Referat Statistica (Rata Inflatiei) - (Statistica Macroeconomica) [PDF]

Zitiervorschau

1.1. Definiţia inflaţiei şi a ratei inflaţiei Inflaţia reprezintă fenomenul de creştere continuă şi generală a preţurilor sau o scădere persistentă a puterii de cumpărare a banilor din economie. Fenomenul de creştere a preţurilor se manifestă datorită dezechilibrului dintre cererea de monedă din economie şi masa monetară aflată în circulaţie. Acest dezechilibru poate avea ca surse: diminuarea activităţii economice, o creştere monetară nejustificat de mare. Este evident că în cazul în care se manifestă simultan ambele surse decalajul inflaţionist se adânceşte foarte mult. Aceste aprecieri teoretice sunt greu de observat în practică. Nu putem spune cu uşurinţă dacă o creştere de preţ a unui produs se datorează excesului de masă monetară sau a creşterii calităţii acestuia. Totuşi pentru o mai uşoară identificare a fenomenului inflaţionist ar trebui să precizăm şi ce creşteri de preţ nu constituie inflaţie: • inflaţia nu este o creştere întâmplătoare sau de scurtă durată a preţurilor; astfel creşterile preţurilor din faza de expansiune economică sau a bunurilor sezoniere nu trebuie etichetate a constitui inflaţie câtă vreme există probabilitatea revenirii la preţurile anterioare odată cu faza de recesiune economică, respectiv schimbarea anotimpurilor ; • inflaţia nu priveşte creşterea nivelului preţurilor la nivel individual sau al unui bun "reprezentativ" (cum ar fi aurul, spre exemplu), ci se referă la o creştere a nivelului general al preţurilor ; Deasemenea nu trebuie să ne îngrijoreze orice nivel al creşterii preţurilor şi să-l catalogăm drept inflaţie; dacă această creştere de preţuri este însoţită de o creştere economică substanţială şi ea nu influenţează deciziile luate de agenţii economici atunci nu avem motive să o catalogăm drept inflaţie; subiectivitatea implicată de aprecierea privind influenţarea deciziilor agenţilor economici face ca acest criteriu să prezinte o mai mică importanţă. Fenomenul inflaţionist este extrem de complex fiind supus unor determinări de ordin economic, politic, social, de anticipare, ceea ce face ca trăsăturile sale să nu apară cu claritate. De

aceea, între teoreticienii inflaţiei apar controverse în ceea ce priveşte măsurarea, cauzele şi remediile sale. Deşi deprecierea monedei este un element comun tuturor proceselor inflaţioniste apar complicaţii şi divergenţe datorită ritmurilor diferite de creştere a preţurilor individuale şi a dificultăţii în determinarea cauzelor principale ale acestor creşteri.

1.2. Clasificări ale inflaţiei Există numeroase clasificări ale inflaţiei. Vom prezenta patru criterii de clasificare şi vom analiza înţelesurile diverselor categorii de inflaţie: 1. După modul de funcţionare al pieţei avem: • inflaţie deschisă; • inflaţie reprimată. Dacă inflaţia este deschisă orice exces de cerere (pe piaţa bunurilor sau a forţei de muncă) conduce la o creştere a preţurilor şi salariilor. Inflaţia reprimată apare atunci când controlul guvernamental împiedică creşterea preţurilor astfel încât excesul de cerere este doar reprimat, nu şi redus. Însă odată cu îndepărtarea controlului guvernamental trebuie să ne aşteptăm la creşteri de preţuri şi salarii. 2. După ritmul de creştere al preţurilor avem: • inflaţie târâtoare; • inflaţie moderată; • inflaţie galopantă; • hiperinflaţie. Aplicarea acestui criteriu se realizează prin aprecierea nivelului ratei inflaţiei. În general se apreciază că o rată a inflaţiei de 2-3% caracterizează o inflaţie târâtoare, rate mai ridicate indicând inflaţii moderate sau galopante. Precizarea unor limite ale ratelor corespunzătoare reprezintă o alegere mai mult subiectivă a economiştilor. O stare aparte o constituie hiperinflaţia ce se manifestă prin ritmuri de creştere ale preţurilor exagerate şi accelerate. În situaţia de hiperinflaţie banii îşi pierd funcţia de rezervă de valoare şi chiar şi pe aceea de mijloc de schimb.

3. După aşteptările inflaţioniste ale agenţilor economici: • inflaţie anticipată; • inflaţie neanticipată. Conform teoreticienilor aşteptărilor inflaţioniste o inflaţie ce a fost corect anticipată de către agenţii economici nu le afectează în mod major deciziile de producţie, costurile implicate de existenţa inflaţiei în economie fiind minimizate, pe cât posibil. Deci numai o inflaţie neanticipată are efecte reale în economie afectând producţia şi ocuparea forţei de muncă. 4. După cauzele inflaţiei avem: • inflaţie prin cerere; • inflaţie prin costuri. Inflaţia prin cerere este considerată un rezultat al excesului cererii globale de bunuri şi servicii. Inflaţia prin costuri se datorează modificărilor funcţiei ofertei globale. Datorită nereuşitei de a identifica empiric cele două tipuri de inflaţie această clasificare şi-a pierdut rolul ce-i fusese atribuit în teoria tradiţională.

1.3. Măsurarea inflaţiei

Măsurarea inflaţiei se face prin calcularea indicatorului numit rata inflaţiei. Rata inflaţiei reflectă ritmul de creştere al nivelului general al preţurilor. Dacă vom considera pentru două momente de timp (0 şi t) că avem calculate două nivele generale agregate ale preţurilor, notate P0 şi Pt atunci formula după care calculăm rata inflaţiei este: Pt − P0 Pt = − 1 = IP − 1 P0 P0 unde Ip reprezintă un indice agregat al preţurilor. Măsurarea ratei lunare a inflaţiei pe baza IPC este uzuală în statistica internaţională. De reţinut este faptul că IPC implică numai produsele şi serviciile de consum cumpărate de populaţie, deci elimină celelalte bunurifinale ce compun Produsul intern brut( bunuri capitale, bunuri exportate, bunuri produse de sectorul public. Ca atare, se poate estima corect nivelul şi evoluţia inflaţiei numai dacă mişcarea preţutilor bunurilor de consum nu se abate semnificativ de la evoluţia preţurilor bunurilor ce nu intră în consumul populaţiei. În practica statistică se recurge la măsurarea inflaţiei pornind de la Indicele preţurilor de consum şi nu dela Indicele preţurilor bunurilor şi serviciilor ce compun PIB, datorită faptului că PIB se calculează pe un interval mai mare, anual şi eventual semestrial. Există trei formule după care putem calcula indici de preţuri care să reflecteze cât mai aproape de adevăr dinamica preţurilor: • indicele Laspeyres; • indicele Paasche; • indicele Fischer. π=

Indicele Laspeyres Are următoarea formulă de calcul: n

Lp =

∑p x i =1 n

t i

∑p x

0 i

i =1

0 i

⋅ 100

(%)

0 i

Se observă că indicele Laspeyres arată variaţia relativă a preţului unui coş de bunuri cumpărate iniţial într-o perioadă de referinţă. Principala critică ce se aduce acestui mod de a calcula indicele preţurilor constă în menţinerea constantă a grupării din

perioada de bază. Modificările preţurilor duc la modificări în cererile bunurilor respective. Astfel, bunurile ce se ieftinesc în termeni relativi vor fi cumpărate în cantităţi mai mari, în timp ce se va renunţa la achiziţionarea bunurilor care au devenit relativ mai scumpe. Efectul acestei modificări a cererii nu este reflectat în calculul indicelui Laspeyres. Se acordă o pondere prea mare bunurilor care au devenit relativ mai scumpe în detrimentul celor care au devenit relativ mai ieftine, supraestimând creşterea nivelului general al preţurilor. Deasemenea indicele Laspeyres nu ia în considerare bunurile noi care apar pe piaţă şi poate cuprinde bunuri care nu mai prezintă interes în perioada curentă.

Indicele Paasche Formula de calcul a acestui indice este: n

Pp =

∑p x i =1 n

t i

∑p x

t i

i =1

0 i

⋅ 100

(%)

t i

Indicele Paasche ia drept punct de referinţă coşul de bunuri cumpărate la sfârşitul perioadei. De aceea el surprinde corect modificările din structura cererii. Neajunsul acestui mod de calcul constă în supraevaluarea cheltuielilor din perioada de bază datorată considerării ponderilor din perioada curentă. Acest fapt duce la concluzia că valoarea obţinută prin aplicarea acestei formule subestimează creşterea reală a nivelului general al preţurilor.

Indicele Fischer Mai este numit şi indicele ideal al preţurilor şi reprezintă media geometrică a indicilor Laspeyres şi Paasche: I p = L p ⋅ Pp

Valoarea indicelui Fischer aproximează cu precizie superioară cursul real al inflaţiei, însă el nu are o interpretare economică directă. În România, IPC se calculează ca un indice Laspeyres.

O măsură mai corectă a inflaţiei se apreciază ca fiind modificarea deflatorului PIB. Deflatorul este de fapt indicele preţurilor bunurilor ţi serviciilor ce compun PIB. D=

PIBt PIB t*

=

∑ qt * pt ∑ qt * p 0

p = I PIB

Pentru a putea calcula deflatorul PNB-ului sunt necesare datele privind producţia în unităţi naturale sau naturalconvenţionale pentru cei doi ani (anul de bază şi cel pentru care calculăm), şi nivelurile preţurilor. Deflatorul PNB-ului este un indice Paasche care arată cu cât bunurile ce constituie Produsul Naţional Brut evaluate la preţuri curente sunt mai costisitoare în comparaţie cu preţurile din anul de referinţă. Neajunsul acestui indice este că pentru tranzacţiile ce nu au loc pe piaţă (de exemplu servicii guvernamentale) trebuie considerat un nivel fictiv al preţurilor. Cele două instrumente nu oferă reflecţii fidele şi exacte ale realităţii. Primul nu ia în calcul creşterile tehnologice şi calitative din producţie. Al doilea prin faptul că economia cunoaşte o paletă foarte largă de consumatori, cu valori ale veniturilor întinse pe un interval mare. Deşi s-a încercat alcătuirea unor grupe de consumatori după venit s-a constatat că şi în interiorul acestor grupe dispersia preţurilor este mare, diferitele gopodării având priorităţi diferite în achiziţionarea de bunuri şi servicii. Cu toate acestea cele două instrumente prezentate sunt considerate a da cele mai bune reflecţii asupra fenomenului inflaţionist fiind acceptate şi utilizate în analize. 2.3 Rata anuală a inflaţiei Rata anuală a inflaţiei reprezintă creşterea medie a preţurilor de consum într-un an faţă de altul. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între indicele mediu al preţurilor dintr-un an şi cel al _

Ri anual =

It _

*100

; t =1991 .. 1999

I t −1

anului precedent din care se scade 100.

La rândul lor, indicii medii ai preţurilor din cei doi ani se determină ca medii aritmetice simple ale indicilor lunari din fiecare an, calculaţi faţă de aceeaşi bază(octombrie 1990 =100). 2.4 Rata inflaţiei la sfârşitul anului Rata inflaţiei la sfârşitul anului reprezintă creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a unui an faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Rata se calculează pe baza produsului indicilor lunari cu baza în lanţ raportaţi la 100. Din acest produs exprimat în ∆Ri sf .an = I tdec − I tdec −1

procente se scade 100. După cum se poate observa din Anexele 3 şi 5 valoarea cea mai mica a ratei inflaţiei, pe toată perioada de observare, s-a înregistrat în anul 1995 iar valoarea cea mai mare in 1994.

2. Analiza ratei inflaţiei in perioada 1990 -1999 Calculul Ratei inflaţiei se realizează pe baza calculului IPC din perioada Octombrie 1990 - Septembrie 1999. Astfel se poate face o analză a diferiţilor indici ai inflaţiei: 2.1 Rata lunară a inflaţiei Rata lunară inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună faţa de luna precedentă. Ea se calculează RI = ( IPC −1) *100

după formula: Indicele preţurilor de consum se calculează ca un indice cu bază inlănţuită.(Anexa 1). Studiind evoluţia indicelui inflaţiei dealungul intregii perioade de observare se poate constata existenţa a două momente mai importante: luna mai a anului 1993 şi luna martie 1997 (a se vedea Anexa 4), momente în care valoarea ratei inflaţiei a depăţit pragul de 30% (30,4% respectiv 30,7%).

Referindu-mă doar la 1997, se poate spune că aceasta valoare este rezultatul impactului inflaţionist al liberalizării preţurilor şi a cursului de schimb din primele luni ale anului, dar şi a exploziei preţurilor unor produse, menţinute artificial la o valoare mai mică, din motive electorale, în anul precedent. Astfel, strategia politicii monetare a fost axată pe controlul efectiv al bazei monetare, al cărei ritm de creştere a fost prevăzut la un nivel inferior inflaţiei, corelaţia relativ strânsă dintre baza monetară şi masa monetară certificând utilizarea celui dintâi, ca ancoră nominală a programului monetar. Rezultatele s-au vazut, rata inflaţiei nedepaşind valoarea de 6 % până la sfarşitul anului. Un alt lucru interesant de observat, este evoluţia ratei inflaţiei în lunile de vară, în această perioadă inregistrându-se o descreştere accentuată, motivată prin creşterea ofertei de bunuri de sezon peste valoarea cererii,ceea ce duce la o scădere a preţurilor. 2.2 Rata medie lunară a inflaţiei Rata medie lunară a inflaţiei exprimă media creşterilor lunare ale preţurilor. Se calculează ca o medie aritmetică a indicilor lunari ai preţurilor de consum cu baza în lanţ, din care se scade baza de comparaţie egală cu 100. t

Ri lunar =

∑ ( I t / t −1 −100 ) 1

t

O evolutie interesantă a ratei lunare a inflaţiei s-a inregistrat în 1995, an în care s-a înregistrat cea mai mică rată lunară a inflaţiei, 2,067%. Acest lucru s-a datorat politicii duse de B.N.R. în acel an. Obiectivul explicit al politicii monetare a fost reducerea ratei inflaţiei până la 30 la sută, în conformitate cu programul stabilit în conlucrare cu Guvernul. Îndeplinirea acestui obiectiv a permis României înscrierea în grupul ţărilor în tranziţie cu performanţe bune. Întrucât pe plan internaţional rata redusă a inflaţiei este percepută ca un semn al stabilităţii macroeconomice, îndeplinirea obiectivului propriu constituia o premisă a creşterii interesului investitorilor străini faţă de ţara noastră şi, pe un plan mai

general, un punct câştigat în demersul României pentru integrarea europeană. În cadrul mix-ului de politici macroeconomice care viza atingerea acestui obiectiv, a fost proiectată continuarea tendinţelor din 1994, legate de economisire, remonetizare, balanţă de plăţi şi curs de schimb. Astfel, în 1995, ritmul mediu lunar de creştere a economiilor populaţiei a fost de 5,4 la sută, cel al creditului neguvernamental de 4,7 la sută, iar cel al masei monetare de 4,6 la sută. Faţă de o rată medie lunară a inflaţiei măsurată prin preţurile la consumator de 2,1 la sută, este evidentă îndeplinirea obiectivului de adâncire a intermedierii financiare, ca semn al ameliorării condiţiilor din economie.Raportată la obiectivul declarat încă de la începutul anului privind rata inflaţiei, se poate aprecia că politica monetară s-a înscris în parametrii urmăriţi. Cu toate acestea, în ultima parte a anului s-au făcut simţite anumite tensiuni, al căror efect s-a manifestat într-o tendinţă de creştere a ratei lunare a inflaţiei contracarată, parţial, prin înăsprirea caracterului politicii monetare.(a se vedea Anexa3 şi Anexa 5).

Bibliografie : 1. 2. 3. 4.

Buletin statistic de preţuri (Anul X Nr. 9 1999) Statistica teoretică şi economică -autori: T Baron, Al. Isaic-Maniu 1996 Economie politică - autor Niţă Dobrotă 1998 Anuarul statistic 1998

Academia de Studii Economice

Evoluţia ratei inflaţiei în România în perioada 19901999

Moroianu Eduard C.S.I.E An III grupa 1044