Memoria Interna Si Externa A Calculatorului [PDF]

Zitiervorschau

Memoria internă reprezintă cea mai costisitoare şi importantă componentă fizică a unui calculator personal, prin intermediul căreia vom putea aprecia performanţele unui calculator. Aceasta este unitatea funcţională a calculatorului destinată păstrării permanente sau temporare a programelor şi a datelor necesare utilizatorului şi bineînţeles a sistemului de operare.

Memoria ROM (Read Only Memory – memorie care poate fi doar citită) – este un tip de memorie nevolatilă (informaţia conţinută de acest tip de memorie nu se pierde la oprirea calculatorului). Este o memorie de tip special, care prin construcţie nu permite programatorilor decât citirea unor informaţii înscrise aici de constructorul calculatorului prin tehnici speciale.

Memoria RAM reprezintă un spaţiu temporar de lucru unde se păstrează datele şi programele pe toată durata execuţiei lor. Programele şi datele se vor pierde din memoria RAM, după ce calculatorul va fi închis, deoarece aceasta este volatilă, păstrând informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune.

Memoria externă este o memorie suplimentară care comunică cu microprocesorul tot prin intermediul magistralei de date şi magistralei de comenzi. Ea este o memorie nevolatilă din care se poate citi şi în care se poate scrie. Memoria externă are de obicei o capacitate mult superioară celei interne, în care se pot înmagazina mai multe programe precum şi datele corespunzătoare lor. Ea este reprezentată în mod special de discurile magnetice, discuri asemănătoare ca formă şi mod de utilizare cu discurile de pick-up, dar cu proprietăţile benzii magnetice: de pe aceste discuri se poate citi, dar de asemenea se pot scrie informaţii pe suportul lor magnetic. Memoria externă este alcătuită în principal din discuri fixe (hard-disk) şi discuri flexibile (floppy-disk). Discurile fixe sunt montate de obicei în interiorul unităţii centrale şi nu pot fi detaşate de calculator decât prin demontarea acesteia. Discurile flexibile se folosesc cât este nevoie, ele fiind introduse într-un locaş special, după care pot fi recuperate cu uşurinţă.

Dispozitivele de memorie externă permit stocarea unor cantităţi mari de informaţii pe termen lung. În funcţie de tehnologia utilizată pentru stocarea informaţiilor acestea se clasifică în: - magnetice;

- optice; - magnetico-optice. 1. Dischete (FD – floppy-disc) – suporturi de memorie magnetică. Au forma pătratică cu latura de 3,5", carcasă din plastic, pot stoca 1,44Mb (capacitate mică), viteza de acces la informaţii este mică dar sunt portabile şi ieftine. Pentru a putea utiliza o dischetă aceasta trebuie formatată. Operaţia de formatare stabileşte modul de memorare a informaţiilor pe dischetă. Citirea şi scrierea informaţiilor de pe dischete se realizează cu ajutorul unităţilor de floppy-disc. 2. Hard-disk (HDD – disc dur) – este un dispozitiv magnetic de stocare, este principala formă de stocare externă a informaţiilor, are o capacitate mare de stocare (de ordinul zecilor de Gb), viteza de acces la informaţii este mare (10-15 milisecunde), viteza de rotaţie este mare (până la 10000 rotaţii pe minut), sunt costisitoare, sunt puţin portabile. Există şi HDD-uri portabile incluse într-o carcasă de plastic dar necesită o unitate specială 3. Discurile optice – sunt: - CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory) – capacitate de stocare 630Mb 1Gb; - CD-RW (CD ReWritable) – CD reinscriptibil); - DVD (Digital Versatile Disk) - capacitate de stocare mai mare decât a CD-urilor 4,7-17,08 Gb, viteza de acces la informaţii este mai mare decât viteza la CD. Fiecare dintre aceste dispozitive necesită unităţi speciale pentru citire respectiv scriere. 4. Discurile magnetico-optice – combină tehnologia discurilor magnetice cu cea CD-ROM. Pot fi citite şi scrise, sunt portabile, au capacitate mare de stocare (200Mb), viteza de acces la informaţii este mare. 5. Banda magnetică – este similară benzilor muzicale de casetofon. Sunt utilizate pentru stocarea pe termen lung a informaţiilor (arhive, copii etc.). Banda magnetică este un mediu magnetic pentru stocare de informație analogică și digitală. Este compusă în general dintr-o bandă, subțire dar rezistentă mecanic, de material plastic acoperită cu un strat subțire din material magnetizabil. Înregistratea de informație se face într-un aparat de bandă magnetică prin trecerea benzii la viteză constantă prin fața unui cap magnetic de înregistrare care generează un câmp magnetic puternic, a cărui intensitate depinde de informația ce trebuie stocată: de obicei informație sonoră sau video (analogică) sau date de calculator și altele (informație digitală). Tehnologiile actuale permit înregistrarea pe benzi magnetice a unor mari cantități de date, de ordinul petabaiților. Dezavantajul stocării pe bandă este, că pentru a ajunge la datele dorite este nevoie de timp de căutare și derulare, uneori considerabil.