de credit în relaţiile economice internaţionale:

 reflectă certitudine în efectuarea plăţilor internaționale  sunt negociabile, ceea ce permite încasarea sumelor și înainte de scadență  pot circula prin girare sau andosare

documentul care prevede ordinul necondiţionat prin care trăgătorul cere trasului să plătească o sumă de bani beneficiarului sau la ordinul acestuia, la cerere sau la un moment definit  reprezintă

CAMBIA

 Caracterul internaţional al cambiei:

• menţionează cel puţin două locuri şi indică faptul că sunt situate în state diferite • necesită promovarea uniformităţii în aplicarea sa (UNCITRAL)

• presupune buna credinţă în respectarea obligaţiilor din tranzacţiile internaţionale  Clauzele cambiei internaţionale:

• denumirea de cambie • ordinul necondiţionat de a plăti o sumă • numele şi adresa persoanei care trebuie să plătească suma • numele şi adresa beneficiarului • scadenţa • locul plăţii • data şi locul emiterii • semnătura trăgătorului

Fig. 4.1. Utilizarea cambiei în plăţile internaţionale

 Cerinţe formale ale cambiei internaționale: • definire concretă a sumei ce se plăteşte la scadenţă: • suma + dobândă • în tranşe la date succesive • în tranşe la date succesive cu plata sumelor restante • moneda de plată a sumei din cambie • instrument plătibil la cerere • instrument plătibil la un moment definit  Transferul (girarea): constă în livrarea (predarea) de către girant a instrumentului giratarului  Formele girului: în alb şi special (plin)  Categoriile de deţinători de cambie • deţinător protejat: reprezintă acea persoană la care drepturile din cambie nu sunt supuse nici unei revendicări • deţinător neprotejat: reprezintă acea persoană la care drepturile din cambie sunt supuse revendicărilor din partea oricărei persoane

• TRĂGĂTORUL se angajează ca la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau prin neplată şi la orice protest, să plătească suma din cambie deţinătorului, oricărui girant sau garant al girantului • TRASUL este obligat prin cambie, dacă o acceptă, să plătească conform termenilor acceptării • GIRANTUL reprezintă persoana care se angajează ca la dezonorarea cambiei prin neacceptare sau neplată şi la orice protest să plătească suma din instrument deţinătorului • GARANTUL este persoana care garantează plata, reprezentată de obicei de o bancă

Părţile implicate în circuitul cambiei internaţionale:

 Prezentarea cambiei : • pentru acceptare: în toate cazurile în care este prevăzută expres sau în cazul în care este plătibilă la o perioadă fixă după vedere sau cambia este plătibilă în alt loc decât la rezidenţa (sediul) trasului; se prezintă debitorului (trasului); • pentru plată, presupune prezentarea cambiei pentru plata sumei prevăzute în document

 Dezonorarea cambiei: • prin neacceptare se manifestă atunci când trasul refuză expres să accepte cambia • prin neplată se produce în cazul în care plata sumei este refuzată de către tras sau dacă deţinătorul nu poate obţine plata la care este îndreptăţit  Protestul reprezintă declaraţie scrisă de dezonorare, întocmită la locul unde a fost dezonorat instrumentul, semnată şi datată de o persoană autorizată și se poate efectua pe instrument sau pe un adaos ataşat la acesta sau ca document separat

 CALCULUL SUMEI DE PLATĂ din instrument se efectuează: • • •

conform cursului de schimb prevăzut în instrumentul respectiv conform cursului de schimb la vedere pe baza cursului de schimb din data scadenţei.

 în cazul dezonorării prin neacceptare şi neplată suma de plată se calculează: •

în funcţie de rata de schimb indicată în instrument.

•

la opţiunea deţinătorului, conform ratei de schimb în vigoare la data dezonorării sau la data plăţii efective.

BILETUL LA ORDIN

reprezintă instrumentul de plată din relaţiile economice internaţionale prin care emitentul se angajează să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă de bani la data şi locul din document

 CLAUZE cuprinse de biletul la ordin: • denumirea de bilet la ordin • promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată • scadenţa • locul plăţii • adresa beneficiarului • data şi locul emiterii • semnătura emitentului

 • • •

CARACTERUL INTERNAŢIONAL: specifică cel puţin două locuri situate în state diferite promisiune necondiţionată de a plăti o sumă de bani beneficiarului este reglementat de UNCITRAL

Fig. 4.2. Efectuarea plăţilor internaţionale prin bilet la ordin

CECUL

 instrument de plată din relaţiile economice internaţionale prin intermediul căruia titularul unui cont creditor sau beneficiarul unui credit dă ordin unei bănci să achite suma înscrisă în document

 TRĂSĂTURILE CECULUI: • se trage asupra unei bănci în limita fondurilor emitentului • cuprinde clauze: – denumirea de cec – ordinul de efectuare a plăţii – numele beneficiarului – suma care trebuie plătită – numele şi adresa trasului – locul de plată – data şi locul emiterii – semnătura trăgătorului • proviziunea (acoperirea) cu disponibil

 FORMELE CECULUI:

 în funcţie de beneficiar: • • •

cec nominativ cec la putător cec la ordin

 după modul de încasare: • • • • • •

cecuri nebarate cecuri barate: barare generală, barare specială cecul de virament cecul documentar cecul certificat cecul de călătorie

Fig. 4.3. Efectuarea plăţilor internaţionale prin intermediul cecului

CARTEA DE PLATĂ (CARDUL) instrument pe baza căruia deţinătorul are dreptul la o procedură de autorizare şi plată a unor bunuri şi servicii sau de retragere a unor sume de la automatele bancare MENŢIUNI PE CARD

• denumirea şi sigla băncii

• holograma tridimensională • numărul cardului • numele posesorului autorizat • durata de valabilitate; • semnătura trăgătorului; • sfera de aplicabilitate.

TIPURI DE CARDURI: a) în funcţie de emitent: • Carduri bancare • Carduri nebancare b)după modul de stocare a informaţiilor: • carduri cu bandă magnetică • carduri cu microprocesor c) după sursa de acoperire a cheltuielilor: • cărţi de debit (debit-carduri) • cărţi de credit (credit-carduri)

AVANTAJELE CARDULUI: • elimină riscurile utilizării numerarului • simplifică operaţiile clientului la cumpărarea şi plata mărfurilor • reduce perioada de efectuare a decontărilor • stimulează clienţii să cumpere mărfuri din anumite reţele de magazine • băncile percep comisioane mai mici • oferă clienţilor dreptul de a obţine linii de credit

Fig. 4.4. Efectuarea plăţilor prin intermediul cardului

CURSUL DE SCHIMB ŞI IMPACTUL SĂU ASUPRA RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

5

5.1 Cursul valutar: concept, funcţii, forme

DEFINIREA CURSULUI DE SCHIMB  raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei ţări  preţul unei valute exprimat în altă valută

TIPURI DE CURSURI DE SCHIMB

Curs oficial Cursuri fixe Cursuri fluctuante  Cursuri flotante

FUNCŢIILE CURSULUI DE SCHIMB:  instrument de evaluare a bunurilor şi a serviciilor din relaţiile economice internaţionale  instrument de conversie şi de comparare a puterii de cumpărare a monedelor  mecanism de influenţă în relaţiile economice internaţionale

Determinarea cursului de schimb: • pe baza cantităţii de aur reflectată de monede: • în mod convenţional de autoritatea monetară • prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţă • pe baza metodei cursului încrucişat: (CROSS-RATE) 1 EUR = 4.9327 RON

1.0698 CHF = 4.9327 RON 1 CHF=4.6109 RON

1 EUR = 1.0698 CHF • prin raportarea puterilor de cumpărare a două monede

CURSURILE DE SCHIMB FIXE PREVĂZUTE LA BRETTON WOODS:

ARGUMENTE  menţinerea stabilităţii în schimburile economice internaţionale  reducerea riscurilor din contractele comerciale internaţionale  administrare eficientă şi echitabilă a resurselor valutare.

EFECTE NEGATIVE  generează incertitudine în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale  rezervele valutare erau dirijate spre susţinerea cursului de schimb  politicile economice vizau susţinerea cursului de schimb şi nu stimularea schimburilor economice internaţionale

 1971: renunţarea la cursurile de schimb fixe (± 1%)

 1971-1973: mecanismul cursurilor centrale (Acordul Smithsonian): cu o variaţie de ± 2,25%  martie 1973: generalizarea cursurilor valutare flotante

Flotarea cursurilor de schimb Flotarea exprimă formarea raportului de schimb al unei monede pe piaţa valutară, în funcţie de cererea şi oferta de valută

Forme ale flotării cursului de schimb: flotare concertată flotare neconcertată flotare pură (curată) flotare impură (murdară)

Efecte pozitive ale cursurilor flotante

Efecte negative ale cursurilor flotante

 favorizează echilibrarea spontană a balanţei de plăţi  reduce necesarul de rezerve valutare  asigură ajustarea economiei naţionale  descurajează intervenţiile speculative

 amplifică riscurile din comerţul internaţional;  imobilizează sume pentru acoperirea pierderilor din producerea riscului valutar  propagă inflaţia prin schimburile internaționale;  influenţează asupra raportului dintre export, import şi producţia internă  pot determina aplicarea unor măsuri protecţioniste de către unele țări

 contribuie la formarea unui nivel fundamentat al cursului de schimb

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ ASUPRA CURSULUI VALUTAR După mediul din care exercită influenţă:  factori interni  factori externi După natura lor:  factori economici  factori financiari  factori monetari  factori psihologici După rolul lor:  factori fundamentali  alţi factori

FACTORI FUNDAMENTALI DE INFLUENŢĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB 1) Situaţia balanţei de plăţi externe:

 deficitară → deprecierea monedei  excedentară → aprecierea monedei Balanţa de plăţi externe

Curs de schimb

TEORIILE DE ORIENTARE KEYNESISTĂ - fluxurile din balanța contului curent şi din balanța contului de capital influenţează asupra cursului de schimb

ΔY > 0

Import > 0

ΔP > 0

Export < 0

Δi > 0

Intrări de capital

Deficit comercial Deficit comercial Creşte cererea de monedă

Deprecierea monedei Deprecierea monedei Aprecierea monedei

2) Raportul dintre oferta de monedă şi cererea de monedă (abordarea monetaristă)

OFERTA DE MONEDĂ = CEREREA DE MONEDĂ M   (i, Y ) P

Monetariştii susţin că: raportul de schimb:

P M  (i, Y ) CV  *  *  * P M  (i, Y )

3) Dobânda – factor fundamental de influenţă asupra cursului valutar Ţara „A”

Ţara „B”

Dobândă ridicată

Dobândă scăzută

Excedent în contul de capital

Aprecierea monedei

Intrări de valută

Deficit în contul de capital

Deprecierea monedei

Dobânda mai exercită influenţă asupra cursului de schimb astfel: Creşterea ratei dobânzii

Scăderea cererii de bunuri şi servicii

Aprecierea monedei

Aprecierea monedei

Scăderea masei monetare Scăderea ratei dobânzii

Scăderea importurilor

Creşterea cererii de bunuri şi servicii

Creşterea masei monetare

Deprecierea monedei

Creşterea importurilor

Deprecierea monedei

4) Preţurile Teoria parităţii puterilor de cumpărare:

Alţi factori de influenţă 1) Raportul dintre cererea şi oferta de valută •Importurile țării

Cererea de valută dintr-o țară depinde de:

•Servicii internaţionale •Credite de rambursat

•Nivelul dobânzilor •Ieşiri de capital

• exporturile țării Oferta de valută se asigură din:

• încasările din servicii internaţionale • încasări din rambursarea creditelor

• încasări din dobânzi •intrări de capital

2) Extinderea sau restrângerea creditului neguvernamental în economie creşterea creditului neguvernamental creşterea cererii de bunuri şi servicii

creşterea masei monetare creşterea importurilor

deprecierea monedei naţionale deficit al balanţei comerciale deprecierea monedei naţionale

scăderea creditului neguvernamental

scăderea cererii de bunuri şi servicii

scăderea masei monetare

reducerea importurilor

aprecierea monedei naţionale

echilibrul balanţei contului curent

aprecierea monedei naţionale

3) deficitul bugetar 4) politica de impozite creşterea impozitelor

scăderea producţiei

creşterea importurilor

deficit al balanţei comerciale deprecierea monedei naţionale

scăderea impozitelor

creşterea producţiei

scăderea importurilor

echilibrarea balanţei comerciale

aprecierea monedei naţionale

5) politica în domeniul cheltuielilor publice creşterea cheltuielilor publice

creşterea cererii de bunuri şi servicii creşterea importurilor

creşterea PIB

deficit al balanţei comerciale

deprecierea monedei naţionale

6) politica de investiţii creşterea investiţiilor

creşterea producţiei interne scăderea importurilor

creşterea exporturilor

echilibrarea balanţei comerciale

aprecierea monedei naţionale

7) productivitatea muncii Teoria protecţionismului (Mihail Manoilescu): a) ţări industriale: pe > pg > pi b) ţări agricole: pe < pg < pi

8) măsurile de politică economică 9) momentele ciclului economic 10) intervenţiile băncii centrale şi ale băncilor comerciale 11) factori psihologici

Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale Deprecierea monedei reflectă scăderea puterii de cumpărare a monedei pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă la un moment dat • gradul de depreciere se calculează astfel: K dp

• efectele deprecierii unei valute:

stimulează exporturile frânează importurile avantajează debitorii dezavantajează creditorii

CV1  CV0  CV0

Influenţa cursului valutar asupra relaţiilor economice internaţionale Aprecierea monedei exprimă creşterea puterii de cumpărare a unei monede faţă de alte valute pe piața valutară în funcție de cerere și ofertă • gradul de apreciere se determină astfel: CV0  CV1 K ap 

• efecte ale aprecierii unei valute:

CV0

îngrădeşte exporturile stimulează importurile dezavantajează debitorii avantajează creditorii

• Teoria elasticităţii susţine că efectele deprecierii monedei unei țări asupra echilibrului balanţei de plăţi externe, depind de elasticitatea preţurilor bunurilor destinate exporturilor şi elasticitatea preţurilor bunurilor importate.

•Ec:

> 1, cerere relativ elastică la preţ: •Devalorizarea/deprecierea

contribuie

la

îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi

= 1, cerere unitar elastică la preţ

< 1 cerere relativ inelastică la preţ: •Devalorizarea/ /deprecierea influenţează negativ balanţa comercială

Teoria absorbţiei • devalorizarea /deprecierea are efecte pozitive asupra balanţei comerciale în cazul creşterii produsului naţional brut şi a scăderii absorbţiei interne. • Efectele devalorizării valutei sub forma curbei în „J”

Soldul balanţei comerciale

+

Timpul

0

Efectul-preţ al devalorizării/ deprecierii

-

Efectul-volum al devalorizării/ deprecierii

T0

T1

T2

T3

 Cercul vicios dintre deprecierea monedei şi deficitul balanţei de plăţi

 Cercul virtuos dintre aprecierea monedei şi balanţa de plăţi

Riscul valutar şi măsuri de protecţie Riscul valutar:

•reflectă probabilitatea de a se înregistra pierderi din contractele comerciale internaţionale datorită modificării cursului de schimb al valutei •afectează pe exportatori şi importatori

Poziţia de schimb:

 diferenţa între devizele primite şi de primit şi devizele care urmează să fie predate

 poate fi:

 lungă R>D

 scurtă R< D  fermă R = D

Măsuri contractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar  clauza aur

clauza valutară K  CV1  CV0 ; CV0

K

CV1 1 CV0

S1  S0  (S0  K ); S1  S0 (1  k )

 clauza coşului valutar  1 K  n

c11 c 21 c 31 c1n   1  2  3  ...  n   1 c0  c 0 c 0  c 0 

 c11 c 21 c 31 c1n  K   p1 1  p2  p3  ...  pn n   1 2 3 c c0  0 c 0 c0 

 clauza Drepturilor Speciale de Tragere  clauza de revizuire a preţurilor

Măsuri extracontractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar

metoda creditelor paralele acoperirea la termen pe piaţa valutară solicitarea amânării plăţii sumelor datorate sau a încasării sumelor în valută din exporturi cu anticipaţie includerea unor rezerve în preţuri pentru a acoperi pierderile generate de riscul valutar

PAUZĂ

6

Sfera pieţei valutare:  centrul sau locul în care se confruntă cererea şi oferta de valută şi se stabileşte cursul de schimb  este

formată din bănci şi case de schimb

de organizare și funcţionare se reglementează de către banca centrală

 modul

PARTICIPANȚII PE PIAȚA VALUTARĂ BANCA CENTRALĂ BĂNCILE COMERCIALE SOCIETĂȚILE COMERCIALE

INSTITUȚII PUBLICE ȘI ORGANIZAȚII

Oferta de valută

Cererea de valută

Cursul valutar

BĂNCILE COMERCIALE SOCIETĂȚILE COMERCIALE INSTITUȚII PUBLICE ȘI ORGANIZAȚII

 extinderea

şi diversificarea relaţiilor economice

internaţionale  tendinţele

de liberalizare a politicilor valutare

 generalizarea  amplificarea

cursurilor flotante

mişcărilor de capital

 perfecţionarea

tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a

plăţilor internaţionale  intervenţiile

băncilor centrale

Operații pe piețele valutare

1. la vedere

2. la termen

3. Arbitraj valutar

4. Speculative

5. Swap valutar

6. Hedging valutar

I. Operaţiile

la vedere (spot):  Cursul la vedere (la cumpărare/la vânzare)  Spread = (curs de vânzare – curs de cumpărare)/ curs de vânzare x 100

II. Operaţiile la termen (Forward)

CVS  Db  T CVT ( Fwd )  360(12) 100

a) CT>CS → REPORT (R); R = CT – CS; CT=CS+R b) CTCVs

(CALL)

Pi = PE – CVs

b) cumpărătorul opţiunii de vânzare (PUT) poate înregistra pierdere dacă PEPE+p; Câştig = CVs – (PE + p)

2) VÂNZAREA UNEI OPŢIUNI CALL

3) CUMPĂRAREA UNEI OPŢIUNI PUT

4) VÂNZAREA UNEI OPŢIUNI PUT

PE-p PE-p

CVs < PE -p Câştig = PE– (CVs +p)

 exportatorul, la încheierea  mărime standardizată sau negociată contractului de export,  preţ de exercitare (PE)

cumpără opţiuni  plăteşte o primă (p) „PUT”

 la scadenţa sau până la CVs < PE scadenţa contractului de •Exportatorul exercită opţiunea de vânzare şi obţine o diferenţă opţiune: Rf = PE- (CVs+p) CVs > PE •Cumpărătorul renunţă la opţiunea PUT şi pierde prima. Vinde suma în valută din export pe piaţa la vedere.

Acoperirea riscului valutar al unui importator  Mărime standardizată negociată cumpără  Preţ de exercitare (PE) opţiuni “CALL” pe  Plăteşte o primă (p) valută  la contractului importatorul

încheierea comercial,

sau

 importatorul, la a) CVs > PE scadenţa sau până la •Cumpărătorul exercită opţiunea şi cumpără scadenţa contractului de valuta din contractul de opțiune opţiune:

Rf = CVs- (PE+p) b) CVs < PE •Cumpărătorul renunţă la opţiune,

prima vedere

pierde

şi cumpără valuta de pe piaţa la