Opere italiene vol. 2 [PDF]

Zitiervorschau

GIORDANO BRUNO (1548-1600), filozof italian, năs­ cut la Nola, în Regatul Neapolelui. Acuzat de erezie pe cînd era călugăr la mînăstirea dominicană San Domenico Maggiore, se exilează şi trăieşte succesiv la Geneva, Toulouse, Paris, Londra, precum şi În cîteva oraşe germane. Ţine prelegeri la Universităţile din Toulouse şi la Oxford, în care critică filo­ zofia scolastică şi pe Aristotel, intrînd în dispute cu mulţi reprezentanţi ai doctrinelor oficiale ale cîtorva Biserici (ca­ tolică, protestantă, anglicană). Revine în Italia, la Veneţia, un­ de este acuzat de erezie de către Inchiziţie. Procesul său, început chiar la Veneţia şi continuat la Roma, se încheie cu condamnarea sa la ardere pe rug, dusă la îndeplinire în ahul1600 la Roma. OPERE: Dialoguri filozofice italiene

(Cina din Miercurea

Cenuşii, Despre cauză, princi piu şi unu, Despre infinit, univers şi lumi, Alungarea bestiei triumfătoare, Cabala calului pegasian, Despre eroicele avînturi); comedia Il Candelaio (Lumînărarul); Ars memoriae; Poeme filozofice latine (De triplici minimo, De monade, De imenso).

Sub patronajul

CENTRULUI INTERNAŢIONAL DE STUD.I1 BRUNIENE

INSTITUTUL ITALIAN DE STUDII FILOZOFICE

GIORDANO BRUNO

OPERE ITALIENE II Ediţie în grijită de SMARANDA BRATU ELIAN

după ediţia critică bilin gvă a lui GIOVANNI AQUILECCHIA

Les Belles Lettres, Paris

BUCUREŞTI

Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BRUNO, GIORDANO Opere italiene / Giordano Bruno; ed. şi trad.: Smaranda Bratu Elian. Bucuresti: Humanitas, 2002 7vo L ; 20 cm.

ISBN 973-50-0286-8 VoI. 2: Despre cauză, principiu şi unu - 2002. - 192 p. I S BN 973-50-0288-4 1. Bratu Elian, Smaranda ( ed.; trad.) 821.131.1-96=135.1

GIORDANO BRUNO (EUVRES COMPLETES Les Belles Lettres, Paris, 1994

© HUMANITAS, 2002, pentru prezenta ediţie românească ISBN 973-50-0286-8 ISBN 973-50-0288-4

DESPRE CAUZĂ, PRINCIPIU ŞI UNU

Traducere şi note de SMARANDA BRATU ELIAN

Traducerea poemelor din italiană de C.D. ZELETIN

NOTA TRADUCĂTORULUI

Aceasta este a doua versiune românească a celui de-al doilea dintre dialogurile filozofice italiene ale lui Giordano Bruno, singurul care a mai fost tradus pînă acum în limba noastră. Prima tălmăcire aparţine Ioanei Anin, apărută sub titlul Despre cauză, principiu şi unitate, în "Colecţia mari­ lor gînditori italieni", îngrijită de Vincenzo De Ruvo şi N. Bagdasar, Bucureşti, Societatea Română de Filozofie, 1941. Traducerea noastră a ayut la bază fundamentala ediţie critică îngrijită de Giovanni Aquilecchia: Giordano Bruno, De la causa, principio ee uno, Torino, UTET, 1955, dar avînd permanent alături cele mai recente reeditări ale ei, Îm­ bogăţite cu un substanţial aparat critic: Giordano Bruno, Oeuvres completes, III, De la Cause, du principe et de l'un (ediţie bilingvă), texte etabli par Giovanni Aquilecchia, notes de Giovanni Aquilecchia, Introduction de Michele Ciliberto, traduction de Luc Hersant, Paris, Les Belles Lettres, 1996; şi Giordano Bruno, Dialoghi filosofici itali­ am: De la causa, principio et uno, a cura e con un saggio introduttivo di Michele Ciliberto, note ai testi a cura di Nicoletta Tirinnanzi, Milano, Arnoldo Mondadori Edi­ tore, ,,1 Meridiani - Classici dello spirito", 2000. Traducerea poemelor italieneşti de la începutul dialogu­ lui, Către iubire şi Principiu, cauză şi unitate, îi aparţine lui C.D. Zeletin, în Sonetul italian în Evul Mediu şi Renaştere, Bucureşti, Ed. Minerva, 1970.

7

Traducerea textelor latine, inclusiv a poemelor, texte care, în majoritate, îl au ca autor pe Bruno însuşi, s-a făcut de către noi după versiunea italiană oferită de ultima dintre ediţiile citate, care ni s-a părut cea mai apropiată de intenţi­ ile filozofului şi totodată de originalu l latin. Numele latineşti sau greceşti, fie ale gînditorilor, scri­ itorilor etc., fie ale operelor lor, care în original erau italie­ nizate, au fost transcrise după enciclopedia realizată de co­ lectivul coordonat de N.I. Barbu şi Adelina Piatkowski, Scriitori greci şi latini, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enci clopedică, 1978. În general, citarea pasajelor din opere nu aparţine unei ediţii anume, ci urmează numerotările tradiţio­ nale: capitole sau cÎnturi cu cifre romane, strofe, paragrafe, versete sau versuri, cu cifre arabe. Referirile la Dialogurile lui Platon au urmat numerotarea clasică, folosită şi în ediţia: Platon, Opere, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi En­ ciclopedică, îngrij ită de Constantin Noica şi Petru Creţia. Referirile la operele lui Aristotel au urmat şi ele numero­ tarea clasică, folosită şi în traducerile româneşti .. Numele cărţilor din Sfintele Scripturi precum şi nume­ rotarea lor au urmat edi ţi a bibliofilă Biblia Internaţională de Studiu Inductiv (BISI), traducere de D. Cornilescu, Harvest House Publishers, Eugene, Oregon, 1993. Unica modificare priveşte numerele cu cifre arabe mari şi îngro­ şate, care au fost înlocuite în textul nostru cu cifre romane. Numele proprii de persoane şi denumirile geografice, în original italienizate, au fost readuse la forma acceptată de normele limbii române literare actuale. Singura excepţie inspirată de alegerea făcută de versiunea franceză, su­ pervizată de cea mai mare autoritate în materie, Giovanni Aquilecchia - o constituie numele personajelor care par­ ticipă la dialog, care au fost transcrise ca în originalul italian. Eponimul "noianul" (însemnînd "din Nola" locali­ tatea de baştină a filozofului), pe care Bruno şi-l dă în toate operele sale, a fost lăsat, ca în original, cu majusculă. Notele au la bază un material bibliografic mixt, de mul­ te ori suprapus sau încrucişat, constînd din notele, co-

8

mentariile, studiile critice ale altor cercetători. Am recurs la citarea surselor numai acolo unde textul n o st ru urmă­ reş te îndeaproape o singură sursă. Am folosit, în aceste cazuri, urm ătoarele abrevieri, urmate direct de numărul paginilor transcris cu cifre arabe: G.A. Giovanni Aquilecchia, Le souper des cendres, în Giordano Bruno, Oeuvres completes, II, Paris , Les Belles Lettres, 1994. G.A.2 Gio vanni Aquilecchia, Le opere itaJiane di Gior­ dano Brono. Critica testuale e aItro, Napoli, 199 1 . M.C. Michele Cil i b erto , Giordano Bruno, angelo delia luce tra disincanto e furore, in Giordano Bruno, Dialoghi filozofici italiani, Milano, Bruno Mondadori Editare, 2000. M.C.2 Mic hel e Ci1iberto, Introduzione a Bruno, Ro­ ma -Bari, L aterza , 1996 N.T. Nicoletta Tirinnanzi, note la Giordano Bruno, Dialoghi filozofici itaJiani, ed.cit. F.A.Y. Francis A. Yates, Giordano Bruno e la cultura europea del Rinascimento, Roma-Bari, Laterza, 1988. L.F. Luigi Fi rp o , Il processo di Giordano Bruno, Napoli, 1949. LP.C. Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere. 1484, B ucure ş ti, Editura Nemira, 1999. L.L. Ludovico Limentani, La morale di Giordano Bru­ no, Firenze, Bemporad, 1924 G.G. Giovanni Gentile , Giardano Bruno e il pensiero del Rinascimento, Firenze, Vallecchi, 1920. .

S.B.E.

GIORDA NO. BRVNO

:A(olano.

De la caura, principio,. et Vno. A' L' J Ilttjln{simo sigl10r

Mauuifsiero.

di

)-l..'>Sramparo in Venetia.

Anno. M� D. LXXXlflr.

GIORDANO BRUNO NOLANULl

DESPRE CAUZĂ, PRINCIPIU ŞI UNU Strălucitului Senior de Mauvissiere

TIPĂRIT LA VENEŢIA2 ANUL M.D.LXXXIV

EPISTOLA INTRODUCTIVA adresată PREASTRĂLUCITULUI

SENIOR MICHEL DE CASTELNAU3 Senior de Mauvissiere, Concressault şi J oinville, Cavaler al Ordinului Regelui Preacreştin\ Consilier în Consiliul de taină. Căpitan peste cincizeci de ostaşi şi Ambasador pe lîngă Măria sa Regina Angliei. Prea ilustre şi unice Cavaler, ori de cîte ori privesc cu admiraţie bunăvoinţa Voastră îndelungată, statornicia şi stăruinţa prin care, adăugînd favoare după favoare şi binefacere după binefacere, m- aţi cucerit, m-aţi înda­ torat şi m-aţi legat de Domnia voastră ; şi prin care, ne­ ostenit, învingeţi orice greutate, scăpaţi din orice fel de primejdie şi duceţi la bun sfîrşit alesele Voastre proiecte - nu pot să nu recunosc cît de deplin vi se potriveşte devizas de pe stema nobilă care vă împodobeşte temutul coif : un fir de apă care se prelinge uşor şi neîntrerupt şi care, cu picurarea sa statornică, înmoaie, scobeşte, supu­ ne, fărîmă şi netezeşte o stîncă densă, dură, tare şi aspră. Iar cînd, pe de altă p arte, (nemaipomenind de cele­ lalte fapte vestite ale Domniei voastre) îmi reamintesc cum, dintr-o voinţă divină, o înaltă providenţă şi pre13

statornic şi de - aj uns de vajnic în mijlocul ocărilor nedrepte pe care le îndur6 (şi dinaintea căro ra trebuie să fii un ade­ vărat erou ca să nu renunţi la l up t ă, să nu - ţi pi erz i orice nădejde, să nu te dai învins în faţa puhoiului năvalnic de calomnii u cigaşe cu care au tăbărît, cu toată puterea, asupra mea invidia ignoranţilor, în gîmfare a s ofi ş ti lor, defăimările rău-voitorilor, bîrfele slugilor, insinuările m erce narilor, come ntarii l e argaţilor, bănuielile nerozi­ lor, zîzaniile pîrîcioşilor, zelul făţarnicilor, ura barba­ rilor, mînia prostimii, furia gloatei, văicăre1ile celor pe care i-am atins şi răcnetele celor pe care i-am p edep sit ; şi peste toate as tea, disp reţul jignito r, răutăcios şi diavolesc al unei feme?, ale cărei lacrimi mincinoase sînt întot­ deauna mai de temut decît valurile cele mai înalte şi decît cea mai cumplită vijelie a îngîm fării, a invidiei, de­ făimării, bîrfei, trădării, mîniei, supărării, urii şi furi ei ), atunci îmi apăreţi ca o stîncă trainică, neclintită şi de nezdruncinat care, avîntîndu-se cu piscul deasupra mă­ rii înfuriate, nu se lasă sfărîmată, mişcată din loc sau zgudu ită nici de cerul mînios, nici de gro aza iernii, nici de zdruncinăturile puternice ale valurilor înalte, nici de fuftunile şuierătoare ale văzduhului, nici de suflarea vrăj maşă a vînturilor de miazănoapte ; ci dimp otrivă, ea cu acea substanţă se acoperă şi se înveşmîntă şi mereu întin e re ş te .8 Domnia voastră - înzestrat cu îndoita vir­ tute ce dă atîta putere picăturii limpezi şi uşoare şi atîta neputinţă valurilor neîndurătoare şi vij e l i oas e şi prin care piatra cea tare se arată atît de slabă dinaintea pică­ turii iar stînca zbuciumată se înalţă mereu falnic dinain­ tea valurilor - sînteţi stînca neclintită de care se lovesc zadarnic uneltirile ascu nse şi atacuril e nestăpînite ale co­ răbiilor duş m ane dar, totodată, şi p or tu l sigur şi liniştit al adevăratelor Mu z e . Astfel, eu, care niciodată n-am putut fi învinuit de nerecun o ştinţă nici acuzat de impodestinare, mi-aţi fost ş i - mi sînteţi un apărător

14

lit eţ e ; eu d e care nimeni nu se p o ate p lîn g e cu d reptat e ; eu, urît de cei neghiobi, dispreţuit de cei j o snici , acuzat de cei netrebnici şi prigonit d e s p iri t el e copitate; eu cel iubit d e înţelepţi, admirat de învăţaţi, p re amări t d e cei mari, p reţu it de cei puternici şi protej at de zei; eu cel care, p rin deosebita dumneavoastră favoare, am fost pri­ mit, hrănit, ap ărat şi eliberat, tras la liman şi ad ăp o s ti t în siguranţă în port, după ce, tot mul ţumită Domniei voas­ tre, am fost salvat dintr-o mare şi p rim ej d ioas ă furtună9 - vă închin această anc o ră, a c es t e sartu ri , ace s t e pîn ze trudite şi aceste mă rfuri, mie atît de scumpe iar lu m ii viitoare nespus de preţioase, pentru c a mulţumită Vouă ele să nu se scufunde în o ceanu l n e drept, furtunos şi du ş man mie. Expuse în Templul sacru al Gloriei, el e vor înfrunta seme ţi a i gno ranţ ei şi lăcomia timpu lu i şi to­ todată vo r fi mărturie veş ni că a neînvinsei Voastre ge­ nero zi tăţi : pentru ca lumea să şt i e că această nobilă şi divină zămislire, inspirată de o înaltă inteligenţă, con­ cepută de o m in t e bine orînduită!O şi ad u să pe lume de Muza nol an ă datorită Domniei voastre, nu a murit în faşă ş i, mai m u lt, făgă du i e ş te s ă trăias c ă în de lu n g, cît ti mp ace s t p ămînt c u sp i narea lui vie se va roti!! d inain ­ tea privirii eterne a cel o rl alte stele s c l ipit o are . Iată asadar această filozofie în care cu adevărat si , cu , certitudine se află ceea ce în zad ar s e cau tă în filozofi­ il e contrare sau diferite: vă înfăţişez mai întîi foarte pe s cu rt, tot ceea ce, în cele cinci dialoguri, priveşte con­ templaţia reală!2 a cauzei, p rinc ipiulu i şi unului. Subiectul primului dialog

În d ialo gu l întîi13 gă siţi o apologie sau ceva de felul acesta - nu ştiu cum s- o d enum esc altfel - pri vi to are la cele cinci dialoguri ale Cin ei din Miercurea Cenuşii etc. 15

Subiectul dialogului al doilea În Dialogul al doilea găsiţi mai întîi explicarea greu­ tăţii unei asemenea cunoaşteri şi vi se lămureşte cît de departe se află obiectul de cunoscut de puterea de cu­ noastere.14 În al doilea rînd veti , " vedea în ce fel si în ce măsură principiul şi cauza sînt explicate de ceea ce are o cauză şi un principiu. În al treilea rînd, vi se va spune în ce măsură cunoaşterea substanţei universului ajută la conceperea acelui lucru 15 de care această substanţă de­ pinde. În al patrulea rînd, veţi afla prin ce mijloace şi pe ce cal � Încercăm, noi înşine, să cunoaştem principiul prim. In al cincilea rînd vi se va desluşi deosebirea şi con­ cordanta, identitatea si , , diversitatea între ceea ce înseamnă termenup6 "cauză" si ceea ce înseamnă termenul "principiu". În al şasele� rînd, care anume este cauza care se distinge în cauză eficientă, cauză formală şi ca­ uză finală ; în cîte feluri poate fi denumită cauza efi­ cientă şi în cîte feluri este concepută; în ce chip această cauză eficientă este, într-un anumit sens, intrinsecă lu­ crurilor naturale - întrucît ea este natura însăşi - şi în ce fel, într-alt sens, le este extrinsecă; în ce fel cauza for­ mală este legată de cea eficientă şi tot ea este aceea prin care cauza eficientă lucrează; în ce fel cauza formală este produsă de cauza eficientă din sînul materiei; în ce măsură, pornind de la acelaşi substr:t primordial, ele coincid şi în ce măsură se deosebesc. In al şaptelea rînd, se arată diferenţa dintre cauza formală universală care este un suflet prin care universul infinit (întrucît este infinit) nu este în mod pozitiv, ci negativ o fiinţă viel7 - şi cauza formală particulară, multiplicabilă şi multiplicată la infinit care, cu cît are un substrat mai ge­ neral şi mai înalt, cu atît este mai perfectă - drept care fiinţele cele mari, care sînt aştrii, trebuie să fie socotite, prin comparaţie cu celelalte, mai divine: adică trebuie 16

co ns i de rate c a avînd o inteligenţă infailibilă şi ca acţi o nînd fără greş eal ă . 1 8 În al optulea rînd, se arată că pri m a şi princip al a formă naturală, p ri n ci piul formal sau na­ tura efic i ent ă, este sufletul u n iv ers ului: care este p ri n c i piu al vieţii, al ex is te n ţei ve ge tative şi al s i m ţi rii în toate lucrurile care trăiesc, vegetează şi s imt . Iar în concluzie se adaugă că nu este demn ca o minte raţ i o n ală să cr e a dă că universul şi c orpuri le l ui principal e ar fi neînsu ­ fleţite, dat fiind că di n pîn te cul şi e xcreţii l e acestora se nasc fii nţ ele p e care n o i le s o c o ti m desăvîrşite.19 În al nouălea rînd, se spune că nu exi s t ă lucru oricît d e neîm­ plinit, de ciuntit, de m i c ş orat şi de nedesăvîrşit care, avînd, cum are, un principiu formal, să nu aibă totodată şi un s ufl e t, chiar dacă acesta nu se manifestă la exteri­ or În vreun ul din felurile p ri n care n o i o b i ş nu im să r e ­ cunoaştem o fiinţă vie. Iar de aici se conchide, împ reu n ă cu P itago ra şi cu alţii care n-au făcut umbră pămîntului degeaba, că un s p iri t nemărgi nit �ple ş i cup ri n d e, în moduri şi grade diferi te , totuPO In al zecelea rînd, se dem o ns tre az ă că - dat fiind că acest suflet durează în eternitate laolaltă cu materia ( p e care babilonienii şi perşii au numi t - o u mb ră2 1 ), şi amîndouă sîn t n ep i e ri toare - este cu n ep utin ţă ca vreun lucru, oricare ar fi el şi în o rişic e p ăr tici că a sa, să cunoască nimicirea sau să moară ca substanţă; deşi din p unc tul de vedere al Însu­ si , ri lor accidentale, orice lucru îsi schimbă În fă ti s) are a si , se t r ansfo r m ă cînd într-o alcătuire cînd într-alta, urmînd ba o rînduială, ba alta, devenind cînd o anume fii nţă, cînd alta. In al unsprezecelea rîn d, se afirmă că aristoteli­ ci enii, p latonici enii22 şi alţi s ofiş t i23 nu au cun o s cu t sub­ stanţa lucru ri lor şi se arată limpede că în lucrurile natura­ le, tot ceea ce ei numesc substanţă, af�ră de matetie, este un simplu accident; şi că din cun o aş te rea adevăratei for­ me decurge cunoaşterea a ceea ce este cu adevărat viaţa şi moartea ; şi că de aici, eliberîndu-ne cu desăvîrşire de ­

­

­

­

"

groaza deş art ă şi co pi 1ă re as c ă în faţ a m o rţii , putem cu­ noaşte, în p arte , fericirea pe care o insu flă contemplaţia Întemeiată pe pri nc ip iile filozofiei noastre: căci această filozofie înlătură vă lu l întunecat24 al cred i n ţ ei smintite în Orcus25 o ri Caron26, credinţă care ne răp eş t e şi ne În­ veninează tot ce are mai dulce viaţa noastră. În al doi­ sprezecelea rînd, se define ş te noţiunea de formă, nu în c e e a ce priveşte substanţialitatea ei, ca re este una, ci în ce priveşte actele şi manifestările p ot e nţelo r ei şi grad e ­ le sp e c ifi ce şi d iferit e de existenţă pe care ea le pro d uce . În al treisprezecelea, se aj u nge la definiţia ad ev ărată şi definitivă a p ri ncip i u l u i formal: se a r ată că forma este o sp e c i e pe rf ectă care, rămînînd materie, se di ferenţ i ază în funcţie de alcătuirile accidentale ce ţin de forma m a­ terială care, la rîndul său, constă în g rad e şi aş e zări dife­ rite ale calităţilor active şi pasive. Şi se mai arată în ce fel forma este schimbătoare şi în ce fel este neschimbă­ toare, în ce fel ea defineşte ş i determină materia şi în ce fel este definită şi determinată de aceasta. Iar la sfîrşit, se ilustrează, pri ntr - o c ompar aţi e pe măsura înţelegerii comune, felul în care această formă, acest suflet, se poa­ te afla în întregime în to tu l şi în o r i c ar e parte a totului. Subiectul dialogului al treilea

În dialogul al treilea (după ce în primuJ2l s-a vorbit despr e formă, al cărei înţeles se apr opi e mai mult de noţiunea de cauză decît de aceea de prin c ip iu ) se tr e ce la consid erarea mat e riei , n o ţi u ne ce are mai degrabă va­ loare de p ri nc ip i u şi de el eme nt decît de cauză.28 Lă sîn d la o parte i n t rod uc e rea d i alo gului , aici se arată, mai în­ tîi, că D avid de Dinant nu a fost tocmai nebun cînd a socotit materia drept lucru întru totul des ăvîrşit şi divin.29 În al doilea rînd se arată c ă , urmîn d in terp retări filo18

zofice diferite, se poate ajunge la înţelegeri diferite ale materiei, deşi în realitate ea este una singu ră, primă şi absolută, dar întrucît se manifestă pentru noi în trepte diferite şi se ascunde sub diverse specii determinate, di­ feriţii filozofi O pot înţelege fiecare în mod felurit, po­ trivit punctulu i de vedere care le este propriu : tot astfel precum se întîmp l ă cu numărul, pe care aritmeticianul îl înţelege în sensul lui simplu şi pur, muzicianul îl consi­ deră din punctul de vedere al armoniei, cabalistul îl i n terpretează simbolic3D, iar alţi nebuni sau înţelepţi îi dau tot felul de alte sensuri În al treilea rînd, se explică înţelesul cu vîntului materie prin d i fe renţa şi asemăna rea ce există Între substratul natural si cel făurit de om.3! În al patrulea rînd, se indică în c� fel po ţi scăpa de pisălogi şi în ce măsură eşt i obligat să le răs punzi şi să le aduci argumente conving ătoare sau nu. In al cincilea rînd, din definiţia adev ăra t ă a materiei se deduce că nici o formă substanţial ă nu îşi pierde existenţa ; şi se dove­ deşte în mod perempt o ri u că peripateticienii32 şi alţi filozofi de duzină, deşi vorbesc despre forma substan­ tial ă33, nu au cunoscut totusi altă substantă decît mate­ ;ia. În al şaselea rînd, se co �chide că, aşa �um există un principiu material permanent, există şi un p rincipiu formal permanent; şi că pot rivit diversităţii alcătuirii materiei, principiul formal pu rcede la configurarea multiformă a di vers elor specii şi indivizi; şi se explică de ce unii filozofi, formaţi la şcoala peripa tetică nu au ,;:rut să recunoască drept substanţă altceva decît materia. In al şaptelea rînd, se lămureş te de ce este necesar ca ra­ ţiunea să deosebeasc ă materia de formă, potenţa de act ; şi se repetă ceea ce s-a spus la punctul al do i l ea : că sub­ stratul sau principiu l lucrurilor naturale poate să fie înţeles diferit în s i steme de gîndire diferite, nu neapărat criticabile din această pricină, dar că acest substrat poate fi înţe l es mai cu folos prin metodele naturale şi magice decît prin cele matematice şi raţionale; mai ales pentru .

­

19

că acestea se conduc în aşa măsură după regulile şi exer­ raţiunii, încît, la sfîrşit, prin ele nu se dobîndeşte nimic concret şi nu se culege nici un rezultat practic, iar fără de acestea orice meditatie ar trebui să fie socotită zadarnică.34 În al optulea rind, se prezintă cele două puncte de vedere din care este îndeobşte privită materia : anume ca potenţă şi ca substrat. Şi începînd cu prima din­ tre ele, se face distincţia între potenţa activă şi potenţa pasivă, care, într-un anume sens, se contopesc într-una singură. În al nouălea rînd, se deduce din propoziţia a opta că ceea ce este suprem şi divin este totuna cu tot ceea ce poate să existe, că universul este tot ceea ce poa­ te să fie, pe cînd celelalte lucruri nu sînt tot ceea ce pot să fie. În a l zecelea rînd, ca urmare la ceea ce s-a afirmat imediat înainte, se demonstrează scurt, perfect şi lim­ pede de ce există în patură infirmităţile, monştrii, de­ gradarea şi moartea. In al un sprezecelea rînd, se arată în ce fel universul este pretutindeni şi nicăieri şi cum aceas­ ta e temeiul unei înalte contemplări a Divinităţii. În al doisprezecelea rînd, se arată de ce intelectul nu poate să înţeleagă acest act absolut şi această potenţă absolută. În al treisprezecelea rînd, se ajunge la concluzia excelen­ ţei materiei, care c