Recenzie - Capitalism Si Libertate de Milton Friedman [PDF]

Zitiervorschau

„Libertatea este o floare rară și delicată”

Capitalism și Libertate Milton Friedman

Milton Friedman Milton Friedman a adus nenumărate contribuţii la dezvoltarea microeconomiei şi a macroeconomiei precum şi la dezvoltarea teoriile cu privire la economia de piaţă şi la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei. În 1976, Milton Friedman a câștigat Premiul Nobel pentru Economie pentru realizările sale în domeniul analizei teoriei consumului, teoria și istoria monetară ți pentru demonstrațiile sale în ceea ce privește complexitatea politicii de stabilizare. În 1980, cartea sa Liber să alegi, în care acesta vorbește despre filosofia sa economică și socială, a fost ce a mai bine vândută carte, iar de atunci a fost tradusă în 14 limbi. Friedman s-a opus mai multor forme de reglementări guvernamentale. În cartea sa Capitalism și Libertate, Friedman a pledat pentru politici cum ar fi un sistem liber de cursuri flotante, eliminarea acordării de licențe medicilor, un impozit negativ pe venit, precum și de vouchere în educație. Cele mai multe dintre ideile sale au fost respinse de cei mai mulți economiști ai vremii, dar unele dintre ideile sale bazate pe ideea de laissez-faire în ceea ce privește politica monetară, fiscală, de privatizare și de dereglementare au fost folosite de guverne mîn special în anii 1980. Întreaga sa actvitate a fost cel mai bine descrisă chiar de Milton Friedman în persoană prin următoarele cuvinte: „Aş vrea ca lumea să îşi amintească de mine ca de un prieten al libertăţii. Dacă analizezi istoria, vezi că, oriunde există creştere economică şi unde capitalismul înfloreşte, oamenii trăiesc mai mult şi mai bine.”

1 2

Capitalism și Libertate Publicată în 1962, „Capitalism și Libertate” este un produs al epocii în care s-a născut: aproape două decenii după cel de-al doilea război mondial, o perioadă în care Marea Depresiune se mai afla încă în memoria colectivă, iar Războiul Rece abia începea. Cartea este împărțită în 12 capitole, fiecare abordând un subiect distinct din perspectiva Statelor Unite și al unui economist liberal de la 1960, la un moment la care colectivismul și protecționismul câștigau putere. „Capitalism și Libertate”, tratează rolul capitalismului economic intr-o societate liberală. Printr-un limbaj simplu și accesibil, Friedman explică de ce libertatea economică este o precondiție a libertății politice. El definește liberalismul așa cum este el înțeles în Europa dar și cum este perceput în Statele Unite. Mulți Nord-Americani conservatori sau liberali au adoptat unele dintre punctele sale de vedere. Cartea găsește mai multe locuri reale în care o piață liberă poate fi promovată atât din motive filosofice cât și practice cu mai multe concluzii surprinzătoare. Printre alte concepte, Friedman susține desființarea acordării de licențe obligatorii medicilor, și implementarea unui sistem de vouchere în învățământul școlar.

Introducere Introducerea stabilește principiile liberale ale lui Friedman, un om care sprijină puterea guvernamentală limitată și dispersată. „Sfera de acțiune a guvernului trebuie limitată. Funcția majoră a acestuia trebuie să fie protejarea libertății (...) puterea guvernamentală trebuie dispersată.” (pag 17) În introducere, acesta explică termenul de „libertate” atât așa cum este el înțeles pe 1 2

continentul European cât și în Statele Unite. „Mișcarea intelectulă cunoscută sub numele de liberalism, care s-a dezvoltat în ultima parte a sec. XVIII și începutul sec. XIX, privea liberatatea ca pe un scop fundamental, iar individul ca pe o entitate de bază a societații. Liberalismul susținea pe plan intern ideea de ”laissez faire” ca pe un mijloc de a reduce

rolul statului în problemele economice și, deci, de a lărgi rolul individului; mai propovăduia ideea de comerț liber, dincolo de granițele naționale, ca pe un mijloc de a uni toate țările lumii sub egida păcii și democrației. În domeniul politic liberalismul susținea dezvoltarea guvernării reprezentative ți a instituțiilor parlamentare, reducerea puterii arbitrare a statului și protecția libertăților civile ale indivizilor. Începând cu ultima parte a sec. XIX și mai ales după 1930, termenul de liberalism a fost acreditat și în Statele Unite cu o accepție foarte diferită, îndeosebi în politica economică (...). Liberalul secolului XIX privea extinderea libertății ca pe cea mai eficienta cale pentru promovarea bunăstării și egalității; liberalul secolului XX priveste bunăstarea și egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertății.” (pag 19) Friedman optează mai degrabă pentru înțelesul european al termenului decât pentru cel american.

Capitolul I Relaț ia dintre libertatea economică și libertatea politică În acest capitol, Friedman promovează libertatea economică, atât ca o libertate necesară în sine și de asemenea, ca un mijloc esențial prin care se ajunge la libertatea politică. „Rânduielile economice joacă un dublu rol în promovarea unei societăți libere. Căci pe de o parte, libertatea în materie de rânduieli economice este ea însăși o componentă a libertății, îțeleasă în sens larg, ceea ce face ca libertatea economică să fie un scop în sine. Iar pe de altă parte, libertatea economică este, totodată un mijloc indipensabil de a realiza libertatea politică.” (pag 21) El susține că, cu mijloacele de producție sub auspiciile guvernului este aproape imposibil ca schimburile reale de idei să existe. În plus, libertatea economică este importantă deoarece din orice tranzacție bilaterală voluntară trebuie să beneficieze ambele părți ale tranzacției. Friedman echivalează libertatea economică, abilitatea fiecărui cetățean de a lua orice decizie economică consideră pentru a-și îmbunătăți propria soartă 1 2

și pe cea a familiei sale, cu libertatea politică. Friedman consideră că libertatea politică nu poate să existe fără libertate economică. Pentru el, democrația adevărată este imposibilă fără capitalism. „Felul de organizare economică care asigură libertatea economică în mod direct, și anume capitalismul concurențial, promovează, de asemenea, libertatea politică,

deoarece separă puterea economică de puterea politică și, în acest fel, dă posibilitatea uneia să o contrabalanseze pe cealaltă.” (pag 23)

Capitolul II Rolul guvernului într-o societate liberă Autorul pledează pentru un guvern central cu puteri limitate, dar admite de asemenea că guvernul unei societăți libere ar trebui să pună în aplicare legea și ordinea și drepturile de proprietate, precum și să ia măsuri cu privire la anumite monopoluri tehnice și să diminueze ceea ce el numește „efectele de vecinătate” negative, deoarece fără o astfel de reglementare, comerțul liber ar fi imposibil. „Funcțiile de bază ale guvernului într-o societate liberă sunt: să asigure mijloacele pin care se pot modifica regulile; să medieze la divergențele dintre noi cu privire la înțelesul regulilorși să impună respectarea regulilor de către acei puțini la număr, care, altfel, nu s-ar conforma jocului.” (pag 41) Într-o economie nereglementată, anumite entități, fie ele persoane fizice sau juridice, pot lua uneori decizii economice care pot avea efecte negative asupra unor terțe părți nevinovate. „Un exemplu evident îl constitulie poluarea apelor. Individul care poluează apa îi forțează, de fapt, pe ceilalți indivizi să schimbe apa bună pe o apă proastă.aceștia din urmă ar putea eventual accepta acest schimb, dar cu un anumit pre ț. Însă le este imposibil ca, acționând individual, să evite acest schimb sau să impună o compensare potrivită.” (pag 45) Potrivit lui Friedman, responsibilitatea guvernului este aceea de a se asigura ca toate entitățile implicate în orice activități economice să superte costul integral al deciziilor lor economice, fie prin impozitare, amendare, anumite reglementări sau prin oricare alte mijloace. De asemmenea, guvernul are mai multe responsabilități vădite de a proteja drepturile de proprietate, menținerea păcii și să mențină o infrastructură adecvată pentru industria privată. 1 2

Capitolul III Controlul monetar

Acest capitol este probabil unul dintre cele mai importante. Friedman vorbește despre evoluția banilor în Statele Unite în cadrul Sistemului Rezarvelor Federale de la 1913. Departe de a acționa ca un stabilizator, acest sistem a eșuat să acționeze așa cum ar fi trebuit în mai multe situații. „Sistemul Rezervelor Federale a eșuat lamentabil. A făcut pușin sau nu a facut nimic pentru a asigura sistemului bancar lichidități, privind aparent închiderea băncilor ca pe ceva ce nu reclamă o acțiune specială.” (pag 64) De asemenea Friedman crede că Sistemul Rezervelor Federale este prea dispus greșelilor umane și în schimb propune o rată de creștere consistentă a masei monetare de la 3 până la 5 procente anual. „Precizez că ar trebui ca Sistemul Rezervelor Federale să ve gheze ca masa monetară, să crească lunar și, de fapt, pe cât posibil zilnic, cu un ritm anual de creștere de X la sută, unde X este un număr oarecare, situat între 3 și 5.” (pag 70)

Capitolul IV Aranjamente financiare și comerciale internaț ionale Friedman susține un sistem de rată de schimb flotantă, în favoarea Sistemului de Bretton Woods, sistem care ulterior s-a încheiat la începutul anilor 70. „Există doar două mecanisme compatibile cu piața liberă și comerțul liber. (...) Celălat este un sistem de flotare liberă a cursurilor valutare, determinate pe piață de tranzacțiile particulare fără intervenție guvernamentală.” (pag 84) Autorul dorește sfârșitul tuturor controalelor monedelor și a barierelor comerciale, chiar și a contingentelor „voluntare” la export. „Cred că ar fi mult mai bine pentru noi dacă am trece în mod unilateral la comerț liber, (...) restricțiile netarifare pot să reprezinte acum impedimente mult mai serioase în calea comerțului decât tarifele vamale.” (pag 92) Nimeni nu a stabilit încă dacă Friedman a avut sau nu dreptate și în ce măsură, dar probabil că a avut dreptate în cea mai mare parte. 1 2

Capitolul V Politica fiscală

Friedman critică utilizarea politicii fisale Keynesiste a guvernului pentru a atenua șomajul. El susține că se bazează pe ipoteze susținute prin argumente, deoarece banii pe care guvernul îi cheltuie trebuie împrumutați de la populație, acest lucru va crește ratele dobânzilor, și asta va duce la scăderea valorii cheltuielilor și a investițiilor. „...o creștere a cheltuielilor guvernamentale raportate la venit nu generează avânt în cadrul economiei în vre-un sens relevant. Ea poate duce la creșterea veniturilor bănești,dar toată această creștere este absorbită de cheltuielile guvernamentale. Cheltuielile private rămân nemodificate.”(pag 102) El admite că aceasta este totuși o chestiune empirică și spune că în cea mai recentă lucrare a sa „The Relative Stability of the Investment Multiplier and Monetary Velocity in the United States, 1896-1958”, studiile întreprinse sugerează că o concluzie ar fi mai aproape de teoria cantitativă decât de cea Keynesiană.

Capitolul VI Rolul guvernului în educaț ie Friedman susține aplicarea unui sistem de finanțare a învățământului primar și secundar, prin care copiii să primească un nivel minim de educație într-o unitate de ănvățământ la alegerea lor. „Cel mai evident ar fi să cerem ca fiecare copil să primească un nivel minim de școlarizare de un anumit fel.” (pag 104) Autorul susține că toată lumea are nevoie de o educație de bază într-o democrație. Deși există insuficiențe în investirea în capitalul uman – în ceea ce privește investițiile în școlile tehnice și profesionale – ar fi o prostie din partea guvernului să ofere gratuit învățământul tehnic. „Costurile sunt suportate de către guvern deoarece aceasta este singura modalitate de a impune

școlarizarea minimă”. (pag 106) Autorul propune mai multe soluții unele private, unele publice, pentru a opri acest nivel insuficient al investițiilor, printre care și administrarea instituțiilor de învățământ de către guvern.

1 2

Capitolul VII Capitalism și discriminare Friedman pledează împotriva politicilor cu acțiune pozitivă (legislașia cu privire la practicile corecte de angajare, legislația privind dreptul la muncă) în ceea ce privește nediscriminarea și crede că aceste legi ar trebui anulate deoarece acestea inhibă libertatea

angajatorilor de a angaja anumite persoane pe baza oricăror calificări pe care acesta le consideră pertinente. „Ca liberal îmi manifest opoziția față de amândouă legislațiile” (pag 134). De asemena Friedman consideră că guvernul ar trebui să-și limiteze intervențiile și în ceea ce privește învățământul și segregația în cadrul acestuia. „Soluția adecvată este aceea de a elimina intervenți a guvernului în școli și de a permite părinților să aleagă tipul de școală dorită de ei spre a fi urmată de copiii lor.” (pag 136) El spune că inegalitatea economică a scăzut cel mai mult atunci când libertatea economică a fost mai mare „...într-o piață liberă există un stimulent economic care separă eficiența economică de alte trăsături ale individului...” (pag 128). Friedman consideră că discriminarea este scumpă „...persoana care refuză să cumpere de la un negru sau să lucreze alături de el, de exemplu își limitează posibilitatea de opțiune. Ca urmare, ea va trebui, în general, să plătească un preț mai mare pentru ceea ce cumpără sau să primească un salariu mai mic pentru munca depusă.” (pag 129) și se declară împotriva acestui lucru „...cred cu putere că religia părinților unui om sau culoarea pielii sale nu constituie un motiv în sine pentru a-l trrata în chip diferit; că un om trebuie judecat după ceea ce este și ce face și nu după trăsăturile sale exterioare.” (pag 129)

Capitolul VIII Monopolul și responsabilitatea socială a patronatului și sindicatelor Friedman susține că există trei tipuri de monopol: monopolul privat nereglementat, monopolul de stat și monopolul reglementat de stat. Niciuna dintre aceste situații nu este de dorit sau universal preferată, însă Friedman susține că monopolul privat este cel mai puțin dăunător deoarece în cele din urmă presiunile piței tind să erodeze această poziție, în timp ce monopolul public este aproape imposibil de distrus deoarece acesta este imun la presiunea pieței. „...înclin să cred că răul cel mai mic este reprezentat de monopolul 1 2

particular nereglementat, oriunde poate fi tolerat. Schimbările dinamice, foarte probabil, îl vor submina și există cel puțin o șansă ca acestora să li se permită să dea roade.” (pag 148)

Monopolurile provin din mai multe surse, dar cea mai comună dintre ele este intervenția statului, fie ea directă sau indirectă, „Probabil cea mai importantă sursă a puterii de monopol a fost și este sprijinul guvernamental direct și indirect.” (pag 149) iar această intervenție ar trebui oprită ori de câte ori este posibil. Doctrina „responsabilității sociale” conform căreia întreprinderilor ar trebui să le pese și de comunitate și nu doar de profit ete o conspirație la adresa sistemului capitalist, și nu poate duce decât spre totalitarism. „Într-o astfel de economie (liberă), nu există decât o singură responsabilitate socială a patronatului, și anume să-și folosească resursele și să se angajeze în activităși menite să sporească profiturile, dar în așa fel încât să se respecte regulile jocului; altfel spus, prin angrenare într-o competișie liberă și deschisă, fără înșelătorie sau fraudă.” (pag 153)

Capitolul IX Autorizaț ia de profesare În acest capitol, Friedmania o poziție radicală împotriva tuturor formelor de licențiere acordate de stat. „...concluzia la care voi ajunge este aceea că principiile liberale nu justifică autorizarea...” (pag 158) Cei mai mari susținători ai acordării de licențe într-o industrie, sunt de obicei persoanele din acea industrie care-și doresc astfel să țină departe competitorii. Autorul definește înregistrarea, certificarea și autorizarea propriu-zisă și explică de ce aceste lucruri nu ar trebui aplicate în cazul medicilor. El spune că nu există nici o justificare liberală pentru licențierea medicilor, că acest lucru ar duce la o practică medicală inferioară. „...eu însumi am convingerea că autorizarea a diminuat, concomitent,

și cantitatea și calitatea practicii medicale; că ea a redus șansele oamenilor care ar dori să îmbrățișeze cariera medicală, silindu-i să se îndrepte spre ocupații pe care le 1 2

consideră mai puțin atractive; că ea a silit populația să plătească mai mult pentru servicii medicale mai satisfăcătoare...” (pag 178)

Capitolul X Repartizarea veniturilor

Friedman analizează impozitul progresiv pe venit, introdus pentru a egaliza diferențele mai mult decât pentru a redistribui veniturile, și consideră că, de fapt bogații beneficiază de anumite avantaje de pe urma numeroaselor lacune, anulând efectele redistribuției. „Persoanele cu aceeași situație materială plătesc impozite foarte diferite,în funcție de caracterul întâmplător al sursei lor de venituri și de ocaziile pe care le au de a realiza o evaziune fiscală.” (pag 193) Un sistem de cote unice de impozitare fără deduceri ar fi fost mult mai potrivit și ar fi putut aduna aceleași venituri din taxe cu o rată a impozitului ușor mai ridicată decât cea mai mică categorie de impozite de la acel moment. „În concluzie, sructura impozitelor personale ce mi se pare cea mai bună este aceea a unui impozit uniform asupra veniturilor, situat deasupra nivelului minim neimpozabil, în care venitul să fie definit în mare, iar deducerile din venituri să fie permise doar pentru cheltuieli precis definite din venitul obținut.” (pag 195)

Capitolul XI Măsuri de protecț ie socială Friedman se pronunță nu atât împotriva sistemului social de protecție cât împotriva monopolului deținut de guvern asupra acestui sistem. Acesta consideră că niciuna dintre masurile de protecție socială implementate de stat cum sunt construcția de locuințe din fonduri publice, legislația salariului minim, subvențiile de prețuri în agricultură, asistența medicală pentru anumite grupuri de persoane sau asigurarea de bătrânețe și pentru urmași nu au avut acele efecte care au fost urmărite. „Un câștig scontat

de susținătorii

programului construcției de locuințe din fonduri publice era reducerea delicvenței juvenile, prin ameliorarea condițiilor de locuit. ți în acest caz, programul a avut de mai multe ori un efect exact opus, nemaivorbind de insuccesul ameliorării condițiilor medii de locuit.” (pag 202) 1 2

El susține că sectorul privat ar putea oferi aceleași beneficii mult mai eficient și la costuri mai mici. Acesta admite de asemenea că un sistem de protecție socială ar fi probabil justificat, însă doar din perspectiva acelor „efecte de vecinătate”.

Autorul susține că majoritatea persoanelor ar economisi pentru perioada în care ar rămâne fără serviciu, „Oamenii ar putea, în măsura în care o doesc, să facă în mod individual ceea ce legea le cere s-o facă în grup.” (pag 210) și că acest sistem social a apărut deoarece lumea nu a fost pregătită pentru Marea Depresiune.

Capitolul XII Alinarea sărăciei În ultimul său capitol, Friedman pledează pentru alinarea sărăciei printr-un program de ajutorare a săracilor. El susține un impozit negativ pe venit pentru a remedia problema sărăciei, oferind tuturor un venit minim garantat, în defavoarea actualului sistem pe care îl consideră greșit și ineficient. „Reglementarea care se recomandă pe baze pur mecanice este impozitul negativ pe venit.” (pag 214)

Capitolul XIII Concluzie Concluzia cărții pune în centrul său cum fiecare intervenție a guvernului a avut de cele mai multe ori un efect opus decât cel vizat. „Cea mai mare parte a noilor acțiuni întreprinse de guvern, în ultimele câteva decenii, nu și-au atins obiectivele.” (pag 222) Multe dintre lucrurile bune din Statele unite și din lumea întreagă provin de pe piața liberă și nu de la guvern și așa se va întâmpla în continuare. Guvernul, în ciuda intențiilor sale bune, ar trebui să stea departe de domeniile în care nu ar trebui să se implice.

1 2

Capitalism și Libertate și Capitalismul și dușmanii săi Atât în Capitalism și Libertate cât și în Capitalismul și dușmanii săi, autorii tratează rolul capitalismului economic într-o societate liberală. Atât Mises cât și Friedman abordează frontal fenomenul economic numit capitalism, făcând referire directă atât la

caracteristicile sale pozitive, cât și la cele negative. Friedman își axează lucrarea pe analizarea și de cele mai multe ori criticarea și corectarea intervențiilor guvernului într-o societate capitalistă liberă, în domenii ca politica monetară, politica fiscală, învățământ, protecția socială ți alinarea sărăciei. Mises prezintă fenomene contrare capitalismului, ca socialismul și intervenționismul statal, care stau în calea desfășurării corespunzătoare a pieței libere.

Concluzii Capitalism și Libertate nu este perfectă, Milton Friedman nu a avut întotdeauna dreptate. Teoriile sale au fost de multe ori subiectul unor cercetări academice minuțioase și, uneori, s-au dovedit a fi greșite. El a avut un talent în a explica situații dintre cele mai complicate într-un limbaj ușor de înțeles, fără complicații. Dacă societatea în care trăim a elaborat soluții la unele dintre aceste probleme sociale dificile, acest lucru s-a întâmplat doar pentru că a avut în spate unele genii printre care și Friedman.

Bibliografie

1. Friedman, Milton, „Capitalism și Libertate”, Editura Enciclopedică, București,

1995; 2. Von Mises, Ludwic, „Capitalismul și dușmanii săi”, Editura Nemira, 1998; 3. ***, Milton Friedman, http://en.wikipedia.org/wiki/Milton_Friedman, accesat la 16

ianuarie 2010. 1 2