Poezii Radu Pietreanu [PDF]

Zitiervorschau

De ce mi-e dor? Mi-e teama sa-ti mai trec prin fata portii Si sa te strig din nou cum se cuvine M-am impacat cu mine-n fata sortii Dar nu-nteleg : de ce mi-e dor de tine? Ne-am izolat de noi cu resemnare Si nu ne mai incredem in destine Ar trebui sa-nvat sa uit ca doare Dar nu-nteleg : de ce mi-e dor de tine? Mai trec prin locuri ce ne-au fost popasul Si ne-am imaginat atata bine Si nu-ti mai vad nici ochii si nici pasul Dar nu-nteleg : de ce mi-e dor de tine? Ca unei zeitati prea adulata Sufletul meu ar vrea sa ti se-nchine Caci nu-mi vei fi reala niciodata Dar nu-nteleg : de ce mi-e dor de tine? Da, ti-am uitat si gustul si caldura Nici numele-ti in minte nu-mi mai vine Mi-am vindecat in inima arsura Dar nu-nteleg : de ce mi-e dor de tine? Dar cand mi-am cautat in piept iubirea Si-am observat ca nu-mi mai apartine Eu te-am dorit cu trupul si cu firea Si-am inteles de ce mi-e dor de tine.

Valentine’s Day Fii tandru, băi române, e Sfantul Valentin Sa vada-americanii ca-i copiem din plin Cumpara-i flori nevestei si scoate-o in oras Un an ai ignorat-o, acum fii dragalas Imbraca-te de firma, ia-ti liber la servici Sa fii doar cu sotia si scapa de-aia mici Du-o prin cluburi faine si prin restaurante Pe unde-ai fost adesea cu alte vagaboande Ia-i un cadou simbolic, o carte sau o geanta Nu Porsche sau Ferrari, ca doar nu ti-e amanta O cina si la nani, nu te epuiza Caci maine nu faci fatza la secretara ta E ziua-ndragostelii, ce mai senzatie Dar stiu ca pentru unii e-o obligatie Sa ne gandim cu farmec la cei indragostiti Sa ne gandim cu mila la cei casatoriti Azi chiar si badaranii devin cheltuitori Tigancile fac banii vanzand la fraieri flori Iar prin restaurante nu mai gasesti un loc Caci toate-s rezervate de cate-un dobitoc Si nu-i asa ca-ti vine o palma sa le tragi O zi pe an se poarta frumos cu cele dragi Pe ipocritii astia stiu cum i-as pedepsi Valentine’s Day l-as pune in fiecare zi!

Iarna romaneasca Iarnă cruntă si nebună peste tara romanească Ce-a pornit ca o pedeapsa si-a uitat sa se oprească Sub talazuri de zapada parc-ar vrea intregul cer Sa astupe, sa nu vada traiul nostru cel mizer Degetele Marii Negre inghetate ca o gheară Stau infipte-n tarmul tarii insorit odinioară Parc-ar vrea sa o insface si, cu forte-ntunecate S-o tarasca in adancuri ca s-o spele de pacate Ne vaitam ca peste poarta nu ne mai vedem vecinii Dar cand neaua va fi dusa, ne-om privi tot ca strainii Roata timpului plapanda si-a rupt fiecare zimț Iar de-atata ger ne-ngheatza inima si bunul simț Stim ca iarna blestemata o alunga blandul soare Dar de soarta ce ni-i data cine ne salveaza oare? Unde-i anotimpu-n care nu vom mai putea fi rai? Omul cand va sta la focul milei semenilor sai? Cand vor inflori copacii de prin sufletele noastre? Zarile intunecate, oare cand vor fi albastre? Sa ne bucuram cu totii cat zapada mai exista Caci va dezveli o tara mai urata si mai trista Cu nevoi si legi si foame si furtuni si inundatii ”Unde-i linistea din iarna?” vom striga ca disperatii Vor veni din nou alesii sa ne taie din salarii Si fragilei noastre soarte producandu-i noi avarii Ni se va parea ca iarna-i mai umana, mai usoara Decat ranjetul acelor ce-si bat joc de noi, de tara Vom cersi din nou mancare, oase, resturi, precum cainii Injurand pe cei ce sadic fac sa creasca pretul painii Doamne, cand in primavara vei topi de tot nametii Hai, topeste-i si pe aia ce ne strica rostul vietii Supravietuind prin geruri, iti aducem ruga Tie Ca din iarna romaneasca sa faci vara pe vecie!

Jongland Cu Timpul La circ un clown jongla cu trei faclii Si le-arunca si le prindea de-a randul Trei ochi de foc, trei inimi purpurii Pandindu-l, luminandu-l si arzandu-l Iar publicul, de frenezie-aprins Aplauda acea indemanare Dar cele trei faclii pe rand s-au stins Lasandu-l in tacere si uitare Si m-am simtit acelasi clown nebun Jongland cu timpu-n mainile-mi abile Sperand la infinit sa pot s-adun Aplauze demente si febrile Dar totul se termina intr-o zi Ca o faclie timpul se va stinge Si-n loc de laude si bucurii Publicul plictisit ma va invinge Atata timp cu timpul m-am jucat Crezand ca va dura o vesnicie In timp doar timpul meu s-a terminat Nedreapta si stupida jonglerie De-as fi luat la modul serios Putinul timp, as fi gasit taria Sa-l pun sa-mi arda carnea pan la os Si sa ma sting odata cu faclia De unde-ntelepciune sa gasesc Sa inteleg asa cum se cuvine Ca n-are rost sa supravietuiesc Timpului meu cand o sa se termine?

Scrisoarea Lui Brancoveanu Primiți această ultimă scrisoare Si arătați-o-ntregului norod Spre a renaște-apoi în fiecare Intelepciunea mea de voievod Să nu priviți nicicum cu disperare Plecarea mea de tot spre antipod Căci moartea-i doar o nouă-ncoronare Ce-i scrisă intr-al neamului izvod Stau drept acum, privindu-i cu sfidare Pe-ai mei călăi cu fețe de zăvod Le-am fost zăplaz și piedică prea mare Si inamicul cel mai incomod In ochii lor e ură si teroare Vinovatia unui fals Irod Muscandu-si mainile cu nerabdare Sa-mi vada capul pus pe esafod Si parcă urla lupii-n depărtare Si caii mei zăbalele își rod Si iar securea scânteiază-n soare Decapitându-mi fiecare plod Si sfârâie cumplit a răzbunare Albastrul sânge-amestecat în glod Un cor de îngeri gata să coboare Spre a-mi cânta sălbaticul prohod Ucisă, luna se dizolvă-n mare Zbătându-se ca știucile-n năvod Coboară noaptea ca o-nmormântare A veacului cel aprig și schilod Si peste a Islamului suflare Se-nalță glasul de valah rapsod Făcându-mi gloria nepieritoare Din care moartea-i doar un episod

Corabia Scufundata Pentru ochii ce m-asteapta intr-un port de nu stiu unde Am sa plec nebun pe mare printre valuri furibunde Am sa jefuiesc corabii cot la cot cu toti piratii Si-am sa ma intorc mai tanar dintre mări si dintre spații Cu averi nebanuite am sa-ti mobilez palatul Cu siraguri mari de perle si de-a lungul si de-a latul De sotie te voi cere chiar de sub spanzuratoare Numai da-mi naivitatea de-a pleca nebun pe mare... Si de voi veni la tarmuri mai uman sau mai feroce Numai tu ma vei cunoaste dupa zambet, dupa voce Dupa lunga cicatrice care-mi va brazda obrazul Sa-ti fiu printul sau supusul sau hidosul sau viteazul Iar de nu vor fi pe placu-ti bogatiile din cală Si comoara vietii mele ti se va parea banală Voi pleca la nimereala peste valurile-n spume Si voi saborda corabia intr-un golf fara de nume Si cand peste multe veacuri calatorii vor gasi-o Nimeni nu va intelege felu-n care-am spus ”adio” Vor culege nestemate, aur, perle si briliante Ce vor atarna la gatul diferitelor amante Cu adanca plecaciune imi vor multumi de daruri Far-a sti ce ochi de zâna m-au facut sa-ndur cosmaruri Si-n povestea vietii noastre pe-o corabie scufundata Numai tu, stapana lumii, vei fi pururea uitata

Condamnat La Libertate Asa cum nu-i devreme nici tarziu Sa-mi ispasesc firestile pacate Ingaduiti-mi, dragii mei, sa fiu Un simplu condamnat la libertate Sa nu dau socoteala nimanui Pentru curajul de-a veni pe lume Si de-a trai si de-a pleca hai-hui Cu doua date si un singur nume Sunt condamnat sa nu pot indura Tertipurile mortii si iubirii Admonestat prea des de cineva Ca dau tarcoale insasi nemuririi Si totusi uneori mi-e dor sa zac In lanturi precum sclavii pe galera Si-n mici farame firea sa-mi desfac Spre-a evada din soarta efemera Sunt condamnat sa nu-ti pot fi supus Nici tie, jumatatea mea fireasca In patul tau ma simt ca un intrus Ce-abia asteapta-n zori sa-l paraseasca Prea liber intr-un secol prea nebun Cu gelozii, razboaie si profituri Eu doar imbatranirii ma supun Caci nu exista doua infinituri Mai stii cum ma rugai sa te iubesc Pana la moarte, mai presus de toate Dar n-am putut destinul sa-ti strivesc Invins de dorul meu de libertate Nu-i vreme de repros sau de regret Nu-i vreme pentru alta condamnare Pedeapsa mea mi-o ispasesc incet Chiar daca-n suflet libertatea doare Un ceas anunta ora indecent Si-mi fac valiza spre singuratate

Cu riscul de a-ti fi mereu absent Sunt condamnat pe veci la libertate

Clipe Inghetate Cum fara amintiri mi-e peste poate Sa plec, stergandu-le, pe noul drum Sa rascolim prin clipele-nghetate Ramase-n inghetatul meu album Aici zambeai, strangandu-ma-n nestire Ca intr-o comedie de Moliere In zorii noptii cand mi-ai dat iubire Si nici nu mai stiam ce sa-ti mai cer In poza asta mica, zgribulita Privind in gol, cu chipul pal si trist Tocmai spuneai ca esti nefericita Si nu vroiai sa stii ca mai exist Aici esti imbracata in mireasa Iar eu in ofiter austriac Mai stii cum te doream in pat acasa? Dar am pozat doar ca sa-ti fac pe plac Ce bine iti statea in fusta mini Pe-o plaja-n Tenerife frematand Razand pe o terasa-n Santorini Pe strazile din Amsterdam cantand Sunt mii de poze, clipe fermecate Din anii cand am fost indragostiti Le-as retrai cu mare drag pe toate Dar viata nu-i deloc ”Va rog zambiti”... Cand le revad acum prea bine nu mi-i Stiind cu cata patima le-am strans Si le-am ferit, prudenti, de ochii lumii Sa nu ni le voaleze niciun plans Nu-i aparat pe lume sa surprinda Emotiile toate intr-un click Si nici fotografie sa cuprinda Tot ce vroiam atunci in gand sa-ti zic

Coperta grea se-nchide peste toate Si dac-ar mai fi loc de ”Va urma” Toate aceste clipe inghetate Cu sarutarea mea le-as invia

TE DUCI, COPILARIE De Radu Pietreanu Motto : Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil Aș da orice pe lume să redevin copil Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci Te duci, copilărie, și nu te mai întorci Nu mai există basme, nici eu nu mai exist Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist S–au inventat claxoane, adio zurgălăi Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini Te duci, copilărie, și devenim haini Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei Te duci, copilărie, pe toate mi le iei Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera Te duci, copilărie, cu fericirea mea Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc Iar după bătălie mergeam să bem un suc Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi Te duci, copilărie, și devenim mai răi Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș Iar cel mai bun prieten era un cățeluș Eram atat de veseli fugind prin porumbiști Te duci, copilărie, si devenim mai triști... Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus Acum la doctor mergem, plecându-ne umili Te duci, copilărie, și devenim fragile

LECTIA DE ISTORIE De Radu Pietreanu Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș Și că Decebal batrânul a fost un sinucigaș Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii? Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Și ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate Bieți defăimători de stirpe, lacomi și periculoși Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși? Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată Iară hunii din pustiuri nobilime elevată! Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc! Dacă nu muream în luptă la Neajlov și la Rovine N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine! Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă! Și a trebuit adesea, spre a ne salva norodul Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români” Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul Și coroană pentru Doja, și baltag pentru Viteazul Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați

Însă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință Am trecut peste milenii cu speranță și credință Și-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci... Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară Pentru sfânta Libertate, pentru neam și pentru țară? Grașii și libidinoșii, snobii și analfabeții Banii mulți și burta plină pentru ei sunt sensul vieții Niște smecheri fără școală, niște scârbe, niște javre Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții Și-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți Și să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume? Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul? Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili? Creierele geniale sunt trimise la străini Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini Douazeci de milioane, câți am mai rămas prin țară Să fim pentru haimanale animale de povară Să muncim pe brânci o lună și să ni se dea salar Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii” Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente Și cu banii pentru hrană cumpărând medicamente Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghișee Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte Și vor face curățenie printre cei ce ne-au furat Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

INCAPABILILOR De Radu Pietreanu Ne-am născut aiurea, fără de speranță Într-o țară tristă ce-a ales prin vot Criminala listă, clanul mafiot Ce-o să ne distrugă-n ultimă instanță Ne-au cerut sufragiul dându-ne pomană Și ajunși în frunte, ca printr-un coșmar Ne-au luat cu japca sfertul de salar Fii haini ce-și fură mama lor sărmană Aroganți cu acte și inculți din fire Hiene nesătule, sconcși duhnind cumplit Nu le-ajunge faptul că ne-au umilit Ne mai și condamnă, sadic, la pieire Niște incapabili, niște coate-goale Ridicând minciuna la nivel de crez Imitând penibil stilul mic burghez Uită că-n esență sunt doar haimanale Ne-ntrebăm haotic și cu resemnare Cine-a pus pe tronuri lupii nesătui ? Cine-a fost nebunul ce cu mâna lui A votat semnându-și marea condamnare ? Cu impertinență ne zâmbesc în față Numarându-si banii de la noi furați O menajerie de degenerați Ce-n huzur pe seama țării se răsfață Un regim de târfe devalorizate Suflete vândute către Zeul Ban Ce-și privesc poporul ca pe un dușman Specii inutile, neevoluate Ni se pare-adesea că-i o piesă proastă Cu actori celebri fără de talent Care-și joaca rolul fals și indecent O dramatizare tristă si nefastă

Nu ne mai permitem, e prea scump biletul Ne-au scârbit actorii, nu aplaudați Nu ne mai distrează niște snobi ratați Circul e prea ieftin, e prea mic bugetul Tată bun din ceruri, iartă-ne greșala De-a fi sclavii celor chiar de noi numiți Și ne izbăvește de nenorociți Du-i pe toți acasă, să-și termine școala!

DE CE MI-E DOR DE TINE De Radu Pietreanu Mi-e teamă să-ți mai trec prin dreptul porții Și să te strig din nou cum se cuvine M-am împăcat cu mine-n fața sorții Dar nu-nțeleg : de ce mi-e dor de tine? Ne-am izolat de noi cu resemnare Și nu ne mai încredem în destine Ar trebui să-nvăț să uit că doare Dar nu-nțeleg : de ce mi-e dor de tine? Mai trec prin locuri ce ne-au fost popasul Și ne-am imaginat atâta bine Și nu-ți mai văd nici ochii și nici pasul Dar nu-nțeleg : de ce mi-e dor de tine? Ca unei zeităti prea adulată Sufletul meu ar vrea să ți se-nchine Căci nu-mi vei fi reală niciodată Dar nu-nțeleg : de ce mi-e dor de tine? Da, ți-am uitat și gustul și căldura Nici numele-ți în minte nu-mi mai vine Mi-am vindecat în inimă arsura Dar nu-nțeleg : de ce mi-e dor de tine? Dar când mi-am căutat în piept iubirea Și-am observat că nu-mi mai aparține Eu te-am dorit cu trupul și cu firea Și-am înțeles de ce mi-e dor de tine...

GELOZIE De Radu Pietreanu Imi fierbe carnea, doamnă, îmi transpiră Si ochii-mi ard ca de un cosmic foc Iar nervii sângerând din loc în loc Zvâcnesc întinși ca strunele de liră Te-aș duce într-un secol ancestral Prin care oameni nu trecură încă Si te-aș păzi cu valuri și cu stâncă Si gărzi de foc pe fiecare mal Aș porunci nimic să nu te-atingă Nici vânt, nici cer, nici gândul vreunui sfânt Să fim atât de singuri pe pamânt Si-un dor nebun spre tine sa mă-mpingă Dar vai, te-au pângarit priviri profane Incestuoase palme te-au corupt Ti-e trupul ars și zâmbetul abrupt Si-ți plouă intuneric din tavane Mi-e teamă, doamnă, că-ntr-o crudă iarnă Te vei topi ca fulgul efemer Si nu voi ști prin care colț de cer Privirea mea spre tine se răstoarnă Te-aș înveli în duhul unei șoapte Spre-a te păstra, gelos și egoist Si te-aș picta într-un tablou cubist Să te admir în fiecare noapte Te vreau, te chem, te simt și-ți stau de pază Să nu te fure soarele în zori Si răsăritul trist îmi dă fiori Chemându-te cu fiecare rază Am să mă sting, nebun și singuratic Intr-o tavernă dincolo de vis Cu sufletul amarnic și închis Dorindu-te absurd și enigmatic

Iar dacă Universul se încheie Lăsând în locul lui cuvântul Dor Am să te-aștept mereu, nemuritor Convins că vei veni cândva, femeie Da, sunt intolerabil de gelos Si-mi smulg adesea inima cu dinții Si te blestem pe iad și pe toti sfinții Sa fii a mea, etern și dureros Declar pe propria-mi inconstiență Că sunt al tău si doar a mea să fii Si că mă voi ascunde zi de zi In dragoste și ură și demență

MEREU AL TAU De Radu Pietreanu Să-ți fiu sărut și dor și mângâiere Și noapte și amurg și zori și cer Mai mult decât atâta nu-mi poți cere Iar mai puțin n-am dreptul să-ți ofer De dragul unei clipe efemere Nu vreau o veșnicie să disper Ci-mpreunați ca două emisfere Să navigăm prin Marele Mister Mi te predau, în ultimă instanță Și te condamn sărutului de foc Cu modestie, fără aroganță Pierdut între noroc și nenoroc Ca urma unei palme pe faianță Te simt pulsând în al iubirii joc Cu moartea și viața în balanță Și peste noi trag sufletul la loc Mereu al tău, cu totul și cu toate Și cu defecte și cu mari dorinți Sunt uraganul care nu mai bate Pe țărmul unei insule fierbinți Sunt păzitorul porții de cetate Ce ține-afară boli și suferinți Sunt comandantul ce-a pierdut armate Pe frontul unor zâmbete cuminți Mereu al tău, cu inima-n cătușă Un nefiresc și sfânt prizonierat Te văd intrând pe fiecare ușă Te văd dormind în fiecare pat Aș arunca greoaia mea mănușă Oricărui cavaler împlătoșat Să-ți pot veghea făptura jucăușă Mereu al tău soldat disciplinat

SUNT INVIDIOS De Radu Pietreanu Mi-era atat de teama ca-ntr-o zi Cand vei vedea ca mi-e imens de bine Cu toate ale tale vei veni Trecand peste invidia din tine Si ai sa-ti faci cuibar in gandul meu Uitand ca pot intra si alte muze Iar stilul meu nebun si derbedeu Va sti mereu pervers sa te acuze Da, sunt invidios si obsedat De unduirea soldurilor tale De ochii negri, zambetul ciudat De buzele-ti perfide, imorale Si cand pe alte brate vei pluti Spre alte zari, spre alta fericire Cu fiecare clipa voi muri Invidios pe viata si iubire Cand vei pleca de tot din univers Voi fi ca o bucata de hartie Invidios pe fiecare vers Ce inca, plin de dor, ti-l voi mai scrie

O NOAPTE DE IUBIRE De Radu Pietreanu Romantică și tristă te-ai strecurat în mine Redecorându-mi firea ca pe-un altar uitat În care heruvinii doresc să ți se-nchine Pagână zeitate cu zâmbet necurat Aveai pe buze teama de-a nu-mi răni sărutul Aveam în trup dorința de-a fi în trupul tău Și așteptam cu freamăt să vină începutul Nebuni de-atâta bine, străini de tot ce-i rău Și s-a pornit delirul uitărilor de sine Ne clocotea în sânge si-n tâmple noaptea grea Încremenise timpul în unduiri divine Și parcă Universul prin tine respira Și-a fost străfulgerarea ce ne-a trimis în spații Durerea cea sublimă, preafericitul chin Și-am dăltuit pe boltă un roi de constelații În care să ne pierdem și suflet și destin Și era numai tremur, se destrămau sinapse Și te simțeam vibrându-mi sub plexul meu arzând Și mă simțeai puternic căzându-ți printre coapse Și... ne-am întors din cosmos pe-aripi de înger blând Și ne-am privit alături, zâmbindu-ne complice Păreai împărăteasa imperiului din vis Păream nemuritorul ce-a-mbătrânit ferice La porțile iubirii ce-n tine le-am deschis ................................................................................ Aud și azi, retoric : Ce-nseamnă fericire? Orice Adam si Eva o caută sperând Ne-nțelegând răspunsul : O noapte de iubire Care-ți rămâne-n suflet, în trup, în vis, în gând..

CORABIA SCUFUNDATA De Radu Pietreanu Pentru ochii ce m-așteaptă într-un port de nu știu unde Am să plec nebun pe mare printre valuri furibunde Am să jefuiesc corăbii cot la cot cu toți pirații Și-am să mă întorc mai tânar dintre mări și dintre spații Cu averi nebănuite am să-ți mobilez palatul Cu șiraguri mari de perle și de-a lungul și de-a latul De soție te voi cere chiar de sub spânzurătoare Numai dă-mi naivitatea de-a pleca nebun pe mare... Și de voi veni la țărmuri mai uman sau mai feroce Numai tu mă vei cunoaște după zâmbet, după voce După lunga cicatrice care-mi va brăzda obrazul Să-ți fiu prințul sau supusul sau hidosul sau viteazul Iar de nu vor fi pe placu-ți bogățiile din cală Iar comoara vieții mele ți se va părea banală Voi pleca la nimereală peste valurile-n spume Și voi saborda corabia într-un golf fără de nume Și când peste multe veacuri călătorii vor găsi-o Nimeni nu va întelege felu-n care-am spus ”adio” Vor culege nestemate, aur, perle și briliante Ce vor atârna la gâtul neștiutelor amante Cu adâncă plecăciune îmi vor mulțumi de daruri Făr-a ști ce ochi de zână m-au făcut să-ndur coșmaruri Și-n povestea vieții noastre pe-o corabie scufundată Numai tu, stăpâna lumii, vei fi pururea uitată

LEGAT DE MAINI De Radu Pietreanu Te-aș ctitori ca pe o mânăstire Și aluatul blândei tale pâini L-aș frământa cu zel și dăruire Dacă n-aș fi prea strâns legat de mâini Te-aș decora ca pe-o catapeteasmă Cu flori de lemn și aripi mari de sfinți Dac-ai putea să nu-mi mai fi fantasmă Și mânile să nu-mi mai stea cuminți Și te-aș purta pe mâini prin universuri Ti-aș scrie mult și nu m-aș mai opri Un milion de strofe și de versuri De mâinile mai libere mi-ar fi Ți-aș trage marea peste trup și cerul Te-aș învăța să-nnoți și chiar să zbori Ți-aș descifra nesățios misterul Dacă mi-aș smulge mâinile din sfori Dar uite, e o vrajă ce mă leagă Și numai tu o poți îndepărta Să te iubesc, frumoasă și întreagă Cu mâini de foc, cu toată forța mea!

AM GRESIT De Radu Pietreanu Motto : Am greșit fără teamă Ai greșit conștient Ne despărțim de bună seamă Regretăm evident Ce vină am, că nu mai ești a mea? Ce vină ai că nu mai sunt al tău? De ce mereu de vină-i cineva? De ce iubirea se sfârșește rău? Ce întrebări aș mai putea eu pune Când ai plecat cu singurul răspuns Cu ce puteri să uit acea minune Trecutul paradis de noi ascuns Părea un joc, trăiam in altă lume Părea un vis, ce nu se mai sfârșea Și ne chemam fără-a rosti vreun nume Ființa ta era ființa mea Fugeam de toți să râdem împreună Acum, fără să vrem fugim de noi Un cer de nori deasupră-mi se adună Sub tine e o mare de noroi Greșeam punând mult preț pe gura lumii Uitam că în iubire sunt doar doi Un bun rămas îți spun, și bine nu mi-i Nici ție nu ți-e bine fără ”noi” Ce vină am de nu mă chemi în șoapte? Ce vină ai de nu pot să te strig? De ce mereu la despărțire-i noapte? De ce mereu după iubire-i frig?

Lectie de istorie Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei. Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide. Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează. Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii? Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși? Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată Iară hunii din pustiuri nobilime elevată! Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc! Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine! Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă! Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți

Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români” Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul ... Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință Am trecut peste milenii cu speranță si credință. Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci… Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară Pentru sfânta Libertate, pentru Neam si pentru Țară? Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții, Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții! Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume? Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul? Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili? Creierele geniale sunt trimise la străini Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară Să fim pentru haimanale animale de povară Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii

Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii” Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

LEGAMANT CU VIATA De Radu Pietreanu Faceți legământ cu viața Hai să prindem dimineața Să trăim o nouă zi Să visăm la nemurire Cu speranță și iubire Și visând așa va fi Faceți legământ cu viața Fiecare-avem o soartă Fie bună, fie rea Hai să facem împreună Soarta rea să fie bună Viața ta și viața mea Viața-i darul cel mai mare Veșnic nu-i nimic sub soare Suntem simpli trecători Orice-am face, orice-am drege Respectăm această lege Nu trăim de două ori Pe planeta cea albastră N-avem decât viața noastră Paradisul efemer Spune-mi omule pe unde Taina vieții se ascunde Între ochii tăi și cer Te salut, copilărie Struguri copți furați din vie Jocuri, dulciuri si povești Te salut, adolescență Cu fiori de indecență Și cu vise nebunești Te salut, maturitate Cu responsabilitate Cu puterea de-a crea Și-ntr-o zi, batrân, voi spune Cu un dram de-nțelepciune

Te salut, viața mea Viața ca un laț ne strânge Când un om pe lume plânge Plangem toți durerea lui Viața ni-i de soare plină Când râd oamenii-n lumină Râde bolta cerului Suntem leneși, suntem harnici Mai cinstiți sau mai fățarnici, Mai săraci sau mai bogați Dar în drumul către moarte Hai să nu ne fim departe Să trăim o viață frați

NINSORILE DE IERI De Radu Pietreanu Unde-s ninsorile de ieri Ce ne-au făcut să ne-amintim Că-n pragul altei primăveri Noi nici să ningem nu mai știm Ne ducem către nicăieri Nebuni, desculți, străini și goi Unde-s ninsorile de ieri Să umple vidul dintre noi? Ce crunt c-a nins atât de mult Și urma ta nici n-o mai văd Și nici nu pot să mai ascult Al despărtirilor prăpăd Mai ieri ningea atât de greu Până la geam, mai sus de geam Iar focul viu din șemineu Ne era hrană și balsam Mai ieri știai cum să mă minți Că despărtirile nu dor Că fulgii iernii sunt fierbinți Și că iubirile nu mor Prin ploaie rătăcim stingheri Împleticindu-ne-n noroi Unde-s ninsorile de ieri Să-nchidă lumea peste noi? Și aș mai vrea să-ți spun ceva În pragul marelui îngheț Ce vezi în drum nu-i urma mea Ci a oricărui alt drumeț Și când la braț cu-altcineva Vreo amintire ai să-mi ceri Retoric te vei întreba Unde-s ninsorile de ieri?

CANTEC PENTRU TINE De Radu Pietreanu Motto : Și te chem și te gonesc Și te-ascund și te găsesc Și te-njur și te desmierd Te câștig și iar te pierd Cum să mi te scot din minte, să-i fac inimii-mpotrivă Viitoarea mea pierdută, fosta mea definitivă Unde să te-ascund de mine, dorul meu să nu te știe Căutata mea devreme, regăsita mea târzie Cum să-ti iau din pânze vântul, pe oceane rătăcită Tu, corabie pierdută, altui țărm făgăduită Cum să-i cer odihnă nopții când cu simțurile treze Stau să-mpiedic pân la ziuă alte minți să te viseze Vreau trăsura ce te poartă spre cetatea-ți destinată S-o atac precum haiducii, tu, comoara mea furată Vreau să te păstrez divină într-un colț de amintire Bucuria mea amară, dulcea mea nefericire Cum să-mi fure dimineața chipul tău dormind pe pernă Interzisa mea sublimă, renegata mea eternă Cum să-ti pierzi prin mine pașii, nimeni să nu-i mai găsească Spre a nu te mai întoarce pe cărarea ta firească

PRIN OCHII BUNICILOR De Radu Pietreanu Cum toate se-mpletesc și se destramă În cursul vieții, sec și imoral Și noi îmbătrânim de bună seamă Și devenim bunici către final Nici nu mai știm pe ce și nici pe unde Am cheltuit atâția ani frumoși Acum, în asfințit, cerșim secunde Și-apoi le drămuim neputincioși Și parcă toată lumea se grăbește Nemailăsând răgaz de înțeles E totul nou și-n zbor ne depășește Și ne lovește criza tot mai des Fetița mea, ce mai azi dimineață În pat cu păpușica se juca Acum, spre seară, vine ca prin ceață Spunându-mi că a-mbătrânit si ea Nu ne mai așteptăm la lucruri bune Doar boli și neputință și oftat Si ne rugăm de-o ultimă minune Cei dragi nicicând să nu ne fi uitat Când ni se iau pe rând și tinerețea Iubirea și puterea de-a trăi Auzul, văzul, simțul, frumusețea Tot mai avem un rost : ai noștri fii Spre marele final pornim cu toții Cădem și ne susținem rând pe rând Și-n urma noastră cresc frumos nepoții Ce peste moarte ne-or purta în gând Tu, Doamne, ce ne-ai dat o viață lungă Venim curând să ți-o înapoiem Dar nu lăsa tristețea să ne-ajungă Noi, bieți bunici, un somn e tot ce vrem

ALARMA GENERALA De Radu Pietreanu Dintr-un veac de oboseală Dintr-un somn de zi cu zi Doar alarma generală Ne-ar putea cumva trezi Soarta noastră cea nefastă N-avem cui s-o imputăm Am ajuns o marfă proastă N-avem cui pe bani s-o dăm Ca în piață pe tarabă Suntem permanent expuși Și vânduți în mare grabă La francezi, la nemți, la ruși Nu ne plângem că se fură Ci că n-a rămas nimic Am ajuns fără măsură Propriul nostru inamic Asteptăm să ne salveze Poate-un nou Hohenzollern? N-a rămas să lumineze Niciun bec pe plan intern? Mama noastră născătoare De eroi și patrioți S-a reprofilat azi oare Pe bastarzi, cretini și hoți? Cum ar fi, la o adică Eu și el și ea și tu Să ne vindecam de frică Să-nvățăm să spunem NU NU hoției generale NU sistemului greșit NU acestor haimanale Ahtiate de profit

NU retarzilor politici NU maimuțelor de stat NU acestor sifilitici Ce-au scos țara la mezat Și tăcerea e o boală Și avem si leac la ea O alarmă generală Să-nvățăm să spunem DA DA valorilor morale DA puterii de-a crea DA problemei sociale Ce se poate rezolva DA imaginii în lume DA mândriei de-a fi om DA puterii de-a da nume Unui prunc, sau râu, sau pom Conștiințe în mizerie Un național incest Degradarea nu ne sperie Dar ni-e frica de protest Oare am murit cu toții? Sângele ni s-a răcit? Cum de sunt la cârmă hoții Și sărac e cel cinstit? Cum să progresăm în viață Când vin televiziuni Și ne-aduc eroi in față Curve, cocalari, nebuni? Pentru ce să-mi chinui anii? S-ajung inginer sărac? Când inculții fac azi banii Pentru ce să-nvăț la Bac? Dacă liderii n-au școală Incă mai putem spera O alarmă generală Ce din morți ne-ar învia

Nu-nțeleg de ce ni-e frică De murit oricum murim Hai cu toți la o adică Și alarma s-o pornim!

Te-ai nascut ROMÂN si asta vei fi de-a lungul singurei tale vieti. Ai doua variante : sa fii MÂNDRU ca esti român sau sa-ti fie RUSINE. Depinde doar de tine cum iti vei trai viata, in mandrie sau in rusine. Eu iti dau cateva motive sa fii MÂNDRU : SA FII ROMÂN De Radu Pietreanu E lumea condamnată la război Și nu e stat în care nu se moare Dar câtă pace-n granițe la noi : Să fii român e-o binecuvântare! De mii si mii de ani veghem cuminți Cărarea țării către veșnicie Ne-am apărat pierzând copii, părinți, Să fii român e-o sfântă datorie! Când rând pe rând ne mai dispar valori Ca într-o epică fatalitate Și nu mai credem în conducători, Să fii român e o necesitate! Când ni se cer bucăți din teritoriu Și ni se fură fiecare frază În schimbul unui bine iluzoriu, Să fii român e tot ce mai contează! Sunt neamuri adunate în vreun stat Amestecați de nici nu se mai știe Când noi păstrăm același neam curat Să fii român e maxima mândrie! Când intră genii în anonimat Și impostura nu mai are frâne Tot nu ne scoatem țara la mezat. Să fii român e tot ce mai rămâne!

Vrei o schimbare in bine a tarii tale, a poporului, a situatiei? Nu astepta sa dea ”cineva” semnalul. INCEPE CU TINE! MAI PRESUS DE NOI De Radu Pietreanu Mai presus de moarte e o altă moarte Mai presus de viață e un trai decent Nicio confirmare din cealaltă parte Nicio siguranță despre-acest prezent Venerând iluzii cu premeditare Propria migrenă ne-o configurăm Speriați că frige, enervați că doare Injurăm concretul si ni-l complicăm N-are rost să cerem la divinitate Legi preferențiale, fără de nevoi Haideți să le dregem rând pe rând pe toate Nu-i prioritate mai presus de noi Avem – n-avem credit la o soartă justă Avem – n-avem baftă, avem – n-avem cord Ne-agățăm speranța de o fantă-ngustă Ce ne-mparte traiul de la sud la nord Mai presus de vorbe nu e decât gândul Mai presus de fapte nu-s decât idei Nu dorim finalul, însă așteptându-l Vom rata viața în splendoarea ei Peste deznădejdea de a fi zadarnici Nu-i decăt un giulgiu fin și efemer Cât am fi de leneși, cât am fi de harnici Toți avem busola ce ne duce-n Cer! Nu ne-ajunge-o vrajă nemaipomenită Ce din mediocri ne-ar forma eroi Să ne fim de-a pururi Corpul De Elită Și să fim Noi totuși mai presus de noi

Pentru a distruge o tara, ii desfiintezi trecutul (istoria), prezentul (sanatatea) si viitorul (invatamantul). Pentru salvarea ultimelor doua am propus Agentiei Nationale Antidrog o campanie de constientizare prin scoli si licee, dar... nu sunt bani. Decat pentru alegeri europarlamentare, prezidentiale, locale, parlamentare etc... PRAF SI FUM De Radu Pietreanu Motto : Mintea moare-n ceață Visul moare-n scrum Și în loc de viață Praf și fum Vă vorbesc, prieteni, ca din altă lume Sunt doar umbra celui ce l-ați cunoscut Nu mai am speranțe, nu mai am nici nume Palidă stafie fără de trecut Trupul fără vlagă, brațul cu contuzii Martori sunt la schimbul indecent, cretin Ani de viață contra clipe de iluzii Forță și iubire contra boli și chin Pe părinți mi-e teamă să-i privesc în față Cu vinovăție ochii-mi plec în jos Au muncit pe rupte, renunțând la viață Doar ca să mă-nvețe să trăiesc frumos Peste mine vălul nopții se așează Ca-ntr-un anacronic cinematograf Eu sunt personajul filmului de groază Rol primit în schimbul unui pumn de praf Cazino sinistru, stăm la masa verde Eu cu soarta-n față și ca un nebun Trag de bună voie cartea care pierde Și prin fumul dulce morții mă supun Bun rămas, prieteni, ultima seringă Poartă-n ea pedeapsa de-a vă fi absent Nu lăsați beția clipei să vă-nvingă Traiul vostru fie lung și conștient

Ni l-au scos din cartile de istorie, spre a ne distruge notiunea de patriotism si martiriu. Dar din suflet nu ni-l pot scoate! SCRISOAREA LUI BRANCOVEANU De Radu Pietreanu Primiți această ultimă scrisoare Și arătați-o-ntregului norod Spre a renaște-apoi în fiecare Întelepciunea mea de voievod Să nu priviți nicicum cu disperare Plecarea mea de tot spre antipod Căci moartea-i doar o nouă-ncoronare Ce-i scrisă intr-al neamului izvod Stau drept acum, privindu-i cu sfidare Pe-ai mei călăi cu fețe de zăvod Le-am fost zăplaz și piedică prea mare Și inamicul cel mai incomod În ochii lor e ură și teroare Vinovăția unui fals Irod Mușcându-și mâinile cu nerăbdare Să-mi vada capul pus pe eșafod Și parcă urlă lupii-n depărtare Și caii mei zăbalele își rod Și iar securea scânteiază-n soare Decapitându-mi fiecare plod Și sfârâie cumplit a răzbunare Albastrul sânge-amestecat în glod Un cor de îngeri gata să coboare Spre a-mi cânta sălbaticul prohod Ucisă, luna se dizolvă-n mare Zbătându-se ca știucile-n năvod Coboară noaptea ca o-nmormântare A veacului cel aprig și schilod Și peste a Islamului suflare Se-nalță glasul de valah rapsod

Făcându-mi gloria nepieritoare Din care moartea-i doar un episode

SA NU NE INTALNIM De Radu Pietreanu Nu știu nici cum arăți, nici cum te cheamă Dar știu ce mult aș vrea să te-ntâlnesc Să simt în piept fiorul ca o lamă Și fericit să-ți spun că te iubesc Apoi, când ochi străini or să te-mbete Voi suspina, gelos și chinuit Și dându-mă cu capul de perete Voi regreta că m-am îndrăgostit Vom face nunta și-mi vei fi mireasă Vom merge-acas să bem și să gătim Tu vei ajunge-o gospodină grasă Iar eu un biet alcoolic anonim Iubirea nu-i cum ne-am închipuit-o Ne vom iubi doar 5 minute, joi Și tu ai să mă-nșeli, nenorocito Iar eu am să vă-mpușc pe amândoi Și o să-mbătrânim, ca fiecare Și-o să ne tachinăm cu mult cinism Tu ai să scapi proteza în mâncare Iar eu am să mă plâng de reumatism Vom fi zgârciți la bani și la de toate Vei fi senilă și voi fi tâmpit Și vom dormi în paturi separate Și nici nu vom mai ști că ne-am iubit Când moartea va veni să ne despartă Ne-or pune pe-amândoi într-un sicriu Dar și acolo vom fi puși pe ceartă Care din noi arată cel mai viu Prin cimitir, scandalizând vecinii Vom bântui, fantome pe alei Pe-al tău mormânt vor crește mărăcinii Certându-se cu mărăcinii mei

PAHARUL De Radu Pietreanu Am pășit sfios pe lume Fără haine, fără nume Numai cu o sete infernală Nicio ploaie nu-mi ajunge Chiar de tot pamântul plânge Nu mi-ar face setea mai domoală Sete mi-e de drum și cântec De blestem și de descântec De femei, de chefuri si beții Și mi-am cumpărat din piață Un butoi cu stropi de viață Și-un pahar să beau în orice zi Un pahar cu gust amar Ca un plâns de lăutar Sau paharul cu dulceață Beau plângând, beau râzând Beau, și nu stiu până când Setea mamii ei de viață Buzele îmi sunt crăpate De iubiri neconsumate Alte buze parc-ar vrea să soarbă Și uscat mi-e cerul gurii După gustul greu al urii Ce-mi albește firele din barbă Beau la masă cu străinii Și pe gât mă-nțeapă spinii Chiar de beau șampania cea mai fină Beau la masă cu ai mei Și-aud cântece de zei Și-n pahar e pace si lumină Când mi-e sete-n disperare Beau și șapte-opt pahare Și ce-o fi o fi să se întâmple Dar butoiul luat din piață S-a golit de stropi de viață

Și nu vine nimeni să mi-l umple Și de teama setei grele Eu cu lacrimile mele Am să-l umplu-n fiecare seară Să-mi fac inima pahar Și să sorb încet sș rar Lacrima cea dulce sau amară

PRIMA CEARTA De Radu Pietreanu Ne-nfruntăm zi de zi Și ne facem reproș Suntem doar doi copii Foarte orgolioși După ochii cu ploi După tonul din glas Înțeleg că din noi Prea puțin a rămas Nici nu știu cum să spun Dar mă doare cumplit Avem suflet comun Dar destin diferit În sălbaticul joc Suntem doi posedați Tu mă simti cum iau foc Eu te simt cum te zbați Când te strig, nu auzi Când mă strigi eu stau drepți Și prin norii confuzi Ai ales să aștepti Prima ceartă-ntre noi Primul ton ridicat Trista seară de joi Nu știm cum s-a-ntâmplat Nervii tăi vor ceda Nervii mei nu au rost Hai să facem ceva Să mai fie ce-a fost Îmi lipsește prea mult Felul tău de a fi Vreau din nou să te-ascult Și să-ți scriu poezii

ORE CARPATE De Radu Pietreanu Se-ntorc clepsidrele carpate Se schimbă orele-n zăpezi Și tainele descătușate Își scaldă fruntea în amiezi E ora când minuni de gheață În arabescuri se-mpletesc Când norii au misteru-n față Și peste el se prăbușesc E ora spațiilor albe Când vin cu vulturii în plisc Toți munții cu-nstelate salbe Cernând ninsori din pisc în pisc Pe boltă au rămas aprinse Lumini ca-ntr-un salon de dans Și raze peste culmi întinse Pulsează-ntr-un etern balans Cu brațe ancorate-n aer Sosesc coloane de copaci Cetatea munților e-un caer Din care torc bătrânii daci Și pe cărări necolindate Decât de-al lunii pas neșters Se schimbă orele carpate Și se întorc în Univers

ubirea e un joc de noroc. Toata lumea cumpara bilete. Unii castiga Potul Cel Mare si nu mai joaca o vreme, pana il ”cheltuieste”. Uneori potul se imparte intre mai multi castigatori. Alteori nu castiga nimeni si iubirea ”se reporteaza pentru extragerea urmatoare” JOC DE NOROC De Radu Pietreanu Te invit la un joc E un joc de noroc E și simplu și greu Însă miza sunt eu Zilele ce-au rămas Le amestec un ceas Tu extrage o zi Dar te rog n-o privi Este ziua când tu N-ai să poți spune Nu Și a mea ai să fii Până-n ultima zi Vei putea câștiga Cu o zi, viața mea Dacă numărul ei E mai mic decât trei Zilele nu ajung Dacă număru-i lung Miza scade din plin Și câștigi mai puțin Dar în jocul de zi E și-un Joker, să știi Dacă-l tragi ai noroc Și iei miza pe loc E un Joker frumos Și mă simt norocos Căci pe el scrie ”Azi” Și în brațe-ai să-mi cazi

TE IUBESC De Radu Pietreanu Mi-am tatuat pe suflet primăvara Atunci când nu știam să mai zâmbesc Și-n ochii mei mai blând coboară seara Doar pentru simplul fapt că te iubesc Aș vrea să șterg cuvântul ”niciodată” Cu ”totdeauna” să-l înlocuiesc Reinventând gramatica ciudată Doar pentru simplul fapt că te iubesc La inventarul viselor din mine Dau foc de tot, fără să mai gândesc Doar amintirilor ce nu-s cu tine Doar pentru simplul fapt că te iubesc De dragul unei noi convalescențe În care nu am voie să greșesc Mă trec absent la cursul ”influențe” Doar pentru simplul fapt că te iubesc Si daca o sa vină ziua nunții Încununând destinul omenesc Coroana mea să-ți fie-n dreptul frunții Doar pentru simplul fapt ca te iubesc Și totuși e o mare nedreptate La poarta ta să nu pot să opresc Te voi asedia ca pe-o cetate Doar pentru simplul fapt că te iubesc Cum zilnic te cuprind în rugăciune O știe doar părintele ceresc Îmi ești pedeapsă, înger și minune Doar pentru simplul fapt că te iubesc Și uite, m-am născut a doua oară Să te alint și să te ocrotesc Ce misiune dulce si amară Doar pentru simplul fapt că te iubesc

O despartire este ca si cum ai inchide coperta unui clasor cu o serie de momente frumoase, dupa ce a fost adaugat si ultimul moment din acea serie. Urmeaza un nou clasor, cu o alta serie. Sau nu... CAND MI-AI SPUS ADIO De Radu Pietreanu Când mi-ai spus adio, aripi largi de îngeri Au căzut din ceruri peste cimitir Mi-ai înscris pe frunte semnul marii plângeri Si-am sorbit otrava lungului delir Când mi-ai spus adio s-a sfârșit o lume Cinicul dezastru m-a cuprins subit N-am găsit putere să te strig pe nume Si mă-ntreb cu teamă : oare te-am iubit? Oare-am plâns aiurea noapte după noapte Invelindu-ți trupu-n sărutări fierbinți? Dor, fiori, vibrații, gânduri, vise, șoapte Au fost doar iluzii ce s-au stins cuminți? Zori fără de tine vin ca o sentință Ziua-i o pedeapsă, clipa-i un coșmar Noaptea mă absoarbe întru neființă Se repetă-ntruna tristul calendar Cand mi-ai spus adio, însuși Universul A-nghețat de-a pururi într-un timp infam Ascunzându-ți ochii, zâmbetul și mersul Intr-un strop de ploaie spânzurat pe geam Inima mi-e urna-n care-am ars destine Demonii uitării din abis m-ajung Si o neagră ușă se trântește-n mine Greu trăgând zăvorul cu ecou prelung Cand mi-ai spus adio ai ucis misterul Adunat în taina unui ”te iubesc” Prăvălind asupră-mi stelele și cerul Ca pe-un giulgiu sacru, orb și nefiresc Mi s-a stins pe buze ultima suflare

Neputând alege între da si nu Ai comis, în grabă, singura eroare : Când mi-ai spus adio ai murit și tu!

V-ati gandit ca poate suntem niste carti de joc in mainile unui jucator nevazut? Ne amesteca, ne imparte, ne pune sa ne razboim, sa ne iubim, unii au valori mai mici, altii mai mari, altii - desi n-au valoare atat de mare - ne ”taie” pe toti... Putem castiga doar in anumite combinatii sau putem pierde uniti (careu) in fata altora de aceeasi culoare (royala). Perechea nu mai are valoare in fata unui trio... UN SIMPLU JOC De Radu Pietreanu Motto : Un simplu joc fără final Un simplu joc : jocul mortal Căzuse vântul toamnei peste mine Și-am renăscut sub ochii tăi de foc Am pariat cu viața mea pe tine Deși știam că-i doar un simplu joc Te-am transformat în Dama mea de pică Eu Rege de caro ce te păzea Cu garda de Șeptari la o adică Valetul treflă să nu mi te ia Apoi văzând cum potul se mărește Am azvârlit cu cărțile pe geam N-am vrut să iau câștigul mișelește Deși un As în mânecă aveam Simțeam ușor partida cum se-ncinge Pierzând și câștigând și iar pierzând Mi-era indiferent de voi învinge Speram să nu se termine curând Și-am înțeles că nu mai am scăpare Că jocul nu mai e un simplu joc Când jocul se sfârșește, visul moare Și altceva nu pot să pun în loc Și parcă nu mai văd nicio urmare Când dama mea de pică va pica Cu umilință și cu resemnare Eu, regele caro, voi abdica

Dupa o despartire, castelele de iubire nu se darama. Devin muzee. Iar amintirile te fac din proprietar un simplu vizitator... PARADIS PIERDUT De Radu Pietreanu Noi am avut un paradis, iubito, Și va fi foarte greu să-l reclădim Ce trist e focu-n casa ce-am dorit-o Și geme când suflăm să-l întețim Mai fals talanga sună-n firul ierbii A jale, a cenușă, a pustiu S-au exilat de bună voie cerbii Un urs s-a-nchis în peșteră de viu Te chem iubirea mea definitivă La sărbătoarea florii de cais Dar toată lumea ți-este împotrivă Și drumul către mine interzis Ți-am pregătit un secol de zăpadă Să ne trezim cînd fi-vom mai încinși Și-atunci cînd nimeni n-o să ne mai vadă Vom plînge-mbrățișați ca doi învinși Doar amintirilor le sunt datornic În umbra lor aș vrea să mai rămân Te chem iubito-n raiul meu statornic Să te-nvelesc în cetină și-n fân Să se-mprimăvăreze-n mine iară Și să se-mbrace codru-n verde crud Să-mi spui că mă iubești ultima oară Iar eu întâia oară să te-aud