Rolul Informaţiei În Intelligence [PDF]

Zitiervorschau

Rolul informaţiei în intelligence În momentul în care discutăm despre intelligence, discutăm de fapt despre informaţie.1 Şi nu despre orice fel de informaţie, ci una care te pune în avantaj şi te face mai puternic. Aşa cum afirma şi analistul american Alvin Toffler, informaţia e putere, iar în realitate este vorba despre puterea de a lua decizii. Acesta este de fapt şi scopul intelligence-ului: de a gasi informaţii care să te facă mai puternic. Înseamnă cunoaşterea anticipată, care duce la victorie – iar victoria cea mai plăcută şi mai puţin costisitoare nu este cea care se obţine câştigând războiul, ci aceea la care se ajunge fără război.2 Asistăm la un ritm de inovaţie care nu încetează să se accelereze, iar competiţia se înăspreşte. Trăim într-un mediu în mişcare, fiind din ce în ce mai greu să anticipăm viitorul şi aproape imposibil să-i interpretăm consecinţele directe şi indirecte. Trăim într-o epocă în care informaţia devine din ce în ce mai abundentă şi din ce în ce mai necesară. Ea a devenit motorul şi materia primă a societăţii noastre. Producerea informaţiei este un nou serviciu, aceasta devenind un produs ca oricare altul.3 Deţinerea informaţiei este sursă a hegemoniei. De exemplu, SUA controlează mai mult de 80% din fluxul de informaţii. Cu toate acestea, guvernele întâmpină dificultăţi în controlarea circuitului de informaţii şi a informaţiei în sine. În societatea noastră, care este concomitent supra şi subinformată, faptul de a deţine informaţii de primă importanţă conferă un avantaj de netăgăduit.

1

Se înţelege prin informaţie produsul finit sau, mai exact spus, rezultatul final al procesului de prelucrare a unei date, care include analizarea, evaluarea şi interpretarea sa. 2 Vezi pe larg Sun Tzu, Arta Războiului, Bucureşti, 2000. 3 Vezi pe larg Gerard Desmaretz, Totul despre spionaj, Polirom 2002.

Precum se ştie, orice acţiune a omului, orice manifestare a gândurilor şi voinţei sale se bazează pe informaţiile deja obţinute, se desfăşoară prin intermediul lor într-un flux continuu şi este dependentă de informaţiile pe care aceasta estimează că le va putea procura. Cel care este informat poate decide, revedea sau hotărî, iar acţiunile sale sunt cu atât mai valabile şi eficiente cu cât este mai bine informat, calitativ şi cantitativ. Este la fel de adevărat că o asemenea cerinţă se realizeză doar în contextul în care concurenţii şi adversarii sunt împiedicaţi de a fi informaţi sau de a-i face să fie chiar dezinformaţi. Informaţiile sunt deci, un indicativ variabil şi o măsură de putere. Fără colectarea şi înţelegerea informaţiilor, nimeni nu poate lua decizii utile şi nu poate coordona activităţile ulterioare de culegere de informaţii. Din această perspectivă vor trebui făcute distincţii între date, informaţii şi ştiri. Datele sunt materia primă a activităţilor de intelligence. Ele sunt compuse din cifre, cuvinte, simboluri şi se referă la faptele şi evenimentele cu relevanţă directă în şi pentru actul decizional. Prin ele însele, datelenu sunt foarte utile operatorilor de informaţii. De fapt, o problemă serioasă pentru un operator este să reuşească să înţeleagă avalanşa de date care ameninţă să-ş copleşească în decursul activităţilor de culegere de informaţii prin intermediul surselor umane de informaţii. Ca să poată fi înţelese şi folosite, datele necesită o oarecare interpretare. Informaţiile sunt deci date care au fost analizate sau interpretate într-un anumit mod, pentru a fi comunicate destinatarului lor – operatorul de informaţii. Pe scurt, informaţiile sunt date care au fost prelucrate deja de sursa umană de informaţii, fiind făcute utile.

În viaţa de toate zilele, omul este cuprins într-o avalanşă de ştiri, pe care cei mai mulţi le numesc informaţii. Transformarea unei ştiri în informaţie ţine de domeniul inteligenţei sau al intelectului unor oameni capabili să parcurgă acest proces cognitiv. Ştirea reprezintă o veste, o noutate, cunoaştere, cunoştiinţă, fiind confundată de multe ori cu informaţia. În realitate ea reprezintă o sursă de informaţii. Aceasta are valoare pur orientativă şi numai după evaluarea ei (controale, verificări, supliment de date, confirmări) va putea fi considerată o informaţie, a cărei valabilitate este direct proporţională cu veridicitatea sa. Ea poate să fie necontrolată, vagă, dificil de controlat (numită generic zvon) sau certă. Ştirea certă (cunoscută) este cea care serveşte ca punct de plecare sau ca element de bază în stabilirea unei stări de fapt despre anumite situaţii, evenimente sau persoane. Însă ştirea care provine dintr-o anumită sursă, chiar dacă se află pe o treaptă superioară de certitudine, trebuie evaluată. Evaluarea ştirii şi a sursei emitente conduce la obţinerea informaţiei. Obţinerea informaţiei este dependentă de decizia asupra utilizării acesteia, care merge de la folosirea ei imediată, până la arhivarea acesteia în vederea unei eventuale refolosiri. Aceasta se încadrează în aşa numitul proces informativ, specific activităţii de intelligence, care este un proces complex ce presupune eliminarea poermanentă a pericolului de a fi obiectul unei dezinformări din partea unor factori care urmăresc împiedicarea accesului la informaţie şi verificarea permanentă a tuturor elementelor de certitudine. O informaţie este mai utilă sau mai folositoare, dacă este culeasă sau disponibilă la momentul în care este nevoie de ea. Orice element care în mod generic este indicat prin termeni ca: ştire (zvon, ştire certă) sau informaţie

este compusă din cinci părţi care răspund, în mod logic, la cinci întrebări fundamentale: cine?, ce?, când?, unde? şi de ce?. În mod necesar, evaluarea unei ştiri sau a unui aspect cunoscut trebuie să fie însoţită de evaluarea sursei care a furnizat-o. Procurarea şi evaluarea ştirilor constituie activitatea de culegere de informaţii, care presupune oameni specializaţi şi tehnici specializate. Ea depinde de factori diverşi: posibilităţile umane şi tehnice ale lucrătorilor şi mijloacele disponibile, limitele impuse de timpul disponibil între căutarea, obţinerea informaţiei şi momentul în care trebuie luată decizia după procurarea acesteia. Toţi cei angrenaţi într-o astfel de activitate îşi fixează aria de interese căreia îi circumscriu informaţiile pe care le procură şi le utilizează în luarea deciziilor pentru promovarea, impunerea sau apărarea acestora. În unele cazuri, sfera de interese şi de activitate se stabileşte numai după apariţia unor exigenţe informativ-operative şi primeşte contururi precise numai după afluxul primelor informaţii. Însă, indiferent dacă un câmp de interese se suprapune altora, fiecare din ele furnizează informaţii diferite, utlizate în diferitele sectoare de activitate. De aceea oamenii, îndeosebi cei specializaţi, culeg un număr cât mai mare de informaţii, chiar dacă acestea sunt destinate arhivării şi folosirii lor în viitor. Aceştia nu pierd din vedere faptul că, scopul iniţial al oricărei acţiuni de culegere de informaţii este participarea la elaborarea procesului de decizie, în care, exigenţa de a fi informat este capitală. Intelligence nu înseamnă simpla cunoaştere de date sau de ansambluri de date, nici formularea de ipoteze şi supoziţii bazate pe date4 oricum cunoscute, ci mai degrabă cunoaşterea rezultată dintr-un riguros proces 4

Datele brute sunt fragmente de informaţii care tratate, decriptate, analizate şi integrate conferă posibilitatea construirii unei informaţii specifice intelligence-ului.

analitic realizat pe baza datelor culese, adunate şi furnizate celui care are nevoie de ele, pentru a-i aproba opţiunile care răspund cel mai bine unui anumit interes.5 Pe plan concret, intelligence este un complex de pregătiri şi activităţi destinate descoperirii, într-un mediu adeseori ostil şi netransparent, a unor date brute ce urmează să fie transformate într-un produs finit (informaţia), în scopul cunoaşterii, luării unei decizii şi acţionării. De regulă, informaţia este o armă utilizată de oameni în luptele pentru putere, o condiţie esenţială a supravieţuirii într-un angrenaj social-politic, într-o formă de organizare socio-umană şi un factor fundamental în promovarea şi apărarea valorilor şi intereselor celor care o deţin şi o utilizează în mod eficient. De aceea, oamenii încearcă să o obţină şi să o utilizeze atât prin mijloace legitime (validate juridic) sau licite (permise de morală), cât şi prin mijloace nelegitime sau ilicite, în ambele cazuri informaţia fiind considerată ca vitală pentru supravieţuire. Informaţia este esenţială pentru individ, grupuri socio-umane, dar mai ales pentru stat, ca formă de organizare şi conducere a societăţii. Statul, încă de la apariţia sa, şi-a definit adversarii (atât pe plan extern, cât şi pe plan intern), a încercat permanent să realizeze un compromis între lege şi dreptul de a fi informat prin orice mijloace, chiar cu încălcarea unor drepturi ale cetăţenilor săi. De aceea, şi-a creat organe specializate care, în mod secret, au fost îndriduite să culeagă informaţii de care a avut nevoie pentru 5

La acest punct este oportună clarificarea unor termeni. Se înţelege prin fapt orice întâmplare care s-a putut verifica şi a cărei cunoaştere este investită cu o valoare bine determinată în sfera intelligence. Se înţelege prin eveniment o întâmplare importantă, publică sau privată, în cazul căreia este posibilă atribuirea unei valori informative, cu scopul de a fi cercetat şi clarificat. Se înţelege prin dată cunoaşterea unui fapt sau a unei întâmplări semnificative referitoare la subiecte de interes în spaţiul intelligence.

promovarea şi apărarea valorilor şi intereselor sale. În acest sens, acestea au adoptat o metodologie cel puţin egală cu cea a adversarului. În general, statele au considerat că este de neconceput să renunţe la o informaţie necesară numai pentru că nu este posibil să o procure în mod legitim. De aceea, informaţiile au fost procurate în difeite moduri, chiar violând legea, faţă de care au pus mai presus interesele statului, considerate ca exigenţe superioare atât dreptului, cât şi moralei. Această percepţie a fost impusă de lipsa de morală a adversarului, care a recurs la orice mijloace pentru a-şi realiza obiectivele propuse. În acelaşi fel, premizele intelligence-ului privat au rămas aceleaşi, în joc fiind o miză mult mai prgmatică: beneficiul direct obţinut de pe o anumită piaţă, considerată de interes. În acestă sferă însă ilicitul nu este acoperit de raţiuni de stat. Obţinerea de informaţii pe căi ilicite în sfera intelligence-ului privat devine o chestiune penală. În schimb, statul a considerat atât activitatea licită, cît şi cea ilicită de culegere de informaţii, absolut necesară pentru propria protecţie, deci un act de legitimă apărare. Conceptul de informaţie este însoţit, în mod uzual, de acela de secretizare sau, cel puţin de confidenţialitate. Raţiunea este uşor de intuit: cu cît cunoaşterea şi difuzarea unei informaţii este mai restrânsă, cu atât posibilităţile de utilizare a ei sunt mai mari. Odată ce informaţia a devenit publică, aceasta pierde o mare parte din valoarea ei intrinsecă. O informaţie este cu atât mai importantă şi utilizabilă, cu cât adversarul încearcă să împiedice obţinerea ei sau ignoră că a fost obţinută. De aceea, informaţiile care ţin de sfere de interes vital pentru stat sunt protejate sever, nu numai din punct de vedere material, dar şi prin controlarea modului cum este manipulată şi prin verificarea persoanelor îndreptăţite să o cunoască.

Intelligence-ul este, prin scop şi natură, o activitate pe cât de delicată, pe atât de complexă. Dacă se doreşte obţinerea de rezultate optime, este absolut necesar ca desfăşurarea sa, dar şi organizarea şi modul de acţiune al celor care participă la acest proces, să fie reglementate de anumite principii fundamentale : 1. Gestionarea resurselor, care trebuie să fie centralizată, astfel

încât să fie evitate dublările de activitate. Asigurara unei colaborări reciproce între actorii principali ai spaţiului intelligence va garanta un plus de eficienţă şi economie. 2. Oportunitatea culegerii prelucrării şi transmiterii de informaţii

este un mecanism obligatoriu, ce conferă un plus de competenţă. Datele sau informaţiile cele mai exacte sunt inutile dacă ajung la destinaţie prea târziu. În mod similar, mecanismele

folosite

pentru

indicarea

şi

solicitarea

informaţiilor de la resursele competente să le furnizeze trebuie să fie în măsură să reflecte în mod automat orice variaţie a cerinţelor. 3. Resursele disponibile trebuie să fie utilizate sistematic, în

funcţie de capacităţile şi condiţiile respective. La fel de importantă este şi verificarea constantă a productivităţii lor, fie în termeni calitativi, fie de eficienţa costurilor. 4. Obiectivitatea denotă echidistanţă. Este absolut necesar să fie

evitate tentaţiile adaptive ale unor informaţii după un tipar de idei preconcepute. 5. Informaţia trebuie să parvină prompt la beneficiari. Acesta este

de fapt şi rostul ei. Toate datele, după o analiză competentă şi o evaluare specializată trebuie făcute accesibile pentru cei care

au nevoie de ele. Informaţiile nu servesc la nimic dacă nu sunt difuzate. 6. Reactivitatea nu trebuie confundată cu ofensivitatea. Resursele

de informaţii trebuie capacitate pentru orice situaţie, iar în cazuri neaşteptate reacţia acestora să fie promptă pentru a putea face faţă în orice moment cerinţelor structurilor de putere, cele care de fapt comandă informaţia. 7. Toate

sursele de informaţii trebuie protejate în mod

corespunzător, în acest moment fiind vorba de etică, morală, respect şi deontologie profesională. 8. Informaţiile trebuie să constituie un obiect de reexaminare şi,

acolo unde este necesar, de revizuire, ţinând cont de toate datele nou obţinute, care vor trebui confruntate cu cele deja disponibile. O informaţie depăşită este inutilă, sau, şi mai rău, derutantă. Transmiterea şi colectarea informaţiilor nu trebuie să fie un scop în sine, ci trebuie să contribuie la creşterea cunoştinţelor şi să adauge valoare strategică actului decizional. Deciziile de calitate slabă apar din informaţiile de calitate slabă. Acest lucru nu înseamnă că din informaţiile insuficiente rezultă întotdeauna decizii proaste. Deşi uneori aşa se întâmplă, în practică majoritatea deciziilor se iau oricum având la bază informaţii parţiale, fapt ce nu trebuie însă să justifice lipsa preocupării operatorilor de informaţiilor de a-şi instrui sursele în a accesa informaţii de calitate. Datele şi informaţiile pot fi clasificate în mai multe feluri. La început este însă bine să se facă distincţia între ceea ce este obiectiv şi ceea ce înseamnă subiectiv.

Datele obiective sunt date concrete, faptice, clare, bine definite, spre deosebire de cele subiective care sunt speculative, imprecise sau se bazează pe impesii. Deşi nu este o regulă, datele obiective vor furniza informaţii obiective, iar operatorul are întotdeauna nevoie de astfel de informaţii. Nu trebuie să se uite că şi datele subiective pot fi extrem de valoroase, chiar dacă sunt exprimate în termeni mai puţin riguroşi, avertizând astfel cu privire la credibilitatea sursei, penetrabilitatea sau chiar loialitatea acesteia. Informaţii obiective vs. informaţii subiective sunt doar extremele unei scări continue – există foarte puţine informaţii care sunt total obiective sau total subiective. Din acest punct de vedere, ne-am hazarda să putem afirma că unele informaţii sunt mai bune decât celelalte. Dar putem spune că toate informaţiile sunt folositoare, apreciind gradul de utilitate al acestora în funcţie de o serie de criterii: •

relevanţa – multe informaţii sunt vizibil irelevante şi trebuie eliminate rapid, înainte de a obstrucţiona ceea ce este relevant. Alte informaţii pot fi interesante, dar s-ar putea să nu fie relevante, acestea putând fi explorate înainte de a se renunţa la ele. În general este important să facem o dstincţie clară între ce este relevant şi ceea ce este doar interesant. Pentru unele informaţii, relevanţa este o chestiune de apreciere. Problemele apar mai ales în momentul în care majoritatea informaţiilor furnizate de o sursă umană sunt irelevante, dar printre ele se află doar câteva realmente importante. Pentru a obţine ceea ce are nevoie, operatorul de informaţii este nevoit să cearnă un volum mare de informaţii. De asemenea, uneori acesta este obligat să analizeze întreg produsul informativ pentru a extrage informaţiile pe care ştie că ar fi trebuit să le primească de la sursa sa;

•

claritatea – informaţiile trebuie să fie clare, mai ales pentru cei care le utilizează. Dacă nu sunt înţelese cum trebuie, s-ar putea să fie folosite incorect. Lipsa clarităţii informaţiilor este una dintre cele mai uzuale cauze de blocaj decizional. Un operator care nu a înţeles despre ce este vorba în propoziţie, în mod sigur va transmite procesatorului de informaţii

(departamentelor

de

analiză

şi

sinteză)

baliverne

inutilizabile; •

acurateţea şi precizia – atât informaţiile obiective, cât şi cele subiective pot avea grade diferite de acurateţe, mergând în extremis, de la devărat la fals, dar plasându-se în orice poziţie intermediară. Imformaţiile trebuie să ie suficient de precise pentru scopul în care sunt utilizate, dar nu are nici un sens pentru a fi prea precise (în acest caz existând pericolul suprainformării. Vezi infra. dezinformarea). Nu există precizie absolută. Un nivel mare de precizie va creşte însă întotdeauna costul obţinerii informaţiilor, fără a creşte însă, în mod necesar, şi utilitatea lor;

•

cantitatea – uneori este clar că, pentru a se lua o decizie, este nevoie de mai multe informaţii. De multe ori însă operatorul de informaţii nu poate avea acces la toate informaţiile pe care şi le doreşte, colectarea acestora fiind uneori mult prea costisitoare. Ceea ce este cu adevărat important este ca procesatorului de informaţii să-i poată fi furnizate suficiente informaţii pentru ca acesta să ofere o perspectivă sufiecient de completă asupra situaţiei;

•

credibilitatea – operatorul poate avea mai multă încredere în informaţia pe care o primeşte, dacă sursa furnizoare s-a dovedit credibilă. Regula încrucişării surselor rămâne însă o condiţie de la

care nu se poate abdica în nici o circumstanţă, oricât de credibilă vi se pare sau chiar este o sursă umană de informaţii; •

concizia – volumul informaţiilor pe care un operator le poate absorbi şi înţelege este limitat. Chiar dacă informaţiile sunt rezonabil de relevante, volumul lor poate deveni prea mare pentru a le putea folosi în tipul disponibil (vezi infra. suprainformarea). Astfel, dialogul cu sursa umană de informaţii trebuie să fie punctual, informaţiile relevante fiind uşor de identificat pentru a fi înţelese rapid şi cu uşurinţă;

•

oportunitatea – o caracteristică importantă a informaţiilor utile este să fie disponibile în momentul în care sunt necesare. Sursa care furnizează informaţii clare, cuprinzătoare şi relevante, dar la un termen care vine după luare unei decizii, îşi pierde sensul, devenind perisată. Utilizarea ei este redusă doar în furnizarea unor indicatori de analiză. Întârzierea în colectare, prelucrare, interpretare şi transmitere poate transforma o informaţie vitală într-un lucru complet inutil. Informaţiile trebuie să fie obţinute cu regularitatea cu care care se iau deciziile;

•

comunicarea către structura potrivită prin canalul corect – dacă o informaţie nu ajunge la structura care are nevoie de ea, înseamnă că se irosesc banii şi eforturile producerii ei. De multe ori apar probleme pentru că informaţiile, deşi ajung la structurile care da fapt au solicitat-o, acestea aprvin de fapt unor eşaloane neabilitate să le folosească. În alegerea canalului de comunicare trebuie luată în considerare natura şi scopul informaţiilor, viteza de transmitere necesară (uneori se apelează şi la transmiterea în timp real a informaţiilor) şi, nu în ultimul rând, cerinţele utilizatorului. Alegerea

celui mai adecavt cnal de comunicare reclamă din partea eiţătorului o apreciere juducioasă; •

mai puţin costisitoare decât valoarea oferită – informaţiile nu au valoare numai prin ele însele. Valoarea lor provine din modul în care sunt folosite. Mulţi consideră că este bine să avem cât mai multe informaţii, mai ales dacă sunt actualizate şi corecte. S-ar putea să aibă dreptate, dar ... atâta timp cât informaţiile nu duc la decizii mai bune, valoarea lor este redusă sau chiar nulă. Orice acţiune de colectare, înregistrare, păstrare, prelucrare,

transmitere şi

prezentare a

informaţiilor consumă din resursele unei structuri de intelligence, unde fiecare etapă în parte presupune costuri. Informaţiile devin valoaroase doar în momentul în care sunt comunicate şi înţelese de cel care le-a solicitat, prin deciziile pe care adoptă.6

6

Vezi pe larg şi la Mireille Rădoi, Decizia politică şi serviciile de informaţii, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.