32 0 42KB
Rezumat Fantana dintre plopi Mihail Sadoveanu Un drumet ajunge la Hanul Ancutei este recunoscut de comisul Ionita drept Neculai Isac din Balabanesti, prietenul sau din tinerete. In timp ce Neculai Isac isi ducea calul la grajd, comisul Ionita povesteste la Ancutei ca in tineretila sale nou venitul a fost un om cum nu erau mulţi prin ţara Moldovei.Era voinic şi frumos şi rău. Bătea drumurile, sa-si gaseasca dragostea, se suia la mănăstiri şi cobora la podgorii. Şi pentru o muiere care era dragă, îşi punea totdeauna viata in pericol. Afland acestea, Ancuta devine interesata de Neculai Isac. Înainte de a-şi începe povestirea, Neculai Isac îngână, nostalgic, reluând cântecul lăutarilor.Trage, mândro, cu bobii,Trage, mândro, şi-mi gâceşte,Codrul de cengălbeneşte,Omul de cembătrâneşte. Istorisirea lui începe cu o autocritică referitoare la comportamentul său din vremea tinereţii era veşnic pe drumuri, chemat de dragostele lui, spre necazul părinţilor. Apoi Neculai Isac îşi aminteşte că într-o sâmbătă, după încheierea unei aventuri amoroase, trist fiind, se plimba călare prin împrejurimile Hanului Ancuţei, unde însoţise un transport de vin, neguţătoria cu care se ocupa. La o gârlă printre nişte ţigani aflaţi la pescuit, întâlneşte o fata de optsprezece ani. Îi văzusem în apă trupul curat şi frumos rotunjit. Sta aproape de mine, numai în cămaşă şi in fustă roşă. Obrazul îi era copilăresc,dar nasul arcuit, cu nări largi, şi ochii iuţi mă tulburară deodată. Am simţit în mine ceva fierbinte parc-aş fi înghiţit o băutură tare. Hasanache, un ţigan bătrân, văzând interesul fetei, cu numele Marga, pentru boier, o îndepărtează şi îl întreabă dacă el este negustorul de vin poposit la han; după ce confirmă, Neculai Isac dă ţiganului şi fetei câte o monedă de Argint. Continuând plimbarea, undeva mai departe, la o fântână cu colac de piatră, între patru plopi, a cărei apă neclintită, aproape de ghizdele.Naratorul o zăreşte, ca pe o arătare, în umbra copacilor, pe Marga, dispărută imediat. A doua zi dimineaţa, Marga se înfăţişează la han, pentru a mulţumi boierului, arătându-i cizmuliţele cumpărate cu carboava dăruită. Fata, cu un gest brusc,il sărută şi pleaca, după ce fixaseră o întâlnire la fântâna dintre plopi, la întoarcerea lui Neculai Isac din Paşcani, unde urma să lase vinul şi să ia banii de la boier. Drumul neguţătorului, cu carele înspre Paşcani şi înapoi, fusese scurt şi ca o halucinaţie. La întoarcere lângă fântână, după rostuirea convoiului la destinaţie şi Neculai Isac o găseşte pe Marga întristată, suspinătoare,
mărturisindu-i teama că el nu va reveni la ea, dar o asigură că, îndată ce va merge din nou la Paşcani spre a descărca vinul şi a lua banii, o va reîntâlni în acelaşi loc, aducându-i în dar blana de vulpe. Noaptea, la fântâna dintre plopi, îşi continuă Neculai Isac povestirea, pe când Marga se apropia în fugă, spre a-l strânge în braţe pe iubitul ei, căruia îi mărturiseşte, înspăimântată si plange, că unchiul ei, Hasanache, împreună cu fraţii lui mai mici, Dimachi şi Turcu, vor să-l omoare, la acea întâlnire, pentru a-i fura banii de pe vin. Călare, iubitul Margăi încearcă să scape de urmăritori, cu ajutorul câinelui, atacatorul unuia dintre aceştia, dar ceilalţi doi, care îl gonesc făcând salturi mari cu ajutorul prăjinilor, îl ajung din urmă şi unul din ei aruncă prăjina în picioarele calului, in care il prăbuşeşte. Ridicându-se în picioare, Neculai Isac împuşcă între ochi pe unul dintre atacatori, dar o şpangă îi rănise ochiul drept, apoi strigă după ajutoare de la han, iar ţiganii rămaşi teferi îl părăsesc în fugă. Întors la fântână, împreună cu cei sosiţi de la han, vede sânge proaspăt înţelege că Marga fusese ucisă şi aruncată în apă. Terminându-şi povestirea, căpitanul sta împovărat în locul lui. Iar ochiul cel viu, mare şi neguros, privea ţintă în jos în neagra fântână a trecutului.