Părintele Iosif Trifa, Biblia - Cartea Vietii [PDF]

Zitiervorschau

2

Preot IOSIF TRIFA

Biblia – Cartea vieţii

3

Preot IOSIF TRIFA

BIBLIA – CARTEA VIEŢII

4

Preot IOSIF TRIFA

Biblia – Cartea vieţii

5

Cuvânt înainte Spre sfârşitul anului 1929, în foaia redactată de Părintele Iosif Trifa, apărea un articol mare, cu titlul: «În şcoala cea mare a Sfintei Scripturi, a Bibliei». Mare a fost bucuria cititorilor de atunci care au putut afla din conţinutul articolului că Părintele Iosif va scrie un rând de învăţături despre Cartea lui Dumnezeu, despre Biblie. Iată ce scria, între altele, în acel articol: „De mult purtam în gândul nostru şi acest plan: să dăm pe larg un rând de învăţături despre ce este Sfânta Scriptură, despre cum este alcătuită Sfânta Scriptură, despre cum trebuie citită Sfânta Scriptură... despre tot ce trebuie să ştie un creştin despre această Carte a lui Dumnezeu. Noi, de altfel, am făcut şi până acum această şcoală a Bibliei, prin foi şi cărţi. ...De ani de zile ne trudim să strângem mereu şcolari în şcoala cea mare a Bibliei. De ani de zile strigăm mereu din foaia aceasta şi din cărţile noastre porunca Mântuitorului: «Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică» (In 5, 39). De ani de zile ne trudim să-l împroprietărim şi pe poporul nostru în Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scriptură, aşa precum demult au făcut acest lucru popoarele înaintate din Apus.

6

Preot IOSIF TRIFA

Deschidem aceste învăţături, ca să atragem un nou val de suflete în şcoala Bibliei, iar pe cei intraţi să-i învăţăm cum trebuie să citească Sf. Scriptură cu folos de mântuire sufletească. Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să ducem la bun capăt şi lucrul acesta! Duhule Sfinte, Marele nostru Dascăl, învaţă-ne şi aici ce trebuie să învăţăm! Tu eşti Autorul Sfintei Scripturi; învaţă-ne ce trebuie să spunem despre Cartea Ta”. ...De atunci, «lecţiile» din şcoala cea mare a Bibliei au urmat an de an, până la plecarea sa din lume. Programul a fost chiar depăşit. Ori de câte ori venea de la vreun spital sau sanatoriu ne aducea câte un plan nou despre „lecţiile” pe care le pregătise la „şcoala” în care „învăţase”. Multe din lecţiile despre Biblie, ca şi alte „lecţii” şi predici pe care le-a scris, au fost lucrate pe patul spitalelor. Ele sunt un „rod al suferinţei”, de aceea au plăcut atât de mult, rodind şi ele, la rândul lor, în sufletele celor ce le-au citit. În cartea aceasta sunt strânse toate lecţiile din şcoala Bibliei, pe care, cu puţine zile înainte de sfârşitul său, Părintele Iosif le-a strâns şi le-a aranjat pentru a le da la lumină. Ţinea mult la cartea despre Biblie; sălta de bucurie când se gândea la acest „sol” care va porni prin ţară, pentru a face slujbă de vestitor al Evangheliei şi al mântuirii. Împlinind dorinţa testamentară a iubitului şi neuitatului nostru părinte, rugăm pe Domnul să binecuvânteze cu darul Său ceresc pe toţi cei care vor citi şi răspândi această carte. Iubiţi fraţi, citiţi şi răspândiţi pe tot locul această carte despre Biblie, pentru a sprijini şi pe calea aceasta lupta pentru cunoştinţa Sfintelor Scripturi şi a Împărăţiei lui Dumnezeu în ţara noastră.

Biblia – Cartea vieţii

7

Faceţi-o cunoscută în cercul prietenilor, al rudelor, cunoscuţilor şi fraţilor voştri, stăruiţi ca ea să intre în cât mai multe case şi convingeţi pe tot omul să urmeze îndemnurile ei, pentru a putea să ajungem şi noi odată un popor biblic, un popor al lui Dumnezeu. Sibiu, la Pogorârea Duhului Sfânt, anul 1938 Tit Trifa, Ioan Marini, Traian Dorz

8

Preot IOSIF TRIFA

Biblia – Cartea vieţii

9

Părintele Iosif şi Biblia Cea mai mare bogăţie pentru un suflet este să ajungă copleşit de toată plinătatea lui Dumnezeu (Ef 3,19). Cea mai mare cinste şi binecuvântare pentru un popor este să poată fi numit popor al lui Dumnezeu (II Cor 6, 16). Cum se poate ajunge la starea aceasta? Simplu. Prin Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia, Evanghelia, poate schimba pe orice om şi prin ea poate fi îndreptat şi îndrumat pe calea Domnului orice popor. Câteva dovezi. Creştinii cei dintâi erau un popor întreg de sfinţi, fiindcă Evanghelia era cartea vieţii lor. Cunoşteau atât de bine Sf. Scriptură încât, atunci când erau ameninţaţi că li se vor lua cărţile şi se vor arde, au putut spune: Le vom scrie din nou (din memorie, căci le ştiau pe dinafară). În timpurile noastre, popoarele nordice (Suedia, Norvegia etc.) apoi Anglia stau ca o dovadă vie despre tot ceea ce poate face Biblia. Englezii ajunseseră la o stare de stricăciune vecină cu distrugerea şi moartea. Biblia i-a salvat. Astăzi formează naţiunea cea mai puternică din lume şi poporul care ţine locul întâi la vestirea Evangheliei printre păgâni. Ţările nordice erau pustiite de alcoolism. Astăzi, deasupra temniţelor flutură steaguri albe. Nu mai sunt în aceste ţări bandiţi, criminali şi stricaţi. Biblia a clădit un suflet nou, şi ţări noi, popoare curate, cinstite şi bune.

10

Preot IOSIF TRIFA

În ţările unde nu se citeşte Biblia este o jale. Crimele, beţiile, hoţiile şi toate răutăţile stăpânesc cu puterea unui duh rău, care ţine în robie pe cei ce trăiesc în întuneric şi în umbra morţii, lipsiţi de cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu. Lipsa Bibliei din viaţa oamenilor şi a popoarelor este un rău mare, o pagubă ce n-o pot stăvili niciodată străduinţele, reformele şi puterile omeneşti. Singur Dumnezeu poate schimba şi înnoi sufletele. Singur Cuvântul Lui dă viaţă. De aceea, binecuvântat este cel ce vine în numele Dom­ nului cu cuvântul Bibliei, cu Cuvântul lui Dumnezeu, să înveţe pe oameni. Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc. Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu. Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine „sus Cuvântul Vieţii” şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei. O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat. O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi. Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă «Oastea Domnului» pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei mişcări.

Biblia – Cartea vieţii

11

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic. Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru. Zeci de mii de Biblii, Testamente şi Psaltiri, pe care librăria întemeiată de dânsul le-a trimis prin ţară, sunt astăzi o avere cu care a fost împroprietărit pe veci poporul nostru românesc. Slăvit să fie Domnul! Poporul s-a trezit! Poporul citeşte Biblia. Cârciumile şi jocurile au fost părăsite, cărţile de joc aruncate pe foc. Sute de mii de români, care nu văzuseră mai înainte şi nu ştiau ce este Biblia, se hrănesc astăzi din cuvântul biblic, din Cuvântul lui Dumnezeu. Iată o biruinţă care a înviorat viaţa religioasă a Bisericii, biruinţă pe care Biserica o poate folosi cu succes şi mai departe pentru înviorarea cadrelor ei sufleteşti amorţite de-a binelea pe multe părţi. Şi dacă a fost atât de nedrept judecat şi răsplătit de oameni, dacă lumea nu l-a înţeles şi dacă invidia şi răutatea omenească nu l-au putut vedea, poporul l-a iubit pe acest păstor care cu preţul sănătăţii şi al vieţii sale a mers înaintea oilor, ducândule la păşunea cea aleasă şi la izvoarele vieţii Cuvântului lui Dumnezeu. Oiţele Domnului au fost singura mare mângâiere a sa aici pe pământ. Ochii i se umpleau de lacrimi când auzea pe oamenii simpli din popor că citesc din Biblie şi vorbesc din Cuvântul lui Dumnezeu ca nişte şcolari înaintaţi. „De acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne” – spunea adeseori, când vedea minunea biblică în mijlocul poporului nostru. „Când laicii şi oamenii din popor au ajuns să grăiască astfel din Biblie – spunea el – pot pleca mulţumit. Eu mi-am încheiat misiunea pe acest pământ”.

12

Preot IOSIF TRIFA

Părintele Iosif a plecat, dar în urma sa rămân sute de şcolari ai Bibliei, care se hrănesc în fiecare zi din paginile Cărţii Sfinte şi cresc în cunoştinţa lui Dumnezeu şi în orice pricepere, tinzând să ajungă la desăvârşirea credinţei în Hristos (Ef 4, 14-15). Cartea aceasta iese ca un „curs” preţios pentru toţi şcolarii biblici. În acelaşi timp, ea pleacă la drum ca un îndemn pentru toţi cei ce nu s-au apropiat până acum de Biblie, spunându-le: Dragii mei, nu mai staţi departe de Cuvântul lui Dumnezeu! Apropiaţi-vă, gustaţi şi vedeţi cât de bun este cuvântul Sfintei Scripturi! Veniţi toţi cei însetaţi şi beţi! Cei flămânzi, mâncaţi! Cei întristaţi, vă mângâiaţi! Cei săraci, vă îmbogăţiţi! Veniţi toţi şi citiţi Cartea Vieţii: Biblia! Ioan I. Marini

Biblia – Cartea vieţii

13

Partea întâi

14

Preot IOSIF TRIFA

Biblia – Cartea vieţii

15

Ce este Biblia? Gustaţi şi vedeţi că Biblia e Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieţii! Vom începe cu întrebarea: Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură? Răspunsul e scurt şi precis: Biblia este Cartea lui Dumne­ zeu. Biblia este o Carte a Dumnezeirii, o Carte prin care Dum­ nezeu ne-a descoperit planurile Sale cu privire la mântuirea neamului omenesc şi cu privire la mântuirea sufletelor noastre. Un „nor întreg de mărturii” (Evr 12, 1) întăreşte acest adevăr. S-ar putea scrie o carte întreagă cu înşirarea acestor dovezi. Acum vom spune pe scurt numai câteva. Divinitatea Bibliei o adeveresc chiar şi vechimea şi istoria ei. Biblia este o Carte foarte veche, şi totuşi cea mai nouă; de-a pururi nouă. Toate cărţile din lume s-au învechit, se învechesc şi sunt date la o parte, dar Biblia a rămas şi va rămâne până la sfârşitul veacurilor, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu. Nici o altă carte din lume n-a fost atât de prigonită şi persecutată ca Biblia, dar ea a biruit toate prigoanele, fiind Cartea lui Dumnezeu. Nici o carte din lume n-a avut şi nu are uriaşa răspândire ce o are Biblia, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu. Singură Societatea Biblică Britanică din Londra a desfăcut peste un miliard de Biblii, în o mie de limbi. Biblia s-a răspândit şi se răspândeşte în toată lumea şi la toate popoarele, focul cel ceresc din ea fiind dus de vântul Duhului Sfânt.

16

Preot IOSIF TRIFA

Dar în afară de aceste mărturii externe, văzute, dovada cea mai grăitoare despre dumnezeirea Bibliei este cea lăuntrică, cea internă. Nici o carte din lume nu are puterea sufletească pe care o are Biblia. Dovada cea mai puternică despre ce este Biblia şi despre dumnezeirea Bibliei o au cei care au gustat şi gustă din izvoarele cele vii ale apelor ei. Milioane şi milioane de suflete au gustat din aceste izvoare şi spun că şi-au aflat în

Biblia – Cartea vieţii

17

Biblie mana cea cerească şi apa cea vie după care flămânzeşte şi însetoşează sufletul nostru. O carte despre soare Despre un învăţat se spune că s-a apucat odată să scrie o carte despre soare. Spre acest scop, a strâns o grămadă de cărţi mari şi groase şi le studia nopţile la lumina unei lămpi. – Ce faci, dragă, îi zise un prieten aflându-l în acest studiu, te-ai apucat să studiezi soarele noaptea, la lumina unei lămpi? Lucrul acesta se poate face, dragul meu, numai ziua, privind soarele şi binefacerile lui. Cam aşa stăm şi cu întrebarea despre ce este Biblia. Cărţi întregi de-am scrie noi despre Biblie şi cărţi întregi de ar citi cineva despre ce este Biblia, nu va putea afla acest lucru, până nu va gusta din binefacerile ei. Vreţi să aflaţi ce este Biblia? Gustaţi din izvoarele darurilor ei! Gustaţi şi vedeţi că ea este Cartea lui Dumnezeu.

18

Preot IOSIF TRIFA

O mare minune: cine a scris Biblia? Cine a scris Biblia? Răspunsul la această întrebare este şi el o minune, o mare minune, ce ea singură ar trebui să-i aplece pe toţi necredincioşii în faţa acestei Cărţi. Biblia n-a fost scrisă de un singur om şi nici într-un singur loc şi într-un singur timp. Ea a fost scrisă de diferiţi oameni, care au trăit în diferite locuri şi timpuri, într-un răstimp de veacuri întregi (cam 1600 de ani, începând de la Moise, şi 1500 de ani înainte de Hristos, şi până la Sf. Evanghelist Ioan, prima sută de ani după Hristos). Şi cei care au scris Biblia n-au fost nici de acelaşi rang: unii au fost păstori; alţii, împăraţi; unii, pescari; alţii, cărturari; unii, mai învăţaţi; alţii, mai puţin învăţaţi. Ei bine, minunea tocmai aici se arată. Toţi scriitorii Bibliei parcă au stat la aceeaşi masă de scris, parcă au avut acelaşi gând şi au scris în acelaşi gând. Scrisul lor se întregeşte. Scrisul lor dă un întreg. Cele 80 de cărţi ale Bibliei dau un întreg. De la începutul şi până la sfârşitul Bibliei, găseşti un lanţ de fier, ce leagă, rând cu rând, pagină cu pagină, carte cu carte. Nu poţi nici lua ceva din ea şi nici să pui. Nici o altă carte din lume nare această legătură de fier. Luaţi, spre pildă, cărţile de medicină ce s-au scris de-a lungul celor 1600 de ani şi le legaţi laolaltă. Ele sunt scrise de medici, dar, vai, ce amestecătură grozavă şi nepotrivită prezintă! Daţi unui bolnav doctoriile din această amestecătură şi desigur se va prăpădi.

Biblia – Cartea vieţii

19

Dar Biblia este o Carte de doctorie sufletească ce şi-a păstrat şi îşi va păstra leacurile sufleteşti din ea, până la sfârşitul veacurilor, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu. Biblia este o Carte desăvârşită. Ea e Cartea Vieţii. La alcătuirea ei a lucrat Mâna lui Dumnezeu. Biblia a ieşit din pana Duhului Sfânt. TOATĂ SCRIPTURA DE DUMNEZEU ESTE INSUFLATĂ (II TIM 3, 16) Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuşi. Dumneze­ irea a scris această Carte prin insuflare, prin inspiraţie; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însufleţit şi le-a dat în gând să scrie adevărul cel veşnic şi descoperirea lui Dumnezeu. Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl şi Duhul Sfânt au lucrat prin inspiraţie, iar Fiul „a lămurit Scripturile”, coborându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspiraţia lor divină. În atâtea şi atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele şi poruncile Lui. „Şi a zis Domnul către Moise: Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine şi Israel” (Ieşire 17, 14 şi 34, 27). „Du-te acum – a zis Domnul către Isaia proorocul – şi scrie aceste lucruri şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci” (Is 30, 8). „Ia-ţi hârtie de carte – a zis Dumnezeu către proorocul – şi scrie pe ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus ţie cu privire la Israel şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit, până astăzi (Ier 36, 2).

20

Preot IOSIF TRIFA

În Apocalipsa, Dumnezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: „Scrie cele ce vezi!”; „scrie în carte cele ce vezi!” (Apoc 1, 11). Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie şi lucrarea Duhului Sfânt: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine – zicea David proorocul – şi Cuvântul Lui este pe buza mea” (II Sam 23, 2). „Căci nici o proorocie – zice Ap. Pavel – n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtaţi fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu” (II Ptr 1, 21). „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun şi desăvârşit” (II Tim 3, 16-17). Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Ce lucru măreţ este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului şi tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ţi-a scris-o ţie, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările şi suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău. Voi spune şi aici: vai, ce lucru dureros este un creştin ştiutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu şi nu citeşte în ea! Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia – spune un învăţat creştin – este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer şi a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârşitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veşnicia ei. Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luaţi, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeaşi dată cu Biblia. Ce mai găseşti într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămăşiţă ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în

Biblia – Cartea vieţii

21

muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi şi cu starea de lucruri de azi. Biblia, dimpotrivă, este Car­ tea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârşită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învăţat, neînvăţat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbeşte într-o limbă aşa de simplă, că şi un copil o poate pricepe; şi totuşi aşa de adânc, încât şi mintea cea mai uriaşă n-o poate pătrunde. Mai mult, ea vorbeşte de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei şi ale fiinţei noastre sufleteşti. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare şi simţire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potriveşte tot aşa de bine cu viaţa şi deprinderile veacului nostru, ca şi atunci când s-a scris. Viaţa marilor oraşe de astăzi se oglindeşte tot aşa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul şi Babilonul. Cerul şi pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu.

Preot IOSIF TRIFA

22

Cele zece simboluri (asemănări) ale cuvântului biblic

Pâinea cuvântului biblic „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dum­ nezeu” (Mt 4, 4).

Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4, 4). Iar acest cuvânt care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o „pâine” ce vine de Sus, din cer. Ea este o „mană” căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: „Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat” (Ier 15, 16). „Şi m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!” (Apoc 10, 9). O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această

Biblia – Cartea vieţii

23

„pâine” mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească. Iar la o astfel de minunată hrană poate ajunge oricine. Când sărăcimea trece pe străzile oraşelor mari, îi lasă gura apă după atâtea bunătăţi scumpe de mâncăruri şi băuturi ce se văd prin ferestrele marilor prăvălii. Şi suspină că nu poate ajunge la ele. Dar cu mâncărurile cele duhovniceşti Dumnezeu a rânduit altcum. Ele stau la îndemâna tuturor. Biblia – spunea un Sfânt Părinte – este o cămară cerească plină de cele mai scumpe mâncăruri duhovniceşti. Iar această cămară este deschisă tuturor, în toată vremea. Din ea pot gusta toţi, pot mânca toţi. Din ea poate mânca oricine, până se satură, căci aici nu se vinde cu kilogramul. Biblia este o hrană minunată. Pe toţi cei ce se hrănesc cu această mâncare îi vezi cu ochii cum „cresc” şi se întăresc. Ce bucurie e să vezi cum cresc duhovniceşte cei ce se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu!

24

Preot IOSIF TRIFA

Biblia este un hambar cu grâu ceresc; un grâu care, îndată ce ajunge la pământul inimii, încolţeşte şi face „mai întâi iarbă verde, apoi spic şi pe urmă grâu deplin în spic”, adică roduri de fapte bune (Mc 4, 28). O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dumnezeu! Dar această hrană, această pâine cerească, trebuie dorită, trebuie poftită. Noi trebuie să avem o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Alături de pâinea şi hrana cea trecătoare de care are lipsă corpul nostru, noi trebuie să simţim lipsă de hrana de care are nevoie şi sufletul nostru, viaţa noastră cea duhovnicească. Noi trebuie să simţim o neîncetată foame după Cuvântul lui Dumnezeu. Am mai spus odată pilda unui cioban care se ducea la oi cu traista împărţită în două. Într-o parte avea merinde, iar în cealaltă o Biblie; adică mâncare şi pentru corp şi pentru suflet. Ferice de cei care au împărţită „traista vieţii” în aceste două părţi. Un creştin adevărat umblă flămând după Cuvântul lui Dum­ nezeu. Dar, vai, cât de puţini sunt aceştia! Lumea e plină de cei care umblă flămânzi după hrana lui satan, după mâncarea lui satan, după desfătările, patimile şi păcatele acestei lumi. Lumea e plină de mâncărurile lui satan şi de cei ce aleargă ca nebuni după ele. Doar nici într-un alt punct nu se arată în toată grozăvenia ei creştinătatea de nume, ca în punctul acesta: de-a căuta oamenii hrana lui satan şi a se hrăni cu ea.

Biblia – Cartea vieţii

25

Să ne gândim, spre pildă, numai la cei doi idoli spurcaţi: alcoolul şi tutunul. Milioane şi milioane de oameni se hrănesc cu această mană diavolească. Mii şi mii de milioane de lei se cheltuiesc pe această spurcată mâncare. Pentru o Biblie, pentru o carte, pentru o foaie religioasă omul nu are bani, dar pentru lucrul diavolului are. Faţă în faţă cu cele treizeci şi două de mii de biserici ce le avem în ţară, stau cinci sute de mii de cârciumi, care împart hrana diavolului. Faţă în faţă cu cele câteva mii de biblii care sunt în ţară, stau milioanele şi milioanele de scrieri murdare, cărţi de joc etc. S-a făcut socoata că cinematografele din ţară strâng pe an cincizeci milioane de participanţi, care îşi infectează sufletul. O, ce muncă teribilă face iadul pentru a umple lumea pe tot locul cu mâncarea lui, cu otrava lui! Iar când se iveşte o ofensivă contra acestui rău, oh, ce lucru şi mai dureros se poate vedea! Cei care ar trebui să sară în ajutor aleargă să oprească această ofensivă, să oprească o hrană duhovnicească, să oprească o foaie care-L vesteşte pe Iisus Biruitorul. O, cum aleargă lumea după hrana pe care o dă ea! De altcum aceasta e şi firesc. Omul cel lumesc caută cele lumeşti. Omul cel lumesc nici nu şi-ar putea închipui că ar putea trăi fără distracţiile şi desfătările pe care le dă lumea. El are senzaţia că se satură cu această

26

Preot IOSIF TRIFA

hrană. Dar, vai, cât de mincinoasă este această săturare! Numai după ce ai ajuns un om duhovnicesc, bagi de seamă ce otravă grozavă era „pâinea” cea „dulce” din care mâncai. În Australia este un fel de plantă ca şi grâul. Se cheamă nard. E un fel de grâu sălbatic din care se poate face pâine. E o pâine gustoasă, plăcută, care stâmpără îndată foamea. Dar!... Dar, peste trei zile, cel care a mâncat şi s-a săturat din ea e cuprins de dureri şi moare în chinuri grozave. Tot aşa este şi un fel de lut, prin India şi China, pe care oamenii îl mănâncă pe vremuri de foamete. El satură, dar pe urmă toţi se prăpădesc de otrava lui. Întocmai aşa e şi cu „pâinea” pe care o dă lumea. E un fel de „nard”, care place şi satură în aparenţă, dar pe urmă otrăveşte şi omoară sufletul. Vai de cei care se hrănesc şi se satură cu desfătările lumii! Ferice de cei care au ieşit din lume şi au lăsat mâncărurile ei! Ferice de cei care se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu! Slăvit să fie Domnul! Oastea Domnului a trezit şi ea în ţara aceasta o foame mare de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu. A trimis zeci de mii de biblii şi alte cărţi religioase în popor. Noi, ostaşii Domnului, am spart cu Oastea ospăţul diavolului. L-am lăsat pe satan să-şi mănânce el mâncărurile lui. Noi am trecut la ospăţul Domnului, la masa Domnului cea încărcată cu preadulce hrană duhovnicească. Să alergăm, iubiţi fraţi, în toate părţile şi să aducem suflete pierdute şi flămânde la acest ospăţ, la această masă, la această dulce mâncare! CEL CE SE HRĂNEŞTE CU PÂINEA CUVÂNTULUI BIBLIC VA AVEA ŞI CEALALTĂ PÂINE Spuneam în predica dinainte că nu numai cu pâine trebuie să se hrănească omul, ci şi cu hrană duhovnicească.

Biblia – Cartea vieţii

27

Dar va zice cineva: Foarte bine, e uşor a grăi că nu numai cu pâine va trăi omul, dar viaţa e tocmai contra; e tocmai o luptă aspră pentru pâine. Ba încă în punctul acesta, Evangheliei i se aduc chiar şi învinuiri. Socialismul, comunismul mustră Evanghelia că nu se ocupă destul cu pâinea, cu starea materială a omului. Ei spun: Pâine mai întâi, bunăstare materială mai întâi, pentru că unor oameni flămânzi în zadar

28

Preot IOSIF TRIFA

le vorbeşti, degeaba le vorbeşti despre pâinea şi mâncarea cea duhovnicească. Dar Evanghelia ţine şi aici calea cea dreaptă, cea adevărată. Învinuirile ce i se aduc sunt fără temei. Evanghelia nu spune că poţi trăi fără pâine. Evanghelia nu spune că nu trebuie să umbli după pâinea cea de toate zilele. Dimpotrivă, prin Adam ni s-a lăsat şi nouă, tuturor, testamentul să ne scoatem cu trudă pâinea din pământ. Să ne câştigăm cu trudă traiul vieţii. Dar Evanghelia apasă aici adevărul că nu numai cu această pâine va trăi omul. Că nu numai acesta este rostul vieţii omului, ca el să aibă pâine, îndestulare şi bunăstare. Ci omul trebuie să trăiască aşa după cum este făcut. Avem corpul acesta trecător? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine, haine etc. Avem şi un suflet în noi? Să-i dăm şi lui ce i se cuvine: pâine şi grijă duhovnicească. Iar aici Mântuitorul a ridicat cumpăna: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Mt 6, 33). Adică între cele două griji ce le aveţi – grija de corp şi grija de suflet – căutaţi mai întâi grija de cele sufleteşti, şi asta va aduce apoi o binecuvântare, ca să aveţi şi toate celelalte ce ar lipsi traiului vieţii. Sau, invers: în zadar veţi căuta cele trecătoare; toate vă vor merge prost, până nu veţi căuta mai întâi cele netrecătoare. În punctul acesta, Domnul ne-a lăsat o Evanghelie măreaţă. Este Evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni (Mt 14, 14-22). Cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. Plecaseră după Domnul într-un loc „pustiu, departe de sate”. Nu se mai săturau de învăţăturile Lui. Dar a venit seara. „Iar, când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi vremea, iată, a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare.”

Biblia – Cartea vieţii

29

Desigur, în seara aceea, se va fi ridicat, în toată puterea ei, şi problema pâinii. „Frumos grăieşte Învăţătorul nostru – îşi vor fi zis Apostolii – numai că gloata aceasta are lipsă de pâine. Pâinea! Aceasta-i o problemă ce nu poate fi dezlegată numai cu învăţături frumoase.” Şi, pe de altă parte, gloata însăşi ar fi putut zice: „Frumos învaţă Omul acesta… să-L tot asculţi… numai că, iată, acum nu avem ce mânca. Pâinea, pâinea – tot aceasta rămâne capul lucrului”. Dar Mântuitorul a stat în mijloc şi a dezlegat şi problema aceasta pentru toate timpurile. „Gloata nu trebuie să meargă prin sate după pâine – le-a răspuns Iisus Apostolilor. După Mine a plecat, Eu trebuie să am grijă. Flămânzi au umblat oamenii după Cuvântul Meu, a Mea este grija să le dau acum şi să mănânce”. Şi a luat Mântuitorul cinci pâini şi doi peşti, le-a binecuvântat şi „au mâncat toţi şi s-au săturat”. Ce lucru minunat se vede aici! Gloata umbla flămândă după Cuvântul lui Dumnezeu. Gloata se săturase mai întâi de

30

Preot IOSIF TRIFA

«pâinea» Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum Mântuitorul o satură şi cu pâinea cealaltă. Gloata celor cinci mii simţise mai întâi foamea cea sufletească, şi pe urmă Mântuitorul a avut grijă şi de foamea lor cea trupească. Aşa e şi cu pâinea cuvântului biblic. Toţi cei care umblaţi flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu, toţi cei care vă hrăniţi cu pâinea cuvântului biblic, veniţi în pustie să vedem cum satură Domnul în chip minunat pe cei care umblaseră după Cuvântul Lui! Domnul are grijă de toate lipsurile noastre, când petrecem lângă Cuvântul Lui şi ne hrănim din Cuvântul Lui. Minunea cu săturarea celor cinci mii se petrece şi în viaţa noastră. Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, când umbli ca un nebun după Domnul, să asculţi cuvintele Lui, când una-două eşti tot cu capul şi cu inima în Biblie, atunci simţi cum Domnul, în chip minunat, are grijă şi de toate lipsurile traiului tău. Când umbli flămând după Cuvântul lui Dumnezeu, lumea zice că umbli „pustiu”. Da, aşa este! Numai că acesta este „pustiul” cel binecuvântat în care Domnul îţi împarte şi ţie „peşte” şi „pâine”. El binecuvântează şi pumnul tău de făină şi îţi umple urciorul cu untdelemn, încât însuţi te minunezi. Eu am cunoscut la ţară o văduvă săracă, având şase copii, fără avere şi fără nici un sprijin decât o biată pensie de război. Mergând în casa ei să-i duc un mic ajutor, am întrebat-o: – Cu ce trăieşti? Cu ce-ţi hrăneşti şi îmbraci copiii? – Cu Psaltirea aceasta – mi-a răspuns femeia. Mă rog de trei ori în zi şi în fiecare seară până noaptea târziu, şi Domnul îmi trimite ajutor de unde nici nu gândesc. Chiar săptămâna aceasta, mi se gătase pâinea. Ce era să fac? Mi-am lungit ceasul de rugăciune până după miezul nopţii. Şi tocmai când să mă culc, aud că bate cineva la fereastră. „Cine-i? Ce vrei?” „Eu sunt N. N., cel care ţi-am adus odată nişte grâu. Acum

Biblia – Cartea vieţii

31

vin cu căruţa de la ţară şi m-am gândit să-ţi mai dau ceva ajutor. Că mi-a mers foarte bine în calea aceasta de ţară şi, dacă Dumnezeu mi-a ajutat, m-am gândit să te ajut şi eu, că eşti o femeie săracă şi necăjită… De data asta, uite, îţi las un sac întreg de grâu.” O, cum poartă grijă Domnul şi azi tuturor celor care caută mai întâi Împărăţia Lui! În ziua cea mare a Cincizecimii, când Împărăţia lui Dumnezeu se coborâse între cei trei mii, ne spune Scriptura că „nu era nici unul care să ducă lipsă de ceva” (Fapte 4, 34). Dar oamenii de azi nu caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, n-o caută deloc, şi de aceea nu mai scapă de mizerii şi greutăţi. Ziarele aduc mereu ştiri despre cei care se sinucid din cauza mizeriei şi despre unii care mor de foame. Dar nici unul din cei care au murit cândva de foame sau şi-au făcut moarte din cauza mizeriei nu s-a aflat să fi murit cu Noul Testament în buzunar. Încă despre nimeni nu s-a aflat să fi murit de foame cu capul aplecat pe Biblie. „Credincios este Cuvântul lui Dumnezeu”. „Nu am văzut pe cel drept părăsit şi nici pe el, nici pe urmaşii lui cerşind pâine” (Psul 36, 25). Nu am văzut şi nu va vedea nimeni pe vreun credincios murind de foame. „Căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn” (Psul 126, 2). Deci, fratele meu, hrăneşte-te în linişte din Cuvântul lui Dumnezeu! Domnul are grijă şi de lipsurile traiului tău. Umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi le vei avea pe toate. Şi cheamă-i şi pe alţii în gloata celor cinci mii, ca să simtă şi ei minunea cum Domnul sporeşte „pâinea” şi „peştele” din casa lor. Slăvit să fie Domnul!

Preot IOSIF TRIFA

32

Apa cuvântului biblic „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape. Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată” (Is 55, 1).

În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa. Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului. „Nu numai cu pâine va trăi omul” – a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu. În dragostea şi iubirea Sa pentru noi, bunul Dumnezeu S-a îngrijit şi de setea asta. S-a îngrijit să ne dea apă şi pentru setea asta. Biblia este o fântână a lui Dumnezeu în lume. Este fântâna cea plină cu apa cea scumpă ce satură setea sufletului. Izvorul care umple această fântână ţâşneşte de-a dreptul din cer. Biblia este fântâna lui Dumnezeu care strigă spre noi: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape!”. Ea ne cheamă pe toţi. Căci toţi avem nevoie de „apa” ei. Toţi avem – şi trebuie să avem – o sete mare de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi a ne adăpa cu el.

Biblia – Cartea vieţii

33

Şi, precum „pâinea” Cuvântului, aşa şi „apa” Cuvântului ni se dă gratis. Ni se îmbie fără bani şi fără plată. De la noi se cere numai atât: să ne luăm de-a gata. Să mâncăm „pâinea” şi să bem „apa”.

34

Preot IOSIF TRIFA

Dar, pe lângă asta, totuşi se mai cere ceva de la noi. Să simţim foamea şi setea după Cuvântul lui Dumnezeu. Să simţim că nu putem trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu. Să aflăm şi să simţim că lumea nu are nici „o coajă de pâine” şi nici „un picur de apă” pentru sufletul nostru. Să simţim că şi sufletul îşi are setea lui şi apa lui. Şi lumea nu poate stâmpăra această sete. Lumea îşi are şi ea „apa” ei şi „băuturile” ei, multe-multe. Lumea e ca o uriaşă cârciumă, plină cu cele mai dulci şi îmbătătoare băuturi. Dar nici una nu satură setea sufletului. Dimpotrivă, îmbolnăveşte sufletul şi-l otrăveşte. În Biblie este unul care a băut din toate apele şi băuturile lumii. Băut-a înţeleptul Solomon din toată înţelepciunea lumii; băut-a din toate dulceţile lumii; băut-a până s-a îmbătat din toate plăcerile lumii; băut-a din toată gloria lumii; băut-a din tot ce i-a putut da lumea. „Tot ce i-au poftit ochii, le-a dat” (Ecl 2, 10). Şi… pe urmă, totuşi, a strigat: „Deşertăciune, amărăciune şi nebunie sunt toate” (Ecl 2). Aşa păţesc şi vor păţi toţi cei care însetoşează după băuturile lumii. Amărăciune şi pieire le va fi pe urmă această băutură înşelătoare şi de suflet pierzătoare. Ferice de cei care se adapă din Cuvântul lui Dumnezeu şi beau zilnic din fântâna cea mare a Bibliei. Şi nu le mai place altă apă decât apa aceasta. Şi nu mai umblă după băuturi pe la cârciumi, ci se „îmbată” de Cuvântul lui Dumnezeu. „Toţi cei însetaţi, veniţi la ape!” Ce chemare dulce! Căci poţi fi însetoşat în multe feluri. „Fericiţi sunt cei ce însetoşează după dreptate” zicea Mântuitorul. Fericiţi cei ce însetoşează după adevăr, după mântuire. Ferice de sufletul care se trezeşte în seceta şi pustiul păcatului şi începe a însetoşa după Dumnezeu, după mântuire. Se trezeşte în el, cu putere, setea după „apă”, după viaţă. Ce dulce se aude atunci chemarea:

Biblia – Cartea vieţii

35

„Cei însetaţi, veniţi la ape!”… Ferice de sufletul care simte setea şi aude această sfântă chemare! Dacă însetează cineva… „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (In 7, 37-38). * „...Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» şi cine aude să zică: «Vino!» Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată” (Apoc 22, 17). „TOŢI CEI ÎNSETAŢI VENIŢI LA APE!” (IS 55, 1) Aşa a rânduit Bunul Dumnezeu ca mântuirea să nu fie un lucru încurcat. Să nu fie ceva încurcat şi încuiat cu zece lacăte. Mântuirea e darul ce ţi se dă de îndată ce îl ceri cu dor şi dorinţă fierbinte. Începutul mântuirii e foamea şi setea care caută „pâine” şi „apă” pentru suflet. Iar mântuirea e pâinea şi apa vieţii care ţi se dau îndată din belşug. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In 7, 37). Toate darurile mântuirii sunt daruri descuiate, sunt o cămară descuiată din care foamea şi setea noastră pot lua oricând şi oricât le trebuie. Aşa e şi darul şi ajutorul cel mare al mântuirii noastre: Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e o fântână cerească plină cu apa vieţii şi deschisă tuturor. Ca să poţi lua din ea, îţi trebuie un singur lucru: sete. Îţi trebuie „o foame şi o sete de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11).

36

Preot IOSIF TRIFA

Biblia nu e fântână încuiată. În faţa celor însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu – Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată. În faţa celor în care s-au trezit „foamea şi setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” – Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată, ci a pus fântâna descuiată a Bibliei. Şi totuşi mai sunt încă atâţia şi atâţia care umblă să încuie fântâna Bibliei. În ţara mea, fântâna descuiată a Bibliei e privită ca o primejdie pentru popor. La noi, strigă toţi pe toate drumurile: „Nu daţi Biblia, fără pregătire, în mâna poporului!… Se rătăceşte poporul, citind Biblia de capul lui”. Foarte bine! Dar se ridică întrebarea: Păi, cum se poate rătăci poporul, citind Biblia, când în fiecare sat şi sătuleţ există câte un preot, un învăţător şi un tâlcuitor al Scripturilor? Căci doar acesta trebuie să fie preotul. Doar asta-i meseria lui. Biblia e plugul lui. Adevărul însă – trist şi dureros – e că prea puţini preoţi plugăresc cu Biblia. Prea puţini se ocupă cu Biblia. Prea puţini ajută poporul în citirea şi înţelegerea Scripturilor. Toţi însă strigă cu glas mare că Biblia e primejdioasă pentru popor. Şi toţi umblă să înlăture această primejdie, cu… lacătul, cu oprirea intrării Bibliei în popor. „Călătorind odată prin Bărăgan – îmi spunea un prieten – am văzut într-un loc un lucru ciudat. O turmă de vite stătea însetată în faţa unei fântâni încuiate. Un copil care stătea lângă vite spunea că fântâna e încuiată de... păstorul vitelor, pentru că are apă prea puţină şi vin prea mulţi la adăpat. Păstorul însă, având cheia fântânii la el, apucase a întârzia pe la o cârciumă din apropiere… Şi, astfel, vitele răbdau de sete lângă fântâna încuiată.” O, Doamne Iisuse, păzeşte-ne pe noi, preoţii, păstorii oilor Tale, de o astfel de situaţie de „a lua cheia cunoştinţei” – cheia Bibliei –, neintrând nici noi în ea şi nelăsându-i să intre nici pe

Biblia – Cartea vieţii

37

cei ce vor să intre; necercetând Scripturile nici noi şi nelăsându-i nici pe alţii să le cerceteze. Ciudat lucru se petrece, de altcum, cu Biblia asta! Învăţaţii nu citesc Biblia, fiindcă sunt prea învăţaţi. Poporul nu trebuie

38

Preot IOSIF TRIFA

să o citească, pentru că nu e destul de învăţat şi s-ar putea rătăci. Iar, de altă parte, nici preoţii nu o prea citesc. Dar atunci, o, Doamne Sfinte, pentru cine a fost lăsată această Carte Sfântă? Pentru cine a lăsat Dumnezeu această Carte a Lui? Cui să mai dăm această Carte să o citească?… O, cât de meşter e diavolul pentru a scoate Biblia din circulaţie! Toţi cei însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu, veniţi, dar, fără teamă la fântâna Bibliei şi beţi din Cuvântul lui Dumnezeu cât vă trebuie! Luaţi şi beţi cât vă trebuie, „fără bani şi fără plată” (Is 55, 1). Beţi – cum zice Sfântul Ambrozie – din ambele potire: şi din al Vechiului Testament şi din al Noului Testament, pentru că din ambele Îl beţi pe Hristos. Iubitul meu! Lasă apele şi băuturile cele trecătoare ale acestei lumi şi vino la fântâna Bibliei! Vino la apa vieţii! Vino însetat la fântâna Bibliei şi bea şi vezi cât de minunată este apa aceasta! Vei bea şi vei simţi cum ţi se satură şi ţi se desfată sufletul cu această apă a Lui, ce vine din Patria Lui, din cer. Iubitul meu! Dacă n-ai încă Biblia în casa ta, cumpără-ţi îndată această Carte Sfântă. Cu un preţ mic poţi avea o Biblie întreagă, o carte nepreţuită, o comoară nepreţuită. Nu te mai lăsa, iubitul meu, nici o clipă fără Biblie, căci cea mai binecuvântată clipă din viaţa unui om este când intră Cuvântul lui Dumnezeu în casa lui, în inima lui, în viaţa lui.

Biblia – Cartea vieţii

39

Ploaia cuvântului biblic (Is 55, 10-11) Ce putere tainică este în Cuvântul lui Dumnezeu! Nici un alt cuvânt din această lume nu are puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Iar această putere ne-o arată şi ne-o recomandă Însuşi Dumnezeu. Însuşi El ne spune despre Cuvântul Lui că este ca o ploaie aducătoare de roadă: „Precum ploaia şi zăpada se coboară din cer şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să odrăslească… tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, şi va face voia Mea” (Is 55, 10-11). Ce minunată asemănare! Cu adevărat aşa este Cuvântul lui Dumnezeu: o ploaie binecuvântată. Ce binecuvântare este ploaia pentru pământ, pentru ogoare, pentru pomi, pentru tot ce trăieşte şi vieţuieşte pe pământ! Totul are lipsă de ploaie şi totul ar pieri fără acest dar ceresc. Aşa este ploaia cuvântului biblic. Un dar de viaţă fără de care nimic nu poate trăi şi nu poate rodi. Un dar de Sus care aduce putere de viaţă şi rodire. În lume se găsesc ape şi de râuri, şi de lacuri, şi de fântâni. Dar, pentru rodire, apa aceasta niciodată nu poate face ceea ce face apa ce cade din cer: ploaia. O grădină sau un ogor, udat numai cu apă de fântână, niciodată nu va da roada pe care o dă un ogor udat cu ploaia de sus. De ce? Pentru că s-a constatat că ploaia ce cade din cer are ceva deosebit, ceva ce nu are nici o apă de pe pământ. Are tocmai acel ceva ce face rodul şi ajută odrăslirea şi rodirea.

40

Preot IOSIF TRIFA

Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt şi pe pământ destule „ape” bune de cărţi, de învăţături, de sfaturi, de îndrumări utile, dar „apa” aceasta niciodată n-are puterea pe care o are „apa” ce cade de Sus din cer: ploaia cuvântului biblic.

Biblia – Cartea vieţii

41

Vezi câte un om învârtoşat cu totul în păcate şi fărădelegi. Vânturile ispitelor şi păcatelor au uscat cu totul ţarina inimii lui. Te apropii de el prin cuvântul tău, cu sfatul tău; nu prinde nimic. Nu poţi face nimic. Dar când cade peste el, peste pământul inimii lui, ploaia cea binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu, deodată vezi cum se moaie „pământul” şi prinde putere şi dă rod şi rodire. Când cade ploaia învăţăturilor şi a sfaturilor noastre, „ogoarele”, de regulă, stau uscate, pe loc. Dar când se revarsă ploaia cuvântului biblic, totul înverzeşte şi rodeşte. Este acesta un adevăr ce se poate vedea şi constata oricând. Atrageţi pe un om lumesc în şcoala cea mare a Bibliei, sub ploaia cuvântului biblic, şi veţi vedea îndată marea minune a schimbării vieţii lui. Biblia îl schimbă pe om, pentru că în ea există ploaia cea binecuvântată care adapă „pământul” şi îi dă dar şi putere de rodire. Este acesta un adevăr ce se poate vedea în- tr-un chip mare şi minunat şi la Oastea Domnului. Plouat-au în ţara asta destule ploi de conferinţe, de sfaturi, de biblioteci, de „Astre”, de „Ligi”, de „Case culturale”, de vorbiri, de predici chiar – şi totuşi roadele nu s-au prea arătat. Dar când a venit Oastea Domnului şi a slobozit peste ţara asta, cu mai multă putere, ploaia cuvântului biblic – deodată ogoarele şi câmpurile sufleteşti din ţara asta au început să înverzească, să înflorească şi să dea roade bogate de viaţă nouă. Slăvit să fie Domnul! În 15 ani de Oaste am împărţit în popor aproape 100 de mii de biblii. Iar ploaia acestor biblii nu se va întoarce fără rod. A plouat şi peste pământul ţării mele, şi roadele se arată în toate părţile. „Ţărănimea cea nouă” este rodul acestei ploi. Pe meleagurile ţării mele înfloresc florile, înfrunzesc pădurile, înverzesc câmpiile, leagă holdele şi roduri bogate se arată în toate părţile.

Preot IOSIF TRIFA

42

Slăvit să fie Domnul! „S-a vărsat apă şi în pustia şi ţara cea fără de apă” (Is 35, 1). Ploaia aceasta este cea mai mare izbândă a Oastei Dom­ nului şi cea mai mare bucurie şi mângâiere a mea. De acum, slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace… ploaia Cuvântului Tău nu se va întoarce fără rod. Dragă cititorule! Simţi că se observă secetă şi uscăciune în ogorul vieţii tale? Lasă ploaia cuvântului biblic să cadă peste el! Cumpără-ţi o Biblie, citeşte cu stăruinţă şi rugăciune în ea, stai sub ploaia Cuvântului – şi te vei mira tu însuţi de marea şi minunata schimbare ce se va face în via-ţa ta. Te vei mira tu însuţi de roadele ce le vei vedea răsărind pe urma acestei ploi binecuvântate. „APA VIEŢII” ŞI „APA MORŢII” Ce carte binecuvântată este Biblia! Şi ce multe şi nesfârşite sunt binecuvântările ei! Biblia este un izvor de apă vie ce va curge mereu până la sfârşitul veacurilor, dând tuturor celor ce se adapă din ea: pace, mângâiere, tărie, putere, har, viaţă, mântuire. Biblia este un izvor ce curge din cer. Prin Biblie se scurge o apă ce vine din cer. De aceea este atâta putere în Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Biblia e fântâna lui Dumnezeu lăsată aici pe pământ să se adape din ea toţi oamenii. Ea îi strigă pe toţi: „Veniţi la ape! Voi cei însetaţi, veniţi la ape! (Is 55, 1)… Gustaţi din apele mele şi veţi afla pe Dumnezeu!” Nici un suflet nu se poate lipsi de apa cea vie din Biblie. Biblia trebuie să fie o necesitate a vieţii noastre, întocmai ca apa ce o bem.

Biblia – Cartea vieţii

43

Puţini sunt însă acei ce însetează după această apă. Puţini sunt cei ce doresc aşa cum doreşte „cerbul” această apă (Ps 41, 1). Ilustraţiile din paginile următoare spun totul. E vorba de „Apa vieţii” (Biblia) şi „apa morţii” (alcoolul); de Apa Domnului şi de apa diavolului; de Duhul lui Dumnezeu şi de duhul cel rău. E vorba de a alege între aceste „ape”; şi iată ce aleg cei mai mulţi creştini! O, ce lucru grozav se petrece în creştinătatea de azi! Pentru Biblie, pentru Cartea lui Dumnezeu, pentru Apa cea vie omul n-are plăcere. Şi n-are nici bani. Când e vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, e criză grozavă. Dar pentru lucrul diavolului omul tot are bani. Când e vorba de alcool şi băuturi, pungile se deschid. Cu toată criza, s-a făcut socoteala că se beau şi acum 10 miliarde lei pe an. Auziţi! Zece mii de milioane de lei pe an pentru „apa” diavolului! Şi, cu toată criza, se fumează alte 7-8 miliarde pe an. Dar când e vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, când e vorba de pâinea şi apa sufletului, e criză grozavă. Există sate cu câte 7-8 cârciumi şi cu câte 10-20 cazane de fiert rachiu, dar fără nici o Biblie. În fiecare sat, fie cât de mic şi sărac, se cheltuiesc anual câteva zeci de mii pe băuturi şi tutun, dar pentru Cartea lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu, e criză grozavă! Ca o „sabie” este Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie (Evr 4, 12). Mântuitorul spunea că „acela ce n-are sabie să-şi cumpere” (Lc 22, 36). Însă creştinul de azi îşi cumpără tutun şi rachiu. Îşi cumpără „sabia” alcoolului cu care îşi junghie sufletul. Făclie este Cuvântul lui Dumnezeu, zicea psalmistul (Ps 118). Însă făclia creştinului de azi e pipa şi ţigara. Dulce ca mierea este Cuvântul lui Dumnezeu (Ps 118, 103), însă creştinul de azi caută „mierea” cea de la cârciumă.

Preot IOSIF TRIFA

44

Apa vieţii (Biblia)

„Toţi cei însetaţi veniţi şi beţi” – ne strigă mereu Bunul Dumnezeu (Is 55, 1). Biblia este o fântână minunată, o apă minunată, apa vieţii. Cât de puţini sunt însă cei ce însetează şi se adapă din apa aceasta!

Biblia – Cartea vieţii

45

Apa morţii (alcoolul)

...Cât de mulţi sunt însă cei care se adapă din fântâna cealaltă, din fântâna băuturilor şi a cârciumilor. La fântâna diavolului dă năvală toată lumea, ca să bea apa morţii. Iar cei ce aleargă la apa asta şi o beau sunt cu toţii „creştini botezaţi cu apă şi Duh Sfânt”.

46

Preot IOSIF TRIFA

Cercetaţi Scripturile! – zicea Mântuitorul (In 5, 39), dar creştinul de azi cercetează cârciumile, cărţile de joc, băuturile şi petrecerile… O! Ăsta nu mai e creştinism, ci curat păgânism! Un popor – zicea un învăţat – trebuie judecat după atitudinea ce o are faţă de Biblie. Apoi, în lumina acestei judecăţi, noi, românii, trebuie să ne aplecăm capul cu ruşine. Într-o ţară cu 500 mii cârciumi şi cu miliarde cheltuite pe alcool şi tutun, nu afli Biblia nici în zece la sută din casele oamenilor. Ce lucru îngrijorător! Şi totuşi un început de bine s-a făcut şi aici. Este împroprietărirea poporului cu Biblia pe care a făcut-o Oastea Domnului.

Biblia – Cartea vieţii

47

Focul cuvântului biblic „Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc?...” (Ier 23, 29). Cuvântul meu nu este el, oare, ca un foc? zice Domnul.” Iată, Însuşi Dumnezeu Îşi aseamănă cuvintele Sale cu focul. Foc este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi care citim şi ne hrănim cu acest Cuvânt cunoaştem acest foc. Ne-am încălzit şi ne încălzim cu el. L-am simţit şi-l simţim mereu. Biblia este o Carte caldă; o Carte fierbinte. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este cald şi are puterea de a încălzi, de a aprinde. Biblia are foc în ea. Are un foc deosebit despre care David simţea şi spunea că „i-a aprins rărunchii”. Biblia are un foc care aprinde inima şi viaţa. Şi e firesc să fie aşa. E explicabil să fie aşa, pentru că Autorul Bibliei este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este foc, căldură, clocot. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia se întâlneşte în ea cu Focul cel Ceresc. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia, aplecat în rugăciune, stă mereu sub botezul limbilor de foc. Aşa se explică de ce un creştin cititor în Biblie, un creştin biblic, este un om aprins pentru cele sufleteşti, este un „nebunatic”, este mereu în clocot. Biblia este o magazie de foc ceresc, şi cine intră în ea se aprinde. Nici o altă carte din lume n-are puterea ce o are Biblia de a-l aprinde pe om, de a-l încălzi, de a-l însufleţi şi de a-l face nebun pentru Domnul şi sufletul său. Nici o altă carte nu poate face acest lucru, pentru că nici o altă carte din lume n-are focul ce-l are Biblia: Focul cel Ceresc, Focul Duhului Sfânt.

48

Preot IOSIF TRIFA

Un creştin este – trebuie să fie – mai presus de toate un om cald, un aprins, un om în clocot. Dar acest creştin aprins poate fi numai cel care se aprinde mereu şi cu focul cuvântului biblic. „Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc?... – zice Domnul”. Iată focul care ne trebuie pentru întreţinerea „căldurii” noastre, ca să fim nişte creştini calzi şi aprinşi! Un creştin

biblic este un om aprins, veşnic înflăcărat pentru cele sufleteşti, veşnic în clocot. Dar îndată ce slăbeşte cu citirea Bibliei, cu râvna, îl vezi cum se răceşte, îl vezi cum ajunge şi el un „căldicel”, ba chiar rece de tot. Răceala creştinilor de azi vine tocmai pentru că nu se apropie de Biblie, pentru că nu se apropie de focul cuvântului biblic. Pentru satan şi împărăţia lui nu este nimic mai primejdios decât un creştin aprins, un creştin în clocot. De aceea, satan

Biblia – Cartea vieţii

49

umblă şi el cu „foc” după oameni; umblă cu „focul” lui. Focul lui satan este: alcoolul, cârciumile, petrecerile, desfătările şi toate patimile cele rele. Şi, o, cum aleargă lumea la acest foc! Şi, o, cum se încălzeşte şi se aprinde lumea cu acest foc! Nu-l poţi apropia pe om de focul din Biblie, dar se duce nebuneşte la focul lui satan. Satan a umplut lumea cu focul lui. Şi e plină lumea de cei care ard şi se prăpădesc în acest foc pierzător de suflete. Domnul strigă din cer de sus: „Foc este Cuvântul Meu! Aprindeţi-vă cu el!” Dar, drept răspuns, jos, în lume, creştinul se aprinde cu focul lui Satan. Satan e viclean mare. El nu se mulţumeşte să-l răcească pe om faţă de cele sufleteşti. Ci, după ce l-a răcit, îl aprinde cu focul lui. Şi-l ţine în clocotul lui. Suflă mereu în focul cel rău cu care l-a aprins pe om. De cele mai multe ori, satan schimbă focul, şi, dintr-un om care ardea pentru Dumnezeu, face un om care arde pentru pieire. În locul Focului Ceresc pune focul lui drăcesc. O, e grozav să vezi pe un copil al lui Dumnezeu cum îşi schimbă focul! Eu am cunoscut un ostaş care ardea pentru Domnul, iar după doi ani ardea pentru diavolul. Îndeosebi, voi, tinerilor, privegheaţi mereu, căci mai ales după voi umblă satan să se apropie cu focul lui. Pentru voi e o îndoită biruinţă când vă cuprinde Focul cel Ceresc. Când focul tinereţii voastre e botezat cu Focul cel Ceresc, atunci voi puteţi face lucruri mari şi minuni mari. Tineri, bătrâni, fraţi şi surori, apropiaţi-vă cu toţii de focul cuvântului biblic, ca să luaţi foc, căldură şi mântuire!

50

Preot IOSIF TRIFA

Pâinea, apa şi focul cuvântului biblic Ce carte binecuvântată este Biblia! Este Cartea pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Şi pe care o recomandă Însuşi Dumnezeu. În Biblie sunt 10 asemănări prin care Dumnezeu Îşi recomandă Cuvântul Său. În fruntea acestor asemănări stau însă cu deosebire aceste trei: Dumnezeu Îşi aseamănă Cuvântul Său cu pâinea, cu focul şi cu apa. …Ce minunat! Însuşi Dumnezeu ne spune: Cuvântul Lui e ca pâinea, ca focul şi ca apa. Pâinea, focul (în care e şi lumina) şi apa sunt cele trei elemente, fără de care nu este viaţă şi nu poate trăi nici un fel de vietate. Luaţi aceste trei elemente de pe pământ, şi pământul va rămâne o planetă moartă, o lume moartă. Scoateţi dintr-o casă pâinea, focul şi apa – şi casa aceea şi toţi dintr-însa au murit. Luaţi unui om pâinea, focul şi apa; l-aţi omorât, i-aţi luat viaţa. Pâinea, focul şi apa sunt cele trei daruri scumpe care ne dau viaţa şi ne-o întreţin. Şi acum ce ne spune Dumnezeu? Ne spune lămurit că şi viaţa cea sufletească îşi are cele trei elemente ale ei: pâinea, focul şi apa. Iar aceste trei elemente sunt Cuvântul lui Dumnezeu, fără de care omul nu poate trăi sufleteşte. Dumnezeu ne spune lămurit că nu numai cu pâine va trăi omul, ci trebuie să se hrănească şi cu pâinea cuvântului biblic. Şi ne spune Dumnezeu că este Cuvântul Lui ca un foc care ne aprinde, ne încălzeşte şi ne luminează viaţa cea sufletească. Şi

Biblia – Cartea vieţii

51

ca o apă e Cuvântul Lui, o apă care adapă setea sufletului. Şi se coboară din cer peste ţarina inimii noastre ca o ploaie făcătoare de roduri. Ei, şi dacă ne uităm în lume, ce vedem? Din viaţa sufletească a oamenilor lipsesc tocmai aceste trei elemente: pâinea, focul şi apa Cuvântului biblic. Vedem o lume moartă, o viaţă moartă, tocmai fiindcă lipsesc cele trei elemente: pâinea, focul şi apa.

„Precum ploaia şi zăpada se pogoară din cer, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să odrăslească… tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea” (Is 55, 10-11).

52

Preot IOSIF TRIFA

Cuvântul lui Dumnezeu nu a ajuns încă o „pâine”, un „foc”, o „apă” pentru orice suflet de creştin, pentru aceea sunt atât de puţini creştinii care trăiesc şi biruie. Ah, ce lucru grozav se vede azi în lume! Strânge omul bucate, strânge lemne, strânge hrană pentru corp. Dar de pâinea şi hrana cuvântului biblic nici habar n-are. Vai de casa în care nu există pâine, apă şi foc! Vai de casa din care lipsesc pâinea, apa şi focul cuvântului biblic! Vai, ce lucru grozav se poate vedea în lume! De sus, din cer, Domnul Dumnezeu strigă: Pâine este Cuvântul Meu, hrăniţi-vă cu el! Dar, drept răspuns, omul strânge totul numai pentru gură şi stomac. Şi strigă Domnul de sus: Apă este Cuvântul Meu, adăpaţivă cu ea, beţi din ea! Dar, drept răspuns, omul se adapă şi se îmbată cu rachiu. Şi foc este Cuvântul Meu, strigă Domnul de sus! Încălziţivă cu el, aprindeţi-vă cu el! Dar, drept răspuns, omul se încălzeşte şi se aprinde cu petrecerile, cu dragostea lumească, cu politica etc... Omule dragă, tu te îngrijeşti să ai pâine, foc şi apă în casa ta. Şi bine faci. E o datorie acest lucru. Dar eu te întreb: De ce nu te îngrijeşti să ai pâine, foc şi apă şi pentru sufletul tău? De ce n-ai şi Biblia în casa ta? Omule dragă, eu te rog fă-ţi tu socoata cât dai într-o singură iarnă pentru a avea pâine, lemne şi foc în casa ta. Desigur, socoata va arăta câteva mii de lei. Iar pentru ca să ai şi pâinea, focul şi apa cuvântului biblic, nu te înduri să-ţi cumperi o Biblie. Cu puţini lei îţi poţi cumpăra pentru o viaţă întreagă pâine, apă şi foc duhovnicesc. Şi nici măcar atât nu vrei să faci? Bagă de seamă, omule! Cuvânt nu vei avea în Ziua Judecăţii că n-ai putut avea o Biblie, când pentru cele trecătoare ai cheltuit zeci de mii de lei.

Biblia – Cartea vieţii

53

Şi ia seama, omule, chiar dacă nu ştii să citeşti, tu tot nu vei avea un răspuns deplin în Ziua Judecăţii. Căci la Oastea Domnului au învăţat carte atâţia şi atâţia de dragul Bibliei, de dragul de a se hrăni din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi, cum ei au putut face acest lucru, îl poţi face şi tu. FRAŢII MEI! Din nici o casă a noastră să nu lipsească pâinea, focul şi apa cuvântului biblic! Şi să strigăm peste tot, tuturor, să nu mai stea nimeni fără pâine, foc şi apă în casă. Oriunde mai vedeţi o casă fără pâine, foc şi apă – daţi asalt, daţi năvală, iubiţii mei fraţi, asupra ei şi nu slăbiţi atacul până nu va avea şi casa aceea pâine, foc şi apă.

54

Preot IOSIF TRIFA

Sămânţa cuvântului biblic În cunoscuta pildă cu semănătorul, Domnul Iisus a asemănat Cuvântul lui Dumnezeu cu sămânţa: „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa…”. Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu, zicea Mântuitorul (Lc 8, 5-16). Una din cele mai minunate asemănări ale cuvântului biblic este aceasta. Noi o avem tălmăcită pe larg în evanghelia cu pilda semănătorului. Acum vom spune ceva despre sămânţa cuvântului biblic. Minunată şi potrivită este asemănarea Cuvântului lui Dumnezeu cu sămânţa, cu grăuntele de sămânţă. Căci uitaţi-vă la un bob de grâu cât de micuţ este! Şi totuşi în el are o putere uriaşă: puterea de rodire. Toate maşinăriile şi iscodirile din lume n-ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de încolţire şi rodire. Aceeaşi minunată putere o are şi sămânţa cuvântului biblic. Ea are puterea să încolţească şi să rodească roade minunate într-o inimă de om. Seminţele de cuvinte, de sfaturi bune, de învăţături folositoare, de cărţi morale sunt şi ele bune în lume. Dar nici o sămânţă de acestea nu are puterea ce o are sămânţa cuvântului biblic. Nici una nu are puterea de încolţire, de creştere şi rodire de fapte bune, pe care o are sămânţa cuvântului biblic. Toţi filozofii şi învăţaţii din lume n-ar putea scrie o carte asemenea Bibliei şi Evangheliei. Ei pot scrie cărţi foarte frumoase, foarte bune chiar, dar, de s-ar trudi sute de ani, ei n-ar putea să scrie o carte de o putere aşa cum e Biblia.

Biblia – Cartea vieţii

55

De ce? Pentru că în Biblie este sămânţa pusă acolo de Însuşi Dumnezeu. În Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie se află o putere care lucrează în noi. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător” (Evr 4, 12). În sămânţa cuvântului biblic există o cerească putere de încolţire şi rodire. Dar, ca să poată rodi, această sămânţă cerească trebuie semănată. Iisus Mântuitorul a fost Marele Semănător, Care timp de trei ani a semănat în lume sămânţa cuvântului ceresc.

56

Preot IOSIF TRIFA

Şi, după El, au rămas vestitorii Evangheliei, semănătorii cuvântului biblic. Toţi semănătorii, toţi vestitorii Evangheliei îşi iau şi trebuie să-şi ia sămânţa din hambarul Bibliei. Căci Biblia este un mare hambar ceresc, plin cu grâul cel curat al Cuvântului lui Dumnezeu. Numai un vestitor al Evangheliei care seamănă acest grâu curat poate avea ceva roadă. Poţi tot semăna la „conferinţe”, la sfaturi bune, la ocoşeli omeneşti, căci nu iese nici o roadă de mântuire, până nu dai cu grâul Evangheliei. Dar hambarul Bibliei nu este un hambar închis. Domnul Dumnezeu n-a încuiat acest hambar şi n-a dat cheile de la el în mâna nimănui. Hambarul Bibliei este deschis pentru toţi şi fiecare om cititor îşi poate lua din el sămânţa pentru ogorul inimii sale. Cu puţini lei poţi avea hambarul, poţi avea Biblia întreagă, din care să iei sămânţa pentru „ogorul” inimii tale, pentru ogorul familiei tale şi pentru ogorul de-aproapelui tău. Nu va avea nimeni cuvânt în Ziua Judecăţii că i-a lipsit sămânţa şi de aceea n-a putut face roadă de viaţă creştină şi de fapte bune. Dar, ca sămânţa cuvântului biblic să poată rodi, are lipsă de pământ, iar acest pământ este inima oamenilor. Despre acest „pământ” Domnul Iisus a zis că e mai mult rău decât bun. O parte din sămânţă cade în cale bătută, adică acei oameni care „aud cuvântul, dar vine diavolul, vin «păsările» lui, ispitele, şi îl fură din inima lor”. O altă sămânţă cade în pietre, adică acei oameni „care cu bucurie primesc cuvântul, dar n-au rădăcină şi, la vreme de ispită, se leapădă”. O altă sămânţă cade între spini, adică acei oameni care cu drag ascultă cuvântul, dar se îneacă în grijile, în bogăţiile şi în dulceţile acestei vieţi. Şi numai a patra sămânţă cade în pământ bun şi aduce roadă bogată. Dragă cititorule! Eu te întreb: În care din aceste patru stări te afli tu? În care din aceste patru clase de pământ se găseşte pământul inimii tale? Eu te întreb: Cum stai tu faţă de

Biblia – Cartea vieţii

57

Cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimii tale faţă de sămânţa cuvântului biblic? Ia seama, iubitul meu, căci nu sămânţa e de vină, ci pământul. Căci sămânţa cuvântului biblic are aceeaşi putere pe care a avut-o totdeauna. Dar această sămânţă nu poate rodi, pentru că pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor; l-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor şi ai năravurilor cele rele; l-ai lăsat să-l înece spinii grijilor şi ai dulceţilor acestei lumi. Nu-i de vină sămânţa, ci ogoarele inimii noas-tre. Trebuie desţelenite ogoarele inimii noastre. „Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi” – zice Apostolul Pavel (I Cor 3, 9). „Araţi pământul cel înţelenit al inimii voastre şi nu semănaţi între spini! Desţeleniţi-vă un ogor nou” (Ier 4, 3; Osea 10, 12). Să udăm pământul cel pustiu şi fără de apă al inimilor noastre cu lacrimi de căinţă şi cu rugăciuni, pentru ca, astfel înmuindu-se, să poată primi cu folos sămânţa cuvântului şi roduri de viaţă veşnică să facem.

Preot IOSIF TRIFA

58

Scutul cuvântului biblic „Cuvântul Lui este scut (pavăză) pentru cei ce se încred în El” (Pld 30, 5) Ce dar mare este pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu! Însuşi Dumnezeu ne spune despre Cuvântul Lui că ne este: pâine, apă, foc, sămânţă şi pavăză (scut). Dumnezeu ne spune despre Cuvântul Lui că ne este şi scut, şi pavăză, şi apărare. Ce dulce făgăduinţă este şi aceasta! Căci lumea aceasta este o vale a plângerii, plină cu fel de fel de lovituri şi dureri sufleteşti şi trupeşti. Clipă de clipă te loveşte viaţa, şi de cele mai multe ori nu ai unde să scapi. Îţi cauţi un refugiu, o scăpare, şi nu o afli. Şi, iată, Bunul Dumnezeu soseşte şi îţi îmbie un scut, o apărare, o scăpare: scutul Cuvântului Său din Biblie. Şi, o, ce scut şi pavăză dulce este aceasta! Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este un scut uriaş, o pavăză uriaşă, unde poţi scăpa din faţa tuturor loviturilor acestei vieţi. Un creştin adevărat, un copil al lui Dumnezeu e acela care cunoaşte şi foloseşte acest scut binecuvântat. Ai o mare întristare? Simţi că umbrele deznădejdii se lasă peste faţa ta? Aleargă îndată la scutul biblic de la Mt 11, 28: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi, şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre!”. Te batjocoreşte şi te prigoneşte cineva? Deschide Noul Testament şi citeşte acolo unde se spune că Fiul lui Dumnezeu a fost batjocorit şi hulit. Şi ascultă făgăduinţa Lui: „Ferice de

Biblia – Cartea vieţii

59

voi când, din pricina Mea, oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate contra voastră” (Mt 5, 11). Ţi se face o nedreptate? Învaţă-te să apelezi la Tribunalul cel ceresc. În toate loviturile acestei vieţi, învaţă‑te să te refugiezi sub scutul cuvântului biblic. Învaţă-te să te aperi cu scutul cuvântului biblic. Învaţă-te să te mângâi cu scutul cuvântului biblic. Învaţă-te să alergi şi să stai mereu sub acest scut binecuvântat.

Dumnezeu S-a îngrijit să ne lase pilda unui om pe care l-a izbit cu lovituri din toate părţile, anume ca să alerge şi să scape sub acest scut binecuvântat. Acest om e Davidproorocul: „Doamne, mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală asupra mea! Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu” (Ps 3, 1-3).

Preot IOSIF TRIFA

60

Adică Dumnezeu îi arată lui David primejdia, dar îi întinde şi scutul de scăpare: „Scutul meu este în Dumnezeu Care mântuieşte pe cei cu inima curată”. (Ps 7, 10). „Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, scutul meu şi mântuirea mea” (Ps 18, 2). „Domnul este tăria mea şi scutul meu. În El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este inima plină de veselie şi Îl laud prin cântările mele” (Ps 28, 7). În orice încercare ar ajunge un copil al lui Dumnezeu, el stă liniştit sub scutul cuvântului biblic şi Îi cântă lui Dumnezeu plin de veselie. BINECUVÂNTATĂ BIBLIE Binecuvântată Biblie, preţios cuvânt, Dăruită nouă de Domnul cel Sfânt, În tine avem mângâiere, Tu eşti a noastră plăcere (Rom 15, 17). Tu eşti cea mai frumoasă Carte, Tu ne înveţi numai dreptate, Tu eşti insuflată de Domnul Sfânt Nouă de lumină pe acest pământ. În tine noi aflăm viaţă (In 6, 47), Tu eşti a noastră dulceaţă, Tu ne înveţi numai iubire, Numai în tine găsim fericire. Pe tine de te vom cerceta (In 5, 39), În tine pe Domnul vom afla Şi El îndată ne învaţă Calea ce duce spre viaţă (In 6, 47), Căci lumea cu a ei păcate Ne duce numai la moarte (Gal 6, 8),

Biblia – Cartea vieţii

61

Căci satan, înşelătorul cel mare, Numai puţin timp mai are Şi umblă cu a lui gloată Să înşele lumea toată, Şi umblă cu stăruinţă Să înşele pe cei cu credinţă. Dară mult el nu mai poate, Că zilele lui fi-vor scurtate, Căci Domnul nostru cel tare Pogorâ-Se-va cu lanţ mare Şi pe satan va lega Şi nu va mai înşela (Apoc 30, 1-2). Stoica Ioan

Preot IOSIF TRIFA

62

Sabia cuvântului biblic „Cel ce n-are sabie să-şi cumpere” (Lc 22, 36) Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie. Între acestea este şi asemănarea cu sabia. Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate puterea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuţită. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri”.

Biblia – Cartea vieţii

63

Minunată asemănare! Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuţită foarte. Iar sabia aceasta are două tăişuri. Întâi, ea taie fără cruţare în păcate. Sabia cuvântului biblic nu cruţă pe nimeni. Ea n-a cruţat nici pe aleşii Domnului. Ea a tăiat fără cruţare şi în păcatele lor. Cu ce sabie ascuţită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David! Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia şi a răni. Ea are şi celălalt tăiş: ea are şi puterea de a tămădui. A tăia în păcate este uşor. Şi omul are această putere. Orice om poate lua o „sabie” de mustrare cu care să taie fără cruţare în păcatele de-aproapelui. Taie şi „sabia” aceasta, dar nu vindecă. Dimpotrivă, măreşte rana. Taie rana şi o lasă deschisă. Am văzut un patron moralizând pe ucenic. Tăia fără cruţare în greşeala lui, dar în ochii ucenicului se vedea scăpărând ura ce cocea în sufletul lui. „Sabia” patronului tăia fără folos. Tăia agravând rana. De regulă, „morala” ce se face celor vinovaţi este o astfel de „sabie” ce măreşte rana. Dar sabia cuvântului biblic nu face niciodată aşa. Ea nu taie niciodată numai cu un tăiş. Ea taie totdeauna cu ambele tăişuri. Cu unul răneşte, cu celălalt vindecă. Eu rănesc şi Eu vindec, zice Domnul (Osea 6, 1). Sabia cuvântului biblic este cuţitul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie. Nici un milimetru mai mult. Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii şi al tămăduirii. Rana pe care o face sabia cuvântului biblic este o rană binecuvântată. Din ea ţâşneşte „sângele” lacrimilor, sângele căinţei. După sabia cu care a tăiat Natan în păcatul lui David, a ţâşnit Psalmul 50 – cea mai dulce şi binecuvântată rugăciune de căinţă din câte au răsunat şi vor răsuna cândva pe acest pământ. După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima şi în păcatul nostru, ţâşneşte „sângele” cel cald al lacrimilor de căinţă.

64

Preot IOSIF TRIFA

Aici vom spune că şi Oastea Domnului a lucrat cu sabia aceasta. N-am tăiat numai în păcate şi fărădelegi, ci am picurat şi untdelemnul cel dulce şi tămăduitor. Predicile noastre cele vechi erau, de regulă, „moralizatoare”. Ele tăiau în păcate numai, dar nu ungeau destul rana. O, ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu! Să o folosim şi noi, ostaşii Domnului. Mai întâi pentru noi. Să o lăsăm să taie fără cruţare în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă. Să o lăsăm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproapele nostru. Să o lăsăm să taie fără cruţare fie şi în cea mai mică bubă de păcat. În casa unui frate ostaş, am văzut pereţii plini de „săbii” ascuţite. Pe nişte coli de hârtie atârnau ca nişte „săbii” cuvinte biblice ca acestea: „Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, şi îşi va pierde sufletul său?” (Lc 9, 25). „Cine vrea să fie prieten cu lumea, vrăjmaş se face lui Dumnezeu” (Iac 4, 4). „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate afla” (Is 55, 6). „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29). „Nu puteţi sluji la doi domni…” (Mt 6, 24). „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Ios 24, 15) etc., etc. „Aceste «săgeţi» – zicea ostaşul – sunt mai întâi pentru mine, să mă «taie» de câte ori voi uita legământul meu de ostaş al Domnului. Şi, al doilea, ele sunt pentru cei ce vor veni în casa mea. Poate îi va săgeta şi pe ei vreuna din aceste «săgeţi»”. Să folosim apoi această „sabie” şi pentru „rănirea” altora. Să rănim neîncetat cu ea „inimile pentru Domnul”. Oriunde este o inimă bolnavă de păcate să o străpungem cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu.

Biblia – Cartea vieţii

65

Slăvit să fie Domnul! În Oastea Domnului se mânuieşte azi cu destulă izbândă sabia cuvântului biblic. Avem luptători vrednici care poartă cu mare putere „sabia” aceasta. În mâna lor, sabia cuvântului totdeauna răneşte inimile şi stropeşte „sânge” de lacrimi. În mâna unui credincios, sabia cuvântului totdeauna taie şi lasă urme. În schimb, poate fi cineva înarmat cu toate ştiinţele – chiar şi cu cele teologice – sabia lui nu răneşte pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat şi în armătura de la Efeseni capitolul 6. Oameni simpli, dar credincioşi, taie în inimi cu sabia cuvântului de rămâi uimit. La o adunare culturală a „Astrei” ţinută într-un sat din judeţul Hunedoara, a vorbit poporului un „conferenţiar cultural”. Era în Postul Paştilor şi conferenţiarul a vorbit despre Patimile Domnului. A citit ceva chiar şi din Sfânta Scriptură. Dar „conferinţa” lui n-a încălzit pe nimeni. Poporul stătea rece. S-a ridicat însă după el un ostaş al Domnului, un om simplu, şi a citit şi el din Noul Testament despre Răstignirea Domnului. Şi tot poporul a început a plânge. De ce? Pentru că „sabia” se afla de data asta în mâna unui credincios, în mâna unuia care el însuşi stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sfintei Scripturi. Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui a încins cu sabia cuvântului mii de oameni simpli din popor. Când Oastea îşi va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămâne uimită de felul cum ştiu mânui aceştia sabia cuvântului. În vreme ce săbiile ruginesc în teaca celor ce, după pregătirea lor, sunt purtători de sabie – Oastea a înarmat atâţia oameni simpli. Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostaşi. Unul care de meseria lui era purtător de sabie nu putea scoate sabia din teacă. Nu ştia căuta în Biblie. Se trudea să afle cartea lui Rut şi nu o putea afla. Ruginise sabia, pentru că nu o mai scosese din teacă de mult, de când era la seminar.

66

Preot IOSIF TRIFA

Unul din meritele Oastei e şi acela că ea îndeamnă – sau chiar sileşte – pe cei care sunt de meserie purtători de sabie să scoată sabia din teacă. Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia cuvântului, trebuie să fim îmbrăcaţi în toată armătura de la Efeseni, capitolul 6. Numai cine e complet echipat cu această armătură poate face biruinţe cu sabia cuvântului. O predică fără această armătură – oricât de frumos şi de meşteşugit ar fi spusă – nu răneşte inimile. Dar ce „prăpăd” binecuvântat face sabia cuvântului – spre pildă – în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni capitolul 6. Din ce sporeşte cineva în credinţă, în dragoste, în rugăciune şi în celelalte „haine” şi „arme”, sabia cuvântului va fi mai „ascuţită” în mâinile lui. Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii de-spre Domnul Iisus că „niciodată om n-a grăit ca omul acesta” (In 7, 46) sunt în legătură cu cuvintele Lui: „Cine Mă mustră pe Mine pentru păcat?” (In 8, 46). Din ce vom trăi o viaţă mai curată şi mai curăţită de păcat – sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare. O, ce dar mare este sabia cuvântului biblic! CEL CE N-ARE SABIE SĂ-ŞI CUMPERE Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creştin adevărat, luptător şi biruitor. Cu atât mai mult un ostaş al Domnului trebuie să fie încins cu această „sabie”. Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sabia, pentru că atunci nu erau puşti. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaş al Domnului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este ca un soldat fără puşcă. Ce biruinţă ar putea avea un astfel de soldat?

Biblia – Cartea vieţii

67

Când eram în şcoala suferinţelor de la Geoagiu, m-a cercetat un frate care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin ţară să-şi cerceteze fraţii şi să vestească pe Domnul Iisus şi mântuirea. Ce bucurie pe mine! Dar ce întristare pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. Avea plină traista de „Epistolii căzute din cer”, „Cele 12 Vămi”, o grămadă de „Visuri” şi alte cărţi „înfricoşătoare”. De Biblie nici vorbă, iar de cărţile Oastei abia dacă auzise. „O, dragul meu – i-am zis – crezi că poţi face ceva izbândă cu astfel de arme? Întoarce-te acasă şi te pune pe cititul Bibliei!” Iubiţilor, a sosit vremea ca orice credincios adevărat să fie îmbrăcat şi să se îmbrace cu armătura de la Efeseni, capitolul 6. Sosit-a vremea să scoatem puştile şi săbiile de lemn din fronturile noastre. Căci de aceste arme vrăjmaşul diavol nu se înspăimântă şi nu se teme. Văzut-aţi «craii», la Crăciun, cum se răstesc şi îşi încrucişează săbiile? Dar lumea zâmbeşte de lupta lor, pentru că săbiile lor sunt de lemn, hainele de hârtie şi coifurile de carton. Să ne păzim ca nu cumva şi noi să devenim nişte astfel de «crai» cu săbii de lemn! Căci şi aceasta este una din primejdiile de care trebuie ferită Oastea! Încingeţi sabia cuvântului biblic, iubiţilor fraţi credincioşi! Fiecare luptător din Oastea Domnului, care ştie carte, să aibă cel puţin Noul Testament cu psalmi. Aceasta este sabia cu care un ostaş al Domnului trebuie să fie încins în toată vremea şi în tot locul. Aceasta este arma fără de care un credincios care ştie citi nu poate fi un adevărat credincios. Cu Noul Testament în buzunar şi în inimă, iubiţi fraţi! Fiecare să ştie şi să înveţe a mânui această armă, după puterile lui. „Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” – zicea Mântuitorul (Lc 22, 36). O, ce sabie minunată este aceasta! Cuvântul lui Dumnezeu e numit şi sabia Duhului Sfânt (Ef 6, 17).

68

Preot IOSIF TRIFA

Ce numire potrivită! Aici este a se căuta şi explica puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu. Prin el taie şi lucrează Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt ne vin toate darurile cerului de sus. Prin Duhul Sfânt vine şi puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului Sfânt; o sabie sfântă şi binecuvântată ce ni se dă în dar. Fără sabia aceasta nu se pot purta lupte şi biruinţe de mântuire sufletească. Ce frumos spune despre acest adevăr o istorie din Biblie! Iudeii – puţini şi neînarmaţi – erau strâmtoraţi din toate părţile de vrăjmaşi mulţi şi tari. Atunci, un viteaz de-al lor, Iuda Macabeul, a început să încurajeze poporul, zicând: „Nu vă temeţi!… Am avut un vis de la Dumnezeu. L-am văzut în vis pe Onia, cel ce fusese Arhiereu, om bun, cuvios, cucernic, cu mâinile întinse, se ruga pentru noi. După aceea, s-a arătat Ieremia proorocul, care şi-a întins dreapta şi mi-a dat o sabie de aur, zicând: «Ia această sfântă sabie care este un dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi»”. Şi ne spune Biblia că iudeii au biruit, „aşteptând de la cel Atotputernic biruinţă şi ajutor”. Au biruit cu „sabia cea de aur” ce li se arătase din cer. (Cartea a II-a a Macabeilor, cap. 15; în Biblia Ediţia Societăţii Britanice această carte nu se află). Ce istorie mult-spunătoare este aceasta pentru orice creştin luptător şi biruitor! Ce mult-spunătoare este şi pentru noi aceasta, iubiţi fraţi! În lupta mântuirii, cerul de sus ne îmbie şi nouă o „sfântă sabie” care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu această sabie se câştigă luptele şi biruinţele mântuirii. „Armele luptei noastre nu sunt omeneşti, ci puternice, de la Dumnezeu” (II Cor 10, 4). Dacă armele noastre ar fi omeneşti, am cădea bătuţi la prima ciocnire cu marele vrăjmaş, căruia i s-a dat „să facă război cu cei din seminţia femeii” (Apoc 12, 17). Noi însă avem sabia

Biblia – Cartea vieţii

69

Duhului Sfânt şi celelalte arme de la Efeseni, capitolul 6, care ne asigură biruinţa. O, ce sabie sfântă şi binecuvântată este sabia cuvântului biblic, sabia Duhului Sfânt!

„Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evr 4, 12). Aceasta este puterea cuvântu-

70

Preot IOSIF TRIFA

lui biblic. Sabia lui – sabia Duhului Sfânt – pătrunde până la despărţirea omului duhovnicesc de cel lumesc, a omului cel nou de omul cel vechi. Ea taie fără cruţare în orice compromis cu lumea şi cu păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu nu suferă nici un fel de învoială şi împăcare cu păcatul. Într-o carte de Teologie morală am citit că păcatul beţiei e împărţit în trei clase, cam aşa: prima clasă e cea în care omul e în „curaj”, în „veselie”, şi ăsta ar fi un păcat mai mic; clasa a doua, când omul e beat, dar totuşi se mai poate ţine pe picioare şi are cunoştinţă de el; iar clasa a treia, când omul a căzut sub masă. Iar păcatul e măsurat după aceste trei clase. Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată aşa. Păcatul, oricât de mic ar fi, e păcat, e otravă ce infectează sufletul. Preotul T.L., din Moldova, dezaprobând mişcarea noastră contra dansurilor, dădea următoarea regulă (în revista eparhială «Cronica Romanului»): „Cel ce joacă, face bine; iar cel ce nu joacă, şi mai bine”. Adică îi deschizi larg uşa păcatului, şi pe urmă iar cauţi să o mai închizi. Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată aşa. El trânteşte uşa, el încuie uşa de tot în faţa păcatului. Păcatul e păcat, oricât de mare sau de mic ar fi. El trebuie distrus cu desăvârşire şi sabia cuvântului aceasta face. Ea taie şi într-o bubă mică de păcat tot atât de necruţător ca şi într-o rană veche şi grea. Ea taie până stârpeşte răul cu totul. Viaţa creştinilor de azi e plină de atâtea păgânătăţi, de atâtea datini urâte şi păgâneşti, tocmai pentru că nu s-a lăsat sabia Cuvântului lui Dumnezeu să taie fără cruţare în ele. De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte că am slujit o dată într-o mică filie din judeţul Hunedoara. După slujbă, tot poporul mă aştepta în uşa bisericii. Şi, ca la comandă, deodată îi văzui pe toţi scoţând din buzunare câte o sticlă de rachiu de prune, pe care mi le întinseră spre „închinare” şi gustare. Nu

Biblia – Cartea vieţii

71

înţelegeam ce înseamnă acest lucru. Pe urmă am aflat. Era vremea rachiului de prune şi datina era ca tot poporul să meargă la biserică având rachiul în buzunar, iar la ieşire, după slujbă, în uşa bisericii, preotul trebuia «să închine» şi să guste din toate sticlele. În uşa bisericii se înfiripa o micuţă cârciumă, care apoi continua pe la casele oamenilor cu jocuri, beţii şi păcate... „Ăsta-i un obicei păgân şi urât! – le-am zis oamenilor. Biserica şi Scriptura nu suferă aşa ceva. Ascultaţi ce spune Scriptura: «Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor» (I Cor 10, 21). Mai adineauri slujirăm la paharul Domnului, iar acum cuvine-se oare «să închinăm» la celelalte pahare?… În numele Domnului vă rog pe toţi lăsaţi-vă de acest urât obicei! Biserica nu poate suferi astfel de lucruri urâte!…” Oamenii s-au cam supărat (şi pe urmă am înţeles că preotul parohiei s-a supărat şi mai mult pentru încercarea de a-i strica „datinile” şi „veniturile”; o parte din rachiul „închinat” fiind al lui). Şi, iată, aşa s-au înstăpânit în Biserică datinile cele păgâneşti (botezuri, ospeţe cu beţii şi jocuri etc. etc.). Nu s-a lăsat sabia cea ascuţită a cuvântului biblic să taie fără cruţare în ele; să nu le cruţe de la început. Cei ce trebuia să taie au stat – şi stau şi azi – cu ochii închişi şi cu sabia în teacă. S-au bucurat că datina aduce şi ceva câştig, dar deficitul moral-spiritual era şi este de mii de ori mai mare. Sabia cuvântului este cea de foc a Duhului Sfânt. Ea nu suferă răul şi păcatul. Ea taie fără cruţare. Ea trage hotar şi face prăpastie între bine şi rău, între virtute şi păcat, între lumină şi întuneric, între minciună şi adevăr. O, ce dar mare este pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu! O, ce armă sfântă şi binecuvântată ne este nouă sabia cuvântului biblic! De aceea, vom striga iară şi iară cuvintele Mântuitorului: Cine n-are sabie, să-şi cumpere! Şi nu numai să o cumpere şi

72

Preot IOSIF TRIFA

să o ţină în cui sau să o încingă numai de paradă, ci să lucreze cu ea, să „taie” cu ea. „Şi le-a zis lor Moise: Aşa zice Domnul: fiecare din voi să se încingă cu sabia şi fiecare să junghie pe fratele său, pe prietenul său şi pe ruda sa” (Ieşire 32, 27). Aceasta era o sabie pedepsitoare. Noi să încingem dar săbiile cele binecuvântate ale cuvântului biblic, săbiile cele care taie şi vindecă. Să încingem cu toţii sabia cuvântului biblic şi să tăiem cu ea mai întâi în noi înşine, în păcatele noastre. Să „tăiem” apoi cu ea pe vecinul nostru, pe fratele nostru, pe cei ce sunt în casa noastră; pe cei ce sunt în casă cu noi şi pe cei ce sunt afară de casa noastră; pe cei ce sunt în sat cu noi şi pe cei ce sunt afară de satul nostru. Tăiaţi pe tot locul cu sabia cuvântului, pentru ca să curgă în toate părţile „sângele” lacrimilor şi al căinţei pentru păcat. Să ne aşteptăm însă şi la împotriviri. Din rana pe care o face sabia cuvântului viu nu curge numai sânge de lacrimi, ci ţâşneşte şi împotrivire, îndârjire, prigoană. În atâtea şi atâtea locuri, oamenii vor cerca să ne smulgă sabia (Biblia) din mână. Dar cel ce este un ostaş al Domnului nu se sperie. El luptă în conştiinţa că are o sabie din cer şi trebuie să învingă. Aici însă vom spune şi altceva: împotrivirile vin, de multe ori, şi din greşeala luptătorilor, că nu poartă bine „sabia” cuvântului. Sunt şi printre noi luptători care fac greşeli. Taie cu sabia cuvântului fără tact şi chibzuială. Folosesc mai mult numai un tăiş al sabiei: tăişul mustrării păcatului. Chiar personal am văzut cazuri când unii fraţi mai întăriţi au tăbărât deodată cu sabia mustrării peste cei ce nu se putuseră încă dezbăra de unele patimi. Urmarea a fost că cei „răniţi” s-au îndârjit şi n-au mai venit la adunare. În loc de câştig, pagubă! Când mânuieşti sabia cuvântului, trebuie să ai răbdare, tact şi, mai presus de toate, dragoste. Sabia cuvântului să fie totdeauna călită în dragostea noastră. Fără dragoste, nici cu sa-

Biblia – Cartea vieţii

73

bia cuvântului nu poţi răni pe nimeni pentru Domnul. În mâna noastră, sabia cuvântului să aibă totdeauna cele două tăişuri: tăişul tăierii (mustrării) şi tăişul dragostei (vindecării). Numai cu tăişul mustrării încă n-am făcut nimic. Dimpotrivă! Cu tăişul acesta lucrează de regulă unii credincioşi, strâmţi la vedere şi neînţelegători (sectari), care nu ştiu altceva decât să critice mereu, să taie în scăderile altora, în ale lor însă nu. De aceea, în mâna lor sabia cuvântului îndârjeşte, în loc să câştige. De aceea, nu pot face nimic. Noi să ne ferim de greşeala aceasta! Să ne fie de-a pururi pildă şi aici pilda Marelui nostru Învăţător. Iisus Mântuitorul nu mustra pe cei păcătoşi care doreau mântuirea. Mustra de regulă numai pe cei care făţiş „se împotriveau Duhului Sfânt”: pe fariseii şi pe cărturarii cei făţarnici. Chiar când folosea sabia mustrării, în tăierea aceasta era mai multă dragoste decât mustrare. Era o mustrare dulce şi vindecătoare. Sabia aceasta se poate vedea atât de bine în mustrările blânde pe care Iisus le făcea Apostolilor. Ferice de cei care primesc „tăieturile” sabiei cuvântului biblic. Şi ferice de cei care taie cu ea şi pe alţii! Dar vai celor care se poartă cu nepăsare şi cu ură faţă de ea! Ei se vor întâlni odată cu această sabie, dar într-o altă formă, înfricoşată. Toţi cei care urăsc şi dispreţuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cunoaşte-vor ascuţişul acestei săbii pedepsitoare. Cunoaştevor în Ziua Judecăţii judecata Mântuitorului: „Pe cel ce nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l osândească: cuvântul pe care l-am grăit Eu, acela îl va osândi în Ziua de Apoi” (In 12, 48).

74

Preot IOSIF TRIFA

Candela (făclia) cuvântului biblic „Cuvântul Tău este o făclie pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Ps 118, 105) O altă asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din Psalmul 118, 105. Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumne­ zeu din Biblie este cu adevărat candelă şi lumină pentru viaţa noastră. În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieţii noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină. În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este o lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vieţii. Nu este nici un întuneric care să poată întuneca această lumină. „Întunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîncetat calea spre cer. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină care arată lămurit calea vieţii. Lumina cuvântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea îţi arată clar hotarul dintre lumină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă întunericul păcatelor şi mustră fără cruţare pe oricine ar încerca să trăiască şi cu lumina şi cu întunericul. Este cunoscută istoria unui om de la ţară care s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, soţia asculta:

Biblia – Cartea vieţii

75

„Tu, nevastă – a zis soţul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierduţi. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul viaţa”. Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbindu-se despre păcat. Mai ştia el, desigur, ceva despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i‑a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat viaţa şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină covârşitoare ce l-a hotărât la o viaţă nouă.

Făclie (candelă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele (Ps 118, 105).

76

Preot IOSIF TRIFA

Candela cuvântului biblic este o lumină scumpă ce ne însoţeşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de încercări şi necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare, să-ţi stingă această lumină. Şi ştiinţa este o lumină; dar o lumină ce se stinge când ai avea mai mare trebuinţă de ea. Unul din cei mai mari filozofi ai omenirii, germanul Schopenhauer, fiind odată greu bolnav, fu aflat de un prieten al lui citind în Biblie. – Cum se poate ca tu, prietene, cu toate cărţile tale de înaltă filozofie, să citeşti în Cartea asta învechită? – Pentru că – răspunse filosoful – am băgat de seamă că filozofia mea, la timp de durere, nu e de nici o treabă; nu mă poate ajuta cu nimic. Ea nu-mi poate da ceea ce îmi dă Cartea aceasta. Şi ştiinţa e o lumină, şi cultura e o lumină, dar dacă această lumină nu purcede şi ea din izvorul cel adevărat, din lumina Evangheliei, ea nu preţuieşte nimic. Sunt atâţia şi atâţia oameni învăţaţi care trăiesc în cel mai grozav întuneric sufletesc. O lumină care n-are în ea şi lumina credinţei e o lumină care arată calea cea largă ce duce spre iad. Un vestit scriitor englez, Oscar Wilde, apucând pe calea fiului pierdut, ajunse în temniţă. Aici a citit Biblia, i s-a luminat viaţa şi a ieşit din temniţă un om nou. „Mulţumesc lui Dumnezeu, zice el, că m-a trimis în întunericul temniţei, ca să aflu lumina vieţii”. Dragă cititorule, ai tu în casa ta şi în viaţa ta candela cuvântului biblic? Este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale? Ferice de tine dacă ai această lumină! Ferice de tine dacă la sfârşitul vieţii tale vei putea zice ca Iov: „Candela Lui stră-

Biblia – Cartea vieţii

77

lucea deasupra capului meu. Lumina Lui mă călăuzea în întuneric” (Iov 29, 3). Ferice de tine dacă ai candela cuvântului biblic! Ea va străluci lângă patul tău şi, atunci când va sosi noaptea cea mare (moartea), te va încredinţa despre făgăduinţa Mântuitorului: „Tot cel ce crede în Mine nu va muri, ci va trece din moarte la viaţă şi din noapte la lumină”.

78

Preot IOSIF TRIFA

Ciocanul cuvântului biblic „Cuvântul Meu nu este el, oare,… ca ciocanul? – zice Domnul” (Ier 23, 29) Dumnezeu Îşi aseamănă Cuvântul Său şi cu ciocanul. „Au nu sunt cuvintele Mele ca ciocanul ce sfărâmă stânca? zice Domnul” (Ier 23, 29). E o asemănare cu multe înţelesuri. Să le cercetăm: Ciocanul are multe însuşiri şi face multe slujbe. Mai întâi şi întâi are însuşirea deosebită de a fi greu şi a izbi din greu. Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. El are şi însuşirea de a fi „greu” şi a izbi din greu. El izbeşte fără cruţare în conştiinţa omului. „Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş!” (I In 3, 15). Iată o lovitură de ciocan: cel ce urăşte este un ucigaş. Gata! Punct! Nu mai încape aici nici o scuză şi nici o apărare de avocat. Sau: „Cel ce zice că iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său mincinos este!” (I In 3, 15). Iată şi aici o lovitură de ciocan. Sau: „Nu puteţi sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona!” (Mt 6, 24). Sau: „Nebunule, în noaptea asta voi cere sufletul tău!” (Lc 12, 20) etc. „Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu!” (Iac 4, 4). Ce necruţător ciocan este şi acesta!

Biblia – Cartea vieţii

79

Sau: „Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor!” (I Cor 10, 21). Iată un ciocan ce izbeşte şi în petrecerile ce se fac cu prilejul hramurilor şi al pomenilor.

Biblia este plină de astfel de „ciocane” care izbesc fără cruţare în conştiinţa omului. Şi de multe ori suflete împietrite şi adormite se trezesc prin astfel de lovituri. Petru Valdo, un nobil vestit, putred de bogat şi zgârcit fără pereche, din veacul al XVIII-lea, din clipa când a citit în Biblie cuvintele: „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” – n-a mai avut odihnă până nu şi-a împărţit toate averile săracilor şi bolnavilor, ultimii bani aruncându-i pe stradă, cu cuvintele: „Nu puteţi sluji la doi domni!…” Ciocanul cuvântului biblic îl lovise cu mântuire. O altă însuşire a ciocanului este de a sfărâma piatra. Cade ploaia peste piatră, o bate vântul, o arde soarele, dar ea nu cedează. Însă ciocanul cel mic, cu loviturile lui cele dese şi stăruitoare, o sfărâmă şi o face una cu pământul.

80

Preot IOSIF TRIFA

Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. Există om cu inima împietrită, cu inima de piatră. A căzut peste el ploaia cuvântului biblic, a bătut vântul cel ceresc, l-a încălzit focul cel ceresc – dar el a rămas mai departe stâncă şi piatră. Atunci dragostea lui Dumnezeu se apropie de el cu ciocanul cuvântului biblic. Loveşte stăruitor, şi azi, şi mâine, în stânca şi piatra lui, până când începe a ceda şi a se sfărâma. Ceea ce n-au făcut apa, focul şi vântul face acum ciocanul. Mare este puterea acestui „ciocan”. Să-l folosim pe tot locul şi noi pentru sfărâmarea inimilor împietrite! Este cunoscută povestea acelui om nemulţumit care sfărâma piatră dintr-o stâncă şi cârtea împotriva lui Dumnezeu că el are slujba cea mai umilă şi mai slabă. Dumnezeu l-a prefăcut în soare, dar în calea soarelui s-a aşezat norul care i-a luat lumina; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în nor, dar pe nor l-a alungat vântul; şi omul iar a cârtit. L-a prefăcut Dumnezeu în vânt, dar vântul s-a spart de o stâncă. Dumnezeu l-a prefăcut în stâncă şi omul îşi zicea voios: Iată acum sunt mai tare şi decât soarele, şi decât norul, şi decât vântul. Dar ce s-a întâmplat? La poalele stâncii s-a aşezat un spărgător de piatră şi, cu ciocanul lui, a început să taie în corpul stâncii. „O, iartă-mă, Doamne, a strigat atunci omul, căci numai acum îmi dau seama cât de tare eram! Vreau să fiu iarăşi un spărgător de piatră.” Arată această poveste, pe de o parte, nesocotinţa oamenilor care cârtesc pentru soarta lor, iar pe de altă parte arată puterea ce o are ciocanul spărgător de piatră. O astfel de putere are şi ciocanul cuvântului biblic. O, dragă suflete împietrit! O, tu stâncă şi piatră de carne! Ploaia, vântul şi focul n-au avut ce-ţi face. Iată se apropie acum de tine ciocanul cuvântului biblic. Primeşte, iubitul meu, măcar această ultimă încercare a dragostei dumnezeieşti!

Biblia – Cartea vieţii

81

Lasă-te izbit şi sfărâmat de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să devii şi tu un pământ bun şi roditor de mântuire sufletească! «Ciocanul încercărilor» Ciocanul mai are şi alte însuşiri. De sub loviturile lui ies aurul, argintul, sarea, uneltele de fier şi oţelul. Dar ciocanul cuvântului biblic mai are şi alt înţeles. Această asemănare cu ciocanul ne aduce aminte că, de multe ori, bunul Dumnezeu ne loveşte cu încercări şi suferinţe pentru binele nostru sufletesc. Ciocanul loveşte din greu; loviturile lui sunt grele; dar din aceste lovituri ies atâtea lucruri folositoare. De sub lovituri de ciocan ies toate uneltele folositoare, începând de la cuiul cel mic, până la cele mai mari unelte. De sub loviturile ciocanului ies şi aurul din piatră şi sarea din pământ. Dragostea lui Dumnezeu ne izbeşte şi cu lovituri şi încercări, pentru ca să facă din noi vase alese şi primitoare de mântuire. Toţi creştinii cei adevăraţi, toate vasele cele alese au ieşit şi ies, de regulă, din loviturile de „ciocan”. Ciocanul ferecă piatra morii – căci altcum moara nu mai poate măcina. Iar pe vremea coasei, răsună câmpiile de ciocanul care bate coasele. În toiul muncii, ciocanul bate coasa, căci altcum ea nu mai taie. Copii ai lui Dumnezeu, iubiţii mei fraţi, nu vă speriaţi când ciocanul încercărilor şi al prigoanelor vă izbeşte tocmai în toiul luptei şi al lucrului pentru Domnul! El vine ca să ne ascută „sabia”, „coasa” şi „secera”; el vine să ne ferece „moara”, ca să putem „secera” mai mult şi „măcina” mai mult. Călătorind cu trenul, aţi văzut un lucru cunoscut. Când trenul se opreşte în gară, se coboară maşinistul şi, umblând de la vagon la vagon, loveşte cu ciocanul roţile vagoanelor. Le loveşte şi ascultă. Parcă le întreabă, şi roţile răspund. După sunetul ce-l dau roţile, maşinistul le verifică, adică poate cunoaşte dacă au defect sau nu. Dacă sunt în ordine sau nu.

82

Preot IOSIF TRIFA

Aşa e şi cu noi, aşa e şi cu trenul vieţii noastre. Căci şi noi trebuie să călătorim prin multe necazuri, ca să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Şi numai cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui (Mt 10, 22; 24, 13). Din când în când, bunul Dumnezeu Se apropie de noi cu „ciocanul», cu încercări şi necazuri, să afle cât de tari suntem în răbdarea şi dragostea Lui. Lovindu-ne cu ciocanul, Domnul parcă ne întreabă: „Fiule, cum stai cu răbdarea şi dragostea Mea?” Iar un copil al lui Dumnezeu răspunde: „Aicea sunt, Doamne, să rabd şi să sufăr pentru Tine orice!” Poţi să dai un astfel de răspuns şi tu, dragă cititorule? «CIOCANUL – UNEALTĂ DE LUCRU» Şi, de încheiere, încă ceva. Cuvântul lui Dumnezeu e ca şi un ciocan. Trebuie să ştii însă cum să lucrezi cu acest ciocan. Să ştii unde şi cum să dai cu el. Căci aşa e ciocanul. Cu o singură lovitură de ciocan, dată fără pricepere, poţi strica lucruri de mare preţ. Aşa e şi ciocanul cuvântului biblic. El trebuie folosit cu pricepere şi cu înţelepciune. Căci altcum – izbind numai cu el: pac! pac! şi unde trebuie şi unde nu trebuie – mai mult strici lucrul Domnului decât îl ajuţi. Într-o adunare a Oastei, am cunoscut un frate plin de râvnă. Dar avea tocmai scăderea asta; izbea mereu cu ciocanul: pac! în dreapta, pac! în stânga; pac în scăderea surorii cutare – şi, cu pac-urile astea, folosite fără pricepere, pe mulţi i-a alungat de lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi n-am mai putut pune mâna pe ei. Ciocanul cuvântului biblic trebuie purtat cu tact şi înţelepciune. Trebuie să ştii unde, cum şi când să loveşti cu el.

Biblia – Cartea vieţii

83

Dragostea e şi aici dascălul cel mai bun. Când ai dragoste caldă şi clocotitoare pentru îndreptarea celui pierdut, atunci ciocanul nu dă greş niciodată. Şi încă ceva. Când fratele tău cel căzut e plin de sănătate, plin de bani şi de desfătări, în zadar te apropii de el cu ciocanul cuvântului biblic: „Ce va folosi omului de va dobândi toată lumea şi îşi va pierde sufletul său?” (Lc 9, 24). El e un fier rece, în care ciocanul nu prinde. Se schimbă însă situaţia când omul ajunge bolnav sau trece prin încercări. Atunci te poţi apropia de el. Când bunul Dumnezeu bagă un suflet rece în focul suferinţelor şi încercărilor, să ne apropiem de el cu ciocanul cuvântului biblic. Când fratele nostru căzut ajunge în foc de boală sau în altă încercare, să alergăm atunci la el, căci atunci ciocanul poate săpa în sufletul lui. Deci, fraţii mei, să folosim ciocanul biblic cu dragoste şi înţelepciune! Şi, mai ales, să lucrăm cu el acolo unde lucrează şi Duhul Sfânt, cu focul suferinţelor şi al încercărilor. Amin.

84

Preot IOSIF TRIFA

Aurul şi argintul cuvântului biblic Biblia este o comoară scumpă – o mină de aur „Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori” (Ps 11, 6).

Urmează acum asemănarea din Psalmul 11, unde psalmistul spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că este un argint curat, lămurit şi curăţit de şapte ori. Ce mult spune şi această asemănare! Căci, cu adevărat, aur şi argint curat este Cuvântul lui Dumnezeu. O comoară nepreţuită este Cuvântul lui Dumnezeu. Cel ce-a aflat Cuvântul lui Dumnezeu şi se hrăneşte cu el, acela a aflat o comoară pe care n-ar da-o pentru toată lumea. Biblia s-ar putea asemăna cu comoara despre care spune Evanghelia că, aflând-o un om, de dragul de-a o avea, îşi vinde toată averea (Mt 13, 44). Adică nu averea cea trecătoare, căci Biblia ne lasă averea şi truda pentru traiul vieţii. Dar, de dragul Bibliei, îşi vinde altă avere, îşi vinde averea cea rea: patimile cele rele şi păcatele. Mai anul trecut s-a întâmplat că un învăţat din Germania, la 90 de ani, s-a apropiat pentru prima oară de Biblie, să studieze ceva din ea. Şi, pe urmă, atât de mult a îndrăgit Cuvântul lui Dumnezeu, comorile ce le-a aflat în Biblie, încât şi-a vândut filozofia şi ştiinţa… s-a lăsat de toate ştiinţele… a făcut o nouă traducere a Bibliei şi acum trăieşte numai pentru această Carte.

Biblia – Cartea vieţii

85

Cu adevărat, Biblia este o comoară scumpă. Toţi copiii Bibliei, toţi şcolarii Bibliei, toţi cititorii şi cercetătorii Bibliei mărturisesc într-un glas că au aflat în ea o comoară scumpă şi nepreţuită. Ferice de cei care au aflat această comoară! Dar, ca să afli comoara Bibliei, trebuie s-o cauţi. Comorile Bibliei le află numai cei ce le caută. Aurul şi argintul cuvântului Bibliei îl află numai acela care îl caută şi sapă după el. Încă despre nimeni nu s-a auzit că a aflat aur şi argint mergând pe drum. Aurul, ca şi argintul, se află numai intrând în mină şi săpând după el. Îl află numai minerul care sapă după el. Biblia este o comoară scumpă, o mină de aur.

Aşa e şi Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă psalmistul spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că este aur şi argint, apoi despre Biblie se spune că e mina în care se află acest aur şi argint. Iar ca să afli acest aur şi argint curat trebuie să intri în mina Bibliei şi să sapi după el. Adică să intri în citirea, în cercetarea şi adâncirea Bibliei. Iar astfel „săpând” vei afla comori nebănuite. Toţi cititorii şi cercetătorii Scripturilor mărturisesc într-un glas că, din ce citesc şi se adâncesc mai mult în Biblie, cu atât află în ea noi şi noi comori duhovniceşti. Biblia este ca şi o

86

Preot IOSIF TRIFA

mină. Din ce sapi în ea, dai peste noi şi noi comori duhovniceşti. Cine a fost vreodată prin ţinuturile aurifere (Brad, Roşia, Baia Mare etc.) a putut vedea un lucru interesant. Pe marginea râurilor aurifere se văd oameni care aleg ceva din râu cu un fel de troc. Sunt aşa-numiţii trocari. Ei strecoară din nou apa nisipoasă a râului şi mai prind cu trocul lor mici firicele de aur. E aceasta o meserie de om sărac, de aşa-zis „pălmaş” al aurului. Căci un trocar lucrează toată ziua şi abia face rost de 40 – 50 lei la zi. Atât e preţul firicelelor de aur ce le-a putut prinde. Adică trocăritul acesta abia dă pâine zilnică. Nici un trocar n-a dat vreodată peste vreun bulgăr de aur. Comori de aur găsesc numai minerii care sapă după aur în adâncul pământului.

Eu mă gândesc că aşa e şi cu Biblia şi celelalte cărţi din lume. În lume sunt şi multe cărţi bune. În orice carte care nu-i rea, afli cât de cât şi ceva bun. Întocmai cum şi în apa oricărui râu afli cât de cât urme de aur. Numai că această găsire de „aur” e anevoioasă. E o trudă grea. Trebuie să chinuieşti foarte

Biblia – Cartea vieţii

87

mult, să dai cu „trocul” din greu toată ziua, până când afli porţiunea de „aur” de care are nevoie sufletul. Şi oricât ai da de vârtos cu „trocul”, abia îţi poţi face rost de hrana zilnică. Dar de această trudă de om sărac şi pălmaş în câştigarea de „aur” duhovnicesc scapă toţi cei care au aflat şi care află Biblia. Scapă toţi cei care au intrat şi intră în mina, în baia cea mare a Bibliei. Întrând în mina aceasta, scapă deodată de pălmăşia trocăritului. Cât te-ai trudit într-un an cu „trocul”, poţi găsi într-o zi, într-o clipă, cu o singură lovitură de ciocan în mina cea mare a Bibliei. Încă nimeni nu s-a îmbogăţit cu „trocăritul” cărţilor bune, dar toţi cei care au intrat în mina Bibliei şi toţi cei care sapă în mina Bibliei au ajuns şi ajung „bogaţi”, de se miră lumea de bogăţia lor cea duhovnicească.

Slăvit să fie Domnul! După mulţi ani de muncă, privind peste familia Domnului, mă bucur văzând fronturile ei de „mineri”, care sapă cu sârguinţă în mina Bibliei. Biruinţa Oastei este tocmai aceasta: am umplut ţara de mineri ai Bibliei. I-am făcut pe oameni să arunce „trocul” şi

88

Preot IOSIF TRIFA

să intre în „mină”. Cărţile Oastei au făcut şi fac tocmai slujba aceasta: ele au atras şi atrag pe oameni în mina cea de aur a Bibliei. Cu cărţile Oastei am pus în mâna oamenilor ciocanul şi făclia de miner şi am trezit în ei dorul de a intra în mina de aur a Bibliei. Cărţile Oastei au aruncat „trocurile” din mâna oamenilor şi i-au introdus în mina Bibliei, să afle comori de aur şi argint curat. Şi toţi câţi au intrat strigă azi într-un glas: Aflat-am comori nepreţuite, aflat-am grămezi de aur şi argint, aflat-am comoara cea de preţ de dragul căreia ne-am vândut patimile şi păcatele. Fratele meu! Ai intrat în mina de aur a Bibliei? Fii până la sfârşit un harnic miner în ea! Sapă mereu, sapă în fiecare zi în această mină şi vei afla noi şi noi comori şi cheamă-i mereu şi pe alţii să intre în această „mină” de aur!

Biblia – Cartea vieţii

89

Citirea şi adâncirea Bibliei... ...merg alături cu creşterea duhovnicească Spuneam că Biblia e ca o mină de aur. Din ce sapi în ea, dai peste noi şi noi comori. Acest lucru îl cunosc toţi cei care citesc Biblia şi se ocupă cu ea. Îl cunosc şi eu din păţania mea. Eu am citit Biblia şi am studiat-o în trei răstimpuri din viaţa mea de până acum: ca student teolog, ca tânăr preot la ţară şi ca vestitor al Oastei Domnului. Pe toate trei rândurile mi-am făcut sublinieri şi constat că ele se deosebesc mult. Ca teolog, m-am oprit la anumite locuri din Biblie, ca preot tânăr, la altele, ca preot la Oaste, iarăşi la altele. Ca student teolog, văd azi că săpătura mea în Biblie era tare slăbuţă. Trecusem cu ciocanul pe lângă bulgări întregi de aur. Ca preot la ţară, săpătura era mai bună, dar totuşi nu destul de adâncită. Ca preot la Oastea Domnului, săpătura e desigur mult mai adâncită, dar totuşi n-aş putea spune că e adâncită de tot, că aş fi aflat tot ce se poate afla în Biblie. Căci de ar trăi cineva sute de ani, tot n-ar putea spune că a aflat tot ce se poate afla în mina cea de comori nesfârşite ale Bibliei. „Am citit Biblia de o sută de ori – scrie un renumit vestitor al Evangheliei – şi din ce o citesc mai mult aflu în ea noi şi noi comori duhovniceşti.” Citirea şi adâncirea Bibliei, adică mineritul Bibliei, merg mână în mână cu creşterea noastră cea duhovnicească. Din ce

90

Preot IOSIF TRIFA

creşti în cele duhovniceşti, afli în Biblie comori pe care înainte nu le vedeai şi nu le înţelegeai. Eu văd azi în Biblie bulgări de aur, acolo unde mai înainte nu vedeam nimic. Şi, de multe ori, citind azi Biblia, îmi vine să mă mir cum am putut trece mai înainte pe lângă nişte locuri atât de scumpe, de parcă aş fi fost orb. Pentru că încă n-aveam creşterea duhovnicească să înţeleg unele locuri. Ferice de cel ce a aflat şi a intrat în mina cea plină de aur a Bibliei! Ferice de cel care a dat peste aurul şi argintul cuvântului biblic! AI AFLAT AURUL ŞI ARGINTUL? FĂ BANI MĂRUNŢI DIN EL! Dar o învăţătură se ridică şi aici. Nu e destul să afli aurul şi argintul cuvântului biblic. Nu e destul să afli numai pentru tine aurul Bibliei. Ci acest aur trebuie să-l prefaci „în bani mărunţi” pentru tine şi pentru alţii. Eu pot avea un bulgăr mare de aur; dacă îl ţin încuiat în ladă, nu mi-e de nici un folos. Pot chiar şi să mor de foame lângă el. O comoară încuiată nu aduce nici un folos, nici celui ce o are, nici altora. Aşa e şi cu aurul şi comoara Bibliei. Ai aflat aurul Bibliei? Fă bani mărunţi din el! „Schimbă-l” în „bani mărunţi” de dragoste, de bunătate, de milă, de fapte bune, pentru ca toată lumea să vadă că tu ai aflat o comoară şi eşti un om „bogat”, care poţi ajuta şi pe alţii. Pentru ca toată lumea să vadă că tu nu sapi în zadar în mina Bibliei, nu citeşti în zadar în Biblie, ci scoţi din ea „aur” şi „argint” curat de care se foloseşte toată lumea. Nu este un lucru mai urât ca banul pe care lăcomia îl ţine încuiat, în vreme ce lumea duce lipsă. Dintre toţi banii, galbenii fac slujba cea mai slabă, pentru că lăcomia totdeauna i-a

Biblia – Cartea vieţii

91

tras din umblare şi i-a încuiat prin lăzi. Să nu fie aşa şi cu aurul cuvântului biblic! Ci toţi câţi îi avem să-i prefacem în „bani mărunţi” de dragoste, milă, bunătate şi ajutor pentru cei „săraci” şi lipsiţi de viaţa evanghelică. Banul cel mai bun e banul care umblă şi se ajută oamenii cu el. Aşa să fie şi comoara Bibliei. Să o facem „umblătoare”, pentru ca toţi să se folosească din ea. Eu mă gândesc că de multe ori am trecut pe lângă cerşetorii de pe străzile Sibiului fără să-i miluiesc şi eu cu ceva. Doream să-i ajut, dar nu puteam. De ce? Pentru că aveam numai bani mari de hârtie. N-aveam bani mărunţi. Şi, astfel, treceam, oarecum ruşinat, pe lângă ei, fără să-i pot ajuta din pricina… banilor mari. Mă gândeam ruşinat în mine că cei cu bani mărunţi pot face bine mai mult decât mine, cu banii cei mari. Cu un galben în buzunar, poţi trece pe lângă toţi cerşetorii fără să-l ajuţi pe nici unul. Aşa e şi cu aurul şi argintul cuvântului biblic. El trebuie făcut „mărunt”, pentru a ne putea ajuta cu el pe noi înşine mai întâi şi apoi pe alţi „săraci” şi flămânzi de Evanghelie. Deci, fraţii mei, faceţi „bani mărunţi” din aurul şi argintul cuvântului biblic, pentru a ajuta pe toţi cei ce au nevoie de el!

Preot IOSIF TRIFA

92

Mierea cuvântului biblic „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele, mai dulci decât mierea în gura mea” (Ps 118, 103).

– Dar ce miere găseşti tu în Cartea aceea, de eşti tot cu ochii în ea? Aşa îl agrăia un om din lume pe un om credincios care citea în Biblie. – Ai dreptate, dragul meu, i-a răspuns fratele, căci miere, întradevăr, aflu eu în Cartea aceasta… Cartea aceasta este Biblia şi eu am aflat în ea miere şi o dulceaţă mai dulce decât orice miere şi chiar decât toate dulceţurile din lumea aceasta… O, de-ai şti şi tu, dragul meu, ce miere dulce se află în Cartea aceasta! Cu adevărat, miere dulce este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa îl simţea şi proorocul David când spunea: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele, mai dulci decât mierea în gura mea”. Şi aşa îl simte oricine citeşte Biblia, oricine a gustat şi gustă din Cuvântul lui Dumnezeu. Nici o carte din lume nu este atât de dulce ca Biblia. Nici un cuvânt nu este atât de dulce cum este Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e plină cu faguri de miere. Biblia e ca un fagure din care curge şi se scurge mierea cea dulce. Sunt în Biblie locuri unde simţi cum curge şi se scurge mie-rea cea binecuvântată. „Veniţi la Mine voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi odihni pe voi” (Mt 11, 28). Ce miere dulce, ce chemare dulce este şi aceasta!

Biblia – Cartea vieţii

93

Sau: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca toţi cei ce cred în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In 3, 16).

„Dacă cineva Mă iubeşte şi va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi şi la dânsul vom veni şi locuinţă ne vom face la dânsul” (In 14, 23). Iată ce miere dulce este făgăduinţa cuvântului biblic. Din toată Biblia curge această miere. Ce miere dulce sunt, bunăoară, şi fericirile de la Matei cap. 5, care se încheie cu dulcea făgăduinţă: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”. Îndeosebi însă, Psaltirea e plină de mierea cuvântului biblic. Nici o carte din lume nu are atâta dulceaţă şi mângâiere ca Psaltirea, pentru că ea este scrisă şi întocmită de Duhul lui Dumnezeu. Şi mierea din ea e culeasă din florile cerului. Citiţi spre pildă, Psalmul 118, şi veţi simţi cum picură mierea. „Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după Cuvântul Tău! Adusu-mi-am aminte noaptea de Numele Tău,

94

Preot IOSIF TRIFA

Doamne, şi am păzit Legea Ta… Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale şi m-am mângâiat… Mâhnire m-a cuprins despre cei păcătoşi care părăsesc Legea Ta… Rugatu-m-am Feţei Tale cu toată inima mea, miluieşte-mă după Cuvântul Tău… La miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie… De mila Ta, Doamne, este plin pământul, îndreptările Tale mă învaţă… Bunătate ai făcut cu robul Tău… Doamne, după Cuvântul Tău… Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta înva- ţă-mă toate îndreptările Tale… Cât am iubit Legea Ta, Doamne, toată ziua gândirea mea este. Că de n-ar fi fost Legea Ta gândirea mea, aş fi pierit întru păcatul meu… De pe toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să păzesc Cuvântul tău. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, căci Tu ai pus Lege mie. Făclie picioarelor mele este Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele”. Cuvântul lui Dumnezeu este mai dulce decât mierea, pentru că dulceaţa aceasta e culeasă din florile dragostei lui Dumnezeu. Din fagurii Bibliei curge şi se scurge mierea dragostei cereşti. Dragă cititorule! Cunoşti tu mierea cuvântului biblic? Cunoşti tu Biblia şi ai citit tu în ea? De cumva nu o cunoşti încă, eu te rog, citeşte-o şi vei afla îndată cât de dulci sunt cuvintele ei! Iar dacă tu, frate, ai aflat mierea cuvântului biblic, nu te îndulci numai singur din ea, ci dă-le-o şi altora şi cheamă-i şi pe alţii la ea! Fă şi tu aşa cum se spune că fac viespile: când dau de ceva miere, vestesc îndată şi pe celelalte viespi şi se înfruptă cu toatele din dulceaţa ei. Cheamă-i şi pe alţii la mierea Bibliei! Şi încă ceva. De cei pierduţi să ne apropiem mai ales cu mierea cuvântului biblic. În vestirea mântuirii, Mântuitorul Însuşi a folosit mai multă „miere”, dulceaţă. Pe cei păcătoşi nu i-a mustrat, ci i-a chemat dulce. Cu „ciocanul”, Mântuitorul

Biblia – Cartea vieţii

95

a dat numai în orbia fariseilor şi a cărturarilor. În orbia lor a dat cu grele „lovituri de ciocan”, ca acestea: „Vai vouă, fariseilor şi cărturarilor, pentru că voi curăţaţi blidul pe dinafară, dar pe dinăuntru este plin de necurăţie… Pe dinafară vă arătaţi oamenilor drepţi, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi fărădelege… Vai vouă, morminte spoite pe din-afară… Vai vouă, căci voi închideţi oamenilor Împărăţia lui Dumnezeu! Nici voi nu intraţi în ea, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre” (Mt 23, 13-33). Dar pentru păcătoşii cei umili şi smeriţi, Mântuitorul a folosit numai mierea dulce. S-a apropiat de ei numai cu mierea cea dulce a iertării şi mântuirii. Această „miere” dulce să o folosim, fraţilor, şi noi pe tot locul, îmbiind-o tuturor celor pierduţi.

Preot IOSIF TRIFA

96

Biblia – Cartea vieţii care dă tot ce trebuie vieţii Biblia este o carte a vieţii, este o Carte cerească, ce dă tot ce trebuie vieţii. În Biblie, Însuşi Dumnezeu ne recomandă Biblia ca pe o pâine cerească, cu care să ne hrănim (Mt 4, 4); ca pe o apă cerească, pe care să o bem (Is 55, 1); ca pe o ploaie cerească, pe care să o primim (Is 55, 10); ca pe un foc ceresc cu care să ne încălzim (Ier 23, 29); ca pe o candelă, ca pe o lumină cu care să ne luminăm (Ps 118, 105); ca pe o sabie cerească, cu care să ne înarmăm. (Evr 4, 12); ca pe o miere dulce cu care să ne îndulcim (Ps 118, 103), ca pe un aur şi un argint preţios; ca pe o comoară cu care să ne îmbogăţim (Ps 11, 6; 18, 11; 118, 72, 127; Prov 8, 10-11). Biblia este o Carte binecuvântată care ne dă tot ce trebuie vieţii noastre sufleteşti. Dar, în acelaşi timp, ea ne dă şi tot ce ne trebuie vieţii noastre trecătoare. Oricine citeşte cu drag în Biblie soarbe cuvintele ei, se hrăneşte cu ele şi le trăieşte, acela va avea şi toate cele de trebuinţă ale traiului, pentru că nu s-a pomenit încă despre cineva care să fi murit de foame cu Biblia în buzunar. Mor însă destui dintre cei sătui de averi, mâncăruri şi băuturi. În Africa este un pom vestit, pe care băştinaşii de pe acolo îl au ca pe o adevărată binecuvântare cerească. Acest pom dă tot ce trebuie omului ca să poată trăi. Fructul lui cel moale este

Biblia – Cartea vieţii

97

un fel de pâine. Presat acest fruct, din el iese un fel de lapte dulce şi hrănitor, iar din coaja lui, apă stâmpărătoare de sete. Străpunsă tulpina, din ea iese un ulei hrănitor. Pe lângă asta, pomul dă şi lemn, iar din coaja tulpinii şi din frunze ies nişte fibre, nişte aţe, din care se fac ţesături şi haine. Cu un cuvânt, acel pom dă tot ce trebuie vieţii băştinaşilor de acolo. Un astfel de pom binecuvântat este şi Biblia. Ea este Cartea Vieţii, care dă tot ce trebuie vieţii. De este cineva flămând cu sufletul, să meargă la Biblie, să se sature cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu (Mt 4, 4). De este cineva însetat, să meargă la Biblie şi să bea din apa ei cea vie, cât îi trebuie, „fără bani şi fără plată” (Is 55, 1). De este cineva întristat, să citească în Biblie şi va afla mângâiere. De este cineva lipsit de înţelepciune, să citească în Biblie şi o va afla. De este cineva slab, în Biblie află putere. De este cineva sărac, în Biblie află avere. De este cineva bolnav, în Biblie află leac. De simte cineva că îi lipseşte ceva, în Biblie va afla tocmai ceea ce-i mai lipseşte. O, ce Carte binecuvântată este Biblia! O, cum n-am eu cuvinte destul de dulci şi de pătrunzătoare să-l fac pe fiecare om un alergător nebun după Cuvântul lui Dumnezeu! Să-l fac pe fiecare om să umble flămând şi setos după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, durere, creştinii de azi se ţin departe tocmai de Cartea din care curge viaţă, dar şi mântuire. De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om care apucase fără porc pe iarnă. Şi, bag seamă, nu i-a mers bine, căci primăvara l-am auzit zicând: „Nu mă mai las fără porc în casă”. Şi a făcut omul totul şi nu s-a mai lăsat „fără porc în casă”. Aşa e creştinul; nu se lasă fără porc în casă, dar se lasă fără hrana cuvântului biblic (cu toate că porcul costă mii de lei, iar o Biblie costă numai câteva sute de lei). Nu se lasă omul fără pâine în casă, dar se lasă fără Pâinea cuvântului biblic. Nu se lasă fără lapte în casă, dar se lasă fără laptele duhovnicesc (I Ptr 2, 2).

98

Preot IOSIF TRIFA

Nu se lasă omul fără un pic de băutură în casă, dar se lasă fără băutura vieţii din Biblie. Şi cel mai sărac om ţine să aibă un „Crăciun gras”, un An Nou cu chef, un Paşti cu vin, dar pentru o Biblie n-are câteva sute de lei. Şi cel mai sărac fumător face fum şi scrum câteva sute de lei pe an, dar pentru o Biblie n-are aceşti bani. Ce lucru grozav! Dragă cititorule, eu te rog cu lacrimi în ochi nu te mai lăsa nici o clipă fără Cuvântul lui Dumnezeu în casa ta, pentru că răspuns nu vei avea în Ziua Judecăţii, pentru că te-ai lipsit de această hrană cerească. Eu te rog cu lacrimi în ochi nu te mai lipsi nici o clipă de Biblie, în casa ta! Nu te mai lipsi nici o clipă de această Carte a Vieţii pe care Însuşi Mântuitorul ne-o recomandă prin cuvintele: „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică” (In 5, 39).

Biblia – Cartea vieţii

99

Partea a doua

100

Preot IOSIF TRIFA

Biblia – Cartea vieţii

101

...Încă un cuvânt Referitor la Cuvântul înainte de la Rusaliile anului 1938, precizăm că abia acum, după scurgerea unui timp cât o călătorie prin pustie, s-au aflat aproape toate lecţiile biblice pe care Părintele Iosif le-a scris şi aranjat pentru a le da la lumină. Băiatul, Tit, şi „calfele”, Marini şi Dorz, i-au împlinit această dorinţă în chiar anul mutării lui la cele veşnice. Acum am dori să-i mărim bucuria, întregindu-i lucrarea cu scumpele mărgăritare ce le-a adunat spre folosul nostru. Cartea apărută în 1938 cuprindea materialul până la capitolul Biblia, Cartea Vieţii, inclusiv, care se încheie aici la pagina 98. Celelalte „mărgăritare” au fost aflate abia acum, aducându-le ca pe un omagiu Părintelui nostru iubit, împreună cu a 40-a floare stropită cu lacrimi pe care o aşezăm pe neuitatul mormânt din Sibiu, în care se odihneşte, aşteptând învierea, împreună cu fiul său, Tit. Întregită acum, va face în continuare slujba de chemare a sufletelor din ţara noastră, şi nu numai, sub Crucea lui Iisus Cel răstignit şi lângă străbunele altare, unde a îngenuncheat pe sutele de mii de suflete, învăţându-le dragostea faţă de Biserică şi de Neam şi reluarea vieţii primilor creştini întreruptă prin nepăsare şi păcat. Realitatea netăgăduită va apleca spre meditaţie pe cei în drept, pentru repunerea acestui mare om al lui Dumnezeu, cu roade de apostol, la locul ce i se cuvine, împreună cu alţi

Preot IOSIF TRIFA

102

înaintaşi sfinţi, care, la rândul lor, au împărtăşit aceeaşi soartă. Credem şi ştim că Marele Comandant al Cărui „gornist” a fost Părintele Iosif l-a aşezat la locul cel făgăduit. Aşteptăm ca şi Istoria să-i facă dreptate, pe baza inestimabilului folos adus până acum şi pe care îl va mai aduce jertfa sa neîncetat Bisericii şi Neamului nostru. Acest folos va constitui garanţia legitimelor pretenţii ale tuturor copiilor săi sufleteşti – al cărui număr creşte an de an, spre slava lui Dumnezeu – să i se facă şi aici dreptatea mult-meritată. 12 februarie 1978 Moise VELESCU

Biblia – Cartea vieţii

103

Înainte de început la partea a doua Când, în anul 1988, sărbătoream 300 de ani de la tipărirea primei traduceri a Bibliei în româneşte (1688), 100 de ani de la naşterea Părintelui Iosif Trifa (1888), 65 de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului (1923) – această Mişcare profund biblică, prin care a fost împroprietărit, pentru prima dată la scară istorică şi naţională, poporul nostru cu «Biblia – Cartea Vieţii» – şi 50 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui nostru sufletesc Iosif Trifa, iniţiatorul Oastei Domnului (1938), atunci, în anul 1988, nădăjduiam că vom putea tipări cumva această carte; însă nu s-a putut, deşi era pregătită pentru tipar încă din 1978, aşa cum am arătat la începutul acestei părţi. Iată că Bunul Dumnezeu a adus totuşi vremea să poată vedea lumina tiparului şi a doua parte a acestei lucrări. Iar cu privire la însemnarea ce am făcut-o în anul 1978, referitor la Părintele Iosif Trifa, iată că – aşa cum zicea el că va veni vremea când Dumnezeu, Adevărul şi Istoria îi vor face dreptate – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin actul istoric din 28 sept. 1990, a făcut cu adevărat dreptate şi Părintelui Iosif Trifa şi Oastei Domnului. În toate acestea a fost intervenţia iubitoarei mâini a lui Dumnezeu, prin Revoluţia din Decembrie 1989, după o perioadă de 55 de ani şi 142 de zile de ateism. Deşi cartea aceasta, în prima ei formă, a fost tipărită de Rusaliile anului 1938, iar adăugarea celei de-a doua părţi se

Preot IOSIF TRIFA

104

face de-abia acum, în 1999, dorim să menţionăm că materialul adăugat este cel care ar fi putut completa cartea atunci, dar nu a mai putut fi adăugată după 1938.1 Părintele Iosif lucra la strângerea materialului existent pentru alcătuirea cărţii, dar n-a mai ajuns să şi-o vadă tipărită, pentru că s-a stins, purtând încă în mâna-i slăbuţă această carte. De aceea, calfele sale, fraţii Ioan Marini şi Traian Dorz, împreună cu fiul Părintelui, Titus, au grăbit apariţia cărţii, în forma în care se afla atunci gata, pentru întâia Cincizecime pe care aveau să o sărbătorească fără părintele lor scump, ca pe un omagiu adus memoriei sale. Totuşi, cartea, aşa cum apăruse, pentru vremea aceea, s-a dovedit de o mare valoare, atât pentru cei ce iubeau Sfânta Scriptură, cât şi pentru cei ce aveau s-o descopere citind Biblia – Cartea Vieţii. Facă Bunul Dumnezeu ca, şi în vremea aceasta de mare secetă sufletească pentru poporul nostru, cartea de faţă să trezească foamea şi setea după Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia, care să redea sănătatea cea sufletească acestui popor pentru care Dumnezeu a adus în mijlocul său şi în Biserica sa Lucrarea de renaştere spirituală, Oastea Domnului. Slăvit să fie Domnul! La Rusaliile anului 1999 Moise VELESCU

1 În actuala ediţie, materialele adăugate în ediţia din 1999 au fost confruntate cu textele originale din foile din care au fost preluate. Aici sunt publicate doar cele identificate în colecţiile de foi ale Părintelui Iosif Trifa (cu indicarea sursei respective), fiind aşezate în ordinea cronologică a apariţiei lor. (n. ed.)

Biblia – Cartea vieţii

105

Minunata istorie a unei fetiţe care a ajutat să se tipărească Biblia în 500 de limbi şi 1 miliard de exemplare Pe la anul 1867, trăia într-un sat din ţinutul Walles (Anglia) o fe­tiţă cu numele Maria Jonnes, care încă din pruncie, de când auzise la biserică şi în şcoală despre viaţa Mântuitorului, apucase cu o dorinţă vie şi fierbinte de a-şi avea o Biblie a ei, în care să citească oricând. Odată, fiind la doamna boierului din acel sat, spre marea ei bucurie, văzu o Biblie pe masa doamnei. Cerându-i voie să citească puţin în ea, fetiţa deschise tocmai la Evanghelia de la Ioan capitolul 5, versetul 39, unde citi: „Cercetaţi Scripturi­ le, căci acelea mărturisesc pentru Mine şi întrînsele socotiţi a avea viaţă veşnică”.

106

Preot IOSIF TRIFA

Cuvintele acestea treziră în ea şi mai mult dorul şi dorinţa arzătoare de a-şi avea o Biblie. Toate dorinţele şi suspinele vieţii sale erau acum strânse în acest singur gând: de a-şi putea cumpăra o Biblie. Dar pe acele vremuri, Biblia era un lucru mare, era o carte scumpă, numai oamenii bogaţi o puteau avea, iar părinţii ei erau meşteşugari săraci. Atunci fetiţa făcu un plan. Îşi cum­pără o puşculiţă (perş, cutioară de strâns bani) şi începu a strânge în ea cu osârdie bănuţ lângă bănuţ, ca pe urmă să poată cumpăra din aceşti bani o Biblie. Era de 8 ani când începu acest lucru. Şase ani de zile strânse neîncetat ban lângă ban în această cutie. Toate daru­rile ce le căpăta, tot ce putea ea chivernisi punea în această cutie. Domnul avea grijă să-i sporească bănuţii ei, căci fetiţa strângea în cutie nu numai bani reci de metal, ci ea punea acolo şi o dorinţă fier­binte, o dragoste arzătoare după Cu­vântul lui Dumnezeu. După şase ani, fetiţa strigă plină de bucurie: „Tată şi mamă dragă, eu am bani să-mi cumpăr o Biblie”. Părinţii şi fetiţa se bucu­ rară, dar acum era un alt necaz. Biblia nu se căpăta de vânzare (şi nu se putea comanda ca azi, cu poşta), decât în locuri deosebite. Fetiţa ceru sfatul preotului, care îi dete recomandare în scris către un alt preot, din oraşul Balla, la depărtare de peste 30 de kilometri. Preotul acela avea câteva Biblii de vânzare, aduse din Londra. Fetiţa se pregăti de drum. Cum n-avea mijloace, ea porni pe jos şi desculţă. Peste umeri luă un sac în care, la întoarcere, să-şi poată pune comoara după care suspina. Peste 30 de ki­lometri făcu fetiţa pe jos, într-o zi de vară, pe o căldură înăbuşitoare. Ea nu mai simţea nici căldura, nici oboseala, nici picioarele rănite de pietrele drumului. Ea simţea numai dragostea şi dorinţa fierbinte de a-şi avea o Biblie (chipul de alături o arată făcând acest drum). Ajunsă la Balla, ea trase la un cunoscut al părinţilor ei şi di­mineaţa se prezentă împreună cu el la preotul cu Bibliile. Dar aici, alt necaz. Bibliile se vânduseră. Mai erau numai 3

Biblia – Cartea vieţii

107

exemplare şi şi acestea, cuprinse şi plătite de alţii. „Îmi pare foarte rău – zise preotul – că această fetiţă a făcut degeaba un drum aşa de lung... Bibliile s-au gătat”. Când auzi fetiţa aceste cuvinte, începu să plângă cu hohot. „S-a sfârşit”, zicea ea. „Totul a fost în zadar.” Sărmana! Îşi vedea spulberate toate nădejdile şi aşteptările ei de 6 ani... Tot ce clădise, se dă­râma şi ea plângea cu amar. Dar Domnul nu lăsă pe fiica Lui. Preotul se înduioşă de lacrimile ei şi îi dete o Biblie din cele cuprinse de alţii. „Nu se poate – zicea preotul – să n-ascult aceste lacrimi.” Fetiţa se reîntoarse plină de fericire la casa părinţilor ei şi trăi până la sfârşitul vieţii sale prive­ghind lângă Cuvântul lui Dumnezeu. S-a întâmplat că preotul din oraşul Balla, tocmai după această în­tâmplare, s-a dus la Londra, unde se ţinea un sfat despre tipărirea Bibliei pentru popor. Preotul a isto­risit în chip mişcător întâmplarea cu fetiţa şi această istorie i-a mişcat atât de adânc pe cei prezenţi, încât strigară toţi într-un glas: „Să tipărim Biblia pentru popor... Să tipărim Biblia nu numai pentru poporul no­stru, ci pentru toate popoarele din lume...”. Cei de faţă întemeiară o societate pentru tipărirea Bibliei şi răspândirea ei în popor. Această so­cietate e aşa-numita „Societatea britanică pentru tipărirea şi răspân­direa Bibliei”. Prin daruri şi aju­toare, această societate a ajuns atât de departe, încât a tipărit până azi Biblia în peste 500 de limbi şi a răspândit-o în peste 1 miliard de exemplare. Societatea i-a ridicat fe­tiţei Maria Jonnes o statuie, în semn de amintire că prin dragostea şi râvna acestei fetiţe pentru Cu­vântul lui Dumnezeu s-a înfiinţat societatea şi au putut face un lucru atât de minunat. Milioane de suflete citesc şi se hrănesc azi cu Cuvântul lui Dum­nezeu din sf. Scripturi în urma dra­gostei nemărginite ce a avut-o fetiţa Maria Jonnes pentru Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scripturi. «Lumina Satelor» nr. 12 / 14 martie 1926, p. 3

108

Preot IOSIF TRIFA

În şcoala cea mare a Sf. Scripturi, a Bibliei CEVA DESPRE CITIREA BIBLIEI ŞI DESPRE LOCURILE GRELE DIN EA Dăm mai departe, în continuare, aici în foaia aceasta, şi „prelegerile” din şcoala cea mare a Bibliei. În acest număr, ceva despre cum trebuie să citmi Biblia. Cum trebuie citită Biblia? O întrebare mare este aceasta. Vom răspunde la ea pe larg. Acum voi spune pe scurt numai atât, că Biblia, fiind Cartea lui Dumnezeu, trebuie citită cu credinţă, cu rugăciune şi cu ajutorul Duhului Sfânt, Care este Autorul şi Scriitorul ei. Şi peste aceasta, la citirea Bibliei trebuie negreşit să se mai ţină seamă de un lucru: Biblia este o Carte scrisă pe înţelesul tuturor. Dumnezeirea s-a îngrijit şi aici ca hrana cea cerească din Biblie să fie la îndemâna tuturor. Biblia cuprinde cea mai uşoară mâncare duhovnicească: pâine şi apă. Cele mai multe din învăţăturile Scripturilor sunt spuse atât de uşor, încât şi copiii le pot pricepe. Dar, de altă parte, în Biblie sunt şi mâncări duhovniceşti mai grele; sunt locuri mai greu de înţeles. Sunt locuri – mai ales unde e vorba de dogme de credinţă – pe care Sfinţii Părinţi le-au meditat o viaţă întreagă şi au scris despre ele cărţi în­ tregi. Sunt locuri pe care soboare întregi abia le-au putut lămuri. Astfel de locuri nu se ţin de priveperea noastră.

Biblia – Cartea vieţii

109

Nu se ţin de competenţa noastră să le explicăm. Cel ce se prinde în astfel de locuri este exact ca o biată furnică ce s-ar apuca să tragă un buştean. De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: Asta-i o mâncare prea grea pentru mine! Să trec mai departe, căci, slavă Domnului, este aici, în Cartea aceasta, mâncare destulă. Însă, durere! Foar­ te mulţi creştini care intră în şcoala cea mare a Bibliei tocmai în greşeala aceasta cad: se opresc tocmai în locurile cele grele; se închircesc tocmai în locurile cele grele. Bag seamă, şi aceasta-i o ispită a diavolului. Eu m-am gândit în mine că astfel de creştini sunt acurat în asemănarea omului din chipul de mai jos, care s-a apucat să mănânce peşte. Precum vedeţi, omul acesta are înaintea lui pe masă peşte din belşug, peşte gras, frumos şi hrănitor. Dar uitaţi-vă, el s-a apucat de un peşte plin cu oase. El flămânzeşte ciugulind pe oasele unui peşte, în loc să se hrănească cu hrana cea bogată ce-i stă înainte. Exact aşa sunt şi unii creştini cititori în Biblie. Biblia stă în faţa lor cu hrană multă şi uşoară. Ei însă aleg peştele cel cu oasele cele mai multe. Ei se închircesc în aceste oase şi flămânzesc lângă ele, în loc să se hrănească cu hrana cea bogată ce le stă înainte. În special sectarii au o deosebită atragere pentru mâncarea cea osoasă din Biblie. Îi vezi pe toate drumurile închirciţi în

110

Preot IOSIF TRIFA

oase şi încercând să închircească şi pe alţii. Uitaţi-vă, de pildă, la milenişti, în ce oase mari şi ascuţite s-au înecat! Uitaţi-vă la toţi sectarii cum se leagă tocmai de locurile pe care le-au lămurit Sf. Părinţi şi soboarele ecumenice. Pe semne, Sfinţii Părinţi şi soboarele au greşit şi vin ei acuma să rectifice dogme de credinţă. Asta-i o greşeală de care tot creştinul trebuie să se ferească. Nu pentru asta ni s-a lăsat nouă Biblia.

Vom spune aici că mulţi şi dintre creştinii noştri – ba chiar şi unii din Oastea Domnului – cad în această greşeală. Până la mine, la Sibiu, a venit, mai anul trecut, un creştin, să mă întrebe de poate folosi sângele cel de porc ori ba, căci a citit el în Vechiul Testament (şi i-au spus adventiştii) că nu-i iertat să folosească sângele de animal. Sărmanul! De ani de zile stătea închircit în acest os, în loc să citească în Biblie acolo unde se vorbeşte despre „sângele Mielului”, despre Jertfa cea mare a Scumpului nostru Mântuitor! Eu am văzut la unii creştini Biblia întreagă însemnată pe tot locul unde era mâncare grea şi osoasă. Aveau atragere şi se ocupau numai cu astfel de locuri grele. Dar dacă sunt locuri grele în Biblie, asta nu înseamnă că nu trebuie citită Biblia. Dacă s-a înecat cineva mâncând pâine,

Biblia – Cartea vieţii

111

asta încă nu înseamnă că nu trebuie să mai mâncăm pâine. Ţineţi minte regula: la citirea Bibliei, nu vă băgaţi în locuri greu de înţeles; nu vă legaţi de locurile unde au lucrat Sfinţii Părinţi şi soboarele ecumenice, stabilind norme şi dogme de credinţă. Astfel de locuri numai Biserica e chemată a le explica. Noi să citim în Biblie acolo unde aflăm păşune şi apă pentru sufletul nostru. Şi, slavă Domnului, Biblia e plină cu astfel de locuri! «Oastea Domnului» nr. 1 / 25 dec. 1929, p. 8-9

CEVA DESPRE PUTEREA SCRIPTURILOR... „VIU ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ŞI LUCRĂTOR” Am scris mai înainte că Biblia e o Carte ce cuprinde planul cel mare al mântuirii noastre sufleteşti; e o Carte ce cuprinde descoperirea dumnezeiască: cum să dobândim împărăţia cerurilor. Dar să nu creadă cineva că Biblia este numai o carte ce ne arată poruncile Domnului... o carte plină de învăţături bune şi sfaturi înţelepte. O, nu, ci, mai presus de acestea, Biblia este o carte plină de putere, de dar şi har. Autorul (Scriitorul) Bibliei este Duhul Sfânt; de aceea în ea se află un ceva deosebit; se află un ceva ce nu se poate spune, ci numai se simte. În cuvintele Scripturii este o putere, este un dar, este ceva din Duhul lui Dumnezeu, este Dumnezeu însuşi. Proorocul Ieremia spunea că simte cuvintele Domnului ca pe un foc închis în oasele lui: „Că s-a făcut Cuvântul Domnului ca focul ce arde în oasele mele” (Ier 20, 8-9). În cuvintele

112

Preot IOSIF TRIFA

Scripturilor este focul Duhului Sfânt. Citind Biblia, cel credincios simte cuvintele ei ca pe un foc ce-l aprinde mereu pentru Domnul şi pentru râvna mântuirii sufleteşti. „Au nu sunt cuvintele Mele ca focul?”, zice Domnul (Ier 23, 29). Ba da, Preabunule Doamne, cuvintele Tale sunt cu adevărat ca un foc ce „aprinde rărunchii şi inima noastră” (Ps 72). Aprinde-ne, Doamne, neîncetat cu acest foc sfânt şi ajutăne să aprindem şi pe alţii! Cuvântul Scripturilor este ca o ploaie cerească. „Precum se coboară ploaia din cer şi nu se întoarce până când adapă pământul şi-l face de rodeşte, aşa va fi Cuvântul Meu – zice Domnul” (Is 55, 10-11).

Biblia – Cartea vieţii

113

Când citeşti Scripturile cu credinţă şi cu dor de mântuire sufletească... când citeşti Scripturile „ca un pământ pustiu şi fără de apă” (Ps 62, 3), stai sub ploaia darului de Sus, stai sub o revărsare de dar, stai sub o putere cerească ce lucrează şi rodeşte în tine. „Au nu sunt cuvintele Mele ca ciocanul ce taie piatra?” zice Domnul (Ier 23, 29). Ba da, Doamne, cuvintele Tale înmoaie şi sfărâmă şi cele mai împietrite inimi! Unde cuvântul omului nu poate face nimic, Cuvântul Tău taie şi face şi din pietre fii ai lui Avraam. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu – zice Apostolul Pavel – şi lucrător, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândirile inimii” (Evr 4, 12). Nu este pe suprafaţa pământului o altă carte care să lucreze cu atâta putere ca Biblia. Milioane şi milioane de inimi a rănit şi răneşte această Carte a lui Dumnezeu. Milioane şi milioane de suflete au aflat şi află medicină sufletească în această Carte. Biblia este un pom al vieţii – zice un învăţat creştin. Prin ramurile ei adie neîncetat vântul cel ceresc al Duhului Sfânt, aducând celui otrăvit de păcate vindecare, putere, sănătate şi viaţă veşnică. O Carte minunată este aceasta, plină de cele mai plăcute mângâieri şi de cea mai dulce pace, linişte şi bucurie sufletească. Despre creştinii cei dintâi ne spune Biblia că „în fiecare zi erau cercetând Scripturile” (Fapte 17, 11), de aceea era atâta putere în viaţa lor. Biblia trebuie să fie o hrană zilnică a sufletului nostru. Eu citesc în fiecare zi în Biblie, pentru că ea este o lipsă a vieţii mele, întocmai ca apa ce o beau, ca aerul ce-l răsuflu şi pâinea ce o mănânc. Ca pe un „foc aprins” trebuie să simţim cuvântul lui Dumnezeu din Biblie; ca pe un „argint curat” să-l căutăm (Ps 11, 6); ca pe o foame şi sete sufletească să-l sim-

114

Preot IOSIF TRIFA

ţim (Amos 8, 11); ca pe o „miere dulce gât­lejului nostru” să-l gustăm (Ps 118, 103); ca pe o „sabie” să-l încingem (Ef 6, 17). Voi spune, dar, şi aici ce lucru dureros este un creştin care ştie citi, dar n-are în casa lui Biblia şi nu citeşte în ea. «Oastea Domnului» nr. 4 / 19 ian. 1930, p. 9

IERI AM VĂZUT O BIBLIE STROPITĂ CU SÂNGE Biblia are atâtea şi atâtea însuşiri minunate care grăiesc despre dumnezeirea ei. Între acestea este şi legătura cea strânsă dintre cărţile ei. Între cele 72 de cărţi ale Bibliei este o legătură atât de strânsă, încât parcă o mână nevăzută a făcut această legătură. Această legătură o dă, în primul rând, învăţătura despre Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului; iar în al doilea rând, învăţătura despre Iisus, Fiul lui Dumnezeu, şi Jertfa Lui cea sfântă. Învăţătura despre Jertfa Crucii trece ca un fir roşu prin toate cărţile Bibliei. Zilele trecute am văzut într-o librărie nemţească o Biblie veche şi foarte interesantă. Deschizând-o şi uitându-te în ea, ţi se părea că-i stropită cu sânge. În această Biblie erau tipărite cu slove roşii toate locurile unde se vorbeşte despre Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă, fie în icoane, fie în proorociri, fie în asemănări, fie deschis. Şi erau aceste locuri atât de multe, încât întreaga Biblie era plină cu pete roşii. Ţi se părea cu adevărat că-i stropită cu sânge. Ce gând minunat a avut neamţul care a tipărit acum 100 de ani o astfel de Biblie! (O, cum nu se află şi între cei 30 de mii de milionari din ţara noastră unul credincios care să tipărească o astfel de Biblie!)

Biblia – Cartea vieţii

115

Cu adevărat, Biblia este o Carte stropită cu sânge: cu Sângele Mielului. Toate Scripturile ne arată Jertfa Crucii. Aproape fiecare pagină din Biblie e stropită cu Sângele

116

Preot IOSIF TRIFA

Mielului. Cercetaţi Scripturile şi veţi afla în ele Jertfa Crucii, de la început şi până la sfârşit! O veţi afla în Vechiul Testament acoperită în icoane, asemănări şi proorociri, iar în Noul Testament o veţi afla ca pe o taină descoperită. În icoana de alături, cu răstignirea, în cele şase iconiţe de pe margini se văd şase icoane din Vechiul testament, care vesteau pe Mântuitorul şi Jertfa crucii Sale. În cea de sus, de la stânga, e jertfa lui Avraam, iar la dreapta, jertfa lui Melchisedec. În stânga, la mijloc, este şarpele cel de aramă, iar la dreapta, cele şapte izvoare ale Mielului din Apocalipsa. Jos, în stânga se vede sângele mielului care i-a scăpat pe israeliteni din Egipt, iar la dreapta, mana din pustie – tot atâtea icoane ale Mântuitorului. Şi câte altele nu mai sunt... Mi-ar trebui o carte întreagă să le înşir pe toate. Toate Scripturile ne arată Jertfa Crucii. Toate Scripturile ne îndeamnă să privim şi să primim acest izvor al mântuirii noastre. Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă trebuie să stea mai mult în mijlocul vieţii noastre sufleteşti. Poporul nostru cunoaşte prea puţin pe Mântuitorul şi Jertfa Lui, de aceea e atât de săracă viaţa noastră de roadele unei vieţi creştineşti. Eu mă întreb de multe ori: oare de ce ţările şi popoarele care citesc Biblia (Anglia, Suedia, Norvegia, Elveţia etc.) au o viaţă plină de putere creştinească? Pentru că se adâncesc mai mult în Biblie, iar cel ce se adânceşte în citirea Bibliei află pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea scumpă. Iar cel ce a aflat cu adevărat pe Mântuitorul a aflat izvorul puterii noastre de creştini vii şi biruitori. Cercetaţi Scripturile şi veţi afla într-însele izvorul puterii şi îndreptării noastre: pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă. «Oastea Domnului» nr. 5 / 26 ian. 1930, p. 6

Biblia – Cartea vieţii

117

CEVA DESPRE TRIMITERILE (LOCURILE PARALELE) DIN BIBLIE Am vorbit în numerele trecute despre legătura cea strânsă dintre cărţile Bibliei. Biblia este o Carte a Duhului Sfânt: de aceea între cărţile ei nu numai că nu sunt contraziceri, ci se întregesc unele pe altele într-un chip minunat. Toată Biblia este o minunată ţesătură în care găseşti, de la început, până la sfârşit, acelaşi fir, aceeaşi urzeală şi aceeaşi bătătură roşie (Sângele Crucii). Învăţătura de la începutul Bibliei o găseşti până la sfârşit şi pe cea de la sfârşit o afli, mergând înapoi, până la început. Bazându-se pe această minunată legătură, cercetătorii Bibliei au făcut aşa-numitele „trimiteri” sau „locuri paralele”. Aceste trimiteri se află însemnate prin Biblie şi, în decursul citirii Bibliei, ele îţi zic: „Caută şi la cartea cutare şi cutare, capitolul atâta şi atâta, şi vei afla aceeaşi învăţătură pe care o citeşti aici”. Pentru cei ce intră prima dată în şcoala Bibliei, aici voi spune că cele 72 de cărţi ale Bibliei sunt împărţite în capitole, iar capitolele, în versete. Când, dar, noi, aici la foaie, scriem, de pildă: Matei 10, 20 – asta, pe limba Bibliei, înseamnă: „Caută la Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetul 20”. Trimiterile din Biblie au o însemnătate foarte mare. Ele îţi arată şi din ele poţi afla minunata legătură din Biblie. Trimiterile sunt un fel de dascăl preţios care te poartă pe tot locul prin Biblie şi îţi arată legăturile ei şi tainele ei. O Biblie cu trimiteri bogate este o şcoală minunată în care poţi învăţa – şi ai ce învăţa – o viaţă întreagă. Sub acest raport, este foarte potrivită Biblia cea cu 250 lei, având trimiteri bogate după fiecare rând. (Pentru cititorii mai bătrâni, care nu pot urmări literele puţin mărunte din această biblie, tot atât de bună este şi Biblia cea mare, cu 350 lei, care aşijderea are trimiteri.)

118

Preot IOSIF TRIFA

Cu această Biblie poţi face progrese foarte frumoase şi poţi deveni un bun cercetător şi cunoscător al Scripturilor. Şi eu însumi folosesc această Biblie şi mă ajut foarte mult cu trimiterile ei. Să luăm acum o pildă despre ce sunt trimiterile biblice. Să deschidem Biblia, spre exemplu, la II Corinteni, cap. 4, vers. 3 şi 4. Vom afla acolo scris aşa: 3. „Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită*, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,” (I Cor 1, 18; cap. 2, 15; II Tes 2, 10)

4. „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina† Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu††”. (In 12, 31; 14, 30; 16, 11; Ef 6, 12**; Is 6, 10; In 12, 40; cap. 3, 14†; cap. 3, 8-9, 11, 18; vers. 6††; In 1, 18; 12, 45; 14, 9; Flp 2, 6; Col 1, 15; Evr 1, 3).”

Iată două versete însoţite de trimiterile biblice (locurile scrise cu litere mărunte sunt trimiterile); aceste trimiteri, precum se poate vedea, ne trimit în peste douăzeci de locuri din Sf. Scriptură; iar locurile acelea ne trimit şi ele, la rândul lor – fiecare – în alte şi alte locuri. Un ceas întreg poţi stărui lângă un astfel de loc, căutând prin toată Scriptura învăţăturile din el. Ce petrecere minunată!... Ce şcoală minunată!... Încă un exemplu luat din Vechiul Testament – Facere, cap. 3, vers. 15: 15. „Vrăjmăşie* voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa** ei†. Aceasta** îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (*Mt 3, 7; 13, 38; 23, 33; In 8, 44; Fapte 13, 10; I In 3, 8**; Ps 132, 11; Is 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-25; Lc 1, 31-34, 35; Gal 4, 4†; Rom 16, 20; Col 2, 15; Evr 1, 14; I In 5, 5; Apoc 12, 7-17††; Ps 48, 6; Is 13, 8; 21, 3; In 16, 21; I Tim 2, 15).

Ce lucru minunat se vede şi aici! Un loc care se află pe pagina a patra din Biblie, iată, îl vedem trecând prin toată Biblia! E vorba în acest loc despre profeţirea Mântuitorului.

Biblia – Cartea vieţii

119

Trimiterile ne arată minunatele legături ce le are acest loc şi această profeţie în întreaga Biblie. Vom spune deci: o Biblie cu trimiteri bogate este un dascăl minunat pentru cercetarea, cunoaşterea şi înţelegerea Scripturilor. Aici vom spune că întreaga noastră mişcare de la Sibiu nu este altceva decât o mare şcoală a Bibliei. Câteva mii de şcolari avem în şcoala aceasta şi ne bucurăm văzând că numărul lor tot creşte mereu. Ne bucurăm văzând progresul frumos pe care l-au făcut unii şcolari. «Oastea Domnului» nr. 6 / 2 febr. 1930, p. 5

CEVA DESPRE LEGĂTURA DINTRE TESTAMENTUL VECHI ŞI NOU – ŞI DESPRE LOCURILE URÂTE DIN BIBLIE Biblia se împarte în două părţi mari: în Biblia Vechiului şi Noului Testament. Între aceste două părţi este o legătură cu mult înţeles. Biblia Vechiului Testament cuprinde istoria şi frământările mântuirii sufleteşti ale omenirii, începând de la căderea din Grădina Edenului, până la Naşterea Mântuitorului. Biblia Noului Testament cuprinde istoria mântuirii noastre sufleteşti prin sângele Crucii, împreună cu viaţa cea nouă şi omul cel nou. Biblia Vechiului Testament ni-l arată pe omul cel căzut. Ne arată sforţările lui de a se ridica. Ne arată că toate aceste sforţări au fost zadarnice până ce n-a sosit Iisus Mântuitorul. Vechiul Testament ne arată pe omul cel vechi, Noul Testament, pe omul cel nou. Vechiul Testament ne arată pedeapsa pentru păcat. Noul Testament ne arată mântuirea prin dar. Vechiul Testament ni-l arată pe om aşa cum este, cu toate scăderile

120

Preot IOSIF TRIFA

lui; Noul Testament ni-l arată pe om aşa cum trebuie să fie; ne arată pe omul cel nou. Pe lângă asta, despre Vechiul Testament se spune că a fost „un pedagog spre Hristos”, adică a fost un dascălul ce a pregătit omenirea pentru venirea şi primirea Mântuitorului. Vom scrie cândva mai pe larg şi despre aceasta. Acum, în legătură cu raportul dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, vom spune ceva despre locurile urâte din Biblie. În Biblia Vechiului Testament sunt şi unele locuri urâte. Unii strigă contra lor, spunând că ar trebui scoase afară. Dar aceste locuri îşi au şi ele însemnătatea lor şi înţelesul lor. Noi am mai scris despre ele în cartea Sodoma şi Gomora (acolo unde a fost vorba despre beţia şi desfrânarea lui Lot). Sfânta Scriptură ne arată toată lucrarea pe care a Dumnezeu făcut-o de-a lungul veacurilor pentru mântuirea noastră, a păcătoşilor. Dar, pe de altă parte, Biblia ne arată şi toate înşelăciunile şi încercările pe care le-a făcut Satana, de-a lungul veacurilor, pentru stricarea şi pierzarea omului. Biblia ne arată urmele Domnului, dar, de altă parte, ne arată şi urmele diavolului. Urât este diavolul, urâte sunt şi urmele lui. Biblia ne arată aceste urme tocmai ca să ne ferim de ele. Biblia nu ni-l poate arăta pe diavolul şi lucrurile lui în chip de înger, ci ni-l arată aşa cum este. Însă ce se întâmplă? Diavolul e mişel mare şi aici. Multora dintre cei ce intră în şcoala Bibliei le arată tocmai aceste locuri – le arată tocmai fotografia lui – şoptindu-le: „Iacă, asta-i Biblia voastră cea sfântă şi mult-lăudată! Poftim, ce lucruri urâte se află în ea!”. Cu asta umblă Ispititorul să-l abată pe om de la Cuvântul lui Dumnezeu. Ce mişel mare e diavolul! El umblă să-l sperie pe om de Biblie, arătându-şi tocmai fotografia lui din Biblie.

Biblia – Cartea vieţii

121

Mulţi sfătoşi şi necredincioşi atacă Biblia pe chestia asta. Chiar mie mi s-a întâmplat mai anul trecut să apuc la discuţie, în public, cu un sfătos de „învăţat” despre locurile urâte din Biblie. – O, dragul meu – i-am răspuns eu –, să discutăm lucrurile mai pe dreptate! Înainte de toate, trebuie să-ţi spun un lucru: Biblia Vechiului Testament ni-l arată pe om aşa cum este, cu toate păcatele şi slăbiciunile lui. În Biblia Vechiului Testament ne vedem fotografia noastră cea sufletească aşa cum este. Dumneata, văd că te indignezi de cele trei sute de femei ale lui Solomon. Eu însă te rog frumos, uită-te cu băgare de seamă: nu cumva şi dumneata eşti pe acolo? Iată, aici sunt o mulţime de oameni care ascultă discuţia noastră. Eu te rog în faţa lor să-mi spui dumneata, pe cuvântul dumitale de onoare, câte femei ai cunoscut dumneata, din tinereţile dumitale până la vârsta aceasta?... Vreau să vedem de sunt mai multe ori mai puţine decât cele trei sute de ţiitoare ale lui Solomon. «Învăţatul» meu se roşi ca racul, până după urechi, şi începu a îngâna alte vorbe. Simţea pe „solomonul” din el, dar îi era ruşine să-l dea în vileag. – Ei, vezi, dragul meu? – i-am zis eu. Ne indignăm de locurile cele urâte din Biblie şi nu ne dăm seama că în acele locuri sunt puse tocmai slăbiciunile şi păcatele noastre. Locurile urâte din Biblie sunt puse acolo, dragul meu, tocmai ca să ne vedem în ele ca într-o oglindă urâţenia noastră cea sufletească şi să căutăm a scăpa de ea.

122

Preot IOSIF TRIFA

Se indignează sfătoşii şi necredincioşii de locurile cele urâte din Biblie şi, vai, tocmai ei şi fotografia lor sunt acolo. Se indignează de păcatul lui David, şi ei săvârşesc tocmai acest păcat (cu deosebirea că David a stropit o viaţă întreagă acest păcat cu lacrimi de căinţă, iar ei îl stropesc cu alte păcate). Se indignează sfătoşii de desfrânarea ce a făcut-o Lot în beţie, dar nu se indignează de orgiile şi ticăloşiile ce le fac ei prin chefuri şi beţie. «Oastea Domnului» nr. 7 / 9 febr. 1930, p. 7-8

CEVA DESPRE TRADUCERILE ROMÂNEŞTI ALE SF. SCRIPTURI Cea dintâi Biblie în româneşte a ieşit la anul 1648, când mitropolitul nostru Simeon Ştefan din Bălgrad2 a tradus şi tipărit pe româneşte, pentru întâia dată, Noul Testament. La patruzeci de ani după aceea, în anul 1688, a ieşit de sub tipar prima Biblie românească întreagă, tipărită la Mitropolia din Bucureşti, sub stăpânirea voievodului Ioan Şerban Cantacuzino. În anul 1858, marele mitropolitul Şaguna a tipărit din nou Biblia, într-o admirabilă înfăţişare şi cu uriaşe osteneli şi cheltuieli, împodobind-o şi cu minunate chipuri religioase aduse de prin Germania. În Introducerea acestei Biblii, mitropolitul Şaguna vorbeşte cu elogii despre cele dintâi două traduceri ale Bibliei, spunând, între altele, şi următoarele: „Aceste două traduceri sunt uşile pe care s-a învrednicit şi poporul nostru românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături. Ele sunt izvoarele care au izvorât 2 Simion Ştefan a fost Mitropolit al Transilvaniei între anii 1643 şi 1656, reşedinţa sa mitropolitană fiind la Bălgrad (Alba Iulia).

Biblia – Cartea vieţii

123

întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta în toate ţările. Deşteptarea poporului românesc, împrietenirea lui cu Legea lui Dumnezeu, înfrăţirea neamului românesc şi rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale, – toate aceste binecuvântări avem să le mulţumim acestor cele dintâi Scripturi româneşti. Mare şi adâncă trebuia să fie mulţumita noastră către aceşti bărbaţi mari care, în vremuri atât de grele şi cu mijloace şi puteri aşa de smerite, au făcut lucrări atât de măreţe! Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credinţa, adevărată iubirea lor către Dumnezeu şi naţiune când Mitropolitul Andrei Şaguna au dăruit ei naţiei lor un astfel de odor. Sănătoasă şi coaptă a fost şi cunoştinţa lor despre sfânta Carte, îmbrăcând-o în veşmântul limbii aceleia care să fie înţeleasă de toţi românii. Cu tot dreptul se pot numi aceste traduceri cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui ceresc”... „Limba Bibliei – zice marele Şaguna – numai o dată se poate face; dacă poporul a primit cea dintâi traducere – credincioasă şi înţeleaptă –, limba acestei Biblii a intrat, aşa-zicând, în însăşi fiinţa sa şi următorii n-au decât să îndrepteze şi să înnoiască acest început binecuvântat. Cei doi traducători au altoit întâia dată cuvântul Sf. Scripturi în pom românesc... Urmaşii lor trebuie să îndrepteze şi să înnoiască unde va trebui, căci limba noastră e ca un pom viu ce-şi primeneşte mlădiţele şi ramurile”. Ce vorbe cuminţi şi înţelepte a spus marele Şaguna! Şi nu numai le-a spus, ci le-a şi urmat. Cu osteneli şi cheltuieli

124

Preot IOSIF TRIFA

uriaşe, a revăzut şi retipărit din nou această cea dintâi Biblie românească. Până mai anii trecuţi, aici în Ardeal am avut şi am folosit Biblia lui Şaguna (iar la Blaj s-a folosit Biblia lui Bob, tradusă tot după Bibliile din ţară). Dar, durere, începutul făcut de vremi atât de grele n-a fost dus mai departe aşa cum ar fi trebuit. Moştenirea biblică a fost, fără îndoială, slab chivernisită. Cea mai grăitoare dovadă despre acest adevăr este faptul nespus de dureros că azi, în anul de la Hristos 1930 şi la 12 ani după înfăptuirea României mari, nu avem o Biblie a noastră tipărită în ţară la noi. Dacă n-ar fi Biblia Societăţii Britanice, am fi azi o ţară şi un popor întreg fără Biblie. Bibliile noastre cele vechi s-au tipărit în teascuri, cu greutăţi uriaşe; iar azi, cu maşinile cele moderne – şi, desigur, cu mijloace materiale mai mari – am lăsat în părăginire o moştenire atât de scumpă. Sf. Sinod are un aşa-numit Institur Biblic pentru tipărirea de cărţi bisericeşti şi religioase (cu un fond destul de respectabil). Datoria acestui Institut Biblic, noi socotim că este, în primul rând, să tipărească Biblia. Despre traducerile mai noi ale Bibliei, vom scrie de altă dată. Acum vom spune numai atât: tipărirea sau, mai corect zis, îndreptarea şi retipărirea vechilor noastre Biblii s-ar fi putut ajuta chiar şi în legătură cu Societatea Britanică. Societatea Biblică Britanică a căutat o traducere românească a Bibliei şi, desigur, de îi îmbiam noi această traducere, ar fi tipărit-o pe care o voiam noi şi cum o voiam noi, ea neavând alt scop decât răspândirea Bibliei. O mărturie grăitoare despre aceasta e şi faptul că în Biblia cea cu slove mari a Societăţii Britanice, Noul Testament este tradus de profesorul nostru de Teologie Dr. N. Nitzulescu, având aprobarea şi binecuvântarea Mitropolitului Primat Ghenadie.

Biblia – Cartea vieţii

125

Pe calea aceasta, cu ajutorul Societăţii Britanice – şi fără jertfe materiale –, am fi avut Biblia pe care o doream – fireşte, dacă s-ar fi interesat cineva în direcţia aceasta. «Oastea Domnului» nr. 9 / 23 febr. 1930, p. 10-11

TOATE PROFEŢIILE DIN BIBLIE S-AU ÎMPLINIT – ŞI SE ÎMPLINESC – DIN CUVÂNT ÎN CUVÂNT Un cititor din Basarabia m-a rugat să-i scriu cum am ajuns eu la credinţa ce o am. Ar voi să aibă şi el o credinţă tare şi mă roagă să-i răspund cum am ajuns eu la această credinţă. Răspunsul meu e simplu: credinţa mea se reazemă întâi pe aflarea Scumpului meu Mântuitor şi a Jertfei Sale Sfinte ce a făcut-o pentru mine. A doua, credinţa mea se reazemă pe minunea cea mare ce o văd în Sfânta Scriptură, în Cartea lui Dumnezeu: toate profeţiile din Biblie s-au împlinit şi se împlinesc din cuvânt în cuvânt. Sfânta Scriptură ni se arată ca o Carte a lui Dumnezeu tocmai în minunea aceasta: înainte cu sute şi mii de ani a profeţit lucruri şi întâmplări care s-au împlinit şi se împlinesc întocmai cum au fost prezise. O, cum a orbit diavolul mintea celor necredincioşi, să nu vadă nici măcar acest adevăr ce străluceşte ca soarele! Cu veacuri înainte, Sf. Scriptură a profeţit viaţa Mântuitorului până în cele mai mici amănunte. Dar să trecem peste aceste profeţii care-i privesc pe cei necredincioşi. Să le arătăm necredincioşilor alte câteva profeţii ale Bibliei, pe care le întăreşte istoria lumească şi se pot vedea cu ochii. Mântuitorul a profeţit pustiirea Ierusalimului şi dărâmarea Templului lui Solomon (Mc 13, 1-4). Această profeţie s-a îm-

126

Preot IOSIF TRIFA

plinit întocmai la anul 70 după Hristos, când romanii au făcut Ierusalimul una cu pământul. Şi nu numai atât. Vechiul Sion stă şi azi ruinat, sub profeţia şi blestemul Scripturii. Un împărat păgân a voit să-l rezidească şi flăcări ieşite din pământ au înghiţit pe muncitori, în semnul că profeţiile Scripturilor trebuie să se împlinească. O altă profeţie împlinită este cea de la proorocul Ezechiel, despre pustiirea Tirului celui mândru. „De aceea, aşa grăieşte Domnul: «Iată, am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce asupra ta neamuri care îţi vor surpa zidurile, îţi vor arunca în apă pietrele şi lemnele. Te voi face o stâncă goală, vei fi ca un loc unde se prind peştii şi nu vei mai fi zidit deloc... te vor acoperi apele cele mari... te voi nimici cu desăvârşire şi nu vei mai fi», zice Domnul” (Ezec 26). Profeţia s-a împlinit din cuvânt în cuvânt. Tirul a fost cucerit, prădat şi pustiit de Nebucodonosor, împăratul Babilonului. S-a împlinit şi profeţia că „va fi acoperit de apele cele mari”. Tirul era clădit pe o peninsulă ce intra în mare ca un cui. O răscolire şi o umflare a valurilor mării au cuprins o jumătate din locul unde fusese vechiul Tir. Din valurile mării se văd şi azi urme de ziduri şi de pietre rămase din mărirea Tirului de odinioară. În chipul de mai jos se vede această profeţie: ce a mai rămas din Tirul de odinioară.

Iată ce a mai rămas din Tirul cel mândru şi îngâmfat

Biblia – Cartea vieţii

127

O altă profeţie împlinită este cea de la Iosua, cap. 6, vers. 26: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului”. Vechiul Ierihon stă până în ziua de azi ca o ruină mare, îngropată pe jumătate în pământ. O altă profeţie împlinită e cea de la Isaia, cu pustiirea Babilonului: „Aşa zice Domnul: «Iată, ridic împotriva Babilonului un vânt nimicitor... nu va mai fi locuit niciodată, ci veşnic va rămâne nelocuit, ca şi Sodoma şi Gomora; aşa nu va mai fi locuit nici el şi nimeni nu se va mai aşeza acolo” (Ier 50, 39-40). „El nu va mai fi locuit, arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, ci fiarele pustiei îi vor umple casele, şacalii vor urla în casele împărăteşti” (Is 13, 20-22). Fioroasa profeţie s-a împlinit din cuvânt în cuvânt. Pe locul unde a fost Babilonul cel vestit e azi o ruină pustie, nelocuită şi plină de fior. Călătorii englezi spun că locul unde a fost Babilonul e un loc atât de urât şi pustiu, încât nimeni nu trece pe acolo. Chiar şi beduinii arabi, călătorii pustiurilor, se feresc de el. Hiene, şacali, lupi, bufniţe îşi au culcuşul în ruinele pietrelor. Urletele hienelor şi şacalilor răsună neîncetat. Profeţia Scripturilor s-a împlinit din cuvânt în cuvânt. Dar afară de aceste profeţii ce aparţin istoriei, Biblia e plină şi cu profeţii ce se împlinesc sub ochii noştri. În cartea Trăim vremuri biblice am arătat pe larg cum se împlinesc profeţiile biblice sub ochii noştri. Oamenii şi vremile de azi sunt profeţite atât de viu, încât cel ce le-a scris se pare că a trăit în zilele noastre. Oare nu este şi acest lucru o mărturie despre dumnezeirea Bibliei şi despre Atotputernicul Dumnezeu? «Oastea Domnului» nr. 11 / 9 martie 1930, p. 9-10

128

Preot IOSIF TRIFA TOATE PROFEŢIILE BIBLICE SE ÎMPLINESC – UNA SINGURĂ ÎNTÂRZIE

Să înaintăm mai departe şi cu „lecţiile” din şcoala cea mare a Bibliei. În numărul 10 am vorbit despre profeţiile din Biblie, arătând cum ele s-au împlinit şi se împlinesc din cuvânt în cuvânt. Sunt în Biblie unele profeţii care se împlinesc sub ochii noştri. În cartea noastră Trăim vremuri biblice am arătat pe larg, şi puteţi citi pe larg, cum se împlinesc Scripturile sub ochii noştri şi în zilele noastre. Vremurile noastre sunt vremuri biblice; sunt vremuri în care se împlinesc Scripturile sub ochii noştri. Încep a se împlini şi profeţiile cu ivirea lui Antihrist în lume. Vom arăta de altă dată cum noi, într-o carte scrisă încă în anul 1918, arătam uzlte lucruri din Biblie care aievea se şi împlinesc. O singură profeţie biblică întârzie însă să se arateîn lume: profeţia despre întoarcerea poporului evreu din cumplita orbie sufletească în care petrece. Mântuitorul a profeţit pedeapsa cu dărâmarea Ierusalimului şi împrăştierea poporului evreu. Profeţia s-a împlinit întocmai. Sionul e o ruină, iar poporul evreu, un popor fără ţară. Dar, pe de altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie spune lămurit că va veni iar o vreme de împăcare a lui Dumnezeu cu poporul Său. Acest lucru îl spune şi Apostolul Pavel la Romani capitolul 11: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel (adică cei care n-au primit Evanghelia) a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Iată, vin zilele – zice Domnul – când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou... toţi Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, căci le

Biblia – Cartea vieţii

129

voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor»” (Rom 11, 25-27; Ier 31, 31-34). Întrebarea e acum: când vor veni întoarcerea şi mântuirea lui Israel? Apostolul Pavel spune că la „împlinirea numărului deplin al neamurilor”, adică după ce vor primi Evanghelia toate neamurile păgâne. Acelaşi lucru l-a spus şi Mântuitorul: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor” (Lc 21, 24). Întoarcerea lui Israel – după profeţiile Bibliei – va avea loc către sfârşitul veacurilor. Când poporul evreu Îl va primi pe Mântuitorul, va fi un semn că se apropie sfârşitul veacurilor. Însă împlinirea acestei profeţii nu se arată. Poporul evreu este azi mai orb ca oricând faţă de adevărul Evangheliei. „Sionismul” lucrează prin fel de fel de tainice legături contra creştinismului. Faptul acesta ar fi doar singura mărturie că sfârşitul veacurilor încă nu s-a apropiat. Toate celelalte mersuri din lume arată semnele sfârşitului veacurilor, numai aceasta singură nu. Cum a voit Sionismul să forţeze profeţia Aici vom aminti că evreii au încercat plinirea profeţiei despre restaurarea Sionului, printr-o speculaţie politică, cu „refacerea statului Palestina”, pe care o puseseră la cale mai acum câţiva ani, prin guvernatorul englez al Palestinei, lordul evreu Herbert Samuel. Evreii ziceau: „Ajutaţi-ne refacerea statului nostru naţional din Palestina şi prin asta veţi ajuta împlinirea profeţiilor biblice şi uşurarea vremilor. Şi cum a răspuns Dumnezeu Dar la „speculaţia” asta, Dumnezeu a răspuns cu răscoala arabillor. Arabii poartă contra evreilor o ură de moarte tocmai

130

Preot IOSIF TRIFA

pentru planurile lor cu refacerea Sionului. De o refacere a statului evreu în Palestina, nici vorbă nu poate fi. Dumnezeu vrea să arate că împlinirea profeţiilor Biblice nu se paote forţa cu speculaţii politice. Însă evreii nu vor să vadă aceste lucruri. Se ţin şi azi în cumplita lor orbie sufletească. Sionismul luptă azi în taină – prin comunism – francmasonism, capitalism, presă, sectarism (adventiştii şi mileniştii stau făţiş în slujba Sionismului) – mai înverşunat ca oricând contra creştinătăţii. Îşi închipuie că prin asta poate restaura mărirea Sionului. Dar toate încercările lor sunt şi vor fi zadarnice. Sionul se va rezidi numai când poporul evreu – scăpând de orbia sufletească cea de veacuri – va cădea plângând cu amar la picioarele crucii Celui pe care L-au răstignit şi a treia zi a înviat. «Oastea Domnului» nr. 17 / 20 apr. 1930, p. 13

AM CITIT A TREIA OARĂ BIBLIA; ÎMPĂRAŢI CARE AU CITIT BIBLIA DE CÂTE 10-16 ORI; O MINĂ (BAIE) ÎN CARE, SĂPÂND, DAI PESTE NOI ŞI NOI COMORI Cu ajutorul bunului Dumnezeu, vom continua mai departe şi cu această „şcoală” pe care am deschis-o acum doi ani. Căzând bolnav, a trebuit să întrerupem „lecţiile” ei. Dar slăvit să fie Domnul! În tot ce face El este o binecuvântare pe care noi muritorii numai pe urmă o vedem. Aşa a fost şi aici. Zăcând la Geoagiu, scos pe un timp din lucrarea de la Sibiu, mi s-a dat prilej să citesc din nou Biblia şi să mă adâncesc în comorile ei. Am citit a treia oară Biblia şi am aflat în ea atâtea şi atâtea noi comori, încât ar trebui, de pe

Biblia – Cartea vieţii

131

acoperişul casei, să strig neîncetat: Slavă Ţie, Dumnezeule, că m-ai ajutat să aflu aceste comori şi să gust din ele! O, nebunul de mine! M-am tânguit pentru boala şi zăcerea mea de la Geoagiu. Dar ce ar putea însemna această boală, faţă de darul de care m-a învrednicit bunul Dumnezeu să petrec aproape un an de zile în împărăţia cea sfântă şi dulce a Sfintelor Scripturi? Tocmai această boală a fost o binecuvântare pentru „şcoala” Bibliei. Citind a treia oară Biblia, am făcut multe feluri de constatări. Constatarea cea dintâi şi cea mai mare este aceasta: Biblia o poţi citi şi înţelege cu adevărat numai în măsura în care înaintezi în omul cel duhovnicesc. Este o uriaşă deosebire între felul cum citeşte Biblia un om lumesc şi felul cum o citeşte un om duhovnicesc. Aceasta o spun chiar din păţania mea. Mă uit peste Biblia pe care am citit-o mai întâi (ca student). Acum văd că această citire era citirea unui om aproape orb în cele duhovniceşti. Peste cele mai preţioase locuri trecusem în galop, pentru că „nu vedeam”. Când am citit a doua oară Biblia (ca preot la ţară), eram încă un orb cam de jumătate. Iar când am citit-o acum, a treia oară, am simţit că am alţi ochi, altă vedere şi altă înţelegere pentru comorile din ea. În măsura în care am crescut în omul cel duhovnicesc, m-a învrednicit bunul Dumnezeu să pot gusta tot mai mult şi din mana cea duhovnicească a Sfintelor Scripturi. Desigur, sunt încă departe de a fi aflat toate comorile din Biblie şi a le gusta deplin. Asta atârnă de creşterea noastră

132

Preot IOSIF TRIFA

cea duhovnicească şi [de] desăvârşirea în Domnul. Desigur, când voi citi Biblia a patra oară, voi afla în ea alte şi alte comori. Căci Sf. Scriptură este asemenea unei mine (băi) în care, săpând, dai peste noi şi noi comori. De multe ori rămâi uimit, aflând o comoară – un verset – peste care de-atâtea ori ai trecut. În această lumină văzând Biblia, înţelegem de ce în vechime toată creştinătatea ţinea să citească de cât mai multe ori Biblia. Istoria ne dă, în privinţa aceasta, dovezi grăitoare: Împăratul Teodosiu cel Mare a scris cu mâna sa întreg Noul Testament şi citea în fiecare zi o parte din Sf. Scriptură. Prinţul George al Transilvaniei a citit Biblia de 27 de ori. Regele Alfons din Aragonia (o provincie a Spaniei) a citit Biblia de 14 ori. Un erou al rugăciunii, George Müller, din Bristol (Anglia), a citit Biblia de 100 de ori. Cu ajutorul rugăciunii, acest ales al Domnului a clădit 2000 (două mii) de orfelinate, a căror totală întreţinere o acoperea din daruri stoarse cu ajutorul rugăciunii. Desigur, nu de dragul numerelor au citit aceşti oameni Biblia de atâtea ori, ci pentru comorile, puterea şi darurile ce le aflau în ea. Ce vremuri de aur erau acestea, când împăraţii şi regii citeau Sf. Scriptură! Şi ce vremuri cumplite sunt cele de azi, când tot „nădrăgarul” îşi ţine de o mândrie să nu mai crede în cele sfinte! Închei această „lecţie” cu cuvintele lui Wilson, fostul preşedinte al Americii: „Eu plâng pe oamenii care nu citesc Biblia în fiecare zi. Mă mir că ei se lipsesc de această putere şi plăcere. Biblia este una din cărţile cele mai uimitoare. Ori de câte ori o deschizi, cutare stih vechi, pe care l-ai citit mai mult de 20 de ori, se luminează deodată şi capătă un înţeles nou.” «Oastea Domnului» nr. 43 / 25 oct. 1931, p. 4

Biblia – Cartea vieţii

133

CUM STĂM CU CELE DOUĂ CLĂDIRI: CU CEA DE LA MATEI, CAP. 7, VERS. 27 ŞI CU CEA DE LA I COR, CAP. 3, VERS. 9-15? În Biblie sunt două clădiri şubrede. Una e la Matei 7, 27. Pe aceasta o răstoarnă vânturile şi apele, pentru că n-avea temelia pe piatră. Alta e la I Corinteni 3, 15. Aceasta are temelie, dar materialul clădit pe această temelie e slab şi nu rezistă focului.

Să lămurim această învăţătură. Pe cea de la Matei 7, 27 am tâlcuit-o în cartea cu Pildele Mântuitorului, pe larg, la pag. 64. Acum să luăm pe cea de la I Corinteni, cap. 3. O vom explica în legătură cu o istorioară. Un tânăr bogat, care trăia în desfătările lumii şi de cele sufleteşti nici habar nu avea, avu într-o noapte un vis mântuitor. Se făcea că ajunsese în rai şi se desfăta în frumuseţile de acolo, însoţit fiind de Ap. Petru, care îi dădea explicaţiile de lipsă. Într-un loc văzu clădindu-se un palat strălucitor. Tot materialul ce se folosea la zidit era de aur şi argint strălucitor.

134

Preot IOSIF TRIFA

– Pentru cine se clădeşte acest palat măreţ? – Pentru Nicolae, servitorul tău, răspunse Ap. Petru. – Pentru servitorul meu? – întrebă mirat tânărul... Dar Nicolae, servitorul meu, nici nu va şti să folosească un astfel de palat... El locuieşte într-o căsuţă mică... El se va rătăci întrun astfel de palat. Ap. Petru nu răspunse nimic. Merseră mai departe şi ajunseră într-un loc unde se clădea un bordei foarte şubred şi slab. Maestrul care lucra la el încerca să-i facă pereţii cu trestie, fân şi paie, pe care le lega la un loc, le presa şi apoi le lipea cu lut. – Dar asta ce înseamnă? – întrebă tânărul mirat. Aşa ceva n-am mai văzut în viaţa mea... să clădească cineva cu paie şi fân?... O mică scânteie va preface în scrum şi cenuşă o astfel de casă de paie... Şi pentru cine se clădeşte acest bordei şubred? – Pentru tine! răspunse Ap. Petru. – Cum? Pentru mine? întrebă tânărul mirat... O, nu... Acest lucru nu se poate... Eu am locuit până acum într-un palat... Într-un astfel de bordei n-aş putea trăi nici un singur minut. – Şi totuşi – răspunse cu apăs Ap. Petru – acest bordei se clădeşte pentru tine. Să ştii, iubite tinere, că aici în rai, Maestrul nostru Cel ceresc (Dumnezeu) clădeşte pentru fiecare om o casă (II Cor 5, 1). Dar materialul la casa asta îl dă omul, de pe pământ. Şi pe urmă focul va decide de poate rămâne casa aceea sau ba (I Cor 3, 13). Servitorul tău, Nicolae, trăieşte o viaţă de rugăciune şi de fapte bune; el dă materialul ce rămâne: aur şi argint. Dar tu trăieşti o viaţă de desfătări lumeşti; tu dai materialul ce nu va rezista focului: paie, trestie şi fân. În decursul acestei vorbiri, bordeiul luase foc şi trosnea din toate încheieturile. În zgomotul acestui trosnet, tânărul se deşteptă din somn, îngrozit peste măsură şi tremurând de frică. Visul acesta i-a străpuns inima şi viaţa... A ieşit din lume şi a început să strângă material trainic pentru casa lui cea veşnică.

Biblia – Cartea vieţii

135

Dragă cititorule! Temelia mântuirii noastre este Iisus Hristos (I Cor 3, 11). „Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra acestei temelii” (I Cor 3, 10). „Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe sau dacă clădeşte paie, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: Ziua Domnului (Judecata de Apoi) o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (I Cor 3, 12-13). Dragă cititorule! Tu ce fel de material dai pentru clădirea „casei” tale celei din cer? Dacă te-ai apuca să-ţi clădeşti o casă din paie şi fân, ar zice lumea că eşti clătit la minte. Şi faci acest lucru pentru casa ta cea veşnică? O, nu mai stărui, iubitul meu, în această nebunie de suflet pierzătoare! Pune pe inima ta învăţătura de mai sus şi începe îndată să-ţi strângi material trainic pentru locuinţa ta cea veşnică! «Oastea Domnului» nr. 44 / 1 nov. 1931, p. 3

CEL DINTÂI ROD AL CITIRII ÎN BIBLIE: EA ÎL PUNE PE GÂNDURI PE OM Cel dintâi rod al citirii în Biblie este acesta: ea îl pune pe gânduri pe om. Biblia cuprinde adevărul cel veşnic, iar acest adevăr îl spune Cartea lui Dumnezeu cu atâta tărie, că şi cel mai împietrit om rămâne îngândurat când îl citeşte. Despre un om se spune că, cumpărându-şi o Biblie, a început să citească din ea, serile, în auzul soţiei sale. Într-o seară, bărbatul, citind din Biblie, se opreşte, zicând: „Tu nevastă, dacă e adevărat ceea ce spune aici, atunci e rău de noi!”.

136

Preot IOSIF TRIFA

Peste câteva seri, se opri din nou în decursul citirii şi, cutremurat, zise: „Tu nevastă, dacă e adevărat ceea ce spune aici, noi suntem pierduţi!”. Şi se cufunda omul tot mai îngândurat şi tot mai neliniştit în citirea Bibliei. Dar, într-o bună zi, citind Biblia, dădu peste vestea cea bună a iertării noastre prin Sângele Golgotei. În seara aceea, deschise Biblia cu bucurie, zicând soţiei sale: „Tu nevastă, dacă e adevărat ce scrie Cartea aceasta – şi eu cred că e adevărat, căci e Cartea lui Dumnezeu – apoi eu sunt mântuit!...”. Şi citi soţiei sale vestea cea bună şi scumpă a mântuirii noastre prin Sângele Mielului. Citirea Bibliei îl îngândurează pe om, iar îngândurarea îl duce la nelinişte; neliniştea, la căutare, iar căutarea, la aflarea mântuirii. Citirea Bibliei mai duce şi la o altă piatră de hotar pentru viaţa omului. Citind Biblia, omul ajunge la constatarea şi întrebarea: „Viaţa mea nu se potriveşte deloc cu ceea ce spune şi cere Cuvântul lui Dumnezeu; ori minte Biblia, ori e o minciună viaţa mea. Iar [dacă] Biblia nu poate minţi, o minciună este viaţa mea; şi eu trebuie să ies din minciuna aceasta!”. «Oastea Domnului» nr. 46 / 15 nov. 1931, p. 3

UN ALT ROD AL CITIRII SF. SCRIPTURI: DOMOLIREA OMULUI, DUPĂ CARE SE IVESC LACRIMILE (...) Am arătat că cel dintâi rod al citirii în Biblie e punerea pe gânduri a omului. Îl pune pe gânduri pe om, pentru că Biblia spune adevărul fără cruţare şi fără nici o dibuire în stânga sau în dreapta. Spre pildă: „Cine vrea să fie prieten cu lumea vrăj-

Biblia – Cartea vieţii

137

maş se face lui Dumnezeu” (Iac 4, 4). Categoric! Ori cu lumea, ori cu Dumnezeu. Un alt rod al citirii în Biblie este apoi domolirea animalului din noi. Prin poarta deschisă de Adam (şi lărgită de noi, prin trăirea în păcat), în fiinţa noastră a intrat multă otravă. În fiinţa noastră s-a întărit animalul. Inima ni s-a împietrit.

Cuvântul lui Dumnezeu vine aici ca un ciocan. „Au nu sunt cuvintele Mele... – zice Domnul – ca un ciocan ce sfarmă piatra?” (Ier 23, 29). Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie sfarmă mereu împietrirea omului. Cine citeşte cu credinţă şi râvnă Noul Testament trece printr-o mare schimbare de domolire a vieţii sale spirituale. Pomenesc aici Noul Testament pentru că, în direcţia acesta, Noul Testament lucrează mai

138

Preot IOSIF TRIFA

cu putere decât Vechiul Testament. În afară de Psaltire. Noul Testament şi Psaltirea (din Vechiul Testament) sunt „Biblia lacrimilor”. Vechiul Testament este plin de arme, de răzbunări şi războaie. Dar în Noul Testament răsare o lume nouă. O dezarmare generală. Cad toate armele. Rămâne numai dragostea şi se aude vestea cea nouă: „Fericiţi sunt cei ce plâng”. În Noul Testament, omul întâlneşte pe Unul nespus de iubitor, Care El însuşi plânge cu cei ce plâng şi le dă mângâiere şi mântuire. Cine citeşte cu credinţă şi râvnă Noul Testament, zi de zi, [în acela] se înmoaie omul cel împietrit, omul cel lumesc din el, până ce, în sfârşit, cade plângând la picioarele Crucii. Sunt acestea nu numai lacrimile căinţei, ci sunt şi lacrimile dragostei şi bucuriei pentru o viaţă nouă. Lacrimile sunt semnul – doar cel mai bun – că se naşte omul cel nou. Precum topirea zăpezii şi picurul streşinilor vestesc primăvara, aşa şi aici: lacrimile sunt semn de primăvară sufletească, de renaştere sufletească. Lacrimile sunt un rod al lucrării Duhului Sfânt. Este acesta un rod binecuvântat, care însă trebuie aşteptat cu răbdare şi trebuie stăruit pentru el cu dragoste şi răbdare. La unii, acest rod se iveşte mai curând, la alţii mai târziu. Mai sunt încă multe de spus în legătură cu aceasta. (...) «Oastea Domnului» nr. 49 / 6 dec. 1931, p. 3

UN ALT ROD AL CITIRII BIBLIEI: ISAIA, CAP. 11, VERS. 5-10 (...) Am scris despre roadele binecuvântate pe care le dă citirea în Sf. Scripturi. Citirea Bibliei domoleşte animalul din

Biblia – Cartea vieţii

139

noi. Cuvântul lui Dumnezeu sapă mereu şi lucrează mereu în inima omului, până ce se ivesc lacrimile. Ce mare bucurie este să vezi acest rod: un suflet plângând sub puterea Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie! Ce mare putere de schimbare şi transformare este în Cu­ vântul lui Dumnezeu! Eu am urmărit aici la Sibiu viaţa unui ostaş. Era un om complet lumesc: nervos, suduitor, râdea de adunările Oastei. Iar azi lăcrimează în fiecare adunare. Citind în Sf. Scriptură cu credinţă şi stăruinţă, s-a schimbat complet. Azi e un altul.

140

Preot IOSIF TRIFA

Biblia face minunea cea mare a dezarmării omului nostru cel vechi. Ne dezarmează de ură, de răutate, de zavistie, de iubirea lumii etc. şi ne înarmează în dragostea şi frăţietatea evanghelică. Se vorbeşte mereu despre diferite „sisteme de educaţie” a omului. Dar toate aceste sisteme, dacă nu sunt sărate cu sarea din Biblie, nu valorează nimic. „Civilizaţia” de azi creşte lupi îmbrăcaţi după „moda” cea mai nouă. Ce deosebire poate fi între tâlharul din codru şi cel învăţat care fură prin cele cancelarii? Ce deosebire poate fi între animalul cel furios din codru şi furiosul din sat sau oraş? Biblia a profeţit Naşterea Mântuitorului ca o înfrăţire a oamenilor şi popoarelor: „Atunci lupul va paşte împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul, şi viţelul şi leul, şi taurul împreună vor paşte, şi un prunc mic îi va paşte pe ei... şi nu-i vor face rău, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului” (Is 11, 5-10). Aceste animale „îmblânzite” prin Pruncul Iisus ar trebui să fim noi, creştinii şi popoarele creştine. Dar, vai, cât de departe suntem de împlinirea acestei proorocii! Lumea e azi mai plină ca oricând de „animale neîmblânzite”: de ură, răutate şi stricăciune. Proorocia de la Isaia se va împlini numai în măsura în care oamenii îşi vor apleca inima şi capul peste cartea lui Dumnezeu şi se vor întâlni în dragostea Celui ce S-a născut pentru ei în peşterea Vifleemului şi vor plânge suferinţele şi Jertfa Celui ce a murit pentru noi, pentru dragostea noastră şi penrtu mântuirea noastră. «Oastea Domnului» nr. 52 / 25 dec. 1931, p. 4

Biblia – Cartea vieţii

141

CEVA DESPRE LOCURILE GRELE DIN BIBLIE; ÎN BIBLIE SUNT ŞI „APE MAI ADÂNCI”, ÎN CARE POT INTRA NUMAI CEI CE ŞTIU „ÎNOTA” Acum sunt doi ani, scriam în această foaie că Biblia este o Carte scrisă pe înţelesul tuturor. Dumnezeirea S-a îngrijit ca hrana şi mana cea cerească din Biblie să fie la îndemâna tuturor. Biblia cuprinde cea mai uşoară mâncare: pâine şi apă duhovnicească. Dar, pe de altă parte, în Biblie sunt şi mâncăruri duhovniceşti mai grele; sunt şi ape mai adânci. Sunt locuri – mai ales unde e vorba despre dogme şi norme de credinţă – pe care Sfinţii Părinţi le-au meditat o viaţă întreagă şi soboare întregi le-au lămurit. Aceste locuri nu ţin de priceperea şi amestecul nostru. De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: Asta-i o apă prea adâncă pentru mine... Să trec mai departe, căci, slavă Domnului, este aici destulă mâncare şi apă potrivită pentru mine.

142

Preot IOSIF TRIFA

Oricine se poate scălda fără să se înece într-o apă ce-i ajunge până la umeri. Dar pentru o adâncime mai mare trebuie să ştie înota. Oriunde ai merge pe unde se scaldă lumea vara – fie la mare, fie la râuri, fie la lacuri sărate sau alte scălzi – în faţa scăldătorilor sunt trase linii de hotar pentru cei ce nu ştiu înota. „Numai pentru înotători” e scris la aceste hotare; adică: până aici apa este mai puţin adâncă; poate intra în ea toată lumea. Dar de aici încolo, apa este mai adâncă; pot intra în ea numai cei ce ştiu înota. La fel e şi cu Biblia. În Biblie sunt „apele cele vii” în care poate intra toată lumea. Dar pe alocuri, în aceste ape sunt şi adâncimi. „O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă; şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă până la brâu...” (Ezec 47, 4-5). Aşa e şi cu Biblia. Aici apa este mică, dar dintr-o dată, parcă o vezi cum creşte şi se adânceşte. Când adâncimea ei este prea mare pentru mine, mă opresc. Spre pildă: „Că ce folos de va dobândi omul toată lumea şi îşi va pierde sufletul său?” (Lc 9, 25). Asta-i o apă mică. Pot intra cu folos în ea; dar, iată, deodată apa începe a creşte: „Că oricine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, dar cine va fi pierdut sufletul său pentru Mine, acela îl va mântui” (Lc 9, 24). Iată, apa s-a adâncit. Aici trebuie pregătire (ştiinţă de a înota), iar dacă n-o ai, treci mai departe, căci este destulă apă potrivită pentru tine. În greşeala de a stărui unde e mâncare prea grea şi apă prea adâncă, stăruie îndeosebi sectarii. Pe baptişti îi vezi veşnic la gârla „botezului”, iar adventiştii se zbat în adâncimile de la Apocalipsa şi Daniil. Dar de multre ori greşesc şi ai noştri în punctul acesta. Nu de mult a venit la mine unul din ostaşii tineri şi începători, să-i explic eu locul cela şi cela din Apocalipsa. „Dar bine,

Biblia – Cartea vieţii

143

dragul meu – i-am răspuns eu –, cine te-a pus să sari tocmai în adâncimea aceasta care şi pentru mine e prea mare... care chiar şi pentru Sf. Părinţi a fost prea mare?” Repet ceea ce am spus acum doi ani: în Biblie sunt şi locuri grele, care nu se ţin de competenţa şi amestecul nostru. «Oastea Domnului» nr. 1 / 3 ian. 1932, p. 2

CA SĂ FII TARE ÎN SCRIPTURI, citeşte zilnic, citeşte regulat Cuvântul lui Dumnezeu. Asta-i singura cale pentru a ajunge să fii „tare în Scripturi”. O uitătură azi, una mâine în Biblie n-aduc mare folos. Dacă însă îţi umpli cămara inimii cu adevărul comorilor din Sf. Scriptură, în clipe grele vei avea întotdeauna la îndemână o mulţime de locuri din Biblie care te vor mângâia şi atâtea făgăduinţe care îţi dau iarăşi viaţă şi-ţi luminează orice întuneric. O, dacă face să fii „tare” în ceva, apoi fii tare în Biblie! E tăria care ţine totdeauna. «Isus Biruitorul» nr. 18 / 28 apr. 1935, p. 5

DUHUL SFÂNT E AUTORUL ŞI DASCĂLUL BIBLIEI Biblia e o carte cerească. Biblia a fost scrisă – prin inspiraţie – de Duhul Sfânt. El este Scriitorul şi Autorul ei. De aceea Biblia se poate citi numai cu ajutorul Duhului Sfânt. Duhul

144

Preot IOSIF TRIFA

Sfânt este Dascălul Cel mare al Bibliei. Nu de la noi spunem acest lucru, ci îl spune Sf. Ioan Gură de Aur: „În citirea Scripturilor – zice Sf. Ioan Gură de Aur – chiar de nu am avea nici un dascăl, Însuşi Stăpânul cel de Sus, intrând în inimile noastre, ne va lumina cugetul, va dezveli cele acoperite şi va deveni Dascăl nouă, celor care nu ştim înţelepciunea, numai să voim a contribui cu cele ce se cer nouă. Că El Însuşi zice: «Să nu chemaţi pe nimeni dascăl pe pământ, că Unul este Dascălul vostru, Cel din Ceruri». Deci, când noi luăm în mână Cartea Duhului, încordân­ du-ne gândul şi alungând de la noi orice idee omenească, vom face citirea cu toată evlavia, cu toată băgarea de seamă, ca să putem fi conduşi de Sfântul Duh în priceperea celor scrise şi a trage de aici un mare folos”. „Când cineva – zice Sundar Singh – nu înţelege un loc dintr-o carte oarecare, se adresează autorului. Tot aşa, şi cei ce vor să înţeleagă Biblia trebuie să se pună în legătură cu Autorul ei: cu Duhul Sfânt, şi atunci vor înţelege.” Duhul Sfânt este şi Duhul Adevărului. „Acela vă va povăţui pe voi la tot adevărul” (In 16, 13). Duhul Sfânt este infailibil (nu poate greşi). Când citeşti Biblia cu ajutorul Duhului Sfânt, atunci ai „Duhul Adevărului” şi nu poţi rătăci. „Noi – zice un vestit predicator – studiem un text biblic din toate laturile, însă ne rămâne nelămurit. Încercăm cu ajutorul unui comentariu, însă nici aşa nu merge. Însă dacă nu avem nici un comentariu, nici un preot la îndemână, ne stă în ajutor Duhul Sfânt. Dacă nu puteţi înţelege un text cu uşurinţă o dată, încercaţi şi a doua oară. Dacă nici după rugăciune nu vi se lămureşte, cuvântul nelămurit se ţine de acelea pe care Dumnezeu nu vă permite a le şti şi poate e mai bine dacă nu o ştiţi. Rugăciunea este cheia pentru cabinetul tainelor. Rugăciu­ nea şi credinţa sunt chei sfinte, că sunt în stare să deschidă

Biblia – Cartea vieţii

145

tainele şi să ne ducă la comori mari. Nu există şcoală aşa mare ca aceea a Duhului Sfânt. El este un Învăţător veşnic de faţă, în faţa Căruia trebuie numai să ne închinăm, ca să ne stea în ajutor ca cel mai înţelept tâlcuitor al Bibliei.” Duhul Sfânt ne învaţă în trei feluri: prin inspiraţie, prin povăţuire şi luminare. La citirea Bibliei, Duhul Sfânt lucrează mai ales prin luminare. El ne povăţuieşte la adevăr prin luminarea Lui. „Puteţi citi mereu în Biblie – zicea un vestit cercetător al Bibliei – nu veţi înţelege ceva mult, dacă ea nu este luminată de Duhul Sfânt. Numai după ce s-a săvârşit acest lucru, vor străluci cuvintele ei ca nişte stele. O Biblie luminată de Duhul Sfânt e parcă făcută din foi de aur şi fiecare literă străluceşte ca un diamant. Este o plăcere suprapământească să citeşti o Biblie luminată de lumina cerească a Duhului Sfânt. Ai citit Biblia, ai cercetat-o şi totuşi ochii tăi au rămas neluminaţi? Mergi atunci şi te roagă: «Duhule Sfinte, aureşte Biblia şi pentru mine, luminează-mi-o şi mie, căci nu o pot citi cu binecuvântare dacă nu mi-o luminezi Tu!»”. Să citim deci Biblia cu ajutorul Duhului Sfânt! «Isus Biruitorul» nr. 23 / 31 mai 1936, p. 9

VEŞNICIA CUVÂNTULUI BIBLIC „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu” (Mt 24, 35).

Valuri de critici, prigoniri şi ură au lovit mereu în Biblie, dar valurile ca valurile au trecut, iar Biblia a rămas ca o stâncă puternică şi neclintită în mijlocul mării.

146

Preot IOSIF TRIFA

Milioane de cărţi de filozofie, ştiinţă şi critică au intrat şi intră mereu în apa uitării. Singură Biblia a rămas şi va rămâne o Carte veşnică, ce nu trece şi nu se schimbă. Biblia cuprinde în sine Cuvântul lui Dumnezeu, iar despre acest Cuvânt a spus Mântuitorul că el „nu va trece”. Va trece cerul şi pământul, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu. Cuvântul

lui Dum­nezeu din Biblie „rămâne în veac”, pentru că el este adevărul cel veşnic pe care ni l-a descoperit Dumnezeu. Şi el este viaţa. „Cercetaţi Scripturile – zice Mântuitorul – şi întru ele socotiţi a afla viaţă veşnică.” Iar o dată cu adevărul şi viaţa, Cuvântul lui Dumnezeu dă şi mântuirea. Biblia cuprinde în sine Cuvântul lui Dumnezeu cel netrecător, de aceea ea este şi va fi până la sfârşit o Carte netrecătoare. O Carte ce rămâne în veac şi peste toate veacurile. O statistică arată că s-au scris până acum, în toată lumea, peste 30 milioane de cărţi. Dar toate valurile acestea de cărţi au intrat şi intră mereu în marea cea mare a învechirii şi uitării.

Biblia – Cartea vieţii

147

Toate cărţile se învechesc şi trec. O singură Carte a rămas şi rămâne veşnic neschimbată: Biblia; pentru că Autorul ei este Dumnezeu, Cel veşnic şi neschimbat. În curgerea vea­curilor, lumea a încercat să facă şi din Cuvântul lui Dumnezeu un cuvânt trecător. A încercat să facă şi din Biblie o carte trecătoare. Valuri de critici au izbit mereu Biblia, arătând „greşelile” ei. Dar valurile şi criticile au trecut, iar Biblia a rămas. Valuri de „sisteme” filozofice şi ştiinţifice au izbit mereu Biblia, arătând-o lumii ca pe o carte învechită, „rămasă înapoi” de mersul „civilizaţiei”. Dar valurile au trecut şi Biblia a rămas. În faţa tuturor valurilor, ea stă ca o stâncă neclintită. Din veac în veac s-a schimbat şi se schimbă mereu „filozofia” acestei lumi, dar „filozofia” Bibliei a rămas. Din veac în veac s-au schimbat şi se schimbă mereu sistemele şi teoriile filozofice şi ştiinţifice, dar Biblia a rămas şi rămâne în veac. Valurile de critici, de filozofie şi ştiinţă au intrat şi intră mereu în marea cea mare a Uitării, dar Biblia a rămas şi rămâne, pentru că în ea se află Cuvântul lui Dumnezeu cel veşnic. Valuri de milioane de cărţi au intrat şi intră mereu în marea cea mare a Uitării; singură Biblia a rămas şi rămâne o Carte veşnică, ce nu trece şi nu se schimbă. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu!” Iată o profeţie a Mântuitorului care s-a împlinit şi se împlineşte şi ea sub ochii noştri. Toate trec şi toate se schimbă, dar peste Biblie au trecut mii de ani şi totuşi ea a rămas aceeaşi. Chiar şi numai plinirea acestei profeţii ar trebui să-l cutremure pe orice om şi să-l apropie de Cartea Vieţii. Dragă cititorule, cum stai tu cu Biblia, Cartea Vieţii cea netrecătoare? Ai tu Cartea Vieţii în casa ta şi cauţi să iei viaţă din viaţa ei? Ia seama, va trebui să răspunzi şi despre aceasta în Ziua cea mare a Judecăţii! «Glasul Dreptăţii» nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 3

148

Preot IOSIF TRIFA

Împroprietărirea noastră În decurs de 5-6 ani, am desfăcut 50 de mii de Biblii În foaia «Lumina Satelor» din anul 1924, scriam următoarele: „În iarna trecută am împrăştiat peste una mie exemplare din Biblie şi Noul Testament, şi iarna aceasta începem din nou să împărţim în popor Cuvântul lui Dumnezeu. Este şi acesta un fel de împroprietărire sufletească. «Lumina Satelor» a înţeles că poporul e flămând nu numai după pământ, ci strigă şi după Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi; şi aşa ne-am apucat să facem şi noi un fel de împroprietărire sufletească. Minunată este împroprietărirea noastră. Noi împroprietărim pe oameni într-un pământ plin de belşug şi plin de comori nepreţuite; împroprietărim pe oameni în Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. În iarna trecută, am împroprietărit o mie de oameni, şi cei care lucrează cu râvnă în «moşia» pe care le-am dat-o roadă bogată de viaţă veşnică vor culege. Minunată este această împroprietărire. La noi, oricine poate fi împroprietărit. Nu trebuie nici «tablou», nici «drept de îndreptăţire», nici «atestate», nici mită. Nu-ţi trebuie decât 40-50 lei (...) şi doi ochi, şi o inimă cu care să plugăreşti „moşia” ce ţi s-a dat.” Un veac nou se va deschide şi în istoria neamului nostru. când şi românul nostru, în duminici şi sărbători, nu va deschide numai tot uşa crâşmelor, ca să bea rachiu şi să înjure, ci

Biblia – Cartea vieţii

149

va deschide Cartea Vieţii, Biblia, ca să bea din ea ca dintr-un izvor al vieţii, învăţăturile mântuirii sufleteşti. O astfel de „împroprietărire” vesteam acum nouă ani. Şi Domnul ne-a ajutat să facem şi aici mari izbânzi. An de an au sporit cei „împroprietăriţi” în Cuvântul lui Dumnezeu. An de an au sporit Bibliile trimise în popor. O statistică precisă despre câte Biblii am desfăcut cu totul în popor n-am putut face. Au trecut zece ani de când punem mereu Biblia în mâna şi în sufletul poporului. În ultimii 5-6 ani, am desfăcut peste 50 de mii de Biblii. Desigur, nu e izbânda pe care ar trebui să o avem, judecând după cele 18 milioane de români şi după cele 800 de mii de cârciumi şi [după] miliardele date pe alcool şi tutun – dar începutul izbânzii totuşi îl avem. Am împroprietărit zeci de mii de suflete în Cuvântul lui Dumnezeu. Am împrietenit poporul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Se vorbeşte despre multe lucruri pe care le-a făcut Oastea Domnului. eu cred că cel dintâi acesta este: am strigat mereu cuvintele Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile” (In 5, 39). Am pornit un popor întreg în cercetarea Scripturilor. Multe vor mai fi de făcut la Oaste. Dar treaba cea dintâi şi cea mai mare aceasta este: să ducem la bun sfârşit împroprietărirea poporului în Cuvântul lui Dumnezeu. Când va fi gata această împroprietărire – când în fiece casă de român cititor se va afla şi citi Biblia – atunci se va începe şi în istoria neamului meu un veac mai bun. Cu ajutorul Domnului, noi vom continua această împroprietărire. Pentru restul vieţii mele, învredniceşte-mă, o, Doamne Iisuse, să strig mai departe cuvintele Tale: „Cercetaţi Scripturile!”. Eu cred că n-am de la Domnul o altă poruncă mai mare decât aceasta. «Oastea Domnului» nr. 4 / 29 ian. 1933, p. 4

Preot IOSIF TRIFA

150

Cercetaţi Scripturile! „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine...” (In 5, 39).

Noi cei de la Oastea Domnului recomandăm mult şi de mult Biblia. De ani de zile îndemnăm poporul să citească Biblia. De ani de zile spnem ce carte scumpă şi sfântă este Biblia. Ţinem însă să spunem că această recomandare nu e a noastră. Ea nu porneşte numai de la noi. Recomandarea vine de la Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Biblia este o carte pe care o recomandă Însuşi Fiul lui Dumnezeu cu cuvintele din Evanghelia de la Ioan 5, 39. Cărţile, de regulă, se recomandă cititorilor; şi, în privinţa aceasta, Biblia este o carte unică în felul ei. O recomandă Însuşi Fiul lui Dumnezeu. „Cercetaţi Scripturile! zice Domnul. Şi Mă veţi afla în ele pe Mine.” Aceasta este taina cea mare şi puterea cea mare a Bibliei: în ea Îl afli cu adevărat pe Iisus Mântuitorul. În Biblie, vorbeşte cu tine Însuşi Dumnezeu; vorbeşte cu tine Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Vorbeşte cu tine într-o limbă pe care nici o altă limbă omenească nu o poate grăi. Oricât ţi s-ar vorbi despre Iisus, niciodată nu-L vei putea cunoaşte aşa bine ca atunci când vorbeşti cu El prin Biblie şi îţi vorbeşte El din Biblie.

Biblia – Cartea vieţii

151

Eu, de câte ori citesc în Biblie, mă întâlnesc cu Dumnezeu; vorbesc cu El şi El vorbeşte cu mine. Eu, de câte ori citesc în Noul Testament, mă întâlnesc cu Preadulcele meu Mântuitor, vorbesc cu El şi El vorbeşte cu mine. Eu L-am aflat cu adevărat pe Mântuitorul în Biblie şi în întâlnirea pe care mi-a făcut-o El din Biblie, în izbeliştile vieţii. Cercetaţi Scripturile! – zice Domnul – şi veţi afla în ele viaţa! În Biblie este ceva ce nu-i din lumea aceasta. În Biblie este o putere ce vine de sus din cer. Este o mângâiere ce vine de sus din cer. Este o învăţătură ce vine de sus din cer. Este viaţa cea veşnică ce vine de sus din cer. În Biblie este ceva ce nu se poate spune, ci se simte. Ca să poţi afla comoara din Biblie, trebuie tu însuţi să o cauţi. Ca să poţi afla dulceaţa din Biblie, trebuie să o guşti.

152

Preot IOSIF TRIFA

Un ostaş al Domnului cercetase odată pe un cunoscut al lui, un om bogat, dar necredincios. Mergând printr-o grădină încărcată cu poame, bogatul îi zise ostaşului: – Mă tot mir ce plăcere afli tu în Biblia ta; uite, plăcerea mea este această frumoasă grădină, pe care n-o dau pe toate cărţile tale! Ostaşul nu răspunse la asta nimic. Dar, mergând mai departe, arătă spre un păr încărcat de pere mari şi frumoase: – Uite ce pere frumoase, grăi ostaşul, păcat însă că, la mâncare, nu sunt de nici o treabă! – Ce grăieşti, prietene? Acesta e un păr de soi, adus din străinătate. Perele lui sunt mai dulci decât zahărul! Ia gustă numai, să vezi! – Ei, vezi? răspunse ostaşul. Aşa e şi cu Biblia mea. În ea este o dulceaţă necunoscută, o dulceaţă ce întrece toate dulceţile din lume. Ia gustă numai, să vezi! Gustă mai întâi – citeşte mai întâi în Biblie – şi apoi mă întreabă ce plăcere aflu eu în cartea aceasta! „Cercetaţi Scripturile!” – zice Domnul. Acesta este şi cel mai tare răspuns pentru aceia care sunt contra cercetării Scripturilor. „Vă rătăciţi, citind Scripturile!” – zic adversarii Bibliei. „Vă rătăciţi neştiind Scripturile!” (Mt 22, 29) – răspunde Mântuitorul. Biblia este Cartea lui Dumnezeu şi totuşi sunt atât de puţini creştini care se ocupă de această Carte. Eu zic că nu este sub soare un lucru mai dureros decât un creştin care ştie citi, dar nu are în casa lui măcar Noul Testament şi nu citeşte regulat în el, ca să ia din el dar şi putere. Se vorbeşte despre multe lucruri bune pe care le-a făcut Oastea Domnului. Eu cred că cel dintâi acesta este: am strigat mereu cuvintele Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile!” (In 5, 39). Am pornit cu poporul întreg în cercetarea Scripturilor.

Biblia – Cartea vieţii

153

Multe vor mai fi de făcut la Oaste. Dar treaba cea dintâi şi cea mai mare aceasta este: să împroprietărim poporul cu Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie! Pentru restul vieţii mele, învredniceşte-mă, o, Doam­ne Iisuse, să strig mai departe cuvintele Tale: „Cercetaţi Scrip­ turile!”. Eu cred că n-am de la Domnul o altă poruncă mai mare decât aceasta. Pe patul meu de suferinţă, de multe ori mă gândesc ce solie să mai las din partea Domnului pentru iubiţii mei fraţi din fronturile Oastei. Şi cred că n-am de la Domnul o solie mai mare decât solia Lui: „Cercetaţi Scripturile!”. «Oastea Domnului» nr. 50 / 10 dec. 1933, p. 5

154

Preot IOSIF TRIFA

O carte căzută din cer: Biblia Nu e demult de când târgurile erau pline de „epistolii” şi „visuri” căzute din cer. Dar aceste „căderi din cer” erau puse la cale de comercianţii de cărţi; erau aranjate de nişte oameni care nu aveau nimic cu cerul. Dacă poate fi vorba de vreo carte căzută din cer, apoi Cartea aceasta e una singură: Biblia. Biblia este cu adevărat o Carte căzută din cer; este o Carte prin care Dumnezeu grăieşte cu lumea, cu omul, cu omenirea. Este o Carte prin care Dumnezeu ne-a descoperit toate tainele şi toate rosturile acestei lumi şi ale acestei vieţi. Biblia este o Carte căzută din cer pentru tine, dragă cititorule. Este o Carte căzută din cer, ca să te ridice şi pe tine la cer. Este o Carte ce spune lămurit tot ce a făcut cerul pentru mântuirea ta şi tot ce trebuie să faci tu pentru a dobândi această mântuire. Biblia îţi grăieşte cum nimeni din lumea aceasta nu ţiar putea grăi. Ea îţi grăieşte într-o limbă care nu-i din lumea aceasta. Ea îţi grăieşte cu o putere care nu-i din lumea aceasta. Biblia este o Carte plină de dar şi de putere. Este o Carte prin care cerescul de Sus grăieşte cu cerescul din noi. Biblia este o Carte căzută din cer, o Carte care vine din Patria sufletului nostru. Sufletul nostru are o „foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” din Biblie, pentru că acest cuvânt vine din Ţara lui. Eu, de câte ori deschid Biblia şi citesc în ea, simt ceva tainic, ceva ceresc. Simt ceva ce nu este din lumea aceasta, ci din Patria mea de mâine. Când citesc în Biblie, sufletul meu

Biblia – Cartea vieţii

155

parcă se simte în largul lui: respiră aer din Ţara lui, bea apă din Ţara lui, se hrăneşte cu pâine din Ţara lui. Şi, împreună cu sufletul meu, mă simt şi eu atras spre Patria mea de mâine, mă simt desprins din lumea aceasta şi ridicat în marea Familie a cerului.

156

Preot IOSIF TRIFA

Cine a zis că viaţa cea veşnică începe numai după moarte? O, nu! Ea începe – ea trebuie să înceapă – de pe acum. Când citesc în Biblie, Dumnezeu vorbeşte cu mine, Fiul Său vorbeşte cu mine, Apostolii şi Proorocii vorbesc cu mine, cerul vorbeşte cu mine. Iar când îmi aplec genunchii în rugăciune fierbinte şi stropesc cu lacrimi paginile Cărţii Sfinte, parcă mă simt şi eu acolo undeva, în marea Familie a cerului, în marea gloată a celor răscumpăraţi, care Îl slăvesc neîncetat pe Mielul. O, binecuvântată Carte a lui Dumnezeu! Ce aş putea spune eu despre toate darurile pe care ni le cobori tu din cer? Cum te-aş putea recomanda mai călduros, ca tot sufletul să te iubească, să te citească, să te cerceteze! Suflete dragă, cititorule dragă! Cuvântul meu, al unui biet muritor, este prea slab pentru a recomanda Cartea lui Dumnezeu. Nici un grai de om pământean nu va putea spune niciodată ce anume este Biblia şi ce este în Biblie. Această carte trebuie citită, trebuie gustată. Numai citind-o vei afla tainica putere ce este în ea. Închipuiţi-vă că ar mai fi undeva prin lume nişte oameni care nu cunosc încă zahărul, Şi ar trebui să le spunem ce anume ste acest zahăr. Spre acest scop, le-am arăta o mar5e bucată de zahăr şi le-am zice: „Oameni buni! Vedeţi bucata asta albă?... Să nu credeţi cumva că-i o piatră... E ceva ce se topeşte în gură şi în apă... şi este dulce”. Oare prin Explicaţia asta ar înţelege acei oameni ce anume ste zahărul? O, nu. Oricât li s-ar vorbi despre ce este zahărul, ei nu vor înţelege nimic până nu vor fi poftiţi să guste din el, să afle ei înşişi ce gust are. Aşa e şi cu Biblia. Dulceaţa cerească, puterea cerească din ea se pot afla numai citind-o, numnai gustând-o. Citiţi Biblia şi veţi afla – ca David – că „cuvintele ei mai dulci decât mierea sunt” (Ps 118, 103).

Biblia – Cartea vieţii

157

Suflete dragă! Biblia este o Carte căzută din cer pentru tine. Este o Solie trimisă din cer pentru tine. Eu te rog din tot sufletul meu: citeşte şi cercetează această Solie, pentru ca nu cumva, în Ziua Judecăţii, să auzi această întrebare: „Fiule! Ţiam trimis o Carte, o Solie din cer. Ai citit-o?...”. Şi tu să nu poţi da un răspund bun la această divină întrebare. Slăvit să fie Domnul! Cartea lui Dumnezeu a început să cadă şi peste hotarele ţării mele! Comercianţii de cărţi se întreabă azi cu mirare de ce nu li se mai trec cărţile „căzute din cer”. Pentru că a aflat şi neamul meu „Cartea” cea cu adevărat căzută din cer. A ajuns şi poporul meu la cunoştinţa Bibliei! Fraţilor ostaşi! Citiţi şi răspândiţi pe tot locul Biblia! «Oastea Domnului» nr. 48 / 25 nov. 1934, p. 3 (parţial) Calendarul «Oastea Domnului» 1935, p. 92-94

Preot IOSIF TRIFA

158

Biblia care „a prezidat” la Sinodul de la Niceea În „şcoala” de la Geoagiu, citind într-o carte de istorie, am aflat un lucru interesant. Pentru Sinodul de la Niceea, s-a întocmit un fel de scaun prezidenţial pe care a fost aşezată o Biblie deschisă. În fruntea marelui sobor, într-un scaun prezidenţial, stătea Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, prin aceasta, părinţii şi ierarhii, strânşi în soborul de la Niceea, au voit să spună: „Preşedintele” acestui mare sobor este Cuvântul lui Dumnezeu. Întru toate trebuie să ascultăm de el. Întru toate trebuie să hotărâm aşa cum ne spune el, prin Duhul lui cel Sfânt. Adică la Sinodul de la Niceea a „prezidat” Biblia, „Pre­ şedintele” cel nevăzut a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce lucru minunat, ce binecuvântare a ieşit din această „prezidenţie”! Sinodul de la Niceea este singura adunare din lume în care s-au adus hotărâri pe care le-a primit toată lumea creştinătăţii. „Credeul”, care s-a format atunci, este un dar de la Dumnezeu, pe care îl are toată creştinătatea, indiferent de confesiune. O, ce lucru minunat! O, ce dar şi binecuvântare se arată şi azi acolo unde „prezidează” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! O, ce altă înfăţişare ar avea lumea şi omenirea de azi, dacă în toate sfaturile oamenilor ar prezida Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu; dacă sfaturile şi oamenii ar întreba întru toate de acest „preşedinte” şi ar asculta întru toate de ce spune acest

Biblia – Cartea vieţii

159

„preşedinte”. O, ce lucruri plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor ar face şi parlamentele dacă ar „prezida” şi acolo Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! O, atunci, în sfaturile şi adunările oamenilor n-ar mai fi dihonii, „discuţii aprinse”, împerecheri, minciuni, certuri... Din toate adunările prezidate de acest „preşedinte” ar ieşi pace şi binecuvântare, ar ieşi lucruri plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor.

În scaunul prezidenţial de la Niceea, Sfinţii Părinţi de atunci au pus ca „preşedinte” nevăzut Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu. Ce lucru înţelept a fost acesta! Căci în scaunele

160

Preot IOSIF TRIFA

prezidenţiale, de regulă, se aşază ispita trufiei. Scaunul acesta, de regulă, tulbură adunările şi sfaturile. Eu îmi închipui că diavolul aleargă veşnic cu un scaun în spate. Aleargă cu acest scaun pe tot locul pe unde se ţin alegeri zgomotoase de preşedinţi şi comitete. „Scaunul” acesta e o ispită şi în cele religioase. Cu „scaunul” acesta îi ispitise satan şi pe apostoli, când se ridicase între ei întrebarea: „Cine să fie mai mare între noi?” (Lc 22, 24). Cine să ocupe scaunul de preşedinte între noi? Ce lucru înţelept, inspirat de la Dumnezeu au făcut, aşadar, Părinţii de la Niceea, când pe acest „scaun” primejdios au aşezat Biblia; când în acest „scaun” primejdios au pus ca „preşedinte” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Pe acest „scaun”, pe acest „preşedinte” trebuie să-l avem şi noi, ostaşii Domnului, între noi şi în sfaturile şi adunările noastre. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este „preşedintele” nostru cel nevăzut. El trebuie să aibă cuvânt deplin în toate sfaturile noastre. Pe el trebuie să-l întrebăm şi de el trebuie să ascultăm în toate sfaturile noastre. Noi am ferit Oastea Domnului de „scaune”, de alegeri, de comitete etc. Mă ocupasem într-o vreme de statute pentru Oaste, dar Domnul m-a izbit mereu, până am înţeles că aceasta ar însemna să-L scoatem pe El de la conducerea Oastei Lui. „Scaunele” şi alegerile duc totdeauna pe copiii lui Dumnezeu înapoi, în Egipt. Să nu uităm: în drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei, s-a pus o singură dată chestia unei alegeri, şi aceasta era în legătură cu întoarcerea în Egipt! „Şi au zis unul către altul: «Veniţi să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4). Mi-aduc aminte că, într-o iarnă, intrase ispita alegerilor şi între copiii Oastei de la Sibiu. Şi toată iarna, ispititorul i-a tulburat cu ispita aceasta.

Biblia – Cartea vieţii

161

Copiii Domnului nu cunosc „scaunul” trufiei. Şi, unde satan a vârât acest „scaun”, el trebuie dat afară fără cruţare. La Geoagiu au venit odată nişte fraţi şi mi s-au plâns despre o anumită împerechere între ei. Intraseră şi între ei „scaunele”. Eu le-am zis: „Fraţii mei, duceţi-vă acasă şi, pe viitor, în adunarea Oastei nimeni să nu se mai pună în frunte, la masă, ci puneţi acolo o Biblie deschisă şi spuneţi că Părintele Iosif a spus că acesta e «preşedintele» adunării noastre. Pe el să-l întrebăm întru toate şi de el să ascultăm”. Acesta e sfatul meu şi către toţi fraţii ostaşi: feriţi-vă de „scaunul” cel primejdios. Fie că ţineţi prin catacombe adunarea de la Matei 18, 20, fie că aveţi adunări mari – nu uitaţi că „preşedintele” nostru cel nevăzut este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Unde acest „preşedinte” n-are cuvânt deplin, acolo nu este adunarea Oastei. Nişte ostaşi îmi spuneau, la Geoagiu: „De mult aşteptam să ne vină în fruntea adunării conducătorul dorit, pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru acest lucru. Şi a venit. A intrat în adunare. Noi eram cu Bibliile deschise: – Ce cărţi aveţi acolo? – Avem Biblia şi căutăm şi noi, după puterile noastre, să ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu. – Staţi! Aşa nu mai merge. De azi înainte eu sunt conducător aici. Închideţi Bibliile şi le puneţi la o parte. În cartea asta nu puteţi citi de capul vostru. De azi înainte veţi citi numai când vă spun eu şi vă arăt eu. Adică, vedeţi, aici „preşedintelui” i se lua cuvântul. I se da cuvântul numai cu mare greutate. Şi numai din când în când. Fraţii mei, duhul îmi spune să vă las cuvinte testamentare, de care vă veţi aduce aminte poate cât de curând. Grijiţi, va veni o vreme când, aşa pe nesinţite, vi se va lua Biblia din mână... când „preşedintele” Bibliei va fi scos din adunarea

162

Preot IOSIF TRIFA

voastră. Când i se va da cuvântul numai din când în când... când nu va fi lăsat să spună tot ce are de spus. Şi atunci voi veţi rămâne cu Biblia închisă în buzunar. Eu mă tem de ziua când din adunările Oastei va fugi „porumbelul” şi vor rămâne „scaunele”. Noroc însă că în adunarea de la Matei 18, 20 nu este „scaun”. Acolo Însuşi Domnul Se coboară ca „Preşedinte”. Fraţii mei, decât să vă pierdeţi „preşedintele” Bibliei, mai bine rămâneţi cu adunarea de la Matei 18, 20. «Isus Biruitorul» nr. 2 / 13 ian. 1935, p. 5

Biblia – Cartea vieţii

163

«Săptămâna cărţii» – fără Cartea cărţilor Cartea cărţilor, Biblia, şi cărţile la care rod şoarecii vremii E timpul noutăţilor. De câţiva ani încoace avem şi noutatea cu aşa-numita «Săptămână a cărţii»... Timp de o săptămână se face propagandă în toată ţara pentru citirea şi răspândirea cărţilor. Se scriu şi se spun cuvinte de însufleţire despre importanţa cărţii. Iar librăriile îşi îmbie cărţile spre cumpărare... Am fost, yilele trecute, la Bucureşti. Doamne, ce mai pregătire pentru «Săptămâna cărţii»! În toate părţile, cărţi şi iar cărţi! Ferestrele (vitrinele) librăriilor gem de mulţimea cărţilor ce se îmbie spre cumpărare. E, desigur, lăudabilă această silinţă de a întoarce lumea spre carte, spre citit. Numai că lipseşte ceva din ea. Lipseşte tocmai ceea ce n-ar trebui să lipsească. Din «Săptămâna cărţii» lipseşte Cartea cărţilor, Biblia! Se scrie şi se vorbeşte despre cărţi, dar nimic despre Cartea cărţilor. Se îmbie tot felul de cărţi, dar nu se îmbie Cartea cărţilor. Asta-i tocmai ca şi când ai aranja un târg de bucate fără de bucate sau un târg de poame fără poame. Noi cei ce iubim Cartea cărţilor nu suntem contra cărţilor bune. Şi nimeni nu poate fi contra lor. Sunt cărţi de care omul nici nu se poate lipsi. Cum sunt, spre pildă, cărţile de specialitate, cele care îţi arată cum să pui mâna pe meseria cutare şi pe

164

Preot IOSIF TRIFA

lucrul cutare, ca să-ţi poţi agonisi traiul vieţii... Sunt apoi alte cărţi, cu minunate cunoştinţe folositoare. Şi iarăşi, altele pline cu învăţăminte folositoare. Sunt şi cărţi care înalţă sufletul. Lăcrimezi şi te înviorezi peste paginile lor. Şi apoi sunt cărţile cele religioase, care se adapă din Cartea cărţilor. Dar... un lucru trebuie să se ştie: toate cărţile din lume nu vor putea da omului niciodată ceea ce îi dă Cartea cea „căzută din cer” – Biblia. Toate cărţile din lume nu vor putea înlocui niciodată Cartea cărţilor – Biblia. Poţi să citeşti mereu la cărţi. Poţi să strângi mereu la cărţi. Poţi să înveţi mereu din cărţi, dar... dacă nu cunoşti Cartea cărţilor şi nu înveţi din ea, nimic se alege din toată truda ta şi de toate cunoştinţele tale. În privinţa aceasta, fratele Oprişan îmi spunea odată, la Bucureşti, o mult-grăitoare întâmplare.

Biblia – Cartea vieţii

165

„Am cunoscut – spunea fratele Oprişan – pe ziaristul I. Sorculescu Cernăţeanu din Bucureşti, un om de mare cultură, un sociolog vestit, cu o bibliotecă rară. L-am auzit însă strigând de pe patul de suferinţă, când simţea că i se apropie sfârşitul: «La ce mi-ai fost tu, bibliotecă, de folos, dacă în ceasul acesta greu nu mă poţi ajuta cu nimic?». I-am dat o Biblie, spunea fratele Oprişan, i-am citit ceva din Biblie şi... l-am lăsat murind cu strigarea de durere: «De ce n-am cunoscut eu Cartea aceasta mai înainte?»”. La patul unui bolnav, toate cărţile de ştiinţă şi filozofie nu pot face cât poate face un psalm, o pagină din Biblie. Caragiale, marele nostru scriitor, a fost văzut odată citind Biblia, în călătoria cu trenul. – Ce faci, nene Caragiale? l-a întrebat un prieten. Te-ai apucat şi tu să citeşti în Cartea asta învechită?... – O, dragul meu, i-a răspuns Caragiale, eu, de câte ori plec în călătorie, iau trei lucruri cu mine: un ceas, care-mi arată mersul timpului; o carte cu mersul trenurilor, care-mi arată mersul călătoriei, şi o Biblie, care-mi arată mersul... vieţii. În citirea cărţilor, ca regulă să ne fie: peste toate cărţile, să avem şi să citim mai întâi Cartea cărţilor. În rândul al doilea, cărţile religioase, iar în rândul al treilea, cărţi bune şi folositoare, de care avem nevoie. O, ce Carte binecuvântată este Biblia! Despre dumnezeirea ei mărturiseşte cu tărie chiar şi dăinuirea ei. În scurgerea vremii, s-au scris multe cărţi. S-au scris milioane şi milioane de cărţi. Dar... rând pe rând, vremea pe toate le-a dat la o parte. Singură Biblia a rămas. Toate cărţile s-au învechit şi se învechesc mereu. Singură Biblia a rămas veşnic nouă şi veşnic actuală. Cărţi răsunătoare, care au colindat odată lumea întreagă, azi nu le mai citeşte nimeni. Şi pe care le citeşte lumea de azi, desigur, nu le va mai citi lumea de mâine. Dar Biblia rămâne

166

Preot IOSIF TRIFA

veşnic aceeaşi, ca să se împlinească Scripturile că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu” (Mt 24, 35). La toate cărţile din lume rod şoarecii vremii. Numai singură Cartea „cea căzută din cer” e mai tare decât aceşti „şoareci”. „Luaţi cărţile de medicină care s-au scris în scurgerea vremii, să vă lecuiţi din ele – zicea un învăţat credincios. Vă veţi prăpădi, desigur, cu ele, pentru că medicamentele din ele se bat cap în cap unele cu altele...” În scurgerea vremii, totul s-a schimbat mereu. Dar Biblia e o carte de medicină sufletească, care nu s-a schimbat şi n-a dat greş niciodată. „Leacurile” ei sunt aceleaşi pentru toate timpurile şi toţi oamenii. Şi cu cărţile de ştiinţă este tot aşa. Şi cu cărţile de filozofie e tot aşa... Ele se schimbă după vremi şi după oameni. Singură Biblia e aceeaşi de la început şi va fi până la sfârşit. Rând pe rând mor toate cărţile. Vor pieri şi cărţile care cântă amorul cel pământesc, dar va rămâne pe vecie Cartea care cântă iubirea Tatălui ceresc şi dragostea lui Iisus cel răstignit. Şi acum să ne întoarcem de unde am plecat. Din «Săptămâ­ na cărţii» lipseşte tocmai această Carte binecuvântată. Se recomandă cărţile la care „rod şoarecii”, dar de Biblie nu se spune nimic... Mai mult decât atât şi ceva mai rău decât asta, pentru «Săptămâna cărţii» şi pentru toate săptămânile, se recomandă potopul cel grozav al cărţilor imorale, de suflet otrăvitoare. E plină piaţa cu ele. Am văzut, la Bucureşti, şi pregătirea pe care o făcuse Ignatz Hertz pentru «Săptămâna cărţii». I-am văzut şi taraba lui, cu palatul pe jumătate mâncat de foc. Îşi are cărţile aranjate ca orice „negoţ”, împărţite după preţ: aici sunt cărţile cele cu 3 lei, apoi cele cu 4, cu 5, cu 6 lei etc., până la 30, 40, 50 lei

Biblia – Cartea vieţii

167

şi... şi ce de ele! Ai putea să încarci cu vagonul! Şi toate pline de stricăciune. Şi pe Calea Victoriei, aşijderea am văzut aranjată o astfel de tarabă cu cărţi de „negoţ” împărţite după preţ. Şi m-am gândit în mine: Cât de harnic e dracul! El iese cu cartea lui pe piaţă, în Calea Victoriei. El nu se ruşinează. Aleargă cu cartea lui pe stradă şi o îmbie tuturor. Faţă de această hărnicie a diavolului, să ne punem şi noi pe lucru! Ceea ce am început cu Oastea Domnului, să ducem mai departe şi cu mai multă râvnă; să umplem satele şi oraşele cu Biblii, cu cărţile Domnului! Să îmbiem pe tot locul Biblia, Noul Testament, cărţi şi foi religioase! În chipul acesta, ajutăm biruinţa Evangheliei şi-i dăm lovitura diavolului. Slăvit să fie Domnul! A început şi neamul nostru să se apropie de Cartea cărţilor. Au început mai întâi cei de jos, cei neînvăţaţi, poporul. Şi, rând pe rând, se vor apropia şi cărturarii. Marele nostru scriitor, Alexandru Vlahuţă, un mare prieten al Bibliei, în ceasul când a murit, a lăsat vorbele testamentare: „Poporul nostru are nevoie de o singură carte, de Biblie; şi Cartea asta nu o are până acum”. Slăvit să fie Domnul! A pus acum şi poporul nostru mâna pe această Carte binecuvântată! Şi, de pe urma ei, vor ieşi o ţărănime nouă şi o ţară nouă. «Isus Biruitorul» nr. 20 / 12 mai 1935, p. 5

168

Preot IOSIF TRIFA

O Evanghelie din Abisinia Războiul din Africa ne făcu să aflăm multe lucruri pe care nu le ştiam. Astfel, aflarăm că acolo departe, în Africa, trăieşte vechea Etiopie, ţara biblică pe care azi o cheamă Abisinia. Şi mai aflarăm că această Abisinie are un creştinism din veacurile cele dintâi. La început avea legătură cu marea familie a creştinismului. Mai târziu însă a venit Islamul, religia lui Mahomed, care i-a rupt această legătură şi a izolat-o ca pe o insulă mică într-o mare de popoare păgâne. Ea şi-a păstrat însă creştinismul. Cu unele deosebiri – nu prea de tot mari; are aceeaşi biserică, aceeaşi slujbă, aceleaşi sărbători şi obiceiuri religioase. Iată, spre pildă, alături o Evanghelie din Abisinia. Un diacon a ridicat-o de pe masa Sfântului Altar şi o înalţă în faţa poporului. Aceeaşi Evanghelie ca la noi! Numai că, la fel ca la noi, această Carte Sfântă stă, şi la Abisinia, prea mult închisă şi prea puţin deschisă. Prea mult ferecată în aur şi prea puţin împărţit aurul din ea în viaţa oamenilor. De când cu războiul din Africa, am studiat Abisinia, dintr-o mulţime de cărţi, ziare şi reviste. Şi un lucru m-a izbit: păcatele, obiceiurile rele şi urâte, păgânătăţile sunt aceleaşi ca şi la noi. Spre pildă: urâtele obiceiuri de pe la nunţi sunt exact ca şi cele de pe la noi. Am citit într-o carte câteva „strigături” de la ospeţele de acolo. Ei, bine! În ele sunt aceleaşi vorbe por-

Biblia – Cartea vieţii

169

coase ca şi cele de la noi. Ai crede că sau abisinienii le-au luat de la noi, sau noi de la ei (asta se explică prin aceea că ele au acelaşi autor – pe diavolul!). Şi celelalte tot aşa. Dansurile tot aşa. Beţiile tot aşa. Doar cu deosebirea că creştinii de aici se îmbată cu rodul viţei, cu «Sângele Domnului», iar abisinienii se îmbată cu mierea albinelor, cu rodul cel curat al florilor de pe câmp (cu băuturi făcute din miere). Păcatele sunt aceleaşi...

Citiţi, spre pildă, în acest număr cum se serbează anul nou în Abisinia şi veţi afla aceleaşi beţii şi păgânătăţi. Un ziarist credincios din Budapesta, fiind de Anul Nou în Addis-Abeba, capi-

170

Preot IOSIF TRIFA

tala Abisiniei, scrie că n-a văzut încă un iad aşa de grozav ca în noaptea aceea de beţii şi de chefuri. „O, Addis-Abeba, – oftează ziaristul – cât de departe eşti şi totuşi cât de aproape eşti tu de Budapesta, de Berlin, de Viena, de Bucureşti!...” Iată, şi aceasta este o grăitoare dovadă că diavolul a lucrat şi lucrează la fel pe toată întinderea pământului. Pe tot rotocolul pământului, lucrarea diavolului e la fel; el lasă litera, dar omoară duhul. El fură mierea şi lasă fagurii goi. Ia miezul şi lasă cojile... Diavolul a cucerit şi cucereşte mereu pământul şi pentru că el are o comandă unitară; o singură comandă pentru toate fronturile din lume. Iar în vremea asta creştinii, copiii lui Dumnezeu, în loc să se strângă cu toţii la luptă sub comanda Golgotei şi a lui Iisus cel Răstignit – o, ce dureros! – îi vezi sfâşiaţi în tabere, urându-se şi războindu-se unii cu alţii, în loc să se războiască cu balaurul cel mare... O, vino, Doamne Iisuse, strânge-Ţi copiii Tăi, strânge-Ţi ostaşii Tăi pe dealul Golgotei şi du-ne la luptă şi la biruinţă! «Isus Biruitorul» nr. 3 / 12 ian. 1936, p. 1

Biblia – Cartea vieţii

171

O mare bucurie pentru aflarea unei cărţi (II Regi 22, 8-13)

„Şi tot poporul a intrat în legământ” pentru păzirea celor scrise în cartea asta – Legământul Oastei În Biblie nu ni se spune numai despre un fiu pierdut şi aflat, ci şi despre o Carte ce se pierduse şi s-a aflat. Pe timpul Regelui Iosia, se pierduse Cartea Legii – Cuvântul lui Dumnezeu. Cum s-a pierdut, anume, nu se spune. Ni se spune numai atât că preotul Hilchia a găsit Cartea Legii în „Casa Domnului”, pierdută în lada de bani. Se făcuse, bag-

172

Preot IOSIF TRIFA

seamă, un fel de bilanţ, o socoată generală cu banii din lada bisericii, şi, la fund, acoperită de bani şi protocoale, a fost aflată Cartea Legii, Cuvântul lui Dumnezeu. S-a făcut atunci o mare bucurie pentru această aflare. A fost înştiinţat împăratul. În faţa lui s-a citit Cartea Legii. „Şi, când a auzit împăratul cuvintele din Cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele şi se întreba îngrozit despre «mânia Domnului», pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele Cărţii acesteia şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea” (II Regi 22, 8-13). „Atunci împăratul Iosia a strâns la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului. Apoi s-au suit la Casa Domnului preoţii, proorocii şi tot poporul, de la cel mai mic, până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din Cartea Legământului pe care o găsiseră în Casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul său împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorân­du­-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din

Biblia – Cartea vieţii

173

tot sufletul, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în Cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ” (II Regi 23, 1-3). Mie îmi place atât de mult această întâmplare din Biblie, căci văd în ea o parte din istoria Oastei şi din istoria poporului meu. Şi poporul meu pierduse Cartea Legii, pierduse Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Respectiv, nu o pierduse, ci n-a fost ajutat să o afle. Veacuri întregi poporul nostru a fost un popor fără Cartea Legii, fără Cartea lui Dumnezeu, fără Biblie. Şi, când, din îndurarea lui Dumnezeu, noi ostaşii Domnului am aflat această Carte, mare ne-a fost bucuria. Mare bucurie s-a făcut în toată ţara. Dar şi mare durere. Căci, citind noi cu luare-aminte această Carte, văzut-am cât de departe a stat viaţa noastră şi viaţa părinţilor noştri de calea Domnului, de calea vieţii. Cartea cea aflată a aruncat asupra noastră o lumină mare şi în lumina aceasta văzut-am deodată cât de departe sunt căile noastre de calea vieţii. Şi ne-am întristat, şi am plâns, pentru că nici noi, nici părinţii noştri n-am ascultat de cuvintele Cărţii acesteia şi n-am împlinit tot ce ne este poruncit în ea. Sub durerea aceasta ne-am strâns şi noi, preoţi şi popor, într-o mare frăţie, într-o mare ostăşie şi am început să citim din Cartea „cea aflată”. Şi, plângând, am citit toată „Cartea Legii” şi neam sculat cu toţii, preoţi şi popor, şi am făcut legământ înaintea Domnului, îndatorându-ne să urmăm pe Domnul şi să păzim poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul nostru, ca să se împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în Cartea aceasta: „Şi tot poporul a intrat în legământ”. Adevărat că n-a intrat încă întreg poporul în acest legământ şi nu va intra niciodată, pentru că Domnul Iisus a avut totdeauna „turma cea mică”. Dar totuşi „un popor întreg”, peste 100 de mii de suflete, se bucură azi de aflarea acestei Cărţi şi au pus legământ să ţină tot ce scrie în ea.

174

Preot IOSIF TRIFA

Fraţii mei! Să nu uităm. Legământul nostru, legământul Oastei este şi legământul aflării Bibliei. Este şi legământul nostru cel sfânt că vom păzi „din tot sufletul şi din toată inima noastră” toate cele scrise în Cartea lui Dumnezeu. Căci Bunul Dumnezeu n-a trimis Cartea aceasta să stea pierdută, ci să fie „aflată” de orice suflet care caută mântuirea. Şi nu numai să fie aflată, ci să fie şi citită. Şi nu numai să fie citită, ci să fie şi împlinită, şi trăită. Dumnezeu n-are o carte ce trebuie numai citită, ci are o Carte ce trebuie şi trăită, şi împlinită. Domnul Iisus să ne ajute ca, văzând oamenii Cartea lui Dumnezeu în casa noastră, în mâna noastră, în viaţa noastră şi-n purtările noastre, să „afle” şi ei această Carte sfântă şi să facă legământ pentru păzirea şi trăirea ei. Slăvit să fie Domnul! „A aflat” şi poporul nostru „Cartea Legii” şi face legământ pentru păzirea ei. Este şi aceasta una din biruinţele Oastei. Şi încă ceva: „Cartea Legii” se pierduse tocmai... „în lada de bani”. Ciudat lucru! Tocmai în lada de bani se pierduse Cuvântul lui Dumnezeu. El se pierde şi azi tot cam acolo: în alergările şi grijile bogăţiilor trecătoare. Găseşti şi azi jurnale de casă, protocoale, „intrări” şi „ieşiri” acolo unde ar trebui să găseşti „Cartea Legii”, vestirea cea vie şi puternică a Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia, Cartea lui Dumnezeu, e acoperită şi azi de alergările şi daraverile, şi grijile noastre cele trecătoare. Dragă cititorule! Poate şi pentru tine e pierdută „Cartea Legii”. Caută şi tu pe acolo, pe undeva prin lada de bani, prin şura ta, prin negustoria ta, prin alergările şi grijile tale cele trecătoare! Desigur, pe acolo ai pierdut-o! Dragă cititorule! Eu te întreb: „Cartea Legii”, Biblia, este pentru tine o Carte „pierdută”, sau „aflată”? Fă-ţi tu singur socoata! «Isus Biruitorul» nr. 4 / 19 ian. 1936, p. 4

Biblia – Cartea vieţii

175

Unde purtam [cuţitul], port acum Biblia „Cu lacrimi mă rog neîncetat Domnului pentru Sfinţia Ta, Părinte, care m-ai adus la Domnul, scăpându-mă din moartea cea veşnică. Căci până a nu cunoaşte pe Domnul, trăiam ca un nemernic. Mă îmbătam, cădeam prin noroi ca animalele, suduiam şi pe Dumnezeu, ca un nebun. Dar astăzi? Astăzi cum să mulţumesc Domnului că am scăpat de aceasta? Domnul mi-a scos înainte pe fratele Mihai Prioteasa, de aici, din Severin, care mi-a făcut cunoscute cărţile şi foaia «Isus Biruitorul», de păr. Trifa. Iar astăzi, în loc să mă duc la beţie şi la jocuri, mă duc la biserică. În locul unde purtam [cuţitul], cu care vroiam să înţep, acum port Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi citesc în ea. Alexandru Potânc, ostaş, Tr.-Severin” «Isus Biruitorul» nr. 6 / 2 febr. 1936, p. 1

176

Preot IOSIF TRIFA

Fântâni săpate pe vreme de secetă Seacă fântânile, dar cele săpate pe vreme de secetă rezistă Căldurile şi seceta au început să sece şi fântânile. Pe alocuri, se simte mare lipsă de apă. Sate întregi sunt ameninţate să rămână fără de apă. Umblă oamenii cu carele după apă. Într-un ziar citesc că au secat toate fântânile dintr-un sat. O singură fântână mai are apă. Una care fusese săpată pe vreme de secetă. Pe vreme de secetă fusese săpată mai adânc decât celelalte şi acum numai ea singură mai are apă. Şi cel care trimite ştirea adaugă sfatul: „Săpaţi fântânile pe vreme de secetă!”. Citind această ştire, eu m-am gândit în mine că exact aşa e şi cu fântânile noastre cele sufleteşti. L-ai aflat pe Domnul după lungi suferinţe, încercări, izbelişti? Şi asta-i o „fântână” săpată pe timp de secetă, care ţine apă şi în „seceta” suferinţelor şi încercărilor. Ai aflat Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ca pe o apă vie şi răcoritoare, după ce ai rătăcit murind de sete prin pustiul suferinţelor şi păcatelor? Şi aceasta este o fântână săpată pe vreme de secetă. Un suflet care L-a aflat pe Domnul în vreme de „secetă”, de suferinţe şi de încercări este totdeauna mai tare decât cel care L-a aflat pe vreme bună şi grasă. „Seceta” ne ajută să săpăm mai adânc în Biblie, mai adânc în taina mântuirii sufleteşti.

Biblia – Cartea vieţii

177

Săpaţi fântânile pe vreme de secetă! Când dau peste noi încercări, necazuri, suferinţe, folosiţi acest prilej binecuvântat, să-L aflaţi pe Domnul! Folosiţi acest prilej binecuvântat, să vă „săpaţi” o „fântână” ce ţine „apă” şi pe vreme de „secetă”! Şi folosiţi acest prilej şi pentru alţii, să-şi sape „fântâna” pe vreme de „secetă”!

178

Preot IOSIF TRIFA

Eu mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să-mi sap „fântâna” pe vreme de „secetă”! L-am aflat pe Domnul „într-un pământ pustiu şi fără apă” (Ps 62, 3). L-am aflat într-un pustiu de suferinţe şi încercări. Şi mulţumesc lui Dumnezeu că şi Oastea Domnului este o „fântână” săpată pe vreme de „secetă”. Şi cei mai mulţi ostaşi, aşijderea, şi-au săpat „fântâna” pe vreme de „secetă”. Şi de aceea „fântâna” Oastei şi „fântânile” de la Oaste au „apă” destulă şi pe vreme de secetă. «Isus Biruitorul» nr. 32 / 2 aug. 1936, p. 1

Biblia – Cartea vieţii

179

Cea dintâi Biblie tăiată şi aruncată în foc (Ier 36, 23)

Cea mai prigonită carte din lume a fost, este şi va fi Biblia Biblia este marea descoperire (revelaţie) a lui Dumnezeu. Biblia ne arată toate planurile ce le are Dumnezeu cu mântuirea noastră. Iar, de altă parte, Biblia ne arată şi toate planurile ce le are satan cu pierderea noastră. Biblia îl descoperă pe satan, îl dă de gol cu toate vicleşugurile lui. De aceea satan nu poate suferi Biblia. O urăşte cu ură mare şi luptă neîncetat contra ei. Satan urăşte Biblia şi pentru că Biblia spune adevărul cel veşnic. Spune adevărul pe faţă. Iar satan, fiind tatăl minciunii, urăşte adevărul. Nu-l poate suferi. Şi se luptă contra lui, silindu-se să-i ţină pe oameni în minciună. De aceea satan urăşte cu ură mare Biblia. Şi se ţine neîncetat pe urmele ei. De când s-a ivit Biblia în lume, satan se ţine mereu pe urmele ei cu prigoane, cu critici, cu vorbiri de rău etc. Şi face el totul ca să n-ajungă Biblia în mâna omului. Pe orice altă carte din lume, satan o lasă să ajungă mai uşor în mâna omului, decât Biblia. Cel dintâi atac contra Bibliei îl vedem în Ieremia, cap. 36: „În al patrulea an al lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: «Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus Eu!». Şi a chemat Ieremia pe Baruh, care a scris în Carte Cuvintele Domnului şi le-a citit în auzul poporului”.

180

Preot IOSIF TRIFA

Vestea citirii acestor cuvinte a ajuns la curtea împăratului. „Împăratul a trimis pe Iehudi să ia Cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Ielişama şi a citit-o în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau în jurul împăratului. Împăratul şedea în casa de iarnă – căci era în luna a noua – şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi. După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat Cartea cu briceagul şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot” (Ier 36, 1-23).

Precum se vede, la Ieremia, cap. 36, este şi începutul Bibliei. Este, aşa-zicând, naşterea Bibliei. Iar naşterea aceasta pe unii i-a înfuriat. Satan simţea că se naşte în lume Biblia, de aceea se înfuriase şi-l căuta şi pe acest „prunc” să-l taie, aşa cum L-a căutat pe Pruncul Iisus. Şi, de atunci, de la naşterea Bibliei, satan urmăreşte mereu această Carte a lui Dumnezeu. La Ieremia, cap. 36, este cea dintâi Biblie tăiată şi aruncată în foc. De atunci, alte şi alte mii şi zeci de mii de Biblii au avut

Biblia – Cartea vieţii

181

aceeaşi soartă. Mii şi zeci de mii de Biblii au fost smulse, în cursul veacurilor, din mâinile credincioşilor, fiind sfârtecate şi aruncate în foc. Cea mai prigonită Carte din lume a fost Biblia. Şi va fi până la sfârşitul veacurilor. Pentru că satan face totul ca să o scoată din umblare şi să-i ţină pe oameni departe de ea. Biblia va fi apoi prigonită până la sfârşit şi pentru că ea spune adevărul fără cruţare. Împăratul Ioiachim s-a înfuriat şi a tăiat Biblia pentru că Cuvântul lui Dumnezeu mustra păcatele poporului şi ale împăratului (Ier 36, 7). Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie nu cocoloşeşte păcatul, ci îl arată şi strigă după el fără nici o cruţare. Acel „Aşa zice Domnul!” nu cruţă pe nimeni şi nimic. Proorocii au fost prigoniţi pentru acel: „Aşa zice Domnul!”. Şi tot pentru asta este urâtă şi prigonită şi Biblia. O, prin câte prigoane a trecut Biblia! O istorie cu prigoanele Bibliei ar avea paginile cele mai mişcătoare. Dar Biblia a răzbit, pentru că milioane şi milioane de suflete s-au îndrăgostit de cuvintele ei şi au iubit-o până la moarte, gata să-şi dea şi viaţa pentru ea. În Evul Mediu, Catolicismul scosese cu totul Biblia din umblare. Iar când Reforma a scos Biblia în popor, s-au dat războaie întregi pentru Cuvântul lui Dumnezeu. După ce poporul a gustat din Apa cea Vie a Scripturilor, era gata să-şi dea şi viaţa pentru a avea şi a-şi păstra Biblia. Când am fost în Elveţia, am văzut şi urmele luptelor şi jertfelor care s-au dat pentru Biblie. Aşa e, spre pildă, purtarea eroică a credincioşilor din Salszburg, din anul 1731. Celor care apucaseră Biblia, printr-un edict regal li se puse în vedere: ori se lasă de Biblie, ori trebuie să-şi părăsească avuturile şi ţara. Credincioşii aleseră plecarea. Aleseră mai bine să se despartă de casele şi averile lor, decât să se despartă de Biblie. În toiul iernii, îşi puseră pe care cât mai puteau duce din avutul lor şi plecară

182

Preot IOSIF TRIFA

în lume cu Biblia. Despărţiţi de casele şi avutul lor, mergeau pe drum citind din Biblie şi cântând, cum se vede în chipul de mai jos (acest chip l-am văzut în Elveţia, într-un tablou frumos care m-a cutremurat în suflet şi n-o să-l pot uita niciodată).

Eroii Bibliei de la Salszburg au fost strânşi de pe drumuri de împăratul Germaniei de atunci şi colonizaţi în Prusia Orientală, unde urmaşii lor trăiesc şi azi. Dragostea lor pentru Biblie va rămâne ca o măreaţă pildă, până la sfârşitul veacurilor. Şi va rămâne şi ca o întrebare: oare dragostea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu ajuns-a până să ne dăm şi averea pentru el? Din această dragoste pentru Biblie au ieşit popoarele biblice din Apus, cu viaţa lor plină de roadele trăirii Cuvântului lui Dumnezeu. Slăvit să fie Domnul! Dragostea pentru Biblie, pentru Cuvântul lui Dumnezeu, s-a trezit şi în ţara noastră. Facă Domnul Iisus ca această dragoste să cuprindă şi să aprindă toată ţara românească, umplând-o de roada bogată a faptelor bune. «Isus Biruitorul» nr. 1 / 3 ian. 1937, p. 4

Biblia – Cartea vieţii

183

Mama şi fiica de la Roşia de Secaş, jud. Sibiu, care s-au hotărât să citească zilnic câte un capitol din Biblie Poşta ne aduce mereu scrisori cu fel de fel de minunate biruinţe de pe frontul cel mare al Oastei Domnului. Iată mai jos o astfel de mult-grăitoare scrisoare: „Cucernice Părinte Trifa! Noi, ostaşii Domnului din comuna gr.-catolică Roşia de Secaş, am făcut, cu ajutorul Domnului Iisus, «Noaptea Domnului», în ziua de 31 decembrie, fiind şi fraţi din comuna Tău şi comuna Păuca, jud. Sibiu, şi ne-am petrecut în Cuvântul Domnului toată noaptea; şi au luat cuvântul fraţii: Nicodim şi Achim Mare din Tău, Valeriu Gligor din Păuca şi fraţii Augustin Damian şi eu, Ilie Hotaza, din loc, şi am lăudat pe Domnul Iisus în 42 de cântări; am fost în carul de foc şi a spus poezie sora Amalia Damian, care a stors lacrimi. Părinte Trifa, vă rog să publicaţi în foaie cum că sora Anica Damian, cu fetiţa Amalia, şi-a pus în gând, cu ajutorul Domnului, în toată ziua să citească un capitol din Biblie, până se termină întreagă Biblia. Slăvit să fie Domnul! Roşia de Secaş Ilie Hotaza, ostaş al Domnului”

184

Preot IOSIF TRIFA

Frumoasă hotărâre au luat mama şi fiica de la Roşia de Secaş! Să citeşti în fiecare zi un capitol dIn Biblie, din Cartea lui Dumnezeu, iată ceva nespus de frumos şi preţios. Domnul să vă ajute, iubită mamă şi fiică, să duceţi la bun sfârşit hotărârea voastră! Domnul să vă ajute să cutreieraţi cu bine ţara cea minunată a Bibliei! În „călătoria” voastră prin „ţara” aceasta, veţi da, pas cu pas, peste frumuseţi şi bunătăţi neînchipuite. Veţi da peste râuri cristaline, în care saltă apa cea vie a vieţii; veţi da peste munţi ce înalţă sufletul până la cer; veţi da peste fel de fel de dulci mâncăruri şi gustări duhovniceşti.

Biblia – Cartea vieţii

185

Ca odinioară Iosua şi Caleb, voi plecaţi acum în cutreierarea Canaanului biblic. Domnul să vă ajute să aflaţi şi voi „miere” şi „lapte”, şi „struguri” dulci în această minunată călătorie. Ca, pe urmă, să puteţi da şi altora să guste din această dulceaţă. Sela! Opriţi-vă! Pregătiţi-vă inimile, mamă şi fiică, pentru că voi intraţi acum în Biserica cea mare şi tainică a Bibliei, unde Îl veţi auzi predicând pe însuşi Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu şi pe prooroci, şi pe apostoli! Şi veţi auzi cântând corul cetelor îngereşti. Începeţi citirea Bibliei cu Noul Testament! După fiecare capitol, îngenuncheaţi şi vă rugaţi, ca să intre Cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră, în viaţa voastră şi în faptele voastre! Ferice de tine, mamă de la Roşia de Secaş, căci, în vreme ce alte, atâtea şi atâtea mame, îşi duc fetele pe la cârciumi şi jocuri, tu ţi-ai aşezat pe fiica ta, Amalia, lângă candela cuvântului biblic. Ferice de tine, mamă, şi fiică, căci în vreme ce altele, atâtea mame şi fiice, îşi pierd vremea în minciuni şi clevete, voi citiţi şi cercetaţi adevărul cel veşnic! Ferice de voi, căci aţi aşezat în casa voastră candela cuvântului biblic şi lumina vieţii! Ferice de voi, căci, în călătoria voastră spre Canaan, spre Patria cerească, iată, aveţi de acum înainte mana cea zilnică, hrana cea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu! Binecuvântarea Domnului se va pogorî peste voi şi casa voastră! Fie ca şi pilda voastră să fie urmată şi de alte mame şi fiice. Să fie urmată şi de alţi părinţi şi copii; să fie urmată de toţi părinţii şi copiii acestei ţări şi [ai] acestui neam, pentru ca orice suflet din ţara aceasta să poată zice: „Făclie (candelă) picioarelor mele este Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele” (Ps 118, 105). «Isus Biruitorul» nr. 3 / 17 ian. 1937, p. 1

186

Preot IOSIF TRIFA

Puterea Cuvântului lui Dumnezeu Un predicator care putea deschide orice pungă pentru lucrul Domnului În America, a trăit pe vremuri vestitul predicator Moody. Faima lui s-a răspândit în toată lumea şi e cunoscută în toată lumea. A fost unul din cei mai mari pescuitori de suflete pentru Hristos. A întors la Dumnezeu o lume întreagă. Rar care păcătos putea rezista puterii cu care acest ales al Domnului propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. În special, i se dusese faima lui Moody pentru puterea ce o avea cuvântul său în a deschide pungile pentru lucrul Domnului. Când făcea vreun apel, nimeni nu pleca din adunarea lui fără să-şi deschidă punga. Un credincios, voind să înfrângă această faimă şi această putere, se duse la adunarea lui Moody cu gândul hotărât să nu dea nimic, absolut nimic. Fiind om bogat, luă cu sine şi o mare sumă de bani, anume ca să se poată lăuda pe urmă: „Am rezistat!”. Când începu Moody a predica, bogatul îşi zise voios: „Eh! Vorbe de astea am mai auzit eu. Cu de acestea nu mă va face să dau nimic”. Dar, mai trecând puţin, Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea cu care-l vestea Moody începură să-i săgeteze inima. „Grăieşte bine!... Ei, fie! Tot atât!... Voi da şi eu banii cei mărunţi.”

Biblia – Cartea vieţii

187

Pe la mijlocul predicii, bogatul, prins de-a binelea în vraja Cuvântului lui Dumnezeu, îşi zise: „Aşa ceva n-am auzit! Am să dau şi eu toţi banii de argint ce-i am!...”. Când Moody îşi încheie predica cu o chemare cutremurătoare, bogatul se grăbi la lada de ajutoare şi puse în ea toţi banii ce-i avea: cei mărunţi, cei de argint şi cei de aur. Ba încă mai împrumută ceva şi de la un cunoscut al său. Cuvântul lui Dumnezeu îl biruise. «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 10

188

Preot IOSIF TRIFA

Obiceiul unui frumos dar de nuntă la poporul săsesc: fiecare pereche de miri primeşte ca dar de nuntă o Biblie şi un ceas Ce ne învaţă legătura dintre un ceas şi o Biblie Saşii au un frumos obicei de nuntă, care merită să fie cunoscut şi imitat. La nunta lor, mirii primesc, ca dar de nuntă, o Biblie şi un ceas. Acest dar li se dă spre a le fi călăuză în noua lor viaţă. Ceasul să le arate mersul timpului, iar Biblia să le arate mersul vieţii. Ceasul să le arate cum „trece timpul, trec şi eu”, iar Biblia să le arate cum trebuie folosit acest timp pentru a dobândi viaţa. Ceasul să bată trecerea vieţii, iar Biblia să le arate câştigarea vieţii celei netrecătoare.

Iată deci un dar de nuntă care pre­dică mirilor o viaţă întreagă. Şi le dă hrană şi întărire o viaţă întreagă. Ceasul le dă aducerea aminte de moarte, iar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu,

Biblia – Cartea vieţii

189

le da hrană pe o viaţă întreagă şi leac contra morţii celei sufleteşti. Cât de preţios este un astfel de dar de nuntă faţă de lucru­ rile de nimic care se dăruiesc azi!... Dealtfel, legătura dintre Biblie şi ceas e foarte mult grăitoare. Căci Biblia în­săşi este un ceas uriaş care îşi are şi ea „ceasurile”, „minutele”, „secundele” ei. Numai cât acestea nu sunt împărţite pe 24 de ore, ci pe mii de ani, pe veacuri şi veşnicie. Ceasul Bibliei ne arată mia de ani. „Căci pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (II Ptr 3, 8). Să nu ne încredem aşadar în lungimea sau scurtimea vieţii noastre, ci să fim totdeauna gata. „Ceasul” Bibliei ne arată anul acesta ca un „an al mântuirii” (In 4, 23) ce ni s-a dat prin dragostea „Grădina­rului” care s-a rugat pentru pomul vieţii noastre să mai fie lăsat şi anul acesta (Lc 13, 8). Să facem deci „roade” vrednice de pocăinţă (Mt 3, 8). Ceasul Bibliei ne arată luna aceasta, „luna mielului” şi „luna spicelor” de la Ieşire 12, 2 şi 13, 4, ca o neîncetată aducere aminte că numai prin sângele Mielului ne putem mântui. Ceasul Bibliei ne arată ziua de azi cu porunca: „Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre” (Evr 3, 7). Ceasul Bibliei ne arată ziua de mâine. „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Pilde 27, 1). Ceasul Bibliei ne arată noaptea aceasta. Bogatului celui nebun, o noapte i-a adus moartea şi osânda, pentru că nu era pre­gătit de moarte, ci se pregătea de petreceri şi desfătări. Ceasul Bibliei ne arată ceasul acesta şi clipa aceasta. „De aceea fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Mt 24, 24). „Privegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stă­pânul casei; seara sau la miezul nopţii, sau la cânte-

190

Preot IOSIF TRIFA

cul cocoşilor, sau dimineaţa, ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind” (Mc 13, 35). Iată dar ce lucruri preţioase ne spune un dar de nuntă cu înţeles creştinesc: un ceas şi o Biblie. Cine însă se preo­cupă pe la nunţile păgâne de azi cu astfel de gânduri sfinte? Rugăm pe fraţii credincioşi să folosească astfel de gânduri pe la nunţile credincioşilor. «Glasul Dreptăţii» nr. 1 / 2 ian. 1938, p. 2

Biblia – Cartea vieţii

191

Ce spun oamenii mari despre Biblie Un învăţat credincios, naturalistul german Bettex, spune despre Biblie următoarele frumoase şi adânci cuvinte: „Biblia este o carte neobişnuită, urâtă şi urmărită ca nici o alta şi care totuşi nu se poate nimici; dispreţuită şi slăvită, batjocorită şi cinstită, osândită şi totuşi vie. Împăraţi, regi şi mulţi cărturari n-au cruţat nici o trudă ca s-o nimicească. Filosofi şi învăţaţi au fost împotriva ei cu sudoarea feţei lor şi astăzi, când ştiinţa crede că a sfârşit cu ea şi critica vrea s-o sugrume, Biblia se răspândeşte cu o iuţeală nemaipomenită în sute de limbi, în milioane de bucăţi peste tot pământul, şi este propovăduită în lung şi în lat; în puterea ei şi cu credinţă într-însa, mii de negri îndură arderea de vii. Chinezii şi armenii suferă chinurile cele mai grozave, până la cea din urmă suflare. Ei, învăţaţilor, scrieţi şi voi o asemenea carte şi vom crede în voi! Biblia este un pom al vieţii. Prin ramurile ei viguroase şi verzi totdeauna, vânturile cereşti ale Duhului Sfânt adie câteodată blând, uşor, alteori însă ele bat şi zguduie cu putere, aducând celui otrăvit de păcate vindecare, putere, sănătate şi viaţă veşnică. O carte înfricoşată şi totuşi plăcută, plină de o pace minunată ce întrece orice gând şi plină de tunetele şi fulgerele puternicului Dumnezeu, care zdrobeşte popoarele cum zdrobeşte şi frământă un olar oalele sale şi pe lângă care omenirea este ca un strop de apă pe marginea unui vas; plină de cele mai plăcute mângâieri şi profeţii ale unui Dumnezeu care hrăneşte

192

Preot IOSIF TRIFA

păsărelele, numără firele de păr din capul nostru şi, la rugăciunea unei mame, El dă o noapte liniştită copilului ei bolnav. O carte care dezleagă în câteva vorbe întrebările cele mai grele care au frământat necontenit omenirea, răspunde copilului şi se joacă cu înţelepciunea filosofilor, plină de o poezie aşa de puternică, de adâncă şi de înălţătoare, cum nu este nici o altă carte scrisă de oameni”. (Luată după minunata revistă «Fântâna Darurilor», din Bucureşti) «Lumina Satelor» nr. 43 / 20 oct. 1929, p. 5 (parţial) «Glasul Dreptăţii» nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 3

DATOREZ TREZIREA MEA BIBLIEI...

Cum s-a întors la Dumnezeu, prin boală şi Biblie, un vestit poet german În Germania a trăit pe vremuri vestitul poet german Heinrich Heine. Ca şi alţi învăţaţi, căzuse şi el în mrejile necredinţei. Prin scrierile lui, batjocorea credinţa şi răspândea otrava necredinţei. Dar Bunul Dumnezeu n-a voit să moară în pieirea aceasta. Din depărtarea dragostei lui Dumnezeu, o boală grea s-a apropiat de casa lui şi l-a pus la pat. Şi l-a ţinut opt ani de zile pe patul suferinţei. În această „şcoală a suferinţelor”, Bunul Dumnezeu a făcut să-i ajungă în mână o Biblie. Şi prin această Biblie s-a întors la Dumnezeu. „M-am întors la Dumnezeu – scrie Heine de pe patul de suferinţă – ca fiul cel pierdut. Iar trezirea şi întoarcerea mea o datorez unei Cărţi. Este o Carte veche, modestă, dar care seamănă cu soarele care încălzeşte, cu pâinea care hrăneşte; această Carte este Cartea cărţilor, este Biblia. Cine a pierdut pe Dumnezeu Îl poa-

Biblia – Cartea vieţii

193

te găsi în ea. Cine n-a cunoscut pe Cel Veşnic Îl găseşte în cuvintele acestei Cărţi veşnice.” «Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 6

Cine răpeşte Biblia răpeşte soarele de pe cer „Scurt şi lămurit: tot nenorocul vieţii mele se datorează cauzei că am fost necredincios. Un om care şi-a rupt legătura cu Dumnezeu nu poate să mai primească nici un fel de binecuvântare. Toate sfătoşelile omeneşti – că omul îşi făureşte el însuşi norocul – sunt minciuni! „Unde Dumnezeu nu clădeşte o casă, în zadar se trudesc ziditorii”. Acesta este adevărul! Am fost ca un marinar care a pornit să descopere o nouă ţară spirituală; dar, de câte ori credeam că am dat peste o insulă necunoscută, privind mai departe, am văzut că era Biblia şi Noul Testament. Un adevăr e indiscutabil: dintre toate darurile, cel mai mare şi măreţ este Cuvântul lui Dumnezeu: Biblia. Cine răpeşte acest dar răpeşte soarele de pe cer.” (Poetul german Strindlein) Cum să citim Biblia „Scriptura – spune un vestit predicator – trebuie să fie citită cu rugăciune, pentru că toată lumina, toată binecuvântarea ei vin de la Duhul Sfânt, prin har. Cine nu citeşte Scriptura cu o inimă întoarsă la Dumnezeu şi plină de rugăciune, acela pleacă flămând de la o masă bogată, oricât de mult ar fi mâncat el cu... capul!” „Cercetaţi Scripturile!” Domnul ne îndeamnă să citim Biblia – Cartea Vieţii.

194

Preot IOSIF TRIFA Nopţi întregi...

Pătimaşii jucători de cărţi de multe ori stăruie nopţi întregi în „citirea” cărţilor de joc. Stăruinţa lor cea diavolească near putea fi de învăţătură şi nouă, credincioşilor, să avem mai multă râvnă în citirea Bibliei. Oare câţi creştini îşi petrec nopţile în citirea Bibliei? ...Diavolul îi îndeamnă pe oameni să citească în „biblia” lui, în cărţile de joc. Ce spune un japonez despre Biblie Profesorul japonez Kawaşiri, din Tokio, scrie următoarele cuvinte despre Sf. Scriptură: „Biblia e mult mai bătrână ca noi, dar uităm că ea e şi mai tânără ca noi. Ea nu e îngrădită, nici pe departe; nu are hotare. E Cartea trecutului, a prezentului şi a viitorului; ea e Cartea Răsăritului şi a Apusului, Cartea oamenilor de orice culoare: albi, negri, galbeni. Să nu ne închipuim vreodată că Biblia e la sfârşitul misiunii ei. Nu mă sfiesc a spune că nici scriitorii germani, pe care-i cinstim, n-au descoperit toate comorile ascunse în Biblie. Eu sunt încredinţat că, dacă s-ar întâmpla vreodată ca popoarele Apusului să nu mai afle adevărul, puterea şi lumina din Biblie, şi ar găsi-o nefolositoare, ar sări popoarele Răsăritului cu făclia luminii celei noi, descoperită de bătrâna Carte. Biblia este o Carte veşnic nouă; nouă, pentru trezirea şi mântuirea Răsăritului. Nici o carte nu se vinde aşa de mult în Japonia, ca Biblia.” «Glasul Dreptăţii» nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 3

Biblia – Cartea vieţii

195

Nu numai cu pâine va trăi omul... Aşa ne-a spus Domnul Iisus Hristos, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu (Mt 4, 4). Acest cuvânt, care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu, se află în Biblie, în Cartea cea Sfântă, care a fost scrisă de Dumnezeu prin insuflare (II Tim 3, 16). Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o „pâine”, ca pe o hrană cerească de care are trebuinţă sufletul nostru. Precum corpului nostru trebuie să-i dăm pâine, ca să poată trăi, aşa şi sufletului nostru trebuie să-i dăm „pâinea” lui. Biblia este o „pâine” ce vine din cer, este o pâine cerească ce trebuie „mâncată”. „Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat” – zice proorocul Ieremia, la cap. 15, vers. 16. Dragă cititorule, eu te întreb: ai tu pâinea cuvântului biblic în casa ta? Ai tu pâinea Bibliei în casa ta? Şi mănânci din ea zilnic? O, nu te mai lăsa nici o clipă, iubitul meu, fără această pâine cerească! Ai stat atâţia ani fără pâinea Bibliei în casa ta. O, nu te mai lăsa şi anul acesta fără ea! Pentru că nici o altă hrană nu poate înlocui hrana aceasta, „pâinea” aceasta mântuitoare care vine de Sus, de la Dumnezeu. Biblia la hotel În ţările biblice din Apus (Elveţia, Anglia, Suedia etc.), este obiceiul ca la hoteluri să se pună pe masa din camerele de dormit câte o Biblie. Asta, pentru ca omul călător, dacă are nevoie, să poată citi, seara şi dimineaţa, ceva din Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta e un obicei al „popoarelor biblice”, să aibă Biblia la căpătâiul unde dorm.

196

Preot IOSIF TRIFA

Pe o astfel de Biblie, un călător a scris următoarele rânduri: „Fiecare lucru, la locul lui! Dar locul acestei Cărţi nu este aici.” (Un călător din Germania) Un altul a scris, ca replică, următoarele: „Ba da! Locul acestei Cărţi este şi aici! Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu din Cartea aceasta cuprinde în sine Adevărul şi Viaţa. Iar de adevăr şi viaţă avem lipsă şi la hotel”. (Un călător din Olanda) Un alt călător a scris: „Eu, citind Cartea aceasta în câteva seri cât am stat aici, am aflat în ea adevărul creştin şi m-am încreştinat.” (Un călător japonez) Biblia nu e o colecţie „Biblia nu este o colecţie de adevăruri în fraze goale, ci este mersul maiestos al lui Dumnezeu prin istoria lumii, spre a-l mântui pe om de păcate.” Ştiinţa şi Biblia „Adevărata ştiinţă e în armonie cu Biblia; dar de-abia după mii de ani se dă dreptate Bibliei. Omul care crede adevărul revelat (descoperit) de Cuvântul lui Dumnezeu e totdeauna cu mulţi paşi înaintea ştiinţei, care merge şchiopătând pe urmă şi care trebuie să străbată cu greutate prin multe erori.” (Lars Begard – profesor norvegian) În colibă şi-n palat „Născută în Orient şi îmbrăcată în forme şi figuri orientale, Biblia merge prin toată lumea şi la toate popoarele, simţindu-se pretutindeni ca la ea acasă. Ea ştie să vorbească inimii omeneşti în sute de limbi.

Biblia – Cartea vieţii

197

Ea vine în palate, să spună regilor că ei sunt servii Celui Preaînalt şi intră în colibe, să spună săracilor că ei sunt fiii lui Dumnezeu. Copiii ascultă cu plăcere istorisirile ei, iar înţelepţii găsesc mult de cugetat asupra acestor învăţături ale vieţii. Biblia are cuvinte de pace pentru timpuri grele, cuvinte de mângâiere pentru timpuri de nenorocire, cuvinte de lumină pentru ceasurile tulburi şi întunecoase. Cuvintele ei sunt vestite tare, în mari adunări, şi sfaturile ei sunt şoptite şi la urechea celor singuratici. Pretinşii înţelepţi şi îngâmfaţii tremură în faţa avertismentelor ei, dar cei întristaţi şi porniţi spre pocăinţă aud dintr-însa o voce ca de mamă iubitoare.” (Dr. Henry von Dyke – învăţat olandez) «Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 3

Preot IOSIF TRIFA

198

Cuprins Cuvânt înainte..........................................................................5 Părintele Iosif şi Biblia.............................................................9 Partea întâi............................................................................13 Ce este Biblia?.......................................................................15 O carte despre soare...................................................17 O mare minune: cine a scris Biblia?......................................18 Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată....................19 Pâinea cuvântului biblic.........................................................22 Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic... ............26 Apa cuvântului biblic.............................................................32 Dacă însetează cineva…............................................35 „Toţi cei însetaţi veniţi la ape!”.......................................35 Ploaia cuvântului biblic..........................................................39 „Apa vieţii” şi „apa morţii”.............................................42 Focul cuvântului biblic..........................................................47 Pâinea, apa şi focul cuvântului biblic....................................50 Fraţii mei!........................................................................53 Sămânţa cuvântului biblic......................................................54 Scutul cuvântului biblic.........................................................58 Binecuvântată Biblie.......................................................60 Sabia cuvântului biblic...........................................................62 Cel ce n-are sabie să-şi cumpere.....................................66

Biblia – Cartea vieţii

199

Candela (făclia) cuvântului biblic..........................................74 Ciocanul cuvântului biblic.....................................................78 «Ciocanul – unealtă de lucru».........................................82 Aurul şi argintul cuvântului biblic.........................................84 Citirea şi adâncirea Bibliei.....................................................89 Ai aflat aurul şi argintul? Fă bani mărunţi din el!...........90 Mierea cuvântului biblic........................................................92 Biblia – Cartea vieţii..............................................................96 Partea a doua.........................................................................99 ...Încă un cuvânt...................................................................101 Înainte de început la partea a doua.....................................103 Minunata istorie a unei fetiţe... ...........................................105 În şcoala cea mare a Sf. Scripturi, a Bibliei.........................108 Ceva despre citirea Bibliei şi despre locurile grele din ea....108 Ceva despre puterea Scripturilor... „Viu este Cuvântul...”....111 Ieri am văzut o Biblie stropită cu sânge........................114 Ceva despre trimiterile (locurile paralele) din Biblie....117 Ceva despre legătura dintre Testamentul Vechi şi Nou... . 119 Ceva despre traducerile româneşti ale Sf. Scripturi......122 Toate profeţiile din Biblie s-au împlinit... ....................125 Toate profeţiile biblice se împlinesc... ..........................128 Cum a voit Sionismul să forţeze profeţia................129 Şi cum a răspuns Dumnezeu....................................129 Am citit a treia oară Biblia... ........................................130 Cum stăm cu cele două clădiri...?..................................133 Cel dintâi rod al citirii în Biblie... ................................135 Un alt rod al citirii Sf. Scripturi... .................................136 Un alt rod al citirii Bibliei: Isaia, cap. 11, vers. 5-10....138 Ceva despre locurile grele din Biblie... ........................141 Ca să fii tare în Scripturi,...............................................143 Duhul Sfânt e autorul şi dascălul Bibliei.......................143 Veşnicia cuvântului biblic.............................................145

200

Preot IOSIF TRIFA

Împroprietărirea noastră.......................................................148 Cercetaţi Scripturile!............................................................150 O carte căzută din cer: Biblia...............................................154 Biblia care „a prezidat” la Sinodul de la Niceea..................158 «Săptămâna cărţii» – fără Cartea cărţilor.............................163 O Evanghelie din Abisinia...................................................168 O mare bucurie pentru aflarea unei cărţi... ..........................171 Unde purtam [cuţitul], port acum Biblia..............................175 Fântâni săpate pe vreme de secetă.......................................176 Cea dintâi Biblie tăiată şi aruncată în foc... ........................179 Mama şi fiica de la Roşia de Secaş, jud. Sibiu.....................183 Puterea Cuvântului lui Dumnezeu.......................................186 Obiceiul unui frumos dar de nuntă la poporul săsesc..........188 Ce spun oamenii mari despre Biblie....................................191 Datorez trezirea mea Bibliei..........................................192 Cine răpeşte Biblia răpeşte soarele de pe cer..........193 Cum să citim Biblia.................................................193 Nopţi întregi.............................................................194 Ce spune un japonez despre Biblie..........................194 Nu numai cu pâine va trăi omul...............................195 Biblia la hotel...........................................................195 Biblia nu e o colecţie...............................................196 Ştiinţa şi Biblia........................................................196 În colibă şi-n palat...................................................196