Riscul de Tara [PDF]

Zitiervorschau

Gestiunea riscului de țară

1

Cuprins Introducere ............................................................................................................. 3 Capitolul 1. Delimitări conceptuale ....................................................................... 3 1.1. 1.2.

Noțiunea de risc în economie............................................................. 3 Riscul de țară – concept...................................................................... 4

Capitolul 2. Analiza și evaluarea riscului de țară ................................................... 5 2.1. 2.2. 2.3. 2.4. 2.5.

Caracteristici generale......................................................................... Indicatorii utilizați în analiza riscului de țară...................................... Metode de evaluare ariscului de țară................................................... Agențiile de rating............................................................................... Poziția României în clasamentele internașionale................................

5 5 6 7 9

Capitolul 3. Gestiunea riscului de țară în sistemul bancar ...................................... 11 3.1. 3.2. 3.3.

Riscul de țară în sistemul bancar - obiective urmărite......................... 11 Sistemul de gestiune a riscului de țară................................................. 12 Importanța gestiunii riscului de țară..................................................... 13

Capitolul 4. Concluzii, propuneri și previziuni......................................................... 14 Bibliografie

2

INTODUCERE Riscul de țară este un concept relativ nou în gândirea economică, intrat în atenția cercetătorilor abia din anii '70. Termenul nu se bucură nici în prezent de o abordare metodologică ordinară, existând încă în jurul său numeroase confuzii conceptuale. Evaluarea riscului de țară, de către instituțiile financiare internaționale, sa extins o dată cu creșterea activității externe a băncilor comerciale private în țările în curs de dezvoltare. Estimarea riscului de țară are ca scop semnalarea dificultăților care pot să apară în onorarea de către o anumită țară a obligațiilor care decurg din angajamentele sale externe. Până în anii '70, pierderile datorate factorului de risc de țară au fost neglijabile, motiv pentru care băncile private au acordat împrumuturi cu mult peste limita prudenței, mai ales țărilor bogate în resurse naturale din America Latină. În consecință, criza datoriilor din anii '80 a dezechilibrat întegul sistem financiar internațional, provocând mari pierderi creditelor externi. Atunci a devenit evident că ignorarea riscului de țară este o sursă de incertitudine și risc care poate conduce la eliminarea de pe piață a firmelor. Singura cale de a reduce incertitudinea este cunoașterea profundă a condițiilor economice, politice și sociale externe, adică exact ceea ce se urmărește prin evaluarea riscului de țară.

Capitolul 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1. Noțiunea de risc în economie Riscul este un concept care exprimă probabilitatea unor întâmplări negative și impactul acestora. Conform definiției Organizației Internațională pentru Standardizare (ISO)1 riscul este doar efectul pozitiv al incertitudinii asupra obiectivelor. Riscul bancar este definit drept posibilitatea ca realizarea obiectivelor strategice, tactice sau operaţionale ale Băncii să fie influenţată (în mod negativ) de evenimente neprevăzute şi consecinţele acestora. Principalele categorii de riscuri avute în vedere de Bancă la conturarea politicii de risc sunt următoarele: -

riscul de credit, care include riscul de contrapartidă, riscul de concentrare şi riscul rezidual; riscul de lichiditate; riscul de piaţă, inclusiv componentele acestuia: riscul valutar şi riscul ratei dobânzii; riscul operaţional, inclusiv riscul de conformitate; riscul reputaţional; riscuri aferente activităţilor externalizate ; riscul de concentrare riscul de ţară şi transfer.

1

Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO, este o confederație internațională de stabilirea normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, care sunt reprezentate de IEC, și cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU.

3

1.2. Riscul de țară – concept În cel mai larg sens, riscul de țară exprimă probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaționale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice și/sau politice specifice țării. Conceptul de risc de țară este strâns legat de alte două noțiuni: riscul suveran și riscul de transfer. Riscurile aferente datoriei externe publice sau public garantate sunt grupate sub denumirea de risc suveran. El exprimă probabilitatea ca un stat suveran, la un moment dat, să nu poată sau să nu dorească să-și onoreze angajamentele externe, din cauze aflate sub controlul guvernului respectivului stat. Riscul suveran depinde de performanțele economice și de schimbările politice din țară.[1]2Împrumuturile nereglementate public, acordate firmelor private, implică trei niveluri de risc: micro, mezo și macroeconomic. La nivel macroeconomic se manifestă riscul de transfer care exprimă posibilitatea ca guvernul să nu poată sau să nu dorească să pună la dispoziția fiemelor private valuta solicitată în schimbul monedei naționale, destinată achitării obligațiilor externe. În general, riscul de transfer apare în țările cu deficit cronic al balanței de plăți, în care guvernul controlează schimburile valutare. Alături de riscul de transfer, la nivelul unei țări există și factori de risc economici, politici sau sociali cu caracter general ( care influențează mediu în care firmele naționale și străine funcționează), grupați în categoria de risc de țară general. Printre cei mai importanți factori se numără: devalorizările semnificative ale monedei naționale, recesiunile profunde, schimbările bruște de politică economică, războaiele și revoluțiile, ca și discriminările aplicate companiilor străine. Riscul suveran, riscul de transfer și riscul de țară general sunt grupate în conceptul de risc de țară. Rezultă că riscul de țară este un concept complex, care acoperă totalitatea riscurilor inerente plasamentelor de capital în străinătate. În afara acestora, riscul de țară include și factori mai „subtili”, cum ar fi: informații financiare incomplete sau false, absența unui control bancar adecvat în țara debitoare, împrumuturi luate de guvern pentru consum, corupția guvernului, existența unui cadru legislativ restrictiv, atitudine generală ostilă față de străini etc.. Dintre toate componentele riscului de țară definite pâna acum, cea mai cuprinzătoare este riscul suveran, astfel că riscul de țară este utilizat în sensul restrâns de risc suveran (care se referă la împrumuturi publice și la cele garantate de către guvern). Riscul suveran se referă la probabilitatea încetării plăților către creditorii externi. Riscul suveran e o măsură a capacității și dorinței unei țări de a-și onora angajamentele externe. El se referă la datoria externă publică și public garantată, dar afectează indirect și datoria externă privată.

2

Calverley John, Country Risk Analysis, Mackays of Chatham PLC, Chatham Kent, 1992, pag 3-14

4

Capitolul 2. ANALIZA ȘI EVALUAREA RISCULUI DE ȚARĂ 2.1. Caracteristici generale Obiectivul oricărei analize de risc este de a identifica evenimentele care pot genera o criză în capacitatea de plată a unei țări astfel încât creditorul să poată acționa în timp optim pentru a-și proteja investițiile de eventualele pierderi ce pot apărea. Principalele instituții financiare care desfățoară activități de evaluare a riscului de țară sunt: băncile comerciale și de investiții care activează la nivel global, agențiile de rating sau de evaluare a riscului, firme specializate în analize de risc sau diverse organisme financiare internaționale, etc. Analiza riscului de țară se focalizează în special asupra riscului suveran, componenta principală a riscului de țară care afectează riscul de expunere al băncii. Pentru evaluarea riscului de țară, instituțiile de credit utilizează fie propriile metodologii interne, fie rapoartele agențiilor de rating (Standard & Poor’s3, Moody Investors Service, etc.) și ale firmelor specializate (Business Environmental Risk Information, etc). 2.2. Indicatorii utilizați în analiza riscului de țară Evaluarea riscului de țară are ca scop semnalarea dificultăților care pot să apară în onorarea, de către țara analizată, a obligațiilor care decurg din datoria externă. Cunoașterea temeinică a situației economice și politice a țării este fundamentală pentru succesul evaluării. De aceea toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de indicatori statistici. Principalii indicatori statistici utilizați în analiza riscului de țară sunt: Evaluarea situația economice A. Indicatorii macroeconomici Capacitatea unei țări de a-și respecta angajamentele externe depinde de cantitatea și calitatea resurselor materiale, umane și financiare de care dispune, precum și de eficiența cu care sunt valorificate aceste resurse. Cei mai importați indicatori ai eficienței economice interne din perspectiva riscului de țară sunt: produsul intern brut real pe locuitor (P.I.B./loc.), creșterea reală a P.I.B., inflația, deficitul bugetar ca procent în P.I.B., investițiile interne brute ca procent în P.I.B., indicatorii stucturii financiare. B. Indicatorii balanței de plăți Managementul balanței de plăți este fundamental pentru credibilitatea externă a unui stat. Situația balanței de plăți reflectă capacitatea unei țări de a obține valuta necesară acoperirii externe și vulnerabilitatea respectivei țări la șocurile externe. Cei mai importanți indicatori, din perspectiva analizei de risc de țară, sunt: indicatorii care reflectă performanțele comerțului exterior, indicatorii volabilității veniturilor externe, indicatorii care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont curent. C. Indicatorii datoriei externe

3

Standard & Poor's (S&P) este o companie americană de rating ale cărei baze au fost puse în anul 1860. Compania este una dintre cele mai importante trei agenții de rating din lume, alături de Moody's și Fitch Ratings.

5

Criza datoriilor declanșată în anii '80, în America Latină, a demonstrat că există un prag optim al îndatorării, specific fiecărui debitor suveran. Indicatorii datoriei externe evidențiază cât de grea este “povara” datoriei pentru țara analizată și cât de mare este periccolul unei crize de lichiditate. Cei ami relevanți indicatori sunt: datoria externă totală raportată la P.I.B., datoria externă totală raportată la exportul de bunuri șe servicii, dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri și servicii, datoriile bancare raportate la exportul de bunuri și servicii, indicatorii serviciului datoriei externe Evaluarea situației politice Riscul politic a început să dobândească o importanță tot mai mare în evaluarea riscului de țară, începând cu anii '70. Evenimente ca evoluția islamică din Iran sau asasinarea președintelui Sadat al Egiptului au demonstrat puternicul impact al schimbărilor politice radicale asupra riscului suveran. Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă și se bazează mai mult pe experiența analistului decât pe metode și tehnivi statistice. A. Sitiația politică internă Evaluarea situației politice interne urmărește identificarea acelor evoluții viitoare ale mediului politic și social dintr-o țară, care pot influența riscul de țară. Metodologiile de evaluare se bazează, în general, pe patru categorii de factori: stuctura socială, cadru instituțional, personalitățile și mecanismele de control. B. Situația politică externă Scurta istorie a evaluării riscului de țară demonstrează că evenimentele economice externe pot avea un puternic impact asupra capacității țărilor de a-și onora angajamentele internaționale. În evaluarea situației economice externe se au în vedere, în principal, următoarele aspecte: instabilitatea politică regională, importanța geopolitică, apartenența la o grupare politică sau eeconomică și instabilitatea economică regională. 2.3. Metode de evaluare a riscului de țară Metodologiile de evaluare a riscului de țară elaborate fie de agențiile de rating fie de insituțiile de credit, utilizează în general principii și metode asemănătoare de analiza. De regulă o asemenea metodologie presupune parcurgerea următoarelor etape:     



Identificarea factorilor de natură economică, politică și socială care pot afecta capacitatea țării de a-și onora obligațiile financiare externe; Identificarea grupelor de indicatori ce caracterizează cel mai bine fiecare categorie de factori; Stabilirea importanței și a ponderii pe care o va avea fiecare grupă de indicatori în rezultatul final al analizei; Identificarea indicatorilor specifici fiecarei grupe; Asocierea fiecărui indicator dintr-o grupă a unui punctaj, după o scară prestabilită, în funcție de performanțele indicatorului. Pentru indicatorii cuantificabili, se stabilesc praguri sau intervale de variație a valorilor pe care le pot lua iar punctajul respectiv se acordă în funcție de aceste nivele; Calcularea unui scor final pe fiecare grupă de indicatori; 6

 

Calcularea scorului final sau a unui indice agregat de risc de țară pe baza rezultatelor obținute la nivelul tuturor grupelor de indicatori; Încadrarea țării într-o anumită clasă de risc în funcție de valoarea indicelui de risc obținut.

Numărul claselor de risc este diferit în funcție de metodologia aplicată și se stabilește în raport de precizia analizei sau orizontul de timp care trebuie acoperit. Clasificarea țărilor într-o anumită categorie de risc permite ierarhizarea acestora în raport cu riscul de țară, precum și analiza în paralel a evoluției acestor țări, facilitând fundamentarea deciziilor de investiții. Rapoartele de risc de țară reprezintă sursa principală de informații a investitorilor pentru a decide acordarea de împrumuturi unei țări. Indiferent de scopul final al acestor analize sau de categoria în care sunt încadrate țările respective, metodele și tehnicile utilizate pentru analiza riscului de țară, se bazează pe indicatori statistici de măsurare a performanțelor macroeconomice, a căror interpretare diferă de la o instituție de credit la alta. 2.4. Agențiile de rating Agențiile de evaluare a riscului (risc rating agencies) estimează riscul asociat titlurilor de valoare tranzacționate pe piața internațională. Chiar dacă nu este deloc vastă, branşa agenţiilor de rating este dominată de trei mari companii: -

Standard & Poor's Rating Group Moody's Investors Service şi Fitch-IBCA.

Părerile acestor trei agenţii, concretizate prin acordarea aşa-numitului rating, au o mare greutate pe pieţele financiare. Rolul lor este de a evalua participarea băncilor la fondurile de investiţii şi obligaţiunile de stat. De pildă, când o ţară are nevoie de bani, aceasta oferă obligaţiuni de stat. Agenţiile de rating calculează cât de mare este probabilitatea ca ţara care a primit împrumutul, să plătească înapoi banii împrumutaţi. Altfel spus, agenţiile evaluează solvabilitatea fiecărui stat în parte şi riscurile pe care trebuie să le ia în calcul un investitor. Agenţiile de rating fac aceste calcule folosind un sistem propriu de evaluare. Spe exemplu Standard & Poor's Rating Group este o companie americană de rating ale cărei baze au fost puse în anul 1860. Agențiile apreciază riscul de țară suveran pe baza unor indicatori ce urmăresc activitatea băncilor, instituțiilor financiare, emisiunile de obligațiuni, în general indicatorii ce analizează posibilitatea achitării obligațiilor financiare externe ale țării sau firmelor analizate. Pentru agenţia de rating Standard & Poor’s măsurarea riscului suveran presupune cuantifcarea unui set de 8 variabile: -

riscul politic nivelul datoriei publice stabilitatea prețurilor structura economică a veniturilor flexibilitatea balanței de plăți externe perspective de creștere economică flexibilitatea fiscală datoria externă și gradul de lichiditat 7

Clasele de risc utilizate pentru evaluarea riscului pe termen lung sunt prezentate în tabelul 1 : Tabel 1. Scala de rating Standard and Poor’s Clasificarea

AAA AA A BBB BB B CCC CC C SD D NR

Descifrare

emitentul are o capacitate extrem de ridicată de a plăti dobânzile pentru obligațiile și datoriile în sine. emitentul are o capacitate foarte mare de a plăti dobânzile pentru obligațiile și datoriile în sine. capacitatea emitentului de a plăti dobânzi și datorii este foarte apreciată, dar depinde de situația economică. solvabilitatea emitentului este considerată satisfăcătoare. emitentul este solvent, dar condițiile economice nefavorabile pot afecta negativ posibilitatea plăților. emitentul este solvent, dar condițiile economice nefavorabile pot să afecteze în mod negativ capacitatea și disponibilitatea acestuia de a efectua plăți pe datorii. emitentul întâmpină dificultăți în ceea ce privește plățile privind obligațiile datoriei, iar capacitățile sale depind de condițiile economice favorabile. emitentul întâmpină dificultăți serioase în ceea ce privește plata obligațiilor datoriei. emitentul se confruntă cu dificultăți grave în ceea ce privește plățile privind obligațiile datoriei, s-ar putea să fi fost inițiată o procedură de faliment, dar încă se efectuează plăți privind obligațiile datoriei. emitentul a refuzat să plătească pentru anumite obligații. a fost declarată o defecțiune și S&P consideră că emitentul va refuza să plătească majoritatea sau toate obligațiile. nu a fost atribuită nici o evaluare.

Pentru clasele de la AA la CC se pot atribui semnele plus (+) sau minus (-), care indică poziția în cadrul clasei (inferioară sau superioară). Se creează, astfel, câte trei subclase în cadrul fiecărei clase. Clasele cu caracter investițional sunt de la AAA și BBB inclusiv, celelalte având caracter speculativ. Pe termen scurt, agenția Standard and Poor’s folosește următoarele clase de risc:       

A1+ care grupează clasele de risc pe termen lung de la AAA până la A+ A1 care grupează clasele de risc pe termen lung de la A+ până la AA2 care grupează clasele de risc pe termen lung de la A până la BBB A3 care grupează clasele de risc pe termen lung de la BBB- până la BBB B care grupează clasele de risc pe termen lung de la BB+ până la BBC care grupează clasele de risc pe termen lung de la B+ până la C D care corespunde clasei de risc pe termen lung D

8

2.4. Poziția României în clasamentele internaționale Tabel 2. Calificativul pentru credite pe termen lung acordate României

S&P Moody ' s Fitch

2002 B+

2004 BB+

2006 BBB-

2008 BB+

2010 BB+

2012 BB+

2014 BBB-

2016 BBB-

2018 BBB-

B1

Ba3

Baa3

Baa3

Baa3

Baa3

Baa3

Baa3

Baa3

BB-

BBB-

BBB

BB+

BB+

BBB-

BBB-

BBB-

BBB-

În tabelul de mai sus (tabel 2) putem observa evoluția ratingului riscului de țară a României din prizma crediteleor pe termen lung acordate României. Agenția de evaluare financiară Standard and Poor’s a îmbunătățit perspectiva ratingului României de la BB+ la BBB-, aceasta reprezentând o evoluție cu perspectivă pozitivă, reflectând creșterea semnificativă a exporturilor, consolidarea fiscală și stabilitatea sectorului financiar, dar a atenționat totodată cu privire la gradul redus de absorbție a fondurilor Uniunii Europene, scăderea investițiilor străine, din cauza incertitudinilor biroctatice și juridice. Până în anul 2012 Standard and Poor’s era singura dintre cele trei mari agenții de rating, care evalua România cu rating din categoria nerecomandată investițiilor. Calificativul BB+ se află cu o singură treaptă sub categoria recomandată investițiilor. Din anul 2013 România începe să își echilibreze economia și agenția de rating Standard and Poor’s îi acordă calificativul BBB- care denotă faptul că România are capacitate bună de respectare o angajamentelor financiare, dar apariția unor condiții adverse în mediul economic poate duce la slăbirea capacității de plată, acest calificativ este unul cu caracter investițional. În acest contex au loc următoarele evoluții ale indicatorilor economici de analiză a riscului de țară: Produsul intern brut real pe locuitor (P.I.B./loc.4). În România P.I.B./loc/ a înregistrat o creștere (Gragic 1) continuă din anul 2015 până în prezent, astfel încât P.I.B./loc. estimat pentru 2019 va atinge valorile de 12 804 $. Grafic 1. Evoluția P.I.B./loc. exprimat în dolari americani 14000 12000 10000 8000 6000 4000 2000 0

2013

2014

2015

2016

2017

2018

2019e

P.I.B./loc. (US$) 9537.83 10007.78 8952.65 9538.93 10761.74 12265.43 12804.47 Sursa: data.worldbank.org/country/romania

4

Valoarea totală a pieței dolarului american (convertită la cursurile de schimb curente) de bunuri și servicii produse de factorii rezidenți de producție, împărțiți pe populație.

9

Creșterea reală a P.I.B.5. Se poate observa că P.I.B. se înregistrează valori crescătoare, cea mai mare creștere fiind înregistrată în anul 2017 de circa 6,99%, după care scade în 2018, tendință care o regăsim și în 2019, astfel creșterea reală a P.I.B. pentru 2019 este estimată la valoarea de 3,9%.

Grafic 2. Creșterea reală a P.I.B. în % 8

7 6 5 4 3 2 1

0

2013

2014

2015

2016

2017

2018

2019e

3.51

3.41

3.87

4.8

6.99

4.1

3.9

Sursa: data.worldbank.org/country/romania

Inflația6. Putem observa că inflația oscilează de la o perioadă la alta, aceasta se află într-o descreștere continuă până în 2016 când înregistrează valoarea minimă de -1,5%, după care valorile încep să crească iar în 2018 inflația ajunge la o valoare de 4,6%. Grafic 3. Evoluția ratei inflației exprimată în % 5

4.6 4

4 3 2

1.3

1.1

1 -0.6

0

-1.5

-1 -2

2013

2014

2015

2016

2017

2018

4

1.1

-0.6

-1.5

1.3

4.6

Sursa: IPC-serie de date anualeInstitutul Național de Statistică

5

Schimbare procentuală în PIB cu preț constant. un fenomen specific economiei de piață si se caracterizează atât prin creșterea nivelului general al prețurilor bunurilor si serviciilor aflate în circulație cât si prin scăderea puterii de cumpărare a indivizilor. 6

10

Deficitul/Excedentul bugetar7 ca procent în P.I.B.. După cum observăm România înregistrează un deficit bugetar pe parcursul anilor analizați, cea mai mare valoare înregistrată este de -9,1% în 2009, iar cea mai mică de -0,6% în 2015, pentru anul 2018 deficitul bugetar a constituit -3% din P.I.B.. Gragic 4. Evoluția deficitului/excedentului în % din P.I.B. 0 -2 -4

-6 -8 -10

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 -5.4

-9.1

-6.9

-5.4

-3.7

-2.1

-1.2

-0.6

-2.6

-2.6

-3

Sursa: ec.europa.eu

Capitolul 3. GESTIUNEA RISCULUI DE ȚARĂ ÎN SISTEMUL BANCAR 3.1. Riscul de țară în sistemul bancar – obiectivele urmărite Riscul de ţară este riscul afectării activităţii băncii de modificarea condiţiilor şi evoluţia evenimentelor economice, sociale şi politice dintr-o ţară străină. Pentru o mai bună gestiune a riscului de țară consiliul băncii este responsabil de aprobarea şi revizuirea periodică, cel puţin o dată pe an, a unui sistem de control intern adecvat privind gestionarea riscului de ţară şi de transfer. Dispunerea de un astfel de sistem constituie mijlocul eficient prin care banca poate să evite implicarea în riscuri excesive aferente activităţii sale internaţionale. Conducerea executivă este responsabilă de implementarea adecvată a sistemului privind gestionarea riscului de ţară şi de transfer. Elaborând sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer, băncile trebuie să realizeze cel puţin următoarele obiective: -

7

supravegherea de către consiliul băncii; politică şi proceduri de administrare a riscului; proceduri de evaluare şi raportare a riscului; procese de analiză a riscului de ţară şi rating ale ţărilor individuale; determinarea limitelor de expunere pentru ţări, valute şi entităţi din cadrul ţărilor; evaluarea regulată a condiţiilor din ţări individuale; mecanisme adecvate de control intern.

Creditarea publică netă (+) / împrumutul net (-) în conformitate cu sistemul european de conturi.

11

3.2. Sistemul de gestionare a riscului de ţară Capacitatea de a gestiona în mod eficient riscul de țară era considerată ceva ce o afacere nu avea nevoie sau nu își putea permite. Cu toate acestea, peisajul de gestionare a riscurilor a cunoscut o transformare în ultimii 15 ani. Comercianții, investitorii și creditorii nu mai au luxul de a presupune că totul va funcționa sau că nu li se va întâmpla poveștile de groază în afaceri internaționale ale altor organizații. Pentru a elimina și dimensiona posibilitatea unor pierderi din cauza riscului de țară băncile comerciale încearcă să evalueze riscul de țară și să implimenteze un sistem de gestionare a acestuia. Sistemul de gestionare a riscului de ţară în bancă prevede aplicarea şi perfecţionarea unui mecanism de apreciere şi revizuire a categoriei de risc stabilită pentru ţara respectivă, în baza analizei unui complex de factori, prevăzuţi în cadrul actelor normative interne, de limitare a expunerii băncii faţă de fiecare ţară, inclusiv revizuirea periodică şi ajustarea limitelor stabilite. Banca evaluează periodic calitatea creditară a expunerii sale faţă de riscul de ţară şi transfer şi perfectează teste de stres în funcţie de gradul de severitate a circumstanţelor presupuse, estimând mărimea pierderilor potenţiale şi a impactului asupra capitalului bancii în cazul realizării acestora. Respectarea limitelor de ţară se monitorizează continuu, informaţia cu privire la nivelul de expunere a băncii riscului de ţară, gradul de utilizare a limitelor, estimarilor efectuate de agentiile internationale de rating și modificările rating-ulor atribuite ţărilor, rezultatele testelor de stres, şi alte aspecte importante ce ţin de gestionarea riscului de ţară sunt aduse la cunoştinţă Comitetului de conducere al băncii şi Consiliului băncii. La general aceasta înseamnă că administrarea și gestiunea riscului de ţară se bazează pe: 1. analiza rapoartelor agenţiilor specializate de rating: Fitch, Standard and Poor’s şi Moody’s privind condiţiile politice, economice şi financiare în vederea luării unor decizii aferente riscurilor acceptate de Bancă. 2. adoptarea şi revizuirea periodică a limitelor de expunere faţă de bănci şi faţă de ţări. Fiecare agenție de rating a dezvoltat concepții și algoritmi proprii de evaluare a riscului de țară, fie care dintre ele având anumite particularități,dar până la urmă fiecare evaluează elemente de risc în mod similar. Spre exemplu Standard and Poor’s ne oferă o scală de rating internațională care face posibilă compararea fiabilității emitenților și obligațiilor diferitelor state. Evaluările atribuite de companie au următoarea desemnare prin litere: de la calificativul AAA atribuit exclusiv emitenților de încredere până la calificarea D atribuită emitentului implicit.

12

3.3. Importanța gestiunei riscului de țară Pierderile înregistrate ca urmare a materializării riscului de țară sunt percepute ca diferență între veniturile preconizate a fi realizate și veniturile efectiv realizate în urma derulării afacerilor supuse riscului de țară. Aceste pierderi, în cazul investițiilor în străinătate, pot fi: -

-

pierderi de oportunități: generate de blocarea profiturilor rezultate de pe urma investiției realizate; costuri suplimentare: ocazionate de adoptarea unor strategii de diminuare sau de evitare a efectelor negative generate de materializarea riscurilor; pierderi reale: reprezentate de capitalul investit ce nu mai poate fi recuperat din țară

Astfel putem spune că rolul gestiunii riscului de țară este de a oferi investitorilor o imagine de ansamblu a situației economice din zona în care intenționează să investească. Importanța acestor evaluări și rating-uri este de a oferi investitorilor o imagine de ansamblu a situației economice din zona în care intenționează să investească. În plus, față de cele oferite de agențiile de rating, fiecare investitor poate să considere un set de indicatori proprii pe care să se bazeze decizia de investiție într-o companie din zona considerată. O altă caracteristică importantă a riscului de țară, care poate fi considerată complementară a acestuia, dar care poate avea efecte și asupra riscului suveran o reprezintă problematica supraîndatorării. O economie națională care nu-și acoperă cheltuielile din veniturile interne poate recurge la împrumuturi de pe piețele internaționale sau poate emite obligațiuni la termen, în vederea compensării nevoilor pe termen scurt. Pe de altă parte poate atrage investitori pentru realizarea de proiecte de infrastructură sau industriale, care duc tot la îndatorare. În măsura în care aceste investiții nu vor genera venituri suplimentare care să acopere ratele de rambursare, guvernele respective vor trebui să facă față unor crize de lichiditate, care la rândul lor, vor duce la atragerea de noi împrumuturi. Aceste strategii/decizii în lanț pot duce la o supraîndatorare, care dacă nu este gestionată corect poate duce la situații de criză economică, cum a fost cazul Greciei (20102012) și o veritabilă criză a datoriilor suverane.

13

Capitolul 4. CONLUZII, PROPUNERI ȘI PREVIZIUNI Pe măsura extinderii afacerilor internaționale, riscul de țară capătă un loc tot mai important în teoria și practica economică. Dacă la mijlocul anilor '70, el constituia doar o preocupare a instituțiilor bancare, în prezent a devenit o componentă a procesului decizional a tuturor firmelor care își desfășoară activitatea în străinătate. Consecința creșterii importanței atribuite riscului de țară pe plan internațional este apariția agențiilor de rating și a firmelor specializate în evaluarea riscului de țară. Nu există o metodologie unitară de evaluare a riscului de țară, dar varietatea metodelor nu exclude existența unor puncte comune, precum:  



Toate metodele de evaluare a riscului de țară se bazează pe un set comun de indicatori, economici, politici și sociali care permit cunoașterea în profunzime a țărilor analizate. În evaluarea riscului de țară toate entitățile pleacă de la informațiile statistice existente în publicațiile naționale și internaționale. Uneori aceste informații sunt eronate sau incomplete și introduc distorsiuni în evaluarea finală. ș.a.

Gestionarea riscurilor de țară nu se rezumă doar la luarea în considerare a unor variabile evidente precum sănătatea economiei unei țări și stabilitatea politică a acesteia, ci și evaluarea mediului de reglementare, a problemelor de dezvoltare, a problemelor de mediu și a considerațiilor socio-culturale. Astfel, gestionarea riscului de țară constă în crearea unui mozaic de factori de risc care formează un profil de risc unic pentru fiecare tranzacție dintr-o anumită regiune, indiferent dacă implică investiții, împrumuturi sau tranzacționare. Pentru a fi eficient în calitate de manager de risc de țară, capacitatea de a identifica ceea ce distinge cu adevărat o tranzacție de alta și riscurile implicite pe termen scurt și lung sunt esențiale pentru a lua decizia de a investi și de a rămâne investit. Pentru a face acest lucru, este nevoie de monitorizare continuă, care poate dura mult timp. Ar fi bine dacă fiecare companie care își desfășoară afaceri în străinătate și-ar implementa o abordare semnificativă pentru gestionarea riscurilor de țară. Este posibil ca companiile mai mici să nu aibă de ales decât să se bazeze pe rapoarte terțe. Problema este că aceste rapoarte sunt adesea depășite imediat ce sunt publicate și, în general, nu fac recomandări cu privire la dacă sau cum să procedăm cu o tranzacție. Acestea fiind spuse, faptul că cel puțin a încercat să înțeleagă un climat de investiții sau comerț este mai bine decât să nu depui niciun efort. În prezent miza principală a analizei riscului de ţară o constituie anticiparea instabilităților macroeconomice, financiare ori sociopolitice ale unui stat, care pot avea consecințe importante asupra operaţiunilor financiare sau comerciale. Pe viitor evaluarea și gestionarea riscului de țară are să tindă și să se bazeze nu doar pe anticipare ci și pe date actualizate atăt anual căt și zilnic care vor permite diminuarea pierderilor generate de riscul de țară asupra operaţiunilor financiare sau comerciale. În cele din urmă, fiecare profesionist în risc trebuie să devină mai bine educat pe această temă și, la rândul său, să semnaleze și pe ceilalți despre importanța unui management semnificativ al riscurilor din țară.

14

Bibliografie http://www.data.worldbank.org/country/romania http://www.ec.europa.eu http://www.riskmanagementmonitor.com/ http://www.revistadestatistica.ro/ https://www.spglobal.com/ratings/en/ https://www.moodys.com/ https://www.fitchratings.com/site/home Institutul Național de Statistică

15