Rentabilitatea Firmei [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………...4 CAPITOLUL I ABORDAREA TEORETICĂ PRIVIND RENTABILITATEA FIRMEI 1.1. Abordarea generală privind rentabilitatea………………………………………..……..…….6 1.1.1 Rentabilitatea şi profitabilitatea………………………………………………………...…...8 1.1.2. Lichiditatea şi solvabilitatea………………………………………………………...…..….9 1.2. Analiza indicatorilor utilizaţi în exprimarea rentabilităţii……………………………………9 1.2.1. Analiza indicatorilor absoluţi……………………………………………………………..11 1.2.1.1. Profitul………………………………………………………………………………..…12 1.2.1.2. Marjele…………………………………………………………………………………..14 1.2.2 Analiza indicatorilor relativi……………………………………………………………….15 1.2.2.1. Rata rentabilităţii economice……………………………………………………………16 1.2.2.2. Rata rentabilităţii financiare…………………………………………………………….16 1.2.2.3. Rata rentabilităţii comerciale……………………………………………………………17 1.2.2.4. Rata rentabilităţii resurselor consumate………………………………………………...19 1.2.2.5. Rata rentabilităţii capitalului real şi ocupat……………………………………………..19 1.2.2.6. Rata rentabilităţii veniturilor………………………………………………………….....19

1

CAPITOLUL II METODOLOGIA DE ANALIZĂ A RENTABILITĂŢII CU REFERIRE LA RATA RENTABILITĂŢII COMERCIALE 2.1.Metodologia de calcul a profitului…………………………………………………………...20 2.1.1. Analiza factorială a profitului……………………………………………………………..20 2.1.2. Analiza factorială a ratelor de rentabilitate………………………………………………..22 2.1.2.1. Rata rentabilităţii economice………………………………………………………...….23 2.1.2.2. Rata rentabilităţii financiare……………………………………………………………..27 2.1.2.3. Rata rentabilităţii comerciale……………………………………………………...…….32 2.1.2.4. Rata rentabilităţii resurselor consumate…………………………………………………33 2.1.2.5. Rata rentabilităţii capitalului real şi ocupat……………………………………….....….36 2.1.2.6. Rata rentabilităţii veniturilor………………………………………………………....…36 CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A RATEI RENTABILITĂŢII COMERCIALE LA S.C. PLUS 2 S.R.L. 3.1. Prezentarea general a societăţii……………………………………………………………...40 3.1.1. Scurt istoric………………………………………………………………………………..41 3.1.2. Obiect de activitate…………………………………………………………………….….42 3.2. Analiza ratelor de rentabilitate la S.C. PLUS 2 S.R.L……………………………………...43 3.2.1. Analiza ratei rentabilităţii economice……………………………………………………..43 3.2.2. Rentabilitatea financiară…………………………………………………………………..47 3.2.3. Rentabilitatea resurselor avansate…………………………………………………………51 3.2.4. Rata rentabilităţii consumate………………………………………………………...……55 3.2.5. Rata rentabilităţii comerciale……………………………………………………………...58 2

CAPITOLUL IV CONCLUZII ŞI PROPUNERI 4.1. Concluzii privind analiza diagnostic a ratelor de rentabilitate……………………………..60 4.2. Propuneri privind măsuri de creştere a ratelor de rentabilitate………………………….….61 Încheiere…………………………………………………………………………………..…….62 Bibliografie…………………………………………………………………………………..….63 Anexe…………………………………………………………………………………………....65

3

INTRODUCERE

Creştererea gradului de complexitate a activităţii economice a întreprinderilor, in contextul mecanismelor pietei, are implicatii profunde in procesul de conducere, care nu se poate realiza pe baza de rutina, ci pe o studiere atenta a realitatii, pe o analiza stiintifica care sa faciliteze adoptarea deciziilor corespunzatoare. Integrata in activitatea de conducere a firmei, analiza economica financiara constituie un instrument a carui utilitate este validata pe deplin de teorie, dar in special de practica economica. Pin esenta ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercita si de domeniul care il vizeaza, implica cunoasterea temeinica a situatiei date, a intregului complex de cauze si factori care o determina, fapt care se realizeaza prin intermediul analizei economico – financiare. Abordarea intregii problematici este subordonata cerintelor managementului intern al intreprinderii, care trebuie sa asigure utilizarea eficienta a intregului potential de care dispune in vederea sporirii rentabilitatii. Metodologia prezentata constituie un cadru de elaborare a problematicii firmei, prin prisma obiectivelor si scopurilor unor subiecti din afara firmei, care sunt interesati sa cunoasca activitatea acesteia. Ca activitate practica, analiza economico – financiara are un caracter permanent, indiferent daca se efectueaza de un organism din interiorul intreprinderii sau din afara acesteia si nu constituie un scop in sine, ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv. Prin analiza se ofera solutii pentru fundamentarea deciziilor. Se poate spune ca analiza economico – financiara este un instrument util la indemana managerilor. Telul firmelor in perioada actuala nu este numai acela de a supravietui, ci si de a desfasura o activitate rentabila, o activitate care sa le aduca profit. Desi, se poate spune ca in economia de piata, rationalitatea activitatii economice este finalizarea prin profit. Am abordat această tema deoarece consider că analiza ratei rentabilităţii comerciale este absolut necesară pentru toţi producătorii, aceasta sporind capacitatea de înţelegere a complexităţii fenomenelor economice.

4

Lucrarea de faţă tratează in primele trei capitole aspecte teoretice ale analizei ratei rentabilităţii comerciale, iar în capitolul patru este prezentat un studiu de caz efectuat la societatea SC. PLUS 2 S.R.L. Deci se poate spune că, lucrarea în ansamblul ei, nu este altceva decât o încercare de a contura şi asigura înţelegerea noţiunii de rentabilitate comercială.

5

CAPITOLUL I ABORDAREA TEORETICĂ PRIVIND RENTABILITATEA FIRMEI 1.1. Abordarea generală privind rentabilitatea

Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienţei economice, care reflectă capacitatea unei firme de a realiza profit.1 Profitul este obiectivul de bază al oricărei entităţiținând cont de condițiile economiei de piață. Pentru entitate este vital existent acestuia, fiind o necesitate obiectivă. Întreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentului. În raport cu cerințele consumatorilor în orientarea producției, rentabilitatea apare astfel ca instrument hotărâtor în activitatea economiei de piață. Rentabilitatea prevede obținerea unor venituri în urma vânzării si încasării producţiei fabricate, mai mari decât costurile efectuate cu realizarea acesteia. O creștere a rentabilității este în interesul tuturor participanților la activitatea firmei: a) Managerii, care apreciază performanţele prin care intermediul profiturilor obținute; b) Acționarii, care doresc pe de o parte, sa-si mărească câștigul sub forma dividendelor, iar pe de alta parte, sa-si mărească valoarea de piața a întreprinderilor, prin creștereaacțiunilor listate la bursa. Creșterearentabilității are ca scop atingerea unor obiective pe care acționarii si le propun in scopul creșterii cotei de piața a întreprinderii; c) Salariații, au ca scop obținerea unor remunerații mai mari intrând in conflict cu obiectivele rentabilității pe termen scurt. Numai o rentabilitate pe termen lung ar putea asigura o creștere a locurilor de munca, fapt dorit de cătresalariați; d) Creditorii au ca scop rentabilitatea operațiuniiîntreprinderii, ca fiind singura care acționează puterea de rambursare a datoriilor contractate; e) Statul si organele administratei locale sunt cele care încasează impozitele, ele reprezentând o parte din veniturile realizate de firme. Daca rentabilitatea este crescuta, se creează venituri mai mari la bugetul de stat si la bugetele locale, ele venind sub forma directa ca si impozitele pe profit, fie sub forma indirecta, sub forma de investiții si crearea unor noi locuri de munca.

1

Lucian Buse-Analizaeconomico-financiara, ed. Economica, București, 2005, pag. 244.

6

Chiar dacă maximizarea profitului nu mai reprezintă, în toate cazurile, obiectivul primordial al unui agent economic, datorită unor neajunsuri, de ordin conceptual şi practice, cum ar fii caracterul său static şi neluarea în calcul a riscului, studiul rentabilităţii prezintă o importanţă deosebită pentru analiza activităţii oricărei întreprinderi.2 Obiectivul principal al acționarilor unei firme îlreprezintăcreșterea averii acestora, respective creșterea cotei de piața a firmei. Creșterea averii firmei recunoaște rolul acestuia de principal factor de influenta in atingerea acestui obiectiv. O creștere a profitului oferă o orientare foarte buna a activității managerilor, acest obiectiv reflectând punctual pana la extinsa producțieadică acel punct in care venitul marginal este egal cu costul marginal al ultimei unități de produs. Daca producția este mai mica nu va putea fi atins profitul maxim posibil iar daca producția este mai mare decât punctual in care venitul marginal este egal cu costul marginal, atunci veniturile suplimentare vor fi mai mici decât costurile suplimentare. Necesitatea maximizării profitului reiese chiar din numeroasele funcţii împlinite de acesta:3 1. Funcția de stimulare a activității economice, ea constituie un scop fundamental a acestuia. Pentru toți agenții economici, obiectivul principal îl reprezintă obținerea celui mai mare profit, determinându-l pe acesta să-şi asume toate riscurile, anterioare organizării şi desfășurării afacerilor în care se angajează; 2. Funcția de creștere economică îndeplinită de profit, aceasta reprezintă principala sursa de acumulare destinată investițiilor, vizând creșterea şi dezvoltarea economică, respectiv crearea de noi locuri de muncă. 3. Funcția de sursă de finanțare a acțiunilor cu caracter social. Principala sursă de formare a veniturilor bugetare din care sunt finanțate acțiunile guvernamentale îl reprezintă profitul. În mod normal, cea mai mare parte a veniturilor bugetului statului este acumulată din impozite şi taxe care au ca proveniență profiturile obținute de agenții economici. O rentabilitate sporită a agenților economici conduce în mod direct către o prosperitate în domeniul social. Pe de alta parte, domeniul social poate fi afectat de o dereglare a sistemului activităților agenților economici. 2

Lucian Buşe - Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 244. Lucian Buşe- Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 245.

3

7

4. Funcția de control asupra activității agenților economici. Un indicator al calității activității agenților economici îl reprezintă nivelul şi dinamica profitului realizat. O stabilitate în timp este asigurată de un profit cât mai mare, o firmă nerentabilă fiind eliminată de pe piață, supunându-se falimentului. 5. Funcția de amplificare a bogăției poate fi utilizată pentru dezvoltare sau pentru consum, cu cât profitul firmei este mai mare, cu atât va creşte averea agenților implicați în activitatea firmei (manageri, acționari, salariați, bănci, stat). Pentru a indica rentabilitatea la nivelul unei firme se utilizează două tipuri de indicatori: a) Indicatori absoluți - excedentul brut din exploatare - rezultatul exercițiului - rezultatul din exploatare - capacitatea de autofinanțare şi autofinanțarea b) Indicatori relativi (rate de rentabilitate) - rata rentabilității economice - rata rentabilității financiare - rata resurselor consumate - rata rentabilității veniturilor - rata rentabilității comerciale

1.1.1. Rentabilitatea şi profitabilitatea

Rentabilitatea se refera la capitalurile investite, ea obținându-se din raportul dintre profituri şi capitaluri investite. Ea poate fi exprimată sub următoarele forme: -

rentabilitatea economică;

-

rentabilitatea financiară; 8

-

profitabilitatea, este calculată prin raportarea profitului din exploatare la cifra de afaceri, ea fiind un indicator de apreciere a eficacității vânzărilor.

1.1.2. Lichiditatea si solvabilitatea În timp ce profitul reprezintă diferența între venituri şi cheltuieli, lichiditatea reiese din fluxul de disponibilități nete sau de trezorerie, rezultând din totalitatea încasărilor şi plăților. Lichiditatea întreprinderii reprezintă capacitatea de a face faţă oportun şi economic, cu activele de care dispune, la obligaţiile de plată exigibile pe termen scurt sau capacitatea de a transforma activele de care dispune în monedă, fără costuri semnificative şi fără a-şi prejudicia echilibrul economic.4 Sunt cunoscute două rate de lichiditate, respectiv: -rata curentă de lichiditate; -rata rapidă sau testul acid. Atunci când solvabilitatea are valoarea 2, se utilizează rata curentă iar atunci când solvabilitatea are valoarea 1 se folosește rata rapidă.

Solvabilitatea exprimă potenţialul întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată într-o anumită perioadă de gestiune. Solvabilitatea este o lichiditate potenţială şi se apreciază prin capacitatea de autofinanţare, iar lichiditatea exprimă capacitatea reală de plată a obligaţiilor exigibile şi se apreciază prin cash-flow.5

1.2. Analiza indicatorilor utilizaţi în exprimarea rentabilităţii.

Rentabilitatea unei entităţi economice este exprimată printr-un sistem de indicatori, deoarece “niciun indicator sau categorie economică nu poate reflecta perfect, complex şi în

4

Moroşan, I. – Analiză, previziune şi diagnostic financiar - Editura Ankarom, Iaşi, 1999, pag 150. Andochitei M - Finanțele Întreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1992, pag. 105.

5

9

totalitate realitatea, fenomenele ori procesele economice. Fiecare exprimă o latură de detaliu concretă (indicatorii), esenţială, dar una integrală (categoria economică)”.6 Sistemul de indicatori ai rentabilității se caracterizează printr-un grad superior de sintetizare, de reflectarea rezultatelor economice financiare. Ei trebuie anexați cu ceilalți indicatori ai eficientei economice, din celelalte subsisteme ce se constituie în factori ce determină cuantumul profitului şi nivelul ratei rentabilității. În funcție de fenomenul la care se referă, fiecare indicator are o anumită formă de exprimare. Astfel, se pot exprima în mărimi relative sub forma de mărimi medii sau de indici si se mai pot exprima în unități fizice, valorice sau convenționale. Aptitudinea de a degaja rezultate monetare un poate fi judecată independent de mijloacele angajate pentru a le obţine. De aceea, analiza rentabilităţii nu se limitează doar la investigarea indicatorilor ei absoluţi, ci şi a celor relativi, obţinuţi prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfăşurarea activităţii respective. Plecând de la teoria clasică, pentru exprimarea rentabilităţii se folosesc doi indicatori: profitul şi rata rentabilităţii. Astfel, mărimea absolută a rentabilităţii este oglindită de profit (indicator de volum al acesteia), iar mărimea relativă se exprimă prin rata rentabilităţii (indicator care măsoară gradul în care capitalul sau folosirea resurselor întreprinderii generează7profit), cele două aspecte fiind indisolubil legate între ele şi având prin urmare un caracter corelativ. Conform teoriilor moderne, pentru determinarea rentabilităţii activităţilor desfăşurate în cadrul exploataţiilor agricole, alături de profitul net, este necesară determinarea unui indicator numit marja brută. Prin intermediul acestuia se poate stabili rentabilitatea fiecărei activităţi sau ramuri de producţie din cadrul exploataţiei agricole şi, de asemenea, rentabilitatea întregii exploataţii. Fiecare activitate poate produce prin cumularea mai multe producţii primare şi producţii secundare, din valorificarea cărora rezultă venituri. La nivelul unei exploataţii agricole, prin însumarea marjelor brute ale fiecărei activităţi în parte se determină marja brută totală.8

6

MateiŞt., BăileşteanuGh. – Evaluareaeficienţei economice, EdituraFacla, Timişoara, 1986, pg. 56.

7

Andochiţei M. – Finanţele întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pg.172. Andochiţei M. – Finanţele întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pg.172.

8

10

1.2.1. Analiza indicatorilor absoluţi.

Indicatori absoluţi evidentiază volumul unui ansamblu de unităţi sau valoarea unei caracteristici, pe total sau pe fiecare grupă şi exprimă starea fenomenului analizat într-o perioadă de timp. Indicatorii absoluţi se obţin în procesul prelucrării primare prin centralizarea datelor care provin dintr-o observare totală sau parţială. Ei exprimă direct nivelul real de dezvoltare al caracteristicii cercetate, caracterizând fenomenul sau procesul la modul cel mai general din punct de vedere cantitativ. Ei rezultă în urma observării şi centralizării statistice a datelor individuale de masă, fie prin înregistrarea directă, fie prin însumarea totală sau parţială a datelor individuale de acelaşi fel. Prin centralizare se stabilesc niveluri totalizatoare pe grupe de manifestări pe întreaga colectivitate statistic. Deci, se poate spunce că indicatorii absoluţi indică volumul grupelor şi a întregii colectivităţi, precum şi nivelul cumulat al diferitelor caracteristici pe grupe de unităţi şi pe ansamblul colectivităţii. Datele primare se exprimă în unităţi de măsură specifice caracteristicii observate, deosebindu-se între ele numai în privinţa ariei de cuprindere şi a momentului / perioadei de înregistrare. Indicatorii absoluti, deşi reprezintă baza informatională pentru oricare analiza statistică, au o capacitate relativ limitată de descriere şi de informare. Aceasta deoarece reprezintă valori definite prin ele însele, independent de orice sistem de referintă. Puterea de informare a acestor indicatori creşte daca sunt comparaţi cu aceiaşi indicatori înregistraţi pentru o alta unitate de timp sau de spaţiu, sau cu alti indicatori, caz în care rezultă indicatori derivaţi. În concordanță cu structura veniturilor şi cheltuielilor din contul de profit şi pierderi în analiza rentabilități întreprinderii se operează cu următorii indicatori: 1. Rezultatul exploatării (profitul exploatării) care reprezintă diferenţa dintre veniturile din exploatare şi totalul cheltuielilor aferente exploatării. 9

9

M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu-Analiza economico-financiară a firmei, Editura Academică Brâncuşi, TârguJiu, 2002, pag.125.

11

2. Rezultatul curent al exerciţiului (profitul) care echivalează cu diferenţa dintre veniturile curente (din exploatare şi cele financiare) şi cheltuielile curente (din exploatare şi cele financiare). 3. Rezultatul excepţional reprezintă diferenţa dintre veniturile excepţionale şi cheltuielile excepţionale)10 4. Rezultatul exercițiului înaintea impozitării stabilită prin însumarea rezultatului curent şi a celui excepţional. 5. Profitul impozabil (fiscal) reprezintă rezultatul exerciţiului înaintea impozitării la care se adaugă depăşirile faţă de nivelurile legale la unele categorii de cheltuieli şi se scad deducerile fiscale prevăzute (reducerea impozitului pe profit în cazul reinvestirii şa).11 6. Rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere)este un indicator care poate fi definit ca şi profit net, adică profitul impozabil, (fiscal) corectat cu impozitul pe profit.

1.2.1.1. Profitul

Una din zonele fundamentale de venit ce se formează în economia de piață o reprezintă profitul. Profitul, în accepțiunea cea mai largă, reprezintă câștigul sau avantajul realizat în forma băneasca dintr-o activitate economică de cei care le inițiază. Cuvântul “profit” provine din limba latină de la verbul proficere, care înseamnă a da rezultate, a progresa. Noțiunea de profit este înțeleasa şi acceptată diferit de către economist prin prisma concepției globale ca o rezultantă dintre efortul economic şi efectul exprimat în veniturile obținute. Pentru a obţine profit, în toate situaţiile, veniturile totale trebuie să fie mai mari decât cheltuielile totale. Privindu-l astfel, “profitul poate fi definit ca un excedent de venituri peste

10

M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu-Analiza economico-financiară a firmei, Editura Academică Brâncuşi, TârguJiu, 2002, pag.126. 11 M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu- Analiza economico-financiară a firmei, Editura Academică Brâncuşi, TârguJiu, 2002, pag.126.

12

nivelul costurilor”el este “diferenţa pozitivă dintre venitul obţinut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic şi costul lor, considerate ca expresie a eficienţei economice”.12 Profitul se prezintă “ca venit net al întreprinderii, ca excedent peste costurile făcute de unitate pentru a-şi apropia încasările ei totale”. El este “o component a preţului de vânzare a bunurilor sau serviciilor realizate de firmă, preţul final al acestora este determinat de marja de profit acceptată”.13 Un agent economic nu poate întreprinde o activitate comerciala fără a realiza un avantaj în forma băneasca pentru a-şi recupera cheltuielile şi a obține un excedent de venit. Astfel, obținerea profitului este scopul comun al tuturor agenților economici. Pentru ca acest ţel să fie viabil, este necesară o previzionare cât mai corectă a alternativelor posibile, de evoluție a activităților economice. Procesul de prospectare a pieței, derularea întregului proces de producție, obținerea prețului dorit în funcție de cererea pieței presupune o mulțime de incertitudini sau riscuri. Din acest punct de vedere, profitul “este o consecință a riscului, o recompensă pe care o poate primi agentul economic pentru riscarea capitalului sau, este rezultatul prevederii viitorului cu mai mare acurateţe decât au făcut-o majoritatea celorlalţi (concurenţi)”.14 Profitul poate fi privit ca un bonus al întreprinzătorului pentru riscurile care pot apărea în desfășurarea activității economice. Profitul rezultă din procesele economice sau financiar monetare conjugate cu cerințele pieței, valoare acceptată atât de către întreprinzători cât şi de stat, ea fiind sursa esențială de fonduri necesare consumului şi dezvoltării. Este importantă cunoașterea următorilor termeni pentru analiza economică a activității întreprinderii: -

Profitul contabil care reprezintă excedentul de venit net peste costul contabil. De unii autori este numit profit legislativ, static si oficial. Profitul se determina ca şi diferență între „activul” din bilanțul de la sfârșitul anului fiscal (diminuat cu obligațiile aferente). Aportul la capitalul social operat în cursul anului şi veniturile stabilite prin lege se scad din aceasta diferență ca fiind neimpozabile, iar în funcție de specificul activității contribuabilului se adăugă cheltuielile nedeductibile prevăzute de lege şi alte elemente prevăzute în bilanțul contabil. Acest profit calculat se numește profit legitim sau legal.

12

Dobrotă Niţa – Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 400. Andronic C Bogdan – Performanţa firmei, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag. 35. 14 Heyne Paul – Modul economic de gândire, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1991, pag. 207 13

13

-

Profitul economic reprezintă diferenţa dintre venitul total al firmei şi costurile de oportunitate ale tuturor input-urilor utilizate de aceasta într-o perioadă de timp.

-

Profitul normal constă dintr-un minim de profit pe care o firmă trebuie să-l obțină în scopul ca aceasta să rămână în funcţiune. În acest caz, venitul total încasat este egal cu costurile totale ale oportunităţii. Se consideră că un nivel normal al profitului permite funcţionarea întreprinderii în condiţiile de rentabilitate, ceea ce înseamnă că pe baza încasărilor se poate asigura continuarea activităţilor la aceeaşi parametrii funcţionali.

-

Supraprofitul este un venit net ce depăşeşte costurile totale de oportunitate. El este un profit suplimentar, considerat în comparative cu un profit normal.

Profitul reprezintă unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activității economice a întreprinderilor.

El

sintetizează

aproape

toată

întreaga

activitate

economică

a

acesteia,aprovizionarea, producţia, desfacerea şi rezultatele din alte activităţi. Analiza profitului întreprinderii vizează studierea de ansamblu a dinamicii şi structurii profitului, evidenţierea activităţilor şi produselor rentabile, evidenţierea şi valorificarea resurselor interne în creşterea permanentă a rentabilităţii lor. Reflectând eforturile întreprinderii în creşterea eficienţei economice, profitul este un indicator deosebit de util în aprecierea activităţii economice, însă nu suficient.15 Pentru a remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a menținepotențialul sau etnic si economic si de a asigura o expansiune raționalăținând seama de evoluțiapieții si tendințele conjuncturale orice firma caută sa realizeze un profit suficient. Profitul reprezintă mobilul activitățiloragenților economici si se plasează in prim planul bateriei de indicatori ai acesteia. Iar in consecința, analiza si supravegherea lui se face atât ca diagnostic static, (fata de valori de referințăreprezintă previziuni, nivele ale concurentei si nivele precedente), cat si dinamic-strategic.

1.2.1.2. Marjele

Ca marje în înţelegerea de indicatori conexaţi rentabilităţii în analiza diagnostic se au în vedere:

15

Gheorghe I Ana – Profitul, Editura Economica, București, 1998, pag. 16

14

1. Marjele costurilor de producţie stabilită ca diferenţa dintre prețul de vânzare al bunurilor şi costul de producţie al acestora. 2. Marja comercială specifică întreprinderilor din sfera distribuţiei calculate ca diferenţă între preţul de vânzare a mărfurilor şi costul de cumpărare 3. Marja costurilor variabile care reflectă diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul variabil. Aceasta înseamnă că marja costurilor variabile cuprinde costurile de structură (fixe) şi profitul. 4. Marja costurilor directe reprezintă diferenţa intre preţul de vânzare şi costurile directe (cuprinde deci, costurile indirecte şi profitul). Calculată la nivel de produs, capătă accepţiunea de marjă de contribuţie.16

1.2.2. Analiza indicatorilor relativi

Analiza documentelor financiare este folosită, în primul rând, ca un punct de plecare pentru redefinirea continuă a strategiei firmei cât şi ca un mod de anticipare a condițiilor viitoare. Determinarea indicatorilor financiari relativi, a ratelor financiare, este o etapă importantă pentru analiza financiară. În pofida bogăţiei de informaţii pe care analiza pe baza acestor indicatori o furnizează, aceasta nu este însă suficientă pentru satisfacerea nevoilor informaţionale ale managementului financiar al firmei. Explicaţia este dată de faptul că analiza pe baza indicatorilor financiari relativi se concentrează doar pe evenimente trecute17. Prin urmare, trebuie arătat ca indicatorii financiari relativi nu pot sa asigure aprecierile definitive ale administrației financiare a unei firme. Însa prin descrierea evenimentelor ce au avut loc, indicatorii financiari relativi pot să ajute la identificarea de tendințe în ceea ce privește performanţa financiară a firmei.

16

M Vaduva, I.L. Medar, A.G.Caruntu-Analizaeconomico-financiara a firmei, EdituraAcademica Brancusi, TarguJiu, 2002, pag.126 17 Hoanta Nicolae - Capitalul firmei, Editura Tribuna Economica, Bucureşti, 1998, pag. 56.

15

1.2.2.1. Rata rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele totale ale activităţii unei firme, independent de modul de finantare şi de sistemul fiscal. Această rată se poate exprima sub mai multe forme, în funcţie de modul exprimare a indicatorului de efort. Întâlnim astfel: 18 -rata rentabilităţii economice a activelor, când indicatorul de efort este reprezentat de activele totale sau cele de exploatare. Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel eficienţa cu care sunt utilizate activele disponibile; -rata rentabilităţii economice a capitalului investit, când indicatorul de efort este reprezentat de capitalul investit.19 De nivelul acestei rate sunt interesaţi, în primul rând, investitorii actuali şi cei potenţiali (acţionarii şi băncile), care o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la depozitele bancare, câştigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar şi managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite.20

1.2.2.2. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare exprimă eficienţa utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei. Din acest considerent, rata rentabilităţii financiare prezintă o importanţă deosebită, în primul rând, pentru acţionari, care apreciază, în funcţie de nivelul acesteia, dacă investiţia lor este justificată şi dacă vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul unor noi capitaluri sau prin renunţarea, pentru o perioadă limitată, la o parte din dividendele cuvenite. Managerii, la rândul lor, vor fi interesaţi să păstreze un nivel corespunzător al acestei rate, pentru a-şi putea păstra poziţiile şi a putea realiza criteriile de performanţă ale firmei.

18

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.280. M Vaduva, I.L. Medar, A.G.Caruntu-Analizaeconomico-financiara a firmei, EdituraAcademica Brancusi, TarguJiu, 2002, pag.126 20 Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.285. 19

16

Rata rentabilităţii financiare este influenţată, în mod esenţial, de existenţa a doi factori, şi anume: -

folosirea în cadrul structurii de capital a întreprinderii a capitalului împrumutat;

-

deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, prin posibilitatea introducerii acestora pe cheltuielile întreprinderii (drept cheltuieli financiare) şi existenţa efectului de “scut de impozit”. În plus, este necesar ca rata rentabilităţii economice să fie superioară costului capitalului împrumutat, în caz contrar folosirea capitalurilor împrumutate devenind insuficientă.21

În funcţie de capitalul utilizat în determinarea acestei rate avem: -

rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu;

-

rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent.22

1.2.2.3. Rata rentabilităţii comerciale

Prin definitie, rata rentabilitatii comerciale exprima raportul dintre profitul total aferent vanzarilor intreprinderii si cifra de afaceri, exprimand sintetic rezulatul politicii comerciale a acesteia, 23 cu alte cuvinte reprezintă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând legatura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. Calitatea gestiunii unei întreprinderi este validată prin aprecierea produselor sale pe piaţă, situaţie evidenţiată prin cifra de afaceri. Raportul dintre rezultatul obţinut şi cifra de afaceri reprezintă rata rentabilităţii comerciale. Majoritatea autorilor consideră că ordinea în care acţionează factorii asupra ratei rentabilităţii comerciale este următoarea: ● structura cifrei de afaceri pe produse; 21

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.286.

22

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.286. Liviu Spataru, Analiza economico-financiara – Instrument al managementului intreprinderilor, Bucuresti, 2004, pag. 385. 23

17

● preţul de vânzare pe produs, fără TVA; ● costul complet unitar.24 În cazul intreprinderilor mari româneşti se recomandă, prin legislaţia actuală din domeniul contabilităţii, prezentarea în cazul notelor explicative ale situaţiilor financiare a anumitor indicatori care reflectă performanţele economico-financiare ale acestora, prin care şi rata marjei brute din vânzări. Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanţei la nivel microeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi influenţată semnificativ de politicile şi practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane etc). 25

Rata marjei brute din vanzari reflecta ponderea marjei brute fata de costul bunurilor vandute in cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a întreprinderii şi capacitatea acesteia de a controla costurile de producţie. Nivelul marjei de profit depinde de natura activităţii, dimensiunea, capacitatea tehnică şi performanţele acesteia, cota de piaţă deţinută, mediul concurenţial naţional şi internaţional etc. Statisticile privind firmele americane demonstrează că valoarea acestei rate financiare variază extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5% în domeniul public al utilităţilor. În plus, rata rentabilităţii comerciale şi viteza de rotaţie a activelor totale (în engl. Asset turnover), care ambele reprezintă determinanţi ai ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu (conform sistemului Du Pont), tind să varieze în sens invers. Astfel, companii (de exemplu supermarketuri) care au un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a activelor au, de regulă, o marjă redusă a profitului, iar întreprinderi (de exemplu cele productive) cu o marjă ridicată a profitului tind să înregistreze o rotaţie scăzută a activelor. 26 În condiţii normale de inflaţie, majorarea preţurilor de vânzare constituie efectul îmbunătăţirii calităţii produselor şi serviciilor, politicii comerciale a întreprinderii, situaţiei de monopol sau poziţiei concurenţiale puternice a întreprinderii pe piaţă.

24

Al. Gheorghiu, Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 195 25 OMF 1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conform cu directivele europene. 26 R. C. Higgins, Analysis for Financial Management, Bussiness One Irwin, 1922.

18

1.2.2.4. Rata rentabilităţii resurselor consumate

Prin definiţie, rata rentabilităţii resurselor consumate reflectă raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor. Factorii direcţi care influenţează asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate sunt: structura producţiei vândute pe produse, costurile unitare şi preţurile medii de vânzare unitare, exclusiv T.V.A.. Asupra ratelor rentabilităţii resurselor consumate costul exercită o dublă acţiune, influenţând în sensuri diferite prin numărătorul şi numitorul raportului ( exemplu: în cazul depăşirii costurilor unitare pe produs, numărătorul - profitul- se reduce, iar numitorul cheltuielile totale - creşte, ceea ce face ca inflenţa negativă a acestui factor asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate să fie mai puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate). În literatura de specialitate, nivelul acestei rate trebuie să fie cuprinsă între 9-15%.27

1.2.2.5. Rata rentabilităţii capitalului real şi ocupat

Indicatorul care se calculează ca raport între profitul din exploatare şi suma volumului mediu al mijloacelor fixe şi activelor circulante exprimă rentabilitatea capitalului real, cu ajutorul căreia se poate analiza şi fundamenta politica societăţilor comerciale sau a altor categorii de agenţi economici, din punctul de vedere al producţiei, comercializării produselor şi serviciilor, investiţiilor, performanţelor şi aspectelor financiare, într-un mediu de afaceri în continuă schimbare. Analiza eficienţei utilizării resurselor de muncă se poate efectua în baza indicatorilor valorici ai productivităţii muncii. 1.2.2.6. Rata rentabilităţii veniturilor Rata rentabilităţii veniturilor se calculează ca raport între nivelul absolut al profitului neimpozabil şi veniturile totale realizate , aferente unei perioade de gestiune si caracterizează eficienţa întregii activităţi a societătii comerciale în cursul unui exercitiu financiar.

27

V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000, pag. 221.

19

CAPITOLUL II METODOLOGIA DE ANALIZĂ A RENTABILITĂŢII CU REFERIRE LA RATA RENTABILITATII COMERCIALE 2.1. Metodologia de calcul a profitului

Analiza profitului poate fi efectuată şi în funcție de factorii direcți şi indirecți care acționează la nivelul întreprinderii. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere rezultatul aferent cifrei de afaceri.

2.1.1. Analiza factorială a profitului Rezultatul exploatării (Re) se circumscrie la nivelul activităţii de baza a întreprinderii şi caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare. El se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare (Ve) şi cheltuielile aferente acestora (Ce), astfel: Re = Ve - Ce Având în vedere caracterul eterogen al veniturilor şi cheltuielilor de exploatare, conform reglementarilor de armonizare cu directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate, rezultatul exploatării se impune a fi analizat după următorul model: Re = Pr(CA) + Re' Pr(CA) = CA - ch(CA) Re' = Ave - Ache Ch(CA) = Ce -[ΔQs + Qi + ct.658 + (ct.6812 -ct. 7812)] unde: Pr(CA) = profitul aferent cifrei de afaceri nete; Re' = rezultatul exploatării din alte operaţiuni decât vânzările curente; CA = cifra de afaceri netă; ch(CA) = cheltuieli aferente cifrei de afaceri nete; 20

Ave = alte venituri din exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi subvenţii primite; din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital; din subvenţii pentru investiţii etc.); Ache (ct.658) = alte cheltuieli de exploatare (despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi subvenţii acordate; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital etc.); ΔQs = variaţia producţiei stocate; Qi = producţia imobilizată; (ct. 6812 -ct. 7812) = ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli (rd. 27 din ct. de profit şi pierdere). În cazul firmelor cu activitate de producţie pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri, se recomandă următoarele modele de bază: a) Pr = Σqvp-Σqvc 

b) Pr   q v p1   

q q

   CA pr  vp  vc

Aprofundarea analizei profitului total al întreprinderii presupune studierea profitului principalelor produse şi stabilirea influentelor factorilor direcţi şi indirecţi care acţionează asupra acestora. Analiza profitului pe produs (Prp) se poate realiza pe baza modelului: Prp = qw (p – c) c = cm + csd + ci cm = ⅀ ∙ csj ∙ pj

Csd = t ∙ sh în care: cm - reprezintă cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe pe unitatea de produs;

csd - cheltuielile cu manopera directă pe unitatea de produs;

ci - cheltuielile indirecte pe unitatea de produs;

21

csj - consumul specific din resursa materială ,j”; pj - preţul de aprovizionare al resursei ,,j”; t - timpul de muncă pe unitatea de produs; sh - salariul mediu orar (inclusiv contribuţiile pentru asigurări şi protecţie socială);

Ci - suma cheltuielilor indirecte; q - volumul fizic al producţiei obţinute. Modelul de analiză prezentat mai sus poate fi folosit şi în cazul analizei unui segment de activitate conform IAS14 - paragraful 9 „un segment de activitate este o componentă distinctă a unei întreprinderi ce este angajată în furnizarea unui produs individual sau a unui serviciu sau a unui grup de produse sau servicii conexe, şi care este subiectul riscurilor şi beneficiilor ce sunt diferite de aceleaşi din alte segmente de activitate...” .

2.1.2. Analiza factorială a ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se apreciază sub formă relativă situaţia profitabilităţii sau a capacităţii întreprinderii de a produce profit. Ratele rentabilităţii sunt printer cei mai importanţi indicatori prin care se apreziază eficienţa generală a activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obţinute prin urmarea trecerii prin toate stadiile circuitului economic. Rata rentabilităţii, ca indicator de performanţă, poate avea mai multe forme de exprimare, în functie de modul de raportare a unui indicator de efecte sau rezultate obtinute (profitul, EBE sau alţi indicatori partiali ai rentabilitatii) la un indicator de flux global al activităţii (cifra de afaceri, venituri din exploatare, valoarea adaugată) sau la mijloacele economice avansate sau consumate pentru obtinerea rezultatului respectiv (ca indicatori de efort). De aceea, putem clasifica ratele de rentabilitate în funcţie de mai multe criterii, cele mai importante fiind criteriul bazei de raportare şi criteriul funcţional. În afara acestora, mai pot exista criterii referitoare la interesele urmărite în exprimarea acestor rate (interesele managerilor, actionarilor, creditorilor, etc.) sau la tipul de rezultat ce se afla la numaratorul ratelor. Dupa criteriul functional, ratele rentabilităţii se pot clasifica în: 22

-

rate ale rentabilităţii economice;

-

rate ale rentabilităţii financiare;

-

rate ale rentabilităţii comerciale;

-

rate ale rentabilităţii resurselor consumate;

-

rate ale rentabilităţii capitalului real si consumat;

-

rate ale rentabilitatii veniturilor.

2.1.2.1. Rata rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele totale ale activităţii unei firme, independent de modul de finanțare şi de sistemul fiscal.28 În literatura de specialitate se întâlneşte exprimată sub mai multe forme, şi anume:

unde: Pc = profitul curent At = activul total

unde: Pe = profitul din exploatare Ae = active de exploatare

28

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.280.

23

unde: Cp = capitalul permanent29 Această rată se poate exprima sub mai multe forme, în funcţie de modul exprimare a indicatorului de efort. Întâlnim astfel: - rata rentabilităţii economice a activelor, când indicatorul de efort este reprezentat de activele totale sau cele de exploatare; - rata rentabilităţii economice a capitalului investit, când indicatorul de efort este reprezentat de capitalul investit.30 a) Rata rentabilităţii economice a activelor se calculează ca raport intre rezultatul total al exercițiului sau profitul brut total (Pb) şi activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) şi activele circulante (Ac):

Nivelul său prezintă interes, în primul rând pentru managerii întreprinderii, care apreciază astfel eficienţa cu care sunt utilizate activele disponibile. Un alt model de analiză factorială a ratei rentabilităţii economice a activelor se prezintă astfel: 31

(

∙

)

unde: - profitul mediu la 1 leu venituri totale;

29

M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu-Analizaeconomico-financiară a firmei, EdituraAcademicăBrâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, pag.126.

31

M Văduva, I.L. Medar, A.G.Căruntu-Analizaeconomico-financiară a firmei, EdituraAcademicăBrâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, pag.126.

24

– eficienţa utilizării activelor imobilizate; – eficienţa utilizării activelor circulante. Influenţele factorilor se calculează cu metoda substituirilor în lanţ. Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activelor se mai poate efectua şi cu ajutorul următorului model: ∙ unde: Pc = profitul curent al exerciţiului Vc = veniturile curente (cele de exploatare şi financiare).32 Interpretarea influenţelor se realizează asemănător ca la modelul anterior. O altă formă de exprimare a ratei rentabilităţii economice a activelor ţine seama de rezultatul de exploatare sau de profitul eferent cifrei de afaceri şi de activele totale ale firmei, astfel: (

⅀

⅀

(

⅀ ⅀

∙

⅀

)

)

,

sau (

)

Potrivit acestui model, rata rentabilităţii economice a activelor totale şi cheltuieli la 1 leu cifra de afaceri, ale căror influenţe se determină cu metoda substituirilor în lanţ. Pentru creşterea nivelului său, se poate acţiona prin creşterea eficienţei utilizării activelor totale şi prin reducerea cheltuielilor ce revin la 1 leu cifră de afaceri.

32

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.283.

25

Având in vedere că activele totale au două componente(active imobilizante şi active circulante), analiza poate continua prin urmărirea model:

eficienţei acestora, pe baza următorului

33

(

⅀

⅀

∙

∙

)(

⅀ ⅀

)

sau (

∙

∙

)(

)

Influenţele factorilor se determină cu metoda substituirilor în lanţ. Rata rentabilităţii economice a activelor se poate calcula şi numai pentru activitatea de exploatare, prin raportarea profitului de exploatare sau a excedentului brut de exploatare la mărimea activelor de exploatare, astfel:34 ∙ ∙ Prin aplicarea metodei substituirilor în lanţ, se pot calcula influenţele factorilor asupra modificării ratei rentabilităţii economice şi se pot face aprecieri cu privire la factorii cu influenţă pozitivă şi negativă care au determinat evoluţia acestei rate. a) Rata rentabilităţii economice a capitalului investit se determină ca raport între rezultatul total al exerciţiului sau rezultatul din exploatare şi capitalul investit:

De nivelul acestei rate sunt interesaţi, în primul rând, investitorii actuali şi cei potenţiali (acţionarii şi băncile), care o compară cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la depozitele bancare, câştigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar şi managerii, pentru care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite. În acest sens, ei compară rata rentabilităţii economice cu rata medie a costului capitalului, putându-se întâlni următoarele situaţii: 33

Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.284. Lucian Buşe-Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag.283.

34

26

-

Când Re >Rci înseamnă că activitatea desfăşurată degajă o rentabilitate economică superioară costului capitalului, înregistrându-se o valoare adăugată economică pozitivă care va spori valoarea de piaţă a întreprinderii;

-

Când Re Rd , apelarea la capitaluri împrumutate va conduce la creșterea rentabilității financiare, deoarece efectul de levier financiar va fi pozitiv si va revenii acționarilor ( Rf>Re). In acest caz, întreprinderea va avea interesul sa folosească cat mai multe împrumuturi pentru a beneficia de efectul de levier financiar, însă pana la limita riscului de insolvabilitate. b) Daca Re=Rd, apelarea la credite nu va avea nici un efect asupra rentabilității financiare, nivelul acesteia fiind egal cu cel al rentabilității economice (Rf=Re). c) Daca Re