Noua ordine ecologica [PDF]

Zitiervorschau

Luc FERRY

NOUA ORDINE ECOLOGICA Copacu� animalul şi omul

LUCFERRY

NOUA ORDINE ...,

ECOLOGICA COPACUL,ANIMALUL ŞI OMUL Traducere: Alin Tat şi Ciprian Vălcan

TIMIŞOARA 1999

Coordonatorul colecţiei: Ciprial1 Vălcan Coperta colecţiei: Dieter Penteliuc-Cotoşman Ilustraţia copertei: Bosch - Moar/ea damnatului

©:

Luc Ferry, Le nOI/vei ordre ecologique,

EdiUons Grasset & Fas quelle, Paris,

1992

Toate dreptu rile rezervate Editurii Augusta

1900

Editura "AUGUSTA"

Timişoara, str. Datiei nr. 1 A Tel. : (056) 20 2931, 20 2932 Fax: 202930 I.S.n.N. : 973-9353-79-7

\

"Epoca

noastră

se

caracterizează

printr-un extraordinar romantism intelectual:

fugim de prezent pentru a ne refugia în nu

contează ce fel de trecut pentru' a regăsi acolo

floarea albastră a unei sigural'lţe pierdute ( ) . . .

.

Şi ceea ce vreau să arăt în mod special este faptul că această ipoteză lipsită de curaj nu se impune. Starea actuală a spiritului european,

după părerea mea, nu este decadenţa,

ci o

tranziţie încă

ci o

în curs;

nu un exces,

insuficientă maturitate. "

ROBERT MUSlL, Eseuri, p. 346

Cuvânt înainte

Parantezele umanismului 1.

Procese de animale

1587: locuitorii satului Saint-Julien intentează proces pe lângă judecătorul episcopal di n Saint-Jean-de­ Maurienne contra unei colonii de cârtiţe. Din cauza acestor «hoţomani», care au invadat podgorii le, cauzând pagube considerabile, ţăranii cer consilierilor l o cal i să redacteze, în numele lor, o cerere adresată «reverendului senior vicar general şi oficial al episcopiei de Maurienne», p e care îl roagă să binevoiască să le prescrie măsuri le convenabile p entru a linişti mânia dunmezeiască şi pentru a proceda, /. Şi ca o dovadă a serio zit ăţi i deciziei luate, lipitorile desemnate de soartă fură ex ecutate pe loc după ce au auzit acest monitoriu! Să lăsăm deocamdată deoparte chestiunea sensului

pe care îl putea avea această stranie dramaturg i e În ochii diverşilor săi protagonişti.

Să

evităm

de

asemenea

-

istoricii Evului Mediu nu ne-o vor ierta - să facem din aceste practici obscure, no ime ale adevărului u nei epoci,

mai frumo asă şi mai o întreagă imagerie moştenită d in perioada Luminilor. Este un fapt Că ac e ste procese, care au avut loc cu ze c il e în Europa între agă între secolele XIII-XVIII, trezesc în noi un irepresibil sentiment de stranietate. Problemă e t no l ogic ă devenită c lasică : cum putem să înţelegem că ceea ce a fost ev i denţa unei lumi devine perfect ermetic pentru o alta? Ce ahis se deschide în o menire , pentru ca un ritual îndeplinit cu cea mai marc grijă de unii, să devină atât de comic de neînţel es pentru ce i la lţ i ? Pentru noi, Modernii, răspunsul este cât se po ate de clar. Ţine de o evidenţă pe care cu uşurinţă o considerăm ca «naturală»: ni se pare pur şi simp lu lipsit de sens să trat ăm animalele, fiinţe supuse naturii şi rţelibere, ca perso ane j uri dice Ni se pare de la sine înţeles că doar acestea din urmă sunt, ca să zi cem aşa, «demne de despr e care ştim astăzi că a complexă decât lăsa să se

f ost

v a dă

.

proces». Natura este pentru noi literă moartă. În sensul propriu: ea nu ne

m ai vorbe şte pentru că noi la Descartes încoace - să

demult - cel puţin de 7

L.

Menabn5a,

op. cit., p.

500.

am încetat

îi atribuim

17

Or, no ş tri ideea de voluntară până

un suflet şi să credem că este locuită de forţe oculte.

n o ţi u n e a

cri mă

de

imp lică

în

ochii

responsabilitate, pre s up un e o inte nţi e

aco lo

î ncât

si s t e me l e

j uridi c e

«stare

secundă»,

-

acordă

«ci rcumstanţe

atenuante» în toate cazurile în care in fracţi u nea comisă

într-o

inco nş tie nt e

şi,

deci,

lipsit

de

sub

lib ertatea

este

n aturii

impe ri ul

unei

voinţe

s uverane. Adevărul acesta sau no ua imagerie pe care o

p r opune va fac e p r o b ab i l să surâdă

g e ne r aţiil e viito are. Se

prea poate, de altfel, ca separarea omului de natură

proces datorită căruia umanismul mo dem

a

-

fost silit să

atribuie doar celui dintâi teffilen calitatea de persoană mo r al ă şi j urid i c ă - să nu se închidă. Iată un

ind i ciu

fie de cât o

par a nte ză pe ca l e

să

în acest se ns .

2. Copacii în proces

În

1 9 72

apărea

în

foarte

serio asa

Southern

un lung articol al profesorului Cris to pher D. St o ne intitulat: Should trees have Standing? Toward legal rights for natural objects (Ar trebui să aibă copacii u n statut juridic? Înspre crearea de drepturi legale pentru obiectele naturale). Republicat doi ani mai târziu sub forma unei cărţu l ii, articolul lui Stone s-a California Law Review ,

bu curat de mare s ucce s Într-un context care merită să fie me nţionat La di st anţ a de ani-lumină, după cum se .

pare de ,

cahlpaniile noastre medievale, California contemporană 18

reinventează nmuc mai puţin decât ideea unui drept al fii nţe l o � naturi i , ocazionată de un proces c i u dat . In 1970, Serviciul apelor şi p ă du ri lo r (The US

Fo rest Service)

a eliberat companiei Walt Disney un

permis care o autoriza să «dezvolte» o vale sălbatică,

«Mineral King», situată în Sierra Nevada. Un buget de

treizeci şi cinci de mili�ane de

dolari

a fo st prevăzut

pentru construirea de hoteluri, restaurante şi obişnuitele spaţii de joc, dup ă modelul Disneyland. Fo ar te bogatul «Sierra Club», fără în doia lă una dintre cele

as oc iaţ ii

mai eficiente

ec o logiste din lume, a depus o plângere, invocând

că pr o i e c tul

a men i n ţ ă

să distrugă es teti ca

şi echilibntl respinsă

natural al văii M i neral King. P lâng er e care a fo st

de eUlie, nu din cauză că serviciul pădurilor ar fi fost în

dr ept să el i berez e

un as em en ea

permis, ci întrucât Sierra

Club nu avea nici un titlu pentru a susţine ace as tă plângere

-

interesele sale nu erau lezate în rnod direct prin proiectul

în disc uţ ie (să nu uităm că dreptul am eric an se s prij i nă , ca pe ideea că sistemul j uridic în întregime

principiu,

protej ează interese, ori c are ar fi a c es tea , şi nu valori ab s trac te) . Afacerea urmând să mear gă în apel , profesorul Stone, care până atunc i ap ăras e în linişte tezele eco logi e i radicale în cu rs urile sale un iv ersi tar e , s-a' ho t ărât să

întreprindă redactarea în mare viteză a unui arti co l c are propunea , dup ă formularea sa, «în mod f o mi e serios, ca

noi

să

atribuim

drepturi

legale

p ă duri l o r ,

oceanelor,

râuri l o r şi tuturor obiectelor numite «n at ur al e » din mediul

în co njurător, chiar acestuia în ansamblul său». T rebu i a să

se ac ţi o neze rapid astfel încât j ude c ăto r ii să poată dispune,

în

lipsa

unei jurisprudenţe rea le , măear de un pr e c eden t

19

teoretic. După cum scrie Stone

în

prefaţa cărţii sale :

«Fără

îndoială că paguba produsă asociaţiei Sierra Club nu era directă, în schimb cea suferită de Mineral King

însuşi -

nu se

încât Curtea să considere par cu l ca juridică

-

parcul

în sen sul in care intreprin deri l e sunt -, noţi unea

cu dreptur i ar putea fi o

diferenţă operatorie considerabilă ... ». Concluzie: dintre cei nouă judecători, patru au votat contra, doi s-au abţinut, i'nsă trei au yotat de

n atură

-

p utea face astfel atare drep t persoană

prezenta tot aşa. Dacă eu aş

pentru, ceea ce ne permite să spunem că arborii au pierdut

procesul din pricina unui sin gur vot. Argumentaţia lui Stone în favoarea drepturilor obiectelor nu este lipsită de interes. În primul moment, care îi va bucura pe discipolii lui Tocqueville, se aminteşte r aţi on amentul , ritual în li teratura ecologistă, conform căruia timpul drepturilor naturii a sosit, du pă cel al c opilului, al femeii, al negrului, al indianului, chiar al pri zon ierului , al nebunului şi al emb rionulu i (în cadrul cercetării medicale, dacă nu în cel al legislaţiei despre avort . . . ). În fapt, se sugerează că ceea ce p ăre a «de negând it» in trecut, chiar în cel apropiat nouă, a devenit astăzi ev i denţa însăşi. Şi Stone continua citând cu plăcere din istoria justiţiei, care, inclusiv în secolul al XIX-lea, nu considera chinezii, femeile şi n egrii, ca s u biecţi de drept, decât în gr ade diferite. Rămâne de definit, bineînţeles, ce co nd iţ i i trebuie săjn deplinească o fiinţă pen tru a fi «purtătoare de drepturi legale». După Stone, trebuie în primul rând ca această

juridice în propriul său ca într-un ev entual proces Cur tea

fiinţă să poată intenta acţiun i

profit, În al doilea rând, 20

lua în

să poată

pr ej udiciu

co nsi de rare ideea unei pagube sau a unui

adus

(şi

acesteia

nu, de exemplu, asupra

proprietarului său ) ; în s fârşi t, în al treilea rând, ca ea să beneficieze în mod direct de eventuala r e para ţ ie . Restul lucrări i este consacrat demonstraţiei, punct cu punct, p otriv i t căre ia copac ii (şi alte fiinţe naturale) pot satisface rară dificultate aceste trei condiţi i - dacă adm it em , fireşte, cum s e procede ază în alte cazuri comparab i le , pentr u alt e fiinţ e ner aţi ona l e, să se acţio neze pri n inter me di u l unor reprezentanţi ai acestora ( asociaţii ec o l o gi st e sau alţii: Stone

merge

până

la

a

reprezentare propol1ională

ima gi na

la

nivel

analo gă este reluată astăzi în Franţ a

j ur i şti care,

pentru -copaci

o

legislativ!). O teză de către un număr de

de asemenea, pornesc de la principiu l că

trebuie repusă în di scuţ i e tradiţia uman i s mu lui modem conform căr eia om enir ea s i n gură ar avea p erso n a litate j ur idică . Astfel, Marie-Angele Hermitte vede în mod fav orabil cele câte v a precedent e cu ajut orul cărora «se face dintr-o zonă, a l e as ă în funcţie de interesul său ca ecosistem, un subiect de drept , reprezentat de către un c o mitet sau asoc iaţi e cu s arc ina de a-i ap ăra drepturile, adică drep tul de a ră m âne în st are a în care se găs eşte sau •

mtr-o stare supenoara»

�

8

w

8

.

Cf. "Le concept de diversite biologique et la creation d'un

statut de la

nature"

(Conceptul de diversitate biologică şi crear ea

unui

statul al naturii). în L'homme, la nature, le droit (Omul, natura,

dreptul), Bourgois, 1988.

21

Să nu ne înţelegem greşit. Toţi aceşti jurişti nu sunt

nişte fantezişti.

Dintr-un punct de vedere pragmatic sau operatori u,

argumentaţia lui Stone nu este lipsită de coerenţă, chiar dacă poate fi contestată, după cum vom vedea: ea permite

de facta

să se intenteze procese marilor întreprinderi

poluante, deşi nu există un interes direct (şi Stone citează

un caz con cret destul de problematic, al unor întreprinde!i ,

devastatoare în plan ecologic, dar care nu puteau

fi stopate

întrucât poluarea avea loc în zone în care nu era lezat nici

un interes individual imediat). Dar interogaţia devine mai presantă

într-un

construcţia

plan

juridică

cvasi

abilă

«ontologic»,

disimulează

un

deoarece parti pris

filo sofic discutabil, în favoarea reîntoarcerii la concepti i antice

despre

natură.

Aceşti

gânditori

care

se

vor

«postmoderni» în sens propriu, filosofi sau jurişti ai «post­ umanismului», nu se împărtăşesc oare în mod straniu

i'n care fiinţele îşi regăsesc statutul de persoane juridice? Nu este

dintr-o concepţie premodernă a lumii

naturii

vorba, în fond, de acelaşi sentiment

ciudat care ne bântuie,

întl1lcât suntem încă Modemi, la ideea că arborii sau insectele pot pierde sau câştiga un proces? Umanismul se află astfel pus

între paranteze. Şi

chiar aici se găseşte miza problemei pentru aceşti noi suporteri zeloşi ai naturii. Dezbaterea în jurul dreptul ui

copacilor, al insulelor sau al stâncilor, dincolo dc hizarcria în sine - şi ne-am înşela dacă am crede că aceasta e

ignorată de Stone sau de amicii săi - nu are alt motiv:

se

pune întrebarea dacă omul este singurul subiect de drept sau, dimpotrivă, dacă singurul subiect de drept este ceea

22

ce numim astăzi «biosferă» sau «ecosferă», ccea ce se

chema altădată cosmos. Omul to ate

punctele de

vedere,

element între celelalte - şi de

ţi

ar fi, în această optică, din juridic, on tologic, LI Il fapt ce l mai puţin simpatic,

etic,

pentru că este c el mai pu n simbiotic în acest uni vers

mo n i o s

ar

şi ordonat, în care

n

măsură, pri

nu încetează,

prin

lip sa sa de

hybris-ul său, să introducă o supărătoare

o

dez ordine . Nu ar trebui să r e"cur g em la un n u «contract

natural» care să-i pună la punct orgoliul şi să restabilească

s

armonia pierdută? Nu e t e oare aceasta viziunea la care ne

invită

să

tre cem

premoderna postmodernitate, de' la o

concepţie umanistă la una cosmică asupra dreptului?

3. Opiumul poporului sau noul ideal

Noua cosmologie ce se întrezăreşte din

ac est e

procese, în care copacii acced la statutul de persoane

juridi ce , are şanse serioase de a seduce lumii moderne care,

Într-adevăr, gă s im

în

pe decepţionaţii

grade diferite, suntem no

p p lanuri

i

ţ

to i .

aici totul, sau a roape totul" chiar şi

e l ementele clasice ale «marilor

»

politice defuncte.

Împreu nă cu ideea unei ordini cos mice eco lo gia - această formă de ecologi e, întrucât vom vedea că sunt şi altele reînno adă le gătur a cu noţiunea de «sistem», pe c are o ,

-

credeam de acum discreditată din temeiuri. Acesta este

preţul plătit

-

care ar pute a părea exagerat - pentru a

pretinde statutul de aute

nt ică

«viziune asupra lumii», În 23

momentul în care utopi ile pol i tice,

dome n i ul u i

cunoaşt erii

sau

dar

parce larea

şi

«barbaria}}

disciplinelor

ştiinţifice particulare p ar să interzică pentru totdeauna

orice

proiect

pretenţie

de

globalizare

a

dacă

sistemică,

cunoştinţelor. Această sistematică,

nu

este

indispensabilă p entru fundarea unei cscatologii politice.

Î ntr - o vreme în care reperele etice sunt

in determinate mai mult ca ori c ân d , ea promisiunea

nesperată

a

ob iective şi certe a unui

unei

nesigure

lasă să a par ă

înrădăcinări

nou ideal

�i

în

sfârşit

moral: puritate a îşi

regăseşte drepturile , însă acestea din urmă nu se mai

bazează

pe o cre d inţă religioasă sau «ideologică}), ci se

vor, pur şi simplu, «demonstrate» de datele incontestabile ale unei noi ştiinţe, ecologia, c are este

la fel de puţin

dubitab i lă ca şi ştiinţele pozitive pe care se sp rijină în

perm an e nţă , fiind în

a c e laşi

timp g l obală , titlu pe c are îl

deţinea înainte filosofia. Dacă serviciile de sănătate au

arătat că fumatul provoacă boli grave, dacă laboratoarele

au

găsit

efectul

dezastruos

al

aeroso l i l OT,

daeă

constructorii de automobil e au recun osc u t ei înşişi legătura

între po lu are a cu gaze le de eşapament şi efectul lor asupra pă du r ilor, nu es t e oare nesăbuit, chiar imoral, să continui să mergi pe aceeaşi cale? Şi nu este, la fel

-

Stone are

dreptat e să insiste asupra acestui punct - lumea modernă

în ansamblu, cu antropocentrismul ei arogant, în industrie,

dar şi în cultură (se mai pot separa

cele două?),

pe drept

incriminabilă?

În

momentul în care marile ideologii politice, cu

ex cep ţi a integrismelor, sunt în declin peste tot în lume, nu

trebui e să re aprin dem flacăra eternului militantism? Cu

24

atât mai mult cu cât cntlca modernităţii poate pnml :;il sprijin u l marilor religii, întotdeauna gata să corecteze orgolii le omeneşti, precum şi pe cel al neo-fasciştilor sau al ex-staliniştilor, ale căror c o nvi n geri antillberale, trecute sau p rezen t e , refulate de nevoie mai mult decât din raţi une , nu cer decât să se investească în tr-o nouă aventură a po liti c ii ştiinţifice. «Ec o l o gie sau barbarie»: secolul uTInător riscă să consacre acest slo gan. De unde şi necesitatea de a repera falsa pro b lemă ce ameninţă, pr ecum şi punerea adevăratci întrebări care încă aşteaptă. Fa l sa disp ută e simplă, o ştim dej a : «democratul vigilent}> îl tr atea z ă pe ecologist drept «petainist», pe motiv că dra g o ste a sa faţă de natură seamănă prea mult a pământ pentru a nu fi puţin coc l ită . O altă variantă: accla�i democrat v i gi le nt descoperă reîncamarea stângisrnului în critica c i v i lizaţi ei occidentale şi elogiul v ieţ ii fru gale a indienilor americani sau a ţăranilor din Larza c. Să fim bine înţeleşi: democratul nu se înşeală în total it at e, departe de aşa ceva. El are chiar dreptate în încercarea sa de a ne face să reflectăm la ce l e două pante perverse ale ecologismului contemporan, amb e le animate de ace la şi d i spreţ faţă dc social-democraţia formală, amâ n d ouă sprijinin du-se pe o tradiţie solidă al c ăre i apogeu se situează, făra în d o i a l ă , la s f'arşitul anilor '30. Dar, în sfâ r ş i t , nu vom reduce astfel la zero, adică doa r la iluzi ile i d eo lo giil o r p o liti ce catastrol'iste şi catastro fi ce , provocarea lansată de ecologie tradiţiei umanismului

modem.

Cu

at ât

mai

sensibilitatea e c olo gi s tă «medie», aceea

a

mult

cu

cut

fiecăruia, nu arc

nimic extremist, şi nici chiar antidemocratic. Ea exprimă, 25

mai degrabă, acea etică a autenticităţii, acea grij ă faţă de

sine, în numele cărora revendicăm bucuros - şi de ce nu? o a nume «calitate a vieţii». Aici se află adevărata prob l emă. Întreaga n o astră cultură democratică, întreaga no as tră istori e econ o m i că , industri ală, i nt el e ctu a l ă , aliisti că, este m arcată, încep â n d c u Revoluţia fra n cez ă ş i d i n moti ve fi l osofice dc fo n d , d e u n elogiu al dezrădăcinării s au, ceea ce in s e a m n ă ac e l a� i lucru, a l inovaţiei - e lo g i u pe c are roman t i s m u l ş i apoi fa sc ism u l ş i nazismul n - au încetat să-I den unţe ca fat al pentru i d e ntităţile naţio n a l e ş i chiar pentru cutume şi particularităţi lo cale. Antiumanismul acestora, exp l i c i t În plan cultural, a fo st însoţit de o grij ă p e ntru înrădăcinare propice ecloziunii unei atracţii formidabi le pentru eeolo gi e. Ca să p aro d i em fericita formulă a lui Marcel

Gauchet, «iubirea naturi i» disimula (slab) «ura

oameni» 9 .

faţă

de

Nu este întâmplător, d eci , că regimul nazist şi voinţa personală a lui Hitler ne-au furnizat două dintre cele mai elaborate le gi slaţ ii pe c are le-a cu noscut o m en i rea până în zilele noastre în materi e de protecţie a naturi i ş i a lO animal elor . Ş i t o tuşi , cum să negi că «ura faţă de

oameni», înţ e l easă ca geni t i v (ură a oamenilor), c a d i s p reţ

cartezian al naturi i ş i , mai ales al v i ului, nu ar fi o problemă autentică? Cum să nu recuno şti că umanismul

a fost, de fapt, la originea acestei întrep ri n de ri de colonizare a naturii , fără precedent, fie că e v or b a de

metafizic

9

Ci Le Debat, nr. 60, august 1 990. Cj: intra, partea a doua, Ecologia nazistă.

10

26

teritori i sau de fiinţe vii, animale sau fi inţe «naturale», cum au fost numiţi «indigenii»? Un umanism nemetafizic, netiran i c e ste o are de conceput? Ar avea oare altceva de sp us decâl cartezianismul ce încearcă să facă din oameni «stăpânii şi posesorii naturi i » - sau trebuie să ne resemnăm cu întoarcerea la «adevărat a viaţă», la frugal itatea pierdută, la acel Wilderness care ni se · serveşte astăzi de către cinemato graful american sau filosofia germană? O astfe l de întoarcere ar în semna chi ar abolirea a 101 ceea c e a m putea iubi în cul tura m o dern ă, de fapt arti fi c i a l u l şi, încă foarte denaturat. Întrebarea s e impu ne, este ci v i l izaţia dezrădăc inării şi a ino vaţiei, aş a cum p arc la prima vedere , întru totul ireconciliabilă cu luarea în serios a «grij i i pentru natură»? Ş i , reciproc, această grij ă presup une renunţarea la ori ce artificial? Eu nu cred. În p lus, dacă am dori s ă studiem condiţiile necesare unei astfel de reconcilieri, să băgăm de seamă că a devenit imposib i l să vorbim despre eeol ogie la singul ar. Filosofii le care an i m ă,

în mod secret s au explicit, diversele sensibilităţi faţă de problemele mediului înconjurător sunt atât de diferite, chiar

opuse,

Încât

însăşi

varietat ea

l or

descal ifi că

judecăţile globale ce se poartă pro sau contra iub iri i de natură . A s osit timpul să ţinem cont de ' această complex itate, să ren unţăm, în sfârş it, la adversari i fi ct i v i pe care este atât d e uşor, dar ş i d e i nut i l s ă î i resp i n gem .

27

4. Cele tre i ecologii

În Franţa majo ritat e a

ţărilor

-

tradiţia carteziană obligă

catolice din

s udul

dar şi în

-

Eu ro pei , eco l o gi a

nu

ş i -a g ă s it încă te oret ici e ni comp ar ab i li cu cei din lumea anglo-sax onă sau germ an ică . Aici se află un punct a s up ra căruia merită să refl ectăm, iar ipo t e z a con fom1 căre i a ar exista o legătura Între religii şi grija faţă de n atură m e rită ·

să fie aprofundată. În general , se poate observa c ă peste tot

unde dezbateri l e t eoret i c e asupra eco logiei au l u at o fo rm ă

filosofică coerentă,

bine

a c e s te a s-au structurat în

distinse, chiar opuse în

trei c urente

principiile l or, în ceea

p rive şt e p ro bl ema directoare a raporturilor omu lui

natura.

ce

cu

Primul cure nt, fără îndo ială cel mai b a n a l , dar şi

cel mai puţi n dogmat i c întrucât mai puţin doctrinar, p l e ac ă de la ideea că prot ej ân d natura, de fapt omu l est e cel care trebu i e prot ej at , chiar de s i ne însuşi, atunci când se j oacă de - a uc e nicu l vrăj itor . Mediul ambiant nu este do t at aici cu o

valoare

i ntrin s ec ă .

Pur

şi

simp lu ,

s-a

ajuns

la

conştientizarea faptu lu i că di s tru gân d mediul înconj urător omu l riscă s ă - ş i p un ă pro pri a ex i st enţă în p eri co l şi , cel puţin, să s e priv ez e de condiţiile unei v i eţi bu n e p e

pă mân t . Şi astfe l , p or n i n d de la o p o zi ţ i e pe c are o p u t e m numi «umanistă», chiar antropocentristă , n atura este l u ată

în

considerare doar indirect. Ea nu este decât înconjoară fiinţa umană, deci p eri fe ria , i ar nu

ceea

ce

centru l .

Astfel con s i derată , e a nu poate fi privită ca subi ect de

drept, ca entitate ce posedă o valo are absolută î n .e a însă� i . 28

A doua figură face un pas în p l u s în atri buirea unei semnificaţii morale u no r fi inţ e non umane. Aceasta c o n stă în a lua în serios principi u l «utilitarist» conform căruia

trebuie nu doar să căutăm interesul propri u o m u l u i c i , într-un mod mai gen eral , să t i nd e m să d i m i n u ă m l a maximum suma suferinţelor di n lume ş i s ă mărim p e cât posibil cantitatea de bunăstar� . În această p erspect i v ă , ,

foarte prezentă în lumea anglo-saxonă unde întemeiază uriaşa mişcare a «liberalizării animale», orice fiinţă susceptibilă de a simţi plăcerea sau durerea trebuie considerată subiect de drept şi tratată ca atare. În această privinţă , punctul de v edere al antropocentrismului se vede deja înăbuşit întrucât animalele sunt incluse, cu acelaşi .

titlu ca oamenii, în sfera preocupăril or morale. Cea de a treia fomlă este cea pe care am văzut-o aplicată în rev end i care a unui drep t pentru copac i , adi că al naturii ca atare, inclusiv sub formele sale v e geta l e şi mi neral e Să încercăm să nu cedăm prea rep e d e sp i ri t u l u i de deriziune. Pentru că nu numai că ea tinde să dev i n ă .

ideologia

dominantă

a

mişcări lor

«alternati ve»

în

Germania şi în Statele U nite, ci e s te şi cea care p u ne în temlenii cei mai radi cali probl ema necesarei rediscutări a umanismului. Ea şi-a găsit, b ineînţeles, intelectual i i săi organici : printre mulţi alţii, Aldo Leopold În S tatele U n i te, dar şi, pentru o bună p arte a operei, pe .ţf ans J o n a s în Gemlania, al căru i Principiu al responsabilităţii, apărut în 1 979 şi difuzat în peste o sută cincizeci de mii de exemplare, a devenit bibli a unei oarecare stângi gennane,

dar şi dincolo de aceasta; M i che l S eme s, de aseme n e a, ale

cărui teze, totuşi, ne îndoim că ar fi înţelese în Franţa drept 29

ceea ce sunt: o v e ri tab i l ă cru ciadă il l 'americaine (Scrrcs în C al i forn i a de mai mulţi ani şi cu n o a şt e bine toată această literatură) împ o tri v a antropocentrismului în

pred ă

numele drepturilor naturii. Pentru că despre asta este vorb a în această ultimă vers iune a ecologi e i , în c ar e vech i u l

«c o n tract social» al gânditorilor p o l iti ci trebuie înlocuit cu

un «contract natural », prin c are uni v ersul întreg devine

o m ul , considerat c a centru al p rot ej at în primul rând de sine însuşi, ci cosmosul ca atare tre b u i e apărat de o a m e n i . subiect de drep t: n u mai e

lumii, cel care treb u ie

Ecosi stemul

-

«biosfe ra» - este de acum i n vesti t c u ( )

v aloare i ntrinsecă

sup erioară c e lei a speci e i um ane, cat'c

C

mai degrabă dăunătoare. C onform

deveni te

terminol ogiei

u nivers it ă ţ i l e americ ane , trebuie să o p uncm adâncime»

(deep

ecology) , ·

clasi ce

În

«c c o l o g i a de

«ecocentrică»

sau

«biocentrică», « e co lo gi e i superficiale» (shallo w ecology)

sau «ambientaliste», ce se bazează pe vech i u l antro p o centrism . Î ncă de acum douăzeci d e an i , însă fără vreun ecou semnificativ în Franţa înainte a pu b li c ăr ii cărţii lui Serres (care rămâne de o mare d i s cr eţ i e asupra izvoarelor), o b o g ată l iteratură s-a s tră du it să construiască o doctrină coerentă a naturii ca nou subiect de drept. S ă

ţin e m seama d e asta. Vom privi, însă, şi dintr-o altă p ersp ec ti vă ten s iu n i le ce compun complexa n e bu l o asă ecol o gi c ă . Pentru c ă renaşterea sentimentului de compasiun e /aţă de

fiinţeLe naturii

este i'nlo tdea una i'nsoţ i tă de o dimensiune

critică la adresa modem ităţii

registrul 30

de referinţă,

-

desemnată, în funcţ i e de

ca « o cci de nt a l ă» ,

«cap itali stă»,

«tehnicistă» s au , mai general , «consumistă». Or, cn t 1 Ca

lumii moderne se poate face în v ari i moduri , oferind astfel

un fir călăuzitor acestei noi tipologii a chipurilor ecolo giei.

5. Anii '3 0 sau cele trei critici ale modern itâ ţii

grija

Să începem cu un p ara d o x : este un lucru ev id ent că

faţă de m e d i u se manifestă cel mai pregnant în

liberale-social-democrate. Chiar în ' Franţa, p u ţin interesată decât Gemlania sau Statel e Un ite în iubirea naturii, cei ce s e ocup ă cu protecţi a mări i şi a so lului beneficiază de multă sim p at i e : comandant ul Cousteau e figurea z ă în mod regulat printre p erso n a l ităţ i le cele mai dra gi inimilor concetăţenilor noştri, iar filoso fi i , ale căror lucrări savante, chiar academice, rămâneau al tă dat ă co nfi d e nţi a l e , au devenit a s tă z i g ân d i t o ri pop u l ari expri m ând pri n cip i i l e care reglează ecosistemele sau vulgarizând t e ze l e ecol ogi ei anglo-saxone pri v i n d s oc iet ăţ ile

reputată ca mai

neces itatea unui «contract natura l » care să p ermi t ă , î n

j uridic al fi i nţel o r n o n - u m a n c . Bineînţeles, au existat şi punks des t u l d e rCQeli faţă d c sfârşit, existenţa unui statut

buna conştiinţă unanimă a tineri lor p aci fişti care a u arborat insigne

unde

se

putea

citi:

«Nuke

the

Whales ! »

(