Referat Gestiunea Riscului Valutar [PDF]

Zitiervorschau

REFERAT ”GESTIUNEA RISCULUI VALUTAR” în cadrul disciplinei de învățământ ”Gestiunii Bancare”

Nume, Prenume Student: Vatavu Marius Specialitatea: Finanțe și Bănci (IF) Profesor îndrumător: Bențe Corneliu Cristian

Noiembrie, 2019

CUPRINS:

Capitolul I: Introducerea noțiunii de risc. Definirea conceptului de risc valutar..........................3 Capitolul II: Instrumente utilizate pentru analiza riscului valutar................................................4 II.I.: Prezentarea indicatorilor specifici riscului valutar...............................................4 II.II.: Compararea indicatorilor riscului valutar pentru ultimii 3 an.............................6 Capitolul III: Metode și tehnici de gestiune a riscului valutar......................................................9 Capitolul IV: Posibilități de perfecționare a gestiunii riscului valutar. Concluzii......................13 Bibliografie...............................................................................................................................15

2

Capitolul I: Introducerea noțiunii de risc. Definirea conceptului de risc valutar

Riscul este definit ca o posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, în special dacă ne referim la ceea ce urmează să cercetez în următorul referat.1 În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităţilor, serviciilor şi produselor bancare şi această multitudine de riscuri a generat şi diferite tratări ale noţiunii vizate. Totuşi, diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă în activitatea ei zilnică precum şi diversitatea situaţiilor care generează aceste riscuri fac imposibilă clasificarea riscurilor sub aspect unic criterial. Una dintre clasele de risc la care se expune activitatea bancară o reprezintă categoria riscurilor determinate de piaţa de capital. În general, pieţele de capital şi riscurile lor afectează valoric toate companiile, dar mai ales instituţiile financiare, în cazul cărora este greu de făcut o distincţie clară între riscul pieţei produsului şi al pieţei de capital. Un reprezentant al acestei clase este riscul valutar sau riscul ratei de curs care apare la orice cumpărare sau vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidenţiază în contabilitate. Riscul cursului de schimb afectează atât piaţa produselor, cât şi piaţa de capital. Volatilitatea cursurilor valutare poate influenţa capacitatea debitorilor de a-şi rambursa împrumuturile. Din câte am menționat riscul valutar este încadrat de specialişti, de regulă, în categoria aşa-numitelor riscuri de piaţă, fiind determinat de variaţiile cursurilor de schimb, deficitele balanţelor de plăţi, penuria de lichidităţi. În literatura de specialitate, riscul valutar este definit ca probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să ducă la diminuarea profitului net bancar sau într-o ală accepţiune probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze negativ marja dobânzii bancare. Acest risc apare în urma executării de către bancă a unor operaţiuni pentru clienţii săi sau în nume propriu. Componentele expunerii la riscul valutar sunt:2  expunerea de translatie - apare in cazul bancilor cu activitate internationala, societatile afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de referinta a societatii mama. Se acopera prin operatii de hedging.  expunerea tranzactionala – rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara in valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta. Poate fi semnificativa pe termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging.  expunerea economica – reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii de piata a bancii. Valoarea de piata actuala a bancii este calculata ca fiind valoarea actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare. Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb presupune atât diversificarea portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de reducere a riscului.

1 2

Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția II. Editura ”Litera”, București, 2014, pag 187. Niţu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000, p.129 3

Capitolul II: Instrumente utilizate pentru analiza riscului valutar

Perioada actuală o putem denumi “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bancar. Managementul riscului presupune prevenirea, măsurarea şi gestionarea riscurilor. Măsurarea riscurilor se face prin eforturi de comensurare şi cuantificare a lor, una din modalităţile de cuantificare fiind calculul indicatorilor de risc. Aceştia permit evaluarea statică şi dinamică a riscurilor, prin raportarea la standardele internaţionale sau la propria existenţă istorică a băncii. Riscul valutar constă în probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţǎ sǎ ducǎ la diminuarea profitului net al bǎncii sau probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţǎ sǎ influenţeze negativ marja dobânzii bancare. Situaţia netǎ pe fiecare valutǎ trebuie revizuitǎ şi modificatǎ în funcţie de condiţiile din economia internaţionalǎ, urmǎrindu-se sǎ se evite pe de o parte, expunerea la riscul valutar datoritǎ necorelǎrii scadenţelor activelor cu cele ale pasivelor şi pe de altǎ parte, situaţia în care ratele dobânziior în valuta ar putea depǎşi nivelul pieţei. Este necesar, pentru diminuarea riscului valutar, sǎ se elaboreze prognoze de evoluţie, care sǎ permitǎ structurarea adecvatǎ pe valute a activelor şi pasivelor în devize, pentru asigurarea stabilitǎţii de ansamblu a portofoliului de depozite şi plasamente valutare ale bǎncii. Pentru elaborarea unor astfel de prognoze este cel mai indicat utilizarea unui sistem informatic de culegere automată a datelor referitoare la ratele de schimb şi programarea unor modele econometrice care să permită “exersarea|” de scenarii de evoluţie. Analiza riscului valutar presupune, în principal:  ajustarea periodicǎ a poziţiilor valutare pentru a echilibra poziţiile lungi şi scurte;  acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode şi tehnici specifice, în special a instrumentelor derivate (hedging).3 Pentru realizarea celor douǎ etape de analizǎ a riscului trebuie parcurşi urmǎtorii paşi: 1) definirea şi identificarea periodicǎ a tipurilor de expuneri care pot afecta banca; 2) evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valutǎ, în contextul volatilitǎţii anticipate a pieţelor valutare; 3) controlul riscului valutar prin: formularea politicii valutare a bǎncii, desemnarea persoanelor autorizate sǎ angajeze operaţiunile valutare, determinarea procedurilor de expunere la risc, stabilirea limitelor de expunere; 4) executarea tranzacţiilor propriu-zise.

Capitolul II.I.: Prezentarea indicatorilor specifici riscului valutar Riscul valutar este încadrat de specialiști, de regula, în categoria asa numitelor riscuri de piață, fiind determinat de variațiile cursurilor de schimb, deficitelor balanțelor de plăți, penuria de lichidități pe plan internațional. Acest risc se amplifica pentru fiecare participant la desfășurarea unei tranzacții economice externe. 3

Rădulescu Magdalena, Managementul performanţelor şi riscurilor bancare în contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare actuale, Editura Sitech, Craiova, 2009, p.146

4

Măsurarea acestui tip de risc se realizeaza pe baza pozițiilor pe care le preiau bancile comerciale, care își stabilesc un plafon de operare în funcție de standingul propriu. Banca ale cărei creanțe depașesc angajamentele sale de plata într-o anumită valuta preia o poziție lungă, daca există o probabilitate ridicată ca acea valută să intre într-un proces de apreciere. În caz contrar, banca preia o poziție scurta. Datorită contextului economic în care actionează, băncile romanești preferă pozițiile lungi indiferent de cursul valutei. Indicatorii riscului valutar pe care îi calculeazǎ bǎncile comerciale din România sunt: • poziţia valutarǎ individualǎ, care se determinǎ pentru fiecare valutǎ de gestionat; • poziţia valutarǎ globalǎ, care reprezintǎ soldul net al creanţelor în devize faţǎ de pasivele în devize, ambele trarsformate în moneda de referinţǎ, pentru comparabilitate. Acest indicator oferǎ o imagine generalǎ asupra expunerii valutare a bǎncii. Poziţia valutară individuală Indicatorul ia în calcul toate activele si pasivele în valuta ale bancii și exprimă capacitatea acesteia de a face fata plaților într-o anumită valută, limitând expunerea bancară la risc valutar. Indicatorul se calculează pentru fiecare valută, separat pentru active şi pasive, pentru fiecare valută comparându-se activele cu pasivele, rezultând două poziţii distincte: poziţia valutară scurtă şi poziţia valutară lungă. Prin poziție valutară se înțelege diferența dintre activele si pasivele unei bănci într-o anumita valuta, existând urmatoarele situații: - poziție valutară lungă, atunci când activele sunt mai mari decât pasivele; - poziție valutară scurtă, atunci când pasivele sunt mai mari decât activele.4 Corelaţia dintre poziţiile valutare înregistrate de o bancă şi variaţia cursului de schimb influenţează performanţele băncii astfel: Poziţia valutară

Evoluţia cursului de schimb

Poziţia valutară lungă Poziţia valutară scurtă

Implicaţii asupra performanţelor bancare

creşte

Situaţie favorabilă

scade

Situaţie nefavorabilă

creşte

Situaţie nefavorabilă

scade

Situaţie favorabilă

Pâna la 1 ianuarie 2002, nivelul pozitiei valutare era reglementat de BNR prin Normele nr. 5/1995. Normele nr. 4/25 septembrie 2002 privind supravegherea pozitiilor valutare ale bancii stabilesc un nivel de maximum 10% din fondurile proprii pentru oricare din pozitiile valutare individuale ajustate si maximum 20% din fondurile proprii ale bancii pentru pozitia valutara totala. Prezentele norme definesc pozitia valutara totala ca valoarea cea mai mare în modul, dintre totalul pozitiilor individuale ajustate lungi si totalul pozitiilor individuale ajustate scurte. Pozitia valutara totala va fi lunga atunci când totalul pozitiilor valutare individuale ajustate lungi este mai mare decât totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte si va scurta atunci când totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte este mai mare decât totalul pozitiilor valutare individuale ajustate lungi. 4

Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar, Bucureşti, Ed. Economică, 2002, pg 128 5

Algoritmul de calcul al pozitiei valutare este destul de complicat, noi nepropunându-ne sa îl explicam în aceasta lucrare. Bineînteles ca, pe lânga necesitatea respectarii normelor BNR, bancile urmaresc expunerea valutara pentru a nu suferi pierderi datorita evolutiei cursului valutar. Poziţia valutară globală Pozitia valutara globala exprimă, expunerea valutară globală a băncii şi prezintă dezavantajul oricărui indicator agregat, şi anume atenuarea influenţei fiecărei poziţii valutare individuale. În acest context, în gestionarea riscului valutar, rolul principal revine gestiunii poziţiilor individuale pentru fiecare valută, banca putând estima în orice moment pierderea sau câştigul potenţial în cazul unei fluctuaţii favorabile sau nefavorabile a cursului valutar. Atunci când poziţiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize, expunerea băncii la riscul valutar ar fi practic nulă. Întrucât valutele nu sunt perfect corelate, modul în care o bancă îşi alege să gestioneze riscul valutar este dat de calculul poziţiilor deschise nete aferente valutelor pentru determinarea poziţiei deschisă netă totală. Astfel, o bancă conservatoare calculează poziţia deschisă netă totală prin însumarea valoriilor absolute ale poziţiilor deschise la anumite devize, în timp ce, o bancă mai puţin conservatoare optează pentru cumularea poziţiilor scurte şi lungi pentru diverse valute, iar valoarea maximă va indica poziţia deschisă netă agregată (totală).

Capitolul II.II.: Compararea indicatorilor riscului valutar pentru ultimii 3 ani

Criterii cantitative (pentru modelele utilizate): a. Băncile nu sunt limitate în alegerea metodei Value-at-Risk (VaR): Delta-Normală, Istorică sau Monte-Carlo. b. Pentru instrumentele legate de rata dobânzii, sistemul trebuie să modeleze curba rentabilităţii pentru fiecare valută, iar numărul factorilor de risc trebuie să fie mai mare decât 5. c. Pentru instrumentele valutare, sistemul trebuie să includă factorii de risc pentru fiecare valută în care sunt prezentate poziţiile băncii. d. Pentru acţiuni, sistemul trebuie să includă factorii de risc asociaţi, cel puţin, cu toţi indicii bursieri naţionali sau, cel mult, cu volatilitatea fiecărei acţiuni. e. Pentru mărfuri sistemul trebuie să includă factorii de risc asociaţi cu toate pieţele corespunzătoare de mărfuri. f. Calcularea indicatorului VaR trebuie să fie efectuată de către subdiviziunea respectivă a băncii zilnic şi cu orizontul minimal de pronosticare de 10 zile, intervalul de încredere statistică de 99% şi mărimea eşantionului de date istorice nu mai mică de 250 de zile de licitaţii (aproximativ un an). Mărimea capitalului băncii rezervat contra riscului de piaţă (market risk capital – MRC) se determină după următoarea formulă: 1 t 60 MRCt=max[VaRt-1; kx VaRi ]; k=3+δ 60 i t 1

6

Coeficientul δ se stabileşte de către organele de supraveghere în urma procedurii backtesting efectuată conform Regulamentului Comitetului Basel şi poate varia de la 0, pentru un model exact, până la 1, pentru un model care necesită ajustări. Dacă banca a ales metoda bazată pe modele interne, ea nu poate să treacă la metoda standard de sine stătător. Totodată, cum a arătat experienţa, utilizarea metodei VaR nu însemnă întotdeauna micşorarea cerinţelor faţă de capital. Cu toate că modelele interne creează condiţii pentru ridicarea nivelului de management al băncilor, beneficiile de la implementarea lor trebuie să fie examinate anticipat şi foarte amănunţit. Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2017 Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar, cuantificat sub forma pierderii maxime posibile în urma unor evoluții nefavorabile ale cursurilor de schimb, s-a menținut la un nivel scăzut. Astfel, nivelul mediu al pierderii așteptate peste nivelul VaR se situează în jurul valorii de 0,13 la sută din fondurile proprii, valoare apropiată de nivelul VaR de 0,10 la sută din fondurile proprii calculat la cea de‑ a 99‑ a percentilă. Instituțiile de credit sunt motivate în menținerea unei expuneri nete scăzute de către reglementările în vigoare, care impun o cerință de capital costisitoare în ipoteza în care poziția valutară netă a unei instituții de credit ar depăși 2 la sută din fondurile proprii. De asemenea, impactul este justificat și de ponderea redusă a portofoliului de tranzacționare în bilanțurile instituțiilor de credit. Au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația centrală pe piața internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit persoane juridice române la 30 septembrie 2017. Modificarea valorii de piață a titlurilor clasificate drept deținute până la scadență, spre deosebire de titlurile clasificate în celelalte categorii contabile, nu are impact imediat asupra indicatorilor de prudență bancară (ca urmare a afectării contului de profit și pierdere prin intermediul câștigurilor/pierderilor nerealizate), această categorie nefiind luată în considerare în scopul simulării prezente. Valoarea VaR (Value at Risk) este determinată la nivelul celei de‑ a 99‑ a percentile în funcție de variațiile zilnice ale cursului de schimb al monedei naționale, consemnate pe o perioadă de trei ani, în raport cu valutele aflate în portofoliul instituțiilor de credit, presupunând o lichidare a poziției în termen de 10 zile lucrătoare. O măsură de exprimare a riscului coerentă este pierderea medie așteptată în eventualitatea materializării scenariilor având o probabilitate de sub 1 la sută (Expected Shortfall).5 Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2018 Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar, cuantificat sub forma pierderii maxime posibile în urma unor evoluții nefavorabile ale cursurilor de schimb, s-a menținut la un nivel redus. Astfel, nivelul total al VaR condiționat (expected shortfall) la nivelul sectorului bancar se situează în jurul valorii de 0,19 la sută din fondurile proprii, apropiată de nivelul VaR de 0,15 la sută din fondurile proprii, calculat la cea de-a 99-a percentilă, conform datelor disponibile la finele lunii iunie 2018.

5

Raportul Stabilității Financiare Decembrie 2017, BNR, pag. 97 7

Valorile reduse ale riscului valutar sunt justificate de constrângerile aplicate instituțiilor de credit în vederea menținerii unei poziții valutare echilibrate. Astfel, reglementările în vigoare impun o cerință de capital adițională costisitoare în ipoteza în care poziția valutară netă a unei instituții de credit ar depăși 2 la sută din fondurile proprii. În cadrul analizei au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația centrală din România pe piața internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit persoane juridice române la data de 30 septembrie 2018.6 Analiza VaR (Value at Risk) pentru anul 2019 Impactul riscului valutar la nivelul sectorului bancar s‑ a menținut la un nivel redus. Astfel, nivelul mediu al pierderii așteptate nediversificate se situează în jurul valorii de 0,18 la sută din fondurile proprii, valoare apropiată de nivelul VaR de 0,14 la sută din fondurile proprii, calculat la cea de‑ a 99‑ a percentilă. Instituțiile de credit mențin o poziție valutară netă redusă ca urmare a cadrului de reglementare în vigoare, care impune o cerință de capital suplimentară în cazul în care poziția valutară netă a unei instituții de credit ar depăși 2 la sută din fondurile proprii. De asemenea, impactul este explicat și de ponderea redusă a portofoliului de tranzacționare în bilanțurile instituțiilor de credit.7 În cadrul analizei au fost luate în considerare titlurile de stat emise de administrația centrală din România pe piața internă, deținute ca active în portofoliile instituțiilor de credit persoane juridice române la 29 martie 2019. Comparația VaR 2017, 2018, 2019 0.20 0.18 0.16 0.14 0.12 0.10 0.08 0.06 0.04 0.02 0.00 2017

2018

VaR

6 7

Nivelul mediu al pierderilor asteptate

Raportul Stabilității Financiare Decembrie 2018, BNR, pag. 76 Raportul Stabilității Financiare Iunie 2019, BNR, pag. 70 8

2018

Capitolul III: Metode și tehnici de gestiune a riscului valutar

Conţinutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanţa gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură producerea evenimentului de risc şi de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecinţe nefavorabile. Esenţa riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilităţii apariţiei unei situaţii nefavorabile, condiţionează necesitatea elaborării metodelor şi mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoaşterea pericolului potenţial şi a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient. Având in vedere tema lucrării “Riscul valutar bancar” si luând în considerare definirea riscului valutar “ca si expunere într-o anumita valuta, multiplicata cu variatia in timp a cursului sau de schimb”, constatam de fapt una dintre problemele de fond ale domeniului :imprecizia oricarei masuratori a acestui risc. Aceasta imprecizie este datorata dificultatilor de previzionare a evolutiei cursurilor valutare. Modifcarea acestora este influentata de un ansamblu de factori, din randul carora se disting:  fluxurile comerciale - abordarile tradiționale pun accent pe impactul exporturilor si importurilor de bunuri/servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, întrucat acestea sunt principalele componente ale cererii si ofertei pentru orice valuta. În ultimii 20 de ani insa, in balanța de plăți externe, fluxurile comerciale au fost devastate de cele de capital, o tendința care pare sa se mențină și în viitor, acestea preluând atsfel rolul determinat în influențarea cursurilor de schimb;  inflația relativa - potrivit paritatii puterii de cumparare , moneda unei tari cu o rata a inflatiei mai mare tinde sa se deprecieze fata de moneda unei tari cu inflatia mai mica mica, în absenta unei asemenea ajustari fiind afectata competitivitatea economica si implicit, balanta de plati;  dobânzile relative - în situația în care toate celelalte condiții sunt identice, țara cu rate ale dobânzilor mai înalte va atrage investitori dintr-o țara cu rate ale dobânzilor mai scăzute, acest lucru este posibil numai în cazul absentei variațiilor de curs între monedele celor doua țări. De altfel, între dobânzile relative și cursul de schimb prognozat exista o legatură stransa, care determina deciziile de investire într-o moneda sau alta;  investițiile de capital –infuzia de investiții de capital este determinata de o serie de factori de baza , cum ar fi o piață a valorilor mobiliare atractiva, care presupune ca va primi afluxuri de capital, cu efect asupra întaririi monedei naționale. Este posibil însa ca investitiile sa se faca numai în actiuni, evitandu-se investitiile în moneda tarii respective;8 Atsfel pentru banci, managementul riscului valutar trebuie considerat într-o dubla perspectiva: pe de o parte, din punct de vedere al gestionarii adecvate a pozitiilor sale short si long într-o anumita valuta, a expunerilor individuale si globale, pe de alta parte, din punct de vedere al ofertei de produse pentru acoperirea riscului valutar al clientilor. Reducerea vulnerabilitatii economice a clienților asigura avantaje bancii în termeni de profit si siguranța a propriilor afaceri.

8

Golosoiu Ligia, Managementul riscului bancar – Editura Expert, Bucuresti, 2000, pg. 78 9

În Romania, prin intrarea în vigoare a noului regulament valutar, la 1 februarie 1998, sa asigurat liberalizarea tuturor operatiunilor de cont curent si a accesului populatiei la valuta, fapt care a determinat consolidarea volumului de tranzactii valutare efectuate pe piața interbancara romaneasca, precum si implementarea în practica bancara a unor tehnici si instrumente specifice de protejare împotriva riscului valutar. Expunerile valutare Managementul riscului valutar presupune identificarea, cat mai completa posibila si pe o baza continua, a segmentului de afaceri care poate fi afectat de fluctuatiile cursului de schimb. In functie de consecințele generate de acestea, expunerile valutare pot fi încadrate în mai multe categorii.  Expunerile de tranzacții - vizează fluxurile de numerar identificate, care sunt afectate într-o afacere (facturi într-o valuta straina, contracte, etc.). Aceste expuneri sunt cunoscute fiind posibila o protectie adecvata, însa pentru o perioada scurta de timp.  Expunerile de conversie - sunt legate de impactul modificarii cursului de schimb asupra activelor si pasivelor valutare, deoarece, la data încheierii bilantului, acestea trebuie convertite în moneda de baza.  Expunerile economice - constau în impactul modificarilor viitoare ale cursului de schimb asupra fluxurilor de numerar dintr-o companie. Indiferent de orizontul temporal al manifestării efectelor generate de expunerile valutare, este absolut necesară cunoașterea acestora și elaborarea unor politici specifice pentru reducerea riscului pe ca îl determină. Utilizarea tehnicilor derivate în hedging-ul riscului valutar bancar Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea, măsurarea riscului şi gestiunea propriu-zisă. Protejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb valutar, presupune atât diversificarea portofoliului de active şi pasive în valută, cât şi utilizarea unor tehnici de reducere a riscului. Modalităţile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piaţa derivatelor, prin utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare, de compensare a riscului). Instrumentele derivate sub forma operaţiunilor FORWARD, FUTURES, OPTIONS, COLLAR, SWAP, FRA sunt utilizate atât ca instrumente de hedging a riscului ratelor dobânzilor şi a riscului de schimb, cât şi pentru operaţiunile de transfer al riscului gestionării globale a acestora.9 Factorii care potenţează expansiunea utilizării derivatelor sunt:  dezvoltarea pieţelor locale pentru activele suport – piaţa acţiunilor, a obligaţiunilor corporative, a obligaţiunilor ipotecare;  dezvoltarea infrastructurii legale a contractelor care stau la baza derulării tranzacţiilor cu instrumentele financiare derivate;  eliminarea resticţiilor la utilizarea instrumentelor financiare derivate de către entităţi locale şi străine. Melnic Corina Marilena Fac. CSIE-ASE Bucuresti, Analiza și modelarea riscului bancar în condițiile economiei de piața, 2004, pg 92 10 9

Practica bancară a identificat o serie de instrumente de acoperire a riscului de schimb valutar, sub forma contractelor la termen privind schimbul valutar şi tehnicile de hedging. Utilizarea tehnicilor de hedging este determinată de expunerile reziduale care se înregistrează după corelarea şi crearea unor protecţii strategice. Hedgingul valutar se referă la strategia care încearcă să minimizeze expunerea la fluctuaţiile ratelor de schimb, în acest fel minimizând nesiguranţa unor tranzacţii cu moneda străină şi imprimând stabilitate veniturilor, profiturilor şi cash flow-ului. Acest lucru se realizează practic prin utilizarea contractelor futures şi options. Când o firmă realizează hedging pentru expunerea pe care o are, obiectivul este de a minimiza incertitudinea şi nu de a maximiza profitul din speculaţii valutare. De aceea, o poziţie de hedging nu va produce beneficii din mişcările favorabile ale ratei de schimb, dar în schimb nu va expune firma la pierderea potenţială generată de o mişcare nefavorabilă a ratei de schimb.10 În România se pot realiza/ tranzacţiona contracte futures sau forward la Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu (BMFMS) unde se pot tranzacţiona contracte futures şi la diverse instituţii financiar-bancare (bănci şi societăţi de intermediere financiare) care tranzacţionează contracte forward. ,,Managementul profesionist al riscului este de neconceput fără implicarea instrumentelor derivate existente pe pieţele la termen, cum este cea de la Sibiu’’. Folosite în operaţiuni de acoperire a riscurilor sau de speculaţie, derivatele, contractele futures şi opţiunile, pot proteja sau spori valoarea unui portofoliu valutar, în funcţie de scopul şi apetenţa pentru risc. Rolul instrumentelor derivate este acela de a asigura transferul riscurilor de pe piaţa la vedere (valutară) pe cea futures; de a oferi posibilitatea unui management performant al portofoliilor de titluri; de a genera oportunităţi de câştig prin operaţiuni speculative. La baza operaţiunilor de reducere a riscului valutar, stau diferite instrumente contractuale, denumite derivate. Dintre aceste derivate sunt de amintit: Contractele forward Sunt metode de acoperire valutară la termen, prin încheierea unui contract de vânzarecumpărare a unei sume dintr-o valută, contra unei alte sume dintr-o altă valută, la o dată în viitor. În scopul acoperirii riscului valutar, mai toate băncile mari oferă posibilitatea de tranzacţionare valutară la termen. Contractul forward pe cursul de schimb reprezintă un instrument flexibil de tranzacţionare, oferind clientului posibilitatea de a-şi stabili propriile scadenţe, nivelul sumelor tranzacţionate şi momentul intrării pe piaţa valutară. Tranzacţionarea la termen pe piaţa valutară este posibilă atât prin punerea la dispoziţie a unei linii de credit dedicată acestui produs, cât şi prin constituirea de către compania interesată a unei garanţii lichide, precum un depozit colateral menit să suporte eventuale pierderi generate de riscul de curs şi care este pus la dispoziţia clientului, la momentul decontării operaţiunii la termen. Cursul de schimb (preţul contractului de schimb forward) se determină potrivit principiului parităţii dobânzilor, ajustând cursul spot cu diferenţa dintre ratele dobânzii valutelor care fac obiectul contractului. Această diferenţă, care reprezintă puncte forward sau SWAP, poate fi pozitivă (primă) sau negativă (discount). Ciurlău Loredana, Managementul riscului valutar prin intermediul tehnicilor de hedging, Univ. Târgu Jiu 2006, pg. 113 11 10

Băncile oferă clienţilor care derulează operaţiuni în valută posibilitatea ,,blocării’’ cursului pentru un anumit interval de timp (o lună, 3, 6 luni sau chiar un an). Swap-ul valutar SWAP-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-o valută, fără a modifica la termen structura angajamenetelor şi a disponibilităţilor în cele două valute. SWAP-ul implică efectuarea operaţiunilor în acelaşi timp, fără modificări în cele două cursuri (spot şi la termen), pentru că orice schimbare ar însemna o pierdere sau un câştig pentru bancă, în funcţie de sensul schimbării. La începerea unei asemenea operaţiuni, există un risc al diferenţei de acoperire între operaţiunile spot şi cele la termen. Cotaţia care i se face clientului este una acoperitoare pentru bancă, marjele de siguranţă fiind cotate mai larg. Pentru bancă, un SWAP este o formă de împrumut garantat, implicând un risc al creditului relativ mai redus decât împrumutarea de fonduri interne. Operaţiunile SWAP sunt operaţiuni la termen, care permit plasarea unor sume în devize aflate în exces, dar pot fi efectuate doar în legătură cu valutele cele mai importante care cotează atât spot, cât şi la termen. Aceste operaţiuni solicită băncii adoptarea unei conduite atente în selectarea clienţilor, fiind preferaţi cei cu lichiditate ridicată, care prezintă bonitate şi performanţe financiare acceptabile, urmărind ca banca să-şi stabilească limite de expunere pentru fiecare client. Opţiunile SWAP sunt opţiuni pe contracte swap de valute. Acestea dau dreptul deţinătorului de opţiuni de a începe, la un anumit termen o operaţiune swap. Dacă o companie plănuieşte ca peste 6 luni să obţină un credit pe 5 ani cu dobândă variabilă, dobânda pe care doreşte să o preschimbe într-o dobândă fixă prin intermediul unui swap, compania poate achiziţiona, prin plata unei prime, o opţiune swap prin care poate intra, peste 6 luni, într-o operaţiune swap în care să plătească o dobândă fixă şi să primească o dobândă variabilă. Dacă spre exemplu, dobânda fixă stipulată în opţiunea swap este de 12% şi peste 6 luni dobânda fixă pentru un contract swap pe cinci ani ar fi mai mică de 12%, atunci compania va abandona opţiunea şi va încheia un contract swap de dobândă. Dacă dobânda ar fi mai mare de 12%, atunci compania va exercita opţiunea şi va obţine un contract swap mai avantajos decât cel existent pe piaţă la acea dată. Opţiunile swap sunt o alternativă la contractele swap la termen. Swap-ul la termen nu impică plata unei prime însă are dezavantajul că utilizatorul este obligat să încheie contractul swap. Prin folosirea unei opţiuni swap o companie poate beneficia de eventualele evoluţii favorabile ale ratei dobânzii şi se poate pune la adăpost de o eventuală evoluţie nefavorabilă. Diferenţa dintre un swap la termen şi o opţiune swap este ca cea dintre un contract la termen pe valută şi o opţiune pe valută. Operaţiunile futures Un contract futures reprezintă un acord de a cumpăra sau de a vinde, o sumă determinată dintr-o valută, la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului, dar cu executarea tranzacţiei la o dată ulterioară. Acest tip de contract se deosebeşte de contractul forward prin faptul că el este tranzacţionat la bursă şi nu negociat între cele două părţi. Fluctuaţiile cursului de schimb, prezente sau viitoare, pun în pericol activitatea companiilor care desfăşoară activităţi de comerţ exterior, care ar putea fi depăşit cu uşurinţă prin transferarea riscurilor în piaţa future, prin asigurarea unui curs de schimb prestabilit cu co12

sturi mult reduse comparativ cu contractele forward bancare. De exemplu, costurile în piaţa futures se reduc la maximum 5% din suma acoperită, inclusiv comisioanele şi marja de garanţie, faţă de garanţia solicitată de bănci, de 15-20% din valoarea importului sau exportului. Cu cât preţul futures este mai bine corelat cu preţul cash, cu atât operaţiunea de hedging este mai eficientă.11 Contractele futures pot fi cumpărate şi vândute în orice moment, dar dacă există un contract care conţine o rată de schimb în deteriorare progresivă, atunci deţinătorul contractului poate fi nevoit să constituie un colateral suplimentar la bursa – futures, drept garanţie a livrării fondurilor la scadenţă. Opţiuni valutare Opţiunea reprezintă un acord prin care vânzătorul (emitentul opţiunii) acordă cumpărătorului (deţinătorul opţiunii) dreptul, dar nu şi obligaţia, de a realiza o anumită tranzacţie valutară în anumite condiţii (termen de valabilitate, preţ). În prezent, opţiunile valutare sunt disponibile în majoritatea monedelor din toate ţările unde există şi o piaţă valutară forward lichidă, care nu este restricţionată de reglementările valutare. Există două tipuri de bază de opţiuni: CALL (de cumpărare) şi PUT (de vânzare). Opţiunea CALL dă dreptul deţinătorului, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra o valută contra alteia, la o anumită dată şi la un anumit preţ, în timp ce opţiunea PUT dă dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde o valută contra alteia, în aceleaşi condiţii. Atât în cazul opţiunilor de cumpărare, cât şi în cazul opţiunilor de vânzare, există două poziţii distincte: de cumpărător (long) şi de vânzător (short), cumpărătorul fiind cel care cumpără dreptul suplimentar de la vânzător, plătind o primă.

Capitolul IV: Posibilități de perfecționare a gestiunii riscului valutar. Concluzii

Perioada actuală sau “era managementului bancar”, așa cum este denumită această perioadă în mai toate cărțile sau/și lucrările de specialitate în acest domeniu, sunt rezultatul evoluției surprinzătoare, am putea spune, a teoriei managementului riscurilor bancare. Insă în ciuda modernismului tematic, managementul riscurilor bancare s-a caracterizat printr-o anumită incoerență si lipsă de consens, multe banci comerciale rămânând tributare tradiției populiste conform căreia conceptul de risc este asociat numai riscului de creditare. Literatura de specialitate s-a dezvoltat, însa viziunile sistematice sufera de discontinuitate metodologica. Dupa cum afirma unii specialiști aceste fragmentări sau discontinuități nu sunt surprinzatoare, deoarece managementul riscurilor bancare este o șțiinta aflată înca în faza “copilariei”. Realitatea ne obliga însa la, lărgirea perspectivelor inițiale și punerea accentului pe experienta practică. Ca o concluzie la toate cele spuse mai sus, noua filosofie de bază a managementului bancar constă nu numai în reducerea riscurilor, cât mai ales în asumarea acestora într-o maniera inteligentă. 11

Bernstein J., Piaţa contractelor futures, Bucureşti, Ed. Herma, 2000, pg 88 13

Concluzii si propuneri asupra riscului valutar bancar Riscul valutar aparține categoriei riscurilor de piață și se manifestă prin posibilitatea de pierdere /caștig de reevaluare a pozitiilor lungi sau scurte ca urmare a modificării cursurilor de schimb. Pentru banca, o poziție lunga într-o anumită valută, presupune ca aceasta dispune de un activ a cărui valoare se poate deteriora sau îmbunatăți comparativ cu un preț contractual deja fixat. O poziție scurtă (active mai mici decât pasivele într-o valută) pentru banca implica riscul sa fie nevoită sa plătasca pentru obligațiile sale un cost mai mare decât cel anticipat. Dupa identificarea și evaluarea tipurilor de expuneri, banca va trece la ajustarea pozițiilor valutare sau la neutralizarea riscului, prin utilizarea unor instrumente financiare specifice, reprezentate de tranzacții la termen (forward, futures), operațiuni de SWAP si operațiuni pe rată de schimb. Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separat de dimensiunea expunerii, se impune studierea volatilității cursului de schimb în trecut și în perspectiva, fiind necesară, de asemenea, evaluarea trendului economic si politic. Indiferent de gradul de dezvoltare a activității de dealing la nivelul unei banci, controlul final al politicii în domeniul valutar trebuie centralizat in cadrul Direcției de trezorerie, sub auspiciul Comitetului de gestionare a activelor si pasivelor. Ar fi recomandabil ca, pentru fiecare dealer, să se stabileasca un plafon de lucru zilnic maxim. Acest plafon să fie separat pentru piața valutară internă si separat pentru cea externă, deoarece dealerul acționand în numele băncii, o expune la risc, cea ce implica o supraveghere sricta a tranzacțiilor. O noua propunere ar fi ca, pentru operațiile speculative sa se impuna limite de expunere diferențiate, în funcție de dealer si piața, precum și o limita maxima de variație nefavorabila a cursului în cazul operatiunilor deschise. În literatura occidentală se promovează, ca principiu fundamental pentru diminuarea riscului, teoria separării funcţionale stricte între camera de dealing şi compartimentul de backoffice. Orice încălcare a acestei reguli prudenţiale sacrifică verificările şi corelările esenţiale, favorizând înşelăciunea, falsul sau frauda. O cameră de dealing, prin specificul activităţii sale, alcătuieşte o concentrare unică de riscuri bancare, tranzacţiile derulate asociindu-se cu riscul de lichiditate şi decontare, riscul de creditare, riscul ratei dobânzii şi riscul valutar. Din acest motiv, devine absolut obligatoriu un control permanent asupra operaţiunilor sale şi ale back-office-ului, prin intermediul auditorilor interni şi externi. Una dintre problemele actuale ale băncilor româneşti în gestionarea riscului valutar vizează restricţiile de utilizare a derivatelor. Acestea sunt destinate reducerii riscurilor, dar trebuie admis că şi ele creează expuneri suplimentare, contribuind la creşterea riscului sistemic. Instrumentele derivate asigură băncilor posibilităţi deosebite pentru neutralizarea riscurilor financiare, sub rezerva că nu există hedging perfect.12 Uneori demarcaţia între protecţie şi speculaţie este foarte fragilă, ducând la receptarea negativă a eficienţei instrumentului în sine. Îngrijorarea generală este că derivatele sunt produse noi, complexe, insuficient înţelese şi pline de capcane. În consecinţă, o regulă de bază ar trebui să fie evitarea tranzacţiilor şi afacerilor incorect înţelese. Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, în cadrul seminarului ,,Instrumente financiare derivate’’, organizat de Finmedia 14 12

Bibliografie  Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar, Bucureşti, Ed. Economică, 2002;  Bernstein J., Piaţa contractelor futures, Bucureşti, Ed. Herma, 2000;  Golosoiu Ligia, Managementul riscului bancar – Editura Expert, Bucuresti, 2000;  Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000;  Melnic Corina Marilena Fac. CSIE-ASE Bucuresti, Analiza și modelarea riscului bancar în condițiile economiei de piața, 2004;  Dicţionar explicativ al limbii romane, Editura Vlad&Vlad, Craiova 1995;  Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, Bucureşti 1999;  Banca Nationala a Romaniei-Gestionarea riscurilor Bancare;  *** www.facultatea.regielive.ro, Indicatori bancari de eficiență valutara;  Ciurlău Loredana, Managementul riscului valutar prin intermediul tehnicilor de hedging, Univ. Târgu Jiu 2006.  Rădulescu Magdalena, Managementul performanţelor şi riscurilor bancare în contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare actuale, Editura Sitech, Craiova, 2009  Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS, în cadrul seminarului ,,Instrumente financiare derivate’’, organizat de Finmedia

15