Rezumat COMENTARIU Ultima-Noapte-de-Dragoste-Intaia-Noapte-de-Razboi [PDF]

Zitiervorschau

Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de război de Camil Petrescu

Cartea întâi La Piatra Craiului, in munte Actiunea primului capitol se desfasoara in primăvara anului 1916 in timpul actiunilor de fortificare, tara pregătindu-se pentru intrarea in primul război mondial. Stefan Ghiorghidiu, proaspăt locotenent rezervist ajuta la pregătirea războiului pe Valea Prahovei si in Dâmbovicioara. Intr-o seara la popota regimentului s-a început o discutie pe tema casatoriei si a relatiei dintre soti. Discutia porneste de la un proces in care un bărbat este eliberat chiar daca acesta si-a omorât sotia care îl insela. Căpitanul Dimiu isi exprima clar părerea: ,,Nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa. Daca-i arde de altele sa nu se mărite.” Căpitanul Corabu este cel care crede ca intr-o astfel de situatie divortul este solutia. Asistând la aceasta discutie copilăreasca, Ghiorghidiu izbugneste si le spune celorlalti sa nu vorbească despre dragoste pentru ca nu se pricep. Replica sa, cea mai interesanta: ,,O iubire mare e mai degrabă un proces de autosugestie”, arata exact ceea ce gandeste Ghiorghidiu, care este hotărât sa dezerteze, daca, nu i se da permisie doua zile. Diagonalele unui testament Acest capitol începe cu amintirile lui Ghiorghidiu despre povestea lui de iubire. Replica din incipitul capitolului: ,,Eram însurat de doi ani si jumătate cu o colega de le universitate si bănuiam ca mă inseala” Ea era de fapt una dintre cele mai frumoase studente. Si toata povestea a fost hrănita de mândria pe care el o simtea pentru ca ea il iubea. Ei, desi săraci, trăiesc o frumoasa poveste de dragoste pana când Stefan primeste o mostenire de la unchiul sau, Tache. El încearcă, împreuna cu unchiul sau Nae Ghiorghidiu si Lumanararu sa facă anumite afaceri, însa isi da seama ca nu e făcut pentru asa ceva si se retrage. E tot filozofie Capitolul începe cu descrierea unor momente frumoase ale celor doi soti in care se vede ca inca se iubeau, se distrau împreuna si filozofau. Intr-o după-amiaza, pe când se plimbau, cei doi se întâlnesc cu verisoara lui Stefan, Anisoara. De aici încolo lucrurile se schimba. Ela petrece tot mai mult timp in prezenta Anisoarei, devine din ce in ce mai preocupata de haine si de petrecerile mondene, schimbare pentru care Stefan, nu era pregătit. Un episod cutremurător este cel al excursiei de la Odobesti in care Stefan este orbit de gelozie din cauza comportamentului sotiei sale. 1

Aici are loc prima ruptura sufleteasca dintre cei doi, datorita apropierii Elei de dl. G. Asta-i rochia albastra In acest capitol incepe jocul dintre cei doi. Stefan începe la rândul sau sa flirteze cu o alta femeie, după care Ela nu a vrut sa plece acasă împreuna cu el, motiv pentru care el aduce in patul sau o „cocota” destul de frumoasa, pe care Ela o gaseste, se supăra si pleacă de acasă. După ceva timp, a început sa ii simtă lipsa si o intalneste intr-un sfarsit. Desi emotia a fost puternica a reusit totusi sa păstreze o calmitate aparenta. La a doua întâlnire, au vorbit, s-au plimbat iar el a găsit-o mai mult decât frumoasa in rochia pe care ea o purta. S-au împăcat după o luna. Au petrecut vara la Constanta, iar in septembrie s-au întors in Bucuresti unde au mai avut o cearta din cauza ca Ela nu voia sa aibă un copil. Intre oglinzi paralele In februarie, Stefan se întoarce prin surprindere de la Azuga unde fusese concentrat si nu a găsit-o pe Ela acasă. După ce a venit acasă dimineata, el a gonito si i-a propus sa divorteze, lucru pe care ea l-a acceptat. După un timp, nu mai suportând distanta a început sa o caute prin oras, numai pentru a o vedea. Când a fost bolnava i-a trimis un bilet si carti încercând sa o apropie. Peste câteva luni sau întâlnit la curse si au vorbit mai pe larg. Aceste scurte întâlniri ii făceau atât bine cat si rău lui Stefan. A reluat studiul si a încercat sa găsească o lume superioara dragostei. După un timp gaseste un bilet de la Anisoara care explica absenta Elei in seara in care a hotărât sa divorteze, însa nu putea fi sigur daca este adevărat sau nu. După doua saptamani este concentrat langa Câmpul-Lung si Ela se muta in C-lung pentru a fi mai aproape de el. Ultima noapte de dragoste Intr-o scrisoare Ela in cheamă urgent pe Stefan la C-lung. Stefan încearcă sa obtina permisie de la căpitanul Dimiu. După mai multe încercări, pana la urma, reuseste sa plece desi războiul era foarte aproape. Când ajunge la C-lung cei doi au parte de ultima lor noapte de dragoste. După asta Ela încearcă sa-i propună lui Stefan, sa-i dea niste bani, sa isi facă testament. El o refuza si astfel a început o discutie dureroasa. Plecând de acasă sa se linsteasca se intalneste cu locotenentul-colonel care vrea sa il ia cu el înapoi la regiment. Abia reseste sa dea pe la Ela sa isi ia bagajele. Calatoria este una plina de framantari sufletesti. Pe drum se vorbeste chiar despre Grigoriade, cel pe care îl bănuia amant al sotiei sale Stefan, care se afla la C-lung. Cum ajunge la regiment, era deja ordinul de pregătire pentru război.

2

Cartea a II-a Intaia noapte de război In acest capitol se creează o imagine de groaza a războiului. Armata era dezorganizata, ordinele se contraziceau unul pe altul, ofiterii erau speriati si deznadajduiti. Întreg capitolul cuprinde asa-zise tactici de război, nereusite însa. Stefan, descrie frigul, groaza, foamea, frica, întunericul care reuseste sa-l facă sa uite de situatia in care se afla cu sotia sa. Sunt prezentate si evenimente amuzante: după ce soldatii dau nas in nas cu un pluton si striga „prizonier, prizonier” realizează ca de fapt prizonierii sunt tot romani. Fata cu obraz verde, la Vulcan A treia zi, la Vulcan, Stefan este trimis sa facă dreptate după ce niste săteni acuzaseră tiganii ca le-au furat din curti. El se duce sa cerceteze si printre tigani observa o fata de vreo 16 ani pe care după ce o ameninta ca o impusca o ia cu el sa fie judecata. Auzind focuri de arma, e nevoit sa plece si sa ii dea drumul fetei. Intamplari pe Valea Oltului Înaintând pe V. Oltului observa tactica inamicului. Intr-o zi sefii sunt anuntati ca exista doua fete, Maria si Ana Manciulea, care sunt spioane si trimit informatii inamicului. Căpitanul este sugestiv deoarece după ce, cele doua surori sunt arestate pentru spionaj, Maria este decorata cu „virtutea militara” pentru conducerea armatei romana peste Olt unde învinsese inamicul. Post inaintat la Cohalm La Cohalm, un orasel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce in ce mai crud. Nimeni nu mai are pofta de mâncare. Pe fetele tuturor este întipărita groaza. Romanii ajung sa fie jefuiti de către unguri. Ghiorghidiu este trimis sa rezolve problema. Desi povesteste la întoarcere cu amuzament cum l-au pandit pe inamic, comandantul nu este multumit. Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu Capitolul cuprinde scene de apocalipsa, prin violenta si groaza. Un soldat, Marin Tuchei, rosteste intr-una: „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” văzând cu zboară proiectilele pe langa ei si ii spulberau pe cei ghinionisti, cum înotau prin nămol, altul este socat pentru ca a văzut cum un obuz 3

i-a retezat capul lui A Mariei, ii povestea lui Ghiorghidiu: „Fugea asa, fara cap, după dvs. dl. locotenent”. Wer Konn Romanien Retent? Capitolul descrie cum se încheie marsul acesta istovitor pentru Ghiorghidiu. Desi încearcă numeroase tactici de război, oamenii lui Ghiorghidiu, împreuna cu el, sunt prinsi in capcana iar Ghiorghidiu este rănit la mana. Asteptand sa fie condus la trenul sanitar, Ghiorghidiu intra in vorba cu un neamt. Neamtul este dezgustat de lupta romanilor, spunând ca nu astfel se poarta războiul, cu atacuri haotice, sustinand ca războiul are si el regulile lui. Comunicat apocrif Rănit si spitalizat, Ghiorghidiu se întoarce la Bucuresti. Ela i se pare o străina si-i propune sa se despartă. „Mi-e indiferent daca esti nevinovata” desi cândva „as fi putut ucide pentru femeia asta”. Isi da seama ca oricând putea găsi o alta femeie la fel. I-a dăruit Elei casele de la Constanta, bani, „absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti…de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”.

Prezentarea actiunii Romanul se deschide cu o scenă la popotă, unde căpitanul și comandantul discută procesul unui soț achitat de omorârea unei soții vinovate de adulter. Aceștia sunt întrerupți de sublocotenentul Gheorghidiu, care îi acuză de vulgaritate și superficialitate înainte de a părăsi camera furtunos. Următoarele capitole ale romanului îl introduc pe Ștefan Gheorghidiu, un student sărac la filosofie, căsătorit cu o studentă la română și franceză, Ela. Inițial, acesta se simte măgulit de devotamentul fetei. Situația se schimbă odată cu moartea unchiului său foarte bogat. Testamentul îi lasă acestuia o mare parte din avere, spre ciuda celuilalt unchi al său și a restului familiei, care-l dau în judecată și încep să-l calomnieze. Protagonistul observă acțiunile lor cu calm și o lipsă de interes care o frapează, inițial, pe soția lui, care îl apără înfocată. El dezaprobă ceea ce numește „dat din coate” și, la sfârșitul unui parastas jenant, renunță la partea de avere cerută de restul familiei. Celălalt unchi al protagonistului, Nae Gheorghidiu, încearcă să convingă familia să îi dea averea să cumpere o fabrică de metalurgie. La îndemnurile soției sale, Ștefan cedează și o cumpără laolaltă cu Tănase Vasilescu Lumânăraru, un aparent fabricant de lumânări. În ciuda așteptărilor unchiului său, fabrica ajunge repede în pericol de faliment, iar când fiul lui Nae se îmbolnăvește de tuberculoză și acesta 4

rămâne acasă ca să aibă grijă de el, protagonistul află disperat că nici Lumânăraru nu se pricepea. Cei doi sunt salvați de Nae Gheorghidiu, ce află de un depozit de fier la Galați. Prin conexiunile acestuia, depozitul este cumpărat exact înainte ca cineva să ofere o sumă mai mare, dar protagonistul face un aranjament cu ceilalți și se retrage. Înapoi la viața de facultate, Ștefan Gheorghidiu câștigă admirația colegilor săi cu Critica rațiunii practice. Venitul lor atrage atenția „lumii bune” și Ștefan cu soția lui renunță la vechiul lor stil de viață. Ela devine tot mai interesată de lucruri pe care protagonistul le consideră frivole, spre neplăcerea acestuia. În timpul unei excursii, personajul masculin este cuprins de certitudinea că Ela îl preferă pe avocatul amator în defavoarea lui. El descifrează fiecare gest al acesteia ca o dovadă de adulter și devine din ce în ce mai cătrănit pe parcursul celor trei zile la Odobești. O confruntă pe Ela în privința vinovăției ei, dar ea reușește inițial să-l convingă. Zilele de după întoarcerea lor sunt încărcate cu tensiune și acțiunea culminează cu o petrecere dată de prietenii lor de la facultate. Ca să o pedepsească, protagonistul începe să facă avansuri unei alte doamne, dar o respinge atunci când ajung singuri. Ela îi face jocul și acesta cedează și se hotărăște să plece devreme. Spre surprinderea lui, Ela refuză sa plece, acceptând, în ochii lui, acuzațiile pe care i le aducea anterior. Ștefan Gheorghidiu continuă să aștepte și să spere, dar în cele din urmă pleacă, culege o femeie de pe stradă și o duce acasă. Astfel îi găsește Ela, două ore mai târziu și pleacă, rănită și indignată. După o despărțire nu prea lungă, cei doi ajung la o scurtă perioadă de împăcare, pe parcursul căreia Ela descoperă că e însărcinată și, în ciuda protestelor lui, avortează copilul. Într-o zi, Ștefan se întoarce de la Azuga și găsește casa goală. O caută disperat pe la cunoscuți și, în cele din urmă, renunță și o așteaptă acasă, unde, la venirea acesteia a doua zi, se desparte de ea. În zilele care urmează protagonistul încearcă fără succes să și-o scoată din cap, găsind obsesia lui ridicolă. Ajunge să nu mai mănânce și devine palid la fiecare referire la ea. Spre dezgustul lui, i se pare că toți ceilalți îi pot intui suferința și o ridiculizează. Într-un moment de căutare înfrigurată, acesta dă peste o scrisoare din partea Anișoarei, în care aceasta o ruga pe Ela să vină să-i țină de urât pe perioada celor două zile în care soțul acesteia lipsise, fiind plecat cu treburi. Când Iorgu, soțul Anișoarei confirmă cele scrise, acesta este năpădit de remușcări și capătă permisie ca să o vadă la Câmpulung. Acolo petrece câteva momente fericite, până când ea, a doua zi, îi cere să-i treacă o parte din avere pe numele ei. Convins de motivațiile mercantile ale acesteia, acesta o părăsește și, ieșit din casa în care se afla Ela, îl vede pe domnul G. plimbându-se pe stradă, moment în care hotărăște să-i omoare pe cei doi, dar, întâlnindu-se cu colonelul lui, renunță la acest plan și părăsește orașul împreună cu acesta. Pe drum află că domnul Grigoriade, presupusul amant al Elei, era și el în oraș, și că altă femeie, căutând să fie cu el în absența soțului ei, lăsase acasă o scrisoare asemănătoare cu cea găsită de el. 5

Întâia noapte de război În ciuda așteptărilor, batalionul sublocotenentului Gheorghidiu este mobilizat când țara intră în război. Batalionul lui luptă la Măgura, unde, din cauza incompetenței comandanților și a lipsei de coordonare, chiar Gheorghidiu este confundat, din neatenție, cu un militar inamic și luat prizonier de proprii camarazi. Pe măsură ce Ștefan se implică tot mai mult în zbuciumul războiului, acesta reflectă la cât de străin se simte de drama lui cu Ela. Ironic, acesta se gândește că aceasta l-a înșelat numai după ce a devenit bogat. La sfârșitul luptei, acesta scrie o scrisoare prin care îi lasă suma de bani cerută la Câmpulung. În zilele următoare prinde un grup de copii de țigani care furaseră din sat. O tânără de 15 ani îi atrage atenția și o arestează ca să o sperie, dar îi dă drumul. Un țăran pârăște două fete că ar fi spioane, dar nimeni nu știe ce să facă cu ele. De fapt, după cum se va afla din presă, cele două fete erau adevărate eroine, care au călăuzit trupele române să treacă Oltul fără pierderi. După trecerea Oltului, Gheorghidiu și batalionul lui se opresc în Cohalm, unde sunt atacați de unguri. Fiind rănit, Ștefan Gheorghidiu este trimis la București, unde toată familia îl copleșește cu ceea ce el consideră falsă afecțiune. Mama lui, odată foarte ostilă la citirea testamentului, acum vine să-i aducă cele trebuincioase la spital. Acasă, la soție, acesta observă detașat cât de puțin îl afectează situatia și se desparte de ea, lăsându-i restul banilor și posesiunilor sale.

COMENTARIU Teorie si tehnici folosite Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla. Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei la persoana intai pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului. Anticalofilismul este tehnica prin care scriitorul se declara impotriva expresivitatii artistice a textului daca nu exprima autentic toate trairile personajului. 6

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subietiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana intai, luciditatea (autoanalizei), anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa. Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in spatiul hisparo-american, la sfarsitul secolului al XIX-lea, miscare care orienteaza poezia spre o estetica a sinceritatii si a rafinamentului. In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radical, indrazneata a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. E opus traditionalismului. DATE DESPRE AUTOR SI OPERA Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în perioada interbelică (1930) marcând un moment novator în contextul prozei româneşti prin sincronizare cu literatura universală. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei. Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii. În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, „povestea studentului în filozofie Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte agonia şi moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).

TEMA Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta. Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea si razboiul. TITLUL 7

Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în care se consumă frământările personajului: iubirea si razboiul.

TIP DE NARATOR

Romanul este puternic subiectiv fiind scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, cu focalizare exclusiv interna, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior cât şi flashback-ul (memoria involuntară).Naratiunea la persoana intai presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situatia eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate.

STRUCTURA: Romanul este structurat în două părți, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existențiale: „Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către sentimentul de iubire absolută și „întâia noapte de război”, care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd, ca iminență a morții. Dacă prima parte este o ficțiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit și nici nu trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua este însă o experiență trăită, scriitorul fiind ofițer al armatei române, în timpul primului război mondial. Romanul este scris la persoana I, personajul-narator identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanța temporală a evenimentelor, pe dislocări sub formă de flash-back și feed-back. Perspectiva spațială reflectă un spațiu real, frontul, București, Odobești, Câmpulung, dar mai ales un spațiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din conștiința personajului.

8

Personajele Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai “misterior” personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat spirituala. Stil Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de pilda, obiectul si limbajul in care se poarta discuta de la popota (capitolul II). Personajul-narator comenteaza astfe conversatia ofiterilor: “Platitudini, poncife din carti si formule curente…”. Aceasta nu este doar o critica la adresa pretentiei de cultura a ofiterilor, ci mai ales a unui “mod neautentic de a vorbi”, teatralizat, mimetic, dar fals.

COMENTARIU + PLAN 9

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război                                                                                                           Camil Petrescu (tema și viziunea despre lume) Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu. 1.Încadrare Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul că trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură citadină. Acțiunea romanului se desfășoară cu precădere în atmosfera Bucureștiului din preajma Primului Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre deosebire de eroii tradiționali  de pînă atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi intelectuali cărora le realizează o sondare interioară utilizând procedeul de analiză psihologică. Pe lângă aceasta, autorul utilizează și tehnici existente în literatura europeană de atunci (urmărind sincronizarea cu literatura europeană), adoptând în mod special de la Marcel Proust fluxul conştiinţei (literatura înseamnă consemnarea propriilor gânduri). Naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman subiectiv prin naraţiunea este la persoana I, naratorul fiind şi personaj al acţiunii, literatura propusă de Camil Petrescu fiind una autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.” Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum monologul interior, introspecția sau fluxul conștiinței și conferă romanului o importantă dimensiune psihologică. 2. Tema Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului, și în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front 10

a lui Ștefan din timpul Primului Război Mondial. Un episod reprezentativ ar fi cel din primăvara lui 1916, când în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui bărbat care își ucisese nevasta pe motiv de infidelitate și fusese achitat stârnește în mintea lui amintirea ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela. Un alt episod este acela al excursiei de la Odobești, ce surprinde trăirile interioare ale lui Ștefan, măcinat de gelozie datorită flirtului soției cu carismaticul domn G. Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui Eugen Lovinescu. Literatura sa este o expresie a spațiului urban și o imagine a intelectualului modern,  spirit reflexiv cu preocupări filosofice și literare, accentul fiind pus pe factorul psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez Marcel Proust, pentru Camil Petrescu creația se conturează prin descrierea propriei conștiințe, autenticitatea realizându-se prin exprimarea cu sinceritate a propriilor experiențe de viață și prin refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil). 3. Elemente de structură Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor pe acesta. Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care prezintă acţiunea prin propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind relativitate romanului. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea memoriei involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să prezinte coordonatele vieţii sale familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Prin prezenţa naratorului intradiegetic romanul capătă un caracter subiectiv. Acțiune. Construcţia discursului epic. Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări: Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două planuri narative diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul începe cu momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al timpului prezent, înainte de începutul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii domestice, secvenţa excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade) aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de o succesiune de despărţiri, doruri  și 11

împăcări. În partea a doua a romanului  planul iubirii este pus în umbră de încordarea  şi disperarea fiinţei umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în episodul primului asalt, apoi în momentul trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig.  Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care  în ultima întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele, obiectele, tot trecutul.  4. Statut personaj Ștefan Gheorghidiu Ștefan este personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în acţiune, tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social. Este student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate, în mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache. Mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza moştenirii. Odată cu începerea războiului este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent în armata română. 5. Trăsături personaj O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este scena cinei din familie în casa unchiului Tache, bătrân avar, bolnav. Aici este pomenit în discuție tatăl lui Ștefan și stilul boem în care acesta a trăit, preocupat de jurnalism și artă, murind plin de datorii și nereușind a lăsa copiilor nicio moștenire. Ștefan răbufnește în fața rudelor, criticând obrazul gros și șira spinării flexibilă a celor bogați. Această izbucnire de sinceritate îi aduce o însemnată parte de avere din partea unchiului său, moment care va schimba destinul său și al familiei sale. Tot din orgoliu nu dorește să intre în rândul lumii mondene, să adopte comportamentul meschin al acesteia, nici chiar să-și schimbe garderoba ci preferă stilul de viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții de la început. Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate  stările interioare pe care le trăieşte. Ne sunt redate cu sinceritate părerile sale despre Ela ( sentimente de iubire duioasă faţă de frumuseţea şi sensibilitatea femeii, bănuieli amare, sentimente de dispreţ şi respingere) sau stări din război ( frica, disperarea etc.). Astfel toate gesturile, faptele, privirile şi cuvintele soției capătă o semnificaţie anume, ele însumate conducând la o dramă erotică trăită de către Ştefan. Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate personajele lui Camil Petrescu. El are lumea lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu se poate adapta în nici un fel lumii afacerilor reprezentată de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu. El este conştient de superioritatea sa intelectuală în raport cu lumea mediocră din jur și nici măcar nu dovedește voință de integrare. 12

Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul conștiinței, portretul său fiind realizat mai ales prin caracterizare indirectă desprinsă din fapte, gesturi, gânduri, atitudini, limbaj dar și prin autocaracterizare: „Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau „niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit.”   SCHIȚA ANALIZEI Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu. 1.Încadrare Roman modern:  trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură citadină  creează eroi intelectuali  face sondarea interioară a personajului – analiză psihologică  utilizează tehnici existente în literatura europeană de atunci – (sincronizare cu literatura europeană):  fenomenologia- ( concept susţinut de Husserl)- pune lumea exterioară sub semnul întrebării şi consideră reală trăirea interioară a omului  intuiţionismul ( Bergson) – se desconsideră raţiunea, intuiţia este cea care stă la baza cunoaşterii realităţii  fluxul conştiinţei ( Marcel Proust)- naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă- nu te poţi cunoaşte decât pe tine Roman subiectiv:  naraţiunea este la persoana I, naratorul este şi personaj al acţiunii  literatura propusă de Camil Petrescu este una autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.” Roman psihologic. Sondarea propriei conștiințe se realizează prin:  monolog interior 13

 introspecție  fluxul conștiinței 2. Tema: iubirea, războiul, condiția intelectualului în societate  secvența 1- discuția de la popotă ce generează memoria afectivă a lui Ștefan  secvența 2- excursia de la OdobeștiViziunea despre lume- modernă prin:  descrierea spațiului urban și a intelectualului modern  tehnica fluxului conștiinței 3. Elemente de structură Titlul  noapte: trăirile interioare misterioase, dramatice ale personajului  dragostea și războiul- temele romanului, experiențe fundamentale ale lui Ștefan Perspectiva narativă.  naraţiunea este la persoana I  Ştefan este naratorul personaj, subiectiv având o cunoaştere limitată, incertă, Acțiune. Construcţia discursului epic.   Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său  Momentul cantonamentului de pe valea Prahovei este unul al acţiunii prezente, momentul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut  secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tatăl mort, mama văduvă, relaţia cu unchii, moştenirea)  frumoasele momente ale iubirii domestice  secvenţa excursiei la Odobeşti- jocul geloziei, despărţirea, dorul, împăcarea   încordării şi disperării fiinţei în circumstanţele morţii  episodul primului asalt  episodul trecerii Oltului  momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig  secvenţa ultimului atac şi a rănirii  secvenţa reîntâlnirii cu Ela şi a despărţirii definitive. 14

Structural romanul conţine două dimensiuni ce se interferează. Prima este cea a realităţii obiective, exterioare, surprinzând societatea bucureşteană, mediul studenţesc, lumea oamenilor de afaceri, a oamenilor politici. A doua, mai dinamică, este dimensiunea conştiinţei naratorului personaj, viziunea unei realităţi interioare, subiective unde se rememorează unele evenimente ce devin radiografiate şi judecate după legile interioare ale personajului. Personajele. Ştefan Gheorghidiu 4. Statut   personaj principal al romanului  are statut de narator personaj, povesteşte întâmplările şi totodată ia parte la acţiune  tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social  student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate  nu este un personaj ce evoluează ci un simbol al inadaptatului, al rănitului în dragoste  în mare parte, Ştefan reflectă personalitatea autorului  sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea  mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza moştenirii  este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent 5. Trăsături  orgolios– episodul cinei din familie când apără cu înverșunare imaginea tatălui sau refuzul de a se conforma societății mondene pe care o disprețuia pentru superficialitate și lipsă de valoare   personaj foarte lucid-  analizează cu atenţie toate evenimentele prin care trece şi toate stările interioare pe care le trăieşte.  personajul este un inadaptat societăţii în care trăieşte ca de altfel toate personajele lui Camil Petrescu.  

15