O Paralela Intre Invatamantul Traditional Si Alternativa Step by Step [PDF]

Zitiervorschau

PARALELA INTRE INVATAMANTU L TRADITIONAL SI ALTERNATIVA STEP BY STEP EDUCATOARE: NEGULESCU ELENA

GRADINITA NR.1 RUNCU

Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori şi, din acest punc de vedere, educaţia va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile generale date de cărţile de metodologie.” Gaston Mialaret

Alternativele educaţionale/pedagogice reprezintă variante de organizare şcolară, care propun soluţii de modificare a anumitor aspecte legate de formele oficiale, consacrate, de organizare a activităţii instructiv-educative. „Proiectarea şi realizarea alternativelor educaţionale reprezintă acţiuni care se realizează prin raportare la finalităţile educaţionale formulate la nivelul macro, al idealului şi al scopurilor educaţionale şi la nivelul micro, al obiectivelor educaţionale care direcţionează procesul de învăţământ”. În cadrul sistemului de învăţământ din România sunt instituţionalizate următoarelor alternative educaţionale, aplicabile în învăţământul preprimar şi primar, cu deschideri spre învăţământul secundar: Waldorf, Montessori, Step by step, Freinet şi Jena-Petersen. Alternativele educaţionale au o serie de dimensiuni comune: -dezvoltă grija faţă de copil, având în vedere dezvoltarea sa armonioasă, echilibrată; -promovează, în esenţă, acele teorii şi principii pedagogice care pleacă de la nevoile copilului, de la dorinţele şi posibilităţile sale; copilului nu i se impune nimic din afară, el învaţă acţionând, din propria sa experienţă; -vizează respectarea copilului, valorificarea ritmului său de dezvoltare, a sensibilităţii, a autonomiei şi înclinaţiilor sale naturale pe baza unor modele nondirective;

-pun accent pe meditaţie, reflecţie, pe o pedagogie centrată pe personalitatea celor educaţi şi mai puţin pe considerente teoretice, pe aspecte informative. Programul Step by Step susţine necesitatea creării unui model educaţional care să dacă elevul conştient că tot ce se întâmplă în viaţă este interdependent şi pune accent pe colaborarea şcolii cu familiile elevilor, pe implicarea părinţilor acestora în conceperea şi organizarea activităţilor din şcoală. Munca în grupuri stă la baza activităţilor didactice. Aceste activităţi urmăresc să dezvolte la copii un simţ al identităţii şi preţuirii de sine, cooperarea, respectul şi integrarea în comunitatea elevilor. Modalităţile de lucru şi metodele aplicate cer moduri diferite de dispunere a mobilierului şi organizarea elevilor în formaţii de lucru de diferite mărimi. Se ţine cont de nivelul de dezvoltare al fiecărui copil prin metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a elevilor clasei. Activitatea este organizată pe centre de activitate (de alfabetizare, de lectură, de ştiinţe, de matematică, de arte, de teatru şi jocuri etc.), care răspund intereselor şi nevoilor elevilor şi includ activităţi pe mai multe niveluri şi cu materiale diferite, organizate logic, ţinând cont de cerinţele şi stilurile individuale de învăţare. „Activităţile de învăţare ale elevilor sunt bazate pe cercetare, pe asocierea informaţiilor noi cu cele asimilate şi a materialelor noi cu cele pe care le cunosc deja. Cu ocazia activităţilor desfăşurate în centrele de activitate, organizate în conformitate cu obiectivele comune prestabilite, elevii au ocazia să-şi dezvolte deprinderi, să împărtăşească din experienţa celorlalţi, să-şi consolideze cunoştinţele, într-un climat pozitiv şi într-o atmosferă de încredere.”

Pentru a atinge un nivel optim în proiectarea şi realizarea unei activităţi educaţionale, se pune accent pe felul cum se desfăşoară aceasta şi implica probleme organizatorice, procedurale şi materiale. Astfel apare termenul de „tehnologie didactică”, care

acceptă două puncte de vedere; primul se referă la ansamblul mijloacelor audio-vizuale ce se utilizează în practica educativă, iar al doilea se referă la ansamblul structural al metodelor, mijloacelor de învăţământ, al strategiilor de organizare a predăriiînvăţare, puse în aplicaţie, în strânsă corelare cu obiectivele pedagogice, conţinuturile transmise, formele de realizare a instruirii şi modalităţile de evaluare. O observaţie bună ar fi cea că încadrarea unei metode într-o anumită clasă nu este definitivă, ci relativă. O metodă se defineşte prin predominanţa unor caracteristici la un moment dat, caracteristici ce se pot metamorfoza astfel încât metoda să fie satisfăcătoare într-o clasă complementară sau chiar contrară. Astfel, o metodă tradiţională poate evolua spre modernitate, în măsura în care secvenţele proceduale care le compun ingăduie restructurări inedite sau când circumstanţele de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi. În unele metode moderne surprindem secvenţe destul de tradiţionale sau descoperim că variante ale acestei metode erau de mult cunoscute şi aplicate. Semnificativ in acest sens am luat in calcul 2 alternative si astfel am facut o paralela intre ele:

1. metode clasice, tradiţionale (modelul clasic) 2. metode moderne – alternative Step by Step

IPOTEZE FILOZOFICE

IN INVATAMANTUL TRADITIONAL clasa este dominate de educatoare

-

Gradinita pregateste copii pentru viata

-

Educatoarea pune cunostinte la dispozitia copiilor

-

Educatia este privita ca un rezultat

ALTERNATIVA EDUCATIONALA STEP BY STEP- unde clasa este orientate dupa necesitatile copilului -

Gradinita face parte din viata

-

Cunostintele sunt descoperite de copil prin mult material pus la dispozitie

-

Educatia este privita ca un proces

1. MODEL DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII

a) MODEl DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TRADIŢIONAL

 memorarea şi reproducerea (cât mai fidelă) a cunoştinţelor transmise de cadrul didactic  competiţia între elevi cu scop de ierarhizare;  individual

AVANTAJE:    

stimulează efortul şi productivitatea individului; promovează norme şi aspiraţii mai înalte; micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări; pregăteşte elevii pentru viaţă, care este f. competitivă LIMITE:

     

generează conflicte şi comportamente agresive; interacţiune slabă între colegi; lipsă de comunicare; lipsa încrederii în ceilalţi; amplifică anxietatea elevilor, teama de eşec; egoism;

ACTIVITATEA INDIVIDUALĂ are si avantaje dar si limite AVANTAJE:  cultivă independenţa elevilor şi responsabilitatea pentru ceea ce fac;  se desfăşoară sub forma realizării unor sarcini şcolare de către fiecare elev, independent de colegii săi , cu sau fără ajutor din partea cadrului didactic;  învăţământul individualizat este adaptat particularităţilor fizice şi psihice ale fiecărui elev  urmăreşte progresul elevului prin propria lui activitate . LIMITE: grad redus al interacţiunilor între elevi; independenţa scopurilor elevilor; slabă exploatare de către cadrul didactic a resurselor grupului; succesul sau eşecul unui elev nu îi afectează pe ceilalţi membri ai clasei;  nu creează motivaţie deosebită pentru învăţare;  nu ajută la formarea abilităţilor de comunicare;    

b)MODEL DE REALIZARE A ÎNVĂŢĂRII ÎN alternative step-by step  apel la experienţa proprie;  promovează învăţarea prin colaborare;  pune accentului pe dezvoltarea gândirii în confruntarea cu alţii. COOPERAREA-ACTIVITATEA PE GRUPE

,, O dată cu dezvoltarea cooperării sociale între copii (8-12 ani) … copilul ajunge la relaţii morale noi , întemeiate pe respectul reciproc şi conducând la o anumită autonomie ; activitatea în grup oferă de 4-5 ori mai multe posibilităţi de manifestare a elevului decât conducerea frontală în cadrul unei ore cu durată similară .’’(J. PIAGET) AVANTAJE:       

stimulează interacţiunea dintre elevi; generează sentimente de acceptare şi simpatie; încurajează comportamentele de facilitate a succesului celorlalţi; creşterea stimei de sine; încredere în forţele proprii; diminuarea anxietăţii faţă de şcoală; intensificarea atitudinilor pozitive faţă de cadrele didactice

LIMITE:  munca în grup, prin colaborare, nu pregăteşte elevii pentru viaţa, care este foarte competitivă;  metodele activ-participative aplicate în activitatea pe grup sunt mari consumatoare de timp şi necesită experienţă din partea cadrului didactic;  lipseşte materialul didactic necesar;  elevilor le trebuie timp ca să se familiarizeze cu acest nou tip de învăţare; e nevoie de eforturi şi încurajări repetate pentru a-i convinge că se aşteaptă altceva de la ei.

2. ACTIVITATEA CADRULUI DIDACTIC

a)ACTIVITATEA CADRULUI DIDACTIC ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TRADIŢIONAL AVANTAJE:  ASIGURĂ ÎNSUŞIREA TEMEINICĂ ŞI SISTEMATICĂ A CUNOŞTINŢELOR PREDATE

LIMITE:  predă, expune, ţine prelegeri;  explică şi demonstrează;  limitează foarte mult activitatea elevilor (expunerea nu trebuie să depăşească cel mult 30% în cadrul unei ore);  lasă puţin timp de iniţiativă elevilor, manifestat de regulă prin întrebări generatoare de explicaţii;  elevii se află într-un raport de dependenţă faţă de învăţător.  impune puncte de vedere proprii;  se consideră singurul ,,expert’’într-o problemă.  deţine adevărul (absolut);  ştie ce este adevărat sau fals, corect sau incorect, ceea ce trebuie să înveţe elevul (ceea ce este ,,bun’’ pentru el). b) ABILITĂŢILE CADRULUI DIDACTIC CARE PROMOVEAZĂ PREDAREAÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE ÎNT alternative step-by step: organizează şi dirijează învăţarea, o orchestrează şi o regizează; facilitează şi moderează activitatea de învăţare; ajută elevii să înţeleagă lucrurile şi să şi le explice; responsabilizează elevii în vederea funcţionării optime a grupului; formează , la elevi, unele abilităţi sociale care favorizează interacţiunea şi cooperarea în realizarea învăţării;  acceptă şi stimulează exprimarea unor puncte de vedere diferite într-o problemă;  este partener în învăţare.     

4. EVALUAREA

Evaluarea trebuie să vizeze atât atingerea obiectivelor academice, cât şi a celor referitoare la competenţele sociale şi de lucru în grup.

 Modalităţi de evaluare intr-un învăţământ tradiţional:  măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul);  accent pe aspectul cantitativ (cât de multă informaţie deţine elevul).

 Modalităţi de evaluare într-un învăţământ modern:  măsurarea şi aprecierea capacităţilor(ce ştie şi ce poate să facă elevul);  accent pe elementele de ordin calitativ (sentimente, atitudini etc.).

ASPECTE ALE ALTERNATIVELOR EDUCAŢIONALE CE POT FI UTILIZATE ŞI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TRADIŢIONAL

Multe dintre fundamente, caracteristici şi scopuri sunt comune atât învăţământului tradiţional, cât şi alternativelor educaţionale. Multe dintre cele ce aparţineau alternativelor educaţionale au fost preluate de învăţământul tradiţional. Există însă multe aspecte ale alternativelor educaţionale ce ar trebui preluate în învăţământul tradiţional: -artele, lucrul manual, artizanatul ar trebui să ocupe un loc mai important în curriculum, deoarece oferă elevilor contact cu diverse materii şi nenumărate activităţi de bază ale omului (torsul, ţesutul, sculptura, pictura, forjarea, modelarea etc.); -o legătură mai strânsă cu părinţii elevilor, implicarea acestora în tgoate activităţile pe care le desfăşoară copiii lor sau în cele ale şcolii; -luarea în considerare a efortului real pe care elevul l-a făcut pentru a atinge un anumit rezultat, nu numai îndeplinirea sau neîndeplinirea unor bareme;

-conceperea programei într-un spirit creativ, în funcţie de nevoile copilului; -abordarea individualizată a elevilor clasei; -organizarea activităţilor pe centre de activitate; - punerea accentului pe „a învăţa să înveţi”; -pregătirea unui mediu în care copiii sunt lăsaţi să înveţe ceea ce au nevoie şi când au nevoie să înveţe; -oferirea unui mediu în care copilul poate simţi plăcerea de a învăţa în mod spontan; educatorul este ghidul, nu sursa tuturor învăţăturilor; dorinţa interioară naturală de a învăţa a copilului îl va ghida în acest proces. -să lasăm copiilor mici libertatea de a căuta soluţii pentru problemele lor; nu să le oferim soluţii gândite de adulţi; aptitudinile de învăţare a rezolvării problemelor la o vârstă fragedă, atât a celor cognitive, cât şi a celor sociale, pregătesc copiii pentru învăţarea pe mai departe şi încurajează dezvoltarea socială. -oferind copiilor un mediu pregătit putem să-i învăţăm autodisciplina, automotivarea, munca devenind o obişnuinţă pozitivă şi, cel mai important, copilul îşi va dezvolta stima faţă de sine. - încurajarea independenţei copilului mic; -copiii au mare nevoie de disciplină pozitivă; clasele trebuie să încurajeze independenţa, autodisciplina şi dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter, chiar şi la copiii foarte mici, sunt focalizate pe crearea unei discipline interioare a copiilor. Mediul este pregătit cu grijă pentru a permite copilului să lucreze cât mai independent posibil; -să învaţăm să ghideze copiii spre căi pozitive de utilizare a energiilor; -este important pentru copil şi adult să se bucure să lucreze împreună. Un mediu liniştit şi fericit de lucru încurajează procesul de învăţare. Să învăţăm să fim educatorii pe care elevii noştri îi doresc.

Miron Ionescu, Ioan Radu—Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj.Napoca, 2004, p.210 Radu T. Ion, Ezechil Liliana, Pedagogie-fundamente teoretice, Bucureşti, Ed. Didactică şi pedagogică, 2002