32 0 729KB
PROIECT DIDACTIC Numele și prenumele: Ilie Florentina Ionela Funcția didactică: Profesor pentru învățământul primar Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif ” Brașov Clasa: Pregătitoare Aria curriculară: Limbă şi comunicare Unitatea tematică: În lumea necuvântătoarelor Disciplina: Comunicare în limba română Forma de realizare: Activitate integrată Domenii integrate: CLR, MEM, AVAP, MM Subiectul lecției: Textul narativ – Puișorul și vulpea după Ion Pas Tipul lecţiei: Fixare şi sistematizare Motivaţia activităţii: De ce este valoroasă lecţia?
Solicită exersarea priceperilor şi deprinderilor de citire şi scriere formate şi spiritul de investigaţie;
Solicită şi implică învăţarea prin cooperare, cu valorificarea potenţialului intelectual şi moral, de reflecţie şi de iniţiativă al fiecărui elev;
Conferă posibilitatea unor identificări cu personajele textului prin angajarea unor elemente din experienţa de viaţă personală sau prin stimularea imaginaţiei, gândirii şi judecăţii morale;
Cultivă valorile morale specifice vârstei şcolarului mic: cinstea, respectul faţă de părinţi, modestia, încrederea în oamenii care au dovedit valori morale.
Cum se dezvoltă gândirea critică?
Elevii sunt puşi să imagineze şi să judece într-o situaţie problematică.
Activitatea invită la reflecţie, la opţiuni constructive bazate pe argumente.
Constituie un prilej prin care se evidenţiază şi se probează, alături de înţelegerea logică şi înţelegerea prin intuiţie, respectiv, înţelegerea gen valorizare şi înţelegerea empatică.
Competențe specifice: O.1.- Exprimarea interesului pentru lectura unor texte simple, susţinute de suport imagistic; O.2.- Exprimarea propriilor idei referitoare la contexte familiare, manifestând interes şi încredere în sine; O.3.- Identificarea mesajului unui scurt text care prezintă întâmplări, fenomene, evenimente familiare; O.4.- Identificarea unor consecinţe ale unor acţiuni, fenomene, procese simple; O.5.- Cântarea individuală sau în grup, asociind mişcarea sugerată de text şi de ritm; O.6.- Realizarea de obiecte/construcţii/folosind materiale uşor de prelucrat şi tehnici accesibile. Obiectivele operaționale: Obiective cognitive: O. 1.- să completeze rebusul pe baza recunoașterii animalelor din materialul prezentat; O. 2.- să descrie personajele principale, din perspectiva reflectării asupra comportamentului acestora; O. 3.- să asocieze cuvintele cu sens asemănător; O. 4.- să analizeze cuvintele date și să coloreze caseta cu numărul corect de silabe; O. 5.- să aplice informațiile din text și să ordoneze imaginile potrivit episoadelor acțiunii; O. 6.- să ordoneze cuvintele în propoziție și să argumenteze înțelesul acesteia; O. 7.- să ordoneze crescător numerele scrise pe puișorii confecționați din carton; Obiective afective: O. 8- să exprime în cuvinte proprii mesajul textului și sfera emoțională a acestuia; Obiective psihomotorii: O. 9- să cânte în grup, asociind mişcarea sugerată de text şi de ritm, pentru facilitarea înțelegerii mesajului; O.10.-să confecționeze puișori din carton. Capacităţi urmărite:
Capacităţi de comunicare: să descopere cuvintele noi din lecţie, să le definească, să le utilizeze în redarea conţinutului textului;
Capacităţi aptitudinale: să citească corect, în ritm propriu, să înţeleagă semnificaţia textului, să se exprime corect, să formuleze enunţuri logice, să recunoască personajele din text, să realizeze portretul literar al personajelor;
Capacităţi atitudinale: să-şi exprime părerea referitor la purtarea personajelor, să motiveze atitudinea pe care au adoptat-o, să formuleze învăţătura care se desprinde din text. Condiţii prealabile:
Să fi citit/audiat în întregime textul scris de Ion Pas. Ideea care se va desprinde va fi aceea că, datorită neascultării sfaturilor părinţilor, copiii pot deveni victimele propriei naivităţi sau victimele oamenilor care intenţionează să profite de acest fapt;
Să dorească să lucreze în colaborare cu colegii şi să aibă un minim de experienţă din acest punct de vedere;
Să se manifeste favorabil exprimării argumentate a punctelor de vedere personale. Strategia didactică: Metode şi procedee: explicaţia, conversaţia euristică, exerciţiul, cubul, diamantul, Diagrama Venn, discuţia colectivă. Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe. Evaluare: formativă, observare sistematică. Resurse umane: 25 de elevi. Resurse materiale: fişe de lucru, markere, laptop, videoproiector, boxe, carton colorat, creioane, lipici, recompense abțibilduri. resurse temporale: 45 de minute. Bibliografie: Dumitru, I,Al., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă., Editura de Vest, Timişoarea, 2010 Panţuru, S., Instruirea în sprijinul strategiei dezvoltării gândirii critice, Editura Psihomedia, 2003 Fluieraş, V., Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007
Etapele lecţiei
Ob. op.
Conţinutul învăţării Activitatea profesorului
Activitatea elevilor
a) Spargerea gheţii
1.Evocarea O.9
Se solicită elevilor intonarea cântecului „Puișorul cafeniu”.
Resurse
Metode și procedee didactice Exercițiul
Elevii intonează cântecul
Forme de Evaluarea Materiale și Temporale organizare mijloace didactice 5 min. Frontal Evaluare formativă
„Puișorul cafeniu”.
b) Anunţarea subiectului şi a
10 min.
Frontal
obiectivelor lecţiei O.1
Se solicită elevilor completarea rebusului cu denumirea
Elevii completează rebusul
Conversaţia euristică
Observare sistematică
Individual
și identifică titlul lecției.
animalelor. (ANEXA 1) Se prezintă elevilor un material
Elevii audiază povestea şi
în Power Point care conţine
privesc imaginile care îl
textul
însoţesc. „Puişorul şi
„ Puişorul şi vulpea” după Ion
vulpea” după Ion Pas
Exerciţiul
Material Power Point
Cubul
Fişe de lucru, markere
Pas (ANEXA 2) Se intuieşte tema şi se anunţă obiectivele lecţiei: audierea unui text şi analizarea comportamentelor personajelor; identificarea mesajului; raportarea mesajului textului la experienţa personală. 2.Realizar
c) Dirijarea învăţării
Fiecare grup îşi va alege una
ea sensului
Se aplică metoda
dintre cele şase feţe ale
15 min.
Activitate pe grupuri
Evaluare formativă
cubului.(Anexa 3)
(a)
Se împart sarcinile de grup.
vor efectua cerinţa.
Se aleg fețele cubului pentru
Fiecare grup va rezolva
fiecare grup. Se distribuie fişele cu sarcini de lucru pentru fiecare grup. O.2
O.3
cubului şi, consultându-se,
sarcinile de învăţare, apoi un elev va prezenta colectivului clasei rezultatele obţinute.
1. Descrie însușirile puiului.
Fiecare grup va avea
2. Compară însușirile
libertatea de a completa
personajelor puiul și vulpea.
Observare sistematică
răspunsurile colegilor.
Diamantul Diagrama Venn
3. Asociază cuvintele cu sens asemănator (vicleană, lacomă, calm, ascultător șireată, nesătulă, domol, cuminte). O.4
4. Analizează cuvintele și colorează caseta cu numărul corect de silabe.
O.6
5. Aplică informațiile din text și Lipici
lipește imaginile în ordinea desfășurării întâmplării. O.7
6. Argumentează sensul propoziției după ordonarea cuvintelor ( Este bine să
Frontal Individual
ascultăm de mama și de tata). 2.Realizar ea sensului
O.10
d) Fixarea cunoştinţelor Se confecționează câte un
Exercițul Elevii confecționează
Carton colorat, ochișori,
10 min.
Individual Frontal
Evaluare formativă
puișor din carton.
(b) a II-a oră
3. Reflecţia
O.7
O.8
Se ordonează crescător
Elevii
așază
numerele scrise pe fiecare
puișorii,
pui.
crescătoare.
e) Retenţia și transferul În viaţa reală, cine sunt „puişorii”? Dar „vulpoii”? Se fac aprecieri frontale şi individuale, se evaluează activitatea de grup prin acordare de recompense. Se fac recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii pentru elevii care nu au avut o participare activă.
Explicația
puișorii din carton. în
la
panou
Conversația euristică ordine
Elevii participă la discuţia colectivă declanşată de întrebarea adresată de către profesor.
lipici
Discuţia colectivă
Recompense
5 min.
Frontal Individual
Probă orală
REBUS ANEXA 1
C
C
A
R
P
R
I
O
A
U
R
S
I
E
P
U
R
S
A
R
P
E
O
C
O
D
I
R
E
N
L
E
U
C
A
L
R
E
L
V
U
L
U
P
E
L
A
N
A
R
D
N
T
E
A
V
L
E
O
P
U
L
P
E
P
A
L
T
U
R
R
A
ANEXA 2
TEXTUL SUPORT
Puişorul şi vulpea după Ion Pas Era odată un puişor de găină neascultător. El voia să se ducă în pădure, măcar că mama îi spusese că acolo e vulpea nemiloasă. Puiul nu a ascultat sfaturile mamei şi a pornit-o haihui. - Hei, cine-i vulpea? Să poftească să-mi iasă în cale şi îi scot eu ochii cu ciocul! Dintr-un tufiş a ieşit o lighioană. Era vulpea. - Te-ai speriat, micuţule? zise ea cu glas domol. Eu nu mănânc pe nimeni. Vulpoiul vă duşmăneşte. Chiar la noapte vine să vă mănânce. Spune unde sunt frăţiorii tăi să-i vestesc! Puişorul naiv nu a stat pe gânduri. A dus-o pe vulpe în bătătură. Acolo a fost prăpăd şi jale!
ANEXA 3 CUBUL Puişorul şi vulpea după Ion Pas COMPARĂ
DESCRIE
ASOCIAZĂ CUVINTE CU SENS ASEMĂNĂTOR:
PUIUL PUIUL DEGEŢIC A DEGEŢIC A DEGE ŢICA
DEGEŢIC A
DEGEŢIC A
DOMOL
LACOMĂ
ȘIREATĂ
CALM
DEGEŢIC A DEGEŢICA
DEG DEG EŢIC EŢIC A A DEGEŢICA
VICLEANĂ VULPEA
ASCULTĂTOR
CUMINTE
NESĂTULĂ
.
ANALIZEAZĂ
ARGUMENTEAZĂ
APLICĂ
COLOREAZĂ CASETA CU NUMĂRUL CORECT DE
LIPEȘTE IMAGINILE ÎN ORDINEA
SILABE!
DESFĂȘURĂRII ÎNTÂMPLĂRII!
ORDONEAZĂ CUVINTELE PENTRU A OBȚINE O PROPOZIȚIE!
PUI 1
2
3 VULPE
1
2
3
BINE ESTE ASCULTĂM SĂ ȘI
4 1
2
3
4
4
PĂDURE 1
2
3
4
ASCULTĂTOR 1
2
3
4
MAMA DE TATA DE.
Puisorul cafeniu
A iesit din ou, la soare, Cel din urma puisor. Se ridică pe-picioare Si-o porneste binisor. Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip
Sta gaina la-ndoiala, Că din spate puisori, Sase-s galbeni-galbiori (Ghemotoace de beteala), Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip Numai cel de la sfarsit A iesit mai ponosit! Si se-ntreaba speriata: - Nu cumva-i de ciocolata?... Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip Tip, tip, tip, tip Tipa, tipa, tipa, tip
DESCRIE PUIȘOR UL
COMPARĂ PUIȘORUL
VULPEA
ASOCIAZĂ VICLEANĂ
DOMOL
LACOMĂ
ȘIREATĂ
CALM
ASCULTĂTOR
CUMINTE
NESĂTULĂ
ANALIZEAZĂ COLOREAZĂ CASETA CU NUMĂRUL CORECT DE SILABE!
PUI 1 2 3 4 PĂDURE 1 2 3 4
VULPE 1 2 3 4 ASCULTĂTOR 1 2 3 4
APLICĂ LIPEȘTE IMAGINILE ÎN ORDINEA DESFĂȘURĂRII ÎNTÂMPLĂRII!
1
3
2
4
ARGUMENTEAZĂ ORDONEAZĂ CUVINTELE PENTRU A OBȚINE O PROPOZIȚIE!
BINE E ASCULTĂM SĂ ȘI MAMA DE TATA DE.