Reforma Fiscala [PDF]

Zitiervorschau

Evoluţia reformelor fiscale în Republicii Moldova Una din componentele esenţiale ale reformei economice o constituie reforma fiscală, care trebuie să conducă la consolidarea administraţiei fiscale, prin introducerea unui sistem fiscal eficient care, să asigure, formarea resurselor financiare ale statului şi posibilitatea realizării programelor economice, administrative şi sociale. Implementarea unui asemenea sistem fiscal este un proces dificil şi o necesitate stringentă, ce trebuie înfăptuită pentru a nu compromite reforma economică. Conform concepţiei reformei fiscale, sistemul fiscal este menit să asigure o atitudine unică şi echitabilă din partea statului faţă de toţi contribuabilii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de gospodărire, să asigure crearea unei baze stabile pentru finanţarea programelor de stat şi dezvoltarea sferei serviciilor. Structura acestui sistem trebuie să fie organizată astfel încât statul să poată garanta înlesniri sociale şi economice unor pături ale populaţiei şi unor ramuri ale economiei. Deci, obiectivele reformării sistemului fiscal constituiau: 1. Asigurarea dezvoltării economice. Sistemul fiscal trebuie să stimuleze dezvoltarea concurenţei şi asigurarea populaţiei cu locuri de muncă, să înlăture factorii ce împiedică desfăşurarea activităţii de întreprinzător atât de către întreprinderile cu investiţii străine, cît şi de către producătorii autohtoni, fapt ce ar asigura dezvoltarea economică. Cea mai simplă şi mai eficientă cale de atingere a acestui obiectiv este extinderea bazei de impunere fiscală şi reducerea cotelor de impozit. Facilităţile fiscale care vor fi acordate trebuie să servească anumitor scopuri şi

să

nu

influenţeze

alegerea

unei

sau

altei

sfere

a

activităţii

economice.

Este important ca sistemul fiscal să nu-i dezavantajeze pe agenţii economici din Republica Moldova în procesul concurenţei pe piaţa internă şi cea externă, iar competitivitatea sistemelor fiscale să fie considerată o realitate obiectivă. Totodată, cotele de impozit să nu fie mai mari decât cele existente în ţările parteneri comerciali ai Republicii Moldovei. 2. Simplitatea. Unul din principiile de bază ale impunerii şi administrării fiscale este simplitatea, care presupune: a) existența unui sistem inteligibil atât pentru contribuabili, cît şi pentru administraţia fiscală; b) excluderea dublei impuneri şi a unor metode împovărătoare de percepere a impozitelor; c) excluderea din baza de impunere fiscală a contribuabililor cu venit mic; d) reducerea si simplificarea cerinţelor față de completarea declaraţiilor fiscale. 3. Echitatea. Sistemul fiscal trebuie să asigure distribuirea echitabilă a poverii fiscale între contribuabili. Aceasta înseamnă ca persoanele fizice şi juridice care se află în condiţii

economice egale trebuie să fie supuse impunerii fiscale în mod egal. Toate persoanele fizice cu un nivel înalt de venituri, precum şi întreprinderile rentabile trebuie să plătească partea echitabilă de impozit, iar mărfurile similare trebuie să fie supuse TVA sau accizelor în baza unor cote unice. Povara impozitului pe venit şi a impozitelor pe consum trebuie să fie repartizată în mod mai echitabil între mărfuri (servicii) şi ramurile economiei care le produc (le prestează). 4. Nivelul veniturilor şi stabilitatea lor. O sarcină importantă a reformei fiscale este sporirea volumului încasărilor fiscale în bugetul de stat şi în bugetele locale. În prezent, încasările bugetare nu corespund necesitaţilor economice, fapt care generează prestarea unui număr redus de servicii finanţate de la bugetul de stat, finanţarea insuficientă a unor programe sociale în domeniul ştiinţei, culturii, ocrotirii sănătăţii şi al învăţământului. Volumul insuficient de încasări fiscale constrânge Guvernul să finanţeze multe programe de stat din contul creditelor. Ca rezultat, mijloacele disponibile pentru investiţii se reduc din motivul necesitaţii împrumutării lor. 5. Administrarea eficientă. Obiectivele menţionate mai sus nu pot fi atinse fără o administrare fiscală eficientă. Aceasta înseamnă că: a) respectarea legislaţiei fiscale trebuie să fie o sarcină de primă importanţă a administrației fiscale; b) obligațiile fiscale trebuie să fie stabilite prompt si corect; c) datoriile fiscale trebuie achitate; d) în toate centrele raionale ale țării trebuie să se aplice un mod unic de impunere fiscală. Promovarea unei reforme fiscale în Republica Moldova la începutul anilor 90 devenise o necesitate absolută, întrucît sistemul fiscal moştenit nu permitea în general, introducerea unor reforme graduale prin care statul să-şi poată asigura veniturile bugetare necesare pentru finanțarea programelor de stat, dezvoltarea sferei serviciilor, a activită ților economiei, redistribuirea veniturilor între diverse categorii sociale ale populației. Sistemul fiscal practicat în perioada economiei centralizate, în care statul determina veniturile, costurile de producţie şi preţurile fiscale se caracteriza prin rolul nesemnificativ al impozitului pe beneficiu, care constituia pentru stat, ca unic proprietar, doar instrumentul prin care preleva surplusul financiar al întreprinderii. “În genere în economia socialistă, impozitul avea un efect neutru asupra eficienţei şi a stimulentelor producătorilor. Pentru stat era doar importantă încasarea sumelor pe care şi le planificase pentru a-şi realiza obiectivele stabilite.” Efectuînd o retrospectivă, vedem că sistemul fiscal autohton s-a dezvoltat paralel cu cel al URSS, după aceleaşi legi, principii şi regulamente. Ele au cuprins atît drepturile, cît şi obligaţiunile, responsabilităţile inspectoratelor fiscale. “În RSSM, ca şi în URSS, a fost stabilit un sistem strict centralizat de calculare şi încasare la buget a impozitelor şi a altor plăţi percepute

de la întreprinderile şi organizaţiile de stat, cooperativele agricole şi de producere, precum şi de la populaţie. Începînd cu 1991, în republică a început să se aplice propria legislaţie fiscală, ţinîndu-se cont de specificul economiei şi interesele bugetare naţionale” Sîntem de acord cu menţiunile unor cercetători că “vechiul sistem de impozitare la etapa tranziţiei nu mai putea fi aplicat, deoarece s-a distrus substanţial baza lui de funcţionare prin reducerea considerabilă a activităţii economice în întreprinderile de stat, prăbuşirea sistemului administrativ de colectare a impozitelor, apariţia evaziunii fiscale, facilitată şi de incompetenţa autorităţilor de a aplica practici contabile, care au condus la diminuarea drastică a veniturilor bugetare. În acelaşi timp, se remarcă o tendinţă de creştere a cheltuielilor bugetare datorită susţinerii şi promovării sectorului privat, precum şi datorită dorinţei de dezvoltare a infrastructurii rămasă mult în urmă faţă de ţările dezvoltate. Astfel, apare preocuparea Moldovei de a înfăptui reforme radicale în sistemul fiscal, care să dea posibilitatea asigurării atît a creşterii veniturilor statului, cît şi a unui mediu fiscal favorabil funcţionării pieţii şi dezvoltării sectorului privat, un sistem explicit de impozitare bazat pe mecanismele pieţii” Necesitatea înfăptuirii reformei fiscale a fost condiționată de faptul că sistemul fiscal a fost recunoscut ca fiind: - inechitabil - sarcina fiscală repartizată inegal între persoanele fizice și subiec ții economici, care se află în aceleați condiții economice; - condiționează dificultăți în calea dezvoltării economice și creării unor noi locuri de muncă; - nu contribuie la colectarea eficientă a mijloacelor necesare finan țării programelor de stat și a sferei serviciilor. Premisele menţionate au servit drept imbold în efectuarea primei reforme fiscale în Republica Moldova care evidenţiază două etape de bază. În prima etapă (1992-1993), s-a produs adoptarea şi punerea în aplicare a părţii de bază a actelor legislative fiscale menite, pe de o parte, să stimuleze activitatea economică a producătorilor de mărfuri, să contribuie la stabilizarea sferei de producţie, iar pe de altă parte să asigure stabilitatea bazei veniturilor bugetare, suficientă pentru realizarea suveranităţii de stat şi a politicii sociale a Guvernului. Acestea sânt legile cu privire la bazele sistemului fiscal, impozitul pe beneficiu întreprinderilor, impozitul funciar şi modul de impozitare, impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul rutier, taxa de stat, impozitul pe operaţiuni cu hârtii de valoare, decretele cu privire la impozitul pe valoarea adăugată, accizele, impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul din beneficiu băncilor şi al altor instituţii de credit, impozitul din beneficiul întreprinderilor şi societăţilor de asigurări.

A doua etapă (1994-1995), au constituit-o perfecţionarea impozitării ca sistem unitarreglator al dezvoltării social-economice, sporirea în structura încasărilor de impozite a cotei impozitelor directe. În condiţiile devenirii autoadministrării locale reale şi a autogestiunii a fost efectuată diferenţierea sistemului fiscal în impozite şi taxe locale pe baza aprecierii exacte a plăţilor fiscale, care se varsă completamente în bugetele locale, şi defalcările parţiale din plăţile fiscale, create pe teritoriu corespunzător, dar care se varsă în bugetul republican. Anume la această etapă a reformei sistemului fiscal s-au fundamentat şi s-au aprobat noi acte legislative definitorii pentru economia de piaţă şi s-au continuat perfecţionarea legislaţiei fiscale existente. S-a introdus TVA şi a fost instituit un nou sistem de percepere a accizelor la produsele de import şi din ţară, s-a actualizat metodologia de calcul a beneficiului impozabil şi a impozitului pe beneficiu, asigurându-se corelarea celor două sisteme de impozitare. Cu toate acestea, sistemul fiscal creat pe parcursul anilor 1992-1995 rămînea a fi destul de complicat, fapt care genera nerespectarea prevederilor fiscale de către contribuabili. Asfel, sistemul fiscal necesita o îmbunătăţire considerabilă şi urma să fie adaptat la noile condiţii de piaţă, menit să fie supus unei noi reforme fiscale în Republica Moldova. Toate acestea au urgentat luarea a unor măsuri de perfecţionare a sistemului fiscal, fapt care şi-a găsit reflectare în „Concepţia Reformei fiscale” adoptată la 24 aprilie 1997. Conținutul economic al acestei reforme consta în necesitatea creării unor condiţii, care, pe de o parte, să nu permită recurgerea la evaziune fiscală din partea contribuabililor cinstiţi, iar pe de altă parte, să închidă toate căile şi modalităţile de sustragere de la plata impozitelor utilizate, pînă în prezent, de către agenţii economiei tenebre. A doua reformă fiscală promovată în Republica Moldova, cuprinde, după unele surse de specialitate, şase etape de realizare a ei. Astfel, menţionăm : Prima etapă. Reforma sistemului impozitului pe venit (1995-1997), a inclus unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor referitoare la impozitarea venitului întreprinderilor şi persoanelor fizice şi a tuturor prevederilor administrative aferente, care s-a realizat prin adoptare şi punerea în aplicare de la 1 ianuarie 1998 a Titlului II ”Impozitul pe venit” al Codului Fiscal. Noul impozit pe venit se percepe în trei forme de bază: impozitul pe profitul întreprinderii, impozitul reţinut din salariile angajaţilor şi impozitul pe venitul persoanelor liber angajate. Etapa a doua. Reforma sistemului impozitului pe valoare adaugata (1997-1999) reforma sistemului TVA şi a accizelor, care s-a realizat prin adoptarea şi punerea în aplicare a Titlului III ”Taxa pe valoarea adăugată” (de la 1 iulie 1998) şi Titlul IV ”Accizele” (de la 1 ianuarie 2001) ale Codului Fiscal. S-a simplificat procedura de calculare a TVA şi a accizului, au fost revăzute şi anulate facilităţile fiscale neefective, a fost extins complet mecanismul de trecere

în cont, precum şi modificată procedura de înregistrare în calitate de contribuabili ai TVA şi ai accizului. Etapa a treia. Modificarea sistemului de impunere a pămîntului şi a bunurilor imobiliare (1997-2000, cu perspective de noi reforme), o constituie perfecţionarea sistemelor impozitului funciar şi imobilului, care s-a realizat prin adoptarea şi punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2001 a Titlului VI ”Impozitul pe bunurile imobiliare” al Codului Fiscal. Etapa a patra. Perfecţionarea metodelor de colectare a impozitelor utilizate de către administrația fiscală (1997 până în prezent), prevedea modernizarea metodelor pe care administraţia fiscală le aplică la colectarea impozitelor (îmbunătăţirea auditului, a procesului de instruire profesională, tratarea echitabilă a contribuabililor). La 1 iulie 2002 a fost elaborat şi pus în aplicare Titlul V al Codului Fiscal ”Administrarea fiscală”. Etapa a cincea.

Studierea şi analiza altor surse de încasări fiscale, precum şi a

defalcărilor în bugetul asigurărilor sociale de stat (2000-2001), prevede examinarea altor surse de venituri statale în scopul reducerii sau eliminării celor care nu asigură venituri considerabile sau stopează dezvoltarea economică. Această etapă se realizează prin prevederea unor aşa plăţi obligatorii la buget ca defalcările în Fondul Social şi reducerea sau substituirea acestora cu alte tipuri de venituri, sau compensarea din contul impozitelor şi taxelor existente la moment, perfecţionate în urma implementării celor 4 etape ale reformei fiscale. A şasea etapă a reformei fiscale. Perfecţionarea modului de distribuire a veniturilor între bugetul de stat şi bugetele locale (2001 până în prezent), ţine de distribuirea veniturilor bugetare între organele centrale şi locale, care prevede asigurarea ambelor nivele guvernamentale (central şi local) cu venituri necesare pentru finanţarea programelor şi serviciilor prestate de ele. Toate aceste probleme erau reflectate în Codul Fiscal al Republicii Moldova, din 1 ianuarie 1998, care prezenta principalele direcţii de promovare a politicii fiscale realizată în domeniul reformelor. Codul Fiscal în prezent, cuprinde 9 titluri ce reglementează impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, administrarea fiscală, taxele pentru resursele naturale, taxele rutiere. Începând cu 1 ianuarie 2004 în Republica Moldova s-a implementat sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. În conformitate cu Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593-XV din 26.12.2002. Şi în sfîrşit, ultima reformă fiscală, şi cea mai îndrăzneaţă şi ambiţioasă reformă fiscală adoptată vreodată în Republica Moldova este reforma de liberalizare a economiei conform Legii cu privire la liberalizarea economiei nr.111-XVI din 27 aprilie 2007. Ea se compune din trei etape distincte, şi anume:

 Legalizarea capitalurilor;  Amnistia generală a impozitelor;  Reforma sistemului de impunere a veniturilor persoanelor juridice. În continuare sunt redate momentele cheie care au condiţionat efectuarea acestor reforme curajoase, argumentele care au stat la baza deciziilor de liberalizare a economiei. 1. Către finele anului 2006, în economia naţională s-a simţit o încetinire a ritmurilor de creştere. Creşterea economică din contul rezervelor (investiţiilor) interne şi consumului stimulat de remitenţe era limitată şi nu putea să asigure creşterea continuă a PIB în ritmuri avansate. Astfel, pentru anul 2006 creşterea PIB a constituit doar 4,8%, pe când în anii 2001-2005 acest indicator a variat de la 6,1% la 7,8%. 2. La 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al Uniunii Europene, şi pe lângă beneficiile obţinute în urma aderării, a fost obligată să accepte multiple condiţii, inclusiv de ordin bugetar - fiscal impuse de UE. Totodată, mai multe companii transnaţionale erau în căutarea alternativelor pentru a-şi reamplasa unele componente ale businessului în ţările din afara UE, pentru a beneficia de costuri fiscale şi de manoperă mai ieftine. 3. Ritmurile de creştere a economiei naţionale nu erau satisfăcătoare pentru a oferi locuri de muncă suficiente şi bine remunerate în ţară, pentru a face munca în Republica Moldova mai atractivă faţă de munca peste hotarele ei. Plecarea la muncă peste hotare a unei părţi active a populaţiei diminua din atractivitatea investiţională a Republicii Moldova. Mai mult ca atât, odată cu aderarea României la UE, riscul exportului forţei de muncă în ţara vecină a crescut semnificativ. 4. În conjuctura anului 2007, Republica Moldova avea un şir de avantaje faţă de alte state din regiune prin: - amplasarea geografică la hotarul UE; - deschiderea pentru investiții străine; - stabilitatea politică; - preferințele comerciale in relațiile cu UE si CSI; - forța de muncă ieftină comparativ cu UE; - posibilitatea de a face competiţie statelor membre ale UE prin modificarea flexibilă a politicii fiscale, fără careva restricţii. 5. Totodată, existau şi dezavantaje care frânau fluxul de investiţii şi respectiv creşterea economică: - existenţa focarului de instabilitate şi incertitudine în soluţionarea problemei Transnistrene; - insuficiența forței de muncă calificată;

- infrastructura regională slab dezvoltată; - valoarea istorică redusă (nereală) a activelor întreprinderilor autohtone. La acel moment, posibilităţile erau limitate în soluţionarea imediată a diferendului Transnistrean, insuficienţa mijloacelor financiare pentru dezvoltarea masivă a infrastructurii economice şi imposibilitatea pregătirii rapide a forţei de muncă care după nivelul de calificare să corespundă cerinţelor investitorilor străini. În aşa situaţie era vital necesar de a întreprinde acţiuni foarte hotărâte, chiar neordinare, care ar prevala dezavantajele indicate, pentru a da un semnal clar pentru businessul transnaţional despre atractivitatea şi predispunerea Republicii Moldova de a servi drept teren fertil şi prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, atragerea investiţiilor care aveau tendinţa de reamplasare din UE în alte țări. Pentru a da semnalul pozitiv investitorilor străini, era necesar de a găsi soluţii reale care puteau fi realizate imediat si cu efect rapid. Aceste acțiuni puteau fi: - diminuarea presiunii administrative asupra mediului de afaceri; - acceptarea investiţiilor în dezvoltarea afacerilor, fără verificări suplimentare, chiar dacă nu putea fi confirmată proveniența mijloacelor; - promovarea unei politici fiscale atractive comparativ cu alte state. Importanţa pe care o are reforma de liberalizare a unei economii, este cu atât mai mare cu cât această este aplicată într-o economie de tranziţie, aşa cum este cea a Republicii Moldova. Condiţia imperativă a aplicării acestei iniţiative este de a fi însoţită şi de alte reforme cu menirea de a încuraja agenţii economici de a-şi declara capitalul. Atragerea mijloacelor rezidenților Republicii Moldova în economia țării s-a efectuat prin procedura de legalizare a capitalului (mijloacelor financiare, activelor materiale și financiare). Legalizarea capitalului s-a efectuat prin procedura declarării benevole de către persoanele fizice și juridice – rezidenți ai Republicii Moldovei, a capitalului ce le apar ține sau care este înregistrat pe numele unor deținători "nominali" și pentru care, la momentul dobîndirii lui, nu au fost achitate impozite pornind de la valoarea sa reală. Subiecți ai legalizarii mijloacelor bănești, bunurilor imobiliare, valorilor mobiliare, cotelor – părți în capitalul social, diferențelor pozitive, rezultate din reevaluarea activelor de capital au fost persoanele fizice si persoanele juridice (cu excep ția legalizării mijloacelor lor bănești) al caror capital cade sub incidența capitolului IV ”Legalizarea capitalului si amnistia fiscală” al Legii pentru punerea în aplicare a Titlurilor I şi II ale Codului Fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997. Drept obiect al legalizarii a a servit capitalul (mijloacele bănesti, bunurile imobiliare, valorile mobiliare, cotele – părți) subiectului legalizarii care nu a fost declarat anterior sau a fost

declarat la valoare redusă si/sau din care nu au fost achitate impozitele si taxele, contribuțiile de asigurari sociale de stat, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală. La legalizarea capitalului, subiecții legalizării au achitat urmatoarele taxe de legalizare:  

Pentru mijloacele bănești - 5% din suma mijloacelor bănești legalizate;

Pentru alte active - 5% din valoarea diferenței dintre valoarea declarată a capitalului legalizat și valoarea declarată anterior a acestor active, ce au stat la baza dobîndirii dreptului de proprietate asupra obiectului legalizării de către subiectul legalizării. De asemenea, pentru asigurarea executării Bugetului Public Național, inclusiv și a

bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asisten ță medicală, suma taxelor, reținute de la legalizarea mijloacelor bănești, de la subiecții legalizării s-a repartizat în modul următor: - 50% s-a transferat în bugetul de stat; - 50% s-a transferat în bugetul asigurărilor sociale de stat și în fondurile asigurarii obligatorii de asistență medicală în următoarea proporție: 75% - în bugetul asigurărilor sociale de stat și 25% - în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Cea de a doua reformă este amnistierea fiscală. Esența reformei constă în anularea restanţelor, reflectate în sistemul de evidenţă al Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv evidenţa specială, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2007, la impozitele, taxele şi alte plăţi aferente bugetului de stat, contribuţiile de asigurări sociale de stat, primele de asistenţă medicală, majorările de întârziere şi amenzile aferente bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondului asigurarilor obligatorii de asistenţă medicală, neachitate la data intrării în vigoare a legii, inclusiv amânate şi eşalonate (reeşalonate) conform legislaţiei în vigoare. Potrivit proiectului, urma a fi amnistiate şi obligaţiile fiscale pentru care sunt deschise dosare judiciare la situaţia din 1 ianuarie 2007. Organelor cu atribuţii de administrare fiscală li s-a interzis prin lege efectuarea controalelor privind corectitudinea calculării şi achitării plăţilor obligatorii, care cad sub incidenţa capitolului IV al Legii pentru punerea în aplicare a Titlurilor I şi II ale Codului Fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997, pentru perioadele fiscale de până la 1 ianuarie 2007, cu excepţia verificării respectării legislaţiei privind obligaţiile fiscale apărute începând cu 1 ianuarie 2007 şi verificarea, la cererea contribuabilului şi/sau în caz de solicitare, a restituirii TVA, a accizelor sau a plăţilor efectuate în plus. Cea de-a treia iniţiativă reprezintă o nouă abordare radicală a impozitului pe venitul obţinut din activitatea de întreprinzător. Esența reformei sistemului de impunere a veniturilor persoanelor juridice constă în stabilirea cotei impozitului pe venit la nivelul de 0% în cazul în care venitul rămîne la dispoziția agentului economic, iar în cazul luării deciziei de repartizare a venitului sub formă de dividende, efectuării plăților îndreptate spre achitare nerezidenților (a

căror sumă nu este deductibilă în scopuri fiscale), efectuării plăților îndreptate spre achitare persoanelor fizice (a căror sumă nu este deductibilă în scopuri fiscale) și care nu este calificat ca venit impozabil pentru persoana fizică, îndreptarea plăților spre achitare fondatorilor întreprinderilor individuale sau gospodăriilor țărănești (de fermier), agenții economici vor reține un impozit în mărime de 15% de la plățile efectuate. În acelaşi timp, statul dobîndeşte dreptul moral de a spori de trei ori mărimea sancţiunilor aplicate pentru fraudele fiscale comise. Principalele efecte macroeconomice ce se așteaptă în urma implementării acestor reforme sînt sporirea capitalizării economiei ţării, intensificarea procesului investiţional şi reducerea inflaţiei. De asemenea aceste măsuri vor contribui la îmbunătăţirea climatului de afaceri prin reducerea economiei invizibile, trecerea unei bune părţi din rulajul “negru” de lichidităţi la circulaţia bănească oficială, reducerea spaţiului în care e posibilă dezvoltarea corupţiei. Actualmente, sistemul fiscal al Republicii Moldova este într-o continuă reformare, servind drept vector de orientație sistemele fiscale internaționale, în special cele ale țărilor membre ale UE. Direcțiile prioritare de reformare și dezvoltare ce urmează a fi implementate în cadrul sistemului fiscal sunt reflectate prin Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termenul mediu 2012 - 2014, ca parte componentă a Cadrului Bugetar pe Termenul Mediu 2012 - 2014, precum și prin Planul de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova pentru anii 2011-2015. Principalele obiective stabilite ca elemente de reformare se referг la: - modificarea cotelor de impozitare; - alinierea impozitelor la practicile Uniunii Europene; - gгsirea unui nivel stabil, la principalele 3 - 4 impozite pentru a nu se recurge adesea оn disperare de cauzг la introducerea de impozite єi taxe noi оn cursul anului cu оncгlcarea, astfel a prevederilor din Codul Fiscal care sг oblige legiuitorul sг facг cunoscut cu cel puюin 6 luni оnainte, modificгrile de impozite єi taxe etc. - reformarea cadrului legislativ, organizational si instituțional; - modernizarea modalitгții de abordare a conformгrii contribuabililor; - majorarea eficienței utilizгrii tehnologiilor informaționale оn administrarea fiscalг; - eficientizarea managementului resurselor umane. În acest context, principalele deficiențe cu care se confruntă administrarea fiscală în Republica Moldova sunt: -

capacitatea slabă la colectarea arieratelor;

-

conformare benevolă scazută;

-

instruirea la nivel scăzut a personalului;

-

sisteme IT fragmentate, care au fost dezvoltate independent si care face imposibilă

integrarea complexă a acestui sistem. Concluzionînd, putem spune că referitor la perfecţionarea unui sistem fiscal în Republica Moldova, nu putem stabili careva limite care ne-ar indica că sistemul fiscal este perfect, îndeajuns de echitabil şi eficient. Sîntem de părerea că este necesară o muncă asiduă, din partea organelor abilitate prin lege, de reformare şi perfecţionare permanentă a sistemului de impunere, în conformitate cu obiectivele şi necesităţile economiei, prin studierea minuţioasă a efectelor ce le pot avea adoptarea unei anumite direcţii a reformei asupra societăţii în general. Perfecţionarea sistemului fiscal apare ca o necesitate obiectivă în condiţiile unei concurenţe fiscale internaţionale de proporţii.