Naturalis Historia 973-683-555-3 [PDF]

Zitiervorschau

l PLINIVS (23-79), istoric şi enciclopedist latin; autor a numeroase t r a t a t e (geografie, gramatică, artă), el este cunoscut în primul rînd prin Naturalis historia, vastă enciclopedie a cunoştinţelor din vremea sa.

Contribuţia traducătorilor: Ioana Costa - C a r t e a I (2-6) Tudor Dinu - Dedicaţie către Titus F l a u i u s Vespasianus şi Cărţile II-VI

Coperta: Manuela Oboroceanu

© 2001 by Editura POLIROM, pentru prezenta traducere E d i t u r a POLIROM Iaşi, B-dul Copou nr. 4, P.O. Box 266, 6600 Bucureşti, B-dul I.C. B r ă t i a n u nr. 6, et. 7 D e s c r i e r e a CIP a B i b l i o t e c i i N a ţ i o n a l e : PLINIVS CEL BĂTRÎN Naturalis historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate / Plinius; trad. de Ioana Costa şi Tudor Dinu; ed. îngrijită, pref. şi note de Ioana Costa; indice şi note lingvistice de Tudor Dinu. - Iaşi: Polirom, 2001 23 cm - (Plural Clasic) ISBN:

973-683-555-3

Voi. 1: Cosmologia; Geografia - 2001 - 312 p. - Index. I S B N : 973-683-561-8 I. Costa, Ioana (trad.; ed.) II. Dinu, Tudor (trad.; ed.) 502 821.124-98-185.1 Printed in ROMÂNIA

PLINIVS

NATVRALIS HISTORIA Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate Volumul I - Cosmologia. Geografia Traducere de Ioana Costa şi Tudor Dinu Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ioana Costa Indice şi note lingvistice de Tudor Dinu

POLIROM 2001

Prefaţă Volumul de faţă este primul dintr-o serie de şase volume, care constituie cea dintîi traducere integrală în română a enciclopediei lui Plinius. Fragmen­ tele traduse pînă acum au a p ă r u t în antologii şi în periodice şi reprezintă selecţii de capitole, fără intenţia acoperirii unei cărţi întregi din textul plinian. Dimensiunile neobişnuite ale acestei opere sînt singura justificare a absenţei sale din biblioteca românească de filologie clasică. A venit vremea să fie umplut acest gol, resimţit dureros nu numai de filologi, ci şi de toţi aceia care cred că rădăcinile oricărei ştiinţe se află în Antichitate. Naturalis historia începe printr-o dedicaţie către Titus, prietenul lui Plinius, care a devenit în 79 împărat al Romei. Cartea I, pe care autorul nici nu o consideră parte componentă a operei (uide Dedicaţia 17 şi 33), reprezintă un indice al cărţilor care alcătuiesc corpul propriu-zis al enciclopediei: tabla de materii a fiecărei cărţi în parte este urmată de cifre recapitulative ale datelor şi de înserierea izvoarelor, cu sepa­ rarea autorilor romani de cei străini. Aceste informaţii dau o imagine clară asupra bibliografiei şi metodelor de lucru ale lui Plinius^ Cartea a Il-a, „Cosmologia", este organizată pe baza a două principii care se suprapun în mare p a r t e : diviziunea universului în patru sectoare (stelele, atmosfera, globul terestru, apele) şi tradiţionala împărţire a materiei în patru elemente (focul, aerul, pămîntul şi apa). Cărţile III-VI alcătuiesc împreună secţiunea geografică a enciclopediei lui Plinius. Ele formează o unitate care numai artificial poate fi segmentată. Traseele geografice urmează conturul litoralului şi abia apoi pătrund în inte­ riorul continentelor: primele două descriu Europa, cartea a V-a este dedicată Africii, iar a Vl-a - Asiei. Celelalte cinci volume ale traducerii, realizate de o echipă de filologi clasici (aşa cum impune tradiţia ediţiilor pliniene), vor fi alcătuite în felul u r m ă t o r : - volumul al doilea: cărţile VII (Antropologia) şi VIII-XI (Zoologia); - volumul al treilea: cărţile XII-XIX (Botanica); - volumul al p a t r u l e a : cărţile XX-XXVII (Plantele folosite în medicină); - volumul al cincilea: cărţile XXVIII-XXXII (Zoologia în relaţie cu medicina); - volumul al şaselea: cărţile XXXIII-XXXVII (Mineralogia şi istoria artei).

Cartea I va apărea în această ediţie în segmente corespunzătoare cărţilor traduse (la începutul fiecăruia dintre cele şase volume).

PREFAŢĂ

Plinius Maior Sursele cunoştinţelor noastre legate de Plinius se încadrează în două serii^: notele autobiografice cuprinse în Naturalis historia (dintre care unele sînt doar implicite) şi informaţiile conservate la alţi autori. Acestea din urmă sînt reprezentate de epistolele lui Plinius cel Tînăr, nepotul şi fiul său adoptiv (cu precădere Epistula III 5 - care conţine un amplu portret al activităţii literare şi un catalog de scrieri - şi două scrisori adresate lui Tacit, VI 16 şi 20 - relatarea a m ă n u n ţ i t ă a morţii sale), şi de fragmentele care au supra­ vieţuit din biografia lui Suetoniu din De uiris illustribus (secţiunea De historicis, fr. 80 Reifferscheid); se adaugă două pasaje din Aulus Gellius (Noctes Atticae IX 4 şi 16). Gaius Plinius Secundus se născuse la Comum, în 23 d.Cr. (sau poate în anul următor), ca descendent al unei bogate familii ecvestre. Urmîndu-şi cariera firească pentru u n tînăr de condiţia sa, s-a aflat în mai multe rînduri în campanie în Germania - întîi (în 47) în Germania Inferior, la gurile Rinului, sub comanda lui Domitius Corbulo (autor al unor scrieri memoriale folosite de Tacit în Anale 12-15 şi de Dio Cassius în cărţile 60-63), apoi în Germania Superior, unde era comandant un literat, Pomponius Secundus - erudit şi tragediograf căruia Plinius i-a scris mai tîrziu biografia (De uita Pomponii Secundi). în campaniile din Germania 1-a întîlnit pe viitorul împărat Titus (în 57-58). Din această primă parte a carierei sale datează un mic t r a t a t de tehnică militară (cel dintîi menţionat în catalogul cronologic al operelor sale): De iaculatione equestri. De mai mare importanţă este însă lucrarea istorică în douăzeci de cărţi Bella Germaniae — pierdută pentru noi, dar a cărei valoare trebuie să fi justificat receptarea lui Plinius ca istoric de primă mărime, aşa cum apare el la Tacit şi la Suetoniu. Mai tîrziu, între 71 şi 77, a scris o continuare în treizeci şi una de cărţi a istoriei romane a lui Bassus (A fine Aufidi Bassi). Cariera lui Plinius pare să intre în u m b r ă dintr-o dată, după moartea lui Claudius. în timpul lui Nero, el nu deţine nici o funcţie publică; pot fi pre­ supuse în vremea aceasta doar activităţi oratorice, aşa cum sugerează Plinius cel Tînăr în Epistula III 5.7. Cam din aceeaşi perioadă poate data u n amplu manual de oratorie şi declamaţie, Studiosus (sau Studioşi), păstrat în puţine fragmente. Tot în anii neronieni se plasează t r a t a t u l în opt cărţi Dubius sermo, dedicat oscilaţiilor din uzul lingvistic şi care relua dezbaterile asupra analogiei şi anomaliei gramaticale; au supravieţuit doar fragmente. Aversiunea lui Plinius faţă de Nero este atestată atît de unele pasaje din Naturalis historia, cît şi de ataşamentul său imediat faţă de Vespasian; după 70, pînă la sfîrşitul vieţii sale, Plinius a avut mai multe funcţii oficiale {procurationes... splendidissimas et continuas), la Roma şi în flota imperială, în care s-a comportat summa integritate. Postul de procurator presupunea abilitate şi experienţă financiară şi organizatorică, o aplecare către concret şi u n puternic interes pentru particularităţile locale ale fiecărui teritoriu. Toate acestea sînt t r ă s ă t u r i care se dezvăluie din plin în opera sa majoră, singura 2.

W.S. Teuffel, Geschichte der romischen Literatur, Leipzig 1872, 307; Alessandro Barchiesi, Giuliano Ranucci, Chiara Frugoni (Nota biobibliografica din ediţia Einaudi 1982-1988, voi. 1, pp. XLIX-LXXIV.

PREFAŢĂ

7

care a supravieţuit integral selecţiilor impuse de tradiţia manuscrisă. Nu există îndoială asupra faptului că această scriere a fost publicată postum, în 79 sau la puţin timp după moartea s a : în Dedicaţie, Plinius a n u n ţ ă că nu va permite publicarea în timpul vieţii sale, pentru a nu fi acuzat de servilism la adresa casei imperiale. Textul în sine trebuie să fi fost rodul unui efort de durată, iniţiat prin anii 50 şi încheiat în 77-78, cînd îi este prezentat dedicatarului său, împăratul Titus. Ultima însărcinare publică pe care a avut-o 1-a dus departe de Roma, la Misenum, unde se afla la conducerea flotei imperiale. O scrisoare faimoasă a nepotului său, adresată lui Tacit, conturează o imago uitae, care a avut u n puternic impact asupra posterităţii şi care şi-a avut rolul său bine determinat în asigurarea supravieţuirii literare a lui Plinius. Moartea sa, survenită la 24-26 august 79, la vîrsta de cincizeci şi şase de ani, este emblematică pentru curiozitatea care 1-a stăpînit şi căreia i se datorează în mare parte Naturalis historia. Este, în acelaşi timp, una dintre cele mai faimoase din Antichitate: referirea la apropierea funestă de Vezuviu este conservată în denumirea fazei de maximă violenţă a erupţiei vulcanice („faza pliniană"). Gestul său ultim, aureolat de curiozitatea unui spirit cercetător, s-a suprapus figurii unui savant preocupat de ştiinţele naturii. Moştenirea literară a lui Plinius se va subsuma acestei curiositas, chiar dacă epistola care îi descrie ultimele clipe are o altă notă d o m i n a n t ă : un model etic precis {magnitudo animi), al omului care înfruntă pericolul pentru a veni în ajutorul celor ameninţaţi de cataclism.

Naturalis historia Titlul Naturalis historia apare, respectînd obiceiul scrierilor antice, la începutul operei. Pe de altă parte, într-o manieră fără precedent în scrierile păstrate din Antichitate, conţinutul propriu-zis este detaliat în cartea I : toate cele treizeci şi şase de cărţi propriu-zise ale enciclopediei pliniene sînt cuprinse într-un indice de materii care constituie o carte în sine. Acest indice le va fi folositor, după sfatul lui Plinius, celor care vor nu să citească, ci doar să consulte lucrarea sa, fiind interesaţi de subiecte precise. Enciclopedia lui Plinius este u n amplu inventar al lumii - aşa cum o defineşte Gian Biagio Conte în titlul studiului său^. Faptele înregistrate în enciclopedie sînt într-un n u m ă r impresionant, a n u n ţ a t de la bun început de a u t o r : douăzeci de mii (sau, cum reiese din însumarea cifrelor oferite pe capitole, treizeci şi patru de mii), rezultate din lectura a două mii de volume, scrise de o s u t ă de autori diferiţi.

3.

L'inventario del mondo. Ordine e linguaggio della natura nell'opera di Plinio ii Vecchio (Einaudi 1982, pp. XVII-XLVII). Studiul introductiv al lui Biagio Conte este precedat de o prefaţă a lui Italo Calvino (// cielo, l'uomo, l'elefante), care recomandă, pentru plăcerea lecturii, cartea a Il-a (Cosmologia), a VlI-a (Omul) şi a VlII-a (Animalele terestre) - aceasta din urmă fiind reprezentativă pentru felul în care natura este descrisă de-a lungul tuturor celor treizeci şi şapte de cărţi: „/o natura come cib che e esterno all'uomo ma che non si distingue da cib che e piă intrinseca alia sua mente, l'alfabeto dei sogni, ii cifrario dell'immaginazione, senza ii quale non si dă ragione ne pensiero" (p. XVI).

8

PREFAŢĂ

Manuscrisul lui Plinius, după cum dezvăluie nepotul său (Epistula III 5), trezise interesul unui consular care îi oferise în schimb patru sute de mii de sesterţi. Felul în care şi-a selectat şi utilizat sursele este în consonanţă cu scopul lucrării sale: acea curiositas minuţioasă şi nediferenţiată este unica abordare posibilă într-o enciclopedie al cărei scop era cuprinderea în totalitate a elementelor cu care oamenii intraseră în contact. Ca orice enciclopedie, textul plinian este unul de grad secund, care, neputînd fi rezultatul unor descoperiri personale, este dependent de izvoarele folosite. Departe de a fi u n handicap, preluarea informaţiilor din surse literare permite o distanţare care tinde să se transforme în obiectivitate. Chiar prin structura sa, textul impune exigenţe sistematice, de vreme ce elementele naturii trebuie să se constituie în serii lineare şi continue, care intră în clasificări.

Transmiterea textului Tradiţia manuscrisă ne dezvăluie faptul că opera lui Plinius nu a fost niciodată pierdută şi, în consecinţă, nu a fost nici regăsită. Nu este mai puţin adevărat însă că un text de amploarea enciclopediei pliniene, care „nu sade confortabil într-o singură copertă"*, nu a putut avea parte de o continuitate în transmitere. Conservarea neîntreruptă a textului este în contrast cu fluctuaţiile de utilizare, de receptare şi, în fond, de evaluare a materialului pe care îl oferă. Plinius a fost citit, antologat şi rezumat de-a lungul întregii Antichităţi, începînd cu secolul al Il-Iea, textul lui este utilizat de literaţi, în primul rînd de Aulus Gellius şi de Apuleius; grabnic se conturează însă o altă linie de transmitere, cea a antologiilor: această reducere selectivă este impusă în egală măsură de dimensiunile enciclopediei şi de clara segmentare în capitole. Se pot menţiona din această serie compilaţia Medicina Plinii (la mare preţ în Evul Mediu) şi antologia lui Solinus, Collectanea rerum memorabilium, care valorizează anecdoticul şi miraculosul existent în Naturalis historia. Dintre codicele care i-au transmis textul, cel mai vechi este codex Moneus, un palimpsest preţios nu numai prin vechimea sa, ci şi prin calitatea manu­ scrisului : datează din secolul al V-lea şi pare să fi fost scris în Italia; cuprinde cărţile XI-XV. A fost rescris pe la 700 (Ieronim, Eclesiastul). De pe la 800 datează un alt manuscris faimos şi preţios pentru restabilirea textului, codex Salmasianus, scris în Italia centrală şi care conţine excerpte medicale din cărţile XIX-XX. Bogata tradiţie manuscrisă a textului lui Plinius a avut de suferit doar de pe u r m a faptului că cele mai bune manuscrise sînt fragmentare sau conţin numai excerpte. Cele mai vechi texte complete sînt atestate începînd cu secolele X-XI. Dincolo de dificultăţile cu care se confruntau copiştii şi de necesităţile impuse de concentrarea asupra cîte unui singur domeniu de interes, opera lui Plinius a avut parte de epurări din partea autorilor creştini: de la j u m ă t a t e a secolului al Xll-lea datează Defloratio Historiae Naturalis Plinii Secundi, în care erau omise o serie de „erori păgîne", astfel încît cele treizeci şi şapte de cărţi erau cuprinse în numai nouă. Texts and Transmission. A Survey of the Latin Classics. Edited by L.R. Reynolds, Oxford, 1983, pp. 307 sqq.

PREFAŢĂ

9

Mare parte din supravieţuirea textului lui Plinius i se datorează lui Beda Venerabilul; meritul său a fost covîrşitor în impunerea textului originar (cu tot preţul exorbitant pe care îl cerea copierea sa) în faţa compendiilor, mai accesibile şi mai uşor de mînuit. Beda îl utilizează pe Plinius în numeroase opere, contribuind decisiv la stabilirea autorităţii textului. Informaţiile sale au fost folosite cu precădere în domeniul matematic şi astronomic, geografic şi cosmologic. Pînă la recuperarea textelor greceşti (parţială, de altfel), Naturalis historia a reprezentat principala sursă de cunoaştere a lumii fizice. In Evul Mediu tîrziu, textul plinian trezeşte cu precădere interesul filo­ logilor, al celor preocupaţi de istoria artei, al istoricilor Antichităţii. Pentru cei dintîi umanişti italieni, pentru Petrarca, Boccaccio, Coluccio Salutaţi, Plinius reprezenta un autor de maxim interes. Prin intermediul informaţiilor sale abundente, se putea reconstitui civilizaţia romană şi istoria imperiului, într-un moment cultural de întoarcere la Antichitatea clasică, Plinius repre­ zenta un t e z a u r : Naturalis historia era unica operă prin care puteau fî reconstituite sursele greceşti şi latineşti, iremediabil pierdute; furniza, în acelaşi timp, u n vocabular latin de termeni ştiinţifici (care a devenit o bază necesară mai ales începînd cu secolul al XV-lea). O dată cu importanţa lingvistică pe care o capătă textul plinian, se produce o rapidă curăţare a codicelor de erorile de transmitere. Cel mai important dintre comentatorii lui Plinius din secolul al XV-lea, Ermolao Barbare, în ale sale Castigationes Plinianae, a n u n ţ a corectarea a cinci mii de erori. Petrarca, în 1350, cumpărase la Mantova un codice care cuprindea aproape în întregime Naturalis historia (exemplar p ă s t r a t pînă în prezent), pe care 1-a adnotat şi 1-a emendat într-un efort continuat pînă la sfîrşitul vieţii. A revizuit critic astfel primele cinci­ sprezece cărţi şi ultimele patru, concretizîndu-şi în această trudă filologică interesul îndreptat înspre aspectele artistice şi cele geografice. Tradiţia manuscrisă oferă u n total de circa două sute de codice, incluzînd fie textul integral, fie unul parţial. Ediţia princeps datează din 1469 (Veneţia); s-a ajuns grabnic, pînă în secolul următor, la a cincisprezecea ediţie, semn clar al interesului stîrnit de textul în sine şi de faima autorului său.

Note de geografie antică Antichitatea oferă numeroase mărturii ale preocupărilor cartografice^: egiptenii, caldeenii, indienii ori chinezii au întocmit hărţi geografice sau simple reprezentări ale unor teritorii de diverse întinderi. Finalitatea lor era în mod evident u n a practică. Grecii, în schimb, au dezvoltat cartografia ca o ştiinţă în sine, al cărei scop era reprezentarea lumii în întregul ei. Prima sinteză grafică a cunoştinţelor de geografie pare să se datoreze şcolii ioniene; după Anaximandru, geografia Antichităţii clasice s-a concentrat asupra alcătuirii de hărţi (niva^, tahula) ale întregii lumi cunoscute. Cartografia epocii era domi­ nată de planisfere; abia după Ptolemeu apar hărţile specializate pe regiuni. Lumea era reprezentată ca un spaţiu circular plan, ca un disc înconjurat de Ocean. Această imagine, constantă la filozofii ionieni, era conturată deja în Gaetano Ferro, „Storia della geografia e delle esplorazioni", în Introduzione allo studio della cultura classica, Marzorati, Milano, 1991, pp. 89-112.

10

PREFAŢA

tradiţia homerică. Diferenţa fundamentală constă în faptul că lumea homerică se baza pe elemente mitice, în vreme ce cunoştinţele lui Anaximandru, Hecateu sau ale altor geografi ionieni se întemeiau pe cunoaşterea lumii reale - fie direct, prin călătorii, fie indirect, prin evaluarea critică a motivelor recurente ale epocii. în aceste reprezentări, Mediterana ocupa poziţia centrală, separînd Europa (la nord) de Asia (la sud). O dată cu şcoala pitagoreică, se conturează pentru prim^a dată doctrina sfericităţii pămîntului, doctrină care a fost apoi preluată şi amplificată de şcoala pitagoreică. Progresele înregistrate de aceasta, în formularea teoretică şi în reprezentarea cartografică, se datorează cunoştinţelor de matematică şi de astronomie; acestea sînt esenţiale în stabilirea dimensiunilor şi formei planetei, în precizia localizărilor sau în exactitatea definirii distanţelor. Prima încercare de măsurare a circumferinţei terestre i se atribuie unui matema­ tician, contemporan cu Platon şi menţionat de Aristotel, care citează valoarea obţinută: 400000 de stadii (Eudoxos din Cnidos, autor al unui t r a t a t de geografie matematică şi descriptivă în mai multe cărţi, cunoscut sub numele de rfjţ TtepioSoţ). Geografia şi cartografia au avut în lumea greacă două puncte solide de sprijin: opera lui Aristotel, care în teoriile sale cosmologice accepta doctrina sfericităţii pămîntului, şi cunoştinţele directe dobîndite în campania lui Alexandru. Semnificativă este opera lui Dicearch (de la sfîrşitul secolului al IV-lea î.Cr.), care încercase să confere cartografiei rigoare: el trasase o „diafragmă" a planisferei, o linie orizontală care pornea de la Coloanele lui Hercule şi ajungea la munţii din Asia Centrală, trecînd prin insula Rodos - cea care era considerată în Antichitate centrul pămîntului. Acelaşi autor (sau u n elev al lui) a marcat perpendiculara pe această dreaptă, tot prin insula Rodos. S-a introdus astfel un sistem de axe carteziene, care a oferit apoi posibilitatea trasării unei reţele cartografice. Acesta a fost meritul lui Eratostene (secolul al IlI-lea î.Cr.), care a marcat pe hărţi meridiane şi paralele, dispunîndu-le însă la distanţe inegale. Planisfera sa ţine seama de datele care au reieşit dintr-o nouă măsurare a circumferinţei terestre, cea dintîi efectuată cu o metodă ştiinţifică riguroasă, care i-a permis să obţină un rezultat surprinzător de apropiat de adevăr. Orizontul său geografic se întinde din Irlanda şi insula Thule pînă în India şi insula Taprobane. Uscatul apare împărţit în trei p ă r ţ i : Europa, Asia şi Libia (id est Africa), aşa cum se considera încă de la Aristotel. î n felul acesta, reprezentarea lumii cunoscute se îndepărtează de modelul primelor planisfere. Posidonius a oferit şi el rezultatele unei noi măsurări a circumferinţei terestre, departe de adevăr însă. Geografia alexandrină ajunge la apogeu o dată cu Eratostene. î n secolul al Il-lea î.Cr., Hiparh îi aduce critici, susţinînd necesitatea determinării cu metode astronomice a poziţiei, precum şi importanţa trasării liniilor de refe­ rinţă la distanţe egale. Observaţii de felul acesta conduc la adoptarea primei adevărate proiecţii, la Marinus din Tir (la începutul secolului al Il-lea d.Cr.). Aceasta a stat la baza hărţilor lui Ptolemeu, care a perfecţionat sistemul de proiecţie (prin desfăşurarea conică) şi a introdus inovaţii radicale în amploarea orizontului geografic şi detaliile privitoare la regiunile reprezentate. Ptolemeu a fost de altfel beneficiarul unei mari cantităţi de informaţii, dispunînd de măsurătorile făcute graţie organizării Imperiului roman. Planisfera sa a înglobat toate cunoştinţele acumulate pînă în acel moment.

PREFAŢĂ

11

Opera lui Ptolemeu se bazează pe calcularea circumferinţei terestre de către Posidonius (180000 stadii), care oferă imaginea unui glob cu mult mai mic decît în realitate. întinderea lumii cunoscute este cuprinsă în 80 grade de latitudine şi 180 grade de longitudine (Marinus indicase în schimb 225). Rezultă de aici o dezvoltare cartografică pe direcţia est - vest a zonelor lumii antice, care pare considerabil mai mare decît în realitate. Toate aceste erori, puse în circulaţie şi susţinute în secolele următoare graţie autorităţii numelui său, au avut consecinţe importante asupra concepţiilor geografice şi asupra explorărilor. La Ptolemeu, întinderile terestre sînt vizibil superioare celor marine sau oceanice; el se distanţează însă de reprezentarea tradiţională a Oceanului care înconjoară continentele, prezentate ca un bloc t e r e s t r u : coasta orientală a Africii (în extremitatea sa meridională) este mult împinsă spre est, spre Extremul Orient, astfel încît Oceanul Indian devine o mare închisă, delimitată la sud de o „Terra Incognita". Faima şi autoritatea lui Ptolemeu au fost uriaşe, chiar dacă opera sa a fost pierdută pentru Occidentul european la începutul Evului Mediu, vreme în care era bine cunoscută şi folosită de arabi. A fost redescoperită abia în secolul al XV-lea. Comparativ cu opera ptolemaică, documentele cartografice ale epocii romane, concepute cu scop predominant practic sau politic (cum erau diversele Itineraria picta s a u Orbis pictus al lui Agrippa), a u avut u n impact cu mult mai mic. Opera lui Ptolemeu a reluat problemele majore ale geografiei clasice: teoria sfericităţii pămîntului, măsurarea dimensiunilor sale, raportul dintre uscat şi apă, unicitatea oicumenei. La aceste chestiuni, pot fi adăugate alte subiecte privitoare la caracteristicile fizice ale planetei şi la fenomenele care se manifestă aici, discutate de gînditori din diverse şcoli, care au găsit diverse răspunsuri. Şcoala ioniană a t r a t a t problema cutremurelor şi a manifestărilor vulcanice; a fost dezbătută ipoteza ca centrul pămîntului să fie s t r ă b ă t u t de cavităţi care comunică între ele şi prin care circulă vapori şi ape - situaţie care putea explica apariţia izvoarelor. Şi marea le-a atras anticilor a t e n ţ i a ; încă din secolul al IV-lea î.Cr., a fost recunoscută regularitatea mişcărilor marine, aflate în conexiune cu fazele lunii; observaţii sistematice au fost efectuate de Posidonius. î n secolul al V-lea î.Cr, Parmenide formulase teoria divizării suprafeţei terestre în zone climatice, teorie îmbrăţişată apoi de Ptolemeu şi difuzată, prin intermediul său, în Renaştere. Nu reiese clar dacă geografii antici considerau că toate zonele climatice erau locuite sau numai cele temperate ; în orice caz, nici unul din textele ajunse pînă la noi nu susţine explicit imposibilitatea organismului uman de a suporta clima zonei toride, teorie care s-a propagat din latinitatea tîrzie în Evul Mediu. Geografia antică se înscrie în două coordonate: principiile caracterelor fizice şi cosmice generale şi, în acelaşi timp, cunoaşterea directă a locurilor. Apare evident aşadar că geografia este inseparabilă de istoria explorărilor. Trăsăturile geografiei ca disciplină ştiinţifică a culturii greceşti se perpetuează numai parţial în componenta romană a Antichităţii. Termenul „geografie" (care se constituise pe teren grecesc prin secolul al IV-lea, într-un scurt t r a t a t riepl Kcnsaiicu, atribuit lui Aristotel, dar posterior acestuia) apare relativ rar în literatura latină. Disciplina ştiinţifică, pe de altă parte, constă preponderent în reelaborarea enciclopedică a patrimoniului cultural grecesc. Expunerile geografice ale romanilor sînt erudite, ele se bazează pe ample lecturi şi nu pe o cunoaştere directă şi au o evidentă n a t u r ă practică şi aplicativă.

12

PREFAŢĂ

Scrierile geografice pot avea un caracter diferit: ştiinţific şi naturalist, la unii autori, literar şi poetic, la alţii. Geografia ştiinţifică, la rîndul său, are două linii de evoluţie: una particulară, a descrierilor unor regiuni determinate (fie că este vorba de prezentarea unor descoperiri, de relatarea unor călătorii, de întocmirea de manuale de călătorie sau de hărţi), şi una generală, care cuprinde tratate ample de geografie descriptivă; acestora li se alătură geo­ grafia matematică, o analiză ştiinţifică a suprafeţei globului.

Elemente de metrologie antică Baza sistemului roman de măsurare a distanţelor era passus, echivalent cu 1,48 m (indicînd aşadar un pas „dublu"); un passus se putea descompune în 5 pedes. Unitatea de măsură superioară era mila romană, de 1000 de paşi (1481,5 m ) ; această unitate era folosită pentru măsurarea distanţelor mari, atît terestre, cît şi maritime. Mai puţin consecventă este folosirea măsurii de lungime intermediare între passus şi milia, şi anume stadiul. Dimensiunile stadiului folosit de greci variau considerabil, fiind dependente de valoarea atribuită unei alte unităţi de măsură variabile la greci, piciorul: un stadiu echivalează cu 600 de picioare. Dacă se ia ca bază piciorul atic roman de 296 mm, valoarea stadiului este de 177,6 m. Stadiul (atdSiov) olimpic însă, echivalînd evident tot cu 600 de picioare, avea 192,3 m*. Se consideră prevalent stadiul „italic", care se raporta la mila romană în proporţie de 1/8 şi echivala cu 625 de picioare: se ajunge astfel la stadiul de 185 m. Alte măsuri romane (care nu intră însă în categoria celor geodezice) sînt: uncia (= 1/12 pes); digitus (= 1/16 pes); palmus (= 4 digiti); palmipes (= 20 digiti); cubitus (= 24 digiti). Ioana Costa

6.

Un stadion grecesc vechi avea 148,148 m. Unitatea superioară stadiului grecesc era parasanga ( = 30 stadii)

Notă asupra ediţiei Traducerea a fost făcută pe baza următoarelor ediţii: - Einaudi (/ millenni): Gaio Plinio Secondo, Storia naturale. Edizione diretta da Gian Biagio Conte con la coUaborazione di Alessandro Barchiesi e Giuliano Ranucci; voi. I : Cosmologia e geografia, libri 1-6. Torino, 1982. - Teubner: C. Plinii Secundi, Naturalis historiae libri XXXVII. Edidit Carolus Mayhoff; voi. I : libri I-VI. Leipzig, 1906. - Les Belles L e t t r e s : Pline l'Ancien, Histoire naturelle. livre I: texte âtabli, traduit et commentă par Jean Beaujeu. Paris, 1950; livre I I : texte 6tabli, traduit et commentâ par Jean Beaujeu. Paris, 1950; livre V, 1-46: texte 6tabli, traduit et comment^ par J e h a n Desanges, Paris, 1980; livre VI, 46-106: texte 6tabli, traduit et commentă par J. Andre et J. Filliozat, Paris, 1980. Cartea I reprezintă u n indice general al întregii lucrări; în acest prim volum este prezent doar segmentul de indice corespunzător textului t r a d u s : cărţile II-VI. Toponimele şi antroponimele au fost redate în forma în care au intrat ele în tradiţia românească (cea recomandată de normele în vigoare). în situaţiile, cu adevărat numeroase, în care nu există o tradiţie a preluării lor, s-a recurs la forma prezentă în Der kleine Pauly (Lexikon der Antike in funf Bănden, Miinchen, 1979); a fost preferată această soluţie deoarece textul însuşi este inconsecvent, oscilînd între formele greceşti şi cele latinizate. Textul este segmentat în două serii de paragrafe, respectînd tradiţia edi­ ţiilor de referinţă: - paragrafe notate cu cifre între paranteze (care se regăsesc în tabla de materii a cărţii I ) ; - paragrafe mai restrînse, notate cu cifre aldine cursive (care sînt reluate în notele din finalul volumului). Traducerea oferă două serii de note: - Notele de subsol aparţin traducătorului şi sînt indispensabile înţe­ legerii pasajului respectiv. - Notele din final se referă cu precădere la elementele de realia; dată fiind n a t u r a enciclopedică a textului şi numeroasele probleme de inter­ pretare pe care le ridică, aceste note ar fi putut depăşi în întindere opera însăşi. Volumul de faţă se încadrează însă în limitele proporţiei obişnuite dintre text si note.

Dedicaţie către Titus Flauius Vespasianus 1. M-am hotărît să-ţi prezint într-o scrisoare prietenească ultima mea creaţie literară, cărţile Enciclopediei Naturii, o adevărată noutate pentru Muzele romanilor tăi, preascumpe împărat. Spun „preascumpe", pentru că acesta este titlul cel mai îndreptăţit pentru tine, în vreme ce acela de „maximus" îmbătrîneşte o dată cu tatăl tău. „Tu spuneai adeseei/ că sînt de preţ nimicurile mele", ca să citez în treacăt, îndulcindu-le, nişte versuri ale lui Catul, consăteanul meu (cunoşti doar această vorbă a soldaţilor). Catul, aşa cum ştii, a schimbat ordinea primelor două silabe, devenind mai puţin rafinat decît voia să fie socotit de ai săi Veraniolus şi Fabullus. 2. Totodată nădăjduiesc că prin cute­ zanţa mea îmi voi atinge scopul pe care m-ai dojenit că l-am r a t a t într-o altă scrisoare îndrăzneaţă, scrisă mai deunăzi, anume să dau în vileag şi toată lumea să cunoască dreptatea care domneşte în imperiu sub cîrmuirea ta. 3. Ai dobîndit triumful, ai fost cenzor, de şase ori consul, ai avut parte de puterea tribuniciană şi îndeplineşti funcţia cu mult mai însemnată de prefect al pretoriului, care îi slujeşte atît ordinului ecvestru, cît şi tatălui tău. Iată tot ce reprezinţi tu pentru stat. Pentru mine însă ai rămas acelaşi din timpul camaraderiei noastre de arme. Destinul t ă u strălucit nu te-a schimbat deloc, doar că acum eşti în stare să faci tot binele pe care îl doreşti. 4. De aceea, în vreme ce pe ceilalţi toate titlurile tale îi împing să te venereze, pe mine doar cutezanţa mă face să te respect prieteneşte. Pe aceasta să ţi-o reproşezi ţie, iar, dacă mă ispăşeşti pe mine de vină, te vei ierta pe tine însuţi. Eu mi-am şters de pe faţă orice ruşine, dar, cu toate acestea, nu am înaintat deloc, fiindcă în măreţia ta îmi ieşi înainte pe u n alt drum şi mă împingi încă şi mai mult înapoi cu fasciile geniului tău. 5. Despre nimeni nu s-a spus vreodată mai cu temei că deţine forţa fulgerătoare a cuvîntului şi puterea tribuniciană a elocintei. Ca u n tunet răsună laudele pe care le aduci tatălui t ă u ! Cît de plăcut cele hărăzite fratelui t ă u ! Ce înălţimi ai atins în poezie! Cît de mare este rodnicia spiritului t ă u ! Ba chiar ai născocit un fel de a-ţi imita fratele ! 6. Cine oare ar putea să se gîndească fără să tremure la aceste calităţi ale tale, atunci cînd va fi supus judecăţii geniului tău pe care chiar el a provocat-o ? Situaţia celor care publică pur şi simplu o lucrare nu este totuna cu a celor care ţi-o dedică în mod expres. în primul caz

16

NATVRALIS HISTORIA

aş fi putut spune: „De ce citeşti astfel de lucruri, împărate ? Ele sînt scrise pentru oamenii umili, pentru mulţimea ţăranilor şi a meşteşu­ garilor, în sfîrşit, pentru cei care studiază în timpul lor liber. De ce devii judecătorul unor astfel de scrieri ? Cînd mi-am propus să scriu această operă, t u nu te aflai pe lista destinatarilor. Te socoteam mult prea important ca să te cobori pînă la nivelul ei". 7. î n plus, există obiceiul de a refuza judecata erudiţilor. Aşa a procedat şi Marcus Tullius, care datorită talentului său se găsea la adăpost de orice primejdie, dar, spre uimirea noastră, el s-a apărat prin intermediul unui avocat, „şi nu în faţa oamenilor celor mai avizaţi; vreau să fiu citit nu de Manius Persius, ci de lunius Congus". Iar dacă Lucilius, primul roman care a avut fler în domeniul stilului, a găsit cu cale să afirme acest lucru, iar Cicero să preia expresia, mai ales într-o scriere ca Despre stat, cu atît mai mult sînt eu îndreptăţit să refuz u n atare judecător. 8. Eu însă dedicîndu-ţi lucrarea mi-am răpit această modalitate de apărare, întrucît între a ţi se repartiza un judecător în urma tragerii la sorţi şi a-1 alege chiar tu există o mare deosebire, aşa cum diferit este fastul cu care e întîmpinat un musafir invitat şi unul nepoftit. 9. Atunci cînd, în febra comiţiilor, candidaţii depuneau banii în mîinile lui Cato, vestitul duşman al corupţiei, care se bucura de insuccesul în alegeri ca de nişte funcţii cîştigate fără cheltuială, ei declarau că fapta lor repre­ zintă cea mai mare dovadă de cinste pe care o pot aduce oamenii. De această întîmplare se leagă faimoasa exclamaţie plină de regret a lui Marcus Cicero: „O, fericit eşti tu, Marcus Porcius, de la care nimeni nu cutează să ceară un lucru necinstit!". 10. La rîndul său, Lucius Scipio Asiaticus, apelînd la tribunii printre care se afla şi Gracchus, a dovedit că se poate supune chiar judecăţii unui duşman al său. Cu atît mai mult cel pe care l-ai ales devine judecătorul cauzei tale. De aici provine termenul juridic de „apel". 11. Ştiu însă că de tine, care te găseşti pe culmea cea mai înaltă a neamului omenesc, deţinînd suprema elocinţă şi erudiţie, chiar şi cei care te salută se apropie cu un respect plin de religiozitate şi, ca atare, au grijă ca ceea ce spun să fie vrednic de tine. Pe de altă parte, ţăranii şi mulţi alţii care nu au tămîie le oferă zeilor doar ofrande de lapte şi de făină sărată şi nu sînt învinuiţi că îi onorează numai atît cît pot. 12. La cutezanţa mea s-a adăugat faptul că ţi-am dedicat o operă de mică însemnătate. Aceasta nu îngăduie o desfăşurare a talentului, modest în cazul meu, şi nici nu permite digresiuni, discursuri, dialoguri ori prezentarea unor întîmplări miraculoase şi a unor evenimente felu­ rite, lucruri plăcute pentru cei care le scriu şi fermecătoare pentru cititori chiar atunci cînd subiectul este arid. 13. Este descrisă natura, adică viaţa, chiar şi în părţile ei cele mai mizere, aşa încît trebuie menţionate foarte multe lucruri cu nume străine, ba chiar barbare, pentru folosirea cărora trebuie să ne cerem dinainte iertare. 14. î n plus, am apucat-o pe un drum nebătut de alţi autori şi pe care sufletele nu-şi doresc să hoinărească. Nici un scriitor roman nu a mai cutezat un atare

DEDICAŢIE CĂTRE TITVS FLAVIVS VESPASIANVS

17

lucru şi nici un grec nu a t r a t a t de unul singur toate aceste subiecte. O mare parte dintre noi caută desfătarea în studiu. în schimb, subiectele tratate de alţii şi considerate de o extraordinară subtilitate rămîn îngro­ pate într-un întuneric opac. E u unul am de gînd să ating toate domeniile cuprinse în ceea ce grecii numesc „cultură enciclopedică", cu toate că unele dintre ele sînt necunoscute sau prezintă incertitudini din vina celor care se ocupă de ele. Altele, în schimb, ne-au fost transmise de atît de mulţi autori, încît au devenit plicticoase. 15. Anevoie poţi conferi noutate subiectelor învechite, autoritate celor noi, strălucire celor tocite, claritate celor obscure, farmec celor plicticoase, credit celor îndoielnice, în sfîrşit, să îi redai lEiecărui lucru n a t u r a sa proprie, iar naturii tot ceea ce îi aparţine. Prin urmare, chiar dacă nu îmi voi atinge scopul, simpla intenţie este îndeajuns de frumoasă şi de glorioasă. 16. Eu unul sînt de părere că în literatură un loc special le revine celor care, înfrîngînd greutăţile, au preferat meritul de a scrie ceva util în dauna avantajului de a le fi pe plac cititorilor. Am făcut deja acest lucru şi în alte opere ale mele şi îmi mărturisesc mirarea că Titus Liuius, un autor foarte renumit, îşi începe în felul următor una dintre cărţile Istoriilor sale, care pornesc de la întemeierea Romei: „Am^ dobîndit deja suficientă glorie şi aş fi putut să mă opresc, dacă sufletul meu care nu cunoaşte odihna nu ar trăi de pe urma acestei activităţi". De bună seamă s-ar fi cuvenit ca Titus Liuius să îşi compună Istoriile pentru a preamări poporul care a înfrînt toate celelalte neamuri şi numele Romei, iar nu pentru a se proslăvi pe sine. Ar fi fost mai meritoriu să continue de dragul operei, iar nu pentru a fi mulţumit sufleteşte, şi să compună Istoriile pentru poporul roman, iar nu pentru sine însuşi. 17. Am inclus în treizeci şi şase de cărţi douăzeci de mii de fapte vrednice să fie amintite (căci opera mea, cum spunea Domitius Piso, ar trebui socotită u n depozit şi nu o carte), extrase din lectura a circa două mii de volume (dintre care foarte puţine sînt consultate de savanţi din pricina obscurităţii materiei), aparţinînd unui număr de o sută de autori importanţi. Am adăugat foarte multe date ignorate de predecesorii mei ori descoperite în epocile ulterioare. 18. N-am nici o îndoială că şi mie mi-au scăpat multe lucruri. Sînt un om ocupat cu treburile zilnice, care se dedică scrisului în timpul liber, adică noaptea. Spun asta ca să nu creadă vreunul dintre voi că în acele ore stau degeaba. Zilele vi le consacru vouă, iar durata somnului mi-o calculez în aşa fel încît să fiu sănătos. Mă mulţumesc cu unica răsplată că, atunci cînd meditez, cum spune Marcus Varro, asupra acestor lucruri, trăiesc mai multe ore. Se poate afirma pe drept cuvînt că a trăi înseamnă a veghea. 19. Din aceste motive şi avînd de înfruntat atare dificultăţi nu cutez să făgă­ duiesc nimic. Tu însă, împărate, îmi oferi un sprijin prin simplul fapt că îţi scriu. Aceasta este chezăşia, aceasta este emblema operei mele. Multe obiecte par foarte preţioase doar pentru că sînt consacrate în temple. 20. Despre voi toţi, despre t a t ă l tău, despre tine şi despre fratele tău, am vorbit într-o lucrare specială dedicată istoriei contemporane,

18

NATVRALIS HISTORIA

începînd de acolo unde s-a oprit Aufidius Bassus. Mă vei întreba unde se găseşte aceasta. Am încheiat-o de mult, dar am hotărît să încredinţez publicarea ei moştenitorului meu, pentru ca nimeni să nu considere că, atîta timp cît am fost în viaţă, am cedat în faţa ambiţiei. In acest fel îi încurajez pe cei care vor să-mi ia locul şi chiar pe urmaşii mei, care se vor lua la întrecere cu mine, aşa cum am făcut eu cu predecesorii mei. 21. Consideră o dovadă a concepţiilor mele faptul că în fruntea cărţilor am menţionat numele surselor utilizate. Socotesc un gest corect şi plin de o nobilă delicateţe acela de a declara care sînt autorii pe care i-ai folosit şi a nu-i trece sub tăcere, aşa cum au făcut cei mai mulţi dintre scriitorii citaţi. 22. Să ştii că atunci cînd i-am confruntat pe aceşti autori mi-am dat seama că unii dintre cei mai noi şi foarte preţuiţi au copiat cuvînt cu cuvînt, fără să citeze, din autorii mai vechi. Nu au avut desigur curajul lui Vergiliu de a se lua la întrecere cu modelele lor şi nici onestitatea lui Cicero, care în scrierea sa Despre stat se declară discipol al lui Platon, care în Mîngîierea la moartea fiicei afirmă „îl urmez pe Crantor" şi care face la fel cu Panaitios în scrierea Despre îndatoriri, amîndouă, aşa cum ştii, lucrări vrednice de a fi ştiute pe dinafară, nu doar ţinute zilnic în mînă. 23. Vădeşte de bună seamă un spirit slugarnic şi un talent mediocru acela care preferă să fie prins furînd decît să înapoieze ceea ce a împrumutat, mai ales atunci cînd de pe urma dobînzii obţine un capital propriu. 24. In privinţa alegerii titlurilor, grecii au o imaginaţie uluitoare. Ei au dat unor lucrări următoarele nume: Kerios, cuvînt care desemnează fagurele de miere, Keras Amaltheias, care înseamnă „cornul abunden­ ţei", titlu pe baza căruia poţi spera să găseşti în respectivul volum chiar şi lapte de pasăre. Alte titluri sînt Violetele, Muzele, Antologiile atot­ cuprinzătoare, Manualele, Pajiştile, Tăbliţa, Improvizaţia. Ele par să îi poată scuti pe autori de oferirea oricărei garanţii ulterioare. Cînd însă te apuci să le citeşti, pe toţi zeii şi zeiţele, cît de lipsite de miez le găseşti! Cei mai grosolani autori romani şi-au intitulat operele Antichităţi, Pilde, Arte, iar cel mai spiritual - Veghile la ceas de noapte cred, fiindcă cel care le-a scris era un mare beţivan care se şi chema Bibaculus. Ceva mai puţin pretenţios a fost Varro, care şi-a botezat satirele Un Ulise şi jumătate şi Tăbliţa pliantă. 25. Dintre greci, Diodor a pus capăt acestor ciudăţenii şi i-a dat istoriei sale numele de Biblioteca. Grămăticul Apion, căruia împăratul Tiberius îi spunea „cimbalul lumii", cu toate că el ar fi putut părea mai degrabă o „trompetă a propriului renume", a scris că este în stare să le confere nemurirea celor cărora le dedică o operă a sa. 26. Personal nu regret că nu am născocit un titlu mai pompos pentru opera mea şi, ca să nu par foarte înverşunat împotriva grecilor, aş vrea ca intenţiile mele să fie interpretate asemenea celor ale întemeietorilor picturii şi sculpturii. Aceştia, după cum vei vedea în cuprinsul unor cărţi ale mele, după ce îşi terminau chiar şi acele opere pe care nu ne mai saturăm să le admirăm, atîrnau de ele tăbliţe cu inscripţii de tipul „Apelles lucra la ea", „Polyclitus lucra la ea", ca şi cum arta lor ar fi fost

DEDICAŢIE CĂTRE TITVS FLAVIVS VESPASIANVS

19

ceva început şi niciodată terminat, pentru ca în faţa feluritelor gusturi artistului să îi rămînă posibilitatea de a reveni şi, cerîndu-şi iertare, de a îndrepta permanent imperfecţiunile operei pînă cînd moartea îl va fi răpus. 27. Plin de modestie gestul lor de a semna orice operă ca şi cum aceasta ar fi ultima, la care tocmai lucrau cînd soarta i-a răpit. Conform tradiţiei, cred că nu există mai mult de trei opere definitiv semnate cu formula „Cutare a terminat-o". Pe acestea le voi prezenta la locul potri­ vit. S-a dovedit astfel că perfecţiunea deplină a artei sale 1-a mulţumit pe autor. Din acest motiv, ele au fost şi foarte invidiate. 28. Eu unul mărturisesc deschis că la scrierile mele s-ar putea adău­ ga multe lucruri, fapt valabil nu doar pentru cele de faţă, ci şi pentru toate cele pe care le-am publicat. Spun asta pentru a mă apăra de ceata „biciuiterilor lui Homer" (căci acesta este numele lor cel mai îndreptăţit). Aflu, de pildă, că stoicii, peripateticienii şi epicureii (pe lîngă grămăticii de la care m-am aşteptat la aşa ceva dintotdeauna) sînt gata să dea naştere unor lucrări critice la adresa scrierilor de gramatică pe care le-am publicat, dar ei avortează continuu de zece ani încoace, în vreme ce chiar şi elefanţii au o perioadă de gestaţie mai scurtă. 29. E ca şi cum n-aş şti că împotriva lui Teofrast, un om atît de elocvent, încît a căpătat supranumele de Divinul, a scris chiar şi o femeie, şi astfel s-a născut proverbul „Să-ţi alegi copacul de care să te spînzuri". 30. Nu mă pot abţine să citez o vorbă a lui Cato Cenzorul, referitoare la acest subiect, pentru a se vedea că pe Cato însuşi, atunci cînd îşi scria lucrarea Despre disciplina în armată — el, care îşi făcuse ucenicia militară sub comanda lui Scipio Africanus şi, am putea zice, chiar a lui Hanibal, el, care nu-1 putuse suporta nici măcar pe African şi care, în calitate de comandant suprem, dobîndise triumful - , au fost gata să-1 atace nişte oameni dintre aceia care vor să devină cunoscuţi denigrînd ştiinţa altora: „Şi ce?", spune Cato în acest volum al său, „eu unul ştiu că la publicarea unei scrieri se vor găsi mulţi care s-o critice, în frunte cu cei care n-au avut parte de o glorie adevărată. Ca atare, nu bag în seamă cuvîntările acestora". 31. Şi Plancus a avut o replică spirituală, atunci cînd i s-a spus că Asinius PoUio pregăteşte nişte discursuri împotriva sa, pe care le va publica ori el însuşi, ori liberţii săi după moartea lui Plancus, pentru ca acesta să nu le mai poată răspunde: „Cu morţii nu se luptă decît stafiile". Cu această vorbă, Plancus a dat o lovitură atît de puter­ nică acelor discursuri, încît ele sînt socotite de învăţaţi drept culmea neruşinării. 32. Aşadar, eu unul, după ce mi-am luat măsuri de precauţie împo­ triva vitiligatorilor, cuvînt compus cu rafinament de Cato din vitia şi litigatores - căci ce altceva fac aceştia decît că ne şicanează sau ne caută pricină —, voi duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus. 33. Şi p e n t r u că, spre binele obştesc, trebuie să te las în voia ocupaţiilor tale, am adăugat la această scrisoare conţinutul fiecărei cărţi şi mi-am dat toată silinţa pentru ca tu să nu fii nevoit să le citeşti. Graţie acestei table de materii, t u le faci un serviciu şi celorlalţi cititori, care nu vor

20

NATVRALIS HISTORIA

mai fi nevoiţi să parcurgă întreaga operă, ci vor putea căuta şi vor şti unde să găsească orice informaţie vor dori. La fel a procedat înaintea mea, dintre autorii latini, Valerius Soranus, în cărţile sale pe care le-a intitulat Epoptides.

Î:1 Cartea întîi

Cuprinsul cărţii a doua (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9-10) (11) (12) (13-14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) (21) (22-23) (24)

Dacă lumea este finită şi dacă este una singură. Despre forma sa. Despre mişcarea sa. De ce este numită „lume". Despre elemente. Despre divinitate. Despre n a t u r a planetelor. Despre eclipsele de lună şi de soare. Despre noapte. Despre mărimea stelelor. Descoperiri făcute prin observarea cerului. Despre mişcarea lunii. Mişcările planetelor şi legile vizibilităţii lor. De ce aceleaşi planete par uneori mai îndepărtate şi alteori mai apropiate. Legile planetelor. Cauza schimbărilor de culoare. Mişcarea soarelui. De ce zilele nu sînt egale între ele. De ce fulgerele îi sînt atribuite lui lupiter. Distanţele dintre stele. Teoria muzicală aplicată la stele. Geometria aplicată la univers. Despre stelele apărute brusc. Natura, poziţia şi tipurile lor. Studiile lui Hiparh asupra identificării stelelor.

(25) (26) (27)

Despre prodigiile celeste, cu exemple din istorie. Torţe, bolizi. Bîrne celeste, meteoriţi. Despre culorile cerului. Despre focul celest.

1.

Cartea I reprezintă tabla de materii a întregii opere, însoţită de indicarea surselor romane şi străine. în volumul de faţă este cuprinsă doar secţiunea corespunzătoare cărţilor II-VI. Numerotarea paragrafelor în care sînt tratate subiectele este redată în text între paranteze. Autorii menţionaţi aici nu apar cu toţii în textul enciclopediei; numele unora dintre ei nu sînt cunoscute din alte surse sau identificarea nu este întotdeauna certă.

22

(28-29) (31) (32) (33) (34) (35) (36) (37) (38) (39-41) (40) (41) (42) (43) (44-48) (49) (50) (51-56) (51) (52) (53) (54) (55) (56) (57) (58) (59) (60) (61) (62) (63) (64) (65-66) (67) (68) (69) (70) (71) (72) (73) (74)

NATVRALIS HISTORIA

Despre coroanele celeste. Despre cercurile care se formează brusc. Mai mulţi sori. Mai multe luni. Lumina zilei în timpul nopţii. Scuturi aprinse. Un prodigiu celest observat o singură dată. Deplasări ale stelelor. Despre stelele numite „Castori". Despre aer. Despre fenomenele atmosferice regulate. Despre răsăritul Caniculei. Influenţa regulată a anotimpurilor. Despre fenomene atmosferice neregulate. Despre ploi. De ce plouă cu pietre. Despre tunete şi fulgere. De ce se produce ecoul. Tipurile şi natura ^ânturilor. Observaţii. Ecnephias şi thyphon. Tornade, „presteri", vîrtejuri şi alte tipuri extraordinare de evenimente atmosferice. Despre fulgere. In care zone nu cad fulgere şi de ce. Tipuri de fulgere şi miracole. Ce au observat etruscii şi romanii în legătură cu fulgerele. Despre evocarea fulgerelor. Caracterele generale ale fulgerelor. Obiectele care nu sînt niciodată lovite de fulgere. Ploi de: lapte, sînge, carne, fier, lînă, cărămizi arse. Prodigii. Despre pietrele căzute din cer. Anaxagora despre acest subiect. Curcubeul. Ce n a t u r ă a u : grindina, zăpada, chiciura, ceaţa, rouă. For­ mele norilor. Particularităţi ale cerului în relaţie cu locurile. Natura pămîntului. Despre forma acestuia. Dacă există antipozi. Cum stă apa pe globul pămîntesc. Prin­ cipiile cărora li se supun fluviile. Dacă oceanul înconjoară pămîntul. în ce proporţie este locuit pămîntul. Pămîntul se află în centrul universului. Despre oblicitatea zonelor. Despre diferenţele climatice. Unde nu se produc eclipse şi de ce. De ce există lumina diurnă pe pămînt. Date gnomonice asupra acestui subiect.

CARTEA ÎNTÎI

23

(75-76)

Unde şi cînd nu se produce u m b r ă ; unde se petrece acest fenomen de două ori pe an. Unde cad umbrele în direcţie contrară. (77) Unde sînt zilele cele mai lungi, unde sînt cele mai scurte. (78) Despre primul orologiu. (79) î n ce fel se observă zilele. (80) Diferenţele dintre neamuri în funcţie de împărţirea lumii. (81-83) Despre cutremure. Despre prăpăstii. Semne care prevestesc cutremurele. (84) Precauţii în vederea cutremurelor. (85) Prodigii terestre semnalate o singură dată. (86) Miracole privitoare la cutremure. (87-88) în ce locuri s-au retras mările. Motivul apariţiei insulelor. (89) Insule care au apărut şi cînd s-a petrecut aceasta. (90) Ce pămînturi au fost izolate de mări. (91) Ce insule au fost alipite de continent. (92) Ce pămînturi s-au transformat cu totul în mare. (93) Ce pămînturi s-au micşorat de la sine. (94) Cetăţi înghiţite de mare. (95) Despre răsuflătoarele pămîntului. (96) Despre pămînturi care trepidează veşnic. Despre insule care plutesc veşnic. (97) î n ce locuri nu plouă. (98) Listă de miracole terestre. (99) De ce mările au flux şi reflux. (100) Unde se produc maree în mod neaşteptat. (101-105)MiracoZeZe mării. (102) Ce influenţă are luna asupra elementelor terestre şi marine. (103) Ce influenţă are soarele. (104) De ce e sărată marea. (105) Unde este adîncimea maximă a mării. (106) Miracole ale izvoarelor şi rîurilor. (107-110) MiracoZe legate de foc şi de apă. (108) Despre maltha. (109) Despre naphtha. (110) Ce locuri ard veşnic. (111) Miracolele focurilor care ard de la sine. (112) Dimensiunile întregului pămînt. (113) Principiul armonic al universului. Total:

417 date, î n s e m n ă r i si observaţii.

Autori r o m a n i : Marcus Varro. Sulpicius Gallus. împăratul Titus. Quintus Tubero. TuUius Tiro. Lucius Piso. Titus Liuius. Cornelius Nepos. Sebosus. Caelius Antipater. Fabianus. Antias. Mucianus. Caecina, care a scris despre disciplina etrusca. Tarquitius, care a t r a t a t aceeaşi temă. lulius Aquila, care a t r a t a t aceeaşi temă. Sergius Plautus.

24

NATVRALIS HISTORIA

Autori străini: Hiparh. Timaios. Sosigene. Petosiris. Nechepsos. Pitagoreicii. Posidonius. Anaximandru. Epigenes. Eudoxos. Democrit. Critodemos. Thrasyllus. Serapion gnomonicul. Euclid. Coeranus filozoful. Dicearh. Arhimede. Ctesias. Artemidoros din Efes. Isidor din Charax. Teopomp.

Cuprinsul cărţii a treia Aşezări, neamuri, mări, cetăţi, porturi, munţi, populaţii de acum sau dispărute din: (3) Baetica. (4) Hispania Citerior. (5) Provincia Narbonensis. (6-10) Italia pînă la Locri. (9) Tibru, Roma. Şaizeci şi patru de insule, dintre care : (11) Balearele. (12)Corsica. (13) Sardinia. (14)Sicilia. (15-20) Italia de la Locri la Rauenna. (20) Despre Pad. (21-22) Italia Transpadană. (23) Histria. (24)Alpii şi populaţiile alpine. (25) Iliricum, Liburnia. (26) Dalmaţia. (27)Noricum. (28) Panonia. (29)Moesia. (30) Insulele din Ionica şi Adriatica.

rîuri,

dimensiuni,

Total: ...cetăţi şi neamuri. ...fluvii importante. ...munţi importanţi. ...insule. ...cetăţi s a u neamuri dispărute. ...date, însemnări şi observaţii. Autori r o m a n i : Turranius Gracilis. Cornelius Nepos. Titus Liuius. Cato Cenzorul. Marcus Agrippa. Marcus Varro. Divinul Augustus. Varro Atacinus. Antias. Hyginus. Lucius Vetus. Pomponius Mela. Curio Pater. Caelius. Arruntius. Sebosus. Licinius Mucianus. Fabricius Tuscus. Lucius Ateius. Ateius Capito. Verrius Flaccus. Lucius Piso. Gellianus. Valerianus.

CARTEA INTII

25

Autori străini: Artemidoros. Alexander polihistoricul. Tucidide. Teofrast. Isidor. Teopomp. Metrodorus din Scepsis. Callicrates. Xenofon din Lampsacus. Diodor din Siracuza. Nymphodorus. Calliphanes. Timagenes.

Cuprinsul cărţii a patra Aşezări, neamuri, mări, cetăţi, porturi, munţi, rîuri, dimensiuni, populaţii de acum sau dispărute din: (1-4) Epir. (5-10) Ahaia. (11-13) Grecia. (14-15) Tesalia. (16) Magnesia. (17) Macedonia. (18) Tracia. (19-23) Insulele din preajmă, între care: (20) Creta. (21)Eubeea. (22) Cicladele. (23) Sporadele. (24) Helespontul, Pontul, Meotida. (25-26) Dacia, Sarmaţia, Sciţia. (27) Insulele pontice. (28-29) Germania. (30) Nouăzeci şi şase de insule plasate în Oceanul Galic, între care Britania. (31) Galia Belgica. (32) Galia Lugdunensis. (33) Galia Aquitanica. (34) Hispania Citerior, la ocean. (35) Lusitania. (36) Insulele din Marea Atlantică. (37) Dimensiunile Europei în întregul său. Total: ...cetăţi şi neamuri. ...fluvii importante. ...munţi importanţi. ...insule. ...cetăţi s a u n e a m u r i dispărute. ...date, î n s e m n ă r i şi observaţii. Autori r o m a n i : Cato Cenzorul. Marcus Varro. Marcus Agrippa. Divinul Augustus. Varro Atacinus. Cornelius Nepos. Hyginus. Lucius Vetus. Pomponius Mela. Licinius Mucianus. Fabricius Tuscus. Ateius Capito. Ateius filologul.

26

NATVKALIS HISTORIA

Autori s t r ă i n i : Polibiu. Hecateu. Hellanicus. Damastes. Eudoxos. Dicearh. Timosthenes. Eratostene. Ephoros. Crates gramaticul. Serapion din Antiochia. Calimah. Artemidoros. ApoUodoros. Agathocles. Timaios din Sicilia. Myrsilus. Alexander polihistoricul. Tucidide. Dosiades. Anaximandru. Philistides din Malles. Dionysios. Aristide. Callidemos. Menaechmus. Aglaosthenes. Antikleides. Heraclid. Philemon. Xenofon. Pytheas. Isidor. Philonides. Xenagora. Astynomus. Staphylus. Aristocritus. Metrodorus. Cleobulus. Posidonius.

Cuprinsul cărţii a cincea Aşezări, neamuri, mări, cetăţi, porturi, munţi, rîuri, dimensiuni, populaţii de acum sau dispărute din : (1) Cele două Mauretanii. (2) Numidia. (3) Africa. (4) Sirtele. (5-6) Cirenaica. (7) Insulele din preajma Africii. (8) Interiorul Africii. (9-11) Egiptul. Cora, Tebaida, Nilul. (12) Arabia de la Marea Egiptului. (13-14) Idumea, Siria, Palestina, Samaria. (15) ludeea. (17) Fenicia. (18-19) Siria Coeles, Siria Antiochia. (20-21) Eufratul. (22) Cilicia şi popoarele învecinate. (23) Isauria, regiunea omanazilor. (24) Pisidia. (25) Licaonia. (26) Panfilia. (27) Muntele Taurus. (28) Licia. (29) Caria. (31) lonia. (32) Eohda. (33) Troada şi neamurile învecinate. (34-39) Cele două sute douăsprezece insule din faţa Asiei, printre care : (35) Cipru. (36) Rodos, Cos. (38) Chios. (39) Lesbos.

CARTEA INTII

(40) (41) (42) (43)

27

Helespontul, Misia. Frigia. Galaţia şi neamurile învecinate. Bitinia.

Total: ...cetăţi şi neamuri. ...fluvii importante. ...munţi importanţi. 118 insule. ...cetăţi sau n e a m u r i dispărute. ...date, însemnări şi observaţii. Autori r o m a n i : Agrippa. Suetonius Paulinus. Marcus Varro. Varro Atacinus. Cornelius Nepos. Hyginus. Lucius Vetus. Mela. Domitius Corbula. Licinius Mucianus. Claudius Caesar. Arruntius. Liuius fiul. Sebosus. Actele triumfurilor. Autori străini: Regele luba. Hecateu. Hellanicus. Damastes. Dicearh. Baeton. Timosthenes. Philonides. Xenagora. Astynomus. Staphylus. Aristotel. Aristocritus. Ephoros. Eratostene. Hiparh. Panaitios. Serapion din Antiochia. Calimah. Agathocles. Polibiu. Timaios matematicianul. Herodot. Myrsilus. Alexander polihistoricul. Metrodorus. Posidonius, cel care a scris TtepigTtXov^ sau itepniocYTicn^ . Sotades. Pyrrhandros. Aristarh din Sicyone. Eudoxos. Antigenes. Callicrates. Xenofon din Lampsacus. Diodor din Siracuza. Hanno. Himilco. Nymphodorus. Calliphanes. Artemidoros. Megasthenes. Isidor. Cleobulus. Aristocreon.

Cuprinsul cărţii a şasea Aşezări, neamuri, mări, cetăţi, porturi, munţi, rîuri, dimensiuni, populaţii de acum sau dispărute din: (1) Pontul, mariandinii. (2) Paflagonienii. (3,8) Capadocia. (4) Regiunea din Themiscyra şi neamurile care o locuiesc. Eniochii. (5) Regiunea Colica şi neamurile ei. Neamurile ahee. Alte neamuri din aceeaşi regiune. (6) Bosforul Cimerian. (7) Meotis şi neamurile din preajmă. (9) Armenia Minor, Armenia Maior. (10) Rîul Cyrus, rîul Araxes. (11-12) Albania, Iberia. Zonele din preajma porţii Caucasia. (13) Insulele din Pont. (14) Neamurile care trăiesc pe ţărmurile Oceanului Scitic. (15) Marea Caspică şi Hircanică.

28

NATVRALIS HISTORIA

(16) (17) (18) (19) (20) (21-23)

Adiabene. Media, Porta Caspia. Neamurile din preajma Mării Hircanice. Neamurile scitice. Ţinuturile de la Oceanul Eoo. Serii. India. (22) Gangele. (23) Indusul. (24) Taprobane. (25) Arianii şi neamurile din preajmă. (26) Călătorii pe apă în India. (27) Carmania. (28) Golful Persic. (29) Regatele partice. (30-31) Mesopotamia. (31) Tigru. (32) Arabia. (33) Golful Mării Roşii. (34) Ţinutul troglodiţilor. (35) Etiopia. (36) Insulele din Marea Etiopiei. (37) Despre Insulele Fericiţilor. (38) Ţinuturile comparate după dimensiunile lor. (39) împărţirea ţinuturilor după paralele şi lungimea egală a umbrelor. Total: 1195 cetăţi. 576 neamuri. 115 fluvii importante. 38 munţi importanţi. 108 insule. 95 c e t ă ţ i sau neamuri dispărute. 2214 date, însemnări şi observaţii. Autori r o m a n i : Marcus Agrippa. Marcus Varro. Varro Atacinus. Cornelius Nepos. Hyginus. Lucius Vetus. Pomponius Mela. Domitius Corbula. Licinius Mucinianus. Claudius Caesar. Arruntius. Sebosus. Fabricius Tuscus. Titus Liuius fiul. Seneca. Nigidius. Autori străini: Regele luba. Hecateu. Hellanicus. Damastes. Eudoxos. Dicearh. Baeton. Timosthenes. Patrocles. Demodamas. Clitarchus. Eratostene. Alexandru cel Mare. Ephoros. Hiparh. Panaitios. Calimah. Artemidoros. Apollodoros. Agathocles. Polibiu. Timaios din Sicilia. Alexander polihistoricul. Isidor. Amometus. Metrodorus. Posidonius. Onesicritus. Nearchus. Megasthenes. Diognetus. Aristocreon. Bion. Dalion. Simonides Minor. Basilis. Xenofon din Lampsacus.

\M

Cartea a doua (1) 1. Se cade să socotim lumea, pe care am convenit să o numim cu alt termen cer, sub a cărui boltă îşi duce viaţa întregul univers, drept o divinitate eternă, fără de margini, nenăscută şi care nu va pieri nicicînd. Cercetarea exteriorului acesteia nu prezintă nici un interes pentru oameni şi nici nu poate fi realizată prin ipotezele minţii lor. 2. Lumea este sacră, veşnică, nemăsurată, totul într-un tot, sau mai bine zis ea reprezintă totul; e infinită, dar pare finită, este întru totul determinată, dar se aseamănă cu ceea ce e nedeterminat; cuprinde totul în sine, în afara sau înăuntrul ei; este în acelaşi timp o creaţie a naturii şi n a t u r a însăşi. 3. Este o nebunie faptul că unii s-au gîndit să-i măsoare dimen­ siunile şi chiar au cutezat să le prezinte; tot o nebunie este şi faptul că alţii, pornind de la aceste tentative sau pregătindu-le terenul, ne-au încredinţat că există o infinitate de lumi, aşa că ar trebui să credem fie că există şi o infinitate de naturi, fie că, în cazul în care o singură lume le-ar cuprinde pe toate, există o infinitate de sori, de luni şi de astre care şi aşa, într-o singură lume, sînt gigantice şi fără de număr. E ca şi cum gîndirii aflate în căutarea limitelor nu i s-ar pune în cele din urmă aceleaşi probleme, iar infinitatea lumilor, pusă pe seama naturii ce a creat toate lucrurile, ar fi mai lesne de conceput decît o creaţie unică, şi încă u n a atît de vastă. 4. E o nebunie, bineînţeles că e o nebunie să ieşi din lume şi, ca şi cum interiorul ei ar fi în întregime foarte bine cunoscut, să îi cercetezi exteriorul. E ca şi cum ar putea să prezinte dimensiunile vreunui lucru cel care nu le cunoaşte pe ale sale proprii sau ca şi cum mintea omenească ar putea sesiza ceea ce lumea însăşi nu poate cuprinde. (2) 5. Lumea este rotundă, avînd aspectul unui glob perfect, lucru pe care ni-1 dovedeşte în primul rînd numele pe care i-1 atribuie de comun acord oamenii, dar mai sînt şi alte argumente. Nu numai că un astfel de corp are toate părţile convergente, trebuie să se autosusţină, se închide în sine şi se conţine, fără a avea nevoie de vreun liant, şi nu cunoaşte în vreo parte a sa sfîrşitul sau începutul; nu numai că globul este desăvîrşit adaptat pentru mişcarea prin care, aşa cum vom vedea în curînd, este învîrtit fără încetare, dar şi ochii mărturisesc că, din orice punct ar fi privită, lumea apare ca o boltă văzută din centrul ei, lucru care ar fi cu neputinţă în interiorul vreunui alt corp geometric. (3) 6. Răsăritul şi apusul soarelui nu lasă nici o îndoială că acest glob execută într-un interval de douăzeci şi patru de ore o mişcare de rotaţie.

30

NATVRALIS HISTORIA

deplasîndu-se veşnic şi fără răgaz cu o viteză ce nu poate fi determinată. Pe Hercule, nu aş putea spune cu uşurinţă dacă, fiindcă lumea este gigantică, zgomotul produs de rotaţia unei mase atît de mari depăşeşte capacitatea de percepere a urechilor şi cu atît mai puţin dacă sunetul scos de stelele care se deplasează concomitent circular şi îşi descriu propriile orbite constituie o armonie suavă şi de o dulceaţă incredibilă. Pentru noi însă, cei care trăim în interiorul ei, lumea se mişcă în tăcere atît ziua, cît şi noaptea. 7. Pe cer sînt întipărite nenumărate figuri de animale şi de tot felul de alte lucruri, acesta nefiind, aşa cum observăm că sînt ouăle păsărilor, un corp neted, uniform lustruit, lucru pe care l-au susţinut unii autori foarte renumiţi. O dovedesc mărturiile de pe pămînt: din cer cad semin­ ţele tuturor lucrurilor din care iau naştere, prin amestecul acestora, mai ales în mare, fiinţe nenumărate şi monstruoase. O confirmă şi vederea noastră căreia îi apar într-un loc urşi, într-altul tauri, într-altul forma unei litere şi în mijloc un cerc alb ce trece pe la zenit. 8. De bună seamă mă las influenţat şi de consensul diverselor neamuri. Căci şi grecii au numit lumea cu termenul lor pentru „podoabă" şi noi, romanii, i-am spus mundus datorită eleganţei ei desăvîrşite şi fără cusur. I-am zis „cer", fără îndoială fiindcă este „cizelat"^, aşa cum socoteşte Marcus Varro. 9. II susţin ordinea din univers, căci cercul care poartă numele de zodiac este împărţit în douăsprezece semne animaliere, precum şi stabi­ litatea parcurgerii lor de către soare, care este constantă de-a lungul atîtor secole. (4) 10. Nu cred să existe vreo îndoială în privinţa faptului că elemen­ tele constitutive ale universului sînt patru. Cel mai sus se găsesc focu­ rile, din care sînt alcătuite atît de multele stele care strălucesc aidoma unor ochi. In imediata apropiere a acestora se află „suflul" pe care şi noi, romanii, şi grecii îl numim cu acelaşi termen, „aer". Acesta este dătător de viaţă, pătrunde cu uşurinţă prin toate lucrurile şi aderă la ele. Prin forţa lui este menţinut în echilibru, în mijlocul spaţiului, pămîntul împreună cu cel de-al patrulea element, apa. 11. Astfel, coeziunea uni­ versului se realizează prin interacţiunea diferitelor elemente. Corpurile uşoare sînt împiedicate de cele grele să se înalţe şi, invers, cele grele sînt susţinute să nu se prăbuşească de către cele uşoare care tind să urce. î n felul acesta, în urma unor sforţări egale în sens contrar, fiecare element rămîne la locul lui, constrîns de neîntrerupta mişcare circulară a lumii. Datorită revenirii permanente a acesteia în locul din care a plecat, pămîntul reprezintă şi fundul, şi mijlocul întregului şi se află suspendat în centrul universului, asigurînd echilibrul corpurilor care îl susţin, aşa că doar el este imobil în mijlocul mişcării universale. Pămîntul este legat de toate corpurile din univers şi toate se sprijină pe el. 2.

Plinius realizează un joc de cuvinte bazat pe similitudinea fonetică dintre cuvin­ tele caelum „cer" şi caelare „a cizela" (n.tr.).

CARTEA A DOUA

31

12. între pămînt şi cer, „suflul" susţine, separate între ele prin nişte spaţii determinate, şapte astre pe care le numim rătăcitoare datorită mişcării lor, cu toate că orice alt corp „rătăceşte" mai mult decît ele. în mijlocul acestora se deplasează soarele, care guvernează cu extra­ ordinara lui mărime şi forţă nu numai anotimpurile şi pămîntul, ci chiar stelele şi cerul. 13. Se cade să credem, luîndu-i în considerare acţiunile, că el este sufletul sau, mai exact, inteligenţa lumii întregi, că el este principalul ordonator al naturii şi principala divinitate. El le oferă lucrurilor lumina şi goneşte întunericul. El eclipsează sau lumi­ nează celelalte stele. El reglează, după nevoile naturii, alternanţa ano­ timpurilor şi reînnoirea permanentă a anului. El alungă tristeţea de pe cer şi chiar înseninează înnouratul suflet omenesc. El este cel care le împrumută lumină şi celorlalte astre. E admirabil, nu are rival, vede, ba chiar aude totul, atribut pe care constat că Homer, prinţul literaturii, i 1-a acordat doar lui. (5) 14. Socotesc că ţin tot de slăbiciunea omenească întrebările pe care şi le pune acesta în privinţa figurii şi formei zeului. Oricare ar fi zeul, în cazul în care există undeva vreun altul diferit de lume, el este tot ce se simte, tot ce se vede, tot ce se aude, toată viaţa, tot sufletul, tot el însuşi. Este însă o prostie şi mai mare să crezi în nenumăraţi zei (ba chiar în unii numiţi după calităţile oamenilor) ca Pudoarea, Concordia, Inteligenţa, Speranţa, Cinstea, Clemenţa, Buna-Credinţă sau, urmîndu-1 pe Democrit, doar în doi. Pedeapsa şi Binefacerea. 15. Firavă şi chinuită, spiţa muritorilor, amintindu-şi de slăbiciunile ei, a stabilit aceste diviziuni, pentru ca fiecare să venereze acea parte care îi lipsea cel mai mult. Şi astfel găsim la fiecare neam alte nume şi la toate divinităţi nenumărate. Ba chiar au fost împărţiţi în categorii zeii infer­ nali, bolile şi chiar multele nenorociri care ne fac să tremurăm de frică şi pe care le dorim potolite. 16. Şi astfel, pe Palatin i-a fost dedicat pe cheltuiala statului u n altar Febrei, un altul Zeiţei pierderii copiilor lingă templul Larilor şi altul Ghinionului pe Esquilin. Poţi să-ţi dai seama că neamul zeilor este mai numeros decît al oamenilor, dacă ai în vedere că aceştia din urmă creează tot atîţia zei cîţi sînt ei înşişi, adoptînd fiecare cîte o lunonă şi un Geniu, ba unele popoare socotesc divinităţi anumite animale, chiar unele scîrboase, şi multe obiecte pe care ar trebui să-ţi fie ruşine să le numeşti, jurînd pe alimente urît mirositoare ca usturoiul şi altele asemenea cu acesta. 17. Este aproape o aiureală copilărească să crezi că zeii se căsătoresc între ei şi că de atîta vreme nu se mai naşte nimeni în u r m a acestor însoţiri sau că unii zei sînt veşnic înaintaţi în vîrstă şi cărunţi, iar alţii mereu tineri sau copii, că există zei cu pielea neagră, înaripaţi, şchiopi, născuţi dintr-un ou şi care o zi trăiesc, o zi sînt morţi; dar să plăsmuieşti relaţii adulterine între ei, urmate de certuri şi uri, şi chiar să crezi că există divinităţi ale furturilor şi ale nelegiuirilor întrece orice neruşinare.

32

NATVRALIS HISTORIA

18. A fi zeu înseamnă pentru un om a-ţi ajuta semenii. Aceasta este calea către gloria veşnică. Pe aici au trecut eroii Romei, pe aici merge acum cu paşi de zeu, împreună cu fiii săi, cel mai mare conducător din toate timpurile, augustul Vespasian, care sare în ajutorul imperiului sleit. 19. Cel mai vechi obicei de a-ţi arăta recunoştinţa faţă de bine­ făcători era acela de a-i rîndui printre zei. De aceea şi numele altor zei şi ale stelelor pe care le-am menţionat mai sus provin de la oameni care au făcut fapte bune. Ce om n-ar recunoaşte, înţelegînd natura, cît de vrednică de rîs este credinţa că zeii se numesc unii pe alţii lupiter sau Mercur sau în alt fel şi că există un catalog al numelor cereşti ? 20. Să credem oare sau să punem la îndoială faptul că fiinţa supremă, oricum ar fi ea, se îngrijeşte de treburile omeneşti, fără a se mînji de o sarcină atît de jalnică şi de complicată? Nu are nici un rost să hotărîm care alternativă este mai convenabilă pentru neamul omenesc, cînd unora nu le pasă deloc de zei, iar alţii îi venerează într-un mod ruşinos; 21. ei se pun în slujba unor culte străine şi îi poartă pe zei pe degete, adoră nişte monştri, condamnă unele mîncăruri, dar născocesc altele, îşi impun singuri nişte prescripţii dure care nu le lasă nici măcar somnul liniştit. Nu iau vreo decizie nici în privinţa căsătoriilor, nici a copiilor şi nici a vreunui alt lucru, dacă nu le sînt favorabile auspiciile. Alţii mint chiar pe Capitoliu şi j u r ă strîmb pe lupiter, cel care pedepseşte cu trăsnetul său. Pe ultimii nelegiuirile lor îi ajută, iar pe cei dintîi cultele îi supun la chinuri. 22. Mai mult încă, rasa muritorilor a născocit şi o divinitate care se află la mijloc între aceste două concepţii, pentru a face şi mai neclare ipotezele noastre despre zeu. In toată lumea, în toate locurile şi la toate orele. Norocul singur este invocat şi numit de glasurile t u t u r o r ; doar el este acuzat, doar el este găsit vinovat, doar către el se îndreaptă gîndurile tuturor; el singur este lăudat, el singur este blamat şi este ţinta injuriilor, zburător ce-şi poate lua oricînd zborul, socotit de cei mai mulţi chiar orb, schimbător, nestatornic, nesigur, variabil, protector al celor nedemni. Pe seama lui sînt puse toate cheltuielile, toate încasările şi în întregul registru contabil al muritorilor el ocupă singur amîndouă paginile. Avem parte de o soartă atît de nedemnă, încît tocmai cel din pricina căruia divinitatea este pusă sub semnul întrebării trece drept zeu. 23. O altă parte a oamenilor înlătură şi Norocul şi pun toate întîmplările pe seama stelei şi a condiţiilor naşterii. Totodată, aceştia cred că zeul a hotărît la un moment dat soarta tuturor oamenilor care vor trăi vreodată, iar în restul timpului are parte de tihnă. Această opinie a început să se consolideze şi omul cultivat şi cel needucat se grăbesc, în egală măsură, să o îmbrăţişeze. 24. Şi iată că aceştia ţin seama de indicaţiile fulgerelor, de prevestirile oracolelor, de prezicerile haruspiciilor şi chiar de neînsemnatele strănuturi şi de poticnirile picioarelor ce intervin în timp ce augurii vorbesc. Divinul Augustus a mărturisit că şi-a pus de-a-ndoaselea sandala stingă în ziua în care era să fie răpus

CARTEA A DOUA

33

de revolta unor militari. 25. Toate aceste exemple pun în încurcătură omenirea neputincioasă să prezică şi singurul lucru sigur pare a fi acela că nu există nimic sigur şi că nici o fiinţă nu este mai mizerabilă şi mai infatuată decît omul. în schimb, celelalte vieţuitoare nu se preocupă decît de mîncare, pentru procurarea căreia înzestrarea generoasă din partea naturii le este suficientă. In plus, ele au parte de ceva care merită, fără îndoială, să fie preferat tuturor bunurilor, anume că nu se gîndesc la glorie, la bani, la ambiţii şi, pe deasupra, nici la moarte. 26. In viaţă este însă folositor să crezi că zeii se interesează de lucrurile omeneşti şi că pedepsele pentru răufăcători sînt uneori întîrziate, zeul fiind ocupat într-un univers atît de vast, dar nu sînt niciodată anulate şi, ca atare, omul nu s-a născut atît de asemănător zeului pentru a fi mai aproape de animale prin nemernicia lui. 27. O consolare însem­ nată pentru imperfecţiunea firii omeneşti este faptul că nici zeul nu poate totul. Căci, chiar dacă ar vrea, el nu e în stare să-şi hotărască moartea, binefacerea cea mai mare pe care i-a dat-o omului în mijlocul atîtor chinuri ale existenţei, şi nici să le ofere viaţă veşnică muritorilor sau să-i învie pe defuncţi. Nu poate nici să-i facă să nu fi trăit pe cei care au trăit şi să nu fi avut parte de funcţii în stat pe cei care au avut parte. Nu are nici o putere asupra trecutului, în afară de aceea de a-1 face uitat şi, ca să dovedim înrudirea noastră cu zeul şi prin nişte argumente glumeţe, să luăm aminte că nu e în stare să facă astfel încît doi ori zece să nu dea douăzeci sau multe alte lucruri asemănătoare. Prin aceste argumente este afirmată fără nici o umbră de îndoială puterea naturii, care este, de fapt, ceea ce noi numim zeu. Nu a fost nepotrivită această digresiune, care a abordat un subiect devenit accesibil datorită dezba­ terilor permanente despre divinitate. (6) 28. Să ne întoarcem însă la restul naturii. Stelele, despre care am spus că sînt fixate pe cer, n u sînt, aşa cum socoteşte poporul, repartizate fiecăruia dintre noi, strălucitoare pentru cei bogaţi, mai mici pentru cei săraci, întunecate pentru cei sleiţi de puteri, cu o luminozitate propor­ ţională cu soarta fiecăruia. Nu se nasc şi nici nu mor o dată cu fiecare om şi nu înseamnă că cineva se stinge din viaţă atunci cînd ele cad. 29. Legătura dintre noi şi cer nu este atît de puternică încît acolo să existe o stea strălucitoare care să se stingă o dată cu destinul nostru. Cînd se crede că stelele cad, de fapt ele produc foc din belşug, din cauza unei alimentări excesive cu lichidele pe care le aspiră, aşa cum observăm că se întîmplă pe pămînt cu uleiul, la aprinderea lămpilor. 30. De altmin­ teri, corpurile cereşti care învăluie lumea şi sînt fixate pe acest văl sînt veşnice prin natura lor. Influenţa asupra pămîntului a acelora dintre ele care au putut fi cunoscute datorită efectelor, strălucirii şi mărimii lor, în ciuda marilor dificultăţi ridicate de această cercetare, este însem­ nată, aşa cum vom a r ă t a la locul potrivit. Teoria cercurilor cereşti va fi mai bine prezentată atunci cînd vom vorbi despre pămînt, de vreme ce aceasta îl priveşte în totalitate. Nu vom amîna totuşi dezvăluirea desco­ peririlor despre zodiac. 31. Ni se transmite că în timpul celei de-a

34

NATVRALIS HISTORIA

cincizeci şi opta olimpiade, Anaximandru din Milet a fost cel dintîi care şi-a dat seama de oblicitatea acestuia, deschizînd astfel porţile înţele­ gerii universului. Pe urmă, Cleostrat a descoperit constelaţiile de pe zodiac, mai întîi Berbecul şi Săgetătorul. Sfera propriu-zisă fusese însă observată cu mult timp înainte de către Atlas. Lăsînd acum la o parte corpul lumii, ne vom ocupa de restul astrelor care se află între cer şi pămînt. 32. Se ştie sigur că cel mai sus este situat cel care poartă numele de Saturn. Din acest motiv el pare foarte mic, parcurge o orbită foarte amplă şi se întoarce în treizeci de ani exact în locul din care a plecat. Sensul de deplasare a tuturor stelelor mobile, printre care se află soarele şi luna, este invers celui al lumii, adică spre stînga, în timp ce aceasta se îndreaptă mereu spre dreapta. 33. Şi cu toate că prin rotaţia continuă, extraordinar de rapidă a lumii, stelele sînt luate de aceasta şi tîrîte către apus, fiecare se deplasează în direcţie opusă pe propria ei traiectorie. Aşa se face că aerul nu e mereu rostogolit în aceeaşi parte de veşnica rotire a lumii, amorţind ca o masă lîncedă, ci capătă mobilitate, fiind despărţit şi separat de loviturile astrelor care se mişcă în sens invers. 34. Planeta Saturn are un climat rece şi glacial. Orbita sa se află cu mult mai jos decît cea a lui lupiter, pe care acesta o parcurge cu o viteză superioară în doisprezece ani. A treia planetă este Marte, pe care unii o numesc şi Hercule. Este incandescentă datorită apropierii de soare şi are o perioadă de revoluţie de circa doi ani. Din acest motiv, planeta lupiter care se află la mijloc între Marte cu căldura sa dogoritoare şi Saturn cu gerul său combină cele două influenţe şi devine benefică. 35. Pe urmă, cursul soarelui este divizat în trei sute şaizeci de părţi, dar, pentru ca umbra să se întoarcă la reperul iniţial pe ceasul solar, se adaugă fiecărui an cîte cinci zile şi un sfert; din acest motiv, la fiecare cinci ani este introdusă o zi intercalară, în aşa fel încît calendarul să se afle în concordanţă cu mersul soarelui. 36. Dedesubtul soarelui se învîrte o planetă gigantică, numită Venus, care se deplasează cînd într-un sens, cînd într-altul şi care rivalizează, prin denumirile ei, cu soarele şi cu luna. Cînd precedă soarele şi răsare înainte de ivirea zorilor, poartă numele de Luceafăr de dimineaţă, pentru că grăbeşte sosirea zilei ca un al doilea soare. Dimpotrivă, dacă strălu­ ceşte la apus, este denumită Luceafăr de seară, ca una care prelungeşte durata zilei şi joacă rolul lunii. 37. Cel dintîi a observat această caracte­ ristică a sa Pitagora din Samos, cam în vremea celei de-a patruzeci şi doua olimpiade, adică în anul 142 de la întemeierea Romei. Ca mărime, Venus este mai presus de celelalte planete şi are o strălucire atît de puternică, încît doar razele ei formează umbre. Are parte şi de o mare varietate de denumiri alternative. Unii i-au spus lunona, alţii Isis, iar alţii Maica Zeilor. 38. Pe pămînt totul ia naştere sub influenţa ei. Căci, răspîndind la apusul sau răsăritul ei rouă dătătoare de viaţă, ea nu doar face să rodească pămîntul, ci şi stimulează reproducerea tuturor vieţuitoarelor. Parcurge circumferinţa zodiacului în 348 de zile, nedepărtîndu-se niciodată de soare cu mai mult de patruzeci şi şase de grade, aşa cum crede Timaios.

CARTEA A DOUA

35

39. î n imediata apropiere a acesteia se află planeta Mercur, numită de unii Apolo, care are caracteristici asemănătoare, dar nu şi aceeaşi mărime şi putere. Se deplasează pe o orbită situată mai jos, parcurgînd-o într-un interval de timp mai scurt cu opt zile. Străluceşte uneori după răsăritul, alteori după apusul soarelui şi nu se depărtează de acesta cu mai mult de douăzeci şi două de grade, aşa cum arată Cidenas şi Sosigene. De aceea şi teoria formulată în legătură cu aceste planete este aparte şi nu are nimic în comun cu cele spuse mai sus. 40. Căci ele pot fi văzute separate de soare de o pătrime sau de o treime din cer şi adesea chiar aflîndu-se faţă în faţă cu acesta. Toate planetele au şi nişte orbite mai ample pentru revoluţia lor completă, despre care vom vorbi cu ocazia prezentării teoriei „marelui an". 41. Admiraţia tuturor o dobîndeşte însă cel din urmă astru, luna, cel mai familiar pămîntenilor, adevărat leac născocit de n a t u r ă împotriva întunericului. Luînd felurite forme, aceasta înşală, prin mişcările ei şerpuitoare, spiritele celor care o privesc şi care se revoltă că cel mai apropiat astru este şi cel mai necunoscut. 42. Mereu creşte sau scade, uneori se încovoaie în formă de corn, alteori se împarte în două, iar alteori se alungeşte formînd un cerc. E pătată şi imediat străluceşte pură, e uriaşă, cînd discul ei e plin, şi deodată nu mai există. Uneori străluceşte toată noaptea, alteori apare tîrziu şi sporeşte lumina soa­ relui în timpul unei părţi a zilei. Dispare, dar chiar şi atunci cînd a dispărut, poate fi zărită. 43. E invizibilă la sfîrşitul fiecărei luni, deşi nu e eclipsată. Şi asta nu e totul. Uneori se află în apropierea pămîntului, alteori e sus pe cer şi acest lucru nu se întîmplă într-un unic fel, ci o dată e purtată sus pe cer, altă dată se află în vecinătatea munţilor. Ba e împinsă către nord, ba e prăvălită către sud. Endimion a observat cel dintîi toate aceste caracteristici ale lunii, de unde şi legenda iubirii sale cu astrul. Nu sîntem, de bună seamă, recunoscători faţă de cei care, prin munca şi străduinţa lor, au aruncat lumină asupra acestei surse de lumină: din pricina incredibilei perversităţi a spiritului omenesc, ne place să consemnăm în cronici crime sîngeroase, pentru ca nelegiuirile oamenilor să fie cunoscute de către cei care ignoră lumea însăşi. 44. Aflîndu-se cel mai aproape de axa lumii, luna desăvîrşeşte pe o orbită foarte scurtă în douăzeci şi şapte de zile şi o treime aceeaşi revoluţie pe care planeta Saturn, aflată cel mai sus, o încheie, aşa cum am spus, în treizeci de ani. Apoi, după ce a zăbovit două zile în conjuncţie cu soarele, iese din aceasta cel mai tîrziu într-a treizecea zi, pentru a relua acelaşi drum. Nu ştiu însă dacă nu cumva ea e cea care ne-a învăţat tot ceea ce a putut fi cunoscut despre cer, anume că anul trebuie împărţit în douăsprezece luni, 45. de vreme ce ea ajunge de tot atîtea ori din urmă soarele ce se îndreaptă către locul din care a pornit; ca toate celelalte stele, este dominată de strălucirea soarelui, întrucît ea însăşi străluceşte doar datorită luminii împrumutate de la acesta, care e aidoma celei pe care o vedem reflectată şi pe suprafaţa apei. De aceea, cu forţa ei mai slabă şi imperfectă, luna împrăştie, iar uneori chiar

36

NATVRALIS HISTORIA

sporeşte umiditatea pe care razele soarelui o elimină. Observăm că luna are aspecte diferite, deoarece e plină doar cînd se află în opoziţie cu soarele, iar în celelalte zile arată pe pămînt partea pe care acesta o luminează. 46. Este invizibilă la conjuncţie fiindcă, întorcîndu-ne spa­ tele, retrimite fluxul de lumină sursei de la care 1-a primit. Nu există nici o îndoială că stelele sînt alimentate de umiditatea terestră, deoarece niciodată nu zărim luna pe jumătate plină pătată, de bună seamă fiindcă aceasta nu e în stare să absoarbă mai mult. Petele nu sînt altceva decît nişte murdării de pe pămînt, preluate o dată cu umiditatea. Tot luna ne-a învăţat că eclipsele sale şi ale soarelui, lucrul cel mai minunat de care avem parte contemplînd natura şi asemănător unui miracol, depun mărturie despre mărimea astrelor şi a umbrei pe care acestea o formează. (7) 47. Desigur, e clar că soarele e eclipsat prin interpunerea lunii, iar luna prin cea a pămîntului, efecte reciproce, luna răpind pămîntului razele soarelui şi pămîntul - lunii. Interpunerea acesteia aduce brusc întunericul şi, invers, umbra pămîntului întunecă luna. Noaptea nu este altceva decît umbra pămîntului, iar forma umbrei este asemănă­ toare celei a unui con sau a unui titirez răsturnat, care se prăvăleşte cu vîrful în jos, şi nu depăşeşte înălţimea lunii, fiindcă nici un alt astru nu se întunecă în acelaşi fel şi o astfel de formă se termină întotdeauna cu un vîrf. 48. Zborurile la mare înălţime ale păsărilor stau mărturie că spaţiul înghite umbrele. Aşadar limita acestora este capătul aerului şi începutul eterului. întreg spaţiul de deasupra lunii este pur şi inundat de o lumină asemănătoare celei diurne. Noi însă vedem stelele numai noaptea, ca pe nişte lumini răsărite din întuneric, şi tot din aceste motive luna nu se eclipsează decît la ceas de noapte. Eclipsele soarelui şi ale lunii sînt regulate, dar nu lunare, din pricina oblicităţii zodiacului şi a deja pomenitelor variaţii ale lunii, care fac ca mişcarea acestor astre să nu coincidă întotdeauna la fracţiuni de grad. (8) 49. Această teorie înalţă sufletul omenesc către cer şi îi revelează de acolo, ca dintr-un observator, mărimea celor dintîi trei corpuri din natură. Nu ar fi fost cu putinţă, desigur, ca toată lumina soarelui să fie răpită de pe pămînt prin interpunerea lunii, dacă pămîntul ar fi fost mai mare decît luna. Din aceste constatări se deduce în al treilea rînd imensitatea soarelui, aşa încît nu mai este nevoie să afli prin mărturia ochilor şi ipotezele minţii 50. că mărimea lui e uriaşă, de vreme ce într-un şir de arbori plantaţi de-a lungul a oricît de multe mii de paşi el formează umbre aflate la distanţe egale, ca şi cum s-ar afla deasupra întregului spaţiu, şi o dată ce la echinocţiu apare în acelaşi timp dea­ supra creştetului tuturor oamenilor care locuiesc în zona tropicală; acelaşi lucru se poate deduce din faptul că umbrele celor care locuiesc dincolo de Tropicul Racului se înclină la amiază către nord, iar în zori către vest. Aceste fenomene nu ar fi putut nicidecum avea loc dacă soarele n-ar fi fost cu mult mai mare decît pămîntul. Soarele e uriaş o

CARTEA A DOUA

37

dată ce, la răsărit, depăşeşte în lăţime muntele Ida, extinzîndu-se mult şi în stînga, şi în dreapta acestuia, mai ales că este despărţit de el de o distanţă atît de mare. 51. Eclipsa de lună atestă fără nici o urmă de îndoială mărimea soarelui, aşa cum şi eclipsele de soare dovedesc micimea pămîntului. De fapt, formele pe care le poate lua umbra sînt trei. Dacă obiectul care formează umbra are aceeaşi mărime cu sursa de lumină, umbra se întinde ca un cilindru nesfîrşit. Dacă însă obiectul este mai mare decît sursa de lumină, umbra e ca un con răsturnat, iar vîrful ei este foarte subţire şi lungimea tot infinită. Dacă obiectul este m.ai mic decît lumina, apare imaginea unui con care se termină cu un vîrf. O astfel de umbră poate fi observată la eclipsele de lună. 52. Devine evident, fără urmă de îndoială, că soarele depăşeşte ca mărime pămîntul. Acest lucru este probat şi prin mărturiile tăcute ale n a t u r i i : căci de ce oare, după rînduiala anotimpurilor, soarele se depărtează iarna de noi şi în întunericul nopţilor răcoreşte pămîntul? Altfel l-ar pîrjoli negreşit şi chiar îl pîrjoleşte în unele părţi. Atît de mari sînt dimensiunile soarelui. (9) 53. Cel dintîi roman care a expus în public teoria ambelor tipuri de eclipse a fost Sulpicius Gallus, consul împreună cu Marcus Marcellus, dar care pe atunci era tribun militar. Adus de comandant în faţa trupelor adunate în ziua de dinaintea victoriei lui Paulus asupra regelui Perseu pentru a anunţa eclipsa, a eliberat armata de teamă. Curînd a scris şi un volum pe această temă. La greci însă, primul dintre toţi le-a studiat Tales din Milet, acesta prevăzînd o eclipsă în anul al patrulea al celei de-a patruzeci şi opta olimpiade, eclipsă ce s-a produs în timpul domniei regelui Alyattes, în anul 170 de la întemeierea Romei. Ulterior, Hiparh a prezis eclipsele ambelor astre pentru următorii şase sute de ani. Această realizare a cuprins stabilirea lunilor la diverse neamuri, a zilelor, a orelor, a configuraţiei locurilor şi a particularităţilor cerului în diferitele ţări. Scurgerea timpului, care nu 1-a dezminţit, depune mărturie că acest om a fost părtaş la planurile naturii. 54. O, bărbaţi extraordinari, adevăraţi supraoameni, care aţi desco­ perit legile acestor atît de însemnate divinităţi şi aţi eliberat mize­ rabilele spirite ale oamenilor care se temeau la eclipse de năpaste şi de un fel de moarte a astrelor (se ştie că această frică i-a cuprins la dispariţia soarelui pe Pindar şi pe Stesihor, sublime voci poetice) şi omenirea care punea dispariţia lunii pe seama unor vrăjitorii şi îi sărea în ajutor acesteia, făcînd un zgomot dezagreabil! (Cuprins de teamă, dar necunoscînd cauza fenomenului, Nicias, comandantul atenienilor, a nimicit puterea ţării sale, temîndu-se să-şi scoată flota din port.) Fiţi slăviţi pentru înţelepciunea voastră, voi, tălmaci ai cerului şi atotcunoscători ai naturii, autorii unei teorii prin care aţi triumfat asupra zeilor şi a oamenilor! 55. Cine oare, privind acest spectacol şi muncile periodice ale stelelor (aceasta este denumirea care s-a convenit să fie acordată eclipselor), nu ar accepta fatalitatea condiţiei sale de muritor ?

38

NATVRALIS HISTORIA

Acum voi expune pe scurt şi sumar descoperirile unanim acceptate despre eclipse, dînd numai explicaţii succinte, acolo unde va fi nevoie, căci o demonstraţie nu se potriveşte cu intenţiile lucrării de faţă şi să poţi prezenta cauzele tuturor lucrurilor nu e mai puţin minunat decît să fii foarte sigur doar de unele. (10) 56. Este cert că eclipsele se repetă identic după două sute două­ zeci şi trei de luni. Cele de soare se produc numai atunci cînd luna se află la începutul sau la sfîrşitul cursului său, ceea ce se numeşte con­ juncţie, iar cele de lună numai cînd aceasta e plină şi se găseşte dincoace de locul în care s-a aflat la precedenta eclipsă. în toţi anii, în zile şi la ore fixe, se produc sub pămînt eclipse ale celor două astre. Nici măcar atunci cînd au loc la suprafaţă ele nu sînt întotdeauna vizibile, uneori din pricina norilor, mai adesea însă pentru că globul pămîntesc consti­ tuie un obstacol pentru lumea de formă convexă. 57. De mai puţin de două sute de ani s-a descoperit, datorită spiritului pătrunzător al lui Hiparh, că eclipsa de lună se produce uneori la patru luni de la prece­ denta eclipsă, iar cea de soare la şase luni şi că soarele care se află deasupra pămîntului poate dispărea de două ori într-un interval de treizeci de zile, dar acest fenomen este observabil din locuri diferite. Lucrul cel mai de mirare în tot acest miracol este faptul că, atunci cînd e clar că umbra pămîntului eclipsează luna, acest lucru se întîmplă uneori dinspre apus, alteori dinspre răsărit. Tot Hiparh a arătat din ce motiv s-a întîmplat deja o dată ca luna să fie eclipsată la vest, atunci cînd ambele astre erau vizibile deasupra pămîntului, deşi la răsăritul soarelui umbra care producea eclipsa ar fi trebuit să se afle dedesubtul liniei orizontului. Să se succeadă o eclipsă de soare şi una de lună la un interval de cinci­ sprezece zile s-a întîmplat şi în vremea noastră, în timpul celui de-al treilea consulat al lui Vespasian-tatăl şi al celui de-al doilea al fiului. (11) 58. Nu există nici o îndoială că luna, cu coarnele ei îndreptate în direcţie opusă faţă de soare, e orientată către răsărit cînd creşte şi către apus cînd scade. Ea străluceşte, începînd din a doua zi de după lună nouă, o perioadă care creşte zilnic cu 47,5 minute pînă cînd discul ei se umple şi apoi scade tot cu atîta cînd acesta se diminuează. Cînd se află la mai puţin de paisprezece grade de soare, luna este mereu invizibilă. Pe baza acestui argument se deduce că mărimea planetelor e superioară celei a lunii, de vreme ce acestea se arată uneori şi cînd se află doar la şapte grade de soare. Depărtarea le face însă să pară mai mici, după cum strălucirea soarelui face stelele fixe invizibile în timpul zilei, chiar dacă ele lucesc la fel de puternic ca noaptea, lucru dovedit de eclipsele de soare şi dacă privim în puţuri foarte adînci. (12) 59. Trei dintre planete, despre care am spus că sînt situate deasupra soarelui, sînt invizibile cînd se deplasează în conjuncţie cu acesta, dar răsar dimineaţa, depărtîndu-se de soare la o distanţă care nu e niciodată mai mare de unsprezece grade. Apoi sînt dirijate prin contactul cu razele soarelui şi îşi fac oprirea de dimineaţă, numită şi prima oprire, în trigon, adică la o sută douăzeci de grade de acesta;

CARTEA A DOUA

39

apoi, cînd se află în opoziţie, adică la o sută optzeci de grade de soare, îşi încep răsăritul de s e a r ă ; apropiindu-se apoi din nou la o sută douăzeci de grade, dar în partea cealaltă, îşi fac oprirea de seară, numită şi a doua, pînă cînd soarele, ajungînd la douăsprezece grade de ele, le face invizibile, fenomen numit apusul de seară. 60. Planeta Marte, care se află mai aproape, resimte influenţa razelor soarelui chiar din cvadra­ tură, adică de la nouăzeci de grade, de unde mişcarea ei a primit numele de primul şi de al doilea nonagesimal, după cum e vorba de unul sau de altul dintre răsăriturile ei. Cînd e staţionară, rămîne şase luni în acelaşi semn, iar altminteri doar două, în vreme ce restul planetelor nu petrec nici patru luni întregi în vreuna dintre opririle lor. 61. Celelalte două planete inferioare devin într-un mod asemănător invizibile la conjuncţia lor de seară şi, părăsite de soare, îşi fac răsăritul de dimineaţă la tot atîtea grade de acesta. începînd din momentul cînd se află la apogeul distanţei lor faţă de soare, se ţin pe urmele acestuia şi, ajungîndu-1 din urmă la apusul lor de dimineaţă, devin invizibile şi îl depăşesc. Curînd însă răsar seara, la aceeaşi distanţă ca şi dimineaţa, şi se îndreaptă către limita de care am vorbit. De acolo se întorc înapoi către soare şi dispar la apusul lor de seară. Planeta Venus îşi face cele două opriri, de dimineaţă şi de seară, după cele două răsărituri, începînd de la apogeul depărtării sale. în schimb, durata opririlor lui Mercur este prea scurtă pentru a putea fi percepută. (13) 62. Aceasta este teoria apariţiilor şi a dispariţiilor planetelor, cu mişcările ei complicate şi ascunzînd o mulţime de minunăţii, dacă avem în vedere că acestea îşi schimbă dimensiunile şi culoarea, că se apropie de nord şi apoi se îndreaptă către sud, că le zărim în apropierea pămîntului şi imediat după aceea sus pe cer. Chiar dacă în privinţa acestor probleme ne vom îndepărta de predecesorii noştri, le recunoaştem aces­ tora meritul de a ne fi a r ă t a t cei dintîi calea cercetărilor, pentru ca nimeni să nu dispere din cauza progreselor continue realizate o dată cu scurgerea veacurilor. 63. Toate aceste fenomene se produc din mai multe cauze. Prima este reprezentată de cercurile pe care grecii le numesc abside acpv|n'5ei3 (căci va trebui să folosim cuvinte greceşti). Fiecare pla­ netă îşi are propriile cercuri, diferite de cele ale lumii, deoarece pămîntul se află între cele două vîrfuri ale sale, numite poli, în centrul cerului şi chiar al zodiacului care este plasat oblic între aceştia. Toate aceste afirmaţii sînt sigure în baza metodei compasului, care nu a fost nicio­ dată pusă la îndoială. Aşadar, absidele se înalţă dintr-un alt centru pentru fiecare planetă, iar acestea au orbite diferite şi mişcări nease­ mănătoare, pentru că absidele interioare sînt în mod necesar mai scurte. 64. Aşadar, în raport cu centrul pămîntului, punctele cele mai înalte ale absidelor sînt cele ale lui Saturn în Scorpion, ale lui lupiter în Fecioară, ale lui Marte în Leu, ale soarelui în Gemeni, ale lui Venus în Săgetător, ale lui Mercur în Capricorn, ale lunii în Taur, în mijlocul fiecăreia dintre aceste constelaţii. în schimb, punctele cele mai joase şi mai apropiate de pămînt sînt cele aflate în opoziţie cu cele menţionate.

40

NATVRALIS HISTORIA

Aşa se face că planetele par să se mişte mai lent cînd se deplasează pe o orbită aflată la o înălţime foarte mare, nu fiindcă şi-ar accelera sau frîna mişcarea naturală, care este stabilă pentru fiecare dintre ele, ci fiindcă liniile duse de la absida cea mai de sus converg în mod necesar către centru, aidoma spiţelor unei roţi, şi aceeaşi mişcare este percepută în unele locuri ca mai rapidă, iar în altele ca mai lentă, în funcţie de distanţa faţă de centru. 65. O altă cauză a altitudinii planetelor este faptul că acestea au punctele cele mai înalte ale absidelor în raport cu centrul lor în alte constelaţii ca Saturn la douăzeci de grade în Balanţă, lupiter la cincisprezece grade în Rac, Marte la douăzeci şi opt de grade în Capricorn, soarele la nouăsprezece grade în Berbec, Venus la douăzeci şi şapte de grade în Peşti, Mercur la cincisprezece grade în Fecioară, luna la trei grade în Taur. Al treilea motiv al altitudinii planetelor se găseşte în dimensiunile cerului şi nu ale orbitei, ochilor noştri părîndu-li-se că acestea urcă sau coboară prin adîncimea aerului. 66. De această cauză e legată cea a întinderii şi a oblicităţii zodia­ cului. Pe acesta se deplasează stelele, despre care am vorbit, şi pe pămînt sînt locuite numai zonele aflate sub zodiac, celelalte dinspre poli fiind pustii. Numai planeta Venus se îndepărtează cu două grade de zodiac, cauză care face să se nască vieţuitoare şi în deserturile lumii. Chiar şi luna străbate întreaga lungime a acestuia, dar nu iese deloc în afara lui. După aceste planete, mişcarea cea mai amplă o execută Mercur. Totuşi, din cele douăsprezece grade de amplitudine ale zodiacului. Mercur nu parcurge mai mult de opt, şi nici pe acestea în mod egal, ci două la mijloc, patru deasupra şi două dedesubt. 67. Mai departe, soarele se deplasează în partea mediană a zodiacului cu două grade, într-o mişcare neuniformă asemănătoare mersului şerpuitor al reptilelor, pla­ neta Marte cu patru grade tot la mijloc, lupiter la mijloc şi deasupra cu două, Saturn cu două grade ca şi soarele. Aceasta este teoria latitudinii planetelor care coboară către sud sau urcă spre nord. Mai mulţi autori au considerat însă, în mod eronat, că cea de-a treia teorie care priveşte planetele ce urcă de pe pămînt către cer este identică celei anterioare şi că acestea se înalţă la fel de mult şi în altitudine. Pentru combaterea acestor idei e necesară expunerea unei teorii de o subtilitate extra­ ordinară, capabile să îmbrăţişeze toate cauzele. 68. E bine cunoscut faptul că, la apusul lor de seară, planetele se află cel mai aproape de pămînt, şi ca altitudine, şi ca latitudine, că răsăritul lor de dimineaţă are loc la începutul celor două coordonate, iar opririle se produc în punctele mediane ale latitudinii, care se numesc eliptice. La fel e recunoscut faptul că mişcarea planetelor e directă, cît timp acestea se află în apropierea pămîntului, iar cînd ele se înalţă, e retro­ gradă. Această teorie este demonstrată mai ales prin înălţările lunii. De asemenea, nu există nici o îndoială că la răsăritul de dimineaţă viteza lor creşte şi că, de la prima oprire, cele trei planete superioare îşi încetinesc mersul. 69. De vreme ce aşa stau lucrurile, va fi clar că de la răsăritul de dimineaţă latitudinea planetelor creşte, fiindcă în această

CARTEA A DOUA

41

poziţie iniţială le este imprimată o mişcare mai lentă; la prima lor oprire creşte şi altitudinea planetelor, fiindcă atunci încep ele pentru prima oară să descrească în grade, iar astrele să se deplaseze înapoi. Acest fenomen trebuie explicat în mod special. Lovite de razele soare­ lui în poziţia prezentată, adică în trigon, planetele sînt împiedicate să păstreze drumul drept şi sînt înălţate în văzduh de către forţa focului. 70. Acest lucru nu poate fi imediat observat de privirea noastră şi de aceea credem că ele stau pe loc, de unde şi denumirea lor de „staţionare". Pe urmă, violenţa razelor sporeşte şi constrînge planetele copleşite de căldură să se deplaseze înapoi. Acest lucru se întîmplă mai mult la răsăritul lor de seară, cînd planetele sînt împinse pe absidele cele mai înalte de către soarele care se află în întregime în faţa lor şi sînt văzute foarte mici fiindcă se află la o foarte mare înălţime şi se deplasează cu o viteză foarte redusă, micşorată în măsura în care fenomenul se petrece în constelaţiile plasate cel mai sus pe abside. 71. De la răsăritul de seară latitudinea planetelor scade, iar viteza care le este imprimată se diminuează puţin cîte puţin. Ea nu începe să crească din nou înaintea celei de-a doua opriri, cînd se reduce şi altitudinea planetelor, fiindcă razele soarelui cad asupra lor din alt unghi şi tot forţa care le ridicase către cer în triplul aspect anterior le împinge înapoi către pămînt. Atît de diferită este acţiunea razelor care vin de jos de a celor care vin de sus! Aceste fenomene se produc cu o intensitate mult mai mare la apusul de seară. Aceasta este teoria planetelor superioare, mai compli­ cată decît celelalte şi care nu a mai fost expusă de nimeni înaintea noastră. (14) 72. Mai întîi vom explica de ce planeta Venus nu se depărtează niciodată la mai mult de patruzeci şi şase de grade de soare, iar Mercur la mai mult de douăzeci de grade, dar deseori se întorc înapoi către soare mai înainte de a fi atins această limită. Ambele au absidele orientate invers pentru că sînt plasate dedesubtul soarelui. Orbitele lor se află la aceeaşi distanţă sub soare la care se aflau deasupra acestuia planetele despre care am vorbit înainte şi, ca atare, nu se pot depărta mai mult de el deoarece curbura absidelor nu are acolo o lungime mai mare. Aşadar amîndouă planetele inferioare sînt în mod similar delimi­ tate de marginile propriilor abside şi compensează lungimea redusă printr-o extindere în lăţime. 73. Dar de ce nu ajung întotdeaxma la o distanţă de patruzeci şi şase şi, respectiv, de douăzeci de grade de soare ? De fapt ajung acolo, dar explicaţia fenomenului le scapă specialiştilor. Căci e clar că şi absidele acestor planete se mişcă, o dată ce nu depăşesc niciodată soarele. Şi astfel, atunci cînd marginile absidelor ating dintr-o parte sau dintr-alta zona în care se află soarele, se consideră că plane­ tele au ajuns la limita extremă a cursului lor. Cînd marginile absidelor s-au menţinut dincolo de această limită, planetele sînt forţate să se deplaseze mai repede înapoi cu tot atîtea grade, chiar dacă în amîndouă situaţiile limita maximă atinsă este aceeaşi.

42

NATVRA.LIS HISTORIA

74. In acest fel se clarifică şi motivaţia mişcării în sens invers a planetelor superioare. De fapt, planetele superioare se deplasează la apusul lor de seară foarte repede, iar cele inferioare foarte lent. Primele se află foarte departe de pămînt cînd se mişcă foarte încet, celelalte în schimb, atunci cînd se mişcă foarte repede; explicaţia constă în faptul că pe primele le accelerează apropierea de centru, iar pe celelalte situa­ rea la extremităţile propriilor orbite. Planetele superioare încep să-şi încetinească viteza la oprirea lor de dimineaţă, iar cele inferioare să şi-o sporească. Primele execută o mişcare retrogradă de la oprirea de dimineaţă pînă la cea de seară, iar Venus de la cea de seară pînă la cea de dimineaţă. 75. Latitudinea acesteia începe să crească la răsăritul ei de dimineaţă, iar longitudinea la oprirea de dimineaţă. Planeta Venus se ţine pe urmele soarelui, avînd viteza cea mai mare şi aflîndu-se cel mai sus la apusul ei de dimineaţă. în schimb, începînd cu răsăritul de seară pierde în latitudine, îşi diminuează viteza şi, de la oprirea de seară, chiar execută o mişcare retrogradă, pierzînd totodată din înăl­ ţime. La rîndul ei, planeta Mercur cîştigă şi în latitudine, şi în altitudine începînd cu răsăritul ei de dimineaţă. Latitudinea ei scade însă o dată cu răsăritul de seară şi, urmărind soarele, ea se opreşte la o distanţă de cincisprezece grade de acesta, rămînînd aproape nemişcată vreme de patru zile. 16. Curînd pierde din înălţime şi, de la apusul de seară pînă la răsăritul ei de dimineaţă, se mişcă retrograd. Doar ea şi luna coboară în tot atîtea zile în cîte au urcat. Planeta Venus urcă într-un n u m ă r de zile de cincisprezece ori mai mare decît atunci cînd coboară, Saturn şi lupiter într-un timp dublu, iar Marte într-unui de patru ori mai mare. Atît de mare e diversitatea din natură, dar motivaţia e clară, căci planetele care se luptă cu căldura soarelui coboară anevoie. (15) 77. Ar putea fi expuse în continuare pe această temă multe taine şi legi cărora li se supune natura. De exemplu, despre planeta Mercur, al cărei curs este cel mai greu observabil: nu se opreşte niciodată în trigon faţă de lupiter şi se opreşte foarte rar cînd se află la şaizeci de grade de aceasta, număr care conferă lumii forma de hexametru. Cele două planete răsar simultan doar în două constelaţii. Racul şi Leul. Planeta Mercur răsare rareori seara în Peşti, în schimb răsare foarte des în Fecioară. Dimineaţa însă răsare în Balanţă, în Vărsător şi, foarte rar, în Leu. Nu execută niciodată o mişcare retrogradă în Taur, în Gemeni şi nici în Rac la mai puţin de douăzeci şi cinci de grade. 18. Luna nu intră de două ori în conjuncţie cu soarele în nici un alt semn în afară de Gemeni. în Săgetător, ea nu intră uneori deloc în conjuncţie. Luna, la sfîrşitul ultimului pătrar şi la începutul primului, nu este vizibilă în aceeaşi noapte în nici un alt semn în afară de Berbec (puţini oameni au avut parte de această privelişte şi de aici s-a născut legenda despre vederea pătrunzătoare a lui Lynceus). Planetele Saturn şi Marte nu apar pe cer maximum o sută şaptezeci de zile, lupiter între douăzeci şi şase şi treizeci şi şase, Venus între cincizeci şi două şi şaizeci şi nouă, Mercur între treisprezece şi şaptesprezece.

CARTEA A DOUA

43

(16) 79. Altitudinea planetelor influenţează culoarea acestora. Ele preiau de bună seamă ceva din aerul prin care au trecut în ascensiunea lor şi capătă culoarea orbitei de care s-au apropiat şi pe care se mişcă o altă planetă. O orbită mai friguroasă conferă paloare, una mai arză­ toare - roşeaţă, una bătută de vînturi - o culoare cadaverică, iar soarele, punctele de contact şi cele extreme ale absidelor - cea mai neagră obscuritate. Fiecare planetă are însă propria ei culoare: Saturn e alb, lupiter e strălucitor, Marte este aprins, Luceafărul de dimineaţă e albicios, cel de seară e lucitor, Mercur scînteietor, luna e stinsă, soarele e arzător cînd răsare, apoi scînteietor, fapt căruia i se datorează vizi­ bilitatea stelelor fixe de pe cer. 80. Uneori toată această mulţime de stele se află adunată în jurul lunii pe j u m ă t a t e pline, iar o noapte blîndă le scaldă în lumina ei domoală. Alteori sînt aşa de rare, încît ne minunăm unde au fugit. Le ascund atunci luna plină, razele soarelui sau ale planetelor, despre care am spus mai înainte că ne-au întunecat vederea. Chiar şi luna resimte diferenţele razelor pe care le primeşte de la soare, deoarece convexitatea lumii le deviază şi le slăbeşte intensitatea în afara cazului în care cad sub un unghi drept; prin urmare, în cvadratură cu soarele, luna este pe j u m ă t a t e plină, în trigon prezintă un disc incomplet, iar în opoziţie se umple. Pe urmă, cînd descreşte, ea prezintă aceleaşi faze, la aceleaşi intervale, într-un mod asemănător cu cele trei planete superioare. (17) 81. Chiar şi soarele trece prin patru faze diferite. De două ori, o dată primăvara şi altă dată toamna, ziua este egală cu noaptea. Atunci soarele, aflat în al optulea grad al Berbecului sau al Balanţei, îşi trimite razele chiar spre centrul pămîntului. De două ori face cale întoarsă la solstiţiul de iarnă, cînd se află la opt grade în Capricorn, pentru a face să crească ziua şi la solstiţiul de vară, cînd se află la tot atîtea grade în Rac, pentru a spori noaptea. Cauza acestei inegalităţi este reprezentată de oblicitatea zodiacului. în orice clipă, partea din cer aflată deasupra pămîntului este egală cu cea de dedesubtul pămîntului, iar constelaţiile, care se înalţă drept atunci cînd răsar, păstrează lumina un timp mai îndelungat; în schimb, cele care se înalţă oblic traversează cerul mai repede. (18) 82. Majoritatea oamenilor nu cunosc ceea ce au descoperit cei mai de seamă învăţaţi printr-o cercetare amănunţită a cerului, şi anume că focurile care cad pe pămînt şi poartă numele de trăsnete provin de la cele trei planete superioare, dar mai ales de la cea situată la mijloc, poate fiindcă aceasta, care are parte de umezeala abundentă de pe orbita superioară şi de căldura arzătoare de pe cea aflată dedesubt, se descotoroseşte de ele în acest mod. De aceea se spune că lupiter aruncă trăsnete. Aşadar, precum u n tăciune se desprinde cu un sfîrîit dintr-un lemin care arde, aşa şi focul ceresc este azvîrlit de pe planetă, aducînd cu el prevestiri şi nepierzîndu-şi atribuţiile divine, chiar dacă este acum doar o parte renegată. Acest lucru se petrece mai ales cînd aerul este foarte agitat, fiindcă umezeala adunată dă naştere unui surplus de apă

44

NATVRALIS HISTORIA

sau fiindcă agitaţia aerului se datorează unui fenomen asemănător cu felul în care naşte o planetă „gravidă". (19) 83. Mulţi au încercat să stabilească distanţele dintre corpurile cereşti şi pămînt şi au declarat că soarele se găseşte la o distanţă de nouăsprezece ori mai mare de lună decît luna de pămînt. Pitagora însă, om cu o minte pătrunzătoare, a dedus că între lună şi pămînt se află o sută douăzeci şi şase de mii de stadii, de la soare la lună un număr dublu, iar de la soare la cele douăsprezece constelaţii un număr triplu. De aceeaşi părere a fost şi Gallus Sulpicius al nostru. (20) 84. Uneori Pitagora numeşte ton, cu un termen preluat din muzică, distanţa dintre pămînt şi lună, iar pe cea de la lună la Mercur şi de la Mercur la Venus, semiton. între Venus şi soare este un ton şi jumătate, între soare şi Marte un ton, adică atît cît e şi de la pămînt la lună, de la Marte la lupiter j u m ă t a t e de ton, iar de la lupiter la Saturn jumătate de ton, şi de acolo la zodiac un ton şi j u m ă t a t e ; prin urmare, din aceste şapte tonuri rezultă ceea ce pitagoreii numesc 5iaŢi TcaCTco'v aropjioviga, adică armonia universală. Saturn se mişcă după modul dorian, lupiter după cel frigian şi la fel celelalte planete. Subtilitatea lui Pitagora este mai degrabă agreabilă decît folositoare. (21) 85. Un stadiu echivalează cu o sută douăzeci şi cinci de paşi ai noştri, adică şase sute douăzeci şi cinci de picioare. Posidonius socoteşte că distanţa dintre pămînt şi limita pînă la care ajung ceaţa, vînturile şi norii este mai mică de patruzeci de stadii. Incepînd de acolo, atmosfera este pură, transparentă şi scăldată într-o lumină netulburată de nimic. De la zona tulbure a atmosferei pînă la lună se află două milioane de stadii, iar de acolo la soare cinci sute de milioane. Acest spaţiu face ca uriaşul soare să nu pîrjolească pămîntul. Mai mulţi autori ne-au informat însă că norii urcă pînă la nouă sute de stadii altitudine. Nu putem verifica sau lămuri aceste informaţii, dar trebuie să le facem publice fiindcă şi alţii au făcut-o. Există însă în acest domeniu o metodă de cercetare, cea a raţionamentului geometric, care nu poate fi contestată şi la care ar trebui să recurgă cel care vrea să continue mai în profun­ zime cercetările, nu pentru a stabili prin ipotezele emise de mintea sa o măsură exactă (a vrea acest lucru pare a fi o preocupare de smintit), ci doar pentru a face o evaluare aproximativă. 86. Căci, de vreme ce se vădeşte din mişcarea de revoluţie a soarelui că orbita pe care se depla­ sează acesta e formată din circa trei sute şaizeci şi şase de părţi şi pentru că diametrul unui cerc este întotdeauna egal cu ceva mai puţin de 1/3+1/21 din circumferinţa acestuia, rezultă, după înlăturarea unei j u m ă t ă ţ i din diametru din cauza poziţiei centrale a pămîntului, că altitudinea soarelui este egală cu a şasea parte din spaţiul imens parcurs de acesta în jurul pămîntului, în măsura în care spiritul nostru este în stare să îl cuprindă. Altitudinea lunii reprezintă însă a douăsprezecea parte, fiindcă aceasta execută o revoluţie de tot atîtea ori mai scurtă decît soarele. Aşa se face că luna se află la mijloc între soare şi pămînt.

CARTEA A DOUA

45

87. Mă minunez pînă unde ajunge nesocotinţa minţii omeneşti, încurajată de cîte un succes neînsemnat. Aşa cum am spus mai sus, raţiunea îi oferă neruşinării ocazia de a se manifesta. Cutezînd să ghicească distanţa dintre pămînt şi soare, oamenii fac la fel şi cu cea pînă la cer, fiindcă soarele s-ar afla, chipurile, la mijlocul acesteia, de parcă dimensiunile lumii ar putea fi socotite pe degete. Diametrul ceru­ lui este, după părerea lor, egal cu 7/22 din circumferinţă, ca şi cum dimensiunile acestuia ar putea fi determinate cu exactitate doar cu ajutorul unui fir de plumb. 88. Calculul egiptenilor, pe care ni l-au făcut cunoscut Petosiris şi Nechepsos, evaluează la puţin mai mult de treizeci şi trei de stadii fiecare grad de pe orbita lunii, care este, aşa cum am spus, cea mai mică, iar unul de pe orbita lui Saturn, cea mai amplă, la un număr dublu de stadii. Tot astfel, fiecare etapă a revoluţiei soarelui, despre care am spus că se află la mijloc, este egală cu media celor două. Acest calcul reprezintă o eroare neruşinată, fiindcă, adăugind la orbita lui Saturn distanţa dintre acesta şi zodiac, se realizează o multiplicare incomensurabilă. (22) 89. Mai rămîn puţine lucruri de spus despre cer. Pe boltă apar brusc nişte stele. Acestea sînt de mai multe tipuri. Grecii le numesc „comete", iar noi, romanii, „pletoase". Ele inspiră groază prin coama lor de culoare sîngerie şi prin firele zbîrlite de pe creştet, asemănătoare celor de par. Tot grecii le numesc „pogonii"^ pe cele cărora în partea inferioară le atîrnă o coamă în formă de barbă. ,Acontiile" se năpustesc ca nişte suliţe. Semnificaţia lor vizează evenimentele imediat următoare. Aşa a fost cea pe care împăratul Titus a descris-o amănunţit în vremea celui de-al cincilea consulat al său într-un poem devenit celebru. Atunci a fost observată pentru ultima oară o astfel de cometă. Cele mai scurte şi terminate cu un vîrf au primit numele de „xiphii". Acestea sînt cele mai palide dintre toate şi au strălucirea unei săbii. Sînt lipsite chiar şi de razele rare pe care le împrăştie, din marginea ei, cometa „discoidă", ce are o formă pe potriva numelui. 90. Cometa pitheus apare sub forma unui butoi, a cărui concavitate conţine o lumină fumegătoare. Cometa ceratias, cum a fost cea care s-a ivit atunci cînd Grecia a dat bătălia decisivă de la Salamina, are aspectul unui corn. Lampadias imită făcliile aprinse, hippeus coama cailor. Aceasta din urmă se mişcă foarte repede, descriind o orbită în jurul ei. Există şi o cometă a lui Zeus, de un alb strălucitor şi a cărei coamă argintie străluceşte în aşa fel încît cu greu poate fi observată. Ea a r a t ă imaginea zeului sub aparenţă omenească. Apar şi comete „ţap" ce prezintă nişte smocuri de păr şi sînt înconjurate de un fel de nor. O singură dată pînă acum, în timpul celei de-a o sută opta olimpiade, adică în anul 408 de la întemeierea Romei, coama s-a Tipurile de comete înşirate mai jos au nume greceşti care precizează forma lor. Astfel, în greacă pogon înseamnă „barbă", akontion - „suliţă", xiphos - „sabie", pithos — „butoi", keras - „corn", lampas — „făclie", iar hippos - „cal" (n.tr.).

46

NATVRALIS HISTORIA

preschimbat în lance. Cea mai scurtă perioadă consemnată în care o cometă a fost vizibilă este de şapte zile, iar cea mai lungă de o sută optzeci. (23) 91. Unele comete se mişcă în felul planetelor, în vreme ce altele rămîn imobile. Mai toate se găsesc în regiunea septentrională a cerului, dar nu într-o parte strict determinată a ei, ci mai ales în fîşia albă care a primit numele de Calea Lactee. Aristotel ne informează că sînt vizibile şi mai multe comete simultan, dar nimeni altcineva, din cîte ştiu eu, nu a confirmat acest lucru, şi nici că acestea vestesc vînturi puternice şi călduri dogoritoare. Comete apar şi în lunile de iarnă sau în zona australă a cerului, dar acolo nu au coadă. Popoarele din Etiopia şi Egipt au observat o cometă înspăimîntătoare căreia i-au dat numele lui Typhon, regele lor din acea epocă. Aceasta avea aspectul unei flăcări şi era răsucită în spirală; vederea ei te îngrozea şi părea mai degrabă un nod de foc decît o stea. 92. Uneori şi planetele, şi celelalte astre prezintă plete fluturînde. Niciodată o cometă nu se găseşte în partea de vest a cerului. Cometa este, în general, un astru prevestitor de pedepse a căror ispăşire nu e uşoară, cum a fost cea care a apărut în timpul mişcărilor civile din vremea consulatului lui Octauius, pentru a doua oară în timpul războiului dintre Pompei şi Cezar, iar în epoca noastră în preajma otrăvirii lui Claudius, în urma căreia împăratul i-a lăsat puterea lui Domitius Nero. Apoi, în vremea domniei acestuia, fenomenul a fost aproape permanent şi ameninţător. Se consideră că o mare însemnătate o au regiunea spre care se avîntă cometa, influenţa cărei stele o suferă, cu ce formă seamănă şi în ce locuri se iveşte. 93. Cometele cu aspect de flaut fac prevestiri referitoare la arta muzicală, cele apărute în părţile ruşinoase ale constelaţiilor privesc moravurile decăzute, iar dacă for­ mează un triunghi echilateral sau un pătrat cu poziţia unor stele fixe pe veci, vizează genialitatea şi erudiţia. Atunci cînd se află în capul Şarpelui boreal sau al celui austral, această cometă împrăştie venin. O singură cometă este venerată pe pămînt, într-un templu de la Roma. Aceasta i-a apărut divinului Augustus, care a socotit-o foarte favorabilă, la începutul carierei sale politice, în timpul jocurilor pe care le ţinea în cinstea lui Venus Genetrix, nu mult după dispariţia tatălui său. Cezar, în mijlocul unui colegiu înfiinţat de către acesta. 94. Cu aceste cuvinte a relatat Augustus fericitul eveniment: „O cometă a fost văzută vreme de şapte zile în regiunea septentrională a cerului în timpul jocurilor instituite de mine. Aceasta răsărea în jurul orei unsprezece, iar strălucirea ei a fost vizibilă din toate regiunile pămîntului. Poporul a crezut că astrul vesteşte faptul că sufletul lui Cezar a fost primit în rîndul zeilor nemuritori, din care motiv acest simbol a fost ataşat bustu­ lui lui pe care tocmai l-am inaugurat în for". Asta a spus Augustus în public. A socotit însă, bucurîndu-se în sinea lui, că pentru el, care se năştea ca om politic sub zodia acesteia, luase naştere cometa. Şi, dacă este să spunem adevărul, faptul a fost benefic pentru omenire.

CARTEA A DOUA

47

Există unii specialişti care cred că aceste astre sînt permanente şi au o revoluţie proprie, dar nu sînt vizibile decît atunci cînd se îndepărtează de soare. Alţii consideră însă că ele iau naştere în urma întîlnirii întîmplătoare dintre umiditate şi o substanţă inflamabilă şi, ca atare, au tendinţa de a se dezmembra. (24) 95. Acelaşi Hiparh, despre care am mai vorbit, nu ar putea primi niciodată suficiente laude pentru că a dovedit mai limpede decît oricare altul înrudirea dintre stele şi om şi că sufletele noastre sînt o parte a cerului. Tot el a descoperit o nouă stea, diferită de comete, apărută în vremea noastră. Mişcarea acestui astru strălucitor 1-a deter­ minat să se întrebe dacă fenomenul nu se produce mai frecvent şi dacă nu cumva şi stelele pe care le considerăm fixe se mişcă. Ca atare, a cutezat un lucru nebunesc chiar pentru un zeu, acela de a număra stelele în folosul urmaşilor şi de a le trece în revistă, dîndu-le nume, cu ajutorul instrumentelor inventate de el, cu care stabilea poziţia şi mări­ mea fiecărui astru în parte. în acest fel se putea deduce cu uşurinţă nu numai dacă stelele mor sau se nasc, ci şi, în general, dacă traversează cerul sau se mişcă şi, de asemenea, dacă devin mai mari sau se micşo­ rează, î n felul acesta, Hiparh a lăsat cerul moştenire tuturor oamenilor, cu condiţia să se găsească cineva în stare să îi preia succesiunea. (25) 96. Pe cer strălucesc şi „torţe", dar acestea sînt vizibile doar în momentul în care cad, aşa cum a fost cea care a trecut în miezul zilei prin faţa ochilor poporului, atunci cînd Germanicus Caesar oferea un spectacol de gladiatori. Acestea sînt de două tipuri. Torţele simple poartă numele de „făclii", iar celelalte de „bolizi", aşa cum a fost cel care a apărut în timpul nenorocirilor de la Mutina. Diferenţa dintre ele constă în faptul că torţele lasă nişte dîre prelungi, deoarece doar partea lor anterioară arde, în vreme ce bolidul care arde în toată masa lui trasează o dungă încă şi mai lungă. (26) într-un fel asemănător strălucesc şi „bîrnele", pe care grecii le numesc 5o"oiQt. Una a apărut atunci cînd spartanii, învinşi într-o bătălie navală, au pierdut dominaţia asupra Greciei. Poate apărea şi o crăpă­ t u r ă în cer care poartă numele de chasma. (27) 97. Poate avea loc şi un fenomen cu aspect de sînge, cel mai înspăimîntător pentru muritorii fricoşi, şi anume un incendiu care se prăvăleşte către pămînt, aşa cum a fost cel din anul al treilea al celei de-a o sută şaptea olimpiade, atunci cînd regele Filip zguduia din temelii Grecia. Eu unul socotesc că aceste fenomene se produc la intervale de timp regulate, aidoma celorlalte din natură. Nu sînt de acord cu majoritatea oamenilor, care le pun pe seama mai multor cauze născocite de spirite ingenioase, doar pentru că meteoriţii au vestit nenorociri uriaşe. Cred că acestea s-au produs nu fiindcă au apărut meteoriţii, ci meteoriţii au apărut fiindcă nenorocirile urmau să aibă loc. Explicaţia apariţiei mete­ oriţilor rămîne ascunsă din pricina rarităţii fenomenului şi aceştia nu ne sînt cunoscuţi, aşa cum ne sînt răsăriturile, eclipsele astrelor, despre care am vorbit mai sus, ca si multe alte fenomene.

48

NATVRALIS HISTORIA

(28) 98. Uneori, anumite stele sînt vizibile o dată cu soarele, zile întregi. Acestea apar mai ales în jurul discului solar ca nişte cununi de spice şi cercuri multicolore, cum au fost cele din vremea în care, în prima tinereţe, după moartea tatălui său, Caesar Augustus a intrat în Roma, pentru a dobîndi un mare renume. Aceleaşi cununi se formează şi în jurul lunii, al planetelor şi al stelelor fixe. (29) In jurul soarelui a apărut un arc în vremea consulatului lui Lucius Opimius şi Quintus Fabius, un cerc în timpul celui al lui Gaius Porcius şi Manius Acilius şi un cerc de culoare roşie în perioada celui al lui Lucius lulius şi Publius Rutilius. (30) Se pot produce eclipse uimitoare şi mai îndelungate de soare, cum a fost cea de după uciderea dictatorului Cezar, din vremea războ­ iului cu Antonius, care a făcut să pălească neîntrerupt soarele vreme de aproape un an. (31) 99. Tot aşa se întîmplă ca mai mulţi sori să fie vizibili conco­ mitent, dar nu deasupra şi nici dedesubtul celui adevărat, ci în lateral, niciodată în vecinătate sau în opoziţie cu pămîntul, nu noaptea, ci la răsărit sau la apus. Se spune că o dată au fost văzuţi şi în miezul zilei la Bosfor şi au persistat de dimineaţa pînă la asfinţit. Cei din vechime au văzut de mai multe ori trei sori deodată în vremea consulatelor lui Spurius Postumius şi Quintus Mucius, al lui Quintus Marcius şi Marcus Porcius, al lui Marcus Antonius şi Publius Dolabella şi al lui Marcus Lepidus şi Lucius Plancus, iar în epoca noastră, în timpul principatului divinului Claudius, şi anume în anul consulatului în care 1-a avut coleg pe Cornelius Orfitus. Nu avem pînă în prezent ştiri despre apariţia simultană a mai mult de trei sori. (32) Au apărut şi trei luni deodată, cum s-a întîmplat în vremea consulilor Gnaeus Domitius şi Gaius Fannius. (33) 100. Fenomenul denumit de cei mai mulţi sori nocturni, adică o lumină radiind din cer în timpul nopţii, a fost observat în vremea consulatului lui Gaius Caecilius şi Gnaeus Papirius şi de multe alte ori, astfel încît o falsă zi strălucea în noapte. (34) Un scut arzător care scînteia a traversat cerul de la vest la est, la apusul soarelui, în vremea consulatului lui Lucius Valerius şi Gaius Marius. (35) Sîntem informaţi că o singură dată, în vremea consulatului lui Gnaeus Octauius şi Gaius Scribonius, o scînteie a căzut dintr-o stea şi a crescut pe cînd se apropia de pămînt. După ce a ajuns de mărimea lunii, a răspîndit o lumină asemănătoare celei dintr-o zi noroasă şi apoi, pe cînd se retrăgea către cer, s-a transformat într-un meteorit de tip torţă. Acest fenomen a fost văzut de proconsulul Silanus şi de însoţitorii săi. (36) Au fost observate şi deplasări ale stelelor în diverse direcţii. Acestea nu au niciodată loc la întîmplare, ci doar dacă din partea respec­ tivă se dezlănţuie vînturi violente. (37) 101. Apar stele deopotrivă pe mare şi pe pămînt. Am văzut în timpul străjilor de noapte ale soldaţilor că un meteorit strălucitor s-a

CARTEA A DOUA

49

fixat pe suliţe în faţa întăriturilor. Se aşază şi pe vergile catargelor şi pe alte părţi ale corăbiilor, scoţînd un sunet vocal ca şi cum ar fi nişte păsări care trec dintr-un loc într-altul. Aceşti meteoriţi sînt funeşti cînd vin doar cîte unul. Scufundă corăbiile şi, dacă au căzut în fundul calei, o fac scrum. Dacă vin cîte doi, sînt benefici şi vestesc o călătorie reuşită. Se spune că la sosirea lor acel meteorit sinistru şi ameninţător numit Elena este pus pe fugă. In consecinţă, această manifestare divină le este atribuită lui Castor şi Polux, care sînt invocaţi pe mare. Aceste focuri strălucesc seara şi în jurul capetelor oamenilor, făcînd preziceri însemnate. Explicaţia tuturor acestor fenomene este incertă şi ascunsă în măreţia naturii. (38) 102. Atît despre boltă şi stele. Să trecem acum la celelalte fenomene vrednice să fie amintite care se produc în cer. Strămoşii noştri au numit cer ceea ce cu alt termen se cheamă aer. Tot acest spaţiu ce pare gol răspîndeşte suflul vital. El se află în zona de dedesubtul lunii şi mult mai jos, după cum constat că se crede în mod aproape unanim. Preluînd o cantitate imensă din aerul superior şi din exhalaţia pămîntului, acesta deţine o dublă natură. Aici îşi au originea norii, tunetele şi fulgerele, aici grindina, chiciura, ploile, furtunile, turbioanele şi tot aici cele mai multe nenorociri pentru oameni şi lupta naturii cu ea însăşi. 103. Forţa stelelor împinge în jos substanţele de pe pămînt care se îndreaptă către cer şi tot ea le atrage pe cele care nu urcă de la sine. Ploile cad, ceaţa urcă, rîurile seacă, grindina se prăvăleşte; razele soarelui pîrjolesc şi împing de pretutindeni pămîntul către centrul uni­ versului. Tot ele, cînd sînt reflectate, fac cale întoarsă şi iau cu ele ce pot. Căldura provine de sus şi se întoarce înapoi acolo. Vînturile se năpustesc fără vreo avere asupra pămîntului, dar se întorc încărcate de pradă. Respiraţia atîtor animale atrage suflul vital din înălţimi, dar acela se opune şi pămîntul răspîndeşte aerul pe cerul care se goleşte. 104. Astfel, în condiţiile mişcării într-un sens şi într-altul din natură, viteza universului sporeşte discordia, asemenea unei maşini de război. Lupta nu îngăduie nici o întrerupere, iar lumea este antrenată într-o rotaţie permanentă şi, pe sfera ei gigantică ce înconjoară pămîntul, ea ne arată cauzele lucrurilor. Adesea ea ţese din nori un alt cer. Aceasta e împărăţia vînturilor. Prin urmare vînturile îşi au originea în zona menţionată. Tot acolo se regăsesc şi cauzele celorlalte fenomene atmo­ sferice, fiindcă cei mai mulţi pun pe seama violenţei vînturilor loviturile tunetelor şi ale fulgerelor. Ba a plouat uneori şi cu pietre, tot fiindcă acestea fuseseră ridicate de vînt. în acelaşi fel se explică multe alte fenomene asemănătoare. î n consecinţă, va trebui să tratăm concomitent mai multe fenomene. (39) 105. E evident că unele dintre cauzele furtunilor şi ale ploilor au fost stabilite, iar altele sînt întîmplătoare sau încă neexplicate. Cum s-ar putea îndoi cineva că iarna, vara şi celelalte fenomene observabile în fiecare an se datorează mişcării astrelor ? Aşadar, după cum ne dăm seama că rolul soarelui constă în reglarea anului, aşa vedem că fiecare

50

NATVEALIS HISTORU

stea are o atribuţie proprie şi efecte specifice. Unele produc din belşug umiditate ce se transformă în apă, altele una care se condensează în chiciură, se compactează în zăpadă sau îngheaţă în bucăţi de grindină. Alte stele produc vînt, căldură domoală sau puternică, rouă, frig. Dimen­ siunile vizibile ale acestor astre nu trebuie considerate exacte de vreme ce, luînd în calcul altitudinea lor uriaşă, rezultă clar că nici unul dintre ele nu este mai mic decît luna. 106. Aşadar, fiecare astru îşi îndeplineşte menirea în timpul mişcării sale, lucru evident mai ales prin trecerile lui Saturn ce aduc ploi. Şi această capacitate nu le aparţine doar planetelor, ci şi multora dintre stelele fixe, ori de cîte ori acestea sînt activate de apropierea planetelor sau stimulate de un jet de raze, aşa cum vedem că se întîmplă cu constelaţia Suculilor, pe care grecii au numit-o, în conse­ cinţă, cu numele ploii*. Ba chiar unele stele fac acest lucru spontan şi în momente de timp determinate, ca Iezii la răsăritul lor. Constelaţia Arcturus nu se ridică aproape niciodată fără o furtună de grindină. (40) 107. Cine nu ştie oare că la răsăritul Caniculei căldura soarelui creşte ? Efectele acestei stele sînt foarte puternic resimţite pe pămînt. La răsăritul ei mările clocotesc, vinul fermentează în pivniţe, mlaştinile sînt agitate. Egiptenii numesc oryx fiara despre care se spune că stă nemişcată la răsăritul Caniculei, privind-o pe aceasta în faţă, ca şi cum ar adora-o, după ce mai înainte a strănutat. Nu există nici o îndoială că în toată această perioadă cîinii sînt predispuşi Ia turbare. (41) 108. Ba chiar şi unele părţi ale constelaţiilor deţin o putere proprie. Este vorba, de pildă, de punctul echinocţial de toamnă şi de cel solstiţial de iarnă, cînd ne dăm seama datorită furtunilor că astrele şi-au încheiat trecerea. Dar acest lucru nu are loc doar datorită ploilor şi furtunilor, ci şi graţie multor altor indicii pe care le descoperim atît pe corpul nostru, cît şi în n a t u r a campestră. Unii oameni sînt paralizaţi de un astru, pe alţii îi dor în anumite momente burta, muşchii, capul, alţii au tulburări psihice. Măslinul, plopul alb şi sălciile îşi rotesc frunzele la solstiţiul de vară. La solstiţiul de iarnă înfloreşte cimbrul de gră­ dină uscat care atîrnă de tavan, iar băşicile umplute cu aer plesnesc. 109. Doar cel care nu o observă zilnic se va minuna că planta numită floarea-soarelui priveşte permanent înspre soarele aflat în mişcare şi se întoarce o dată cu el la toate orele, chiar şi atunci cînd acesta e acoperit de nori. Cercetătorii mai scrupuloşi au remarcat că în funcţie de influ­ enţa lunii se măresc şi apoi se micşorează la loc corpurile stridiilor, ale scoicilor şi ale tuturor moluştelor cu cochilie, că la chiţcani numărul lobilor ficatului corespunde fazelor lunii şi că cel mai mic animal, fur­ nica, resimte influenţa acestui astru, încetîndu-şi activitatea cînd e lună nouă. 110. Cu atît mai ruşinoasă e neştiinţa omului; şi totuşi, el recunoaşte că bolile de ochi ale anumitor animale de povară se agra­ vează sau se atenuează în funcţie de cursul lunii. Ca justificare a acesteia e prezentată vastitatea domeniului, uriaşul spaţiu cosmic fiind 4.

Numele grecesc al acestei constelaţii este Hyades (n.tr.).

CARTEA A DOUA

51

împărţit în şaptezeci şi două de constelaţii, adică figuri de lucruri şi de animale în care specialiştii au divizat cerul. î n aceste constelaţii ei au inventariat o mie şase sute de stele, de bună seamă remarcabile prin efectele şi prin aspectul lor, de exemplu în coada Taurului cele şapte aşa-numite Vergilii, iar pe fruntea acestuia Suculii şi Boarul, care se ţine pe urmele celor Şapte Boi. (42) 111. Nu aş putea nega că şi independent de aceste cauze se produc ploi şi vînturi, fiindcă este sigur că pămîntul emană o exhalaţie umedă, iar alteori, din pricina căldurii soarelui, una fumegătoare şi că norii iau naştere din umiditatea care se înalţă către cer sau din conden­ sarea aerului în apă. Densitatea norilor şi faptul că ei sînt nişte corpuri se sprijină pe un argument irefutabil: ei umbresc soarele care este vizibil pentru scufundători, indiferent la ce adîncime se află aceştia în apă. (43) 112. Nu voi nega aşadar că e posibil ca în nori să cadă focuri din stelele de deasupra, aşa cum vedem adesea cînd cerul e senin. E clar că prăbuşirea acestora zguduie aerul, de vreme ce şi săgeţile şuieră în timpul zborului. Cînd focurile ajung la nori se degajă căldură cu un zgomot strident, după cum la scufundarea în apă a unei bucăţi de fier încins se ridică un rotocol de fum. De aici iau naştere furtunile şi, dacă într-un nor curentul de aer sau căldura dau o luptă, se produc t u n e t e ; dacă aerul iese afară arzînd, rezultă t r ă s n e t e ; dacă sforţarea are loc pe o distanţă mai amplă, se formează fulgere. Acestea despică norul, trăsnetele îl sfîşie, iar tunetele sînt izbiturile focurilor care îl lovesc. De aceea în nori scînteiază imediat nişte fisuri de foc. 113. E cu putinţă să producă un tunet şi aerul care, urcînd de pe pămînt şi fiind împins în jos de stelele care l-au reflectat, se adună în nor. în timpul luptei, natura înăbuşă sunetul, dar zgomotul izbucneşte atunci cînd aerul răzbate afară ca dintr-o băşică umflată. E cu putinţă şi ca aerul să se aprindă atunci cînd dă năvală în urma unei frecări, indiferent de n a t u r a aces­ teia. Se poate ca aerul expulzat prin ciocnirea norilor ca două pietre să dea naştere fulgerelor scăpărătoare. Toate aceste cauze sînt însă accidentale. Ele produc trăsnetele nemotivate şi inutile, care nu se supun nici unei legi a naturii. Ele izbesc naunţii, mările şi dau toate celelalte lovituri zadarnice. Fulgerele profetice provin însă din înălţime, de la propriile lor stele, şi au cauze determinate. (44) 114. Nu voi nega nici că e cu putinţă ca nişte vînturi sau mai degrabă nişte adieri să ia naştere într-un mod asemănător din exhalaţia aridă şi uscată a pămîntului; de asemenea, unele vînturi pot lua naştere din apele care degajă un aer ce nu se condensează în ceaţă şi nici nu se solidifică în nori. Norii pot fi puşi în mişcare şi în urma izbirii lor de către razele soarelui, fiindcă prin vînt nu se înţelege nimic altceva decît un flux de aer. Vînturile pot lua însă naştere şi în multe alte moduri. Vedem că se ridică din zăpezi şi din mare, chiar atunci cînd aceasta e liniştită, iar altele, numite „altani", din pămînt. Cînd se întorc de pe mare, acestea din urmă se cheamă „tropei", iar dacă îşi continuă drumul sînt numite „apogei".

52

NATVRALIS HISTORIA

115. Sinuozităţile munţilor, multele lor vîrfuri, culmile rotunjite în formă de cot sau dislocate ca nişte umeri, văile adinei, care din cauza configuraţiei lor neregulate scindează aerul şi îl reflectă (această cauză face să se audă în multe locuri ecoul vocilor) odrăslesc fără încetare vînturi. Chiar şi dintr-o peşteră cum e cea din Dalmaţia, cu o gură largă şi un mare puţ vertical, izbucneşte şi în zilele liniştite o furtună asemă­ nătoare unui vîrtej, dacă este aruncat în ea un mic obiect. Locul poartă numele de Senta. Ba chiar sîntem informaţi că în provincia Cirenaica există o stîncă închinată austrului pe care nu este îngăduit să o atingă mină omenească. Dacă se întîmplă acest lucru, vîntul agită pe dată nisipurile. In multe case chiar, încăperile umede şi întunecate produc adieri proprii. Atît de multe sînt cauzele vînturilor! (45) 116. Are însă o foarte mare importanţă dacă e vorba de un simplu suflu sau de un vînt. Pe acestea din urmă, regulate şi persistente, le resimt nu doar anumite regiuni, ci ţări întregi. Ele nu sînt nici adieri, nici furtuni, ci vînturi depline, care sînt bărbăteşti chiar şi după nume. Fie că iau naştere în urma mişcării veşnice a cerului şi a deplasării în sens invers a astrelor, fie că e vorba de acel suflu dătător de viaţă din natură care rătăceşte încoace şi încolo ca într-un fel de matrice, fie că aerul e biciuit de loviturile neregulate ale planetelor sau de izbirile feluritelor mănunchiuri de raze, fie că provin de pe propriile astre, adică planetele cele mai apropiate, sau cad de pe stelele fixe, e evident că vînturile se supun unei legi a naturii care nu ne este necunoscută, dar nici nu este încă pe de-a-ntregul cunoscută. 117. Mai mult de douăzeci de autori greci din vechime ne-au transmis observaţiile lor asupra acestor vînturi. Mă miră foarte mult faptul că într-o lume aflată pradă discordiei şi divizată în regate, adică în părţi ale unui unic corp, aşa de mulţi oameni s-au dedicat unor probleme greu de rezolvat, în ciuda războaielor şi a relaţiilor perfide de ospitalitate, mai ales că piraţii, duşmanii tuturor oamenilor, controlau căile de trans­ mitere a noutăţilor. In acest fel, fiecare poate afla cîte ceva despre ţinutul său din lucrările unor oameni care nu au ajuns niciodată pînă acolo, mai exact decît din cunoştinţele localnicilor. Acum însă, în vremea unei păci atît de fericite, cînd principele se bucură atît de tare de dezvoltarea societăţii şi a artelor, nu numai că nu se mai descoperă nimic în urma unor cercetări originale, dar nu mai sînt bine asimilate nici descoperirile celor din vechime. 118. Recompensele nu erau mai mari decît acum, de vreme ce măreţul tezaur era împărţit la mai m u l ţ i ; şi totuşi, nu puţini au scormonit în misterele naturii fără vreo altă răsplată decît aceea de a le fi de folos urmaşilor. Acum însă au decăzut moravurile oamenilor, dar nu şi avantajele cunoaşterii. Ca atare, o mulţime uriaşă călătoreşte de dragul cîştigului, şi nu al cunoaşterii pe marea ce este accesibilă pe întreaga ei suprafaţă şi ale cărei ţărmuri permit oriunde debarcarea. Oamenii nu se gîndesc însă cu mintea lor orbită şi interesată exclusiv de avere că însuşi cîştigul ar putea deveni mai sigur graţie ştiinţei. î n consecinţă, voi t r a t a despre vînturi mai

CARTEA A DOUA

53

minuţios poate decît s-ar potrivi cu planul lucrării, pentru că acestea îi privesc pe atîtea mii de corăbieri. (46) 119. Cei vechi au ţinut seama în total de patru vînturi, pentru tot atîtea puncte cardinale (de aceea nici Homer nu numeşte mai multe), întocmind o clasificare care în scurt timp a fost considerată rudimen­ tară. Epoca următoare i-a adăugat acesteia opt vînturi, făcînd-o prea subtilă şi detaliată. Savanţii dintr-o nouă generaţie au adoptat o clasifi­ care intermediară, adăugind celei reduse patru vînturi din cea amplă. Există aşadar două vînturi pentru fiecare dintre cele patru regiuni ale cerului: de la răsăritul echinocţial bate subsolanus (E), de la răsăritul solstiţial de iarnă, volturnus (E-SE). Grecii îl numesc pe primul apeliotes, iar pe cel de-al doilea, eurus. De la miazăzi suflă austrul (S), iar de la apusul solstiţial de iarnă, africus (V-SV). Grecii le spun acestora notus şi libs. De la apusul echinocţial provine favonius (V), iar de la apusul solstiţial de vară, corus (V-NV). Grecii le zic zephyr şi argestes. De la miazănoapte bate septentrionul (N), iar între acesta şi răsăritul sol­ stiţial de vară suflă acvilonul (N-NE). Acestea se numesc în greacă aparctias şi boreas. 120. Clasificarea mai amplă plasase printre acestea alte patru vîn­ turi : thrascia (N-NV), la mijloc între vîntul de nord şi apusul solstiţial de v a r ă ; de asemenea, caecias, care bate de la răsăritul solstiţial de vară (E-NE), între acvilon şi răsăritul echinocţial; phoenix, între răsă­ ritul solstiţial de toamnă şi miazăzi; de asemenea, între libs şi notus, un compus rezultat din cele două, libonotus, care bate între miazăzi şi apusul solstiţial de iarnă. Şi încă n-am terminat. Alţii au adăugat şi un vînt pe nume meses, între boreas (N-NE) şi caecias (E-NE) şi un al doilea, euronotus (S-SE), între eurus (E-SE) şi notus (S). Există şi nişte vînturi specifice anumitor regiuni, care nu suflă în afara unui spaţiu determinat, cum este pentru atenieni sciron, deviat puţin faţă de argestes (V-NV) şi necunoscut în restul Greciei; în alte părţi tot el este numit olympias, atunci cînd bate u n pic mai dinspre nord. 121. De obicei, din toate aceste denumiri se înţelege că e vorba de argestes. Unii numesc vîntul caecias helespont.ias, iar alţii numesc acelaşi vînt într-un mod diferit. La fel, în provincia Galia Narbonensis cel mai cunoscut dintre vînturi este circius, care nu e mai prejos ca violenţă faţă de nici un altul. Acesta ajunge cel mai adesea pînă la Ostia după ce a traversat Marea Ligurică. Totuşi, nu numai că este necunoscut în celelalte regiuni, dar nu atinge nici măcar oraşul Vienna din aceeaşi provincie. Cu puţine mii de paşi înainte de Vienna, acel vînt atît de puternic e stăvilit prin interpunerea unui lanţ muntos de înălţime medie. Pabianus pretinde că vînturile de sud nu pătrund în Egipt. în acest fel devine evident că o lege a naturii reglează durata şi limitele vînturilor. (47) 122, Aşadar primăvara le deschide corăbierilor marea. La începutul acesteia, cînd soarele se află în al douăzeci şi cincilea grad al Vărsăto­ rului, favonius îndulceşte asprimea aerului de iarnă. Acest lucru se

54

NATVRALIS HISTORIA

întîmplă cu şase zile înaintea idelor lui februarie. Cam acelaşi calendar este respectat de toate celelalte vînturi, pe care le voi prezenta în continuare, numai că ele o iau cu o zi înainte în anii bisecţi, revenind însă la vechea ordine în cei normali. Lui favonius din a opta zi dinaintea calendelor lui martie unii îi spun chelidonia, datorită apariţiei rîndunicii, în vreme ce pe acela din a şaptea zi de după solstiţiul de iarnă, începînd de cînd acesta suflă vreme de nouă zile, îl numesc ornithia, de la sosirea păsărilor^. Din sens invers lui favonius bate vîntul pe care-1 numim subsolanus. 123. Răsăritul Pleiadelor în tot atîtea (25) grade ale Taurului, cu şase zile înaintea idelor lui mai, marchează începutul verii. Aceasta este perioada austrului, vînt care bate din sens opus septentrionului. î n momentul cel mai călduros al verii, în a cincisprezecea zi dinaintea calendelor lui august, atunci cînd soarele intră în primul grad al Leului, răsare constelaţia Caniculei. Acvilonul, care primeşte numele de „pre­ cursor", precedă cu opt zile răsăritul acesteia. 124. După două zile de la răsăritul Caniculei, acelaşi acvilon numit „etesian" suflă cu şi mai multă constanţă vreme de patruzeci de zile. Se crede că acesta este domolit de căldura soarelui îngemănată cu înflăcărarea Caniculei. Nici un alt vînt nu este mai regulat decît acvilonul. După acesta suflă iarăşi austrul, frecvent pînă la apariţia constelaţiei Boarului, care răsare cu unspre­ zece zile înaintea echinocţiului de toamnă. De atunci începe să bată corus, care aduce toamna. Din sens opus acestuia suflă volturnus. 125. Cam la patruzeci şi patru de zile după echinocţiul de toamnă, apusul Pleiadelor marchează debutul iernii, moment care coincide, de regulă, cu a treia zi dinaintea idelor Iui noiembrie. Aceasta e perioada în care bate acvilonul de iarnă, foarte diferit de cel de vară şi care suflă din sens opus lui africus. Cu şapte zile înaintea solstiţiului de iarnă şi cu tot atîtea după, marea este liniştită pentru a permite împreunarea alcionilor de la care aceste zile şi-au tras numele. In restul timpului domneşte iarna. Şi totuşi, violenţa furtunilor nu împiedică navigaţia pe mare. Piraţii i-au silit cei dintîi pe oameni, ameninţîndu-i cu moartea, să se avînte către mare şi să o înfrunte la vreme de iarnă. Acum îi sileşte să facă acest lucru şi pofta de cîştig. (48) 126. Cele mai reci sînt vînturile despre care am spus că suflă dinspre nord şi corus, care le e vecin. Acestea le fac să înceteze pe celelalte şi alungă norii. Umede sînt pentru Italia africus şi, mai ales, austrul. Se povesteşte că pe Pontul Euxin caecias atrage după sine norii. Uscate sînt corus şi volturnus, atunci cînd nu sînt pe punctul de a înceta. Aducătoare de zăpezi sînt acvilonul şi septentrionul, iar de grin­ dină septentrionul şi corus. Austrul e torid, iar volturnus şi favonius sînt călduţe; tot ele sînt mai uscate decît subsolanus şi, în general, toate vînturile dinspre nord şi vest sînt mai uscate decît cele dinspre în greceşte rîndunica poartă numele de chelidon, în vreme ce pasăre se spune omis (n.tr.).

CARTEA A DOUA

55

sud şi est. 127. Cel mai benefic pentru sănătate este acvilonul. Austrul e vătămător mai ales cînd e uscat, poate fiindcă atunci cînd e umed e mai răcoros. Se crede că vieţuitoarele au o poftă mai mică de mîncare atunci cînd suflă austrul. Vînturile etesiene încetează noaptea şi por­ nesc la a treia oră din zi. Adierile lor sînt resimţite în Hispania şi în Asia de la est, în Pont ca ale acvilonului, iar în restul regiunilor de la sud. Vînturile etesiene suflă şi începînd cu solstiţiul de iarnă - atunci cînd sînt numite ornithiae - , dar mai domol şi pentru puţine zile. Două dintre ele îşi schimbă şi caracteristicile o dată cu zona: austrul din Africa e senin, iar acvilonul noros. 128. Toate vînturile suflă alternativ, astfel încît în cele mai multe cazuri unul începe la oprirea opusului său. Cînd se pornesc vînturi foarte apropiate ca direcţie cu cele care se potolesc, ele se succedă de la stînga la dreapta, aşa cum se deplasează şi soarele. Calendarul lor lunar depinde de a p a t r a zi de după lună nouă. Se poate naviga în direcţii opuse cu ajutorul aceloraşi vînturi, în funcţie de cît sînt de deschise pînzele, aşa că deseori se ciocnesc noaptea corăbii care merg în sensuri opuse. Austrul stîrneşte valuri mai mari decît acvilonul, fiindcă cel de-al doilea, vînt de joasă altitudine, suflă din adîncul mării, iar primul din văzduh. Ca atare, cutremurele de pămînt sînt devastatoare mai ales după ce a b ă t u t austrul. 129. Noaptea e mai violent austrul, ziua acvilonul, iar vînturile care suflă dinspre răsărit sînt mai persis­ tente decît cele care suflă dinspre apus. Vînturile septentrionale înce­ tează, de regulă, după u n număr impar de zile. Observaţia este valabilă în multe alte sectoare ale naturii. De pildă, numerele fără soţ sînt socotite bărbăteşti. Soarele şi sporeşte, şi diminuează intensitatea vînturilor: o sporeşte la răsărit şi la apus, o diminuează la prînz, în perioada verii. Prin urmare, vînturile sînt adormite cel mai adesea la mijlocul zilei şi al nopţii, fiindcă frigul excesiv sau arşiţa le slăbesc. Şi ploile adorm vînturile. Acestea din u r m ă sînt aşteptate, mai ales acolo de unde norii împrăştiaţi au lăsat să se vadă cerul. 130. Eudoxos soco­ teşte că după scurgerea unei perioade de patru ani se reîntorc în aceeaşi ordine n u numai toate vînturile, dar şi cele mai multe fenomene atmo­ sferice, lucru evident dacă ne dăm silinţa să observăm micile variaţiuni ciclice. Această perioadă începe întotdeauna într-un an bisect o dată cu răsăritul Caniculei. Atît despre vînturile generale. (49) 131. Acum ne vom ocupa de tornadele neaşteptate care, aşa cum s-a spus, iau naştere dintr-o exhalaţie a pămîntului şi se potolesc după ce s-au acoperit cu u n înveliş de nori. Acestea îmbracă mai multe forme. Cînd rătăcesc şi se prăvălesc ca nişte torente, aşa cum am arătat că socotesc unii, ele produc tunete şi fulgere. Dacă însă au fost rostogolite de o greutate superioară şi cu mai multă violenţă, frîngînd un nor uscat pe o suprafaţă largă, dau naştere unei furtuni pe care grecii o numesc ecnephias^. Dacă însă, rotite strîns într-o adîncitură joasă a norului. 6.

Numele acestei furtuni se tălmăceşte prin „cea care iese dintr-un nor" (n.tr.).

56

NATVRALIS HISTORIA

tornadele l-au găurit pe acesta fără foc, adică fără trăsnet, ele produc un vîrtej numit thyphon, adică un ecnephias care se răsuceşte. 132. Acesta tîrăşte după sine nişte bucăţi smulse din norul îngheţat, rostogolindu-le, răsucindu-le, îngreunîndu-şi propria cădere din pricina greutăţii lor şi deplasîndu-se din loc în loc într-o rotire rapidă. Thyphon e o pacoste mai ales pentru navigatori, deoarece zdrobeşte nu doar vergile catargelor, ci şi corăbiile, pe care le răstoarnă. împotriva venirii sale există numai un remediu slab, împrăştierea de oţet, substanţă a cărei n a t u r ă este foarte rece. Această tornadă, respinsă de propria izbire, se reîntoarce în cer smulgînd anumite obiecte şi tîrîndu-le către înălţimi. (50) 133. Dacă tornada a ţîşnit dintr-o adîncitură mai mare a norului afundat, dar nu îndeajuns de largă pentru a produce o furtună, şi dacă nu e lipsită de zgomot, ea poartă numele de „vîrtej". Acesta culcă la pămînt tot ce se află împrejurul lui. Atunci cînd este mai arzător şi se aprinde în timp ce e cuprins de furie, vîrtejul este nuraitprester. El arde şi totodată striveşte obiectele cu care a venit în contact. Taifunul nu se produce cînd bate acvilonul, iar ecnephias cînd ninge sau cînd s-a aşter­ n u t zăpadă. Dacă tornada a frînt norul, s-a aprins şi în loc să producă ulterior focul, 1-a conţinut, este vorba de trăsnet. 134. Diferenţa dintre acesta şi prester e ca aceea dintre flacără şi foc. Prester se întinde pe o suprafaţă largă datorită suflului de aer, în timp ce trăsnetul se strînge datorită impactului. Tornada se deosebeşte de vîrtej prin felul în care se întoarce, aşa cum se deosebeşte şi şuieratul de trosnet. F u r t u n a se deosebeşte de ambele prin extinderea ei, ea dispersînd norul mai degrabă decît străpungîndu-1. In nor se formează uneori şi o ceaţă asemănătoare unui animal sălbatic, care este funestă pentru navigatori. Fenomenul numit „coloană" apare atunci cînd umiditatea, condensîndu-se şi solidificîndu-se, se susţine prin propriile forţe. De acelaşi tip este şi forma­ ţiunea numită aulon, atunci cînd norul trage apă ca un tub. (51) 135. Iarna şi vara, trăsnetele sînt rare din motive opuse: iarna fiindcă aerul condensat devine şi mai compact în învelişul gros de nori şi întreaga emanaţie rigidă şi glacială a pămîntului stinge orice văpaie de foc pe care o primeşte. Din acest motiv, Sciţia şi zonele îngheţate din jurul ei sînt scutite de căderea trăsnetelor. Dimpotrivă, căldura excesivă apără Egiptul de trăsnete, pentru că exhalaţia caldă şi uscată a pămîn­ tului se condensează foarte rar şi doar în nişte nori fini şi puţin rezis­ tenţi. 136. In schimb, primăvara şi toamna trăsnetele sînt mai dese, de vreme ce în aceste două anotimpuri cauzele invocate pentru iarnă şi vară se anulează. Prin urmare, trăsnetele sînt dese în Italia, fiindcă acolo aerul, mai mobil datorită iernii mai blînde şi verii noroase, face să fie întotdeauna într-un anume fel primăvară sau toamnă. în ţinuturile Italiei care coboară de la nord înspre căldură, aşa cum este regiunea Romei sau a Campaniei, fulgeră deopotrivă iarna şi vara, lucru care nu se întîmplă în vreo altă zonă. (52) 137. Sînt consemnate mai multe tipuri de trăsnete. Cele uscate nu ard, ci sfărîmă. Cele umede nu ard, ci înnegresc. Cel de-al treilea tip

CAETEA A DOUA

57

este definit ca „strălucitor" şi are nişte puteri miraculoase. Goleşte butoaiele, menţinînd intacte capacele şi nelăsînd nici o altă urmă. Topeşte aurul, bronzul şi argintul în interiorul unor săculeţe care n u sînt deloc arse, încît nici măcar sigiliul lor de ceară nu este distrus. Marcia, o doamnă din aristocraţia romană, lovită fiind de u n astfel de trăsnet cînd era însărcinată, a pierdut copilul, dar a trăit în continuare fără vreun alt neajuns. Printre miracolele prilejuite de conjuraţia lui Catilina s-a numărat şi faptul că Marcus Herennius, decurion al oraşului Pompeii, a fost lovit de trăsnet într-o zi senină. (53) 138. în literatura de specialitate a etruscilor se consideră că nouă zei trimit trăsnete şi că acestea sînt de unsprezece feluri. lupiter aruncă trei. Romanii nu au menţinut decît două dintre aceste trăsnete, atribuindu-le pe cele diurne lui lupiter, iar pe cele nocturne, mai rare din acelaşi motiv al răcelii cerului, lui Summanus. în Etruria se crede că şi din pămînt pot ţîşni trăsnetele numite „inferioare", extrem de fioroase şi funeste mai ales iarna. De fapt, toate fenomenele socotite de ei de origine terestre, diferite de cele generale şi provenind de la stele, se produc într-o zonă foarte apropiată şi a u o consistenţă mai tulbure. Proba e clară, fiindcă toate trăsnetele superioare care cad din cer lovesc oblic, iar cele numite terestre, drept. 139. Dar deoarece cad dintr-o zonă mai apropiată se crede că ies din pămînt, mai ales că nu prezintă nici o u r m ă a reflectării lor. Acesta este un argument în favoarea faptului că lovitura provine de jos, şi nu din faţă. Cei care cercetează cu mai multă subtilitate aceste trăsnete socotesc că ele provin de pe planeta Saturn, aşa cum cele mistuitoare, aidoma celui care a făcut în întregime scrum oraşul foarte bogat al etruscilor, Volsinii, vin de pe Marte. Etruscii numesc „familiare" trăsnetele care fac profeţii pentru întreaga viaţă. Ele apar de îndată ce fiecare om şi-a întemeiat o familie. De altfel, etruscii consideră că semnificaţia trăsnetelor private nu depăşeşte zece ani, în afara celor produse la formarea întîiului patrimoniu sau în ziua de naştere, iar a celor publice nu depăşeşte treizeci de ani, în afara celor produse la întemeierea unui oraş. (54) 140. î n anale este atestată invocarea sau obţinerea trăsnetelor prin anumite rituri şi rugăciuni. în Etruria există o veche legendă, potrivit căreia oraşul Volsinii a avut parte de un trăsnet numit Volta, care fusese invocat de regele Porsina după devastarea ogoarelor de către un monstru care se apropia de oraş. Lucius Piso, autor de încredere, ne-a informat în prima carte a Anualelor sale că Numa făcuse deseori acest lucru înaintea lui Porsina. Pentru că a îndeplinit acest ritual într-un mod foarte puţin ortodox, TuUus Hostilius a fost lovit de un trăsnet, în acest scop există la noi crînguri sacre, altare şi rituri, iar printre atributele de Stator, Tonans şi Feretrius ale lui lupiter l-am adoptat şi pe cel de Elicius. 141. în această privinţă, opiniile oamenilor sînt diferite şi depind de mentalitatea fiecăruia. E o cutezanţă să crezi că poţi să porunceşti naturii prin ritualuri şi în egală măsură o prostie să conteşti forţa binefăcătoare a acestora, de vreme ce în interpretarea

58

NATVRALIS HISTORIA

fulgerelor ştiinţa a făcut asemenea progrese, încît pot fî prevestite trăsnetele ce se vor produce într-o zi anume şi se poate explica dacă acestea vor anula un fulger deja produs sau vor lămuri înţelesul altora anterioare, care rămîn obscure. Faptul este confirmat de nenumărate cazuri din viaţa publică şi particulară. Din acest motiv şi fulgerele sînt aşa cum i-a fost pe plac naturii, uneori sij^re, alteori îndoielnice, soco­ tite plauzibile de unii, respinse de alţii. î n ceea ce ne priveşte nu vom omite lucrurile demne de amintit despre ele. (55) 142. Este sigur că fulgerul se vede înainte de a se auzi tunetul, deşi cele două se produc simultan (acest lucru nu e de mirare, de vreme ce lumina e mai rapidă decît sunetul). Lovitura şi sunetul coincid dato­ rită unei potriviri din natură, dar sunetul este scos de trăsnet cînd a pornit, nu cînd a căzut, deoarece chiar şi aerul e mai rapid decît acesta. Ca atare, orice obiect este zguduit şi atins de suflu înainte de a fî zdrobit, şi nimeni care a văzut trăsnetul sau a auzit tunetul nu mai este atins de acela. Trăsnetele care se produc în partea stingă a cerului sînt socotite favorabile, deoarece acolo se află răsăritul. De locul de unde vine trăs­ netul nu se ţine cont la fel de mult ca de locul unde ajunge acesta, fie că focul se reflectă în urma impactului, fie că se reîntoarce doar curentul de aer după îndeplinirea misiunii sau stingerea focului. 143. Pe baza acestor observaţii, etruscii au împărţit cerul în şaisprezece părţi. Prima se întinde de la miazănoapte la răsăritul echinocţial, a doua pînă la miazăzi, a treia pînă la apusul echinocţial, iar a patra ocupă spaţiul rămas de la apus la miazănoapte. Ei au împărţit din nou fiecare din aceste zone în patru sectoare, dintre care pe cele opt dinspre răsărit le-au numit „de stînga", iar pe celelalte, tot atîtea ca număr, aflate în partea opusă le-au numit „de dreapta". Cele mai funeste dintre ele sînt sectoarele de nord-vest. Prin urmare are o foarte mare importanţă de unde au venit trăsnetele şi unde au ajuns. Cel mai bine e să revină în sectoarele de răsărit. 144. De aceea, cea mai mare fericire va fi prevestită atunci cînd trăsnetele provin din primul sector al cerului şi se întorc tot acolo, semn despre care am aflat că i-a fost acordat dictatorului Sulla. Celelalte trăsnete sînt mai puţin favorabile sau sînt chiar funeste, în funcţie de sectorul cerului în care apar. Etruscii consideră că nu e îngăduit să dai o explicaţie pentru anumite fulgere sau chiar să o asculţi, în afara cazului în care aceasta este comunicată unui oaspete sau vreunuia dintre părinţi. Marea inutilitate a respectării acestei prescripţii a fost observată în vremea consulatului lui Scaurus, devenit curînd fruntaşul senatului, atunci cînd templul lunonei de la Roma a fost lovit de trăsnet. 145. Fulgeră fără să tune mai mult ziua decît noaptea. Omul este singura vieţuitoare pe care trăsnetul nu o ucide întotdeauna. Pe cele­ lalte însă le omoară instantaneu. Este vorba, fără îndoială, de o favoare acordată de natură omului, căruia atît de multe animale îi sînt supe­ rioare ca forţă. Toate vieţuitoarele se prăbuşesc în partea opusă loviturii trăsnetului. Omul însă nu-şi revine decît dacă se întoarce pe partea

CARTEA A DOUA

59

atinsă. Cei loviţi în partea de sus a corpului cad pe vine. Cel lovit cînd era treaz e descoperit cu ochii închişi, iar cel care dormea, cu ochii larg deschişi. Nu e îngăduit ca u n om care şi-a dat astfel sufletul să fie ars. Religia ne-a transmis prescripţia de a-1 îngropa în pămînt. Nici un animal nu ia foc de la t r ă s n e t decît dacă a murit. Rănile celor trăsniţi sînt mai reci decît restul corpului. (56) 146. Dintre plante, trăsnetul nu loveşte laurul şi nu pătrunde niciodată în sol la o adîncime mai mare de cinci picioare. Ca atare, oamenii fricoşi consideră cele mai sigure peşterile mai adînci şi corturile confecţionate din pielea animalului numit viţel-de-mare, fiindcă dintre vieţuitoarele acvatice doar pe acesta nu-1 izbeşte trăsnetul, aşa cum dintre zburătoare nu este lovit de trăsnet vulturul, care, din acest motiv, este reprezentat purtîndu-1 ca armă. î n Italia, între Teracina şi templul Feroniei, a fost sistată construcţia de turnuri în vreme de război, pentru că toate fuseseră năruite de trăsnet. (57) 147. î n plus, în documente se menţionează că în partea de jos a cerului a plouat cu lapte şi sînge în vremea consulatului lui Manius Acilius şi Gaius Porcius şi de multe alte ori chiar cu carne în timpul consulatului lui Publius Volumnius şi Seruius Sulpicius, carne din care ceea ce n-au înşfăcat păsările n-a putrezit. Cu fier a plouat în Lucania cu un an înaintea celui în care Marcus Crassus a fost ucis de părţi împreună cu toţi soldaţii lucani, mulţi la număr. Materialul cu care a plouat era asemănător unor bureţi de fier. Haruspicii prevestiseră nişte răni venind de sus. în schimb, sub consulatul lui Lucius Paulus şi Gaius Marcellus a plouat cu lînă în jurul fortăreţei Compsanum, lîngă care peste un an a fost ucis Titus Annius Milo. în cronica aceluiaşi an se menţionează că în timpul desfăşurării procesului acestuia a plouat cu cărămizi arse. (58) 148. Ni s-a transmis că în vremea războaielor cu cimbrii, precum şi de multe alte ori, şi înainte, şi după acestea, s-au auzit din cer zăngănit de arme şi sunete de trîmbiţă. î n perioada celui de-al treilea consulat al lui Marius, locuitorii din Ameria şi Tuder au văzut pe cer o înfruntare între nişte oşti venind de la răsărit şi altele venind de la apus, care s-a încheiat cu înfrîngerea celor care se aflau înspre apus. Nu este cîtuşi de puţin de mirare şi s-a văzut destul de des ca cerul să ia foc, u n mare incendiu cuprinzînd norii. (59) 149. Grecii povestesc cu mîndrie că Anaxagora din Clazomene a prezis în anul al doilea al celei de-a şaptezeci şi opta olimpiade, graţie cunoştinţelor sale de astronomie, în ce zi urma să cadă o piatră din soare. Fenomenul s-a produs în timpul zilei, într-o zonă din Tracia, aproape de Aigospotamos. Această piatră de mărimea încărcăturii unei căruţe, cu o culoare datorată trecerii prin foc, poate fi văzută şi astăzi, în aceeaşi noapte a strălucit pe cer o cometă. Dacă cineva ar crede în această prezicere, este necesar să recunoască simultan că puterea divinatorie a lui Anaxagora a fost într-adevăr miraculoasă şi că înţelegerea noastră asupra naturii se năruie, în această privinţă domnind o confuzie

60

NATVRALIS HISTORIA

generală, dacă socotim fie că soarele este o piatră, fie că vreodată s-a găsit vreo piatră în acesta. 150. Totuşi nu există nici o îndoială că din cer cad deseori pietre. In gimnaziul de la Abydos este venerată şi astăzi o piatră de dimensiuni relativ modeste tot din motivul că, în virtutea tradiţiei, acelaşi Anaxagora a prezis căderea ei în mijlocul pămîntului. Şi la Cassandrea este venerată o piatră numită Potidea, datorită căreia a şi fost întemeiat oraşul. Eu însumi am văzut în ţinutul voconţilor o piatră care căzuse cu puţin timp înainte. (60) Numim curcubeu un fenomen frecvent, deloc miraculos ori profe­ tic, întrucît nu vesteşte în mod cert nici măcar zilele senine sau ploioase. Este evident că o rază de soare pătrunsă într-un nor concav se reflectă, fiind retrimisă către soare, şi că varietatea culorilor rezultă în urma amestecului norilor, focului şi aerului. în mod sigur, curcubeiele nu apar decît în faţa soarelui şi au întotdeauna forma unui semicerc. Nu se produc noaptea, cu toate că Aristotel ne informează că a fost văzut o dată u n astfel de curcubeu, despre care totuşi declară că poate apărea doar atunci cînd se împlinesc trei sute de zile lunare. 151. Se formează cel mai adesea iarna, după echinocţiul de toamnă, atunci cînd ziua scade. Cînd aceasta creşte din nou, începînd cu echinocţiul de primă­ vară, nu mai există curcubeie. Şi nici şi în preajma solstiţiului de vară, cînd zilele sînt cele mai lungi. In schimb, la solstiţiul de iarnă apar frecvent curcubeie. Acestea sînt de mare altitudine, atunci cînd soarele se află jos, şi de mică altitudine, atunci cînd soarele se găseşte sus. La răsărit sau la apus sînt mai scurte, dar au o lăţime mai mare. La prînz sînt subţiri, dar cu o extindere superioară. Vara nu sînt vizibile la prînz, dar după echinocţiul de toamnă se văd la orice oră. Niciodată nu se observă simultan mai mult de două curcubeie. (61) 152. Constat că restul fenomenelor de aceeaşi natură nu pre­ zintă nelămuriri pentru cei mai mulţi oameni. Grindina ia naştere prin îngheţarea apei de ploaie, zăpada apare din acelaşi lichid mai puţin compact, iar chiciura din rouă îngheţată. Iarna cade zăpadă şi nu grin­ dină, care se întîlneşte mai des ziua decît noaptea şi se topeşte mult mai repede decît zăpada. Ceaţa nu se formează nici vara, nici cînd e foarte frig, iar rouă nici cînd e ger, nici cînd e arşiţă sau vînt, ci doar în nopţile senine. îngheţul micşorează volumul apei, pe care aceasta nu-1 mai recapătă la topirea gheţii. Diversitatea culorilor şi a formelor e vizibilă în nori. Ea depinde de victoria sau de înfrîngerea focului amestecat în aceştia. (62) 153. Pe lîngă acestea, există unele fenomene specifice anumitor locuri. în Africa, în nopţile de vară, cade din belşug rouă. în Italia, la Locri şi deasupra lacului Velinus, apare în fiecare zi cîte un curcubeu, î n Rodos şi la Siracuza cerul nu e niciodată atît de acoperit de nori încît soarele să nu fie vizibil în orice moment. Aceste fenomene vor fi mai bine prezentate la locul lor. Cam atît ar fi de spus despre aer. (63) 154. Urmează glia, singurul element din natură căruia i-am atri­ buit venerabila denimiire de mamă, datorită binefacerilor ei extraordinare.

CARTEA A DOUA

61

Aceasta le aparţine oamenilor, aşa cum cerul le aparţine zeilor. Ea ne primeşte cînd ne naştem, după ce ne-am născut ne hrăneşte şi, o dată ce ne-am ivit pe lume, ne susţine mereu. In cele din urmă, ne îmbrăţişează la sînul său, atunci cînd am fost deja părăsiţi de restul naturii, acoperindu-ne întocmai ca o mamă. Prin nici o altă binefacere nu este ea mai sacră decît prin faptul că ne face şi pe noi sacri, purtînd mormintele şi epitafurile noastre, prelungindu-ne numele şi amintirea în ciuda scurti­ mii vieţii noastre. Ea este cea din urmă divinitate pe care o invocăm cînd ne mîniem cumplit, ca şi cum n-am şti că ea e singura care nu se mînie niciodată pe om. 155. Apele coboară sub formă de ploi, se solidifică în grindină, se umflă în valuri, dau năvală sub formă de torente, aerul se condensează în nori şi e cuprins de furie în timpul furtunilor. î n schimb, glia, binevoi­ toare, blinda, îngăduitoare, veşnică slujitoare a nevoilor oamenilor, cîte minunăţii nu odrăsleşte de bunăvoie! Ce nu emană ea în mod spontan! Ce miresme şi ce arome, ce seve, ce atingeri, ce culori! Cu cîtă cinste ne înapoiază ea ceea ce i-am dat cu î m p r u m u t ! Ce nu hrăneşte ea de dragul nostru! în ceea ce priveşte animalele dăunătoare, vina o poartă suflul vital. Glia este obligată să primească germenii lor şi, o dată născute, să le suporte. Dar în privinţa lucrurilor rele, vina aparţine celor care le generează. Glia nu mai acceptă un şarpe care a răpus un om şi îi administrează pedeapsa în numele celor care nu pot face acest lucru. Ea răspîndeşte plantele medicinale şi le zămisleşte mereu de dragul omului. 156. Ba chiar s-ar putea crede că, făcîndu-i-se milă de noi, a inventat otrăvurile, pentru ca, în dezgustul nostru de viaţă, înfometarea - modul de a muri cel mai în dezacord cu binefacerile gliei să nu ne răpună, sleindu-ne încet-încet, pentru ca bucăţile din trupul nostru sfîrtecat să nu se împrăştie în prăpăstii, pentru ca spînzurătoarea să nu ne chinuie împotriva firii, închizînd în noi sufletul care caută să iasă, iar dacă ne căutăm moartea în adîncurile mării, să nu devenim h r a n ă pentru peşti în loc de a fi înmormîntaţi şi pentru ca trupul să nu ne fie despicat de sabie. Aşa este ! Făcîndu-i-se milă de noi, ea a creat acea substanţă pe care, înghiţind-o, foarte uşor ne stingem, păstrîndu-ne intact corpul şi tot sîngele. Nu facem nici un efort şi e ca şi cum ne-am stîmpăra setea. Pe cei ce au murit astfel nu îi ating nici zburătoarele, nici fiarele, ci cel care şi-a căutat singur pieirea este păstrat pentru glie. 157. Să recunoaştem adevărul: glia a zămislit un leac pentru nenorocirile noastre, iar noi facem din el o otravă ce pune capăt vieţii. Nu folosim oare într-un mod asemănător şi fierul, de care nu ne putem lipsi? Şi totuşi nu ne-am putea plînge pe bună dreptate nici dacă glia ar fi creat otrăvurile pentru a ne vătăma. Doar faţă de această parte din n a t u r ă sîntem nerecunoscători. Cînd oare nu i se supune ea omului, fie să-1 desfete, fie să-i rabde injuriile ? Este azvîrlită în mări sau e nimicită, pentru ca noi să le facem loc apelor. Este chinuită în orice clipă de apă, fier, foc, lemn, piatră, grîne pentru a sluji mai mult plăcerilor decît hranei noastre.

62

NATVRALIS HISTORIA

158. Şi totuşi, ceea ce îndură glia la suprafaţă şi pe epiderma ei poate părea încă suportabil. Pătrundem însă în măruntaiele ei, săpînd în filoanele de aur şi de argint, în minele de aramă şi în cele de plumb. Cău­ t ă m chiar nestemate şi pietricele foarte mici, făcînd galerii în adîncuri. îi smulgem măruntaiele pentru a purta o piatră preţioasă pe degetul care o rîvneşte. Cît de multe mîini sînt puse în mişcare pentru ca o singură falangă să strălucească! Dacă ar fi existat zei infernali, acele galerii ale avaritiei şi luxului i-ar fî descoperit deja. Şi ne mai şi mirăm că glia a creat ceva care să ne vatăme ? 159. Căci fiarele, după părerea mea, o apără şi stăvilesc mîinile nelegiuite. Nu săpăm oare printre şerpi şi nu descoperim filoanele de aur o dată cu rădăcinile plantelor otrăvitoare ? Totuşi, zeiţa-glie se potoleşte oarecum, fiindcă toate aceste surse de bogăţie duc la nelegiuiri, crime şi războaie şi deoarece o stropim cu sîngele nostru şi o acoperim cu oasele noastre neîngropate, pe care chiar ea le acoperă, ca pentru a ne reproşa demenţa şi a ascunde nele­ giuirile oamenilor. Printre vinile sufletului nostru nerecunoscător aş număra-o şi pe aceea că nu cunoaştem caracteristicile pămîntului. (64) 160. Mai întîi să discutăm despre forma acestuia, recunoscută în mod unanim. Vorbim plini de siguranţă despre globul pămîntesc şi declarăm că acesta este mărginit de poli. Forma pămîntului nu este aceea a unei sfere perfecte, date fiind înălţimea foarte mare a munţilor şi platitudinea extremă a cîmpiilor, dar ansamblul, dacă toate neregularităţile ar putea fi cuprinse de circumferinţa unor cercuri, ar forma o sferă perfectă. Acest lucru este cerut chiar de natură, dar nu din aceleaşi motive pe care le-am prezentat pentru cer. Căci în cazul acestuia curbura concavă este atrasă către sine şi apasă din toate părţile pe centrul său, adică pe pămînt. Pămîntul însă, ca un corp solid şi compact, se înalţă ca şi cum s-ar umfla şi se întinde în afară. Universul este atras către centru, iar pămîntul iese din centru, veşnica rotire a universului în jurul lui impunîndu-i giganticului glob forma de sferă. (65) 161. Disputa dintre ştiinţă şi vulg pe această temă este însem­ nată. Ştiinţa afirmă că oamenii sînt răspîndiţi de jur împrejurul pămîn­ tului, că picioarele lor pot avea orientări opuse, dar că zenitul apare fiecărui om la fel ca în cazul în care el s-ar afla în mijlocul unui pămînt plan. Vulgul se întreabă de ce nu cad oamenii aflaţi la antipozi, ca şi cum aceia n-ar avea motive să se mire că nu cădem noi. Intervine o părere intermediară, rezonabilă chiar şi pentru mulţimea atît de ostilă faţă de învăţătură, anume că globul este neregulat, de forma unui con de pin, dar, cu toate acestea, locuit pretutindeni. 162. Dar ce importanţă are asta, cînd se iveşte o altă minunăţie, anume că pămîntul stă suspen­ dat şi nu cade cu tot cu noi! E ca şi cum ar fi îndoielnică forţa aerului, mai ales a celui închis în lume, sau ar putea cădea ceva dacă natura se opune şi îi refuză locul în care să cadă. Căci, după cum sălaşul focului e doar în foc, cel al apelor doar în ape, cel al aerului doar în aer, aşa şi locul pămîntului care e ţinut pe loc de toate celelalte elemente este doar în el însuşi. Este totuşi de mirare că acesta are formă de glob, în ciuda

CARTEA A DOUA

63

platitudinii extreme a mării şi cîmpiilor. Acestei păreri i se alătură Dicearh, unul dintre cei mai mari savanţi, care a măsurat munţii din însărcinarea regilor. El ne-a transmis că cel mai înalt dintre aceştia e Pelionul, cu o altitudine de o mie două sute cincizeci de paşi, deducînd că această dimensiune este o nimica toată în comparaţie cu curbura totală a pămîntului. Această presupunere mi se pare îndoielnică, de vreme ce ştiu că unele vîrfuri ale Alpilor se înalţă pe o pantă care nu este mai scurtă de cincizeci de mii de paşi. 163. Se dă o adevărată bătălie pentru a constrînge vulgul să creadă că forma apelor este aceea a unei mase rotunjite. Şi totuşi nu există un alt lucru mai evident la o simplă cercetare, căci şi picăturile care stau să cadă iau forma unor mici bile. Aruncate în praf ori plasate pe puful frunzelor, ele apar perfect rotunde. în paharele pline, partea de mijloc a lichidului e bombată, fenomen care, din pricina mobilităţii acestuia şi a fineţii sale intrinsece, este mai uşor de sesizat prin intermediul raţiunii decît prin cel al văzului. Şi mai de mirare e faptul că, dacă mai adaugi foarte puţin lichid în paharele pline, ceea ce e în plus dă pe din afară. Nu se întîmplă însă aşa la adăugarea unor greutăţi, adesea pînă la 20 de dinari, de bună seamă fiindcă obiectele introduse în interiorul lichi­ dului îl înalţă în boltă, dar ceea ce e vărsat pe suprafaţa sa rotunjită dă pe din afară. 164. Acesta e şi motivul pentru care pămîntul nu e zărit de pe corăbii, dar e vizibil de pe catargele acestora şi, atunci cînd nava se îndepărtează, u n obiect strălucitor legat de vîrful catargului pare că se lasă puţin cîte puţin în jos şi, în cele din urmă, dispare. In sfîrşit, oceanul despre care declarăm că se află la capătul lumii de ce nu adoptă o altă formă şi nu cade, o dată ce nu-1 limitează nici o altă margine ? Revenim în plin miracol, atunci cînd ne întrebăm cum se face că marea, chiar dacă e rotunjită, nu se prăbuşeşte la capătul ei. Cercetă­ torii greci au dovedit prin metode geometrice subtile, spre marea lor bucurie şi glorie, că acest lucru nu s-ar fî putut întîmplă nici dacă mările ar fi fost plane şi de forma de care par a fi. 165. Căci, de vreme ce apele se deplasează de sus în jos - iar această caracteristică a lor e recunoscută şi nimeni nu se îndoieşte că pe un ţ ă r m oarecare ele înain­ tează pînă unde le-o permite înclinarea terenului - , rezultă, fără nici o îndoială, că în măsura în care un loc e mai jos, el este mai aproape de centrul pămîntului şi că toate liniile duse de acolo la apele cele mai apropiate sînt mai scurte decît cele care unesc cele dintîi ape cu limita mării. Aşadar, în orice parte, toate apele converg către centru şi nu cad fiindcă tind către zonele interioare ale pămîntului. (66) 166. Trebuie să credem că n a t u r a creatoare a făcut astfel încît, de vreme ce pămîntul arid şi uscat nu poate exista fără apă şi nici apa, la rîndul ei, nu se poate susţine fără sprijinul pămîntului, acestea să se unească într-o înlănţuire reciprocă. Pămîntul îşi deschide larg sînul, iar apa îl invadează în întregime, înăuntru, în afară, deasupra, dedesubt, firele sale străbătîndu-1 ca o reţea. Apa ţîşneşte chiar pe vîrful mun­ ţilor, unde, mînată de suflul vital şi presată de greutatea pămîntului,

64

NATVRALIS HISTORIA

izbucneşte ca dintr-un sifon şi nu se află cîtuşi de puţin în primejdia de a cădea, de vreme ce sare pînă pe vîrfurile cele mai înalte şi mai abrupte. In acest fel e evident de ce mările nu cresc prin aportul zilnic al atîtor fluvii. Aşadar, întregul glob pămîntesc este înconjurat în partea sa medi­ ană de marea care curge de jur împrejurul lui. Nu e nevoie să dovedim acest lucru prin argumente, întrucît este cunoscut din experienţă. (67) 167. De la Gades şi coloanele lui Hercule, întregul Ocean Occi­ dental este astăzi navigabil, de-a lungul Hispaniei şi al Galiei. Oceanul de nord a fost şi el explorat în mare parte, căci, cu sprijinul divinului Augustus, o flotă a înconjurat Germania pînă la Promontoriul Cimbrilor. De acolo a fost observată marea nesfîrşită sau s-a aflat din vorbele oamenilor că aceasta se întinde pînă în ţinuturile sciţilor şi în cele îngheţate din pricina umidităţii excesive. Ar fi fost de altfel foarte puţin probabil ca marea să se termine acolo unde se găseşte apă din belşug! Alături, înspre răsărit, întreaga zonă situată sub aceeaşi parte a cerului, de la Oceanul Indian pînă la Marea Caspică, a fost străbătută de arma­ tele macedoniene comandate de Seleucos şi Antiochos, care au vrut să le spună acestor mări după numele lor, Seleucida şi Antiochida. 168. Şi în jurul Caspicei au fost explorate multe ţărmuri ale oceanului şi pe aproape întreaga parte de nord a acestuia oamenii au vîslit încoace şi încolo. In acest fel, argumentul decisiv al mlaştinii Meotice nu mai lasă loc nici unei urme de îndoială, fie că aceasta e un golf al oceanului, după cum constat că au crezut mulţi, fie că este o apă stătătoare separată de ocean printr-o fîşie îngustă de uscat. Vizavi de Gades, începînd tot din vest, este navigată astăzi de-a lungul Mauretaniei o întinsă parte a mării de sud. Victoriile lui Alexandru cel Mare au degajat şi o mare parte din răsăritul mării, pînă la Golful Arabiei, unde au fost recunoscute în timpul unei expediţii conduse de Gaius Caesar, fiul lui Augustus, resturi aparţinînd unor corăbii hispanice naufragiate. 169. în vremea înfloririi puterii carta­ gineze, Hanno, care a navigat de la Gades la hotarele Arabiei, a publicat descrierea călătoriei sale, aşa cum a făcut şi Himilco, trimis în aceeaşi epocă pentru a cunoaşte coastele vestice ale Europei. î n afară de asta, Cornelius Nepos depune mărturie că în vremea sa un anume Eudoxos, pe cînd fugea de regele Ptolemeu Lathyrul, a ieşit din golful Arabiei şi a ajuns pe mare pînă la Gades. Cu mult înaintea lui Nepos, Caelius Antipater a afirmat că văzuse pe cineva care navigase în scopuri comer­ ciale din Hispania pînă în Etiopia. 170. Acelaşi Nepos ne-a informat, scriind despre un periplu nordic, că lui Quintus Metellus Celer, colegul de consulat al lui Afranius, dar pe atunci proconsul al Galiei, i-au fost daţi în dar de către regele suebilor nişte indieni care, pornind din ţ a r a lor pentru a face comerţ, fuseseră tîrîţi de furtuni pînă în Germania. Astfel mările, care înconjoară de pretutindeni globul, împărţit tot de ele în două, ne răpesc o parte din pămînt, neexistînd nici un traseu practi­ cabil dintr-o zonă în cealaltă. Această constatare menită să ilustreze

CAKTEA A DOUA

65

vanitatea oamenilor pare să ne impună să prezentăm, adică să punem în faţa ochilor, acest tot, oricum ar fi el, în care nimic nu e de ajuns pentru un singur om. (68) 171. în primul rînd, este socotită corectă estimarea dimensiu­ nilor oceanului la o jumătate din suprafaţa terestră, ca şi cum nici o altă parte a lumii nu i-ar face loc acestuia. Cît de vast ar trebui să credem că este spaţiul pe care îl ocupă oceanul, care înconjoară întregul glob în zona sa mediană, dă naştere şi primeşte toate celelalte ape, fiind în plus cel care hrăneşte norii şi stelele atît de multe şi atît de mari? Domeniul unei mase de apă atît de întinse trebuie să fie nemăsurat şi infinit. 172. Adaugă faptul că din ceea ce a rămas cerul răpeşte o mare parte. Din cele cinci părţi numite zone, pe care acesta le cuprinde, tot spaţiul aflat în jurul celor două extreme — adică polii: al nostru, căruia i se spune Septentrional şi cel opus, numit Austral - este stăpînit de un frig cumplit şi de îngheţul veşnic. Bezna eternă domneşte la ambii poli. Acolo străluceşte numai o lumină palidă şi alburie din pricina chiciurii, iar astrele cele mai blînde nu sînt niciodată vizibile. In schimb, zona centrală a pămîntului, deasupra căreia trece soarele, e deşertică, fiind pîrjolită de flăcări şi arsă de radiaţia directă. Numai două zone, aflate între cea deşertică şi cele îngheţate, sînt temperate. Acestea nu comu­ nică între ele din pricina focului stelelor. Prin urmare, cerul răpeşte trei părţi ale pămîntului. Prada oceanului este, pe de altă parte, nesigură. 173. Nu ştiu dacă porţiunea rămasă nu suferă pierderi şi mai mari, căci acelaşi ocean, care pătrunde, aşa cum vom arăta, în multe golfuri, se apropie mugind atît de tare de mările interioare, încît golful Arabiei se găseşte la o distanţă de o sută cincizeci de mii de paşi de Marea Egiptului, iar Caspica la trei sute şaptezeci şi cinci de mii de paşi de Marea Neagră. Tot el se revarsă şi intră pe uscat prin interiorul atîtor mări care despart Africa, Europa şi Asia. Cît de mare să fie atunci întinderea de pămînt pe care o ocupă ? 174. Pe deasupra, ar trebui luată în calcul suprafaţa atîtor fluvii, a atîtor mlaştini, ar trebui adăugate lacurile, heleşteiele, lanţurile de munţi înălţate către cer şi abrupte chiar pentru privire, pădurile şi văile prăpăstioase, deserturile şi locu­ rile pustii din mii de motive. Să înlăturăm deci aceste părţi ale pămîntu­ lui sau mai degrabă, aşa cum au afirmat mai mulţi oameni, ale acestui punct din cosmos (căci pămîntul nu este altceva în univers). Acesta e obiectul gloriei noastre, acesta ne e sălaşul. Aici ne îndeplinim funcţiile politice, aici ne exercităm comenzile militare, aici tînjim după bogăţie, aici forfoteşte neamul omenesc, aici punem la cale războaiele, chiar şi pe cele civile, şi uşurăm pămîntul, măcelărindu-ne unii pe alţii. 175. Şi, ca să las la o parte nebunia colectivă a neamurilor, pămîntul e locul din care ne izgonim vecinii, adăugind prin furt pămîntului nostru, atunci cînd îl săpăm, o brazdă din cel limitrof. Oare de a cîta parte din pămînt se va putea bucura cel care şi-a extins în lung şi-n lat proprietăţile funciare şi şi-a deposedat mai presus de orice închipuire vecinii ? Chiar

66

NATVRALIS HISTORIA

dacă şi-ar fi întins proprietăţile pe măsura avariţiei sale, ce porţiune din acestea ar mai putea deţine cînd va fi mort ? (69) 176. E evident, în baza unor argumente irefiitabile, că pămîntul se află în centrul universului. Cel mai clar dintre acestea este egalitatea zilei cu noaptea la echinocţiu. Căci, dacă pămîntul nu s-ar fi aflat la mijloc, zilele şi nopţile n-ar fi putut fi egale. Dovada cea mai clară a acestui fapt o aduc goniometrele, care în timpul echinocţiului lasă să se vadă răsăritul şi apusul pe aceeaşi linie, iar răsăritul solstiţial de vară şi apusul solstiţial de iarnă pe o alta, tot comună. Acest lucru n-ar fi putut avea loc în nici un caz dacă pămîntul n-ar fi fost situat în centrul universului. (70) 177. Trei cercuri plasate între cele trei zone pomenite mai sus determină inegalitatea anotimpurilor: tropicul de vară, care trece prin punctul cel mai înalt pentru noi al zodiacului la nord; în partea opusă, către celălalt pol, tropicul de i a r n ă ; pe urmă ecuatorul, care taie zodiacul pe la mijloc. (71) Cauza celorlalte fenomene care ne fac să ne mirăm se găseşte în însăşi forma pămîntului, despre care ne dăm seama, în baza aceloraşi argumente, că este asemănătoare celei a apelor unui glob. Aşa se face, fără doar şi poate, că pentru noi astrele din zona de nord a cerului nu apun niciodată şi, invers, cele de la sud nu răsar niciodată. Tot aşa, stelele din emisfera noastră nu sînt vizibile pentru oamenii din cealaltă emisferă, fiindcă globul pămîntesc se interpune în calea privirii lor. 178. Din ţinutul troglodiţilor şi zona limitrofă Egiptului nu este vizibilă Ursa Mare, din Italia constelaţia Canopus, cea numită Cosiţa Berenicei şi nici cea care în timpul divinului Augustus a primit numele de Tronul lui Cezar, stele cu adevărat remarcabile. E atît de evident că pămîntul e curb, încît pentru cei care îl observă de la Alexandria, Canopus pare că se înalţă deasupra pămîntului la o pătrime de constelaţie, din Rodos dă impresia că e tangent pămîntului, iar pe Marea Neagră, unde Ursa Mare se vede foarte sus, nu e deloc vizibil. Aceasta din urmă se ascunde privirilor începînd din Rodos sau mai degrabă din Alexandria. în Arabia, în luna noiembrie, Ursa Mare nu e vizibilă în timpul primei străji, dar se arată în cursul celei de-a doua. La Meroe apare pentru puţin timp seara la solstiţiul de vară, iar în zori se vede cu cîteva zile înainte de răsăritul lui Arcturus. 179. Această constelaţie este observată mai ales de corăbierii aflaţi în călătorie, atunci cînd marea se înalţă către unele astre şi se coboară către altele, devenind deodată vizibile, ca şi cum ar răsări din valuri, unele stele care se ascunseseră în spatele curburii pămîntului. Lumea nu este însă mai înaltă la polul nostru, aşa cum au afirmat unii autori, fiindcă în acest caz stelele ar fi vizibile de pretu­ tindeni, în realitate, ele sînt considerate mai înălţate de către cei care se află foarte aproape de ele şi afundate de către cei depărtaţi. Aşa cum polul nostru ne pare înălţat nouă, care ne situăm pe partea de sus a pămîntului, aşa şi pentru cei care au depăşit mijlocul globului se ridică alte stele, iar cele care fuseseră înălţate la noi coboară. Acest fenomen nu s-ar putea produce decît pe o sferă.

CARTEA A DOUA

67

(72) 180. De aceea, locuitorii din răsărit nu observă eclipsele de soare şi de lună produse seara, iar noi, care trăim la apus, pe cele de dimineaţă. De asemenea, ei le văd mai tîrziu decît noi pe cele care au loc la amiază. Ni s-a transmis că, la Abella, în timpul victoriei lui Alexandru cel Mare, luna a fost eclipsată la ora a doua din noapte, iar în Sicilia la răsăritul ei. î n Campania, în timpul consulatului lui Vipstanus şi Fonteius, care au ocupat această funcţie cu puţini ani în urmă, în ajunul calendelor lui mai, a fost observată producerea unei eclipse de soare între a şaptea şi a opta oră din zi, dar Corbulo, guvernatorul Armeniei, a declarat că ar jfî văzut-o între a unsprezecea şi a douăsprezecea oră din zi, deoarece curbura pămîntului acoperă şi descoperă mereu alte fenomene, în funcţie de regiune. Dacă însă pămîntul ar fi fost plan, toate ar fî apărut deodată şi nopţile nu ar fî fost inegale, căci durata nopţii care nu este aceeaşi în toate regiunile ar fî fost percepută ca egală indiferent de poziţia observatorului. (73) 181. Nici noaptea şi nici ziua, peste tot identice, nu domnesc în acelaşi timp pe tot pămîntul, pentru că interpunerea globului aduce noaptea, iar anularea acesteia aduce ziua. Acest lucru ne este cunoscut datorită mai multor dovezi: în Africa şi în Hispania, turnurile lui Hanibal; în Asia, unde din pricina groazei de piraţi au fost construite nişte posturi de observaţie, s-a constatat adesea că focurile aprinse la a şasea oră din zi au fost văzute la a treia oră din noapte de către oamenii aflaţi la capătul oriental al fortificaţiilor. Philonides, curierul lui Alexandru, pe care l-am pomenit mai înainte, parcurgea o mie două sute de stadii, distanţa de la Sicyon la Elis, în nouă ore din zi şi se întorcea de acolo abia la a treia oră din noapte, cu toate că drumul era la vale. Motivul era că la dus mergea în acelaşi timp cu soarele, iar •'la întoarcere se deplasa în direcţia opusă mişcării acestuia. Din această cauză, cei care navighează către apus, chiar şi în cea mai scurtă zi, depăşesc distanţele parcurse noaptea, de vreme ce însoţesc soarele. (74) 182. Cadranele solare nu sînt de folos peste tot în acelaşi fel, fiindcă umbra făcută de soare se schimbă la trei sute sau la cel mult cinci sute de stadii o dată. Prin urmare, în Egipt, în ziua echinocţiului, la amiază, umbra indicatorului numit gnomon măsoară puţin mai mult de jumătate din acesta. La Roma, din umbră lipseşte a noua parte din gnomon, în oraşul Ancona aceasta îl depăşeşte cu a 35-a parte, iar la aceeaşi oră, în regiunea Italiei numită Veneţia, umbra e egală cu gnomonul. (75) 183. Tot aşa se spune că în oraşul Syene, aflat cu cinci mii de stadii mai jos de Alexandria, în ziua solstiţiului de vară nu se formează nici o umbră, şi puţul săpat în vederea acestui experiment este în întregime luminat. De aici rezultă că soarele se află atunci exact deasu­ pra acelui loc, ceea ce Onesicritus scrie că se întîmplă în acelaşi moment în India, deasupra fluviului Hypasis. E bine cunoscut faptul că acelaşi fenomen se produce la Berenice, oraşul troglodiţilor, şi la 4820 de stadii de acolo, tot la acelaşi neam, în cetatea Ptolemais, întemeiată pe ţărmul

68

NATVRALIS HISTORIA

Mării Roşii pentru primele vînători de elefanţi, cu patruzeci şi cinci de zile înaintea solstiţiului de iarnă şi cu tot atîtea după, şi că umbrele sînt orientate către sud de-a lungul acestor nouăzeci de zile. 184. De aseme­ nea, la Meroe - insulă locuită pe fluviul Nil şi capitală a neamului etiopienilor, aflată la cinci mii de stadii de Syene - , de două ori pe an, atunci cînd soarele se găseşte în al optsprezecelea grad al Taurului şi într-al paisprezecelea al Leului, nu mai există umbre. In India, la neamul creţilor, există un munte pe nume Maleus, lîngă care umbrele sînt orientate vara către sud, iar iarna către nord. Acolo, Ursa Mare este vizibilă numai timp de cincisprezece nopţi. Tot în India, în foarte frecventatul port Patala, soarele răsare la dreapta, iar umbrele cad înspre sud. 185. în timpul şederii lui Alexandru în acel loc s-a observat că Ursa Mare este vizibilă numai în prima parte a nopţii. Onesicritus, unul dintre generalii săi, a scris că în locurile din India în care Ursa Mare nu e vizibilă nu există umbre. Acele locuri se numesc „asciene"', iar acolo timpul nu este împărţit în ore. (76) Eratostene ne-a transmis că în tot ţinutul troglodiţilor umbrele sînt orientate invers de două ori pe an, de fiecare dată timp de patruzeci şi cinci de zile. (77) 186. Aşa se face că, în urma creşterilor variabile ale zilei, la Meroe, aceasta cuprinde douăsprezece ore echinocţiale şi 8/9, la Alexandria paisprezece, în Italia cincisprezece, iar în Britania şaptesprezece. Acolo nopţile luminoase din timpul verii confirmă fără umbră de îndoială ceea ce raţiunea ne constrînge să credem, anume că, în zilele solstiţiului de vară, cînd soarele se apropie mai mult de pol şi lumina descrie un cerc mai mic, teritoriile aflate dedesubtul acestuia au parte de o zi continuă vreme de şase luni şi, invers, de o noapte de şase luni, atunci cînd soarele s-a îndepărtat la solstiţiul de iarnă. 187. Pytheas din Massilia scrie că acest lucru se întîmplă în insula Thule, aflată la o distanţă de şase zile de navigaţie de nordul Britaniei, iar alţii susţin că şi în insula Mona, care se găseşte la o depărtare de două sute de mii de paşi de oraşul Camalodunum din Britania, se petrece acelaşi fenomen. (78) Această teorie a umbrelor şi ştiinţa numită gnomonică au fost create de Anaximene din Milet, elevul lui Anaximandru, despre care deja am vorbit. Tot el a prezentat cel dintîi la Sparta orologiul numit „sciotheric"®. (79) 188. Alţi oameni au delimitat ziua într-altfel: babilonienii între două răsărituri ale soarelui, atenienii între două apusuri, umbrienii de la o amiază la alta, toţi oamenii de rînd de la apariţia luminii la lăsarea întunericului, preoţii romani şi cei care au statornicit ziua civilă şi, de asemenea, egiptenii şi Hiparh, de la u n miez al nopţii la altul. Este 7. 8.

Această denumire se tălmăceşte tocmai prin „lipsit de umbră" (în greceşte skia) (n.tr.). în greceşte, cadranul solar poartă numele de skiotheron, care s-ar tălmăci prin „vînătorul umbrei" (n.tr.).

CARTEA A DOUA

69

evident însă că absenţa luminii este mai de scurtă durată între două răsărituri în perioada solstiţiului de vară decît în vremea echinocţiilor, fiindcă poziţia zodiacului e mai înclinată în partea sa mediană şi mai dreaptă în preajma punctului solstiţial de vară. (80) 189. Aceste fenomene trebuie puse în legătură cu cele care sînt determinate de cauze cereşti. într-adevăr, nu există nici o îndoială că etiopienii se coc din pricina radiaţiei astrului învecinat şi că se nasc, ca şi cum ar fi fost arşi, cu barba şi părul scurte şi creţe. în schimb, în zona opusă a lumii, popoarele au pielea albă şi rece ca gheaţa, părul blond, lung şi sînt fioroase din pricina asprimii climei. Ceilalţi însă, dato­ rită mobilităţii aerului, sînt înţelepţi. Chiar şi conformaţia gambelor dovedeşte că, prin acţiunea căldurii, sudicilor le este atrasă umoarea către părţile superioare ale corpului, iar nordicilor le este împinsă către părţile inferioare prin coborîrea lichidelor. In zona polară iau naştere sălbăticiuni greoaie, iar în cea tropicală, animale cu înfăţişări variate şi mai ales păsări. 190. î n ambele părţi, corpul vieţuitoarelor este de mari dimensiuni, într-un loc prin acţiunea focului, iar în celălalt din cauza aportului de umiditate. în schimb, în zonele intermediare ale pămîntului, datorită amestecului fericit al celor două elemente, ţinuturile sînt bogate în produse de tot felul; aici corpurile au dimensiuni potrivite, există o remarcabilă armonie a culorilor, iar oamenii au un compor­ tament blajin, simţuri pătrunzătoare şi o inteligenţa rodnică, capabilă să înţeleagă întreaga natură. Tot popoarele din zona temperată deţin nişte imperii cum n-au avut niciodată cele de la extremităţi. Totuşi, acestea din urmă nu li s-au supus niciodată primelor, fiind depărtate şi solitare din pricina naturii vitrege. (81) 191. După părerea babilonienilor, cutremurele şi faliile se pro­ duc, ca şi restul fenomenelor, sub influenţa astrelor, dar mai ales a celor trei cărora ei le atribuie trăsnetele. Ele au loc atunci cînd cele trei se deplasează o dată cu soarele şi se află faţă de acesta într-unui dintre aspecte, dar mai ales în cvadratură. O capacitate divinatorie extra­ ordinară şi vrednică de nemurire îi este atribuită, dacă vrem să credem, filozofului naturii Anaximandru din Milet, despre care se spune că i-a avertizat pe spartani să-şi protejeze oraşul şi casele, întrucît îi pîndea un cutremur de pămînt în urma căruia s-a năruit întregul lor oraş şi s-a desprins, sporind dezastrul prin prăbuşirea sa, o parte din muntele Taiget, care se înălţa sub formă de pupă. Şi lui Ferecide, profesorul lui Pitagora, îi este atribuită o predicţie, tot divină. Pe cînd scotea apă dintr-un puţ, acesta a presimţit un cutremur, pe care 1-a prezis concetă­ ţenilor. 192. Dacă aceste informaţii sînt adevărate, prin ce se deosebesc oamenii de zei, chiar în viaţă fiind ? Să lăsăm totuşi aceste relatări la latitudinea fiecăruia. Socotesc însă că vînturile constituie fără nici o îndoială cauza cutremurelor. De fapt, pămîntul nu se cutremură nicio­ dată decît atunci cînd marea e aţipită şi cerul e atît de liniştit, încît nu mai poate susţine zborul păsărilor, ca urmare a dispariţiei oricărei suflări care să le poarte. în prealabil, trebuie totuşi să fi bătut nişte

70

NATVRALIS HISTORIA

vînturi, al căror suflu să fi pătruns în galeriile şi în cavităţile tainice ale pămîntului. Pe pămînt, cutremurul nu este altceva decît este tunetul în nori, tot aşa cum nici formarea unei falii nu e altceva decît trăsnetul care se dezlănţuie, atunci cînd aerul întemniţat se luptă şi face eforturi să dobîndească libertatea. (82) 193. Prin urmare, jpămîntul se cutremură în diverse feluri şi cu rezultate miraculoase. într-un loc zidurile sînt culcate la pămînt, într-altul le înghite un hău adînc, într-altul ies la suprafaţă mormane de pămînt ori ţîşnesc rîuri şi uneori chiar focuri şi izvoare calde, iar în alt loc e deviat cursul rîurilor. Cutremurul e precedat şi însoţit de un sunet îngrozitor, uneori asemănător unui murmur, alteori mugetelor sau ţipetelor oamenilor ori zăngănitului de arme izbite, în funcţie de natura materialului care îl primeşte şi de forma peşterilor sau a tunelu­ lui prin care se deplasează. Este slab cînd înaintează printr-un spaţiu îngust, e răguşit dacă soseşte pe căi întortocheate, dă naştere unui ecou la impactul cu suprafeţe dure, clocoteşte în locurile umede, face valuri în cele inundate, e cuprins de furie împotriva corpurilor rezistente. Prin urmare se aud deseori sunete chiar fără a se produce un cutremur. 194. Niciodată nu are loc o zguduire de un singur fel, ci există şi oscilaţii şi vibraţii. Uneori falia rămîne căscată, arătînd ce a sorbit, alteori ea ascunde aceste lucruri, închizîndu-şi gura, iar solul se reface în aşa fel încît nu mai există nici o urmă a devorării oraşelor şi a înghiţirii unor suprafeţe de teren agricol. Se cutremură mai ales zonele maritime, dar nici regiunile muntoase nu sînt scutite de o atare grozăvie. Ştiu din proprie experienţă că au avut loc destul de des cutremure în Alpi şi Apenini. 195. Pămîntul e zguduit mai frecvent toamna şi primăvara, atunci cînd se produc şi trăsnetele. In Galia şi în Egipt au loc foarte rar cutremure, fiindcă într-un loc le împiedică iarna, iar în celălalt vara. De asemenea, acestea se produc mai des noaptea decît ziua. Cele mai puternice cutremure sînt cele de dimineaţă şi de seară. Acestea au loc adesea cu puţin înainte de sosirea zorilor, iar în timpul zilei către amiază. Cutremurele se produc şi în timpul eclipselor de soare şi de lună, fiindcă atunci furtunile aţipesc, mai ales cînd arşiţa urmează ploilor, iar ploile arşiţei. (83) 196. Navigatorii recunosc cutremurele printr-un indiciu neîndo­ ielnic. Un val se înalţă brusc fără ca vîntul să sufle sau o izbitură zguduie corabia. Uneori uşile de pe corabie trepidează, aidoma celor din clădiri, vestind cutremurul prin trosnetul lor. Nici măcar păsările nu mai stau netemătoare. Un semn prevestitor al cutremurului ce se va produce apare şi pe cerul senin, fie în timpul zilei, fie la puţină vreme după asfinţitul soarelui: un nor se întinde pe o mare distanţă sub forma unei dîre subţiri. (84) 197. Şi în puţuri apa este mai tulbure şi are un miros respin­ gător. Puţurile reprezintă totuşi un remediu împotriva cutremurelor, remediu pe care îl oferă şi reţelele de peşteri. Acestea evacuează aerul acumulat, lucru remarcat în cazul unor oraşe întregi. Sînt mai puţin

CARTEA A DOUA

71

Zguduite cele sub care e săpată o reţea de canale pentru evacuarea apei menajere şi, în interiorul acestora, sînt cu mult mai sigure zonele suspendate. De pildă, la Neapolis, în Italia, partea cea mai solidă a oraşului este cea mai afectată de astfel de calamităţi. în case, adăpostu­ rile cele mai sigure sînt bolţile, colţurile încăperilor şi uşorii porţilor, unde zguduirile din sensuri opuse se anulează reciproc. Pereţii constru­ iţi din cărămidă sînt mai puţin vătămaţi de scuturătură. 198. Există mari diferenţe între tipurile de cutremur, căci, într-adevăr, acestea sînt de mai multe feluri. Cele mai inofensive cutremure sînt cel la care se simte o vibraţie, clădirile trosnind în mişcarea lor ondulatorie, şi cel care determină o umflare, o înălţare şi apoi revenirea la loc a caselor care se deplasează alternativ. Nu se produc pagube nici atunci cînd clădirile se întîlnesc şi se ciocnesc, izbindu-se din ambele sensuri, fiindcă o mişcare o anulează pe cealaltă. Sînt funeste însă unduirea şi zbuciu­ mul ca de val al cutremurului şi, de asemenea, mişcarea desfăşurată într-un singur sens. Trepidaţiile încetează atunci cînd izbucneşte vîntul. Dacă însă au persistat, nu se opresc în mai puţin de patruzeci de zile, iar uneori chiar mai tîrziu. Unele trepidaţii au durat însă vreme de un an sau doi. (85) 199. în timpul consulatului lui Lucius Marcius şi Sextus lulius s-a petrecut în teritoriul Mutinei un adevărat miracol terestru, pe care îl găsesc menţionat în cărţile doctrinei etrusce. Doi munţi s-au ciocnit cu u n vacarm nemaipomenit, apropiindu-se şi apoi depărtîndu-se unul de altul, iar printre ei s-au înălţat către cer în timpul zilei flăcări şi fum. Acest fenomen a fost observat de pe drumul Aemilia de o mulţime formată din cavaleri romani cu însoţitorii lor şi din drumeţi. în urma acestei ciocniri au fost nimicite toate gospodăriile, iar numeroasele animale care se aflau în interiorul lor şi-au dat duhul. Nu ştiu dacă nu cumva acest fenomen, petrecut cu un an înaintea războiului cu aliaţii, a fost mai funest pentru pămîntul Italiei chiar decît războaiele civile. Şi epoca noastă a cunoscut un miracol nu mai puţin straniu, în anul din urmă al împăratului Nero, aşa cum am arătat în biografia acestuia. în ţinutul marucinilor, pe proprietatea lui Vettius Marcellus, un cavaler roman care administra averea lui Nero, pajiştile şi grădinile de măslini, separate unele de altele de un drum public, şi-au inversat locurile. (86) 200. Concomitent cu cutremurele de pămînt se produc şi revăr­ sări ale mării care dă pe de lături, desigur sub acţiunea aceluiaşi suflu, sau pătrunde în adîncurile pămîntului surpat. Cel mai puternic cutre­ mur de pămînt a fost, după cîte îşi amintesc oamenii, cel produs în vremea domniei împăratului Tiberius, cînd douăsprezece oraşe din Asia au fost făcute una cu pămîntul într-o singură noapte. Cel mai frecvent s-au produs în timpul războaielor punice, cînd, pe parcursul unui singur an, au fost raportate cincizeci şi şapte de seisme. în acelaşi an, nici romanii şi nici cartaginezii care se luptau pe malul lacului Trasimen nu au simţit un cataclism foarte puternic. Cutremurul nu reprezintă o simplă calamitate, ci o primejdie — atît în sine, cît şi, în egală măsură

72

NATVRALIS HISTORIA

(sau chiar mai mult), prin ceea ce anunţă. Niciodată n-a avut loc la Roma un cutremur care să nu prevestească vreun eveniment. (87) 201. Aceeaşi cauză duce la formarea unor noi pămînturi, atunci cînd suflul a fost în stare să disloce solul, dar nu a avut forţa să iasă afară. Pămînturile nu iau naştere doar datorită aluviunilor, aşa cum s-au format insulele Echinade din depunerile rîului Achelous sau cea mai mare parte din Egipt datorită Nilului — de la care, dacă-i dăm crezare lui Homer, era drum de o zi şi o noapte pînă la insula Faros - , şi nici doar prin retragerea mărilor ca la Circei, despre care tot Homer scrie. Ştim că acest lucru s-a întîmplat şi în portul Ambracia pe o distanţă de zece mii de paşi şi în Pireul atenienilor, pe o întindere de cinci mii de p a ş i ; de asemenea la Efes, unde marea scălda odinioară templul Dianei. Dacă îi dăm crezare lui Herodot, marea se întindea la un moment dat dincolo de Memphis pînă la munţii Etiopiei şi, de aseme­ nea, înspre cîmpiile Arabiei. A existat mare şi în jurul Troiei şi în toată Teuthrania, unde Meandrul şi-a format cîmpiile. (88) 202. Pămînturi iau naştere şi într-altfel, ieşind brusc la supra­ faţă dintr-o mare. E ca şi cum natura şi-ar egaliza bilanţul, restituind într-un loc ceea ce o falie a înghiţit într-altul. (89) Ştim că asta s-a petrecut în cazul insulelor Delos şi Rodos, vestite încă din vechime. Ulterior s-au format şi altele mai mici: Anafe dincolo de Melos, Neai între Helespont şi Lesbos, Halone între Lebedos şi Teos, Tera şi Therasia printre Ciclade, în anul al patrulea al celei de-a o sută treizeci şi cincea olimpiade, Hiera, numită şi Automate, tot printre Ciclade, dar după patruzeci de ani şi Thia, aflată la două sute de stadii de aceasta, peste două sute patruzeci şi doi de ani, în vremea noastră, sub consulatul lui lunius Silanus şi Laelius Balbus, într-a opta zi dinaintea calendelor lui iulie. 203. înaintea epocii noastre, o insulă a ieşit la suprafaţă în vecinătatea Italiei, în Arhipelagul Eolian, o alta cu o lungime de două mii cinci sute de paşi şi nişte izvoare fierbinţi lîngă Creta şi încă una, însoţită de un suflu violent, în Golful Etruriei, în anul al treilea al celei de-a o sută şaizeci şi treia olimpiade. Se povesteşte că în jurul acesteia se zbenguia o mulţime de peşti, iar oamenii care au mîncat din ei şi-au dat sufletul pe dată. Aşa se spune că s-ar fi format şi Insulele Pithecuse din Golful Campaniei. La scurt timp după aceea, muntele Epopos de aici s-a făcut una cu pămîntul, după ce a azvîrlit dintr-o dată flăcări. Pe aceeaşi insulă, un oraş a fost înghiţit de adîncuri, în urma unui cutremur de pămînt s-a înălţat o mlaştină, iar în urma altuia s-a format prin prăvălirea unor munţi insula Prochyta. (90) 204. Natura a creat şi în alt mod insule: a separat Sicilia de Italia, Ciprul de Siria, Eubeea de Beoţia, Atlante şi Macria de Eubeea, Besbicos de Bitinia, Leucosia de Promontoriul Sirenelor. (91) Dimpotrivă, ea a răpit mării insule şi le-a unit cu uscatul: Antissa de Lesbos, Zephyrion de Halicarnas, Arethusa de Myndos, Dromiscos şi Perne de Milet, Narthecusa de promontoriul Parthenion. Hybanda, odinioară o insulă de pe Ionica, se află acum la două sute de stadii de

CARTEA A DOUA

73

mare. Insula Syrie este încadrată în mijlocul teritoriului Efesului, iar Derasidele şi Sapphonia în cel al oraşului învecinat, Magnesia, Epidaur şi Oricos au încetat să mai fie insule. (92) 205. Natura a făcut să dispară cu totul uscatul pe o suprafaţă uriaşă, în primul rînd acolo unde se găseşte Oceanul Atlantic, dacă este să-i dăm crezare lui Platon, pe urmă în interior, unde vedem astăzi Acarnania scufundată în golful Ambraciei, Ahaia în golful Corint, Europa şi Asia invadate de Propontida şi de Pont. în plus, marea a străpuns Leucadia, Anthirriumul, Helespontul şi cele două Bosforuri. (93) Las acum la o parte golfurile şi lacurile. Pămîntul însă se devo­ rează şi singur. El a înghiţit Cibotosul, un munte foarte înalt, o dată cu oraşul Carix, Sipylosul din teritoriul Magnesiei şi mai înainte, în acelaşi loc, un oraş foarte vestit, pe nume Tantalis, teritoriul oraşelor Galene şi Gamale din Fenicia împreună cu ele însele şi Phegiumul, un lanţ de munţi foarte înalt din Etiopia. Parcă n-ar fi de ajuns că ţărmurile se mişcă ele însele destul de înşelător. (94) 206. Pontul Euxin a răpit Pyrrha şi Antissa, aflate în jurul mlaştinii Meotice, iar golful Corint - oraşele Helice şi Bura, ale căror vestigii mai sînt încă vizibile în adîncuri. Din insula Ceos, marea a înşfăcat dintr-o dată o întindere mai mare de treizeci de mii de paşi, smulsă împreună cu foarte mulţi oameni, în Sicilia - o jumătate din oraşul Tyndaris şi ceea ce îi lipseşte Italiei pentru a fi unită cu aceasta; la fel s-a întîmplat în Beoţia cu Eleusina. (95) Să lăsăm acum deoparte cutremurele de pămînt şi calamităţile, în u r m a cărora din oraşe întregi mai rămîn doar nişte morminte, ca să vorbim despre miracolele pămîntului mai degrabă decît despre nelegiu­ irile naturii. Şi, pe Hercule, nici fenomenele cereşti nu sînt mai greu de descris decît minunăţiile pămîntului, 207. întrucît resursele miniere sînt atît de variate, atît de bogate, atît de fertile, renasc mereu de atîtea secole cu toate că zilnic, pe întreaga suprafaţă a pămîntului, incendiile, prăbuşirile, naufragiile, războaiele, înşelăciunile nimicesc atît de mult din ele, iar luxul şi mulţimea oamenilor le epuizează. Pietrele preţioase au aspecte atît de diverse, marmura are ape de diferite culori, printre care se remarcă un alb care nu lasă să treacă nimic altceva în afara luminii. Izvoarele au virtuţi medicinale. Incendiile sînt neîntrerupte de atîtea veacuri datorită focurilor care ţîşnesc în atîtea locuri. Emanaţiile aducătoare de moarte care ies din gropi sau se datorează caracteristi­ cilor terenului sînt fatale în unele locuri numai pentru zburătoare, ca pe muntele Soracte, aflat în vecinătatea Romei, în altele pentru celelalte vieţuitoare în afara omului şi, nu de puţine ori, chiar şi pentru om, ca pe teritoriul oraşelor Sinuessa şi Puteoli. 208. Unii numesc „hornuri", iar alţii „gurile lui Caron" gropile din care se degajă emanaţii aducătoare de moarte, ca la Ampsancta, oraşul hirpinilor, loc din preajma templului de la Memphis în care cei care au intrat mor. La Hierapolis, în Asia, aceste emanaţii sînt inofensive doar pentru preotul Marii Zeiţe. în alte părţi, aceste cavităţi sînt profetice, emanaţia lor îmbătînd şi dînd

74

NATVEALIS HISTORIA

puterea de a prezice viitorul, ca în cazul foarte cunoscutului oracol de la Delfi. Care dintre muritori ar putea invoca o altă cauză a acestor fenomene în afară de aceea că puterea divină a naturii, răspîndită pretutindeni, iese mereu la iveală sub alte şi alte forme ? (96) 209. Unele pămînturi tremură sub greutatea paşilor. Este cazul a circa două sute de iugăre din teritoriul oraşului Gabii, aflat nu departe de Roma, care se zguduie cînd sînt străbătute de călăreţi. Anumite insule plutesc mereu, ca de pildă cele din teritoriul oraşelor Caecubus, deja pomenitul Reate, Mutina şi Statonia, cele de pe lacul Vadimon, unde umbroasele păduri de lîngă apele cutiliene nu sînt niciodată văzute în acelaşi loc nici ziua, nici noaptea sau cele din Lidia, numite Calamine şi care, putînd fi deplasate oriîncotro nu numai de vînturi, ci şi de vîsle, au însemnat salvarea multor cetăţeni romani în timpul războaielor cu Mitridate. Există şi pe Nymphaeum nişte insuliţe numite Saliare, fiindcă atunci cînd cîntă muzica, se mişcă în ritmul bătăilor din picioare. Două insule poartă cu ele, de jur împrejurul marelui lac de la Tarquinii din Italia, nişte crînguri care, forţate de vînturile care le împing, for­ mează uneori un triunghi, alteori un cerc, dar niciodată un pătrat. (97) 210. în insula Paphos se găseşte un renumit templu al lui Venus, în a cărui curte interioară nu plouă niciodată. Acelaşi fenomen este atestat şi la Nea, un oraş din Troada, în jurul statuii Minervei. Tot acolo nici resturile de la sacrificii nu putrezesc. (98) Lîngă oraşul Harpasa din Asia se găseşte o stîncă înspăimîntătoare, ce poate fi mişcată cu un singur deget, dar care opune rezistenţă cînd e împinsă cu tot corpul. în oraşul Parasinus din peninsula Taurida există un fel de pămînt care vindecă toate rănile. în schimb, în jurul Assosului din Troada ia naştere o^ piatră care distruge orice corp; ea poartă numele de „sarcofag". 211. î n preajma fluviului Indus există doi munţi, dintre care unul are proprietatea de a atrage orice corp din fier, iar celălalt de a-1 respinge, aşa încît, dacă avem cuie la încălţări, de pe un munte nu ne mai putem desprinde piciorul, iar pe celălalt nu-1 putem pune. E consemnat faptul că la Locri şi la Crotona nu s-a produs nicio­ dată vreo epidemie, nici la Troia vreun cutremur şi că în Licia, după fiecare cataclism, urmează patruzeci de zile senine. în teritoriul oraşului Arpi nu răsare grîul, chiar dacă a fost semănat. Lîngă altarele Muciene de la Veii, în preajma oraşului Tusculum şi în pădurea Ciminia există nişte locuri în care obiectele înfipte în pămînt nu mai pot fi smulse. Fînul din teritoriul oraşului Crustumeria este vătămător acolo, dar benefic în afară. (99) 212. Despre proprietăţile apelor am spus mai multe lucruri, dintre care cel mai miraculos este avansarea şi retragerea mării. Acest fenomen, care se produce în mai multe feluri, îşi află cauza în mişcarea soarelui şi a lunii. între două răsărituri ale lunii, într-un interval de douăzeci şi patru de ore, apele mării cresc şi, respectiv, descresc de cîte două ori: mai întîi, cînd bolta cerească se înalţă o dată cu luna, apele se umflă, apoi, cînd aceasta, trecînd de meridian, se înclină către apus, ele

CARTEA A DOUA

75

scad; pe urmă, atunci cînd luna, începînd de la apusul ei, se apropie de zonele cele mai de jos ale cerului şi opuse meridianului, apele cresc din nou, pentru ca apoi să se retragă pînă la următorul răsărit al lunii. 213. Mareele nu au niciodată loc în acelaşi moment ca în ziua prece­ dentă, ca şi cum ele ar gîfîi neregulat sub acţiunea astrului avid, ce atrage mările pentru a se adăpa din ele şi care răsare mereu în alt loc decît în ziua anterioară. Ele se succedă totuşi la intervale de timp mereu egale, de şase ore, nu din cele variabile în funcţie de zi, noapte sau loc, ci echinocţiale, dar care par inegale în raport cu durata orelor obişnuite, de vreme ce acestora le corespund, fie ziua, fie noaptea, un n u m ă r mai mare de ore echinocţiale şi doar la echinocţiu un număr egal. 214. Iată o dovadă însemnată, plină de lumină şi grăitoare în fiecare zi, că proşti sînt cei care neagă faptul că astrele apun şi apoi răsar iarăşi şi că aceeaşi privelişte este oferită şi de pămînt, ba chiar de întreaga natură, cu apusurile şi răsăriturile ei. De asemenea, mersul unui astru pe sub pămînt şi efectele sale nu sînt diferite de cele proprii, atunci cînd acesta este purtat prin faţa ochilor noştri. 215. In plus, efectele lunii prezintă multiple variaţii, mai întîi la şapte zile o d a t ă : de la lună nouă la primul pătrar, mareele sînt potri­ vite ; de atunci cresc şi sînt cele mai năvalnice la lună plină; pe urmă se mai domolesc şi, după încă şapte zile, sînt identice cu cele din prima fază; cresc iarăşi la cel de-al treilea p ă t r a r ; iar atunci cînd luna se află în conjuncţie cu soarele, sînt la fel ca la lună plină. Cînd însă aceasta se depărtează mai mult de pămînt înspre nord, mareele sînt mai blînde decît atunci cînd, îndreptîndu-se către sud, luna îşi exercită influenţa mai de aproape. O dată la opt ani, mareele sînt aduse de a o suta revoluţie a lunii la începutul mişcării lor şi la acelaşi şir de creşteri. Toate acestea sînt sporite de influenţa anuală a soarelui: mareele se umflă cel mai tare la cele două echinocţii, dar mai mult toamna decît primăvara, fiind slabe la solstiţiul de iarnă şi mai ales la cel de vară. 216. Totuşi, aceste variaţii nu se produc exact în momentele indicate, ci la puţine zile după aceea, după cum nici celelalte variaţii nu au loc atunci cînd e lună plină sau nouă, ci ulterior. De asemenea, nici cerul nu descoperă, nu acoperă şi nici nu depărtează imediat luna de meridian, ci cu vreo două ore echinocţiale mai tîrziu, fiindcă efectul fenomenelor produse în cer ca fulgerele, tunetele şi trăsnetele este resimţit întot­ deauna cu întîrziere faţă de observarea lor. 217. Toate mareele oceanului acoperă şi dezvelesc întinderi mai mari decît o fac celelalte mări, fie deoarece ansamblul acestora este mai impetuos decît o parte a sa, fie pentru că o mare întindere deschisă de ape resimte mai puternic influenţa astrului care se deplasează pe un spaţiu vast decît atunci cînd pe acesta îl împiedică nişte limite înguste. Din acest motiv nici lacurile şi nici rîurile nu se mişcă într-un mod asemănător. Pytheas din Massilia confirmă faptul că dincolo de Britania fluxul atinge optzeci de coţi.

76

NATVRALIS HISTORIA

218. în ceea ce le priveşte, mările interne sînt închise între pămînturi ca într-un port. Totuşi, în unele locuri o întindere mai vastă se supune influenţei astrelor, o dată ce există mai multe exemple de marinari purtaţi în două zile de o maree năvalnică din Italia pînă la Utica pe o mare liniştită şi fără ca pînzele corăbiilor să fie împinse de vînt. Aceste mişcări sînt sesizabile mai degrabă lîngă ţărmuri decît în larg, de vreme ce şi extremităţile corpului resimt mai puternic pulsaţiile venelor, adică suflul vital. Totuşi, în cele mai multe estuare, ca de pildă la Sirte din cauza răsăritului astrelor, variabil în fiecare regiune, se formează maree diferite ca orar sau legi. (100) 219. Totuşi, unele maree au caracteristici specifice. Este cazul celei din strîmtoarea Tauromenium care se produce mai des şi al celei din Eubeea care înaintează şi se retrage de şapte ori în timp de o zi şi o noapte. Tot acolo, de trei ori pe lună mareele nu se produc: în a şaptea, a opta şi a noua zi. La Gades, izvorul cel mai apropiat de templul lui Hercule, închis ca într-un puţ, creşte şi descreşte uneori o dată cu oceanul, iar alteori în contratimp. In aceeaşi localitate, un alt izvor corespunde mişcărilor oceanului. Pe malul rîului Baetis se găseşte un oraş în care apa din puţuri scade la flux, creşte la reflux, iar în perioa­ dele intermediare e staţionară. Aceeaşi caracteristică prezintă şi un puţ din oraşul Hispalis; celelalte sînt însă obişnuite. Şi Pontul Euxin se scurge în Propontida, dar refluxul nu pătrunde niciodată pînă în Pont. (101) 220. Toate mările se curăţă atunci cînd e lună plină, iar unele chiar într-un moment anume. In jurul Mesinei şi al insulei Mylae marea aruncă pe ţărm murdării asemănătoare bălegarului. De aici s-a născut legenda că acolo îşi au grajdurile boii soarelui. Aristotel adaugă acestor informaţii (spun asta ca să nu omit nimic din ceea ce ştiu) faptul că nici o vieţuitoare nu îşi poate da sufletul altcîndva decît la reflux. Acest fenomen a fost observat de mulţi cercetători relativ la oceanul din Galia, dar a fost confirmat doar pentru om. (102) 221. De aici provine supoziţia întemeiată de a socoti, nu fără justificare, că luna este astrul care generează suflul vital. Ea este cea care satură pămînturile, cea care, prin apropierea ei, îndestulează corpurile şi cea care le goleşte, atunci cînd se depărtează. De aceea şi cochiliile se măresc o dată cu creşterea lunii, iar animalele care nu au sînge resimt foarte puternic influenţa suflului vital; dar şi cantitatea de sînge, chiar în cazul oamenilor, sporeşte sau se diminuează o dată cu luminozitatea lunii, pe care, aşa cum vom arăta la locul potrivit, o resimt chiar frunzele şi pajiştile, o dată ce influenţa acesteia pătrunde peste tot. (103) 222. Prin urmare, lichidele se evaporă datorită căldurii soare­ lui, despre care am aflat că este un astru masculin, ce pîrjoleşte şi absoarbe totul. (104) în urma acestei coaceri, marea care se întinde în lung şi-n lat capătă un gust sărat, fie deoarece o foarte mare parte din vaporii uscaţi este amestecată cu apa mării, fie deoarece pămîntul cu proprietăţile

CARTEA A DOUA

77

sale o impregnează ca pe apele medicinale, fie deoarece, după eliminarea substanţelor dulci şi uşoare din ea, pe care forţa focului le atrage foarte uşor, rămîne tot ceea ce este mai amar şi mai dens - de aceea apele de la suprafaţa mării sînt mai dulci decît cele din adîncuri; acesta este un motiv mai plauzibil al gustului amar decît acela că marea ar fi veşnica sudoare a pămîntului. Printre alte exemple se menţionează minunea întîmplată lui Dionysios, tiranul Siracuzei, după alungarea de la domnie: în port, marea a devenit dulce pentru o zi. 223. Dimpotrivă, se spune că luna este un astru feminin şi blînd, care slăbeşte umiditatea nopţii şi o atrage, dar nu o elimină. Acest lucru este evident, deoarece prin apariţia ei luna face să putrezească leşurile sălbăticiunilor, le readuce şi le concentrează în cap toropeala celor cuprinşi de somn, topeşte gheaţa şi destinde totul cu suflarea ei umedă. în acest fel, alternanţele din natură se echilibrează, aceasta fiindu-şi mereu suficientă sieşi pentru că unele astre condensează substanţele, iar altele le rarefiază. H r a n a lunii se găseşte însă în apele dulci, iar cea a soarelui în apele marine. (105) 224. Fabianus ne informează că cea mai mare adîncime a mării este de cincisprezece stadii. Alţii însă spun că în Pontul Euxin, în faţa ţinutului coraxilor - acest loc e numit abisurile Pontului - , la circa trei sute de stadii de uscat, adîncimea mării este infinită, de vreme ce fundul ei nu a putut fi niciodată atins. (106) Un fenomen şi mai uimitor produc apele dulci care ţîşnesc la malul mării ca din nişte ţevi. într-adevăr, şi proprietăţile apelor prezintă necontenit miracole. Cele dulci, care fără îndoială sînt mai uşoare, se ridică la suprafaţa mării. De aceea şi apele marine, care sînt în mod natural mai grele, susţin mai bine obiectele pe care le poartă. Şi unele ape dulci curg deasupra altora, ca de exemplu rîul care traversează lacul Fucinus, Addua în lacul Larius, Ticinus în lacul Verbannus, Mincius în lacul Benacus, OUius în lacul Sebinnus şi Ronul în lacul Lemanus. Ultimul curge dincolo de Alpi, iar celelalte în Italia. Aceste rîuri au parte de o traversare favorabilă de mai multe mii de paşi, în care poartă cu ele doar apele pe care le-au avut de la bun început, fără să le adauge altele. Sîntem informaţi că acest fenomen a fost semnalat şi pe Orontes, un rîu din Siria, şi pe multe altele. 225. Alte ape, din pricina urii lor faţă de mare, curg pe sub fundul acesteia: de exemplu, în fîntîna Arethusa se regăsesc obiecte aruncate în Alfeu, care, străbătînd Olimpia, se varsă în mare pe ţărmul Peloponesului. Pătrund pe sub pămînt şi ies din nou la suprafaţă rîurile Lycos în Asia, Erasinus în Argolida, Tigru în Mesopotamia. La Atena obiectele scufundate în fîntîna lui Esculap sînt înapoiate de cea a lui Faleros. Şi pe cîmpia Atina un fluviu care pătrunde sub pămînt iese la suprafaţă peste douăzeci de mii de paşi; la fel şi rîul Timauus în teritoriul Aquileiei. 226. în lacul Asphalites din ludeea, care produce bitum, nu poate fi scufundat nici un obiect; la fel în lacul Aritissa din provincia Armenia Maior. în acesta, deşi conţine natriu, trăiesc peşti, în ţinutul salentinilor, lîngă oraşul Manduria, există un lac plin pînă la

78

NATVRALIS HISTORIA

margini care nici nu scade cînd e scoasă apă din el şi nici nu se măreşte cînd e vărsată. Lemnul aruncat în fluviul ciconilor sau în lacul Velinus din Picenum se acoperă cu un strat de piatră; şi în fluviul Surius din Colhida scoarţa se întăreşte cel mai adesea pînă într-atît încît lemnul se înveleşte cu piatră. La fel, în fluviul Silerus, dincolo de Surrentum, se petrifică nu numai crengile scufundate, ci şi frunzele; altminteri apa acestuia este bună de băut. La ieşirea din mlaştina Reatină creşte o stîncă. 227. Foarte multe izvoare ne uimesc cu apa lor fierbinte. Acestea se găsesc pe culmile Alpilor, în plină mare, între Italia şi Aenaria, în golful Baianus, pe fluviul Liris şi în multe alte părţi. Din mare poate fi scoasă apă dulce în foarte multe locuri, ca de exemplu în zona insulelor Chelidoniae, la Arados, şi din ocean, lîngă Gades. în apele calde de la Patauium iau naştere ierburi verzi, în cele de la Pisa broaşte, iar la Vetulonii, în Etruria, nu departe de mare, peşti. In zona oraşului Casinum, fluviul pe nume Scatebra este rece şi mai bogat în ape v a r a ; aici, ca şi în lacul Stimfal din Arcadia trăiesc şoricei de apă. 228. La Dodona, izvorul lui lupiter, deşi e îngheţat şi stinge făcliile care sînt scufundate în el, le aprinde cînd, stinse fiind, îi sînt aduse în preajmă. Nu curge niciodată la amiază, motiv pentru care este numit acya'mxx)oa\izvov^. în curînd, debitul său începe să crească, iar la miezul nopţii este foarte abundent; de atunci scade iarăşi puţin cîte puţin. în Iliria, hainele întinse deasupra unui izvor rece iau foc. Heleşteul lui lupiter Hammon, care ziua e rece, noaptea clocoteşte. La troglodiţi, izvorul numit al Soarelui este dulce şi foarte rece în jurul amiezii; pe urmă, începe să se încălzească puţin cîte puţin, iar înspre miezul nopţii este viciat de o fierbere şi de un gust amar. 229. Izvoarele Padului seacă în zilele de vară, la amiază, ca şi cum ar face o pauză de masă. în insula Tenedos, un izvor se revarsă întotdeauna de la a treia la a şasea oră din noapte, imediat după solstiţiul de vară, iar în insula Delos, izvorul Inopus creşte şi descreşte în acelaşi fel şi o dată cu Nilul. în faţa rîului Timauus, pe mare, se află o mică insulă cu nişte izvoare calde care cresc, respectiv scad o dată cu mareele. î n teritoriul oraşului Pitinum, dincolo de Apenini, rîul Nouanus care e tumultuos la toate solstiţiile de vară seacă la cele de iarnă. 230. în zona oraşului Falerii, toate apele îi albesc pe boii care beau din ele; în Beoţia, rîul Melas înnegreşte oile, iar Cephisosul, care curge în acelaşi loc, le albeşte; Peniusul le face negre, iar Xanthusul, lîngă Ilion, roşiatice. De aici provine şi numele fluviului. în zona Pontului, iepele care pasc pe cîmpiile udate de fluviul Asiaces dau un lapte negru cu care se hrănesc localnicii. în teritoriul oraşului Reate, izvorul numit Neminie iese la suprafaţă mereu în alt loc, vestind variaţiile recoltei. în portul de la Brundisium, un izvor le oferă navigatorilor o apă sănă­ toasă. Apa numită a lui Lyncestes este acrişoară şi îmbată asemenea 9.

în traducere: „intermitent" (n.tr.).

CARTEA A DOUA

79

vinului. Apă de acest fel se găseşte şi în Paflagonia şi în preajma oraşului Calenum. 231. Mucianus, care a fost de trei ori consul, a crezut că în insula Andros, în templul lui Liber Pater, curge un izvor ale cărui ape au întotdeauna gust de vin la nonele lui ianuarie. Această zi poartă numele de ©eoSomgea. Aproape de Nonacris, în Arcadia, rîul Stix, care nu se deosebeşte nici prin miros, nici prin culoare de celelalte ape, îi ucide pe loc pe cei care beau din el. La fel, pe colina Liberosus din Taurida există trei izvoare care pricinuiesc o moarte nedureroasă, dar fără leac. Pe teritoriul oraşului Carrinum din Hispania curg unul lingă altul două izvoare. Unul dintre ele respinge toate obiectele, iar celălalt le absoarbe. In aceeaşi ţară, un alt izvor îi face să pară de culoarea aurului pe toţi peştii care în afara acelei ape nu sînt deloc deosebiţi. 232. Lingă lacul Larius, aflat în preajma oraşului Comus, un izvor bogat în ape se umflă şi apoi îşi revine, mereu la ore fixe. Pe insula Cydonea, situată în faţa Lesbosului, există un izvor cald care curge numai primăvara. Lacul Sannaus din Asia este impregnat de absintul care creşte primprejur. La Colofon, în peştera lui Apolo Clarus, se găseşte un ochi de apă, care face ca cei care beau din ea să rostească nişte profeţii miraculoase, dar şi să îşi scurteze propria viaţă. Şi în epoca noastră, în cele din urmă clipe ale împăratului Nero, au fost văzute rîuri care curgeau îndărăt, aşa cum am a r ă t a t în monografia dedicată acestuia. 233. Cine oare nu ştie că toate izvoarele sînt mai reci vara decît iarna ? Iată şi alte fapte uimitoare din n a t u r ă : bronzul şi plumbul sub formă de lingouri se scufundă, dar trase în foiţe plutesc; unele corpuri stau pe loc, iar altele cu aceeaşi masă sînt duse de a p ă ; în interiorul acesteia, obiectele mai grele se mişcă mai uşor. Piatra din Syros, plu­ teşte, oricît de voluminoasă ar fi, dar dacă este sfărîmată se scufundă. Cadavrele recente se duc la fund, dar cînd s-au umflat se ridică la suprafaţă. Vasele goale nu sînt mai uşor de scos din apă decît cele pline. Pentru saline, apele de ploaie sînt mai dulci decît celelalte şi nici sarea nu se formează decît printr-un aport de apă dulce. 234. Apele marine îngheaţă mai tîrziu, dar iau foc mai repede. Iama, marea este mai caldă, iar toamna mai sărată. Ea devine calmă prin acţiunea uleiului, pe care scufundătorii îl împrăştie cu gura, fiindcă acesta îmblînzeşte asprimea mării şi îi conferă limpezime. în largul mării nu cad ninsori. Cu toate că orice apă se îndreaptă în mod natural în jos, izvoare ţîşnesc chiar şi la poalele Etnei, care erupe îndeajuns de puternic încît să arunce nisip dintr-un glob de flăcări pe o distanţă de cincizeci-o sută de mii de paşi. (107) Să prezentăm şi unele miracole datorate focului, al patrulea element din natură. Mai întîi fenomenele care au legătură cu apele. (108) 235. în oraşul Samosata, capitala Comagenei, se găseşte un heleşteu care produce un mîl inflamabil, numit maltha. Acesta se lipeşte de orice corp solid pe care îl atinge şi, în plus, cei care au intrat în contact cu el nu mai pot scăpa cu nici cu chip. Aşa au fost apărate zidurile oraşului pe cînd le asalta LucuUus, soldatul luînd foc împreună

80

NATVRALIS HISTORIA

CU armele sale. Acest mîl se aprinde şi în ape, iar experienţa ne-a arătat că poate fi stins numai cu pămînt. (109) Caracteristici asemănătoare prezintă şi naphtha. Aşa se numeşte în jurul Babilonului şi în ţinutul austacenilor din Parţia o substanţă care curge aidoma bitumului lichid. Aceasta deţine o mare capacitate de a atrage focurile care se năpustesc imediat asupra ei, oriunde ar afla-o. Se povesteşte că aşa şi-ar fi ars de vie Medeea rivala în dragoste: cînd aceasta se îndrepta către altar pentru a face sacrificii, cununa ei a luat foc. (110) 236. Printre miracolele munţilor se numără şi acela că Etna arde mereu noaptea, iar materia ei combustibilă e suficientă de atîta amar de vreme. In timpul iernii este ninsă, şi cenuşa pe care o aruncă se acoperă cu chiciură. Nu doar în cazul acestui vulcan este însă natura cuprinsă de furie, prevestind în acest fel mistuirea totală a pămîntului. Şi muntele Chimaira din regiunea Phaselisului arde, cu o flacără care nu piere nici ziua, nici noaptea. Ctesias din Cnidos ne informează că acest foc este aprins de apă şi stins de pămînt sau noroi. Tot în Licia, munţii lui Hefaistos, cînd sînt atinşi cu o torţă aprinsă, iau foc atît de tare, încît pietrele şi nisipul din rîuri ard chiar în apă. Acest foc este alimentat de ploi. Se povesteşte că, dacă pe aceşti munţi se trage o brazdă cu un băţ aprins, rîuri de flăcări o urmează. Noaptea în Bactriana arde vîrful muntelui Cophantus. 237. La mezi şi la Sittacene, lîngă graniţa cu Persia, arde cîmpia. La fel la Susa, lîngă Turnul Alb, focul izbucneşte prin cincisprezece cratere, iar prin cel mai mare dintre ele chiar în timpul zilei. La Babilon, cîmpia arde ca într-o piscină pe o suprafaţă de un iugăr, iar lîngă muntele Hesperus din Etiopia, aidoma stelelor; la fel în teritoriul megalopolitanilor. Dacă se opreşte activitatea încîntătorului crater al Nymphaeumului, care, fără să dea foc frunzişului des de dea­ supra sa, arde neîncetat lîngă un izvor rece ca gheaţa, sînt prevestite nenorociri îngrozitoare pentru locuitorii din Apolonia, aşa cum ne infor­ mează Teopomp. Acesta este stimulat de ploi şi produce un bitum care e amestecat cu apa rea la gust din acel izvor. Altminteri acest bitum este mai fluid decît oricare altul. S-ar putea oare cineva mira de aceste fenomene? 238. In mijlocul mării, insula eoliană Hiera, aflată lîngă Italia, a ars vreme de cîteva zile împreună cu marea în vremea războiu­ lui cu aliaţii, pînă cînd o delegaţie senatorială a făcut sacrificii expia­ torii, în Etiopia, lanţul muntos numit Theon ochema (Carul zeilor) este cuprins de un incendiu uriaş, ale cărui vîlvătăi sînt aţîţate de dogoarea soarelui. în cîte regiuni, cu cîte focuri arde natura pămînturile ! (111) 239. în plus, de vreme ce focul este atît de fecund, se autogenerează şi creşte din nişte scîntei foarte mici, ce viitor trebuie să prevedem pămîntului, pe care sînt atît de multe ruguri? Care este natura care să poată satisface, fără vreun neajuns pentru ea însăşi, lăcomia atît de nesătulă a întregului univers ? Să adăugăm la aceste focuri nenumăratele astre sau giganticul soare, să adăugăm focurile aprinse de oameni şi cele încorporate în natura pietrelor, lemnele frecate

CARTEA A DOUA

81

între ele, focurile din nori şi cele care produc trăsnetele: ceea ce va întrece, de bună seamă, toate miracolele este faptul că a existat măcar o singură zi în care să nu se fi produs o conflagraţie universală, avînd în vedere că pînă şi oglinzile concave expuse razelor soarelui aprind obiectele mai uşor decît orice alt foc. 240. Ce să mai spunem despre focurile mici, dar nenumărate, care ţîşnesc în mod spontan ? Pe Nymphaeum, dintr-o stîncă iese o flacără pe care o aprind ploile. Iese o flacără şi în apropierea apelor Scantiene, ce-i drept slabă atunci cînd este dusă altundeva şi care nu persistă vreme îndelungată în vreun alt material - frasinul care acoperă acest izvor de foc este mereu verde; fenomenul se petrece şi în teritoriul Mutinei, în zilele consacrate lui Vulcan. Găsesc la unii autori că, pe ogoarele aflate la sud de Aricia, pămîntul se aprinde dacă a căzut pe el un cărbune, că pe teritoriul sabin şi pe cel al oraşului Sidicinum piatra unsă cu ulei ia foc, că în oraşul salentin Gnatia, dacă este aşezată o bucată de lemn pe o anumită stîncă sacră, se stîrneşte imediat o flacără, că pe altarul lunonei Lacina, aflat în aer liber, cenuşa rămîne nemişcată, chiar dacă suflă vijelii de pretutindeni. 241. Focuri izbucnesc dintr-o dată în ape şi pe corpuri, fie ele şi ale oamenilor: lacul Trasimen a luat foc în totali­ t a t e ; Valerius Antias relatează că în copilărie, pe cînd dormea, lui Seruius Tullius i-a ţîşnit din cap o flacără. La fel i s-a întîmplat şi lui Lucius Marcius în Hispania cînd, după uciderea Scipionilor, rostea o cuvîntare, aţîţîndu-i pe soldaţi la răzbunare. Mai tîrziu vom vorbi mai pe larg şi mai în detaliu despre aceste lucruri. Acum prezentăm doar o selecţie de miracole preluate din toate sferele naturii. Mintea noastră renunţă însă în acest moment la explicarea naturii şi se grăbeşte să ducă (Je mînă sufletele cititorilor în lung şi în lat pe tot pămîntul. ( l l 2 ) 242. Partea pămîntului locuită de noi, despre care doresc să vorbesc, pluteşte pe oceanul care, aşa cum am spus, o înconjoară din toate părţile. Atinge lungimea ei maximă de la răsărit la apus, adică din India la coloanele lui Hercule, socotite sacre de locuitorii din Gades. Aceasta este de 8578000 de paşi după Artemidoros şi de 9818000 după Isidor. Artemidoros adaugă încă 991500 paşi de la Gades, ocolind promontoriul Sacru, pînă la promontoriul Artabrum, care reprezintă extremitatea Hispaniei. 243. Această măsurătoare se poate face pe două căi: de la fluviul Gange şi delta prin care acesta se varsă în Oceanul Oriental, prin India şi Parţia, pînă la oraşul sirian Myriander, aflat în golful Issosului, 5215000 de paşi; de acolo, navigînd în linie dreaptă prin insula Cipru, P a t a r a din Licia, Rodos, insula Astypalaea din Marea Carpatică, Taenaron din Laconia, Lilybaeum din Sicilia, Caralis din Sardinia, 2113000 de paşi; de acolo pînă la Gades, 1250000 de paşi. Distanţa totală măsoară aşadar 8578000 de paşi începînd de la Oceanul Oriental. 244. Cealaltă cale, care este mai sigură, se întinde în cea mai mare parte pe uscat: de la Gange la fluviul Eufrat, 5169000 de paşi; de acolo la Mazaca în Capadocia, 244000 de paşi; de acolo, prin Frigia şi Caria

82

NATVRALIS HISTORIA

pînă la Efes, 499000 de paşi; de la Efes, pe Marea Egee, la Delos, 200000 de paşi; de aici pînă la istm, 212500 de paşi; de acolo, pe uscat şi prin golful de Corint, la Patrae în Pelopones, 90000 de paşi, apoi pînă în Leucadia, 87500 de paşi; tot atîţia pînă la Corcyra; pînă la Munţii Acroceraunieni, 82500 de paşi; de acolo pînă la satul Scingomagus din Alpi, 51900 de paşi; prin Galia pînă la Illiberis din munţii Pirinei, 468000 de paşi; pînă la ocean şi litoralul Hispaniei, 831000 de paşi; dacă traver­ sarea se face doar pînă la Gades, 7500 de paşi. Distanţa totală măsoară, după socoteala lui Artemidoros, 8945000 de paşi. 245. Lăţimea pămîntului de la sud la nord este mai mică cam cu o jumătate decît lungimea şi măsoară, după calculul lui Isidor, 5462000 de paşi. Se vădeşte astfel ce spaţiu imens ne răpeşte dintr-o parte arşiţa, iar din cealaltă gerul. Căci nu socotesc că lipseşte ceva din pămînt sau că acesta nu are formă de glob. Măsurătoarea începe de la ţărmul Oceanului Etiopian din locul în care începe să fie locuit: de acolo pînă la Meroe sînt 625000 de paşi, de aici pînă la Alexandria 1250000, pînă la Rodos 584000, pînă în Cnidos 87500, pînă în Cos 25000, pînă în Samos 100000, pînă în Chios 94000, pînă la Mitilene 65000, pînă la Tenedos 119000, pînă la capul Sigeion 125000, pînă la gura Pontului 312500, pînă la capul Carambis 350000, pînă la intrarea în mlaştina Meotică 312500, pînă la gura Tanaisului 275000. Acest traseu poate fi scurtat pe mare, cîştigîndu-se 79000 de paşi. 246. De la gura Tanaisului nici cei mai riguroşi autori nu au indicat nimic precis. Artemidoros a socotit că spaţiile aflate dincolo de acest fluviu nu au fost explorate; totuşi, el susţinea că în jurul Tanaisului şi la nord de acesta trăiesc populaţii sarmatice. Isidor adaugă 1250000 de paşi pînă la Thule, presupunere ce ţine mai degrabă de divinaţie. Eu unul îmi dau însă seama că teritoriul sarmaţilor este cunoscut pe o distanţă nu mai mică decît cea tocmai menţionată. De altfel, acesta trebuie să fie foarte mare, o dată ce cuprinde nenumărate populaţii care-şi schimbă necontenit sălaşul. Socotesc chiar că zonele nelocuite sînt cu mult mai mari, întrucît am aflat că nu de mult au fost descoperite nişte insule imense în preajma Germaniei. 247. Asta a fost ceea ce socotesc vrednic de amintit în privinţa lungimii şi lăţimii pămîntului. Eratostene, om înzestrat cu u n spirit pătrunzător în toate domeniile, mai iscusit decît toţi în cel de faţă şi cu care toată lumea este de acord, ne-a transmis că circumferinţa totală a pămîntului este de 252000 de stadii, ceea ce echivalează în sistemul de măsurătoare roman cu 31500000 de paşi: cutezanţă nebună, dar însoţită de o argumentaţie atît de ingenioasă, încît ne este ruşine să nu-i dăm crezare. Hiparh, admirabil atît în critica pe care i-o face lui Eratostene, cît şi în toate celelalte preocupări ale sale, a adăugat cifrei menţionate aproape 26000 de stadii. 248. Nu aceeaşi încredere trebuie să avem însă în Dionysodorus. Nu voi trece sub tăcere cel mai de seamă exemplu al vanităţii grecilor. Dionysodorus era un geometru renumit, originar din insula Melos. A murit la bătrîneţe în patrie. L-au înmormîntat nişte rude cărora le revenea moştenirea. Se spune că, în zilele

CARTEA A DOUA

83

următoare, pe cînd îndeplineau ritualurile cuvenite, acestea au găsit în mormînt o scrisoare semnată de Dionysodorus şi adresată celor de pe pămînt: el pretindea că ar fi ajuns din mormînt în centrul pămîntului şi că distanţa pînă acolo este de 42000 de stadii. Nu au lipsit geometrii care să explice semnificaţia acestui fapt după cum u r m e a z ă : scrisoarea a fost trimisă din centrul pămîntului, punctul aflat cel mai departe în jos în raport cu suprafaţa şi care reprezintă centrul globului. De aici a rezultat u n calcul, în urma căruia geometrii au declarat că circumferinţa pămîntului este de 252000 de stadii. (113) Legea proporţiilor, care obligă universul să se afle în armonie cu el însuşi, adaugă acestei măsurători douăsprezece stadii şi face ca pămîntul să reprezinte a nouăzeci şi şasea parte din întregul univers.

Cartea a treia 1. Am vorbit pînă acum despre aşezarea şi miracolele pămîntului, ale apelor şi ale stelelor, despre structura şi dimensiunile întregului. Să trecem acum la părţile sale, cu toate că şi acest subiect este socotit infinit, iar tratarea sa nu este posibilă fără să te expui anumitor critici, î n nici un alt domeniu însă indulgenţa nu este mai justificată, dacă se admite că o făptură omenească nu poate cunoaşte toate lucrurile ome­ neşti. Iată de ce nu voi urma un singur autor, ci pe cel pe care-1 voi socoti mai de încredere pentru fiecare zonă, fiindcă aproape toţi au avut în comun faptul că au prezentat cu cea mai mare exactitate regiunile în care se aflau atunci cînd scriau. 2. Ca atare, nici nu voi critica pe nimeni şi nici nu voi polemiza cu nimeni. Voi prezenta pur şi simplu numele locurilor, cu cea mai mare concizie posibilă. In privinţa motivelor renumelui unora dintre ele trimit la diversele secţiuni ale operei mele. Acum însă este t r a t a t întregul. De aceea aş vrea ca locurile să fie receptate ca şi cum ar fi lipsite de faimă, aşa cum au fost la început, înaintea evenimentelor istorice, şi să existe o denumire proprie fiecăruia dintre ele, datorată însă doar faptului că sînt părţi ale lumii şi ale naturii. 3. întregul glob pămîntesc se împarte în trei părţi: Europa, Asia, Africa. Vom începe prezentarea de la apus cu Strîmtoarea Gaditană, pe unde Oceanul Atlantic pătrunde năvalnic în marea interioară. La dreapta intrării acestuia se află Africa, la stînga Europa şi între cele două Asia. Graniţele dintre continente sînt fluviile Tanais şi Nil. Gîtuitura oceanului despre care am vorbit măsoară în lungime cincisprezece mii de paşi, iar în lăţime cinci mii, de la satul Mellaria din Hispania pînă la promontoriul Albuş din Africa, aşa cum ne informează Turranius Gracilis, autor născut în zonă. 4. Titus Liuius şi Cornelius Nepos ne-au transmis o lăţime minimă de şapte mii de paşi şi una maximă de zece mii. Printr-o gură atît de mică se revarsă o întindere nemăsurată de ape, iar adîncimea mare a acestora nu diminuează cîtuşi de puţin miracolul. Stîncile dese din acest loc de trecere strălucitor îi îngrozesc pe corăbieri. Din acest motiv el a fost numit de mulţi „pragul Mării Mediterane". Munţii situaţi de o parte şi de alta, în imediata apropiere a sus-numitei gîtuituri, Abila în Africa şi Calpe în Europa, îngustează strîmtoarea. Ei au reprezentat punctul final al muncilor lui Hercule, motiv pentru care localnicii îi numesc „coloanele lui Hercule". De asemenea, ei cred că străpungerea lor a permis intrarea mărilor mai înainte ţinute afară şi a schimbat înfăţişarea naturii.

CARTEA A TREIA

85

(1) 5. Vom discuta mai întîi despre Europa, născătoarea poporului care a învins toate celelalte neamuri şi continentul de departe cel mai frumos. Cei mai mulţi l-au socotit pe bună dreptate nu a treia parte a lumii, ci j u m ă t a t e din ea, cea care împarte întregul glob pămîntesc în două, între fluviul Tanais şi Strîmtoarea Gaditană. Oceanul Atlantic, despre care am spus prin ce loc îşi revarsă apele, a scufundat cu valurile lui nesăţioase uscatul care s-a retras îngrozit la venirea sa. Pe cele care îi ţin piept le scaldă însă pe întreg litoralul lor sinuos, scobind în ţărmul Europei mai multe adîncituri, printre care patru golfuri principale. Primul dintre acestea se întinde pe u n spaţiu imens, de la muntele Calpe, pe care l-am numit deja, din extremitatea Hispanici, pînă la Locri şi promontoriul Brutium. (2) 6. Prima regiune din acest golf este Hispania Ulterior, numită şi Baetica. Imediat după ea, din teritoriul murgitan pînă la munţii Pirinei, se întinde Hispania Citerior sau Tarraconensis. Hispania Ulterior este împărţită pe lung în două provincii, Baetica şi Lusitania, care se întinde pe latura de nord a celei dintîi, fiind mărginită de rîul Ana. Acesta, izvorînd de pe teritoriul laminitan din Hispania Citerior, ba se răspîndeşte în bălţi, ba se îngustează în defileuri sau se ascunde de tot prin tuneluri, bucurîndu-se apoi că poate renaşte de mai multe ori. In cele din urmă, se varsă în Oceanul Atlantic. în schimb, Hispania Tarraconensis este nedezlipită de Pirinei şi se întinde de-a lungul întregii lor culmi, făcînd totodată legătura între Oceanul Galic şi Marea Iberică. Ea este despărţită de Baetica şi de Lusitania de muntele Solorius şi de masivele Oretani, Carpetani şi de cel al Asturilor. (3) 7. Baetica, numită astfel de la rîul care o taie în două, întrece toate celelalte provincii prin bogăţia culturilor agricole şi prin fertili­ tatea extraordinară a solului care îi este specifică. Are patru centre juridice; Gades, Corduba, Astigi şi Hispalis. Oraşele din Baetica sînt în număr de o sută şaptezeci şi cinci, dintre care nouă sînt colonii, zece municipii cu cetăţeni romani, douăzeci şi şapte au primit încă din vechime dreptul latin, şase sînt libere, trei aliate şi o sută douăzeci tributare. Dintre acestea merită să fie amintite ori au nume uşor de pronunţat în limba latină următoarele : de la rîul Ana, pe ţărmul oceanului, oraşul Onubia, supranumit Aestuaria; la confluenţa dintre Luxia şi Urius, munţii Areni; rîul Baetis; ţărmul de la Cures ce formează un golf, în faţa căruia se află Gades, despre care se cade să vorbim cînd le va veni rîndul insulelor; Promontoriul lunonei, portul Baesippo, oraşele Baelo şi Mellaria, po unde pătrunde Oceanul Atlantic, Cartela, numită de greci TartesoH, şi muntele Calpe. 8. Urmează apoi, pe ţărmul Mării Mediterano, oraţul Barbesula cu rîul omonim, la fel Salduba, oraşul Suel, Malaca, oraş uliat prin care trece rîul cu acelaşi n u m e ; apoi oraşul şi rîul Menuha, Soxi, numit şi Firmum lulium, Sel, Abdara şi Murgi, hotarul Bnuticoi. MarcuH Agrippa a considerat că tot acest ţ ă r m are o populaţie de uriiţinu punică. Dincolo de rîul Ana, oraşele situate înspre Oceanul Atlantic Io aparţin baatulilor şi turdulilor. Marcus Varro ne

86

NATVRALIS HISTORIA

informează că iberii, perşii, fenicienii, celţii şi punii au ajuns în întreaga Hispanie; la fel că jocurile^" în cinstea lui Liber Pater sau nebunia^^ bacantelor care îl însoţesc pe zeu i-au dat numele Lusitaniei, iar Pan, secundul zeului, pe cel al întregii Hispanii. în schimb, eu unul socotesc în cea mai mare parte scorneli povestirile despre Hercule, Pyrene sau Saturn. 9. Rîul Baetis, ce izvorăşte din provincia Tarraconensis (dar nu din oraşul Mentesa, aşa cum au afirmat unii, ci din munţii Turgienses, în vecinătatea cărora izvorăşte şi rîul Taber care udă teritoriul Cartaginei) se depărtează la Ilorcum de mormîntul lui Scipio şi, luînd-o înspre apus, dă numele provinciei şi se îndreaptă înspre ocean. La început nu e mare, dar înghite mai multe rîuri cărora le preia şi renumele, şi apele. Pătrunzînd în Baetica la Ossigitania, înaintează domol printr-o albie plăcută, presărată şi pe dreapta, şi pe stînga cu multe oraşe. 10. Cele mai vestite dintre acestea, aflate între rîul Baetis şi ţărmul oceanului sînt, în interiorul continentului, Segida Augurina, Ulia Fidentia, Urago Alba, Ebora Cerialis, Iliberri Florentini, Ilipula Laus, Astigi lulienses, Vesci Faventia, Singili, Ategua, Arialdunum, Agla Minor, Baedro, Castra Vinaria, Cisimbrium, Hippo Noua, Ilurco, Osca, Oscua, Sucaelo, Unditanum, Tucci Vetus. Toate oraşele din Bastitania sînt orientate către mare. Urmează în departamentul Cordubei, chiar în jurul rîului Baetis, Ossigi Latonium, Iliturgi Forum lulium, Ipra, Isturgi Triumphales, Ucia şi, la 14000 de paşi în interiorul continentului, Obulco Pontificense, apoi Ripa, Epora, oraş aliat, Sacili Martialium, Onuba şi, pe malul drept, colonia Corduba Patricia; apoi, de îndată ce rîul Baetis devine navigabil, oraşele Carbula, Detumo şi rîul Singilis care se varsă în Baetis pe aceeaşi parte pe care se află Detumo. 11. Oraşele aflate sub jurisdicţia Hispalisului sînt: Celti, Axaţi, Arua, Canama, Naeua, Ilipa Ilpa, Italica şi, pe malul stîng, colonia Hispal Romulensis, în faţa căreia se găseşte oraşul Osset, căruia i s-a adăugat numele de lulia Constantia. Urmează Lucurgentum, supra­ numit luli Genius, Orippo, Caura, Siarum şi rîul Maenuba care se varsă prin partea dreaptă în Baetis. în schimb, între gurile de vărsare ale Baetisului se află oraşele Nabrissa Veneria, Colobana, coloniile Hasta Regia şi, în interior, Asido Caesarina. 12. Rîul Singilis, despre care am spus în ce fel se varsă în Baetis, scaldă colonia Astigi Augusta Firma, începînd cu care este navigabil. Sub jurisdicţia acesteia se află celelalte colonii scutite de taxe din Baetica: Tucci Augusta Gemella, Ituci Virtus lulia, Ucubi Claritas lulia, Urso Genetiva Urbanorum. Printre ele s-a numărat şi Munda, cucerită o dată cu înfrîngerea lui Pompei fiul. Se adaugă oraşele libere vechiul Astigi şi Ostippo; cele tributare Callet, Calicola, Castra Gemina, Ilipula 10. în latină lusus (n.tr.). 11. în greacă lyssa (n.tr.).

CARTEA A TREIA

87

Minor, Marruca, Sacrana, Obulcula, Oningi, Sabora şi Ventippo. Nu departe de acestea, pe malul rîului Maenuba, la rîndul său navigabil, se află localităţile Olontigi, Laelia şi Lastigi. 13. Regiunea ce se întinde între Baetis şi rîul Ana dincolo de ţinu­ turile prezentate anterior se numeşte Baeturia. Este împărţită în două şi are tot atîtea neamuri: celţii care se învecinează cu Lusitania şi se află sub jurisdicţia Hispalisului şi turdulii, care mărginesc Lusitania şi Hispania Tarraconensis şi depind din punct de vedere juridic de Corduba. Originea lusitană a celţilor, care sînt o ramură a celtiberilor, reiese limpede din ritualurile, din limba şi din numele oraşelor care în Baetica se deosebesc prin supranumele pe care le poartă: 14. Seria Fama lulia, Nertobriga Concordia lulia, Segida Restituta lulia, Ugultunia Contributa lulia, lîngă care se află acum Curiga, Lacimurga Constantia lulia, Stereses Fortunales şi Callenenses Aeneanici. Pe lîngă acestea mai există în Celtica oraşele Acinippo, Arunda, Arunci, Turobriga, Lastigi, Salpesa, Saepone şi Serippo. Cealaltă parte a Baeturiei, despre care am spus că le aparţine turdulilor şi depinde juridic de Corduba, are şi ea nişte oraşe renumite: Arsa, Mellaria, Mirobriga Regina, Sostingi şi Sisapo. 15. Sub jurisdicţia Gadesului se află următoarele oraşe: Regina cu cetăţeni romani, Laepia Regia de drept latin, Carisa Aurelia, Urgia Castrum lulium şi Urgia Caesaris Salutariensis; tributare sînt Besaro, Belippo, Barbesula, Blacippo, Baesippo, Callet, Capa cu Oleaster, Iptuci, Ibrona, Lascuta, Saguntia, Saudo şi Usaepo. 16. Marcus Agrippa ne-a transmis că lungimea totală a Baeticei era de 475000 de paşi, iar lăţimea de 268000, atunci cînd hotarele ei ajun­ geau pînă la Cartagina. Motivul marilor şi numeroaselor erori în calcu­ lul distanţelor este următorul: din cauza creşterii sau scăderii valorii pasului, uneori se schimbă suprafaţa provinciilor, iar alteori lungimea drumurilor. De-a lungul timpului, într-un loc s-au revărsat mările, în altul a înaintat uscatul, iar cursul rîurilor fie s-a strîmbat, fie s-a îndreptat. î n plus, fiecare autor îşi începe măsurătoarea din alt punct şi o continuă pe o cale diferită. Aşa se face că nu există doi autori care să fie de acord unul cu altul. 17. Lungimea actuală a Baeticei, de la oraşul Castulo pînă la Gades, este de 250000 de paşi, iar de la Murgi, localitate aflată pe ţărmul mării, pînă la Gades, mai mare cu 25000 de paşi. Lăţimea provinciei, m ă s u r a t ă de la Cartela pînă la Ana, de-a lungul ţărmului, este de 234000 de paşi. Cine oare ar putea crede că Agrippa, un bărbat atît de scrupulos şi care, în plus, s-a dedicat cu atîta grijă acestei activităţi, a greşit tocmai cînd a pus sub ochii oamenilor harta întregii lumi şi că lui i s-a alăturat divinul Augustus? Căci acesta a terminat porticul început, după proiectul şi însemnările lui Marcus Agrippa, do sora acestuia, portic menit să adăpostească respectiva hartă. (4) 18. Vechea formă a Hispaniei Citerior s-a schimbat în mod consi­ derabil, ca şi aceea a celor mai multe provincii, de vreme ce Pompei cel Mare a menţionat pe monumentele triumfale pe care le-a ridicat

88

NATVRALIS HISTORIA

în Pirinei faptul că a adus sub stăpînirea romană opt sute şaizeci şi şase de oraşe situate între Alpi şi hotarele Hispaniei Ulterior. Acum întreaga provincie se împarte în şapte departamente: Carthaginiensis, Tarraconensis, Caesaraugustanus, Cluniensis, Asturus, Lucensis şi Bracarus. Se adaugă insulele care vor fi. menţionate separat. Provincia propriu-zisă are două sute nouăzeci şi trei de comunităţi, în afara celor subordonate altora. Dintre acestea, o sută şaptezeci şi nouă formează oraşe, printre care douăsprezece sînt colonii, treisprezece oraşe cu cetă­ ţeni romani, optsprezece deţin dreptul vechilor latini, unul este aliat, iar o sută treizeci şi cinci sînt tributare. 19. Primii locuitori de pe ţărm sînt bastulii, cărora le urmează, tot mai spre interiorul continentului, înşiraţi în ordine, mentesanii, oretanii, pe rîul Tagus carpetanii, lîngă ei vacceii, vetonii şi celtiberii arevaci. Foarte aproape de ţărm se află oraşele Urci şi Baria, care depind de Baetica. Urmează ţinutul Bastitania, imediat după ea Contestania şi colonia Carthago Noua, de la al cărei promontoriu numit Saturn pînă la oraşul Caesarea din Mauretania este o distanţă de 197000 de paşi. în continuare, pe ţ ă r m se mai află rîul Tader, colonia scutită de taxe Ilici, de unde şi denumirea golfului de „Ilicitan". Acesteia îi sînt subordonaţi şi icositanii. 20. Urmează oraşul Lucentum de drept latin, oraşul tribu­ t a r Dianium, rîul Sucro (odinioară a existat şi u n oraş cu acest nume) şi hotarele Contestaniei. în faţa ţinutului Edetania aflat mai aproape de celtiberi se întinde o lagună agreabilă. Urmează colonia Valentia, situată la patru mii de paşi de mare, rîul Turium şi, la aceeaşi distanţă de mare, Saguntum, un oraş cu cetăţeni romani, renumit pentru fide­ litatea sa, precum şi rîul Udiva. 21. în ţinutul ilergaonilor se află rîul Hiberus, care aduce bogăţie zonei datorită navigaţiei în scop comer­ cial desfăşurate pe el. Izvorăşte de la cantabri, nu departe de oraşul lulobriga, şi curge pe o distanţă de 450000 de paşi, dintre care pe 260000 de paşi, începînd cu oraşul Vareia, este navigabil. De la acest rîu grecii au numit întreaga Hispanie, Hiberia. în ţinutul Cessetania se găsesc rîul Subi, colonia Tarraco, întemeiată de Scipioni, după cum Cartagina a fost întemeiată de puni. în ţinutul ilergeţilor se află oraşul Subur, rîul Rubricatum, începînd de la care locuiesc leetanii şi indigeţii. 22. Acestora le urmează, înspre poalele Pirineilor, în ordine: ausetanii, iacetanii şi, chiar în Pirinei, certanii şi vasconii. î n schimb, pe ţărm se află colonia Barcino Faventia, oraşele cu cetăţeni romani Baetulo şi Iluro, rîul Arnus, oraşul Blandae, rîul Alba, Emporiae, oraş comun pentru străvechii locuitori ai insulei şi nişte greci, proveniţi din Foceea, apoi rîul Ticer. La o distanţă de 40000 de paşi de acesta, pe partea cealaltă a promontoriului, se află Venus Pyrenaea. 23. Acum voi prezenta, pentru fiecare circumscripţie juridică în parte, locurile însemnate în afara celor menţionate mai sus. La Tarraco vin să se judece patruzeci şi două de populaţii, dintre care cele mai renumite sînt: cu cetăţenie romană — dertosanii şi bisgargitanii; de

CARTEA A TREIA

89

drept latin - ausetanii, ceretanii iulieni, ceretanii augustani, edetanii, gerundensii, iesoniensii şi tearii iuliensi; tributari - acvicaldensii, esonensii şi beculonensii. 24. Colonia scutită de taxe Caesaraugusta, scăldată de rîul Hiberus, este situată în ţinutul Edetania, pe locul unde mai înainte s-a aflat oraşul Salduba. Are în subordine cincizeci şi cinci de populaţii, dintre care cetăţeni romani sînt bilbilitanii şi celsensii. In colonii locuiesc calguritanii narici, ilerdensii din neamul surdaonilor, pe la care curge rîul Sicoris, oscensii din ţinutul Suessetania şi turiasoniensii. Dreptul vechilor latini este deţinut de cascantensi, ergavicensi, gracuritani, leonicensi şi osicerdensi. Aliaţi sînt taracensii. Plătesc tribut arcobrigensii, andelonensii, arcelitanii, bursaonensii, calgurritanii fibularensi, complutensii, carensii, cinciensii, cortonensii, damanitanii, ispalensii, ilurensii, iluberitanii, iacetanii, libiensii, pompelonensii şi segiensii. 25. La Cartagina se adună şaizeci şi cinci de populaţii în afara locuitorilor din insule. Acestea provin din coloniile Accitana Gemelensis, Libisosana Foroaugustana, cărora li s-a conferit dreptul italic, şi din colonia Salaria. Tot acolo se duc şi castulonensii cezaroiuvenali, locuitori care deţin vechiul drept latin, setabitanii augustani şi valeriensii. Cele mai renumite dintre populaţiile tributare sînt albanensii, bastitanii, consaburensii, dianensii, egelestanii, ilorcitanii, laminitanii, mentesanii oretani, mentesanii bastuli, oretanii germani, segobrigensii, locuitorii din capitala Celtiberiei, toletanii din capitala Carpetaniei, aşezaţi pe malul rîului Tagus, apoi viatiensii şi virgilensii. 26. Vardulii trimit paisprezece comunităţi în centrul juridic de la Clunia. Dintre aceştia doar alabanensii merită să fie menţionaţi. Turmogizii aduc şi ei patru comunităţi, printre care se află segisamonensii şi segisamaiuliensii. In acelaşi centru vin carieţii şi venensii cu cinci comunităţi, printre care şi veliensii. Tot acolo merg şi pelendonii cu patru comunităţi de celtiberi, dintre care vestiţi au fost numantinii, aşa cum printre cele şaptesprezece comunităţi de vaccei au fost intercatiensii, palantinii, lacobregensii şi caucensii. 27. Dintre cele nouă comu­ nităţi cantabrice să cităm numai oraşul lulobriga, iar dintre cele zece de autrigoni doar oraşele Tritium şi Virouesca. Arevacilor le-a dat numele rîul Areua. Aceştia a u şase oraşe: Secontia şi Uxama, nume deseori folosite şi în alte locuri, apoi Segouia şi Noua Augusta, Termis şi chiar Clunia, aflată la hotarele Celtiberiei. Restul regiunii este orientat înspre ocean şi populat de vardulii deja menţionaţi şi de cantabri. 28. Cu aceştia se învecinează douăzeci şi două de comunităţi de asturi, împărţiţi în augustani şi transmontani; capitala lor, Asturica, este splendidă. Printre ei se numără gigurii, pesicii, lanciensii şi zelii. Totalul populaţiei lor este de 240000 de oameni liberi. Centrul juridic de la Lucus are în subordine şaisprezece comunităţi care, în afara celţilor şi lemavilor, sînt necunoscute şi poartă nume barbare. Elo însumează în jur de 166000 de oameni liberi.

90

NATVRALIS HISTORIA

La fel, cele douăzeci şi patru de comunităţi dependente de Braca au o populaţie de 285000 de oameni, din care, în afară de bracari, pot fi numiţi fără dificultate doar bibalii, celerinii, calecii, ecvesii, limicii şi cvercvernii. 29. Lungimea Hispaniei de la Castulo, oraş aflat la hotarele ei, pînă la Pirinei este de 607000 de paşi. Pe ţărm aceasta este însă puţin mai mare. Lăţimea ei, de la Tarraco pînă la Oiarso, pe ţărm, e de 307000 de paşi. Aici, la poalele Pirineilor, Hispania capătă forma unui cui datorită spaţiului îngust dintre cele două mări. Apoi se lărgeşte puţin cîte puţin pînă la graniţa Hispaniei Ulterior, unde ajunge de două ori mai lată. 30. Aproape toată Hispania e plină de mine de plumb, fier, aramă, argint şi aur. In Hispania Citerior se găseşte şi piatră pentru geamuri, iar în Baetica miniu. Există însă şi cariere de marmură. împăratul Vespasianus Augustus a acordat întregii Hispanii dreptul latin, într-o vreme în care Laţiul era zguduit de furtunile războaielor civile. Munţii Pirinei despart Galiile şi Hispaniile, formînd nişte promontorii în cele două mări opuse. (5) 31. Se numeşte Narbonensis partea Galiei scăldată de Marea Mediterană căreia i se zicea mai înainte Bracata. De Italia o despart rîul Varus şi culmile Alpilor, foarte folositoare pentru puterea romană, iar de restul Galiei, pe latura sa de nord, munţii Cebenna şi Iureş. î n privinţa culturilor agricole, a distincţiei locuitorilor şi moravurilor, ca şi a bogăţiei resurselor, Galia Narbonensis nu este cu nimic mai prejos decît vreo altă provincie. într-un cuvînt, ea reprezintă mai degrabă o parte a Italiei decît o provincie. 32. Pe ţărm se află ţinutul sordonilor, iar în interiorul continentului cel al consuaranilor. Urmează rîurile Tecum, Vernodubrum, localităţile Illiberis, rămăşiţă neînsemnată dintr-un oraş odinioară mare, Ruscino, oraş de drept latin, rîul Atax, care izvorăşte din Pirinei şi se varsă în lacul Rubrensis, Narbo Martius, colonie a legiunii a zecea aflată la 12000 de paşi de mare, rîurile Araris şi Liria. De altfel, în Galia Narbonensis oraşele sînt rare din pricina mlaştinilor de pe ţărm. 33. Mai departe se găsesc: Agatha, odinioară posesiune a masilienilor, ţinutul volcilor tectosagi, în care s-a aflat Rhoda, colonie a rodienilor, de unde i s-a dat numele de Ron rîului de departe cel mai năvalnic al Galiei. Acesta se prăvăleşte din Alpi, trecînd prin lacul Lemanus, şi duce cu sine trîndavul rîu Araris, dar şi Isaria şi Druantia, ape care nu sînt mai puţin năvalnice decît el. Cele două mici guri ale sale sînt numite Libice. Uneia dintre ele i se spune Hispanică, iar celeilalte, Metapină. O a treia, foarte mare, poartă numele de Masaliotică. Există unii autori care susţin că la gura Ronului s-a aflat oraşul Heraclea. 34. Dincolo de aceasta există canalele de pe Ron, lucrare măreaţă a lui Caius Marius, care îi şi poartă numele, heleşteul Mastromela, oraşul Maritima Aviaticorum şi, mai jos de acesta, Cîmpiile de piatră, amintire a luptelor lui Hercule, ţinutul anatililor şi, înspre interior, cel al dexivaţilor şi al cavarilor. Incepînd iarăşi de la mare se găsesc ţinutul tricorilor şi, în interior, cele ale tritolilor, voconţilor şi segovelaunilor. în schimb,

CARTEA A TREIA

91

pe ţ ă r m se află Massilia, oraş aliat, colonie a foceenilor, capul Zao, portul Citharista, ţinutul camactulicilor, apoi suelterii şi, la nord de ei, verucinii. 35. Tot pe ţ ă r m se mai găsesc Athenopolis, posesiune a masilienilor. Forum luli, colonie a soldaţilor din legiunea a opta, numită şi Pacensis, şi Classica, rîul Argenteus, ţinutul oxubilor şi al ligaunilor, mai sus de care locuiesc suebrii, cvariatii şi adunicaţii. Pe ţ ă r m urmează însă oraşul de drept latin Antipolis, ţinutul deciaţilor şi rîul Varus, care izvorăşte din Alpi de pe muntele Caenia. 36. în interiorul continentului se află următoarele colonii: Arelate, a celei de-a şasea legiuni, Baeterrae, a celei de-a şaptea, Arausio, a celei de-a doua, Valentia, pe teritoriul cavarilor, şi Vienna, pe cel al alobrogilor. Oraşe de drept latin sînt: Aquae Sextiae al iulianilor, Auennio al cavarilor, Apta lulia al vulgienţilor, Alebaece al reilor apolinari. Alba al helvilor. Augusta al tricastinilor, Anatilia, Aerea, oraşele bormanilor şi comanilor, Cabellio, Carcasum al volcilor tectosagi, Cessero, Carbantorate al memnilor, oraşele cenicensilor şi ale cambolectrilor atlantici, 37. Forum Voconii, Glanum Libii, oraşul lutevanilor foroneroniensi, Nemausum al arecomicilor, Piscinae, oraşele rutenilor şi samnagensilor, Tolosa, oraşul tectosagilor aflat la hotarele Aquitaniei, oraşele tasgodunilor, tarusconiensilor şi umbranicilor, Vassio şi Lucus Augusti, cele două capitale ale comunităţii aliate a voconţilor şi alte nouăsprezece oraşe neînsemnate, la fel ca cele douăzeci şi patru dependente de nemausiensi. Dintre locuitorii Alpilor, împăratul Galba i-a introdus sub juris­ dicţia provinciei pe avantici şi pe bodiontici, care au un oraş pe nume Dinia. Agrippa ne informează că lungimea provinciei Narbonensis este de 370000^ de paşi, iar lăţimea de 248000 de paşi. (6) 38. In continuarea acesteia se întinde Italia. Cei dintîi locuitori ai ei sînt ligurii, după care urmează Etruria, Umbria, Laţiul, unde se află gurile Tibrului, şi Roma, capitala lumii. Aceasta se găseşte la o distanţă de 16000 de paşi de mare. Pe urmă vin ţărmul voise şi cel al Campaniei, iar mai departe cel picentin, lucan şi brutian. Italia, care coboară spre sud către mare începînd de la culmile Alpilor ce au forma unei semiluni, ajunge la extremitatea ei. De acolo începe ţărmul Greciei Mari, apoi urmează salentinii, peduculii, apulii, pelignii, frentanii, marucinii, vestinii, sabinii, picenii, galii, umbrienii, etruscii, veneţii, cărnii, iapuzii, histrionii şi liburnii. 39. Nu ignor faptul că aş putea fi pe bună dreptate socotit u n spirit nerecunoscător şi leneş dacă prezint aşa de sumar şi în treacăt pămîntul care este deopotrivă ucenic şi părinte al întregului pămînt, ales de puterea zeilor să confere şi mai multă strălucire cerului, să unească posesiunile împrăştiate, să îndulcească obiceiurile, să facă posibil dialogul între atîtea popoare cu limbi diferite şi sălbatice graţie unui idiom comun, să le ofere o civilizaţie oamenilor şi, în scurt timp, să devină o patrie pentru toate neamurile de pe întregul pămînt. 40. Dar ce aş putea face ? Atît de marele renume al tuturor locurilor, atît de marea celebritate a fiecărui lucru şi popor pun stăpînire chiar şi pe cel care le tratează doar în treacăt. Dacă luăm doar oraşul Roma [...], cap

92

NATVRALIS HISTORIA

vrednic de a fi purtat pe un grumaz atît de măreţ, în ce fel de lucrare se cade a fi descris ? Dar ţărmul Campaniei, rodnic de felul său şi de un farmec binecuvîntat, încît e limpede că în acel unic loc s-a concentrat întreaga forţă a naturii fecunde? 41. Ia în considerare tot acel aer mereu sănătos, acel climat atît de blînd, cîmpurile atît de roditoare, dealurile atît de însorite, dumbrăvile deloc vătămătoare, crîngurile atît de umbroase, atît de variatele tipuri de păduri, adierile de pe munţi, bogăţia nemaipomenită a grînelor, a viţei-de-vie şi a măslinilor, lîna atît de nobilă a oilor, grumazul atît de vînjos al taurilor, atît de multele lacuri, belşugul rîurilor şi izvoarelor care scaldă întregul ţinut, atît de multele mări şi porturi, ţărmul care se oferă pretutindeni cu genero­ zitate negoţului şi, parcă pentru a-i ajuta pe muritori, se avîntă cu nesaţ în mare ! 42. Nu mai amintesc aici de caracterul şi de obiceiurile locuitorilor ei, de eroii Romei, de neamurile pe care le-a biruit prin forţa cuvîntului sau a armelor. înşişi grecii, popor foarte plin de sine, au avut această părere despre Italia, numind o parte atît de însemnată a ei Grecia Mare. De bună seamă că sîntem nevoiţi să facem şi în această parte a lucrării ceea ce am făcut la prezentarea cerului, unde am menţio­ nat doar unele lucruri esenţiale şi cîteva stele. Ii rog totuşi pe cititori să-şi aducă aminte că mă grăbesc să prezint fiecare loc în parte din întreaga lume. 43. Italia seamănă foarte bine cu o frunză de stejar, mai mult lungă decît lată, cu vîrful îndreptat către stînga şi terminîndu-se în forma unui scut de amazoană. Acolo Italia îşi scoate cele două coarne, capul Leucopetra în dreapta şi capul Lacinium în stînga, prin nişte golfuri în formă de lună, a căror parte mediană este numită Cocynthos. Italia se întinde pe o lungime de 1020000 de paşi, de la Praetoria Augusta aflată la poalele Alpilor, trecînd prin Roma şi Capua, pînă în cetatea Rhegium, situată pe umărul Italiei, loc în care începe, ca să zicem aşa, curbura grumazului. Calculată pînă la Lacinium, lungimea peninsulei ar fi cu mult mai mare. Curba dintre Rhegium şi capul Lacinium se abate însă de la direcţia pe care o urmase anterior şi formează o altă latură. 44. Lăţimea Italiei este variabilă: de 410000 de paşi între cele două mări. Superioară şi Inferioară, măsurată între rîurile Varus şi Arsia; la mijlocul peninsulei, cam în dreptul Romei, de la gura rîului Aternus care se varsă în Marea Adriatică la gurile Tibrului, de 136000 de paşi şi puţin mai mică de la Castrum Nouum la Marea Adriatică pînă la Alsium la Marea Tireniană. î n nici un loc lăţimea ei mediană nu depăşeşte însă 200000 de paşi. Lungimea coastelor întregii Italii, de la Varus pînă la Arsia, măsoară 2049000 de paşi. 45. F a ţ ă de ţinuturile care o înconjoară. Italia se află la următoarele distanţe: faţă de Histria şi Liburnia, în unele locuri, la 100000 de paşi; faţă de Epir şi lUyricum, la 50000 de paşi; faţă de Africa, Ia mai puţin de 200000 de paşi, aşa cum susţine Marcus Varro; faţă de Sardinia, la 120000 de paşi; faţă de Sicilia, la 1500 de paşi; faţă de Corcyra, la mai puţin de 80000 de p a ş i ; faţă de Issa, la 50000 de paşi. Italia înaintează

CARTEA A TREIA

93

în mare către sud. Dacă cineva ar calcula poziţia Italiei cu o precizie deosebită, ar spune că aceasta se întinde între a şasea şi prima oră solstiţială de iarnă. 46. Acum vom face ocolul Italiei şi vom enumera oraşele ei. Se cade să precizăm încă de la început că îl vom u r m a pe divinul Augustus şi împărţirea făcută de el Italiei în unsprezece regiuni, dar în ordinea care rezultă în urma parcurgerii ţărmurilor. De asemenea, cred că într-o prezentare atît de grăbită raporturile de vecinătate dintre oraşe nu pot fi menţinute intacte; ca atare, pentru interiorul Italiei vom urma ordo­ narea alfabetică a lui Augustus, semnalînd coloniile pe care acesta le-a menţionat. Nu este însă uşor să urmărim aşezarea şi originile diverselor populaţii, căci ingaunilor şi ligurilor - lăsînd la o parte celelalte comu­ nităţi - le-au fost atribuite de treizeci de ori nişte teritorii. (7) 47. Aşadar, începînd cu rîul Varus, se găsesc Nicaea, întemeiată de masilieni, rîul Palo, Alpii şi populaţiile alpine care poartă mai multe nume - dintre acestea cei mai importanţi sînt capilaţii, în al căror oraş Cementelum locuieşte comunitatea vedianţilor - , portul lui Hercules Monoecus, ţărmul ligur. Cei mai vestiţi dintre liguri sînt, dincolo de Alpi, salvii, deciaţii, oxubii, iar dincoace, venenii, turii, soţii, bagienii, statielii, bimbelii, maielii, caburiaţii, casmonaţii, veleiaţii şi cei ale căror oraşe vom spune imediat că se află pe ţărm. 48. Urmează rîul Rutuba, oraşul Album Intimilium, rîul Merula, oraşul Album Ingaunum, portul Vadorum Sabatium, rîul Porcifera, oraşul Genua, rîul Fertor, Portul Delfinului, înăuntru oraşul Tigulia, Segesta Tiguliilor, rîul Macra, hota­ rul Liguriei. îndărătul tuturor locurilor menţionate mai sus se află Apeninii, cel mai lung lanţ muntos din Italia, care îşi întinde culmea neîntreruptă de la Alpi pînă la strîmtoarea Siciliei. 49. Pe partea cea­ laltă a Apeninilor, înspre Pad, rîul cel mai bogat în ape din Italia, se întinde o zonă care străluceşte de oraşe vestite: Libarna, colonia Dertona, Iria, Vardacate, Industria, Pollentia, Carrea Potentia, Forum Fului, numit şi Valentinum, Augusta Bagiennorum, Alba Pompeia, Hasta, Aquae Statiellorum. Această regiune este a noua după împărţirea lui Augustus. Ţărmul Liguriei se întinde între rîurile Varus şi Macra, pe o distanţă de 211000 de paşi. (8) 50. Cu Liguria se învecinează a şaptea regiune, în care este cuprinsă Etruria începînd de la rîul Macra, şi care şi-a schimbat adesea numele. De acolo pelasgii i-au alungat în vechime pe umbrieni, iar pe aceştia lidienii, numiţi după regele lor tirenieni^^, iar după obiceiul lor de a aduce sacrificii, cu u n cuvînt grecesc, tusci^^. Cel dintîi oraş al Etruriei este Luna, vestit datorită portului său. După el vin colonia Luca, depărtată de mare şi mai apropiată de Pisa, care se află între rîul 12. Despre acest rege pe nume Tyrrhenos vorbeşte Herodot în cartea a V-a, capito­ lul 9 al Istoriilor sale (n.tr.). 13. Etimologie fantezistă datorată lui Varro, care a pus numele tuscilor în legătură cu verbul grecesc thyo „a aduce sacrificii" (n.tr.).

94

NATVRALIS HISTORIA

Auser şi Arnus şi a fost întemeiată de seminţia grecească a pelopizilor sau a teutanilor; vadurile de la Volterra, rîul Caecina, Populonium, odinioară singurul oraş etrusc de pe ţărm. 51. în continuare se află rîurile Prile şi Umbro, propice navigaţiei, şi, începînd de la acesta, regiunea Umbria şi portul Telamo, Cosa Volcientium, întemeiată de poporul roman, Grauisca, Castrum Nouum, Pyrgi, rîul Caeretanus şi, la 7000 de paşi în interior, însuşi oraşul Caere, numit Agylla de către întemeietorii lui pelasgi, Alsium, Fregenae şi rîul Tibru, aflat la 284000 de mii de paşi de Macra; în interior, coloniile Falisca, întemeiată de argieni, aşa cum afirmă Cato, dar care este numită a etruscilor, Lucus Feroniae, Rusellana, Seniensis, Sutrina. 52. Tot în Etruria trăiesc aretinii vechi, aretinii fidenţiori, aretinii iuliensi, amitinensii, acvensii supranumiţi taurini, bleranii, cortonensii, capenaţii, clusinii noi, clusinii vechi şi florentinii de pe cursul rîului Arnus. Urmează oraşele Faesulae, Ferentinum, Fescennia, Hortanum, Herbanum, Nepet, Nouem Pagi, prefectura Claudia Foroclodi, Pistorium, Perusia şi comu­ nităţile suanensilor, saturninilor, numiţi altădată aurini, subertanilor, statoniensilor, tarcviniensilor, tuscaniensilor, vetuloniensilor, veientanilor, vesentinilor, volateranilor, volcentanilor etrusci şi volsiniensilor. în această zonă, teritoriul crustumin şi cel caletran păstrează numele vechilor oraşe. (9) 53. Tibrul (Tiberis), numit înainte Albula şi încă şi mai demult Thybris, izvorăşte cam de la mijlocul lanţului Apeninilor, din teritoriul aretinilor. La început este îngust şi, asemenea afluenţilor săi Tinia şi Clanis, devine navigabil doar cu ajutorul unor rezervoare în care apele sale sînt captate şi apoi eliberate, fiind reţinute astfel cîte nouă zile în cazul în care nu îi vin în ajutor ploile. Chiar şi aşa, din pricina albiei sale rîpoase şi stîncoase, Tibrul este pe o mare distanţă navigabil doar cu plutele sau mai degrabă cu bărcile. Străbate o întindere de 150000 de paşi, trecînd nu departe de Tifernum, Perusia şi Ocriculum şi, despărţind Etruria de umbrieni şi sabini, apoi, la mai puţin de 16000 de paşi de Roma, teritoriul oraşului Veii de Crustuminum şi, în sfîrşit, cel fidenat şi cel al Laţiului de Vaticanus. 54. Mai jos de Clanis Arretinus, apele Tibrului cresc datorită aportului a patruzeci şi doi de afluenţi, în special al Narului şi Anienului, rîu navigabil la rîndul său, care mărgineşte Laţiul pe la est. De asemenea, Tibrul primeşte tot atîtea ape şi izvoare care ajung la Roma cu ajutorul apeductelor. Ca atare, fiind în stare să poarte corăbiile mari venite de pe Marea Italică şi fiind un paşnic cărăuş al mărfurilor din întreaga lume, este probabil rîul care adăposteşte şi oglindeşte cel mai mare număr de gospodării de pe tot întinsul pămîntului. 55. Nici un alt rîu nu are o mai mică libertate decît Tibrul, căci acesta este îndiguit din ambele părţi. Cu toate că deseori creşte brusc, el nu se luptă să iasă din matcă, revărsările sale nefiind nicăieri mai mari decît sînt la Roma. Tibrul este chiar considerat un profet care ne avertizează, creşterile sale avînd întotdeauna o semnifi­ caţie religioasă mai degrabă decît provocînd pagube.

CARTEA A TREIA

95

56. Străvechiul Laţiu şi-a păstrat lungimea de 50000 de paşi, între Tibru şi Cercei, într-atît de firave au fost la început rădăcinile puterii romane ! Laţiul a fost stăpînit de colonişti care s-au schimbat adesea o dată cu vremurile: aborigenii, pelasgii, arcadienii, siculii, auruncii, rutulii şi, dincolo de Cercei, volscii, oscii şi ausonii, datorită cărora numele de Laţiu s-a întins pînă la rîul Liris. Se găsesc aici mai întîi colonia Ostia, întemeiată de un rege roman, oraşul Laurentum, crîngul lui lupiter Indiges, rîul Numicius şi cetatea Ardea întemeiată de Danae, mama lui Perseu. 57. Urmează rămăşiţele fostului oraş Aphrodisium, colonia Antium, rîul şi insula Astura, rîul Nymphaeus, Clostra Romana şi Cercei, odinioară o insulă înconjurată de o mare uriaşă, dacă este să-i dăm crezare lui Homer, dar acum situată în mijlocul unei cîmpii. Este vrednic de mirare ceea ce putem^ aduce acum la cunoştinţa oamenilor despre acest subiect. Teofrast, primul străin care a scris mai amănunţit despre Roma - căci Teopomp, înaintea căruia nimeni nu a menţionat Roma, a spus numai că oraşul fusese cucerit de gali, iar Clitarchus, care a trăit imediat după Teopomp, a spus numai că romanii au trimis o solie la Alexandru —, 58. Teofrast aşadar, bizuindu-se nu doar pe tradiţie, a stabilit la optzeci de stadii distanţa dintre insula Cercei şi ţărm, în cartea sa pe care a scris-o în timpul arhontatului lui Nicodoros, în anul 440 de la întemeierea Romei. Aşadar, toate pămînturile unite cu insula pe o rază de 10000 de paşi s-au adăugat Italiei după acest an. 59. O altă minunăţie o constituie, începînd de Ia Cercei, mlaştina Pomptină, loc în care Mucianus, de trei ori consul, ne-a informat că s-au aflat douăzeci şi patru de oraşe. Urmează rîul Aufentum, mai sus de care se găseşte oraşul Tarracina, numit Anxur în limba volscilor, pe locul căruia s-a aflat cetatea Amyclae sau Amynclae, distrusă de şerpi. în continuare se găsesc locul Peşterii, lacul Fundanus, portul Caieta, oraşul Formiae, numit şi Hormiae, socotit a fi străvechiul sălaş al lestrigonilor. Mai încolo s-a aflat oraşul Pirae, iar acum există colonia Minturnae, împăr­ ţită în două de rîul Liris, numit odinioară Clanis, şi Sinuessa, aflată la capătul teritoriului adăugat Laţiului, despre care unii au spus că s-a chemat Sinope. 60. De aici se întinde fericita Campanie, de la acest golf încep dealurile pline de viţă-de-vie; aici se produce ameţitoarea licoare vestită pe tot pămîntul şi, aşa cum au susţinut cei din vechime, aici are loc întrecerea cea mai de seamă între Bacchus şi Ceres. De aici se întind ogoarele Setine şi Cecubiene. Acestora li se alătură cele Falerniene şi cele Caleniene, dincolo de care se înalţă Munţii Massici, Gaurani şi Surrentini. Acolo se aştern Cîmpiile Leborine şi grîul este curăţat pentru a se obţine delicioasa b ă u t u r ă din alac. Ţărmurile Campaniei sînt scăl­ date de izvoare calde şi sînt mai renumite decît toate celelalte ale Mării Mediterane pentru scoicile şi peştii lor de calitate. Nicăieri uleiul nu este mai de soi, căci în Campania are loc o adevărată întrecere pentru a li se oferi oamenilor cît mai multe plăceri. Ea a fost stăpînită succe­ siv de osci, greci, umbrieni, etrusci şi campanieni. 61. Pe ţărmul ei se găsesc rîul Sauo, oraşul şi rîul Volturnum, Liternum, Cumae, colonie

96

NATVRALIS HISTORIA

a calcidienilor, Misenum, portul Baiae, Bauli, lacurile Lucrinus şi Auernus, lîngă care s-a aflat odată oraşul Cimmerium, apoi Puteoli, numită colonia Dicaearchea, cîmpiile Flegreene şi mlaştina Acherusia, învecinată cu oraşul Cumae; 62. pe ţărm se mai află Neapolisul, tot o colonie a calcidienilor, numită Parthenope de la mormîntul unei sirene^*, Herculaneum, Pompeii, lîngă care se zăreşte, nu departe, muntele Vezuviu şi care este udat de rîul Sarnus, teritoriul Nucerin şi, la 9000 de paşi de mare, însăşi Nuceria şi Surrentum cu promontoriul Minervei, odinioară sălaşul sirenelor. De acolo pînă la Cercei sînt pe mare 78000 de paşi. Această regiune care începe de la Tibru este cea dintîi din Italia conform împărţirii lui Augustus. 63. In interiorul peninsulei se găsesc coloniile Capua, numită astfel de la cîmpia cu o lungime de 40000 de paşi pe care este situată^®, Aquinum, Suessa, Venafrum, Sora, Tenum Sidicinum, Nola; oraşele Abellinum, Aricia, Alba Longa; urmează aceranii, alifanii, atinaţii, aletrinaţii, anagninii, atelanii, efulanii, arpinaţii, auximaţii, abelanii, alfaternii latini, alfaternii herniei şi alfaternii labicani; oraşele Bouillae, Caiatia, Casinum, Calenum, Capitulum Hernicum, cereatinii mariani, coranii care descind din troianul Dardanos, 64. cubulterinii, castrimeniensii, cingulanii, cabiensii care locuiesc pe muntele Albanus, foropopuliensii de la Falernum, frusinaţii, ferentinaţii, freginaţii, fabraternii vechi, fabraternii noi, ficolensii, fregellanii, Forum Appi, forentanii, gabinii, interamnaţii sucasini numiţi şi lirenaţi, ilionensii, lanivinii, norbanii, nomentanii, prenestinii, locuitori ai oraşului care s-a numit odinioară Stephanis, privernaţii, setinii, signinii, suesulanii, telesinii, trebulanii balienşi, trebanii, tusculanii, verulanii, veliternii, ulubrensii, urbanaţii 65. şi, mai sus de aceştia, chiar Roma, ce are un al doilea nume a cărui pronunţare în afara ceremoniilor misterice este socotită o nelegiuire. Valerius Soranus a rostit acest nume ce fusese ţinut secret cu o onestitate deplină şi binefăcătoare, dar şi-a primit curînd pedeapsa. Nu mi se pare nepotrivit să invoc aici exemplul unui străvechi rit religios instituit tocmai pentru a îndemna la păstrarea tăcerii pe această temă. Zeiţa Agerona, căreia i se aduc sacrificii în ziua a douăsprezecea dinaintea calendelor lui ianuarie, are o statuie cu gura legată şi, pe deasupra, astupată. 66. Romulus a lăsat Roma cu trei sau patru porţi, după cum le dăm crezare celor care ne transmit un număr sau altul. Zidurile ei s-au întins, în anul 826 de la întemeierea Rom^ei, în timpul domniei şi cen­ zurii Vespasienilor, pe o distanţă de 13200 de paşi, cuprinzînd şapte coline. Astăzi Roma se împarte în paisprezece circumscripţii şi are 265 de răspîntii închinate Larilor. Distanţa măsurată în linie dreaptă de la 14. în greacă parthenos înseamnă propriu-zis „fecioară" (n.tr.). 15. Etimologie fantezistă a lui Plinius, care derivă numele oraşului Capua de la campus „cîmpie". După alţi autori, denumirea coloniei ar trebui pusă în legă­ tură cu numele purtat de întemeietorul ei legendar, troianul Capys (n.tr.).

CARTEA A TREIA

97

borna miliară aşezată la intrarea în Forum pînă la fiecare dintre porţile care sînt astăzi în număr de treizeci şi şapte (cele douăsprezece porţi duble sînt socotite o singură dată şi sînt lăsate la o parte şapte dintre cele vechi, care au încetat să existe) însumează 20765 de paşi. 67. Distanţa de la aceeaşi bornă miliară pînă la ultimele case şi tabăra pretorienilor, mergînd pe drumurile cele mai scurte, depăşeşte cu puţin 60000 de paşi. Dacă cineva ar lua în considerare şi înălţimea caselor, şi-ar forma, fără îndoială, o părere corectă despre Roma şi ar mărturisi că mărimea nici unui alt oraş de pe întregul pămînt nu este comparabilă cu a acestuia. Rom.a este mărginită la est de u n val de pămînt, lucrare întru totul vrednică de admiraţie - a lui Tarquinius Superbus, într-ade­ văr, valul a fost ridicat pînă la înălţimea zidurilor chiar în locul în care Roma era descoperită din pricina cîmpiilor. In celelalte părţi, ea era apărată de ziduri foarte înalte sau de dealuri abrupte, numai că, înmulţindu-se edificiile, Roma a ajuns să înglobeze mai multe aşezări limitrofe. 68. în prima regiune a Italiei au existat odinioară şi următoarele oraşe: în Laţiu Satricum, Pometia, Scaptia, Politorium, Tellena, Tifata, Caenina, Ficana, Crustumeria, Ameriola, Medullum, Corniculum, Saturnia, în locul pe care se află acum Roma, Antipolis, astăzi laniculum, o parte a Romei, Antemnae, Camerium^, CoUatia, Amitinum, Norbe, Sulmo 69. şi populaţiile albane care aveau obiceiul să aducă jertfe pe muntele Albanus împreună cu aceste oraşe: albanii, esolanii, acciensii, abolanii, bubetanii, bolanii, cusuetanii, coriolanii, fidenaţii, foreţii, hortensii, latiniensii, longanii, manaţii, macralii, muniensii, numiniensii, oliculanii, octulanii, pedanii, poletaurinii, cvercvetulanii, sicanii, sisolensii, toleriensii, tutiensii, vimitelarii, veliensii, venetulanii, vitelensii. 70. Prin urmare, cincizeci şi trei de popoare din stră­ vechiul Laţiu au pierit fără să lase urme. Oraşul Stabiae din teritoriul campan a existat pînă în ajunul calendelor lui mai din anul consulatului lui Gnaeus Pom^peius şi Lucius Cato, zi în care a fost distrus de Lucius SuUa, comandant în războiul cu aliaţii. Acum nu a mai rămas din el decît o gospodărie. Tot în Campania a dispărut şi oraşul Taurania. Mai există încă ruinele aproape dispărute ale Casiliniumului. în plus, Antias ne informează că regele Lucius Tarquinius a cucerit oraşul Apiolae şi că din prada luată de acolo a început construcţia Capitoliului. De la Surrentum la rîul Silerus, pe o distanţă de 30000 de paşi, teritoriul picentin a aparţinut etruscilor. Acesta se remarcă prin templul lunonei din Argos, construit de lason. în interiorul continentului se află oraşele Salerni şi Picentia. (10) 71. De la rîul Silerus începe a treia regiune a Italiei, care cuprinde Lucania şi Brutiumul. Nici acolo nu au fost deloc rare schimbările de populaţie. Regiunea a fost succesiv stăpînită de pelasgi, enotri, itali, mergeţi, siculi şi mai ales de nişte triburi greceşti, iar în cele din urmă de lucani, nişte descendenţi ai samniţilor conduşi de Lucius. Acolo se găsesc oraşul Paestum, numit de greci Posidonia, golful Paestum,

98

NATVRALIS HISTORIA

oraşul Elea, astăzi Velia, promontoriul Palinurum, unde ţărmul care se adînceşte formează un golf şi de la care distanţa pînă la Columna Regia este de 100000 de paşi. 72. Urmează în imediata apropiere rîul Melpes, oraşul Buxentum, Pyxus al grecilor, rîul Laus. La un moment dat a existat şi un oraş cu acest nume. De la Laus începe ţărmul Brutiumului pe care se găsesc oraşul Blânda, rîul Baletum, portul Parthenion al foceenilor, golful Vibonensis, localitatea Clampetia, oraşul Tempsa, numit de greci Temese, Terina, întemeiată de crotoniaţi şi uriaşul golf al Terinei. în interior este situat oraşul Consentia. 73. Prin peninsulă curge rîul Acheron, de la care locuitorii ei se numesc aceruntini. Tot acolo se mai găsesc Hippo, pe care acum îl numim Vibo Valentia, portul lui Hercule, rîul Metaurus, oraşul Tauroentum, portul lui Oreste şi Medma. Urmează oraşul Scylaeum, rîul Crataeis, aşa cum se spune, mama monstrului marin Scila. Vin apoi Columna Regia, strîmtoarea Siciliei cu cele două promontorii aflate faţă în faţă, Caenus în Italia şi Pelorum în Sicilia. Intre ele distanţa este de douăsprezece stadii, iar de acolo la Regium mai sînt nouăzeci şi patru. 74. In continuare se află pădurea Sila din munţii Apenini; la 15000 de paşi de Regium se găseşte capul Leucopetra, iar la 51000 de paşi de acesta oraşul Locri, al cărui supranume provine de la promontoriul Zephyrion^®. Acesta se află o distanţă de 303000 de paşi de rîul Silerus. Se termină astfel primul golf al Europei. Mările cuprinse în el poartă următoarele n u m e : cea din care apele pătrund năvalnic în Europa este numită de unii Atlantică, iar de alţii Cea Mare; locului prin care intră grecii îi spun Porthmos^^, iar noi, romanii, îi zicem Strîmtoarea Gaditană. După ce a intrat în Europa, cît timp scaldă Hispaniile, marea este numită de unii Hispanică, iar de alţii Hiberică sau Baleară; în curînd, în faţa provinciei Narbonensis, Galică, iar în continuare, Ligurică. 75. De acolo pînă în Sicilia se întinde Marea Etruscă, pe care unii dintre greci o numesc Meridională, iar alţii Tireniană, în vreme ce majoritatea romanilor îi spun Inferioară. Mării aflate dincolo de Sicilia pînă la neamul salentinilor, Polibiu îi zice Ausoniană. Eratostene numeşte spa­ ţiul dintre intrarea oceanului şi Sardinia - Marea Sardiniei; cel de acolo pînă în Sicilia - Marea Tireniană; cel pînă în Creta - Marea Siciliei; începînd de acolo - Marea Cretei. (11) 76. Primele insule de pe aceste mări sînt Pityussele, numite astfel de greci datorită pădurilor de pin de pe ele^^; Acum se cheamă amîndouă Ebusus şi în fiecare se găseşte un oraş aliat. Sînt despărţite de o strîmtoare îngustă. Au o întindere de 46000 de paşi şi se găsesc la o distanţă de 700 de stadii de Dianium, tot atîtea cîte se află pe continent între Dianium şi Carthago Noua. Tot la aceeaşi depărtare de Pityusse, 16. Supranumele oraşului menţionat era Epizephyrios, ceea ce în greacă înseamnă jjCsituat) pe (promontoriul) Zephyrios" (n.tr.). 17. In greacă porthmos înseamnă „strîmtoare" (n.tr.). 18. Termenul grecesc ce desemnează pinul este pitys (n.tr.).

CARTEA A TREIA

99

dar în larg se găsesc cele două Insule Baleare şi în direcţia rîului Sucro, Colubraria^^. 77. Grecii au numit Balearele, patria unor viteji prăştiaşi, Gymnasiae^°. Cea mai mare dintre ele are o lungime de 100000 de paşi, iar circumferinţa de 475000 de paşi. Cuprinde oraşele cu cetăţenie romană Palma şi Pollentia şi pe cele de drept latin Guius şi Tucis. A existat pe ea şi un oraş aliat, anume Bocchorum. La 30000 de paşi de insula mare se află cea mică, a cărei lungime este de 40000 de paşi, circumferinţa fiind de 150000 de paşi. Aceasta are oraşele lamo, Sanisera şi Mago. 78. în larg, la 12000 de paşi de insula mai mare, se găseşte Capraria, primejdioasă din pricina naufragiilor şi, în faţa ora­ şului Palma, insulele Menariae, Tiquadra şi mica insulă a lui Hanibal. Pămîntul Ebusiei alungă şerpii, iar cel al Colubrariei îi zămisleşte, fiind ca atare primejdios pentru toţi cei care nu poartă asupra lor pămînt ebusitan. Grecii au numit această insulă Ophiusa^^. Ebusus nu are parte nici de iepurii care distrug recoltele din Baleare. 79. Pe marea puţin adîncă mai există vreo douăzeci de insule mici. Urmează lîngă ţărmul Galiei, la vărsarea Ronului, Metina, apoi cea care este numită a blascilor şi cele trei Stoechades^^, cărora masilienii din vecinătate le spun astfel datorită ordinii în care sînt aşezate. Numele lor sînt Prote, Mese sau Pomponiana şi Hypaea^^. Dincolo de ele se găsesc Sturium, Phoenice, Phila, Lero şi, în faţa Antipolisului, Lerina, pe care se găsesc rămăşiţele oraşului Berconum. (12) 80. Pe Marea Ligurică, dar în apropierea celei Etrusce, se află Corsica, pe care Grecii au numit-o Cyrnon. Ea este orientată de la nord la sud, are o lungime de 150000 de paşi, o lăţime medie de 50000 de paşi, iar circumferinţa de 325000. Se află la o distanţă de 62000 de paşi de vadurile de la Volaterra şi are treizeci şi două de oraşe, printre care coloniile Mariana, întemeiată de Gaius Marius, şi Aleria, întemeiată de dictatorul SuUa. Dincoace de Corsica se află Oglasa, iar înspre interior, la 60000 de paşi de ea, Planasia, numită astfel după aspectul ei^*: are acelaşi nivel cu marea şi de aceea este înşelătoare pentru corăbii. 81. Mai întinsă decît aceasta este Urgo, după care vin Capraria, pe care grecii au numit-o Aegilios^®, Igilium şi Dianium, în greceşte Artemisia, amîndouă în faţa ţărmului de la Cosa. Urmează Barpana, Menaria, Columbaria, Venaria şi Ilua, cu minele ei de fier şi cu o circumferinţă de 100000 de mii de paşi. Ea se află la 10000 de paşi de Populonium şi este numită de greci Aethalia. La 28000 de paşi se găseşte Planasia. Dincolo 19. Numele insulei provine de la latinescul coluber „şarpe" (n.tr.). 20. Denumirea grecească trebuie pusă în legătură cu verbul gymnazo „a face exer­ ciţii fizice" (n.tr.). 21. | n greacă şarpe se spune opkis (n.tr.). 22. In greacă numele insulei înseamnă „Aliniate, Aranjate" (n.tr.). 23. Denumirile greceşti ale Stoechadelor semnifică „Prima", „Cea din mijloc" şi „Ultima" (n.tr.). 24. Latinescul planus înseamnă „plan, neaccidentat" (n.tr.). 25. Numele insulei provine de la cel al caprei (lat. capra; gr. aix, aigos) (n.tr.).

100

NATVRALIS HISTORIA

de gurile Tibrului, lîngă ţărmul de la Antium, sînt situate Astura, apoi Palmaria, Sinonia şi, în faţa localităţii Formiae, Pontiae. 82. în schimb, în golful de la Puteoli se află Pandateria, Prochyta, numită astfel nu după doica lui Eneas, ci fiindcă se desprinsese de insula Aenaria^®, căreia i se spune astfel după corăbiile lui Eneas staţionate aici, şi căreia Homer i-a zis Inarime. I se mai spune Pithecusa, nu de la mulţimea maimuţelor, ci de la atelierele de ceramică^^. între Pausilypus şi Neapolis se află Megaris, iar la o distanţă de 8000 de paşi de Surrentum, insula Capreae, vestită pentru palatul împăratului Tiberius. Circumferinţa acestei insule este de 11000 de paşi. (13) 83. Mai încolo se întinde Leucothea^* şi, mai departe decît se poate vedea cu ochii. Sardinia, care se învecinează cu Marea Africană. Aceasta se află la mai puţin de 8000 de paşi de extremitatea Corsicii. Ba chiar spaţiul dintre cele două este îngustat de nişte insule mici, numite Cuniculariae^^ şi de către Phinto şi Fossa, de la care strîmtoarea se cheamă Taphros^". 84. Coasta de est a Sardiniei are o lungime de 188000 de paşi, cea de vest de 175000 de paşi, cea de sud de 77000, iar cea de nord de 125000. Circumferinţa insulei este 565000 de paşi. Capul Caralitanum se află la o distanţă de 200000 de paşi de Africa şi de 1250000 de Gades. în zona promontoriului Gorditanum există două insule numite „ale lui Hercule", lîngă capul Sulei una pe nume Enosis şi lîngă Caralitanum o alta, Ficaria. 85. Unii plasează nu departe de Sardinia insulele Berelide, Calode şi pe cea numită Heras Lutra^^. Cele mai renumite populaţii din Sardinia sînt iliensii, bălării şi corşii. Pe insulă există optsprezece oraşe, printre care se numără Sulei, Valentia, Neapolis, Bitia, Caralis cu cetă­ ţeni romani şi Nora, dar o singură colonie care se cheamă Ad Turrem Libisonis. Timaios a numit Sardinia Sandaliotis de la aspectul ei de sandală, iar Myrsilus, Ichnusa de la asemănarea ei cu urma lăsată de picior^^. în faţa golfului de la Paestum se găseşte Leucosia - numită astfel de la sirena îngropată acolo - , în faţa Veliei se află insulele Pontia şi Isacia, cărora li se mai spune cu un singur nume Oenotride (acesta este un argument pentru faptul că enotrii au stăpînit Italia), iar în faţa Vibonei, nişte insule mici care se cheamă Ithacense, deoarece acolo se înălţa un t u r n de observaţie al lui Ulise^^. (14) 86. Cea mai cunoscută dintre toate aceste insule este Sicilia, numită de Tucidide Sicania, iar de cei mai mulţi Trinacria sau Trinacia,

26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33.

în greacă prochyte înseamnă „desprins, ieşit în faţă" (n.tr.). Cf. gr. pithecos „maimuţă" şi gr. pithos „chiup" (n.tr.). în greacă „Zeiţa albă" (n.tr.). Cf. lat. cuniculus „iepure" (n.tr.). Termenul este echivalentul grecesc al latinului fossa „şanţ" (n.tr.). Numele grecesc se tălmăceşte prin „Scăldătorile Herei" (n.tr.). în greacă ichnos (n.tr.). Aşa cum se ştie, patria lui Ulise era insula Ithaca (n.tr.).

| i

|(

[ î

CARTEA A TREIA

101

de la forma ei triunghiulară^*. Circumferinţa Sicilei este, după mărturia lui Agrippa, de 618000 de paşi. Aceasta era odinioară unită cu Brutiumul, dar a fost smulsă de marea care a pătruns între ele şi este acum des­ părţită de o strîmtoare cu o lungime de 15000 de paşi şi o lăţime de 1500 lîngă Columna Regia. Datorită acestei desprinderi, grecii i-au dat numele de Rhegium^^ oraşului aşezat pe malul Italiei, 87. In strîmtoarea amintită se află stînca Scila şi genunea învolburată a Caribdei, amîndouă locuri vestite pentru cît sînt de primejdioase. Dintre cele trei colţuri ale Siciliei, promontoriul din faţa Scilei, îndreptat înspre Italia, este numit Pelorum, cel orientat către Grecia şi aflat la o distanţă de 440000 de paşi de Pelopones, Pachynum, iar cel dinspre Africa, situat la o depărtare de 180000 de paşi de capul lui Mercur şi de 190000 de Caralitanum din Sardinia, Lilybaeum. Promontoriile din Sicilia se află la următoarele distanţe între ele: pe uscat de la Pelorum la Pachynum sînt 176000 de paşi, de acolo la Lilybaeum 200000, de unde pînă la Pelorum mai sînt 242000 de paşi. 88. î n Sicilia există cinci colonii şi şaizeci şi trei de comunităţi sau oraşe. începînd de la Pelorum, pe ţărmul Mării Ionice se află oraşul Mesina cu cetăţeni romani, numiţi mamertini, promontoriul Drepanum, colonia Tauromenium, mai demult Naxos, rîul Asines, muntele Etna, care scoate în timpul nopţii nişte flăcări miraculoase. Circumferinţa craterului său este de douăzeci de stadii. Cenuşa incandescentă a Etnei ajunge pînă la Tauromenium şi Cătina, iar zgomotul se aude pînă la Maroneum şi la dealurile Gemellae^^. 89. Urmează cele trei stînci ale Ciclopilor, portul lui Ulise, colonia Cătina, rîurile Symaethum şi Terias. In interiorul insulei se găsesc cîmpiile Lestrigonilor. Pe ţ ă r m vin apoi oraşele Leontini şi Megaris, rîul Pantagies, colonia Siracuza cu izvorul Arethusa, dar pe al cărei teritoriu există şi alte surse de apă potabilă, anume Temenitis, Archidemia, Magea, Cyane şi Milichie, portul Naustathmus, rîul Elorum, promon­ toriul Pachynum, de la care [...] pe latura de sud a Siciliei se află rîul Hyrminum, oraşul Camarina, rîul Gelas, oraşul Acragas, pe care romanii l-au numit Agrigentum, 90. colonia Thermae, rîurile Achates, Mazara, Hypsa, Selinus, oraşul Lilybaeum şi promontoriul omonim, Drepana, muntele Eryx, oraşele Panhormus, Solvus, Himera cu rîul omonim, Cephaloedis, Haluntium, Agathyrnum, colonia TS^ndaris, ora­ şul Mylae şi, în locul de unde am început, Pelorias. 91. în interiorul insulei trăiesc următoarele comunităţi care beneficiază de dreptul latin: centuripinii, netinii, segestanii; tributari sînt asorinii, etnensii, agirinii, acesteii, acrensii, binzii, citarinii, drepanitanii, ergetinii, ehetliensii, ericinii, entelinii, eguinii, gelanii, galactenii, halesinii, henensii, hiblensii, herbitensii, herbesensii, herbulensii, halicuensii, hadranitanii. 34. Această denumire a Siciliei este un hibrid compus din latinescul trini „trei" şi grecescul akra sau akis „vîrf, extremitate" (n.tr.). 35. Cf. gr. rhegnymi „rup, smulg" (n.tr.). 36. In latină gemellus înseamnă „geamăn" (n.tr.).

102

NATVRALIS HISTORIA

imacarensii, ihanensii, ietensii, mutustratinii, magelinii, murgentinii, muticensii, menainii, naxii, noinii, petrinii, paropinii, fîntiensii, semelitanii, sherinii, selinuntienii, simeţii, talarensii, tisiensii, triocalinii, tiracinensii. Oraşul Zânele al mesenienilor se află lîngă strîmtoarea Siciliei. 92. Insulele situate în preajma Africii sînt următoarele: Gaulos, Melita, aflată la 87000 de paşi de Camarina şi la 113000 de Lilybaeum, Cossyra, Hieronnesos^^, Caene, Galata, Lopadusa, Aethusa, scrisă de unii Aegusa^*, Bucinna, Osteodes^^, la o distanţă de 75000 de paşi de Solus, şi în faţa paropinilor, Ustica. Dincoace de Sicilia, în faţa rîului Metaurus, cam la 25000 de paşi de Italia, se găsesc cele şapte insule numite Aeoliene sau Lipariene. Grecii le mai spun Hephestiade, iar noi romanii Vulcanie*". Au primit numele de Aeoliene fiindcă Aeolus a domnit acolo în vremea războiului Troian. 93. Lipara, pe care există un oraş cu cetăţeni romani, este numită astfel de la regele Liparus, care i-a urmat la domnie lui Aeolus. Mai înainte, acestei insule i se spunea Milogonis sau Meligunis. Ea se află la o distanţă de 25000 de paşi de Italia şi are o circumferinţă cu puţin mai mică de 5000 de paşi. Intre aceasta şi Sicilia se găseşte a doua insulă, numită mai înainte Therasia, iar acum Hiera, fiindcă îi este consacrată lui Vulcan, pe ea găsindu-se un munte care în timpul nopţii aruncă flăcări. 94. A treia este Strongyle''\ situată la 6000 de paşi la răsărit de Lipara. Peste ea a domnit Aeolus. Se deosebeşte de Lipara numai prin flăcările ei mai strălucitoare, după al căror fum se spune că localnicii prezic ce fel de vînturi urmează să sufle în două zile. De aici s-a născut convingerea că vînturile îi dau ascultare lui Aeolus. A patra insulă este Didyme, mai mică decît Lipara. A cincea este Ericusa, a şasea Phoenicusa, amîndouă lăsate ca păşune pentru turmele din insulele învecinate. Ultima şi cea mai mică insulă este Euonymos*^. Atît despre primul golf al Europei. (15) 95. De la Locri începe latura de sud a Italiei, numită Grecia Mare. Ea împarte în trei golfuri Marea Ausoniei, căreia i se spune astfel deoarece a fost mai întîi stăpînită de ausoni. Grecia Mare are, după mărturia lui Varro, o lungime de 86000 de paşi, cei mai mulţi autori dau însă cifra de 75000. Pe ţărmul ei se găsesc nenumărate rîuri, dar vrednic de a fî amintit este, începînd de la Locri, Sagra. Urmează rămăşiţele oraşului Caulo, Mustiae, Consilinum Castrum şi Cocynthus, despre care unii cred că este promontoriul cel mai lung din Italia. în continuare se află golful şi oraşul Scolacium, numit Scylaceum sau Scylletium de către

37. 38. 39. 40.

în greacă „Insula sacră" (n.tr.). în componenţa numelui acestei insule se regăseşte grecescul aix „capră" (n.tr.). Cf. gr. osteon „os" (n.tr.). Numele citate provin de Ia zeul focului, Hefaistos la greci şi Vulcan la romani (n.tr.). 41. în greacă „Cea rotundă" (n.tr.). 42. în greacă „Cea cu nume de bun augur" (n.tr.).

CARTEA A TREIA

103

atenienii care l-au întemeiat. în acest loc, golful Terinaeus formează o peninsulă pe care se găseşte portul numit Castra Hannibalis. Nicăieri Italia nu este mai îngustă ca aici, unde are o lăţime de 40000 de paşi. Ca atare, Dionysios cel Bătrîn a vrut să o taie şi să alipească porţiunea detaşată Siciliei. 96. în această zonă sînt navigabile rîurile Carcinus, Crotalus, Semirus, Arogas şi Thagines. în interior se află oraşul Petelia, muntele Clibanus, promontoriul Lacinium, în faţa căruia se găseşte, la 10000 de paşi de uscat, insula Dioscurilor. Mai există şi o alta, Calypsus, despre care se crede că Homer o numea Ogygia şi, în afară de ea, insulele Ţyris, Eranusa şi Meloessa. Agrippa ne informează că promontoriul Lacinium se află la o depărtare de 70000 de paşi de Caulo. 97. De la promontoriul Lacinium începe al doilea golf din Europa, care descrie un arc amplu şi se termină cu promontoriul Acroceraunium din Epir, aflat la 75000 de paşi de Lacinium. începînd de la acesta se găsesc oraşul Crotona, rîul Neaethus, oraşul Thurioi, aflat între două rîuri, Crathis şi Sybaris, unde a existat şi un oraş cu acelaşi nume. La fel, tot între două rîuri, şi anume Siris şi Aciris, se întinde oraşul Heraclea, numit odinioară Siris. Urmează rîurile Talandrum şi Casuentum şi oraşul Metapontum, cu care se termină a treia regiune a Italiei. 98. în interiorul Brutiumului locuiesc numai aprustanii, în vreme ce în interiorul Lucaniei trăiesc atinaţii, bantinii, eburinii, grumentinii, potentinii, sontinii, sirinii, tergilanii, ursentinii, volcentanii, cărora li se adaugă numestranii. în plus, Cato ne informează că în Lucania a dispărut Teba, iar Teopomp că tot acolo a existat un oraş pe nume Pandosia, în care a încetat din viaţă Alexandru din Epir. (16) 99. în continuarea acestui ţinut vine a doua regiune a Italiei, care îi cuprinde pe hirpini, Calabria, Apulia şi pe salentini, pe o distanţă de 250000 de paşi, de-a lungul golfului numit Tarentin de la respectivul oraş întemeiat de spartani. Acesta este situat în partea cea mai retrasă a golfului şi a înglobat colonia maritimă care existase acolo. Se află la o distanţă de 136000 de paşi de promontoriul Lacinium şi formează în faţa acestuia o peninsulă, Calabria. Grecii i-au spus Messapia de la numele conducătorului lor, iar mai înainte Feucetia de la Peucetius, fratele lui Oenotrus, care locuia pe teritoriul Salentin. între cele două promontorii care delimitează golful Tarent sînt 100000 de paşi. Lăţimea peninsulei, m ă s u r a t ă pe uscat, de la Tarent la Brundisium, este de 45000 de paşi şi cu mult mai scurtă dacă pornim din portul Sasines. 100. în interior, începînd cu Tarentul, se găsesc oraşele Uria Messapia, numit astfel pentru a se deosebi de Uria din Apulia, şi Aletium, iar pe ţ ă r m Senum şi Callipolis*^, acum Anxa, situat la 75000 de paşi de Tarent. De acolo se întinde pe o distanţă de 33000 de paşi promontoriul numit Acra lapygia. Acesta este locul în care Italia avansează cel mai mult în mare. Cam la limita dintre Mările Ionică şi Adriatică se găseşte oraşul Basta şi, la o distanţă de 19000 de paşi de acesta, Hydruntum. 43. în greacă „Oraşul frumos" (n.tr.).

104

NATVRALIS HISTORIA

Pe acolo traversarea în Grecia este cea mai scurtă. Oraşul Apolonia se află chiar vizavi de Hydruntum, iar strîmtoarea dintre ele nu are o lăţime mai mare de 50000 de paşi. 101. Cel dintîi care s-a gîndit să facă acest spaţiu accesibil unei traversări pietonale prin construirea de poduri a fost Pyrrus, regele Epirului, iar după el Marcus Varro, cînd se afla în fruntea flotei lui Pompei în timpul războiului cu piraţii. Pe fiecare l-au împiedicat însă alte preocupări. Incepînd de la Hydrus se găsesc oraşele Soletum, acum abandonat, şi Fratuentium, portul Tarentului, locul de abordaj Miltopes, Lupia, Balesium, Caelia, Brundisium, aflat la 50000 de paşi de Hydrus, unul dintre cele mai vestite porturi ale Italiei, din care traversarea în Grecia este deopotrivă mai sigură şi mai lungă. La capătul acesteia, după parcurgerea a 225 de stadii, te primeşte oraşul Dyrrachion din Illyricum. 102. în vecinătatea Brundisiumului se află teritoriul peduculilor. Cele douăsprezece populaţii de acolo au luat naştere din nouă tineri şi tot atîtea fete de origine iliră. Peduculii au următoarele oraşe: Rudiae, Gnatia, Barium. Pe acolo trec rîurile lapyx, numit de la respectivul rege, fiul lui Dedal, la fel ca lapygia Acra, Pactius şi Aufidus ce coboară din munţii Hirpini scăldînd oraşul Canusium. 103. De acolo începe Apulia daunienilor, numită astfel de la un con­ ducător de oşti, socrul lui Diomede, în care se află oraşele Salapia, vestit datorită iubirii lui Hanibal cu o curtezană, Sipuntum şi Uria, rîul Cerbalus, hotarul daunienilor. Urmează portul Aggasus, promontoriul muntelui Garganus, aflat la o distanţă de 234000 de paşi de Capul Sallentin sau lapygian, portul Garnae, lacul Pantanus, rîul plin de porturi Fertor. După acesta vin oraşele Teanum Apulorum, Larinum Apulorum, Cliternia şi rîul Tifernus. De acolo începe regiunea frentanilor. 104. în Apulia există trei populaţii: teanii, nişte greci, care şi-au luat numele de la conducătorul lor, lucanii, supuşi de Calchas în locurile pe care acum le stăpînesc atinatii şi daunienii, cărora le aparţin, în afara celor pomenite mai sus coloniile Luceria şi Venusia, oraşele Canusium şi Arpi, odinioară numit Argos Hippium de către întemeietorul său Diomede, iar apoi Argyripa. Diomede a nimicit acolo două neamuri, cel al monazilor şi cel al dârzilor, şi două oraşe, Apina şi Trica, ale căror nume sînt prezente într-o vorbă glumeaţă**. 105. în rest, în interiorul celei de-a doua regiuni se mai află colonia hirpinilor, Beneuentum, care odinioară se chema Maleuentum, dar şi-a schimbat numele într-unui mai de bun augur*®, şi următoarele populaţii: eculanii, acvilonii, abelinaţii protropi, compsanii, caudinii, ligurii corneliani, ligurii bebiani şi vescelanii. Acestora li se adaugă ausculanii, aletrinii, abelinaţii marşi, atranii, ecanii, alfelanii, atinatii, arpanii, borcanii, colatinii, corinensii şi canensii, vestiţi pentru înfrîngerea romanilor, dirinii, forentanii, genusinii, herdoniensii, irinii, larinaţii fi-entani, metinaţii din Garganus, mateolanii, neretinii, natinii, rubustinii, silvinii, strapelinii, tumantinii. 44. Atît apinae, cît şi tricae înseamnă în latină „prostii, inepţii" (n.tr.). 45. în latină male înseamnă „rău", iar bene, „bine" (n.tr.).

CARTEA A TREIA

105

vibinaţii, venusinii şi ulurtinii. în interiorul Calabriei locuiesc ezetinii, apamestinii, argetinii, butuntinensii, decianii, grumbestinii, norbanensii, palionensii, stulninii şi tutinii, iar în interiorul Sallentumului, aletinii, basterbinii, neretinii, uzentinii şi veretinii. (17) 106. Urmează a patra regiune, în care trăiesc neamurile cele mai curajoase din Italia. Pe ţărmul frentanilor, începînd de la Tifernus, se găsesc: rîul plin de porturi Trinium, oraşele Histonium, Buca, Hortona şi rîul Aternus. în interiorul regiunii locuiesc anxanii frentani, carecinii superiori, carecinii inferiori şi iuanensii. Dintre marucini trăiesc aici teatinii; dintre peligni, corfiniensii, superecvuanii şi sulmonensii; dintre marşi, anxatinii, antinaţii, fucenţii lucensi şi marucinii; albensilor le aparţine oraşul Alba, aflat pe malul lacului Fucinus; dintre ecviculani locuiesc aici cliterninii şi carseolanii; 107. dintre vestini, angulanii, peniensii, peltuinaţii, cărora li se adaugă aufînaţii cismontani. Samniţii, numiţi şi sabeli, iar de către greci sauniţi, au coloniile Bouianum Vetus, Bouianum Undecumanorum şi următoarele comunităţi: aufidenaţii, eserninii, fagifulanii, ficolensii, sepinaţii şi tereventinaţii. Sabinilor le aparţin amiterninii, curensii. Forum Deci, Forum Nouum, fîdenaţii, interamnaţii, nursinii, nomentanii, reatinii, trebulanii mutuesci, trebulanii sufenaţi, tiburţii şi tarinaţii. 108. î n acest ţinut au pierit dintre ecvicoli cominii, tadiaţii, cedicii şi alfaternii. Gellianus ne informează că oraşul Archippe al marşilor, întemeiat de Marsyas, conducătorul lidienilor, a fost înghiţit de lacul Fucinus. La fel, Valerianus ne trans­ mite că un oraş al vidicinilor din Picenum a fost distrus de romani. După părerea unora, sabinii s-au numit mai demult sebini datorită credinţei şi cultului lor pentru zei*®. Ei locuiesc pe malul lacurilor Veline, pe nişte dealuri umede. 109. Rîul Nar*^ adună apele acestor lacuri şi se îndreaptă spre Tibru cu undele sale sulfuroase. în Nar se varsă, lîngă crîngurile de la Vacuna şi oraşul Reate, rîul Auens, care coboară de pe muntele Fucellus, ascunzîndu-se printre aceleaşi dealuri. în schimb, în cealaltă parte, Anio, izvorît din munţii trebanilor, duce către Tibru apele a trei lacuri vestite prin frumuseţea lor, care au dat numele oraşului Sublaqueum*®. Pe teritoriul oraşului Reate se află lacul Cutiliae, pe care pluteşte o insulă. Marcus Varro ne informează că acest lac este centrul Italiei. Ţinutul sabinilor se învecinează la sud cu Laţiul, în lateral cu Picenumul, iar în spate cu Umbria. Aceştia sînt apăraţi din ambele părţi de lanţul muntos al Apeninilor. (18) 110. A cincea regiune a Italiei este Picenum, odinioară extrem de populat, căci 360000 de piceni s-au supus poporului roman. Aceştia 46. Etimologia fantezistă care apropie numele sabinilor de verbul grecesc sebomai „sînt pios, venerez" i se datorează, după toate probabilităţile, aceluiaşi Marcus Varro (n.tr.). 47. După o informaţie oferită tot de Marcus Varro, cuvîntul nar ar însemna în limba sabinilor „sulf (n.tr.). 48. Denumirea oraşului ar fi, după părerea lui Plinius, un compus format din prepo­ ziţia sub şi substantivul lacus (n.tr.).

106

NATVRALIS HISTORIA

descind din sabinii care promiseseră o primăvară sacră. Au stăpînit un teritoriu care începe de la rîul Aternus, unde se află acum teritoriul hadrian şi colonia Hadria, situată la 6000 de paşi de mare. Aici se găsesc rîul Vomanum, ogorul pretuţian şi cel palmens, Castrum Nouum, rîul Batinum, Truentum cu rîul său, singura aşezare a liburnilor rămasă în Italia, rîurile Albula, Tessuinum şi Helvinum, cu care se termină regiunea pretuţiană şi începe cea picentină. 111. Aici se află oraşele Cupra, Castellum Firminorum şi, mai sus de acesta, colonia Asculum, cea mai vestită din interiorul Picenumului, şi Nouana. Pe ţărm se găsesc oraşele Cluana, Potentia, Numana, întemeiată de siculi, ca şi colonia Ancona, aşezată pe promontoriul Cunerum, chiar pe cotul format de ţărmul care se curbează, la 183000 de paşi de Garganus. înăuntrul regiunii locuiesc auximaţii, beregranii, cingulanii, cuprensii montani, faleriensii, pausulanii, planinensii, ricinensii, septempedanii, tolentinaţii, traiensii şi polentinii, cu oraşul lor Urbesalvia. (19) 112. Cu aceste populaţii se învecinează a şasea regiune a Italiei, care cuprinde Umbria şi teritoriul galic de dincoace de Ariminium. De la Ancona începe ţărmul Galiei numite Togata. Siculii şi liburnii au stă­ pînit cele mai multe părţi ale ei şi mai ales teritoriul palmens, pretuţian şi hadrian. Pe aceştia i-au alungat umbrienii, pe umbrieni, etruscii, iar pe etrusci, galii. Neamul umbrienilor este socotit cel mai vechi din Italia, ca unii despre care se crede că grecii le spun ombrii fiindcă au supra­ vieţuit ploilor*^ de la inundarea pămîntului. Se ştie că etruscii au supus prin război trei sute de oraşe ale umbrienilor. 113. Actualmente, pe ţ ă r m se găsesc rîul Aesis, Senagallia, rîul Metaurus, coloniile Fanum Fortunae, Pisaurum şi rîul cu acelaşi nume, iar în interior Hispellum şi Tuder. Tbt în Umbria mai locuiesc: amerinii, atidiaţii, asisinaţii, arnaţii, esinaţii, camerţii, casuentilanii, carsulanii, dolaţii salentini, fulginiaţii, foroflaminiensii, foroiuliensii concupiensi, forobrentanii, forosemproniensii, iguinii, interamnaţii narţi, mevanaţii, mevaniolensii, matilicaţii, narniensii, al căror oraş s-a numit mai înainte Nequinum, 114. nucerinii favoniensi şi nucerinii camelani, ocriculanii, ostranii, pitinaţii pisuerţi, pitinaţii mergentini, plestinii, sentinaţii, sarsinaţii, spoletinii, suasanii, sestinaţii, suilaţii, tadinaţii, trebiaţii, tuficanii, tifernaţii tiberini, tifernaţii metaurensi, vesinicaţii, urvinaţii taurensi, urvinaţii hortensi, vetonensii, vindinaţii şi visuetanii. în acest ţinut au dispărut feliginaţii, care stăpîniseră oraşul Clusiolum, aflat la nord de Interamna, saranaţii, cu oraşele Acerriae Vafriae şi Turcocaelum Vettiolum, la fel solinaţii, curiaţii, falinaţii şi sapinaţii. Au dispărut şi arinaţii cu oraşul lor Criniuolum, şi usidicanii, şi plagensii, şi pesinaţii, şi celestinii. Cato ne informează că oraşul Ameria, menţionat mai sus, a fost întemeiat cu 963 de ani înaintea războiului cu Perseu. (20) 115. A opta regiune a Italiei este cuprinsă între rîurile Ariminum, Pad şi munţii Apenini. Pe ţărm se află rîul Crustumium, colonia Ariminum 49. Termenul grecesc ce desemnează ploaia este ombros (n.tr.).

CARTEA A TREIA

107

cu rîurile Ariminum şi Aprusa, rîul Rubicon, odinioară hotarul Italiei, începînd cu acesta se găsesc rîurile Sapis, Utis şi Anemo, oraşul sabin Rauenna împreună cu rîul Bedesis, aflat la 105000 de paşi de Ancona, şi, nu departe de mare, oraşul umbrienilor, Butrium. In interiorul regiu­ nii sînt situate coloniile Bononia, numită Felsina atunci cînd era cea mai de seamă din Etruria, Brixillum, Mutina, Parma, Placentia 116. şi oraşele Caesena, Claterna, Forum Clodi, Forum Liui, Forum Popili, Forum Druentinorum, Forum Corneli, Forum Licini. Tot aici locuiesc faventinii, fidentinii, otesinii, padinaţii, regiensii lepidani, solonaţii, saltus galianii acvinaţi, tanetanii, veleiaţii vetii reglaţi şi urbanaţii. In acest ţinut au pierit boiii, care, după m ă r t u r i a lui Cato, avuseseră o sută douăsprezece triburi, şi senonii, care cuceriseră Roma. 117. Padul izvorăşte din sînul muntelui Vesulus, unul dintre cele mai înalte vîrfuri ale Alpilor, de pe teritoriul ligurilor bagieni. Izvorul său merită să fie vizitat. Dispare într-un tunel şi iese din nou la supra­ faţă pe teritoriul forovibiensilor. Padul nu cunoaşte nici un alt rîu mai faimos decît el. A fost numit Eridanus de către greci şi este vestit din cauza pedepsirii lui Phaeton. Creşte la răsăritul Caniculei datorită topirii zăpezilor şi este mai primejdios pentru ogoare decît pentru coră­ bii. Totuşi nu îşi însuşeşte nimic din lucrurile răpite, iar unde le abando­ nează este binefăcător prin rodnicia pe care o conferă. 118. Lungimea sa, începînd de la izvor, este de 300000 de paşi, dacă adăugăm cei 88000 de paşi de meandre. Padul primeşte nu doar apele rîurilor navi­ gabile din Apenini şi Alpi, ci şi pe cele ale unor lacuri uriaşe care se varsă în el. în total duce în Marea Adriatică treizeci de rîuri, dintre care cele mai vestite sînt: coborînd din Apenini, lactus, Tanarus, Trebia placentinilor, Tarus, Incia, Gabellus, Scultenna, Rhenus, iar din Alpi, Stura, Orgus, cele două Duria, Sesites, Ticinus, Lambrus, Addua, OUius şi Mincius. 119. Nici un alt rîu nu creşte mai mult decît Padul pe un spaţiu atît de scurt. Este împins de masa lui uriaşă de ape şi dus pînă în largul mării. Produce daune terenurilor din preajmă, chiar dacă între Rauenna şi Altinum, pe o distanţă de 120000 de paşi, este împărţit în braţe şi canale. Acolo unde se varsă cu un debit mai mare se spune că formează Şapte Mări. Apele Padului sînt duse către Rauenna prin canalul lui Augustus. Pe această porţiune se numeşte Padusa, dar odinioară i se spunea Messanicus. A doua gură a Padului, care este destul de mare pentru a forma un port, se cheamă a lui Vatrenus. Pe aici a intrat în Adriatică mai degrabă într-un palat uriaş decît într-o corabie împăratul Claudius Caesar, care repurtase un triumf în Britania. 120. Această gură a fost mai înainte numită de unii Eridanică, iar de alţii Spinetică de la oraşul vecin Spina, întemeiat de Diomede şi care fusese odinioară foarte puternic, aşa cum o arată comorile de la Delfî provenind de acolo. In acest loc se varsă în Pad rîul Varenus, care vine de pe teritoriul oraşului Forum Corneli. Următoarele guri ale Padului sînt: Caprasia, Sagis şi Volane, care se numea mai demult Olane. Toate trec prin canalul Flauian, pe care, începînd de la Sagis,

108

NATVRALIS HISTORIA

l-au amenajat mai întîi etruscii pentru a îndrepta direct grosul apelor rîului către mlaştinile Atriene, numite Cele Şapte Mări. Aici se găseşte un vestit oraş-port al etruscilor, Atria, de la care marea numită acum Adriatică se chema mai înainte Atriatică. 121. Mai încolo se află gurile rămase pline Carbonaria, Fossiones şi Philistina, pe care unii o numesc Tartarus. Toate trei iau naştere din excedentul de apă al canalului Philstin ca urmare a confluenţei rîurilor Atesis ce coboară din Alpii Tridentini şi Togisonus ce provine de pe teritoriul patavinienilor. O parte a acestor rîuri formează portul învecinat Brundulus, după cum cele două guri Meduace şi canalul Clodia formează portul Aedro. Padul pătrunde în toate aceste rîuri şi se varsă prin ele. Cei mai mulţi autori ne transmit că, asemenea Nilului în Egipt, Padul formează între Alpi şi ţărmul mării aşa-numita Deltă, un triunghi cu perimetrul de 2000 de stadii. 122. îmi e ruşine că împrumut de la greci amănunte despre Italia. Metrodorus din Scepsis susţine că Padul a dobîndit acest nume fiindcă în jurul izvoarelor sale cresc mulţi pini sălbatici, care în limba galilor se numesc padi. în schimb, în limba ligurică Padului i se zice Bodincus, ceea ce înseamnă „rîul fără fund". în sprijinul acestei afir­ maţii vine numele oraşului din vecinătate Industria, al cărui nume străvechi era Bodincomagum şi care se găseşte în locul unde adîncimea Padului începe să fie foarte mare. (21) 123. De la numele acestui rîu se numeşte Transpadană a unspre­ zecea regiune a Italiei, care se află în totalitate în interiorul conti­ nentului, dar în care sînt aduse toate produsele mării pe binefăcătoarea albie a Padului. Aici se găsesc oraşele Forum Vibi, Segusio, colonia de la poalele Alpilor, Augusta Taurinorum, cu străvechiul său neam de liguri - începînd de acolo Padul este navigabil - , apoi Augusta Praetoria, oraş al salaşilor, aflat lîngă dublele porţi ale Alpilor, cele greceşti şi cele punice - pe una se menţionează că a străbătut-o Hercule, iar pe cealaltă punii —, oraşul Eporedia, întemeiat de poporul roman în urma poruncilor din Cărţile Sibiline. Galii îi numesc eporedri pe pricepuţii îmblînzitori de cai. 124. Urmează Vercellae Libiciorum, ctitorie a salvilor, Nouaria a vertamocorilor, care descind din voconţi - şi astăzi aceştia dau numele unui sat al voconţilor — şi nu din liguri, aşa cum socoteşte Cato. Din rîndul acestora din urmă făceau parte lavii şi maricii care au întemeiat, nu departe de Pad, oraşul Ticinum. La rîndul lor, boiii plecaţi din ţinutul transalpin au ctitorit Laus Pompeia, iar insubrii, Mediolanum. Cato ne informează că Bergomum, Comum, Forum Licini şi alte cîteva comu­ nităţi din vecinătate le aparţin oromobiilor, dar tot el mărturiseşte că nu cunoaşte originea etnică a acestora. Cornelius Alexander ne arată prin explicarea numelui lor că ei provin din Grecia, fiind cei care îşi duc viaţa în munţi^°. 125. î n acest ţinut a dispărut oraşul P a r r a al 50. Numele acestei populaţii este incert. Unii editori preferă varianta, mai transpa­ rentă din punct de vedere etimologic, „orobii", formată din oros „munte" şi bios „viaţă". Aceasta este susţinută şi de denumirea italienească actuală orobici cu care sînt desemnaţi locuitorii din zonă (n.tr.).

CARTEA A TREIA

109

oromobiilor, din care Cato afirmă că provin bergomaţii, informîndu-ne totodată că acesta a fost mai degrabă situat la înălţime decît într-o poziţie favorabilă. Au dispărut şi caturigii, fugarii insubri, şi oraşele Spina, pomenit mai sus, şi Melpum, renumit prin bogăţia sa, despre care Cornelius Nepos ne-a transmis că a fost distrus de insubri, boii şi senoni în ziua în care Camillus a cucerit oraşul Veii. (22) 126. Urmează a zecea regiune a Italiei, situată pe ţărmul Mării Adriatice. Aici se găsesc Veneţia, rîul Silis care izvorăşte din Munţii Tarvisani, oraşul Altinum, rîul Liquentia ce coboară din Munţii Opitergini şi portul cu acelaşi nume, colonia Concordia, rîul şi portul Reatin, rîurile Tiliauentum Maius şi Tiliauentum Minus, portul Anaxum unde se varsă rîul Varamus, Alsa, Natiso cu afluentul său Turrus, care scaldă colonia Aquileia, situată la 15000 de paşi de mare. 127. Acesta este ţinutul carnilor, cu care se învecinează cel al iapuzilor. Aici se află rîul Timauus, satul Pucinum, renumit pentru vinul său, Golful Tergestin şi colonia Tergeste, situată la 33000 de paşi de Aquileia. La 6000 de paşi de Tergeste curge rîul Formio, aflat la 189000 de paşi de Rauenna. El era străvechiul hotar al Italiei înainte ca aceasta să crească, iar acum este cel al Histriei. Cei mai mulţi autori, printre care şi Nepos, originar de pe malurile Fadului, 128. au susţinut în mod eronat că această provincie îşi datorează numele rîului Istru ce s-ar desprinde din Dunăre, care se numeşte la rîndul ei Istru, şi s-ar vărsa drept în faţa gurilor Fadului, în Marea Adriatică îndulcită de ciocnirea celor două rîuri opuse. în reali­ tate nici un rîu desprins din Dunăre nu se varsă în Marea Adriatică. Cred că aceşti autori s-au lăsat înşelaţi de faptul că nava Argos a coborît pe un rîu pînă în Marea Adriatică, nu departe de Tergeste, dar nu e clar pe ce rîu anume. Autorii mai riguroşi ne transmit că nava a fost purtată pe umeri peste Alpi, după ce urcase pe rîurile Istru, Sauus şi Nauportos, care izvorăşte din Alpi şi trece prin oraşul Emona, datorîndu-şi numele acestui fapt^^. (23) 129. Histria înaintează în mare, formînd o peninsulă. Unii ne-au transmis că lăţimea ei este de 40000 de paşi, iar perimetrul de 125000, ca şi cel al Liburniei învecinate împreună cu Golful Flanatic. Alţii dau însă cifra de 225000 de paşi pentru amîndouă regiunile şi de 180000 doar pentru Liburnia. Unii au extins lapudia aflată în spatele Histriei pînă la golful Flanatic, pe o lungime de 130000 de paşi, şi i-au atribuit Liburniei 150000 de paşi. Tuditanus, care i-a supus pe histrioni, a pus să se scrie pe statuia sa următoarele cuvinte: De la Aquileia la rîul Titius sînt 2000 de stadii. Următoarele oraşe din Histria au cetăţeni romani: Agida, Farentium, colonia Foia, numită acum Fietas lulia, întemeiată odinioară de colchidieni. Ea se află la 105000 de paşi depăr­ tare de Tergeste. Urmează oraşul Nesactium şi rîul Arsia, hotarul actual al Italiei. Distanţa pe mare dintre Ancona şi Pola este de 120000 de paşi. 51. Numele rîului menţionat este format din grecescul naus ori latinescul nauis şi latinescul portus (n.tr.).

110

NATVRALIS HISTORIA

130. în interiorul celei de-a zecea regiuni a Italiei se află coloniile Cremona, Brixia de pe teritoriul cenomanilor, Ateste şi Acelum, oraşe ale veneţilor, Patauium, Opitergium, Beiunum şi Vicetia. Dintre oraşele etruscilor de dincolo de Pad a mai rămas doar Mantua. Cato e de părere că veneţii sînt de neam troian şi că cenomanii au locuit pe teritoriul volscilor în apropierea Massiliei. In continuare se găsesc feltrinii, tridentinii şi beruensii, comunităţi retice, Verona, oraşul roţilor şi al euganeilor şi iuliensii, carnieni de neam. Urmează alţi locuitori care nu merită să fie menţionaţi prea amănunţit, anume alutrensii, aseriaţii, flamoniensii vaniensi, flamoniensii cariei, foroiuliensii transpadani, foretanii, nedinaţii, cvarcvenii, tarvisanii, togiensii şi varvarii. 131. Din acest ţinut au dispărut, de pe ţărm, oraşele Irmene, Pellaon şi Palsicium, dintre cele ale veneţilor Atina şi Caelina, dintre cele ale carnilor Segesta şi Ocra, iar dintre cele ale tauriscilor Noreia. Lucius Piso ne informează că Marcus Claudius Marcellus a distrus fără voia senatului un oraş aflat la 12000 de paşi de Aquileia. în această regiune şi în cea de-a unsprezecea se găsesc vestite lacuri şi rîuri care fie că iau naştere din lacuri, fie că sînt numai alimentate de ele, continuîndu-şi propriul curs, precum Larius, Addua; Verbannus, Ticinus ; Benacus, Mincius ; Sebinnus, OUius; Eupilis, Lambrus, toate fiind afluenţi ai Padului. 132. Caelius ne informează că Alpii se întind pe o lungime de un milion de paşi de la Marea Superioară la cea Inferioară. Timagenes scade din această distanţă 25000 de paşi, iar Cornelius Nepos şi Titus Liuius oferă, în locuri diferite, o lăţime de 100000 de paşi, respectiv 3000 de stadii. De fapt Alpii depăşesc uneori chiar lăţimea de 100000 de paşi acolo unde despart Germania de Italia, dar în celelalte părţi nu ating nici 70000, fiind mai subţiri parcă în urma unui plan providenţial al naturii. La poalele lor, lăţimea Italiei, începînd de la Varus şi trecînd prin Vadă Sabatia, pe la taurini, prin Comum, Brixia, Verona, Vicetia, Opitergium, Aquileia, Tergeste, Pola însumează pînă la Arsia 745000 de paşi. (24) 133. în Alpi locuiesc multe populaţii, dintre care sînt vestite, între Pola şi regiunea Tergestelui: fecuşii, subocrinii, catalii, menocalenii şi, în apropierea carnilor, noricii, numiţi mai demult taurisci. Cu aceştia se învecinează reţii şi vindelicii, împărţiţi cu toţii în multe comunităţi. Se crede că reţii descind din etruscii alungaţi de gali şi conduşi de Raetus. Pe versantul Alpilor dinspre Italia trăiesc comuni­ tăţile de euganei care beneficiază de dreptul latin. Cato enumera treizeci şi patru de oraşe ale acestora. 134. Dintre euganei îi menţionăm pe trumplini, populaţie scoasă la vînzare împreună cu teritoriul ei, pe camuni şi mai multe comunităţi asemănătoare atribuite municipiilor învecinate. Acelaşi Cato socoteşte că leoponţii şi salaşii descind din neamul taurisci­ lor. Aproape toţi ceilalţi autori, explicîndu-le numele grec, cred însă că leponţii®^ provin din rîndul oamenilor părăsiţi acolo de suita lui Hercule 52. Interpretarea etimologică la care face aluzie Plinius leagă numele leponţilor de verbul grecesc leipo „a lăsa, a părăsi" (n.tr.).

CARTEA A TREIA

111

pentru că la trecerea Alpilor le îngheţaseră membrele. Tot din oştirea acestuia au făcut parte şi graii, locuitorii Alpilor Graici şi euganeii, remarcabili prin originea lor nobilă de unde li se trage şi numele^^. Conducătorul lor a fost Stoenos. 135. î n aceeaşi zonă a Alpilor, venonensii şi saruneţii, populaţii retice, locuiesc în preajma obîrşiei Rinului, iar dintre leoponţi, cei numiţi uberi trăiesc lîngă izvoarele Ronului. Există de asemenea locuitori care au primit dreptul latin, cum ar fi octudurensii şi vecinii lor ceutronii, comunităţile cotiane şi turii, descen­ denţi ai ligurilor, ligurii bagieni, ligurii montani şi mai multe comunităţi de capilaţi®* care se întind pînă pe ţărmul Mării Liguriei. 136. Nu mi se pare nepotrivit să inserez în acest loc o inscripţie de pe trofeul care aminteşte de victoriile din Alpi. Iată cum sună aceasta: „împăratului Caesar Augustus, fiul divinului Caesar, mare pontif, pentru a şaisprezecea oară imperator, care deţinea pentru a şaptesprezecea oară puterea tribuniciană din partea senatului şi a poporului roman, fiindcă sub conducerea şi sub auspiciile sale toate neamurile din Alpi care se întindeau între Marea Tireniană şi cea Adriatică au fost aduse sub stăpînirea romană. Neamurile înfrînte din Alpi sînt: trumplinii, camunii, venoştii, venoneţii, 137. isarcii, breunii, genaunii, focunaţii, patru triburi de vindelici, cosuaneţii, rucinaţii, licaţii, catenaţii, ambisonţii, ruguscii, suaneţii, caluconii, brixeneţii, leponţii, uberii, nantuaţii, sedunii, varagrii, salaşii, acitavonii, medulii, ucenii, caturigii, brigianii, sogionţii, brodionţii, nemalonii, edenaţii, vesubianii, veaminii, galiţii, triulaţii, ecdinii, vergunii, eguii, turii, nematurii, oratelii, neruşii, velaunii, suetrii". 138. Nu au fost adăugate acestei liste cele cincisprezece comunităţi cotiane care nu ne-au fost duşmane şi nici cele atribuite municipiilor prin legea lui Pompei. Aceasta este Italia pe care au binecuvîntat-o zeii, acestea sînt nea­ murile ei, acestea sînt oraşele în care trăiesc locuitorii ei. Mai mult chiar, aceasta este Italia care în timpul consulatului lui Lucius Aemilius Paulus şi Gaius Atilius Regulus, la anunţarea invaziei galilor, a înarmat de una singură 80000 de călăreţi şi 700000 de pedestraşi fără vreun ajutor din afară şi cu toate că atunci era lipsită de aportul transpadanilor. Ea nu este mai prejos decît vreun alt ţinut în privinţa abundenţei tuturor mineralelor. Exploatarea lor a fost însă interzisă printr-o veche hotărîre a senatului care impunea cruţarea Italiei. (25) 139. De la apa Arsiei pînă la rîul Titius locuieşte neamul liburnilor. Din rîndul acestora au făcut odinioară parte mentorii, himanii, enheleii, bulinii şi cei cărora Calimah le spune peuceţi. Astăzi toată această regiune este denumită în mod generic cu u n singur cuvînt. 53. După părerea lui Plinius, numele euganeilor ar proveni de la adjectivul grecesc eugenes „de viţă nobilă" (n.tr.). 54. Numele acestor populaţii provine de la latinul capillus „păr" şi atestă obiceiul lor barbar de a purta părul lung şi neîngrijit (n.tr.).

112

NATVRALIS HISTORIA

Illyricum. Puţine dintre numele acestor populaţii sînt vrednice să fie pomenite ori sînt lesne de pronunţat. In centrul juridic de la Scardona se duc iapuzii şi paisprezece comunităţi de liburni, dintre care vreau să-i citez pe laciniensi, stulpini, burnişti şi olbonenşi. Din acest depar­ tament deţin dreptul italic aluţii, flanaţii, care dau numele golfului învecinat, lopsii, varvarinii şi aseriaţii, scutiţi^ de impozite, iar dintre locuitorii insulelor, fertinaţii şi curicţii. 140. în rest, pe ţărm se mai găsesc, începînd cu Nesactium, oraşele Aluona, Flanona, Tarsatica, Senia, Lopsica, Ortoplinia, Vegium, Argyruntum, Corinium, Aenona, Pasinum şi rîul Telauium cu care se termină lapudia. In acest golf mai există, în afara celor menţionate mai sus, următoarele insule cu oraşele lor: Absortium, Arba, Crexi, Gissa, Portunata. Din nou pe continent, la o depărtare de 160000 de paşi de Pola, se află colonia lader. La 30000 de paşi de aceasta se află insula Colentum, iar la 43000 de paşi, gura rîului Titius. (26) 141. Capătul Liburniei şi începutul Dalmaţiei este reprezentat de oraşul Scardona, situat pe malul acestui rîu la 12000 de paşi de mare. După el urmează străvechiul ţinut al tarioţilor cu fortăreaţa Tariona, Promontoriul lui Diomede sau, cum îi spun alţii. Peninsula lui Hyllis, cu un perimetru de 100000 de paşi, oraşul Tragurium cu cetăţeni romani, vestit pentru marmura sa, Siculi, loc în care divinul Claudius şi-a trimis veteranii, colonia Salona, aflată la 112000 de paşi de lader. 142. Acolo se duc să-şi caute dreptatea oameni împărţiţi în decurii: trei sute patruzeci şi două de dalmaţi, douăzeci şi cinci de deuri, două sute treizeci şi nouă de diţioni, două sute şaizeci şi nouă de mezei şi cincizeci şi două de sardeaţi. în acest ţinut se găsesc fortăreţele Burnum, Andetrium şi Tribulium, vestite datorită luptelor date acolo. Din insule se duc în acelaşi centru juridic iseii, solentinii, separii şi epetinii. Mai departe se găsesc fortăreţele Petuntium, Nareste şi Oneum. Colonia Narona, capitala celui de-al treilea departament juridic, se află la 85000 de paşi de Salona şi este scăldată de rîul Narona. Tot ea se află la 20000 de paşi de mare. Marcus Varro ne informează că aici se duceau optzeci şi nouă de comunităţi. 143. Acum sînt cunoscuţi aproape numai ceraunii cu douăzeci şi patru de decurii, daverşii cu şaptesprezece, desitiaţii cu o sută trei, docleaţii cu treizeci şi trei, deretinii cu paisprezece, deremiştii cu treizeci, dindarii cu treizeci şi trei, glindiţionii cu patruzeci şi patru, melcumanii cu douăzeci şi patru, naresii cu o sută doi, scirtarii cu şaptezeci şi doi, siculotii cu douăzeci şi patru, şi vardeii, care odinioară au devastat Italia, cu nu mai mult de douăzeci de decurii. în afară de aceştia au mai stăpînit acest ţinut ozueii, partenii, cavii, hemaşii, mastiţii şi ariniştii. 144. La 100000 de paşi de rîul Naro se află colonia Epidaur. IDincolo de Epidaur se găsesc oraşele cu cetăţeni romani Rhizinium, Acruium, Butanum şi Olcinium, întemeiat de colchidieni şi care s-a numit mai înainte Colchinium. Urmează rîul Drino, pe care este situat oraşul cu cetăţeni romani Scorda, aflat la 18000 de paşi de mare. Acolo se stinge treptat amintirea mai multor oraşe greceşti şi a unor comunităţi

CARTEA A TREIA

113

puternice. Căci în acest ţinut au trăit odinioară labeaţii, senezii, rudinii, saseii, grabeii, ilirii propriu-zişi, taulanţii şi pireii. Pe ţărm îşi păstrează străvechiul său nume capul Nymphaeum. Oraşul cu cetăţeni romani Lissum se găseşte la 100000 de paşi de Epidaur. 145. De la Lissum începe provincia Macedonia. Aici se află neamul partenilor şi, îndărătul acestora, dasareţii şi munţii Candaviei, situaţi la 78000 de paşi de Dyracchium. Pe ţărm se găsesc Denda, oraş cu cetăţeni romani, colonia Epidamnum, căreia romanii i-au spus Dyrrachion din cauza numelui său de rău augur®^, rîul Aous, numit de unii Aeas, Apolonia, odinioară colonie a corintienilor, situată la 4000 de paşi de mare. î n teritoriul acesteia, locuit de triburile barbare ale amanţilor şi bulionilor, se află renumitul Nymphaeum. In schimb, pe ţ ă r m există oraşul Oricos, înte­ meiat de colchidieni. De acolo începe Epirul cu Munţii Acroceraunieni, pe care i-am plasat la capătul acestui golf al Europei. Oraşul Oricos se află la o distanţă de 80000 de paşi de promontoriul Salentin din Italia. (27) 146. în spatele carnilor şi iapuzilor, pe unde curge marele fluviu Istru, reţii se învecinează cu noricii. Aceştia din urmă au următoarele oraşe: Virunum, Celeia, Teurnia, Aguntum, luuaum, toate întemeiate de împăratul Claudius şi Flauium Solvense. La hotarul Noricumului se găsesc lacul Pelso şi pustiul boiilor^^. î n interiorul provinciei sînt totuşi locuite colonia Sauaria, întemeiată de divinul Claudius, şi oraşul Scarabantia lulia. (28) 147. Panonia cea bogată în ghindă începe acolo unde culmile Alpilor care taie în două lUyricumul se îndreaptă de la nord la sud, descrescînd domol atît pe versantul drept, cît şi pe cel stîng. Partea care priveşte înspre Marea Adriatică se numeşte Dalmaţia şi Illyricum şi despre ea am vorbit mai sus. Panonia este situată la nord şi se termină la Dunăre. în ea se găsesc coloniile Emona şi Siscia. în Dunăre se varsă următoarele rîuri vestite şi navigabile: Drausul, mai năvalnic, care provine din Noricum, şi Sausul, mai domol, care coboară din Alpii Carnici. Distanţa dintre ele este de 120000 de paşi. Drausul străbate ţinuturile sereţilor, serapililor, iaşilor, andizeţilor, iar Sausul pe cele ale colapianilor şi breucilor. 148. Acestea sînt cele mai de seamă populaţii din Panonia. în afara lor mai există arviaţii, azalii, amantinii, belgiţii, catarii, cornacaţii, eraviscii, hercuniaţii, latovicii, oseriaţii şi varcianii. Tot aici se găseşte muntele Claudius, în faţa căruia locuiesc scordiscii, iar în spate, tauriscii. Pe apele Sausului se află insula Metubarbis, cea mai mare dintre cele aflate pe fluvii. Merită să fie amintite şi urmă­ toarele r î u r i : Colapis care, vărsîndu-se în Saus lîngă Siscia formează în albia dublă o insulă pe nume Segestica; un al doilea rîu, Bacuntius, care se varsă în Saus lîngă oraşul Sirmius unde trăiesc comunităţile 55. Romanii puneau numele acestui oraş grecesc în legătură cu substantivul lati­ nesc damnum „pagubă" (n.tr.). 56. Numele acestei populaţii se regăseşte în denumirea actuală a provinciei Boemia (n.tr.).

114

NATVRALIS HISTORIA

sirmiensilor şi amantinilor. La 45000 de paşi de Sirmius se află oraşul Taurunum, loc în care apele Dunării se amestecă cu cele ale Sausului. Acesta, mai înainte de a se vărsa în Dunăre, primeşte rîurile Valdasus şi Urpanus, la rîndul lor însemnate. (29) 149. Cu Panonia se învecinează provincia numită Moesia, care se întinde de-a lungul Dunării pînă la Pontul Euxin. Aceasta începe de la confluenţa mai sus menţionată. în ea trăiesc dardanii, celegerii, tribalii, timahii, mesii, tracii şi sciţii, riverani Pontului Euxin. Din Moesia sînt vestite rîurile: Margus, Pingus şi Timachus, care vin din ţinutul dardanilor, Oescus, ce coboară din munţii Rodopi, iar Utus, Asamus şi leterus, din munţii Haemus. 150. Lăţimea lUyricumului, acolo unde este maximă, atinge 325000 de paşi, iar lungimea sa, de la rîul Arsia pînă la rîul Drinius, este de 530000 de paşi. Agrippa ne transmite că, de la Drinius la promontoriul Acroceraunium, sînt 175000 de paşi şi că întregul golf ce cuprinde Italia şi lUyricumul măsoară 1700000 de paşi. în el se găsesc două mări, ale căror limite le-am precizat: Ionica în partea externă şi, înspre interior, Adriatica, numită Superioară. (30) 151. în afara celor deja pomenite, pe Marea Ausoniană nu există alte insule vrednice să fie amintite. Pe Marea Ionică se găsesc puţine insule, şi a n u m e : pe ţărmul Calabriei, în faţa Brundisiumului, cele care prin modul de dispunere formează portul; în faţa ţărmului Apuliei, Diomedia, remarcabilă prin monumentul lui Diomede, şi o alta cu ace­ laşi nume, dar căreia unii îi zic Teutria. Ţărmul lUyricumului, unde marea formează vaduri şi estuare separate între ele de canale înguste, este împînzit de peste o mie de insule. Dintre acestea sînt vestite urmă­ toarele : în faţa gurilor Timauusului, insulele cu izvoare calde ale căror ape cresc o dată cu fluxul mării; lîngă teritoriul histrionilor, Cissa, PuUariae şi Absyrtides, numite astfel de greci de la fratele Medeei ucis acolo^^. 152. Insulele de lîngă acestea, în care se găseşte chihlimbar căruia grecii îi spun electron —, au fost numite de către ei Electride. Aceasta este o dovadă foarte însemnată a neseriozităţii grecilor, întrucît niciodată nu a fost clar ce insule desemnează ei cu acest nume. în faţa oraşului lader se găsesc insula Lissa şi cea care a fost deja menţio­ nată ; în faţa Liburniei, cele cîteva Cratee, cam tot atîtea Liburnice şi Celadussele; în faţa Traguriumului, Boua, Brattia, renumită pentru caprele sale, Issa cu cetăţeni romani şi Pharia cu oraşul omonim. La o distanţă de 25000 de paşi de Issa se află Corcyra, supranumită Melaena^^, cu oraşul omonim întemeiat de cnidieni. între aceasta şi lUyricum este situată Melite, de la care, după mărturia lui Calimah, şi-au luat numele cîinii melitieni. La 15000 de paşi de aceasta se găsesc cele şapte insule Elaphite şi, pe Marea Ionică, la 2000 de paşi de Oricos, Sasonis, renumitul adăpost al piraţilor. 57. Acesta purta numele de Absyrtos (n.tr.). 58. în greacă „Cea neagră" (n.tr.).

Cartea a patra (1) 1. Al treilea golf al Europei începe de la Munţii Acroceraunieni, se termină cu Helespontul şi acoperă, fără adînciturile sale mai mici, o întindere de 1925000 paşi. în interiorul său se găsesc Epirul, Acarnania, Etolia, Focida, Locrida, Ahaia, Mesenia, Laconia, Argolida, Megarida, Atica, Beoţia şi, la cealaltă mare, iarăşi Focida, Locrida, Dorida, Ftiotida, Tesalia, Magnesia, Macedonia şi Tracia. Toate născocirile mitologiei greceşti, ca şi literatura luminoasă a Eladei s-au răspîndit pentru prima oară din acest golf. Ca atare, vom zăbovi puţin asupra lui. 2. Regiunea numită în mod generic Epir începe de la Munţii Ceraunieni. Primii ei locuitori sînt chaonii, de la care zona se numeşte Chaonia. Urmează tesproţii, antigonensii, locul numit Aornos^® cu exhalaţia sa fatală pentru păsări, cestrinii, perhebii cu muntele Pind, casopeii, driopii, selii, helopii, moloşii în ţinutul cărora se găseşte templul lui lupiter de la Dodona, vestit pentru oracolul său, şi muntele Talarus cu o sută de izvoare la poale, proslăvit de Teopomp. 3. Epirul propriu-zis se întinde înspre Magnesia şi Macedonia şi are în spate deja pomenitul neam liber al dasareţilor şi pe cel sălbatic al dardanilor. în partea stingă a dardanilor se întind tribalii şi neamurile mesiene. în faţa lor se găsesc medii şi denselaţii, cu care se învecinează tracii care ajung pînă la Pontul Euxin. Acestea sînt populaţiile care încercuiesc Rodopii şi apoi împrejmuiesc înălţimile Haemusului. 4. Pe ţărmul Epirului, în Munţii Acroceraunieni, se găseşte fortăreaţa Chimera, la poalele căreia curge izvorul Aqua Regia. Urmează oraşele Maeandria, Cestria, rîul Thyamis din Thesprotia, colonia Buthrotum şi golful foarte vestit al Ambraciei, care primeşte apele mării printr-un intrînd de 500 de paşi. Lungimea acestuia este de 37000 de paşi, iar lăţimea de 15000. în acest golf se varsă rîul Acheron, care, izvorînd din lacul Acherusia din Thesprotia, străbate o distanţă de 35000 de paşi. Pe acest rîu se găseşte un pod lung de 1000 de paşi, admirat de locuitorii care se minunează de tot ce este al lor. Pe malul golfului se află oraşul Ambracia. Urmează rîurile moloşilor Aphas, Aratthus, comunitatea anactorienilor şi locul pe care se înălţa odinioară Pandosia. (2) 5. Oraşele Acarnaniei, care se numea mai înainte Curetis, sînt Heraclia, Echinus şi, chiar pe mal, colonia Actium întemeiată de Augustus, cu renumitul templu al lui Apolo şi comunitatea liberă a 59. Acest nume grecesc se tălmăceşte tocmai prin „Lipsit de păsări" (n.tr.).

116

NATVRALIS HISTORIA

nicopolitanilor^°. Pe cei care ies din golful Ambraciei în Marea Ionică îi întîmpină ţărmul Leucadiei şi capul Leucates, apoi golful şi chiar peninsula Leucadia, numită odinioară Neritis. Aceasta a fost desprinsă de ţărm prin eforturile locuitorilor şi relipită de suflarea vînturilor care au determinat acumularea unor bancuri de nisip. Acest istm lung de trei stadii poartă numele de Diorcytos®^. Pe el se găseşte oraşul Leucas, căruia i se spunea odinioară Neritum. Urmează cetăţile acarnienilor, Alyzia, Stratos şi Argos, supranumit Amphilochicum. Rîul Achelous ce coboară din munţii Pind desparte Acarnania de Etolia şi uneşte insula Artemita de continent prin neîncetate acumulări de aluviuni. (3) 6. Populaţiile din Etolia sînt atamanii, timfeii, efîrii, eniensii, perhebii, dolopii, maracii şi atracii, din ţinutul cărora rîul Atrax se varsă în Marea Ionică. Oraşul Calydon din Etolia se găseşte Ia 7500 de paşi de mare, aproape de rîul Euenus. După acesta vin Macynia şi Molycria, în spatele căreia se află munţii Chalcis şi Taphiassus. în schimb, pe ţărm se găseşte promontoriul Antirrhium, unde gura golfului Corint se întinde pe o lungime de 1000 de paşi şi îi desparte pe etolieni de Pelopones. Promontoriul care avansează în faţa Antirrhiumului poartă numele de Rhion. în golful Corint există oraşele etoliene Naupactos şi Eupalimna, iar în interiorul continentului, Pleuron şi Halicarna. Sînt renumiţi munţii Tomarus la Dodona, Crania la Ambracia, Aracynthus în Acarnania, Achaton, Panaetolium şi Macynium în Etolia. (4) 7. Cu etolienii se învecinează locrii, supranumiţi ozoli^^, populaţie scutită de impozite. La ei se găsesc oraşul Oeanthe, portul lui Apolo Phaestus şi golful Crisaeus. în zona de interior se află oraşele Argyna, Eupalia, Phaestum şi Calamisus. Dincolo de acestea se întind cîmpiile Cirrhei din Focida, oraşul Cirrha şi portul Chalaeon. La 7000 de paşi de acesta, înspre interior, la poalele muntelui Parnas, se găseşte oraşul liber Delfî cu oracolul lui Apolo, cel mai vestit de pe întregul pămînt. 8. Aici există fîntîna Castalia şi rîul Cephisos care curge prin faţa oraşului Delfi, după ce a izvorît din cetatea Lilaea. în afară de acesta a existat odinioară şi oraşul Crisa. Există în continuare Anticyra cu locui­ torii ei, bulensii, Naulochos, Pyrrha, Amphisa, oraş scutit de impozite, Tithrone, Tithorea, Ambrysus şi Mirana. Această regiune poartă numele de Daulida. în partea cea mai adîncă a sa, golful Corint scaldă un colţ al Beoţiei în care se găsesc, la poalele muntelui Helicon, oraşele Siphae şi Teba, supranumită Corsia. Al treilea oraş al Beoţiei de la această mare este Pagae, de unde porneşte grumazul Peloponesului. 60. Numele acestei comunităţi, compus din nike „victorie" şi polis „oraş" este, la rîndul său, menit să amintească de victoria repurtată de Augustus la Actium în 31 î.Cr. (n.tr.). 61. Denumirea grecească a istmului provine de la verbul diorysso „a săpa de-a curmezişul, a străpunge" (n.tr.). 62. Supranumele locrilor provine de la verbul 020 „a mirosi urît, a duhni" şi are menirea de a-i deosebi de alte populaţii omonime (n.tr.).

CARTEA A PATRA

117

(5) 9. Peloponesul, numit mai înainte Apia şi Pelasgia, este o peninsulă neîntrecută în renume de nici un alt pămînt. Ea se află între cele două mări, Egeea şi Ionica. Seamănă cu o frunză de platan din pricina adînciturilor sale sinuoase şi are, după Isidor, un perimetru de 563000 de paşi. Acestuia i se adaugă aproape aceeaşi lungime dacă luăm în considerare întinderea golfurilor. Fîşia îngustă de pămînt de unde porneşte Peloponesul poartă numele de istm. în acest loc mările deja pomenite care se năpustesc din direcţii opuse, de la nord, respectiv de la răsărit, devorează întreaga sa lăţime. Din cauza impactului con­ t r a r al unor asemenea întinderi de apă care rod pe o distanţă de 5000 de paşi ambele laturi ale istmului. Grecia este legată de Pelopones doar prin intermediul unui grumaz subţire. 10. Golful de pe Marea Ionică poartă numele de Corintic, iar cel de pe Egeea de Saronic. Limitele istmului sînt Lecheae la Marea Ionică şi Cenchreae la Marea Egee. Corăbiile care, din pricina tonajului, nu pot fi transportate pe uscat cu carele sînt nevoite să facă un lung şi primejdios ocol al Peloponesului. Din acest motiv au încercat să sape în istm un canal navigabil regele Demetrius, dictatorul Cezar, împăraţii Gaius Caligula şi Domitius Nero, iniţiativă de rău augur, aşa cum s-a vădit din sfîrşitul tuturor acestora. 11. La mijlocul acestei fîşii de pămînt pe care am numit-o istm se găseşte colonia Corint, situată la poalele unei coline şi căreia mai înainte i se spunea Ephyra. Ea se află la şaizeci de stadii de fiecare ţărm, iar din vîrful cetăţuii sale, pe nume Acrocorint, în care se află izvorul Pirene, sînt vizibile ambele mări. Distanţa din Leucadia pînă la Patrae în golful Corint este de 88000 de paşi. Colonia Patrae, întemeiată în faţa Etoliei şi a rîului Euenus la capătul unui promontoriu al Peloponesului, se află, aşa cum s-a spus, la o depărtare mai mică de 1000 de paşi de intrarea în golful Corint. Sîntem informaţi că lungimea acestuia pînă la istm este de 85000 de paşi. (6) 12. Provincia numită Ahaia începe de la istmul Corint. Mai înainte i se spunea Aegialos®^ datorită dispunerii ordonate a oraşelor sale de-a lungul ţărmului. Primul, deja pomenit, este Lecheae, portul corintienilor, după care vin Olyros, cetăţuia peleneilor, oraşele Helice, Bura şi cele în care s-au refugiat locuitorii acestora după scufundarea lor, Sicyon, Aegira, Aegium şi Erineos. în interiorul provinciei se găsesc oraşele Cleonae şi Hysiae. 13. Urmează portul Panhormus şi promon­ toriul deja menţionat Rhium, la 5000 de gaşi de acesta aflîndu-se oraşul Patrae, despre care am amintit mai sus. în continuare se găseşte locali­ t a t e a Pherae. Dintre cei nouă munţi ai Ahaiei, cel mai cunoscut este Scioessa. în această regiune se găseşte şi izvorul Cymothoe. Dincolo de Patrae se află oraşul Olenum, colonia Dyme, localităţile Buprasium şi Hyrmine, promontoriul Araxos, golful Cyllenius, promontoriul Chelonates, aflat la 15000 de paşi de Cyllene, şi fortăreaţa Phlius. Acest ţinut a fost numit de Homer Araethyrea, iar ulterior Asopis. 63. în greacă, aegialos înseamnă tocmai „litoral, ţărm" (n.tr.).

118

NATVKALIS HISTORIA

14. De acolo începe teritoriul elienilor, cărora li se spunea mai înainte epieni. In interiorul continentului se află oraşul Elis, iar la 13000 de paşi de Phia, sanctuarul lui lupiter Olimpianul, care datorită celebri­ tăţii jocurilor ce au loc acolo stabileşte calendarul Greciei. în acel loc s-a aflat odinioară oraşul Pisa, scăldat de rîul Alfeu. Pe ţărm în schimb se găsesc promontoriul Ichtys®*, rîul Alfeu, navigabil pe o distanţă de 6000 de paşi, oraşele Aulon şi Leprium, promontoriul Platamodes. Toate acestea sînt orientate către apus. (7) 15. înspre sud însă, se află oraşul Cyparissus situat pe malul golfului Cyparissius, lung de 75000 de mii de paşi, oraşele Pylos şi Mothone, localitatea Helos, promontoriul Acritas, golful numit Asinaeus de la oraşul Asine şi golful numit Coronaeus de la Corone. Acestea se termină la capul Taenaron. De acolo începe regiunea Messenia cu cei optsprezece munţi ai ei. Acolo se găsesc rîul Pamisus, iar în interior oraşele Messene, Ithome, Oechalia, Arene, Pteleon, Thryon, Dorion şi Zânele, vestite fiecare într-o altă epocă. Perimetrul acestui golf este de 80000 de paşi, iar deschiderea de 30000. (8) 16. De la Taenaron începe teritoriul laconian, locuit de un neam liber şi golful omonim cu un perimetru de 106000 de paşi şi o deschidere de 38000. în acest ţinut se găsesc oraşele Taenaron, Amyclae, Pherae, Leuctra, iar în interior. Sparta, Therapne, locul în care odinioară se înălţa oraşul Cardamyle, Pitane, Anthia, locul numit Thyrea şi Gerania. Tot aici se află muntele Taiget, rîul Eurotas, golful Aegiolides, oraşul Psamathus, golful Gytheates, al cărui nume provine de la oraşul Gythium. De acolo traversarea în insula Creta este cea mai sigură. Toate aceste locuri sînt delimitate de capul Malaea. (9) 17. Golful următor, care se întinde pînă la capul Scyllaeum, poartă numele de Argolic. Are o deschidere de 50000 de paşi şi un peri­ metru de 162000. Pe malul său se găsesc oraşele Boea, Epidaur, supra­ numit Limera^^, Zarax, portul Cyphans, rîurile Inachus şi Erasinus, între care, mai sus de localitatea Lerna şi la 2000 de paşi de mare, se află oraşul Argos, supranumit Hippium®®. La 9000 de paşi de acesta se găsesc oraşul Micene, locul pe care se spune că a existat Tirintul şi localitatea Mantinea. Tot aici sînt situaţi munţii Artemisius, Apesantus, Asterion, Parparus şi alţi cincisprezece, ca şi izvoarele Niobe, Amymone şi Psamathe. 18. Pe distanţa de 80000 de paşi dintre Scyllaeum şi istmul Corint se rînduiesc oraşele Hermione, Troezen, Coryphasium, Argosul numit uneori Inachian, alteori Dipsian şi portul Schoenitas. Urmează golful Saronic, înconjurat odinioară de un crîng de stejari, fapt căruia îi şi datorează numele său derivat de la străvechea denumire grecească a stejarului®'. In acest golf se găsesc oraşul Epidaur, vestit pentru templul 64. 65. 66. 67.

în greacă „Peşte" (n.tr.). Acesta se tălmăceşte prin „Oraşul cu port bun" (n.tr.). Adică „Al cailor", nume datorat celebrelor sale herghelii (n.tr.). Termenul de saronis la care se referă Plinius este atestat, ce-i drept foarte rar, şi în textele literare (Calimah, Imn către Zeus, 22) (n.tr.).

CARTEA A PATRA

119

lui Esculap, promontoriul Spiraeum, porturile Anthedus şi Bucephalus, Cenchreae, pe care am pomenit-o mai sus, situată pe cealaltă parte a istmului, cu templul lui Neptun, renumit pentru jocurile celebrate acolo din patru în patru ani. 19. Atît de multe sînt golfurile care sfîşie ţărmul Peloponesului, atît de multe mările care mugesc acolo! Dinspre nord năvăleşte Marea Ionică, dinspre apus Peloponesul este izbit de valurile Mării Siciliei, dinspre sud este împins de Marea Cretei, de la nord-est de Egeea şi de la sud-est de marea Myrtoum, care, începînd de la Golful Megarei, scaldă întreaga Atică. (10) 20. Cea mai mare parte din interiorul Peloponesului este ocu­ pată de Arcadia, care se află pe orice latură a ei departe de mare. Aceasta s-a numit la început Drymodes®*, apoi Pelasgis. Oraşele ei s î n t : Psophis, Mantinea, Stimfal, Tegea, Antigonea, Orchomenos, Pheneum, Pallantium, de la care îşi trage numele colina Palatin de la Roma, Megalepolis, Gortyna, Bucolium, Camion, Parrhasie, Thelpusa, Melaenae, Heraea, Pylae, Pallene, Agrae, Epium, Cynaethae, Lepreon din Arcadia, Partheniqn, Alea, Methydrium, Enispe, Macistum, Lampia, Clitorium şi Cleonae. Intre aceste două oraşe se întinde ţinutul Nemeii, numit şi Bembinadia. 21. Munţii din Arcadia sînt Pholoe cu oraşul omonim, la fel Cyllene, Lycaeus pe care se află templul lui lupiter Lycaeus, Maenalus, Artemisius, Parthenion, Lampeus, Nonacris şi alţi opt, neînsemnaţi. Rîurile Arcadiei sînt: Ladon, care izvorăşte din mlaş­ tinile Pheneului şi Erymanthus, care coboară de pe muntele cu acelaşi nume şi se varsă în Alfeu. 22. Celelalte comunităţi din Arcadia vrednice de a fi menţionate sînt alifereii, abeaţii, pirgensii, paroreaţii, farigeniţii, tortunii, tipaneii, triuşii şi tritiensii. Domitius Nero a acordat libertatea Ahaiei întregi. Peloponesul se întinde pe o lăţime de 190000 de paşi, de la capul Malea pînă la oraşul Aegium din golful Corint, iar transversal de la Elis la Epidaur pe o distanţă de 125000 de paşi. De la Olimpia la Argos, traversînd Arcadia, sînt 68000 de paşi. Distanţa dintre Olimpia şi Phia a fost deja prezentată. în întregul Pelopones se înalţă şaptezeci şi şase de munţi, ca şi cum n a t u r a ar vrea să compenseze năvălirea mărilor. (11) 23. De la îngustul istm Corint începe Elada, căreia noi, romanii, îi spunem Grecia. Prima regiune a acesteia este Atica, numită în vechime Acte. Ea atinge istmul în partea sa care se numeşte Megarida, de la colonia Megara aflată în faţa localităţii Pagae. Aceste două oraşe sînt situate pe nişte prelungiri ale Peloponesului ca pe umerii Eladei. Comunităţile pageenilor şi egostensilor au fost alipite Megarei. Pe ţ ă r m u l Aticii se găsesc portul Schoenos, oraşele Sidous, Cremyon, stîncile Scironiene lungi de 6000 de paşi, Gerania, Megara şi Elousis. 24. Odinioară au existat şi oraşele Oenoe şi Probalinthos. Acum înflă, la 55000 de paşi de istm, se găsesc Pireul şi portul Phalera, unito prin nişte ziduri de Atena, aflată la o depărtare de 5000 de paşi. Acest oraş este unul liber şi nu mai are nevoie de nici un elogiu. Atît de maro 68. în traducere, „Păduroasa" (n.tr.).

120

NATVRALIS HISTORIA

este renumele lui! în Atica se găsesc izvoarele Cephisia, Larine, Callirhoe Enneacrunos, munţii Briessus, Aegialeus, Icarius, Hymettus, Lycabettus şi localitatea Ilisos. La 45000 de paşi de Pireu se află capul Sunion, apoi capul Thoricos, oraşele dispărute Potamos, Steria, Braunon, satul Rhamnus, locul numit Marathon, cîmpia Thriasus şi, la graniţa cu Beoţia, oraşele Melita şi Oropus. (12) 25. în această regiune se găsesc Anthedon, Onchestos, oraşul liber Thespiae, Lebadea şi Teba din Beoţia, care nu este mai prejos de Atena în privinţa renumelui, după cîte se crede patria a doi zei, Liber Pater şi Hercule. Se crede că locul de naştere a Muzelor se află într-un crîng de ţ e Helicon. Tot Tebei îi aparţin codrul Citeronului şi rîul Ismenus. în plus, în Beoţia se găsesc izvoarele Oedipodia, Psamathe, Dirce, Epicrane, Arethusa, Hippocrene, Aganippe, Gargaphie şi munţii Mycalesos, Hadylius şi Acontius, în afara celor amintiţi mai înainte. 26. Celelalte oraşe situate între Megara şi Teba sînt Eleutherae, Haliartus, Plataeae, Pherae, Aspledon, Hyle, Thisbe, Erythrae, Glissa, Copae, lîngă rîul Cephisos Lamiae şi Anchiae, Medeon, Phlygone, Acraephia, Coronea şi Chaeronea. Pe ţărm, mai jos de Teba, se găsesc Ocalee, Eteonos, Scolos, Schoenos, Peteon, Hyrie, Mycalesos, Ireseum şi Eleon, Oliarum, Tanagra, comunitate liberă şi, chiar la intrarea în strîmtoare Euripului, formată de insula Eubeea situată în faţa ţărmului, oraşul Aulis, vestit pentru portul său încăpător. în vechime, beotienii s-au numit hianţi. 27. După ei vin locrienii supranumiţi epicnemidieni®^, cărora li se spunea odinioară lelegi. Pe la aceştia se varsă în mare rîul Cephisos. Tot aici se află oraşele Opus, de la care golful respectiv se cheamă Opuntian, şi Cynus. Pe ţărmul Focidei există un singur oraş, Daphnus, dar în interiorul acesteia se găsesc Larisa, Elatea, pe malul rîului Cephisos, aşa cum am spus, Lilaea şi, orientate înspre Delfî, Cnemis şi Hyamopolis. Tot pe ţărmul Locridei se află Larumna şi Thronium, lîngă care rîul Boagrius se varsă în mare. Urmează oraşele Naricum, Alope şi Scarphia. După acestea vine golful Maliac, numit astfel de la locuitorii săi. Pe malul acestuia se găsesc oraşele Halcyone, Aegonia şi Phalara. (13) 28. Regiunea următoare este Dorida, în care există oraşele Sparthos, Erineon, Boion, Pindus şi Cjrtinum. în spatele Doridei este situat muntele Oeta. (14) Urmează Haemonia care şi-a schimbat deseori numele, chemîndu-se însă mereu după regii ei Pelasgis, Pelasgicon Argos, Hellas, Tesalia şi Dryopis. Acolo s-a născut regele Graecus de la care se trage numele Greciei^". Acolo s-a născut Hellen care a dat numele elenilor. Acestora Homer le-a spus în trei feluri: mirmidoni, eleni şi ahei. Dintre 69. Supranumele acestor locrieni se tălmăceşte prin „cei care locuiesc pe (muntele) Cnemis" (n.tr.). 70. în realitate, tocmai etnonimul de greci (graikoi) a determinat într-o epocă tîrzie imaginarea unui monarh fondator, de la care şi-au luat numele seminţiile elenice (n.tr.).

CARTEA A PATRA

121

aceştia, cei care locuiesc în Dorida poartă numele de ftioţi. Oraşele lor sînt Echinus şi Heraclea, supranumită Trechis^^ deoarece se află la 4000 de paşi de trecătoarea de la Termopile, fiind situată în defileul format de rîul Sperchius. Acolo se găseşte muntele Callidromus. Oraşele vestite din Haemonia sînt Hellas, Halos, Lamia, Phtia şi Arne. (15) 29. în Tesalia însă se găsesc Orchomenos, numit înainte Minyius, oraşul Alimon, căruia alţii îi spun Holmon, Atrax, Palamna, fîntîna Hyperia, oraşele Pherae, în spatele căruia se află Pieria ce se întinde către Macedonia, Larisa, Gomphi, Teba, Thessalae, crîngul Pteleon, Golfiil Pagasic, oraşul Pagasa, numit ulterior Demetrias, Tricca, cîmpiile de la Pharsalus cu comunitatea lor liberă, Crannon şi Iletia. Munţii din Phtiotida sînt Nymphaeus, admirabil pentru grădinile decorative realizate de natură, Buzygaeus, Donacoessa, Bromiaeus, Daphusa, Chimarone, Athamas şi Stephane. 30. î n Tesalia se găsesc treizeci şi patru de munţi, dintre care cei mai vestiţi sînt Cercetii, Olympus Pierius, Ossa, în faţa căruia se înalţă Pindus şi Othrys, sălaşul lapiţilor. Aceşti munţi privesc înspre apus, iar Pelius către răsărit. Sînt cu toţii dispuşi ca într-un teatru, în care pe locurile spectatorilor stau şaptezeci şi cinci de oraşe. Apele din Tesalia sînt rîurile Apidanus, Phoenix, Enipeus, Onochonus, Pamisus, izvorul Messeis, lacul Boebeis şi Penius, rîul cel mai vestit dintre toate, ce izvorăşte în apropiere de Gomphi şi curge printr-o vale împădurită situată între Ossa şi Olimp pe o distanţă de 500 de stadii, fiind navigabil pe j u m ă t a t e din aceasta. 31. Pe cursul acestui rîu se află valea Tempe, lungă de 5000 de paşi şi lată cam de un iugăr şi jumătate, în dreapta şi în stînga căreia se înalţă cît vezi cu ochii nişte culmi cu pante domoale. înăuntrul văii se găseşte o pădure înver­ zită. Penius alunecă la vale cu apele lui verzui de la pietriş. Este înfrumuseţat de ierburile de pe maluri şi răsună de cîntecul armonios al păsărilor. Primeşte apele rîului Horcos, dar nu le ia în stăpînire, ci după ce le poartă pe o scurtă distanţă plutind la suprafaţă aidoma uleiului, aşa cum spune Homer, le abandonează, refuzînd să-şi amestece apele argintii cu unele hărăzite pedepselor şi apărute într-un scop funest. (16) 32. Cu Tesalia este unită Magnesia în care se găsesc izvorul Libethra, oraşele lolcus, Ormenium, Pyrrha, Metone, Olizon, capul Sepias, oraşele Castana, Spalathra, capul Aeantion, oraşul Meliboea, Rhizus, Erymnae, gura Peniusului, oraşele Homolium, Orthe, Iresiae, Pelinna, Thaumacie, Gjn-ton, Crannon, Acharne, Dotion, Melite, Phylace şi Potniae. Sîntem informaţi că lungimea Epirului, a Ahaiei, a Aticii şi a Tesaliei este de 490000 de picioare, iar lăţimea de 297000. (17) 33. Urmează Macedonia cu cele o sută cincizeci de comunităţi ale sale, vestită prin doi regi ai săi şi pentru dominaţia de odinioară asupra lumii. înainte Macedonia s-a chemat Emathia. E a se întinde către apus pînă la neamurile din Epir, în spatele Magnesiei şi Tesaliei, 71. Acest supranume trebuie pus în legătură cu adjectivul trachys „aspru, abrupt" (n.tr.).

122

NATVRALIS HISTORIA

şi este expusă atacurilor dardanilor. Paeonia şi Pelagonia îi apără de tribali partea nordică. Oraşele Macedoniei sînt Aegae, în care sînt înmormîntaţi de obicei regii, Beroea şi, în ţinutul care poartă numele de Pieria de la crîngul omonim, Aeginium. 34. Pe ţărm se află Heraclea, rîul Apilas, oraşele Pydna şi Aloros, rîul Haliacmon. în interiorul Macedoniei se găsesc aloriţii, valeii, filaceii, cireştii, tiriseii, colonia Pella, oraşul cu cetăţeni romani Stobi, apoi Antigonea, Europus pe rîul Axius şi un oraş cu acelaşi nume prin care curge rîul Rhoedias şi Scydra, Eordaea, Mieza, Gordyniae. 35. Tot pe ţărm se găsesc mai apoi Ichnae şi rîul Axius. Lîngă acest hotar locuiesc în Macedonia dardanii, trerii şi pierii. Dincolo de rîul Axius se întind neamurile din Paeonia: paroreii, eordensii, almopii, pelagonii şi migdonii. Aici se găsesc munţii Rodope, Scopius şi Orbelus. In depresiunea aflată la poalele acestora trăiesc aretuşii, antiohensii, idomenensii, doberii, estriensii, alantensii, audaristensii, morilii, garescii, linceştii, otrioneii, comunităţile libere ale amantinilor şi oreştilor, bulidensii şi diensii din colonii, xilopoliţii, scotuseii, comunitate liberă, locuitorii din Heraclea Sintica, timfeii şi toroneii. 36. Pe ţărmul macedonean al golfului se află oraşul Chalastra, în interior Piloros şi Lete, iar la mijlocul curbei golfului Tesalonicul, oraş liber (acesta se află la 245000 de paşi de Dyrrachion). Urmează Therme, iar în Golful Thermaic oraşele Dicaea, Palinandrea, Scione, capul Canastraeum, oraşele Pallene şi Phlegra. î n această regiune se găsesc munţii Hypsizonus, Epytus, Alcyon, Elaeuomne şi oraşele Nissos, Phryxelon, Mendae, iar pe istmul Pallene, fosta Potidea, actualmente colonia Cassandreia, Anthemus, Olophyxus, golful Mecyberna, 37. ora­ şele Myscella, Ampelos, Torone, Siggos, Stolos şi canalul lung de 1500 de paşi prin care Xerxes, regele perşilor, a separat muntele Athos de continent. Acest munte avansează din cîmpie în mare vreo 25000 de paşi. Circumferinţa sa la poale măsoară 150000 de paşi. La capătul său a existat oraşul Acrothoon, iar acum se află Uranopolis, Palaehorium, Thyssus, Cleonae şi Apolonia, ai cărei locuitori sînt numiţi macrobii^^. 38. Urmează oraşul Cassera, cealaltă latură a istmului, Acanthus, Stagira, Sithone, Heraclea şi, mai jos, ţinutul Migdonia, în care se găsesc, la distanţă de mare, Apolonia şi Arethusa. Din nou pe ţărm se găsesc Posidium, golful şi oraşul Cermorus, oraşul liber Amphipolis şi tribul bisalţilor. Urmează rîul Strymo, care izvorăşte din muntele Haemus şi reprezintă hotarul Macedoniei. Trebuie să menţionăm că, mai înainte de a-şi îndrepta cursul, acesta se răspîndeşte în şapte lacuri. 39. Aceasta este Macedonia care a stăpînit odinioară întregul pămînt, cea care s-a întins peste Asia, Armenia, Hiberia, Albania, Capadocia, Siria, Egipt, munţii Taurus şi Caucaz, cea care a domnit peste bactri, mezi şi perşi, subjugînd întreg orientul, învingătoarea Indiei, cea care a mers pe urmele lui Liber Pater şi ale lui Hercule. Dar tot ea este cea căreia generalul nostru Aemilius Paulus i-a jefuit şi i-a scos la vînzare 72. Numele acestei populaţii se tălmăceşte prin „cei cu o viaţă îndelungată" (n.tr.).

CARTEA A PATRA

123

într-O singură zi şaptezeci şi două de oraşe. Atît de diferită este soarta pe care i-au creat-o acesteia doi oameni! (18) 40. Urmează Tracia, în care locuiesc unele dintre neamurile cele mai puternice din Europa şi care este împărţită în cincizeci de depar­ tamente. Dintre comunităţile ei merită să îi numim pe denselaţi, pe mesii care locuiesc pe malul drept al rîului Strymo alături de bisalţii menţionaţi mai sus, pe digeri şi mai multe triburi de besi, care se întind pînă la rîul Mestus ce înconjoară muntele Pangaeus pe la poale, trecînd pe la haleţi, diobeşi, carbileşi, iar apoi pe la brigi, sapei şi odomanţi. De la neamul odrizilor izvorăşte rîul Haebrus, pe malurile căruia locuiesc carbileţii, pirogerii, drugerii, cenicii, hipsalţii, benii, corpilii, botieii şi edonii. 41. în aceeaşi regiune trăiesc şi sialeţii, prianţii, dolongii, tinienii, celaleţii mari la poalele muntelui Haemus, iar cei mici la poalele muntelui Rodope. Printre aceste triburi curge rîul Hebru. La poalele Rodopilor se află un oraş numit mai înainte Poneropolis, apoi de la numele întemeietorului Philippopolis, iar acum Trimontium de la pozi­ ţia sa. Pînă în vîrful muntelui Haemus sînt de suit 6000 de paşi. Pe versantul opus al acestuia, care se întinde pînă la Istru, locuiesc mesii, geţii, ezii, scaugdii, clarii şi, mai jos de aceştia, sarmaţii arei, supra­ numiţi areaţi, sciţii, iar de-a lungul malurilor Pontului Euxin morisenii şi sitonii, strămoşii poetului Orfeu. 42. Aşadar, Tracia este mărginită la nord de rîul Istru, la răsărit de Pontul Euxin şi de Propontida, iar la sud de Marea Egee pe ţărmul căreia, începînd de la rîul Strymo, se află Apolonia, Oesyma, Neapolis şi Datos. In interior se găsesc colonia Philippi (aflată la o distanţă de 325000 de paşi de Dyrrachion), Scotusa, comunitatea de la Topiros, gura rîului Mestus, muntele Pangaeus, Heraclea, Olynthos, oraşul liber Abdera, lacul şi neamul bistonilor. Aici a existat mai demult oraşul Tirida, funest din pricina grajdurilor cailor lui Diomede. Acum însă se află Dicaea, Ismaron, localitatea Parthenion, Phalesina şi Maronea, numită mai înainte Orthagurea. 43. Urmează muntele Serrium, Zone, apoi localitatea Doriscum, în stare să cuprindă 10000 de oameni, unde Xerxes şi-a numărat tocmai în acest fel oştirea, gura rîului Hebru, portul lui Stentor, oraşul liber Aenos cu mormîntul lui Polydorus, ţinutul de odinioară al ciconilor. De la Doriscos, ţărmul formează o curbă lungă de 112000 de paşi pînă la Macron Tichos, loc în preajma căruia se varsă în mare rîul Melas care dă numele golfului. Acolo se găsesc oraşele Cypsela, Bisanthe şi Macron Tichos^^, numit astfel deoarece un zid care se întinde între cele două mări, de la Propontida la golful Melas, separă peninsula Chersones ce avansează în Egea. 44. Cealaltă parte a Traciei, care începe pe ţărmul Pontului Euxin, acolo unde se varsă Istrul, are în acea zonă oraşele sale cele mai frumoase: Histropolis, colonie a milesienilor, Tomi, Callatis care mai înainte s-a chemat Cerbatis, şi Heraclea. A avut odinioară şi oraşul Bizone, care a dispărut în urma unei scufundări a 73. în greacă „Marele zid" (n.tr.).

124

NATVRALIS HISTORIA

pămîntului, iar acum mai are doar Dionysopolisul, numit mai înainte Crunos. Acesta este scăldat de rîul Zyras. Tot acest ţinut a fost stăpînit de sciţii supranumiţi plugari. Oraşele acestora sînt Aphrodisias, Libistos, Zygere, Rhocobae, Eumenia, Parthenopolis şi Gerania, unde sîntem informaţi că a trăit neamul pigmeilor'*. Barbarii de prin partea locului îi numeau pe aceştia catizi şi cred că au fost puşi pe fugă de către cocori. 45. Pe ţărm, începînd de la Dionysopolis, se află Odessus, o colonie a milesienilor, rîul Pannysis, oraşul Ereta şi Naulochos. Pe vîrful munte­ lui Haemus care coboară către Pont pe o pantă întinsă s-a aflat oraşul Aristaeus. Pe ţărm există acum Messembria şi Anchialum acolo unde se aflase mai demult Messa. în ţinutul Astice s-a aflat oraşul Anthium, astăzi Apolonia. Urmează rîurile Panisos, Iuras, Tearus, Orosines, ora­ şele Thynias, Halmydesos, colonia de veterani Deuelton, cu heleşteul numit acum Deultum, şi Phinopolis lîngă care se află strîmtoarea Bosfor. De la gura Istrului la gura Pontului unii autori au măsurat 500000 de paşi, iar Agrippa a adăugat 60000. De acolo la zidul menţio­ nat mai sus sînt 150000 de paşi, iar de acolo pînă la Chersones încă 126000. 46. Dincolo de Bosfor întîlnim în Tracia golful Lasthenes, Portul Bătrînilor şi un altul zis al Femeilor, promontoriul Chryseon Ceras'® pe care se află oraşul liber Bizanţ, numit înainte Lygos. Acesta se află la o distanţă de 711000 de paşi de Dyrrachion. Atît de mare este întinderea de pămînt dintre Marea Adriatică şi Propontida! 47. Tot acolo există rîurile Bathynias, Pidaras sau Athidas, oraşele Selymbria şi Perinthus, unite de continent printr-un un istm lat de două sute de paşi. In interior se găsesc Bizye, fortăreaţa regilor Traciei, urîtă de rîndunele din pricina nelegiuirii săvîrşite de Tereus, ţinutul Caenica, colonia Flauiopolis, pe locul căreia a existat mai demult oraşul pe nume Caela şi, la 50000 de paşi de Bizye, colonia Apros, situată la o depărtare de 189000 de paşi de Philippi. Pe ţărm însă curge rîul Erginus şi s-a aflat odinioară oraşul Ganos. Acum este pe cale de a fi părăsită şi Lysimachea de pe Chersonesul Tracic. 48. Acolo se află un alt istm, cu acelaşi nume şi cu o lăţime egală, care formează o strîmtoare asemănătoare. Două oraşe ocupă ambele sale maluri într-un mod similar istmului de Corint. Este vorba de Pactye la Propontida şi de Cardia la golful Melas. Ultima şi-a primit numele de la conformaţia terenului™. Amîndouă oraşele s-au contopit ulterior cu Lisymachea, aflată la 5000 de paşi de Zidurile Lungi. Pe ţărmul dinspre Propontida al Chersonesului s-au aflat Tiristasis, Crithotes şi Cissa,

74. Numele acestei populaţii legendare, pygmaioi, se tălmăceşte prin „cei mari cît un pumn". Atestaţi pentru prima oară în Iliada III, 5 aceştia erau de obicei localizaţi în Egipt. Episodul mitologic cel mai însemnat la care luaseră parte era lupta cu cocorii, geranoi, păsări de numele cărora trebuie legat toponimul Gerania (n.tr.). 75. Este vorba de celebrul Corn de Aur (n.tr.). 76. In greacă kardia înseamnă „inimă" (n.tr.).

CARTEA A PATRA

125

situată pe malul Rîului Caprei. Mai există şi acum colonia Rhesisthon, care se găseşte la 22000 de paşi de colonia Apros, chiar în faţa coloniei Parium. 49. Chiar şi Helespontul, despre care am spus că desparte Europa de Asia printr-o strîmtoare de şapte stadii, are patru oraşe aşe­ zate faţă în faţă: în Europa, Callipolis şi Sestos, iar în Asia, Lampsacos şi Abydos. Tot pe Chersones, vizavi de Sigeion, se află capul Matusia pe al cărui versant se găseşte Cynossema^^ (aşa se numeşte mormîntul Hecubei), baza navală a aheilor, cu turnul său, templul lui Protesilau, şi chiar în punctul extrem al Chersonesului, numit Aeolium, oraşul Elaeus. Pe urmă, pe cel care se îndreaptă înspre golful Melas îl întîmpină porturile Coelos, Panhormus şi Cardia, pomenită mai sus. 50. Astfel se încheie al treilea golf al Europei. Munţii din Tracia, în afara celor menţionaţi mai sus, sînt: Edonus, Gygemeros, Meritus, Melamphyllos, iar rîurile care se varsă în Hebru, Bargus şi Syrmus. Lungimea Macedoniei, a Traciei şi a Helespontului a fost prezentată mai sus (unii o estimează la 720000 de paşi). în schimb, lăţimea lor este de 384000 de paşi. 51. Mării Egee i-a dat numele mai degrabă o stîncă decît o insulă, aflată între Tenos şi Chios. Aceasta poartă numele de Aex, de la asemă­ narea cu o capră (aşa îi spun grecii acestui animal) şi se iveşte deodată în mijlocul mării. O zăresc din partea dreaptă cei care călătoresc dinspre Ahaia către Antandros. Vederea ei reprezintă un semn cumplit şi aducă­ tor de nenorociri. O parte a Mării Egee se cheamă Myrtoum. Se numeşte astfel de la o insuliţă pe care o zăresc, nu departe de Carystos din Eubeea, cei care se îndreaptă dinspre Geraestus către Macedonia. Romanii le dau tuturor acestor mări două nume : Macedoneană celei care atinge Macedonia sau Tracia şi Greacă celei care scaldă Grecia. Grecii însă împart şi Marea Ionică în Siciliana şi Cretană, de la numele celor două insule, iar părţii din Marea Egee dintre Samos şi Myconos îi spun Icariană. Celelalte nume ale mărilor provin de la golfurile menţionate. (19) 52. Mările şi populaţiile din cel de-al treilea golf al Europei se rînduiesc în felul arătat. Acum insulele: în faţa Thesprotiei, la 12000 de paşi de Buthrotum şi la 50000 de Munţii Acroceraunieni, se găseşte Corcyra, stat liber cu un oraş omonim, cu cetatea Cassiope şi cu templul lui lupiter Cassius. Are o lungime de 97000 de paşi. A fost numită Scheria şi Phaeacia de către Homer, iar de către Calimah şi Drepane. In jurul Corcyrei se găsesc alte cîteva insule: Othronos, orientată înspre Italia, Paxos înspre Leucadia şi cele două Subotae, aflate la 5000 de paşi de Corcyra. 53. Nu departe de acestea, în faţa Corcyrei, sînt situate Ericusa, Marathe, Elaphusa, Malthace, Trachie, Pythionia, Ptychia, Tarachie şi, în faţa promontoriului Phalarium din Corcyra, o stîncă în care, datorită asemănării ca formă, se povesteşte că s-ar fi preschimbat 77. în traducere „Mormîntul căţelei", animal în care se credea că s-ar fi meta­ morfozat Hecuba (n.tr.).

126

NATVRALIS HISTORIA

corabia lui Ulise. în faţa Leucadiei şi a Etoliei se găsesc foarte multe insule, printre care Teleboidele, numite de localnici Taphiae. Este vorba de Taphias, Cărnos, Oxia şi Prinoessa. în faţa Etoliei se află Echinadele, Aegialia, Cotonis, Thyatira, Geoaris, Dionysia, Cyrnus, Chalcis, Pinara şi Nystrus. 54. înspre larg, dincolo de acestea, sînt situate Cephallania, Zacynthus, amîndouă libere, Ithaca, Dulichium, Same şi Crocyle. Cephallania, numită odinioară Melaena, se află la o depărtare de 10000 de paşi de Paxos şi are un perimetru de 93000 de paşi. Same a^ fost distrusă de romani, dar Cephallania mai are totuşi trei oraşe. între aceasta şi Ahaia, la o distanţă de 25000 de paşi de coasta sudică a Cephallaniei, se găseşte minunata insulă Zacynthus cu oraşul ei. Aceasta este renumită pentru rodnicia ei şi s-a numit mai demult Hyrie. Acolo există vestitul munte Elatos. Insula Zacynthus are un perimetru de 36000 de paşi. 55. Se află la o depărtare de 15000 de paşi de Ithaca, pe care se găseşte muntele Neritus. Aceasta are un perimetru de 25000 de paşi. La o distanţă de 15000 de paşi de ea există capul Araxos din Pelopones. Dincolo de Ithaca, înspre larg, sînt situate insulele Asteris şi Prote, iar în faţa Zacynthusului, la 35000 de paşi înspre sud-est, cele două Strophades, cărora alţii le spun Plotae. în faţa Cephallaniei se află Latoia, în faţa Pylosului cele trei Sphagiae şi în faţa Meseniei tot atîtea Oenusse. 56. în golful Asinaeus se găsesc cele trei Thyride, iar în cel Laconian Teganusa, Cothon şi Cythera cu oraşul omonim, care s-a numit mai înainte Porphyris. Aceasta se află la 5000 de paşi de capul Malea, iar ocolirea ei cu corăbiile este primejdioasă din cauza strîmtorii înguste, în Golful Argolic există Pityusa, Arine şi Ephyre. în faţa teritoriului Hermionei se găsesc Tricarenus, Aperopia, Colonis şi Aristera. 57. La 1000 de paşi de teritoriul oraşului Troezen se află Calauria, apoi Plateis, Belbina, Lasia şi Baucidias. în faţa Epidaurului sînt situate Cecryphalos şi, la 6000 de paşi de continent, Pityonesos. La 15000 de paşi de aceasta se găseşte Aegina, o insulă liberă al cărei ocol pe mare măsoară 19000 de paşi. Tot ea se află la o depărtare de 20000 de paşi de Pireu, portul atenienilor. Mai înainte, Aegina s-a chemat Oenone. în faţa capului Spiraeum se întind Eleusa, Adendros, cele două Craugiae, cele două Caeciae şi Selacosa. La 7000 de paşi de Cenchreae se găseşte Aspis, iar în Golful Megarian cele patru Methurides şi Aegila, care se află la 15000 de paşi de Cythera şi la 25000 de oraşul cretan Phalasarna. (20) 58. însăşi Creta, ce priveşte cu o faţă către nord, iar cu cealaltă către sud, se întinde de la răsărit la apus. Este vestită pentru renumele celor o sută de oraşe ale sale. Dosiades crede că ea s-a numit astfel de la nimfa Crete, fiica lui Hesperis, iar Anaximandru, de la regele Curetus. Philistides din Mallos şi Crates sînt de părere că i s-a spus mai întîi Aeria, apoi Curetis, în vreme ce alţii au crezut că s-a numit Macaron^® datorită blîndeţii climatului ei. Lăţimea ei nu depăşeşte nicăieri 50000 de 78. Numele grecesc al celebrelor Insule ale Fericiţilor (n.tr.).

CARTEA A PATRA

127

paşi şi este maximă în zona sa centrală. Creta are o lungime de 270000 de paşi şi un perimetru de 589000. Partea ei cea mai lungă formează o curbă în Marea Cretană, căreia i-a dat numele. Extremităţile sale sînt la est capul Samonium, aflat vizavi de insula Rodos şi la vest capul Criu Metopon™, orientat către Cirene. 59. Oraşele ei renumite sînt Phalasarna, Elaea, Cisamon, Pergam, Cydonea, Minoium Apteron, Pantomatrium, Amphimala, Rhithymna, Panhormus, Cytaeum, Apolonia, Matium, Heraclea, Milet, Ampelos, Hierapytna, Lebena, Hierapolis şi, în interiorul insulei, Gortyna, Phaestum, Gnosus, Polyrrhenum, Myrina, Lycastos, Rhamnus, Lyctus, Dion, Asium, Pyloros, Rhytion, Elatos, Pherae, Olopyxos, Lasos, Eleuthernae, Therapnae, Marathusa şi Ţylisos. Există doar în amintiri încă vreo şaizeci de oraşe. Munţii din Creta sînt Cadistos, Idaeus, Dictynnaeus şi Corycos. 60. Promontoriul său pe nume Criu Metopon se află, după mărturia lui Agrippa, la o distanţă de 125000 de paşi de promontoriul Phycus de la Cirene. începînd de la Cadistos [...] 80000 de paşi pînă la capul Malea din Pelopones. De la capul Samonium pînă în insula Carpathos sînt 60000 de paşi înspre est. Această insulă este situată între Creta şi Rodos. 61. Celelalte insule din jurul Cretei aflate în faţa Peloponesului sînt: cele două Corycoi şi cele două Mylae; pe latura de nord, avînd Creta la dreapta şi vizavi de Cydonea, Leuce şi cele două Budros; vizavi de Matium, Dia; în faţa capului Itanum, Onysia şi Leuce, iar în faţa Hierapytnei, Chrysea şi Gaudos. în aceeaşi zonă se găsesc Ophiusa, Butoa şi Rhamnus, iar dugă ocolirea capului Criu Metopon, cele trei insule numite Acusagorus. In faţa capului Samonium se află în schimb Phocoe, Platiae, Syrnides, Naulochos, Harmedon şi Zephyre. 62. Ţinînd de Grecia, dar situate tot pe Marea Egee, sînt insulele Lichades, Scarphia, Corese, Phocasia şi mai multe altele aflate în faţa Aticii, fără oraşe şi, ca atare, necunoscute. Vestită este însă vizavi de Eleusis insula Salamina. In faţa acesteia se găseşte Psyttalia, iar la 5000 de paşi de capul Sunion, Helene. La aceeaşi distanţă de Helene urmează insula Ceos, pe care romanii au numit-o Cea, iar grecii şi Hydrusa. Aceasta s-a desprins din Eubeea. Odinioară a avut lungimea de 500 de stadii, dar de curînd, ca urmare a înghiţirii de către mare a patru cincimi din ea care se aflau înspre Beoţia, nu i-au mai rămas decît oraşele lulis şi Carthaea. Au dispărut Coresuss şi Poeessa. Varro ne informează că insula Ceos exporta o stofă fină folosită la confecţionarea veşmintelor femeieşti. (21) 63. Eubeea, la rîndul ei desprinsă din Beoţia, este despărţită de aceasta prin Eurip, u n canal atît de îngust, încît u n pod este de ajuns pentru a le uni. în sudul Eubeei se găsesc două promontorii: Geraestus, orientat înspre Atica şi Caphereus, înspre Helespont. La nord în schimb se observă capul Cenaeum. Lăţimea Eubeei nu depăşeşte nicăieri 40000 de 79. Numele acestui promontoriu se tălmăceşte prin „Frunte de berbec" (n.tr.).

128

NATVRALIS HISTORIA

paşi, dar nici nu coboară în vreun loc sub 2000. î n lungime ea măsoară 150000 de paşi şi se întinde de-a lungul întregii Beoţii, din Atica pînă la Tesalia. Perimetrul său este de 365000 de paşi. Distanţa dintre capul Caphereus şi Helespont este de 225000 de paşi. 64. Eubeea este vestită pentru oraşele ei de odinioară Pyrrha, Porthmos, Nesos, Cerinthos, Oreos, Dion, Aedepsos, Oechalia şi cele de acum: Chalcis, în faţa căruia, pe continent, se găseşte Aulis, Geraestus, Eretria, Carystos, Oritanum, Artemisius, fîntîna Arethusa, rîul Lelantos şi izvoarele calde numite Ellopiae. Şi mai cunoscută este Eubeea pentru marmura de Carystos. Ea s-a numit anterior Chalcodontis sau Macris, după cum ne infor­ mează Dionysios şi respectiv Ephoros, Macra după Aristides, iar după Callidemus, Chalcis, fiindcă acolo s-a descoperit arama*°. După infor­ maţiile oferite de Menaechmus, Eubeea s-a numit Abantias, iar în poezie acesteia i se spune de obicei Asopis. (22) 65, Pe marea Myrtoum se găsesc multe alte insule în afara Eubeei, dintre care cele mai cunoscute sînt Glauconnesos, Aegilia şi, înspre capul Geraestus, dispuse în cerc în jurul insulei Delos, fapt de la care li se trage şi numele®\ Cicladele. Prima dintre ele, Andros, cu oraşul omonim, se află la o distanţă de 10000 de paşi de Geraestus şi la 38000 de Ceos. După Myrsilus, insula Andros s-a numit Cauros, apoi Antandros, după Calimah Lasia, iar după alţii Nonagria, Hydrusa sau Epagris. Perimetrul acesteia măsoară 93000 de paşi. La o mie de paşi de Andros şi la 15000 de Delos se întinde, pe o lungime de 15000 de paşi, insula Tenos cu oraşul omonim. Aristotel susţine că aceasta s-a numit Hydrusa datorită belşugului de ape*^, iar alţii că s-a numit Ophiusa. Celelalte Ciclade sînt: Myconos cu muntele Dimastos, la 15000 de paşi de Delos; 66. Siphnos, numită mai înainte Meropia, şi Acis, cu un perimetru de 28000 de paşi; Seriphus, cu un perimetru de 15000 de paşi, Prepesinthus, Cynthos şi Delos, de departe cea mai vestită dintre Ciclade, situată în mijlocul celorlalte, celebră pentru templul lui Apolo şi piaţa ei. După cum se povesteşte, aceasta a fost multă vreme pluti­ toare şi nu a simţit nici un cutremur de pămînt pînă în epoca lui Marcus Varro. Cu toate acestea, Mucianus ne-a transmis că insula Delos a fost zguduită de două ori. Aristotel ne-a informat că insula s-a numit astfel fiindcă a apărut deodată la suprafaţă^^. Aglaosthenes îi atribuie numele de CjTithia, iar alţii ne spun că s-a chemat Ortygia, Asteria, Lagia, Chlamydia, Cynethus sau Pyripyle, deoarece acolo a fost descoperit focul^*. Circumferinţa insulei Delos este de 5000 de paşi. Pe ea se înalţă

80. 81. 82. 83.

Numele grecesc al aramei este chalkos (n.tr.). în greacă, cercului i se spune kyklos (n.tr.). în greacă hydroessa „bogată în ape", de la hydor „apă" (n.tr.). Insula a devenit aşadar dintr-o dată „bine vizibilă", ceea ce în greacă se spune delos (n.tr.). 84. Denumirea de Pyripile „Poarta focului" este compusă din pyr „foc" şi pyle „poartă" (n.tr.).

CARTEA A PATRA

129

muntele Cynthios. 67. Cea mai apropiată insulă de Delos este Rhene, pe care Anticlides o numeşte Celadusa, dar şi Artemite sau Celadine. Autorii din vechime ne-au transmis că perimetrul insulei Syros este de 20000 de paşi, iar Mucianus că măsoară 160000. Urmează insulele Olearos şi, la 38000 de paşi de Delos, Păros cu oraşul omonim. Aceasta este vestită pentru m a r m u r a ei şi s-a chemat mai întîi Plătea, apoi Minois. La 7500 de paşi de Păros şi la 18000 de Delos se găseşte insula Naxos cu oraşul său. Aceasta s-a numit mai întîi Strongyle, apoi Dia şi, în sfîrşit, Dionysias datorită rodniciei viilor^^. Alţii i-au spus însă Mica Sicilie sau Callipolis. Insula Naxos are o circumferinţă de 75000 de paşi şi este o dată şi jumătate mai mare decît insula Păros. (23) 68. Se consideră că insulele prezentate pînă acum aparţin Cicladelor, iar cele care urmează, Sporadelor. Acestea sînt Helene, Phacusa, Nicasia, Schinusa, Pholegandros şi, la 38000 de paşi de Naxos, Icaros care a dat numele mării vecine. Această insulă are o lungime tot de 38000 de paşi şi două oraşe, căci 1-a pierdut pe al treilea. S-a numit mai înainte Doliche, şi Macris, şi Ichthyusa. Este situată la 50000 de paşi nord-est de Delos şi la 35000 de Samos. între Eubeea şi Andros există o strîmtoare lată de 10000 de paşi. Distanţa dintre Icaros şi Geraestus este de 112500 de paşi. 69. în continuare nu mai e cu putinţă să păstrăm o ordine a insulelor, aşa că pe celelalte le vom prezenta în bloc: Scyros; los, aflată la 18000 de paşi de Naxos, venerată pentru mormîntul lui Homer. Aceasta are o lungime de 22000 de paşi şi s-a numit m.ai întîi Phoenice. Urmează Odia şi Oletandros. Gyara, cu oraşul omonim şi perimetrul de 15000 de paşi, se află la o distanţă de 62000 de paşi de Andros. La 80000 de paşi de Gyara se găseşte insula Syrnos. Urmează: Cynethos; Telos, vestită pentru alifiile sale şi pe care Calimah a numit-o Agathusa; Donusa; Patmos cu un perim^etru de 30000 de paşi; 70. Corassiae; Lebinthus; Gyrus; Cinară; Sicinus căruia i se spunea mai demult Oenoe; Heraclia, odinioară Onus; Casos, odini­ oară Astrabe; Cimolos, odinioară Echinusa; Melos cu oraşul pe care Aristides îl numeşte Mimblis, Aristotel - Zephyria, Calimah - Mimallis, iar Heraclides - Siphis şi Actya. Aceasta este cea mai rotundă dintre insule. In continuare: Buporthmos; Machia; Hypere, numită odinioară Patage, iar după alţii, Platage, acum Amorgos; Polyaegas; Sapyle şi Thera, numită Calliste, de îndată ce a ieşit la suprafaţă şi din care s-a desprins mai tîrziu Therasia. Intre cele două a ieşit ulterior la suprafaţă Automate sau Hiera, iar lîngă acestea, în epoca noastră, Thia. 71. Insula los se află la o distanţă de 25000 de paşi de Thera. Urmează Lea, Ascania, Anaphe şi Hippuris. Astypalaea, cu comunitatea ei liberă şi perimetrul de 88000 de paşi, se află la o distanţă de 125000 de paşi de Cadistos din Creta. La 60000 de paşi de Astypalaea se găseşte Plătea, iar de la aceasta din urmă la Caminia mai sînt 38000 de paşi. Celelalte 85. Numele insulei este derivat de la cel al lui Dionysos, zeul viilor şi al vinului (n.tr.).

130

NATVRALIS HISTORIA

insule sînt: Azibintha, Lampsa, Tragia, Pharmacusa, Thetaedia, Chalcia, Calymna pe care există un oraş, Cos, Eulimna, la 25000 de paşi de care se află insula Carpathos ce a dat numele Mării Carpatice, înspre nord-est, la 50000 de paşi de aceasta, este situată insula Rodos. La 7000 de paşi de Carpathos se găseşte Casos, iar de la Casos la promon­ toriul Samonium din Creta mai sînt 30000 de paşi. Aproape de intrarea în canalul Eurip al Eubeei se găsesc cele patru insule PetaUae, iar la ieşire, insula Atalante. Cicladele şi Sporadele, mărginite la răsărit de ţărmul asiatic al Mării Icariene, la apus de ţărmul Aticii de la marea Myrtoum, la miazănoapte de Marea Egee, iar la sud de cea Cretană şi Carpatică se întind pe o lungime de 700000 şi pe o lăţime de 200000 de paşi. 72. în faţa Golfului Pagasic se găsesc insulele : Euthia, Cycnethus, Scyrus pomenită mai sus, aflată la extremitatea Cicladelor şi Sporadelor, Gerontia şi Scandira. î n faţa Golfului Thermaic sînt s i t u a t e : Iresia, Solymnia, Eudemia şi Nea care este consacrată Minervei. în faţa mun­ telui Athos se află patru insule: Peparethus, numită odinioară Euoenus, cu oraşul său, la 9000 de paşi în larg; Sciathus, la 15000, iar Imbros cu oraşul său la 88000. Aceasta se găseşte la 22000 de paşi de Mastusia din Chersones. Are u n perimetru de 62500 de paşi şi este scăldată de rîul Ilissos. 73. Insula Lemnos se află la 22000 de paşi de Imbros şi la 87000 de Athos. Are un perimetru de 115500 de paşi şi adăposteşte oraşele Hephaestia şi Myrina, în piaţa căruia muntele Athos îşi întinde umbra la solstiţiul de vară. La şase mii de paşi de Lemnos este situată insula liberă Thasos, care s-a numit odinioară Aeria sau Aethria. De acolo pînă la Abdera de pe continent sînt 22000 de paşi, iar pînă la Athos, 62500. Insula liberă Samothrace, situată la vărsarea rîului Hebru, se găseşte la 62500 de paşi de Thasos, 32000 de Imbros, 22500 de Lemnos şi 38000 de ţărmul Traciei. Perimetrul său este de 35000 de paşi. Pe ea se ridică muntele Saoce, înalt de 10000 de paşi. Samothrace este cea mai lipsită de porturi dintre toate insulele. Calimah îi spune acesteia cu vechiul ei nume, Dardania. 74. între Chersones şi Samothrace, cam la 15000 de fiecare dintre ele, este situată insula Halonesos, iar dincolo de aceasta se găsesc Gethone, Lamponia, Alopeconnesus, aflată nu departe de portul Coelus de pe Chersones şi alte cîteva insule necu­ noscute. Să prezentăm şi insulele pustii din acest golf, ale căror nume le-am putut afla: Auesticos, Sarnos, Cissyros, Charbrusa, Calathusa, Scyllia, Dialeon, Dictaea, Melanthia, Dracanon, Arconesos, Diethusa, Ascapos, Capheris, Mesate, Aeantion, Pateronnesos, Pateria, Calathe, Neriphus şi Pelendos. (24) 75. Al patrulea dintre marile golfuri ale Europei începe de la Helespont şi se termină la gura Mării Meotice. Dar trebuie să descriem pe scurt forma Pontului Euxin pentru ca părţile sale să poată fi mai uşor delimitate. Acesta este o mare uriaşă, care se întinde în faţa Asiei şi este separată de Europa prin prelungirea coastelor Chersonesului. Ea pătrunde între pămînturi printr-o strîmtoare îngustă, despărţind Europa de Asia, aşa cum s-a spus, printr-o întindere de numai şapte

CARTEA A PATRA

131

stadii. Prima parte a strîmtorii poartă numele de Helespont. Pe aici şi-a condus armata pe un pod format din vase regele Xerxes. De acolo un braţ subţire al mării se întinde pe o distanţă de 86000 de paşi pînă la oraşul Priapus din Asia. Pe acolo a traversat Alexandru cel Mare. 76. Din acel loc marea se lărgeşte, apoi se îngustează din nou. Zona largă se numeşte Propontida, iar cea strimtă. Bosforul Trac, care are o lăţime de 500 de paşi în locul pe unde Darius, tatăl lui Xerxes, şi-a trecut trupele pe un pod. Lungimea totală a mării începînd de la Helespont este de 239000 de paşi. î n continuare, o mare uriaşă. Pontul Euxin, numit odinioară Axin*^, invadează pămînturile care se retrag pînă departe. Scobind adînc în maluri. Pontul se curbează înapoi sub forma unor coarne şi se întinde în ambele direcţii, căpătînd exact forma unui arc scitic. Comunică la mijlocul curbei cu gura Lacului Meotic. Această strîmtoare lată de 2500 de paşi poartă numele de Bosforul Cimerian. 77. In linie dreaptă, între Bosforul Trac şi cel Cimerian sînt, după mărturia lui Polibiu, 500000 de paşi. Perimetrul întregului Pont este, după mărturia lui Varro şi a aproape tuturor autorilor din vechime, de 2150000 de paşi. Cornelius Nepos i-a adăugat acestuia 350000 de paşi. Artemidoros îl evaluează însă la 2119000 de paşi, Agrippa la 2540000, iar Mucianus la 2425000. într-un mod asemănător unii au stabilit dimensiunea laturii europene a Pontului la 1479000, iar alţii la 1100000 de paşi. 78. Marcus Varro o măsoară în felul următor: de la gura Pontului la Apolonia, 187500 de paşi, tot atîta de acolo la Callatis, în continuare pînă la gurile Dunării, 125000 de paşi, de acolo la Borysthenes, 250000, mai departe pînă la Chersones, o colonie a Heracleei Pontice, 375000, pînă la Panticapaeum, pe care unii îl numesc Bosfor, ultimul oraş de pe ţărmul Europei, 212500 de paşi, ceea ce face în total 1337500. Agrippa măsoară 540000 de paşi de la Bizanţ la fluviul Istru, iar de acolo la Panticapaeum, 638000. Lacul Meotic, care primeşte apele rîului Tanais ce coboară din munţii Ripei şi reprezintă hotarul cel mai îndepărtat dintre Europa şi Asia, are, după informaţiile unora, un perimetru de 1406000 de paşi, iar după ale altora de 1125000. Se ştie că de la gura Lacului Meotic pînă la gura Tanaisului sînt în linie dreaptă 275000 de paşi. Locuitorii din acel golf pînă la Histropolis au fost enumeraţi cînd am t r a t a t despre Tracia. Acolo se află gurile Istrului. 79. Acest fluviu izvorăşte de pe culmile muntelui Abnova, aflat în faţa oraşului Rauricum din Galia, curge dincolo de Alpi pe o distanţă de mai multe mile pe la nenumărate neamuri, purtînd numele de Danuuius, iar apele sale cresc nemăsurat. Se cheamă Istru de îndată ce intră în lUyricum şi, după ce primeşte şaizeci de rîuri dintre care cam jumătate sînt navigabile, se varsă în Pontul Euxin prin şase braţe uriaşe. Primul este Peuce, lîngă insula cu acelaşi nume în dreptul căreia canalul cel mai 86. in greacă axeinos „inospitalier", nume pe care i l-au atribuit Mării Negre primii navigatori ajunşi în acele regiuni. Curînd această denumire a fost înlocuită de una cu evidentă valoare propiţiatorie, euxeinos „ospitalier" (n.tr.).

132

NATVRALIS HISTORIA

apropiat, numit Sacru, se înfundă pe o distanţă de 19000 de paşi într-o mlaştină întinsă. Din acelaşi braţ se formează mai sus de Histropolis lacul pe nume Halmyris cu un perimetru de 63000 de paşi. Al doilea braţ al Istrului este numit Narcustoma, al treilea, aflat în apropierea insulei Sarmatica, Calon Stoma, iar al patrulea, Pseudostomon^^. Urmează insula Conopon Diabasis**, apoi braţele Borion şi Psilon Stoma^^. Fie­ care dintre aceste braţe este atît de mare, încît se spune că biruie marea pe o lungime de 40000 de paşi, iar gustul dulce al apei se face simţit. (25) 80. Incepînd din acel loc, toate populaţiile sînt de neam scitic. Totuşi, zonele învecinate ţărmului au fost ocupate de seminţii felurite: într-un loc de geţi, numiţi de către romani daci, în alt loc de sarmaţi, cărora grecii le spun sauromaţi şi de triburile lor de hamaxobii^° sau aorşi; în alt loc de sciţii decăzuţi, descendenţi ai unor sclavi, sau de troglodiţi, apoi de alani şi roxolani. î n schimb, în zonele superioare situate între Dunăre şi Pădurea Hercinică, pînă la taberele de iarnă de la Carnuntum din Panonia şi la hotarele de acolo cu germanii, cîmpiile şi suprafeţele plane sînt stăpînite de sarmaţii iazigi, iar munţii şi pădu­ rile de către dacii alungaţi de aceştia pînă la rîul Pathissus. 81. Ţinu­ turile aflate pe celălalt mal al Dunării începînd de la Marus sau de la Duria, dacă acesta este rîul care îi desparte de suebi şi de regatul lui Vannius, le aparţin bastarnilor şi altor triburi germanice. Agrippa ne-a transmis că întreaga regiune cuprinsă între Dunăre şi ocean are o lungime de 1200000 de paşi şi o lăţime de 396000, de la pustiul sarmaţilor la rîul Vistla. Numele de sciţi s-a răspîndit peste tot chiar şi acolo unde trăiesc sarmaţi şi germani. Denumirea străveche le-a rămas însă numai triburilor celor mai izolate din rîndul acelor populaţii, care tră­ iesc aproape necunoscute de ceilalţi muritori. (26) 82. Dincolo de Istru se găsesc oraşele Cremniscoe şi Aepolium, munţii Macrocremni şi vestitul rîu Tyra, care dă numele oraşului aflat pe locul care se chema mai înainte Ophiusa. Tirageţii locuiesc pe o insulă întinsă de pe acelaşi rîu, insulă care se află la o distanţă de 130000 de paşi de braţul Pseudostomon al Dunării. Urmează axiacii numiţi după rîul omonim, dincolo de aceştia crobigii, rîul Rhode, golful Saggarius şi portul Ordesos. La 120000 de paşi de Tyra se găsesc fluviul Borysthenes, lacul, tribul şi oraşul omonim, aflat la o depărtare de 15000 de paşi de mare şi ale cărui nume vechi erau Olbiopolis şi Miletopolis. 83. Revenind pe ţ ă r m întîlnim Portul Aheilor, Insula lui Ahile vestită pentru mormîntul eroului şi, la 125000 de paşi de aceasta, o peninsulă care se întinde oblic în forma unei săbii şi care se numeşte Dromos Achilleos^^ datorită faptului că acolo se antrena Ahile. Agrippa ne-a 87. 88. 89. 90. 91.

în traducere, numele acestor braţe sună „Braţul frumos" şi „Falsul braţ" (n.tr.). In greacă „Vadul ţînţarilor" (n.tr.). în greacă „Braţul de nord" şi „Braţul chel" (n.tr.). Adică „Cei care îşi duc viaţa în care" (n.tr.). Adică „Pista lui Ahile" (n.tr.).

CARTEA A PATRA

133

transmis că respectiva peninsulă are o lungime de 80000 de paşi. Tot acest ţinut este stăpînit de sciţii sarzi şi de siraci. Regiunea păduroasă care urmează a dat numele Mării Hylee^^ de care este scăldată. Locui­ torii acesteia poartă numele de enecazi. Dincolo de aceştia curge rîul Panticapes, care îi desparte pe nomazi de plugari, iar apoi Acesinus. Unii autori ne informează că rîul Panticapes se varsă în Borysthenes, mai jos de Olbia, dar aceia mai exacţi ne spun că de fapt Hypanisul este un afluent al fluviului Borysthenes. Tot atît de mare este şi greşeala celor care au plasat Hypanisul într-o regiune din Asia. 84. Marea scobeşte în continuare un golf amplu, pînă cînd ajunge la o distanţă de numai 5000 de paşi de Lacul Meotic, parcurgînd spaţii întinse şi trecînd pe la multe neamuri. Acest golf se numeşte Carcinites. Aici se găsesc rîul Pacyris, oraşele Nauarum şi Carcine, iar în spatele acestora lacul Buces, care comunică cu marea printr-un canal artificial. Acesta este despărţit de golful Coretus al Lacului Meotic printr-o creastă stîncoasă. El primeşte apele rîurilor Buces, Gerrhus şi Hypanis care vin din regiuni diferite: Gerrhusul îi desparte pe nomazi de basilizi; Hypanisul, care trece pe la nomazi şi hilei, se scurge printr-un canal făcut de mîna omului în lacul Buces, iar printr-unul natural în golful Coretus. Această regiune se numeşte Sciţia Sindica. 85, De la golful Carcinites începe Taurida, odinioară înconjurată de marea ce ocupa locurile pe care acum se întind cîmpii. Mai departe se înalţă însă culmi întinse. Dintre cele treizeci de triburi din Taurida, douăzeci şi trei locuiesc în interiorul regiunii. Există şase oraşe care le aparţin orgocinilor, caracenilor, asiranilor, stactarilor, acisaliţilor şi caliorzilor. Lanţul de munţi este ocupat de scitotauri. Aceştia sînt mărgi­ niţi la apus de Noul Chersones, iar la răsărit de sciţii satarci. Oraşele de pe ţ ă r m de dincolo de Carcine sînt Taphrae, aflat chiar în zona cea mai îngustă a peninsulei, şi Cherronesus Heraclea, căruia romanii i-au dăruit de curînd libertatea. Mai înainte s-a numit Megarice şi a avut parte de cea mai strălucită civilizaţie din această zonă datorită păstrării obiceiurilor greceşti. Este înconjurat de u n zid lung de 5000 de paşi. 86. î n continuare se găsesc capul Parthenion, Placia, oraşul tauriscilor, portul Symbolon, promontoriul Criu Metopon care înaintează în mijlocul Pontului Euxin în faţa capului Carambicon din Asia, aflîndu-se la o distanţă de 170000 de paşi de acesta. Iată principalul motiv pentru care acesta capătă forma unui arc scitic. După acesta urmează mai multe porturi şi lacuri ale taurilor. Oraşul Theodosia se găseşte la o distanţă de 125000 de paşi de Criu Metopon şi la 165000 de Chersones. Dincolo de Theodosia au existat oraşele Cytae, Zephyrion, Acrae, Nymphaeum şi Dia. 87. încă mai dăinuie, chiar la intrarea în Bosfor, cel mai puternic oraş dintre toate acestea, Panticapaeum, o colonie a milesienilor, situată la 97500 de paşi de Theodosia şi la 2500, aşa cum am spus, de oraşul Cimmerium, care se află de cealaltă parte a strîmtorii. Aceasta este 92. Numele mării citate provine de la grecescul hyle „lemn, pădure" (n.tr.).

134

NATVRALIS HISTORIA

distanţa care desparte în acel loc Asia de Europa! E a poate fi străbătută de cele mai multe ori cu piciorul atunci cînd marea este îngheţată. Lungimea Bosforului Cimerian este de 12500 de paşi. Pe malurile sale se găsesc oraşele Hermisius şi Myrmecius, iar în interiorul strîmtorii, insula Alopece. Lungimea măsurată de-a lungul coastei de la extremi­ tatea istmului, localitatea pe nume Taphrae, pînă la intrarea în Bosfor este de 260000 de paşi. 88. Incepînd de la Taphrae, interiorul continentului este ocupat de aucheţi, de la care izvorăşte Hypanisul, de neuri, de la care izvorăşte fluviul Borysthenes, de geloni, tisageţi, budini, basilizi şi de agatîrşii cu părul vopsit în albastru. Mai sus de aceştia trăiesc nomazii, apoi antropofagii, iar dincolo de Buces, deasupra Lacului Meotic, sauromaţii şi esedonii. în schimb, pe ţ ă r m pînă la Tanais locuiesc meoţii, de la care şi-a luat numele Lacul Meotic şi, foarte departe în spatele acestora, arimaspii. In continuare vin munţii Ripei şi o regiune numită Pteophoros^^ de la fulgii de zăpadă cu aspectul unor pene ce cad neîntrerupt. Aceasta este o parte a lumii condamnată de n a t u r ă şi cufundată într-un întu­ neric adînc. Acolo nu se întîlnesc decît înfăptuirile gheţii şi se găseşte bîrlogul gerosului acvilon. 89. în spatele acestor munţi şi dincolo de suflarea acvilonului trăieşte (dacă vrem să dăm crezare acestui fapt) pînă la o vîrstă înaintată un neam fericit, celebru pentru miracolele sale legendare. Se crede că acolo se află ţîţînele lumii şi hotarul mişcării astrelor. Lumina durează acolo vreme de şase luni, atunci cînd soarele se arată, dar nu aşa cum au afirmat nişte necunoscători, de la echinocţiul de primăvară la cel de toamnă. La ei soarele răsare o singură dată pe an, la solstiţiul de vară, şi apune tot o singură dată, la solstiţiul de iarnă. Regiunea este însorită, are o climă blîndă şi e ferită de orice adiere vătămătoare. Casele localni­ cilor sînt pădurile şi crîngurile. Aceştia îi cinstesc pe zei, pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă. Ei nu cunosc dezbinarea şi nici u n fel de boală. Moartea vine asupra lor doar cînd s-au săturat de viaţă. După ce s-au ospătat şi s-au înfruptat din desfătările bătrîneţii, se aruncă în mare de pe o stîncă. Acesta este cel mai fericit fel de înmormîntare. 90. Unii autori au plasat acest neam nu în Europa, ci într-o zonă mai îndepărtată a ţărmului asiatic, deoarece acolo există nişte locuitori pe nume atacori, care au obiceiuri şi o aşezare asemănătoare. Alţii însă au crezut că acest neam se află la mijloc între cei doi sori, cel care apune la antipozi şi cel care răsare pentru noi, ceea ce nu se poate întîmpla cu nici un chip din pricina mării atît de întinse aflate la mijloc. Autorii care nu i-au plasat acolo unde ziua ţine şase luni ne-au transmis că de dimineaţă ei sea­ mănă, la amiază seceră, seara culeg roadele pomilor, iar noaptea se ascund în peşteri. 91. Nu trebuie să avem îndoieli în privinţa existenţei acestui neam, atît de mulţi sînt autorii care relatează că ei au obiceiul de a trimite pîrga roadelor la Delos pentru Apolo, zeu pe care îl cinstesc 93. Literal „Cea împodobită cu pene" (n.tr.).

CARTEA A PATRA

135

cu precădere. Ofranda era purtată de nişte fecioare, care, de-a lungul drumului ce dura cîţiva ani, erau respectate în virtutea legilor ospeţiei de către neamurile pe la care treceau, pînă cînd, în urma încălcării bunei-credinţe, ei au hotărît să depună ofranda la hotarele locuitorilor celor mai apropiaţi, iar aceştia să o ducă vecinilor lor şi aşa mai departe pînă la Delos. Pe urmă a dispărut şi acest obicei. Lungimea Sarmaţiei, a Sciţiei, a Tauridei şi a întregului ţinut care începe de la rîul Boryshenes transmisă de Agrippa este de 980000 de paşi, iar lăţimea de 716000. E u unul însă socotesc că în această parte a pămîntului măsurătorile sînt nesigure. (27) Dar, păstrînd planul stabilit, să ne ocupăm de celelalte caracte­ ristici ale acestui golf. Cît despre mări, ele au fost prezentate deja. 92. î n Europa, Helespontul nu are insule care merită să fie menţio­ nate. Există însă două pe Pont, la 1500 de paşi de ţărmul european şi la 14000 de intrarea în strîmtoare. Ele sînt numite Cyaneae sau, de către alţii, Symplegades. Se povesteşte că s-au ciocnit între ele, dar de fapt, fiind despărţite de o distanţă foarte mică, le apar ca două doar celor care intră drept în Marea Neagră, iar celor care îşi abat puţin privirea, le dau impresia că s-au unit. Dincoace de Istru, la 80000 de paşi de Bosforul Trac, există o insulă a locuitorilor din Apolonia, de pe care Marcus Lucullus a adus statuia lui Apolo Capitolinul. 93. Am spus deja ce insule se află între braţele Istrului. în faţa rîului Borysthenes este situată Insula lui Ahile amintită mai sus şi care se mai numeşte Leuce sau Macaron®*. Cercetările din vremea noastră o plasează pe aceasta la 140000 de paşi de Borysthenes, la 120000 de Tyra şi la 50000 de insula Peuce. Ea are un perimetru de 10000 de paşi. Celelalte insule din golful Carcinitis sînt: Cephalonesos, Spodusa şi Macra. Mai înainte de a ieşi din Pont nu se cade să trecem cu vederea opinia mai multor oameni care consideră că toate mările interioare îşi au originea în această sursă şi nu în strîmtoarea Gibraltar, pe baza unui argument nu lipsit de plauzibiltate : anume că fluxul iese mereu din Pont, dar nu se întoarce niciodată. 94. Şi acum trebuie să ieşim din Pontul Euxin, pentru a prezenta zonele exterioare ale Europei şi, traversînd munţii Ripei, să urmăm în partea stîngă ţărmul Oceanului de Nord pînă ce vom ajunge la Gades. Se povesteşte că în acest ţinut există mai multe insule fără nume. Timaios ne-a transmis că una dintre acestea poartă totuşi un nume, cel de Baunonia, şi se află în faţa Sciţiei la o zi de navigaţie. Pe aceasta valurile aruncă, în timpul primăverii, chihlimbar. Celelalte ţărmuri sînt necunoscute. Despre oceanul de nord se ştiu însă unele lucruri. Hecateu îl numeşte Amalchian începînd de la rîul Parapanisus, acolo unde scaldă Sciţia. în limba localnicilor, numele său înseamnă îngheţat. 95. Philemon susţine că cimbrii îi spun ocenului Morimarusa, adică Marea Moartă, de la rîul Parapanisus pînă la capul Rusbeae, iar dincolo de acesta. 94. „Insula albă" sau „a fericiţilor" (n.tr.).

136

NATVRALIS HISTORIA

Cronian. Xenophon din Lampsacos relatează că la trei zile de navigaţie de ţărmul scitic există o insulă extraordinar de mare, Balcia, pe care Pytheas o numeşte Basilia. Sînt menţionate şi insulele Oeonae®^, în care locuitorii trăiesc hrănindu-se cu ovăz şi cu ouă de păsări, altele în care oamenii, numiţi hipopozi, se nasc cu picioare de cal şi altele ale fanesienilor în care localnicii au urechi foarte mari care le acoperă întreg corpul, lăsat de altfel dezgolit. 96. Informaţii mai exacte încep să ne fie oferite abia o dată cu neamul ingueonilor, primul din Germania. Acolo uriaşul munte Saevo, deloc mai mic decît culmile Ripeilor, formează un golf gigantic şi plin de insule pe nume Codanus care ajunge pînă la Promontoriul Cimbrilor. Dintre acestea, cea mai celebră este Scatinavia, a cărei mărime nu a p u t u t fi stabilită. Numai o parte a sa este locuită, din cît se ştie, de neamul hilevionilor care are cinci sute de sate şi îşi numeşte ţara cea de-a doua lume. Se crede că insula Aeningia nu este mai mică decît Scatinavia. 97. Unii autori ne informează că aceste ţinuturi sînt locuite pînă la rîul Vistla de sarmaţi, venezi, sciri şi hiri, că acolo există un golf numit Cylipenus, la gura căruia se află insula Latris şi apoi un al doilea, Lagnus, învecinat cu cimbrii. Promontoriul Cimbrilor, care înain­ tează pînă departe în mare, formează o peninsulă pe nume Tastris. în continuare se găsesc douăzeci şi trei de insule descoperite de arma­ tele romane. Cele mai vestite dintre ele sînt: Burcana, numită de noi, romanii, Fabaria de la mulţimea roadelor care cresc de la sine®^, la fel Glaesaria, căreia soldaţii îi spun astfel datorită chihlimbarului de pe ea^^, iar barbarii Austeravia sau chiar Actania. (28) 98. De-a lungul întregii mări pînă la rîul Scaldis locuiesc nea­ muri germanice a căror răspîndire nu poate fi stabilită, atît de mari sînt divergenţele dintre cei care ne-o transmit. Autorii greci şi unii dintre ai noştri ne-au informat că ţărmul Germaniei măsoară 2500000 de paşi, dar Agrippa susţine că lungimea acestuia, incluzînd Raetia şi Noricumul, este de 686000, iar lăţimea de 248000. De fapt, Raetia singură are o lăţime mai mare, dar a fost supusă abia în jurul anului morţii lui Agrippa. Germania însă a fost cunoscută numai la mulţi ani după aceea, şi nu în totalitate. 99. Dacă ne-ar fi îngăduit să facem presupuneri, am afirma că ţărmul Germaniei nu este cu mult mai mic decît evaluările grecilor şi lungimea transmisă de Agrippa. Există cinci neamuri germanice: vandilii, din rîndul cărora fac parte burgodionii, varinii, carinii şi gutonii. Al doilea neam este cel al ingueonilor care îi cuprinde pe cimbri, pe teutoni şi triburile caucilor. 100. î n imediata 95. Numele acestei insule este derivat probabil de la grecescul oon „ou", alimentul preferat al acestei populaţii fantastice (n.tr.). 96. E vorba de bob, o plantă leguminoasă, numită în latină faba (n.tr.). 97. Numele insulei provine de la denumirea germanică a chihlimbarului, glaesum. în latină, acestuia i se spunea sucinum, termen mai puţin utilizat însă decît împrumutul grecesc electrum (n.tr.).

CARTEA A PATRA

137

apropiere a Rinului trăiesc istueonii cărora le aparţin [...]. î n interiorul ţării locuiesc hermionii, printre care se n u m ă r ă suebii, hermundurii, caţii şi cheruscii. Al cincilea neam este cel al peucinilor şi basternilor, vecinii dacilor menţionaţi mai sus. în ocean se varsă următoarele rîuri vestite: Guthalus, Visculus sau Vistla, Albis, Visurgis, Amisis, Rinul şi Mosa. în interior se întinde lanţul de munţi Hercinic care nu este mai prejos decît vreun altul în privinţa celebrităţii. (29) 101. Chiar pe Rin sînt situate insula foarte cunoscută a batavilor şi a canenfaţilor, lungă de aproape 100000 de paşi, şi alte insule, ale frişilor, caucilor, frisiavonilor, sturiilor şi marsacilor, care se întind între Helinius şi Fleuus. Aşa se numesc braţele prin care Rinul se răspîndeste la nord în nişte lacuri, iar la apus se varsă în rîul Mosa. Braţul din mijloc care îşi păstrează numele nu este decît un canal micuţ. (30) 102. în faţa acestei regiuni se află Britania, o insulă vestită datorită povestirilor grecilor şi ale noastre. Ea este orientată înspre nord-vest, întinzîndu-se pe o distanţă mare în faţa Germaniei, a Galiei şi a Hispaniei, care reprezintă părţile de departe cele mai însemnate din Europa. A purtat numele de Albion, pe cînd toate insulele despre care vom vorbi de îndată se chemau Britanii. Ea se află, pe drumul cel mai scurt, la o depărtare de 50000 de paşi de Gesoriacus, o localitate de pe ţ ă r m a tribului morinilor. Pytheas şi Isidor ne informează că peri­ metrul Britaniei are 4875000 de paşi. Acum aproape treizeci de ani, armatele romane au extins cunoştinţele despre ea, dar nu dincolo de zona învecinată pădurilor din Calidonia. Agrippa crede că lungimea Britaniei este de 800000 de paşi, iar lăţimea ei de 300000. Hibernia are aceeaşi lungime, dar o lăţime mai mică cu 200000 de paşi. 103. Aceasta, situată mai la nord de Britania, se află pe drumul cel mai scurt la numai 30000 de paşi de tribul silurilor. Sîntem informaţi că nici una dintre celelalte insule nu are un perimetru mai mare de 125000 de paşi. Acestea s î n t : patruzeci de Orcade, despărţite între ele prin spaţii mici, şapte Haemode, treizeci de Hebude şi, între Hibernia şi Britania, insu­ lele Mona, Monapia, Riginia, Vectis, Silumnis şi Andros; la sud de Britania se găsesc Samnis şi Axanthos, iar în faţa acesteia, pe marea Germaniei, insulele Glaesariae, pe care grecii le-au numit într-o epocă mai recentă Electride, fiindcă acolo se produce chihlimbar^®. 104. Cea mai îndepărtată dintre toate insulele menţionate este Thule, în care am a r ă t a t că la solstiţiul de vară, cînd soarele străbate constelaţia Racului, nu există noapte şi că, dimpotrivă, la cel de iarnă nu există zi. Unii cred că acest fenomen are loc în mod neîntrerupt timp de şase luni. Istoricul Timaios afirmă că insula Ictis, în care se produce cositor, se află la o distanţă de şase zile de navigaţie înspre interior de Britania. Britanii călătoresc pînă la aceasta în bărci de răchită căptuşite cu piele. Unii autori mai menţionează şi alte insule: Scandiae, Dumna, Bergoe şi cea

98. în greacă electron (n.tr.).

138

NATVRALIS HISTORIA

mai mare dintre toate, Berrice, din care se navighează către Thule. La o singură zi de navigaţie de Thule se găseşte Oceanul îngheţat, numit de unii şi Cronian. (31) 105. întreaga Galie, care se cheamă cu un singur nume Comata, este împărţită între trei neamuri, separate unele de altele mai ales prin rîuri. De la Scaldis la Sequana se întinde Galia Belgică, de la aceasta la Garumna cea Celtică sau Lugduneză, iar de acolo pînă la prelun­ girile munţilor Pirinei Galia Aquitanică, numită mai înainte Aremorică. Agrippa a calculat că întreg ţărmul măsoară 1750000 şi că lungimea Galiilor cuprinse între Rin, Pirinei, ocean, munţii Cebena şi J u r a , din care el exclude Galia Narbonensis, este de 420000 de paşi, iar lăţimea de 318000. 106. începînd de la Scaldis locuiesc texuandrii, care poartă mai multe nume, menapii, morinii de pe coastă, care se învecinează cu marsacii în districtul pe nume Gesoriacus, britanii, ambianii, belovacii şi başii. în interiorul ţării trăiesc catoslugii, atrebaţii, nervii, trib liber, veromanduii, sueuconii, suesionii, trib liber, ulmanecţii, trib liber, tungrii, sunucii, frisiavonii, betasii, leucii, trib liber, treverii, mai înainte trib liber, lingonii, aliaţi ai Romei, remii, aliaţi, mediomatricii, secvanii, rauricii şi helveţii. Acolo se află şi coloniile Equestris şi Raurica. Tribu­ rile germanice care locuiesc pe malul Rinului în aceeaşi provincie sînt nemeţii, tribocii, vangionii, ubii din colonia Agripinensis, gubernii, batavii şi cei pe care i-am menţionat cînd am prezentat insulele de pe Rin. (32) 107. Galia Lugduneză are următoarele triburi: lexovii, veliocaşii, caleţii, veneţii, abrincatuii şi osismii. Tot acolo se află vestitul rîu Liger şi o peninsulă încă şi mai remarcabilă, care înaintează în ocean începînd de la hotarul osismilor. Aceasta are un perimetru de 625000 de paşi şi o lăţime la bază de 125000. Dincolo de ea locuiesc namneţii, iar în interior eduii, aliaţi ai Romei, carnutenii (tot aliaţi), boiii, senonii, aulercii eburovici şi aulercii cenomani, nelzii, trib liber, parişii, tricaşii, andecavii, viducaşii, bodiocasii, venelii, coriosveliţii, diablinţii, riedonii, turonii, atesuii şi segusiavii, trib liber, pe teritoriul căruia se află colonia Lugdunum. (33) 108. Triburile Galiei Aquitanice sînt: ambilatrii, anagnuţii, pietonii, santonii, trib liber, biturigii supranumiţi vivisci, trib liber, acvitanii de la care provine numele provinciei şi sediboviaţii. Urmează convenii, adunaţi într-un oraş, begerii, tarbelii cvatuorsignani, cocosaţii sexsignani, venamii, onobrisaţii şi belenzii. La sud de munţii Pirinei locuiesc oneşii, oscidaţii montani, sibilaţii, camponii, bercorcaţii, pinpedunii, lasunii, velaţii, toruaţii, consoranii, auscii, elusaţii, sotiaţii, oscidaţii campeştri, sucasii, lactoraţii, basaboiaţii, vaseii, senaţii şi cambolectrii agesinaţi. 109. Alături de pietoni trăiesc biturigii, supra­ numiţi cubi, trib liber, apoi lemovicii, arvernii, trib liber, şi gabalii. Tot la hotarul cu provincia narboneză se află rutenii, cadurcii, nitiobrogii şi petrocorii, despărţiţi de tolosani prin rîul Târne.

CARTEA A PATRA

139

Mările din jurul ţărmului Galiei sînt: pînă la Rin, Oceanul de Nord, între Rin şi Sequana, Oceanul Britanic, între acesta şi Pirinei, cel Galic. Există mai multe insule ale veneştilor, numite venetice, iar în Golful Aquitaniei insula Uliaros. (34) 110. De la promontoriul format de Pirinei începe Hispania, mai îngustă în acest loc, nu numai decît Galia, ci şi decît este ea însăşi în general căci, aşa cum am spus, asupra ei exercită o presiune uriaşă dintr-o parte oceanul, iar din cealaltă Marea Iberică. Acelaşi lanţ al Pirineilor, care se întinde de la răsăritul echinocţial la apusul solstiţial de iarnă, face ca Hispaniile să fie acolo mai scurte decît pe latura lor sudică. Ţărmul cel mai apropiat aparţine provinciei Citerior sau Tarraconensis. începînd de la Pirinei, de-a lungul oceanului se găsesc Pădurea Vasconilor, Olarso, oraşele vardulilor, morogii, Menosca, Vesperies şi portul Amanos, pe locul căruia se ridică acum colonia Flauiobrica. Urmează districtul cantabrilor cu cele nouă comunităţi ale sale, 111. rîul Sauga, portul Victoria luliobrigensium (la 45000 de paşi de această localitate se află izvoarele Hebrului), portul Blendium, orgenomescii din neamul cantabrilor, portul acestora Veseiasueca, districtul asturilor cu oraşul Noega şi, pe o peninsulă, pesicii. In continuare, în cadrul departamentului Lucus, începînd de la rîul Nauia, locuiesc albionii, cibarcii, egii, varii supranumiţi namarini, adovii, aronii şi arotrebii. Urmează Capul Celtic, rîurile Florius şi Nelo, celţii supranumiţi neri şi, mai sus de aceştia, tamarcii, în peninsula cărora se găsesc cele trei altare sestiene închinate lui Augustus, coporii, oraşul Noeta, celticii supranumiţi prestamarci şi cilenii. Dintre insule merită să fie menţio­ nate Corticata şi Aunios. 112. Dincolo de cileni începe departamentul juridic de la Bracae, ce îi cuprinde pe eleni, pe grovi şi cetăţuia Tyde (toţi aceşti locuitori sînt de origine greacă); insulele Siccae, oraşul Abobrica, rîul Minius, cu gura largă de 4000 de paşi, leunii, seurbii, oraşul Augusta al bracarilor, mai sus de care se află Gallaecia şi rîul Limia. Rîul Durius, unul dintre cele mai mari ale Hispaniei, izvorăşte de la pelendoni şi trece pe lîngă Numantia, apoi pe la arevaci şi vaccei, separîndu-i pe vetoni de Asturia, iar pe galeci de Lusitania. Tot acolo îi desparte şi pe turduli de bracari. Toată regiunea descrisă, începînd de la Pirinei, este plină de aur, argint, fier, plumb şi cositor. (35) 113. De la rîul Durius începe Lusitania. Aici se află turdulii vechi, pesurii, rîul Vagia, oraşul Talabrica, oralul şi rîul Aeminium, oraşele Conimbrica, CoUippo şi Eburobrittium. In continuare în mare înaintează un promontoriu de forma unui corn uriaş. Unii l-au numit Artabrum, alţii Magnum, iar mulţi Olisiponense, de la oraşul situat pe el. Acest promontoriu desparte ţinuturi, mări şi zone de climă. Cu el se termină o latură a Hispaniei şi, după ce-1 înconjurăm, începe fruntea acesteia. 114. De o parte a sa se află nordul şi Oceanul Galic, iar de cealaltă apusul şi Oceanul Atlantic. Unii au evaluat întinderea acestui promontoriu la 60000 de paşi, iar alţii la 90000. Nu puţini socotesc că de

140

NATVRALIS HISTORIA

la acest promontoriu pînă la Pirinei sînt 1250000 de paşi şi, mare greşeală, că acolo trăieşte neamul artabrilor, care de fapt nu a existat niciodată. Schimbînd ordinea literelor, aceştia i-au plasat în acel loc pe arotrebii pe care noi i-am menţionat înainte de a ajunge la Promontoriul Celtic. 115. S-a comis o eroare şi în privinţa rîurilor importante. La o distanţă de 200000 de paşi de rîul Minius pe care l-am menţionat mai sus se află, după calculul lui Varro, rîul Aeminius, pe care alţii îl pla­ sează în altă parte şi îl numesc Limaea. Oamenii din vechime i-au spus acestuia Rîul Uitării şi au născocit multe poveşti despre el. Rîul Tagus se găseşte la 200000 de paşi de Durius, iar printre cele două trece Munda. Tagusul este vestit pentru nisipurile sale aurifere. La 160000 de paşi de acesta, Promontoriul Sacru ţîşneşte în afară aproape din mijlocul părţii centrale a Hispaniei. 116. Varro ne relatează că distanţa de la acesta la mijlocul munţilor Pirinei măsoară 1400000 de paşi, iar cea pînă la rîul Ana, prin care am delimitat Lusitania de Baetica, 126000 de paşi. Pînă la Gades se mai adaugă însă 102000 de paşi. Triburile din Lusitania sînt celţii turduli, vetonii care trăiesc în jurul rîului Tagus şi lusitanii care se întind de la rîul Ana la promontoriul Sacru. Oraşele vrednice de a fi amintite de pe ţărm sînt, începînd de la Tagus : Olisipo, cunoscut pentru iepele sale fecundate de zefir, Salacia, supranumită Oraşul împărătesc, şi Merobriga. Urmează Promontoriul Sacru, pro­ montoriul Cuneus şi oraşele Ossonba, Balsa şi Myrtilis. 117. întreaga provincie este împărţită în trei centre juridice: Emeritensis, Pacensis, Scalabitanus şi are în total patru zeci şi cinci de triburi. Există aici cinci colonii, un municipiu cu cetăţeni romani, trei oraşe care se bucură de vechiul drept latin şi treizeci şi şase de oraşe tributare. Coloniile sînt: Augusta Emerita, aşezată pe malul rîului Ana, Metellinensis, Pacensis şi Norbensis, supranumită Caesarina, de care depind oraşele Castra Servilia şi Castra Caecilia. A cincea colonie este Scalabis, care se mai cheamă şi Praesidium lulium. Municipiul cu cetăţeni romani este Olisipo, supranumit Felicitas lulia. Oraşele care se bucură de vechiul drept latin sînt Ebora, zisă şi Liberalitas lulia, Myrtilis şi Salacia, pe care le-am pomenit deja. 118. Dintre comunităţile tributare, în afara celor enumerate deja printre denumirile din Baetica, merită să fie n u m i t e : augustobrigensii, eminiensii, aranditanii, arabricensii, balsensii, cesarobrigensii, caperensii, cauriensii, colarnii, cibilitanii, concordiensii, elbocorii, interaniensii, lanciensii, mirobrigensii celtici, medubrigensii sau plumbarii, ocelensii, turdulii bardili şi turdulii tapori. Agrippa ne-a transmis că Lusitania, laolaltă cu Asturia şi Gallaecia, se întinde pe o lungime de 540000 de paşi şi pe o lăţime de 536000. Toate provinciile cu numele de Hispania măsoară după unii 2924000 de paşi, iar după alţii 2600000, începînd de la cele două promontorii ale Pirineilor de-a lungul ţărmului, dacă luăm în calcul lungimea totală a ţărmului.

CARTEA A PATRA

141

(36) 119. în faţa Celtiberiei se găsesc mai multe insule numite de greci Cassiteride datorită bogăţiei minelor de cositor^® şi, vizavi de Promontoriul Arotrebilor, cele şase Insule ale Zeilor, pe care unii le-au numit Insulele Fericite. Chiar la capătul Baeticii, la 25000 de paşi de gura strîmtorii, este situată insula Gades, lungă, după cum scrie Polibiu, de 12000 de paşi şi lată de 3000. Aceasta se află, în partea ei cea mai apropiată, la o distanţă de mai puţin de 700 de paşi de continent, iar în rest la mai mult de 7000. Perimetrul ei este de 15000 de paşi. Are un oraş cu cetăţeni romani care se numesc augustanii din lulia Gaditana. 120. La circa o sută de paşi de latura acesteia care priveşte înspre Hispania se găseşte o altă insulă, lungă şi lată de o mie de paşi, pe care a existat vechiul oraş Gadium. Această insulă este numită Erythea de către Ephoros şi Philistides, Aphrodisias de Timaios şi Silenos, iar de localnici „a lunonei". Timaios afirmă că aceştia îi spun insulei mai mari Potimusa. Romanii o numesc însă Tartesos, iar cartaginezii Gadir, ceea ce în limba punică înseamnă „îngrăditură". I s-a zis Erythrea deoarece se credea că tirienii, strămoşii localnicilor, veniseră acolo de pe ţărmul Mării Erythree. Unii socotesc că pe această insulă a locuit Geryon, căruia Hercule i-a răpit cirezile. Există şi unii autori care consideră că insula lui Geryon este o alta care se află în faţa Lusitaniei şi, ca atare, îi dau acest nume unei insule de acolo. (37) 121. După ce am încheiat turul Europei trebuie să prezentăm dimensiunile ei totale pentru ca nimic să nu mai stea în calea celor dornici de cunoaştere. Artemidoros şi Isidor ne-au transmis o lungime de 7714000 de paşi de la Tanais la Gades. Polibiu a scris că lăţimea Europei din Italia la ocean este de 1150000 de paşi, dar mărimea exactă a acesteia nu era nici atunci stabilită cu certitudine. 122. Lungimea Italiei pînă la Alpi este, aşa cum am spus, de 1020000 de paşi, iar de acolo prin Lugdunum pînă la portul morinilor de la Marea Britaniei, traseu pe care Polibiu pare să-şi facă măsurătorile, sînt 1169000 de paşi. O măsurătoare deopotrivă mai precisă şi mai lungă care se îndreaptă tot de la Alpi către nord-vest şi gurile Rinului prin tabăra legiunilor din Germania oferă 1243000 de paşi. î n continuare vor fi prezentate Africa şi Asia.

99. în greacă acest metal poartă numele de kassiteros (n.tr.).

Cartea a cincea (1). 1. Grecii i-au spus Africii Libia şi mării din faţa acesteia Libică. Aceasta este mărginită de Egipt. Nici o altă parte a pămîntului nu conţine mai puţine golfuri, căci linia ţărmului este acolo oblică de departe dinspre apus. Numele oraşelor şi ale popoarelor Africii nu pot fi pronunţate decît în limbile băştinaşilor, care locuiesc de obicei în sate fortificate. 2. Africa începe cu ţinuturile care poartă numele de Mauretanii. Acestea au fost regate pînă în vremea împăratului Gaius Caligula, fiul lui Germanicus, cînd au fost împărţite în două provincii din pricina cruzimii acestuia. Promontoriul ce reprezintă limita extremă a ocea­ nului este numit de greci Ampelusia. Dincolo de coloanele lui Hercule au existat mai demult oraşele Lissa şi Cottae, iar acum se găseşte Tingi, întemeiat odinioară de Anteu; la transformarea sa în colonie a fost numit Traducta lulia de către împăratul Claudius. Se află pe drumul cel mai scurt la o distanţă de 30000 de paşi de oraşul Baelo din Baetica. Pe ţărmul oceanului, la 25000 de paşi de Tingi, se găseşte colonia lui Augustus, lulia Constantia Zilil, care nu se afla sub stăpînirea regilor autohtoni, ci depindea din punct de vedere juridic de Baetica. La 32000 de paşi de lulia Constantia se află oraşul Lixos făcut colonie de împă­ ratul Claudius şi despre care autorii din vechime povestesc cele mai mari minunăţii: 3. acolo plasează ei palatul lui Anteu, lupta acestuia cu Hercule şi Grădinile Hesperidelor. în interiorul lor se varsă un braţ de mare cu şerpuiri sinuoase, motiv pentru care se crede acum că odinioară grădinile erau păzite de şerpi. Estuarul cuprinde în interiorul său o insulă, singura pe care nu o acoperă fluxul, cu toate că ţinutul învecinat este ceva mai înalt. Pe insulă există un altar al lui Hercule, dar din legen­ darul crîng cu mere de aur nu au mai rămas decît nişte măslini sălbatici. 4. De bună seamă se vor mira mai puţin de extraordinarele minciuni ale grecilor cu privire la aceste locuri şi la rîul Lixos cei care se vor gîndi că de curînd scriitorii romani ne-au transmis nişte lucruri cu nimic mai puţin fabuloase despre aceleaşi subiecte. Cornelius Nepos însă a dat crezare cu lăcomie faptului că oraşul Lixos ar fi fost mai puternic şi mai mare decît marea Cartagină, că ar fi fost situat pe aceeaşi linie cu aceasta şi la o distanţă cu neputinţă de măsurat de Tingi şi alte lucruri de acest fel. 5. în interiorul continentului, la 40000 de paşi de Lixos, se găseşte o a doua colonie a lui Augustus, Babba, numită lulia Campestris, iar la

CARTEA A CINCEA

143

75000 de paşi o a treia, Banasa, supranumită Valentia. La 35000 de paşi de Banasa este situat oraşul Volubile, care se află la aceeaşi distanţă de ambele mări. în schimb pe ţărm, la 50000 de paşi de Lixos, curge rîul însemnat şi navigabil Sububus, care scaldă colonia Banasa. La tot atîtea mii de paşi de Sububus se găseşte oraşul Sala, situat pe rîul cu acelaşi nume. Acesta se află în vecinătatea deşertului şi este atacat de turmele de elefanţi, dar mai ales de tribul autololilor, pe la care trece drumul către Atlas, muntele din Africa despre care se spun cele mai multe poveşti. 6. Se zice că acesta se înalţă către cer din mijlocul nisipurilor abrupt şi stîncos în partea dinspre ţărmul oceanului căruia i-a dat numele, dar umbros, împădurit şi scăldat de izvoarele care ţîşnesc pe el în partea dinspre Africa. Pe muntele Atlas cresc de la sine toate soiurile de roade, astfel încît orice poftă este întotdeauna săturată. 7. Nici unul dintre localnici nu se arată acolo în timpul zilei. Peste tot domneşte o linişte înspăimîntătoare, asemenea celei a deşertului. O tăcere religioasă pune stăpînire pe sufletele celor care se apropie mai mult de Atlas. La aceasta se adaugă groaza produsă de vîrful care se înalţă deasupra norilor şi în vecinătatea orbitei lunii. î n timpul nopţii pe Atlas strălucesc nenu­ mărate focuri. Acesta se umple de dansurile dezlănţuite ale egipanilor şi satirilor şi răsună de sunetul flautelor, al naiului, al tamburinelor şi al cimbalelor. Acestea sînt lucrurile pe care ni le-au relatat unii autori renumiţi în afara isprăvilor din acele locuri ale lui Hercule şi Perseu. Distanţa pînă la muntele Atlas este însă uriaşă şi incertă. 8. Au existat şi nişte însemnări de călătorie ale comandantului carta­ ginez Hanno, care, la apogeul puterii cartagineze, primise porunca de a explora de jur împrejur Africa. Pe baza acestora, cei mai mulţi autori greci şi romani ne-au relatat, printre alte poveşti, şi că Hanno a înte­ meiat acolo multe oraşe a căror amintire sau urmă nu mai există. 9. în timpul administrării Africii de către Scipio Aemilianus, istoricul Polibiu care a înconjurat-o cu flota primită pentru a cerceta această parte a lumii ne-a transmis că la apus de muntele Atlas pînă la rîul Anatis se întind păduri pline de fiarele pe care le zămisleşte Africa [...] 496000 de paşi [...] de acolo pînă la Lixos sînt, după părerea lui Agrippa, 205000 de paşi, în vreme ce Lixos se află la o depărtare de 112000 de paşi de strîmtoarea de la Gades. în continuare se găsesc golful numit Sagigi, un oraş situat pe promontoriul Mulelacha, rîurile Sububa şi Salat, portul Rutubis, aflat la 224000 de paşi de Lixos, apoi Promonto­ riul Soarelui, portul Rhysaddir, getulii autoleţi, rîul Quosenum, tribu­ rile selatiţilor şi masaţilor, rîul Masath şi rîul Darat, în care se nasc crocodili. 10. Urmează un golf de 616000 de paşi, mărginit de o prelungire a muntelui Braca, ce înaintează înspre apus şi poartă numele de Surrentium. în continuare se află rîul Salsum, dincolo de care trăiesc etiopienii perorşi şi, în spatele acestora, faruşii. Alături de aceştia, în interiorul continentului, locuiesc getulii dări. Pe ţărm însă se găsesc

144

NATVRALIS HISTORIA

etiopienii daratiţi şi rîul Bambotus, plin de crocodili şi hipopotami. Incepînd de la acesta se întinde un lanţ neîntrerupt de munţi, care ajunge pînă la culmea pe care o vom numi Theon ochema^"". De acolo pînă la promontoriul Hesperu sînt zece zile şi nopţi de navigaţie. Polibiu a plasat muntele Atlas în mijlocul acestei zone, în timp ce toţi ceilalţi autori ne-au transmis că acesta se găseşte la extremitatea Mauretaniei. 11. Armatele romane au purtat pentru prima oară război în Mauretania în timpul principatului lui Claudius, atunci cînd libertul Aedemon a încercat să-1 răzbune pe regele Ptolemeu, ucis din ordinul împăratului Caligula. Se ştie că, urmărindu-i pe barbari, trupele noastre au ajuns pînă la muntele Atlas. Au avut parte de gloria de a fi pătruns pînă la acesta nu numai foştii consuli şi comandanţii de rang senatorial care conduceau atunci expediţia, ci şi cavalerii romani care, începînd de atunci, au administrat provincia. 12. Cinci sînt, aşa cum am spus, coloniile romane din acea provincie şi, din cît se zvoneşte, zona pare a fi uşor accesibilă. Acest lucru este însă de cele mai multe ori dezminţit de practică, deoarece demnitarii, dacă zăbovesc să cerceteze adevărul, nu se zăbovesc să mintă, fîindu-le ruşine de ignoranţa lor. Ca atare, nici o informaţie greşită nu ne induce mai uşor în eroare decît acea care are drept chezaş un om de seamă. Eu unul mărturisesc că mă mir mai puţin de faptul că unele lucruri le-au rămas necunoscute bărbaţilor din ordinul ecvestru, chiar dacă apoi au ajuns pînă în senat, cît de faptul că nu au fost descoperite de lăcomia a cărei putere se manifestă din plin şi cu foarte mare eficacitate, atunci cînd pădurile sînt scotocite pentru a se găsi lemn de abanos şi de cedru, iar toate stîncile Getuliei sînt cercetate în căutare de murex şi purpură. 13. în orice caz, localnicii povestesc că pe ţărm, la 150000 de paşi de Salat, curge rîul Asana, a cărui apă este sărată şi pe care se găseşte un port admirabil. Urmează rîul căruia i se spune Fut, de la care pînă la Addirim - se ştie că acesta este numele muntelui Atlas în limba indige­ nilor - sînt 200000 de paşi, dacă ai trecut de rîul pe nume Ivor. Acolo au rămas puţine vestigii, şi anume rămăşiţele unor vii şi ale unor plantaţii de palmieri, care dovedesc că acest ţinut a fost odinioară locuit. 14. Suetonius Paulinus, consul în vremurile noastre, a fost primul dintre comandanţii romani care a străbătut Atlasul, depăşindu-1 chiar cu cîteva mile. In privinţa înălţimii acestui munte, el ne-a transmis aceleaşi lucruri ca şi ceilalţi autori, dar a descoperit şi că partea de jos a pantelor Atlasului este acoperită de păduri dese şi înalte dintr-o specie necunoscută de arbori, ale căror trunchiuri lungi sînt remarcabile prin luciu şi prin lipsa nodurilor. Frunzele acestora sînt asemănătoare celor ale chiparosului, dar au un miros greu. Sînt acoperite cu un puf subţire din care, cu pricepere, pot fi confecţionate nişte veşminte asemănătoare celor de mătase. Vîrful Atlasului este acoperit chiar şi vara de un strat gros de zăpadă. 15. Suetonius Paulinus a sosit în acele locuri după 100. Nume grecesc care se tălmăceşte prin „Carul zeilor" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

145

douăsprezece zile de marş şi a trecut dincolo de Atlas, ajungînd pînă la rîul care poartă numele de Ger prin deserturi cu nisip negru în care se înălţau din loc în loc stînci ce păreau arse. Acele ţinuturi nu erau locuite din pricina căldurii excesive; au putut observa lucrul acesta, cu toate că expediţia a avut loc în timpul iernii. Oamenii care trăiesc în pădurile cele mai apropiate, pline de elefanţi, fiare şi şerpi de toate felurile, poartă numele de canari^"^, căci h r a n a lor este comună cu cea a cîinilor cu care împart măruntaiele fiarelor. 16. Este sigur că alături de aceştia locuieşte neamul etiopienilor, zişi perorşi. luba, tatăl lui Ptolemeu, primul care a stăpînit amîndouă Mauretaniile, om mai vrednic de amintire prin strălucirea studiilor sale decît prin domnia sa, ne-a transmis lucruri asemănătoare despre mun­ tele Atlas, dar şi că acolo creşte o iarbă care se cheamă a lui Euphorbos, de la numele medicului care a descoperit-o. într-o lucrare special dedi­ cată acestui subiect, luba proslăveşte în termeni elogioşi sucul lăptos al acestei plante care conferă limpezime vederii şi reprezintă un leac împotriva muşcăturilor de şarpe şi a tuturor otrăvurilor. Am vorbit însă destul, ba chiar prea mult despre muntele Atlas. 17. Lungimea provinciei Tingitana este de 370000 de paşi. Iată triburile din cuprinsul ei: cel al maurilor, odinioară cel mai însemnat, de la care provine numele provinciei şi pe care cei mai mulţi autori l-au numit al marusilor. Acesta s-a împuţinat din pricina războaielor şi s-a redus la numai cîteva familii. î n imediata vecinătate a maurilor s-a aflat tribul masesulilor, care s-a stins într-un mod asemănător. Ţinutul este acum stăpînit de triburi getule: baniurii, autotelii, care sînt de departe cei mai puternici, şi nesimii, care odinioară făceau parte din rîndul autotelilor, dar s-au desprins, formînd un trib propriu, care este situat înspre etiopieni. 18. Această provincie, muntoasă în partea ei de apus, este plină de elefanţi atît pe muntele Abila, cît şi pe cei care poartă numele de Şapte Fraţi, datorită înălţimii lor egale. Aceştia se află în continuarea munte­ lui Abila şi se înalţă deasupra strîmtorii. De la aceşti munţi începe ţărmul Mării Mediterane pe care se găsesc rîul navigabil Tamuda odinioară exista şi un oraş cu acest nume — rîul Laud, care poate şi el să poarte corăbii, oraşul Rhyssadir şi portul acestuia, rîul navigabil Maluane. 19. Urmează oraşul Siga, aşezat în faţa oraşului Malaca din pro­ vincia Hispania, şi palatul lui Syphax, aflat deja în cea de-a doua Mauretanie. Aceste ţinuturi au păstrat vreme îndelungată numele regi­ lor lor: de pildă, ţinutul cel mai îndepărtat s-a numit Bogutian, iar cel căruia i se spune acum cezarian se chema „al lui Bocchus". Dincolo de Siga se găsesc: oraşul Portul Mare, numit astfel datorită poziţiei sale; el beneficiază şi de cetăţenie romană; rîul Mulucha, hotarul dintre 101. Plinius 86 referă aici la cuvîntul latinesc ce desemna cîinele, caniş (n.tr.).

146

NATVRALIS HISTORIA

ţinutul lui Bocchus şi cel al masesulilor; cetatea peregrinilor Quiza Cenitana, oraşul latinilor Arsennaria, situat la 3000 de paşi de mare. 20. Urmează Cartenia, o colonie a lui Augustus, în care a fost stabi­ lită legiunea a doua, Gunugu, o colonie a aceluiaşi împărat în care a fost aşezată o cohortă pretoriană, şi Promontoriul lui Apolo cu foarte celebrul oraş Caesarea, numit mai înainte lol, reşedinţă a regelui luba, căreia divinul Claudius i-a dăruit rangul de colonie - din porunca aceluiaşi împărat au fost stabiliţi veterani în Oppidum Novum^"^, iar oraşu­ lui Tipasa i-a fost conferit dreptul latin. Aceeaşi favoare i-a acordat-o împăratul Vespasian oraşului Icosium. Urmează Rusguniae, colonie a lui Augustus, Ruscurum, onorat de Claudius cu dreptul de cetăţenie, Rusazus, colonie a lui Augustus, Saldae, colonie a aceluiaşi împărat, ca şi Igilgili; 21. oraşul Tucca, aşezat pe ţărmul mării şi pe rîul Ampsaga. In interiorul continentului se găsesc Aquae, colonie a lui Augustus, ca şi Succhabar şi Tubusuptu, comunităţile timicilor şi tigavilor, rîurile Sardabal, Aues, Nabar, neamul macurebilor, rîul Usar şi neamul nababilor. Rîul Ampsaga se află la o depărtare de 322000 de paşi de Caesarea. Lungimea celor două Mauretanii este de 1 038000 de paşi, iar lăţimea de 467000. (2) 22. De la Ampsaga începe Numidia, vestită datorită numelui lui Masinissa. Acest ţinut a fost numit de către greci Megatonitis, pe cînd numizilor li se spunea nomazi^''^ pentru că îşi schimbau păşunile, transportîndu-şi mapaliile, adică locuinţele, în căruţe. Oraşele Numidiei sînt: Chullu, Rusicade şi, în interiorul ţării, la 48000 de paşi de aceasta, colonia Cirta, supranumită a sitianilor. Tot în interior există o altă colonie, Sicca, şi oraşul liber BuUa Regia. Pe ţărm însă se află Tacatua, Hippo Regius, rîul Armua, oraşul cu cetăţeni romani Thabraca şi rîul Tusca, hotarul Numidiei. Aici nu se găseşte nimic remarcabil în afara marmurei numidice şi a animalelor sălbatice. (3) 23. De la Tusca încep regiunea Zeugitana şi Africa propriu-zisă. Trei promontorii, Capul Alb, cel al lui Apolo, situat în faţa Sardiniei şi cel al lui Mercur, situat în faţa Siciliei, avansează în mare formînd două golfuri. Golful Hipponei se află foarte aproape de oraşul numit Hippo Dirutus, căruia grecii îi spun Diarrhytus, de la apele care îl scaldă^*'*. In vecinătatea acestuia, dar mai departe de ţărm, se găseşte oraşul scutit de taxe Theudalis. 24. Urmează Promontoriul lui Apolo şi, la celălalt golf, Utica, oraş cu cetăţeni romani, vestit din cauza morţii lui Cato. în continuare se găsesc rîul Bagrada, localitatea numită Castra Cornelia, coloniile Cartagina, întemeiată pe rămăşiţele Marii Cartagini, şi Maxula, oraşele Carpi, Missua şi cele libere, Clypea, situată pe promontoriul lui Mercur, Curubis 102. în latină „Oraşul nou" (n.tr.). 103. Termenul grecesc de nomades înseamnă propriu-zis „păstori rătăcitori" şi, dato­ rită asemănării fonetice, pare să fi fost pus în legătură cu populaţiile pe care romanii le numeau numidae (n.tr.). 104. Cf. gr. diarrheo „a scălda, a iriga" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

147

şi Neapolis. Urmează apoi u n alt sector al Africii propriu-zise. Locuitorii Byzaciumului poartă numele de libofenicieni. Aşa se cheamă regiunea cu un perimetru de 250000 de paşi şi o rodnicie nemaipomenită, în care pămîntul le oferă cultivatorilor pentru fiecare bob o dobîndă de cinci sute. 25. Aici se găsesc oraşele libere Leptis, Hadrumetum, Ruspina şi Thapsus. Urmează apoi Thenae, Aues, Macomades, Tacape şi Sabrata care se învecinează cu Mica Sirtă. De la Ampsaga pînă aici lungimea Numidiei şi a Africii este de 580000 de paşi, iar lăţimea, pe acolo pe unde este cunoscută, de 200000. Partea continentului pe care am numit-o Africa este împărţită în două provincii, Africa Veche şi Africa Nouă, separate între ele printr-un şanţ săpat pînă la Thane, oraş aflat la 216000 de paşi de Cartagina, în urma unei înţelegeri între al doilea Scipio Africanus şi regii locali. (4) 26. Al treilea golf se împarte în două părţi primejdioase din pricina apelor puţin adînci şi a mareelor din cele două Sirte. Polibiu ne informează că de la Cartagina la cea mai apropiată Sirtă, anume cea Mică, sînt 300000 de paşi. Aceasta are o deschidere de 100000 de paşi şi un perimetru de 300000. Pînă la ea există şi pe uscat un drum care poate fi găsit prin observarea astrelor; drumul trece însă prin nişte deserturi de nisip, năpădite de şerpi. Urmează păduri pline de fiare şi, în interiorul continentului, pustietăţile elefanţilor; sînt apoi nişte deser­ turi întinse, dincolo de care trăiesc garamantii, care se află la o distanţă de douăsprezece zile de drum de augili. 27. Dincolo de aceştia locuia odinioară neamul psililqr, la sud de care se găseşte lacul lui Lycomedes, înconjurat de pustiuri. în ceea ce îi priveşte, augilii sînt situaţi cam la mijlocul spaţiului dintre Etiopia, care este orientată înspre apus, şi ţinutul care se întinde între cele două Sirte, la o distanţă egală de amîndouă. Pe ţărm însă, între cele două Sirte sînt 250000 de paşi. Acolo se găsesc comunitatea de la Oea, rîul şi ţinutul Cinyps, oraşele Neapolis, Taphra, Habrotonum şi a doua Lepcis, supranumită Cea Mare. Urmează Sirta Mare cu un perimetru de 625000 de paşi şi o lăţime la intrare de 312000 de paşi. Acolo locuieşte tribul cisipazilor. 28. în fundul golfului s-a aflat odinioară ţărmul lotofagilor, numiţi de unii macri, care se întindea pînă la altarele Filenilor, construite din nisip. Dincolo de acestea, nu prea departe înspre interiorul continen­ tului, se află o mlaştină întinsă care primeşte şi apele, şi numele rîului Triton. Calimah i-a spus acesteia Lacul lui Pallas şi a afirmat că se află dincoace de Sirta Mică, în vreme ce mulţi alţi autori o plasează între cele două Sirte. Promontoriul care închide Sirta Mare poartă numele de Borion. Dincolo de acesta se întinde provincia Cirenaica. 29. De la rîul Ampsaga pînă în acest punct. Africa are 516 comunităţi care se supun puterii romane. Dintre ele, în afara celor deja menţionate, Uthina şi Thuburbi, şase sînt colonii; cincisprezece oraşe de cetăţeni romani, dintre care în interiorul continentului merită să fie menţionate cele ale asuritanilor, abutucensilor, aboriensilor, Canopicum, cele ale chiniavcnsilor, simituensilor, tunusidensilor, tuburnicensilor, tibidrumensilor, tibigensilor, cele două oraşe ale ucitanilor. Oraşul Mare şi

148

NATVRALIS HISTORIA

Oraşul Mic şi cel al vagensilor. Există un singur oraş cu drept latin, cel al uzalitanilor, şi unul tributar, Castra Cornelia. 30. Mai sînt treizeci de oraşe libere, dintre care merită să fie menţionate în interiorul conti­ nentului cele ale acolitanilor, acaritanilor, avitensilor, abziritanilor, canopitanilor, melizitanilor, materensilor, salafitanilor, tusdritanilor, tisicensilor, tunisensilor, teudensilor, tagesensilor, tigiensilor, ulusuburitanilor, un altul al vagensilor, cel al [...]ensilor şi cel al zamensilor. Dintre comunităţile rămase, cele mai multe pot fi socotite pe bună dreptate nu simple triburi, ci neamuri, ca de pildă natabuţii, capsitanii, musulamii, sabarbarii, masilii, nicivii, vamacurii, ciniţii, musunii, marcubii şi întreaga Getulie, care se întinde pînă la rîul Nigris, ce desparte Africa de Etiopia. (5) 31. Cirenaica, numită şi regiunea pentapolitană^"^, este vestită datorită oracolului lui Hammon, care se află la 400000 de paşi de Cirene, datorită fîntînii Soarelui şi mai ales celor cinci oraşe ale sale: Berenice, Arsinoe, Ptolemais, Apolonia şi însăşi Cirene. Berenice se găseşte la capătul cornului Sirtei şi s-a chemat odinioară Oraşul Hesperidelor, despre care am vorbit mai sus, fiindcă legendele greceşti rătăcesc dintr-o parte în alta a lumii. La mică distanţă, în faţa oraşului, se află rîul Lethon şi un crîng sacru, în care se povesteşte că s-au găsit Grădinile Hesperidelor. Berenice este situată la o depărtare de 375000 de paşi de Lepcis. 32. La 43000 de paşi de Berenice se află oraşul Arsinoe, numit de obicei Teuchira, şi, apoi, la 22000 de aceasta, Ptolemais, al cărei nume vechi era Barce. î n continuare, la 40000 de paşi de Ptolemais, se găseşte promontoriul Phycus, care înaintează în marea Cretei, fiind situat la o depărtare de 450000 de paşi de capul Taenaron din Laconia şi de 125000 de însăşi Creta. După acest promontoriu, la 11000 de paşi de mare, se găseşte oraşul Cirene. La 24000 de paşi de promontoriul Phycus se află Apolonia. De acolo pînă la Chersonesus mai sînt 90000 de paşi, iar de acolo pînă la Catabathmus sînt 216000. 33. De-a lungul coastei locuiesc marmarizii, care se întind cam din regiunea oraşului Paraetonium pînă la Sirta Mare. După ei vin acraucelii şi, chiar pe ţărmul Sirtei, nasamonii, cărora grecii le-au spus mai înainte mesamoni^"® datorită poziţiei lor, căci sînt aşezaţi în mijlocul nisipurilor. Se consideră că, începînd de la ţărm, teritoriul oraşului Cirene poate da naştere pe o lăţime de 15000 de paşi arborilor, iar în interior pe aceeaşi distanţă numai grînelor, apoi pe o suprafaţă cu lăţimea de 30000 de paşi şi lungimea de 250000 de paşi doar silfiului. 34. După nasamoni trăiesc asbiţii şi macii. Dincolo de aceştia, la unsprezece zile de drum înspre apus, începînd de la Sirta Mare, se află garamanţii, orientaţi şi ei în aceeaşi direcţie şi înconjuraţi de nisipuri. 105. Adică „a celor cinci oraşe", termen provenit de la cuvintele greceşti pereie „cinci" şi polis „oraş" (n.tr.). 106. Numele acestei populaţii este compus din două cuvinte greceşti, mesos „aşezat în mijloc" şi ammos „nisip" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

149

Cu toate acestea, ei găsesc fără greutate apă în puţuri adinei de circa doi coţi, căci acolo se adună apele din Mauretania. îşi construiesc casele nu din piatră, ci din sarea extrasă din munţii lor. De la garamanţi la troglodiţi sînt prin zona de la sud-vest şapte zile de drum. Cu aceştia se face negoţ doar cu o piatră preţioasă adusă din Etiopia, pe care noi o numim rubin. 35. Mai înainte de a ajunge la garamanţi întîlnim Phazania, orien­ t a t ă înspre deşertul african menţionat mai înainte, aflat mai sus de Sirta Mică, ţinut în care am supus neamul fazanilor, oraşele Alele şi Cilliba şi, de asemenea, înspre regiunea Sabrata, oraşul Cidamus. începînd de la aceste oraşe se întinde pe o mare distanţă de la răsărit la apus un lanţ muntos numit de noi romanii Ater^**^ de la aspectul său, căci pare pîrjolit sau incendiat ca urmare a reflectării razelor soarelui. 36. Dincolo de acesta se află regiuni deşertice, apoi Thelge, oraşul garamanţilor, Debris cu izvorul său care împrăştie de la miezul zilei la miezul nopţii ape fierbinţi, iar timp de tot atîtea ore pînă la miezul zilei ape îngheţate şi Garama, faimoasa capitală a garamanţilor, toate supuse de armatele romanilor şi datorită cărora Cornelius Balbus a avut parte de un triumf. Acesta a fost singurul străin care s-a suit în carul triumfal şi căruia i-a fost conferit dreptul cviriţilor. Se născuse la Gades, iar cetăţenia i-a fost acordată laolaltă cu unchiul său, Balbus cel Bătrîn. Iată însă un lucru de m i r a r e : după informaţiile autorilor romani, Cornelius Balbus a cucerit oraşele mai sus menţionate, dar chiar el a purtat în triumf, în afară de Cidamus şi Garama, numele şi imaginile unor alte neamuri şi oraşe, care au defilat în următoarea ordine: 37. oraşul Tabudium, neamul Niteris, oraşul Miglis Gemella, neamul sau oraşul Bubeium, neamul enipilor, oraşul Thuben, muntele pe nume Niger, neamul nitibrilor, oraşul Rapsa, neamul Viscera, oraşul Decri, rîul Nathabur, oraşul Thapsagum, neamul tamiagilor, oraşul Boin, oraşul Pege, rîul Dasibari, apoi un şir de oraşe, Baracum, Bulba, Alasit, Galsa, Balla, Maxalla, Cizania, muntele Gyri, a cărui imagine era precedată de o inscripţie pe care scria că acolo se găsesc pietre preţioase. 38. Drumul către garamanţi a fost pînă acum impracticabil, fiindcă tîlharii din acest neam acopereau cu nisip puţurile. Acolo, dacă eşti un cunoscător al locurilor, nu este nevoie să sapi prea adînc pentru a găsi apă. In timpul recentului război purtat cu eensii la începutul domniei împăratului Vespasian a fost descoperită o scurtătură de doar patru zile. Acest drum poartă numele de Praeter Caput Saxi^"*. Zona limitrofă Cirenaicei este reprezentată de un oraş şi o vale care coboară brusc, numindu-se, ca atare, Catabathmos^"^. De la Sirta Mică pînă în acest loc. Africa Cirenaică se întinde pe o lungime de 1060000 de paşi şi pe o lăţime, acolo unde aceasta este cunoscută, de 910000 de paşi. 107. în latină ater înseamnă „negru" (n.tr.). 108. în traducere „De-a lungul culmii stîncoase" (n.tr.). 109. în greacă, verbul katabaino înseamnă „a coborî" (n.tr.).

150

NATVRALIS HISTORIA

(6) 39. Regiunea care urmează poartă numele de Libia Mareotis şi se învecinează cu Egiptul. Este locuită de marmarizi, de adirmahizi, iar apoi de mareoţi. Distanţa de la Catabathmos la Paraetonium este de 86000 de paşi. In interiorul acestui ţinut se află Apis, o localitate importantă în religia egipteană. La 62500 de paşi de acesta se găseşte Paraetonium, iar de acolo la Alexandria mai sînt 200000 de paşi. Lăţi­ mea Libiei Mareotis este de 169000 de paşi. Eratostene ne informează că pe uscat Alexandria se află la o distanţă de 525000 de paşi de Cirene. 40. Agrippa a stabilit lungimea întregii Africi, pornind de la Oceanul Atlantic şi incluzînd Egiptul de Jos, la 3040000 de paşi, iar Polibiu şi Eratostene, autorii consideraţi cei mai exacţi, au măsurat de la ocean la marea Cartagină 1100000 de paşi, iar de acolo la Canopus, gura cea mai apropiată a Nilului, 1688000 de paşi. Isidor a socotit că de la Tingi la Canopus sînt 3697000 paşi, iar Artemidoros cu 40000 de paşi mai puţin decît acesta. (7) 41. Aceste mări nu cuprind multe insule. Cea mai vestită dintre ele este Meninx, lungă de 25000 şi lată de 22000 de paşi, pe care Eratostene o numeşte Lotophagitis. Are două oraşe. Meninge pe partea dinspre Africa şi Phoar pe cealaltă, fiind situată la 1500 de paşi de promontoriul din dreapta al Sirtei Mici. La 100000 de paşi de Meninx, în faţa promontoriului stîng al Sirtei, se găseşte insula liberă Cercina, cu oraşul omonim. Este lungă de 25000 de paşi şi lată cel mult pe jumătate, iar la extremitate de doar 5000 de paşi. în direcţia Cartaginei este unită printr-un pod cu foarte mica insulă Cercinitis. 42. La vreo 50000 de paşi de aceste insule se află Lepadusa, lungă de 6000 de paşi. Urmează Gaulos şi Galata, al cărei sol ucide scorpionii, animal nefast pentru Africa. Se spune că aceştia mor şi pe insula Ciupea, în faţa căreia se găseşte Cossora cu oraşul ei. In schimb, în faţa golfului Cartaginei se află cele două Aegimoere. Altarele, care sînt mai degrabă nişte stînci decît nişte insule, sînt situate între Sicilia şi Sardinia. Există şi unii autori care susţin că acestea, cîndva locuite, s-au scufundat în mare. (8) 43. In zona interioară a Africii, înspre sud şi dincolo de getuli, locuiesc mai întîi libiegiptenii, apoi leucoetiopienii. După aceştia urmează neamurile de etiopieni: nigriţii, care îşi trag numele de la rîul men­ ţionat, gimneţii faruşi şi perorşii, care ajung pînă la ocean şi pe care i-am pomenit la hotarul Mauretaniei. Dincolo de aceştia, înspre răsărit, se întind pînă la garamanţi, augili şi troglodiţi nişte pustietăţi vaste. Este aşadar foarte întemeiată părerea celor care situează cele două Etiopii dincolo de deserturile Africii, şi mai ales cea a lui Homer care relatează că etiopienii sînt împărţiţi în două grupuri, cei dinspre răsărit şi cei dinspre apus. 44. Rîul Nigris are aceleaşi caracteristici ca şi Nilul. Dă naştere trestiei, papirusului şi aceloraşi vieţuitoare. De asemenea, creşte în aceeaşi perioadă a anului. Izvorăşte din ţinutul situat între etiopienii tareli şi ehalici. Oraşul acestora este Magium. Unii i-au plasat în mijlocul

CARTEA A CINCEA

151

acestor pustietăţi pe atlanţi şi, lîngă ei, pe egipani, jumătate oameni, jumătate animale, pe blemi, pe gamfasanţi, pe satiri şi pe himantopozi. 45. La atlanţi obiceiurile omeneşti au decăzut, dacă trebuie să cre­ dem ceea ce se povesteşte. Ei nu se mai adresează unii altora chemîndu-se pe nume şi, cînd soarele se află la răsărit sau la apus, îl privesc, blestemîndu-1 cumplit, ca şi cum ar fi fatal pentru ei şi pentru ogoarele lor. în somn nu au aceleaşi vise ca restul muritorilor. Troglodiţii sapă nişte peşteri în care locuiesc. Se hrănesc cu carne de şarpe. Nu au glas, ci scot u n şuierat, pînă într-atît sînt de lipsiţi de capacitatea de a comunica prin vorbe! Garamanţii nu încheie căsătorii, ci trăiesc în devălmăşie cu femeile lor. Augilii îi cinstesc numai pe zeii subpămînteni. Gamfasanţii, care umblă goi şi nu sînt în stare să se lupte, nu au relaţii cu nici un străin. 46. Se povesteşte că blemilor le lipsesc capetele şi că au gura şi ochii înfipţi în piept. In afara chipului, satirii nu au nimic omenesc. înfăţi­ şarea egipanilor este cea sub care sînt de obicei pictaţi. Himantopozii^^" sînt nişte fiinţe cu picioarele împiedicate, care se deplasează în mod normal tîrîndu-se. Faruşii, care au fost odinioară perşi, l-au însoţit pe Hercule, atunci cînd se îndrepta către Hesperide. Despre Africa nu mai există alte lucruri care să merite a fi menţionate. (9) 47. Cu Africa se învecinează Asia, despre care Timosthenes ne-a relatat că se întinde de la gura Canopică a Nilului pînă la intrarea în Pont, pe o distanţă de 2638000 de paşi. Eratostene socoteşte că de la intrarea în Pont la gura Lacului Meotic sînt 1545000 de paşi, iar Artemidoros şi Isidor evaluează întreaga Asie pînă la Tanais, incluzînd Egiptul, la 5013750 de paşi. Mai multe mări ale Asiei şi-au tras numele de la locuitorii de pe malurile lor. Ca atare, ele vor fi prezentate împre­ ună cu aceştia. 48. Prima regiune locuită, învecinată cu Africa, este Egiptul, care înaintează înspre sud în interiorul continentului pînă la etiopienii care îl mărginesc pe la sud. Zona inferioară a Egiptului este delimitată de două braţe ale Nilului care o limitează şi la dreapta, şi la stînga. Braţul Canopic al Nilului separă Egiptul de Africa, iar cel Pelusiac de Asia. Distanţa dintre cele două braţe este de 170000 de paşi. Unii autori au rînduit Egiptul printre insule, deoarece Nilul se desparte în aşa fel încît formează o suprafaţă de pămînt triunghiulară. De aceea mulţi greci au folosit pentru Egipt denumirea literei delta. Distanţa din locul în care albia unică a Nilului se desparte pentru prima oară în braţe este de 146000 de paşi pînă la gura Canopică şi de 156000 pînă la cea Pelusiacă. 49. Zona superioară a Egiptului, care se învecinează cu Etiopia, poartă numele de Thebais. Ea este împărţită în următoarele prefecturi urbane, cărora li se spune nome: Ombite, Apolonopolite, Hermonthite, Thinite, Phaturite, Coptite, Tentyrite, Diospolite, Antaepolite, Aphroditopolite 110. Numele acestei populaţii legendare este compus din două cuvinte greceşti: himas „curea" şi pous „picior" (n.tr.).

152

NATVRALIS HISTORIA

şi Lycopolite. Ţinutul de lîngă Pelusium cuprinde următoarele nome: Pharbaethite, Bubastite, Sethroite şi Tanite. Celelalte nome poartă următoarele n u m e : cea Arabică, cea Hammoniacă, aflată pe drumul înspre oracolul lui lupiter Hammon, OxjTynchite, Leontopolite, Athribite, Cynopolite, Hermopolite, Xoite, cea Mendesiană, Sebennyte, Cabasite, Latopolite, Heliopolite, Prosopite, Panopolite, Busirite, Onuphite, Saite, Ptenethum, Ptemphum, Naucratite, Metelite, Gynaecopolite, Menelaite, teritoriul Alexandriei şi, în plus, teritoriul Libiei şi Mareotis. 50. Noma Heraclepolites se găseşte pe o insulă a Nilului, lungă de 50000 de paşi, pe care se află şi un oraş numit „al lui Hercule". Există două nome cu numele de Arsinoite. Acestea şi noma Memphite ajung pînă în vîrful deltei, unde înspre Africa se învecinează cu cele două nome Oasite. Sînt autori care schimbă unele dintre aceste nume şi înlocuiesc unele nome cu altele, cum ar fi Heroopolite şi Crocodeilopolite. Intre nomele Arsinoite şi Memphite a existat un lac cu un perimetru de 250000 de paşi sau, după informaţiile lui Mucianus, de 450000 şi o adîncime de 50 de paşi. Acest lac artificial s-a numit „al lui Moeris", de la regele care 1-a amenajat. La o depărtare de 62000 de paşi de el se află Memphis, fortăreaţa de odinioară a faraonilor Egiptului. De acolo la oracolul lui Hammon sînt douăsprezece zile de drum, iar pînă la locul în care Nilul se desparte, formînd zona pe care am numit-o deltă, 15000 de paşi. (10) 51. Nilul, ale cărui izvoare sînt necunoscute, străbate o distanţă uriaşă prin ţinuturi pustii şi toride. A fost explorat doar de oameni neînarmaţi, atraşi de faima sa, şi nu în timpul războaielor care au dus la descoperirea tuturor celorlalte ţări. îşi are originea, atît cît a putut cerceta regele luba, pe un munte din Mauretania Inferioară, nu departe de ocean. Aici formează imediat o apă stătătoare, care poartă numele de Nilis. Dintre peşti acolo trăiesc alabeta, coracinul şi silurul. Ca un argument în sprijinul teoriei sale, luba a adus de acolo un crocodil şi 1-a consacrat în templul lui Isis din Caesarea, unde este admirat şi astăzi. In plus, s-a observat că Nilul creşte proporţional cu zăpezile şi ploile căzute în Mauretania. 52. După ce iese din acest lac. Nilul refuză să curgă prin ţinuturi nisipoase şi aride şi se ascunde cale de cîteva zile. Pe urmă iese din nou la suprafaţă, formînd un alt lac la neamul masesulilor din Mauretania Caesarensis şi, pentru a se arăta, pîndeşte asemenea animalelor unde se află aşezări omeneşti. înghiţit din nou de nisipurile deşertului. Nilul se ascunde iarăşi cale de douăzeci de zile pînă cînd ajunge la etiopieni şi, în locul în care simte din nou prezenţa omului, ţîşneşte, probabil din izvorul care a primit numele de Negru. 53. începînd de acolo desparte Africa de Etiopia, iar malurile sale, chiar dacă nu sînt populate de la început de oameni, sînt pline de fiare şi acoperite de păduri. Nilul trece prin mijlocul Etiopiei, purtînd numele de Astapus, care în limba acelor neamuri înseamnă ,Apa ce curge din beznă". în albia Nilului sînt risipite nenumărate insule, unele cu o întindere atît de mare, încît fluviul, în

CARTEA A CINCEA

153

ciuda deplasării sale rapide, nu le depăşeşte în mai puţin de cinci zile. în jurul insulei Meroe, cea mai celebră dintre ele, ramurii stingi a Nilului i se spune Astabores, adică „Braţul de apă care vine din beznă", iar celei drepte Astosapes, cuvînt care înseamnă „Braţul lateral". Fluviul nu se cheamă Nil, mai înainte de a-şi uni iarăşi toate apele într-un singur curs, ba chiar poartă numele de Giris pe o lungime de alte cîteva mii de paşi. Homer i-a spus întregului Nil, Egipt, iar alţii, Triton. 54. In continuare. Nilul se loveşte de nişte insule care reprezintă tot atîtea imbolduri care îl mînă. Pe urmă este închis între munţi, nefiind nicăieri mai vijelios decît acolo. Ajungînd cu viteză mare într-un loc din Etiopia numit Catadupi la ultima sa cataractă, pare că nu curge, ci că se prăvăleşte cu un zgomot îngrozitor printre stîncile care îi stau în cale. Apoi devine domol, apele sale zdrobindu-se şi furia lor potolindu-se. Sleit într-un fel de distanţa parcursă. Nilul se varsă prin mai multe guri în Marea Egiptului. în anumite zile ale anului totuşi. Nilul creşte mult şi, revărsîndu-se peste tot Egiptul, îl inundă, conferind rodnicie pămîntului. 55. Ni s-au transmis mai multe cauze ale acestei creşteri, dar cele mai probabile sînt refluxul generat de vînturile etesiene, care în acea perioadă suflă din sens opus Nilului şi împing marea către gurile fluviu­ lui, sau ploile de vară din Etiopia, produse de aceleaşi vînturi etesiene care aduc în Egipt norii din restul lumii. Matematicianul Timaios a încercat să dezvăluie cauza ascunsă a fenomenului: izvorul Nilului se cheamă Phiala. Fluviul se scufundă, scoţînd aburi, în nişte tuneluri, în care este absorbit de nişte stînci fumegînde. î n perioada anului în care soarele se apropie de rîu, apa este atrasă de forţa căldurii, se ridică, dă pe din afară, iar apoi se ascunde din nou pentru a nu seca. 56. Acest fenomen are loc la începutul caniculei, atunci cînd soarele intră în constelaţia Leului şi se află la verticală deasupra izvorului, moment în care în acel ţinut dispar umbrele. Cei mai mulţi autori cred însă că Nilul are un debit mai bogat atunci cînd soarele se îndreaptă către nord, aflîndu-se în constelaţia Racului sau a Leului. î n consecinţă, fluviul seacă atunci mai puţin. Cînd însă soarele se întoarce în constelaţia Capricornului şi se îndreaptă înspre polul sud, apele Nilului sînt absor­ bite, iar debitul li se micşorează. Nu îi putem da crezare lui Timaios, care susţine că apele Nilului sînt scoase din adîncuri de atracţia soare­ lui, deoarece în respectiva perioadă umbrele lipsesc permanent din acele locuri. 57. Nilul începe să crească pe nesimţite şi puţin cîte puţin, o dată cu luna nouă de după solstiţiul de vară, atunci cînd soarele trece în conste­ laţia Racului. Are ape îmbelşugate cînd soarele se află în Leu, dar scade în acelaşi ritm în care a crescut, atunci cînd acesta a ajuns în constelaţia Fecioarei. După cum relatează Herodot, Nilul se retrage de tot între malurile sale după o sută de zile, atunci cînd soarele se găseşte în constelaţia Balanţei. Atunci cînd Nilul creşte, regilor şi prefecţilor nu le este îngăduit să navigheze pe el. Creşterea Nilului este stabilită cu

154

NATVRALIS HISTORIA

ajutorul unor puţuri prevăzute cu o scară de măsuri. Cea normală este de şaisprezece coţi. 58. Apele mai mici de atît nu inundă toate locurile, iar cele mai mari întîrzie lucrările agricole prin retragerea lor mai înceată. Acestea din urmă împiedică însămînţările din cauza solului îmbibat cu apă, iar primele nu le permit pentru că pămîntul este însetat. Egiptul este afectat în ambele situaţii. în cazul apelor de doisprezece coţi. Egiptul suferă de foame, iar la treisprezece coţi este tot înfometat. O revărsare de paisprezece coţi aduce veselie, una de cincisprezece siguranţă, iar una de şaisprezece desfătare. Pînă în vremea noastră, cea mai mare creştere a Nilului a fost de optsprezece paşi în timpul domniei lui Claudius, iar cea mai mică de cinci, în anul bătăliei de la Pharsalos. Prin această minune, fluviul a vrut parcă să-şi arate scîrba faţă de uciderea lui Pompei cel Mare ! Cînd apele s-au oprit din crescut, sînt lăsate să se reverse prin deschiderea digurilor. Pămîntul este însămînţat de îndată ce apele se retrag. în plus. Nilul este singurul rîu care nu dă naştere unor emanaţii. 59. Nilul pătrunde în Egipt la Syene, lîngă graniţa cu Etiopia. Aşa se cheamă peninsula cu u n perimetru de 1000 de paşi, pe care se găseşte, înspre Arabia, o tabără şi în faţa căreia este situată insula Philae, al cărei perimetru este de 4000 de paşi. Aceasta se află la 600000 de paşi de locul în care se desparte Nilul, de unde am spus că începe aşa-numita deltă. Aceasta este distanţa oferită de Artemidoros, care afirmă că în deltă au existat 250 de oraşe, în vreme ce luba o evaluează la 400000 de paşi. Aristocreon crede că de la Elephantis la mare sînt 750000 de paşi. Elephantis este o insulă locuită, situată la 4000 de paşi dincoace de ultima cataractă şi la 16000 dincolo de Syene. Ea reprezintă punctul final al navigaţiei în Egipt şi se găseşte la o distanţă de 585000 de paşi de Alexandria. Autorii citaţi mai sus au greşit foarte tare în calculele lor, întrucît la Elephantis se întîlnesc ambarcaţiunile etiopienilor, pe care, fiind demontabile, aceştia le poartă pe umeri ori de cîte ori ajung la cataracte. (11) 60. Pe lîngă celelalte lucruri care i-au creat gloria din vechime. Egiptul se făleşte cu cele 20000 oraşe locuite în vremea domniei lui Amasis. Chiar şi acum este împînzit de localităţi, neînsemnate însă. Sînt totuşi celebre oraşul lui Apolo, cel al Leucotheei, Diospolis Magna sau Teba, vestită pentru renumele celor o sută de porţi ale sale, Coptos, locul de desfacere, aflat foarte aproape de Nil, al mărfurilor din India şi Arabia, apoi oraşul lui Venus, un al doilea al lui lupiter şi Tentyris. Mai jos de acesta, la o distanţă de 7500 de paşi de Nil, se găseşte în Libia Abydos, faimos pentru palatul lui Memnon şi templul lui Osiris. 61. Urmează Ptolemais, Panopolis, un al doilea oraş al lui Venus şi, pe partea dinspre Libia, Lycon, loc în care Thebaida este mărginită de un lanţ de munţi. Dincolo de acestea se află oraşele lui Mercur, al alabaştrilor, al cânilor şi cel menţionat mai sus, al lui Hercule. în conti­ nuare se găsesc Arsinoe şi Memphis, deja pomenit. între acesta şi noma Arsinoite se află înspre Libia turnurile numite piramide, labirintul de pe

CARTEA A CINCEA

155

lacul Moeris, construit fără lemn, şi oraşul Crialon. în interior se găseşte un singur oraş foarte vestit, situat la graniţa cu Arabia, Heliopolis. 62. Pe bună dreptate i se vor aduce laude oraşului Alexandria, înte­ meiat de Alexandru cel Mare pe ţărmul Mării Egiptene, într-o zonă a Africii aflată la 12000 de paşi de gura Canopică a Nilului lîngă lacul Mareotis, pe locul care mai înainte purta numele de Rhacotes. Alexandria a fost construită după planurile arhitectului Dinochares, înzestrat cu u n talent multilateral. Acesta a delimitat o suprafaţă de 15000 de paşi, care se întindea sub forma unei hlamide macedonene cu franjuri pe margini şi cu o prelungire colţuroasă în dreapta şi în stînga. Rezervase încă de atunci pentru palatul regal o cincime din suprafaţa oraşului. 63. Lacul Mareotis, situat în partea de sud a Alexandriei, asigură comerţul cu zona interioară a Egiptului prin intermediul unui canal care îl leagă de braţul Canopic al Nilului. Cuprinde mai multe insule şi are o lungime de 30000 de paşi şi un perimetru de 250000, aşa cum ne informează împăratul Claudius. Alţi autori consideră că lacul Mareotis se întinde pe o distanţă de patruzeci de scheni, ceea ce înseamnă, schenul măsurînd treizeci de stadii, o lungime de 150000 de paşi, egală cu lăţimea lacului. 64. Şi pe cursul inferior al Nilului există mai multe oraşe vestite, mai ales cele care au dat numele unor braţe ale fluviului, dar nu tuturor, ci doar celor mai celebre, care sînt în număr de şapte; ele sînt însă în total douăsprezece, cărora li se adaugă cele pe care băştinaşii le numesc „false braţe". Dintre cele şapte, cel mai apropiat de Alexandria este braţul Canopic, după care vin cel Bolbitin, cel Sebennytic, cel Phatmitic, cel Mendesic, cel Tanitic şi ultimul, cel Pelusiac. Alte oraşe din deltă sînt Butos, Pharbaethos, Leontopolis, Athribis, Oraşul lui Isis, Busiris, Cynopolis, Aphrodite, Sais şi Naucratis, de la care se numeşte Naucratic braţul căruia alţii îi spun Heracleotic şi pe care îl plasează în locul braţului Canopic învecinat. (12) 65. Dincolo de braţul Pelusiac al Nilului se află Arabia, care se întinde pînă la Marea Roşie şi la acel ţinut înmiresmat, bogat şi cunos­ cut cu supranumele de Fericitul. Poartă şi numele de Arabia catabanilor, a esboniţilor şi a sceniţilor. Este stearpă, cu excepţia zonei limitrofe Siriei, şi vestită doar datorită muntelui Casius. Cu triburile menţionate se învecinează la răsărit arabii canclei, la sud cei cedrei, iar cu amîndouă aceste populaţii nabateii. Cele două golfuri ale Mării Roşii, orientate înspre Egipt, se cheamă Heroopolitic şi Laeanitic sau Aelanitic. Dis­ t a n ţ a dintre oraşele Aelana şi Gaza, situată la Marea Mediterană este de 150000 de paşi. Agrippa ne informează că de la Pelusium la Arsinoe, pe malul Mării Roşii, sînt prin deşert 125000 de paşi. Atît de mică este distanţa dintre nişte ţinuturi cu o n a t u r ă aşa de diferită! (13) 66. în continuare ţărmul Mediteranei este ocupat de Siria, odini­ oară ţ a r a cea mai mare dintre toate, împărţită în regiuni cu nume diferite. P a r t e a vecină cu arabii se numea Palestina, ludeea, Coele Siria şi Fenicia, Regiunii retrase înspre interiorul continentului i se spunea

156

NATVRALIS HISTORIA

Damascena. încă şi mai mult spre interior, dar la sud, se află Babilonia, iar între Tigru şi Eufrat se află Mesopotamia. Sophene se cheamă partea în care Siria depăşeşte munţii Taurus. Dincoace de aceasta este situată Comagene şi dincolo de Armenia, Adiabene, numită înainte Asiria. Zona care se învecinează cu Cilicia poartă numele de Antiohia. 67. Lungimea Siriei este de 470000 de paşi între Cilicia şi Arabia, iar lăţimea de 175000 de la Seleucia Pieria pînă la oraşul Zeugma de pe Eufrat. Autorii care fac o împărţire mai amănunţită sînt de părere că Fenicia este înconjurată de Siria şi că ordinea regiunilor este următoarea: litoralul Siriei, ale cărui părţi sînt Idumea şi ludeea, Fenicia şi apoi Siria. întreaga mare aflată în faţa ţărmului poartă numele de Feniciană. Neamul fenicienilor a dobîndit o mare glorie datorită inventării alfabetului, astronomiei, navigaţiei şi artei războiului. (14) 68. Dincolo de Pelusium se găsesc tabăra lui Chabrias, muntele Casius, templul lui lupiter Casius şi mormîntul lui Pompei cel Mare. Arabia se termină la Ostracine, care se află la 65000 de paşi de Pelusium. Acolo începe Idumea şi, de îndată ce devine vizibil lacul Sirbo, al cărui perimetru este după unii autori de 150000 de paşi. Palestina. Herodot 1-a plasat pe acesta la poalele muntelui Casius. î n zilele noastre, el nu mai este decît o mlaştină de mici dimensiuni. Acolo se găsesc ora­ şele Rhinocolura, iar în interior, Raphea, Gaza, Anthedon şi muntele Argaris. Zona litorală poartă numele de Samaria. Acolo se află oraşul liber Ascalo, Azotos, cele două lamnea, din care una în interior. 69. Oraşul lope al fenicienilor, despre care se spune că ar fi anterior potopului, este situat pe o colină în faţa căreia există o stîncă pe care se văd resturile lanţurilor Andromedei. Acolo este venerată şi legendara Ceto. Urmează Apolonia, turnul lui Straton, Caesarea, întemeiată de regele Irod, azi colonia Flauia Prima, fondată de împăratul Vespasian. Graniţa Palestinei se găseşte la 189000 de paşi de hotarele Arabiei. Dincolo de Palestina se întinde Fenicia. în interiorul continentului se află oraşele Samariei: Neapolis, căruia i se spunea mai înainte Mamortha, Sebaste, situată pe un munte şi, pe unul mai înalt, Gamala. (15) 70. La nord de Idumea şi Samaria se întinde în lung şi în lat ludeea. Partea acesteia vecină cu Siria se numeşte Galileea, iar cea de lîngă Arabia şi Egipt, Peraea. Aceasta din urmă este presărată cu munţi abrupţi şi despărţită de ceilalţi iudei prin rîul Iordan. Restul ludeei este împărţit în zece toparhii, pe care le vom enumera în ordine: Hiericus, aşezată în mijlocul unor plantaţii de palmieri şi scăldată de izvoare, Emmaus, Lydda, lopica, Acrabatena, Gophanitica, Thamnitica, Betholeptephene, Orine, în care a existat Ierusalimul, de departe cel mai vestit oraş din Orient, nu doar din ludeea, şi Herodius cu ilustrul oraş omonim. 71. Rîul Iordan purcede din izvorul Paneas, care a dat supranumele Caesareei, despre care vom vorbi mai departe. Este un rîu încîntător care, ori de cîte ori configuraţia locurilor i-o îngăduie, are un curs şerpuitor. Punîndu-se la dispoziţia locuitorilor de pe malurile sale, se

CARTEA A CINCEA

157

îndreaptă parcă fără voia lui către sinistrul lac Asphaltites, de care în cele din urmă este înghiţit şi în care îşi pierde apele atît de lăudate, care sînt amestecate cu unele infectate. Unde îi iese în cale cea dintîi vale. Iordanul se varsă în lacul pe care cei mai mulţi îl numesc Genesareth. Acesta are o lungime de 16000 de paşi şi o lăţime de 6000. Este încon­ j u r a t de oraşe fermecătoare: la răsărit, lulias şi Hippos; la miazăzi, Tarichea, nume pe care unii îl dau lacului, iar la apus, Tiberias, cu binefăcătoarele sale ape calde. 72. Lacul Asphaltites nu produce nimic altceva în afară de smoala de la care îşi trage şi numele^^^. în acesta nu se scufundă corpul nici unui animal, şi chiar taurii şi cămilele plutesc pe el. De aceea s-a născut zvonul că nici u n obiect nu cade acolo la fund. Lungimea lacului depă­ şeşte 100000 de paşi. Lăţimea sa maximă ajunge la 75000 de paşi, iar cea minimă la 6000. Către lacul Asphaltites privesc dinspre răsărit Arabia Nomazilor, iar dinspre miazăzi Machaerus, odinioară a doua fortăreaţă a ludeei după Ierusalim. Pe aceeaşi latură a lacului se găseşte izvorul cald cu virtuţi tămăduitoare Callirhoe, care arată chiar prin nume gloria apelor sale^^^. 73. înspre apus se ţin departe de ţărm, pe distanţa pe care acesta este vătămător, esenienii, neam solitar şi diferit de celelalte de pe tot pămîntul. Ei nu au femei, se abţin de la plăcerile trupului, nu cunosc banii şi trăiesc în tovărăşia palmierilor. Zi de zi acest neam renaşte datorită mulţimii străinilor, întrucît acolo se adună în număr mare oamenii obosiţi de viaţă, pe care soarta cu valurile ei îi mînă să adopte obiceiurile esenienilor. Astfel, lucru incredibil, acest neam în care nimeni nu se naşte este veşnic de mii de veacuri. Atît de rodnic este pentru esenieni dezgustul de viaţă al altora! Dincoace de aceştia a existat oraşul Engada, al doilea după Ierusalim în privinţa rodniciei pămîntului şi a întinderii plantaţiilor de palmieri, care este acum un alt morman de cenuşă. Urmează Masada, fortăreaţă ce se înalţă pe o stîncă, nu departe de lacul Asphaltites. Pînă aici se întinde ludeea. (16) 74. Cu aceasta se învecinează în partea dinspre Siria regiunea numită Decapolis de la numărul oraşelor^^^. Nu toţi autorii le menţio­ nează însă pe aceleaşi zece. Primul este în orice caz Damascul, rod­ nic datorită canalelor de irigaţie care absorb apa rîului Chysorrhoa. Urmează Philadelphia, Raphana, toate trei oraşe orientate înspre Arabia, Scythopolis, în care au fost colonizaţi sciţi şi căruia i se spunea mai înainte Nysa, de la doica lui Liber Pater înmormîntată acolo, Gadara, scăldată de rîul Hieromix, Hippos, deja menţionat, Dion, Pella cea bogată în ape, Garasa şi Canatha. Aceste oraşe se află în interiorul ori sînt înconjurate de următoarele tetrarhii, echivalente fiecare cu un regat şi incluse în nişte regate: Trachonitis, Paneas, în care se găseşte Caesarea cu izvorul mai sus menţionat. Abila, Arca, Ampeloessa şi Gabe. 111. în greacă, smoala se numeşte asphaltos (n.tr.). 112. Numele izvorului se tălm.ăceşte prin „Frumosul curs de apă" (n.tr.). 113. în greceşte, Decapolis înseamnă „Cele zece oraşe" (n.tr.).

158

NATVRALIS HISTORIA

(17) 75. De acolo trebuie să ne întoarcem pe ţărm şi în Fenicia. Acolo s-a aflat odinioară Oraşul Crocodililor, dar acum nu mai există decît un rîu cu acest nume. Se păstrează şi amintirea oraşelor lui Dorus şi Sycaminus. Urmează promontoriul Cârmei şi pe un munte oraşul omo­ nim, căruia i se spunea mai demult Acbatana. Lîngă acesta se găsesc Getta, Geba şi rîul Pacida sau Belus, care conţine în albia sa îngustă nisipuri bogate în pietricelele din care se fabrică sticla. Acesta izvorăşte din mlaştina Cendebia de la poalele muntelui Cârmei. In apropiere se află colonia Ptolemais a împăratului Claudius, căreia odinioară i se zicea Acce, oraşul Ecdippa şi Promontoriul Alb. 76. Tirul a fost odinioară o insulă despărţită de uscat printr-un braţ foarte adînc al mării cu lăţimea de 700 de paşi, dar este acum legat de continent datorită lucrărilor realizate de Alexandru cel Mare, atunci cînd lua oraşul cu asalt. A fost cîndva celebru pentru coloniile pe care le-a întemeiat: Utica, Leptis, Cartagina, rivala puterii romane, setoasă de a stăpîni întregul pămînt, şi chiar Gades, fondată dincolo de hotarele lumii. Acum tot renumele Tirului se datorează scoicilor şi purpurei. El are, incluzînd Vechiul Tir de pe ţărm, un perimetru de 19000 de paşi. Oraşul propriu-zis ocupă însă douăzeci şi două de stadii. Mai departe se află oraşele Sarepta, Ornithon şi Sidon, în care se fabrică sticlă, metro­ pola Tebei din Beoţia. 77. în spatele Sidonului începe lanţul muntos Libanus, care se întinde pe o distanţă de 1500 de stadii pînă la oraşul Zimyra, din regiunea numită Coele Siria. în faţa acestuia, dincolo de o vale, este situat lanţul muntos opus al Antilibanusului, legat odinioară de Libanus printr-un zid. înspre interior, dincolo de Antilibanus, se află regiunea Decapolitană, tetrarhiile menţionate o dată cu aceasta şi întreaga întindere a Palestinei. 78. în schimb, pe ţărmul aflat la poalele muntelui Libanus se găsesc rîul Magoras, colonia Berytus, supranumită lulia Felix, oraşul Leontos, rîul Lycos, vechiul Byblos, rîul Adonis, oraşele Byblos, Botrys, Gigarta, Trieris, Calamos, Tripolis, locuit de tirieni, sidonieni şi arazi, Orthosia, rîul Eleutheros, oraşele Zimyra, Marathos şi, în faţa acestora, oraşul Arados, care măsoară şapte stadii şi se găseşte pe insula omonimă situată la două sute de paşi de uscat. Urmează regiunea în care se termină munţii menţionaţi mai sus şi în care, dincolo de nişte cîmpii, se găseşte muntele Bargylus. (18) 79. Acolo se termină Fenicia şi începe din nou Siria, în care întîlnim oraşele Carne, Balanea, Paltos, Gabala, promontoriul pe care este situat oraşul liber Laodicea, Dipolis, Heraclea, Charadrus şi Posidium. Urmează promontoriul Siriei Antiochiene. în interior se găseşte oraşul liber Antiohia, supranumit Epi Daphnes^^*, care este împărţit în două de rîul Orontes. Pe acelaşi promontoriu este situat şi oraşul liber Seleucia, supranumit Pieria. 114. în greceşte „Cel de lîngă Daphne", un sat aflat în apropierea respectivului oraş (cf. Strabon, XVI, 719) (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

159

80. Mai sus de aceasta se află un munte care poartă acelaşi nume cu un altul, Casius. înălţimea acestuia este atît de mare, încît de pe el, în timpul celei de-a patra străji din noapte, soarele poate fi zărit prin întuneric şi este nevoie numai de o mică rotire a privirii pentru a vedea deopotrivă ziua şi noaptea. Drumul şerpuit ce duce pînă pe vîrful mun­ telui măsoară 19000 de paşi, dar înălţimea sa în linie dreaptă este de doar 4000. Pe ţărm curge rîul Orontes, care izvorăşte dintre munţii Libanus şi Antilibanus de lîngă Heliopolis. Urmează oraşul Rhosos şi, în spatele acestuia, în spaţiul dintre munţii Rhosii şi Taurus, trecătoarea numită Porţile Siriei. Pe ţ ă r m se mai află oraşul Myriander şi muntele Amanos, pe care este situat oraşul Bomitae. Acest munte des­ parte Cilicia de Siria. (19) 81. Acum vom prezenta regiunile interioare. Siria Coele cuprinde următoarele oraşe: Apamea, despărţită de tetrarhia nazerinilor prin rîul Marsya, Bambyce, căruia i se spune cu celălalt nume al său Hierapolis, iar sirienii îi zic Mabog - acolo este venerată monstruoasa zeiţă Atargatis, numită de greci Derceto - , Chalcis, supranumită „Cea de pe rîul Belus", de la care zona cea mai fertilă a Siriei se cheamă Chalcidena. Urmează oraşul Cyrrus din Cyrrestica, gazeţii, gindarenii, gabenii, două tetrarhii cu numele de Granucomatita, hemesenii, hilaţii, neamul itureilor şi, din rîndul acestora, locuitorii numiţi betemi, 82. mariamnitanii, tetrar­ hia pe nume Mammisea, Paradisus, Pagrae, Penelenitae, două Seleucii în afara celei menţionate (Seleucia de pe Eufrat şi Seleucia de pe Belus) şi tarditensii. Restul Siriei cuprinde, în afara părţilor ce vor fi pre­ zentate o dată cu Eufratul, următoarele populaţii: aretuşii, beroensii, epifanensii de pe Orontes, laodicenii, supranumiţi cei de pe muntele Libanus, leucazii şi lariseii. Acestora li se adaugă şaptesprezece tetrar­ hii împărţite în regate şi care poartă nume barbare. (20) 83. în acest loc ar fi cel mai potrivit să vorbim despre Eufrat. Acesta izvorăşte din prefectura Caranitis a Armeniei Maior, aşa cum ne-au informat cei care l-au văzut foarte aproape de sursă. Domitius Corbulo plasează izvorul Eufratului pe muntele Aga, iar Licinius Mucianus la poalele muntelui Capote, la 12000 de paşi nord de Zimara. Iniţial Eufratul poartă numele de Pyxurates. Cursul său desparte ţinuturile Armeniei, mai întîi Derzene şi apoi Anaetica, de Capadocia. 84. Dascusa se află la o distanţă de 75000 de paşi de Zimara. De acolo Eufratul este navigabil pe o distanţă de 50000 de paşi pînă la Sartona, de 24000 pînă la Melitene în Capadocia, de 10000 pînă la Elegea din Armenia, parcurs pe care primeşte apele rîurilor Lycos, Arsania şi Arsanus. La Elegea, Eufratului îi iese în cale muntele Taurus, dar nu îi ţine piept, în ciuda lăţimii sale de 12000 de paşi. Fluviul poartă numele de Omma cînd se năpusteşte asupra muntelui Taurus şi de Eufrat de îndată ce 1-a stră­ puns pe acesta. In continuare el este presărat cu stînci şi năvalnic. 85. Mai departe, Eufratul desparte Arabia, numită ţara oroeilor, aflată în stînga, de Comagena, situată în dreapta sa şi are o lăţime de trei scheni. Totuşi, el îngăduie construirea de poduri chiar şi acolo unde ia

160

NATVRALIS HISTORIA

CU asalt muntele Taurus. La Claudiopolis, în Capadocia, Eufratul îşi îndreaptă cursul înspre apus. Acolo, pentru prima oară în cursul acestei lupte, muntele Taurus abate Eufratul din drum şi, după ce a fost el însuşi înfrînt şi despicat, învinge într-un alt fel fluviul pe care, frîngîndu-1, îl împinge către sud. Astfel, lupta din natură se încheie la egalitate, întrucît Eufratul se duce încotro vrea, dar muntele Taurus îl împiedică să se ducă acolo prin ce locuri vrea. Incepînd de la cataracte, Eufratul este din nou navigabil. La 40000 de paşi de acestea se află Samosata, capitala Comagenei. (21) 86. Arabia menţionată mai sus are următoarele oraşe : Edessa, căreia i se spunea mai demult Antiohia şi care poartă supranumele de Callirrhoe de la respectivul izvor, şi Carrhae, vestită pentru înfrîngerea lui Crassus. Cu Arabia se învecinează prefectura Mesopotamiei, creată de asirieni şi în care se află oraşele Anthemusia şi Nicephorion. Urmează arabii numiţi pretavi, a căror capitală este Singara. La sud de Samosata, pe latura dinspre Siria a Mesopotamiei, se varsă în Eufrat rîul Marsyas. La Cingilla se încheie teritoriul Commagenei şi începe cel al imeneilor. Eufratul scaldă oraşele Epiphania, Antiohia, numită cea de pe Eufrat, şi, de asemenea, la 72000 de paşi de Samosata, Zeugma, vestită pentru locul de trecere a Eufratului. în faţa acesteia se află Apamea, pe care Seleucos, întemeietorul ambelor oraşe, o unise cu Zeugma printr-un pod. 87. Populaţia cea mai apropiată de Mesopotamia poartă numele de roali. în Siria se găsesc însă oraşele Europum şi cel care se chema mai demult Thapsacum, iar acum se numeşte Amphipolis. Tot aici locuiesc arabii sceniţi. Eufratul curge astfel pînă într-un loc numit Sura, unde, întorcîndu-se înspre răsărit, părăseşte deşertul sirian al Palmirei, care se întinde pînă la oraşul Petra şi la regiunea numită Arabia Fericită. 88. Palmira este un oraş vestit pentru poziţie, pentru bogăţia solului şi pentru apele sale încîntătoare. Teritoriul său este înconjurat din toate părţile de o vastă centură de nisipuri, ca şi cum natura l-ar fi rupt de restul pămîntului. Palmira are un destin aparte în mijlocul celor două foarte puternice imperii, cel al romanilor şi cel al părţilor, atrăgîndu-le atenţia amîndurora la începutul oricărui conflict dintre ele. Se află la o distanţă de 337000 de paşi de Seleucia părţilor, numită cea de pe Tigru, la 203000 de paşi de punctul cel mai apropiat de pe ţărmul Siriei şi cu 27000 de paşi mai puţin de Damasc. 89. La sud de deşertul Palmirei se află regiunea Telendena şi oraşele deja menţionate Hierapolis, Beroea şi Chalcis. O parte din deşertul de dincolo de Palmira aparţine Hemesei şi o alta Elatiumului, care este de două ori mai aproape de Petra decît de Damasc. Cel mai aproape de Sura se găseşte Philiscum, oraşul de pe Eufrat al părţilor. De la Philiscum pînă la Seleucia sînt zece zile de navigaţie şi apoi cam tot atîtea pînă la Babilon. 90. Eufratul se împarte în două la 594000 de paşi de Zeugma, în preajma satului Massice. Braţul său stîng ajunge în Mesopotamia, străbătînd Seleucia, şi se varsă în Tigru în apropierea acesteia. Braţul

CAETEA A CINCEA

161

drept al Eufratului se îndreaptă înspre Babilon, odinioară capitala Caldeei, şi, după ce trece prin aceasta şi prin oraşul numit Mothris, se răspîndeşte în mlaştini. Şi Eufratul creşte asemenea Nilului în zile fixe (există doar o mică diferenţă) şi inundă Mesopotamia, atunci cînd soa­ rele se află în cel de-al douăzecilea grad al Racului. Apele sale încep să scadă atunci cînd soarele trece din Leu în Fecioară şi se retrag de tot în albie, atunci cînd acesta se găseşte în cel de al douăzeci şi nouălea grad al Fecioarei. (22) 91. Dar să ne întoarcem la coasta Siriei, cu care se învecinează Cilicia. Aici se află rîul Diaphanes, muntele Crocodilus, trecătoarea muntelui Amanos, rîurile Androcus, Pinarus, Lycos, golful Issicus, oraşele Issos şi Alexandria, rîul Chlorus, oraşul liber Aegaeae, rîul Pyramus, Porţile Ciliciei, oraşele Mallos, Magirsos şi, în interior, Tarsos. Urmează cîmpiile Aleene, oraşele Casyponis, Mopsos, oraş liber, aşezat pe rîul Pyramus, Tyros, Zephyrion şi Anchiale. 92. în continuare se găsesc rîurile Saros şi Cydnos, care scaldă departe de mare oraşul liber Tarsos, ţinutul Gelenderitis cu oraşul omonim, localitatea numită Nymphaeum, oraşele Soloe din Cilicia, acum Pompeiopolis, Adana, Cibyra, Pinare, Pedalie, Alae, Selinus, Arsinoe, lotape, Dorion şi, lîngă mare, Corycos, un oraş, un port şi o peşteră care poartă acelaşi nume. Urmează rîul Calycadnus, promontoriul Sarpedon, oraşele Holmoe şi Mylae, promontoriul şi oraşul Venerei, lîngă care se află insula Cipru. 93. In interiorul continentului se găsesc oraşele Mysanda, Anemurium, Coracesium şi rîul Melas, străvechiul hotar al Ciliciei. Tot în interior merită să fie menţionate oraşele Anazarbeni, azi Caesarea, Augusta, Castabala, Epiphania, numită mai înainte Oeniandos, Eleusa, Iconium şi, dincolo de rîul Calycadnus, Seleucia, supranumită Tracheotis, care a fost mutată de pe coastă, unde se chema Hermia. In afară de acestea, în interiorul continentului mai există rîurile Liparis, Bombos, Paradisus şi muntele Imbarus. (23) 94. Toţi autorii au alăturat Pamfîlia Ciliciei, trecînd cu vederea neamul isaurilor. Oraşele lor din interior sînt Isaura, Clibanus şi Lalasis. Isauria coboară către mare dinspre oraşul Anemurium mai sus menţionat. într-un mod asemănător, toţi cei care au discutat despre acest subiect au ignorat neamul omanazilor, aflat la hotarul Isauriei şi care are, în interior, oraşul Omana. Alte patruzeci şi patru de sate fortificate ale acestora sînt ascunse în mijlocul unor văi prăpăstioase. (24) Pe crestele munţilor locuiesc pisizii, numiţi odinioară solimi, cărora le aparţin colonia Caesarea, numită şi Antiohia şi oraşele Oroanda şi Sagalessos. (25) 95. Pisidia este mărginită de Licaonia, care depinde din punct de vedere juridic de provincia Asia şi are în subordine comunităţile de fîlomeliensi, timbriani, leucoliţi, pelteni şi tiriensi. Tot Asiei îi este atribuită o tetrarhie din Licaonia, aflată la graniţa cu Galatia, şi căreia îi aparţin paisprezece comunităţi. Oraşul cel mai important al acestora

162

NATVRALIS HISTORIA

este Iconium. Din Licaonia celebre sînt oraşele Thebasa de pe muntele Taurus şi Ide, aflat la graniţa dintre Galatia şi Capadocia. Pe o latură a Licaoniei, la nord de Pamfîlia, trăiesc milii, o populaţie de origine tracă; acesteia îi aparţine oraşul Arycanda. (26) 96. Pamfîlia s-a numit mai înainte Mopsosia. Marea acesteia se continuă cu cea a Ciliciei. Oraşele Pamfîliei sînt Side şi, pe un munte, Aspendus, Plantanistus şi Perga. Tot în Pamfîlia se găsesc promontoriul Leucolla, muntele Sardemisus, rîurile Eurymedon, care curge pe lîngă Aspendus, şi Catarractes, pe care se află oraşul Lyrnesos, Olbia şi Phaselis, ultima localitate de pe ţărmul Pamfîliei. (27) 97. Cu Pamfîlia se învecinează Marea Liciană şi neamul licienilor, care formează împreună un golf întins. Lanţul muntos Taurus, ce vine dinspre ţărmul Mării Răsăritene, este delimitat de Promontoriul Chelidonian. Acest munte este uriaş şi reprezintă un adevărat „arbitru" între nenumărate neamuri. Latura sa dreaptă, care se înalţă începînd de la Oceanul Indian, se află la nord, iar cea stingă la sud. Muntele Taurus se întinde însă şi către apus şi ar împărţi în două Asia dacă, atunci cînd striveşte pămînturile, nu i-ar ieşi în cale mările. Ca atare, el face un salt înapoi către nord şi, curbîndu-se, porneşte pe un drum nesfîrşit. Parcă dinadins, natura îi scoate neîncetat în cale m ă r i : cea Feniciană, Pontul Euxin, Caspica, cea Hircaniană şi, în faţa acesteia, Lacul Meotic. 98. Strivit între aceste obstacole, muntele Taurus se încovoaie, dar iese totuşi învingător şi ajunge pe un drum şerpuit pînă la culmile înrudite ale munţilor Ripei. Poartă numeroase nume, mereu altele pe măsură ce înaintează în toată măreţia sa. Pe prima sa porţiune se cheamă Imaus, iar apoi Emodus, Paropanisus, Circius, Cambades, Pariades, Choatras, Oreges, Oroandes, Niphates, Taurus şi, acolo unde îşi depăşeşte propria înălţime, Caucaz. Unde îşi întinde braţele ca pentru a cuceri marea se numeşte Sarpedon, apoi Coracesius, Cragus şi din nou Taurus. 99. Chiar şi în locurile în care se crapă şi le deschide drum oamenilor îşi revendică o neîntreruptă continuitate adoptînd numele de „Porţi", care se cheamă într-un loc ale Armeniei, în altul ale Caspicei şi în altul ale Ciliciei. Ba chiar şi acolo unde este întrerupt şi se înde­ părtează de mare preia dintr-o parte şi din alta numele a foarte multe neamuri, chemîndu-se în dreapta Hircanian şi Caspic, iar în stînga Parihedrian, Moschic, Amazonian, Coraxic şi Scitic, iar în greacă, pe toată întinderea sa, Ceraunian. (28) 100. în Licia, începînd de la promontoriul format de muntele Taurus, se află oraşul Simena, muntele Chimaera, care este cuprins de flăcări în timpul nopţii, şi comunitatea hefestienilor, înconjurată de culmi muntoase care ard. Acolo a existat oraşul Olimp, dar se găsesc acum numai aşezările montane Gagae, Corydalla şi Rhodiopolis. Lîngă mare se află Limyra cu rîul omonim, în care se varsă Arycandusul, muntele Masicytus, cetatea Andria, Myra, oraşele Aperlae, Antiphellos, căruia i se spunea odinioară Habesos, şi, într-o zonă mai retrasă a

CARTEA A CINCEA

163

ţărmului, Phellos. Urmează oraşele Pyrrha, Xanthus, aflat la 15000 de paşi de mare şi rîul cu acelaşi nume. Mai departe se află Patara, care s-a chemat anterior Pataros, Sidyma, situată pe un munte, şi promontoriul Cragus. 101. Dincolo de acesta există un golf egal cu precedentul. Acolo se găsesc Pinara şi Telmesos cu care se încheie Licia. Aceasta a avut odinioară şaptezeci de oraşe, dar nu mai are acum decît treizeci şi şase. Dintre acestea, cele mai vestite sînt, în afara celor menţionate mai s u s : Canas, Candyba, cu preaslăvita pădure Eunia, Podalia, Choma scăldată de rîul Aedesa, Cyaneae, Cadianda, Lisa, Melanoscopium, Tlos şi Telandrus. Licia cuprinde în interior şi Cabalia, cu cele trei oraşe ale sale : Oenianda, Balbura şi Bubon. 102. De la Telmesos începe Marea Asiatică sau Carpatică şi Asia propriu-zisă. Agrippa a împărţit-o pe aceasta în două. A stabilit ca limite ale primei părţi la răsărit Frigia şi Licaonia, la apus Marea Egee, la sud Egiptul, iar la nord Paflagonia. A evaluat lungimea acesteia la 470000 de paşi, iar lăţimea la 320000. Pe cealaltă parte a Asiei, lungă de 575000 de paşi şi lată de 325000, a limitat-o la răsărit prin Armenia Minor, la apus prin Frigia, Licaonia şi Pamfîlia, la nord prin provincia Pontului, iar la sud prin Marea Pamfîliei. (29) 103. In continuarea ţărmului se află Caria, apoi lonia şi, dincolo de aceasta, Eolida. Caria este pe de-a-ntregul înconjurată de Dorida, care înaintează pînă la mare pe ambele laturi ale acesteia. In Caria se găsesc capul Pedalium, rîul Glaucus cu afluentul său Telmedium, ora­ şele Daedala şi Crya, aşezare a refugiaţilor, rîul Axon şi oraşul Calynda. Rîul Indus, care izvorăşte din munţii Cibyratae, primeşte şaizeci de cursuri de apă permanente şi mai mult de o sută de torente. 104. Dincolo de acesta se află oraşul liber Caunos, apoi Pyrnos, portul Cressa, situat la o distanţă de 20000 de paşi de insula Rodos, locali­ tatea Loryma, oraşele Tisanusa, Paridon şi Larymna, golful Thymnias, promontoriul Aphrodisias, oraşul Hydas, golful Schoenos, ţinutul Bubassus. Odinioară a existat acolo şi oraşul Acanthus, numit şi Dulopolis^^^. Pe un promontoriu se găsesc oraşul liber Cnidos, Triopia şi Pegusa, numită şi Stadia. Dincolo de Pegusa începe Dorida. 105. Dar mai întîi s-ar cădea să prezentăm partea din spate a Cariei şi districtele juridice din interior. Unul poartă numele de Cybratic. Oraşul Cybra se află însă în Frigia. De el depind douăzeci şi cinci de comunităţi, printre care şi foarte celebrul oraş Laodicea. Acesta este situat pe rîul Lycos, iar laturile sale sînt scăldate de Asopus şi Caprus. S-a numit mai întîi Diospolis, iar apoi Rhoas. Celelalte comunităţi din acest district pe care merită să le numim sînt hidreliţii, temisonii şi hierapoliţii. Al doilea district şi-a luat numele de la Synnas. Aici se adună licaonii, apianii, corpenii, dorileii, mideii, iuliensii şi alte cinci­ sprezece comunităţi obscure. 106. Locuitorii din al treilea district depind 115. în traducere „Oraşul sclavilor", poate o aşezare a unor refugiaţi (n.tr.).

164

NATVRALIS HISTORIA

de Apamea, numită mai întîi Celaenae, apoi Cibotos. Aceasta este aşezată la poalele muntelui Signia şi e înconjurată de rîurile Marsyas, Obrima şi Orba, care se varsă în Meandru. In acel loc, Marsyas iese de sub pămînt, unde s-a ascuns de îndată ce s-a născut. întrecerea la flaut dintre acesta şi Apolo s-a desfăşurat la Aulocrene^^®. Aşa se cheamă o vale, aflată la 10000 de paşi de Apamea pentru cei care se îndreaptă înspre Frigia. Din acest district se cuvine să-i menţionăm pe metropoliţi, pe dionisopoliţi, pe euforbeni, pe acmonensi, pe pelteni şi pe silbiani. Celelalte nouă comunităţi sînt neînsemnate. 107. în golful Doridei se află Leucopolis, Hamaxitos, Eleus şi Etene. Urmează oraşele din Caria, Pitaium, Eutane şi Halicarnas. Acestuia din urmă Alexandru cel Mare i-a subordonat şase oraşe: Theangela, Side, Medmassa, Uranium, Pedasum şi Telmisum. Halicarnasul este situat între două golfuri, Ceramicus şi lasius. Urmează oraşul Myndos şi locul pe care s-a aflat vechiul Myndos, Nariandos, Neapolis, Caryanda, Termera, aşezare liberă, Bargylia şi oraşul lasus, de la care golful s-a numit lasius. 108. Caria este vestită mai ales prin localităţile situate în interiorul ei. într-adevăr, acolo se găsesc oraşul liber Mylasa şi Antiohia, pe locul fostelor oraşe Symaethos şi Cranaos. Acum în jurul Antiohiei curg rîurile Meandru şi Orsinus. în aceeaşi zonă a existat şi localitatea Maeandropolis. Acum se găsesc Eumenia, aşezată pe rîul Cludrus, rîul Glaucus, oraşul Lysias, Otrus, ţinutul Berecynthius, Nysa şi Tralles, numit şi Euanthia, Seleucia şi deja menţionata Antiohie. Aceasta este scăldată de rîul Edone şi străbătută de Thebaite. 109. Unii autori poves­ tesc că acolo au trăit cîndva pigmeii. în afară de acestea, în Caria mai există oraşele Thydonos, Pyrrha, Eurome, Heraclea, Amyzon, Alabanda, aşezare liberă, care a dat numele districtului, Stratonicea, aşezare liberă, Labrayndos, Ceramus, Troezen şi Phorontis. Şi următoarele comunităţi mai îndepărtate depind de acelaşi centru juridic: ortosiensii, alindiensii, euhipinii, xistianii, hidisensii, apoloniaţii, trapezopoliţii şi afrodisiensii, populaţie liberă. în plus, în Caria se mai găsesc oraşele Coscinus şi Harpasa, situată pe rîul Harpasus, care uda şi fostul oraş Trallicon. (30) 110. Lidia, care este scăldată de şerpuirile unduitoare ale rîului Meandru, se întinde deasupra loniei. Se învecinează la răsărit cu Frigia, la nord cu Misia şi îmbrăţişează cu partea sa de sud Caria. Lidia s-a chemat mai înainte Maeonia. Este celebră mai ales datorită oraşului Sardes, întemeiat pe coasta muntelui Tmolus, care se numea anterior Timolus. De pe acesta curg rîul Pactolus, numit şi Chrysorrhoa, şi izvorul Tarnus. Cetatea Sardes, vestită pentru lacul lui Gyges, este numită de către meoni Hyde. 116. Numele acestui loc aminteşte şi el de respectiva competiţie, fiind compus din aulos „flaut" şi krene „izvor" (n.tr.).

CAETEA A CINCEA

165

111. In zilele noastre se cheamă Sardian districtul juridic de care depind, în afara comunităţilor menţionate anterior, macedonenii cadieni, fîladelfînii, meonii, aşezaţi pe rîul Cogamus, la poalele munte­ lui Tmolus, tripolitanii, numiţi şi antoniopoliţi, al căror teritoriu este scăldat de rîul Meandru, apolonohieriţii, misotimoliţii şi alte populaţii neînsemnate. (31) 112. lonia, care începe de la golful lasius, are o linie a ţărmului mult mai sinuoasă. Aici se găsesc mai întîi golful Basilicus, iar apoi promontoriul şi oraşul Posideum, oracolul numit odinioară al Branchizilor, iar acum al lui Apolo Didymeianul, aflat la douăzeci de stadii de ţărm. La o sută optzeci de stadii de acesta se găseşte Miletul, capitala loniei, care s-a numit mai înainte Lelegeis, Pityusa şi Anactoria şi a întemeiat mai mult de nouăzeci de oraşe pe toate mările. Tot Miletului trebuie să-i recunoaştem şi gloria cetăţeanului său Cadmos, care a scris cel dintîi în proză. 113. Rîul Meandru izvorăşte dintr-un lac de pe muntele Aulocrene, scaldă foarte multe oraşe şi este alimentat de apele a numeroase rîuri. Cursul său este atît de sinuos, încît deseori poate părea că se întoarce înapoi. Meandrul străbate mai întîi regiunea Apamena, apoi Eumenetica, pe urmă Cîmpiile Hyrgaletice şi, în cele din urmă, Caria. Este domol, acoperă toate aceste teritorii cu un mîl foarte roditor şi se varsă liniştit în mare la o distanţă de zece stadii de Milet. Dincolo de Meandru se găsesc muntele Latmus şi oraşele Heraclea, care are acelaşi nume cu muntele în limba cariană, Myuus, prima aşezare pe care se povesteşte că au întemeiat-o ionienii plecaţi de la Atena, Naulochos şi Priene. Pe ţărmul care poartă numele de Troglea curge rîul Gessus. Acest ţinut este sfînt pentru toţi ionienii şi de aceea se cheamă Panionia^^^. 114. în apropiere a existat un oraş întemeiat de refugiaţi, aşa cum o arată şi numele său, Phygela^^^, şi un altul, Marathesium. Mai sus de acesta se află Magnesia, cunoscută drept „Magnesia de pe Meandru" şi care a fost întemeiată de Magnesia din Tesalia. Ea se află la o distanţă de 15000 de paşi de Efes şi cu 3000 mai mult de Tralles. Mai înainte s-a numit Thessaloche şi Mandrolytia. Fiind situată pe ţărm, Magnesia i-a răpit mării insulele Deraside. 115. în interior se găseşte şi Thyatira, scăldată de rîul Lycos şi supranumită odinioară Pelopia şi Euhippia. Pe ţ ă r m însă se află oraşele Matium şi Efes, construit de amazoane şi care a avut parte de mai multe n u m e : Alopes, în timpul luptelor de la Troia, apoi Ortygiae şi Amorges. S-a chemat şi Smirna Trachia, şi Haemonion, şi Ptelea. Se înalţă pe muntele Pione şi este scăldat de rîul Cayster, care izvorăşte de pe culmile Munţilor Cilbiani şi duce cu sine apele mai multor rîuri şi ale heleşteului Pegaseum, format de rîul Phyrites. Aces­ tora li se datorează cantitatea mare de mîl care face să înainteze uscatul 117. Prima parte a denumirii ţinutului conţine etimonul grecesc pant- „tot" (n.tr.). 118. Termenul grecesc pentru refugiat este phygas (n.tr.).

166

NATVRALIS HISTORIA

şi a adus fosta insulă Syrie în mijlocul cîmpiilor. în oraşul Efes se găsesc fîntîna Calippia şi un templu al Dianei, înconjurat de cele două cursuri de apă Selenus, care vin din regiuni diferite. 116. Dincolo de Efes se află un alt oraş, pe nume Matium, care le aparţine colofoniţilor şi, în interior, însuşi Colofonul prin care curge rîul Halesus. în continuare se găsesc sanctuarul lui Apolo din Claros, Lebedos - aici s-a aflat şi oraşul Notion - , capul Cyrenaeum şi muntele Mimas, care înaintează în mare pe o distanţă de 150000 de paşi şi descreşte apoi în cîmpiile învecinate. în acest loc, Alexandru cel Mare dăduse poruncă să fie tăiată cîmpia pe o distanţă de 7500 de paşi, pentru a uni cele două golfuri şi a face nişte insule din Erythrae şi Mimas. 117. Lîngă acestea au existat oraşele Pteleon, Helos şi Dorion, dar acum se află numai rîul Aleon, promontoriul Corynaeum, format de muntele Mimas, Clazomenae, Parthenie şi Hippi, numită Chytrophoria atunci cînd era o insulă. Acelaşi Alexandru a poruncit ca aceasta să fie unită de continent prin intermediul unui dig lung de două stadii. In interior au dispărut oraşele Daphnus, Hermesta şi Sipylos, care mai înainte se numea Tantalis şi era capitala Maeoniei. în acel loc se află acum doar heleşteul Sale. S-au năruit şi Archaeopolisul, care a luat locul Sipylosului, şi Colpe, care i-a succedat Archaeopolisului, şi Libade, care a înlocuit oraşul Colpe. 118. întorcîndu-ne pe ţărm, întîlnim la o depărtare de 12000 de paşi de fostul Sipylos oraşul Smirna, întemeiat de o amazoană şi refăcut de Alexandru cel Mare. Acesta se bucură de apele rîului Meles, care izvo­ răşte nu departe de Smirna. în acest ţinut se întind cei mai cunoscuţi munţi ai Asiei: în spatele Smirnei se află Matusia; Termetis, care este unit cu prelungirile Olimpului, se termină lîngă muntele Draco, acesta lîngă Tmolus, Tmolus lîngă Cadmos, iar Cadmos lîngă Taurus. 119. Dincolo de Smirna, rîul Hermus străbate nişte cîmpii cărora le dă numele său. Acesta izvorăşte de lîngă cetatea frigiană Dorylaus şi strînge apele mai multor rîuri, printre care Phryge, ce a dat numele neamului frigienilor, pe care îi desparte de Caria, Hyllus şi Cryos, alimentate de cursurile de apă din Frigia, Misia şi Lidia. La vărsarea rîului Hermus a existat oraşul Temnos şi se mai află astăzi, chiar în fundul golfului, stîncile numite Myrmeces^^^, oraşul Leucae, situat pe un promontoriu care a fost mai demult o insulă, şi Focea, limita loniei. 120. De districtul juridic al Smirnei depind o mare parte a Eoliei care va fi prezentată în continuare şi, în plus, macedonenii supranumiţi hircani şi magnesienii de pe Sipylos. în schimb, la Efes, cealaltă lumină a Asiei, se adună nişte comunităţi mai îndepărtate: cezariensii, metropoliţii, cilbianii inferiori şi cei superiori, misomacedonenii, mastaurensii, briuliţii, hipepenii şi dioshieriţii. 119. Numele acestor stînci înseamnă în greacă „Furnici" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

167

(32) 121. Urmează Eolida, numită odinioară Misia, şi Troada care se învecinează cu Helespontul. Acolo se găseşte, dincolo de Focea, portul Ascanius. Mai departe a existat Larisa şi se mai află acum Cyme Myrina, numită de locuitorii ei Sebastopolis, iar în interior Aegaeae Itale, Posidea, Neon Tichos^^" şi Temnos. Pe ţ ă r m se mai găsesc rîul Titanus şi cetatea care a primit numele de la acesta - a existat aici şi Gyrnia, o fostă insulă unită de uscat, care este acum doar un port oraşul Elaea, rîul Caicus, ce vine din Misia, oraşul Pitane şi rîul Canaitis 122. Au dispărut oraşele Canae, Lysimachea, Atarnea, Carene Cisthene, Cilla, Cocylium, Teba, Astyre, Chrysa, Palaescepsis, Gergitha şi Neandros. Există şi acum cetatea Perperene, ţinutul Heracleotes oraşul Coryphas, rîurile Grylios, Ollius, regiunea Aphrodisias, care se chema anterior Politice Orgas, regiunea Scepsis şi rîul Euenum, de pe malurile căruia au dispărut Lyrnesos şi Milet. In acest ţinut se mai află muntele Ida şi, pe ţărm, oraşul Adramytteos, numit odinioară Pedasus, care a dat numele unui golf şi unui district, rîurile Astron, Cormalos, Crianos, Alabastros şi Hieros, care izvorăşte de pe muntele Ida. în interior se găsesc muntele Gargara şi oraşul omonim. 123. Intorcîndu-ne pe ţărm, întîlnim oraşul Antandros, care s-a che­ mat mai înainte Edonis, apoi Cimeris, şi Assos, numit şi Apolonia. Acolo a existat şi oraşul Palamedium. Urmează promontoriul Lectum care desparte Eolida de Troada. Tot acolo erau situate cetăţile Polymedia, Chrysa şi o altă Larisa. Dăinuie încă templul lui Apolo Smintheus. In interior a dispărut însă oraşul Colone. La Adramytteos îşi rezolvă neînţelegerile apoloniaţii de pe rîul Rhyndacos, eresienii, miletopoliţii, pemanenii, macedonenii asculaci, policneii, pioniţii, cilicienii mandacandeni, misienii abreteni, misienii helespontini şi alte comunităţi obscure. (33) 124. Prima localitate din Troada este Hamaxitos, după care urmează Cebrenia şi însăşi Troas, numită mai înainte Antigonia, iar acum, cînd este o colonie romană. Alexandria, oraşul Nee, rîul navigabil Scamandru şi, pe un promontoriu, fostul oraş Sigeion. în continuare, se găseşte Portul Aheilor, unde se varsă rîul Xanthus, unit cu Simoisul şi cu vechiul Scamandru, care formează mai întîi un heleşteu. Celelalte locuri proslăvite de Homer, şi anume Rhesus, Heptaporus, Caresus şi Rhodius nu au lăsat urme. Rîul Granicus se varsă pe un alt drum în Propontida. Acolo există totuşi, ca şi mai înainte, mica cetate Scamandria şi, la 2500 de paşi de port, Ilionul, oraş scutit de dări, în care s-au petrecut isprăvi vestite. 125. î n afara golfului se întind ţărmurile rhoeteene, pe care se găsesc oraşele Rhoeteum, Dardanium şi Arisbe. A existat şi un oraş al lui Ahile, întemeiat de mitilenieni şi reconstruit de atenieni lîngă mormîntul eroului, pe locul în care se oprise la Sigeion flota acestuia. La celălalt capăt al golfului s-a aflat şi oraşul Aeantion, întemeiat de 120. în greacă „Zidul cel nou" (n.tr.).

168

NATVRALIS HISTORIA

rodieni, lîngă mormîntul lui Aiax, la o distanţă de treizeci de stadii de Sigeion, chiar pe locul de popas al flotei sale. Deasupra Eolidei şi a unei părţi din Troada se întinde în interior regiunea Teuthrania, locuită în vechime de misieni. De acolo izvorăşte rîul Caicus, deja menţionat. Neamul misienilor era numeros, chiar şi atunci cînd întreaga zonă purta numele de Misia. 126. în Teuthrania se găsesc Pioniae, Andera, Idale, Stabulum, Conisium, Teium, Balce, Tiare, Teuthranie, Sarnaca, Haliserne, Lycide, Parthenion, Cambre, Oxyopum, Lygdamum, Apolonia şi Pergam, de departe cel mai vestit oraş din Asia. Acesta este străbătut de rîul Selinus, iar prin faţa sa curge Cetiusul, care izvorăşte de pe muntele Pindasus. Nu departe de Pergamum se află Elaea, despre care am spus că este situată pe ţărm. Districtul juridic din această zonă poartă numele de pergamean. Acolo se adună tiatirenii, mosinii, migdonii, bregmenii, hierocomeţii, perperenii, tiarenii, hierolofiensii, hermocapeliţii, atalensii, panteensii, apolonidiensii şi alte comunităţi lipsite de renume. 127. La şaptezeci de stadii de Rhoeteum se găseşte micul oraş Dardanium, iar Ia 18000 de acesta promontoriul Trapeza, de la care începe agitatul Helespont. Eratostene ne informează că din Asia au dispărut neamurile solimilor, lelegilor, bebricilor, colicanţilor şi tripsezilor, iar Isidor că de acolo au pierit arienii şi capreaţii, care locuiau în zona dintre Cilicia, Capadocia, Cataonia şi Armenia, acolo unde regele Seleucos a întemeiat oraşul Apamea. Aceasta s-a chemat iniţial Damea^^"^, fiindcă Seleucos supusese nişte neamuri foarte sălbatice. (34) 128. Prima insulă din faţa coastelor Asiei este Canopus, care se găseşte lîngă gura Canopică a Nilului şi al cărei nume provine, din cît se povesteşte, de la cîrmaciul lui Menelau. O a doua este Pharos, o colonie a dictatorului Cezar, unită printr-un pod de Alexandria. Ea se afla odinioară la o zi de navigaţie de Egipt, iar astăzi mersul corăbiilor în timpul nopţii este călăuzit dintr-un turn al său cu ajutorul unor focuri. Căci, din pricina vadurilor înşelătoare, la Alexandria se poate ajunge doar prin trei r u t e : Steganus, Posideus şi Taurus. Pe marea Feniciei se găsesc, în faţa oraşului lope, insula Paria, care formează toată un oraş şi în care se povesteşte că Andromeda a fost lăsată pradă monstrului marin, şi insula Arados, deja menţionată. Intre aceasta şi continent marea are, după părerea lui Mucianus, o adîncime de cincizeci de coţi. Apa dulce, extrasă dintr-un izvor aflat pe fundul mării, este dusă pe insulă printr-o conductă confecţionată din piele. (35) 129. Marea Pamfiliei are nişte insule neînsemnate, iar cea a Ciliciei cuprinde cinci insule foarte mari, printre care şi Ciprul. Acesta se întinde de la est la vest şi se găseşte în faţa coastelor Ciliciei şi Siriei. Odinioară el era sălaşul a nouă regate. Perimetrul Ciprului este, după 121. Vechiul nume al Apameei trebuie pus în legătură cu verbul grecesc damazein „a supune" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

169

Timosthenes, de 427500 de paşi, iar după Isidor de 375000. în schimb, distanţa dintre promontoriile numite Clidae şi Acamas care se află înspre apus este de 162500 de paşi după Artemidoros şi de 200000, după Timosthenes. Ciprul s-a chemat mai înainte Acamantis după Philonides, Cerastis, Aspelia, Amathusia şi Macaria după Xenagoras, iar după Astynomus Cryptos şi Colinia. 130. Oraşele Ciprului sînt cincisprezece la n u m ă r : Nea Paphos^^^, Palaepaphos^^^, Curias, Citium, Corinaeum, Salamis, Amathus, Lapethos, Soloe, Tamasos, Epidaur, Chytri, Arsinoe, Carpasium şi Golgoe. Mai demult au existat şi oraşele Cinyria, Mareum şi Idalium. Distanţa din Cipru pînă la capul Anemurium din Cilicia este de 50000 de paşi. Marea care se întinde între ele poartă numele de Aulon Cilicius. în aceeaşi zonă se mai găsesc insulele : Elaeusa, cele patru Clides,^ situate în faţa promontoriului dinspre Siria şi, lîngă un alt cap, Stiria. în faţa oraşului Nea Paphus se află insula Hiera Cepia, iar în faţa Salaminei, insulele Salaminiae. 131. Pe Marea Liciei însă sînt situate următoarele insule: Idyris, Telendos, Attelebussa, cele trei insule sterpe Cypriae, Dionysia, numită mai înainte Charaeta, iar apoi, în faţa capului Taurus, cele trei insule pe nume Chelidoniae, funeste pentru corăbieri. Dincolo de acestea se află insula Leucolla cu oraşul ei, Pacytae, Lasia, Nymphais, Macris şi Megista, al cărei oraş a dispărut. Urmează multe alte insule obscure, dar în faţa muntelui Chimaera se află Dolichiste, Choerogylion, Crambusa, Rhoge, opt insule cu numele de Xenagora, două numite Daedaleon, trei Cryeon, Strongyle, în faţa Sidymei, Insula lui Antiochos, iar înspre rîul Glaucus, Lagusa. în continuare se găsesc insulele Lagusa, Macris, Didymae, Melanoscope, Aspis, Telandria, de unde a dispărut un oraş, şi Rhodusa, aflată foarte aproape de muntele Caunos. (36) 132. Cea mai frumoasă este însă insula liberă Rodos, al cărei perimetru este de 125000 de paşi sau de 103000, dacă îi dăm mai degrabă crezare lui Isidor. Ea cuprinde oraşele Lindos, Camiros şi lalysos, care acum formează Rodosul. Se află la o distanţă de 583000 de paşi de Alexandria din Egipt, după informaţiile oferite de Isidor, de 469000 după cele ale lui Eratostene şi de 500000 după cele ale lui Mucianus. între Rodos şi Cipru sînt 176000 de paşi, după cum ne informează acelaşi Mucianus. Rodosul s-a numit mai înainte Ophiusa, Asteria, Aethria, Trinacrie, Corymbia, Poeessa, Atabyria de la numele unui rege, iar apoi Macaria şi Oloessa. 133. Rodienilor le aparţin insulele Carpathus, cea care a dat numele Mării Carpatice, Casos, Hagne, Eulimna, Nisyros, ce se află la o distanţă de 15500 de paşi de Cnidos şi s-a chemat anterior Porphyris şi Syme, situată în aceeaşi zonă, la mijlocul distanţei dintre Rodos şi Cnidos. Aceasta are un perimetru de 37500 de paşi şi oferă cu generozitate 122. în greacă „Noul Paphos" (n.tr.). 123. în tălmăcire „Vechiul Paphos" (n.tr.).

170

NATVRALIS HISTORIA

opt porturi. în afara acestor insule, în jurul Rodosului se mai găsesc Cyclopis, Teganon, Cordylusa, cele patru Diabatae, Hymos, Chalce cu oraşul său, Teutlusa, Narthecusa, Dimastos, Progne şi, în direcţia Cnidosului, Cisserusa, Therionarcia, Calydne cu cele trei oraşe ale sale, anume Notion, Nisyrus şi Mendeterus. Pe insula Arconnesus există oraşul Ceramus. în largul ţărmului Cariei se găsesc cele douăzeci de insule numite Argiae, Hyetusa, Lepsia şi Leros. 134. Cea mai cunoscută insulă din acest golf este Cos, aflată la o distanţă de 15000 de paşi de Halicarnas şi avînd un perimetru de 100000 de paşi. Ea se numea Meroe după părerea mai multor autori. Cea după Staphylus, Meropis după Dionysius, iar ulterior Nymphaea. Acolo se înalţă muntele Prion. Se crede că din insula Cos s-a desprins şi Nisyros, numită anterior Porphyris. în continuare se găseşte insula Caryanda cu oraşul său. Nu departe de Halicarnas se află Pidossus. în golful Ceramicus însă există insulele Priaponesos, Hipponesos, Pserima, Lampsa, Aemyndus, Passala, Crusa, Pyrrhaeciusa, Sepiusa, Melano şi, la mică distanţă de continent, insula numită Cinaedopolis^^'* pentru că acolo regele Alexandru îi abandona pe oamenii desfrînaţi. (37) 135. în faţa ţărmului loniei se află insulele Aegaeae, Corseae şi Icaros, deja menţionată, Lade, care se chema mai înainte Late, şi, printre alte cîteva insule neînsemnate, cele două Camelitae, învecinate cu Miletul, cele trei Trogilii, situate în apropierea Mycalei, Philios, Argennos, Sandalios şi insula liberă Samos, al cărei perimetru este de 87500 de paşi sau, după calculul lui Isidor, de 100000 de paşi. Aristotel ne informează că insula Samos s-a chemat mai întîi Parthenia, apoi Dryusa şi, în sfîrşit, Anthemusa. Aristocritus adaugă denumirile de Melamphyllos, CjT)arissia, iar alţii pe cele de Parthenoarrhusa şi Stephane. în insula Samos se află rîurile Imbrasus, Chesius şi Hibiethes, izvoarele Gigarthus şi Leucothea, muntele Cercetius. î n preajma Samosului sînt situate insulele Rhypara, Nymphaea şi Achillea. (38) 136. La fel de celebră ca Samosul şi aflată la o distanţă de 94000 de paşi de ea este insula liberă Chios cu oraşul ei. Ephoros o desemnează cu străvechiul său nume de Aethalia, Metrodorus şi Cleobulus o denu­ mesc Chia de la nimfa Chione, iar alţii de la termenul grecesc pentru zăpadă^^®. Alţii îi zic însă Macris sau Pityusa. Pe această insulă se găsesc muntele Pelinnaeus şi marmura de Chios. Perimetrul ei măsoară 125000 de paşi, după cum ne-au transmis autorii din vechime. Isidor adaugă însă acestei distanţe încă 9000 de paşi. Insula Chios este aşe­ zată între Samos şi Lesbos, chiar în faţa insulelor Erythrae. 137. în apropierea Chiosului se află următoarele insule: Tellusa, pe care unii autori o numesc Daphnusa, Oenusa, Elaphitis, Euryanassa şi Arginusa cu oraşul său. Aceste ultime insule se află de fapt în împreju­ rimile Efesului, unde se găsesc şi insulele numite ale lui Pisistratus, 124. Numele acestei insule este compus din cuvintele greceşti kinaidos „destrăbălat" şi polis „oraş" (n.tr.). 125. Acesta este chion (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

171

Anthinae, Myonnesos, Diarrheusa (în ultimele două a dispărut cîte un oraş), Pordoselene cu oraşul său, Cerciae, Halone, Commone, lUetia, Lepria, Aethre, Sphaeria, Procusae, Bolbulae, Pheate, Priapos, Syce, Melane, Aenare, Sidusa, Pele, Drymusa, Anhydros, Scopelos, Sycusa, Marathusa, Psile, Perirrheusa şi multe altele neînsemnate. 138. Vestită este în largul mării insula Teos, care are şi u n oraş. Ea se află la o distanţă de 72500 de paşi de Chios şi la tot atîţia de Erythrae. Lîngă Smirna se află insulele Peristerides, Carteria, Alopece, Elaeusa, Bacchina, Pystira, Crommyonesos, Megale, iar în faţa Troadei insulele Ascaniae, cele trei Plateae, apoi Lamiae, cele două Plitaniae, Plate, Scopelos, Getone, Arthedon, Coele, Lagusae şi Didymae. (39) 139. Cea mai celebră este însă insula Lesbos, aflată la 65000 de paşi de Chios şi care s-a chemat Himerte, Lasia, Pelasgia, Aegira, Aethope şi Macaria. A fost vestită pentru cele nouă oraşe ale sale, dintre care Pyrrha a fost înghiţită de mare, Arisbe s-a năruit în u r m a unui cutremur de pămînt, iar Antissa a fost înglobată de Methymna, care se învecinează cu nouă oraşe din Asia dispuse pe o distanţă de 37000 de paşi. Au dispărut şi oraşele Agamede şi Hiera. Dăinuie încă Eresos, Pyrrha şi oraşul liber Mitylene, puternic vreme de o mie cinci sute de ani. 140. întreaga insulă are un perimetru de 168000 de paşi după Isidor şi de 195000 după autorii din vechime. Munţii din Lesbos sînt: Lepetymnus, Ordymnus, Macistus, Creo şi Olimp. Insula se găseşte la 7500 de paşi de cel mai apropiat loc de pe continent. în apropierea Lesbosului sînt situate insulele Sandalium, cele cinci Leucae, dintre care Cydonea are un izvor cald. Insulele Arginusae se află la o dis­ tanţă de 7500 de paşi de Aege. Urmează insulele Phellusa şi Pedna. în afara Helespontului şi în faţa promontoriului Sigeion se întinde insula Tenedos, căreia i se mai spune Leucophrys, Phoenice şi Lyrnesos. Ea se află la o distanţă de 56000 de paşi de Lesbos şi de 12500 de Sigeion. (40) 141. în continuare, Helespontul prinde puteri şi se înfruntă cu marea, săpînd cu valurile sale învolburate un hotar ce desparte Asia de Europa. Am menţionat deja numele acestui promontoriu. Trapeza. La 10000 de paşi de el se află oraşul Abydos, în dreptul căruia strîmtoarea are doar şapte stadii. Mai departe se găsesc oraşele Percote şi Lampsacos, numit mai înainte Pityussa, colonia Parium, căruia Homer i-a spus Adrastia, oraşul Priapos, rîul Aesepus, Zelia, Propontida — aşa se numeşte marea acolo unde se lărgeşte - rîul Granicus şi portul Artace, unde a existat şi u n oraş. 142. Dincolo de acesta. Alexandru a unit cu continentul insula pe care se găseşte oraşul Cyzicos al milesienilor, care s-a chemat anterior Arctonessos, Dolionis şi Didymis. Deasupra acestuia se înalţă muntele Didymus. Urmează oraşele Placia, Ariace şi Scylace, în spatele căruia se află muntele Olympus, numit şi Mysius, oraşul Oljnnpena, rîurile Horisius şi Rhyndacos, care s-a chemat anterior Lycos. Acesta din urmă izvorăşte din lacul Artynia de lîngă Miletopolis şi primeşte apele rîului Macestos şi ale multor altora, despărtind Asia de Bitinia.

172

NATVRALIS HISTORIA

143. Aceasta s-a numit Cronia, apoi Thessalis, Malianda şi Strymonis. Homer i-a numit pe locuitorii Bitiniei halizoni^^®, de vreme ce ţinutul lor este înconjurat de mare. Acolo s-a aflat un oraş imens pe nume Atussa, din care mai există şi acum douăsprezece cetăţi, printre care se numără Gordiu Come, numită şi luliopolis, iar pe ţărm Dascylos. Urmează rîul Gelbes şi, în interior, oraşul Helgas, care se mai cheamă Germanicopolis sau cu un alt nume Booscoete, Apamea, azi Myrlea Colophoniorum, rîul Echeleos, străvechiul hotar al Troadei şi începutul Misiei. 144. Urmează un golf, în cuprinsul căruia întîlnim rîul Ascanium, oraşul Bryalion, rîurile Hylas şi Cios cu oraşul omonim, iniţial un punct comercial pentru frigienii care locuiesc nu departe de acolo. A fost întemeiat de milesieni, pe locul ce purta numele de Ascania Frigiei. De aceea în nici un alt loc nu ar fi mai potivit decît aici să vorbim despre Frigia. (41) 145. Frigia se întinde deasupra Troadei şi a populaţiilor menţio­ nate anterior între promontoriul Lectum şi rîul Echeleos. Se învecinează în partea sa de nord cu Galatia, la sud cu Licaonia, Pisidia şi Migdonia, iar înspre apus atinge Capadocia. Cel mai celebre oraşe din Frigia sînt, în afara celor deja pomenite, Ancyra, Andria, Celaenae, Colossae, Carina, Cotiaion, Ceraine, Conium şi Midaium. Unii autori susţin că misienii, frigienii şi bitinienii se numesc astfel de la mesienii, brigii şi tinienii care au trecut din Europa în Asia. (42) 146. Se pare că în acelaşi timp trebuie să vorbim şi despre Galatia, care se întinde deasupra Frigiei şi cuprinde în cea mai mare parte teritorii răpite acesteia, cum ar fi Gordium, odinioară capitala Frigiei. Triburile de gali care s-au stabilit în zona Gordiumului poartă numele de tolostobogi, voturi şi ambitouţi. în schimb, locuitorii regiu­ nilor Maeonia şi Paflagonia sînt numiţi trogmi. La nord şi la est de Galatia se întinde Capadocia, din care partea cea mai fertilă a fost ocupată de tectosagi. Acestea sînt neamurile din acest ţinut, ale cărui comunităţi şi tetrarhii sînt în total în n u m ă r de o sută nouăzeci şi cinci. Ancyra este oraşul tectosagilor, Tauium al trogmilor, iar Pisinuus al tolostobo^lor. 147. î n afara acestor populaţii sînt celebri atalensii, arasensii, comensii, dictiensii, hierorensii, listrenii, neapolitanii, eandensii, seleucensii, sebastenii, timoniacensii şi tebasenii. Galatia se învecinează şi cu Cabalia din Pamfilia, cu milii, care locuiesc în jurul Barisului, cu Cyllanicus, cu regiunea Oroanda din Pisidia şi, de asemenea, cu regiu­ nea Obizene, o parte a Licaoniei. Fluviile din Galatia sînt, în afara celor deja menţionate, Sagarium şi Gallus, de la care provine numele preoţilor Mamei Zeilor. (43) 148. Acum vom prezenta celelalte localităţi de pe coastă. Mergînd de la Cios înspre interior întîlnim Prusa, întemeiată de Hanibal la 126. Numele acestei populaţii este format din cuvintele greceşti hals „mare" şi zonymi „a înconjura, a încercui" (n.tr.).

CARTEA A CINCEA

173

poalele muntelui Olimp, la 25000 de paşi de care, dincolo de lacul Ascanius, se află Nicaea, apoi o altă Nicaea, care s-a chemat mai înainte Olbia, iar la capătul golflilui Ascanius, Prusia. Urmează o altă Prusia, situată la poalele muntelui Hypius. Acolo au existat şi oraşele Pythopolis, Parthenopolis şi Coryphanta. Pe ţ ă r m se găsesc însă rîurile Aesius, Bryazon, Plataneus, Areus, Aesyros, Geudos sau Chrysorrhoa şi un pro­ montoriu pe care s-a aflat oraşul Megarice. Golfiil de acolo se numeşte Craspedites fiindcă acest oraş era parcă aşezat pe unul dintre fi:'anjurile unei haine^^^. Acolo a existat şi oraşul Astacum, de la care golful poartă numele de Astacenus. Oraşul Libyssa s-a aflat acolo unde se găseşte acum numai mormîntul lui Hanibal. în fundul golfului este situat cele­ brul oraş Nicomedia din Bitinia. 149. Promontoriul Leucatas care mărgineşte golful Astacenus se află la 37000 de paşi de Nicomedia. In continuare, ţărmurile se apropie din nou şi formează o strîmtoare ce ţine pînă la Bosforul Trac. Pe malul acesteia, la 62500 de paşi de Nicomedia, se află oraşul liber Chalcedon, care s-a numit mai înainte Procerastis. Urmează Colpusa şi Oraşul Orbilor, numit aşa fiindcă întemeietorii săi nu au ştiut să-i aleagă poziţia, cu toate că Bizanţul, a cărui aşezare era cu mult mai favorabilă din toate punctele de vedere, se afla la o distanţă de numai zece stadii. în interiorul Bitiniei se găsesc colonia Apamena, agripensii, iuliopoliţii şi oraşul Bithynion. Pe acolo curg rîurile Syrium, Laphias, Pharnacias, Alces, Serinis, Lilaeus, Scopas şi Hieros, care desparte Bitinia de Galatia. 150. Dincolo de Chalcedon a existat odinioară oraşul Chrysopolis. Acum se află doar Nicopolis, al cărui nume îl poartă golful pe malul căruia se găseşte portul Amyci. Urmează promontoriul Naulochos, ora­ şul Estiae şi templul lui Neptun. Bosforul, care desparte pentru a doua oară Europa de Asia şi are o lăţime de 500 de paşi, se află la o depărtare de 12500 de paşi de Chalcedon. La intrarea în Bosfor, strîmtoare lată de 8750 de paşi, a existat odinioară oraşul Spiropolis. întreaga zonă litorală este stăpînită de tinieni, iar regiunile interioare de bitinieni. Acesta este hotarul Asiei şi al celor două sute optzeci şi două de populaţii care pot fi numărate de la hotarul Liciei pînă în acest loc. Am spus deja că lungimea Helespontului şi a Propontidei pînă la Bosforul Trac este de 239000 de paşi. Isidor însă ne informează că de la Chalcedon la Sigeion sînt 322500 de paşi. (44) 151. Insulele din Propontida sînt: în faţa Cyziculm, Elaphonnesus, numită şi Neuris sau Proconnesus, de unde se extrage marmura de Cyzicos. Urmează Ophiussa, Acanthus, Phoebe, Scopelos, Porphyrione, Halone cu oraşul ei, Delphacie, Polydora şi Artacaeon cu oraşul său. în faţa Nicomediei se găseşte insula Demonnesos, iar dincolo de Heraclea,

127. în greceşte termenul ce denumeşte franjul este kraspedon (n.tr.).

174

NATVRALIS HISTORIA

în faţa Bitiniei, se află Thynias, căreia barbarii îi spun Bitinia. Există şi o insulă pe nume Antiohia, iar în faţa gurii rîului Rhyndacos se află insula Besbicos, cu un perimetru de 18000 de paşi. Alte insule de pe Propontida sînt Elaea, cele două Rhodusae, Erebinthote, Megale, Chalcitis şi Pityodes.

Cartea a şasea (1) 1. Pontul Euxin, numit mai înainte Axin^^* din pricina asprimii sale neprimitoare, se întinde şi el între Europa şi Asia, ca o dovadă a invidiei deosebite a naturii care nu ezită să cedeze nelimitat în faţa lăcomiei mării. N-a fost destui că oceanul a înconjurat pămîntul, că, sporind întinderea zonelor nelocuite, a răpit o parte a acestuia, că a dat năvală printre munţii pe care i-a sfărîmat, că, smulgîndu-i Africii mun­ tele Calpe, a inundat nişte suprafeţe mai mari decît cele pe care le-a lăsat neacoperite de ape şi că a pătruns prin Helespont în Propontida, devorînd noi pămînturi! Dincolo de Bosfor, oceanul se întinde veşnic nesătul pe o suprafaţă uriaşă, pînă ce Lacul Meotic răpeşte şi el ceva din uscat alături de apele ieşite din matcă ale oceanului. 2. Drept măr­ turie că acest lucru s-a întîmplat împotriva voinţei pămîntului stau atît de multele strîmtori şi atît de micile spaţii lăsate de n a t u r a care opune rezistenţă: Helespontul măsoară 875 de paşi, în vreme ce ambele Bosforuri^^® pot fi traversate înot de nişte boi, fapt de la care le vine şi numele. Cele două continente sînt oarecum înfrăţite în separarea lor, căci cîntecul păsărilor şi lătratul cîinilor se aud de pe un mal pe altul; la fel stau lucrurile şi cu vorbele rostite de vocea omenească, conversaţia fiind posibilă între cele două lumi, atunci cînd sunetul nu este risipit de vînturi. 3. Unii autori au evaluat lungimea Pontului de la Bosfor la Lacul Meotic la 1438500 de paşi, iar Eratostene a socotit cu 100000 de paşi mai puţin. Agrippa măsoară 1000000 de paşi de la Chalcedon la Phasis, iar de acolo la Bosforul Cimerian 360000. Noi însă vom prezenta pe bucăţi distanţele stabilite în epoca noastră, o dată ce atunci s-a dat o luptă chiar la intrarea în Bosforul Cimerian. 4. Dincolo de gura Bosforului Trac curge rîul Rebas, pe care unii l-au numit Rhesus. Urmează Syris, portul Calpas şi rîul Sangaris, una dintre apele cele mai cunoscute. Acesta izvorăşte din Frigia, primeşte apele unor rîuri mari, printre care se numără Tembrogius şi Gallus, şi este numit de obicei Sagiarius. în continuare întîlnim golful Coralius, de unde începe ţinutul mariandinilor, golful şi oraşul Heraclea, situat pe rîul Lycos, la 200000 de paşi de gura Pontului Euxin, portul Acone, funest din pricina otrăvii numite aconită, peştera Acherusia, rîurile 128. în greceşte axeinos, adică „neprimitor", nume care a fost ulterior modificat în unul de bun augur euxeinos, „primitor" (n.tr.). 129. Semnificaţia etimologică a Bosforului este aceea de „Vadul boilor" (n.tr.).

176

NATVRALIS HISTORIA

Paedopides, Callichorum, Sonautes, oraşul Tium, situat la 38000 de paşi de Heraclea, şi rîul Billis. (2) 5. Dincolo de acesta locuieşte neamul paflagonieniîor, pe care unii I-au numit pilamenian şi care este mărginit la sud de Galatia. Urmează oraşul Mastya al milesienilor, Cromna, loc în care Cornelius Nepos îi plasează pe eneţi, din care consideră că trebuie să fi descins locuitorii din Italia ce poartă numele de veneţi, oraşul Sesamon, numit acum Amastris, muntele Cytorus, aflat la 63000 de paşi de Tium, oraşele Cimolis, Stephane şi rîul Parthenion. 6. Prelun­ girile uriaşe ale capului Carambis se întind la 325000 de paşi de gura Pontului sau, după cum consideră alţi autori, la 350000 de paşi; ele s-ar afla la aceeaşi distanţă de Bosforul Cimerian, sau, după părerea altora, la 312500 de paşi. Acolo s-a aflat şi oraşul Carambis şi un altul pe nume Armine, dar mai există acum, la 164000 de paşi de C3i;orus, doar colonia Sinope. Urmează rîul Varecum, neamul capadocienilor, oraşul Caturia Gazelum, rîul Halys, ce coboară de pe prelungirile muntelui Taurus şi trece prin Capadocia şi Cataonia, 7. oraşele Gangre, Carusa şi Amisus, aşezare liberă, aflată la 130000 de paşi de Sinope. Acelaşi nume îl poartă şi golful, atît de adînc, încît face din Asia Mică o peninsulă. Pe uscat însă, de la golful Issicus pînă în Cilicia nu sînt mai mult de 200000 de paşi. Se spune că în tot acest ţinut numai trei neamuri (şi anume dorienii, ionienii şi eolienii) poartă pe bună dreptate numele de greci, în vreme ce restul sînt barbare. Cu Amisus s-a unit oraşul Eupatoria, întemeiat de Mitridate. După înfrîngerea acestui rege, cele două oraşe s-au contopit sub numele de Pompeiopolis. (3) 8. In interiorul Capadociei se găsesc: colonia Archelais a împăra­ tului Claudius, scăldată de rîul Halys; oraşele din ţinutul Gazacena, Comana de pe rîul Salius, Neocaesarea de pe Lycos şi Amasia de pe Iris. In ţinutul Colopene se află Sebastia şi Sebastopolis, oraşe mici, dar la fel de importante ca cele menţionate mai sus, iar în restul Capadociei, Melita, întemeiată de regina Semiramida nu departe de Eufrat, Diocaesarea, Ţyana, Castabala, Magnopolis, Zela şi, la poalele muntelui Argaeus, Mazacus care se cheamă acum Caesarea. 9. Partea Capadociei învecinată cu Armenia Maior se numeşte Melitene; cea de lîngă Comagena, Cataonia; cea de lîngă Frigia, Garsauritis; cea de lîngă Cammanena, Sargaurasana; cea de lîngă Galatia, Morimene. Cele două sînt despărţite de rîul Cappadox, de la care şi-au tras numele locuitorii, care se numiseră mai înainte leucosirieni. Rîul Lycos desparte Armenia Minor de Neocaesarea, mai sus menţionată. în interiorul Capadociei se mai află şi vestitul oraş Coeranus, iar pe ţărm, dincolo de Amisus, oraşul şi rîul Chadisia şi oraşul Lycastos, de unde începe ţinutul Themiscyrena. (4) 10. Urmează rîul Iris, în care se varsă Lycosul. în interiorul conti­ nentului se găseşte oraşul Ziela, celebru pentru înfrîngerea lui Triarius şi victoria lui Gaius Caesar. Pe ţărm se află rîul Thermodon, ce izvorăşte de lîngă fortăreaţa pe nume Phanoria şi curge pe la poalele muntelui Amazonius. Acolo au existat un oraş omonim cu rîul şi altele cinci : Amazonium, Themiscyra, Sotira, Amasia şi Comana, astăzi Matium.

CARTEA A ŞASEA

177

11. Urmează neamurile geneţilor şi calibilor, oraşul coţilor, neamul tibarenilor şi cel al mosinilor, care îşi tatuează trupurile, neamul macrocefalilor, oraşul Cerasus, portul Cordule, neamul bechirilor şi cel al buxerilor, rîul Melas, neamul machoronilor, sidenii şi rîul Sidenus, ce scaldă oraşul Polemonius, aflat la 120000 de paşi de rîul Amisus. In continuare se află rîurile lasonius şi Melanthius, iar la 80000 de paşi de Amisus oraşul Pharnacea, fortăreaţa şi rîul Tripolis, fortăreaţa şi rîul Philocalia, fortăreaţa Liviolopolis, lipsită de rîu, iar la 100000 de paşi de Pharnacea, oraşul liber Trapezunt, înconjurat de un vast lanţ muntos. 12. Dincolo de acesta se află neamul armenocalibilor şi la o depărtare de 30000 de paşi se află Armenia Maior. Pe ţărmul din faţa Trapezuntului se găseşte rîul Pyxites, iar dincolo de acesta neamul sanorilor heniohi şi rîul Absarrus, la gura căruia se află, la 140000 de paşi de Trapezunt, fortăreaţa omonimă. In spatele munţilor din acea zonă se întinde Hiberia, în vreme ce pe ţ ă r m se află heniohii, ampreuţii, lăzii, rîurile Acampseon, Isis, Nogrus, Bathys, neamul colchidienilor, oraşul Matium, rîul Heracleum, promontoriul omonim şi Phasisul, rîul cel mai celebru din Pont. 13. Acesta izvorăşte din ţinutul moshilor, fiind navigabil pentru ambarcaţiunile mai mari pe o lungime de 38500 de paşi, iar pentru cele mai mici, pe o distanţă încă şi mai mare. Phasisul este traversat de o sută două zeci de poduri. Pe malurile sale s-au aflat mai multe oraşe, dintre care foarte celebre au fost Tyndaris, Circaeus, Cygnus, iar la vărsare, Phasis. Totuşi cel mai vestit a fost odinioară oraşul Aea, situat la 15000 de paşi de mare, în locul unde marile rîuri Hippos şi Cyaneos se varsă din direcţii opuse în Phasis. Acum nu mai există acolo decît oraşul Surius, care îşi trage numele de la rîul ce se varsă în Phasis tocmai în locul pînă la care am spus că acesta este navigabil pentru ambarcaţiunile mari. Phasisul primeşte şi apele altor rîuri însemnate prin mărimea şi numărul lor, printre care se numără şi Glaucus. Pe ţărmul din faţa Phasisului se află, la o distanţă de 70000 de paşi de Absarrus, o insulă fără nume. 14. Urmează un alt rîu, numit Charie, tribul salţilor, numiţi în vechime ftirofagi^^", cel al sânilor, rîul Chobus care izvorăşte din Caucaz şi trece pe la suani, apoi Rhoas, ţinutul Egritice, rîurile Sigama, Thersos, Astelephus, Chrysorrhoas, tribul absililor, fortăreaţa Sebastopolis, situată la 100000 de paşi de Phasis, tribul sanigarilor, oraşul Cygnus, rîul şi oraşul Penius. în continuare locuiesc triburile de heniohi care poartă mai multe nume. (5) 15. La nord se întinde ţinutul pontic pe nume Colica, în care culmile Caucazului se răsucesc, aşa cum s-a spus, înspre munţii Ripei, avînd u n versant orientat înspre Pontul Euxin şi Lacul Meotic şi celălalt înspre Marea Caspică şi cea Hircaniană. Restul ţărmului pontic este stăpînit de neamurile sălbatice ale melanhlenilor şi coraxilor, al căror oraş Dioscurias din Colchida, situat lîngă rîul Anthemus şi aflat astăzi în stare de părăsire, a fost odinioară atît de vestit, încît Timosthenes 130. Numele acestei populaţii se tălmăceşte prin „mîncătorii de fructe de pin" (n.tr.).

178

NATVRALIS HISTORIA

ne-a relatat că în el se întîlneau trei sute de triburi cu limbi diferite. Mai tîrziu, romanii au făcut acolo negoţ cu ajutorul a o sută treizeci de tălmaci. 16. Există autori care socotesc că oraşul Dioscurias a fost întemeiat de Amphitus şi Telchius, vizitiii lui Castor şi Polux, din care se ştie cu destulă siguranţă că se trage neamul heniohilor^^^ Oraşul Heracleum se găseşte la o distanţă de 100000 de paşi de Dioscurias şi de 70000 de Sebastopolis. Dincolo de acesta locuiesc aheii, marzii şi cerceţii, apoi seracii şi cefalotomii^^^. In partea cea mai retrasă a acestui ţinut, heniohii au jefuit foarte bogatul oraş Pityus. în spatele acestuia se găsesc epageriţii, neam sarmatic care trăieşte în munţii Caucaz, iar apoi sauromaţii. 17. La aceştia s-a refugiat Mitridate în timpul domniei lui Claudius. El a povestit că vecinii sauromatilor sînt talii, care ajung înspre răsărit pînă la intrarea în Marea Caspică, intrare ce seacă atunci cînd este reflux. Pe ţărm alături de cerceţi se găsesc rîul Icaros, aheii cu oraşul şi rîul Hieros, aflate la o distanţă de 136000 de paşi de Heracleum. Urmează promontoriul Crunoe, dincolo de care toreţii stăpînesc o limbă de pămînt abruptă. în continuare, se află la 67500 de paşi de Hieros, oraşul Sindica şi rîul Setheries. De la acesta pînă la intrarea în Bosforul Cimerian sînt 88500 de paşi. (6) 18. Lungimea peninsulei care se întinde între Pontul Euxin şi Lacul Meotic nu este mai mare de 67500 de paşi, în vreme ce lăţimea ei nu depăşeşte nicăieri două iugăre. Peninsula poartă numele de Eon. Atît ţărmul asiatic, cît şi cel european al Bosforului se curbează înspre Lacul Meotic. Oraşele de la intrarea în Bosfor sînt Hermonasa, apoi Cepoe, colonie a milesienilor, Stratoclia, Phanagoria, Apaturos, aproape părăsit şi, la capătul strîmtorii, Cimmerium, care se numea mai înainte Chimerion. Urmează Lacul Meotic, pe care l-am descris cînd am discutat despre Europa. (7) 19. Dincolo de Cimmerium trăiesc meoticii, valii, serbii, sereii, scizii şi gnişii. în continuare, pe malurile fluviului Tanais, acolo unde acesta se varsă prin două guri, locuiesc sarmaţii, care, din cît se poves­ teşte, se trag din mezi şi sînt, la rîndul lor, împărţiţi în mai multe ramuri. Primii dintre sarmaţi sînt sauromaţii ginecocratumeni^^^, soţii amazoanelor. Urmează nevazii, coiţii, cizicii, mesenianii, costobocii, zeceţii, zigii, tindarii, tusageţii, tircii, care se întind pînă la nişte pustie­ tăţi neprimitoare presărate cu văi împădurite. Dincolo de aceste deser­ turi trăiesc arimfeii, care ajung pînă la munţii Ripei. 20. Sciţii numesc Tanaisul - Silis, iar Lacul Meotic - Temarunda, ceea ce înseamnă în limba lor „Maica Mării". Un oraş există chiar şi la vărsarea fluviului Tanais. Zona limitrofă acestuia a fost stăpînită mai întîi de cari, apoi de clazomeni şi de maoni, iar în cele din urmă de panticapeensi. Unii autori enumera următoarele neamuri situate între Lacul Meotic si Munţii 131. în greceşte heniochoi înseamnă tocmai „vizitii" (n.tr.). 132. în traducere „tăietorii de capete" (kephale „cap"; temno „a tăia") (n.tr.). 133. Numele acestei populaţii sarmatice se tălmăceşteprin „cei cîrmuiţi de femei" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

179

Ceraunieni: 21. începînd de la ţ ă r m se întîlnesc napiţii; mai sus de aceştia, esedonii, care se învecinează cu colchidienii în zonele muntoase cele mai înalte; în continuare se află camacii, oranii, autacii, mazamacii, cantiocapţii, agamaţii, picii, rimosolii, acascomarcii şi, lîngă culmile Caucazului, icatalii, imadohii, ramii, anclacii, tizii, carastaseii şi autianzii. Lîngă rîul Lagous, ce izvorăşte din munţii Cathei şi în care se varsă Opharusul, trăiesc triburile cautazilor şi ofariţilor. Din munţii Cissii izvorăsc rîurile Menotharus şi Imityes. Dincoace de acestea locu­ iesc acdeii, cărnii, uscardeii, accisii, gabrii, gegarii şi, în preajma izvoa­ relor rîului Imityes, imiţii şi aparteii. 22. Alţi autori sînt de părere că în acest ţinut s-au infiltrat sciţii aucheţi, aterneii şi asampaţii, care i-au nimicit pînă la ultimul om pe tanaiţi şi pe napei. Alţii, în schimb, consideră că rîul Ocharius curge pe la cantici şi sapei şi că Tanaisul ar trece pe la satharheii hertihei, spondolici, sinhieţi, anaşi, işi, cateeţi, tagori, caroni, neripi, aganzei, meandarei şi satharheii spalei. (8) 23. Am străbătut aşadar ţărmul Mării Negre cu localităţile, rîu­ rile şi locuitorii săi. Acum voi descrie vasta regiune interioară şi nu tăgăduiesc că asupra acestui subiect relatarea mea se va deosebi mult de cea a autorilor din vechime. Am cercetat însă cu deosebită grijă informaţiile scoase la lumină de faptele săvîrşite de curînd în aceste ţinut de către Domitius Corbulo, precum şi ca urmare a trimiterii unor regi la Roma în calitate de suplicanţi şi a unor copii de regi ca ostatici. Voi începe de la neamul capadocienilor. 24. Ţinutul acestora înaintează în interiorul continentului mai mult decît toate celelalte regiuni pontice, atingînd în stînga Armoniile Minor, Maior şi Comagena, iar în dreapta toate neamurile menţionate din Asia. Cuprinzînd foarte multe populaţii şi înălţîndu-se cu mare avînt înspre apus, Capadocia traversează lanţul muntos Taurus, Licaonia, Pisidia, Cilicia, depăşeşte ţinutul aflat la nord de Antiohia şi ajunge cu partea sa pe nume Cataonia pînă în regiunea Cyrrestica. Acolo lungimea Asiei măsoară 1250000 de paşi, iar lăţimea 640000. (9) 25. Armenia Maior începe de la Munţii Parihedri şi este despăr­ ţită de Capadocia, aşa cum am spus, prin fluviul Eufrat, iar acolo unde Eufratul se îndepărtează de ea este separată de Mesopotamia de nu mai puţin celebrul fluviu Tigru. Amîndouă fluviile izvorăsc din Armenia Maior şi delimitează începutul Mesopotamiei^^* care se va întinde între ele. Regiunea din Armenia cuprinsă între cele două fluvii este stăpînită de arabii oroei. Astfel, hotarul acesteia ajunge pînă la provincia Adiabene, unde este mărginită de un lanţ transversal de munţi. Armenia Maior se întinde în lăţime la stînga pînă la rîul Cyrus, aflat dincolo de Araxes, iar în lungime pînă la Armenia Minor, fiind despărţită de aceasta prin rîul Absarrus ce se varsă în Pont şi prin Munţii Parihedri din care acesta izvorăşte. 134. Mesopotamia înseamnă propriu-zis „(Ţara aflată) în mijlocul rîurilor" (n.tr.).

180

NATVRA.LIS HISTORIA

(10) 26. Rîul Cyrus purcede din Munţii Heniohi, numiţi de alţii Coraxici, iar Araxosul din acelaşi munte ca şi Eufratul, dar de la o distanţă de 6000 de paşi de acesta. Araxosul este alimentat de rîul Usis şi se varsă, după părerea mai multor autori, în rîul Cyrus, care îl duce în Marea Caspică. în Armenia Minor sînt vestite oraşele Caesarea, Aza şi Nicopolis, iar în Armenia Maior - Arsamosata, aflată foarte aproape de Eufrat, Carcathiocerta, aflată foarte aproape de Tigru, Tigranocerta, situată la altitudine şi, pe cîmpia de lingă Araxes, Artaxata. 27. Aufidius a evaluat circumferinţa întregii Armenii la 5000000 de paşi. După calculul împăratului Claudius, lungimea acesteia, m ă s u r a t ă între Dascusa şi malul Mării Caspice, este de 1300000 de paşi, iar lăţimea între Tigranocerta şi Hiberia este egală cu jumătate din lungime. Este un lucru bine cunoscut că Armenia se împarte în prefecturi numite strategii, dintre care unele au fost odinioară regate de sine stătătoare. Acestea sînt în număr de o sută douăzeci şi poartă nume barbare. La răsărit, Armenia este mărginită, dar nu brusc, de Munţii Ceraunieni şi regiunea Adiabene. 28. Spaţiul intermediar este ocupat de cefeni. t)incolo de aceştia, zona muntoasă înaltă este stăpînită de adiabeni, iar de-a lungul văilor, cel mai aproape de Armenia se află menobarzii şi moshenii. Adiabene este încercuită de fluviul Tigru şi de nişte munţi inaccesibili. Ţinutul din stînga acesteia le aparţine mezilor pînă în locul în care Marea Caspică devine vizibilă. Aceasta provine din ocean, aşa cum vom spune la locul cuvenit, şi este în totalitate înconjurată de lanţul muntos al Caucazului. Acum vom enumera populaţiile care se întind de-a lungul hotarelor Armeniei. (11) 29. întreaga cîmpie, începînd de la rîul Cyrus, este stăpînită de neamul albanilor. Urmează cel al biberilor, despărţit de primul prin rîul Ocazane, ce coboară din munţii Caucaz şi se varsă în Cyrus. Oraşe însemnate sînt în Albania, Cabalaca, iar în Hiberia, Harmastus, situat lîngă un rîu, şi Neoris. Ţinuturile Thasie şi Thriare se întind pînă la Munţii Parihedri, dincolo de care se găsesc pustietăţile Colchidei. Pe latura acestora îndreptată înspre Munţii Ceraunieni locuiesc armenocalibii. Urmează pînă la rîul Hiberus, care se varsă în Cyrus, ţinutul moshilor. Dincoace de moshi locuiesc sacasanii şi apoi maceronii, care ajung pînă la rîul Absarrus. Acestea sînt populaţiile care ocupă cîmpiile şi pantele munţilor. Pe de altă parte, începînd de la hotarul Albaniei, în faţa tuturor munţilor locuiesc triburile sălbatice ale silvilor şi mai la sud cele ale lupenilor, după care urmează didurii şi sozii. (12) 30. Dincolo de aceştia se află Porţile Caucazului, pe care mulţi le numesc, greşind grav, Porţile Caspice. Acestea reprezintă o realizare gigantică a naturii care întrerupe dintr-o dată lanţul muntos. în acel loc au fost construite nişte porţi din bîrne acoperite cu fier. Pe sub acestea, chiar pe la mijloc, curge un rîu, care răspîndeşte un miros pestilen­ ţial, iar dincoace de ele, pe o stîncă, se găseşte o fortăreaţă, pe nume Cumania, ridicată pentru a împiedica trecerea a nenumărate populaţii, în acest loc aflat chiar în faţa oraşului Harmastus al biberilor, pămîntul

CARTEA A ŞASEA

181

este împărţit în două prin nişte porţi. începînd de la Porţile Caucazului, de-a lungul munţilor Gurdini, locuiesc valii şi suanii, populaţii sălbatice, care exploatează totuşi nişte mine de aur. De la acestea pînă la Pontul Euxin trăiesc foarte multe triburi de heniohi, apoi cele de ahei. 31. Aşa a r a t ă prin urmare această regiune, una dintre cele mai vestite de pe pămînt. Unii autori ne-au transmis că distanţa dintre Pont şi Marea Caspică nu depăşeşte 375000 de paşi, în vreme ce Cornelius Nepos o evaluează la numai 250000. Atît de mult se îngustează din nou Asia. împăratul Claudius ne informează că între Bosforul Cimerian şi Marea Caspică sînt 150000 de paşi şi că Seleucos Nicator se gîndise să stră­ pungă acest istm, în vremea în care a fost ucis de Ptolemeu Ceraunos. Este aproape sigur că distanţa dintre Porţile Caucazului şi Pont este de 200000 de paşi. (13) 32. Insulele de pe Pontul Euxin sînt: Planctae, care se mai cheamă Cyaneae sau Symplegades; apoi Apolonia, numită Thynias pentru a se deosebi de Apolonia din Europa. Se află la o distanţă de 1000 de paşi de continent şi are un perimetru de 3000. în faţa oraşului Pharnacea se găseşte insula Chalceritis, numită de greci Aria şi consa­ crată lui Marte. Acolo păsările îi atacau pe străini, lovindu-i cu aripile. (14) 33. Acum, după prezentarea întregii părţi interioare a Asiei, să traversăm cu imaginaţia munţii Ripei şi să păşim mai departe pe ţărmu­ rile oceanului. Acesta scaldă Asia dinspre trei puncte cardinale, chemîndu-se Scitic la nord. Oriental la răsărit şi Indian la apus. Este împărţit în diverse feluri, în funcţie de golfurile sale şi de multele nume ale locuitorilor de pe maluri. O mare parte a Asiei, situată la nord, cuprinde deserturi întinse din pricina asprimii climei geroase. 34. Sciţii locuiesc într-un teritoriu care se întinde din extremul nord - nord-est pînă la nord-est. Dincolo de aceştia şi de extremul nord - nord-est, unii autori i-au plasat pe hiperboreenii, socotiţi de cei mai mulţi drept euro­ peni, în continuare sînt cunoscute mai întîi promontoriul Lytharmis din Celtica şi rîul Carambucis, lîngă care o dată cu îmblînzirea climei se încheie şi culmile munţilor Ripei. Am aflat că acolo locuiesc arimfeii, un neam care nu se deosebeşte mult de hiperboreeni. 35. Arimfeii îşi au sălaşul în codri şi se hrănesc cu fructe de pădure. La ei atît bărbaţii, cît şi femeile socotesc ruşinos obiceiul de a purta părul lung. Altminteri ei au rînduieli paşnice. Se povesteşte că sînt socotiţi sacri şi inviolabili chiar de către populaţiile sălbatice din jur nu doar arimfeii, ci şi cei care s-au refugiat la aceştia. Dincolo de arimfei se află sciţii, cimerienii, cisii, anţii, georgii şi neamul amazonilor, care ajunge pînă la Marea Caspică şi cea Hircaniană. (15) 36. Aceasta năvăleşte din Oceanul Scitic în spatele Asiei şi poartă mai multe nume, date de populaţiile riverane. Dintre acestea, cele mai celebre sînt două: Marea Caspică şi Marea Hircaniană. Clitarchus consideră că aceasta nu este mai mică decît Pontul Euxin, iar Eratostene prezintă chiar dimensiunile ei: pornind de la sud-est, de-a lungul coastei Cadusiei şi Albaniei, 5400 de stadii; în continuare.

182

NATVRALIS HISTORIA

trecînd pe la anariaci, amarzi şi hircani şi ajungînd la gura rîului Zonus, 4800 de stadii, iar de acolo la gura rîului laxartes, 2400, ceea ce face în total 1575000 de paşi. 37. Artemidoros micşorează această cifră cu 25000 de paşi. Agrippa ne-a transmis că Marea Caspică şi teritoriile populaţiilor din jur inclusiv Armenia (care sînt mărginite la răsărit de Oceanul Seric, la apus de culmile Caucazului, la sud de cele ale munţilor Taurus şi la nord de Oceanul Scitic) se întind, pînă unde sînt cunoscute, pe o lungime de 480000 de paşi şi pe o lăţime de 290000. Nu lipsesc nici autorii care evaluează perimetrul întregii Mări Caspice, începînd de la strîmtoare, la 2500000 de paşi. 38. Aceasta năvăleşte printr-o strîmtoare îngustă, dar însemnată ca lungime. Atunci cînd începe să se lărgească. Marea Caspică se încovoaie luînd forma unor coarne arcuite, ca şi cum ar coborî începînd de la strîmtoare în direcţia Lacului Meotic asemenea unei seceri, după cum arată Marcus Varro. Primul golf al Caspicei se numeşte Scitic, întrucît pe ambele maluri ale strîmtorii locuiesc sciţi, care şi comunică între ei. într-o parte se află nomazii şi sauromaţii, care poartă mai multe nume, iar în cealaltă abzoii, care nu au nici ei mai puţine denumiri. î n dreapta intrării, vîrful strîmtorii este ocupat de tribul scitic al udinilor. în continuare, de-a lungul ţărmului locuiesc albanii, despre care se poves­ teşte că se trag din lason şi de la care marea de acolo poartă numele de Albană. 39. Acest neam răspîndit prin munţii Caucaz coboară, aşa cum s-a spus, pînă la rîul Cyrus, hotarul Armeniei şi al Hiberiei. în nordul regiunii de coastă şi al neamului udinilor se întind uţii, aorşii şi aroterii, în spatele cărora se află amazonii sauromatizi, deja menţionaţi. Rîurile care străbat Albania şi se varsă în mare sînt Casus, Albanus, Cambyses, care izvorăşte din munţii Caucaz, şi Cyrus, care purcede, aşa cum am spus, din Munţii Coraxici. întregul ţărm începînd de la Casus este acoperit de stînci foarte înalte, care împiedică acostarea pe o distanţă de 325000 de paşi, aşa cum susţine Agrippa. De la rîul Cyrus marea începe să fie numită Caspică. Acolo trăiesc şi caspii. 40. Aici trebuie să corectăm o greşeală comisă de mai mulţi autori, chiar şi de cei care au participat de curînd la campania lui Corbulo în Armenia. Aceştia au numit Caspice Porţile Hiberiei, despre care am spus că se cheamă Caucaziene. Chiar şi hărţile întocmite de ei şi trimise la Roma au această denumire înscrisă pe ele. Despre expediţia cu care ameninţa împăratul Nero s-a spus că porneşte înspre Porţile Caspice, cînd de fapt se îndrepta către cele care duc prin Hiberia la sarmaţi, căci din pricina munţilor care stau în cale nu există nici un loc de acces către Marea Caspică. La neamurile caspice există şi alte porţi omonime care pot fi deosebite doar pe baza relatărilor celor care l-au însoţit pe Alexandru cel Mare. (16) 41. Regatul perşilor, pe care astăzi îl cunoaştem drept al părţilor, se întinde între Marea Persană şi cea Hircaniană pînă la lanţul muntos Caucaz. Cu Armenia Maior, care ocupă partea din faţă a versantului orientat înspre Comagena, se învecinează din ambele părţi, aşa cum am

CARTEA A ŞASEA

183

spus, Cephenia, iar cu aceasta Adiabene, prima zonă din Asiria, a cărei parte cea mai apropiată de Siria este Arbilitis; acolo Alexandru 1-a biruit pe Darius. 42. Macedonenii i-au spus întregii Adiabene Migdonia din pricina aHomănării cu respectiva provincie macedoneană. Oraşele Adiabenei sînt: Alexandria şi Antiohia, numită Nesebis, care se află la 750000 de paşi de Artaxata. A existat şi oraşul Ninos, situat pe malul fluviului Tigru şi orientat înspre apus. Acesta a fost odinioară foarte vestit. Pe celălalt versant al Caucazului care priveşte înspre Marea Caspică se află Atrapatena, pe care rîul Araxes o separă de regiunea Otene a Armeniei. Oraşul acesteia, Gazae, se află la 450000 de paşi de Artaxates şi la tot atîţia de Ecbatana mezilor, cărora le aparţine Atrapatena. (17) 43. Ecbatana, capitala mezilor, a fost întemeiată de regele Seleucos. Ea se află la 750000 de paşi de Seleucia şi la 20000 de Porţile Caspicei. Celelalte oraşe ale mezilor sînt Phisganzaga şi Apamea, supranumită Rhagiane. Numele de porţi se datorează aceluiaşi motiv ca mai s u s : lanţul muntos este întrerupt de un loc de trecere îngust, prin care abia poate pătrunde o singură căruţă; lungimea acestuia este de 8000 de paşi şi el este în totalitate făurit de mîna omului. în dreapta şi în stînga acestuia se înalţă ameninţătoare nişte stînci care par arse. întregul ţinut este lipsit de apă pe o distanţă de 28000 de paşi. Trecerea prin acest defileu este îngreunată de un şuvoi de apă sărată, care ţîşneşte de pe stînci şi, adunîndu-se într-o albie, îşi croieşte drum pe acolo. în plus, pe acolo nu se poate trece decît iarna, din pricina mulţimii şerpilor. 44. Cu adiabenii se învecinează locuitorii numiţi odinioară carduhi, iar acum cordueni, prin al căror ţinut curge fluviul Tigru, iar cu aceştia pratiţii, cărora li se spune „cei de pe drum"^^^ şi care stăpînesc Porţile Caspice. De cealaltă parte a porţilor se găsesc deserturile Pârtiei şi Munţii Citheni. Urmează ţinutul cel mai agreabil al Pârtiei, care se numeşte Choara. Aici se găsesc două oraşe, construite odinioară pentru a le ţine piept mezilor: Calliope şi, pe o altă stîncă, Issatis. Urmează Hecatompylos^^^, capitala Pârtiei, care se află la 123000 de paşi de Porţile Caspice. în acest fel, regatul părţilor este mărginit de porţi. 45. Pe cei care ies prin acestea îi primeşte de îndată neamul caspilor, care se întinde pînă pe ţ ă r m şi dă numele său atît porţilor, cît şi mării. în stînga se află însă o zonă muntoasă. întorcîndu-ne, de la neamul caspi­ lor pînă la rîul Cyrus se spune că sînt 225000 de paşi, iar de la acest rîu, mergînd în sus pînă la porţi, 700000. Acestea au fost socotite o răscruce a drumurilor lui Alexandru cel Mare. Ni s-a transmis că de la Porţile Caspice sînt pînă la hotarul Indiei 15690 de stadii, pînă la oraşul Bactra, numit şi Zariasta 3700, iar pînă la rîul laxartes 5000. 135. în text în greceşte par hodon (n.tr.). 136. Numele grecesc al capitalei părţilor se tălmăceşte „(Oraşul) cu o sută de porţi" (n.tr.).

184

NATVRALIS HISTORIA

(18) 46. Regiunea aflată la răsărit de Porţile Caspice se numeşte Apauortene. Acolo se găseşte un loc pe nume Dareius, vestit pentru rodnicia sa, dincolo de care trăiesc triburile tapirilor, anariacilor, staurilor şi hircanilor, ale căror ţărmuri dau Mării Caspice, începînd de la rîul Sideris, numele de Hircaniană. înainte de Sideris întîlnim rîurile Maziris şi Strator, care izvorăsc toate din Caucaz. Urmează ţinutul Margiane, vestit pentru clima sa blîndă şi care este singura zonă viticolă din întreaga regiune. Este înconjurat din toate părţile de munţi încîntători şi are un perimetru de 1500 de stadii. E greu accesibil din pricina deserturilor de nisip cu o întindere de 120000 de paşi, fiind situat chiar în faţa regiunii Parţia. 47. Acolo Alexandru întemeiase un oraş cu numele său, care a fost nimicit de barbari. Antiochos, fiul lui Seleucos, a construit pe acelaşi amplasament un oraş sirian străbătut de rîul Margus, ale cărui ape se scurg în lacul Zotha. El a dorit ca oraşul să se numească Antiohia. Perimetrul acestuia este de 70 de stadii. In acest oraş i-a dus Orodes pe romanii luaţi prizonieri în urma înfrîngerii lui Crassus. începînd din zona înaltă a Antiohiei se întinde de-a lungul culmilor Caucazului pînă la bactri tribul sălbatic şi neatîrnat al marzilor. în acest ţinut se mai află triburile orcianilor, comorilor, berdrigilor, farmacotrofilor, 48. comarilor, coamanilor, murasiarilor şi mandruanilor, rîurile Mandrus şi Chindrus, dincolo de care trăiesc corasmii, gandarii, parianii, zarangii, arasmii, maroţianii, arşii, gelii, pe care grecii i-au numit caduşi, şi maţianii. Oraşul Heraclea, întemeiat de Alexandru, a fost distrus din temelii, dar apoi a fost reconstruit de Antiochos, care 1-a numit Achais. Urmează dribicii, al căror teritoriu este străbătut chiar pe la mijloc de rîul Oxus, care izvorăşte din lacul Oaxus, sirmaţii, oxitagii, mocii, batenii, saraparii şi bactrii, al căror oraş Zariastes s-a numit ulterior Bactra de la fluviul omonim. Tribul bactrilor stăpîneşte versantul muntelui Paropanisus situat în faţa izvoarelor Indusului şi este mărginit de rîul Ochus. 49. Dincolo de acesta se află sogdianii, oraşul Panda şi, chiar la capătul teritoriului acestora, oraşul Alexandria, întemeiat de Alexandru cel Mare. Acolo au construit altare atît Hercule, cît şi Liber Pater, Semiramida şi Alexandru, care au stabi­ lit astfel hotarul acestei regiuni a pămîntului, mărginite de fluviul laxartes, numit de sciţi Silis şi pe care Alexandru şi ostaşii săi l-au confundat cu Tanaisul. laxartes a fost traversat de către Demodamas, generalul regilor Seleucos şi Antiochos, pe care îl vom urma în cea mai mare măsură în relatarea noastră. Acesta a înălţat şi nişte altare în cinstea lui Apolo Didymeianul. (19) 50. Dincolo de laxartes trăiesc populaţii scitice. Perşii le-au spus tuturor acestora saci, de la numele tribului cel mai apropiat de ei, în vreme ce autorii din vechime i-au numit arami. La rîndul lor, sciţii le zic perşilor corsari, iar Caucazului — Croucasis, adică „Muntele alb de la zăpadă". Mulţimea triburilor scitice care trăiesc la fel ca părţii este nesfîrşită. Dintre acestea, cele mai vestite sînt următoarele: sacii, masageţii, dahii, esedonii, astacii, rumnicii, pesticii, homodoţii, hisţii, edonii.

CARTEA A ŞASEA

185

camii, camacii, euhaţii, cotierii, autusianii, psacii, arimaspii, antacaţii, croasaii şi eteii. Se spune că în acel loc paleii i-au exterminat pe napi. 51. In acest ţinut sînt cunoscute rîurile Mandragaeus şi Caspasus. î n privinţa nici unei alte regiuni diferenţele dintre autori nu sînt mai mari, ceea ce cred că se întîmplă din pricina nenumăratelor triburi nomade. Alexandru cel Mare ne-a transmis că apa Mării Caspice este dulce la gust, iar Marcus Varro că aşa a fost şi apa adusă lui Pompei, atunci cînd acesta conducea operaţiunile militare în zonă în timpul războiului cu Mitridate. F ă r ă îndoială, cantitatea uriaşă de apă dulce a fluviilor care se varsă în Marea Caspică anihilează salinitatea acesteia. 52. Acelaşi Varro adaugă că în urma unei expediţii conduse de Pompei s-a descoperit că în şapte zile se poate ajunge din India la rîul Bactrus, care se varsă în Cyrus şi că mărfurile indiene aduse pe Marea Caspică pînă la rîul Cyrus pot fi transportate pe uscat în nu mai mult de cinci zile pînă în oraşul Phasis de pe malul Pontului. Pe întreaga Mare Caspică există mai multe insule, dintre care Zazata este cea mai cunoscută. (20) 53. De la Marea Caspică şi Oceanul Scitic, itinerarul urmat de noi coteşte înspre Oceanul Oriental, de vreme ce linia litoralului se îndreaptă acum înspre răsărit. Prima parte a acestuia, începînd de la Promontoriul Scitic, nu este locuită din pricina zăpezilor. Următoarea nu este cultivată din cauza sălbăticiei triburilor locale. Acolo trăiesc sciţii antropofagi care se hrănesc cu carne de om. De aceea în jurul lor se află pustietăţi întinse, populate de o mulţime de fiare care îi atacă pe oameni şi care nu se deosebesc de aceştia în cruzime. în continuare întîlnim din nou sciţi şi din nou deserturi cu animale sălbatice, care se întind pînă la muntele pe nume Tabis ce înaintează în mare. Această regiune orientată înspre nord-est nu este locuită decît cam de la jumă­ tatea coastei. 54. Primii oameni cunoscuţi acolo sînt serii, vestiţi pentru lîna culeasă din pădurile lor. Aceştia desprind puful alb de pe frunze, stropindu-le cu apă, iar femeile de la noi au de îndeplinit o dublă sarcină, aceea de a descurca firele şi de a le ţese din nou. în urma unor operaţiuni atît de complicate şi a unor călătorii într-o zonă atît de îndepărtată se obţine ţesătura care le permite matroanelor să poarte în public u n veşmînt transparent. Serii sînt blînzi, dar se aseamănă cu animalele sălbatice. Se feresc de tovărăşia celorlalţi oameni şi aşteaptă ca negus­ torii să vină la ei. 55. Primul lor rîu care ne este cunoscut e Psitharas, al doilea Cambari, iar al treilea Lanos, dincolo de care se află promon­ toriul Chryse, golful Cirnaba, rîul Atianos, golful şi tribul atacorilor care sînt apăraţi de orice adiere vătămătoare de nişte coline însorite şi au parte de aceeaşi climă ca şi hiperboreenii. Amometus le-a dedicat atacorilor o monografie, iar Hecateu u n a hiperboreenilor. Dincolo de atacori locuiesc triburile tunilor şi tocarilor şi, din neamul indienilor, casirii, care sînt situaţi în interior în direcţia sciţilor. Ei se hrănesc cu carne de om. Prin aceste locuri rătăcesc şi nomazii din India. Există şi autori care au susţinut că aceste populaţii se învecinează la nord cu ciconii şi brisarii.

186

NATVRALIS HISTORIA

(21) 56. Din locul în care populaţiile sînt cunoscute cu exactitate se înalţă munţii Hemodi şi începe neamul indienilor, care locuieşte nu doar pe malul Mării Orientale, ci şi pe al celei Meridionale, pe care am numit-o Indiană. Partea orientală a ţărmului Indiei se întinde în linie dreaptă pînă la o cotitură şi măsoară, acolo unde începe Marea Indiană, 1875000 de paşi. Mai departe, partea sa orientată către sud măsoară, aşa cum ne transmite Eratostene, 2475000 de paşi pînă la fluviul Indus, hotarul vestic al Indiei. 57. Mai mulţi autori au evaluat lungimea totală a coastei la patruzeci de zile şi nopţi de navigaţie cu pînze şi de la nord la sud la 2850000 de paşi. Agrippa însă ne-a transmis că lungimea Indiei este de 3300000 de paşi, iar lăţimea de 1300000. Posidonius a măsurat India de la nord-est la sud-vest, plasînd-o în direcţia opusă Galiei, măsurate de la nord-vest la sud-vest, şi a situat-o în totalitate pe direcţia vîntului favonius. A dovedit fără putinţă de tăgadă că pentru India suflarea acestui vînt este favorabilă şi binefăcătoare. 58. In India sînt diferite atît aspectul cerului, cît şi răsăritul astrelor. Aici există anual două veri şi două secerişuri, despărţite de o iarnă în care suflă vînturile etesiene. în timpul solstiţiului nostru de iarnă, în India suflă nişte adieri domoale, iar marea este navigabilă. Dacă cineva ar vrea să enumere toate populaţiile şi oraşele Indiei, nu ar mai termina niciodată. De fapt aceasta a devenit cunoscută nu numai datorită campaniilor lui Alexandru şi regilor care i-au succedat (căci Seleucos, Antiochos şi Patrocles, comandantul flotei lor, au înconjurat Marea Hircaniană şi cea Caspică), ci şi graţie unor autori greci ca Megasthenes şi Dionysios, trimis în acest scop de Ptolemeu Filadelful, care, poposind pe la curtea unor regi indieni, ne-au informat despre forţa militară a acestor nea­ muri. 59. Şi totuşi, în privinţa Indiei nu este cu putinţă să fii exact. Atît sînt de diferite şi de incredibile lucrurile care se povestesc despre ea. însoţitorii lui Alexandru cel Mare au scris că în zona Indiei, pe care a supus-o acesta, existau cinci mii de oraşe, dintre care nici unul n u era mai mic decît insula Cos, şi nouă mii de triburi, că India reprezintă o treime din întreg pămîntul şi că mulţimea triburilor sale este fără de număr. Au avut probabil dreptate, deoarece indienii sînt probabil singu­ rul neam care n-a emigrat niciodată din teritoriile sale. De la Liber Pater la Alexandru cel Mare sînt număraţi o sută cincizeci şi trei de regi, într-o perioadă de 6451 de ani şi trei luni. 60. Dimensiunile fluviilor Indiei sînt extraordinare. Se povesteşte că Alexandru a navigat pe Indus cu o viteză care nu a fost în nici o zi mai mică de 600 de stadii şi că nu şi-a putut încheia călătoria în mai puţin de cinci luni şi cîteva zile. Şi totuşi, se ştie că Indusul este mai scurt decît Gangele. Şi Seneca al nostru a publicat o lucrare despre India, în care relatează că acolo există şaizeci de rîuri şi o sută optsprezece populaţii. Enumerarea mun­ ţilor Indiei ar necesita un efort asemănător. Este vorba de u n lanţ neîntrerupt, format din Imauus, Hemodus, Paropanisus şi Caucaz, din­ colo de care întreaga Indie descreşte, formînd o cîmpie imensă asemă­ nătoare Egiptului.

CARTEA A ŞASEA

187

61. Dar pentru ca descrierea noastră geografică să fie înţeleasă ne vom ţine po urmele lui Alexandru cel Mare. Diognetus şi Baeton, care au măsurat drumurile acestuia, au scris că de la Porţile Caspice la HecatompyloB, oraşul părţilor, sînt atîtea mii de paşi cîte am spus mai înainte; do acolo pînă la Alexandria, oraş pe care 1-a întemeiat acest rege, sînt 575000 de p a ş i ; în continuare pînă la Prophtasia, oraşul drangilor, 199000; mai departe pînă la oraşul arahosiilor, 565000; pînă la Ortospanum, încă 175000; de acolo pînă la oraşul lui Alexandru, 50000 62. (în unele exemplare întîlnim însă cifre diferite). Acest oraş este situat chiar la poalele Caucazului. De la oraşul lui Alexandru pînă la rîul Cophes şi oraşul Peucolatis al indienilor sînt 237000 de paşi, de aici pînă la fluviul Indus şi oraşul Taxilla mai sînt 60000; mai departe, pînă la vestitul fluviu Hydaspes 120000 şi încă 390000 pînă la nu mai puţin celebrul rîu Hypasis, ce a reprezentat limita călătoriilor lui Alexandru, care totuşi 1-a traversat şi a consacrat nişte altare pe malul celălalt. Scrisorile regelui însuşi confirmă aceste date. 63. Restul Indiei a fost parcurs de Seleucos Nicator: pînă la Sydrus, 169000 de paşi; tot atîta de acolo la rîul lomanes (unele exemplare adaugă însă 5000 de paşi); în continuare pînă la Gange, 112500 de paşi; pînă la Rhodapha, încă 569000 (alţi autori evaluează însă această distanţă la 325000 de paşi); de acolo la oraşul Callinipaza, 167500, iar după alţii, 265000; mai departe pînă la confluenţa Gangelui cu lomanes, 625000 de paşi (cei mai mulţi autori adaugă însă la această distanţă încă 13500 de paşi); de acolo la oraşul Palibothra, 425000 de paşi, iar pînă la vărsarea fluviului Gange, încă 637500 de paşi. 64. Triburile pe care merită să le menţionăm, începînd de la munţii Hemodi a căror prelungire se numeşte Imaus, ceea ce în limba localnicilor înseamnă „Acoperit de zăpadă", sînt: isarii, cosirii, izii şi, de-a lungul lanţului de munţi, chirotosagii şi bragmanii, supranume purtat de mai multe triburi, printre care şi de mactocalingi. Acolo se află rîurile Prinas şi Cainnas, care se varsă în Gange, amîndouă navigabile. în imediata apropiere a mării trăieşte tribul calingilor, iar la nord de acesta mandaii şi malii, care stăpînesc muntele Mallos. Gangele reprezintă hotarul acestui ţinut. (22) 65. Unii autori au afirmat că izvoarele Gangelui sînt, ca şi ale Nilului, necunoscute şi că acesta inundă într-un mod asemănător zonele învecinate. Alţii în schimb au susţinut că Gangele ia naştere din munţii Sciţiei. î n el se varsă nouăsprezece rîuri, dintre care, în afara celor menţionate, sînt navigabile Crenacca, Rhamnumbova, Casuagus şi Sonus. Alţii sînt de părere că Gangele ţîşneşte cu mult zgomot din izvoarele sale şi apoi se prăvăleşte pe nişte stînci abrupte. De îndată ce ajunge pe cîmpiile cu pante domoale se bucură de ospitalitatea unui lac, apoi curge agale. Lăţimea sa niinimă este de 8000 de paşi, cea medie de 100 de stadii, iar adîncimea sa nu scade în nici un loc sub 20 de paşi. Ultimul trib pe la care trece Gangele este cel al gangarizilor calingi, a căror capitală se numeşte Pertalis. 66. Regele acestora are la dispoziţie 60000 de infanterişti, 1000 de călăreţi şi 700 de elefanţi gata de luptă.

188

NATVRALIS HISTORIA

Populaţiile civilizate din India sînt împărţite în mai multe clase: unii cultivă pămîntul, alţii luptă, iar alţii exportă produsele locale şi aduc altele din străinătate. Cei mai buni şi mai bogaţi se ocupă de treburile politice, fac dreptate şi îl sfătuiesc pe rege. Membrii celei de-a cincea clase se dedică înţelepciunii, foarte preţuită de indieni şi care aproape că s-a preschimbat într-o religie. Aceştia îşi pun întotdeauna capăt vieţii, murind de bunăvoie pe un rug, pe care chiar ei l-au aprins în prealabil. In afara acestor clase mai există una aproape sălbatică, supusă unei sarcini foarte grele, de care sînt scutite celelalte categorii, aceea de a vîna şi de a îmblînzi elefanţi. Indienii folosesc aceste animale la arat şi ca mijloc de transport. Ei cunosc elefanţii mai bine decît orice alt animal, cu ei luptă şi îşi apără teritoriile. Ii aleg pentru război după forţă, vîrstă şi dimensiuni. 67. Pe fluviul Gange există o insulă foarte întinsă, pe care locuieşte un singur trib, cel numit al modogalingilor. Dincolo de aceştia se află modubii, molinzii, uberii cu măreţul lor oraş omonim, modreşii, preţii, calişii, sasurii, pasalii, colebii, orumcolii, abalii şi taluţii. Regele acestora ţine sub arme 50000 de infanterişti, 4000 de călăreţi şi 4000 de elefanţi. Urmează tribul mai puternic al andarilor, care au foarte multe sate şi treizeci de oraşe înconjurate cu ziduri şi turnuri şi care îi oferă regelui 100000 de infanterişti, 2000 de călăreţi şi 1000 de elefanţi. în ţinutul dârzilor se găseşte foarte mult aur, iar în cel al seţilor şi foarte mult argint. 68. Totuşi cei mai puternici şi mai vestiţi, nu numai din această regiune, ci, poate, din întreaga Indie, sînt prăşii, cu foarte întinsul şi bogatul lor oraş Palibothra, care a dat un alt nume neamului şi întregii regiuni ce începe de la Gange. Regele lor are o armată permanentă de 600000 de infanterişti, 30000 de călăreţi şi 9000 de elefanţi, care ne îngăduie să ne facem o idee despre imensitatea resurselor sale. 69. Dincolo de palibotri, în interiorul Indiei, locuiesc monezii şi suarii, în ţinutul cărora se găseşte muntele Maleus, pe care umbrele cad iarna înspre nord, iar vara înspre sud, vreme de şase luni. Baeton ne asigură că în acel ţinut Ursa Mare este vizibilă numai o singură dată pe an, vreme de cincisprezece zile. După părerea lui Megasthenes, acest fenomen se produce în mai multe locuri din India. Indienii numesc „dramasa" polul sud. Rîul lomanes, care trece prin ţinutul palibotrilor, se varsă în Gange între oraşele Methora şi Chrisobora. 70. In regiunea situată la sud de Gange, locuitorii sînt bronzaţi de soare, fiind oacheşi, dar nu arşi asemenea etiopienilor. Pe măsură ce ne apropiem de Indus, pielea locuitorilor devine tot mai închisă la culoare. Indusul se află imediat după neamul praşilor, în munţii cărora se povesteşte că trăiesc pigmeii. Artemidoros ne transmite că distanţa între Indus şi Gange este de 2100000 de paşi. (23) 71. Indusul, numit de localnici Sindus, izvorăşte de pe versantul răsăritean al muntelui Caucaz numit Paropanisus şi primeşte nouă­ sprezece afluenţi, dintre care cei mai vestiţi sînt Hydaspes, în care se varsă alte patru rîuri, Cantaba, în care se varsă trei rîuri, Acesinus şi Hypasis, la rîndul lor navigabile. Cu toate acestea, Indusul are un debit

CARTEA A ŞASEA

189

modest şi nu este nicăieri mai lat de 50 de stadii şi mai adînc de 15 paşi. Formează o insulă foarte întinsă care se cheamă Prasiane şi o alta mai mică, pe nume Patale. 72. Este navigabil pe o distanţă de 1240000 de paşi, după părerea autorilor celor mai moderaţi, şi se varsă în ocean după ce, ca să zic aşa, a însoţit soarele în drumul său către apus. Voi oferi lungimea ţărmului pînă la Indus pe bucăţi, aşa cum o găsesc la rîndul meu, chiar dacă distanţele nu se potrivesc unele cu altele. De la vărsarea Gangelui pînă la promontoriul Calingon şi oraşul Dandaguda sînt 625000 de p a ş i ; pînă la Tropina, 1225000 de paşi; pînă la capul Perimulae, unde se află tîrgul cel mai frecventat din India, 750000 de paşi; pînă la oraşul Patala de pe insula pe care am menţionat-o mai sus, 620000 de paşi. ' 73. Triburile de munteni dintre Indus şi lomanes sînt: ceşii, cetribonii, care trăiesc în păduri, apoi megalii, ai căror regi au la dispoziţie 500 de elefanţi şi un număr necunoscut de infanterişti şi de călăreţi, criseii, parasangii şi asmagii, al căror ţinut este plin de tigri fioroşi. Aceştia pot pregăti de luptă 300 de infanterişti, 300 de elefanţi şi 800 de călăreţi. Teritoriul lor este mărginit de Indus şi înconjurat de o cunună de munţi şi de deserturi. La 625000 de paşi mai jos de aceste deserturi se află darii, surii, iar apoi pe o distanţă de 187000 de paşi, deserturi ale căror nisipuri înconjoară oazele în acelaşi fel ca marea insulele. 74. La sud de aceste deserturi se găsesc maltecorii, singii, maroii, rarungii şi morunii. Aceştia trăiesc în munţii care se întind neîntrerupt pe ţărmul oceanului. Sînt liberi, nu au regi şi ocupă multe din oraşele situate pe prelungirile munţilor. Urmează nareii, mărginiţi de Capitalia, cel mai înalt dintre munţii Indiei. Locuitorii de pe celălalt versant al acestuia exploatează din plin minele de aur şi de argint. 75. Dincolo de narei se află oraţii, al căror rege are la dispoziţie doar zece elefanţi, dar posedă importante trupe de infanterie, suarataraţii, în fruntea cărora se află un rege şi care nu cresc elefanţi, bizuindu-se pe cavalerie şi infanterie, odombeorii, sarabaştrii, cu frumosul oraş Thorax, înconjurat de şanţuri mlăştinoase care nu pot fi trecute decît pe un pod, din pricina crocodililor avizi de carne omenească. Mai este pomenit şi u n alt oraş al acestora, anume Automula, situat pe ţ ă r m la confluenţa a cinci rîuri şi avînd un tîrg renumit. Regii sarsabaştrilor au la dispoziţie 1600 de elefanţi, 150000 de infanterişti şi 5000 de călăreţi. în schimb, regele carmilor, ceva mai sărac, are 600 de elefanţi şi, în rest, efective modeste. 76. Dincolo de aceştia trăieşte tribul panzilor, singurul din India condus de femei. Se povesteşte că Hercule nu a avut decît o fată, care a fost din această cauză preferata sa şi căreia i-a dăruit un regat întins. Urmaşele acesteia stăpînesc 300 de oraşe şi au la dispoziţie 150000 de infanterişti şi 500 de elefanţi. După acest şir de 300 de oraşe locuiesc derangii, posingii, butii, gogareii, umbrii, nereii, brangoşii, nobunzii, coconzii, neseii, palatiţii, salobriaşii şi oroştrii, care se învecinează cu insula Patale. De la extremitatea acesteia pînă Porţile Caspice se spune că sînt 1925000 de paşi.

190

NATVRALIS HISTORIA

77. Incepînd de acolo, în amontele Indusului locuiesc în ordine matoii, bolingii, galitaluţii, dimurii, megarii, ardabii, mesii, abisarii şi silii. In continuare, pe o distanţă de 250000 de paşi, se întind deser­ turi pe care, după ce le-am străbătut, ajungem la organagi, aborţi şi brasuerti. Dincolo de aceştia se găsesc alte deserturi, la fel de întinse ca primele. Mai departe trăiesc sorofagii, arbii, marogomatrii, umriţii şi ceii, ale căror triburi în număr de douăsprezece au fiecare cîte două oraşe, şi asinii, care locuiesc în trei oraşe. Capitala acestora este Bucephala, întemeiată pe locul în care a fost îngropat calul regelui Alexandru. 78. Mai sus de aceştia, la poalele Caucazului, locuiesc tribu­ rile de munteni ale soseazilor şi sondrilor. Dacă traversăm Indusul şi coborîm de-a lungul cursului său îi întîlnim pe samarabi, sambraceni, bisambriţi, orşi, andiseni şi pe taxili, al căror oraş este celebru. în acel loc, ţinutul ce poartă numele generic de Amenda se transformă într-o cîmpie locuită de patru triburi: peucoliţii, arsagaliţii, gereţii şi asoii. De fapt, cei mai mulţi autori nu socotesc Indusul drept graniţa occidentală a Indiei, ci îi adaugă acesteia patru satrapii, cele ale gedroşilor, arahosilor, arilor şi paropanisizilor, cu rîul Cophes ca ultim hotar. Alţii sînt însă de părere că toate aceste ţinuturi le aparţin arilor. 79. De asemenea, cei mai mulţi autori ataşează Indiei oraşul Nysa şi muntele Merus'^^^, consacrat lui Liber Pater. Acolo a apărut legenda potrivit căreia Dionysos s-ar fi născut din coapsa lui lupiter şi tot acolo trăieşte neamul arimaspilor care cultivă viţa-de-vie, laurul, merişorul şi toate fructele care cresc în Grecia. Lucrurile vrednice de amintire şi aproape fabuloase ce se povestesc despre rodnicia pămîntului, despre feluritele roade, despre copacii, fiarele, păsările şi celelalte animale ale Indiei vor fi menţionate fiecare la locul său (cele patru satrapii care vor fî pomenite în curînd) într-o altă parte a operei noastre, căci ne grăbim să ajungem la insula Taprobane. 80. înaintea acesteia se află însă altele: Patale, despre care am arătat că se găseşte chiar la vărsarea Indusului, este de formă triunghiulară şi are o lăţime de 220000 de paşi; în afara gurii Indusului, Chryse şi Argyre, bogate, după părerea mea, în mine, căci nu aş da crezare cu uşurinţă informaţiei transmise de unii autori, anume că solul acestora este din aur şi din argint. La 20000 de paşi de acestea se află insula Crocala, iar la 12000 de aceasta Bibaga, plină de stridii şi de alte scoici. Urmează, la 8000 de paşi de insula mai sus menţionată, Coralliba şi multe altele neînsemnate. (24) 81. Taprobane a fost socotită multă vreme o altă lume, denumită a antihtonilor. Abia epoca şi faptele lui Alexandru cel Mare au dovedit că aceasta este o insulă. Onesicritus, comandantul flotei lui Alexandru, a scris că acolo se nasc elefanţi mai mari şi mai războinici decît în India. Megasthenes adaugă că insula Taprobane este împărţită în două de un rîu, că locuitorii săi se numesc paleogoni şi că produc mai mult aur şi 137. Numele acestui munte înseamnă în greacă tocmai „Coapsă" (n.tr.).

fp |j ij « f \ ' ;,' | \ | ! | j | f j \

:' j ' ţ .

CARTEA A ŞASEA

191

perle mari decît indienii. Eratostene ne-a transmis şi dimensiunile insulei: lungimea de 7000 de stadii, iar lăţimea de 5000. După părerea sa, acolo nu există oraşe, ci doar şapte sute cincizeci de sate. 82. Insula Taprobane începe de la Marea Orientală şi se întinde în faţa Indiei de la est la vest. Odinioară s-a crezut că aceasta se află la o distanţă de douăzeci de zile de navigaţie de neamul prasienilor, dar, fiindcă aici se ajungea cu nişte ambarcaţiuni din papirus echipate asemenea celor de pe Nil, distanţa a fost evaluată în funcţie de viteza corăbiilor noastre la şapte zile de navigaţie. Marea dintre India şi Taprobane este plină de vaduri a căror adîncime nu depăşeşte şase paşi, dar anumite şenale sînt atît de adînci încît nici o ancoră nu ajunge la fund. Acolo corăbiile au două prore tocmai pentru a nu fi nevoite să se răsucească în părţile înguste ale strîmtorii. Tonajul lor este în jur de trei mii de amfore. 83. în timpul navigaţiei, marinarii din Taprobane nu observă astrale, iar Ursa Mare nu este nici măcar vizibilă. Duc însă cu ei nişte păsări, cărora le dau deseori drumul şi pe care le urmează în zborul lor către uscat. Nu navighează mai mult de patru luni pe an. Se feresc cel mai tare de cele o sută de zile de după solstiţiul de vară, în care marea este bîntuită de furtuni. 84. Pînă aici am prezentat informaţiile oferite de autorii din vechime. Date mai exacte am obţinut în timpul domniei lui Claudius, atunci cînd din insulă au venit chiar nişte soli. Acest lucru s-a petrecut în următoa­ rele împrejurări. Annius Plocamus luase în arendă perceperea dărilor din zona Mării Roşii. Un libert al său, care naviga în jurul Arabiei, a fost tîrît de acvilon pînă dincolo de Carmania şi purtat în cincisprezece zile pînă în portul hipurilor din insula Taprobane, unde a beneficiat de ospitalitatea binevoitoare a regelui. învăţînd în şase luni limba localni­ cilor, el i-a răspuns la întrebări regelui şi i-a povestit despre romani şi împăratul lor. 85. Dintre lucrurile pe care le-a ascultat, pe rege 1-a impresionat în mod special cinstea romanilor, căci dintre banii confis­ caţi, dinarii aveau toţi aceeaşi greutate, cu toate că feluritele imagini de pe ei arătau că fuseseră bătuţi de mai mulţi împăraţi. Stimulat mai ales de acest fapt să cîştige prietenia romanilor, a trimis la ei patru soli, conduşi de Rachias. De la aceştia s-a aflat că pe insulă există cinci sute de oraşe şi un port orientat înspre sud şi unit cu oraşul Palaesimundus, cel mai celebru dintre toate cele de acolo şi în care se află palatul regal. Acesta are o populaţie de 200000 de oameni. 86. De asemenea, în inte­ riorul insulei se găseşte lacul Megisba care are un perimetru de 375000 de paşi şi cuprinde nişte insule a căror unică bogăţie este reprezentată de păşuni. Din acest lac ies două rîuri. Primul, pe nume Palaesimundus, se varsă în port în apropierea oraşului omonim prin trei braţe şi are lăţimea minimă de cinci stadii, iar cea maximă de cincisprezece. Al doilea rîu, care se îndreaptă înspre nord şi India, poartă numele de Cydara. Cel mai aproape de India, adică la patru zile de navigaţie, pe un drum la mijlocul căruia se iveşte Insula Soarelui, se găseşte promontoriul Colliacum. 87. Marea are acolo o culoare verde închis şi

192

NATVRA.LIS HISTORIA

este plină de copaci, ale căror vîrfuri se agaţă de cîrma corăbiilor. Solii se mirau de Ursa Mare şi de Pleiadele de la noi, ca şi cum s-ar fi găsit sub un cer nou, şi declarau că la ei luna nu este vizibilă decît din a opta pînă în a şaisprezecea zi a fiecărei luni. Noaptea la ei străluceşte Canopus, o stea uriaşă şi strălucitoare. Pe soli cel mai mult îi mira faptul că umbrele lor cad la nord şi nu la sud şi că soarele răsare la stînga şi apune în dreapta, iar nu invers. 88. Ei au mai povestit că latura insulei lor care se găseşte la sud-est de India măsoară 10000 de stadii. în faţa Taprobanei, dincolo de munţii Hemodi, sînt situaţi serii, care le sînt cunoscuţi autohtonilor de pe urma negoţului. La aceştia s-a dus tatăl lui Rachias. Acolo fiarele îi atacă pe străini, iar statura localni­ cilor o depăşeşte pe cea obişnuită. Ei au părul roşu, ochii albaştri, o voce cumplită şi nu vorbesc cu străinii. Celelalte informaţii coincid cu cele furnizate de negustorii romani: mărfurile erau aşezate pe malul opus al rîului alături de cele pe care serii le scoteau la vînzare, iar dacă acestora le convenea schimbul, le luau. Cum să nu urăşti luxul atunci cînd mintea te poartă la felul în care sunt procurate acele lucruri dorite ? 89. Dar chiar şi insula Taprobane, cu toate că a fost exilată de n a t u r ă în afara lumii, nu este lipsită de viciile noastre. Şi acolo sînt preţuite aurul şi argintul. Sînt apreciate marmura asemănătoare carapacei de broască-ţestoasă, perlele şi nestematele. Pe ansamblu, luxul lor este cu mult superior celui al nostru. Solii spuneau că bogăţiile lor sînt mai mari decît ale noastre, dar că noi ne etalăm mai mult luxul. La ei nimeni nu are sclavi, nu doarme pînă se face ziuă ori în timpul zilei. Clădirile lor se înalţă puţin deasupra solului, iar preţul griului nu creşte niciodată. Acolo nu există tribunale ori procese şi este venerat Hercule. Poporul alege după vîrstă şi blîndeţe un rege care nu are copii. Dacă îi zămisleşte pe urmă abdică, pentru ca domnia să nu devină ereditară. 90. Regelui îi sînt atribuiţi de către popor treizeci de guvernatori şi nimeni nu este condamnat la moarte decît în urma unei hotărîri a majorităţii acestora. Chiar şi aşa condamnatul poate face apel la popor şi primeşte şaptezeci de judecători. Dacă aceştia îl achită pe inculpat, cei treizeci nu se mai bucură de nici o consideraţie şi sînt supuşi celei mai grave infamii. Regele se îmbracă asemenea lui Liber Pater, iar ceilalţi ca arabii. 91. Dacă săvîrşeşte vreo nelegiuire, regele este condamnat la moarte, dar nimeni nu îl ucide, ci toţi se îndepărtează de el şi refuză chiar să îi vorbească. Locuitorii insulei îşi petrec sărbătorile vînînd. Cea mai plăcută dintre vînători este cea de tigri şi elefanţi. Locuitorii din Taprobane îşi cultivă cu hărnicie ogoarele, nu cunosc viţa-de-vie, dar au pomi fructiferi din belşug. Se desfată pescuind mai ales broaşte-ţestoase, cu a căror cara­ pace îşi acoperă casele. Atît de mari sînt exemplarele care se găsesc acolo! Nu consideră lungă o viaţă de om de o sută de ani. (25) 92. Acestea au fost lucrurile care se cunosc despre Taprobane. Iată cum arată cele patru satrapii, a căror prezentare am amînat-o pînă acum. Triburilor celor mai apropiate de Indus le urmează nişte zone de munte. In Caspiene a existat oraşul Capisa, distrus de Cyrus.

CARTEA A ŞASEA

193

în Arachosia se găsesc rîul şi oraşul omonim întemeiat de Semiramida, căruia unii i-au spus Cufîs. Urmează rîul Erymandus, ce curge prin oraşul Parabeste al arahosiilor. La sud, în imediata apropiere a acestora şi învecinîndu-se cu o parte dintre arahoţi sînt situaţi dexendruşii. La nord de aceştia se găsesc paropanisizii, iar la poalele Caucazului oraşul Cartana, numit mai tîrziu Tetragonis. Această regiune se află în faţa Bactriei, căreia îi urmează ţinutul arilor, al căror oraş Alexandria poartă numele întemeietorului. Mai departe trăiesc sidracii, dangalii, parapinii, catacii şi mazii. Lîngă Caucaz locuiesc cadruşii, al căror oraş a fost întemeiat de Alexandru. 93. Ţinuturile aflate la sud de acestea sînt în general mai plate. De la Indus începe regiunea Ariana, arsă de un soare torid şi înconjurată de deserturi, dar presărată totuşi cu multe locuri umbroase care atrag agricultorii, mai ales de-a lungul rîurilor Tonberos şi Arosape. în continuare se găsesc oraşul Artacoana şi rîul Arius, ce scaldă oraşul Alexandria întemeiat de Alexandru. Acesta se întinde pe o distanţă de 30 de stadii, dar oraşul Artacbane, ale cărui ziduri au fost refăcute de Antiochos, este şi mai frumos, şi mai vechi decît acesta. El are o întindere de 50 de stadii. 94. Urmează tribul dorsigilor, rîurile Pharnacotis şi Ophradus, Prophtasia, oraşul Zarasparum, drangii, euergeţii, zarangii, gedruşii, oraşele Peucolis, Lyphorta şi Methorcum. Mai departe se întind deserturi, dincolo de care se găsesc rîul Manain, tribul acutrilor, rîul Eorum, tribul orbilor, rîul Pomanus, navigabil pînă la hotarele panzilor şi rîul Cabirus, navigabil pînă în hotarele suarilor, la vărsarea căruia se află un port. î n continuare întîlnim oraşul Condigramma şi rîul Cophes, în care se varsă trei cursuri de apă navigabile, Saddaros, Parospus şi Sodamus. 95. Unii autori vor să facă din regiunea Daritis o parte a Arianei şi oferă următoarele dimensiuni ale celor două, lungimea de 1800000 de paşi şi lăţimea mai mică decît o jumătate din cea a Indiei. Alţii i-au plasat pe gedruşi şi pe siri pe o întindere de 138000 de paşi, apoi, pe o distanţă de 200000 de paşi, pe oriţii ihtiofagi, care vorbesc o limbă proprie, diferită de cea a indienilor. Alexandru le-a interzis tuturor ihtiofagilor^^* să mănînce peşte. î n continuare, aceşti autori au situat pe o întindere de 200000 de paşi tribul arbilor. Urmează o zonă deşertică, apoi Carmania, Persia şi Arabia. (26) 96. Dar mai înainte de a descrie în mod amănunţit aceste regiuni se cuvine să prezentăm datele transmise de Onesicritus în urma călă­ toriei sale pe mare cu flota lui Alexandru din India pînă în inima Persiei, date care au fost foarte de curînd înfăţişate de luba, după care vom descrie r u t a maritimă descoperită în ultimii ani şi adoptată şi astăzi. Amintirile de călătorie ale lui Onesicritus şi Nearchus nu cuprind nici numele tuturor locurilor de popas, nici toate distanţele. în primul rînd despre oraşul Xylinepolis^^®, întemeiat de Alexandru şi din care cei doi 138. Numele acestei populaţii înseamnă tocmai „mîncătorii de peşte" (n.tr.). 139. în greacă „Oraşul de lemn" (n.tr.).

194

NATVRALIS HISTORIA

au pornit, nu se precizează destul de clar lîngă ce rîu şi în ce loc se afla. 97. Sînt menţionate totuşi următoarele obiective vrednice să fie amin­ tite : un oraş întemeiat de Nearchus în timpul călătoriei sale şi rîul navigabil Arbius; în faţa acestuia, la o distanţă de 70 de stadii, o insulă; Alexandria, întemeiată de Leonnatus din porunca lui Alexandru pe acest teritoriu, Argeruus cu portul său sigur şi rîul navigabil Tonberus, pe malurile căruia trăiesc păşirii. Urmează ihtiofagii, al căror teritoriu este atît de întins, încît Onesicritus şi Nearchus au navigat prin faţa sa u n răstimp de 30 de zile şi o insulă numită „a Soarelui" sau „Culcuşul Nimfelor", cu pămîntul roşiatic şi pe care toate vieţuitoarele mor din cauze necunoscute. 98. Mai departe se află tribul orilor şi rîul Hyctanis din Carmania, cu multe porturi şi bogat în aur. începînd de acolo, Onesicritus şi Nearchus au observat pentru prima oară apariţia Ursei Mari şi faptul că Boarul nu era vizibil nici în toate nopţile şi nici de-a lungul unei nopţi întregi. Imperiul Ahemenizilor s-a întins pînă în acel loc. Acolo sînt exploatate minele de aramă, fler, arsenic şi miniu. In continuare întîlnim capul Carmaniei, aflat la o distanţă de 50000 de paşi de coasta opusă a Arabiei, locuită de maci. Acolo există şi trei insule, dintre care numai Oracta, aflată la 25000 de paşi de continent, are apă potabilă şi este locuită. In golful situat înainte de a se ajunge în Persia se află patru insule, în jurul cărora înotau nişte şerpi de mare lungi de douăzeci de coţi, care au îngrozit flota. 99. Urmează insulele Athotadrus şi Gauratae, locuite de tribul gianilor. Rîul Hyperis, pe care pot pătrunde corăbiile de transport, se varsă la mijlocul Golfului Persic. Dincolo de acesta se află rîul Sitioganus, pe care, după o călătorie de şapte zile, se ajunge la Parsagadae. Urmează rîul navigabil Phristimus, o insulă fără nume, rîul Granis, accesibil numai pentru ambarcaţiunile mici - acesta curge prin Susiana, iar pe malul său drept locuiesc dexii, o populaţie de munteni, care fabrică bitum; rîul Zarotis, pe care pătrund greu cei care nu îl cunosc, şi două insule naici. In continuare navigaţia are loc prin vaduri asemănătoare unor mlaştini. Se poate totuşi trece prin nişte canale înguste. 100. î n continuare se găsesc gura Eufratului şi lacul format de Eulaeus şi de Tigru lîngă Charax. De acolo se poate ajunge pe fluviul Tigru pînă la Susa. Acolo Nearchus şi Onesiciritus l-au găsit pe Alexandru, care celebra nişte sărbători la şapte luni după despărţirea lor ce avusese loc la Patala. Navigaţia celor doi a durat trei luni. Aceasta a fost deci r u t a u r m a t ă de flota lui Alexandru. Ulterior însă s-a dovedit că drumul cel mai sigur este cel care duce în bătaia vîntului favonius, numit acolo hippalus, de la capul Syagros din Arabia la Patale. Lungimea acestui drum este evaluată la 1332000 de paşi. 101. Epoca următoare a considerat că mai scurt şi mai sigur este drumul care duce de la acelaşi cap la portul Zigerus din India. Aceasta a fost ruta pe care s-a navigat multă vreme, pînă cînd un negustor a descoperit una, iar ispita cîştigului a apropiat India de noi. începînd de atunci, această călătorie are loc în fiecare an, pe corăbii fiind îmbar­ cate cohorte de arcaşi, de vreme ce piraţii reprezintă o permanentă

CARTEA A ŞASEA

195

ameninţare. Nu ne va părea rău dacă vom prezenta întregul traseu începînd din Egipt, deoarece acum am dobîndit pentru prima oară infor­ maţii sigure despre el. Subiectul merită într-adevăr atenţie, deoarece în nici un an India nu secătuieşte imperiul nostru de mai puţin de 50000000 de sesterţi plătiţi pentru mărfurile care sînt vîndute la noi cu un preţ de o sută de ori mai mare. 102. La 2000 de paşi de Alexandria se află oraşul luliopolis. De acolo pînă la Coptus, drumul pe Nil măsoară 309000 de paşi. Călătoria durează douăsprezece zile atunci cînd bat vînturile etesiene. De la Coptus se merge cu cămilele, la anumite inter­ vale existînd locuri pentru aprovizionarea cu apă. Primul, pe nume Hydreuma, se află la 32000 de paşi de Coptus. Al doilea se găseşte în munţi la o zi de mers, iar al treilea într-o altă localitate pe nume Hydreuma, la 85000 de paşi de Coptus. Urmează, la 184000 de paşi de Coptus, Hydreuma lui Apolo şi un loc de popas situat într-o zonă mun­ toasă, de la care se ajunge la Nouum Hydreuma, aflată la 236000 de paşi de Coptus. 103. Există însă şi un Vetus Hydreuma, numit Trogloditicum, unde o garnizoană stă de pază pe un drum lateral aflat la 2000 de paşi de acolo. Vetus Hydreuma se găseşte la 7000 de paşi de Nouum Hydreuma. Urmează, la 257000 de paşi de Coptus, oraşul Berenice cu portul său la Marea Roşie. Dar pentru că cea mai mare parte a drumului este străbătută noaptea din pricina arşiţei, iar zilele sînt petrecute în locurile de popas, acesta durează de la Coptus la Berenice douăsprezece zile. 104. Navigaţia începe la j u m ă t a t e a verii, înainte de răsăritul Con­ stelaţiei Cîinelui sau imediat după aceasta, şi cam în treizeci de zile se ajunge la Ocelis în Arabia sau la Canes, într-o regiune producătoare de tămîie. Există şi un al treilea port numit Muza, către care nu se îndreaptă cei care călătoresc spre India, ci numai negustorii de tămîie şi de parfumuri arăbeşti. în interior se găsesc două oraşe, capitala regiunii numită Sapphar şi Saue. Pentru cei care se îndreaptă către India, cel mai bine este să pornească de la Ocelis. De acolo, dacă bate vîntul hippalus, ei ajung după patruzeci de zile de navigaţie la Muziris, primul tîrg din India. Nu este însă recomandabil să poposeşti acolo din pricina apropierii piraţilor, care stăpînesc o localitate pe nume Nitria, şi a puţinătăţii mărfurilor. î n plus, locul de ancorare se află departe de uscat, iar încărcarea şi descărcarea mărfurilor se fac cu ajutorul unor bărci. Acolo domnea, în momentul în care am scris, Caelobothras. 105. Un port mai comod este cel numit Becare, care aparţine tribului neacinzilor. Acolo domnea Pandion, într-un oraş numit Modura, ce se află în interiorul continentului la mare distanţă de emporium. Ţinutul din care este adus piper cu monoxilele poartă numele de Cottonara. Toate aceste nume de triburi, porturi şi oraşe nu se găsesc la nici unul dintre autorii anteriori, fapt ce dovedeşte că situaţia geografică s-a schimbat. 106. întoarcerea din India are loc la începutul lunii egiptene Tybis, ce corespunde lui decembrie din calendarul nostru, şi, în orice caz, înaintea celei de-a şasea zile a lunii egiptene Mechiris, adică înainte de idele lui ianuarie. Aşa se face că întoarcerea are loc în cursul aceluiaşi

196

NATVRALIS HISTORIA

an. începînd din India, navigaţia are loc în bătaia vîntului volturnus, iar după intrarea în Marea Roşie cu ajutorul lui africus şi al austrului. Acum însă să ne întoarcem la subiect. (27) 107. Nearchus a scris că ţărmul Carmaniei se întinde pe o lungime de 1250000 de paşi şi că de la începutul său pînă la rîul Sabis sînt 100000 de paşi. De acolo pînă la rîul Ananis se află, pe o întindere de 25000 de paşi, culturi de viţă-de-vie şi ogoare. Acest ţinut poartă numele de Armuzia. Oraşele Carmaniei sînt Zetis şi Alexandria. (28) Şi în această zonă marea năvăleşte de două ori înăuntrul usca­ tului. Acesteia autorii romani i-au spus Marea Roşie, iar cei greci Marea Erythree, de la regele Erythras sau, după părerea altora, datorită impresiei că, prin reflectarea razelor soarelui, capătă culoarea roşie^*". Alţii însă consideră că numele Mării Erjd;hree provine de la nisipul şi de la fundul său ori de la faptul că apa acesteia are în mod natural culoarea roşie. 108. Această mare este împărţită în două golfuri. Cel dinspre răsărit poartă numele de Persic şi are, după informaţiile furnizate de Eratostene, un perimetru de 2500000 de paşi. în faţa acestuia se află Arabia, al cărei ţ ă r m are o lungime de 1500000 de paşi. Aceasta este apoi înconjurată de un al doilea golf, numit Arabic. Oceanul care se scurge în el poartă numele de Azanian. Lăţimea intrării în Golful Persic a fost evaluată de unii autori la 5000 de paşi, iar de alţii la 4000. De acolo pînă în fundul golfului se ştie aproape sigur că sînt în linie dreaptă 1125000 de paşi. Forma Golfului Persic aduce cu aceea a unui cap omenesc. 109. Onesicritus şi Nearchus au scris că distanţa de la fluviul Indus la Golful Persic, iar de acolo la Babilon, trecînd prin mlaştinile Eufratului, este de 1700000 de paşi. într-un colţ al Carmaniei se găsesc chelonofagii^*'^, care îşi acoperă casele cu carapace de broască-ţestoasă şi se hrănesc cu carnea acestora. Aceştia locuiesc pe promontoriul situat dincolo de rîul Arabis. Au u n păr ţepos pe tot corpul în afara capului şi se îmbracă în veşminte confecţionate din solzi de peşte. 110. Se poves­ teşte că dincolo de ţinutul chelonofagilor, în direcţia Indiei, la 50000 de paşi de ţărm, se găseşte o insulă numită Caecandrus şi lîngă ea, dincolo de o strîmtoare, insula Stoidis, bogată în perle. începînd de la acest promontoriu, carmanii se învecinează cu harmozeii. între aceste două triburi, unii autori îi plasează de-a lungul întregului ţărm, care măsoară 421000 de paşi, pe arbi. Acolo se află Portul Macedonenilor şi, pe un promontoriu, altarele lui Alexandru. 111. Rîurile sînt Sicanas, ÎDratinus şi Salsum, dincolo de care se găsesc capul Themisteas şi insula locuită Aphrodisias. De acolo începe Persia, care se întinde pînă la rîul Oratis, ce o desparte de Elimaida. în faţa Persiei se găsesc insulele Psilos, Cassandra şi Aracha, închinată lui Neptun şi cu un munte foarte înalt. Persia propriu-zisă este orientată înspre apus şi ocupă ţărmul pe o 140. în greacă „roşu" se spune erythros (n.tr.). 141. Numele acestei populaţii se tălmăceşte prin „mîncătorii de broaşte-ţestoase" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

197

distanţă de 550000 de paşi. Bogăţia ei a degenerat în lux. Şi-a schimbat deja de multă vreme numele în Parţia. Acum vom prezenta pe scurt imperiul părţilor. (29) 112. Regatele părţilor sînt în total optsprezece. Aşa se împart provinciile din jurul celor două mări, care sînt, aşa cum am precizat, Marea Roşie la sud şi Marea Hircaniană la nord. Unsprezece dintre aceste regate, cele numite „superioare", încep de la hotarul Armeniei şi ţărmul Mării Caspice, întinzîndu-se pînă în ţinuturile sciţilor, cu care părţii trăiesc pe picior de egalitate. Celelalte şapte regate poartă numele de „inferioare". In ceea ce îi priveşte pe părţi, a existat întotdeauna un ţinut pe nume Parţia, situat la poalele munţilor menţionaţi de mai multe ori şi care mărginesc toate aceste triburi. 113. La răsărit de Parţia se află arii, la sud Carmania şi arienii, la apus mezii pratiţi, iar la nord hircanii. Aceasta este înconjurată de pretutindeni de deserturi. Părţii cei mai îndepărtaţi poartă numele de nomazi. Dincoace de deserturi se găsesc: la vest oraşele deja menţionate ale părţilor, Issatis şi Calliope, la nord-est Pyropum, la sud-est Măria, la mijloc Hecatompylos, Arsace şi vestita regiune partică Nysaea, în care se află oraşul Alexandropolis, al cărui nume provine de la întemeietorul său. 114. î n acest moment este necesar să prezentăm aşezarea Mediei şi să descriem zona din jurul Golfului Persic, pentru ca ceea ce urmează să fie înţeles cu mai multă uşurinţă. Media este situată la vest de Parţia, pe care o întîlneşte transversal pe o latură, mărginind amîndouă gru­ purile de regate. La răsărit de Media se află caspii şi părţii, la sud Sittacena, Susiana şi Persia, la apus Adiabene, iar la nord Armenia. 115. Perşii au locuit dintotdeauna pe malurile Mării Roşii, fapt căruia îi datorează numele Golful Persic. Acolo se află regiunea literală, numită Ceribobus, care, pe unde înaintează către mezi, poartă numele de Climax Megale^*^, pentru că în munţi se ajunge pe nişte trepte abrupte, iar la Persepolis, capitala regatului, distrusă de Alexandru, printr-o trecătoare îngustă. Chiar la limita acestor teritorii se găseşte Laodicea, întemeiată de Antiochos. 116. La răsărit de aceasta, magii stăpînesc fortăreaţa Phrasargis, în care se află mormîntul lui Cyrus. Tot lor le aparţine şi oraşul Ecbatana, m u t a t de regele Darius într-o zonă mun­ toasă, între părţi şi arieni s-au infiltrat paretacenii. Regatele inferioare sînt mărginite de aceste populaţii şi de Eufrat. Despre celelalte regate, cu excepţia părţii lor extreme şi a triburilor arabe prezentate în cartea anterioară, vom vorbi după descrierea Mesopotamiei. (30) 117. Mesopotamia le-a aparţinut în totalitate asirienilor, care erau răspîndiţi pe la sate, neavînd decît două oraşe, Babilon şi Ninos. Macedonenii au urbanizat Mesopotamia datorită rodniciei solului ei. Oraşele din Mesopotamia sînt, în afara celor deja menţionate, Seleucia, Laodicea şi Artemita, iar în teritoriul arabilor numiţi oroei şi mardani, 142. în greacă „Scara cea mare" (n.tr.).

198

NATVRALIS HISTORIA

Antiohia, întemeiată de prefectul Mesopotamiei Nicanor şi supranumită Arabis. 118. Cu oroeii şi mardanii se învecinează în interiorul con­ tinentului arabii eldamari, la nord de aceştia găsindu-se, lîngă rîul Pallaconta, oraşul Bura, arabii salmani şi masei. Cu gordieii se înve­ cinează azonii, în ţinutul cărora rîul Zerbis se varsă în Tigru, iar cu azonii triburile de munteni ale silicilor şi oronţilor, la apus de care se află oraşele Gaugamela şi, într-o zonă stîncoasă, Suae. La nord de silici locuiesc sitrii, în ţinutul cărora soseşte din Armenia rîul Lycos. La sud-est de sitri se află oraşul Azochis, iar în zona de cîmpie ora­ şele Diospege, Polytelia, Stratonicea şi Anthemus. 119. In apropierea Eufratului se găseşte oraşul Nicephorion, întemeiat, aşa cum am spus, din porunca lui Alexandru, pentru poziţia sa favorabilă. Am menţionat deja Apamea din Zeugma, dincolo de care pe cei care se îndreaptă către răsărit îi întîmpină oraşul fortificat Caphrena. Aceasta a avut odinioară un perimetru de 70 de stadii şi s-a numit Palatul Satrapilor, deoarece acolo era adus tributul. Acum el a fost transformat într-o simplă fortă­ reaţă. 120. îşi păstrează însă situaţia din trecut Tebata şi Oruros, care, aflîndu-se la 50200 de paşi de Zeugma, reprezentau în vremea lui Pompei cel Mare graniţa statului roman. Există unii autori care susţin că Eufratul a fost deviat tocmai în locul în care am spus că se desparte în două, în urma unei lucrări comandate de prefectul Gobaris, pentru a nu produce stricăciuni Babilonului din pricina cursului său năvalnic. Eufratul este numit de toţi asirienii Narmalcha, cuvînt ce înseamnă „Fluviul regelui". In locul în care Eufratul este deviat s-a aflat foarte marele oraş Agranis, pe care l-au distrus perşii. 121. Babilonul, capitala triburilor caldeene, a avut multă vreme parte de cea mai mare faimă dintre oraşele de pe tot pămîntul, motiv pentru care restul Mesopotamiei şi al Asiriei a primit numele de Babilonia. Babilonul este înconjurat de-a lungul întregului său perimetru care măsoară 60000 de paşi cu două ziduri înalte de 200 de paşi şi late de 50 (un pas asirian este cu trei degete mai mare decît un pas roman) şi este străbătut de fluviul Eufrat, pe ale cărui maluri au fost executate lucrări miraculoase. Dăinuie încă templul lui lupiter Belus, descoperitorul astronomiei. 122. Altminteri, oraşul s-a transformat într-un deşert din pricina apropierii de Seleucia, care i-a absorbit populaţia, fiind întemeiată de Nicator tocmai în acest scop la 40000 de paşi de Babilon. Seleucia se găseşte la confluenţa dintre canalul prin care se scurge Eufratul şi Tigru. Poartă supranumele de Babilonia, cu toate că astăzi este un oraş liber şi autonom, în care se păstrează obiceiurile macedonene. Se spune că Seleucia are o populaţie de 600000 de oameni. Configuraţia zidurilor sale se aseamănă cu un vultur care îşi întinde aripile. Ogoarele sale sînt cele mai rodnice din întreg Orientul. Pentru a atrage la rîndul lor populaţia Seleuciei, părţii au întemeiat la 3000 de paşi de aceasta, în regiunea Chalonitis, oraşul Ctesiphon, care este acum capitala regatelor din Parţia. Dar pentru că nu au reuşit acest lucru, regele Vologesus a întemeiat în apropiere un alt oraş pe nume Vologesocerta. 123. în Mesopotamia există şi alte

CARTEA A ŞASEA

199

oraşe: Hiparenum, situat pe un afluent al rîului Narraga de la care provine şi numele său şi care, ca şi Babilonul, este sediul unei şcoli a caldeenilor. Zidurile sale au fost dărîmate de perşi. Orcheni, sediul unei a treia şcoli a caldeenilor, se găseşte în aceeaşi zonă şi este orientat înspre sud. în continuare se află notiţii, orotofaniţii şi gnesioharţii. 124. Nearchus şi Onesicritus susţin că pe Eufrat se poate naviga de la Babilon la Golful Persic pe o distanţă de 412000 de paşi. în schimb, după părerea autorilor ulteriori, Eufratul este navigabil pînă la Seleucia pe o distanţă de 440000, iar după părerea lui luba, de la Babilon la Charax, pe o distanţă de 175500 de paşi. Unii autori ne informează că dincolo de Babilon Eufratul continuă să curgă printr-o singură albie pe o distanţă de 87000, pînă cînd se desparte în mai multe braţe, precizînd că lungimea totală a acestuia este de 1200000 de paşi. Variaţia dimen­ siunilor Eufratului se datorează diversităţii autorilor care ne-au trans­ mis-o, mai ales că nici la perşi nu există un consens în privinţa valorii schenilor şi parasangelor. 125. Acolo unde încetează să mai fie apărat de albia sa, aşa cum se întîmplă în apropiere de oraşul Charax, Eufratul este imediat infestat de atali, un trib de tîlhari arabi, dincolo de care trăiesc sceniţii. De-a lungul meandrelor Eufratului pînă la deserturile Siriei locuiesc arabii nomazi. Acolo, aşa cum am spus, fluviul coteşte înspre sud, părăsind pustietăţile Palmirei. 126. Seleucia se află la o distanţă de 1125000 de paşi de începutul Mesopotamiei pentru cei care navighează pe Eufrat şi de 320000 de Marea Roşie pentru cei care navighează pe Tigru. Distanţa dintre Seleucia şi Zeugma este de 724000 de paşi, iar cea dintre Zeugma şi Seleucia Siriei de pe ţărmul Mării Mediterane este de 175000 de paşi. Aceasta este deci lăţimea uscatului dintre cele două mări, iar cea a regatului pârtie e de 944000 de paşi. (31) î n Mesopotamia există şi un oraş pe nume Digba, situat pe u n mal al Tigrului, la confluenţa acestuia cu Eufratul. 127. Acum însă se cuvine să vorbim şi despre fluviul Tigru. Acesta purcede dintr-o regiune a Armeniei Maior, izvorul său aflîndu-se la vedere într-o zonă de cîmpie. Acest loc se cheamă Elegosine. î n ţinuturile prin care curge agale. Tigrul poartă numele de Diglitus. î n schimb, acolo unde se iuţeşte, începe să fie numit datorită vitezei Tigru, cuvînt care în limba mezilor înseamnă „Săgeată". Pătrunde apoi în lacul Aretissa, care susţine toate corpurile grele aruncate în el şi emană aburi de azot. Acolo trăieşte o singură specie de peşti, care nu pătrund în viitoarea Tigrului, aşa cum nici peştii din Tigru nu trec în lac. 128. Fluviul însă străbate lacul, deosebindu-se de el prin modul de curgere şi prin culoare. După ce a depăşit lacul. Eufratul ajunge în faţa muntelui Taurus. Acolo se scufundă într-o peşteră, curge pe dedesubt, apoi ţîşneşte pe celălalt versant al muntelui. Acest loc poartă numele de Zoroanda. Este limpede că avem de a face cu acelaşi fluviu, deoarece Tigrul transportă în cealaltă parte obiectele aruncate în el. Pe urmă fluviul trece printr-un alt lac, numit Thospites, şi pătrunde iarăşi prin canale subterane, ieşind la suprafaţă după 22000 de paşi, aproape de Nymphaeum. împăratul Claudius ne relatează că în

200

NATVRALIS HISTORIA

regiunea Arrhene Tigrul curge atît de aproape de rîul Arsania, încît, atunci cînd se umflă, cele două se unesc fără însă a se amesteca, deoa­ rece Arsania, ale cărei ape sînt mai uşoare, curge deasupra Tigrului pe o distanţă de circa 4000 de paşi, despărţindu-se apoi pentru a se vărsa în Eufrat. 129. La rîndul său, Tigrul, care primeşte din Armenia apele vestitelor rîuri Parthenia şi Nicephorion, îi desparte pe arabii oroei de adiabeni şi formează Mesopotamia, pe care deja am menţionat-o. Apoi, după ce a trecut de munţii Gordyaei, curge prin apropierea oraşului Apamea din Mesene şi, cu 125000 de paşi mai înainte de Seleucia Babiloniană, se desparte în două braţe, dintre care unul se îndreaptă spre sud şi, după ce a scăldat Mesena, ajunge în Seleucia, iar celălalt coteşte către nord şi, trecînd prin spatele aceleiaşi populaţii, străbate cîmpiile Cauchae. Cînd apele sale s-au reunit. Tigrul poartă numele de Pasitigru. 130. Pe urmă, el primeşte din Media rîul Choaspe şi, după ce a trecut, aşa cum am spus, printre oraşele Seleucia şi Ctesiphon, se varsă în lacurile Caldeene şi le umple pe o lăţime de 62000 de paşi. în cele din urmă, curgînd printr-o albie întinsă prin dreapta oraşului Charax, Tigrul se varsă în Golful Persic printr-un estuar lat de 10000 de paşi. între locurile de vărsare ale Tigrului şi Eufratului erau odinioară 25000 de paşi sau, după alţi autori, 7000 de paşi şi amîndouă fluviile erau navigabile. De mult timp însă orhenii şi ceilalţi locuitori de pe malurile sale au blocat cursul Eufratului pentru a-şi iriga ogoarele, aşa că apele acestuia ajung în mare doar prin intermediul Tigrului. 131. Ţinutul aflat în imediata apropiere a Tigrului poartă numele de Parapotamia^*^. Am spus deja că acolo se găseşte Mesena. Un oraş al Parapotamiei este Dabitha. Cu aceasta se învecinează ţinutul Chalonitis, în care se află oraşul Ctesiphon şi în care cresc nu numai palmieri, ci şi măslini şi pomi fructiferi. Acolo se termină şi lanţul muntos Zagrus, care porneşte din Armenia şi, pătrunzînd printre mezi şi adiabeni, ajunge la nord de Paraetacena şi Persia. Ţinutul Chalonitis se află la o depărtare de 380000 de paşi de Persia. Alţi autori ne informează că aceeaşi este distanţa, pe drumul cel mai scurt, de la Marea Caspică şi din Siria pînă în Persia. 132. între aceste populaţii şi Mesenia se află Sittacena, numită şi Arbelitis sau Palestina. Oraşele acesteia sînt: Sittace, locuit de greci, Sabdata, aflată la răsărit, la apus Antiohia, situată între fluviile Tigru şi Tornadotus, şi Apamea, căreia Antiochos i-a dat numele mamei sale. Apamea este înconjurată de Tigru şi străbă­ t u t ă de rîul Archous. 133. La sud de ea se întinde Susiana, în care se află Susa, străvechea cetate de scaun a regilor Persiei, întemeiată de Darius, fiul lui Istaspe. Aceasta se află la 450000 de paşi de Seleucia Babiloniană şi la aceeaşi distanţă de Ecbatana mezilor, pentru cei care merg de-a lungul muntelui Carbantus. Pe braţul de nord al Tigrului, la o distanţă de 135000 de paşi de Susa, se găseşte oraşul Barbitace. Locuitorii acestuia sînt singurii muritori care urăsc cu înverşunare 143. Acest nume grecesc se tălmăceşte tocmai prin „Ţinutul de lîngă rîu" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

201

aurul, pe care îl adună şi îl îngroapă pentru a nu mai fi folosit de nimeni. înspre răsărit, cu susienii se învecinează oxii, care sînt nişte tîlhari, şi cele patruzeci de triburi sălbatice şi slobode ale mizeilor. 134. Mai sus de acestea se întind, pînă dincolo de Elimaida, ţinut despre care am spus că se află pe coastă în continuarea Persiei, marzii şi saiţii, populaţii supuse părţilor. Susa se găseşte la o distanţă de 250000 de paşi de Golful Persic. în zona prin care flota lui Alexandru a înaintat către Susa pe Pasitigru se găseşte, în apropiere de Lacul Caldaic, u n sat numit Aple. De acolo pînă la Susa mai sînt de străbătut pe calea apei 62000 de paşi. La răsărit, cel mai aproape de susieni se află cosieii, la nord de care se găseşte, la poalele muntelui Cambalidus, ce reprezintă o ramură a Caucazului, regiunea Massabatene. De acolo se deschide drumul cel mai uşor către ţinutul bactrilor. 135. Susiana şi Elimaida sînt despărţite de rîul Eulaeus, ce izvorăşte din ţinutul mezilor şi se ascunde pe o distanţă scurtă sub pămînt. Pe urmă iese din nou la suprafaţă şi curge prin regiunea Massabatene. înconjoară acropola din Susa şi templul Dianei, socotit sacrosanct de acele neamuri. Rîul însuşi are parte de o mare veneraţie, o dată ce regii beau apă doar din el şi o transportă la mari depărtări. Afluenţii Eulaeusului sînt Hedyphos, ce curge pe lîngă oraşul persan Asylus, şi Aduna, care provine din ţinutul susienilor. Lîngă Aduna se găseşte oraşul Magoa, aflat la 15000 de paşi de Charax şi pe care unii îl plasează la capătul Susianei, foarte aproape de deşert. 136. Pej^ărm, mai jos de Eulaeus şi în continuarea Persiei, se găseşte Elimaida, care se întinde pe o distanţă de 240000 de paşi de la rîul Oratis la Charax. Oraşele Elimaidei sînt Seleucia şi Sostrate, situate pe un versant al muntelui Chasirus. Am spus deja că ţărmul din faţa Elimaidei este, asemenea Sirtei Mici, inaccesibil din pricina mîlului, deoarece rîurile Brixa şi Ortacia depun foarte multe sedimente în mare şi Elimaida devine atît de mlăştinoasă, încît în Persia nu se poate ajunge decît pe ocolite. în Elimaida mişună şi şerpii, pe care îi aduc cu ei rîurile. Partea cea mai inaccesibilă a Elimaidei se numeşte Characene, de la oraşul din Arabia care mărgineşte acele regate. Despre el vom vorbi după expunerea părerii lui Marcus Agrippa. 137. Acesta ne-a informat că Media, Parţia şi Persia au o lungime totală de 1320000 de paşi şi o lăţime de 840000, fiind mărginite la est de Indus, la vest de Tigru, la nord de Taurusul caucazian, iar la sud de Marea Roşie, şi adaugă că Mesopotamia sin­ gură, delimitată la est de Tigru, la vest de Eufrat, la nord de muntele Taurus şi la sud de Golful Persic are o lungime de 800000 de paşi şi o lăţime de 360000 de paşi. 138. Oraşul Charax este situat în fundul Golfului Persic, acolo unde începe Arabia, supranumită Fericita^**. Ocupă o întindere de 2000 de paşi pe o colină artificială, care se găseşte la confluenţa Tigrului, aflat în 144. Textul lui Plinius conţine varianta grecească a supranumelui Arabiei, Eudaemon (n.tr.).

202

NATVRALIS HISTORIA

dreapta, cu Eulaeusul, aflat în stînga. Prima aşezare a fost întemeiată de Alexandru cel Mare cu coloni din oraşul regal Durine, distrus atunci, şi cu soldaţii invalizi părăsiţi acolo. Acesta poruncise ca oraşul să se cheme Alexandria, iar satul, pe care îl construise special pentru mace­ doneni, Pellaeus, de la Pella, oraşul său natal. 139. Alexandria a fost însă nimicită de rîuri. A refacut-o ulterior Antiochos al V-lea, care i-a dat numele său. După o nouă distrugere, Spaosines, fiul lui Sagdodonacus, regele arabilor învecinaţi şi nu satrapul lui Antiochos, aşa cum afirmă în mod eronat luba, a reconstruit oraşul, întărindu-1 cu diguri de protec­ ţie în ambele părţi, şi i-a dat numele său. A înălţat şi terenul din vecinătate pe o lungime de 6000 de paşi şi pe o lăţime cu puţin mai mică. Anterior, oraşul Charax se afla la o distanţă de 10 stadii de ţărm chiar şi în porticul Vipsanius el este plasat pe coastă - , iar după părerea lui luba, la 50000 de paşi. 140. Solii arabi şi negustorii romani care s-au întors de acolo afirmă însă că acesta se găseşte astăzi la 120000 de paşi de ţărm. în nici o altă parte a lumii aluviunile aduse de fluvii nu au înaintat mai mult sau mai repede în mare. Şi mai ciudat este faptul că ele nu au fost împinse înapoi de mareea care ajunge pînă departe în interior. 141. Nu trec cu vederea faptul că la Charax s-a născut Dionysios, cel mai recent autor al unui t r a t a t de geografie generală, trimis de divinul Augustus în Orient pentru a oferi o descriere amă­ nunţită a acestuia, atunci cînd fiul său mai mare urma să plece în Armenia pentru a conduce operaţiunile împotriva părţilor şi arabilor. De asemenea nu uit ceea ce am afirmat la începutul operei, anume că fiecare autor îşi va descrie cu cea mai mare exactitate patria. Totuşi în această parte a lucrării mele prefer să mă las călăuzit de armata romană şi de regele luba, care a scris despre expediţia în Arabia nişte cărţi pe care le-a dedicat împăratului Gaius Caligula. (32) 142. în privinţa dimensiunilor, nici o altă regiune de pe pămînt nu stă înaintea Arabiei. Cea mai mare întindere a ei este cea măsurată pornind de la muntele Amanos şi coborînd, aşa cum am spus, în ţinu­ turile Ciliciei şi Comagenei. Multe triburi de arabi au fost colonizate acolo de Tigran cel Mare, în vreme ce altele s-au aşezat, aşa cum am arătat, de bunăvoie pe ţărmul Mării Mediterane şi al Egiptului. în plus, nubeii au pătruns în zona centrală a Siriei pînă la muntele Libanus. Cu ei se învecinează ramişii, teraneii şi patamii. 143. Peninsula arabă propriu-zisă se întinde între Marea Roşie şi Golful Persic. Este înconju­ rată de mare şi aminteşte de Italia atît prin formă, cît şi prin dimen­ siuni, parcă în urma unui plan al naturii. Ba chiar este orientată în aceeaşi direcţie şi are parte de aceeaşi climă binefăcătoare ca Italia. Am enumerat deja populaţiile care locuiesc de la Marea Mediterană pînă la deserturile Palmirei. Acum le vom trece în revistă pe cele care se întind dincolo de această zonă. Aşa cum am spus deja, nomazii şi triburile care îi atacă pe caldeeni se învecinează cu scheniţii^*^, populaţie nomadă, al 145. în greceşte cort se spune skene, deci scheniţii ar fi „cei care trăiesc în corturi" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

203

cărei nume provine de la corturile din piele de capră, pe care aceştia le instalează acolo unde cred de cuviinţă. 144. Mai departe nabateii locuiesc în oraşul pe nume Petra, situat într-o vale a cărei lăţime este cu puţin mai mică de 2000 de paşi. Aceasta este înconjurată de munţi inaccesibili şi străbătută de un rîu. Petra se află la o distanţă de 600000 de paşi de oraşul Gaza, situat pe ţărmul Mediteranei, şi de 135000 de Golful Persic. Acolo se încrucişează drumurile celor care se îndreaptă dinspre Siria către Palmira şi al celor care sosesc de la Gaza. 145. Intre Petra şi Charax au locuit omanii, ale căror oraşe, Abaesamis şi Soractia, întemeiate de Semiramida, au fost odinioară faimoase. Acum însă acolo se întind numai deserturi. In continuare, pe malul fluviului Pasitigru se găseşte un oraş care se supune regelui caracenilor şi poartă numele de Forat. Acolo se adună locuitorii din Petra, care ajung în douăsprezece zile de navigaţie pînă la Charax graţie mareei favorabile. Celor care sosesc din regatul părţilor le iese însă în cale satul Teredon. Ţinutul din stînga confluenţei Eufratului cu Tigrul este stăpînit de caldeeni, iar cel din dreapta de nomazii scheniţi. 146. Unii autori ne transmit că, navigînd pe Tigru, întîlnini la mari distanţe oraşele Bărbăţia şi Dumatha, care se găseşte la zece zile de navigaţie de Petra. Negustorii romani pretind că şi Apamea, situată acolo unde Eufratul care s-a revărsat întîlneşte Tigrul, este supusă regelui caracenilor şi că locuitorii aces­ teia se apără de atacurile părţilor blocînd fluviul cu nişte diguri şi inundînd zona. 147. Acum vom descrie ţărmul arab începînd de la Charax. Acesta a fost pentru prima oară explorat de către Epiphanes. Intîlnim locul în care s-a aflat gura Eufratului, rîul Salsum, capul Caldone şi un estuar care se aseamănă mai degrabă cu o bulboană decît cu suprafaţa mării şi se întinde pe o distanţă de 50000 de paşi de-a lungul coastei. Urmează rîul Achenus, deserturi care se întind pe o distanţă de 100000 de paşi pînă la insula Icaros, golful Capeus, pe malul căruia locuiesc gaulopii şi gateii, golful Gerrhaicus şi oraşul Gerrha, al cărui perimetru este de 5000 de paşi. Acesta are nişte turnuri construite din blocuri cubice de sare. 148. La 50000 de paşi de ţ ă r m se găseşte ţinutul Attene, în faţa căruia, la aceeaşi distanţă de ţărm, dar pe mare, se află insula Ţylos cu oraşul omonim, foarte vestită pentru numeroasele ei perle. Alături de aceasta, la 12500 de paşi de promontoriul Ţylos, se află o altă insulă mai mică. Se spune că dincolo de acestea se zăresc nişte insule mari, pînă la care încă nu s-a ajuns. Insula Ţylos are un perimetru de 112500 de paşi, inferior distanţei pînă în Persia, şi este accesibilă printr-un singur canal îngust. Mai departe se găsesc insula Ascliae, triburile nocheţilor, zurazilor, borgozilor, catareilor, nomazilor şi rîul Cynos. 149. luba ne trans­ mite că, pentru zona care se întinde în continuare pe acea latură, lipsesc din pricina stîncilor informaţiile în privinţa navigaţiei. El uită însă să menţioneze oraşele omanilor, Basatraves şi Omana, considerat de auto­ rii anteriori u n port important al Carmaniei şi, de asemenea, Homna şi Attana, oraşe despre care negustorii romani afirmă că sînt cele

204

NATVRALIS HISTORIA

mai frecventate de la Goful Persic. După informaţiile oferite de luba, începînd de la rîul Caniş se găsesc un munte care pare pîrjolit, tribu­ rile epimaraniţilor şi ihtiofagilor, o insulă pustie, tribul batimilor [...] 150. munţii Eblythaei, insula Omoemus, portul Mochorbae, insulele Etalaxos şi Inchobriche, tribul cadeilor, mai multe insule care nu poartă nici un nume, apoi renumitele Isura, Rhinnea şi, în imediata apropiere a acestora, o alta pe care se găsesc nişte stele din piatră cu inscripţii într-un alfabet necunoscut. Urmează portul Coboea, insulele pustii Bragae, tribul taludeilor, regiunea Dabanegoris, muntele Orsa cu portul său, golful Duatas, mai multe insule, muntele Tricoryphos, regiunea Chardaleon, insulele Solanades, Cabina şi cele ale ihtiofagilor. In continuare se află clarii, coasta de la Mamaea cu minele sale de aur, triburile apitamilor şi casanilor, insula Deuade, izvorul Coralis, Carphati, insulele Alaea şi Amnamethus, 151. tribul dărilor şi urmă­ toarele insule: Chelonitis, mai multe insule ale ihtiofagilor, insula pără­ sită Odanda, Basa şi mai multe ale stobeilor. Mai departe întîlnim rîurile Thanar şi Amnum, insulele Doricae, izvoarele Daulotos şi Dora, insulele Pteros, Labatanis, Coboris, Sambrachate şi oraşul omonim de pe continent. înspre sud se găsesc mai multe insule, dintre care cea mai mare este Camari. Urmează rîul Musecros, portul Laupas, sabeii scheniţi, mai multe insule ale acestora cu tîrgul Acila, din care se navighează către India, 152. regiunea Amithoscatta, Damnia, mizii mari şi mizii mici, Drymatina şi macii, al căror promontoriu se află în faţa Carmaniei la o distanţă de 50000 de paşi. Se povesteşte că acolo s-a petrecut un lucru nemaivăzut. Numenius, guvernatorul Meseniei numit de Antiochos, i-a înfrînt de două ori în aceeaşi zi pe duşmanii săi perşi, o dată cu flota graţie refluxului, iar a doua oară cu cavaleria. De aceea a înălţat două trofee în acelaşi loc, unul pentru lupiter şi altul pentru Neptun. 153. în largul mării este situată insula Ogyris, vestită pentru mormîntul regelui Erythras. Aceasta se află la o distanţă de 125000 de paşi de continent şi are un perimetru de 112500 de paşi. Nu mai puţin vestită este o altă insulă de pe Marea Azaniană, anume Dioscuridu, care se află la o distanţă de 280000 de paşi de extremitatea promontoriului Sygaros. Celelalte populaţii de pe continent situate mai la sud sînt autarizii, care locuiesc în munţi la opt zile de mers, larendanii, catabanii şi gebaniţii, care au mai multe oraşe. Dintre acestea, cele mai mari sînt Nagia şi Thomna, în care se găsesc şaizeci şi cinci de temple, fapt ce dă seamă despre mărimea oraşului. 154. Urmează un promontoriu aflat la o dis­ t a n ţ ă de 50000 de paşi de troglodiţii de pe continent şi toanii, acteii, catramotiţii, tonabeii, antiadaleii, lexianii, agreii, cerbanii şi sabeii, cei mai vestiţi dintre arabi pentru tămîia pe care o produc. Toate aceste poj)ulaţii se întind de la o mare pînă la cealaltă. Oraşele lor de pe ţărmul Mării Roşii sînt Merme, Marma, Corolia şi Sabbatha, iar cele din interiorul continentului, Nascus, Cardaua, Carnus şi Thomala, în care sînt aduse parfumurile destinate exportului. 155. Din rîndul acestor populaţii fac parte atramiţii, a căror capitală pe nume Sabota

CARTEA A ŞASEA

205

găzduieşte înăuntrul zidurilor sale şaizeci de temple. Totuşi reşedinţa regelui tuturor acestor ţinuturi este Marebbata. Atramiţii locuiesc pe malul unui golf ce se întinde pe o distanţă de 94000 de paşi şi este plin de insule în care se fabrică parfumuri. înspre interiorul continentului, cu atramiţii se învecinează mineii. Pe ţărmul mării locuiesc şi elamiţii, care au un oraş omonim. Cu aceştia se învecinează caculaţii. Dincolo de ei se găsesc oraşul Sibi, numit de greci Apate, arşii, codanii, vadeii cu marele lor oraş, barasaseii, lehienii şi insula Sygaros, unde cîinii nu sînt primiţi şi ajung să moară rătăcind părăsiţi pe ţărm. 156. Urmează un golf adînc pe malurile căruia locuiesc leaniţii, care i-au dat acestuia şi numele. Capitala leaniţilor este Agra. Pe malul golfului se găseşte şi Laeana, numită de alţii Aelana. De aceea unii romani au numit acest golf Laeanitic, alţii Aelanitic, în vreme ce Artemidoros i-a spus Alaenitic, iar luba Leanitic. Se spune că ţărmul Arabiei de la Charax la Laena măsoară 4765000 de paşi, dar luba îl consideră cu puţin mai mic de 4000000 de paşi. Acesta este cel mai întins la miazănoapte, între oraşele Herous şi Charax. 157. Acum vom trece în revistă şi populaţiile din interiorul continentului. Autorii din vechime i-au plasat pe nabatei în vecinătatea timaneilor. Acum însă alături de aceştia trăiesc tavenii, suelenii, aracenii şi arenii, în oraşul cărora se adună toţi negustorii. Urmează hemnaţii, avaliţii, oraşele Domata şi Haegra, tamudeii, oraşul Baclanaza, cariateii, toalii, oraşul Phodaca şi mineii, care, după părerea unor autori, se trag din regele cretan Minos. Printre aceştia se numără şi carmeii. La 14000 de paşi de ei se găseşte oraşul Marriba, iar în continuare Paramalcum şi Canon, oraşe care au şi ele importanţa lor. 158. Urmează radameii, despre care se crede că se trag din Rhadamanthus, fratele lui Minos, homeriţii cu oraşul lor Mesala, hamiroeii, gedraniţii, amfrieii, lisaniţii, bahiliţii, samneii, amaiteii cu oraşele lor Nessa şi Chenesseris, zamarenii cu oraşele Sagiatta şi Canthace şi bacashamii cu oraşul Riphearina, cuvînt care înseamnă în limba localnicilor „orz". Mai departe se află auteii, etravii, cireii cu oraşul Blamatei, cozii cu oraşul Aiaturis, situat în munţi la o distanţă de 25000 de paşi şi în care se găseşte izvorul Aenuscabales, care se tălmăceşte „Al cămilelor". 159. Urmează oraşul Amplelome, o colonie a milesienilor, oraşul Athrida, calingii, al căror oraş se numeşte Mariba, ceea ce înseamnă „Stăpînii tuturor", oraşele Pallon şi Murannimal, aflat lîngă un fluviu, prin care se crede că Eufratul iese din nou la suprafaţă, triburile agreilor şi amonilor, oraşul Athenae, cunaravii al căror nume înseamnă „cei foarte bogaţi în turme", coraniţii, cesanii şi coanii. Acolo au existat şi oraşele greceşti Arethusa, Larisa şi Chalcis, distruse în urma a diferite războaie. 160. Singurul care a condus pînă acum armatele romane în această zonă a fost Aelius Gallus, membru al ordinului ecvestru, căci Gaius Caesar, fiul lui Augustus, a aruncat doar o privire asupra Arabiei. Gallus a distrus următoarele oraşe nemenţionate de autorii anteriori: Negrana, Nestus, Nesca, Magusus, Caminacus, Labaetia, Mariba, pomenită mai sus, cu un perimetru de 6000 de paşi, şi Caripeta, punctul

206

NATVRALIS HISTORIA

cel mai îndepărtat în care a ajuns. 161. Vom relata în continuare ce ne-a transmis în urma celorlalte cercetări ale sale. Nomazii se hrănesc cu lapte şi cu carnea animalelor sălbatice. Celelalte populaţii scot vin din palmieri, asemenea indienilor, şi ulei din susan. Cele mai numeroase sînt triburile de homeriţi. Mineii au pămînturi rodnice plantate cu palmieri, dar bogăţia lor constă în turme. Cerbanii, agreii şi mai ales catramotiţii se disting în lupte. Careii au ogoarele cele mai întinse şi mai rodnice. Cei mai bogaţi sînt însă sabeii datorită pădurilor pline de plante aromatice, minelor de aur, sistemelor de irigaţii şi producţiei mari de miere şi ceară. Despre parfumurile lor vom vorbi în cuprinsul cărţii consacrate acestora. 162. Arabii poartă turban sau îşi lasă părul lung. îşi rad barba, dar nu şi mustaţa. Alţii însă şi le lasă să crească pe amîndouă. Un lucru de mirare este acela că părţi egale din rîndul unor triburi atît de numeroase se ocupă cu negoţul şi tîlhăria. în întregul lor, triburile de arabi sînt foarte bogate, fiindcă la ele ajung în principal bogăţiile părţilor şi romanilor. Arabii vînd ceea ce adună din mare sau din păduri, dar nu cumpără nimic în schimb. (33) 163. Acum vom străbate restul coastei situate în faţa Arabiei. Timosthenes a evaluat lungimea totală a Golfului Arabic la patru zile de navigaţie, lăţimea la două, iar întinderea intrării sale la 7500 de paşi. Eratostene consideră că amîndouă laturile golfului măsoară, începînd de la intrare, 12000000 de paşi. 164. Artemidoros e de părere că ţărmul Arabiei are o lungime de 1750000 de paşi, iar cel al troglodiţilor pînă la Ptolemais de 1187500. După Agrippa, între laturile golfului nu există diferenţe, amîndouă măsurînd 1732000 de paşi. Cei mai mulţi autori ne-au transmis că lăţimea golfului este de 475000 de paşi, în vreme ce întinderea intrării orientate către sud-est este după unii de 4000 de paşi, iar după alţii de 7500 sau de 12000. 165. Iată însă cum arată zona. Dincolo de Golful Laeanitic începe un alt golf, numit de arabi Aea, în care se găseşte oraşul Heroon. între neli şi marhazi a existat mai demult Oraşul lui Cambyses, în care au fost colonizaţi invalizii din armata acestuia. Urmează neamul tirienilor, portul Daneon, din care Sesostris, faraonul Egiptului, s-a gîndit cel dintîi să construiască un canal navigabil care să ajungă la Nil, acolo unde acesta începe să formeze delta deja menţionată, şi să-1 lege de Marea Roşie, aflată la o distanţă de 62500 de paşi. Proiectul a fost reluat de Darius, regele perşilor, şi de Ptolemeu al îl-lea, care a săpat un şanţ lat de 100 de paşi, adînc de 30 şi lung de 37500 pînă în locali­ tatea Fontes Amari. 166. A renunţat să-1 continue de frica inundaţiilor, deoarece aflase că nivelul Mării Roşii este cu trei coţi mai înalt decît cel al Egiptului. Alţi autori prezintă însă alt motiv, anume teama că prin pătrunderea mării apa Nilului, singura potabilă din zonă, s-ar putea contamina. Cu toate acestea, întregul drum începînd de la marea Egiptului este străbătut numai pe uscat. Există trei trasee. Primul porneşte de la Pelusium şi trece printr-un deşert în care drumul este recunoscut numai datorită trestiilor înfipte în nisip, întrucît vîntul

CARTEA A ŞASEA

207

şterge imediat orice urmă. 167. Al doilea trece dincolo de muntele Casius şi după 60000 de paşi se uneşte cu drumul de la Pelusium (acolo locuiesc arabii autei). Al treilea traseu, numit Agipsum, începe de la Gerrhus şi trece pe la aceeaşi arabi autei. Este mai scurt decît celelalte cu 60000 de paşi, dar e abrupt şi sărac în apă. Toate aceste drumuri duc la Arsinoe, oraş întemeiat în golful Carandra de Ptolemeu Filadelful, care i-a dat numele surorii sale. Tot el a explorat cel dintîi ţinutul troglodiţilor şi a dat numele de Ptolemeu rîului care scaldă oraşul Arsinoe. 168. Urmează micul oraş Aenos, numit de alţii Philoteriae, apoi asareii, un trib sălbatic de arabi născut din unirea cu troglodiţii, insulele Sapirine şi Scytala, deserturi care se întind pînă la Myos Hormos, unde se găseşte izvorul Tatnos. în continuare întîlnim muntele Aeas, insula lambe, mai multe porturi şi oraşul Berenice, care poartă numele mamei lui Ptolemeu Filadelful. Aici am spus că ajunge drumul care porneşte de la Coptos. Urmează arabii autei şi cei gebadei. (34) 169. Ţinutul troglodiţilor, numit de autorii din vechime Midoe, iar de alţii Midioe, cuprinde mun­ tele Pentedactylos, cele cîteva insule Stenae Dirae, nu mai puţinele Halonesi, Cardamine şi Topazos, insulă care a dat numele nestematei. Acolo există şi un golf plin de insule. Dintre acestea, cele numite ale lui Mareos sînt bogate în apă, iar cele numite ale lui Eraton sînt sărace. Aceşti doi oameni au fost prefecţi ai regelui. în interiorul ţinutului locuiesc candeii, numiţi ofiofagi^*^, deoarece au obiceiul de a mînca şerpi. Nici o zonă nu este mai rodnică decît a lor. 170. luba, care pare să fi cercetat cu cea mai mare atenţie ţinutul troglodiţilor, a uitat să menţio­ neze — dacă nu cumva o exista vreo greşeală în exemplarul meu din scrierea sa — o a doua Berenice, supranumită Panchrysos, şi o a treia, supranumită Epi Dires^*'', remarcabilă prin poziţie, căci este aşezată pe o limbă de pămînt care înaintează pînă departe în mare, chiar acolo unde se află intrarea în Marea Roşie, la 7500 de paşi de Arabia. Tot acolo este situată insula Citis, în care se găseşte topaz. 171. în conti­ nuare se întind nişte păduri în care se află, lîngă lacul Monoleus, oraşul Ptolemais, întemeiat de Ptolemeu Filadelful pentru vînătorile de ele­ fanţi şi, ca atare, supranumit Epi Theras^*®. Aceasta este regiunea la care ne-am referit în cartea a doua. Aici, timp de patruzeci şi cinci de zile înaintea solstiţiului de vară şi după aceea, umbrele dispar de la ora unsprezece la amiază, iar în restul zilei sînt orientate către sud, în vreme ce în restul anului sînt orientate către nord. De asemenea, în oraşul Berenice, menţionat primul, chiar în ziua solstiţiului umbrele dispar de tot de la ora unsprezece la amiază. Nu se observă însă vreun alt lucru neobişnuit. Ne aflăm la 602000 de paşi de Ptolemais. Acest

146. Supranumele acestei populaţii înseamnă în greacă tocmai „mîncătorii de şerpi" (n.tr.). 147. Supranumele celor două Berenice se tălmăcesc prin „Cea cu totul din aur" şi ,^(Cea situată) pe spinarea (unui munte)" (n.tr.). 148. In greacă „Pentru vînătoare" (n.tr.).

208

NATVRALIS HISTORIA

fenomen este deosebit de remarcabil, iar zona a fost îndelung cercetată, datorită ei descoperindu-se caracteristicile universului, atunci cînd Eratostene s-a gîndit să stabilească dimensiunile pămîntului prin calcu­ larea exactă a dimensiunii umbrelor. 172. Urmează Marea Azaniană, promontoriul numit de unii autori Hippalus, lacul Mandalus, insula Colocasitis şi multe altele situate în largul mării, pline de broaşte-ţestoase. î n continuare întîlnim oraşul Sace, Insula lui Daphne şi Oraşul Aduliţilor, întemeiat de sclavii egipteni care au fugit de la stăpînii lor. 173. Acesta este cel mai mare tîrg atît al troglodiţilor, cît şi al etiopienilor. Se află la o distanţă de cinci zile de navigaţie de Ptolemais. Aceste neamuri aduc aici foarte mult fildeş, coarne de rinocer, piei de hipopotam, carapace de broască-ţestoasă, maimuţe şi sclavi. La nord de etiopienii aroteri se găsesc insulele numite ale lui Aliaeos, Bacchias, Antibacchias şi Stratioton. Urmează, pe ţărmul Etiopiei, un golf necu­ noscut, lucru de mirare, o dată ce negustorii explorează ţinuturi mai îndepărtate, şi un promontoriu, pe care se găseşte izvorul Cucios, rîvnit de corăbieri. 174. Dincolo de acesta, la zece zile de navigaţie cu vîslele de Oraşul Aduliţilor, se află Portul lui Isis, în care este adunat mirul din ţinutul troglodiţilor. în faţa portului se găsesc două insule numite Pseudopylae, iar în interiorul acestuia alte două, numite Pylae^*^. Pe una dintre acestea se află nişte stele de piatră cu inscripţii într-un alfabet necunoscut. Urmează Golful lui Aualitos, Insula lui Diodorus şi altele pustii, iar pe continent o zonă deşertică, oraşul Gaza, capul şi portul Mossylites, în care se colectează scorţişoara ce urmează să fie exportată. Pînă aici şi-a condus armata faraonul Sesostris. Unii autori plasează pe ţărm dincolo de Mossylites un singur oraş etiopian, Baragaza. 175. luba consideră că de la capul Mossylic începe Oceanul Atlantic pe care se poate naviga pînă la Gades de-a lungul coastei Mauretaniilor cu ajutorul vîntului de nord-vest. în acest loc nu putem neglija în totalitate părerea sa. El arată că de la promontoriul indienilor numit Lepte Acra (dar numit de alţii Drepanus) pînă la insula Malichu, situată dincolo de Exusta, sînt în linie dreaptă 15000 de paşi, de acolo pînă la localitatea numită Scenei 225000, iar pînă la insulele lui Adanos încă 150000. î n acest fel, distanţa totală pînă la marea deschisă ajunge la 1875000 de paşi. 176. Toţi ceilalţi autori au socotit imposibilă navigaţia în această zonă din pricina soarelui arzător. Ba chiar şi negoţul este pus în primejdie de arabii din insule, numiţi asciţi^®" deoarece construiesc nişte plute legînd între ele două burdufuri din piele de bou şi se dedau la acte de piraterie, trăgînd cu săgeţi otrăvitoare. Acelaşi luba enumera triburile de troglodiţi: terotoii, numiţi astfel pentru că vînează^^^; sînt extraordinar de iuţi, ca şi ihtiofagii care înoată asemenea făpturilor 149. în traducere „Falsele porţi", respectiv, „Porţile" (n.tr.). 150. Numele acestui trib este derivat de la cuvîntul grecesc askos, care înseamnă jjburduf (n.tr.). 151. în greacă a vîna se spune therao (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

209

mării; urmează bangenii, zangenii, talibii, saxinii, sirehii, daremii şi domazenii. 177. Tot el afirmă că pe malurile Nilului, de la Syene pînă la Meroe, locuiesc triburi de arabi, iar nu de etiopieni, şi că oraşul Helioplis, despre care am spus că se află în Egipt, nu departe de Memphis, a fost întemeiat de arabi. Există unii autori care îi răpesc Etiopiei şi celălalt mal al Nilului, atribuindu-1 Africii. Noi însă, lăsîndu-i fiecărui cititor libertatea de a-şi face o părere proprie, vom enumera oraşele de pe ambele maluri ale Nilului, începînd de la Syene, în ordinea în care ne sînt acestea transmise. (35) 178. Pe malul arabic al Nilului se găsesc tribul catadupilor, sieniţii, oraşele Tacompsos, numit de unii Thatice, Aramus, Sesamos, Andura, Nasarduma, Aindoma Come cu Arabeta şi Boggia, Leupitorga, Tantarene, Emeae, Chindita, Noa, Goploa, Gistate, Megadale, Premni, Nups, Direa, Patigga, Bacata, Dumana, Radata, în care o pisică din aur este venerată aidoma unui zeu, Boron şi, în interiorul ţării, foarte aproape de Mallos, Meroe. Aceasta este lista pe care ne-a transmis-o Bion. 179. luba însă ne pune la dispoziţie o alta, care cuprinde: oraşul fortificat Megastichos, situat la graniţa dintre Egipt şi Etiopia şi numit de arabi Mirsios, apoi Tacompsos, Aramus, Sesamus, Pide, Mamuda, Orambis, în apropierea unui izvor de smoală, Amodata, Prosda, Parenta, Mania, Tessata, Gallas, Zoton, Grâu Come, Emeus, Pidibotae, Aendodacometae, nişte nomazi care trăiesc în corturi, Cistaepe, Magadale, Parua Primis, Nups, Direlis, Patinga, Breues, Magasnei, Egasmala, Cramda, Denna, Cadeus, Atthena, Batta, Alana, Macua, Scamnoe şi Gora, situată pe o insulă. Dincolo de acestea se găsesc Abale, Androgalis, Seres, Mallos şi Agoces. 180. Pe malul african al Nilului se găsesc după informaţiile noastre : Tacompsos, un alt oraş purtînd acelaşi nume cu primul ori o parte a acestuia, Mogore, Saea, Aedosa, Penariae, Primi, Magassa, Buma, Linthuma, Spintum, Sidop, Censoe, Pindicitor, Acug, Orsum, Suara, Mumarum, Mulon, numit de greci Hypatos, Pagoarca, Zamnes, dincolo de care încep să se întîlnească elefanţi, Mambli, Berressa şi Coetum. A existat odinioară şi Epis, situat în faţa oraşului Meroe, dar a fost distrus mai înainte ca Bion să-şi scrie opera. 181. Acestea sînt localităţile de pînă la Meroe pe care ni le-au trans­ mis sursele. Dintre ele, în epoca noastră nu mai există aproape nici una nici pe u n mal, nici pe celălalt. î n orice caz, soldaţii din garda pretoriană în frunte cu un tribun trimişi de împăratul Nero pentru a explora zona i-au adus de curînd la cunoştinţă acestuia care, printre altele, plănuia şi u n război împotriva Etiopiei, că acolo nu sînt decît pustietăţi. Pe de altă parte, chiar în vremea divinului Augustus au pătruns în Etiopia armatele romane conduse de Publius Petronius, membru al ordinului ecvestru şi prefect al Egiptului. Acesta a cucerit cîteva oraşe, singurele pe care le întîlnim în zonă şi pe care le vom înşira în următoarea ordine: Pselcis, Primi, Bocchis, Forum Cambusis, Atthena şi Stadissis, acolo unde Nilul, prăvălindu-se cu mare vuiet, îi face pe localnici să-şi piardă

210

NATVRALIS HISTORIA

auzul. 182. Tot Petronius a distrus şi oraşul Napata, ajungînd pînă foarte departe, la o distanţă de 870000 de paşi de Syene. Şi totuşi, nu armatele romane au fost cele care au pustiit regiunea. Etiopia a fost istovită de războaiele cu egiptenii în urma cărora ba domina, ba era adusă în sclavie. Fusese însă vestită şi puternică pînă la războiul troian, în vremea domniei lui Memnon. Din legenda Andromedei rezultă că în epoca regelui Cepheus Etiopia stăpînea Siria şi coasta Mediteranei. 183. Şi în privinţa dimensiunilor Etiopiei ne-au parvenit informaţii diverse. Ele ne-au fost oferite mai întîi de Dalion, care a navigat pînă departe, dincolo de Meroe, iar apoi de Aristocreon, Bion, Basilis şi Simonides cel Mic, care a locuit cinci ani la Meroe, timp în care a şi scris despre Etiopia. Timosthenes, amiralul flotei lui Ptolemeu Filadelful, a estimat drumul dintre Syene şi Meroe la şaizeci de zile de navigaţie, fără a-i menţiona însă lungimea. Aceasta este după Eratostene de 625000 de paşi, iar după Artemidoros de 600000. în schimb, distanţa de la capătul Egiptului pînă la Meroe este de 1675000 de paşi după Sebosus, iar după autorii menţionaţi mai sus de 1250000 de paşi. 184. Tuturor acestor divergenţe li s-a pus de curînd capăt, întrucît cercetaşii trimişi de Nero au raportat că de la Syene la Meroe sînt 975000 de paşi, împărţiţi după cum urmează: de la Syene la Hiera Sycaminos^^^ 54000, de acolo pînă la Tama, trecînd prin ţinutul etiopienilor euonimiţi 72000, în continuare pînă la Primi 120000, pînă la Acina încă 64000, de acolo la Pitara 25000, iar pînă la Tergedus încă 106000. în mijlocul acestei regiuni se găseşte insula Gagaude, dincolo de care încep să fie văzuţi papagali. După o altă insulă, numită Artigula, apare maimuţa sphingion, iar după Tergedos, babuinii cu cap de cîine. De acolo la micul oraş Nabata, singurul care a rămas dintre cele menţionate mai sus, sînt 80000 de paşi, iar pînă la insula Meroe încă 360000.185. Iarba din jurul acesteia este fără îndoială mai verde. Acolo se zăresc păduri şi urme de rinoceri şi elefanţi. Oraşul Meroe se află la o distanţă de 70000 de paşi de capătul insulei. Alături de aceasta, în dreapta celor care navi­ ghează în susul fluviului, se găseşte insula Tadu, care formează un port. 186. Oraşul Meroe are puţine clădiri. Asupra sa domneşte o femeie, Candace, nume purtat de regine vreme de mai mulţi ani. Ceremoniile religioase din oraş se desfăşoară în templul lui Hammon, iar cele din restul ţinutului, în nişte capele. De altfel, în vremea dominaţiei etio­ piene, insula Meroe a atins o mare strălucire. Se spune că aceasta punea de obicei la dispoziţia armatei 250000 de soldaţi şi 3000 de meşteşugari. Alţi autori susţin că în Etiopia domnesc astăzi patruzeci şi cinci de regi. 187. întregul neam s-a numit mai înainte eterian, apoi atlantic şi, în cele din urmă, etiopian, de la fiul lui Vulcan. Nu este deloc de mirare faptul că la extremităţile Etiopiei se nasc animale şi oameni cu înfăţişare monstruoasă, de vreme ce focul, în nestatornicia sa, poate plăsmui fiinţe şi le poate mlădia înfăţişarea. Se dă ca sigur faptul că

152. în greacă numele acestei localităţi înseamnă „Murul sacru" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

211

în partea cea mai retrasă din estul Etiopiei trăiesc unele triburi de oameni fără nări şi cu toată faţa la fel de turtită, altele lipsite de buza superioară şi altele fără limbă. 188. O parte dintre aceşti oameni au buzele unite şi sînt lipsiţi de nas. Respiră printr-un unic orificiu, sorb băutura cu ajutorul unor paie de ovăz şi mănîncă boabe tot de ovăz, plantă care creşte în mod spontan în zonă. Unii comunică în loc de cuvinte prin semne din cap şi prin mişcări ale corpului, iar altora le era necunoscută întrebuinţarea focului înaintea domniei lui Ptolemeu Lathyrus, regele Egiptului. Unii autori ne-au transmis că tribul pigmei­ lor locuieşte în mlaştinile din care izvorăşte Nilul. Pe ţărmul pe care îl vom descrie în continuare se întinde un lanţ neîntrerupt de munţi, roşii de parcă ar fî cuprinşi de flăcări. 189. întregul ţinut care începe de la Meroe este situat la nord de troglodiţi şi de Marea Roşie, drumul de la Napata la Marea Roşie durînd trei zile. De-a lungul acestui drum care străbate o regiune foarte bogată în aur, apa de ploaie este păstrată în mai multe locuri pentru a le fi de folos călătorilor. Zonele aflate dincolo de acestea sînt stăpînite de tribul etiopian al atabulilor. Urmează, în faţa insulei Meroe, megabarii, numiţi de unii adiabari. Aceştia stăpînesc oraşul lui Apolo. Din rîndul lor fac parte nomazii, care se hrănesc cu carne de elefant. 190. în faţa acestora, pe malul african al Nilului, locuiesc macrobii, iar apoi, dincolo de megabari, memnonii şi dabelii, iar la o distanţă de douăzeci de zile de aceştia, critensii. Dincolo de ei se găsesc dohii, apoi gimneţii^^^, care umblă mereu goi, anderii, matiţii şi mesahii. Aceştia, ruşinîndu-se de pielea lor neagră, îşi ung tot corpul cu ocru roşu. Tot pe malul african locuiesc medimnii, apoi un trib de nomazi, care se hrănesc cu laptele babuinilor cu cap de cîine, alabii şi sirboţii, despre care se spune că sînt înalţi de opt coţi. 191. Aristocreon ne informează că oraşul Toile se găseşte pe malul libic al Nilului, la cinci zile de mers de Meroe. La o distanţă de douăsprezece zile de acesta se află oraşul Esar al egiptenilor care au fugit de Psammetichus. Acolo locuiau, în momentul în care a scris Aristocreon, 300000 de oameni. în faţa oraşului Esar, pe malul arab al Nilului, se află oraşul lor, Diaron. Bion îi spune Sape oraşului căruia Aristocreon îi zice Esar. Numele acestuia înseamnă „Străini". Capitala fugarilor egipteni este situată pe o insulă şi se cheamă Sembobitis, în vreme ce u n al treilea oraş al lor, Sinat, se găseşte în Arabia. în spaţiul cuprins între munţi şi Nil trăiesc simbarii şi faligii, iar în munţi trăiesc asahii cu numeroasele lor triburi. Se spune că aceştia se află la o distanţă de cinci zile de mers de mare. Trăiesc din vînătoarea de elefanţi. Insula sembriţilor de pe Nil este condusă de o regină. 192. La opt zile de mers de aceasta locuiesc nubeii etiopieni, al căror oraş Tenupsis este situat pe malul Nilului. Urmează sesambrii, în ţinutul cărora toate patrupedele, inclusiv elefanţii, sînt lipsite de urechi. Pe malul african trăiesc ptonebarii, ptemfanii, care au un cîine drept rege şi îşi dau sema

153. Numele grecesc al acestei populaţii înseamnă tocmai „cei goi" (n.tr.).

212

NATVRALIS HISTORIA

de ce porunceşte acesta din mişcările sale, harusbii, al căror oraş este situat departe de Nil, apoi arhisarmii, faligii, marigarii şi casamarii. 193. Bion ne informează că pe insule se găsesc şi alte oraşe. Dincolo de Sembobitis, la douăzeci zile de drum înspre Meroe, pe cea mai apropiată insulă, se află oraşul seberiţilor condus de o regină şi un altul numit Asara, iar pe o a doua insulă, oraşul Darden. O a treia insulă, pe care este situat oraşul Asel, se cheamă Medoe, iar o patra, omonimă oraşului de pe ea, poartă numele de Garroe. Urmează de-a lungul malurilor Nilului oraşele Nautis, Modum, Demadatin, Secundum, Collocat, Secande, Nauectabe cu teritoriul său numit Psegipta, Candragori, Arabam şi Summaram. 194. Unii autori ne relatează că regiunea situată deasupra Stirbitusului şi în care se termină munţii este stăpînită de triburile etiopiene (care îşi duc viaţa pe mare) ale nisihaţilor şi nisiţilor, nume însemnînd bărbaţii cu trei şi, respectiv, patru ochi, nu fiindcă aşa ar fi în realitate, ci pentru agerimea uimitoare cu care îşi azvîrl săgeţile, în partea în care Nilul se întinde deasupra Sirtei Mari şi a Oceanului Meridional, Dalion afirmă că trăiesc vacaţii, care folosesc numai apa de ploaie, cisorii, logonporii, situaţi la cinci zile de mers de ecalici, usibalhii, isbelii, peruşii, halii şi cispii. 195. în rest, această regiune este pustie. Urmează nişte ţinuturi fabuloase. înspre apus locuiesc nigroii, al căror rege are un singur ochi aşezat pe frunte, agriofagii, care trăiesc mai ales cu carne de panteră şi de leu, pamfagii, care mănîncă absolut orice, antropofagii, care se hrănesc cu carne de om, cinamolgii care au capete de cîine, atrabatiţii, creaturi cu patru picioare care hoinăresc aidoma fiarelor, apoi hesperii, perorşii şi triburile pe care le-am menţionat la graniţa cu Mauretania. O parte dintre etiopieni se hrănesc numai cu lăcuste, pe care le afumă şi le conservă în sare pentru a avea alimente un an întreg. Aceştia nu trăiesc mai mult de patruzeci de ani. 196. Agrippa consideră că lungimea totală a teritoriului etiopian, incluzînd Marea Roşie, este de 2170000 de paşi, iar lăţimea, incluzînd Egiptul de Sus, de 1296000. Unii autori au împărţit lungimea Etiopiei după cum urmează: de la Meroe la Stirbitus, douăsprezece zile de navi­ gaţie, de acolo la dabeli, cincisprezece zile, iar de la aceştia la Oceanul Etiopian, încă şase zile de mers. Aproape toţi autorii cad de acord că între ocean şi Meroe sînt 625000 de paşi şi că de acolo la Syene se află distanţa menţionată. Etiopia este orientată de la sud-est la sud-vest. 197. în sudul ei se găsesc păduri înverzite, mai ales de abanos. în partea mediană a Etiopiei se întinde ameninţător de-a lungul mării un munte înalt, pe care ard focuri veşnice. Acesta se numeşte în greacă Theon Ochema^^*. La patru zile de navigaţie de el întîlnim promontoriul numit Hesperu Ceras^^^, situat la graniţa Africii, lîngă etiopienii hesperi. Unii autori povestesc că în acest ţinut se găsesc coline domoale acoperite de păduri încîntătoare şi umbroase, în care trăiesc egipanii şi satirii. 154. î n traducere „Carul zeilor" (n.tr.). 155. Din nou în greacă, „Promontoriul de vest" (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

213

(36) 198. Atît Ephoros, cît şi Eudoxos şi Timosthenes ne-au transmis că pe toată această mare se găsesc mai multe insule. La rîndul său, Clitarchus povesteşte că regelui Alexandru i s-a adus la cunoştinţă că acolo există o insulă atît de bogată, încît locuitorii ei dau u n talant de aur pe un cal şi o alta pe care s-a descoperit un munte sfînt acoperit de o pădure umbroasă, ai cărei arbori împrăştiau o mireasmă extraordinar de plăcută. în faţa Golfului Persic şi a Etiopiei este menţionată insula Cerne, a cărei mărime e necunoscută, ca şi distanţa faţă de continent. Se ştie doar că acolo locuiesc nişte triburi de etiopieni. 199. Conform lui Ephoros, navigatorii care se îndreaptă de pe Marea Roşie către insula Cerne nu pot trece din cauza căldurii dincolo de aşa-numitele „Coloane", cum se cheamă cîteva insule mici. Polybius ne-a transmis că insula Cerne se află în faţa muntelui Atlas, la 8 stadii de extremitatea Mauretaniei, în vreme ce Cornelius Nepos o plasează chiar în faţa Cartaginei, la 1000 de paşi de ţărm, precizînd că perimetrul său nu depăşeşte 2000 de paşi. Se spune că în faţa muntelui Atlas există şi o altă insulă care se cheamă şi ea a lui Atlas. Dincolo de aceasta, după cinci zile de navigaţie de-a lungul ţărmului pustiu, ajungem la etiopienii hesperi şi la promontoriul numit Hesperu Ceras, loc în care linia ţărmu­ lui începe să se curbeze înspre apus şi Oceanul Atlantic. 200. Se poves­ teşte că în faţa acestui cap se găsesc şi insulele Gorgade, odinioară sălaşul Gorgonelor. Acestea se află, după informaţiile lui Xenophon din Lampsacos, la două zile de navigaţie de continent. Pe ele a pătruns Hanno, generalul cartaginez, care a relatat că femeile de acolo au corpul acoperit cu păr şi că bărbaţii au scăpat mulţumită iuţelii lor. Pentru a dovedi această minunăţie, Hanno a depus în templul lunonei două piei ale femeilor din insulele Gorgade, piei ce au putut fî admirate acolo pînă la cucerirea Cartaginei. 201. Se povesteşte că dincolo de Gorgade se găsesc cele două insule ale Hesperidelor. Tot ce se ştie despre acestea este însă atît de nesigur, încît Statius Sebosus a evaluat durata naviga­ ţiei de la Insulele Gorgonelor la cele ale Hesperidelor, trecînd prin faţa muntelui Atlas, la patruzeci de zile, iar a celei de la Insulele Hesperidelor la promontoriul Hesperu Ceras la o singură zi. Nici informaţiile despre Insulele Mauretaniei nu sînt mai sigure. Se ştie numai că, în faţa ţinu­ tului autololilor, luba a descoperit cîteva insule, în care a înfiinţat un centru de vopsire a stofelor din purpură getulică. (37) 202. Unii autori sînt de părere că dincolo de acestea se găsesc Insulele Fericiţilor şi alte cîteva, despre care acelaşi Sebosus ne oferă chiar nişte date, precizînd că lunonia se află la 750000 de paşi de Gades şi că la aceeaşi depărtare de lunonia, dar înspre vest, sînt situate insulele Pluuialia şi Capraria. Tot el ne spune că în insula Pluuialia singura sursă de apă este ploaia. La 250000 de paşi de acestea se găsesc Insulele Fericiţilor, situate în stînga Mauretaniei în direcţia vest nord-vest. Una dintre aceste insule, al cărei perimetru este de 300000 de paşi, poartă numele de Inualles din pricina formei ei concave, în vreme ce o alta se cheamă Planasia, de la suprafaţa sa plană. Acolo înălţimea

214

NATVRALIS HISTORIA

arborilor atinge 140 de picioare. 203. Iată rezultatele cercetărilor lui luba privind Insulele Fericiţilor. Acestea sînt orientate înspre sud-vest, găsindu-se la 625000 de paşi de insulele Purpurariae, pentru cei care navighează pe o distanţă de 250000 de paşi înspre nord-vest şi apoi se îndreaptă cale de 375000 de paşi înspre est. Prima insulă, pe care nu se zăresc urmele nici unei clădiri, poartă numele de Ombrios. în munţii acesteia se găseşte un lac, iar arborii de acolo se aseamănă cu nişte trestii. Din cei negri se scoate o apă amară, iar din cei albi una bună de băut. 204. O a doua insulă, pe care se găseşte doar un mic templu construit din piatră, se cheamă lunonia. In vecinătatea acesteia se află o insulă mai mică ce poartă acelaşi nume, iar apoi o alta, Capraria, plină de şopîrle de mari dimensiuni. în faţa Caprariei se găseşte Ninguaria, o insulă ceţoasă, care îşi datorează numele zăpezilor ei veşnice. 205. în imediata apropiere a Ninguariei este situată Canaria^®®, numită astfel de la mulţimea cîinilor ei extraordinar de mari şi de unde luba a luat cu el doi. Acolo se pot zări urmele unor construcţii. Pe toate celelalte insule există din belşug pomi fructiferi şi păsări de tot soiul, dar Canaria este, în plus, plină de curmali şi de pini. Acolo se găseşte din abundenţă şi miere, iar în rîurile ei cresc papirusul şi peştii siluri. Aceste insule sînt poluate de hoiturile sălbăticiunilor care sînt aruncate neîncetat în mare. (38) Şi acum, după ce am descris pe larg atît zonele exterioare, cît şi cele interioare ale continentelor, ni se pare nimerit să indicăm pe scurt dimensiunile mărilor. 206. Conform lui Polibiu, distanţa în linie dreaptă de la Strîmtoarea Gaditană Ia gura Lacului Meotic este de 3437500 de paşi. începînd tot de acolo, pînă în Sicilia sînt 1250000 de paşi, pînă în Creta încă 375000, mai departe pînă în Rodos 187500, tot atîta de acolo la insulele Chelidoniae, în continuare pînă în Cipru 325000, iar de acolo la Selucia Pieria din Siria 115000, ceea ce face un total de 2440000 de paşi. 207. Agrippa evaluează aceeaşi distanţă în linie dreaptă dintre strîmtoarea de la Gades şi golful Issicus la 3440000 de paşi. Acesta a făcut o anumită greşeală în calculele sale, de vreme ce tot el a stabilit distanţa dintre strîmtoarea Siciliei şi Alexandria la 1350000 de paşi. Lungimea totală a golfurilor menţionate între strîmtoarea de la Gades şi Lacul Meotic măsoară, conform lui Agrippa, 15509000 de paşi, cifră la care Artemidoros mai adaugă 756000 de paşi. Tot el ne-a transmis că împreună cu Lacul Meotic lungimea golfurilor atinge 17390000 de paşi. 208. Aceste măsurători se datorează unor oameni neînarmaţi care au lansat o paşnică, dar cutezătoare provocare sorţii. Acum vom compara între ele părţile pămîntului în ciuda dificultăţilor pe care le ridică divergenţele dintre autori. Prezentarea va fi totuşi foarte clară, dacă la lungime vom adăuga lăţimea fiecărei zone. în conformitate cu acest procedeu, mărimea Europei este de [...], iar lungimea de 8714000 de paşi. în schimb, lungimea Africii măsoară 3798000 de paşi, dacă facem o medie între toate datele diferite transmise de autori. 156. în latină cîine se spune caniş (n.tr.).

CARTEA A ŞASEA

215

Lăţimea zonelor locuite din Africa nu depăşeşte nicăieri 250000 de paşi. 209. Dar, avînd în vedere că Agrippa, care include în Cirenaica zonele de deşert cunoscute de pînă la garamanţi, a evaluat lăţimea acesteia la 910000 de paşi, întinderea totală a Africii, pe care o vom folosi pentru comparaţie, ajunge la 4708000 de paşi. Lungimea Asiei îndeobşte accep­ t a t ă este de 5013250, în vreme ce lăţimea ei calculată de la Marea Etiopiana la Alexandria de pe Nil, trecînd prin Meroe şi Syene este de 1875000 de paşi. 210. Rezultă deci că Europa e cu puţin mai mică decît o dată şi jumătate din Asia şi mai mare de două ori plus o şesime decît Africa. Din combinarea tuturor acestor date va reieşi cu claritate că Europa este mai mare decît o treime plus o optime din suprafaţa între­ gului pămînt, că Asia este egală cu o pătrime plus o paisprezecime din aceasta, iar Africa este egală cu o cincime plus o şaizecime. (39) 211. La aceste date vom adăuga rezultatele unei teorii extrem de subtile a grecilor pentru ca nimic să nu lipsească din prezentarea noastră geografică, iar după menţionarea regiunilor pămîntului să se ştie cu ce zonă de pe cer se află fiecare în legătură, care este raportul zi - noapte în fiecare loc, unde sînt egale umbrele, iar curbura pămîn­ tului este uniformă. Vor fi aşadar trecute în revistă şi aceste lucruri, şi întregul pămînt va fi împărţit în funcţie de părţile cerului. Lumea este compusă din mai multe segmente, numite de romani [cercuri], iar de greci [paralele]. 212. Prima paralelă începe din partea de sud a Indiei şi se întinde pînă la populaţiile de pe malul Mării Roşii, cuprinzîndu-i pe gedroşi, carmani, perşi, elimei, incluzînd Parţia, Aria, Susiana, Mesopotamia, Seleucia Babiloniană, Arabia pînă la Petra, Siria Coele, Pelusium, Egiptul de Jos, regiunea numită Chora, Alexandria, zonele litorale ale Africii, toate oraşele din Cirenaica, şi anume Thapsus, Hadrumetum, Clypea, Cartagina, Utica, cele două Hippo, Numidia, amîndouă Mauretaniile, Oceanul Atlantic, coloanele lui Hercule. La această latitudine, la amiaza zilei echinocţiului, indicatorul numit gnomon care are o lungime de 7 picioare formează o umbră ce nu depăşeşte 4 picioare. Noaptea şi ziua cea mai lungă durează paisprezece ore echinocţiale, iar cea mai scurtă doar zece. 213. A doua paralelă începe din vestul Indiei, trece prin mijlocul Pârtiei, pe la Persepolis, prin zona din imediata apropiere a Persiei, prin Arabia Citerior, ludeea şi pe la locuitorii de pe muntele Libanus. îmbrăţişează Babilonul, Idumea, Samaria, Ierusalimul, Ascalo, lope, Caesarea, Fenicia, oraşele Ptolemais, Sidon, Tir, Berytus, Botrys, Tripolis, Byblos, Antiohia, Laodicea, Seleucia, zona litorală a Ciliciei, cea de sud a Ciprului, Creta, Lilybaeum din Sicilia, zonele de nord ale Africii şi Numidiei. Acolo, în ziua echinocţiului, gnomonul de 35 de picioare formează o umbră de 24, iar ziua şi noaptea cea mai lungă măsoară paisprezece ore echinocţiale şi două cincimi. 214. A treia paralelă începe din partea Indiei aflată în imediata apro­ piere a muntelui Imauus şi trece prin Porţile Caspicei, prin părţile cele

216

NATVRALIS HISTORIA

mai apropiate ale Mediei, prin Cataonia, Capadocia, Taurus, Amanos, Issus, Porţile Ciliciei, Soloe, Tarsos, Cipru, Pisidia, Pamfilia, Side, Licaonia, Licia, Patara, Xanthus, Caunos, Rodos, Cos, Halicarnas, Cnidos, Dorida, Chios, Delos, mijlocul Cicladelor, Gythium, Malea, Argos, Laconia, Elis, Olimpia, Messania din Pelopones, Siracuza, Cătina, mijlocul Siciliei, Sardinia de sud, Carteia şi Gades. Acolo un gnomon de 100 de degete formează o umbră de 77, iar ziua cea mai lungă durează paisprezece ore plus şaisprezece treizecimi. 215. Celei de-a patra paralele îi aparţin localităţile de pe celălalt ver­ sant al Imauusului, Capadocia de sud, Galatia, Misia, Sardes, Smirna, Sipylus, muntele Tmolus, Lidia, Caria, lonia, Tralles, Colofon, Efes, Milet, Chios, Samos, Marea Icariană, Cicladele de nord, Atena, Megara, Corint, Sicyon, Ahaia, Patrae, istmul Corint, Epirul, Sicilia de nord, partea răsăriteană a Galiei Narbonensis şi litoralul Hispaniei, de la Carthago Noua înspre apus. Unui gnomon de 21 de picioare îi cores­ punde o umbră de 16 picioare. Ziua cea mai lungă are paisprezece ore echinocţiale şi două treimi. 216. A cincea paralelă îi cuprinde, începînd de la intrarea în Marea Caspică, pe bactrii, Hiberia, Armenia, Misia, Frigia, Helespontul, Troada, Tenedos, Abydos, Scepsis, Ilionul, muntele Ida, Cyzicos, Lampsacos, Sinope, Amisus, Heraclea Pontică, Paflagonia, Lemnos, Imbros, Thasos, Cassandreia, Tesalia, Macedonia, Larisa, Amphipolis, Tesalonicul, Pella, Edesus, Beroea, Pharsalia, Carystos, Eubea beoţienilor, Chalcis, Delfi, Acamania, Etolia, Apolonia, Brundisium, Tarent, Thurioi, Locri, Rhegium, Lucania, Neapolis, Puteoli, Marea Tireniană, Corsica, Balearele şi Hispania centrală. Acolo u n gnomon de 7 picioare produce o umbră de 6. Durata zilei celei mai lungi este de cincisprezece ore echinocţiale. 217. A şasea paralelă care cuprinde oraşul Roma îmbrăţişează nea­ murile Caspicei, Caucazul, Armenia de nord, Apolonia de pe Rhyndacos, Nicomedia, Nicaea, Chalchedon, Bizanţul, Lysimachea, Chersonesul, golful Melas, Abdera, Samothrace, Maronea, Aenos, Bessica, Tracia, Maedica, Paeonia, ilirii, Dyrrachion, Canusium, extremitatea Apuliei, Campania, Etruria, Pisa, Luna, Luca, Genua, Liguria, Antipolis, Massilia, Narbo, Tarraco, mijlocul Hispaniei Tarraconensis şi în continuare Lusitania. Gnomonul de nouă picioare formează o umbră de 8. Durata celei mai lungi zile este de cincisprezece ore echinocţiale şi o noime sau, după părerea lui Nigidius, o cincime. 218. A şaptea paralelă începe de pe coasta răsăriteană a Mării Caspice şi trece prin Callatis, Bosfor, Borysthenes, Torni, părţile posterioare ale Traciei, pe la tribali, prin restul lUyricumului, pe Marea Adriatică, prin Aquileia, Altinum, Veneţia, Vicetia, Patauium, Verona, Cremona, Rauenna, Ancona, Picenum, pe la marşi, peligni, sabini, prin Umbria, Ariminum, Bononia, Placentia, Mediolanum şi prin ţinuturile de la poalele Apeninilor. Dincolo de Alpi, a şasea paralelă străbate Aquitania, Vienna, Pirineii şi Celtiberia. Unui gnomon de 35 de picioare îi cores­ punde o umbră de 36, în vreme ce în zona Veneţiei lungimea umbrei

CARTEA A ŞASEA

217

este egală cu cea a gnomonului. Durata zilei celei mai lungi este de cincisprezece ore echinocţiale şi trei cincimi. 219. Atît despre rezultatele cercetărilor celor vechi. Cei mai exacţi dintre autorii posteriori au repartizat restul pămîntului altor trei para­ lele. Prima porneşte de la Tanais şi străbate Lacul Meotic, Sarmaţia pînă la Borysthenes şi Dacia, cuprinzînd o parte din Germania şi lito­ ralul oceanic al Galiei. Ziua cea mai lungă are acolo şaisprezece ore. O a doua paralelă, pe care ziua cea mai lungă durează şaptesprezece ore, trece pe la hiperborei şi prin Britania, iar ultima, numită scitică, se întinde între munţii Ripei şi Thule. Acolo, în cursul unui an, unei singure zile îi urmează, aşa cum am spus, o singură noapte. 220. Aceiaşi autori au plasat alte două paralele înaintea zonei din care am început noi. Prima străbate insula Meroe şi oraşul Ptolemais de la Marea Roşie, întemeiat pentru vînătorile de elefanţi, loc în care ziua cea mai lungă are douăsprezece ore şi jumătate. A doua trece prin Syene din Egipt şi are ziua cea mai lungă de treisprezece ore. Aceiaşi autori adaugă cîte o j u m ă t a t e de oră la fiecare paralelă, de la prima la ultima. Atît despre geografia terestră.

PTOLEMAI A

Mocl.ia40.00Q.000

El

ORBIS

• 1 -

!-«, N«wJ: 1*0 1& T 4 r ^%.--^'-'i::" 3 - - : ^ . -^h>

-fi

Note 157 Dedicaţie către Titus Flauius Vespasianus 1. Opera îi este dedicată lui Titus Flauius Vespasianus, fiul împăratului Vespasian, care fusese asociat la putere din 71 şi care i-a u r m a t tatălui său la domnie în 79 (23 iunie). Plinius i se adresează cu titlul de iucundissimus, pe care îl preferă celui de maximus, rezervat lui Vespasian. Plinius foloseşte chiar la începutul operei sale doi termeni care se referă strict la lumea r o m a n ă : Quirites, nume dat cetăţenilor romani văzuţi în ansamblul lor şi folosit mai ales în adresări solemne, şi Camenae, zeităţi romane, identificate încă de Liuius Andronicus cu Muzele. (Camenae par să fi fost divinităţi ale apelor. E r a u onorate lîngă Porta Capena; aici se afla un izvor din care luau apă zilnic Vestalele, o grotă şi u n mic altar de bronz unde li se făceau libaţii cu lapte şi a p ă ; cînd altarul a fost lovit de u n trăsnet, a fost aşezat în templul lui Hercules Musarum.) Citează din Catul dedicaţia către Cornelius Nepos (1, 3-4) inversînd ordi­ nea cuvintelor pentru a corecta scandarea ; textul originar (namque tu solehasl meas esse aliquid putare nugas) prezenta un iamb la începutul versului în locul spondeului care ocupa în mod normal această poziţie în endecasilabul falecian: namque tu solebas I nugas esse aliquid meas putare. La sfîrşitul paragrafului se referă la u n alt pasaj din Catul (12, 17), unde sînt menţionaţi hipocoristic prietenii acestuia, Veranius (Veraniolus) şi Fabius (Fabullus). Catul era din Verona, iar Plinius din Como, aşadar erau „consăteni": se remarcă aici folosirea u n u i termen din limbajul militar (conterraneus) care face aluzie la experienţa împărtăşită de Plinius şi Titus : în 57 sau 58, Plinius îşi încheiase serviciul militar, iar prin 70 se aflase în Germania împreună cu Titus. 2. Nu s-a păstrat nici o altă referire la acest schimb epistolar dintre Plinius şi Titus. 3. Titus cucerise în august 70 Ierusalimul şi fusese salutat de trupele sale cu titlul de „imperator", iar legiunile din Alexandria voiseră să îl însoţească la Roma; în aceste condiţii, a fost suspectat că dorea mai multă putere decît îi acordase Vespasian (pe care, de altfel, îl ajutase să preia puterea la 1 iulie 69). S-a întors însă Ia Roma fără aceste legiuni, iar senatul i-a votat triumful (71), celebrat ca u n dublu triumf, împreună cu t a t ă l său, şi urmat (în 73) de asocie­ rea la putere. Zece ani mai tîrziu, fratele său Domiţian i-a dedicat arcul de pe 157. Notele corespund paragrafelor redate în text cu cifre italice cursive.

222

NOTE

Maxima Sacra Via, în amintirea acestui triumf Titus a fost cenzor împreună cu tatăl său în 73 sau 7 4 ; el a fost consul de şapte ori (70, 72, 74-77, 79). Pe baza acestei referiri la cele „şase" consulate ale lui Titus, dedicaţia a fost d a t a t ă în 77-78. A fost asociat la puterea tribuniciară în calitatea sa de u r m a ş desemnat de împărat. Din 71 pînă la moartea sa, Vespasian îl numise prefect al pretoriului, funcţie îndeplinită în mod normal de un membru al ordinului ecvestru şi pe care Titus o acceptase, onorînd ordinul şi servlndu-şi tatăl. 5. Fratele lui Titus este viitorul împărat Domiţian (81-96), care compusese un poem dedicat luptelor din ludeea; Titus scrisese comentarii asupra acelu­ iaşi eveniment. Suetoniu (Titus III 2-3) îi elogiază aptitudinile artistice şi, nu mai puţin, capacitatea de a imita orice scris, abilitate care îl făcea să declare că ar fi putut fi un desăvîrşit falsificator: Latine Graeceque uel in orando uel in fingendis poematibus promptus et facilis ad extemporalitatem usque; (...) e pluribus comperi notis quoque excipere uelocissime solitum, cum amanuensibus suiş per ludum iocumque certantem, imitarique chirographa quaecumque uidisset, ac saepe profiteri „maximum falsarium esse potuisse". 7. Plinius face probabil aici o confuzie între De republica (a cărei prefaţă nu ne este cunoscută) şi De oratore (II 6, 25): quo etiam scripsit „Persium non curo legere" (hic enim fuit, ut noramus, omnium fere nostrorum hominum doctissimus), „Laelium Decimum uolo" (quem cognouimus uirum bonum et non illiteratum, sed nihil ad Persium); cf. Brutus XXVI 99 şi Fin. I 3,7. 9. Textul pare să fie corupt aici, dar este clar că face referire la un episod din 54 î.Cr., relatat de Cicero într-o scrisoare către fratele său (II 15,4): candidaţii la alegeri îşi depuseseră banii în mîinile lui Cato din Utica, pe care îl luaseră ca arbitru. 10. Izvoarele istorice amintesc pe larg aceste procese cu personaje fai­ moase, desfăşurate între 187 şi 184 î.Cr.; acuzatul era Lucius Scipio Asiaticus, fratele lui Scipio Africanus, iar judecătorul era Sempronius Gracchus, tatăl lui Tiberius şi Gaius Gracchus. 14. Manifestarea orgoliului de a fi cel dintîi care tratează o t e m ă este u n topos al literaturii antice; cf. Lucretius IV 1 sqq., Vergilius Georgica II 175 sqq. 16. Pasajul citat din Titus Liuius nu s-a păstrat în tradiţia directă. 17. Domitius Piso este u n personaj al cărui nume figurează numai la Plinius; nu a putut fi identificat cu Gnaeus Domitius Piso, al cărui nume figurează pe o inscripţie din Sicilia (CIL X 7399). 18. In datele pe care le oferă asupra operei sale, Plinius nu include cartea întîi, care reprezintă de fapt sumarul celorlalte treizeci şi şase. Doăzeci de mii de fapte culese din două mii de volume scrise de o sută de autori reprezintă, fără îndoială, cifre aproximative care sugerează o utilitate relativ scăzută a volumelor consultate (care oferă în medie sub o duzină de fapte interesante) şi o prolificitate remarcabilă a autorilor aleşi. Din însumarea autorilor menţio­ naţi de Plinius ca bibliografie, în cartea întîi rezultă cifre considerabil diferite : o sută patruzeci şi şase de autori romani şi trei sute şaptesprezece autori străini.

DEDICAŢIE CĂTRE TITVS FLAVIVS VESPASIANVS

223

Marcus Terentius Varro (116-27 î.Cr.), discipol al primului filolog roman (L. Aelius Stilo), este unul dintre autorii favoriţi ai lui Plinius. Menţionarea lui Varro în acest punct al dedicaţiei poate fi interpretată ca o recunoaştere a rolului său de sursă importantă pentru Naturalis historia. Aducerea în discu­ ţie a acestui nume este provocată de verbul musinor, un hapax al cărui sens nu poate fi detectat precis, tot aşa cum nu e limpede dacă lui Varro i se datorează doar această invenţie lingvistică sau maxima în întregul său. 19. Prin „emblemă" s-a tradus indicatura, eticheta pe care este înscris preţul mărfii.

termen care desemnează exact

20. Aufidius Bassus a fost u n istoric al epocii imperiale; a scris o istorie care pare să fi început cu moartea lui Cezar şi care a fost continuată de Plinius într-o operă ajunsă la noi doar fragmentar sub titlul A fine Aufidii Bassi; momentul de legătură dintre cele două opere istorice este diferit plasat în literatura de specialitate (între 31 şi 50 d.Cr.). 22. Crantor (340-275 î.Cr.), discipol al lui Platon, este autorul u n u i t r a t a t nepiŢi %B(?.vQo\)T7). Panaitios (185-109), filozof stoic, i s-a alăturat lui P. Scipio Aemilianus. Fragmentul din De republica menţionat aici de Plinius nu s-a transmis prin tradiţie directă, tot aşa cum s-a pierdut consolaţia pe care o scrisese Cicero în 45, la moartea fiicei sale, Tullia; pasajul din De officiis s-a p ă s t r a t : III 2, 7. 24. Titlurile înşirate aici sînt doar în parte cunoscute : Ktipigtov —Anthologia Palatina IX 1 9 0 , 1 ; Kegtpa^ (;AnaX,eei(?a^ - anecdote ale filozofului peripatetic Sotion, menţionate de Aulus Gellius (I 8, 1-2); Mov'oai - cele nouă cărţi ale Istoriilor lui Herodot şi ale altor autori greci, menţionaţi de Macrobiu (Sat. V 22), Diogenes Laertios (IV 58), Aulus Gellius (I 25, 17); nav8e(}t"Tai este titlul unei opere a libertului lui Cicero, M. Tullius Tiro (A. Gellius XIII 13, 3); qEyxeipiQ'Sva aminteşte de Manualul lui Epictet; Aeijicoţtv este titlul gramaticii lui Pamphilus din Alexandria, precum şi al u n u i poem scris de Cicero în tinereţe; Iliţtva^ se intitula o carte a lui Aurelius Opilius (Suetoniu De gramm. 6). Dintre autorii latini pare să se refere la Varro (Antiquitates), Cornelius Nepos {Exempla); menţionează titlurile a două Satire Menippee ale lui Varro (Sesculixes sau Sesquiulixes şi Flextabula sau Flexibula); Purius Bibaculus, poet şi filozof din Cremona (v. Quintilian Inst. orat. X 1, 96), este subiectul unei glume a lui Plinius, care leagă de numele său (derivat din bibo „a bea") titlul „Lucubrationes", id est veghe nocturnă ad lucernam, prilejuită fie de lucrul prelungit, fie de u n banchet. Prin „lapte de pasăre" s-a tradus un adynaton proverbial din l a t i n ă ; lac galUnaceum; cf. Petroniu Sat. 38 (nec est, quod putes illum emere; omnia domi nascuntur: lâna, cedrae, piper, et lac galUnaceum, si quaesieris, inuenies), LxmaiiDemercedeconductis668Coa.r[el^-!!)TOŢiTri'T?cJ^^ixcOSeu^ax?!) "eţipa^ "VxiţiogieoAfpn? ogjvujiflmvyaţtXxx).

25. Opera lui Diodorus Siculus, din secolul I î.Cr., transmisă parţial, era o istorie universală în patruzeci de cărţi, de la începuturi pînă la Cezar (războiul din Galia). Lucrarea este inegală, reflectînd îndeaproape valoarea surselor folosite. Apion, menţionat de Plinius şi în XXXV 88, gramatic şi lexicograf, discipolul lui Didymus, a fost succesorul lui Theon la conducerea şcolii din Alexandria; i s-a spus nX,evaxovi9t'~Ti-i? , cymbalum mundi, şi MoţtxGoi? .

224

NOTE

26. Cărţile XXXIV-XXXVI din Naturalis historia sînt dedicate istoriei artei. Apelles faciebat, cu verbul la imperfect indicînd o acţiune în curs de desfă­ şurare, neîncheiată încă, se opune lui iile fecit din paragraful următor, formă verbală care indică o acţiune finită. 28. Homeromastix era porecla lui Zoilus din Amfipolis, faimos pentru virulenţa atacurilor sale la adresa lui Isocrate, Platon şi, mai ales, Homer; lucrării sale, intitulate Ka9 ţ cpOnTiQipov, sau Kaxaţi TT)'^ cpOnTiţtpot) Tcoiîigfaeco^ , sau chiar cpO)a.TiponaaaTi^, i-a răspuns Aristotel în i;A7topTigi)iaTa cpOnTipi"ag( (pierdută). Prin referirea la cărţile de gramatică pe care le-a publicat (libellos quos de grammatica edidi), Plinius pare să amintească o lucrare care apăruse poate în 67 d.Cr.: Dubii sermonis libri VIU. Se pare că aici Plinius adunase exemple de neregularităţi lexicale (particularităţi legate de gen, de vocalismul cuvintelor, de formele cazuale, precum şi declinarea cuvintelor greceşti, a celor compuse, a monosilabicelor e t c ) . 29. Numele Teofrast înseamnă „cel de o elocvenţă divină". Femeia care a scris împotriva lui era hetaira Leontion, adeptă a lui Epicur, menţionată de Plinius şi în XXXV 99. 30. Lucrarea lui Cato De militari acest pasaj.

disciplina

este cunoscută numai din

31. Lucius Munatius Plancus, orator, discipol al lui Cicero şi destinatar al unor scrisori ale sale (Fam. X 1-24); Gaius Asinius Pollio, cunoscut pentru propria sa producţie literară, este faimos în primul rînd pentru că Vergiliu i-a dedicat Bucolica IV, iar Horaţiu Oda II 1. 33. Plinius plasează această dedicaţie înaintea cărţii întîi, cea care conţine tabla de materii a enciclopediei sale. Valerius Soranus, poet şi prozator de la începutul secolului I î.Cr., este menţionat de Plinius şi în III 9 ; din opera sa s-au păstrat doar patru v e r s u r i ; Epoptides (eţTcoţtTctiSei?») este un nume care se referă la iniţiaţi.

Cartea a doua 1. începutul cărţii a doua este solemn şi aminteşte u n pasaj din Platon (îîmajos 28b: ocp 8TI^ TKx'iş ougxxvoţi^ TI] "oţrojioi^ T)] "aiŢi o([>Ao o{ Tigi TCOK oţvoiia^oginevo^ HaţtXioT ţa]v Segtxovto xo'o'B qticput'v coţvonactceo)), tradus de Cicero (Tim. 2 , 4 - 5 : omne igitur caelum siue mundus siue quo alio uocabulo gaudet, hoc a nobis nuncupatus sit) şi reluat de Pomponius Mela (I 1: omne igitur hoc, quidquid est cui mundi caelique). 6. Plinius aminteşte discret teoria pitagoreică a armoniei sferelor; uide infra II 84. 7. Sînt menţionate aici constelaţia în forma literei delta (A) şi Calea Lactee. 8. Termenul grecesc care denumeşte universul ("o(3tan.o-^ ) are sensul originar de „ordonat", „împodobit" ; corespondentul lui latinesc, mundus, este folosit şi pentru a denumi o podoabă. Marcus Varro susţinea etimologia caelum < caelare (De lingua latina V 18).

CAETEA A DOUA

225

12. Errantia signa reprezintă transpunerea în latină a termenului grecesc nXcup/rxten) „rătăcitoare". Poziţia centrală a Soarelui decurge din ordinea planetelor acceptată de Plinius: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, lupiter. Saturn. 13. Homer Iliada III 277 şi Odiseea XI 108, XII 322. 16. Romanii considerau că fiecare persoană îşi are propriul spirit protector, Genius pentru bărbaţi şi luno pentru femei. Pentru jurămintele care iau ca martor usturoiul, uide infra XIX 101 {alium caepasque inter deos in iureiurando hahet Aegyptus). 17. între divinităţile mitologiei greco-romane, Saturn este dintre cei „înain­ taţi în vîrstă şi cărunţi", Apolo şi Cupidon sînt „tineri sau copii". Pluton are, ca divinitate infernală, „pielea neagră", Mercur şi Cupidon sînt „înaripaţi". Vulcan este „şchiop", Dioscurii sînt „născuţi dintr-un ou", Venus este adulteră şi întotdeauna gata de gîlceavă. Mercur este patronul hoţilor. 19. Deificarea (aţTtoBegccoaf;^ ) era o parte importantă a ideologiei oficiale romane. 24. Informaţia referitoare la Augustus provine dintr-o scriere auto­ biografică (Commentarii de uita sua, fr. XX Malcovati); uide şi Suetoniu, Augustus 92. 31. Anaximandru din Milet (cea 610-540 î.Cr.) este autorul primului t r a t a t filozofic în proză (cea 546 î.Cr.). Este cel dintîi care a conceput universul ca un cosmos, guvernat de legi. A revoluţionat astronomia calculînd traiectoria soa­ relui şi a lunii. A introdus gnomonul, instrument folosit pentru observaţii astronomice. A cincizeci şi opta olimpiadă s-a ţinut în 548-545 î.Cr. Cleostrat din Tenedos a compus către sfîrşitul secolului al Vl-lea u n poem didactic asupra astrologiei. 35. Reforma calendarului iniţiată de lulius Caesar (în calitate de Pontifex Maximus) s-a aplicat începînd cu 46 î.Cr., an care, pentru a corecta diferenţele dintre anul solar şi cel civil, a avut 445 de zile şi a fost numit „ultimul an de confuzie" (ultimus annus confusionis, Macrobius Sat. 14, 3); atunci a fost introdus anul de 365 de zile avînd, în anul „bisextil", o zi intercalară; aceasta era plasată între 23 şi 24 februarie, dublînd astfel ziua a şasea (de unde termenul de „bisextil") de dinaintea calendelor lui martie. 37. Anul 612 î.Cr. 39. Cidenas (Kidinnu) era u n astronom caldeean care a trăit înainte de secolul al Il-lea î.Cr.; Sosigene a fost u n important astronom grec din secolul I î.Cr., care a avut o considerabilă influenţă asupra reformei calendarului roman din timpul lui Cezar. 43. Păstorul Endimion este u n personaj mitologic, erou al mai multor m i t u r i ; între acestea se n u m ă r a povestea iubirii sale cu luna, care îi dăruise cincizeci de fiice (cele cincizeci de luni ale unei olimpiade). 50. Ida este fie muntele din Creta, fie cel din Troada.

226

NOTE

53. Sulpicius Gallus, consul în 166 î.Cr., a prezis eclipsa lunară din 21-22 iunie 168, de dinaintea bătăliei de la Pydna sau, după alte surse, ar fi inter­ pretat-o doar post factum. Anul 584 î.Cr. Lui Tales din Milet îi este atribuită prognozarea unei eclipse, probabil eclipsa de soare din 28 mai 585. Din opera astronomului Hiparh din Nicea s-a păstrat doar comentariul la Fenomenele lui Eudoxus şi Aratus (OaivoQSneva), în trei cărţi. 54. Stesihor şi Pindar s-au referit la eclipsa de soare din 30 aprilie 463, vizibilă la Teba. Eclipsa de lună care 1-a oprit pe Nicias, în 27 august 413, imobilizîndu-1 pentru douăzeci şi şapte de zile, este menţionată de Tucidide (VII 50). 57. în finalul acestui paragraf s-a produs probabil o eroare în transmiterea textului (sau eroarea îi aparţine lui Plinius însuşi): în 71 d.Cr. a avut loc o eclipsă de lună la 4 martie şi una de soare la 20 martie, an în care era consul pentru a treia oară Vespasian; Titus a fost consul în 70 şi în 72. 78. Numele lui Lynceus este pus în legătură cu linxul (A,V)ţ(Y^), animal pro­ verbial pentru vederea sa ascuţită; uide Hyginus Genealogiae/Fabulae 14, 12-13. 84. Scrierea referitoare la armonia sferelor, atribuită lui Pitagora, datează probabil din prima j u m ă t a t e a secolului al Il-lea î.Cr. Textul lui Plinius prezintă divergenţe faţă de alte surse. 85. Se consideră că Plinius a făcut aici o greşeală comună, confundînd stadiul de 125 de paşi (aproximativ 185 m) cu stadiul egiptean, de cea 157 m, folosit de obicei de astronomii greci în calculele lor. Posidonius din Apamea (cea 135-51/50 î.Cr.) a avut o uriaşă influenţă asupra gîndirii antice; el poate fi comparat din acest punct de vedere numai cu Aristotel, reprezentînd fiecare un summum: Aristotel al culturii clasice greceşti, Posidonius al culturii greco-romane. Scrierile sale sînt pierdute însă şi pot fi doar fragmentar intuite din ecouri la Lucreţiu, Cicero, Manilius, Seneca, Plinius. 88. Petosiris şi Nechepsos sînt două personaje faimoase, u n preot şi u n rege egiptean, sub ale căror nume circula o carte de revelaţii astrologice. Numiţi frecvent oicp TcaXaioiti AiţYvgtTcxioi, ei şi-ar fi compus lucrarea pe la 150-120 î.Cr. 89. Anul 76 î.Cr. Definirea cometelor prin crinitae reprezintă un calc semantic după ter­ menul grecesc "onri'-cai. 90. Anul 346 î.Cr. 91. Plinius citează aici explicit din Aristotel, Meteorologica I 6, 343a 2 3 ; I 7, 344b 27 sq. Tifon (Typhoeus / Ttxpwe'oţii^ , Typhon / Ttxpcoţiv, Tixpaţttov, Ttxpma^ ) este u n mon­ stru cu o sută de capete din mitologia greacă de tradiţie orientală. 92. î n anul 87 î.Cr. apăruse cometa Halley; consulul Gnaeus Octauius s-a înfruntat atunci cu colegul său de consulat, Cinna, şi cu Marius la Porta Capena.

CARTEA A DOUA

227

Nero preluase puterea în 5 4 ; după cum atestă diverse izvoare istorice, cometa a fost vizibilă în perioada 54-68 (Tacit Annales XIV 2 2 ; XV 47). 93. Sidus luUum, care apăruse la 23 septembrie 44, a reprezentat un eveniment exploatat din plin în apoteoza lui Cezar; este frecvent invocată în poezia augustană, dar cultul acestei comete este rareori menţionat. 96. Germanicus Caesar (Britannicus), fiul lui Claudius, a fost ucis în 55 d.Cr. la porunca lui Nero şi a Agrippinei. Bătăliile menţionate aici sînt cea de la Modena, din 43 î.Cr., dintre Antonius şi Brutus, şi cea de la Cnidos, din 394 î.Cr. 97. Anul 349 î.Cr. 98. Anii 121 î.Cr., 114 Î.Cr., 90 î.Cr. 99. Anii 174 î.Cr., 118 Î.Cr., 118 î.Cr., 44 Î.Cr., 42 î.Cr., 51 d.Cr., 122 Î.Cr. 100. Anii 113 î.Cr., 100 î.Cr., 76 î.Cr. 101. Plinius face referire aici la experienţa sa militară. 106. Suculae reprezintă un derivat popular de la termenul grecescroVagcSei^, interpretat ca provenind din v|^ „porc" în loc de a){eiv „a ploua"; cf. infra XVII 247. 107. Alte efecte ale lui Sirius sînt menţionate infra VIII 152, IX 58, XVIII 270. 110. Comentatorii textului plinian au remarcat faptul că totalul de şapte­ zeci şi două de constelaţii şi o mie şase sute de stele reprezintă cifre cu mult mai mari decît orice altă referire antică şi că, în consecinţă, trebuie să se datoreze unei tradiţii alternative, babiloniene sau egiptene. Vergiliae sînt Pleiadele. 114. Altani pare să derive mai degrabă de la altum „largul mării", cf. Isidor Origines XIII 11,18. Tropaeus este termenul grecesc xpojiai'01? „care se răsuceşte", iar apogeus este oţTKKjtyeioT? „care vine din pămînt". 119. Homer vorbeşte despre patru vînturi în Odiseea V 295 sq.: „Unul spre altul şi Euros şi Notos, la fel şi Zefirul/ Cel mînios, se-abătură, Boras călărind pe talazuri" (trad. Dan Sluşanschi, Paideia, Bucureşti, 1997). 121. Fabianus Papirius, filozof şi erudit, este autorul unor opere de ştiinţe ale naturii folosite frecvent de Plinius, dar necunoscute prin tradiţia directă. 122. Datele sînt 8 februarie, 22 februarie, 14 septembrie (dar în XVII 311 Plinius vorbeşte de 12 septembrie). 124. Datele sînt 10 mai, 18 iulie. 125. Data este 11 noiembrie. 130. Eudoxus din Cnidos (cea 390-340 î.Cr.) a fost un remarcabil mate­ matician (autorul teoriei proporţiei, teorie aplicabilă mărimilor comensurabile şi incomensurabile), autor al unor lucrări de astronomie şi geografie. A repre­ zentat o sursă importantă pentru autorii ulteriori; operele sale s-au pierdut.

228

NOTE

133. Prester este termenul grecesc TcpriaiTigip, u n uragan sau trombă de apă însoţită de trăsnete. 137. Marcia menţionată este probabil bunica dinspre t a t ă a lui Cezar. Prodigiul legat de numele lui Catilina datează din 63 î.Cr. şi este amintit şi de Cicero (fără referire la Catilina) în De diuinatione I 18, unde citează din propria sa operă poetică De consulatu suo. Pompeii devenise colonie romană în 80 î.Cr. cînd, ca represalii pentru rezistenţa opusă lui Sulla, fuseseră aşezaţi acolo veterani romani sub comanda lui P. Sulla, nepotul dictatorului; limba oscă a fost atunci oficial înlocuită cu latina, iar procesul de romanizare a fost relativ rapid. Romanizarea arhitec­ turii, de pildă, a fost stimulată de cutremurul din 62 d.Cr., care lăsase cetatea în ruine {uide Seneca Nat. Quaest. VI 1, 1-2 ; Tacit Ann. 15, 22). Oraşul a fost definitiv distrus de cutremurul din 79 d.Cr., în care şi-a găsit sfîrşitul şi Plinius, iar ruinele au fost excavate începînd cu 1748. 138. Summanus poate că a reprezentat la origine doar un epitet pentru lupiter; ulterior, numele s-a specializat pentru a indica divinitatea care tri­ mite trăsnetele nocturne. Lui i se făceau ofrande în formă de roată, numite summanalia (Festus 474,17). 139. Cetatea Vblsinii a fost distrusă în totalitate de romani în 265 î.Cr. Episodul relatat de Plinius aici nu este atestat de alte surse. 140. Porsenna sau Porsina {uide şi Plinius XXXIV 139), frecvent menţionat în literatura latină, pare să fie mai degrabă u n titlu etrusc înţeles greşit de romani decît numele unui rege: Lars Porsenna din Clusium. Lucius Calpurnius Piso Frugi, consul în 133 şi cenzor în 120 î.Cr., a fost unul dintre cei mai importanţi analişti r o m a n i ; opera sa, Annales, acoperea istoria romană de la origini pînă în vremea sa (cel mai recent eveniment amintit datînd din 146). lupiter primea apelative rituale legate de diversele aspecte ale puterii sale : Stator „care opreşte fuga", Tonans „care tună", Feretrius „zeu al prăzii de război", Elicius „care porneşte ploaia". 141. Textul plinian este corupt, dar sensul este susţinut de Seneca Nat. Quaest. II 49, 2 : peremptalia. 144. Lucius Cornelius Sulla obişnuia să pună în valoare semnele favorii divine; şi-a ales apelativul oficial de Felix. Marcus Emilus Scaurus, consul în anul 115 î.Cr., a fost la sfîrşitul vieţii, vreme de mulţi ani, princeps senatus. 146. Feronia era o divinitate sabină sau etruscă, al cărei cult era răspîndit în Italia centrală. 147. Anii 114 î.Cr., 461 î.Cr., 50 î.Cr. Titus Annius Milo a fost a p ă r a t în 52 de Cicero, în procesul intentat pentru uciderea lui Clodius Pulcher; a murit în 48 î.Cr. 148. Anul 103 î.Cr. 149. Anaxagora din Clazomene a fost primul filozof stabilit la Atena; faptul relatat aici este d a t a t 467-466 î.Cr.

CARTEA A DOUA

229

150. Referirea la Aristotel (Meteorologica III 2, 372a 26) este importantă pentru corectarea textului plinian, transmis eronat de tradiţia m a n u s c r i s ă : tricesima luna a putut fi astfel corectat în trecentesima luna. 162. Dicearh (Dicaearchus), discipol al lui Aristotel, a scris în perioada 326-296 î.Cr. S-au păstrat doar fragmente din lucrările sale. El s-a remarcat prin cercetări de geografie, cartografie şi antichităţi. Pelionul (muntele din Magnesia), m ă s u r a t de el din însărcinarea diadohilor, este în realitate cu mult mai scund decît ne transmite aici Plinius (aproximativ 1850 m, faţă de 1551 m). 163. Dinarul cîntărea în vremea aceea 3,4 g argint. 167. Comentatorii moderni ai lui Plinius remarcă aici că ipoteza drumului maritim dintre Europa şi India a dus, prin intermediul hărţilor din vremea Renaşterii, la expediţia lui Columb. 168. Meotica este denumirea antică a Mării de Azov. 169. Hanno, celebru navigator cartaginez, a fost trimis în Africa înainte de 480 î.Cr., pentru a fonda mai multe colonii. Relatările sale, scrise în punică, a u supravieţuit într-o traducere greacă. 170. Suebii e r a u o populaţie germanică din zona Pădurii Negre. 173. Ambele cifre (170,2 km şi 555 km) sînt riguros exacte. 176. Prin „goniometru" s-a tradus aici termenul latinesc dioptra, ment optic folosit în astronomie şi în agrimensură.

instru­

178. „Troglodiţi" este termenul cu care geografii şi etnologi greci îi denu­ meau în general pe „oamenii cavernelor"; termenul s-a specializat pentru anumite populaţii, cum ar fi cele arabice din Caucaz sau cele nubiene. Vigilia este o pătrime din durata nopţii, conform tradiţiei militare romane. 181. „Turnurile lui Hanibal" sînt părţi componente ale unui fel de telegraf optic. Distanţa reală dintre cele două cetăţi greceşti este abia jumătate din cea t r a n s m i s ă de Plinius. 183. Oraşul Syene este modernul Assuan, important port la Nil, aflat în realitate la o distanţă de cea 800 km de Alexandria; Plinius vorbeşte de o distanţă echivalentă cu 785 km. 185. Asciene a r însemna „fără umbră" (a[a'\a). Eratostene din Cirene (cea 275-194 î.Cr.), importantă sursă a operei lui Plinius, a fost unul dintre cei numiţi pe viaţă de rege să conducă biblioteca din Alexandria. El a fost cel dintîi care s-a definit pe sine ca „filolog"; a fost poreclit însă de colegii săi pTi'ia, pentru că, erudit remarcabil, era în fiecare domeniu „al doilea" specialist. Au rămas însă importante lucrările sale de astronomie, geografie, cronologie. 187. Anaximene din Milet (care şi-a avut maturitatea ştiinţifică pe la 545 î.Cr.) a fost probabil discipolul lui Anaximandru din Milet. Inventarea ceasului solar nu poate fi plasată la o dată precisă: apariţia sa în Grecia este pusă pe seama influenţelor venite din Orient. 191. Cele trei astre menţionate aici sînt Saturn, lupiter şi Marte. Ferecide din Syros (matur pe la 550 î.Cr.) este autorul unui mit cosmogonic.

230

NOTE 199. Anii 91 î.Cr., 68 î.Cr.

200. Cutremurul din timpul lui Tiberius (17 d.Cr.) este descris de Tacit {Annales II 47). 201. Homer menţionează insula Faros în Odiseea IV 355-57. 202. Insula Tera (Thera, azi Thira sau Santorin), în sudul Cicladelor, este rezultatul unei erupţii vulcanice catastrofale din secolul al XVI-lea î.Cr. Anii menţionaţi aici de Plinius sînt 197 î.Cr. şi 46 d.Cr. (8 iulie). 203. Anul 126 Î.Cr. 205. Fabuloasa Atlantida este amintită de Platon în două dialoguri {Critias 108 sqq. şi Timaeus 24e-25d). 209. Insulele Calamine, aflate într-o zonă mlăştinoasă, îşi trăgeau probabil numele de la termenul grecesc "agiX,a|X0i5 „trestie". 211. „Altarele Muciene" {arae Muciae), lîngă importanta cetate etruscă Veii, se numeau probabil aşa în onoarea lui Gaius Mucius Scaeuola, erou al războiului cu etruscii din secolul al Vl-lea î.Cr. 219. Baetis este fluviul Guadalquivir. 220. Legenda boilor soarelui provine din Odiseea XII 260 sqq. 225. Izvorul siracuzan al Aretusei ar fi fost, după u n mit poetic larg răspîndit, continuarea fluviului grec Alfeu (cf. infra XXXI 55). 231. Gaius Licinius Mucianus, consul suffectus în 65, 70 şi 72 d.Cr., om de încredere al împăratului Vespasian (uide Tacit Historiae I 10), este autorul unei cărţi de mirabilia geografice. 232. în finalul paragrafului există o mărturie directă asupra operei istorice a lui Plinius, A fine Aufidii Bassi, care s-a pierdut. 236. Ctesias din Cnidos, de la sfîrşitul secolului al V-lea î.Cr., a fost u n învăţat grec la curtea persană. Este autorul unei istorii a Persiei în douăzeci şi trei de cărţi (neparagt), al unui t r a t a t de geografie (IlepiţtoSo^ ) în trei cărţi şi al uneia dintre primele monografii dedicate Indiei ( ţlvSraţt). 238. „Carul zeilor" (©eco'v o[xTijj,a) putea fi muntele Camerun, pe atunci vulcan activ. 240. Ziua sacră a lui Vulcan era 23 august. 241. Lucius Marcius Septimus, tribun militar, a devenit în 211 î.Cr. comandantul provizoriu al armatei romane din Hispania, după ce au murit în luptă cei doi generali, fraţii Gnaeus şi Publius Scipio. Valerius Antias a fost u n istoric roman din prima jumătate a secolului I î.Cr., autor al unei ample istorii a Romei (care nu ni s-a transmis). 242. Artemidoros din Efes (din prima jumătate a secolului I î.Cr.) a scris u n t r a t a t de geografie în unsprezece cărţi. Isidor din Charax a scris pe la 25 d.Cr. despre P a r ţ i a ; din cît se înţelege din menţionarea sa de către Plinius, acesta a r fi autorul unei lucrări de geo­ grafie generală. 246. Prin „sarmaţi" sînt desemnate vag triburi de limbă scitică şi iranică.

CAETEA A TREIA

231

Cartea a treia 1. Plinius se referă la întreaga materie expusă în cartea a doua. 3. Diviziunea lumii cunoscute în trei părţi era cea mai obişnuită; alţi autori recunoşteau însă doar două continente, Europa şi Asia, considerînd Africa o parte a Asiei (uide Varro De lingua latina V 31 şi chiar şi Plinius ceva mai departe, în paragraful 5, acesta supunîndu-se probabil autorităţii lui Varro). Rîul Tanais este Donul, care reprezintă graniţa dintre Europa şi Asia, tot aşa cum Nilul trasează întîlnirea Asiei cu Africa. Turranius Gracilis este u n autor despre care se presupune, pe baza acestei menţionări în Naturalis historia, că a r fi fost contemporan cu Plinius şi că a r fi scris o monografie asupra Hispanici. 7. „Centrul juridic" (conuentus iuridicus) făcea parte dintr-un sistem care a început să funcţioneze de la sfîrşitul Republicii, fiind probabil î m p r u m u t a t din practica helenistică; pentru zona orientală, Cicero folosea termenul de 8ioiqri\av!) ; în perioada imperială, u n conuentus (cum ar fi cel din Hispania) îşi putea avea propriul său cult imperial. 8. M. Vipsanius Agrippa, generalul lui Augustus (64/63-12 î.Cr.) a compus şi lucrări de geografie ; lui i se datorează o h a r t ă a întregii lumi care, r ă m a s ă neterminată la moartea lui Agrippa, a fost completată de Augustus însuşi şi fixată în Porticus Vipsania. 9. Gnaeus Cornelius Scipio, unchiul lui Africanus Maior, murise în 211 î.Cr., luptînd cu Hasdrubal la Horei. 12. La Munda a înfrînt Cezar trupele conduse de Gnaeus Pompeius, fiul lui Pompeius M a g n u s ; aşezarea localităţii nu a fost determinată exact. 15. Callet pare să fie aceeaşi aşezare care fusese pomenită la paragraful 12, menţionată eronat de două ori. 18. Pompei înălţase în Hispania u n monument de mari dimensiuni, un tropaeum, probabil în 72 î.Cr., după încheierea războiului cu Sertorius; cf. infra VII 96 şi XXXVII 15. Plinius face distincţia între oppidum şi ciuitas (primul termen reprezentînd cetatea, celălalt ansamblul cetăţenilor); inevitabil însă, sensul acestor termeni variază în funcţie de zona la care se referă autorul, ciuitas reprezentînd uneori u n echivalent al lui oppidum, alteori avînd sensul de populus. 21. Scipionii menţionaţi aici sînt fraţii Gnaeus şi Publius Cornelius Scipio, care au murit amîndoi în Hispania în timpul celui de-al doilea război punic. 26. Aşezarea numantinilor a fost distrusă în 133 î.Cr. de Scipio Aemilianus Africanus Numantinus, după zece ani de război. 30. „Piatra pentru geamuri" (specularis lapis) era o piatră transparentă, cel mai adesea formată din mică sau ipsos, utilizată pentru fabricarea geamurilor. 33. Epitetul de „năvalnic" (feruidissimus) a fost considerat de editori mai adecvat Ronului decît cel transmis de codice {fertilissimus).

232

NOTE

39. Elogiul Italiei, care începe în acest paragraf, este u n topos; uide e.g. Strabo (VI 4, 1-2), Dionis din Halicarnas (Aniiquitates I 36-37), Varro (Rerum rusticarum I 2, 3-8), Vergiliu (Georgica II 136-76). 40. Textul prezintă o lacună. 51. Falerii, colonia „Falisca", se afla nu departe de actuala Civita Castellana, în provincia Viterbo; originea etruscă, susţinută de Plinius, este contrazisă de mărturiile istorice, arheologice şi lingvistice (limba vorbită aici făcînd parte din familia indo-europeană); pe de altă parte, influenţa culturală şi politică etruscă nu poate fi negată. 56. Ostia era, conform tradiţiei romane, prima colonie fondată de Roma, de regele Ancus Martius, cu scopul de a asigura necesarul de sare ; mărturiile arheologice nu susţin însă legenda, de vreme ce primele urme de aşezare nu sînt anterioare jumătăţii secolului al IV-lea î.Cr. 58. Anul 314 Î.Cr. 64. Aşezarea ulubrensilor este faimoasă în literatura latină datorită unui vers din Horaţiu {Epistulae I 11, 30); Ulubrae are acolo valoarea de loc neîn­ semnat. Vezi traducerea lui Eminescu, pentru w . 27-30 (ediţia critică îngrijită de Mihai Nichita, Univers, Bucureşti, 1980): „Cerul deasupra schimbi, n u sufletul, marea trecînd-o. Oţiul fără de-astîmpăr ne zbuciumă. Duşi de corăbii Şi de trăsuri căutăm bun trai. Ce câţi aici e ; E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă cumpăt". 70. Antica Salernum probabil că nu se afla pe locul ocupat de oraşul modern, de vreme ce Plinius îl prezintă ca pe un oraş din interiorul peninsulei. 89. Textul prezintă o lacună. 96. Anticii nu oferă date precise legate de plasarea insulei Ogigia; cf. Odiseea VII 244. 98. Alexandru din Epir, fratele Olimpiadei (mama lui Alexandru cel Mare) s-a născut în 362 şi a murit în 330 î.Cr., la Pandosia. 110. „Primăvara sacră" {uer sacrum) reprezenta desprinderea unei părţi (de obicei cea mai tînără) dintr-o populaţie, cu scopul de a întemeia o nouă aşezare. 123. Plinius pune numele Poeninae în legătură cu cel al cartaginezilor {Poeni), iar pe cel de Graiae „greceşti" cu numele lui Hercule, eroul grec. 126. Veneţia este numele antic al întregii regiuni trivenete (care cuprindea şi Istria). 136. Cîteva fragmente din această inscripţie sînt păstrate la P a r i s ; cf. CIL V 904 sqq. 151. Plinius foloseşte numele de „Marea Ausoniană" (urmîndu-1 pe Polibiu), partea italică a Mării Ionice. Despre insula lui Diomede Plinius mai vorbeşte în X 127 şi XII 6.

CARTEA A PATRA

233

Cartea a patra I . „Grolful" (sinus) a r începe de fapt din sudul Peloponesului, nu din E p i r ; se consideră că Plinius a abandonat aici principiul concavităţii golfurilor pentru a putea salva unitatea „istorică" a Greciei. 10. Demetrius I al Macedoniei, Poliorketes, a trăit între 336 şi 283 î.Cr.; după o domnie tumultuoasă, a murit în închisoare (articolul dedicat lui în Oxford Classical Dictionary se încheie cu u n citat din Salustiu Cat. X I 4 : bonis initiis mâlos euentus habuit). Ceilalţi trei, Cezar, Caligula şi Nero, au sfîrşit cu toţii asasinaţi. Străpungerea istmului a fost finalizată abia cu vreo sută de ani în urmă, în 1893. 12. Ahaia (qAxai>aa) este numele derivat de la ţAxaioiQi, termen cu care sînt desemnaţi la Homer asediatorii Troiei conduşi de Agamemnon. Un termen similar apare în textele hitite şi egiptene de prin 1400-1200 î.Cr. (Ahhijava şi, respectiv, Ekwesh). In perioada istorică, numele a fost restrîns la sud-estul Tesaliei ( ţAxaixjta OBico'xi^ ) şi la nordul coastelor Peloponesului, de la Elis la Sicyon. începînd cu 27 î.Cr., numele a fost folosit şi pentru a desemna provincia romană, cu o întindere considerabil mai m a r e : zona continentală greacă, insulele şi teritoriile limitrofe. Aici Plinius se referă la regiunea istorică, în vreme ce în IV 22 uniuersa Achaia desemnează provincia romană. 13. Vide Iliada II 571. 20. Antigonea nu este altceva decît numele nou al Mantineei; acest nou nume i se datorează lui Antigonus Doson (cea 263-221 î.Cr.), care a refăcut oraşul în 223, după ce fusese distrus de Liga Aheeană. 28. Hellen şi Graecus sînt numele fondatorilor legendari, nume create retrospectiv, pe baza etnonimelor hellenes şi graikoi; cel de al doilea etnonim şi-a datorat larga răspîndire utilizării sale de către romani. 30. Lapiţii (Lapithes) reprezintă o populaţie tesalică frecvent menţionată în naraţiunile mitologice prin eroii pe care i-a d a t ; cel mai faimos episod este lupta lor cu centaurii. 36. Realizarea canalului este descrisă amănunţit de Herodot (VII 22-24). 39. Hiberia este o regiune asiatică care corespunde oarecum actualei Greorgia; Albania indică u n teritoriu caucazian, căruia îi corespunde în geografia actuală Azerbaidjanul. 40. Provincia imperială Tracia, care cuprindea teritorii aflate în prezent în Bulgaria, Grecia şi Turcia, fusese constituită pe la 45 d.Cr.; datele furnizate aici de Plinius nu coincid cu celelalte surse, fapt din care s-a dedus că prezen­ tarea sa este o reluare imperfect actualizată a unei descrieri mai vechi. 41. Orfeu este considerat (de toate sursele) a fi de origine t r a c ă ; reprezen­ tările plastice din perioada clasică greacă îl plasează constant fie printre bărbaţi traci, fie în episodul uciderii sale de către femeile trace.

234

NOTE

51. Numele grecesc al caprei este ai[^; forma aex din textul plinian repre­ zintă evoluţia firescă în latină a diftongului ai Ia ae ; cf. Varro De lingua latina VII 22. 53. Episodul homeric la care face referire Plinius aici este Odiseea XIII 149 sqq. 58. Crates din Mallos, contemporan cu Demetrios din Scepsis şi cu Aristarh, a vizitat Roma ca trimis al regelui Pergamului (Attalus) în 168; şederea sa la Roma s-a prelungit din motive personale şi a influenţat puternic interesul filologic al romanilor. A fost cel dintîi care a condus biblioteca din P e r g a m ; i se datorează lucrări despre Homer, Hesiod, Euripide, Aristofan, A r ă t o s ; a fost preocupat însă şi de alte domenii, cum ar fi geografia şi cosmologia. 64. Dionysius Periegetes a trăit probabil în timpul lui H a d r i a n ; a fost autorul unei descrieri amănunţite a pămîntului (nEpiTiQtyTica^ i^'-n) oiţ'~ot)|j.eQ(VTiis ), în 1185 de hexametri, care a avut mare succes ca text de şcoală. 70. Heraclides ar putea fi identificat cu cel supranumit Criticul, călător grec din secolul al IlI-lea î.Cr., autor al unei scrieri de geografie a Greciei (Ilepiţi tw'v egv TTI" (i)EA,A,aţt8i rcoQtXecov); identificarea nu este sigură din cauza numeroaselor personalităţi care au purtat acest nume. 75-76. Faimoasele traversări datează din 480 (Xerxes), 334 (Alexandru) şi 490 (Darius). 81. Vannius a fost regele unui mic stat aflat în relaţii de clientelat cu romanii, la est de fluviul Marus (March, în Slovacia), între 19 şi 50/51 d.Cr.; cf. Tacit Ann. XII 29. 83. Hypanis era de fapt numele a două rîuri diferite, aflate la mare distanţă unul de altul: Bug şi K u b a n ; textul lui Plinius se referă doar la Bug, de unde şi respingerea existenţei unui Hypanis asiatic. 94. Nu este certă identificarea lui „Hecateus": poate Hecataios din Milet, autor al unei descrieri geografice din secolul al V-lea î.Cr.; sau Hecataios din Abdera, autor al unei scrieri despre hiperboreeni. 99. Vandili, vandalii, sînt aici pentru prima dată menţionaţi într-un text literar. 104. Tule (Thule, OouQtXTi) este o aşezare enigmatică din nordul extrem; a fost identificată cu Islanda, Norvegia sau cu arhipelagul Shetland; uide Pytheas, cel dintîi care a descris-o; Mela 3.3.31-2; Tacit Germ. 44). „Oceanul îngheţat" (mare concretum) este o expresie dificil de i n t e r p r e t a t ; s-a făcut apropierea cu u n pasaj din Tacit Agricola X 5 : mare pigrum et graue remigantibus. 119. „Insulele Zeilor" nu pot fi identificate; sînt menţionate şi de Ptolemeu n 6,73.

CAHTEA A CINCEA

235

Cartea a cincea 1. Vide Pindar, Pitica IX 8, Herodot II 16, Strabon XVII 824. 2. Gaius lulius Caesar Germanicus, supranumit Caligula, a domnit între 37 şi 41 d.Cr. Tingi nu primise dreptul de colonie de la Claudius, ci de la Octavian (în 38 sau 40 î.Cr.) şi nu a purtat numele „Traducta lulia": aşa se numea o colonie situată în Betica. 9. Scipio Aemilianus (Africanus Numantinus), fiul lui Lucius Aemilius Paullus Macedonicus, a fost adoptat de P. Scipio, fiul lui Scipio Africanus; a condus în 146 expediţia care s-a soldat cu distrugerea Cartaginei şi crearea provinciei Africa. Polibiu, datorită legăturilor sale cu Scipio Aemilianus, a fost martor apropiat al principalelor evenimente politice ale vremii; despre expe­ diţia sa în Africa nu sînt alte date în afara acestei menţionări la Plinius. 11. Caligula 1-a invitat la Roma (în 39 d.Cr.) pe regele Ptolemeu al MauretEiniei şi a poruncit să fie arestat şi ucis; după asasinarea sa, în Mauretania a izbucnit o revoltă sub conducerea libertului Aedemon. Claudius a împărţit Mauretania în două provincii. 14. In 41, Gaius Suetonius Paulinus, în calitate de fost pretor, a avut comanda trupelor care au luptat în Mauretania ; el a fost primul roman care a traversat Atlasul, pe care I-a descris într-o lucrare. 16. luba al Il-lea (fiul lui luba I) a fost regele Numidiei. A făcut parte din alaiul triumfal al lui Cezar în 46, cînd era încă u n copil; a fost educat la Roma şi a primit cetăţenia romană probabil de la Octavian, pe care 1-a însoţit în campanii. A fost un om de cultură, autor a multe cărţi scrise în greacă : studii de limbă, dramă şi pictură; a scris u n t r a t a t despre euforbiacee, plante pe care el le-a descoperit şi le-a numit după medicul său Euphorbus, fratele lui Antonius Musa (medicul lui Augustus). Plinius şi P l u t a r h s-au folosit de lucrările lui, acum pierdute. Informaţia pe care o oferă aici Plinius (că ar fi fost cel dintîi care a domnit asupra celor două Mauretanii) este însă eronată. 19. Quiza Cenitana, menţionată de Ptolemeu (IV 2, 2 : Kovţti^a), este numită aici de Plinius „cetate a peregrinilor", ceea ce pare să fie o referire la statutul locuitorilor săi din punctul de vedere al romanilor (nu aveau nici cetăţenie romană, nici latină). 22. Masinissa (al cărui nume apare ortografiat diferit la Polibiu: MacTCTavagtami^ ), fiul regelui Gaia, a trăit între 240 şi 148 î.Cr.; a fost adversarul romanilor alături de cartaginezi din 212 pînă în 206, cînd a trecut de partea romanilor datorită diplomaţiei lui Scipio, care 1-a recunoscut mai apoi rege. 23. Numele Africa însemna pentru romani la început numai teritoriul înve­ cinat Cartaginei; ulterior a fost folosit pentru a desemna întregul continent. 25. După distrugerea Cartaginei, Scipio a organizat noua provincie. Teri­ toriul a fost delimitat printr-un şanţ care, probabil pentru că reprezenta gra­ niţa cu regatul Numidiei, a fost numit fossa regia; după ce regatul Numidiei

236

NOTE

a fost anexat, în 46 î.Cr., şanţul a rămas ca linie despărţitoare între cele două districte administrative care corespundeau celor două provincii („Veche" şi „Nouă"). 26. Sirtele („cea Mare" şi „cea Mică") erau apele de mică adîncime dintre Tunisia, Tripolitania şi Cirenaica; legendele, propagate probabil pentru a proteja comerţul fenician în zonă, exagerau primejdiile la care se expuneau călătorii. 29. Castra Cornelia este menţionat aici ca „oraş tributar" (oppidum stipendiarium), în vreme ce în paragraful 24 era numit „localitate" (locus); pentru dificultăţile pe care le ridică pasajul, uide amănunţitul comentariu al lui J e h a n Desanges, pp. 301-303, Belles Lettres, Paris, 1980. 30. Pasajul este corupt; există în manuscrise ori au fost propuse diferite întregiri ale etnonimului: Siense/Sigense, Vsilense, Zel(l)ense, Viiense. 33. „Silfiul" (laser) este o plantă cu suc aromatic folosită drept condiment sau la prepararea unor leacuri. 36. Lucius Cornelius Balbus (Maior), născut la Gades, dobîndise cetăţenia romană în 72 ca u r m a r e a serviciilor aduse lui Pompei, luîndu-şi numele de la Cornelii Lentuli. Nepotul său (Balbus Minor) a dobîndit cetăţenia o dată cu unchiul său; a fost onorat de Augustus cu rang pontifical şi a dobîndit (în 27 martie 19) triumful, fiind singurul care a beneficiat de această distincţie fără să fie născut la Roma. 42. Numele „Altarele" este corupt în manuscrise, în mare parte probabil datorită terminaţiei neobişnuite a cuvîntului precedent (Aegimoeroe); textul a putut fi însă restabilit pe baza unui pasaj din Vergiliu (Eneida I 108-10) şi a comentariului lui Seruius. 43. Pasajul din Homer este Odiseea I 22-24. 46. Hesperidele (al căror n u m ă r varia între trei şi şapte) erau fiicele Nopţii şi ale lui Erebus (Hesiod Theog. 215); ele păzeau pomul cu mere de aur, darul de n u n t ă al Herei. Hercule a reuşit să fure merele, într-una din cele două­ sprezece încercări. 47. Timosthenes din Rodos a fost comandant al flotei lui Ptolemeu al Il-lea Filadelful. A compus între 270 şi 240 î.Cr. o lucrare de geografie în zece cărţi intitulată riepiŢi ^ineQtvcov; fragmentele păstrate, precum şi numeroasele citări în alţi autori demonstrează importanţa care i-a fost acordată în Antichitate. 49. Prin „nome" (VOUOVQ!) grecii denumeau vechile districte administrative ale Egiptului; în secolul al IlI-lea î.Cr. erau treizeci şi şase, dar ajunseseră la circa şaizeci în secolul al IlI-lea d.Cr. 51. Teoriile antice privitoare la izvoarele Nilului sînt prezentate în articolul „Appunti circa le sorgenti del Nilo" (Franco Crevatin, în Lingua Franca. Rivista della Scuola Universitaria C.U.M. di Lingue Mediteranee, nr. 1/1994, pp. 105-114). 53. Homer Odiseea III 300, IV 477 ; numele de Nil apare însă în scholiile la Homer. 57. Herodot II 19.

CARTEA A CINCEA

237

€0. Memnon era un rege mitic al Etiopiei, fiul lui Eos şi Titon. A mers la Troia în ajutorul unchiului său Priam şi a fost ucis de Ahile; Zeus i-a dăruit nemurirea. Era localizat diferit (Susa sau Egipt); exista u n templu Memnoneion la Teba şi altul la Abydos. 62. Alexandria Egiptului a fost fondată de Alexandru cel Mare în 331 î.Cr. 63. Tiberius Claudius, împărat din 41 d.Cr., este autorul unor cărţi despre istoria etruscă şi cartagineză şi despre principatul lui Augustus, precum şi al unei autobiografii; nu s-a păstrat nimic din opera lui. 69. Este vorba aici de potopul prin care Zeus a pedepsit oamenii şi căruia i-au supravieţuit numai Deucalion şi Pyrrha, fiica lui Epimeteu. 74. Numele Sc5rthopolis este atestat începînd cu secolul al IlI-lea î.Cr.; în Vechiul Testament oraşul se numeşte Bet S h e a n ; denumirea sa grecească de „Oraş al sciţilor" are puţine şanse să conţină vreo urmă de adevăr istoric: trebuie să fie mai degrabă o interpretare a unui toponim incomprehensibil pentru greci. 81. Atargatis era zeiţa fertilităţii, soţia zeului H a d a d ; cultul ei s-a răspîndit în epoca elenistică în Egipt şi în Grecia ; grecii au identificat-o cu Afrodita. 82. Gnaeus Domitius Corbulo, proconsul al Asiei sub Claudius, a fost numit de Nero comandant al expediţiei din Armenia în războiul cu p ă r ţ i i ; Corbulo a reorganizat a r m a t a romană din Orient. în octombrie 66, Nero i-a impus să se sinucidă. Este autorul unei cărţi de memorii (care nu s-a transmis). Gaius Licinius Mucianus a fost numit de Nero guvernator al Siriei ; a scris o carte de mirabilia geografice, intens folosită de Plinius {uide II 231). 90. Herodot (I 193) afirmă că în Mesopotamia nu se produc inundaţii spontane ale fluviilor, ca în Egipt. 96. Mopsopia este u n nume care aminteşte de o figură mitică: Mopsos, fiul lui Manto, fiica lui Tiresias ; întrecîndu-se cu Calchas, 1-a înfrînt, provocîndu-i moartea: conform unei preziceri, Calchas u r m a să moară la întîlnirea cu u n divinator mai bun decît el (răspunsul cu care 1-a întrecut Mopsos se referea la numărul smochinelor dintr-un pom). 106. Marsyas, u n satir sau un silen, este considerat inventatorul unei forme de muzică pentru flaut sau oboi ()iTixpa)"ov a'o[A,Ti(ia). El 1-a provocat la întrecere pe Apolo şi, învins, a fost sfîşiat de viu; ulterior, căindu-se de cruzi­ mea sa, Apolo l-ar fi transformat într-un rîu. 112. lonia era numele părţii centrale a coastelor occidentale ale Asiei Mici. Conform tradiţiei antice, lonia a fost colonizată de grecii din peninsulă care s-au refugiat în faţa invaziei dorienilor şi a altor triburi din nord-vestul Greciei. In epoca istorică, cetăţile loniei erau în n u m ă r de douăsprezece, dintre care două erau pe insule. 121. Eolida (Aeolis) era teritoriul grupului de imigranţi greci aşezat cel mai la nord pe coastele occidentale ale Asiei Mici. Acestui teritoriu îi aparţi­ neau şi cetăţi insulare, printre care cea mai importantă era Mitilene. 128. Legenda lui Canopus spune că acesta, la întoarcerea de la Troia, ar fi iubit-o pe fiica regelui Egiptului, Proteu; vrînd să o părăsească, a fost pedepsit

238

NOTE

de tatăl fetei: muşcat de u n şarpe în timpul unui somn profund, a murit şi a fost înmormîntat în locul care i-a purtat apoi numele. 139. Lesbos, ca toate insule din Marea Egee, a avut parte de numeroase supranume, poetice sau erudite. 143. Halizonii sînt menţionaţi de Homer în Iliada II 856 sq.

Cartea a şasea 1. Lăcomia mării reprezintă un topos retoric, reluat frecvent de Plinius (III 5, IV 75, V 19 etc.) în imaginea ţărmurilor ca rezultat al luptei dintre uscat şi apă. 6. Sinope este u n a dintre cele mai importante colonii milesiene, de la sfîrşitul secolului al Vll-lea. Este situată pe o peninsulă care oferă o impor­ t a n t ă poziţie strategică. A fost cucerită de romani în timpul celui de-al treilea război mitridatic. 8. Semiramida este legendara regină babiloniană (cf. Herodot II 184 şi III 154), probabil Sammuramat, soţia regelui Shamshi-Adad al V-lea, regentă ea însăşi între 810 şi 805, cît timp fiul său Adad-Nirari al Il-lea era minor. 12. Hiberia corespunde actualei Georgia. 15. Marea Caspică şi Marea Hircaniană sînt denumiri care se suprapun (actuala Mare Caspică); dubla denumire se explică prin populaţiile care locu­ iau pe ţărmurile ei. 24. Armenia Maior era partea Armeniei situată la est de Eufrat, în vreme ce Armenia Minor se plasa la vest; aceasta din urmă a fost înglobată în imperiul roman, în timpul lui Vespasian, în provincia Capadocia. 36. Spre deosebire de Herodot (I 202), Plinius considera că Marea Caspică era u n golf al Oceanului Scitic, şi nu o mare internă închisă; uide infra (VI 51) felul în care Plinius este nevoit să explice lipsa de salinitate a Mării Caspice. 43. Ecbatana era vechea capitală a regatului mezilor; faptul că ar fi fost „întemeiată" de regele Seleucos (sau, mai degrabă, de Antiochos al IV-lea Epiphanes, care i-a dat noul nume de Epiphaneia) trebuie înţeles ca u n proces de elenizare a cetăţii. 49. Sogdiana era delimitată la vest de cursul rîului Oxus şi la est de l a s s a r t e ; capitala sa era Marcanda, actuala Samarcand. 54. Seres era numele prin care romanii îi numeau pe chinezi şi pe tibetani, cînd îi întîlneau pe itinerarele terestre ; sinae era numele pe care li-1 dădeau abordîndu-i pe mare, dinspre India. Din descrierea pe care o face Plinius aici (şi Solinus L 2, Ammianus Marcellinus XXIII 6.7 etc.) reiese clar că romanii erau convinşi că mătasea provenea dintr-o plantă, similară bumbacului, fiind obţinută însă din frunze şi nu din fructe.

CARTEA A ŞASEA

239

58. Megasthenes (cea 350-290 î.Cr.), ionian, a fost trimis de Seleucos I la curtea regelui indian Chandragupta (cunoscut grecilor sub numele de Sandrocottus), fondator al imperiului din nordul Indiei (între Indus şi Gange). A scris o lucrare în patru cărţi intitulată ţlv6i"agc, care a reprezentat principala sursă a operei omonime a lui Arrian. 62. Această operă a lui Seneca (De situ Indiae) nu s-a păstrat. 67. Numele de populaţii menţionate aici nu sînt susţinute de alte surse şi, în consecinţă, identificarea lor nu este posibilă. 73. Şi aceste populaţii sînt în cea mai mare parte necunoscute. 77. în 326, Alexandru a fondat cetatea care trebuia să păstreze vie amin­ tirea calului său Bucefal, mort în bătălia împotriva lui Porus, rege puternic al ţinutului dintre Jhelum şi Chenab, pe care Alexandru şi 1-a făcut aliat în urma acestei lupte. 79. Dionysos s-ar fi născut din coapsa lui Zeus, după ce mama sa, Semele, sfătuită cu perfidie de Hera, i-ar fi cerut acestuia să i se a r a t e în toată strălucirea s a ; Semele ar fi fost astfel ucisă de fulgerele lui Zeus, care 1-a făcut în schimb nemuritor pe fiul lor. 82. Amfora servea ca m ă s u r ă de capacitate pentru nave; o navă de două mii de amfore era considerată de mari dimensiuni. 88. Plinius vorbeşte aici din nou de seri (uide VI 54): aceasta pare însă să fie o populaţie indo-europeană. 91. Solinus (LIII) şi Martianus Capella (VI 698) fac referiri la condamnarea la moarte a regelui prin privaţiunea de mîncare. 96. luba a relatat pe scurt expediţia lui Nearchos, care a condus flota lui Alexandru de la Indus la gurile Eufratului, între 22 septembrie şi sfîrşitul lui decembrie 325. 110. „Portul Macedonenilor" este numele dat de Nearchos portului care se afla în apropierea gurilor nordice ale Indusului. 116. î n 324, Alexandru a omagiat amintirea lui Cirus cel Mare, fondatorul imperiului ahemenid, la mormîntul său. 121. Templul lui lupiter Belus îi era cunoscut lui Herodot (I 181): grecii îl identificau pe Zeus cu Baal, suprema divinitate babiloniană. Cum însă Plinius nu îl citează pe Herodot între sursele sale pentru cartea a şasea, se poate presupune că s-a folosit de o sursă intermediară. 131. Susa este capitala regatului ahemenid, unde Darius I şi-a construit p a l a t u l ; a fost cucerită de Alexandru cel Mare în 331, după bătălia de la Gaugamela. 141. Plinius face probabil o confuzie aici: nu Dionysios se născuse la Charax, ci Isidor (geograf din secolul I d.Cr., care a scris - pe la 25 - despre Parţia şi pescuitul perlelor şi o lucrare despre drumul de la Zeugma la Alexandria). Dacă este cu adevărat o greşeală în acest pasaj al lui Plinius, atunci i se poate atribui lui Isidor şi u n t r a t a t de geografie generală.

240

NOTE

158. Rhadamanthus şi Minos aveau în Antichitate faima unor judecători plini de înţelepciune; împreună cu Eac (Aeacus), ei erau judecători în Hades. 167. Arsinoe (a Il-a) era sora-soţie a lui Ptolemeu Filadelful. 177. Syene este numele antic al localităţii Assuan, de pe malul stîng al Nilului, în dreptul insulei Elefantina. 186. „Candace" pare să fie mai degrabă u n titlu decît un nume de regină. „Meşteşugari" (artificum) reprezintă probabil o eroare de transmitere a textului; comentatorii observă că termenul aşteptat aici ar fi fost „elefanţi". 191. Psammetichus a fost faraon al Egiptului în secolul al Il-lea î.Cr.; cf. Herodot II 30. 200. Plinius le identifică pe femeile păroase cu Gorgonele, pe care tradiţia mitică le situa în Africa de sud-vest. Pomponius Mela (III 99) le plasează însă în extremitatea sud-estică a Africii. 211. începutul paragrafului face aluzie probabil la Eratostene, cel care a aşezat geografia pe baze astronomice : în lucrarea sa Despre măsurarea pămîntului (care trebuie să fi făcut parte din Geografia sa), el a t r a t a t geografia din punct de vedere matematic şi a calculat cu multă acurateţe circumferinţa pămîntului şi (mai puţin precis) magnitudinea soarelui şi lunii, precum şi distanţele pînă la ele. 212. Ora romană corespunde orei moderne numai la echinocţii; în restul anului, romanii împărţeau constant durata zilei în douăsprezece ore şi durata nopţii tot în douăsprezece ore, folosindu-se aşadar de o unitate cu o valoare variabilă pe parcursul anului. 217. Publius Nigidius Figulus, naturalist şi gramatic din secolul I î.Cr. (iuxta Varronem doctissimus, cum îl prezintă Aulus Gellius), este autorul unei opere intitulate De terris, la care se referă Seruius.

Indice general (cărţile II-VI) Abaesamis VI. 145 Abale VI. 179 abali VI.67 Abantias IV.64 Abdara 111.8 Abdera IV.42, 73 ; VI.217 abeaţi IV.22 abelani III.63 abelinaţii marşi III. 105 abelinaţii protropi III. 105 Abella 11.180 Abellinum III.63 Abila, munte III.4;V. 18 Abila, tetrarhie V.74 abisari VI. 77 Abnova IV. 79 Abobrica IV. 112 abolani III.69 aboriensi V.29 aborigeni III.56 aborţi VI.77 abrincatui IV. 107 Absarrus VI. 12-13 ; VI.25, 29 absili VI. 14 Absortium III. 140 Absyrtides III. 151 abutucensi V.29 Abydos din Egipt V.60 Abydos din Misia IV.49 ; V.141 ;VI.216 abziritani V.30 abzoi VI.38 Acamantis V.129 Acamas V.129 Acampseon VI. 12 Acanthus, insulă din Propontida V.151 Acanthus, oraş din Caria V.104 Acanthus, oraş din Macedonia IV. 38 acaritani V.30 Acarnania 11.205 ; IV. 1, 5-6 ; VI.216 acarnieni IV. 5 acascomarci VI.21 Acbatana V.75

Acce V.75 acciensi III.69 accisi VI.21 Accitana Gemelensis III.25 acdei VI.21 Acelum III. 130 acerani III.63 Acerriae Vafriae III. 114 aceruntini III.73 Acesinus, afluent al Indusului VI.71 Acesinus, rîu din Pont IV.83 acestei III.91 Achais VI.48 Acharne IV.32 Achates III.90 Achaton IV.6 Achelous 11.201 ; IV.5 Achenus VI. 147 Acheron, rîu din Brutium III.73 Acheron, rîu din Epir IV.4 Acherusia, lac IV.4 Acherusia, mlaştină III.61 Acherusia, peşteră VI.4 Achillea V.135 Acila VI. 151 Acilius Manius 11.98, 147 Acina VI. 184 Acinippo III. 14 Aciris III.97 Acis IV.66 acisaliţi IV.85 acitavoni III. 137 acmonensi V.106 acolitani V.30 Acone VI.4 Acontius IV.25 Acra lapygia III. 100 Acrabatena V.70 Acrae IV.86 Acraephia IV. 26 Acragas 111.89 acrauceli V.33 acrensi III.91 Acritas IV. 15

242

INDICE GENERAL

Acroceraunieni, Munţii 11.244 ; III. 145 ; IV. 1, 4, 52 Acroceraunium, promontoriu III.97, 150 Acrocorint IV. 11 Acrothoon IV.37 Acruium 111.144 Actania IV.97 Acte IV.23 actei VI.154 Actium IV. 5 Actya IV. 70 AcugVI.180 Acusagorus rV.61 acutri VI.94 acvensii taurini III.52 acvicaldensi III.23 acviloni 111.105 acvitani IV. 108 Ad Turrem Libisonis III.85 Adana V.92 Adanos VI. 175 Addirim V.13 Addua 11.224 ; 111.118,131 Adendros IV.57 adiabari VI.189 Adiabene V.66 ; VI.25, 27-28, 41- 42, 114 adiabeni VI.28, 44, 129, 131 adirmahizi V.39 Adonis V.78 adovi IV. 111 Adramytteos, golf V. 122 Adramytteos, oraş în regiunea Scepsis V.122, 123 Adrastia V.141 Adriatică, Marea III.44, 100, 118-120, 126,128,136,147,150 ; IV.46 ; VI.218 Aduliton VI.172, 174 Aduna VI. 135 adunicaţi III.35 Aea, golf VI. 165 Aea, oraş VI. 13 Aeantion, insulă IV. 74 Aeantion, oraş V.125 Aeantion, promontoriu rv.32 Aeas, munte VI. 168 Aeas, rîu III. 145 Aedemon V.ll Aedepsos IV.64 Aedesa V.lOl Aedosa VI. 180 Aedro III. 121 Aegae IV.33 Aegaeae, insule V.135 Aegaeae, oraş din Cilicia V.91 Aegaeae, oraş din Troada V.121 Aege V.140

Aegialeus rV.24 Aegialia IV.53 Aegialos IV. 12 Aegila rV.57 Aegilia rV65 Aegilios III.81 Aegimoere V.42 Aegina rV.57 Aeginium IV. 33 Aegiolides IV. 16 Aegira, insulă V.139 Aegira, oraş din Ahaia IV. 12 Aegium IV. 12, 22 Aegonia IV.27 Aegusa 111.92 Aelana V.65 ; VI. 156 AelaniticV.65; VI.156 AeliusGallusVI.160 Aemilia 11.199 Aemilius Paulus 11.53 ; III. 138 ; IV.39 Aeminium IV. 113 Aeminius IV. 115 Aemyndus V. 134 Aenare V.137 Aenaria 11.227 ; III.82 Aendodacometae VI. 179 Aeningia IV. 96 Aenona III. 140 Aenos, oraş de la Marea Roşie VI. 168 Aenos, oraş din Tracia IV.43 ; VI, 217 Aenuscabales VI. 158 Aeoliene III.92 Aeolium IV. 49 Aeolus 111.92-94 Aepolium IV.82 Aerea III.36 Aeria, insula Creta IV.58 Aeria, insula Thasos IV. 73 Aesepus V.141 Aesis III. 113 Aesius V.148 Aestuaria III. 7 AesjTOS V.148 Aethalia, insula Chios V.136 Aethalia, insula Elba III.81 Aethope V.139 Aethre V.137 Aethria, insula Rodos V.132 Aethria, insula Thasos IV 73 Aethusa III.92 Aex IV. 51 Afranius 11.170 Africa Cirenaică V.38 Africa 11.127, 153, 173, 181 ; III.3-4, 45, 84, 87 ; IV.122 ; V.1-2, 5-6, 8-9, 23-25, 29-30, 40-43, 46-48, 50, 53 ; VI. 177, 197, 208-210, 212-213

INDICE GENERAL Africa Nouă V.25 Africa Veche V.25 african V.35 ; VI. 180, 190, 192 Africană, Marea III.83 Africanul al doilea (Scipio) Dedic. 30 ; V.25 afrodisiensi V.109 Aga V.83 agamaţi VI.21 Agamede V.139 Aganippe IV. 25 aganzei VI.22 Agatha 111.33 Agathusa IV.69 Agathyrnum III.90 agatîrşi IV.88 Agerona III.65 Aggasus III. 103 Agida III. 129 Agipsum VI. 167 agirini 111.91 Agla Minor III. 10 Aglaosthenes IV.66 Agoces VI. 179 Agra VI.156 Agrae IV.20 Agranis VI.120 agrei VI.154, 159, 161 Agrigentum III.89 agriofagi VI. 195 agripensi V.149 Agripinensis IV. 106 Agrippa Marcus Vipsanius III.8, 16-17, 37, 86, 96, 150 ; IV.45, 60, 77-78, 81, 83, 91, 98-99, 102, 105, 118 ; V.9, 40, 65, 102 ; VI.3, 37, 39, 57, 136, 164, 196, 207, 209 Aguntum III. 146 Agylla 111.51 Ahaia 11.205 ; IV.l, 12-13, 22, 32, 51, 54 ; VI.215 ahei IV.28, 49 ; VI.16-17, 30 Aheilor, Portul IV.83 ; V.124 Ahemenizi VI.98 Ahile IV.83 ; V.125 Ahile, Insula lui IV.83, 93 Aiaturis VI.158 Aiax V.125 Aigospotamos 11.149 Aindoma Come VI. 178 Alabanda V.109 alabanensi III.26 alabaştri V.61 Alabastros V.122 alabiVI.190 Alae V.92 Alaea VI. 150 Alaenitic VI. 156

243

Alana VI. 179 alani IV.80 alantensi rV.35 Alasit V.37 Alb, Capul V.23, 75 Alba Longa III.63 Alba Pompeia III.49 Alba, lîngă lacul Fucinus III. 106 Alba, oraş al helvilor III.36 Alba, rîu III.22 alban III.69 Albană, Marea VI. 38 albanensi 111.25 albani, populaţie din Caucaz VI.29, 38 albani, populaţie din Italia III.69 Albania IV.39 ;' VI.29, 36, 39 Albanus, munte III. 64, 69 Albanus, rîu VI.39 albensi III. 106 Albion IV. 102 albioni IV. 111 Albis IV. 100 Albula, rîu în Picenum III. 110 Albula, sau Tibru III.53 Album Ingaunum III.48 Album Intimilium III.48 Albuş III.3 Alces V.149 Alcyon IV. 36 Alea IV.20 Alebaece III.36 Aleene V.91 Alele V.35 Aleon V.117 Aleria III.80 aletini III. 105 Aletium III. 100 aletrinaţi III.63 aletrini III. 105 Alexandria arabilor VI.97 Alexandria arilor VI.61, 92-93 Alexandria din Adiabene VI.42 Alexandria din Carmania VI. 107 Alexandria din Cilicia V.91 ; VI. 207 Alexandria din Egipt 11.178, 183, 186, 245 ; V.39, 49, 59, 62-64, 128, 132 ; VI. 102, 139, 209, 212 Alexandria din Troada V.124 Alexandria la Golful Persic VI. 138 Alexandria sogdianilor VI.49 Alexandropolis VI.113 Alexandru cel Mare 11.168,180-181,185 ; III.57 ; IV.75 ; V.62, 76, 107, 116-118, 134,142 ; VI.40-41,45,47-49,51,58-62, 77, 81, 92-93, 95-97, 100, 110 115, 119, 134, 138, 198

244

Alexandru din Epir III.98 alfaterni 111.108 alfaternii herniei III.63 alfaternii labicani III.63 alfaternii latini III.63 alfelani III. 105 Alfeu 11.225; IV. 14, 21 Aliaeos VI.173 alifani III.63 aliferei IV.22 Alimon IV.29 alindiensi V.109 almopi IV.35 alobrogi III.36

INDICE GENERAL

Amazonian V.99 amazonii sauromatizi VI.39 Amazonium VI. 10 Amazonius VI. 10 ambiani IV 106 ambilatri IV.108 ambisonţi III. 137 ambitouţi V.146 Ambracia, golf IV.4, 5 Ambracia, oraş 11.201, 205 ; IV.4, 6 Ambrysus IV.S Amenda VI.78 Ameria 11.148; III. 114 amerini III. 113 Ameriola III.68 Aiope rv:27 amfriei VI. 158 Alopece, insulă în Bosfor rV.87 Amisis IV. 100 Alopece, insulă lîngă Smirna V.138 Amisus, golf VI.7, 9, 11, 216 Alopeconnesus IV. 74 Amisus, oraş VI.7, 9, 11, 216 Alopes V.115 Amisus, rîu VI. 11 aloriţi IV. 34 amiternini III. 107 Aloros IV.34 Alpi 11.194, 224, 227, 244 ; III.18, 31, 33, Amithoscatta VI. 152 35, 37, 38, 43, 47, 48, 117, 118, 121, amitinensi III.52 123, 128, 132-136, 147 ; IV.79, 122 ; Amitinum III.68 Amnamethus VI. 150 VI.218 Amnum VI. 151 Alpii Carnici III. 147 Amodata VI.179 Alpii Graici III. 134 Amometus VI.55 Alpii Tridentini III.121 amoni VI. 159 alpin III.47 Amorges V.115 Alsa III. 126 Amorgos IV. 70 Alsium III.44, 51 Ampeloessa V.74 altare sestiene IV, 111 Ampelos din Creta rv.59 Altarele V.42 Ampelos din Macedonia IV.37 Altinum III.119, 126 ; VI.218 Ampelusia V.2 Aluona III. 140 Amphimala IV.59 alutrensi III. 130 Amphipolis din Arabia V.87 aluţi III. 139 Amphipolis din Grecia IV.38 ; VI.216 Alyattes 11.53 Amphisa IV.8 Alyzia IV. 5 Amphitus VI. 16 amaitei VI. 158 Amplelome VI. 159 Amalchian rv.94 ampreuţi VI. 12 Amanos, munte V.80 ; VI.142, 214 Ampsaga V.21-22, 25, 29 Amanos, port IV. 110 Ampsancta 11.208 Amanos, trecâtoarea muntelui V.91 Amyci V.150 amanţi III. 145 Amyclae din Laconia IV. 16 amantinii din Macedonia rV.35 Amyclae din Laţiu III.59 amantinii din Panonia III. 148 Amymone IV. 17 amarzi VI.36 Amynclae III.59 Amasia din Capadocia VI.8 Amyzon V.109 Amasia din Pont VI. 10 Ana III.6-8, 13, 17 ; IV.116-117 Amasis V.60 Anactoria V.112 Amastris VI.5 anactorieni IV.4 Amathus V.130 Anaetica V.83 Amathusia V.129 Anafe 11.202 amazoane III.43 ; V.115, 118 ; VI. 19 anagnini III.63 amazoni VI.35

INDICE GENERAL anagnuţi TV.108 Ananis VI. 107 anaşi VI.22 Anaphe IV. 71 anariaci VI.36, 46 anatili III.34 Anatilia III.36 Anatis V.9 Anaxagora 11.149-150 Anaximandru 11.31, 187, 191 ; IV.58 Anaximene 11.187 Anaxum III. 126 Anazarbeni V.93 Anchiae rV.26 Anchiale V.91 Anchialum IV. 45 anclaci VI.21 Ancona 11.182 ; III.111-112,115,129; VI.218 Ancyra din Frigia V.145 Ancyra din Galatia V.146 andari VI.67 andecavi IV. 107 andelonensi III.24 Andera V.126 anderi VI. 190 Andetrium III. 142 andiseni VI. 78 andizeţi III. 147 Andria din Frigia V.145 Andria din Licia V.IOO Androcus V.91 Androgalis VI. 179 Andromeda V.69, 128, 182 Andros, insulă din Britania IV. 103 Andros, insulă din Ciclade 11.231 ; IV.65, 68-69 AnduraVI.178 Anemo III.115 Anemurium V.93-94, 130 angulani III.107 Anhydros V.137 Anien III.54 Anio III. 109 antacaţi VI.50 Antaepolite V.49 Antandros, insulă IV.51, 65 Antandros, oraş V.123 Antemnae III.68 Anteu V.2, 3 Anthedon din Beoţia IV.25 Anthedon din Idumea V.68 Anthedus IV. 18 Anthemus, oraş IV.36 Anthemus, rîu VL15, 118 Anthemusa V.135 Anthemusia V.86

245

anţi VI.35 Anthia TV.16 Anthinae V.137 Anthirrium 11.205 Anthium IV. 45 antiadalei VI. 154 Antias Valerius 11.241; III.70 Antibacchias VI. 173 Anticlides IV.67 Anticyra IV. 8 Antigonea din Arcadia IV.20 Antigonea din Macedonia IV. 34 antigonensi IV.2 Antigonia V.124 antihtoni VI.81 Antilibanus V.77, 80 antinaţi III.106 Antiochida 11.167 Antiochos I Soter 11.167 ; VI.47-49, 58, 93, 115, 132 Antiochos III cel Mare VI. 152 Antiochos IV Epiphanes VI. 139, 147 Antiochos, Insula lui V.131 antiohensi IV. 3 5 Antiohia Arabis VI.117 Antiohia Callirrhoe V.86 Antiohia de pe Eufrat V.86 Antiohia din Caria V.108 Antiohia din Margiana VI.47 Antiohia din Sittacene VI. 132 Antiohia Epi Daphnes V.79 ; VI.24, 213 Antiohia Nesebis VI.42 Antiohia, insulă V.151 Antiohia, regiune V.66 Antipater Caelius 11.169 ; 111.132 Antiphellos V.IOO Antipolis, colina laniculum III.68 Antipolis, oraş din Galia Narbonensis III.35, 79 ; VI.217 Antirrhium IV. 6 Antissa din Lesbos 11.204 ; V.139 Antissa din Meotida 11.206 Antium III.57, 81 antoniopoliţi V.lll Antonius Marcus 11.98-99 antropofagii din Asia IV.88 antropofagii din Etiopia VI. 195 Anxa III. 100 anxanii frentani III. 106 anxatini III. 106 Anxur III.59 Aornos IV. 2 aorşi IV.80 ; VI.39 Aous III. 145 Apamea Celaenae V.106 Apamea Cibotos V.106

246

INDICE GENERAL

Apamea Damea V.127 Apamea de pe Eufrat V.86 Apamea din Bitinia V.143 Apamea din Mesene VI. 129, 146 Apamea din Siria V.81 Apamea din Sittacene VI. 132 Apamea din Zeugma VI. 119 Apamea Rhagiane VI.43 Apamena, oraş V.149 Apamena, regiune V.113 apamestini III. 105 apartei VI.21 Apate VI.155 Apaturos VI. 18 Apauortene VI.46 Apelles Dedic. 26 Apenini 11.194, 229 ; III.48-49, 53, 74, 109, 115, 118 ; VI.218 Aperlae V.IOO Aperopia IV.56 Apesantus IV. 17 Aphas IV.4 Aphrodisias, cap V.104 Aphrodisias, insulă IV. 120 ; VI. 111 Aphrodisias, oraş IV.44 Aphrodisias, regiune V.122 Aphrodisium III.57 Aphrodite V.64 Aphroditopolite V.49 Apia IV.9 apiani V.105 Apidanus IV. 30 Apilas rV.34 Apina III. 104 Apiolae III.70 Apion Dedic. 25 Apis V.39 apitami VI. 150 Aple VI.134 Apolo Capitolinul IV.92 Apolo Clarus, grota lui 11.232 Apolo Didymeianul V.112 ; VI.49 Apolo Phaestus IV.7 Apolo Smintheus, templul lui V.123 Apolo, cap în Africa V.24 Apolo, cap în Mauretania V.20 Apolo, oraş al megabarilor VI. 189 Apolo, oraş în Egipt V.60 Apolo, planeta 11.39 Apolo, zeul IV.5, 7, 66, 91 ; V.23, 60, 106, 116 Apolonia (Pojan) 11.237 ; III. 100, 145 ; VI.32, 216 Apolonia Assos V.123 Apolonia de pe Rhyndacus VI.217 Apolonia din Astice IV.45

Apolonia din Cirenaica V.31-32 Apolonia din Creta IV. 59 Apolonia din Macedonia IV.37-38 Apolonia din Misia V.126 Apolonia din Tracia, la Marea Egee IV.42 Apolonia din Tracia, la Marea Neagră IV.78, 92 Apolonia Thynias VI.32 apoloniaţii de pe Rhyndacus V.123 apoloniaţii din Caria V.109 apolonidiensi V.126 apolonohieriţi V.lll Apolonopolite V.49 Apros IV. 47, 48 Aprusa III. 115 aprustani III.98 Apta luUa III.36 apuli III.38 Apulia 111.99-100, 103-104, 151 ; VI.217 Aqua Regia IV.4 Aquae Sextiae III.36 Aquae Statiellorum III.49 Aquae V.21 Aquileia 11.225 ; III. 126-127,129,131-132 ; VI.218 Aquinum III.63 Aquitania, golf IV. 109 Aquitania, regiune III.37 ; VI.218 arab VI. 116, 143, 147, 191 Arabam VI.193 arăbesc VI. 104 ArabetaVI.178 arabi V.66 ; VI.90, 125, 139-141, 154, 162, 168, 177, 179, 213 Arabia Citerior VI.213 Arabia Fericită V.87 ; VI. 138 Arabia 11.168-169, 173, 201; V.59-61, 65, 67-70, 74, 86 ; VI.84, 95, 98, 100, 104, 108, 136, 141-142, 156, 160, 163-164, 170, 191, 212 Arabia Nomazilor V.72 Arabia oroeilor V.85 Arabic, Golful VI. 108, 163, 168 arabic, malul Nilului VI. 178 Arabică, noma V.49 arabii asciţi VI. 176 arabii autei VI. 167-168 arabii canclei V.65 arabii cedrei V.65 arabii eldamari VI. 118 arabii gebadei VI. 168 arabii masei VI. 118 arabii nomazi VI. 125 arabii oroei VI.25, 117, 129 arabii preta vi V.86 arabii salmani VI. 118

INDICE GENERAL Arabis VI. 109 arabricensi IV. 118 araceni VI. 157 Aracha VI. 111 Arachosia VI.92 Aracynthus IV. 6 Arados 11.227 ; V.78, 128 Araethyrea IV. 13 arahosii VI.61, 78, 92 arami VI. 50 Aramus VI.178, 179 aranditani IV. 118 Araris, rîu (Herault) III.32 Araris, rîu (Saone) III.33 arasensi V.147 arasmi VI.48 Aratthus IV.4 Arausio III.36 Araxes VI.25-26, 42 Araxos, promontoriu IV. 13, 55 Araxos, rîu VI.26 arazi V.78 Arba III. 140 Arbelitis VI. 132 arbi VI.77, 95, 110 Arbilitis VI.41 Arbius VI.97 Arca V.74 Arcadia 11.227, 231 ; IV.20-22 arcadieni III.56 arcelitani III.24 Archaeopolis V.117 Archelais VI.8 Archidemia 111.89 Archippe III. 108 Archous VI. 132 arcobrigensi III.24 Arconesos IV. 74 Arconnesus V.133 Arctonessos V.142 Arcturus 11.106, 178 ardabi VI. 77 Ardea III.56 areaţi rv.41 arecomici III.37 Arelate III.36 Arene IV 15 Areni III.7 areni VI.157 Arethusa, izvor din Beoţia IV.25 Arethusa, izvor din Eubeea IV.64 Arethusa, izvor din Sicilia 11.204, 225 ; III.89 Arethusa, oraş din Arabia VI. 159 Arethusa, oraş din Macedonia IV.38 aretini III.53

247

aretinii fidenţiori III.52 aretinii iuliensi III.52 aretinii vechi III.52 Aretissa VI. 127 aretuşii din Macedonia IV.35 aretuşii din Siria V.82 Areua III.27 Areus V.148 arevaci III.19, 27 ; IV.112 Argaeus VI.8 Argaris V.68 Argennos V.135 Argenteus III.35 Argeruus VI.97 argetini III. 105 Argiae V.133 argieni III.51 Arginusa V. 137 Arginusae V.140 Argolic, Golful IV.17, 56 Argolida 11.225 ; IV. 1 Argos III.70 ; IV.22 ; VI.214 Argos, nava III. 128 Argos Amphilochicum IV.5 Argos Hippium III. 104 ; IV. 17 Argosul inachian sau dipsian IV. 18 Argyna IV. 7 Argyre VI.80 Argyripa 111.104 Argyruntum III. 140 arhisarmi VI. 192 ari VI.78, 92, 113 Aria, insulă VI.32 Aria, regiune VI.212 Ariace V.142 Arialdunum III.10 Ariana VI.93, 95 Aricia 11.240 ; III.63 arieni V.127 ; VI.113, 116 arimaspi IV.88 ; VI.50, 79 arimfeiVI.19, 34-35 Ariminium III.112, 115 ; VI.218 arinaţi III. 114 Arine rV.56 arinişti III. 143 Arisbe din Lesbos V.139 Arisbe din Troada V.125 Aristaeus IV.45 Aristera rV.56 Aristides IV.64, 70 Aristocreon V.59 ; VI. 183, 191 Aristocritus V.135 Aristotel 11.90-91, 150, 220 ; IV.65-66, 70 ; V.135 Aritissa 11.226 Arius VI.93

248

INDICE GENERAL

Armenia 11.180 ; IV.39 ; V.66, 83-84, 99, 127 ; VI.27-28, 37, 39-40, 42, 112, 114, 118, 129, 131, 141, 216-217 Armenia Maior 11.226 ; V.83 ; VI.9, 12, 24-41, 127 Armenia Minor V.102 ; VI.9, 24-26 armenocalibi VI. 12, 29 Armine VI.6 Armua V.22 Armuzia VI. 107 arnaţi III. 113 Arne rV.28 Arnus, rîu din Hispania III.22 Arnus, rîu din Italia III.50, 52 Arogas III.96 arşii din Arabia VI. 155 arşii din Asia VI.48 aroni IV. 111 Arosape VI.93 aroteri VI.39 arotrebi IV. 111, 114 Arotrebilor, Promontoriul IV. 119 arpani 111.105 Arpi 11.211; III.104 arpinaţi III.63 ' Arrhene VI. 128 Arsa III. 14 Arsace VI. 113 arsagaliţi VI.78 Arsamosata VI.26 Arsania V.84; VI.128 Arsanus V.84 Arsennaria V.19 Arsia III.44, 129, 132, 139, 150 Arsinoe de la Marea Roşie V.65 ; VI. 167 Arsinoe din Cilicia V.92 Arsinoe din Cipru V.130 Arsinoe din Cirenaica V.31-32 Arsinoe din Egipt V.61 Arsinoite V.50, 61 artabri IV.114 Artabrum 11.242 ; IV. 113 Artacaeon V.151 Artacbane VI.93 Artace V.141 Artacoana VI.93 Artaxata VI.26, 42 Artaxates VI.42 Artemidoros 11.242, 244, 246 ; IV.77, 121; V.40, 47, 59,129 ; VI.37, 70, 156, 164, 183, 207 Artemisia III.81 Artemisius, munte din Arcadia rV.21 Artemisius, munte în Ahaia IV. 17 Artemisius, oraş IV.64 Artemita, insulă rV.5

Artemita, oraş VI. 117 Artemite IV.67 Arthedon V.138 Artigula VI. 184 Artynia V.142 Arua III. 11 Arunci III. 14 Arunda III. 14 arverni IV. 109 arviaţi III. 148 Arycanda V.95 Arycandus V.IOO asahi VI.191 asampaţi VI.22 Asamus III. 149 Asana V. 13 Asara VI.193 asarei VI. 168 asbiţi V.34 Ascalo V.68 ; VI.213 Ascania din Frigia V.144 Ascania, insulă IV.71 Ascaniae V. 138 Ascanium V.144 Ascanius, golf V. 148 Ascanius, port V.121 Ascapos rV.74 Ascliae VI. 148 Asculum III. 111 Ase! VI. 193 aseriaţi III. 130, 139 Asia 11.127, 173, 181, 200, 205, 208, 210, 225, 232 ; III.3 ; IV.39, 49, 75, 78, 83, 86-87, 122 ; V.47-48, 95, 97, 102, 118, 120, 126-128, 139,141-142, 145,150 ; VI.l, 24, 31, 33, 36, 209-210 Asia Mică VI. 7 Asiaces 11.230 asiatic IV.90 ; VI. 18 Asiatică, Marea V.102 Asido Caesarina III. 11 Asinaeus IV. 15, 56 Asine IV. 15 Asines III.88 asini VI.77 asirani rV.85 Asiria (Babilonia) VI. 121 Asiria V.66 ; VI.41 asirian VI. 121 asirieni V.86 ; VI. 117 asisinaţi III. 113 Asium IV.59 asmagi VI.73 asoi VI.78 Asopis, insulă rv.64 Asopis, regiune IV. 13

INDICE GENERAL Asopus V.105 asorini III.91 Aspelia V.129 Aspendus V.96 Asphalites 11.226 ; V.71-73 Aspis, insulă de lîngă capul Spiraeum rV.57 Aspis, insulă din Asia V.131 Aspledon IV. 26 Assos 11.210 ; V.123 Astabores V.53 Astacenus V. 148-149 astaci VI.50 Astacum V.148 Astapus V.53 Astelephus VI. 14 Asteria, insula Delos IV.66 Asteria, insula Rodos V.132 Asterion IV. 17 Asteris IV.55 Astice IV. 45 Astigi III.7 Astigi Augusta Firma III.12 Astigi lulienses III. 10 Astigi, vechiul III.12 Astosapes V.53 Astrabe IV.70 Astron V.122 Astura, insulă III.57, 81 Astura, rîu III.57 Asturi, munţi III.6 asturi, populaţie IV. 111 Asturia IV. 112, 118 Asturica III.28 asturii augustani III.28 asturii transmontani III.28 Asturus III. 18 Astynomus V.129 Astypalaea 11.243 ; IV.71 Astyre V.122 asuritani V.29 Asylus VI. 135 atabuli VI.189 Atabyria V.132 atacori IV.90 ; VI.55 Atalante IV. 71 atalensi V.126, 147 atali VI. 125 atamani IV. 6 Atargatis V.81 Atarnea V.122 Atax III.32 Ategua III. 10 atelani III.63 Atena 11.225 ; IV.24-25 ; V.113 ; VL215 atenieni 11.54, 120, 188, 201 ; III.95 ; IV.57 ; V.125

249

Ater V.35 aternei VI.22 Aternus III.44, 106, 110 Atesis III.121 Ateste III. 130 atesui IV. 107 Athamas IV.29 Athenae VI. 159 Athenopolis III.35 Athidas IV.47 Athos IV.37, 72-73 Athotadrus VI.99 Athribis V.64 Athribite V.49 Athrida VI. 159 Atianos VI.55 Atica IVI, 19, 23-24, 32, 62-63, 71 atidiaţi III. 113 Atina, cîmpie 11.225 Atina, oraş din Veneţia III.131 atinaţi III.63, 98, 104, 105 Atlante 11.204 Atlantic, Oceanul 11.205 ; III.3, 5-8, 74 ; IV.114 ; V.40 ; VI.175, 199, 212 atlantic, nume al etiopienilor VI.187 atlanţi V.44, 45 Atlas, insulă VI. 199 Atlas, munte V.5-7,9-11,13-16 ; VI. 199,201 Atlas, savant grec 11.31 atrabatiţi VI. 195 atraci IV. 6 atramiţi VI. 155 atrani 111.105 Atrapatena VI.42 Atrax, oraş IV.29 Atrax, rîu IV. 6 atrebaţi IV. 106 Atria III. 120 Atriatică, Marea III. 120 Atriene III.120 Attana VI. 149 Attelebussa V.131 Attene VI. 148 Atthena VI. 179, 181 Atussa V.143 Aualitos, Golful lui VI. 174 aucheţi IV.88 audaristensi IV. 35 Auennio III.36 Auens III. 109 Auernus III.61 Aues, oraş V.25 Aues, rîu V.21 Auesticos IV. 74 Aufentum. III.59 aufidenaţi 111.107

250

INDICE GENERAL

Aufidius Bassus Dedic. 20; VI.27 Aufidus III. 102 aufinaţii cismontani III. 107 augili V.26-27, 43, 45 Augusta (Aouste-en-Diois) III.36 Augusta Bagiennorum III.49 Augrusta bracilor IV. 112 Augusta din Cilicia V.93 Augusta Emerita IV.117 Augusta Praetoria III. 123 Augusta Taurinorum III. 123 augustanii din lulia Gaditana IV. 119 augustobrigensi IV. 118 Augustus 11.24, 93-94, 98,167,178, III.17, 46, 49, 62, 119, 136 ; IV.5,111 ; V.2, 5, 20-21; VI.141, 160, 181 aulercii cenomani IV. 107 aulercii eburovici IV. 107 Aulis IV. 26, 64 Aulocrene V.106, 113 Aulon Cilicius V.130 Aulon IV. 14 Aunios IV. 111 aurini III.52 aurunci III.56 ausci IV. 108 ausculani III. 105 Auser III.50 ausetani 111.22-23 ausoni III.56, 95 Ausoniană, Marea III.75, 95, 151 austaceni 11.235 Austeravia IV.97 autaci VI.21 autarizi VI. 153 autei VI.158 autianzi VI.21 autololi V.5 ; VI.201 Automate 11.202 ; IV.70 Automula VI.75 autoteli V.17 autrigoni III.27 autusiani VI.50 auximaţi III.63, 111 avaliţiVI.157 avantici III.37 avitensi V.30 Axanthos IV. 103 Axaţi III. 11 axiaci IV.82 Axin IV.76 ; VI. 1 Axius IV.34-35 Axon V.103 Aza VI.26 azali III. 148 Azaniană, Marea VI.108, 153, 172

Azibintha rv:71 Azochis VI. 118 azoni VI. 118 Azotos V.68

B Babba lulia Campestris V.5 Babilon 11.235, 237 ; V.89-90 ; VI. 109, 117, 120-124, 213 Babilonia V.66 babilonieni 11.188, 191 bacashami VI. 158 Bacata VI. 178 Bacchias VI. 173 Bacchina V.138 Bacchus III.60 Baclanaza VI.157 Bactra VI.45, 48 bactri IV.39 ; VI.48, 134, 216 Bactria VI.92 Bactriana 11.236 Bactrus VI.52 Bacuntius III. 148 Baedro III. 10 Baelo III.7 ; V.2 Baesippo III.7, 15 Baeterrae III.36 Baetica III.6-9, 12-13, 16-17, 19, 30 ; IV.116, 118-119 ; V.2 Baetis 11.219 ; III.7, 9-13 Baeton VI.61-69 Baetulo III.22 Baeturia III.13-14 bagieni III.47 Bagrada V.24 bahiliţi VI. 158 Baiae III.61 Baianus 11.227 Balanea V.79 Balanţa 11.65, 77, 81 ; V.57 balari III.85 Balbura V.lOl Balbus Cornelius cel Bătrîn V.36 Balbus Cornelius cel Tînăr V.36 Balbus Laelius 11.202 Balce V.126 Balcia IV.95 Baleară, Marea III.74 Baleare, Insulele III.76-78 ; VI.216 Balesium III. 101 Baletum III.72 bali VI. 194 Balla V.37 Balsa IV. 116 balsensi IV.118

INDICE GENERAL Bambotus V.IO Bambyce V.81 Banasa Valentia V.5 bangeni VI. 176 baniuri V.17 bantini III.98 başi rV.106 Baracum V.37 Baragaza VI. 174 barasasei VI. 155 Bărbăţia VI. 146 Barbesula III.8, 15 Barbitace VI. 133 Barce V.32 Barcino Faventia III.22 Bargus rV.50 Bargylia V.107 Bargylus V.78 Baria III.19 Baris V.147 Barium I I H 0 2 Barpana III.81 BasaVI.151 basaboiaţi IV. 108 Basatraves VI. 149 Basilia IV.95 Basilicus V.112 Basilis VI.183 basilizi IV.84, 88 Basta III. 100 bastarni (sau basterni) IV.81, 100 basterbini III. 105 bastitani III.25 Bastitania, regiune din Baetica III. 10 Bastitania, regiune din Hispania Citerior 111.19 bastulii din Baetica III. 8 bastulii din Hispania Citerior III.19 batavi IV. 106 bateni VI.48 Bathynias IV.47 Bathys VI.12 batimi VI. 149 Batinum III. 110 Batta VI.179 Baucidias IV.57 Bauli III.61 Baunonia IV.94 Bătrînilor, Portul IV.46 bebrici V.127 Becare VI.105 beculonensi III.23 Bedesis III. 115 begeri IV. 108 behiri VI.ll Belbina IV. 57

251

belenzi IV. 108 belgiţi III. 148 Belippo III. 15 belovaci IV. 106 Belunum III. 130 Belus, rîu din Fenicia V.75 Belus, zeu VI.121 Bembinadia IV.20 Benacus 11.224 ; HI. 131 Beneuentum III. 105 beni IV.40 Beoţia 11.204, 206, 230; IVI, 8, 24-25, 62-63 ; V.76 beoţieni IV.26 ; VI.216 Berbec 11.31, 65, 78 Berconum III. 79 bercorcaţi IV. 108 berdrigi VI.47 Berecynthius V.108 beregrani III. 111 Berelide III.85 Berenice de la Marea Roşie VI. 103,168,171 Berenice Epi Dires VI. 170 Berenice Panchrysos VI. 170 Berenice, oraş din Cirenaica V.31-32 Berenice, oraşul troglodiţilor 11.183 Bergoe IV. 104 bergomaţi III. 125 Bergomum 111.124 Beroea IV.33 ; V.89 ; VI.216 beroensi V.82 Berressa VI. 180 Berrice IV. 104 beruensi III. 130 Berytus lulia Felix V.78 ; VI.213 Besaro III. 15 Besbicos 11.204 ; V.151 besi IV.40 Bessica VI.217 betasi IV. 106 betemi V.81 Betholeptephene V.70 Bibaculus Dedic. 24 Bibaga VI.80 bibali III.28 bilbilitani III.24 Billis VI.4 bimbeli III.47 Binefacere 11.14 binzi 111.91 Bion din Soli VI.178, 180, 183, 191, 193 bisalţi IV.38, 40 bisambriţi VI.78 Bisanthe IV.43 bisgargitani III.23 bistoni IV.42

252

INDICE GENERAL

Bithynion V.149 Bitia III.85 Bitinia 11.204 ; V.142-143, 148-149, 151 Bitinia, insulă V.151 bitinieni V.145, 150 biturigii cubi IV. 109 biturigii vivisci IV.108 Bizanţ IV.46, 78 ; V.149 ; VI.217 Bizone IV.44 Bizye IV.47 Blacippo III. 15 Blânda III.72 Blandae III.22 blasci 111.79 blemi V.44, 46 Blendium IV 111 blerani III.52 Boagrius IV.27 Boarul 11.110, 124 ; VI.98 Bocchis VI. 181 Bocchorum III.77 Bocchus V.19 Bodincomagum III. 122 Bodincus III. 122 bodiocasi IV. 107 bodiontici III.37 Boea IV. 17 Boebeis FV.SO Boggia VI. 178 Bogutian V.19 boii III. 116, 124-125, 146 ; IV. 107 Boin V.37 Boion IV.28 bolani III. 69 Bolbitin V.64 Bolbulae V.137 bolingi VI.77 Bombos V.93 Bomitae V.80 Bononia III.115 ; VI.218 Booscoete V.143 borcani III. 105 borgozi VI. 148 Borion rV.79 ; V.28 bormani 111.36 Boron VI. 178 Borysthenes IV.78, 82-83, 88, 91, 93 ; VI.218-219 Bosfor 11.99 ; IV.45-46, 78, 87, 150 ; VI. 1, 3-4, 18, 218 Bosforul Cimerian IV.76-77, 87 ; VI.3, 6, 17, 31 Bosforul Trac IV.76-77, 92 ; V.149-150 ; VI.4 Bosforuri 11.205 ; VI.2 botiei IV. 40 Botrys V.78 ; VI.213

Boua III. 152 Bouianum Undecumanorum III. 107 Bouianum Vetus III. 107 Bouillae III.63 Braca, munte V.IO Braca, oraş III.28 Bracae IV. 112 bracari IV. 112 Bracarus III. 18 Bracata 111.31 Bragae VI.150 bragmani VI.64 Branchizi V.112 brangoşi VI. 76 brasuerţi VI. 77 Brattia III. 152 Braunon IV. 24 bregmeni V.126 breuci III. 147 Breues VI. 179 breuni III. 137 Briessus IV.24 brigi, populaţie din Frigia V.145 brigi, populaţie din Tracia IV.40 brigiani III. 137 brisari VI. 55 britani IV. 104, 106 Britania 11.186-187, 217 ; III.119 ; IV.102-104, 122 ; VI.219 Britanic, Oceanul IV. 109 Britanii IV. 102 Britannicus, Tiberius Claudius Caesar 11.96 briuliţi V.120 Brixa VI. 136 brixeneţi III. 137 Brixia III.130-132 Brixillum III. 115 brodionţi III. 137 Bromiaeus IV. 29 Brundisium 11.230 ; III.99,101-102,151 ; VI.216 Brundulus 111.121 brutian III.38 Brutium, cap III.5 Brutium, regiune III.71-72, 86, 98 Bryalion V. 144 Bryazon V.148 Bubassus V.104 Bubastite V.49 Bubeium V.37 bubetani III.69 Bubon V.lOl Buca III. 106 Bucephala VI. 77 Bucephalus IV. 18

INDICE GENERAL Buces IV.84, 88 Bucinna III.92 Bucolium IV. 20 budini IV.88 Budros IV.61 Bulba V.37 bulensi IV.S bulidensi IV.35 bulini III. 139 bulioni III. 145 BuUa Regia V.22 Buma VI.180 Buna-Credinţă 11.14 Buporthmos IV. 70 Buprasium IV 13 Bura, oraş din Ahaia 11.206 ; IV. 12 Bura, oraş din Mesopotamia VI. 118 Burcana IV.97 burgodioni IV.99 burnişti III. 139 Burnum III. 142 bursaonensi 111.24 Busiris V.64 Busirite V.49 Butanum III. 144 Buthrotum IV.4, 52 Butca IV.61 Butos V.64 Butrium III. 115 butuntinensi III. 105 buţi VI. 76 Buxentum III.72 buxeri VI. 11 Buzygaeus rV.29 Byblos V.78 ; VI.213 Byblosul vechi V.78 Byzacium V.24

Cabalaca VI.29 Cabalia, regiune din Licia VIOI Cabalia, regiune din Pamfilia V.147 Cabasite V.49 Cabellio III.36 cabiensi III.64 Cabirus VI.94 caburiaţi III.47 caculaţi VI. 155 cadei VI. 150 CadeusVI.179 Cadianda V.lOl Cadistos IV.59, 60, 71 Cadmos, erou mitologic V.112 Cadmos, munte V.118 cadraşi VI.92

253

cadurci IV. 109 Cadusia VI.36 caduşi VI.48 Caecandrus VI. 110 Caeciae IV.57 Caecilius Gaius 11.100 Gaecina 111.50 Caecubus 11.209 Caela IV.47 Caelia III. 101 Caelina III. 131 Caelobothras VI. 104 Caene 111.92 Caenia III.35 Caenica IV.47 Caenina III.68 Caenus 111.73 Caere III.51 Caeretanus III.51 Caesar (Gaius Caesar, fiul lui Augustus) 11.168 ; VI.141, 160 Caesaraugusta 111.24 Caesaraugustanus III. 18 Caesarea Antiohia V.94 Caesarea din Armenia VI.26 Caesarea din Capadocia VI.8 Caesarea din Cilicia V.93 Caesarea din Mauretania III. 19 ; V.20-21, 51 Caesarea din Palestina V.69 ; VI.213 Caesarea din Siria V.71-74 Caesena III.116 Cabina VI. 150 Caiatia III.63 Caicus V.121, 125 Caieta III.59 Cainnas VI.64 Calabria III.99, 105, 151 Calamine 11.209 Calamisus IV.7 Calamos V.78 Calathe IV. 74 Calathusa IV.74 Calauria IV.57 Calchas III. 104 calcidieni III.61-62 Caldaic, Lacul VI. 134 Caldea V.90 Caldeene, lacurile VI. 130 caldeene, triburile VI. 121 caldeeni VI.123, 143, 145 CaldoneVI.147 caleci III.28 Calenian III.60 Calenum 11.230 ; III.63 caletran III.52

254

INDICE GENERAL

caleţi IV. 107 calguritanii narici 111.24 calgurritanii fibularensi III.24 calibi VI. 11 Calicola III. 12 Calidonia IV. 102 Caligula, Gaius lulius Caesar Germanicus IV. 10 ; V.2, 1 1 ; VI. 141 Calimah III.139, 152 ; IV.52, 65, 69-70, 73 ; V.28 calingii din Arabia VI. 159 calingii din India VI.64 Calingon VI.72 călişi VI.67 caliorzi IV. 85 Calippia V.115 Callatis IV.44, 78 ; VI.218 Callenenses Aeneanici III. 14 Callet, oraş din districtul Astigi III. 12 Callet, oraş din districtul Gades III. 15 Callichorum VI.4 Callidemus IV.64 Callidromus IV.28 Callinipaza VI.63 Calliope VI.44, 113 Callipolis, insulă IV.67 Callipolis, oraş din Italia III.100 Callipolis, oraş din Tracia IV.49 Callirhoe Enneacrunos IV.24 Callirhoe V.72 Calliste IV.70 Calode 111.85 Calon Stoma IV.79 Calpas VI.4 Calpe n i . 4 - 5 , 7 ; V I . l caluconi III. 137 Calycadnus V.92, 93 Calydne V.133 Calydon rV.6 Calymna IV. 71 Calynda V.103 Calypsus III.96 camaci VI.21, 50 camactulici III.34 C a m a l o d u n u m 11.187 C a m a r i VI. 151 C a m a r i n a III. 89, 92 Cambades V.98 Cambalidus VI. 134 C a m b a r i VI.55 cambolectrii agesinaţi IV. 108 cambolectrii atlantici III.36 Cambre V.126 Cambyses, Oraşul lui VI. 165 Cambyses, rîu VI.39 Camelitae V.135

C a m e r i u m III.68 camerţi III. 113 cami VI.50 Camillus, Marcus F u r i u s III. 125 C a m i n a c u s VI. 160 Caminia IV.71 Camiros V.132 C a m m a n e n a VI.9 c a m p a n 111.70 C a m p a n i a 11.136, 203 ; III.38, 40, 60, 70 ; VI.217 campanieni III.60 camponi IV. 108 c a m u n i 111.134, 136 Canae V.122 C a n a i t i s V.121 C a n a m a III. 11 canari V 1 5 C a n a r i a VI.205 Canas VIOI C a n a s t r a e u m IV.36 C a n a t h a V.74 canclei V.65 Candace VI.186 C a n d a u i a III. 145 candeii ofiofagi VI. 169 Candragori VI. 193 Candyba V I O I canensi III. 105 Canes VI. 104 câni V.61 Canicula 11.107, 123-124, 130 ; III. 117 ; VI. 149 Caniş VI. 149 Canon VI. 157 Canopic V.47-48, 62-64, 128 Canopicum V.29 canopitani V.30 Canopus, constelaţie 11.178 Canopus, g u r ă a Nilului V.40, 87, 128 C a n t a b a VI.71 c a n t a b r i III.21, 27 ; IV.110-111 cantabric III.27 Canthace VI.158 cantici VI.22 cantiocapţi VI.21 C a n u s i u m III.102, 104 ; VI.217 Capa III. 15 Capadocia 11.244 ; rV.39 ; V.83-85, 95, 127, 145, 146 ; VI.6, 8, 9, 24, 25, 214, 215 capadocieni VI.6, 23 capenaţi III.52 caperensi IV. 118 Capeus VI. 147 C a p h e r e u s IV.63 Capheris IV.74

INDICE GENERAL Caphrena VI.119 capilaţi III.47, 135 Capisa VI.92 Capitalia VI.74 Capitoliu 11.21 ; III.70 Capitulum Hernicum III.63 Capote V.83 Cappadox VI.9 Capraria, insula Aegilium III.78, 81 Capraria, insulă dintre Insulele Fericiţi­ lor VI.202, 204 Caprasia 111.120 Capreae III.82 capreaţi V.127 Caprei, Rîul IV.48 Capricorn 11.65, 81 ; V.65 Caprus V.105 capsitani V.30 Capua III.43, 63 caracenii din Mesopotamia VI. 145, 146 caracenii din Taurida IV.85 Caralis 11.243 ; 111.85 Caralitanum III.84, 87 Carambicon IV.86 Carambis, cap 11.245 ; IV.86 ; VI.6 Carambis, oraş VI.6 Carambucis VI.34 Carandra VI. 167 Caranitis V.83 carastasei VI.21 Carbantorate III.36 Carbantus VI. 133 carbileşi IV40 carbileţi IV.40 Carbonaria 111.121 Carbula III. 10 Carcasum III.36 Carcathiocerta VI.26 Carcine IV.84-85 Carcinites IV.84-85, 93 Carcinus III.96 Cardamine VI. 169 Cardamyle IV. 16 CardauaVI.154 Cardia IV.48-49 carduhi VI.44 carecinii inferiori III. 106 carecinii superiori III. 106 cărei VI. 161 Carene V.122 carensi III.24 Caresus V.124 cari VI.20 Caria 11.244 ; V.103, 105, 107-110, 113, 119, 133 ; VI.215 carian V.113

255

cariatei VI. 157 Caribda 111.87 carieţi III.26 Carina V.145 carini IV.99 Caripeta VI. 160 Carisa Aurelia III. 15 Carix 11.205 carmani VI. 110, 212 Carmania VI.84, 95, 98, 107, 109, 113, 149, 152 cârmei VI. 157 Cârmei V.75 cârmi VI.75 Carne V.79 carnieni III. 130 cărnii din Asia VI.21 cărnii din Italia III.38,127, 131, 133,146 Carnion rV.20 Cărnos IV.53 Carnuntum IV. 80 Carnus VI. 154 carnuteni IV. 107 Caron 11.208 caroni VI.22 Carpasium V.130 Carpathos rV.60, 7 1 ; V.133 Carpatică, Marea 11.243 ; IV.71; V.102, 133 Carpetani, munţi III.6 carpetani, trib III. 19 Carpetania III.25 CarphatiVI.150 Carpi V.24 Carrea Potentia III.49 Carrhae V.86 Carrinum 11.231 carseolani III. 106 carsulani III. 113 Cartagina III.9, 16, 21, 25 ; V.4, 24, 26, 40-42, 76 ; VI.199, 200, 212 cartaginez 11.200 ; IV.20 ; V.8 ; VI.200 Cartana VI.92 Cartela III.7, 17 ; VI.214 Cartenia V.20 Carteria V.138 Carthaea IV.62 Carthaginiensis 111.18 Carthago Noua III. 19, 76 ; VI.215 Carusa VI.7 Caryanda, insulă V.134 Caryanda, oraş V.107 Carystos IV.51, 64 ; VI.216 casamari VI. 192 casani VI. 150 cascantensi 111.24

256

INDICE GENERAL

Casilinium III. 70 C a s i n u m 11.227 ; III.63 casiri VI.55 Casius, munte din Arabia V.65, 68 ; VI.167 Casius, m u n t e din Siria V.80 casmonaţi III.47 casopei IV.2 Casos, insulă din Sporade rV.70, 71 Casos, insula Rodos V.133 C a s p a s u s VI.51 caspi VI.39, 45, 114 Caspic V.99 caspic VI.40 Caspică, Marea 11.167-168, 173 ; V.97, 99 ; VI. 15, 17, 26-28, 3 1 , 35-40, 42, 46, 51-53, 58, 112, 131, 216-218 Caspiene VI.92 C a s s a n d r a VI. 111 Cassandreia 11.150 ; IV.36 ; VI.216 Cassera IV.38 Cassiope IV.52 Cassiteride IV. 119 Castabala din Capadocia VI.8 Castabala din Cilicia V.93 Castalia IV.8 C a s t a n a IV.32 Castellum Firminorum III. 111 Castor 11.101 ;VI.16 C a s t r a Caecilia IV. 117 C a s t r a Cornelia V.24, 29 Castra Gemina III. 12 Castra Hannibalis III.95 C a s t r a Servilia IV. 117 Castra Vinaria III. 10 castrimeniensi III.64 C a s t r u m Nouum (Giulianova) 111.44,110 Castrum Nouum (Torre Chiaruccia) III.51 Castulo III. 17, 29 castulonensii cezaroiuvenali III.25 Casuagus VI.65 casuentilani III. 113 C a s u e n t u m III.97 Casus VI.39 Casyponis V.91 c a t a b a n i V . 6 5 ; VI.153 C a t a b a t h m o s V.32, 38-39 cataci VI.92 catadupi V.54 ; VI. 178 catali 111.133 Cataonia V.127 ; VI.6, 9, 24, 214 catarei VI. 148 catari III. 148 C a t a r r a c t e s V.96 cateeţi VI.22 catenaţi 111.137 Cathei VI.21

Catilina 11.137 C ă t i n a III.88-89 ; VI.214 catizi IV.44 Cato, Lucius Porcius III.70 Cato, Marcus Porcius Cenzorul Dedic. 30, 32 ; III.51, 9 8 , 1 1 4 , 1 1 6 , 1 2 4 , 125,130, 133-134 Cato, Marcus Porcius din Utica Dedic. 9, V.24 catoslugi IV.106 catramotiţi VI.154, 161 Catul Dedic. 1 C a t u r i a Gazelum VI.6 caturigi III. 125, 137 câţi IV. 100 Caucaz IV.39 ; V.98 ; VL14-16, 2 1 , 28-31, 37, 39, 41-42, 46-47, 50, 60, 62, 71, 78, 92, 134, 217 caucazian VI. 137 caucensi III.26 Cauchae VI. 129 cauci IV.99, 101 caudini III. 105 Caulo III.95, 96 Caunos V.104, 131 ; VI.214 C a u r a III. 11 cauriensi IV. 118 Cauros IV. 65 cautazi VI.21 cavâri III. 34, 36 cavi III. 143 Cayster V.115 Cea Mare, Marea III.74 Cea, insulă din Golful Cariei V.134 Cea, insulă din preajma Eubeei IV.62 Cebena IV. 105 Cebenna III.31 Cebrenia V.124 Cecryphalos IV.57 Cecubian III.60 cedici III. 108 cedrei V.65 cefalotomi VI. 16 cefeni VI.28 cei VI. 77 Celadine IV.67 Celadusa IV. 67 Celadusse III. 152 Celaenae V.106, 145 celaleţii m a r i IV. 41 Cele Şapte Mări III. 120 celegeri III. 149 Celeia III. 146 Celenderitis V.92 celerini III.28 celestini III. 114

INDICE GENERAL celsensi III.24 Celti III. 11 celtiberi III. 13, 20, 26 Celtiberia III.25, 27 ; IV.llO ; VI.218 celtiberii arevaci III.19 Celtic, Capul IV.lll, 114 Celtica III. 14 ;VI.34 celticii prestamarci IV. 111 celţi III.8, 13, 28 celţii neri IV.lll celţii turduli IV. 116 Cementelum III.47 Cenaeum IV.63 Cenchreae IV. 10, 18, 57 Cendebia V.75 cenicensi III.36 cenici IV.40 cenomani 111.130 Censoe VI. 180 centuripini III.91 ceşi VI.73 Ceos IV.62, 65 ; 11.206 Cephallania IV.54-55 Cephaloedis III.90 Cephalonesos IV. 93 Cephenia VI.41 Cepheus VI. 182 Cephisia IV.24 Cephisos 11.230 ; IV.8, 26-27 Cepoe VI. 18 Ceraine V.145 Ceramicus V.107, 134 Ceramus V.109, 133 Cerastis V.129 Cerasus VI. 11 cerauni I I H 4 3 Ceraunian V.99 Ceraunieni, Munţii IV.2 ; VI.20, 27, 29 Cerbalus III. 103 cerbani VI.154, 161 Cerbatis IV.44 Cercei III.56-59, 62 cerceţi VI.16, 17 Cercetii IV.30 Cercetius V.135 Cerciae V.137 Cercina V.41 Cercinitis V.41 cereatinii mariani 111.63 Ceres III.60 ceretanii augustani III.23 ceretanii iulieni III.23 Ceribobus VI. 115 Cerinthos IV.64 Cermorus IV.38 Cerne VI. 198, 199

257

certani III.22 cesani VI. 159 cesarobrigensi IV. 118 Cessero III.36 Cessetania III.21 Cestria IV.4 cestrini IV.2 Cetius V,126 Ceto V.69 cetriboni VI.73 ceutroni III. 135 Cezar (Gaius lulius Caesar) 11.92-94, 98 ; III.136;IV.10; V.128 Cezar (lulius Sextus Caesar) 11.199 Cezar (Lucius lulius Caesar) 11.98 cezarian V.19 cezariensi V.120 Chabrias V.68 Chadisia VI.9 Chaeronea rV.26 Chalaeon IV. 7 Chalastra IV.36 Chalce V.133 Chalcedon V.149-150 ; VI.3, 217 Chalceritis VI.32 Chalcia IV. 71 Chalcidena V.81 Chalcis de pe Belus V.81, 89 Chalcis din Arabia VI. 159 Chalcis din Eubeea IV.64 ; VI.216 Chalcis, insulă dintre Echinade IV.53 Chalcis, insulă IV.64 Chalcis, munte IV.6 Chalcitis V.151 Chalcodontis IV. 64 Chalonitis VI.122, 131 chaoni IV.2 Chaonia IV.2 Characene VI. 136 Charadrus V.79 Charaeta V.131 Charax VI.IOO, 124-125, 130, 135-136, 138-139, 141, 145, 147, 156 Charbrusa IV.74 Chardaleon VI. 150 CharieVI.14 Chasirus VI. 136 Chelidoniae 11.227 ; V.131 ; VI.206 Chelidonian, Promontoriul V.97 Chelonates IV. 13 Chelonitis VI. 151 chelonofagi VI.109-110 Chenesseris VI. 158 Cherronesus Heraclea IV 85 Chersones V.32 Chersonesul Tracic IV.43, 45, 47-49, 72, 74-75, 78, 86 ; VI.217

258

INDICE GENERAL

cherusci IV. 100 Chesius V.135 ChiaV.136 Chimaera 11.236 ; V.IOO, 131 Chimarone IV.29 Chimera IV.4 Chimerion VI. 18 ChinditaVI.178 Chindrus VI.48 chiniavensi V.29 Chione V.136 Chios 11.245 ; IV51; V.136-139 ; VI.214-215 chirotosagi VI.64 Chlamydia rV.66 Chlorus V.91 Choara VI.44 Choaspe VI. 130 Choatras V.98 Chobus VI. 14 Choerogylion V.131 Choma V.lOl Chora VI.212 Chrisobora VI.69 ChrysaV.122, 123 Chryse, insulă VI.80 Chryse, promontoriu VI.55 Chrysea IV. 61 Chryseon Ceras IV.46 Chrysopolis V.150 Chrysorrhoa, rîu din Bitinia V.148 Chrysorrhoa, rîu din Lidia V.llO Chrysorrhoa, rîu din Pont VI. 14 Chullu V.22 Chysorrhoa, rîu din Decapolis V.74 Chytri V.130 cibarci IV.lll cibilitani IV. 118 Cibotos, munte 11.205 Cibotos, oraş V.106 Cibyra V.92 Cibyratae V.103 Cicero, Marcus TuUius Dedic. 7, 9, 22 Ciclade 11.202; IV.65-66, 68, 71-72; VI.214-215 Ciclopi III.89 ciconii din Asia VI.55 ciconh din Tracia 11.226 ; IV.43 Cidamus V.35-36 Cidenas 11.39 Cilbiani, Munţii V.115 cilbianii inferiori V.120 cilbianii superiori V.120 cileni IV.lll, 112 Cilicia V.66-67, 80, 91-94, 96, 99, 127, 129-130 ; VI.7, 24, 142, 213 cilicienii mandacandeni V.123

Cilla V.122 Cilliba V35 cimbri 11.148 ; IV.95, 97, 99 Cimbrilor, Promontoriul 11.167 ; IV.96-97 cimerieni VI.35 Cimeris V.123 Ciminia 11.211 Cimmerium în Campania III. 61 Cimmerium la Bosfor IV. 87 ; VI. 18-19 Cimolis VI.5 Cimolos IV. 70 Cinaedopolis V.134 cinamolgi VI. 195 Cinară IV. 70 cinciensi III.24 Cingilla V.86 cingulani III.64, 111 ciniţi V.30 Cinstea 11.14 Cinyps V.27 Cinyria V.130 cişi VI.35 Cios V.144, 148 Cipru 11.204, 243 ; V.92, 129-130, 132 ; VI.206, 213-214 Circaeus VI.13 Circei 11.201 Circius V.98 cirei VI. 158 Cirenaica 11.115 ; V.28, 31, 38 ; VI.209,212 Cirene IV.58, 60 ; V.31-33, 39 cireşti IV.34 Cirnaba VI.55 Cirrha IV.7 Cirta V.22 Cisamon IV. 59 Cisimbrium III. 10 cisipazi V.27 cisori VI. 194 cispi VI. 194 Cissa de pe Chersones IV.48 Cissa, insulă III.151 Cisserusa V.133 Cissii VI.21 Cissyros IV.74 Cistaepe VI. 179 Cisthene V.122 citarini 111.91 Citeron IV.25 Citharista 111.34 Citheni, Munţii VI.44 Citis VI. 170 Citium V.130 Cizania V.37 cizici VI. 19 Cîinelui, Constelaţia VI. 104

INDICE GENERAL Cîmpiile de piatră III.34 Clampetia III.72 Clanis Arretinus III.54 Clanis III.53, 59 clarii de la D u n ă r e IV.41 clarii din Arabia VI. 150 Claros 11.232 ; V.116 Classica 111,35 C l a t e r n a III. 116 Claudia Foroclodi III.52 Claudiopolis V.85 Claudius, î m p ă r a t 11.92, 99 ; III.119,141, 146,148 ; V.2,11,20, 58, 6 3 , 75 ; VI.8, 17, 27, 3 1 , 84, 128 Claudius, m u n t e III. 148 Clazomenae 11.149 ; V.117 clazomeni VI.20 Clemenţă 11.14 Cleobulus V.136 Cleonae din Ahaia IV. 12, 20 Cleonae din Macedonia rV.37 Cleostrat 11.31 Clibanus, m u n t e III.96 Clibanus, oraş V.94 ClidaeV.129 ' Clides V.130 Climax Megale VI. 115 Clitarchus III.57 ; VI.36, 198 Cliternia 111.103 cliternini III. 106 Clitorium rV.20 Clodia III. 121 Clostra Romana III.57 Cluana I I I . l l l Cludrus V.108 Clunia III.26-27 Ciupea V.42 clusinii noi III.52 clusinii vechi III.52 Clusiolum III.114 Clypea V.24 ; VI.212 Cnemis IV.27 cnidieni III. 152 Cnidos 11.236, 245 ; V.104, 133 ; VI.214 coamani VI.48 coani VI. 159 Coboea VI. 150 Coboris VI.151 coconzi VI.76 cocosaţii sexsignani IV. 108 Cocylium V.122 Cocynthos III.43, 95 codani VI. 155 Codanus IV. 96 Coele Siria V.66, 77 Coele V.138

259

Coelos rV.49, 74 Coeranus VI.9 Coetum VI.180 Cogamus V . l l l coiţi VI. 19 colapiani III. 147 Colapis III. 148 colarni IV. 118 colatini III. 105 Colchinium III. 144 colebi VI.67 Colentum III. 140 Colhida 11.226 ; VI. 15, 29, colhidieni III.129, 144-145 ; VI. 12, 21 Colica VI. 15 colicanţi V.127 Colinia V.129 Collatia III.68 Colliacum VI.86 Collippo rV.113 Collocat VI. 193 Colobana III. 11 Colocasitis VI. 172 Colofon 11.232 ; V.116 ; VI.215 colofoniţi V.116 Colone V.123 Colonis IV.56 Colopene VI.8 Colossae V.145 Colpe V.117 Colpusa V.149 Colubraria III.76, 78 Columbaria III.81 Columna Regia III.71, 73, 86 Comagena 11.235 ; V.66 ; 85-86 ; VI.9, 24, 41, 142 Comana din Capadocia VI.8 Comana din Pont VI. 10 comani III.36 comari VI.48 Comata IV. 105 comensi V.147 comini 111.108 Commone V.137 comori VI.47 complutensi III.24 compsani III. 105 Compsanum 11.147 Comum 11.232 ; III. 124, 132 Concordia III. 126 Concordie 11.14 concordiensi IV. 118 Condigramma VI.94 Congus l u n i u s Dedic. 7 Conimbrica IV.113 Conisium V.126

260

INDICE GENERAL

Conium V.145 Conopon Diabasis IV. 79 consaburensi 111.25 Consentia III.72 Consilinum Castrum III.95 consorani IV. 108 consuarani III.32 Contestania III. 19, 20 conveni IV. 108 Copae IV.26 Cophantus 11.236 Cophes VI.62, 78, 94 copori IV. 111 Coptite V.49 Coptos V.60 ; VI.102-103, 168 Coracesium V.93 Coracesius V.98 Coralis VI. 150 Coralius VI.4 Coralliba VI.80 corani III.63 coraniţi VI. 159 corasmi VI.48 Corassiae IV. 70 coraxi VI. 15 Coraxic, Taurusul V.99 Coraxici, Munţii VI.26, 39 Corbulo, Gnaeus Domitius 11.180 ; V.83 ; VI.23, 40 Corcyra 11.244 ; III.45, 152 ; IV,52-53 Corduba III.7, 10, 13-14 Corduba Patricia III.IO cordueni VI .44 Cordule VI. 11 Cordylusa V.133 Corese IV.62 Coresuss IV.62 Coretus IV. 84 corfiniensi III. 106 Corinaeum V130 corinensi III. 105 Corinium III. 140 Corint 11.205-206, 244 ; IV.6, 8, 11, 22-23 ; VI.215 Corintic, Golful IV. 10 corintieni III. 145 ; IV. 12 coriolani III.69 coriosveliţi IV. 107 Cormalos V.122 cornacaţi III. 148 Cornelius, Alexander III. 124 Corniculum III.68 Corolia VI. 154 Coronaeus IV15 Corone IV. 15 Coronea IV.26

corpeni V.105 corpili IV. 40 corsari VI.50 Corseae V.135 Corsica III.80, 83 ; VI.216 corşi III.85 Corticata IV. 111 cortonensii din Caesaraugusta III.24 cortonensii din Etruria III.52 Corycoi IV.61 Corycos, munte IV.59 Corycos, peşteră V.92 Corydalla V.IOO Corymbia V.132 Corynaeum V.117 Coryphanta V.148 Coryphas V.122 Coryphasium IV. 18 Cos 11.245 ; IV.71 ; V.134 ; VI.59, 214 Cosa Volcientium III.51, 81 Coscinus VI09 cosiei VI. 134 cosiri VI.64 Cosiţa Berenicei 11.178 Cossora V.42 Cossyra III.92 costoboci VI. 19 cosuaneţi III. 137 Cothon IV. 56 Cotiaion V.145 cotian III.135, 138 cotieri VI.50 Cotonis IV.53 Cottae V.2 Cottonara VI. 105 coţi VI. 11 cozi VI. 158 Cragus, lanţ de munţi V.IOO Cragus, prom.ontoriu V.98 Crambusa V.131 CramdaVI.179 Cranaos V.108 Crania IV.6 Crannon IV.29, 32 Crantor Dedic. 22 Craspedites V.148 Crassus, Marcus Licinius 11.147 ; V.86 : VI.47 Crataeis III. 73 Cratee III. 152 Crates rV.58 Crathis III.97 Craugiae IV.57 Cremniscoe IV.82 Cremona III.130 ; VI.218 Cremyon IV.23

INDICE GENERAL Crenacca VI.65 Creo V.140 Cressa V.104 Creta 11.203 ; III.75 ; IV.16, 19, 58-61, 7 1 ; V.32 ; VI.206, 213 cretan IV.57 Cretană, Marea IV.51, 58, 71 Crete IV.58 Crexl 111.140 Crialon V.61 Crianos V.122 Crinluolum 111.114 Crlsa IV.8 Crisaeus IV. 7 crisei VI.73 critensi VI. 190 Crithotes IV. 48 Criu Metopon rV.58, 60, 61, 86 croasai VI.50 croblgi rV.82 Crocala VI.80 Crocodeilopolite V.50 Crocodililor, Rîul V.75 Crocodilus V.91 Crocyle IV.54 Crommyonesos V.138 Cromna VI.5 Cronia V.143 Cronian IV.95, 104 Crotalus 111.96 Crotona 11.211; III.97 crotoniaţi III.72 Croucasis VI.50 Crunoe VI. 17 Crunos IV.44 Crusa V.134 Crustumeria 11.211; III.68 crustumin III.52 Crustuminum III.53 Crustumium III. 115 Crya V.103 Cryeon V.131 Cryos V.119 Cryptos V.129 Ctesias 11.236 Ctesiphon VI.122, 130-131 cubulterini III.64 Cucios VI. 173 Cufis VI.92 Culcuşul Nimfelor VI.97 Cumae III.61 Cumania VI.30 cunaravi VI. 159 Cunerum III.111 Cuneus IV. 116 Cuniculariae III.83

Cupra III. 111 cuprensii montani III. 111 curensi III. 107 Cures III.7 Curetis, insulă IV.58 Curetis, regiune IV.5 Curetus IV.58 Curias V.130 curiaţi III. 114 curicţi III. 139 Curiga III. 14 Curubis V.24 cusuetani III.69 Cutiliae III. 109 cvarcveni III. 130 cvariaţi III.35 cvercverni III.28 cvercvetulani III.69 cviriţi V.36 Cyane III.89 Cyaneae, insule IV.92 ; VI.32 Cyaneae, oraş din Licia V.lOl Cyaneos VI. 13 Cybra V.105 Cybratic V.105 Cyclopis V.133 Cycnethus IV. 72 Cydara VI.86 Cydnos V.92 Cydonea, insulă 11.232 ; V.140 Cydonea, oraş din Creta IV.59, 61 CygnusVI.13, 14 Cylipenus IV.97 Cyllanicus V.147 Cyllene, munte IV.21 Cyllene, oraş IV. 13 Cyllenius IV. 13 Cyme V.121 Cymothoe IV. 13 Cynaethae IV.20 Cynethos, insulă din Sporade IV.69 Cynethus, Delos IV.66 Cynopolis V.64 Cynopolite V.49 Cynos VI.148 Cynossema IV.49 Cynthia IV.66 Cynthios IV.66 Cynthos IV.66 Cynus IV.27 Cyparissia V.135 Cyparissius IV. 15 Cyparissus IV. 15 Cyphans IV. 17 Cypriae V.131 Cypsela IV.43

261

262

INDICE GENERAL

Cjrrenaeum V.116 Cyrnon III.80 Cyrnus rv:53 Cyrrestica V.81 ; VI.24 Cyrrus, oraş V.81 Cyrus, rege al Persiei VI.92, 116 Cyrus, rîu VI.25-26, 29, 39, 45, 52 Cytae IV.86 Cytaeum IV.59 Cythera IV.56-57 Cytinum IV.28 Cytorus VI. 5-6 Cyzicos V.142, 151 ; VI.216

D Dabanegoris VI. 150 dabeli VI.190, 196 Dabitha VI.131 daci IV.80, 100 Dacia VI.219 Daedala V.103 Daedaleon V.131 dahi VI.50 Dalion VI.183, 194 dalmaţi III. 142 Dalmaţia 11.115 ; III.141, 147 damanitani III.24 Damasc V.74, 88-89 Damascena V.66 Damea V.127 Damnia VI.152 Danae III.56 Dandaguda VI. 72 Daneon VI. 165 dangali VI.92 Danuuius IV. 79 Daphne VI. 172 Daphnus, oraş din Focida rV.27 Daphnus, oraş din Maeonia V.117 Daphnusa V.137 Daphusa IV.29 Darat V.9 dardani III. 149 ; FV.S, 33, 35 Dardania IV.73 Dardanium V.125, 127 Dardanos III.63 Darden VI. 193 Dareius VI.46 daremi VI. 176 darii din Arabia VI. 151 darii din India VI.73 Daritis VI.95 Darius I cel Mare IV.76 ; VI.116,133,165 Darius III Codomanul VI.41 dârzii din Apulia III. 104

dârzii din India VI.67 dasareţi 111.145 ; rv.3 Dascusa V.84 ; VI.27 Dascylos V.143 Dasibari V.37 Datos IV.42 Daulida rV.8 Daulotos VI.151 daunieni III.103-104 daverşi III. 143 Debris V.36 Decapolis V.74 Decapolitană V.77 deciani III. 105 deciaţi III.35, 47 Decri V.37 Dedal III. 102 Delfi 11.208 ; III.120 ; rV.7-8, 27 ; VI.216 Delfinului, Portul III.48 Delos 11.202, 229, 244 ; IV.65-68, 68, 91 ; VI.214 Delphacie V.151 Deltă, a Nilului V.50, 59, 64 ; VI. 165 Demadatin VI. 193 Demetrias rV.29 Demetrius IV. 10 Democrit 11.14 Demodamas VI.49 Demonnesos V.151 Denda III. 145 Denna VI.179 denselaţi rV.3, 40 derangi VI.76 Deraside 11.204 ; V.114 Derceto V.81 deremişti III. 143 deretini 111.143 Dertona III.49 dertosan III.23 Derzene V.83 desitiaţi III. 143 Detumo III. 10 Deuade VI. 150 Deuelton IV. 45 Deultum IV.45 deuri III. 142 dexendrusi VI.92 dexi VI.99 dexivaţi III.34 Dia, insulă din faţa Matiumului IV.61 Dia, insula Naxos IV.67 Dia, oraş IV.86 Diabatae V.133 diablinţi IV. 107 Dialeon IV.74 Diana 11.201 ; V.115 ; VI.135

INDICE GENERAL dianensi 111.25 Dianium, insulă III.81 Dianium, oraş din Hispania 111.20, 76 Diaphanes V.91 Diaron VI. 191 Diarrheusa V.137 Dicaea, oraş din Macedonia rV.36 Dicaea, oraş din Tracia IV.42 Dicaearchea III.61 Dicearh 11.162 Dictaea IV. 74 dictiensi V.147 Dictynnaeus IV.59 diduri VI.29 Didymae, insulă de pe Marea Liciană V.131 Didymae, insulă din faţa Troadei V.138 Didyme III.94 Didymis V.142 Didymus V.142 diensi IV.35 Diethusa IV. 74 Digba VI. 126 digeri IV. 40 Diglitus VI.127 Dima.9tos, insulă V.133 Dimastos, munte IV.65 dimuri VI.77 dindari III.143 Dinia III.37 Dinochares V.62 diobesi IV.40 Diocaesarea VI.8 Diodor din Sicilia Dedic. 25 Diodorus, Insula lui VI. 174 Diognetus VI.61 Diomede, erou grec III.103, 104, 120, 151 Diomede, Promontoriul lui III. 141 Diomedia III. 151 Dion, oraş din Creta IV.59 Dion, oraş din Decapolis V.74 Dion, oraş din Eubeea IV.64 dionisopoliţi V.106 Dionysia, insulă de pe Marea Liciană V.131 Dionysia, insulă din Etolia rV.53 Dionysias IV.67 Dionysios din Charax VI. 141 Dionysios I cel Bătrîn III.95 Dionysios II cel Tînăr 11.222 Dionysios Periegetul IV.64 ; V.134 Dionysios, trimisul lui Ptolemeu Filadelful VI.58 Dionysodorus 11.248 Dionysopolis IV.44-45 Dionysos VI.79 Diorcytos rv.5 Dioscuri III.96

263

Dioscurias VI. 15-16 Dioscuridu VI. 153 dioshieriţi V.120 Diospege VI. 118 Diospolis Magna V.60 Diospolis, Laodicea din Frigia V.105 Diospolite V.49 Dipolis V.79 Dirce IV.25 Direa VI. 178 Direlis VI. 179 dirini III. 105 diţioni III. 142 doberi IV.35 docleaţi III. 143 Dodona 11.228 ; IV.2, 6 dohi VI. 190 Dolabella, Publius Cornelius 11.99 dolaţii salentini III. 113 Doliche IV.68 Dolichiste V.131 Dolionis V.142 dolongi IV.41 dolopi IV.6 Domata VI.157 domazeni VI. 176 Domitius, Gnaeus Ahenobarbus 11.99 Donacoessa IV.29 Donusa IV.69 Dora VL151 dorian, modul 11.84 Doricae VI. 151 Dorida V.103-104, 107 ; VI.214 Dorida, regiune din Asia IV.28 Dorida, regiune din Grecia IV. 1, 28 dorieni VI. 7 dorilei V.105 Dorion din Cilicia V.92 Dorion din lonia V.117 Dorion din Mesenia IV. 15 Doriscos IV. 43 dorsigi VI.94 Dorus V.75 Dorylaus V.119 Dosiades IV.58 Dotion IV.32 Dracanon IV.74 Draco V.118 drangi VI.61, 94 Dratinus VI.lll Draus III. 147 Drepana III.90 Drepane IV.52 drepanitani III.91 Drepanum, capul Sânt Alessio III.88 Drepanum, promontoriu din India VI. 175

INDICE GENERAL

264

dribici VI.48 Drinius III. 150 Drino III. 144 driopi IV.2 Dromiscos 11.204 Dromos Achilleos IV. 83 Druantia III.33 drugeri IV.40 Drymatina VI. 152 Drymodes IV.20 Drymusa V.137 Dryopis IV.28 Dryusa V.135 Duatas VI. 150 Dulichium IV. 54 Dulopolis V.104 Dumana VI. 178 Dumatha VI.146 Dumna IV. 104 Dunăre (vezi şi Istru şi Danuuius) III. 128, 147-149 ; IV.78, 80-82 DuriaIII.118;IV.81 Durine VI. 138 Durius IV.112-113, 115 Dyme IV. 13 Dyrrachion III.lOl, 145 ; IV.36, 42, 46 ; VI.217

E eandensi V.147 Eblythaei VI. 150 Ebora Cerialis III. 10 Ebora Liberalitas lulia IV. 117 eburini III.98 Eburobrittium IV. 113 Ebusia III. 78 ebusitan III. 78 Ebusus III.76, 78 ecalici VI.194 ecani III. 105 Ecbatana magilor VI.116 Ecbatana mezilor VI.42-43, 133 ecdini III. 137 Ecdippa V.75 Echeleos V.143, 145 Echinade 11.201 ; IV.53 Echinus din Acarnania rV.5 Echinus din Ftiotida IV.28 Echinusa IV. 70 eculani III. 105 ecvesi III.28 ecvicoli III. 108 ecviculani III. 106 edenaţi III. 137 Edessa V.86

Edesus VI. 216 edetani 111.23 Edetania III.20, 24 Edone V.108 edonii din Sciţia VI.50 edonii din Tracia IV.40 Edonis V.123 Edonus IV.50 edui IV. 107 eensi V.38 Efes 11.201,204,244 ; V.114-116,120,137 ; VI.215 efiri IV.6 efulani III.63 Egasmala VI.179 Egee, Marea 11.244 ; III.25 ; IV.9-10, 19, 42-43, 51, 62, 7 1 ; V.102 egelestani III.25 egi IV.lll egipani V.7, 44, 46 ; VI.197 Egipt 11.91, 121, 135, 173, 178, 182, 195, 201 ; III. 121 ; IV.39 ; V.l, 39, 47-50 ; 53, 55, 58-60, 63, 65, 70, 102, 128, 132 ; VI.60, 101, 142, 165-166, 177, 179, 181, 183, 188, 220 egiptean V.39; VI. 106 Egipteană, Marea V.62 egipteni 11.88, 107, 188 ; VI. 172, 182, 191 Egiptul de Jos V.40 ; VI.212 Egiptul de Sus VI. 196 egostensi rV.23 Egritice VI. 14 egui III. 137 eguini III.91 ehalici V.44 ehetliensi 111.91 EladalV.l, 23 Elaea, insulă V. 151 Elaea, oraş din Creta rV.59 Elaea, oraş din Eolida V.121, 126 Elaeuomne IV.36 Elaeus IV.49 Elaeusa, insulă de lîngă Cipru V.130 Elaeusa, insulă de lîngă Smirna V.138 Blamatei VI. 158 elamiţj VI. 155 Elaphite III. 152 Elaphitis V.137 Elaphonnesus V.151 Elaphusa IV.53 Elatea IV.27 Elatium V.89 Elatos, munte rv.54 Elatos, oraş din Creta rV.59 elbocori rv.118 eldamari VI. 118

INDICE GENERAL Elea III.71 Electride III. 152 ; IV. 103 Elegea V.84 Elegosine VI. 127 Elena 11.101 eleni (vezi şi greci) IV.28, 112 Eleon IV.26 Elephantis V.59 Eleus în golful Doridei V.107 Eleusa, insulă lîngă Spiraeum IV.57 Eleusa, oraş V.93 Eleusina 11.206 Eleusis IV.23, 62 Eleutherae IV.26 Eleuthernae IV.59 Eleutheros V.78 Elicius 11.140 elieni IV. 14 Elimaida VI.lll, 134-136 elimei VI.212 Elis 11.181; IV.14, 22 ; VI.214 EUopiae rV.64 Elorum III.89 elusaţi IV. 108 Emathia IV. 33 Emeae VI. 178 Emeritensis IV. 117 Emeus VI.179 eminiensi IV.118 Emmaus V.70 Emodus V98 Emona III. 128, 147 Emporiae III.22 Endimion 11.43 Eneas III.82 enecazi IV.83 eneţi VI.5 Engada V.73 enhelei III. 139 eniensi rV.6 Enipeus IV. 30 enipi V.37 Enispe IV.20 Enosis III.84 enotri III.71, 85 entelini III.91 Eolia V.120 Eolian, Arhipelagul 11.203 eoliană, insulă 11.238 Eolida V.103, 121, 123, 125 eolieni VI. 7 Eon VI. 18 Eordaea IV.34 eordensi IV. 35 Eorum VI.94 epageriţi VI. 16

265

Epagris IV.65 epetini III. 142 Ephoros IV.64,120 ; V.136 ; VI.198, 199 Ephyra IVII Ephyre IV. 56 Epicrane IV.25 Epidamnum III. 145 Epidaur (Dubrovnik) 11.204 ; III. 144 Epidaur din Argolida IV. 18, 22, 57 Epidaur din Cipru V.130 Epidaurus Limera IV. 17 epieni IV. 14 epifanensii de pe Orontes V.82 epimaraniţi VI. 149 Epiphanes, vezi Antiochos IV VI. 147 Epiphania de pe Eufrat V.86 Epiphania din Cilicia V93 Epir III.45, 97, 101, 145 ; IV.1-4, 32-33 ; VI.215 EpisVI.180 Epium IV.20 Epopos 11.203 Epora III. 10 Eporedia III. 123 Epytus IV.36 Equestris IV. 106 Eranusa III.96 Erasinus 11.225 ; IV. 17 Eraton VI.169 Eratostene 11.185, 247 ; III.75 ; V.39-41, 47, 127, 132 ; VI.3, 36, 56, 81, 108, 163, 171, 183 eravisci III. 148 Brebinthote V.151 eresieni V.123 Eresos V139 Ereta IV.45 Eretria IV.64 ergavicensi III.24 ergetini 111.91 Erginus IV. 47 ericini III.91 Ericusa, insulă (Alicudi) III.94 Ericusa, insulă din faţa Corcirei IV.53 Eridanică III. 120 Eridanus III. 117 Erineon IV.28 Erineos IV. 12 Erymandus VI.92 Erymanthus IV.21 Erymnae IV.32 Erythea IV120 Erythrae din Beoţia IV.26 Erythrae din lonia V.116, 136, 138 ErythrasVI.107, 153 Erythrea IV. 120

266

INDICE GENERAL

Erythree, Marea VI. 107 Eryx III.90 EsarVI.191 esboniţi V.65 Esculap 11.225 ; IV. 18 esedoni IV.88 ; VI.21, 50 esenieni V.73 esernini III. 107 esinaţi III. 113

esolani III.69 esonensi III.23 Esqulin 11.16 Estiae V.150 estriensi IV.35 Etalaxos VI.150 etei VI.50 Etene V.107 Eteonos IV.26 eterian VI. 187 Etiopia 11.91, 169, 201, 205, 237, 238 ; V.27, 30, 34, 49, 53-55, 59; VI.173, 177, 179, 181-183, 186-187, 196-198 etiopian VI. 174, 186-187, 189, 194, 196, 209 Etiopiana, Marea 11.245 ; VI. 196, 209 etiopieni 11.184, 189 ; V.17, 43, 48, 52 ; VI.70, 173, 177, 195, 198 etiopienii aroteri VI. 173 etiopienii daratiţi VIO etiopienii euonimiţi VI. 184 etiopienii hesperi VI. 197, 199 etiopienii perorşi V.IO, 16 etiopienii tareli V.44 Etiopii V.43 Etna 11.234, 236 ; III.88 etnensi III.91 Etolia IV.l, 5-6, 11, 53 ; VI.216 etolieni rV.6-7 etravi VI. 158 Etruria 11.138, 140, 203, 227 ; III.38, 50, 52-53, 115 ; VI.217 etrusc 11.199 ; III.75, 80 etrusci 11.38, 139, 143, 144 ; III.38, 51, 60, 70, 112, 120, 130, 133 Euanthia V.108 Eubeea 11.204, 219 ; IV.26, 51, 62-65, 68, 71-72 ; VI.216 Eudoxos din Cnidos 11.130 ; VI. 198 Eudoxos din Cyzicos 11.169 Euenum V.122 Euenus IV.6, 11 euergeţi VI.94 euforbeni V.106 Eufrat 11.244; V.66-67, 82-87, 89-90 ; VI.8, 25-26,100,109,116,119-122,124-126, 128, 130, 145-147, 159

euganei III. 130, 133-134 euhaţi VI.50 euhipini V.109 Euhippia V.115 Eulaeus VI. 100, 135-136, 138 EulimnaIV.71; V.133 Eumenetica V.113 Eumenia din Caria V.108 Eumenia, oraşul sciţilor plugari rV.44 Eunia V.lOl Euoenus IV. 72 Euonymos III.94 Eupalia IV.7 Eupalimna IV.6 Eupatoria VI. 7 Euphorbos V.16 Eupilis III. 131 Eurip IV.26, 63, 71 Eurome V.109 Europa 11.169, 173, 205 ; III. 3-5, 74, 94, 97, 145 ; IV.l, 40, 49-50, 52, 75, 78, 87, 90, 92, 94, 102, 121; V.141, 145, 150 ; VI.l, 18, 32, 208, 210 european IV.92 ; VI.18 europeni VI.34 Europum V.87 Europus IV.34 Eurotas IV. 16 Euryanassa V.137 Eurymedon V.96 Eutane V.107 Euthia IV.72 Exusta VI.175 ezetini III. 105 azi IV.41

F Fabaria IV.9 Fabianus Papirius 11.121, 224 Pabius Maximus, Quintus 11.98 fabraternii noi III.64 fabraternii vechi III.64 Fabullus Dedic. 1 Faesulae III.52 fagifulani III. 107 faleriensi III. 111 Falerii 11.230 Falernian III.60 Falernum 111.64 Faleron 11.225 faligiVI.191-192 falinaţi III. 114 Palisca III.51 fanesieni IV. 95 Fannius, Gaius 11.99

INDICE GENERAL Fanum Fortunae 111.113 farigeniţi IV.22 farmacotrofi VI.47 Faros 11.201 faruşi V.IO, 43, 46 faventini 111.116 fazani V.35 Febra 11.16 Fecioară 11.64-65, 77 ; V.57, 90 fecuşi 111.133 feliginaţi III. 114 Felsina III. 115 feltrini III. 130 Femeilor, Portul IV.46 Fenicia 11.205 ; V. 66-67, 69, 75, 79,128 ; VI.213 Feniciană, Marea V.67, 97 fenicieni III.8 ; V.67, 69 Ferecide 11.191 ferentinaţi III.64 Ferentinum III.52 Feretrius 11.140 Fericite, Insulele IV.119 Fericiţilor, Insulele VI.202-203 Feronia 11.146 fertinaţi III. 139 Fertor, rîu din Apulia III. 103 Fertor, rîu din Liguria III.48 Fescennia III.52 Ficana III.68 Ficaria III.84 ficolensii din Campania III.64 ficolensii din Samnium III. 107 fidenat III.53 fidenaţi III.69, 107 fidentini III. 116 filacei IV.34 filadelfini V.lll Fileni V.28 Filip II, regele Macedoniei 11.97 filomeliensi V.95 fintiensi III.91 Firmum lulium III.8 flamoniensii cariei III. 130 flamoniensii vaniensi III. 130 flanaţi III. 139 Flanatic, Golful III. 129 Flanona III. 140 Flauia Prima V.69 Flauian III. 120 Flauiobrica IV. 110 Flauiopolis IV.47 Flauium Solvense III. 146 Flegrean III.61 Fleuus rV.lOl florentini III.S2

267

Florius IV.lll Foceea III. 22 ; V.119, 121 foceeni III.34, 72 Focida IVI, 7, 27 focunaţi III. 137 Fonteius 11.180 Fontes Amari VI. 165 Forat VI. 145 forentani III.64, 105 foretani III. 130 foreţi III. 69 Formiae III.59, 81 Formio III. 127 forobrentani III. 113 foroflaminiensi III. 113 foroiuliensii concupiensi III. 113 foroiuliensii transpadani III. 130 foropopuliensi III.64 forosemproniensi III. 113 forovibiensi IIH17 Forum Appi III.64 Forum Cambusis VI. 181 Forum Clodi III.116 Forum Corneli III. 116, 120 Forum Deci III. 107 Forum Druentinorum III.116 Forum Fului III.49 Forum III.66 Forum luli III.35 Forum Licini, lîngă Bergamo III. 124 Forum Licini, lîngă Faenza III. 116 Forum Liui III. 116 Forum Nouum III. 107 Forum Popili III. 116 Forum Valentinum III.49 Forum Vibi III. 123 Forum Voconii III.37 Fossa III.83 Fossiones III.121 Fratuentium III. 101 fregelani III.64 Fregenae III.51 freginaţi III.64 frentani III.38, 103, 106 Frigia 11.244; V.102, 105-106, 110, 119, 144-146 ; VI.4, 9, 216 frigian 11.84 ; V.119, 144-145 frişi IV.lOl frisiavoni IV.lOl, 106 frusinaţi III.64 ftioţi IV.28 Ftiotida IVI ftirofagi VI.14 Fucellus III. 109 fucenţii lucensi III.106 Fucinus 11.224 ; 111.106, 108

INDICE GENERAL

268

fulginiaţi III. 113 Fundanus III.59 Fut V.13

G Gabala V.79 gabali IV. 109 Gabe V.74 Gabellus III. 118 gabeni V.81 Gabii 11.209 gabini III.64 gabri VI.21 Gadara V.74 Gades 11.167-169,219,227,242-244 ; III.7, 15, 17, 84 ; IV.94, 116, 119, 121; V.9, 36, 76 ; VI.175, 202, 207, 214 Gadir IV. 120 Gaditană, Strtmtoarea III.3, 5, 74 ; VI.206 Gadium IV. 120 Gagae V.IOO Gagaude VI. 184 galacteni III.91 Galata III.92 ; V.42 Galatia V.95, 145-147, 149 ; VI.5, 9, 215 Galba, Seruius Sulpicius 111.37 galeci IV. 112 Galene 11.205 gali III.38, 57, 112, 122-123, 133, 138 ; V.146 Galia 11.167, 170, 195, 220, 224; III.31, 33, 79 ; IV.79,102,105,109-110 ; VI.57,219 Galia Aquitanică IV. 105, 108 Galia Aremorică IV. 105 Galia Belgică IV.105 Galia Celtică IV. 105 Galia Lugduneză IV. 105, 107 Galia Narbonensis 11.121 ; III.31-32 ; IV. 105 ; VI.215 Galia Togata III. 112 galic III.6, 74, 112 Galic, Oceanul III.6 ; IV.109, 114 Galii III.30 ; IV. 105 Galileea V70 galitaluţi VI.77 galiţiIII.137 Gallaecia IV.112, 118 Gallas VI. 179 Gallus, afluent al rîului Snagaris VI.4 Gallus, rîu din Galatia V.147 Galsa V.37 Gamale 11.205 ; V.69 gamfasanţi V.44, 45 gandari VI.48 gangarizii calingi VI.65

Gange 11.243, 244; VI. 60, 63-65, 67-70, 72 Gangre VI.7 Ganos IV.47 Garama V.36 garamanţi V.26, 34-36, 38, 43, 45 Garasa V.74 garesci IV.35 Garganus III. 103, 105, 111 Gargaphie IV.25 Gargara V.122 Garnae III. 103 Garroe VI. 193 Garsauritis VI.9 Garumna IV. 105 gatei VI. 147 Gaudos IV.61 Gaugamela VI. 118 gaulopi VI. 147 Gaulos III.92 ; V.42 Gaurani III.60 Gauratae VI.99 Gaza din Etiopia VI. 174 Gaza din Idumea V.65, 68 ; VI. 144 Gazacena VI.8 Gazae VI.42 gazeţi V.81 Geba V75 gebaniţi VI.153 gedraniţi VI. 158 gedroşi VI.78, 212 gedruşi VI.94, 95 gegari VI.21 gelani III.91 Gelas III.89 Gelbes V.143 geli VI.48 Gellianus, Gnaeus III. 108 geloni IV.88 Gemellae III.88 Gemeni 11.64, 77-78 genauni 111.137 Genesareth V.71 geneţi VI. 11 Geniu 11.16 Genua III.48 ; VI.217 genusini III. 105 Geoaris IV:53 georgi VI.35 Ger V.15 Geraestus IV.51, 63, 65-68 Gerania din Atica IV.23 Gerania din Laconia IV. 16 Gerania din Tracia IV.44 gereţi VI.78 Gergitha V.122 germani IV. 81

INDICE GENERAL Germania 11.167, 170,246 ; 111.132 ; IV.96, 98-99, 102-103, 122 ; VI.219 germanic IV.Sl, 98-99, 106 Germanicopolis V.143 Germanicus, lulius Caesar V.2 Gerontia IV.72 Gerrha VI. 147 Gerrhaicus VI. 147 Gerrhus din Etiopia VI. 167 Gerrhus din nordul Mării Negre IV. 84 gerundensi III.23 Geryon IV. 120 Gesoriacus IV. 102, 106 Gessus V.113 Gethone, insulă între Chersones şi Samotrace IV. 74 Getone, insulă din faţa Troadei V.138 Getta V.75 getul V.17 getuli V.43 Getuha V.12, 30 getulic VI.201 getulii autoleţi V.9 getulii dări V.IO geţi IV.41, 80 Geudos V.148 Ghinion 11.16 giani VI.99 Gibraltar IV. 93 Gigarta V.78 Gigarthus V.135 giguri III.28 gimneţi VI. 190 gimneţii faruşi V.43 gindareni V.81 Giris V.53 Gissa III. 140 Gistate VI.178 Glaesaria IV. 97 Glaesariae IV. 103 Glanum Libii III.37 Glauconnesos rV.65 Glaucus, afluent al Phasisului VI. 13 Glaucus, rîu din Caria V.103, 108, 131 glindiţioni III. 143 Glissa IV.26 Gnatia 11.240 ; III. 102 gnesioharţi VI. 123 gnişiVI.19 Gnosus IV.59 Gobaris VI. 120 gogarei VI.76 Golgoe V.130 Gomphi rv.29, 30 Gophanitica V.70 Goploa VI.178

269

Gora VI. 179 gordiei VI. 118 Gorditanum III.84 Gordiu Come V.143 Gordium V.146 Gordyaei VI. 129 Gordyniae IV. 34 Gorgade VI.200, 201 Gorgone VI.200 Gorgonelor, Insulele VI.201 Gortyna din Arcadia IV.20 Gortyna din Creta IV.59 grabei III. 144 Gracchus, Tiberius Sempronius Dedic. 10 gracuritani III.24 Graecus IV. 28 grai III. 134 Granicus V.124, 141 Granis VI.99 Granucomatita V.81 Grâu Come VI. 179 Grauisca 111.51 grec IV.51, 112 ; V.8, 99 ; III.22 ; greceşte III.81 grecesc III.50, 71, 123, 134, 144 ; IV.85 ; V.31 ; VI. 159 greci Dedic. 14, 24-26 ; II.8, 10, 89, 119, 131,149,164,248 ; 111.21,42,60, 71-72, 75-78, 80-81, 86, 99, 104, 107, 112, 117, 122, 151-152 ; IV.62, 80, 98-99, 102, 119 ; V.l, 4, 22, 33, 48, 81 ; VL7, 32, 48, 107, 132, 155, 180, 211 Grecia 11.90, 96-97, 120 ; III.87, 100-101, 124 ; IV.9, 14, 23, 28, 51, 62 ; VI.79 Grecia Mare III.38, 42, 95 grovi IV. 112 grumbestini III. 105 grumentini 111.98 Grylios V.122 guberni IV. 106 Guius III.77 Gunugu V.20 Gurdini VI.30 Guthalus IV. 100 gutoni IV.99 Gyara IV.69 Gygemeros IV. 50 Gyges V.llO Gymnasiae 111.77 Gynaecopolite V.49 Gyri V.37 Gyrnia V.121 Gyrton IV.32 Gyrus IV. 70 Gytheates IV. 16 Gythium IV.16 ; VI.214

270

INDICE GENERAL

H Habesos V.IOO Habrotonum V.27 hadranitani III.91 Hadria III.llO hadrian III.llO, 112 Hadrumetum V.25 ; VI.212 Hadylius IV.25 Haebrus IV. 40 Haegra VI. 157 Haemode IV. 103 Haemonia IV.28 Haemonion V.115 Haemus 111.149 ; IV.3, 38, 41, 45 Hagne V.133 Halcyone IV.27 halesini III.91 Halesus V.116 haleţi IV.40 Haliacmon IV. 34 Haliartus IV. 26 Halicarna rV.6 Halicarnas 11.204 ; V107, 134 ; VI.214 halicuensi III.91 Haliserne V.126 halizoni V.143 Halmydesos IV.45 Halmyris IV. 79 Halone, insulă în Propontida V.151 Halone, insulă lîngă Efes 11.202 ; V.137 Halonesi VI. 169 Halonesos IV. 74 Halos IV.28 Haluntium III.90 Halys VI.6 Hamaxitos din Dorida V.107 Hamaxitos din Troada V.124 hamaxobii rV.80 hamiroei VI. 158 Hammon V.31, 50 ; VI.186 Hammoniacă V.49 Hanibal Dedic. 30 ; 11.181; III.78, 103 ; V.148 Hanno 11.169 ; V.8 ; VI.200 Harmastus VI.29, 30 Harmedon IV.61 harmozei VI. 110 Harpasa 11.210 ; V.109 Harpasus V.109 hanisbi VI.192 Hasta III.49 Hasta Regia III.ll Hebru IV.41, 43, 50, 73, 111 Hebude IV. 103 Hecateu IV.94 ; VI.55

Hecatompylos VI.44, 61, 113 Hecuba IV. 49 Hedyphos VI. 135 Hefaistos 11.236 hefestieni V.IOO Helene, insulă IV.68 Helene, Makronisi IV.62 Helespont 11.202, 205 ; IVI, 49-50, 63, 75-76, 92 ; V.121, 127, 140-141, 150 ; VI.1-2, 216 Helgas V.143 Helice 11.206 ; IV. 12 Helicon IV.8, 25 Helinius IV. 101 Heliopolis din Egipt V.61 ; VI. 177 Heliopolis din Siria V.80 Heliopolite V.49 Hellas IV.28 Hellen IV.28 helopi IV.2 Helos din Ahaia IV. 15 Helos din lonia V.117 helveţi IV. 106 helvi III.36 Helvinum III.llO hemaşi III. 143 Hemesa V.89 hemeseni V.81 hemnaţi VI.157 Hemodi VI.56, 64, 88 Hemodus VI.60 henensi III .91 heniohi VI. 12, 14, 16, 30 Heniohi, Munţii VI.26 Hephaestia IV.73 Hephestiade III.92 Heptaporus V.124 Heraclea Chersonesos IV.78, 85 Heraclea de lîngă Porţile Caspice VI.48 Heraclea de pe Latmos V.113 Heraclea din Caria V.109 Heraclea din Creta IV.59 Heraclea din Galia III.33 Heraclea din Lucania III.97 Heraclea din Macedonia, lîngă Pidna rV.34 Heraclea din Macedonia, lîngă Sitone IV.38 Heraclea din Pont IV.44 Heraclea din Siria V.79 Heraclea din Tracia rV.42 Heraclea Pontică VI.4, 216 Heraclea Sintica IV.35 Heraclea Trechis IV.28 Heraclea, insulă de pe Propontida V.151 Heracleotes V.122 Heracleotic V.64 Heraclepolites V.50

INDICE GENERAL Heracleum, oraş VI. 16, 17 Heracleum, rîu VI. 12 Heraclia, insulă IV. 70 Heraclia, oraş din Acarnania IV.5 Heraclides rV.70 H e r a e a IV.20 H e r a s L u t r a 111.85 H e r b a n u m 111.52 herbesensi III.91 herbitensi III.91 herbulensi III .91 Hercinic IV. 100 Hercinică, P ă d u r e a rV.80 Herculaneum 111.62 Hercule, coloanele lui VI.212 Hercule, eroul mitologic II.6, 167, 206, 219, 242 ; III.4, 8, 34, 73, 84, 123, 134 ; IV.25, 39, 120 ; V.2-3, 7, 46, 50, 6 1 ; VI.49, 76, 89 Hercule, p l a n e t a 11.34 Hercules Monoecus III.47 h e r c u n i a ţ i 111.148 herdoniensi III.105 H e r e n n i u s Marcus 11.137 H e r m e s t a V.117 H e r m i a V.93 Hermione IV. 18, 56 hermioni IV. 100 Hermisius rV.87 hermocapeliţi V.126 H e r m o n a s a VI. 18 H e r m o n t h i t e V.49 Hermopolite V.49 h e r m u n d u r i IV. 100 H e r m u s V.119 Herodius V.70 Herodot 11.201 ; V.57, 68 Heroon VI. 165 Heroopolite V.50 Heroopolitic, Golful V.65 Herous VI. 156 hesperi VI. 195 Hesperidelor, grădinile de lîngă Lixos V.3 Hesperidelor, grădinile din Cirenaica V.31, 46 Hesperidelor, Insulele VI.201 Hesperis IV.58 Hesperu Ceras VI.197, 199, 201 Hesperu V.IO Hesperus 11.237 h i a n ţ i IV.26 biberi VI.29-30 Hiberia, Georgia IV.39 ; VI.12, 27, 29, 39-40, 216 Hiberia, H i s p a n i a III.21 Hiberic 111.74

271

H i b e r n i a IV. 102-103 Hiberus (Hebru) III.21, 24 Hiberus, afluent al Cyrusului VI.29 Hibiethes V.135 hiblensi i n . 9 1 hidisensi V.109 hidreliţi V.105 Hiera Cepia V.130 Hiera Sycaminos VI. 184 Hiera, insulă de lîngă Sicilia 11.238 ; III.93 Hiera, i n s u l ă din Sporade IV.70 Hiera, oraş din Lesbos V.139 Hierapolis, oraş din Coele Siria V.81, 89 Hierapolis, oraş din Creta IV.59 Hierapolis, oraş din Frigia 11.208 hierapoliţi V.105 H i e r a p y t n a IV.59, 61 Hiericus V.70 hierocomeţi V.126 hierolofiensi V.126 Hieromix V.74 Hieronnesos III.92 hierorensi V.147 Hieros, oraş VI. 17 Hieros, rîu din Bitinia V.149 Hieros, rîu din Bolida V122 hilaţi V.81 hilei IV. 84 hilevioni IV. 96 himani III. 139 himantopozi V.44, 46 H i m e r a III.90 Himerte V.139 Himilco 11.169 H i p a r e n u m VI. 123 H i p a r h 11.53, 57, 95, 188, 247 hipepeni V.120 hiperboreeni VI.34, 55, 219 hipopozi IV. 95 Hippalus VI.172 Hippi Chytrophoria V.117 Hippo (Vibo Valentia) III.73 Hippo D i a r r h y t u s V.23 Hippo D i r u t u s V.23 Hippo Noua III. 10 Hippo Regius V.22 ; VI.212 Hippocrene rV.25 Hipponesos V.134 Hippos, o r a ş de pe malul lacului G e n e s a r e t h V.71, 74 Hippos, rîu VI. 13 Hippuris IV. 71 hipsalţi rV.40 hipuri VI.84 hircani VI.36, 46, 113 Hircanian V.99

272

INDICE GENERAL

Hircaniană, Marea V.97 ; VI. 15, 35-36, 41, 46, 58, 112 hiri IV.97 hirpini 11.208 ; III.99, 102, 105 Hispal Romulensis III. 11 Hispalis 11.219 ; III.7, 11, 13 Hispania n.l27, 167, 169, 181, 231 241-242, 244 ; III.3, 5, 8, 21, 29, 30 IV. 102, 110, 112-113, 115, 118, 120 V.19 ; VI.215-216 Hispania Citerior III.6, 18, 30 ; IV. 110 Hispania Tarraconens III.6, 13 ; IV.llO ; VI.217 Hispania Ulterior III.6, 18, 29 hispanic III.33, 74 Hispanii III.30, 74 ; IV.llO Hispellum III. 113 Histonium III. 106 Histria III.45, 127, 129 histrieni III.38, 129, 151 Histropolis IV.44, 78-79 hisţi VI. 50 Holmoe V.92 Holmon IV.29 Homer Dedic. 28 ; 11.13, 119-201; III.57, 82, 96 ; IV.13, 28, 31, 52, 69 ; V.43, 53, 124, 141, 143 homeriţi VI.158, 161 Homna VI.149 homodoţi VI.50 Homolium rV32 Horcos IV. 31 Horisius V.142 Hormiae III.59 Hortanum III.52 hortensi III.69 Hortona III. 106 Hostilius, Tullus 11.140 Hyades 11.106 Hyamopolis IV.27 Hybanda 11.204 Hyctanis VI.98 Hydas V.104 Hydaspes VI.62, 71 Hyde V.llO Hydreuma I VI.102 Hydreuma II VI. 102 Hydreuma lui Apolo VI. 102 Hydruntum III. 100 Hydrus III.lOl Hydrusa, insula Andros IV.65 Hydrusa, insulă lîngă Eubeea IV.62 Hydrusa, insula Tenos IV.65 Hyetusa V.133 Hylas V.144 Hyle IV.26

Hylee, Marea rV.83 Hyllis, Peninsula lui III. 141 Hyllus V.119 Hymettus IV.24 Hymos V.133 Hypaea III.79 Hypanis IV.83-84, 88 Hypasis 11.183 ; VI.62, 71 Hypatos VI.180 Hypere IV. 70 Hyperia IV.29 Hyperis VI.99 Hypius V.148 Hypsa 111.90 Hypsizonus IV.36 Hyrgaletice, Cîmpiile V.113 Hyrie, insulă IV.54 Hyrie, oraş din Beoţia IV.26 Hyrmine IV. 13 Hyrminum III.89 Hysiae IV. 12

iacetani III.22, 24 lactus III. 118 lader III. 140-141, 152 lalysos V.132 lambe VI. 168 lamnea V.68 lamo III.77 laniculum III.68 iaşi III. 147 lapudia III. 129, 140 iapuzi III.38, 127, 139, 146 lapygia Acra III. 102 lapygian. Capul III. 103 lapyx III. 102 lasius V.107, 112 lason 111.70 ; VI.38 lasonius VI. 11 lasus V.107 laxartes VI.36, 45, 49-50 iberi HI.S iberic III.6 Iberică, Marea IV.llO Ibrona III. 15 Icariană, Marea IV.51, 71 ; VI.215 Icarius IV.24 Icaros, insulă din Arabia VI. 147 Icaros, insulă dintre Sporade rV.68 ; V.135 Icaros, rîu VI. 17 icatali VI.21 Ichnae IV.35 Ichnusa III.85 Ichthyusa IV. 68

INDICE GENERAL Ichtys IV. 14 Iconium V.93, 95 icositani III. 19 Icosium V.20 Ictis IV. 104 Ida 11.50 ; V.122 ; VI.216 Idaeus IV. 59 Idale V.126 Idalium V.130 Ide V.95 idomenensi IV.35 Idumea V.67-68, 70 ; VI.213 Idyris V.131 Ierusalim V.70, 72-73 ; VL213 iesoniensi III.23 ietensi III.91 leterus III. 149 Iezii 11.106 Igilgili V.20 Igilium 111.81 iguini III.113 ihanensi 111.91 ihtiofagi VI.95, 97, 149-151, 176 ; 11.224 ; III.33-34, 79 ilerdensi III.24 ilergaoni III.21 ilergeţi III.21 Iletia IV.29 Iliberri Florentini III. 10 Ilici III. 19 ilicitan III. 19 iliensi III.85 Ilion 11.130 ; V.124 ; VI.216 ilionensi III.64 Ilipa Ilpa III.ll Ilipula Laus III. 10 Ilipula Minor III. 12 ilir III. 102 iliri III. 144 ; VI.217 Iliria 11.228 Ilisos IV.24 Ilissos IV.72 Iliturgi Forum lulium III. 10 lUetia V.137 Illiberis 11.244 ; III.32 Illyricum III.45, 101, 139, 147, 150-152 ; IV.79 ; VI.218 ilorcitani III.25 Ilorcum III.9 Ilua III.81 iluberitani III.24 Ilurco III. 10 ilurensi III.24 Iluro III.22 imacarensi III.91 imadohi VI.21

273

Imaus V.98 ; VI.64 Imauus VI.60, 214-215 Imbarus V.93 Imbrasus V.135 Imbros IV.72-73 ; VI.216 imenei V.86 Imityes VI.21 imiţi VI.21 Inachus IV. 17 Inarime III.82 Inchobriche VI. 150 Incia III. 118 India 11.183-185, 242-243 ; rv:39 ; V.60 ; VI.52, 55-60, 63, 66, 68-69, 72, 74, 76, 78-79, 81-82, 86. 88, 95-96, 101, 104, 106, 151, 212-214 indian VI.52 Indian, Oceanul 11.167 ; V.97 ; VI.33, 56 indieni VI.55-56, 58, 62, 66, 69, 81, 95, 161, 175 indigeţi III.21 Indus, fluviu din India 11.211 ; VI.48, 66, 60,62,70-73,77-78,80,92-93,109,137 Indus, rîu din Caria V.103 Industria III.49, 122 Inferioară, Marea III.44, 75, 132 ingauni 111.46 ingueoni IV. 96, 99 Inopus 11.229 insubri III.124-125 Inteligenţă 11.14 Interamna III.114 interamnaţi III. 107 interamnaţii narţi III. 113 interamnaţii sucasini III.64 interaniensi IV. 118 intercatiensi III.26 Inualles VI.202 lolcus IV.32 lomanes VI.63, 69, 73 lonia V.103, 110, 112, 119, 135 ; VI.215 Ionică, Marea 11.204 ; III.88,100,150-152 ; IV.5-6, 9-10, 19, 51 ionieni V.H3 ; VI.7 Iepe V.69, 128 ; VI.213 lopica V.70 Iordan V.70-71 los rV.69, 71 lotape V.92 Ipra III. 10 Iptuci III. 15 Ireseum rV.26 Iresia IV. 72 Iresiae rV.32 Iria III.49 irini III.105

274

INDICE GENERAL

Iris VI.8, 10 Irmene III. 131 Irod V.69 Isacia 111.85 isarci III. 137 isari VI.64 Isaria III.33 Isaura V.94 isauri V.94 Isauria V.94 isbeli VI. 194 isei III. 142 Isidor 11.242,245-246 ; IV. 9,102,121; V.40, 47, 127, 129, 132, 135-136, 140, 150 Isis, Oraşul lui V.64 Isis, planeta 11.37 Isis, Portul lui VI. 174 Isis, rîu VI. 12 Isis, zeiţa V.51 Ismaron IV. 42 Ismenus IV. 25 ispalensi III.24 Issa 111.45, 152 Issatis VI.44, 113 Issicus V.91 ; VI.7, 207 Issos 11.243 ; V.91; VI.214 Istaspe VI.133 istmul (Corint) 11.244 ; IV.9-12, 18, 24, 38, 48 ; VI.215 Istru III. 128, 146 ; IV.41-42, 44-45, 78-79, 82, 92-93 istueoni IV. 100 Isturgi Triumphales III. 10 Isura VI. 150 işi VI.22 Itale V.121 itali III.71 Italia 11.126,136, 146, 153,178,182,186, 197, 199, 203-204, 209, 218, 224, 227, 238 ; III.31, 38, 42-46, 48-49, 58, 62, 68, 71, 73, 85-87, 92-93, 95, 97, 99-101, 106,109-110,112,115,122-123,126-127, 129-130, 132-133, 138,143, 145,150 ; IV.52, 121-122 ; VI.5, 143 italic III.25, 139 Italica III. 11 Italică, Marea 111.54 Itanum IV. 61 Ithaca IV. 54, 55 Ithacense III.85 Ithome IV. 15 Ituci Virtus lulia 111.12 iturei V.81 iuanensi 111.106 luba V.16, 20, 51, 59 ; VI.g6, 124, 139, 141, 149, 156, 170, 175-176, 179, 201, 203, 205

ludeea 11.226 ; V.66-67, 70, 72-73 ; VI.213 lulia Constantia III, 11 lulia Constantia Zilil V.2 lulia Gaditana IV. 119 iuliani III.36 lulias V.71 iuliensii din Caria V.105 iuliensii din Hispania III. 130 luliopolis din Egipt VI. 102 luliopolis, Gordiucome V.143 iuliopoliţi V.149 lulis IV.62 lulobriga III.21, 27 lunona III.70 ; VI.200, 202 lunona Lacina 11.240 lunona, planeta 11.37 lunona, zeiţa 11.16, 144 lunonei. Insula IV. 120 lunonei, Promontoriul 111.7 lunonia VI.204 lupiter Belus VI.121 lupiter Casius IV. 52 ; V.68 lupiter Hammon 11.228 ; V.49 lupiter Indiges III.56 lupiter Lycaeus IV.21 lupiter Olimpianul IV. 14 lupiter, planeta 11.34, 64-65, 67, 76-78, 84 lupiter, zeul 11.19, 21, 79, 82, 138, 140, 228 ; IV.2 ; V.60 ; VI.79, 152 Iura IV. 105 Iuras IV. 45 Iureş III.31 luuaum III. 146 IvorV.13 izi VI.64

îngheţat. Oceanul IV. 104

Labaetia VI.160 Labatanis VI. 151 labeaţi III. 144 Labrayndos V.109 Lacimurga Constantia lulia III. 14 laciniensi III. 139 Lacinium III.43, 96-97, 99 lacobregensi III.26 Laconia 11.243 ; IV.l ; V.32 ; VI.214 laconian IV. 16, 56 lactoraţi IV. 108 Lade V.135 Ladon IV.21 Laeana VI. 156

INDICE GENERAL Laeanitic, Golful V.65 ; VI. 156, 165 Laelia 111.12 Laena VI. 156 Laepia Regia 111.15 Lagia IV.66 Lagnu IV.97 Lagous VI.21 Lagusa V.131 Lagusae V.138 Lalasis V.94 Lambrus III. 118, 131 Lamia rV.28 Lamiae, insulă V.138 Lamiae, oraş IV. 26 laminitan III. 6 laminitani III.25 Lampeus IV. 21 Lampia rv.20 Lamponia IV.74 Lampsa, insulă din golful Ceramicus V.134 Lampsa, insulă dintre Sporade IV. 71 Lampsacos IV.49, 95 ; V.141 ; VI.200, 216 lanciensii din Hispania Citerior III.28 lanciensii din Lusitania IV.118 lanivini III.64 Lanos VI.55 Laodicea din Frigia V.105 Laodicea din Mesopotamia VI.117 Laodicea din Siria V.79 ; VI.213 laodicenii de pe Libanus V.82 Lapethos V.130 Laphias V.149 lapiţi IV. 30 larendani VI. 153 Lari 11.16 ; 111.66 larinaţii frentani III. 105 Larine IV.24 Larinum Apulorum III. 103 Larisa din Arabia VI. 159 Larisa din Eolida V.121, 123 Larisa din Focida IV.27 Larisa din Tesalia IV.29 ; VI.216 larisei V.82 Larius 11.224, 232 ; III.131 Larumna din Locrida rV.27 Larymna din Caria V.104 Lascuta III. 15 Lasia, insulă de pe Marea Liciană V.131 Lasia, insulă din faţa Trezenei IV.57 Lasia, insulă dintre Ciclade IV.65 Lasia, insula Lesbos V.139 Lasos IV.59 Lasthenes IV.46 Lastigi, oraş din Baetica III. 12 Lastigi, oraş din Celtica III. 14 lasuni IV. 108

275

Late V.135 latin III.23, 25, 30, 32, 35, 91, 77, 133, 135 ; IV.117 ; V.20 latini III.24 ; V.19 latiniensi III.69 Latmus V.113 Latoia IV.55 Latopolite V.49 latovici III. 148 Latris IV 97 Laţiu III.30, 38, 53-54, 56, 59, 68, 70, 109 Laud V. 18 Laupas VI.151 Laurentum III.56 Laus III.72 Laus Pompeia III. 124 lavi III. 124 lăzi VI. 12 Lea IV.71 leaniţi VI. 156 Leanitic, Golful VI. 156 Lebadea IV.25 Lebedos 11.102 ;V. 116 Lebena IV.59 Lebinthus IV. 70 Leborine, Cîmpiile III.60 Lecheae IV. 10, 12 Lectum V.123, 145 leetani III.21 lehieni VI. 155 Lelantos IV. 64 Lelegeis V.112 lelegii din Asia V.127 lelegii din Grecia IV.27 Lemanus 11.224 ; III.33 lemavi III.28 Lemnos IV.73 ; VI.216 lemovici IV. 109 leonicensi III.24 Leonnatus VI.97 Leontini III.89 Leontopolis V.64 Leontopolite V.49 Leontos V.78 leoponţi III. 134-135 Lepadusa V.42 Lepetymnus V.140 Lepidus Marcus Aemilius 11.99 leponţi III. 137 Lepreon din Arcadia IV.20 Lepria V.137 Leprium IV. 14 Lepsia V.133 Lepte Acra VI. 175 Leptis Magna V.27, 31, 76

276

INDICE GENERAL

Leptis V:25 Lerina 111.79 Lerna IV. 17 Lero 111.79 Leros V.133 Lesbos 11.202, 204, 232 ; V.136, 139-140 lestrigoni III.59, 89 Lete IV.36 Lethon V.31 Leu 11.64, 77, 184 ; V.56-57, 90 Leucada IV.52-53 Leucadia, insulă 11.205, 244 ; IV.5, 11 Leucadia, oraş IV. 5 Leucae, insulă V.140 Leucae, oraş V.119 Leucas IV.5 Leucatas V.149 Leucates IV. 5 leucazi V.82 Leuce, insulă de lîngă Creta IV.61 Leuca, insulă din Pont IV. 93 leuci IV, 106 leucoetiopieni V.43 leucoliţi V.95 Leucolla, insulă V.131 Leucolla, promontoriu V.96 Leucopetra III.43, 74 Leucophrys V.140 Leucopolis V.107 Leucosia 11.204 ; III.85 leucosirieni VI.9 Leucothea, insulă III.83 Leucothea, izvor V.135 Leucothea, oraş V.60 Leuctra IV. 16 leuni IV. 112 Leupitorga VI. 178 lexiani VI. 154 lexovi IV. 107 Libade V.117 Libanus V.77-78, 80, 82 ; VI.142, 213 Libarna III.49 Liber Pater 11.231; III.8 ; IV25, 39 ; V.74 ; VI.49, 59, 79, 90 Liberosus 11.231 Libethra IV.32 Libia Mareotis V.39 Libia V.l, 49, 60-61 libic VI. 191 Libică, Marea V.l Libice, Gurile III.33 libiegipteni V.43 libiensi III.24 Libisosana Foroaugustana 111.25 Libistos IV.44 libofenicieni V.24

liburni III.38, 110, 112, 139 Liburnia III.45, 129, 141, 152 Liburnice 111.152 Libyssa V.148 licaoni V.105 Licaonia V.95, 102, 145, 147 ; VI.24, 214 licaţi III. 137 Lichades IV.62 Licia 11.211, 236, 243 ; V.100-101, 131, 150 ; VI. 214 Licianâ, Marea V.97 licieni V.97 Lidia n.209 ; V.llO, 119 ; VI.215 lidieni III.50, 108 ligauni III.35 Liger IV.107 ligur 111.47 liguri III.38, 46, 47, 123-124, 135 Liguria III.48-50, 135 ; VI.217 liguric III.74, 80, 122 Ligurică, Marea 11.121; III.80 ligurii bagieni 111.117, 135 ligurii bebiani III. 105 ligurii corneliani III. 105 ligurii montani III. 135 Lilaea IV.8, 27 Lilaeus V.149 Lilybaeum (Marsala) III.90 Lilybaeum, capul 11.243 ; III.87, 92 ; VI.213 Limaea IV. 115 Limia IV. 112 limici III.28 Limyra V.IOO linceşti IV. 35 Lindos V.132 lingoni IV. 106 Linthuma VI.180 Lipara III.93-94 Lipariene III. 92 Liparis V.93 Liparus III.93 Liquentia III. 126 lirenaţi 111.64 Liria III.32 Liris 11.227 ; III.56, 59 Lisa V.lOl lisaniţi VI.158 Lissa, insulă III. 152 Lissa, oraş V.2 Lissum 111.144-145 listreni V.147 Lisymachea IV. 48 Liternum III.61 Liuius, Titus Dedic. 16 ; 111.4, 132 Liviolopolis VI. 11 Lixos, oraş din Mauretania V.2, 4-5, 9

277

INDICE GENERAL Lixos, rîu din Mauretania V.4 Locri 11.153, 211; 111.5, 74, 95 ; VI.216 Locrida IV. 1, 27 locrienii epicnemidieni IV.27 locrii ozoli IV. 7 logonpori VI. 194 longani III.69 Lopadusa III.92 lopsi III. 139 Lopsica III. 140 Loryma V.104 lotofagi V.28 Lotophagitis V.41 Luca III.50 ; VI.21 lucan 111.38 lucani 11.147; m.71,104 Lucania 11.147 ; III.71, 98 ; VI.216 Luceafăr de dimineaţă 11.36 Luceafăr de seară 11.36 Lucensis III.18 Lucentum III.20 Luceria 111.104 Lucilius, Gaius Dedic. 7 Lucius (samnit) III.71 Lucrinus III.61 Lucullus, Lucius Licinius 11.235 Lucullus, Marcus Licinius IV.92 Lucurgentum luli Genius III. 11 Lucus Augusti III.37 Lucus Feroniae III.51 Lucus III.28 ; IV.lll Lugdunum IV. 107, 122 Luna III.50 ; VI.217 lupeni VI.29 Lupia III. 101 lusitani IV. 116 Lusitania III.6, 8, 13 ; IV.112-113, 116, 118, 120 ; VI.217 lutevanii foroneroniensi III.37 Luxia III.7 Lycabettus IV.24 Lycaeus IV 21 Lycastos din Capadocia VI.9 Lycastos din Creta IV.59 Lycide V.126 Lycomedes V.27 Lycon V.61 Lycopolite V.49 Lycos, afluent al Eufratului V.84 ; VI. 118 Lycos, afluent al Meandrului 11.225 ; V.105 Lycos, rîu din Bitinia VI.4 Lycos, rîu din Capadocia VI.8-10 Lycos, rîu din Cilicia V.91 Lycos, rîu din Fenicia V.78 Lycos, rîu din lonia V.115 Lycos, rîu din Misia V.142

Lyctus IV.59 Lydda V.70 Lygdamum V.126 Lygos IV. 46 Lyncestes 11.230 Lynceus 11.78 Lyphorta VI.94 Lyrnesos, insulă V.140 Lyrnesos, oraş din Eolida V.122 Lyrnesos, oraş din Pamfilia V.96 Lysias V108 Lysimachea, oraş din Chersonesul Tracic IV.47 ; VI.217 Lysimachea, oraş din Troada V.122 Lytharmis VI.34

M Mabog V.81 Macaria, insula Cipru V.129 Macaria, insula Lesbos V.139 Macaria, insula Rodos V.132 Macaron IV.58, 93 macedonean IV.36 ; V.62 ; VI.42, 122 Macedoneană, Marea IV. 51 macedoneni VI.42, 117, 138 macedonenii asculaci V.123 macedonenii cadieni V.lll macedonenii hircani V.120 Macedonenilor, Portul VI. 110 Macedonia III. 145 ; IVI, 3,29,33-35,38-39, 50-51; VL216 maceroni VI.29 Macestos V.142 Machaerus V.72 Machia IV.70 macii din Africa V.34 macii din Arabia VI. 152 Macistum IV.20 Macistus V.140 Macomades V.25 Macra, insula Eubeea IV.64 Macra, insulă în golful Carcinitis IV.93 Macra, rîu 111.48-51 macrali 111.69 macri V.28 Macria 11.204 Macris, insula Chios V.136 Macris, insulă de pe marea Liciei V.131 Macris, insulă dintre Sporade rV.68 Macris, insula Eubeea IV.64 macrobi VI. 190 macrobii rV.37 macrocefali VI. 11 Macrocremni IV.82 Macron Tichos IV.43

278

INDICE GENERAL

mactocalingi VI .64 Macua VI.179 macurebi V.21 Macynia IV.6 Macynium IV.6 Maeandria IV.4 Maeandropolis V.108 Maedica VI.217 Maenalus IV.21 Maenuba III. 11-12 Maeonia V.llO, 117, 146 Magadale VI.179 Magasnei VI.179 Magassa VI. 180 Magea III.89 magelini III.91 magi VI. 116 Magirsos V.91 Magium V.44 Magnesia de pe Meandru 11.204 ; V.114 Magnesia din Tesalia V.114 Magnesia, regiune IV. 1, 3, 32-33 magnesienii de pe Sipylos V.120 Magnopolis VI.8 Magnum IV. 113 Mago 111.77 Magoa VI. 135 Magoras V.78 Magusus VI. 160 mahoroni VI. 11 Maica Zeilor, planeta 11.37 maieli III.47 Malaca III.8 ; V.19 Malaea IV.16, 22, 56, 60 ; VI.214 Maleuentum III. 105 Maleus 11.184 ; VI.69 mali VI.64 Maliac IV.27 Malianda V.143 Malichu VI. 175 Malles IV.58 Mallos, munte VI.64 Mallos, oraş din Cilicia V.91 Mallos, oraş din Etiopia VI. 178, 179 maltecori VI.74 Malthace IV.53 Maluane V18 Mama Zeilor V.147 Mamaea VI. 150 Mambli VI.180 mamertini III.88 Mammisea V.82 Mamortha V.69 Mamuda VI. 179 Manain VI.94 mânaţi III.69

mandai VI.64 Mandalus VI. 172 Mandragaeus VI.51 Mandrolytia V.114 mandruani VI.48 Mandrus VI.48 Manduria 11.226 Mania VI. 179 Mantinea, oraş din Ahaia IV. 17 Mantinea, oraş din Arcadia rV.20 Mantua III. 130 maoni VI.20 mar aci IV. 6 Marathe IV.53 Marathesium V.114 Marathon IV.24 Marathos V.78 Marathusa, insulă de lîngă Efes V.137 Marathusa, oraş din Creta rV.59 Marcellus, Gaius Claudius 11.147 Marcellus, Marcus Claudius, consul în 166 î.Cr. 11.53 Marcellus, Marcus Claudius, consul în 222 î.Cr. III. 131 Marcia 11.137 Marcius (Lucius Marcius Septimus) 11.241 Marcius Philippus, Lucius 11.199 Marcius, Quintus 11.99 marcubi V.30 mardani VI.117-118 Marea Zeiţă 11.208 Marebbata VI. 155 Mareos VI. 169 Mareotis, lacul V.62-63 Mareotis, Libia V.39, 49 mareoţi V.39 Mareum V.130 Margiane VI.46 Margus, rîu din Margiana VI.47 Margus, rîul Morava 111.149 marhazi VI. 165 Măria VI.113 mariamnitani V.82 Mariana 111.80 mariandini VI.4 Mariba VI. 159, 160 măriei III. 124 marigari VI. 192 Maritima Aviaticorum III.34 Marius, Gaius 11.100, 148 ; III.34, 80 Marma VI. 154 marmarizii din Africa V.33 marmarizii din Libia V.39 marogomatri VI. 77 marşi in.l06, 108 ; VI.218 maroi VI.74

INDICE GENERAL Maronea IV.42 ; VI.217 Maroneum III.88 maroţiani VI.48 Marriba VI.157 Marruca III. 12 marsaci IV.lOl, 106 Marsyas, erou lidian III. 108 Marsyas, rîu din Caria V.106 Marsyas, rîu din Siria V.81, 86 Marte, planeta 11.34, 60, 64-65, 76, 78-79, 84, 139 Marte, zeul VI.32 marucini 11.199 ; III.38, 106 maruşi V.17 Marus IV.81 marzi VI.16, 47, 134 Masada V.73 masageţi VI.50 Masaliotic III.33 Masath V.9 masaţi V.9 masei VI.118 masesuli V.17, 19, 52 Masicytus V.IOO masili V.30 masilieni III.33, 35, 47, 49 Masinissa V.22 Massabatene VI. 134-135 Massice V.90 Massici III.60 Massilia 11.187, 217 ; III.34, 130 ; VI.217 mastaurensi V.120 mastiţi III. 143 Mastromela III.34 Mastusia IV. 72 Mastya VI.5 mateolani III. 105 materensi V.30 maţiani VI.48 matilicaţi III. 113 matiţi VI. 190 Matium, oraş din Armenia Maior VI.IO, 12 Matium, oraş din Creta IV.59, 61 Matium, oraş din lonia al colofoniţilor V.116 Matium, oraş din lonia V.115 matoi VI.77 Matusia, cap IV.49 Matusia, munte V.H8 Mauretania a doua V.19 Mauretania Caesarensis V.52 Mauretania 11.168 ; 111.19 ; V. 10-11, 34, 43, 5 1 ; VI. 195, 199, 201-202 Mauretania Inferioară V.51 Mauretanii V.2, 16, 2 1 ; VI. 175, 212 mauri V.17 Maxalla V.37

279

Maxula V.24 Mazaca 11.244 Mazacus VI.8 mazamaci VI.21 Mazara 111.90 mazi VI.92 Maziris VI.46 meandarei VI.22 Meandru 11.201; V.106,108,110-111,113 Mechiris VI. 106 Mecyberna IV. 36 Medeea 11.235 ; III. 151 Medeon IV.26 Media VI.114, 130, 137, 214 medimni VI. 190 Mediolanum III.124 ; VI.218 mediomatrici IV. 106 Mediterană, Marea III.4, 8, 31, 60 ; V.18, 65-66 ; VI. 126, 142-144, 182 Medma III.73 Medmassa V.107 Medoe VI.193 Meduace III.121 medubrigensi IV. 118 meduli 111.137 Medullum III.68 megabari VI.189, 190 Megadale VI. 178 Megale, insulă de lingă Smirna V.138 Megale, insulă din Propontida V.151 Megalepolis IV.20 megali VI.73 megalopolitani 11.237 Megara rV.19, 23, 26 ; VI.215 megari VI.77 Megarian IV.57 Megarice V.148 Megarida IV.l, 23 Megaris, insulă III.82 Megaris, oraş 111.89 Megasthenes VI.58, 69, 81 Megastichos VI. 179 Megatonitis V.22 Megisba VI.86 Megista V.131 Melaena, insula Cephallania IV.54 Melaena, insula Corciră III. 152 Melaenae IV.20 Melamphyllos, insula Samos V.135 Melamphyllos, munte din Tracia IV.SO Melane V.137 melanhleni VI. 15 Melano V.134 Melanoscope V.131 Melanoscopium VIOI Melanthia IV.74

280

INDICE GENERAL

Melanthius VI. 11 Melas, golf IV.43, 48-49 ; VI.217 Melas, rîu din Beoţia 11.230 Melas, rîu din Cilicia V.93 Melas, rîu din Pont VI. 11 Melas, rîu din Tracia IV.43 mei cumani III. 143 Meles V.118 Meliboea IV. 32 Meligunis III.93 Melita, insulă III.92 Melita, oraş din Atica IV.24 Melita, oraş din Capadocia VI. 8 Melite, insulă 111.152 Melite, oraş din Magnesia IV.32 Melitene V.84 ; VI.9 melitieni III. 152 melizitani V.30 Mellaria (Fuente Ovejuna) III. 14 Mellaria, oraş din Baetica III.3, 7 Meloessa III.96 Melos, insulă 11.202, 248 ; IV.70 Melos, oraş din insula Melos rV.70 Melpes III.72 Melpum III. 125 memni III.36 Memnon V.60, VI. 182 memnoni VI. 190 Memphis 11.201, 208 ; V.50, 6 1 ; VI. 177 Memphite V.50 Menaechmus din Sicyone IV.64 menaini III.91 menapi IV. 106 Menaria 111.81 Menariae III.78 Mendae IV.36 Mendesiană V.49 Mendesică V.64 Mendeterus V.133 Menelaite V.49 Menelau V.128 Meninge V.41 Meninx V.41 menobarzi VI.28 menocaleni III. 133 Menosca IV.llO Menotharus VI.21 Mentesa III.9 mentesani III. 19 mentesanii bastuli III.25 mentesanii oretani III.25 mentori III. 139 Menuba 111.8 meoni V.llO, 111 Meotic, Lacul (Marea) 11.168, 206, 245 ; IV.75-76, 78, 84, 88 ; V.47, 97 ; VI.l, 3, 15, 18, 20, 38, 206-207, 219

meotici VI. 19 meoţi IV. 88 Mercur, planeta 11.39, 61, 64-66, 72, 75, 77-79, 84 Mercur, zeul 11.19 ; 111.87 ; V.23-24 Meridional, Oceanul VI. 194 Meridională, Marea III.75 ; VI.56 Meritus IV. 50 Merme VI. 154 Merobriga IV.116 Meroe 11.178, 184, 186, 245 ; V.53, 134 ; VL177-178, 180, 183-186, 189, 191, 193, 196, 209, 220 Meropia IV.66 Meropis V.134 Merula 111.48 Merus VI. 79 mesahi VI. 190 Mesala VI. 158 mesamoni V.33 Mesate IV. 74 Mese 111.79 Mesena VI.129, 131-132, 152 Mesenia IVI, 15, 55 meseniani VI. 19 mesenieni III.91 mesi IV.40-41; VI.77 mesian IV.3 mesieni IIL149 ; IV.3, 41 Mesina 11.220 ; 111.88 Mesopotamia 11.225, V.66, 86-87, 90 ; VI.25, 116-117, 121, 123, 126, 129, 137, 212 Messa IV.45 Messania VI.214 Messanicus III. 119 Messapia III.99 Messeis rv:30 Messembria IV.45 Mestus IV.40, 42 Metapin 111.33 Metapontum III.97 Metaurus, rîu 111.113 Metaurus, rîul Petrace III.73, 92 Metelite V.49 Metellinensis IV. 117 Metellus Celer Quintus 11.170 Methora VI.69 Methorcum VI.94 Methurides rV.57 Methydrium IV.20 Methymna V.139 Metina 111.79 metinaţi III. 105 Metone IV.32 Metrodorus din Scepsis III. 122 ; V.136 metropoliţii din Apamea V.106

INDICE GENERAL metropoliţii din Efes V.120 Metubarbis 111.148 mevanaţi 111.113 mevaniolensi III. 113 «lezei III. 142 mezi 11.237 ; rv:39 ; VI. 19, 28, 42-44,115, 131, 133, 135 mezii pratiţi VI. 113 Mica Sicilie IV.67 Micene IV. 17 Midaium V.145 midei V.105 Midioe VI. 169 Midoe VI. 169 Mieza IV.34 Migdonia din Peonia rv.38 Migdonia macedoneană VI.42 Migdonia, regiune din Asia Mică V.145 Migdonia, regiunea Adiabene VI.42 migdonii din Misia V.126 migdonii din Peonia IV.35 Miglis Gemella V.37 milesieni IV.44-45, 87 ; V.142, 144 ; VI.5, 18, 159 Milet, oraş din Creta IV.59 Milet, oraş din Eolida V.122 Milet, oraş din lonia 11.31, 53, 187, 191, 204 ; V.112-113, 135 ; VI.215 Miletopolis, oraş din Eolida V.142 Miletopolis, oraş din Pont IV.82 miletopoliţi V.123 mili V.95, 147 Milichie III.89 Milo, Titus Annius 11.147 Milogonis 111.93 Miltopes III. 101 Mimallis IV. 70 Mimas V.116, 117 Mimblis IV. 70 Mincius 11.224 ; III.118, 131 minei VI. 155, 157, 161 Minerva 11.210 ; III.62 ; IV.72 Minius IV. 112, 115 Minois IV.67 Minoium Apteron IV.59 Minos VI.157-158 Minturnae 111.59 Minyius IV.29 Mirana IV.8 mirmidoni IV. 28 Mirobriga Regina III. 14 mirobrigensii celtici IV.118 Mirsios VI.179 Misenum III.61 Misia V.llO, 119,121,125,143 ; VI.215,216

281

misieni V.125, 145 misienii abreteni V.123 misienii helespontini V.123 misomacedoneni V.120 misotimoliţi V.lll Missua V.24 mitilenieni V.125 Mitridate VI Eupator 11.209 ; VI.7, 51 Mitridate, rege din vremea lui Claudius VI. 17 Mitylene 11.245 ; V. 139 mizei VI. 133 mizii mari VI. 152 mizii mici VI, 152 Moartă, Marea IV.95 Mochorbae VI. 150 moci VI. 48 modogalingi VI.67 modreşi VI.67 modubi VI.67 Modum VI. 193 Modura VI. 105 Moeris V.50, 61 Moesia 111.149 Mogore VI. 180 molinzi VI.67 moloşi rV.2, 4 Molycria IV.6 Mona 11.187 ; IV.103 Monapia IV. 103 monazi III. 104 monezi VI.69 Monoleus VI.171 Mopsos V.91 Mopsosia V.96 morgeţi III.71 morili rV.35 Morimarusa IV. 95 Morimene VI.9 morini IV. 102, 106, 122 moriseni rV.41 morogi IV. 110 moruni VI.74 Mosa rV. 100-101 Moschic V.99 mosheni VI.28 moshi VI. 13, 29 mosinii din Misia V.126 mosinii din Pont VI. 11 Mossylic VI.175 Mossylites VI. 174 Mothone IV. 15 Mothris V.90 Mucianus, Gaius Licinius 11.231; III.59 ; IV.66-67, 77 ; V.50, 83, 128, 132 Muciene, altarele 11.211

282

INDICE GENERAL

Mucius Scaevola, Quintus 11.99 Mulelacha V.9 Mulon VI. 180 Mulucha V.19 Mumarum VI. 180 Munda, colonie III. 12 Munda, rîu IV. 115 muniensi III.69 Murannimal VI. 159 murasiari VI.48 murgentini III.91 Murgi III.8, 17 murgitan III.6 Musecros VI. 151 Mustiae III.95 musulami V.30 musuni V.30 muticensi III.91 Mutina 11.96,199, 209, 240 ; III.115 mutustratini III.91 Muza VI. 104 Muze Dedic. 1 ; IV.25 Mycala V.135 Mycalesos IV.25-26 Myconos IV.51, 65 Mylae (Milazzo) 11.220 ; III.90 Mylae, insulă de lingă Creta IV.61 Mylae, oraş de pe coasta Siriei V.92 MylasaV.108 Myndos 11.204 ; V.107 Myndosul Vechi V.107 Myonnesos V.137 Myos Hormos VI.168 Myra V.IOO Myriander 11.243 ; V.80 Myrina, oraş din Creta rv.59 Myrina, oraş din Lemnos IV.73 Myrina, oraş din Troada V.121 Myrlea Colophoniorum V.143 Myrmeces V.119 Myrmecius rV.87 Myrsilus din Methymna 111.85 ; IV.65 Myrtilis IV. 116, 117 Myrtoum, Marea rV.19, 51, 65, 71 Mysanda V.93 Myscella IV.37 Mysius V.142 Myuus V.113

N nababi V.21 Nabar V.21 Nabata VI. 184 nabatei V.65 ; VI. 144, 157 Nabrissa Veneria III.ll

Naeua III.ll Nagia VI. 153 namneţi IV. 107 nantuaţi III. 137 NapataVI.182, 189 napei VI.22 napi VI. 50 napiţi VI.21 Nar III.54, 109 Narbo Martius III.32 ; VI.217 Narbonensis III.31, 37, 74 narbonez rV.109 Narcustoma IV.79 narei VI.74, 75 naresi I I H 4 3 Nareste III. 142 Nariandos V.107 Naricum IV.27 Narmalcha VI. 120 narniensi 111.113 Naro III. 144 Narona III. 142 Narraga VI. 123 Narthecusa 11.204 ; V.133 nasamoni V.33, 34 Nasarduma VI. 178 Nascus VI. 154 natabuţi V.30 Nathabur V.37 natini III.105 Natiso III. 126 Nauarum IV.84 Naucratică V.64 Naucratis V.64 Naucratite V.49 Nauectabe VI. 193 Nauia IV.lll Naulochos, insulă IV.61 Naulochos, oraş din Focida IV.8 Naulochos, oraş din lonia V.113 Naulochos, oraş din Tracia IV.45 Naulochos, promontoriu V.150 Naupactos IV.6 Nauportos 111.128 Naustathmus III.89 Nautis VI. 193 naxi III.91 Naxos, insulă IV.67-69 Naxos, oraşul Tauromenium III.88 nazerini V.81 Nea 11.210, IV.72 neacinzi VI. 105 Neaethus III.97 Neagră, Marea ; vezi şi Pont 11.173, 178 ; IV.92 ; VI. 15, 18, 23, 32 Neai 11.202

INDICE GENERAL Neandros V.122 Neapolis, oraş din Africa V.24 Neapolis, oraş din Caria V.107 Neapolis, oraş din Fenicia V.69 Neapolis, oraş din Italia 11,197 ; III.62, 82 ; VI.216 Neapolis, oraş din Sardinia III.85 Neapolis, oraş din Tracia IV.42 Neapolis, oraş dintre cele două Sirte V.27 neapolitani V. 147 Nearchus VI.96-98, 100, 107, 109, 124 Nechepsos 11.88 nedinaţi 111.130 Nee V.124 Negrana VI. 160 Negru, Izvorul V.52 neli VI. 165 Nelo IV. 111 nelzi rv.107 nemaloni III. 137 nematuri III. 137 nemausiensi III.37 Nemausum III.37 Nemeii IV,20 nemeţi IV, 106 Neminie 11.230 Neocaesarea VI.8, 9 Neon Tichos V.121 Neoris VI.29 Nepet III.52 Nepos, Cornelius 11.169-170; III.4, 125, 127, 132 ; IV.77 ; V.4 ; VI.5, 31, 199 Neptun rV.18 ; V.150 ; VI. 111, 152 Nequinum III.113 nerei VI.76 neretini III. 105 Neriphus IV. 74 neripi VI.22 Neritis IV.5 Neritum IV. 5 Neritus IV. 55 Nero, Domitius 11.92, 199, 232 ; IV. 10, 22 ; VI.40, 181, 184 Nertobriga Concordia lulia III. 14 neruşi III. 137 nervi IV. 106 Nesactium III.129, 140 Nesca VI. 160 nesei VI.76 nesimi V.17 Nesos rV.64 Nessa VI. 158 Nestus VI. 160 netini III.91 neuri IV.88 Neuris V.151

283

nevazi VI. 19 Nicaea, oraş din golful Ascanius V.148 ; VI.217 Nicaea, oraş din Italia III.47 Nicanor VI. 117 Nicasia IV. 68 Nicator VI. 122 Nicephorion, oraş V89 ; VI. 119 Nicephorion, rîu VI. 129 Nicias 11.54 nicivi V.30 Nicodoros III.58 Nicomedia V. 148-149, 151 ; VI.217 Nicopolis din Armenia VI.26 Nicopolis din Bitinia V.150 nicopolitani IV.5 Niger V.37 Nigidius VI.217 Nigris V.30, 44 nigriţi V.43 nigroi VI. 195 Nil 11.184, 201, 229 ; III.3, 121 ; V.40, 44, 47-48, 50-60, 62-65, 90, 128 ; VI.65, 82, 102, 165-166, 177-178, 180-181, 188, 190-194, 209 Nilis V.51 Ninguaria VI.204-205 Ninos VI.42, 117 Niobe IV. 17 Niphates V.98 nisihaţi VI.194 nisiţi VL194 Nissos IV.36 Nisyros V.133-134 Niteris V.37 nitibri V.37 nitiobrogi IV. 109 Nitria VI. 104 NoaVI.178 nobunzi VI.76 nocheţi VI. 148 Noega IV. 111 Noeta IV. 111 Nogrus VI. 12 noini III.91 Nola III.63 nomazi VT.161 nomazii arabi V.72 ; VI. 143, 148 nomazii de la Caspica VI.38 nomazii din India VI.55 nomazii din Pont IV.83-84, 88 nomazii etiopieni VI. 189-190 nomazii numizi V.22 nomazii părţi VI.113 nomazii sceniţi VI. 145 nomentani III.64, 107

284

INDICE GENERAL

Nonacris, munte IV.21 Nonacris, oraş 11.231 Nonagria IV. 65 Nora III.85 norbanensi III. 105 norbani III.64 Norbe III.68 Norbensis Caesarina IV.117 Noreia III. 131 norici III. 133, 146 Noricum 111.146-147 ; IV.98 Norocul 11.22-23 Notion, oraş din insula Calydne V.133 Notion, oraş din lonia V.116 notiţi VI. 123 Noua Augusta 111.27 Nouana III. 111 Nouanus 11.229 Nouaria III. 124 Nouem Pagi III.52 Noul Chersones IV.85 Nouum Hydreuma VI.102-103 nubeii etiopieni VI. 192 Nuceria III.62 Nucerin III.62 nucerinii camelani III. 114 nucerinii favoniensi III. 114 Numa 11.140 Numana III. 111 Numantia IV.112 numantini III.26 Numenius VI. 152 numestrani III.98 Numicius III.56 Numidia V.22, 25 ; VI.212-213 numidic V.22 numiniensi III.69 numizi V.22 Nups VI. 178, 1 nursini 111.107 Nymphaea, insula Cos V.134 N3rmphaea, insulă lîngă Samos V.135 Nymphaeum de lîngă Apolonia 11.237, 240 ; III. 145 Nymphaeum de lîngă Tigru VI. 128 Nymphaeum din Cilicia V.92 Nymphaeum din Laţiu ? 11.209 Nymphaeum din Pont IV. 86 Nymphaeum, cap III. 144 Njrmphaeus, munte rV.29 Nymphaeus, rîu III.57 Nymphais V.131 Nysa din Caria V.108 Nysa din India V.74 Nysa din Siria VI. 79 Nysaea VI. 113 Nystrus IV.53

O Oasite V.50 Oaxus VI.48 Obizene V.147 Obrima V.106 Obulco Pontificense III. 10 Obulcula III. 12 Ocalee IV.26 Ocazane VI.29 Occidental, Oceanul 11.167 ocean 11.167-168,171,227,242, 244 ; III.3, 7,9-10,27,75 ; IV.81,105,107,109-110, 121; V.40, 43, 5 1 ; VI. 1, 28, 33, 74,108 ocelensi IV. 118 Ocelis VI. 104 ocen IV.95 Ocharius VI.22 Ochus VI.48 Ocra III. 131 ocriculani III. 114 Ocriculum 111.53 Octauius, Gnaeus, consul în 76 î.Cr. 11.100 Octauius, Gnaeus, consul în 87 î.Cr. 11.92 octudurensi III. 135 octulani III.69 OdandaVI.151 Odessus rV.45 Odia IV.69 odomanţi IV.40 odombeori VI.75 odrizi IV.40 Oea V.27 Oeanthe IV.7 Oechalia, oraş din Ahaia IV. 15 Oechalia, oraş din Eubeea rV.64 Oedipodia IV.25 Oenianda VIOI Oeniandos V.93 Oenoe, insulă IV. 70 Oenoe, oraş IV.24 Oenone rV.57 Oenotride III.85 Oenotrus III.99 Oenusa V.137 Oenusse IV.55 Oeonae IV.95 Oescus III. 149 Oesyma rV.42 Oeta IV.28 ofariţi VI.21 Oglasa III.80 Ogygia III.96 Ogyris VI. 153 Oiarso III.29 Olane 111.120

INDICE GENERAL Olarso IV.llO Olbia, oraş de la goful Ascanius V.148 Olbia, oraş de la Marea Neagră IV.83 Olbia, oraş din Pamfilia V.96 Olbiopolis IV.82 olbonenşi III. 139 Olcinium III. 144 Olearos IV.67 Oleaster III. 15 Olenum IV. 13 Oletandros rv.69 Oliarum IV. 26 oliculani III.69 Olimp munte din Lesbos V.140 Olimp, munte din Misia V.llS, 142, 148 Olimp, oraş din Licia V.IOO Olimpia 11.225 ; IV.22 ; VI.214 Olimpul Pierian, munte din Tesalia IV.30 Olisipo Felicitas lulia rV.116-117 Olisiponense IV 113 Olizon IV. 32 OUius, rîu din Eolida V.122 Ollius, rîu din Italia III.118, 131 Oloessa V.132 Olontigi III. 12 Olophyxus IV. 36 Olopyxos rV.59 Olympena V.142 Olynthos IV.42 Olyros rV.12 Omana, oraş de la Golful Persic VI. 149 Omana, oraş din Asia Mică V.94 omanazi V.94 omani VI. 145, 149 Ombite V.49 ombri III.112 Ombrios VI.203 Omma V.84 Omoemus VI. 150 Onchestos rV.25 oneşi IV. 108 Onesiciritus 11.183, 185 ; VI.81, 96-98, 100, 109, 124 Oneum III. 142 Oningi III. 12 onobrisaţi IV. 108 Onochonus IV.30 Onuba III. 10 Onubia III.7 Onuphite V.49 Onus IV.70 Onysia IV.61 Opharas VI.21 Ophiusa, insula Colubraria III.78 Ophiusa, insulă de lîngă Creta IV.61 Ophiusa, insulă din Ciclade rv.65

285

Ophiusa, insulă din Propontida V.151 Ophiusa, insula Rodos V.132 Ophiusa, oraş de pe rîul Tyras rv.82 Ophradus VI.94 Opimius, Lucius 11.98 Opitergini, Munţii III. 126 Opitergium III. 130, 132 Oppidum Nouum V.20 Opuntian IV. 27 Opus IV.27 Oracta VI.98 Orambis VI. 179 orani VI.21 Oraşul împărătesc IV. 116 orateh III. 137 oraţi VI.75 Oratis VI. 111, 136 Orba V.106 Orbelus IV.35 orbi VI. 94 Orbilor, Oraşul V.149 Orcade IV. 103 Orcheni VI. 123 Orchomenos, oraş din Arcadia IV.20 Orchomenos, oraş din Tesalia rV.29 orciani VI.47 Ordesos IV.82 Ordymnus V.140 Oreges V.98 Oreos IV.64 oreşti rv.35 Oreste 111.73 Oretani, munţi III.6 oretani, populaţie III. 19 oretanii germani III.25 oreţi 11.184 Orfeu rv.41 Orfitus, Cornelius 11.99 organagi VI.77 orgenomesci IV. 111 orgocini IV. 85 Orgus III. 118 orheni VI. 130 ori VI.98 Oricos 11.204 ; III. 145, 152 Oriental, Oceanul (Marea) 11.243 ; VI.33, 53, 82 Orine V.70 Orippo III. 11 Oritanum rV.64 oriţii ihtiofagi VI.95 Ormenium IV.32 Ornithon V.76 Oroanda V.94, 147 Oroandes V.98 Orodes VI.47

286 oroeiV.85; VI.118 orşi VI. 78 oromobii III. 124-125 Orontes 11.224 ; V.79-80, 82 oronţi VI.118 oroştri VI.76 Oropus IV.24 Orosines IV. 45 orotofaniţi VI. 123 Orsa VI. 150 Orsinus V.108 Orsum VI. 180 Ortacia VI. 136 Orthagurea IV.42 Orthe IV. 32 Orthosia V.78 Ortoplinia III. 140 ortosiensi V.109 Ortospanum VI.61 Ortygia IV.66 Ortygiae V.115 orumcoli VI.67 Oruros VI.120 Osca III. 10 oscensi III.24 osci III.56, 60 oscidaţii campeştri IV. 108 oscidaţii montani IV. 108 Oscua III.IO oseriaţi III. 148 osicerdensi III.24 Osiris V.60 osismi IV. 107 Ossa IV.30 Osset III. 11 Ossigi Latonium III.IO Ossigitania III.9 Ossonba IV.116 Osteodes III.92 Ostia 11.121; III.56 Ostippo III.12 Ostracine V.68 ostrani III. 114 Otene VI.42 otesini III. 116 Othronos IV.52 Othrys IV.30 otrionei rV.35 Otrus V.108 oxi VI. 133 Oxia IV.53 oxitagi VI.48 oxubi III.35, 47 Oxus VI.48 Oxyopum V.126 Oxjn-ynchite V.49 ozuei III. 143

INDICE GENERAL

Pacensis, colonie din Galia Narbonensis III.35 Pacensis, colonie din Lusitania IV.117 Pachynum III.87, 89 Pacida V.75 Pactius III. 102 Pactolus V.llO Pactye IV. 48 Pacyris IV.84 Pacytae V.131 Pad 11.229 ; III.49,115, 117-124,127-128, 130-131 padinaţi III. 116 Padusa III. 119 Paedopides VI.4 Paeonia IV.33, 35 ; VI.217 Paestum III.71, 85 Paflagonia 11.230 ; V.102, 146 ; VI.216 paflagonieni VI.5 Pagae, oraş din Beoţia IV.8 Pagae, oraş din Megarida rV.23 Pagasa rV.29 Pagasic, Golful IV.29, 72 pageeni rV.23 Pagoarca VI. 180 Pagrae V.82 Palaehorium IV.37 Palaescepsis V.122 Palaesimundus VI.85, 86 Palamedium V.123 Palamna IV.29 palantini III.26 Palatin 11.16 ;IV.20 palatiţi VI.76 Palatul Satrapilor VI.119 palei VI.50 paleogoni VI.81 Palestina, regiune din Siria V.66, 68-69, 77 Palestina, regiune din Sitacena VI. 132 Palibothra VI.63, 68 palibotri VI.69 Palinandrea IV.36 Palinurum III.71 palionensi III. 105 Pallaconta VI. 118 Pallantium IV.20 Pallas V.28 Pallene, oraş din Arcadia IV. 20 Pallene, oraş din Macedonia IV.36 Pallon VI. 159 Palma III.77-78 Palmaria III.81 palmens III.llO, 112 Palmira V.87-89 ; VI.125, 143-144

INDICE GENERAL Palo III.47 Palsicium 111.131 Paltos V.79 pamfagi VI. 195 Pamfilia V.94-97, 102, 129, 147 ; VI.214 Pamisus, rîu din Ahaia IV. 15 Pamisus, rîu din Tesalia IV.SO Pan in.8 Panaetolium rV.6 Panaitios Dedic. 22 Panda VI.49 Pandateria 111.82 Pandion VI.105 Pandosia, oraş de le golful Ambraciei rV.4 Pandosia, oraş din Lucania III.98 Paneas, izvor V.71 Paneas, tetrarhie V.74 Pangaeus IV.40, 42 Panhormus, oraş din Creta IV.59 Panhormus, oraş din Sicilia III.90 Panhormus, port din Ahaia IV. 13 Panhormus, port din Tracia IV.49 Panionia V.113 Panisos IV. 45 Pannysis IV. 45 Panonia III.147-149 ; IV.80 Panopolis V.61 Panopolite V.49 Pantagies III.89 Pantanus III. 103 panteensi V.126 Panticapaeum IV.78, 87 panticapeensi VI.20 Panticapes IV. 83 Pantomatrium IV.59 panzi VI.76, 94 Paphos 11.210 Paphos, Noul V.130 Paphos, Vechiul V.130 Papirius Carbo, Gnaeus 11.100 Parabeste VI.92 Paradisus, oraş din Cilicia V.93 Paradisus, oraş din Coele Siria V.82 Paraetacena VI.131 Paraetonium V.33, 39 Paramalcum VI. 157 Parapanisus IV. 94-95 parapini VÎ.92 Parapotamia VT.131 parasangi VI.73 Parasinus 11.210 Parenta VI.179 Parentium III. 129 paretaceni VI. 116 Paria V.128 Pariades V.98

287

pariani VI.48 Paridon V104 Parihedri, Munţii VI.25, 29 Parihedrian V.99 parişi IV. 107 Parium IV.48 ; V141 Parma III. 115 Parnas IV. 7 paropanisizi VI.78, 92 Paropanisus V.98 ; VI.48, 60, 71 paropini III.91, 92 paroreaţi IV. 22 parorei IV.35 Păros IV.67 Parospus VI.94 Parparus IV 17 Parra III. 125 Parrhasie IV.20 Parsagadae VI.99 parteni 111.143, 145 Parthenia, insula Samos V.135 Parthenia, rîu VI. 129 Parthenie V117 Parthenion, munte IV.21 Parthenion, oraş din Arcadia IV.20 Parthenion, oraş din Misia V. 126 Parthenion, oraş din Tracia IV.42 Parthenion, port III.72 Parthenion, promontoriu 11.204 ; rV.86 Parthenius VI.5 Parthenoarrhusa V.135 Parthenope III.62 Parthenopolis din Bitinia V.148 Parthenopolis din Tracia IV. 44 pârtie VI. 113, 126 părţi V.88-89 ; VI.41, 61, 111-114, 116, 122, 134, 141, 145, 162 Parţia 11.235, 243 ; VI.44, 46, 111-114 ; 122, 137, 212-213 Parua Primis VI. 179 pasah VI.67 Pasinum III. 140 pasiri VI.97 Pasitigru VI. 129, 134, 145 Passala V.134 Patage IV. 70 Patala, oraş 11.184 ; VI.72, 100 Patale, insulă VI.71-72, 76, 80, 100 patami VI. 142 Patara 11.243 ; V.IOO ; VI.214 Patauium 11.227 ; III.130 ; VI.218 patavinieni III. 121 Pateria IV. 74 Pateronnesos IV. 74 Pathissus IV. 80 Patigga VI. 178

288

INDICE GENERAL

Patinga VI. 179 Patmos IV.69 Patrae 11.244 ; IV.ll, 13 ; VI.215 Patrocles VI.58 Paulus, Lucius 11.14 Pausilypus III.82 pausulani III. 111 Paxos Cephallania IV.54 Paxos IV.52 Pedalie V.92 Pedalium V.103 pedani 111,69 Pedasum V.107 Pedasus V.122 Pedeapsă 11.14 Pedna V.140 peduculi III.38, 102 Pegaseum V.115 Pege V.37 Pegusa V.104 pelagoni IV.35 Pelagonia IV.33 pelasgi III.50-51, 56, 71 Pelasgia, insula Lesbos V.139 Pelasgia, peninsulă IV.9 Pelasgicon Argos IV.28 Pelasgis, Arcadia IV.20 Pelasgis, regiune IV.28 Pele V.137 pelendoni III.26 ; IV.112 Pelendos IV. 74 pelenei IV. 12 peligni III.38, 106 ; VI.218 Pelinna IV.32 Pelinnaeus V.136 Pelion 11.162 ; IV.30 Pella, oraş din Macedonia IV.34 ; VI.138, 216 Pella, oraş din Siria V.74 Pellaeus VI.138 Pellaon III.131 Pelopia V.115 pelopizi III.50 Pelopones 11.225, 244 ; III.87 ; IV.6, 8-11, 19-20, 22-23, 55, 60-61 ; VI.214 Pelorias III.90 Pelorum III.73, 87, 88 Pelso III. 146 pelteni V.95, 106 peltuinaţi III. 107 Pelusiac, braţul (gura) V.48, 64-65 Pelusium V.49, 65, 68 ; VI.166-167, 212 pemaneni V.123 Penariae VI. 180 Penelenitae V.82 peniensi 111.107

Penius, rîu din Tesalia 11.230 ; IV.30-32 Penius, rîu şi oraş din estul Pontului VI. 14 pentapolitan V.31 Pentedactylos VI. 169 Peparethus IV. 72 Peraea V.70 Percote V.141 Perga V.96 Pergam, oraş din Creta IV.59 Pergam, oraş din Teutrania V.126 pergamean V.126 perhebi IV.2, 6 Perimulae VI.72 Perinthus IV. 47 Perirrheusa V.137 Peristerides V.138 Perne 11.204 perorşi V.IO, 16, 43 ; VI. 195 Perperene V.122 perpereni V.126 Persană, Marea VI.41 Persepolis VI.115, 213 Perseu, erou mitologic III.56 ; V.7 Perseu, rege al Macedoniei 11.53 ; III. 114 Persia 11.237 ; VI.95-96, 98, 111, 114, 131, 133-134, 136-137, 148, 213 Persic, Golful VI.99,108-109,114-115,124, 130, 134, 137-138, 143-144, 149, 198 Persius Manius Dedic. 7 perşi III.8 ; IV.37, 39 ; V.46 ; VI.41, 50, 115, 120, 123-124, 152, 165, 212 Pertalis VI.65 peruşi VI. 194 Perusia III.52-53 pesici III.28 ; IV.lll pesinaţi III. 114 pestici VI.50 pesuri IV. 113 Peşterii, locul III.59 Peşti 11.65, 77 Petaliae IV.71 Petelia III.96 Peteon IV.26 Petosiris 11.88 Petra V.87, 89 ; VI.144-146, 212 petrini III.91 petrocori IV. 109 Petronius, Publius VI.181-182 Petuntium III. 142 Peuce IV.79, 93 Peucetia III.99 Peucetius III.99 peuceţi III.139 peucini IV. 100 Peucolatis VI.62 Peucolis VI.94

INDICE GENERAL peucoliţi VI.78 Phacusa IV.eS Phaeacia IV.52 Phaestum, oraş din Creta IV.59 Phaestum, oraş din Locrida IV.7 Phaeton III.117 Phalara IV.27 Phalarium IV.53 Phalasarna IV.57, 59 Phalera IV.24 Phalesina IV.42 Phanagoria VI. 18 Phanoria VI. 10 Pharbaethite V.49 Pharbaethos V.64 Pharia III. 152 Pharmacusa IV. 71 Pharnacea VI. 11, 32 Pharnacias V.149 Pharnacotis VI.94 Pharos V.128 Pharsalus IV.29 ; V.58 ; VI.216 Phaselis 11.236 ; V.96 Phasis, oraş VI. 13 Phasis, rîu VI.3, 12, 14, 52 Phatmitic, braţ V.64 Phaturite V.49 Phazania V.35 Pheate V.137 Phegium 11.205 Phellos V.IOO Phellusa V.140 Pheneum, mlaştină IV. 21 Pheneum, oraş din Arcadia rv.20 Pherae din Ahaia IV. 13 Pherae din Beoţia IV.26 Pherae din Creta IV.59 Pherae din Laconia IV. 16 Pherae din Tesalia rV.29 Phia IV. 14, 22 Phiala V.55 Phila III.79 Philadelphia V.74 Philae V.59 Philemon IV.95 Philios V.135 PhiHppi IV.42, 47 Philippopolis rV.41 Philiscum V.89 Philistides din Malles IV.58, 120 PhiUstina III. 121 Philocalia VI.11 Philonides 11.181 ;V. 129 Philoteriae VI. 168 Philstin III. 121 Phinopolis IV. 45

289

Phinto III.83 Phisganzaga VI.43 Phlegra IV.36 Phlius IV. 13 Phlygone IV.26 Phoar V.41 Phocasia IV.62 Phocoe IV.61 Phodaca VI. 157 Phoebe V.151 Phoenice, insulă de lingă Massilia III.79 Phoenice, insulă de lingă Naxos IV.69 Phoenice, insulă de lîngă Sigaeum V.140 Phoenicusa III.94 Phoenix IV.30 Pholegandros IV.68 Pholoe IV.21 Phorontis V.109 Phrasargis VI. 116 Phristimus VI.99 Phryge V.119 Phryxelon IV.36 Phtia IV. 28 Phtiotida IV.29 Phycus IV.60 ; V.32 Phygela V.H4 Phylace rV:32 Phyrites V.115 piceni III.38, 110 Picentia III.70 picentin III.38, 70, 110 Picenum 11.226 ; III.108-111; VI.218 pici VI.21 pietoni IV. 108-109 Pidaras IV.47 Pide VI. 179 Pidibotae VI. 179 Pidossus V.134 pieri IV. 35 Pieria IV.29, 33 Pietas lulia III. 129 pigmeii de pe Nil VI. 188 pigmeii din Caria V.109 pigmeii din India VI.70 pigmeii din Tracia IV. 44 pilamenian VI.5 Piloros IV. 36 Pinara, insulă dintre Echinade IV.53 Pinara, oraş din Licia V.lOl Pinare V.92 Pinarus V.91 Pind, munte IV.2, 5, 30 Pind, oraş IV.28 Pindar 11.54 Pindasus V.126 Pindicitor VI. 180

290

INDICE GENERAL

Pingus III. 149 pinpeduni IV. 108 Pione V.115 Pioniae V.126 pioniţi V.123 Pirae 111.59 pirei III. 144 Pirene IV.ll Pireu 11.201 ; IV.24, 57 pirgensi rV.22 Pirinei 11.244 ; III.6, 18, 22, 29-30, 32 ; IV.105, 108-110, 112, 114, 116, 118 ; VI.218 pirogeri IV. 40 Pisa, oraş din Elida IV. 14 Pisa, oraş din Italia 11.227 ; III.50 ; VI.217 Pisaurum III.113 Piscinae III.37 Pisidia V.95, 145, 147 ; VI.24, 214 Pisinuus V.146 Pisistratus, insulă V.137 pisizi V.94 Piso Frugi, Lucius Calpurnius 11.140 ; III. 131 Piso, Domitius Dedic. 17 Pistorium III.52 Pitagora 11.37, 83-84, 191 Pitaium V.107 Pitane, oraş din Eolida V.121 Pitane, oraş din Laconia IV. 16 Pitara VI. 184 Pithecusa III.82 Pithecuse, Insulele 11.203 pitinaţii mergentini III. 114 pitinaţii pisuerţi III. 114 Pitinum 11.229 Pityodes V.151 Pityonesos IV.57 Pityus VI.16 Pityusa, insula Chios V.136 Pityusa, insulă din Golful Argolic rV.56 Pityusa, oraşul Milet V.112 Pitjoissa V.141 Pityusse III.76 Placentia III.115 ; VI.218 placentini III. 118 Placia, oraş al taurilor IV.86 Placia, oraş de pe Helespont V.142 plagensi III. 114 Planasia, insulă de pe Marea Ligurică III.80-81 Planasia, insulă dintre cele ale Ferici­ ţilor VI.202 Planctae VI.32 Plancus, Lucius Munatius Dedic. 3 1 ; 11.99 planinensi III. 111

Plantanistus V.96 Plataeae rv.26 Platage IV.70 Platamodes IV. 14 Plataneus V.148 Plate V.138 Plătea, insulă dintre Sporade IV.71 Plătea, insula Păros IV.67 Plateae V.138 Plateis rV.57 Platiae rV61 Platon Dedic. 22 ; 11.205 Pleiade 11.123, 125 ; VI.87 plestini III. 114 Pleuron IV.6 Plitaniae V.138 Plocamus, Annius VI.84 Plotae IV.55 plugari rV.83 plumbari IV.llS Pluuialia VI.202 Podalia V.lOl Poeessa, insula Rodos V.132 Poeessa, oraş din insula Cea IV.62 Pola III.129, 132-133, 140 Polemonius VI. 11 polentini III. 111 poletaurini III.69 Polibiu III.75 ; IV.77,119,121-122 ; V.9-10, 26, 40 ; VI. 199, 206 policnei V.123 Politice Orgas V.122 Politorium III.68 Pollentia, oraş din insula Mallorca III.77 PoUentia, oraş din Italia III.49 Pollio, Asinius Dedic. 31 Polux 11.101 ; VI.16 Polyaegas rv.70 Polyclitus Dedic. 26 Polydora V.151 Polydorus IV.43 Polymedia V.123 Polyrrhenum rV.59 Polytelia VI. 118 Pomanus VI.94 Pometia III.68 Pompei cel Mare 11.92 ; III.18, 101, 112, 138 ; V.58, 68 ; VI.51-52, 120 Pompei fiul III. 112 Pompeii, oraşul 11.137 ; III.62 Pompeiopolis, oraş de la Pontul Etixin VI.7 Pompeiopolis, oraş din Cilicia V.92 Pompeius, Strabo Gnaeus III. 70 pompelonensi III.24 Pomponiana III.79 Pomptină III.59

INDICE GENERAL Poneropolis IV.41 Pontia III.85 Pontiae III.81 pontic VI.15, 24 Pontul (Euxin), vezi şi Marea Neagră 11.126-127, 205-206, 219, 224, 230, 245 ; III. 149 ; IV.3, 41-42, 44-45, 75-79, 86, 92-94 ; V.47, 97, 102 ; VI.l, 3-4, 6, 12, 25, 30-31, 36, 52 Populonium III.50, 81 Porcifera III.48 Porcius Cato Gaius 11.98, 147 Porcius Marcus 11.99 Pordoselene V.137 Porphyrione V.151 Porphyris, insulă de lîngă Cos V.133-134 Porph3Tis, insulă din Golful Laconiei IV.56 Porsina 11.140 Porthmos, oraş din Eubeea IV.64 Porthmos, strîmtoarea Gibraltar III.74 Portul Mare, oraş V.19 Portunata III. 140 Porţile Armeniei V.99 Porţile Caspice (ale Caspicei) V.99 ; VI.30, 40, 43-46, 61, 76, 214 Porţile Caucaziene (ale Caucazului) VI.30-31, 40 Porţile Ciliciei V.91, 99 ; VI.214 Porţile Hiberiei VI.40 Porţile Siriei V.80 Posidea V.121 Posideum, cap V.112 Posideum, oraş V.112 Posideus V.128 Posidium, oraş din Macedonia rV.38 Posidium, oraş din Siria V.79 Posidonia III. 71 Posidonius 11.85 ; VI.57 posingi VI.76 Postumius Spurius 11.99 Potamos IV.24 Potentia III. 111 potentini III.98 Potidea, numele unui meteorit 11.150 Potidea, oraş IV.36 Potimusa IV. 120 Potniae IV. 32 Praesidium lulium IV. 117 Praeter Caput Saxi V.38 Praetoria Augusta III.43 prăşi VI.68, 70 Prasiane VI.71 prasieni VI.82 pratiţii „cei de pe drum" VI.44 Premni VI. 178 prenestini III.64

291

Prepesinthus IV.66 pretavi V.86 pretuţian III. 110, 112 preţi VI.67 prianţi IV.41 Priaponesos V.134 Priapos, insulă V.137 Priapos, oraş IV.75 ; V.141 Priene V.113 Prile 111.51 Primi VI. 180-181, 184 Prinas VI. 64 Prinoessa IV. 53 Prion V.134 privernaţi III.64 Probalinthos IV.24 Procerastis V.149 Prochyta 11.203 ; III.82 Proconnesus V.151 Procusae V.137 Progne V.133 Prophtasia VI.61, 94 Propontida 11.205, 219 ; IV.42-43, 46, 48, 76 ; V.124, 141, 150-151 ; VI.l Prosda VI. 179 Prosopite V.49 Prote (Iles de Porquerolles) III.79 Prote, insulă din faţa Itacăi IV. 55 Protesilau IV.49 Prusa V.148 Prusia, oraş din Bitinia V.148 Prusia, un alt oraş din Bitinia V.148 psaci VI.50 Psamathe, izvor din Ahaia IV. 17 Psamathe, izvor din Beoţia IV.25 Psamathus IV. 16 Psammetichus VI.191 Psegipta VI. 193 Pselcis VI. 181 Pserima V.134 Pseudopylae VI. 174 Pseudostomon IV.79, 82 Psile V.137 psili V.27 Psilon Stoma IV.79 Psilos VI. 111 Psitharas VI.55 Psophis IV.20 Psyttalia rV.62 Ptelea V.115 Pteleon, oraş din lonia V.117 Pteleon, oraş din Mesenia IV. 15 Pteleon, pădure IV.29 ptemfani VI. 192 Ptemphum V.49 Ptenethum V.49

292

INDICE GENERAL

Pteophoros rV.88 Pteros VI. 151 Ptolemais (Trinkitat) 11.183 ; V.61 Ptolemais Epi T h e r a s VI.164, 171, 173, 220 Ptolemais, oraş din Cirenaica V.31, 32 Ptolemais, port din Fenicia V.75, VI.213 Ptolemeu Ceraunos VI.31 Ptolemeu II Filadelful VI.58,165,167-168, 171, 183 Ptolemeu IX Soter, zis Lathyrul 11.169 ; VI. 188 Ptolemeu, regele M a u r e t a n i e i V . l l , 16 ptonebari VI. 192 Ptychia IV. 53 Pucinum I I H 2 7 Pudoare 11.14 Pullariae III. 151 puni III.8, 2 1 , 123 punic 11.200 ; III.8, 123 P u r p u r a r i a e VI.203 Puteoli 11.207 ; 111.61, 82 ; VI.216 Pydna IV.34 Pylae, insule VI. 174 Pylae, oraş din Arcadia rV.20 Pyloros IV.59 Pylos IV. 15, 55 P y r a m u s V.9 Pyrene 111.8 Pyrgi III.51 Pyripyle IV.66 Pyrnos V.104 Pyropum VI. 113 P y r r h a , oraş de lîngă Lacul Meotic 11.206 P y r r h a , oraş din C a r i a V.109 P y r r h a , oraş din E u b e e a rV.64 P y r r h a , oraş din Focida IV.8 PyiTha, oraş din Lesbos V.139 P y r r h a , oraş din Licia V.IOO P y r r h a , oraş din Magnesia IV.32 Pyrrhaeciusa V.134 P y r r u s III. 101 Pystira V.138 P y t h e a s din Massilia 11.187, 217 ; IV.95, 102 Pythionia IV.53 Pythopolis V.148 Pyxites VI.12 Pyxurates V.83 Pyxus III. 72

Q Quiza Cenitana V.19 Quosenum V.9

R Rac 11.65, 77, 8 1 ; IV.104 ; V.56-57, 90 Rachias VI.85, 88 r a d a m e i VI. 158 RadataVI.178 Raetia IV.98 R a e t u s III.133 r â m i VI.21 r a m i ş i VI. 142 R a p h a n a V.74 Raphea V.68 Rapsa V.37 r a r u n g i VI.74 R ă s ă r i t e a n ă , Marea, vezi şi Oceanul Oriental V.97 R a u e n n a 111.115, 119, 127 ; VI.218 Raurica IV. 106 raurici IV. 106 Rauricum IV. 79 Reate 11.209, 230 ; III. 109 Reatin 111.126 Reatină, m l a ş t i n a 11.226 r e a t i n i III.107 Rebas VI.4 regiensii lepidani III. 116 Regina III.15 Regulus Caius Atilius III. 138 reii apolinari III.36 r e m i IV. 106 retic III. 130, 135 reţi III. 130, 133, 146 Rhacotes V.62 R h a d a m a n t h u s VI. 158 R h a m n u m b o v a VI.65 R h a m n u s , insulă IV.61 R h a m n u s , oraş din Creta rV.59 R h a m n u s , sat din Atica IV.24 Rhegium III.43, 73, 74, 86 ; VI.216 Rhene IV.67 R h e n u s III. 118 Rhesisthon rv.48 Rhesus, rîu din Pont VI.4 Rhesus, rîu din Troada V.124 R h i n n e a VI. 150 Rhinocolura V.68 Rhion IV.6 R h i t h y m n a IV.59 R h i u m IV. 13 Rhizinium III. 144 Rhizus IV.32 Rhoas, Laodicea din Frigia V.105 Rhoas, r î u VI. 14 Rhocobae rV.44 Rhoda III.33 Rhodapha VI.63

INDICE GENERAL Rhode IV.82 Rhodiopolis V.IOO Rhodius V.124 Rhodusa V.131 Rhodusae V.151 Rhoedias IV.34 rhoetean V.125 Rhoeteum V.125, 127 Rhoge V.131 Rhosii V.80 Rhosos V.80 Rhyndacos V.123, 142, 151 ; VI.217 Rhypara V.135 Rhysaddir V.9, 18 Rhytion IV. 59 ricinensi III. 111 riedoni IV. 107 RiginiaIV.103 rimosoli VI.21 Rin III. 135 ; IV. 100-101, 105-106, 109, 122 Ripa III. 10 Ripei rv. 78, 88, 94, 96 ; V.98 ; VI. 15, 19, 33-34, 219 Riphearina VI. 158 roali V.87 rodieni III.33 ; V.125, 133 Rodope III.149 ; IV.3, 35, 41 Rodos 11.153, 178, 202, 243, 245 ; IV.58, 60, 71 ; V.104, 132-133 ; VI.206, 214 Roma Dedic. 16 ; 11.18, 37, 53, 90, 93, 136, 144, 182, 200, 207, 209 ; III.38, 40, 42-44, 53-55, 57-58, 65-68, 116 ; IV.20, 106-107 ; VI.23, 40, 217 roman Dedic. 7, 14, 16 ; 11.53, 137, 199, 247 ; III.22-24, 31, 51, 56, 77, 85, 88, 93, 110, 123, 129,136, 141, 144, 152 ; IV.97, 102 ; V.4, 8, 11-12, 14, 19, 22, 24, 29, 36, 76 ; VI.120-121, 141, 160, 181-182 romani Dedic. 1 ; II.8, 10, 89, 138, 200 ; 111.57, 74-75, 105, 108 ; IV.51, 54, 80, 97, 117, 119-120 ; V.35-36, 88 ; VI.15, 47, 84-85, 88, 107, 140, 149, 156, 162, 211 Romulus III.66 Ron 11.224 ; III.33-34, 79, 135 Roşie, Marea 11.183 ; V.65 ; VI. 84, 103, 106-107, 112, 115, 126, 137, 143, 154, 165-166, 170, 189, 196, 199, 212, 220 roxolani IV. 80 Rubicon 111.115 Rubrensis III.32 Rubricatum III.21 rubustini III. 105 rucinaţi 111.137 Rudiae III. 102

293

rudini III. 144 rugusci III. 137 rumnici VI.50 Rusazus V20 Rusbeae IV.95 Ruscino III.32 Ruscurum V.20 Rusellana III.51 Rusguniae V.20 Rusicade V.22 Ruspina V.25 ruteni III.37 ; IV. 109 Rutilius, Publius 11.98 Rutuba III.48 Rutubis V.9 rutuli III.56

sabarbari V.30 SabbathaVI.154 Sabdata VI. 132 sabei VI. 154, 161 sabeii scheniţi VI. 151 sabeli III. 107 sabin 11.240 ; III. 115 sabini III.38, 53, 107-110 ; VI.218 Sabis VI.107 Sabora III. 12 Sabota VI. 155 Sabrata V.25, 35 sacasani VI.29 Sace VI. 172 saci VI.50 Sacili Martialium III. 10 Sacrana 111.12 Sacru, braţul IV.79 Sacru, Promontoriul 11.242 ; IV. 115-116 Saddaros VI.94 Saea VI. 180 Saepone III.14 Saevo rv. 96 Sagalessos V.94 Sagarium V.147 Sagdodonacus VI. 139 Săgetător 11.31, 64, 78 Saggarius IV.82 Sagiarius VI.4 Sagiatta VI. 158 Sagigi V.9 Sagis III. 120 Sagra 111.95 Saguntia III. 15 Saguntum 111.20 Sais V.64 Saite V.49

294

INDICE GENERAL

saiţi VI.134 Sala V.5 Salacia IV. 116, 117 salafitani V.30 Salamina, insulă 11.90 ; IV.62 Salamina, oraş din Cipru V.130 Salaminiae V.130 Salamis V.130 salaşi 111.123, 134, 137 Salapia I l t l 0 3 Salaria 111.25 Salat V.9, 13 Saldae V.20 Salduba, oraş din Edetania 111.24 Salduba, rîu III.8 Sale V. 117 salentin 11.240 ; III.99, 103, 145 salentini III.38, 75, 99 Salerni III.70 Saliare 11.209 Salius VI.8 Sallentum III. 105 salmani VI.118 salobriaşi VI.76 Salona III.141, 142 Salpesa III. 14 Salsum, rîu din Golful Persic VI.lll, 147 Salsum, rîu din Mauretania V.IO salţi VI.14 saltus galianii acvinaţi III. 116 salvi III.47, 124 samarabi VI. 78 Samaria V.68-70 ; VI.213 sambraceni VI.78 Sam^brachate VI.151 Same IV. 54 samnagensi III.37 samnei VI. 158 Samnis IV. 103 samniţi III.71, 107 Samonium IV.58, 60-61, 71 Samos 11.37, 245 ; IV.51, 68 ; V. 135-136 ; VI.215 Samosata 11.235 ; V.85-86 Samothrace IV.73-74 ; VI.217 Sanaus 11.232 Sandalios V.135 Sandaliotis III.85 Sandalium V.140 Sangaris VI.4 sâni VI. 14 sanigari VI. 14 Sanisera III.77 sanorii heniohi VI.12 santoni IV. 108 Saoce IV. 73

Sape VI.191 sapei, populaţie din Pont VI.22 sapei, populaţie din Tracia IV.40 sapinaţi III. 114 Sapirine VI. 168 Sapis III.115 Sapphar VI. 104 Sapphonia 11.204 Sapyle IV.70 sarabaştri VI.75 saranaţi III. 114 sarapari VI.48 Sardabal V.21 sardeaţi III. 142 Sardemisus V.96 Sardes V.llO ; VI.215 Sardian V.lll Sardinia 11.243 ; III.45, 75, 83-85, 87 ; V.23, 42 ; VI.214 Sarepta V.76 Sargaurasana VI.9 sarmatic 11.246 ; VI.16 Sarmatica IV. 79 sarmaţi 11.246 ; IV.80-81, 97 ; VI.19, 40 Sarmaţia IV.91; VI.219 sarmaţii arei IV.41 sarmaţii iazigi rv.80 Sarnaca V.126 Sarnos IV. 74 Sarnus III.62 Saronic IV. 10, 18 Saros V.92 Sarpedon V.92, 98 sarsabaştri VI.75 sarsinaţi III. 114 Sartona V.84 saruneţi III. 135 sasei III. 144 Sasines III.99 Sasonis 111.152 sasuri VI.67 satarheii hertihei VI.22 satarheii spalei VI.22 satiri V.7, 44, 46 ; VI.197 Satricum III.68 Saturn, planeta 11.32, 34, 44, 64-65, 67, 76, 78-79, 84, 88, 106, 139 Saturn, promontoriu III. 19 Saturnia III.68 saturnini III.52 Sauaria III. 146 Saudo 111.15 Saue VI. 104 Sauga rV.lll sauniţi 111.107 Sauo III.61

INDICE GENERAL sauromaţi IV.80, 88 ; VI.16-17, 38 sauromaţii ginecocratumeni VI. 19 Saus III. 147-148 Sauus III. 128 saxini VI. 176 Scalabitanus IV.117 Scaldis IV.98, 105-106 Scallabis IV. 117 Scamandria V.124 Scamandru V.124 Scamandru, Vechiul V.124 Scamnoe VI. 179 Scandiae IV. 104 Scandira IV. 72 Scantiene, apele 11.240 Scaptia III.68 Scarabantia lulia III. 146 Scardona III. 139, 141 Scarphia, insulă IV. 62 Scarphia, oraş din Locrida IV.27 Scatebra 11.227 Scatinavia IV. 96 scaugdi IV. 41 Scaurus 11.144 Scenei VI. 175 sceniţi, vezi şi arabii sceniţi V.65 ; VI. 125, 143 Scepsis III.122 ; V.122 ; VI.216 Scheria rV.52 Schinusa IV.68 Schoenitas IV. 18 Schoenos, golf V. 104 Schoenos,' oraş din Beoţia IV.26 Schoenos, port IV.23 Sciathus IV.72 Scila III.73, 87 Scingomagus 11.244 Scioessa IV. 13 Scione IV.36 Scipio Aemilianus, Publius Comelius V.9 Scipio AfWcanus, Publius Comelius Dedic. 30 Scipio Asiaticus, Lucius Comelius Dedic. 10 Scipio, Gnaeus Comelius III.9 Scipioni 11.241 ; III.21 sciri IV.97 Scironiene IV.23 scirtari III. 143 scitic IV.80, 86, 95, 99 ; VI.50, 219 Scitic, Golful VI.38 Scitic, Oceanul VI.33, 36-37, 53 Scitic, Promontoriul VI.53 scitotauri IV.85 sciţi 11.167 ; III.149; IV.41,81; V.74; VI.20, 34-35, 38, 49, 53, 55, 112

295

SciţiaII.135;IV.65, 91, 94 Sciţia Sindica IV.84 sciţii antropofagi VI.53 sciţii auheţi VI.22 sciţii decăzuţi IV.80 sciţii plugari IV. 44 sciţii sarzi IV. 83 sciţii satarci rV.85 scizi VI. 19 Scolacium III.95 Scolos rV.26 Scopas V.149 Scopelos, insulă de lîngă Efes V.137 Scopelos, insulă din faţa Troadei V.138 Scopelos, insulă din Propontida V.151 Scopius IV.35 Scorda III. 144 scordisci III. 148 Scorpion 11.64 Scotusa IV.42 scotusei IV.35 Scribonius Gaius 11.100 Scultenna 111.118 Scydra IV.34 Scylace V.142 Scylaceum III.95 Scyllaeum, oraş III.73 Scyllaeum, promontoriu IV. 17-18 Scylletium III.95 ScylUa IV 74 Scyros IV.69, 72 Scytala VI. 168 Scythopolis V.74 Sebaste V.69 sebasteni V.147 Sebastia VI.8 Sebastopolis, fortăreaţă VI. 14, 16 Sebastopolis, oraş din Capadocia VI. 8 Sebastopolis, oraş din Troada V.121 Sebennyte V.49 Sebennytic V.64 seberiţi VI. 193 sebini III. 108 Sebinnus 11.224 ; III.131 Sebosus Statius VI.201; VI. 183, 202 Secande VI. 193 Secontia III.27 Secundum VI.193 secvani IV. 106 sediboviaţi IV. 108 seduni III. 137 Segesta Tiguliilor III.48 Segesta, oraş din Carnia III. 131 segestani III.91 Segestica III. 148 Segida Augurina III. 10

296

INDICE GENERAL

Segida Restituia lulia III. 14 segiensi III.24 segisamaiuliensi III.26 segisamonensi III.26 segobrigensi III.25 Segouia III.27 segovelauni III.34 segusiavi IV. 107 Segusio III. 123 Sel III.8 Selacosa IV.57 selatiţi V.9 Selenus V.115 seleucensi V.147 Seleucia Babiloniană VI. 122,124,129-130, 133, 212 Seleucia de pe Belus V.82 Seleucia de pe Eufrat V.82 Seleucia din Caria V.108 Seleucia din Elimaida VI. 136 Seleucia din Mesopotamia VI.117 Seleucia Magna VI.43 Seleucia părţilor de pe Tigru V. 88-90 Seleucia Pieria V.67, 79 ; VI.126, 206, 213 Seleucia Siriei VI. 126 Seleucia Tracheotis V.93 Seleucida 11.167 Seleucos I Nicator 11.167 ; V.86,127 ; VI.31, 43, 47, 49, 58, 63, 122 seli IV.2 selinuntieni III.91 Selinus, oraş din Cilicia V.92 Selinus, rîu din Misia V.126 Selinus, rîu din Sicilia III.90 Selymbria IV.47 Sembobitis VI.191, 193 sembriţi VI. 191 semelitani III.91 Semiramida VI.8, 49, 92, 145 Semirus III.96 Senagallia III. 113 senaţi IV. 108 Seneca, Lucius Annaeus VI.60 senezi III. 144 Senia III. 140 Seniensis III.51 senoni III. 116, 125 senonii din Galia Lugduneză IV. 107 Senta 11.115 sentinaţi III. 114 Senum III. 100 separi III. 142 Sepias rV.32 sepinaţi 111.107 Sepiusa V.134 septempedani III.111

Sequana IV. 105, 109 seraci VI. 16 serapili III. 147 şerbi VI.19 serei VI. 19 Seres VI. 179 sereţi III. 147 seri VI.54, 88 Seria Fama lulia III. 14 Seric, Oceanul VI.37 Serinis V.149 Seriphus IV. 66 Serippo III. 14 Serrium IV.43 Seruius, Tullius 11.241 sesambri VI. 192 Sesamon, oraş din Paflagonia VI.5 Sesamos de pe Nil VI.178-179 Sesites III. 118 Sesostris VI.165, 174 sestinaţi III. 114 Sestos IV.49 setabitanii augustani III.25 Setheries VI. 17 seţi VI.67 Sethroite V.49 Setin III.60 setini III.64 seurbi IV. 112 Sexi III.8 sherini III.91 sialeţi IV.41 Siarum III.ll Sibi VI. 155 sibilaţi IV. 108 Sibilinice III. 123 Sicanas VI. 111 sicani III.69 Sicania III.86 Sicca V.22 Siccae IV. 112 Sicilia 11.180, 204, 206, 243 ; III.45, 48, 73, 75, 86-89, 91-93, 95 ; IV.19 ; V.23, 42 ; VI.206-207, 213-215 Siciliana, Marea IV.51 Sicinus IV. 70 Sicoris III.24 Siculi, oraş din Dalmaţia III. 141 siculi, populaţie III.56, 71, 111, 112 siculoţi III. 143 Sicyon 11.181; IV.12 ; VI.215 Side, oraş din Caria V.107 Side, oraş din Pamfilia V.96 ; VI.214 sideni VI. 11 Sidenus VI.ll Sideris VI.46

INDICE GENERAL Sidicinum 11.240 Sidon V.76-77 ; VI.213 sidonieni V.78 Sidop VI. 180 Sidous IV.23 sidraci VI.92 Sidusa V.137 Sidyma V.IOO, 131 sieniţi VI. 178 Siga V.19 Sigaeum IV. 49 Sigama VI.14 Sigeion, cap 11.245 ; IV.49 ; V. 124-125, 150 Sigeion, coastă V.140 Siggos IV.37 Signia V.106 signini III.64 Sila 111.74 Silanus, lunius 11.100, 202 silbiani V.106 Silenos IV. 120 Silerus 11.226 ; 111.70-71, 74 sili VI.77 silici VI. 118 Silis, fluviul Tanais VI.20, 49 Silis, rîu III. 126 Silumnis IV. 103 silur IV. 103 silvi VI.29 silvini III. 105 simbari VI. 191 Simena V.IOO simeţi III.91 simituensi V.29 Simois V.124 Simonides Minor VI. 183 Sinat VI.191 SindicaVI.17 Sindus VI.71 Singara V.86 singi VI.74 Singili III. 10 Singilis III.IO, 12 sinhieţi VI.22 Sinonia III.81 Sinope, oraş din Laţiu III.59 Sinope, oraş la Marea Neagră VI.6-7, 216 Sinuessa 11.207 ; III.59 Siphae IV.8 Siphis IV. 70 Siphnos rV.66 Sipuntum 111.103 Sipylos, munte 11.205 ; V.120 ; VI.215 Sipylos, oraş din Meonia V. 117-118 siraci IV.83 Siracuza 11.153, 222 ; III.89 ; VI.214

297

Sirbo V.68 sirboţi VI. 190 sirehi VI.176 Sirenelor, Promontoriul 11.204 siri VI.95 Siria Antiochiană V.79 Siria Coele V.81; VI.212 Siria 11.204, 224 ; IV.39 ; V.65-67, 70, 74, 79-82, 86-88,91,129-130 ; VI.41,125, 131, 142, 144, 182, 206 sirian 11.243 sirieni V.81 sirini III.98 Siris III.97 sirmaţi VI.48 sirmiensi III. 148 Sirmius III. 148 Sirta Mare V.27-28, 33-34 ; VI. 194 Sirta Mică V.25-26,28, 35, 38, 4 1 ; VT.136 Sirte 11.218 ; V.26-28, 31 Sisapo 111.14 Siscia 111.147,148 sisolensi 111.69 Sithone IV.38 sitiani V.22 Sitioganus VI.99 sitoni IV.41 sitri VI.118 Sittace VI. 132 Sittacene 11.237 ; VI. 114, 132 Smirna Trachia V.115 Smirna V.118-120, 138 ; VI.215 Soarelui, fîntîna 11.228 ; V.31 Soarelui, Insula VI.86, 97 Soarelui, Promontoriul V.9 Sodamus VI.94 sogdiani VI.49 sogionţi III. 137 Solanades VI. 150 solentini III. 142 Soletum III. 101 solimi V.94, 127 solinaţi III. 114 Soloe din Cilicia V.92 ; VI.214 Soloe din Cipru V.130 solonaţi III. 116 Solorius III.6 Solus III.92 Solvus III.90 Solymnia rv.72 Sonautes VI.4 sondri VI.78 sontini III.98 Sonus VI.65 Sophene V.66 Sora III.63

298

INDICE GENERAL

Soracte 11.207 Soractia VI. 145 Soranus Valerius Dedic. 33 ; III.65 sordoni III.32 sorofagi VI.77 soseazi VI. 78 Sosigene 11.39 Sostingi III. 14 Sostrate VI. 136 sotiaţi IV.108 Sotira VI. 10 soţi III.47 sozi VI.29 Spalathra rV.32 Spaosines VI. 139 Sparta 11.187; IV. 16 spartani III. 99 Sparthos IV.28 Speranţă 11.14 Sperchius IV.28 Sphaeria V.137 Sphagiae IV. 55 Spina III. 120, 125 Spinetică 111.120 Spintum VI. 180 Spiraeum IV. 18, 57 Spiropolis V.150 Spodusa IV. 93 spoletini III. 114 spondolici VI.22 Sporade IV.68, 71-72 Stabiae III.70 Stabulum V.126 stactari IV. 85 Stadia V.104 Stadissis VI. 181 Stagira IV.38 Staphylus V.134 statieli III.47 Statonia 11.209 statoniensi III.52 Stator 11.140 stauri VI.46 Steganus V.128 Stenae Dirae VI. 169 Stentor IV.43 Stephane, insulă V.135 Stephane, munte rv.29 Stephane, oraş din Paflagonia VI.5 Stephanis III.64 Stereses Fortunales III. 14 Steria IV.24 Stesihor 11.54 Stimfal, oraş din Arcadia rV.20 Stimfal, rîu 11.227 Stirbitus VI. 194, 196 Stiria V.130

Stix 11.231 stobei VI. 151 Stobi rV34 Stoechades III.79 Stoenos III. 134 Stoidis VI. 110 Stolos IV.37 strapelini III. 105 Stratioton VI. 173 Stratoclia VI. 18 Straton V.69 Stratonicea, oraş din Caria V.109 Stratonicea, oraş din Mesopotamia VI. 118 Strator VI.46 Stratos IV.5 Strongyle, insulă de pe Marea Liciană V.131 Strongyle, insulă din apropierea Siciliei III.94 Strongyle, insula Naxos IV.67 Strophades IV.55 Strymo rV.38, 40, 42 Strymonis V.143 stulnini III. 105 stulpini III. 139 Stura III. 118 sturi rV.lOl Sturium III. 79 Suae VI. 118 suanensi III.52 suaneţi III. 137 suani VI. 14, 30 Suara VI. 180 suarataraţi VI. 75 suari VI.69, 94 suasani III. 114 subertani III.52 Subi 111.21 Sublaqueum III. 109 subocrini III. 133 Subotae IV.52 Sububa V.9 Sububus V.5 Subur III.21 Sucaelo III. 10 sucaşi IV.108 Succhabar V.21 Sucro, oraş III.20 Sucro, rîu III.20, 76 Suculi 11.106, 110 suebi 11.170 ; rv.81, 100 suebri III.35 Suel III.8 sueleni VI. 157 suelteri III.34 suesioni IV 106 Suessa III.63 Suessetania III.24

INDICE GENERAL suesulani III.64 Suetonius Paulinus, Gaius V. 14-15 suetri III. 137 sueuconi IV. 106 suilaţi III. 114 Sulei III.84, 85 Sulla, Lucius Cornelius 11.144 ; III.70, 80 Sulmo III.68 sulmonensi III. 106 Sulpicius Gallus, Gaius 11.53, 83 Sulpicius, Seruius 11.147 Summanus 11.138 Summaram VI. 193 Sunion IV. 24, 62 sunuci IV. 106 superecvuani III. 106 Superioară, Marea III.44, 132, 150 Sura V.87, 89 surdaoni III.24 suri VI.73 Surius 11.226 ; VI. 13 Surrentini III.60 Surrentium VIO Surrentum 11.226 ; III.62, 70, 82 Susa 11.237 ; VI.IOO, 133-135 Susiana VI.99, 114, 133, 135, 212 susieni VI.133-135 Sutrina III.51 Syagros VI.IOO Sybaris III.97 Sycaminus V.75 Syce V.137 Sycusa V.137 Sydrus VI.63 Syene 11.183-184 ; V.59 ; VI.177, 182-184, 196, 209, 220 Sygaros VI.153, 155 Symaethos V.108 Symaethum 111.89 Symbolon IV.86 Syme V.133 Symplegades IV.92 ; VI.32 Synnas V.105 SyphaxV.19 Syrie 11.204 ; V.115 Syris VI.4 Syrium V.149 Syrmus IV.50 Syrnides IV.61 Syrnos IV.69 Syros 11.233 ; IV.67

S 9

Şapte Boi 11.110 Şapte Fraţi, muntele V.18 Şapte Mări III.119

299

Şarpele austral 11.93 Şarpele boreal 11.93

Taber III.9 Tabis VI.53 Tabudium V.37 Tacape V.25 Tacatua V.22 Tacompsos VI. 178-180 Tader III. 19 tadiaţi III. 108 tadinaţi III. 114 Tadu VI.185 Taenaron, cap 11.243 ; IV.15, 16 ; V.32 Taenaron, oraş IV. 16 tagesensi V.30 tagori VI.22 Tagus III. 19, 25 ; IV. 115-116 Taiget 11.191 ; IV.16 Talabrica IV. 113 Talandrum III.97 talarensi III.91 Talarus IV. 2 Tales 11.53 tali VI.17 talibi VI.176 taludei VI. 150 taluţi VI.67 Tama VI. 184 tamarci IV. 111 Tamasos V.130 tamiagi V.37 Tatnuda V.18 tamudei VI.157 Tanagra IV.26 Tanais 11.245-246 ; III.3, 5 ; IV.78, 88, 121 ; V.47 ; VL19-20, 22, 49, 219 tanaiţi VI.22 Tanarus III. 118 tanetani III.116 Tanite V.49 Tanitic V.64 Tantalis 11.205 ; V.117 Tantarene VI. 178 Taphiae rV.53 Taphias IV.53 Taphiassus IV.6 Taphra V.27 Taphrae IV.85, 87-88 Taphros III.83 tapiri VI.46 Taprobane VI.79, 81-84, 88-89, 91-92 taracensi III.24 Tarachie rV.53

300

INDICE GENERAL

tarbelii cvatuorsignani IV. 108 tarcviniensi III.52 tarditensi V.82 Tarent III.99-101; VI.216 Tarentin, Golful 111.99 Tarichea V.71 tarinaţi III. 107 Tariona 111.141 tarioţi III. 141 Târne IV.109 Tarnus V.llO Tarquinii 11.209 Tarquinius Priscus, Lucius III.70 Tarquinius Superbus III.67 Tarracina 111.59 Tarraco III.21, 29 ; VI.217 Tarraconensis III.9, 18 Tarsatica 111.140 Tarsos V.91-92 ; VI.214 Tartarus III. 121 Tartesos, Cartela III.7 Tartesos, Gades IV. 120 Tarus III. 118 tarusconiensi III.37 Tarvisani, Munţii III. 126 tarvisani, populaţie 111.130 tasgoduni III.37 Tastris IV.97 Tatnos VI. 168 Tauium V.146 taulanţi III. 144 Taur n.64-65, 77, 110, 123, 184 Taurania III.70 Taurida 11.210, 231 ; IV.85, 91 taurini III. 132 taurisci III. 131, 133-134, 148 ; IV.86 Tauroentum III.73 Tauromenium 11.219 ; 111.88 Taurunum III. 148 Taurus, canal marin V.128 Taurus, cap V.131 Taurus, lanţ muntos IV.39 ; V.66,80,84-85, 95, 97-98, 100, 118 ; VI.6, 24, 37,128, 137, 214 taveni VI.157 taxili VI.78 Taxilla VI.62 teani 111.104 Teanum Apulorum III. 103 tearii iuliensi III.23 Tearus IV.45 teatini III. 106 Teba Corsia IV.8 Teba din Beoţia IV.25, 26 ; V.76 Teba din Egipt V.60 Teba din Eolida V.122

Teba din Lucania III.98 Teba din Tesalia IV.29 tebaseni V.147 Tebata VI. 120 tectosagi, populaţie din Capadocia V.146 tectosagi, populaţie din Galia III.37 Tecum III.32 Teganon V.133 Teganusa IV.56 Tegea IV.20 Teium V.126 Telamo III.51 Telandria V.131 Telandrus V.lOl Telauium 111.140 Telchius VI. 16 Teleboide rv.53 Telendena V.89 Telendos V.131 telesini III.64 Tellena III.68 Tellusa V.137 Telmedium V.103 Telmesos V. 101-102 Telmisum V.107 Telos IV.69 Temarunda VI.20 Tembrogius VI.4 Temenitis 111.89 Temese III.72 temisoni V.105 Temnos din Eolida V.121 Temnos din lonia V.119 Tempe IV.31 Tempsa III. 72 Tenedos 11.229, 245 ; V.140 ; VI.214 Tenos IV.51, 65 Tentyris V.60 Tentyrite V.49 Tenum Sidicinum III.63 Tenupsis VI. 192 Teofrast Dedic. 29 ; III.57-58 Teopomp 11,237 ; III.57, 98 ; rV.2 Teos 11.202 ; V.138 Tera 11.202 Teracina 11.146 teranei VI. 142 Teredon VI. 145 Tereus IV. 47 tereventinaţi 111.107 Tergedos VI. 184 Tergeste III.127-129 ; 131, 133 Tergestin, Golful III. 127 tergilani III.98 Terias III.89 Terina III.72

INDICE GENERAL Terinaeus III.95 Termera V.107 Termetis V.118 Termis III.27 Termopile IV.28 terotoi VI.176 Tesalia IV.l, 28-30, 32-33, 63 ; VI.216 Tesalonic IV.36 ; VI.216 tesproţi IV. 2 Tessata VI. 179 Tessuinum III. 110 Tetragonis VI.92 Teuchira V.32 teudensi V.30 Teurnia III. 146 teutani III.50 Teuthrania 11.201; V.125-126 Teuthranie V.126 Teutlusa V.133 teutoni IV.99 Teutria 111.151 texuandri IV. 106 Thabraca V.22 Thagines III.96 Thamnitica V.70 Thanar VI.151 Thane V.25 Thapsacum V.87 Thapsagum V.37 Thapsus V.25 ; VI.212 Thasie VI.29 Thasos IV.73 ; VI.216 Thatice VI. 178 Thaumacie IV.32 Theangela V.107 Thebaida V.61 Thebais V.49 Thebaite V.108 Thebasa V.95 Thelge V.36 Thelpusa IV.20 Themiscyra VI. 10 Themiscyrena VI.9 Themisteas VI.111 Thenae V.25 Theodosia IV.86-87 Theon ochema 11.238 ; VIO ; VI. 197 Thera IV.70-71 Therapnae IV.59 Therapne IV. 16 Therasia, insulă din preajma Siciliei III.93 Therasia, insulă dintre Ciclade 11.202 ; IV.70 Therionarcia V.133 Thermae 111.90 Thermaic, Golful IV.36, 72

301

Therme IV.36 Thermodon VI. 10 Thersos VI. 14 Thespiae IV.25 Thesprota IV.52 Thesprotia IV.4 Thessalae IV.29 Thessalis V.143 Thessaloche V.114 Thetaedia IV.71 Theudalis V.23 Thia 11.202 ; IV.70 Thinite V.49 Thisbe IV.26 Thomala VI.154 Thomna VI. 153 Thorax VI.75 Thoricos IV.24 Thospites VI. 128 Thriare VI.29 Thriasus IV.24 Thronium IV.27 Thryon IV. 15 Thuben V.37 Thuburbi V.29 Thule 11.187, 246 ; rv:i04 ; VI.219 Thurioi III.97 ; VI.216 Thyamis IV.4 Thyatira, insulă IV.53 Thyatira, oraş din lonia V.115 Thybris III.53 Thydonos V.109 Thymnias V.104 Thynias, insulă V.151 Thynias, oraş IV.45 Thyrea IV. 16 Thyride IV.56 Thyssus IV.37 Tiare V.126 tiareni V.126 tiatireni V.126 tibareni VI. 11 Tiberias V.71 Tiberis III.53 Tiberius Claudius Nero Dedic. 25 ; 11.200 ; III.82 tibidrumensi V.29 tibigensi V.29 Tibru 111.38, 44, 51, 53-56, 62, 81, 109 tiburţi III. 107 Ticer III.22 Ticinum III. 124 Ticinus 11.224 ; III.118, 131 Tifata III.68 tifernaţii metaurensi III. 114 tifernaţii tiberini 111.114

302

INDICE GENERAL

Tifernum III.53 Tifernus III. 103, 106 tigavi V.21 tigiensi V.30 Tigran cel Mare VI. 142 Tigranocerta VI.26-27 Tigru 11.225 ; V.66, 88, 90 ; VI. 25-26, 28, 42,44,100,118,122,126-133,137-138, 145-146 Tigulia III.48 Tiliauentum Maius III. 126 Tiliauentum Minus III. 126 Timachus III. 149 Timagenes III. 132 timahi III. 149 Timaios, astrolog 11.38 ; V.55-56 Timaios, istoric III.85 ; IV.94, 104, 120 timanei VI. 157 Timauus 11.225, 229 ; III. 127, 151 timbriani V.95 timfei, populaţie din Etolia IV.6 timfei, populaţie din Macedonia IV.35 timici V.21 Timolus V.llO timoniacensi V.147 TimosthenesV.47,129 ;VI.15,163,183,198 tindari VI. 19 Tingi V.2, 4, 40 Tingitana V.17 Tinia III.53 tinieni IV.41; V.145, 150 tipanei IV.22 Tipasa V.20 Tiquadra 111.78 Tir V.76 ; VI.213 Tir, Vechiul V.76 tiracinensi III.91 tirageţi IV.82 tirciVI.19 Tireniană, Marea III.44, 75, 136 ; VI.216 tirenieni III.50 Tirida IV.42 tirieni IV.120 ; V.78 ; VI.165 tiriensi V.95 Tirint IV17 tirisei IV.34 Tiristasis IV. 48 tisageţi IV.88 Tisanusa V.104 tisicensi V.30 tisiensi III.91 Titanus V.121 Tithorea W.8 Tithrone IV.8 Titius III. 129, 139-140 Titus, împăratul 11.89

Tium VI.4, 5 tizi VI.21 Tlos V.lOl Tmolus V.llO-111, 118 ; VI.215 toali VI. 157 toani VI. 154 tocari VI.55 togiensi III. 130 Togisonus III.121 tolentinaţi III. 111 toleriensi 111,69 toletani III.25 Toile VI. 191 Tolosa III.37 tolosani IV. 109 tolostobogi V.146 Tomarus IV.6 Torni (Tomis) IV.44 ; VI.218 tonabei VI. 154 Tonans 11.140 Tonberos VI.93, 97 Topazos VI. 169 Topiros IV. 42 Tornadotus VI. 132 Torone IV.37 toronei IV. 35 tortuni IV.22 toruaţi IV. 108 trac V.95 Trachie IV.53 Trachonitis V.74 traci III. 149 Tracia 11.149 ; IVI, 40,42,44, 46-47,50-51, 73, 78 ; VI.217-218 Traducta lulia V.2 Tragia IV. 71 Tragurium III. 141, 152 traiensi III. 111 Tralles V.108, 114 ; VI.215 Trallicon V.109 transalpin 111.124 Transpadană III. 123 transpadani III. 138 Trapeza V.127, 141 trapezopoliţi V.109 Trapezunt VI. 11-12 Trasimen 11.200, 241 trebani 111.64, 109 Trebia Placentinilor III. 118 trebiaţi III. 114 trebulanii balienşi III.64 trebulanii mutuesci III. 107 trebulanii sufenaţi III. 107 treri IV.35 treveri IV. 106 Triarius VI. 10

INDICE OKNERAL tribali III.149 ; IV.3, 33 ; VI.218 triboci IV. 106 Tribulium III. 142 Trica III. 104 tricaşi IV. 107 Tricarenus IV.56 tricastini III.36 Tricca IV.29 tricori 111.34 Tricoryphos VI. 150 tridentini III. 130 Trieris V.78 Trimontium IV.41 Trinacia 111.86 Trinacrie V.132 Trinium III. 106 triocalini III.91 Triopia V.104 Tripolis, oraş V.78 ; VI.213 Tripolis, rîu din Pont VI. 11 tripolitani V.lll tripsezi V.127 tritiensi IV.22 Tritium III.27 tritoli III.34 Triton, mlaştină V.28 Triton, Nil V.53 triulaţi III.137 triuşi IV.22 Troada 11.210 ; V.121, 123-126, 138, 143, 145 ; VI.216 Troas V.124 Troezen, oraş din Ahala FV.IS, 67 Troezen, oraş din Caria V.IOB Trogilii V.135 Troglea V.113 troglodiţi 11.178, 183, 186, 228 ; 1V80 ; V.34, 43, 46 ; VI.164, 164, 167-170, 173-174, 176, 189 trogmi V.146 Troia 11.201, 216 ; V.116 troian III.93, 130; VI. 182 Tronul lui Cezar 11.178 Tropina VI.72 Truentum III.llO trumplini 1X1.134, 186 tuburnicensi V.29 Tubusuptu V.21 Tucca V.21 Tucci Augusta Gemella 111.12 Tucci Vetus III. 10 Tucidide III.86 Tucis III.77 Tuder 11.148; 111.113 Tuditanus 111.129 tuficani III. 114

303

tungri IV.106 tuni VI.55 tunisensi V.30 tunusidensi V.29 Turcocaelum Vettiolum III. 114 turduli 111.8,13 ; IV.112 turdulii bardili IV. 118 turdulii tapori IV. 118 turdulii vechi IV. 113 Turgienses III.9 turi 111.47, 135, 137 turiasoniensi 111.24 Turium III.20 turmogizi III.26 turnantini III. 105 Turnul Alb 11.237 Turobriga III. 14 turoni IV. 107 Turranius Gracilis III.3 Turrus III. 126 tusageţi VI.19 Tusca V.22-23 tuscaniensi III.52 tusei III.50 tusculani III.64 Tusculum 11.211 tusdritani V.30 tutiensi 111.69 tutini III. 105 Tyana VI.8 Tybis VI. 106 Tyde IV.112 lyiisos IV.59 Tylos VI.148 Tyndaris, oraş de pe malul Phasisului VI. 13 Tyndaris, oraş din Sicilia 11.206 ; III.90 TVphon 11.91 lyra, oraş IV.82 lyra, rîu IV.82, 93 Tyris 111.96 lyros V.91

U uberii din Alpi III. 135, 137 uberii din India VI.67 ubi IV. 106 uceni 111.137 Ucia III. 10 ucitanii mari V.29 ucitanii mici V.29 Ucubi Claritas lulia III.12 udini VI.38-39 Udiva III.20 Ugultunia Contributa lulia III. 14

304

INDICE GENERAL

Uitării, Rîul IV. 115 Ulia Fidentia III. 10 Uliaros rV109 Ulise III.85, 89 ; IV53 ulmanecţi IV. 106 ulubrensi III.64 ulurtini III. 105 ulusuburitani V.30 umbranici III.37 Umbria III.38, 51, 109, 112-113 ; VI.218 umbrienii din India VI.76 umbrienii din Italia 11.188 ; III.38, 50, 53, 60, 112, 115 Umbro III.51 umriţi VI. 77 Unditanum III. 10 Urago Alba III. 10 Uranium V.107 Uranopolis IV.37 urbanaţi III.64, 116 Urbesalvia I I I . l l l Urci III. 19 Urgia Caesaris Salutariensis III. 15 Urgia Castrum lulium III. 15 Urgo III.81 Uria din Apulia III. 100, 103 Uria Messapia III. 100 Urius III. 7 Urpanus III. 148 Ursa Mare 11.178, 184-185 ; VI.69, 83, 87, 98 ursentini III.98 Urso Genetiva Urbanorum III. 12 urvinaţii hortensi III. 114 urvinaţii taurensi III. 114 Usaepo III. 15 Usar V.21 uscardei VI.21 usibalhi VI. 194 usidicani III. 114 Usis VI.26 Ustica 111.92 Uthina V.29 Utica 11.218 ; V.24, 76 ; VI.212 Utis III. 115 Utus III. 149 uţi VI.39 Uxama III.27 uzalitani V.29 uzentini III. 105

vacaţi VI. 194 vaccei III. 19, 26 ; IV. 112 Vacuna III. 109

Vadă Sabatia 111.132 vadei VI.155 Vadimon 11.209 Vadorum Sabatium III.48 vagensi V. 29-30 Vagia IV.113 Valdasus III. 148 valei IV.34 Valentia, oraş din Galia Narbonensis III.36 Valentia, oraş din Hispania Citerior III.20 Valentia, oraş din Sardinia III.85 Valerianus III. 108 valeriensi III.25 Valerius Flaccus, Lucius 11.100 vali VI.19, 30 vamacuri V.30 vandili IV.99 vangioni IV. 106 Vannius IV. 81 varagri 111.137 Varamus III. 126 varciani III. 148 Vardacate III.49 vardei III. 143 varduli III.26, 27 ; IV. 110 Varecum VI.6 Vareia III.21 Varenus III. 120 varii namarini IV. 111 varini IV. 99 Varro, Marcus Terentius Dedic. 18, 24 ; II.8 ; III.8, 45, 95,101,109,142 ; IV.62, 66, 77-78, 115-116, 132, ; VI.38, 51-52 Vărsător 11.77, 122 Varus III.31, 35, 44, 47, 49, 130, 132 varvarini III. 139 vasconi 111.22 Vasconilor, Pădurea IV. 110 vasei IV. 108 Vassio III.37 Vaticanus III.53 Vatrenus III.119 veamini III. 137 Vectis IV. 103 vedianţi III.47 Vegium III. 140 veientani III.52 Veii 11.211 ; III.53, 125 velaţi IV. 108 velauni III. 137 veleiaţi III.47 veleiaţii vetii regiaţi III. 116 Velia III.71, 85 veliensii din Hispania III.26 veliensii din Laţiu III.69 Veline III. 108

INDICE GENERAL Velinus 11.153, 226 ; III.108 veliocaşi IV. 107 veliterni 111.64 Venafrum III.63 venami IV. 108 Venaria III.81 veneli IV. 107 veneni 111.47 venensi III.26 veneşti IV. 109 Veneţia 11.182 ; III.126 ; VI.218 venetic IV. 109 venetulani III.69 veneţii din Galia IV. 107 veneţii din Italia III.38, 130, 131 ; VI.5 venezi IV.97 venonensi III. 135 venoneţi III.136 venoşti III. 136 Ventippo III. 12 Venus Genetrix 11.93 Venus Pyrenaea III.22 Venus, planeta 11.36, 61, 64-66, 72, 74-76, 78,84 Venus, zeiţa 11.37, 210 ; V.60-61, 92 Venusia 111.104 venusini III. 105 Veraniolus Dedic. 1 Verbannus 11.224 ; III. 131 Vercellae Libiciorum III. 124 veretini III. 105 Vergilii 11.110 Vergiliu Dedic. 22 verguni III. 137 Vernodubrum III.32 veromandui IV. 106 Verona III.130, 132 ; VI.218 vertamocori III.124 verucini III.34 verulani III.64 vescelani III. 105 Vesci Faventia III.10 Veseiasueca IV. 111 vesentini III.52 vesinicaţi III. 114 Vespasian, fiul 11.57 Vespasian, tatăl 11.18, 57 ; III.30 ; V.20, 38, 69 Vespasieni III.66 Vesperies IV. 110 vestini III.38, 107 vesubiani III. 137 Vesulus III. 117 vetonensi 111.114 vetoni III. 19 ; IV. 112, 116 Vettius Marcellus 11.199

vetuloniensi III.52 Vetulonii 11.227 Vetus Hydreuma VI. 103 Vezuviu III.62 viatiensi III.25 vibinaţi III. 105 Vibo Valentia III.73 Vibona III.85 Vibonensis III.72 Vicetia III.130 ; VI.218 Victoria luliobrigensium IV.lll vidicini III. 108 viducaşi IV. 107 Vienna 11.121 ; 111.36 ; VI.218 vimitelari 111.69 vindelici III. 133, 137 vindinaţi 111.114 Vipsanius VI. 139 Vipstanus 11,180 virgilensi III.25 Virouesca III.27 Virunum III.146 Viscera V.37 Visculus IV. 100 Vistla IV.81, 97, 100 visuetani III. 114 Visurgis IV. 100 vitelensi III.69 voconţi 11.150 ; III.34, 37, 124 Volane III. 120 volaterani III.52 Volaterra III.80 volcentani III.98 volcentanii etrusci 111.52 volcii tectosagi III.33, 36 Vologesocerta VI.122 Vologesus VI. 122 voise III.38 volsci III.56, 59 volsiniensi III.52 Volsinii 11.139-140 Volta 11.140 Volterra III.50 Volturnum III.61 Volubile V.5 Volumnius, Publius 11.147 Vomanum III.llO voturi V.146 Vulcan 11.240 ; III.93 ; VI. 187 Vulcanie III.92 vulgienţi III.36

Xanthus, oraş V.IOO ; VI.214 Xanthus, rîu din Licia V.IOO

305

306

INDICE GENEKAL

Xanthus, rîu din Troada 11.230 ; V.124 Xenagora V.131 Xenagoras V.129 Xenophon din Lampsacos IV.95 ; VI.200 Xerxes IV.37, 43, 75-76 xilopoliţi IV.35 xistiani V.109 Xoite V.49 Xylinepolis VI.96

Zacynthus IV.54-55 Zagrus VI. 131 zamareni VI. 158 zamensi V.30 Zamnes VI. 180 Zânele, oraş din Mesenia IV. 15 Zânele, oraş din Sicilia III.91 zangeni VI. 176 Zac III. 34 zarangi VI.48, 94 Zarasparum VI.94 Zarax IV. 17 Zariasta VI.45 Zariastes VI.48 Zarotis VI.99 Zazata VI. 52 zeceţi VI. 19 Zeilor, Insulele IV. 119

Zeiţa pierderii copiilor 11.16 Zela VI.8 zeii III. 28 Zelia V.141 Zephyre IV. 61 Zephyria IV. 70 Zephyrion, cap III. 74 Zephyrion, localitate din Asia Mică 11.204 Zephyrion, oraş din Cilicia V.91 Zephyrion, oraş din Pont IV.86 Zerbis VI. 118 Zetis VI. 107 Zeugitana V.23 Zeugma V.67, 86, 90 ; VI.119-120, 126 Zeus 11.90 Zidurile Lungi IV.48 Ziela VI. 10 Zigerus VI. 101 zigi VI. 19 Zimara V.83-84 Zimyra, oraş din Coele Siria V.77 Zimyra, oraş din Fenicia V.78 Zone IV.43 Zonus VI.36 Zoroanda VI. 128 Zotha VI.47 Zoton VI. 179 zurazi VI. 148 Zygere IV. 44 Zyras IV. 44

Cuprins Prefaţă

5

Notă asupra ediţiei

13

Dedicaţie către Titus Flauius Vespasianus

15

Cartea întîi

21

Cartea a doua

29

Cartea a treia

84

Cartea a patra

115

Cartea a cincea

142

Cartea a şasea

175

9

Ptolemaei

orbis (hartă)

218

Note

221

Indice general (cărţile II-VI)

241

PLINIVS (23-79), istoric şi enciclopedist latin; autor a numeroase tratate (geografie, gramatică, artă), el este cunoscut în primul rînd prin Naturalis historia, vastă enciclopedie a cunoştinţelor din vremea sa.

Contribuţia traducătorilor,: Ioana Costa - Cartea I (7-11) Ştefania Ferchedău - Cartea a Vll-a Vichi-Eugenia D u m i t r u - Cartea a VlII-a Anca Dan - Cartea a IX-a Vladimir Agrigoroaei şi Tudor Dinu - Cartea a X-a Tudor Dinu - C a r t e a a Xl-a

http: //www.polirom.ro

© 2 0 0 1 by E d i t u r a POLIROM, pentru prezenta traducere E d i t u r a POLIROM Iaşi, B-dul Copou nr. 4, P.O. Box 266, 6600 Bucureşti, B-duI I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, P.O. Box 1-728, 70700 D e s c r i e r e a CIP a B i b l i o t e c i i N a ţ i o n a l e a R o m â n i e i : PLINIVS CEL BĂTRÎN Naturalis historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate I Plinius; trad. de Ioana Costa şi Tudor Dinu; ed. îngrijită, pref. şi note de Ioana Costa; indice de Tudor Dinu. - Iaşi: Polirom, 2001 2 voi.; 23 cm - (Plural Clasic) ISBN: 973-683-555-3 Voi. 2: Antropologia; Zoologia - 2001 - 272 p. - Index. ISBN: 973-683-739-4 I. Costa, Ioana {trad.; ed.) II. Dinu, Tudor (trad.; ed.) 502 821,124-96=13.5.1 Printed in ROMÂNIA

PLINIVS

NATVRALIS HISTORIA Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate Volumul al Il-lea - Antropologia. Zoologia Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ioana Costa Indice de Tudor Dinu

POLIROM 2001

Prefaţă Acest al doilea volum al enciclopediei lui Pliniu are o structură similară celui dintîi: tratarea unui subiect pe parcursul a cinci cărţi, dintre care prima reprezintă segmentul înalt al disciplinei respective. Antropologia este parte a zoologiei şi căpătîi al ei, tot aşa cum este cosmologia pentru geografie. Mai mult decît în primul volum, consacrat geografiei, aici merită făcută o observaţie: enciclopediile lumii moderne nu pot fi cărţi „de autor", opere semnate cu cîte un singur nume. Impreciziile care îi pot fi reproşate lui Pliniu se datorează fie surselor sale, fie felului în care le-a folosit. Numai că dincolo de necunoaştere şi de imprecizie (care sînt departe de a fi neajunsuri ale Antichităţii) ni se dezvăluie o lume aşezată, ordonată, inteligibilă, iar textul care ne-o dezvăluie poate fi parcurs de la prima pînă la ultima pagină ca o lectură instructivă şi, nu mai puţin, mirifică. Finalul dedicaţiei către Titus îi avertiza discret pe cititori că sînt în faţa unei cantităţi uriaşe de informaţii; le oferea chiar sprijinul nemaiîntîlnit pînă atunci al unei amănunţite table de materii, pe care o plasa la începutul operei sale (cartea I). Este greu de crezut însă că Pliniu îşi imagina într-adevăr o simplă răsfoire a enciclopediei sale, în căutarea unor informaţii anume. Probabil că, mai degrabă, întindea o mînă de ajutor celor care voiau să revină, după o primă lectură integrală. Criteriile de ordonare a materialului zoologic sînt diverse şi cu o pondere diferită. Primul dintre ele, cel care opune omul celorlalte făpturi, este esenţial cu atît mai mult, cu cît lumea u m a n ă este lăsată cu sinceritate să reprezinte nivelul de referinţă al tuturor informaţiilor. Mai departe, vieţuitoarele sînt împărţite după habitatul lor, începînd cu cele apropiate de om, animalele t e r e s t r e ; apoi vin la rînd cele care li se opun deopotrivă, locuitoarele apelor şi ale văzduhului; prezentarea o încheie cele care, terestre ca şi omul, îi sînt mult depărtate ca structură : insectele. Aceste criterii mari justifică segmentarea în cărţi a volumului de faţă', î n ă u n t r u l fiecărei cărţi însă, ordinea în care se succedă prezentările se supune nu numai unor criterii diferite, ci şi unora care se schimbă pe parcurs. Spiritul ştiinţific poate avea de suferit de pe urma acestei inconstante. Cîştigul este în schimb întreit: subiectului t r a t a t nu i se ştirbeşte complexitatea, de vreme ce este privit (chiar prin reluări) din mai multe unghiuri; relaţiile dintre specii şi, mai ales, legătura cu lumea umană sînt mai bine puse în lumină ; în sfirşit, schimbările de ritm şi de direcţie au ca rezultat o lectură care nu e atinHă do monotonie. Antropologia pliniană stă în echilibru între informaţiile sursoior foloHito şi experienţa proprie. Observaţiile ştiinţifice nu suferă din pricina fantasticului, pentru că acesta este cel mai adesea comentat ca atare. Gustul pentru paradox şi bizar (care îi aparţine mai degrabă sursei salo principale, Marcus Varro) nu conduce la o lipsă de armonie a întregului; anecdotica este chiar necesară într-o scriere dedicată omului şi exemplarelor umane.

6

PREFAŢA

Zoologia propriu-zisă se desfăşoară pe acelaşi plan: nu e atît un t r a t a t ştiinţific, cît o suită de historiae ale animalelor, cu exemplarele lor faimoase şi cu felul în care se leagă ele de oameni. Animalele exotice, mai ales, ajung să fie parte integrantă a istoriei rojnane, de vreme ce au fost aduse la Roma la date precise, memorabile, în triumfuri sau în jocurile de circ organizate de personaje faimoase. Este la fel de limpede faptul că istoria romană în sine nu poate fi scrisă făcînd abstracţie de lumea animală : zborul păsărilor şi particu­ larităţile în aspectul sau comportamentul animalelor au fost observate şi interpretate chiar dinainte de întemeierea Romei, după cum transmit, fără să se contrazică în acest punct, legendele. Disciplina augurală este parte compo­ nentă a civilizaţiei romane - iar Pliniu adună cele mai faimoase exemple de prodigii, de miraculos biologic sau comportamental. Pe de altă parte, în interiorul lumii animale natura păstrează un desăvîrşit echilibru; relaţiile dintre specii, de prietenie ori duşmănie, sînt semne ale înţelepciunii naturii. Făpturilor fragile le-a asigurat o reproducere abundentă, celor puternice le-a lăsat duşmani pe m ă s u r ă ; toate acestea îngăduie supra­ vieţuirea speciilor. Zoologia pliniană mai are o trăsătură tipic romană : este utilă. Segmentul amplu dedicat albinelor, de pildă, este destinat mai degrabă apicultorului decît entomologului. Prezentarea părţilor corpului (care încheie cartea a unspre­ zecea) include brînzeturile din peninsula italică şi de aiurea. La fel de utilă este şi informaţia că există animale care nu pot învăţa nimic. Informaţiile, în cantitate covîrşitoare, sînt oferite într-o ordine impusă mai degrabă de asociaţiile libere de idei decît de criteriile de clasificare. Această spontaneitate aduce după sine o simplificare aparentă a dimensiu­ nilor materialului. Cunoştinţele Antichităţii, sporite şi adîncite, uneori simplificate, au deve­ nit cunoştinţele lumii moderne. Traducerile moderne ale enciclopediei pliniene sînt necesare fiecărei culturi, ca sumă de cunoştinţe antice şi ca raportare la nivelul ştiinţelor de acum aproape două milenii. Şi sînt necesare fiecăruia în parte ca bucurie a lecturii.

Notă asupra ediţiei Traducerea a fost făcută pe baza următoarelor ediţii: - Einaudi (7 millenni): Gaio Plinio Secondo, Storia naturale. Edizione diretta da Gian Biagio Conte con la collaborazione di Alessandro Barchiesi e Giuliano Ranucci; voi. I I : Antropologia e zoologia, libri 7-11. Torino, 1983. - Teubner: C. Plinii Secundi, Naturalis historiae libri XXXVII. Edidit Carolus Mayhoff; voi. I I : libri VII-XV. Leipzig, 1909. - Les Belles Lettres: Pline l'Ancien, Histoire naturelle. livre I : texte etabli, traduit et commente par J e a n Beaujeu. Paris, 1950; livre VII: texte etabli, traduit et commente par Robert Schilling. Paris, 1977; livre VIII: texte etabli, traduit et commente par A. Ernout. Paris, 1952 ; livre IX: texte etabli, traduit et commente par E. de Saint-Denis. Paris, 1955; livre X: texte etabli, traduit et commente par E. de Saint-Denis. Paris, 1961; livre XI: texte etabli, traduit et commente par A. Ernout et R. Pepin. Paris, 1947. Cartea I, care reprezintă un indice general al întregii lucrări, apare în această ediţie în segmente corespunzătoare textului t r a d u s ; volumul de faţă cuprinde indicele alcătuit de Pliniu pentru cărţile VII-XI. Denumirile latineşti ale animalelor, aşa cum apar ele la Pliniu, sînt date între paranteze, la forma de nominativ. Se lasă deschisă în felul acesta posibi­ litatea unor identificări ulterioare, altele decît cele care s-au impus în tradu­ cere prin confruntarea ediţiilor clasice pe care le-am consultat. Textul este segmentat în două serii de paragrafe, respectînd tradiţia ediţii­ lor de referinţă: - paragrafe notate cu cifre între paranteze (care se regăsesc în tabla de materii a cărţii I, întocmită de Pliniu); - paragrafe mai restrînse, notate cu cifre aldine cursive (care sînt reluate în notele din finalul volumului). Traducerea este însoţită de două serii de note: - Notele de subsol aparţin traducătorilor şi sînt strict necesare înţelegerii pasajului respectiv. - Notele din final aduc lămuriri din sfera antichităţilor.

Cartea întîi^ (7-11) Cuprinsul cărţii a şaptea (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) (21) (22) (23)

Dacă lumea este finită şi dacă este una singură. Particularităţi etnice remarcabile. Naşteri monstruoase. Despre reproducerea omului. Durata gestaţiei, ilustrată cu exemple de la şapte la treisprezece luni. Semne prin care gravidele dezvăluie, înainte de naştere, sexul copilului. Naşteri anormale. Naşteri prin cezariană. Ce sînt vopiscii. Despre concepţia la oameni. Despre reproducerea la oameni. Exemple de asemănări. Exemple de vlăstare foarte numeroase. Vîrsta maximă la care se pot concepe copii. Miracolele menstruaţiei la femei. Care este explicaţia reproducerii. Observaţii privitoare la dinţi. Observaţii privitoare la copii. Exemple de oameni înalţi. Copii precoce. Trăsături remarcabile ale corpului uman. Puteri ieşite din comun. Viteză deosebită. Vedere extraordinară. Un miracol al auzului. Rezistenta fizică. Cartea I reprezintă tabla de materii a întregii opere, însoţită de un sumar al datelor şi de indicarea surselor romane şi străine; aici este cuprinsă doar secţiunea corespunzătoare cărţilor VII-XI. Numerotarea paragrafelor în care sînt tratate subiectele este redată în text între paranteze. Autorii menţionaţi aici nu apar toţi în textul enciclopediei; numele unora dintre ei sînt altfel necunoscute, iar identificarea lor este nesigură.

10

(24) (25) (26) (27) (28) (29) (30) (31) (32) (33) (34) (35) (36) (37-39) (37) (38) (39)

NATVRALIS HISTORIA

(59) (60)

Memoria. Forţa spiritului. Clemenţa, măreţie a spiritului. Cele mai faimoase fapte. Trei calităţi supreme într-un singur om; nevinovăţia desăvîrşită. Cel mai mare curaj. Talente remarcabile. Cine au fost oamenii cei mai înţelepţi. Cele mai folositoare sfaturi de viaţă. Despre divinaţie. Omul considerat cel mai bun. Matroanele cele mai pudice. Cele mai înalte exemple de pietate. Oameni care au excelat în diverse discipline. Astrologie, /gramatică/, medicină. Geometrie, arhitectură. Pictură, sculptură în bronz, în marmură, în fildeş, cizelarea vaselor. Sume excepţionale plătite pentru achiziţionarea unor sclavi. Despre cea mai înaltă fericire. Raritatea transmiterii unei anumite calităţi într-o familie. Exemple extraordinare de răsturnări ale sorţii. Un om pro­ scris de două ori. Exemple extraordinare de cinstiri. Zece calităţi supreme într-un singur om. întîmplări nefericite din viaţa divinului Augustus. Oamenii pe care zeii i-au considerat cei mai fericiţi. Omul pe care zeii au poruncit să îrvenereze ca pe un zeu încă din timpul vieţii. Un fulger miraculos. Exemple de viaţă foarte lungă. Diverse feluri de naştere. Felurite exemple de boli. Despre moarte. Oameni care s-au întors la viaţă după ce au fost înmormîntaţi. Exemple de moarte subită. Despre înmormîntare. Despre mani, despre suflet. Inventatori şi invenţii. Chestiuni în care pentru prima dată a existat consensul oame­ nilor. Despre vechiul alfabet. Cînd au apărut primii frizeri. Cînd au apărut primele orologii.

Total:

747 date, însemnări si observaţii.

(40) (41) (42) (43) (44) (45) (46) (47) (48) (49) (50) (51) (52) (53) (54) (55) (56) (57) (58)

Autori r o m a n i : Verrius Flaccus. Gnaeus Gellius. Licinius Mucianus. Masurius Sabinus. Agrippina, soţia lui Claudius. Marcus Cicero. Asinius

CARTEA INTII (7-11)

11

Pollio. Marcus Varro. Messala Rufus. Cornelius Nepos. Vergiliu. Titus Liuius. Cordus. Melissus. Sebosus. Cornelius Celsus. Maximus Valerius. Trogus. Nigidius Figulus. Pomponius Atticus. Asconius Pedianus. Fabianus. Cate Cenzorul. Actele. Fabius Vestalis. Autori s t r ă i n i : Herodot. Aristeas. Baeton. Isigonus. Crates. Agatharchides. Calliphanes. Aristotel. Nymphodorus. Apollonides. Phylarchus. Damon. Megasthenes. Ctesias. Tauron. Eudoxus. Onesicritus. Clitarchus. Duris. Artemidorus. Hipocrate medicul. Asclepiade medicul. Hesiod. Anacreon. Teopomp. Hellanicus. Damastes. Ephorus. Epigenes. Berosus. Petosiris. Nechepsus. Alexander polihistoricul. Xenofon. Calimah. Democrit. Diyllus istoricul. Straton, autor al unui răspuns la scrierea eiipruiara, a lui Ephorus. Philostephanus. Hegesias. Archemachus. Tucidide. Mnesigiton. Xenagoras. Metrodorus din Skepsis. Anticleides. Critodemus.

Cuprinsul cărţii a opta (1-11) (1) (2) (3) (4) (5). (6) (7) (8) (9) (10) (11) (12) (13) (14) (15) (16) (17-21) (17) (18) (19) (20) (21)

Despre elefanţi Despre inteligenţa acestora. Cînd au fost prima dată puşi în jug. Despre docilitatea lor. Fapte miraculoase ale elefanţilor. Despre înţelegerea instinctivă de către fiare a pericolelor. Cînd au fost văzuţi elefanţii pentru prima oară în Italia. Luptele cu elefanţi. în ce feluri sînt prinşi. Cum sînt îmblînziţi. Despre felul în care se reproduc şi alte particularităţi ale lor. Unde se nasc. Duşmănia dintre ei şi şerpii uriaşi. Despre măiestria animalelor. Despre şerpii uriaşi. Şerpi de dimensiuni extraordinare. Despre animalele din Sciţia. Despre animalele din nord, bizonii şi bourii. Despre elan, achlis şi bonasus. Despre lei. î n ce fel se nasc. Care sînt speciile de lei. Care sînt trăsăturile lor naturale. Cine a fost primul care a instituit la Roma luptele cu lei şi cine a sporit numărul acestora. Care a fost primul dintre romani care i-a înjugat. Fapte mira­ culoase ale leilor.

12

(22) (23, 24) (24)

NATVRALIS HISTORIA

Omul recunoscut şi salvat de un şarpe. Despre pantere. Decretul senatului şi legile asupra panterelor din Africa. Cine a fost primul care a adus la Roma pantere africane şi cînd a n u m e ; cine a adus mai multe. (25) Despre tigri. Cînd a fost văzut un tigru pentru prima dată la Roma. Despre reacţia lor cînd le sînt capturaţi puii. (26) Despre cămile. Speciile de cămile. (27) Despre girafă. Cînd a fost văzută la Roma pentru prima dată. (28) Despre chama. Despre kepi. (29) Despre rinocer. (30) Despre lincşi şi sfîncşi. Despre leucocrotae. Despre cercopiteci. (31) Animalele terestre din Etiopia. (32) Animalele terestre din India. Fiara care ucide cu privirea. (33) Despre şarpele vasilisc. (34) Despre lupi. De unde provine legenda vîrcolacilor. (35) Speciile de şerpi. (36) Despre ihneumon. (37) Despre crocodil. (38) Despre seine. (39) Despre hipopotam. (40) Cine a arătat pentru prima dată la Roma un hipopotam şi un crocodil. (41) Remedii medicinale găsite la animale. (42) Avertizări ale pericolelor oferite de animale. (43) Populaţii distruse de animale. (44, 45) Despre hiene. (45) Despre corocottae. Despre mantichorae. (46) Despre măgarii sălbatici. (47-49) Despre animalele care sînt în acelaşi timp acvatice şi terestre. Despre castori, despre vidre. Despre viţelul de mare, despre stellioni. (50) Despre cerbi. (51) Despre cameleon. (52) Despre alte animale care îşi schimbă culoarea: ren, lycaon, şacal. (53) Despre porcii spinoşi. (54) Despre urşi. Despre reproducerea lor. (55) Despre şoarecii din Pont şi din Alpi. (56) Aricii. (57) Leontophonul. Lincşii. (58) Jderii. Veveriţele. (59) Despre melci. (60) Despre şopîrle. (61-63) Caracteristicile naturale ale clinilor. Exemple de comportament faţă de stăpîni. Cine a crescut cîini de luptă.

CARTEA INTII (7-11)

13

(62) (63) (64-67)

Despre reproducerea lor. Leacuri împotriva turbării. Caracteristicile naturale ale cailor. Despre inteligenţa lor. Miracole petrecute la întrecerile de care. (66) Reproducerea cailor. (67) Iepe fecundate de vînt. (68) Despre măgari. Reproducerea acestora. (69) Despre catîrce şi alte animale de povară. (70, 71) Despre boi Reproducerea acestora. (71) Apis în Egipt. (72-75) Caracteristicile naturale ale oilor (73) Reproducerea lor. Tipuri de lină şi culori. (74) Tipuri de haine. (76) Caracteristicile naturale şi reproducerea caprelor. (77) La fel despre porci. (78, 79) Despre porcii mistreţi. Cine a făcut primul parcuri cu animale sălbatice. (80) Despre maimuţe. (81) Despre speciile de iepuri. (82) Despre animalele pe jumătate sălbatice. (83) Animale care lipsesc în anumite locuri. (84) Animale care în unele locuri fac rău numai străinilor; animale care în unele locuri fac rău numai băştinaşilor. Total:

787 date, însemnări si observaţii.

Autori r o m a n i : Mucianus. Procilius. Verrius Flaccus. Lucius Piso. Cornelius Valerianus. Cato Cenzorul. Fenestella. Trogas. Actele. Columella. Vergiliu. Varro. Lucilius. Metellus. Scipio. Cornelius Celsus. Nigidius. Trebius Niger. Pomponius Mela. Mamilius Sura. Autori s t r ă i n i : luba regele. Polibiu. Herodot. Antipater. Aristotel. Demetrius naturalistul. Democrit. Teofrast. Euanthes. Scopas, care a scris 'OXu|j.TTLoyÎKes'. Hieron regele. Attalus regele. Philometor regele. Ctesias. Duris. Philistos. Archytas. Phylarchus. Amphilochos din Atena. Anaxipolis din Tasos. Apolodor din Lemnos. Aristofan din Milet. Antigonus din Cumae. Agathocles din Chios. Apollonius din Pergam. Aristandrus din Atena. Bacchius din Milet. Bion din Soli. Chaereas din Atena. Diodor din Priene. Dion din Colofon. Epigenes din Rodos. Euagon din Tasos. Euphronios din Atena. Hegesias din Maronea. Cei doi Menander, din Priene şi din Heracleea. Menecrates poetul. Androtion, care a scris despre agricultură. Aeschrion, la fel. Lysimachos, la fel. Dionysios, care 1-a tradus pe Mago. Diophanes, care 1-a rezumat pe Dionysios. Archelaos regele. Nicander.

14

NATVRALIS HISTORIA

Cuprinsul cărţii a n o u a (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7-10) (8) (9) (10) (11) (12-13) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) (21) (22) (23) (24) (25) (26) (27) (28) (29) (30) (31) (32) (33) (34) (35) (36)

Animalele acvatice De ce animalele cele mai mari trăiesc în mare. Fiare din marea Indiei. Care sînt animalele cele mai mari din fiecare ocean. Despre înfăţişarea tritonilor şi nereidelor. Despre balene, despre orei. Dacă peştii respiră, dacă dorm. Despre delfini. Oameni pe care i-au iubit delfinii. In ce locuri oamenii şi delfinii pescuiesc împreună. Alte lucruri minunate legate de delfini. Despre thursiones. Despre ţestoase. Care sînt speciile de ţestoase acvatice şi în ce fel pot fi prinse. Cine s-a gîndit primul să taie carapacea de ţestoasă. Clasificarea animalelor acvatice după specii. Despre viţeii-de-mare sau foci. Care animale sînt lipsite de păr şi în ce mod aduc pe lume pui. Cîte tipuri de peşti există. Care sînt peştii cei mai mari. Cordylae, pălămide, toni. Saramura făcută din aceştia, bucată cu bucată. Bucăţile bune, bucăţile sărate. Amiae, scrumbii. Care peşti nu se găsesc în Pont. Care intră acolo, care se întorc pe altă cale. De ce sar peştii afară din apă. Peştele-spadă. Prevestiri făcute cu ajutorul peştilor. Care tip de peşti nu are masculi. Care peşti au o pietricică în cap. Care stau ascunşi în timpul iernii. Care nu pot fi prinşi iarna decît în anumite zile. Care stau ascunşi în timpul verii. Care peşti sînt influenţaţi de astre. Despre chefali. Despre nisetru. Despre lupul-de-mare, despre măgarul-de-mare. Despre scar, despre nevăstuica-de-mare. Tipurile de barbuni. Plătica. Preţuri extraordinare plătite pentru peşti. Nu pretutindeni plac aceleaşi specii de peşti. Despre branhii, despre solzi. Peşti care au glas şi nu au branhii. Peşti care ies pe uscat. Timpul potrivit pentru a-i prinde. Clasificarea peştilor după forma corpului. Diferenţa dintre calcani şi cambule. Despre peştii lungi.

CARTEA INTII (7-11)

(37) (38) (39) (40) (41) (42) (43)

15

Despre aripioarele peştilor şi felul în care înoată ei. Anghilele. , ' Murenele. Tipurile de peşti plaţi. Peştele-ventuză. Efectele pe care le are. Care peşti îşi schimbă culoarea. Despre peştele-rîndunică. Despre peştele care străluceşte noaptea. Despre peştele cornuta. Despre dragonul de mare. (44) Despre peştii care nu au sînge. Care peşti sînt numiţi moluşte. (45) Despre sepie. Despre calmar. Despre pieptănaşii de mare. Care peşti zboară afară din apă. (46-48) Despre polipi. (47) Despre polipul care navighează. (49) Despre nauplius care navighează. (50-52) Crustacee. (50) Despre languste. (51) Tipurile de crabi. Despre pinoteri. Despre aricii de mare. Despre melcii de mare. Despre pieptenii de mare. (52) Tipurile de cochilii. (53) Cît de mult oferă luxului marea. (54-59) Despre perle. (54) în ce fel apar şi unde. (55) în ce fel se pot găsi. (56) Care sînt tipurile de perle mari. (57) Ce trebuie să se observe la ele. Care este natura lor. (58) Exemple privitoare la perle. (59) Cînd au început să fie folosite la Roma. (60-65) Despre natura scoicilor (60) Despre scoicile de purpură. (61) Care sînt soiurile de scoici de purpură. (62) î n ce fel se vopseşte lîna cu ele. (63) Cînd a fost introdusă la Roma folosirea purpurei; de cînd datează toga laticlavă şi toga pretextă. (64) Despre hainele vopsite cu purpură. (65) Despre vopseaua de ametist, purpura de Ţyr, despre hysginum, despre coşenilă. (66) Despre pina şi pinoter. (67) Despre inteligenţa animalelor acvatice. Torpila, calcanul, scolopendra, glanis. Despre peştele-berbec. (68, 69) Despre făpturile care au o a treia natură, intermediară între cea animală şi cea vegetală. (68) Despre urzicile de mare. (69) Despre bureţi. Care sînt tipurile lor şi unde apar. Cft aceştia sînt animale. (70) Despre cîinii de mare.

16

NATVRALIS HISTORIA

(71)

(82) (83) (84) (85) (86) (87) (88)

Despre speciile care sînt închise într-o carapace de piatră. Vieţuitoarele mării care sînt lipsite de orice urmă de sensi­ bilitate. Despre celelalte animale inferioare. Despre animalele acvatice veninoase. Despre bolile peştilor. Despre reproducerea acestora. Fapte extraordinare legate de reproducerea lor. Cele care poartă în ele atît ouă cit şi pui. Peşti la care pîntecele se crapă la naştere, iar apoi se închide. Care peşti au vulve. Care peşti se fecundează singuri. Care este cea mai mare durată de viaţă la peşti. Cine este primul care a creat rezervaţii de peşti. Despre stridii. Cine a creat rezervaţiile de murene. Fapte remarcabile legate de peşti. Cine este primul care a creat rezervaţii de melci. Peşti tereştri. Despre şobolanii din Nil. In ce fel se prind peştii numiţi anthiae. Despre stelele de mare. Despre proprietăţile miraculoase ale scoicilor-deget. Despre duşmăniile şi prieteniile dintre animalele acvatice.

Total:

650 date, însemnări şi observaţii.

(72) (73) (74-77) (74) (75) (76) (77) (78) (79) (81)

Autori r o m a n i : Turranius Gracilis. Trogus. Mecena. Alfius Flauus. Cornelius Nepos. Laberius mimograful. Fabianus. Fenestella. Mucianus. Elius Stilo. Sebosus. Melissus. Seneca. Cicero. Aemilius Macer. Messala Coruinus. Trebius Niger. Nigidius. Autori s t r ă i n i : Aristotel. Archelaos regele. Calimah. Democrit. Teofrast. Trasyllos. Hegesidemos. Sudin. Alexander polihistoricul.

Cuprinsul cărţii a zecea^ (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) 2.

Păsările Despre struţ. Despre pasărea Fenix. Speciile de acvile. Caracteristicile lor naturale. Cînd devin însemne ale legiunilor. Despre acvila care s-a aruncat pe rugul unei fecioare. Vulturul. Cuprinsul acestei cărţi prezintă imprecizii în numerotare.

CARTEA INTII (7-11)

(8) (9-11) (9) (10) (11) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) (21) (22-25) (22) (23) (24) (25) (26) (27) (28) (29) (30) (31) (32, 33) (32) (33) (34) (35) (36) (37) (38) (39) (40) (41)

17

Pasărea sanqualis. Acvila de mare. Şoimii. Şorecarul comun. In ce locuri şoimii şi oamenii vînează împreună. Care este singura pasăre ce poate fî ucisă de una din aceeaşi specie. Ulii. Clasificarea păsărilor pe specii. Despre păsările de rău augur. în ce luni ciorile nu sînt de rău augur. Despre corbi. Despre buhă. Păsări a căror specie s-a stins sau despre care nu se mai ştie nimic. Păsări care ies din ou cu coada. Despre cucuvele. Despre ciocănitoarea lui Marte. Despre păsările care au unghiile încovoiate. Despre păsările care au degete. Despre păuni. Cine a fost primul care a ucis un păun pentru a-1 mînca. Cine a început să îi îngraşe. Despre cocoşi. Cum se castrează. Despre gîscă. Cine a folosit primul ficatul de gîscă. Despre commagenum. Gîştele de Nil, gîştele cu gîtul roşu, cocoşii-de-munte, otidae. Despre cocori. Despre cocostîrci. Despre celelalte palmipede. Despre lebede. Despre păsările din alte regiuni care vin la noi. Prepeliţele, cap-întorsurile, caprimulgul, ciuful-de-pădure. Despre păsările noastre care pleacă şi unde anume. Rîndunicile, sturzii, mierlele, graurii. Despre păsările care se ascund ca să îşi schimbe penele. Turtureaua, porumbelul sălbatic. Care sînt păsările care se văd mereu, care se văd j u m ă t a t e de an, care se văd trei luni. Grangurii, pupezele. Memnonidele. Bibilicile. Lăcustarii. Ibisul. Păsări care nu se găsesc în unele locuri şi care sînt acele locuri.

18

(42-45) (42) (43) (44) (45) (46) (47) (48) (49-51) (49) (50) (51) (52, 53, (54) (55) (56) (57) (58-60) (58) (59) (60) (61) (62) (63) (64) (65, 66) (66) (67, 68) (68) (69) (70) (71) (72) (73-80) (73) (74) (75) (76) (77)

NATVRALIS HISTORIA

Păsări care îşi schimbă culoarea şi glasul. Despre specia păsărilor cîntătoare. Despre privighetori. Despre piţigoii mari. Erithacus, phoenicurus. Pietrarul sur, grangurul. Timpul cînd se reproduc păsările. Pescăruşii albaştri. Zilele pe care aceştia le indică drept navi­ gabile. Despre celelalte păsări acvatice. Măiestria păsărilor în construirea cuiburilor. Minunatele construcţii ale rîndunelelor. Rîndunelele care tră­ iesc pe malul apei. Acanthylis. Prigoria. Despre potîrnichi. 54) Despre porumbei. Faptele lor minunate şi preţul plătit pentru ei. Diversitatea păsărilor după zbor şi după umblet. Apodele sau cypseli. Ce mănîncă păsările. Caprimulgii, lopătarii. Calităţile păsărilor. Scatiul, buhaiul de baltă, codobatura. Despre păsări care vorbesc. Papagalii. Coţofenele. Revolta poporului roman provocată de un corb vorbitor. Păsările lui Diomede. Care animale nu reuşesc să înveţe nimic. Ce beau păsările. Despre găinuşa purpurie. Picioroangele. Ce mănîncă păsările. PeUcanii. Despre păsările exotice. Phaleridele, fazanii, găinile de Numidia. Flamingo, francolinul, cormoranii, pyrrhocoraxul, lagopus. Despre păsările importate de curînd. Vibionii. Despre păsări fabuloase. Cine a introdus obiceiul de a creşte găini şi care au fost consulii care l-au interzis pentru prima dată. Cine a fost cel care a inventat volierele. Despre reţeta lui Esop. Reproducerea la păsări. Ce alte animale depun ouă, cu excepţia păsărilor. Speciile şi caracteristicile ouălor. Defecte ale clocitului şi remedii pentru acestea. Auguriul din ou al luliei Augusta. Care găini sînt cele mai bune.

CARTEA INTII (7-11)

(78) (79) (80)

19

(97) (98)

Boli ale acestora şi remedii. Speciile de bîtlani. Care sînt ouăle sterile, cele cynosura, cele hypenemia. In ce fel se păstrează cel mai bine ouăle. Care este singura pasăre care îşi naşte puii şi îi hrăneşte cu lapte. Ce animale terestre depun ouă. Reproducerea la şerpi. Reproducerea tuturor animalelor terestre. Care este poziţia animalelor în uter. Originea căror animale este încă incertă. Despre salamandre. Care animale se nasc din fiinţe care nu s-au născut. Despre simţurile animalelor. Toate au simţ tactil. De asemenea, toate au simţ gustativ. Care animale au un văz extraordinar, care au un simţ olfactiv extraordinar, care au un auz extraordinar. Care dintre peşti aud cel mai limpede. Care dintre peşti au mirosul cel mai fin. Diferenţele dintre animale în privinţa hranei. Care animale trăiesc cu venin. Care animale trăiesc cu pămînt. Care nu pot muri de foame sau de sete. Despre diversitatea felului de a bea. Duşmănii între animale. Că există prietenie şi afecţiune între animale. Exemple de afecţiune din partea şerpilor. Despre somnul animalelor. Care animale dorm.

Total:

794 date, î n s e m n ă r i si observaţii.

(81) (82) (83-87) (84) (85) (86) (87) (88-90) (88) (89) (90) (91-93) (92) (93) (94) (95) (96)

'

9

9

Autori r o m a n i : Manilius. Cornelius Valerianus. Actele. Umbricius Melior. Masurius Sabinus. Antistius Labeo. Trogus. Cremutius. Marcus Varro. Aemilius Macer. Melissus. Mucianus. Nepos. Fabius Pictor. Titus Lucretius. Cornelius Celsus. Horaţiu. Deculo. Hyginus. Cei doi Saserna. Nigidius. Mamilius Sura. Autori s t r ă i n i : Homer. Phemonoes. Philemon. Boethos, care a scris 'OpyL6oyovîa. Hyla, care a scris despre prevestiri. Aristotel. Teofrast. Calimah. Eschil. Hieron regele. Philometor regele. Archytas din Tarent. Amphilochos din Atena. Anaxipolis din Tasos. Apolodor din Lemnos. Aristofan din Milet. Antigonos din Cumae. Agathocles din Chios. Apollonios din Pergam. Aristandros din Atena. Bacchius din Milet. Bion din Soli. Chaereas din Atena. Diodor din Priene. Dinon din Colofon. Democrit. Diophanes din Niceea. Epigenes din Rodos. Euagon din Tasos. Euphronios din Atena. luba. Androtion, care a scris despre agricultură. Aeschrion,

20

NATVRALIS HISTORIA

la fel. Lysimachos, la fel. Dionysios, care 1-a tradus pe Mago. Diophanes, care 1-a rezumat pe Dionysios. Nicander. Onesicritus. Phylarchus. Hesiod.

Cuprinsul cărţii a unsprezecea Speciile de insecte Măiestria naturii dezvăluită de acestea. Dacă respiră. Dacă au sînge. Despre corpul lor. Despre albine. Ce ordine respectă în munca lor. Ce este la albine commosis. Ce estepissoceros. Ce este propolis. Ce este erithacele sau sandaraca sau cerinthus. Din ce flori provin produsele lor. Oameni pasionaţi de studierea albinelor. Despre trîntori. Care este natura mierii. Care este mierea cea mai bună. Care sînt tipurile de miere în anumite locuri. Cum se probează mierea. Despre bălării sau tetralix sau sisyros. Cum se reproduc albinele. Ce tip de regalitate au. Uneori există prevestiri favorabile oferite de roiuri. Speciile de albine. Despre bolile albinelor. Care sînt duşmanii albinelor. Cum se întreţin albinele. Cum se recuperează albinele. Despre viespi, despre bondari. Care animale se înstăpînesc pe munca altora. (25-27) Despre bombycşii (viermii de mătase) din Asiria. (26) Despre bombylis, necydallus. Cine a inventat îmbrăcămintea de mătase. (27) Despre viermele de mătase din Cos. Cum se confecţionează mătasea de Cos. (28, 29) Despre păianjeni. (28) Care dintre ei ţes. Care este natura materialului pe care îl folosesc la ţesut. (29) Eeproducerea la păianjeni. (30) Despre scorpioni. (31) Despre stelioni. (32) Despre greieri. Că aceştia nu au gură şi nici orificiu pentru excremente. (33) Despre aripile insectelor. (1) (2) (3) (4-23) (5) (6) (7) (8) (9) (11) (12) (13) (14) (15) (16) (17) (18) (19) (20) (21) (22) (23) (24)

CARTEA INTII (7-11)

(34) (35) (36) (37) (38) (39) (40) (41) (42) (43) (44-97) (44) (45) (46) (47) (48) (49) (50) (51) (52-57) (52) (53) (54) (55) (56) (57) (58) (59) (60) (61-64) (61) (62) (63) (64) (65) (66)

21

Despre cărăbuşi. Licuricii. Alte specii de cărăbuşi. Despre lăcuste. Despre furnici. Crisalide, tăuni, fluturi. Despre acele animale care apar din lemn sau în lemn. Animale care se hrănesc cu murdăria omului. Care animal este cel mai mic. Animalele verii. Un animal care nu are orificiu de excreţie a alimentelor. Molii, cantaride, ţînţari. Animalul focului, pjTaZZjs sau pyrocoton. Efemerida. Caracteristicile şi istoria tuturor animalelor, membru cu membru. Care au cap, care au creste. Tipurile de coarne. Ce animale au coarne mobile. Despre capete. Care animale nu au. Despre păr. Despre oasele capului. Despre creier. Despre urechi. Care animale nu au urechi. Care sînt anima­ lele care aud fără urechi şi fără deschizături. Despre faţă. Despre frunte. Despre sprîncene. Despre ochi. Care sînt animalele fără ochi. Care sînt cele care au cîte unul singur. Despre diversitatea ochilor. Feluri de vedere. Oameni care văd noaptea. Despre natura pupilei. Animale care nu închid ochii. Oameni care, după ce au fost orbi, şi-au recăpătat vodorea. Despre pleoape. Animale care nu le au suu coi care le au pe o singură parte. Animale care nu au gene. Despre obraji. Despre nări. Despre gură, buze, bărbie, maxilare. Despre dinţi. Care sînt tipurile de dinţi. Animale care nu îi au pe ambele părţi, animale care îi au scobiţi. Despre dinţii şerpilor. Despre veninul acestora. Care păsări au dinţi. Lucruri extraordinare legate de dinţi. Vîrsta rumegătoarelor stabilită după dinţi. Despre limbă. Care sînt animalele care nu au limbă. Despre glasul broaştelor. Despre amigdale. Omuşorul, epiglota. Traheea, faringele.

22

(67) (68) (69-71) (69) (70) (71) (72) (73-76) (73) (74) (75) (76) (77) (78) (79) (80) (81) (82) (83) (84) (85) (86) (87) (88) (89-92) (89) (90)

NATVRALIS HISTORIA

Ceafa, gîtul, şira spinării. Gura, gîtlejul, stomacul. Despre inimă. Despre sînge, despre principiul vital. Animalele care au inima cea mai mare, cele care au inima cea mai mică, cele care au cîte două. Cînd a început inima să fie socotită printre măruntaie. Despre plămîn. Animalele care au plămînul cel mai mare, cele care îl au cel mai mic. Animalele care nu au în ele nimic altceva decît plămîni. Care este cauza vitezei animalelor. Despre ficat. Capul măruntaielor. Observaţii ale haruspicilor legate de ficat. Care animale şi unde anume au cîte doi ficaţi. Despre fiere. Unde şi la ce animale este dublă. Care animale nu au fiere. Care animale o au în altă parte decît în ficat. Care este efectul ei. La care animale ficatul creşte şi descreşte o dată cu fazele lunii. Observaţii ale haruspicilor legate de fiere şi prodigii remarcabile. Diafragma. Natura rîsului. Despre stomac. Ce animale nu au stomac. Singurele animale care vomită. Lactes, hillae, burta, colonul. Din ce pricină unele animale sînt insaţiabile. Despre membrană (omentum). Despre splină. Care animale nu le au. Despre rinichi. în ce regiuni ale lumii există animale cu patru rinichi. Unde există animale fără nici unul. Pieptul, coastele. Vezica. La care animale lipseşte. Intestinele. Despre membrane. Uterul. Despre organele genitale. Despre vulve. Despre vulva scroafelor, despre uger. Care animale au seu, care au grăsime. Despre natura amîndurora. Animale care nu se îngraşă. Despre măduvă. Animale care nu au măduvă. Despre oase. Despre şira spinării. Care animale nu au nici oase, nici şira spinării. Cartilaje. Despre nervi.Care animale nu au nervi. Artere, vene. Care animale nu au nici vene, nici artere. Despre sînge. Despre sudoare. Care sînt animalele al căror sînge se coagulează cel mai repede; animale al căror sînge nu se coagulează. Care animale au sîngele cel mai gras, care îl au cel mai subţire, care nu au deloc sînge.

CARTEA INTII (7-11)

23

(91) (92) (93) (94)

Animale care nu au sînge în anumite perioade ale anului. Dacă sîngele are preeminenţă. Despre piele. Despre păr şi învelişul de piele. Cele care înăuntrul gurii şi dedesubtul picioarelor au ţepi. (95) Despre mamele. Care păsări au mamele. Observaţii intere­ sante legate de mamelele animalelor. (96, 97) Despre lapte. (96) Care este singurul animal care suge în timp ce se mişcă. Despre colastră. Despre brînzeturi. Din ce soiuri de lapte nu se face brînză. Despre închegare. Tipuri de alimente obţinute din lapte. (97) Tipurile de brînzeturi. (98-113) Diferenţe între membrele oamenilor şi ale restului animalelor. (99) Despre braţe, despre degete. (100) Despre asemănările maimuţelor cu oamenii. (101) Despre unghii. (102) Despre genunchi şi jarete. (103) Care membre ale corpului omenesc au caracter religios. (104) Varicele. (105) Despre felul în care păşesc animalele. Despre tălpi şi gambe. (106) Despre copite. (107) Picioarele păsărilor. (108) Picioarele animalelor: de la două la 6 sută. Despre pitici. (109) Despre organele genitale. Despre hermafrodiţi. (110) Despre testicule. Cele trei soiuri de semi-bărbaţi. (111) Despre cozi. (112) Despre glasurile animalelor. (113) Despre membrele care sînt în plus. (114) Trăsături ale vitalităţii şi caracterului omului deduse din forma membrelor. (115) Despre respiraţie. Despre hrănire. (116) Animale care, după ce au înghiţit venin, nu mor, dar îi omoară pe cei care le mănîncă. (117) în ce condiţii omul nu digeră. Despre lecuirea indigestiei. (118) în ce fel se produce obezitatea. în ce fel se poate diminua. (119) Ce alimente, abia gustate, sting foamea şi setea. Total:

2700 date, însemnări si observaţii.

Autori r o m a n i : Marcus Varro. Hyginus. Scrofa. Saserna. Cornălius Celsus. Aemilius Macer. Vergiliu. Columella. lulius Aquila, care a scris despre ştiinţa etruscă. Tarquitius, la fel. Umbricius Melior, la fel. Cato Cenzorul. Domitius Caluinus. Trogus. Melissus. Fabianus. Mucianus. Nigidius. Mamilius. Oppius.

24

NATVRALIS HISTORIA

Autori s t r ă i n i : Aristotel. Democrit. Neoptolem, care a scris MeXiToupyiKd. Philiscos, la fel. Nicander. Menecrates. Dionysios, care 1-a tradus pe Mago. Empedocle. Calimah. Attalus regele. Apolodor, care a scris despre animalele veninoase. Hipocrate. Herophilus. Erasistratos. Asclepiade. Themison. Posidonius Stoicul. Menander din Priene şi cel din Heraclea. Euphronios din Atena. Teofrast. Hesiod. Philometor regele.

Cartea a şaptea (1) 1. Aceasta este înfăţişarea lumii, cu pămînturile, popoarele, mările, cu fluviile importante, cu insulele şi oraşele sale; în acelaşi timp, şi natura fiinţelor este vrednică de o contemplare cu nimic mai prejos, dacă spiritul uman este cu adevărat în stare să cerceteze orice amănunt. Cum se cuvine, la început ne vom îndrepta atenţia către om, pentru care se pare că natura le-a creat pe toate celelalte, cerînd o răsplată consistentă şi crudă în schimbul darurilor sale atît de numeroase, astfel încît nu se poate aprecia prea bine dacă a fost pentru om mai mult o mamă bună sau mai degrabă mamă vitregă nemiloasă. 2. înainte de toate, este singura fiinţă pe care natura o îmbracă folosindu-se de bunurile altora. Celorlalte le acordă într-un mod variat ceva cu care să se acopere : carapace, găoace, piei, ţepi, blănuri, fulgi, pene, solzi, lînă; natura a protejat de frig şi de căldură chiar trunchiurile copacilor cu ajutorul scoarţei, aşezată uneori în două s t r a t u r i : doar pe om îl aruncă gol pe ţărîna goală în ziua naşterii, sortindu-1 pe loc scîncetelor şi plînsetelor şi, ca pe nici o alta între atîtea vieţuitoare, lacrimilor - şi asta încă de îndată, de la începutul vieţii. Rîsul, în schimb, pe Hercule, nu-i este dat nimănui înainte de a patruzecea zi, oricît de precoce şi de iute ar fi. 3. După primul contact cu lumina, copiilor le este legat tot corpul, aşa cum nu se întîmplă nici măcar cu animalele domestice. Şi astfel zace cu mîinile şi cu picioarele legate, născută întru fericire, fiinţa plîngătoare menită să domnească asupra celorlalte şi îşi inaugurează viaţa în chinuri, ispăşind o singură vină - aceea de a se fi născut. Vai, ce nebunie, aceea a omului care, după asemenea începuturi, se consideră născut cu dreptul la mîndrie! 4. Cea dintîi promisiune de vigoare şi cel dintîi dar primit o dată cu trecerea timpului îl fac asemănător unui patruped. Cînd va începe să meargă ca un adevărat om ? Cînd va vorbi ? Cînd va fi gura lui pregătită pentru hrană ? Cît timp va fi moale capul lui, semn al celei mai mari slăbiciuni între toate vieţuitoarele ? Cîte boli şi cît de multe remedii descoperite împotriva răului, dar şi acestea învinse imediat apoi de alte maladii! Celelalte fiinţe îşi cunosc firea: unele se folosesc de agilitate în fugă, altele de iuţeala zborului, altele înoată; omul, în schimb, nu ştie nimic fără să înveţe, nici să vorbească, nici să meargă, nici să se hrănească, pe scurt, nu ştie nimic de la sine, decît să plîngă! De aceea au existat mulţi care au socotit că lucrul cel mai bun este fie să nu te naşti, fie să mori cît mai repede. 5. între toate fiinţele, doar lui îi este dat să jelească; doar lui îi este dat excesul, sub

26

NATVRALIS HISTORIA

nenumărate forme, în funcţie de fiecare parte a corpului; doar el are parte de ambiţie, de lăcomie, de o dorinţă arzătoare de a trăi, de super­ stiţie ; doar el se îngrijeşte de mormînt şi chiar de ceea ce va fi după el. Nimeni nu are o viaţă mai fragilă, nici o mai mare dorinţă de orice lucru, nici o spaimă mai tulburătoare, nici o furie mai dezlănţuită. în sfîrşit, celelalte vieţuitoare trăiesc bine între semenii lor. Le vedem adunîndu-se şi opunînd rezistenţă doar animalelor neasemănătoare lor: ferocitatea leilor nu provoacă între ei conflicte, şerpii nu caută să muşte şerpi, nici monştrii marini, nici peştii nu se manifestă violent decît în faţa unor specii diferite. însă, pe Hercule, omului îi vin cele mai multe rele din partea omului. 6. Despre neamul omenesc în totalitatea lui am vorbit în mare măsură de-a lungul trecerii în revistă a popoarelor. Prin urmare, nu ne vom ocupa acum de nenumăratele rituri şi de obiceiuri, aproape tot atît de multe ca grupările oamenilor; totuşi cred că unele date sînt greu de omis, mai ales amănuntele referitoare la popoare care trăiesc departe de mare, care nu mă îndoiesc că li se vor părea multora uimitoare şi incredibile. Cine a crezut în etiopieni înainte de a-i vedea? Sau ce lucru nu este miraculos, atunci cînd afli pentru prima oară de el? Cîte întîmplări sînt considerate imposibile înainte să se întîmple ? 7. însă puterea şi măreţia naturii sînt în orice clipă de necrezut, dacă omul cuprinde cu mintea doar o parte a lor şi nu întregul. Să nu mai amintim păunii, petele tigrilor şi ale panterelor şi semnele particulare ale atîtor animale, care reprezintă un lucru mărunt de spus, dar nemăsurat, dacă îl iei în calcul: faptul că există atîtea graiuri, atîtea limbi, o asemenea varietate de dialecte, încît un străin aproape că nu este tot om în ochii unui alt străin! 8. Pe de altă parte, deşi chipul nostru este format din zece sau doar cu puţin mai multe părţi, nu se găsesc între atîtea mii nici măcar două figuri nediferenţiate, caracteristică umană pe care nici o artă, încercînd să o reproducă, nu ar putea să o atingă fîe şi pentru un număr restrîns de creaţii. Totuşi, nu voi garanta personal pentru majoritatea acestor fapte, ci voi atribui responsabilitatea surselor, care vor fi invo­ cate în toate situaţiile îndoielnice; să nu ne simţim stînjeniţi că îi urmăm pe greci, pentru că s-au ocupat cu mai multă conştiinciozitate şi grijă de acest domeniu, încă din vremuri îndepărtate. (2) 9. Am spus deja că există populaţii scitice (şi chiar multe), care se hrănesc cu carne de om. Poate că acest lucru este neverosimil, dacă nu ne-am gîndi că tocmai în centrul lumii au existat neamuri monstruoase, ciclopii şi lestrigonii, iar pînâ de curînd populaţiile de dincolo de Alpi aveau obiceiul de sacrifica oameni, ceea ce nu este prea diferit de a-i mînca. 10. Dar lîngă sciţi, care trăiesc la nord, nu departe de locul din care se ridică acvilonul şi de peştera de la care şi-a luat numele, loc căruia i se spune Ges clithron^, se află arimaspii, pe care i-am menţionat în greacă, „zăvorul pămîntului" (n.tr.).

CARTEA A ŞAPTEA

27

anterior, recunoscuţi prin faptul că au un singur ochi în mijlocul frunţii. Mulţi autori, cei mai iluştri fiind Herodot şi Aristeas din Proconnesus, scriu despre ei că se află permanent în război, în apropierea minelor, cu grifonii, o specie de animale zburătoare, după cum se spune prin tradiţie, care extrag aur din galerii; fiecare dintre aceştia se luptă cu o patimă uimitoare : grifonii pentru păstrarea aurului, iar arimaspii pentru sus­ tragerea acestuia. 11. Insă, dincolo de sciţii antropofagi, într-o vale largă din muntele Imauus este o regiune care se numeşte Abarimon, unde, în păduri, trăiesc oameni cu talpa întoarsă înapoi, dar de o rapidi­ tate extraordinară, care rătăcesc laolaltă cu fiarele. Baeton, respon­ sabilul cu măsurarea drumurilor al lui Alexandru cel Mare, a arătat că aceşti oameni nu pot respira într-o altă atmosferă şi de aceea nu pot fi atraşi în serviciul suveranilor vecini şi nu au fost în subordinea lui Alexandru. 12. După mărturia lui Isigonus din Niceea, antropofagii amintiţi înainte, despre care am spus că locuiesc către nord, la zece zile de mers mai sus de rîul Boristene, beau din cranii de om şi folosesc pielea capului cu păr cu tot în chip de ştergar aşezat pe piept. Acelaşi autor relatează că în Albania se nasc oameni cu ochii albaştri-verzui, cărunţi încă din copilărie, care noaptea văd mai bine decît ziua. Tot după Isigonus, la treisprezece zile de mers dincolo de Boristene se găsesc sauromaţii, care mănîncă întotdeauna o dată la trei zile. 13. Potrivit lui Crates din Pergam, pe malul Helespontului, lîngă Parium, a existat o rasă de oameni, pe care îi numeşte ofiogeni*, care în mod obişnuit uşurau suferinţa provocată de muşcăturile de şarpe printr-o simplă atingere şi extrăgeau veninul apăsînd cu mîna. Varro crede că acolo încă mai trăiesc unii, a căror salivă este un leac împotriva muşcă­ turilor de şarpe. 14. După cum scrie Agatharchides, şi în Africa la fel a fost neamul psyllilor, denumit după regele Psyllo, al cărui mormînt se află în zona Sirtei Mari. Ei aveau din naştere în corp o otravă mortală pentru şerpi, prin mirosul căreia îi amorţeau; obiceiul era sâ-şi expună copiii, imediat după naşterea lor, şerpilor celor mai periculoşi şi să probeze astfel castitatea soţiilor, pentru că şerpii nu se retrăgeau din faţa celor născuţi de pe urma unui adulter. Această populaţie a fost aproape în întregime suprimată, printr-un masacru, de către nasamoni, care deţin acum aceste teritorii. Cu toate acestea, supravieţuiesc şi astăzi, în cîteva locuri, urmaşi ai psyllilor, dintre cei care reuşiseră să scape sau care nu erau de faţă cînd s-a dat lupta. 15. O populaţie asemănătoare dăinuie şi în Italia, aceea a marsilor, despre care se spune că descind din fiul lui Circe şi, prin urmare, au această abilitate înnăs­ cută. In orice caz, tot neamul lor posedă o otravă împotriva şerpilor: se pare că, loviţi de salivă, aceştia fug ca de atingerea cu apă clocotită; iar dacă le ajunge în gît, chiar mor, mai cu seamă cînd este saliva unui om care n-a mîncat.

4.

în greacă, ophis - „şarpe", gen- radicalul naşterii, „născuţi din şarpe" (n.tr.).

28

NATVRALIS HISTORIA

Calliphanes povesteşte că dincolo de nasamoni şi de vecinii lor, machlii, se află androginii, fiinţe cu trăsăturile ambelor sexe, folosindu-se pe rînd de fiecare ca să se acupleze. Aristotel adaugă că au sînul drept de bărbat, iar cel sting de femeie. 16. Tot în Africa, după Isigonus şi Nimphodorus, există familii de vrăjitori, prin ale căror incan­ taţii pier turme, se usucă arbori, mor copii. Isigonus mai spune că la tribali şi la iliri trăiesc oameni de acelaşi fel, care farmecă din priviri şi îi ucid pe cei pe care îi fixează mai mult timp, mai ales dacă au ochii injectaţi de mînie; acest rău are efect mai degrabă asupra adulţilor; mai interesant este că au două pupile în fiecare ochi. 17. Apollonides relatează că există şi femei de acest fel în Sciţia, şi se numesc biţii. Phylarchus menţionează şi neamul thibienilor, în Pont, şi multe altele de aceeaşi rasă, care se disting printr-o pupilă dublă la un ochi şi printr-o imagine de cal în celălalt; în plus, ei nu se pot scufunda în apă, nici măcar dacă sînt îngreunaţi de îmbrăcăminte. Potrivit lui Damon, nu altfel decît aceştia este neamul farmacilor din Etiopia, a căror sudoare provoacă sleirea corpurilor atinse de ea. 18. La noi, dintre autori. Cicero susţine că pretutindeni toate femeile cu pupile duble au o privire rău­ făcătoare. Astfel natura, după ce a sădit în om obiceiul sălbatic de a se hrăni cu carne umană, a vrut chiar să apară în tot corpul şi uneori în ochi otrăvuri, ca să nu fie undeva un rău care să nu existe şi în om! 19. Nu departe de Roma, în ţinutul faliscilor, locuiesc cîteva familii care sînt numite hirpi; la sacrificiul anual, care este săvîrşit lingă muntele Soracte, în cinstea lui Apolo, acestea, deşi merg pe o grămadă de lemn ars, nu se ard şi de aceea, printr-un decret permanent al senatului, li se acordă scutirea de serviciul militar şi de alte îndatoriri. 20. Unii oameni se nasc cu nişte calităţi formidabile în anumite părţi ale corpului, aşa cum i s-a întîmplat regelui Pirus cu degetul cel mare de la piciorul drept, prin a cărui atingere se vindecau afecţiunile splinei. Se spune că acest deget nu a putut fî ars laolaltă cu cealaltă parte a corpului şi a fost păstrat în interiorul unui templu, aşezat într-o casetă. 21. în mod deosebit India şi ţinutul etiopienilor sînt pline de minuni, în India se nasc animale uriaşe: dovadă sînt cîinii, mai mari decît în altă parte. Copacii sînt, se spune, de o înălţime atît de mare, încît săgeţile în zbor nu pot trece pe deasupra lor - iar fertilitatea pămîntului, climatul, bogăţia apelor fac în aşa fel încît la umbra unui singur smochin să se poată adăposti escadroane întregi de cavalerie; trestiile sînt atît de înalte, încît în fiecare porţiune dintre două noduri se poate scobi o luntre cu capacitatea de a purta uneori trei persoane. Este un lucru cunoscut că acolo mulţi oameni depăşesc statura de cinci coţi, nu scuipă, nu suferă de vreo durere de cap, de dinţi sau de ochi, rar de vreuna în alte părţi ale corpului: sînt rezistenţi graţie unei atît de moderate călduri emise de soare. Filozofii lor, pe care îi numesc gimnosofîşti, stau din zori şi pînă-n seară să observe soarele cu ochii nemişcaţi, ţinîndu-se toată ziua cînd pe un picior, cînd pe celălalt în nisipul fier­ binte. Megasthenes relatează că pe un munte al cărui nume este Nulus

CARTEA A ŞAPTEA

29

trăiesc oameni cu tălpile întoarse, care au cîte opt degete la fiecare picior; 23. în numeroşi alţi munţi însă, există oameni cu cap de cîine îmbrăcaţi în piei de fiare, cu lătrat în loc de voce, dotaţi cu gheare, care se hrănesc cu animale şi păsări; Ctesias a r a t ă că dintre aceştia, în vremea în care el scria, trăiau mai mult de o sută douăzeci de mii şi că la o populaţie din India femeile nasc o singură dată în viaţă, iar copiii lor încărunţesc pe dată. Acelaşi autor aminteşte un neam de oameni care se numesc monocoli^, cu un singur picior, de o iuţeală uimitoare în sărituri; tot ei mai sînt numiţi sciapozi®, pentru că, atunci cînd căldura este prea mare, stînd întinşi pe spate la pămînt, se protejează cu umbra propriilor picioare. Ei nu se află departe de troglodiţi şi, mai la apus de aceştia, se găsesc nişte oameni fără gît, care âu ochii pe umeri. 24. în munţii orientali din India, regiune zisă a catarcluzilor, trăiesc şi satiri, fiinţe foarte sprintene, care fug ba în patru labe, ba ridicate în picioare, şi au o înfăţişare omenească; datorită rapidităţii lor nu sînt prinşi decît cei bătrîni sau bolnavi. Tauron îi citează pe coromanzi, o populaţie care locuieşte în păduri, lipsiţi de glas, dar capabili să scoată nişte ţipete înfiorătoare, cu ochi alb aştri-verzui şi dinţi de cîine. Potrivit lui Eudoxus, în zona meridională a Indiei bărbaţii au talpa de un cot, însă femeile o au atît de mică, încît sînt numite strutopode^. 25. Megasthenes aminteşte, între inzii nomazi, o populaţie care în loc de nări are doar nişte deschizături, picioarele moi ca trupul şerpilor, iar membrii ei poartă numele de sciraţi. La hotarele cele mai îndepărtate ale Indiei, la răsărit, în apropierea izvorului Gangelui, continuă el, se află neamul astomilor**, cei fără gură, cu întreg corpul aspru de păr, îmbrăcaţi în frunze acoperite de puf, care trăiesc doar din aerul şi din miresmele pe care nările lor le inspiră. Ei nu au nevoie de nici un fel de h r a n ă sau de băutură, ci doar de parfumuri de rădăcini, de flori şi de mere de pădure, pe care le poartă cu ei la un drum mai lung, ca să nu le lipsească mirosul lor; o mireasmă puţin prea intensă le ia viaţa cu uşurinţă. 26. Dincolo de aceştia, în zona cea mai îndepărtată a munţilor, sînt citaţi trispitamii^ şi pigmeii, care nu depăşesc înălţimea de trei palme; ei trăiesc într-un climat benefic şi într-o primăvară veşnică, de vreme ce munţii îi apără de acvilon; aşa cum arată chiar Homer, sînt atacaţi de cocori. Legenda spune că, la venirea primăverii, urcaţi în spatele berbecilor şi caprelor, înarmaţi cu săgeţi, coboară în şir compact către mare şi distrug ouăle şi omoară puii acestor păsări; misiunea este îndeplinită în trei luni; în alte condiţii nu ar putea rezista viitoarelor

î n greacă, monos - „unul singur", colon - „membru, picior", „cu un singur picior" (n.tr.). In greacă, scia - „umbră", podes - „picioare", „care îşi fac umbră cu picioarele" (n.tr.). în greacă, strouthos - „vrabie", „cu picioare de vrabie" (n.tr.). î n greacă, a - „fără", stoma - „gură", „cei fără g u r ă " (n.tr.). î n greacă, spithame - „palmă", „de trei palme" (n.tr.).

30

NATVRALIS HISTORIA

stoluri de cocori. Casele lor sînt construite din argilă, din pene şi din coji de ouă. 27. Aristotel relatează că pigmeii locuiesc în peşteri; în rest, este de acord cu ceilalţi autori. Isigonus consideră că cirnii, o populaţie indiană, trăiesc o sută patruzeci de ani, deopotrivă cu etiopienii macrobi, cu serii şi locuitorii de pe muntele Athos, care ar reuşi acest lucru pentru că se hrănesc cu carne de viperă; astfel, nici capul, nici îmbrăcă­ mintea lor nu sînt vulnerabile în faţa insectelor dăunătoare. 28. Potrivit lui Onesicritus, în India, în locurile care nu beneficiază de umbră, există oameni cu o statură de cinci coţi şi două palme ; ei trăiesc o sută treizeci de ani şi nu îmbătrînesc, ci mor în floarea vîrstei. Crates din Pergam îi numeşte gimneţi pe inzii care depăşesc o sută de ani, iar alţi autori, şi nu puţini, macrobi^". După Ctesias, un trib al acestora, al panzilor, cum sînt numiţi, aşezat într-o vale, trăieşte două sute de ani; au părul alb în tinereţe cei care îl vor avea negru la bătrînete; 29. dimpotrivă, alţii, apropiaţi de macrobi, nu depăşesc patruzeci de ani, iar femeile lor nasc o singură dată. Şi Agatharchides notează acelaşi lucru şi, în plus, că se hrănesc cu lăcuste şi că sînt sprinteni. Clitarchus le-a dat numele de manzi, iar Megasthenes numără trei sute de sate ale lor. Femeile lor nasc la şapte ani şi ajung la bătrînete la patruzeci. 30. Artemidor semnalează faptul că în insula Taprobane oamenii duc viaţa cea mai lungă fără vreo slăbiciune a trupului. Duris spune că unii dintre indieni se acuplează cu fiare, de unde se naşte o fiinţă mixtă, pe jumătate sălbatică. La calingi, o populaţie aflată tot în India, femeile concep la cinci ani şi nu trec de al optulea an de viaţă. Şi în altă parte se nasc oameni cu o coadă stufoasă, de o iuţeală extraordinară, iar alţii se acoperă în întregime cu propriile urechi. Fluviul Arabis îi separă pe oriţi de inzi. Aceştia nu cunosc altă hrană decît peştii, pe care, după ce îi rup cu unghiile, îi usucă la soare şi aşa fac din ei un fel de turtă, după cum relatează Clitarchus. 31. Potrivit lui Crates din Pergam, troglodiţii, situaţi dincolo de Etiopia, sînt mai rapizi decît caii, iar unii etiopieni, după acelaşi autor, nu depăşesc opt coţi în înălţime; aceştia au numele de sirboţi. Dintre populaţiile de etiopieni nomazi, care se găsesc de-a lungul fluviului Astragus pînă către nord, fac parte menisminii, aflaţi la o depărtare de douăzeci de zile de mers de ocean. Ei trăiesc din laptele animalelor pe care le numim cinocefale, ale căror turme le pasc după ce au omorît masculii, cu excepţia celor nece­ sari pentru reproducţie. 32. In deserturile Africii apar uneori arătări cu chip de om şi se evaporă într-o clipită. Aceste fiinţe şi altele cu asemenea caracteristici din specia umană, pe care le-a creat ingenioasa natură, sînt pentru ea un motiv de amuza­ ment, iar pentru noi - un motiv de minunare. Dar cine ar fi în stare să ţină evidenţa a tot ceea ce creează natura zi de zi sau chiar oră de oră? Pentru a-i dezvălui puterea ar fi îndeajuns faptul că între minunile 10. în greacă, macros - „lung", bios - „ viaţă", „cu viaţă lungă" (n.tr.).

CARTEA A ŞAPTEA

31

împlinite se află populaţii întregi. Să trecem însă la cîteva trăsături umane care nu stau sub semnul îndoielii. (3) 33. Că se pot naşte trei gemeni deodată este un fapt dovedit prin exemplul Horatilor şi Curiatilor. Un număr mai mare este considerat semn divin, în afară de Egipt, unde apele fluviului Nil sînt o băutură aducătoare de rod. Recent, la moartea divinului Augustus, Fausta, o femeie din popor, care a născut la Ostia doi băieţi şi tot atîtea fete, a prevestit, fără nici o îndoială, foamea care a urmat. Şi în Pelopones se găseşte o femeie care a născut de patru ori cîte cinci copii, din care la fiecare naştere cea mai mare parte au supravieţuit. Trogus spune că în Egipt s-au născut şapte copii dintr-o singură naştere. 34. Se nasc şi copii cu trăsăturile ambelor sexe, pe care îi numim hermafrodiţi, cărora odinioară li se spunea androgini şi erau consideraţi fiinţe monstruoase, acum sînt însă obiect de plăcere. Pompei cel Mare a aşezat, printre decoraţiunile teatrului său, portretele unor persoane admirabile prin renumele lor, realizate cu o atenţie deosebită de nişte artişti de mare talent; între altele, se poate citi cum, la Trales, Eutychis a fost dusă la rug de cei douăzeci de copii ai săi, după ce născuse de treizeci de ori, şi cum Alcippe a dat naştere unui elefant. De altfel, această ultimă întîmplare se află printre prevestirile de rău augur; la începutul războiului cu marsii, a fost născut şi un şarpe de către o sclavă, iar naşterile monstruoase, produse în felurite chipuri, se înscriu între semnele rele. 35. împăratul Claudiu scrie că un centaur născut în Tesalia a murit în aceeaşi zi şi, în timpul domniei lui, noi înşine am văzut unul adus din Egipt şi conservat în miere. Un caz bine cunoscut este copilul din Sagunt întors îndată după naştere înapoi în pîntecele mamei, în anul în care oraşul a fost distrus de Hanibal. 36. Schimbarea femeilor în bărbaţi nu este o poveste. Am descoperit în analele din timpul consulilor Publius Licinius Crassus şi Gaius Cassius Longinus că, la Casinum, o fată aflată încă sub autoritatea părinţilor s-a transformat în băiat şi, la ordinul haruspicilor, a fost deportată într-o insulă pustie. Licinius Mucianus a relatat că 1-a văzut la Argos pe un anume Arescon, care avusese numele de Arescusa şi chiar se mări­ tase, dar mai tîrziu acestuia i-au apărut barba şi alte însemne ale virilităţii şi s-a însurat; tot el a văzut şi la Smirna un băiat cu aceeaşi soartă. Eu însumi am văzut în Africa un cetăţean din Thysdrus, Lucius Consitius, transformat în bărbat în ziua nunţii sale; el se mai află în viaţă cînd scriu acestea. 37. ...la o naştere de gemeni, se întîmplă adesea să nu supravieţu­ iască fie mama, fie unul dintre copii; dacă însă gemenii născuţi sînt de sex diferit, este şi mai rară salvarea amîndurora. Fetele se nasc mai repede decît băieţii, după cum şi îmbătrînesc mai repede. Băieţii se mişcă mai des în pîntecele mamei şi în general sînt purtaţi în partea dreaptă, iar fetele în stînga. (4) 38. Celelalte vieţuitoare au date fixe stabilite şi pentru naştere şi pentru perioada de gestaţie ; omul poate naşte pe tot parcursul anului şi

32

NATVRALIS HISTORIA

la un termen neprecizat, fie în luna a şaptea, fie în a opta şi tot aşa pînă la începutul celei de-a unsprezecea luni. Un copil născut înainte de luna a şaptea nu este niciodată capabil să trăiască. Nu se nasc în luna a şaptea decît copiii concepuţi în ajunul sau a doua zi după luna plină sau înainte de lună nouă. 39. în Egipt sînt obişnuite naşterile în luna a opta, şi chiar şi în Italia copii născuţi astfel trăiesc, în ciuda părerilor celor de demult. Aceste date variază în mai multe moduri. Vistilia, soţia lui Glitius, apoi a lui Pomponius şi a lui Orfitus, cetăţeni de marcă, care a născut de patru ori la rînd în luna a şaptea, i-a adus pe lumei pe Suillius Rufus în luna a unsprezecea, pe Corbulo într-a şaptea, amîndoi ajungînd consuli, apoi pe Cesonia, soţia împăratului Gaius, într-a opta. 40. Cei născuţi în luna a opta se află într-un pericol foarte mare pînă ating cea de a patruzecea zi; pentru femeile gravide în luna a patra sau a opta, avorturile sînt mortale. Masurius relatează că pretorul Lucius Papirius, în urma unei acţiuni legale intentate de un moştenitor colate­ ral, i-a respins acestuia posesiunea averii în favoarea unui copil a cărui mamă spunea că 1-a purtat în pîntece treisprezece luni, verdict dat sub pretextul că nu fusese stabilit un termen precis al naşterii. (5) 41. La zece zile după momentul concepţiei, durerile de cap, ameţe­ lile şi întunecarea vederii, sila de mîncare şi greaţa sînt semnul că o nouă fiinţă a început să se formeze. Femeia care aşteaptă un băiat are parte de obraji mai coloraţi şi de o naştere mai uşoară şi simte mişcările fătului în uter în a patruzecea zi. Totul este diferit cînd este vorba de celălalt sex : greutatea este de nepurtat, picioarele şi pîntecele se umflă uşor, iar prima mişcare a fătului are loc în a nouăzecea zi. 42. Dar, în cazul ambelor sexe, o stare de slăbiciune accentuată se face simţită în momentul în care copilului îi creşte părul şi cînd e lună plină, perioadă în mod deosebit primejdioasă pentru copii chiar şi după naştere. Pînă într-atît este de important la gravide mersul şi orice alt lucru cît de mic, încît, dacă mănîncă alimente sărate, copilului i-ar putea lipsi unghiu­ ţele, iar dacă nu şi-au controlat respiraţia, au parte de o naştere mai grea. Căscatul în timpul naşterii este mortal, aşa cum strănutul după un act sexual atrage avortul. 43. Provoacă milă şi ruşine gîndul că originea celei mai nobile dintre fiinţe este atît de frivolă, cînd în cele mai multe cazuri mirosul rezultat de pe urma stingerii unei lămpi este cauza avortului. în condiţii ca acestea se nasc tiranii, se naşte un suflet de călău! Tu care te încrezi în forţele tale fizice, tu care îmbrăţişezi darurile sorţii şi nu te consideri doar favoritul ei, ci fiul ei, 44. tu care ai o minte dominatoare, tu care, umflîndu-te în pene cu un succes oarecare, te crezi zeu, pentru atît de puţin ai fi putut muri! Şi azi mai poţi, pentru un lucru mărunt, cum este muşcătura unui dinţişor de şarpe sau chiar, ca în cazul poetului Anacreon, o boabă de strugure uscat, sau precum pretorul Fabius Senator, prin sufocare, din cauza unui singur fir de păr înghiţit o dată cu laptele. De fapt, va cîntări corect în taler cel care va fi mereu conştient de fragilitatea omului.

CARTEA A ŞAPTEA

33

(6) 45. A te naşte cu picioarele înainte este împotriva naturii, motiv pentru care cei veniţi astfel pe lume sînt numiţi Agrippa, adică „născuţi cu greu"; în acest fel, se spune, s-a născut şi Marcus Agrippa, aproape singurul exemplu de viaţă fericită între cei născuţi aşa. De altfel, şi el a avut parte de o boală a picioarelor, de o tinereţe nefericită, petrecîndu-şi viaţa înconjurat de arme şi de moarte, lăsînd în urmă nişte succesori funeşti, pentru că toţi descendenţii lui au adus numai nenorociri lumii, mai ales cele două Agripine, care le-au dat naştere împăraţilor Gaius şi, respectiv, Domitius Nero, două chinuri de moarte pentru neamul ome­ nesc; 46. în rest, a avut o viaţă scurtă, de vreme ce i-a fost luată la cincizeci de ani, fiind torturat de adulterele soţiei sale şi de sclavia foarte apăsătoare la care se supunea în faţa socrului s ă u : astfel se poate trage concluzia că i s-a împlinit prevestirea dată de naşterea lui nenaturală. Şi Nero, nu de mult împărat şi duşman al omenirii de-a lungul întregii sale domnii, s-a născut cu picioarele înainte, cum scrie Agripina, mama lui. Orînduirea naturii este ca omul să se nască avînd capul înainte, tot aşa cum obiceiul este să fie dus la groapă cu picioarele înainte. (7) 47. Se nasc sub auspicii mai bune copiii a căror mamă moare la naştere, ca Scipio cel dintîi, supranumit Africanul, şi ca primul dintre Cezari, numit aşa după operaţia de cezariană suferită de mama lui^^, operaţie de la care provine şi numele Cesonilor. într-un mod asemănător s-a născut şi Manilius, care a intrat cu armata în Cartagina. (8) în cazul gemenilor, i se spunea vopisc aceluia care, după ce fusese ţinut în uter, se năştea la termen, în timp ce al doilea copil murea prin avort: extra­ ordinare, deşi rare, sînt minunile legate de acest aspect. (9) 48. în afară de femeie, doar cîteva femele din regnul animal se mai împerechează cînd sînt gravide; doar într-un caz sau două, cel mult, rămîn din nou grele. în dosarele medicilor şi ale unor autori care fac cercetări în domeniu se găseşte informaţia că s-a întîmplat ca, la un singur avort, să fie expulzaţi doisprezece embrioni. Dar, cînd intervalul dintre două procreări este foarte scurt, ambele sarcini sînt purtate pînă la termen: 49. aşa s-a întîmplat cu Hercule şi cu Ificle, fratele lui, şi cu acea femeie care a adus pe lume gemeni, unul semănînd cu soţul, celălalt cu amantul ei; aceeaşi a fost situaţia unei sclave din Proconessus, care, în urma unor contacte sexuale avute în aceeaşi zi, a născut un copil care semăna cu stăpînul ei, iar altul cu administratorul acestuia; la fel s-au petrecut lucrurile şi în cazul altor două femei, una care a născut în acelaşi timp un copil aflat la termen şi un altul în luna a cincea, şi alta care a născut un copil în luna a şaptea, iar în lunile următoare a avut încă doi gemeni. (10) 50. Situaţiile următoare sînt bine cunoscute: dacă din părinţi normali se pot naşte copii mutilaţi şi din părinţi mutilaţi se pot naşte fie 11.

în original, a caeso matris ere - „a tăia" (n.tr.).

utero - „de la tăierea uterului mamei", lat. caedo,

34

NATVRALIS HISTORIA

copii normali, fie unii cu acelaşi defect; chiar anumite semne particulare, ca negii şi cicatricele se pot reproduce : o dată la patru generaţii, dacilor le apare pe umăr însemnul lor originar. 51. (Este ştiut că trei membri ai familiei Lepizilor, la interval de o generaţie, s-au născut cu un ochi acoperit de o membrană.) Unii copii seamănă cu bunicul lor, iar dintre gemeni unul cu tatăl, celălalt cu mama, în timp ce un frate născut un an mai tîrziu seamănă cu cel mai mare de parcă ar fi gemeni; unele femei dau naştere unor copii care le seamănă numai lor sau numai bărbatului lor, sau nici unuia dintre ei, altele au fetiţe care seamănă cu tatăl lor sau băieţi care seamănă cu ele. Un exemplu în afară de orice îndoială este acela al lui Niceu, un renumit luptător originar din Bizanţ: mama lui, născută dintr-un adulter cu un etiopian, nu avea culoarea pielii diferită de a celorlalţi componenţi ai familiei, însă el a semănat leit cu bunicul său etiopian. 52. Cercetarea asemănărilor este un domeniu imens, pentru că aici prevalează, cred oamenii, multe elemente întîmplătoare cum ar fi vederea, auzul, memoria şi imaginile percepute în momentul concepţiei. Se consi­ deră că fie şi un gînd care trece prin mintea oricăruia dintre părinţi reproduce sau amestecă trăsăturile asemănătoare; de aceea sînt mai multe elemente distinctive la om decît la celelalte vieţuitoare, pentru că rapiditatea gîndurilor, iuţeala minţii şi varietatea de firi întipăreşte trăsături dintre cele mai diversificate, în vreme ce restul fiinţelor nu îşi folosesc mintea şi seamănă sub acest aspect toate, în cadrul fiecărei specii. 53. Lui Antiochus, regele Siriei, îi semăna atît de tare un om din popor, pe nume Artemon, încît, după uciderea lui, prin intermediul acestuia, regina Laodice a jucat o întreagă farsă în care soţul ei o recomanda ca succesoare la domnie. Un anumit Vibius, plebeu şi el, şi Publicius, un sclav eliberat, semănau ca două picături de apă cu Pompei cel Mare, reproducînd întocmai aerul de onestitate al chipului său şi chiar nobleţea frunţii lui distinse. 54. Din aceeaşi cauză, tatălui său i-a fost pusă porecla de Menogene, după bucătarul său, după ce mai întîi o avusese pe aceea de Strabon, de la strabism, defect al ochilor pe care îl avea ca şi sclavul cu acest nume; lui Scipio i-a fost dată porecla de Serapio, după un sclav neînsemnat al unui negustor de porci. Mai tîrziu, un Scipio din aceeaşi familie a primit numele mimului Salvitto, după cum Spinther şi Pamphilus, actori care jucau roluri secundare, respectiv terţiare, şi-au dat numele lui Lentulus şi lui Metellus, colegi de consulat, coincidenţă care a devenit cit se poate de nepotrivită cînd s-a întîmplat să fie văzute în scenă în acelaşi timp imaginile ambilor consuli. 55. Dimpo­ trivă, oratorul Lucius Plancus i-a pus poreclă actorului Rubrius, apoi Curio tatăl a fost supranumit după actorul Burbuleius, iar fostul cenzor Messala - după Menogene, actor şi el. Iar în ceea ce-1 priveşte pe pro­ consulul Sura, chiar rictusul gurii, bîlbîiala şi confuzia în vorbire, nu doar înfăţişarea lui, se regăseau la un pescar din Sicilia. Lui Cassius Severus, un orator celebru, i-a fost reproşată asemănarea cu gladiatorul Armentarius. 56. Toranius, un vînzător de sclavi, i-a vîndut lui Antoniu,

CARTEA A ŞAPTEA

35

în vremea triumviratului său, doi băieţi de o frumuseţe rară, unul născut în Asia, altul dincolo de Alpi, în calitate de gemeni, atît de izbitoare era asemănarea dintre ei. Apoi, cînd limba vorbită de sclavi a indicat frauda, ocările lui Antoniu, înfuriat acum, au izbucnit cu vio­ lenţă, deplîngînd mărimea preţului (căci îi cumpărase cu două sute de sesterţi); abilul vînzător i-a răspuns că i-a vîndut pe un preţ atît de mare tocmai pentru motivul că nu era de mirare asemănarea între copiii născuţi din aceeaşi mamă, în timp ce descoperirea unor persoane de naţii diferite cu înfăţişări identice nu are p r e ţ ; şi a fost atît de priceput în a-i cîştiga admiraţia, încît cel care mai înainte îl condamna cu vehe­ menţă, furios din cauza jignirii suferite, considera acum că nici un alt bun al său nu era mai demn de comoara pe care o avea în stăpînire. (11) 57. Există o incompatibilitate distinctă între trupuri; deşi steril, contactul dintre două persoane devine fecund cînd fiecare îşi schimbă partenerul: este situaţia lui Augustus şi a Liviei. La fel, unele cupluri procreează doar fete sau doar băieţi, însă majoritatea alternează: aşa stau lucrurile cu mama Gracchilor, care a născut de douăsprezece ori, şi cu Agripina, soţia lui Germanicus, care a născut de nouă ori. Unele femei sînt sterile în tinereţe, iar altora nu le este dat să nască decît o dată în viaţă. 58. Unele nu duc sarcinile pînă la termen, altele care au această problemă, dacă se vindecă prin grija medicinei, de obicei dau naştere unei fete. Divinul Augustus face parte dintre puţinele persoane care au ajuns să-1 vadă născîndu-se pe nepotul nepoatei lor (eveniment ce avut loc în anul morţii sale), şi anume pe Marcus Silanus, care, guvernator al Asiei după ce fusese consul, la venirea lui Nero la tron a fost ucis de acesta prin otrăvire. 59. Quintus Metellus Macedonicus, avînd şase copii, a lăsat în urma sa şi unsprezece nepoţi, nurori, gineri şi toţi ceilalţi, care i se adresau cu apelativul „tată", în total douăzeci şi şapte de persoane. 60. în documentele din vremea divinului Augustus se găseşte informaţia că, în timpul consulatului al său (al doispre­ zecelea) şi al colegului său, Lucius Sulla, cu trei zile înainte de idele lui aprilie, Gaius Crispinius Hilarus, dintr-o bună familie plebee din Faesulae, a adus sacrificii în Capitoliu împreună cu cele două fiice, cei douăzeci şi şapte de nepoţi, cei optsprezece strănepoţi, cele opt nepoate ale sale, un cortegiu mai presus de toate de pe atunci. (12) 61. La peste cincizeci de ani o femeie nu mai poate avea copii; la cele mai multe femei menstruaţia încetează la patruzeci de ani. Dar la bărbaţi situaţia este diferită: este bine ştiut că regele Masinissa a avut un fiu după ce a împlinit optzeci şi şase de ani şi 1-a numit Methimannus, iar Cato Cenzorul a avut şi el unul, la optzeci de ani împliniţi, de la fiica lui Salo, un client al lui. 62. Din această cauză, unii urmaşi ai săi au fost supranumiţi Licinieni, alţii Salonieni, din rîndul celor din urmă provenind Cato din Utica. Chiar de curînd, este cunoscut Lucius Volusius Saturninus, mort în timp ce deţinea funcţia de prefect al Romei, care la peste şaizeci şi doi de ani 1-a avut de la Cornelia, cea din familia

36

NATVRALIS HISTORIA

Scipionilor, pe Vblusius Saturninus, care a devenit mai tîrziu consul. Şi oamenii simpli au capacitatea de a da naştere unor copii pînă la şaptezeci şi cinci de ani. (13) 63. Femeia este singura fiinţă care are menstruaţie; prin urmare, doar în uterul ei se află aşa-numitele „mole", adică o carne informă, fără viaţă, greu de lovit şi de pătruns cu fierul. Aceasta se mişcă şi întrerupe menstruatia, ca o sarcină, este mortală uneori, alteori îmbătrîneşte o dată cu trupul, altădată este expulzată de crampe mai puternice. Ceva asemănător, numit „scirros", le creşte în pîntece şi bărbaţilor, aşa cum i s-a întîmplat fostului pretor Oppius Capito. 64. Dar nu cu uşurinţă se va putea descoperi ceva mai uimitor decît menstruatia. La apropierea unei femei în această stare mustul se acreşte, atinse, seminţele viitoa­ relor roade devin sterile, altoaiele mor, plantele din grădini sînt arse, fructele copacilor sub care se aşază cad, luciul oglinzilor păleşte la o simplă reflectare a ei, vîrful săbiei se toceşte, strălucirea fildeşului dispare, albinele mor în stupi, arama şi chiar fierul se acoperă numaidecît de rugină, iar bronzul capătă un miros respingător,"cîinii care se ating de sîngele menstrual ajung să turbeze şi muşcătura lor este infectată cu o otravă fără de leac. 65. Ba chiar şi bitumenul, o substanţă ductilă şi maleabilă, care se află într-un lac din ludeea, numit Asphaltites, unde pluteşte în anumite perioade ale anului, şi care nu se lasă împrăş­ tiată, aderînd la tot ceea ce vine în contact cu ea, se risipeşte la atingerea unui fir contaminat cu un asemenea venin. Se spune că pînă şi furnicile, nişte fiinţe atît de mici, au capacitatea de a-1 simţi şi aruncă grăunţele pe care le purtau în gură, nemaiapropiindu-se apoi de ele. 66. Iar un astfel de rău şi atît de mare apare la femeie o dată la treizeci de zile şi fluxul este mai abundent o dată la trei luni, la unele feinei mai des de o dată pe lună, la altele niciodată. (14) Dar ultimele menţionate nu pot avea copii, de vreme ce aceasta este materia din care se formează omul: seminţele cu caracter masculin, aglomerîndu-se în această materie, se coagulează formînd ceea ce cu timpul prinde viaţă şi formă. De aceea, cînd femeilor gravide le revine menstruatia, după părerea lui Nigidius, ele dau naştere unor copii telabi sau fără viaţă sau plini de puroi. (Tot Nigidius crede că laptele cu care femeia îşi hrăneşte copilul nu se strică dacă ea rămîne din nou însăr­ cinată cu acelaşi bărbat.) De obicei începutul şi sfîrşitul menstruâţiilor sînt considerate perioadele cele potrivite pentru concepţie. Am aflat că semnul prin care se distinge o femeie fertilă este faptul că fardurile pe care le foloseşte pentru ochi ajung în salivă. (15) 68. Nu încape îndoială că nou-născuţilor le ies primii dinţi la şapte luni şi, în general, mai întîi pe maxilarul superior; la şapte ani le cad şi sînt înlocuiţi cu alţii; unii chiar se nasc cu dinţi, ca Manius Curius, care din acest motiv a fost poreclit Dinţatul, şi ca Gnaeus Papirius Carbo, amîndoi oameni de vază. In ceea ce le priveşte pe femei, acest fenomen a fost considerat de rău augur în timpul regilor. 69. Născută

CARTEA A ŞAPTEA

37

astfel, o oarecare Valeria, pentru că prevestirea haruspicilor anunţa că ar fi condus la pieirea oraşului în care ar fi fost trimisă, a fost deportată la Suessa Pometia, un oraş foarte înfloritor în vremea aceea, iar profeţia s-a împlinit. (Naşterea anumitor femei cu sexul închis este un semn nefast, dovadă fiind exemplul Corneliei, mama Gracchilor.) Unii copii se nasc cu un os continuu în loc de dinţi, aşa cum avea fiul lui Prusias, regele Bitiniei. 70. Dinţii sînt într-atît de rezistenţi la foc, încît nu se ard la un loc cu restul corpului, în momentul incinerării, dar tot ei, deşi nebiruiţi de flacără, se găuresc din cauza unei slăbiciuni provocate de pituită. Cîştigă în strălucire cu ajutorul anumitor medicamente. Se deteriorează prin folosinţă şi unora le cad cu mult înainte de vreme. Nu sînt necesari doar în mestecarea hranei şi a alimentelor, din moment ce dinţii din faţă controlează vocea şi pronunţarea cuvintelor; la fiecare atingere a limbii scot un sunet şi, după poziţia în şir şi după mărime, aspresc sau înmoaie cuvintele, slăbindu-le inteligibilitatea, iar cînd lipsesc, dispare şi claritatea pronunţiei. 71. Se crede că şi ei sînt o sursă de prevestiri. Bărbaţii au treizeci şi doi, exceptînd populaţia turdulilor : se apreciază că aceia care au mai mulţi au o speranţă de viaţă mai lungă. La femei numărul dinţilor este mai mic: celor care au în partea superioară dreaptă un dublu canin, li se promite o soartă blîndă, cum este cazul Agripinei, mama lui Domitius Nero; dacă acesta se află în stînga, dimpotrivă. 72. (Nu se obişnuieşte să fie incinerat un om dacă încă nu i-au ieşit dinţii.) Dar mai mult despre acest subiect cînd vom discuta separat despre fiecare parte a corpului. Se ştie că un singur om a rîs în ziua naşterii sale - Zoroastru; tot lui i se zbătea creierul în aşa măsură, încît respingea mîna care îi atingea capul, fapt care prevestea viitoarea lui înţelepciune. (16) 73. Este cunoscut că la vîrsta de trei ani fiecare ajunge la jumătatea staturii sale viitoare. în mare, se observă că pe zi ce trece întregul neam omenesc devine oarecum mai mic ca statură şi doar rar copiii sînt mai înalţi decît părinţii lor, pentru că abundenţa seminţelor se pierde pe măsură ce epoca noastră se îndreaptă spre focul universal. In Creta, la un cutremur de pămînt, prin ruperea unui munte s-a desco­ perit un corp aşezat în picioare, înalt de patruzeci şi şase de coţi, pe care unii i-1 atribuie lui Orion, alţii lui Otus. 74. Conform documentelor, trupul lui Oreste, dezgropat la recomandarea unui oracol, era de şapte coţi. însă deja acum aproape o mie de ani celebrul poet Homer nu înceta să se plîngă că trupurile muritorilor erau atunci mai mici decît ale celor de demult. Analele lui Naeuius PoUio nu vorbesc despre înălţimea sa, în schimb, dacă ne gîndim că nu a putut fi ucis de o întreagă mulţime de oameni, atunci trebuie să fi fost o fiinţă monstruoasă. Epoca noastră, în timpul divinului Claudiu, a cunoscut omul cel mai înalt în persoana unuia numit Gabbara, originar din Arabia şi măsurînd nouă picioare şi tot atîtea uncii. 75. Sub domnia divinului Augustus, au trăit persoane mai înalte cu o jumătate de picior; datorită ineditului situaţiei, trupu­ rile lor erau conservate într-un cavou din grădinile lui Salustiu; numele

38

NATVRALIS HISTORIA

lor erau Pusio şi Secundilla^^. în aceeaşi perioadă, omul cel mai mic, măsurînd două picioare şi o palmă, pe nume Conopas, a fost în graţiile luliei, nepoata împăratului, în timp ce o pitică, Andromeda, era liberta luliei Augusta. Marcus Varro scrie că Manius Maximus şi Marcus Tullius, cavaleri romani, aveau înălţimea de doi coţi şi eu însumi le-am văzut rămăşiţele, păstrate în urne. Nu este necunoscut faptul că se nasc copii înalţi de şase picioare, alţii chiar mai înalţi, care la trei ani ajung la capătul vieţii. (17) 76. Am aflat din mărturii scrise că, la Salamina, fiul lui Euthymen a atins în trei ani înălţimea de trei coţi; era greoi la mers, slab de minte, deja ajuns la pubertate, avea o voce puternică şi, cînd a împlinit trei ani, şi-a pierdut viaţa la o contracţie subită a membrelor. Nu cu mult timp înainte, eu însumi am recunoscut aproape toate aceste fenomene, în afară de pubertate, la fiul lui Cornelius Tacitus, un cavaler roman, trezorier în Galia Belgioă. Grecii îi numesc pe aceşti indivizi ectrapelous^^. In Italia nu au o denumire specială. 77. S-a observat că dimensiunea omului, din cap şi pînă în picioare, este egală cu lungimea obţinută prin întinderea braţelor, cuprinsă între degetele cele mai lungi; la fel, se ştie că braţul drept este mai puternic, însă unii oameni au o forţă egală în ambele mîini, iar alţii se bazează mai mult pe cea stingă, lucru care nu este niciodată valabil la femei; (18) masculii au o greutate mai mare decît femelele, iar după moarte corpurile tuturor vieţuitoarelor sînt mai grele decît în timpul vieţii, la fel ca în somn în comparaţie cu starea de veghe; cadavrele bărbaţilor plutesc pe spate, ale femeilor uşor înclinate, ca şi cum natura ar avea grijă de pudoarea defunctelor. 78. Am aflat că unii oameni trăiesc avînd oasele compacte şi lipsite de măduvă. Semnul lor distinctiv este că suferă de sete şi nu transpiră ; pe de altă parte, ştim că setea poate fi învinsă şi prin voinţă: cavalerul roman lulius Viator, din populaţia voconţilor, aliaţi cu noi, în urma unei hidropizii din tinereţe a primit din partea medicilor interdicţia de a bea lichide şi a făcut din acest obicei o a doua natură, ba chiar nici la bătrîneţe nu punea gura pe băutură. Şi nu doar el, ci numeroşi alţi oameni şi-au impus multe prin puterea voinţei. 79. Crassus, bunicul acelui Grassus ucis la părţi, nu a rîs niciodată, după cum umblă vorba, şi de aici i-a venit porecla de Agelastus^*; sînt şi multe persoane care n-au plîns niciodată. Socrate, renumit pentru înţelepciunea sa, avea mereu aceeaşi expresie pe chip, nici prea veselă, nici prea agitată. Această uniformitate a sufletului conduce la o fire rigidă şi sălbatică, dură şi inflexibilă, care înlătură orice sentiment omenesc, indivizii de acest tip fiind numiţi apatheis^^ la greci, unde sînt 12. 13. 14. 15.

Ironic, lat. In greacă, In greacă, In greacă,

pusio - „ băieţaş", Secundilla - diminutiv (n.tr.) „monştri" (n.tr.). agelastos -„care nu rîde" (n.tr.). „fără sentimente, insensibili, impasibili" (n.tr.).

CARTEA A ŞAPTEA

39

cunoscuţi mulţi din această categorie, şi - lucru de mirare - mai ales înţelepţi, cum ar fi: 80. Diogene cinicul, Pyrrhon, Heraclit, Timon, ultimul ajungînd chiar la o ură îndreptată împotriva întregului neam omenesc. Dar sînt cunoscute multe şi mărunte trăsături umane, diferite în funcţie persoană: astfel. Antonia, soţia lui Drusus, nu a vomitat niciodată, poetul Pomponius, fost consul, nu a rîgîit niciodată. (Cei care au de la natură oasele compacte, cazuri foarte rare, sînt calificaţi drept „cornoşi".) (19) 81. Relatînd despre prodigiile legate de forţa fizică, Varro a r a t ă că Tritanus, firav la trup, dar de o putere extraordinară, celebru printre gladiatorii care purtau în luptă armura samniţilor, şi fiul său, soldat al lui Pompei cel Mare, aveau în lungul şi în latul corpului, în braţe şi chiar în mîini, o întreagă reţea de muşchi; Tritanus, încăierîndu-se cu un duşman care îl provocase la luptă, 1-a învins chiar nefiind înarmat, apoi 1-a apucat cu un singur deget şi 1-a dus în tabără. 82. Vinnius Valens, care şi-a îndeplinit serviciul militar ca centurion în garda preto­ riană a divinului Augustus, îşi făcuse un obicei din a ţine ridicate căruţe încărcate cu burdufuri de vin pînă cînd erau golite, prindea cu o singură mînă care şi le imobiliza, rezistînd jugurilor care se opinteau din partea opusă, şi ducea la bun sfîrşit şi alte fapte spectaculoase, care pot fi citite în inscripţia de pe mormîntul lui. 83. Tot Varro mai spune : „Rusticelius, supranumit Hercule, îşi ridica singur catîrul, Fufius Saluius urca o scară purtînd două greutăţi de o sută de livre pe picioare, tot atîta în mîini şi două greutăţi de cîte două sute de livre pe umeri". Eu însumi am văzut un asemenea om, pe nume Athanatus, oferind un spectacol extraordinar : a intrat în scenă îmbrăcat într-o platoşă de plumb cîntărind cinci sute de livre şi încălţat cu nişte coturni de aceeaşi greutate. Pe atletul Milo nimeni nu reuşea să-1 mişte din loc cînd stătea neclintit în picioare, iar cînd ţinea în mînă un măr, nimeni nu putea să-i desfacă nici măcar un deget de pe el. (20) 84. Faptul că Philippides a parcurs în două zile distanţa de o mie o sută patruzeci de stadii de la Atena la Sparta a fost memora­ bil pînă ce doi alergători, lacedemonianul Anystis şi Philonides al lui Alexandru cel Mare, au străbătut într-o singură zi drumul de o mie trei sute cinci stadii de la Sicion la Elis. Astăzi ştim bine că la circ sînt alergători care fac faţa la parcursuri de o sută şaizeci de mii de paşi; nu de mult, în timpul consulatului lui Fonteius şi al lui Vipstanus, un copil de opt ani a parcurs şaptezeci şi cinci de mii de paşi de la prînz şi pînă seara. De fapt, cineva ar putea ajunge la o veritabilă admiraţie a acestor rezultate cu condiţia să ia în consideraţie că Tiberius Nero a străbătut cu t r ă s u r a într-o zi şi o noapte cel mai lung drum, grăbindu-se să ajungă la fratele său bolnav în Germania: distanţa era de două sute de mii de paşi. (21) 85. Acuitatea privirii oferă exemple aproape dincolo de orice credibilitate. Cicero relatează că o copie a Iliadei, poemul lui Homer, a fost închisă într-o coajă de nucă. Acelaşi autor afirmă că a existat un om

40

NATVRALIS HISTORIA

care străbătea cu privirea o distanţă de o sută treizeci şi cinci de mii de paşi. Marcus Varro îi aminteşte chiar numele: îl chema Strabon; în timpul războiului punic, era un obicei să anunţe, din postul său de pe promontoriul Lilybaeum, din Sicilia, chiar numărul corăbiilor cu care flota cartagineză ieşea din port. Callicrates făcea din fildeş furnici şi alte animale atît de mici, încît nimeni în afară de el nu era capabil să le observe în detaliu. Myrmecides era celebru tot în acest domeniu, realizînd din acelaşi material o cvadrigă, pe care o putea acoperi cu aripile sale o muscă, şi o corabie, pe care o putea ascunde sub aripioarele sale o albină. (22) 86. în ceea ce priveşte auzul avem un singur exemplu ieşit din comun : bătălia în care a fost distrus Sibarisul s-a auzit, chiar în aceeaşi zi, la Olimpia. Pe de altă parte, vestea victoriei asupra cimbrilor şi asupra lui Perseu, ultima fiind adusă la Roma de Dioscuri chiar în ziua în care a avut loc, reprezintă viziuni şi prevestiri inspirate de zei. (23) 87. Despre rezistenţa fizică ni s-au furnizat nenumărate infor­ maţii, ca urmare a frecventelor nenorociri produse de soartă; cel mai celebru exemplu este acela al curtezanei Leaena, care, deşi torturată, nu i-a denunţat pe tiranicizii Harmodius şi Aristogiton; printre bărbaţi, este bine cunoscut Anaxarchus, care, torturat pentru un motiv asemă­ nător, şi-a ros limba cu dinţii şi astfel i-a scuipat tiranului în faţă singura speranţă de a obţine o denunţare. (24) 88. Nu este uşor de spus cine a avut parte de o memorie fără seamăn, acest bun necesar în viaţă mai presus de toate, atît de mulţi oameni şi-au cîştigat gloria prin ea. Regele Cirus îi chema pe nume pe toţi soldaţii din armata sa, Lucius Scipio pe toţi cetăţenii romani, Cineas, ambasadorul regelui Pirus, cunoştea numele tuturor senatorilor şi cava­ lerilor romani a doua zi după sosirea sa la Roma. Mitridate, regele a douăzeci şi două de popoare, judeca procesele în tot atîtea limbi, vorbea în adunările fiecărui popor fără interpret. 89. In Grecia, Charmadas recita, ca şi cum l-ar fi avut în faţa ochilor, orice volum din bibliotecă pe care i-1 indica cineva. Mai tîrziu memoria a devenit o artă, inventată de poetul liric Simonide, desăvîrşită de Metrodor din Scepsis, ajungîndu-se la redarea absolut identică a oricărui lucru auzit. 90. Deopotrivă, nimic nu este mai fragil în om decît memoria: ea este vătămată de boli şi de căderi, ba chiar de simple temeri, uneori doar parţial, alteori integral. Un om lovit de o piatră a uitat doar literele; altul, căzut de pe un acoperiş foarte înalt şi-a uitat mama, rudele şi apropiaţii; un altul, bolnav, nu şi-a mai recunoscut sclavii, iar oratorul Messala Coruinus şi-a uitat chiar numele. Memoria adesea încearcă şi se străduieşte să ne scape chiar atunci cînd sîntem sănătoşi şi liniştiţi. Somnul care se apropie pe nesimţite o amputează, în aşa fel încît mintea noastră goală se întreabă unde se găseşte. (25) 91. După părerea mea, omul cel mai deosebit prin inteligenţa sa viguroasă a fost dictatorul Cezar, şi nu mă refer acum la curajul şi la tăria lui de caracter, nici la nobleţea spiritului său capabil să cuprindă

CARTEA A ŞAPTEA

41

tot ceea ce se află sub cer, ci la energia care îi era caracteristică şi la agilitatea minţii lui, iute ca un fulger. Se ştie că îşi făcuse o obişnuinţă din a scrie sau a citi, din a dicta şi a asculta în acelaşi timp, fiind capabil să dicteze simultan patru scrisori de importanţă majoră. 92. Cezar a luptat în cincizeci şi două de bătălii în toată legea şi a fost singurul care 1-a depăşit pe Marcus Marcellus, care a luptat în treizeci şi nouă. De fapt, fără a pune la socoteală victoriile din războaiele civile, în bătăliile date de el au fost ucişi un milion nouă sute două mii de oameni; eu nu aş număra între titlurile sale de glorie o asemenea nelegiuire împotriva umanităţii, fie şi înfăptuită sub constrîngere, crimă pe care într-un fel a mărturisit-o chiar el, trecînd sub tăcere măcelul din războaiele civile. (26) 93. într-un mod şi mai justificat i s-ar putea atribui lui Pompei cel Mare capturarea din mîinile piraţilor a opt sute patruzeci şi şase de corăbii: în schimb, cu excepţia celor de mai sus. Cezar ar mai avea o t r ă s ă t u r ă specifică, proprie doar lui, şi anume clemenţa, prin care i-a dominat pe toţi ajungînd chiar să o regrete. Tot el a fost un exemplu de nobleţe sufletească, cu care nu s-ar putea compara nici un altul. 94. In această privinţă, cade în sarcina celor cărora le place luxul să enumere spectacolele pe care le-a dat, resursele pe care le-a cheltuit, măreţia monumentelor zidite: adevărata şi incomparabila înălţime a unui spirit neînfrînt s-a dovedit atunci cînd, la Pharsalus, apoi la Thapsus, intrînd în posesia cutiilor cu scrisorile lui Pompei cel Mare, respectiv ale lui Scipio, cu cea mai desăvîrşită discreţie, le-a ars fără să le citească. (27) 95. A menţiona în acest loc toate titlurile şi triumfurile lui Pompei cel Mare are importanţă pentru onoarea întregului imperiu roman, nu doar pentru onoarea unui singur om, el fiind egal în gloria faptelor nu numai cu Alexandru cel Mare, ci aproape chiar şi cu Hercule şi cu tatăl Liber. 96. Aşadar, după recucerirea Siciliei, de unde, ca partizan al lui Sulla, şi-a început cariera politică sub bune auspicii, şi după supunerea şi reducerea întregii Africi la tăcere, ocazie cu care şi-a cîştigat numele de „cel Mare", el, un cavaler roman, situaţie fără prece­ dent, s-a întors în carul triumfal şi imediat apoi s-a îndreptat spre apus, iar după ce a înălţat monumente în Pirinei, le-a inscripţionat în cinstea victoriei sale cu următoarele d a t e : opt sute şaptezeci şi şase de cetăţi supuse din Alpi pînă la hotarele Hispanici Ulterior, nepomenind, cu o mare generozitate, numele lui Sertorius; la sfîrşitul războiului civil, care fusese cauza tuturor conflictelor externe, cavalerul a condus din nou carul triumfal, el, cavaler roman care a fost de atîtea ori general mai înainte de a fi soldat. 97. După aceea, trimis spre toate mările şi apoi la răsărit, a purtat aceste titluri în onoarea patriei sale, după obiceiul învingătorilor în întrecerile sacre (căci nu ei sînt cei încoronaţi, ci patriile lor primesc coroane din mîinile lor), deci a încredinţat aceste onoruri oraşului său în sanctuarul Minervei, pe care 1-a închinat zeiţei din banii proveniţi de pe urma prăzilor de război: COMANDANTUL GNAEVS POMPEIVS CEL MARE, LA ÎNCHE­ IEREA UNUI RĂZBOI DE TREIZECI DE ANI, DUPĂ CE A PUS PE

42

NATVRALIS HISTORIA

FUGĂ, A ALUNGAT, A UCIS, A PRIMIT ÎN SUPUNERE 12183000 DE OAMENI, DUPĂ CE A SCUFUNDAT SI CAPTURAT 846 DE CORĂBII, DUPĂ CE I S-AU PREDAT 1538 DE CETĂŢI SI DE FORTURI, DUPĂ CE A CUCERIT TERITORIILE DE LA MAEOTIS LA MAREA ROŞIE, ÎŞI ADUCE PRINOSUL DATORAT MINERVEI. 98. Aceasta este prezentarea sumară a realizărilor sale de la răsărit. însă anunţul oficial al triumfului pe care 1-a celebrat cu trei zile înainte de calendele lui octombrie, sub consulatul lui Marcus Piso şi al lui Marcus Messala, a fost următorul: DUPĂ CE A ELIBERAT COASTELE MARITIME DE PIRAŢI SI I-A RESTITUIT POPORULUI ROMAN DOMINAŢIA PESTE MARE, A TRIUMFAT ASUPRA ASIEI, PONTULUI, ARMENIEI, PAFLAGONIEI, CAPADOCIEI, CILICIEI, SIRIEI, SCIŢILOR, IUDEILOR, ALBANEZI­ LOR, IBERIEI, INSULEI CRETA, BASTARNILOR SI, PE LÎNGĂ ACES­ TEA, ASUPRA LUI MITRIDATE ŞI TIGRANE. 99. Titlul de glorie cel mai înalt dintre toate a fost (cum a spus el însuşi în discursul referitor la înfăptuirile sale) primirea Asiei ca provincie de frontieră şi redarea ei patriei ca teritoriu intern. Dacă, dimpotrivă, într-un mod asemănător, cineva ar vrea să facă socoteala realizărilor lui Cezar, care s-a a r ă t a t superior lui Pompei, cu siguranţă ar trebui să enumere toate părţile lumii, ceea ce s-a convenit că este fără de sfîrşit. (28) 100. Prin alte tipuri de calităţi s-au făcut remarcaţi mulţi, în feluri diferite. După părerea generală, Cato, cel dintîi din familia Porcia, s-a distins prin trei calităţi de frunte la un om : a fost un excelent orator, excelent comandant militar, excelent senator; mi se pare că toate aceste virtuţi, chiar dacă nu înaintea lui, au strălucit încă mai tare la Scipio Aemilianus, fără a atrage din partea multora ura cu care s-a confruntat Cato. Prin urmare, s-ar putea spune că i-a fost propriu doar lui Cato faptul că a fost implicat în patruzeci şi patru de procese, acuzat mai des decît oricine altcineva şi întotdeauna achitat. (29) 101. Este o problemă fără sfîrşit numirea persoanei care a dovedit cel mai mare curaj, mai ales dacă ar intra în discuţie poveştile poeţilor. Quintus Ennius, care avea o admiraţie deosebită pentru Titus Caecilius Teucer şi pentru fratele său, a adăugat pentru ei o a şasea carte la analele sale. Lucius Siccius Dentatus, tribun al plebei în timpul consulatului lui Spurius Tarpeius şi al lui Aulus Aternius, nu mult după înlăturarea regilor, obţine cele mai numeroase sufragii ca urmare a celor o sută douăzeci de bătălii pe care le-a dat, a victoriei în opt provocări la luptă, a celor patruzeci şi cinci de cicatrice cu care este însemnat, nici una pe spate. 102. Deopotrivă, el a avut treizeci şi patru de prăzi de război, i-au fost dăruite optsprezece lănci fără vîrf, douăzeci şi cinci de falere, optzeci şi trei de coliere, o sută şaizeci de brăţări, douăzeci şi şase de coroane, din, care paisprezece civice, opt din aur, trei murale, una obsidională^®. 16. în latină, corona obsidionalis - coroană dată unui comandant de soldaţii elibe­ raţi de el dintr-un asediu (n.tr).

CARTEA A ŞAPTEA

43

o Iadă de monede de bronz, zece prizonieri şi douăzeci de boi; a însoţit nouă comandanţi la triumfuri datorate în cea mai mare parte lui şi, în plus (ceea ce consider a fî cea mai importantă dintre întreprinderile sale), 1-a condamnat în faţa poporului pe unul dintre şefii săi, Titus Romilius, la ieşirea acestuia din funcţia de consul, că nu şi-a achitat corect atribuţiile de comandant militar. 103. Nu mai mici ar fî fost titlurile de glorie ale lui Capitolinus, dacă nu le-ar fi făcut uitate prin sfîrşitul vieţii sale. înainte de a împlini şaptesprezece ani obţinuse două prăzi de război. A fost primul cavaler care a primit coroana murală, şase coroane civice, treizeci şi şapte de recompense; avusese douăzeci şi trei de cicatrice pe piept, îi salvase viaţa comandantului său de cavalerie, Publius Seruilius, cu preţul unor răni în umăr şi în coapsă. Ar fi fost mai presus de toţi, dacă, salvînd, el singur în faţa galilor, Capitoliul şi cu el întreg statul, nu ar fi făcut asta pentru a deveni rege. 104. Cu siguranţă, în aceste fapte este mare rolul curajului, dar este încă şi mai mare cel al norocului. După părerea mea, lui Marcus Sergius nu i-ar putea fi preferat, pe drept cuvînt, nici un altul dintre oameni, deşi strănepotul său Catilina aduce un prejudiciu prestigiului pe care îl avea numele lui. In cea de-a doua campanie militară a sa şi-a pierdut mîna dreaptă; în două campanii a fost rănit de douăzeci şi trei de ori, fără a se mai putea folosi cum trebuie de nici o mînă şi de nici un picior, avînd doar sufletul intact, apoi, chiar infirm, a luat parte la mai multe campanii. De două ori a fost capturat de către Hanibal (căci nu avea de a face cu un inamic oarecare), de două ori a scăpat, cu toate că a fost păzit în fiecare zi, timp de douăzeci de luni, avînd mîinile şi picioarele încătuşate. 105. In patru rînduri a luptat doar cu mîna stîngă, deşi într-o singură zi i-au fost străpunşi doi c a i x a r e îl purtau în şa. Şi-a făcut o mînă dreaptă din fier şi, luptînd cu ea prinsă de braţ, a scos Cremona din asediu, a vegheat asupra Placentiei, a cucerit douăzeci de tabere inamice în Galia. Toate acestea apar în discursul ţinut în vremea preturii sale, cînd colegii voiau să-1 îndepărteze de la ceremoniile sacre pe motiv că este infirm - ce grămadă de coroane ar fî adunat el dacă s-ar fi confruntat cu un duşman diferit! 106. De fapt, contează foarte mult în ce moment se manifestă curajul unui om. Ce valoare au avut coroanele civice cîştigate în urma bătăliilor de la Trebia, Ticinus sau Trasimen? Cît ar fi însemnat coroanele meritate la Cannae, unde fuga a fost actul suprem de curaj ? Cu siguranţă, şi dintre ceilalţi oameni au ieşit învin­ gători, dar Sergius şi-a învins chiar destinul. (30) 107. Cine ar putea face o alegere între spiritele doritoare de glorie, cînd sînt atîtea tipuri de discipline şi o varietate atît de mare de materii şi de opere, afară doar dacă s-ar conveni că nu a existat nici un talent mai încununat de succes decît Homer, poetul grec, fie că ar fi apreciat pentru forma, fie pentru subiectul operei sale? 108. De aceea, Alexandru cel Mare - căci o judecată elevată va fi formulată cel mai bine si dincolo de orice invidie numai de nişte critici de seamă - cînd,

44

NATVRALIS HISTORIA

între alte prăzi, a pus mîna pe caseta cu uleiuri parfumate a lui Darius, regele perşilor, casetă care era din aur, de mare valoare cu perlele şi pietrele ei preţioase, iar prietenii îi arătau diversele folosinţe ale aces­ teia, el, care, ca războinic obişnuit cu mizeria de pe cîmpul de luptă, era dezgustat de parfumuri, spuse : „Ba dimpotrivă, pe Hercule, o să punem la adăpost în casetă cărţile lui Homer", dorind ca opera cea mai de preţ a spiritului omenesc să fie păstrată în produsul cel mai valoros cu putinţă. 109. Acelaşi Alexandru, la jefuirea Tebei, a poruncit să fie cruţată familia şi casa poetului Pindar, a îndrăgit oraşul lui Aristotel ca pe propria sa patrie şi a adăugat la strălucirea faptelor sale o dovadă atît de mare de generozitate. La Delfî, Apolo i-a denunţat pe ucigaşii poetului Arhiloh. Tatăl Liber a poruncit îngroparea lui Sofocle, cel mai important autor de tragedii, mort în timp ce lacedemonienii asediau Atena: a făcut-o avertizîndu-1 în somn în repetate rînduri pe regele lor, Lisandru, să îngăduie înhumarea celui pe care zeul îl îndrăgea. Regele a căutat să afle ce persoane şi-au pierdut viaţa la Atena şi nu cu greu a înţeles la care dintre acestea se referise zeul, apoi a acordat un răgaz pentru înmormîntare. (31) 110. Tiranul Dionisiu, de altminteri născut cu trufia şi cruzimea în sînge, i-a trimis în cale lui Platon, sacerdotul înţelepciunii, o corabie ales împodobită şi 1-a primit el însuşi, întîmpinîndu-1 pe ţărm într-o cvadrigă trasă de cai albi. Isocrate şi-a vîndut un singur discurs pe douăzeci de talanţi. Eschine, cel mai mare orator atenian, după ce le-a citit rodienilor acuzaţia pe care o formulase, a citit şi apărarea lui Demostene, prin care fusese alungat în acel exil, iar celor care se minu­ nau le-a spus că se vor fi mirat şi mai mult dacă l-ar fi auzit chiar pe Demostene rostind-o, întrucît, cu preţul înfrîngerii, dăduse o mărturie teribilă despre valoarea adversarului său. 111. Tucidide a fost trimis în exil de atenieni ca general, dar chemat înapoi ca istoric, oamenii admirînd elocinţa celui căruia îi condamnaseră valoarea de comandant militar. Şi lui Menandru, autorul de comedii, i-au fost aduse dovezi de recunoaştere din partea regilor Egiptului şi Macedoniei, care l-au invitat la ei trimiţîndu-i o flotă întreagă şi ambasadori, dar el însuşi şi-a făcut o şi mai mare onoare, punînd înaintea fastului regal conştiinţa sa de scriitor. 112. Şi căpeteniile romane au oferit asemenea exemple chiar unor străini. La sfîrşitul războiului cu Mitridate, Pompei, intenţionînd să intre în casa lui Posidoniu, recunoscut în predarea învăţăturii filozofice, 1-a oprit pe lictor sâ bată la poartă după obicei şi a plecat fasciile la poarta ştiinţei el, în faţa căruia se înclinaseră răsăritul şi apusul. Cato Cenzorul, după ce 1-a ascultat pe Carneade, cu prilejul primirii dele­ gaţiei celor trei filozofi de frunte de la Atena, a propus ca ambasadorii să fie trimişi înapoi cît mai repede, pentru că, în timp ce acel om îşi expunea argumentele, nu se putea stabili cu uşurinţă care era adevărul. 113. Cum s-au mai răsturnat obiceiurile! De altfel, Cato a fost întot­ deauna de părere că toţi grecii trebuie izgoniţi din Italia; în schimb,

CARTEA A ŞAPTEA

45

strănepotul său, Cato din Utica, a adus cu el acasă, la ieşirea din funcţia de tribun militar, un filozof, şi mai apoi încă unul la întoarcerea din misiunea în Cipru; este memorabil faptul că, dintre cei doi Cato, unul a pledat pentru înlăturarea, altul pentru introducerea aceleiaşi limbi. 114. Dar să trecem în revistă şi gloria cîştigată de concetăţenii noştri. Cel dinţii Africanus a poruncit să i se pună la mormînt statuia lui Quintus Ennius, iar numele lui ilustru, o adevărată pradă de război adusă din cea de treia parte a lumii, înscris deasupra cenuşii sale, să fie alăturat faimei poetului. Divinul Augustus a interzis arderea poemelor lui Vergiliu, în ciuda dorinţei din testament, expresie a modestiei lui şi astfel poetului i-a fost dată o recunoaştere mai mare decît dacă el însuşi şi-ar fi aprobat opera. 115. Statuia lui Marcus Varro, singura a unui personaj încă în viaţă, a fost aşezată în biblioteca publică, prima înfiin­ ţ a t ă în lume la Roma de către Asiniu^ Pollio, cu banii proveniţi din prăzile de război: după părerea mea, fiind singurul, în mulţimea de talente de atunci, care a primit această încununare din partea celui dintîi orator şi cetăţean, Varro nu a avut parte de o glorie mai mică decît aceea conferită prin coroana navală primită de el de la Pompei cel Mare, la sfîrşitul războiului cu piraţii. 116. In continuare, sînt nenumărate exemplele de glorie ale romanilor, dacă am dori să le urmărim, de vreme ce numai acest popor a produs în orice domeniu mai multe talente deosebite decît restul lumii. Dar cum aş putea ispăşi vina de a te fi trecut sub tăcere pe tine, Marcus TuUius ? Şi pentru ce t r ă s ă t u r ă remar­ cabilă îţi voi lăuda excelenţa? Ce dovadă aş putea aduce dacă nu aceea a unui întreg popor, cel mai mare de pe pămînt, alegînd din toată viaţa ta doar realizările din timpul consulatului? 117. Cînd ai luat cuvîntul, triburile au renunţat la legea agrară, adică la hrana lor; la îndemnul tău, Roscius, autorul legii referitoare la teatru, obţine iertarea tribu­ rilor, care acceptă cu sufletul împăcat separarea locurilor pentru public ; în urma discursului tău, fiilor celor proscrişi li s-a făcut ruşine să mai caute obţinerea unor magistraturi; Catilina a fugit în faţa geniului t ă u ; tu l-ai proscris pe Marcus Antonius. Salutare ţie, primul dintre toţi numit părinte al patriei, primul care în timp de pace ai meritat triumful şi laurii elocinţei, părinte al artei oratorice şi al limbii latine şi, în plus (cum a scris despre tine Cezar, odată duşman al tău), pe drept încununat cu lauri mai valoroşi decît ai tuturor triumfurilor, cu atît mai mult cu cît este mai importantă o asemenea înaintare a frontierelor geniului roman decît una a frontierelor imperiului. 118. Prin celelalte calităţi spirituale s-au distins diverşi oameni: prin înţelepciune, la romani, aceia numiţi Catus^^ sau Corculus^^, la greci, Socrate, aşezat mai presus de toţi semenii săi de oracolul lui Apolo Pitianul. (32) 119. Dimpotrivă, oamenii i-au conferit lacedemonianului Chilon statutul de oracol, consacrînd, la Delfî, următoarele 17. în latină, catus - „priceput, iscusit, deştept" (n.tr.). 18. In latină, corculus - „înţelept" (n.tr.).

46

NATVRALIS HISTORIA

trei precepte ale sale, înscrise cu litere de aur: „cunoaşte-te pe tine însuţi" ; „nu dori nimic prea mult" ; „mizeria este tovarăşa datoriilor şi a litigiilor". In plus, la funeraliile sale - îşi dăduse sufletul de bucurie la victoria fiului său la Olimpia - a participat întreaga Grecie. (33) Divinaţia şi o anumită comuniune cu cei din cer au constituit între femei un privilegiu al Sibilei, între bărbaţi al lui Melampus, la greci, al lui Marcius, la romani. (34) 120. O singură dată de la întemeierea Romei senatul a declarat sub jurămînt că un bărbat era cel mai valoros dintre oameni — în cazul lui Scipio Nasica; deopotrivă, este de remarcat că el, purtător al togii de candidat, a fost de două ori respins de către popor. In sfîrşit, nu i s-a îngăduit să moară în patrie, pe Hercule, tot aşa cum nu i s-a permis lui Socrate, cel considerat de Apolo drept cel mai înţelept om, să moară neîncătuşat. (35) Cea mai virtuoasă femeie a fost desemnată, prin decizia matroa­ nelor, prima dată Sulpicia, fiica lui Paterculus, soţia lui Fuluius Flaccus, aleasă din o sută, după învăţăturile enunţate în Cărţile Sibiline, ca să consacre o statuie a Venerei; a doua oară a fost desemnată Claudia, ca urmare a unei probe religioase, la introducerea în Roma a cultului Marii Zeiţe. (36) 121. Au existat nenumărate exemple de pietate în întreaga lume, dar la Roma a fost unul care nu are termen de comparaţie. O femeie de joasă condiţie din rîndul plebei, şi prin urmare necunoscută, tocmai dăduse naştere unui copil cînd mama ei fusese închisă în carceră, urmînd să fie condusă la supliciu; fiica obţinuse dreptul de a o vizita, dar era mereu percheziţionată de paznic înainte de intra, ca nu cumva să-i ducă mîncare; cu toate acestea, a fost surprinsă în timp ce îşi hrănea mama de la propriul sîn. Prin acest gest miraculos, în numele devoţiunii ei, mamei i-a fost dăruită salvarea, amîndouă au primit o pensie alimen­ tară viageră, iar sub consulatul lui Gaius Quinctius şi al lui Manius Acilius, locul respectiv a fost consacrat zeiţei Pietăţii, în cinstea căreia s-a ridicat un templu chiar unde era plasată carcera şi unde acum este teatrul lui Marcellus. 122. Fiind prinşi doi şerpi în casa lui, tatăl Gracchilor, cînd a primit răspunsul că el ar supravieţui doar dacă ar fi ucis şarpele de sex opus lui, spuse : „Ba nu, să-1 ucidem pe cel de acelaşi sex cu mine. Cornelia este încă tînără şi mai poate avea copii". Asta însemna că îşi salvează soţia şi are grijă de binele statului. Marcus Lepidus a murit din dragoste, după ce şi-a repudiat soţia, pe Appuleia. Publius Rutilius, deşi lovit de o boală uşoară, şi-a dat duhul la aflarea veştii că fratelui său i-a fost respinsă candidatura la consulat. Publius Catienus Philotimus şi-a iubit atît de mult patronul, încît, deşi fusese declarat moştenitorul tuturor bunurilor acestuia, s-a aruncat pe rugul lui. (37) 123. Nenumăraţi oameni au strălucit în diversele domenii ale ştiinţei; pe ei ar fi potrivit totuşi să îi menţionăm în elogiul adus celor ce reprezintă floarea întregii omeniri. In astrologie s-a distins Berosus, căruia, pentru prevestirile sale divine, atenienii i-au ridicat în gimnaziu.

CARTEA A ŞAPTEA

47

pe cheltuiala statului, o statuie cu limba de a u r ; în gramatică, Apolodor, pe care l-au cinstit Amphictyonii Greciei; în medicină, Hipocrate, care a prezis epidemia care venea de la iliri şi i-a trimis pe discipolii săi să fie de ajutor în oraşe, merit pentru care Grecia i-a decretat onorurile acor­ date altădată lui Hercule. Regele Ptolemeu i-a răsplătit priceperea în aceeaşi ştiinţă lui Cleombrotus din Ceos la sărbătorile sacre ale Cybelei, dăruindu-i o sută de talanţi pentru salvarea de la moarte a regelui Antioh. 124. De o mare faimă are parte şi Critobul, pentru că i-a extras o săgeată din ochi regelui Filip şi s-a îngrijit de orbirea lui fără să-1 desfigureze. însă renumele cel mai mare îl are Asclepiade din Prusa, întrucît a întemeiat o nouă şcoală, a tratat cu dispreţ trimişii şi promi­ siunile lui Mitridate, a descoperit o tehnică de vindecare a bolnavilor cu ajutorul vinului, a întors şi a păstrat viaţa într-un om condus la groapă, dar mai ales pentru angajamentul luat în faţa sorţii de a nu mai fi considerat medic dacă el însuşi ar suferi vreodată de o boală. Şi s-a ţinut de cuvînt, murind la adînci bătrîneţi în urma unei căzături pe o scară. (38) 125. O largă recunoaştere i-a revenit şi lui Arhimede pentru erudiţia sa în geometrie şi mecanică, atunci cînd, la cucerirea Siracuzei, printr-o hotărîre a lui Marcus Marcellus s-a dispus ca el singur să fie c r u ţ a t ; numai că imprudenţa unui soldat a dus la încălcarea ordinului. Li se aduc laude şi următorilor: lui Chersiphron din Gnosos pentru admirabilul templu al Dianei din Efes; lui Filon pentru arsenalul de patru sute de corăbii de la Atena; lui Ctesibiu pentru descoperirea pompei pneumatice şi a orgii hidraulice ; lui Dinochares pentru trasarea planului Alexandriei, la întemeierea de către Alexandru a oraşului din Egipt. Deopotrivă, Alexandru a decis printr-un edict ca nimeni în afară de Apelles să nu-i picteze portretul, nimeni în afară de Pyrgoteles să nu i-1 graveze, doar Lisip să i-1 sculpteze în bronz. In aceste arte se găsesc multe exemple ilustre. (39) 126. Pentru un singur tablou al pictorului Aristide din Teba, regele Attalus a licitat o sută de talanţi, dictatorul Cezar a plătit optzeci de talanţi pe două tablouri ale lui Timomachus, reprezentîndu-i pe Medeea şi pe Aias, cu intenţia de a le consacra în templul Venerei Genetrix. Regele Candaules a plătit în aur o pictură a lui Bularchus, de dimensiuni deloc neglijabile, reprezentînd masacrul locuitorilor din Magnezia. Regele Demetriu, supranumit Cuceritorul, nu a incendiat Rodosul, ca să nu ardă o pictură a lui Protogene, ampla­ sată în acea parte a zidului unde se dădea atacul. 127. Praxitele a devenit celebru prin sculpturile sale în marmură şi mai presus de toate prin Venus din Cnidos, cunoscută pentru dragostea nebună pe care i-a inspirat-o unui tînăr şi pentru aprecierea ei de către regele Nicomede, care a încercat să o cumpere în schimbul achitării grelei datorii a Cnidosului. lupiter din Olimpia i-a adus o recunoaştere perenă lui Fidias, iar lupiter Capitolinul şi Diana din Efes lui Mentor, care le-a consacrat vasele realizate de el cu măiestrie. (40) 128. Preţul cel mai mare plătit pînă în zilele noastre pentru un om născut în sclavie a fost, din cîte am aflat, acela oferit pentru

48

NATVRALIS HISTORIA

gramaticul Dafnis, pe care Attius 1-a vîndut, iar Marcus Scaurus, cel mai important om în stat, 1-a cumpărat pe 700 000 de sesterţi. Acest preţ a fost depăşit în vremea noastră, şi nu.cu puţin, de cel plătit pentru actori, care, la rîndul lor, îşi cumpărau apoi libertatea; 129. înţr-adevăr, este cunoscut faptul că, deja din timpul strămoşilor noştri, actorul Roscius a avut un venit anual de 500 000 de sesterţi; poate că unii doresc să-1 menţionez în acest punct pe casierul din războiul purtat nu demult în Armenia din cauza lui Tiridates : pe acesta Nero 1-a eliberat în schimbul a 13 000 000 de sesterţi. Dar acest preţ reflecta importanţa războiului, nu a omului; la fel s-a întîmplat, pe Hercule, cu Paezon, eunucul lui Seian, cumpărat de Clutorius Priscus pentru un capriciu, nu pentru frumuseţe, la preţul de 50 000 000 de sesterţi. O asemenea scandaloasă tranzacţie a putut avea loc într-o perioadă de tristă amin­ tire pentru Roma, deoarece nimeni nu avea timp să aducă în mod oficial acuzaţii. (41) 130. în întreaga lume, un singur popor s-a arătat a fi distins mai presus de toate celelalte prin valoarea sa - fără nici o îndoială, poporul roman. Care individ a avut parte de o fericire neasemuită nu este la latitudinea omului să stabilească, de vreme ce fiecare îşi defi­ neşte în alt fel prosperitatea, după firea lui. Dacă vrem să emitem o judecată corectă şi să decidem fără a ne lăsa influenţaţi de aparenţe, atunci nimeni nu este fericit. Se consideră că Fortuna este generoasă şi blîndă atunci cînd despre cineva nu se poate spune pe drept cuvînt că ar fi nefericit. Căci, deşi omul nu are alte suferinţe, există temerea ca Fortuna să nu obosească şi, o dată simţită această frică, nu mai este loc pentru fericire. 131. Ce să mai spun de faptul că nimeni între muritori nu este înţelept în fiecare oră a vieţii sale ? O, ce bine ar fi dacă pentru cît mai mulţi aceste lucruri ar fi false şi nu ar fi posibilă interpretarea lor drept afirmaţii de oracol! Vanitoasă şi ingenioasă în a se amăgi singură, omenirea face contabilitatea zilelor diipă un obicei al tracilor, care introduc într-o urnă pietricele diferit colorate în funcţie de expe­ rienţa fiecărei zile, iar în ultima zi a vieţii le separă şi le numără şi astfel se pronunţă asupra fericirii fiecăruia. 132. Oare ziua asta, clasifi­ cată cu acea pietricică de un alb strălucitor, nu a fost chiar izvorul răului ? Pe cîţi nu i-a chinuit autoritatea cu care au fost investiţi! Pe cîţi nu i-au pierdut şi nu i-au aruncat înicele mai teribile suplicii averile lor, de bună seamă averile astea care le-au adus o oră de bucurie! Cu siguranţă, astfel se prezintă situaţia: o zi o judecă pe aceea de dinainte, iar ultima pe toate, deci nu trebuie să ne încredem în nici una. Ce să mai spun de faptul că lucrurile bune nu sînt egale cu cele rele, chiar dacă sînt în număr egal, şi nici o bucurie nu compensează cea mai mică suferinţă ? Vai, ce conştiinciozitate deşartă şi nechibzuită! Se calculează numărul zilelor, cînd este de fapt necesară cîntărirea lor! (42) 133. De-a lungul timpului se găseşte o singură femeie, lacedemoniana Lampido, care să fi fost fiică, soţie şi mamă de rege, şi una singură, Berenice, care a fost fiică, soră, mamă de învingători la Jocurile

CARTEA A ŞAPTEA

49

Olimpice; într-o singură familie, a Curionilor, a existat o serie continuă de trei oratori şi într-una singură, a Fabiilor, trei lideri succesivi ai senatului - Marcus Fabius Ambustus, fiul Fabius Rullianus şi nepotul Quintus Fabius Gurges. (43) 134. Mai sînt şi alte nenumărate exemple de schimbare a sorţii. De altminteri, de unde provin marile bucurii, dacă nu din suferinţe, sau de unde durerile imense, dacă nu din uriaşe bucurii ? Norocul i-a salvat viaţa timp de treizeci şi şase de ani senatorului Marcus Fidustius, proscris de către Sulla, dar numai ca să-1 condamne încă o dată la proscriere. Supravieţuindu-i lui Sulla, a trăit, dar numai pînă la Antoniu şi este evident că nu a fost proscris de către acesta dintr-o altă cauză decît aceea pentru care fusese şi înainte proscris. (44) 135. Soarta a vrut ca doar Publius Ventidius să triumfe asupra părţilor, dar tot el, ca prizonier, a participat, tînăr fiind, la triumful lui Gnaeus Pompeius, în urma victoriei de la Asculum; pe de altă parte, despre Ventidius se relatează şi următoarele : potrivit lui Masurius, acesta s-a văzut forţat să participe de două ori la un triumf, Cicero a r a t ă că a fost vizitiu pe lîngă o brutărie dintr-o tabără militară, iar cei mai mulţi autori afirmă că a fost silit, ca simplu soldat, să suporte o tinereţe mizeră. 136. Balbus Cornelius, acela mai mare ca vîrstă, a devenit consul, dar a fost acuzat şi s-a format un complet de judecată însărcinat să stabilească dacă era pasibil de a fi biciuit, el care, primul dintre străini şi, mai mult încă, dintre cei născuţi la ocean, a ajuns să deţină acea magistratură pe care strămoşii noştri le-o refuzau pînă şi celor din Laţiu. Şi Lucius Fuluius se află între exemplele de seamă: consul la Tusculum în timpul revolte­ lor, apoi, după ce a dezertat, eliberat pe dată din aceeaşi funcţie de către poporul roman, a fost singurul care, în acelaşi an în care ne devenise duşman, şi-a sărbătorit la Roma triumful asupra celor cărora le fusese consul. 137. Un singur om pînă acum şi-a atribuit supranumele de Fericitul - Lucius Sulla, adoptat, de bună seamă, ca răsplată pentru sîngele vărsat în războaiele civile şi pentru oprimarea patriei. Şi pe ce argumente de fericire se baza? Pe acela că ar fi putut proscrie şi măce­ lări atîtea mii de oameni? Ce interpretare josnică şi aducătoare de nefericire în viitor! Nu au avut o soartă mai bună cei care au pierit atunci şi de care ne este milă astăzi, din moment ce nu există nimeni care să nu îl urascti pe Sulla? 138. Ei, bine, sfîrşitul vieţii lui nu a fost mai crud decît nenorocirile tuturor celor proscrişi de către el, cînd trupul i se mînca şi îşi producea singur supliciul ? Să spunem că şi-ar fi ignorat durerea şi să dăm crezare ultimului său vis, în care era într-un fel nemuritor, admiţînd că doar el a învins prin faimă invidia: totuşi, cu siguranţă, a mărturisit că fericirii sale i-a lipsit consacrarea Capitoliului. (45) 139. Quintus Metellus, în acel discurs pe care 1-a ţinut la cere­ monia funebră desfăşurată în onoarea tatălui său, Lucius Metellus pontiful - care a fost de două ori consul, dictator, comandant al cavaleriei, cvindecemvir pentru împărţirea terenurilor agricole, primul care a condus elefanţi la triumful de după al doilea război punic - a lăsat scris că tatăl

50

NATVRALIS HISTORIA

lui s-a folosit de cele zece calităţi de maximă importanţă şi valoare, în căutarea cărora îşi petrec viaţa înţelepţii: 140. a vrut să fie un războinic de frunte, un excelent orator, un general foarte energic, sub comanda sa supremă să se ducă la împlinire cele mai importante măsuri, să deţină funcţia cea mai înaltă, să fie dotat cu o înţelepciune fără seamăn, să fie considerat senatorul cel mai valoros, să strîngă o avere considerabilă prin mijloace corecte, să lase în urmă mulţi copii şi să fie cel mai renumit cetăţean; de acestea a avut parte numai el de la întemeierea Romei încoace. 141. Este lungă şi zadarnică dezminţirea afirmaţiilor de mai sus, pentru că o singură întîmplare reprezintă un contraargument sufi­ cient, dat fiind că acest Metellus şi-a dus bătrîneţea în întuneric, din cauza orbirii suferite la un incendiu, cînd scotea Paladiumul din templul Vestei: ocazia era memorabilă, dar urmarea a fost nefericită. Poporul roman i-a acordat un privilegiu pe care nu 1-a obţinut nimeni altcineva de-a lungul timpului, şi anume ca, ori de cîte ori venea în senat, să fie purtat în car pînă în curie: era un privilegiu important şi nobil, dar oferit în schimbul ochilor. Şi fiul acestuia, Quintus Metellus, care a spus cele amintite în elogiul funebru al tatălui său, se numără printre rarele cazuri de fericire umană : căci, în afară de faptul că a deţinut funcţii foarte înalte şi a primit supranumele de Macedoneanul, a fost purtat spre rug de patru fii, unul fost pretor, trei foşti consuli, doi deţinători de triumfuri, unul fost cenzor, onoruri care, luate fiecare în parte, le-au revenit doar cîtorva oameni. 143. Totuşi, chiar la apogeul carierei sale, într-o zi cînd se întorcea din Cîmpul lui Marte, pe la prînz, iar Forul şi Capitoliul erau pustii, a fost înşfăcat de Gaius Atinius Labeo, cel supranumit Macerio, tribun al plebei, pe care el îl dăduse afară din senat în vremea cenzurii sale, şi dus către stînca Tarpeia ca să fie aruncat în prăpastie; atunci a apărut în fugă acea mulţime considerabilă de oameni care i se adresau cu apelativul de părinte, dar, cum în mod necesar în asemenea împrejurări evenimentele se precipită, aceştia erau în întîrziere, ajungînd mai degrabă la înmormîntarea lui, de vreme ce nu aveau dreptul să opună rezistenţă şi să înfrunte un personaj sacrosanct; în consecinţă, Metellus era pe punctul de a-şi pierde viaţa din cauza curajului său neostenit şi a activităţii desfăşurate în funcţia de cenzor, cu greu fiind găsit un tribun care să intervină prin dreptul său de veto şi să-1 întoarcă înapoi chiar din pragul morţii. 144. Metellus şi-a continuat viaţa datorită binefacerii unui străin, pentru că, de atunci bunurile sale au fost consacrate zeilor de către cel pe caro ol îl condamnase. Ca şi cum n-ar fi fost destul că pedeapsa fusese deja aplicată, Atinius 1-a sugrumat cu o funie pînă ce i-a izbucnit sîngele prin urechi. Fără îndoială, aş putea aminti, între necazurile sale, şi că a fost duşmanul celui de-al doilea Africanus, lucru mărturisit de el însuşi, avînd în vedere că a afirmat următoarele: „Haideţi, fiii mei, mergeţi la ceremonia funebră închinată lui Scipio, niciodată nu veţi mai vedea funeraliile unui cetăţean mai de seamă". Şi le spunea asta şi altor Metelli (cei supranumiţi Balearis şi Diadematus), el însuşi

CARTEA A ŞAPTEA

51

avînd epitetul de Macedoneanul. 145. De fapt, să zicem că am pune la socoteală doar răzbunarea amintită mai înainte, atunci cine l-ar mai socoti pe drept fericit pe el, care a fost ameninţat cu moartea după bunul plac al unui duşman, şi nici măcar al unuia de talia lui Africanus ? Ce înfrîngeri ale atîtor duşmani au plătit preţul unei asemenea ofense ? Sau ce onoruri şi care triumfale nu a şters din amintire soarta prin lovitura suferită, cînd el, un cenzor, a fost tîrît prin mijlocul oraşului (de altminteri, aceasta fusese singura modalitate de amînare a deznodămîntului), tîrît şi în interiorul Capitoliului, în care, la triumf, el însuşi, învestit cu atributele divine, nu îi trăsese aşa nici măcar pe prizonieri? 146. Această crimă a devenit mai importantă, dacă avem în vedere fericirea lui de mai tîrziu: Macedoneanul a riscat chiar să-şi piardă privilegiul de a avea nişte funeralii impresionante, la care să fie purtat către rug de către fiii săi deţinători de triumfuri, ca şi cum şi ceremonia funebră era un triumf. In mod sigur nu este durabilă nici o fericire pe care o frînge un afront oarecare al vieţii, necum unul atît de grav. Rămîne de spus - şi nu ştiu dacă faptul contribuie la gloria moravurilor de atunci sau la sporirea durerii provocate de indignare - că, deşi au trăit atîţia Metelli, îndrăzneala criminală a lui Gaius Atinius nu a fost niciodată răzbunată. (46) 147. Şi în ceea ce-1 priveşte pe divinul Augustus, pe care întreaga omenire îl aşază în rîndul celor fericiţi, dacă ar fi apreciat cu atenţie fiecare lucru în parte, s-ar putea descoperi marile răsturnări ale sorţii oamenilor: i-a fost refuzată comanda cavaleriei de către unchiul său care, în ciuda candidaturii sale, 1-a preferat pe Lepidus, a fost rău văzut din cauza proscrierilor, i-a avut colegi de triumvirat pe doi dintre cei mai josnici cetăţeni, şi nici măcar nu a beneficiat de atribuţii egale cu ale lor, Antoniu avînd cuvîntul cel mai greu de spus ; 148. a fost bolnav în timpul bătăliei de la Filipi, a fugit şi timp de trei zile, suferind, a stat ascuns într-o mlaştină - după cum mărturisesc Agrippa şi Mecena - cu trupul umflat din cauza hidropiziei, a naufragiat în Sicilia, iar acolo s-a ascuns din nou într-o peşteră; apoi, în timpul fugii sale pe mare sub ameninţarea duşmanului, i-a adresat lui Proculeius rugămintea de a-1 ucide; mai mult, a purtat cu nelinişte grija înfruntării de la Perusia, a bătăliei de la Actium ; 149. a suportat căderea dintr-un turn în războiul din Panonia, atîtea revolte ale soldaţilor, atîtea boli periculoase, dorin­ ţele suspecte ale lui Marcellus, izgonirea ruşinoasă a lui Agrippa, cîte şi mai cîte atentate la viaţa lui; a înfruntat acuzaţiile aduse la moartea copiilor săi şi durerea amară provocată nu numai de pierderea suferită, adulterul fiicei sale şi dezvăluirea în mod public a planurilor de paricid, retragerea jignitoare a lui Nero, fiul său vitreg, un alt adulter săvîrşit de nepoata lui. La acestea s-au adăugat apoi atîtea alte nenorociri: sărăcia fondurilor alocate armatei, rebeliunea din Iliria, înrolarea scla­ vilor în lipsa unor cetăţeni tineri, epidemia care a afectat Roma, foame­ tea din Italia, hotărîrea de a muri şi inaniţia suferită timp de patru zile, care a făcut ca moartea să-i pătrundă în mai tot corpul; 150. în plus.

52

NATVRALIS HISTORIA

dezastrul provocat de Varus şi nedemna batjocorire la adresa autorităţii lui, dezmostenirea lui Agrippa Postumus după adoptarea acestuia, dorul pe care i 1-a purtat după ce 1-a exilat, dintr-o parte suspiciunea că Fabius i-ar fi dat la iveală secretele, dintr-alta planurile soţiei şi ale lui Tiberiu, care au reprezentat grijile din ultima perioadă a vieţii lui. In sfîrşit, acel zeu, care ajuns la ceruri mai mult graţie sorţii decît meritu­ lui său, a murit avîndu-1 ca moştenitor pe fiul unui duşman al său. (47) 151. în această cercetare intervine şi menţionarea oracolelor date la Delfi, emise de către zeu ca pentru a pedepsi vanitatea oame­ nilor. Există două: potrivit celui dinţii, cel mai fericit om era Pedius, care murise de curînd pentru patrie; al doilea, consultat de Gyges, regele cel mai de seamă de pe atunci, spune că Aglaus Psophidius era mai fericit decît cel amintit în primul oracol. Acesta, un bătrîn dintr-un colţişor retras al Arcadiei, cultiva un teren mic, dar pe deplin suficient întreţinerii lui anuale, nu a plecat de acolo niciodată, şi, după cum reiese din felul său de trai, datorită dorinţelor numărate pe degete, a avut parte în viaţă doar de necazuri foarte mici. (48) 152. La recomandarea aceluiaşi oracol şi cu acordul lui lupiter, cel mai important dintre zei, a fost zeificat, încă în viaţă şi conştient de acest act, pugilistul Euthymus, mereu învingător la Olimpia şi numai o singură dată înfrînt. Patrie i-a fost Locri, în Italia; statuia lui aflată acolo, precum şi o alta de la Olimpia au fost lovite de fulger în aceeaşi zi, întîmplare ce 1-a uimit pe Calimah, după cîte văd, mai mult decît orice; oracolul a poruncit aducerea de sacrificii, care au tot continuat şi în timpul vieţii şi după moartea lui; mie nu mi se pare nimic de mirare, cu excepţia faptului că asta a fost voinţa zeilor. (49) 153. în legătură cu durata vieţii şi cu longevitatea unor oameni s-au creat incertitudini referitoare nu doar la aşezarea locurilor, ci şi la modul de calculare a timpului şi la destinul cu care se naşte fiecare om. Hesiod, primul care a transmis cîte ceva despre acest subiect, lăsînd la o parte problema duratei vieţii omeneşti în favoarea multor relatări, după părerea mea fantastice, despre celelalte vieţuitoare, i-a atribuit o viaţă lungă cit nouă ale noastre ciorii, de patru ori mai mare cerbului, întreită corbului, în rest ajungînd la aprecieri şi mai fabuloase, ca în cazul fenixului şi al Nimfelor. 154. Poetul Anacreon i-a atribuit lui Arganthonius, rege în Tartes, o sută cincizeci de ani, lui Cinyras, regele ciprioţilor, zece ani mai mult, lui Aegimius două sute, iar Teopomp i-a dat o sută cincizeci şi şapte lui Epimenide din Cnosos. Hellanicus spune că în Etolia unii oameni din populaţia epienilor au atins două sute de a n i ; este de acord cu el Damastes, care aminteşte că Pictoreus, unul dintre acşştia, distins prin forţa sa fizică, a trăit chiar trei sute de ani. După Ephorus, regii Arcadiei au trăit trei sute de ani; 155. după Cornelius Alexander, un anumit Dandon din Iliria a ajuns la cinci sute de ani, iar Xenofon arată în descrierile lui că regele insulei lutmienilor a atins şase sute de ani şi, ca şi cum ar fi minţit prea puţin, adaugă că fiul acestuia a trăit opt sute de ani. Toate acestea s-au întîmplat din cauza nepriceperii

CARTEA A ŞAPTEA

53

în măsurarea timpului. Şi într-adevăr, unii credeau că vara delimitează un an şi iarna încă unul, alţii împărţeau anul în patru, ca arcadienii, la care anii erau de trei luni, iar alţii, îl împărţeau după descreşterea lunii, ca egiptenii: de aceea se spune că la ei unii au trăit şi mii de ani fiecare. 156. Dar, ca să trecem la informaţii neîndoielnice, este aproape sigur că Arganthonius a domnit asupra locuitorilor din Gades optzeci de ani; se consideră şi-a început domnia la patruzeci. Nu încape îndoială că Masinissa a domnit şaizeci de ani şi că Gorgias din Sicilia a atins o sută opt ani. Quintus Fabius Maximus a fost augur timp de şaizeci şi trei de ani. Marcus Perpenna şi de curînd Lucius Volusius Saturninus le-au supravieţuit tuturor senatorilor cărora le-au cerut părerea cînd erau consuli. Perpenna i-a lăsat în viaţă pe şapte dintre senatorii pe care îi alesese în calitate de cenzor; a trăit nouăzeci şi opt de ani. 157. In această privinţă îmi vine în minte şi observaţia că a existat o singură perioadă de cinci ani în care nu a murit nici un senator, de cînd cenzorii Flaccus şi Albinus au stabilit sacrificiul obişnuit la ieşirea din funcţie, în anul 579 al Romei, şi pînă la înlocuirea lor cu succesorii de drept. Marcus Valerius Coruinus a ajuns să împlinească o sută de ani, iar între primul şi cel de-al şaselea consulat al lui s-au scurs patruzeci şi şase de ani. Deopotrivă, el a ocupat scaunul curul de douăzeci şi şase de ori, ca nimeni altcineva. L-a egalat în durata vieţii Metellus pontiful. 158. Şi între femei Liuia, soţia lui Rutilius, a trecut de nouăzeci şi şapte de ani, iar sub domnia lui Claudiu, Statilia, membră a unei familii nobile, de nouăzeci şi nouă, Terentia, soţia lui Cicero, de o sută trei, Clodia, soţia lui Ofîlius, de o sută cincisprezece, ultima fiind mamă de cincisprezece ori. Mima Luceia a jucat pe scenă timp de o sută de ani. Galeria Copiola, actriţă de intermezzo, a fost readusă în scenă în timpul consulilor Gaius Poppaeus şi Quintus Sulpicius, la jocurile consacrate în sănătatea divinului Augustus, cînd avea o sută patru a n i ; fusese prezentată publicului, la debutul său, de către Marcus Pomponius, edil al plebei, sub consulatul lui Gaius Marius şi al lui Gnaeus Carbo, cu nouăzeci şi unu de ani înainte, şi rechemată la bătrîneţe, drept o minune a naturii, de către Pompei cel Mare, la inaugurarea marelui său teatru. 159. Şi Sammulla a trăit o sută zece ani, potrivit lui Pedianus Asconius. Mă miră mai puţin că Stephanion, primul care a introdus dansul în togă, a dansat la două jocuri seculare, ale divinului Augustus şi cele pe care le-a ţinut împăratul Claudiu la cel de-al patrulea consulat al său, interval în care s-au scurs nu mai mult de şaizeci şi trei de ani; el a mai trăit încă mult după aceea. Pe vîrful muntelui Tmolus, numit de oameni Tempsis, se poate atinge vîrsta de o sută cincizeci de ani, după părerea lui Mucianus, şi potrivit recensămîntului din vremea cenzurii împăra­ tului Claudiu, tot atîta a trăit un oarecare Titus FuUonius din Bononia; această informaţie, confruntată cu datele furnizate de recensămintele în care fusese inclus şi înainte, dar şi cu documente referitoare la viaţa lui - de altfel, pe împărat îl interesa cazul lui - s-a dovedit adevărată.

54

NATVRALIS HISTORIA

(50) 160. Se pare că subiectul însuşi cere acum părerea ştiinţei astrologice. Epigene a negat posibilitatea ca un om să atingă o sută doisprezece ani, Berosus pe aceea a depăşirii vîrstei de o sută şaispre­ zece. Dăinuie încă teoria pe care au transmis-o mai departe Petosiris şi Nechepsos (denumită tetartemorion - „teoria celor patru părţi", după împărţirea semnelor zodiacale în grupuri de cîte trei), şi din care reiese că în zona Italiei se poate ajunge la o sută douăzeci şi patru de ani. Autorii amintiţi au afirmat că nimeni nu poate trece de porţiunea de 90 de grade în care se află semnul său natal (ceea ce ei numesc anaforă), iar această traiectorie poate fi întreruptă de întîlnirea unor astre rău­ făcătoare sau chiar de razele acestora şi ale soarelui. Pe de altă parte, potrivit şcolii lui Esculap, care susţine că stabilirea duratei vieţii depinde de stele, nu se ştie sigur care este vîrsta maximă ce poate fi atinsă. 161. Mai afirmă însă că longevitatea este rară, pentru că, în ore specifice ale zilelor lunare, de pildă în ora a şaptea şi în a cincisprezecea, conside­ rate atît ziua, cît şi noaptea, s-ar naşte o mulţime uriaşă de oameni sortiţi să moară, progresiv, după un număr precis de ani, calificaţi drept ani critici; astfel, de obicei, persoanele născute în această perioadă nu depăşesc cincizeci şi patru de ani. 162. Aşadar, înainte de toate, inconstanţa caracteristică astrologiei înseşi dovedeşte cît de ambiguă este această ştiinţă. Se adaugă experi­ mentele de la ultimul recensămînt, pe care l-au organizat acum mai puţin de patru ani împăraţii Vespasian, tatăl şi fiul, în calitate de cenzori. Nu este necesară o cercetare integrală a arhivelor, ne vom folosi doar de exemple extrase din regiunea cuprinsă între Apenin şi Pad : 163. au declarat o sută douăzeci de ani - trei oameni din Parma şi unul din Brixillum, o sută douăzeci şi cinci - doi din Parma, o sută treizeci - unul din Placentia şi o femeie din Fauentia, o sută treizeci şi cinci - Lucius Terentius, fiul lui Marcus, din Bononia, însă o sută patruzeci - Marcus Aponius, o sută treizeci şi şapte - Tertulla , amîndoi din Ariminum. Dincolo de Placentia, pe dealuri, se află cetatea Veleia, în care şase persoane au declarat că au o sută zece ani, patru - o sută douăzeci, iar una o sută patruzeci, şi anume Marcus Mucius Felix, fiul lui Marcus, din tribul Galeria. 164. Şi, ca să nu mai întîrziem prea mult cu date neîndoielnice, în a opta regiune a Italiei au fost înscrişi cincizeci şi patru de centenari, paisprezece de o sută zece ani, doi de o sută douăzeci şi cinci, patru de o sută treizeci, tot atîţia de o sută treizeci şi cinci sau de o sută treizeci şi şapte, trei de o sută patruzeci. 165. Urmează acum alte tipuri de incertitudini referitoare la condiţia u m a n ă : Homer a transmis că s-au născut în aceeaşi noapte Hector şi Polydamas, eroi cu o soartă atît de diferită. In timpul consulatului lui Gaius Marius şi al celui de-al treilea al lui Gnaeus Carbo, s-au născut în aceeaşi zi, a cincea înainte de calendele lui iunie, Marcus Caelius Rufus şi Gaius Licinius Caluus, amîndoi oratori, dar cu un destin atît de neasemănător. Asta se întîmplă zilnic, de vreme ce la aceleaşi ore, pe întreg pămîntul, vin pe lume deopotrivă stăpîni şi sclavi, regi şi săraci.

CARTEA A ŞAPTEA

55

(51) 166. Publius Cornelius Rufus, coleg de consulat cu Manius Curius, şi-a pierdut vederea în somn, pe cînd visa că a păţit acest lucru. Dimpotrivă, lason din Pherae, deplîns de medici că suferea de vomică, în timp ce îşi căuta moartea pe cîmpul de luptă, şi-a găsit remediul datorită unui duşman care 1-a rănit în piept, exact în locul unde avea tumoarea. Consulul Quintus Fabius Maximus, în urma bătăliei de la fluviul Isara, împotriva alobrogilor şi arvernilor, desfăşurată în a şasea zi înainte de idele lui august, în care au fost ucişi o sută treizeci de mii de inamici, s-a vindecat în plină luptă de o febră ce revine din patru în patru zile. 167. Vulnerabil şi fragil, fără îndoială, este acest dar al naturii, orice ne-ar fi d a t ; viaţa este însă primejdioasă şi scurtă chiar şi pentru cei care trăiesc foarte mult; în orice caz, este scurtă pentru cei care au în vedere eternitatea. Mai mult, dacă luăm în consideraţie odihna din timpul nopţii, atunci fiecare îşi trăieşte doar jumătate din viaţă, şi oare nu trece astfel cealaltă jumătate, asemănătoare morţii sau unei suferinţe, în cazul în care nu ne-a fost dat să dormim? Să spunem că nu punem la socoteală nici anii copilăriei, lipsiţi de conşti­ inţă, nici ai bătrîneţii trăite în durere, atîtea tipuri de primejdii, atîtea boli, atîtea temeri, atîtea griji, moartea invocată de atîtea ori, încît nu există dorinţă mai des întîlnită. 168. Insă n a t u r a nu le-a dat oamenilor nimic mai valoros decît scurtimea vieţii. Se tocesc simţurile, membrele înţepenesc, slăbesc înainte de vreme văzul, auzul, picioarele, dinţii chiar şi organele digestive, şi totuşi se consideră drept viaţă şi această peri­ oadă. De aceea, se dovedeşte a fi un miracol şi un fapt izolat exemplul muzicianului Xenophilus, care a trăit o sută cinci ani fără a suferi de vreo boală. 169. Insă, pe Hercule, toţi ceilalţi oameni, lucru neîntîlnit la alte fiinţe, resimt la ore fixe, în fiecare parte a corpului, o febră sau nişte frisoane mortale, care durează nu doar ore, ci şi cîte trei sau patru zile, ba chiar un an întreg. In plus, şi pierderea judecăţii este întrucîtva o boală. 170. Natura le-a impus şi bolilor anumite reguli: febra care revine diiy patru în patru zile nu începe niciodată la solstiţiul de iarnă, nici în timpul lunilor de i a r n ă ; unele boli nu îi mai afectează pe cei care au peste şaizeci de ani, altele încetează la pubertate, mai ales la femei; bătrînii sînt foarte puţin sensibili la epidemii. De fapt, bolile atacă şi populaţii întregi şi selectiv, fie sclavi, fie oameni de frunte, trecînd şi prin alte categorii. In această privinţă s-a observat că o epidemie se deplasează întotdeauna din zonele meridionale spre apus, aproape nicio­ dată altfel, nu apare în timpul iernii şi nu ar putea depăşi trei luni. (52) 171. Iată acum semnele morţii: rîsul, într-o izbucnire nebunească, în delir, grija obsesivă de a aranja ciucuri şi de a îndoi cuvertura, indiferenţa bolnavului la încercarea de a-1 trezi din somn, eliminarea acelui lichid al cărui nume nu-1 pot rosti aici; dincolo de orice îndoială sînt aspectul ochilor şi al nărilor, chiar dormitul neîntrerupt pe spate, pulsul inegal sau furnicăturile şi alte semne observate de Hipocrate, regele medicinei. Şi, pe cînd simptomele morţii sînt nenumărate, nu există nici unele specifice unei stări de sănătate lipsite de griji; de

56

NATVRALIS HISTORIA

aceea, Cate Cenzorul i-a lăsat fiului său, ca o recomandare de oracol, o observaţie referitoare la persoanele sănătoase: „o tinereţe senilă este semnul unei morţi premature". 172. Tipurile de boli sînt atît de infinit variate, încît Ferecide din Syros a murit ca urmare a erupţiei unei multitudini de viermi din corpul său. Unii au fost afectaţi de febră continuă, ca Gaius Mecena, care în ultimii trei ani ai vieţii nu a avut parte de nici o oră de somn. Poetul Antipater din Sidon era cuprins de febră în fiecare an de ziua lui şi aceasta i-a cauzat moartea în ziua respectivă, după o bătrîneţe destul de lungă. (53) 173. Fostul consul Aviola a reînviat pe rug şi, pentru că nu putuse să scape de violenţa flăcărilor, a fost ars de viu. Acelaşi lucru se povesteşte şi despre Lucius Lamia, care a fost pretor. Gaius Aelius Tubero, care îndeplinise funcţia de pretor, a fost dat jos de pe rug, după relatarea lui Messala Rufus şi a multor altor autori. Aceasta este condi­ ţia muritorilor. Unor asemenea capricii ale sorţii şi altora de acelaşi fel ne încredinţăm viaţa de cînd ne naştem, astfel încît despre un om nu putem şti sigur nici dacă e mort. 174. între alte exemple, am descoperit că sufletul lui Hermotimus din Clazomene, după ce a părăsit trupul, avea obiceiul să rătăcească şi să relateze multe lucruri din locuri înde­ părtate, care nu puteau fi cunoscute decît de cineva care fusese pe acolo, iar în acest timp trupul său era doar pe jumătate viu, toate acestea pînă cînd, arzîndu-1, nişte duşmani ai lui, numiţi cantarizi, i-au luat sufle­ tului care se întorcea, ca să zic aşa, teaca. Sufletul lui Aristeas a fost văzut în Proconnesus chiar atunci cînd i-a ieşit din gură zburînd, sub înfăţişarea de corb, povestire nu mai puţin fantastică decît următoarea. 175. De fapt, şi legenda pe care am aflat-o despre Epimenide din Gnosos este din aceeaşi categorie: acesta, cîndva, în copilărie, obosit de arşiţă şi de drum, a dormit într-o peşteră timp de cincizeci şi şapte de ani, după care, trezindu-se, s-a mirat de schimbarea din înfăţişarea lui şi a lumii ca şi cum s-ar fi sculat după o singură zi, apoi, în tot atîtea zile a ajuns bătrîn, ca totuşi să reziste pînă la o sută cincizeci şi şapte de ani. Se pare că femeile sînt predispuse cel mai mult la moartea aparentă, provocată de o răsturnare a uterului; dar, dacă i se corectează poziţia, respiraţia revine. Acesta este problema abordată în cartea lui Heraclid, renumită la greci, unde se semnalează cazul unei femei care, după ce a stat neînsufleţită vreme de şapte zile, a revenit la viaţă. 176. Şi Varro relatează că, pe cînd era uigintiuir la Capua, însărcinat cu distribuirea pămînturilor, un om care era purtat din for către mormînt s-a întors acasă pe picioarele lui. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la Aquinum. Chiar şi la Roma, Corfidius, căsătorit cu mătuşa din partea mamei, a reînviat după ce i s-au organizat funeraliile şi el însuşi 1-a condus la groapă pe antreprenorul de pompe funebre. 177. Varro adaugă aici amănunte miraculoase, pe care se cuvine să le expunem integral: Corfidius avea doi fraţi care făceau parte din ordinul ecvestru; cel mai mare dintre aceştia a suferit o moarte aparentă; după deschiderea testamentului, cel mai mic, numit moştenitor, a fost desemnat pentru organizarea

CARTEA A ŞAPTEA

57

funeraliilor; în acest timp, cel care părea mort, bătînd din palme, şi-a chemat servitorii şi le-a povestit că se întorsese de la fratele său, care i-o încredinţase lui pe fiica sa, dezvăluindu-i apoi un loc în care îngro­ pase nişte aur fără ştirea nimănui şi cerîndu-i să fie înmormîntat cu acele onoruri pe care le pregătise el însuşi. In timp ce povestea acestea, sclavii fratelui său, veniţi în grabă, au anunţat moartea stăpînului lor; aurul a fost descoperit în locul indicat. 178. In plus, viaţa este plină de prevestiri, dar nu trebuie să le adunăm, de vreme ce prea des ele sînt false, după cum vom a r ă t a printr-un exemplu extraordinar. în timpul războiului din Sicilia, Gabienus, cel mai de seamă marinar din flota lui Cezar, capturat de Sextus Pompeius, a fost tăiat la gît la porunca aces­ tuia şi, cu capul abia prins de trup, a zăcut o zi întreagă pe ţărm. Apoi, după ce se înserase, la gemetele şi la tînguirile lui adunîndu-se o mul­ ţime de oameni, a cerut să vină Pompei la el sau să trimită pe careva dintre apropiaţii săi, căci el, întors de pe lumea cealaltă avea de dat veşti. 179. Pompei şi-a trimis mai mulţi prieteni, cărora Gabienus le-a spus că zeilor infernali le erau pe plac intenţiile legitime apărate de partidul lui Pompei; de aceea, deznodămîntul războiului va fi acela dorit de el: asta i-a fost poruncit să anunţe ; veridicitatea spuselor sale ar urma să fie confirmată de faptul că, o dată încheiată misiunea, el ar fi murit. Aşa s-a şi întîmplat. Există şi exemple de arătări după înmormîntare, dar noi nu urmărim decît lucruri care se produc în mod natural, iar nu prodigii. (54) 180. Intre fenomenele de prim rang ca grad de curiozitate şi ca frecvenţă se află morţile subite, care reprezintă suprema fericire în viaţă - şi vom arăta că acestea sînt naturale. Verrius a menţionat foarte multe cazuri,/noi ne vom folosi măsurat de ele, alegînd cîteva. De bucurie au mai murit, în afară de Chilon, deja citat, Sofocle şi Dionisiu, tiranul Siciliei, fiecare la aflarea veştii unor victorii în concursuri de tragedii; la fel şi acea mamă care şi-a văzut fiul întors teafăr de la Cannae, în ciuda unei veşti primite î n a i n t e ; de ruşine a murit Diodor, profesor de dialectică, pentru că nu a dezlegat imediat o ghicitoare ghiduşă spusă de Stilpo. 181. Unii au murit fără nici un motiv, în timp ce se încălţau dimineaţa: doi Cezari, un pretor şi tatăl dictatorului Cezar, fost pretor (unul şi-a dat sufletul la Pisa, celălalt la Roma), Quintus Fabius Maximus, în timpul consulatului său, în ajunul calendelor lui ianuarie, în locul lui candidînd pentru un consulat de doar cîteva ore Gaius Rebilius, apoi senatorul Gaius Volcatius Gurges, toţi aceştia fiind sănătoşi şi gata pregătiţi, cu gîndul să iasă din casă. Quintus Aemilius Lepidus a murit în momentul în care ieşea pe uşă, lovindu-se cu degetul mare de la picior de pragul dormitorului, iar Gaius Aufustius cînd mergea spre senat, făcînd un pas greşit în comitium. 182. Ambasadorul care susţi­ nuse în senat cauza rodienilor, stîrnind o mare admiraţie, a murit pe negîndite în pragul curiei, în vreme ce voia să-1 treacă, Gnaeus Baebius Tamphilus, şi el fost pretor, după ce 1-a întrebat pe un sclav ce oră era, Aulus Pompei în Capitoliu, după ce se închinase în faţa zeilor, consulul

58

NATVRALIS HISTORIA

Manius luuentius Thaina, pe cînd aducea jertfe, Gaius Seruilius Pansa, în timp ce stătea în for lingă o circiumă, sprijinindu-se de fratele său, la a doua oră a zilei, judecătorul Baebius, în momentul în care hotărîse aminarea unui proces, Marcus Terentius Corax, pe cînd scria pe nişte tăbliţe în for. 183. De asemenea, şi anul trecut un cavaler roman a murit în faţa statuii din fildeş a lui Apolo, în forul lui Augustus, în vreme ce îi spunea ceva la ureche unui fost consul; un caz mai curios decît toate a fost medicul Gaius lulius; acesta şi-a dat duhul la o consultaţie, în timpul aplicării unui unguent în jurul ochiului în care pusese o sondă. Aulus Manlius Torquatus, fost consul, a murit pe cînd se servea cu o plăcintă la masă, medicul Lucius Tuccius Valla, sorbind un vin amestecat cu miere, Appius Saufeius, întors de la baie, după ce băuse vin amestecat cu miere, înghiţind un ou, Publius Quintius Scapula, pe cînd cina la Aquilius Gallus, scribul Decimus Saufeius, cînd prînzea acasă la el. 184. Fostul pretor Cornelius Gallus şi cavalerul roman Titus Hetereius au murit în timp ce făceau dragoste; la fel două perso­ naje care s-au făcut remarcate în epoca noastră, doi cavaleri, cînd se aflau alături de mimul Mysticus, recunoscut pe atunci pentru frumu­ seţea lui. Se menţionează totuşi, în cazul lui Marcus Ofilius Hilarus, seninătatea desăvîrşită în faţa morţii. 185. Acesta, actor de comedie, după ce a avut parte de un succes imens în ziua sa de naştere, pe cînd dădea un ospăţ, după servirea cinei a cerut o băutură caldă aflată într-un vas mare şi, în acelaşi timp, privind masca purtată de el în acea zi, şi-a luat cununa de pe cap şi a aşezat-o pe mască, iar expresia respectivă i-a rămas întipărită pe chip fără ca nimeni să observe, pînă ce vecinul de masă i-a atras atenţia că i se răceşte băutura. 186. Acestea sînt exemple de încheieri fericite ale vieţii; dimpotrivă, cele nefericite sînt nenumărate. Lucius Domitius, dintr-o familie foarte aleasă, învins la Massilia, capturat la Corfinium de către Cezar, fiind dezgustat de viaţă, a făcut rost de o băutură otrăvitoare, dar, îndată ce a înghiţit-o, s-a străduit din răsputeri să trăiască. Stă scris în arhive că, la funeraliile lui Felix, vizitiu din echipa roşie, unul dintre suporterii săi s-a aruncat pe rug, şi că echipa adversă (precizare fără valoare), de teamă ca nu cumva acest gest să fie spre gloria jocheului, a pretins cu reproş că acesta a fost doborît de abundenţa parfumurilor. Nu cu mult timp înainte, Marcus Lepidus, de viţă foarte nobilă, despre care am spus că a murit de durere în urma divorţului său, împins jos de pe rug de violenţa flăcărilor, neputînd fi reaşezat la loc din cauza căldurii insuportabile degajate de foc, a fost ars gol alături, pe alte vreascuri. (55) 187. La romani, incinerarea nu este o rînduială veche: altădată morţii erau înhumaţi. însă, după ce au aflat că războinicii îngropaţi în pămînturi îndepărtate erau dezgropaţi, atunci s-a impus noua regulă. Şi totuşi multe familii au păstrat vechile rituri: astfel, se relatează că în familia Cornelia nimeni nu a fost incinerat înainte de dictatorul Sulla, care şi-a exprimat această dorinţă, temîndu-se de legea talio­ nului, întrucît dezgropase cadavrul lui Gaius Marius.

CARTEA A ŞAPTEA

59

(56) 188. Moartea face să apară diverse poveşti despre mani. După ultima zi de viaţă, toţi oamenii se află în aceeaşi stare ca înainte de prima lor zi, iar după moarte corpul sau sufletul nu sînt mai sensibile decît înainte de naştere. De fapt, aceeaşi vanitate umană se prelungeşte şi în viitor şi promite mincinos viaţă chiar dincolo de moarte, fie admiţînd nemurirea sufletului, fie metempsihoză, fîe atribuindu-le morţilor din infern sensibilitate şi cinstindu-i pe mani şi transformîndu-1 în zeu pe cel care încetase chiar a mai fi om, ca şi cum modul nostru de a respira s-ar deosebi în vreun fel de al celorlalte vieţuitoare sau ca şi cum nu s-ar descoperi multe fiinţe care să aibă parte de o viaţă mai lungă, cărora nimeni nu le prezice o asemenea nemurire. 189. Insă ce consistenţă are sufletul prin sine însuşi? Ce materie? Unde se află gîndirea lui ? Cum ar putea fi dotat cu vedere, cu auz, cu simţ tactil ? Ce folos ar trage de pe urma acestora sau ce i-ar mai rămîne bun fără ele ? Şi apoi, ce sălaş ar putea avea sufletele sau umbrele după atîtea secole şi cît de numeroase ar fi ele ? S-au născocit aceste ademeneli copilăreşti ale unei omeniri avide să nu piară niciodată. O vanitate asemănătoare 1-a determinat pe Democrit să susţină conservarea corpului uman, promiţînd reînvierea lui, el care nu s-a reîntors la viaţă nici pe sine însuşi. 190. Ce nebunie este aceasta de a reînnoi viaţa prin moarte? Sau ce linişte vor avea toţi cei în viaţă, dacă dăinuie o conştiinţă a sufletului undeva în cer sau a umbrei jos în infern? Cu siguranţă, această dulce­ gărie şi cjredulitate duc la pierzanie bunul cel mai ales dat de natură, moartea, şi îndoiesc durerea celui ce este pe punctul de a-şi da duhul luînd în considerare posibilitatea unei vieţi de după moarte. De aceea, dacă este dulce să trăieşti, pentru cine poate fi dulce gîndul că şi-a încheiat viaţa? Cît de uşor şi de sigur ar fi ca fiecare să se încreadă mai mult în sine însuşi, să adopte, în urma experienţei dinaintea naşterii, un model de calm sufletesc în faţa morţii! (57) 191. Mi se pare potrivit ca, înainte de a ne despărţi de subiectul referitor la natura umană, să facem cunoscute invenţiile unor repre­ zentanţi ai ei. Mercur a instituit cumpărarea şi vînzarea, iar tatăl Liber culesul strugurilor şi tot el a inventat diadema, însemnul regal, şi triumful; Ceres a descoperit grînele, înainte oamenii hrănindu-se cu ghindă, şi, pentru că în Atica (alţi autori spun că în Sicilia) i-a învăţat pe oameni să macine grîul şi să frămînte făina, a fost considerată zeiţă. Deopotrivă, ea a fost prima care a dat legi, alţii au socotit însă că Radamante a fost acela. 192. După părerea mea, asirienii au avut dintotdeauna un alfabet, dar unii, ca Gellius, consideră că acesta a fost inventat de către Mercur, la egipteni, iar alţii că a fost descoperit la sirieni, cu toţii sînt însă de acord că în Grecia Cadmus a adus un alfabet originar din Fenicia, compus din şaisprezece litere, cărora, în timpul războiului troian, Palamede Ie-a adăugat încă patru, în forma următoare Z, T, , X, tot atîtea, după el, poetul liric Simonide * , H, Q, 0 ; valoarea tuturor acestora se regă­ seşte în alfabetul nostru. Aristotel preferă varianta că au existat din

60

NATVRALIS HISTORIA

vechime optsprezece litere şi că două au fost adăugate de Epiharm, nu de Palamede : 4> şi X,. 193. Anticlide relatează că le-a descoperit în Egipt un anume Menes, cu cincisprezece mii de ani înainte de Foroneu, regele cel mai vechi al Greciei, şi încearcă să-şi dovedească afirmaţiile prin documente. Dimpotrivă, Epigene, un autor foarte serios, arată că la babilonieni încă de acum 720 000 de ani se găsesc observaţii astronomice inscripţionate pe cărămizi arse de dimensiuni mici; adepţii cronologiei celei mai scurte, Berosus şi Critodemus, le datează cu 490 000 de ani înainte. De aici rezultă că alfabetul s-a folosit dintotdeauna. în Laţiu l-au adus pelasgii. 194. Turnarea cărămizilor şi construcţia de case sînt realizările fraţilor Eurial şi Hyperbius; înainte, oamenii foloseau drept locuinţe peşterile. Gellius este de părere că Toxius, fiul lui Caelius, este inventa­ torul construcţiilor din lut, luîndu-şi ca exemplu cuiburile de rîndunele. Cecrops, pornind de la numele său, a botezat Cecropia o cetate care acum constituie acropolele Atenei. Unii susţin că întemeierea Argosului de către Foroneu este anterioară acesteia, alţii adaugă aici şi înteme­ ierea Sicionului; egiptenii pretind însă că, la ei, Diospolis este datat cu mult înainte. 195. Ţiglele le-a inventat Cynira, fiul lui Agriopa, care a descoperit şi minele de aramă, ambele în insula Cipru; deopotrivă, el a inventat cleştele, ciocanul, pîrghia, nicovala; puţurile sînt o invenţie adusă de Danaus din Egipt în acea parte a Greciei chemată Argos Dipsion; carierele de piatră constituie o descoperire a lui Cadmos, la Teba sau, potrivit lui Teofrast, una originară din Fenicia. Alţii au inven­ tat următoarele: Trason zidurile; turnurile, după Aristotel, ciclopii, după Teofrast, tirintienii; 196. egiptenii ţesăturile, lidienii din Sardes vopsirea lînii, fusele pentru lucratul lînii Closter, fiul Arachnei, plasa şi laţurile Arachne, meseria de spălător Nicias din Megara, cizmăritul beoţianul Tychius. Egiptenii susţin că medicina a fost descoperită la ei, alţii că este realizarea lui Arabus, fiul lui Babylon şi al lui Apolo, iar botanica şi farmacia sînt invenţia lui Chiron, fiul lui Saturn şi al Philirei. 197. Potrivit lui Aristotel, Scythes din Lidia a arătat cum se topeşte şi se amestecă arama, după Teofrast, Dela din Frigia; unii consideră că prelucrarea bronzului le aparţine calibilor, alţii ciclopilor; Hesiod soco­ teşte că prelucrarea fierului este invenţia unor cretani numiţi Dactyli Idaei. Argintul a fost descoperit de atenianul Erichtonius, după alţii de Eac; minele de aur şi topirea acestui metal sînt realizarea fenicianului Fenix, pusă în practică pe muntele Pangeu, după părerea altora, îi aparţin lui Thoas sau lui Eac, în Panchaia, sau Soarelui, fiul Oceanului, căruia Gellius îi atribuie şi inventarea unor medicamente pe bază de metale. Midacritus a adus cel dintîi plumbul din insula Cassiteris. 198. Ciclopii au înfiinţat fierăriile, atenianul Coroebus olăriile, dar roata olarului Anacharsis din Sciţia, iar după alţii corintianul Hyperbius. Prelucrarea lemnului i se datorează lui Dedal, laolaltă cu cele necesare acesteia: ferăstrăul, rindeaua, firul de plumb, burghiul, cleiul, cleiul de peşte; Theodorus din Samos a inventat însă echerul, nivela, strungul şi

CARTEA A ŞAPTEA

61

cheia, măsurile şi greutăţile Phidon din Argos sau Palamede, după cum preferă Gellius ; obţinerea focului prin frecarea pietrelor i se datorează lui Pyrodes, fiul lui Cilix, iar Prometeu a reuşit să-1 păstreze în tulpina unei trestii; 199. frigienii au inventat carul cu patru roţi, punii comer­ ţul, atenianul Eumolpus cultura viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi, Staphilus, fiul lui Silen, amestecarea vinului cu apă, atenianul Aristeu uleiul şi presa, precum şi mierea; plugul tras de boi, atenianul Buzyges, iar după alţii, Triptolem; 200. egiptenilor li se datorează regimul monar­ hic, locuitorilor din Atica de după Teseu, cel democratic. Primul tiran a fost Falaris din Agringent. Spartanii au inventat sclavia. Pedeapsa capitală a fost pronunţată întîia oară în Areopag. Africanii au luptat primii împotriva egiptenilor folosindu-se de bîte pe care le numesc falange. Scuturile sînt desc6perir6a lui Proetus şi a lui Acrisius, care s-au războit între ei, sau a lui Chalcus, fiul lui Athamas Messenius din Midia a realizat platoşa, spartanii coiful, sabia, suliţa carienii jambierele şi crestele. 201. Unii spun că Schytes, fiul lui lupiter, a inventat arcul şi săgeata, alţii că săgeţile sînt descoperirea lui Perses fiul lui Perseu; etolii sînţ autorii lăncii, Aetolus, fiul lui Marte, al suliţei prevăzute cu o curea, Ţyrrenus al suliţelor de velit, amazoana Pentesileea a suliţei cu mîner din lemn, Pisaeus al securii; cretanii au inventat ţăpoaiele şi maşina de război denumită scorpion, sirienii catapulta, fenitienii balista şi praştia, Pisaeus, fiul lui Ţyrrenus, trompeta de bronz, formaţia de luptă denumită „ţestoasă" — Artemon din Clazomene ; 202. Epiuş, la Troia, calul, o maşină de război utilizată la spargerea zidurilor (al cărui nume este acum berbece), Belerofon călăria, Pelethronius frîiele şi cerga pentru cai, lupta pe cal tesalienii care sînt numiţi cen­ tauri şi locuiesc la poalele muntelui Pelion. Frigienii au pus pentru prima dată doi cai la jug, Erichtonius a făcut cvadriga. Palamede a pus în practică, în timpul războiiilui troian, organizarea armatei, utilizarea de semne, ordinele cifrate, schimburile de gărzi, şi tot atunci Sinon a introdus semnalizările prin intermediul oglinzilor, Lycaon armistiţiile, Teseu tratatele. 203. Iniţiatorul artei de a lua auspicii după zborul păsărilor este Car, de la care a fost numită Caria; Orfeu a adăugat şi luarea de auspicii de la celelalte animale; Delphus a inventat arta haruspicilor, Amphiarus piromanţia, citirea în măruntaiele păsărilor tebanul Tiresias, inter­ pretarea semnelor prevestitoare şi a viselor Amphictyon; astrologia, după unii. Atlas, fiul Libiei, după alţii, egiptenii, iar după alţii, asirienii; Anaximandru din Milet a introdus în acest domeniu sfera; teoria viatu­ rilor Eol, fiul lui Hellenus. 204. Amfion a inventat muzica, naiul şi flautul simplu Pan, fiul lui Mercur, flautul oblic Midas din Frigia, flautul dublu Marsyas, tot frigian, modul lidian Amfion, pe cel dorian tracul Thamyras, pe cel frigian Marsyas din Frigia, chitara, după unii, Amfion, după alţii Orfeu sau Linus. Primul care a cîntat la o chitară cu şapte corzi, a d ă u ^ n d încă trei la cele patru existente, a fost Terpandru, Simonide a adăugat-o pe a opta, iar pe a noua Timotheus. A cîntat cel dinţii la

62

NATVRALIS HISTORIA

chitară fără acompaniament vocal Thamyris, cu acompaniament vocal Amfion sau, potrivit altora, Linus. Terpandru a compus cîntece pentru chitară. Trezenianul Ardalus a instituit acompaniamentul vocii la cîntatul din flaut. Cureţii le-au arătat oamenilor tehnica dansului cu arme, Pirus pe aceea a piricului, ambele în Creta. Versul epic este invenţia oracolului pitian. 205. Există o mare dispută referitoare la originea poeziei; s-a dovedit că ea exista înainte de războiul troian. Sirianul Ferecide este iniţiatorul scrisului în proză, datat în epoca regelui Cirus, Cadmos din Milet al scrierii istoriei; Lycaon a instituit în Arcadia jocurile gimnice, Acastus, în lolcus, jocurile funebre, după acesta Teseu jocurile istmice, Hercule, jocurile olimpice; Pittheus a inventat atle­ tismul, lidianul Gyges jocul cu mingea; pictura egiptenii, în Grecia Euchir, rudă cu Dedal, după opinia lui Aristotel, Polignot din Atena, după aceea a lui Teofrast. 206. Danaus a venit primul pe o corabie, din Egipt în Grecia; înainte se naviga cu plutele, inventate de regele Erytras pentru deplasarea între insulele din Marea Roşie. Există autori care susţin că înainte de acest rege le-au folosit în Helespont misienii şi troienii, în timpul expe­ diţiei împotriva tracilor. In oceanul britanic se mai află şi acum plute de răchită dublate cu piele, iar pe Nil unele făcute din papir, papură şi trestie. Potrivit lui Philostephanus, lason a navigat primul cu o corabie lungă de război, după Hegesias, Parhalus, după Ctesias, Samiramis, după Archemachus, Aegaeon. Damastes afirmă că eritreenii au făcut birema, Tucidide că trirema este realizarea corintianului Aminocles ; 208. Aristotel atribuie inventarea cvadriremei cartaginezilor, iar Mnesigiton pe aceea a cvincviremei locuitorilor din Salamina; după Xenagoras, siracuzanii au inventat corabia cu şase rînduri de vîsle, după Mnesigiton, Alexandru cel Mare corabia cu zece rînduri de vîsle, după Philostephanus, Ptolemeu Soter pe aceea cu douăsprezece rînduri, pe aceea cu cincisprezece rînduri Demetriu, fiul lui Antigonus, Ptolemeu Filadelful a ajuns la treizeci de rînduri de vîsle, iar la patruzeci Ptolemeu Filopator, care a fost supranumit Tryphon. Hippus din Tir a inventat nava de transport, locuitorii din Cirene luntrea, fenicienii barca, rodienii corabia mică de mare viteză, ciprioţii corabia uşoară. 209. Fenicienii au inventat observarea stelelor în timpul navigării, locuitorii din Copa rama, cei din Plateea lopata ramei, Icar pînzele, Dedal catargul şi antena, samienii sau atenianul Pericle corabia de transport pentru cai, locuitorii din Tasos corabia de război cu punţi; înainte se lupta doar de la proră şi de la pupă. Pisaeus, fiul lui Tyrrenus, a adăugat ciocurile, Eupalamus ancora, Anacharsis ancora cu doi dinţi, atenianul Pericle harpoanele şi cîrligele, Tiphys cîrma. Minos s-a confruntat primul cu o bătălie navală. Hyperbius, fiul lui Marte, a ucis cel dintîi un animal, iar Prometeu este primul care a ucis un bou. (58) 210. Primul acord tacit între toate popoarele a condus la folosi­ rea alfabetului ionian. Vechile litere greceşti au fost aproape identice cu cele latineşti de acum, după cum poate demonstra trepiedul din bronz

CARTEA A ŞAPTEA

63

aflat astăzi pe Palatin ca un dar al împăraţilor consacrat Minervei, plasat în bibliotecă şi avînd această inscripţie: „Nausicrates i-a consa­ crat fiicei lui Zeus cea de a zecea...". (59) 211. Următorul acord al popoarelor a reprezentat introducerea bărbierilor, dar la Roma a avut loc mai tîrziu. Aceştia au venit în Italia din Sicilia în anul 454 după întemeierea Romei, aduşi de Publius Titinius Mena, după cum arată Varro; înainte bărbaţii erau nebărbieriţi. Primul care a iniţiat raderea zilnică a fost al doilea Africanus ; divinul Augustus a folosit întotdeauna cuţitul de ras. (60) 212. Al treilea acord a privit notarea orelor, ajungîndu-se în această situaţie la o teorie ştiinţifică; am arătat în cel de-al doilea volum cînd şi de către cine a fost descoperită în Grecia. Şi această invenţie a ajuns la Roma mai tîrziu. în Legile celor XII table se menţio­ nează doar răsăritul şi apusul, după cîţiva ani a fost adăugat şi miezul zilei, anunţat de crainicul consulilor, cînd zărea din curie soarele între Rostre şi Graecostasis; cînd astrul se înclina de la coloana Maenia înspre carceră, crainicul anunţa sfîrşitul zilei, dar asta numai în zilele senine; obiceiul s-a păstrat pînă la primul război punic. 213. După afirmaţiile lui Fabius Vestalis, primul cadran solar a fost fixat, cu unsprezece ani înainte de războiul cu Pirus, lîngă templul lui Quirinus, de către Lucius Papirius Cursor, pe cînd consacra acest sanctuar făgă­ duit de către tatăl său. Dar acest autor nu indică şi tehnica după care este făcut orologiul sau numele inventatorului, nici de unde a fost adus sau unde a găsit informaţii despre el. 214. Marcus Varro relatează că primul cadran instalat într-un loc public a fost plasat în preajma Rostrelor, pe o coloană, în vremea celui dintîi război punic, de către consulul Manius Valerius Messala, după cucerirea Cataniei, în Sicilia; orologiul a fost transportat de acolo la treizeci de ani după datarea tradiţională a orologiului lui Papirius, în anul 491 de la întemeierea Romei. Liniile trasate pe el nu se potriveau cu orele reale, însă, cu toate acestea, oamenii i-au dat ascultare timp de nouăzeci şi nouă de ani, pînă ce Quintus Marcius Philippus, coleg în funcţia de cenzor cu Lucius Paulus, a aşezat alături un cadran mai corect potrivit, iar acest dar al lui a făcut parte din realizările cele mai preţioase ale cenzurii sale. 215. Totuşi, chiar şi atunci, în zilele cu nori, ora nu erau sigură, situaţie care se menţinea pînă la lustrul următor. Atunci, Scipio Nasica, coleg cu Laenatus, a împărţit orele folosind apa, deopotrivă pe cele ale zilei ca şi pe cele ale nopţii, şi a consacrat acest orologiu acoperit în anul 595 de la întemeierea Romei. Atît de mult timp a trăit poporul roman fără să diferenţieze orele zilei. Acum ne vom întoarce la celelalte vieţuitoare şi, înainte de toate, la cele terestre.

Cartea a opta (1) 1. Să trecem la celelalte vieţuitoare şi, mai întîi, la cele terestre. Cel mai mare este elefantul, care e, în acelaşi timp, şi cel mai apro­ piat de sensibilitatea umană, datorită faptului că aceste animale înţeleg limba locului lor de baştină şi ascultă de comenzi, ţin minte mişcările pe care le-au învăţat, cunosc plăcerea iubirii şi a gloriei; mai mult decît atît, ele posedă nişte calităţi rare şi la oameni, cum ar fi cinstea, pru­ denţa, spiritul de dreptate, chiar cultul astrelor şi venerarea Soarelui şi a Lunii. 2. Unii autori relatează că în munţii împăduriţi ai Mauretaniei, cînd începe să strălucească luna nouă, turme de elefanţi coboară pe malul unui rîu numit Amilo şi acolo se stropesc cu apă, într-un ritual solemn de purificare; după ce au salutat astfel astrul, ei se reîntorc în păduri, împingîndu-i din spate pe micuţii obosiţi. 3. Se crede că din cauza faptului că înţeleg practicile religioase străine, atunci cînd urmează să străbată mările, urcă pe corabie numai după ce conducătorul lor le-a dat prin jurămînt asigurări privitor la întoarcere. Iar unii elefanţi, sfirşiţi de boală - fiindcă bolile îi atacă şi pe aceşti coloşi — au fost văzuţi cum azvîrleau, răsturnaţi pe spate, ierburi spre cer, de parcă ar fi luat pămîntul martor în rugăciunile lor. Cît priveşte supunerea, elefanţii îşi adoră regele, îngenunchează în faţa lui, îi oferă cununi. Indienii ară cu ajutorul celor mai mici, pe care îi numesc bastarzi. (2) 4. La Roma, înjugaţi pentru prima dată cu ocazia triumfului din Africa, au purtat carul de luptă al lui Pompei, fapt care se spune că s-a mai întîmplat o dată, la triumful zeului Liber după victoria asupra Indiei. Potrivit lui Procilius, elefanţii înjugaţi la triumful lui Pompei n-au putut ieşi pe poarta oraşului. La spectacolul de gladiatori oferit de Germanicus Caesar nişte elefanţi au schiţat cîţiva paşi, chiar dacă greoi, în chip de dans. 5. Pentru ei era un exerciţiu obişnuit să arunce în aer arme (fără să le lase duse de vînt în altă direcţie), să mimeze între ei confruntări de gladiatori ori să se joace zbeng'uindu-se în ritm de pyrrhic. Mai tîrziu, au început şi să meargă pe funii şi chiar să poarte, cîte patru, în lectică, un al cincilea, care imita o lăuză; în triclinii pline de oameni, cînd se duceau să-şi caute un loc la masă, treceau printre paturi cumpănindu-şi în aşa fel paşii încît nici unul dintre meseni să nu fie atins. (3) 6. Se ştie că un elefant mai greu de minte cînd trebuia să reţină ceea ce i se spunea şi care era de aceea pedepsit destul de des cu bătaia, a fost găsit noaptea antrenîndu-se pentru a doua zi. Uimitor în cea mai

CARTEA A OPTA

65

mare măsură este şi că unii elefanţi se suie pe funiile întinse înaintea lor, dar şi faptul că se întorc pe aceleaşi funii, mai ales atunci cînd acestea sînt înclinate. Mucianus, care a fost de trei ori consul, susţine că unul dintre ei a învăţat să traseze caracterele greceşti şi că scria de obicei în această limbă, fără prescurtări, cuvintele : „Eu însumi am scris acestea şi am închinat zeilor prăzile de război celtice". Acelaşi autor mai afirmă că sub propriii lui ochi, la Puteoli, cînd nişte elefanţi erau siliţi să iasă din corabia pe care călătoriseră, fiindcă erau îngroziţi de lungi­ mea mării care se întindea încă mi^ilt pînă la uscat, au mers de-a-ndăratelea ca să se mai amăgească în privinţa distanţei. (4) 7. Elefanţii ştiu că singura pradă căutată la ei sînt armele lor de apărare, pe care luba le numeşte coarne, iar Ia Herodot, cu mult anterior lui luba, ca şi în limbajul curent, li se spune, cu un termen mai bun, colţi. Din acest motiv, elefanţii şi-i îngroapă pe cei căzuţi prin vreo întîmplare sau de bătrînete. Numai ei sînt din fildeş; tot restul (şi chiar şi în această porţiune, partea acoperită cu carne) este din os lipsit de valoare. Totuşi, în ultima vreme, din cauza lipsei de fildeş au început să fie tăiate în fîşii şi oasele. De fapt, rar se mai găsesc colţi de dimensiuni mari, exceptîndu-i pe cei din India; restul resurselor de fildeş au dispă­ rut în regiunile noastre din cauza luxului. 8. După albeaţa dinţilor se recunoaşte tinereţea animalului. Elefanţii au mare grijă de ei: unuia îi cruţă vîrful, ca să nu-1 aibă tocit în lupte, iar pe celălalt îl folosesc la muncă, atunci cînd smulg rădăcini sau împing greutăţi. Dacă sînt împre­ suraţi de vînători, ei îi aşază în faţă pe cei care au colţii cei mai mici, pentru ca vînătorilor să li se pară că nu merită să dea lupta; apoi, istoviţi, îşi frîng colţii izbindu-i de un copac şi, lăsîndu-i ca pradă, se salvează. (5) 9. Este uimitor că majoritatea animalelor ştiu pentru ce sînt urmărite şi absolut toate ştiu şi de ce să se ferească. Un elefant, dacă întîlneşte din întîmplare un om rătăcind pur şi simplu printr-o zonă pustie, se spune că, blînd şi liniştit, îi arată chiar drumul. Tot el, însă, dacă observă o urmă de om, înainte de a-1 vedea în faţa ochilor, începe să tremure de teama vreunei capcane, se opreşte şi adulmecă, priveşte tot timpul înjur, clocoteşte de mînie şi nu calcă peste urmă, ci o culege, încredinţînd-o celui mai apropiat, acela următorului şi tot aşa vestea este transmisă pînă la cel din urmă. Atunci coloana face stingă împrejur, o ia în sens invers şi se aşază în linie de b ă t a i e : într-atît de mult per­ sistă în simţul olfactiv al tuturor animalelor acel miros care nici măcar nu provine, în cea mai mare parte dintre cazuri, din urme de picioare goale. 10. Tot astfel şi tigroaica, fioroasă şi pentru celelalte animale sălbatice şi nepăsătoare chiar în faţa urmelor de elefant, se spune că, la vederea unei urme de om, îşi mută numaidecît puii; cum a recunoscut oare urma ? unde 1-a mai văzut pe cel de care se teme ? Pădurile de acest fel sînt foarte puţin frecventate, se ştie. Să zicem că animalele se miră să vadă o urmă atît de rară, dar de unde ştiu ele că trebuie să se teamă ? Ba mai mult, de ce le-ar fi frică si numai să vadă un om, cînd ele sînt cu

66

NATVRALIS HISTORIA

atît mai presus prin forţa, dimensiunile şi rapiditatea lor ? Aceasta este de bună seamă legea naturii, puterea ei: cele mai crude şi mai mari animale sălbatice, fără să fi văzut vreodată ceea ce ar trebui să le provoace teama, înţeleg pe loc cînd este cazul să se înfricoşeze. 11. Elefanţii umblă întotdeauna în turme. Cel mai bătrîn conduce coloana pe care o încheie cel mai apropiat de el ca vîrstă. Cînd urmează să traverseze un curs de apă, îi trimit înainte pe cei mai mici, pentru ca nu cumva intrarea în apă a celor mai mari să macine albia şi să crească nivelul rîului. Antipater susţine că regele Antioh a avut doi elefanţi de război celebri prin numele lor, pe care şi le cunoşteau chiar şi ei. Iar Cato, deşi a suprimat numele de comandanţi din Analele sale, ne-a făcut cunoscut că elefantul care a luptat cel mai dîrz în rîndurile carta­ gineze era numit Surus^^, pentru că-i lipsea unul dintre colţi. 12. Odată, pe cînd regele Antioh sonda vadul unui fluviu, elefantul Aiax, care altminteri se afla întotdeauna în fruntea coloanei, a refuzat să înain­ teze. Atunci s-a dat un anunţ potrivit căruia cel care va trece apa va prelua comanda turmei; a avut acest curaj Patroclu şi a primit pentru fapta sa nişte falere de argint (care le plac foarte tare elefanţilor) şi toate celelalte însemne ale întîietăţii. Celălalt, făcut astfel de ocară, a preferat dezonoarei o moarte prin înfometare. într-adevăr, elefanţii au un foarte dezvoltat simţ al ruşinii; cel învins fuge de vocea învingă­ torului său, îi oferă pămînt şi ramuri de verbină. Tot din cauza sfielii, nu se împerechează decît în locuri ascunse: masculul Ia cinci ani, femela la zece. 13. Contactul sexual are loc o dată la doi ani şi se spune că nu durează mai mult de cinci zile în fiecare an ; în cea de-a şasea se scaldă în rîu şi numai după aceea se reîntorc la turmă. Nu cunosc adulterul şi nu duc între ei luptele pe viaţă şi pe moarte pe care le duc celelalte animale pentru femele; şi asta nu că n-ar cunoaşte forţa dragostei, căci se povesteşte că un elefant s-a îndrăgostit odinioară, în Egipt, de o florăreasă; să nu credeţi că a ales-o la întîmplare : era chiar iubita lui Aristofan, ilustrul gramatician. 14. Un altul s-a îndrăgostit de Menandru din Siracuza, un tînăr din armata lui Ptolemeu; cînd nu-1 vedea, refuza să. mănînce, mărturisindu-şi în felul acesta dorul. luba relatează că şi o vînzătoare de parfumuri a fost iubită odată de un elefant. Au existat dovezi de dragoste din partea tuturor acestora: bucurie la vederea persoanei iubite, mîngîieri stîngace, monede primite de la lume, bine păstrate şi revărsate din belşug în sînul persoa­ nei îndrăgite. Şi nu este de mirare că sînt capabile de dragoste nişte fiinţe înzestrate cu memorie. 15. luba povesteşte că un elefant a recu­ noscut la bătrîneţe, după mulţi ani, un om care îi fusese în tinereţe stăpîn. Acelaşi autor îi atribuie elefantului o anume înclinaţie către dreptate: nici regele Bocchus, care, după ce a legat de stîlpi treizeci de elefanţi pe care hotărîse să-i supună la chinuri şi după ce le-a aşezat 19. Surus, în limba latină, are sensul de „par, ţăruş" (n.tr.).

CARTEA A OPTA

67

înainte alţi treizeci, a pus oameni să se năpustească între ei ca să-i stîrnească, n-a reuşit să-i facă să se pună în slujba cruzimii altuia. (6) 16. Italia a văzut pentru prima dată elefanţi în timpul războiului cu regele Pirus; ei au fost numiţi boi lucani, pentru că au fost văzuţi mai întîi în Lucania, în anul 472 de la întemeierea Romei. Insă, şapte ani mai tîrziu, i-a cunoscut şi Roma, în timpul unui triumf şi a văzut chiar mai mulţi, capturaţi în Sicilia de la cartaginezi, în 502, după victoria pontifului Lucius Metellus. Erau în număr de o sută patruzeci şi doi sau, după unii, de o sută patruzeci, transportaţi pe nişte plute pe care Metellus pusese să le construiască din şipci de butoaie legate între ele. 17. Verrius spune că duceau lupte la circ şi că au fost omorîţi cu suliţele, pentru că oamenii nu ştiau ce ar putea face cu ei: nu le conve­ nea nici să-i hrănească, nici să-i dea în dar regilor; Lucius Piso afirmă că s-au mulţumit să-i aducă la circ şi, pentru ca dispreţul oamenilor faţă de aceste animale uriaşe să crească, sclavi înarmaţi cu lănci fără vîrf i-au mînat prin toată arena. Autorii care nu cred că au fost omorîţi nu explică totuşi ce s-a întîmplat după aceea cu ei. {ly 18. A rămas celebră lupta dusă de un roman împotriva unui elefant; aceasta a avut loc după ce Hanibal îi obligase pe prizonierii noştri să se lupte între ei. Unul singur a supravieţuit şi pe acesta Hanibal 1-a aşezat înaintea unui elefant, promiţîndu-i că va fi eliberat, dacă va reuşi să-1 omoare. Măsurîndu-se singur în arenă cu pachi­ dermul, romanul 1-a răpus, spre marea durere a cartaginezilor. Hanibal, fiindcă îşi dădea seama că faima acestei lupte va atrage dispreţul oame­ nilor faţă de aceste animale, a trimis cavaleri să-1 ucidă în timp ce se retrăgea. Experienţa războaielor cu Pirus a dovedit că elefanţilor le poate fi tăiată trompa foarte uşor. 19. Fenestella transmite că ei au dus pentru prima oară lupte în circ, la Roma, în timp ce Claudius Pulcher era edil curul, iar consuli erau Marcus Antonius şi Aulus Postumius, în anul 655 de la întemeierea Romei. Iar după douăzeci de ani, în timp ce Luculii erau edili curuli, au luptat cu taurii. 20. Sub cel de-al doilea consulat al lui Pompei, la consacrarea templului Venerei Victrix, două­ zeci de elefanţi - sau, după cum transmit unii, optsprezece - au purtat lupte la circ împotriva unor getuli care se năpusteau asupra lor cu suliţele. A fost uluitor felul în care s-a luptat unul dintre ei: cu picioarele străpunse de lovituri, s-a tîrît în genunchi spre ceata de getuli şi, smulgîndu-le scuturile, le-a aruncat în înaltul cerului; acestea, în căderea lor, au produs o mare desfătare printre spectatori fiindcă se roteau în cerc, de parcă ar fi fost azvîrlite cu o măiestrie acrobatică, nu de un animal furios. O mare uimire a trezit şi uciderea dintr-o singură lovitură a unui alt elefant: o suliţă îi fusese înfiptă sub ochi şi îi pătrunsese într-o parte vitală a capului. 21. Toţi au încercat să fugă, nu fără a pune în primejdie publicul, protejat totuşi de grilaje de fier. (Din acest motiv, după aceea, dictatorul Cezar, care urma să ofere un spectacol asemă­ nător, a înconjurat arena cu nişte şanţuri umplute cu apă, pe care împăratul Nero le-a desfiinţat ca să mai adauge locuri pentru cavaleri.)

68

NATVRALIS HISTORIA

însă elefanţii lui Pompei, cînd şi-au pierdut speranţa de fugă, au început să implore, cu nişte gesturi greu de descris, mila publicului. Se jeleau pe ei înşişi, într-un fel de bocet. Publicul a fost atît de îndurerat încît, uitînd de funcţia de general a lui Pompei şi de generozitatea rară arătată de acesta faţă de popor, s-au ridicat toţi ca unul, cu lacrimi în ochi, şi i-au aruncat blesteme, care s-au şi împlinit curînd după aceea. 22. Au purtat lupte în arenă şi pentru dictatorul Cezar, în timpul consu­ latului său, douăzeci de elefanţi împotriva a cinci sute de pedestraşi; apoi, tot atîţia, purtînd în spate turnuri cu cîte şaizeci de combatanţi, au avut ca adversari acelaşi număr de pedestraşi ca şi mai înainte şi în plus un număr echivalent de soldaţi călare. Mai tîrziu, sub principatele lui Claudiu şi Nero, un gladiator înfrunta singur un elefant atunci cînd ajungea la sfîrşitul carierei sale. 23. Se spune că blîndeţea acestui animal faţă de vieţuitoarele mai puţin puternice este atît de mare, încît, într-o turmă de oi le îndepăr­ tează cu trompa pe cele care îi ies în cale, ca nu cumva să strivească vreuna din greşeală. Nu atacă decît dacă sînt provocaţi şi umblă mereu în t u r m ă : dintre toate animalele, ei sînt cei mai puţin solitari. Dacă sînt împresuraţi de oameni călare, îi ascund în mijlocul turmei pe cei slabi, obosiţi sau răniţi, iar linia de luptă este înlocuită pe rînd, de parcă ar îndeplini o comandă sau ar pune în aplicare o strategie. 24. Elefanţii capturaţi sînt îmblînziţi foarte uşor cu zeamă de orz. în India, ei sînt capturaţi cu ajutorul unui elefant dresat, condus de un cornac: el trebuie să atace exemplarele sălbatice surprinse singure, departe de turmă. Cînd animalul atacat oboseşte, cornacul sare deasupra lui şi îl conduce la fel ca şi pe cel dintîi. In Africa, sînt capturaţi cu ajutorul gropilor-capcană; dacă un elefant cade într-o groapă, ceilalţi îngrămădesc imediat ramuri deasupra, rostogolesc greutăţi, ridică movile de pămînt şi fac tot ce le stă în puteri ca să-1 scoată afară. 25. înainte, pentru a-i îmblînzi, regii îi strîngeau cu cavaleria într-o vale săpată artificial, de o întindere înşelătoare; îngrădiţi de malurile şi şanţurile ei, elefanţii erau îmblînziţi aici prin înfometare. Iar semnul supunerii era acceptarea fără împotrivire a unei ramuri întinse de un orn. Astăzi, ca să pună mîna pe colţii lor, oamenii le străpung cu săgeţi picioarele, de altfel foarte moi. 25. Troglodiţii, o populaţie învecinată cu Etiopia, care trăieşte numai din acest vînat, se urcă în copacii aflaţi în apropierea drumului elefanţilor; de acolo, după ce au pîndit ultimul animal din toată coloana, se aruncă pe partea lui din spate. Cu mîna stingă îi prind coada, iar picioarele şi le ţin strînse pe coapsa stingă a elefantului: atîrnînd astfel, îi taie cu dreapta unul dintre genunchi şi, o dată rănit acest picior, retează, schimbîndu-şi în grabă poziţia, tendoanele celuilalt genunchi cu un cuţit bine ascuţit pe ambele tăişuri; toate aceste acţiuni sînt îndeplinite cu o rapiditate fulgerătoare. Alţii folosesc o metodă mai puţin primejdioasă, dar mai înşelătoare: ei fixează în pămînt, suficient de departe, nişte arcuri uriaşe, încordate. Tineri deosebit de puternici le

CARTEA A OPTA

69

susţin, în timp ce alţii, depunînd un efort la fel de mare, le întind şi înfig ţăpoaiele, în chip de săgeţi, în elefanţii care t r e c ; apoi se ţin după urmele de sînge. (9) 27. Femelele acestei specii sînt mult mai temătoare. Elefanţii înfuriaţi sînt îmblînziţi prin înfometare şi bătaie : într-adevăr, animalul agitat este ţinut în frîu de loviturile de lanţuri date de ceilalţi elefanţi, aduşi în preajma lui. în rest, ei devin foarte violenţi în perioada împere­ cherii, cînd culcă la pămînt cu colţii lor sălaşurile indienilor. De aceea, oamenii îi împiedică să se împerecheze şi ţin deoparte cîrdurile de femele, cu care se poartă într-un mod deloc diferit de femelele din cirezile de vite. Dacă sînt dresaţi, elefanţii participă la campaniile militare, unde poartă în spate turnurile cu soldaţi î n a r m a ţ i ; în cea mai mare parte a Orientului, ei sînt cei care decid soarta războaielor: culcă la pămînt liniile de luptă, strivesc soldaţii. Tot ei însă se sperie la auzul celui mai mic guiţat de porc; iar dacă sînt răniţi sau dacă sînt speriaţi, o iau la sănătoasa înapoi în orice împrejurare, fapt nu mai puţin primej­ dios pentru armata de partea căreia luptă. Elefanţilor africani le este teamă de elefantul indian şi nu îndrăznesc nici să se uite la el; acesta este, într-adevăr, mult mai mare. (10) 28. Lumea crede că gestaţia elefanţilor se întinde pe zece ani, Aristotel însă afirmă că durează doi ani şi că femela nu dă naştere la mai mult de un singur p u i ; elefanţii trăiesc cîte două sute de ani, iar unii cîte trei sute. Tinereţea lor începe din al şaizecilea an. Le plac foarte tare apele şi umblă prin preajma fluviilor, cu toate că nu pot înota din cauza mărimii corpului lor. Nu suportă frigul; de el suferă cel mai tare, ca şi de balonare şi de diaree, însă nu sînt afectaţi de boli de alt tip. Am citit că, dacă beau ulei, suliţele înfipte în corpul lor cad; dimpotrivă, ele se fixează mai uşor dacă transpiră. 29. Este ucigător pentru ei să mănînce pămînt, dacă nu se obişnuiesc cu el, consumîndu-1 mai des ; înghit pînă şi pietre ; iar trunchiurile de copac sînt hrana lor preferată. Obişnuiesc să îndoaie palmierii mai înalţi împingîndu-i cu fruntea şi adună apoi fructele arborilor aplecaţi astfel la nivelul pămîntului. Cu gura mănîncă, dar respiră, beau şi miros cu mîna^° - cum a fost ea numită, cu un termen deloc nepotrivit. Dintre animale, cel mai tare urăsc şoarecele şi, dacă nutreţul pus în iesle pare atins de el, sînt dezgustaţi. Au parte de o suferinţă îngrozitoare, dacă înghit o dată cu apa şi o lipitoare; acesteia am observat că lumea a început să-i spună sariguisuga^^. îndată ce i s-a fixat pe trahee, îi produce o durere insupor­ tabilă. 30. Elefanţii au pielea foarte aspră pe spate, dar moale pe pîntece; nu sînt acoperiţi cu peri nici măcar pe porţiunea cozii, ca apărare împo­ triva muştelor (căci şi animale atît de uriaşe ca elefantul suferă de pe urma lor); în schimb, au pielea încreţită şi atrag aceste insecte cu 20. Este vorba despre trompă (n.tr.). 21. Cuvînt compus din substantivul sanguis şi verbul sugere („cea care suge sîngele") (n.tr.).

70

NATVRALIS HISTORIA

mirosul lor. Prin urmare, atunci cînd roiurile de muşte se aşază pe pielea lor întinsă, ei îşi strîng brusc încreţiturile şi le omoară prinzîndu-le între zbîrcituri. Acest mod de a se apăra le ţine loc de coadă, coamă ori blană. 31. Colţii lor sînt extrem de preţioşi şi reprezintă materialul cel mai bun pentru statuile zeilor. Rafinamentul oamenilor le-a găsit elefanţilor un alt titlu de laudă şi a devenit foarte căutat gustul crustei care le acoperă trompa, nu din alt motiv, cred, decît pentru faptul că ai impresia că mănînci fildeşul însuşi. Mărimea colţilor pare, în temple, într-adevăr ieşită din comun; pe de altă parte, la extre­ mităţile Africii, pe unde aceasta se învecinează cu Etiopia, pot fî văzuţi colţi folosiţi ca uşori la case şi, după cum ne-a transmis Polibiu, urmînd mărturia unui mic rege local, Gulusa, gardurile locuinţelor şi ţarcurile de animale sînt făcute din colţi de elefanţi în loc de pari. (11) 32. Elefanţi sînt în Africa, dincolo de deserturile sirtice şi în Mauretania, mai sînt în ţinuturile locuite de etiopieni şi de troglodiţi, aşa cum am mai spus, dar cei mai mari trăiesc în India, unde duc neîncetat războaie cu uriaşii şerpi ai Indiei, atît de mari şi ei, încît se pot uşor încolăci în jurul unui elefant şi-1 pot strînge în laţul nodului lor. Amîndoi îşi găsesc moartea în această luptă, pentru că cel învins, în căderea lui, striveşte cu greutatea lui şarpele încolăcit pe el. (12) 33. Fiecare animal are o abilitate a lui proprie şi care stîrneşte uimire ; iată un exemplu pentru acestea două. Pentru şarpe este greu să se suie la o înălţime atît de mare, cum este cea a elefantului, şi de aceea, după ce pîndeşte drumul bătut de obicei de turmă cînd merge la păscut, îşi dă drumul dintr-un copac mai înalt peste el. Pe de altă parte, elefan­ tul ştie că este zadarnic să se lupte cu încolăcirile şarpelui; de aceea caută să-1 zdrobească de arbori sau de stînci. De asta se feresc şerpii şi, mai întîi, le încurcă paşii cu coada: elefanţii desfac însă strînsoarea cu trompa; atunci ei îşi vîră capul în nările lor şi, în acelaşi timp, le curmă respiraţia şi le sfîrtecă părţile cele mai fragede. Tot ei, dacă sînt sur­ prinşi pe drum, se înalţă drept în sus în faţa adversarului şi se reped mai întîi la ochi. Aşa se face că adesea sînt găsiţi elefanţi orbi, sfîrşiţi de foame şi extenuaţi de suferinţă. 34. Ce altă cauză să fi avut un conflict atît de mare dacă nu dorinţa naturii de a crea, pentru plăcerea ei, un spectacol cu doi adversari pe măsură? Faima acestei confruntări cunoaşte şi o altă variantă. Se spune că elefanţii au un sînge foarte rece; de aceea, şerpii îi atacă mai ales cînd dogoreşte arşiţa. Pentru aceasta, se scufundă în rîuri şi le întind o capcană elefanţilor cînd vin să bea a p ă : răsucindu-se în jurul trompei lor, o imobilizează şi îşi înfig dinţii în ureche, fiindcă se pare că acesta ar fi singurul loc care nu poate fi apărat de trompă. Şerpii sînt atît de mari că le sorb tot sîngele; astfel, elefanţii veniţi să bea sfîrşesc ajungînd să fie ei înşişi băuţi şi se prăbuşesc, secătuiţi, iar şerpii sătui sînt striviţi şi inor la rîndul lor. (13) 35. In Etiopia se nasc şerpi egali ca lungime cu cei din India, de douăzeci de coti. Este curios doar cum de a crezut luba că ar avea

CARTEA A OPTA

71

creastă. Etiopienii la care se nasc cu precădere asemenea şerpi se numesc asachei; ei povestesc că au văzut pe coasta lor cîte patru şi cîte cinci şerpi încolăciţi între ei ca într-o leasă, plutind cu capetele ridicate deasupra apei şi îndreptîndu-se, pe mare, către pămînturile mai fertile ale Arabiei. (14) 36. Megasthenes scrie că în India şerpii cresc pînă la o asemenea dimensiune încît sînt în stare să înghită cu totul cerbi şi tauri, iar Metrodorus povesteşte că, pe malurile rîului Rhyndacum din Pont, prind şi înghit păsările în timp ce zboară pe deasupra lor, oricît de sus sau de rapid. 37. A rămas celebră, din timpul războaielor punice, o şerpoaică lungă de o sută douăzeci de picioare, luată cu asalt, precum o cetate, cu baliste şi catapulte, de comandantul de a r m a t ă Regulus, în apropierea rîului Bagrada. Pielea şi maxilarele acesteia au fost păstrate la Roma într-un templu pînă în vremea războiului cu Numantia. Pentru toate acestea aduc mărturie şerpii boa din Italia, care ajung la o asemenea mărime, încît, în vremea împăratului Claudiu, a p u t u t fi zărit, în pîntecele unuia ucis pe Vatican, un copil întreg. Se hrănesc sugînd, cît sînt mici, lapte de vacă şi de aici li se trage şi numele^^. (15) 38. Cît despre celelalte animale care au ajuns în mai multe rînduri în Italia, aduse în ultima vreme de prin toate părţile lumii, nu este cazul să le descriem în amănunt înfăţişarea. Foarte puţine se nasc în Sciţia, din cauza sărăciei vegetaţiei, cîteva în Germania, învecinată cu aceasta: cu toate acestea, sînt faimoase speciile de boi sălbatici, bizonii cu coamă şi bourii cu o forţă şi o rapiditate neobişnuită, cărora oamenii nepricepuţi le-au pus numele de bubali; aceştia se nasc de fapt în Africa şi aduc oarecum mai mult cu viţeii sau cu cerbii. (16) 39. In ţările nordice trăiesc herghelii de cai sălbatici, precum în Asia şi în Africa cele de măgari, apoi elanul, care ar semăna cu o vită dacă nu s-ar deosebi de aceasta prin lungimea coarnelor şi a gîtului; de asemenea, în insula Scandinaviei trăieşte o vieţuitoare care n-a fost văzută niciodată prin părţile noastre, dar despre care au povestit mulţi, pe nume achlis, asemănătoare cu elanul, dar incapabilă să-şi îndoaie genunchii; din această cauză ea nu stă culcată niciodată şi doarme rezemată de un copac, iar dacă acesta este tăiat, este prinsă în cursă; în rest, este vestită pentru rapiditatea cu care aleargă. Buza ei superioară este foarte groasă; de aceea şi-o retrage în timp ce paşte, pentru ca să nu i se rostogolească în jos cînd se apleacă înainte. 40. Se spune că în Paeonia trăieşte un animal sălbatic numit bonasus, cu o coamă de cal şi asemănător în celelalte privinţe cu un t a u r ; acesta are coarnele atît de răsucite, încît nu-i sînt de nici un folos în luptă. Din această pricină, se salvează prin fugă şi lasă în urma sa, uneori pe o întindere de trei iugăre, un băligar la a cărui atingere urmăritorii ard ca atinşi de foc. 22. Etimologie populară bazată pe asemănarea fonică dintre cuvintele boua („boa") şi bos, bouis („bou") (n.tr.).

72

NATVRALIS HISTORIA

(17) 41. Este curios faptul că pardoşii^^, panterele, leii şi celelalte din aceeaşi specie merg cu vîrful unghiilor ascuns într-un fel de teacă, ca să nu şi le rupă sau să şi le tocească, şi câ-şi retrag ghearele înainte de a alerga; doar atunci cînd atacă şi le scot la iveală. 42. Leul arată deosebit de maiestuos în momentul în care coama îi îmbracă gîtul şi umerii, căci puii zămisliţi din leu îşi dobîndesc coama pe măsură ce înaintează în vîrstă. în schimb, animalele concepute cu pardosi sînt toată viaţa lipsite de această podoabă; la fel şi femelele. Acestea sînt foarte dornice de împerechere şi atrag astfel mînia masculilor. Leii pot fi văzuţi mai ales în Africa, unde se adună, din lipsa apei, în preajma puţinelor rîuri. Puii născuţi acolo sînt foarte variaţi, de vreme ce masculul se împerechează pe rînd, cu forţa sau de bună voie, cu femele din toate speciile. De aici provine şi proverbul grecesc, potrivit căruia Africa produce mereu cîte ceva nou. 43. Leul simte după miros dacă leoaica s-a împreunat cu un pardos şi o pedepseşte cu toată puterea lui pe adulteră; de aceea, leoaica se spală de vina ei Ia rîu sau îl însoţeşte pe leu de la distanţă. Văd că în mod obişnuit se crede că fată o singură dată şi că, în chinurile naşterii, îşi sfîşie pîntecele cu vîrful ghearelor. 44. Aristotel oferă diverse informaţii şi cred că sînt dator să vorbesc mai întîi despre el, dat fiind că îl urmez în cea mai mare măsură în această lucrare. Cînd regele Alexandru cel Mare a fost cuprins de dorinţa de a cunoaşte natura animalelor şi i-a încredinţat această misiune lui Aristotel, omul cel mai învăţat în toate domeniile, s-au aflat în subordinea lui cîteva mii de oameni din toată zona Asiei şi a Greciei: toţi cei care trăiau din vînat, din păsările prinse şi din pescuit, ca şi cei care se ocupau de rezervaţiile naturale, de stupi, de iazurile de peşte şi de crescătoriile de păsări, pentru ca nici o vieţuitoare să nu-i rămînă necunoscută. Din întrebările pe care le-a pus acestora a scris faimoasele sale volume despre animale, aproape cincizeci la număr. Acestea au fost adunate de mine, prescurtate şi completate cu informaţii pe care el nu le cunoştea, iar bunilor cititori care călătoresc, prin grija mea, printre toate făptuirile naturii, în mijlocul lucrurilor care au stîrnit curiozitatea celui mai glorios rege dintre toţi, le cer să le urmărească plini de atenţie. 45. Aşadar, potrivit lui Aristotel, leoaica fată Ia prima naştere cinci pui şi în fiecare an după aceea naşte cu cîte unul mai puţin; după ce ajunge să dea naştere la un singur pui, devine sterilă. La început, puii sînt nişte bucăţi de carne lipsite de formă şi foarte mici, de mărimea unei nevăstuici; la şase luni de-abia pot merge şi nici nu se pot mişca înainte de cea de-a doua lună. In Europa trăiesc lei doar între rîurile Achelous şi Mestus, dar acestora le sînt pe departe superiori ca forţă leii născuţi în Africa şi în Siria. (18) 46. Există două specii de lei, dintre care unul mai îndesat la trup şi cu părul coamei ondulat. Aceştia sînt mai temători decît ceilalţi, 23. în limba latină, pardus este masculul panterei (n.tr.).

CARTEA A OPTA

73

care au trupul alungit şi părul lins şi cărora nu le pasă de răni. Masculii urinează în felul cîinilor, ridicîndu-şi piciorul. Emană un miros greu şi nu mai puţin le duhneşte respiraţia. Beau rar şi se hrănesc o dată la două zile, iar dacă sînt sătui, vreme de trei zile nu pun nimic în gură. Cînd mănîncă, înghit tot ce pot, cu totul, iar dacă stomacul nu mai poate primi carnea înfulecată cu lăcomie, scot afară prea-plinul, vîrîndu-şi ghearele pe gît; tot asta fac dacă trebuie să fugă cînd sînt sătui. Aristotel dovedeşte că trăiesc o viaţă lungă prin faptul că cei mai mulţi lei sînt găsiţi cu dinţii deja căzuţi. 47. Polibiu, însoţitorul lui Aemilianus, rela­ tează că leii îl atacă pe om cînd sînt bătrîni şi nu-i mai ajută puterile să urmărească alte sălbăticiuni; atunci au asediat ei oraşele din Africa, iar Polibiu afirmă că a văzut, împreună cu Scipio, lei puşi pe cruce din acest motiv, pentru ca ceilalţi să se ferească, de teama unei pedepse similare, să facă aceeaşi greşeală. (19) 48. Intre animalele sălbatice, doar leul arată milă faţă de cei care îi cer îndurare. Ii cruţă pe cei care i se aruncă la picioare, iar cînd se înfurie, rage înspre bărbaţi mai mult decît spre femei şi nu se repede asupra copiilor decît dacă îi este foarte foame. In Libia, se crede că a ajuns să înţeleagă rugăminţile ; am auzit chiar povestea unei prizoniere care, în timp ce se întorcea din Getulia, a fost atacată într-o pădure de mai mulţi lei, pe care a reuşit să-i îmblînzească datorită cuvintelor pe care a îndrăznit să li le spună, şi anume că ea, femeie, fugară, lipsită de putere, cerşind îndurare de la cel mai nobil dintre toate animalele şi de la stăpînul celorlalte vieţuitoare, nu este o pradă demnă de renumele acestuia. In această privinţă există păreri diverse, dacă faptul că fiarele se îmblînzesc la auzul cuvintelor se datorează inteligenţei lor sau vreunei întîmplări; experienţa nu a lămurit dacă este adevărat sau fals şi faptul că şerpii pot fi chemaţi afară din scorburi cu cîntece sau pot fi siliţi să-şi primească pedeapsa. 49. Dispoziţia sufletească a unui leu se recunoaşte după coada lui, aşa cum dispoziţia calului se recunoaşte după urechi; într-adevăr, natura le-a atribuit aceste semne distinctive celor mai nobile dintre animale. Cînd leul este paşnic, îşi ţine coada nemişcată; dacă şi-o mişcă încetişor, înseamnă că încearcă să-ţi intre în voie, ceea ce se întîmplă arareori. Mai des i se întîmplă să fie cuprins de mînie : la început, izbeşte pămîntul cu coada şi apoi, pe măsură ce-i sporeşte furia, îşi biciuieşte cu ea spatele, parcă pentru a se întărită. îşi adună toată forţa în piept. Un sînge negru se scurge din orice rană pe care o face cu ghearele ori cu dinţii. 50. Aceleaşi animale, îndată ce s-au îndestulat, sînt inofensive. Nobleţea leului se arată mai ales în momen­ tele de primejdie, nu doar prin aceea că, nesocotind suliţele, se apără multă vreme numai cu teroarea pe care o inspiră înfăţişarea lui: el parcă se trădează că este silit să lupte şi că porneşte la atac nu atît constrîns de pericolul în care se află, cit mîniat cumva pe nebunia celorlalţi. Iată un alt semn al nobleţei firii sale: dacă o mulţime de cîini şi de vînători, oricît de mare, îl ameninţă îndeaproape, el se retrage, cu dispreţ şi oprindu-se din Ioc în loc, în cîmp deschis şi unde poate fi

74

NATVRALIS HISTORIA

văzut; de îndată ce pătrunde în desişuri sau în păduri, o ia la goană cu toată viteza, de parcă locul ar acoperi ruşinea fugii. Cînd se află el în urmărire, face salturi mari, pe care nu le foloseşte atunci cînd fuge. 51. Dacă este rănit, el îl recunoaşte cu un surprinzător simţ de observa­ ţie pe cel care 1-a lovit şi asupra lui îşi îndreaptă atacul în mulţime, oricît ar fi aceasta de mare ; în schimb, pe cel care 1-a ochit cu suliţa fără să-1 nimerească, îl înşfacă şi îl roteşte, apoi îl trînteşte la pămînt, dar nu-i face nici o rană. Cînd o leoaică luptă pentru puii ei, se spune că îşi fixează privirea ţintă în pămînt, ca să nu se lase cuprinsă de teamă la vederea armelor. 52. In rest, aceste animale sînt lipsit