Psihologie - Sinteze Pentru Admitere [PDF]

Zitiervorschau

PSIHOLOGIE Sinteze pentru admitere!

Ciucurel Radu [email protected]

GANDIREA

Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care construieste cu ajutorul operatiile sale, informatii despre insusirile generale si esentiale ale claselor de obiecte si fenomene si despre relatiile legice si cauzale dintre acestea sub forma de notiuni, judecati si rationamente. CONTINUT INFORMATIONAL – Insusirile generale si esentiale ale claselor de obiecte si fenomene si relatiile legice si cauzale dintre acestea SISTEM DE OPERATII – Gandirea utilizeaza operatii PRODUSE – Notiuni, judecati si rationamente

CARACTERISTICI • CARACTERUL PROCESUAL AL GANDIRII Gandirea se desfasoara cu grade mari de liberate pe verticala cunoasterii si pe axa timpului, astfel:  Pe verticala cunoasterii, gandirea evolueaza in sens ascendent (inductiv) si in sens descendent (deductiv). Aceste doua demersuri ale gandirii stau la baza constituirii si achizitionarii de notiuni.  Pe axa timpului, gandirea se desfasoara in present si viitor. Daca perceptia se desfasoara in prezent, gandirea investigeaza trecutul stocat in memorie si reprezentari pe care il raporteaza la situatiile din prezent si exploreaza viitorul pentru a emite predictii si previziuni, dupa cum afirma psihologul roman Paul Popescu-Neveanu. • CARACTERUL MIJLOCIT AL GANDIRII Gandirea este mijlocita de toate celelalte procese si fenomene psihice, astfel prin imaginile din perceptie si cele din reprezentare, toate acestea fiind stocate in memorie si vehiculate cu ajutorul limbajului. • CARACTERUL MIJLOCITOR AL GANDIRII Gandirea mijloceste toate celelalte procese si fenomene psihice, astfel atribuie un inteles imaginilor din perceptie si celor din reprezentare, optimizeaza inteligibil memoria, utilizeaza denumiri verbale si se mijloceste pe sine insasi prin propriile sisteme de operatii si de produse. • CARACTERUL ABSTRACT-FORMAL AL GANDIRII  Caracter abstract – Gandirea utilizeaza insusiri esentiale cu grade mari de generalizare.  Caracter formal – Gandirea se ghideaza dupa reguli si norme ale logicii, avansand judecati ipotetico-deductive pentru a forma altele noi. Caracterul abstract al gandirii este legat de cel formal.

• CARACTERUL FINALIST AL GANDIRII Gandirea are intotdeauna o finalitate, si anume: elaborarea unui plan mintal, a unor solutii cu privire la situatiile problematice, s.a.

STRUCTURA PSIHOLOGICA INTERNA A GANDIRII Psihologul american J. P. Guilford propune modelul tridimensional al gandirii ce sustine existenta a 3 categorii de componente din care rezulta o structura multifazica alcatuita din 120 de paterne, si anume: • Operatiile (5) – evaluare, gandire convergenta, gandire divergenta, memorie, cognitie • Continuturile (4) – comportamentale, semantice, simbolice, figurale • Produsele (6) – unitati, clase, relatii, sisteme, transformari, implicatii. Pornind de la acest model putem vorbi despre urmatoarele insusiri ale gandirii:    

Flexibilitatea – Se refera la modificarea unghiului de abordare a unei probleme. Fluiditatea –Se refera la densitatea ideilor si a solutiilor pe o unitate de timp. Originalitatea – Se refera la gradul de noutate al produselor si al strategiilor gandirii. Elaborarea – Se refera la gradul de completitudine si de finisare al produselor gandirii.

GANDIREA CA SISTEM DE OPERATII Operatiile gandirii sunt moduri de lucru mintale, abstracte (se desfasoara in lipsa obiectelor), dobandite dupa dezvoltarea proceselor psihice cognitiv senzioriale prin interiorizarea actiunilor efective cu obiectele concrete. Complexitatea unui proces psihic este data de sistemul de operatii de care acesta dispune. Gandirea dispune de cel mai complex sistem de operatii, care actioneaza in cupluri si se completeaza reciproc, precum: analiza, sinteza si comparatia care sunt caracteristice intr-o forma inferioara si proceselor psihice cognitiv senzoriale si care se intalnesc si la animalele superioare, abstractizarea si generalizarea care sunt operatiile cele mai complexe, specifice omului si care apar pe o anumita treapta a dezvoltarii sale psihice si inductia si deductia care sunt operatiile performantiale ale gandirii. • ANALIZA ↔ SINTEZA Analiza si sinteza rationala se desfasoara intr-un plan abstract-formal si isi au sursa in analiza si sinteza perceptiva care se desfasoara intr-un plan intuitiv-concret, astfel:  Analiza este operatia de descompunere pe plan mintal a unui obiect in partile lui componente. EX: Analiza gramaticala, stintifica, a fenomenelor meteorologicie, s.a.  Sinteza este operatia gandirii, inversa analizei, si consta in reunirea pe plan mintal a unor elemente intr-un intreg nou. EX: Sinteza istorica, pornind de la informatii dispersate, sinteza literara, sinteza privind rolul proceselor psihice in activitatea psihica, portretul psihologic. In timp ce analiza perceptiva se impune de la sine, analiza rationala este precedata de un demers anticipativ, de un plan mintal, deci nu se desfasoara la voia intamplarii. In cazul sintezei, se poate pastra acelasi plan sau se poate elabora unul nou.

• COMPARATIA este operatia gandirii de stabilire a asemanarilor si a deosebirilor dintre minimum doua obiecte sau minimum doua ipostaze ale aceluiasi obiect, pe baza a minimum unui criteriu. EX: Compararea figurilor geometrice, a operelor literare, plantelor, animalelor, s.a In timp ce comparatia perceptiva se impune de la sine, comparatia ratonala se desfasoara dupa un plan mintal si are o anumita finalitate si anume aceea de evidentiere a unor raporturi de superioritate-inferioritate sau a unor pozitii ierarhice intr-un sistem de referinta.

• ABSTRACTIZAREA ↔ GENERALIZAREA  Abstractizarea este operatia gandirii de evidentiere pe plan mintal a unor insusiri concomitent cu omiterea intentionata a altor insusiri. Abstractizarea se asociaza cu analiza. EX: Pe baza unor insusiri esentiale precum faptul ca “nasc pui vii”, mai multe obiecte sunt introduse in categoria “mamifer”. Concretizarea este operatia gandirii, inversa abstractizarii, de revenire la sursa concreta de la care a pornit abstractizarea.  Generalizarea este operatia gandirii de unificare, pe plan mintal, intr-un model, a unor insusiri “abstrase” (latura intensiva) si de extindere a acestora asupra unei intregi clase de obiecte (latura extensiva). Generalizarea se asociaza cu sinteza. EX: Numirea obiectelor care au ca insusire faptul ca “nasc pui vii” cu termenul de “mamifer” (latura intensiva) si introducerea tuturor obiectelor care au aceasta insusire in clasa de obiecte respectiva. (latura extensiva). Particularizarea este operatia gandirii, inversa generalizarii, ce consta in identificarea pe plan mintal a ceea ce este general intr-un obiect particular.

• INDUCTIA ↔ DEDUCTIA  Inductia reprezinta procesarea ascendenta ce permite formularea unei concluzii generale pornind de la mai multe premise particulare, astfel concluzia este mai generala decat premisele si ramane valabila pana la aparitia unei exceptii. EX: Inductia stiintifica, explicatia oferita de profesor pornind de la elemente concrete sau particulare, catre elemente abstracte sau generale.  Deductia reprezinta procesarea descendenta ce permite formularea unei concluzii particulare pornind de la mai multe premise generale. Expresia logica a rationamentului deductiv este silogismul. EX: Din doua premise, rezulta concluzia.

GANDIREA CA SISTEM DE NOTIUNI, JUDECATI, RATIONAMENTE

Categorizarea (clasificarea) - Reprezinta demersul cel mai simplu al gandirii ce presupune gruparea obiectelor pe categorii dupa anumite criterii. EX: Pe baza unor insusiri esentiale, anumite obiecte sunt introduse in conceptele de banca, catedra, manual, s.a. Prototipurile - Sunt categorii de baza, reprezentate printr-un singur cuvant la nivelul limbajului natural, dupa cum afirma E. Rosch. Acestea intrunesc in baza experientei proprii si a unei intregi culturi si civilizatii, insusirile comune si cele mai evidente ale unei categorii. EX: La intrebarea “Ce evoca cuvantul arbore?” imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial raspunsul cel mai frecvent era un arbore distrus, 20 de ani mai tarziu – arborii verzi iar acum – arborii uscati din cauza ploile acide. Limbajul si experienta anterioara a subiectului cu obiectul au o mare influenta asupra prototipurilor. EX: Prototipul categoriei “pasare” este “vrabie. Prototipul categoriei “vehicul” este “masina” (autoturism). Prototipul categoriei “mobile” este “scaun”.

Categorizarea si prototipurile fac parte din activitatea de conceptualizare a gandirii, adica de elabrare a unor modele mintale ale realitatii. • NOTIUNEA (conceptul) - Este produsul de baza al gandirii care reuneste pe plan mintal insusirile caracteristice ale unei clase de obiecte. Exista mai multe criterii de clasificare a notiunilor, insa cel mai frecvent este acela in functie de modul lor de formare, astfel notiunile pot fi: NOTIUNILE EMPIRICE  Reflecta insusiri concrete.

NOTIUNILE STIINTIFICE  Reflecta insusiri abstracte.

 Reflecta insusiri particulare.

 Reflecta insusiri generale.

 Sunt verificabile practic.

 Sunt verificabile teoretic si practic.

 Uneori poseda definitii dar sunt vagi si pot fi incorecte.

 Poseda una sau mai multe definitii corecte din punct de vedere logic.

 Sunt diferite de la un individ la altul.

 Sunt aceleasi pentru toti indivizii instruiti.

 Se formeaza pe baza experientei fiecarui individ.

 Se formeaza prin invatarea limbajului si asimilarea culturii.

 Sunt specifice prescolarilor, dar se intalnesc si la adulti.

 Sunt specifice persoanelor instruite.

 Utilizeaza limbajul natural.

 Utilizeaza un limbaj riguros, propriu unei stiinte.

Notiunile stabilesc intre ele raporturi de concordanta sau de opozitie pe baza carora se ierarhizeaza de la cele cu sfera mica si continut bogat la cele cu sfera mai mare si continut sarac formand “piramida notinunilor” dupa cum a fost numita de catre psihologul rus Vagotski. Astfel, in varful piramidei se afla notiunile cu cea mai larga sfera si cu cel mai sarac continut, denumite “universali”, notiuni precum: materie, energie, informatie, spirit, s.a. • JUDECATILE - Sunt produse ale gandirii care utilizeaza notiunile, afirmand sau negand un raport. In logica, notiunea este denumita propozitie, insa in psihologie se face o delimitare clara, astfel convingerea este esentiala pentru ca o propozitie sa fie considerata o judecata, un act de gandire. EX: Judecatile “Patrulaterul este poligon” si “Dreptunghiul este patrulater” sunt alcatuite din notiunile “dreptunghi”, “patrulater” si “poligon”. • RATIONAMENTUL - Este produsul gandirii care, pornind de la una sau mai multe judecati luate drept premise, obtinem o alta judecata ce luata drept concluzie. Rationamentele pot fi inductive sau deductive EX: Din judecatile ce contituie premise “Patrulaterul este poligon” si “Dreptungiul este patrulater” obtinem o judecata ce constiutie un rationament, si naume “Dreptungiul este poligon”. Notiunile si judecatile sunt implicate in formarea rationamentelor. Rationamentele se combina formand teoriile iar ansamblul teoriilor formeaza modelul intern al lumii.

GANDIREA CA PROCES DE INTELEGERE SI REZOLVARE DE PROBLEME Intelegerea si rezolvarea de probleme sunt procesele interdependente ale gandirii deoarece intelegerea presupune utilizarea corecta a notiunilor ce vor fi folosite in rezolvarea de probleme iar rezolvarea de probleme se incheie printr-o noua intelegere.  INTELEGEREA este procesul gandirii ce se refera la gradul de constientizare al unei persoane referitor la lumea in care aceasta traieste . • In cadrul intelegerii sunt implicate urmatoarele procese:  Asimilarea ce consta in intelegerea propriu-zisa a informatiilor noi  Acomodarea ce consta in reorganizarea informatiilor cunoscute in functie de cele noi • Intelegerea poate fi:  Spontana  Discursiva, in cadrul careia sunt delimitate clar urmatoarele etape: 1. Adunarea si organizarea informatiilor 2. Emiterea si verificarea ipotezelor 3. Formularea concluziilor • Factorii care influenteaza intelegerea sunt:  Varsta si nivelul de dezvoltare intelectuala.  Volumul cunostiintelor detinut de subiect si gradul de organizare al acestora.  Insusirile gandirii, in special flexibilitatea.  Gradul de dezvoltare al limbajului.

• Mecanismele intelegerii sunt:  Cuplajul informational – Presupune racordarea subiectului la setul respectiv de informatii pe un fond de nervozitate, iritare, frustrare, tensiune emotionala, s.a. EX: Se produce o tensiune atunci cand nu intelegem ceva.  Sistemele asociative – Presupun punerea in relatie a informatiilor noi cu cele fixate anterior.  Analogia – Presupune intelegerea a unui lucru nefamiliar in termenii unui lucru inteles deja. EX: Structura atomului ↔ Sistemul solar Moleculele de gaz ↔ Bilele de biliard Memoria umana ↔ Biblioteca  REZOLVAREA DE PROBLEME este procesul performantial al gandirii, de “umplere a golului”. •

Problema este definita ca un obstacol de ordin cognitiv, o bresa in cunoastere, o situatie fata de care repertoriul de raspunsuri al subiectului nu este suficient pentru a o intelege. Componentele problemei sunt: starea initiala, starea finala si operatiile care ne conduc de la starea initiala la cea finala.  In functie de operatiile prin care se rezolva, exista: − Probleme de rearanjare a elementelor – Necesita reordonarea acestora. − Probleme de structurare a elementelor – Necesita identificarea relatiilor. − Probleme de transformare – Necesita modificari succesive.  Insa cel mai frecvent criteriu este in functie de gradul de structurare, astfel exista: − Probleme bine definite - In cadrul carora se aplica strategia algoritmica. − Probleme slab definite - In cadrul carora se aplica strategia euristica.

•

Strategiile rezolutive sunt numeroase si pot fi grupate in: 

Strategia algoritmica presupune utilizarea unor algoritmi ce sunt serii strict ordonate de pasi meniti sa ofere solutii unor probleme cunoscute si rezolvate anterior.



Strategia euristica presupune utilizarea unor reguli mintale care pot conduce la o solutie. In cadrul acesteia din fiecare punct al problemei se desprind mai multe posibilitati, fiind necesara analizarea si alegerea celei mai bune. Astfel, se poate vorbi despre: − Euristica reprezentativitatii - Unde tendinta este de a presupune ca, daca ceva se aseamana cu un obiect dintr-o categorie, atunci el face parte din categoria respectiva. − Euristica disponibilitatii - Unde tendinta este de a presupune ca un obiect esge cu atat mai frecvent cu cat poate fi evocat mai usor din memorie.

•

Etapele rezolvarii de probleme (modelul rezolutiv) sunt: 1. Punerea problemei – Apare situatia problematica ce presupune sesizarea problemei propriu-zise. In problemele scoalare, problema este deja pusa. 2. Definirea cerintelor problemei – Intelegerea problemei. 3. Procesul de umplere a golului – Aici sunt utilizate strategiile algoritmice sau euristice. 4. Verificarea – Compararea rezultatului obtinut cu cerintele problemei.

•

Factorii care influenteaza rezolvarea de probleme sunt:  Noutatea problemei  Dificultatea problemei  Modul de formulare al problemei  Presiunea timpului  Ambianta  Tensiunea emotionala prea puternica  Lipsa de motivatie sau motivatia excesiva Acesti factori pot atat sa stimuleze cat si sa inhibe rezolvarea unei probleme, in functie de particularitatile subiectului.

TIPOLOGIA GANDIRII • In functie de raportul dintre analitic si sintetic se disting tipurile de gandire:  Analitica – predomina analiza ca operatie a gandiri, concentrata pe detalii, surprinzand particularul.  Sintetica – predomina sinteza ca operatie a gandirii, concentrata pe ansamblu, surprinzand generalul. • In functie de raportul dintre intuitiv-concret si abstract-formal se disting tipurile de gandire:  Intuitiv-concret – predomina capacitatea de operare in sfera sarcinilor concrete, bazate pe procese psihice cognitiv senzoriale.  Abstract-formal – predomina capacitatea de a opera in sfera sarcinilor abstracte, desprinse de orice suport concret. • In functie de raportul dintre informatiile initiale si produsele finale se disting tipurile de gandire:  Convergenta – este algoritmica, unificatoare si presupune reducerea diversitatii la unitate, astfel dintr-un numar mare de informatii initiale se obtine un numar mai mic de produse finale.  Divergenta – este euristica, explorativa, creativa si presupune gasirea a cat mai multe solutii de rezolvare la una si aceiasi problema. Apartenenta la un anumit tip de gandire este conditionata atat genetic cat si educational, prin specificul sarcinilor cu care subiectul a fost obisnuit. Tipologia gandirii isi pune amprena asupra performantei subiectului.

MEMORIA

Memoria este procesul psihic cognitiv superior care fixeaza, pastreaza si reactualizeaza experienta sub forma de amintiri. CONTINUT INFORMATIONAL:  Imagini ale obiectelor si fenomenelor  Trairi afective: Bucurie, teama, admiratie, s.a.  Scheme ale actiunilor externe: mers, tricotat, scris, citit, s.a.  Operatii: Adunarea, extragerea radicalului, analiza gramaticala, s.a.  Cuvinte, notiuni, idei, reguli de inferenta…  Reactii dobandite ale organelor interne, fata de diferiti stimuli SISTEMUL DE OPERATII:  Fixarea (intiparirea, memorarea, ingramarea, impregnarea, s.a.)  Pastrarea (stocarea, conservarea, s.a.)  Reactualizarea (reamintirea, regasirea, s.a.) PRODUSELE MEMORIEI: Amintirile

CARACTERISTICILE MEMORIEI • Caracterul selectivitatii – Este caracteristica memoriei potrivit careia nu fixam, pastram si reactualizam chiar totul deoarece acest lucru nu este nici necesar si nici posibil. Factorii care influenteaza selectivitatea sunt:       

Varsta (tinerii memoreaza mai usor decat copii) Tipul si organizarea materialului de memorat Motivatia Trairile afecive Atentia Efortul voluntar Trasaturile de personalitate (Optimistul retine informatii mai vesele in timp ce pesimistul retine informatii mai triste)

• Caracterul fidelitatii relative – Este caracteristica memoriei ce decurge din selectivitate si se refera la gradul de corespondenta dintre informatia fixata anterior si cea reactualizata in prezent. Fidelitatea devine o aptitudine la nivelul personalitatii, astfel cei care reactualizeaza corect si fidel un numar foarte mare de informatii au aptitudini mnezice.

• Caracterul activ – Este caracteristica memoriei ce-i confera capacitatea de a reactualiza informatia intr-o alta forma decat a fost fixata anterior, in functie de cerintele activitatii. EX: Pe baza invatarii informatiilor despre procesele si fenomenele psihice separat, se poate realiza un nou material cu locul si rolul proceselor si fenomenelor psihice in sistemul psihic uman (S.P.U.). • Caracterul situational (contextual) – Este caracteristica memoriei potrivit careia, aceasta se desfasoara in concordanta atat cu particularitatile spatiotemporale cat si cu starea interna a subiectului. EX: Nu este acelasi lucru daca memoram dimineata dupa ce ne-am trezit sau seara dupa activitati indelungate, intr-o ambianta linistita sau una cu factori perturbatori, in conditii de sanatate sau de boala, s.a. • Caracterul inteligibil – Este caracteristica memoriei potrivit careia, aceasta nu presupune doar stocarea informatiilor ci si organizarea si structurarea lor, astfel materialul trebuie sa fie prelucrat cu ajutorul operatiilor gandirii in vederea intelegerii inainte de a fi memorat. Chiar si in cazul informatiilor lipsite de sens, pot fi folosite PROCEDEELE MNEMOTEHNICE ce presupun introducerea unui sens chiar si acolo unde acesta lipseste. •

EX: Pentru a retine mai usor numele si ordinea imparatilor romani: Cezar, Augustus, Tiberius si Caligula, se poate apela la procedeele mnemotehnice, astfel cuvantul “Cesautica” este realizat prin compunere din toate celelalte cuvinte, respectand totodata si ordinea lor. • Caracterul mijlocit – Este caracteristica memoriei potrivit careia aceasta este mijlocita de catre celelalte procese si fenomene psihice, spre exemplu, procesele psihice cognitiv senzoriale ii ofera informatia ce urmeaza a fi organizata, structurata si reglata cu ajutorul gandirii si al limbajului, astfel omul pune stapanire pe propria sa conduita mnezica. EX: Stiind ca intampina anumite dificultati in cadrul reproducerii informatiei, un elev isi poate fixa o serie de puncte de reper precum idei principale sau date biografice care il vor ajuta.

Prin toate aceste caracteristici, dar mai ales prin caracterul inteligibil si caracterul mijlocit, memoria devine un proces psihic specific uman.

• Subiectul este constient de apartenenta la trecut a informatiilor reactualizate si tine cont de conditiile actuale schimbate. In caz contrar avem de-a face cu halucinatiile. • Memoria este o proprietate a intregii materii, astfel putem vorbi despre o memorie a animalelor inferioare si chiar si a proprietatilor fizice ale anumitor substante sau despre memoria artificiala a masinilor insa aceasta atinge la animalele superioare si in special la om cel mai mare grad de complexitate, organizare si ierarhizare.

PROCESELE MEMORIEI

Nu exista forme ale memorarii, fixarii si reactualizarii informatiilor productive sau neproductive, utile sau inutile, fiecare aplicandu-se in functie de conditiile concrete.

1.

Memorarea – Este procesul memoriei ce presupune fixare informatiilor si se clasifica astfel: •

In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, exista:  Memorarea involuntara se desfasoara atat in absenta intentiei cat si a efortului voluntar. Sunt retinute in acest mod: informatiile care corespund motivatiilor subiectului, informatii neobisnuite sau insotite de trairi afective puternice, informatii care corespund activitatii, preocuparii si profesiei noastre.

•

 Memorarea voluntara se desfasoara atat in prezenta intentiei cat si a efortului voluntar. Pentru ca memorarea sa fie mai eficienta, trebuie sa recurgem la prelucrarea materialului in scopul intelegerii, repetarea informatiilor memorate si aplicarea lor in rezolvarea de problem. Este necesara, de asemenea, stabilirea unui scop in cazul in care trebuie sa retine anumitei nformatii pe perioade diferite de timp. In functie de prezenta sau absenta intelegerii, exista:  Memorarea mecanica presupune simpla repetare a materialului in vederea retinerii formelor verbale si nu a ideilor, avand ca efecte: invatarea formala, ineficienta din punct de vedere al duratei pastrarii. Este necesara uneori in cazuri precum lipsa de semnificatie a materialului sau lipsa de interes a subiectului fata de acesta, fiind retinute astfel: date istorice, geografice, numere de telefon, desi se pot memora logic si aceste informatii folosind procedeele mnemotehnice.  Memorarea logica presupune intelegerea si se bazeaza pe dezvoltarea gandirii. Se caracterizeaza prin autenticitate (retinerea ideilor si nu doar a formelor verbale), economicitate (numarul repetarilor in cazul memorarii logice este mai mic decat cel al repetarilor in cazul memorarii mecanice) si productivitate (frazele se retin de 25 de ori mai repede decat cuvintele izolate, astfel pentru o productivitate si mai mare, cuvintele trebuiesc invatate in fraze).

2.

Pastrarea – Este procesul memoriei ce presupune retinerea informatiilor fixate anterior, pe un interval de timp mai scurt sau mai lung. Are un caracter dinamic (adica informatiile care pareau a fi uitate sunt reactualizate) si activ (adica informatiile pot fi reproduse intr-o alta forma decat cea in care au fost fixate si pastrate anterior).

Pastrarea poate fi de scurta durata (8-10 minute) sau de lunga durata (de la 10 minute la ani de zile), in functie de conditiile in care a avut loc memorarea si de particularitatile materialului.

3.

Reactualizarea – Este procesul memoriei ce presupune scoatere la iveala a informatiilor, fixate si pastrate anterior. Pastrarea are doua forme, si anume:  Recunoasterea – Consta in identificarea mintala a informatiilor, fixate si pastrate anterior, referitoare la un obiect care este perceput din nou. EX: Testele grila  Reproducerea – Consta in reconstructia mintala a informatiilor, fixate si pastrate anterior, referitoare la un obiect care nu mai este perceput. Are un caracter activ (adica informatiile pot fi reproduse intr-o alta forma decat cea in care au fost fixate si pastrate anterior) si selectiv (adica poate fi reprodusa doar o anumita parte a informatiilor). EX: Testele de sinteza

INSUSIRILE MEMORIEI

Insusirile memoriei sunt dezvoltate in activitate in grade diferite, spontan sau dirijat (succesiv) si se transforma, la nivelul perosnalitatii, in aptitudini. Acestea sunt dispuse pe o scala de la foarte slab la puternic dezvoltat, astfel:  Volumul – Reprezinta cantitatea de informatii care pot fi fixate si pastrate simultan. S-a constatat ca putem retine cca. 7 2 elemente simultan.  Elasticitatea – Reprezinta capacitatea de reorganizare a memoriei la primirea de noi informatii.  Trainicia – Se refera la durata pastrarii.  Fidelitatea – Reprezinta gradul de corespondenta dintre informatia fixata anterior si cea reactualizata in prezent.  Promptitudinea – Reprezinta viteza cu care se reactualizeaza informatia solicitata de activitate.

FORMELE MEMORIEI Exista foarte multe criterii de clasificare si forme ale memoriei, acesta fiind inca un domeniu controversat in psihologie. In continuare vom prezenta cateva dintre acestea, astfel, memoria psihica se realizeaza in doua forme: MEMORIA INDIVIDUALA  Se refera la memoria unei persoane individuale, si poate fi:  In functie de durata pastrarii, putem vorbi despre: • Memoria de foarte scurta durata (memoria senzoriala, cca. 0,5 secunde) presupune stocarea informatiei primita de la organele receptoare. Astfel putem distinge o memorie vizuala, auditiva, tactila, gustativa (industria alimentara), olfactiva (industria cosmetica), kinestezica. •

EX: In acest mod putem percepe continuitatea unui film, ci nu doar simple imagini.

• Memoria de scurta durata (memoria operationala, intre 15-20 secunde) presupune stocarea informatiei atat timp cat este necesara pentru desfasurarea activitatii. Dupa acest interval de timp, informatia este uitata sau trece in memoria de lunga durata. •

EX: Rerinerea unui numar de telefon pana la formarea acestuia, retinerea unui calcul atat timp cat este necesar, s.a. • Memoria de lunga durata (MLD, dureaza ore, zile, ani, intreaga viata), majoritatea psihologilor considerand ca este alcatuita din:  Memoria semantica – Presupune retinerea semnificatiei informatiilor astfel incat acestea sunt organizate intr-o vasta retea de idei, notiuni si scheme cognitive.  Memoria episodica – Presupune retinerea unor evenimente dispersate din viata noastra, de obicei insotite de trairi afective intense ce pot fi atat pozitive cat si negative.Spre exemplu, prima zi de scoala, primul sarut sau memoria martorilor oculari in cazul unui jaf.  In functie de continutul activitatii psihice, putem vorbi despre: • Memorie verbal-logica  Se retin cu usurinta idei, cuvinte, notiuni, reguli de inferenta. • Memorie imaginativa  Se retin cu usurinta imagini. • Memorie afectiva  Se retin cu usurinta trairi afective precum bucuria, teama, admiratia, s.a. • Memorie motorie  Se retin cu usurinta anumite miscari.  In functie de tipul informatiei, putem vorbi despre: • Memorie declarativa  Retinerea cunostiintelor propriu-zise. • Memorie procedurala  Retinerea procedurilor de operare cu cunostiintele. MEMORIE COLECTIVA  Se mai numeste memorie istorica, sociala si se refera la evenimentele si experienta comuna a unui grup de persoane, a unei comunitati, societati, s.a.

SPECIALIZAREA MEMORIEI In timp, memoria se specializeaza pe anumite informatii in functie de activitate, preferinte si profesie, facand astfel sa apara o serie de diferente individuale. Specializarea memoriei se realizeaza datorita unor predispozitii innascute, a trasaturilor de persoanlitate si se intalneste la nivelul organelor de simt, a proceselor si a formelor memoriei.

FACTORII DE OPTIMIZARE SI EDUCABILITATEA MEMORIEI

Memoria poate fi optimizata si educata prin manipularea urmatoarelor categorii de factori, si anume: • Factori referitori la material  Natura materialului – Materialele intuitiv-concrete se fixeaza mai usor decat cele abstract-formale iar materialele cu sens se fixeaza mai bine decat cele fara sens.  Organizarea materialului – Materialele organizate > materialele neorganizate.  Gradul de omogenitate – Materialele neomogene > materialele omogene.  Pozitia in serie – Inceputul si sfarsitul unei serii sunt memorate cel mai bine.  Volumul – Materialele lungi se memoreaza mai greu dar se pastreaza si se reactualizeaza mai bine.

• Factori referitori la ambianta  Temperatura – 18-21 - temperatura optima.  Lumina naturala – din partea stanga – optim.  Eliminarea factorilor perturbatori. • Factori referitori la trasaturile psiho-fiziologice ale subiectului  Somnul favorizeaza memorarea.  Motivatia pozitiva, intrinseca si cea cognitiva favorizeaza memorarea.  Atitudinile – Informatiile in acord cu atitutinile subiectului favorizeaza memorarea.  Trairile afective – Informatiile asociate cu trairi afective se retin mai bine.  Activitatea intensa cu materialul favorizeaza memorarea.  De asemenea, o lege a memoriei arata ca memorarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa trecerea acelei date.

UITAREA SI OPTIMIZAREA MEMORIEI UITAREA este fenomenul psihic natural si necesar care asigura evitarea supraincarcarii memoriei si echilibrarea sistemului cognitiv al individului. •

Uitarea are atat un rol pozitiv deoarece uitam informatiile care nu mai sunt necesare cat si un rol negativ deoarece uitam si informatiile necesare.

FORMELE UITARII sunt:  Uitarea totala (cand este uitata informatia in intregime)  Uitarea partiala (cand sunt uitate anumite informatii precum date, denumiri, secvente)  Uitarea situationala (lapsusuri, blocaje temporare atunci cand trebuie sa ne amintim) CAUZELE UITARII – Printre altele se numara si: Insuficienta sau proasta organizare a materialulului, trairile afective negative, lipsa de interes, probleme ale creierului, oboseala, boala ,anxietatea (stare de neliniste fara o cauza precisa), consumul de droguri, alcoolismul. RITMUL UITARII – Uitarea se poate produce instantaneu precum in cazul traumelor psihice, sau treptat precum in cazul situatiilor normale, caz in care psihologul german H. Ebbinghaus a demonstrat ca uitarea este masiva imediat dupa memorare, iar apoi ritmul ei devine din ce in ce mai lent. COMBATEREA UITARII – Se realizeaza prin eliminarea cauzelor care au dus la aparitia ei, prin manipularea factorilor de optimizare a memoriei si prin repetitia optima a materialului, adica numarul de repetitii suplimentare nu trebuie sa fie mai mare decat jumatate din numarul de repetitii necesare memorarii materialului, in caz contrar apare fenomenul de saturatie. TEORII ALE UITARII 1. Teoria stergerii urmelor sustine ca informatile se uita deoarece nu mai sunt utilizate. 2. Teoria interferentei sustine ca informatiile se uita deoarece interactioneaza intre ele. 3. Teoria uitarii motivate a fost formulata de catre Sigmund Freud si sustine ca sunt uitate informatiile asociate cu evenimente neplacute, dureroase sau amenintatoare.

IMAGINATIA

Imaginatia este procesul psihic cognitiv superior de elaborare pe plan mintal a unor idei, imagini si proiecte noi prin combinarea si transformarea experientei. CONTINUT INFORMATIONAL – Experienta SISTEM DE OPERATII – Procedeele imaginative PRODUSE – Ideile, imaginile si proiectele noi

PROCEDEELE IMAGINATIEI Procedeele imaginatiei sunt moduri de lucru mintale ce presupun o succesiune mai mult sau mai putin riguroasa de compuneri, descompuneri si recompuneri, de integrari si dezintegrari care duc la rezultate variabile, calitativ si cantitativ. •

Amplificarea si Diminuarea – sunt procedeele imaginatiei ce constau in modificarea exagerata pe plan mintal a dimensiunilor obiectelor. Sunt intalnite in basme, la realizarea uriasilor, piticilor, Neghinita, Setila, dar si in tehnica la realizarea microprocesorului sau a mini calculatorului.

•

Multiplicarea si Omisiunea – sunt procedeele imaginatiei ce constau in modificarea pe plan mintal a numarului de elemente ale obiectelor. Astfel apar in basme balauri cu 7 capete, ciclopi sau unicorni dar si in tehnica – blocurile de locuinte sau in arta, cel mai elocvent exemplu este Coloana Infinitului a lui Constantin Brancusi.

•

Diviziunea – este procedeul imaginatiei ce consta in descompunerea pe plan mintal a unui obiect in partile lui componente si transformarea acestora din urma in produse noi. Spre exemplu, dupa modelul bratului uman, au aparut in tehnica bratul mecanic sau macaraua.

•

Rearanjarea – este procedeul imaginatiei ce consta in pastrarea intacta a elementelor unui obiect dar modificarea dispunerii lor spatiale. Astfel a aparut in tehnica autovehiculul cu motor in fata sau in spate.

•

Aglutinarea – este procedeul imaginatiei ce consta in sinteza pe plan mintal a unor parti din obiecte sau fiinte diferite. Astfel au aparut in mitologie sirene, Sfinxul sau centaurii si in tehnica hidroavionul, combina muzicala sau robotul de bucatarie.

•

Empatia – este procedeul imaginatiei ce consta in situarea pe plan mintal sau afectiv in locul unei alte persoane pentru a ii intelege mai bine comportamentul. Spre exemplu, empatia manifestata de profesori fata de elevi, de parinti, de actori.

•

Tipizarea – este procedeul imaginatiei ce consta in atribuirea pe plan mintal a insusirilor unui grup, unei persoane individuale. Este frecvent folosit in literatura in cadrul tipologiilor de personaje precum tipul avarului, amorezului, politicianului demagog sau parvenitului.

•

Schematizarea – este procedeul imaginatiei ce consta in evidentierea pe plan mintal a unor trasaturi caracteristice concomitent cu omiterea intentionata a insusirilor de detaliu. Este folosita in realizarea portretelor robot, a hartilor geografice sau a caricaturilor.

•

Substitutia – este procedeul imaginatiei ce consta in inlocuirea pe plan mintal a unui obiect cu altul mai avantajos. Spre exemplu, in constructii, caramida a fost inlocuita cu blocurile de BCA deoarece sunt mai usoare si un termoizolant mai bun.

•

Analogia – este procedeul imaginatiei ce consta in intelegerea unui lucru nefamiliar prin comparatie pe plan mintal cu unul cunoscut deja. Spre exemplu structura atomului poate fi inteleasa mai usor realizand o analogie intre aceasta si sistemul solar.

•

Adaptarea – este procedeul imaginatiei ce consta in folosirea unui obiect cunoscut intr-o situatie noua pentru a corespunde unor anumite cerinte. Astfel, televizorul a fost adaptat ca monitor pentru calculator, laserul a fost adaptat pentru a fi folosit in medicina.

•

Modificarea – este procedeul imaginatiei ce consta in pastrarea intacta a obiectului si schimbarea unor insusiri precum forma, volumul sau culoarea. Astfel, botanistii au reusit sa obtina laleaua neagra.

•

Personificarea (antropomorfizarea)– este procedeul imaginatiei ce consta in atribuirea pe plan mintal a insusirilor specifica umane, celorlalte obiecte si fenomene din natura. Spre exemplu, copilul de cca. 2-6 ani are tendinta de a personifica totul, de la jucarii pana la plante si animale.

FORMELE IMAGINATIEI In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, exista:  IMAGINATIA INVOLUNTARA: • VISUL DIN TIMPUL SOMNULUI este forma involuntara a imaginatiei ce reprezinta o inlantuire de idei, imagini si emotii care se produc in timpul somnului REM (Rapid Eye Movement – Somnul cu miscari rapide ale globilor oculari), denumit si somnul paradoxal.  Visele dureaza intre 3 si 60 de minute, in medie 20 de minute si se deruleaza mai repede sau mai incet decat evenimentele reale.  In cadrul viselor predomina imaginile vizuale (desi doar o mica parte dintre acestea sunt colorate), apoi cele auditive iar celelalte apar mai rar.  Factorii externi foarte puternici pot provoca trezirea iar ceilalti pot influenta visele daca se produc in timpul somnului REM. In cadrul unui experiment s-a apropiat un fier de calcat incins de fruntea unei persoane in timpul somnului REM iar la trezire, aceasta a relatat ca vista despre o banda de hoti care a fost prinsa de politie si a fost fortata sa stea cu picioarele pe carbuni incinsi.

 Visul regleaza sistemul cognitiv al individului, impiedicand contactul cu schimbarile din mediu facilitat de atentie, protejand astfel somnului impotriva trezirii. Insa nu in totalitate, astfel daca cineva ne strica in timpul somnului REM, stmulul este introdus intr-o forma simbolica in vis.  Interpretarea viselor se realizeaza prin raportarea visului la preocuparile cotidiente.  Limbajul evoca selectiv ideile si le pune in relatii variate.  Visul are un caracter scenic desfasurandu-se cu o anumita coerenta asemeni unei piese de teatru in care noi putem fi actori, spectatori sau ambele. Scenele din vis sunt frecvent ireale, chiar absurde, deoarece lipseste controlul constient si totul pare posibil.  Visul are un caracter simbolic, Sigmund Freud considerandu-l o manifestare simbolica a dorintelor regulate , astfel ca tot ceea ce nu a putut fi satisfacut sau este deranjant pentru imaginea de sine, este impins in inconstient si apare intr-o forma simbolica in vis. In opera sa, “Interpretarea viselor”, Sigmund Freud dadea exemplul unei fete care nu si-a putut satisface in timpul zilei nevoia de a manca cirese astfel ca a visat ca manca cirese. In cadrul adultilor, imaginile apar intr-o forma mascata datorita cenzurii Supraeului deoarece dorintele, si mai ales cele sexuale, sunt interzise.  Visul are un caracter afectiv deoarece in cadrul acestuia traim emotii puternice de spaima, groaza, bucurie sau neliniste pe care le consideram reale. •

IMAGINILE HIPNAGOGICE SI HIPNOPOMPICE sunt forme involuntare a imaginatiei ce reprezinta imagini de scurta durata, evocate din memorie, deci nu participam la formarea lor si nu le consideram reale.  Acestea apar sub forma de linii si puncte stralucitoare sau figuri geometrice si mai rar ca peisaje sau figuri umane.  Imaginile hipnagogice apar la trecerea din starea de veghe in cea de somn.  Imaginile hipnapompice apar la trecerea din starea de somn in cea de veghe.  Imaginile hipnagogice si hipnopompice trebuie diferentiate de visul din timpul somnului deoarece imaginile din cadrul viselor sunt insotite de trairi afective intense si astfel le consideram reale in timp ce imaginile hipnagogice si hipnapompice nu le consideram reale.

•

REVERIA este forma involuntara a imaginatiei ce reprezinta o inlantuire de idei, imagini si emotii care se desfasoara in starea de veghe si este partial dirijata de catre subiect. Are atat un rol pozitiv cat si unul negativ, astfel:  Rolul reveriei este acela de a satisface pe o cale simbolica anumite trebuinte si este un rol pozitiv. De asemenea, aceasta poate stimula creativitatea.  Daca se repeta prea mult in conduita, poate indeparta subiectul de la satisfacerea reala a acelor trebuinte si este un rol negativ.

 IMAGINATIA VOLUNTARA: • IMAGINATIA REPRODUCTIVA este forma voluntara a imaginatiei ce consta in elaborarea pe plan mintal a unor obiecte si fenomene existente in trecut sau prezent care nu au fost percepute de catre subiect. EX: Reproducerea pe plan mintal a unor personaje literare, evenimente istorice.  Imaginatia reproductiva este utilizata cu succes in largirea campului de cunoastere.  Produsele imaginatiei reproductive se deosebesc de cele ale memoriei deoarece nu au corespondent in perceptia anterioara.  Produsul imaginatiei reproductive este cu atat mai valoros, cu cat se apropie mai mult de realitate. •

IMAGINATIA CREATOARE este forma voluntara a imaginatiei cu cea mai mare cota de originalitate.  Imaginatia creatoare este favorizata de motivatie puternica si trairi afective intense.  Imaginatia creatoare este influentata de factori precum: − Interesul pentru noutate. − Trebuinta de autorealizare. − Sentimentul intelectual de curiozitate. − Increderea in fortele proprii.  Produsul imaginatiei creatoare este cu atat mai valoros, cu cat este mai inovator, mai neobisnuit.

•

VISUL DE PERSPECTIVA este forma voluntara a imaginatiei ce consta in proiectarea constienta a drumului propriu de dezvoltare.  Contribuie la formarea idealului de viata, motivand astfel activitatea curenta.

IMAGINATIA CA PROCES PREDILECT AL CREATIVITATII Pentru creatie nu este suficienta doar gandirea ce realizeaza constructii legice si cauzale, prea riguroase ce impiedica imaginatia sa se distanteze prea mult de real ceea ce poate forma blocaje cognitive. In acest sens s-au realizat metode de stimulare a creativitatii, cea mai cunoscuta fiind cea a Brainstorming-ului realizata de catre psihologul american Al. Osborn. Astfel, imaginatia prelucreaza un material cognitiv divers, exploreaza necunoscutul, largeste campul de cunoastere si interactioneaza activ cu gandirea, in special cu cea divergenta asigurand realizarea unor proiecte cu adevarat creative.

LIMBAJUL

Comunicarea reprezinta schimbul de informatii, idei si opinii dintre doua persoane denumite interlocutori, sau mai formal, emitator si receptor. Limbajul este fenomenul psihic de comunicare interumana ce se realizeaza cu ajutorul limbii. Limba este un sistem complex de semne si reguli, determinata istoric si utilizata intr-o comunitate. • Notiunea de “limbaj” are doua sensuri, si anume:  Activitate de comunicare realizata cu ajutorul limbii (obiect de studiu al psihologiei).  Instrumentul prin care se realizeaza comunicarea (obiect de studiu al lingvisticii). • Limbajul este alcatuit din structura gramaticala, fonetica si lexicala. Lingvistica a fost nevoita sa includa in sfera sa de preocupari si anumite fenomene psihice, astfel aparand psiholingvistica. • Limbajul este instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei prin care dobandim capacitatea de a manipula obiectele si reprezentarile lor, de a clasifica experientele si cunostintele anterioare si de a acorda etichete verbale unei categorii (prototipul). De asemenea, limbajul poate dezvolta sau plafona gandirea, astfel putem spune ca oameni gandesc in limita limbajului pe care il poseda. • Putem vorbi atat despre un limbaj verbal care se realizeaza prin insusirea limbii cat si despre un limbaj non-verbal care se realizeaza pirin modul in care actionam, gesturi, mimica, pozitia corpului, parfum, machiaj, tinuta, vestimentatie, imagini, scris, desene, ritualuri, spatiu personal, contact visual, s.a. de unde rezulta ca exista atat o comunicare verbala cat si o comunicare nonverbala prin care sunt transmise cele mai multe mesaje, majoritatea involuntar.

GENEZA LIMBAJULUI Limbajul se insuseste pornind de la un suport neurofiziologic innascut, insa numai intr-o perioada optima, inainte de pubertate, deoarece dupa aceasta perioada structurile specializate ale creierului se rigidizeaza, astfel incat nu mai permit invatarea unui limbaj nou. Geneza limbajului este inca o problematica controversata in psihologie, existand mai multe teorii, printre care putem aminti: •

TEORIA COMPORTAMENTALA a lui Skinner sustine ca limbajul este invatat ca o deprindere, pe principiul conditionarii, astfel copilul care spune “mama” este recompensat si astfel reuseste sa il insuseasca. Totusi, aceasta teorie nu explica rapiditatea invatarii limbajului si nici de ce la baza majoritatii limbilor se afla structuri gramaticale.

•

TEORIA NATIVISTA a lui Chomsky sustine ideea mostenirii mecanismului de deprindere al limbajului, astfel copilul trebuie doar sa asculte limba pentru a o invatat. Psiholingvistul mai sustine si existenta unei “structuri gramaticale universale” ce sta la baza tuturor limbilor pe care copilul o poseda inca de la nastere. Totusi, aceasta teorie minimalizeaza extrem de mult rolul copilului, acestea devenind aproape pasiv.

•

TEORIA SOCIALA a lui Brown evidentiaza nevoia copilului de a comunica pentru a isi satisface anumite necesitati datorita solicitarilor tot mai mari din mediul ambiant si a celora cu care se confrunta gandirea. Totusi, nu trebuie neglijata nici conditionarea istorica si socio-culturala, spre exemplu, eschimosii folosesc cca. 20 de termeni pentru “zapada” deoarece este ceva relevant pentru cultura lor.

INDICATORI AI LIMBAJULUI •

Frecventa de utilizare a cuvintelor intr-o limba este un indicator important pentru diferitele domenii de activitate (precum telecomunicatiile). Cuvintele “a fi”, “a avea”, “eu”, “ei”, “si” sunt cele mai frecvente din limba franceza.

•

Legea efortului minim a fost formulata de catre lingvistul german G. Zipf si stabileste existenta unei relatii inverse intre frecventa si lungimea cuvintelor. S-a demonstrat ca 50% dintre cuvintele utilizate sunt monosilabice, 30% au doua silabe, 13% au trei silabe iar restul de 7% au patru sau mai multe silabe. Aceasta lege se evidentiaza in limbajul cotidian datorita tendintei de prescurtare, astfel, spre exemplu, in loc de “profesor” spunem “prof” iar in loc de “psihologie” spunem “psiho”. Aceasta tendinta de prescurtare este si mai evidenta in cadrul SMS-urilor sau pe internet.

FUNCTIILE LIMBAJULUI •

FUNCTIA DE COMUNICARE este functia de baza a limbajului, de transmitere a unui mesaj al carui continut poate fi:  Informational  Emotional

•

FUNCTIA COGNITIVA este functia limbajului ce se realizeaza prin limbajul intern ce este implicat in toate procesele psihice de cunoastere de la cele perceptive pana la gandire sau imaginatie. EX: Limbajul transforma imaginea spontana in observatie. Limbajul imbogateste sau schematizeaza reprezentarea. Limbajul ajuta la o intelegere si o rezolvare de probleme superioara.

•

FUNCTIA REGLATORIE este functia limbajului ce faciliteaza reglarea comportamentului altei persoane sau propriului comportament (autoreglarea).  O forma speciala a acestei functii este persuasiunea prin care se urmareste inducerea unor convingeri ce vor fi adoptate de catre subiect.  Exercitarea persuasiunii fara ca subiectul sa fie constient se numeste manipulare. EX: La scoala de soferi, instructorul regleaza comportamentul studentului in trafic (reglarea conduitei altei persoane). Atunci cand cadem si ne doare, nu vrem sa ne ridicam initial, dar spre exemplu, daca se apropie un pericol, ne putem mobiliza in acest sens (autoreglarea).

•

FUNCTIA CATARHICA este functia limbajului ce faciliteaza eliminarea tensiunii acumulate in urma unor evenimente, prin enuntarea problemelor. EX: Rugaciunea, spovedania, confesiunea, consilierea, destainuirea catre cineva, s.a.

•

FUNCTIA SIMBOLIC-REPREZENTATIVA este functia limbajului ce faciliteaza inlocuirea obiectelor cu simboluri ale realitatii.

•

FUNCTIA EXPRESIVA este funtia limbajului ce-i faciliteaza mijloace variate de transmitere a mesajului.

•

FUNCTIA PRACTICA este functia limbajului de incitare la fapte. EX: Spunem “stai!” si nu oprim efectiv o persoana. Spunem “vino!” si nu tragem o persoana spre noi. Muncitorii isi sincronizeaza miscarile prin celebrul “hei rup!”.

•

FUNCTIA DIALECTICA este functia limbajului ce-i confera capacitatea de a rezolva situatii problematice.

•

FUNCTIA LUDICA este functia limbajului ce-i confera capacitatea de a realiza jocuri de cuvinte, rime, cuvinte incrucisate, s.a. EX: Copii mici se joaca repetand un cuvant la nesfarsit sau pronuntandu-l diferit.

FORMELE LIMBAJULUI MONOLOG ORAL EXTERN ACTIV LIMBAJ

DIALOG SCRIS

INTERN PASIV

LIMBAJUL ACTIV cuprinde:  LIMBAJUL EXTERN cuprinde: • LIMBAJUL ORAL sau vorbirea (se definitiveaza la cca. 4 ani) este forma fundamental a limbajului pe baza caruia se construiesc scrierea, citirea si limbajul intern. Specifica limbajului oral este expresivitatea care se realizeaza prin mijloace diferite, precum cele:  

 



Lingvistice: intonatia, pauzele, accentual, s.a. Semantice: ofera posibilitatea alegerii cuvintelor in functie de intelesul lor. EX: “Tu”, “mata”, “dumneata” pot fi folosite pentru a arata respectful dar si pentru a ironiza. Sintactice: lungimea frazelor (frazele lungi sunt folosite in situatii solemne, oficiale, s.a.) Topica: in functie de topica, mesajul se poate transforma din unul neutru in unul incarcat afectiv. EX: “Fata frumoasa” → “Frumoasa fata” Extralingvistice: gesturile, mimica, pozitia corpului, .s.a.

TIPURI DE LIMBAJ ORAL DIALOG

MONOLOG

• Dialogul se realizeaza prin schimbarea rolului de emitator si receptor • In cazul dialogului, mesajul este perceput si prin prescurtari sau aprevieri, datorita experientei comune a participantilor la dialog.

•

• In cazul monologului, receptorul este pasiv. • In cazul monologului, exista doar un feedback maifestat manifestat, de obicei, prin comunicare nonverbala dar si prin apostrofari verbale. • Monologul necesita o pregatire anterioara exprimarii, constand in elaborarea si organizarea ideilor, adaptarea la capacitatea cognitive a receptorilor. • Monologul raspunde unor exigente mai inalte de coerenta, corectitudine gramaticala, s.a. • Monologul oral absolut este forma acestuia ce se realizeaza in lipsa oricarui receptor si iese, de cele mai multe ori, din limitele normalului.

LIMBAJUL SCRIS (se definitiveaza la cca. 6-7 ani) se perfectioneaza pe intreaga durata a educatiei. Spre deosebire de vorbire, scrisul nu se invata spontan, fiind necesara interventia unei personae specializate.  Redactarea scrisa nu beneficiaza de prezenta interlocutorului.  Are o expresivitate scazuta, constand in semen de punctuatie.  Poate transmite o atitudine sau o traire afectiva cu ajutorul descrierii.

 LIMBAJUL INTERN (se formeaza la cca. 5 ani si jumatate) este limbajul pentru sine, asonor. Se formeaza prin interiorizarea limbajului oral si se perfectioneaza prin aporturile scrierii si citirii. Specific acestei forme a limbajului este comunicarea subiectului cu el insusi. Caracteristici  Simultaneitate – Cuvintele sunt inlocuite cu imagini ale obiectelor ceea ce faciliteaza:  Viteza mai mare de calcul  Economicitate Funciile limbajului intern  Realizeaza intelegerea mesajelor receptate.  Efectueaza operatiile intelectuale prin care se construiesc notiunile, judecatile si rationamentele.  Autoregleaza activitatea psihica interna.  Pregateste si coordoneaza limbajul intern si cel scris.

LIMBAJUL PASIV (se dezvolta la cca. 1 an) este prima forma cronologica a limbajului si se mentine in avantaj faza de limbajul active pe toata perioada vietii, orice om intelegand mai mult decat poate exprima. O forma speciala a limbajului pasiv este citirea.

MOTIVATIA

Motivatia este procesul psihic reglatoriu care reflecta ansamblul starilor de necessitate care orienteaza si dirijeaza comportamentul pe directia satisfacerii acestora. • Motivatia mai este denumita “cauza interna a actiunii”.

CARACTERISTICI  Prin “stare de necesitate” se intelege orice tensiune negativa resimtita in echilibrul biologic si psihologic al subiectului, inlaturarea ei devenind o conditie a normalitatii. Astfel putem spune ca intreaga activitate umana a evoluat de-a lungul istoriei datorita starilor de necesitate.  Motivatia actioneaza ca un camp de forte in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, s.a. Este folosit termenul de vector, ceea ce sugereaza ca motivatia are directie, sens si intensitate.  Directia si sensul exprima atractia sau respingerea .  Intensitatea exprima forta de atractie sau de respingere.  Omul nu cunoaste limite in extinderea sferei sale motivationale, acest lucru fiind atat pozitiv deoarece reprezinta sursa continuei dezvoltari, cat si negativ deoarece poate crea situatii conflictuale. In mod normal, exista un echilibru intre dinamica motivationla si conditiile reale de satisfacere a starilor de necesitate insa atunci cand apar discrepante, ne confruntam cu:  Frustrarea − este tensiunea psihica rezultata in urma stoparii satisfacerii unor motive.  Refularea − este procesul de indepartare din constiinta a unor motive neplacute pentru subiect sau care ce nu pot fi satisfacute.  Reprimarea − este procesul violent de mentinere in afara constiintei a unor motive neplacute sau indezirabile pentru subiect si pentru societate. In limite rezonabile, acestea au un rol important in reglarea dinamicii motivationale insa depasind anumite limite, devin factori generatori de tulburari psihonevrotice.

FUNCTIILE MOTIVATIEI •

Functia de activare interna si de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic este specifica trebuintelor unde starea de necesitate apare dar nu declanseaza inca actiunea.

•

Functia de declansare a actiunilor efective in vederea satisfacerii starilor de necesitate.

•

Functia de directionare presupune orientarea si concentrarea atentiei pe scop. Lipsa ei face ca motivatia sa ramana haotica, spontana si dezorganizata.

•

Functia de sustinere si energizare presupune mentinerea comportamentului declansat pana la satisfacerea starii de necesitate.

TIPURI DE MOTIVATIE Motivatia este o “notiune umbrela” ce cuprinde mai multe tipuri motivationale precum trebuinte, motive, interese, convingeri, idealuri, conceptia despre lume si viata, iar uneori se utilizeaza termenul generic de “motiv” pentru toate.

 TREBUINTELE sunt tipuri motivationale de prim ordin ale personalitatii care reflecta echilibrul biopsiho-social al omului in conditiile solicitarilor mediului extern. CLASIFICAREA TREBUINTELOR • Trebuinte primare (inascute, maifestandu-se la toti oamenii) cuprind:  Trebuinte biologice: foame, sete, sex, s.a.  Trebuinte fiziologice: munca, relaxare, descarcare, s.a. •

Trebuinte secundare (dobandite numai de unii indivizi) cuprind:  Trebuinte materiale: locuinta, confort, unelte, s.a.  Trebuinte spirituale: cognitive, estetice, etice, s.a.  Trebuinte sociale: de comunicare, anturaj, cooperare, s.a.

Psihologul american, Abraham H. Maslow a realizat o clasificare interesanta in celebra sa “piramida a trebuintelor”, astfel, de la baza spre varf, acestea sunt: EXEMPLE: 1. Hrana, apa, s.a. 2. Echilibru emotional, minim confort, s.a. 3. Nevoia de apartenenta si de identificare la grup, s.a. 4. Nevoia de a fi respectat, de a ocupa o pozitie in societate, s.a. 5. Nevoia de a cunoaste, intelege, explica, s.a. 6. Nevoia de armonie, de frumos, s.a. 7. Nevoia de a atinge potentialul creativ Efectuand un studiu pe cca. 1000 de studenti ai sai, Abrahan H. Maslow a ajuns la concluzia ca nici unul dintre acestia nu si-a satisfacut trebuinta de autorealizare, aceasta fiind ceva spre care trebuie sa tindem. IDEI SUGERATE DE PIRAMIDA:  In cazul trebuintelor homeostazice (primele 4) nevoia se stinge odata satisfacuta iar daca nu este satisfacuta, este pus in pericol echilibrul biologic si psihologic al individului, in timp ce in cazul trebuintelor de crestere (ultimele 3), nevoia creste in intensitate odata satisfacere.  Diferitele trepte apar pe rand in ontogeneza.  Intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf.  O trebuinta superioara nu poate fi satisfacuta decat daca au fost satisfacute toate cele inferioare ei.  Cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai specifica pentru om.  Trebuintele nesatisfacute sunt cele care motiveaza comportamentul.

•

Trebuintele constientizate se numesc DORINTE.

 MOTIVELE sunt transpuneri in plan subiectiv ale starilor de necessitate. Spre exemplu, atunci cand subiectul constientizeaza deficitul de substante nutritive din organismul sau, se orienteaza spre obtinerea acestora, trebuinta transformandu-se in motiv. • Motivul este mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza activitatea deoarece, spre deosebire de trebuinte care nu reusesc de fiecare data, motivele asigura satisfacerea starilor de necesitate • Exista atat motive consitente cat si motive latente. • Privite ca vectori, motivele au doua segmente, interdependente, corespunzatoare functiilor motivatiei, si anume:  Segmentul energizant – declanseaza si sustine activitatea.  Segmentul de orientare – impune directia si sensul desfasurarii activitatii. EX: Fiind interdependente, o orientare slab energizata este la fel de daunatoare ca o energizare slab orientata.

 INTERESELE sunt orientari selective, relativ stabile si active, spre diferite domenii de activitate. •

Interesul este diferit de preferinta care actioneaza temporar si care constituie doar un punct de plecare pentru acesta.

•

Interesele depind de:  Informatiile detinute de subiect intr-un anumit domeniu.  Inzestrarea nativa.  Caracterul subiectului.

•

Satisfacerea intereselor nu determina reducerea tensiunii psihice ci ridicarea acesteia la un nivel superior.

•

Interesul poate fi constatat in comportament pe baza unor indicatori precum:  Prioritatea acordata unor obiecte sau activitati pe o perioada indelungata  Trairi afective pozitive provocate de activitate  Atentie continua pe o perioada mare de timp  Rezistenta la eforturi indelungate

•

Interesele se includ in profilul psihologic al personalitatii.

 CONVINGERILE sunt idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care impulsioneaza spre actiune. •

Nu orice idee poate deveni o convingere ci numai ideile-valoare, adica cele care corespunda cu trebuintele, dorintele si trasaturile de personalitate ale subiectului.

•

Persoanele actioneaza potrivit convingerilor proprii, angajandu-se cu toata energia in apararea acestora, uneori chiar si impotriva instinctului de conservare. EX: Giordano Bruno a murit pentru convingerile sale.

 IDEALURILE sunt proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei, care ii ghideaza intreaga existenta. • Idealurile cuprind:  Sensuri si semnificatii ale vietii, adica directii spre care se orienteaza o persoana in functie de modul ei de existenta (sociala, culturala, spirituala).  Scopul vietii, adica obiectivul acesteia, ca valoare personala suprema.  Modelul de viata, adica ghidul propus pentru a fi urmat si atins. • Idealul (ce poate fi moral, filosofic, estetic, politic, s.a.) ca “stea calauzitoare” reprezinta o adevarata forta spiritual, decisiva pentru subiect.

 CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA este un tip motivational de maxima generalitate, ce cuprinde ansamblul parerilor, ideilor si teoriilor despre om, natura si societate. • Se formeaza sub incidenta:  Conditiilor de viata.  Culturii. • Astfel, exista conceptii:  Stiintifice sau Nestiintifice  Realiste sau Utopice (fanteziste)  Materialiste sua Idealiste  Progresiste sau Retrograde

• Convingerile, idealurile si conceptia despre lume si viata formeaza un complex motivational de prim ordin al personalitatii.

STRUCTURI MOTIVATIONALE Tipurile motivatiei se inlantuie formand o serie de structuri motivationale, precum: •

MOTIVATIE POZITIVA / NEGATIVE  Motivatia pozitiva se realizeaza prin laude, elogii, incurajari si se soldeaza cu efecte pozitive.  Motivatia negativa se realizeaza prin amenintari, pedepse, reprosuri si se soledeaza cu evitare, refuz, abtinere.  In cadrul unui experiment, o clasa a fost impartita pe 3 grupe ce aveau sarcina comuna de a rezolva anumite cerinte. Inainte de a incepe, prima grupa a fost motivata pozitiv, a doua a fost motivata negativ iar ultima nu a fost motivata deloc. Pe baza rezultatelor obtinute, s-a constatat ca motivatia pozitiva este mai puternica decat motivatia negativa iar oricare dintre acestea este mai puternica decat lipsa motivatiei.

•

MOTIVATIE INTRINSECA / EXTRINSECA  Motivatia intrinseca isi are sursa interiorul subiectului sau in insasi activitatea pe care acesta o desfasoara. EX: A invata din dorinta de a cunoaste, a practica un sport din placere pentru el.  Motivatia extrinseca isi are sursa in afara subiectului, fiindu-i sugerata sau chiar impusa. EX: A invata pentru nota, pentru a iti multumi parintii, s.a.  S-a constatat ca motivatia intrinseca este mai puternica decat motivatia extrinseca.

•

MOTIVATIE COGNITIVA / AFECTIVA  Motivatia cognitiva isi are sursa in nevoia de a cunoaste, de a intelege, de a isi explica.  Motivatia afectiva isi are sursa in nevoia omului de a obtine aprobarea altor persoane.  S-a constatat ca motivatia cognitiva este mai puternica decat motivatia afectiva.

MOTIVATIE SI PERFORMANTA. OPTIMUM MOTIVATIONAL. PERFORMANTA reprezinta nivelul superior de indeplinire a scopului.  Exista doua tipuri de sarcini:  Sarcinile simple, care sunt repetitive, automatizate, cu putine alternative de solutionare, in cazul carora, relatia dintre intensitatea motivatiei si performanta este una directa.  Sarcinile complexe, care sunt creative, cu multe alternative de solutionare, in cazul carora, putem vorbi despre OPTIMUM MOTIVATIONAL care poate fi atins in urmatoarele situatii: • Cand dificultatea sarcinii este perceputa correct, caz in care optimum motivational reprezinta relatia de corespondenta dintre intensiatea motivatiei si performana. • Cand dificultatea sarcinii este perceputa gresit, atunci:  Daca sarcina este perceputa ca fiind mai grea decat in realitate, rezulta o supramotivare, optimumul atinganduse printr-o usoara submotivare.  Daca sarcina este perceputa ca fiind mai usoara decat in realitate, rezulta o submotivare, optimumul atingandu-se printr-o usoara supramotivare.

 NIVELUL DE ASPIRATIE este nivelul de indeplinire al scopului la care subiectul se declara satisfacut. Un nivel de aspiratie optimum trebuie plasat putin deasupra posibilitatilor de moment pentru a ii permite subiectului sa se autodepaseasca. EX: Nota 7 reprezinta un nivel de aspiratie crescut pentru un elev slab, unul acceptabil pentru un elev mediocru dar o deceptie pentru un elev bun.

AFECTIVITATEA

Afectivitatea este procesul psihic reglatoriu care reflecta relatia dintre subiect si obiect sub forma de trairi sau atitudini.

CARACTERISTICI O preocupare considerabila in domeniul afectivitatii a avut-o psihologul roman Vasile Pavelcu care a identificat o serie de caracteristici ale acestora, printre care amintim: •

Procesele afective au o VALOAREA MOTIVATIONALA insa acestea nu numai ca insotesc motivatia ci pot deveni la randul lor motive, impulsionand subiectul spre actiune.

•

SUBIECTIVITATEA se refera la gradul diferit de satisfacere sau nesatisfacere al motivatiei.

•

POLARIZAREA reprezinta tendinta proceselor afective de se grupeze la polul pozitiv sau negativ, astfel trairile pot fi placute sau neplacute, stenice sau astenice, s.a.  Procesele afective formeaza cupluri precum: bucurie ↔ tristete, admiratie ↔ dispret, entuziasm ↔ deznadesde, iubire ↔ ura, s.a.  Polarizarea nu este istricta, adica se pot manifesta trairi afective opuse in acelasi timp.

•

INTENSITATEA (TARIA) variaza in functie de subiect si in functie de situatie.

•

MOBILITAREA (CONVERSIA) reprezinta capacitatea de a trece de la o traire la alta. Daca acest lucru se intampla fara justificare, vorbim despre instabilitate emotionala.

•

DURATA trairilor afective corespunde duratei in care actioneaza motivul iar acestea pot persista si in lipsa obiectului care le-a generat.

•

AMBIVALENTA reprezinta existena a doua trairi afective contradictorii (una pozitiva si alta negativa) in raport cu acelasi obiect. Este caracteristica copilului mic si devine o exceptie la adult in cazul caruia cel mai bun exemplu este gelozia. Permanenta ambivalentei la adult este rezultatul unor tulburari patologice.

•

EXPRESIVITATEA EMOTIONALA reprezinta capacitatea trairilor afective de a se exterioriza. Exteriorizarea acestora se face sub forma de expresii emotionale, prin:  Mimica si pantomimica: Ras, plans, zambet, dans, s.a.  Modificari de natura vegetativa: Amplificarea sau diminuarea respiratiei, vasocontractia si vasodilatatia, s.a.  Modificari ale vocii: Ritmul, timbrul, s.a. Expresiile emotionale se coreleaza formand conduita emotional-expresiva. EX: Bucuria se exprima prin tinuta dreapta, ochii deschisi “stralucitor”, neclintirea bratelor, s.a.

Expresiile emotionale indeplindesc mai multe roluri, precum:  Rolul de comunicare – De a transmite starea afective traita sau cea dorita de a fi perceputa, aceasta putand fi si mimata.  Rolul de a influenta conduita altora – Spre exemplu: a plange pentru a impresiona, pentru a obtine anumite beneficii, s.a.  Rolul de autoreglare – Spre exemplu, a plange in situatii triste, a rade in cele vesele, s.a. In cazul in care acestea se desfasoara in sens invers, putem vorbi despre o dereglare.  Rolul de contagiune – De a trezi reactii similare in cadrul altor persoane.  Rolul de accentuare sau de diminuare a trairii afective – Spre exemplu: plangand ne putem atat “descaraca” cat si “incarca” afectiv. In functie de mediul socio-cultural, anumite expresii emotionale sunt incurajate in timp ce altele sunt inhibate. EX: In cultura occidentala, “plansul” este incurajat la femei si inhibat la barbati in timp ce in alte culturi acesta este exact invers . De asemenea, anumite conduite emotional-expresive se standardizeaza formand un asa zis “alfabet afectiv”. EX: Tristetea produsa de pierderea unei persoane dragi este simbolizata prin doliu, adica prin vestimentatie neagra precum in cultura romana sau alba precum in cultura japoneza . De asemenea, in cultura Dacilor acest lucru era considerat un eveniment vesel in timp ce in ziua de astazi este considerat un eveniment tragic.

ROLUL AFECTIVITATII •

Rolul afectivitatii este unul controversat deoarece in timp ce unii psihologi, printre care si Cannon, considera ca aceasta organizeaza conduita, altii, printre care si Pierre Janet, considera ca o dezorganizeaza. In realitate, aceasta indeplineste ambele roluri in functie de situatie, astfel organizeaza conduita atunci cand intensitatea trairilor afective este medie, cand situatia este cunoscuta si dezorganizeaza conduita atunci cand intensitatea trairilor afective este mare, cand situatia este noua insa dezorganizarea initiala il va face pe subiect sa stie cum sa reactioneze in viitor.  Psihologul roman Mihai Golu sustine ca nu putem spune ca afectivitatea dezorganizeaza conduita, deoarece si gandirea este supusa erorilor logice insa asta nu inseamna ca gandirea dezorganizeaza conduita.  Psihologul roman Vasile Pavelcu considera ca emotiile dezorganizeaza conduita in timp ce sentimentele o organizeaza.  Filosoful german Immanuel Kant considera ca emotiile dezorganizeaza conduita in timp ce pasiunile o organizeaza.

•

Insoteste toate celelalte procese si fenomene psihice de la rezolvarea de probleme pana la visul din timpul somnului problem sau creatie.

•

Orienteaza activitatea psihica in raport cu motivatia subiectului, astfel activitatile insotite de trairi afective pozitive sunt preferate de catre subiect, celelalte fiind respinse.

•

Sustine si energizeaza activitatea alaturi de motivatie.

•

Are un rol important in cunoasterea interpersonala.

•

Are un rol important in mentinerea societatii, prin simpatie.

DECLANSAREA PROCESELOR AFECTIVE Exista mai multe teorii privind declansarea proceselor afective, astfel: •

O teorie sustine ca procesele afective rezulta in urma simplei constientizari in plan psihologic a reactiilor fiziologice ale organismului. EX: Sunt vesel pentru ca rad, sunt trist pentru ca plang, s.a.

•

Alta teorie insa, bazandu-se pe faptul ca apar aproximativ aceleasi reactii fiziologice ale organismului in situatii diferite, sustine ca procesele afective rezulta in urma modului propriu de interpretare cognitiva a reactiilor fiziologice ale organismului in functie de situatie. EX: In cadrul acelorasi reactii fiziologice ale organismului, daca suntem atacati de ceva apare emotia de frica insa daca suntem intr-o competitie sportiva, apare emotia de excitatie.

Deoarece aceste teorii sunt contradictorii, probabil ca explicatia declansarii proceselor afective o reprezinta tocmai compromisul dintre ele. Astfel, desi exista anumite procese afective ce rezulta in urma simplei constientizari in plan psihologic a reactiilor fiziologice ale organismului (EX: Dispozitiile organice), toate celelalte rezulta in urma modului propriu de interpretare cognitiva a reactiilor fiziologice ale organismului, in functie de situatie (EX: Emotiile superioare, dispozitiile afective).

CLASIFICAREA PROCESELOR AFECTIVE La fel ca motivatia, si afectivitatea este o “notiune umbrela” ce cuprinde mai multe procese afective iar uneori se utilizeaza termenul generic de “emotie” pentru toate. In functie de distanta fata de biologic, intensitate, durata, gradul de constientizare si nivelul de elaborare se distinge trei categorii de procese afective, si anume:  Primare – Tonul afectiv al proceselor cognitive, dispozitiile organice, afectele.  Complexe – Emotiile curente, emotiile superioare, dispozitiile afecitve.  Superioare – Sentimentele, pasiunile.

PROCESELE AFECTIVE PRIMARE Au o raportare valorica situata la nivel de obiect, un caracter spontan, se apropie mai mult de latura biologica (instinctuala) si un grad mai mic de constientizare, fiind mai putin elaborate din punct de vedere socio-cultural. In categoria acestora, se afla:  Tonul afectiv al proceselor cognitive sunt procese afective ce se refera la reactiile emotionale ce insotesc o senzatie, o reprezentare, un gand, s.a. EX: Culoarea “rosu” este insotita de o tonalitate afectiva negativa fiind asociata cu sangele, incendiile, s.a.  Dispozitiile organice sunt procese afective cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne. EX: Bolile de inima produc stari de alarma afectiva, bolile de plamani produc stari de iritati iar hepatita produce o stare de euforie.  Afectele sunt procese afective primitive si impulsive, foarte intense dar de scurta durata. Se apropie foarte multa de instincte fiind insotite de o expresivitate bogata. Desi se supun mai greu controlului constient, acesta nu este total exclus, de aceea omul este responsabil de actiunile comise sub impulsul afectelor. Uneori, din cauza epuizarii, o persoana profund afectata izbucneste in ras, respectiv o persoana afland o veste minunata izbucneste in plans. EX: Groaza, furia, disperarea, bucuria exploziva.

PROCESELE AFECTIVE COMPLEXE Au o raportare valorica situata la nivel de activitate si un grad mai mare de constientizare si intelectualizare. In categoria acestora, se afla:  Emotiile curente sunt procese afective intense si de scurta durata, provocate de un obiect sau de o persoana.Se diferentiaza de afecte fiind incluse in tipare si conventii socio-culturale. EX: Simpatia ↔ antipatia, bucuria ↔ tristetea, admiratia↔ dispretul, s.a. Se considera ca exista 8 emotii de baza, si anume: bucuria, tristetea, teama, furia, dezgustul, surpriza, anticiparea, acceptul. Din combinarea acestoara rezulta toate celelalte emotii. Emotiile foarte intense se numesc emotii-soc (adica afectele mentionate anterior). Se considera ca exista 4 emotii-soc, si anume: groaza, furia, disperarea, bucuria explozica.  Emotiile superioare sunt procese afective asemanatoare emotiilor curente dar provocate de activitati cum ar fi cele intelectuale, morale, estetice, s.a. EX: Admirarea unui tablou, vizionarea unei piese de teatru, s.a. SOCUL EMOTIONAL apare atunci cand intre asteptarile si obisnuintele emotionale ale subiectului pe de-o parte si caracterul inedit al situatiei pe de alta parte, apare un conflict.  Dispozitiile afective sunt procese afective difuze cu intensitate variabila si durata relativa. Sunt determinate de : peisaj, persoane, fenomene meteo, motivatia lor fiind de multe ori inconstienta. Daca dispozitiile se repeta prea mult in conduita unei persoane, acestea se pot transforma in trasaturi de caracter determinand: firi inchise, taciturne, mohorate sau dimpotriva, firi vesele, binedispuse, entuziaste. EX: Buna sau proasta dispozitie.

PROCESELE AFECTIVE SUPERIOARE Au o raportare valorica situata la nivel de personalitate, sunt specifice omului si depasesc prin continutul si structura trairile afective tranzitorii. In categoria acestora, se afla:  Sentimentele sunt procese afective intense, de lunga durata, relativ stabile si conditionate socialistoric. Acestea includ elemente de ordin intelectual, motivational-voluntar si caracterizeaza omul ca personalitate. EX: Dragostea, ura, invidia, gelozia, indoiala, admiratia, s.a. •

Formarea sentimentelor se realizeaza prin cristalizarea emotiilor, uneori purtand acelasi nume si fiind traite similar.

•

Spre exemplu, fazele formarii sentimentului de dragoste, dupa cum au fost descrise de catre psihologul roman Paul Popescu-Neveanu, sunt urmatoarele: 1. Cristalizarea (“impodobirea” partenerului cu calitati) 2. Maturizarea 3. Decristalizarea

•

Ca generalizare a emotiilor, sentimentele pot fi:  Intelectuale: curiozitatea, dragostea de adevar  Estetice: admiratia  Morale: datoria, patriotismul  Sentimentele eului: amorul propriu, sentimentul de superioritate sau de inferioritate, angoasa  Sociale si psihosociale: sociabilitatea, demnitatea, vanitatea

 Pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate si grad de stabilitate foarte mare antrenand intreaga personalitate. Acestea se clasifica in: •

Pasiuni lucide (nobile) – Intelectuale, artistice, erotice, sportive, s.a.

•

Pasiuni oarbe (patimi, vicii), fondate pe 3 centre:  Eul: Avaritia, cupiditatea, fanatismul, s.a.  Altul: Gelozia, ambitia, s.a.  Lumea: Patima jocurilor de noroc, razbunarea, s.a.

 PSIHOZA este o boala psihica manifestata prin grave tulburari ale gandirii, afectivitatii si comportamentului, fara ca acestea sa fie constientizate de catre subiect.

ATENTIA

Atentia este fenomenul psihic de orientare selectiva si de concentrare a energiei psiho-nervoase asupra obiectelor, fenomenelor si sarcinilor in vederea realizarii activitatii in conditii optime. • Atentia nu este proces psihic deoarece nu are nici continut informational si nici un produs propriu. • Premisele neurofiziologice ale atentiei sunt: starea de veghe si starea de vigilenta. • Atentia are la baza reflexul de orientare declansat spontan initial dar dirijat voluntar pin limbaj ulterior. • Atentia este considerata conditie facilitatoare a vietii psihice, insa nu si suficienta deoarece rezolvam mai usor si mai bine o problema cu cat ii acordam mai multa atentie, insa daca nu dispunem si de capacitati rezolutive, nu avem cum sa reusim. • Atentia are un rol fundamental in procesul de adaptare al unei persoane deoarece mentine contactul cu schimbarile din mediu si asigura protectia impotriva unor posibile amenintari (in special atentia involuntara) iar fara aceasta, nici un alt proces sau fenomen psihic nu ar fi posibil. • In plan subiectiv atentia este resimtita ca o “stare de incordare” si poate fi constatata in comportament pe baza gesturilor, mimicii, pozitiei corpului, astfel majoritatea persoanelor scot limba si isi ating cu ea buza superioara sau isi musca buza inferioara.

CARACTERISTICI • SELECTIVITATEA – Atentia selecteaza din decor obiectele semnificative pentru activitate, neglijandu-le pe celelalte. Referitor la atentia selectiva, exista urmatoarele teorii, si anume:  TEORIA FILTRARII – Sustine ca atentia actioneaza ca un filtru, astfel reusim sa stocam doar informatiile carora le acordam atentie.  TEORIA ATENUARII – Sustine ca informatiile semnificative pentru subiect (precum propriul nume) pot trece de filtrul atentiei chiar daca nu se afla in campul acesteia. • ORIENTAREA – Atentia este directionata asupra obiectelor. • CONCENTRAREA – Atentia este focalizata asupra obiectelor care constituie campul atentiei si care sunt receptate clar si distinct. Aceste caracteristici ale atentiei pot fi analizate separat doar in conditii experimentale, in conditii naturale ele sunt integrate intr-un proces unitar.

FORME ALE ATENTIEI  In functie de plasarea obiectului atentiei in raport cu subiectul, exista:  ATENTIA INTERNA este orientata asupra diferitelor aspecte ale psihologiei proprii precum ganduri, imagini, sentimente. Aceasta intervine in cadul comunicarii cu sine ca forma specifica a limbajului intern.  ATENTIE EXTERNA este orientata asupra lumii exterioare precum obiecte, fenomene, persoane. Aceasta intervine in cadrul tuturor formelor de activitate umana (munca, jocul, invatarea, creatia). Atentia interna si atentia externa sunt complementare insa uneori predomina una sau alta. De asemenea, in cadrul tipologiilor temperamentale, la persoanele introvertite predomina atentia interna iar la persoanele extravertite, predomina atentia externa.  In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, exista:  ATENTIA INVOLUNTARA este forma cea mai simpla a atentiei, desfasurata atat in absenta intentiei cat si a efortului voluntar, pe un interval relativ scurt de timp. Aproape ca se confunda cu reflexul de orientare. Este declansata de: •

FACTORI INTERNI precum:  Interesul pentru un obiect sau activitate.  Trairile afective pozitive provocate de un obiect sau o activitate.

•

FACTORI EXTERNI precum:  Aparitia sau disparitia brusca a unor obiecte, sunete, lumini, s.a.  Forma noua, neobisnuita a unor obiecte sau fenomene.  Miscarea unui obiect pe un fond fix.  Contrastul dintre stimuli.

 ATENTIA VOLUNTARA (decizia de a fi atent) este forma superioara a atentiei, desfasurata atat in prezenta intentiei cat si a efortului voluntar pe intervalul de timp dorit de subiect. Presupune mobilizarea din interior de forma “trebuie sa fiu mai atent”. Mentinerea atentiei voluntare este favorizata de:  Claritatea scopului.  Intelegerea semnificatiei.  Desfasurarea activitatii intr-un mediu lipsit de factori perturbatori. Atentia voluntara consuma energie si este urmata de oboseala.  ATENTIA POSTVOLUNTARA (deprinderea de a fi atent) este forma atentiei care apare ca urmare a repetarii activitatii in conditii neschimbate. Se desfasoara in prezenta intentiei dar cu efort voluntar mai mic iar oboseala se intaleaza mai greu decat in cazul atentiei voluntare.

In copilarie atentia este preponderent involuntara , apoi voluntara si devine o deprindere in adolescenta si la maturitate.  ATENTIA ESPECTATIVA (de asteptare) este forma atentiei care apare atunci cand suntem in asteptarea initierii sau finalizarii unei activitati.

INSUSIRI ALE ATENTIEI Insusirile atentiei sunt dezvoltate in activitate, in grade diferite, spontan sau dirijat (succesiv) si se transforma, la nivelul personalitatii, in aptitudini. Acestea sunt influentate atat de factori fiziologici precum insusirile scoartei cerebrale sau varsta cat si de factori psihologici precum interesele si se perfectioneaza prin exercitiu. • CONCENTRAREA consta in focalizarea atentiei asupra unui obiect. Se apreciaza dupa rezistenta la factorii perturbatori. DISTRAGEREA este opusul concentrarii.  In raport cu concentrarea, se disting urmatoarele tipuri: − Distratul – Este genul de persoana incapabila de a se concentra, ideile “fugind” repede de la una la alta. Acest tip este caracteristic copiilor mici. − Concentratul – Este opusul distratului, genul de persoana “absorbita” de o activitate sau o idee, astfel incat nu mai percepe nimic din ce se petrece in jur. • STABILITATEA consta in mentinerea neintrerupta a atentiei asupra unui obiect. Se dezvolta odata cu varsta. INSTABILITATEA este obusul stabilitatii. • MOBILITATEA (flexibilitatea) consta in deplasarea intentionata a atentiei de la un obiect la altul in functie de cerintele activitatii. RIGIDITATEA este opusul mobilitatii. • FLUCTUATIA consta in deplasarea, nesolicitata de activitate, a atentiei de la un obiect la altul. Se diferentiaza de mobilitate. • VOLUMUL reprezinta cantitatea obiectelor care pot fi incluse simultan in campul atentiei. S-a constatat ca pot fi incluse in campul atentiei pana la 7±2 obiecte simultan. • DISTRIBUTIVITATEA reprezinta capacitatea unei persoane de a isi concentra atentia simultan asupra a mai multor obiecte.

Aceste insusiri ale atentiei sunt luate in vedere atunci cand se pune problema evaluarii gradului de concordanta dintre cerintele unei profesii si aspectele psihologice ale celor ce vor s-o practice. Astfel, in cadrul examenului psihologic, sunt utilizate teste special concepute pentru masurarea fiecarei insusiri a atentiei cu ajutorul carora se stabileste daca solicitantul corespunde, sau nu, cerintelor profesionale. EX: Sunt profesii la care aceste insusiri sunt necesare intr-un grad mai mare de dezvoltare, precum in cadrul conducatorului auto care necesita o atentie caracterizata prin: concentrare, stabilitate, mobilitate si distributivitate.

VOINTA

VOINTA este procesul psihic reglatoriu de mobilizare, prin limbaj, a energiei psiho-nervoase pe directia depasirii obstacolelor si atingerea scopurilor constient stabilite.

CARACTERISTICI •

• • • • • •

Vointa este un proces psihic dobandit ce se dezvolta si se perfectioneaza pe parcursul intregii vieti in functie de conditiile externe ale actiunii si de particularitatile subiectului in urma desfasurarii a numeroase actiuni voluntare. Este orientata spre atingerea scopurilor constient stabilite. Presupune depasirea obstacolelor aflate in calea atingerii scopurilor constient stabilite. Este precedata de un plan mintal. Are la baza decizia de a efectua acea activitate. Este stimultata de motivatii puternice si energizata afectiv. Asigura autoreglarea vietii psihice.

COMPONENTELE VOINTEI •

SCOPUL (tinta) reprezinta proiectarea mintala a finalitatii actiunii. Aici sunt implicate mai multe procese si fenomene psihice, precum:  Reprezentarea si imaginatia - pentru proiectarea mintala.  Limbajul - pentru denumirea si constientizarea scopului.  Gandirea - pentru anticiparea mijloacelor de atingere a scopului.  Motivatia si afectivitatea – pentru sustinerea si energizarea activitatii.

•

OBSTACOLUL este de natura psihologica si rezulta din confruntarea dintre resursele subiectului si conditiile necesare atingerii scopului. Obstacolul este relativ, depinzand atat de subiect cat si de situatie si poate fi subevaluat sau supraevaluat in functie de experienta subiectului cu acesta. Astfel exista si un optimum volitiv (voluntar) care implica optimumul motivational si optimumul afectiv.

•

EFORTUL VOLUNTAR reprezinta forma in care este traita vointa in plan psihologic, adica o mobilizare, prin limbaj, a energiei psiho-nervoase pe directia depasirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite. In acest caz, atentia are un rol fundamental. Efortul voluntar poate fi orientate spre:  Initierea unei actiuni fizice sau intelectuale. (Vointa pozitiva)  Inhibarea unei actiuni agresive sau daunatoare. (Vointa negativa)

ETAPELE (FAZELE) ACTULUI VOLUNTAR Unele activitati voluntare sunt simple, astfel atingerea scopului se realizeaza aproape automat insa alte activitati voluntare sunt complexe, de durata, astfel atingerea scopului se realizeaza prin parcurgerea mai multor etape (faze), precum:

1.

APARITIA MOTIVELOR – In aceasta etapa se formeaza scopul urmarit si apar mai multe motive. Aici sunt implicate gandirea si imaginatia, subiectul putand sa ramana la simpla dorinta care se poate satisface prin reverie. Pentru a trece la actiunea propriu-zisa, este necesar sa apara si intentia. Concomitent se schiteaza si planul de desfasurare a actiunii. EX: Un tanar se decide sa devina student.

2.

LUPTA MOTIVELOR – In aceasta etapa apar scopuri si motive concurente, obligandu-l pe subiect la deliberare. Aici intervin procese si fenomene psihice precum:  Gandirea - Evalueaza si compara posibilitatile oferite de motive.  Afectivitatea - Anticiparea satisfacerii sau nesatisfacerii unor motive este insotita de trairi afective diverse. De asemenea, cercetarile lui Miller au evidentiat ca:  Daca un motiv are valoare pozitiva iar altul are valoare negativa, se va impune cel cu valoare pozitiva.  Daca ambele motive au o valoare pozitiva, nu se va ajunge niciodata la un echilibru stabil, foarte repede ajungand sa se impuna unul dintre acestea.  Daca ambele motive au valoare negativa, se constata “fuga din camp” sau o solutie de compromis. EX: Alegeea de catre tanar dintre mai multe facultati.

3.

DECIZIA (hotararea) – Aceasta etapa consta in optarea pentru un scop sau motiv si renuntarea la celelalte. Decizia este influentata de mai multi factori, precum:  Informatia – Cu privire la utilitate, la probabilitatea succesului sau a esecului, la dificultatea actiunii.  Trasaturile de personalitate – Initial psihologii au plecat de la premisa ca oamenii sunt fiinte logice, luand decizii pe baza rationamentelor inductive si deductive insa studiile au aratat ca in cea mai mare parte a vietii lor, oamenii nu sunt fiinte logice, ci isi stabilesc propriile reguli de gandire pe baza experientelor proprii, a intereselor si trairilor afective.  Experienta succesului si a esecului – S-a constatat ca dupa succes nivelul de aspiratie tinde sa creasca iar dupa esec nivelul de aspiratie tinde sa scada. EX: Tanarul decide ca vrea sa intere la facultatea de jurnalism.

4.

EXECUTIA – Aceasta etapa consta in desfasurarea efectiva a actiunii.  Planul stocat in memorie este reactualizat si confruntat in permanenta cu desfasurarea actiunii.  Reglarea actiunii se realizeaza prin limbajul intern. Factorii care favorizeaza executia sunt: eliminarea factorilor perturbatori , utilizarea adecvata a sistemului de cunostiinte si de deprinderi, insusirile vointei, trasaturile de personalitate, s.a. EX: Tanarul se apuca efectiv de invatat pentru aceasta facultate.

5.

VERIFICAREA – In aceasta etapa, se incheie ciclul etapelor actului voluntar sau se revine la o etapa anterioara daca rezultatul final nu corespunde scopului si planului initial.  Sunt dispuse evaluari si operatii de ordin cognitiv si pragmatic.  Subiectivismul si implicarea afectiva pot denatura corectitudinea verificarii. EX: Tanarul odata admis se gandeste daca a facut alegerea corecta. Aceste 5 etape pot fi comprimate in 3 mari etape, si anume: pregatirea, executia si verificarea.

INSUSIRILE VOINTEI

Sunt dezvoltate in activitate, in grade diferite, spontan sau dirijat (succesiv) si se transforma, la nivelul personalitatii, in aptitudini. Printre acestea amintim: •

PUTEREA reprezinta energia cu care subiectul se angajeaza in actiuni si fermitatea cu care ia hotarari. Este influentata de motivatie. Opusele ei sunt:  Abulia - lipsa vointei, inclusiv pentru actiuni simple.  Impulsivitatea - executia rapida a actiunii prin excluderea deliberarii.

•

PERSEVERENTA reprezinta capacitatea de a urmari consecvent atingerea scopului. Opusele ei sunt:  Lipsa de perseverenta - se renunta prea usor.  Incapatanarea - mentinerea scopului propus chiar daca s-a demonstrate ca este imposibil de atins.

•

INDEPENDENTA reprezinta capacitatea de a lua hotarari analizand critic propriile idei si ideile altor persoane. Opusele ei sunt:  Sugestibilitatea - preluarea necritica a ideilor altor persoane.  Negativismul - respingerea oricarei sugestii.

•

PROMPTITUDINEA reprezinta rapiditatea cu care se delibereaza si se ia hotararea. Opusele ei sunt:  Tergiversarea – se delibereaza si se ia hotararea prea greu.  Pripeala – se delibereaza si se ia hotararea prea repede.

Aceste insusiri formeaza profilul specific al vointei si fiind incurajate de catre mediul socio-cultural, se stabilizeaza in conduita unei persoane devenind trasaturi voluntare de caracter. De asemenea, educarea vointei este un proces complex si de durata ce presupune o motivatie puternica, practic fiind vorba despre o dezvoltare a vointei prin ea insasi.

PERSONALITATEA

DELIMITARI CONCEPTUALE

CONCEPTUL DE INDIVID – Individul reprezinta ansamblul insusirilor biologice care asigura adaptarea la mediul natural. – Are un caracter indivizibil, adica nu poate fi desmembrat fara sa-si pierde identitatea. – Este un produs determinat biologic in intregime. – Este reprezentantul speciei in general, indiferent ca este vorba de specia vegetala, animala sau umana. – Conceptul de “Individ” poate fi atribuit tuturor organismelor biologice vii. CONCEPTUL DE INDIVIDUALITATE – Individualitatea reprezinta procesul de diferentiere a organizarii structural-functionale din cadrul individului, unde insusirile biologice se specializeaza, capatand anumite note distincte, originale. – Conceptul de “individualitate” poate fi atribuit doar organismelor complexe. CONCEPTUL DE PERSOANA – Persoana reprezinta ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul socialistoric. – Persoana este individual luat in acceptiunea sa psihologica. – Este un produs determinat social-istoric ce desemneaza omul in contextual realitatilor sociale si ca membru al societatii. – Conceptul de “persoana” poate atribuit doar omului normal din punct de vedere psihic (adica bolnavilor mintali si copiilor la nastere, deoarece structura lor psihica urmeaza a se dezvolta, nu li se poate atribui acest concept). CONCEPTUL DE PERSONALITATE – Asa cum organizarea structural-functionala din cadrul individului se diferentiaza si se specializeaza, si organizarea psihica a persoanei se valorifica, devenind unica. – Putem spune ca personalitatea este o valoare sociala, istorica, culturala si morala. – Personalitatea desemneaza persoana, plus o nota de valoare. CONCEPTUL DE PERSONAJ – Personajul reprezinta manifestarea personalitatii in comportament. – Personajul este “persoana in rol” iar cum orice om poate avea mai multe roluri sociale, rezulta ca se manifesta mai multe personaje care releva diferite “fatade” ale personalitatii in functie de celelalte persoane. – Personajul ascunde sau dezvaluie personalitatea. – Personajul este invelisul protector, mecanismul de aparare al personalitatii. – Intre personalitate si personaj pot exista relatii de echilibru sau de dezechilibru. In cazul celor de dezechilibru, poate aparea fenomenul de depersonalizare (dedublare) care perturba grav functionarea normala a personalitatii.

•

• • • •

Conceptele de “individ” si “individualitate” sunt dispuse in plan biologic in timp ce, conceptele de “persoana”, “personalitate” si “personaj” sunt dispuse in plan social. Conceptele de “individ” si “individualitate” sunt corespondentele din plan biologic ale conceptelor de “persoana ” si “personalitate” din plan social. Procesul de “individualizare a individului” reprezinta corespondentul din plan biologic al procesului de “personalizare a persoanei” din plan social. Cand ne referim la omul normal din punct de vedere psihic, se recomanda sa folosim conceptele de “persoana” sau “personalitate”. Folosirea conceptelor de “individ” sau “individualitate” ascunde intentia de desconsiderare, de reducere a acestuia la simplul atribut de organism biologic.

DEFINIREA PERSONALITATII

• Psihologul american Gordon W. Allport sustinea ca PERSONALITATEA este organizarea dinamica din cadrul individului a acelor sisteme psiho-fizice care-i determina gandirea si comportamentul sau caracteristic. • Psihologul britanic Hans J. Eysenck adauga faptul ca aceasta asigura adaptarea unica la mediu. • Psihologul roman Paul Popescu-Neveanu concluzioneaza ca personalitatea se manifesta constant in conduita.

CARACTERISTICI

• UNICITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia fiecare persoana se deosebeste de toate celelalte printr-o serie de trasaturi de personalitate care o fac unica si irepetabila.

• STABILITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia trasaturile de personalitate sunt relativ stabile, achizitionandu-se pana la tinerete. • MOBILITATEA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia personalitatea se poate reorganiza in conditii extreme ale solicitarilor mediului ambiant. • FINALITATEA ADAPTATIVA – Este caracteristica personalitatii potrivit careia personalitatea faciliteaza adaptarea la mediu, asigurand nu numai supravietuirea ci si dezvoltarea personala. • Personalitatea este un SISTEM BIO-PSIHO-SOCIO-CULTURAL dobandit treptat pe baza inzestrarilor ereditare dar si a influentelor din mediu.

LATURILE PERSONALITATII •

PSIHOLOGIA TRADITIONALA sustinea ca personalitatea are 3 laturi, si anume:  TEMPERAMENTUL  APTITUDINILE  CARACTERUL

•

PSIHOLOGIA MODERNA adauga 2 laturi noi la cele deja existenta si anume inteligenta care era inclusa in aptitudini si creativitatea care a fost descoperita relativ recent, astfel laturile personalitatii sunt:  LATURA DINAMICO-ENERGETICA (Temperamentul)  LATURA INSTRUMENTAL-OPERATIONALA (Aptitudinile)  LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVA (Inteligenta)  LATURA RELATIONAL-VALORICA (Caracterul)  LATURA TRANSFORMATIONAL-CONSTRUCTIVA (Creativitatea) Interactiunile dintre aceste laturi genereaza structuri distincte de personalitate care-i confera acesteia unicitatea.

TIPURI DE PERSONALITATE

• PERSONALITATI IMATURE – Se caracterizeaza prin simplitatea structurilor psihice componente, functionalitate neeficienta si posibilitate adaptativa scazuta.

• PERSONALITATI MATURE – Se caraterizeaza prin complexitatea structurilor psihice componente, functionalitate eficienta si posibilitate adaptativa crescuta. • PERSONALITATI ACCENTUATE – Prezinta caracteristici iesite din comun fata de media populatiei insa fara a fi unele patologice. • PERSONALITATI ANORMALE – Prezinta caracteristici care se diferentiaza total de media populatiei si sunt incapabile de a se adapta.

RAPORTUL CU CELELALTE PROCESE PSIHICE Raportata la procesele psihice, personalitatea:  Controleaza procesele psihice.  Le subordoneaza scopurilor personale.  Le “forteaza” sa interactioneze activ intre ele.

TEMPERAMENTUL

TEMPERAMENTUL este latura dinamico-energetica a personalitatii care se manifesta pregnant in conduita (in comunicare, gesturi, reactivitate emotionala, aspectul formal al activitatii, s.a.) inca de la nastere.

CARACTERISTICI • Temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii. Dinamica deoarece ne informeaza cat de rapida sau lenta, mobila sau rigida este conduita unei persoane iar energetica deoarece ne informeaza asupra cantitatii de energie a unei persoane si cum este aceasta consumata. • Temperamentul este latura expresiva a personalitatii deoarece se exteriorizeaza cel mai pregnant in conduita. • Temperamentul este innascut, particularitatile sale tin de structura somatica, de sistemul nervos si de resursele energetice ale unei persoane. • Temperamentul evolueaza, astfel acesta se maturizeaza pana la sfarsitul adolescentei, se mentine relativ constant pana la batranete cand se aplatizeaza din cauza pierderii vigorii. • Temperamentele nu sunt bune sau rele, dezirabile sau indezirabile, acestea nu includ valori morale. Cu ele ne nastem si reprezinta doar fundamentul pe baza caruia se dezvolta personalitatea, insa nu au continut psihologic in sine. • Nu exista temperamente pure, acestea coexista in fiecare persoana dar se manifesta mai pregnant unele sau altele. Acest lucru este sugerat si de etimologia cuvantului latin “temperatemperare” care inseamna “a amesteca”.

TIPOLOGII TEMPERAMENTALE 

TIPOLOGIA LUI HIPOCRATE SI GALENUS (TIPOLOGIA CLASICA) Aceasta este prima tipologie temperamentala cunoscuta, formulata de catre medicii antichitatii Hipocrate si Galenus si are la baza cele 4 umori ale organismului uman, predominarea uneia dintre acestea determinand tipul temperamental, astfel:  Bila galbena determina temperamentul coleric.  Sangele determina temperamentul sangvinic.  Limfa temperamentul flegmatic.  Bila neagra temperamentul melancolic. Desi pentru psihologia si medicina moderna, aceasta tipologie temperamentala este una naiva, totusi tipurile temperamentale au ramas, cu numele, pana in ziua de astazi.

 TIPOLOGIA LUI I.P. PAVLOV Fiziologul rus I.P. Pavlov considera ca temperamentul este rezultatul activitatii nervoase superioare (A.N.S.) prin urmatorii indicatori:

•

Forta – Exprima amplitudinea modificarilor electro-chimice de la nivelul neuronului. Se manifesta prin rezistenta la oboseala si la factorii majori de stres. In raport cu forta, exista urmatoarele tipuri:  Puternic  Slab

•

Mobilitatea – Exprima dinamica raporturilor dintre excitatie si inhibitie. Se manifesta In special prin viteza trecerii de la o activitate la alta si prin adaptarea la situatii noi. In rapot cu mobilitatea, exista urmatoarele tipuri:  Mobil  Inert

•

Echilibrul – Exprima raporturile de forta dintre excitatie si inhibitie. In raport cu echilibrul, exista urmatoarele tipuri:  Echilibrat (excitatia = inhibitia)  Neechilibrat: − Excitabil (excitatia > inhibitia) − Inhibat (inhibitia > excitatia)

Prin combinarea acestor indicatori se obtin 4 tipuri de A.N.S. carora le-au fost atribuite tipurile temperamentale din tipologia clasica, astfel:

TIPUL

FORTA

ECHILIBRUL

MOBILITATEA

COLERIC

→ PUTERNIC

→

NEECHILIBRAT – EXCITABIL

SANGVINIC

→ PUTERNIC

→

ECHILIBRAT

→

MOBIL

FLEGMATIC

→ PUTERNIC

→

ECHILIBRAT

→

INERT

MELANCOLIC

→

SLAB

Desi tipologia lui I.P. Pavlov a reprezentat un adevarat progres fata de tipologiile anterioare, acesteia i se poate reprosa excesul de criterii fiziologice si lipsa de nuantare din punct de vedere psihologic.



TIPOLOGIA LUI JUNG SI EYSENK • Psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung propune abordarea temperamentului in functie de orientarea subiectului care poate fi:  Spre propria persoana (introvert) – introspectiv, inclinat spre reverie, pesimist, organizat, linistit, timid, pesimist, stabil insentimente. 

Spre lume (extravert) – sociabil, impulsiv, optimist, ii place schimbarea si sa actioneze, sa-si asume riscuri, este superficial in sentimente.

Introversiunea si extraversiunea sunt tipuri generale alaturi de care mai exista inca 4 tiprui functionale, si anume:  Gandire – functia ratiunii  Sentiment – functia simtamantului  Senzatie – functia realului  Intuitie – functia intelegerii spontane Prin combinarea tipurilor generale cu cele functionale rezulta 8 tipuri temperamentale, si anume: TIPURI FUNCTIONALE

TIPURI GENERALE

Gandire

Sentiment

Senzatie

Intuitie

Extravert

Extravert -Ganditor

Extravert-Sentimental

Extravert-Senzitiv

Extravert-Intuitv

Introvert

Introvert-Ganditor

Introvert-Sentimental

Introvert-Senzitiv

Introvert-Intuitiv

•

Psihologul englez Hans J. Eysenk preia teoria lui Jung si adauga dimensiunea stabilitatii si respectiv a instabilitatii, denumita nevrozism, astfel:  Cei stabili sunt rezistenti la socuri, la stres, la lovituri morale. 

Cei instabili sunt labili emotional, de o sensibilitate excesiva si mai putin rezistenti la scouri.

Pornind de la aceste doua dimensiuni: cea a extraversiunii-introversiunii si cea a stabilitatiiinstabilitatii, Hans J. Eysenck a realizat o tipologie temperamentala pe care a atribuit-o tipurilor fundamentale din tipologia clasica, astfel: INSTABIL

COLERIC

MELANCOLIC INTROVERTIT

EXTROVERTIT

SANGVINIC

FLEGMATIC

STABIL

 TIPOLOGIA SCOLII FRANCO-OLANDEZE Este o tipologie temperamentala mai nuantata, formulata de catre psihologii Heymans si Wiersma, fiind determinata de urmatorii indicatori: • EMOTIVITATEA – Exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Astfel unele persoane sunt emotive iar altele sunt non-emotive. • ACTIVITATEA – Exprima dispozitia spre actiune a persoanelor in fata diferitelor evenimente. Astfel unele persoane sunt active iar altele sunt non-active. • RASUNETUL – Exprima ecoul pe care il au asupra persoanelor, diferitele evenimente. Astfel persoanele la care evenimentele au un ecou mai puternic sunt secundare iar persoanele la care evenimentele au un ecou mai slab sunt primare. Prin combinarea acestor indicatori se obtin 8 tipuri temperamentale, si anume: TIPUL

EMOTIVITATEA

ACTIVITATEA

RASUNETUL

PASIONATII

→

EMOTIVI

→

ACTIVI

→

SECUNDARI

COLERICII

→

EMOTIVI

→

ACTIVI

→

PRIMARI

SENTIMENTALII

→

EMOTIVI

→

NON-ACTIVI

→

SECUNDARI

NERVOSII

→

EMOTIVI

→

NON-ACTIVI

→

PRIMARI

FLEGMATICII

→

NON-EMOTIVI

→

ACTIVI

→

SECUNDARI

SANGVINICII

→

NON-EMOTIVI

→

ACTIVI

→

PRIMARI

APATICII

→

NON-EMOTIVI

→

NON-ACTIVI

→

SECUNDARI

AMORFII

→

NON-EMOTIVI

→

NON-ACTIVI

→

PRIMARI

 ALTE TIPOLOGII TEMPERAMENTALE • TIPOLOGIA LUI KRETSCHMER privind structura somatica. • TIPOLOGIA LUI SHELDON privind foitele embrionare.

CLASIFICAREA TEMPERAMENTELOR Pentru a identifica si caracteriza temperamentul unei persoane, trebuie sa apelam la o tipologie temperamentala si la o serie de indicatori. Psihologul roman Paul-Popescu Neveanu a identificat o serie de indicatori, printre care amintim:

      

Rezistenta la oboseala si usurinta recuperarii dupa efort. Rezistenta la socuri, la lovituri morale. Rezistenta la monotonie. Autocontrolul. Echilibrul emotional. Viteza trecerii de la o activitate la alta. Viteza de adaptare la situatii noi.

Pe baza acestor indicatori, portretele temperamentale ale celor 4 tipuri din tipologia lui Yung si Eysenck, sunt:

GENERAL

RELATII

ACTIVITATE

COMUNICARE

AFECTIVITATE

COLERIC Extravertit, instabil, impulsive, energic, foarte activ, orientat spre schimbare. Dornic sa conduca si sa se impuna.

Consuma o mare cantitate de energie psiho-nervoasa ceea ce il duce la epuizare. Se poate mobiliza la maximum in actiuni de durata. Nu suporta activitatile monotone. Se daruieste cu pasiune unei cauze sau idei. Fire deschisa, foarte comunicativa, comunicarea fiind insotita de gesticulatia expresiva. Oscileaza intre entuziasm si deznadejde, bucurie si tristete. Este capabil de trairi afective intense.

SANGVINIC Extravertit, stabil, vesel, optimist, dinamic, active. Sociabil, prietenos, leaga usor prietenii si stie sa se faca placut. Este dependent de grup si are nevoie de recunoasterea acestuia, de aprecierea persoanelor din jur. Se angaja rapid in activitati dar le schimba la fel de repede, acest lucru facand dificila fixarea scopurilor si a intereselor. Este rezistent in situatii dificile. Fire deschisa, foarte comunicativa, comunicarea fiind insotita de gesticulatia expresiva. Este temperamentul bunei dispozitii. Trece usor peste deceptii. Tinde sa fie superficial in sentimente.

FLEGMATIC Introvertit, stabil, opusul colericului, echilibrat, calm, prudent, rezervat. Leaga mai greu prietenii.

MELANCOLIC Introvertit, stabil, introspectiv, inclinat spre reverie si autoanaliza excesiva Este lipsit de incredere in sine si in ceilalti si astfel are dificultati de adaptare sociala.

In activitate este tacticos, meticulos si perseverant. Ii place rutina, de aceea se adapteaza greu la activitati noi. Prefera activiatatile individuale.

Poate desfasura activiati de finete, migaloase, desi are disponibilitati energetice reduse. Nu este rezistent la eforturi indelungate ceea ce il duce la o epuizare rapida.

Fire inchisa, putin comunicativa, fara gesticulatie expresiva.

Fire inchisa, putin comunicativa, fara gesticulatie expresiva.

Este constant in sentimente dar nu se exteriorizeaza. Rareori izbucneste, dar cand o face, are manifestari explosive.

Este sensibil, puternic afectat de esecuri si framantat de trairi afective intense, insa fara a se exterioriza.

ROLUL TEMPERAMENTULUI IN STRUCTURA PERSONALITATII  Fiind innascut, temperamentul precede celelalte laturi ale personalitatii care se vor dezvolta pe acest fundament. Temperamentul nu influenteaza aptitudinile si caracterul in continutul lor psihologic ci in forma si expresivitatea lor, astfel: − Aptitudinile simple si cele speciale, rezultate din capacitatile innascute ale sistemului nervos, sufera o influenta din partea temperamentului si pot influenta la randul lor anumite trasaturi temperamentale. − Aptitudinile complexe si cele generale, cum ar fi inteligenta, nu sufera nicio influenta din partea temperamentului. − Caracterul nu sufera, de asemenea, nicio influenta din partea temperamentului.  Caracterul poate si trebuie sa ia sub stapanire temperamentul intr-o anumita masura. Astfel se poate exercita un anumit autocontrol al manifestarilor prea explozive sau o accentuare a manifestarilor prea pasive. De aceea este recomandat sa ne cunoastem temperamentul.  In relatiile interpersonale, temperamentele comunicative si sociabile sunt mai apreciate decat cele rezervate si prea exigente desi nu exista temperamente bune sau rele, dezirabile sau indezirbaile, acestea neincluzand valori morale.

APTITUDINILE

APTITUDINILE sunt latura instrumental operationala a personalitatii ce reprezinta ansamblul insusirilor psihice si fizice care asigura succesul si performanta in activitate. •

In cadrul acestora, se impune diferentierea a doua aspecte:  Unul absolut – ce se refera la gradul de disponibilitate al subiectului pentru o activitate sau alta  Unul relativ (diferential) – ce se refera la pozitia pe care o ocupa subiectul in cadrul multimii tuturor calorlalti care desfasoara aceiasi activitate

CARACTERISTICI

• Nu orice insusire psihica este o aptitudine, aptitudinile fiind acele insusiri care favorizeaza desfasurarea unei activitati cu rezultate peste medie. • Aptitudinile se afla intr-o continua dezvoltare, predominant in sens progresiv dar uneori si in sens regresiv iar dezvoltarea lor se poate realiza atat spontan cat si dirijat (succesiv). • Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor diferentiaza indivizii intre ei prin randamantul calitativ si cantitativ. • Aptitudinile pot fi constatate in comportament pe baza unor indicatori, precum:  Rapiditatea obtinerii rezultatelor  Originalitatea rezultatelor obtinute  Eficienta  Precizia  Volumul • Unele aptitudini se realizeaza prin procesele psihice, astfel:  Cei care reactualizeaza corect si fidel foarte multa informatie, au APTITUDINI MNEZICE.  Cei care identifica si diferentiaza foarte multi stimuli, ca de exemplu nuante de culoari, au APTITUDINI SENZORIAL-PERCEPTIVE.  Cei care rezolva usor si intr-o maniera originala anumite situatii problematice au APTITUDINI INTELECTUALE. • Diferentieri:  APTITUDINILE reprezinta insusiri potentiale ce urmeaza a fi puse in valoare in conditii optime.  CAPACITATEA reprezinta aptitudinea, plus castigul ei in calitate, prin exercitiu. Astfel, aptitudinea reprezinta doar o conditie a capacitatii, insa daca nu este exersata, nu se va ajunge la performanta.  TALENTUL rezulta din combinarea aptitudinilor, ceea ce asigura realizarea de valori noi si originale.  GENIUL reprezinta nivelul cel mai inalt de dezvoltare al aptitudinilor, manifestat intr-o actiune creatoare, de importanta istorica pentru viata societatii.

FORMAREA SI DEZVOLTAREA APTITUDINILOR  TEORIA EREDITARISTA Sustine ca aptitudinile sunt innascute si determinate genetic. Metoda folosita este cea a genealogiilor ce consta in stabilirea numarului de personalitati de seama din cadrul descendentilor unor persoane cu un inalt statut social, spre exemplu judecatori, militari, artisti, s.a.  TEORIA AMBIENTALISTA Sustine ca aptitudinile sunt dobandite sub influenta mediului si a educatiei. Metoda folosita este cea a gemenilor monozigoti crescuti in medii diferite ce dobandesc aptitudini diferite.  TEORIA DUBLEI DETERMINARI Sustine ca fiecare individ are un potential innascut care se valorifica doar intr-un mediu si cu o educatie adecvata. Factorii ereditari au mai mult un rol de conditionare al aptitudinilor si vizeaza anumite predispozitii, precum:     

Particularitatile morfo-functionale ale organelor de simt Particularitati ale sistemului osteomuscular Tipul sistemului nervos Plasticitatea scoartei cerebrale Capacitatea scoartei cerebrale de a forma reflexe conditionate

Dotarea ereditara poate favoriza sau ingreuna formarea aptitudinilor si este mai importanta pentru anumite aptitudini, cum ar fi cele artistice, decat pentru altele. Astfel, au existat mari personalitati care au devenit productive timpuriu, precum Mozart, Enescu, Grigorescu, dar au existat si mari personalitati care au devenit productive tarziu, precum Tudor Arghezi.

CLASIFICAREA APTITUDINILOR  In functie de gradul de complexitate, exista: • APTITUDINI SIMPLE – Reprezinta o serie de insusiri dezvoltate peste medie, care au in vedere un singur proces psihic. EX: Sensibilitatea kinestezica, acuitatea vizuala, fidelitatea memoriei, distributivitatea atentiei, s.a. • APTITUDINI COMPLEXE – Rezulta din imbinarea aptitudinilor simple, ci nu din insumarea lor! EX: Aptitudinea muzicala rezulta din imbinarea unor aptitudini simple, precum: discriminarea intensitatii, inaltimii si duratei sunetului; memorarea si reproducerea fidela a acestuia; precum si asocierea unor categorii de sunete cu trairi afective.  In functie de specificul activitatii solicitante, exista: • APTITUDINI SPECIALE – Sunt necesare pentru desfasurarea cu succes a unor anumite forme de activitate. Printre acestea, amintim:

 Aptitudinile pedagogica – Se refera la ansamblul competentelor interdependente si necesare pentru desfasurarea cu succes a activitatii cadrului didactic, dupa cum afirma psihologul roman Nicolae Mitrofan, si anume: − Competenta psiho-morala – se refera la conduita morala a cadrului didactic −

Competenta profesional-stiintifica – se refera la cunoasterea unui anumit obiect de studiu

−

Competenta psiho-pedagogica – se refera la “construirea” personalitatii elevului

−

Competenta psiho-sociala – se refera la relationarea interumana

 Aptitudinile sportive – Pot fi impartite in doua categorii: −

Aptitudini sportive generale – caracteristice tuturor formelor de activitate sportiva, precum: EX: Reflexul de orientare, echilibrul, rezistenta la efort, s.a.

−

Aptitudin sportive speciale – caracteristice unor anumite forme de activitate sportiva, precum: EX: Anticiparea intentiilor adversarului la scrima, calm si stapanire la tir, viteza de reactie la box, orientare spatiala la basket, s.a.

Pentru obtinerea unor performante inalte este necesara si o inteligenta superioara, atitudini pozitive si o motivatie puternica pentru activitatea sportiva.

 Aptitudinile tehnice – Sunt dispuse evolutiv pe 3 etaje functionale: 1. Primul etaj cuprinde functii senzorio-motorii. 2. Al doilea etaj, bazat pe primul, cuprinde perceptii si reprezentari spatio-temporale (ansambluri de figuri si miscari). 3. Al treile etaj, bazat pe primul si in special pe al doilea, cuprinde gandirea tehnica realizata cu ajutorul simbolurilor verbale.

 Aptitudinile scolare – Sunt formate din inteligenta generala, factorul verbaleducational, o atitudine pozitiva si o motivatie puternica pentru activitatea scoala. Daca acestea se prezinta la un nivel inalt de dezvoltare, sunt sanse mari sa se obtina succesul scolar insa daca acestea se prezinta la un nivel scazut de dezvoltare, esecul scolar este aproape sigur.

• APTITUDINI GENERALE – Sunt necesare pentru desfasurarea cu succes a mai multor forme de activitate. Majoritatea psihologilor considera ca aptitudine generala doar inteligenta insa unii mai adauga si spiritul de observatie.  Inteligenta - este latura rezolutiv-productiva a personalitatii care asigura adaparea conduitei intelectuale, practice si sociale la situatii noi.  Spiritul de observatie – este aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este semnificativ pentru activitate, dar mai putin evident.

APTITUDINILE SI SUCCESUL PROFESIONAL  Aptitudinile favorizeaza obtinerea succesului profesional. PSIHOGRAMA este un document care cuprinde aptitudinile pe care trebuie sa le detina cel ce vrea sa imbratiseze o anumita profesie. Spre exemplu, pentru a fi un bun sofer, este necesara o serie de aptituini, precum:  Capacitatea de concentrare, stabilitate, mobilitate si distributivitate a atentiei.  Capacitatea de discrimanre a culorilor.  Capacitatea de coordonare a miscarilor.  Rapiditatea si precizia in reactii.  Perceptia corecta a obiectelor si persoanelor in miscare, precum si a vitezei de deplasare a acestora. In cazul in care acestea lipsesc, vorbim despre inaptitudini ce vor constitui piedici serioase in calea practicarii profesiei. Acestea pot fi: •

Inaptitudini absolute – Ce impiedica in mod fundamental desfasurarea activitatii

•

Inaptitudini relative – Ce nu impiedica in mod fundamental, nici calitativ si nici cantitativ, desfasurarea activitatii

Spre exemplu, cineva nu poate fi profesor daca este balbait si nu se intelege nimic din ceea ce spune (inaptitudine absoluta) insa pentru altcineva, prezenta unei deficiente locomotorii nu reprezinta o piedica prea mare (inaptitudine relativa). Psihograma face parte dintr-un document mult mai extins, denumit PROFESIOGRAMA, ce prezinta o anumita profesie si care este utilizat in:  Orientarea si consilierea scolara  Orientarea si consilierea vocationala  Selectia profesionala  Formarea profesionala

INTELIGENTA

INTELIGENTA este latura rezolutiv-productiva a personalitatii care asigura adaptarea conduitei intelectuale, practice si sociale la situatii noi.

CARACTERISTICI •

Inteligenta poate fi constatata in comportament pe baza unor indicatori precum:  Viteza gandirii – In cazul in care cineva poseda acelasi cunostiinte ca ceilalti dar gandeste mai rapid.  Volumul cunostiintelor – Referitor la ceea ce stim si mai ales la ceea ce stim sa facem.  Felul in care facem fata situatiilor noi – Este considerat indicatorul cel mai reprezentativ al comportamentului inteligent.  Succesul scolar – Cu cat este mai mare, cu atat persoana respectiva este considerata mai inteligenta insa acesta nu corespunde intotdeauna cu performantele profesiei viitoare.  Rolul societatii – Inteligenta presupune folosirea eficienta a resurselor mediului in care traim si obtinerea unui anumit statut social fata de ceilalti membri ai societatii.

•

Cuvantul latin “intelligere” inseamna “a relationa” si sugereaza ca inteligenta este organizarea superioara a mai multor procese psihice precum perceptia, gandirea, memoria, imaginatia dar si a fenomenelor psihice precum limbajul si atentia.

TEORII ALE INTELIGENTEI 

TEORIA BIFACTORIALA − formulata de C. Spearman, diferentiaza factorul G (inteligenta generala) de factorii S (specifici) precum: factorul verbal, numeric, spatial. Cu ajutorul factorului G, oamenii obtin performante in toate domeniile de activitate iar cu ajutorul factorilor S, oamenii obtin performante doar in anumite domenii de activitate.



TEORIA MULTIFACTORIALA − formulata de L. Thustone inlocuieste factorul G (inteligenta generala) cu mai multi factori comuni, numiti de catre acesta “abilitati mintale primare”, precum: – – – – – – –

Intelegerea verbala – capacitatea de a intelege sensul cuvintelor. Fluenta verbala – capacitatea de a te exprima rapid si coerent. Factorul numeric – capcaitatea de a opera cu numere. Factorul spatial – capcaitatea de a sesiza relatiile dintre formele spatiale. Factorul perceptie – capcaitatea de a sesiza detaliile. Factorul rationament – capcaitatea de a gasi regula generala. Factorul memorie – rapiditatea memorarii, trainicia pastrarii si fidelitatea reactualizarii.



TEORIA GENETICA − formulata de J. Piaget sustine ca inteligenta este o adaptare a organismului la mediu, ce evolueaza treptat, parcurgand 4 stadii: • Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) Specific acestui stadiu sunt reactiile circulare care ii vor permite copilului dobandirea unor semne ce pot simboliza obiectele. Gandirea acestuia este de tip incercare si eroare si nu se pot crea inca simboluri care sa inlocuiasca obiectul. Principala achizitie a acestui stadiu o reprezinta permanenta obiectelor. • Stadiul pre-operational (2-7 ani) Copilul devine capabil in mod progresiv de formarea simbolurilor. Apar notiunile empirice si operatiile de seriere si de clasificare. Specifice acestui stadiu sunt: egocentrismul si amestecul realului cu imaginarul. O limita a acestui stadiu este ireversibilitatea perceptiva. • Stadiul operatiilor concrete (7-12 ani) In acest stadiu, operatia principala este clasificarea, dar nu este inca posibila abstractizarea, copilul ramanand cantonat in concret. Achizitiile principale ale acestui stadiu sunt: conservarea materiei , a volumului si a greutatii. Gandirea este inductive-logica si concreta. • Stadiul operatiilor formale (12-17 ani) In acest stadiu, se castiga rationamentul ipotetico-deductiv prin care se face trecerea de la operatiile concrete la cele abstracte. Gandirea devine reflexiva, bazandu-se pe norme logice si matematice.  Dupa parcurgerea acestor stadii, inteligenta, complet dezvoltata, se va perfectiona continuu.  De asemenea, J. Piaget sustine ca adaptarea reprezinta echilibrul dintre asimilare (intelegerea propriu-zisa a informatiilor noi) si acomodare (reorganizarea informatiilor cunoscute in functie de cele noi).





TEORIA TRIARHICA – formulata de R. Sternberg cuprinde 3 subteorii: •

Subteoria contextula – comportamentul inteligent este determinat de contextul socio-cultural.

•

Subteoria componentiala – vizeaza mecanismele implicate in comportamentul inteligent, in vederea rezolvarii situatiilor problematice.

•

Subteoria celor doua fatete – individul se confrunta atat cu sarcini cunoscute cat si cu sarcini inedite, fata de ultimele evidentiandu-se cel mai bine comportamentul inteligent.

TEORIA INTELIGENTEI MULTIPLE − formulata de H. Gartner sustine ca exista 7 forme ale inteligentei, si anume: – Lingvistica – Logico-matematica – Spatiala – Kinestezica – Muzicala – Intrapersonala – Interpersonala

 TEORIA INTELIGENTEI EMOTIONALE – formulata de Daniel Goleman, sustine existenta a 5 competente emotionale si sociale de baza, si anume: •

Cunoasterea de sine – Se refera la evaluarea rationala a talentelor proprii si increderea in sine intemeiata

•

Auto-controlul – Trairile afective trebuie sa favorizeze atingerea scopului ci nu sa o ingreuneze.

•

Motivatia – Orientarea preferintelor personale pe directia atingerii scopurilor constient stabilite.

•

Empatia – Transpunerea in plan mintal sau afectiv in locul unei alte persoane pentru a ii intelege mai bine comportamentul.

•

Deprinderile sociale – Capacitatea de a fi eficient in relatii din punct de vedere emotional

MASURAREA INTELIGENTEI •

Se realizeaza cu ajutorul testelor de inteligenta.

•

Psihologul francez Alfred Binet, considerat “parintele psihometriei”, a realizat impreuna cu Th. Simon primul test de inteligenta denumit “Scara metrica a inteligenei” cu scopul de a diferentia elevii normali de cei cu deficiente de intelect.

•

Testul a fost preluat in S.U.A. sub denumirea de “Scala de inteligenta Stanford-Binet” (dupa numele universitatii Stanford), pastrandu-se conceptul de varsta cronologica (anii transformati in luni) si de varsta mintala (rezultatele obtinute la teste) dar adaugandu-se si concepte noi precum formula coeficientului de ineligenta (IQ) realizata de catre psihologul german W. Stern.

Astfel se puteau depista elevii normali (varsta mintala corespundea cu cea cronologica), cei cu deficiente de intelect (varsta mintala ramasa in urma celei cronologice) si cei cu un nivel de inteligenta ridicat (varsta mintala fiind mai dezvoltata decat cea cronologica). Testul a fost supus unor revizii succesive si circula si acum sub denumirea de “Scala de inteligenta Stanford-Binet – a patra editie” ce cuprinde 15 subteste si fiind aplicabil subiectilor cu varsta cuprinsa intre doi ani si varsta adulta. •

Psihologul american de origine romana D. Wechsler a adus o contributie majora psihodiagnozei inteligentei prin celebrele sale teste de inteligenta revizuite de-a lungul timpului, si anume:  “Scala Wechsler de inteligenta pentru adulti – lll” – Aplicabila subiectilor cu varsta cuprinsa intre 16 si 89 de ani.

 “Scala Wechsler de inteligenta pentru copii – lll” - Aplicabila subiectilor cu varsta cuprinsa intre 6 si 17 ani.  “Scala Wechsler de inteligenta pentru prescolari si pentru copii scolari mici - R” – Aplicabila subiectilor cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani. •

Clasificarea testelor de inteligenta:  In functie de obiectivul urmarit, exista teste pentru inteligenta: − Generala − Concreta − Abstracta − Tehnica − Sociala − Emotionala − Lingvistica − Artistica  In functie de modul in care se aplica, exista testede inteligenta: − Individuale (majoritatea testelor de inteligenta sunt individuale) − De grup

•

Testele de inteligenta trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, cele mai importante fiind:  Fidelitatea – capacitatea de a oferi informatii constante in cazul reaplicarii testului  Validitatea – capacitatea de a masura tipul de activitate pe care isi propune sa-l masoare

•

Dupa ce este realizat un test de inteligenta, acesta este supus unui proces de standardizare, fiind aplicat pe un grup mare de subiecti. Rezultatele obtinute reprezinta etalonul testului. Astfel, pentru testul de inteligenta “Scala Wechsler de inteligenta pentru adulti – lll”, etalonul este:  IQ 130 si peste – EXCEPTIONAL  IQ 120-129 – SUPERIOR  IQ 110-119 – PESTE MEDIE  IQ 90-109 – MEDIE  IQ 80-89 – SUB MEDIE  IQ 70-79 – BORDERLINE  IQ 69 si sub – EXTREM DE SCAZUT De asemenea, in cadrul testului de inteligenta “Scala Wechsler de inteligenta pentru adulti – lll”, 2,1% dintre subiecti au un IQ exceptional iar 1,9% dintre subiecti au un IQ extrem de scazut.

•

Testele de inteligenta sunt folosite in:  Orientarea si consilierea scolara  Orientarea si consilierea vocationala  Selectia profesionala

CARACTERUL

CARACTERUL este latura relational-valorica a personalitatii ce reprezinta ansamblul insusirilor psihice care privesc relatile unei persoane cu semenii sai si valorile dupa care aceasta se ghideaza.

CARACTERISTICI

• Caracterul include profilul psiho-moral al unei persoane ce se manifesta in conduita, in relatii cu ceilalti si in grupul din care face parte. • Caracterul este dobandit prin modelare socio-culturala pe parcursul intregii vieti. • Trasaturile de caracter se desfasoara pe o axa cu doua extremitati polare si mai multe trepte de intensitate, astfel toti oamenii au caracter dar orientat valoric intr-o maniera diferita. • Puterea caracterului este data de forta convingerilor, de taria cu care le sustinem si le aparam, de constanta si persistenta lor in timp. • Caracterul nu este imuabil, adica se poate modifica sub influenta factorilor socio-culturali extremi precum cei referitori la prieteni, familie, societate sau din cauza unor evenimente care ne marcheaza profund.

FORMAREA CARACTERULUI

Incepe in copilarie prin interiorizarea unor norme, modele si valori dezirabile intr-un grup iar la maturitate, omul este capabil de autodeterminare, de a face alegeri in cunostinta de cauza. • MECANISMUL CONDITIONARII  Consta in intarirea comportamentelor dezirabile prin recompensa sau lauda si indepartarea comportamentelor indezirabile prin repros, pierderea unor beneficii sau chiar sanctiuni mai aspre. • MECANISMUL AUTORITATII  Afirma ca trasaturile de caracter se formeaza prin respectarea autoritatii adultului care este purtatorul “adevarului suprem”. Mecanismul autoritatii merge mana-n mana cu cel al conditionarii insa pe masura ce copilul creste, autoitatea trebuie exercitata cu prudenta deoarece nevoia de autonomie va creste la randul ei, in special la adolescenta. • MECANISMUL IMITATIEI SI AL MODELULUI  Copilul va imita si adopta modele de conduita din mediul familial intr-o prima faza, iar apoi din grupul de prieteni, scoala, societate, mass-media, s.a. Modelul este o sursa puternica de formare a caracterului cu care tindem sa ne identificam si sa-i preluam calitatile, indiferent daca sunt pozitive sau negative. Modelele sunt adoptate mai usor in copilarie si adolescenta decat la maturitate cand devenim mai critici si mai selectivi.

STRUCTURA CARACTERULUI  PROFILUL PSIHO-MORAL al unei persoane este alcatuit din trasaturi de caracter.  TRASATURILE DE CARACTER exprima ceea ce este constant, relativ stabil si definitoriu pentru personalitatea umana, astfel nu orice manifestare comportamentala este o trasatura de caracter, ci numai cele ce dispun de anumite atribute, precum: •

Atributul generalitatii – sa se manifeste in majoritatea situatiilor cu care se confrunta subiectul

•

Atributul constantei si al stabilitatii - sa se manifeste intr-o maniera constanta, stabila si nu una conjuncturala

•

Atributul plasticitatii – sa asigure adaptarea subiectului la situatii variate, definitorii pentru acesta

ATITUDINEA este componenta fundamentala a caracterului inclusa in profilul psiho-moral, o pozitie relativ stabila fata de ceva anume. Atitudinea este o constructie psihica “sintetica” ce cuprinde urmatoarele componente: •

Componenta cognitiva – Atitudinea este alcatuita din notiuni, judecati si rationamente ceea ce-i ofera acesteia rationalitate, adoptare in cunostiinta de cauza si anticiparea efectelor.

•

Componenta motivationala – Atitudinea isi are sursa in trbuintele, motivele, interesele, convingerile, idealurile si conceptiile despre lume si viata ale subiectului si este orientata spre atingerea unui scop. Psihologul roman Andrei Cosmovici considera ca atitudinea este intotdeauna expresia unui motiv.

•

Componenta afectiva – Sustine si energizeaza atitudinile cu care ne identificam, le aparm si le promovam in relatiile cu ceilalti.

•

Componenta voluntara – Psihologia germana dar si psihologi romani precum Paul Popescu-Neveanu considera componenta voluntara drept cea mai importanta deoarece cea cognitiva, motivationala si afectiva desemneaza doar intentia, reprezentand latura orientativa a caracterului, insa cea voluntara le traduce pe acestea in fapte, reprezentand latura reglatorie a caracterului.

In functie de preponderenta unei componente sau alteia, putem vorbi despre atitudini determinate cognitiv, motivational-afectiv sau volitie. Atitudinile pot fi pozitive sau negative iar in functie de domeniul in care se exprima, exista:  Atitudini fata de altii - Respect si grija fata de om, iubirea fata de aproape, recunoasterea valorii altora, respectarea libertatii de opinie, toleranta, altruismul, cinstea dar si opusele lor precum rasismul, sovinismul, xenofobia, s.a.

 Atitudini fata de sine - demnitate, modestie, cultivarea valorii proprii, increderea in sine, dar si opusele lor precum narcisismul, s.a.  Atitudini fata de activitate - sarguinta, initiativa, disciplina in munca, harnicia, exigenta, punctualitatea, responsabilitatea dar si opusele lor precum lenea, delasarea, s.a. Mai exista si alte clase de atitudini precum cele culturale, fata de familie, fata de natura, fata de societate (institutionale), s.a. Atitudinea prezinta o manifestare polara ce rezulta din componenta motivationala si cea afectiva, astfel nu putem vorbi despre o atitudine neutra ci mai degraba de una de ignorare care mascheaza refuzul sau necunostiinta de cauza. Polaritatea nu este insa absoluta, oamenii ne fiind doar rai sau buni, lenesi sau harnici deoarece trasaturile de caracter se desfasoara pe o axa cu doua extremitati polare si mai multe trepte de intensitate, astfel un om poate fi bun dar foarte lenes, rau dar foarte harnic, s.a.

TRASATURILE VOLUNTARE DE CARACTER sunt trasaturi de caracter incluse in profilul psihomoral alaturi de atitudini. Acestea nu sunt pozitive sau negative dar prezinta grade diferite de dezvoltare, precum:  Spiritul hotarat – Capacitatea de a lua o decizie fara amanare.  Perseverenta – Capacitatea de efort continuu.  Stapanirea de sine – Controlul proprilor emotii, impulsuri, s.a.  Indrazneala – Capacitatea de ignorare a riscului.  Cutezanta – Acceptarea constienta a unui scop ce implica riscuri.  Curajul – Depasirea starii de teama si infruntarea riscurilor.  Barbatia – Dispretul fata de teama, stapanire de sine si rezistenta.  Eroismul – Acceptarea oricarei activitati chiar si cu riscul securitatii personale.

CONCEPTUL DE VALOARE Psihologul american R. Linton introduce termenul de atitudine-valoare prin care desemneaza o structura complexa de natura socio-culturala. In cadrul acesteia, primul element (atitudiniea )este forma, iar al doilea element (valoarea) este continutul, astfel valoarea confera continut atitudinii. Valoarea este rezultatul relatiei dintre subiect si obiect si poate fi traita pozitiv sau negativ. Aceasta se poate schimba in functie de: experienta subiectului, exigentele sociale, traditii, obiceiuri,moda, s.a. In timp, oamenii isi fixeaza un sistem de valori propriu sub influenta factorilor sociali, familiali si institutionali care le ghideaza actiunile si le confera o anumita coerenta, astfel exista: • Sisteme de valori proprii unei familii – O familie care promoveaza cinstea, corectitudinea, loialitatea, s.a.

• Sisteme de valori proprii unei scoli – O scoala ca promoveaza colegialitatea, lucrul in echipa. • Sisteme de valori proprii unei institutii – Armata promoveaza ordinea si disciplina in timp ce o firma promoveaza punctualitatea, loialitatea, s.a. • Sisteme de valori proprii unei societati – Democratia promoveaza pluripartitismul, libertatea presei si respectarea drepturilor omului in timp ce totalitarismul promoveaza partidul unic, obedienta presei si incalcarea drepturilor omului. • Sisteme de valori general umane – pacea, libertatea, iubirea, toleranta, intrajutorarea, s.a. Sistemul de valori propriu reflecta intr-o maniera selectiva toate aceste sisteme de valori interiorizate, structurate si stablizitate cu care ne identificam, le aparam si le promovam prin trasaturile noastre de caracter.  Psihologul american Gordon W. Allport sustine ca in organizarea caracterului unei persoane se afla:  Mii de trasaturi secundare – care sunt conjuncturale.  10-15 trasaturi principale – care pot fi recunoscute cu usurinta la o persoana.  2-3 trasaturi cardinale – care sunt definitorii pentru o persoana.  In psihologia moderna exista tendinta de a reduce numarul trasaturilor la 5 in modelul Big Five sau chiar la 3 in modelul Even 3 Big. Indiferent cum vom caracteriza o persoana, aceasta este unica. Spre exemplu, un om disciplinat se diferentiaza de toti ceilalti care prezinta aceiasi trasatura de caracter deoarece aceasta intra in combinatii cu alte trasaturi de caracter.  Realizarea profilul caracterial presupune precizarea unor caracteristici, printre care amintim:  Unicitatea  Expresivitatea  Originalitatea  Plasticitatea  Bogatia  Taria

ROLUL CARACTERULUI IN STRUCTURA PERSONALITATII •

Caracterul este expresia intregii pesonalitati si:  Detine un rol important in integrarea si adaptarea omului in societate.  Ofera un sens actiunilor omului.  Precizeaza orientarea etica a unei persoane.  Determina intreaga conduita.  Reprezinta “personalitatea evaluata din punct de vedere etic”.

•

In raport cu temperamentul:  Trasaturile temperamentale sunt neutre din punct de vedere socio-cultural in timp ce trasaturile de caracter sunt valorizate din punct de vedere socio-cultural.  Trasaturile temperamentale sunt innascute in timp ce trasaturile de caracter sunt dobandite.  Caracterul poate si trebuie sa ia sub stapanire temperamentul intr-o anumita masura.  Temperamentul isi pune amprenta asupra modului in care se manifesta trasaturile de caracter in comportament.

•

In raport cu aptitudinile:  Caracterul se refera la atitudinile fata de diferitele laturi ale realitatii, deci inclusiv fata de activitate.  Intre aptitudini si trasaturile de caracter pot exista relatii de concordanta sau de opozitie.