Munții Scandinaviei [PDF]

Zitiervorschau



Muntii Scandinaviei

Munții Scandinaviei sunt un lanț muntos din Europa, care se întinde pe tot parcursul peninsulei Scandinave, trecând prin Norvegia și Suedia. Lungimea lanțului muntos este de 1700 km. Cel mai înalt vârf este Galdhøpiggen, cu 2469 m altitudine. Partea de nord-vest a Munților Scandinaviei sunt erodate masiv anual de Marea Norvegiei, formându-se astfel fiordurile. M-tii Scandinaviei se prezinta sub forma unui lant muntos cu lungimea de peste 1800 km si latimea maxima de cca. 300km, asimetric, cu fatada atlantica plina de versanti abrupti,cu linia de tarm franjurata de fiorduri numeroase, foste vai glaciare inundate de apele marii, dupa topirea imenselor mase de gheata, la sfarsitul cuaternarului. Au o directie dominanta NE-SV,suprapunandu-se in cea mai mare parte, pe teritoriul Norvegiei; doar versantul estic, mai domol, se suprapune partial pe teritoriul Suediei. Sunt m-ti vechi, caledonici (peste 400 de milioane de ani), suferind de-a lungul timpului atacul eroziv al apei si al vantului.In urma cu cca 2 milioane de ani, M-tii Scandinaviei s-au mai inaltat cu cateva sute de metri, pentru ca in pleistocen (prima epoca a cuaternarului, caracterizata prin alternante de intervale reci cu perioade calde), ghetarii sa modeleze relieful, aducandu-l la aspectul actual. Rocile din care sunt alcatuiti M-tii Scandinaviei sunt diverse, cele mai raspandite fiind rocile foarte vechi, puternic metamorfozate, in deosebi sisturile cristaline (roci formate prin procesul de metamorfismal altor roci sub actiunea presiunii), gnaise, granite,dar si gresii, calcare, etc. Formele de relief variate dau un aspect pitoresc acestor munti care nu impresioneaza prin inaltime, cat prin peisajele de basm, intalnite la tot pasul.Cele mai caracteristice forme de relief sunt platourile inalte(numite de locuitori "vidde"), hornurile, circurile si vaile glaciare. In M-tii Scandinaviei se detaseaza, prin trasaturile distincte pe care le au, trei sectoare: 1)Sectorul nordic- cel mai ingust, cu forma unei creste asimetrice, puternic accidentata, are altitudini maxime de 1800-2100m.Altitudinea cea mai mare este atinsa in varful Kebnekajse(2117m),alte varfuri importante fiind Stora(2090m), Sulitelma(1914m)si Burge(1703m). 2)Sectorul central-este cel mai coborat, cu altitudini ce rar trec peste 1000m. Aici se gasesc numeroase lacuri glaciare(Kallsjon,Tunnsjo,etc.),marturie peste timp a glaciatiunii pleistocene. 3)Sectorul sudic)-este cel mai impunator prin lungime(peste 800km)si latime(cca. 300 km).De asemenea, aici se gasesc cele mai mari altitudini din M-tii Scandinaviei, detasandu-se varful Galdhopiggen(2470m),din M-tii Iotunheimen. Se remarca varfurile Glittertind(2405m), Snohetta(2286m)si Rondane (2183m). Chiar daca nu poate fi inclus intr-un anumit sector, tarmul norvegian al M-tilor Scandinaviei se remarca prin spectaculozitatea sa. El este inalt, foarte dantelat, cu numeroase fiorduri ce patrund spre interiorul muntilor, cele mai tipice fiind Hardangerfjord(179 km lungime), Romsdalfjord, Sognefjord (204 km lungime), Trondheimfjord, etc. Clima M-tilor Scandinaviei este temperat-oceanica, temperaturile medii anuale fiind de numai 2-3 grade C, iar precipitatiile sunt foarte abundente(2500-3000 mm/an),local, aceste cantitati fiind depasite.Aceste conditii climatice au permis formarea si mentinerea unor ghetari de platou, din care ghetarul Iostedalsbreen are cea mai mare suprafata(468 km.p). Raurile foarte numeroase, ce brazdeaza ambii versanti ai M-tilor Scandinaviei, au debite bogate si constante, fiind in mare parte amenajate hidroenergetic. Sunt prezente un număr mare de lacuri glaciare, de

dimensiuni mici. Majoritatea râurilor sunt mici, și se varsă în Golful Botnic. Printe râuri amintim următoarele: Otra, Dal, Ume, Pite, Lule, Kemi. Lacuri: Lacul Vanem, Lacul Siljan, Lacul Storsjon, Lacul Inari. Circurile glaciare ramase in urma glaciatiunii pleistocene cantoneaza, in cele mai multe cazuri, lacuri de o rara frumusete. In ceea ce priveste vegetatia, sectorul nordic si cel central sunt caracterizate de o vegetatie asemanatoare tundrei, cu numeroase turbari in partea superioara a versantilor. In sectorul sudic, versantii mijlocii si inferiori sunt acoperiti cu paduri de conifere(pin si molid), mesteacan si mai rar alte foioase. M-tii Scandinaviei, indeosebi sectorul suprapus Norvegiei, se remarca printr-un potential turistic deosebit, conditiile naturale si cele antropice impunand o activitate de "loisir" intensa. Norvegia, denumita si "Tara Fiordurilor", "Tara cascadelor" sau" Tara Aurorelor Boreale", are peste 90% din teritoriu suprapus Alpilor Scandinaviei, iar lungimea tarmului (cu fiorduri si golfuri)depaseste 25000 km.



Muntii Grampiani

Muntii Grampiani sunt situati in nordul Marii Britanii. Sunt formati din roci dure, structurile apartinand Orogenezei Caledonice. Altitudinea maxima este sub 1500 m ( 1343 cea mai mare altitudine din Marea Britanie).



Muntii Pirinei

Munții Pirinei sunt un lanț muntos în sud-vestul Europei, formând o graniță naturală între Franța și Spania. Ei separă Peninsula Iberică de Franța, întinzându-se peste circa 430 km între Golful Biscaya la Oceanul Atlantic și Cap de Creus la Marea Mediterană. Cea mai mare parte a crestei principale formează frontiera franco-spaniolă, cu Andorra situată între cele două. Principala excepție este Val d'Aran, care aparține Spaniei, dar se află pe fața nordică a lanțului. Printre alte anomalii orografice se numără Cerdanya și exclava spaniolă Llívia. Pirineii sunt de obicei împărțiți în trei secțiuni, Centrali, Occidentali sau Atlantici și Orientali . Pirineii Centrali se întind către est de la Port de Canfranc către Val d'Aran, aici aflându-se cele mai înalte vârfuri ale lanțului: Vârful Aneto sau Pic de Néthou 3404 m pe culmea Maladeta, Mont Posets 3 375 m, Mont Perdu sau Monte Perdido sau Mont Perdut 3 355 m, Vignemale cu „PiqueLongue” ( 3.298 m). În Pirineii Atlantici, înălțimea medie scade treptat de la est la vest. În Pirineii Orientali, cu excepția unei rupturi la extremitatea estică a Pyrénées Ariégeoises, altitudinea medie rămâne constantă, până la o scădere bruscă în acea parte a lanțului cunoscută sub numele de Albères. Pirineii sunt mai vechi decât Alpii: sedimentele lor au fost pentru prima oară depuse în bazine costale în erele paleozoic și mezozoic. Între 100 și 150 milioane de ani în urmă, în Cretacicul inferior, Golful Gasconiei (sau Golful Biscaya) a apărut, împingând Spania către Franța, și cutând sedimentele, care au format acest lan ț muntos. Partea estică a Pirineilor e formată n principal din roci granitice și gneiss, în timp ce în vest piscurile granitice sunt însoțite de straturi de calcar. Caracterul masiv al munților vine de la abundența rocilor granitice, rezistente la eroziune. Cea mai înaltă cascadă se află la Gavarnie (462 m), pe râul Gave de Pau; Cirque de Gavarnie, din aceeași vale, este poate cel mai cunoscut exemplu de cirque.

Resursele Minereurile meralice din Pirinei nu sunt foare importante, deși au existat mine destul de mari de fier la Vie de Sos în Ariège și la poalele Canigoului în Pyrénées-Orientales. Depozitele de cărbuneprofitabile sunt situate în principal pe pantele spaniole, în timp ce partea franceză are numeroase depozite de lignit. Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, și sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-Luchon și Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de la Bagnères-de-Bigorre(Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude) și Campagne (Aude), sunt în principal selenitice, și nu foarte calde. Clima Cantitatea de precipitații, incluzând ploaia și zăpada, e mult mai mare în Pirineii Occidentali decât în cei Orientali, lucru care duce la un contrast marcant între cele două secțiuni, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Pirineilor Orientali le lipsesc ghețarii, cantitatea de zăpadă căzută fiind insuficientă pentru apariția lor. Ghețarii se găsesc pe pantele nordice ale Pirineilor Centrali, și nu coboară, ca cei din Alpi, departe în văi, însă au cea mai mare lungime în direcția lanțului montan. Ei formează, de fapt, o zonă îngustă în apropiere de creasta celor mai înal ți munți. Aici, asemenea celorlalte mari lanțuri montane din Europa Centrală, există dovezi ale unei întinderi mult mai mari a ghețarilor în era glaciară. 

Muntii Cambrieni Muntii Cambrieni sunt situati in SV Marii Britanii. Sunt muntii vechii cu structurii caledonice si hercinice.



Muntii Apenini

Apeninii sunt un lanț muntos în Italia, care se întinde pe o lungime de peste 1200 km din sudul țării până în nordul Italiei unde sunt limitați de Câmpia Padului. Cel mai înalt vârf al Apeninilor este Corno Grande, cu o înălțime de 2912 m. Munții Apenini se împart în: Apeninii de nord, Apeninii centrali, și Apeninii de sud. Sunt prezente numeroase formațiuni carstice, precum peșterile. Cele mai înalte vârfuri sunt Corno Grande ( 2.912 m), La Maiella ( 2.793 m), Velino (2.487 m), Vettore ( 2.475 m), La Meta ( 2.241 m). Clima Apeninilor este una rece, cu precipitații relativ ridicate, peste 1900 mm precipitații pe an. Temperatura medie anuală nu urcă mai mult de 5 C. Iernile sunt reci, cu multe precipitații sub formă de ninsoare. Verile sunt răcoroase, cu precipitații moderate . Flora sunt prezente în special păduri de foioase, dominate de fagi. Mai pot fi însă prezente în Apeninii centrali și păduri mixte, cu numeroase specii de conifere, dintre care cel mai frecvent întâlnit este pinul. Fauna munților Apenini este una specifică pădurilor de foioase, incluzând așa specii, precum ursul brun, pisica sălbatică, cerbul, lupul, precum și vidra în apropierea marilor râuri. Aici se găsesc zăcăminte de: bauxită, blendă, galenă, marmură etc.



Muntii Alpi

Alpii sunt un lanț muntos din Europa, care se întinde din Austria și Slovenia până în sud-estul Franței, trecând prin nordul Italiei, sudulElveției, Liechtenstein și sudul Germaniei. Numele lor provine din cuvântul latin albus (alb)

si s-au format în orogeneza alpină. Alpii formează un arc de cerc în sudul Europei centrale, în lungime de aproximativ 1200 km și acoperă o suprafață de cca 200.000 km². Cel mai înalt munte din Alpi este Mont Blanc, situat la frontiera franco-italiană, cu piscul aflat la o altitudine de 4810 m. În Alpi există în total 128 de piscuri cu înăl țimi care depășesc 4000 m, care pot fi găsite în lista piscurilor alpine după înălțime. Alpii fac parte dintre lanțurile muntoase cu caracteristici alpine pronunțate, deoarece se ridică la înălțimi care depășesc cu mult limitele superioare ale pădurilor. În epoca glaciară au cunoscut perioade succesive de îngheț. Glaciațiile sunt responsabile pentru forma de astăzi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu depresiuni adânci, cu văi prelungi și cu lacuri. Catena principală a Alpilor este alcătuită din numeroase alte șiruri muntoase, cu piscuri mai puțin ascuțite către est, caracterizându-se prin văi largi și prelungi. Munții Alpi se împart în Alpii Occidentali și Alpii Orientali. Împărțirea se face pe linia dintre Lacul Constanța și Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se află în Italia, Franța și Elveția, iar cei Orientali în Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia și Elveția. Cel mai înalt vârf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). În Alpii Orientali, cel mai înalt vârf este Muntele Bernina, alias Piz Bernina (4052 m). Deși formează o barieră naturală, Alpii nu au fost niciodată de netrecut. Încă din vechime, ei au fost traversa ți în scopuri beligerante sau comerciale, iar mai apoi în scopuri religioase, științifice și turistice. Locurile prin care sunt traversa ți se numesc pasuri sau trecători, acestea fiind de fapt văi înguste, adânci și lungi, cu pereții abrup ți, săpate de apele curgătoare. Reprezintă una din cele mai importante regiuni turistice din lume, cu staţiunirenumite: Chamonix (Franţa, lângă Mont Blanc), Davos (Elveţia), Innsbruck (Austria). Clima este rece cu vegetație alpină peste 2000 de metri cu mici averse. Flora, limita la care se întâlnesc pădurile de foioase este de aproximativ 1200 m pe versan ții nordici ai Alpilor, iar pe cei sudici, datorită climei mai favorabile, ea atinge deseori 1500 și chiar 1700 m. În principal, pădurile de foioase sunt formate din stejar, fag, frasin și sicomor, care nu se întâlnesc neapărat împreună și nici la acelea și înăl țimi. Intervenția omului a făcut ca în multe zone acestea să dispară aproape. Cu excepția pădurilor de fag din Alpii Austriei, alte păduri întinse de foioase sunt greu de găsit. În multe zone, unde existau înainte asemenea păduri, ele au fost înlocuite cu pinul scoțian și molidul norvegian, care suferă mai puțin din cauza caprelor, cel mai mare inamic al pădurilor de foioase. Temperatura medie anuală a acestei regiuni este apropiată celei din Insulele Britanice, dar condițiile climatice sunt în mare măsură diferite. Aici, zăpada persistă mai multe luni, iar primăvara și vara sunt considerabil mai reci. Printre speciile cele mai des întâlnite în Alpi se află Brumăriţa de stâncă, Salamandra neagră alpină, Capra neagră, Acvila, Capra alpină, Stăncuţa, Marmota alpină, Cerbul comun, Iepurele de zăpadă, Potârnichea de tundrǎ, Minuniţa (Cucuveaua încǎlţatǎ).



Alpii Dinarici

Alpii Dinarici reprezintă un sistem montan situat în sudul Europei în Peninsula Balcanică. Ocupă partea vestică a acestei peninsule. Acoperă mai multe țări, de la nord la sud: Slovenia, Croația, BosniaHerțegovina, Serbia,Muntenegru și Albania. Se întinde pe aproape 650 km de-a lungul țărmului Mării Adriatice, din nord de la Alpii Iulieni până în sud, la masivul Šar-Korab. Partea cea mai înaltă se găsește la granița dintre

Muntenegru și Albania în masivul Prokletije, având 2.692 m, în Vârful Jezerski (în sârbă) sau Jezercë (în albaneză). Sunt acoperiți cu vegetație variată, de la păduri la pajiști alpine și subalpine. O caracteristică importantă o constituie prezența vegetației de tip mediteranean. Din cauza apropierii ariei de minimă presiune existentă deasupra Mării Mediterane, precipitațiile sunt foarte bogate, printre cele mai ridicate cantitativ din Europa. În partea de nord-vest, pe teritoriul Sloveniei și Croației, pe versanții vestici, cantitatea de precipitații poate fi în unii ani de 4000 mm. Alpii Dinarici cuprind una dintre cele mai întinse și mai accidentate regiuni montane din Europa. Sunt alcătui ți în principal din formațiuni petrografice mezozoice și terțiare, în special dolomite, calcare, gresii și conglomerate. Toată regiunea a fost cutată în Terțiar, formând un sistem de cute paralele, ce se reflectă și în aliniamentul de culmi și văi și depresiuni. În Cuaternar vârfurile de peste 2000 m au fost acoperite de ghețari și afectate de modelarea glaciară. Local, în funcție de condiții, ghețarii s-au putut forma și la altitudini mai reduse. Formele de relief cele mai răspândite sunt cele carstice. Pe cuprinsul acestor mun ți pot fi întâlnite mai multe depresiuni carstice închise de mari dimensiuni de felul poliilor. În partea de nord se află Podișul Karst cunoscut prin faptul că de la numele lui derivă termenul de relief carstic, specific zonelor calcaroase cu numeroase forme de relief formate prin procesul de dizolvare.



Muntii Carpati

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timokului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km și o lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Se întind pe teritoriul a șapte state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia. Numele provine de la tribul dacic al Carpilor , care trăia în Moldova, pe pantele Carpaților Orientali, nume care, la rândul său, probabil provenea de la un cuvânt indo-european însemnând piatră. Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine. Cel mai înalt vârf al întregului lan ț Carpatic este Vârful Gerlachovský, 2655 m, în Slovacia - Munții Tatra, iar în România este Vârful Moldoveanu, 2544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali. Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le apar ține și cel mai mare lan ț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale. Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei înconjoară Transcarpația și Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la Dunăre lângă Orșova, în România. Lungimea totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Cea mai mare lă țime a Carpa ților corespunde cu cea mai înaltă altitudine. Lanțul muntos are cea mai mare lățime în Depresiunea colinară a Transilvaniei, și la poalele Munților Tatra (cea mai mare înălțime din Carpați, cu Gerlachovský štít, care are 2 655 m altitudine, pe

teritoriul Slovaciei la granița cu Polonia. Se întinde pe o suprafață de 190 000 km 2 și, după Alpi, e cel mai extins lanț muntos din Europa. Deși în mod obișnuit se face referire la Carpații ca fiind un lanț muntos, ei de fapt nu formează un lan ț neîntrerupt de munți. Mai degrabă, constă în câteva grupuri geologic distincte, prezentând o mare varietate structurală ca Alpii. Carpații, care doar în rare locuri depășesc altitudinea de 2500 m, nu prezintă vârfuri stâncoase, zone înzăpezite extinse, ghețari întinși, cascade înalte, sau lacuri întinse care sunt comune în Alpi. Nici o zonă din Carpa ți nu este inzăpezită tot anul și nu prezintă niciun ghețar. Carpații la altitudinea lor maximă, sunt la fel de înalți ca Alpii Orientali Centrali, cu care împarte un aspect, climat și floră comună. Carpații sunt separați de Alpi de către Dunăre. Cele două lan țuri muntoase se întâlnesc într-un singur punct: în Muntii Leitha la Bratislava. Fluviul desparte de asemenea, Carpa ții de lan țul Munților Balcani, la Orșova. Carpații sau format concomitent cu întregul sistem alpin, în vastul geosinclinal dintre Platforma Rusă (în est), orogenul caledono-hercinic (în vest) și scutul african (în sud). Începând din cretacic, în formarea Carpaților au avut loc mai multe faze de mișcări de înălțare, aparținând orogenezei alpine. Relieful a căpătat aspectul actual în timpul cuaternarului, dezvoltându-se pe un mozaic de roci (șisturi cristaline, roci vulcanice, roci magmatice și roci sedimentare). Ca și în Alpi, Apenini sau Munții Scandinaviei, în Carpați se găsesc numeroase arii cu forme de relief carstic și calcaros, forme de relief glaciare relicte, un relief structural și petrografic variat.

Diviziunile munților Carpați Cea mai mare diviziune o constituie Munții Tatra. O mare parte din vestul și nordul Carpaților Vestici Exteriori din Polonia, Ucraina și Slovacia sunt tradi țional numiți Beskids. Granița geologică dintre dintre Carpații Vestici și cei Estici, parcurge aproximativ linia (de la sud la nord) dintre orașele Michalovce - Bardejov - Nowy Sącz - Tarnów. În harțile vechi granița era mai la est - la linia (de la nord la sud) trasată de râurile Sanna și Osława (Polonia) – orașul Snina (Slovacia) – Tur'ia (Ucraina). Biologii, totuși, mută granița și mai la est. Granița dintre Carpații Estici și cei sudici e formată din Pasul Predeal, sudul Brașovului și Valea Prahovei. Ucraineni folosesc termenul de „Carpații Estici” doar pentru Carpa ții Ucrainei (sau Carpa ții Păduro și), în principal pentru zona aflată pe teritoriul lor (până la Pasul Prislop), în timp ce românii folosesc termenul de Carpații Estici (Carpații Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la granița cu Ucraina spre sud. Clima Carpaților este continental, se poate vorbi de un climat montan, caracterizat de etajare altitudinală, ceea ce generează o scădere a temperaturii și o creștere a cantității de precipitații, pe măsură ce altitudinea cre ște. Temperaturile medii anuale oscilează între 8 °C la poalele munților și -2 °C pe culmile cele mai înalte. În partea nordică se resimt influențe climatice baltice, în vest oceanice, în est influențe climatice dinspre Câmpia Rusă (reci și

uscate, iarna), iar în sud mediteraneen , precipitațiile cresc în raport cu altitudinea (Cantitatea medie anuală de precipitații oscilează între 750 mm și 2000 mm. La altitudini de peste 2000 m, precipita țiile sunt, în cele mai multe cazuri, sub formă de zăpadă.) iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici). Din munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul.



Muntii Rodopi Munții Rodopi sunt

un lanț muntos din sud-estul Europei. 83% din suprafața lor se află pe teritoriul Bulgariei, restul găsindu-se în Grecia. Cel mai înalt vârf, Goliam Perelik (2.191 m), este al șaptelea ca mărime dintre munții Bulgariei.



Muntii Rila

Munţii Rila se găsesc in partea de sud-vest a Bulgariei, constituind o prelungire spre nord-vest a Munților Rodopi, cu 219 lacuri situate la mare altitudine, cu peste 2000 de specii de plante, o mare diversitate de specii de animale . Cel mai inalt vârf din Munţii Rila este vârful Musala (2925 m). Denumirea de Rila vine de la traci, ale caror urme se regasesc din abundenta in aceste locuri. Toponimia ii atesta ca “muntii bine udati”, de la prezenta multimii de lacuri glaciare.



Muntii Pindului

Munții Pindului reprezintă o catenă montană care se întinde din partea de sud și sud-est a Albaniei până în partea de nord a peninsulei Peloponez, fiind astfel coloana vertebrală a statului elen; are o lungime de 797 km. Sunt alcătuiți din roci sedimentare dispuse deasupra unui miez alcătuit din roci vulcanice și metamorfice, motiv pentru care nu au un aspect unitar, ci se prezintă sub forma unor culmi despăr țite de văi transversale. Altitudinea maximă: 2.637 m (Vf. Smolikas). Sunt acoperiți de păduri de foioase și conifere.



Muntii Caucaz

Munții Caucaz sunt un lanț muntos la graniță dintre Europa și Asia, care se întinde între Marea Neagră și Marea Caspică, trecând prin Georgia,Armenia, Azerbaidjan și Rusia, în regiunea Caucaz. Lungimea lanțul este de 1100 km. Cel mai înalt vârf este Elbrus, 5.642 m înălțime. urmat de Dykh-Tau (5.204 m). Munții Caucaz s-au format în ultima fază geologică (Orogeneza Alpină), deci sunt munți tineri. Procesele de orogeneză au avut loc în perioada cretacică, iar faza cea mai accentuată de încrețire cu ridicarea munților actuali a avut loc în perioada târzie a miocenului și ea cuprinde o perioadă între 100 și 150 milioane de ani.

Regiunea Caucaziei este alcătuită dintr-o serie de câmpii joase și netede, din podișuri piemontane și mun ți cu altitudini ce depășesc constant 4000 m, orientate, în general, pe direc ția nord vest-sud est, sub forma unor fâ șii paralele. Cea mai impunătoare fâșie montană este cea nordică, cu o lungime de circa 1200 km și cu o lă țime de până la 100 km-Caucazul Mare (Bolsoi Kavkaz) - care formează, ca și Munții Pirinei, o importantă barieră orografică transversală, atat in calea maselor de aer, cât și a circulației oamenilor. Regiunea caucaziană este divizată în trei mari areale: Ciscaucazia, Caucazul Mare și Transcaucazia. Clima este în general rece, cu relativ puține precipitații, deși pe malul Mării Negre cad mai multe precipita ții decât în restul zonelor, în special regiunea de nord-vest, unde pot cădea peste 1000 mm precipita ții; iar în depresiunea caspică cad cele mai puține precipitații (sub 200 mm precipitații anuale). Flora regiunei Caucazului poate conține printre cele mai diversificate forme de vegetație. În nordul regiunii sunt prezente păduri de foioase (dominate de stejar și mesteacăn) și mixte (în special mesteacăn și pin), precum și stepe. În sud-vestul și vestul Caucazului sunt întâlnite păduri de conifere. Zona de vegeta ție continuă până la 2000 m altitudine. Exista elemente tipice, endemisme si specii relicte. Paduri de stejar comestibil, stejar, tisa, fag oriental, stejar caucazian, laur. Fauna este la fel de variata precum vegetația. Zona de tundră este populată doar cu câteva rozătoare mici și câteva păsări care trăiesc în tunele făcute în zăpadă și hrănindu-se cu mu șchi și licheni- plante specifice tundrei. În taiga, viața animală este cea mai bogată, întâlnindu-se peste 300 de specii de păsări. Sunt prezente mamiferele arboricole, multe cu blana prețioasă. În stepe sunt comune rozătoarele si ierbivorele, diverse specii de antilope, cai sălbatici etc. Cele mai frecvente mamifere întâlnite in Caucazul Mare sunt: ursul brun (Ursus arctos), capra neagră (Rupicapra rupicapra), leopardul(Felis pardus),zimbrul (endemic) ș.a.



Muntii Jura

Muntii Jura este un lanț muntos, de înalțime mijlocie, în Europa de vest, extins pe direc ția SV-NE, pe o lungime de peste 600 km și circa 80 km lățime, pe teritoriile Franței, Elveției și Germaniei și cuprinde : 

Jura propriu-zisă (Franța și Elveția), situată între văile Isère și Aare, constituită din calcare jurasice, cu lungimea de circa 230 km; culmi paralele cu direcția SV-NE, cu latitudini mai mari spre SE. Altitudinea maxima este de 1.718 m (Crêt de la Neige). Carst dezvoltat. De aici izvorăsc râurile Ain și Doubs.



Jura Suabă (Schwäbische Alb), situată între cursul superior al Dunarii (la SSE) și cel al Neckarului (la NNV) cu o altitudine maxima de 1.015 m (vârf Lemberg). Are o lungime de circa 200 km cu relief de podișuri calcaroase și dolomitice, mai înalte spre valea Neckarului.



Jura Franconiană (Fränkische Alb), situată între văile Dunării (la sud) și Mainului (la nord), ca o continuare spre NE și nord a Munților Jura Suabă, de care este despărțită prin valea râului Wörnitz. Altitudinea maximă este de 652 m (vârf Poppberg). Lungimea este de circa 200 km.

Munții Jura se întind aproape de-a lungul întregii granițe vestice ale Elveției, de la Delémont la nord, până aproape de Geneva, la sud. În această regiune se află cantoanele Jura, Neuchâtel, Berna, Solothurn, Aargau, Basel și Vaud. Munții Jura au dat numele celei de a doua perioade a erei mezozoice, anume era jurasică, care se consideră că a început cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă și s-a încheiat acum 145 de milioane de ani. Primul om care a folosit exprimarea "calcare jurasice" pentru a determina rocile caracteristice atât acestor munți, cât și epocii geologice respective a fost celebrul explorator și naturalist germanAlexander von Humboldt.



Muntii Vosgi

Munții Vosgi, situați în estul Franței, se întind de-a lungul marginii vestice a Câmpiei Rinului Superior: de la Poarta Burgundiei (o depresiune din apropiere de Belfort) la sud, până la Pădurea Palatină la nord. Sunt formatii in orogeneza alpine, sunt puternic erodati, altitudinea maxima sub 1500. Munții Vosgi, un lanț cu lungimea de aproape 125 km și cu lățimea de până la 70 km, sunt considerați rudele apropiate ale Masivului german Pădurea Neagră, situat pe malul drept al Rinului. Cele două lanțuri muntoase se deosebesc însă din punct de vedere geologic. Gresia multicoloră, tipică pentru Munții Pădurea Neagră, poate fi întâlnită doar în regiunile mai puțin înalte din Vosgii Joși. Vosgii Înalți, unde se află cele mai înalte și mai cunoscute piscuri, și anume Grand Ballon (1.423 m), Ballon d'Alsace și Hohneck, sunt alcătuite din granit. Datorită vârfurilor lor rotunjite, sunt supranumiți „munții balon”, iar multe creste sunt botezate „baloane”. Versnții estici ai Vosgilor pierd brusc din altitudine în direcția Câmpiei Rinului Superior. Râurile care izvorăsc din zonă, precum Thur sau Bruche, se varsă în Rin, situat în apropiere. Râurile care au izvoarele pe versan ții vestici, mai puțin abrupți, precum Mosela, Meurthe șiSarre, își îndreaptă apele către nord-vest, spre Lorena. Clima este temperat - continentală, cu temperaturi medii multianuale de -2 °C în ianuarie și de +14 °C în iulie.



Muntii Padurea Neagra Pădurea Neagră este o zonă montană împădurită din landul Baden-Württemberg, în sud-vestul Germaniei. Este

împrejmuită de valea Rinului la vest și sud. Cel mai înalt vârf este Feldberg cu o înălțime de 1.493 metri. Este o importantă zonă turistică cu mai multe stațiuni montane și balneare, printre care ora șul balnear Baden-Baden. Din acești munți izvorăște Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, care se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării de pe teritoriul României.



Muntii Harz

Harz este un masiv muntos împădurit în Europa centrală, pe teritoriul Germaniei, între Saale și Weser. Altitudinea maximă este de 1142 metri în vârful Brocken, legendarul loc de întâlnire al vrăjitoarelor care sărbătoresc

aici Noaptea Valpurgiei. Munții Harz se întind pe o lungime de 110 km, masivul având o lățime de 30–40 km și ocupând o suprafață de 2.226 km². Munții se întind între Seesen pe linia Salzgitter–Göttingen până la Lutherstadt Eisleben. Subdiviziunile munților sunt: 

Unterharz (Harzul Inferior) situat în sud-est cu o altitudine de 400 m



Oberharz (Harzul Superior) situat în nord-vest cu o altitudine de 800 m

Harzul Inferior și Superior sunt separați de linia care unește Wernigerode cu Bad Lauterberg. Vârfurile cele mai înalte sunt Brocken (1.141 m), la sud-est Heinrichshöhe (1.044 m), iar la sud-vest Königsberg (1.023 m). Din cele 17 lacuri de acumulare din Harz, 12 sunt baraje pentru producerea de curent electric și ca sursă de apă potabilă, sau pentru reținerea de apă în perioada pericolului inundațiilor mai ales în perioada topirii zăpezii. Ape, Innerste cu afluenții Nette și Granecare, se varsă în Leine, Oker cu afluenții Radau, Ecker și Ilse, Bode cu afluenții Holtemme, Zillierbach, Hassel și Selke, Wipper cu afluentul Eine , Oder cu afluenții Rhume, Söse și Sieber si Helme cu afluenții Zorge, Wieda și Uffe.



Muntii Ural Munții Ural sunt un lanț muntos care în vestul Rusiei, aproximativ pe direcția nord-sud.

Uralii se întind pe 2510 km de la stepele cazace de la granița nordică a Kazahstanului până la coasta Oceanului Arctic. Insula Novaia Zemlea este o continuare a acestui lanț. Din punct de vedere geografic, marchează partea de nord a graniței (arbitrare) dintre secțiunile asiatică și europeană ale continentului Eurasia. Cel mai înalt vârf este Muntele Narodnaia (Poznurr, 1895 m). Eroziunea a expus numeroase bogății minerale, inclusiv pietre prețioase, cum ar fi topazul și berilul. Ekaterinburg este capitala autoproclamată a Uralilor, deși acesta este un termen geografic, și nu unul administrativ. Uralii sunt unul dintre cele mai vechi lanțuri montane încă în existen ță. S-au format la sfârșitul carboniferului, când Siberia s-a ciocnit desupercontinentul care reprezenta cea mai mare parte a suprafeței de uscat în acea perioadă: Laurasia (Europa și America de Nord șiGondwana. Europa și Siberia au rămas unite de atunci. Geografii au împărțit Uralii în cinci regiuni: de Sud, de Mijloc, de Nord, Subarctici și Arctici. Aici se găsesc mari depozite de aur, platină și minereuri.