Problematica Creativității [PDF]

Zitiervorschau

PROBLEMATICA CREATIVITĂŢII ELEVILOR Termenul creativitate îşi are originea în lat. “creare” = a zămisli, a făuri, a naşte. Este introdus în psihologie de către Gordon Allport, în locul termenilor : inventivitate, talent. Prima încercare de abordare ştiinţifică a creativităţii o realizează Fr. Galton (Hereditary Genius), ajungând la concluziacă geniul este ereditar. Au fost, mai apoi, preocupaţi de această problemă J.P.Guilford, C.W. Taylor, E.P.Torrance şi mulţi alţii. Numai între anii 1960- 2000 au apărut, potrivit Enciclopediei creativităţii, peste 10.1 de studii despre creativitate. Examinarea unui mare număr de definiţii date acestui fenomen, conduce la concluzia (sintetică) că noutatea, originalitatea, ingeniozitatea şi valoarea teoretică/practică

reprezintă atribute esenţiale ale creativităţii.

G.W. Taylor distinge, în principal, 5 niveluri de creativitate: - creativitatea expresivă, definită prin spontaneitate şi libertatea de exprimare (de ex. desenele copiilor); - creativitatea tehnicienilor);

productivă

(în

cazul

inventivităţii

- creativitatea inventivă ( invenţiile şi descoperirile); - creativitatea inovativă (înţelegerea profundă a principiilor fundamentale din ştiinţă, artă şi apoi modificarea decisivă a abordării unor fenomene); - creativitatea emergentă ( exprimând nivelul suprem al creativităţii, accesibil unui număr restrâns de oameni definind geniile.

Diversitatea aspectelor creativităţii Creativitatea este un fenomen complex. Sunt, în genere, acceptate patru perspective definind modelul conceptual al creativităţii: -

procesul creaţiei personalitatea creativă produsul creaţiei mediul din care emerge creaţia

Procesul creaţi ei. Presupune încercarea de a surprinde natura actului creator, în procesualitatea sa, şi fixarea lui în anumite modele operaţionale (G.Walas, Guilford ş.a). În acest sens, G.Walas distinge cel puţin patru faze : a) Pregătirea este obligatorie în orice act de creaţie (sesizarea problemei, formularea, analiza datelor, enunţarea şi testarea diferitelor ipoteze rezolutive); b) Incubaţia. Se produce, de regulă, în subconştient/inconştient. Este un proces de durată, putând atinge ani. c) Iluminarea (inspiraţia, intuiţia, insight). Este momentul în care soluţia problemei apare brusc în câmpul conştiinţei. Este aşa-numitul fenomen de serendipitate. Poincaré, un celebru matematician, scrie : « Pentru a găsi fără să cercetezi, trebuie mai întâi să cercetezi fără a găsi ». d) Verificarea. Este faza finală a procesului de creaţie, în care soluţia găsită este examinată, controlată, verificată în vederea eliminării unor posibile neajunsuri/erori.

Înţelegerea procesului de creaţie presupune stabilirea rolului imaginaţiei şi al factorilor implicaţi în acest proces . Potrivit unei îndelungate tradiţii, creativitatea a fost asociată cu imaginaţia creatoare. Th. Ribot, de pildă, crede că imaginaţia creatoare este sinonimă cu invenţia. Psihologii mai noi, (de ex. F. Barron) delimitează între noţiunile de imaginaţie şi creativitate, în sensul că imaginaţia este o funcţie universală a creierului uman, în timp ce creativitatea este mai mult un rezultat al evoluţiei sociale, având o valoare utilitară. În alt sens, procesul creaţiei a fost considerat analog celui de rezolvare de probleme. Guilford afirmă că orice proces de rezolvare de probleme este un proces creativ, fiind motivat de nevoia intelectuală de a căuta probleme nerezolvate pentru a le rezolva.

Imaginând un model al structurii intelectului, J.P. Guilford distinge între gândirea convergentă (gândirea de tip algoritmic) şi gândirea divergentă (de tip euristic). Asociată creativităţii este gândirea divergentă. J.P. Guilford este cel care a ajuns la concluzia că testele tradiţionale utilizate în măsurarea inteligenţei nu sunt relevante în aprecierea creativităţii, întrucât se rezumă la evidenţierea gândirii convergente (în speţă, capacitatea de memorare şi recunoaştere.În acest sens, Guilford a elaborat baterii de teste care să măsoare comportamentul creativ centrat pe gândirea divergentă.

Factorii gândirii divergente, relevaţi prin intermediul bateriei de teste propussă de Guilford sunt : • fluenţa - exprimând rapiditatea şi uşurinţa de a produce cuvinte, idei, asociaţii, propoziţii sau expresii în anumite condiţii ; • flexibilitatea - capacitatea de a modifica ori restructura eficient mersul gândirii în situaţii noi ; de a găsi soluţii cât mai variate ; de a multiplica ori renunţa la ipoteze diferite ; • elaborarea - indicând numărul de detalii care completează şi nuanţează răsspunssul ; • sensibilitatea la probleme - rezidă în capacitatea de a remarca rapid fenomenele neobişnuite, sesizând prezenţa unor probleme unde majoritatea oamenilor nu le observă ; • redefinirea (sau restructurarea) - vizând abilitatea de a folosi, într-o manieră nouă, neobişnuită, un obiect sau o parte a acestuia.

Cercetările mai noi (H.Gardner, M.Roco şi alţii) arată că creativitatea nu poate fi limitată numai la factorii intelectuali (gândirea divergentă) ori imaginaţia creatoare. Sunt, în plus, implicaţi numeroşi alţi factori, definind personalitatea creatoare, precum motivaţia, afectivitatea, atitudinile creative. O direcţie mai recentă de abordare a creativităţii este teoria neuropsihologică a lui Roger Sperry, care învederează specializarera funcţională a celor două emisfere cerebrale, în sensul în care oamenii diferă în privinţa echilibrului sau a predominanţei funcţionale a celor două emisfere cerebrale. Emisfera stângă este sediul proceselor logice, secvenţiale, analitice şi raţionale. Emisfera este specializată mai cu seamă în percepţia globală, intuitivă şi spontană a lucrurilor. Cele două emisfere, deşi se opun în unele privinţe, se completează în altele. De ex., dacă emisfera stângă analizează, cea dreaptă sintetizează; emisfera stângă uzează predominant de raţionament, cea dreaptă recurge la intuiţie. Soluţiile găssite intuitiv de emisfera dreaptă sunt confirmate ori negate logic la nivelul emisferei drepte.

Creativitatea este deci un fenomen complex ce implică atât analiza, cât şi sinteza, atât imaginea, cât şi cuvântul, atât cogniţia cât şi afectivitatea, presupunând colaborarea proceselor neuropsihologice ale ambelor emisfere.

Personalitatea creativă. Caracteristicile personalităţii creative După E. P. Torrance, Tardif, Sternberg ş.a. sunt: spirit de aventură, curajul în convingeri, curiozitatea, cercetarea/căutarea, independenţa în judecată, deschiderea către nou, motivaţia puternică, idealismul. Indicii creativităţii. Produsul şi performanţa creativă sunt criteriile cele mai frecvente invocate pentru a deosebi activitatea creativă de cea reproductivă, în funcţie noutate, originalitate, utilitatea socială. Produsul sau performanţa creativă trebuie să implice un grad ridicat de neobişnuit, să nu mai fi fost întâlnit în colectivitatea în care a apărut, să fie adecvat realităţii. În alte opinii, sunt considerate: - noutatea, ca inedit, în termeni de procese, tehnici, concepte, modele; - soluţia, indicând măsura în care produsul creat corespunde unei necesităţi, unei situaţii problematice; - elaborarea şi sinteza, vizând calitatea produsului nou de a combina elemente diferite într-un întreg coerent.

Contextul creaţiei. Creativitatea nu este doar produsul individului, ci şi al mediului socio-cultural. Cele mai multe modele culturale ale creativităţii leagă personalitatea creativă de factorii de mediu, care pot fi sstimulatori, sau, dimpotrivă, inhibitori. Nu sunt excluse, evident, excepţiile unor persoanlităţi înalt creative, provenind din medii nefavorabile creativităţii. Culturile şi sistemele de educaţie care îi educă pe copii într-un spirit receptiv, inventiv şi liber, în sensul rezolvării de probleme, care acceptă şi valorizează gândirea divergentă – vor putea produce indivizi creativi. Creativitatea este, în această perspectivă, privită ca interacţiune între instituţiile sociale (care operează selecţia creaţiilor de valoare), cultură (care păstrează şi vehiculează aceste creaţii) şi subiectul creator (care preia şi dezvoltă pentru viitor creaţia predecesorilor).

FACTORII INHIBITORI AI CREATIVITĂŢII Sunt, în genere, clasificaţi ca : - blocaje perceptive (familiarizarea, obişnuinţa, automatismele cotidiene, uzura spirituală); - blocaje emoţionale (sursele de insecuritate şi anxietatea, teama de a nu greşi, lipsa de perseverenţă, incapacitatea de a-şi asuma riscul intelectual); - blocajele socio-culturale (conformismul şi celelalte inconveniente legate de capacitatea de a gândi altfel; Nu sunt, desigur, excluse inhibiţiile de natură intelectuală (rigiditatea gândirii, lipsa de supleţe determinată de excesul de informaţie, persistenţa habituală ş.a.m.d.). Sunt, în fine, de adăugat insuficienţa resurselor materiale, potrivit prejudecăţilor că individul creator se afirmă chiar şi în pofida precarităţilor vieţii.

Metode şi procedee de stimulare a creativităţii elevilor. Printre metodele şi procedeele cele mai cunoscute de stimulare a creativităţii elevilor se află: brainstormingul, sinectica, metoda 63-5-, metoda Philips 66, discuţia panel, rezolvarea creativă a problemelor. Toate aceste metode au ca dominantă comună activităţile de grup, implicând exprimarea liberă şi interactivă, eliminarea blocajelor în favoarea creativităţii.

Exercitiu: Precizați, pentru fiecare din comportamentele de mai jos, dacă

caracterizează o persoană creativă? Argumentați! 1. un elev care uneori nu se adaptează la condiţiile şcolii sau clasei; 2. un elev care este marginalizat, respins de grupul şcolar; 3. un elev nonconformist care pune întrebări incomode; 4. un elev care exprimă mereu opinii contrare la opinia profesorului; 5. un elev care vrea să rezolve o problemă altfel.

Răspuns 1…………………………………………………………… ……………………………… ………………………………………………………………

……………………………… 2…………………………………………………………… ……………………………… ……………………………………………………………… ……………………………… 3…………………………………………………………… ……………………………… ……………………………………………………………… ……………………………… 4…………………………………………………………… ……………………………… ……………………………………………………………… ……………………………… 5…………………………………………………………… ……………………………… ……………………………………………………………… ……………………………

Exerciții de stimulare a creativității:  de tip imaginativ-creativ : « Alcătuiţi un eseu (de o jumătate de pagină) având ca subiect un obiect simplu (o coală de hârtie, o piatră, un fir de iarbă, etc..) »;  de tip problematic : « Formulaţi cât mai multe întrebări în legătură cu un obiect simplu».