34 0 359KB
Mandatul European de arestare
I.
Prezentare pe scurt
Mandatul european de arestare („MEA”) constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră - în scopul urmăririi penale sau executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate. Mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară a unei țări este valabil pe întregul teritoriu al UE. Procedura mandatului european de arestare funcționează de la 1 ianuarie 2004. Aceasta a înlocuit lungile proceduri de extrădare care existau odinioară între țările UE. Mandatul este o cerere trimisă de o autoritate judiciară dintr-un stat membru al UE în scopul arestării unei persoane într-un alt stat membru și predării sale pentru a se derula urmărirea penală sau pentru ca acesta să execute o pedeapsă privativă de libertate sau un ordin de reținere emis în prima țară. Mecanismul, bazat pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești, este operațional în toate țările UE. Mandatul european de arestare funcționează prin contacte directe între autoritățile judiciare. Atunci când folosesc procedura mandatului european de arestare, autoritățile trebuie să respecte drepturile procedurale ale suspecților sau inculpaților - cum ar fi dreptul la informare, dreptul de a fi asistat de un avocat și eventual de un interpret, după cum se prevede în legislația țării în care este arestat.
II.
Introducere
Extrădarea este una dintre formele cooperării internaționale în materie penală, fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant. Extrădarea presupune o procedură amplă, destul de complicată, cu etape bine stabilite, care ar putea afecta,
într-o anumită măsură, necesitatea unei intervenții operative în cazul predării persoanelor urmărite sau condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni. Deși au existat măsuri pentru simplificarea acestei procedure, pentru prevenirea și combaterea criminalității în Europa demersurile legislative nu au fost suficiente. În contextul extinderii Uniunii Europene și al instituirii Spațiului Schengen, dar și al evoluției în planul criminalității, dublate de posibilitatea infractorilor de a se deplasa dintr-un colț în altul al Europei cu repeziciune, s-a constatat că obiectivul Uniunii Europene de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție ar putea fi pus în primejdie. În scopul reducerii acestei amenințări, una dintre soluțiile găsite a fost aceea de a institui noi proceduri de predare a infractorilor între statele membre, care să simplifice procedura existentă, în așa fel încât toți cei care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul Uniunii Europene să fie judecați într-un timp cât mai scurt, iar în cazul în care au fost condamnați, punerea în executare a pedepsei să fie făcută cât mai repede. Astfel, a fost adoptată Decizia-cadru nr. 584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, care înlocuieşte sistemul de extrădare, obligând fiecare autoritate judiciară naţională (autoritate judiciară de executare) să recunoască și să execute, în urma unor controale minime, cererea de predare a unei persoane formulată de autoritatea judiciară a unui alt stat membru (autoritate judiciară emitentă), procedura fiind mult simplificată, iar termenele de predare scurtate. Decizia-cadru nr. 584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 a fost transpusă în legislația națională prin Titlul VII din Legea nr. 302/2004.
III.
Definiție
Potrivit art. 84 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Așa cum rezultă din această definiție, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a pedepsei închisorii sau o decizie de luare a unei măsuri de siguranță private de libertate, emisă atunci există imposibilitatea punerii în aplicare a uneia dintre aceste măsuri ca urmare a faptului
că persoana în cauză se sustrage de la executare pe teritoriul unui alt stat membru. Mandatul european de arestare înlocuiește cererea de extrădare și întreaga documentație care însoțește o asemenea cerere.
IV.
Emiterea mandatului european de arestare
A. Autoritatea emitentă Art. 85 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 stabilește că în România autoritățile emitente sunt instanțele judecătorești. Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală a adus modificări în ceea ce privește competența de emitere a mandatului european de arestare, astfel:
în faza de urmărire penală, MEA este emis de către judecătorul de drepturi și libertăți desemnat de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond;
în faza de judecată, MEA este emis de către judecătorul desemnat de președintele primei instanțe;
în faza de executare, MEA este emis de către judecătorul desemnat de președintele instanței de executare.
B. Cine sesizează autoritatea competentă să emită mandatul european de arestare? În toate cazurile, autoritatea competentă să emită MEA poate acționa în acest scop din oficiu. De asemenea, competența de a sesiza autoritatea competentă să emită MEA aparține, în toate cazurile, procurorului. Dacă în faza de urmărire penală art. 88 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 302/2004 lămurește că această competență aparține procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate, literele b) și c) ale aceluiași articol fac trimitere doar la procuror, fără a stabili competența acestuia din punct de vedere teritorial. Apreciem că, prin raportare la autoritatea emitentă competentă, în faza de judecată va acționa procurorul de la parchetul de pe lângă instanță care judecă în prim grad cauza,
indiferent dacă mandatul european de arestare a fost emis de prima instanță sau de instanța ierarhic superioară, ca urmare a exercitării căii de atac a contestației, în condițiile art. 88 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 302/2004, cu excepția situației în care urmărirea penală a fost efectuată de Direcția Națională Anticorupție, date fiind prevederile art. 3 alin. 1 lit. c1 ), c2 ) și c3 ) din OUG nr. 43/2002 și ale art. 5 alin. 3 din Legea nr. 255/2013. În faza de executare, apreciem că sesizarea va fi făcută de procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța de executare, cu excepția precizată anterior pentru Direcția Națională Anticorupție. Pentru faza de judecată, sesizarea poate fi făcută și de organul la care se află spre executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate, iar în faza de executare, de organul la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate.
C. Condițiile necesare emiterii mandatului european de arestare Pentru emiterea MEA, așa cum arată art. 88 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene; b) mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detențiunii pe viață sau a închisorii este valabil; c) nu a intervenit, potrivit legii române, prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau grațierea; d) atunci când arestarea și predarea se solicită: (i) în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecății, pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracțiunea săvârșită este detențiunea pe viață sau închisoarea de 2 ani sau mai mare; (ii) în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas de executat este detențiunea pe viață sau închisoarea de un an sau mai mare;
(iii) în vederea executării măsurii privative de libertate, durata măsurii este de 6 luni sau mai mare. Se observă, așadar, că Legea nr. 302/2004 prevede o durată diferită, mai mare, a pedepselor aplicate sau a celor prevăzute de lege comparativ cu Decizia-cadru 2002/584/JAI, care, la art. 2, stipulează că ”Un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea statului membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin douăsprezece luni sau, atunci când s-a dispus o condamnare la o pedeapsă sau s-a pronunțat o măsură de siguranță, pentru condamnări pronunțate cu o durată de cel puțin patru luni”. Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a limita emiterea mandatelor europene de arestare în cazuri nejustificate. Trebuie observat că, totuși, dacă sunt îndeplinite aceste condiții, emiterea MEA nu este obligatorie, aspect evidențiat și în art. 2 alin. 1 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI. Dacă până la modificările legislative de la sfârșitul anului 2013 în Legea nr. 302/2004 se arăta doar că autoritatea competentă poate emite un mandat european de arestare, dacă se constată întrunirea condițiilor menționate, fiind preluate ca atare dispozițiile din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI, art. I pct. 17 din Legea nr. 300/2013 introduce o serie de criterii care să ghideze judecătorul în aprecierea necesității și oportunității emiterii MEA și care să contribuie, totodată, la o practică unitară a instanțelor naționale în această materie, aceste criterii fiind natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei solicitate, alte împrejurări ale cauzei. Decizia-cadru privind MEA nu include nicio obligaţie pentru un stat membru emitent să efectueze un control de proporţionalitate, urmând 4 ca legislaţia şi practica judiciară a statului membru să fie cele care vor decide, în cele din urmă, acest aspect. După verificarea condițiilor prevăzute la art. 88 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, instanța are următoarele posibilități: a) emite MEA și, pe cale de consecință, supraveghează luarea măsurilor pentru traducerea și transmiterea acestuia; b) constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea MEA; în această ipoteză, procurorul poate ataca încheierea cu contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.
În practica judiciară s-a pus problema dacă, în cazul emiterii MEA, este necesară întocmirea unei încheieri. Prin decizia nr. 39 din 22 septembrie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Secţiile Unite au decis că emiterea mandatului european de arestare nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicţională. Ca regulă generală, autoritatea emitentă comunică mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare de executare. În cazul în care nu se cunoaşte autoritatea din statul membru de executare, Reţeaua Judiciară Europeană oferă asistenţă statului membru emitent. Dacă nu se cunoaşte cu precizie locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară emitentă trebuie să difuzeze mandatul european de arestare prin intermediul Sistemului de Informare Schengen sau, dacă nu este posibil să se recurgă la el, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (Interpol). V.
Punerea în executare a mandatului european de arestare
Așa cum arată art. 85 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, autoritățile judiciare române de executare sunt curțile de apel, alin. 3 al aceluiași articol stabilind că autoritățile române competente să primească MEA sunt Ministerul Justiției și parchetele de pe lângă curțile de apel în a căror circumscripție a fost localizată persoana solicitată. În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, MEA se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. VI.
Fapte care dau loc la predare
Astfel, urmatoarele infractiuni, indiferent de denumirea pe care o au in legislatia statului emitent, daca sunt sanctionate de legea statului emitent cu o pedeapsa sau cu o masura de siguranta privativa de libertate a carei durata maxima este de cel putin 3 ani, nu vor fi supuse verificarii indeplinirii conditiei dublei incriminari: -participarea la un grup criminal organizat; -terorismul; -traficul de persoane; -exploatarea sexuala a copiilor si pornografia infantila; -traficul ilicit de droguri si substante psihotrope;
-traficul ilicit de arme, munitii si substante explozive; -coruptia; -frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene in intelesul Conventiei din 26 iulie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene; -spalarea produselor infractiunii; -falsificarea de moneda, inclusiv contrafacerea monedei euro; -fapte legate de criminalitatea informatica; -infractiuni impotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de disparitie si de specii si soiuri de plante pe cale de disparitie; -facilitarea intrarii si sederii ilegale; -omorul, vatamarea corporala grava; – traficul ilicit de organe si tesuturi umane; -rapirea, lipsirea de libertate in mod ilegal si luarea de ostatici; -rasismul si xenofobia; -furtul organizat sau armat; -traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitati si opere de arta; -inselaciunea; -racketul si extorcarea de fonduri; -contrafacerea si pirateria produselor; -falsificarea de acte oficiale si uzul de fals; -falsificarea de mijloace de plata; -traficul ilicit de substante hormonale si alti factori de crestere; -traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
-traficul de vehicule furate; -violul; -incendierea cu intentie; -crime aflate in jurisdictia Curtii Penale Internationale; -sechestrarea ilegala de nave sau aeronave; -sabotajul.
VII.
Conținutul mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele: (a) identitatea şi cetăţenia persoanei căutate; (b) numele, adresa, numerele de telefon şi de fax şi adresa electronică a autorităţii judiciare emitente; (c) indicarea existenţei unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii având acelaşi efect, intrând în sfera de aplicare a articolelor 1 şi 2; (d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, în special cu respectarea articolului 2; (e) descrierea circumstanţelor comiterii infracţiunii, inclusiv a momentului, locului şi graduluide implicare a persoanei căutate la infracţiune; (f) pedeapsa pronunţată, în cazul în care este vorba despre o hotărâre definitivă, sau seria de pedepse prevăzute pentru infracţiune de legea statului membru emitent; (g) în măsura posibilă, alte consecinţe ale infracţiunii. Mandatul european de arestare trebuie să fie tradus în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale statului membru de executare.
VIII. Termenele mandatului european de arestare
Mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă. În cazul în care persoana căutată consimte la predare, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 10 zile de la data consimţământului menţionat anterior. În celelalte cazuri, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei căutate. În cazuri particulare, atunci când mandatul european de arestare nu poate fi executat în termenele prevăzute mai sus, autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre aceasta, indicând motivele. Într-un astfel de caz, termenele pot fi prelungite cu 30 de zile suplimentare. Cât timp nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare nu este luată de autoritatea judiciară de executare, aceasta se va asigura că sunt îndeplinite condiţiile materiale necesare unei predări efective a persoanei. Atunci când, încircumstanţe excepţionale, un stat membru nu poate respecta termenele stabilite în prezentul articol, acesta informează Eurojust, precizând motivele întârzierii. În afară de aceasta, un stat membru care a suferit, din partea altui stat membru, mai multe întârzieri în executarea unor mandate europene de arestare, informează Consiliul despre aceasta, în scopul evaluării, la nivelul statelor membre, a punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru termenul pentru predarea persoanei Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate. Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatul uieuropean de arestare. În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin
asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. În mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
TERMENELE PRIMIRII MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE ULTERIOR ARESTĂRII PERSOANEI CĂUTATE
cât de curând posibil
Danemarca , Finlanda, Suedia
24 de ore
Bulgaria
48 de ore
Letonia, Lituania, Polonia, România, Anglia
10 zile
Belgia, Italia, Portugalia, Slovenia
40 de zile.
Austria , Republica Cehă, Germania, Ungaria
3 zile
Cipru, Estonia
6 zile lucrătoare.
Franţa , Luxemburg
15 zile
Grecia
18 zile
Slovacia
IX.
Motive de neexecutare a mandatului european de arestare
A. obligatorii
atunci când infracţiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de amnistie în statul membru de executare, atunci când acesta ar avea competenţa să urmărească această infracţiune în temeiul dreptului său penal;
atunci când din informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv într-un stat membru pentru aceleaşi fapte, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare, sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul statului membru de condamnare;
atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu poate, datorită vârstei sale, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea acestui mandat, în temeiul dreptul statului membru de executare.
B. facultative
atunci când fapta care stă la baza mandatului european de arestare nu constituie o infracţiune, în conformitate cu dreptul statului membru de executare; cu toate acestea, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi schimb valutar, executarea mandatului european de arestare nu va putea fi refuzată pe motiv că dreptul statului membru de executare nu impune
acelaşi tip de taxe sau impozite sau nu conţine acelaşi tip de norme în materie de taxe, impozite, de vamă şi schimb valutar, ca dreptulstatuluimembru emitent;
atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este urmărită penal în statul membru de executare pentru aceeaşi faptă care stă la baza mandatului european de arestare;
atunci când autorităţile judiciare ale statului membru de executare au decis fie să nu înceapă urmărirea penală pentru infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare, fie să îi pună capăt, sau atunci când persoana căutată a făcut obiectul unei decizii definitive într-un stat membru pentru aceleaşi fapte care împiedică desfăşurarea ulterioară a procedurilor;
atunci când s-a prescris acţiunea penală sau pedeapsa, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, iar faptele sunt de competenţa acestui stat membru, în conformitate cu dreptul său penal;
în cazul în care din informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de o ţară terţă, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sentinţa să fi fost executată sau să se afle în acel moment în curs de executare, sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul ţării de condamnare;
în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranţă în conformitate cu dreptul său intern;
atunci când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care:
(a) în conformitate cu dreptul statului membru de executare, au fost săvârşite în întregime sau parţial pe teritoriul statului membru de executare sau într-un loc considerat ca atare, sau (b) au fost săvârşite în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptulstatului membru de executare nu autorizează urmărirea penală pentru aceleaşi infracţiuni săvârşite în afara teritoriului acestuia.
X. Diferențele dintre mandatul European de arestare și procedura tradițională de extrădare 1. Termene stricte Statul în care persoana este arestată trebuie să transfere persoana respectivă în statul care a emis mandatul european de arestare într-un termen maxim de 60 de zile de la arestarea acesteia. Dacă persoana este de acord cu predarea, decizia de predare trebuie să fie luată într-un termen de 10 zile. 2. Dubla incriminare - cerință abandonată Pentru un număr de 32 de categorii de infracțiuni grave, nu mai există cerința ca fapta să constituie o infracțiune în ambele țări. Singura cerință este ca aceasta să se pedepsească cu cel puțin 3 ani de închisoare în țara emitentă. 3. Absența ingerinței politice Deciziile sunt luate exclusiv de autoritățile judiciare, fără vreo ingerință politică. 4. Predarea cetățenilor Statele membre ale UE nu mai pot refuza să își predea propriii cetățeni, cu excepția cazului în care preiau sarcina executării pedepsei cu închisoarea vizând persoana căutată. 5. Garanții Țara care execută mandatul poate cere unele garanții: a. după o anumită perioadă persoana va avea dreptul de a cere reexaminarea cazului dacă pedeapsa primită este închisoare pe viață; b. persoana căutată poate executa restul de pedeapsă în țara care ar urma să îl predea, dacă are cetățenia acelei țări sau dacă își are reședința obișnuită în acest stat. 6. Motive de refuz limitate O țară poate refuza să predea o persoană doar în cazul în care există un motiv obligatoriu sau facultativ de refuz:
Motive obligatorii de refuz - persoana a fost deja judecată pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem) - persoana este un minor (nu a atins vârsta răspunderii penale în țara în care a fost arestat) - a intervenit amnistia (persoana ar fi putut fi urmărită penal în țara în care a fost arestată, dar în acel stat infracțiunea face obiectul unei amnistii).
Motive facultative de refuz - exemple: - lipsa dublei incriminări pentru alte infracțiuni în afara celor 32 menționate anterior - competență teritorială - procedură penală în curs în țara de executare - termen de prescripție.