POP, ION - ALIMENTATIA NUTRITIONALA SI ALIMENTATIA MEDICALA IN PREVENIREA SI TRATAMENTUL DIABETULUI Rec PDF [PDF]

Zitiervorschau

Această carte se adresează cu prioritate diabeticilor, dar într-o anumită măsură şi altor bolnavi, precum şi persoanelor care sunt preocupate să-şi păstreze sănătatea. în cuprinsul acesteia sunt date - exemplificativ şi orientativ - câteva combinaţii de alimente, lăsând la latitudinea fiecărei persoane, care şi-a însuşit suficiente cunoştinţe după citirea ei, să-şi alcătuiască meniul în funcţie şi de preferinţele sale culinare. Autorul

IOAN POP

ALIMENTAŢIA NUTRIŢIONALĂ ŞI ALIMENTAŢIA MEDICALĂ IN PREVENIREA ŞI TRATAMENTUL DIABETULUI - cu aplicarea regulilor regimului alimentar disociat -

Editura Imprimeriei de Vest Oradea, 2006

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP, IOAN Alimentaţia nutriţională şi alimentaţia medicală în prevenirea diabetului / Ioan Pop. - Oradea : Imprimeria de Vest, 2006 ISBN 973-704-041-4 613.2:616.379-008.64

Păstrează-ţi un nivel normal al glicemiei, şi starea generală de sănătate printro alimentaţie controlată din punct de vedere bio-chimic, constând în cunoaşterea substanţelor din alimentele servite! Motto: Pentru sănătatea noastră trebuie să urmăm cugetarea lui Hypocrate care spunea, cu 400 de ani înaintea erei noastre: „Alimentaţia este primul nostru medicament".

Cuvânt înainte Mi-a atras atenţia şi am dat semnificaţia necesară când am aflat, faptului că un bolnav de diabet diagnosticat refuza administrarea de insulina, consumând afine atunci când începeau să se manifeste simptomele acestei boli deoarece a observat că îi fac bine respectiv că îi reechilibrează metabolismul. într-adevăr afinele conţin mirtilină, substanţă atât de cunoscută vizual deoarece ea dă culoarea neagră-albăstruie acestor fructe, având un efect hipoglicemiant prin proprietatea de a reduce conţinutul de zahăr în sânge, motiv pentru care este denumită şi insulina vegetală. Un alt aspect de mare importanţă în această privinţă, este acela că mirtilină, în acelaşi timp determină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip p\ care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei. Dacă o astfel de terapie intuitivă reuşeşte să trateze diabetul într-un anumit grad de manifestare atunci cu atât mai mult se impune necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a rolului pe care îl au alimentele şi alimentaţia în acest domeniu. Dar să facem în continuare o prezentare a considerentelor de ordin general care justifică această preocupare. Medicina alopată, cum este ea cel mai mult cunoscută - îndeosebi chirurgia cu bisturiul şi farmacia chimică - are

un rol clar în cazuri cum sunt: răni hemoragice accidentale, fracturi de oase, malformaţii congenitale etc, dar parcă nu i-ar aparţine chiar în totalitate unele boli în prevenirea şi de multe ori tratarea cărora putem fi noi, în primul rând, proprii noştri medici, cum sunt: cancerele digestive, ale pancreasului, cardiopatia ischemică, ateroscleroza, calculii biliari şi renali (pietre), diabetul, reumatismul, artroza şi alte boli de metabolism, care sunt direct legate de modul de alimentaţie. A merge la medic să te trateze pentru boli din cea de-a doua grupă arătată, înseamnă în primul rând lipsa culturii şi a cunoştinţelor necesare în domeniul alimentaţiei echilibrate, care asigură sănătatea organismului sau ignorarea, de multe ori cu bună ştiinţă, a acesteia. Numeroase boli se „hrănesc" cu substanţele cancerigene pe care le conţin unele alimente şi toxinele din ele sau cele care rezultă din digestia lor necorespunzătoare, de aceea trebuie evitate fie preventiv, fie terapeutic, atunci când boala a început deja să se manifeste. In pofida atâtor atenţionări privind cauzele alimentaţiei dezechilibrate în producerea multor boli, continuă să fie externate din spitale persoane care au avut o intervenţie chirurgicală sau au urmat un tratament pentru boli mai mult sau mai puţin grave, indicându-li-se superficial, incomplet sau pur şi simplu la întâmplare, regimuri alimentare. Mai mult, unora li se spune să mănânce ceea ce cred şi „simt" ei că le-ar face bine chiar să se orienteze după preferinţele pentru anumite alimente şi să se abţină de la ceea ce consideră că le este dăunător, adică de la alimentele faţă de care au un sentiment de respingere. Enormă greşeală şi neavenit subiectivism deoarece tocmai pofta de a consuma anumite alimente creează organismului, în timp,

dezechilibre alimentare accentuate, care apoi devin cauza directă a bolilor. De cele mai multe ori bolnavii urmează cu încredere astfel de sfaturi, la început, dar după un timp constată, tot mai alarmaţi, că ceva „nu merge" deoarece starea lor de sănătate se înrăutăţeşte iar în asemenea situaţii critice conştientizează tot mai mult că sunt subiectul unor experienţe nefericite pe propriul corp. în această privinţă trebuie ştiut că preferinţele alimentare respectiv servirea prea des ori cu insistenţă a unui anumit meniu sau doar a unui număr restrâns de meniuri, constituie greşeli chiar majore de alimentaţie, aşa cum am arătat. Regula alimentaţiei sănătoase este diversificarea acesteia în cât mai mare măsură însă numai în perimetrul alimentelor sănătoase, de regulă naturale, care asigură toate substanţele nutritive necesare echilibrului bio-chimic al organismului. In realitate, prescrierea unui regim alimentar specific fiecărei boli este un act de mare responsabilitate, după cum veţi vedea chiar echivalentul unei operaţii chirurgicale, care marchează hotărâtor evoluţia spre sănătate a bolnavului. în lipsa lui boala poate recidiva destul de repede iar cazurile prea multe de reîntoarcere în spital şi pe masa de operaţie sunt o dovadă elocventă în acest sens. Putem afirma cu certitudine, în această privinţă, că fiecare farfurie chiar fiecare lingură cu alimente dăunătoare prin conţinutul lor de toxine sau substanţe cancerigene, contraindicate ori greşit combinate (cum este cazul servirii de fructe la sfârşitul unei mese cu carne), în timp pot răpune şi cel mai rezistent organism, mai ales în bolile ajunse în forme grave de manifestare, la fel cum forţa, aparent neînsemnată,

a picăturii de apă, lovind ritmic şi cu agresivă tenacitate, străpunge în cele din urmă şi roca cea mai dură. Dar de unde ştim care sunt acele alimente şi combinaţiile alimentare dăunătoare pentru sănătate, pentru a le putea evita? Cel mai uşor este să aflăm citind. Dacă primul obstacol în calea sănătăţii, la început, este o alimentaţie greşită, de cele mai multe ori datorită obişnuinţei, al doilea şi de această dată imputabil, îl poate constitui ignoranţa, temeritatea şi în multe cazuri scepticismul, chiar în faţa rezultatelor pozitive evidente. Spre deosebire de majoritatea practicilor medicale tradiţionale, care tratează efectele patologice deja produse ale bolilor - extirparea tumorilor chiar de câteva kilograme, ca să dăm unul dintre cele mai convingătoare exemple medicina bio-chimică alimentară, fără bisturiu şi fără medicamente, controlată din punct de vedere al substanţelor cu efect terapeutic conţinute în alimentele consumate, tratează cauzele directe şi manifestările primare ale bolilor, „tăind", ca să spunem aşa, „rădăcinile" prin care acestea cresc şi proliferează. O binecunoscută cugetare spune ca răul trebuie tăiat din rădăcină, exprimând astfel convingerea că doar atunci poţi avea siguranţa şi înlătura total teama că nu vor mai apare alţi „lăstari" ai răului, respectiv că boala nu mai poate apare din nou, deci nu mai recidivează. Din punct de vedere medical însă, „tăierea rădăcinilor" unei boli are în primul rând un sens real, însemnând stoparea, din punct de vedere bio-chimic, a intrării sau formării în organism, pe cale alimentară, a substanţelor toxice şi cancerigene, care dau naştere şi întreţin evoluţia maladiilor.

înţelegerea importanţei acestui aspect, care este de fapt însăşi terapia bio-chimică alimentară a bolilor, este cu atât mai mare cu cât unele substanţe chiar având o binecunoscută acţiune pozitivă, în exces devin toxice. Un exemplu elocvent: vitamina A, în exces, devine toxică mai ales pentru creier, de aceea trebuie limitată cantitativ fie intrarea, fie fixarea ei în organism. Daca „fineţea" medicinii bio-chimice alimentare ne atenţionează că trebuie să avem grijă şi faţă de o asemenea substanţă, atunci putem realiza în mod logic, raţional şi concret proporţional că în cazul substanţelor toxice şi cancerigene, organismul se află în alarmă maximă sau de „gradul zero", cum se mai obişnuieşte să se spună, atenţionând că pericolul pentru sănătate este foarte mare iar producerea unui „dezastru" în această privinţă, constând în instalarea chiar şi a celor mai grave boli, este cât se poate de iminent. Pornind de la aceste considerente, este necesară cunoaşterea cât mai aprofundată a conţinutului alimentelor pe care le consumăm, respectiv a substanţelor din acestea, cu rol nutritiv dar în acelaşi timp şi terapeutic. Cartea de faţă îşi propune un asemenea obiectiv, iar la sfârşitul acesteia cred că vă veţi convinge de importanţa considerabilă, uneori determinantă, a alimentaţiei în prevenirea şi tratamentul diabetului, în principal, a altor boli dar şi în menţinerea stării generale de sănătate a organismului. Autorul

PARTEA

I

CHIRURGIA BIOCHIMICĂ ALIMENTARĂ ÎN DIABET, PRIN SUBSTANŢELE DIN ALIMENTE

Suntem perfect construiţi atunci când ne naştem, cu excepţia unor cazuri de patologie congenitală pe care le compătimim, dar cum „reuşim" să ne agresăm corpul cu bună ştiinţă şi să-l ,, umplem " de suferinţă printr-o alimentaţie nesănătoasă, este greu de înţeles.

13

CAPITOLUL I DIABETUL ŞI ALIMENTAŢIA Prezentare generală Diabetul este o boală degenerativă datorată perturbărilor metabolice cauzate de insuficienţa, lipsa sau dereglarea funcţională a hormonului insulina, secretat de pancreas, care are rolul de a regla metabolismul glucidelor (carbohidraţi), lipidelor (grăsimi), proteinelor şi mineralelor din organism. Există două tipuri de diabet zaharat: - diabetul insulinodepedent sau de tip I. Acesta se manifestă atunci când producţia de insulina secretată de pancreas este insuficientă şi apare, de regulă, la adulţii tineri. - diabetul non-insulinodepedent sau de tip II. La acest tip de diabet secreţia de insulina este normală, deci suficientă dar acţiunea acesteia este necorespunzătoare din cauză că, fie glucoza nu pătrunde în celule - unde urmează să fie metabolizată pentru producerea energiei necesare organismului - datorită lipsei receptorilor specializaţi din acestea sau însăşi mecanismul de transport al glucozei în celule este perturbat, deci nu funcţionează corespunzător. Acest tip de diabet apare frecvent la vârsta adultă.

15

1. Cap de pancreas - locul unde, de regulă, se localizează cancerele pancreatice. 2. Corpul alungit. 3. Lambul - partea terminală.

4. Canalul pancreatic central - care traversează întregul pancreas şi colectează secreţiile digestive ale acestuia, pe care le varsă în duoden pentru procesul de digestie, realizat prin enzimele pe care le conţin, având rol de biocatalizator. 5. Duodenul. 6. Canalul biliar - prin care trece bila (fierea) secretată de ficat, având culoarea verde, de la acidul biliar pe care îl conţine. 7. Canalul hepatic - care vine de la ficat. 8. Canalul coledoc. 9. Locul de unde a fost prelevată o porţiune de ţesut acinos — structura de bază şi complexă a pancreasului. a. Acinul pancreatic, care produce în 24 de ore (o zi) cantitatea de 1,2—1,3 1 secreţie pancreatică. b. Granule care produc enzime pentru digestie. c. Canal prin care secreţiile digestive ale pancreasului ajung în duoden. d. Insulele lui Langerhans - care secretă insulina şi glucagonul. e. Vasele sanguine (capilare) - care colectează insulina şi glucagonul şi le transportă direct în circuitul sanguin. Pancreasul este o glandă endocrină mare, situată în spatele peretelui abdominal. Acesta - prin ţesutul acinos - are o secreţie cu funcţie digestivă, formată din enzime (lipază, tripsină), care au rolul de a hidroliza proteinele, grăsimile şi glucidele sau zaharurile din alimente şi se varsă în duoden (organ digestiv situat între partea inferioară a stomacului şi intestinul subţire). In acelaşi timp pancreasul, prin ţesutul numit Insulele lui Langerhans - denumire dată după numele celui care le-a descoperit - are şi o secreţie cu funcţie endocrină, producând insulina şi glucagon, două secreţii care conţin hormoni şi enzime şi care se varsă direct în circuitul sanguin.

16

17

Pancreasul

Insulele lui Langerhans reprezintă, prin cântărire, 1-2% din greutatea pancreasului şi sunt alcătuite din două tipuri de celule, care la rândul lor au fiecare o funcţie şi un rol diferit: - insule (celule) de tip a (reprezintă 25% din Insulele lui Langerhans), care secretă glucagon direct în circuitul sanguin, acesta fiind precursorul glicogenului - rezerva de glucoza, depozitată în tot organismul, mai ales în ficat. - insule (celule) de tip (3 (reprezintă 50-75% din Insulele lui Langerhans), care secretă insulina, de asemenea direct în circuitul sanguin. Acestea ne interesează în primul rând, în diabet deoarece ele primesc substanţele din alimente necesare pentru producerea de insulina, de care are nevoie organismul. La nivelul acestor celule are loc chirurgia bio-chimică alimentară în diabet, fiind restabilită funcţionalitatea acestora prin secreţia insulinei necesare pentru metabolizarea glucozei şi menţinerea în acest fel a unui nivel normal al glicemiei.

Insulele lui Langerhans 1. Insule (celule) de tip a. 2. Insule (celule) de tip |3. 18

în cazul în care pancreasul nu secretă insulina, aceasta este în cantitate insuficientă sau glucoza nu pătrunde în celule datorită motivelor arătate, concentraţia glucozei în sânge creşte peste valoarea normală, de 1 gr/l şi se produce o hiperglicemie. Un nivel ridicat al glucozei în sânge face ca rinichii să elimine în cantitate prea mare atât glucoza cât şi apa iar diabeticul devine dezhidratat şi are o sete continuă. Se ajunge la situaţia în care glucoza lipseşte din celule, deşi în sânge este prea multă iar atunci insulina consumă celelalte substanţe - proteine şi grăsimi - pentru producerea energiei necesare organismului. De asemenea ficatul metabolizează grăsimi, producând un miros caracteristic în urină iar organismul elimină, pe lângă glucoza şi aminoacizi rezultaţi din proteine, săruri minerale şi alte substanţe. în consecinţă, bolnavului de diabet îi este foame şi sete tot timpul. în cazul concentraţiilor mai mari de glucoza, peste 1,80 gr/l (hiperglicemie), aceasta fiind mult în exces, începe să se depună pe pereţii arterelor sau se combină cu diverse proteine, declanşându-se ateroscleroza, infarctul, cataracta, insuficienţa renală, neuropatii şi infecţii. în acelaşi timp, când este secretată o cantitate prea mare de insulina (hiperinsulinemia), situaţie temporară în diabet, care poate fi întâlnită de asemenea în afecţiunile pancreasului, aceasta duce la o retenţie de sodiu în organism peste valorile normale şi în consecinţă la vasoconstricţie, favorizând astfel hipertensiunea arterială şi sunt afectate funcţiile cardiace. De asemenea diabetul, alături de hipertensiunea arterială, poate cauza insuficienţă renală. 19

Pe lângă factorii ereditari, asociaţi cu infecţiile virale, cercetările ştiinţifice tot mai aprofundate în domeniul biochimiei au pus în evidenţă rolul major al alimentaţiei în menţinerea stării generale de sănătate a organismului. S-a constatat că o alimentaţie dezechilibrată în substanţe nutritive, cu abuz de carne, mezeluri, grăsimi (margarine, unt, smântână, uleiuri vegetale tratate, slănină, untură), dulciuri rafinate (bomboane, prăjituri, ciocolată, jeleuri, sucuri de calitate inferioară - cu mulţi aditivi alimentari chimici) a dus la creşterea numărului de diabetici, cardiaci, obezi şi alte categorii de bolnavi. Abuzul de dulciuri este un real pericol deoarece determină o producţie crescută şi rapidă de insulina (hiperinsulinemie), ca răspuns al organismului la hipergiicemie, cauzând boli ale pancreasului precum şi modificarea receptorilor din celulele organismului pentru acest hormon sau creşterea insulinei şi în acelaşi timp a glucozei în sânge. în multe cazuri, simple sfaturi nutriţionale însoţite de activitate fizică şi un program de scădere în greutate, pot ameliora considerabil toleranţa la glucoza în diabet precum şi starea generală de sănătate a organismului. In anumite situaţii pot chiar vindeca maladiile. De aceea la diabetici se impune un regim alimentar adecvat, sub control medical de

strictă specialitate şi stabilit cu maximă competenţă deoarece bolnavii de diabet trebuie să ştie că tratamentul cu insulina nu vindecă boala, rolul lui fiind doar acela de a le reechilibra permanent metabolismul, împiedicând în mod constant apariţia complicaţiilor. în comparaţie cu acest aspect, printr-o alimentaţie corespunzătoare, stabilită pe baze bio-chimice ştiinţifice, dependenţa de insulina a diabeticului se micşorează considerabil sau încetează, după caz şi are loc o însănătoşire evidentă a pancreasului şi a funcţiilor acestuia. De ce poate mâncarea pe care o consumăm să vindece bolile, inclusiv diabetul? Răspunsul de esenţă este următorul: datorită unor substanţe pe care le conţin alimentele, situate la nivel de principii alimentare, cu puteri miraculoase de vindecare date de proprietăţile lor bio-chimice, uneori cu mult mai mari decât cele ale medicamentelor. De asemenea datorită vitaminelor, sărurilor minerale, enzimelor, antioxidanţilor şi altor substanţe pe care le conţin, unele implicate direct în producerea de insulina de către pancreas. Care sunt acestea, vom vedea în continuare. Pe planul farmaciei alcătuirii meniurilor, aceasta înseamnă consumarea obligatorie a unor alimente care conţin aceste substanţe şi interzicerea totală sau dacă nu este posibil, în mare parte, a altor alimente care au efect dăunător. într-o altă exprimare, decât cea strict medicală, putem afirma că medicina bio-chimică alimentară înseamnă vindecarea bolilor prin combaterea viciilor de alimentaţie, începând cu alegerea alimentelor în funcţie de natura conţinutului pe care îl au, deci a celor bune, continuând cu modul de pregătire şi preparare a acestora, de combinare în meniuri, ordinea de servire etc.

20

21

în comparaţie cu persoanele sănătoase, bolnavii de diabet au un risc de cataractă de 25 de ori mai mare, un risc de insuficienţă renală de 15 ori mai mare, de cangrenă de 5 ori mai mare iar de boli cardiace de 3 ori mai mare. în acelaşi timp, persoanele obeze au un risc crescut de a face diabet.

Este firesc încă de acum să vă întrebaţi, cum poate produce organismul „doza" de insulina necesară, pe cale naturală, în mod programat? Răspunsul bineînţeles, poate fi dat în această fază introductivă de studiu al acestei terapii bio-chimice alimentare, într-un cadru general. Nu mâncaţi la întâmplare, cum aţi făcut până acum ci controlat, din punct de vedere al substanţelor pe care le conţin alimentele servite, cu rol în menţinerea unui nivel normal al glicemiei. Astfel, la început serviţi fructe care conţin cât mai multă fructoză (levuloză), zahăr natural recomandat diabeticilor. După cea. o jumătate de oră consumaţi, în regim disociat, alimente care conţin fibre alimentare, pectine, vitamine, săruri minerale şi enzime, care acţionează direct în diabet. Aşteptaţi până când alimentele se digeră în stomac apoi substanţele din ele sunt absorbite în sânge şi transportate la pancreas care, sub influenţa lor va produce - prin celulele de tip |3 din Insulele lui Langerhans - de regulă, cantitatea de insulina necesară sau o mare parte din aceasta, pentru metabolizarea glucozei din organism. Dacă vrem să descriem într-o formă simplificată această metodă de tratament, putem spune că am reuşit să „ansamblăm" în aşa fel alimentele şi servirea mesei încât organismul să-şi învingă singur boala respectiv să-şi metabolizeze în mod natural glucidele de care are nevoie pentru producerea energiei necesare. Fenomenele însă, după cum veţi vedea, sunt mult mai complexe şi necesită o profundă analiză pentru a fi cunoscute. Ca orice boală de metabolism diabetul se află în legătură cauzală directă şi permanentă cu alimentaţia bolnavului, implicând toate aspectele acesteia, de aceea la alcătuirea

meniurilor trebuie să fie avute în vedere natura alimentelor, conţinutul şi compatibilitatea acestora deoarece o greşită combinare a lor, cu necunoaşterea sau ignorarea proprietăţilor bio-chimice specifice a substanţelor pe care le conţin, poate amplifica suferinţa. Statistic, în SUA există 14 milioane de diabetici, în Franţa 2 milioane iar în România aproape un milion, iar unele statistici arată că în lume sunt 98 de milioane de diabetici, iar numărul lor se va dubla în următorii 25 de ani. Citind această carte şi însuşindu-vă regulile alimentaţiei nutritive şi terapeutice descrise, aveţi posibilitatea să cunoaşteţi şi în acelaşi timp să aplicaţi - ca o alternativă la administarea de insulina pe cale medicală - metoda de tratare a diabetului, în marea majoritate a cazurilor sau ameliorarea lui semnificativă, în cazuri de evoluţie avansată a bolii, prin alimentaţie.

22

23

întreaga noastră farmacie, atât cea a corpului cât şi a spiritului, se află în organismul nostru şi îşi ia substanţele de care are nevoie din alimentele pe care le servim.

25

CAPITOLUL II PRINCIPII ALIMENTARE 1. ALIMENTE CARE CONŢIN FIBRE ALIMENTARE Prima ,,tabletă" naturală de scădere în greutate. în diabet este esenţială păstrarea unei greutăţi corporale normale. Slăbim sau ne îngrăşăm nu în primul rând după cât mâncăm ci după ce anume punem în farfurie, bineînţeles într-o alimentaţie în general normală cantitativ, fără excese prea mari, cu respectarea şi a altor reguli, printre care de importanţă majoră este regimul alimentar disociat. Prin urmare nu cantitatea de alimente contează ci natura, conţinutul acestora. După cum se ştie, putem mânca puţin şi să ne îngrăşăm mult, existând destule exemple şi în această privinţă, după cum putem mânca mult, adică pe săturate şi să ne menţinem greutatea standard, fără teama de a ne îngraşă vreodată. Orice persoană obeză, conştientă de riscurile de îmbolnăvire la care este expusă, vrea să slăbească dar pe lângă voinţă, după cum vom vedea, este necesară şi multă ştiinţă, pentru a-ţi readuce mai sigur acest „beneficiu" propriei sănătăţi. 27

Putem afirma chiar că ştiinţa îţi dă, îţi formează şi în această privinţă, voinţa necesară şi o să vedeţi cât adevăr se află în această afirmaţie. în fapt, pentru a înţelege mai bine modul de slăbire sau de menţinere a unei greutăţi normale a corpului, trebuie să facem precizarea că nu alimentele - despre care se ştie că slăbesc, în totalitatea lor sau în sine, produc acest efect ci anumite substanţe pe care le conţin, una din ele fiind fibrele alimentare. Acestea sunt substanţe, elemente chimice care intră în componenţa produselor vegetale, mai ales a legumelor, fructelor şi cerealelor. Ele nu sunt digerabile, doar traversează intestinele, după care sunt eliminate şi nu au valoare energetică. Fibrele alimentare au o influenţă favorabilă în diabet: a. Au o acţiune mare asupra metabolismului glucidic respectiv a carbohidraţilor, îmbunătăţind toleranţa la glucoza a organismului şi micşorează necesarul de insulina prin moderarea răspunsului insulinic al pancreasului. Ele limitează în acelaşi timp, creşterea procentului de zahăr în sânge. b. Influenţează favorabil secreţia pancreatică. c. Acţionează favorabil în metabolismul grăsimilor, respectiv asimilarea, degradarea şi dezasimilarea cu eliberare de energie, a acestora. Fibrele alimentare împiedică de asemenea absorbţia grăsimilor pe cale digestivă. d. Favorizează metabolismul lipoproteinelor respectiv a colesterolului (molecula acestuia fiind formată dintr-o grăsime şi o proteină). Fibrele alimentare au două proprietăţi funcţionale esenţiale:

- capacitatea mare de absorbţie a apei din organism, în cantitate de până la cinci ori mai mare decât greutatea lor, pe care o elimină. - însuşirea de a lega diferite substanţe toxice din organism, pe care le elimină odată cu apa absorbită. Prin urmare, rolul fibrelor alimentare în diabet implică două aspecte de importanţă esenţială: A. Acţiunea directă, asupra metabolismului glucidelor şi a secreţiei pancreatice. B. Acţiunea indirectă - de menţinere a unei greutăţi corporale normale. Acţiunea directă a fibrelor alimentare în diabet, după cum am arătat, se manifestă prin: a. Influenţa favorabilă mare pe care o au asupra metabolismului glucidelor determinând: - îmbunătăţirea toleranţei la glucoza a organismului, prin moderarea răspunsului insulinic respectiv o uniformizare benefică şi către un nivel normal al secreţiei de insulina, care protejează pancreasul; - micşorarea necesarului de insulina. - limitarea creşterii procentului de zahăr în sânge. b. Influenţarea favorabilă a secreţiei pancreatice, respectiv secreţia de insulina. Acţiunea definitorie a fibrelor alimentare în diabet: micşorarea necesarului de insulina, prin moderarea răspunsului insulinic şi influenţarea favorabilă a secreţiei pancreatice, respectiv a insulinei. Cu privire la rolul pe care îl au fibrele alimentare în menţinerea unei greutăţi normale a corpului, prin acţiunea lor indirectă în diabet, trebuie arătat că greutatea corporală în plus are două componente:

28

29

a. Grăsimea în plus, deci acumulată în cantitate prea mare. b. Apa prea multă acumulată în organism, o retenţie patologică de apă, peste valoarea normală. După cum se poate observa, cu privire la acest rol fibrele alimentare acţionează direct, atât asupra grăsimilor, prin metabolizarea acestora şi împiedicarea absorbţiei lor pe cale digestivă, cât şi asupra apei din organism pe care o absoarbe în cantitate de cinci ori mai mare decât greutatea lor şi o elimină. Prin acţionarea în cele două direcţii importante, fibrele alimentare din alimente determină o scădere accelerată şi sigură în greutate, care în caz de obezitate revine la o limită normală. c. A treia direcţie, de importanţă apropiată, în care acţionează fibrele alimentare, este aceea de eliminare a substanţelor toxice din organism, o cale indirectă de scădere în greutate şi menţinere a unei greutăţi corporale normale deoarece funcţiile de excreţie ale rinichilor, organelor digestive, pielii etc. de multe ori afectate, revin la normal şi contribuie în acelaşi timp la menţinerea unei stări generale de sănătate a organismului. în legătură cu acest aspect trebuie să amintim că, după unele evaluări, la ora actuală în industria alimentară sunt folosiţi peste 3000 de aditivi alimentari chimici, produşi pe cale industrială iar consumul acestora pentru o persoană este estimat la cantitatea alarmantă de 2,6 kg anual. Fiţi atenţi şi la această cale de scădere în greutate deoarece poate fi „buturuga mică" ce are forţa distructivă de a ne „răsturna", la un moment dat, „carul" plin cu sănătatea pe care o avem. Rezumând schematic rolul fibrelor alimentare în scăderea în greutate şi menţinerea unei greutăţi normale a corpului, avem următoarea reprezentare: 30

• eliminarea grăsimilor în plus, din organism eliminarea excesului de apă eliminarea toxinelor

acţiune directă Fibre alimentare

!

—• acţiune indirectă

Grafic, reprezentarea diferenţei de fibre alimentare la pâine, poate arăta astfel: PÂINE ALBA

fibre alimentare

PÂINE INTEGRALA

V glucide ^ proteine k lipide

glucide proteine lipide

PÂINE CU O CANTITATE MĂRITĂ DE FIBRE ALIMENTARE

" fibre alimentare

\ glucide ^ proteine v lipide

înarmaţi cu aceste cunoştinţe şi având reprezentarea vizuală a prezenţei fibrelor alimentare şi a celorlalte componente ale pâinii, alegerea ne aparţine fiecăruia şi cu siguranţă denotă grija pe care o avem pentru sănătatea noastră. Inconvenientul fibrelor alimentare este acela că elimină destul de repede din organism unele săruri minerale - calciu, zinc, fier - ceea ce necesită completarea acestor pierderi printr-o alimentaţie echilibrată în săruri minerale. De asemenea celuloza - o componentă a fibrelor alimentare, alături de substanţele pectice, pe care urmează să le analizăm, dereglează absorbţia vitaminei B12 - vitamina antianemică — în intestinul subţire şi intensifică eliminarea acesteia din organism, existând riscul apariţiei unor stări de anemie. 31

100

Arahide Miere Struguri Rodii Cireşe Mandarine Grapefruit Ananas Banane Căpşuni Coacăze Lămâie Pepene galben Smochine verzi Papaia Gutui Piersici Nectarine Pere Agrişe Mere Prune Nuci Alune Migdale Zmeură Caise Mango Prune uscate Mure Pepene verde Stafide Afine Curmale Portocale Smochine albe uscate

18,5%

Dovlecei Ridichi Anghinare Sfeclă Revent (rubarbă) Varză Vinete Fasole verde Conopidă Sparanghel Dovleac Creson Brocoli Ţelină rădăcini Ţelină frunze Ceapă Castraveţi Ardei Salată verde Morcovi Andive Mărar Napi Roşii Spanac Ciuperci Soia Fetică Cicoare Praz Cartof crud Varză de Bruxelles Salsifi Orez Cartofi fulgi, piure Cartofi chips Cartofi prăjiţi Mazăre verde Mazăre uscată Fasole uscată Avocado Linte uscată Bob verde Bob uscat Năut

Tabelul 1. Conţinutul în fibre alimentare al fructelor. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

Tabelul 2. Conţinutul în fibre alimentare al legumelor. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

32

33

Alte fructe care conţin fibre alimentare în cantităţi variabile: coarne, măceşe, moşmoane, nuca de cocos. Atenţie însă deoarece bolnavului de diabet îi sunt permise numai anumite fructe: mere, gutui, pere, zmeură, agrişe şi coacăze. în tratarea diabetului infantil este indicată cura de mere şi legume (roşii coapte la cuptor), metodă practicată cu succes mai ales în Elveţia, de către anumiţi medici.

Tabelul 3. Conţinutul în fibre alimentare al produselor cereale. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

Legumele uscate - mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez - deşi sunt bogate în fibre alimentare, trebuie consumate cu moderaţie deoarece au o valoare energetică mare, datorită conţinutului ridicat mai ales de glucide dar şi lipide - a se vedea tabelul 22, privind compoziţia legumelor. Pâinea integrală din făina de secară, având un conţinut uşor mai moderat de fibre alimentare, este indicată pentru diabeticii care nu recurg la insulina. Pâinea albă chiar şi cea intermediară, precum şi celelalte produse de panificaţie din făină albă sau parţial cernută, trebuie evitate sau consumate cu multă moderaţie datorită conţinutului mare de glucide (carbohidraţi) pe care îl au, la care se adaugă insuficienţa fibrelor alimentare, inconvenient care măreşte riscul pentru sănătate a consumului acestor produse. Atenţie mare la fibrele alimentare din fructe, legume şi cereale deoarece lipsa ori insuficienţa lor în alimentaţie poate duce la apariţia multor boli chiar şi a celor grave, cum sunt cancerele de colon, rectal sau de prostată. Carnea, grăsimile şi brânzeturile nu conţin fibre alimentare. Putem afirma că la ţară, mediu îndeobşte cunoscut pentru sănătatea oamenilor săi, în ultimul timp, cele mai multe boli au intrat prin chioşcurile şi buticurile care vând produse alimentare mult prea rafinate prin industrializare, din care au fost inlăturate în mare parte substanţele nutritive atât de valoroase, de care organismul are nevoie în permanenţă. Până şi pâinea la cuptor, făcută în gospodăria proprie, din făină proaspăt măcinată, fără nici un fel de adaos chimic şi cu apă curată de la fântână, netratată, este pe cale de dispariţie, odată cu aşa-numita creştere a nivelului de trai,

34

35

o Zahăr Făină albă Porumb fiert Biscuiţi Corn, foetaj Pâine albă Paste din făină albă Paste pentru lazane Gris Pesmeţi Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale Pâine integrală L de grâu, orz, ovăz' Pâine cu tărâţe (coaja de cereale)

când aproape toate alimentele se cumpără gata preparate, pregătite şi împachetate în cutii ermetic închise multe zile, luni sau chiar ani întregi ori în pungi sau flacoane de plastic, generând în mod direct şi evident o scădere dramatică a stării de sănătate şi în rândul acestor comunităţi, prin manifestarea multor cazuri de îmbolnăvire, de cele mai diferite feluri, care înainte nu existau sau erau puţin cunoscute. Practic, din acest punct de vedere, industrializarea în domeniul alimentaţiei, cu efectele ei dăunătoare, a „nivelat" negativ diferenţa, cu renume şi dăinuire în timp, dintre oraşele poluate nu numai atmosferic dar şi alimentar şi „oaza" de sănătate, de la ţară, cunoscută nu numai prin aerul curat dar şi prin mâncărurile proaspăt gătite şi curate, din produse naturale, fără conservanţi sau alţi aditivi alimentari chimici. Anumite programe naţionale de dezvoltare, îndeosebi în domeniul turismului rural, au început într-o oarecare măsură, reînviind tradiţiile alimentaţiei curate şi mai sănătoase, să remedieze această situaţie şi acesta este cu siguranţă un fapt pozitiv.

2. ALIMENTE CARE CONŢIN SUBSTANŢE PECTICE - PECTINE A doua „tabletă" naturală de scădere în greutate. Pectinele sunt substanţe prezente în toate produsele vegetale, inclusiv în fructe. împreună cu zahărul şi în prezenţa unui acid, pectinele formează un gel, proprietate care stă la baza fabricării unor produse alimentare din fructe. 36

Spre deosebire de fibrele alimentare, pectinele trec prin procese de digestie însă acţiunea lor în organism nu afectează asimilarea proteinelor şi nu reduc activitatea enzimelor. Substanţele pectice au o activitate favorabilă în diabet: a. Determină creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de insulina produsă de pancreas, permiţând astfel diminuarea dozei de insulina administrată artificial şi scăderea glicozuriei. b. Acţionează în metabolismul grăsimilor. Pectinele influenţează metabolismul lipidic mai puternic şi mai benefic decât fibrele alimentare, prin faptul că leagă de patru ori mai multe lipide decât masa lor, prevenind astfel creşterea colesterolului în sânge, fenomen constatat în diabet dar şi în ateroscleroză, insuficienţă tiroidiană etc. Prin urmare, rolul pectinelor în diabet, la fel ca şi al fibrelor alimentare, implică două aspecte, primul fiind esenţial: a. Acţiunea directă - cu privire la secreţia pancreatică, determinând: - creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de insulina, făcând astfel posibilă diminuarea dozei de insulina administrată artificial; - scăderea glicozuriei respectiv a cantităţii de glucoza din urină. b. Acţiunea indirectă - de menţinere a unei greutăţi normale a corpului, prin faptul că influenţează metabolismul lipidic, legând grăsimile în cantitate de patru ori mai mare decât masa lor şi astfel se previne îndeosebi creşterea colesterolului în sânge, care este frecventă la persoanele supraponderale. Acţiunea definitorie a pectinelor în diabet: creşterea, de cea. două ori a secreţiei de insulina, permiţând diminuarea dozei de insulina administrată artificial, pe cale medicală. 37

Făcând un rezumat, constatăm că asocirerea în comun a pectinelor cu fibrele alimentare are două efecte pozitive majore în diabet, prin acţiune directă: - creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de insulina, determinată de acţiunea pectinelor dar şi a fibrelor alimentare care, la rândul lor, influenţează favorabil secreţia pancreatică. - îmbunătăţirea toleranţei la glucoza a organismului prin moderarea răspunsului insulinic şi micşorarea necesarului de insulina. - limitarea creşterii procentului de zahăr în sânge şi scăderea glicozuriei, adică a cantităţii de glucoza din urină. Pectinele sunt mai recomandate în alimentaţie, în general, decât fibrele alimentare. Pentru conţinutul lor în pectine sunt indicate următoarele alimente: - fructe: mere*, gutui*, pere*, zmeură*, coacăze*, agrişe*. - alte fructe: afine*, banane, caise*, cireşe, căpşuni, corcoduşe* (mai mult decât merele), cătina albă - fructe*, coarne*, dude, fragi, grapefruit, mure*, moşmoane, smochina de Barbaria-fructul cactusului oponce, piersici, prune, păducel, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: roşii. Dintre legume, sparanghelul determină o scădere a glicozuriei. De asemenea vitamina B3 în exces poate cauza modificări ale glicozuriei şi în acelaşi timp ale acidului uric.

* conţinut bogat şi foarte bogat 38

Colesterolul se găseşte în cea mai mare parte în ţesuturile nervoase (creier, nervi, celule nervoase), în intestin (unde este evacuat de bilă) şi în sânge - denumit colesterol sanguin. Aproximativ 40% din colesterolul sanguin provine din alimentaţie iar cea. 60% este produs de organism, prin ficat. Colesterolul este o lipoproteină, molecula acestuia fiind constituită dintr-o grăsime şi o proteină. Importanţa mare pe care o are colesterolul în organism rezultă şi din faptul că au fost acordate treisprezece premii Nobel în medicină, unor oameni de ştiinţă care s-au ocupat de studierea acestei molecule. în limite normale, colesterolul are un rol pozitiv, fiind indispensabil vieţii. El intervine în fabricarea unor hormoni (hormonii steroidieni, precum cortizonul; hormonii feminini sau ovarieni; hormonii masculini, precum testosteronul) şi a bilei (un element indispensabil digestiei). In acelaşi timp, colesterolul este un precursor chimic al vitaminei D, care fixează calciul în oase, importantă mai ales la copii, întrucât lipsa ei duce la rahitism. Excesul de colesterol poate fi însă primejdios pentru sănătate. Este considerat colesterol „rău" acela care pleacă de la ficat spre ţesuturi şi celule iar datorită nivelului său ridicat, formează plăci de aterom, îndeosebi pe pereţii arteriali, sub forma unor depozite de grăsime. Este numit LDL colesterol - Low Density Lipoprotein - de la dimensiunea medie a lipoproteinei. Colesterolul „bun" este acela care vine de la ţesuturi şi artere spre ficat, unde este absorbit. Este numit HDL colesterol - High Density Lipoprotein - de la dimensiunea mică a lipoproteinei. 39

Ficatul reprezintă principala uzină de colesterol a organismului, din care acesta porneşte spre ţesuturi şi celule dar şi o „staţie de epurare" întrucât la suprafaţa celulelor acestuia există elemente chimice numite LDL - receptori, care distrug colesterolul LDL prin fragmentarea proteinei, separând astfel colesterolul care, rămas izolat pătrunde în interiorul celulelor ficatului, unde va constitui rezerva necesară fabricării hormonilor şi a vitaminei D. Când receptorii LDL sunt în număr prea mic, ficatul nu-şi mai poate îndeplini funcţia de „staţie de epurare". în consecinţă va creşte concentraţia colesterolului în sânge. Valorile normale ale colesterolului sanguin sunt următoarele: Colesterol total Colesterol LDL Colesterol HDL

1,50-2,40 g/l 1,16-1,55 g/l 0,50-1,10 g/l

Tipul alimentului

45

• pulpă

• morun

45

• supă

30

• doradă

45

• escalop

18

• limbă-de-mare

45

Gâscă şi raţă la tavă

Ficat gras de gâscă şi raţă

93

• • hering

• limbă • inimă • rinichi

174 329

• escalop

88

• de câmp

47 53 58

• limandă

60

• • calcan Atlantic

155

92

• muşchi file

• rinichi

480 670 95

• morun afumat

63

• nisetru • • scrumbie

65 70

• păstrăv

70

• biban

70

• sepie

95

• tipar

107

• • sardină

130

• • caviar

300

(icre negre) • scoici

45 47

• ton

32

• homari

62

• caracatiţă

40

• crab

75

• peşte-sabie

42

• raci

136

• mihalţ

44

• languste

168

• crap

45

• stridii

206

• ştiucă

45

• creveţi

225

• de casă, tocană Peşte:

• • somon

76 82

• biftec (carne)

Iepure

155

75

Prepeliţă

• ficat

Colesterolul este prezent în cantităţi mari în organismul animalelor ierbivore şi carnivore dar, de regulă, lipseşte din alimentele vegetale.

48

105

Fazan

Viţel:

colesterol în mg/100 g

• merluciu

• tavă

Vită:

Tipul alimentului

50

Pasăre: • piept

Curcă:

colesterol în mg/100 g

• calcan

105 22

Crustacee: • melc de mare

Tabelul 4a. Conţinutul în colesterol al principalelor alimente. 40

41

Tipul alimentului

Broască: • picior Porc: • jambon (pulpă) • jambon obişnuit

colesterol în mg/100 g

50

Brânză albă 0% grăsime

13

Brânză albă 20% grăsime

15

Brânză albă 40% grăsime

30 71

0

• costiţă • tocărură cârnaţi

120

• Coulommiers

71

• cârnaţ subţire uscat

212

• Mozzarella

75

• caltaboş (intestine)

125

• Munster

75

• caltaboş alb (organe)

75

• Gouda

76 89

Brânză: • Camembert

• pate de ficat

340

• Roquefort

• mortadella

• Cântai

• piftie

95 220

• Gruyere

105 118

• sângerete

180

• Port-Salut

121

• Parmezan

122 1,8

• but (pulpă spate)

Miel:

la tavă • spată (pulpă faţă) la tavă • creier • tavă • biftec

Ouă:

Tipul alimentului

26 105

Oaie:

Cal:

colesterol în mg/100 g

78

Lapte:

• degresat

74 2135 58

16 10

• nedegresat Iaurt

30

Smântână

65

168

Unt

• 1 ou fiert

275

• 100 g ou fiert • 1 ou ochi

550 275

• 100 g ouă ochi

550

• 1 gălbenuş de ou

275

Big Mac

1540

Maioneză

• 100 g gălbenuş

8

• semidegresat

Sandviş: jambon şi unt

116

Desert: • chec

152

• frişca • şarlotă

Măsline verzi

136 225 103 61 1000

Tabelul 4b. Conţinutul în colesterol al principalelor alimente. 42

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au un conţinut cât mai mic de colesterol, ţinând seama în acelaşi timp de ponderea lor recomandată dar şi obişnuită, în alimentaţie. • Conţinut ridicat de grăsimi polinesaturate, cu o mare valoare nutritivă şi terapeutică. A se vedea grupa alimentară a grăsimilor.

3. ALIMENTE CARE CONŢIN FRUCTOZĂ (LEVULOZĂ) ŞI INULINĂ „Pâinea " diabeticului. Mărul -fructul biblic, oprit omului să fie consumat, la începutul existenţei sale dar recomandat în diabet, împreună cu alte fructe. Fructele constituie o sursă excelentă de energie, îndeosebi pentru creier şi sistemul muscular. Diabeticilor însă le este permisă consumarea doar a unora dintre ele. Motivul este acela că glucidele (zaharurile) pe care le conţin - zaharoza, glucoza şi fructoză sau levuloza - au un comportament bio-chimic diferit în organism. a. Zaharoza - compus dizaharid, cu structura formată dintr-o moleculă de glucoza şi una de fructoză, se transformă, se descompune prin hidrolizare în cele două componente, glucoza şi fructoză iar glucoza este metabolizată în ficat, prin fosforilare, de o enzimă numită hexochinază. cu rol de catalizator, a cărei activitate depinde de insulina. b. Fructoză - este metabolizată de asemenea în ficat, fiind fosforilată în fructoză - 1 - fosfat, de o altă enzimă numită fructokinază, cu acelaşi rol de catalizator, a cărei 43

activitate însă nu depinde de insulina - aspect de importanţă majoră deoarece înlesneşte economisirea acesteia, mai ales în cazul diabetului de tip I, în care cantitatea de insulina secretată de pancreas este insuficientă. Deci, se utilizează preponderent în alimentaţie, un circuit glucidic al fructozei, care necesită pentru metabolizare o cantitate mult mai mică de insulina. Acţiunea definitorie a fructozei (levulozei) în diabet: metabolizare şi producere de energie fără insulina, prin enzime a căror activitate nu are nevoie de prezenţa acesteia. Prin urmare, sunt indicate acele fructe care au un conţinut cât mai redus de zaharoză şi glucoza şi cât mai ridicat de fructoză şi pectine. Acestea sunt: merele, gutuile, perele, zmeura, agrişele şi coacăzele. Astfel: - merele, au zaharuri între 7,6-16,4% dintre care, fructoză 4,15-8,10%; glucoza 2,50-5,55%; zaharoză 3,204,55% şi pectine 0,23-1,14%. -gutuile, au zaharuri între 6,6-13,3% dintre care, fructoză 6,27%; glucoza 2,14%; zaharoză 0,64% şi pectine 0,69-1,13%. - perele, au zaharuri între 8-15% dintre care, fructoză 7,91%; glucoza 2,40%; zaharoză 1,28% şi pectine 0,140,71%. - zmeura, are zaharuri între 4,17-10,6% dintre care, fructoză 2,48-3,37%; glucoza 2,09-3,26%; zaharoză 0,050,25% şi pectine 0,45-2,80%. - agrişele, au zaharuri între 4,2-10% dintre care, fructoză 1,18-3,85%; glucoza 1,19-3,60%; zaharoză 0,130,60% si pectine 0,23-1,62%. - coacăzele, mai valoroase fiind cele negre, au zaharuri între 4,1-14% dintre care, fructoză şi glucoza deţin cea. 44

89% din totalul zaharurilor, zaharoză 10,2% şi pectine 0,390,93%. Făcând o apreciere asupra conţinutului acestor fructe în zaharuri şi pectine, fără a lua în calcul coacăzele, la care conţinutul în fructoză şi glucoza sunt date împreună, fără a fi determinată exact ponderea fiecăreia, situaţia se prezintă astfel: Aspectul favorabil: - conţinutul cel mai mare de fructoză îl au merele, până la 8,10%.' - conţinutul cel mai mare de pectine îl are zmeura, până la 2,80%. - conţinutul cel mai mic de zaharoză îl are zmeura, până la 0,05%. - conţinutul cel mai mic de glucoza îl au agrişele, până la 1,19%. ' Aspectul nefavorabil: - conţinutul cel mai mic de fructoză îl au agrişele, până la 1,18%. ' - conţinutul cel mai scăzut de pectine îl au perele, până la 0,14%. ' - conţinutul cel mai ridicat de zaharoză îl au merele, până la 4,55%. - conţinutul cel mai ridicat de glucoza îl au merele, până la 5,55%. Stabilindu-se care sunt fructele cele mai indicate în regimul alimentar al diabeticilor, un asemena clasament este deosebit de valoros, dând posibilitatea alegerii acestora în funcţie de scopurile urmărite: un aport energetic mai mare - prin fructoză, creşterea secreţiei de insulina - sub acţiunea pectinelor sau amândouă, în acelaşi timp. 45

Pentru a înţelege mai bine de ce alte fructe nu sunt atât de indicate în diabet, la fel ca merele, gutuile, perele, agrişele, zmeura şi coacăzele, redăm în continuare, comparativ, conţinutul în zaharuri şi pectine al unora dintre ele, astfel: - caisele, au zaharuri între 7-16,6% dintre care, fructoza şi glucoza doar 2,74%; zaharoza cea. 6% şi pectine 0,300,88%. - căpşunile, au fructoza şi glucoza 4,98%; zaharoza 6, 33% şi pectine 0,10-0,51%. - prunele, au zaharuri între 7-16% dintre care, fructoza şi glucoza 3,43%; zaharoza 5,24% şi pectine 0,35-0,95%. - strugurii, au un conţinut ridicat de zaharuri, între 1623,5%. Se observă la aceste fructe că „adună" prea multe puncte la aspectul negativ, respectiv conţinutul prea mare, din totalul zaharurilor, în zaharoza şi glucoza şi prea puţine la aspectul pozitiv, respectiv conţinutul prea mic în fructoza şi pectine. Asocierea în comun a fructozei cu fibrele alimentare şi pectinele, permite obţinerea unei cantităţi mari de energie necesară organismului, cu un consum minim de insulina. Fructele trebuie consumate în stare proaspătă. Pentru obţinerea energiei necesare, prin metabolizarea rapidă a zaharurilor pe care le conţin, vor fi servite numai pe stomacul gol, nefiind indicată combinarea lor cu nici un alt aliment. Se mai pot consuma totuşi, cu cea. 30 de minute mai devreme de terminarea digerării alimentelor consumate anterior sau o oră, în cazul altor fructe (banane, curmale, fructe uscate) dar aceasta înseamnă însuşirea cunoştinţelor necesare privind timpul de digestie al alimentelor. De asemenea având în vedere că fructele au un conţinut bogat în vitamine, pentru fixarea vitaminelor A - vitamina

vederii, D - vitamina fixării calciului în oase, E - vitamina reproducerii şi K - vitamina antihemoragică, acestea fiind liposolubile, este necesară consumarea lor cu o anumită cantitate de grăsimi vegetale, care se găsesc în migdale, nuci şi alune. Astfel, se pot consuma, orientativ, două mere cu miezul de la o nucă şi jumătate. în acelaşi timp, fructele sunt bogate în săruri minerale, enzime şi alte substanţe, foarte valoroase atât pentru nutriţie cât şi pentru terapie, pe care le vom analiza la momentul potrivit. Fructoza este de 1,5 ori mai dulce decât zaharoza şi de 2,2 ori decât glucoza şi are, în comparaţie cu aceasta din urmă, un metabolism mai activ, o viteză de absorbţie la nivel intestinal mai mică şi indicele glicemic mai redus, rezultând următoarele valori calorice:

46

47

1 1 1 1

gr gr gr gr

de fructoza de glucoza de zaharoza de amidon

3,76 3,75 3,95 4,15

Kcal. Kcal. Kcal. Kcal.

După ce o perioadă îndelungată au fost recomandate diabeticilor glucide pe bază de produse cereale, în special pâinea şi derivatele sale, s-a făcut un prim pas spre realitate indicându-se glucidele (zaharurile) din fructe, despre care se ştie că aduc în acelaşi timp, în organism, multe vitamine, săruri minerale, enzime şi alte substanţe, unele dintre ele cu acţiune directă în terapia diabetului, îndeosebi prin creşterea cantităţii de insulina secretată de pancreas, în mod natural. Pentru că am făcut această distincţie extrem de importantă, între cele două grupe de alimente, este locul să arătăm că trebuie să ţinem seama şi de importanţa legumelor, în

această privinţă, exceptându- le pe cele care au un conţinut foarte mare de glucide. în continuare, în privinţa fructelor, s-a mers pe alegerea acelor fructe care conţin cât mai multă fructoză - zahăr natural admis diabeticilor, o cantitate cât mai mare de pectine şi un conţinut cât mai mic de zaharoză şi glucoza - o adevărată „perlă" a bio-chimiei alimentare în tratamentul diabetului. Aplicarea regulilor regimului alimentar disociat a adus încă o strălucire acesteia, prin valenţa nouă, puternică, adăugată efectului terapeutic al alimentaţiei specifice şi controlate, în acest domeniu. Evoluând până la acest stadiu, din acest punct de vedere tratamentul diabetului prin alimentaţie se află obligatoriu în legătură directă cu ştiinţa culturii pomilor fructiferi şi după cum vom vedea şi cu celelalte ştiinţe, ale culturii legumelor şi cerealelor. Prin urmare, trebuie cunoscută şi acceptată realitatea pe deplin demonstrată ştiinţific că agricultura, în primul rând prin ramurile ei pe care le-am enumerat, cu produsele lor îndeosebi cele naturale, înseamnă nutriţie dar cu siguranţă şi tratament al maladiilor chiar a multora dintre ele.

Sănătatea fiecăruia este un merit pentru faptele bune iar boala o pedeapsă pentru cele rele, în privinţa alimentaţiei, deci eşti pus să-ţi alegi singur răsplata pentru felul în care ai grijă de corpul tău.

Inulina - este un alt zahăr natural permis diabeticilor. Ea se găseşte în anghinare, topinambur, salsifi, cicoare, păpădie iar detalierile le vom face în cadrul grupei alimentare a legumelor.

48

49

CAPITOLUL III GLUCIDELE (HIDRAŢII DE CARBON) Mirtilina şi glucochinina - substanţe naturale care contribuie la menţinerea unui nivel normal al glicemiei. Glucidele iar dintre acestea glucoza, respectiv metabolizarea ei de către insulina secretată de pancreas pentru a produce energia necesară organismului, este problema esenţială în diabet. Denumirea de glucide provine de la cuvântul grecesc glykis, care înseamnă dulce. Sub aspectul asigurării glucidelor din cereale, la începutul acestui capitol să răspundem la o întrebare: care este „rugămintea" diabeticului, aflat în mijlocul unui adevărat „lan" de carbohidraţi, printre atâtea produse de panificaţie, începând în primul rând cu pâinea? Acesta trebuie să înalţe adevăratele cuvinte de înţelepciune şi să spună: Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele dar să nu fie prea albă. De ce? Pentru că din pâinea albă sunt înlăturate acele substanţe denumite fibre alimentare, prezente în cantitate mare în coaja cerealelor - atât de valoroase nu numai pentru diabetic dar şi pentru omul sănătos - vitamine, săruri minerale şi alte substanţe. De fapt, ce înseamnă aşa-zisa pâine neagră şi de ce se manifestă acel sentiment de respingere, deocamdată destul de des întâlnit, pentru această pâine, căreia trebuie să-i dăm 51

denumirea corectă, de pâine integrală? De ce sunt o problemă târâtele pe care le conţine şi care dau culoarea acestei pâini? Să fim bine înţeleşi, aceste tărâţe nu sunt altceva decât coaja boabelor de grâu sau a celorlalte cereale. Această coajă a cerealelor, după cum am arătat, la fel ca şi coaja fructelor, este foarte bogată în fibre alimentare, vitamine, săruri minerale etc. Aceste tărâţe sunt fibrele alimentare din cereale, cu capacitatea cea mai mare de hidratare, de 44,7%, substanţe care, după cum am arătat, au un rol de mare importanţă în diabet prin efectele benefice pe care le produc asupra secreţiei de insulina de către pancreas şi a toleranţei la glucoza a organismului. Şi atunci, de ce nu acceptăm realitatea aşa cum este? Dar să vedem ce mai conţine, în cantitate mare, coaja cerealelor: - vitamina B l - în coaja de grâu*, secară*, orz*, ovăz*; - vitamina B3 - în coaja de grâu*; - vitamina B12 - în coaja de grâu, în cantitate moderată; - siliciul - în coaja de grâu*, orz*, ovăz*, precum şi a celorlalte cereale. Vom şti astfel ce aruncăm, înlăturând târâtele din făina de cereale, folosită la fabricarea pâinii. Singura concluzie raţională este aceea că a ne feri de pâinea integrală este o atitudine total nejustificată, înseamnă să renunţăm la un sprijin pe care natura ni-1 pune atât de uşor la îndemână pentru a ne menţine sau recâştiga sănătatea. Pâinea integrală va fi privită şi va fi primită cu şi mai mare demnitate pe masa noastră dacă analizăm şi un alt aspect: târâtele din pâinea integrală conţin lignină - un tip * conţinut bogat şi foarte bogat 52

de fibre alimentare, care leagă anumite metale grele ajunse în organism, cum este cazul otrăvirilor, pe care le elimină împiedicând astfel efectul lor malignizant iar în acelaşi timp are şi o acţiune anticancerigenă, îndeosebi în cazul cancerului de sân. Această substanţă se găseşte în cantităţi mai mari şi în coaja perelor. Făcând această comparaţie se constată că şi în cazul altor fructe, coaja unora dintre ele este deosebit de valoroasă. Astfel, coaja merelor conţine de cea. două ori mai mult acid pantotenic - vitamina B5, implicată în căderea părului, mai ales la femei şi vitamina C, decât pulpa acestora. Dar să revenim la analiza glucidelor respectiv a hidraţilor de carbon. Aceştia sunt compuşi chimici care se găsesc în alimente în proporţii variabile, având în primul rând rolul de a furniza energie organismului. Compusul cel mai simplu şi unitatea de bază a glucidelor este glucoza. Ea se obţine prin hidroliza acidă a altor glucide - zahărul din fructe, amidonul din făină, cereale, paste făinoase şi celuloză. O bună parte din glucidele conţinute în alimentele pe care le servim sunt folosite imediat de organism pentru activităţile zilnice desfăşurate iar o mică parte este stocată ca rezervă de energie, sub formă de glicogen, în ficat şi muşchi. Creierul este organul cu cel mai mare consum de glucoza, după care urmează ficatul şi sistemul muscular. Glucidele în exces se transformă în grăsimi (lipide) care se depozitează în ţesuturile adipoase din organism, determinând obezitatea, alături de alţi factori. De aceea alimentele cu conţinut mare de glucide trebuie evitate sau consumate cu multă moderaţie. 53

A. GLUCIDELE DIN FRUCTE

Tabelul 5. Conţinutul în glucide (carbohidraţi) al fructelor.

Aşa după cum am arătat, în diabet sunt recomandate fructele care au un conţinut cât mai ridicat de fructoză (levuloză) şi în acelaşi timp de pectine, acestea fiind: merele, gutuile, perele, zmeura, coacăzele şi agrişele. Atenţie deci în privinţa consumului celorlalte fructe, care au un conţinut ridicat de glucoza şi zaharoză. Migdalele, alunele şi nucile sunt admise în regimul diabeticilor, având o cantitate mai redusă de hidranţi de carbon - migdalele 4,5%, nucile şi alunele 15%, şi multă vitamina E, care contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge. Conţinutul acestor fructe în vitamina E: nuca 1,5-20,5 mg la 100 gr; migdale 0,5-15 mg la 100 gr; alune 6-6,5 mg la 100 gr. Acordaţi atenţia cuvenită acestor trei fructe, care conţin în acelaşi timp şi grăsimi vegetale mononesaturate, deosebit de valoroase pentru sănătate. Pot avea puterea nutritivă şi terapeutică de a ne trece pragul celor 100 de ani de viaţă şi încă în deplină sănătate, specifică vârstei. Şi când vezi că în piaţă, producătorii agricoli le vând cu kilogramele pentru a-şi cumpăra, să zicem, o obişnuită pereche de cizme din cauciuc, pentru a lucra cu mai multă curăţenie în gospodărie. în privinţa arahidelor, se constată că au, comparativ, un conţinut mult mai mare de hidranţi de carbon, de 29% şi în acelaşi timp prezintă dezavantajul că se consumă numai prăjite, într-o oarecare măsură, putându-se deprecia uleiul vegetal pe care-1 conţin. Afinele - mirtilina din aceste fructe, denumită şi insulina vegetală, substanţa colorantă a afinelor, face să scadă zahărul din sânge având o acţiune antidiabetică, susţinută şi de vitamina E care este hipoglicemiantă şi sunt, în acelaşi timp şi un dizolvant al acidului uric. Sunt contraindicate în diabet următoarele fructe: smochine albe uscate, stafide, curmale, arahide, banane, castane - datorită conţinutului ridicat de glucide.

54

55

100 110 120

Lămâie Migdale Căpşuni Pepene verde Laur american - avocat Zmeură Agrişe Prune Pepene galben Dude Portocale Coacăze Caise Mandarine Papaia Gutui Ananas Mere Piersici Grapefruit Nectarine Pere Vişine Rodii Nuci Alune Struguri Cireşe Mure Smochine verzi Afine Prune uscate Arahide Banane Castane Smochine albe uscate Stafide Miere Curmale

B. GLUCIDELE DIN LEGUME Cicoare Dovlecei Castraveţi Creson Andive Sparanghel Măsline negre Ciuperci Roşii Spanac Vinete Avocado Ardei Napi Ţelină frunze Revent (rubarbă) Ridichi Dovleac Varză Conopidă Soia Mărar Salată verde Varză de Bruxelles Fetică Ceapă Anghinare Fasole verde Morcovi Praz Brocoli Măsline verzi Ţelină rădăcină Mazăre verde Cartofi fulgi, piure Bob verde Sfeclă Salsifi Cartof crud Usturoi Cartofi chips Cartofi prăjiţi Fasole uscata Linte uscată Bob uscat Năuţ Mazăre uscată Orez

Ca regulă generală, se recomandă evitarea consumului în cantitate prea mare a legumelor cu un conţinut ridicat de glucide, în primul rând a legumelor uscate: mazăre, fasole, bob, linte, orez, năut şi de asemenea, cartofii — cei mai contraindicaţi fiind cartofii prăjiţi şi cartofii chips. Ceapa este hipoglicemiantă prin conţinutul ei în glucochinină, substanţă care are o acţiune mai târzie decât insulina, dar de mai lungă durată.

C. GLUCIDELE DIN CEREALE

Porumb fiert Pâine cu tărâţe Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine albă Corn, foetaj Paste din făină albă Paste pentru lazane Biscuiţi Făină albă Pesmeţi Gris Zahăr

Tabelul 7. Conţinutul în glucide (carbohidrati) al cerealelor.

Tabelul 6. Conţinutul în glucide (carbohidrati) al legumelor.

Pâinea şi celelalte produse din cereale, îndeosebi cele din făină albă, cernută, din care au fost înlăturate fibrele

56

57

alimentare, vor fi evitate sau consumate cu multă moderaţie, datorită conţinutului ridicat de glucide. Zahărul rafinat, atât de des întrebuinţat dar şi celelalte glucide cu absorbţie rapidă, sunt contraindicate deoarece pot duce la diabet sau amplifică suferinţa atunci când boala a început deja să se manifeste.

Glucide rele — evitaţi-le —

Glucide bune - serviţi-le -

Pâine albă Franzelă şi paste din făină albă Cornuri, biscuiţi Prăjituri din făină albă şi zahăr Foetaje, brioşe Sufleuri Făină albă Gris, pesmeţi Pizza Făină de porumb Amidon Dulciuri Jeleuri Dulceţuri Siropuri Miere îngheţată cu frişca Zahăr alb (rafinat) Băuturi cu zahăr rafinat Sucuri acidulate Orez alb (decorticat) Cartofi Alcool

Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine integrală de secară Pâine cu tărâţe Paste din făină integrală de cereale Făină integrală (necernută) de grâu, secară, orz, ovăz, mei etc. Porumb fiert Germeni de grâu Roşii Varză Castraveţi Ridichi Ardei Salată verde Spanac Vinete Dovlecei Conopidă Mazăre verde Fasole verde Bob verde Ciuperci Soia Dovleac Ţelină Sparanghel Anghinare Orez integral (nedecorticat) Fructe proaspete

Glucidele din alimentaţia diabeticului prezintă interes în raport cu cantitatea de glucoza pe care o produc în organism şi creşterea glicemiei, care reprezintă puterea lor glicemică, definită prin noţiunea de „indice glicemic". Acesta este cu atât mai ridicat cu cât nivelul glicemiei induse de glucide este mai mare. Prin prelucrarea industrială a alimentelor care conţin glucide, creşte şi indicele glicemic al acestora (zahărul = 75, fulgii de cartofi = 95, cartofi fierţi = 70, porumbul = 70). Mărimea indicelui glicemic al alimentelor este influenţată nu numai de cantitatea de glucide ci şi de conţinutul lor în fibre alimentare, astfel pâinea albă are indicele glicemic 95 iar pâinea graham 35. Este un exemplu care scoate în evidenţă rolul benefic pe care îl au fibrele alimentare în alimentaţia bolnavului de diabet şi în general într-o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, care corespunde în mod real necesarului bio-chimic al organismului. Glucidele cu indicele glicemic scăzut vor fi numite glucide bune iar cele cu indicele glicemic ridicat, glucide rele. Poţi fi sănătos doar alegând glucidele bune, la fel cum nu poţi spune ca te simţi bine cu cineva care îţi face rău, respectiv când alegi glucidele rele. Alegerea aparţine fiecăruia.

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, pentru glucidele bune, cu alimentele care conţin cele mai mici cantităţi de glucide iar pentru glucidele rele, cu cele care

58

59

Tabelul 8. Clasificarea glucidelor.

conţin glucide în cantităţi mari, în ambele cazuri acestea fiind prezentate pe grupe de alimente. Indice glicemie scăzut Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale Orez integral (nedecorticat) Pâine cu tărâţe Mazăre uscată Fasole uscată Bob uscat Linte Năut Lactate Fructe proaspete Bob verde Mazăre verde Fasole verde Fructoză Alte legume verzi

Indice glicemie ridicat Maltoză Glucoza Pâine foarte albă Cartofi fulgi Dulceaţă, miere Cornuri, foetaje Prăjituri Zahăr alb (rafinat) Zaharoză Pâine albă Biscuiţi Porumb Orez alb (decorticat) Cartofi Paste din făină albă Banane, castane Stafide

50 50 50 50 45 40 40 40 40 40 35 35 30 25 25 20 15

110 100 95 95 90 85 85 75 75 70 70 70 70 70 65 60 60

A practica alimentaţia medicală înseamnă a şti să cauţi, să găseşti în alimente, îndeosebi cele naturale şi să consumi în scop terapeutic, ceea ce înainte trebuia să cumperi din farmacie.

Tabelul 9. Clasificarea alimentelor după indicele glicemic. La acelaşi indice glicemic, ordinea stabilită de autor prezintă alimentele pe grupe alimentare.

60

61

CAPITOLUL IV VITAMINELE Sunt substanţe organice indispensabile vieţii. împreună cu enzimele şi homionii fac parte din grupa biocatalizatorilor, care participă la metabolismul celular. Ele se găsesc în alimentele de origine vegetală şi animală. Viaţa normală, sănătoasă, nu poate fi menţinută dacă organismul viu nu primeşte, ca factori de nutriţie, vitaminele pe care nu le poate sintetiza, sărurile minerale şi celelalte substanţe de care are nevoie. Vitaminele sintetice, pe bază de chimie industrială, nu se pot însă substitui vitaminelor naturale. în acest sens practica a dovedit că anumite afecţiuni, care nu au reacţionat terapeutic la doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantităţi mult mai mici de vitamine naturale. Prin urmare, la o cantitate administrată farmaceutic, egală cu cea adusă în organism prin alimentaţie, niciodată vitaminele sintetice nu vor avea puterea de vindecare a vitaminelor naturale. Un alt aspect de importanţă majoră este acela că, spre deosebire de farmacia chimică, tratamentul prin alimentaţie nu produce niciodată efecte secundare negative. Este destul să amintim cazurile aduse în atenţia opiniei publice prin mijloacele de mediatizare, al unor medicamente care după 63

ce au fost distribuite prin farmacii, în toată lumea, unor categorii de bolnavi, au fost retrase şi oprită fabricarea lor, constatându-se că au produs efecte secundare, afectând sănătatea prin apariţia sau favorizarea altor boli. Despre vitamine, ca dealtfel şi despre sărurile minerale, trebuie cunoscut şi spus cu fermitate un adevăr: organismul uman, fără necesarul de vitamine şi săruri minerale naturale, luate din alimente, este expus oricând bolilor. Să nu mai vorbim de situaţia în care unele dintre acestea lipsesc în totalitate. De la remedierea acestei grave situaţii medicale a organismului, începe tratamentul bolilor prin medicina biochimică alimentară. De aceea, atunci când dorim să ne recăpătăm sau să ne consolidăm sănătatea, primul pas pe care trebuie să-1 facem este acela de a ne aduce în corpul nostru, prin alimentaţie, în cantitatea necesară, vitaminele, sărurile minerale, enzimele şi alte substanţe de care avem nevoie. Fiecare este liber să aleagă, însă conştient, între a se trata bio-chimic, prin alimentaţie, care este cu siguranţă calea cea mai eficientă de tratament, în primul rând a bolilor de metabolism, sau numai chimic, prin produse farmaceutice. Tratamentul bolilor prin alimentaţie este deosebit de complex. Trebuie să cunoaştem în ce alimente se găsesc vitaminele şi sărurile minerale şi în ce cantitate; separarea acestor alimente în grupe alimentare pentru consumul lor în regim disociat, pentru a avea eficienţă medicală; comportamentul acestor vitamine în organism; rolul şi modul de acţiune, care sunt „prietenii" lor, respectiv substanţele în prezenţa cărora se fixează în organism, acţionează benefic, sunt mai active ori îşi sporesc efectul, respectiv acţiunea lor

sinergică sau acţionează împreună pentru a vindeca o anumită boală; care sunt „duşmanii" lor adică substanţele care le pot distruge sau micşora activitatea. De exempul vitamina E, care are şi o acţiune anticancerigenă, împreună cu vitamina A, vitamina C şi fibrele alimentare, inhibă formarea de peroxizi ai acizilor graşi polienici, care sunt precursori ai aldehidei malonice şi a altor substanţe implicate în cancer; o combinaţie optimă între vitamina E şi vitamina C măreşte capacitatea acestora de detoxifiere a ficatului; acţiunea vitaminei E este favorizată de vitamina A, vitamina C şi magneziu; la stabilitatea vitaminei A în organism participă vitamina E şi lecitina iar protejarea ei se face cu vitamina E, vitamina C şi magneziu; absorbţia fierului (efect antianemic) şi a calciului în oase, sunt facilitate în comun de vitamina C; cuprul contribuie la inactivarea vitaminei C iar exemplele ar putea continua. In legătură cu importanţa vitaminelor, îndeosebi a celor naturale, să mai amintim doar că malformaţiile congenitale, mai mult sau mai puţin grave, care continuă încă să fie puse de prea mulţi, pe seama unor „blesteme" sau alte fenomene oculte asemănătoare, sunt în realitate cauzate de lipsa cronică şi severă a unor vitamine şi a altor substanţe din organismul mamei, în perioada concepţiei şi până la naştere. De exemplu carenţa vitaminelor B3 şi B9 poate produce la embrioni malformaţii ale ochilor şi cerului gurii, sudura degetelor sau atrofia membrelor. Totul, viaţa şi sănătatea noastră, sunt „un joc" programat al substanţelor în apa, asemenea unui ocean, pe care o conţine corpul uman. Din această perspectivă, bolile pot fi considerate, de regulă, ca fiind o „deprogramare" accidentală a acestui „joc"

64

65

sau „accidente" bio-chimice, inclusiv prin „coliziuni", ale substanţelor care circulă în organism. Bio-chimismul organismului nostru, calculat, este esenţa vieţii şi sănătăţii noastre, iar bolile, în cele mai multe cazuri, sunt o sancţiune pentru abaterea de la acest „normativ", pe care trebuie să-1 păstrăm în permanenţă, precum şi de la cel genetic. Prin urmare, trebuie să cunoaştem, să acceptăm şi să urmăm calea adevărului în tratamentul de esenţă a multor boli, în primul rând de metabolism, altfel nu există şanse reale de vindecare. De aceea, lipsa sau insuficienţa vitaminelor naturale poate face ca organismul să se îmbolnăvească sau chiar să înceteze să mai trăiască iar una dintre cauze este aceea că alimentele pe care le consumăm sunt mult prea rafinate, deci lipsite de substanţele de care avem nevoie. Vitaminele naturale - personificaţi-le, daţi-le o „carte de identitate", asemenea celei pe care fiinţa umană, fiecare dintre noi, o avem în societate. Judecaţi-le cu adevăr, deci cu dreptate. Nu le condamnaţi, nu le închideţi şi nu le torturaţi, mai ales cu nepăsarea atunci când doar treceţi pe lângă alimentele care le conţin sau pe care le-aţi uitat puse de multă vreme pe rafturile de la bucătărie pentru că ele sunt substanţe vii, iar „suferinţa" lor este suferinţa fiinţei noastre. Aduceţi-le în organism şi lăsaţi-le să circule liber pentru a-şi îndeplini menirea şi ne vor aduce sănătate pe măsura grijii pe care o avem faţă de ele.

1. VITAMINA E (tocoferolul). Are un efect hipoglicemiant, ajutând la scăderea conţinutului de zahăr în sânge. în acelaşi timp, intervine în metabolismul colesterolului în exces, fenomen constatat destul de frecvent în diabet, determinând scăderea acestuia în sânge. De asemenea vitamina E atenuează evoluţia necrozei hepatice prevenind steatoza ficatului (insuficienţa gravă a ficatului prin infiltrarea cu grăsimi a celulelor sale sau degenerescenta grasă a acestuia) prin accelerarea eliminării colesterolului şi secreţiei bilirubinei. O combinaţie optimă între vitamina E şi vitamina C măreşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Acţiunea definitorie a vitaminei E în diabet: are efect hipoglicemiant. Vitamina E este liposolubilă. Ea rezistă la căldură până la cea. 250°C şi este sensibilă la lumină şi oxigen. Acţiunea ei este favorizată de vitaminele A, C şi de magneziu. Nevoile organismului sunt de 10-25 mg pe zi. Alimente indicate ca sursă de vitamina E: -fructe: nuca* 1,5-20,5 mg/100 g, migdale dulci* 0,5-15 ml/100 g, alune* 6-6,5 mg/100 g; - alte fructe: căpşuni, cireşe*, afine, cătina albă - fructe*, castane*, fragi, mure, măceşe, portocale, scoruşe*, lămâie, vişine* - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză; - legume: mazăre*, roşii, măsline* (cele negre sunt mai digestive), pătrunjel*, soia, salată verde* (cea. 4 mg la 100 gr.), spanac, ridiche neagră, alge - roşii şi brune, creson, dovleac - seminţe, ţelina; * conţinut bogat şi foarte bogat

66

67

- cereale: îndeosebi cele germinate*, grâu, germenii de grâu* - conţin 20 mg la 100 gr., pâinea din faină integrală*; - grăsimi: - sunt indicate uleiurile vegetale obţinute din prima presare la rece, înainte de teasc, deoarece îşi păstrează în totalitate valoarea nutritivă şi terapeutică, atunci când este cazul. Acestea sunt: uleiul din germeni de grâu*, conţine între 150-500 mg/100 gr; uleiul din germeni de porumb*, conţine 250 mg/100 gr; uleiul de soia*, conţine 100 mg/100 gr; uleiul din seminţe de floarea-soarelui, conţine 62 mg/100 gr. Cu privire la calitatea acestor uleiuri vegetale alimentare, să arătăm că cele mai valoroase sunt uleiurile obţinute prin presare la rece deoarece prin prăjirea seminţelor se depreciază în mare măsură uleiul pe care îl conţin, acelaşi efect avându-1 şi rafinarea uleiului la temperatură înaltă. De obicei se fac până la trei presări, pentru extragerea uleiului din seminţe, cel mai valoros fiind acela obţinut din prima presare, înainte de teasc. - produse animale: oul, gălbenuşul de ou*, organele de animale - îndeosebi ficatul*; - alte produse: polen şi seminţele de floarea-soarelui, care conţin 44 mg/100 gr. Pierderi mari de vitamina E, de cea. două treimi, au loc în cazul păstrării alimentelor, prelucrare culinară, inactivare parţială în intestin şi rafinarea produselor. Din acest motiv se recomandă ca uleiurile vegetale să fie obţinute din prima presare la rece iar nu prin prăjirea seminţelor şi rafinare, operaţie care se face de asemenea la temperaturi ridicate, depreciindu-se calitatea acestora. Făina albă conţine doar 10-20% din vitamina E existentă în grâu. De aceea prin simplu fapt de a consuma pâine

integrală, deci din faină de cereale necernută, aşa cum sunt acestea în stare naturală după măcinare, se suplimentează considerabil aportul acestei vitamine în organism de cea. 510 ori. Luând în considerare numai acest aspect şi veţi observa starea de sănătate mult mai bună a diabeticului care consumă pâine integrală, cu multă vitamina E şi în acelaşi timp multe fibre alimentare, faţă de cel care până acuma a ales pâinea albă. în această privinţă fiţi convinşi că farmacia naturală ne asigură întregul necesar de vitamina E, oricât ar fi el de mare, prin suplimentarea cu fibre alimentare - tărâţe, a pâinii pe care o servim la masă şi prin celelalte alimente, în conţinutul cărora această vitamină este prezentă în cantitate mare.

68

69

2. VITAMINA C (acidul ascorbic) Are o importanţă vitală pentru organism. Ea este hidrosolubilă. Necesarul zilnic la adulţi este de 75-90 mg. La femeile gravide acest necesar este de cea. 100 mg pe zi iar la cele care alăptează de cea. 150 mg/zi. Lipsa precum şi insuficienţa acestei vitamine în organism predispune la hiperglicemie şi creşterea colesterolului şi este frecventă la diabetici şi la fumători, fiecare ţigară fumată distrugând între 25 şi 100 mg de vitamina C. Ea are rolul de a reduce colesterolul din sânge. O combinaţie optimă între vitamina C şi vitamina E, măreşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Acţiunea vitaminei C este favorizată de vitaminele A, E, P, de calciu şi magneziu.

Această vitamină protejează cristalinul globului ocular, întârziind procesul cataractei cu cea. 50% şi reduce ritmul de opacitate al acestuia îndeosebi la persoanele vârstnice. Acţiunea definitorie a vitaminei C în diabet: lipsa şi de asemenea, insuficienţa acestei vitamine predispune la hiperglicemie. Este indicată în primul rând, vitamina C naturală, din fructe şi legume proaspete iar nu cea sintetică, din farmacie. Se recomandă consumarea pe cât posibil, a fructelor împreună cu coaja, care este bogată în vitamina C, celuloză şi antociani. Această vitamină nu se depozitează în organism, de aceea necesarul trebuie asigurat printr-un aport zilnic corespunzător. Excesul de vitamina C se elimină prin urină iar specialiştii consideră că nu se poate produce o hipervitaminoză C. Este uşor distrusă prin fierbere, pierzându-se între 3090% din conţinutul iniţial al alimentelor. Adăugarea de sare de bucătărie în apa din vasul în care se fierb legumele, micşorează procentul de distrugere a vitaminei C. De asemenea este sensibilă la lumină şi oxigen. Ea se oxidează repede în prezenţa oxigenului şi a substanţelor alcaline. împotriva oxidării vitaminei C acţionează, printre alte substanţe, vitamina P (sau C2 - citrina) şi antocianii pigmenţi de culoare roşie, roză, portocalie, violetă sau albastră care se găsesc în pieliţa, pulpa şi sucul unor soiuri de fructe, în petalele florilor sau chiar în frunzele şi scoarţa lăstarilor. Antocianii din coacăzele negre, afine şi căpşuni asigură o bună stabilitate a vitaminei C şi de asemenea, măresc acuitatea vizuală. Dintre zaharuri, stabilitatea cea mai mare o realizează fructoza (levuloza) urmată de maltoză, zaharoză şi glucoza.

Cuprul contribuie la inactivarea vitaminei C. în fructe şi legume există o metalenzimă, numită ascorbicoxidaza, în componenţa căreia intră şi cuprul şi care oxidează vitamina C - acidul ascorbic. Fructele citrice - portocale, grapefruit, lămâi, mandarine - coacăzele şi măceşele sunt lipsite de ascorbicoxidaza fiind surse excelente de vitamina C. Insuficienţa vitaminei C în organism se poate produce prin utilizarea timp îndelungat a vitaminei C farmaceutice în exces, care provoacă o excreţie sporită a vitaminei C naturală în urină, a anticoncepţionalelor orale şi prin excesul de alcool, anticonvulsive şi tetracicline. în cazul hipovitaminozelor severe de vitamina C, apare afecţiunea cunoscută sub numele de scorbut sau „boala marinarilor". Alimente indicate ca sursă de vitamina C: - fructe: mere*, gutui, pere, zmeura*- fructele conţin 19,36-31,88 mg/100 gr, în timp ce în frunze sunt 800 mg/ 100 gr, de cea. 20 de ori mai mult; agrişe*, coacăze*- mai ales cele negre, care ocupă locul 3, după măceşe şi cătina albă); - alte fructe: afine*, alune, ananas, cătină albă - fructe* (locul 2, după măceşe), castane* (50 mg la 100 de gr., cât o lămâie), căpşuni*, cireşe, caise, corcoduşe, coarne, curmale, dude*, fragi*, grapefruit*, lămâie, mandarine, laur american - avocat (fructul avocatierului), mure*, merişoare, măceşe* (locul 1); nucă*, piersici, pepene galben, portocale* (50100 mg la 100 gr suc, printre cele mai bogate), papaia*, porumbe, păducel, scoruşe* (locul 4 - după măceşe, cătina albă şi coacăzele negre), vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

70

71

* conţinut bogat şi foarte bogat

- legume: ceapă, castravete, conopidă*, ardei*, anghinare, ardei iute*, asmăţui*, anason, alge - roşii şi brune, ciuperci, fasole verde, fasole uscată, linte, năut, hrean* rădăcini şi frunze, creson*, mazăre verde, măcriş*, măsline, mărar*, fetică* - şi frunze, nap*, pătrunjel* (240 mg la 100 gr, de 4 ori mai multă decât în portocale şi varză şi de 2 ori mai multă decât în creson), roşii*, salată verde, ridiche roşie, praz, ridiche neagră, păpădia*, revent (rubarbă), spanac*, sparanghel, tarhon*, topinambur, ţelină, varză*, usturoi (conţine şi principii antibiotice), varză roşie, vânătă. - alte produse: polen, hamei*, chimen frunze* (condiment şi garnitură pentru carne şi peşte) şi rădăcina* (ingredient pentru salate), urzica vie* (de 2,5 ori mai multă decât lămâia şi de 10 ori mai multă decăt mărul).

3. VITAMINA P sau C2 (citrina) Este o vitamină hidrosolubilă. Necesarul zilnic de vitamina C2 este de 10-20 mg pentru fiecare 500 mg vitamina C, fiind necesare minimum 100 mg de vitamina C complex. Comportamentul acestei vitamine faţă de diferiţi factori este asemănător cu cel al vitaminei C. Nu este toxică, în exces fiind eliminată prin urină şi transpiraţie. Această vitamină măreşte rezistenţa vaselor capilare şi reglează permeabilitatea lor, simbolul „P" însemnând vitamina permeabilităţii. Ea acţionează în hemoragiile retiniene, ameliorând suferinţa retinei la bolnavii de diabet care au această afecţiune. * conţinut bogat şi foarte bogat 72

în acelaşi timp, intervine şi în alte hemoragii, cum sunt cele capilare, infecţioase, reumatismale, toxice sau medicamentoase. Insuficienţa vitaminei C2 măreşte fragilitatea capilară şi scade rezistenţa organismului la diabet, precum şi la hepatită şi nefrită. Acţiunea definitorie a vitaminei C2 în diabet: măreşte rezistenţa organismului la diabet, întăreşte structura vaselor capilare şi normalizează permeabilitatea acestora. Alimente indicate ca sursă de vitamină C2: - fructe: mere*, coacăze negre*, zmeură* - şi în frunze, pere. - alte fructe: afine*, cireşe*, caise*, căpşuni, alune, cătina albă - fructe*, grapefruit*, lămâie, măceşe*, portocale*, pepene galben, mandarine, mure, păducel*, scoruşe*, prune*, struguri*, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. în stratul alb al cojii fructelor citrice se află de cea. zece ori mai multă vitamină C2 decât în pulpa şi sucul acestora. - legume: ardei, mazăre, ardei iute, paprika, hrişcă* (din aceasta se extrage industrial, conţinând multă vitamină C2), pătrunjel, spanac, ridiche roşie, varză. - alte produse: ceai. 4. VITAMINA Bl (tiamina, aneurina) Este o vitamină hidrosolubilă şi este distrusă prin fierbere. Insuficienţa vitaminei Bl în organism, perturbă metabolismul glucidelor. * conţinut bogat şi foarte bogat 73

Creşterea cantităţii de glucide în alimentaţie măreşte şi necesarul de vitamina Bl iar excesul de glucide poate provoca o insuficienţă a vitaminei Bl şi a întregului complex vitaminic B. în acelaşi timp, vitamina Bl stimulează transformarea excesului de glucide în lipide. Asimilarea vitaminei B1 este favorizată de substanţele pectice, care au o acţiune mai activă în organism decât fibrele alimentare şi de magneziu. Acţiunea vitaminei Bl este stimulată de vitamina C şi în acelaşi timp, de zinc, care favorizează şi absorbţia acesteia. Acţiunea definitorie a vitaminei Bl în diabet: insuficienţa acesteia perturbă metabolismul glucidic. Alimente indicate ca sursă de vitamina Bl: - fructe: mere*, gutui, pere*, zmeură, agrişe, coacăze; - alte fructe: afine, cireşe, căpşuni, fragi, grapefruit*, portocale*, mandarine, lămâie*, citricele - în general, piersici*, vişine, struguri*, prune*, nucă*, alune*, arahide*, banane*, caise*, castane*, curmale, smochine (în cantitate mică), dude, mure, cătina albă — fructe, merişoare, porumbe, măceşe, păducel, scoruşe — dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză; - legume: ciuperci, mazăre*, anason, hrean, cteson, orez nedecorticat*, roşii, varză, vânătă, soia*, păpădia, sparanghel; - cereale: grâu*, secară*, orz*, ovăz* - în cantitate mare în coaja acestor cereale; - produse animale: came de pasăre*, carne de vită*, came de miel*, gălbenuşul de ou*, lapte de vacă*, lapte de capră*; - alte produse: drojdiile*. * conţinut bogat şi foarte bogat 74

Ignoranţa în domeniul alimentaţiei poate aduce cu ea multă durere. Am văzut oameni suferind din cauza bolilor, neştiind că reazemul vieţii şi sănătăţii lor se află în bucătăria casei şi în cămara cu alimente.

CAPITOLUL V SĂRURILE MINERALE Sunt substanţe anorganice prezente în scoarţa terestră. De aici ele trec în apă şi plante iar apoi ajung prin alimentaţie în organismul uman, fiind luate prin hrană şi de animale. Ele au un rol important în funcţiile vitaminelor. Orice carenţă de săruri minerale în organism poate cauza manifestări patologice mai mult sau mai puţin grave. Datorită faptului că sunt eliminate din organism cu regularitate prin organele de excreţie, aportul lor trebuie asigurat în permanenţă şi cu ritmicitate, prin alimentaţie.

1. ZINCUL Intră în compoziţia insulinei şi stimulează secreţia acesteia (hormon hipoglicemiant). Cantitatea totală de zinc aflată în organism este de cea. 1,8 gr şi este depozitată în cea mai mare parte în prostată (de zece ori mai mult decât în oricare alt organ al corpului). Necesarul zilnic este de cea. 15 mg., cantitate uşor de procurat printr-o alimentaţie echilibrată în substanţe nutritive, care furnizează aproximativ acest necesar. Trebuie remarcat însă că numai 30^50% din cantitatea de zinc aflată în alimentele consumate, este absorbită de organism. 77

Excesul de fibre alimentare în alimentaţie poate produce o excreţie excesivă de zinc şi de asemenea, o eliminare crescută de calciu. Insuficienţa sau dereglarea absorbţiei zincului în organism constituie principala cauză a apariţiei diabetului zaharat. Acţiunea definitorie a zincului în diabet: stimulează secreţia de insulina a pancreasului. Alimente indicate ca sursă de zinc: - fructe: mere*, zmeură*, pere*, agrişe*, coacăze negre; - alte fructe: afine, banane*, castane, fragi, cireşe, piersici*, portocale, nucă (cea mai bogată în zinc şi cupru dintre toate fructele), scoruşe, lămâie, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: spanac, roşii, ciuperci, soia, creson, dovleac - seminţe*, muştarul, salata verde, alge - roşii şi brune*, fasole uscată, usturoi, vânătă, macriş*, sfecla roşie, varza. Spanacul activează secreţia pancreatică (spinach sekretin). - cereale: grâu - integral, încolţit; orz. - carne şi alte produse animale: carnea* - de vită, ficatul* - în special, dintre organe; peşte, ouă - gălbenuş* ; - alte produse: drojdia de bere, cafea.

2. POTASIUL Cantitatea totală de potasiu din organism este de 130-150 gr iar necesarul zilnic este de 3-4 gr., fiind uşor de procurat printr-o alimentaţie echilibrată. * conţinut bogat şi foarte bogat 78

Potasiul reglează activitatea hormonilor de insulina şi a celor de adrenalină. De asemenea, insuficienţa potasiului în organism produce hipoglicemie. împreună cu sodiul, acesta normalizează ritmul cardiac, care poate fi afectat în caz de diabet. Atât deficitul cât şi surplusul de potasiu produc perturbări în buna funcţionare a inimii. Asimilarea potasiului în organism scade în cazul insuficienţei vitaminei A. Excesul de potasiu se elimină prin rinichi. Acţiunea definitorie a potasiului în diabet: reglează activitatea hormonilor de insulina şi normalizează ritmul cardiac, care poate fi afectat la diabetici. Alimente indicate ca sursă de potasiu: - fructe: coacăze negre* (se găseşte împreună cu magneziul şi calciul — minerale alcalinizante), pere*, gutui, agrişe (cea. 280 mg la 100 gr.), mere, zmeură. - alte fructe: afine, ananas, banane*, arahide, cireşe*, căpşuni, caise*, castane*, grapefruit, portocale, mure*, prune, măceşe, piersici*, struguri*, alune*, migdale (700 mg la 100 gr.), nucă*, fragi, curmale, cătina albă - fructe, porumbe, smochine - îndeosebi cele uscate*, lămâie, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ceapă, ciuperci, ardei, conopidă, ardei iute, mazăre verde, mazăre uscată*, măsline*, fasole verde, fasole uscată, măcriş, anason, hrean, salată verde, alge - roşii şi brune*, linte*, năut, morcov, nap, rutabaga (specie de varză), sfecla roşie* (locul 2 ca element vegetal, după drojdia de bere), spanac, roşii, praz, pătrunjel - frunze*, păpădia, sparanghel, soia*, ţelină, ridiche, vânătă, varză. * conţinut bogat şi foarte bogat 79

- cereale: grâu, orz, ovăz, pâinea integrală din faina acestora. - produse animale: carne de vită, peşte, ou - gălbenuş. - alte produse: polen, drojdia de bere* (locul 1, ca element vegetal), cafea, cacao - pudră, chimen, hameiul. Potasiul are o acţiune alcalinizantă iar conţinutul lui în produsele vegetale, inclusiv în fructe, este de 21-320 de ori mai mare decât al sodiului, care predomină în produsele animale având o acţiune acidifiantă. Plantele (organele vegetale), inclusiv fructele, solicită mai mult potasiu decât sodiu, spre deosebire de animale, care preferă sodiul. Există o dietă potasică în care nu trebuie să se consume alimente care conţin sodiu.

3. MAGNEZIUL Este un element chimic esenţial pentru viaţă. Insuficienţa magneziului produce tulburări ale ritmului cardiac mai ales la diabetici. Corpul uman conţine în medie 25 gr de magneziu. Necesarul zilnic este de cea. 250-350 mg. La femei, în perioadele de sarcină şi alăptare, acest necesar zilnic poate creşte până la 450 mg. O alimentaţie normală aduce un aport suficient de magneziu în organism. Acţiunea definitorie a magneziului în diabet: insuficienţa lui produce tulburări ale ritmului cardiac, mai ales la diabetici. Alimente indicate ca sursă de magneziu: - fructe: mere, coacăze negre, agrişe, gutui, pere, zmeură. * conţinut bogat şi foarte bogat 80

- alte fructe: afine*, caise, banane, curmale*, castane*, cireşe, ananas, căpşuni, grapefruit*, cătina albă - fructe*, fragi, mure, portocale, piersici, prune, struguri, măceşe, alune*, nuci*, migdale* (225 mg la 100 de gr., aproape dublu faţă de nuci şi alune), merişoare - şi în frunze, porumbe, scoruşe*, lămâie, vişine* - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ciuperci, castravete, hrean, alge - roşii şi brune*, măcriş, creson, mei, năut, nap, hrişcă*, mazăre uscată*, spanac, soia, ţelină, morcov, fasole uscată*, măsline, pătrunjel, praz, salată verde, roşii, păpădie, ridiche roşie, rutabaga (specie de varză), sfeclă roşie, vânătă, varză. - cereale: grâul - îndeosebi în germeni*, orz*, ovăz*. Germinarea atrage transformări foarte mari ale grâului: grăuntele întreg conţine 133 mg% magneziu în timp ce grăuntele încolţit conţine 342 mg% magneziu. - produse animale: carnea de vită, peşte, brânza de vacă, ou - gălbenuş. - alte produse: drojdia de bere, cafea, chimen, hameiul. Trebuie arătat că prin pregătire culinară se pierde aproape jumătate din conţinutul în magneziu al alimentelor aflate în stare crudă iar prin rafinare, pierderile ajung până la 80% sau chiar 90%.

4. SILICIUL Ameliorează stările diabetice. Pancreasul conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism fiind cel mai puţin tuberculizabil dintre toate organele. * conţinut bogat şi foarte bogat 81

El are un rol capital în nutriţia generală, imunitatea organică, eliminarea toxinelor şi starea generală de sănătate. în organismul uman se găsesc cea. 7 gr de siliciu iar necesarul zilnic este de 20-30 mg. Absorbţia siliciului necesită o cantitate suficientă de acid clorhidric, conţinut în sucul gastric secretat de stomac. Acţiunea definitorie a siliciului în diabet: asigură o rezistenţă mai bună a organismului la bolnavii de diabet. Alimente indicate ca sursă de siliciu: - fructe: mere; fructele în general, îndeosebi în coajă*. - alte fructe: fragi, cătina albă - fructe, struguri, lămâie - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ceapă, ciuperci, fasole verde, civetă, hrean, măsline*, praz, alge - roşii şi brune*, mei, năut, haşmă, păpădia*, ridiche*, păstârnac, topinambur, rutabaga (specie de varză), sfecla roşie, usturoi. - cereale: grâu integral, orz integral*, ovăz integral*; cerealele - îndeosebi în coajă. - produse animale: carnea. - alte produse: polenul, urzica vie; apa curată din sol îndeosebi cea silicioasă*, nu cea calcaroasă care este săracă în siliciu. Pâinea albă şi orezul alb (decorticat) sunt în mare parte lipsite de siliciu, care este înlăturat prin rafinare. 5. NICHELUL Stimulează funcţiile pancreatice fiind indicat în diabet precum şi cele ale ficatului. * conţinut bogat şi foarte bogat 82

Acţiunea definitorie a nichelului în diabet: măreşte secreţia pancreatică. Alimente indicate ca sursă de nichel: - fructe: caise, struguri - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ceapă, fasole verde, fasole uscată, alge - roşii şi brune*, creson, varză roşie, spanac, roşii, morcov, măcriş, varză. 6. VANADIUL Ameliorează eficienţa insulinei, de asemenea îmbunătăţeşte toleranţa la glucoza a organismului prin scăderea semnificativă a rezistenţei la insulina şi reglează nivelul glucozei sanguine. Acţiunea definitorie a vanadiului în diabet: reglează nivelul glucozei sanguine. Alimente indicate ca sursă de vanadiu: - legume: alge - roşii şi brune*, piper negru. - cereale integrale. - produse animale: carne, scoici, crustacee.

7. CROMUL Intervine în metabolismul glucozei, ameliorând eficienţa insulinei şi favorizând trecerea glucozei din sânge în celule. De asemenea acţionează în sinteza colesterolului şi a grăsimilor. Acţiunea definitorie a cromului în diabet: participă la metabolizarea glucozei. 83

în alimentaţia noastră obişnuită, cromul în general se găseşte în cantităţi insuficiente. în plus, se constată că un consum crescut de zaharuri rapide îndeosebi dulciurile, cum se obişnuieşte uneori, duce la o eliminare crescută de crom în urină cauzându-se astfel o carenţă a acestuia în organism, care poate favoriza pe termen lung apariţia şi evoluţia diabetului de tip II. Alimente indicate ca sursă de crom: - produse animale: crustacee, moluşte. — alte produse: drojdia de bere.

8. COBALTUL Se găseşte în toate ţesuturile mai ales în pancreas. Acesta acţionează sinergie cu manganul şi cuprul şi activează activitatea unor enzime. Excesul de cobalt este rar întâlnit, el putând provoca hipertrofia tiroidei. Acţiunea definitorie a cobaltului în diabet: măreşte eficienţa secreţiei pancreatice prin activarea unor enzime pe care aceasta le conţine. Alimente indicate ca sursă de cobalt: — fructe: mere, pere. — alte fructe: cireşe, caise, nuci, smochine, vişine — dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ciuperci, fasole verde, fasole uscată, salată verde, alge - roşii şi brune*, sfecla roşie, spanac, roşii, varză. - cereale: grâu integral. * conţinut bogat şi foarte bogat 84

- produse animale: came, ficat, rinichi. - alte produse: chimen. Prin pregătire culinară şi rafinare se pierde peste 50% din cantitatea de cobalt conţinută iniţial în alimente.

9. ASOCIERI DE SĂRURI MINERALE Este indicată asocierea zinc-nichel-cobalt. Pentru metabolismul bilă - săruri minerale sunt indicate fructele mai bogate în celuloză: - cele mai indicate fructe: pere, coacăze, zmeură. - alte fructe: caise, prune, mure, măceşe, coarne, moşmoane - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. Celuloza din fructe are o structură mai fină decât celuloza din cereale, trecând mai uşor prin intestine sub formă de hidrocaloizi.

întreaga omenire s-a născut dintr-o „mireasmă" trimisă printr-o suflare corpului omenesc pentru a primi viaţă — asemenea parfumului florilor purtat de vânt — care apoi s-a răspândit pretutindeni. Ce sunt atunci, de exemplu enzimele, în raport cu alimentele în care se află, decât „miresmele" acestora.

CAPITOLUL VI ENZIMELE Sunt fermenţi care împreună cu vitaminele şi hormonii fac parte din grupa biocatalizatorilor. Rolul lor catalizator este de o mare importanţă deoarece înlesneşte producerea tuturor transformărilor bio-chimice care au loc în regnul vegetal şi animal respectiv reacţiile de formare (sinteză) şi de degradare a substanţelor din plante, animale şi microorganisme. Numeroase enzime au în structura lor săruri minerale iar altele au nevoie şi de săruri minerale şi de vitamine pentru a fi puse în acţiune. în organismul uman acţionează două tipuri de enzime şi anume: - enzime endogene, care sunt fermenţi secretaţi de glandele digestive, cu rolul de a regla digestia; - enzime exogene sau enzime propriu-zise, care nu sunt produse în organism, trebuind să fie procurate din mediul exterior, prin consumul de alimente vegetale şi animale. Acestea au importanţa cea mai mare în buna funcţionare a organismului. Enzimele exogene se găsesc în cantităţi foarte mici în organism însă au o importanţă extrem de mare deoarece fără ele nu pot avea loc procesele chimice de metabolizare (transformare) la nivelul celulelor, ţesuturilor şi diferitelor 89

organe, nu se poate produce înmulţirea celulelor şi nici creşterea şi dezvoltarea plantelor şi animalelor. Se consideră că numărul enzimelor care se află la un moment dat în organism este de cea. 1000 şi că importanţa lor terapeutică şi sanogenă ar fi cu mult mai mare decât cea a vitaminelor. în organismul uman enzimele sunt active biologic numai la temperatura de cea. 37°C, specifică acestuia. La 43°C multe dintre enzime îşi încetează activitatea, puţine fiind acelea care rezistă la temperaturi mai mari, până la 100°C. S-a constatat câ în alimentaţie este foarte indicat consumul de crudităţi de legume şi fructe deoarece au un conţinut bogat de enzime şi cantităţi mari de apă, care curăţă organismul de toxine. Obişnuiţi să mâncaţi zilnic sau cât mai des câteva roşii, numai cu puţină sare pentru a fi mai gustoase, fără nici un alt aliment şi veţi simţi cum vă curăţă corpul de toxine, inclusiv sângele, fiind ca un al treilea rinichi în organism. Puteţi alege şi alte legume care conţin multă apă şi substanţe antitoxice. Este un aspect important care face să fie atât de valoroase pentru sănătate salatele din crudităţi de legume. Prin prepararea termică a unor alimente îndeosebi cele crude (legume şi fructe), unele vitamine sunt distruse iar sărurile minerale pe care le conţin - cum sunt potasiul, calciul, fosforul, magneziul - se devalorizează calitativ şi se reduce asimilarea lor în organism. La rândul lor enzimele sunt inactivate şi la fel ca alte toxine, suprasolicită ficatul, care este un adevărat „laborator de enzime", rinichii era, a căror posibilităţi de eliminare sunt depăşite şi se depun în unele zone mai slăbite ale organismului, cauzând astfel apariţia unor boli sau agravarea celor deja existente.

Deci atenţie! Conţinutul în enzime al alimentelor pe care le servim, precum şi pregătirea şi prepararea acestora, cu păstrarea în cât mai mare măsură a principiilor bio-chimice pe care le au în stare naturală, asigură prezenţa lor şi în corpul nostru şi este o cheie a ecuaţiei sănătăţii noastre. Alimente bogate în enzime: - fructe: mere, gutui, pere, agrişe, zmeură, coacăze; - alte fructe: afine, caise, cireşe, prune, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză; - legume: ceapă, praz, roşii, salată verde, spanac, soia, usturoi, sfecla roşie; legumele şi zarzavaturile, în general; - cereale: germenii de grâu, târâtele de grâu; - produse animale: gălbenuşul de ou (crud sau preparat moale), laptele de vacă crud (tolerat numai de cei cu ficatul sănătos); - alte produse: mierea. Dacă temperaturile înalte constituie un mediu ostil, în care enzimele şi unele vitamine nu supravieţuiesc iar potenţialul nutritiv şi terapeutic al sărurilor minerale se micşorează, atunci aragazul din bucătărie, utilizat prea mult, poate fi considerat un „călău" al enzimelor şi vitaminelor şi un „tartor" al sărurilor minerale; zacusca - dacă nu este făcută şi consumată într-un scop medical anume - un masacru de enzime iar cămara cu multe compoturi de fructe, un cimitir al acestora. De asemenea, frigiderul care adăposteşte prea multe mâncăruri gătite şi pentru prea mult timp, poate fi considerat un „complice" la aceste manifestări negative. Prin urmare, trebuie să dezaprobăm atât alimentele dăunătoare cât şi tehnologia care contribuie la o alimentaţie nesănătoasă. Cred că această remarcă ne poate ajuta şi mai mult să facem distincţia între ceea ce înseamnă alimentele naturale

90

91

şi alimentele prelucrate, mai ales termic şi să alegem calea cea mai bună, din acest punct de vedere, pentru sănătate.

La finalul analizei substanţelor din alimente direct implicate în diabet, metaforic spus, este necesar să avem în grădina noastră - care trebuie să ne fie propriul cabinet medical şi farmacie, - un pom cu trunchiul şi crengile învelite cu fibre alimentare, asemenea coajei fructelor şi boabelor de cereale care învelesc miezul acestora, prin care circulă seva din fructoză şi inulină, cu frunze din pectine, flori din vitamine şi săruri minerale, încărcate cu enzime, asemenea polenului acestora, pe care să le consumăm pentru a ne asigura sănătatea.

92

PARTEA A II-A FARMACIA ALCĂTUIRII MENIURILOR ŞI ALIMENTAŢIEI ÎN DIABET

Nu suntem departe de adevăr, chiar putem spune că-l descriem întocmai, afirmând că un imperiu al suferinţei, asociată în multe cazuri cu sărăcia şi altul al banilor, se nasc din ignoranţa în domeniul alimentaţiei.

CAPITOLUL VII GRUPELE DE ALIMENTE ŞI REGIMUL ALIMENTAR DISOCIAT într-o strictă clasificare, în funcţie de elementele nutritive pe care le conţin, alimentele se grupează în: proteine (carne, alte produse animale şi vegetale), lipide (grăsimi) şi glucide (carbohidraţi). Ele mai conţin vitamine, săruri minerale şi sunt alcătuite şi din apă, materii nedigerabile, cum sunt fibrele alimentare şi alte substanţe. Regimul alimentar disociat presupune consumul separat al alimentelor, corespunzător celor trei categorii de substanţe nutritive pe care le conţin: proteine, lipide şi glucide. Această cerinţă nu este în totalitate posibilă deoarece în conţinutul natural al alimentelor, de regulă, domină una din cele trei categorii de substanţe nutritive, în timp ce celelalte două sunt şi ele prezente, în cantităţi variabile iar în unele cazuri însăşi modul de alcătuire al meniurilor, care trebuie să servească la vindecarea bolilor, fără a mai lua în discuţie tradiţia culinară, necesită o oarecare combinare a acestora. De aceea, din motive practice şi pentru a înţelege mai bine regulile alimentaţiei în diabet, cu efect nutritiv şi terapeutic, vom folosi o altă grupare a alimentelor în: 97

- carne (de pasăre, vită, viţel, peşte, porc, oaie, miel) şi alte proteine animale şi vegetale prezente în brânzeturi, ouă, cereale şi unele legume şi fructe; -- grăsimi vegetale şi animale (uleiuri vegetale, grăsime de peşte oceanic, margarine, unt, smântână, untură); - brânzeturi; - cereale; - legume; - fructe. Consumarea alimentelor se va face cu respectarea următoarelor reguli de combinare: - carnea şi celelalte alimente cu conţinut mare de proteine — numai cu legumele, în garnituri, ciorbe sau salate de crudităţi; - grăsimile - numai cu legumele, de preferinţă în salate de crudităţi; - brânzeturile - numai cu legumele; - cerealele - numai cu legumele; - legumele - cu carnea şi celelalte alimente care conţin multe proteine, cu grăsimile, cu brânzeturile, cu cerealele. Legumele pot fi consumate şi ca atare, ca meniu principal; în garnituri de legume; în ciorbe; în salate de crudităţi de legume sau combinate - garnituri de legume cu salate de crudităţi de legume; - fructele - se servesc singure, ele nu se combină cu nici un alt aliment. Dacă totuşi împreună cu carnea şi celelalte proteine, cu grăsimile sau cu brânzeturile, se serveşte şi pâine sau alte produse cereale, cum se obişnuieşte în mod tradiţional acestea trebuie consumate în cantitate cât mai mică, să fie cu un conţinut cât mai scăzut de carbohidraţi şi cât mai

ridicat de fibre alimentare, asemenea caracteristici fiind întâlnite la pâinea integrală. După cum se poate observa, pentru carne, grăsimi, brânzeturi şi cereale, numitorul comun, din punct de vedere al combinării lor cu alte alimente, îl constituie legumele, cărora, alături de fructe, trebuie să li se acorde din punct de vedere nutritiv şi terapeutic, o importanţă deosebită în alimentaţie. Aceste reguli de combinare se aplică în cadrul aceleaşi mese iar detalierile vor fi făcute pentru fiecare categorie de alimente în parte. Aşa arată schema simplificată a sănătăţii, din punct de vedere al alimentaţiei, în boala de diabet. Privind-o, suntem tentaţi să credem că şi în acest caz, ca în atâtea altele, adevărul se ascunde după o exasperantă simplitate. Dar numai în aparenţă deoarece în realitate ea este rezultatul unei „ecuaţii" bio-chimice, cu multe calcule şi vă veţi convinge în acelaşi timp că sănătatea, analizată în acest context, nu este un lucru nici pe departe simplu. Regimul alimentar disociat nu înseamnă nicidecum renunţarea la vreo masă, dimpotrivă, se recomandă servirea celor 3 mese zilnic, pentru a se asigura organismului în mod continuu energia necesară, printr-un metabolism sănătos. Sunt bine cunoscute în această privinţă, calvarurile pe care le-au adus unora metodele bazate pe consumul unor produse de reclamă, în special pentru slăbit, care s-au dovedit a avea doar o valoare comercială. Grija de a nu vă îngraşă nu trebuie să vă preocupe, deoarece alimentele servite aduc în organism, alături de aportul energetic necesar şi de construcţie a organismului şi substanţele care împiedică absorbţia grăsimilor, de care

98

99

sunteţi interesaţi în primul rând pentru a fi siguri că nu se depun, astfel că vă păstraţi o greutate corporală normală. Pentru persoanele obeze, din punct de vedere al alimentaţiei în regim disociat, deviza este: mănânci pe săturate dar nu pe „apucate" şi slăbeşti la jumătate. Bineînţeles, în timp şi cu multă disciplină ştiinţifică în servirea meselor. De asemenea, o altă regulă a alimentaţiei sănătoase, în general, poate fi exprimată astfel: mănânci copios, chiar dacă nu e atât de gustos dar să fie sănătos. Din punct de vedere bio-chimic şi medical, trebuie să depăşim motivaţia gastronomică a alimentaţiei adică pofta şi plăcerea de a mânca şi să ajungem la esenţa acesteia. Deci, de ce mâncăm, de ce este necesar să consumăm alimente? Pentru a ne asigura, alături de substanţele de care avem nevoie pentru construcţia organismului şi energia necesară, fără de care, în ultimă instanţă, acesta nu poate fi menţinut în viaţă. Din ce ne asigurăm această energie? Din glucoza aflată în sânge, intrată apoi în celule, asupra căreia acţionează insulina secretată de pancreas metabolizând-o, cu eliberarea energiei necesare pe care organismul trebuie să o primească în mod permanent. De unde provine această glucoza? Din alimentele pe care le consumăm, care conţin glucide sub forma monozaharidelor - fructoză şi glucoza, a dizaharidelor - zaharoză, maltoză şi gentiobioză, a polizaharidelor — substanţele pectice şi amidonul, care au valoare energetică şi lipide. Pentru acest motiv alimentaţia noastră, care înseamnă în primul rând nutriţie dar şi terapie atunci când există probleme de sănătate, este o activitate de mare importanţă şi de valoare unică pentru menţinerea în viaţă a organismului, de aceea trebuie tratată cu cea mai mare responsabilitate.

Prin urmare, trebuie să cunoaştem motivarea nutriţională şi cea medicală a alimentaţiei. Prima are un efect preventiv cu privire la starea de sănătate, iar cea de-a doua are un efect terapeutic, de vindecare. Cunoaşterea celor două componente ale alimentaţiei ne dă posibilitatea să fim stăpâni pe propria noastră sănătate. De ce regim disociat? Ce justifică grija de a separa alimentele atunci când le consumăm, pe grupe alimentare şi să nu le punem deodată unele cu altele, la aceeaşi masă? Răspunsul este următorul: - pentru ca vitaminele să nu fie inactivate, să nu fie distruse, organismul având mare nevoie de ele în lupta contra diabetului dar şi a altor boli; - pentru ca prin alimentaţie să nu fie adus în organism colesterolul „rău" LDL, îndeosebi când acesta este peste limita normală; - pentru ca metabolismul hidraţilor de carbon să nu fie perturbat de acţiunea altor alimente îndeosebi carnea, respectiv toxinele din aceasta; - pentru ca din metabolizarea alimentelor consumate să rezulte o cantitate cât mai mică de toxine pe care organismul, prin organele sale de excreţie, să le poată elimina rapid şi cât mai uşor; - pentru ca să evităm creşterea în greutate peste limitele normale, prin depunerea de grăsimi îndeosebi atunci când asociem glucidele, mai ales cele „rele", cu lipidele şi în acelaşi timp să dăm forţă alimentelor care conţin vitamine şi săruri minerale cu efect diuretic, cum sunt vitamina B6 şi potasiul, să elimine excesul de apă din organism şi în acelaşi timp toxinele.

100

101

Sunt motivele majore pentru care trebuie să recurgem la această metodă medicală de alimentaţie. Trebuie subliniat că regimul alimentar disociat duce la o însănătoşire evidentă şi rapidă în marea majoritate a cazurilor de îmbolnăvire, iar omului sănătos îi aduce o vigoare şi o energie pe care nu a mai avut-o înainte. După cum se poate constata, în medicina bio-chimică alimentară nu este vorba de alimentaţie cu produse alimentare, în primul rând şi în general ci cu substanţele pe care acestea le conţin, cu efect terapeutic. Esenţa acestei metode medicale şi în acelaşi timp a regimului alimentar disociat, constă în aceea că ne arată ce alimente trebuie să alegem pentru consum, respectiv pe cele bune, cum să le pregătim, să le combinăm între ele şi în ce ordine trebuie servite, cu luarea în considerare şi a timpului de digestie, pentru a ne menţine sănătatea sau a ne vindeca de boli, în primul rând de bolile de metabolism.

Este cea mai mare greşeală să „aruncăm" alimentele la întâmplare în stomac, asemenea unei găleţi cu resturi. Obişnuim să mâncăm vreodată friptură cu zahăr? Categoric nu, afară de cazul în care se întâmplă să confundăm sarea de bucătărie cu zahărul şi atunci ne oprim imediat din mestecat, fără să mai înghiţim măcar, deoarece gustul este dezagreabil. De ce atunci, după ce consumăm, de exemplu, friptură şi aceasta ajunge în stomac, obişnuim să punem peste ea o porţie apreciabilă de zahăr, servind imediat o prăjitură cât se poate de dulce, ornată uneori cu fructe şi bine însiropată? Pentru că trebuie să ştim că şi din punct de vedere bio-chimic, nu numai al gustului, această combinaţie

de alimente este extrem de dăunătoare şi cu consecinţe nefaste pentru sănătate, mai ales atunci când se servesc timp îndelungat astfel de mese. în cazul acestei combinaţii alimentare mâncarea fermentează la puţin timp în stomac din cauza zahărului, proces care este favorizat de mediul umed şi temperatura optimă a corpului; eventualele grăsimi din meniu formează o peliculă care separă mâncarea de pereţii stomacului şi sucul gastric secretat de acesta, perturbând în mod major digerarea acestor alimente; mâncarea stă în stomac cea. 8 ore, un timp dublu faţă de cât este normal, aminoacizii din carne se depreciază calitativ şi sunt slab asimilaţi în organism, rezultând o mare cantitate de toxine care se depozitează în întregul corp; apar balonările şi arsurile de stomac, unele persoane simţind chiar că trebuie să dea totul afară, iar respiraţia devine urât mirositoare mai ales spre dimineaţă, până la trezire, când de obicei servim masa şi împrospătăm stomacul cu alimente noi. Toate aceste manifestări sunt procese digestive distructive, care vă pun categoric în pericol buna funcţionare a organismului şi le puteţi considera ca argumente obiective care să vă determine să renunţaţi, până nu este prea târziu, la unele plăceri şi pofte de a mânca, înspre binele sănătăţii dumneavoastră. Din acest punct de vedere cu siguranţă că, dincolo de sentimente, trăinicia legăturii unor cupluri poate suferi şi încă în mare măsură din cauza alimentaţiei necorespunzătoare şi implicit a proceselor de digestie negative, care se manifestă la unul sau la amândoi partenerii de viaţă. Somnul chinuit de peste noapte, din acesta cauză, se manifestă prin cearcăne la ochi, accentuarea ridurilor feţei, mersul greoi şi corpul „ca de plumb" chiar de la coborârea

102

103

din pat, buzele albicioase şi uscate datorită circulaţiei sanguine necorespunzătoare şi dezhidratării produse de acizi, apatia, ideile confuzionale, incoerenţă în vorbire şi alte manifestări de acest fel, care necesită un efort de voinţă mare pentru a da impresia celor din jur că totul este în ordine. Cu siguranţă cunoaşteţi sau aţi auzit de cazurile unor persoane care deşi mănâncă puţin se îngraşă repede. Deşi la prima vedere s-ar părea că este greu de explicat o astfel de situaţie, una din cauze poate fi modul defectuos de combinare al alimentelor - chiar dacă sunt în cantitate mică, efectele negative pe care le produc pot fi mari, alături de cauzele ereditare sau de altă natură. Tot mai des se recurge la metoda lipochirurgiei adică îndepărtarea grăsimilor din anumite părţi ale corpului pe cale chirurgicală. Respectul faţă de propria noastră fiinţă şi simţul de „bun gospodar" cu care trebuie să ne îngrijim corpul nostru, ne obligă să facem asemenea „operaţii" în primul rând asupra alimentelor pe care le consumăm şi în farfuria din care le servim şi atunci nu veţi mai ajunge experienţa directă a unor astfel de intervenţii medicale. Credeţi că între o operaţie chirurgicală şi servirea mesei, pentru menţinerea sau readucerea stării de sănătate în organism, există sau poate exista o mare diferenţă chiar şi cu privire la cunoştinţele medicale pe care trebuie să le aveţi şi să le aplicaţi? Serviţi masa de prânz şi procedaţi în felul următor: - nu consumaţi apă înainte deoarece „mătură" stomacul de sucul gastric şi alte substanţe secretate de acesta şi le duce în duoden (care continuă de la partea inferioară a stomacului), astfel că mâncarea pe care o veţi consuma, să zicem 1-1,5 kg de alimente, nu are cu ce să fie digerată;

- nu beţi nici sucuri de slabă calitate şi ieftine care fiind destul de diluate, au cam acelaşi efect, în plus datorită zahărului, vă produc destul de repede acid în stomac şi împreună cu substanţele chimice pe care le conţin - folosite pentru colorare, păstrare sau gust, vă pot irita stomacul până la producerea unor senzaţii de arsuri care în timp vă pot cauza gastrite şi ulcere; - dacă serviţi înainte sucuri naturale şi proaspete din fructe stoarse, aşteptaţi cea. 30 de minute să se digere, până la servirea propriu-zisă a mesei pentru a nu le amesteca în stomac cu celelalte alimente; - pentru a nu aştepta până se pune masa, fără să consumaţi nimic, este indicat în schimb să serviţi, de exemplu un suc natural de roşii, având în vedere compatibilitatea acestuia, a legumelor, cu masa care urmează; - şi mai indicat este să serviţi chiar înainte, câţiva sâmburi de migdale, alune sau nucă, în stare naturală deci neprăjite şi nesărate, care vă vor neutraliza o parte din acidul clorhidric aflat în sucul gastric din stomac şi vă vor face digestia mult mai bună; - urmează de preferinţă o ciorbă de legume, mai indicată decât supa cu tăiţei, să zicem că aceasta nu ne face probleme dar şi în acest caz trebuie să o sărăm, dacă avem la îndemână, numai cu sare marină, mult mai valoroasă decât sarea obişnuită, rafinată şi să o acrim cu suc proaspăt de lămâie deoarece oţetul obişnuit din comerţ produce aciditate; - la friptură vom avea în vedere carnea, ca sursă de proteine animale asociate cu proteinele vegetale din legumele puse sub formă de garnitură, în acest fel va trebui să înlăturăm partea grasă din carne, dacă ea există, iar din

104

105

farfurie să dăm la o parte grăsimile - jumări, slănină friptă, etc. şi brânzeturile de obicei cu grăsime, puse împreună din obişnuinţă, pentru a preîntâmpina formarea şi depunerea de colesterol în organism, care ar fi provenit din aceste alimente combinate astfel, adică lipide şi proteine; - să nu sărăm deloc carnea sau foarte puţin deoarece ea conţine suficient sodiu şi produce destui acizi în organism; - să consumăm la aceeaşi masă o cantitate suficientă de legume crude şi proaspete sub formă de salate, pline de vitamine şi săruri minerale şi a căror enzime pe care le conţin, catalizează întregul proces de digestie ce urmează servirii mesei, iar dacă această „perfuzie alimentară" nu ajunge, vor mai fi aduse la masă câteva legume; - carnea de preferinţă la grătar pentru a fi siguri că este înlăturat sucul rezultat din prăjire, care conţine amine cancerigene, va fi frăgezită dacă starea de sănătate permite această modalitate, cu 1-2 linguri de ulei vegetal de cea mai bună calitate obţinut din prima presare la rece, pentru a asigura organismului în acelaşi timp, prin fixare, vitamina A performantă din carne, care este liposolubilă fixându-se numai în prezenţa grăsimilor, acelaşi rezultat obţinându-se prin răzuirea pe friptură a miezului de migdale, alune sau nucă, în stare naturală deci neprăjite şi nesărate, datorită uleiului pe care acestea îl conţin, asigurând totodată o foarte bună combinaţie prin prezenţa în conţinutul lor a proteinelor vegetale care se asociază cu proteinele din carne şi un efect culinar atractiv - untul de exemplu nefiind recomandat deoarece este o grăsime saturată; - nu se servesc prăjituri la această masă deoarece zahărul din ele fermentează alimentele consumate, împiedicând astfel transformările bio-chimice naturale şi normale 106

ale substanţelor din acestea, iar uleiurile şi alte grăsimi în cantitate mai mare sau mai mică, din laptele sau produsele lactate pe care le pot conţine, formează o peliculă între alimentele consumate şi pereţii stomacului împiedicând amestecul acestora cu sucul gastric şi alte substanţe pentru a se realiza o bună digestie; - la această masă nu se vor servi nici fructe tot datorită conţinutului în zahăr cât şi a faptului că vitaminele din acestea sunt distruse în acest mod în totalitate din cauza timpului de digestie diferit faţă de a celorlalte alimente, acest comportament însemnând staţionarea lor în stomac o perioadă prea îndelungată; - la sfârşitul mesei şi timp de cea. 20-30 de minute nu se va servi nici apă, pentru ca amestecul alimentelor cu sucul gastric şi celelalte substanţe din stomac, necesare pentru buna digestie, să se realizeze cât mai deplin. Cu siguranţă că mai sunt şi alte fenomene şi determinări privind alimentele şi modul de alimentaţie dar nu le vom examina acuma pe toate. Şi acum vreau să vă pun o întrebare: vi s-a părut simplu? Răspunsul cred că este „nu", iar dacă luăm în considerare că această activitate o facem în mod normal de 3 ori pe zi, acesta cu siguranţă este şi mai categoric. Bolile, chiar şi cele mai grave, pot porni de la un fapt simplu, de a nu şti ce şi cum să punem în farfurie, din punct de vedere al alimentelor pe care le servim. Am arătat că asocierea la întâmplare a alimentelor, ignorând ordinea lor bine motivată din punct de vedere al proprietăţilor bio-chimice pe care le au, generează producerea unor cantităţi mult prea mari de toxine iar în acest caz surplusul, care excede eliminării în ritm normal al acestora 107

Carnea - de pasăre, vită, porc, miel, peşte, - este cea mai importantă sursă de proteine animale, din această categorie făcând parte, prin conţinutul lor şi brânzeturile şi ouăle. Proteinele vegetale se găsesc în cereale iar în cantităţi semnificative şi în unele legume şi fructe. Proteinele sunt indispensabile organismului şi nu îngraşă. Carnea conţine proteine, lipide şi rareori puţine glucide iar fibrele alimentare lipsesc din conţinutul ei. Este de preferat carnea fiartă deoarece necesită mai puţine transformări la pregătire. Carnea se consumă în asociere numai cu legumele - în garnituri (fierte, călite sau alt mod de pregătire), ciorbe sau salate de crudităţi de legume. Se vor servi legume diferite în garnituri, faţă de cele care au fost alese la salata de crudităţi. De obicei în garnituri se vor pune legume care să asocieze proteinele de origine animală - carnea, cu cele de origine vegetală, din legume, mai bogate fiind legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, la care se adaugă năutul, soia, orezul şi care să fie preparate termic pentru a putea fi consumate. Astfel se permite diversificarea mai mare a meniului şi alegerea mai uşoară a altor legume pentru salata de crudităţi.

Distincţia dintre legumele hipoproteice (conţinut mic de proteine) şi cele hiperproteice (conţinut mare de proteine), este necesară şi cu utilitate practică. Atunci când se serveşte carne cu legume hipoproteice, cantitatea de carne la aceeaşi masă poate fi ceva mai mare, cum se tinde de multe ori, deoarece nu se adună o cantitate prea mare de proteine, care se află aproape în exclusivitate numai în carne. Atunci însă când legumele sunt hiperproteice, cantitatea de carne trebuie să fie cât mai mică pentru a nu se aduna o cantitate prea mare de proteine, care se găsesc în cantitate mare atât în carne cât şi în aceste legume. Manualele de nutriţie recomandă pentru o persoană în greutate de 70 kg, consumul a 70-100 gr proteine zilnic. Pentru a obţine 80 gr proteine pot fi consumate orientativ, 150 gr carne, 50 gr brânză, 1 ou, o cană cu lapte şi 300 gr pâine. Unele legume au un conţinut scăzut de glucide şi lipide şi multe fibre alimentare, fiind hipocalorice şi astfel aduc în organism un aport energetic scăzut, consumul lor contribuind la menţinerea unei greutăţi normale a corpului şi la starea generală de sănătate. Aceste legume sunt cele mai indicate în asociere cu carnea, cum sunt: spanac, mazăre verde, fasole verde, conopida, bob verde, dovlecei, vinete, anghinare şi de asemenea salata verde, sfecla şi brocoli, care sunt lipsite în totalitate de lipide. Altele denumite şi legume-cereale, au un conţinut ridicat de glucide şi lipide şi aduc în organism un aport energetic mărit, fiind hipercalorice, cum sunt legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez, dar şi cartofii, îndeosebi cei prăjiţi şi chips, motiv pentru care este recomandată con-

108

109

prin organele de excreţie, se depozitează în organism afectând în mod serios funcţiile de dezasimilaţie, ca dealtfel întregul metabolism al acestuia.

1. CARNEA, ALTE PROTEINE ANIMALE ŞI PROTEINELE VEGETALE

sumarea lor cu multă moderaţie deoarece favorizează în primul rând obezitatea. în salata de crudităţi se pot pune la alegere: roşii, ceapă, pătrunjel verde, ardei, castravete, mărar, ridiche, salată verde, usturoi, varză - cu suc proaspăt de lămâie. La salatele de crudităţi de legume nu se va folosi oţetul alimentar obişnuit deoarece produce aciditate. Toxinele din carnea animalelor au o influenţă foarte mare în perturbarea metabolismului hidraţilor de carbon, fiind o cauză care poate duce la diabet, de aceea nu este indicat să se mănânce carne sau mâncăruri din carne cu pâine sau cu garnituri din legume care conţin multe glucide, cum sunt legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez. Carnea nu se serveşte nici cu cartofi fiind o combinaţie dăunătoare, tot din cauza conţinutului lor mărit de glucide. Cartofii prăjiţi şi chips au în plus un conţinut foarte ridicat de lipide şi produc cea mai mare cantitate de energie, de 399 Kcal/100 gr şi respectiv 560 Kcal/100 gr, dintre toate legumele. Este primul şi cel mai mare semnal de alarmă cu privire la combinarea alimentelor, fiind o cauză directă care poate duce la diabet. Carnea alături de cartofi şi pâine are de asemenea un efect decalcifiant în organism, datorită acizilor în cantitate mare pe care îi produce, de aceea este necesar ca aceste alimente să fie consumate cu salate de crudităţi de legume şi separat, să se servească fructe, pentru conţinutul acestora în potasiu şi alte minerale alcalinizante, care previn acest dezechilibru.

în privinţa acestor glucide faceţi un experiment: mâncaţi atâţia cartofi câte lămâi aţi mâncat, să zicem, în ultimele trei luni şi de asemenea, mâncaţi atâtea lămâi câţi cartofi aţi mâncat în aceeaşi perioadă. în aceeaşi măsură se va schimba, de regulă, şi raportul dintre sănătate şi suferinţă, bineînţeles, în mod favorabil. Este bine să continuăm cu această alegere, care în plan mai general înseamnă alegerea între glucidele bune şi cele rele, pentru sănătatea noastră. Trebuie evitate mezelurile, care conţin grăsimi saturate (dăunătoare) în cantitate prea mare, iar consumul de organe animale (ficat, rinichi, inimă, creier), să fie moderat deoarece au cantităţi însemnate de colesterol. Prin fierberea sau prăjirea cărnii vitaminele dispar aproape complet, iar marea majoritate a enzimelor sunt distruse la o temperatură mai mare de 54°C. De aceea periodic este indicat biftecul, pregătit din muşchi de vită crud, fără fierbere şi fără prăjire, cu ulei vegetal obţinut din prima presare la rece şi garnitură din crudităţi de legume, puterea de nutriţie a acestui meniu fiind foarte mare. De asemenea, prin fierbere, carnea şi celelalte produse care conţin proteine pierd două treimi din sărurile minerale şi valoarea lor nutritivă, iar prin arderile metabolice din organism, acestea devin acizi şi reziduuri care sunt eliminate însă cu o mare cheltuială de energie. La pregătire, este recomandată introducerea cărnii în apa deja fierbinte. Cu privire la fierbere, este indicat să folosiţi de câte ori aveţi posibilitatea capacul la fierberea alimentelor sau alte modalităţi de pregătire termică a acestora deoarece împiedică vitaminele, sărurile minerale şi alte substanţe atât de valoroase, să „evadeze" din meniu.

no

m

Prin prăjirea cărnii se formează compuşi toxici, rezultaţi din degradarea proteinelor şi a derivaţilor acestora. Astfel substanţa din muşchi numită creatină reacţionează cu aşa-numiţii produşi ai reacţiei Maillard, producând amine aromatice cancerigene, care sunt hidrosolubile. Majoritatea acestor amine dăunătoare se adună în sucul format la începutul prăjirii şi din această cauză, contrar greşitei obişnuinţe, acesta nu trebuie consumat. La temperaturi mai înalte apar alte tipuri de amine, rezultate din degradarea aminoacizilor, aflate în părţile carbonizate ale cărnii. Consumul exagerat de proteine, provenite din carne dar şi din brânză, ouă, pâine, legume uscate (mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez), favorizează apariţia cancerelor ficatului, vezicii urinare, mamar, de colon, de stomac şi leucemia. De asemenea, duce la hipertrofia (mărirea) ficatului şi rinichilor, creşterea colesterolului în sânge şi o excreţie mărită de calciu din organism. Proteine vegetale în cantitate mare se găsesc şi în unele fructe: nuci, alune, migdale, arahide şi au următorul conţinut: nuca 12-25%, alunele 12-28%, migdalele 15-37%, arahidele 20-34%. Trebuie să mai arătăm că aportul în exces de proteine în alimentaţie este periculos deoarece acestea, prin metabolizare eliberează uree şi amoniac, două substanţe toxice care se elimină prin ficat şi rinichi. în acelaşi timp consumul de proteine animale, îndeosebi carne, măreşte cantitatea de acizi care se formează în corp, inclusiv aciditatea sângelui şi se manifestă prin balonări, greutate excesivă, izbucniri nervoase, chelire, riduri premature pe faţă, cercuri negre sub ochi, ulcerări etc. iar pentru

neutralizarea acestora - în lipsa unei alimentaţii adecvate, îndeosebi vegetalele verzi - organismul recurge la rezervele de calciu şi alte săruri minerale alcaline din oase, ceea ce poate antrena o severă demineralizare şi afectarea stării de sănătate prin apariţia unor boli. Este un semnal că în organismul în care se manifestă aceste simptome şi durează în timp, în cel mult 5-7 ani, de regulă, vor apărea boli, mai multe deodată jşi în mai multe părţi ale corpului, cu probleme serioase de stăvilirea lor. Excesul de carne şi grăsimi, îndeosebi grăsimile animale, deficitul de fibre alimentare (celuloză), de fructe şi legume în alimentaţie, favorizează apariţia cancerului de colon. Carnea nu se serveşte împreună cu grăsimile. Acestea sunt insolubile în apă iar pentru a circula în sânge se combină cu unele proteine formând lipoproteine, respectiv colesterol, forme hidrosolubile de grăsimi circulante implicate în formarea plăcilor de aterom, care îngustează diametrul vaselor sanguine şi determină ateroscleroza. Pentru motivele arătate, din carne şi preparatele din carne trebuie să lipsească sau să fie în cantitate cât mai mică lipidele dar şi glucidele, în cazul diabetului. Pe aceste criterii se ajunge să fie aleasă carnea de curcan iar pentru peşti morunul, merlanul sau peştele-undiţar. După aceleaşi criterii se va proceda şi la alegerea altor sortimente de carne. Totuşi pentru cei care nu au probleme mari de sănătate, din acest punct de vedere se recomandă punerea unei linguri de ulei pe friptură, din cele recomandate, în locul obişnuitei bucăţi de unt care este o grăsime saturată, pentru fixarea în organism a valoroasei vitamine A performantă din carne.

112

113

Este al doilea semnal de alarmă privind combinarea alimentelor, care atenţionează asupra formării de colesterol în exces, ca fază ce poate precede diabetul. De asemenea, se separă lipidele de glucide, îndeosebi cele rele, pentru a preveni obezitatea, fiind al treilea semnal de alarmă privind combinarea alimentelor deoarece diabetul este mai frecvent la obezi. Deci, există regula specială în diabet, de separare a proteinelor animale, respectiv a cărnii, de glucide, cum sunt pâinea şi legumele hipercalorice, din cauza toxinelor din carne care perturbă major metabolismul glucidelor, fiind o cauză care în sine poate duce la diabet, trebuind cu atât mai mult să fie evitată atunci când această boală deja există şi cele două reguli generale, a separării proteinelor de lipide, pentru prevenirea excesului de colesterol şi a separării lipidelor de glucide, îndeosebi cele rele, pentru a preveni obezitatea, având în vedere că persoanele obeze sunt mai expuse la diabet. Cu privire la combinarea proteinelor animale, a cărnii, cu alte grupe de alimente, este locul să analizăm orientativ compoziţia unor astfel de preparate, cum sunt cunoscutele sarmale. In primul rând ele conţin carne tocată, deci proteine animale, dar la fel de bine pot fi folosite ciupercile, care conţin proteine vegetale, de multe ori în aceeaşi cantitate. Orezul alb, decorticat, folosit de obicei, are cea mai mare cantitate de glucide dintre toate legumele, făcând parte din categoria glucidelor rele, nefiind indicat în alimentaţie, în general şi interzis în combinaţie cu carnea, în diabet. Se pun şi alte legume tocate sau tăiate mărunt şi se învelesc în frunze de varză, cel mai adesea dar şi în frunze de viţă de vie, hrean, coacăz negru, dragavei sau potbal. Ce este atunci de făcut?

în primul rând, dacă se alege carnea, aceasta se foloseşte în cantitate mai mult decât moderată. Se reduce foarte mult cantitatea de orez alb sau se înlocuieşte cu orezul brun, nedecorticat, pentru cei hotărâţi să respecte întocmai regulile unei alimentaţii sănătoase. Se măreşte mult cantitatea de legume care conţin cantităţi mici de glucide şi lipide. De menţionat că ceapa, de preferinţă uşor călită în prealabil, fără ulei, este bine să fie pusă în compoziţie, deoarece ajută la digestia făinoaselor respectiv a orezului din sarmale. Sub aspectul pregătirii, orezul poate fi pus fiert pe jumătate iar atunci sarmalele vor fi ţinute la foc numai cât să fie bine opărite iar nu fierte îndelungat. în acest fel, carnea şi legumele îşi vor păstra în mare măsură proprietăţile nutritive şi vor fi cu siguranţă mai sănătoase şi pot avea chiar un gust mai atrăgător. Credeţi că aceste demersuri de analiză a conţinutului meniurilor şi meticulozitatea pe care o manifestăm în această privinţă sunt prea mari? Eu cred că nu. Dacă, de exemplu, la un ulcer gastric se intervine chirurgical cu o echipă de mai mulţi medici şi personal auxiliar şi cu aparatură medicală de mare valoare financiară, atunci cred că suntem şi noi îndreptăţiţi să „operăm" cu acest „bisturiu" bio-chimic dar nici măcar asupra corpului nostru, în scop terapeutic ci în primul rând direct şi preventiv, asupra alimentelor pe care le consumăm. Proteinele - carnea, nu se combină la aceeaşi masă cu alte proteine diferite deoarece rezultă două alimente concentrate, din această categorie făcând parte şi alimentele preparate prin fierbere, prăjire, călire sau alte modalităţi. De aceea, în aceste cazuri este bine ca o parte din meniu să conţină alimente proaspete, în stare naturală. Se pot consuma la aceeaşi masă proteine de acelaşi fel - carne de orice fel, produse lactate diferite etc.

114

115

Ouăle conţin substanţe proteice din grupa globulinelor, la fel ca laptele iar prin fierberea lor se pierd o parte din aminoazici, care se coagulează. Ele trebuie consumate cu prudenţă deoarece pot fi periculoase prin faptul că au în conţinut mult colesterol şi o cantitate mai mare de sulfura. Pentru cei care nu au probleme de sănătate, oul se poate consuma şi crud dar numai gălbenuşul deoarece în stare crudă albuşul conţine compusul antinutritiv numit avidină, care este distrusă numai prin fierbere. în acelaşi timp albuşul oului se comportă ca o antivitamînă B8. Sub acest aspect cei care au consumat, din necunoaştere sau urmând sfaturi ocazionale, ouă crude întregi în tratamentul unor boli ori în alimentaţia obişnuită, trebuind amintite şi cele de prepeliţă, cărora li se face reclamă aparte dar fără justificare, s-au confruntat în unele cazuri cu dureri de cap. Valoarea nutritivă a gălbenuşului de ou crud este foarte mare deoarece sunt păstraţi în totalitate aminoacizii şi enzimele. Atenţie însă, deoarece conţine arsenic. Din punct de vedere al compoziţiei oul trebuie considerat ca fiind două alimente asociate natural dar nepotrivite pentru alimentaţia în regim disociat. De ce? Să luăm ca exemplu o bucată de caşcaval, care este un produs tot de origine animală. Ca aspect acesta are în totalitate culoarea albă, la fel ca laptele din care este făcut, dacă nu conţine aditivi chimici alimentari prin prelucrare industrială şi aceeaşi compoziţie. La ou, culoarea albă şi cea galbenă a celor două compoziţii diferite, dau şi denumirile acestora, de albuş şi gălbenuş. Sub aspectul compoziţiei, albuşul este o veritabilă proteină, al cărei conţinut este de 11 % iar grăsimile lipsesc aproape în totalitate fiind doar de 0,2%. Gălbenuşul are 15,8% proteine iar prin conţinutul foarte ridicat în lipide, de

33%, poate fi considerat o adevărată grăsime. în realitate gălbenuşul de ou este un aliment lipo-proteinic, deci are compoziţia colesterolului gata pregătit, în care lipidele sunt în cantitate de cea. două ori mai mare decât proteinele. La fel este şi oul întreg, la care însă conţinuturile de lipide şi proteine sunt foarte apropiate, de 11,5% şi respectiv 12,8%. Ouăle consumate fierte trebuie să aibă gălbenuşul moale sau cel mult cleios. Pentru aceasta apa din vas trebuie să fie puţin peste ou şi se lasă la fiert între 2 minute şi cel mult 2 minute şi jumătate, de la primul clocot. Prin urmare chiar şi fierberea şi consumarea unui ou nu trebuie neglijate, aşa cum obişnuiesc unii din cauza lipsei cunoştinţelor de bio-chimie alimentară necesare deoarece, după cum am arătat, se pot pierde o parte din aminoacizi iar în acelaşi timp ar rezulta o cantitate prea mare de acizi, care în exces sunt dăunători pentru sănătate. Aşa se face nutriţia sănătoasă şi alimentaţia medicală, dând atenţia cuvenită fiecărei bucăţi de aliment pe care o înghiţim. Veţi spune că e o exagerare dar în cazuri de îmbolnăviri grave, poate fi singura scăpare, în privinţa şanselor bolnavului de a rămâne în viaţă. Se poate face o porţie de omletă natur, cu păstrarea în cât mai mare măsură a proprietăţilor nutritive a oului, respectiv gălbenuşului şi albuşului, cu o cantitate mai mare de ceapă folosită la prepararea ei, în felul următor: se taie ceapă cât mai multă, 1-2 bucăţi mai mari, ceapa coaptă fiind digestivă iar cea crudă favorizează cu preponderenţă funcţiile renale, având un efect diuretic. După ce se mărunţeşte, se pune într-o tigaie care înainte trebuie să fie doar unsă cu foarte puţin ulei, dintre cele indicate în alimentaţie, numai cât să nu se „prindă" ceapa de ea. Se pune sare pentru ca ceapa să „lase" apă apoi se

116

117

căleşte la foc mic numai până se înmoaie deoarece prin prăjire îşi pierde din calităţi. Se pun două ouă întregi şi albuşul de la al treilea ou, gălbenuşul rămas putând fi pus deoparte şi folosit la pregătirea altei mese, pentru a nu se aduna o cantitate prea mare de grăsimi saturate, aflate aproape în întregime în gălbenuşuri. Se amestecă împreună cu ceapa iar când s-au coagulat şi compoziţia nu mai are conţinut crud, se ia imediat de pe foc şi se pune într-o farfurie. Se lasă să se răcească şi abia apoi se pune propriu-zis uleiul pe care vreţi să-1 conţină omleta, pentru a nu-1 prăji, ales dintre uleiurile indicate în alimentaţie, după care se serveşte cu salată de crudităţi de legume. Alături de ceapă se pot folosi gogoşari roşii şi verzi iar atunci, pe lângă conţinutul sănătos şi gustul plăcut al omletei, vă vor încânta şi culorile acesteia, aspect ce poate avea semnificaţie din moment ce printre metodele de vindecare, în ultimul timp a început să fie inclusă şi cromoterapia, adică vindecarea unor boli prin inducerea unei stări de spirit pozitive, cu ajutorul culorilor. Valoarea nutritivă şi terapeutică a oului este foarte mare dar diferenţiat. Pe lângă substanţele nutritive pe care oul le conţine în întregul său, gălbenuşul abundă în vitamine: A*, B\*, B2*, B5*, B6*, B8*, D*, E*, K* şi săruri minerale de potasiu, calciu*, fosfor*, fier*, magneziu, sulf, mangan, cupru, zinc*, iod şi substanţa organică numită lecitină, în timp ce albuşul are printre altele, vitaminele B3, B9 şi B12 - după cum se vede, o întreagă farmacie. Albuşul de ou se poate servi separat, în loc de carne, de exemplu cu o garnitură de legume. Acesta aduce în organism necesarul de proteine dar nu produce colesterol, ca în cazul cărnii cu un anumit conţinut de grăsime sau al oului servit întreg şi nici acid uric semnificativ. * conţinut bogat şi foarte bogat 118

De asemenea gălbenuşul de ou poate fi servit separat, ca grăsime, în cantitatea necesară organismului. De fapt, în alimentaţia medicală consider benefică separarea albuşului de gălbenuş la ou şi servirea lor la mese diferite, asigurându-se în regim disociat un aport de proteine şi altul de grăsimi. Putem afirma cu certitudine că nutriţia sănătoasă, motivată ştiinţific din punct de vedere bio-chimic, nu merge pe acelaşi drum cu tradiţia alimentaţiei. Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de sarmale cu jumări date prin maşina de tocat sau slănină afumată tăiată mărunt, ştiute fiind toxicitatea şi pericolul cancerigen al gudroanelor pe care le are impregnate, chiar şoric de pe slănină, în reţete „ca la bunica". Vă recomand cu cea mai mare convingere să vă manifestaţi condescendenţa pe alte planuri şi să lăsaţi deoparte astfel de sfaturi care, vă asigur că nu vă fac nici un bine. Aţi văzut probabil cum se fac ciorbe sau soteuri, cu băuturi alcoolice puse deodată la fiert: ţuică, vin, bere, încât nu mai şti dacă se prepară alimente sau se distilează alcool, în reţete alcătuite parcă mai mult după criteriul „ce a mai rămas neconsumat în casă". La festinuri se încheie în mod obişnuit cu urări de mulţi ani dar acolo unde astfel de meniuri sunt promovate pe masa cu bucate mai des, este puţin probabil ca aceştia să fie de sănătate cât mai degrabă de manifestare a unor afecţiuni iar exemple cu oameni umblând din această cauză de la un spital la altul, sunt în mod evident destule. Cei care dau reţete în reviste sau pe posturi de televiziune, înainte de a vă îmbolnăvi cu ele ar fi bine să vă aducă la cunoştinţă, ca un gest de minimă moralitate, în 119

afara supraponderabilităţii uneori prea mari pe care o au în mod vizibil, cum stau cu colesterolul, cu funcţionarea inimii, ficatului, rinichilor etc, servind mâncărurile pe care vi le prezintă sau în caz contrar, fiind în cunoştiinţă de cauză, nici nu le ating. Cum s-ar spune, exemplul personal. Probabil că lor îşi pregătesc, aşa cum spune o cugetare, „mâncărurile pe care le serveşte numai împăratul, nu cele la care este chemat să mănânce tot satul". Fiţi precauţi pentru că altfel, în timp vă veţi putea confrunta cu serioase probleme de sănătate. Aş vrea de asemenea, ca alţii, cu alte idei şi interese în domeniul alimentaţiei, decât cele care ne asigură cu adevărat sănătatea, să spună, comparativ, ce conţin de exemplu chipsurile, cărora li se face atâta reclamă şi sunt asociate, paradoxal, cu diferite performanţe, inclusiv sportive, când în realitate nici pe departe nu este cazul. Ele sunt în primul rând, un amidon concentrat, deci glucide rele, imbibate până la saturaţie cu ulei încins, de slabă calitate, de care este bine să ne ferim. Multe dintre reclamele comerciale la alimente nu au nici o legătură cu ştiinţa alimentaţiei, recurgându-se, în cazul celor vizuale, mai ales la imagini cu scene de amor, locuinţe spaţioase bine mobilate, ambianţă familială, autoturisme performante etc, pentru a atrage clientela, mizând pe lipsă de informare a publicului. într-o emisiune televizată, tatăl unui copil povestea cum din multă dragoste dar după cum se vede şi inconştienţă pe măsură, i-a oferit băiatului său de sărbători 1 metru de ciocolată, bineînţeles, din mai multe bucăţi, lăsând să se înţeleagă că era un obicei în oferirea unor astfel de cadouri. Aceeaşi persoană spunea că de cea. 3 ani copilul său nu mai creşte, neştiind că glucidele în exces, îndeosebi cele rele (dulciurile), pot încetini ritmul de creştere la copii. Iată ce consecinţe chiar timpurii, poate avea un mod de alimentaţie greşit.

Să vă mai spun că pentru gestul său, în mod aprobativ, întreaga asistenţă 1-a răsplătit cu un ropot de aplauze. Concluzia este că trebuie să ne informăm pentru a nu proceda la fel. Cu siguranţă că este necesar să învăţăm ce înseamnă alimentaţia sănătoasă, cu adevărat nutritivă. După cum ştim că se spune deseori din obişnuinţă, copii cuminţi nu se joacă cu chibriturile dar în ultimul timp, datorită reclamelor negative şi agresive promovate prin tot mai multe mijloace, la produse alimentare ce constituie un real pericol pentru sănătate, nu trebuie să se joace nici cu ciocolata, bomboanele, prăjiturile, sucurile cu aditivi alimentari chimici sau gumele de mestecat, care conţin multe E-uri. Pentru aceasta, părinţii în primul rând trebuie să ştie ce au de făcut şi să fie ei însăşi un exemplu. Putem vorbi în unele cazuri de „torturarea" alimentelor: - fabricarea pâinii albe, prin înlăturarea, „alungarea" din „casa comună" a fibrelor alimentare, deci a cojii cerealelor; - prăjirea cărnii în uleiuri vegetale şi untură, de multe ori invelită în făinuri şi ou, sub formă de şniţele, caz în care absorb o cantitate mare de grăsime - carnea împreună cu grăsimea înseamnă colesterol iar separat, consumate în cantitate prea mare şi pe o perioadă îndelungată de timp, pot produce cancerul; - prea multe fructe fierte, în compoturi, care înseamnă în primul rând, distrugerea unor valoroase vitamine şi a enzimelor; - murăturile cu cantităţi apreciabile de sare rafinată şi oţet obişnuit, care măresc considerabil aciditatea în corp deşi sunt servite cu furculiţa, sub aspect cantitativ putem spune că în astfel de cazuri, servim sare şi oţet „cu lingura" până a ne „anestezia" gustul şi a ne da lacrimile.

120

121

Fără îndoială că sarea şi oţetul chiar în cantitate uşor mărită faţă de limita normală, necesară organismului, pe timp îndelungat pot constitui un real pericol pentru sănătate. Dacă ele ajung în legume prin conservare, putem face uşor deconservarea lor. Scoateţi-le din borcan, să zicem, cu o zi înainte de a fi servite, tăiaţi-le în felii, aşa cum le puneţi în mod obişnuit la masă şi ţineţi-le într-un vas cu apă în acest timp. Ele vor rămâne de această dată cu o cantitate mică de sare şi oţet, normală, deoarece acestea trec în mare parte în apă şi vor putea fi servite în cantitate mult mai mare, aşa cum este recomandat, asigurând astfel o bună şi sănătoasă digestie. E o solicitare prea mare? Cu siguranţă că nu, iar pentru sănătate merită şi trebuie să facem orice ne este de ajutor şi ori de câte ori este cazul. Chiar şi în cazul combinării corecte a alimentelor, se pot face greşeli de alimentaţie cu privire la cantitatea acestora şi proporţia dintre ele. Cei care mănâncă multă carne, 250-300 gr la o singură masă, greşesc în primul rând pentru că este o cantitate mult prea mare de proteine animale iar apoi pentru că, de obicei, servesc împreună cu aceasta puţine legume crude, care încap într-o farfurioară dar şi mai grav este când legumele lipsesc. în astfel de cazuri, carnea trebuie consumată obligatoriu cu legume din belşug. în acest fel digestia este mult mai bună iar potasiul şi celelalte săruri minerale alcaline din legume vor neutraliza în măsură mult mai mare sodiul şi acizii din carne.

Aliment

Proteine

(nu îngraşă

Glucide

Fibre alimentare

2,4 6 11 6,4 5 79

0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0

0

109 146 211 150 129 803

5 8 3,7 10,5 11 7,3 14 42 3,7 11,5 20 4.5 4,5 7 17 23

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

125 156 165 215 195 182 234 454 165 212 278 125 133 171 237 311

10 10,5 9 4 8 6 10 3

0 0 0 3 0,8 0,5 0 0,1

0 0 0 0 0 0 0 0

166 209 173 128 115 124 174 107

0 0 0

0 0 0

133 160 206

Lipide

(îngraşă)

(îngraşă)

Kcalorii

Pasăre Curcă Pui la grătar Pui fiert, fără grăsime Bibilică Porumbel Ficat gras de gâscă şi raţă

21,19 23 28 23,2 21 23 Vită

Muşchi crupă, tavă sau grătar File Friptură la cuptor (o felie file) File crupă Antricot la grătar Colier în sos gătit Coastă fără grăsime Coastă cu grăsime Tournedos (Rossini) Hamburger slab Hamburger obişnuit Ficat Inimă la tavă Rinichi Limbă Timus

20 21 33 30 24 29 27 19 33 27 24,5 21 23 27 21 26 Viţel

Escalop Friptură la cuptor Costiţă Ficat Creier Rinichi Limbă Timus

19 28,5 23 20 10 17 21 20 Iepure

Iepure sălbatic şi de casă Iepure la cuptor Iepure, tocană

22 22 19

5 8 10

Tabelul 10. Compoziţia tipurilor de carne: pasăre, vită, viţel, iepure. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment. 122

123

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele al căror conţinut în grăsimi este cât mai mic, fiind saturate deci dăunătoare pentru sănătate, ţinând seama în acelaşi timp de ponderea lor recomandată dar şi obişnuită în alimentaţie. Aliment

Proteine

Lipide

Glucide

Fibre alimentare

Kcalorii

Peşte Hering Somon de Atlantic

Ton

Caviar Calcan mare, de Atlantic Barbun Scrumbie Sardină Cambula Peşte-sabie Ton în ulei Sardină în ulei Hering afiimat Scrumbie file / ketchup Scrumbie file / muştar Scrumbie conservă Păstrăv Crap Lup-de-mare Ştiucă Merluciu Calcan Doradă Limandă Limbă-de-mare Rândunică-de-mare Porc-de-mare Câine-de-mare Peşte-undiţar Merlan Morun sărat Morun afumat Morun Morun Marea Nordului

17

18

27 25 18 23 18 20

13 13 7 7 6 5,2 5 4

22,5

13,5

18,5

19 27

20,5

19 13 12 11 11 2

23,1

2,2

14,1 15,1 19,5

19 18 20 19 16 20 17 16 15 13 20 24

1,8 1,8 1,7 1,7 1 1 1 1 1

1 1

0,7 0,5 0,5 0,4 0,3 0

17,9

16 26 13 16

18,5

124

0,1

0 0

2 1 0,5 0,5

0,1 0

0 1

0,1 3,1 1 0 0 0,1 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0,1 0 0 0,5 0,1 0 0

0 0 0 0 0 0 0

0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

230 212 225 225 139 157 128 131 119 112

293

267 205 177 163 177 94 89 96 91 79 89 77 73 73 61 69 105 78

Aliment

Proteine

Lipide

Glucide

Fibre alimentare

Kcalorii

0,5 0,5 0 2,3 0,3 0 0

0 0 0 0 0 0 0

87 87 96 91 97 30 71

1 3,5 2,8 0 0

0 0 0 0 0

166 90 78 101 43

Crustacee Langustă Homar Crab Calmar Creveti Stridii Caracatiţă

1,9 1,9 1,8 1,7 1,3 1,1 1

16,9 16,9

20

16,5

21 5

15,5

Scoici, melci, moluşte Scoici cmde Scoici preparate Scoici Saint-Jacques Melci Moluscă bivalvă

18

10 2 0,5 2,3 0,3

14,5 15,6

20 10

Tabelul 11. Compoziţia tipurilor de peşte şi fructe de mare: crustacee, scoici, melci, moluşte. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment. Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au un conţinut de grăsimi polinesaturate cât mai ridicat, având o mare valoare nutritivă şi terapeutică. A se vedea grupa alimentară a grăsimilor.

69

111 96 67 74

125

Aliment

Proteine

Glucide

Fibre alimentare

Kcalorii

0 0 0 8 0 0,6 1,2 3 0,8 0 1,1 1,8 0 1,5 2,4 0,8 5 3,7 0,8 2 3 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

171 162 299 310 330 278 300 305 319 339 427 469 555 301 288 315 454 293 247 312 386 774 846

16 25 30 25

0 0 0 1,6

0 0 0 0

216 289 330 287

11,5 0,2 33 14 14,5 17,6

0,6 0,7 0,6 0,6 0,6 1,1

0 0 0 0 0 0

157 49 363 180 183 206

Lipide

Porc Şuncă slabă Friptură slabă la cuptor Cotlet Jambon alb Jambon roşu Cârnaţi de Toulouse Cârnaţi de Strasbourg Cârnaţi de Frankfurt Cârnaţi de Montbeliard Cârnaţi ţărăneşti Cârnaţi Salami Câmaţi Chorizo Cârnaţi subţiri uscaţi Cârnaţi din carne şi creier Caltaboş alb (organe) Caltaboş obişnuit (intestine) Pate ficat de casă Sângerete Chipolata Mortadella Jumări Slănină afumată Untură

11 10 24,9 22 30 24 27 27 28 31 29 32 51 24 26 24,5 52 26 20 28 57 78 94

18 18 18,7 20 15 15 13 12,5 16 15 18 21 24 18,5 11 22,7

14 11 16 13

22 18 0

Miel şi oaie But slab (pulpă spate) Spată slabă (pulpă fată) Cotlete Cârnaţi Merquez

18 16 15 14 Ouă

Ou întreg Albuş de ou Gălbenuş de ou Ochiuri Omletă simplă Omletă natur (cu alte ingrediente)

12,8 11 15,8 12,8 12,8 13,3

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele al căror conţinut în grăsimi este cât mai mic, fiind saturate deci dăunătoare pentru sănătate, ţinând seama în acelaşi timp de ponderea lor recomandată dar şi obişnuită în alimentaţie, în privinţa ouălor, trebuie avută în vedere bogăţia gălbenuşului de ou în substanţe nutritive. Cârnaţi de Toulouse - cârnaţi groşi din came şi slănină de porc, tăiate mare, făcuţi în această localitate. Cârnaţi de Strasbourg şi de Frankfurt - cârnaţi subţiri afumaţi din carne de porc tăiată fin, făcuţi în aceste localităţi. Cârnaţi de Montbeliard — cârnaţi groşi din carne de porc tăiată mare. Salami - cârnat gros uscat, echivalentul acestuia pe piaţa românească fiind salamul de Sibiu. Chorizo - cârnaţi spanioli groşi sau subţiri, cu piper roşu. Merquez — cârnaţi din carne de oaie sau de vită, cu condimente, care se consumă prăjiţi, făcuţi în Africa de Nord. Chipolata — tocană italiană din carne cu ceapă. Omletă natur - ouăle sunt amestecate înainte de a fi puse în tigaie. Omletă - ouăle sunt amestecate direct în tigaie.

2. GRĂSIMILE SAU ACIZII GRAŞI Acestea se împart în:

A. GRĂSIMI NESATURATE SAU ACIZI GRAŞI NESATURAŢI

Tabelul 12. Compoziţia tipurilor de carne: porc, miel, oaie şi ouă. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

Sunt grăsimile indicate în alimentaţie deoarece asigură organismului o nutriţie sănătoasă. Ele se găsesc în: - uleiurile vegetale, obţinute din prima presare la rece, înainte de teasc: ulei de măsline, ulei de nucă, ulei de floarea-

126

127

soarelui, ulei de rapiţă, ulei din germeni de grâu, ulei de soia etc; - peştele oceanic cât mai gras: somon, hering, ton, calcan mare de Atlantic, cod, barbun, scrumbie, sardele, cambula, peştele-sabie, anşoa; - produse din peşte oceanic: caviarul, untura de peşte. Din punct de vedere chimic, spre deosebire de grăsimile saturate, acestea pot fixa in mod benefic şi alte elemente pe molecula lor. Acidul oleic, acidul linoleic şi acidul arahidonic sunt cei mai importanţi acizi graşi nesaturaţi, formând un complex cunoscut sub denumirea de vitamina F, care este liposolubilă, acţiunea acesteia implicând următoarele aspecte de mare importanţă pentru sănătate: - insuficienţa vitaminei F favorizează ateroscleroza, această vitamină contribuind la îndepărtarea depozitelor de colesterol de pe pereţii arteriali. Cu cât gradul de nesaturare al acizilor graşi este mai mare, cu atât este mai accentuat efectul de scădere a colesterolului; - hipovitaminoza acesteia favorizează formarea calcurilor biliari şi boala trombonică (venele varicoase); - intervine în sinteza grăsimilor, în prezenta necesară a vitaminelor Bl, B6 şi E; - se combină cu proteinele şi colesterolul pentru formarea de membrane vii, care susţin întreg corpul celular. Insuficienţa ei modifică patologic structura şi funcţia enzimelor din nucleul celular. în funcţie de gradul de nesaturare acizii graşi se împart în:

128

I. ACIZI GRAŞI MONONESATURAŢI (SAU OMEGA 9) - AGMN Cel mai cunoscut acid gras mononesaturat este acidul oleic. Aceşti acizi se găsesc în uleiurile vegetale: uleiul de măsline, uleiul de arahide, uleiul de rapiţă, uleiul de avocado, uleiul de susan. Acizii graşi mononesaturaţi scad nivelul colesterolului total şi al colesterolului „rău" - LDL, fiind în acelaşi timp un protector excelent împotriva riscului cardiovascular. Este recomandat un consum crescut de ulei de măsline. Cu referire la efectul de scădere a colesterolului total, se constată că uleiul de măsline şi cel de arahide au o acţiune destul de moderată, datorită conţinutului scăzut în acizi graşi polinesaturaţi, care au un rol major în această privinţă. Aceşti acizi graşi mononesaturaţi au în structura lor 18 atomi de carbon şi o singură legătură dublă, la carbonul C9, pornind de la radicalul metil terminal (CH3), de aceea sunt numiţi n-9 sau Omega 9. Foarte bogate în lipide, grăsimi vegetale mononesaturate, sunt: nuca, alunele şi migdalele.

II. ACIZI GRAŞI POLINESATURAŢI - AGPN Nu pot fi produşi de organism, necesarul fiind asigurat din alimente. Sunt numiţi acizi graşi „esenţiali" deoarece carenţa lor poate genera tulburări grave mai ales la copii alimentaţi cu lapte matern şi la ceilalţi, de vârstă mai mică. Acţiunea acizilor graşi polinesaturaţi: — se fixează mai bine în organism cu vitamina E; - au rol determinant în funcţia antitoxică a ficatului. 129

Efectul este maxim atunci când acizii graşi polinesaturaţi se asociază cu vitamina E, aflată în cantităţi mari în nuci, migdale, alune şi alte alimente. O combinaţie optimă între vitamina E şi vitamina C măreşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. - cu cât este mai mare consumul de acizi graşi saturaţi (grăsimi animale, unt, smântână), cu atât sporeşte necesarul organismului pentru acizi graşi polinesaturaţi esenţiali; - metabolismul acizilor graşi polinesaturaţi este asigurat de vitamina E. O cantitate mare de acizi graşi polinesaturaţi în alimentaţie, măreşte necesarul de vitamina E deoarece aceştia se oxidează uşor şi inactivează parţial această vitamină. Există două feluri de acizi graşi polinesaturaţi: 1. ACIDUL LINOLEIC (SERIA OMEGA 6) Se găseşte în uleiurile vegetale: uleiul de floarea-soarelui, uleiul din germeni de grâu, uleiul de soia, uleiul de porumb, uleiul din sâmburi de strugure. Acizii graşi din seria Omega 6 reduc nivelul colesterolului total, mai ales a colesterolului „rău" - LDL, acţiunea lor fiind benefică în prevenirea aterosclerozei. Excesul de acizi graşi Omega 6 poate fi dăunător pentru organism, de aceea trebuie consumaţi cu prudenţă respectiv să nu depăşească 4-6% din aportul energetic total, adică 1 /5 din totalul acizilor graşi. Aceşti acizi graşi polinesaturaţi au în structura lor 18 atomi de carbon şi două legături duble aflate pe al şaselea atom de carbon, pornind de la radicalul metil terminal (CH3), de aceea sunt numiţi n-6 sau Omega 6.

130

2. ACIDUL ALFA - LINOLENIC (SERIA OMEGA 3) Se găseşte în cantitate mare în: - uleiurile vegetale: uleiul de nucă, uleiul de rapiţă, uleiul de soia, uleiul din germeni de grâu; - peştele oceanic cât mai gras: somon, hering, ton, calcan mare de Atlantic, cod, scrumbie, barbun, cambula, peştelesabie, anşoa, sardele; - produse din peşte oceanic: caviarul, untura de peşte. Nu este indicat peştele de crescătorie, hrănit cu nutreţuri sau furaje concentrate deoarece acestea nu sunt de calitate corespunzătoare. Acizii graşi din seria Omega 3 au un rol protector major şi se recomandă consumarea lor în cantităţi sporite fiind cei mai folositori acizi graşi nesaturaţi. Ei intervin în organism la niveluri diferite, întotdeauna în mod benefic: - acţionează direct asupra arterelor coronare frânând formarea depozitelor ateromatoase. Experimental s-a dovedit că un regim alimentar îmbogăţit substanţial în untură de peşte oceanic, inhibă în mare măsură formarea plăcii de aterom. De asemenea favorizează vasodilatarea arterelor coronare, adică mărirea diametrului acestora. Prin urmare va exista un debit mai bun al circulaţiei coronare. - acţionează direct asupra plachetelor sanguine şi împiedică agregarea (coagularea) acestora, având un rol primordial în prevenirea cheagurilor; - previn tulburările ritmului cardiac (aritmiile cardiace severe) la pacienţii cu infarct miocardic grav. In bolile cardiovasculare persoanele care se hrănesc cu peşte oceanic şi grăsime de mamifere marine, au un nivel 131

scăzut de colesterol total şi un nivel înalt de colesterol „bun" - HDL. Este indicat un consum bogat de acizi graşi din seria Omega 3: ulei de nucă, ulei de rapiţă, peşte oceanic. Aceşti acizi graşi polinesaturaţi au în structura lor 18 atomi de carbon şi trei legături duble plasate pe al treilea atom de carbon, începând de la radicalul metil terminal (CH3), de aceea sunt numiţi n-3 sau Omega 3. în alimentaţia diabeticului sunt indicate grăsimile nesaturate - mononesaturate şi polinesaturate în cantitate moderată, de exemplu peşte ton cu ulei de măsline. Ele se consumă numai în combinaţie cu legumele, cât mai bogate în fibre alimentare - în garnituri de legume sau salate de crudităţi. Trebuie să facem precizarea că atunci când se consumă acizi graşi polinesaturaţi de natură vegetală, deci uleiuri vegetale şi fibre alimentare, se poate ajunge la menţinerea secreţiei de insulina în limite normale. în cazul hranei bogate în grăsimi, nivelul lipazei enzimă secretată de pancreas cu rolul de a hidroliza glucidele, grăsimile şi proteinele din alimente - este de cinci ori mai mare decât atunci când se consumă carne slabă. Unele fructe au un conţinut foarte ridicat în grăsimi, aproape în totalitate nesaturate, astfel: nuca 52-75,5%, alunele 52-69%, migdalele 33-70%, arahidele 42-59% Având în vedere acest conţinut, se pot aplica în anumite privinţe regulile de combinare a grăsimilor, prin urmare miezul acestor fructe poate fi răzuit în salate de crudităţi de legume. în diabet dar şi în alte cazuri, se recomandă consumarea cu moderaţie a acestor fructe datorită faptului că au un

conţinut mare de grăsimi chiar dacă sunt nesaturate, pentru a căror metabolizare, după cum am arătat, sunt solicitate mai mult funcţiile pancreasului. Nu sunt indicate uleiurile vegetale tratate, stabilizate, dezodorizate, decolorate - sărace sau artificial sărăcite în vitamina F. Prin prăjire prea avansată, uleiul din arahide se transformă în acroleină - aldehidă nesaturată, cu formula CH2 = CH-CHO, foarte toxică mai ales pentru ficat, deci atenţie mare la consumul unor astfel de uleiuri. Lipsa de grăsimi în alimentaţie poate provoca avitaminozele A, D, E, K, deoarece aceste vitamine sunt liposolubile. Trebuie să folosim grăsimile, evident cele nesaturate, ca pe nişte „magneţi" pentru aceste vitamine, pe care le fixează în organism, iar acolo unde nu sunt probleme specifice de sănătate - cum este diabetul sau alte afecţiuni ale pancreasului - şi pentru „aprovizionarea" cu colesterol dar numai în limita necesară organismului.

132

133

Acizi Acizi graşi Acizi graşi poligraşi mono1 saturaţi nesaturati nesaturati Grăsimi nesaturate — acizi graşi nesaturaţi

Aliment

Morun Marea Nordului Morun — Moluscă bivalvă Morun afumat Morun sărat Merlan Scoici Saint-Jacques Peşte-undiţar Calcan Doradă Limandă Limbă-de-mare Rându nic ă-de-m are Porc-de-mare Câine-de-mare Caracatiţă Stridii Creveţi Ştiucă Merluciu Calmar Crap Lup-de-mare Crab Morun file Langustă Homar Scoici obişnuite, fără ligament Păstrăv Scoici Melci de mare Peşte-sabie Cambula Sardină Scrumbie Calcan mare, Atlantic Barbun Scoici crude Scrumbie conservă File scrumbie / muştar File scrumbie / ketchup Hering afumat Ton Caviar Somon de Atlantic Hering Sardină în ulei Ton în ulei

Ton Somon Scrumbie Hering Peşte cu conţinut mai mare de grăsime Ulei de nucă Ulei de soia Ulei de rapiţă Ulei din germeni de grâu Ulei de porumb Ulei de floarea-soarelui Ulei de măsline Ulei de arahide Ulei Isio 4 Ulei 4 de şofran (>50% acid oleic) Ulei de avocado Ulei din sâmburi de strugure Ulei 4 de şofran (>50% acid linoleic)

1 '

Acidul alfalinolenic

29 28 31 21

38 43 31 61

34 29 36 18

2,5 4 8 2

28 10 15 8 20 13 11 15 7,4 11

40 18 21 62 19 27 24 76 76 41

32 72 64 31 61 60 65 9 16 48

4 59 56 22 56 59 65 8,3 16 47

7,2 21 13

73 66 16

20 13 71

20 12 71

0 0,5 0,3

8,5

13

79

79

0

31 25 28 16 28 13 8 8,9 5 1 0,2 0,7 0,2 1,2

Grăsimi saturate - acizi graşi saturaţi Pui Găină Gâscă Rată Vită Porc Miel Cal Ouă Untură Unt Margarina din floarea soarelui, degresată Margarina vegetală nedegresată Unt de cacao

32 32 29 35 45 40 53 40 36 50 67

47 52 60 52 51 49 42 44 49 42 30

21 16 11 14 4,3 10 5,1 16 15 8 2,6

20 15 9,9 13 3 9,3 2,6 8,5 14 6 1,8

1,3 1,3 1,3 1 1,3 1,1 2,6 7,4 1,4 2 0,8

18

32

50

50

0

99 63

0,7 34

0,1 3,1

0,1 2,9

0 0,1

Tabelul 13. Conţinutul în lipide pentru peşte şi fructe de mare: crustacee, scoici, melci, moluşte. Sunt grăsimi nesaturate, bune pentru sănătate.

Tabelul 14. Compoziţia în acizi graşi a principalelor lipide şi corpuri grase, exprimată în % din acizii graşi totali.

134

135

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au cel mai ridicat conţinut de acizi graşi polinesaturaţi, în primul rând acidul alfa-linolenic sau Omega 3 şi de acizi graşi mononesaturaţi, care au o mare valoare nutritivă şi terapeutică şi sunt prezentate pe grupe de alimente de natură cât mai apropiată.

Nu sunt indicate în alimentaţie decât în mică măsură sau sunt interzise total în cazul anumitor boli. Ele se găsesc în: carnea de porc, mezeluri; carnea de vită, viţel, miel; carnea de pasăre cu grăsime; slănină, jumări,

untură, gălbenuşul de ou (ouăle trebuie consumate cu moderaţie), lapte, brânză grasă, smântână, unt, margarina. Consumarea grăsimilor saturate favorizează creşterea colesterolului total, frânând epurarea colesterolului „rău" - LDL. Aceşti acizi graşi fiind saturaţi, nu sunt capabili să fixeze un alt element pentru că toţi atomii de carbon din structura lor sunt uniţi între ei prin legături simple iar valenţele rămase sunt ocupate cu atomi de hidrogen. Sunt deosebit de stabili, având o consistenţă solidă. Grăsimile în general, dar cele saturate în mod special se fac vinovate în primul rând de acumularea de grăsimi în organism, ducând la obezitate, mai ales atunci când sunt consumate împreună cu glucidele îndeosebi cele „rele", de exemplu pâinea albă cu untură. Din întreaga cantitate de grăsimi consumate, organismul îşi ia întotdeauna, cu multă precizie, numai atât cât îi trebuie pentru nevoile sale energetice, iar surplusul se depune rapid sub formă de grăsimi, în această situaţie glucidele din meniu se transformă în totalitate la rândul lor în grăsimi, sub acţiunea vitaminei Bl care stimulează acest proces de transformare. De aceea când sunt asociate alimentele grase cu glucidele respectiv produsele cereale, se consideră că meniul conţine două grăsimi alăturate. Vă recomand în primul rând celor bolnavi dar şi celor trecuţi de 40-45 de ani, ca atunci când nu aveţi ceva anume pregătit de mâncare, să nu vă repeziţi la pâinea albă cu margarina, meniu care în zilele noastre a devenit atât de uşor la îndemână şi prea des servit. Cumpăniţi mai bine şi luaţi o felie de pâine integrală pe care o ungeţi, de exemplu cu un ulei vegetal indicat în alimentaţie, pus în farfurie şi serviţi-o cu o salată de crudităţi de legume şi vă asigur că aţi făcut o alegere bună pentru sănătatea dumneavoastră deoarece margarina este în realitate tot un ulei, dar rafinat,

136

137

Aliment

Proteine

Lipide

Glucide

Fibre alimentare

Kcalorii

Ulei de nucă

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

900 900 900 900 900 900 900 900 900 900 900 900 900

Ulei de soia Ulei de rapiţă Ulei din germeni de grău Ulei de porumb Ulei de florarea-soarelui Ulei de măsline Ulei de migdale Ulei de alune Ulei de arahide Ulei de canola Ulei din nucă de cocos Ulei de palmier

Tabelul 15. Compoziţia uleiurilor vegetale. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

B. GRĂSIMILE SATURATE SAU ACIZII GRAŞI SATURAŢI

solidificat prin hidrogenare, deci o grăsime saturată pe care este bine s-o evitaţi. Trebuie să punem raţiunea înaintea instinctului de plăcere şi în domeniul alimentaţiei, cu atât mai mult când se bazează în mod cert pe ştiinţă, aşa cum este bine să facem în tot ce întreprindem şi să ne întrebăm în primul rând dacă meniul pe care-1 servim este sănătos, nu dacă este gustos. După cum am arătat, mezelurile sunt contraindicate în alimentaţie. Conţinutul lor de bază este carnea şi grăsimile, la care se adaugă condimente, prin urmare ele conţin alimente din două grupe alimentare care nu trebuie combinate împreună, un motiv fiind acela că în acest fel avem de a face cu colesterolul gata preparat. în comparaţie cu mezelurile obişnuite, de exemplu cârnaţul de casă din carne de porc, poate fi mult mai acceptabil, cu condiţia ca grăsimea din el să fie în cantitate cât mai mică posibil - uneori se obişnuieşte să se pună şi came de vită, care are mult mai puţină grăsime şi cât mai mult usturoi, acesta fiind o legumă care se combină favorabil cu carnea şi are în acelaşi timp o acţiune antitoxică prin aceea că leagă toxinele din carne, pe care le distruge debarasând ficatul şi alte organe ale corpului de o asemenea activitate. Aceiaşi efect îl au orezul nedecorticat şi ceapa, puse în caltaboş, prin conţinutul lor în fibre alimentare. Pentru a vă convinge de efectul dăunător al grăsimilor saturate, faceţi un experiment în bucătăria dumneavoastră, Luaţi două farfurii de porţelan, una ungeţi-o cu margarina iar în cealaltă puneţi un ulei vegetal dintre cele indicate, de exemplu ulei de măsline. încercaţi să spălaţi cu mâna farfuria cu margarina şi veţi observa că stratul subţire al acesteia rămâne pe suprafaţa interioară a farfuriei, la fel cum se depune cu consistenţă pe pereţii interiori ai arterelor şi venelor, sub formă de colesterol, pe care le îngustează în

diametru, perturbând buna circulaţie a sângelui prin ele şi va trebui să folosiţi detergent pentru curăţire iar pe mâini să vă spălaţi cu săpun. Farfuria cu ulei, veţi constata că o puteţi face aproape curată numai cu apă deoarece acesta, în mare măsură nu rămâne lipit de vas. Deci, nu este bine să ne , jucăm" cu alimentele, în general, îndeosebi cu grăsimile, mai ales cele saturate deoarece aderenţa lor negativă „lasă urme", care la exteriorul obiectelor se curăţă numai cu detergenţi, aşa cum am arătat, iar în organism, de cele mai multe ori cu bisturiul, cum sunt cazurile operaţiilor de inimă, de ficat, de pancreas şi altele. Făcând un rezumat al greşelilor majore de alimentaţie, putem spune că glucidele rele, grăsimile saturate, lipoproteinele respectiv colesterolul, acizii rezultaţi din proteinele animale, îndeosebi came, în cantitate prea mare şi alimentele care conţin aditivi chimici alimentari, sunt duşmanii cei mai înverşunaţi ai sănătăţii noastre şi „hrana" cancerelor de care am vorbit. Ar fi bine ca după câţiva ani peste jumătatea medie de vârstă, să avem rinichii curaţi, ficatul curat, colecistul curat, inima respectiv coronarele inimii curate, arterele şi venele organismului curate. Ar fi o garanţie ca şi la o vârstă mai înaintată ne vom putea bucura de sănătate. Mulţi însă şi mult prea devreme, au pierdut deja lupta pentru un asemenea ideal, care se află în legătură directă cu alimentaţia respectiv cu alegerea alimentelor consumate care trebuie să fie numai cele sănătoase - şi modul lor de combinare. Atenţie mare la grăsimi. S-ar putea ca distingerea şi alegerea în alimentaţie a celor nesaturate, cu o mare valoare nutritivă şi terapeutică pentru organism, evitându-le pe cele saturate, să fie „cheia" mare a sănătăţii noastre.

138

139

100

Curcă Timus viţel Pulpă viţel, tocană Tournedos (Rossini) Pulpă de vită, friptură Ficat de viţel Inimă de vită, friptură Ficat de vită Muşchi crupă de vită, grătar Iepure sălbatic Iepure de casă Porumbel Pui la grătar Rinichi de viţel Bibilică Rinichi de vită Colier de vită în sos gătit File de vită Creier de viţel Iepure la rotisor Costiţă de viţel Pui fiert, fără grăsime Escalop de viţel Limbă de viţel Iepure, tocană Friptură de viţel la cuptor File crupă vită Antricot de vită Ia grătar Hamburger slab Costiţă vită, fără grăsime Limbă de vită Hamburger obişnuit Timus de vită Costiţă vită, cu grăsime Ficat gras de gâscă şi raţă

Tabelul 16. Conţinutul în lipide pentru pasăre, vită, viţel, iepure. Sunt grăsimi saturate, dăunătoare pentru sănătate, consumul lor făcându-se cu multă moderaţie. 140

Albuş de ou Friptură slabă de porc, la cuptor Şuncă slabă de porc, Ia cuptor Ou întreg Ouă ochi Omletă simplă But slab miel şi oaie (pulpă spate) Omletă natur (cu alte ingrediente) Chipolata Jambon alb Cârnaţi de Toulouse Cârnaţi din carne şi creier de porc Caltaboş obişnuit (intestine) Cotlet de porc Cârnaţi Merquez Spată slabă miel şi oaie (pulpă faţă) Caltaboş alb (organe) Sângerete Cârnaţi de Strasbourg Cârnaţi de Frankfurt Cârnaţi de Montbeliard Cârnaţi de Morteau Mortadella Jambon de Bayonne Cârnaţi Salami Jambon roşu Cotlet miel şi oaie Cârnaţi ţărăneşti Cârnaţi Chorizo Gălbenuş de ou Cârnaţi subţiri uscaţi Pate ficat de casă Jumări de porc Pate cu carne de porc Slănină afumată Untură

Tabelul 17. Conţinutul în lipide pentru preparatele şi mezelurile din porc, miel, oaie şi ouă. 141

Sunt grăsimi saturate, dăunătoare pentru sănătate, consumul lor făcându-se cu multă moderaţie, în privinţa gălbenuşului de ou avându-se în vedere bogăţia lui în substanţe nutritive.

Aliment Ketchup Muştar Maioneză slabă

0

10 20 30 40 50 60 70 80 90 100

Maioneză Unt de cocos

Iaurt cremă Brânză albă, 0% grăsime laur degresat Iaurt natur Lapte degresat, UHT** Margarina degresată Brânză albă, 20% grăsime Lapte semîdegresat, UHT** Iaurt nedegresat Lapte nedegresat Brânză albă, 4 0 % grăsime Brânză umedă de capră Roquefort* Port-Salut* Parmezan* Gouda* Gruyere* Cântai* Coulommiers* Comte* Camembert* Smântână Gorgonzola* Brânză uscată de capră Unt Margarina nedegresată

Proteine

Lipide

Glucide

Fibre alimentare

Kcalorii

2 6 1 1 0

1 5 39 78 100

25 5 12 1 0

10 0 0 0 0

117 89 403 710 900

Tabelul 19. Compoziţia altor alimente. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

3. BRÂNZETURILE

Tabelul 18. Conţinutul în lipide pentru brânzeturi, lapte şi alte produse. Sunt grăsimi saturate, dăunătoare pentru sănătate, consumul lor făcându-se cu moderaţie. *, ** - explicaţii la grupa alimentară a brânzeturilor 142

Sunt alimente complexe conţinând proteine, lipide şi în mai mică măsură glucide, fiind lipsite de fibre alimentare. De asemenea conţin calciu (1 gr la 100 gr), magneziu, sulf etc. Brânzeturile se servesc ca atare sau cu caşcaval, ca suport şi salată de crudităţi de legume. Se mai pot servi topite, în legume fierbinţi. în combinaţie cu brânzeturile sunt de preferat legumele cât mai bogate în fibre alimentare, care metabolizează grăsimile din unele brânzeturi. Este indicată brânza de vacă cu 0% materii grase, care conţine proteine şi puţine glucide şi de asemenea urda, pentru conţinutul ei în proteine, calciu şi fosfor. Brânzeturile galbene sunt chimizate, motiv pentru care trebuie evitată consumarea lor. Laptele natural trebuie evitat în alimentaţie deoarece prin coagulare în stomac produce substanţe greu de digerat, care se depun pe pereţii intestinelor, împiedicând utilizarea nutrienţilor din alimentele consumate. 143

De asemenea după vârsta de 3 ani corpul uman nu mai produce enzima numită lactoză şi nici cele produse de rinichi, care sunt necesare pentru descompunerea laptelui. în laptele de vacă hormonul de creştere se găseşte în cantitate de cel puţin de 5 ori mai mare decât în laptele uman şi nu este afectat de fierbere sau pasteurizare, trecând neschimbat în brânzeturi dar nu în unt şi smântână. Prin fierbere laptele pierde cantităţi însemnate de calciu, fier şi fosfor, care nu mai pot fi asimilate în organism decât în cantitate foarte mică. Lactatele formează acizi în organism datorită grăsimii saturate pe care o conţin, persoanele cu deficienţă de calciu având în acelaşi timp şi o dietă acidă. Dacă totuşi se consumă lapte, acesta trebuie servit pe stomacul gol pentru a nu deranja digestia celorlalte alimente. Brânzeturile şi laptele conţin în cantitate suficientă aminoacidul esenţial numit lizina şi sunt consumate uneori cu mămăligă, în care conţinutul acestuia este foarte scăzut, combinaţia fiind echilibrată din acest punct de vedere.

Aliment

Proteine

Lipide

Glucide

Brânză albă 0% grăsime Brânză albă 20% grăsime Brânză albă 40% grăsime Camembert* Coulommiers* Roquefort* Gorgonzola* Cântai* Gouda* Gruyere* Port-Salut* Comte* Parmezan* Brânză umedă de capră Brânză uscată de capră Iaurt cremă Iaurt degresat Iaurt natur Iaurt nedegresat Lapte degresat UHT** Lapte semidegresat UHT** Lapte nedegresat Margarina degresată Smântână Unt

7,5 8,5 7,7 25 2,5 34 3,5 23 28,5 29,4 35,7 30 3 11 28 5 5,2 5,3 5,2 3,2 3,2 34 34 3 0,7

0,2 3,4 8 30 30 24 36 29 28,5 28,8 26,5 30 27 18 39 0,1 0,5 1,3 3,9 1,6 3,5 6 2,4 30 83

3,9 3,6 3,4 5 5 0 5 2 0,7 0,2 0 1,5 19 1 0 6,5 6 6 6 4,5 4,5 51 0 5,8 0,4

Fibre alimentare 0 0 0

0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Kcalorii 47 79 116 300 300 352 358 361 373 378 381 396 752 210 463 47 49 57 80 45 62 349 158 305 751

Tabelul 20. Compoziţia brânzeturilor, laptelui şi altor produse. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au un conţinut cât mai scăzut de grăsimi, fiind de natură saturată deci dăunătoare pentru sănătate, mai puţine calorii şi sunt prezentate pe sortimente. * Sortimente străine de brânzeturi umede, semiuscate sau uscate, din lapte de vacă, oaie sau capră, cu diferite conţinuturi de grăsime, unele găsindu-se şi pe piaţa românească, având înscrise pe etichetă detalii privind prepararea lor. ** Temperatură ultraînaltâ de prelucrare a laptelui. 144

145

4. CEREALELE Sunt indicate: pâinea de grâu integrală, pâinea de secară integrală, pâinea de ovăz integrală, paste din făină integrală de cereale, orezul complet (nedecorticat). Produsele din cereale se servesc în combinaţie numai cu legumele, pregătite ca meniu principal, în ciorbe sau sub formă de salate de crudităţi. Nu se vor consuma împreună cu grăsimile în nici un caz deoarece pot duce la obezitate. Aceste produse dau o cantitate de glucoza mai redusă fiind considerate glucide „bune". De asemenea au o absorbţie lentă şi antrenează o creştere uşoară şi progresivă a nivelului glicemiei, ceea ce face ca secreţia de insulina să crească proporţional, cu mici diferenţe faţă de normal. Spre deosebire de acestea, glucidele cu absorbţie rapidă, denumite şi zaharuri rapide (zahărul, dulceaţa, mierea, bomboanele, ciocolata, prăjiturile, biscuiţii, băuturile zaharoase), produc o cantitate mare de glucoza, fiind considerate glucide „rele". Ele au o absorbţie rapidă şi provoacă adesea o hiperglicemie, cu o secreţie destul de mare de insulina într-un timp scurt, ceea ce poate declanşa apoi o reacţie de hipoglicemie secundară. Glucidele în exces se transformă în grăsimi (lipide) determinând obezitatea, alături de alţi factori. La eforturi intense, acestea se epuizează relativ repede dar se regenerează pe baza lipidelor din organism. Pentru grăsimile din organism nu sunt răspunzătoare în primul rând alimentele cu conţinut mare de lipide, decât atunci când sunt consumate în acelaşi timp cu glucidele, în special cu glucidele „rele", cum este de exemplu pâinea albă. Vitamina Bl stimulează transformarea glucidelor în grăsimi, iar insuficienţa acesteia perturbă metabolismul

glucidic. Creşterea cantităţii de glucide în dietă măreşte şi necesarul de vitamina Bl în organism. Trebuie făcută precizarea că uneori pâinea intregală poate fi iritantă pentru stomac deoarece stimulează secreţia gastrică, în aceste cazuri este indicată pâinea intermediară. De asemenea celuloza (târâtele) din pâinea integrală, împreună cu acidul fitic, reţin calciul, magneziul şi fierul din organism, care trebuie completate printr-o alimentaţie adecvată. Grâul, atât de mult întrebuinţat pentru fabricarea pâinii, a fost dat de natură aşa cum îl ştim toţi, cu miezul alb învelit nedisociabil în coajă. Cine este vinovat că împotriva naturii lui astfel creeate şi împotriva naturii bio-chimice specifice a organismului uman, care îl primeşte ca aliment, el ajunge pe masa noastră sub forma pâinii albe, golită de substanţele nutritive şi de altă natură, deosebit de valoroase conţinute iniţial în făina integrală? Răspunderea este la început, a celor care macină cerealele şi separă făinurile dar aparţine în şi mai mare măsură brutăriilor care, deşi au posibilitatea să refacă unitatea naturală a acestui milenar aliment, perseverează tot mai mult în producerea pâinii albe şi bineînţeles a celor care consumă, mai mult sau mai puţin conştienţi, un asemenea produs. Ca orice abatere de la legile naturii, asemenea greşeli se plătesc în timp. Separăm coaja cerealelor de miezul lor, deci le scrijelim şi atunci ne vor scrijeli şi ele fizic organismul, cu aceeaşi violenţă, în primul rând organele digestive, până la ulcere şi chiar perforaţii ale acestora datorită acizilor rezultaţi din amidonul în cantitate mare pe care îl conţine făina albă, lipsită în acest fel de fibre alimentare, vitamine şi săruri minerale.

146

147

Aceste substanţe valoroase le îndepărtezi ori le arunci iar după ce se instalează insuficienţa sau lipsa lor în organism, producând boli, eşti trimis de medic, cu reţetă, la farmacie să le cumperi pentru a le aduce în organism şi a-ţi reclădi sănătatea cu ele. Acesta este drumul „paşilor pierduţi" pe care ajunge bolnavul, până nu demult sănătos, care începe cu alimentaţia greşită şi duce la cabinetul medical. Pentru unii şi în unele cazuri, acest drum este cu „sens unic" dar de cele mai multe ori există „banda a doua", adică reîntoarcerea la o alimentaţie sănătoasă. Faceţi acasă pâine din faină de grâu, cu o cantitate apreciabilă de fibre alimentare, deci de tărâţe. Veţi observa că atunci când scoateţi tava cu pâine de la cuptor, aceasta va răspândi în bucătărie o mireasmă asemănătoare florilor de pe pajişti căci şi grâul doar, creşte asemenea lor în lanul din câmp. De asemenea se poate face pâine integrală cu 10% frunze de lucerna, uscate şi pulverizate, fiind foarte nutritive datorită faptului că au în conţinutul lor un număr de 8 enzime esenţiale, putând în acelaşi timp să fie consumate şi verzi sub formă de piure, împreună cu spanacul. La consumul produselor din cereale, ca dealtfel şi a fructelor şi legumelor, trebuie să se ţină seama că acestea pot proveni din culturi tratate cu îngrăşăminte chimice pentru creştere şi substanţe de combatere a bolilor şi dăunătorilor, caz în care trebuie luate măsurile corespunzătoare de igienă a acestora. Făina cerealelor este foarte mult folosită la prepararea prăjiturilor care cu cât sunt mai gustoase, cu atât sunt mai nesănătoase chiar şi pentru persoanele care încă nu au probleme de sănătate. Sub aspectul substanţelor nutritive, ele adună la un loc şi în mod cu totul întâmplător proteine, lipide, glucide,

conţinute întru-un şir lung de alimente care trebuie să îndeplinească singurul criteriu, acela de a le face cât mai gustoase: ouă, zahăr, unt, nuci, lapte, frişca, smântână, ciocolată, faină albă, ulei, brânză, alune, alte fructe, untură, margarina, siropuri, etc. Alte produse de cofetărie sunt la fel de anarhic combinate: pateurile cu brânză, cu carne; sufleurile, cozonacii, saleurile etc. O asemenea dezordine a substanţelor nutritive adunate în prăjituri, mai ales în diabet nu poate decât să provoace o destabilizare majoră a echilibrului bio-chimic din organism, care duce la perturbarea întregului metabolism cu consecinţe negative pronunţate asupra stării de sănătate, care se agravează şi mai mult în cazul bolilor deja existente.

148

149

Aliment

Proteine

Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine integrală de secară Paste din faină integrală de cereale Pâine cu tărâţe Pâine albă Paste din faină albă Paste pentru lazane Făină albă Biscuiţi Pesmeţi

Gris

Corn, foetaj Zahăr Porumb fiert

Lipide

Fibre Glucide alimen- Kcalorii tare

8,5 8,5

1,6 1,6

48,9 48

9 6

240 244

8,5 7 8,5 12,5 13,5 10 7 10 13 8 0 2

1,6 1,2 1,6 1,4 3,5 3,2 8 4 2 17 0 1

48 42 54 57,7 73,1 78,6 74 79 80 57 105 16

7 11,5 4 4 4 1 2 4 4 2 0 1,2

242 214 388 364 378 383 396 392 390 413 420 81

Tabelul 21. Compoziţia pâinii, derivatelor din pâine şi altor produse. Valoarea calorică pentru 100 gr. aliment.

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au un conţinut mai mic de glucide şi cât mai ridicat de fibre alimentare, grupate pe sortimente, ţinând seama şi de ponderea lor recomandată în alimentaţie.

Acestea pot fi pregătite prin fierbere, călire sau alte modalităţi şi servite ca meniu principal; în garnituri, împreună cu carnea sau separat cu grăsimile, brânzeturile ori cerealele; în ciorbe; în salate de crudităţi de legume sau combinate garnituri de legume cu salate de crudităţi de legume. Evident, diabeticii vor alege acele legume care conţin vitamine, săruri minerale, enzime şi alte substanţe, implicate direct în diabet, pe care le-am analizat. Legumelor trebuie să li se acorde o importanţă deosebită în alcătuirea meniurilor, având în vedere că sunt indicate în asociere cu încă patru grupe de alimente: carnea, grăsimile, brânzeturile şi cerealele. Legumele, la fel ca şi fructele, sunt surse excelente de vitamine şi săruri minerale, de aceea la salatele de crudităţi de legume, pentru fixarea vitaminelor A, D, E şi K, care sunt liposolubile, se va adăuga un ulei vegetal din cele indicate iar pentru gust se va pune suc de lămâie fiind contraindicat oţetul obişnuit din comerţ. Sarea se va folosi cu moderaţie fiind indicată sarea marină iar nu sarea rafinată, care produce aciditate datorită sodiului, în cantitate de cea. 40%, pe care îl conţine. La unele legume, cum sunt castraveţii, partea cu sâmburi poate fi înlăturată, măcar în parte, în cazul persoanelor sensibile digestiv, pentru a nu produce fermentaţie în stomac,

mai ales când sunt prea maturizaţi sau copţi. La fel şi la roşii, unde seminţele sunt aşezate grupat în anumite părţi, asemănătoare unor casete şi pot fi înlăturate. în acelaşi mod se poate proceda şi în cazul altor legume. Să prezentăm în cadrul acestei grupe de alimente, în continuare, câteva legume şi plante care conţin inulină zahăr natural permis diabeticilor şi deci recomandate în alimentaţia acestora. Anghinarea - conţine zaharuri între 11-15,50%, reprezentate în mare parte de inulină. Este foarte digerabilă, mai ales crudă şi contribuie la eliminarea colesterolului excesiv din organism. Apa în care se fierbe anghinarea este foarte bogată în săruri minerale şi va fi folosită în ciorbe însă nu este recomandată celor care suferă de artrită, afecţiuni urinare sau gută, din cauza concentraţiei pe care o are. Topinamburul - are o compoziţie apropiată cu anghinarea, cu un conţinut neprecizat de inulină, după unii de cea. 13%, pentru alimentaţia umană fiind folosită varie= tatea cu tuberculi multipli, ca nişte cartofi, din acest considerent planta fiind cunoscută şi sub denumirile de cartofi dulci, mere de pământ, picioace, napi turceşti şi brojbe. Datorită recomandării lor în diabet, mai sunt numiţi şi „cartofii" diabeticilor. Topinamburul „fus", neted şi având culoarea înspre roz, este cel mai bun pentru consum. Rădăcina, de formă bulboasă, se spală, se răzuieşte şi apoi se pune la fiert cu apă sărată timp de cea. o jumătate de oră. Poate fi pregătită şi soteu, clătite sau piure. Această legumă se cultivă uşor şi se adaptează bine la orice terenuri. Salsifi - conţine inulină, fără să fie precizată cantitativ. Poate fi folosit crud, în salate, fiind digestibil şi nutritiv, de

150

151

5. L E G U M E L E

asemenea fiert sau decoct: se pun 30-35 gr. rădăcini tăiate la un litru de apă, se fierbe o jumătate de oră şi se beau 3 ceşti pe zi, între mese. Cicoarea - rădăcina conţine inulină până la 40%, fiind recomandată diabeticilor în cantitate de câte 200-300 gr., proaspăt culeasă, fiartă şi amestecată cu ulei vegetal dintre cele indicate. Frunzele conţin şi ele inulină şi pot fi consumate crude, ca salată, imediat ce apar din sol deoarece mai târziu devin amare sau în supe şi ciorbe de primăvară. Rădăcinile de cicoare se recoltează în lunile septembrie şi octombrie iar frunzele în perioada martie-august. Păpădia - rădăcina acesteia conţine inulină până la 40% şi zaharuri până la 20% fiind mai dulce toamna decât primăvara şi din ea se poate prepara o salată, la fel ca salata din rădăcini de ţelină iar împreună cu frunzele, care conţin şi ele inulină, pot fi utilizate la supe de zarzavat. Rădăcinile de păpădie se recoltează în perioada martiedecembrie iar frunzele în perioda martie—iunie. Luând ca exemplu ceapa, care aşa cum am arătat conţine glucochinină, cu efect hipoglicemiant şi o acţiune mai târzie decât insulina dar de mai lungă durată, vreau să vă întreb, v-aţi „administrat" din proprie iniţiativă sau la îndemnul medicului o asemenea „doză naturală de insulina"? Răspunsul cred că este „nu" sau în cazuri mult prea rare pentru a avea o semnificaţie terapeutică. Trebuie să ştiţi de asemenea că ceapa mai conţine, cu implicare în diabet, vitamina C şi săruri minerale de potasiu şi siliciu. Cu siguranţă că unul dintre impedimente poate consta în faptul că ea are un gust usturător dar acesta este numai în aparenţă o problemă. Faceţi o salată de ceapă, la fel cum procedaţi şi în cazul altor legume, în felul următor: puteţi

lua dacă vreţi chiar 5-6 cepe deodată iar după curăţare le tăieţi în două pe fiecare; îndepărtaţi mijlocul ceva mai verde, care se formează după o perioadă mai lungă de păstrare, tăiaţi-le mărunt şi le puneţi într-o cratiţă, la foc mic; dacă este posibil nu puneţi deloc ulei la această fază de pregătire, puteţi pune în schimb foarte puţină sare marină pentru a „lăsa" apă şi a se căli mai uşor, fără nici un alt adaos; după ce abia se înmoaie şi imediat ce începe să nu mai usture, devenind dulce de la conţinutul ei natural de zahăr, luaţi cratiţa de pe foc şi goliţi ceapa în vasul din care urmează să fie servită; abia acum după ce s-a răcit, puteţi să puneţi pe ceapă puţin ulei, dintre cele indicate şi de asemenea suc de lămâie, după preferinţa fiecăruia. O asemenea „doză de insulina" poate acţiona asupra mesei cu hidraţi de carbon pe care o serviţi, pentru a vă produce energia necesară. Se poate servi chiar şi numai cu 1-2 mere crude deoarece ceapa astfel pregătită are un gust şi chiar o compoziţie asemănătoare cu a merelor, iar sub acest aspect se poate considera că nu se încalcă regula de a nu consuma fructe împreună cu alte alimente. în acest caz fructoza din mere este fosforilată de enzima fructokinază, cu rol de catalizator, a cărei activitate aşa cum am arătat, nu depinde de insulina iar glucochinină din ceapă va acţiona asupra celorlalte două categorii de zaharuri din mere, care sunt glucoza şi zaharoza, obţinându-se astfel o cantitate mult mai mare de energie cu o economisire importantă de insulina secretată de pancreas. Cum se mai poate mânca ceapă în cantitate mai mare? Făcând de exemplu, un sos dulce din multe cepe la o mâncare cu carne. Respectarea acestor reguli în alcătuirea meniurilor ar face ca bucătăria noastră, magazinele alimentare şi unităţile

152

153

de alimentaţie publică să devină, măcar în parte, din ceea ce sunt acum, cabinete şi clinici bio-chimice de tratament prin alimentaţie a diabetului şi a altor boli de metabolism. Deocamdată, cu „dotările" pe care le au, acestea sunt în marea lor majoritate tot mai „performante" în producerea bolilor şi suferinţei, în rândul tot mai multor persoane. în această privinţă, exigenţa ne permite să afirmăm că prima greşeală a bolnavului de diabet este să-şi comande masa după ceea ce îi place sau la întâmplare, la fel ca ceilalţi consumatori, iar gradualizând manifestările negative ale acestui comportament, putem spune că cea mai mare este să servească efectiv astfel de mese. Bolnavul de diabet diagnosticat, ca dealtfel de orice altă boală de metabolism sau aflat evident în această stare, este o persoană distinctă din punct de vedere al sănătăţii sale, faţă de persoanele sănătoase. O simplă logică ne spune că şi alimentaţia lui trebuie să fie distinctă de a celorlalţi şi specifică acestei boli, stabilită după anumite reguli, în primul rând de natură ştiinţifică şi nici într-un caz după gustul atrăgător, comanda comună de meniuri, cea obişnuită sau specialitatea casei. Regulile de alimentaţie-acest deziderat de care ne-am îndepărtat tot mai mult, dar la care trebuie să revenim cât mai repede, pentru a ne îngriji noi, în primul rând, sănătatea. în medicina alimentară există calea ştiinţei pentru vindecarea bolilor, pe baza proprietăţilor bio-chimice ale alimentelor, iar luarea în considerare a altor însuşiri ale acestora, cum sunt de exemplu, starea fizică sau şi mai puţin, aspectul lor, se dovedeşte a fi o mare greşeală care poate duce la suferinţă sau o amplifică atunci când ea a început.

Este cazul aşa-zisei metode de combatere a acidităţii gastrice, manifestate la început prin arsuri apoi prin instalarea unor boli cum sunt gastritele şi ulcerele gastrice, de a consuma produse de panificaţie, cum sunt cornurile sau covrigii, mai la îndemână dar şi alte sortimente, mergânduse pe raţionamentul că aceste produse fiind solide şi absorbante, preiau acidul în cantitate prea mare din stomac, aflat în stare lichidă respectiv că un mediu solid îl poate absoarbe pe cel lichid. Din punct de vedere fizic explicaţia este fundamentată, dar terapia adevărată merge pe altă cale, cea a proprietăţilor bio-chimice ale acestor produse de panificaţie, care determină ca glucidele şi proteinele în cantitate mare pe care le conţin, prin metabolizare să producă în aceeaşi măsură acizi, care vor intra în circuitul sanguin adăugându-se acidului deja existent şi revenind în stomac în cantitate şi mai mare. Aforistic spus, să ai prea mult acid în corp înseamnă să fii în viaţă dar deja cu câteva lopeţi de pământ peste tine. în mod aparent paradoxal, aciditatea se combate prin consumul abundent în primul rând de legume şi fructe crude, care conţin săruri minerale de potasiu în cantităţi cât mai mari, fiind antrenată direct acţiunea alcalinizantă a acestuia, care combate acţiunea acidifiantă a sărurilor de sodiu care predomină în mediul acid din stomac, pe care în acest mod îl neutralizează, iar în sânge se realizează conţinutul normal de 80% baze şi 20% acizi. De la constatarea proporţiei dintre cele două medii, acid şi bazic, în organism ar trebui să pornească investigarea generală a multor boli deoarece este ştiut faptul că aciditatea prea mare, întâlnită în cele mai multe cazuri, este terenul favorabil pe care se instalează marea majoritate a bolilor.

154

155

în argumentarea că nu starea fizică a alimentelor, în general, trebuie luată în considerare în terapia bolilor, este şi faptul că deşi unele sunt solide prin consistenţa lor, pot avea în compoziţie cantităţi mari de apă, până la 90% din conţinut chiar şi mai mult, cum este cazul unor legume şi fructe iar atunci concluzia obiectivă este că tratamentul acidităţii cu aceste alimente se face în realitate şi prin lichide. Bineînţeles, în acest caz lichidele din alimente sunt numai materialul de transport pentru că starea de sănătate se realizează, după cum am arătat, prin substanţele pe care aceste alimente le încorporează în masa lor. Conţinut mai mare de potasiu se găseşte în unele legume: salata verde, alge - roşii şi brune, măsline, sfeclă roşie (locul 2, ca element vegetal, după drojdia de bere), soia iar dintre fructe în: pere, agrişe, coacăze, mere, gutui, zmeură, migdale, alune, nucă, cireşe, vişine, caise, struguri, piersici, castane, banane, mure. Să mai arătăm că a încerca să combatem aciditatea produsă de sare şi oţet, deci gustul în mare măsură acru, atât de cunoscut, cu alimente dulci, cum sunt zahărul, dulceţurile, compoturile,etc, este iarăşi o greşeală deoarece în realitate acestea sunt glucide, care dau „doze" de aciditate, rezultate din metabolizarea lor. Cunoaşterea conţinutului alimentelor este extrem de importantă în anumite evaluări. De exemplu, după conţinutul în vitamine, săruri minerale şi alte substanţe implicate direct sau indirect în cura de slăbire, la legume, într-un clasament de la 1 la 33 pe locurile 1 şi 2 se situează, la egalitate, roşia şi varza, cu 14 elemente fiecare: - roşia: 8 vitamine, 5 săruri minerale şi pectine; — varza: 8 vitamine şi 6 săruri minerale. Comparativ, ridichea neagră se află pe locul 28, cu două elemente iar conopida pe locul 31, cu un element.

La fructe, în clasamentul de la 1 la 34 locul 1 şi 2 îl ocupă, la egalitate, cireşele şi perele, cu câte 16 elemente fiecare: - cireşele: 9 vitamine, 6 săruri minerale şi pectine; - perele: 7 vitamine, 7 săruri minerale, fibre alimentare şi pectine. Merele şi portocalele, atât de cunoscute, se află pe locurile 3 şi 4 la egalitate, cu 15 elemente fiecare. Comparativ, ananasul este pe locul 24, cu 7 elemente iar pepenele galben pe locul 30, cu 2 elemente. Putem considera ca în cura de slăbire sunt implicate, prin acţiune directă şi efectul sinergie, în total 20 de vitamine, 18 săruri minerale, 10 metale şi 6 alte substanţe. De aceea a vorbi de maniera „roşiile, varza sau alte legume slăbesc", aşa cum auzim deseori, nu este suficient, fiind formulări generale care denotă doar superficialitate. Este la fel cum cineva care lucrează cu dalta şi ciocanul, ar pretinde că munca sa este de mare importanţă, să zicem, în industria cibernetică. în realitate trebuie să cunoaştem compoziţia alimentelor, substanţele pe care le conţin, cantitatea acestora, proprietăţile lor, fenomenele bio-chimice complexe pe care le generează în organism şi multe alte aspecte. în acest fel se face trecerea de la alimentaţia obişnuită la vindecarea bolilor prin alimentaţie medicală. A şti să te vindeci prin alimentaţie înseamnă a şti să mănânci controlat bio-chimic, nu numai gastronomic, adică sănătos, aducând în organism substanţele de care acesta are nevoie. Cum s-ar spune, trebuie să „remediem" total sursa de alimentare a organismului, din punct de vedere al conţinutului alimentelor consumate şi combinării acestora, în mod specific, pentru fiecare maladie în parte. Disciplina alimentaţiei, controlată prin aplicarea riguroasă a cunoştinţelor de bio-chimie alimentară şi alimentaţia medicală, însemnând punerea în practică a unor

156

157

reguli specifice care asigură eficienţa ei terapeutică, nu pot merge pe căi arbitrare. Ele cer în primul rând, determinări exacte şi precise care ne permit să prevedem în mod obiectiv efectele nutritive şi terapeutice pe care vrem să le obţinem. Alimentaţia medicală are, pe lângă impactul material, fizic şi bio-chimic, asupra organismului şi un impact psihologic de încredere şi optimism al bolnavului, datorat conştientizării de către acesta a metodei de tratament pe care o urmează, ceea ce măreşte efectul terapeutic. Trebuie să observăm în acelaşi timp că suntem feriţi de importante griji deoarece conţinutul genetic, nutritiv şi terapeutic, al alimentelor naturale nu are nevoie de avizul protecţiei consumatorilor sau cel al unor organe sanitare de control, cum se întâmplă permanent în cazul medicamentelor, în plus, consumarea alimentelor chiar şi în scop medical, printr-o alimentaţie controlată şi dirijată din punct de vedere bio-chimic, nu va produce niciodată „manifestări neplăcute" care să vă pună în situaţia nedorită de a trebui să vă adresaţi medicului sau farmacistului. Un simplu calcul, de precizie matematică, ne arată că cine are o alimentaţie sănătoasă, echilibrată, îşi fortifică de 3 ori pe zi sănătatea, iar cine are o alimentaţie dăunătoare îşi distruge sănătatea de 3 ori pe zi. Astfel pot fi explicate suferinţele multor personae din cauza bolilor de metabolism, care au legătură directă cu alimentaţia. Să mai arătăm că la consumul legumelor ca dealtfel a tuturor produselor vegetale, trebuie să se ţină seama de eventuala folosire în culturi a îngrăşămintelor chimice şi altor substanţe pentru tratamente, precum şi de producţiile provenite de la soiuri modificate genetic, acestea trebuind pe cât posibil evitate. 158

Aliment Pectine — Roşii Varză Castraveţi Ridichi Ardei Clucochinină — Ceapă Salată verde Usturoi Spanac Vinete Dovlecei Conopidă Mazăre verde Fasole verde Bob verde „Came f Ciuperci vegetală"! Soia Morcovi Dovleac Sfeclă roşie Ţelină rădăcină Ţelină frunze Andive Sparanghel Anghinare Măsline negre Măsline verzi Varză de Bruxelles Brocoli Creson Fetică Cicoare Napi Praz Mărar Revent (rubarbă) Salsifi Cartof crud Cartofi fulgi, piure Avocado Năut Mazăre uscată Fasole uscată Bob uscat Linte uscată Orez Cartofi prăjiţi Cartofi chips

Proteine

Lipide

0,9 1,4 0,8 0,8 1,1 1,3 3 6,7 2,3 1 1 1,4 5,1 2,5 5,4 25

0,2 0,2 0,5 0,1 0,3 0,2 0 0,1 0,3 0,2 0,1 0,3 0,4 0,2 0,3 0,5 1 0,3 0,1 0 0,2 0,2 0,1 0,3 0,2 15 25 1 0 0,3 0,5 0,3 0,2 0,3 0,4 0,1

35

1 0,9 2 2 1,3 1,1 2,7 2 1,5 0,7 2,8 5 2 2 1,2 0,8 1,9 2,7 0,5

2 2 23

0,1 0,1 1 27 1,4 1,4 1,3 1,5

2 8,3 24 21 23 24 6,7

1,7 0,6 19 37

6,7

Glucide 3,2

4,3 2,5 4 3,5

6,8 6

28 3,2 3,3

2,5 4,5 8,8

7 14 3,1 5 7,2 4,1 16 8,5 3,7 2,7 3 6,8 3 8 6 8 2,5 6 1,9 3,5

7,4 5,1 3,8 17 20 11,9 3,4 61 63 59 60 59

86,7 52 50

Fibre alimentare 0,3 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2 0,4 0,3 0,2

0,1

0,2 1,2 0,2 3,4 0,3 0,3 0,2 0,2 0,1 0,2 0,2 0,2 0,2 0,1 1,6 0,4 0,7 0,2 0,2 0,3

0,3 0,2 0,4 0,2 0,1 0,9

0,5 1 1,6 5 1,5 1,5 4

1,7 1 1,1 1

Kcalorii 18 25 18 20 21 34 36 138 25 19

15

26 59 40 80 27 57 36 21 72 44 22 16 26 37 150 224 44 52 21 37 15 19 40 35 18

77 89

149 265 290 361 332 346 347 379 399 560

Tabelul 22. Compoziţia legumelor. Valoarea calorică pentru 100 gr. aliment. 159

Ordinea stabilită de autor începe cu legumele care pot fi consumate în stare naturală şi continuă, de regulă, cu cele care au un conţinut cât mai scăzut de glucide şi lipide şi cât mai puţine calorii, limitate de acţiunea fibrelor alimentare.

Trebuie consumate singure. Ele nu se combină cu nici un alt aliment: came, grăsimi, brânzeturi, cereale sau legume. Această regulă se bazează pe legile chimiei digestiei. Când sunt consumate în combinaţie cu alte alimente, fructele perturbă digestia acestora, îndeosebi din cauza zahărului pe care îl conţin şi îşi pierd în acelaşi timp vitaminele, care sunt inactivate. De aceea, nu se consumă fructe la sfârşitul mesei. Ca exemplu poate fi dat amidonul care, pentru a fi digerat trebuie obligatoriu să fie însoţit de o enzimă numită ptialină şi care este secretată la nivelul salivei. Majoritatea fructelor au proprietatea de a distruge ptialină. Rezultă deci că amidonul respectiv glucidele din pâine, celelalte produse de panificaţie şi alte produse pe bază de făină din cereale, nu mai sunt digerabile în prezenţa fructelor. Ce să mai spunem atunci despre prăjiturile cu mult blat sau foetaj din făină albă, ornate cu fructe proaspete şi pulpa viu colorată, care le fac atât de gustoase şi atrăgătoare? Numai adevărul, că din punct de vedere terapeutic nu trebuie servite nici atunci când vi se oferă ocazional, dacă ţineţi la sănătatea dumneavoastră. După cum vedem, în stabilirea unui mod corect de alimentaţie şi a unei digestii corespunzătoare, se merge până

la alimentaţia enzimatică, o componenţă esenţială a acestora, în acest fel se realizează rafinamentul şi performanţa alimentaţiei cu efect terapeutic, pe baza administrării controlate în organism a substanţelor pe care le conţin alimentele, în funcţie de maladia care trebuie vindecată. Făcând o analiză separată a celor două grupe de alimente respectiv a fructelor şi cerealelor, se constată că în general fructele se situează mult mai bine în regimul alimentar al diabeticilor, datorită conţinutului evident mai scăzut în glucide pe care îl au, comparativ cu cerealele. Această afirmaţie este pe deplin demonstrată dacă analizăm tabelele 5 şi 7, privind conţinutul în glucide pentru fructe şi cereale, din care se poate constata că bananele şi castanele, fructele cu cel mai mare conţinut de glucide, dacă nu luăm în calcul smochinele albe uscate, stafidele şi curmalele, care le depăşesc în această privinţă, sunt în urmă din acest punct de vedere, faţă de pâinea cu tărâţe şi pâinea din făină integrală de secară - produsele din cereale cu cel mai scăzut conţinut de glucide. Când fructele sunt consumate împreună cu proteinele şi lipidele, cum sunt carnea, grăsimile şi brânzeturile, ele rămân un timp prea mare în stomac, unde sunt doar predigerate, în loc să treacă în intestin, unde sunt digerate în mod normal. Dar carnea şi celelalte alimente au proprietatea de a rămâne mai multă vreme în stomac, unde suferă cea mai importantă fază din digestia lor, cu participarea unor enzime adecvate. Fructele vor rămâne şi ele în stomac însă prea mult timp, iar sub efectul căldurii şi al umidităţii specifice organismului, vor fermenta producând chiar şi alcool, iar digestia va fi în mare măsură perturbată. în acelaşi timp fructele îşi vor pierde proprietăţile respectiv vitaminele, metabolismul glucidelor, lipidelor şi

160

161

6. FRUCTELE

proteinelor din masa de alimente aflată în stomac va fi şi el tulburat şi apar balonările datorate digestiei necorespunzătoare. Fructele se mănâncă numai pe stomacul gol. Cel mai uşor poate fi respectată această regulă dimineaţa, când pot fi servite înainte de micul dejun. După aceea trebuie să aşteptaţi pentru a servi fructe, astfel: 2 ore, dacă micul dejun este glucidic (adică pe bază de cereale); 3 ore, dacă este lipidic (brânzeturi, ouă, grăsimi) şi 4 ore, dacă este cu carne. Această regulă se aplică la oricare dintre mesele din timpul zilei. Astfel, fructele pot fi consumate şi la mijlocul după-amiezii dar trebuie să vă asiguraţi că a trecut suficient timp de la prânz (cea. 4 ore) şi că până la masa de seară mai aveţi cel puţin o jumătate de oră. De asemenea fructele pot fi consumate seara târziu, înainte de culcare, la 2-3 ore după ce aţi servit cina. Pentru persoanele care au probleme de insomnie este recomandat să nu mănânce portocale la culcare deoarece vitamina C, pe care o conţin în cantitate mare, stimulează starea de trezire. Organismul are nevoie de 5 nutrienţi esenţiali, în următoarele procente: glucoza 90%, aminoacizi 4-5%, acizi graşi 1%, vitamine sub 1%, săruri minerale 3-4%. Fructele sunt singurul aliment cu această compoziţie perfectă, fiind pline de vitamine, săruri minerale, glucide, aminoacizi şi acizi graşi. După cum se ştie, creierul funcţionează numai cu glucoza, iar fructele sunt de mare importanţă pentru alimentaţia organismului mai ales din acest punct de vedere, deoarece conţin zaharuri sub forma fructozei, glucozei şi zaharozei, care se transformă în glicogen (energie disponibilă

rapid). Cantitatea de zahăr din fructe nu este însă mare şi în plus, este eliberată treptat, în cantitate mică, datorită fibrelor alimentare pe care le conţin. Digestia, absorbţia şi asimilarea fructelor necesită o infimă energie, în comparaţie cu cea necesară pentru descompunerea celorlalte alimente. Practic nici o energie nu este cheltuită la digestia lor, ele fiind cele care dau energia valoroasă pentru funcţionarea organismului. Celelalte alimente, corect combinate, sunt digerate în stomac timp de 2-4 ore, cu o mare cheltuială de energie. Fructele nu sunt digerate în stomac ci doar predigerate şi trec prin acesta timp de 20-30 de minute (bananele, castanele, curmalele şi celelalte fructe uscate stau cea. o oră). Energia economisită prin „nedigerarea" fructelor este enormă, cu condiţia să fie corect consumate şi poate fi folosită imediat de organism. Simplificaţi-vă alimentaţia şi alegeţi dintre toate alimentele pe acelea care vă sunt cele mai folositoare, cum s-ar spune, cu „randamentul" cel mai mare de utilizare. Din punct de vedere al asigurării necesarului de glucide pentru obţinerea energiei necesare organismului, să luăm un exemplu care cred că vă va ajuta foarte mult: priviţi funcţionarea energetică a corpului dumneavoastră, asemenea funcţionării unei maşini. Mâncaţi de exemplu, un ciorchine de strugure şi consideraţi-1 echivalentul unui rezervor plin cu combustibil, de care are nevoie o maşină, fiecare bob de strugure echivalând, prin zaharurile pe care le conţine, să zicem cu 1 litru de combustibil chiar numărul lor fiind astfel apropiat în unele cazuri de capacitatea rezervorului. Cât de preţioasă este cantitatea de combustibil exprimată prin această unitate de măsură, ştiu mai ales cei care sunt

162

163

puşi în situaţia să privească mereu la indicatorul de bord al maşinii, cu grija de a ajunge cât mai repede la cea mai apropiată staţie, pentru alimentare. La fel cum combustibilul este consumat litru cu litru pentru a asigura funcţionarea maşinii, fără de care aceasta nu se poate deplasa, la fel şi glucidele din acest fruct vă dau bob cu bob energia necesară pentru a vă desfăşura activitatea. Dar aşa cum am arătat, diabeticului îi sunt permise numai anumite fructe. De remarcat este că dintre fructele indicate în diabet, perele şi agrişele conţin iod, implicat în combaterea obezităţii iar în plus, conţin zinc, insuficienţa sau dereglarea absorbţiei acestuia în organism constituind principala cauză a diabetului zaharat. Prin urmare, aceste fructe în special trebuie să fie asigurate constant în alimentaţia diabeticului care se confruntă şi cu obezitatea. Toate fructele şi cele clasificate drept acide, odată ajunse în stomac devin alcaline, dacă nu sunt consumate împreună cu alte alimente şi nu produc reziduuri în organism. Consumul corect de fructe duce la o incredibilă sănătate, întinerire, longevitate şi energie. Ele au cel mai mare conţinut de apă dintre toate alimentele, 75-93% în cazul celor suculente, care îndepărtează toxinele din corp. Apa din fructe, ca dealtfel şi din legume, este sterilă deci lipsită de microbi. Faceţi o comparaţie din acest punct de vedere cu apa din reţelele de alimentare, dată pentru consum, plină cu clor industrial şi în unele cazuri cu impurităţi, iar concluzia nu poate fi decât un îndemn să încludeţi în alimentaţie cât mai multe fructe şi legume. Din acest punct de vedere, este de neînţeles cum atâtea persoane, din proprie iniţiativă sau la sfatul medicului,

apelează la consumul de ceaiuri medicinale pentru tratarea unor boli, uneori în cantităţi zilnice însemnate sau consumă din obişnuinţă ceaiuri alimentare şi nu iau în considerare calitatea apei din care le prepară, aspect esenţial care neglijat poate duce la slabe rezultate ale tratamentului sau chiar la apariţia unor afecţiuni care înainte nu au existat şi mă refer în primul rând la cele ale rinichilor deoarece funcţiile acestora sunt în acest caz mult solicitate. Este evident că, de exemplu dimineaţa, când ne trezim cu o oarecare senzaţie de sete, cea mai bună apă nu este nici cea de la robinet, nici sucul din flacon sau cutie, nici chiar apa minerală ci cu siguranţă 3-4 roşii bine coapte, cu sare şi de preferinţă o lingură de ulei vegetal presat la rece sau miez de migdale, nucă sau alune, pentru a spori şi mai mult aportul nutritiv adus organismului. în acelaşi timp unele fructe, cum sunt o portocală, un grapefruit sau un pepene verde, cu siguranţă înseamnă din acest punct de vedere, un pahar respectiv o carafă cu apă. Prin urmare, nu cred că ne putem permite să fim indiferenţi cu privire la calitatea apei pe care o consumăm. Este „alimentul" prezent în cea mai mare cantitate în organismul nostru, cu rol de nutriţie, prin sărurile minerale valoroase pe care le conţine dar şi de purificare. Plină de toxine sau impurităţi, ea nu le mai poate absoarbe pe cele existente în organism, conţinute în alimentele pe care le consumăm sau rezultate din procesul de digestie, pentru a le elimina. Dimpotrivă, poate contribui la creşterea cantităţii acestora în organism, expunându-ne pericolului de îmbolnăvire. De aceea, trebuie să ne asigurăm că apa pe care o folosim în alimentaţie, pentru băut sau sub alte forme, este corespunzătoare calitativ.

164

165

Revenind la ceaiuri, de ce să credem că acestea chiar medicinale fiind dar şi glucidice, datorită zahărului folosit de cele mai multe ori, ar fi mai eficiente din punct de vedere terapeutic decât, să zicem, o ciorbă de legume naturale, cu apă „din belşug", când nu cred că avem toate dovezile în acest sens? Pentru a face o analogie cu ceaiurile, care de multe ori se servesc în cantităţi mari, nimic nu ne împiedică să servim 2-3 farfurii de ciorbă la o singură masă. Nu cred că s-a stabilit cu exactitate supremaţia terapiei cu ceaiuri medicinale faţă de terapia cu legume, anumite legume, în funcţie de substanţele pe care le conţin şi maladia care trebuie tratată. Cantitatea de apă curată poate fi aceeaşi în amândouă cazurile însă cantitatea infuzată şi ceea a legumelor - aspect important în alimentaţia medicală - diferă esenţial deoarece câteva frunze de plante medicinale nu pot egala nici pe departe greutatea, să zicem, a 4-5 roşii, care poate fi de 1 kg sau a 6 căpăţâni de salată verde, la care se adaugă în mod benefic şi acrirea din abundenţă a ciorbei cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă, după ce aceasta s-a răcit, aproximativ la temperatura camerei deoarece altfel vitamina C pe care o conţine se distruge la temperatură prea mare. Este adevărat că plantele medicinale pot conţine substanţe terapeutice în concentraţie mare dar în acelaşi timp trebuie spus că legumele la rândul lor, în general, au din abundenţă vitamine, săruri minerale, enzime şi alte substanţe, toate naturale, pe care le putem alege şi asigura organismului pe criterii medicale, pentru fiecare caz în parte, printr-o alimentaţie controlată bio-chimic. Iar nota aparte şi „premiul" special pe care trebuie să-1 acordăm legumelor, aşa cum am arătat, sunt datorate faptului că ele se combină în mod favorabil şi este recomandată combinarea lor, atât din punct

de vedere nutritiv cât şi terapeutic, cu celelalte alimente: carnea, grăsimile, brânzeturile şi cerealele, în regim disociat, excepţie făcând fructele, care nu se combină cu nici un alt aliment. Fiindcă am amintit de lămâie şi cunoscută fiind folosirea ei la ceaiuri, să vedem cum sunt servite ceaiurile din acest punct de vedere, de exemplu, în restaurante sau alte localuri de alimentaţie publică, putând face în acelaşi timp şi deosebirea între alimentaţia nutriţională şi medicală, dacă este cazul şi cea comercială. De obicei se aduce apa în clocot, cu o felie de lămâie în ea iar noi punem imediat plicul cu ceai pentru infuzie. Ceea ce „catalizează" în întregime acest „meniu lichid" este lămâia, despre care se ştie că are multă vitamina C, la fel ca celelalte fructe citrice. Numai că vitamina C prin fierbere, se distruge în totalitate. în acelaşi timp însă, pulpa feliei de lămâie nu o striveşte în ceai nici bucătarul nici consumatorul aşa că, de obicei, ea ajunge cu conţinutul ei valoros în farfuria cu resturi, care este dusă la bucătărie. In mod normal apa fiartă, după ce am pus ceaiul în ea, trebuie să ajungă din nou la o temperatură scăzută, apropiată de cea a camerei, după care se stoarce sucul de lămâie. Este un exemplu din care se pot trage multe învăţăminte cu privire la alimentaţie, în general şi ne arată în acelaşi timp, cât de greu ajunge în organismul nostru şi acţionează o vitamină sau altă substanţă din alimente, pentru a ne asigura sănătatea, atunci când nu avem cunoştinţele de bio-chimie şi medicale necesare. Despre lămâie să mai arătăm că pe lângă vitamina C*, despre care am discutat, ea conţine multe alte vitamine:

166

167

A*(provitamină), B1*,B2*,B3*,B5, B8*,P*,E; săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc*,magneziu, siliciu, mangan, cupru, sulf*,sodiu; enzime. Se recomandă consumarea fructelor împreună cu coaja, în care se află cea mai mare cantitate de celuloză, care ajută tranzitul intestinal şi uneori chiar vitamine. De asemenea coaja fructelor limitează puterea lor glicemică. Trebuie să se ţină seama însă de eventualitatea folosirii pesticidelor sau altor substanţe chimice în tratamentul pomilor fructiferi. Este indicată consumarea fructelor în stare naturală şi a sucurilor proaspete din fructe deoarece dacă sunt fierte sau coapte prin pregătire culinară, devin acide şi forţează corpul să le neutralizeze aciditatea, cu cheltuială de energie. Gătitul respectiv prepararea termică distruge valoarea nutritivă şi terapeutică potenţială a fructelor.

Aliment

„

.

r 1

. )

Mere Gutui

Pere

Fructoza < Z m e u r ă 1 Coacăze l. Agrişe Mirtilină - Afine Piersici Portocale Grapefruit Ananas Cireşe Vişine Caise Prune Struguri Lipide f Migdale mononesaturate J Nuci A l u n e si vitamina E L Arahide Mandarine Nectarine Rodii Papaia Lămâie Pepene verde Pepene galben Mure Dude Smochine verzi Banane Castane Laur american - avocat Smochine albe uscate Stafide Curmale

Proteine

Lipide

Glucide

0,5 0,8 0,5 0,9 1,4 0,2 1 0,5 0,8 1 0,5 1,2

0,3 0,2 0,3 0,6 0,5 0 1 0,1 0,2 0,2 0,4 0 0 0,1 0,3 0,7 53,5 67 60 54 0,5 0 0,3 0,2 0,2 0,2 0 1 0,6 0,1 0 4,5 21 1,5 0,5 1

11,9 11,5 12,8 8 10 8 19 12 9,5 12 11,6 17 13 10 8 16 4,5 15 15 29 10 12 14,8 10,3 4 6,7 9 17 9,4 18 30,5 40 7,4 62 66,5 120

1,4

0,8 0,4 0,6 27 20 21 29 0,5 0,5 0,7 0,6 0,8 0,4 1 2 1,2 1 2 4 2,1 4,2 2,5 4

Fibre alimentare 1,7 1,1 1,5 3 1 1,6 8 1,4

9

0,5 0,5 0,3 0,5 3 1,9 0,2 2,6 2,4 2,4 0 0,3 1,4 0,2 1 1 6,7 1 6 1,5 1 0,6 6 3 18,5 6,8 8,7

Kcalorii 52 50 56 41 34 46 89 51 43 54 52 73 63 44 36 73 576 850 645 780 47 50 65 45 21 30 40 85 69 77 130 200 218 278 281 505

Tabelul 23. Compoziţia fructelor. Valoarea calorică pentru 100 gr. aliment.

* conţinut bogat şi foarte bogat 168

169

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu fructele care au un conţinut cât mai ridicat de fructoză, în primul rând, lipide - care sunt de natură nesaturate, cu o mare valoare nutritivă şi terapeutică, bogate în vitamina E şi cât mai scăzut în celelalte glucide. Timpul de digestie al alimentelor se prezintă astfel: - fructele, de regulă 20-30 minute; - legumele şi alte vegetale crude, 2 ore; - mâncăruri corect combinate, fără carne 3 ore; - mâncăruri corect combinate, cu carne 4 ore; - orice mâncare incorect combinată, 8 ore.

Făcând o situaţie a cauzelor directe, de natură alimentară, care pot duce la diabet, se constată: - insuficienţa vitaminei C predispune la hiperglicemie, fiind frecventă la diabetici; - insuficienţa vitaminei C2 scade rezistenţa organismului la diabet; - insuficienţa zincului sau dereglarea absorbţiei acestuia în organism, constituie principala cauză a diabetului; - consumul de zahăr rafinat poate duce la diabet; - consumul de carne împreună cu alimentele care conţin hidraţi de carbon, de exemplu pâinea, poate duce la diabet deoarece toxinele din carne perturbă în mare măsură metabolismul glucidic.

170

Când este bolnav, omul aleargă la medicul chirurg, la bio-energetician, mai rar deocamdată la cei care ştiu să trateze bolile prin alimentaţie, la chioşc după reviste cu horoscopuri şi reţete de sănătate adunate de pe stradă, sau caută plante care îi pot aduce vindecarea — fiecare după puterea minţii şi a buzunarului său.

CAPITOLUL VIII PLANTE ŞI CEAIURI MEDICINALE In tratamentul diabetului sunt folosite ceaiurile din plante medicinale, care au un rol adjuvant şi pot fi eficiente însă numai dacă sunt consumate o perioadă mai îndelungată de timp, cel puţin o lună. Se poate ajunge, pe această cale, la scăderea dozelor de insulina administrate zilnic dar numai după un control medical de laborator. Sunt recomandate ceaiuri din următoarele plante: - Frunze de afin (Folium Myrtilli) - sunt frunzele recoltate de la specia Vaccinium myrtilus (Ericaceae). Au forma oval ascuţită, cu marginea mărunt dinţată, de culoare verde deschis, fără miros şi gustul dulce acrişor, uşor astringent, de contracţie a celulelor gustative. Sunt considerate printre cele mai eficiente produse, cu acţiune hipoglicemiantă (scăderea nivelului zahărului din sânge) datorită mirtilinei, o glucozidă a acidului galic, denumită şi insulina vegetală - substanţa colorantă a afinelor - şi vitaminei E. Se pune o linguriţă de frunze mărunţite la o cană de 200 ml. apă în clocot, se beau 2-3 căni pe zi, în cure de câte 40 zile, cu o pauză de două săptămâni între ele. Frunzele se recoltează împreună cu lăstarii, de pe care se îndepărtează ulterior. 173

Se poate face de asemenea ceai din 2-3 linguri de fructe uscate de aline la o jumătate de litru apă în clocot şi se bea de obicei neîndulcit deoarece afinele uscate conţin cea. 20% zahăr. Mirtilina din afine şi frunzele de afin poate înlocui insulina iar în cazuri mai grave de diabet poate fi asociată cu aceasta. Faţă de insulina, mirtilina are avantajul că în caz de supradozare, nu duce la crize hipoglicemice, ca efect secundar, nici chiar atunci când este asociată cu insulina. De asemenea, are o acţiune hipoglicemiantă, de scădere a conţinutului de zahăr în sânge şi detennină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip B, care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei. - Frunze de dud (Folium Mori) sau de agud, cum mai este cunoscut. Se recoltează de la cele două specii de dud care există în flora ţării noastre, Morus alba şi Morus nigra (Moraceae) - dud alb şi dud negru, denumiri care provin de la culoarea fructelor acestora. Frunzele de dud sunt mari, cu marginea serată şi vârful ascuţit. Se pun 1-2 linguriţe de frunze la o cană de 250 ml. apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi. Frunzele de dud au efect hipoglicemiant, scăzând nivelul glicemiei cu aproximativ 20%. Deci la o glicemie de 1,2 gr/l, ceaiul din frunze de dud scade nivelul acesteia la cea. 0,84 gr/l. Pentru a mări şi mai mult efectul de scădere a glicemiei, este recomandată asocierea frunzelor de dud cu celelalte plante medicinale care au efect hipoglicemiant. Şi în acest caz, acţiunea hipoglicemiantă a frunzelor de dud determină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale

pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip B, care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei. - Frunze de fragi (Folium Fragariae), cunoscuţi şi sub denumirea de fragi de pădure, reprezentaţi prin specia Fragaria vesca (Rosaceae) şi frunze de căpşuni cultivaţi (Fragaria granditlora Ehrh), care sunt de asemenea soiuri de fragi, cu fructe mari. Se pun 2 linguriţe de frunze la 200 ml. apă în clocot şi se beau 2 căni pe zi. Foliolele frunzelor de fragi şi căpşuni se recoltează fără peţiolul principal, în perioada iunie-septembrie. - Frunze de nuc (Folium Juglandis), denumit Juglans regia, din familia Juglandaceae. Au efect hipoglicemiant. Se pune o linguriţă de frunze la o cană de apă în clocot şi se beau 2 căni pe zi. Se pot pune şi 4 linguri de frunze de nuc la o cană cu apă şi se beau 3 linguri pe zi. Frunzele se recoltează fără peţiol, în luna iunie, când sunt încă tinere. Prin uscare acestea capătă o culoare brună, au un miros slab, aromat, iar gustul este amărui, neplăcut şi arzător. Frunzele de nuc au o acţiune hipoglicemiantă, despre care se spune însă că nu ar fi fost pusă cu certitudine în evidenţă, mai mult chiar se crede că ele ar conţine şi un principiu cu efect hiperglicemiant, motiv pentru care în tratamentul diabetului acest produs ar trebui deocamdată recomandat cu prudenţă. Acţiunea hipoglicemiantă a frunzelor de nuc determină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip B, care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei.

174

175

- Teci de fasole uscată. (Phaseole fructus sine semine). Au efect hipoglicemiant însă mai slab. Se face decoct dintro lingură de teci la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi. Se poate face o extracţie dublă din 4 linguri de teci lăsate la macerat peste noapte, într-un litru de apă apoi se fierbe până scade la jumătate şi se bea în cursul unei zile. - Frunze de urzică (Folium urticae). Stimulează secreţia pancreatică, având un efect uşor hipoglicemiant, alături de care se consideră că au şi un principiu hiperglicemiant, situaţie în care ar trebui să fie folosite în diabet cu moderaţie. Se pune o lingură de frunze la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. Se folosesc numai urzicile tinere deoarece acestea nu conţin toxina urticantă. în schimb, urzicile mature conţin această toxină, care este prezentă chiar şi după fierbere atât în partea lichidă cât şi în cea vegetală iar prin ingerare poate produce iritaţii gastrice, edeme, senzaţie de arsură la nivelul pielii sau dificultăţi la urinare. Frunzele de urzică sunt una dintre cele mai accesibile materii prime pentru obţinerea industrială a B-carotenului, ca sursă de provitamina A. - Ciumărea (Herba Galegae officinalis). Are frunzele penat-compuse, cu florile albăstrii, dispuse în spice alungite, sub formă de ciorchini iar fructele sunt ca nişte păstăi striate. Se utilizează partea aeriană a plantei, care conţine un alcaloid - substanţă bazică azotată - numit galegina, cu proprietăţi hipoglicemiante datorate efectului excitant asupra pancreasului endocrin. Aceasta acţionează la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, determinând o hipergeneză a celulelor de tip B, care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei.

Se pun 2 linguriţe de plantă la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. Planta folosită se recoltează înainte de înflorire, în perioada aprilie-iunie. -Frunze de salvie (Folium Salviae). Au efect hipoglicemiant. Se pune o linguriţă - o linguriţă şi jumătate de frunze la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. Frunzele tinere au culoarea alb-argintie pe ambele feţe iar cele vârstnice culoarea verde pe faţa superioară şi cenuşie pe cea inferioară. Mirosul este puternic aromat şi caracteristic iar gustul este amar şi astringent. - Rădăcină de brusture (Radix Bardanae) - cunoscut şi sub denumirea de captalan, conţine inulină şi are o acţiune hipoglicemiantă însă mai slabă, considerându-se că este datorată prezenţei vitaminelor din complexul B. Se pune o lingură de rădăcină la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. - Frunze de anghinară. (Folium Cynarae). Conţin zaharuri între 11-15,50%, reprezentate în mare parte de inulină şi au efect hipoglicemiant. Se pune o linguriţă de frunze la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi, în cure de 20-30 de zile, cu pauze egale cu durata curei. Planta este de origine mediteraneană. Are frunzele lungi, de 75-80 cm şi late de 30-40 cm, de culoare verde închis pe partea superioară şi cenuşie pe cea inferioară. Au gustul foarte amar şi sunt aproape lipsite de miros. - Ceai dietetic, din plante cu principii hipoglicemiante: frunze de afin, frunze de dud, frunze de nuc, teci de fasole uscată, la care se pot adăuga frunze de mentă, urzică şi

176

177

păpădie. Se pune o lingură de amestec la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. - Ceai din frunze de afin (40%), frunze de dud (20%), frunze de urzică (10%) şi teci de fasole uscată (10%). Se pune o lingură de amestec la o cană de apă în clocot şi se beau 2-3 căni pe zi. - Ceai din frunze de afin, frunze de urzică, frunze de salvie, ciumărea, teci de fasole uscată, rădăcini de păpădie. - Ceai din frunze de afin, frunze de dud, frunze de mesteacăn, trei fraţi pătaţi, teci de fasole uscată şi pelin. - Ceai din frunze de afin, frunze de dud şi ciumărea. - Ceai din frunze de afin, frunze de dud, păstăi de fasole uscată, la care se pot adăuga frunze de măslin. Din frunzele de afin, frag, mur şi zmeur se obţine un ceai alimentar, plăcut la gust. Uscarea frunzelor se face numai la umbră, de preferinţă în cutii metalice încălzite şi aerisite sau în podurile acoperite cu tablă. Ele se pun în strat subţire, care se răscoleşte zilnic pentru a se usca cât mai repede şi a nu se încinge.

Oferă corpului tău alimentele de care şti că are nevoie iar nu cele pe care ţi le cere, deoarece s-ar putea ca pofta să fie „ comandată " uneori de o boală iar nu de sănătatea din el.

CAPITOLUL IX CAFEAUA O altă realitate este aceea că diabeticul trebuie să răspundă unei provocări legate de un ritual comun multora dintre noi - consumul de cafea. Se ştie că dimineaţa, imediat după ce ne trezim, o ceaşcă de cafea ne aduce odată cu gustul plăcut şi o bună dispoziţie ce ne poate fi de bun augur pentru întreaga zi. Dar de unde vine această revigorare rapidă? Răspunsul trebuie căutat în analiza componentelor cafelei, dintre care se evidenţiază în producerea acestui efect cafeina - un alcaloid, prezent în proporţie de 0,7-3%, vitamina B3 sau PP, indicativ care provine de la denumirea „pellagra preventive") - între 16-26 mg.% şi magneziul, care favorizează asimilarea în organism a vitaminei B3. Astfel, cafeina este un excitant al sistemului nervos central; vitamina B3 intervine favorabil în cazul unor tulburări ale sistemului nervos, cum sunt stările de apatie, indispoziţie sau melancolie iar magneziul la rândul lui, este un echilibrant psihic. Din acest punct de vedere, consumul constant de nuci, migdale sau alune, exact în perioadele din zi când obişnuiţi să serviţi cafeaua, poate determina o reducere a consumului acesteia sau pentru persoanele care au multă voinţă chiar 181

renunţarea la ea, de această dată motivat în mod real, pe baza necesarului bio-chimic al organismului, în special a creierului, pentru desfăşurarea unei activităţi cerebrale mai susţinute. Dar pentru diabetic se pune întrebarea: ce este cel mai indicat pentru îndulcirea cafelei? Răspunsul este unul singur: fructoza, zahărul cel mai uşor de tolerat în diabet şi în totalitate natural. De aceea pentru a servi cafeaua îndulcită, diabeticul poate să nu folosească nici zahărul şi nici îndulcitorii sintetici ci pur şi simplu, la fiecare sorbitură de cafea să servească o felie de măr sau alte fructe dintre cele indicate, în cantitate corespunzătoare cu gradul de îndulcire dorit, pe care să o mestece în amestec la fiecare înghiţitură, modalitate prin care sunt înlăturate inconvenientele mult discutate privind folosirea acestor produse. Sau şi mai practic, să folosească pentru îndulcire chiar sucul proaspăt de mere sau din celelalte fructe recomandate chiar dacă necesită timp pentru prepararea lor. Se mai poate folosi un înlocuitor de zahăr, după următoarea reţetă: se amestecă 1 kg. de zahăr cu 450 gr de apă şi cu sucul de la o lămâie, după ce aceasta în prealabil a fost ţinută cinci minute în apă caldă pentru a se stoarce mai bine. Compoziţia se fierbe la foc mic timp de 10 minute iar spuma care apare în timpul fierberii se colectează în permanenţă cu o lingură mai mare. Produsul rezultat este format din glucoza şi fructoza, având puterea de îndulcire dublă faţă de cea a zahărului. Având în vedere că se consumă cafea îndulcită cu fructe sau suc de fructe, este recomandat ca servirea acesteia să se facă cel mai devreme între mese iar nu imediat după ce se

serveşte masa, pentru a respecta regula de a nu combina fructele cu nici un alt aliment. Modul de a servi cafea în această asociere are o motivare medicală obiectivă şi se bazează pe o analiză bio-chimică aprofundată îndeosebi a conţinutului fructelor iar alegerea numai a unora dintre ele, care ţine în primul rând de însăşi alimentaţia diabetului, este o problemă de mult mai mare cuprindere şi importanţă. In acelaşi mod se poate proceda şi la îndulcirea ceaiurilor. Mai trebuie făcută încă o recomandare, nu numai pentru diabetici dar şi pentru celelalte persoane îndeosebi celor care obişnuiesc să consume cafeaua pe stomacul gol: serviţi înainte, de exemplu, un porumb fiert sau măcar o parte din acesta chiar dacă este numai de sezon dar la alegere şi alte asemenea alimente. Este ca un fruct prin frăgezimea şi naturaleţea lui, care vă fereşte stomacul de acţiunea directă a cafelei şi vă aduce o porţie redusă de glucide - e ca şi cum nu aţi servi masa, aşa cum vă place - şi vitaminele B, pentru a vă umple viaţa de optimism. Dacă în meniul dinaintea servirii cafelei veţi avea şi o roşie, de exemplu, ritualul va fi de o şi mai mare acurateţe, un adevărat act medical preventiv deoarece fibrele alimentare şi pectinele din roşie, ajunse în stomac, absorb apoi substanţele toxice din cafea şi zahăr şi le elimină din organism, nemaiajungând în ficat. Este de preferat ca acest meniu să fie fără carne, alimentul care solicită cel mai mult activitatea de digestie a organismului, combinarea acesteia respectiv a toxinelor pe care le conţine cu glucidele din cafeaua îndulcită fiind una din cauzele care perturbă în cea mai mare măsură digestia, iar în diabet se recomandă cu atât mai mult evitarea ei.

182

183

De asemenea după consumarea cafelei, la un timp pe care îl apreciaţi dumneavoastră puteţi consuma la masă o ciorbă sau o supă cu zeamă multă care, din urmă ca un val de apă, „mătură" toxinele lăsate de cafea şi vă curăţă organismul de ele mai repede. Este normal să fie aşa deoarece ficatul poate opune o rezistenţă la glucide, respectiv zahărul şi unii compuşi din cafea, cu manifestări chiar dureroase la acest nivel, mai ales în cazul unui consum exagerat de cafea sau a unor afecţiuni deja existente ale acestuia, de aceea o asemenea „îmbăiere" a lui este întotdeauna purificatoare. Consumul de cafea şi ceai trebuie evitate pe cât posibil deoarece cafeina din cafea şi teina din ceai suprasolicită pancreasul, generând o secreţie de insulina care poate ulterior declanşa o hipoglicemie, ca efect secundar. Specialiştii consideră că peste 50% din cazurile de cancer pancreatic se datorează consumului excesiv de cafea.

Pentru cei care vor să folosească surogate de cafea, există următoarele posibilităţi: - Rădăcina de cicoare. Conţine inulină - zahăr permis diabeticilor, până la 40% şi are acţiune hipoglicemiantă. Se foloseşte uscată, prăjită fără grăsime şi măcinată. Se recoltează în lunile septembrie şi octombrie. - Rădăcina de păpădie. Conţine inulină până la 40% şi alte zaharuri până la 20%, se foloseşte uscată, prăjită şi măcinată, obţinându-se un surogat de cafea asemănător celui de cicoare. Se recoltează în perioada martie-decembrie. - Fructele de cornaci. Sunt numite şi „castane de baltă" sau „nuci de baltă" şi conţin cea. 3% glucide. Pentru obţinerea surogatului de cafea acestea se folosesc uscate, prăjite şi 184

măcinate. Planta trăieşte în apă, are frunzele plutitoare iar fructele sunt tari, cu diametru de 2-4 cm. şi prevăzute cu 2— 4 prelungiri ca nişte coarne, de unde şi denumirea plantei. Acestea se recoltează în perioada septembrie-februarie. - Rădăcinile de fasolică. Acestea se mai numesc şi alune de pământ datorită formei lor tuberizante, conţin zaharuri şi sunt folosite uscate, prăjite şi măcinate pentru obţinerea surogatului de cafea. Planta se mai numeşte şi măzărică, aceste denumiri fiindu-i date de asemănarea florilor sale cu cele de fasole şi mazăre. Rădăcinile acesteia se recoltează în perioada septembrie-martie. - Ghindele, fructe de gorun. Acestea conţin zaharuri între 5-10% şi se folosesc uscate, prăjite şi măcinate. Se recoltează în lunile noiembrie şi decembrie. - Seminţele de luminiţă. Acestea în trecut erau folosite uscate, prăjite şi măcinate. - Orzul. Se foloseşte prăjit şi măcinat.

Este greu să-i înveţi pe oameni alimentaţia sănătoasă dar mai ales medicală. Este la fel cum ai desţeleni şi drena un teren plin cu apă şi ierburi fără trebuinţă şi să creşti pe el o minunată grădină de trandafiri sau şi mai practic, o livadă cu pomi fructiferi ori să-i găseşti alte asemenea întrebuinţări.

CAPITOLUL X POMI ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI Pentru motivul că merele, gutuile, perele, zmeura, agrişele şi coacăzele sunt fructele cele mai indicate în diabet, fiind deosebit de valoroase pentru sănătate în general, se impune cunoaşterea şi a altor proprietăţi mai importante pe care le au chiar şi a unor noţiuni privind modul de cultură al acestor pomi şi arbuşti fructiferi, precum şi a altora în eventualitatea că poate veţi vrea să-i cultivaţi în propria livadă. MERELE Ele sunt un aliment-medicament, apreciate din cele mai îndepărtate vremuri. Merele proaspete conţin: apă (77,8-93%), zaharuri (7,616,4%), substanţe pectice (0,23-1,14%), proteine (0,180,72%), vitamine: provitamina A (caroten) - conţinut mai slab, vitamina Bl (10-100 mg la 100 gr), vitamina B2 (0,05 ml. la 100 gr); vitamina B3 - în părţile exterioare ale fructului (0,5 mg la 100 gr), coaja merelor conţinând mai mult decât dublul miezului; vitamina B5 (0,06 mg la 100 gr), vitamina B6, vitamina B8, vitamina C - un conţinut de 100 mg într-un măr, vitamina C2 - citrina, vitamina K; săruri minerale: 189

potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, siliciu, mangan, cupru, fluor, sulf, bor (îndeosebi în soiul Ionathan), sodiu, cobalt, brom, clor, alumină, arsenic; enzime; fibre alimentare: celuloză, hemiceluloză, lignină şi alte substanţe. Conţinutul în fructoză al merelor îl depăşeşte, de regulă, pe cel al glucozei, în funcţie de soiul acestora dar au o cantitate mai mare de zaharoză. Merele sunt reprezentate prin soiurile de vară, cu coacere în lumle iulie-august (Aromat de vară, Red Melba, James Grieve etc), soiuri de toamnă, care se consumă în septembrienoiembrie (Frumos de Voineşti, Parmen auriu etc.) şi soiuri de iarnă, care se recoltează în septembrie-octombrie şi pot fi păstrate până în aprilie-mai, uneori până în iunie (Jonathan, Delicios auriu, Wagner premiat, Starkrimson etc). Cu cât perioada de păstrare a merelor este mai lungă, cu atât conţinutul lor în zaharoză scade. Cu toate acestea ele continuă să rămână dulci datorită trecerii glucozei în fructoză (levuloză) şi scăderii acidităţii. Un cunoscut dicton englez spune: „An apple a day, keeps the doctor away" adică „Un măr pe zi, îndepărtează medicul" şi pe bună dreptate, mai ales când este servit seara, înainte de culcare, în mod corect, având în vedere bogăţia mare de vitamine, săruri minerale, enzime, toate naturale şi alte substanţe, care peste noapte, în timp ce ne odihnim, ne „antrenează" bio-chimic organismul pentru „alergarea" din ziua următoare, constând în atâtea activităţi pe care le avem de îndeplinit. Putem spune mai mult, că pentru a-ţi menţine sănătatea, poţi nici să nu alergi sau să faci alte sporturi fizice, să stai, dacă nu eşti obişnuit cu asemenea activităţi sau dacă timpul nu-ţi permite. Dacă în schimb, în locul tău, în organism „aleargă" substanţele de care ai nevoie, asemenea unor albine în stup, care merg şi vin neîncetat, arunci poţi considera că

sănătatea ta — asemenea unui fagure plin cu miere, care adună în el miresmele subtile unice ale naturii - este „înveşmântată" şi poartă în ea adevăratele „podoabe" de preţ. De aceea, cu excepţia, să zicem, a sporturilor de performanţă, frecventarea insistentă a sălilor de sport, fitnes etc, poate nici nu este atât de necesară, atunci când avem în primul rând o alimentaţie controlată, care ne asigură sănătatea şi nici nu cred că aceste metode ar atinge în prea multe cazuri şi pe timp îndelungat „performanţa" farfuriei cu fructe, corect combinate chiar şi între ele şi servite separat de celelalte alimente. Această remarcă se referă la majoritatea fructelor. Pectinele din mere micşorează concentraţia colesterolului din sânge şi contribuie la eliminarea acidului uric, recomandându-se consumarea a două mere pe zi, care conţin cea. 15 gr de pectine. Merele proaspete date prin râzătoare, pot fi consumate în combinaţie cu nuci, migdale, alune sau alte fructe, de exemplu pere, care sunt de cea. două ori mai bogate în săruri minerale decât merele dar mai sărace în vitamine decât acestea. Merele uscate nu sunt indicate în diabet deoarece conţin multe zaharuri. Florile de măr pot fi folosite pentru ceai, cu unele efecte terapeutice, în cantitate de 30 gr la 1 litru de apă.

190

191

GUTUILE Ajung la maturitate în a doua jumătate a lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie, recoltarea făcându-se după ce cade puful care le acoperă, altfel se zbârcesc.

Gutuile conţin: apă (71-86%), zaharuri (6,6-13,3%), substanţe pectice (0,69-1,13%), proteine (0,33-0,95%), vitamine: provitamina A, vitamina Bl, B2, B3, etc, vitamina C; săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, cupru, sulf; enzime; fibre alimentare şi alte substanţe. în privinţa conţinutului de fier al gutuilor, acesta îl depăşeşte, de peste două ori, pe acela al merelor şi perelor. Conţinutul în fructoză al gutuilor îl depăşeşte cu mult pe cel al glucozei iar cantitatea de zaharoză este redusă. Gutuile se pot păstra în stare proaspătă până în lunile ianuarie-februarie, rareori mai mult. Având pulpa prea tare şi insuficient de suculentă, ele se pretează mai puţin pentru consumul în stare proaspătă dar pot fi coapte la cuptor. Totuşi anumite tipuri locale de gutui cu fructe mici, mai suculente şi cu pulpa mai fragedă, pot fi consumate şi în stare proaspătă, având în acelaşi timp o perioadă mai lungă de păstrare. Frunzele de gutui fiind bogate în tanin, pot fi folosite pentru ceai, în cantitate de 50 gr la 1 litru de apă sau decoct, pentru diferite afecţiuni. De asemenea, florile de gutui pot fi folosite pentru ceai, în cantitate de 30 gr la 1 litru de apă. Frunzele şi florile de gutui pot fi folosite şi combinate la prepararea ceaiurilor.

PERELE

Perele conţin: apă (79-87%), zaharuri (8-15%), substanţe pectice (0,14-0,71%), proteine (0,24-0,65%), vitamine: provitamina A, vitaminele Bl, B2, B3, B5, B6, vitamina C, vitamina C2 - citrina; săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, cupru, mangan, sulf, zinc, iod, cobalt, bor, sodiu, clor, arsenic; enzime; fibre alimentare celuloză 4,3% şi alte substanţe. în ceea ce priveşte conţinutul în săruri minerale al perelor, acesta este de cea. două ori mai mare decât al merelor dar sunt mai sărace în vitamine decât acestea. Conţinutul în fructoză al perelor îl depăşeşte cu mult pe cel al glucozei iar cantitatea de zaharoză este destul de mică. Perele au un puternic efect diuretic, eliminând o cantitate sporită de apă din organism datorită suculentei lor pronunţate şi conţinutului în vitamina B6, care este un diuretic natural. Un conţinut bogat în vitamina B6 îl au de asemenea merele, coacăzele, agrişele, afinele, cireşele, căpşunile, murele, prunele, piersicile etc. Sucul de pere poate fi consumat în amestec cu toate sucurile din fructe. Frunzele de păr, datorită conţinutului lor în tanin şi alte substanţe, pot fi folosite pentru ceai, în cantitate de 25 gr la 1 litru de apă, în diferite afecţiuni.

ZMEURA

După perioada de coacere se disting trei grupe de soiuri de pere: de vară (Aromată de Bistriţa, Napoca, Favorita lui Clapp, Williams etc), de toamnă (Untoasă Bosc, Untoasă Hardy) şi de iarnă (Olivier de Serres, Cure, Passe Crassane, Republica etc).

In tara noastră zmeurul creşte atât în stare cultivată cât şi în stare sălbatică, în zmeurişurile de munte. în funcţie de soi, culoarea fructelor poate fi roşie sau galbenă. în cultură, zmeurul este reprezentat prin:

192

193

- soiuri cu o singură recoltă pe an, în lunile iunie şi iulie, neremontante. Dintre acestea distingem: soiuri cu fructe roşii, dintre care mai valoroase sunt: Kayuga (care are coacerea cea mai timpurie), Englezesc, Mailing, Exploit, Rubin Bulgăresc, Taylor, September, The Latham etc. şi soiuri cu fructe galbene (Golden Queen, Bath's Perfection), cultivate foarte puţin. - soiuri cu două perioade de recoltare pe an: prima în iunie şi iulie iar a doua în septembrie şi octombrie, remontante. Dintre acestea, cel mai productiv este soiul Din Ulciug, care are fructele mari şi roşii. Zmeura conţine: apă (82,5-88,9%), zaharuri (4,17— 10,6%), substanţe pectice (0,45-2,80%), vitamine: provitamina A (în cantitate mică), vitamina Bl, B2, B3, B5, B8, vitamina C (19,36- 31,88 mg la 100 gr.) - la fel de bogată ca murele, vitamina C2 - citrina; săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, sulf, cupru, sodiu; enzime; fibre alimentare - celuloză 3,30% şi alte substanţe. In zmeură, fructoza şi glucoza se găsesc în cantităţi relativ egale iar conţinutul în zaharoză este foarte scăzut. Zmeura are atât calităţi nutritive cât şi terapeutice. Fructele care ajung la maturitate trebuie culese în 1-2 zile altfel trec repede în supra-coacere, se închid la culoare, îşi depreciază gustul şi devin foarte perisabile. Frunzele de zmeur au un conţinut foarte mare de vitamina C, 800 mg la 100 gr adică de cea. 20 de ori mai ridicat decât în fructe şi de asemenea conţin vitamina C2 citrina. Ele se recoltează din luna aprilie şi până în august respectiv înainte sau în perioada de înflorire care durează 30-60 de zile şi pot fi consumate fie crude, în salate sau în supe de verdeţuri. 194

în unele zone frunzele de zmeur se consumă crude, sub forma salatelor sau în supe de verdeţuri, în amestec cu frunze de mur, urzică, bănuţei, pătlagină. Datorită îndeosebi conţinutului de tanin în cantitate apreciabilă pe care îl au (cea. 10%), frunzele de zmeur uscate sunt folosite la prepararea ceaiului, în cantitate de o linguriţă de frunze la 200 ml de apă în clocot, pentru diferite afecţiuni. Se beau 2 căni pe zi. Frunzele de zmeur împreună cu frunzele de afin şi de nuc, dau un ceai alimentar cu gust plăcut.

AGRIŞELE în ţara noastră agrişul este cultivat pe suprafeţe mici şi în puţine localităţi, iar fructele lui sunt consumate doar de o mică parte a populaţiei. Soiurile de agriş cultivate sunt cele cu fructe verzi (Cereless, Rezistent de Cluj, Doneţki), verzi-gălbui (Someş), galbene (White Smith) şi roşii (Muntenesc de America, Maurers Sămling). în flora spontană, agrişul poate fi întâlnit în unele păduri şi tufişuri din zona montană (Carpaţii Orientali şi Meridionali). Perioada de coacere a agrişelor este în lunile iunie şi iulie iar păstrarea lor în stare proaspătă se poate face timp de 3-5 zile. Agrişele conţin: apă (83,5-88%), zaharuri (4,2-10%), substanţe pectice (0,23-1,62%), proteine - în cantitate mică, vitamine: provitamina A, vitamina Bl, B2, B3, B5, B6, vitamina C, vitamina K; săruri minerale: potasiu (280 mg la 100 gr), calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, cupru, iod, sulf, brom; enzime; fibre alimentare: celuloză şi alte substanţe. 195

în privinţa zaharurilor agrişele conţin fructoză şi glucoza practic în cantităţi egale, iar zaharoza se găseşte în cantitate foarte mică. Agrişele sunt foarte diuretice atât datorită suculentei lor cât şi a conţinutului ridicat în potasiu, care are un rol important în menţinerea echilibrului apei în organism, împreună cu sodiul, fiind în unele cazuri şi o cale de scădere în greutate prin eliminarea excesului de apă din corp. Potasiul împreună cu magneziul, calciul şi fosforul sunt săruri minerale alcalinizante, care contracarează acţiunea acidifiantă a sodiului din organism. Se poate face cură cu agrişe, ca dealtfel şi cu alte fructe, în cantitate până la 1 kg. pe zi, cu recomandarea ca în ziua respectivă să nu se consume alte alimente. Deşi fructele nu se combină cu alte alimente, se obişnuieşte prepararea unor sosuri şi garnituri din agrişe la unele mâncăruri, cum este de exemplu carnea de miel.

în funcţie de culoarea fructelor întâlnim: coacăze negre, coacăze roşii şi coacăze albe. Dintre acestea, coacăzele negre sunt cele mai valoroase. Perioada de recoltare a coacăzelor este luna iulie, întâi ajungând la maturitate coacăzele negre, cu cea. 7-10 zile înaintea celor roşii şi albe. Coacăzul negru este un arbust cultivat dar creşte şi în flora spontană. Coacăzul negru cultivat provine în principal din specia Ribes nigrum L. (cassis) şi este reprezentat prin soiurile: Record, Negre mari, Daniel de Septembrie, Consort, Bogatâr, Mendip Cross, Cotswold Cross, Baldwin.

Coacăzele negre conţin: apă (78,5-87,7%), zaharuri (4,1-14%), substanţe pectice (0,39-0,93%), proteine (0,941,74%), vitamine: provitamina A, vitamina Bl, B2, B3, B5, B6; vitamina C, 65 - 400 mg la 100 gr (mai frecvent 160190 mg la 100 gr), ocupând locul 3, după măceşe şi cătina albă; vitamina C2 - citrina; săruri minerale: potasiu 872 mg la 100 gr, calciu 60 mg, fosfor 34 mg, fier 0,9 mg, zinc, magneziu 17 mg, cupru, mangan 0,13 mg, fluor, sulf, brom, sodiu 3 mg, clor 15 mg; enzime, fibre alimentare - celuloză (1,43-4,57%), şi alte substanţe. Coacăzele menţin vitamina C în stare stabilă deoarece nu conţin metalenzima numită ascorbicoxidaza, în componenţa căreia intră şi cuprul şi care, acţionând numai în prezenţa oxigenului, inactivează vitamina C, acidul ascorbic (forma activă biologic), transformând-o în acid dehidroascorbic (forma inactivă). Acest acid lipseşte din coacăze. Conţinutul în fructoză şi glucoza al coacăzelor negre este aproximativ egal, iar zaharoza se află în cantitate redusă. Datorită conţinutului în potasiu coacăzele negre măresc diureza şi elimină excesul de apă din organism atunci când este cazul, motiv pentru care sunt indicate în obezitate. Frunzele de coacăz negru au un conţinut apreciabil de provitamina A, vitamina C şi săruri minerale: calciu, fosfor, fier, cupru, sodiu etc. Ele se recoltează în lunile mai şi iunie fiind folosite sub formă de infuzie, decoct sau macerat. Infuzia din frunze de coacăz negru are o acţiune diuretică şi sunt recomandate 2 căni pe zi, dimineaţa şi seara. O adevărată cură de diureza dar în acelaşi timp de dezintoxicare, tonică şi calmantă, poate începe dimineaţa, cu o infuzie din frunze de coacăz negru şi continua la prânz

196

197

COACĂZELE

potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu; enzime şi alte substanţe. Ele au un efect diuretic contribuind la eliminarea excesului de apă din organism, atunci când este cazul, aceeaşi acţiune având-o şi infuzia din frunze de merişor, iar în acelaşi timp au întrebuinţare şi în alte afecţiuni. Coacăzul alb face parte din aceeaşi specie, Ribes rubrum L., sin. Ribes vulgare Lam., de care aparţine şi coacăzul roşu şi este reprezentat prin soiurile: Mărgăritar, Albe mari, Albe de Olanda şi Albe de Versailles. Aceiaşi cantitate de vitamina C pe care o au coacăzele roşii, între 20-60 mg la 100 gr, se găseşte şi în conţinutul coacăzelor albe.

cu o infuzie de mentă iar seara cu o infuzie de tei. Deoarece conţin acid oxalic, infuzia din frunze de coacăz negru nu este recomandată bolnavilor de rinichi, reumatism şi gută. Frunzele de coacăz negru şi de coacăz roşu de asemenea, pot fi folosite la învelirea sarmalelor la fel ca frunzele de varză, viţă de vie, hrean, dragavei sau potbal. Mugurii de coacăz negru pot fi folosiţi pentru infuzie, macerat sau tinctură, în diferite afecţiuni. Coacăzul negru creşte şi spontan în judeţele Cluj, Hunedoara, Braşov, Bacău şi Harghita. Coacăzul roşu este un arbust cultivat dar poate fi întâlnit şi în flora spontană. Coacăzul roşu cultivat aparţine speciei Ribes rubrum L., sin. Ribes vulgare Lam. şi este reprezentat prin soiurile: Roşu timpuriu, Abundent, Roşu de Versailles şi Roşu de Olanda. Coacăzele roşii conţin: apă (87,40%), zaharuri (4-9%), substanţe pectice, vitamine: vitamina Bl, vitamina C (20-60 mg la 100 gr.); săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, sulf etc; enzime, fibre alimentare - celuloză 2,71 gr la 100 gr şi alte substanţe. Frunzele de coacăz roşu au o compoziţie asemănătoare cu cea a frunzelor de coacăz negru. în flora spontană, coacăzul roşu poate fi întâlnit în zona oraşelor Timişoara, Miercurea-Ciuc, Munţii Neamţului şi Muntele Postăvarul. Tot în flora spontană creşte coacăzul de munte, numit şi merişor, asemănător cu afinul, având fructele roşii. El este întâlnit frecvent în zonele montane şi submontane ale Carpaţilor. Fructele acestuia numite merişoare conţin: zaharuri (8,511%), vitamine: provitamina A, vitamina C; săruri minerale:

Se obţin în principal din flora spontană, reprezentată prin afinişurile de munte, situate în zona montană şi submontană a Munţilor Carpaţi, între 600 şi 2000 m altitudine, de la afinul sălbatic - afin negru, Vaccinium myrtillus L. şi afm vânăt, Vaccinium uliginosum L. Afinul cultivat, Vaccinium corymbosum L., ocupă suprafeţe destul de mici în ţara noastră, îndeosebi în zonele înalte de la Bălceşti, judeţul Argeş şi este reprezentat prin soiuri cu coacere timpurie (Weymouth, Ivanhoe), mijlocie (Bluecrop, Blueray) şi târzie (Rubel, Pemberton, Coville). Afinele conţin: apă (80-84,6%), zaharuri (7-14,5%), substanţe pectice (0,5-0,6%), proteine (0,62-1,15%); vitamine: provitamina A (cea. 6,6 mg/100 gr produs); vitamina Bl, B2, B3, B5; vitamina C (60-100 mg/100 gr produs), vitamina C2 - citrina, vitamina E; mirtilina substanţa colorantă a afinelor, cu efect hipoglicemiant; săruri

198

199

AFINELE

minerale: potasiu, calciu 16 mg, fosfor 13 mg, fier 16 mg, zinc, magneziu 2-7 mg, cupru, sulf, mangan, sodiu, clor, enzime şi alte substanţe. Conţinutul în fructoză al afinelor, din totalul zaharurilor, nu este determinat, neprezentând relevanţă ca în cazul celorlalte fructe. Tot comparativ, putem spune că afinele conţin pectine în cantitate destul de mică. Aşa cum am arătat, afinele cât şi frunzele de afin au o acţiune hipoglicemiantă, de scădere a conţinutului de zahăr în sânge, datorită mirtilinei, care determină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip 13, care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei. Afinele activează de asemenea regenerarea purpurii retiniene, cu rezultate bune în unele retinopatii, fiind recunoscute pentru creşterea acuităţii vizuale şi ameliorarea vederii nocturne. în funcţie de soi şi condiţiile climatice, recoltarea afinelor se face eşalonat, în perioada iulie-septembrie.

MIGDALELE Sunt fructe cu o mare valoare nutritivă şi terapeutică, aceste calităţi avându-le de asemenea nucile şi alunele, specificul lor constând în conţinutul ridicat de grăsimi recomandate în alimentaţie - mononesaturate şi polinesaturate. Migdalele uscate, în stare consumabilă, conţin: apă (3,25,5%), proteine (15-37%), grăsimi (33-70%), glucide 200

(4,5%); vitamine: provitamina A (5,8 unităţi la 1 gr), vitamina B (0,6 unităţi la 1 gr), vitamina D, vitamina E (0,5-15 mg la 100 gr); săruri minerale: potasiu (cea. 700 mg la 100 gr), calciu, fosfor (450 mg la 100 gr), fier (4,4 mg la 100 gr de peste două ori mai mult decât nucile şi aproximativ la acelaşi nivel cu alunele), magneziu (225 mg la 100 gr aproape dublu faţă de nuci şi alune), cupru, mangan (cel mai mare conţinut dintre nucifere), sulf; fibre alimentare şi alte substanţe. In ţara noastră migdalul (Amygdalus communis L.) se cultivă pe suprafeţe destul de mici, iar fructele lui sunt folosite în alimentaţie de un număr redus de consumatori. Există două varietăţi de migdal: cu migdale dulci Amygdalus communis, varietas dulcis şi cu migdale amare - Amygdalus communis, varietas amara, după gustul acestor fructe, dat de conţinutul în glucozidul numit amigdalină, prezent în proporţie de 0,001-4%, care este o substanţă toxică. După rezistenţa cojii fructului, sunt migdale cu coaja subţire şi fragile (Ardechoise, Non Pareille, Bumajnâi, Preanâi), semifragilă şi tare (Lovrin 18, Sudak). Migdalele dulci conţin foarte puţină amigdalină şi prin urmare numai miezul acestora este bun pentru consum. Migdalele amare au un conţinut mare de amigdalină, fiind toxice deoarece aceasta, sub acţiunea emulsinei - ferment conţinut în salivă - şi a acidului clorhidric din stomac, se descompune rezultând acidul cianhidric, foarte nociv pentru organism, care poate produce intoxicaţii grave. S-a stabilit că dintr-o migdală amară rezultă cea. 1 mg acid cianhidric iar doza mortală este de 50 mg. Conţinutul de substanţe proteice al migdalelor este ridicat şi semnificativ mai mare decât al nucilor şi alunelor. 201

Migdalele sunt foarte nutritive, existând şi opinia că ele pot înlocui carnea, având în acelaşi timp şi un conţinut ridicat de grăsimi, fiind astfel indicată consumarea lor cu moderaţie, unii autori recomandând 6 până la 15 sâmburi de migdale pe zi, însă constant. După opinia mea, se poate depăşi semnificativ această cantitate. în privinţa proteinelor din migdale, acestea fac parte din grupa globulinelor, de natura celor din ouă şi lapte, specifică fiind amandina, în compoziţia căreia intră o serie de aminoacizi deosebit de importanţi pentru organismul uman: glutamina, lizina, tirozina, arginina, asparagina, izoleucina, prolina, alanina, fenilalanina, histidina şi valina. Referitor la conţinutul de grăsimi al migdalelor, acestea sunt de natură preponderant nesaturate şi se găsesc atât în produsul natural cât şi sub forma uleiului vegetal de migdale, cu o deosebită valoare nutritivă şi terapeutică, conţinând acizii graşi nesaturaţi linoleic şi oleic, foarte valoroşi pentru sănătate. Uleiul de migdale (Oleum Amygdali) are culoarea galben deschis, este limpede, cu gust dulceag, plăcut şi miros slab de migdale. Conţinutul în glucide al migdalelor este foarte redus şi în acelaşi timp mult mai mic decât al nucilor şi alunelor, iar având în vedere că au şi vitamina E, care contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge, acestea sunt indicate în consumul diabeticilor. Aşa după cum am arătat, în alimentaţia sănătoasă migdalele se servesc neprăjite şi nesărate.

202

NUCILE In ţara noastră nucul (Juglandis regia L.) are o largă răspândire fiind întâlnit, în stare cultivată sau semicultivată, de la câmpie până în zonele montane, iar fructele lui sunt folosite în mod curent în consumul populaţiei. Miezul nucilor conţine: apă (3-5%), proteine (12-25%), grăsimi (52-77,5%), glucide (15%); vitamine: provitamina A, vitamina Bl, B2, B3, B4, B8, inozitol (vitamină hidrosolubilă), vitamina C, vitamina C2 - citrina, vitamina D, vitamina E (1,5-20,5 mg la 100 gr), vitamina F; săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc (cea mai bogată dintre fructe), magneziu, cupru (cea mai bogată dintre fructe), mangan, sulf, fluor, cobalt, sodiu; fibre alimentare şi alte substanţe. Nucile au un conţinut ridicat de substanţe proteice, fiind foarte nutritive, conţinând în acelaşi timp şi multe grăsimi, de aceea consumarea lor se va face cu moderaţie, însă constant. Natura proteinelor din nucă este aceeaşi sau asemănătoare cu a migdalelor. De asemenea, grăsimile din nuci şi din uleiul vegetal obţinut din acestea sunt de natură preponderant nesaturate, ca în cazul migdalelor, având o mare valoare nutritivă şi terapeutică. Uleiul de nucă are acizi graşi polinesaturaţi, deosebit de valoroşi, între 73-84%, situându-se înaintea uleiului de floarea soarelui sau de soia (50-60%) şi de porumb (4050%). în privinţa conţinutului în acizi graşi polinesaturaţi, acidul linoleic este de 66-74%, acidul alfa-linolenic de 7-13%; în acizi graşi mononesaturaţi, acidul oleic este de 203

8- 19% iar acizii graşi saturaţi de 7-10%, în privinţa acestora trebuind manifestată prudenţă deoarece pot fi dăunători pentru sănătate. De reţinut este faptul că grăsimile din miezul de nucă se formează prin transformarea zaharurilor pe care aceasta le conţine, de aceea, pe măsura trecerii timpului conţinutul de zaharuri scade şi creşte cel al grăsimilor. Dintr-un anumit punct de vedere, uleiurile vegetale se păstrează cel mai bine nu în sticle sau flacoane de plastic ci în coaja şi învelişul fructelor care îl conţin, prin urmare este indicat să consumăm nuci, migdale şi alune aşa cum sunt ele în stare naturală. Conţinutul în glucide al nucilor este redus, iar având în vedere că au şi vitamina E, care contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge, acestea sunt indicate în alimentaţia diabeticilor. Despre frunzele de nuc şi acţiunea lor hipoglicemiantă am vorbit la ceaiurile medicinale. De asemenea, coaja verde a nucilor (mezocarpul) are efecte asemănătoare frunzelor de nuc şi este întrebuinţată în tratamentul diferitelor afecţiuni. Din ea se extrage un ulei asemănător celui din floarea-soarelui, cu efect terapeutic. Având forma asemănătoare creierului, mai ales miezul după îndepărtarea cojii, cu învelişurile ei, nuca era folosită din cele mai vechi timpuri în tratamentul bolilor nervoase şi pe bună dreptate, dacă avem în vedere mai ales vitaminele B pe care le conţine. Nuca poate fi servită şi uşor prăjită, dar atenţie, pentru a nu se deprecia valorosul ulei vegetal pe care îl conţine.

204

ALUNELE Producţia de alune în ţara noastră se obţine în cea mai mare parte de la Alunul sălbatic (Corylus avellana L.) şi alunul turcesc (Corylus colurna), întâlnit numai în Banat şi în vestul Olteniei. In stare cultivată, alunul este reprezentat prin numeroase soiuri, dintre care mai valoroase sunt: Mari de Piemont, Barcelona, Uriaş de Halle, Lambert roşu, Cosford, Eugenia etc, care se găsesc la Staţiunea de cercetare şi producţie pomicolă din Bujoreni, judeţul Vâlcea. Alunele, în stare consumabilă conţin: apă (3-6%), proteine (12-28%), grăsimi (52-69%),' glucide (15%); vitamine: provitamina A, vitamina Bl, B2, B3, B5, B9 (71 mg la 100 gr), vitamina C, vitamina C2 - citrina, vitamina E (6-6,5 mg la 100 gr); săruri minerale: potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, sulf, mangan, cupru, sodiu, clor; fibre alimentare - celuloză (4%) şi alte substanţe. Alunele au un conţinut ridicat de substanţe proteice, aproximativ egal cu al nucilor, fiind foarte nutritive, având în acelaşi timp şi un conţinut mare de grăsimi, fiind astfel indicată consumarea lor cu moderaţie, însă constant, unele recomandări fiind de 20 alune în fiecare dimineaţă şi seara. Ele sunt cele mai uşor digerabile dintre fructele oleaginoase (care conţin ulei). In privinţa proteinelor din alune, acestea fac parte din grupa globulinelor, de natura celor din ouă şi lapte, la fel ca cele din migdale şi nuci, conţinând următorii aminoacizi cunoscuţi: lizina, arginina, leucina, izoleucina, fenilalanina, valina, metionina şi treonina. 205

Sunt puţin cultivate în ţara noastră, în zonele sudice. Arahidele conţin: apă (3,5-6,5%), proteine (20-34%), grăsimi (42-59%),'glucide (29%); vitamine: Bl (0,25 mg la 100 gr), B2 (0,14 mg la 100 gr), B3, vitamina F; săruri minerale: potasiu (780 mg la 100 gr), calciu (65 mg la 100 gr), fosfor (410 mg la 100 gr), fier (2,3 mg la 100 gr), sodiu (6 mg la 100 gr) şi alte substanţe.

Conţinutul de substanţe proteice al arahidelor este ridicat şi în unele cazuri chiar mai mare decât cel al migdalelor, fiind foarte nutritive, având în acelaşi timp şi un conţinut ridicat de grăsimi, motiv pentru care se recomandă consumarea lor cu moderaţie. în privinţa proteinelor din arahide, acestea sunt de aceeaşi natură ca în cazul celorlalte fructe oleaginoase prezentate, conţinând predominant următorii aminoacizi: lizina, arginina, histidina, cisteina, betanina şi colina. Arahidele au procentul cel mai ridicat de azotat bazic întro proteină vegetală. Referitor la conţinutul de grăsimi al arahidelor, acestea sunt de natură preponderent nesaturate şi se găsesc atât în produsul natural cât şi sub forma uleiului vegetal de arahide, care prezintă inconvenientul că, de obicei, după zdrobire arahidele se încălzesc înainte de a fi presate, putându-se deprecia calitatea acestuia. Conţinutul uleiului de arahide în acizi graşi nesaturaţi este de 77-90%, dintre care mononesaturaţi, preponderent fiind acidul oleic, de 50-70%; acizii polinesaturaţi, îndeosebi acidul linoleic, în cantitate destul de mică, de 6-25% iar acizii graşi saturaţi, de 10-15%, faţă de aceştia din urmă trebuind manifestată prudenţă deoarece pot fi dăunători pentru sănătate. Aşa după cum am arătat, prin prăjirea prea avansată a arahidelor, uleiul obţinut din acestea se transformă în acroleină, care este o aldehida nesaturată, substanţă foarte nocivă mai ales pentru ficat, prin urmare trebuie să fim foarte precauţi în privinţa consumului unor astfel de uleiuri. Cele mai recomandate în alimentaţie sunt uleiurile obţinute din prima presare la rece, înainte de teasc.

206

207

Referitor la conţinutul de grăsimi al alunelor, acestea sunt de natură preponderant nesaturate şi se găsesc atât în produsul natural cât şi sub forma uleiului vegetal de alune, cu o deosebită valoare nutritivă şi terapeutică. Grăsimile din alune sunt formate din acizii graşi nesaturaţi 94%, dintre care acidul linoleic 16-25%, acidul oleic 70-78% şi acizi graşi saturaţi 6%, în privinţa acestora din urmă recomandându-se consumul cu prudenţă deoarece pot fi dăunători pentru sănătate. Conţinutul în glucide al alunelor este redus, iar având în vedere că au şi vitamina E, care contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge, acestea sunt indicate în consumul diabeticilor. în acelaşi timp, alunele au conţinutul cel mai ridicat în substanţe azotate, dintre fructele oleaginoase, de mare valoare biologică pentru organism. în alimentaţia sănătoasă, alunele se servesc neprăjite şi nesărate. Frunzele şi mugurii de alun pot fi de asemenea folosite sub formă de infuzie, decoct şi băi în anumite afecţiuni. Coacerea alunelor are loc în lunile august şi septembrie.

ARAHIDELE

Conţinutul în glucide al arahidelor este destul de ridicat, practic dublu faţă de cel al nucilor şi alunelor şi de cea. 6 ori mai mare decât al migdalelor, de aceea nu sunt atât de indicate ca acestea în alimentaţia diabeticului. Prăjirea arahidelor şi numai uşoară, le face mai puţin recomandate în alimentaţia medicală chiar dacă în consumul obişnuit sunt admise. Se vor servi însă întotdeauna nesărate deoarece în acest fel nutriţia este mai sănătoasă.

Despre corpul nostru credinţa spune că este templul sufletului iar sufletul este al lui Dumnezeu. Păstrează deci această ,, casă " curată şi în bună rănduială şi păzeşte-o cât mai bine - printr-o alimentaţie sănătoasă de bolile, asemenea cariilor, care vor să se apropie şi să ajungă la ea pentru a-i roade şi şubrezi trăinicia. Ele sunt datoare greşelilor - fumatul, alcoolul, tratarea alimentelor cu produse chimice industriale, pofte gastronomice nesănătoase şi peste măsură - iar acestea de la altcineva vin iar nu de la Cel care ne-a dat viata.

CAPITOLUL XI REGIMUL ALIMENTAR DISOCIAT SI ALTE BOLI DE METABOLISM

CANCERUL Făcând legătura între enzime, asocierea alimentelor din grupe diferite şi starea în care acestea trebuie servite, este necesar să arătăm că în unele cazuri consumul de crudităţi trebuie înlocuit cu cel în care alimentele să fie preparate termic. Se ştie că în bolile de cancer, hepatită, ciroză hepatică, de rinichi şi de prostată, are loc o excreţie masivă de vitamina A din organism iar hipovitaminoza acesteia afectează pielea - care devine uscată, se descuamează şi se infectează, uşor; unghiile - se rup uşor; dinţii - se macină; urechile - apar inflamaţii ale urechii medii (otite); părul care la adulţi încărunţeşte si vederea - putându-se ajunge în cazuri grave, la pierderea acesteia. Ca vitamină performantă aceasta se găseşte numai în alimentele de origine animală. în fructe şi legume se află doar sub formă de provitamina A respectiv caroteni, care în organism se transformă în vitamina A sub influenţa enzimei numite carotenază. în tratamentul cancerului prin alimentaţie şi a celorlalte boli, carnea este interzisă sau poate fi consumată în cantitate 211

extrem de mică, din cauza substanţelor toxice şi cancerigene în exces, pe care le conţine iar celelalte produse animale trebuie evitate şi ele în mare măsură. Atunci când vrem să asiguiăm organismului necesarul de vitamina A naturală din alimente, trebuie să avem în vedere că absorbţia carotenului, deci a provitaminei A, este de 5-10 ori mai redusă dacă alimentele care îl conţin sunt consumate în stare crudă. De asemenea coeficientul de utilizare digestivă a vitaminei A este mai mare dacă se asigură o alimentaţie care conţine grăsimi - de preferinţă nesaturate, deoarece aceasta vitamina este liposolubilă, în caz contrar se elimină cu fecalele circa 90% din caroteni. Din cauza necunoaşterii comportamentului vitaminei A şi a provitaminei A (carotenului) în organism, au fost prescrise sau aplicate greşit tratamente prin alimentaţie contra cancerului, de o eficacitate terapeutică scăzută care nu au dat rezultatele necesare şi pacienţii nu au mai putut fi salvaţi, dacă nu în totalitate măcar pentru o periodă mai îndelungată care, după unele estimări, poate ajunge chiar şi până la 20-25 de ani. De aceea trebuie să se ştie că în tratamentul cancerului, atunci când alegem ca sursă de caroteni, deci de provitamina A, de exemplu morcovul acesta nu se va da nici într-un caz crud sau sub formă de suc obţinut la storcător. El trebuie fiert în apă puţină după care apa de fierbere se va bea în totalitate iar pulpa de morcov fiert se va servi ca un piure, la care în mod obligatoriu vor fi adăugate grăsimi vegetale polinesaturate respectiv 2-3 linguri de ulei de nucă, ulei de soia, ulei de floarea-soarelui, ulei de răpită sau ulei din germeni de grâu, toate obţinute din prima presare la rece, 212

pentru a se asigura un conţinut cât mai bogat în acizi graşi polinesaturaţi şi a se păstra intacte efectele lor terapeutice puternice, manifestate prin prezenţa îndeosebi a acidului alfalinolenic, având maximum de 3 legături duble în structura sa alcătuită din atomi de carbon şi acidul linoleic, cu 2 legături duble în structură. Aceste grăsimi polinesaturate au un rol vital deoarece determină fixarea vitaminei A în organism, întăresc structura membranelor celulare, grav afectată în această maladie şi asigură funcţia enzimelor în nucleul celular. ,— iîzozom nucleu mstocondrie nudeol ,. retîcul endoplasmatic

ribozomi

membrana celulară

mitocondrie centrioli

aparat Golgi

Reprezentarea grafică a celulei Deci, tratamentul cancerului şi a altor boli, prin alimentaţie, este de esenţa cea mai profundă din punct de vedere medical. El se face la nivelul celulei organismului, a fiecărei celule, cu substanţele din alimente care ajung la locul „intervenţiei" prin căile de comunicare sanguină, ducând apoi la vindecarea întregului organ sau ţesut afectat. 213

De ce nu este recomandat de această dată, în primul rând, de exemplu uleiul de măsline? Pentru că aşa cum am arătat sunt indicate grăsimile polinesaturate ori uleiul de măsline conţine, cu preponderenţă, acidul gras denumit oleic, acesta fiind o grăsime mononesaturată cu un efect terapeutic mai scăzut în această privinţă, având o singură legătură dublă în structura sa. Detalierile privind acizii graşi sunt făcute în cadrul grupei alimentare a grăsimilor. Să mai menţionăm că un conţinut bogat de pro vitamina A îl au de asemenea roşiile, spanacul ceapa, usturoiul etc. Se poate înţelege de la sine ca cele arătate constituie numai un aspect al tratamentului prin alimentaţie împotriva cancerului. Aşa cum am arătat, în combaterea acestuia mai acţionează vitamina E, vitamina C, fibrele alimentare precum şi seleniul (în usturoi). în această privinţă, bucătăria poate deveni cea mai performantă „sală de operaţie" bio-chimică iar multe dintre decesele datorate cancerului sunt o aberaţie, atâta timp cât avem la îndemână alimentaţia medicală, ca metodă de tratament. Cei care nu au respectat aceste reguli nu pot să constate decât ineficienta sau cel mult o slabă eficacitate a unui astfel de tratament. Dar se poate înţelege de la sine că cele arătate constituie numai un aspect al tratamentului prin alimentaţie împotriva cancerului. Necunoaşterea şi aventura merg până acolo încât în unele reviste, unii se joacă inconştienţi cu destinul oamenilor indicând de exemplu, tratarea cancerului prin consumul de untură de porc, o grăsime saturată care poate produce cancerul şi nicidecum să-1 vindece. Pentru aceste consideraţii trebuie să înţelegem că oricât de gustoasă ar fi combinarea alimentelor în meniuri şi oricât de mare ar fi ordinea pe care bucătarul sau ospătarul o face 214

în aranjarea mesei, din punct de vedere al vindecării bolilor prin substanţele cu efect terapeutic din alimente, acest fapt nu este de o mare însemnătate dacă nu are o motivare medicală de natura bio-chimică reală. Este evident că alcătuirea meniurilor prin alegerea la întâmplare a alimentelor nu poate fi alimentaţie medicală dar nici măcar nutriţională deoarece acestea înseamnă orientarea după necesarul real şi echilibrat al organismului, în realitate poate fi, de cele mai multe ori, o acumulare de colesterol, acizi, toxine şi alte substanţe dăunătoare care pregătesc în timp apariţia în primul rând a bolilor de metabolism. Fiţi atenţi, mai ales la lista de meniuri din unităţile de alimentaţie publică. S-ar putea să fie corespondentul fidel al multor buletine de analiză medicală care constată existenţa numeroaselor boli de metabolism, de aceea trebuie să aveţi o grijă deosebită pentru ceea ce alegeţi la servirea mesei. în această privinţă este bine să ştim, pentru sănătatea noastră, că există alimente cancerigene prin conţinutul lor (carnea în exces, prăjită în grăsimi sau consumată fără legume, poate avea acest efect) sau devenite astfel prin prelucrare industrială (extracţia uleiului alimentar prin prăjirea seminţelor, adăugarea de aditivi chimici alimentari - folosiţi pentru prezentarea comercială a produselor şi ascunderea slabei lor calităţi nutritive). Să mai arătăm că în alimentaţia obişnuită vitamina A performantă, în proporţie 1/3, trebuie să provină din alimentele de origine animală iar provitamina A, carotenul, în proporţie de 2/3 din fructe şi legume. Şi în acest caz ne încadrăm în regulile regimului alimentar disociat, combinând grăsimile vegetale numai cu legumele. 215

ALOPECIA Tot în acest context să vorbim de tratamentul contra căderii părului, care poate fi o problemă mult mai simplă decât s-ar crede. Se ştie doar că fiecare fir de păr are o rădăcină, un bulb, la care merge o arteră şi de la care pleacă o venă. Căderea părului poate porni de la „o ceartă", să zicem, a acestuia cu pielea în care este fixat respectiv o nutriţie deficitară care face ca bulbii părului să sufere o atrofie (degenerare) din această cauză, cu micşorarea volumului iar pielea, din aceleaşi motive să nu-i mai „înconjoare" cu aceeaşi consistenţă, să se îndepărteze şi atunci, asemenea unei lupte cu un nefiresc deznodământ, în care se retrag deodată ambii adversari, recunoscându-se deopotrivă învinşi, se creează evident un spaţiu care permite desprinderea uşoară a părului chiar şi la o simplă pieptănare. După cum se poate constata, în astfel de cazuri câştigă, din nefericire, al treilea adversar, real şi perfid tot timpul şi peste tot în organism, care este denutriţia. De aceea am evidenţiat ca insuficienţa sau şi mai grav, lipsa substanţelor de care organismul are nevoie duce, de regulă, la manifestarea bolilor iar aceasta despre care vorbim, alopecia, este una dintre ele. Atunci nu este oare mai simplu să remediem esenţa acestui fenomen negativ, care este de nutriţie şi să trimitem părului şi pielii, prin căile de comunicare sanguină, substanţele nutritive de care au nevoie? Este vorba despre anumite vitamine, săruri minerale de siliciu, sulf; proteine de înaltă calitate, grăsimi polinesatuate etc. Vreau să afirm chiar mai mult, nu numai că este cea mai simplă dar este şi cea mai eficientă metodă de stopare a căderii părului, prin alimentaţie nutritivă specifică. 216

Reprezentarea grafică privind părul. Am evidenţiat iarăşi substanţele din alimente, de această dată cu referire la cele nutritive şi căile de comunicare sanguină, prin care ele ajung la organul sau ţesutul bolnav, în ultimă instanţă la celulele acestora. Deci, farmacia naturii ne oferă toate substanţele, atât nutritive cât şi terapeutice, de care avem nevoie iar organismul nostru are nativ întregul „instrumentar chirurgical" necesar pentru a vindeca multe dintre bolile care ne pot afecta sănătatea. Şi în acest caz, terapia se face după regulile regimului alimentar disociat. Căderea părului poate fi favorizată de aciditatea prea mare din organism şi să mai amintim că pentru stimularea vitalităţii bulbului pilos, a rădăcinii părului, este indicat cresonul, supranumit şi „sănătatea corpului", un aliment217

medicament datorită conţinutului bogat în substanţe nutritive şi cu efect terapeutic. Am văzut în unele emisiuni televizate, implanturile de păr pe cale chirurgicală, cu traume exacerbate şi sângerări abundente ale pielii, care este şi ea în ultima instanţă tot un organ al corpului nostru, de care este necesar să avem grijă la fel cum ne preocupă buna funcţionare şi a celorlalte organe, mai ales ca după măsura în care îi acordăm atenţia ce i se cuvine, printr-o alimentaţie nutritivă, contribuie şi la propria noastră înfăţişare. Medicul, pus să intervină în astfel de situaţii, nu are ce face mai mult dar oare este cazul să se ajungă până acolo? Răspunsul este categoric negativ. Despre încărunţirea precoce a părului să arătăm că insuficienţa în organism a vitaminei A - fac iarăşi precizarea că este vorba de vitamina A naturală - şi aciditatea, pot produce acest fenomen, din nefericire şi acesta mult prea des întâlnit. CALC ULII BILIARI ŞI RENALI De asemenea vi se pare normal, de exemplu, ca organismul uman să „fabrice" calculi biliari şi renali, adică pietre? Evident că nu. în astfel de cazuri medicii încep cu sârguinţă să deschidă chirurghical locul unde se află acestea şi le extrag din corp dar sunt aproape neglijate cauzele profunde ale acestui fenomen, care denotă o perioadă îndelungată de alimentaţie dezechilibrată şi în realitate grave disfuncţiuni ale unor organe. Altfel cum ar fi posibil ca din mâncarea pe care o servim, devenită o pastă fină şi lichidă până la fluidizare - după ce o mestecăm şi umezim în gură, digerată în stomac unde este „mărunţită" şi mai mult apoi amestecată cu lichidele pe care le consumăm, în special apă 218

- să rezulte pietre de 3-5 cm lungime, atât de dure încât este nevoie de un ciocan pentru a fi sparte? Adevărata terapie trebuie aplicată în această fază de „adunare" a componentelor pietrei în organism. în realitate, anumite substanţe din alimentele pe care le consumăm sărurile minerale de calciu, în exces, colesterolul etc. - sunt prinse într-o „capcană", asemenea unui păienjeniş, din structura căreia fac parte şi toxinele şi la fel ca vietăţile victime, acesta sunt transformate cu timpul în adevărate „exponate de muzeu", formate în organismul viu, care afectează funcţionarea vezicii biliare, a rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare. în mod contradictoriu, spre deosebire de prosperitatea materială a persoanei, în care pe scara valorilor, o construcţie, construirea sau fabricarea de materiale au, de regulă, o semnificaţie pozitivă, în mediul bio-chimic al organismului uman dar şi în altele, în astfel de cazuri ele sunt distructive de sănătate. Aceleaşi reguli, ale regimului alimentar disociat, vor trebui aplicate şi în tratamentul acestor boli, cu individualizarea necesară. Prin urmare, nu vă măsuraţi puterile cu forţa alimentelor ajunse în organism, care este impresionantă deoarece, ca şi omul, ele sunt o parte a naturii creeate sau măsuraţi-le dar cu forţa lor benefică pentru că altfel veţi ajunge să vă pierdeţi sănătatea sau chiar viaţa iar medicina încă rămâne neputincioasă în unele dintre aceste cazuri cum sunt cancerele, tot mai des întâlnite. însă lipsa cunoştinţelor necesare în domeniul alimentaţiei şi ignoranţa voită ne fac de multe ori să banalizăm lucruri pe care natura le-a făcut sacre iar alimentele naturale fac parte cu siguranţă din rândul acestora. Conştienţi de această realitate, ar trebui să intrăm cu sfinţenie în magazinul cu legume, fructe şi alte alimente 219

valoroase pentru sănătate dar deocamdată puţini sunt cei care fac aşa şi să trecem fără atâta docilitate şi supunere, ca până acum, prin faţa farmaciilor, pe care să le căutăm doar atunci când suferinţa ne este cauzată de accidente, boli ereditare sau alte cauze neprevăzute iar de însănătoşire nu mai suntem noi răspunzători. Trebuie să privim din altă perspectivă problema sănătăţii şi să înţelegem că în caz de îmbolnăvire, servind masa şi cunoscând conţinutul nutritiv şi terapeutic al alimentelor, avem posibilitatea să facem chirurgie bio-chimică prin alimentaţie, pentru tratamentul maladiilor. Alimentaţia noastră poate fi considerată ca o „afacere" cu noi înşine, cu organismul nostru, de ceea mai lungă durată, raportat la anii de viaţă pe care-i trăim, de aceea este bine să o „gestionăm" cât mai eficient şi profitabil, altfel ea va ajunge destul de repede la „faliment", care înseamnă boală sau chiar decesul prematur. Numeroase cazuri au confirmat că sănătatea noastră, asigurată printr-o nutriţie sănătoasă şi echilibrată, poate fi impresionantă şi capabilă de mari performanţe individuale şi colective, după cum impresionantă poate fi şi suferinţa, de exemplu, în cazul bolnavilor cu diferite tumori, formate datorită unor grave privaţiuni nutriţionale a organismului, în cele mai multe cazuri sau chiar excese, de aceeaşi natură. Să dăm ca exemplu de alimentaţie mult dezechilibrată, lipsa ori insuficienţa severă şi cronică în organism a acizilor graşi nesaturaţi, îndeosebi acidul alfa-linolenic, în detrimental excesului de grăsimi saturate, ducând în numeroase cazuri la îmbolnăviri. De aceea se spune că atunci când este bolnav, omul este „răpus" de boală, afirmaţie cu atât mai adevărată în cazul „luptei" cu o alimentaţie greşită, dăunătoare organismului, care cauzează în mod evident atâtea boli de metabolism.

Pentru a ne vindeca prin alimentaţie nu trebuie să fi medic. Natura este medic, cea cunoscută că ne aduce întotdeauna sănătate. Noi trebuie doar să o lăsăm şi să avem grijă să se manifeste în organismul nostru, servind alimentele care îşi păstrează în cât mai mare măsură potenţialul nutritiv şi terapeutic. Practic, alimentele trebuie consumate cunoscând conţinutul lor în substanţe iar atunci activitatea medicului este suplinită de acţiunea bio-chimică medicală a acestora în organism, la locul unde se manifestă maladia.

220

221

BOLILE PSIHICE ŞI ALCOOLISMUL Adevărata educaţie a populaţiei în domeniul alimentaţiei sănătoase nu se face interzicând pur şi simplu un aliment sau alt produs care nu trebuie consumat - este binecunoscut cazul prohibiţiei la băuturi alcoolice, din Statele Unite ale Americii, care a avut loc în perioada anilor 1920-1933, pentru o nouă naţiune americană, cu privirea strălucitoare şi ficatul sănătos, care însă a dus la asasinate cu focuri de armă în plină stradă, mii de condamnări penale şi o contrabandă de proporţii uriaşe cu aceste produse - ci de exemplu, punând alături de o sticlă de alcool un pliant informativ în care să spui adevărul din punct de vedere medical, că după o stare de ebrietate, dacă te trezeşti şi trece nu înseamnă că mai eşti ca înainte deoarece între timp ai pierdut din această cauză câteva mii, dacă nu zeci de mii de neuroni, pe care nu-i mai recuperezi niciodată şi nici nu-ţi pot fi „implantaţi", cu totă bunăvoinţa medicinii care până acum nu a realizat o asemenea performanţă iar de la un astfel de comportament, care la început cauzează stări de iritabilitate şi nervozitate, se poate ajunge destul de repede la nevroze sau alte boli psihice mai grave.

Cum s-ar spune, alcoolul „virusează" puternic creierul, acest „computer" al întregului organism. In anumite dezechilibre alimentare, cum sunt insuficienţa sau lipsa vitaminelor B6 si Bl2, ceea ce se distruge la inceput este mielina, teaca protectoare a nervilor (axonilorconfiguraţi ca prelungiri in structura neuronilor, care alcătuiesc sistemul nervos) si apoi nervii insasi (axonii), care conduc influxul nervos, putând duce la paralizii, parestezii si psihoze, cu manie sau halucinaţii iar alcoolul precum si drogurile sau alte substanţe toxice contribuie la aceste manifestări patologice, care prin natura lor pot fi dintre cele mai grave.

Problema şi de această dată este de atitudine în faţa unei realităţi: să cunoşti adevărul, să-1 accepţi şi să-1 promovezi în mod pozitiv, inclusiv în comportamentul practic sau să trăieşti în ignoranţă şi delăsare. Ca de atâtea ori în viaţă, ajungi la răspântia a două drumuri, aproape la fel de importante în privinţa consecinţelor, care duc însă la rezultate şi destinaţii diferite şi trebuie să alegi pe care dintre ele vei merge, în privinţa situaţiei puse în discuţie unul însemnând sănătatea, printr-un mod de viaţă echilibrat şi o alimentaţie sănătoasă iar celălalt suferinţa, cauzată de manifestări negative şi dăunătoare în această privinţă. în privinţa alcoolului, în general se admite consumul a 3 pahare de vin de buna calitate pe zi, câte unul la fiecare masă dar nu mai mult de o jumătate de litru. Un asemenea pliant informativ despre care am vorbit, de atenţionare asupra pericolului major pentru sănătate, trebuie pus cu siguranţă şi în cazul glucidelor rele, a excesului de glucide, a grăsimilor saturate, a alimentelor care conţin mult colesterol, a excesului de carne şi a aditivilor chimici industriali din alimente. Prin urmare tot la alimentaţie ajungem şi la medicul care trebuie sa fie, în primul rând, propria noastră persoană. Cei care s-au sustras de la această răspundere şi s-au lăsat numai în grija altora, au avut în cele mai multe cazuri de suferit, plătind cu sănătatea lor sau chiar cu viaţa pentru această nepăsare.

ALTE REFERIRI PRIVIND ALIMENTAŢIA Reprezentarea grafică privind neuronul

Omul simplu, fără mulţi bani şi cu o situaţie materială modestă este pus de multe ori fără să ştie, în situaţia de a

222

223

mânca disociat - o bucată de pâine cu roşie, pâine cu ulei şi un ardei sau alte legume pe care le are în grădină, câteva nuci pe care le mănâncă în timp ce merge să lucreze la câmp sau mere care îi ţin loc de „sete". Unii, în mare eroare fiind, încep să-i compătimească simplitatea, sub aspectul alimentaţiei în sine iar la urmă ajung să-i invidieze anii mulţi de viaţă şi sănătatea. în mod cât se poate de real, aceste persoane mănâncă pentru a trăi. Faceţi o comparaţie cu cei care cheltuie bani mulţi pentru mâncare: friptură cu caşcaval; ciorbe sau supe cu carne, cu „un deget" de grăsime deasupra; pâine albă; prăjituri bine îmbibate în siropuri de zahăr şi cu straturi groase de creme grase; clătite plutind în uleiuri încinse ca salteaua pneumatică pe apă, cu gemuri pline cu conservanţi; whisky; bere; sucuri sifonate; apă minerală gazoasă, de multe ori cu o concetraţie mult prea mare în anumite săruri minerale care în prezenţa colesterolului se depun sub forma unor plăci groase pe artere; cafea cu sau tară lapte, parcă ar mai avea vre-o importanţă şi nu exagerez, toate acestea uneori la o singură masă. Un asemenea mod de alimentaţie nu face decât să antreneze în circuitul sanguin un „nămol" de toxine, în cantitate mare, care se degajă datorită perturbării majore a procesului de digestie, având loc un adevărat război biochimic al alimentelor astfel ingerate, în care substanţele nutritive pe care acestea le conţin, având unele faţă de celelalte proprietăţi ireconciliabile, fără nici un fel de „afinităţi" reciproce, se degradează şi intră repede în putrefacţie iar rolul lor la început, de a menţine viaţa şi sănătatea în organism, se încheie în acest mod dezolant chiar cumplit, cu manifestări patologice. Aceste personae în mod evident trăiesc pentru a mânca. Desigur că remediul la un asemenea mod de alimentaţie cât se poate de greşit constă, în primul rând şi cu siguranţă, în înlăturarea din consum a alimentelor dăunătoare şi alegerea numai a celor nutritive, servite obigatoriu în regim disociat. 224

Realitatea deocamdată şi în cele mai multe cazuri, este cu totul alta. S-a ajuns să se servească piept de curcan „împănat", cu ce credeţi? Cu pulpa de piersică sau alte fructe. Alimentele şi servirea mesei, mai ales în localuri publice, au ajuns uneori pe mâna unor ignoranţi şi aventurieri care prepară adevărate „explosive" alimentare, având în vedere fermentaţiile dăunătoare, distructive de substanţe nutritive, pe care le produc în timpul procesului de digestie alimentele astfel combinate, cu binecunoscutele balonări, ca prime semne patologice. In această categorie se includ şi mesele cu celelalte alimente, la sfârşitul cărora se servesc fructe. Afirmând necesitatea respectării regulilor regimului alimentar disociat, vom înţelege astfel de ce alimentaţia cu produse ecologice, singura nu este suficientă deoarece nu rezolvă în totalitate problemele de nutriţie ale organismului şi cu atât mai puţin pe cele medicale, dacă nu se are în vedere şi modul în care sunt servite. Haotic combinate, se poate ajunge nu numai la anularea acţiunii pozitive în organism a substanţelor din aceste alimente, respectiv a capacităţii lor de nutriţie dar chiar la apariţia în timp a unor boli. Oferim organismului nostru, din punct de vedere al alimentaţiei, nu ce ne sugerează ospătarul sau ce vrea mama, bunica sau alte persoane apropiate care ne pregătesc de obicei masa ci numai ce ne trebuie fiecăruia, în funcţie de scopul conştientizat şi urmărit: să ne menţinem sănătatea pe care o avem, la o cotă cât mai înaltă sau să ne completăm lipsurile nutritive ce ne-au cauzat bolile de care suferim, pentru a ne vindeca mai repede de ele. Faceţi suma greşelilor de alimentaţie chiar şi la o singură masă, în felul următor: 225

- aţi servit pâine albă, deci fără fibre alimentare, cu o concentraţie mare de glucide, îndeosebi amidon, care vă pot produce mult acid în organism? Din această cauză se poate ajunge la producerea unor leziuni, în primul rând a organelor digestive, cu care aceste alimente vin în contact, producând gastrite, ulcere sau chiar cancer. - pâinea albă conţine aditivi alimentari chimici, uneori în cantitate prea mare - folosiţi pentru păstrarea fainii, fermentare, creştere - şi alte adaosuri artificiale sub formă de amelioratori? O puteţi recunoaşte uşor deoarece după cea. o zi şi jumătate, la mestecat şi la pipăitul cu mâna, este „aspră", asemenea unei bucăţi de material lemons din rumeguş fin, încleiat şi cu porozitate prea mare datorită creşterii forţate, care o face cât mai voluminoasă însă conţine mult aer iar raportat la volum şi greutate, dă impresia unei mingi. - carnea - sub formă de şuncă presată sau alte modalităţi de prelucrare - este prea sărată, încărcând organismul cu prea mult sodiu, care la rândul lui produce aciditate? Conţine conservanţi pentru o perioadă mai lungă de păstrare? Are gudroane cancerigene provenite de la afumare? - brânzeturile sunt mult prea galbene de la conservanţii folosiţi? - supele şi ciorbele au prea multe adaosuri ambalate în plicuri, cu conservanţi pentru păstrare? Apa folosită la prepararea acestora conţine mult clor industrial pentru dezinfectare? - aţi folosit ulei mult, încins şi de slabă calitate, din seminţe prăjite, untură şi alte grăsimi saturate, îndeosebi pentru călirea legumelor, prepararea sosurilor şi prăjirea altor alimente? Aceste grăsimi pot îmbolnăvi, practic, aproape toate organele corpului şi deregla funcţionarea întregului organism. Suferinţa ficatului, din acest punct de vedere, se manifestă la unele personae prin apariţia unor pete roz226

roşiatice pe faţă, în zona centrală a obrajilor şi până la 2-3 cm sub ochi. - consumaţi prea multă sare, mai ales rafinată şi oţet din comerţ sau obişnuiţi să beţi alcool? Acestea vă pot îmbolnăvi rinichii, prin inflamarea nefronilor - care sunt asemenea unor tuburi subţiri, prin care trec lichidele pentru filtrare - diminuându-se astfel debitul acestora, ceea ce duce la o retenţie patologică de apă în organism, manifestată în unele cazuri prin „pungile" inestetice de sub ochi, care stârnesc atâta îngrijorare, mai ales în rândul femeilor, denotând o prematură îmbătrânire şi „umflarea" picioarelor. - aţi servit prăjituri cu multe glucide rafinate, dăunătoare - în special făina albă, zahăr, dulceţuri - uleiuri vegetale necorespunzătoare calitativ, untura şi alte grăsimi animale, saturate? - aţi servit fructe proaspete sau compot de fructe la sfârşitul mesei, care fermentează împreună cu celelalte alimente consumate în loc să fie digerate normal, distrugând în mare parte substanţele nutritive pe care acestea le conţin, cu producerea unor cantităţi mari de toxine? Dacă le faceţi pe toate acestea sau o mare parte din ele atunci de ce să vă mai duceţi la medic? Ce să vă facă medicul? Eventual să vă prescrie medicamente zilnic, echivalentul greşelilor zilnice de alimentaţie iar periodic să vă programeze la o operaţie chirurgicală, cum se întâmplă în atâtea cazuri. Medicamentele luate pe cale orală, la care se recurge cu prea multă uşurinţă, prezintă la rândul lor dezavantajul că substanţa activă, cu acţiune terapeutică, este înglobată întrun material de încorporare, de „ambalare", numit excipiens, care poate fi dăunător mai ales pentru organele digestive şi ficat. Dar să ne facem o reprezentare a ceea ce înseamnă natura organică, natura cu viaţa. Să luăm ca exemplu, o sămânţă de roşie, una singură. Se observă că este ca volum, 227

aproximativ a cineea parte dintr-un bob de piper. Ca greutate poate nici atât şi asta împreună cu coaja cu tot. Acel „vârf de ac", minuscul, în care viaţa „se simte", vorba poetului, doar ca „o adiere", este capabil - hrănit cu apă din sol, cu lumina şi căldura soarelui - să crească şi să se dezvolte ca plantă până la cea. un metru înălţime şi să dea roade, apreciata legumă specifică, de câteva kg, multiplicând, într-o exprimare matematică, asemenea unei străfulgerări către infinit, viaţa. La fel se comportă şi cu aceeaşi forţă, alimentele naturale ajunse în organismul nostru. în viaţă depinde de noi ce obiective stabilim acţiunilor noastre, respectiv să alegem între performanţă şi simplu ritual. O bucată de lemn o putem folosi pentru a face foc să ne încălzim mâinile sau o putem ciopli şi modela în aşa fel încât să dea forma unei idei, dăinuind astfel secole sau milenii şi încălzind spiritul mai multor civilizaţii. La fel, un aliment îl putem folosi numai pentru a ne satura sau, dacă îl preparăm într-un anumit fel şi îl combinăm cu alte alimente într-un anumit mod, va face să dăinuie sănătatea în corpul nostru ori să alunge suferinţa, atunci când este cazul. Considerentele cu privire la grija pe care trebuie să o acordăm corpului nostru sunt multe. Acestei „maşini" pe două „roţi", care este omul, făcută să circule liberă pe „drumul vieţii" respectiv în deplină sănătate, dacă fumezi i-ai adăugat deja o remorcă, dacă obişnuieşti să consumi prea mult alcool i-ai mai adăugat încă o remorcă, dacă serveşti prea multă cafea, încă una, dacă serveşti prea multe grăsimi saturate, prea multă carne, prea multe glucide - în special cu absorbţie rapidă, cum sunt dulciurile - în fiecare caz i-ai mai adăugat încă o remorcă şi deja s-a format „convoiul" suferinţei, care înaintează tot mai greu, pe măsura ce i se mai adăuga câte o „greutate" iar locul unde se va opri, de regulă, este tot mai aproape.

Raţiunea vieţii şi a sănătăţii ne impune, cât mai devreme dacă suntem prevăzători, să ne „coborâm" masa - să începem cu aspectul calitativ şi va fi deja un pas important - la un nivel cât mai apropiat omului cumpătat şi să ne facem în comun cu acesta grija zilei de mâine, e adevărat, de cu totul altă natură, respectiv de a avea puterea sa înţelegem şi forţa de a ne disciplina conştient şi ştiinţific modul de alimentaţie, înţelegând că aceste valori nu se câştigă prin bani, în primul rând ci dimpotrivă, de multe ori se pierd în acest fel. Ceea ce punem în farfurie şi ce se „petrece" în stomac, în sensul transformărilor bio-chimice a alimentelor consumate, pentru absorbţia substanţelor nutritive în organism, ne marchează în mod hotărâtor sănătatea. Dacă vrei să îmbolnăveşti o persoană, dă-i să mănânce carne sau mezeluri în cantitate mare şi constant şi colesterolul în exces îi vor afecta cu siguranţă sănătatea. Dacă vrei să îmbolnăveşti o persoană, dă-i să mănânce grăsimi saturate în cantităţi mari şi constante untură, slănină, unt, margarina, smântână etc. Acizii graşi saturaţi, în exces şi grăsimile prăjite îi vor afecta cu siguranţă sănătatea. Dacă vrei să îmbolnăveşti o persoană, dă-i să mănânce tot timpul numai pâine albă, fără fibre alimentare, vitamine şi sărurile minerale necesare, mai ales când aceasta conţine amelioratori şi alţi conservând chimici în cantitate excesivă. Amidonul şi substanţele chimice folosite îi vor afecta cu siguranţă sănătatea. în fine, dacă vrei să îmbolnăveşti o persoană, pregăteştei meniurile cu tot ce vine „la rând", fără nici o regulă de combinare a alimentelor. îi vei încărca organismul cu o cantitate mare de toxine, printr-o digestie necorespunzătoare, care de asemenea îi v-a afecta sănătatea. Aşa cum am arătat, aditivii chimici industriali din alimente, la rândul lor constituie un mare pericol pentru sănătatea întregului organism.

228

229

Iată prin urmare câte obstacole avem de învins atunci când servim masa. Remediul acestor greşeli majore de alimentaţie îl constituie consumul în cantitatea necesară de legume, fructe şi cereale integrale. O regulă a comportamentului echilibrat şi chiar civilizat în domeniul alimentaţiei spune că trebuie să fii „mic la mâncare" - deci nu servi alimentele peste măsură şi toate meniurile sofisticate - pentru a fi la sănătate mare. Ne aşezăm la masă şi stăm în faţa farfuriei cu mâncare şi de multe ori încă nu ne putem da seama cu cine avem de-a face, cu un prieten al vieţii şi sănătăţii noastre sau dimpotrivă, cu un adversar înverşunat. Aşa se poate spune cu privire la grija pentru alimentele pe care le consumăm. De aceea, va trebui să şti ce vei face de acum înainte, când vezi că agresivitatea în organism a alimentelor dăunătoare pe care le-ai consumat şi a atâtor meniuri cu alimente greşit combinate şi servite, ţi-au încolţit şi atacat în modul cel mai violent sănătatea. Este de mare importanţă, în această privinţă, să ştim că între alcătuirea bio-chimică a organismului nostru şi compoziţia alimentelor pe care le servim, trebuie să existe „afinitatea" sau compatibilitatea de care am vorbit iar diferenţele tot mai mari dintre ele dau, de regulă, gravitatea tot mai mare a bolilor de metabolism care apar. Pentru că ne condiţionează major anii de viaţă şi sănătatea şi ne poate influenţa în mare măsură chiar situaţia materială, pe care de regulă ne-o putem asigura cel mai bine atunci când suntem sănătoşi, ne putem considera îndreptăţiţi să spunem că lipsa educaţiei în domeniul alimentaţiei poate fi caracterizată ca o lipsă serioasă a educaţiei şi culturii generale. Cred că este destul de sugestivă şi în acelaşi timp obiectivă această remarcă şi ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm, aceea de a ne însuşi în cât mai mare măsură cunoştinţele necesare cu privire la alimentaţie, pentru a ne îngriji în permanenta propria noastră sănătate. 230

BIBLIOGRAFIE 1. Jean Valnet - Tratamentul bolilor prin legume, fructe şi cereale. Editura Garamond „Internaţional", Bucureşti. 2. Mihăescu Grigore - Fructele în alimentaţie, bioterapie şi cosmetică. Editura „Ceres", Bucureşti, 1992. 3. Michel Montignac - Mă hrănesc, deci slăbesc. Regimul disociat. Editura „Forum" s.r.l. Bucureşti, 1997. 4. Jean-Claude Basdekis - Ghid de dietetică. A slăbi... O chestiune de echilibru. Editura Polirom, Iaşi, 1999. 5. Radu M. Olinescu - Totul despre alimentaţia sănătoasă. Editura Niculescu s.r.l. Bucureşti, 2000. 6. Jean-Francois Chassignolle - O inimă care bate. Infarctul şi bolile cardiovasculare, prevenire şi tratament. Editura Compania, Bucureşti, 2000. 7. Ovidiu Bojor, Mircea Alexan- Plantele medicinale şi aromatice de la A la Z. Recoop, Bucureşti, 1993. 8. Constantin Drăgulescu - Plante medicinal alimentare din flora spontană. Editura Ceres, Bucureşti, 1992. 9. Em. Grigorescu, I. Ciulei, Ursula Stănescu- Index fitoterapeutic. Editura Medicală, Bucureşti, 1986. 10. Valentin A. Schipor - Energie şi sănătate prin vitamine, săruri minerale, enzime, antioxidanţi. Editura Polirom, Iaşi, 2001. 11. Daniel Menrath - Dieta vieţii. Miracolul vindecării prin hrană. Editura Polirom, Iaşi, 2000. 231

CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE PARTEA I. CHIRURGIA BIO-CHIMICĂ ALIMENTARĂ ÎN DIABET, PRIN SUBSTANŢELE DIN ALIMENTE .' CAPITOLUL I. DIABETUL ŞI ALIMENTAŢIA CAPITOLUL II. PRINCIPII ALIMENTARE'. 1. ALIMENTE CARE CONŢIN FIBRE ALIMENTARE 2. ALIMENTE CARE CONŢIN SUBSTANŢE PECTICE - PECTINE '. '. 3. ALIMENTE CARE CONŢIN FRUCTOZĂ (LEVULOZĂ) ŞI INULINĂ CAPITOLUL III. GLUCIDELE (HIDRAŢII DE CARBON) A. GLUCIDELE DIN FRUCTE ...' B. GLUCIDELE DIN LEGUME C. GLUCIDELE DIN CEREALE CAPITOLUL IV. VITAMINELE 1. VITAMINA E (tocoferolul) 2. VITAMINA C (acidul ascorbic) 3. VITAMINA P sau C2 (citrina) 4. VITAMINA Bl (tiamina, aneurina) CAPITOLUL V. SĂRURILE MINERALE 1. ZINCUL 2. POTASIUL 3. MAGNEZIUL 4. SILICIUL 5. NICHELUL 6. VANADIUL 7. CROMUL 8. COBALTUL 9. ASOCIERI DE SĂRURI MINERALE CAPITOLUL VI. ENZIMELE 232

5 11 15 27 27 36 43 51 54 56 57 63 67 69 72 73 77 77 78 80 81 82 83 83 84 85 89

PARTEA A II-A. FARMACIA ALCĂTUIRII MENIURILOR ŞI ALIMENTAŢIEI ÎN DIABET 93 CAPITOLUL VII. GRUPELE DE ALIMENTE ŞI REGIMUL ALIMENTAR DISOCIAT 97 1. CARNEA, ALTE PROTEINE ANIMALE ŞI PROTEINELE VEGETALE 108 2. GRĂSIMILE SAU ACIZII GRAŞI 127 A. GRĂSIMI NESATURATE SAU ACIZI GRAŞI NESATURAŢI 127 I. ACIZI GRAŞI MONONESATURAŢI (SAU OMEGA 9) - AGMN 129 II. ACIZI GRAŞI POLINESATURAŢI - AGPN 129 B. GRĂSIMILE SATURATE SAU ACIZII GRAŞI SATURAŢI 136 3. BRÂNZETURILE 143 4. CEREALELE 146 5. LEGUMELE 150 6. FRUCTELE 160 CAPITOLUL VIII. PLANTE ŞI CEAIURI MEDICINALE .... 173 CAPITOLUL IX. CAFEAUA 181 CAPITOLUL X. POMI ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI 189 MERELE 189 GUTU1LE 191 PERELE 192 ZMEURA 193 AGRIŞELE 195 COACĂZELE 196 AFINELE 199 MIGDALELE 200 NUCILE 203 ALUNELE 205 ARAHIDELE 206 CAPITOLUL XI. REGIMUL ALIMENTAR DISOCIAT Şl ALTE BOLI DE METABOLISM 211 CANCERUL 211 ALOPECIA 216 CALCULII BILIARI ŞI RENALI 218 BOLILE PSIHICE ŞI ALCOOLISMUL 221 ALTE REFERIRI PRIVIND ALIMENTAŢIA 223 BIBLIOGRAFIE 231 233

ISBN 973-704-041-4

Tiparul executat la Imprimeria de Vest, Oradea, Calea Aradului nr. 105, Oradea România