Nutritie Animala - Găini Ouătoare [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

Aspecte speciale de nutriție și alimentație la găinile ouătoare

Coordonator științific, Prof. univ. dr. Ioan Mircea Pop Student, Ramona-Grațiela Brăișteanu

IAȘI 2019 1

Cuprins

Lista figurilor și tabelelor Introducere CAPITOLUL 1. SPECIFICUL DIGESTIEI ȘI VALORIFICĂRII HRANEI LA GĂINILE OUĂTOARE (OUĂ PENTRU CONSUM) 1.1 Particularități anatomico-fiziologice ale tubului digestiv 1.2. Aspecte specifice de metabolism

CAPITOLUL 2. SPECIFICUL ALIMENTAȚIEI LA GĂINILE OUĂTOARE

3 4 6

6 7 11

CAPITOLUL 3. ARTICOLE ȘTIINȚIFICE

14

Concluzii și recomandări Bibliografie

18 19

2

Lista figurilor

Fig. 1.1 Structura tubului digestiv la păsări

6

Fig. 2.1 Furaj combinat pui

11

Lista tabelelor

Tabelul 1.1 Necesarul zilnic de energie și substanțe nutritive pentru găini ouătoare Tab.2.1 Nutrețuri combinate utilizate în hrana găinilor ouătoare din rase ușoare (ouă consum)

3

9 12

Introducere Prin nutreţ se înţelege orice produs de origine vegetală, animală, minerală sau de sinteză care prin conţinutul său în energie şi substanţe nutritive concură la acoperirea cerinţelor animalelor, fără a influenţa negativ starea de sănătate a acestuia sau a consumatorului de produse animaliere. Raţia de hrană este alcătuită din unul sau mai multe nutreţuri care prin conţinutul lor satisfac cerinţele de întreţinere şi de producţie ale animalului, corespunzător greutăţii corporale, stării fiziologice, pe categorii de vârstă, forme de producţii, niveluri productive, calitatea producţiei etc. Valoarea nutritivă a unui nutreţ este dată pe de o parte de conţinutul acestuia în substanţe nutritive, iar pe de altă parte de capacitatea organismului de a utiliza aceste substanţe, deci valoarea

nutritivă

este

rezultanta

interacţiunii

„nutreţ

–

animal”

(https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie). În sens mai restrâns, nutriția animală poate fi definită ca “știința care se ocupă cu studiul schimburilor nutritive dintre organism și mediu, a transformării substanțelor absorbite în substanțe proprii organismului, precum și a folosirii lor pentru întreținere și realizarea producțiilor ”; în același timp, nutriția studiază și modul în care energia și substanțele nutritive sunt folosite în organism, precum și randamentul utilizării lor în diferite funcții sau producții animale. Nutriția animală are în vedere faptul că, în timp ce producția vegetală se bazează exclusiv pe elementele anorganice (azotul sub formă de nitrați sau amoniac, apă și dioxid de carbon) și energia solară (captată de clorofilă și folosită în procesele de biosinteză), producția animală este realizată prin folosirea compușilor organici (proteine, hidrați de carbon, lipide, vitamine) produși de plante. În acest fel se stabilește o strânsă legătură între sol și animal, prin intermediul plantelor (https://www.scribd.com/document/55437678/Nutritie-animala). Importanţa creşterii principalelor specii de păsări domestice se datorează atât valorii ridicate a produselor lor, cât şi unor particularităţi biologice care condiţionează nivelul înalt al producţiilor specifice. 4

Produsele principale ale păsărilor domestice sunt ouăle, carnea şi ficatul gras, alături de unele produse secundare, cu valori apreciabile, ca puful şi grăsimea, precum şi de unele subproduse valorificabile eficient, direct, sau ca materii prime pentru alte ramuri de producţie, ca: fulgii, penele, dejecţiile şi aşternutul permanent, resturile din abatoare etc.. Oul, prin valoarea lui nutritivă, prin conservabilitatea şi larga sa utilizare, reprezintă un aliment preţios pentru om şi o materie primă indispensabilă pentru industrie. Oul, împreună cu laptele, reprezintă singurele alimente complete. Din punct devedere al compoziţiei chimice şi al valorii biologice generale, oul este superior laptelui, lucru explicabil prin faptul că substanţele conţinute sunt menite să asigure, în cele mai potrivite proporţii, tot ceea ce este necesar dezvoltării embrionare, precum şi ca rezerve în organismul puiului (bobocului) necesar pentru a rezista la eventualele carenţe nutritive în primele zile de viaţă postembrionară. De asemenea, oul este clasificat între cele mai importante alimente, datorită unor însuşiri specifice dintre care mai importante sunt: digestibilitatea oului în alimentaţia omului este comparabilă cu aceea a laptelui, respectiv la gălbenuş 100%şi la albuş 97%; conservabilitatea vitaminelor în ou este remarcabilă atât la fierbere, cât şi la depozitare îndelungată în spaţii frigorifice; ouăle pot fi utile în medicina umană datorită uşurinţei cu care sunt îmbogăţite în vitamine şi microelemente prin tehnologii de alimentaţie adecvată a păsărilor (ouă vitaminate, iodate, bromate etc) (https://www.scribd.com/doc/146932106/CRESTEREA-PASARILOR). Producţia comercială de ouă se realizează, în prezent, prin creşterea/exploatarea a două tipuri de găini, respectiv: 

găini producătoare de ouă consum, ouă destinate consumului uman şi care provin de la găini care produc ouă cu coaja albă (hibrizi tip Leghorn) sau cu coaja colorată (hibrizi de tip Rhode-Island); în vorbirea curentă aceste găini sunt considerate “rase uşoare”;



găini producătoare de ouă pentru reproducţie (hibrizi consideraţi "rase grele"), ouăle fiind destinate incubaţiei în scopul producerii puilor broiler (pentru carne).

Se consideră, la modul general, că cerinţele de hrană ale găinilor pentru ouă de consum şi a celor pentru ouă de reproducţie nu diferă prea mult; la găinile de reproducţie se înregistrează cerinţe ceva mai mari pentru vitamine şi minerale necesare pentru dezvoltarea embrionilor în perioada de incubaţie (https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie).

5

CAPITOLUL 1. SPECIFICUL DIGESTIEI ȘI VALORIFICĂRII HRANEI LA GĂINILE OUĂTOARE (OUĂ PENTRU CONSUM) 1.2 Particularități anatomico-fiziologice ale tubului digestiv Aparatul digestiv al păsărilor este scurt, puţin voluminos şi adaptat folosirii nutreţurilor concentrate în energie, sărace în celuloză şi uşor digestibile (fig.1.1).

Fig. 1.1 Structura tubului digestiv la păsări Sursa: www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie

La păsările granivore este specifică prezenţa guşii şi a stomacului format din două formaţiuni distincte: una glandulară (proventricul, ventricul succenturiat) şi una musculoasă (stomac muscular, pipotă) foarte dezvoltată atât la granivore cât şi la palmipede; la palmipede lipseşte guşa, care este substituită prin posibilitatea dilatării esofagului care astfel poate depozita cantităţi importante de nutreţuri (permite alimentaţia forţată-îndoparea). Guşa este o dilatare (extensibilă) a esofagului, unde se pot depozita cantităţi importante de nutreţuri (chiar peste 200 g, după mărimea păsării), care aici sunt umectate şi înmuiate; guşa permite şi o reglare a tranzitului digestiv, în funcţie de plenitudinea stomacului muscular şi forma de prezentare a nutreţurilor (făinuri, grăunţe, granule). În guşă au loc unele procese de 6

digestie, declanşate de enzimele proprii din nutreţuri, mai ales pentru amidon (din care rezultă zahăr ce poate fi absorbit sau folosit de bacterii şi transformat în alcool etilic şi mai ales acid lactic şi acetic care, după absorbţie, sunt surse de energie); acizii formaţi reduc pH-ul din tubul digestiv. În stomacul glandular nutreţurile nu staţionează decât puţin (maximum o oră); aici ele se îmbibă cu sucuri gastrice (acid clorhidric, pepsină), care ulterior acţionează asupra componentelor nutreţurilor. Stomacul muscular, prin contracţiile regulate şi puternice, asigură mărunţirea nutreţurilor; în acest proces prezenţa pietricelelor nu este indispensabilă dar ea ajută această mărunţire, în special când hrana este sub formă de grăunţe sau seminţe. În cazul în care pietricelele lipsesc o anumită perioadă, pasărea încearcă să şi le procure, de unde şi practica (mai veche) de a distribui aceste pietricele (grit). Particulele alimentare grosiere nedigerate, rămân “blocate” în pipotă şi apoi sunt eliminate pe gură sub formă de cocoloaşe (de către unele păsări). Din pipotă chimul alimentar (acidifiat) trece în duoden, unde are loc neutralizarea acidităţii de către secreţiile pancreatice. Digestia în intestinul subţire este rapidă (câteva ore), iar absorbţia nutrienţilor este foarte intensă. O parte a digestiei continuă în cele două cecumuri unde au loc procese de fermentaţie, dar de produşii rezultaţi aici păsările beneficiază puţin. Colonul la păsări este foarte scurt şi puţin voluminos, dar are funcţii foarte importante; aici ajung resturile nedigerate din intestinul subţire şi intermitent din cecum. În intestinul gros se absorb apa şi unele săruri din digestă, parţial din urină şi alte produse endogene. În ultima parte a intestinului gros (cloacă) se amestecă urina cu resturile nedigerate, formând excreta; energia din excretă este folosită în relaţia pentru determinarea conţinutului nutreţurilor în energie şi respectiv a cerinţelor păsărilor în energie, exprimate în energie metabolizabilă (EM) (https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie) .

1.2. Aspecte specifice de metabolism Reglarea consumului de hrană la păsări se face în mai mică măsură pe cale fizică, hotărâtoare fiind concentraţia energetică a nutreţului, respectiv reglarea metabolică; la păsări este evidentă aşa-zisa “reglare spontană” a consumului de energie, în virtutea căreia o sporire a concentraţiei energetice determină o reducere a cantităţii de nutreţ ingerată. Această reglare a ingestiei de energie nu este absolută, astfel că se constată o uşoară creştere a aportului de energie metabolizabilă o dată cu sporirea concentraţiei energetice (în special la găinile din rasele grele); producţia de ouă este puţin influenţată de un aport suplimentar de energie, constatându-se însă o uşoară creştere a greutăţii oului şi mai ales a greutăţii găinilor. 7

Necesarul de energie pentru nproducția de ouă este influențat de procentul de ouat, greutatea ouluiși conversia energiei în producția de ouă. Necesarul de energie se exprimă fie pe ou, fie la 100 g masă ou. Caloricitatea a 100g masă ou este de 172 kcal; caloricitatea unui ou de 60 g este de aproximativ 91(1,5 kcal/g ou). Conversia energiei în producția de ouă este de cca 45%. Deci pentru 100 g masă ou vor fi necesare: (172x100):45=389 kcal Iar pentru un ou de 60 de g vor fi necesare (91x100):45=202 kcal. La găinile ouătoare ouă consum, necesarul energetic zilnic este de 290-300 kcal la găinile Leghorn și de 230-280 kcal la găinile din rasa Rhod-Island. Consumul zilnic de energie este influențat și de faptul că găinile produc ouă sau sunt în pauza dintre ciclurile de ouă (Stan Ghe., Simeanu D., 2005). Reglarea consumului de hrană la păsări, în funcţie de concentraţia energetică a ei, impune echilibrarea conţinutului nutreţului în nutrienţi în funcţie de conţinutul în energie, motiv pentru care proporţia/conţinutul nutrienţilor se exprimă şi prin raportarea la 1000 kcal EM din nutreţ. În aceeaşi idee, normele de hrană din ultimii ani prevăd atât nivelul nutrienţilor exprimat în % din nutreţ cât şi aportul zilnic necesar (în g, mg), respectiv nivelul nutrienţilor în funcţie de cantitatea de nutreţ consumat. În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că cerinţele păsărilor în energie (deci şi cantitatea de hrană consumată) depind, mai ales de greutatea corporală, nivelul producţiei şi temperatura mediului: EM ingerată (kcal/zi) = (170-2,2T) GM + 5 x Sp + 2 x GO (Leghorn) EM ingerată (kcal/zi) = (140-2T) GM + 5 x Sp + 2 x GO (Rhode-Island) EM ingerată (kcal/zi) = GM0.75 (173-1,95T) + 5 x Sp + 2,07 x GO unde: GM = greutatea corporală medie (kg); Sp = spor zilnic de greutate (g); GO = cantitatea de ouă produsă (g/zi); T = temperatura mediului (0 C). De exemplu, dacă necesarul zilnic de energie pentru o găină este de 300 kcal EM, iar nutreţul conţine 3000 kcal EM/kg, consumul zilnic este de: 300 kcal : 3000 kcal EM/kg = 0,1 kg respectiv 100g, cantitate în care trebuie să se regăsească toţi nutrienţii în cantităţile necesare zilnic. La fel, la un necesar zilnic de lizină de 690 mg, iar de Ca de 3,25 g, concentraţia nutreţului în aceşti nutrienţi trebuie să fie : 

0,690 g lizină : 0,100 g nutreţ = 6,9 g lizină/ kg nutreţ 8



3,25 Ca : 0,100 g nutreţ = 32,5 g Ca/kg nutreţ, exprimate ca procente din nutreţ, aceste valori reprezintă 0,69 % respectiv, 3,25%

(https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie). Pentru asigurarea funcțiilor vitale, pentru refacerea celulelor moarte sau pierdute, pentru procesul de creștere dar mai ales pentru elaborarea oului găinile manifestă cerințe ridicate în proteine și un bun echilibru între aminoacizi esențiali. Necesarul proteic pentru întreținere este de 3-4g/cap/zi, iar pentru elaborarea oului, 10-12 g proteine. Necesarul proteic de întreținere și de producție de ouă la care se mai adaugă necesarul pentru creștere este apreciat la 16-18g/cap/zi, ceea ce corespunde cu un nutreț combinat cu 16 % și un consum de 110-115 g/cap/zi (la rasele ușoare). Specialiștii consideră că în perioada de ouat ar trebui organizată o alimentație fazială cu nutrețuri combinate cu conținut diferit de proteine, în funcție de faza de ouat. Se propun nutrețuri cu 18-18,5 % PB în perioada 18-36 săptămâni, 1616,5 PB în perioada 36-52 săptămâni și 15% PB peste vârsta de 52 săptămâni (Stan Ghe., Simeanu D., 2005). Pe lângă conținutul în proteine, o atenție deosebită se va acorda conținutului în aminoacizi esențiali, în special a celor sulfurați și a conținutului în vitamineși substanțe minerale. (tab1.1) Tabelul 1.1 Necesarul zilnic de energie și substanțe nutritive pentru găini ouătoare Variabil în funcție de greutatea corporală și

EM (kcal/cap/zi)

procentul de ouat PB (g)

16,0

Lizină (g)

0,75

Metionină (g)

0,34

Met + Cistină (g)

0,61

Triptofan (g)

0,16

Valină (g)

0,65

Treonină (g)

0,52

Subst. Minerale 4,2-4,6

Calciu (g) Fosfor total (g)

0,60

Fosfor asimilabil (g)

0,32

Sare (g)

0,30

Acid linoleic (g)

1,00 (Sursa: Stan Ghe., Simeanu D., 2005) 9

Necesarul de fosfor este mult mai scăzut și este apreciat la cca. 0,60-0,65 %. Cerințele zilnice în cloruri sunt de 0,14 % echivalent cu 0,29- 0,30 % sare. Datorită cantităților mari de substanțe minerale introduse în structura nutrețului combinat (cretă furajeră și fosfați), scade concentrația energetică a acesteia astfel încât nivelul de energie este de 2600-2800 kcal/kg (Stan Ghe., Simeanu D., 2005).

10

CAPITOLUL 2. SPECIFICUL ALIMENTAȚIEI LA GĂINILE OUĂTOARE Identificarea hranei (nutreţurilor) de către păsări este o însuşire dobândită prin obişnuire şi care le permite să asocieze unele criterii de diferenţiere senzoriale (formă, culoare, miros, savoare, proprietăţi tactile...), cu unele caracteristici nutriţionale deja “gustate”. Pe această bază se pot practica mai multe tehnici de distribuire, avându-se în vedere că hrana păsărilor este alcătuită în principiu, de trei surse majore de nutreţuri: energetice în special cereale, proteice (fânuri proteice de origine vegetală şi animală) şi suplimente de minerale, vitamine şi alţi aditivi furajeri (fig.2.1).

Fig. 2.1 Furaj combinat pui Sursa: ://www.google.com Cea mai răspândită tehnică de hrănire a tuturor categoriilor de păsări este cea cu nutreţ combinat complet, sub formă de făinuri (pentru păsările adulte) sau granule pentru producţia de carne (tab. 2.1). În exploataţiile mai mici şi chiar în micile gospodării private se extinde tehnica de hrănire cu un amestec de cereale măcinate (produse în gospodărie) şi concentrate proteino-vitaminominerale, (concentrate PVM), produse în unităţi specializate; rezultatele obţinute, la toate 11

categoriile

de

păsări,

sunt

superioare

hrănirii

numai

cu

cereale

(https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie). Tab.2.1 Nutrețuri combinate utilizate în hrana găinilor ouătoare din rase ușoare (ouă consum) Specificare

Variante 1

2

3

63,9

65,0

66,8

-

-

15,0

Șrot de soia %

24,4

24,3

8,4

Ulei vegetal %

1,0

-

-

Metionină %

0,1

0,1

0,05

-

-

0,05

Cretă furajeră %

7,8

7,8

7,6

Fosfat monocalcic %

1,5

1,5

0,8

Sare %

0,3

0,3

0,3

Premix %

1,0

1,0

1,0

100%

100%

100%

Porumb % Șrot de floarea soarelui %

Lizină %

TOTAL

Caracteristici nutritive 2805

2750

2744

16

16

15

M+C %

0,66

0,67

0,62

L%

0,87

0,87

0,66

CB %

3,31

3,33

3,91

Ca %

3,43

3,43

3,21

P%

0,60

0,61

0,60

EM kcal/kg PB %

(Sursa: Stan Ghe., Simeanu D., 2005) Tipurile comerciale de găini ouătoare care se cresc în prezent sunt deosebit de productive, realizând producţii medii anual, de peste 280 ouă consum, respectiv peste 150-160 ouă pentru reproducţie. Principalul obiectiv al nutriţiei şi alimentaţiei acestor păsări este reducerea consumului de energie şi nutrienţi pentru întreţinere, aspect realizabil printr-o temperatură optimă în adăpost, selecţia genetică în direcţia unui consum mai redus pentru întreţinere şi reducerea greutăţii corporale (fără scăderea producţiei de ouă). 12

Cerinţele de energie pentru întreţinere la găini, sunt estimate la 100 kcal EM/kg greutate corporală. După începerea ouatului producţia creşte repede, atingând nivelul maxim după cca 8 săptămâni; concomitent creşte şi greutatea ouălor. Cerinţele de energie pentru producţia de ouă sunt determinate de cheltuielile necesare pentru cantitatea de ouă produsă zilnic (% ouat x greutatea medie a ouălor), la care se adaugă cheltuieli de energie pentru sporul de greutate şi pentru întreţinere; calculate în acest fel, cerinţele de energie si consumul de hrană variază în cursul perioadei de ouat, în funcţie de greutatea păsărilor, temperatura mediului, procentual de ouat şi greutatea ouălor şi respectiv, de sporul zilnic de greutate al găinilor; cantitatea de hrană consumată zilnic depinde de concentraţia nutreţului în energie metabolizabilă. Greutatea ouălor creşte pe măsura sporirii greutăţii corporale a găinilor, influenţa alimentaţiei în acest caz fiind mai redusă; dintre nutrienţi, influenţa mai mare asupra greutăţii ouălor are acidul linoleic, a cărui lipsa poate reduce această greutate cu până la 10 g. La fel, suplimentarea hranei cu grăsimi (3-6%) în prima parte a ciclului de ouat, determină o creştere a greutăţii oului, prin creşterea greutăţii gălbenuşului. (https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie).

13

CAPITOLUL 3. ARTICOLE ȘTIINȚIFICE 

”RELATIONSHIP BETWEEN NUTRITION AND EGG COLOR Improving the color of eggs has long been of commercial and exhibition interest. With

consumers now searching for quality over quantity, following the premise that free-range flocks provide superior eggs (Wang et al., 2009), it has been suggested that maintaining egg color in free-range flocks is more difficult than caged layers (Samiullah and Roberts, 2013). Nutrition is a contributing factor to the quality and color of the egg, both internally and externally (Sekeroglu and Duman, 2011). Indeed, Hooge (2007) found that feeding probiotics to layers could improve eggshell color, particularly in brown-shelled eggs. Supplements containing Bacillus subtilis were administered to 63-week-old Lohman Brown commercial hybrids, resulting in increased pigmentation for up to 2 wk after first delivery. It is not yet clear how this affects the intensity of the color, although the relationship between certain amino acids and mediation of metal incorporation into polyporphyrin has been discussed. Indeed, the enzyme ferrochelatase catalyzes the insertion of iron into protoporphyrin IX. Site-specific mutagenesis on ferrochelatase from Bacillus subtilis identified 2 residues in the active site: histidine 183 and glutamic acid 264, which affected the metal binding of the enzyme when modified (Hansson et al., 2007). Iron soy proteinate (Fe-SP) is characterized as a chelated ferrous group within soy proteinate as a supramolecular environment. Supplements containing Fe-SP can significantly improve eggshell color in brownegg layers (Seo et al., 2010), while vanadium adversely affects pigmentation of the shell (Sutly et al., 2001). Vanadium is a first-row transition metal often found in small quantities in poultry feeds. Indeed, it appears that a vitamin C dosage proportional to the vanadium intake neutralizes the effects of the metal on shell color (Odabasi et al., 2006). There have been suggestions that vitamin D could be responsible for more dilute shell coloring; however, a recent study showed no significant correlation between the 2 factors (Roberts et al., 2013). Fe-SP supplementation to the order of 100 ppm was found to significantly increase the intensity of brown pigment in eggshells from a study of 800 26-week-old Hy-line Brown hens (Seo et al., 2010). This is in good agreement with previous work by Park et al. (2004) and Paik et al. (2009), who suggested that increased levels of Fe led to a proportional increase in erythrocyte 14

formation and breakdown. As erythrocytes synthesize porphyrin, this accompanied an increased intensity in pigmentation of the eggshells. The effect of nutrition on alternative pigments also has been considered. Indeed, the Araucana breed of poultry originates from South America and lays a blue-green egg, with the color permeating throughout the shell, as opposed to being deposited mainly throughout the cuticle. Araucana chickens were treated with high levels of dietary antioxidants, namely, vitamins A retinol and E acetate, and the reflectance of the shells measured (Dearborn et al., 2012). Differences in eggshell coloration between females of the same breed were also considered on the basis of the sexual signaling hypothesis (SSH). The SSH suggests that the quality of females from a particular species or breed could be deduced from the intensity of eggshell pigmentation (Moreno and Osorno, 2003). Dearborn et al. (2012) reared birds to maturity and administered one of 2 diets, based on high and low antioxidant concentrations, respectively. These diets were reversed after 8 wk to ensure that birds were subjected to both extremes of antioxidant content. Antioxidant content of the feed was found to have little effect on the color of the eggshells produced by the Araucana in this study. Reflectance measurements, however, identified significant differences in pigmentation of eggs laid among different members of the study. It was suggested that the sensitivity of the reflectance detector did not allow for meaningful determination of the effect of antioxidant content in feed on blue-green pigmentation in eggshells of Araucana chickens. It is clear that feed has some effect on eggshell characteristics, with individual components contributing more or less; however, the color and physical features of eggshells are also rooted in the genetic factors of the species, breeds, and individuals” (Philippe B. Wilson Faculty of Health & Life Sciences, De Montfort University, The Gateway, Leicester, LE1 9BH, United Kingdom, 2017). (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5850298/) Relația dintre nutriție și culoarea oului Îmbunătățirea culorii ouălor este de mult timp de interes comercial și expozițional. În cazul în care consumatorii caută acum calitatea peste cantitate, urmând premisa că efectivele de rasă crescute în libertate oferă ouă superioare, s-a sugerat că menținerea culorii ouălor în efectivele de păsări crescute în libertate este mai dificilă decât în cazul celor crescute în cuști. Nutriția este un factor care contribuie la calitatea și culoarea ouălor, atât intern cât și extern. Într-adevăr, Hooge (2007) a constatat că hrănirea cu probiotice ar putea îmbunătăți culoarea ouălor, în special în cazul ouălor cu coajă brună. Suplimentele care conțin Bacillus subtilis au fost administrate hibrizilor comerciali Lohman Brown de 63 de săptămâni, ceea ce a dus la creșterea pigmentării timp de până la 2 săptămâni după prima livrare. Nu este încă clar 15

cum influențează intensitatea culorii, deși a fost discutată relația dintre anumiți aminoacizi și medierea încorporării metalelor în poliporfirin. Proteina de soia de fier (Fe-SP) este caracterizată ca o grupare feroasă chelată în proteina de soia ca mediu supramolecular. Suplimentele care conțin Fe-SP pot îmbunătăți semnificativ culoarea ouălor de pasăre maro, în timp ce vanadiul afectează negativ pigmentarea cochiliei. Vanadiul este un metal de tranziție de prim rang care se găsește adesea în cantități mici în hrana pentru păsări. Într-adevăr, se pare că o doză de vitamina C proporțională cu admisia de vanadiu neutralizează efectele metalului asupra culorii cochiliei. S-a sugerat că vitamina D ar putea fi responsabilă pentru o colorare a cochiliei mai diluată; totuși, un studiu recent nu a arătat o corelație semnificativă între cei doi factori. Suplimentarea Fe-SP de ordinul a 100 ppm a determinat o creștere semnificativă a intensității pigmentului maro în cojile de ouă dintr-un studiu efectuat la 800 de găini de hibrizi cu vârsta de 26 de săptămâni. Acest lucru este în acord cu munca precedentă a lui Park et al. (2004) și Paik și colab. (2009), care au sugerat că nivelurile crescute de Fe au dus la o creștere proporțională a formării și defalcării eritrocitelor. Pe măsură ce eritrocitele sintetizează porfirina, aceasta a însoțit o intensitate crescută în pigmentarea cojilor de ouă. A fost luată în considerare și efectul nutriției asupra pigmenților alternativi. Într-adevăr, rasa Araucana de păsări de curte provine din America de Sud și are un ou albastru-verde, culoare care pătrunde în coajă. Puii Araucana au fost tratați cu un nivel ridicat de antioxidanți alimentari, și anume vitamina A retinol și E acetat. Diferențele în colorarea cojii de ouă între femelele din aceeași rasă au fost, de asemenea, luate în considerare pe baza ipotezei de semnalizare sexuală (SSH). SSH sugerează că calitatea femelelor dintr-o anumită specie sau rasă și poate fi dedusă din intensitatea pigmentării cojii de ou. Dearborn și colab. (2012) au crescut păsările până la maturitate și a administrat una din cele 2 diete, pe baza concentrațiilor ridicate și scăzute de antioxidanți. Aceste diete au fost inversate după 8 săptămâni pentru a se asigura că păsările au fost supuse la ambele extreme de conținut antioxidant. S-a constatat că conținutul de antioxidanți al furajului are un efect redus asupra culorii cojilor de ouă produse de Araucana în acest studiu. Măsurătorile de reflexie, totuși, au identificat diferențe semnificative de pigmentare a ouălor între diferiții membri ai studiului. Sa sugerat că sensibilitatea detectorului de reflexie nu permite o determinare semnificativă a conținutului de antioxidanți în furajul de pigmentare albastră-verde în cojile de ouă ale puilor Araucana. Este clar că furajele au un anumit efect asupra caracteristicilor coji de ouă, componentele individuale contribuind mai mult sau mai puțin; totuși, culoarea și caracteristicile fizice ale cojilor de ouă se înrădăcinesc și în factorii genetici ai speciilor, rasei și indivizilor (Philippe B. Wilson, 2017). 16



”EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A SUPLIMENTĂRII CU AMINOACIZI SINTETICI A FURAJELOR COMBINATE PENTRU GĂINI OUĂTOARE

Experimentul a fost efectuat pe 69 găini Tetra SL, în perioada de vârstă 27-36 săpt. Au fost constituite 3 loturi a câte 23 găini, cărora li s-au administrat reţete furajere cu nivel proteic diferenţiat (17, 16 şi respectiv 15%). Reţetele au fost suplimentate cu DL-metionină şi L-lizină până la nivelul de 0,80% lizină şi 0,38% metionină. Făina de peşte a participat în proporţie de 3% la lotul 1, 1,5% la lotul 2 şi a lipsit din structura nutreţului combinat utilizat la lotul 3. O reducere a proteinei brute cu 1-2p% faţă de nivelurile utilizate în preparatele comerciale prezente pe piaţă, dar cu condiţia suplimentării aminoacizilor a condus la o îmbunătăţire a criteriilor economice legate direct de producţia de ouă, rezultând o economie de 7,7% la lotul cu 16% PB şi de 12,8% la lotul cu 15% PB. Nu a fost afectată semnificativ (p>0,05) cantitatea masă-ou produsă, cea mai bună producţie fiind înregistrată la găinile care au consumat o reţetă cu 16% PB” (SIMIZ ELIZA, DRIHA ANA, DRINCEANU D., Lucrări ştiinţifice Zootehnie şi Biotehnologii, vol. 40(1), 2007, Timişoara.)

17

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI  În urma studiului efectuat, am concluzionat faptul că producția de ouă pentru consum este influențată de mai mulți factori precum: lumina, temperatura, hrana. Găinile specializate pe producția de ouă pentru consum necesită furajare cu nutrețuri combinate, datorită compoziției acestora în substanțe necesare bunei funcționări a ouatului și a asigurării calității oului pentru consum.  Ca urmare a articolelor științifice studiate, am constatat că există corelații între furajarea păsărilor și culoarea ouălor. Așadar, se recomandă ca pentru o pigmentare a cojii de ou să se folosească în alimentația păsărilor antioxidanți și Fe-SP și să se evite furajele ce conțin în compoziția lor vanadiu, deoarece aceasta are o influența negativă asupra pigmentării oului, efect ce poate fi neutralizat prin folosirea unei cantități adecvate de vitamina C.

18

BIBLIOGRAFIE 1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5850298 (Accesat pe 22.05.2019, ora 21:27) 2. https://www.scribd.com/doc/146932106/CRESTEREA-PASARILOR

(Accesat

pe

(Accesat

pe

23.05.2019, ora 16:40) 3. https://www.scribd.com/document/190864824/Nutritie-Si-Alimentatie 22.05.2019, ora 18:00) 4. https://www.scribd.com/document/55437678/Nutritie-animala (Accesat pe 22.05.2019, ora 18:34) 5. SIMIZ E., DRIHA A., DRINCEANU D., 2007. Lucrări ştiinţifice Zootehnie şi Biotehnologii, vol. 40(1). Timişoara 6. Stan Ghe., Simeanu D., 2005. Alimentația păsărilor. Editura ALFA, Iași 7. https://www.google.com/search?biw=1366&bih=657&tbm=isch&sa=1&ei=WszmXOL1 N_uj1fAPjIqSA8&q=nutreturi+combinate+pentru+gaini+ouatoare&oq=nutreturi+combinate&gs_l=im (Accesat pe 23.05.2019, ora 19:50)

19