Reguli Generale de Tehnoredactare PDF [PDF]

  • Author / Uploaded
  • 0q0
  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Reguli generale de tehnoredactare şi estetica paginii tipărite 

 

 

Folosiţi întotdeauna formatul de pagină A4. Acest lucru vă scuteşte de probleme la imprimare datorită diferenţelor de lungime şi lăţime între formatul A4 şi Letter (formatul implicit al Word-ului). Pentru a verifica acest lucru mergeţi în meniul File - Page Setup. Pentru indentarea unui paragraf nu folosiţi tasta spaţiu. Folosiţi instrumentele de pe rigla ajutătoare de sus sau mergeţi în meniul Format - Paragraph. Când ajungeţi la finalul rândului şi mai aveţi text de introdus, nu tastaţi Enter. Tastaţi Enter doar la finalul unui paragraf. Acest lucru vă ajută atunci când mutaţi textul dintr-o parte într-alta a documentului. Înaintea semnelor de punctuaţie (punct, virgula, două puncte şi punct şi virgula) precum şi înaintea parantezelor de închidere şi ghilimelelor de închidere nu se lasă un spaţiu, ci după acestea. Înaintea parantezelor de deschidere şi ghilimelelor de deschidere se lasă un spatiu, iar după acestea nu se lasă spaţiu.

Reguli de tehnoredactare a unui document Word Pasul 1 Pentru a putea utiliza în mod comod diacriticele este necesară următoarea setare de Windows: Se merge la Start->Control Panel->Date, Time, Language, and Regional Options->Add other languages->Details>Add->Input language: Romanian->OK->OK. După ce a fost instalată tastatura pentru limba română, în bara de jos (Task bar) va apare un chenar în care se vor afla permanent iniţialele limbii curente. Pentru a comuta dinamic de pe un tip de tastatură pe altul, se foloseşte combinaţia de taste Alt+Shift. Diacriticele se vor afla, pe tastatura românească, pe poziţiile tastelor englezeşti, după cum urmează: ă / Ă -> [ / { î / Î -> ] / } ş / Ş -> ; / : ţ / Ţ -> ‚ / ” â / Â -> \ / | z / Z -> y / Y y / Y -> z / Z Literele mari, pentru diacritice, se obţin cu ajutorul tastei Shift, la fel ca şi celelalte litere .

Pasul 2 Pentru a putea tehnoredacta texte în limba română cu cât mai puţine greşeli de ortografie (cauzate, bineînţeles, de neatenţie) este necesară instalarea setului de programe SPELLROM, pentru spelling (marcarea automată a cuvintelor care nu au înţeles în limba respectivă, sau sunt scrise greşit) în limba română.

Pasul 3 Pentru a lucra folosind ca unitate de măsură centimetrul, se porneşte Micrisoft Word, şi se face următoarea configurare: Se merge în meniu la Tools->Options->General->Measurement units: Centimeters->OK. Pentru a dezactiva fereastra din dreapta (care, mai mult, ocupă spaţiul de lucru) se face următoarea configurare: Se merge în meniu la Tools->Options->View->Startup Taskpane (şi se dezactivează această opţiune)->OK.

Pasul 4 Prima configurare, şi care este necesar a fi făcută la momentul potrivit (înainte de a începe tehnoredactarea documentului), este setarea dimensiunilor paginii. În mod implicit Microsoft Word oferă pagina în format Letter, care diferă semnificativ ca dimensiuni de formatul A4 (cel mai utilizat în România pentru tehnoredactarea documentelor).

Pentru a modifica formatul documentului se merge în meniu la File->Page setup->Paper->Paper size->A4->Default->OK. !!! Ne efectuarea acestei configurări asupra documentului va genera probleme la tipărire (pe format A4). Tot acum trebuie specificate distanţele dintre text şi marginile formatului de hârtie. În acest scop se merge în meniu la File->Page setup->Margins->Top, Bottom, Left, Right->Default->OK. Top Sus 2 cm Bottom Jos 2 cm Left Stânga 2.5 cm Right Dreapta 1.5 cm Din acest moment poate începe tehnoredactarea documentului.

Pasul 5 Tehnoredactarea propriuzisă a documentului se face după câteva reguli “de aur” care duc la înlăturarea problemelor de aşezare în pagină (după cum se ştie Microsoft Word este un mediu de tehnoredactare “inteligent” şi cu o deosebită personalitate, astfel că, dacă dorim ca documentul nostru să arate aşa cum vrem noi, şi nu aşa cum vrea el, trebuie respectate câteva reguli). Regula 1: Pe toată durata tehnoredactării trebuie să fie activată opţiunea ¶ (pi). Această opţiune este afişată de Microsoft Word în mod implicit în bara de unelte (uneori este pliată sub semnul unei săgeţi cu vârful în jos, aflată tot în bara de unelte), în partea de sus a ferestrei Word. Explicaţie: această opţiune ne ajută să vedem, sub forma unor simboluri convenţionale, elementele speciale de tehnoredactare, care, în mod normal, nu apar la tipărire (spaţiu, tab, enter, page break, column break, şi alte câteva). Neactivarea acestei opţiuni implică surprize neplăcute la formatarea de text, paragraf, etc, deoarece pot apare (şi apar aproape sigur) elemente speciale nedorite (şi neobservate), rătăcite prin document. Regula 2: Este total contraindicată spaţierea folosind repetat tasta Space (spaţiu). Explicaţie: majoritatea începătorilor sunt tentaţi să folosească prima soluţie, pe care o descoperă singuri, dar şi cea mai proastă, aceea de a face aliniate, sau alte spaţieri, folosind tasta Space. După o muncă titanică, a “începătorului”, pentru tehnoredactarea unui document voluminos, se face simţită necesitatea reconfigurării documentului (formatul documentului, formatul textului, formatul paragrafelor sau chiar formatul figurilor sau al tabelelor), lucru care duce la dezordonarea totală a întregului document. Deci, începătorul nostru o ia de la capăt, o dată, şi încă o dată, şi tot aşa, până când îi trece prin cap să renunţe sau să se mulţumească cu o variantă de compromis. Regula 3: Pentru Introducerea în text a formulelor de orice formă, a notaţiilor cu indici de orice fel se recomandă folosirea editorului de ecuaţii. Editorul de ecuaţii este un modul opţional al mediului Microsoft Word care trebuie instalat în mod explicit (nu se instalează în mod default) la instalarea programului Word. Dacă editorul de ecuaţii a fost instalat, atunci el poate fi găsit în meniu la Insert->Object->Create naw->Object type->Microsoft Equation 3.0->OK. Explicaţie: Scrierea formulelor sau a notaţiilor folosind text simplu poate duce la eronarea acestora când se face formatarea ulterioară a textului. Deoarece nu se poate spune niciodată cu siguranţă că nu va mai fi necesară o reformatare a textului se recomandă folosirea editorului de ecuaţii, care este imun la formatarea de text. Regula 4: Pentru aranjarea în pagină a figurilor şi a formulelor multiple, împreună cu referinţele acestora, se recomandă plasarea acestora în tabele fictive. Un tabel pate fi introdus cu uşurinţă, folosind iconiţa “Insert Table” din bara de unelte. Tabelul cu linii vizibile poate fi transformat în tabel cu linii invizibile (doar la tipărire, în document se vor vedea cu linii gri) cu ajutorul iconiţei “No Border” din bara de unelte. Explicaţie: Formulele şi figurile sunt elemente care necesită ancorare. Ancorarea este un proces de fixare flexibilă pe care îl face automat mediul Microsoft Word, fără ca utilizatorul să aibă un control deplin asupra acestui proces. Pentru a evita “dispariţia miraculoasă” a unor formule sau figuri, din locurile unde ar fi trebuit să fie, se recomandă plasarea acestora în tabele fictive. Nerespectarea acestei reguli poate duce la “dispariţii miraculoase” sau la modificarea necontrolată a poziţiilor unor formule sau figuri, în faza de aranjare în pagină a documentului.

Reguli privind tehnoredactarea articolului: Articolele vor fi redactate şi trimise sub forma de fişiere cu extensia .doc, în format Word 2003, vor avea între 5 şi 12 pagini, tehnoredactarea realizându-se conform indicaţiilor de mai jos. Titlul lucrării: majuscule, bold, centrat, TNR, size 14, urmat de un rând liber. Numele autorilor vor fi scrise sub forma prenume şi nume, separate prin virgulă. Se va folosi Times New Roman, caracter 12, bold, cu litere mici. La note de subsol, pe prima paginã, se specificã gradul didactic, afilierea fiecarui autor şi adresa de mail pentru cine este persoana de contact din partea autorilor. Rezumatul se va scrie la un rând, TNR, size 10, italic. Acesta nu va depăşi 200 cuvinte, spaţiat la un rând. În rezumat nu se folosesc abrevieri, ecuaţii sau referinţe bibliografice. Cuvintele cheie se vor scrie spaţiate la un rând, TNR, size 10, italic. Vor fi incluse între 4 şi 6 cuvinte cheie. Clasificarea JEL: Se încadrează articolul potrivit Clasificării JEL (Journal of Economic Literature) precizându-se codul categoriei relevante, articolul putându-se încadra fie la o singură categorie, fie la mai multe (maxim 3), după caz. Corpul lucrãrii se va scrie cu Times New Roman, caracter 12, spaţiat la un rând. Setarea paginilor: stânga 3 cm sus; jos; dreapta: 2,5 cm. Lucrarea se structurează pe capitole numerotate 1., 2., 3. şi un singur nivel de subcapitole numerotate de la 1.1, 1.2, etc. Notele de subsol sunt permise pe parcursul lucrării doar cu titlu excepţional şi EXCLUSIV pentru cazurile în care autorul doreşte să furnizeze explicaţii adiţionale. Este incurajată folosirea acestora la minimum şi includerea acestora în corpul principal al articolului. ESTE INTERZISĂ UTILIZAREA NOTELOR DE SUBSOL PENTRU REFERINŢE BIBLIOGRAFICE! Tabelele şi figurile trebuie să fie dimensionate şi plasate în cadrul articolului pentru a se incadra în dimensiunile paginii. Trebuie avut grijă ca acestea să se încadreze pe o singură pagină. Conţinutul lor se va scrie cu Times New Roman, caracter 12, iar titlul coloanelor tabelelor se va scrie cu Times New Roman, caracter 12, bold. Titlul şi numărul tabelelor vor fi poziţionate deasupra acestora, iar titlul şi numărul figurilor, sub acestea. Atunci când este cazul, se va menţiona şi sursa. Numărul tabelelor şi figurilor va fi amplasat în corpul textului, într-o paranteză, acolo unde se fac referiri la ele, de exemplu: (fig. nr. 1); (tabel nr. 1). O atentie deosebită trebuie acordată culorilor în care sunt realizate tabelele şi figurile, acestea trebuind să fie cât mai clare şi lizibile în cazul unei tipăriri alb-negru. Graficele trebuie sã fie clar executate astfel încât să ofere copii alb-negru cât mai lizibile. Ecuaţiile şi formulele sunt numerotate, plasându-se numerele lor în paranteze, în dreapta acestora. Abrevierile şi acronimele se vor explica de prima datã când apar în textul articolului. Referinţe, citãri şi bibliografie Este recomandat ca referinţele, citările şi formatul bibliografiei să fie redactate în stilul Harvard aşa cum este acesta dezvoltat şi publicat de către Anglia Ruskin University. Autorii trebuie să respecte în amănunt ghidul care poate fi consultat on-line aici. Regulile de citare sunt sintetizate şi exemplificate aici. http://www.strategiimanageriale.ro/p-14-reguli.de.tehnoredactare.html