Metode Şi Procedee Folosite În Activităţile de Formare A Reprezentărilor Matematice La Vârsta Preșcolară [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA INSTITUTUL DE FORMARE CONTINUĂ FACULTATEA DISCIPLINE SOCIO - ECONOMICE CATEDRA PEDAGOGIE ȘI PSIHOLOGIE

LUCRARE DE CALIFICARE

“Metode şi procedee folosite în activităţile de formare a reprezentărilor matematice la vârsta preșcolară ’’

Lucrare elaborată de: Colta Maria Recalificare profesională la specialitatea: Pedagogie prescolara Studiile de bază: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, 2014 Specialitatea: Pedagogie in invatamintul primar si prescolar Coordonator științific: Tatiana Tintiuc, dr., conf.univ.,

Cuprins INTRODUCERE ...................................................................... Error! Bookmark not defined. Capitolul I ................................................................................................................................... 5 Activităţile matematice în procesul instructiv – educativ din grădiniţă 5 1.2.Matematica şi dezvoltarea intelectuală a copiilor preşcolari............................................6 1.3. Activităţile matematice în învăţământul preşcolar. Obiective şi sarcini. ...................... 10 1.4. Tipuri, forme şi modalităţi de realizare a activităţilor matematice.Corelaţii interdisciplinare ale activităţilor cu conţinut matematic. Abordarea integrată în activităţile matematice ............................................................................................................................ 11 1.5.Factori determinanţi în obţinerea rezultatelor deosebite la activităţile matematice din grădiniţă14 Capitolul II 2.1. Definirea.Functiile metodei . 2.2. Metode si procedeele folosite in activitatile de formare a reprezentarilor matematice

INTRODUCERE „Educatori, învătati să vă cunoasteti copii”. (J.J.Rousseau) Aceasta este invitaţia pe care o face J.J. Rousseau educatorilor din toate timpurile. Fiecare copil are dreptul la educaţie şi dezvoltare. Indiferent de particularităţile şid i f e r e n ţ e l e i n d i v i d u a l e , t o ţ i c o p i i i t r e b u i e s ă s e p o a t ă b u c u r a d e e d u c a ţ i e ş i i n s t r u i r e . Intervenţia educativă nu poate sau mai bine zis nu trebuie să fie stereotipă, ci adaptată la personalitatea copilului căruia i se adresează, adică să fie individualizată, fiindcă fiecare p e r s o n a l i t a t e e s t e u n i c ă ş i n e r e p e t a b i l ă . N i c i un fel de intervenţie educativă nu poate fi r e a l i z a t ă î n a i n t e a cunoaşterii temeinice a copilului de către învăţător, a cunoaşterii particularităţilor sale individuale, a dificultăţilor cu care se confruntă fiecare în parte. Sarcina cadrului didactic este de a forma tînăra generaţie astfel încît la absolvirea şcolii să fie c a p a b i l ă s ă - ş i c o n t i n u e î n m o d i n d e p e n d e n t c u n o ş t i n ţ e l e ş i d e p r i n d e r i l e i n t e l e c t u a l e ş i practice. Activitatea proprie are o importanţă deosebit de mare pentru că numai ce este învăţat prin efort propriu este durabil şi de calitate.A-l învăţa pe prescolar să înveţe este scopul cel mai important al educatorului şi principiulde bază al învăţării. Cultivarea dorinţei de a cunoaşte, de a vrea să ştie, nu se face după un program strict stabilit sau la anumite ore, pentru că acest interes cognitiv se manifestă spontan. Sunt situaţii cînd privitul la televizor, plimbarea pe stradă, la cumpărături, într-o excursie, jocul cu jucării declanşează în mintea copilului o serie de întrebări-problemă. La acestea el doreşte explicaţii. De-a lungul activităţii mele am înţeles că viziunea şcolii contemporane şi a oricărui cadru didactic, deci şi a mea, trebuie să fie una pedocentristă. În acest sens toate energiile mele s-au centrat asupra cunoaşterii în profunzime a nevoilor şi trebuinţelor prescolarilor mei, a stăpînirii unui bagaj de metode şi procedee pentru a atinge palierele cele mai sensibile ale gîndirii şi sentimentelor copiilor. Astfel au apărut unele întrebări: Prescolarii mei nu ar învăţa mai mult dacă li s-ar indica o cale amuzantă? Învătarea nu devine prin intermediul jocului mai accesibilă? În urma unui lung şir de întrebări de acest fel am constatat în timp că jocul didactic este o cale prin care majoritatea problemelor mele îşi găsesc rezolvare.,,Problema principală a educaiei rămîne nu atît coninutul învătămantului, cum s-ar crede astăzi, cît modul de a provoca setea de cunoastere a copilului !!!’’- preluînd întocmai afirmatia lui Freinet, ajungem la întrebarea: Cît din ceea ce cunoastem si aplicăm ca pedagogi contribuie la provocarea ,,setei de cunoastere a copilului” ? De aceea, pentru a stîrni doritna d e c u n o a s t e r e a e l e v u l u i t r e b u i e s ă g ă s i m c e l e m a i a d e c v a t e m e t o d e a c t i v e s i i n t e r a c t i v e , pentru atingerea obiectivelor educationale propuse. Metodele si măiestria pedagogică joacă un rol hotărîtor în reusita scolară a elevilor. Una dintre metodele bazate pe actiune stimulate si des utilizată de mine la lectii este ,,jocul didactic”. P r i n , , j o c d i d a c t i c ” , d a s c ă l u l c o n s o l i d e a z ă , p r e c i z e a z ă si chiar verifică cunostintele e l e v i l o r , le îmbogăteste sfera cunostinelor, le pune în valoare si le antrenează capacitătile creatoare ale acestora. Folosit în variante la toate nivelele, jocul didactic este deosebit de util în activitatea de predare-învătare-evaluare. De aceea, problema formării interesului cognitiv

prin intermediul jocului didactic rămîne temă deschisă în învătămîntul prescolar care reflect atît aspectul teoretic, cît si aspectul metodologic de realizare.Prin urmare, Scopul lucrării reprezintă metodele didactice ca mijloc de formare a interesului cognitiv la prescolari. Ipoteza cercetării F o l o s i r e a m e t o d e l o r d i d a c t i c e î n c a d r u l p r o c e s u l u i d e î n v ă t a r e v a contribui la acumularea cunostintelor copiilor, le va activiza gîndirea logico-verbală si le va dezvolta creativitatea, independent si initiativa. Obiectivele care au stat la baza lucrării sunt: 1)Fundamentarea stiintifică a temei de investigatie; 2)Analiza situatiilor existente în practica pedagogică la tema de cercetare; În cadrul cercetării temei date s-au studiat 21 de copii ai grupei mici, ai gradinitei nr1”Albinuta” din Satul Sarata Galbena, dintre care 8 băieti si 13 fete. La începutul semestrului I,copii au fost supusi testării initiale. Rezultatele înregistrate au crescut în cadrul evaluării sumative, la finele anului d e s t u d i i . C r e s t e r e a n i v e l u l u i s - a d a t o r a t f a p t u l u i c ă î n c a d r u l a c t i v i t a t i l o r s - a u f o l o s i t p e l a r g diverse metode, jocuri didactice, ceea ce le-a stimulat interesul pentru acumularea de noi cunostinte. Lucrarea de fată se constituie din: introducere, trei capitole, concluzie, bibliografie si anexe. Primul capitol include activităţile matematice în procesul instructiv – educativ din grădiniţă. Al doilea capitol repere teoretice despre metode didactice ca mijloc de formare a interesului cognitiv la copii din invatamintul prescopar. Al treilea capitol se referă la aplicarea practică a j o c u l u i d i d a c t i c c a m e t o d a î n p r o c e s u l d e i n s t r u i r e s i e d u c a t i e . A n e x e l e i n c l u d e x e m p l e d e j o c u r i didactice care pot fi utilizate în cadrul activitatilor de matematică.

Capitolul I Activităţile matematice în procesul instructiv – educativ din grădiniţă

1.1. Matematica, locul şi rolul ei în învăţământul preşcolar. Importanţa asimilării cunoştinţelor matematice de la cea mai fragedă vârstă

Este cunoscut faptul că matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor în dezvoltarea gândirii, acea dimensiune specific umana care sta la baza progresului si constituie impulsul dinamicii sociale. Deoarece matematica se invata din viata si pentru viata, intelegerea conceptelor ei , operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri mereu logice şi creatoare.Cu cât educaţia preprimară pune accent prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuală, cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru prescolaritate. Rolul activitalilor matematice in gradinite este de a constitui o initiere in procesul de matematizare ceea ce asigura intelegerea unor modele uzuale ale realitatii. Procesul de matematizare la copii mici este conceput ca o succesiune de activitati-observare, deducere, concretizare, abstractizare- fiecare ducand la un anumit rezultat Activităţile matematice pe bază de exerciţii matematice sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficienţă a tuturor tipurilor fundamentale de activităţi matematice. Ele au la bază următoarele caracteristici:1( Beraru Georgeta, Activităţi matematice în grădiniţă.Îndrumar metodologic, Editura Polirom, Bucureşti, 1997, pag.129) -

imbina activitatea frontala cu cea diferentiata si individuala;

-

impun folosirea de material individual;

-

exercitiile sunt structurate pe secvente didactice;

-

sarcinile exercitiilor constituie itemi in evaluarea de progres;

-

formeaza deprinderi independente de munca si autocontrol;

-

asigura insusirea si folosirea unui limbaj matematic corect prin motivarea actiunii

Eficienta acestei forme de activitate este asigurata prin materialul si mijloacele didactice folosite. Se solicita existenta unui material didactic adecvat constand in seturi de jetoane cifre, material din natura si sunt cerute de specificul gandirii copilului concret-intuitive. Abilitatile matematice ce pot fi dobandite pot fi ierarhizate dupa nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoastere:

-

de identificare a obiectelor si multimilor ;

-

de triere, sortare, si formare a multimilor;

-

de evaluare a judecatilor de valoare si de exprimare a unitatilor logice;

-

de ordonare clasare si seriere;

-

apreciere globala a cantitatii , grupare, asociere a obiectelor in perechi;

-

sesizarea schimbarilor ce survin intr -o cantitate;

Astfel de activitati nu contribuie numai la dezvoltarea gandirii ci si la formarea optima a memoriei, imaginatiei si limbajului ca elemente ale intelectului uman. Caracterul formativcreator al demersului didactic il poate ajuta pe copil sa gandeasca, sa inteleaga, sa ia decizii, sa actioneze,sa se obisnuiasca

sa gandeasca in mod independent, sa se orienteze intr-o situatie

noua, sa sesizeze problema si sa identifice metode adecvate de rezolvare. Activitatile pe baza de joc didactic matematic, permit realizarea cu eficienta a instruirii, cu functii diferite pe nivele de varsta. 1.2.Matematica şi dezvoltarea intelectuală a copiilor preşcolari

În condiţiile vieţii contemporane, asimilarea cunoştinţelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanţă deosebită, deoarece acestea stimulează semnificativ dezvoltarea intelectuală generală a copilului, influenţând pozitiv dinamica vieţii sale. Deci, grădiniţa trebuie să constitue o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin conţinutul ştiinţific, al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune a preşcolarului, care stimulează interesele de cunoaştere. Ştiinţele matematice au pătruns în toate formele vieţii moderne, iar prezenţa lor activă din Antichitate este dovada vie a perenităţii lor. De-a lungul secolelor, ele s-au dovedit folositoare omenirii prin multiple aplicaţii practice. Deoarece matematica se învaţă din viaţă şi pentru viaţă, înţelegerea conceptelor ei, operarea cu ele conduce la formarea unei gândiri logice şi creatoare. Cu cât educaţia preşcolară va pune accent prin mijloace specifice, pe dezvoltarea intelectuală, cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru şcolaritate.

În dezvoltarea sa stadială, vârsta preşcolară reprezintă una dintre cele

mai intense

perioade de dezvoltare, implicând interiorizarea acţiunilor, multiplicarea schemelor diferenţiate şi asimilate reciproc, expansiunea simbolisticii reprezentative a semnalizării şi comunicării verbale. În timpul acestui stadiu se constituie operaţiile de scriere, precum şi cele de clasificare, operaţie mult mai complexă, deoarece necesită gruparea elementelor asemănătoare dintr-o mulţime heterogenă de obiecte, după diverse criterii. Acum, gândirea parcurge drumul de la acţiune la operaţie, etapă denumită de J. Piaget, stadiul gândirii simbolice, când operaţiile sunt prezente, dar numai în măsura în care sunt susţinute de percepţii. Preşcolarul rămâne în această perioadă tributar ireversibilităţii perceptive, manifestată ca imposibilitate de a trece de la aspecte de formă, culoare înregistrate pe cale perceptivă, imposibilitatea surprinderii unor raporturi, fenomene inaccesibile simţurilor, cum ar fi invarianţa (conservarea masei, a greutăţii, a volumului). În finalul perioadei preşcolare, apare conceptul de număr, prin asocierea cantităţii la număr, prin sintetizarea scrierii şi clasificării, aspectul ordinal şi cardinal.Aşa cum arată şi Z. P. Dienes „ numerele naturale sunt noţiuni abstracte care nu au o existenţă concretă, ele fiind proprietăţi relative ale mulţimilor de obiecte. Înţelegerea noţiunii de număr se poate realiza prin cunoaşterea lumii obiectelor, apoi a lumii mulţimilor – aceasta fiind intermediară între prima şi lumea numerelor”. Studiile de specialitate au demonstrat că începând cu vârsta de 5 ani, performanţele înregistrate de preşcolari se modifică de la an la an cu 30-40%, de aceea trecerea de la o perioadă de dezvoltare la alta este mult mai rapidă. În preajma vârstei de 5 ani începe o nouă fază care se caracterizează printr-o mare sensibilitate afectivă. Cel de-al 6 – lea an de viaţă marchează saltul spre o nouă etapă de dezvoltare în care se lichidează sincretismul personal şi cel al inteligenţei. Acum începe să se afirme o orientare personală raţională, copilul luând în stăpânire unele dintre propriile posibilităţi de gândire şi acţiune. De asemenea, această perioadă se caracterizează prin echilibrul dezvoltării intelectuale şi al cooperării cu adulţii şi cu ceilalţi copii. Apar premisele gândirii categorice şi ale raţionamentului, iar înţelegerea dobândeşte un câmp mai larg, copilul reuşind să se adapteze satisfăcător la condiţiile unei activităţi mai complexe. În acelaşi timp, copilul intră în zona învăţării reactive (prin acomodarea mentală la obiect), ceea ce îl face pe copil apt pentru instrucţia şcolară. de a acţiona pe baza

de a formula întrebări

unor cerinţe

Deprinderi intelectuale

de a urmări acţiunea

de a răspunde la întrebări formarea abilităţilor, capacităţilor

La aceste grupe activitatea matematică vizează formarea unei suite de abilităţi ce favorizează structuri perceptiv-motrice specifice conceptelor matematice. Ele sunt rezultatul dezvoltării bazei de cunoaştere şi al familiarizării cu forme ale gândirii matematice, logice, decurgând din acţiunea concretă care declanşează actul intelectual. Abilităţile matematice pot fi ierarhizate după nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoaştere: ( Antonovici, Stefania si Cornelia Jalba, (2001), Activitati matematice, Ed. Aramis)2 -

de identificare a obiectelor şi a mulţimilor;

-

de triere, sortare şi formare a mulţimilor;

-

de eliberare a judecăţilor de valoare şi de exprimare a unităţilor logice;

-

de ordonare, clasificare, scriere, în varianta cantităţii;

-

apreciere globală a cantităţii;

-

grupare, asociere a obiectelor în perechi;

-

sesizarea schimbărilor care survin într-o cantitate.

Dobândirea cunoştinţelor despre cantitate ( recunoaştere, denumirea, descoperirea şi înţelegerea relaţiilor care se stabilesc între diferitele cantităţi, efectuarea de operaţii concrete cu diverse mulţimi – clasificare, punere în corespondenţă, comparare, ordonare ) exersarea gândirii logice, familiarizarea cu numerele naturale, au o importanţă deosebită în dezvoltarea intelectuală a copiilor, sarcina de bază în pregătirea preşcolarilor pentru învăţarea şcolară. Operaţiile gândirii ( analiza, sinteza, comparaţia, etc.) ca şi însuşirile ei (flexibilitate, fluiditate, elaborare, originalitate) se exersează intens şi sistematic datorită activităţii permanente şi variate desfăşurate de copii: alcătuirea mulţimilor de obiecte după anumite criterii date ( formă, culoare, dimensiune, poziţia în spaţiu sau în plan ), stabilirea unor relaţii ( egalitate – tot atâtea, inegalitate – mai multe, mai puţine ) între diferite cantităţi, ordonarea în şir, în ordine crescătoare şi descrescătoare după dimensiuni, cantitate; asocierea numărului şi cifrei corespunzătoare. Activităţile matematice nu contribuie doar la dezvoltarea gândirii, ci şi la

formarea optimă a memoriei, a imaginaţiei şi limbajului – ca elemente cheie ale intelectului uman. De asemenea activităţile matematice „ vizează stimularea dezvoltării intelectuale, trecerea de la gândirea concret intuitivă la gândirea abstractă, în esenţă pregătirea copiilor pentru însuşirea conştientă a matematicii în şcoală ” Caracterul formativ-creativ al demersului didactic îl poate ajuta pe preşcolar să gândească, să înţeleagă, să ia decizii, să acţioneze. Astfel, sunt obişnuiţi să gândească în mod independent, să se orienteze într-o situaţie nouă, să sesizeze problema şi să identifice metoda adecvată de a o soluţiona. La vârsta de 6-7 ani se remarcă indiciile unui demers logic mai sistematic, copilul devenind capabil să combine în plan mental două sau mai multe informaţii pentru a formula o concluzie. În proiectarea şi realizarea activităţilor matematice, trebuie să avem permanent în vedere registrele în care lucrează efectiv copilul – acţional ( de manipulare a obiectelor ) şi figural sau simbolic. Deoarece abilităţile matematice nu se pot dezvolta decât într-un climat educativ, formativ, la grupa pregătitoare se acordă un timp mai mare activităţilor independente şi metodelor activ-participative.(

Dumitrana Magdalena, (2002), Activitatile matematice in

gradinita, Ed. Didactica Compania, Bucuresti)3 În acest fel preşcolarul dobândeşte pas cu pas cunoştinţele (descoperindu-le şi înţelegându-le singur – ele sunt temeinice), îşi dezvoltă simţul de răspundere, de rezolvare a sarcinilor încredinţate determinând sporirea încrederii în propriile posibilităţi.

Dezvoltarea intelectuală este determinată de folosirea metodelor activ-participative deoarece ele: -

pun accentul pe procesele de cunoaştere – învăţare şi nu numai pe rezultatul

acestora; -

facilitează interacţiunea colectivă;

-

intensifică schimbul de informaţii, confruntarea de opinii;

-

creează anumite situaţii problematice care determină implicarea copiilor în

descifrarea situaţiilor noi; -

stimulează dezvoltarea gândirii creatoare, a imaginaţiei, a memoriei şi a voinţei.

Strategiile didactice utilizate în activităţile matematice trebuie să accentueze caracterul ludic astfel încât să se dezvolte gândirea matematică fără a resimţi negativ efortul psihic. Mintea copilului de 6-7 ani poate explora fenomene matematice complexe şi de aceea poate fi exersată capacitatea de explorare şi utilizate receptivitatea, disponibilitatea şi flexibilitatea gândirii. Activităţile matematice la grupa pregătitoare se pot constitui într-un veritabil antrenament mental. 1.3. Activităţile matematice în învăţământul preşcolar. Obiective şi sarcini. Impactul reformei în planul programelor de învăţământ duce la separarea informaţionalisrnului deformaţional şi predarea directă şi explicită de capacităţiale intelectului. Noile programe presupun şi ele, fireşte, informaţii, dar în loc să se aştepte ca aceasta să inducă implicit formaţia, se urmăreşte chiar de la începutul instruirii, ca formaţie să devină obiectiv explicit al învăţării. În felul acesta informaţiile se subordonează obiectivului formativ, contribuind la structurarea unui anumit mod de a gândi (în speţă, matematic)( Neagu Mihaela si Beraru Georgeta, (1995), Activitati matematice in gradinita,)4. Activităţile instructiv-educative din învăţământul preşcolar include, printre alte categorii activităţi de educaţie pentru ştiinţă în particular, activităţi matematice. La grupa mare obiectivele matematice vizează următoarele obiective: 

aprofundarea şi şi îmbogăţirea cunoştinţelor matematice ale copiilor cu privire la

cantitate, la constituirea unor mulţimi de obiecte (imagini intuitive sau figuri simbolice) pe baza unor variate însuşiri conţine ale acestora (de formă, mărime sau lucrare); 

efectuarea unor operaţii cu mulţimile de obiecte, ca ansamble, constituite pe bază

de însuşiri comune: de triere, de grupare, comparare, clasificare, ordinare şi de apreciere a cantităţii atât global cât şi prin formare de perechi între obiectele din două sau mai multe mulţimi comparate; 

sesizarea de către copii a relaţiei de "tot atâtea obiecte" în două sau mai multe

mulţimi comparate (echivalenţa mulţimilor); formarea priceperii de a determina "să fie tot atâtea obiecte" în două mulţimi comparate prin formare de perechi, de a determina diferenţa "să fie mai multe / puţine" în relaţia dintre două mulţimi comparate, care iniţial au avut tot atâtea obiecte (fie luând, fie adăugând obiecte la una din cele două mulţimi comparate);



învăţarea numerelor naturale de la 1 la 10; familiarizarea copiilor cu acţiunea de

numărare a obiectelor dintr-o mulţime: asocierea numărului la cantitatea corespunzătoarede obiecte; familiarizarea copiilor cu simbolurile numerelor (cifrele); recunoaşterea formei şi a semnificaţiei cifrelor (fără să le scrie); ordonarea mulţimilor de obiecte în şir crescător sau descrescător; intuirea locului fiecărui număr în raport cu cu "vecinii", în şirul numerelor naturale; 

iniţierea copiilor în operaţii simple de adunare şi scădere cu o unitate (calcul oral);

familiarizarea copiilor c semnificaţia simbolurilor +, -, = (fără să le scrie); 

extinderea sferei de jocuri logico-matematice, consolidarea reprezentărilor despre

formele geometrice învăţate (cerc, triunghi, pătrat) şi familiarizarea cu dreptunghiul; 

formarea şi dezvoltarea proceselor psihice de cunoaştere şi îndeosebi a operaţiilor

gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea); educarea unor calităţi ale gândirii (independenţa, rapiditatea, flexibilitatea, originalitatea), dezvoltarea atenţiei voluntare; 

consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor de a asculta cerinţele educatoarei, de a

acţiona corect pe baza acestora, de a răspunde la întrebări, de a urmări corecta sau completa răspunsurile colegilor, de a pune întrebări şi de a se exprima verbal corect; 

folosirea adecvată a limbajului matematic, în forme accesibile înţelegerii copiilor

şi asociate corespunzător acţiunilor concrete efectuate cu mulţimi de obiecte; Unele obiective formulate au un sens mai larg în sensul că definesc comportamentele unui întreg sistem de activităţi dintr-o anumită unitate de conţinut.

1.4. Tipuri, forme şi modalităţi de realizare a activităţilor matematice.Corelaţii interdisciplinare ale activităţilor cu conţinut matematic. Abordarea integrată în activităţile matematice Reuşita oricărei activităţi didactice depinde în mare măsură de structurile organizatorice în care aceasta are loc, deoarece există o interacţiune dinamică între conţinutul activităţii şi forma ei de realizare. Cu cât o activitate are un conţinut mai bogat cu atât forma organizatorică în care se realizează este mai complexă, mai pretenţioasă. Tipul de activitate poate fi considerat drept un model, care are rolul de a încadra un şir de activităţi într-o structură reprezentativă. Încadrarea unei activităţi matematice în una dintre structuri, ajută la identificarea variantelor de activităţi, a formelor de organizare, cât şi la selectarea strategiilor adecvate. Tipurile fundamentale ale activităţilor matematice sunt următoare : 

activităţi de predare (de dobândire de noi cunoştinţe)



activităţi de consolidare şi formare a unor priceperi şi deprinderi (activităţi în care se

reactualizează cunoştinţele predate sub altă formă) 

activităţi de sistematizare şi verificare

Această clasificare reiese mai ales în proiectarea didactică, în concordanţa dintre organizarea secvenţelor unei lecţii şi timpul acordat acestora. De exemplu, într-o de predare accentul cade pe secvenţa prezentării conţinutului şi dirijării învăţării. Acestea vor ocupa un loc mai privilegiat sub raportul timpului. La o activitate de consolidare, secvenţa reactualizării cunoştinţelor sub noi variante este mai dominantă, iar la o activitate de sistematizare şi verificare se acordă un timp mai îndelungat obţinerii performanţei – adică activităţii directe şi independente a copiilor. Între obiectivele prevăzute în cadrul. activităţilor matematice de prim ordin sunt acelea care rezolvă în mod sistematic dezvoltarea gândirii logice pe de o parte şi uşurează asimilarea conştientă a cunoştinţelor şi deprinderilor incluse în programa de învăţământ, a claselor I pe de altă parte. Forme de realizare Forma de realizare se referă la cadrul de lucru, la felul în care educatoarea îşi concepe şi îşi conduce activitatea. Se identifică două forme specifice de organizare a activităţilor matematice: 1.activităţi matematice pe bază de exerciţii; 2.activităţi matematice sub formă de joc didactic-matematic. Activităţile pe bază de exerciţii sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficienţă a tuturor tipurilor fundamentale ale activităţii matematice prin exerciţii.( Cerghit, I., Metode de invatamant, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1980) Caracteristicile acestei forme de activitate sunt: 

include un sistem de exerciţii articulat pe obiective operaţionale ale activităţii;



îmbină activitatea frontală cu cea diferenţială şi individuală;



solicită, dar nu cu necesitate, prezenţa unui model;



impune folosirea de material individual;



exerciţiile sunt structurate pe secvenţe didactice;



sarcinile exerciţiilor constituie o bază în evaluare;



permit şi asigură învăţarea conştientă, activă şi progresivă a conţinutului noţional

matematic; 

formează deprinderi de muncă independentă şi autocontrol;



asigură însuşirea şi folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea

acţiunii; 

foloseşte ca metode explicaţia şi demonstraţia;



introduce elemente de algoritmizare. Eficienţa acestei forme de activitate este asigurată şi prin materialul didactic variat şi

mijloacele didactice folosite. Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu cu material individual cuprinde următoarele momente : 

captarea atenţiei;



enunţarea scopului şi obiectivelor;



reactualizarea cunoştinţelor ;



prezentarea conţinutului şi dirijarea învăţării;



obţinerea performanţei şi asigurarea conexiunii inverse;



asigurarea retenţiei şi a transferului;



evaluarea performanţei.

Sistemul de exerciţii utilizat în astfel de activităţi este determinat de sarcina didactică şi are la bază exerciţiul şi metoda. Proiectarea unei activităţi matematice pe bază de exerciţii trebuie să fie adaptată structurii de organizare a activităţii în funcţie de nivelul de vârstă căruia i se adresează. Activităţile pe bază de joc didactic-matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficienţă a instruirii, cu funcţii diferite, pe nivele de vârstă. La copiii de 3-4 ani, prin joc didactic se asigură efectuarea, în mod independent, a unor acţiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoştinţe care vor conduce treptat spre însuşirea unor noi cunoştinţe matematice. La copiii de 6-7 ani, jocul didactic dobândeşte o nouă funcţie, aceea de consolidare şi verificare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor.( Ana Aurelia si Cioflica Smaranda Maria, (2000), Jocuri didactice matematice -Indrumator metodic, Ed. Emia, Deva) El constituie un mijloc eficient de verificare pentru cadrul didactic. Caracteristică acestei forme de activitate este prezenţa elementelor de joc în cadrul fiecărei secvenţe didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale: 

scop didactic;



sarcină didactică;



elemente de joc;



conţinut matematic;



material didactic.

În mod obişnuit, desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente : 

introducerea în joc;



prezentarea materialului;



titlul jocului şi scopul acestuia;



explicarea şi demonstrarea regulilor jocului;



fixarea regulilor;



demonstrarea jocului de către educatoare;



executarea de probă a jocului;



executarea jocului de către copii;



complicarea jocului, introducerea de noi variante;



încheierea jocului; evaluarea conduitei de grup sau individual.

În funcţie de conţinutul noţional prevăzut pentru activităţile matematice organizate sub formă de joc, jocurile didactice se clasifică în: a)jocuri didactice de formare de mulţimi; b)jocuri logico-matematice; c)jocuri didactice de numeraţie. Clasificarea are la bază observaţiile lui Piaget asupra structurilor genetice în funcţie de care evoluează jocul: exerciţiul, simbolul şi regula, adaptate etapelor de formare a reprezentărilor matematice.

1.5.Factori determinanţi în obţinerea rezultatelor deosebite la activităţile matematice din grădiniţă Activitatea instructiv-educativă din gradiniţa de copii constă în interacţiunea mai multor componente şi se Activitatea instructiv-educativă din gradiniţa de copii constă în interacţiunea mai multor componente şi se a acestuia asigurându-i un caracter sistematic, raţional şi în consecinţă o eficienţă

sporită. O activitate eficientă este condiţionată de o pregătire

prealabilă,temeinică. Proiectarea se prezintă ca o acţiune continuă , permanentă, care premerge demersului instuctiv-educativ oricare ar fi dimensiunea, complexitatea sau durata lui. Proiectarea pedagogica la diferite niveluri de organizare a activitatii instructive-educative presupune definirea aspectelor cu rol hotarator pentru calitatea demersului ce urmează a fi realizat precizarea ordinii operaţiilor şi luarea în consideraţie a interacţiunilor dintre ele . Principalele procese şi situaţii componente ale actului didactic care antrenează o acţiune de anticipare într-o succesiune relativ stabilă pot fi structurate astfel: 1.

Precizarea scopurilor si obiectivelor operationale si pedagogice ca punct de

plecare in conceperea procesului didactic si in functie de nivelul si etapa activitatii proiectate.

Identificarea scopurilor şi obiectivelor permite organizarea raţională a procesului de predare, constituie ghid pentru activitatea de învăţare, conturează secvenţele procesului didactic , structura şi succesiunea acestora ,favorizeaza evaluarea obiectivă a rezultatelor şi a calitatii procesului instructiv-educativ . 2. Cunoasterea resurselor si a conditiilor de desfasurare a procesului instructiveducativ. 3. Organizarea si pregatirea continutului procesului instructiv educativ. 4. Proiectarea implica identificarea obiectivelor pedagogice concrete ,a tipurilor de comportamente ce urmeaza a fi realizate prin invatare . 5.Stabilirea activitatilor de predare –invatare in vederea realizarii obiectivelor propuse. 6.Modalitati de evaluare a rezultatelor obtinute si realizarea feedbackului didactic ,etc… Proiectarea activitatilor instructiv-educative constituie o necesitate obiectiva determinata de complexitatea dimensiunilor educatiei in general si de importanta varstei prescolare in formarea omului in special. O proiectare stiintifica riguroasa a intregii activitati din gradinita coreland cu mijloacele de realizare ,cu particularitatile de varsta si individuale ale copiilor va duce la finalizarea vizata de noua programa ,conturarea elementelor personalitatii copiilor prescolari capabili sa se integreze intr-o noua forma de activitate ,cea de tip scolar. Conceputa in aceasta perspectiva ,proiectarea didactica la nivelul invatamantului prescolar trebuie sa vizeze realizarea unei tematici prevazuta in noul Curriculum. Educatoarea stabileste volumul informatiilor transmise ,urmand ca esalonarea acestora dupa diverse criterii sa faciliteze receptarea semnificatiei acestora sporindu-le gradul de utilitate. Intre preocuparile didactice actuale privind cresterea eficientei procesului de invatamant este cea a pregatirii si proiectarii activitatii care ocupa un loc central . In proiectarea ,organizarea si desfasurarea activitatilor din gradinita este necesar ca educatoarea sa imbine cunostintele teoretice cu cele oferite de practica educationala pentru a conduce pe copil spre construirea autonomiei personalitatii sale apropiindu-i de specificul activitatii scolare .

Activitatile matematice ,alaturi de celelalte activitati din gradinita contribuie la imbogatirea capacitatilor imaginativ- constructive ca obiectiv important in campul actiunilor de educatie intelectuala in gradinita de copii. Proiectarea didactica a activitatilor cu continut matematic ca si

proiectarea intregii

activitati din gradinita ,constituie o cerinta obliga-torie de care depinde reusita intregului proces instuctiv educativ.(Dumitrana Magdalena, (2002), Activitatile matematice in gradinita, Ed. Didactica Compania, Bucuresti) Proiectarea didactica a activitatilor matematice presupune o proiectare anuala ,o proiectare semestriala si o proiectare a activitatii zilnice .Aceasta proiectare se realizeaza pe grupe de varsta tinand seama de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor. Proiectarea semestriala a temelor se face conform programei de invatamant pentru gradinita tinand seama pe cat posibil de domeniul de cunoastere stabilit pentru fiecare perioada (saptamana,luna)astfel incat, in desfasurarea activitatilor sa se foloseasca materialul ilustrativ axat pe domeniul respectiv. Activitatile cu continut matematic desfasurate in gradinita de copii au un rol deosebit in stimularea dezvoltarii intelectuale a prescolarilor contribuind treptat la trecerea de la gandirea concret –intuitiva la gandirea abstracta ,pregatindu-i pe acestia pentru insusirea si intelegerea notiunilor . Numaratul si socotitul se formeaza in timp iar copilul va incepe treptat sa perceapa ,,multimea’’ca unitate spatiala alcatuita din elemente omogene . Jocurile didactice si jocurile – exercitiu sunt cele mai atractive si dinamice mijloace de realizare a continuturilor activitatilor matematice in gradinita de copii. Copii invata sa numere succesiv iar continutul activitatilor creste atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ ,invata sa aseze fiecare numar in sirul numeric si sa raporteze numarul la cantitate ,sa compuna si sa descompuna numerele concret , sa efectueze operatii de adunare si scadere , sa rezolve probleme si sa foloseasca un limbaj matematic adecvat varstei prescolare.

CAPITOLUL I1 II.1. Definirea.Functiile metodei . Conceptul „metodă de învăţământ” Conceptul „ metodă de învăţământ” îşi păstrează şi în prezent semnificaţia originară,împrumutată din grecescul „ methodos”, ceea ce înseamnă drum spre, cale de urmat în vederea atingerii unor scopuri determinate în prealabil. Această semnificaţie s-a păstrat până în zilele noastre, însă sfera şi conţinutul noţiunii s-au extins, surprinzându-se noi cacacteristici ale metodelor didactice. In acceptiune modernă, metodele de învăţământ reprezintă modalităţi de acţiune, instrumente cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, îşi însuşesc cunoştinte, îşi formează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice, aptitudini, atitudini. Înţeleasă ca plan de acţiune, metoda didactică reprezintă o succesiune de operaţii realizate în vederea atingerii unui scop, un instrument de lucru în activitatea de cunoaştere, de formare şi dezvoltare a abilitatilor. Utilizarea unei metode de învăţământ implică existenţa unui ansamblu de operaţii mintale şi practice ale binomului e d u c a ţ i o n a l , graţie cărora, subiectul cunoscător, respective elevul, dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor, fenomenelor în mod independent sau acestea i se dezvăluie de cătrecadrul didactic. În sens mai larg, metoda de învăţământ repărezintă o practică raţionalizată, ogeneralizare confirmată de experienţa didactică sau de experimentul psihopedagogic şi care serveşte la transformarea şi ameliorarea naturii umane. Aşadar, definim metoda de învăţământ ca fiind un:„ drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorului şi educaţilor, pentru îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru informarea şi formarea educaţilor”1(C-tin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitavare şi grade didactice, editura Polirom, 1998, p.143.) Nu este singura definiţie care s-ar putea propune, ci una dintre ele, care justifică valabilitatea prin aspectele esenţiale pe care le precizează, adică: ce conţinut logic exprimă; cine o utilizeaza; în ce activitate şi cu ce scop. Metoda didactică este:

„o cale eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile profesorului şi ale elevilor săi”2(I. Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ- Dobridor, I. O., Pânişoară, Prelegeri pedagogice, editura Polirom, Iaşi, p. 63.). Ea este : „calea

de

urmat

în

activitatea

comună

a

educatorului

şi

e d u c a ţ i l o r , p e n t r u îndeplinirea scopurilor învăţământului, adică pentru informarea şi formarea educaţilor”3(I. Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ- Dobridor, I. O., Pânişoară, Prelegeri pedagogice, editura Polirom, Iaşi, p. 63) . În didactica modernă: „metoda de învăţământ este înţeleasă ca un anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată care să se apropie până la identificare cu una de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a adevărului şi de legare a lui de aspectele practice ale vieţii”4(M. Ionescu, V. Chiş, Didactica modernă, ed a II-a revizuită, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 126.). După Ioan Bontaş: „Metodele

de

învăţământ

sunt

o

component

deosebit

de

i m p o r t a n t ă , a t â a strategiilor didactice, cât şi a tehnologiei didactice, reprezentând sistemul de căi, modalităţi, procedee, tehnici şi mijloace adecvate de instruire, care asigură desfăşurarea şi finalizarea performantă şi eficientă a procesului de predare - învăţare”5(I. Bontaş, Pedagogie- Tratat, ed a V-a revăzută şi adăugită, editura ALL, Bucureşti, 2001.). Sorin Cristea spunea că: „ Metodele de învăţământ reprezintă un ansamblu de procedee şi mijloace integrate al nivelului unor acţiuni implicate în realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activităţiide instruire proiectată de educator, învăţător, profesor”6(S. Cristea, Dicţionar de pedagogie, editura Educaţional, Chişinău, 2002.). Metodele de învăţământ au anumite caracteristici, printre care se pot menţiona: sunt demersuri teoretico-acţionale executive de predare- învăţare, care asigură desfăşurarea şifinalizarea cu eficienţă a procesului de învăţământ, îndeplinind funcţii normative de genul ce şi cât să predăm şi să învăţăm, ce, cât, cum şi când să evaluăm cunoştinţele, contribuind la

îndeplinirea obiectivelor pedagogice; sunt în acelaşi timp, demersuri de cunoaştere ştiinţifică, de documentare şi experimental- aplicative, contribuind la dezvoltarea teoriei şi practicii pedagogice, îmbinându-se în acest scop cu formele cunoaşterii şi operaţiile logice; având un pronunţat caracter executiv, metodele de învăţământ nu sunt doar simple practici didactice de aplicare a teoriei pedagogice teoretice, ci ele cuprind şi dinamitează elemente pedagogice teoretice, care asigură fundamentarea ştiinţifică a acţiunilor de predare - învăţare. Metodele de învăţământ se elaborează şi se aplică în strânsă legătură cu diferitele componente ale procesului de învăţământ - obiective, conţinuturi, mijloace şi forme de organizare didactică, precum şi în strânsă legătură cu gradul şi profilul învăţământului, cuspecificul disciplinei de învăţământ, cu felul activităţilor didactice şi cu nivelul de pregătire al tineretului; se concep, se îmbină şi se folosesc, după caz, în legătură cu particularităţile de vârstă şi individuale, cu modul de acţionare al factorilor educativi. Rezultă că metodele servesc la atingerea a trei scopuri fundamentale: •Scopuri de cunoaştere, care se referă la stăpânirea metodelor şi normelor de gândire; •Scopuri de instruire, care se referă la asimilarea de cunoştinţe, priceperi, deprinderi,tehnici şi operaţii de lucru; •Scopuri formative, care se referă la formarea şi perfecţionarea trăsăturilor de personalitate. Funcţiile Metodei: - Funcţia cognitivă este o funcţie de conţinut, de organizare şi dirijare a învăţării. Ea exprimă faptul că metoda traduce în act de învăţare (de cunoaştere) o acţiune proiectată de educatoare în plan mintal, conform unei strategii didactice, transformând în experienţe de învăţare, pentru copii, obiective (prestabilite) de ordin cognitiv. Din acest punct de vedere, metoda constituie o modalitate de a acţiona practic, sistemic şi planificat, determinând la copil achiziţii de cunoaştere. - Funcţia formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor de cunoaştere. Metodele au calităţi ce exersează şi elaborează funcţiile psihice şi fizice ale copilului şi conduc la formarea unor noi deprinderi intelectuale, aptitudini, atitudini, capacităţi şi comportamente. - Funcţia operaţională (instrumentală) serveşte drept tehnică de execuţie, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor. - Funcţia normativă optimizează acţiunea, arată cum trebuie să se predea, cum trebuie să se procedeze și permite educatoarei dirijarea, corectarea şi reglarea acţiunii instructive în direcţia impusă de finalitatea actului instrucţional.

- Funcţia operaţională şi formativă acţionează asupra actului instructiv şi constituie funcţii de organizare. Funcţia unei metode este determinată de caracterul obiectivelor şi este dominată sub aspectul atingerii unui anumit tip de obiectiv (cognitiv sau formativ). Astfel, conversaţia, demonstraţia, exerciţiul, prin folosirea lor în scopul exersării unor deprinderi şi formării unor capacităţi şi aptitudini intelectuale, îşi evidenţiază funcţiile cognitivă şi formativă ca dominante.

II.2. Metode si procedeele folosite in activitatile de formare a reprezentarilor matematice Un rol deosebit de important în desfăşurarea întregului proces instructiv-educativ din grădiniţă îl au metodele şi procedeele folosite de educatoare în predarea cunoştinţelor. Experienţa ne-a demonstrat că eficienţa metodelor de instruire creşte dacă aceste metode răspund curiozităţii şi intereselor copiilor. Literatura pedagogică oferă variante de clasificare a metodelor de învăţământ, dar luând în considerare specificul activităţilor matematice în învăţământul preşcolar, considerăm utilă următoarea clasificare: după scopul didactic urmărit, metodele de învăţământ se clasifică în: - metode de dobândire a cunoştinţelor; - metode de consolidare şi formare de priceperi şi deprinderi; - metode de sistematizare şi verificare. Această clasificare stă la baza alegerii sistemului de metode în funcţie de tipul de activitate matematică. În activităţile matematice din grădiniţă, scopul principal îl constituie dezvoltarea bazei senzoriale de cunoaştere şi de familiarizare cu forme de gândire matematică şi logică, bazate pe activitatea concretă a copilului. Ţinând cont că acţiunea cu obiectele declanşează actul intelectual, metodele se pot clasifica în: metode intuitive (concret senzoriale) - copilul observă obiectele, reacţionează şi acumulează percepţii şi reprezentări, realizând o cunoaştere intuitivă; metode active - copilul acţionează cu obiectele, însuşindu-şi treptat şi nuanţat reprezentări; metode verbale - copilul ajunge la cunoaştere prin intermediul cuvântului.

În activităţile de formare a reprezentărilor matematice se folosesc metode şi procedee variate, care solicită copiii în acţiunile permanente la învăţarea prin participare activă şi conştientă, la căutare şi descoperire. Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune operatorie, deci, pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. ,,Activ”este copilul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe.,,Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material ,,activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia. Interdisciplinaritatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. În timp ce IQ-ul creşte de la o generaţie la alta, QE (coeficientul emoţional) are tendinţa să scadă, determinat de noile transformări din societate. Astfel se accentuează individualismul şi egocentrismul individului. Considerăm că învăţarea prin cooperare oferă soluţia de echilibrare optimă IQ-QE şi ajută la autocunoaşterea copiilor, în speţa la cunoaşterea propriilor limite, dar le dezvoltă şi capacitatea de autoevaluare obiectivă în raport cu alţii. De fapt, ce urmărim noi să înveţe copiii noştri, ştiind că la această vârstă egocentrismul se manifestă puternic? Să se simtă legaţi de celelalte fiinţe umane, să le pese de binele altora, să se bucure de realizările ori cel puţin de încercările proprii şi ale celorlalţi; să rezolve probleme fără a se certa, să se iubească pe ei şi pe ceilalţi şi să arate această dragoste a lor şi celorlalţi, să treacă peste ocazia de a-i învinovăţi pe ceilalţi şi, în loc de aceasta, să caute căi de a ajuta la îmbunătăţirea unei situaţii, să înţeleagă că modul în care ,,jucăm” este cu adevărat mai important decât faptul de a pierde sau câştiga. Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne ale învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Interdisciplinaritatea presupune o învăţare prin cooperare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi

dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup. Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic, receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţa de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii. Munca în echipă este un aspect al învăţării prin cooperare, ilustrând ideea de interdepedenţă pozitivă:,,un copil nu poate să reuşească fără ceilalţi”, Astfel solicităm copiii să lucreze în colaborare pentru a realiza diverse sarcini. De pildă, realizarea unei machete pentru centrul tematic, presupune ca fiecare copil din echipă să realizeze un element component, ori pavoazarea sălii de grupă, munca la colţul naturii, realizarea unor măşti pentru sărbătorile de iarnă, a unor expoziţii tematice. În asemenea activităţi, pe lângă obiectivele vizând învăţarea copiilor li se formează şi deprinderea de a munci în grup. La nivelul grădiniţei, învăţarea prin cooperare este o activitate frecvent utilizată în programul zilei. Cooperarea şi colaborarea se întâlnesc şi în jocurile de creaţie-jocuri de rol, în echipele formate, în cadrul jocurilor de mişcare de la educaţie fizică, în jocurile didactice, în manifestările artistice: serbări, scenete, dansuri, lucrări practice colective. În cadrul activităţii interdisciplinare - joc didactic -,, Ştii,răspunzi,câştigi”, am folosit metoda cubului. Cubul era numerotat cu numerele:1,2,3, iar prin rostogolire, copiii aveau ca sarcină de lucru să găsească cuvinte cu atâtea silabe cât arată numărul de pe cub. Echipa din care făcea parte copilul solicitat la răspuns era pusă în situaţia de a găsi şi alte cuvinte cu acelaşi număr de silabe. Tot în cadrul acestui joc am folosit ,,Tehnica analitico-sintetică”, copiii fiind puşi în situaţia de a rezolva o problemă. Am folosit un fluture care avea ascunse în aripile sale mai multe plicuri cu surprize. În momentul în care copilul deschidea plicul, trebuia să găsească răspuns la o ghicitoare şi să aşeze pe crengile copacului atâtea flori câte silabe are cuvântul ,,ciocănitoare” sau să găsească litera care lipseşte din cuvântul ,,alfabet” sau să găsească câte litere are o propoziţie. Tot în acest joc, copiii au primit cuvinte amestecate dintr-o propoziţie urmând ca ei să aranjeze cuvintele în ordine pentru a avea înţeles propoziţia. În cadrul activităţilor desfăşurate am mai folosit metoda R.A.I. (Răspunde - aruncă - interoghează). Este o metodă de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor, dar şi de verificare. Are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţii copiilor de a comunica, prin întrebări şi răspunsuri, a ceea ce tocmai au învăţat. S-a desfăşurat jocul ,,Câte legume cunoaştem?”.

Pledăm pentru utilizarea metodelor interactive de grup, dar nu în detrimentul celor tradiţionale, ci căutăm o îmbinare armonioasă în scopul modernizării, îmbunătăţirii acivităţii instructiv-educative din grădiniţă. Explicaţia – metodă verbală de asimilare a cunoştinţelor prin care se progresează în cunoaştere oferind un model descriptiv la nivelul relaţiilor.( Mihaela Neagu , Georgeta Beraru - ,, Activităţi matematice în grădiniţă, Editura AS’S 1995 ’’) A explica înseamnă, în viziunea lui D’Hainaut, a descoperi, a face să apară clare pentru copil relaţii de tipul cauză-efect. Pentru a fi eficientă, explicaţia, ca metodă de învăţământ specifică în cadrul activităţilor matematice trebuie să aibă următoarele caracteristici: • să favorizeze înţelegerea unui aspect din realitate; • să justifice o idee pe bază de argumente, adresându-se direct raţiunii, antrenând operaţiile gândirii (analiza, clasificarea, discriminarea); • să înlesnească dobândirea de cunoştinţe, a unor tehnici de acţiune; • să respecte rigurozitatea logică a cunoştinţelor adaptate pe nivel de vârstă; • să aibă un rol concluziv, dar şi anticipativ; • să influenţeze pozitiv resursele afectiv-emoţionale ale copiilor. În utilizarea eficientă a acestei metode se cer respectate următoarele cerinţe: • să fie precisă, concentrând atenţia copiilor asupra unui anume aspect; • să fie corectă din punct de vedere matematic; • să fie accesibilă, adică adaptată nivelului experienţei lingvistice şi cognitive a copiilor; • să fie concisă. Dacă explicaţia, ca metodă, este corect aplicată, ea îşi pune în valoare caracteristicile, iar copiii găsesc în explicaţie un model de raţionament matematic, de vorbire, un model de abordare a unei situaţii-problemă, şi astfel ei înţeleg mai bine ideile ce li se comunică. La nivelul activităţilor matematice, explicaţia este folosită atât de educatoare, cât şi de copii. Educatoarea: • explică procedeul de lucru (grupare de obiecte, formare de mulţimi, ordonare etc.); • explică termenii matematici prin care se verbalizează acţiunea; • explică modul de utilizare a mijloacelor didactice (material intuitiv); • explică reguli de joc şi sarcini de lucru.

Copilul : • explică modul în care a acţionat (motivează); • explică soluţiile găsite în rezolvarea sarcinii didactice, folosind limbajul matematic.

Demonstraţia – este metoda învăţării pe baza contactului cu materialul intuitiv, contact prin care se obţine reflectarea obiectului învăţării la nivelul percepţiei şi reprezentării. Ca metodă specifică învăţării matematice la vârsta preşcolară, demonstraţia valorifică funcţiile pedagogice ale materialului didactic. În funcţie de acestea, demonstraţia se poate face cu obiecte şi jucării ( pentru grupa mică şi mijlocie), material didactic structurat (grupa mare şi pregătitoare), reprezentări iconice (specific pentru grupa mare şi pregatitoare).O situaţie matematică nouă, un procedeu nou de lucru vor fi demonstrate şi explicate de educatoare. Nivelul de cunoştinţe al copiilor şi vârsta acestora determină raportul optim dintre demonstraţie şi explicaţie. Eficienţa demonstraţiei, ca metodă, este sporită dacă sunt respectate anumite cerinţe de ordin psihopedagogic: • demonstraţia trebuie să se sprijine pe diferite materiale didactice demonstrative ca substitute ale realităţii, în măsură să reprezinte o susţinere figurativă, indispensabilă gândirii concrete a copilului, noţiunile fiind prezentate în mod intuitiv prin experienţe concret-senzoriale; • demonstraţia trebuie să respecte succesiunea logică a etapelor de învăţare a unei noţiuni sau acţiuni; • demonstraţia trebuie să păstreze proporţia corectă în raport cu explicaţia, funcţie de scopul urmărit; • demonstraţia trebuie să favorizeze învăţarea prin crearea motivaţiei specifice (trezirea interesului). Demonstraţia, ca metodă specifică învăţării matematice la vârsta preşcolară, valorifică funcţiile pedagogice ale materialului didactic. Astfel, demonstraţia se poate face cu: obiecte şi jucării – fapt specific pentru grupa mică şi grupa mijlocie din grădiniţă, folosindu-se în activităţile de dobândire de cunoştinţe, dar şi în activităţi de consolidare şi verificare. La acest nivel de vârstă, demonstraţia cu acest tip de material didactic contribuie la formarea reprezentărilor corecte despre mulţimi, submulţimi, corespondenţă, număr. material didactic structurat – specific pentru grupa mare şi grupa pregătitoare precum şi pentru învăţământul primar. Materialul confecţionat

va fi demonstrativ (al educatoarei/ educatoarei) şi distributiv (al copiilor), favorizând transferul de la acţiunea obiectuală la reflectarea în plan mental a reprezentării. Contactul senzorial cu materialul didactic structurat favorizează atât latura formativă, cât şi pe cea informativă a învăţării perceptive. Acest material didactic trebuie să respecte cerinţe pedagogice ca: o adaptare la scop şi obiective; o să asigure perceperea prin cât mai mulţi analizatori: formă stilizată; culoare corectă (conform realităţii); dimensiune adaptată necesităţilor cerute de demonstraţie. o funcţionalitate (uşor de manipulat). reprezentări iconice – specifice pentru grupa mare şi grupa pregătitoare. Integrarea reprezentărilor iconice în demonstraţie realizează saltul din planul acţiunii obiectuale (fază concretă, semiconcretă) în planul simbolic. Obiectul, ca element al mulţimii, va fi prezentat pentru început prin imaginea sa desenată, figurativ, pentru ca ulterior să fie reprezentat iconic (simbolic). Există şi o formă aparte a demonstraţiei, care îşi datorează separarea de celelalte forme sprijinirii ei pe mijloace tehnice. Motivarea folosirii mijloacelor tehnice este foarte concretă, adică: - redau realitatea cu mare fidelitate, atât în plan sonor, cât şi în plan vizual; - pot surprinde aspecte care pe altă cale ar fi imposibil sau cel puţin foarte greu de redat; - ele permit reluarea rapidă, ori de câte ori este nevoie; - datorită ineditului pe care îl conţin şi chiar aspectului estetic pe care îl implică, ele sunt mai atractive pentru copii şi mai productive. Cerinţele pe care le implică sunt: organizarea specială a spaţiului de desfăşurare - alegerea judicioasă a momentului utilizării lor pentru a nu bruia activitatea copilului - pregătirea pentru utilizarea şi întreţinerea în stare funcţională a dispozitivelor, materialelor, aparaturii cuprinse în acest demers.(Cerghit I. [4])

1. Conversaţia – metodă de instruire cu ajutorul

întrebărilor şi răspunsurilor în

scopul realizării unor sarcini şi situaţii de învăţare. În raport cu obiectivele urmărite şi cu tipul de activitate în care este integrată, conversaţia , ca metodă, are următoarele funcţii.(Cerghit I. [4]): -

euristică de valorificare a cunoştinţelor anterioare ale copiilor pe o treaptă de cunoaştere;

-

• de verificare sau control (conversaţia de verificare).

La nivelul activităţilor matematice din grădiniţă, explicaţia este folosită atât de educatoare, cât şi de copii:

-

de clarificare , de aprofundarea cunoştinţelor;

-

de consolidare şi sistematizare ;

-

de verificare sau control.

Educatoarea trebuie să creeze cât mai multe situaţii generatoare de întrebări, căutări, să dea posibilitatea copilului de a face o selecţie a posibilităţilor de lucru, să regurgă la întrebăriproblemă, sa-i încurajeze să formeze ei înşişi întrebări, să pună probleme. Întrebările de tipul:,,Ce ai aici ?’’,, Ce ai făcut?’’, ,, De ce?’’, pun copiii în situaţia de a motiva acţiunea şi astfel limbajul relevă conţinutul matematic al acţiunii obiectuale şi se realizează schimbul de idei. Exemplu: ,,Cum este această piesă?’’ - ,, Piesa aceasta este pătrat şi nu e mare ’’. O atenţie deosebită se va acorda întăririi pozitive a răspunsului nefiind recomandate metodele de dezaprobare totală ce au efect descurajator. 2. Problematizarea – o metodă care solicită copilului un efort intelectual orientat spre descoperirea de noi cunoştinţe sau procedee de acţiune şi de verificare a soluţiilor găsite. Folosită ca metodă în activităţile matematice din grădiniţă, poate fi considerată o variantă a conversaţiei euristice. Aplicată cu consenvenţă şi discernământ, problematizarea rezolvă la copilul preşcolar gândirea independentă, productivă, scheme operatorii şi asigură motivaţia intrinsecă a învăţării.